IZVOARELE INTERNATIONALE ALE DREPTULUI COM.

INT

Izvoarele internat. ale dr. comertului internat. sunt formate din conventiile si uzantele
comerciale.
In dreptul international un rol important il are arbitarjul, jurisprudenta si doctrina.
Conventiile comerciale internationale
Conventiile comerciale internationale reprezintd intelegeri scrise intre doua sau mai multe state
privind reglementarea problemelor de comert exterior.
In dezvoltarea schimburilor internationale conventiile comerciale au o pondere si un rol foarte
important. In cuprinsul acestora sunt precizate dr si obligatiile partilor si prin aceasta se asigura
corecta lor indeplinire, precum si stabilitatea raporturilor juridice.
Conventiile multilaterale
Conventiile comerciale multilaterale nu sunt foarte numeroase dar ele au un rol deosebit prin
aceea ca ele au o sfera larga de reglementare. Ele au un dublu rol in sensul ca ele contribuie la
unificarea normeleor de drept material si conflictual privind comertul international.
Din prima categoric, respectiv a conventiilor internationale ce contribuie la unificarea normelor
de drept material amintim:
• Legea uniforma pentru formarea contractelor de vanzare internationala de bunuri, (ULFIS),
Haga, iunie 1964
• Conventia referitoare la legea uniforma asupra vanzarii internationale de bunuri mobile
corporate Haga, iulie 1964 (ULIS)
• Conventia Natiunilor Unite de la Viena din 11 aprilie 1980
Din cea de a doua categoric, cu privire la unificarea normelor de drept conflictual cele mai
semnificative sunt:
• Conventia de la Haga asupra legii aplicabile vanzariii cu caracter international de bunuri mobile
corporale din 15 iunie 1955,
• Conventia de la Haga din 22 decembrie 1986 asupra legii aplicabile vanzariii internationale de
bunuri mobile corporale (scopul a fost acela de a revizui conventia din 1955 si de a suplimenta si
facilita aplicarea conventiei Organizatiei Natiunilor Unite de la Viena din 1980.
• Conventia comunitara din 19 iunie 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale
(Conventia de la Roma din 1980)
• Conventia asupra legii aplicabile contr. de intermediere si de reprezentare de la Haga din 1978
In domeniile comertul international, intilnim urmatoarele conventii:
• conventiile asupra arbitarjului comerciale
• conventiile privind instrumentele de plata
• conventiile vamale
• conventiile cu privire la transportul international
• conventiile cu privire la proprietatea industriala
• conventiile Conferintei de drept international privat de la Haga privind Unificarea dreptului
• conventiile sub egida ONU
Conventiile bilaterale
Acestea constituie o modalitate juridica importanta si eficienta. In relatiile comerciale conventiile
bilaterale sunt foarte numeroase.
Folosirea cu prioritate a Conventiile bilaterale prin faptul ca realizeaza un echilibru intre
cerintele celor doua state si contribuie la mentinerea unor relatii favorabile scimburilor
internationale. Facem precizarea ca in mare parte, conventiile bilaterale sunt mai mult izvoare de
drept conflictual decat de dreptul material.
In practica internationala conventiile bilaterale sunt utilizate sub forma tratatelor si acordurilor.

TRATATUL COMERCIAL
Este actul juridic exprimind acordul de vointa a doua sau mai multe state in temeiul caruia
acestea reglementeaza o anumita sfera a relatiilor internationale, forma
prin care statele isi organizeaza schimburile de marfuri, creand in felul acesta norme noi de drept
international, modificand ori abrogand norme de drept international existente.
Tot prin intermediul tratatelor se solutioneaza si aspectele adiacente relatiilor comerciale cum ar
fi: transportul marfurilor, regimul vama, tranzitul, situatia juridica a reprezentantelor, a agentiilor
comerciale, a oficiilor consulare precum si a persoanelor fizice sau juridice ce savarsesc fapte de
comert pe teritoriu celuilalt stat.
Tratatele multilaterale prezinta o importanta deosebita ca izvor de drept al comertului
international, deoarece statornicesc norme uniforme de drept material sau conflictual prin care se
reglement. amimite raporturi de comert exterior si cooperare economica si tehnico-stiintifica.
Atunci cand problemele comerciale sunt reglementate impreuna cu cele de navigatie avem de a
face cu tratatul de comert si navigatie.

CONTINUTUL TRATATULUI COMERCIAL

Tratatul de comert este format din principii generale care prezinta un cadru juridic pentru o
perioada mai indelungata. Pe baza acestuia (tratat anual) se incheie intelegeri comerciale.
Tratatul este alcatuit din : titlu, preambul si continut (un numar variabil de articole).
Titlul cuprinde denumirea tratatului si statele semnatare; preambulul se refera la vointa partilor
de a promova si dezvolta relatiile lor comerciale. Continutul este format dintr-o serie de clauze
dintre care cele mai importante sunt:
a)clauza natiunii celei mai favorizate;
b)clauza regimului national
Clauza natiunii celei mai favorizate inseamna ca tarile semnatare isi acorda reciproc conditii si
inlesniri comerciale, la fel de favorabile ca oricarui alt stat tert. In practica relatiilor comerciale
intilnim aceasta clauza in doua forme:
• forma neconditionata sau principiul egalitatii care presupune ca partile isi confera, fara rezerve
sau restrictii, privilegiile si avantajele recunoscute unei tari terte
• forma conditionata sau principiul compensatiei care inseamna ca privilegiile si avantajele
acordate unui stat tert sunt extinse intre parti numai in schimbul unor conditii speciale si
compensatii reciproce.
Clauza natiunii celei mai favorizate poate prezenta si o forma modificata. In aceasta forma
aplicarea tratamentului favorizant este sub rezerva unor anumite avantaje sau facilitati. In genere
se acorda numai unor state rezultind dintr-o uniune vamala, zona a liberului schimb sau in alte
intelegeri comerciale intervenite in relatiile bilaterale. Clauza regimului national sau principiul
posibilitatilor egale consta in faptul ca persoanele, apartinand unei tari straine care desfasoara
activitati de comert pe teritoriul statului partener, au in principiu, aceleasi drepturi si obligatii ca
si nationalii.
In domeniul vast al dreptului comertului international putem intalni termeni ce desemneaza
trataul, ca de exemplu: act final, acord, aranjament, conventie, declaratie, concordat,
memorandum, pact, modus vivendi, protocol, gentlemen's agreement, aide memoire, statut.
ACORDUL COMERCIAL
Este o intelegere convenita intre doua sau mai multe tari prin care se stabilesc modalitati si reguli
de desfasurare a raporturilor comerciale al tarilor respective intre ele, ori privind cooperarea pe
terte piete. Acordul se poate referi in general la comert sau numai la anumite domenii ale
comertului international.
Acordul comercial reprezinta actul juridic prin care se reglementeaza schimbul de marfuri intre
tarile semnatare. Prin acordul comercial international se reglementeaza de regula:
• instituirea sistemului de plati prin clearing sau devize libere
• nivelul platilor
• reduceri si scutiri de taxe vamale
• instituirea sua elimeinarea de contingente
• acordarea reciproca a clauzei natiunii cele mai favorizate.
Acordurile comerciale internationale pot fi:
- Pe termen scurt (adica anuale); - Pe termen mediu (2-3 ani); - Pe termen lung (5 sau mai multi
ani).
Continutul acordului comercial international
Un acordul comercial este alcatuit din doua parti: textul propriu-zis si anexele. Textul acordul
comercial international este format din titlul, preambul si un numar de articole.
In titlu si preambul se arata obiectul, precum si scopul pentru care s-a incheiat acordul comercial.
De asemenea, in preambul se specifica motivele care au stat la baza intelegerii.
Articolele acordului contin dispozitii de dr international, administrativ, sau de dr fiananciar. Ele
se refera la urmatoarele domenii:
- contingentele de marfuri stabilite in listele anexe,
- modalitatea si termenul de contractare a contingentelor,
- nivelul de preturi,
- instituirea unui regim preferential,
- eliberarea licentelor de export si import,
- reglementari vamale,
- comisiile mixte,
- reglementarea reexporturilor,
- modul de efectuare a platilor,
- conditia persoanelor fizice si juridice straine,
- solutionarea litigiilor,
- modul de lichidare a acordurilor,
- valabilitatea acordului si modul de prelungire a acestuia.
Articolele pot cuprinde si unele stipulatii speciale; astfel pot fi reglementate o serie de operatiuni
ca tranzitul, prelucrarea marfurilor, si alte prestatiuni si servicii.
Anexele au rolul de a exemplifica si interpreta principiile generate inserate in textul acordului;
felul si numarul anexelor fiind determinat de specificul acordului comercial.

UZANTELE COMERCIALE INTERNATIONALE (Uzurile comerciale)

Uzantele comerciale sunt reguli conturate prin folosirea repetata a unor clauze contractuale, in
armonie cu obiceiurile practicate in comertul international. Cea ce caracterizeaza uzantele sau
uzurile comerciale este continuitatea, constanta si uniformitatea.
Folosirea uzantelor elimina tratativele indelungate dintre parteneri si contribuie astfel la
incheirea mai rapida a contractelor.
Felurile uzantelor
Aplicand sau folosind diferite criterii putem desprinde mai multe feluri de uzante.
Sunt uzante locale, cele determinate dupa un criteriu geografic, in sensul ca se aplica la o
anumita piata comerciala, localitate, port sau regiune,etc.
Uzantele speciale sunt acelea al caror criteriu il formeaza ob. contr. respective ori ramurile de
activitate, cum ar fi uzantele de cereale, sau cele ale unei profesiuni (ca de ex.agentii de bursa).
Uzante generale sunt acelea care se aplicala intregului ansamblu de relatii comerciale,
independent de obiectul contractului, ramura de activitate, profesiunea partilor sau alte asemenea
criterii. De exemplu, uzantele potrivit carora daca intr-un contract nu s-au stipulat precizari cu
privire la calitatea marfii aceasta calitate va fi cea locala si comerciala potrivit uzantelor de
concurenta loiala.
Uzantele pot fi specifice cand se folosesc in anumite branse in genere care sunt aplicabile pentru
toate marfurile. Cel mai des intilnite au ca obiect conditiile de livrare, platile dintre partenerii
externi, asigurarile de marfuri ce fac obiectul unui contract international.
Uzante normative si uzante conventionale
O distictie importanta cu consecinte juridice deosebite se face intre uzantele de drept (legale sau
normative) si uzantele conventionale sau de fapt.
A.Uzantele normative (uzante de drept legale, denumite uneori si cutume)
Sunt acele uzante care au valoare de norma de drept, deoarece nu-si au izvorul in vointa partilor
ca uzantele conventionale, nu fac parte din domeniul autonomiei de vointa, ci isi trag forta dintr-
o practica sau jurisprudenta bine stabilita, care le acorda o autoritate proprie. La asemenea uzante
se refera legea cand spune de pilda , ca un contract obliga partite nu numai la ceea ce se afla, in
mod expres cuprins in el, ci si la toate consecintele ce deriva din acesta potrivit legii, potrivit
uzantelor si echitatii (art.970 "conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres in ele dar la
toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea, da obligatiei dupa natura sa" o prevedere similara
gasim si in cod civil roman si in art. 1374 codului civil italian.
B.Uzantele conventionale
Uzantele conventionale sunt cele care-si au originea in vointa contractantilor, care au deplina
libertate, in virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii lor, continutul
contr.pe care incheie. Acest gen de uzante se formeaza de regula spontan, la initiativa unui
partener contractual. Ele au ca urmare satisfactia ambilor contractanti, pe care acestia urmeaza a
le utiliza si in raporturile lor viitoare si chiar a le oferi si altor subiecti de drept care convin sa
perfecteze contr. de acelasi fel cu cel intervenit intre aceia are au statornicit uzanta respectiva.
Preluarea solutiei respective si de catre alti parteneri contractuali "cat si respectarea ei de acestia
in derularea raportului juridic, a determinat formarea in timp a unei practici in acest sens". Pe
aceasta cale s-au format, contractele tip, in care au fost incorporate uzantele comerciale existente
in domeniul vizat de respectivele contracte.
Avand un caracter spontan uzantele conventionale prezinta inconvenientul de a fi incerte si
imprecise. Aceste inconveniente pot fi inlaturate pe doua cai:
1.prin certificarea existentei si continutului lor data de camerele de comert, la cererea organului
de jurisdictie sau a partii intersate atunci cand uzantele sunt invocate in fata instantei sau
arbitrajului;
2. prin formularea pe care le-o dau organizatiile profesionale dintr-un anumit domeniu. Astfel, de
exemplu, Camera Internationala de Comert, in domeniul bancar, a uniformizat asa numitele
Usances de credit documentaire (R.egulile si uzantele uniforme la creditele documentare,
Conditiile generale de vanzare si contractele model, elaborate sub auspiciile Comisiei Economice
pentru Europa a ONU, Conditiile generale si contr. tip adoptate de asociatiile comerciale
internati.
Uzantele mai prezinta un caracter colectiv, in sensul ca ele implica o practica de masa, nascuta
din preluarea si repetarea, in alte ocazii, a acelorasi acte sau practici, de catre parti contractante,
de obicei in aceeasi ramura de activitate sau categoric profesionala.
Uzantele comerciale sunt in esenta lor profesionale deaorece atat formularea lor cat si
participarea lor (cu caracter de masa) se realizeaza cu participarea subiectilor de drept implicati
in derularea comertului.
Uzantele sunt incluse, de regula, in continutul contractului, deci forta lor juridica nu o depaseste
pe cea a clauzelor contractuale.
Aceasta situatie este fireasca deoarece inserarea lor in contract se face de catre parti (implicit sau
explicit), cu titlu de clauza contractuala, si nu cu titlu de norma juridica apartinand sistemului de
drept national din tara unde le s-au format.
Si in sfarsit, uzantele conventionale, nu pot indeplini prin ele insele, functia de drept aplicabil
contractului, lucru normal, deoarece apartin domeniului contractului. Rolul lor se reduce la
determinarea, precizarea, si completarea continutului contractului.
Conform punctelor de vedere exprimate in doctrina, cutuma este izvorul cel mai vechi al
dreptului comertului international, deoarece multe materii ale dreptului s-au format pe cale
cutumiara ca de exemplu : dreptul diplomatic, dreptul maritim international.
Ca urmare a cresterii numarului de conventii internationale si a cresterii rolului acestora in
reglementarea raporturilor juridice de comert international, in prezent cutuma a inceput sa piarda
o mare parte din importanta sa ca izvor al dreptului comertului international.
Prin codificare (standardizare) uzantele comerciale internat., dobandesc o mai mare certitudine
pentru domeniile lor de aplicare, constituind adevarate premise ale unui drept material uniform.

Regulile INCOTERMES
Notiuni introductive
In orice contract de vanzare se pune problema stabilirii modalitatilor de livrare, a transferului
riscurilor si a repartizarii intre vanzator si cumparator a cheltuielilor aferente transportului
marfurilor (cheltuieli privind asigurarea marfii, contravaloarea transportului) .Este mai dificil sa
rezolvi aceste chestiuni de fiecare data prin inserarea in contract a clauzelor detaliate cuprinzand
reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a imaginat o metoda de a scurta drumul
pana la incheierea contractului, recurgand la termeni comerciali ce condenseaza intr-o forma cat
mai simplificata posibil, situatiile cele mai uzuale.
Astfel, de exemplu, stipuland simplu intr-un contract ca marfa a fost vanduta FOB Hamburg,
partile au vrut sa spuna ca vanzatorul trebuie sa incarce si sa expedieze marfa pana in portul
Hamburg pe cheltuiala sa, folosind transportul maritim, in timp ce cumparatorului ii incumba
obligatia sa plateasca cheltuielile de navlosire, riscurile netrecand asupra acestuia decat din
momentul imbarcarii.
In cazul unui acord CAP Hamburg partile s-au inteles sa puna in sarcina vanzatorului obligatiile
suplimentare privind organizarea transportului si de asigurare a marfii, fara o modificare in ceea
ce priveste transferul riscurilor.
Termenii acestia comerciali au fost la origine, proprii vanzarilor maritime si intelesul lor era
diferit in functie de loc, de port (maritim sau fluvial), sau de tara. Acest fapt crea dificulati in
ceea ce priveste cunoasterea de catre parti, care nu stiau exact consecintele exacte ale actelor lor,
acestea fiind diferite in fiecare port. De exmplu, o vanzare FOB implica intr-un port obligatia
vanzatorului de a incarca marfa la bordul navei, in timp ce intr-un alt port, se impunea numai sa
aduca marfa la chei, langa nava. Ori aceste diferente erau stanjenitoare si erau surse de
neintelegeri intre parti, fiind extrem de dificil de stabilit care a fost intentia initiala a partilor (Ce
s-a convenit de fapt initial).
Pentru a inlatura aceste inconveniente Camera Internationala de Comert de la Paris , ( incepand
cu anul 1920) a avut initiativa si a intreprins codificarea termenilor comerciali cei mai uzuali.
Prima codificare a avut loc in anul 1936, a fost revizuita in anul 1953, completata in 1967,
1976,1980 si 1990. Varianta cea mai recenta dateaza din 1999 fiind publicata in anul 2000
(Incoterms 2000, Publication CCI no 560). Aceasta din urma editie aduce doar mici modificari a
Regulilor Incoterms 1990, considerata cea mai completa.
INCOTERMS, adica International Rules for the Interpretation of Trade Terms ceea ce inseamna
reguli Internationale pentru interpretarea uzantelor de comert, contin un preambul in care se arata
ca prevederile acestor reguli nu se impun vointei partilor ( nu au deci caracter obligatoriu),
partenerii avand libertatea sa insereze in cuprinsul contractului alte dispozitii speciale. Cele doua
parti se pot referi la Incoterms ca baza a contractului lor dar pot prevedea anumite modificari sau
adaugiri in functie de natura marfurilor care fac obiectul contractului. Aplicarea Incoterms fiind
facultativa este dependenta de vointa partilor; adoptarea de catre ele a conditiilor de livrare
reglementate prin aceste uzante nu comporta alte formalitati precizari decat simpla inscriere in
contractul de vanzare internationala a clauzei alese, urmata de indicarea denumirii prescurtate a
regulii (de ex. F.O.B. Incoterms 1990).
In cazul in care contractantii doresc sa inlocuiasca anumite prevederi din clauza aleasa, ori sa
completeze prevederile acestei clauze, vor adauga in continuare formularile convenite.
Incoterms 1953 cuprind 11 tipuri fundamentale de livrare:
1 .Ex works franco fabrica;
2.F.O.R - F.O.T.(free on rail, free on track) - franco vagon sau franco camion (punct de plecare
convenit);
3.F.A.S.(free alongside ship) - franco de-a lungul vasului (port de imbarcare convenit);
4F.O.B.(free on board) - franco la bord (bord de incarcare convenit);
5.C and F (cost and freight) cost si navlu (port de destinatie convenit);
6.C.I.F. (cost, insurance, freight) cost, asigurare, navlu (port de destinatie convenit);
7. Freight or Carriage Paid to....Navlu sau porto platit la...(punct de destinatie convenit) conditie
care se realizeaza numai pentru transporturi terestre pe trafic intern si international precum si pe
caile fluviale navigabile;
8.Ex ship...- pe nava la....(port de destinatie convenit);
9 .Ex quay... -pe chei... (port convenit, vamuit);
10. Delivered at frontier... -livrat la frontiera.... (locul convenit);
11 .Delivered...- livrat... .(loc de destinatie convenit in tara de import).
Adoptarea conditiei de livrare intr-un contract de vanzare internationala presupune luarea in
considerare de catre parti a mai multor elemente precum: natura marfii, mijlocul de transport,
distanta, calea de transport (aeriana, maritima, terestra).
Publicat de Dr. Ciprian Paun la 21:59 0 comentarii
Etichete: 2008, Materiale seminarii

Despre definirea dreptului comertului international

Caracterele raportului juridic de drept al comertului international
Caracterul comercial si Caracterul international
Caracterul comercial
Raporturile comerciale sunt cele izvorate din acte si fapte de comert. Codul comercial roman
foloseste notiunea de "fapte de comert" (art.3-5) in sens larg deoarece cuprinde atat actele
juridice cat si faptele stricto-sensu.
In definirea comercialitatii sunt cunoscute urmatoarele conceptii:
• Conceptia subiectiva care are la baza calitatea de comerciant a pers. participante la raportul jd.;
(de exemplu dr. german include toate operatiunile efectuate de comerc. in exercitiul profesiei
sale).
Ceea ce prevaleaza este numai calit.de comerciant a pers., pentru considerarea actelor subiective
de comert.De aceea,intentia sau scopul urmarit prin inche. actelor nu prezinta elevanta.
Conform acestei concepti, calitatea de comerciant a pers. determina o prezumtie legala de
comercialitate.
• Conceptia obiectiva, care se bazeaza pe natura operatiunilor indeplinite sau obiectul
reglemetarii. Se includ aici operatiunile privind circulatia capitalului (cumpararea si vinzarea
comerciala, operatiunile bancare, operatiunile la bursa, opearatiunile de constituire a unei
societati comerciale, operatiunile cambiale) si activitatea de productie a intrepriderilor
(operatiunile efectuate de intrepriderile de furnituri, de asigurare, constructii si manufactura,
editura, spectacole publice, intreprinderile de transport si expeditii, tipografie si librarie etc)
Actele obiective de comert nu sunt definite, gasim doar o enumerare a lor. Astfel Codul
comercial roman (care are la baza criteriul obiectiv), in art.3 pct. 1-20 enumera actele si faptele
juridice pe care legea le considera ca "fapte de comert". Dat fiind criteriul in temeiul caruia s-au
stabilit, acestea sunt denumite fapte de comert obiective. Doctrina romaneasca antebelica precum
si cea postbelica au opinat in sensul ca enumerarea din art.3 cod com. are caracter exemplificativ.
Acelasi criteriu il regasim si in actele normative ce au functional anterior anului 1990 ( legea de
comert exterior -legea nr. 1/1971 care in art.3 al.l stabileste care acte sau fapte sunt considerate
operatiuni comerciale internationale. Prevederi similare s-au gasit si in legea contractelor
economice nr.71/1969, in art.61.
• o conceptie mixta care combina cele doua criterii subiectiv si obiectiv
Caracterul international
Caracterul international al raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comertului
international este dat de existenta elementului de extraneitate.
Nu toate raporturile care contin un element strain fac obiectul dreptului acum in studiu. Raportul
comercial trebuie sa cuprinda elemente de extraneitate de natura a-1 face susceptibil de incidenta
mai multor sisteme de drept.
Identificarea acestor criterii, elemente poate fi facuta fie printr-o conventie internationala fie prin
legislatia interna a statului al carui sistem constituie lex causae.
Metodele folosite nu sunt identice cu cele din dreptul international privat. In dreptul roman, atat
in conventiile internationale la care Romania este parte cat si in legislatia interna, sint
reglementate doua criterii de definire a caracterului international al raporturilor juridice care fac
obiectul dreptului comertului international si anume :
- un criteriu de natura subiectiva, ca partile persoane fizice sau juridice, sa aibe domiciliul,
respectiv sediul in state diferite si
- un criteriu de natura obiectiva si anume ca marfa, lucrarea sau serviciul sau orice alt bun care
face obiectul raportului juridic sa se afle in circuit (tranzit) international, adica, in executarea
acelui raport juridic sa treaca cel putin o frontiera.
Reglementarile internationale in care este consacrat criteriul subiectiv sunt:
1. Conv. europeana de arbitraj comercial international, de la Geneva din 1961, care se refera la
pers.fz. sau jd. avand " resedinta lor obisnuita sau respectiv sediul in Statele Contractante
diferite" ;
2. Conventia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii
intre state, care se refera la persoane care poseda "nationalitatea" altui stat (art.25 par.2 lit.a);
3. Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vinzare internationala de marfuri de la
Viena din 1980, care precizeaza ca " se aplica contractelor de vinzare de marfuri intre parti care
isi au sediul in state diferite", iar "nationalitatea partilor" este luata in considerare pentru
aplicarea conventiei (art.l). Daca o parte nu are sediu, resedinta sa obisnuita ii tine locul (art. 10
lit.b);
4. Conventia asupra prescriptiei in materie de vinzare internationala de marfuri de la New York
din 1974, conform caruia "un contract de vanzare de bunuri mobile corporate este considerat ca
avand un caracter international daca, in momentul incheierii contractului, vanzatorul si
cumparatorul isi au sediul in state diferite ; daca o parte nu are sediu, se va avea in vedere
resedinta sa obisnuita". Nationalitatea partilor nu este luata in considerare (art.2)
5. Acordul european ce instituie asocierea dintre Romania pe de o parte si Comunitatea
Europeana si statele membre ale acesteia, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie
1993. Acesta prevede in art.49 drept criteriu de definire a unei "companii" ca fiind "comunitara"
sau "romana", locul unde se afla "sediul inregistrat" alternativ cu cel unde se gaseste
"administratia centrala" si cu "locul" principal de afaceri.
In conventiile internationale din domeniul transporturilor intalnim cel de al doilea criteriu
-obiectiv- (caracterul international).
Aceste conventii prevad in general, ca este international acel transport in care punctul de plecare
si cel de sosire al marfurilor se afla pe teritoriile a doua state diferite.
Asemnea dispozitii gasim in Conventia de la Varsovia de unificare a unor reguli relative la
transportul aerian international (art.l); Conventia privind traficul feroviar international de marfuri
S.M.G.S. (art.l para.l); Conventia din 1956 referitoare la contractul de transport international pe
sosele C.M.R. (art. 1,pet. 1) ; Regulile uniforme din 1980 privind contractul de transport
international feroviar al marfurilor -
 DREPT COMERCIAL - ACTIVITATEA DE COMERT INTERNATIONAL

3. PARTICIPANºI LA ACTIVITATEA DE COMERº INTERNAºIONAL

Participantii de natioalitate romana

Subiectele de nationalitate romana ale raporturilor juridice din comertul international sunt,
comerciantii persoane fizice sI societatile comerciale. La aceste 2 categorii de comercianti se mai
adauga sI altele: regiile autonome, organizatiile cooperatiste, asociatiile in participatie, etc.

3.1 COMERCIANTUL - PERSOANÅ FIZICÅ

Dobandesc calitatea de comercianti persoanele care fac acte sI fapte de comert, avand comertul
ca o profesiune obisnuita. Actele sI faptele de comert obiective, daca sunt facute de o persoana
fizica ca profesiune obisnuita, confera acelei persoane calitatea de comerciant. Capacitatea
persoanelor fzice romane de a efectua operatiuni de comertinternational, ca activitate comerciala
independenta este recunoscuta de Decretul-lege nr.54/1990 privind organizarea sI desfasurarea
unor activitati economice pe baza liberei initiative. Dobandirea calitatii de comerciant pentru
efectuarea de operatiuni de comert international de catre o persoana fizica este legata de
exercitarea de catre aceasta de cate sI fapte de comert cu titlul de profesiune obisnuita.
Persoanele fizice care executa in mod obisnuitacte de comert international trebuie sa ceara
inmatricularea in registrul comertului iar pe durata desfasurarii activitatii sI la incetarea acesteia
sa inscrie mentiunile actelor sI faptelor prevazute de lege. Persoanele fizice straine care vor
faceacte de comert pe teritoriul Romaniei, sunt supuse legilor nationale. ¥N ceea ce priveste
calitatea de comerciant in Romania a unei persoane straine, aceasta tine de conditia juridica a
strainului, supusa legii romane. Organizarea activitatilor prevazute de acest act normativ,
inclusiv cele prestate de persoanele fizice in mod independent se poate face numai de cetatenii
care au domiciliul inRomania.

3.2 SOCIETźI COMERCIALE

3.2.1 Generalitati

Sunt societati cu participare straina in Romania, societatile comerciale, filialele sI sucursalele

constituite pe teritoriul tarii, cu capital integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau
juridice romane, indiferent daca acestea s-au constituit de la inceput ca atare sau elementul strain
a intervenit ulterior prin dobandirea de plati sociale sau actiuni la societatile deja existente.
Regulile privind regimul juridic al SC cu participare strainasunt plasate in sfera de reglementare
al contractului de societate sau statutului intrand astfel in domeniul libertatii contractuale. Atunci
cand actele normative privind societatile comerciale nusunt indestulatoare se vor aplica
prevederile Codului comercial sI ale Codului Civil. Societatile cu participare strainase pot
constitui inRomania in toate domeniile economice prevazute de art.4 din Legea nr.35/1991. ¥n
situatia in care o societate straina constituie o societate comerciala pe teritoriul tarii noastre cu
capital integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau juridice romane, societatea nou
infiintata este persoana juridica romana, ea putand efectua acte de comert international permise
de legea romana, chiar daca aceste acte ar fi interzise de legea nationala a statului pe teritoriul
caruia societatea straina isi are sediul social.

3.2.2. Constituirea sI functionarea SC

Constituirea SC cu participare straina in Romania precum sI a filialelor sI sucursalelor, cu capital

integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau juridice romane, este supusa dispozitiilor
generale, aplicabile pentru toate societatile de nationalitate romana prevazute in Legea
nr.31/1991. Constituirea societatilor cu participare straina pargurge mai multe etape in functie de
categoria de sociatate la care se refera, cumsunt : de persoane, de capitaluri, sI cu raspundere
limitata. Societatile cu participare straina se constituie pe baza de contract sI statut, in functie de
situatie sI trebuie sa contina anumite elemente pentru ipoteza internationalitatii sI anume:
cetatenia sI domiciliul, pentru persoanele fizice; sediul sI nationalitatea, pentru persoanele
juridice straine; denumirea obiectului de activitatein care sa se mentioneze operatiuni de comert
international; particularitatile privind subscritia sI varsarea capitalului social; organizarea si
functionarea societatii tinand seama de aspectele specifice; localitatile din strainatate unde se vor
constitui sucursale sau filiale. Persoana fizica straina trebuie sa prezinte cazierul juridic, precum
sI dinRomania daca au mai locuit mai mult de 60 de zile in tara noastra. Persoana juridica trebuie
sa depuna dovada inregistrarii in registrul comertului din zona de sediu sI o atastare privind
bonitatea comerciala a persoanei juridice respective, eliberata de banca unde isi are deschis
contul. Agentia Romana de Dezvoltare este obligata sa raspunda in termen de 30 zile de la data
inregistrarii cererii, raspuns care se mentioneaza chiar pe cererea tip de examinare. Etapele
privind publicarea constituirii societatii in Monitorul Oficial al Romaniei, inscrierea societatii in
registrul comertului sI la Administratia financiara, nu reprezinta aspectesemnificative in cazul
constituirii societatilor cu participare straina, cu precizarea ca la registrul comertului sI
Administratia financiara trebuie prezentata dovada confirmarii investitiei la Agentia Romana de
Dezvoltare, iar taxele de inmatricularesunt mai mari cu 50%decat cele platite de societatile cu
capital integral romanesc. ¥N situatia in care are loc majorarea capitalului unei societati
romanesti deja existente, prin aportul unui investitor strain, operatiunea juridica ia forma unei
subscriptii de actiuni ori parti sociale fara cesiune.

¥N ceea ce priveste contractul de cesiune, acesta prezinta unele particularitati in functie de

calitatea cedentului sI cesionarului:

- daca cesiunea are loc de la o persoana romana la una straina, operatiune a se poate efectua in 2
variante:

- cedentul roman retrage din contul bancar in lei al societatii suma reprezentand pretul cesiunii,
iar cesionarul strain depune in contul valutar al societatii suma in valuta echivalenta pretului
cesiunii, la cursul zilei, pe numele si la dispozitia acesteia;

- daca cesiunea are loc de la un cedent strain catre un cesionar roman sau intre straini, nu este
nevoie de prezentarea dovezii bancare de varsamant in valuta sau de provenienta a banilor, intru-
cat vanzarea-cumpararea de parti sociale sau actiuni se realizeaza intre parti fara a se afecta
capitalul societatii din banca. SC cu participare straina cu sediul inRomania sunt persoane
juridice romane.
Ele nu constituie o categorie aparte de persoane juridice romane. Trasatura esentiala a acestor
societati o constituie existenta elementului de extraneitate din care rezulta celelalte aspecte
specifice in legatura cu regimul lor juridic. Societatile cu participare strainasunt persoane juridice
romane si sunt supuse prevederilor legii romane ca lex societatis. Problema specifica care se
ridica in cazul societatilor comerciale cu participare straina este aceea a monedeiin care poate fi
subscris capitalul lor. La o societate cu participare straina asociatii sunt liberi sa subscrie
capitalul social fie total in lei sau in valuta fie in lei. Conform Legii contabilitatii nr.82/1991,
“Contabilitatea opreratiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala cat sI in
valuta.” Felul monedeiin care se face subscriptia produce efecte asupra varsamantului sI al
suportarii riscurilor valutare. ¥N asocierea cu persoanele fizice sau juridiceromane procentul de
participare al asociatului strain este lasat exclusiv la aprecierea partilor. Aportul partenerului
strain la constituirea unei SC poate fi: aport in numerar, aport in bunuri, aport in drepturi sI
aporturi in alte drepturi si avantaje. Societatile romanesti constituite cu participare straina pot
dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor din tara in conditiile art.30 din Legea nr.
35/1991, cu indeplinirea cumulativa a 2 conditii: aceste societati sa fie constituite in asociere
cucapital national; dreptul de proprietate asupra terenului sa constituie aportul la capitalul social
al asociatului roman. Articolul 27 din Legea nr. 35/1991 prevede ca operatiunile SC cu
participare straina se efectueaza pa baza de contracte comerciale, la preturile convenite de parti
in lei sau in valuta. Prin persoane juridice “rezidente” din punct de vedere valutar se intelege
printre altele sI “societatile comerciale autorizate sa desfasoare activitati inRomania”, iar
persoanele juridice “nerezidente” sunt cele care “nu sunt inregistrate si autorizate sa desfasoare
activitati in Romania” . Operatiunile valutate pe teritoriul Romaniei intre rezidenti si nerezidenti,
pot fi efectuate si in numerar, in cazurile in care , aceste operatiuni nu se pot realiza prin conturi
bancare activitati desfasurate in zonele cu regim vamal special, in porturi, aeroporturi, puncte de
trecere al frontierei de stat, vanzari de marfuri la bordul navelor, in trenuri internationale.
Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei privind operatiunile valutaer din 1994 privind
normele imperative precizeaza ca operatiunile valutare se pot efectua intre rezidenti si
nerezidenti numai prin conturi bancare deschise inRomania la societati bancare autorizate de
BNR sa efectueze asemenea operatii. Cat priveste personalul societatii comerciale romane acesta
poate fi roman sau strain. Personalul strain poate fi angajat numai in posturi de conducere sI de
specialitate. Strainii pot sa desfasoare activitati lucrative la SC din tara daca au obtinut licenta de
munca de la Ministerul Muncii sI Protectiei Sociale. Salariile personalului roman angajat la
societatile romanesti cu participare straina se stabilesc prin conventia partilor. Salariile nu pot fi
mai mici dacat salariul de baza minim brut pe tara. Cu privire la problema daca salariile
personalului roman la SC pot fi in valuta, Legea salarizarii nr.14/1991 nu prevede nimic in
aceasta privinta.  

3.2.3 ¥nfiintarea filialelor sI sucursalelor SC

Filiala reprezinta o SC cu personalitate juridica proprie distincta de societatea mama, care se afla
insa sub controlul societatii mama, in sensul ca acesta detine majoritatea capitalului social al
filialei sau exercita asupra ei controlul. Filiala are unele trasaturi specifice sI anume: filiala are
peronalitate juridica fapt ce o impune ca o SC distincta de societatea mama. ¥N Romania filialele
se constituie in conditiile Legii nr. 31/1990. ¥N situatia cand filiala se constituie cu 100%
capitalul societatea mama, acesta ia forma unei SC cu raspundere limitata cu limitata cu asociat
unic. ¥Nregistrarea filialelor sI sucursalelor comerciantilor care au sediul principal al comertului
lor in strainatate, art.24 din Legea nr. 26/1990 prevede ca formalitatilor de inmatriculare sI
publicare se vor face la oficiul comertului de la sediul din tara al filialei. De mentionat ca Legea
nr. 33/1992 privind activitatea bancara contine dispozitii speciale privind constituirea sI
functionarea filialelor bancilor straine in Romania. Filialele societatilor straine sunt subiecte de
drept roman spre deosebire de sucursale care sunt subiecte de drept strain, iar functionarea lor
urmeaza aceleasi reguli prevazute pentru societatile romanesti. Cat priveste regimul juridic al
dreptului de proprietate asupra terenurilor sI a altor imobile din tara, al filialelor societatilor
straine este identic cu cel al celorlalte societati romanesti constituite cu participare straina.

Sucursala este o unitate secundara a societatii mama care nu are personalitate juridica si se
constituie cu capital 100% al acesteia, dar are totusi o anumita autonomie juridica sI economica
fata de societatea mama. Sucursala nu are personalitate juridica proprie sI nici nu poate fi subiect
de drept distinct de societatea mama. O alta trasatura caracteristica a sucursalei consta in faptul
ca ea este dependenta dpdv juridic sI economic de societatea mama. ¥N raporturile cu tertii
sucursala actioneaza pe seama societatii mama, in cadrul relatiei de mandat sau comision.
Sucursala are o oarecare autonomie juridica sI economica fata de societatea mama. Pe plan
juridic, ea poate fi actionata direct in justitie pentru operatiunile efectuate in tara de resedinta.
Sucursala poate fi supusa unei proceduri separate de dizolvare sI lichidatre cu privire la bunurile
aflate in tara de resedinta, fara sa fie influentata situatia juridica a societatii mama. Articolul 238
din Codul comercial nu cere ca documentele de constituire ale sucursalei din tara a societatii
straine sa fie intocmite conform legii romane. Astfel, daca o societate pe actiuni straina este
valabil constituita in tara de sediu numai cu trei asociati, ea poate deschide o sucursala in
Romania desi legea romana prevede cinci asociati. Cererea de autorizare trebuie sa fie insotita de
actele constitutive ale societatatii din acre sa rezulte existenta ei legala in tara unde s-a infiintat sI
o declaratie din partea societatii prin care consimte sa se supuna legilor romane. Capacitatea de
folosinta a sucursalei este guvernata de legea nationala a societatii mama, ea fiind o emanatie a
personalitatii juridice a acesteia. Sucursala SC straine care isi desfasoara activitatea in Romania
este supusa legilor romane privind conditia juridica a strainului, persoana juridica. Deschiderea
de catre o societatea straina a unei sucursale in Romania confera acesteia dreptul de a face acte
juridice cu caracter permanent.

3.2.4. Dizolvarea sI lichidarea SC

Investitorii straini au dreptul sa transfere in strainatate sumele rezultate din lichidarea investitiilor
in conditiilor regimului valutar in Romania. Lichidarea sau restrangerea activitatii desfasurate in
jonele libere, persoanele fizice sau juridice straine pot transfera in strainatate capitalul sI profitul
dupa achitarea tuturor obligatiilor. Litigiile societatii romanesti constituite cu participare straina
pot fi implicate in urmatoarele litigii: litigii in cadrul societatii, intre asociatii romani sI straini
sau numai straini, privind calitatea lor de participanti la societate, litigi in afara societatii, dintre
societate si alte persoane fizice sau juridice romane sau straine. ¥N cazul in care partile nu au
convenit printr-o conventie speciala componenta de solutionare a litigiilor apartine instantelor
judecatoresti.

3.2.5. Alte categorii de societati comerciale

SC create prin reorganizarea unitatilor economice de stat, au dreptul sa efectueze in mod direct
operatiuni de comert exterior. Ele pot sa incheie contracte de vanzare-cumparare, executare de
lucrari sau prestari de servicii, cu intreprinzatorii strainisi cu plata de catre acestia in lei, daca
sumele in moneda romaneasca detinute de ei sunt rezultate din exploatarea unor investitii
efectuate in Romania. Filialele bancilor straine sunt supuse dispozitiilor prevazute de Normele
Bancii Nationale a Romaniei privind amortizarea societatilor bancare. Potrivit normelor
respective societatilor bancare romanesti sI implicit filialelor bancilor straine pentru a putea
functiona pe teritoriu tarii, trebuie sa realizeze urmatoarele: obtinerea autorizarii de constituire,
eliberata de BNR; indeplinirea formalitatilor de constituire a societatii bancare; obtinerea
autorizatiei de functionare. Filialele unei banci straine vor putea functiona numai incepand cu
data eliberarii autorizatiei de functionare de catre BNR. Societatiel cu participare straina se
constituie sI in domeniul asigurarilor. Conform prevederilor art.11 din Legea 15/1990 “in
limitele celor stabilite de BNR pentru necesitati urgente, RA poate efectua incasari sI plati in lei
si in valuta, prin casierie proprie”. RA prevad in obiectul lor de activitate efectuarea de
operatiuni de import export sI de cooperare economica internationala. Cooperativele de consum
sI de credit pot organiza activitati cu privire la exportul si importul, cooperarii sI schimburilor de
marfuri cu organizatii cooperatiste, intreprinderi sau firme de peste hotare, organizarea de
societati mixte cu organizatii cooperatiste sau firme din alte tari.

Participantii de nationalitate straina.

3.3. COMERCIANTUL-PERSOANÅ FIZICA

Pentru ca o persoana fizica sa indeplineasca calitatea de comerciant ea trebuie sa indeplineasca

mai multe conditii, printre care: natura actelor pe care acea persoana la efectueaza. Statutul
juridic al comerciantului este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor acestuia. O prima
obligatie a comerciantului consta in inscrierea in registrul de comert. Cu toate ca obligatia de
inscriere este comuna in sistemele de drept respective, efectele sunt diferite sI anume: in dreptul
francez are consecinte pe plan probator creand o prezumtie de comercialitate, pe cand in cel
german efectul este constitutiv, ceea ce echivaleaza pe plan probator cu o prezumtia absoluta de
comercialitate, ca daca o firma s-a inscris in registrul de comert este imposibil de a proba ca
activitatea firmei nu este comerciala. ¥N Anglia inscrierea in registrul de comert este ceruta
pentru societatile de capitaluri sI se concretizeaza prin eliberarea certificatului de inmatriculare.
¥Nscrierea in registrele de comert constituie sI o masura de publicitate fata de terti. Registrul de
comert este un document public, organizat la nivel local si national.

3.4 SOCIETźILE COMERCIALE

SC in dreptul francez, cu exceptia celor in participatie, sunt reglementate de Legea nr.66-537 din
24 iulie 1966 privind SC. ¥N dreptul german, pentru societatile in nume colectiv, in comandita
simpla sI in participatie sunt aplicabile dispozitiile din Codul comercial, pentru cele pe actiuni
Legea privind societatile pe actiuni din septembrie 1965. Caracterul comercial al unei societati
este determinat de forma sa societara sI de obiectivul de activitate care consta in acte de comert.
Cat priveste contractul de societate, elementele de validitate sunt comune ca ale oricarui contract.
¥N legatura cu latura institutionala, in dreptul francez au personalitate juridica toate tipurile de
SC cu exceptia celor in participatie; in cel german au personalitate juridica societatile pe actiuni
si cu raspundere limitata, in dreptul englez, au personalitate juridica societatile supuse
inregistrarii cum ar fi societatile de capitaluri si cele cu raspundere limitata. Contractul sI statutul
ca documente constitutive ale societatii cuprind unele elemente oblicatorii ca: forma societatii,
durata, denumirea, sediul social, obiectul de activitate sI suma capitalului. ¥N ceea ce priveste
tipurile de SC in dreptul german si francez sunt reglementate societatile: in nume colectiv, in
comandita simpla, in participatie, pe actiuni, si cu raspundere limitata. ¥N dreptul englez: in
nume colectiv, in comandita simpla sI in participatie, de capitaluri.

Societatea in nume colectiv

¥n aceasta societate asociatii raspund solidar si nelimitat. Ei pot fi urmariti de creditorii societatii
sI asupra patrimoniului lor propriu in cazul cand acestia nu si-au acoperit creanta din activul
social al societatii. Acest tip de societate are un numar redus de asociati iar capitalul lor este mic.
Denumirea societatii este compusa din numele tuturor asociatilor sau numai a unuia la care se
adauga “societate in nume colectiv”. Aportul la capitalul fix nu poate fi reprezentat prin titluri
negociabile sI nu poate fi transmis decat cu consimtamantul tututror asociatilor.

Societatea in comandita simpla

In cadrul acestei societati sunt 2 categorii de asociati: comanditatii care raspund solitar sI
nelimitat pentru datoriile societatii, comanditarii care raspund pana la concurenta aportului lor
pentru datoriile sotietatii. Firma este compusa din numele comanditatilor. Comanditarii nu pot
contribui cu aport in industrie. Ei nu pot fi administratori.

Asociatia in participatie

Acest tip de societate nu exista decat in raporturile dintre asociati. Are la baza contractul de
societate. Ea este un caracter ascuns intrucat existenta ei nu este adusa la cunostinta tertilor.
Societatea este lipsita de personalitate juridica. Bunurile aduse de asociati nu formeaza un capital
social iar drepturile asociatilor nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Societatea nu este
supusa inmatricularii in registrul de comert sau altor formalitati de publicitate. Administratorul
este numit dintre asociati sI raspunde nelimitat, contractand cu terti in nume propriu. 

Societatea anonima pe actiuni

Societatea este constituita din actionari care au calitatea de comercianti iar capitalul este impartit
in parti egale, denumite actiuni. Asociatii raspund in limita actiunilor pe care le detin. Caracterul
anonim al societatii este dat de caracterul actiunilor care trec cu usurinta de la un detinator la
altul. Societatea se constituie cu o limita minima de asociati sI capital. Cu privire la capital,
dreptul francez sI cel german prevad un minim de capital social. ¥N dreptul francez acest capital
este mai mare daca societatea s4e constituie prin subscriptie publica iar daca el scade sub minim,
societatea trebuie sa-l refaca sau sa se transforme in alt tip de societate. ¥N dreptul englez pentru
societatile pe actiuni constituite prin subscriptie publica se prevede un capital minim autorizat.
Legea franceza prevede 2 moduri de constituire a societatilor pe actiuni: cu subscriptie publica sI
fara subscriptie publica. Legea germana permite numai constituirea fara subscriptie publica. ¥N
dreptul englez societatile pe actiuni cu raspundere limitata pot fi de 2 feluri: public limited
companies. Legea franceza prevede 2 sisteme de organizare a acestor societati: cel clesic francez
sI cel german. In sistemul francez consiliul de administratie este numit de adunarea generala. Cu
privire la sistemul german societatea este administrata de un directorat, ai carui membri sunt
numiti de consiliul de supraveghere. ¥N ceea ce priveste dreptul englez, organul de conducere al
societatii, este adunarea generala a actionarilor, care transfera o parte din atributiile reale unui
consiliu de administratie. Adunarile generale sunt de 2 feluri: ordinare sI extraordinare. ¥N
documentele privind constituirea societatii trebuie prevazut obiectul sau de activitate care
stabileste limitele capacitatii de folosinta. Activitatea societatii este controlata de unul sau mai
multi cenzori sau de catre o societate specializata. Cenzorii sunt numiti si revocati de adunarea
generala ordinara. Cenzorii controleaza bilantul contabil, contul de profit si pierderi, precum sI
alte documente contabile. ¥N legatura cu nulitatea societatii, sistemele de drept francez si
german reglementeaza restrictiv regimul nulitatii SC, fie prin reducerea cauzelor de nulitate fata
de cele din dreptul comun, fie prin limitatarea efectelor sale sau prevad o serie de posibilitati de
repararea viciulului nulitatii.

Societatea in comanda pe actiuni

¥n dreptul anglo-saxon nu existaacest tip de societate. Capitalul societatii este impartit in actiuni,
iar asociatii se impart in 2 categorii: comanditatii care au calitatea de comercianti sI raspund
nelimitat si solitar pentru datoriile societatii sI comanditarii care au calitatea de actionari sI
raspund limitat pana la concurenta actiunilor lor. ¥N legatura cu controlul gestiunii societatii atat
in dreptul francez cat sI in dreptul german acesta etse exercitat de catre consiliul de
supraveghere.

Societatea cu raspundere limitata

Societatile cu raspundere limitata sunt mai bine adaptate pentru intreprinderile mici sI dispun de
capitalurile mijlocii. ¥N dreptl francez sI englez numarul maxim de asociati in cadrul unei
societati cu raspundere limitata este de 50, fapt ce o apropie de societatea de persoane. Capitalul
social este impartit in parti sociale ale caror valoare nominala minima este fixata de lege. ¥N
dreptul german spre deosebire de cel francez partile sociale pot fi inegale. Partile sociale sunt
inscrise in certificate care nu au caracter de titluri de credit iar aceste societati nu emit actiuni sau
obligatiuni. Adunarea generala ea principalele decizii. Fiecare asociat dispune de un numar de
voturi egal cu al partilor sociale pe care le detine. Asociatii pot numii unul sau mai multi cenzori.
Dispozitiile cu privire la profit, fondul de rezerva sI lichidare sunt asemanatoare celor aplicabile
societatilor pe actiuni. Societatile comerciale pot constitui sucursale sI filiale in tara de se diu dar
sI in strainatate. ¥N ceea ce priveste filialele acestea sunt societati comerciasle care beneficiaza
de autonomie juridica totala fata de societatea mama avand personalitate juridica.

3.5 FALIMENTUL

Legislatia franceza a folosit ca model pentru noul act normativ romanesc in materie sI anume
Legea privind procedura reorganizarii sI lichidarii judiciare. Lichidarea judiciara constituie o
procedura juridica speciala, avand caracter colectiv, general, concursual, sI egalitar, al carei
obiectiv este executarea asupra bunurilor debitorului aflat in stare de insolventa comerciala, in
scopul satisfacerii creditorilor. Pentru ca o persoana sa fie in stare de lichiadre judiciara, trebuie
intrunite cumulativ cel putin 2 conditii: debitorul trebuie sa aiba calitatea de comerciant,
persoana fizica sau societate, procedura fiind comerciala; debitorul sa se afle in stare de incetare
a platilor, insolventa comerciala. Pentru a acorda debitorului cat mai multe sanse de a-si continua
activitatea comerciala, legea franceza din 1985 confera lichidarii judiciare un caracter subsidiar,
ea putand fi pronuntata de instanta numai daca dupa o perioada de observatie, redresarea
judiciara nu este posibila. Redresarea judiciara poate fi pornita la cererea debitorului insusi, a
unuia sau mai multor creditori, a a procurorului sau de instanta din oficiu. Debitorii- persoane
fizice sau juridice, prin organele lor de conducere executiva sunt obligati ca in cazul cand se afla
in stare de insolventa, sa solicite deschiderea procedurii intr-un termen legal de la data incetarii
platilor. Competenta de judecare a cererii apartine tribunalului de comert, daca debitorul este
comerciant. Hotararea de redresare judiciara produce importante consecinte cu privire la
patrimoniul debitoriului si anume: deschide o perioada de observatie, in scopul intocmirii unui
bilant economic si social al intreprinderii pentru redresare sau lichidare judiciara. Prin hotarare
instanta stabileste data incetarii in fapt a platilor. Instanta desemneaza organele care
administreaza procedura de observatie. Tribunalul imputerniceste pe administratori sa
supravegheze operatiunile de gestiune sau sa asiste pe debitor pentru toate sau o parte din actele
privind gestiunea. Dupa data publicarii hotararii de redresare toti creditorii cu creante anterioare
hotararii sunt obligati sa le declare catre reprezentantul creditorilor. Pe baza bilantului economic
sI social sI al propunerii administratorilor, inainte de exprarea perioadei de observatie instanta
decide asupra planului de redresare sau pronunta lichidarea. ¥N situatia in care lichidarea nu este
posibiladebitorul nu si-a executat angajamentele financiare stabilite prin plan, instanta pronunta
lichidarea. Efectele patrimoniale produse de hotararea de lichidare sunt:

1. Tribunalul numeste un lichidator care conform legii franceze este o persoana specializata. El
este insarcinat cu administrarea operatiunilor de lichidare sI cu incheierea verificarii creantelor sI
continuarea actiunilor introduse, inainte de hotarare, de administrator, ale carui atributii
inceteaza.

2. Hotararea atrage de la data pronuntarii decaderea debitorului din dreptul de administrare sI de

dispozitie asupra bunurilor sale, inclusiv a celor pe care le dobandeste cu orice titlu in timpul
procedurii de lichidare.

3. Cat priveste datoriile debitorului afectate de termen ele devin exigibile, pentru a se putea
asigura satisfacerea creantelor tuturor creditorilor.

4. Dreptul creditorilor de a urmarii in mod individual, pe debitor este suspendat sau interzis.

5. ¥N cazul in care debitor este o SC prin efectul hotararii de lichidare acesta se dizolva.
Lichidarea implica 2 operatiuni principale: realizarea activului sI palta pasivului. Procedura de
lichidare a societatii comerciale sau a comerciantului persoana fizica se inchide, prin hotararea
instantei judecatoresti, atunci cand numai exista pasiv exigibil sau cand activul este insuficient
pentru acoperirea integrala a crantelor.
3.6 CONSTITUIREA DE SC IN STRÅINÅTATE ªI DE REPREZENTANºE STRÅINE ¥N
ROMÂNIA

¥n cazul in care se constituie o societate sau o filiala a unei SC romane acestea sunt supuse legii
straine care constituie legea lor nationala, lex societatis, avand personalitate juridica straina.
Legea lor nationala este cea a statului pe teritoriul caruia isi au sediul dar poate fi sI cea a locului
de constituire. Daca se constituie o sucursala romaneasca in strainatate ea este in principiu
supusa legii romane ca lege nationala. Dreptul international privat roman prevede ca statul
organic al sucursalei infiintate de catre o persoana juridica intr-o alta tara este supus legii
nationale a persoanei juridice respective . Legea nationala reglementeaza modul de constituire,
organizare, functionare, dizolvare, ca sI capacitatea de folosinta si de executie a societatii
respective. Participarea cu capital romanesc in strainatate in cadrul unor forme institutionalizate
este prevazuta si in unele acorduri bi sI multilaterale incheiate de Romania privind promovarea si
garantarea reciproca a investitiilor de capital, de evitare a dublei impuneri. Pentru constituirea de
filiale sI sucursale in strainatate SC romaneasca trebuie sa publice in tara hotararea adunarii
generale, in Monitorul Oficial sI inscrierea in registrul comertului sI la Administratia financiara
de la sediul societatii mama. Sucursalele sI filialele firmelor romanesti care sunt inregistrate in
strainatate ca persoane juridice sunt considerate “nerezindenti dpdv valutar” sI pot deschide
conturi in valuta sI in lei la societatile bancare autorizate sa functioneze in Romania.
Reprezentanta unei firme straine constituite in Romania reprezinta o prelungire a personalitatii
juridice a societatii mama din strainatate care efectueaza acte si fapte juridice pe seama acesteia
actionand in calitate de mandatar al societatii mama. Principalele trasaturi ale reprezentantelor
ciomerciale straine in dreptul roman:

-reprezentantele firmelor comerciale nu au personalitate juridica nu au calitate de subiect de

drept iar dpdv al dreptului international privat sunt supuse legi nationale a societatii mama;

- reprezentantele efectueaza acte juridice in calitate de reprezentant al societatii mama ca

intermediar intre acesta sI partenerii ei comerciali din Romania.;

- reprezentantele nu au capital propriu ci numai bunuri in vederea desfasurarii activitatilor de

reprezentare in tara. SC pot fi reprezentate in Romania prin reprezentante dar si prin birouri
specializate.

Pentru obtinerea autorizatiei de functionare a reprezentantelor comerciale straine in tara se

porneste de la crearea societatilor mama. Cererea de eliberare a autorizatiei va fi insotita de: o
atestare in original din partea camerei de comert sau a altui organ competent din tara in care isi
are sediul societatea mama care sa confirme existenta legala, obiectul de activitate, si capitalul
social al societatii mama; o confirmare asupra bonitatii din partea bancii. Departamentul
Comertului Exterior in termen de 30 zile de la data inregistrarii cererii este obligat sa emita
autorizatia sau sa o respinga.

Cu privire la functionarea reprezentantelor straine in Romania:

- reprezentantele sunt oblifgate sa plateasca impozite sI taxe;

- operatiunile financiar-bancare ale reprezentantelor se efectueaza prin conturi in valuta deschise
la bancile constituite legal pe teritoriul Romaniei;

- reprezentantele pot introduce in tara bunuri pentru dotarea si intretinerea sediilor lor cu plata
taxelor vamale prevazute in tariful vamal de import;

- regimul licentelor de export-import in lipsa unor prevederi legale specifice pentru reprezentante
apreciem ca ele nu pot primii licente intrucat nu sunt persoane juridice romane;

- reprezentantele pot inchiria spatiul pentru sediu si pot apela la diferite servicii la agentii
economici romani;

- vehiculele apartinand reprezentantelor se iau in evidenta la organul financiar sI la serviciul

roman de circulatie. Cat priveste personalul reprezentantei acesta poate fi format din cetateni
romani cu domiciliul in Romania sau in strainatate si din cetateni straini.

Principalele domenii in care statul apare ca subiect al dreptului comertului international:

- incheierea de acorduri de imprumut cu bancile straine;

- garantia statului roman pentru credite externe acordate unor subiecte de drept roman se
concretizeaza in incheierea de acorduri internationale;

-emisiunea de titluri de valoare lansate pe pietele financiare externe;

- incheierea de acorduri de cooperare financiara cu bancile straine;

- Acordarea de credite unor SC romanesti in vederea efectuarii de plati externe;

- participarea la litigiile comerciale internationale.

4. CONTRACTUL COMERCIAL INTERNAºIONAL

4.1 NOºIUNEA DE CONTRACT COMERCIAL

Sunt contracte comerciale internationale acele contracte prin mijlocirea carora se realizeaza, itre
partenerii intreprinderi de comert exterior sau unitati autorizate sa realizeze direct operatiuni de
comert exterior sI comercianti persoane fizice sau SC straine din tari diferite schimburile
economice intre natiuni. ¥N categoria contractelor comerciale internationale intra: contractul de
vanzare-cumparare; de reprezentare comerciala; transport sI expeditii internationale, transfer de
tehnologie, turism, etc. Nu toate activitatile de comert exteriorse realizeaza prin recurgerea la
intrumentul juridic al contractului. Faptele de comert precum si acele operatiuni de tehnica
comerciala din care se nasc direct drepturi sI obligatii nu constituie contracte comerciale
internationale.

4.2 COMERCIALITATEA ªI INTERNAºIONALITATEA

Un contract comercial international se caracterizeaza prin comercialitate sI internationalitate.

A.Comercialitatea - un contract poate fi comercial sau civil dupa cum constituie sau nu act de
comert. Vanzarea poate fi si civila sI comerciala. Un contract poate fi civil pentru una din parti si
comercial pentru cealalta. Diversele legislatii mai contin sI prevederi potrivit carora anumite
contracte sunt intotdeauna comerciale in timp ce alte contracte sunt intotdeauna civile. Distinctia
intre un contract comercial sI unul civil se face prin mijlocirea urmatoarelor idei fundamentale:
idea de interpunere in schimb; idea de activitate economica organizata sub forma de
intreprindere; idea de conexiune economica a oricarui act juridic cu cele din primele 2 categorii.

Clasificarea unui contract: cu privire la regimul aplicabil formarii, interpretarii sI executarii

contractului: - capacitatea de a contracta; - proba contractului; - uzantele comerciale; - efectele
contractului; - prescriptia. Dpdv al procedurii de solutionare a litigiilor: - competenta de judecata
a tribunalelor; - clauza compromisorie; - procedura falimentara; -constituirea gajurilor. Dpdv al
regimului fiscal: - vanzarile imobiliare comerciale; - taxele de judecata in litigiile comerciale
difera de cele din litigiile civile.

B. Internationalitatea - acest contract contine elemente de extraneitate. Elementele de

extraneitate pot sa confere internationalitate raportului juridic sI sa atraga aplicarea unei legi
straine dupa cum pot fi neconcludente. Locul executarii unui contract poate fi considerat un
factor relevant pentru a atrage aplicarea legii in vigoare in acea tara, cu conditia ca locul unde s-a
incheiat operatiunea respectiva sa nu primeze. Orice contact se considera incheiat in momentul in
care oferta se intalneste cu acceptarea. Oferta constittuie propunerea uneia din parti de a incheia
contractul. Ea poate fi adresata unei persoane determinate sau poate fi adresata unor persoane
nedeterminate. Oferta poate fi cu termen sau fara termen. Oferta trabuie sa constituie o
manifestare de vointa serioasa, ferma, precisa sI complexa. Acceptarea constituie manifestarea
vointei de a incheia contractul in conditiile din oferta. ¥N dreptul roman oferta poate fi revocata
pana in momentul acceptarii.

4.3 ¥NCHEIEREA CONTRACTULUI

Contractul se considera incheiat in momentul in care se realizeaza acordul de vointa intre

vanzator sI cumparator. Potrivit dreptului roman momentul incheierii contractului este cel in care
acceptarea a ajuns efectiv la ofertant sI acesta a luat cunostinta de continutul ei. Contractul se
considera format in momentul in care ofertantul recetptioneaza scrisoarea cuprinzand acceptarea,
fara ca sa se fi informat asupra continutului sau. ¥N dreptul uniform, momentul formarii
contractului este considerat cel in care acceptarea este receptionata la adresa persoanei
ofertantului. Formarea contractului intre absenti in doctrina juridica: - teoria declaratiunii cu
varianta expeditiunii. Teoria declaratiuni considera intre absentii contractului incheiat in
momentul in care acceptantul, primind oferta, se declara de acord cu acesta. Daca se pune
problema dovedirii acestui moment important in actul de comert, dovada este greu de realizat; -
teoria receptiunii, cu varianta informatiunii, reglementata de legislatiile moderne, ofera
certitudine partenerilor. Conform acestei teorii, contractul intre absenti se considera incheiat in
momentul in care ofertantul primeste srisoarea de acceptare. Contractul intrernational se poate
forma intre absenti nu numai prin corespondenta, ci si prin intermediul telefonului. Momentul
incheierii contractului va fi momentul convorbirii telefonice care aduce acordul de vointa.
4.4 CLASIFICAREA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNAºIONALE

Contractele se impart in:

Dupa natura subiectilor:

- contracte incheiate intre state si persoane fizice sI juridice din alte state. Acestea sunt contracte
mixte sau contracte de stat si sunt supuse legii in vigoare in statul parte;

- contracte incheiate intre parteneri, persoane fizice si juridice provenind din diferite state.

Dupa existenta reglementarilor in materie:

- contracte numite;

- contracte nenumite.

Dupa structura contractului:

- contracte clasice simple care cuprind o singura operatiune juridica;

- contracte compexe care cuprind mai multe operatiuni juridice.

Dupa durata:

- contracte de durata scurta incheiate intre parteneri pe un an;

- contracte cu durata medie incheiate intre parteneri pe o perioada de 5-8 ani;

- contracte pe durata lunga intre 20-25 de ani.

Dupa obiectul lor:

- contracte de comert intern;

- contracte de comert international;.

4.5 CLAUZELE CONTRACTULUI DE COMERº INTERNAºIONAL

Obiectul contractului trebuie precizat in detaliu. Durata contractului, trabuie stabilita cu exctitate
de catre parti. Pe durata negocierii, partile vor convenii asupra termenilor sI locului de executare
a obligatiilor lor, garantiile de calitate, felul si procedura de receptie, modalitatile de decontare,
conditiile de plata sI de credit, etc. ¥N contract partile trebuie sa prevada clauze privitoare la
rezolvarea eventualelor reclamatii de calitate sau de cantitate. Clauzele asiguratorii sunt destinate
sa contracarezefluctuatiile de preturi sI instabilitatea valutara.
Clauze speciale sunt:

- clauze de mentinere a valorii contractului. Aceste clauze au menirea sa asigure echilibrul

prestatiilor celor 2 parteneri. Ele pot figura in contracte interne,dar in special in contractele de
comert international. Din aceasta categorie fac parte: clauzele de recalculare a pretului, clauza
valutara care are ,mai multe forme: clauza monovalutara, clauza plurivalutara, clauza DST,
clauza ECU. Clauza aur, clauza de obtiune asupra monedei liberatorii. - clauze de adaptare a
contractului sunt prezentate in contractele pe termen lung sau in contractele care se incheie
pentru unele bunuri sau servicii unde oferta este mai mica decat cererea sI prin urmare exista un
pret fluctuant. Aceste cauze sunt: clauza ofertei concurente; clauza clientului mai favorizat;
clauza hardship care cuprinde trei componente: la inceput se arata cauzele justificate ale
revizuirii contractului, precum:m variatii foarte importante in conditiile economice sau
modificarea conjuncturii economice; se identifica efectele care autorizeaza o cerere de ajustare;
sunt specificate remediile convenite prin introducerea in contract a unor corective rezonabile. sI
clauza de renegociere a pretului;

- alte clauze contractuante:

- clauza de continuitate are in vedere mentinerea raporturilor traditionale intre parteneri. Ea se

prezinta sub 2 forme: clauza primului refuz; clauza primului sI ultimului refuz;

- clauza de forta majora;

- clauza de exclusivitate confera beneficiarului siguranta raporturilor juridice pe o anumita piata;

- clauza de confidentialitate este prevazuta in contractele internationale sI are ca scop pastrarea

secretului asupra acelei operatiuni convenite;

- clauze privind modalitatea de plata. Modalitatea de plata se stabileste in functie de vointa

partilor sI da acordul de plati incheiat intre statele din care fac parte firmele respective;

- clauzele privind raspunderea partilor. Aceste clauze se refera la raspunderea patrimoniala a

partilor pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor asumate prin
contract.

Raspunderea se concretizeaza sub forma de penalitati si se percepe pentru: nelivrarea marfurilor

sau livrarea acestora cu defectiuni si intarzieri; nerealizarea parametrilor tehnico-economici
garantati; netransmiterea in termenul convenit a specificatiilor tehnice pentru introducerea in
fabricatie a produselor prevazute in contract; netransmiterea scrisorilor de garantie bancara la
timpul stabilit de parti;

- clauze privind solutionarea litigiilor

4.6 LEGEA APLICABILÅ CONTRACTULUI DE COMERº INTERNAºIONAL

Nu exista contract fara lege. Fundamentarea normei lex voluntatis - ea implica o egala
cunoastere a sistemelor nationale de drept civil sI comercial, ca expresie a egalitatii suverane a
statelor. Nu exista sistem de drept care sa aplice in mod obligatoriu sI nici sistem de drept sa nu
se poata aplica niciodata. Desfasurarea normala a relatiilor comerciale internationale reclama
uniformizarea normelor conflictuale intr-o masura cat mai mare. Norma lex voluntatis raspunde
cel mai bine necesitatilor comertului international. Ea permite partilor contractante sa aleaga ca
lex contractus dreptul material al acelei tari care corespunde ce3l mai bine specificului
operatiunii in discutie. Semnificatia vointei partilor - Lex voluntatis este o norma de drept sI o
norma conflictuala sI are mentinerea de a determina legatura unui contract cu un sistem de drept.
Domeniul de aplicare al normei lex voluntatis este limitat de frauda de lege sI de ordinea publica
de drept international privat. Frauda de lege presupune 2 elemente, unul obiectiv si unul
subiectiv. Elementul obiectiv consta in crearea artificiala a unei legaturi contractului de comert
international cu legea unei anumite tari. Elementul subiectiv consta in intentia partilor de a eluda
normala aplicare a normei conflictuale lex voluntatis, prin evitatea sistemului juridic sub care sa
contractat. O alta limitare a normei lex voluntati o constituie ordinea publica de drept
international privat. Aplicarea normei lex voluntatis este limitata sI de normele de drept material
uniform adoptate de legiuitorul roman. Limitari in alegerea legii aplicabile - legislatia romana
nu conditioneaza alegerea de catre parºi a legii contractului, de existenta vreunei legaturi
obiective a contractului cu un stat. Contractul este supus legii alese prin consens de parti, fara a
conditiona in vreun fel alegerea partilor. Solutia legala mentionata - legatura unui contract cu un
anume sistem de drept nu este intotdeauna vizibila dar partile pot pune in evidenta o legatura
interna prin alegerea sistemului de drept respectiv.

Relatia lex voluntatis - libertate contractuala. Principiul libertatii contractuale isi gaseste aplicatia
in domeniul contractelor interne dar sI al celor internationale. Lex voluntatis are o natura juridica
deosebita: principiul libertatii contractuale este un principiu de drept civil intern.

Excluderea retrimiterii - alegerea legii care carmuieste contractul semnifica numai norma de
drept material nu si normele conflictuale ale sistemului de drept respectiv.

Momentul alegerii - legea contractului se alege de catre parti la incheierea contractului. Ea poate
fi aleasa in fata instantei judecatoresti pana la intrarea in fond a dezbaterilor.

Modificarea alegerii - legea aleasa nu ami poate fi modificata decat cu unele rezerve.

Completarea alegerii - daca partile au ales o lege care nu reglementeaza o anumita problema
aflata in litigiu, legea desemnata initial va fi mentinuta pentru ansamblul contractului, dar va fi
complectata cu noua lege desemnata de parti.

Domeniul de aplicare a legii contractului - lex contractus reglementeaza conditiile de validitate

sI efectele contractului, executatea obligatiilor sI raspunderea pentru neexecutarea ori pentru
executarea lor necorespunzatoare. Caracterul unitar, economic sI juridic al contractului imune
necesitaqtea ca raportul dintre parti sa fie carmuit de una din legi. Lex contractus se aplica
interpretarii naturii juridice a contractului sI a clauzelor acestuia; executarii obligatiilor din
contract; consecintelor neexecutarii totale sau partiale a obligatiilor sI evaluarii prejudiciului pe
care le-a creat.
4.7 INTERPRETAREA ªI CONSECINºELE INTERPRETÅRII DINTRE OBLIGAºIILE
PÅRºILOR

4.7.1 Principalele reguli de interpretare

Acestea sunt:

- contractele se interpreteaza potrivit principiilor de buna credinta in relatiile internationale, cu

excluderea oricarei discriminari intemeiate pe deosebirea dintre tarile in curs de dezvoltare sI
cele dezvoltate, sisteme social-economice diferite;

- contractele incheiate pe baza unor norme de drept material se interpreteaza tinand seama de
aplicarea lor unitara;

- intentia comuna a partilor. Contractul se interpreteaza potrivit intentiei partilor in momentul

incheierii acestora;

- criterii obiective. La interpretarea contractelor se tine seama de toate imprejurarile in care s-au
desfasurat nogocieri intre parti;

- interpretarea contractului se face tinand seama de sensul normal al clauzelor, termenilor, al

practicilor obisnuite in domeniile de activitate respective; - o clauza contractuala susceptibila de
mai multe intelesuri se interpreteaza in sensul in care sa produca oarecare efecte, iar nu in sensul
in care nu ar produce nici un efect;

- natura contractului;

- sensul rezultat din intregul act.

4.7.2. Consecinte ale interdependente dintre obligatiile partilor

Contractele comerciale internationale sunt contracte bilaterale. Exceptia de neexecutare a

contractului poate fi invocata de catre o persoana contractanta in cazul in care cealalta parte nu
si-a executat obligatia prealabila ce-i revenea sau se afla intr-o situatie economica atat de rea
incat apare evidenc ca nu si-o va executa. Rezolutiunea pentru neexecutare poate sa intervina in
cazul neexecutarii culpabile a unei obligatii sI are ca efect desfintarea retroactiva a contractului.
¥N cazul in care contractul are mai multe termene iar pentru unele termene obligatiile partilor au
fost deja executate, creditorul poate cere desfintarea contractului numai pentru viitor lasand
neatinse prestatiile executate pana atunci. Transmiterea riscurilor de la vanzator la cumparator se
produce in dreptul roman odata cu dreptul de prioritate ca o consecinta a transimterii acestiua.
¥N situatia vanzarii unor bunuri genetic determinate transmiterea riscurilor se produce la
predare, cand se face sI individualizarea bunurilor vandute.

5.SOLUºIONAREA LITIGIILOR DE COMERº INTERNAºIONAL

5.1 COMPETENºA INSTANºELOR JUDECÅTOREªTI

Instantele judecatoresti nationale au competenta generala in solutionarea litigiilor de comert
international. O problema importanta o constituie determinarea instantei competente sI a
raportului de comert international cu element de extraneitate. Procedura de solutionalitate a
litigiilor de comert exterior in fata instantelor de judecata este stabilita de legea forului iar
procedura executarii silite a hotararilor este stabilita de legea tarii de executare a acestora.

5.2 NOºIUNI GENERALE

Partile contractuante prefera arbitrajul comercial pentru: simplitatea procedurii; caracterul

confidential al dezbaterilor, cheltuieli de arbitrare reduse; rapiditatea rezolvarii; specializarea
arbitrilor; posibilitati egale de informare pentru ambele parti cu privire la procedura de urmat sI
alegerea arbitrilor. Actul final al Conferintei pentru Securitate sI Cooperare in Europa recomanda
utilizarea arbitrajului comercial international pentru solutionarea litigiilor dintre partile
contractante.

5.2.1 Clasificarea arbitrajului comercial

Arbitrajele internationale se clasifica:

1. In raport cu regulile urmarite de arbitri in solutionarea litigiilor. ¥N cadrul arbitrajului de drept

arbitri solutioneaza cauza aplicand normele procedurale legale sI dreptul material competent
intocmai judecatorilor. Arbitrajul in echitate nu se situeaza in afara dreptului. Arbitrajul in
echitate este specific contractelor complexe de comert international care nu cunosc reglementari
proprii in legislatiile nationale sI nici forme uniforme formulate de conventii internationale. 2.
Un al 2-lea criteriu de clasificare este acela al existentei in timp a instantei de arbitraj. Instantele
de arbitraj sunt: ad-hoc sau ocazionale ssi instante permanente sau institutionalizate. ¥N
arbitrajul ad-hoc completul de arbitri I este ales pe durata solutionarii litigiului. Arbitrajul
institutionalizat are un caracter permanent sI solutionalizeaza diferite litigii de comert
international. Arbitrajele institutionalizate se clasifica in arbitraje cu competenta generala sI
arbitraje specializate.

3.Dupa competenta teritoriala - arbitrajele permanente sunt de tip bilateral regional si cu vocatie
universala.

5.2.2 Conventii internationale ce reglementeaza arbitrajul comercial international

1.Protocolul de la Geneva din 1923 care a fost adoptat in cadrul Societatii Natiunilor sI la care
Romania face parte din 1925. Acest instrument juridic se refera atat la contractele incheiate in
materie comerciala cat sI la cele din orice alta materie.

2.Conventia de la Geneva din 1927 pentru executarea sentintelor arbitrare straine. Prin
intermediul conventiei statele parti se angajeaza sa recunoasca pe teritoriul lor autoritatea unei
instante arbitrale care indeplineste urmatoarele conditii: sa fie pronuntata in temeiul unui
compromis ori a unei clauze compromisorii; sa fie pronuintata pe teritoriul unui stat parte la
conventie. 3.Conventia de la New York privind recunoasterea sI executarea sentintelor arbitrale
straine in cadrul ONU. Aceasta conventie se refera la recunoasterea sI executarea sentintelor
arbitrale straine.

4.Conventia europeana privind arbitrajul comercial international incheiat la Geneva in cadrul

ONU. Aceasta conventie rezolva problema desemnarii arbitrilor in cazul in care partile la
conventia de arbitraj nu se inteleg asupra alegerii acestora.

5.Conventia privind solutionarea pe cale arbitrala a litigiilor de drept civil decurgand din
rapoartele de colaborare economica sI tehnico-stiintifica de la Moscova.

5.2.3 Conventia de arbitraj

Investirea instantei de arbitraj se realizeaza prin conventia de arbitraj care are 2 forme: clauza de
arbitraj sau clauza compromisorie. Compromisul este conventia intervenita intre partile in litigiu
prin care acestea convin sa supuna solutionarii arbitrale, precizand sI instanta de arbitraj
competenta. Capacitatea partilor va fi determinata de legea personala pentru persoanele fizice
respectiv de legea nationala pentru persoanele juridice. Conditiile de forma ale conventiei de
arbitraj sunt precizate in conventii. Completul de arbitrare se constituie din arbitri desemnati de
parti. Completul poate fi compus din 3 arbitri sau poate fi constituit dintr-un arbitru unic.

5.2.4 Legea aplicabila procedurii arbitrale.

Completul de arbitri va rezolva cauza aplicand fondului litigiului legea aleasa de parti. Daca
partile nu au determinat legea aplicabila contractului, arbitri vor stabili legea competenta potrivit
normei conflictuale.

5.2.5. Recunoasterea sI executarea sentintelor arbitrare straine

Recunoasterea sI executarea hotararii arbitrale straine se realizeaza conform regulilor de

procedura in vigoare pe teritoriul unde hotararea este invocata sI ca nu vor fi impuse conditii mai
riguroase sI nici cheltuieli de judecata mai ridicata fata de recunoasterea sI executarea sentintelor
arbitrale nationale.

5.2.6 Arbitrajul comercial in Romania

A. Arbitrajul permanent - institutionalizat in Romania. Este asigurat de Curtea de arbitraj

comercial international de pe langa Camera de Comert sI Industrie a Romaniei. Curtea de arbitraj
se compune din 35-40 arbitri, numiti de comitetul executiv al Camerei de Comert sI Industrie a
Romaniei. Completul de arbitraj este format din 3 membri sau dintr-un arbitru unic. Curtea de
arbitraj este compusa din: presedinte, vicepresedinte sI 3 membri. Curtea de arbitraj solutioneaza
litigiile patrimoniale care sunt nascute din raporturile de comert exterior sau din alte asemenea
raporturi daca una dintre parti sau ambele parti sunt straine. Curtea de arbitraj este competenta sa
solutioneze cu acordul partilor sI litigiilor nascute din raporturile contractuale dintre SC
constituite in Romania cu participare straina sau cu capital integral strain. Curtea de arbitraj isi
verifica propria sa competenta de a solutiona un litigiu sI hotaraste in acesta privinta. Sentinta se
pronunta de completul de arbitraj in numele Curtii de arbitraj sI este considerata ca sentinta
acestei Curti. Procedura arbitrala poate lua sfarsit sI prin pronuntarea unei incheieri in cazul in
care: reclamatul renunta la cererea sa; - curtea a luat act ca partile s-au impacat; - datorita
inactivitatii reclamatului, litigiul ramane in nelucrare mai mult de 6 luni sau in cazul in care
lipsesc conditiile pentru examinarea sI solutionarea litigiului in fond.

B.Arbitrajul ad-hoc organizat de Camera de Comert sI Industri a Romaniei este supus

prevederilor codului de procedura civila. Potrivit regulilor de procedura arbitrala litigiul
comercial este intern cand acesta decurge dintr-un contract intern sI este international cand
decurge dintr-un contract de comert exterior. Arbitrajul poate fi incredintat uneia sau mai multor
persoane investite de parti sau in conformitate cu acea conventie aleasa de parti sa solutioneze un
litigiu determinat sI sa pronunte o hotarare definitiva sI obligatorie pentru parti. Tribunalul
arbitral are obligatia sa asigure confidentialitatea arbitrajului. La sedintele de dezbatere pot
participa numai partile in litigiu sau reprezentantii acestora. Dosarul litigiului este confidential.
Persoanel straine nu au acces la dosar fara acordul scris al partilor. Tribunalul arbitral isi verifica
propria sa competenta de a solutiona un litigiu. Arbitri sunt inscrisi intr-o lista intocmita de
Camera de Comert sI Industrie sI care cuprinde: numele, ocup[atia, adresa, specialitatea, titlurile
sI prezentarea pe scurt a activitatii profesionale a fiecaruia. Hotararea arbitrala este definitiva.
¥Mpotriva ei se poate introduce actiune in anulare pentru urmatoarele motive: - cei care au dat-o
nu au primit o asemenea insarcinere de la plati; - arbitri s-au pronuntat dupa expirarea termenului
arbitrajului; - hotararea s-a dat asupra unor chestiuni care nu fusesera supuse arbitrilor.

6. INTERMEDIEREA ¥N COMERºUL INTERNAºIONAL

Agentii economici cu activitate de comert exterior pot avea in strainatate delegati permanenti,
birouri comerciale, societati propri sau cu participare straina, reprezentanti locali, etc. Acesti
reprezentanti au urmatoarele sarcini: sa strabileasca legaturi directe cu conducerile firmelor
straine; - sa prospecteze pietele externe; - sa intocmeasca studi conjugale pentru produsele pe
care le exporta; - sa urmareasca executarea contractelor de import sI de export.

6.1 CONTRACTUL INTERNAºIONAL DE MANDAT COMERCIAL

Mandatul comercial este contractul prin care o persoana mandatar, se obliga in baza insarcinarii
primite de la o alta persoana, mandant, sa trateze actele comerciale. Mandatul comercial are un
obiect specific, care consta in tratarea de afaceri comerciale pe seama mandantului. Actele
trebuie sa fie comerciale atat pentru terti cat sI pentru mandant. Elementele specifice ale
contractului de mandat comercial sunt: mandatul comercial; reprezentarea este de natura
contractului sI nu de esenta lui; mandatul comercial este intotdeauna un contract cu titlu oneros.
Contractul de mandat comercial se utilizeaza in activitatea de intermediere a agentilor
comerciali. Acestia reprezinta temporar sau continuu interesele mandatului in schimbul unei
remuneratii. Mandatarul este obligat sa respecte toate instructiunile date de mandat fara a putea
sa adopte alte masuri. Mandantul are obligatia prevazuta sI in contract sa plateasca remumeratia
convenita sI sa creeze conditiile necesare pentru executarea mandatului. Mandatarul poate fi:
agent, reprezentant sau curier.

6.2 CONTRACTUL INTERNAºIONAL DE COMISION

Comisionarul este un contract prin care o persoana se obliga sa trateze acte de comert, in numele
sau propriu, dar pe seama altei persoane in schimbul unei remuneratii. Contractul de comision se
poate incheia in 2 feluri: comisionarul lucreaza in nume propriu dar in contul comitentului sau
comisionarul actioneaza in numele comitentului.

Trasaturi: in raporturile dintre comisionar sI comitent exista relatii de mandat; comisionarul are
calitatea de parte in raportul perfectat cu tertul; garantand executarea contractului. Contractul de
comision are o larga utilizare in activitatea practica fiind folosit in vanzarea-cumpararea de
marfuri, in domeniul transporturilor sI in operatiunile asupra valorilor mobiliare. Comisionarul
are obligatia de a indeplini numai acele operatiuni comerciale pentru care a fost imputernicit.
Marfurile nu pot fi vandute de catre comisionar, decat in conditiile in care au fost stabilite prin
contractul de comision cu comitentul. Cele 2 parti stabilesc limita de pret. Comisionarul poate sa
se abata de la infractiunile primite numai daca este in interesul comitentului. Comitentul este
obligat sa plateasca remuneratia cuvenita comisionarului, sa restituie comisionarului cheltuielile
efectuate cu ocazia executarii contractului sI sa-l despagubeasca pe acesta de eventualele pierderi
suferite. Comitentul are obligatia sa plateasca comisionul prevazut in contract care este sub
forma unei sume fixe sau a unui procent din valoarea operatiunilor realizate.

6.3 CONTRACTUL INTERNAºIONAL DE AGENCY

Prin agency se intelege rapostul ce se stabileste in temeiul imputernicirii date de o persoana, unei
alte persoane, agent, care accepta sa actioneze in numele sau. Raporturile juridice de “agency” se
pot realiza sI prin simpla intelegere nu numai neaparat prin contract. Prin contractul de agency o
persoana numita agent se obliga sa actioneze in contul unei alte persoane numita patron.
Institutia agency se utilizeaza cu precadere in domeniul comertului international. Agentul este
cel care indeplineste acte juridice sau p