Gregor Mendel

Gregor Mendel s-a născut la

Heizendorf bei Odrau, Cehia, într-o familie
vorbitoare de limbă germană şi a fost botezat
peste două zile. El a fost fiul lui Anton şi
Rosine Mendel şi a avut o soră mai mare şi
una mai mică. Ei trăiau şi lucrau la o fermă
ce era posedată de familia Mendel de
aproximativ 130 ani. Încă de mic, ajută pe
părinţii săi la grădinărit şi apicultură.
Înclinaţiile sale pentru studii sunt remarcate
de preotul satului, care îl încurajează să
urmeze studiile superioare. Astfel, după
absolvirea gimnaziului din Troppau, în 1840,
Mendel intră la Institutul de Filozofie din
Olmütz.

În 1843, la recomandarea profesorului de fizică, Friedrich Franz,

Mendel intră la abaţia augustină St. Thomas din Brünn. Intrând în viaţa
monahală, îşi schimbă numele din Johann în Gregor. Este trimis la
Universitatea din Viena în 1851. Aici studiază fizica, botanica,
entomologia, paleontologia. Peste doi ani, se reîntoarce la abaţie ca
profesor de fizică. În cadrul mănăstirii, beneficiind de un mediu favorabil
aspiraţiilor sale ştiinţifice, îşi continuă cercetările începute la Viena,
privind hibridizarea plantelor.

Gregor Mendel, cunoscut ca „tatăl geneticii moderne”, a fost

îndrumat de ambii săi profesori de la universitate şi de colegii de la
mănăstire să studieze variaţia plantelor, petrecându-şi cercetările în
grădina mănăstirii. Între 1856-1863, Mendel a cultivat şi a testat 29000
plante de mazăre. Acest studiu a arătat că una din patru plante de mazăre
aveau alele de rasă pură, două din patru erau hibrizi, iar cealaltă era în
mare parte de rasă pură. Experienţele sale au adus la două generalizări,
care au devenit cunoscute ca „Legile ereditare ale lui Mendel”. Mendel
şi-a citit lucrarea „Experienţe asupra hibridizării plantelor” la două
întruniri a societăţii istoriei naturale din Moravia în 1865. Când lucrarea a
fost publicată în jurnalul societăţii istorie naturale în 1966, ea a avut un
impact inferior şi a fost citată doar de trei ori în următorii 35 ani. Atunci
lucrarea sa a fost criticată, însă acum este considerată un lucru de valoare.

După ce Mendel şi-a completat lucrarea despre plantele de mazăre,

el a revenit la experienţele cu albinele în scopul dezvoltării lucrării sale
asupra animalelor. El a produs o rasa de hibrid, dar nu a reuşit să redea
un tablou clar despre transmiterea caracterelor ereditare la albini, din
cauza dificultăţilor controlului complicat a comportării reginei albinelor.

El de asemenea a descris noi specii de plante care au fost numite

cu abrevierea „Mendel”. Promovat ca abate în 1866, lucrul său ştiinţific,
în mare parte a luat sfârşit, deoarece Mendel era preocupat cu
responsabilităţile administrative mari, în special cu disputa dintre
guvernul civil asupra impunerii unor taxe speciale pentru instituţiile
religioase. În primul rând lucrul lui a fost respins şi nu a fost acceptat de
mulţi decât după moartea sa. În acel timp se credea că teoria lui Darwin
despre mecanismul ipotetic de ereditate era responsabilă pentru ereditate.
Sinteza modernă foloseşte genetica Mendeliană.

Mendel a murit pe 6 ianuarie 1884, la vârsta de 61 ani în Brünn,

Cehia de nefrită cronică. După moartea sa, abatele următor a ars lucrările
din biblioteca lui Mendel.
 Thomas Hunt Morgan
Thomas Hunt Morgan (25 septembrie 1866 Lexington, Kentucky — 4
decembrie, 1945), biolog şi genetician american. A studiat embriologia
la Universitatea John Hopkins, unde a obţinut Diploma de absolvire în
1891. Între 1904 şi 1928 a fost profesor de zoologie experimentală la
Universitatea Columbia, unde l-a preocupat teoria lui Gregor Mendel
privind legile eredităţii. În acest scop a studiat, în special, variaţiile
fenotipice la musculiţa de oţet Drosofila melanogaster. Înfăptuind
experimente de înmulţire şi analize citologice pe aceasta, împreună cu
foştii săi studenţi Alfred Henry Sturtevant, Calvin Blackman Bridges şi
Hermann Joseph, Muller a arătat că şi cromozomii se comportă într-un
mod foarte apropiat de modul în care Mendel credea că genele se separă
si se grupează în mod aleator.
Morgan a mai descoperit că, pentru multe trăsături caracteristice,
genele sunt aranjate liniar pe fiecare cromozom. Ca urmare, Morgan şi
coechipierii săi au creat hărţi de cromozomi liniari în care fiecărei gene îi
este atribuită o poziţie specifică. Rezultatele acestor cercetări au fost
publicate în lucrarea Mecanismul Eredităţii Mendeliene (1915), o carte
care a reprezentat un pas important în dezvoltarea geneticii moderne.
Morgan a
continuat munca experimentală, demonstrând în lucrarea Teoria Genelor
(1926) că genele sunt grupate, şi că alelele (perechi de gene care
determină aceleaşi trăsături) se interschimbă, sau se intersectează în
acelaşi grup. În 1933, Morgan a primit Premiul Nobel
pentru Medicină, pentru contribuţiile sale majore în domeniul geneticii,
şi anume pentru că a demonstrat că cromozomii sunt suportul fizic al
informaţiei genetice. Ca urmare a lucrărilor sale, Drosofila Melanogaster
a fost adoptată ca organism model în genetică.
 Mutaţiile

Mutaţiile constituie, alături de fenomenul recombinării, o inepuizabilă sursă

de variabilitate.
Prin mutaţie se înţelege o modificare nenaturală adică anormală şi ereditară
a materialului genetic, deci alterări ale mesajului genetic.
Mutaţia poate fi definită şi ca fenomenul prin care se produc modificări în
materialul genetic, modificări ce nu sunt provocate de recombinarea genetică.
Ele pot apărea în mod spontan şi sunt denumite mutaţii naturale, sau pot fi induse
experimental, fiind vorba de mutaţii artificiale. Mutaţiile pot fi definite şi ca ,,
modificări discontinue cu efect genetic,, după E.Mayr, 1963.
Modificarea zestrei ereditare survine brusc, ca raspuns la acţiunea unor
factori endogeni sau exogeni. Mutaţiile se produc relativ rar, sunt neobişnuite şi
imprevizibile şi sunt stabile în timp.
Mutaţia conduce la apariţia unor proprietaţi noi privind structura şi funcţia
materialului genetic, are ca şi consecinţă apariţia unor caractere noi, ceea ce
înseamnă că detectarea defectului genetic se realizează indirect, prin constatarea
efectului fenotipic produs.
Mutaţia poate produce o schimbare detectabila a fenotipului unei celule sau
individ. Celula sau organismul cu genotipul modificat, ca urmare a unei mutaţii a
tipului normal, se numeşte mutant. Organismul mutant se defineşte numai prin
raport cu tipul normal din care a deviat, care se numeşte sălbatic.
Mutaţiile care apar într-o celulă somatică se pot transmite prin mitoză
celulelor fiice, deci pot constitui punctul de pornire pentru formarea unei linie
celulare anormale care are posibilitatea de a putea modifica structura şi funcţia
unor ţesuturi sau a unor organe.
Mutaţiile apărute în celulele somatice nu se transmit prin gameţi generaţiilor
următoare, ceea ce înseamnă că toate celulele individului care se dezvoltă din
zigotul mutant vor fi, la rândul lor, purtătoare ale mutaţiei.
In funcţie de mărimea materilului genetic interesat – genă, cromosom, genom – se
pot descrie 3 tipuri de mutaţii, corespunzătoare fiecărei unităţi genetice interesate
după Rieger, 1976:
- mutaţii genice ce pot interesa întreaga genă, mai mult nucleotide sau unul
singur - perechea de nucleotide este cea mai mică unitate de mutaţie- ;
- mutaţii cromosomice sunt modificări structurale ale cromosomilor ce
constau în pierderea, câştigul sau rearanjarea unor segmente din cromosom;
- mutaţii gemomice sunt modificări ale numărului diploid 46 de cromosomi
întregi, afectând fie 1-2 perechi cromosomi –aneuploidie, fie toţi cromosomii, prin
adăugarea a 1-2-3 seturi haploide –poliploidie.

Celulele somatice sau diploide au un set dublu de cromosomi, numărul exact de

cromozomi umani sunt 2n = 46, iar celulele gametice- sexuale sau haploide au un
singur set de cromosomi n =23.
 După modelul de exprimare fenotipică, mutaţiile pot fi clasificate în:dominante,
codominante, semidominante şi recesive.
O altă clasificare a mutaţiilor se bazează pe tipul de celulă afectată:
- mutaţii somatice- descendenţii celulei mutante vor forma o clonă, o linie celulară
anormală;
- mutaţii germinale – se produc gameţi anormali care, după fecundare, transmit
mutaţia la generaţia următoare, rezultând un individ în care toate celulele vor fi
mutante.

In funcţie de locul unde sunt plasate, mutaţiile pot fi clasificate în:

mutaţii autosomale, care sunt plasate pe autosomi si mutaţii heterozomale, ce sunt
plasate pe heterozomi.
De asemenea, există şi mutaţii extranucleare ale genelor din citoplasmă.
O altă categorie o constituie mutaţiile letale şi semiletale care afectează gene
de importanţă majoră în organism, prin a căror blocare se induce moartea
individului înainte de maturitatea sexuală.
Cercetări mai noi au arătat că cea mai mică unitate mutaţională este perechea de
nucleotide în macromolecula de ADN, (ADN-ul deţinătorul informaţiei ereditare,
principala componentă a cromosomului-corpi coloraţi, formaţiuni intracelulare şi
se pot observa în timpul diviziunii celulare), acestea fiind denumite mutaţii
punctiforme.
Dacă prin mutaţie gena normală a tipului sălbatic se transformă într-o alelă
diferită, atunci este vorba de o mutaţie directă, în timp ce prin mutaţie de reversie
această genă se transformă în tipul iniţial.
Dacă mutaţiile afectează celulele liniei germinale, atunci ele pot fi transmise
ereditar prin gameţi la noua generaţie. Ca urmare, indivizii descendenţi vor fi
afectaţi de mutaţia respectivă în ce priveşte celulele germinale si celulele somatice.
Frecvenţa mutaţiilor naturale este foarte variată, în funcţie de condiţiile de mediu
şi de genele afectate.
In funcţie de nivelul la care se produce accidentul genetic exista mutaţii
genice si anomalii cromosomiale. Exista patru tipuri de mutaţii genice:substituţia,
inversia sau deleţia, inserţia, alungirea lanţului.

Mutaţiile genice
Mutaţiile genice se prezintă ca modificări ale structurii şi funcţiei genei. Ele
constau într-o schimbare –modificare survenită în secvenţa normală a
nucleotidelor care intră în alcătuirea genei. Gena poate fi definită modern ca fiind
un segment polinucleotidic al moleculei de ADN care deţine, sub formă codificată,
informaţia genetică necesară sintezei unei proteine cu structură şi funcţie specifică.
Pentru că sunt la nivel genic, mutaţiile nu se pot evidenţia prin tehnici citogenetice,
pentru că ele nu afectează morfologia cromosomului. Stabilirea modului lor de
transmitere este posibilă în urma studiilor familiare, iar moştenirea genelor
mutante se realizează conform legilor mendeliene.
 Maladii cromozomiale

Bolile sau maladiile care apar din anormalitatile din materialul genetic al
unui individ se numesc maladii cromozomiale
Maladiile cromozomiale se intind de la probleme minore, cum ar fi
polidactilia(degete de la maini sau picioare in plus), pana la conditii in care se
dovedesc fatale. Cu toate ca majoritatea defectelor sunt evidente in timpul
copilariei, altele se observa abia la maturitate.

Aceste maladii includ gene dominante sau recesive si se manifesta de multe

ori in anomalii multiple. In maladiile tesutului conjunctiv congenital numeroase
anomalii sunt adesea cauzate de lipsa unei singure gene.

Sindromul Marfan e cunoscut pentru producerea staturii mult prea inalte,

a oaselor fragile iar la persoanelor grav afectate, a bolilor de inima. Osteogeneza
imperfecta produce oase usor de fracturat, statura scunda, dinti galbeni sau maro,
piele subtire si surzenie la maturitate. Face albul ochilor sa devina sangeriu.
Maladiile scheletice si musculare sunt adesea transmise de o singura gena.
Achondroplasia, de exemplu, este un tip de nanism caracterizat prin proportiile
anormale ale trunchiului si membrelor din cauza cresterii diferite a cartilagiilor
din cauza unei singure gene, anormale. Distrofia muschilor (degenerarea
muschilor), ca si atrofia muschilor(degenerarea nervilor care stau langa muschi),
maladii care variaza de la usoara la grava,sunt de asemenea rezultate ale afectarii
unei singure gene.

Glandele exocrine produc secretii vascoase in fibroza cistica. In 1989

oamenii de stiinta au fost capabili sa multiplice si sa modifice gena lipsa care
produce fibroza cistica; gena este plasata in mijlocul cromozomului 7. Boala lui
Wilson reprezinte acumularea cuprului in tesuturi, producand ciroza ficatului,
degenerarea creierului si boli renale.
Un grup de maladii date de afectarea unei singure gene numite erori
ereditare ale metabolismului produc schimbari in procesele biochimice ale
celulelor, cauzand o varietate de probleme.
In PKU lipsa unei enzime produce o retardare serioasa. Un test pentru PKU
in copilarie e disponibil, oricum, si distrugerea creierului poate fi evitata cu un
regim special. Multe alte astfel de erori ale metabolismului nu sunt inca tratabile.
Boala Tay- Sachs apare aproape in exclusivitate la evreii est-europeni si se
manifesta prin paralizie, dementa si moarte.

Cateva boli ale sangelui sunt rezultat al lipsei unei gene.Anemia celulelor-
secera cauzeaza transformarea hematiilor in secere, incetinind curgerea sangelui
si scazand cantitatea de oxigen pe care hematiile sunt capabile sa o transporte.
Unul din 400 de negri din SUA au aceasta boala si exista mai multe forme ale
acestei anemii care cresc de la usoara
pana la grava. Simptomele formei grave, care in general apare la varsta de 6 luni,
include nefunctionarea organelor, durerea si anemia. Mai exista si un grup de
maladii ale hemoglobinei care cauzeaza anemie usoara pana la grava.

DEVIATIILE SEXUALE.
Genele lipsa de pe cromozomii sexuali, X si Y, conteaza pentru o
varietate de maladii. Femeile au doi cromozomi X; barbatii au unul X si unul Y.
Femeile trec un cromozom X copilului lor;barbatii trec un cromozom X copilului
lor daca e fata si un cromozom Y daca e baiat. Genele pentru majoritatea
deviatiilor sexuale sunt plasate pe un cromozom X. Desi femeile sanatoase au
cateodata gene deficiente pe cromozomul X, o femeie rareori mosteneste doi
cromozomi X deficienti. Trasaturile sexuale se observa mai ales la barbati, care
au doar un cromozom X.. Hemofilia, un tip grav de maladie a sangelui , apare
aproape in totalitate la barbati.Cel mai comun tip grav de distrofie musculara,
adica distrofia musculara Duchenne, afecteaza baietii intre 3 si 7 ani.

Anomaliile cromozomiale pot aparea din defecte structurale in cromozom

sau de la detinerea a mai multi sau mai putini cromozomi de cat cei 46 normali.
Sindromul Down, numit formal mongolism, e cauzat de aparitia unui al 21-lea
cromozom in plus.Retardarea mentala poate fi de la moderata la grava si
caracteristica fizica a oamenilor cu sindromul
lui Down include un craniu mic; un nas scurt si plat; si degete si gat anormal de
scurte.
Aberatiile sexuale cromozomiale apar atat la femei cat si la barbati.
Sindromul lui Turner apare din cauza lipsei unui cromozom X la femei.
Rezultatul acestui fapt este un aspect scund, de bloc, si lipsa dezvoltarii sexuale.
In sindromul lui Klinefelter barbatul are de obicei doi cromozomi X si unul Y,
rezultand organe genitale mici, pubertate tarzie si,
cateodata, dezvoltarea pieptului.

Maladiile ereditare multifactoriale (cromozomiale) sunt provocate de

interactiunea intre gene si factori cum ar fi drogurile, radiatiile, lipsa de vitamine
sau virusii. Cateva din majoritatea defectelor de la nastere cum ar fi bolile de
inima congenitale, dislocarile soldurilor si diferite tipuri de
epilepsie apar in acest fel.
 Plantele carnivore

I. Plante carnivore cu perisori absorbanti

Din aceasta grupa fac parte : Drosera , Pinguicula si Drosophyllum.
Drosera (roua cerului) creste si in tara noastra pe turbariile din zonele montane .
Planta are radacini destul de slab dezvoltate . Frunzele formeaza o rozeta bazala . Petiolul este
relativ lung , iar limbul are
numerosi perisori maciucati ,
numiti tentacule , din cauza
mobilitatii lor . Tentaculele
marginale sunt mai lungi decat
cele centrale . Un tentacul este
alcatuit din picior si din partea
glandulara . Piciorul este format
dintr-unul sau din doua vase de
lemn spiralate sau inelate ,
inconjurate de doua straturi de
celule parenchimatoase . Partea
glandulara contine mai multe
celule spiralate , in legatura cu
vasele de lemn din picior .In jurul
lor se afla un strat separator ,
urmat de doua straturi de celule
secretoare . Acestea din urma secreta un suc lipicios cu un continut ridicat de glucide . O
insecta care se asaza pe o frunza a acestei plante se lipeste de sucul lipicios al perilor
maciucati . Facand miscari de eliberare , ea se lipeste de mai multi peri . De la locul de prindere
pleaca excitatii si la perii glandulari vecini
de pe aceeasi frunza . Piciorul acestora executa curburi chemotactice , care apleaca perii spre
insecta prinsa ; totodata ei secreta un suc lipicios ,
abundent . Insecta moare asfixiata , sub-
stanta lipicioasa astupand stigmele , locurile de
patrundere al aerului in traheele sale . Ea este apoi
digerata de anumite enzime proteolitice pana la
aminoacizi . In decurs de cateva zile digestia si
absortia sunt terminate , din insecta ramanand numai
chitina , care este inlaturata de ploi si vant .

Pinguicula alpina(poza) si P. vulgaris cresc

in locuri umede de munte . Frunzele lor cu marginile
incovoiate au numerosi peri maciucati , care secreta
un suc lipicios . Insectele sunt
prinse la nivelul marginii incovoiate .
Drosophyllum lusitanicum creste pe tarmurile uscate din Spania , Portugalia si
Maroc . Frunzele acestei plante , lungi de 30 cm si late de 5 mm , au numerosi peri maciucati
care prind insectele ce se asaza pe ei si le digera . Aceasta planta se cultiva de localnici in
ghivece in vederea combaterii mustelor din locuinte .
 II. Plantele carnivore cu urne
Dintre acestea , in tara noastra in lacurile de ses creste Utricularia vulgaris(poza
dreapta) si minor.
Ambele specii traiesc in apa , numai florile ridicandu-se
deasupra , in aer . Frunzele sunt fin ramnificate si poarta
fixate pe cate un pedicel numeroase urne , de cativa mm
in diametru .O urna este formata din doua straturi de
celule . Pe stratul intern stau numerosi peri ramnificati ,
formati dintr-o celula bazala si din 4 celule orientate in
directii diferite . Intrarea urnei este inchisa de un
capacel, o prelungire spre interior a peretelui urnei . In
jurul deschiderii urnei si pe fata externa a capacelului
sunt numerosi peri senzitivi ramnificati . Animalele mici
care cauta adapost intre frunzele de Utricularia , ating
perii senzitivi de pe marginea acestora .In 0,0625 sec ,
urna executa o miscare de dilatare , care produce
sugerea apei si a animalului respectiv in urna , prin
indepartarea capacului . Dupa aceea capacul inchide
urna si animalul moare asfixiat . Dupa aproximativ 15
min urna ia din nou forma concava si prinde animale , pana cand ea se umple cu acestea .
Acestea sunt digerate de enzimele secretate de perii ramnificati . Produsele digestiei sunt
absorbite de glandele ramnificate si de stratul intern de celule de pe peretele urnei .
Nepenthes(poza jos) , creste in padurile din Insulele Oceanului Indian , Ceylon ,
Borneo, Sumatra , Madagascar . Planta isi
fixeaza radacinile pe scoarta copacilor pe care
duce o viata epifila . Petiolul frunzelor are o
portiune bazala latita , cu rol in fotosinteza . In
continuarea acesteia are o portiune subtiata ,
alungita , cu rol de carcel in fixarea plantei.
Ultima parte a petiolului este transformata intr-o
urna , viu colorata . La intrarea in urna sunt
numerosi peri luciosi , orientati in jos . Sub ei
sunt glande nectarifere . Insectele atrase de
culorile vii ale urnelor si de sucul dulce secretat
de glandele urnei , aluneca in urna unde se
gaseste de obicei apa de ploaie . Ele se ineaca si
apoi sunt digerate de

enzimele proteolitice secretate de glandele digestive ce se gasesc pe fata interna a urnei .

Enzima nepenthesin descompune proteinele prazii in aminoacizi . Acest proces ii va furniza
plantei azot , foarte saraca in aceste zone tropicale . Nepenthes are un ulcior atat de mare , incat
si un sobolan sau pasare s-ar putea ineca in el . Aceasta specie poate descompune chitina , o
substanta practic indestructibila , spre deo-sebire de alte plante carnivore .
 Planta Sarracenia formeaza urne inalte de 60-70 cm , iar planta Darlingtonia are
urne care ajung pana la 1 m inaltime . Ambele plante cresc in regiunile mlastinoase ale
Americii de Nord . In locuri mlastinoase din Australia creste planta carnivora cu urne
Cephalotus (poza).

III. Plante carnivore cu

capcane

Dintre plantele carnivore cu capcane , reprezentantul cel mai tipic este Dionaea
(plesnitoarea lui Venus) , care creste
in mlastinile din padurile Americii de Nord si de Sud .
Frunzele formeaza o rozeta bazala .

Fiecare frunza are petiolul latit . Pe limb sunt trei perechi de peri senzitivi situati de o parte si
de alta a nervurii mediane . Marginea limbului este prevazuta cu dinti lungi . O insecta asezata
pe limbul frunzei atinge perii senzitivi si cele doua
jumatati ale limbului isi apropie brusc fetele lor superioare , iar dintii marginali se imbuca unii
pe altii . Insecta prinsa in capcana este digerata de numeroase glande secretoare de pe fata
superioara a limbului .
In lacurile de ses ale tarii noastre creste submers planta carnivora Aldrovanda
vesiculosa .
Ea are numeroase frunze mici , care prind animale mici acvatice si le digera in
mod asemanator cu Dionaea .
Aldrovanda vesiculosa.
Increngatura:
CHORDATA
Clasa: AVES
Ordinul:
Phoenicopterus
Familia:
Phoenicopteridae
Gen si specie:
Phoenicopterus
floridanus

Increngatura:
CHORDATA
Clasa: AVES
Ordinul:
TROCHILIFORMES
Familia:
TROCHILIDAE
Gen si specie:
ARCHILOCHUS
COLUBRIS
 HIV
HIV reprezintă prescurtarea în limba
engleză a Human Immunodeficiency Virus
(Virusul Imunodeficienţei Umane). De
fapt, acest termen denumeşte două virusuri
înrudite, din categoria retrovirusurilor,
HIV-1 şi HIV-2, care cauzează la om
sindromul imunodeficienţei dobândite
(SIDA). Aparţinând retrovirusurilor, nu
poate fi îndepărtat complet din organism
pentru că acest tip de virusuri are
capacitatea de a-şi înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă. O
infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar
zeci de ani, la declanşarea bolii SIDA.

Structură şi funcţionare: genomul viral

HIV este un retrovirus circular, din specia lentivirusurilor. Infecţiile cu acest

tip de virus decurg de regulă cronic, cu o perioadă lungă de latenţă, afectând şi
sistemul nervos. Diametrul este de 100-200 nm ş este înconjurat de un înveliş de
lipoproteine.

În interiorul acestui înveliş se găsesc circa 72-100 de complexe

glicoproteice, formate dintr-o parte externă (gp 120) şi o parte transmembranară de
înveliş (gp41). Gp120 are rolul de legare de receptorii CD4 a celulei ţintă.
Învelişul virusului se formează din membrana celulei gazdă şi are deci o parte din
proteinele membranare ale celulei gazdă, de exemplu molecule HLA I şi II şi
proteine de adeziune (legare). Copia ARN-ului viral se află în interiorul a două
capside alături de enzimele reverstranscriptază, intergrază şi protează, necesare
pentru multiplicarea virală.

Genomul virusului HI este mai complex decât cel a altor retrovirusuri.

Genele accesorii (vif, vpu, vpr, tat, rev, nef) au alături de genele uzuale (gag, pol,
env) îndeplinesc mai ales functii regulatoare.

Nu este vizibil sub microscopul electronic din cauza diametrului foarte mic.
Structura HIV

HIV este format din 2 lanţuri scurte de ARN, compuse din 9200 nucleotide
precum şi enzime virale, clasificate astfel:

• proteine structurale/enzime virale. Produşii genelor gag, pol, env: revers-

transcriptaza, proteaza, ribonucleaza şi integraza, toate încapsulate într-o anvelopă
lipidică, care conţine antigenul Gp120 cu rol foarte important în legarea de CD4 a
genomului HIV.

• proteine reglatoare Tat şi Rev (HIV) şi Tax/Rex (HTLV) modulează

transcripţia şi sunt esenţiale pentru propagarea virusului.

• proteine auxiliare: Vif, Vpr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat.
 Bacterii

Bacteriile sunt organisme de

dimensiuni microscopice,
procariote, răspândite în toate
mediile de viaţă (apă, aer, sol, roci,
zăcăminte, etc) şi au fost încadrate
în regnul Monera împreună cu
algele albastre-verzi . Regnul
Monera cuprinde două
încrengături: Schizophita sau
Bacteriophyta (bacteriile) şi
Cyanophyta (algele albastre).

Bacteriile pot avea forme extrem de diferite. Astfel pot avea formă
sferică (coci), de virgulă (vibrioni), de bastonaşi (bacili), sau de spirală
(spirili).

Bacteriile sferice (cocii)

după modul de grupare al celulelor în urma diviziunii repetate se împart

în:

- micrococi sau cocii simpli (izolaţi) la care celulele rezultate din

diviziune rămân independente (ex. Micrococcus ureae);

- diplococii rezultă atunci când diviziunea se face într-un singur plan şi

nu se mai separă între ele (ex. Diplococcus pneumoniae, Neiseria
gonorhoeae);

- streptococii rezultaţi în urma unor diviziuni repetate în acelaşi plan al

celulei; celulele nu se separă şi alcătuiesc un lanţ (ex. Streptococcus
lactis, Streptococcus temaris, Streptococcus citravorus, Streptococcus
paracetivorus, Streptococcus pzogenes – patogen, Streptococcus
agalactiae);

- tetracocii rezultă atunci când planurile de diviziune succesive sunt

perpendiculare unele faţă de altele, iar celulele rezultate sunt dispuse în
grămezi de 4 celule (ex. Gafkia tetragena);

- sarcina = cele 3 planuri de diviziune sunt perpendiculare unu pe celălalt;

de aici rezultă celule care se grupează sub formă de cuburi (ex. Sarcina
lutea, Sarcina flava);
- stafilococii rezultă din diviziuni succesive pe planuri diferite, fără nici o
regulă, cu celulele aranjate în grupuri neregulate, de cele mai multe ori
sub formă de strugure (ex. Staphylococccus aureus, Staphylococcus
albus, Staphylococcus citrinus).

Bacteriile cilindrice (bacilii, bacterioni, bastonaşi)

Din punct de vedere morfologic, toate bacteriile cu formă de

bastonaş, de cilindru, se numesc bacili pe când din punct de vedere
fiziologic şi în taxonomia bacteriană numai bastonaşele care formează
spori şi sunt aerobe poartă denumirea de bacillus. Diametru lor
longitudinal este mai mare decât cel trensversal. Raportul dintre cele
două axe variază de la o bacterie la alta. Unele bacterii cilindrice pot lua
un aspect filamentos, iar altele sferice (cocobacili). În funcţie de
dimensiuni se deosebesc bastonaşe lungi, scurte, groase sau subţiri.

Bacilii sunt drepţi, uneori uşor curbaţila mijloc sau la un capăt.

Forma extremităţilor este o caracteristică importantă pentru taxonomie.
La unele bastonaşe (cele mai multe la număr) extremităţile sunt rotunjite
(ex. Escherichia coli), pe când la altele extremităţile pot fi retezate drept
(ex. Bacillus antracis), umflate (ex. Corinebacterium diphtheriae),
ascuţite (ex. Fusiobacterium fusiforme). Ca şi bacteriile sferice unele
bastonaşe sunt izolate, iar altele se găsesc grupate două câte două.

Bastonaşele sunt dispuse sub formă de litere V, X, Y (ex.

Corinebacterium diphtheriae). Bacilii pot fi grupaţi câte doi (diplobacili),
mai mulţi în lanţ (streptobacili) (ex. Haemophilus ducreyi), sub formă de
rozetă, stea (ex. Agrobacterium, Actinomycetes), dispuţi în palisadă.

Bacteriile spiralate

au formă cilindrică, spiralată şi se împart în:

Vibrioni, bacterii cu formă de virgulă, cu o singură spiră (ex. Vibrio

comma);

Spirili, bacterii cu formă de spirală cu mai multe spire rigide (ex.

Spirilum volutans, Spirilum minus);

Spirochete, bacterii cu mai multe spire flexibile (ex. Treponema

pallidum).

Există şi alte bacterii:

- bacterii pedunculate din familia Caulobacteriaceae, genul Caulobacter,
care are un peduncul cu ajutorul căruia se fixează pe alte bacterii (ex.
Bacillus suptilis, Hipomicrobium vulgare);

- bacterii filamentoase neramificate (ex. Ord. Cariphanales, Thioploca);

aceste bacterii formează trihoni alcătuiţi din mai multe celule cilindrice,
unele cu flageli;

- bacterii filamentoase cu ramificaţii false (ex. Spherotilus natans,

Leptothrix);

- bacterii cu ramificaţii adevărate (ex. Ord. Actinomycetales).

În apă şi sol se găsesc bacterii cu forme neobişnuite. În culturile

tinere bacteriile sunt uniforme, iar în culturile vechi sau în condiţii
nefavorabile de cultivare celulele pot avea forme aberante. În aceste
cazuri se pot produce filamente şi ramificaţii la bacterii care în mod
obişnuit nu le au. Speciile la care se întâlnesc în aceaşi colonie mai multe
forme de celule se numesc specii neomorfe.
Dinozauri
Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului
acopera o suprafata de 102.392 ha si
beneficiaza de un patrimoniu natural si
cultural unic in lume, foarte bogat si divers.
El asigura protejarea siturilor cu resturi fosile
de dinozauri pitici, unici in lume. Geoparcul
este, de asemenea, cadrul ce stimuleaza
revitalizarea ocupatiilor traditionale,
organizarea unor activitati culturale si de
formare care sa asigure reinvierea spiritului
hategan si pastrarea identitatii Hategului intr-
o Europa a "tarilor", o Europa multiculturala.
Primele cercetari asupra dinozaurilor din
zona Hategului au fost facute de baronul maghiar Franz von Nopcsa
(1815-1904). Sora sa, Elek Nopcsa, a descoperit intamplator, in anul
1895, fosilele unor reptile in jurul castelului familiei Nopcsa din
Sanpetru. Franz von Nopcsa a studiat resturile fosile de dinozauri
descoperite in Transilvania; materialele gasite de el au fost fie vandute
Muzeului National de Istorie Naturala din Londra, fie donate Muzeului
de Stiinte Naturale din Budapesta. Prin lucrarile sale, Nopcsa a adus
contributii esentiale la descoperirea si descrierea unor specii de reptile
care au trait pe teritoriul actual al Transilvaniei.

Dupa moartea lui Nopcsa, studiile asupra fosilelor din Hateg au

fost intrerupte pentru o lunga perioada de timp. Cercetarile au fost reluate
in anul 1977 de catre Dan Grigorescu, profesor la Facultatea de Geologie
a Universitatii din Bucuresti, specialist in paleontologie. In ultimii ani, la
aceste cercetari a participat si Zoltan Csiki, fost student al profesorului
Grigorescu, in prezent coleg de catedra al acestuia. Cercetarile realizate
in bazinul Hateg au condus la descoperirea resturilor a patru specii de
dinozauri ierbivori (Magyarosaurus dacus, Telmatosaurus
transsylvanicus, Struthiosaurus transsylvanicus si Rhabdodon priscus) si
patru specii de dinozauri carnivori (Megalosaurus hungaricus,
Bradycneme draculae, Heptasteronis andrewsi si Elopteryx nopcsai).
Alaturi de acestea, in bazinul Hateg au mai fost descoperite fragmente de
oase atribuite unui crocodil (Allodaposuchus precedens), unei broaste
testoase (Kallokibotion bajazidi) si altor vertebrate (pesti, amfibieni,
mamifere).

Telmatosaurus transsylvanicus. A, B - vedere dorsala si laterala a

craniului reconstituit; C - dinte.
Cea mai importanta descoperire paleontologica din bazinul
Hateg - in afara urmelor de dinozauri - a fost, insa, cea a resturilor unui
pterozaur (grup de reptile zburatoare care au trait in aceeasi perioada cu
dinozaurii) gigant, Hatzegopteryx tambena (in traducere "uriasul cu aripi
din Hateg"). Exemplarul descoperit la Valioara, in nord-vestul bazinului
Hateg, a trait la sfarsitul Cretacicului, acum circa 70 milioane de ani si
avea o anvergura de aproximativ 12 metri. El a fost descris de profesorul
Dan Grigorescu in colaborare cu doctorul Eric Bufetaut din Franta si cu
Zoltan Csiki.