Sunteți pe pagina 1din 17

"O noapte furtunoasa"

de I.L.Caragiale

Comedie in doua acte

Personajele:
Jupan Dumitrache Titirca Inima Rea-cherestegiu,capitan in garda civica.
Nae Ipingescu-ipistat,amic politic.
Chiriac-tejghetar,om de incredere al lui Dumitrache,sergent in garda.
Spiridon-baiat de procopseala in casa lui Dumitrache.
Rica Venturiano-arhivar la judecatoria de ocol,student in drept si publicist.
Veta-consoarta lui Jupan Dumitrache.
Zita-sora Vetei.

Actul I

SCENA I

Scena incepe cu o discutie intre Jupan Dumitrache si Ipingescu despre "bagabonti", iar
Dumitrache ii marturiseste lui Ipingescu ca si dupa el se tine un "bagabont".Totul a inceput de
"lasata secului", cand Jupan Dumitrache, impreuna cu Veta(sotia sa)si Zita(cumnata), au mers la
gradina la "Iunion". In timp ce ei se uitau la o comedie, un "bagabont" s-a asezat la masa vecina
si s-a uitat la cucoane toata seara.Dupa ce au plecat, "bagabontul" i-a urmarit pana la
Stabilament.Istoria s-a repetat si dupa o saptamana, cand cei trei se duc din nou la gradina la
„Iunion” sa vada comediile lui Ionescu.
Scena se incheie cu o caracterizare pe care Jupan Dumitrache i-o face lui Chiriac(omul lui de
incredere).

SCENA II

Apare Chiriac,care il anunta pe Dumitrache ca trebuie facut un mandat de arestare pt fiul lui
Tache(pantofarul de la Sf. Lefterie), deoarece nu popa Tache vrea „sa iasa maine la izircit” cu
pretextul ca este bolnav si ca nea Ghita Tircadau nu este de gasit.
Jupan Dumitrache descrie casnicia Zitei cu fostul ei sot(Ghita Tircadau) si cum i-a divortat.
SCENA III

Jupan Dumitrache il cearta pe Spiridon pentru ca a stat prea mult dupa ziar, dupa care il trimire
sa ceara cucoanei sabia si cintironul.Chiriac pleaca si inchiriaza contotul si magazia.

SCENA IV

Jupanul Dumitrache se aseaza pe scaun si ii cere lui Ipingescu sa citeasca fragmente din ziarul
adus de Spiridon.Ipingescu incepe cu o stire despre R. Vent, un june scriitor democrat, redactia
ziarului recomandand poporului opera acestuia:”Republica si reactiunea ”sau ”Venitorele si
Trecutul” din care este prezentata „prefatiunea”.In timp ce Ispingescu citeste acest fragment,
Dumitrache il intrerupe aprobandul sau interpretand uneori in mod gresit frazele care nu le
intelegea.
Lectura ziarului a fost intrerupta de o cearta mare afara in strada.Cei doi recunosc vocea Zitei
si ies afara.

SCENA V

Spiridon, ramas singur isi aprinde o tigara, in timp ce se intreaba ce are Dumitrache cu el, de
nici atunci cand l-a gasit treaz nu a fost multumit si nici atunci cand acesta dormea.
Se aude zgomot.Spiridon stinge repede tigara si o baga in buzunar.

SCENA VI

Intra Zita nervoasa intrebandu-l pe Spiridon daca si-a indeplinit misiunea pe care i-a dat-o.
Spiridon ii da cucoanei un bilet de la „persoana in chestiune”.Era un bilet de dragoste adresat
Zitei, care cuprindea si o poezie de dragoste.

SCENA VII

Zita o roaga pe Veta sa-l lase pe Spiridon sa-i aduca ceva de acasa pentru ca acesta sa poata
merge sa-i spuna admiratorului Zitei s-o astepte.Zita ii povesteste Vetei cum i-a iesit Tircadau in
drum si a insultat-o.Doar ca Veta nu prea era atenta la ce-i spunea Zita pe motiv ca e bolnava.
Se intoarce Spiridon care-i spune Zitei ca nu l-a gasit pe admirator nicaieri ,dar ca i-a dat
biletul .Inainte de plecare Zita ii aminteste Vetei ca a doua zi trebuie sa mearga la „Iunion”, dar
aceasta nu vrea sa mearga, fapt ce face ca Zita sa planga.

SCENA VIII

Veta il trimite pe Spiridon sa-i duca mondirul lui Chiriac si pe urma il trimite sa se culce.Dupa
ce Spiridon pleaca, Veta merge incet la fereastra, se uita in curte si pe urma se intoarce
ganditoare.
Porneste sa iasa cand intra Chiriac, care ramane o clipa la usa.Veta ramane nemiscata.
SCENA IX

Chiriac ii multumeste Vetei pentru ca i-a cusut mondirul, ii spune ca a inchis poarta si o
intreaba daca mai are ceva de-i comandat.O intreaba daca merge maine seara la „Iunion” ca sa se
curteze cu admiratorul ei.Veta refuza sa se mai jure ca nu are nimic cu admiratorul pentru ca
oricum nu va fi crezuta.Veta incearca sa plece, dar Chiriac ii taie calea si o intreaba daca nu mai
vrea sa fie intre ei ce a fost inainte.Refuzul Vetei duce la o tentetiva de omor din partea lui
Chiriac, care refuza sa traiasca fara dragostea stapanei.Acesta ia spanga de la pusca dar in urma
luptei cu Veta si a juramintelor ei a renuntat, aruncand departe spanga si luand pe Veta in brate.
Sunt intrerupti de Jupan Dumitrache, care striga de afara la Chirita sa se culce si sa fie atent.

ACT UL II

SCENA I

Veta il trimite pe Chiriac la culcare pentru ca amandoi sunt obositi, iar maine Chiriac
trebuie sa se trezeasca la ora patru pentru a-l ridica pe Tache pantofarul de la Sfantul Lefterie.
Dupa ce o saruta, Chiriac pleaca, iar doamna deschide albumul si da de portretul lui
Chiriac. Fredoneaza tot mai incet prima strofa din “Portretul” de G. Sion si se pregateste de
culcare cand intra Rica Venturiano.

SCENA II

Rica Venturiano incepe sa-i faca declaratii de dragoste, in timp ce cucoana striga dupa
ajutoare, crezand ca e vreun hot. Acesta nu intelege comportamentul doamnei, pentru ca el a
primit un bilet in care aceasta i-a cerut sa se intalneasca la numarul noua pe strada Catilina si ca
s-au cunoscut la “Iunion”. Veta isi da seama ca este confundata cu sora ei, Zita, deschide lampa,
iar Rica incepe sa-si ceara scuze. Veta ii cere sa plece repede ca sa nu fie prins de sotul ei. Cand
sa iasa, se aude vocea lui Dumitrache in curte. Rica sare pe geam, sfatuit de doamna Veta.

SCENA III

Jupan Dumitrache, nervos, o intreba pe Veta cine a fost in casa, dupa care o trimite la
culcare in timp ce-i striga pe Chiriac si Spiridon.

SCENA IV

Dumitrache se razbuna pe Spiridon, certandu-l ca l-a gasit dormind, dupa care il trimite
dupa Chiriac, care dormea in camera lui.

SCENA V
Dumitrache ii spune si lui Chiriac ca a vazut “bagabontul” in casa si ca nu a avut pe unde
iesi.Ipingescu vede fereastra care da pe schele si presupune ca pe acolo a iesit. Dumitrache
gaseste bastonul lui Rica. Toti trei o iau pe schele dupa bagabont.

SCENA VI
Veta incearca sa-i opreasca sa sara pe geam, dar nu reuseste.

SCENA VII

Intra Zita care intreaba ce s-a intamplat. Veta ii spune ca amorezatul ei a venit la ea si o
acuza pentru toate problemele ei cu Dumitrache si Chiriac.
Aud zgomote in gradina si ies amandoua in fuga pentru a vedea ce se intampla.

SCENA VIII

Rica a iesit pe geam, s-a ascuns intr-un butoi cu “timent”, dupa care ajunge inapoi in
casa. Spiridon ii sugereaza sa iasa pe usa din dreapta, dar el nu vrea. Rica ii ofera lui Spiridon
trei sferturi de rubla daca il scapa. Spiridon isi face un plan pentru a-l scapa.

SCENA IX

Rica incearca sa iasa pe usa din dreapta, dar il intampina Dumitrache cu sabia scoasa.
Apar Chiriac si Ipingescu, care-l inconjoara.
Apare Veta care le explica realtia dintre Rica si Zita iar Ipingescu ii spune lui Dumitrache
ca Rica e cel care scrie in ”Vocea Patriotului Nationale”.
Jupan Dumitrache ii cere scuze lui Rica, care a descoperit ca de vina pentru acest incident
e numarul sase de la poarta Vetei, pus invers.
Intr-un final, Dumitrache ii casatoreste pe cei doi.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate
O noapte furtunoasa

de Ion Luca Caragiale (autor canonic)


comedie

Ion Luca Caragiale (1852 - 1912), dramaturg si prozator, a fost un


observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor
realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si de viata. Comediile
sale - "O scrisoare pierduta", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasa" si
"Conu Leonida fafa cu reactiunea" - atesta un spirit de observatie necrutator
pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice
epoca prin vicii, imposture, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie satira
si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura
personaje dominate de o tara (defect) morala reprezentativa pentru tipul si
caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane
memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu
afirma ca dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor Vianu
considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic".
Caragiale a avut intentia de a contribui la indreptarea moravurilor sociale,
fiind adeptul cugetarii clasice, "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta
moravurile"), idee pe care o afirma el insusi, convins fiind ca "nimic nu arde
mai rau pe ticalosi decat rasul".
Comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale a fost citita la Iasi,
in cadrul cenaclului "Junimea" in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut
premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Piesa a fost publicata in revista "Convorbiri literare" in 1879 si inclusa in
volumul de "Teatru" din 1889.
Tema. "O noapte furtunoasa" este o comedie a moravurilor de mahala,
ilustrand aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia
Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, cu nelipsitul triunghi
conjugal, o lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima: "Ma innebunesc dupa
evenimentele de senzatie, vesele sau funebre, parade, accidente, crime,
sinucideri, scandaluri... [...] Imi trebuiesc dimineata cum deschid ochii stiri
palpitante, daca nu adevarate, macar... altfel. Dezmintirea lor seara ma
mahneste peste masura si nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire
si mai si". Principalul mijloc artistic de realizare a acestei comedii este
comicul de situatie, alaturi de care se manifesta si comicul de limbaj, comicul
de nume, comicul de caracter si comicul de intentie.
Semnificatia titlului. Comedia lui Caragiale "O noapte furtunoasa sau
NumaruI 9" sintetizeaza evenimentele tensionate, zbuciumate petrecute intr-
o singura noapte in casa lui Jupan Dumitrache, situata la periferia
Bucurestiului. S-au tras focuri de arma, au fost urmariri, spaime, agitatie
peste masura pentru ca nu cumva sa se atenteze la "onoarea de famiiist" a
stapanului casei, care avea "ambitul" de a nu fi inselat de nevasta. De altfel,
Rica Venturiano, cel care provoaca toata incurcatura, dupa ce reuseste cu
chiu cu vai sa scape de urmaritorii dezlantuiti, exclama surescitat: "O, ce
noapte furtunoasa!". Subtitlul "Numarul 9", ilustreaza un comic de situatie,
reiesit din confuziile provocate de numarul 6 la care se afla casa lui
Dumitrache si pe care mesterul care a tencuit zidul de la poarta l-a batut
invers, devenind numarul 9.
Structura comediei. Piesa este alcatuita din doua acte, fiecare dintre ele
avand cate noua scene. Personajele piesei, numite de catre autor
"persoane", sunt mentionate cu numele si statutul social pe care il are
fiecare. Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre
autor, "in Bucuresti, la Dumitrache". Subiectul piesei reflecta, asadar, viata
mahalalelor din capitala, reprezentata de familia lui Jupan Dumitrache
Titirca, poreclit "Titirca Inima-Rea", care este "cherestegiu si capitan in garda
civica". Relatiile temporale sunt complexe, manifestandu-se in aceasta
comedie atat perspectiva cronologica, adica in ordinea deruiarii
evenimentelor, cat si perspectiva discontinue, in care se remarca alternanta
temporala a intamplarilor, prin flash-back.
Constructia subiectului
Actiunea actului I se petrece intr-o "odaie de mahala", decorul fiind
alcatuit din mobila de lemn si paie, iar la vedere sta rezemata de fereastra "o
pusca de gardist cu spanga (baioneta) atarnata langa ea".
Jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea, "cherestigiu" (persoana care produce
sau vinde cherestea) si "capitan in garda civica", imbracat in haine de
capitan de garda, ii relateaza lui Nae Ipingescu, "ipistat" (epistat -persoana
cu cel mai mic grad de ofiter de politie) si "amic politic" cu el, o intamplare
petrecuta in urma cu doua saptamani. Asadar, timpul este discontinuu la
inceputul piesei, scena de la Iunion fiind inserata prin flash-back. Episodul
este realizat prin procedeul intruziiinii narative, Dumitrache povestind cu
indignare "istoria" cu "bagabontul", un "scarta-scarta pe hartie" care "umbla
dupa nevestele oamenilor ca sa le faca cu ochiul" si "sa le sparga casele".
Vanitatea de a nu fi inselat de nevasta constituie principalul reper conjugal:
"Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de
famiiist...".
Dumitrache ii povesteste lui Nae cum, atunci cand mersese impreuna cu
nevasta lui, Veta, si cu sora acesteia, Zita, la gradina la "Iunion" ca sa se
distreze la "comediile alea de le joaca Ionescu", un "bagabont de amploiat"
(funcfionar) se asezase la o masa de alaturi, cu spatele spre "comedii" si se
uita "lung si galis la cucoane". Enervat peste masura, Dumitrache ar fi vrut
sa-i dea cateva palme, dar fiind un negustor onorabil nu se putea face de ras
in public, punandu-si mintea cu un "coate-goale" care mai avea si ochelarii
pe nas. Individul ii urmarise apoi pe drumul spre casa, ceea ce-l face pe
Dumitrache sa fiarba si acum de manie: "papugiul [...] dupa noi, [...]
moftangiul dupanoi; [...] mate-fripte dupa noi". Nu spusese nimic "damelor",
pentru ca sa nu se simta jignite sau speriate, mai ales ca Veta era atat de
rusinoasa. Peste o saptamana, la insistence Zitei, s-au dus din nou la "Iunion"
si Dumitrache il vede din nou, la masa de alaturi, pe "bagabontul, nene, cu
sticlele-n ochi, cu giubenul (joben -paiarie inalta si tare) in cap si cu basmaua
iac-asa scoasa", care se ia dupa ei pana acasa. Jupan Dumitrache il trimisese
pe Chiriac dupa "bagabont", dar acesta disparuse fara urma. "Ambiful" social
al lui Dumitrache il impiedicase sa reactioneze in public si sa-l intrebe
agresiv: "Ce poftesti, ma musiu?", ori sa-l "umfle" de sa-i sara "ochilarii din
ochi si giubenul din cap". Dar nu se facea, pentru ca era un negustor
onorabil, comersant respectat si "mi-era rusine de lume; eu del negustor, sa
ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine...".
Chiriac, angajat cu simbrie la Jupan Dumitrache, in postul de tejghetar
(persoana care sta la tejghea ca vanzator sau casier) si, totodata, sergent in
garda civica, era omul de incredere si tinea la fel de mult ca si jupanul la
onoarea de familist a acestuia, de aceea Veta ramanea in grija lui atunci
cand stapanul trebuia sa plece cu treburi negustoresti, "ca omul cu
daraveri". De altfel, groaza de a nu fi inselat de nevasta este o idee fixa, pe
care Dumitrache o repeta tot timpul, obsesiv. "am ambit, tiu cand e vorba la
o adica la onoarea mea de familist". Pe tot parcursul relatarii lui Jupan
Dumitrache, Nae Ipingescu i aproba cu interes, ii da dreptate si este de acord
cu toate afirmatiile, atitudine exprimata printr-un tic verbal: "Rezon!".
Dumitrache evoca prin flash-back o alta scena petrecuta in trecut, de
data aceasta fiind vorba despre casatoria esuata a Zitei. Tircadau, fostul sot
al Zitei, era un betiv notoriu si femeia "dezvortase" de el pentru ca "nu mai
putea trai cu mitocanul, domnule...". Zita, sora cu Veta, era o tanara
frumoasa si invatase "trei ani la pasion", asa ca era pacat "sa-si manance
tineretele cu un ala...", care, pe deasupra, "a tratat-o cu insulte si cu bataie".
Timpul de desfasurare a evenimentelor devine cronologic,
[pagebreak]
actiunea urmand ordinea derularii acestora.
Chiriac se asigura ca jupanul, care era de rond in noaptea aceea, va
controla toate posturile si nu se va intoarce acasa mai devreme de ora "doua
dupa douaspce", ca de obicei. La rugamintea stapanului, Chiriac promite sa
vegheze ca nimeni sa nu atenteze la pudoarea nevestei lui: "Lasa, jupane,
ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist".
Ipingescu impreuna cu Dumitrache comenteaza evenimentele politice din
gazeta "Vocea Patriotului Nationale". Nae citeste greoi si fara intonafie
articolul "Republica si Reactiunea sau Venitorele si Trecutul", apartinand unui
celebru si apreciat colaborator al ziarului, "R.Ven. ..., un June scriitor
democrat". Comicul de limbaj si de caracter reies din dialogul celor doua
personaje care comenteaza afirmatiile politice din articol. Frantuzismul "a
manca", adica "a lipsi", este confundat cu "a manca", iar impreuna cu
"Sfanta Constitutiune" si "masa poporului" provoaca o ridicola interpretare
political "sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine
si ca dumneata, care suntem din popor; adica sa saza numai poporul la
masa, ca el e stapan" (Ipingescu).
Monologul rostit de Spiridon argumenteaza rautatea jupanului, caruia i
se potriveste perfect porecla de "Titirca Inima-Rea". El reproduce dialogul
(dialog in monolog) purtat cu stapanul care-l gasise treaz atunci cand se
intorsese de la Iunion cu cocoanele s-l certase ca nu se culcase inca, iar in
seara trecuta cand il gasise dormind, trasese de par si-l acuzase ca tl "trage
traiul al bun la somn!".
Zita, foarte agitata, se repede asupra lui Spiridon cu o cascada de
intrebari: "Ei! l-ai gasit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus?", iar acesta ti da un
bilet din partea "persoanei", pe care ea il citeste cu glas tare. Comicul de
limbaj si ridicolul autorului biletului au facut celebra aceasta declaratie de
drag"oste: "Angel radios! de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima
oara, mi-am pierdut uzul ratiunii...[...] Te iubesc la nemurire. Je vous aime et
vous adore: que pretendez-vous encore? (Te iubesc si te ador: ce altceva mai
pretinzi?). Inima-mi palpita de amoare. [...]". Zita insista ca Spiridon sa se
duca imediat pe maidan, fiind sigura ca "persoana" asteapta inca acolo, dar
baiatul pretinde sa fie trimis de unul dintre stapani.
Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent in garda civica al lui
Chiriac, este trista si nu este atenta la ceea ce povestea Zita despre
incidentul pe care-l avusese in strada "cu mitocanul, cu pricopsitul de
Tircadau". Cu ochii in lacrimi, Veta devie patetica - "Mai bine ar fi sa mor"-, si
refuza cu tarie sa mai mearga vreodata la "Iunion", desi Zita insista cu patos,
se lamenteaza deplangandu-si soarta: "Fir-ar a dracului de viata si-afurisita!
ca m-a facut mama fara noroc".
Dialogul dintre Veta si Spiridon releva faptul ca baiatui era la curent cu
legatura amoroasa a femeii cu Chiriac si stia ca se certasera din cauza el era
gelos si furios pe ea ca se dusese la "Iunion" cu barbatu-sau. Veta sustine un
monolog prin care se autocompatimeste, plangandu-si nefericirea: "A! de ce
mai da Dumnezeu omului fericire, daca e sa i-o ia inapoi!? De ce nu moare
omul cand e forfeit!?".
In mod ostentativ, Chiriac se comporta cu Veta ca sluga cu stapanul,
avand si un ton sarcastic: "Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti? [...] nu-mi
esti stapana?... nu sunt sluga in casa dumitale, cu simbrie?". Dialogul se
constituie intr-o cearta tipica dintre doi indragostiti: Chiriac ii reproseaza,
gelos, ca ea vrea cu tot dinadinsul sa mearga la "Iunion" ca "sa te curtezi cu
amploiatul dumitale?"; Veta este indignata si se simte jignita de banuielile lui
dezonorante si nu mai vrea sa se jure pentru ca el crede mai degraba "in
prostiile si in banuielile lui barbatu-meu, decat in juramantul meu". Chiriac
recurge la un gest patetic, ia spanga (baioneta) de la pusca si ameninta ca
se sinucide. Veta este disperata sa-i smulga spanga, barbatul se smuceste
lamentandu-se: "Daca nu mai este nimic intre noi, spune-mi dumneata cum
sa mai traiesc!". Impresionata, Veta se jura inca o data, "sa n-am parte de
ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu
tine", recunoscand ca se dusese la "Iunion" numai "de gura sorii-mi Zitii", dar
toata seara se gandise numai la el, nu auzise, nu vazuse si nu intelesese
nimic din respectivele Comedii. Intreaga relatare a femeii privind
sentimentele si zbuciumul interior pe care le simtise in serile petrecute la
"Iunion" se realizeaza prin procedeul intruziunii narative, adica se insereaza
in derularea evenimentelor nararea altor intamplari.
Scena si actul se termina cu o imbratisare patetica si cu juraminte
reciproce de credinta, de sinceritate si de amor, timp in care se aude glasul
lui Jupan Dumitrache, care este foarte incantat ca omul sau de incredere nu
se culcase inca, semn ca era "cu ochii-n patru" si ca veghea la onoarea lui de
familist.
In actul al II-lea, decorul este acelasi ca in primul act, este noapte si pe
masa arde o lampa cu gaz care lumineaza slab odaia. Veta, iubitoaresi
grijulie, incearca sa-l convinga pe Chiriac sa mearga la culcare, mai ales ca
nici unul dintre ei nu inchisese ochii noaptea precedenta. Cei doi se
imbratiseaza si se saruta cu foc, promitandu-si reciproc sa nu se mai supere
unul pe altul, scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angel radios!".
Veta se sperie Ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat
tirada. Femeia striga dupa ajutor, insa tanarul o roaga sa fie
"mizericordioasa" si ii declara ca este "nebun de amor". El ii spune ca primise
biletul ei si venise la intalnire asa cum ii scrisese, dupa zece seara, in casa
de pe strada Catilina, la numarul 9, cand va vedea la fereastra ca se
micsoreaza lampa. Rica Venturiano rosteste un monolog patetic, de un comic
irezistibil, prin care ti reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea
din aceasta noapte. Discursul este realizat prin procedeul intruziunii
narative diferite: aceleasi fapte petrecute la "lunion" sunt povestite si
receptate diferit mai intai de Jupan Dumitrache, care-i relata cu indignare lui
Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpa fata de Chiriac, si in sfarsit aici,
de Rica Venturiano, siderat, incercand o senzatie de ireal, de nebunie. Veta
isi da seama ca amorezul o confundase cu sora ei, Zita, mareste lumina
lampii cu gaz si Rica este complet naucit cand o vede, isi cere scuze confuz
si este foarte incurcat: "Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa zic,
respectul... pardon... sub pretext ca si pe motivul... scuzati... pardon...".
Glasul lui Jupan Dumitrache din curte ii ingrozeste pe amandoi, Rica se
miloge§ste disperat si ridicol sa-l scape, dupa care se repede spre fereastra,
se izbeste cu capul de zid si spune penibil: "Pardon!... scuzati!... bonsoar!".
Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa
mearga la "lunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de
Ipingescu si cautand in toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot".
Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi
intamplat o catastrofa: "S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de
familist! [...] acum nu mai imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Chiriac ii
crede, mai ales ca-l vazuse si Ipingescu pe "mate-fripte [...] cu ochelarii pe
nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon recunoaste pe "persoana
cocoanii Zitii" si pleaca s-o anunte. Gasirea bastonului lui Rica in odaie
declanseaza o adevarata isterie, Ghiriac se repede la pusca, se autoproclama
comandantui grupului de atac si ies sa-l caute pe schele asezate pe langa
casa;
Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise,
este plin de var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, paiaria rupta.
Ingrozit peste masura, tresare din cand in cand de spaima si tremura din
toate incheieturile. Rugandu-se fierbinte la Sfantul Andrei sa-l scape,
deoarece este inca "June", Venturiano exclama surescitat: "O, ce noapte
furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie interioara,
Ramasa singura, Veta fredoneaza fericita un cantec, micsoreaza lumina
lampii si se pregateste de culcare. Rica Venturiano intra tiptil, furisandu-se in
odaie, inainteaza "In varful degetelor" pana in spatele
[pagebreak]
scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angei radios!". Veta se sperie
ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat tirada. Femeia
striga dupa ajutor, insa tanarul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii declara
ca este "nebun de amor". El ii spune ca primise biletul ei si venise la intalnire
asa cum ii scrisese, dupa zece seara, in casa de pe strada Catilina, la
numarul 9, cand va vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa. Rica
Venturiano rosteste un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin care ii
reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea din aceasta noapte.
Discursul este realizat prin procedeul mtruziunii narative diferite: aceleasi
fapte petrecute la "Iunion" sunt povestite si receptate diferit mai intai de
Jupan Dumitrache, care-i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta,
care se discidpa fata de Chiriac, si in sfarsit aici, de Rica Venturiano, siderat,
incercand o senzatie de ireal, de nebunie. Veta isi da seama ca amorezul o
confundase cu sora ei, Zita, mareste lumina lampii cu gaz si Rica este
complet naucit cand o vede, isi cere scuze confuz si este foarte incurcat:
"Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub
pretext ca si pe motivul... scuzafi... pardon...". Glasul lui Jupan Dumitrache
din curte ii ingrozeste pe amandoi, Rica se milogeste disperat si ridicol sa-l
scape, dupa care se repede spre fereastra, se izbeste cu capul de zid si
spune penibil: "Pardon!... scuzati!... bonsoar!".
Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa
mearga la "Iunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de
Ipingescu si cautand in toate partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot".
Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi
intamplat o catastrofa: "S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de
familist! [...] acum nu mai imi pasa macar sa intru si-n cremenal". Chiriac il
crede, mai ales ca-l vazuse si Ipingescu pe "mate-fripte [...] cu ochelarii pe
nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon recunoaste pe "persoana
cocoanii Zitii" si pleaca s-o anunte. Gasirea bastonului lui Rica in odaie
declanseaza o adevarata isterie, Chiriac se repede la pusca, se autoproclama
comandantul grupului de atac si ies sa-l caute pe schele asezate pe langa
casa.
Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise,
este plin de var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, palaria rupta.
Ingrozit peste masura, tresare din cand in cand de spaima si tremura din
toate incheieturile. Rugandu-se fierbinte la Sfantul Andrei sa-l scape,
deoarece este inca "June", Venturiano exclama surescitat: "O, ce noapte
furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie interioara,
considerand ca este persecutat de destin, deoarece schelele se-nfundau, nu
era nici o scara. Disperat, se repede la usa din dreapta, dar ti iese in fara
Jupan Dumitrache cu sabia scoasa, racnind: "Stai!". Vrand sa fuga pe
fereastra, il intampina Chiriac, "cu pusca cu baioneta In mana, ca de asalt",
somandu-l: "Stai!". Gata sa-l prinda, Ipingescu il recunoaste pe Venturiano si
ramane perplex: "Nu ma nebuni, onorabile! Dumneata esti?". Se creeaza o
invalmaseala de nedescris, dar Ipingescu explica strigand ca tanarul este
"cetatean onorabil, [...] e d-ai nostri, e patriot!". Luandu-l la o parte pe
Chiriac, Veta ii relateaza cum tanarul s-a indragostit de Zita la "Iunion", cum
si-au trimis bilete de amor si cum junele a incurcat casele, "si-n loc sa
mearga la ea acasa, a gresit si-a venit aici". Dumirindu-se, Chiriac il ia de-o
parte pe Jupan Dumitrache si-i desluseste incurcatura, apoi ii reproseaza
faptul ca era sa-si rupa gatul alergand pe schele dupa tnchipuirile lui si se
