Fenomene magnetice.

Câmpul magnetic 82E 2011 1

2. Fenomene magnetice. Câmpul magnetic
2.1. Câmpul magnetic în vid
2.1.1. Producerea câmpului magnetic
Există corpuri neîncărcate electric, nepolarizate electric şi neparcurse de curent electric de
conducţie aflate într-o stare distinctă, între care se exercită interacţiuni calitativ diferite de cele petrecute
în câmp electric. Starea fizică specifică acestor corpuri se numeşte stare de magnetizare. Aceste corpuri
creează în jurul lor un sistem fizic asociat, care asigură transmiterea din aproape în aproape a acestui tip
de interacţiuni care se numeşte câmp magnetic. Experimental au fost puse în evidenţă interacţiuni de
aceeaşi natură în vecinătatea corpurilor conductoare în stare electrocinetică sau a corpurilor electrizate în
stare de mişcare, deci aceste corpuri în aceste stări îşi asociază un câmp magnetic propriu. Starea de
magnetizare a corpurilor este caracterizată global de mărimea primitivă vectorială m [Am² - amper metru
pătrat] numită moment magnetic, iar local, de mărimea derivată vectorială M [A/m - amper supra metru]
numită magnetizaţie.
2.1.2. Caracterizarea câmpului magnetic
Câmpul magnetic, sistem fizic asociat corpurilor magnetizate, corpurilor conductoare parcurse de
curent electric de conducţie şi corpurilor electrizate aflate în mişcare, este caracterizat de mărimea H
[A/m - amper supra metru] numită intensitatea câmpului magnetic, mărime vectorială locală şi de
mărimea B [T - Tesla] numită inducţia magnetică. În vid relaţia dintre intensitatea şi inducţia câmpului
magnetic este B v = μ 0 H v unde μ 0 = 4π10 −7 [H/m - Henry supra metru] este o constantă universală
numită permeabilitate magnetică a vidului.
Global, câmpul magnetic este caracterizat prin următoarele mărimi derivate:
ƒ Tensiunea magnetică pe curba (c) de la punctul A la punctul B, mărime scalară orientată (Fig. 2.1):
B B B
u m AB = ∫ H ds [A], u m AB = ∫ H ds cos α = ∫ H t ds . (1)
A( c ) A( c ) A( c )
ƒ Tensiunea magnetomotoare în lungul curbei închise Γ, mărime scalară orientată:
u mmΓ = ∫ H ds [A]. (2)
Γ
ƒ Fluxul magnetic printr-o suprafaţă S, mărime scalară orientată (Fig. 2.2):
ϕ S = ∫ B dA [Wb]; ϕ S = ∫ B n dA = ∫ B dA cos α = ∫ Bn dA . (3)
S S S S

B
H Bn
S B
α α
(c)
ds Ht n
A dA

Fig. 2.1. Tensiunea magnetică pe o curbă (c)

Fig. 2.2. Fluxul magnetic prin suprafaţa S

Câmpul magnetic dintr-un anumit spaţiu, produs pe orice cale, are totdeauna liniile de câmp
închise şi interacţionează cu corpurile din acel spaţiu. Faptul că liniile de câmp magnetic sunt închise este
enunţat de legea fluxului magnetic.
Legea fluxului magnetic
a) Forma integrală.
Enunţ: "Fluxul magnetic prin orice suprafaţă închisă Σ este nul".
ϕΣ = 0 , ∫ B dA = 0 , ∫ div B dV = 0 .
Σ VΣ (4)
b) Forma locală pentru medii continue(numite şi domenii de continuitate):
div B = 0 . (5)
Consecinţele legii fluxului magnetic sunt:
1) liniile de câmp sunt întotdeauna închise;
2) nu există un echivalent magnetic al sarcinii electrice.
2 Bazele electrotehnicii. Teoria câmpului electromagnetic 82E 2011
c) Forma locală în puncte aflate pe suprafaţa de separaţie a două medii
Enunţ: "La trecerea liniei de câmp magnetic prin suprafaţa de separaţie a două medii omogene
şi izotrope, diferite din punct de vedere magnetic, aceasta se frânge astfel încât se conservă componenta
normală a inducţiei magnetice" (Fig. 2.3.).
Expresia formei locale pentru suprafeţe de separaţie este:

B2 B1 div S B = 0 sau n12 ( B 2 − B1 ) = 0 , (6)

