c






 
 




 

Trăim într-o lume a sufletelor mutilate. E atât de greu, de fapt imposibil, să te

regăse ti, atunci când nu ai nici cea mai vagă idee despre cine e ti cu
adevărat. Sancta simplicitas! Suntem într-o continuă alergare/căutare, fiind
neîmpăca i cu eul pe care nu -l cunoa tem. Avem o vagă idee, intuitivă, că
dacă ne vom defini, vom recupera acea pace lăuntrică pierdută în vremurile
biblice.

Ne zbatem în apele tulburi ale vremurilor pe care le trăi m (fiecare genera ie a

avut parte de apele ei, niciuna nu se poate lăuda cu vremi lini tite) ca după
eforturi epuizante i inutile de a ne înfige eul în diferite tipare care să nu ni -l
ifoneze, încercând să ne asimilăm unor valori care ± considerăm noi ± ne-ar
mai ridica ni el nivelul (fără conota ii sexuale) stimei de sine, e uăm
lamentabil i lacrimogen, crepona i pe alocuri, prin păr ile esen iale, în supa
universală. Supă care se învârte într -o singură direc ie, aceea dată de lingură.

Pu inii care se mai încăpă ânează să înoate împotriva curentului, cu

mentalitatea păstrăviană că doar în amonte mai ai o ansă în a perpetua ceva
din sinele tău ce -l crezi necenzurat, descoperă cu stupoare că până i acel
amonte le-a fost luat, demult s-au coco at pe el cei care asemenea
măscăriciului regelui, fac haz de necaz (o la itate ridicată la rang de virtute)
strigând mai tare. Rămâne o-ntrebare: Cine-i nebunul oare?

Spuneai că, cu cât înaintezi mai mult pe drumul întortocheat al umanizării, cu

cât în elegi mai mult, devii mai in-uman. Depinde ce în elegi prin uman. Dacă
umanul înseamnă slăbiciune, neputin ă, spirit de turmă« etc« este normal să
te deta ezi sau măcar să vrei să te deta ezi de această condi ie. O tempora,
o mores! Stiu. Dar cu acest lucru ne confrun tăm fiecare, con tient sau nu.
Ferice de cei săraci cu duhul, nu?

Suntem rodul semin ei care ne -a alcătuit. Un bob de grâu va rodi un spic de

grâu iar unul de neghină, î i va îndeplini sarcina genetică rodind neghină.
Pentru ca un toiag vechi, din lemn de smochin, sa înverzească peste noapte, i
să aibă diminea a, în acela i timp, frunze verzi, flori si smochine coapte, e
nevoie de un miracol.
Pentru ca o sămân ă să aducă roadă, ea trebuie întâi să moară, să se dezbrace
de haina cea veche i să se nască din nou. Abia atunci va aduce roadă, după
soiul ei.

Pavel spunea : Binele pe care vreau să -l fac, nu-l fac, iar răul pe care nu vreau
să-l fac, acela se lipe te de mine. O nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de
acest trup de moarte?
Nimeni nu se poate ridica mai presus de izvorul în care- i află sorgintea. Faptele
noastre nu se pot ridica mai presus de umanitatea în care ne căutăm sinele. Dar
oare, mă întreb, de ce nu am reu it niciodată să mă dezbrac de nelini ti i
zbateri i să adăst pe pământul acela sfânt al lini tii/păcii interioare, acolo
unde trebuie să te descal i pentru a pă i? THAT HOLLY GROUND!!!!
Acela e pământ sfânt i atâta vreme cât eu îmi caut originea în ărâna din care
am fost făcut, voi merge tot cu capul în jos i nu voi vedea cerul. Cerul« hm«
da i-mi un punct de sprijin i voi răsturna întreg universul!

Doar definindu-ne identitatea (B.I sau C.I ± cum vrei tu« ) vom ti să ne
raportăm (să avem păreri cu adevărat personale) la tot ce ne înconjoară, but«
than again« Trăim într -o lume a sufletelor mutilate. E atât de greu, de fapt
imposibil, să te regăse ti, atunci când nu ai nici cea mai vagă idee despre cine
e ti cu adevărat.

Mi-am permis să o iau pe miri te, în toate păr ile, ca mânzul tău în paji tea
cu trifoi, doar ca un exerci iu de typing« nu băga prea mult în seamă. : -)))
Trăgând de hă uri i revenind la subiect, a fi vrut să definesc libertatea dar«
mă trezesc din nou în hă i ul relativită ii. Ce pentru unii e libertate, pentru
al ii e îngrădire, cenzură, robie, ba chiar mai r ău, prostie. Cred că singura
regulă este libertatea«. Hahahahaah

Libertatea de a te afilia unui curent sau altul sau de a bântui pe miri te. Cred
că nimic nu este nou sub soare, ceea ce a fost, va mai fi. Exemplificând pe text,
pot ridica la rang de valoare superioară/supremă pe Paler i tot ceea ce
reprezintă el sau pe Herta i ceea ce ni se spune că reprezintă. Asta mă va
defini ca superficială, corigentă la cultură, o specie comună gen Aurelium
vulgare? Suntem unici în structură i apartenen i în cultu ră.

Îmi admit lipsa de cultură, fiindcă nu am citit nimic nici din Herta Muller i nici
din Paler (eh, din Paler am mai citit celebrele citate ce circulă pe net sau câteva
mini fragmente). Bea un pahar cu apă rece ca să - i revii din oc! ë))
Totu i îndrăznesc să-mi spun o părere strict personală, a sinelui meu ascuns
adânc în ungherele sufletului. Premiile astea sunt în mare parte manipulate de
interese cu mult deasupra literaturii, culturii sau a tiin ei« etc. A a cum tot
ce se întâmplă în lumea asta es te manipulat de interese ce ne depă esc
imagina ia. Herta a fost subiectul potrivit la locul i timpul potrivit, în timp ce
Paler e Nebunul cu ochii închi i. Întotdeauna m -a definit naivitatea împinsă
până la« sau dincolo de«. Dar în ceea ce prive te ce se întâmplă acum în
lume« am devenit atât de sceptică«. Nu mai cred nimic, nici o informa ie, fie
bună, fie rea. Să spun ca i tine: în umanitatea mea, cu cât în eleg mai mult,
cu atât devin mai in -uman. Singura mea solu ie este să mă lepăd de acest
uman i să mă raportez la structura divină.

ii minte bobul de grâu? EL TREBUIE SĂ SE DEZBRACE DE SINE PENTRU A

RENA TE ÎNTR-O NOUĂ FIIN Ă.
Hai că te-am aburit destul« sper că nu te-ai speriat.
Î i doresc o seară plăcută« pe cât mai poate fi de plăcută după o astfel de
lectură, hehehehe.
i sper să mai conversăm pe aceste tărâmuri virtuale.


 

 





Sunt ultimele zile, inainte de sarbatori. Ma plimb pe strazile pline de oameni care
alearga frenetic. Traficul masinilor este infernal, mai repede ajungi la destinatie
pe jos. Magazinele sunt luate cu asalt, dispar toate marfurile incepand de la
televizoare si prajitoare de paine, pana la cele mai banale felicitari si parca si
crenvustii au devenit o trufanda. Nimeni nu mai vede pe nimeni si nu mai are
timp de nimeni, ci aleargă prins in vârtejul propriului carusel. Pentru cine?
Pentru ce?
Pai, vin sărbătorile! Pruncul Isus... familia.... te faci ca nu stii???

Dar in toată această cumplită alergare, cine -si mai aminteste de familie , de
mama bolnava careia i -ar fi prins atat de bine azi, o supa fierbinte sau de
bunicul care sta ore si zile intregi in balansoar, cu ochii pironiti pe fereastra,
sperand ca va intra cineva si la el in ograda... Mda, e vremea sarbatorilor,
inimile noastre sunt parca mai pline... dar nu indraznesc sa intreb, cu ce.

Pe marginea trotoarului un cersetor fara adapost, avand hainele zdrentuite si

urat mirositoare si vre-o doua trei plase pline cu resturi adunate de prin gunoaie,
hrăne te câ iva câini vagabonzi , din palmele crapate de frig si mizerie. E
singurul care a reusit sa gaseasca in inima sa un strop de mila pentru cativa,
mai lipsiti decat el. Nu ati observat? In jurul cersetorilor, sunt totdeauna cativa
caini vagabonzi ce stiu ca vor primi o coaja de p aine.

Femei elegante, zgribulite in hainele lor pretentioase, trec pe langa ei pline de

dispret in timp ce barbati plini de ei insisi, coborati din masini ultimul model,
izbesc cu piciorul animalul ce a avut nesansa sa -i iasa in cale.

In parc, o batrana imbracata bizar, cu parul valvoi si privirea obosita,

scormoneste intr-o punga pe care o tine la piept si arunca farmituri de paine
porumbeilor care se aduna stol in jurul ei. Unii indraznesc sa -i coboare pe umar
sau chiar sa-i manance din palma si atunci, parca observ o licarire de o clipa in
ochii ei cenusii. Acasa o asteapta o incapere intunecoasa, rece si pustie si tot
mai multa tristete. Doar inaripatele cerului, cauta sa -i tina companie si sa-i aline
singurătatea si acel vid dureros ce -i seaca inima.

Niste copii, alearga fericiti prin zapada, si raman cu gurile cascate in fata Mosului
imens, plin de beculete, care le va aduce, intr -o săniu a trasa de reni, darurile
multa teptate. Ei încă mai cred in Mo Crăciun«

Ninge, iar fulgii de zăpada desenează arabescuri prin aer, in lumina felinarelor.
Este ajunul sărbătorilor... Haine noi, mâncare, băutură, petreceri« Sufletul a
plecat în vacan a de iarnă.


 

Atunci când citim o poezie, privim un tablou sau ascultăm o melodie, ceea ce mi
se pare interesant este că fiecare putem percepe într-un mod propriu, acelaşi
lucru. Eu vad un apus de soare, tu un vulcan activ, iar altcineva vede doar o
pata pe covor. Eu aud tânguitul viorii, tu valurile pianului iar altcineva strigă
Ämai lăsaţi gălăgia aia că -i miezul nopţii şi unii mai şi muncesc dimineaţa´.

Eu intru in cameă şi văd hainele aruncate peste tot, pe canapea, pe scaun,

pantofii sub masă, tu vezi că au murit bateriile la telecomandă, că fotoliul tău a
fost împins lângă perete şi simţi mirosul îmbietor de la bucătărie. Altcineva,
poate ar observa câinele care a scos capul din lesă şi se îndreaptă ameninţător
către el.
Am aflat că doar 50% din mesajul pe care îl transmitem verbal, ajunge la celălalt
aşa cum l-am spus. Restul se distorsionează prin filtrele personale. Acum nu mă
refer doar la propoziţii simple ca Ämi-e foame´ sau Ämi-e somn´ cu toate că şi
aici e loc de interpretări. ÄAaaaaaaa... eu vorbesc cu el şi el spune că îi este
somn... deci se plictiseşte cu mine... nu-l interesează persoana mea....´ sau Äpăi
sigur, numai la mâncare îi este gândul, când noi avem altele mai importante de
rezolvat... dar aşa a fost totdeauna... nu i -a păsat decât de burtă´.


Filtre sunt extrem de multe, de aceea e bine să te asiguri că mesajul tău a fost
înţeles aşa cum voiai. Face parte din comunicarea sanatoasă. Emoţiile noastre,
sunt filtre. Dragostea, ura, gelozia, furia, neincrederea, indoiala, indiferenţa,
apoi oboseala, exaltarea, tristeţea, bucuria, teama... Lecţiile anterioare,
învăţate, bagajul de in formaţii acumulat în timp, constituie şi ele filtre.

Dacă eşti furios iar eu îţi spun că s -a stricat frigiderul, o vei simţi ca pe o
acuzaţie. Dacă eu sunt geloasă iar tu îmi spui că o femeie ţi -a apreciat eleganţa,
cu siguranţă voi înţelege că ai nevoie de aprecierile altor femei, eu nu mai
contez, totdeauna ai căutat să ieşi în evidenţă, să fi remarcat de toate... alea...
Şi tot astfel, dacă te iubesc nebuneşte, iar tu îţi descarci furia pe mine, voi găsi
mereu motive să te iert, să-ţi găsesc circumstanţe atenuante...

Nu spun că filtrele nu sunt bune... ele ne ajută să selectăm informaţiile, să luăm

deciziile. Dar trebuie să ţinem minte că avem multe filtre specifice, personale,
diferite de ale celorlalţi şi percepem diferit multe lucruri. Să ţinem mere u cont de
asta când comunicăm.

Iar una dintre diferenţele cele mai acute, cu care se confruntă azi comunicarea,
este una de bază, dintre bărbat şi femeie. Spune John Gray ³Bărbaţii sunt de pe
Marte, femeile de pe Venus´, atât de mare este diferenţa de pe rcepţie între
bărbat şi femeie. Doar o idee despre modul diferit de gandire: barbatii au mintea
organizata in sertarele, fiecare domeniu al vietii are sertarul propriu. Cel mai
clasic si intalnit exemplu este cand ei ii reproseaza toata ziua tot felul de c hestii
iar seara in pat, vrea sa o iubeasca si e supeshocat ca ea este imbufnata. Ce
legatura are una cu alta??? La el sunt sertarashe diferite. Pe cand la femei
mintea e ca un dulap in care evenimentele si emotiile sunt aruncate de -a valma.
Tragi de una si daca nu vin toate peste tine, macar o duzina se rostogolesc. Cum
poate sa se gandeasca sa o iubeasca acum, cand toata ziua a cicalit-o sau mai
rau, a neglijat-o totalmente, nebagand-o in seama??? Acum o baga in seama???
Toata ziua unde a fost???? Vezi, l a ea evenimentele sunt legate.

Şi de aici miile de conflicte şi neînţelegeri, când de fapt, e o problemă de

percepţie a comunicării. Dacă şti lucrul acesta, vei fi mai atent la diferenţe şi vei
înţelege mai multe. Vei putea actiona diferit pentru a avea o relatie cat mai
sanatoasa.


 
 



1.

Viaţa este un lung şir de lecţii care nu se termină niciodată. Cât trăim, învăţăm.
Şi nu toate sunt plăcute, dar toate sunt folositoare, aşa că e bine să nu o
dispreţuim nici pe cea mai umilă dintre ele. Chiar de la prima lecţie primim o
palmă peste fund, urmată de un răcnet protestatar, din toţi rărunchii, însă acea
durere, ne aduce prima gură de aier şi ne umple plămânii făcând tranziţia de la
mediul acvatic la cel aerian.

Apoi învăţăm pe rând, să auzim.. . dar asta nu înseamnă că ştim să ascultăm. Să

vedem... dar nu neapărat să observăm. Să simţim... cu pielea, nu cu inima. Să
gustăm... dar nu să şi apreciem. Să mirosim... dar nu neapărat să percepem.
Ştiaţi că primele două lucruri pe care le percepem emoţ ional, sunt teama şi
dragostea? Două extreme care nu ar trebui să coexiste. În dragoste nu trebuie
să fie teamă, căci dragostea desăvârşită alungă teama.

O altă lecţie pe care o învăţăm din primele luni de viaţă este manipularea...
doamne cât de uşor se învaţă şi-i facem pe cei din jurul nostru să danseze cum
cântăm noi... Următoarea, una din favoritele vieţii, fructul interzis... orice este
Änu´, este atractiv şi trebuie încercat. O alta la fel de importantă, este minciuna.
Te scapă de consecinţe neplăcute.

Şi în tot acest timp, învăţăm că doare atunci când te loveşti, dar mama sau tatăl
sunt mereu acolo să te mângâie, că dacă plângi atunci când ţi -e foame, primeşti
mâncare, că totdeauna patul îţi este cald şi primitor şi sărutul de noapte bună
este mereu al tău. Că totdeauna sunt două braţe întinse, care să te primească,
să te adăpostească, să te iubească.

Şi astfel, viaţa, mereu atentă, ne dă în permanenţă lecţii care să ne fie de folos.

Dar cred că niciodată nu suntem suficient de pregătiţi pentru lecţia care
urmează.

2.

Pe măsură ce înaintam pe cărările vieţii, am învăţat că ziua de ieri nu o mai poţi

întoarce înapoi şi degeaba rămâi cu ochii pironiţi pe ea a regret sau nostalgie.
Nicicând nu o vei mai retrăi şi nici nu o vei schimba.

Cei mai mulţi dintre oameni privesc spre ziua de mâine sperând că atunci vor
putea în sfârşit să trăiască, iar până atunci, vor alerga pentru a se pregăti. Vor
merge în concediu când vor avea mai mulţi bani, când mai cresc copiii, când
termină masteratul, dupa ce se vor muta în noua casă sau după ce vor termina
cu ratele la maşină şi totdeauna mai e ceva de făcut şi apoi... se vor bucura de
viaţă. Iar viaţa, imperturbabil, îşi vede de curs până într -o zi, când vezi că nu
mai e nimic, iar tot ceea ce ai amânat, nu m ai poate fi făcut.

Singura realitate palpabilă pe care o avem, este azi. Verbul a trăi se conjugă la
prezent!

3.

Cuvintele odată rostite, nu le mai poţi lua înapoi.

Trecutul nu-l mai putem schimba. Viitorul il putem determina prin alegerile
noastre. Prezentul e singurul pe care il traim. Din pacate, cei mai multi dintre noi
ne irosim prezentul alergand bantuiti de fantomele trecutului sau ascunzandu -ne
de teama viitorului. Prezentul e ca un tren care pleaca din gara in gara. Daca nu
ai curajul sa urci in el, iti vei irosi sansa de a trai cu adevarat. Ai curajul sa
indraznesti, chiar daca vei gresi. O greseala este o lectie buna pentru a merge
mai departe.

4.

ÄMai bine să intri într-o casă de jale decât într-una de petrecere, căci în casa
tristeţii, cel ce trăieşte îşi vede viaţa şi îşi cercetează sufletul´.

Căci ce este viaţa decât un abur ce se risipeşte la primele raze ale soarelui?
Suntem într-o continuă alergare încercând să clădim şi crezând că trăim. Dar
viaţa se scurge pe nesimţite, ca firele de nisip în clepsidră şi la un moment dat
se termină.

Tu te risipeşti în neant iar în urma ta vin cei care crezi că ţi -au fost aproape. Se
înfig în ceea ce cândva a fost viaţa ta, strivind sub bocanci, florile amintirilor. Nu
se opresc în faţa unei lacrimi ce a rămas neştearsă, pe colţul unei fotografii, nici
printre cuvintele pe care le-ai scris cândva, revărsându-ţi în ele sufletul. Nu-ţi
citesc scrisorile şi nici măcar un suspin nu se aude cănd ceaşca ta favorită se
izbeşte de ciment. De unde să ştie câte amintiri sunt ascunse în ea? În graba cu
care te scot din peisaj, au rămas doar cioburi, adunate de alţii într -un făraş.

Cine ai fost? De ce ai trăit? Ce ţi-a născut tristeţea şi cine ţi-a luminat zilele? Ce
gândeai în clipele tale de singurătate? Ci ne îţi mângâia fruntea umbrită de
frământări şi de unde atâta amărăciune? În ce cutie ţi -ai adunat zilele frumoase
şi clipele de bucurie? Cui să îi spun că nu mai eşti?

Probabil că cineva încă mai aşteaptă să-i răspunzi la scrisori sau la telefoane,
cineva aşteaptă să-ţi ţii promisiunea... Dar cui îi pasă de universul care s -a
destrămat odată cu trecerea ta în nefiinţă? Astea sunt detalii nesemnificative.
Tot ce contează după, este... cât apucă fiecare să se înfrupte din rămăşiţele
trecerii tale.

Dar când te-au întrebat ÄSuflete, unde sunt rădăcinile tristeţii tale? Hai să udăm
împreună grădina inimii tale, să -i smulgem buruienile şi să semănăm bucurie,
dragoste, iertare...´

Şi plâng... dar nu te plâng pe tine, care ai murit, ci pe cei care cred că trăiesc.

Şi privind la toate acestea, îmi dau seama că în viaţă contează ce semeni în

inimile oamenilor. E singurul lucru care va da roadă şi după trecerea ta. Restul...
e un abur ce se risipeşte la primele raze ale soarelui...

Cand te nasti, e ca si cum ti s -au pus intr-un cosulet anumite lucruri. A trai
frumos si intelept, este sa scoti ceea ce este mai bun si mai placut, din ceea ce
ai. Dar cei mai multi dintre noi ne irosim uitandu-ne in cosul altora si pierzand
timpul in frustrari si planuri , cum am fi facut daca in cosul nostru era.... sau de
ce nu e in cosul nostru si.... Demoralizati pentru ceea ce am pierdut deja sau am
risipit din cos in loc sa luam ce e in cos si sa folosim la maximum, si crede-ma,
nimanui nu i s-a pus in cos cat sa nu poata realiza ceva care sa-i umple sufletul,
ne lasam jefuiti de comparatia cu ceilalti.
Stii, am ajuns la concluzia ca nu exista cel mai bun sfat sau cea mai buna
alegere. Exista doar ce alegi in acel moment si apoi vezi ce se intampla. Insa un
lucru e sigur rau: sa nu alegi nimic. A trai cu teama de a gresi e ca si cum nu ai
trai, a nu alege din teama de a fi ranit, inseamna sa refuzi viata, fiindca nu ne -a
promis nimeni ca in viata nu vor fi dureri, rani, agresiuni, suferinte.Nu e
important de ce, ci cel mai important este CUM alegem sa trecem prin ele.

]
 




Îmbătrânesc străzile şi le sunt smulse rădăcinile.
Lăstari noi, cruzi, se reped sălbatic printre leaţurile gardurilor, bătând mingea în
mijlocul drumului.

Pe strada mea au început să mai moară câte puţin, bătrânii.

Liniştiţi, fără grabă, aşteptându-şi rândul, cuminţi, dispar în tăcere, din faţa caselor.
Doar după un timp, îmi dau seama că parcă nu i -am mai văzut în ultima vreme.
Bătrânelul cu cojocul scorojit, îşi târâia picioarele prin curte, ieşind la poartă pentru a
fuma o ţigară, îmi răspundea confuz la salut, străduindu -se să-şi amintească cine
sunt.

Câteodată îmi spunea să mă îmbrac mai bine că am să ră cesc.

În dreapta casei lui locuia o bătrânică, subţire ca un fir din fuior, ce mă oprea de
fiecare dată când treceam, ca să-mi povestească de vremurile în care, fiind sub
ocupaţia rusească, a plecat de la ţară, venind la oraş să facă şcoală şi avea grijă d e
ciobănescul german al unui ofiţer rus. Umbla mult în casa lor şi aşa a învăţat rusa şi
multe alte lucruri pe care de fiecare dată mi le povestea cu nostalgia vremurilor ce nu
se mai întorc.

În stânga, tanti Leana, venea în fiecare luni să îmi aducă pulp e de pui din Ungaria şi
Äalte alea de care e nevoie´. Deşi se mişca greoi, sub povara celor o sută de
kilograme, mergea în fiecare săptămână până în prima localitate maghiară de lângă
graniţă, cam la 25 km pentru a mai face câte un bănuţ, să-şi rotunjească pensia.
Într-o zi şi la poarta lor a apărut un steag negru şi o hârtie cu chenar.

Peste drum, în fiecare dimineaţă îşi plivea florile o altă bătrânică, îndoită de spate şi
mereu preocupată de buruienile ce se încăpăţânau să nu piară. Se îndrepta cu greu
din şale ca să vadă cine trece şi să-mi răspundă la salut.
Azi, buruienile au cale liberă, înăbuşind bruma de flori care au mai rămas.

Lângă casa ei, locuia o familie ciudată. Ea era o femeie ştearsă, mereu cu capul în
pământ iar el, o mână de om , de-l bătea vântul, era sămânţa de scandal a străzii. Fie
că era zi sau noapte, din curtea lor răzbăteau strigătele de ceartă, lucruri sparte,
bătaie, el fiind mai totdeauna beat, în timp ce copila lor, de vre -o 13-14 ani, nu mai
ştia cum să treacă neobservată pe stradă, de ruşine. Multă vreme a durat această
situaţie, până într-o zi când s-a făcut linişte.
A plecat şi el, trunchi frânt înainte de vreme, uşurând povara celor două.
Cu uimire am descoperit că din curtea sărăcăcioasă iese azi o femeie pe ca re era să
nu o mai recunosc. Şi-a tuns părul, l-a vopsit, s-a îmbrăcat în culori mai deschise...
femeia aceea era încă frumoasă, încă vie.
În faţa casei mele locuia o femeie liniştită. Se strecura afară din casă sprijinindu -se în
cadrul de aluminiu şi se aşeza pe banca din faţa casei să vadă ce se mai petrece pe
stradă. Mă chema la ea de câte ori ieşeam la plimbare cu nepoţelul, îmi făcea loc pe
bancă lângă ea şi îmi cerea să-i povestesc ce mai e pe stradă, prin oraş, ce mai fac ai
mei şi mai ales voia să mângâie creştetul nepoţelului meu. Când îl atingea, i se
aprindea o luminiţă în ochi şi începea să -mi povestească de copiii pe care i-a crescut
şi care.... Azi a rămas doar cadrul de aluminiu pe care nora ei mi l -a înapoiat.

Ce tăcut se lasă bătrânii smulşi din rădăcini pentru ca apoi....

Lăstari noi, cruzi, se reped sălbatic printre leaţurile gardurilor, bătând mingea în
mijlocul drumului.