infioreaza gandindu-se cu groaza: "daca faceam si moarte de om?".
Jupan Dumitrache rasufla usurat, o mustra ca un parinte pe Zita, "ale
tineretii valuri", apoi se mira cand afia ca tanarul este "ai care scrie la
«Vocea Patriotului Nationale»", dupa cum ii dezvaluie Ipingescu. Dumitrache
e incantat si, dupa ce se fac prezentarile, il trateaza cu stima pe tanarul care
scrie "despre ciocoi ca mananca sudoarea poporului suveran". Revenindu-si
din sperietura, Rica declama cu emfaza: "box populi, box dei", forma stalcita
a dictonului latin "Vox populi, vox dei", care inseamna "Glasul poporului este
glasul lur Dumnezeu". In fata unui auditoriu plin de uimire admirativa,
Venturiano isi ia avant si rosteste o cugetare proprie, de un comic irezistibil
prin ridicolul afirmatiei: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Jupan
Dumitrache este cucerit de inteligenta junelui, aplauda si exclama
entuziasmat: "Asta e bun de dipotat". Rica este singurul care
constientizeaza cauza incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii
de la poarta". Zita ii scrisese ca sta in casa de la numarul 9, "am vazut la
poarta numarul 9 si am intrat". Dumitrache isi da seama ca "mesterul Dinca
binagiul (antreprenor de constructii) mi-a facut-o: a tencuit zidul de la poarta
si mi-a batut numarul 6 de-a-ndoaselea".
Dumitrache este incantat ca "musiu Rica si cu Zita compatimesc
impreuna" si-i binecuvanteaza: "Ei! sa va fie de bine, si ceasul al bun sa-l dea
Pronia", iar pe tanar il sfatuieste confidential: "Toate ca toate, dar la onoarea
de familist sa tii". Venturiano reactioneaza demagogic, ca un jurnalist, nu ca
un logodnic: "Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea
mare; familia este baza societatii".
Lucrurile par sa se linisteasca, toata lumea se pregateste sa mearga la
culcare, cand, deodata, Jupan Dumitrache, bagand mana in buzunar ca
sa-i dea o tigara lui Ipingescu, si-aduce aminte ca gasise "pe pernele patului
dumneaei" o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de
familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data
aceasta: "Asi ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?".
Jupan Dumitrache se linisteste meditand filozofic: "Uite asa se orbeste omul
la necaz!".
Piesa se incheie prin replica lui Ipingescu, "Rezon!", asa cum in comedia
"O scrisoare pierduta" Ghita Pristanda aproba ridicol, "Curat constitutional!"
si cu veselia de care sunt cuprinse toate personajele, final tipic pentru
comediile lui Caragiale. Triunghiul conjugal din aceasta piesa - Dumitrache,
Veta, Chiriac - se manifesta in alt mediu social, dar, ca si in cealalta comedie,
cel care tradeaza "onoarea de familist" este omul de incredere, prietenul cel
mai apropiat al celui incornorat. Dramaturgul reface in didascaliile din final
cuplurile piesei, care nu sunt neaparat si cele oficiale: "(Rica e cu Zita,
Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu) "
O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este simetria, adica
finalul recompune momentul de la inceputul piesei, fara sa se schimbe
absolut nimic din starea de lucruri initiala. Dupa agitatia care atinge adesea
apogeul, dupa zbuciumul personajelor si conflictele ce par de nerezolvat,
totul revine la normal, fara sa se petreaca nici o modificare a starilor de fapt
sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.
Caracterizarea personajelor
Personajele sunt tipologii umane si fac "concurenta starii-civile"
(G.Ibraileanu), fiecare dintre ele avand o trasatura dominanta de caracter,
ilustrand asadar un tip anume.
Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale
este Jupan Dumitrache Titirca, poreclit Inima-Rea. El are un statut social
onorabil de care se simte foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care
produce sau vinde cherestea) si "capitan in garda civica". Jupan Dumitrache
intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale tipul incornoratului, alaturi de
Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D'ale carnavalului") si
Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic de caracter
realizat magistral, Caragiale evidentiaza trasaturile care compun un personaj
ridicol si caraghios. Inca din prima scena a piesei, este evidenta gelozia
sotului, izvorata din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in dimensiunea
sociala, cat si in cea conjugala.
[pagebreak]
Ca barbat casatorit si ca cetacean onorabil, Jupan Dumitrache are
"ambitul" de a nu-i fi inselata "onoarea de familist" si "ambitul" de a nu se
face de ras in fata lumii. Vanitatea conjugala reiese din episodul petrecut la
gradina "Iunion", unde se dusese cu sotia sa, Veta si cu sora acesteia, Zita.
Pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un ala... un bagabont de
amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, apoi il urmarise pana aproape de
casa. In seara precedents, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-
goale", "moftangiul", "mate-fripte" se luase dupa ei. Dumitrache este foarte
ingrijorat, deoarece "am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea
mea de familist", iar comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau
conjugal. Cealalta dimensiune a vanitatii, cea sociala, reiese din acelasi
episod, prin faptul ca Dumitrache nu putuse reactiona asa cum ar fi vrut, se
abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu", apoi sa-l "umfle" si sa-i dea doua
palme, intrucat avea "ambit" si in plan social si nu voia sa se compromita in
public "cu un bagabont ca ala, nu face..." pentru un negustor. Furia care-l
cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar
mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-
goale nu vine bine".
Gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de Caragiale in didascalii, este
tot o manifestare a vanitatii si accentueaza parerea foarte buna pe care
Dumitrache o are despre sine, ceea ce denota o infatuare prosteasca: "Cum
m-a vazut, - ca trebuie sa fi fost schimbat la fata, cum sunt eu cand ma
necajesc (isi mangaie favoritele) - cum m-a vazut, a sfeclit-o...". Acelasi gest
ilustreaza totodatl lasitatea si ingamfarea personajului, care se lauda cu ce
ar fi facut el daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont".
Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in
aceeasi masura credul si naiv. "Ambitul" onoarei de familist este incredintat
total lui Chiriac, amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat,
convins ca "tine la onoarea mea de familist": "De! cand lipsesc eu de-acasa,
cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice! onorabil baiat!".
Teama obsesiva de a nu fi inselat li diminueaza spiritul de observatie si-l face
ridicol prin suspiciunile cu totul deplasate, deoarece el nu se gandeste nici
un moment ca "bagabontul" ar putea s-o placa pe Zita iar nu pe nevasta-sa,
a carei infatisare este total lipsita de farmec. Prostia jupanului reiese si din
faptul ca nu banuieste nici un moment de ce Chiriac vrea sa stie sigur daca-
si va face rondul complet, "pana la doua dupa douaspce, ca totdeauna...",
pentru ca el sa stea linistit cu Veta.
Conucul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac chiar
la cele mai vizibile dovezi de adulter, ca in finalul piesei cand se ingrijoreaza
din nou pentru onoarea de familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar
Chiriac il calmeaza si de data aceasta: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura
mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste, meditand ridicol -
"Uite asa se orbeste omul la necaz!"
Relatia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o alta modalitate
de caracterizare. Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput,
numai pentru ca il suspecteaza ca ar atenta la onoarea lui de familist,
etichetandu-l cu o ploaie de invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scarta-
scarta pe hartie", "moftangiul", "bagabontul". Pe de alta parte, Dumitrache il
apreciaza ca ziarist, atingand apogeul in ultima scena a piesei, cand este
entuziasmat, asa cum se specifica "in parantezele de autor ~ "(incantat), (cu
respect amestecat cu sfiala), (rapit)"-: "Asta e bun de dipotat. [...] Cum
combate el, poate sa ajunga si ministru."
Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai
ales de "onoarea de familist", iar parerea despre ea nu este personalizata
-"Stii cum e Veta mea,... rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta
parinteste, intelege "ale tineretii valuri" si isi da consimtamantul in mariajul
cu tanarul "amploiat".
Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, pe care-l trateaza
cu asprime si agresivitate de stapan. Spiridon il caracterizeaza direct,
considerand ca este "afurisit" si ca nu degeaba "1-a botezat cine l-a botezat
«Titirca inima-Rea»". Se manifesta aici un alt procedeu artistic de
caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale si anume comicul de
nume, reflectat in porecla personajului.
Relatia cu Chiriac este cu totul speciala. Desi acesta il dezonoreaza, fiind
amantul nevestei sale, Dumitrache, prost si credul, ii incredinteaza "onoarea
de familist", fiind convins ca este omul lui de incredere.
Comicul de limbaj atesta prostia si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui
idee fixa naste un adevarat tic verbal: "Eu am ambit, domnule, cand e vorba
la o adica de onoarea mea de familist...". Mandru de apartenenta sa la un
mediu social onorabil prin statutul de negustor, el amesteca in mod ridicol
neologismele, al caror sens nu-l cunoaste, cu vorbirea populara: "N-o mai
maltrata, domnule, macar cu o vorba buna". Alteori, presara frantuzisme in
limbajul de mahala, care, de altfel, este cel mai utilizat: "Ce poftesti, ma
musiu?".
George Calinescu a vazut in Jupan Dumitrache "un mahalagiu fioros de
moral, tinand la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal
decat vigilent".
Zita este personaj secundar, intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete
si este sora cu Veta si cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se inscrie in galeria
personajelor feminine din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca,
spre deosebire de aceasta, Zita este "mahalagioaica de totdeauna, dar mai
romantica, mai naiva, mai cinstita, mai proasta. E o fata inculta de pension"
(L.Predescu). Zita este mai aproape de personajele feminine din comedia
"D'ale carnavalului", fiind din aceeasi lume de mahala cu Didina Mazu si Mita
Baston.
Zita se bucura de un portret conturat atat prin autocaracterizare, cat si de
catre alte personaje. Este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate,
citeste romanele la moda, ii plac spectacolele de re vista" si-si doreste o
viata sociala intensa. Fusese casatorita cu Ghita Tircadau, care o tratase "cu
insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu mai putuse suporta, cumnatu-sau o
ajutase sa "dezvorteze", considerand-o "fata frumoasa, modista si invatata si
trei ani la pasion".
Zita se autocaracterizeaza, crede ca este o tanara plina de calitati care-i
confera dreptul la fericire, mai ales ca scapase de "pastramagiu": "juna sunt,
de nimini nu depand [...] eu sunt o persoana delicata".
Cu educatie si cultura superficiala, Zita retine frantuzismele dupa
ureche si deprinde gesturi si atitudini "la moda" din mahalaua unde traieste:
"Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem sa mai vedem si noi lumea.
Ce adica toti cati merg acolo inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa de un
caprit, de un pamplezir; de ce sa nu mergem si noi?"
Zita provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, declanseaza comicul de
situatie care constituie si subiectul comediei. Cucerit de farmecul Zitei, Rica
Venturiano nimereste din greseala In casa Vetei, pe care n-o recunoaste in
intuneric, fapt ce starneste o agitatie de nedescris, intrucat Dumitrache
banuieste ca i "s-a dus ambitul" si i "s-a necinstit onoarea de familist".
Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de
indragostita timida si rusinoasa si consimte "sa compatimeasca impreuna"
cu tanarul amorez numai daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache.
Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in
care amestecul de cuvinte si expresii de mahala se imbina ridicol cu
franfuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate. Dorinta Zitei
de a parea o tanara educate si sensibila este cu totul invinsa de
[pagebreak]
limbajul de mahala, pe care femeia il foloseste mai ales atunci cand este
furioasa: "Fir-ar a dracului de viata s-afurisita! ca m-a facut mama fara
noroc!". Invectivele cu care il eticheteaza pe Tircadau -"mitocanul",
"mizerabilul", "pricopsitul", "pastramagiul"- se imbina cu expresii si cuvinte
frantuzesti stalcite sau romanizate -"ambetata", "bonsoar-bonsoar",
"sansfaso"-, culminand cu afirmatia: "mitocanul scosese sicul (vergea de fier
ascutita) de la baston pentru ca sa ma sinucida...". Tipica pentru exprimarea
tinerei este fraza combinata cu frantuzisme si mahalagisme, care
argumenteaza incultura Zitei: "Ei! tato, eu ma due, bonsoar, alevoa. [...]
Doamne! tato, parol, stii ca esti curioasa!"
Zita are un destin fericit, deoarece, dupa despartirea de "mitocanul" de
Tircadau, i se implineste speranta de a gasi un barbat de onoare si se
casatoreste cu tanarul "amploiat", Rica Venturiano.
Veta este personaj secundar, intruchipeaza adulterina de mahala, este
sotia lui Jupan Dumitrache Titirca si amanta lui Chiriac. Veta este, poate,
singurul personaj care nu genereaza un comic spontan si transparent, dar,
fiind de varsta matura si avand o infatisare placida, de tata, trasaturi cu totul
nepotrivite pentru o amanta infocata, ea staneste rasul spectatorului mai
ales dupa ce s-a terminat piesa. Nevasta este stearsasi penibila in rolul de
amanta si, asa cum afirma Ibraileanu, "Veta nu numai ca nu e ridicola, dar nu
e nici comica macar, ca Zita".
Veta este indurerata, trista si absenta atunci cand este certata cu amantul,
dar devine disperata" si capata brusc energie atunci cand se lupta cu el ca
sa-l impiedice sa se sinucida: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe
mine! (se lupta din putere.) Chiriac!... Nu ti-e mila tie de mine?". Ca sa-l
convinga, ea apeleaza la juraminte patetice, intr-un limbaj propriu, de
mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai
apuc macar o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei?". Superstitioasa, Vetati
relateaza lui Chiriac, printr-un monolog, chinurile prin care trecuse in seara
petrecuta la "Iunion", deoarece dimineata rasturnase candela, apoi i se
batuse ochiul drept, semne rau prevestitoare, mai ales ca atunci cand
plecasera ei de acasa Chiriac se apucase sa-si curete pusca si exista
pericolul ca aceasta sa se descarce. Marturisirea femeii l-a "(biruit cu
desdvarsire)" pe amant, cei doi se imbratiseaza, isi cer iertare reciproc, isi
fac declaratii amoroase, apoi raman incremeniti cand il aud pe Dumitrache
strigand la Chiriac sa fie "cu ochii-n patru". Comicul de situatie se manifesta
aici in mod evident, deoarece Chiriac,
"strangand pe Veta cu putere" li raspunde convingator sotului ingrijorat:
"Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!...".
Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara nici un
fel de sentiment de vinovatie sau de mustrare de constiinta. In finalul
comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt
neaparat si cele conjugale: "(Toti se dispun a se retrage; Rica e cu Zita,
Ckiriac cu Veta, Jupan Dumilrache suie cu Ipingescu)".
Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima
fiind stearsa, marginita, limitata, cealalta vioaie, energica si plina de viata. In
dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai
mult din punct de vedere psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee
exprimata de criticul literar Garabet Ibraileanu: "Mahalaua, pe care o
satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala [...]. Mahalaua pe care a
satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica".
In comedia "O noapte furtunoasa", Rica Venturiano infatiseaza tipul
cuceritorului, al aventurierului, fiind asemanator cu Stefan Tipatescu din
comedia "O scrisoare pierduta" si cu Nae Girimea din comedia "D'ale
carnavalului", completand astfel galeria personajelor masculine care
intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui I.L.Caragiale. Autorul li
compune lui Rica Venturiano un statut social complex, "arhivar la o
judecatorie de ocol, student in drept si publicist", deoarece el reprezinta atat
tipul de functionar, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului
demagog, avand trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache,
Zaharia Trahanache, Farfuridi sau Branzovenescu din comedia de moravuri
politice "O scrisoare pierduta". El msuti se prezinta cu mandrie cocoanei
Veta: "Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace circumscriptia de
galben, poet liric, colaboratore la ziarul «Vocea Patriotului Nationale»,
publicist si studinte in drept".
Portretul fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din
trasaturi tipice profesiei de functionar, reduse la cateva elemente
reprezentative, adica ochelari, joben si plastron: "cu sticlele-n ochi, cu
giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa". Caracterizat direct de catre
acest personaj al comediei prin expresii de mahala, tanarul este considerat
un "bagabont de amploiat", un "coate-goale" si "mate-fripte", dar cand
acesta nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache
este "incantat", il priveste "cu respect amestecat cu sfiala" si-l considera
"bun de dipotat" sau de ministru. Nae Ipingescu este un
admirator entuziast al tanarului ziarist, "amploiat judiciar, student la
Academie - invata legile, - si redactor la «Vocea Patriotului Nationale».
(cuputere) E d-ai nostri... ce sa mai stam sa mai vorbim...".
La "Iunion", Rica Venturiano se indragostise de Zita, care ii daduse
intalnire la ea acasa, dar din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe
care n-o recunoaste in intuneric - avand si ochelari - si-i face acesteia o
declaratie de dragoste inflacarata, devenita, de altfel, celebra prin comicul
de limbaj: "Angel radios! [...] de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima
oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt nebun...". Cand se dumireste
asupra confuziei, Rica este inspaimantat atat de incurcatura produsa, cat si
de frica celor doi barbati care vegheau la "onoarea de familist" si care il
cautau innebuniti sa-l omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent,
comicul de limbaj fiind remarcabil prin anacolut: "Madam! sa am pardon!
scuzati! Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon...
sub pretext ca si pe motivul... scuzati... pardon...". De spaima, amorezul
devine las si ingrozit peste masura, milogindu-se de Veta sa-l ccape, iar
odata salvat, ii revine aplombul, "prinzand limba", asa cum remarca si
dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza dictonul
latinesc si reclama cu emfaza: "box populi, box dei! in loc de "vox populi, vox
dei!" ("vocea poporului este vocea lui Dumnezeu"). Intocmai ca si Nae
Catavencu, Rica Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze
patriotarde (fals patriotism), dragostea si respectul pentru popor fiind de un
comic irezistibil: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam". Fanfaron si infatuat,
Venturiano neaga importanta diferentelor sociale dintre el si Zita,
amestecand ridicol un slil oficial cu unul familiar. "Cetatene, suntem sub
regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat
altul, nu permite Constitutia".
In toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre
esenta si aparenta, dramaturgul fiind "inzestrat cu o reala putere de
observatie a contrastelor dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da
sub haina scenica o serie de tipuri, care prin unitatea lui sufleteasca,
energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale mentalitatii unei
intregi clase sociale din epoca noastra de prefacere" (Eugen Lovinescu).