Bn α2 rezultă că:
α1 B2 cos α 2 − B1 cos α1 = 0 deci B2 n = B1n . (7)
n12 2 În concluzie câmpul magnetic este produs de:
¾ corpuri magnetizate (imobile sau în mişcare);
1 ¾ corpuri în stare de conducţie electrică (imobile sau în
Fig. 2.3. Inducţia magnetică pe mişcare);
suprafaţă de separaţie ¾ corpuri încărcate electric sau polarizate electric, aflate în
mişcare.
Câmpul magnetic nu poate fi pus în evidenţă direct prin simţurile umane. El poate fi evidenţiat
prin efectele sale, în mod special prin interacţiunile sale de tip mecanic cu corpurile.
Câmpul magnetic exercită acţiuni mecanice (forţe, cupluri) asupra:
• corpurilor magnetizate - cuplul asupra unui mic corp magnetizat plasat în câmp magnetic de inducţie
B are expresia:
C = m x B, (8)
iar în câmp neomogen asupra corpului magnetizat acţionează o forţă având expresia:
F = (m grad ) B ; (9)
• corpurilor în stare de conducţie electrică - forţa asupra unui conductor filiform de lungime l parcurs
de curentul de conducţie i, plasat în câmp magnetic omogen de inducţie B este numită forţă Laplace
şi are expresia:
F = i (l x B ) ; (10)
• corpurilor încărcate electric aflate în mişcare - forţa asupra unui mic corp încărcat cu sarcina electrică
q aflat în mişcare cu viteza v în câmp magnetic de inducţie B este numită forţă Lorentz şi are
expresia:
F = q (v x B ) . (11)
2.1.3. Starea de magnetizare a corpurilor
Un corp introdus în câmp magnetic se magnetizează, iar dacă la scoaterea din câmp se
demagnetizează atunci el a suferit o magnetizare temporară caracterizată global de m t momentul
magnetic temporar, respectiv local de M t , magnetizaţia temporară.
Unele corpuri în anumite condiţii, după introducerea lor în câmp magnetic, suferă o magnetizare
permanentă caracterizată global de m p momentul magnetic permanent, respectiv local de M p
magnetizaţia permanentă. Un corp magnetizat permanent introdus într-un câmp magnetic exterior se
magnetizează suplimentar temporar fiind caracterizat de un moment magnetic rezultant respectiv o
magnetizaţie rezultantă:
m = m p + mt M =M p +Mt (12)
Legea magnetizaţiei temporare.
a) Pentru materiale liniare din punctul de vedere de vedere magnetic.
Enunţ: "Magnetizaţia temporară într-un punct al unui corp introdus în câmp magnetic exterior
este proporţională cu intensitatea câmpului magnetic în acel punct".
M t = χm H , (13)
unde χ m este susceptivitate magnetică, mărime de material adimensională care este măsura capacităţii
materialului corpului de a se magnetiza, deci este o măsură a magnetizabilităţii acestuia.
Pentru materiale izotrope este un scalar, iar pentru materialele anizotrope este un tensor.
 Fenomene magnetice. Câmpul magnetic 82E 2011 3
b) Pentru materiale neliniare magnetizaţia temporară are o variaţie în funcţie de intensitatea
câmpului magnetic numită curbă de magnetizare:
M = M (H ) , (14)
iar susceptivitatea magnetică definită ca:
dM
χm = , (15)
dH
are valori diferite pentru diferite puncte de funcţionare. În cazul variaţiei periodice a intensităţii câmpului
magnetic, curba de magnetizare este închisă şi se numeşte ciclu de magnetizare.
2.2. Câmpul magnetic în corpuri
Un corp introdus într-un câmp magnetic exterior se magnetizează fiind caracterizat de
magnetizaţia M , creează un câmp magnetic propriu care se suprapune peste cel exterior, apărând un
câmp magnetic rezultant, caracterizat de intensitatea H şi inducţia magnetică B . Relaţia dintre cele trei
mărimi este dată de legea legăturii în câmp magnetic sau legea constitutivă în câmp magnetic.
Această lege generală are o formă locală, atât pentru materiale liniare cât şi pentru materiale
neliniare.
2.2.1. Legea legăturii între inducţie, intensitatea câmpului magnetic şi magnetizaţie.
Enunţ: " Într-un punct al unui corp aflat în câmp magnetic, oricare ar fi acel punct şi oricare ar fi
momentul de timp, inducţia magnetică B este proporţională cu suma dintre intensitatea H şi
magnetizaţia M a corpului din acel punct".
B = μ0 (H + M ) , B = μ0 (H + M t ) + μ0 M p . (15)
a) Pentru materiale liniare.
Ţinând cont de legea magnetizaţiei temporare pentru materiale liniare expresia legii legăturii
devine: B = μ 0 (1 + χ m ) H + μ 0 M p , (16)
sau se poate scrie: B = μ 0μ r H + μ 0 M p , (17)
apoi B = μ H + μ0 M p , (18)
unde: μ = μ0 μr , (19)
se numeşte permeabilitatea absolută a materialului cu unitatea de măsură [H/m - Henry supra metru] iar
permeabilitatea relativă a materialului este: μr = μ μ0 = 1 + χm . (20)
Deoarece materialele liniare din punct de vedere magnetic practic nu se magnetizează permanent
legea legăturii în câmp magnetic are forma simplă: B = μ H . (21)
b) Pentru materiale neliniare magnetizaţia M fiind o funcţie de intensitatea câmpului magnetic H ,
conform relaţiei 2.1.14, şi inducţia câmpului magnetic va fi o funcţie de H şi este numită caracteristica
de magnetizare a materialului neliniar: B = B( H ) . (22)
Unele lucrări din domeniul electromagnetismului folosesc pentru caracterizarea locală a stării de
magnetizare a corpurilor mărimea: I = μ 0 M , I t = μ 0 M t , I p = μ 0 M p , (23)
având ca unitate de măsură în S.I. tesla [T] numită polarizaţie magnetică, cu componentele ei, polarizaţie
magnetică temporară şi polarizaţie magnetică permanentă.
Cu polarizaţia magnetică relaţiile date de legea legăturii în câmp magnetic devin:
B = μ0 H + I , B = μ 0 H + I t + I p , cu I t = μ 0 χ m H , (24)

