P. 1
31102116-Revolutia-Portocalie-din-Ucraina

31102116-Revolutia-Portocalie-din-Ucraina

|Views: 99|Likes:
Published by Corina Radu

More info:

Published by: Corina Radu on Jan 28, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/03/2013

pdf

text

original

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli. ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri. confruntare (escaladarea). opoziţie. criză (războiul). Conflict and Negociations. politice.. cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere). asociate sistemului de mituri şi memoriei colective.. 1999. instituţională. p. sociale). dar pot fi „revoluţionare”. se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). rezultat (dezescaladarea. După cauzele care le generează. legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict. 1 2 Putnam L. violenţă. Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului. 1987 Leatherman J. care ţine de modul de alocare a resurselor. uneori foarte divergente. dispută. Schimbările de regim. tensiune. încetarea focului. etc.”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp. În campania electorală. care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin. sunt evenimente de reechilibrare.2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. actorii politici fac oferte diferite. pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie. contradicţii şi polarizarea părtilor). cultural-identitară. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. dezacord. conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială. antagonism. structurală. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. & Poole S. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. au voinţa şi resursele. Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe.L. controversă. dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. 68-70 .. ceartă. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie. ca mod de conducere a societăţii. conflict natural pentru societăţile democratice. chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic.

Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. La nivelul III. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele. în care una dintre părţi iese în câştig.. Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making). cuprinde etapele: 1. 1999 . 3. având abordări diferite. toţi pierd. cuprinde etapele: 4. Confronting Conflict. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. 6. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor. 9. tensiuni. economic sau cultural. în care toţi câştigă. operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping). Sunt incluse etapele: 7. iar cealaltă pierde. strategii de ameninţare. Nivelul II. 2. dezintegrarea adversarului. dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. coalizare. 8. dezbateri. Nivelul I.3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). discreditarea adversarului. Richard Lachmann studiază revoluţiile. acţiuni. În literatura de specialitate. 5. „împreună în prăpastie”. distrugere limitată.

Postcomunismul. Postcomunismul. şi faza topică. în care ideologia este diseminată prin propagandă. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare. de a controla statul. politolog şi istoric. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat. faza epidemică.4 Charles Tilly.. 2004 6 Holmes L. 3. Catalizatorii revoluţiei. 2. SNSPA. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. neutralizarea forţei armate a regimului. aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. a momentului revoluţionar propriu-zis. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. faza critică. 2004.”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale. Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1. 3. în mod obligatoriu. 2007 .. Teoretizarea Revoluţiilor. mutual exclusive.7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar. Sistemele stabile de dominare politică se menţin. în Foran J. 2004 5 Holmes L. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor.nu provoacă o mobilizare semnificativă. O situaţie revoluţionară nu este urmată.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială. în care se ordonează un nou status-quo. 2. Facultatea de Ştiinţe Politice. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. care combină trei cauze imediate: 1. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului. în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. 4. cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991. de un rezultat revoluţionar. Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători. p. dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie... ci numai în anumite condiţii.

”8 În literatura de specialitate. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului. În săptămânile care au urmat. Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană. Mişcările sociale vechi. preocupate de schimbarea valorilor. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. 2004 . mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. care interacţionează cu statul. în Holmes L. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate.. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome. 8 Pakulski J. foarte bine organizate. care sunt parţial instituţionalizate. autolegitimată) şi să adere. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. mai mult sau mai puţin. relativ exclusiviste. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. În societăţile de tranziţie. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. pentru remodelarea valorilor societăţii. Postcomunismul. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. Pe 7 februarie 1990. 1991. Social Movements. la un set de reguli. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. automotivată. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele.. separate de stat. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. Mişcările noi. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului. includ ONG-uri. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă.

fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. de asemenea fost membru al PCUS. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării. Ucraina. aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. până în 2004. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. urmate de Ucraina. grupuri de interese. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională. Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. Până la alegerile parlamentare din 2002. aflat în estul Ucrainei. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk.10 În Ucraina. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual.În 1990. primul preşedinte ucrainian. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. care îşi declarase independenţa în iulie 1990. În 1996. Leonid Kravciuk. preşedinte al Rusiei. şi Rusia. în iulie. sistemul sovietic se destramă. Totuşi. aflat în centru. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate. pro-occidentale. Boris Elţîn. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură. blocul Ucraina Noastră. angajat să îi apere interesele. a obţinut cele mai multe voturi. condus de Viktor Pinciuk. clanul Dnipropetrovsk. repudiind legislaţia impusă de la centru. Cu toate acestea. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. sprijină Partidul Regiunilor. partid cu orientare liberală. economia se află la mâna clanurilor. În urma alegerilor din 2002. Banca Mondială . fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. parlamentul ucrainian. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. în iunie. iar noul preşedinte. Kravciuk. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000.

şi pe populaţia rusofonă. susţinut de blocul Iulia Timoşenko. sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale. Facultatea de Ştiinţe Politice. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. pe mijloacele media. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia. SNSPA . dar şi al blocului Timoşenko. controlate de stat. arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. Viktor Medveciuk. este ataşat Partidului Social Democrat. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie. clanul Kiev. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental. Canalul 5. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei.Muncii. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. Viktor Ianukovici. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei.

Poliţia din Ucraina.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”. prin erori înregistrate pe listele electorale. Scindarea Ucrainei. Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. când apar acuzaţii de fraudă. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea. prin natura murdară şi inechitabilă. 12 13 BBC România. din 31 octombrie. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor. dispariţia urnelor. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. gata la orice să îşi asigure supravieţuirea. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO). invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei. Între timp. estul Ucrainei. 26 octombrie 2004 Ziua. a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. cu 39. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral. sponsorii – obstrucţionaţi. cu 0. dar pot să apară crize în procesul electoral.12 În urma primului tur. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea. În schimb. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei. Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental. prezente în calitate de observatori.90% din voturi. Putin a vizitat Kievul. Ianukovici a fost foarte mediatizat. instrument de fraudă electorală.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului. pe prima poziţie se afla Iuşcenko. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. 13 noiembrie 2004 15 Ziua.60% mai mult decât Ianukovici. Între cele două tururi. 18 noiembrie 2004 . în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone.

până atunci partizane puterii.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. oferindu-i postul de prim ministru. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă. în timp ce sute de mii de susţinători. în cazul victoriei lui Iuşcenko. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală.46% din voturi. a încercat să îşi şantaje contracandidatul. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”. voluntari şi jurnalişti. În acelaşi timp. acuzând fraudarea scrutinului. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil. De asemenea. nici Iuşcenko să nu participe. cu 49. protestele au sporit în amploare. Criză profundă în Ucraina. cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko. 30 noiembrie 2004 . Drept răspuns. Iuşcenko având 46.17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. cu condiţia ca nici el. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic. Pe 26 noiembrie. cerând refacerea celui de-al doilea tur. Ca urmare a acestei decizii.61%.Rezultatele turului al doilea. urmând să investigheze plângerea opoziţiei. 29 noiembrie 2004 BBC România. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale. Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin. au început să protesteze paşnic. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. cerându-i preşedintelui să o dizolve. Regiunea Doneţk cere autonomie.

Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale.20%. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. doar 44. astfel încât să limiteze tentativele de fraudare. Cele mai puternice manifestaţii. în desfăşurarea evenimentelor. iar Ianukovici. Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie. În schimb. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor. După zile de negocieri. La alegerile parlamentare din 2006. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. dar are particularitatea că. organizate de societatea civilă. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. se pot identifica elemente specifice revoluţiilor. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început. fără să fi obţinut vreun rezultat. Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. forţele de ordine şi mijloacele media). fără a fi o revoluţie per se. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. fiind demisă în septembrie 2005. În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat. acuzând puterea. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii.În data de 3 decembrie.

2. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important). În schimb. 3. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist. partea de vest. Estul Ucrainei. Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. ceea ce a dus la o scindare a electoratului.. Până la alegerile din 2006. controlată de oligarhi. 4. ci doar una de regim.19 18 19 Huntington S.clanuri susţinătoare ale puterii. a votat cu Iuşcenko. cât şi economic. electorat ortodox. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri.. Ciocnirea Civilizaţiilor. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. Scindarea a avut atât caracter etnic. Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. 1997. Este un fenomen greu de conceptualizat. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul. 2004 . către Uniunea RusiaBelarus –. organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat. conflict între societate şi guvernarea coruptă. electorat catolic. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. p. 3. cu limba maternă rusa. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. care s-a identificat cu seturile de valori – etnice. de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. doar în parte. estul fiind puternic industrializat. aşa cum le-a definit Tilly: 1. Postcomunismul. vorbitor de limbă ucrainiană. 232 Holmes L.18 În desfăşurarea evenimentelor. În privinţa rezultatului revoluţionar. oficiali europeni. Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală. nu s-a realizat o schimbare profundă. îndeplinite: 1. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală. a votat în majoritate cu Ianukovici. 2. nu şi reprimate. celălalt prin orientarea pro-rusă. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici.

având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov. Alegerile din Ucraina din 2004. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). Revoluţiile nonviolente. Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces. Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti. opiniile pro-NATO însumau 21%. 42% din cetăţeni sunt rusofoni. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE. încearcă mereu să schimbe direcţia.& Byelaly K. în care guvernele.Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko. destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate. un lider cu valori democratice occidentale. – a Rozelor în Georgia. Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii. o tranziţie pe termen lung. Sondajele de opinie din august 200520. care se schimbă frecvent. Pentru cele mai multe dintre ele. 20 Apahideanu I.. era respins comunismul ca sistem al puterii. Ucraina depinde în proporţie de 41. din 2008. În ţările din spaţiul ex-sovietic. nici puterea de la Kiev. intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. cele pro-UE – 48%.8% de energia importată din Rusia. al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS). În al doilea rând. specifice acestui areal. nici UE nu pot modifica acest status quo. 2 ianuarie 2006 . Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie.

Worldbank. Confronting Conflict. et al.europeana..pdf Raportul FMI pe Ucraina.worldbank. (ed. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. Ed. Handbook of Organizational Communication. 2004.altermedia.. Postcomunismul..aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=. Catalizatorii revoluţiei.ro/stiri/Stiri.L. Ciocnirea Civilizaţiilor. 2007. Facultatea de Ştiinţe Politice. 1999. 2004. (1991) Social Movements. în Porter L. Ed. (ed. SNSPA Curs Studii Regionale. Postcomunismul. 2008 http://www.Bibliografie Glasl F. 1987.x=41&pr1. Conflict and Negociations. & Poole S. Polirom Leatherman J. în Foran J. Kumarian Press Pakulski J. 2007. IMF. .W.org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept.imf. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. în Holmes L.info. Facultatea de Ştiinţe Politice.org.html Serviciul de revistă a presei române. Antet Lachmann R.&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1. (ed. Ed..ro http://www.info/politica/publish_3157..). 1997.org. 2008 http://devdata. 2 ianuarie 2006 http://ro. Institutul European Putnam L.. Hawthorne Press Holmes L.). Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces. Altermedia. Europeana.org/ict/ukr_ict. 2004. Teoretizarea Revoluţiilor.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei. 1999. Sage Publishers Apahideanu I. Institutul European Huntington S..y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor.). Ed. SNSPA . & Byelaly K.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->