Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic.. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. 68-70 . ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri.2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. Conflict and Negociations. În campania electorală. încetarea focului. cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. instituţională. tensiune. sunt evenimente de reechilibrare. dar pot fi „revoluţionare”. se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). dispută. cultural-identitară. criză (războiul). Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. 1987 Leatherman J. structurală.L. 1999. Schimbările de regim. care ţine de modul de alocare a resurselor. au voinţa şi resursele.Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli.”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp. 1 2 Putnam L.. opoziţie. actorii politici fac oferte diferite. ceartă. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. antagonism. conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială. sociale). controversă.. de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse. asociate sistemului de mituri şi memoriei colective. etc. conflict natural pentru societăţile democratice. După cauzele care le generează. dezacord. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe. uneori foarte divergente. violenţă. confruntare (escaladarea). rezultat (dezescaladarea. pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie. & Poole S. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie. ca mod de conducere a societăţii. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. p. Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. politice. legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict. contradicţii şi polarizarea părtilor). dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere). care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin.

1999 . Nivelul II. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. iar cealaltă pierde. coalizare. Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic. cuprinde etapele: 1.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor.. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică. în care una dintre părţi iese în câştig. Nivelul I. toţi pierd. Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică. dezintegrarea adversarului. distrugere limitată. La nivelul III. Confronting Conflict. discreditarea adversarului. „împreună în prăpastie”. Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. Sunt incluse etapele: 7. acţiuni. tensiuni. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making). în care toţi câştigă. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. 3. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. 8. cuprinde etapele: 4. Richard Lachmann studiază revoluţiile. 2.3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). economic sau cultural. 5. dezbateri. având abordări diferite. În literatura de specialitate. 9. strategii de ameninţare. dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. 6. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping).

în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. politolog şi istoric. SNSPA. a momentului revoluţionar propriu-zis. aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat.. 2004. faza critică. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. în care se ordonează un nou status-quo. 2. 2. cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. Teoretizarea Revoluţiilor.. 3. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar.. 3. faza epidemică.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. de a controla statul. O situaţie revoluţionară nu este urmată. Catalizatorii revoluţiei. de un rezultat revoluţionar. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului.nu provoacă o mobilizare semnificativă. 2004 6 Holmes L. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare. în care ideologia este diseminată prin propagandă. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. neutralizarea forţei armate a regimului. 2004 5 Holmes L. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1. Facultatea de Ştiinţe Politice. 4. 2007 . dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. ci numai în anumite condiţii. mutual exclusive.. care combină trei cauze imediate: 1. în mod obligatoriu.7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. Postcomunismul. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere. Sistemele stabile de dominare politică se menţin. p. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători.”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale. în Foran J. şi faza topică. Postcomunismul. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite.4 Charles Tilly. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale.

Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană. pentru remodelarea valorilor societăţii. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. separate de stat. 8 Pakulski J. 2004 .. Postcomunismul. Mişcările sociale vechi. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. Social Movements. care sunt parţial instituţionalizate. în Holmes L. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. autolegitimată) şi să adere. orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. În săptămânile care au urmat. Mişcările noi. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă. foarte bine organizate. 1991.. În societăţile de tranziţie. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate. includ ONG-uri. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele. Pe 7 februarie 1990. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective. mai mult sau mai puţin. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor.”8 În literatura de specialitate. preocupate de schimbarea valorilor. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului. relativ exclusiviste. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. care interacţionează cu statul. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. automotivată.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome. la un set de reguli.

Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă. Ucraina. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. economia se află la mâna clanurilor. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk. aflat în centru. fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. În urma alegerilor din 2002. sprijină Partidul Regiunilor. şi Rusia. primul preşedinte ucrainian. blocul Ucraina Noastră. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. Totuşi. condus de Viktor Pinciuk. Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice. până în 2004. În 1996. preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. Boris Elţîn. Kravciuk. repudiind legislaţia impusă de la centru. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate.10 În Ucraina. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării. preşedinte al Rusiei. Cu toate acestea. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. iar noul preşedinte. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. Banca Mondială . partid cu orientare liberală. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională.În 1990. parlamentul ucrainian. fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada. în iulie. de asemenea fost membru al PCUS. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual. Până la alegerile parlamentare din 2002. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură. în iunie. urmate de Ucraina. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. clanul Dnipropetrovsk. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. aflat în estul Ucrainei. grupuri de interese. aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. angajat să îi apere interesele. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. a obţinut cele mai multe voturi.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000. Leonid Kravciuk. care îşi declarase independenţa în iulie 1990. pro-occidentale. sistemul sovietic se destramă.

sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko. SNSPA . şi pe populaţia rusofonă. Viktor Ianukovici.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie. este ataşat Partidului Social Democrat. clanul Kiev. Viktor Medveciuk. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. Canalul 5. Facultatea de Ştiinţe Politice. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental. susţinut de blocul Iulia Timoşenko. liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. dar şi al blocului Timoşenko. controlate de stat. arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei.Muncii. pe mijloacele media. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus. confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko.

Scindarea Ucrainei. Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului. pe prima poziţie se afla Iuşcenko. estul Ucrainei. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. când apar acuzaţii de fraudă. din 31 octombrie. Între cele două tururi.90% din voturi. Între timp. Putin a vizitat Kievul. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor. gata la orice să îşi asigure supravieţuirea. dar pot să apară crize în procesul electoral. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral. Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei.12 În urma primului tur.60% mai mult decât Ianukovici. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. 13 noiembrie 2004 15 Ziua. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”. cu 0.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea. a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO). Ianukovici a fost foarte mediatizat. 12 13 BBC România. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea. în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării. Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei. prin natura murdară şi inechitabilă. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. instrument de fraudă electorală. dispariţia urnelor. Poliţia din Ucraina. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone. În schimb. 18 noiembrie 2004 . Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. 26 octombrie 2004 Ziua.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. cu 39. sponsorii – obstrucţionaţi. prin erori înregistrate pe listele electorale. prezente în calitate de observatori. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental.

Regiunea Doneţk cere autonomie. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. în cazul victoriei lui Iuşcenko. cu condiţia ca nici el. până atunci partizane puterii.17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. în timp ce sute de mii de susţinători. acuzând fraudarea scrutinului. 29 noiembrie 2004 BBC România. nici Iuşcenko să nu participe. Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin. voluntari şi jurnalişti. Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. a încercat să îşi şantaje contracandidatul. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă.61%. cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. De asemenea. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev. Drept răspuns. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală. Ca urmare a acestei decizii. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau. Pe 26 noiembrie. au început să protesteze paşnic. Criză profundă în Ucraina. urmând să investigheze plângerea opoziţiei.46% din voturi. cerându-i preşedintelui să o dizolve. Iuşcenko având 46. protestele au sporit în amploare. În acelaşi timp.Rezultatele turului al doilea. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic. cu 49. oferindu-i postul de prim ministru. 30 noiembrie 2004 . Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. cerând refacerea celui de-al doilea tur.

doar 44. organizate de societatea civilă. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. astfel încât să limiteze tentativele de fraudare. dar are particularitatea că. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie. Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii. În schimb. fiind demisă în septembrie 2005. în desfăşurarea evenimentelor. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie. se pot identifica elemente specifice revoluţiilor. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. Cele mai puternice manifestaţii. Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început.În data de 3 decembrie. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. fără a fi o revoluţie per se. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. iar Ianukovici. După zile de negocieri. fără să fi obţinut vreun rezultat.20%. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui. La alegerile parlamentare din 2006. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat. Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale. acuzând puterea. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. forţele de ordine şi mijloacele media).

ceea ce a dus la o scindare a electoratului. cât şi economic. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. a votat în majoritate cu Ianukovici. Este un fenomen greu de conceptualizat. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. nu s-a realizat o schimbare profundă. de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important). Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. ci doar una de regim. celălalt prin orientarea pro-rusă. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. partea de vest. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. vorbitor de limbă ucrainiană. Scindarea a avut atât caracter etnic. 4. Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală. conflict între societate şi guvernarea coruptă. 232 Holmes L. organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. Estul Ucrainei.clanuri susţinătoare ale puterii.. 2. 2. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul. a votat cu Iuşcenko. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală.18 În desfăşurarea evenimentelor. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri. 3. controlată de oligarhi. Postcomunismul. electorat ortodox. Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. electorat catolic. În privinţa rezultatului revoluţionar. Până la alegerile din 2006. aşa cum le-a definit Tilly: 1. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist. p.. oficiali europeni.19 18 19 Huntington S. 1997. Ciocnirea Civilizaţiilor. doar în parte. nu şi reprimate. 2004 . 3. îndeplinite: 1. către Uniunea RusiaBelarus –. În schimb. estul fiind puternic industrializat. cu limba maternă rusa. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. care s-a identificat cu seturile de valori – etnice.

. – a Rozelor în Georgia. din 2008. Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces.Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste. opiniile pro-NATO însumau 21%. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. cele pro-UE – 48%. 20 Apahideanu I. Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko. încearcă mereu să schimbe direcţia. 42% din cetăţeni sunt rusofoni. nici UE nu pot modifica acest status quo. nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE. Revoluţiile nonviolente. o tranziţie pe termen lung. specifice acestui areal. care se schimbă frecvent. În ţările din spaţiul ex-sovietic. intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev.& Byelaly K.8% de energia importată din Rusia. era respins comunismul ca sistem al puterii. Pentru cele mai multe dintre ele. În al doilea rând. Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie. nici puterea de la Kiev. Ucraina depinde în proporţie de 41. al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS). un lider cu valori democratice occidentale. 2 ianuarie 2006 . Alegerile din Ucraina din 2004. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti. destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate. în care guvernele. Sondajele de opinie din august 200520. având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov.

Postcomunismul.Bibliografie Glasl F.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei.org. 2007. (ed. Ed.ro http://www. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. în Foran J.org/ict/ukr_ict. în Holmes L. SNSPA . . 1999. Postcomunismul.altermedia. 2008 http://www. et al. 2004.x=41&pr1.. IMF. Altermedia. Institutul European Putnam L.). SNSPA Curs Studii Regionale. (1991) Social Movements. Europeana.aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.imf. Antet Lachmann R. 2008 http://devdata.). Ed. (ed. Teoretizarea Revoluţiilor. 1997.info/politica/publish_3157. 1987. & Poole S.ro/stiri/Stiri.europeana. (ed. 1999. Confronting Conflict...W. în Porter L. Kumarian Press Pakulski J. 2 ianuarie 2006 http://ro..org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept.pdf Raportul FMI pe Ucraina. & Byelaly K. Handbook of Organizational Communication. Polirom Leatherman J. Ed.&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1.L. Ed.y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor.. 2007. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis.html Serviciul de revistă a presei române. Hawthorne Press Holmes L. Facultatea de Ştiinţe Politice.worldbank. Catalizatorii revoluţiei. Institutul European Huntington S. Worldbank. 2004.. Ciocnirea Civilizaţiilor.org. Sage Publishers Apahideanu I. Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces.). Facultatea de Ştiinţe Politice. 2004.info. Conflict and Negociations..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful