Ghid Pentru Elaborarea Şi Susţinerea

GHID PENTRU ELABORAREA ŞI SUSŢINEREA
LUCRĂRILOR DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE ÎN
DOMENIUL ECONOMIC
CUPRINS
CAPITOLUL 1. PRINCIPII ŞI ETAPE DE ELABORARE A LUCRĂRII DE

LICENŢĂ/DISERTAŢIE
1.1. Alegerea domeniului de cercetare, în vederea documentării şi elaborării
lucrării de licenţă/disertaţie
1.2. Alegerea temei lucrării de licenţă/disertaţie
1.3. Planul lucrării de licenţă/disertaţie
1.4. Urmărirea ritmicităţii elaborării lucrării de licenţă/disertaţie
1.5. Întocmirea calendarului elaborării şi evaluării lucrării de licenţă/disertaţie
CAPITOLUL 2. REDACTAREA LUCRĂRILOR DE LICENŢĂ/ DISERTAŢIE

CU AJUTORUL CALCULATORULUI
2.1. Forma de prezentare
2.2. Reguli de redactare
2.3. Conţinutul lucrării de licenţă/disertaţie
2.3.1. Materialul ilustrativ şi tabelar
2.3.2. Redactarea notelor de subsol
2.3.3. Referinţe bibliografice
2.3.4. Anexele
CAPITOLUL 3. ASPECTE PRIVIND SUSŢINEREA LUCRĂRII DE

LICENŢĂ/DISERTAŢIE
3.1.Importanţa prezentării unei lucrării de licenţă/disertaţie
3.2.Ce este speech-ul?
3.2.1. Structura unui discurs
3.2.2. Sfaturi pentru un discurs eficient
3.3. Utilizarea materialelor vizuale de prezentare în abordarea discursului din
perspectiva argumentaţiei şi demonstraţiei
3.4. Elemente cadru în susţinerea speech-ului
3.5. Comunicarea autorului cu membrii comisiei
Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

CAPITOLUL 1 (20)
PRINCIPII ŞI ETAPE DE ELABORARE A LUCRĂRII DE
LICENŢĂ/DISERTAŢIE (16)
Alegerea domeniului, a sectorului de activitate din practică care va fi investigat şi în care se
vor face cercetări în vederea elaborării lucrării de licenţă/disertaţie, constituie primul „pas” al
absolventului-autor.
1.1. Alegerea domeniului de cercetare, în vederea documentării şi elaborării lucrării de

licenţă/disertaţie (14)
Alegerea domeniului de cercetare este una dintre cele mai responsabile etape, care necesită
un efort deosebit şi presupune o anumită cunoaştere a domeniului, pentru depăşirea dificultăţilor ce
pot să apară pe parcursul elaborării lucrării de licenţă/disertaţie. Alegerea domeniului este o opţiune
care necesită discernământ şi capacitate de selecţie. Stabilirea cercetării şi a documentării într-un
domeniu, zonă, sferă etc. prezintă o importanţă deosebită asupra desfăşurării celorlalte etape privind
elaborarea lucrării de licenţă/disertaţie.
Opţiunea autorului-absolvent pentru un anumit domeniu are la bază:
- o puternică motivaţie;
- convingerea că este cea mai bună alegere;
- cunoaşterea minimă a domeniului respectiv;
- convingerea că efortul depus are drept rezultat satisfacţia unei cercetări independente
şi a unei reuşite profesionale.
Alegerea domeniului de cercetare se face prin respectarea unor reguli:
a. domeniul cercetat să aibă o strânsă legătură cu specializarea absolventului – economia
comerţului, turismului şi serviciilor. Desigur, nu este exclusă posibilitatea alegerii de domenii sau
zone de „graniţă”, care se interferează cu specializarea absolventului-autor. Astfel, acesta are
şansa să desfăşoare o cercetare interesantă şi să elaboreze o lucrării de licenţă/disertaţie valoroasă.
De asemenea, absolventul-autor trebuie să-şi fixeze, de la început, şi nivelul de abordare a
domeniului: macro, micro, zonal, regional, naţional, internaţional sau o combinaţie justificată a
acestora;
b. delimitarea domeniului ales, a segmentului de activitate de care se simte cel mai atras şi
absolventul-autor consideră că-l poate aborda cu cele mai bune rezultate. De pildă, din domeniul
foarte larg al economiei, poate fi ales sectorul comercial, al turismului sau serviciilor;
c. sfera sau zona de activitate pentru care optează absolventul-autor şi tematica aleasă trebuie
să fie de interes general, să vizeze activităţi cu perspective (cercetare, proiectare, management,
marketing, finanţe, bănci, comerţ, turism, servicii) în care, eventual, acesta se va putea integra şi
alege viitorul loc de muncă. Trebuie evitate activităţile şi problemele minore, nesemnificative care
nu oferă absolventului-autor posibilitatea să demonstreze pregătirea şi competenţa sa. Elaborarea
lucrării de licenţă/disertaţie constituie un prilej de acumulare cantitativă şi calitativă în pregătirea
profesională a absolventului-autor şi poate constitui fundamentul în activitatea viitoare;
d. din domeniul ales, absolventul-autor trebuie să opteze pentru segmentul ce urmează să fie
cercetat, analizat şi a cărui soluţionare să aibă o contribuţie personală;
e. existenţa surselor şi posibilităţilor practice de documentare şi informare are o foarte mare
importanţă în alegerea domeniului de cercetare. În caz contrar, se poate ivi o serie de dificultăţi în
realizarea unui documentar, care să-i permită aprecierea stadiului de cunoaştere din domeniul
respectiv sau absolventul-autor se află în situaţia să nu poată realiza cercetarea personală,
independentă.

1.2. Alegerea temei lucrării de licenţă/disertaţie
După opţiunea domeniului ce urmează a fi analizat, absolventul-autor trebuie să-şi aleagă
tema/subiectul lucrării de licenţă/disertaţie.
Se recomandă ca tema/subiectul lucrării de licenţă să constituie o problematică esenţială,
importantă pentru domeniul ales.
o Alegerea temei/subiectului lucrării de licenţă/disertaţie este recomandabil să se
facă cu minim nouă luni înaintea susţinerii examenului de licenţă şi trei luni înaintea susţinerii
lucrării de disertaţie.
o Temele/subiectele lucrării de licenţă/disertaţie sunt înscrise şi afişate pe liste
distincte, întocmite de cadrele didactice de specialitate din facultate.
o Opţiunea absolventului-autor pentru o temă se face în urma dialogului cu cadrul
didactic îndrumător şi se aduce la cunoştinţă decanului/directorului programului de masterat printr-o
cerere în care se solicită aprobarea temei, tematicii-cadru orientative şi este avizată de cadrul
didactic îndrumător.
o Temele lucrărilor de licenţă vor fi dezbătute în şedinţele de catedră şi, în final,
aprobate de biroul Consiliului Profesoral al facultăţii, înainte de a fi afişate şi aduse la cunoştinţa
studenţilor/masteranzilor.
o Propunerile de teme pentru lucrările de licenţă/disertaţie se fac de către cadrele
didactice cu drepturi de îndrumare a lucrărilor de licenţă/disertaţie. Totodată, se pot face propuneri
şi de către organizaţiile şi organismele în care studenţii şi-au efectuat stagiul de practică şi
acestea sunt interesate în cercetarea anumitor probleme sau teme rezultate din programele de
cercetare ştiinţifică ale cadrelor didactice, Centrului de Cercetări din Universitatea Hyperion.
Alcătuirea listelor cu temele care vor constitui subiectul lucrărilor de licenţă/disertaţie se
face prin respectarea următoarelor criterii:
 Să reflecte problemele de cel mai mare interes teoretic şi practic din domeniul ce
urmează să fie cercetat;
 Să permită absolvenţilor autori (studenţilor/masteranzilor) valorificarea cunoştinţelor
dobândite în facultate;
 Să aibă posibilitatea de a realiza o aplicaţie practică a acestora, să realizeze un studiu de
caz, o cercetare proprie;
 Să permită absolvenţilor-autori să îşi aducă o contribuţie personală la soluţionarea unor
probleme practice cuprinse în tema abordată;
 Să existe practic condiţii (organizatorice, tehnice, manageriale) care să îi permită
absolventului-autor cercetarea temei;
 Elaborarea temei poate fi realizată în timpul rezervat prin programul de lucru.
Se recomandă ca la nivelul cadrelor didactice de specialitate să se înfiinţeze o bancă de
date cu lucrări de licenţă/disertaţie pe calculator, grupate pe domenii şi teme, urmărindu-se:
 Măsura aplicării în practică a propunerilor făcute în lucrările de licenţă/disertaţie;
 Cunoaşterea originalităţii, unităţii şi a aplicabilităţii acestor propuneri şi a
rezultatelor obţinute prin transpunerea în practică a soluţiilor propuse;
 Evitarea tratării vreunei tematici în condiţiile similare;
 Constituirea unui portofoliu de teme şi soluţii la problemele practice ce ar putea
constitui oferte pentru agenţii economici interesaţi.
1.3. Planul lucrării de licenţă/disertaţie

Planul lucrării de licenţă/disertaţie descrie coordonatele principale în care se va folosi
materialul obţinut prin prelucrarea informaţiilor şi a documentării realizate. El se prezintă ca un

„schelet” ce va fi „umplut” cu date, informaţii , privind fenomenul studiat, dar şi consideraţii,
aprecieri şi argumente ale absolventului-autor.
Planul lucrării licenţă/disertaţie este următorul pas după alegerea temei şi a conducătorului
ştiinţific.
Prin planul lucrării licenţă/disertaţie se înţelege lista, în ordine cronologică (dar pe o bază
logică) a problemelor care vor fi abordate în lucrare, care ajută studentul/masterandul să găsească
cel mai potrivit cadru de prezentare a rezultatelor cercetării.
Planul trebuie şi să reflecte optica absolventului-autor, demersul propriu, constatările şi
argumentele pe care să îşi fundamenteze propunerile în legătură cu cercetarea efectuată.
Planul lucrării licenţă/disertaţie se va întocmi prin respectarea următoarelor principii:
1. Asigurarea verificării de către comisia de examinare, a celor patru elemente
fundamentale care constituie criteriile de notare ale acestuia;
 Pregătirea teoretică;
 Pregătirea metodologică;
 Capacitatea de a efectua o aplicaţie empirică în domeniul abordat în lucrare;
 Capacitatea de a realiza interpretarea rezultatelor şi a formula propuneri de
perfecţionare a domeniului abordat;
2. Urmărirea unei linii ascendente a profunzimii abordării;
3. Gruparea pe capitole a problemelor care formează un material omogen astfel încât
fiecare capitol să răspundă criteriilor formulate mai sus;
4. Realizarea unor coerenţe logice interne în cadrul capitolelor (între paragrafele acestora),
precum şi între capitole, astfel încât întreaga lucrare să capete orientare generală în direcţia
obiectivului fixat;
5. Cuprinderea unei părţi introductive în care să fie exprimat obiectivul general al lucrării
licenţă, cadrul teoretic şi metodologic în care va fi abordat subiectul lucrării, precum şi sursele de
informaţii utilizate;
6. Sintetizarea concluziilor şi propunerilor rezultate din lucrare şi sublinierea contribuţiei
proprii la realizarea lucrării respective, din punct de vedere teoretic, metodologic şi cercetării
practice.
O structură generală a unui plan al lucrării licenţă/disertaţie ar trebui să conţină cel puţin
trei capitole:
Introducere. Prezentarea obiectivului lucrării, a cadrului teoretico-metodologic şi de
cercetare a lucrării, precum şi prezentarea principalelor surse de informaţie utilizate;
Capitolul 1. Prezentarea teoriei în privinţa temei abordate (5-10 pagini);
Capitolul 2. Prezentarea metodologiei în privinţa temei abordate, modalităţi, formule, relaţii
şi modele de calcul şi analiză, aspecte instituţionale şi legislative în domeniul experienţei existente
în domeniu. În acest capitol se vor prezenta, după caz, principalele coordonate ale activităţii
întreprinderii sau un produs etc. ce se vor constitui în studii de caz;
Capitolul 3. Prezentarea unei aplicaţii practice în care să se concretizeze aspectele teoretice şi
metodologice prezentate în primele două capitole sau se va analiza situaţia actuală practică a temei
abordate la nivelul studiului de caz (întreprindere, cercetare etc.);
Capitolul 4. Propuneri privind perfecţionare, îmbunătăţirea activităţii de comerţ/turism/
servicii la nivelul întreprinderii, elaborarea de strategii etc. sau se va întocmi un raport privind
rezultatele cercetărilor de teren, de piaţă realizate în acest scop;
Capitolul 5. Formularea de concluzii din primele capitole, inclusiv formularea de propuneri.
Se va sublinia aportul personal la soluţionarea problemelor ridicate de temă;
Încheiere. Prezentarea altor elemente utile în lumina lucrării elaborate: noi direcţii de
continuare a cercetării efectuate; polemici ştiinţifice, puncte de vedere consacrate etc.;

Bibliografie. Listarea, de obicei în ordinea alfabetică, a autorilor, a principalelor surse de
documentare privind elaborarea lucrării de licenţă/disertaţie (atât pentru partea teoretico-
metodologică, precum şi pentru partea practică);
Anexe. Cuprind orice materiale relevante pentru lucrarea de licenţă dar a căror includere în
corpul lucrării îngreunează parcurgerea lucrării sau creează sincope de percepere a acesteia.
Părţile descriptive pot fi reduse la minimum. Cea mai mare parte a capitolelor trebuie
consacrată prezentării obiectivelor urmărite şi propunerilor proprii.
Planul lucrării de licenţă/disertaţie şi lista cu principalele surse bibliografice vor fi întocmite
de absolventul-autor, după care vor fi discutate şi definitivate împreună cu conducătorul ştiinţific.
Această modalitate prezintă următoarele avantaje:
o valorificarea cunoştinţelor dobândite de student/ masterand la disciplinele de
specialitate;
o evidenţierea capacităţii de sinteză şi a celei analitice a absolventului;
o conducătorul ştiinţific este în măsură să cunoască şi să fie cel mai bine informat privind
tema abordată şi să ţină seama de cerinţele de examinare.
Planul lucrării de licenţă/disertaţie are un caracter orientativ.
Modificarea acestuia nu se va face decât în urma consultării cu conducătorul ştiinţific.
Modificarea acestuia va fi justificată de apariţia unei noi surse bibliografice, schimbarea condiţiilor
de procurare a informaţiilor necesare realizării practice, schimbări legislative etc..
Ţinând seama de scopul elaborării lucrării de licenţă/disertaţie, de timpul afectat
documentării şi elaborării ei, precum şi pe baza acumulării de cunoştinţe şi experienţă în domeniu,
se apreciază că lucrarea de licenţă se poate încadra într-un număr de 60-70 pagini iar lucrarea de
disertaţie va avea aproximativ 50 pagini. Un număr prea mic de pagini sugerează o tratare
superficială a temei. Un număr prea mare de pagini sugerează lipsa sintezei şi predominanţa
aspectelor descriptive.
1.4. Urmărirea ritmicităţii elaborării lucrării de licenţă/disertaţie

După stabilirea planului lucrării de licenţă/disertaţie trebuie întocmit un calendar care să
cuprindă termenele la care să fie realizate diferitele părţi componente. Acest calendar este menit să
asigure:
a) fixarea perioadei iniţiale de documentare;
b) ritmicitatea elaborării lucrării de licenţă/disertaţie, evitarea intrării în criză de timp în
legătură cu finalizarea elaborării lucrării de licenţă/disertaţie;
c) exercitarea controlului asupra elaborării de licenţă/disertaţie de către conducătorul
ştiinţific (citirea şi formularea de observaţii şi sugestii asupra capitolelor lucrării, pe măsură ce
acestea sunt elaborate);
d) revederea întregii lucrări de licenţă/disertaţie în forma finală de către conducătorul
ştiinţific, înainte de a fi copertată.
Modul de urmărire a ritmicităţii lucrării de licenţă/disertaţie este prezentat în subcapitolul nr.
1.5..
Înscrierea la examenul de licenţă va fi condiţionată de prezentarea fişei de urmărire a
elaborării lucrării de licenţă cu minim şase prezentări la conducătorul ştiinţific şi de referatul
de apreciere al conducătorului ştiinţific.
1.5. Întocmirea calendarului elaborării şi evaluării lucrării de licenţă/ disertaţie

Elaborarea lucrării de licenţă/disertaţie necesită o etapizare a problematicii abordate conform
temei şi, ca atare, o întâlnire periodică între cei doi parteneri: conducătorul ştiinţific şi absolventul.

La finalizarea lucrării de licenţă/disertaţie, conducătorul ştiinţific va evalua munca depusă de
candidat în vederea rezolvării temei alese prin intermediul unui referat.
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE – SPECIALIZAREA

ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR
FIŞA DE URMĂRIRE A ELABORĂRII LUCRĂRII DE LICENŢĂ
Studentul:
Promoţia:
Tema lucrării:
Planul
Obiectul întâlnirii Semnătura
lucrării de
(bibliografia studiată, părţi Data conducătorului
licenţă:
din lucrare) ştiinţific
Nr. crt.
1.
2.
3.
4.
5.

6.
Înscrierea la examenul de licenţă/disertaţie se va face dacă lucrarea a fost elaborată pe

parcurs, confirmată de conducătorul ştiinţific.
Această fişă se află la student şi se prezintă pentru viză conducătorului ştiinţific la fiecare
întâlnire de lucru. Pentru admiterea la licenţă în vederea susţinerii examenului sunt necesare minim
şase vize ale conducătorului ştiinţific. Nu se admite prezentarea la conducătorul ştiinţific numai în
ultima perioadă a semestrului final sau doar cu câteva săptămâni/zile înainte de înscrierea la
examenul de licenţă/disertaţie.
Lucrarea de licenţă/disertaţie finalizată, inclusiv copertată, va fi prezentată
conducătorului ştiinţific în vederea întocmirii referatului de evaluare.
Evaluarea lucrării de licenţă/disertaţie se va face având în vedere un cumul de criterii
referitoare la structura, conţinutul, sursele bibliografice consultate, culegerea şi prelucrarea
informaţiilor de pe teren, analiza şi interpretarea acestora, tehnoredactarea, forma grafică, realizarea
unei cercetări, contribuţiile personale etc.. Corespunzător acestor criterii, prezentate în formularul
următor, lucrarea va primi calificative, în funcţie de care se va pune o notă finală.

UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE – SPECIALIZAREA
ECONOMIA TURISMULUI, COMERŢULUI ŞI SERVICIILOR
REFERAT
privind evaluarea lucrării de licenţă/disertaţie a absolventului…………… promoţia……….
Tema:
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
Calificative
Nr.
Criterii Foarte
crt. Bine Satisfăcător Nesatisfăcător
bine
1. Structura proiectului
2. Tematica proiectului
Documentarea teoretică din literatura

3.
naţională
Documentarea teoretică din literatura

4.
străină
Documentarea practică privind
5. activitatea unei întreprinderi,
organizaţii etc.
Realizarea unei cercetări de teren
6. (studii de piaţă, comportament al
consumatorilor/utilizatorilor etc.)
Utilizarea de surse statistice
7. elaborate de Institutul Naţional de
Statistică sau alte organisme oficiale
Prelucrarea informaţiilor

Sistematizarea informaţiilor din
8.
literatura de specialitate
Sistematizarea informaţiilor obţinute
9. din documentarea practică, cercetări
de teren etc.
Prezentarea informaţiilor în tabele
10.
statistice
Prezentarea informaţiilor sub formă

11.
grafică
12. Analiza şi interpretarea informaţiilor
Concluziile desprinse în urma

13. analizei efectuate în cadrul unui
punct, subpunct, capitol etc.
14. Elaborarea de propuneri
Fundamentarea economică a
15.
propunerilor
16. Concluziile finale ale lucrării
17. Redactarea lucrării
18. Trimiteri la surse bibliografice
19. Tehnoredactarea lucrării
20. Contribuţia personală a autorului
(se trece cu semnul „X” în dreptul criteriului apreciat şi a calificativului acordat)
În funcţie de calificativul primit, nota propusă de conducătorul ştiinţific se stabileşte astfel:

- Foarte bine = între nota 9-10;
- Bine = între nota 7-8;
- Satisfăcător = nota 6;
- Nesatisfăcător = nota 5.
CALIFICATIVUL:

NOTA PROPUSĂ……………..
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC………………………………………………………
DATA………………………… SEMNĂTURA…………………….
CAPITOLUL 2
REDACTAREA LUCRĂRILOR DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE CU
AJUTORUL CALCULATORULUI
Lucrarea de licenţă/disertaţie reprezintă modalitatea de finalizare a studiilor universitare,
respectiv a studiilor de masterat. De asemenea, aceste lucrări trebuie să ateste calităţile viitorului
absolvent respectiv profunzimea şi trăinicia cunoştinţelor teoretice, îndemânarea de a le folosi la
cercetarea unor probleme reale ale vieţii economice, valoarea şi viabilitatea argumentelor cu care
sunt susţinute, propunerile şi concluziile, capacităţile manageriale şi de comunicare colectivă etc..
Ele trebuie să ateste performanţele atinse de absolvenţi ca urmare a procesului de instruire pentru
profesia în care s-au format.
O lucrare de licenţă/disertaţie este o lucrare dactilografiată în care studentul/masterandul
tratează o problemă referitoare la specializarea în care vrea să-şi ia licenţa.
Elaborarea unei asemenea lucrări presupune ca absolventul să-şi dedice câteva ore pe
săptămână studiului astfel încât să-şi pregătească o teză care să-i dea şi o anumită satisfacţie
intelectuală şi care să-i servească şi după licenţă sau după absolvirea studiilor masterale. Fie
lucrarea reprezintă începutul unei cercetări mai ample care va continua, apoi, în anii următori, fie
absolventul va fi ajutat în profesia sa de rezultatele unui asemenea demers. Astfel, odată fixate
limitele, fie ele modeste, ale propriei implicări, finalitatea se va concretiza într-o lucrare serioasă.
La urma urmei, va fi fost prima oară când aţi făcut o lucrare ştiinţifică serioasă şi riguroasă şi nu e o
experienţă de neglijat.
A face o lucrare de licenţă/disertaţie înseamnă, deci, a învăţa să-ţi pui ordine în propriile
idei şi să aranjezi datele. Este o experienţă de muncă metodică prin intermediul căreia se
construieşte o lucrare care, în principiu, să folosească şi altora.
De fapt, a face o lucrare de licenţă/disertaţie înseamnă a1:
1. identifica un subiect precis;
2. culege documente despre acel subiect;
3. ordona aceste documente;
4. reexamina la prima mână subiectul în lumina documentelor adunate;
5. da o formă organică tuturor reflecţiilor precedente;
6. face astfel încât cine citeşte să înţeleagă ce s-a dorit a spune şi să fie capabil, la nevoie, să
ajungă la aceleaşi documente spre a relua subiectul pe cont propriu.
Regulile pentru alegerea subiectului lucrării de licenţă/disertaţie sunt următoarele2:
1. Ca argumentul să răspundă intereselor candidatului (să fie legat de tipuri de
examene date, de lecturile sale, de lumea sa politică, culturală sau religioasă);
2. Ca sursele la care se recurge să fie reperabile, adică accesibile material candidatului;
1
Eco Umberto , Cum se face o teză de licență, Editura pontica, Bucureşti, 2000, pag. 13
2
Eco Umberto, op. cit., pp. 14-15

3. Ca sursele la care recurge să fie manevrabile, adică accesibile cultural candidatului;
4. Ca tabloul metodologic al cercetării să fie accesibil experienţei candidatului.
Elaborarea unei lucrări de o asemenea însemnătate presupune alocarea a cel puţin şase luni
de zile, redactarea necesitând şi ea cel puţin o lună de zile.
Prin urmare, lucrarea de licenţă relevă capacitatea studentului de a concepe, a realiza
efectiv, a prezenta o cercetare ştiinţifică independentă şi de a oferi alternative şi soluţii eficiente şi
viabile.
Lucrarea de disertaţie reprezintă o expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific
pe baza argumentelor şi datelor dobândite prin studiu3 (teorie şi practică).
2.1. Forma de prezentare

Absolvenţii profilului economic care susţin examenul de licenţă/disertaţie vor prezenta la
înscriere două exemplare originale (nexeroxate) din lucrarea de licenţă/disertaţie culeasă pe
calculator, tipărită o faţă a foii, cu semne diacritice. Ea va fi însoţită de referatul conducătorului
ştiinţific, iar pentru lucrarea de licenţă, aceasta va fi însoţită şi de programul întâlnirilor dintre
student şi conducătorul ştiinţific prezentat la punctul 1.5..
3
http://dexonline.ro/search.php?cuv=disertatie

UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR
LUCRARE DE DIPLOMĂ
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. univ. dr. BĂRBULESCU GEORGETA
ABSOLVENT:
STOLERU COSMIN - NICOLAE
BUCUREŞTI
2010
Figura nr. 2.1. a. Macheta copertei
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR
PROMOVAREA TURISMULUI ÎN
PIATRA-NEAMŢ
ABSOLVENT:
BUCUREŞTI
2010
Figura nr. 2.1. b. Macheta primei pagini a lucrării de licenţă
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR
MASTER „NEGOCIERI ÎN COMERŢ INTERNAŢIONAL”
LUCRARE DE DISERTAŢIE
ABSOLVENT:
BUCUREŞTI
2010
Figura nr. 2.2. a. Macheta copertei
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR
PROMOVAREA TURISMULUI DIN

JUDEŢUL PIATRA-NEAMŢ
ABSOLVENT:
BUCUREŞTI
2010
Figura nr. 2.2. b. Macheta primei pagini a lucrării de disertaţie
Ambele exemplare ale lucrărilor vor fi copertate sau spiralate.
2.2. Reguli de redactare (vezi figura nr. 2.3.)

În scopul redactării lucrării de licenţă/disertaţie se recomandă folosirea editorului Microsoft
Word cu caractere româneşti (Times New Roman CE).
Formatul paginii este A4 şi are următoarele setări:
- Top (sus), bottom (jos), right (dreapta): 2 cm; left (stânga): 2,5 cm;
- Gutter (punct îndoire): 0 cm;
- Header (antet) şi footer (subsol): 1,25 cm.
Lucrarea de licenţă/disertaţie se scrie cu caractere de 20 capitolul, caractere de 16 titlul
capitolului, caractere de 14 subcapitolele şi cu caractere de 12 conţinutul lucrării, cu spaţiul la
un rând şi jumătate şi aliniere justify a textului.
Împărţirea lucrării de licenţă/disertaţie se face pe capitole şi subcapitole iar anexele vor fi
amplasate la sfârşitul lucrării, după concluzii si înainte de bibliografie. De asemenea, lucrarea de
licenţă/disertaţie va fi precedată de maxim două pagini de introducere. (vezi figura nr. 2.4.)

Inserarea siglei Hyperion
Figura nr. 2.3. – Setarea paginii
CUPRINS
INTRODUCERE .....................................................................5
CAPITOLUL 1. SERVICIILE TURISTICE – NOŢIUNI

GENERALE……………………………………………………………7
1.1. Definire şi
conţinut……………………………………………8
1.2.
1.3. …………………………
CAPITOLUL 2…………………………………
CAPITOLUL 3………………………………….
CONCLUZII ŞI APRECIERI .................................................

BIBLIOGRAFIE .......................................................................
ANEXE .......................................................................................

Figura nr. 2.4.: Structura unui cuprins de lucrare de licenţă/disertaţie
Figura nr. 2.4. – Structura unui cuprins de lucrare de licenţă/disertaţie

Cuprinsul (planul) lucrării pe capitole, subcapitole, pagină etc. se va pune la începutul
lucrării, imediat după pagina de titlu şi nu sc paginează. El trebuie să fie clar şi expresiv astfel încât
să se distingă succesiunea capitolelor şi a subcapitolelor.
Propuneţi-vă un plan de lucru! Adică un sumar provizoriu al lucrării de licenţă/disertaţie
unde pentru fiecare capitol veţi încerca un scurt rezumat. Procedând în acest fel vă veţi clarifica şi
pentru voi înşivă ceea ce vreţi să faceţi. În al doilea rând, veţi putea propune un proiect inteligibil
pentru conducătorul ştiinţific dar vă veţi da seama şi voi dacă aveţi idei clare despre lucrare.
Există proiecte ce par foarte clare încă de când sunt gândite, dar atunci când se începe redactarea
totul se fărâmiţează.4
Ca să fim şi mai precişi, planul de lucru cuprinde titlul, sumarul şi introducerea.
Paginarea lucrării începe cu introducerea dar se cuantifică şi paginile anterioare, respectiv
paginile de titlu şi cuprinsul.
Este de preferat ca fiecare capitol să fie elaborat în documente separate care, în final, vor fi
unite într-un singur document (subsolul paginii – nota de subsol).
2.3. Conţinutul lucrării de licenţă/disertaţie

Lucrarea va cuprinde maxim cinci capitole, iar fiecare capitol şi subcapitol trebuie să aibă
cel puţin două subdiviziuni.
Stilul lucrării de licenţă/disertaţie trebuie să fie cursiv, concis, lipsit de repetări inutile.
Exprimarea în interiorul lucrării se face la persoana a II-a plural (exemplu: ne propunem, vizăm
etc.) sau impersonal (exemplu: se doreşte, se intenţionează etc.). Se spune „noi” fiindcă se
presupune că ceea ce se afirmă ar putea fi împărtăşit de cititori. A scrie este un act social: eu scriu
pentru ca tu care citeşti să accepţi ceea ce îţi propun5.
Introducerea conţine motivaţiile care au stat la baza alegerii temei de licenţă/disertaţie,
argumentele referitoare la importanţa şi necesitatea lucrării, obiectivele lucrării, cadrul teoretico-
metodologic şi empiric al lucrării precum şi un scurt rezumat, în funcţie de structura lucrării.
În permanenţă, trebuie să existe o frază de introducere între titlul unui capitol şi cel al unui
subcapitol sau între cel al unui subcapitol şi al unui subsubcapitol etc. care să facă referire, succint,
la intenţiile propuse pentru acea componentă a lucrării.
 Nici un capitol, subcapitol etc. nu se finalizează cu o enumerare, o figură etc. ci cu o
concluzie referitoare la conţinutul întregului capitol, subcapitol etc..
În concluzie, trebuie să………
 Apare necesitatea unei structuri unitare a întregii lucrări (paginaţie, tabele, figuri,
subsoluri etc.).
 Numai capitolele trebuie să înceapă pe pagină nouă.
 Pe fiecare pagină trebuie să se evite începerea frazelor cu acelaşi cuvânt de mai multe
ori.
 Trebuie să existe un echilibru între numărul de pagini al fiecărui capitol.
 Litera italic se utilizează, de obicei, pentru evidenţierea definiţiilor.
 Lucrarea de licenţă/disertaţie se redactează cu alineate.
 Până la zece inclusiv, toate cifrele utilizate în textul lucrării de licenţă/disertaţie se
scriu cu litere.
4
Eco Umberto, op. cit., pag. 118
5
Idem, pag. 165

 Fiţi atenţi atunci când găsiţi cifre în cărţi englezeşti. Dacă in Ir-o carte americană e
scris 2,625 înseamnă două mii şase sute douăzeci şi cinci, în timp ce 2.25 înseamnă doi virgulă
douăzeci şi cinci.
 Orice organizaţie menţionată pentru prima dată în lucrare se scrie cu denumirea
întreagă (chiar în limba română dacă există posibilitatea), în paranteză trecându-se prescurtarea.
Ulterior, pe parcursul lucrării de licenţă/disertaţie, ea poate fi folosită numai prescurtat (exemplu:
Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.)).
 Înainte de cuvântul etc. nu se pune virgulă. Atunci când o frază se termină cu un
cuvânt prescurtat se pune punctul de la termenul prescurtat dar şi punctul de finalizare a frazei
respective.
 Nu este necesar a spune „articolul pe care eu l-am citat mai înainte" şi nici măcar
„articolul pe care noi l-am citat mai înainte" atunci când e de ajuns a scrie „articolul mai înainte
citat ne demonstrează că", fiindcă expresii de acest gen nu implică nici o personalizare a
discursului ştiinţific6.
 Nu folosiţi niciodată articolul în faţa numelui propriu. Nu există nici o raţiune pentru
a spune „Georgescu-ul" sau „Bărbulescu-ul". Cel mai corect este „Aşa cum spune Bărbulescu..."
sau „Potrivit lui Bărbulescu...".
Concluziile reprezintă o sinteză a rezultatelor obţinute pe fiecare capitol în parte. Este un
bun obicei ca atunci când cineva, în afara conducătorului ştiinţific, v-a ajutat cu sfaturi orale,
împrumuturi de cărţi rare, ajutoare de alt fel, să inseraţi, la sfârşitul sau la începutul lucrării de
licenţă/disertaţie, o notă de mulţumire. Este de prost gust a mulţumi conducătorului ştiinţific. Dacă
v-a ajutat, a făcut-o numai din datorie.
2.3.1. Materialul ilustrativ şi tabelar

Graficele, schemele, imaginile, schiţele, hărţile etc. sunt considerate figuri şi se
numerotează de la 1 la n pe fiecare capitol în parte, indiferent de subcapitolul la care sunt
prezentate. Astfel, la capitolul 1, figurile se numerotează cu 1.1., 1.2., , l.n., la capitolul 2,
figurile se numerotează cu 2.1., 2.2.,2.n. etc..
De obicei, numărul, titlul figurii şi sursa, se plasează, centrat, sub figura în cauză cu caractere
de mărime 10 (vezi Figura 1.1.).
Figura nr.1.1. Cheltuieli media în România (2008)

6
Eco Umberto, op. cit., pag. 166

(Sursa: Bărbulescu, Georgeta (coord.), Marketingul activităţilor din comerţ, turism şi
servicii – ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2010, pag. 270)
Dacă se doreşte elaborarea unui grafic se recomandă utilizarea programului Microsoft

Office Excel sau se poate opta pentru inserarea chiar în documentul Word a unui obiect, respectiv
Microsoft Excel Chart (vezi figurile 2.5. şi 2.6.).

Figura nr. 2.6. –Figura
Creareanr.unui – Inserarea
2.5.grafic într-ununui grafic într-un
document document
Microsoft Word
Office Excel
În cazul documentului Microsoft Office Excel, după ce graficul a fost construit, acesta se
transferă în documentul Word.
Tabelele se numerotează identic cu figurile în sensul că la capitolul 1, tabelele se
numerotează cu 1.1., 1.2.................................l.n., la capitolul 2, cu 2.1., 2.2.,2.n. etc.. Fiecare tabel
trebuie să fie numerotat, să aibă un titlu şi o sursă de informare. Titlul se scrie centrat deasupra
tabelului, iar numărul tabelului se plasează în partea dreaptă, dedesubtul titlului. Sursa se
menţionează imediat după tabel, cu caractere de mărime 10.
Exemplu de plasare şi numerotare tabel la capitolul 3
Structuri de primire turistică cu funcţiunea de cazare
Tabel nr. 3.1.
Nr. Nr. Nr. Nr.

Numă locuri Număr locuri Numă locuri Numă locuri
Tip structură
r 2004 cazare 2005 cazare r 2006 cazare r 2007 cazare
2004 2005 2006 2007
Hoteluri 3 582 3 580 3 573 3 582
Hosteluri 0 0 0 0 1 30 1 30
Camping-uri 1 38 1 20 0 0 0 0
Pensiuni turistice
5 53 4 45 6 68 6 83
urbane
Tabere de elevi şi
1 172 1 172 1 142 1 140
preşcolari
Total 10 845 9 817 11 813 11 835
Sursa: Direcţia Regională de Statistică Neamţ
 Trimiterile din text la tabele sau figuri se vor face scriind cuvântul „tabelul” sau
„figura”, urmate de numerele lor (exemplu: tabelul nr. 3.1., figura nr. 1.1.).
 Toate imaginile trebuie să aibă surse de informare deoarece şi ele intră sub
incidenţa Legii drepturilor de autor, cu excepţia celor care aparţin absolvenţilor.
 Figura, tabelul, titlul acestora şi sursa sunt centrate în pagină.
2.3.2. Redactarea notelor de subsol

 Preluarea unor idei, informaţii, date statistice din diverse surse se va face cu
menţionarea exactă a sursei în nota de subsol.
 Orice lucrare de licenţă/disertaţie trebuie să conţină note de subsol care fac
trimitere la sursa de informare. Acestea trebuie marcate în interiorul lucrării într-un singur
mod, de preferat cu cifre arabe şi numerotate de la 1 la n pe fiecare capitol în parte.
 Toate notele de subsol menţionate pe o pagină trebuie să se regăsească în
subsolul paginii respective (vezi figura nr. 2.7.).

Figura nr. 2.7. – Modalitatea de inserare a notelor de subsol într-un document Word
 La subsol, ordinea datelor este următoarea: numele şi prenumele autorului; titlul
lucrării (italic), editura, locul publicării, anul, pagina (exemplu: Bărbulescu, Georgeta (coord.),
Marketingul activităţilor din comerţ, turism şi servicii – ediţia a II-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2010, pag. 59).
 În momentul în care sunt mai mulţi autori şi nu există un coordonator se
enumeră toţi autorii. Însă, atunci când există un coordonator doar acesta se menţionează
(exemplu: Bărbulescu, Georgeta (coord.), Marketingul activităţilor din comerţ, turism şi servicii –
ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2010, pag. 128).
 În cazul citării unor reviste se menţionează: numele şi prenumele autorului, titlul
articolului, titlul revistei, numărul acesteia, locul şi anul apariţiei, pagina. Atunci când sunt citate
informaţii din două pagini sau mai multe se scrie pp. la subsol, iar când este citat un text de pe o
singură pagină se scrie pag..
 Notele de subsol pot cuprinde orice sursă de informare respectiv: cărţi, manuale,
periodice, legislaţie, Internet (inclusiv link-uri).
 Nu atribuiţi unui autor o idee, pe care el o reia ca idee a altcuiva. Sau, în
momentul în care citaţi o definiţie a unui autor dintr-o anumită carte pe care acesta o citează la
rândul său dintr-o altă lucrare, este indicat să folosiţi la subsol cartea din care aţi făcut citarea şi nu
lucrarea din subsolul cărţii consultate.
 Citatele trebuie să fie fidele. În primul rând, trebuie transcrise cuvintele aşa cum
sunt, în mod identic. Nu trebuie eliminate părţi ale textului fără a marca acest lucru; o astfel de
semnalare de elipsă este făcută prin inserţiunea a trei puncte de suspensie pentru partea lăsată de-o
parte. Nu trebuie făcute interpolări şi orice comentariu, clarificare, specificare ale noastre. Dacă
totuşi se întâmplă, intervenţia absolventului trebuie să apară între paranteze pătrate.
 Orice lucrare se prezintă în subsol sub forma amintită doar la prima citare, la a
doua,.... a N-a citare, ordinea datelor este următoarea: numele şi prenumele autorului, op. cit., (opera
citată), anul apariţiei, pag. (exemplu: Bărbulescu Georgeta, op. cit., 2010, pag. 215). Există
posibilitatea ca aceeaşi lucrare să aibă mai multe ediţii, de unde şi necesitatea menţionării de fiecare
dată a anului apariţiei lucrării în cauză. În momentul în care acelaşi autor este citat cu diverse titluri,
modalitatea de utilizare a subsolului de tip „op. cit.” se utilizează doar pe aceeaşi pagină. În rest,
în subsol sunt furnizate toate datele de identificare a lucrării citate.
 Dacă pe aceeaşi pagină este citată o lucrare de mai multe ori, prima dată se
menţionează toate datele de identificare prezentate anterior, la a doua citare se scrie Idem, pag....,
iar dacă citarea este identică si din punctul de vedere al paginii, atunci se scrie doar Idem. La a
treia citare pe aceeaşi pagină a aceleiaşi surse se scrie ibidem ; (tot de acolo, din acelaşi pasaj al
cărţii, în acelaşi loc7). Subsolurile de tipul Idem şi Ibidem se utilizează doar pe aceeaşi pagină.
Nu se face trimitere la un alt subsol de la altă pagină.
 În text, cifra de subsol se pune înainte de punctul care marchează finalizarea unei
fraze citate şi nu după punct. Când se citează o enumerare, cifra de subsol se inserează înainte de
elementele enumerate şi nu la sfârşitul acestora, înainte de cele două puncte care anunţă o
enumerare. Exemplu în cazul definiţiei sau altor fraze citate: „turismul reprezintă totalitatea
fenomenelor şi relaţiilor...”. Exemplu în cazul unei enumerări citate: Micromediul firmei este
format din: clienţi, concurenţi, furnizori, intermediari şi publicul întreprinderii etc..
 Notele de subsol obligatoriu apar şi la bibliografia finală, care serveşte drept
sinteză a materialului consultat şi oferă informaţii globale asupra literaturii existente despre
subiectul respectiv.
2.3.3. Referinţele bibliografice

7
http://dexonline.ro/search.php?cuv=ibidem

În structura lucrării de licenţă/disertaţie o poziţie importantă o ocupă lista surselor
bibliografice.
Astfel, întâlnim trei categorii de surse de informare care, însă, se numerotează de la 1 la n,
împreună:
 lucrările cu autori (cărţi, manuale, tratate, enciclopedii etc.) se notează în ordinea
alfabetică a autorilor, după numele de familie (Bărbulescu Georgeta) al primului autor sau
coordonatorului (dacă sunt mai mulţi autori se menţionează toţi, dacă există un coordonator se
menţionează doar acesta), titlul cărţii, editura, locul apariţiei, anul apariţiei;
 periodicele, sursele legislative, programele, strategiile etc. se scriu în ordinea
alfabetică a titlului lucrării citate, numele autorului, editura, locul apariţiei şi anul apariţiei;
 sursele de pe Internet se scriu în ordinea alfabetică a site-ului sau link-ului folosit
drept sursă de informare.
Exemplu de bibliografie:
 Beleciu, Mihai, Iniţiere în afaceri – Ghid practic pentru lansarea şi gestionarea unei afaceri , Editura
Economică, Bucureşti, 1995.
 Blois, K., J., The marketing of services, European Journal of Marketing , nr. 8/1974.
 x x x Dicţionar Explicativ de Marketing, Editura Economică, Bucureşti 2005.
 x x x Dicţionarul de merceologie-terminologie generală , Editura ASE, Bucureşti, 1996.
 Colecţia revistei Săptămâna Financiară, 2004-2008.
 Colecţia revistei Standardizarea ASRO, 2000-2007.
 www.coca-cola.com
 www.coca-cola.ro
 www.stirc.ac.uk/marketing/academy
 Deoarece există posibilitatea ca două persoane să aibă acelaşi nume şi prenume este
indicat ca numele şi prenumele autorilor să nu fie prescurtate la subsoluri şi la bibliografie.
 În bibliografie mai pot apărea şi alte surse de informare, în plus, faţă de cele
menţionate în subsoluri, în măsura în care absolventul s-a inspirat în elaborarea lucrării de
licenţă/disertaţie şi din alte materiale.
2.3.4. Anexele
Anexele cuprind orice materiale relevante pentru lucrarea de licenţă/disertaţie dar care
datorită dificultăţilor de parcurgere, dimensiunii sau stilului succint trebuie menţionate la sfârşitul
lucrării.
Exemple de anexe:
• Tabele statistice de mari dimensiuni;
• bilanţuri contabile, conturi de profit şi pierdere şi alte documente de evidenţă contabilo-
statistică;
• demonstraţii matematice mai complicate;
• sinoptice de mari dimensiuni;
• extrase/sinteze ale unor documente sau înscrisuri;
• programe rulate pe calculator, cu calcule efectuate în beneficiul lucrării;
• adrese de recomandare a lucrării sau de apreciere a unor activităţi desfăşurate de către
absolvent în legătură cu elaborarea lucrării etc.;
• hărţi, schiţe şi imagini;
• chestionare;
• diverse contracte;
• acte de înfiinţare şi funcţionare a firmei (statut, ROI, ROF, fişa postului etc.);
• materiale de promovare (pliante, afişe etc.);
• facsimile ale unor documente sau înscrisuri etc..
Anexele se numerotează de la 1 la n la sfârşitul lucrării şi se face trimitere la ele pe
parcursul întregii lucrări, acolo unde ele completează informaţiile furnizate pe o anumită temă.
Citarea anexelor în text se face între paranteze (exemplu: (anexa 4)). Toate anexele se inserează în
textul lucrării.
Prin urmare, lucrarea de licenţă/disertaţie este cea care dă măsura, în cel mai înalt grad, a
nivelului şi pregătirii profesionale teoretice şi aplicative a absolventului.

CAPITOLUL 3
ASPECTE PRIVIND SUSŢINEREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE
În vederea finalizării cu succes a examenului de licenţă/disertaţie, proba orală, pe lângă

redactarea corespunzătoare a lucrării de licenţă/disertaţie, se impune prezentarea acesteia într-o
manieră corespunzătoare calităţii formei şi conţinutului ei.
3.1. Importanţa prezentării unei lucrări de licenţă/disertaţie

Lucrarea de licenţă/disertaţie este o operă de artă, iar modul în care este prezentată reprezintă
o etapă definitorie pentru obţinerea unui rezultat favorabil la examenul de licenţă/disertaţie. De fapt,
prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie în faţa comisiei de examinare este la fel de importantă ca şi
elaborarea sa deoarece, indiferent de temeinicia documentării ştiinţifice şi practice şi realizării în
sine, o lucrare de licenţă/disertaţie, dacă nu este pusă în valoare prin modul de prezentare, atunci
înseamnă că munca autorului a fost în zadar, iar aşteptările acestuia nu vor fi împlinite. Este evident
faptul că prezentarea lucrării este condiţionată de calitatea şi valoarea acesteia. Astfel, dacă
lucrarea este slabă sau mediocră, nici o formă de prezentare nu va determina comisia să acorde o
notă bună autorului lucrării, deoarece, în procesul de susţinere propriu-zisă a lucrării, argumentele şi
demonstraţiile reprezintă părţi componente ale lucrării de licenţă/disertaţie.
Cunoscut este faptul că orice lucrare se prezintă la susţinere însoţită de un referat întocmit de
către conducătorul ştiinţific al lucrării care atestă valoarea acesteia prin nota propusă. Astfel că, în
momentul în care autorul se va afla în faţa comisiei, lucrarea (în două exemplare) şi referatul vor
face obiectul de studiu al membrilor comisiei. În timpul prezentării lucrării de licenţă/disertaţie,
componenţii comisiei vor examina lucrarea iar fiecare membru în parte îi va stabili valoarea
ştiinţifica şi practică. De aceea, interesul pe care îl manifestă membrii comisiei pentru
prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie este determinat de faptul că aceştia doresc să se
edifice cu privire la următoarele aspecte:
• autorul este cel care a elaborat lucrarea de licenţă/disertaţie;
• absolventul are cunoştinţe de specialitate în domeniul lucrării de licenţă/disertaţie;
• absolventul este în măsură să prezinte în mod sintetic şi coerent lucrarea de
licenţă/disertaţie;
• autorul poate să susţină cele enunţate în cadrul lucrării, argumentând şi demonstrând:
alegerea temei, importanţa temei abordate, metodele de cercetare, alegerea surselor bibliografice
consultate, tendinţele identificate ale fenomenului supus cercetării, concluziile desprinse şi
propunerile făcute;
• autorul este în măsură să evidenţieze contribuţia personală în rezolvarea temei abordate;
• absolventul poate să susţină o conversaţie eficientă pe tema lucrării de licenţă/disertaţie;
• autorul este capabil să-şi susţină punctul de vedere propriu şi să convingă comisia în
acest sens;
• absolventul este deschis către alte puncte de vedere asupra subiectului lucrării de
licenţă/disertaţie, acceptând, astfel, observaţiile critice şi recomandările membrilor comisiei.
• Prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie, datorită importanţei ei, necesită o pregătire
prealabilă, care presupune: realizarea unei sinteze a lucrării de licenţă/disertaţie; elaborarea
discursului şi a materialelor de susţinere a acestuia; pregătirea psihologică a individului pentru
susţinerea publică a lucrării; alegerea vestimentaţiei; realizarea unui scenariu de prezentare, a
lucrării de licenţă/disertaţie; repetarea prezentării (inclusiv speech-ului). Pregătirea psihologică a
individului trebuie să înceapă cu înţelegerea contextului în care va comunica. Mai mult decât atât,
absolventul trebuie să adopte în susţinerea lucrării de licenţă dubla perspectivă deoarece este o

modalitate care îi va asigura succesul în susţinerea lucrării. Adică, trebuie să ţină cont de zicala
românească inspirată de teoria relativităţii: „dacă te uiţi din tren, se mişcă plopu', dacă te uiţi din
plop, se mişcă trenul”.
3.2. Ce este speech-ul?

Speech-ul reprezintă, de fapt, un discurs. Conform DEX'98, prin speech se înţelege
„alocuţiune rostită de obicei ca răspuns la un toast” iar în dicţionarul Siveco se precizează că
pentru cuvântul speech există următoarele sinonime: alocuţiune, cuvânt, cuvântare, discurs.
Discursul este o formă de comunicare publică, aceasta reprezentând expunerea, discursul,
prezentarea susţinută de către o persoană în faţa unui auditoriu, format din cel puţin 3 persoane8.
Realizat sub forma unei sinteze a lucrării de licenţă/disertaţie, speech-ul poate să aibă o
formă fizică, uneori fiind chiar de dorit acest lucru. Mai ales atunci când absolventul nu prezintă
abilităţi de comunicare, fiind tensionat şi stresat, existenţa speech-ului, pe care se poate baza într-un
moment de criză, îi poate asigura un punct de echilibru în susţinerea lucrării. În cadrul sintezei,
ideile majore ale lucrării de licenţă/disertaţie sunt ordonate logic şi emoţional în funcţie de tema
abordată de autor. De asemenea, se accentuează aspectele relevante pentru tema abordată,
contribuţiile proprii, tendinţele surprinse în evoluţia fenomenului, fiind, în acelaşi timp, scoase în
evidenţă concluziile şi propunerile autorului lucrării de licenţă/disertaţie.
Speech-ul nu trebuie confundat cu rezumatul lucrării de licenţă/disertaţie, având o
existenţă de sine stătătoare. Modalitatea de abordare a discursului este proprie modului de gândire al
fiecărui individ şi, de aceea, el reflectă unicitatea autorului lucrării de licenţă/disertaţie.
Evident, absolventul trebuie să fie ajutat de conducătorul lucrării de licenţă/disertaţie în
elaborarea discursului. Dar cum poate fi organizat un discurs şi care ar fi componentele discursului?
3.1.1. Structura unui discurs

Deşi puţini ştiu, organizarea discursului propusă de retoricii antici se păstrează şi astăzi în
aceeaşi formă. Astfel, părţile componente ale unui discurs sunt următoarele9:
 exordiul este replica de deschidere cu rol de a atrage atenţia, de a provoca auditoriul.
Această parte a discursului trebuie să stabilească o legătură între membrii comisiei şi autorul lucrării
de licenţă/disertaţie;
 propunerea este ceea ce urmează după exordiu şi în care vorbitorul expune tema şi
subiectul discuţiei. Adică emiţătorul expune pe scurt ceea ce are de gând să spună în întregul său
discurs;
 diviziunea reprezintă acea parte componentă a discursului în care sunt prezentate
părţile, secţiunile, capitolele, paragrafele sau cauzele care vor fi abordate în discurs şi ordinea lor.
„În prima parte voi aborda aspectele teoretice relevante ale temei alese, iar în partea a doua voi
prezenta activitatea firmei...”;
 naraţiunea reprezintă acea parte a discursului în care vorbitorul expune faptele,
prezintă situaţia firmei şi rezultatele aplicării teoriei în practică etc.. De fapt, autorul tratează efectiv
tema şi subiectul lucrării de licenţă/disertaţie. Evident, naraţiunea va cuprinde lucrurile cu adevărat
interesante, care probează ceea ce s-a afirmat în „propunere”. Această parte a discursului cere
talent de orator şi povestitor, deoarece se construieşte cu mijloacele genului epic. Succesul acestei
părţi a discursului este determinat de modul în care se marchează legăturile şi de maniera în care se
arată că se întâmplă ceva;
 confirmarea presupune argumentarea punctului de vedere al autorului lucrării de
licenţă/disertaţie prin prezentarea probelor sau prin realizarea de demonstraţii;
8
Popescu Manoela, Comunicare şi negociere în afaceri. Abordări teoretice şi practice, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, pag.
24
9
Adaptare după Prutianu Şt., Manual de comunicare şi negociere în afaceri. I. Comunicarea, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pp. 19-20.

 respingerea opiniei adverse înseamnă demontarea eventualelor obiecţii, observaţii şi
contraargumente ale membrilor comisiei. Evident, această parte a discursului este posibilă prin
realizarea conexiunii inverse în procesul de comunicare stabilit de către autorul lucrării de
licenţă/disertaţie;
 digresiunea se realizează în scopul de a înveseli atmosfera, de a o destinde, prin
introducerea unei paranteze, dar şi cu scopul de a specula o împrejurare. Digresiunea trebuie să fie
concludentă pentru tema discursului şi bine plasată, altfel nu îşi va atinge scopul;
 în concluzie, încheierea presupune rezumatul discursului, prezentarea ideilor
principale. Aceasta deoarece este esenţială evocarea, în final, a ideilor şi imaginilor sugerate la
începutul discursului. Astfel, ceea ce s-a prezentat ca o ipoteză sau intenţie în primele părţi ale
discursului (exordiul, propunerea şi diviziunea) este un fapt demonstrat.
Însă, dezvoltarea artei oratorice de către romani a condus la completarea discursului cu
partea denumită Actio, care priveşte acţiunea oratorului, respectiv îmbrăcămintea şi înfăţişarea
oratorului, postura trupului, gestica de sprijin, privirile şi contactul vizual, tonul şi inflexiunile vocii.
Asupra aceste părţi a discursului vom reveni mai târziu în acest capitol.
Orice discurs, ca formă de comunicare verbală, pentru a fi eficient trebuie să îndeplinească
următoarele trei obiective10:
 a proba;
 a încânta;
 a emoţiona.
Acestea nu sunt altceva decât obiectivele retoricii, ele fiind încă de actualitate. Atingerea
acestor obiective necesită o argumentaţie solidă, manipularea sentimentelor şi emoţiilor
auditoriului, precum şi seducţia acestuia. Atingerea obiectivelor unui discurs presupune
respectarea următoarelor reguli:
 absolventul trebuie să cunoască limba în care expune, respectiv trebuie să cunoască
limbajul specializat din domeniul temei lucrării de licenţă/disertaţie. Un vocabular bogat îi va
asigura vorbitorului elementele primare pentru o prezentare de succes a lucrării de licenţă/disertaţie.
De asemenea, vorbitorul trebuie să folosească cuvinte cu înţelesul lor cel mai cunoscut şi mai
apropiat de aşteptările auditoriului;
 autorul lucrării de licenţă/disertaţie trebuie să vorbească frumos, să-şi
„împodobească” discursul cu procedee retorice şi cu figuri de stil cu impact emoţional (metafore,
comparaţii, hiperbole, antiteze etc.), ceea ce îl va transforma pe vorbitor într-un artist;
 în funcţie de esenţa discursului, vorbitorul trebuie să expună faptele potrivit şi
adecvat naturii cauzei care le-au determinat. Astfel, absolventul, în timpul susţinerii lucrării de
licenţă/disertaţie trebuie să-şi adapteze discursul după auditoriu şi nu va cere membrilor comisiei să
facă efortul de a se adapta discursului. Astfel, dacă un membru al comisiei are probleme de auz,
absolventul va avea grijă să vorbească tare. De altfel, va vorbi tare şi dacă sala de susţinere este un
amfiteatru sau orice altă sală de curs. Însă, dacă susţinerea lucrării de licenţă/disertaţie va avea loc
într-o sală de seminar, atunci absolventul va coborî vocea;
 absolventul trebuie să-şi expună discursul curgător, ritmat, modulat şi nuanţat, fără
cacofonii, repetiţii de cuvinte şi pauze prea mari. În general, discursul eficient este un discurs
elegant (se aleg cuvintele adecvate temei lucrării de licenţă/disertaţie şi momentului: susţinerea unui
examen final), ritmat, adecvat momentului şi temei şi pe înţelesul auditoriului.
Discursul trebuie să fie susţinut într-un timp limitat, de regulă 10 minute maxim.
3.2.2. Sfaturi pentru un discurs eficient
10
Popescu Manoela, op. cit., pag.76

În vederea elaborării şi susţinerii unui discurs eficient, absolventul trebuie să ţină cont de
următoarele sfaturi:
 Stai în picioare, deşi poziţia şezândă este mai puternică. În sala de susţinere a lucrării
de licenţă/disertaţie este amenajat un spaţiu în care se află o masă (care poate fi înlocuită cu o bancă)
în care absolventul se va putea desfăşura. Desigur, absolventul este invitat să ia loc. Rezistaţi
tentaţiei şi staţi în picioare. Într-un perimetru restrâns vă puteţi plimba şi masca astfel emoţiile
inerente determinate de susţinerea unui examen oral. Candidatul va avea o perspectivă de ansamblu
asupra membrilor comisiei şi se va simţi stăpân pe situaţie;
 Vorbeşte liber. Dacă în facultate ai avut profesori care citeau de pe foi şi nu ai
apreciat acest lucru este cazul să nu o faci şi tu în cel mai important moment al vieţii tale. Evident,
în situaţia în care apar blocaje, poţi să urmăreşti foile şi să citeşti chiar unele paragrafe. Dar, nu citi
tot speech-ul pentru că membrii comisiei vor crede fie că nu eşti tu autorul lucrării, fie că nu cunoşti
suficient de bine domeniul lucrării tale de licenţă/disertaţie;
 Atenţie la corectitudinea pronunţiei şi a propoziţiilor. Nu faceţi propoziţii prea
lungi, dar nici prea scurte. Terminaţi propoziţiile şi nu folosiţi aceleaşi structuri mereu;
 Nu prezenta foarte multe slide-uri. Un număr de 10-15 maxim este suficient;
 Pe fiecare slide scrie fie idei sau prezintă grafice şi poze cu câteva cuvinte;
 Nu prezenta foarte multe idei că te vei pierde, iar comisia nu va înţelege nimic din
prezentarea lucrării tale de licenţă/disertaţie;
 Spune lucruri interesante şi relevante pentru tema abordată;
 Nu insista pe cifre şi date financiare, dacă nu sunt expuse ca argumente, pentru că
sunt plictisitoare şi obositoare;
 Vorbeşte cu entuziasm despre tema abordată pentru că se presupune că ai ales-o
deoarece ţi-a plăcut;
 Repetă speech-ul, nu zile, ci doar câteva ore;
 Tratează auditoriul conform dublei perspective, fii convingător şi aplică tehnicile
de comunicare învăţate.
Evident, un discurs eficient este cel care este prezentat utilizându-se, pe lângă cuvânt, voce,
trup şi mijloace auxiliare vizuale.
3.3. Utilizarea materialelor vizuale de prezentare în abordarea discursului din

perspectiva argumentaţiei şi demonstraţiei
Discursul este transmis prin intermediul unor tehnici naturale (primare), respectiv cuvântul,
vocea, trupul, dar şi prin intermediul unor mijloace şi tehnici secundare vizuale: rapoarte, afişe,
materiale publicitare, discheta, stick.
În prezent, având în vedere timpul limitat de prezentare a lucrării de licenţă/disertaţie,
precum şi importanţa discursului în dotarea absolventului de către comisie, sunt utilizate cu
precădere tehnicile vizuale secundare. Astfel, discursul va fi susţinut de o prezentare în Power Point
a lucrării de licenţă/disertaţie sau de alte materiale vizuale realizate fie pe materiale transparente, ce
vor fi proiectate cu ajutorul retroproiectorului, fie sub formă de diapozitive, care vor fi proiectate pe
un ecran. Evident, prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie cu ajutorul materialelor vizuale necesită
sincronizarea susţinerii discursului cu prezentarea imaginilor de pe ecran. Materialele vizuale
prezentate vor susţine discursul şi nu îl vor înlocui. Aceasta înseamnă că materialele vizuale trebuie
să fie utilizate în vederea:
 argumentării afirmaţiilor absolventului;
 creşterii timpului alocat analizelor, interpretărilor, concluziilor şi propunerilor;
 înţelegerii facile a mesajului ştiinţific transmis de absolvent membrilor comisiei;
 demonstrării propunerilor;
 susţinerii concluziilor.
Materialele vizuale trebuie să fie realizate în culori, să aibă titluri adecvate mesajului
transmis şi să cuprindă legendele necesare înţelegerii reprezentărilor grafice. Aceste materiale
vizuale pot fi printate şi multiplicate în vederea distribuirii către toţi membrii comisiei, candidatul
putând face în acest fel referire, atunci când consideră necesar, la respectivele materiale.
Materialele vizuale de prezentare a discursului pot conţine:
 idei;
 structuri;
 grafice sub formă de schemă;
 grafice ce exprimă dinamica unor fenomene sau a unor variabile;
 grafice ce exprimă structuri şi modificări ale unui fenomen;
 tabele;
 imagini;

Ideile prezentate sub forma materialelor vizuale trebuie să aibă un impact semnificativ
asupra comisiei, acestea fiind utilizate în vederea susţinerii şi întăririi argumentării şi demonstrării
celor spuse de candidat. Desigur, slide-urile nu vor conţine informaţii teoretice (noţiuni, definiţii şi
tipologii, teorii etc.) decât dacă absolventul, in demersul ştiinţific realizat, abordează o anumită
teorie, un anumit concept, o anumită definiţie şi o anumită tipologie din multitudinea teoriilor ce
caracterizează un fenomen. În acest caz, sunt prezentate diferitele teorii, iar autorul aduce argumente
în favoarea opiniei proprii. Astfel, în vederea unei argumentări corecte şi convingătoare, absolventul
va utiliza:
 noţiuni simple, exacte şi convingătoare;
 expresii şi cuvinte pozitive;
 comparaţii cunoscute de interlocutor, fără a exagera.
În argumentaţie nu sunt folosite fraze goale („după cum s-a spus”, „mai mult sau mai puţin”,
„sau, cu alte cuvinte”, „aşa cum s-a menţionat”, „aşa cum s-a subliniat" etc.), iar ritmul
argumentării este corespunzător particularităţilor membrilor comisiei. În expunerea argumentelor
sunt binevenite pauzele pentru a da posibilitatea membrilor comisiei de a interveni în vederea
clarificării punctului de vedere al autorului lucrării de licenţă/disertaţie. Argumentele trebuie să fie
logice, raţionale şi emoţionale, deoarece prezentarea faptelor, datelor şi altor informaţii trebuie
completată de avantajele/oportunităţile oferite de situaţia existentă, forţa de convingere fiind
transmisă de mesajele paraverbale şi nonverbale ale candidatului.
Absolventul nu trebuie să se limiteze la expunerea vizuală a unor idei, organigrame, scheme,
grafice sau imagini pe care să le comenteze. Graficele care exprimă dinamica şi structura unor
fenomene supuse cercetării nu sunt altceva decât modalităţi utile şi expresive care susţin
argumentele, soluţiile şi propunerile incluse în lucrarea de licenţă/disertaţie. De aceea, atunci când
este redactat discursul sunt realizate şi materialele vizuale.
Graficele nu trebuie să fie mai mult de şase-opt, prezentate fie singure pe câte un slide, fie
două sau chiar trei pe un slide, în cazul în care ele sunt necesare pentru explicarea unor soluţii
propuse de candidat. Evident, numărul de idei, structuri, tabele, imagini şi grafice prezentate pe
slide-uri depinde de tema lucrării de licenţă/disertaţie abordată de absolvent. De aceea, trebuie să
existe o corelaţie optimă între numărul de slide-uri cu idei, structuri, tabele şi cu diferite grafice. De
regulă, în materialele vizuale, tabelele sunt prezente mai rar, datele fiind relevate prin intermediul
graficelor de diferite tipuri.
Varietatea tipurilor de materiale vizuale prezentate reprezintă o necesitate, indiferent de tema
lucrării de licenţă/disertaţie.
3.4. Elemente cadru în susţinerea speech-ului

Prezentarea lucrării de licenţă/disertaţiei trebuie să înceapă cu permisiunea oferită de
preşedintele comisiei, după ce absolventul a fost chemat în sala de susţinere de către secretarul
comisiei de licenţă/disertaţie. Câteva propoziţii pentru a începe susţinerea discursului după
prezentarea temei lucrării de licenţă/disertaţie:
 Aş dori să-mi încep prin a...;
 Mai întâi aş dori să fac câteva remarci privitoare la...;
 Mai întâi aş dori să menţionez pe scurt...;
 Să începem cu motivul pentru care am abordat această temă….
Candidatul trebuie să îşi stăpânească emoţiile, pasiunile, sentimentele şi trebuie să rămână
stăpân pe el însuşi, oricare ar fi situaţia.
În susţinerea lucrării de licenţă/disertaţie sunt de luat în considerare următoarele elemente:
- încadrarea expunerii în 10-15 minute;
- expunerea conţinutului lucrării de licenţă/disertaţie, a

- concluziilor şi propunerilor autorului;
- comunicarea paraverbală şi limbajul trupului;
- aspectul exterior;
- abordarea susţinerii speech-ului conform cerinţelor comisiei
În ceea ce priveşte încadrarea expunerii în 10 minute, dacă discursul este bine realizat,
atunci absolventul nu va avea probleme în a respecta timpul maxim acordat de către comisie pentru
prezentarea lucrării de licenţă/disertaţie. Pentru aceasta, orice candidat, în realizarea şi prezentarea
discursului, trebuie să ţină cont de faptul că:
 discursul nu reprezintă nararea (povestirea) lucrării de licenţă/disertaţie;
 tema şi subiectul lucrării de licenţă/disertaţie, precum şi importanţa acesteia se
prezintă succint;
 conţinutul lucrării (capitole şi subcapitole) se prezintă sub aspectul obiectivelor
acestora;
 într-un discurs nu sunt reluate definiţii, formule, demonstraţii şi teorii preluate din
literatura de specialitate în ceea ce priveşte problematica vastă a temei abordate,
deoarece acestea sunt cunoscute de către membrii comisiei şi se presupune că ele sunt
cunoscute şi de către candidat. Cel mult sunt prezentate opiniile proprii asupra teoriei
respective;
 discursul trebuie să prezinte rezultatele cercetării întreprinse şi nu întregul demers
ştiinţific realizat de către candidat. Dacă membrii comisiei doresc să cunoască acest
proces în detaliu vor pune întrebări;
 absolventul trebuie să reliefeze aportul personal în rezolvarea temei abordate;
 argumentele în favoarea celor afirmate trebuie să fie concise, clare şi să cuprindă date
esenţiale;
 ideile principale, propunerile şi concluziile nu se detaliază. Acestea sunt exprimate cu
maximum de concizie şi claritate, dar, în acelaşi timp, convingător în faţa comisiei.
Absolventul nu trebuie să facă pauze prea mari în timpul susţinerii discursului deoarece
acestea îndeamnă comisia să pună întrebări. De asemenea, absolventul nu trebuie să facă o
prezentare prea generală a lucrării de licenţă/disertaţie, deoarece comisia va interveni în vederea
încadrării prezentării în timpul acordat.
În speranţa încadrării în cele 10 minute de prezentare a discursului, absolvenţii sunt tentaţi să
impună un ritm alert, încercând, astfel, expunerea a cât mai multor informaţii. Această abordare este
greşită, deoarece nu facilitează evaluarea calităţii lucrării, ci, dimpotrivă, generează observaţii din
partea membrilor comisiei şi nu în favoarea absolventului11. Evident şi situaţia opusă nu este în
favoarea candidatului, adică acesta nu trebuie să vorbească foarte rar în speranţa că cele spuse vor
depăşi cinci minute.
În vederea respectării timpului acordat susţinerii lucrării de licenţă/disertaţie candidatul
trebuie sa-şi exerseze prezentarea în faţa oglinzii, astfel încât să se poată exprima concis, corect,
clar, iar argumentarea să fie logică şi coerentă şi să se încadreze în cele 10-15 minute. Exersând în
mod individual, absolventul va putea gestiona cu succes expunerea discursului, fiind sigur pe
cunoştinţele deţinute. Mai mult decât atât, în momentul exersării, candidatul va identifica
potenţialele neajunsuri ale discursului (prea multe idei, slide-uri prea încărcate, prea multe grafice şi
indicatori etc.), în vederea înlăturării acestora, putându-se astfel autoevalua în mod corect.
Expunerea conţinutului lucrării de licenţă/disertaţie, a concluziilor şi propunerilor
autorului vizează, în primul rând, cunoaşterea de către absolvent a problematicii temei lucrării de
licenţă/disertaţie. Acest proces este rezultatul întregului demers ştiinţific realizat de către autorul
11
Hinescu Arcadie (coord.), Ghid metodologic pentru elaborarea şi susținerea lucrărilor de licență în domeniul economic,
Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia 2006, pag. 92

lucrării, începând cu selectarea surselor bibliografice, alegerea modalităţilor şi metodelor de
cercetare, realizarea cercetării, aplicarea teoriei în practică, elaborarea concluziilor şi formularea
propunerilor. De aceea, expunerea conţinutului lucrării, a concluziilor şi propunerilor trebuie să
ateste existenţa unei viziuni proprii în ceea ce priveşte rezolvarea temei abordate, rezultat al
demersului întreprins de către autor pas cu pas. Numai o cunoaştere a tuturor acţiunilor realizate în
vederea elaborării lucrării de licenţă/disertaţie poate să conducă la realizarea şi prezentarea unui
discurs eficient şi, evident, la o prezentare de calitate a lucrării de licenţă/disertaţie.
Această parte a discursului absolventului trebuie să se încadreze în 10 minute, de aceea
prezentarea conţinutului lucrării de licenţă/disertaţie, a concluziilor şi propunerilor autorului trebuie
să fie sintetică, structurată logic şi argumentată într-un mod convingător. În acest scop sunt utilizate
materialele vizuale de prezentare în care sunt expuse informaţii sub formă de grafice, scheme şi
tabele.
Modul în care este finalizat un discurs este la fel de important ca şi modul în care se începe
prezentarea. Evident, există mai multe modalităţi de a termina un discurs:
 un rezumat al ideilor principale prezentate;
 o concluzie edificatoare pentru tema abordată, extrasă din materialul prezentat;
 propuneri/recomandări pentru o cercetare ulterioară.
Indiferent de modalitatea aleasă, se pot folosi câteva fraze pentru finalizarea discursului 12, de
genul „Aşa cum v-am prezentat…”, „Voi concluziona prin a spune că…”, „În concluzie, aş dori să
repet că…”, „Studiile ulterioare ar putea examina…”, „Aceste studii ar putea să conducă, în final,
la o înţelegere mai complexă a…”.
După încheierea prezentării discursului, absolventul va spune „Mulţumesc” sau „Vă
mulţumesc că m-aţi ascultat” sau „Vă mulţumesc pentru atenţie”.
Discursul, formă a comunicării verbale, este prezentat nu numai prin intermediul mijloacelor
auxiliare vizuale, ci şi prin limbajul nonverbal şi paraverbal, care oferă informaţii despre cuvintele
rostite.
Limbajul paraverbal presupune ceea ce se comunică prin voce (volum, intonaţie, ritm,
accent, pauze etc.) şi prin manifestări vocale fără conţinut verbal (dresul vocii, râsul, tusea, oftatul
etc.). Discursul va fi rostit cu o voce modulată, cu intonaţie, deoarece un discurs plat, monoton este
plictisitor. Utilizaţi pauzele în susţinerea discursului pentru a nu risca să vă pierdeţi vocea din cauza
emoţiilor. Evitaţi manifestările vocale fără conţinut verbal de genul „ăăăăă”, dresul vocii şi oftatul.
Limbajul trupului este foarte important în susţinerea unui discurs, poate mai important decât
discursul în sine.
Omul comunică nonverbal atât prin intermediul corpului, cât şi prin manipularea diferitelor
obiecte. Limbajul corpului este comunicarea nonverbală care se transmite prin mişcări ale corpului
şi expresii faciale ale emiţătorului, precum şi prin poziţionarea fizică a acestuia faţă de receptor 13.
Expresiile emoţionale ale feţei universal recunoscute sunt şase: fericirea, tristeţea, mânia, uimirea,
dezgustul şi frica. În timpul prezentării, la cei mai mulţi candidaţi se manifestă frica, de aceea este
recomandat ca aceştia să înveţe să-şi controleze emoţiile.
Specialiştii sunt de acord cu faptul că, prin gesturi, ţinută, poziţie a trupului şi prin
distanţa menţinută, se transmite o cantitate mai mare de informaţii (despre informaţii) decât pe
orice altă cale. De asemenea, cercetările arată că semnalele nonverbale au o importanţă de cinci ori
mai mare decât cele verbale. De aceea, în timpul discursului nu faceţi următoarele gesturi:
 acoperirea gurii, deoarece aceasta înseamnă că absolventul minte;
12
http://www.inm-lex.ro/file.php?FileID=1068
13
Heslin R., Patterson M. L., „Nonverbal behavior and social psychology”, New York, Plenum, 1982; Harper R. G., Wiens A. N.,
Matarazzo J. D., „Nonverbal communication: The state of the art”, New York, Wiley, 1978 în Popescu Manoela, Comunicare şi
negociere în afaceri. Abordări teoretice şi practice, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, pag. 77.

 atingerea nasului pentru că reprezintă o versiune deghizată a gestului de acoperire a
gurii;
 frecarea ochiului, deoarece asta înseamnă că absolventul minte;
 scărpinarea gâtului semnalează îndoială sau incertitudine;
 trasul de guler este un gest făcut atunci când absolventul minte şi se teme că va fi prins;
 aducerea obiectelor la gură;
 lovirea capului cu palma, deoarece asta înseamnă că absolventul a uitat să facă ceva;
 mâinile la şolduri, deoarece indică, o atitudine agresivă, dominantă a candidatului, de
pregătire în vederea atingerii scopurilor propuse;
 mâinile în buzunare;
 mişcarea necontrolată şi rapidă a mâinilor;
 jocul cu degetele;
 încrucişarea braţelor pe piept, pentru că denotă o atitudine negativă, de nervozitate a
candidatului faţă de situaţie sau faţă de comisie;
 atingerea ceasului, a poşetei, a manşetei;
 manipularea diferitelor obiecte (pix, folie, stilou, bijuterii);
 încrucişarea picioarelor şi a gleznelor, pentru că înseamnă o atitudine negativă,
defensivă sau nervoasă a candidatului.
În schimb, referitor la gesturile făcute cu palma, mâinile, degetele şi braţele, în timpul unui
discurs eficient, trebuie ca:
 palmele candidatului să fie deschise şi îndreptate în sus, deoarece palma deschisă are
întotdeauna conotaţii pozitive;
 degetele să fie îndreptate către comisie, deoarece aceasta înseamnă că absolventul
este o persoană degajată şi încrezătoare;
 degetele să fie îndreptate în formă de boltă sau de coif cu vârful în sus, deoarece arată
siguranţă de sine a persoanei în cauză, încrederea în forţele proprii. De regulă, candidatul care îşi
expune pe larg părerile şi ideile face gestul coifului îndreptat în sus.
Dacă absolventul se simte nesigur pe el şi este foarte stresat de necesitatea prezentării lucrării
de licenţă/disertaţie în faţa comisiei, atunci este recomandată, cel puţin la începutul prezentării
discursului, să ţină mâinile la spate, prinse una de alta. În timp, candidatul se va relaxa şi se va simţi
sigur pe el, caz în care va adopta o altă poziţie a mâinilor (palma deschisă, degetele îndreptate către
membrii comisiei sau împreunarea degetelor în formă de boltă sau coif cu vârful în sus).
Postura candidatului în timpul prezentării lucrării de licenţă/disertaţie trebuie să fie dreaptă,
cu capul drept sau dat pe spate, cu umerii traşi în spate, indiferent dacă se afla în poziţia şezândă sau
se află în picioare, indicând astfel onestitate, demnitate şi verticalitate.
Pe parcursul susţinerii discursului candidatul va stabili contacte vizuale cu toţi membrii
comisiei selectându-se, astfel, persoana care este dispusă să îi acorde atenţie maximă. Cu aceasta din
urmă se va menţine contactul vizual cu precădere. Privirea va fi directă, sinceră şi constantă.
Candidatul trebuie să privească în ochii fiecărui membru al comisiei, începând cu persoanele vesele,
cu o atitudine pozitivă. Aceasta, deoarece, pe măsură ce legătura cu membrii comisiei va deveni mai
puternică, iar candidatul se va simţi mai sigur, comisia va deveni mai atentă şi mai interesată de
discurs. În cazul în care absolventul are emoţii este bine să-şi fixeze un punct în spatele comisiei şi
să se uite în acel punct.
Candidatul trebuie să zâmbească în timpul susţinerii discursului, deoarece un zâmbet poate
destinde atmosfera, dezarma comisia, convinge şi declanşa simpatii. Persoanele care sunt vesele au
tendinţa să zâmbească tot timpul, indiferent de atitudinea interlocutorului. Acestea vor fi într-o
măsură mai mare câştigătoare decât persoanele triste, care zâmbesc rar.

Aspectul tenului candidatului este foarte important în întregul proces de prezentare a lucrării
de licenţă/disertaţie, deoarece un ten închis la culoare, acompaniat de încruntare, poate să inducă o
atmosferă negativă, stres absolventului şi membrilor comisiei. De aceea, absolventul trebuie să fie
suficient de odihnit pentru a avea o culoare normală a tenului.
Nu se poate vorbi despre susţinerea unui discurs fără a lua în considerare felul în care se
prezintă absolventul în faţa comisiei. Este vorba despre ţinută, machiaj, coafură, vestimentaţie,
atitudine. În primul rând, la susţinerea lucrării de licenţă/disertaţie, ţinuta trebuie să fie impecabil de
curată, îngrijită, decentă, fără exagerări (machiaj, parfum, bijuterii, accesorii etc.), deoarece, de
multe ori, când oamenii sunt nesiguri în interior au tendinţa de a compensa cu exteriorul şi de multe
ori în exces. De asemenea, hainele demodate mint de evitat, ca şi combinaţiile de culori stridente sau
ciudate, precum şi combinarea mai multor stiluri de îmbrăcăminte. Candidatul nu trebuie să se
îmbrace neglijent. Hainele pătate sau boţite creează disconfort şi o impresie oribilă membrilor
comisiei.
Hainele purtate de către absolvent trebuie să atragă atenţia asupra persoanei care le poartă.
De aceea, orice absolvent, la prezentarea lucrării sale de licenţă/disertaţie trebuie să se îmbrace
corespunzător unei întâlniri în care doreşte să facă o impresie bună, respectându-se în acest fel pe
sine, partenerii de dialog dar şi situaţia în care se află, momentul examenului de licenţă/disertaţie. În
acest sens, costumul este cea mai potrivită vestimentaţie pentru bărbaţi, iar cămăşile pot fi albe sau
discret colorate. Accesoriile trebuie să fie discrete. Femeile pot purta costume taior bine
accesorizate, fără machiaj strident, evitându-se rujurile în culori ţipătoare. Coafura trebuie să fie cea
de zi, îngrijită şi aranjată corespunzător formei feţei. Codul bunelor maniere precizează că într-o
astfel de împrejurare mirosurile puternice sunt de evitat. Aceasta înseamnă că parfumul folosit va fi
discret, deoarece sunt persoane alergice la mirosuri puternice.
Abordarea susţinerii speech-ului conform cerinţelor comisiei. De cele mai multe ori, în
lipsă de timp, preşedintele comisiei decide reducerea discursului candidatului la partea practică a
lucrării de licenţă/disertaţie sau la concluziile şi propunerile conţinute de respectiva lucrare de
licenţă/disertaţie. Evident, nu este corect faţă de absolvenţii care şi-au pregătit un discurs de 10
minute, dar se mai întâmplă. Această situaţie are avantaje şi dezavantaje pentru un candidat.
Avantajul major ar fi scurtarea timpului petrecut în faţa comisiei. Dezavantajul ar consta în faptul că,
fie candidatul nu este pregătit psihologic pentru astfel de situaţie, fie partea de concluzii şi propuneri
nu reflectă munca depusă de candidat pentru realizarea lucrării de licenţă/disertaţie. În astfel de
situaţii, cei mai mulţi candidaţi se blochează, aflându-se într-o fază de stres major, de aceea
absolventul trebuie să se pregătească psihologic. Părerile candidaţilor despre o astfel de situaţie sunt
diferite...„Cred că a durat 10 minute toată prezentarea……destul de dezamăgitor când te gândeşti
cât te pregăteşti pentru ea”, „profii au obiceiul să vorbească mult între ei, să nu fie atenţi, să te
roage să repeţi sau să treci direct la partea practică....oof, dacă mă apuc să scriu pe tema asta...am
multe de zis…”14
Oricum, candidatul nu trebuie să intre în panică, ci să se gândească că el îşi cunoaşte cel mai
bine lucrarea de licenţă/disertaţie, putând trece la partea practică cu uşurinţă.
3.5. Comunicarea autorului cu membri comisiei

Comunicarea candidatului cu membrii comisiei nu este altceva decât o conversaţie
profesională asupra temei lucrării de licenţă/disertaţie, precum şi asupra unor aspecte teoretice din
programele analitice ale disciplinelor studiate în facultate sau la studiile masterale. Pentru o
comunicare reuşită, absolventul trebuie să se adapteze stilului, personalităţii, modului de comunicare
al fiecărui membru al comisiei, iar acesta din urmă trebuie să procedeze la fel. Mai ales că unii
14
http://www.elady.ro/forums/index.php?showtopic=2246

membrii ai comisiei pot fi apatici şi nu manifestă interes faţă de tema lucrării de licenţă/disertaţie
abordată de candidat, fie din cauza oboselii inerente, fie din motive personale.
Absolventul nu trebuie să-şi lase frazele neterminate, dar nici să utilizeze formule obositoare,
de altfel, de finalizare a frazelor, cum ar fi: „Asta este”, „Ce să-i faci?”, „În sfârşit”.
De asemenea, candidatul nu trebuie să agreseze sau să enerveze comisia prin susţinerea unor
idei fără argumente solide, pornind de la excelenta părere pe care o are despre el.
Indiferent însă de modul de prezentare a lucrării de licenţă/disertaţie, membrii comisiei vor
pune întrebări cu privire la conţinutul lucrării sau la domeniul în care se încadrează tema abordată de
autor. Întrebările comisiei vor fi tratate cu atenţie, deoarece ele au o contribuţie importantă în
notarea candidatului.
Cum se răspunde la întrebările puse de membru comisiei. În cazul în care nu s-a înţeles
întrebarea este bine ca absolventul să ceară repetarea acesteia de către comisie, evident după ce
vorbitorul a terminat ce avea de spus. Absolventul pregătit poate să răspundă la orice întrebare a
comisiei, indiferent de gradul de complexitate al acesteia. Răspunsurile trebuie să fie scurte, la
obiect, fără divagaţii şi fără introduceri. În situaţia în care răspunsul la întrebarea comisiei se află în
lucrarea de licenţă/disertaţie, absolventul nu va comunica acest lucru în mod brutal comisiei „am
scris despre asta în capitolul 3”, ci va răspunde la întrebare cu siguranţă şi nu ostentativ, printr-o
introducere politicoasă de genul „aşa cum am precizat deja în lucrare, situaţia firmei permite……
etc....”. La întrebările simple se va răspunde la fel ca la cele complexe, complet şi cu toată
solicitudinea.
Adesea, întrebările comisiei sunt retorice, luând forma unor observaţii critice. Răspunsul
constructiv la critica cuiva presupune parcurgerea următorilor paşi:
 solicitarea de detalii în ceea ce priveşte afirmaţia critică utilizând diferite întrebări:
„De ce spuneţi aşa ceva?”, „Unde aţi sesizat acest aspect?”, „În ce situaţie nu am aplicat
metodologia adecvată?”, „Ce am spus/făcut de-mi spuneţi că...?”;
 acceptarea observaţiilor critice: „Da, aşa este”,„Aveţi dreptate...”, „Este adevărat
că…”;
 prezentarea propriilor păreri: „Aveţi dreptate când spuneţi că..., dar cred, totuşi, că o
anumită corelaţie se poate face între ... şi…”, „Este adevărat că..., dar literatura de specialitate
menţionează în acest sens faptul că...”.
Desigur, absolventul trebuie să evite o manifestare negativă faţă de observaţiile membrilor
comisiei. De altfel, chiar dacă este surprins de conţinutul acestor observaţii sau de cel al unor
întrebări, candidatul nu trebuie să arate acest lucru, ci să îşi susţină punctul de vedere clar şi concis.
Există şi întrebări la care unii candidaţi întâmpină greutăţi în formularea răspunsurilor. În
acest caz, se începe răspunsul prin parafrazarea interlocutorului şi se răspunde, chiar dacă răspunsul
nu va fi perfect.
De asemenea, candidatul trebuie să răspundă întrebărilor comisiei cu calm şi la obiect, fără
să dea răspunsurile pe care crede că doreşte să le audă comisia.
Atitudinea şi comportamentul autorului în timpul susţinerii lucrării de licenţă/disertaţie
sunt elemente foarte importante în timpul conversaţiei cu membrii comisiei. Absolventul trebuie să
adopte o atitudine deschisă, trebuie să fie sigur pe el, flexibil în comunicare, disponibil pentru dialog
şi schimb constructiv de opinii, dar şi concis în ceea ce spune. Astfel, absolventul va adopta o
atitudine de interes real faţă de comentariile, observaţiile şi întrebările comisiei:
 capul drept, deoarece aceasta este poziţia candidatului care are o atitudine neutră faţă de
cele spuse de membrii comisiei;
 capul înclinat într-o parte semnifică interes din partea absolventului faţă de comentariile
făcute de membrii comisiei;
 privire directă şi constantă către cel care vorbeşte dintre membrii comisiei.

În timpul conversaţiei candidatul nu trebuie să-i studieze din cap până în picioare pe membrii
comisiei şi nu trebuie să-i privească fix. De altfel, absolventul nu trebuie să facă următoarele gesturi:
 acoperirea gurii în timp ce un membru al comisiei vorbeşte, aceasta înseamnă că
absolventul crede despre vorbitor că minte;
 frecarea urechilor este un gest prin care se încearcă stoparea, blocarea cuvintelor
membrilor comisiei;
 încrucişarea braţelor pe piept, deoarece înseamnă că absolventul nu este de acord cu
ceea ce spun membrii comisiei;
 clătinarea capului la dreapta şi la stânga, deoarece înseamnă negare, dezaprobare a
celor spuse de membrii comisiei;
 capul înclinat în jos semnalizează o atitudine negativă sau chiar de critică a
candidatului faţă de comisie;
 ochii închişi, semnifică faptul că absolventul s-a plictisit şi că nu-1 interesează
comentariile comisiei;
 încruntarea candidatului semnifică faptul că acesta este supărat sau se află în
dezacord cu opinia comisiei;
 privirea laterală a candidatului înseamnă lipsă de interes faţă de cele spuse de
comisie.
Fiţi pozitivi şi mai ales proactivi. Sfaturi pentru un comportament ireproşabil şi o conversaţie
eficientă:
 nu-i da profesorului dreptate dacă nu crezi cu adevărat că are dreptate;
 susţine ideea şi nu jigni persoana interlocutoare;
 nu întrerupe;
 fii politicos;
 fii sincer;
 nu divaga de la subiect;
 nu-ţi manifesta dezacordul.
Mult succes!

Ghid Pentru Elaborarea Şi Susţinerea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Pentru Elaborarea Şi Susţinerea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHID PENTRU ELABORAREA ŞI SUSŢINEREA

CAPITOLUL 1. PRINCIPII ŞI ETAPE DE ELABORARE A LUCRĂRII DE

CAPITOLUL 2. REDACTAREA LUCRĂRILOR DE LICENŢĂ/ DISERTAŢIE

CAPITOLUL 3. ASPECTE PRIVIND SUSŢINEREA LUCRĂRII DE

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

1.1. Alegerea domeniului de cercetare, în vederea documentării şi elaborării lucrării de

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

1.3. Planul lucrării de licenţă/disertaţie

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

1.4. Urmărirea ritmicităţii elaborării lucrării de licenţă/disertaţie

1.5. Întocmirea calendarului elaborării şi evaluării lucrării de licenţă/ disertaţie

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE – SPECIALIZAREA

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Înscrierea la examenul de licenţă/disertaţie se va face dacă lucrarea a fost elaborată pe

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Documentarea teoretică din literatura

Documentarea teoretică din literatura

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Prezentarea informaţiilor sub formă

12. Analiza şi interpretarea informaţiilor

Concluziile desprinse în urma

14. Elaborarea de propuneri

16. Concluziile finale ale lucrării

17. Redactarea lucrării

18. Trimiteri la surse bibliografice

19. Tehnoredactarea lucrării

20. Contribuţia personală a autorului

(se trece cu semnul „X” în dreptul criteriului apreciat şi a calificativului acordat)

În funcţie de calificativul primit, nota propusă de conducătorul ştiinţific se stabileşte astfel:

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

2.1. Forma de prezentare

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

PROMOVAREA TURISMULUI DIN

Ambele exemplare ale lucrărilor vor fi copertate sau spiralate.

2.2. Reguli de redactare (vezi figura nr. 2.3.)

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

CAPITOLUL 1. SERVICIILE TURISTICE – NOŢIUNI

CONCLUZII ŞI APRECIERI .................................................

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Figura nr. 2.4. – Structura unui cuprins de lucrare de licenţă/disertaţie

2.3. Conţinutul lucrării de licenţă/disertaţie

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

2.3.1. Materialul ilustrativ şi tabelar

Figura nr.1.1. Cheltuieli media în România (2008)

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Dacă se doreşte elaborarea unui grafic se recomandă utilizarea programului Microsoft

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Exemplu de plasare şi numerotare tabel la capitolul 3

Structuri de primire turistică cu funcţiunea de cazare

Tabel nr. 3.1.

Nr. Nr. Nr. Nr.

Sursa: Direcţia Regională de Statistică Neamţ

2.3.2. Redactarea notelor de subsol

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

2.3.3. Referinţele bibliografice

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor

În vederea finalizării cu succes a examenului de licenţă/disertaţie, proba orală, pe lângă

3.1. Importanţa prezentării unei lucrări de licenţă/disertaţie

Universitatea Hyperion – Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor