Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană

Revoluţia Portocalie din Ucraina
Proiect semestrial la cursul Analiză şi Soluţionare de Conflict

Stănescu Toma-Călin, Anul I studii master, ASC 2 ani

2009

legată de intensitatea şi durata clivajelor sociale şi de teritorialitatea grupurilor aflate în conflict. Putnam şi Poole definesc conflictul ca fiind: „interacţiunea unor părţi interdependente care percep opoziţia de scopuri. violenţă. 1 2 Putnam L. rezultat (dezescaladarea.”1 Părţile aflate în conflict doresc acelaşi lucru în acelaşi timp. & Poole S. asociate sistemului de mituri şi memoriei colective. confruntare (escaladarea). de presiunile demografice şi de mediu care pot antrena efecte sociale adverse. contradicţii şi polarizarea părtilor). structurală.. care se identifică cu poziţiile celor pe care îi susţin. ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri. Conflict and Negociations. conflict natural pentru societăţile democratice.Confruntarea din competiţia electorală pentru accederea la putere este un conflict a cărui evoluţie se supune unor reguli. uneori foarte divergente. tensiune. 68-70 . Concepte despre revolutie si conflict Fenomenul conflictului însoţeşte toate interacţiunile şi ipostazele umane (economice. chiar dacă nu este vorba de o schimbare de sistem politic. care vizează ameninţarea sistemelor de valori dominante ale părţilor. cu referire la gradul de legitimitate al părţii conducătoare. 1987 Leatherman J. au voinţa şi resursele. pentru a determina particularităţile pentru care li s-a atribuit sintagma de Revoluţie Portocalie.. care ţine de modul de alocare a resurselor. controversă. dezacord. sociale).. ca mod de conducere a societăţii. cultural-identitară. precum şi disponibilitatea de a le cheltui. 1999. etc. şi cuprind mai multe faze succesive: pre-conflict (manifestat prin diferenţe. sunt evenimente de reechilibrare. dar pot fi „revoluţionare”. conflictele pot avea mai multe dimensiuni: materială. se structurează pe două axe: intensitate (suma tuturor energiilor cuprinse în conflict) şi violenţă (derivată din mijloacele utilizate împotriva adversarilor). încetarea focului. p. politice. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. Schimbările de regim.L. În campania electorală. dispută. Acestea pot fi premizele unei polarizări a electoratului. instituţională. criză (războiul). actorii politici fac oferte diferite. Analizăm evenimentele din septembrie 2004-ianuarie 2005 din Ucraina în termenii conflictului. antagonism. dacă noile orientări sunt radical diferite de cele vechi. prin care se reformulează echilibrul forţelor politice. iar sensul comun al termenului este acela de competiţie.2 Modelele teoretice propuse ca suport explicativ al evoluţiei conflictelor şi al mecanismelor de intervenţie. După cauzele care le generează. acord) şi post-conflict (normalizare şi reconciliere). opoziţie. ceartă.

strategii de ameninţare. 1999 . Sunt incluse etapele: 7. „împreună în prăpastie”. cuprinde etapele: 4. 3. dar nu ameninţă cu întreruperea existenţei oricăreia dintre elite şi 3 Glasl F. toţi pierd. În literatura de specialitate. Revoluţiile sunt efectul extrem al unei schimbări politice generate de un conflict ajuns într-un moment critic.Modelul escaladării propus de Friedrich Glasl cuprinde nouă etape pe trei nivele.. Conflictul la nivelul elitelor se menţine în limite normale şi poate însemna transferul puterii de la o elită la alta. în care una dintre părţi iese în câştig. 5. tensiuni. 9. coalizare. 2. se remarcă autori ce analizează revoluţia (ca rezultat al unui conflict social în anumite condiţii) şi propun teorii. cuprinde etapele: 1. economic sau cultural. Revoluţia politică reprezintă înlocuirea prin forţă a unui set de legi şi instituţii cu altele. distrugere limitată. iar cealaltă pierde. Înţelegerea fenomenului revoluţiei se realizează trecând şi prin concepte precum schimbare politică şi criză politică. un mod de a atinge anumite scopuri politice şi sociale. Confronting Conflict. Schimbarea politică şi socială sunt rezultatul opoziţiei şi confruntării manifeste între grupurile avantajate şi cele dezavantajate de un sistem politic. La nivelul III. focalizând pe interacţiunea conflictelor dintre elite cu mobilizarea maselor. discreditarea adversarului. 6.3 În funcţie de aceste faze se desfăşoară în mod specific operaţiunile de pace: operatiunile de impunere a păcii (peace-enforcement). dezintegrarea adversarului. dezbateri. schimbarea se referă la modificări în sistemul politic şi social. acţiuni. în care toţi câştigă. Nivelul II. operaţiunile de menţinere a păcii (peace-keeping). 8. schimbările sociale sunt obiective asociate schimbărilor politice. Nivelul I. având abordări diferite. O definiţie obiectivă a conceptului de „revoluţie” indică o schimbare bruscă şi drastică. Richard Lachmann studiază revoluţiile. edificarea păcii (peace-building) şi pacificarea (peace-making).

O situaţie revoluţionară nu este urmată. faza critică. Tilly identifică patru condiţii necesare pentru apariţia unui rezultat revoluţionar: 1. Rezultatul revoluţionar constă în transferul de putere de stat de la cei care au deţinut-o la noii conducători. Postcomunismul. Facultatea de Ştiinţe Politice. în care se ordonează un nou status-quo. mutual exclusive. care combină trei cauze imediate: 1..7 Societatea civilă şi mişcările sociale 4 Lachmann R. ataşamentul faţă de cereri a unei părţi semnificative din populaţie. dobândirea de forţă efectivă de coaliţiile revoluţionare. în care grupul revoluţionar îşi impune prin violenţă ideologia. politolog şi istoric. Situaţiile revoluţionare sunt situaţii de suveranitate multiplă. în care ideologia este diseminată prin propagandă. SNSPA.. cunoscut analist al revoluţiilor din Europa din perioada 1492-1992 şi unul dintre puţinii care s-au ocupat de revoluţiile din 1989-1991. în Foran J. iar o parte semnificativă a populaţiei aflată sub jurisdicţia statului respectiv aprobă pretenţii fiecărei tabere. controlul aparatului de stat de către membrii coaliţiei revoluţionare. de un rezultat revoluţionar. defineşte revoluţia ca pe „un transfer forţat de putere în stat. a momentului revoluţionar propriu-zis. 2004 6 Holmes L. 69-72 7 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. incapacitatea sau lipsa dorinţei conducătorilor de a reprima coaliţia alternativă sau ataşamentul faţă de cererile sale. Teoretizarea Revoluţiilor. Un conflict între elite încurajează mobilizarea nonelitelor şi modelează hotărâtor efectele structurale ale acţiunii revoluţionare a maselor. Catalizatorii revoluţiei. ea poate impune ca rezultatul conflictului dintre elite să aibă un efect revoluţionar. în mod obligatoriu. Postcomunismul. p. Dacă un conflict se acutizează şi se ajunge la o mobilizare a maselor. neutralizarea forţei armate a regimului. 2004..”5 El face disticţie între revoluţie şi transformări sociale. 3. dezertarea membrilor din interiorul structurii statale. pe parcursul căruia cel puţin două tabere fac revendicări incompatibile privind controlul statului. 2004 5 Holmes L. în care se pun bazele unei ideologii revoluţionare şi în care sunt proiectate imaginile noii societăţi. 4.6 Se poate vorbi de patru faze ale unei revoluţii: faza sistemică sau incubatorială.. Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. 2. 2007 . aparţia competitorilor sau a coaliţiilor de competitori care avansează cereri concurente. de a controla statul. ci numai în anumite condiţii.4 Charles Tilly. Tilly face diferenţa între situaţiile revoluţionare şi rezultatele revoluţionare. faza epidemică. Sistemele stabile de dominare politică se menţin. 3.nu provoacă o mobilizare semnificativă. 2. şi faza topică.

orientate înspre valoare şi antisistemice prin forma şi simbolismul lor. foarte bine organizate. autolegitimată) şi să adere.. automotivată.Edward Shils defineşte societatea civilă prin trei trăsături principale: sunt instituţii autonome.. aceasta trebuie să fie autonomă (autoiniţiată. Acestea din urmă pot acţiona ca grupuri de presiune. 2004 . Mişcările sociale vechi. iar respectarea lor de către mişcările sociale reprezintă un angajament al acestora de a încerca să promoveze sau să apere anumite interese în mod paşnic. Mişcările sociale reprezintă doar o parte din societatea civilă. la un set de reguli. URSS a trecut prin schimbări majore la nivel politic. Mişcările noi. decât de tradiţionala conducere centralizată în mâinile secretarului general. includ ONG-uri. atitudinilor şi modelelor de comportament dominante în societate. care interacţionează cu statul. Giuseppe di Palma consideră că demonstraţiile în masă ale cetăţenilor împotriva statului nu reflectă în mod automat existenţa unei societăţi civile. 8 Pakulski J.”8 În literatura de specialitate. Puterea a trecut din mâinile partidului conducător în cele ale statului. din care cel mai mult de câştigat au avut forţele reformatoare şi naţionaliste. 1991. includ grupuri de presiune precum sindicatele şi patronatele. legitimarea reciprocă a ambilor actori şi obligativitatea ca aceştia să respecte un set de reguli sunt necesare pentru a putea vorbi de o societate civilă autentică. Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a acceptat să renunţe la monopolul său asupra puterii politice. cele 15 republici constituente ale URSS au organizat primele alegeri competitive. Poziţia nou-creată de preşedinte era atribuită de Sovietul Suprem şi se apropia mai mult de concepţia americană. mai mult sau mai puţin. este posibil ca aceste reguli să fie vagi şi controversate. separate de stat. care sunt parţial instituţionalizate. Pakulski oferă o definire foarte abstractă a termenului: mişcările sociale sunt „pattern-uri recurente de activităţi colective. Contextul istoric al Revoluţiei Portocalii Până în 1990. în Holmes L. În societăţile de tranziţie. care caută să exercite o influenţă directă asupra deciziilor statului. preocupate de schimbarea valorilor. mai laxe din punct de vedere al structurării şi al accesului în rândurile lor. se face distincţia între mişcările sociale „vechi” şi „noi”. relativ exclusiviste. Postcomunismul. În cadrul interacţiunii dintre stat şi societatea civilă. pentru remodelarea valorilor societăţii. Pe 7 februarie 1990. Pentru ca o mişcare socială să fie relevantă într-o societate civilă emergentă. În săptămânile care au urmat. Social Movements.

angajat să îi apere interesele. sistemul sovietic se destramă. suferind pierderi de 60% din PIB în perioada 1991-1999 şi inflaţie de cinci cifre. urmate de Ucraina. Leonid Kravciuk. a pierdut alegerile din 1994 în faţa lui Leonid Kucima. Până la alegerile parlamentare din 2002. Boris Elţîn. Banca Mondială . preşedinte al Rusiei. Ucraina. fapt care marchează apariţia unei orientări alternative. aflat în estul Ucrainei. ginerele preşedintelui ucrainian Kucima. şi Rusia. În 1996. Cu toate acestea. Kucima s-a aflat la conducerea ţării timp de două mandate. repudiind legislaţia impusă de la centru. În urma alegerilor din 2002. organizează primele alegeri libere la 1 decembrie 1991. majoritatea parlamentară se centra în jurul forţelor pro-ruse. până în 2004. în iulie. a demisionat în iulie 1990 din PCUS şi a fost urmat de primarul Moscovei şi de cel al Leningradului. sprijină Partidul 9 10 Raportul FMI pe Ucraina Profilul de ţară al Ucrainei. care s-au dezvoltat regional şi care controlau industria grea a ţării.În 1990. ţara având în anii următori un procent de creştere economică de aproximativ 7% anual. ţara a trecut prin o perioadă de recesiune dură. sprijină Partidul Regiunilor. blocul Ucraina Noastră.10 În Ucraina. preluând controlul asupra economiilor locale şi refuzând să plătească taxele şi impozitele către guvernul central de la Moscova. grupuri de interese. Totuşi. clanul Dnipropetrovsk. pro-occidentale. fost membru al PCUS şi preşedinte al Verkovna Rada. aprovizionarea cu resurse fiind întreruptă. economia se află la mâna clanurilor. partid cu orientare liberală. Rivalitatea centru-periferie a cauzat blocaje economice. Republicile constituente au început să îşi impună suveranitatea naţională. aflat în centru. este adoptată o nouă constituţie prin care Ucraina devine o republică semiprezidenţială. care îşi declarase independenţa în iulie 1990.9 Economia s-a stabilizat la începutul anilor 2000. de asemenea fost membru al PCUS. în iunie. iar noul preşedinte. Acest fapt a fost dovada dezagregării autorităţii comuniste sovietice. Printre cele mai importante se află: clanul Doneţk. Kravciuk. alături de liderii aleşi ai Belarusului şi Rusiei declară dizolvarea URSS şi formarea Comunităţii Statelor Independente. Ucraina era văzută ca având cu o mai bună situaţie economică decât majoritatea fostelor state comuniste. primul preşedinte ucrainian. parlamentul ucrainian. Fiecare dintre aceste clanuri susţine un grup politic. ţările baltice îşi declară independenţa în martie. Verkovna Rada a fost controlată de partide cu orientare socialist-comunistă. a obţinut cele mai multe voturi. condus de Viktor Pinciuk.

controlate de stat. clanul Kiev. liderul blocului Ucraina Noastră şi al opoziţiei. De reţinut este faptul că Iuşcenko nu a făcut declaraţii împotriva Rusiei. Confruntarea 11 Curs Studii Regionale. şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei şi fost prim ministru Viktor Iuşcenko. condus de fostul şef al administraţiei prezidenţiale din timpul mandatului lui Kucima. Oferta sa electorală era legată de integrarea în structurile NATO şi UE şi de construirea unei democraţii liberale de tip occidental. susţinut de blocul Iulia Timoşenko. Viktor Ianukovici. care avea acoperire de doar 20% din teritoriul Ucrainei. şi pe populaţia rusofonă. Actorii în competiţie şi poziţiile disjuncte Ianukovici s-a bazat pe tot arsenalul pus la dispoziţie de regim. Iuşcenko a avut sprijinul unui singur canal media. sprijinit de preşedintele Kucima şi de Partidul Regiunilor. Facultatea de Ştiinţe Politice. pe care a numit-o partenerul tradiţional al Ucrainei. Sprijinul societăţii civile (în mod special organizaţia PORA) pentru acesta a crescut pe măsură ce acţiunile puterii erau în sensul intimidării opoziţiei: fraudarea alegerilor locale din vestul Ucrainei şi multitudinea de ilegalităţi în alte scrutinuri locale anterioare. este ataşat Partidului Social Democrat. blocarea mitingurilor electorale ale opoziţiei şi arestarea liderilor organizaţiilor neguvernamentale cunoscute ca simpatizante ale acesteia. arestarea unui general care a acuzat regimul Kucima că se folosea de serviciile secrete pentru a spiona opoziţia. Canalul 5. căreia i-a promis dubla cetăţenie ruso-ucrainiană şi introducerea limbii ruse ca a doua limbă oficială. oferind o perspectivă de prosperitate economică prin integrarea în Uniunea Rusia-Belarus.Muncii. confirmarea tentativei de otrăvire a lui Iuşcenko. dar şi al blocului Timoşenko.11 Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004 Preconflictul Candidaţii care contau în cursa prezidenţială erau primul ministru în funcţie. SNSPA . Viktor Medveciuk. Majoritatea acestor clanuri are o orientare pro-rusă. pe mijloacele media. eliberarea unui mandat de arestare de către autorităţile ruse pe numele Iuliei Timoşenko.

90% din voturi. prin natura murdară şi inechitabilă. când apar acuzaţii de fraudă. presiuni exercitate asupra asociaţiei PORA. Poliţia din Ucraina. OSCE şi ONG-urile internaţionale (ENEMO). Politologul Olexandr Dergaciov cataloghează confruntarea electorală drept „o luptă între un regim corupt. dispariţia urnelor. Vizita lui Putin la Kiev şi susţinerea explicită a acestuia pentru Ianukovici au fost percepute ca o încercare de influenţare a votului. 26 octombrie 2004 Ziua. Societatea civilă s-a angajat în competiţie de partea opoziţiei. prezente în calitate de observatori.14 Unul din aliaţii tradiţionali ai regimului. estul Ucrainei. Accesul lui Iuşcenko la media a fost restricţionat. Scindarea Ucrainei. invalidarea arbitrară a unor voturi atribuite opoziţiei. 13 noiembrie 2004 15 Ziua. au denunţat frauda masivă din primul tur şi au avertizat parlamentul despre intenţia de folosire a unor metode similare în turul al doilea.12 În urma primului tur. Între cele două tururi.15 Criza – Revoluţia Portocalie Criza nu este specifică conflictelor electorale. dar pot să apară crize în procesul electoral.60% mai mult decât Ianukovici. Ianukovici a obţinut majoritatea voturilor în regiunile rusofone. Ianukovici a fost foarte mediatizat. cu 39. Putin a vizitat Kievul. iar Comisia Electorală Centrală a luat măsuri suplimentare de securitate pentru incinta în care îşi desfăşura activitatea. 12 13 BBC România. prin erori înregistrate pe listele electorale. Iuşcenko a ameninţat cu ample manifestaţii. 2 noiembrie 2004 14 Europa Liberă. a folosit funcţionarii din ministere şi din administraţia locală în campanie. cu 0. în timp ce Iuşcenko a obţinut peste 90% din voturi în vestul ţării. pe prima poziţie se afla Iuşcenko. sponsorii – obstrucţionaţi. Membrii ai poliţiei din regiunea Harkov au recunoscut faptul că au primit ordin să acţioneze împotriva opoziţiei.13 În perspectiva posibilităţii fraudării celui de-al doilea tur. Între timp. liderii organizaţiilor studenţeşti fidele lui – arestaţi. preşedintele Partidului Socialist Olexandr Moroz a decis să sprijine candidatul pro-occidental. În schimb. Vizita preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. preşedintele Kucima a demis 11 dintre guvernatorii regiunilor în care Iuşcenko a câştigat în primul tur. 18 noiembrie 2004 . din 31 octombrie. ceea ce a generat suspiciunile opoziţiei şi ale societăţii civile în ceea ce priveşte posibilitatea fraudării alegerilor. au denunţat primul tur al scrutinului ca fiind viciat de nerespectarea normelor internaţionale. şi o opoziţie puternică şi bine organizată”. instrument de fraudă electorală.Campania a depăşit regulile unui conflict electoral. gata la orice să îşi asigure supravieţuirea.

Ambele oferte au fost respinse de Iuşcenko. identificabili prin însemnele portocalii pe care le purtau. urmând să investigheze plângerea opoziţiei. Consiliul regional din Doneţk a anunţat intenţia proclamării unei autonomii lărgite faţă de Kiev. aşa cum au fost făcute publice de Comisia Electorală Centrală. Candidatul opoziţiei a declarat că nu recunoaşte alegerile şi a avertizat că Ucraina e în pragul unui război civil. au început să protesteze paşnic.Rezultatele turului al doilea. Parlamentul ucrainian a invalidat scrutinul şi şi-a exprimat neîncrederea în Comisia Electorală Centrală. De asemenea. dacă acesta acceptă să se retragă din cursă. şi-au declarat sprijinul pentru mişcarea portocalie. În acelaşi timp. iar protestatarii portocalii au continuat campania de blocare a clădirilor guvernamentale şi nesupunere civică. în timp ce sute de mii de susţinători. a încercat să îşi şantaje contracandidatul.46% din voturi. cerând refacerea celui de-al doilea tur. cu această ocazie înregistrându-se singurele evenimente violente – au fost atacaţi suporteri ai lui Iuşcenko. Valul de simpatie pentru Iuşcenko a devenit şi mai puternic. Regiunea Doneţk cere autonomie. oferindu-i postul de prim ministru. Pe 26 noiembrie. Iuşcenko având 46. pe măsură ce mai multe posturi de televiziune. l-au desemnat câştigător pe Ianukovici. Criză profundă în Ucraina. Drept răspuns. Curtea Supremă a blocat instalarea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte. nici Iuşcenko să nu participe.16 Parlamentului a revenit asupra propriei decizii de a invalida turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a respins o moţiune de neîncredere înaintată de opoziţie împotriva primului ministru Ianukovici. cu condiţia ca nici el. Sub presiunea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene şi a secretarului general al OSCE. au fost demarate negocieri între principalii actori ai confruntării post electorale.61%. Opoziţia a atacat rezultatul în instanţă. în cazul victoriei lui Iuşcenko. acuzând fraudarea scrutinului. 30 noiembrie 2004 .17 Dezescaladarea 16 17 BBC România. voluntari şi jurnalişti. cerându-i preşedintelui să o dizolve. cu 49. în estul Ucrainei au început proteste pro-Ianukovici. 29 noiembrie 2004 BBC România. Ca urmare a acestei decizii. Ianukovici a declarat că este de acord cu organizarea unui nou scrutin. protestele au sporit în amploare. opoziţia s-a retras de la negocierile pentru soluţionarea paşnică. până atunci partizane puterii. Şeful echipei de campanie al lui Ianukovici a demisionat din funcţie şi a catalogat ideea de divizare a ţării „o pură nebunie”.

La alegerile parlamentare din 2006. se pot identifica elemente specifice revoluţiilor. În schimb. Situaţia post-conflict Iuşcenko a preluat funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 23 ianuarie 2004 şi a numit-o pe Iulia Timoşenko în funcţia de prim-ministru. Deşi au fost aliaţi în timpul campaniei electorale şi Revoluţiei Portocalii. Frauda electorală şi intervenţia părtinitoare a puterii au transformat competiţia electorală într-un conflict între stat şi un segment larg al populaţiei. Iuşcenko a cerut modificarea legii electorale. După zile de negocieri. majoritatea mandatelor au fost câştigate de Partidul Regiunilor. Curtea Supremă a invalidat rezultatele turului doi şi a dispus reluarea acestuia pe 26 decembrie. cereau recunoaşterea fraudării alegerilor. parlamentul a adoptat o hotărâre care prevede modificarea legii electorale şi o serie de reglementări constituţionale menite să reducă puterea preşedintelui. fără a fi o revoluţie per se. astfel încât să limiteze tentativele de fraudare. fapt ce conturează conflictul între forţele democratice şi . Concluzii Revoluţia Portocalie din Ucraina poate fi tratată ca un conflict în cadrul unei competiţii electorale. Iuşcenko şi Timoşenko au fost susţinuţi de grupuri de interese semnificativ diferite. în desfăşurarea evenimentelor. În urma refacerii celui de-al doilea tur de scrutin. blocul Ucraina Noastră şi blocul Iulia Timoşenko au participat separat. dar are particularitatea că. doar 44. Viktor Iuşcenko a obţinut 52% din voturi. acuzând puterea. opoziţia a acceptat să încheie blocada clădirilor guvernamentale. Cele mai puternice manifestaţii. forţele de ordine şi mijloacele media). organizate de societatea civilă. iar Ianukovici.În data de 3 decembrie. În măsura în care Ianukovici a avut sprijinul total al puterii de la Kiev (aparatul de stat. competiţia electorală a fost inechitabilă şi a reprezentat un derapaj spre o luptă între opoziţie şi putere de la bun început. în urma încheierii unui memorandum între cei doi foşti adversari politici Iuşcenko-Ianukovici. fără să fi obţinut vreun rezultat.20%. fiind demisă în septembrie 2005. iar Ianukovici a fost desemnat prim-ministru. Discursul lui Viktor Iuşcenko înainte de turul al doilea subliniază o temă recurentă în campania sa – lupta anticorupţie. Acest fapt a fost un semnal pentru scindarea electoralului portocaliu. Timoşenko şi-a început activitatea reformatoare cu lupta anti-corupţie.

Linia de demarcaţie între cele două părţi corespunde graniţei dintre vechiul Imperiu Ţarist şi Polonia şi o urmează pe cea trasată de Samuel Huntington între civilizaţia orientală şi cea occidentală.. Atipic a fost faptul că mişcările nu au fost însoţite de violenţă. 232 Holmes L. Până la alegerile din 2006. electorat ortodox. Ciocnirea Civilizaţiilor. cât şi economic.18 În desfăşurarea evenimentelor. Au existat „dezertări” în rândul structurilor de stat – poliţia a recunoscut intervenţia statului în fraudarea alegerilor. a votat în majoritate cu Ianukovici. celălalt prin orientarea pro-rusă. În privinţa rezultatului revoluţionar. conflict între societate şi guvernarea coruptă. p. Coaliţia alternativă a fost doar intimidată. vorbitor de limbă ucrainiană. Dobândirea de „forţă efectivă” a coaliţiei revoluţionare este dată de participarea societăţii civile. culturale – ale candidatului pe care îl susţineau. se pot identifica aspecte proprii situaţiilor revoluţionare. îndeplinite: 1. decât o adoptare clară a unui sistem alternativ. Postcomunismul. 1997. organizaţii internaţioale şi preşedintele rus. nu s-a realizat o schimbare profundă. Iuşcenko şi Ianukovici clamau valori fundamental diferite – unul prin democraţia liberală şi orientarea pro-ocidentală. în timp ce Iuşcenko îşi continuă mandatul.clanuri susţinătoare ale puterii. 2. electorat catolic. ceea ce a dus la o scindare a electoratului. către Uniunea RusiaBelarus –. ci doar una de regim. Postcomunismul este mai bine înţeles ca respingere a puterii de tip comunist. Este un fenomen greu de conceptualizat. cu limba maternă rusa. 3. Definiţia evidentă şi cea mai puţin edificatoare a postcomunismului este „orice urmează după comunism”. În schimb. oficiali europeni. aşa cum le-a definit Tilly: 1. Scindarea a avut atât caracter etnic. controlată de oligarhi. Situaţia de suveranitate multiplă este dată de faptul că atât Iuşcenko. estul fiind puternic industrializat. 2.19 18 19 Huntington S. coaliţia Ucraina Noastră-Blocul Iulia Timoşenko s-au aflat la controlul aparatului de stat. În sprijinul candidaţilor au venit segmente largi de populaţie (societatea civilă având un rol foarte important). care s-a identificat cu seturile de valori – etnice.. partea de vest. 3. iar media a denunţat sprijinul acordat lui Ianukovici. Estul Ucrainei. 4. cât şi Ianukovici revendica victoria în alegeri. Condiţiile pe care Tilly le identifică pentru obţinerea rezultatului revoluţionar au fost. a votat cu Iuşcenko. doar în parte. de unde şi participarea numeroasă la manifestaţii din criză. 2004 . nu şi reprimate.

În al doilea rând..8% de energia importată din Rusia.Postcomunismul este produsul revoluţiilor anticomuniste.& Byelaly K. lucru observat şi la Summit-ul NATO de la Bucureşti. opiniile pro-NATO însumau 21%. în care a fost propulsat la putere Iuşcenko. În ţările din spaţiul ex-sovietic. 20 Apahideanu I. Pentru cele mai multe dintre ele. Un an de la Revoluţia Portocalie: Certificatul de deces. Sondajele de opinie din august 200520. specifice acestui areal. al dublei respingeri din anii 1989-1991 – a fost respins centralismul democratic şi tutela externă (dominaţia Rusiei pentru ţările din URSS). – a Rozelor în Georgia. care se schimbă frecvent. nici UE nu pot modifica acest status quo. Deci desprinderea de Rusia nu depinde de titularul puterii de la Kiev. 42% din cetăţeni sunt rusofoni. era respins comunismul ca sistem al puterii. intrarea în postcomunism s-a făcut mai degrabă de sus în jos. din 2008. Alegerile din Ucraina din 2004. nu au fost determinante pentru integrarea Ucrainei în structurile NATO şi UE. având la origine politicile Glasnost şi Perestroika ale lui Gorbaciov. Ucraina depinde în proporţie de 41. cele pro-UE – 48%. încearcă mereu să schimbe direcţia. Atâta timp cât Ucraina este dependentă economic de Rusia şi cât relaţia Europa-Rusia trece prin Ucraina (transporturile de hidrocarburi). Oscilaţiile între alegerea democratică a unei conduceri autoritare sau a unei echipe devotate valorilor occidentale pot fi încercări de stabilire a unei direcţii. Portocalie în Ucraina şi a Lalelelor în Khîrgîzstan – au marcat puţine schimbări fundamentale de direcţie. o tranziţie pe termen lung. nici puterea de la Kiev. Revoluţiile nonviolente. iar cele în favoarea Zonei Economice Unificate Rusia-BelarusKazahstan – 62%. un lider cu valori democratice occidentale. 2 ianuarie 2006 . în care guvernele. destrămării URSS-ului i-a urmat o lungă perioadă de instabilitate.

SNSPA . Altermedia.).. (ed.html Serviciul de revistă a presei române.ro/stiri/Stiri.. & Poole S. Ciocnirea Civilizaţiilor.imf. (ed. Ed. Postcomunismul.org...x=41&pr1. . 1999. în Holmes L.. 2004.info. 1997. & Byelaly K..europeana.pdf Raportul FMI pe Ucraina.ro http://www. Teoretizarea Revoluţiilor.htm?raz=10 Profilul de ţară al Ucrainei. Antet Lachmann R.org/external/pubs/ft/weo/2007/02/weodata/weorept. 2008 http://devdata. Conflict and Negociations. 1999.W. Ed. în Porter L. 2004. Worldbank. în Foran J.). Mobilizarea maselor şi conflictele între elite. et al. SNSPA Curs Studii Regionale.aspx? sy=1992&ey=2008&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=. Ed.worldbank. Catalizatorii revoluţiei. Ed.. 2008 http://www. (ed. (1991) Social Movements. Postcomunismul. Confronting Conflict. Europeana. Un an de la Revoluţia Portocalie: certificatul de deces.info/politica/publish_3157. 2004. Institutul European Putnam L. Handbook of Organizational Communication. Hawthorne Press Holmes L. Sage Publishers Apahideanu I.altermedia. 2007. 1987. 2007. Kumarian Press Pakulski J.org/ict/ukr_ict.org. Facultatea de Ştiinţe Politice.L. Facultatea de Ştiinţe Politice.).Bibliografie Glasl F.y=2 Suport curs Teorii ale Revoluţiilor. Institutul European Huntington S. 2 ianuarie 2006 http://ro. Polirom Leatherman J. Breaking Cycles of Violence: Conflict Prevention in Intrastate Crisis. IMF.&br=1&c=926&s= PPPGDP&grp=0&a=&pr1.