B = μ 0 (1 + χ m ) H + I p , B = μ 0 μ r H + I p , B = μ H + I p . (25)

2.3. Comportarea materialelor în câmp magnetic. Materiale magnetice

2.3.1. Clasificarea materialelor din punct de vedere magnetic
După modul cum se comportă la introducerea în câmp magnetic materialele corpurilor se împart în:
¾ materiale liniare, la care susceptivitatea magnetică χm este independentă de intensitatea câmpului
magnetic în care sunt introduse;
4 Bazele electrotehnicii. Teoria câmpului electromagnetic 82E 2011
¾ materiale neliniare, la care susceptivitatea magnetică χm este funcţie de intensitatea câmpului
magnetic în care sunt introduse, având valori dependente de poziţia punctului de funcţionare pe
caracteristica de magnetizare.
Materialele liniare la care B = μ ⋅ H , după comportarea lor în câmp magnetic se subîmpart în două
categorii:
ƒ materiale paramagnetice,
ƒ materiale diamagnetice.
Materialele paramagnetice au o susceptivitate magnetică χm pozitivă foarte mică (de ordin de
mărime 10-3....10-4) şi deci o permeabilitate magnetică supraunitară μr > 1 dar foarte apropiată de unitate
μr ≈ 1. Aceste materiale se magnetizează în sensul câmpului magnetic exterior în care sunt introduse şi
sunt atrase în spre zone în care câmpul este mai intens.
La substanţele paramagnetice numite normale magnetizarea scade cu creşterea temperaturii, din
această categorie făcând parte: aerul, O2, N2, NO, carbonul, metalele de tranziţie Ti, V, Cr, Mn,
pământuri rare etc. La materialele paramagnetice numite anormale - cum sunt metalele alcaline şi
alcalino-pământoase - magnetizarea este independentă de temperatură.
Materialele diamagnetice au o susceptivitate magnetică χm negativă foarte mică (de ordin de
mărime 10-5....10-6) şi deci o permeabilitate magnetică subunitară μr < 1, dar foarte apropiată de unitate μr
≈ 1. Aceste materiale se magnetizează în sens invers câmpului magnetic exterior în care sunt introduse şi
sunt atrase în spre zone în care câmpul este mai puţin intens.
La majoritatea substanţelor diamagnetice numite normale magnetizarea este independentă de
temperatură. Aceste substanţe sunt: hidrogenul, gazele inerte, dielectricii lichizi şi solizi cu păturile
atomice complet ocupate, metale ca Ag, Cu, Zn, Pb şi metaloizi precum S, P, Ge, Se, Si precum şi
anumiţi compuşi organici.
Materialele neliniare la care B = B(H) după comportarea lor în câmp magnetic se subîmpart în
două categorii:
ƒ materiale feromagnetice - moi şi dure
ƒ materiale ferimagnetice - moi şi dure
Temperatura Curie este temperatura sub care materialele feromagnetice au o comportare
neliniară. Peste această temperatură materialele feromagnetice au o comportare liniară paramagnetică .
Exemple de temperaturi Curie: Fe - 769ºC; Ni - 358ºC; Co - 1075ºC.
2.3.2. Materiale feromagnetice
Materiale feromagnetice sunt metalele de tranziţie Fe, Co, Ni şi aliaje ale acestora în care mai pot
intra Si, C, Al, Cu, Mo, Cr, V, Mn, Zn etc. deci fac parte din categoria materialelor conductoare electric.
Pentru obţinerea tensiunilor electromotoare mari (vezi § 3.2) trebuiesc obţinute, în bobine, fluxuri
magnetice mari. Acestea pot fi obţinute prin secţiuni mari ale bobinelor indus, sau prin inducţii magnetice
mari. Secţiuni mari ale bobinelor indus înseamnă dimensiuni mari de gabarit ale maşinilor şi aparatelor
electrice, deci consum mare de materiale şi costuri ridicate.
Soluţia este obţinerea unor inducţii magnetice mari, deci fie intensităţi mari ale câmpului
magnetic, fie permeabilităţi magnetice mari. Utilizarea de intensităţi mari ale câmpului magnetic nu este
practică, deoarece aceasta ar presupune solenaţii mari, deci fie curenţi mari (deci secţiuni mari ale
conductoarelor) fie un număr mare de spire ale bobinelor inductoare. Ambele variante presupun
consumuri mari de material conductor, dimensiuni mari de gabarit şi pierderi mari prin efect Joule-Lenz.
Rezultă că singura soluţie practică este utilizarea materialelor cu permeabilităţi magnetice ridicate,
care să permită inducţii magnetice mari la intensităţi ale câmpului magnetic de valori rezonabile.
Deoarece materialele liniare din punct de vedere magnetic au permeabilitatea magnetică apropiată de cea
a aerului, rezultă că acestea nu pot fi de folos.
Utilizarea ca mediu în interiorul bobinelor a materialelor neliniare feromagnetice conduce la
inducţii şi fluxuri magnetice mari, cu dezavantajul comportării neliniare a sistemelor electromagnetice în
componenţa cărora intră aceste bobine, dar această neliniaritate nu cauzează neajunsuri majore.
Din aceste materiale se realizează corpuri care umplu spaţiul din interiorul bobinelor, corpuri care
se numesc miezuri magnetice. Atunci când sistemul electromagnetic este realizat din mai multe bobine,
miezurile se unesc între ele obţinându-se circuite magnetice, care au proprietatea de a canaliza aproape
integral liniile de câmp magnetic. Aceste materiale fiind neliniare, inducţia magnetică fiind o funcţie de
intensitatea câmpului magnetic, au permeabilitatea magnetică, numită permeabilitate dinamică,
dependentă de punctul de funcţionare pe caracteristica de magnetizare B(H) şi definită ca:
 Fenomene magnetice. Câmpul magnetic 82E 2011 5
dB
μ= , (26)
dH
cu semnificaţia de pantă a tangentei geometrice la curba de magnetizare.
Curba de magnetizare a materialelor feromagnetice are caracteristic faptul că starea de
magnetizare la un moment dat şi permeabilitatea lor în acea stare depind nu numai de structura acestor
materiale ci şi de stările de magnetizare anterioare, de forma geometrică a corpului feromagnetic şi de
procesul tehnologic de obţinere a acestuia. Prelucrările mecanice şi tratamentele termice înrăutăţesc,
respectiv îmbunătăţesc proprietăţile magnetice ale materialelor feromagnetice
Astfel laminarea la cald sau la rece a tablei, necesară pentru obţinerea tolelor din care se alcătuiesc
circuitele magnetice ale maşinilor şi aparatelor electrice, conduc la proprietăţi magnetice diferite.
Laminarea la rece a tablei (numită tablă texturată) conduce la anizotropie şi anume calităţi magnetice
foarte bune pe direcţia de laminare şi mai puţin
bune pe direcţia perpendiculară. Pentru B
îmbunătăţirea proprietăţilor magnetice pe o anumită Bs
direcţie se practică şi laminarea în câmpuri
magnetice intense la temperaturi sub valoarea
temperaturii Curie. Acest fapt este benefic pentru Bm
realizarea tolelor şi circuitelor magnetice ale
transformatoarelor electrice, dar aceste materiale nu Br

liniaritate
pot fi utilizate la circuitele magnetice cu simetrie
cilindrică ale maşinilor electrice rotative, unde se -Hs -Hm -Hc H
utilizează tablă laminată la cald (peste temperatura H
Hc m Hs

Zona de cvasi
Curie) în absenţa câmpului magnetic.
În situaţia funcţionării sistemelor -Br
electromagnetice în regim periodic, caracteristica de Curba de prima
magnetizare este o curbă închisă numită ciclu de magnetizare
histerezis (Fig. 2.4.). -Bm
Dacă materialul nu a mai fost magnetizat, la
aplicare unui câmp magnetic într-un sens sau în
-Bs
celălalt, inducţia magnetică creşte după o curbă
numită de primă magnetizare. Dacă se creşte treptat
intensitatea câmpului magnetic peste valoarea Hs, Fig. 2.4. Ciclul de histerezis
inducţia practic nu mai creşte rămânând la valoarea
Bs numită inducţie de saturaţie. La scăderea intensităţii câmpului, valorile inducţiei rămân mai ridicate
decât cele de pe curba de primă magnetizare. Atunci când se anulează intensitatea câmpului, inducţia are
valoarea Br numită inducţie remanentă. La creşterea intensităţii câmpului magnetic în sens invers,
inducţia scade, anulându-se pentru valoarea Hc numită intensitate a câmpului magnetic coercitiv. Curba
ciclului de histerezis este simetrică în raport cu originea sistemului de coordonate B, H şi se parcurge
numai în sens trigonometric.
Pentru variaţii sinusoidale ale intensităţii câmpului magnetic cu valori maxime Hm din ce în ce mai
mici în raport cu Hs, se obţin cicluri de histerezis din ce în ce mai mici, cu vârfurile pe curba de primă
magnetizare. Pe o porţiune relativ mare simetrică în raport cu axa intensităţii câmpului, panta tangentei la
curbă este constantă (Fig. 2.4.), deci permeabilitatea magnetică are aceeaşi valoare. În această porţiune,
numită zonă de cuasi-liniaritate, se poate aproxima că B = μ H materialul având o comportare aproape
liniară. În condiţiile în care intensitatea maximă a câmpului Hm este în zona de cuasi-liniaritate,
neajunsurile neliniarităţii materialelor feromagnetice sunt neglijabile.
Foarte des în practică se utilizează curba tehnică de magnetizare a materialului, care corespunde cu
curba de primă magnetizare din cadranul I (Fig.2.5.).
Materialele feromagnetice aflate sub temperatura Curie, au o magnetizare spontană pe zone microscopice cu
o aceeaşi structură magnetică numite domenii Weiss. În absenţa unui câmp magnetic exterior aceste domenii au orientări
diferite, astfel încât, macroscopic, magnetizarea materialului este nulă. La aplicarea unui câmp magnetic exterior de valoare
crescătoare, suprafeţele de separaţie a domeniilor se mişcă, volumele acestora se modifică, tot mai multe domenii orientându-
se în direcţia câmpului. La saturaţie toate domeniile Weiss sunt orientate pe direcţia câmpului. În câmp magnetic exterior cu
variaţie periodică, reorientarea continuă a domeniilor se face cu pierderi de energie electromagnetică, care se transformă
ireversibil în căldură. Conform teoremei lui Warburg, aceste pierderi de energie, numite pierderi prin histerezis, sunt
proporţionale cu aria ciclului de histerezis.
6 Bazele electrotehnicii. Teoria câmpului electromagnetic 82E 2011

După forma şi mărimea ciclului de histerezis, materialele B

feromagnetice se împart în două categorii:
- materiale feromagnetic moi,
- materiale feromagnetic dure.
Această împărţire nu are nici o legătură cu duritatea mecanică a
materialelor, fiind vorba numai de proprietăţi magnetice diferite. H
Materialele feromagnetic moi se magnetizează şi demagnetizează
Fig. 2.5. Curba tehnică de
uşor, au intensitatea câmpului magnetic coercitiv mică deci ciclul de magnetizare
histerezis îngust, iar inducţia magnetică mare. Corespunzător pierderile prin
histerezis sunt mici (Fig. 2.6, a).
Aceste materiale sunt utilizate pentru realizarea circuitelor magnetice ale maşinilor,
transformatoarelor şi aparatelor electrice. Pentru a corespunde cerinţelor tehnice sunt căutate şi realizate
materiale cu permeabilitate cât mai mare pe porţiunea cuasi-liniară a caracteristicii de magnetizare, cu
ciclu de histerezis cât mai îngust, având proprietăţi magnetice stabile pe plaja de temperaturi de
funcţionare ale sistemelor tehnice unde sunt utilizate.
Principalele caracteristici ale unor materiale feromagnetic moi Tabelul 2.1.
Material Compoziţie μr max Hc Bs
Fe plus % de A/m T
Fier chimic pur 99,99 Fe 1.430.000 2 2,15
Fier pur ~ 99,9 Fe 180.000 2 2,15
Fier electrolitic ~ 99,9 Fe 15000...26000 7,2...28
Fier tehnic(ARMCO) 0,025 C 7.000 64
Fier moale 0,03....0,06 C 3000...5000 56...140
Fier carbonil 0,02....0,06 C 20000...21500 6,4
Aliaj Fe-Si 3...4 Si 7000...10000 16...48 1,97
Aliaj Fe-Si texturat 3...3,3 20000...40000 12...16 2
Alsifer 5,4 Al; 9,6 Si 120.000 4 1
Hypernik 50 Ni 80.000 4 1,6
Permalloy 45 45 Ni 20000...30000 24 1,6
Permalloy 65 65 Ni 100.000 8 1,3
Hiperm 74 Ni; 9 Cu; 3 Mo; 1,4 Cr 56.000 1,6...2,4
Crom-permalloy 78,5 Ni; 3,8 Ni 60.000 2,4 0,8
Molibden-permalloy 78,5 Ni; 3,8 Mo 120.000 3,2 0,87
Supermalloy 78 Ni; 5 Mo 1.000.000 0,32 0,8
Permendur 50 Co 5.000 160 2,45
Supermendur 49 Co; 2 V 66.000 20,6 2,45

În figura 2.6,a sunt prezentate ciclurile de magnetizare la două materiale feromagnetic moi;
evident este preferat acel material care are permeabilitatea magnetică maximă μm mai mare. Deoarece
materialele feromagnetic moi se utilizează în cantităţi relativ mari pentru realizarea unor dispozitive
electromagnetice, se caută materiale cât mai ieftine care să nu conducă la preţuri de cost ridicate ale
echipamentelor electrotehnice, materialele performante, dar cu preţuri ridicate utilizându-se la construcţii
electrotehnice speciale.
În categoria materialelor feromagnetice moi intră fierul pur tehnic, fonta, diferite oţeluri carbon,
oţeluri aliate cu Ni, Co, Cr, Mo, Al etc. Carbonul înrăutăţeşte calităţile magnetice ale oţelului din care
cauză oţelul carbon obişnuit este utilizat ca material magnetic atunci când nu se justifică economic
utilizarea otelului aliat.
Dintre oţelurile aliate cel mai utilizat este aşa numitul oţel electrotehnic în care ca element de
aliere este siliciul în procent de 3÷4,5 %. Din acesta se realizează circuite magnetice sub formă de corpuri
masive pentru bobinele de curent continuu respectiv circuite magnetice sub forma unor pachete de tole
decupate din tablă de 0,3÷0,5mm grosime, laminată la rece (texturată-3÷3,3%Si) pentru transformatoare
şi laminate la cald (4÷4,5%Si) pentru maşini electrice rotative.
Materialele feromagnetic dure se magnetizează şi demagnetizează greu, au intensitatea câmpului
magnetic coercitiv mare deci ciclul de histerezis larg (Fig. 2.6.b). Corespunzător, pierderile prin histerezis
sunt foarte mari. Inducţia magnetică remanentă este comparabilă cu cea a materialelor feromagnetic moi.
 Fenomene magnetice. Câmpul magnetic 82E 2011 7
Aceste materiale sunt utilizate în mod special pentru realizarea de magneţi permanenţi cu utilizări extrem
de diverse ca elemente de excitaţie.

