Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli.L. ca mod de conducere a societăţii. dezacord. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. După cauzele care le generează. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. controversă. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. instituţională. politice.”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp. confruntare (escaladarea). care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin. încetarea focului. antagonism. structurală. contradicţii şi polarizarea părtilor). 1999. opoziţie. conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială.. ceartă. Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului. pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie.. violenţă. p. cultural-identitară. criză (războiul). tensiune. & Poole S. chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic. sunt evenimente de reechilibrare. cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. conflict natural pentru societăţile democratice. 1987 Leatherman J. care ţine de modul de alocare a resurselor. În campania electorală.. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. Schimbările de regim. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. uneori foarte divergente. asociate sistemului de mituri şi memoriei colective. dar pot fi „revoluţionare”. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere). de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse. dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. 68-70 . Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri. Conflict and Negociations. rezultat (dezescaladarea. dispută. au voinţa şi resursele. sociale). 1 2 Putnam L. se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). actorii politici fac oferte diferite. legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict.2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. etc.

iar cealaltă pierde. dezbateri. „împreună în prăpastie”. 5. dezintegrarea adversarului. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor. toţi pierd. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică. Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic. 3. La nivelul III. Richard Lachmann studiază revoluţiile. cuprinde etapele: 1. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. acţiuni. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making).. 2. În literatura de specialitate. Nivelul II. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. în care toţi câştigă. în care una dintre părţi iese în câştig. Confronting Conflict. dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. 8. strategii de ameninţare. coalizare. cuprinde etapele: 4. 1999 . tensiuni.3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). Sunt incluse etapele: 7. Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. economic sau cultural. distrugere limitată. discreditarea adversarului. 6. Nivelul I. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. 9. operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping). Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. având abordări diferite.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică.

p. 2007 .4 Charles Tilly. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. a momentului revoluţionar propriu-zis. Catalizatorii revoluţiei. şi faza topică. Postcomunismul. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. care combină trei cauze imediate: 1. Postcomunismul.nu provoacă o mobilizare semnificativă.7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. în mod obligatoriu. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1.. 3. în Foran J. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991.”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale. 2. de un rezultat revoluţionar. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar. Facultatea de Ştiinţe Politice. neutralizarea forţei armate a regimului. Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. 2004. aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului. în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. 2. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. 2004 5 Holmes L. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere. mutual exclusive. ci numai în anumite condiţii. SNSPA.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială.. faza epidemică. faza critică. Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare. 2004 6 Holmes L... Sistemele stabile de dominare politică se menţin. dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. O situaţie revoluţionară nu este urmată. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat. în care ideologia este diseminată prin propagandă. 4. Teoretizarea Revoluţiilor. politolog şi istoric. de a controla statul. în care se ordonează un nou status-quo. 3.

în Holmes L. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. În societăţile de tranziţie.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome. autolegitimată) şi să adere. orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor. Pe 7 februarie 1990. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. 8 Pakulski J. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. Postcomunismul. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. Mişcările sociale vechi. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele. mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă. care interacţionează cu statul. 2004 . preocupate de schimbarea valorilor. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. separate de stat. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. includ ONG-uri. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. Social Movements. În săptămânile care au urmat. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. 1991. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă. la un set de reguli. pentru remodelarea valorilor societăţii. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. care sunt parţial instituţionalizate. relativ exclusiviste. automotivată. Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană. foarte bine organizate.. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului.”8 În literatura de specialitate. legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. Mişcările noi. mai mult sau mai puţin.. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate.

fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională. primul preşedinte ucrainian. Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă. blocul Ucraina Noastră. în iulie.10 În Ucraina. până în 2004. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. Kravciuk. economia se află la mâna clanurilor. care îşi declarase independenţa în iulie 1990. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. Cu toate acestea. urmate de Ucraina. preşedinte al Rusiei. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. În urma alegerilor din 2002. Leonid Kravciuk. aflat în estul Ucrainei. pro-occidentale. sistemul sovietic se destramă. parlamentul ucrainian. condus de Viktor Pinciuk. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk.În 1990. aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură. partid cu orientare liberală. repudiind legislaţia impusă de la centru. Ucraina. angajat să îi apere interesele. iar noul preşedinte. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. de asemenea fost membru al PCUS. Până la alegerile parlamentare din 2002. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. clanul Dnipropetrovsk.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. a obţinut cele mai multe voturi. Banca Mondială . Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice. şi Rusia. Totuşi. sprijină Partidul Regiunilor. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate. Boris Elţîn. fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada. aflat în centru. În 1996. în iunie. grupuri de interese.

este ataşat Partidului Social Democrat. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. Viktor Ianukovici. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. controlate de stat. sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. Canalul 5. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale. dar şi al blocului Timoşenko. liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare. clanul Kiev. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko.Muncii. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială. confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. SNSPA . arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. pe mijloacele media. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko. Facultatea de Ştiinţe Politice. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. şi pe populaţia rusofonă. Viktor Medveciuk. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus. susţinut de blocul Iulia Timoşenko.

a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului. Între timp. Între cele două tururi. Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt. Poliţia din Ucraina. dar pot să apară crize în procesul electoral. 12 13 BBC România. prin natura murdară şi inechitabilă. prin erori înregistrate pe listele electorale. din 31 octombrie.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului. Putin a vizitat Kievul. 13 noiembrie 2004 15 Ziua. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO). Ianukovici a fost foarte mediatizat.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. pe prima poziţie se afla Iuşcenko. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. când apar acuzaţii de fraudă. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. gata la orice să îşi asigure supravieţuirea.12 În urma primului tur.90% din voturi. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor. Scindarea Ucrainei. cu 39. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea. Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei. În schimb. instrument de fraudă electorală. dispariţia urnelor. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone. în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. 26 octombrie 2004 Ziua. cu 0. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur. prezente în calitate de observatori. estul Ucrainei. 18 noiembrie 2004 . sponsorii – obstrucţionaţi. Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”.60% mai mult decât Ianukovici. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei.

acuzând fraudarea scrutinului. nici Iuşcenko să nu participe. cu 49. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. în cazul victoriei lui Iuşcenko. 29 noiembrie 2004 BBC România. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic.17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”. Ca urmare a acestei decizii. În acelaşi timp.Rezultatele turului al doilea. a încercat să îşi şantaje contracandidatul. până atunci partizane puterii. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev. 30 noiembrie 2004 . cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko. urmând să investigheze plângerea opoziţiei. cerând refacerea celui de-al doilea tur. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. De asemenea. protestele au sporit în amploare. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. Regiunea Doneţk cere autonomie. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau.61%. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale. Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko. au început să protesteze paşnic. Iuşcenko având 46. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă. oferindu-i postul de prim ministru. voluntari şi jurnalişti. Criză profundă în Ucraina. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. cu condiţia ca nici el.46% din voturi. Drept răspuns.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. Pe 26 noiembrie. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil. cerându-i preşedintelui să o dizolve. în timp ce sute de mii de susţinători.

organizate de societatea civilă. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. acuzând puterea. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început. se pot identifica elemente specifice revoluţiilor. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. dar are particularitatea că. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. forţele de ordine şi mijloacele media). Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. astfel încât să limiteze tentativele de fraudare. fără să fi obţinut vreun rezultat. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie.În data de 3 decembrie. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui. Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale. Cele mai puternice manifestaţii. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. După zile de negocieri. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor. doar 44. La alegerile parlamentare din 2006. fără a fi o revoluţie per se. în desfăşurarea evenimentelor. iar Ianukovici. În schimb.20%. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. fiind demisă în septembrie 2005. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat.

Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. a votat cu Iuşcenko.clanuri susţinătoare ale puterii. celălalt prin orientarea pro-rusă. oficiali europeni. estul fiind puternic industrializat. nu s-a realizat o schimbare profundă. În privinţa rezultatului revoluţionar. îndeplinite: 1. ci doar una de regim. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important). 4. 1997. Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală. 3. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. aşa cum le-a definit Tilly: 1. Scindarea a avut atât caracter etnic. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. cât şi economic. 2004 .19 18 19 Huntington S. partea de vest. Până la alegerile din 2006. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. În schimb. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. a votat în majoritate cu Ianukovici.. Ciocnirea Civilizaţiilor. 232 Holmes L. electorat catolic. 2. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist.18 În desfăşurarea evenimentelor. care s-a identificat cu seturile de valori – etnice. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici. 2. de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. Este un fenomen greu de conceptualizat. p. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. controlată de oligarhi. doar în parte. nu şi reprimate. către Uniunea RusiaBelarus –. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul. cu limba maternă rusa. 3. ceea ce a dus la o scindare a electoratului.. conflict între societate şi guvernarea coruptă. Postcomunismul. Estul Ucrainei. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală. electorat ortodox. organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. vorbitor de limbă ucrainiană. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau.

încearcă mereu să schimbe direcţia. specifice acestui areal. Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii. Revoluţiile nonviolente. nici puterea de la Kiev. Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev.8% de energia importată din Rusia. 20 Apahideanu I. nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE. nici UE nu pot modifica acest status quo. cele pro-UE – 48%. 42% din cetăţeni sunt rusofoni. Ucraina depinde în proporţie de 41. Sondajele de opinie din august 200520. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. În ţările din spaţiul ex-sovietic. destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate. opiniile pro-NATO însumau 21%. era respins comunismul ca sistem al puterii. Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie. din 2008. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko. în care guvernele. al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS).Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste. Pentru cele mai multe dintre ele. având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov. – a Rozelor în Georgia. Alegerile din Ucraina din 2004. 2 ianuarie 2006 .. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces. În al doilea rând. o tranziţie pe termen lung. un lider cu valori democratice occidentale. care se schimbă frecvent.& Byelaly K. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti.

Institutul European Putnam L.worldbank. 2007. 2004. Facultatea de Ştiinţe Politice. Catalizatorii revoluţiei. Hawthorne Press Holmes L..Bibliografie Glasl F. Altermedia.europeana. Institutul European Huntington S.L.&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1.org.pdf Raportul FMI pe Ucraina. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis.. Facultatea de Ştiinţe Politice. Sage Publishers Apahideanu I.org. 2008 http://devdata. IMF. & Poole S.x=41&pr1. în Porter L. Postcomunismul.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei.y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor.. în Holmes L. Postcomunismul.org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept.). 2 ianuarie 2006 http://ro.ro http://www. (ed.).ro/stiri/Stiri. Ciocnirea Civilizaţiilor. Ed. Handbook of Organizational Communication. Polirom Leatherman J. Ed. Ed. (ed.imf. (ed. 2008 http://www. 2004. Europeana. 1997. 1987. SNSPA . în Foran J.aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. SNSPA Curs Studii Regionale.html Serviciul de revistă a presei române.info.info/politica/publish_3157. 1999. Confronting Conflict.W.org/ict/ukr_ict. Antet Lachmann R.. Worldbank.. 1999. 2004.altermedia. Teoretizarea Revoluţiilor. et al. (1991) Social Movements. Kumarian Press Pakulski J. 2007. Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces. . Ed.). & Byelaly K... Conflict and Negociations.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful