Sunteți pe pagina 1din 5

Sandu Cristina - Gabriela

Grupa D

Tipologia ritualurilor hitite

Religiei hitite i s-a imputat deseori caracterul ei


superstițios .În realitate hititii au preluat de la
babilonieni arta prezicerii și au crezut în vise
prevestitoare.Dealtfel au tradus și ritualuri
babiloniene.Aceasta nu înseamnă însă câtuși de puțin
că practicarea acestor obiceiuri era aceeași ca în
Mesopotamia. Copii-monștri, eclipsele de soare și de
luna,așezarea neobișnuită a viscerelor și malformații
ale ficatului prevesteau în cele mai multe ori în
Mesopotamia evenimente îngrozitoare,căci lumea e
plină de demoni și genii rele.La hitiți, în schimb,
interpretarea prevestirilor este o știință
chibzuită.Deoarece zeii hitiți nu pot răspunde decât
prin Da sau Nu, hitiții au întocmit un întreg sistem de
întrebări, după care să recunoască mania lor pentru o
nelegiuire, voința lor, privitoare la o schimbare,
intențiile lor de viitor. Pentru a fi absolute siguri, se
practică nu o singură metodă, ci concomitent 2 sau 3:
zborul păsărilor, hepatoscopia,și se consultă
popularul oracol KIN, cu ajutorul unei table de joc,
întrebările fiind adresate zeilor de către o femeie
bătrână.

Bătrâna joacă un rol important nu numai în


ghicirea cu ajutorul tablei de joc, ci și în ritual. Ca și
în Babilon , ritualurile servesc în primul rând la
vindecarea unor boli sau la înlăturarea unei pagube
reale sau viitoare, ceea ce după concepția antică
înseamnă același lucru. În nețărmurita lor credință de
a fi absolut siguri, hitiții au născocit până și un oracol
pentru “lucrul cel mai rău” în sine. Aceasta nu este o
noțiune profund filozofică și nici un demon diabolic, ci
pur și simplu concretizarea eventualității.

“Se face un cățel din seu și se așează în pragul


casei, și ea (bătrâna) va rosti:<Să fii cățelul ce stă la
masă cu perechea regească.Așa cum ziua nu lași pe
nimeni să intre în curte, tot așa noaptea asta nu vei
lăsa sa intre lucrul cel rău>”.

Vedem deci că remediul este magia prin


analogie, atât de răspândită în întreaga lume. Prin
puterea cuvântului obiectul devine la fel de eficace ca
și ființa vie pe care o reprezintă și îi poate prelua și
funcțiile. Deasemenea poate exercita și restul
comenzilor care i-au fost date de om.

“Se ia lut dintr-un mormânt se face din el un


bulgăre și se lipește câte o bucățică de perechea
regală și de toate părțile casei. Iar ea (bătrâna) va
rosti:<Orice lucru rău care a fost hăzărit casei de
către zei, pe care nu-l poate birui casa și nici locuitorii
ei, va fi învins de acest lut din mormânt. El va duce
răul înapoi la mormânt, unde-l înghite pământul
negru>”.

După aceea ghicitoarea pune lutul pe un


trepied, pe urmă frământă din faină un nou bulgăre ;
atinge cu el pe rege și regină apoi toate parțile casei.

După aceea rostește în felul următor:”Ca și


grâul care ține în viată omul, vita, oaia și orice
animal,acest grâu să apere de rău pereche regească
și această casă”. Mai multe nume de plante și pietre,
numeroase exorcisme își află cheia aici. Dar
uniformitatea ritualurilor hitițe , alcătuite pe același
principiu al analogiei externe, în materie de
diagnostic și terapie, nu îngăduie să se precizeze
natura conceptelor religioase ale hitiților. Această
constatare este valabilă și cu privire la medicină.

Tot în sfera influenței mesopotaniene se


desfășoară și cultul.Clerul se prezintă bine organizat,
subdivizat, prin caractere și funcții; afertanții,
cântăreții, descântătorii, ghicitorii, slujitorii
templului, paracliserii; nu lipsește nici personalul
feminin. Regele are rol întegrant în cult, ca
reprezentant al comunitații; și -fapt nou- are un rol
important și regina, căreia îi sunt rezervate anume
unele funcțiuni: aceasta fiind expresia unei condiții cu
mult mai înalta și mai activă de cum este la alte
popoare orientale, cu o influență pe care unele
documente istorice au mai demonstrat-o importantă
în viața de la curte.

Sărbători ale anului, ale anotimpurilor și ale


lunilor constituie fundamentul templelor sacre; și aici
are relief deosebit celebrarea fertilitășii pământului,
care se reînoiește anual. Sacrificiul, baza sărbătorii,
se articulează într-o complexă cazuistică procedurală,
demonstrate fidel de texte: se oferă bauturi și
mâncăruri, alese și purificate după reguli detaliate.

Un ritual hitiț prezintă un interes cu totul


particular, prin plasarea lui într-o autonomie a sa în
cadrul Orientului antic: este vorba de incinerarea
regilor după moarte. Ritualul se desfășoară în mai
multe zile. În prima zi se aprinde un foc puternic pe
care e ars cadravul. După aceea: În a doua zi, la ivitul
zorilor, femeile se duc la rugul acela să adune oasele
și sting focul cu zece căni de bere, zece de vin și zece
de Valhi. O amforă de argint de greutatea unei
jumătăți de mină și 20 de sicli este umplută cu ulei
fin. Iau apoi oasele cu o lappa de argint și le pun în
uleiul fin din amfora de argint; apoi le scot din uleiul
fin și le pun într-o pânză de in gazzarnulli, sub care e
pusă altă pânză fină. După ce au adunat oasele, le
înfășoară în pânzâ de in și apoi în pânză fină și le pun
pe un scaun; dacă este vorba în schimb de o femeie le
pun pe un scăunaș. În jurul rugului pe care a fost ars
mortul, pun 12 pânze; și pe pânză pun o pastă grasă.
Focul este stins cu berea și cu vinul. în fața scaunului
pe care zac oasele pun o masă și oferă pâini calde și
pâini dulci de făcut bucățele. Bucătarii și servitorii de
la masă, de îndată ce le e posibil, pun vasele pe masă
și de îndată ce le e posibil le iau. Tuturor celor ce au
venit să adune oasele li se dă de mâncare.

Nou în Orient, acest ritual de incinerarea


cadavrelor aminteste sub multe aspecte pe acela
descris de Iliada în legătură cu Patrocle și Hector.

Riturilor funerare nu le putem adăuga un


corolar cu o adevărată tratare a credințelor de dincolo
de mormânt. Și aceasta pentru că, departe de a
atinge importanța și extensiunea pe care o au în
Egipt, ele nu cunosc nici cel mai modest nivel
mesopotamian. Puține și limitate sunt aluziile în
texte; și, ceea ce este mai semnificativ , ele se găsesc
mai ales în operele literare, a căror inspirație nu este
numai evident mesopotamiana, ci apare ca mișcându-
se mai ales pe planul extrinsec al literaturii decât pe
acela intrinsec al vieții religioase. Puținul pe care-l
cunoaștem –credința într-un regat al celor de jos din
infern și în supraviețuirea lor- se separă de modele.