Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

. uneori foarte divergente. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. politice. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. sunt evenimente de reechilibrare. conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. opoziţie.. dispută. ceartă. actorii politici fac oferte diferite. dar pot fi „revoluţionare”. Schimbările de regim. criză (războiul). cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. tensiune. & Poole S. structurală. instituţională. se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). controversă. 1 2 Putnam L. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. rezultat (dezescaladarea. violenţă.2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. etc. legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict. Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. După cauzele care le generează. chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic.Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli. cultural-identitară. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere). care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin. contradicţii şi polarizarea părtilor). pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie. care ţine de modul de alocare a resurselor. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. asociate sistemului de mituri şi memoriei colective. ca mod de conducere a societăţii. confruntare (escaladarea). conflict natural pentru societăţile democratice. antagonism.. de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse. încetarea focului. au voinţa şi resursele.L. şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe. 1987 Leatherman J. ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. p. Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului. sociale). 1999. În campania electorală. Conflict and Negociations. dezacord. 68-70 .”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp.

8. Nivelul I. dezbateri. operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping). având abordări diferite. economic sau cultural. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. Confronting Conflict. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor. Richard Lachmann studiază revoluţiile. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making). 2. coalizare. cuprinde etapele: 4.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. Sunt incluse etapele: 7. 5. în care toţi câştigă. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. dezintegrarea adversarului.3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic. 6. discreditarea adversarului. strategii de ameninţare. În literatura de specialitate. acţiuni. 1999 . dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. Nivelul II. distrugere limitată. 9. în care una dintre părţi iese în câştig. tensiuni.. toţi pierd. Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. La nivelul III. 3. Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. cuprinde etapele: 1. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. „împreună în prăpastie”. Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică. iar cealaltă pierde.

Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. Postcomunismul. 2. Sistemele stabile de dominare politică se menţin. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială. ci numai în anumite condiţii. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. politolog şi istoric. Postcomunismul. 3. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare. de un rezultat revoluţionar. 2004 6 Holmes L. de a controla statul. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale. O situaţie revoluţionară nu este urmată. 2004. Facultatea de Ştiinţe Politice... şi faza topică..nu provoacă o mobilizare semnificativă. faza critică. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. 2. SNSPA. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1.7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. 2004 5 Holmes L. Catalizatorii revoluţiei. mutual exclusive. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991. a momentului revoluţionar propriu-zis. neutralizarea forţei armate a regimului. în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar.4 Charles Tilly.. în care ideologia este diseminată prin propagandă. 2007 . Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători. dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. în care se ordonează un nou status-quo. în Foran J. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat. 4. aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. în mod obligatoriu. faza epidemică. 3. Teoretizarea Revoluţiilor. p.”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale. care combină trei cauze imediate: 1.

la un set de reguli. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. foarte bine organizate. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. Postcomunismul. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. care interacţionează cu statul. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă. includ ONG-uri. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele. automotivată. Mişcările noi. orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor.”8 În literatura de specialitate. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. care sunt parţial instituţionalizate. Pe 7 februarie 1990. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate. În săptămânile care au urmat.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. în Holmes L. mai mult sau mai puţin. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului.. Mişcările sociale vechi. separate de stat. relativ exclusiviste. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. preocupate de schimbarea valorilor. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. autolegitimată) şi să adere. În societăţile de tranziţie. Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană.. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective. 8 Pakulski J. legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. 2004 . pentru remodelarea valorilor societăţii. Social Movements. 1991. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă.

preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. iar noul preşedinte. pro-occidentale. sprijină Partidul Regiunilor. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. aflat în centru. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării.10 În Ucraina.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000. de asemenea fost membru al PCUS. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. clanul Dnipropetrovsk. parlamentul ucrainian. urmate de Ucraina. Banca Mondială . Cu toate acestea. în iunie. În urma alegerilor din 2002. şi Rusia. în iulie. În 1996. Totuşi. Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă. Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual. angajat să îi apere interesele. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. primul preşedinte ucrainian. blocul Ucraina Noastră. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. preşedinte al Rusiei. fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada.În 1990. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. care îşi declarase independenţa în iulie 1990. Kravciuk. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk. repudiind legislaţia impusă de la centru. fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. Până la alegerile parlamentare din 2002. economia se află la mâna clanurilor. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. partid cu orientare liberală. a obţinut cele mai multe voturi. până în 2004. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. Leonid Kravciuk. Ucraina. grupuri de interese. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. Boris Elţîn. sistemul sovietic se destramă. aflat în estul Ucrainei. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională. aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. condus de Viktor Pinciuk.

confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. şi pe populaţia rusofonă. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko. controlate de stat. dar şi al blocului Timoşenko. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare.Muncii. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei. liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale. Viktor Ianukovici. clanul Kiev. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. pe mijloacele media. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko. susţinut de blocul Iulia Timoşenko. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei. Canalul 5. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie. Viktor Medveciuk. arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. Facultatea de Ştiinţe Politice. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei. este ataşat Partidului Social Democrat. SNSPA .

când apar acuzaţii de fraudă. cu 0. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone. 18 noiembrie 2004 . Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. pe prima poziţie se afla Iuşcenko.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. prin natura murdară şi inechitabilă. În schimb.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur. estul Ucrainei. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental. Scindarea Ucrainei. instrument de fraudă electorală.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. 12 13 BBC România. în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea. Putin a vizitat Kievul. gata la orice să îşi asigure supravieţuirea. 13 noiembrie 2004 15 Ziua. Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului. Între cele două tururi. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. prezente în calitate de observatori. Poliţia din Ucraina. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă. Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei. cu 39. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor.12 În urma primului tur. dispariţia urnelor. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO).90% din voturi. a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie.60% mai mult decât Ianukovici. sponsorii – obstrucţionaţi. 26 octombrie 2004 Ziua. prin erori înregistrate pe listele electorale. dar pot să apară crize în procesul electoral. Între timp. din 31 octombrie. Ianukovici a fost foarte mediatizat. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

Pe 26 noiembrie. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. 30 noiembrie 2004 . Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin.61%. Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko. Iuşcenko având 46.Rezultatele turului al doilea. Regiunea Doneţk cere autonomie. voluntari şi jurnalişti. Drept răspuns. cerându-i preşedintelui să o dizolve. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă.46% din voturi. protestele au sporit în amploare. au început să protesteze paşnic. Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. De asemenea. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. până atunci partizane puterii. cerând refacerea celui de-al doilea tur. cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. a încercat să îşi şantaje contracandidatul. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil.17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”. nici Iuşcenko să nu participe. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. Criză profundă în Ucraina. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale. cu condiţia ca nici el.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev. urmând să investigheze plângerea opoziţiei. cu 49. oferindu-i postul de prim ministru. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic. În acelaşi timp. în timp ce sute de mii de susţinători. acuzând fraudarea scrutinului. în cazul victoriei lui Iuşcenko. Ca urmare a acestei decizii. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. 29 noiembrie 2004 BBC România.

În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat. organizate de societatea civilă. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. astfel încât să limiteze tentativele de fraudare. doar 44. forţele de ordine şi mijloacele media). fără a fi o revoluţie per se. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . dar are particularitatea că. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii. După zile de negocieri.În data de 3 decembrie. Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. Cele mai puternice manifestaţii. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. La alegerile parlamentare din 2006. acuzând puterea. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. se pot identifica elemente specifice revoluţiilor.20%. fără să fi obţinut vreun rezultat. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. fiind demisă în septembrie 2005. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie. Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale. iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. în desfăşurarea evenimentelor. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. iar Ianukovici. În schimb. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie. Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui.

către Uniunea RusiaBelarus –. celălalt prin orientarea pro-rusă. 2004 . ceea ce a dus la o scindare a electoratului. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. 2. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul. a votat cu Iuşcenko.clanuri susţinătoare ale puterii. aşa cum le-a definit Tilly: 1. nu şi reprimate. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici. conflict între societate şi guvernarea coruptă. a votat în majoritate cu Ianukovici. 232 Holmes L. 1997. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important). Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. În privinţa rezultatului revoluţionar. care s-a identificat cu seturile de valori – etnice. electorat catolic. Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. 3. 4. Postcomunismul. Estul Ucrainei. 3. 2. Este un fenomen greu de conceptualizat. nu s-a realizat o schimbare profundă. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau. estul fiind puternic industrializat. controlată de oligarhi.19 18 19 Huntington S. p. partea de vest. Ciocnirea Civilizaţiilor. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală. Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală. doar în parte. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat. de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri. Până la alegerile din 2006. În schimb. cât şi economic.. electorat ortodox. ci doar una de regim. organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. oficiali europeni.18 În desfăşurarea evenimentelor. cu limba maternă rusa. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. vorbitor de limbă ucrainiană. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. Scindarea a avut atât caracter etnic.. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist. îndeplinite: 1.

al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS). destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate. 42% din cetăţeni sunt rusofoni. intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. încearcă mereu să schimbe direcţia. – a Rozelor în Georgia. din 2008. era respins comunismul ca sistem al puterii. Ucraina depinde în proporţie de 41. opiniile pro-NATO însumau 21%. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko.& Byelaly K. cele pro-UE – 48%. având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov. Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie. 2 ianuarie 2006 .Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste.8% de energia importată din Rusia. 20 Apahideanu I. în care guvernele.. specifice acestui areal. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE. În ţările din spaţiul ex-sovietic. În al doilea rând. Sondajele de opinie din august 200520. Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti. un lider cu valori democratice occidentale. Pentru cele mai multe dintre ele. Alegerile din Ucraina din 2004. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces. nici UE nu pot modifica acest status quo. Revoluţiile nonviolente. nici puterea de la Kiev. care se schimbă frecvent. o tranziţie pe termen lung. Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii.

et al.. Ciocnirea Civilizaţiilor. 1999. Institutul European Huntington S.W.org. 2007. Facultatea de Ştiinţe Politice. 2004. în Holmes L. Sage Publishers Apahideanu I. (ed. Conflict and Negociations. 1997.info.&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei. 2004. Facultatea de Ştiinţe Politice.info/politica/publish_3157.). 1987. SNSPA . & Byelaly K. Handbook of Organizational Communication. 2 ianuarie 2006 http://ro.Bibliografie Glasl F. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis..worldbank. Postcomunismul.imf. Hawthorne Press Holmes L.. Worldbank. 1999.altermedia. în Porter L. Catalizatorii revoluţiei. Teoretizarea Revoluţiilor.ro/stiri/Stiri.ro http://www. Institutul European Putnam L.. Kumarian Press Pakulski J. Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces.). Altermedia. Ed. Ed. (ed.L.org.org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept..europeana. Antet Lachmann R. . Polirom Leatherman J. 2004.pdf Raportul FMI pe Ucraina. SNSPA Curs Studii Regionale. IMF. 2008 http://devdata. Confronting Conflict. Ed. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. & Poole S.).html Serviciul de revistă a presei române. în Foran J.aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=. Europeana. (1991) Social Movements.x=41&pr1..y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. 2007.. Ed. Postcomunismul. 2008 http://www.org/ict/ukr_ict. (ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful