Sunteți pe pagina 1din 8

Cum au ajuns crestinii sa serbeze duminica

Arhiereul Calist Botosaneanul, episcop de Arges, in "Istoria bisericeasca" din 1902, pg.
55, declara: "Ziua in care crestinii savarseau cultul lor religios la inceput a fost sambata,
mai tarziu duminica, zi de inchinare si bucurie, dupa cum zice si sfantul Atanasie al
nostru: Sambata noi ne adunam laolalta nu ca sa iudaizam... ci ca sa ne inchinam lui Isus,
Domnul Sabatului."Asadar, primii crestini au pastrat cu credinciosie ziua Sabatului.

Atunci cum de astazi, majoritatea crestinilor tin ziua intai, ziua duminicii, ca zi de odihna,
si nu Sabatul?

In Sfanta Scriptura nu veti gasi nici o explicatie. Istoria politicii bisericesti clarifica
nedumerirea aceasta.

Au existat trei cauze majore care au dus la o tranzitie lina de schimbare a Sabatului cu
duminica :

1. Intentia crestinilor de a nu fi asimilati cu iudeii

Dupa primul razboi iudeo-roman, imparatul Vespasian (72 AD) desfiinteaza slujba de
mare preot si Sinedriul si impune o taxa speciala, "fiscus iudaicus", exclusiv pentru vina
de a fi iudei.

Dupa al doilea razboi iudeo-roman, imparatul Hadrian (135 AD) nimiceste cu


desavarsire Templul, iar pe locul lui zideste in schimb un templu pagan, inchinat lui
Jupiter Capitolinul. Prin decret, ii izgoneste pe iudei din Ierusalim, ba chiar ii urmareste
prin imperiu si le impune o taxa si mai mare, un "capitatio". In intregul imperiu, a fi
iudeu devenise sinonim cu ocara. Iar semnul distinctiv pentru evrei era... Sabatul.

Scriitorii romani (Pliniu, Tacitus, Suetoniu, Juvenal) afirmau ca Sabatul era semnul celei
mai mari rusini, ca este o superstitie degradata. Crestinii, pentru ca tineau si ei Sabatul,
erau omologati tot ca iudei . Din acest motiv, parinti bisericesti au cautat au cautat sa
dezvolte o teologie anti-iudaica si anti-sabatica, in care sa inlocuiasca Sabatul cu oricare
alta zi. La indemana le statea ziua amintitoare a invierii, ziua intai a saptamanii.

Iustin Martirul scrie (sec.II, dupa razboiul iudeo-roman) in "Dialoguri": "Dumnezeu a


impus Sabatul asupra iudeilor ca o pecete a infamiei, spre a-i deosebi pentru pedeapsa in
ochii romanilor".

In Didascalia , sau "Invatatura celor 12 apostoli" (sec. III), apare ideea: "Sabatul sa fie
lepadat pentru ca este o parte a legii lui Moise".
Victorinus , episcop (in 304): "Sabatul se hotari o zi de post si tristete, pentru ca face pe
crestini sa evite pazirea Sabatului impreuna cu iudeii." Acest citat confirma indirect ca,
dupa aproape 300 de ani, crestinii tot tineau Sabatul biblic, dupa pilda Mantuitorului si a
apostolilor...

Papa Silvestru , in jurul anilor 320, spunea fatis: "Sabatul este o zi de post pentru a arata
dispret pentru Sabatul iudeilor".

Epifaniu (375 AD): "Inca de la Sixtus (papa, cca 135), au hotarat sa inlocuiasca
sarbatorile iudaice cu altele, crestine." Din punct de vedere liturgic, episcopii au anulat
orice fel de slujba in Sabat.

In 692, la Sinodul Trullan II , se interzice orice adunare sau serviciu de cult in ziua
Sabatului chiar si in perioada postului. E inca o dovada ca, la data

aceea, biserica crestina pastra inca Sabatul pe scara mare.

2. Influenta gnosticismului

Gnosticii erau in mod special anti-iudaici.

Valentinus (150 AD) considera Vechiul Testament cu Sabatul vestigiile dumnezeului


inferior si rau, numit Sabatum sau Demiurg, care a facut lumea in mod gresit si a instituit
Sabatul. Hristos veni ca sa il invinga si sa elibereze lumea de Sabat.

Marcion (150 AD): "Intrucat Dumnezeul iudeilor a facut lumea si s-a odihnit in a saptea
zi, noi trebuie sa postim in Sabat ca sa nu implinim cererile Dumnezeului evreilor."

Cand Marcion ereticul excomunicat a hotarat postul in Sabat, in biserica crestina nu se


postea in acea zi. De unde au luat parintii bisericii postul in Sabat? Chiar de la gnostici.

Afrates (sec IV), in Homilia a 13-a: "Sabatul a fost instituit ca un rezultat al caderii in
pacat." Sarmanul, nici macar nu cunostea raportul creatiunii din Genesa.

3. Cultul soarelui

In panteonul zeilor, se distinsese unul mai proeminent, zeul soare. La canaanitii vechi, se
numea Baal; la greci, era Helios sau Apollo; la egipteni era Ra sau Serapis; la persani, era
Mithra sau Demeter; iar la latini, era Sol.

Nero a fost primul cezar care a ridicat cultul soarelui mai presus de al altor zei. In jurul
anului 60 AD, el ridica "Colosus Neroni", o statuie a soarelui, care insa purta chipul lui.

Trupele lui Vespasian (70 AD), cele care s-au intors de la nimicirea Ierusalimului,
luasera obiceiul sirian de a se inchina spre rasarit, ca sa adore soarele-rasare.
Hadrian (135 AD) se identifica din nou cu cu soarele. A pus sa se bata monede cu chipul
sau in felul soarelui. Deranjat ca in Roma altcineva era infatisat ca soare, adica Nero,
Hadrian porunceste sa i se dea jos chipul "Colosului Neroni" si sa-i puna in schimb
chipul sau.

Tertullian spunea, in jurul anilor 200, ca marele circ din Roma era consacrat soarelui.
Aici se inchina tot poporul Romei, pentru ca socoteau ca, pentru un zeu atat de slavit cum
este soarele, nu-i potrivit sa aiba alt acoperis decat cerul.

In 215, Caracala instaureaza cultul soarelui drept cult al imparatului. Intr-una din
termele lui s-a descoperit o inscriptie: "Unul este zeul Serapis, Helios. El e stapanul
universului." Cultul soarelui inghitise aproape toate celelalte zeitati, intr-un fel de
ecumenism.

Pe timpul lui, numele lui Mitra se romanizeaza si devine Sol Invictus, soarele biruitor,
invincibilul.

Imparatul Heliogabal , de origine siriana, introduce in jurul lui 220, drept cult oficial
numai pentru Roma, cultul lui Sol Invictus.

Imparatul Aurelian , in 270, extinde cultul soarelui, Sol Invictus, drept cult oficial pentru
intregul Imperiu Roman.

Constantin cel Mare , pana la moarte un adorator al lui Sol Invictus, impune pazirea
"prea onoratei zi a soarelui" ca zi oficiala de sarbatoare in tot imperiul. Textul din
"Corpus Juris Civilis", vol. III, reda legea promulgata la 7 martie 321 d.Hr.:

"Toti judecatorii, locuitorii oraselor si meseriasii sa se odihneasca in prea venerabila zi a


Soarelui. Dar cei de la tara, sa se ocupe de agricultura neimpiedicati de lege, pentru ca
uneori nici o alta zi nu este mai favorabila lucrarilor agricole."

Tranzitia lenta de la Sabat la "ziua Domnului":

Faza 1

La inceput, crestinii tineau doar ziua biblica de odihna, Sabatul .

Gabriel Rascaru Ieromonahul, in Liturgica Bisericii Ortodoxe , ed. 1876, pg. 94, scrie:
"Sambata s-a serbat intrucat priveste ca Lege morala si in secolele primitive ale
crestinismului".

Faza 2

Dupa razboaiele iudeo-romane, Sabatului i se alatura serbarea zilei intai a saptamanii


.
Iustin Martirul , in prima parte a secolului II, este cel dintai care saluta aparitia zilei
intai intre sarbatori, ca semn distinctiv al crestinilor (aniversarea invierii). El scria: "Noi
veneram aceasta zi intaia, ne place de ea, pentru ca este ziua in care Dumnezeu a zis 'sa
fie lumina'."

Tensiunea existenta in biserica crestina din primele cinci secole, intre fractiunea
sabatistilor si anti-sabatistilor, este pregnanta in scrierile patristice:

Hyppolit din Roma (220 AD): "Chiar si astazi, unii poruncesc post in Sabat - o practica
de care Hristos n-a vorbit, astfel ei dezonorand evanghelia".

"Constitutiile apostolice" (sec. III), cartea VII, sectiunea a II-a, cap. 23: "Paziti Sabatul
si sarbatoarea zilei Domnului, fiindca prima este memorialul creatiunii, iar a cea de-a
doua al invierii".

Origene (c.250): "Este potrivit pentru fiecare care este drept intre sfinti sa pastreze si
sarbatoarea Sabatului. Care este intr-adevar serbarea Sabatului, cu exceptia a ceea ce a
spus apostolul, zicand: 'Ramane sabatismus, adica tinere de Sabat, pentru poporul lui
Dumnezeu' (Evrei 4:9)? Sa vedem ce fel de observare a Sabatului se asteapta din partea
unui crestin. In ziua Sabatului nici una din faptele lumesti nu trebuie facuta, ci fiti liberi
pentru lucrari spirituale, sa veniti la biserica, sa va dati urechea pentru citirea sfanta...
aceasta este tinerea Sabatului crestin".

Ignatiu (c. 300), in Epistola catre Magnezieni , scria: "Sa nu mai tinem Sabatul in felul
iudeilor, ci sa serbam Sabatul spiritual, bucurandu-ne in meditatie cu privire la Lege. Si
dupa fiecare sarbatoare de Sabat, fiecare prieten al lui Hristos sa pastreze si sarbatoarea
zilei Domnului..."

Grigorie de Nisa (331-396), in De Castigatione , scria: "Bisericile din Asia, dupa


obiceiul lor, tin ambele zile: Sabatul si duminica. Cu ce fel de ochi priviti voi duminica,
voi care dezonorati Sabatul? Nu stiti ca aceste doua zile sunt surori?"

Epifanie din Constantia (c.380), in Marturisire de credinta : "In unele locuri, crestinii
tin adunari si in Sabat".

Ioan Cassian (c. 395) Cele 12 carti

: "In afara slujbelor de seara si noapte, nu exista servicii divine publice printre calugarii
din Egipt, cu exceptia zilelor de Sambata si Duminica, cand se intalnesc impreuna in
ceasul al treilea, pentru Sfanta Cina".

Asterius din Amasea (c. 400), in Homilia 5 : "Este minunat pentru crestini... ca echipa
acestor doua zile vine impreuna; vorbesc despre Sabat si ziua Domnului... Caci, ca mame
si doici ale bisericii, ele aduna poporul, pune peste ei preoti ca instructori, si face pe toti -
ucenici si invatatori - sa poarte de grija pentru suflete".
Socrates Scolasticul (anul 430 d. Hr.) scrie: "Desi aproape toate bisericile din lume
celebreaza sfintele taine in Sabat (!), totusi crestinii din Roma si din Alexandria, din
pricina unei oarecare traditii, au incetat sa mai faca lucrul acesta in Sabat".

Sozomen , 430 d. Hr.: "Oamenii din Constantinopol si de pretutindeni se aduna impreuna


si in Sabat... lucru care niciodata nu este pazit la Roma." (Istoria bisericeasca VII, 19).

Faza a 3-a

Favorizarea duminicii si eliminarea Sabatului .

Recunoasterea oficiala a crestinismului ca religie de stat, intr-un imperiu care avea


disperata nevoie de un element liant pentru crearea unitatii atator elemente centrifuge, s-a
dovedit o salutara manevra politica. Aceasta a pregatit drumul spre o mare jonctiune:
doar peste cateva decenii, crestinismul, uitand treptat de inaltele sale idealuri spirituale si
devenind tot mai popular, se va intrepatrunde cu paganismul de baza, absorbind si
adoptand practicile lui stravechi.

Eusebiu din Cezarea (325), prelat si ministru in acelasi timp, o cumulare deloc biblica la
curtea lui Constantin cel Mare, relua argumentul lui Iustin Martirul, zicand "noi ne
bucuram de ziua intai pentru ca e ziua cand Domnul a facut lumina..."

La 6 martie 321, imparatul Constantin cel Mare decreteaza prima lege duminicala :
"Toti magistratii si populatia care locuieste la orase sa se odihneasca in venerabila Zi a
Soarelui (Dies Solis)."

Silvestru , episcopul Romei in timpul lui Constantin cel Mare, schimba numele primei
zile a saptamanii, denumind-o "Ziua Domnului".

La 366, Conciliul de la Laodicea decreteaza oficial transferarea sfinteniei Sabatului


asupra duminicii , zicand: "Crestinii sa nu iudaizeze stand nelucratori Sambata, ci sa
lucreze in ziua aceea... Si daca totusi sunt gasiti iudaizand, sa fie anatema!" (C. Hefele,
Istoria conciliilor bisericii , vol. II, pag. 316).

In 386, Sinodul din Aquilea recunoaste schimbarea oficiala a lui "Dies Solis" (ziua
soarelui) in "Dies Dominica" (Ziua Domnului, duminica).

Ieronim din Betleem , prin anul 400, scria: "Daca ziua intai e numita ziua soarelui de
catre pagani , noi o admitem ca atare cu voie buna, fiindca in aceasta zi a aparut lumina
si a rasarit Soarele neprihanirii noastre".

Nu toti au privit evenimentele la fel.

In jurul anului 200, Tertullian , in Despre idolatrie , cap.14, scrie in repetate mustrari si
avertismente despre adoptarea de catre crestini a sarbatorilor pagane.
Papa Leon I , prin 450, decreteaza anateme crestinilor care in ziua intai serbau soarele, si
nu pe Isus. Daca filosofii crestini transfigurau semnificatia zilei soarelui, vulgul ramasese
la datinile stravechi pana astazi. Inchinarea spre rasarit, catre soare, a modelat ulterior si
asezarea bisericilor, cu altarul spre rasarit, pentru continuitatea inchinarii precrestine.

In rapoartele Conciliului din Trent (al Contrareformei), sta scris: "In sesiunea din 18
ianuarie 1562, orice ezitare a fost pusa deoparte. Gaspar de Fosso, arhiepiscop de Reggio,
a tinut o cuvantare in care a declarat: 'Traditia sta deasupra Scripturii. Autoritatea
bisericii , in consecinta, nu poate fi subordonata fata de autoritatea Scripturii , caci
biserica... a schimbat Sabatul in Duminica, nu prin porunca lui Hristos , ci prin
propria ei autoritate '..."

J.A. Neander , in Istoria religiei crestine si a bisericii , pg. 186, scrie: " Sarbatorirea
duminicii a fost doar o sarbatoare omeneasca si a fost departe de intentia apostolilor
de a stabili o alta porunca in aceasta privinta. Departe de ei si de biserica primara
apostolica gandul de a transfera legile legate de Sabat asupra duminicii".

A. Weigall , Paganismul in crestinismul nostru , pg.145: "Pazirea de catre noi a


duminicii este derivata in mod vizibil din mithraism. Argumentul ca duminica a fost
aleasa din pricina invierii nu gaseste suficient suport"... Iar la pg.148: "Deoarece Mithra
era invocat ca Dominus (Domn), duminica trebuie ca a fost 'ziua Domnului' cu multa
vreme inainte de timpurile crestine."

Stephen Keenan , in Catehismul doctrinal (editia a III-a americana, 1876, pg.174), la


intrebarea: "Aveti vreo dovada ca Biserica Catolica are putere sa instituie sarbatori?",
raspunde: "De n-ar fi avut aceasta putere, ea n-ar fi putut face ceea ce toti oamenii
religiei moderni accepta; anume ea n-ar fi putut substitui pazirea Sabatului zilei a
saptea cu duminica zilei intai a saptamanii, o schimbare pentru care nu exista nici o
autoritate scripturistica !"

Explicatia textului din Evrei 4:9

" Ramane, deci, o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu."

Cine citeste nepartinitor acest verset nu se poate sa nu se poticneasca in privinta


necesitatii pazirii Sabatului. Oare nu sugereaza textul ca pentru poporul lui Dumnezeu e o
alta odihna, anume nu ziua de Sabat, ci o odihna " ca cea de Sabat"? Unde mai pui ca
editia Teoctist a Bibliei ortodoxe (1993) o spune pe romaneste: "Drept aceea, s-a lasat
alta sarbatoare de odihna pentru poporul lui Dumnezeu!"

Pentru o intelegere corecta a Bibliei, exista trei reguli mari de interpretare:

A. Textul - adica verifici cum suna versetul propriu-zis in original si in alte traduceri.
B. Contextul - cauti sa citesti care este "tema" din tot pasajul, nu numai din textul dat. In
cazul ca tema e stabilita gresit, toata interpretarea, oricat de logica ar fi, conduce la
erezie.

C. Cadrul istoric - cercetezi sa vezi ce intelegeau oamenii din timpul acela prin repectivul
text. Aici intri in problemele timpului si in mentalitatea contemporanilor Apostolului
Pavel.

A. Textul

Iata cum suna versetul in limba greaca si traducerea lui, cuvant cu cuvant:

"Ara [ Deci ] apoleipetai [ ramane inca ] Sabatismos [ sarbatoarea Sabatului ] to lao [


poporului ] tu Theu [ lui Dumnezeu ]." ("to" si "tu" sunt doar articole hotarate pentru
cazurile Dativ si Genitiv)

Unde este in text expresia "ca cea"?? Nu e!! Acest lucru se cheama "interpolare" -
adaugire nepermisa, care stramba intelesul. Biblia interzice, sub semnul condamnarii
vesnice, adaugarea sau scoaterea vreunui singur cuvant (Deuteronom 4:2; Proverbe 30:6;
Apocalipsa 22:18,19).

Credinciosi Cuvantului, traducatorii vechilor Biblii romanesti au redat Evrei 4:9 in felul
acesta:

"Pentru aceea au ramas oarece sambata oamenilor lui Dumnezeu." - Noul Testament de la
Bãlgrad, 1648.

"Iatã darã au rãmas sãrbarea sâmbetei nãrodului lui Dumnezãu." - Biblia de la Bucuresti,
1688.

"Drept aceea s-au lasat Sabatismos norodului lui Dumnezeu." - Noul Testament al lui
Scarlat Alexandru Kalimachi, 1821.

"Dreptu aceea ramane repausu pentru poporulu lui Dumnezeu". - Biblia de Iasi, 1874.

"Deci dar ramane inca repaus de sambeta pentru poporul lui Dumnezeu." - Biblia
Nitzulescu, 1905.

B. Contextul

In cazul lui Evrei 4:9 contextul este decisiv. Vom constata ca, in acest context

, versetul nu se refera nici la Sabat nici la vreo alta zi de odihna (duminica).

Contextul incepe de la Evrei 3:7 si tine pana la Evrei 4:11.


In acest pasaj, Apostolul Pavel face o paralela cu multa aplicatie a calatoriei lui Israel
prin pustie: si noi, ca si ei, am iesit din Egipt; si noi, ca si ei, ne aflam in pustia pacatului;
si noi, ca si ei, ne indreptam spre Canaan, nu cel pamantesc, ci Canaanul ceresc.

Scriptura numeste Canaanul drept "odihna": "Fiindca n-ati ajuns inca in locul de odihna
si in mostenirea pe care v-o da Domnul Dumnezeul vostru. El va va da odihna ..."
(Deuteronom 12:9-10); "Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat odihna , si v-a dat tara
aceasta" (Iosua 1:13). (Vezi si Deut. 3:20; 25:19; Iosua 1:15; 21:44; 22:4; 23:1.)

In aceasta paralela, Israel nu intra in "odihna lui Dumnezeu", adica in Canaan, ci moare
in pustie din pricina neascultarii.

Noi, in schimb, mai avem un timp de proba, un timp de har: "Astazi".

Cuvantul "Astazi" nu see refera la nici o zi anumita din saptamana (nici la sambata, nici
la duminica), ci reprezinta timpul prezent, "azi", un timp de har cat inca omul mai poate
lua o decizie buna: in fiecare zi, cata vreme se zice: "Astazi" (Evrei 3:15); "atata vreme
cat ramane in picioare fagaduinta intrarii in odihna Lui" (Evrei 4:10).

Pentru a ne motiva mai mult pentru credinta si ascultare, Pavel zugraveste Canaanul
ceresc in lumina placuta a "odihnei lui Dumnezeu" - a Sabatului (Evrei 4:3,4). Caci in
Sabat, Dumnezeu s-a odihnit de toata lucrarea Lui.

La fel si cu noi: "cine intra in odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum s-a
odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale" (Evrei 4:10).

Omule, acolo, in Canaan, si tu te vei odihni ca si Dumnezeu de toata truda si chinul


muncii tale! Aceasta este vestea buna care ni se da si noua (Evrei 4:2), la fel cum a fost
vestea buna adusa celor ce umblau prin arsita pustiei: Curaj, fratilor, in fata voastra este
Canaanul, "odihna" voastra pentru toate chinurile pustiei...

Este clar ca fagaduinta intrarii in odihna lui Dumnezeu nu s-a realizat complet prin Iosua,
(Evrei 4:8) - Canaanul pamantesc fiind doar o odihna vremelnica, nu adevarata odihna,
vesnica. De aceea, fiindca "ramane o odihna de Sabat" (contextul ingaduie: "ca cea de
Sabat" - Canaanul ceresc), sa ne straduim sa nu avem "o inima rea si necredincioasa"
(Evrei 3:12), impietrita prin inselaciunea pacatului (Evrei 3:13), si mai ales prin
neascultare (Evrei 3:18; 4:11).

In concluzie: Evrei 4:9 ("Deci ramane odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu")
se refera la odihna Canaanului ceresc, in care suntem indemnati sa intram, prin credinta si
ascultare de tot Cuvantul lui Dumnezeu, cata vreme se mai zice "Astazi"! Caci "maine"
va fi prea tarziu...