Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict.2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. ceartă. opoziţie. 1999. ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri. conflict natural pentru societăţile democratice. cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. confruntare (escaladarea). politice. au voinţa şi resursele. dispută.. sociale). pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. rezultat (dezescaladarea.Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli. care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin. Conflict and Negociations. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere). şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe. Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului.. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. 1 2 Putnam L. controversă. contradicţii şi polarizarea părtilor). dezacord. conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie. Schimbările de regim. se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). 1987 Leatherman J. Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. 68-70 . ca mod de conducere a societăţii. tensiune. instituţională. care ţine de modul de alocare a resurselor. cultural-identitară. violenţă. În campania electorală. chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic. dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. După cauzele care le generează. etc. sunt evenimente de reechilibrare. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. & Poole S. criză (războiul).L.. actorii politici fac oferte diferite. asociate sistemului de mituri şi memoriei colective. antagonism. structurală.”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp. dar pot fi „revoluţionare”. uneori foarte divergente. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. p. încetarea focului. de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse.

Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică. 5. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor. iar cealaltă pierde. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică. 6. Sunt incluse etapele: 7. 9. 3. cuprinde etapele: 4. coalizare. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. 2. distrugere limitată. cuprinde etapele: 1. în care toţi câştigă. 8. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. Nivelul I. „împreună în prăpastie”. Confronting Conflict. Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. dezintegrarea adversarului. acţiuni. toţi pierd. având abordări diferite. 1999 .3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). tensiuni. În literatura de specialitate. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic. economic sau cultural. strategii de ameninţare. discreditarea adversarului. dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. La nivelul III. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. dezbateri. Richard Lachmann studiază revoluţiile.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele. Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making).. operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping). în care una dintre părţi iese în câştig. Nivelul II.

cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar.nu provoacă o mobilizare semnificativă. 4. mutual exclusive. 2. faza epidemică. neutralizarea forţei armate a regimului. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere. de un rezultat revoluţionar. 3.. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. a momentului revoluţionar propriu-zis. Sistemele stabile de dominare politică se menţin.. Postcomunismul. în care ideologia este diseminată prin propagandă. 2.4 Charles Tilly. în Foran J. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. 2007 .. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. Catalizatorii revoluţiei. în care se ordonează un nou status-quo. 2004 6 Holmes L. Facultatea de Ştiinţe Politice. faza critică. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. Teoretizarea Revoluţiilor. politolog şi istoric. de a controla statul. dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat. p. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare.. 3. aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. şi faza topică. 2004 5 Holmes L. ci numai în anumite condiţii. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1. în mod obligatoriu. în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. care combină trei cauze imediate: 1.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială. SNSPA. O situaţie revoluţionară nu este urmată. Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători. Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. 2004.7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. Postcomunismul.”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale.

mai mult sau mai puţin. automotivată. Social Movements. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor. includ ONG-uri. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele. la un set de reguli. Mişcările sociale vechi. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. 1991. preocupate de schimbarea valorilor. Pe 7 februarie 1990. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. care sunt parţial instituţionalizate. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate.”8 În literatura de specialitate. În săptămânile care au urmat. legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. Postcomunismul. 8 Pakulski J. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. 2004 . separate de stat. Mişcările noi. foarte bine organizate. pentru remodelarea valorilor societăţii. Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană. în Holmes L.. autolegitimată) şi să adere. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului. relativ exclusiviste. În societăţile de tranziţie. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului. care interacţionează cu statul. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă.. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome.

Totuşi. Până la alegerile parlamentare din 2002. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. iar noul preşedinte. primul preşedinte ucrainian. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. aflat în estul Ucrainei. pro-occidentale.10 În Ucraina. grupuri de interese. sistemul sovietic se destramă.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000. partid cu orientare liberală.În 1990. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. şi Rusia. în iunie. aflat în centru. sprijină Partidul Regiunilor. care îşi declarase independenţa în iulie 1990. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada. Ucraina. În 1996. de asemenea fost membru al PCUS. Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate. până în 2004. Kravciuk. preşedinte al Rusiei. a obţinut cele mai multe voturi. economia se află la mâna clanurilor. preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. urmate de Ucraina. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. repudiind legislaţia impusă de la centru. Leonid Kravciuk. Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. angajat să îi apere interesele. În urma alegerilor din 2002. parlamentul ucrainian. fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual. Cu toate acestea. clanul Dnipropetrovsk. Banca Mondială . aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. blocul Ucraina Noastră. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională. Boris Elţîn. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. în iulie. condus de Viktor Pinciuk.

Canalul 5. dar şi al blocului Timoşenko. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. este ataşat Partidului Social Democrat. şi pe populaţia rusofonă. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale.Muncii. arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. Viktor Ianukovici. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială. clanul Kiev. SNSPA . liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. Viktor Medveciuk. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei. Facultatea de Ştiinţe Politice. pe mijloacele media. confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. controlate de stat. susţinut de blocul Iulia Timoşenko. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie.

gata la orice să îşi asigure supravieţuirea. invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone. Ianukovici a fost foarte mediatizat. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea. Între timp. Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. instrument de fraudă electorală.60% mai mult decât Ianukovici. 18 noiembrie 2004 . În schimb.12 În urma primului tur. 12 13 BBC România. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”. când apar acuzaţii de fraudă.90% din voturi. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur. Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului. Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. Poliţia din Ucraina. Putin a vizitat Kievul. cu 39. pe prima poziţie se afla Iuşcenko. în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. sponsorii – obstrucţionaţi. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO). cu 0. dar pot să apară crize în procesul electoral. dispariţia urnelor. Scindarea Ucrainei. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei. prin natura murdară şi inechitabilă. 13 noiembrie 2004 15 Ziua. prezente în calitate de observatori. Între cele două tururi. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental. 26 octombrie 2004 Ziua. prin erori înregistrate pe listele electorale. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. din 31 octombrie.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. estul Ucrainei. a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie.

