31102116-Revolutia-Portocalie-din-Ucraina

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie. Schimbările de regim. structurală. uneori foarte divergente. actorii politici fac oferte diferite. În campania electorală. ceartă. sunt evenimente de reechilibrare. După cauzele care le generează.. violenţă. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere).”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp. dar pot fi „revoluţionare”. antagonism. p. controversă. criză (războiul). pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie. conflict natural pentru societăţile democratice. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului. 68-70 . şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe..2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. instituţională.. opoziţie. tensiune. & Poole S. confruntare (escaladarea). se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială. etc. dispută. care ţine de modul de alocare a resurselor. contradicţii şi polarizarea părtilor).L. sociale). Conflict and Negociations. 1999. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse. cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. 1987 Leatherman J. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. încetarea focului. ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri. au voinţa şi resursele. dezacord. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. politice. Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict. 1 2 Putnam L.Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli. rezultat (dezescaladarea. cultural-identitară. ca mod de conducere a societăţii. asociate sistemului de mituri şi memoriei colective.

dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. 1999 . operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping). în care una dintre părţi iese în câştig. La nivelul III. Confronting Conflict. distrugere limitată. Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică. dezintegrarea adversarului. Nivelul II. toţi pierd. 3. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making). discreditarea adversarului. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. Sunt incluse etapele: 7. Nivelul I. Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic. având abordări diferite. Richard Lachmann studiază revoluţiile. 9. coalizare. economic sau cultural..3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). în care toţi câştigă. 8. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică. 2. „împreună în prăpastie”. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. cuprinde etapele: 4. iar cealaltă pierde. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. 6. În literatura de specialitate. dezbateri. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. cuprinde etapele: 1. acţiuni. strategii de ameninţare.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele. Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. 5. tensiuni. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor.

. în care ideologia este diseminată prin propagandă. 2004 5 Holmes L.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. 2004. a momentului revoluţionar propriu-zis.4 Charles Tilly. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare. 2. Teoretizarea Revoluţiilor. 3. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar. cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991. Facultatea de Ştiinţe Politice.7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. de a controla statul.nu provoacă o mobilizare semnificativă.”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale.. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. de un rezultat revoluţionar.. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere. care combină trei cauze imediate: 1. 3. mutual exclusive. Sistemele stabile de dominare politică se menţin. şi faza topică. Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. SNSPA.. în care se ordonează un nou status-quo. în Foran J. Postcomunismul. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. 4. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. faza epidemică. în mod obligatoriu. Catalizatorii revoluţiei. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat. p. 2007 . aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. faza critică. 2004 6 Holmes L. politolog şi istoric. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. neutralizarea forţei armate a regimului. 2. O situaţie revoluţionară nu este urmată. dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1. în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. Postcomunismul. Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători. ci numai în anumite condiţii. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului.

2004 . legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană. Mişcările noi. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective. mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor. Social Movements.. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. la un set de reguli. Postcomunismul. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. mai mult sau mai puţin. automotivată. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. 1991. În societăţile de tranziţie. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. în Holmes L. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. Pe 7 februarie 1990. includ ONG-uri. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. foarte bine organizate. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. pentru remodelarea valorilor societăţii. preocupate de schimbarea valorilor. autolegitimată) şi să adere. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. relativ exclusiviste. Mişcările sociale vechi. care sunt parţial instituţionalizate. În săptămânile care au urmat.. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome.”8 În literatura de specialitate. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului. 8 Pakulski J. separate de stat. care interacţionează cu statul.

urmate de Ucraina.În 1990. care îşi declarase independenţa în iulie 1990. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. şi Rusia. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării. Banca Mondială . Leonid Kravciuk.10 În Ucraina. de asemenea fost membru al PCUS. pro-occidentale. preşedinte al Rusiei. aflat în centru. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate. în iulie. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. Până la alegerile parlamentare din 2002. primul preşedinte ucrainian. economia se află la mâna clanurilor. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. parlamentul ucrainian. grupuri de interese. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. aflat în estul Ucrainei. sistemul sovietic se destramă. Cu toate acestea. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. blocul Ucraina Noastră. iar noul preşedinte. În urma alegerilor din 2002. fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000. în iunie. Totuşi. până în 2004. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. sprijină Partidul Regiunilor. aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. a obţinut cele mai multe voturi. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. clanul Dnipropetrovsk. angajat să îi apere interesele. Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice. Ucraina. În 1996. repudiind legislaţia impusă de la centru. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională. Kravciuk. condus de Viktor Pinciuk. Boris Elţîn. partid cu orientare liberală. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură.

pe mijloacele media. confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. Canalul 5. SNSPA .Muncii. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko. sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei. Facultatea de Ştiinţe Politice. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia. clanul Kiev. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus. arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. Viktor Medveciuk. este ataşat Partidului Social Democrat. şi pe populaţia rusofonă. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei. controlate de stat. dar şi al blocului Timoşenko. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. susţinut de blocul Iulia Timoşenko. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială. Viktor Ianukovici. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie.

Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. gata la orice să îşi asigure supravieţuirea. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. 26 octombrie 2004 Ziua. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei. În schimb. pe prima poziţie se afla Iuşcenko. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. cu 0. în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării. Între cele două tururi. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral. prezente în calitate de observatori.12 În urma primului tur. instrument de fraudă electorală. invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei. Poliţia din Ucraina. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea.60% mai mult decât Ianukovici. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. Între timp. Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt. prin erori înregistrate pe listele electorale. Ianukovici a fost foarte mediatizat. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental. cu 39. prin natura murdară şi inechitabilă. estul Ucrainei. 13 noiembrie 2004 15 Ziua. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor. Scindarea Ucrainei. Putin a vizitat Kievul. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO). Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. dar pot să apară crize în procesul electoral. din 31 octombrie. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului. sponsorii – obstrucţionaţi.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. când apar acuzaţii de fraudă. 18 noiembrie 2004 . dispariţia urnelor.90% din voturi. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. 12 13 BBC România. Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea.

17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. Drept răspuns. cu 49. Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev.46% din voturi. Criză profundă în Ucraina. au început să protesteze paşnic. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale. Pe 26 noiembrie. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă. Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin. Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. protestele au sporit în amploare. nici Iuşcenko să nu participe. cu condiţia ca nici el.Rezultatele turului al doilea. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. oferindu-i postul de prim ministru. cerându-i preşedintelui să o dizolve. urmând să investigheze plângerea opoziţiei. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă.61%. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic. Iuşcenko având 46. cerând refacerea celui de-al doilea tur. Regiunea Doneţk cere autonomie. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. voluntari şi jurnalişti. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau. a încercat să îşi şantaje contracandidatul. în cazul victoriei lui Iuşcenko. În acelaşi timp. 29 noiembrie 2004 BBC România. cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko. De asemenea. Ca urmare a acestei decizii. acuzând fraudarea scrutinului. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală. 30 noiembrie 2004 . până atunci partizane puterii.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. în timp ce sute de mii de susţinători.

dar are particularitatea că. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . forţele de ordine şi mijloacele media). Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. fără să fi obţinut vreun rezultat. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui. fiind demisă în septembrie 2005. În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat. în desfăşurarea evenimentelor. iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. Cele mai puternice manifestaţii. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie. fără a fi o revoluţie per se.20%. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor.În data de 3 decembrie. În schimb. doar 44. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. La alegerile parlamentare din 2006. se pot identifica elemente specifice revoluţiilor. După zile de negocieri. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început. organizate de societatea civilă. iar Ianukovici. acuzând puterea. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. astfel încât să limiteze tentativele de fraudare.

de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. Postcomunismul. doar în parte.19 18 19 Huntington S. Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri. organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. În privinţa rezultatului revoluţionar. 1997. ci doar una de regim. 3. cât şi economic. Până la alegerile din 2006. Scindarea a avut atât caracter etnic. 2. controlată de oligarhi. Ciocnirea Civilizaţiilor. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici. cu limba maternă rusa. 3. vorbitor de limbă ucrainiană. ceea ce a dus la o scindare a electoratului. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul. 4.. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. către Uniunea RusiaBelarus –. 2004 . 232 Holmes L. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau.. a votat în majoritate cu Ianukovici. aşa cum le-a definit Tilly: 1. îndeplinite: 1. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. electorat ortodox.18 În desfăşurarea evenimentelor. electorat catolic. nu şi reprimate.clanuri susţinătoare ale puterii. nu s-a realizat o schimbare profundă. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat. a votat cu Iuşcenko. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. estul fiind puternic industrializat. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. p. Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist. În schimb. Este un fenomen greu de conceptualizat. oficiali europeni. conflict între societate şi guvernarea coruptă. Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. care s-a identificat cu seturile de valori – etnice. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important). celălalt prin orientarea pro-rusă. partea de vest. Estul Ucrainei. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. 2.

care se schimbă frecvent. al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS). Sondajele de opinie din august 200520. un lider cu valori democratice occidentale. încearcă mereu să schimbe direcţia. o tranziţie pe termen lung. În al doilea rând.Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste. intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie. Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces. Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev. era respins comunismul ca sistem al puterii. din 2008. nici UE nu pot modifica acest status quo. destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate. 20 Apahideanu I. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov. nici puterea de la Kiev. 42% din cetăţeni sunt rusofoni. cele pro-UE – 48%. 2 ianuarie 2006 . Pentru cele mai multe dintre ele. Revoluţiile nonviolente. Alegerile din Ucraina din 2004. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE.. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko. Ucraina depinde în proporţie de 41. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti. Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii. specifice acestui areal. – a Rozelor în Georgia.8% de energia importată din Rusia. În ţările din spaţiul ex-sovietic. opiniile pro-NATO însumau 21%.& Byelaly K. în care guvernele.

IMF. 1997. SNSPA Curs Studii Regionale. Polirom Leatherman J.aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=. SNSPA . Teoretizarea Revoluţiilor.). Kumarian Press Pakulski J. 2004. Confronting Conflict. 2007. Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces. Handbook of Organizational Communication. Facultatea de Ştiinţe Politice..&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1.org.). (ed. Ed. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. Europeana.org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept.). Postcomunismul. 2004. & Poole S.y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei. în Porter L.. Institutul European Huntington S.. Ed.. 2008 http://devdata.worldbank.Bibliografie Glasl F.html Serviciul de revistă a presei române.pdf Raportul FMI pe Ucraina. Ciocnirea Civilizaţiilor. (1991) Social Movements. 1987. 1999. Catalizatorii revoluţiei.altermedia. Worldbank. 2 ianuarie 2006 http://ro.. Institutul European Putnam L. Sage Publishers Apahideanu I.europeana. 2004.W. & Byelaly K. Ed.ro http://www.imf. Facultatea de Ştiinţe Politice. Altermedia. (ed. 2008 http://www. 2007. .org/ict/ukr_ict. Antet Lachmann R. (ed.ro/stiri/Stiri.org. et al. în Foran J. Hawthorne Press Holmes L..x=41&pr1. în Holmes L.L. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. Postcomunismul. 1999. Conflict and Negociations.info/politica/publish_3157.info. Ed..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful