UNIVERSITATEA SPIRU- HARET

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

MASTER:”STIINTE PENALE”ANUL I, CURS ZI, SEMESTRUL II
DISCIPLINA: INSTITUTII ALE DREPTULUI PROCESULAL PENAL

INVALIDAREA MIJLOCELOR DE PROBĂ

Conf. Univ. dr. Ioan Griga

CRISTESCU SOFIA-IOANA
 CUPRINS

A.Noţiuni generale............................................................................................................... 5

B. Libertatea mijloacelor de probă.................................................................................... 8

C. Clasificarea mijloacelor de probă.................................................................................. 10

D. Seţa................................................................................................................................... 13

E. Bibliografie........................................................................................................................ 3

F, Abrevieri............................................................................................................................ 4

BIBLIOGARFIE
1. Neagu Ion, “Tratat de drept procesual penal”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2007,
pg.346

2. Buneci Petr]e, Butoi Ioana Theodora, “Martorul pe tărâmul justiţiei”, Editura Pinguin
Book, Bucureşti, 2004, pg.9

3. Nistoreanu Gheorghe, Tulbure Ştefan, Apetrei Mihai, Nae Laurenţiu “Manual de drept
procesual penal“, Editura, Europa Nova, Bucureşti, 1999, pg.101;

4. Theodoru Grigore, “Drept procesual penal. Partea generală“, Editura Cugetarea, Iaşi,
2007, pg.313;

5. Paraschiv Carmen Silvia, „Drept procesual penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004,
pg.165;

6. Volonciu Nicolae, “Tratat de drept procesual penal. Partea Generală”, vol.I. Editura
Paideia, 1993, pg.353;

7. Apetrei Mihai, “Drept procesual penal”, Editura Victor, Bucureşti, 2004, pg.258

8. Neagu Ion, “Drept procesual penal. Partea Generală”, Editura Global Lex, Bucureşti,
2007;

9.Nicu Jidovu, Gheorghe Bică: ,,Drept procesual penal,, ; Editura Funndaţia România de
Mâine Bucureşti 2007;

10. Ioan Griga : ,, Drept penal partea generală,, ; Editura Fundaţiei România de Mâine
Bucureşti 2007;

ABREVIERI
Revista de Ştiinţe juridice;

Art. Articol;

Alin. sau al.Alineat;

C. pr pen Codul de procedură penală;

Legea nr. 281/2003 privind introducerea articolului 64 revizuit;

Invalidarea mijlocelor de probă

 A. Noţiuni generale
În dreptul penal, informaţiile pe care le furnizează o probă prin conţinutul său nu pot fi
administrate decât prin intermediul unor mijloace prevăzute de Codul de procedură penală,
denumite mijloace de probă.
Probele reprezintă acele elemente de fapt, realităţi, întâmplări, împrejurări care
datorită relevanţei lor informative servesc la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a
cauzei penale. Probele sunt entităţi extraprocesuale (există în afara procesului penal), care
privesc însă obiectul acestui proces (fapta şi făptuitorul la care se referă procesul), iar prin
administarea lor în desfăşurarea procesului penal capătă caracter procesual.
Mijloacele prin care se constată aceste elemente de fapt care servesc ca probă în procesul
penal constituie mijloace de probă, fiind de asemenea realităţi extrapenale, dar prin diferite
procedee reglementate în cadrul procesului penal devin o categorie juridică procesuală1. Calea
legală prin care este administrată proba în procesul penal o constituie mijlocul de probă.
Probele şi mijloacele de probă, au ca finalitate justa soluţionare a cauzelor penale şi realizarea
scopului procesului penal.
Pentru soluţionarea unei cauze penale organele judiciare trebuie să cunoască
împrejurările în care s-a săvârşit fapta, date despre făptuitor sau făptuitori, orice alte elemente
de fapt care pot să conducă la vinovăţia sau nevinovăţia persoanelor cercetate2.
Astfel, în conţinutul art.62 din Codul procedură penală se prevede că în vederea aflării
adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească
cauza sub toate aspectele pe bază de probe.
Pentru a nu exista confuzii între mijloace de probă şi probe, acestea din urmă au fost
definite în mod clar în Codul de procedură penală. În art.63 alineatul 1 din Codul de

1. Neagu Ion, “Tratat de drept procesual penal”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2007, pg.346

2. Buneci Petre, Butoi Ioana Theodora, “Martorul pe tărâmul justiţiei”, Editura Pinguin Book,
Bucureşti, 2004, pg.9
 procedură penală se pevede: “Constituie probă orice element de fapt care serveşte la
constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a
săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.”
Pentru aflarea adevărului în cadrul procesului penal, organul de urmărire penală şi
instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe,
iar sarcina administrării probelor revine acestor organe, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.
62 şi art. 65 alineatul 1 din Codul de procedură penală. Administrarea probelor în procesul
penal constă în activitatea de a lua cunoştinţă şi de a da eficacitate juridică, în modurile
prescrise de lege, faptelor şi elementelor de fapt necesare aflării adevărului într-o cauză
penală.
La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice prsoană care
cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă
sau să le înfăţişeze. Pentru ca organele judiciare să poată identifica şi folosi probele, trebuie să
aibă anumite mijloace prevăzute de lege, necesare în administrarea probelor. Din conţinutul
art. 64 Cod procedură penală rezultă că mijloacele de probă sunt definite ca fiind,”mijloacele
legale prin care se constată elementele de fapt care pot servi ca probe în procesul penal.”
Împrejurarea de fapt care duce la o concluzie de vinovăţie sau nevinovăţie nu se poate
confunda cu mijlocul prin care această împrejurare este cunoscută sau demonstrată. Mijloacele
de probă nu trebuie confundate cu subiectul probei. Subiectul probei este reprezentat de
persoana care poate procura elementul de informare care constituie proba, de exemplu
martorul, expertul, inculpatul. În limbajul practicii juridice, cuvântul”probă” este folosit atât în
înţelesul noţiunii de probă, cât şi în cel de mijloc de probă.3
În Codul de procedură penală, în conţintul art. 64 mijloacele de probă sunt enumerate
limitativ, şi anume: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului; declaraţiile părţii vătămate,
ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente;declaraţiile martorilor; înscrisurile;
înregistrările audio sau video; fotografiile; mijloacele materiale de probă;constatările

3. Nistoreanu Gheorghe, Tulbure Ştefan, Apetrei Mihai, Nae Laurenţiu “Manual de drept procesual
penal“, Editura, Europa Nova, Bucureşti, 1999, pg.101
 tehnico-ştiinţifice; constatările medico-legale; expertizele.
Chiar dacă mijloacele de probă sunt stipulate expres de lege, există totuşi libertatea
mijloacelor de probă, în sensul că organul judiciar poate folosi oricare din mijloacele
enumerate în art. 64 Cod procedură penală pentru soluţionarea justă a cauzei. În prezent,
fiecare mijloc de probă în funcţie de specificul său îşi are procedeele sale de administrare.
Declaraţiile martorilor pot fi obţinute prin ascultare, confruntare sau înregistrare pe bandă
de magnetofon. Însrisurile şi mijloacele materiale de probă au ca procedee de administrare:
ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri art.99 Cod procedură penală, predarea obiectelor şi
înscrisurilor art.98 Cod procedură penală , şi percheziţia art.100 Cod procedură penală,
traducerea şi descifrarea.
Mijloacele materiale de probă pot fi cercetate prin examen direct, prin constatare tehnico-
ştiinţifică sau expertiză.
Actuala reglementare a mijloacelor de probă este superioară celei din Codul de procedură
penală anterior, prin faptul că legea anterioară nu enumera limitativ mijloacele de probă.
Enumerarea din art. 64 Cod procedură penală cuprinde mijloacele de probă ce pot fi folosite în
procesul penal român.
Mijloacele de probă nu trebuie confundate cu procedeele probatorii. Procedeele
probatorii nu constituie o categorie a mijloacelor de probă, ci moduri de a proceda în folosirea
mijloacelor de probă. Mijloacele de probă care pot fi folosite în procesul penal trebuie să
prezinte certitudinea că reprezintă izvorul unor probe conforme cu adevărul.
Folosirea mijloacelor de probă menţionate mai sus, poate avea loc numai în condiţii legii.
De exemplu, în cazul în care ascultarea unei persoane se înregistrează pe bandă de
magnetofon, relatările persoanei trebuie transcrise apoi într-un proces-verbal semnat de acesta
şi de cel care a ascultat-o, banda de magnetofon devenind parte integrantă din procesul-verbal
de ascultare, care este un mijloc legal de consemnare a unei declaraţii. În cazul în care aceste
procedee nu sunt supuse anumitor reguli, ele nu sunt considerate mijloace de probă legale4.
_______________________________________________________________

4. Theodoru Grigore, “Drept procesual penal. Partea generală“, Editura Cugetarea, Iaşi, 2007, pg.313
 În ceea ce priveşte cadrul legal al mijloacelor de probă în procesul penal, la art. 64 (5)
Cod procedură penală, se introduce, prin Legea nr. 281/2003, un alineat nou, respectiv
alineatul 2, în care se prevede expres că “mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi
folosite în procesul penal.” Spre exemplu, o înregistrare audio sau video efectuată fără
autorizaţia instanţei.
Atât probele cât şi mijloacele de probă au ca scop finalizarea corectă a cauzelor penale.
Declanşarea procesului penal face ca probele să fie administrate prin mijloace de probă
prevăzute de lege5. La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice
persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă
la cunoştinţă sau să le înfăţişeze, art.65 alineatul 2 Cod procedură penală.
B. Libertatea mijloacelor de probă
Procesul penal funcţionează pe baza principiului libertăţii probelor şi al aprecierii
acestora6. La libertatea probelor trebuie adăugată şi libertatea mijloacelor de probă, înţeleasă
în sensul că deducerea în faţa organelor judiciare a situaţiilor de fapt constituind probe în
cauză, se poate realiza prin orice mijloace de probă.
În materie procesual penală există regula generală, că probele pot fi administrate în
principiu prin oricare din mijloacele de probă prevăzute de lege. Libertarea acordată organelor
judiciare înlătură piedicile ce s-ar ivi în stabilirea unor fapte din lipsa mijloacelor de probă
corespunzătoare. Libertatea mijloacelor de probă trebuie folosită în funcţie de natura faptei
săvârşite şi de particularităţile concrete ale acesteia, iar în unele cazuri legea obligă expres la
folosirea unui anumit mijloc; administrarea probelor necesare dovedirii chestiunilor prealabile
se face potrivit materiei căreia îi aparţine acea chestiune, art. 44 alineatul 2 Cod procedură
penală7.

5. Paraschiv Carmen Silvia, „Drept procesual penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.165

6. Volonciu Nicolae, “Tratat de drept procesual penal. Partea Generală”, vol.I. Editura Paideia, 1993,
pg.353

7. Apetrei Mihai, “Drept procesual penal”, Editura Victor, Bucureşti, 2004, pg.258
 Ca şi probele, mijoacele de probă nu au o ordine prestabilită ele fiind utilizate în cadrul
procesului penal în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Aprecierea

fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma
examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, aşa cum prevăd
dispoziţiile cuprinde în conţinutul art.63 alineatul 2 Cod procedură penală.
Funcţionalitatea mijloacelor de probă în procesul penal relevă importanţa deosebită a
acestora la aflarea adevărului şi la soluţionarea cauzelor penale. Datorită importanţei probelor
şi mijloacelor de administrare în procesul penal, legea conferă un spaţiu relevant acestora în
Codul de procedură penală şi Codul penal, prin instituirea unui ansamblu de garanţii
procesuale referitoare la administrarea probelor, art.68, 83, 85 Cod procedură penală cât şi a
unor instituţii cu caracter de constrângere ce pot fi aplicate acelora care încalcă legea cu
ocazia administrării lor, art.260 Cod penal şi art.266 alin. 2 Cod penal.
Codul de procedură penală, în cuprinsul art.68 alin. 1 prevede în mod expres că este oprit
a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constângere precum promisiuni sau
alte îndemnuri în scopul de a se obţine probe.
Este oprit a se determina o persoană să săvârşească sau să continuie săvârşirea unei fapte
penale, în scopul de a obţine probe. Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze
la locul, ziua şi ora arătate în citaţie are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele
cauzei. Pe lângă obligaţia de prezentare persoana chemată ca martor are şi obligaţia de
depunere a jurământului prevăzută de art.85 Cod procedură penală.
Măsurile cu caracter de constrângere ce pot fi aplicate acelora care încalcă legea cu
ocazia administrării lor se referă la infracţiunile care impiedică înfăptuirea justiţiei,
infracţiunea de „mărturie mincinoasă”, prevăzută de art.260 Cod penal şi infracţiunea de
„arestare nelegală şi cercetare abuzivă” prevăzută de art.266 alineatul 2 Cod penal.
Mijloacele de probă prezintă o importanţă deosebită împreună cu probele, sunt strâns
legate de realizarea regulei de bază a aflării adevărului cât şi pentru faptul că în cea mai mare
parte a procesului penal se pun problemele legate de probe şi mijloace de probă. Trebuie să se
stabilească dacă fapta există şi de cine a fost săvârşită, dacă întruneşte toate elementele
constitutive ale unei infracţiuni, dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

C. Clasificarea mijloacelor de probă

În reglementarea Codului de procedură penală din anul 1936, mijloacele de probă se
clasificau în mijloace de probă: scrise ( procesele-verbale, înscrisurile) ;orale ( declaraţiile
inculpatului, ale martorului); materiale ( corpuri delicte)
În codul actual, mijloacele de probă se împart în trei categorii: declaraţiile părţiilor şi ale
martorilor; înscrisuri şi mijloace materiale de probă; rapoarte de constatări ale specialiştilor şi
de expertiză
Declaraţiile părţilor şi ale martorilor au ca izvor comun persoanele fizice care le
înfăptuiesc , iar ca procedeu de obţinere predominant este ascultarea acestora. Înscrisurile şi
mijloacele materiale de probă, au ca procedee de obţinere comune cercetarea la faţa locului,
ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţii.
Rapoartele de constatări ale specialiştilor şi de expertiză, prezintă concluziile ştiinţifice
sau tehnice ale specialiştilor şi experţilor, în urma efectuării de procedee probatorii tehnice şi
ştiinţifice8.
Prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus alineatul 2 la articolul 64 Cod procedură penală,
conform căruia „mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul
penal”. Exprimarea din textul de lege menţionat rămâne la nivelul unui principiu, fără nici o
consecinţă procesuală concretă şi fără vreo sancţiune. Considerăm că pentru preeminenţa
dreptului în materia probelor şi a mijloacelor de probă se impune sancţionarea probelor
obţinute în mod ilegal, prin invalidarea acestora. În doctrina Europei continentale se vorbeşte
despre nulitate, iar în cea din commanlow de excludere. În dreptul nostru regula excluderii
mijloacelor de probă neregulate, aşa cum este enunţată de art. 64 al. 2 C.pr.pen., se
fundamentează pe Convenţia europeană a drepturilor omului şi pe principiile generale de
___________________________________________________________________

8. Neagu Ion, “Drept procesual penal. Partea Generală”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2007,
drept, având însă puţine şanse să fie însuşită de jurisprudenţă în condiţiile nemodificării art.
197 C.pr.pen., în materia nulităţilor. Acest aspect este de natură să afecteze principiul libertăţii
probelor care este departe de a fi absolut, având în vedere enumerarea limitativă a mijloacelor
de probă din cuprinsul art. 64 al.1 C.pr.pen., aşa cum am menţionat. Mai mult, atunci când
jurisdicţia se găseşte în imposibilitatea verificării legalităţii mijloacelor de probă sau a
condiţiilor în care a fost obţinută proba, ea este ţinută să înlăture această probă, precum şi
toate actele care decurg din ea. Ilegalitatea poate rezulta fie din mijlocul de probă însuşi de
exemplu, mărturisirea provocată sub efectul torturii, fie din condiţiile în care a fost obţinuta
sau administrata proba de pildă, ascultarea convorbirilor telefonice efectuată în cazurile în
care legea nu o permite. În acest fel, ar putea fi excluse fie probele inadmisibile datorită
condiţiilor în care au fost obţinute, fie probele inadmisibile datorită condiţiilor în care au fost
administrate.
Din categoria probelor inadmisibile prin natura lor menţionăm : mărturisirea obţinută în
urma utilizării violenţei şi îndeosebi a torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante
exemplificate în art. 3 al Convenţiei Europene a drepturilor omului şi art. 69 al.1 C.pr.pen;
proba obţinută prin violarea dreptului la tăcere: utilizarea narco-analizei sau a hipnozei în
privinţa unui inculpat; recurgerea la poligraf în anchetele penale;
Legislaţia română recunoaşte dreptul la tăcere al inculpatului, astfel că metodele
menţionate anterior sunt imposibil de utilizat faţă de persoana care are această calitate. Din
Revista de Ştiinţe juridice 200 contră, dacă un martor consimte, poate fi supus hipnozei, sub
rezerva valorii probante pe care judecătorul ar putea-o acorda unui astfel de mijloc de probă
de exemplu rememorarea unui element material.
Din categoria probelor inadmisibile datorita condiţiilor în care au fost obţinute putem
cita: probele obţinute cu violarea secretului profesional, ascultarea sau interceptarea
comunicaţiilor şi a telecomunicaţiilor private efectuate cu violarea dispoziţiilor legale,
percheziţiile ilegal dispuse şi executate cu violarea domiciliului. De asemenea, din categoria
probelor inadmisibile, datorită condiţiilor în care au fost administrate, considerăm că ar putea
să facă parte acelea furnizate prin declaraţiile martorilor care au dorit să li se asigure
anonimatul. În ceea ce priveşte procedura de invalidare a mijloacelor de probă obţinute în mod
ilegal, având în vedere şi faptul că legea noastră nu are o prevedere specială în acest sens,
apreciem că administrarea ilegală a probelor se poate face în toate fazele procesului penal.
În faza de judecată, părţile se pot prevala de această nouă dispoziţie legală, invocând-o
pe calea unei exceptii, în tot cursul judecăţii, sau prin exercitarea unei căi de atac.
Iregularităţile comise în timpul urmăririi penale conduc la unele aspecte procedurale
particulare, specifice activităţii desfăşurate de Ministerul Public. În acest din urmă caz,
părţile interesate ar putea invoca în faţa procurorului, pe calea unei cereri, a unui memoriu,
sau pe calea unei plângeri – în condiţiile art. 275-278 al. 1 C.pr.pen-, caracterul ilegal al unor
mijloacele de probă administrate. Astfel, plângerea este, după caz, de competenţa procuroru-
lui, fie el ierarhic superior sau a instanţei competente. Considerăm că art. 301 C.pr.pen.
permite verificarea de către instanţă a legalităţii mijloacelor de probă obţinute în timpul
urmăririi penale în cadrul unei proceduri preliminare distincte. De altfel, se prevede expres
în art. 301 al.1 C.pr.pen., faptul că „în cursul judecăţii procurorul şi oricare dintre părţi pot
formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii”, iar în art. 302 C.pr.pen. se arată că
„instanţa este obligată să pună în discuţie cererile şi excepţiile arătate în art. 301 C.pr.pen.,
sau excepţiile ridicate din oficiu şi să se pronunţe asupra lor prin încheiere motivată”. O
asemenea excepţie ar putea-o constitui şi aceea privind caracterul ilegal al unor mijloace de
probă, care ar putea determina excluderea probei obţinute în acest fel, având natura juridică a
unei chestiuni preliminare. Legea nu prevede nimic particular cu privire la consecinţele
produse de excluderea mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal, ceea ce înseamnă că
domeniul aplicabil rămâne acela al regimului comun al nulităţilor, aşa cum se desprinde din
prevederile art. 197 C.pr.pen.. În acest cadru este posibil însă ca atunci când o probă este
invalidă efectele ei să se întindă şi asupra probelor administrate ulterior, dacă au legătură
între ele. Cu privire la posibilitatea restituirii dosarului la procuror pentru refacerea
mijloacelor de probă ilegale în condiţiile art. 332 C.pr.pen., apreciem că aceasta nu poate
constitui o soluţie la îndemâna judecătorului, întrucât prevederea din textul de lege , în
sensul că „mijloacele de probă ilegale nu pot fi folosite” conduc pe de o parte, la concluzia
că ele nu mai pot fi refăcute, indiferent de felul nulităţii, nici de către instanţă şi, cu atât mai
mult, de către procuror, iar pe de altă parte că instanţa penală trebuie să se bazeze doar pe
acele probe care au fost obţinute în mod legal şi să le înlăture pur şi simplu pe celelalte.
Conform dispoziţiilor legale în vigoare neputinţa folosirii mijloacelor de probă ilegale nu se
regăseşte nici în cazurile de „achitare” şi nici între cele de „încetare a procesului penal”,
unica modalitate fiind aceea de invocare a acestora pe cale unor excepţii în cazul procesului
penal.
Întrucât dispoziţiile art. 64 al.2 C.pr.pen. permit posibilitatea unei antepronunţări a
judecătorului, considerăm că de lege ferenda se impune reglementarea unei proceduri Drept
penal 201 speciale, anterioare învestirii instanţei penale cu judecarea fondului, care să fie
dublată de o soluţie procesuală cu rolul de a împiedica continuarea procesului ( închiderea
dosarului sau anularea urmăririi care se regăsesc în dreptul american). În prezent, instanţa de
judecată are numai posibilitatea de a constatata, cu ocazia deliberării sau a luării hotărârii
nelegalitatea obţinerii unor mijloace de probă, putând să le înlăture atât pe acestea, cât şi
probele obţinute prin intermediul lor, constatând că acţiunea penală este nefondată şi
dispunând achitarea inculpatului, în condiţiile inexistenţei altor probe care să dovedească
vinovăţia acestuia.
În codurile de procedură vest europene este dezvoltată pe larg invalidarea probei. În
codurile socialiste asemenea prevederi sunt aproape inexistente. De exemplu, în codul
chinez de procedură penală nu există termenii de „nulitate” sau „excludere”, fiind cunoscută
numai o procedură de „control judiciar” – dacă o jurisdicţie de grad superior descoperă o
„eroare” într-o decizie a unei instanţe inferioare ea poate rejudeca acea cauză, sau o casează
şi o trimite spre rejudecare. În Marea Britanie ( art. 76 din PACE l984) mărturisirea
acuzatului este respinsă ca probă dacă „mărturisirea este obţinută prin presiune sau prin orice
alt comportament, care are tendinţa de a o face mai puţin credibilă”. În dreptul francez
problema nulităţii a fost de mai multe ori modificată, fiind prevăzute două forme de nulitate
- textuale (prevăzute de lege) şi substanţiale (referitoare la violarea unei reguli importante).
Dreptul german interzice expres utilizarea declaraţiilor consecutive unui interogatoriu
condus după metode incorecte.
 Această clasificare a mijloacelor de probă se împarte în funcţie de procedeele comune de
administrare. De exemplu, declaraţiile martorilor pot fi obţinute prin ascultare confrun-tare,
înregistrare pe bandă de magnetofon.
Înfăptuirea justiţiei penale depinde de ansamblul normelor juridice care reglementează
probele şi mijloacele de probă. Din momentul declanşării procesului penal şi până la
pronunţarea hotărârii instanţei de judecată, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate
cu ajutorul probelor care sunt administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

Tip speta: Decizie

Instanta: Curtea de Apel Oradea-secţia penală
Domenii: Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Art.385/9pct.3;c.pr.pen
Art.210alin.1Codpenal;art.217alin.6Codpenal

Potrivit art.385/1 alin.1 lit.d/1Cod procedura penala, se atacata cu recurs sentintele

privind infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea
prealabila a persoanei vatamate, cum este cazul infractiunilor prevazute de art.210 alin.1
Cod penal si art. 217 alin.6 Cod penal, în acest context, tribunalul trebuind sa califice calea
de atac ca fiind recurs si nu apel cu consecintele de rigoare în ceea ce priveste compunerea
completului de judecata.Curtea de Apel Oradea, Sectia penala
Decizia penala nr.60/R din 2 februarie 2010

Prin sentinta penala nr.646/04.06.2009 pronuntata de Judecatoria Satu Mare în dosar

nr.7963/296/2008, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedura penala raportat la art.10 lit.d Cod
procedura penala a fost achitat inculpatul LSC, pentru savârsirea infractiunii de furt calificat,
prev. si ped. de art.208,209 al.1 lit.g rap. la art.210 al.1 Cod penal.
În baza art.217 al.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul LSC, cu datele personale de mai
sus, pentru savârsirea infractiunii de distrugere, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata
prev. de at. 82 Cod penal, stabilindu-se 4 ani, termen de încercare.
În baza art.14, 346 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul LSC, sa plateasca partii
civile SC Hello Margot SRL Satu Mare, suma de 2750 lei reprezentând daune materiale; s-a
respins constituirea de parte civila a acesteia în ce priveste obligarea inculpatului la plata de
daune morale catre SC Hello Margot SRL si a fost obligat acelasi inculpat sa plateasca partii
civile CR suma de 7429 lei, reprezentând daune materiale si suma de 5000 lei reprezentând
daune morale.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca în noaptea de 26/27.05.2006,
partea civila a ajuns acasa în apartamentul situat pe Calea Traian nr.9, apartament ce apartine
parintilor acesteia, în jurul orei 24 deoarece erau zilele orasului si aceasta era angajata la SC
Hello Margot SRL. Dupa amiaza partea vatamata a discutat cu inculpatul la telefon si a si-a
dat seama ca acesta era în stare avansata de ebrietate. La ora 01 noaptea acesta a sunat-o pe
partea civila, a trezit-o si a întrebat daca poate sa vina la ea, raspunsul fiind afirmativ. Când a
deschis usa partea civila a realizat ca acesta era si mai beat decât atunci când vorbise cu el la
telefon si era cu sânge pe una din mâini. L-a invitat în casa i-a curatat rana dupa care s-au
asezat în pat dar inculpatul a început sa se certe cu partea civila fiind gelos, ca de fiecare
data când consuma alcool. Partea civila, pentru ca într-o situatie asemanatoare inculpatul a
vrut sa o loveasca când acesta era la baie a parasit apartamentul în toiul noptii îmbracata
fiind în pijama si a plecat la casa parintilor situata pe strada George Cosbuc. Inculpatul a dat
telefon de mai multe ori vrând sa vorbeasca cu partea civila dar martora CMV la sfatuit sa se
linisteasca urmând sa stea de vorba a doua zi de dimineata când va fi treaz.
În jurul orei 3, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, ramas singur, pe fond de gelozie,
inculpatul a distrus bunurile mobile din apartament, inclusiv cele aflate în biroul SC Hello
Margot SRL, urmatoarele bunuri: televizor, calculator, perdele, ochelari, 3 paltoane, geanta,
portmoneu, cosmetice, blana, fildes, margele, ceas "Zara", Walttman, plapuma, pulovar,
camasa, suport ziar, CD-uri, 2 costume de baie, suveniruri, amplificator, camasa Zaramoro,
camasa albastra, 3 curele, fusta din pânza, pulover Zara, 2 jachete de schi, vesta, caciula,
haina din piele si zugraveala din apartament.
Aspect recunoscut de catre inculpat care a aratat faptul ca era foarte gelos si nu s-a putu
controla.
Înainte de a pleca din locuinta, inculpatul a luat caseta în care se afla cheia personalizata
pentru autoturismul Volvo C70 si mai multe bijuterii în valoare totala de 2100 lei, motivând
acest gest prin faptul ca nu avea cheie sa închida apartamentul si oricum tatal sau le-a
restituit caseta cu toate bunurile ce se aflau în ea.
Contabila SC Hello Margot SRL când a ajuns de dimineata la serviciu, a gasit apartamentul
cu bunurile distruse si l-a anuntat pe gestionarul NI iar acesta a sunat-o pe patroana firmei
CMV.
Inculpatul dupa toate acestea a sunat-o pe partea civila CRD din Grecia ca si cum nimic nu
s-ar fi întâmplat. Mama acesteia a luat legatura cu tatal inculpatului i-a aratat apartamentul si
cum au fost distruse bunurile, fiind pastrati sacii cu hainele distruse, iar acesta i-a restituit
caseta cu bijuterii si cheia de la masina intacte.
În apartamentul în cauza functioneaza biroul SC Hello Margot SRL Satu Mare, care s-a
constituit parte civila în cauza cu suma de 4500 lei, din care 2500 lei reprezentând
contravaloarea bunurilor distruse, respectiv fax-modem, monitor calculator, xerox s.a. iar
2000 lei reprezentând daune morale.
Cheile autoturismului si bijuteriile sustrase au fost recuperate în natura, dar partea vatamata
CRD s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 17.650 lei din care 12.650 lei
reprezentând contravaloarea bunurilor distruse si 5000 lei reprezentând daune morale.
Distrugerea este fapta care aduce atingere integritatii materiale a unui bun apartinând ca
regula generala, altuia.
În speta, elementul material al infractiunii consta în actiunea lovire, rupere a obiectelor,
astfel încât urmarea imediata a savârsirii infractiunii a constat în aducerea în stare de
neîntrebuintare permanenta a tuturor bunurilor ce existau în apartament si apartineau partilor
civile, acestea suferind o modificare obiectiva care s-a produs în integritatea bunului.
Distrugerea nu este o infractiune de pericol, rezultatul ei fiind atingerea care s-a adus
bunurilor, în speta aproape toate bunurile din acel apartament, chiar si peretii apartamentului
fiind stropiti cu vin.
În ce priveste latura subiectiva fapta a fost savârsita cu intentie, inculpatul fiind furios pe
partea civila din cauza geloziei.
În ce priveste savârsirea infractiunii de furt calificat, prev. si ped. de art.208,209 al.1 lit.g
rap. la art.210 al.1C.pen. în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedura penala raportat la art.10
lit.d Cod procedura penala a fost achitat inculpatul LSC, pentru ca raportat la starea de fapt
asa cum a fost retinuta mai sus instanta de fond a considerat ca nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestei infractiuni, neexistând probe din care sa rezulte existenta laturii
subiective a infractiunii de furt.
În cazul infractiunii de furt forma de vinovatie cu care fapta se savârseste este intentia.
Textul face vorbire despre doua elemente ale laturii subiective: lipsa consimtamântului partii
vatamate si scopul însusirii pe nedrept. Între intentie si scopul faptei trebuie sa existe
conexiune.
Faptuitorul trebuie sa actioneze cu intentia de a-si însusi bunul, adica de a-l lua definitiv din
patrimoniul partii vatamate si de a-l trece în posesia sa. Caracteristic intentiei furtului este
atitudinea inculpatului care vrea sa dispuna de bun ca de al sau, cu excluderea altora. Scopul
furtului este acela al apropriatiunii. Lipsa scopului nedreptei însusiri face ca fapta sa nu aiba
caracter infractional. Textul încriminator art.208 Cod penal sanctioneaza diminuarile
ireversibile, definitive ale patrimoniului unei persoane, care au ca scop însusirea fara drept a
bunului. Rezulta ca pentru a retine furtul trebuie sa avem în vedere scopul luarii, adica
însusirea pe nedrept. Trebuie stabilit neîndoielnic scopul însusirii si asa se poate stabili
scopul caracterul nedrept al luarii si deci caracterul infractional al faptei. În speta, instanta
apreciaza faptul ca nu rezulta din probele administrate intentia de a-si însusi bunurile si de a
se purta fata de ele ca si un proprietar, orice semne de întrebare vis-a-vis de scopul cu care
inculpatul a luat bunurile iar apoi le-a restituit fiind în favoarea acestuia: ,,in dubio pro reo".
Împotriva acestei sentinte a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA
SATU MARE, solicitând în baza art.379 pct.2 lit. a Cod de procedura penala admiterea
apelului, desfiintarea în parte a sentintei atacate, retinea cauzei spre judecare, si, în
rejudecare, condamnarea inculpatului LSC pentru savârsirea infractiunii de furt calificat,
prev. si ped. de art. 208, 209 al. 1 lit. g Cod penal rap. la art. 210 al. 1 Cod penal si
inculpatul LSC, care a aratat ca sentinta atacata este netemeinica si nelegala.
Prin decizia penale nr.183 din 05 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, în
baza art.379 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedura penala rap. la art.382 alin.2 Cod procedura
penala, s-au admis apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA
SATU MARE si de catre inculpatul LSC, împotriva sentintei penale nr.646/04.06.2009,
pronuntata de Judecatoria Satu Mare în dosar nr.7693/296/2008, care a fost desfiintata în
parte pe latura penala si în rejudecare în baza art.208, 209 alin.1 lit. g rap. la art.210 alin.1
Cod penal cu aplic.art.74 lit.a, c Cod penal si art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul
LSC, cu datele personale de mai sus, pentru savârsirea infractiunii de furt calificat, la
pedeapsa de 2 (doi ) ani închisoare.
S-a redus de la 2 ani închisoare la 5000 lei amenda penala, prin retinerea de circumstante
atenuante - pedeapsa aplicata inculpatului LSC, pentru savârsirea infractiunii de distrugere,
prev. si ped. de art.217 alin.1 Cod penal.
În baza art.33, 34 lit. d Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de
5000 lei amenda penala, în pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a pedepsei de mai sus pe
durata prev. de art.82 Cod penal, stabilindu-se 4 ani termen de încercare.
S-au mentinut în rest dispozitiile sentintei apelate.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a apreciat ca întemeiat apelul declarat în
cauza de Parchetul de pe lânga Judecatoria Satu Mare pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a pronuntat o hotarâre nelegala achitându-l pe inculpat pentru savârsirea
infractiunii de furt calificat prev. si ped. de art.208 alin.1 lit.g Cod penal cu aplicarea art.210
alin.1 Cod penal Cod penal, în conditiile în care din întreg probatoriul administrat în cauza
rezulta cu certitudine si fara nici un dubiu existenta acestei fapte penale si a vinovatiei
inculpatului .
Astfel, chiar inculpatul recunoaste si in declaratia data în fata instantei de fond (f.43) ca a
luat cheia personalizata a masinii si bijuteriile ce apartineau partii vatamate, bunuri ce
ulterior tatal lui le-a restituit acesteia. Împrejurarea ca aceste bunuri au fost recuperate de
catre partea vatamata nu schimba faptul existentei infractiunii de furt, infractiune ce se
consuma în momentul în care bunurile au iesit din posesia partii vatamate, acesta infractiune
nu-si pierde identitatea prin faptul restituirii bunurilor sustrase, fapt ce duce doar la
recuperarea prejudiciului de catre partea civila.
Având în vedere cele expuse mai sus, tribunalul în baza art.379 alin.1 pct.2 lit.a Cod de
procedura penala rap. la art.382 alin.2 Cod de procedura penala, a admis apelul declarat de
Parchetul de pe lânga Judecatoria Satu Mare, a desfiintat în parte pe latura penala sentinta
pronuntata de Judecatoria Satu Mare si rejudecând, l-a condamnat pe inculpatul LSC pentru
savârsirea infractiunii de furt calificat, prev .si ped. de art.209 alin.1 lit.g Cod penal cu
aplicarea art.210 alin.1 Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare, apreciind ca raportat la
împrejurarile concrete ale cauzei, faptul ca inculpatul se afla la prima abatere penala asa cum
dovedeste cazierul judiciar, a avut o atitudine sincera în fata organelor judiciare, s-a impus
retinerea în favoarea acestuia de circumstante atenuante si în consecinta reducerea pedepsei
sub minimul special prevazut de lege.
În ceea ce priveste apelul declarat de inculpat, Tribunalul a apreciat ca acesta este întemeiat
doar pe latura penala sub aspectul individualizarii cuantumului pedepsei aplicate întrucât, în
raport de aceleasi considerente care au determinat aplicarea pentru savârsirea infractiunii de
furt calificat a unei pedepse sub minimul special prevazut de lege, prin retinerea în favoarea
inculpatului a unor circumstante personale, s-a impus reducerea sub minimul special si a
pedepsei pentru infractiunea de distrugere.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul LSC solicitând prin
motivele scrise si prin intermediul aparatorului sau, admiterea acestuia si casarea în parte a
deciziei recurate cu privire la infractiunea de furt calificat savârsita în conditiile art.210 Cod
penal în sensul de a se mentine hotarârea instantei de fond cu privire la aceasta fapta,
respectiv achitarea sa potrivit art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala.
Verificându-se actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca suntem în prezenta unui caz
de casatie examinat din oficiu, respectiv cel prev. de art.385/9 pct.3 din Codul de procedura
penala, respectiv instanta nu a fost compusa potrivit legii.
Astfel se poate observa ca inculpatul a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de
furt calificat prev. si ped. de art.208 - 209 alin.1 lit.g Cod penal raportat la art.210 alin.1 Cod
penal si a infractiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal.
Atât potrivit dispozitiilor art.210 alin.1 Cod penal cât si potrivit art.217 alin.6 Cod penal,
punerea în miscare a actiunii penale pentru faptele mai sus aratate are loc doar la plângerea
prealabila a persoanei vatamate.
Potrivit art.385/1 alin.1 lit.d/1Cod procedura penala, se atacata cu recurs sentintele privind
infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabila a
persoanei vatamate.
Ori, în acest context, tribunalul trebuia sa califice calea de atac ca fiind recurs si nu apel cu
consecintele de rigoare în ceea ce priveste compunerea completului de judecata.
S-a mentionat faptul ca nu ne aflam în prezenta acelor dispozitii tranzitorii prev. de art. IX
pct.3 al Legii nr.356/2006 unde se arata ca, "cauzele aflate în curs de judecata la data intrarii
în vigoare a prezentei legi, vor continua sa fie judecate de instantele competente, potrivit
dispozitiilor aplicabile anterior acestei date", câta vreme desi faptele sunt din mai 2006,
inculpatul a fost trimis în judecata abia prin rechizitoriul din 01.10.2008 întocmit de
Parchetul de pe lânga Tribunalul Satu Mare.
Fata de cele ce preced, Curtea a admis recursul penal declarat de inculpatul recurent LSC,
împotriva deciziei penale nr. 183/A din 05 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Satu
Mare, pe care a casat-o, dispunând rejudecarea cauzei de catre Tribunalul Satu Mare, tinând
seama de considerentele prezentei decizii.