B B B B
Br1 Br 2
Br
Br
H H
Hc H Hc H Hc Hc
α1 α2

a) μ1m = tgα1 > μ 2m = tgα 2 b) Br1 > Br 2

Fig. 2.6. Ciclul de histerezis pentru diferite materiale feromagnetice
a - materiale feromagnetic moi; b - materiale feromagnetic dure
La aceste materiale importantă este valoarea inducţiei remanente.
Cu cât este mai mare aceasta cu atât materialul este mai eficient deoarece B
produce fluxuri magnetice inductoare mai mari. În figura 2.6.b sunt Br
prezentate ciclurile de magnetizare la două materiale feromagnetic dure;
Bo
de regulă este preferat acel material care are inducţia remanentă Br mai
mare. Materialele feromagnetic dure sunt caracterizate de curba de
demagnetizare, practic segmentul de ciclu de histerezis din cadranul II, pe H
care se poate stabilii (Fig. 2.7.) punctul de funcţionare al materialului.
H H
c o
Un alt parametru al materialelor feromagnetice dure este aşa numitul indice de calitate,
sau cifră de calitate care este energia specifică egală cu produsul ( B ⋅ H )max . Acesta Fig. 2.7.Caracteristica de
caracterizează funcţionarea optimă a acestor materiale, când energia pusă la dispoziţie în exterior, demagnetizare a materialelor
de magneţii permanenţi, este maximă. feromagnetic dure
Punctul de funcţionare optim se poate determina simplu ca în figura 2.7. la cele mai
multe materiale şi este caracterizat de valorile (Ho,Bo) ale intensităţii câmpului şi inducţiei magnetice.
Magneţii permanenţi se folosesc ca elemente de excitaţie, care înlocuiesc bobinele inductoare în maşini electrice de mică şi medie
putere, pentru realizarea dispozitivelor de prindere, fixare sau ridicare a unor corpuri metalice, construcţia unor aparate de măsură şi
traductoare, în unele echipamente electronice etc.
Deoarece materialele feromagnetic dure se utilizează în cantităţi relativ mici pentru realizarea unor sisteme, impactul asupra
preţului de cost al echipamentelor electrotehnice fiind mai redus, se caută materiale cât mai performante dar cu preţuri rezonabile.
Din categoria materialelor feromagnetice dure fac parte oţeluri cu structură martensitică (cu ~1%C), oţeluri aliate cu wolfram,
crom sau cobalt. Acestea având proprietăţi magnetice relativ reduse sunt acum puţin folosite.
Materialele moderne sunt aliaje Fe-Co-V, Fe-Co-Cr, Fe-Ni-Cr, Fe-Cu, Fe-Ni-Al-Ti, Fe-Cu-Ni, Co- Fe-Ti, Co- Fe-Be, Co-Fe-Au,
Co-Fe-Nb, Al-Ni, Al-Ni-Co, Co-Pt etc.
Magneţii permanenţi se realizează cu tehnologii complicate printre care solidificări şi tratamente termice în câmpuri magnetice
intense. Proprietăţile unor materiale magnetice dure utilizate curent în tehnică sunt prezentate în tabelul 2.2.

2.3.3. Materiale ferimagnetice

Materialele feromagnetice fiind conductoare, pe lângă pierderile prin histerezis determinate de
magnetizarea periodică proporţionale cu frecvenţa sunt sediul unor pierderi Joule proporţionale cu
pătratul frecvenţei, datorate inducerii în masa lor a unor curenţi electrici de conducţie numiţi curenţi
turbionari sau curenţi Foucault. Aceste pierderi de energie electromagnetică se transformă ireversibil în
căldură, conducând la încălzirea echipamentelor electromagnetice. La frecvenţe medii şi mai ales mari
aceste materiale nu mai pot fi folosite deoarece ar conduce la supraîncălziri foarte mari, deci la
necesitatea unor sisteme de răcire sofisticate.
Pentru realizarea circuitelor magnetice în sisteme electromagnetice la frecvenţe medii şi mari se
utilizează materiale ferimagnetice sau ferite. Acestea sunt materiale neconductoare electric având
rezistivităţi de ordinul 104÷108 Ωm, astfel încât nu sunt sediul unor pierderi prin curenţi turbionari.
Proprietăţile magnetice al feritelor sunt comparabile cu cele ale materialelor feromagnetice,
acestea fiind împărţite în cele două categorii: moi şi dure, caracterizate de cicluri de histerezis
asemănătoare cu cele ale materialelor feromagnetice.
Principalele caracteristici ale unor materiale feromagnetic dure Tabelul 2.2.
Material Compoziţie Br Hc (HB)max
Fe plus % de T A/m kJ/m3
Oţel carbon 0,6...1 C 1,38 1700 0,78...1,57
Oţel cu crom 1 C; 1,3...1,6 Cr 0,9...1,05 4400...5500 2,3
8 Bazele electrotehnicii. Teoria câmpului electromagnetic 82E 2011
Oţel cu Co şi Cr 1C; 6 Co; 9 Cr; 1,5 Mo 0,75 11400 3,5
Oţel cu cobalt 0,8 C; 35 Co; 6 Cr; 4 W 0,95 19600 7,85
Oţel cu Mo 0,95 C; 2,2...2,5 Mo 1 5100 2,4
Oţel cu wolfram 0,7...1C; 5,5...6W;0,3Cr 1...1,15 4400...5500 2,36...3,93
Alni 12...15Al; 22...30 Ni 0,65...0,7 19600...31400 5,5...10,2
Magnico 10...12 Al; 0...6 Cu; 17...28 Ni; 5...12,5 Co 0,58...0,74 37700...54400 10,2...12,5
Magnico 8...10 Al; 11...15 Ni; 20...25 Co; 0,4 Cu 1,1...1,35 39300...59700 33,8...39,3
Alnico 14,5Ni; 8Al; 3Cu; 24Co 1,25 60000 30...43
Alnicu 13...17 Al; 22...32 Ni; 3,5...4 Cu 0,5...0,62 33700...39300 7,07...9,81
Alnisi 14 Al; 34 Ni; 10 Si 0,42 62800 8,63
Remalloy 12 Co; 15...17 Mo 0,93...1,1 18100...19300 8,64
Vicalloy 52 Co; 10 V 0,9 70700 7,85
Magnetoflex 60 Cu; 20 Ni 0,56...0,6 36200...47100 6,2...13
Silmanal 86,5 Ag; 8,8 Mn; 4,7 Al 0,063 46500 0,67

Feritele sunt, de regulă, obţinute din compuşi chimici ai unor metale bivalente cu oxizi de fier, realizate ca materiale magnetic moi
(feritele de Ni, Cd, Mn, Mg, Zn etc.), cât şi ca materiale magnetic dure (feritele de Ba, Co, Pb, St etc.). Materia primă pentru realizarea
feritelor fiind, în cea mai mare parte, pulberi de oxizi şi alţi compuşi ai metalelor, tehnologia de realizare a lor este în mare tehnologia
materialelor ceramice. Adică se realizează prin presare la rece şi coacere sau prin sinterizare (încălzire şi presare la presiuni relativ mari).
Datorită pierderilor reduse (la cele prin histerezis) feritele ar putea fi utilizate şi la frecvenţe joase, în locul materialelor
feromagnetice, dar nu pot concura cu acestea datorită calităţilor mecanice necorespunzătoare (sunt casante) şi a sensibilităţi lor la variaţii de
temperatură.
Feritele se folosesc aproape în exclusivitate în echipamente ce funcţionează la înaltă frecventă cum ar fi antenele pentru recepţie în
radiofrecvenţă, capete de redare şi înregistrare magnetică, generatoare şi transformatoare de impulsuri, etc.
Magneţii permanenţi din materiale ferimagnetic dure au aceleaşi utilizări ca şi cei din materiale feromagnetic dure cu unele
avantaje: nu conţin materiale deficitare, au câmp coercitiv foarte mare (se demagnetizează greu), au rezistivitate mare şi deci pot fi folosiţi şi
la frecvenţe mari, dar au şi dezavantajul unor inducţii remanente mai mici şi o stabilitate redusă a proprietăţilor magnetice cu variaţia
temperaturii.
Magneţi permanenţi din compuşi cu pământuri rare
Cercetările în domeniul realizării de materiale magnetice performante au introdus în practica actuală materiale realizate din
compuşi intermetalici ai elementelor de tranziţie (în special Co, dar şi Fe în amestec cu Co), cu elementele din grupa lantanidelor (număr
atomic Z = 57 ÷ 71) numite şi pământuri rare. Aceste materiale au caracter feromagnetic dur şi sunt caracterizate de inducţii magnetice
remanente mari (0,8 ÷ 1T), intensităţi de câmp coercitiv foarte mari (5000 ÷ 7500 A/cm) şi energii specifice remarcabile (80 ÷ 160 kJ/m3)
comparativ cu parametrii celor mai utilizate materiale clasice, de exemplu materialele Alnico (0,7 ÷ 1,2T ; 600 ÷ 1600 A/cm ; 15 ÷ 40
kJ/m3).
Magneţii permanenţi din compuşi intermetalici ai cobaltului şi fierului cu pământurile rare, se pot realiza prin turnare, prin presare
la rece şi prin sinterizare sau sinterizare cu fază lichidă. Lantanidele cele mai utilizate sunt Samariu (Sm) şi Ceriu (Ce), dar se fac cercetări şi
cu alte elemente din aceeaşi grupă şi, mai ales, cu amestecuri ale lor, deoarece obţinerea de elemente pure este extrem de costisitoare.
Evoluţia magneţilor permanenţi cu pământuri rare este spectaculoasă astfel încât în viitorul apropiat vor înlocui din ce în ce mai mult
bobinele inductoare, contribuind la micşorare drastică a gabaritelor maşinilor electrice, la miniaturizare unor aparate şi traductoare, cu
impact deosebit asupra preţului de cost al echipamentelor electromagnetice.
Principalele caracteristici ale unor materiale feromagnetic dure cu pământuri rare Tabelul 2.3.
Material Tehnologie Br T Hc kA/m (HB)max kJ/m3
Fe, Co, Cu, Ce sau Sm turnare 0,6...0,8 500...700 70...80
Fe, Co, Cu, Ce sau Sm presare la rece 0,8...0,9 600...750 80...160
Co, Sm sau Ce sinterizare 0,8...1 600...750 80...160
Co, mischmetal sinterizare 0,7...0,9 600...700 96...120