Sunteți pe pagina 1din 16

"O noapte furtunoasa"

de I.L.Caragiale

Comedie in doua acte

Personajele:
Jupan Dumitrache Titirca Inima Rea-cherestegiu,capitan in garda civica.
Nae Ipingescu-ipistat,amic politic.
Chiriac-tejghetar,om de incredere al lui Dumitrache,sergent in garda.
Spiridon-baiat de procopseala in casa lui Dumitrache.
Rica Venturiano-arhivar la judecatoria de ocol,student in drept si publicist.
Veta-consoarta lui Jupan Dumitrache.
Zita-sora Vetei.

Actul I

SCENA I

Scena incepe cu o discutie intre Jupan Dumitrache si Ipingescu despre "bagabonti", iar
Dumitrache ii marturiseste lui Ipingescu ca si dupa el se tine un "bagabont".Totul a inceput de
"lasata secului", cand Jupan Dumitrache, impreuna cu Veta(sotia sa)si Zita(cumnata), au mers la
gradina la "Iunion". In timp ce ei se uitau la o comedie, un "bagabont" s-a asezat la masa vecina
si s-a uitat la cucoane toata seara.Dupa ce au plecat, "bagabontul" i-a urmarit pana la
Stabilament.Istoria s-a repetat si dupa o saptamana, cand cei trei se duc din nou la gradina la
„Iunion” sa vada comediile lui Ionescu.
Scena se incheie cu o caracterizare pe care Jupan Dumitrache i-o face lui Chiriac(omul lui de
incredere).

SCENA II

Apare Chiriac,care il anunta pe Dumitrache ca trebuie facut un mandat de arestare pt fiul lui
Tache(pantofarul de la Sf. Lefterie), deoarece nu popa Tache vrea „sa iasa maine la izircit” cu
pretextul ca este bolnav si ca nea Ghita Tircadau nu este de gasit.
Jupan Dumitrache descrie casnicia Zitei cu fostul ei sot(Ghita Tircadau) si cum i-a divortat.

SCENA III

Jupan Dumitrache il cearta pe Spiridon pentru ca a stat prea mult dupa ziar, dupa care il trimire
sa ceara cucoanei sabia si cintironul.Chiriac pleaca si inchiriaza contotul si magazia.

SCENA IV

Jupanul Dumitrache se aseaza pe scaun si ii cere lui Ipingescu sa citeasca fragmente din ziarul
adus de Spiridon.Ipingescu incepe cu o stire despre R. Vent, un june scriitor democrat, redactia
ziarului recomandand poporului opera acestuia:”Republica si reactiunea ”sau ”Venitorele si
Trecutul” din care este prezentata „prefatiunea”.In timp ce Ispingescu citeste acest fragment,
Dumitrache il intrerupe aprobandul sau interpretand uneori in mod gresit frazele care nu le
intelegea.
Lectura ziarului a fost intrerupta de o cearta mare afara in strada.Cei doi recunosc vocea Zitei
si ies afara.

SCENA V

Spiridon, ramas singur isi aprinde o tigara, in timp ce se intreaba ce are Dumitrache cu el, de
nici atunci cand l-a gasit treaz nu a fost multumit si nici atunci cand acesta dormea.
Se aude zgomot.Spiridon stinge repede tigara si o baga in buzunar.

SCENA VI

Intra Zita nervoasa intrebandu-l pe Spiridon daca si-a indeplinit misiunea pe care i-a dat-o.
Spiridon ii da cucoanei un bilet de la „persoana in chestiune”.Era un bilet de dragoste adresat
Zitei, care cuprindea si o poezie de dragoste.

SCENA VII

Zita o roaga pe Veta sa-l lase pe Spiridon sa-i aduca ceva de acasa pentru ca acesta sa poata
merge sa-i spuna admiratorului Zitei s-o astepte.Zita ii povesteste Vetei cum i-a iesit Tircadau in
drum si a insultat-o.Doar ca Veta nu prea era atenta la ce-i spunea Zita pe motiv ca e bolnava.
Se intoarce Spiridon care-i spune Zitei ca nu l-a gasit pe admirator nicaieri ,dar ca i-a dat
biletul .Inainte de plecare Zita ii aminteste Vetei ca a doua zi trebuie sa mearga la „Iunion”, dar
aceasta nu vrea sa mearga, fapt ce face ca Zita sa planga.

SCENA VIII

Veta il trimite pe Spiridon sa-i duca mondirul lui Chiriac si pe urma il trimite sa se culce.Dupa
ce Spiridon pleaca, Veta merge incet la fereastra, se uita in curte si pe urma se intoarce
ganditoare.
Porneste sa iasa cand intra Chiriac, care ramane o clipa la usa.Veta ramane nemiscata.
SCENA IX

Chiriac ii multumeste Vetei pentru ca i-a cusut mondirul, ii spune ca a inchis poarta si o
intreaba daca mai are ceva de-i comandat.O intreaba daca merge maine seara la „Iunion” ca sa se
curteze cu admiratorul ei.Veta refuza sa se mai jure ca nu are nimic cu admiratorul pentru ca
oricum nu va fi crezuta.Veta incearca sa plece, dar Chiriac ii taie calea si o intreaba daca nu mai
vrea sa fie intre ei ce a fost inainte.Refuzul Vetei duce la o tentetiva de omor din partea lui
Chiriac, care refuza sa traiasca fara dragostea stapanei.Acesta ia spanga de la pusca dar in urma
luptei cu Veta si a juramintelor ei a renuntat, aruncand departe spanga si luand pe Veta in brate.
Sunt intrerupti de Jupan Dumitrache, care striga de afara la Chirita sa se culce si sa fie atent.

ACT UL II

SCENA I

Veta il trimite pe Chiriac la culcare pentru ca amandoi sunt obositi, iar maine Chiriac
trebuie sa se trezeasca la ora patru pentru a-l ridica pe Tache pantofarul de la Sfantul Lefterie.
Dupa ce o saruta, Chiriac pleaca, iar doamna deschide albumul si da de portretul lui
Chiriac. Fredoneaza tot mai incet prima strofa din “Portretul” de G. Sion si se pregateste de
culcare cand intra Rica Venturiano.

SCENA II

Rica Venturiano incepe sa-i faca declaratii de dragoste, in timp ce cucoana striga dupa
ajutoare, crezand ca e vreun hot. Acesta nu intelege comportamentul doamnei, pentru ca el a
primit un bilet in care aceasta i-a cerut sa se intalneasca la numarul noua pe strada Catilina si ca
s-au cunoscut la “Iunion”. Veta isi da seama ca este confundata cu sora ei, Zita, deschide lampa,
iar Rica incepe sa-si ceara scuze. Veta ii cere sa plece repede ca sa nu fie prins de sotul ei. Cand
sa iasa, se aude vocea lui Dumitrache in curte. Rica sare pe geam, sfatuit de doamna Veta.

SCENA III

Jupan Dumitrache, nervos, o intreba pe Veta cine a fost in casa, dupa care o trimite la
culcare in timp ce-i striga pe Chiriac si Spiridon.

SCENA IV

Dumitrache se razbuna pe Spiridon, certandu-l ca l-a gasit dormind, dupa care il trimite
dupa Chiriac, care dormea in camera lui.
SCENA V

Dumitrache ii spune si lui Chiriac ca a vazut “bagabontul” in casa si ca nu a avut pe unde


iesi.Ipingescu vede fereastra care da pe schele si presupune ca pe acolo a iesit. Dumitrache
gaseste bastonul lui Rica. Toti trei o iau pe schele dupa bagabont.

SCENA VI
Veta incearca sa-i opreasca sa sara pe geam, dar nu reuseste.

SCENA VII

Intra Zita care intreaba ce s-a intamplat. Veta ii spune ca amorezatul ei a venit la ea si o
acuza pentru toate problemele ei cu Dumitrache si Chiriac.
Aud zgomote in gradina si ies amandoua in fuga pentru a vedea ce se intampla.

SCENA VIII

Rica a iesit pe geam, s-a ascuns intr-un butoi cu “timent”, dupa care ajunge inapoi in
casa. Spiridon ii sugereaza sa iasa pe usa din dreapta, dar el nu vrea. Rica ii ofera lui Spiridon
trei sferturi de rubla daca il scapa. Spiridon isi face un plan pentru a-l scapa.

SCENA IX

Rica incearca sa iasa pe usa din dreapta, dar il intampina Dumitrache cu sabia scoasa.
Apar Chiriac si Ipingescu, care-l inconjoara.
Apare Veta care le explica realtia dintre Rica si Zita iar Ipingescu ii spune lui Dumitrache
ca Rica e cel care scrie in ”Vocea Patriotului Nationale”.
Jupan Dumitrache ii cere scuze lui Rica, care a descoperit ca de vina pentru acest incident
e numarul sase de la poarta Vetei, pus invers.
Intr-un final, Dumitrache ii casatoreste pe cei doi.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate
O noapte furtunoasa

de Ion Luca Caragiale (autor canonic)


comedie

Ion Luca Caragiale (1852 - 1912), dramaturg si prozator, a fost un observator lucid
si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un
exceptional creator de oameni si de viata. Comediile sale - "O scrisoare pierduta", "D-
ale carnavalului", "O noapte furtunoasa" si "Conu Leonida fafa cu reactiunea" - atesta
un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele
lui traiesc in orice epoca prin vicii, imposture, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie
satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura
personaje dominate de o tara (defect) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul
uman.                 Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor
tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face
"concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale
este "realismul tipic".
    Caragiale a avut intentia de a contribui la indreptarea moravurilor sociale, fiind
adeptul cugetarii clasice, "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), idee
pe care o afirma el insusi, convins fiind ca "nimic nu arde mai rau pe ticalosi decat
rasul".
    Comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale a fost citita la Iasi, in cadrul
cenaclului "Junimea" in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie
1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata in revista
"Convorbiri literare" in 1879 si inclusa in volumul de "Teatru" din 1889.
    Tema. "O noapte furtunoasa" este o comedie a moravurilor de mahala, ilustrand
aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri
si "ambituri" de familisti, cu nelipsitul triunghi conjugal, o lume pe care Caragiale a
iubit-o cu patima: "Ma innebunesc dupa evenimentele de senzatie, vesele sau funebre,
parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri... [...] Imi trebuiesc dimineata cum
deschid ochii stiri palpitante, daca nu adevarate, macar... altfel. Dezmintirea lor seara
ma mahneste peste masura si nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire si mai
si". Principalul mijloc artistic de realizare a acestei comedii este comicul de situatie,
alaturi de care se manifesta si comicul de limbaj, comicul de nume, comicul de caracter
si comicul de intentie.
    Semnificatia titlului. Comedia lui Caragiale "O noapte furtunoasa sau NumaruI 9"
sintetizeaza evenimentele tensionate, zbuciumate petrecute intr-o singura noapte in
casa lui Jupan Dumitrache, situata la periferia Bucurestiului. S-au tras focuri de arma,
au fost urmariri, spaime, agitatie peste masura pentru ca nu cumva sa se atenteze la
"onoarea de famiiist" a stapanului casei, care avea "ambitul" de a nu fi inselat de
nevasta. De altfel, Rica Venturiano, cel care provoaca toata incurcatura, dupa ce
reuseste cu chiu cu vai sa scape de urmaritorii dezlantuiti, exclama surescitat: "O, ce
noapte furtunoasa!". Subtitlul "Numarul 9", ilustreaza un comic de situatie, reiesit din
confuziile provocate de numarul 6 la care se afla casa lui Dumitrache si pe care
mesterul care a tencuit zidul de la poarta l-a batut invers, devenind numarul 9.
    Structura comediei. Piesa este alcatuita din doua acte, fiecare dintre ele avand
cate noua scene. Personajele piesei, numite de catre autor "persoane", sunt mentionate
cu numele si statutul social pe care il are fiecare. Perspectiva spatiala este reala si
deschisa, fiind precizata de catre autor, "in Bucuresti, la Dumitrache". Subiectul piesei
reflecta, asadar, viata mahalalelor din capitala, reprezentata de familia lui Jupan
Dumitrache Titirca, poreclit "Titirca Inima-Rea", care este "cherestegiu si capitan in
garda civica". Relatiile temporale sunt complexe, manifestandu-se in aceasta comedie
atat perspectiva cronologica, adica in ordinea deruiarii evenimentelor, cat si perspectiva
discontinue, in care se remarca alternanta temporala a intamplarilor, prin flash-back.
    Constructia subiectului
    Actiunea actului I se petrece intr-o "odaie de mahala", decorul fiind alcatuit din
mobila de lemn si paie, iar la vedere sta rezemata de fereastra "o pusca de gardist cu
spanga (baioneta) atarnata langa ea".
    Jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea, "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde
cherestea) si "capitan in garda civica", imbracat in haine de capitan de garda, ii
relateaza lui Nae Ipingescu, "ipistat" (epistat -persoana cu cel mai mic grad de ofiter de
politie) si "amic politic" cu el, o intamplare petrecuta in urma cu doua saptamani.
Asadar, timpul este discontinuu la inceputul piesei, scena de la Iunion fiind inserata prin
flash-back. Episodul este realizat prin procedeul intruziiinii narative, Dumitrache
povestind cu indignare "istoria" cu "bagabontul", un "scarta-scarta pe hartie" care
"umbla dupa nevestele oamenilor ca sa le faca cu ochiul" si "sa le sparga casele".
Vanitatea de a nu fi inselat de nevasta constituie principalul reper conjugal: "Eu am
ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de famiiist...".
    Dumitrache ii povesteste lui Nae cum, atunci cand mersese impreuna cu nevasta lui,
Veta, si cu sora acesteia, Zita, la gradina la "Iunion" ca sa se distreze la "comediile alea
de le joaca Ionescu", un "bagabont de amploiat" (funcfionar) se asezase la o masa de
alaturi, cu spatele spre "comedii" si se uita "lung si galis la cucoane". Enervat peste
masura, Dumitrache ar fi vrut sa-i dea cateva palme, dar fiind un negustor onorabil nu
se putea face de ras in public, punandu-si mintea cu un "coate-goale" care mai avea si
ochelarii pe nas. Individul ii urmarise apoi pe drumul spre casa, ceea ce-l face pe
Dumitrache sa fiarba si acum de manie: "papugiul [...] dupa noi, [...] moftangiul
dupanoi; [...] mate-fripte dupa noi". Nu spusese nimic "damelor", pentru ca sa nu se
simta jignite sau speriate, mai ales ca Veta era atat de rusinoasa. Peste o saptamana, la
insistence Zitei, s-au dus din nou la "Iunion" si Dumitrache il vede din nou, la masa de
alaturi, pe "bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul (joben -paiarie inalta si
tare) in cap si cu basmaua iac-asa scoasa", care se ia dupa ei pana acasa. Jupan
Dumitrache il trimisese pe Chiriac dupa "bagabont", dar acesta disparuse fara urma.
"Ambiful" social al lui Dumitrache il impiedicase sa reactioneze in public si sa-l intrebe
agresiv: "Ce poftesti, ma musiu?", ori sa-l "umfle" de sa-i sara "ochilarii din ochi si
giubenul din cap". Dar nu se facea, pentru ca era un negustor onorabil, comersant
respectat si "mi-era rusine de lume; eu del negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-
goale nu vine bine...".
    Chiriac, angajat cu simbrie la Jupan Dumitrache, in postul de tejghetar (persoana
care sta la tejghea ca vanzator sau casier) si, totodata, sergent in garda civica, era
omul de incredere si tinea la fel de mult ca si jupanul la onoarea de familist a acestuia,
de aceea Veta ramanea in grija lui atunci cand stapanul trebuia sa plece cu treburi
negustoresti, "ca omul cu daraveri". De altfel, groaza de a nu fi inselat de nevasta este
o idee fixa, pe care Dumitrache o repeta tot timpul, obsesiv. "am ambit, tiu cand e
vorba la o adica la onoarea mea de familist". Pe tot parcursul relatarii lui Jupan
Dumitrache, Nae Ipingescu i aproba cu interes, ii da dreptate si este de acord cu toate
afirmatiile, atitudine exprimata printr-un tic verbal: "Rezon!".
    Dumitrache evoca prin flash-back o alta scena petrecuta in trecut, de data aceasta
fiind vorba despre casatoria esuata a Zitei. Tircadau, fostul sot al Zitei, era un betiv
notoriu si femeia "dezvortase" de el pentru ca "nu mai putea trai cu mitocanul,
domnule...". Zita, sora cu Veta, era o tanara frumoasa si invatase "trei ani la pasion",
asa ca era pacat "sa-si manance tineretele cu un ala...", care, pe deasupra, "a tratat-o
cu insulte si cu bataie". Timpul  de desfasurare a evenimentelor devine cronologic,
[pagebreak]
actiunea urmand ordinea derularii acestora.
    Chiriac se asigura ca jupanul, care era de rond in noaptea aceea, va controla toate
posturile si nu se va intoarce acasa mai devreme de ora "doua dupa douaspce", ca de
obicei. La rugamintea stapanului, Chiriac promite sa vegheze ca nimeni sa nu atenteze
la pudoarea nevestei lui: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de
familist".
    Ipingescu impreuna cu Dumitrache comenteaza evenimentele politice din gazeta
"Vocea Patriotului Nationale". Nae citeste greoi si fara intonafie articolul "Republica si
Reactiunea sau Venitorele si Trecutul", apartinand unui celebru si apreciat colaborator
al ziarului, "R.Ven. ..., un June scriitor democrat". Comicul de limbaj si de caracter reies
din dialogul celor doua personaje care comenteaza afirmatiile politice din articol.
Frantuzismul "a manca", adica "a lipsi", este confundat cu "a manca", iar impreuna cu
"Sfanta Constitutiune" si "masa poporului" provoaca o ridicola interpretare political "sa
nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care
suntem din popor; adica sa saza numai poporul la masa, ca el e stapan" (Ipingescu).
    Monologul rostit de Spiridon argumenteaza rautatea jupanului, caruia i se
potriveste perfect porecla de "Titirca Inima-Rea". El reproduce dialogul (dialog in
monolog) purtat cu stapanul care-l gasise treaz atunci cand se intorsese de la Iunion cu
cocoanele s-l certase ca nu se culcase inca, iar in seara trecuta cand il gasise dormind, 
trasese de par si-l acuzase ca tl "trage traiul al bun la somn!".
     Zita, foarte agitata, se repede asupra lui Spiridon cu o cascada de intrebari: "Ei! l-ai
gasit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus?", iar acesta ti da un bilet din partea "persoanei", pe
care ea il citeste cu glas tare. Comicul de limbaj si ridicolul autorului biletului au facut
celebra aceasta declaratie de drag"oste: "Angel radios! de cand te-am vazut intaiasi
data pentru prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii...[...] Te iubesc la nemurire. Je vous
aime et vous adore: que pretendez-vous encore? (Te iubesc si te ador: ce altceva mai
pretinzi?). Inima-mi palpita de amoare. [...]". Zita insista ca Spiridon sa se duca imediat
pe maidan, fiind sigura ca "persoana" asteapta inca acolo, dar baiatul pretinde sa fie
trimis de unul dintre stapani.
    Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent in garda civica al lui Chiriac, este
trista si nu este atenta la ceea ce povestea Zita despre incidentul pe care-l avusese in
strada "cu mitocanul, cu pricopsitul de Tircadau". Cu ochii in lacrimi, Veta devie patetica
- "Mai bine ar fi sa mor"-, si refuza cu tarie sa mai mearga vreodata la "Iunion", desi
Zita insista cu patos, se lamenteaza deplangandu-si soarta: "Fir-ar a dracului de viata
si-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc".
    Dialogul dintre Veta si Spiridon releva faptul ca baiatui era la curent cu legatura
amoroasa a femeii cu Chiriac si stia ca se certasera din cauza el era gelos si furios pe ea
ca se dusese la "Iunion" cu barbatu-sau. Veta sustine un monolog prin care se
autocompatimeste, plangandu-si nefericirea: "A! de ce mai da Dumnezeu omului
fericire, daca e sa i-o ia inapoi!? De ce nu moare omul cand e forfeit!?".
    In mod ostentativ, Chiriac se comporta cu Veta ca sluga cu stapanul, avand si un ton
sarcastic: "Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti? [...] nu-mi esti stapana?... nu sunt
sluga in casa dumitale, cu simbrie?". Dialogul se constituie intr-o cearta tipica dintre doi
indragostiti: Chiriac ii reproseaza, gelos, ca ea vrea cu tot dinadinsul sa mearga la
"Iunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale?"; Veta este indignata si se simte
jignita de banuielile lui dezonorante si nu mai vrea sa se jure pentru ca el crede mai
degraba "in prostiile si in banuielile lui barbatu-meu, decat in juramantul meu". Chiriac
recurge la un gest patetic, ia spanga (baioneta) de la pusca si ameninta ca se sinucide.
Veta este disperata sa-i smulga spanga, barbatul se smuceste lamentandu-se: "Daca nu
mai este nimic intre noi, spune-mi dumneata cum sa mai traiesc!". Impresionata, Veta
se jura inca o data, "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai
apuc macar o zi fericita cu tine", recunoscand ca se dusese la "Iunion" numai "de gura
sorii-mi Zitii", dar toata seara se gandise numai la el, nu auzise, nu vazuse si nu
intelesese nimic din respectivele Comedii. Intreaga relatare a femeii privind
sentimentele si zbuciumul interior pe care le simtise in serile petrecute la "Iunion" se
realizeaza prin procedeul intruziunii narative, adica se insereaza in derularea
evenimentelor nararea altor intamplari.
    Scena si actul se termina cu o imbratisare patetica si cu juraminte reciproce de
credinta, de sinceritate si de amor, timp in care se aude glasul lui Jupan Dumitrache,
care este foarte incantat ca omul sau de incredere nu se culcase inca, semn ca era "cu
ochii-n patru" si ca veghea la onoarea lui de familist.
    In actul al II-lea, decorul este acelasi ca in primul act, este noapte si pe masa arde o
lampa cu gaz care lumineaza slab odaia. Veta, iubitoaresi grijulie, incearca sa-l convinga
pe Chiriac sa mearga la culcare, mai ales ca nici unul dintre ei nu inchisese ochii
noaptea precedenta. Cei doi se imbratiseaza si se saruta cu foc, promitandu-si reciproc
sa nu se mai supere unul pe altul, scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angel
radios!". Veta se sperie Ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat
tirada. Femeia striga dupa ajutor, insa tanarul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii
declara ca este "nebun de amor". El ii spune ca primise biletul ei si venise la intalnire
asa cum ii scrisese, dupa zece seara, in casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cand
va vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa. Rica Venturiano rosteste un monolog
patetic, de un comic irezistibil, prin care ti reaminteste toate etapele care precedasera
intalnirea din aceasta noapte.              Discursul este realizat prin procedeul intruziunii
narative diferite: aceleasi fapte petrecute la "lunion" sunt povestite si receptate diferit
mai intai de Jupan Dumitrache, care-i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de
Veta, care se disculpa fata de Chiriac, si in sfarsit aici, de Rica Venturiano, siderat,
incercand o senzatie de ireal, de nebunie. Veta isi da seama ca amorezul o confundase
cu sora ei, Zita, mareste lumina lampii cu gaz si Rica este complet naucit cand o vede,
isi cere scuze confuz si este foarte incurcat: "Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa
zic, respectul... pardon... sub pretext ca si pe motivul... scuzati... pardon...". Glasul lui
Jupan Dumitrache din curte ii ingrozeste pe amandoi, Rica se miloge§ste disperat si
ridicol sa-l  scape, dupa care se repede spre fereastra, se izbeste cu capul de zid si
spune penibil: "Pardon!... scuzati!... bonsoar!".
    Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa mearga la
"lunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de Ipingescu si cautand in
toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot".
    Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi intamplat o
catastrofa: "S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de familist! [...] acum nu mai
imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Chiriac ii crede, mai ales ca-l vazuse si
Ipingescu pe "mate-fripte [...] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere,
Spiridon recunoaste pe "persoana cocoanii Zitii" si pleaca s-o anunte. Gasirea bastonului
lui Rica in odaie declanseaza o adevarata isterie, Ghiriac se repede la pusca, se
autoproclama comandantui grupului de atac si ies sa-l caute pe schele asezate pe langa
casa;
    Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este plin
de var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, paiaria rupta. Ingrozit peste
masura, tresare din cand in cand de spaima si tremura din toate incheieturile. Rugandu-
se fierbinte la Sfantul Andrei sa-l scape, deoarece este inca "June", Venturiano exclama
surescitat: "O, ce noapte furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie
interioara,
    Ramasa singura, Veta fredoneaza fericita un cantec, micsoreaza lumina lampii si se
pregateste de culcare. Rica Venturiano intra tiptil, furisandu-se in odaie, inainteaza "In
varful degetelor" pana in spatele
[pagebreak]
scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angei radios!". Veta se sperie ingrozitor,
da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat tirada. Femeia striga dupa ajutor,
insa tanarul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii declara ca este "nebun de amor". El ii
spune ca primise biletul ei si venise la intalnire asa cum ii scrisese, dupa zece seara, in
casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cand va vedea la fereastra ca se micsoreaza
lampa. Rica Venturiano rosteste un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin care ii
reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea din aceasta noapte. Discursul este
realizat prin procedeul mtruziunii narative diferite: aceleasi fapte petrecute la "Iunion"
sunt povestite si receptate diferit mai intai de Jupan Dumitrache, care-i relata cu
indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se discidpa fata de Chiriac, si in sfarsit
aici, de Rica Venturiano, siderat, incercand o senzatie de ireal, de nebunie. Veta isi da
seama ca amorezul o confundase cu sora ei, Zita, mareste lumina lampii cu gaz si Rica
este complet naucit cand o vede, isi cere scuze confuz si este foarte incurcat: "Cocoana!
considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub pretext ca si pe
motivul... scuzafi... pardon...". Glasul lui Jupan Dumitrache din curte ii ingrozeste pe
amandoi, Rica se milogeste disperat si ridicol sa-l scape, dupa care se repede spre
fereastra, se izbeste cu capul de zid si spune penibil: "Pardon!... scuzati!... bonsoar!".
    Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa mearga la
"Iunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de Ipingescu si cautand in
toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot".
    Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi intamplat o
catastrofa: "S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de familist! [...] acum nu mai
imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Chiriac il crede, mai ales ca-l vazuse si
Ipingescu pe "mate-fripte [...] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere,
Spiridon recunoaste pe "persoana cocoanii Zitii" si pleaca s-o anunte. Gasirea bastonului
lui Rica in odaie declanseaza o adevarata isterie, Chiriac se repede la pusca, se
autoproclama comandantul grupului de atac si ies sa-l caute pe schele asezate pe langa
casa.
    Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este plin
de var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, palaria rupta. Ingrozit peste
masura, tresare din cand in cand de spaima si tremura din toate incheieturile. Rugandu-
se fierbinte la Sfantul Andrei sa-l scape, deoarece este inca "June", Venturiano exclama
surescitat: "O, ce noapte furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie
interioara, considerand ca este persecutat de destin, deoarece schelele se-nfundau, nu
era nici o scara. Disperat, se repede la usa din dreapta, dar ti iese in fara Jupan
Dumitrache cu sabia scoasa, racnind: "Stai!". Vrand sa fuga pe fereastra, il intampina
Chiriac, "cu pusca cu baioneta In mana, ca de asalt", somandu-l: "Stai!". Gata sa-l
prinda, Ipingescu il recunoaste pe Venturiano si ramane perplex: "Nu ma nebuni,
onorabile! Dumneata esti?". Se creeaza o invalmaseala de nedescris, dar Ipingescu
explica strigand ca tanarul este "cetatean onorabil, [...] e d-ai nostri, e patriot!".
Luandu-l la o parte pe Chiriac, Veta ii relateaza cum tanarul s-a indragostit de Zita la
"Iunion", cum si-au trimis bilete de amor si cum junele a incurcat casele, "si-n loc sa
mearga la ea acasa, a gresit si-a venit aici". Dumirindu-se, Chiriac il ia de-o parte pe
Jupan Dumitrache si-i desluseste incurcatura, apoi ii reproseaza faptul ca era sa-si rupa
gatul alergand pe schele dupa tnchipuirile lui si se infioreaza gandindu-se cu groaza:
"daca faceam si moarte de om?".
    Jupan Dumitrache rasufla usurat, o mustra ca un parinte pe Zita, "ale tineretii
valuri", apoi se mira cand afia ca tanarul este "ai care scrie la «Vocea Patriotului
Nationale»", dupa cum ii dezvaluie Ipingescu. Dumitrache e incantat si, dupa ce se fac
prezentarile, il trateaza cu stima pe tanarul care scrie "despre ciocoi ca mananca
sudoarea poporului suveran". Revenindu-si din sperietura, Rica declama cu emfaza:
"box populi, box dei", forma stalcita a dictonului latin "Vox populi, vox dei", care
inseamna "Glasul poporului este glasul lur Dumnezeu". In fata unui auditoriu plin de
uimire admirativa, Venturiano isi ia avant si rosteste o cugetare proprie, de un comic
irezistibil prin ridicolul afirmatiei: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Jupan
Dumitrache este cucerit de inteligenta junelui, aplauda si exclama entuziasmat: "Asta e
bun de dipotat".         Rica este singurul care constientizeaza cauza incurcaturilor
produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la poarta". Zita ii scrisese ca sta in casa de
la numarul 9, "am vazut la poarta numarul 9 si am intrat". Dumitrache isi da seama ca
"mesterul Dinca binagiul (antreprenor de constructii) mi-a facut-o: a tencuit zidul de la
poarta si mi-a batut numarul 6 de-a-ndoaselea".
    Dumitrache este incantat ca "musiu Rica si cu Zita compatimesc impreuna" si-i
binecuvanteaza: "Ei! sa va fie de bine, si ceasul al bun sa-l dea Pronia", iar pe tanar il
sfatuieste confidential: "Toate ca toate, dar la onoarea de familist sa tii". Venturiano
reactioneaza demagogic, ca un jurnalist, nu ca un logodnic: "Da, familia e patria cea
mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii".
Lucrurile par sa se linisteasca, toata lumea se pregateste sa mearga la culcare, cand,
deodata, Jupan Dumitrache, bagand mana in buzunar ca
sa-i dea o tigara lui Ipingescu, si-aduce aminte ca gasise "pe pernele patului dumneaei"
o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de familist, "imi vine sa intru
la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data aceasta: "Asi ado-ncoa, jupane; asta-
i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste meditand filozofic:
"Uite asa se orbeste omul la necaz!".
    Piesa se incheie prin replica lui Ipingescu, "Rezon!", asa cum in comedia "O scrisoare
pierduta" Ghita Pristanda aproba ridicol, "Curat constitutional!" si cu veselia de care
sunt cuprinse toate personajele, final tipic pentru comediile lui Caragiale. Triunghiul
conjugal din aceasta piesa - Dumitrache, Veta, Chiriac - se manifesta in alt mediu social,
dar, ca si in cealalta comedie, cel care tradeaza "onoarea de familist" este omul de
incredere, prietenul cel mai apropiat al celui incornorat. Dramaturgul reface in
didascaliile din final cuplurile piesei, care nu sunt neaparat si cele oficiale: "(Rica e cu
Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu) "
    O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este simetria, adica finalul
recompune momentul de la inceputul piesei, fara sa se schimbe absolut nimic din starea
de lucruri initiala. Dupa agitatia care atinge adesea apogeul, dupa zbuciumul
personajelor si conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fara sa se
petreaca nici o modificare a starilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au
constituit subiectul comediei.
    Caracterizarea personajelor
    Personajele sunt tipologii umane si fac "concurenta starii-civile" (G.Ibraileanu),
fiecare dintre ele avand o trasatura dominanta de caracter, ilustrand asadar un tip
anume.
    Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale este
Jupan Dumitrache Titirca, poreclit Inima-Rea. El are un statut social onorabil de care se
simte foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea) si
"capitan in garda civica". Jupan Dumitrache intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale
tipul incornoratului, alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D'ale
carnavalului") si Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic de
caracter realizat magistral, Caragiale evidentiaza trasaturile care compun un personaj
ridicol si caraghios. Inca din prima scena a piesei, este evidenta gelozia sotului, izvorata
din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in dimensiunea sociala, cat si in cea
conjugala.
[pagebreak]
    Ca barbat casatorit si ca cetacean onorabil, Jupan Dumitrache are "ambitul" de a nu-i
fi inselata "onoarea de familist" si "ambitul" de a nu se face de ras in fata lumii.
Vanitatea conjugala reiese din episodul petrecut la gradina "Iunion", unde se dusese cu
sotia sa, Veta si cu sora acesteia, Zita. Pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un
ala... un bagabont de amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, apoi il urmarise pana
aproape de casa. In seara precedents, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-
goale", "moftangiul", "mate-fripte" se luase dupa ei. Dumitrache este foarte ingrijorat,
deoarece "am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist", iar
comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau conjugal. Cealalta dimensiune a
vanitatii, cea sociala, reiese din acelasi episod, prin faptul ca Dumitrache nu putuse
reactiona asa cum ar fi vrut, se abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu", apoi sa-l
"umfle" si sa-i dea doua palme, intrucat avea "ambit" si in plan social si nu voia sa se
compromita in public "cu un bagabont ca ala, nu face..." pentru un negustor. Furia
care-l cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar mi-era
rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-goale nu vine bine".
    Gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de Caragiale in didascalii, este tot o
manifestare a vanitatii si accentueaza parerea foarte buna pe care Dumitrache o are
despre sine, ceea ce denota o infatuare prosteasca: "Cum m-a vazut, - ca trebuie sa fi
fost schimbat la fata, cum sunt eu cand ma necajesc (isi mangaie favoritele) - cum m-a
vazut, a sfeclit-o...". Acelasi gest ilustreaza totodatl lasitatea si ingamfarea personajului,
care se lauda cu ce ar fi facut el daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont".
    Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in aceeasi
masura credul si naiv. "Ambitul" onoarei de familist este incredintat total lui Chiriac,
amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat, convins ca "tine la onoarea mea
de familist": "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac
saracul! N-am ce zice! onorabil baiat!". Teama obsesiva de a nu fi inselat li diminueaza
spiritul de observatie si-l face ridicol prin suspiciunile cu totul deplasate, deoarece el nu
se gandeste nici un moment ca "bagabontul" ar putea s-o placa pe Zita iar nu pe
nevasta-sa, a carei infatisare este total lipsita de farmec. Prostia jupanului reiese si din
faptul ca nu banuieste nici un moment de ce Chiriac vrea sa stie sigur daca-si va face
rondul complet, "pana la doua dupa douaspce, ca totdeauna...", pentru ca el sa stea
linistit cu Veta.
    Conucul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac chiar la cele mai
vizibile dovezi de adulter, ca in finalul piesei cand se ingrijoreaza din nou pentru
onoarea de familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data
aceasta: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan
Dumitrache se linisteste, meditand ridicol - "Uite asa se orbeste omul la necaz!"
    Relatia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o alta modalitate de
caracterizare. Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput, numai pentru ca il
suspecteaza ca ar atenta la onoarea lui de familist, etichetandu-l cu o ploaie de
invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scarta-scarta pe hartie", "moftangiul",
"bagabontul". Pe de alta parte, Dumitrache il apreciaza ca ziarist, atingand apogeul in
ultima scena a piesei, cand este entuziasmat, asa cum se specifica "in parantezele de
autor ~ "(incantat), (cu respect amestecat cu sfiala), (rapit)"-: "Asta e bun de dipotat.
[...] Cum combate el, poate sa ajunga si ministru."
    Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de
"onoarea de familist", iar parerea despre ea nu este personalizata -"Stii cum e Veta
mea,... rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta parinteste, intelege "ale tineretii
valuri" si isi da consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat".
    Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, pe care-l trateaza cu
asprime si agresivitate de stapan. Spiridon il caracterizeaza direct, considerand ca este
"afurisit" si ca nu degeaba "1-a botezat cine l-a botezat «Titirca inima-Rea»". Se
manifesta aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui
Caragiale si anume comicul de nume, reflectat in porecla personajului.
    Relatia cu Chiriac este cu totul speciala. Desi acesta il dezonoreaza, fiind amantul
nevestei sale, Dumitrache, prost si credul, ii incredinteaza "onoarea de familist", fiind
convins ca este omul lui de incredere.
    Comicul de limbaj atesta prostia si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui idee fixa
naste un adevarat tic verbal: "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de
onoarea mea de familist...". Mandru de apartenenta sa la un mediu social onorabil prin
statutul de negustor, el amesteca in mod ridicol neologismele, al caror sens nu-l
cunoaste, cu vorbirea populara: "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna".
Alteori, presara frantuzisme in limbajul de mahala, care, de altfel, este cel mai utilizat:
"Ce poftesti, ma musiu?".
    George Calinescu a vazut in Jupan Dumitrache "un mahalagiu fioros de moral, tinand
la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat vigilent".
    Zita este personaj secundar, intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete si este
sora cu Veta si cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se inscrie in galeria personajelor
feminine din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca, spre deosebire de
aceasta, Zita este "mahalagioaica de totdeauna, dar mai romantica, mai naiva, mai
cinstita, mai proasta. E o fata inculta de pension" (L.Predescu). Zita este mai aproape
de personajele feminine din comedia "D'ale carnavalului", fiind din aceeasi lume de
mahala cu Didina Mazu si Mita Baston.
Zita se bucura de un portret conturat atat prin autocaracterizare, cat si de catre alte
personaje. Este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate, citeste romanele la
moda, ii plac spectacolele de re vista" si-si doreste o viata sociala intensa. Fusese
casatorita cu Ghita Tircadau, care o tratase "cu insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu
mai putuse suporta, cumnatu-sau o ajutase sa "dezvorteze", considerand-o "fata
frumoasa, modista si invatata si trei ani la pasion".
    Zita se autocaracterizeaza, crede ca este o tanara plina de calitati care-i confera
dreptul la fericire, mai ales ca scapase de "pastramagiu": "juna sunt, de nimini nu
depand [...] eu sunt o persoana delicata".
    Cu educatie si cultura superficiala, Zita retine frantuzismele dupa ureche si
deprinde gesturi si atitudini "la moda" din mahalaua unde traieste: "Ce, pentru
comediile alea mergem noi? Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce adica toti cati merg
acolo inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de ce sa
nu mergem si noi?"
    Zita provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, declanseaza comicul de situatie
care constituie si subiectul comediei. Cucerit de farmecul Zitei, Rica Venturiano
nimereste din greseala In casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric, fapt ce
starneste o agitatie de nedescris, intrucat Dumitrache banuieste ca i "s-a dus ambitul" si
i "s-a necinstit onoarea de familist".
    Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de indragostita
timida si rusinoasa si consimte "sa compatimeasca impreuna" cu tanarul amorez numai
daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache.
Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in care
amestecul de cuvinte si expresii de mahala se imbina ridicol cu franfuzisme sau
neologisme, de cele mai multe ori deformate. Dorinta Zitei de a parea o tanara educate
si sensibila este cu totul invinsa de
[pagebreak]
limbajul de mahala, pe care femeia il foloseste mai ales atunci cand este furioasa: "Fir-
ar a dracului de viata s-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc!". Invectivele cu care il
eticheteaza pe Tircadau -"mitocanul", "mizerabilul", "pricopsitul", "pastramagiul"- se
imbina cu expresii si cuvinte frantuzesti stalcite sau romanizate -"ambetata", "bonsoar-
bonsoar", "sansfaso"-, culminand cu afirmatia: "mitocanul scosese sicul (vergea de fier
ascutita) de la baston pentru ca sa ma sinucida...". Tipica pentru exprimarea tinerei
este fraza combinata cu frantuzisme si mahalagisme, care argumenteaza incultura Zitei:
"Ei! tato, eu ma due, bonsoar, alevoa. [...] Doamne! tato, parol, stii ca esti curioasa!"
    Zita are un destin fericit, deoarece, dupa despartirea de "mitocanul" de Tircadau, i se
implineste speranta de a gasi un barbat de onoare si se casatoreste cu tanarul
"amploiat", Rica Venturiano.
    Veta este personaj secundar, intruchipeaza adulterina de mahala, este sotia lui
Jupan Dumitrache Titirca si amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care
nu genereaza un comic spontan si transparent, dar, fiind de varsta matura si avand o
infatisare placida, de tata, trasaturi cu totul nepotrivite pentru o amanta infocata, ea
staneste rasul spectatorului mai ales dupa ce s-a terminat piesa. Nevasta este stearsasi
penibila in rolul de amanta si, asa cum afirma Ibraileanu, "Veta nu numai ca nu e
ridicola, dar nu e nici comica macar, ca Zita".
Veta este indurerata, trista si absenta atunci cand este certata cu amantul, dar devine
disperata" si capata brusc energie atunci cand se lupta cu el ca sa-l impiedice sa se
sinucida: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe mine! (se lupta din putere.)
Chiriac!... Nu ti-e mila tie de mine?". Ca sa-l convinga, ea apeleaza la juraminte
patetice, intr-un limbaj propriu, de mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte
de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei?". Superstitioasa,
Vetati relateaza lui Chiriac, printr-un monolog, chinurile prin care trecuse in seara
petrecuta la "Iunion", deoarece dimineata rasturnase candela, apoi i se batuse ochiul
drept, semne rau prevestitoare, mai ales ca atunci cand plecasera ei de acasa Chiriac se
apucase sa-si curete pusca si exista pericolul ca aceasta sa se descarce. Marturisirea
femeii l-a "(biruit cu desdvarsire)" pe amant, cei doi se imbratiseaza, isi cer iertare
reciproc, isi fac declaratii amoroase, apoi raman incremeniti cand il aud pe Dumitrache
strigand la Chiriac sa fie "cu ochii-n patru". Comicul de situatie se manifesta aici in mod
evident, deoarece Chiriac,
"strangand pe Veta cu putere" li raspunde convingator sotului ingrijorat: "Lasa, jupane,
ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!...".
Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara nici un fel de
sentiment de vinovatie sau de mustrare de constiinta. In finalul comediei, Caragiale
fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele conjugale: "(Toti
se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Ckiriac cu Veta, Jupan Dumilrache suie cu
Ipingescu)".
    Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind
stearsa, marginita, limitata, cealalta vioaie, energica si plina de viata. In dramaturgia lui
Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din punct de vedere
psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet
Ibraileanu: "Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala [...].
Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica".
    In comedia "O noapte furtunoasa", Rica Venturiano infatiseaza tipul cuceritorului, al
aventurierului, fiind asemanator cu Stefan Tipatescu din comedia "O scrisoare pierduta"
si cu Nae Girimea din comedia "D'ale carnavalului", completand astfel galeria
personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui
I.L.Caragiale. Autorul li compune lui Rica Venturiano un statut social complex, "arhivar
la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist", deoarece el reprezinta atat tipul
de functionar, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului demagog, avand
trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia Trahanache,
Farfuridi sau Branzovenescu din comedia de moravuri politice "O scrisoare pierduta". El
msuti se prezinta cu mandrie cocoanei Veta: "Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de
pace circumscriptia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul «Vocea Patriotului
Nationale», publicist si studinte in drept".
    Portretul fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi
tipice profesiei de functionar, reduse la cateva elemente reprezentative, adica ochelari,
joben si plastron: "cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa".
Caracterizat direct de catre acest personaj al comediei prin expresii de mahala, tanarul
este considerat un "bagabont de amploiat", un "coate-goale" si "mate-fripte", dar cand
acesta nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache este
"incantat", il priveste "cu respect amestecat cu sfiala" si-l considera "bun de dipotat"
sau de ministru. Nae Ipingescu este un
admirator entuziast al tanarului ziarist, "amploiat judiciar, student la Academie - invata
legile, - si redactor la «Vocea Patriotului Nationale». (cuputere) E d-ai nostri... ce sa mai
stam sa mai vorbim...".
    La "Iunion", Rica Venturiano se indragostise de Zita, care ii daduse intalnire la ea
acasa, dar din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in
intuneric - avand si ochelari - si-i face acesteia o declaratie de dragoste inflacarata,
devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: "Angel radios! [...] de cand te-am
vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt nebun...".
Cand se dumireste asupra confuziei, Rica este inspaimantat atat de incurcatura
produsa, cat si de frica celor doi barbati care vegheau la "onoarea de familist" si care il
cautau innebuniti sa-l omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent, comicul de
limbaj fiind remarcabil prin anacolut: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana!
considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub pretext ca si pe
motivul... scuzati... pardon...". De spaima, amorezul devine las si ingrozit peste masura,
milogindu-se de Veta sa-l ccape, iar odata salvat, ii revine aplombul, "prinzand limba",
asa cum remarca si dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza
dictonul latinesc si reclama cu emfaza: "box populi, box dei! in loc de "vox populi, vox
dei!" ("vocea poporului este vocea lui Dumnezeu"). Intocmai ca si Nae Catavencu, Rica
Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze patriotarde (fals patriotism),
dragostea si respectul pentru popor fiind de un comic irezistibil: "Ori toti sa muriti, ori
toti sa scapam". Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale
dintre el si Zita, amestecand ridicol un slil oficial cu unul familiar. "Cetatene, suntem sub
regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu
permite Constitutia".
    In toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esenta si
aparenta, dramaturgul fiind "inzestrat cu o reala putere de observatie a contrastelor
dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o serie de tipuri,
care prin unitatea lui sufleteasca, energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri
ale mentalitatii unei intregi clase sociale din epoca noastra de prefacere" (Eugen
Lovinescu).

S-ar putea să vă placă și