în cazul victoriei lui Iuşcenko. În acelaşi timp. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă. nici Iuşcenko să nu participe. protestele au sporit în amploare. Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil.17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. 30 noiembrie 2004 . voluntari şi jurnalişti. De asemenea. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau. Criză profundă în Ucraina. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev. oferindu-i postul de prim ministru. Iuşcenko având 46. acuzând fraudarea scrutinului. în timp ce sute de mii de susţinători. cu condiţia ca nici el. a încercat să îşi şantaje contracandidatul.61%. Regiunea Doneţk cere autonomie. Ca urmare a acestei decizii. cerând refacerea celui de-al doilea tur. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală.Rezultatele turului al doilea. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”. Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko. Pe 26 noiembrie. cerându-i preşedintelui să o dizolve. cu 49. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. au început să protesteze paşnic. cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. 29 noiembrie 2004 BBC România. Drept răspuns. până atunci partizane puterii.46% din voturi. urmând să investigheze plângerea opoziţiei.

astfel încât să limiteze tentativele de fraudare. În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie. organizate de societatea civilă. fiind demisă în septembrie 2005. Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. iar Ianukovici. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început. dar are particularitatea că. Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. La alegerile parlamentare din 2006. fără să fi obţinut vreun rezultat. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . acuzând puterea. Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. După zile de negocieri. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. fără a fi o revoluţie per se. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. Cele mai puternice manifestaţii. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. în desfăşurarea evenimentelor. iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui.20%. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie. forţele de ordine şi mijloacele media). se pot identifica elemente specifice revoluţiilor.În data de 3 decembrie. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. doar 44. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. În schimb.

organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. electorat catolic. Scindarea a avut atât caracter etnic. celălalt prin orientarea pro-rusă. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. a votat cu Iuşcenko. a votat în majoritate cu Ianukovici. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală. conflict între societate şi guvernarea coruptă. vorbitor de limbă ucrainiană.18 În desfăşurarea evenimentelor. oficiali europeni. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. partea de vest. ceea ce a dus la o scindare a electoratului. 4. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici. p. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist. cât şi economic. Este un fenomen greu de conceptualizat. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau. estul fiind puternic industrializat. În privinţa rezultatului revoluţionar. Postcomunismul. controlată de oligarhi. cu limba maternă rusa. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. 2. Estul Ucrainei.. Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. ci doar una de regim. electorat ortodox. aşa cum le-a definit Tilly: 1.19 18 19 Huntington S. Ciocnirea Civilizaţiilor. 3. 3. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important).. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul. către Uniunea RusiaBelarus –. În schimb. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat.clanuri susţinătoare ale puterii. de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală. 232 Holmes L. doar în parte. nu s-a realizat o schimbare profundă. Până la alegerile din 2006. îndeplinite: 1. care s-a identificat cu seturile de valori – etnice. Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri. nu şi reprimate. 2004 . 1997. 2.

destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate. Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii. 20 Apahideanu I. Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie. care se schimbă frecvent. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). 2 ianuarie 2006 . din 2008. al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS). 42% din cetăţeni sunt rusofoni. era respins comunismul ca sistem al puterii. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko. În al doilea rând. opiniile pro-NATO însumau 21%. încearcă mereu să schimbe direcţia. În ţările din spaţiul ex-sovietic.Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste. în care guvernele. intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. nici UE nu pot modifica acest status quo. Ucraina depinde în proporţie de 41.. Sondajele de opinie din august 200520. – a Rozelor în Georgia. Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev. nici puterea de la Kiev. Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces. specifice acestui areal. nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti. Pentru cele mai multe dintre ele. Revoluţiile nonviolente. o tranziţie pe termen lung.8% de energia importată din Rusia. având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov. Alegerile din Ucraina din 2004. cele pro-UE – 48%. un lider cu valori democratice occidentale.& Byelaly K.

SNSPA Curs Studii Regionale. & Byelaly K. Institutul European Huntington S.. Altermedia. Handbook of Organizational Communication. 1999..&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1. Teoretizarea Revoluţiilor. 2004. Worldbank. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. Polirom Leatherman J.org.aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=. (ed. Conflict and Negociations. (1991) Social Movements. Europeana. IMF.Bibliografie Glasl F.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei. 2007. Confronting Conflict. Catalizatorii revoluţiei..L. 2008 http://www.ro/stiri/Stiri. Postcomunismul. 2007. Ed. Kumarian Press Pakulski J. 2004. Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces. Antet Lachmann R. 2 ianuarie 2006 http://ro.).. Hawthorne Press Holmes L.). 1999. 1997.org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept.info. Facultatea de Ştiinţe Politice. 2008 http://devdata. Facultatea de Ştiinţe Politice.W. SNSPA .x=41&pr1. Ed. în Holmes L. (ed.pdf Raportul FMI pe Ucraina.html Serviciul de revistă a presei române. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. . Ed.altermedia. în Porter L. Ciocnirea Civilizaţiilor. & Poole S.ro http://www.europeana. 1987. Ed. (ed...).info/politica/publish_3157.worldbank. în Foran J. Institutul European Putnam L. et al. Postcomunismul.org/ict/ukr_ict.org. 2004.y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. Sage Publishers Apahideanu I.imf..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful