Licenta 1'

Cuprins
CAPITOLUL I.
Din istoria brânzeturilor......................................................................................................2
Memoriu justificativ............................................................................................................3
CAPITOLUL II.
2. Caracteristicile laptelui destinat fabricării brânzeturilor semitari........................5
2.1 Compoziţia chimică a laptelui.......................................................................................6
CAPITOLUL III.
3. Clasificarea brânzeturilor.....................................................................................20
CAPITOLUL IV.
4. Schema tehnologică în fabricarea brânzeturilor semitari...................................22
4.1 Tehnologia fabricării brânteturilor semitari................................................................25
CAPITOLUL V
5. Controlul calităţii brânzeturilor.......................................................................... 61
5.1Analiza brânzeturilor....................................................................................................61
5.2.Contolul procesului de fabricaţie…………………………………………………….66
5.3.Defectele brânzeturilor................................................................................................66
CAPITOLUL VI.
6. Planul HCCP......................................................................................................69
CAPITOLUL VII.
7. Măsuri de igienă în industria laptelui................................................................ 77
CAPITOLULVIII.
8. Norme de protecţie a muncii............................................................................. 85
CAPITOLUL IX.
9.Bilantul de materiale.............................................................................................................87
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................97
1
CAPITOLUL I.
DIN ISTORIA BRINZETURILOR
Brânzeturile sunt produse naturale sau proaspete, care se obtin prin eliminarea zerului din
coagulul format în urma închegării laptelui integral, degresat sau partial degresat, a smântânii, zarei sau
a amestecurilor acestor produse. Ele au constituit, alături de lapte, alimente principale în hrana diferitelor
popoare, din cele mai vechi timpuri.
Se presupune că prima brânză s-a obtinut întâmplător, laptele fiind ambalat în sto- mace, pentru
transport la distantă. Sub actiunea căldurii si a fermentilor din mucoasa stomacului, laptele se coagula,
cu eliminarea unei părti din zer si astfel a aparut brinza, a că- rei productie s-a dezvoltat treptat.
La vechii greci si romani, brinza era un aliment obişnuit si mult apreciat, în special cea din lapte
de oaie si capră, mai grasă cu gust picant. De la romani productia de brinzeturi a trecut la gali, unde s-a
dezvoltat foarte repede, apoi s-a extins pe valea Ronului în Elveţia si de aici în Germania. Roma este
considerata locul de formare a mai multor vari- etăti de brânzeturi care s-au extins treptat în numeroase
tări europene ( brânza Emmental ar fi fost preparată prin anul 58 I.C., de tribul helvetic din Alpii
elveţieni, ca rezultat al in- fluenţei romane din timpul invaziei acesteia. Prin anul 1900, Elveţia avea
700-800 brinza- rii).
În tara noastră, productia de brânzeturi a existat de peste 10.000 ani în urmă; tracii si geto-dacii
fiind crescători de animale renumitti. Mai întâi s-a produs brinza de oaie, apoi de vacă, sortimentele
variind functie de influenţa altor popoare.
Caşcavalul , de exemplu , a început să se producă în timpul formării poporului ro- mân,
tehnologia lui fiind identică cu cea a brânzei Cacio-Cavallo, care se prepară în Italia de astăzi, dar a cărei
origine este foarte veche.
În ce priveste originea cuvântului "brânză", aceasta este geto-dacă.
Din punct de vedere tehnologic, brânza este cazeina mai mult sau mai puţin elibe- rată de alte
constituenţi ai laptelui şi mai mult sau mai puţin modificată.
Norma FAO/OMS nr.A-6 (1978, modificată în 1990), dă definiţia următoare: ”brănza este produsul
proaspăt sau maturat, solid sau semisolid, în care raportul proteine din zer/ cazeină nu este maimare
decit a laptelui si este obtinuta prin :coagularea laptelui integral, laptelui smântânit, laptelui parţial
smântânit şi zer sau zara, singure sau în com- binaţie, sub acţiunea coagulului sau altor agenţi coagulaţi
similari şi prin scurgerea parti-ală a zerului rezultat din această coagulare; utilizarea tehnicilor de
fabricare care antre- nează coagularea laptelui şi / sau materiilor obţinute din lapte, care prezintă
careacteris- tici chimice şi organoleptice similare produsului definit de mai sus.
După această normă:

o Brânza maturată este accea care nu se consumă imediat după fabricare şi care tre-
buie menţinută un anumit timp la temperatură şi in anumite condiţii pentru a se produce modificări
biochimice şi fizice ale caracteristicilor sale.
o Brănza „maturată cu mucegai” este aceea a cărei maturare este determinată în
principal de proliferarea mucegaiurilor caracteristice in masă şi/ sau pe suprafaţa brânzei.
o Brănza „proaspătă sau nematurată” este brânza care este gata pentru consum la
scurt timp după fabricare.
2
MEMORIU JUSTIFICATIV
Proiectul prezintă tehnologia de obţinere a caşcavalului Rucar preparat din lapte de vaca.
Brânzeturile cu pastă opărită (caşcavalul) se caracterizează printr-o tehnologie specială de
fabricaţie, ce constă , în principal, din opărirea în apă , la temperatura de 72….80 oC, a caşului maturat,
obţinut prin închegarea laptelui, după care acesta este prelucrat şi trecut în forme, urmând apoi fazele
prevăzute de procesul de fabricaţie a brânze- turilor (zvântare,maturare,ambalare) până la obţinerea în
final a produsului cu proprietăţi specifice.
Datorită proprietăţilor organoleptice şi a valorii nutritive ridicate, caşcavalul este o brânză
deosebit de apreciată de consumatori, motiv pentru care acest produs este fabricat în cantităţi mai mari,
deţinând o pondere importantă în producţia de brânzeturi din ţa- ra noastră.
Caşcavalul se recomandă a fi consumat ca atare, sub formă de tartine, ca aperitiv sau asociat cu
diferite legume, precum şi la obţinerea diferitelor preparate de patiserie sau culinare (budinci, plăcinte,
pizza, cu paste făinoase ş.a.).
În ţara noastră, dintre toate brânzeturile cu pastă opărită, ponderea cea mai mare o are
caşcavalul, care, în funcţie de materia primă din care este fabricat, se clasifică în ur- mătoarele tipuri:
• din lapte de oaie
• din lapte de vacă
• din amestec de lapte de oaie cu lapte de vacă sau lapte de bivoliţă cu lapte de vacă.
În cadrul fiecărui tip de caşcaval se fabrică mai multe sortimente, dintre care cele mai
reprezentative, menţinând denumirea pe care au avut-o atunci când s-a început fabri- caţia acestora, sunt
următoarele:
• Caşcavalul Dalia, cu pastă semitare, fabricat din lapte de vacă, în tot timpul anului şi în toate
zonele ţării
• Caşcavalul Teleorman, cu pastă semitare, fabricat sezonier, din amestec de lapte de oaie cu lapte
de vacă, în zonele de câmpie
• Caşcavalul Dobrogea, cu pastă tare, fabricat sezonier, din lapte de oaie, în special în zone de
câmpie
• Caşcavalul Penteleu, cu pastă moale, fabricat din lapte de vacă sau în amestec cu lapte de oaie,
ce este produs în special în anumite zone de munte, de unde este originar
• Caşcavalul afumat Vrancea sau Brădet, fabricat din lapte de vacă, în special în zonele de munte
cu tradiţie privind fabricarea acestui sortiment.
Datorită proprietăţilor organoleptice şi a valorii nutritive ridicate, caşcavalul este o brânză
deosebit de apreciată de consumatori, motiv pentru care acest produs este fabricat în cantităţi mai mari,
deţinând o pondere importantă în producţia de brânzeturi din ţa- ra noastră.
Mai trebuie arătat că din categoria brânzeturilor cu pastă opărită se mai fabrică şi alte sortimente
dintre care, mai răspândită, este brânza Hârlău, ce se prezintă sub forma de împletitură, condimentată şi
afumată.
După cum s-a arătat, materia prima pentru fabricarea caşcavalului este laptele de vaca, de oaie
sau de bivoliţă, utilizat ca atare sau în amestec şi care trebuie să îndepli - nească condiţiile de calitate
prevăzute de STAS 2418-61*.
Caracteristic procesului tehnologic de fabricaţie a caşcavalului este că acesta se desfăşoară în
două faze distincte, în prima fază se face fabricarea caşului pentru caşcaval, (numit şi caş baschiu), iar în
faza a doua se face fabricarea propriu-zisă a caşcavalului, aşa după cum este arătat în schema
tehnologica.
3
CAPITOLUL II.
2.CARACTERISTICILE LAPTELUI DESTINAT FABRICARII

BRINZETURILOR SEMITARI
Materia primă pentru brânzeturi o constituie laptele de vacă, oaie, bivolită, capra, integral sau
partial degresat. Există însă diferite tipuri de brânzeturi ce se realizează din lapte cu continut sporit de
grăsime, proteine din zer, lapte degresat, zară, lapte praf
(reconstituit), etc
Laptele este secreţia caracteristică a glandelor mamare a tuturor mamiferelor fe- mele..
Popoarele din Europa, America de Nord, Australia, Noua Zeelandă consumă în cea mai mare
parte lapte de vacă şi produsele sale. În Europa de Nord, se foloseşte pe scară largă laptele de capră şi de
oaie, laponii consumă lapte de ren, iar în Asia de S-E laptele de bivoliţă, de iapă.
Laptele este unul din puţinele alimente ce pot fi consumate în stare naturală. Este singurul produs
din alimentaţie, cu excepţia mierii a cărei unică funcţie în natură este de a servi ca aliment
Laptele poate fi definit ca "secreţia proaspătă, integrală obţinută prin mulgerea completă a
mamiferelor sănătoase, excluzând cea obţinută în perioada de 15 zile înainte şi 7 zile după fatare” (lapte
colostru)”.
Datorită funcţiei sale- hrană pentru tineret - este un aliment complet şi complex,cu valoare
nutritivă ridicată. Fiind unicul aliment în prima perioadă a vieţii, el conţine toate substanţele necesare
vieţii şi dezvoltării. El acoperă în cea mai mare măsură nevoile omului în alimente de origine animală.
Caracteristica esenţială a compoziţiei laptelui o constituie armonia sa, ceea ce îi conferă o
valoare alimentară excepţională, făcându-l indispensabil pentru copii şi foarte folositor pentru adulţi.
Prin compoziţia sa chimică bogată şi variată, laptele asigură majoritatea substan-ţelor necesare
construirii ţesuturilor vii şi a întreţinerii proceselor metabolice ce se petrec în organism. Valoarea sa
energetică este de 65 - 66 cal pentru 100 g.
Laptele este produsul de secreţie al glandelor mamare. Celulele secretoare ale a- cestei glande
construiesc componentele laptelui din compuşii din sânge. Pentru fiecare litru de lapte secretat, prin
glanda mamară de vacă trec aproximativ 500 l sânge. Absorbţia componentelor din singe de către glanda
mamară şi secreţia lor în lapte este un proces activ, atit prin faptul că glanda mamară biosintetizează
componente noi ( lactoza, cazeina ) cât şi prin modificările de concentraţie ale componenetelor aduse de
singe în celulele glandei.
Laptele nu este un amestec mecanic, ci constituie un sistem chimic şi biofizic foarte complex.
Laptele este considerat schematic ca o emulsie sau suspensie de grăsime ( în funcţie de temperatura
laptelui) într-o soluţie apoasă care conţine numeroase substan- ţe, unele sub formă coloidală, altele în
stare dizolvată.
a. sub formă de emulsie sau suspensie se găsesc:
- grăsimea
- pigmenţii
- vitaminele liposolubile
b. sub formă de soluţie coloidală
- substanţele proteice
- fosfaţii insolubili
c. sub formă de soluţie adevărată
- lactoza
- sărurile minerale
- substanţele azotoase cu greutate moleculară mică
- vitaminele hidrosolubile
4
Forma sub care se găsesc diferite componente depinde de gradul de dispersie al fiecăruia.
Laptele este un lichid de culoare alb - gălbui, cu gust dulceag şi miros caracteristic, placut, cu o
compoziţie chimică complexă ce variază în funcţie de specie, rasă, alimenta- ţie, vârstă, stare de
sănătate.
2.1. Compoziţia chimică a laptelui
Ca si compozitie chimică, laptele pentru brânzeturi contine substante azotoase proteice si
neproteice, lactoză, grăsime, etc.
Compoziţia chimică a laptelui este, în general, asemănătoare, la toate mamiferele: diferă numai
cantitatea diverşilir constituenţi la diferite tipuri de lapte: de vacă, bivoliţă, oaie sau capră.
Lapte de:
Componenţi
Vacă Oaie Bivoliţă Capră
apă 87,5 83,0 81,5 87,0
substanţă uscată totală 12,5 17,0 18,5 13,0
grăsime 3,5 6,8 8,2 4,1
substanţă uscată negrasă 9,0 10,2 10,3 8,9
proteine totale 3,4 5,7 4,5 4,2
cazeină 2,8 4,6 3,8 3,2
lactalbumină+lactoglobulină 0,6 1,1 0,7 1,0
lactoză 4,5 4,5 5,0 4,6
substanţe minerale 0,7 0,8 0,8 0,8
Laptele are o compoziţie chimică complexă. Conţine circa 87,5% apă şi 12,5% substanţă uscată
formate din substanţele nutritive de bază în alimentaţia omului.
Principalele componente ale extractului sec total sunt:grăsimea, proteinele,lactoza şi sărurile
minerale, care se găsesc în cantităţi ceva mai mari. Pe lângă acestea, în canti - tăţi mai mici se găsesc
fosfatide, sterine vitamine, acid citric, pigmenţi, enzime. În lapte există, de asemenea, mici cantităţi de
gaze (azot, dioxid de carbon şi oxigen).
Laptele are în componenţa sa:

2.1. Substanţe organice
2.1.1. Grăsimea - trigliceride

- steroli
- fenoli
- acizi graşi liberi
2.1.2. Substanţe azotate
- proteice - cazeină
- lactalbumină
5
- lactglobulină
- anticorpi
- enzime - catalază
- lipază
- fosfatază
- neproteice - acizi aminaţi liberi

- gluteină
- colină
- uree
- acid uric
2.1.3. Substanţe neazotate

- lactoză
- alţi hidraţi
- acizi organici - lactic
- butiric
- citric
2.1.4. Vitamine - A, D2, E, B1, B2, C, B5, B6, B12
2.2. Substanţe anorganice
- Na, Ca, Mg, Fe, K, Mn, Co, Cu, Zn, P, floruri, cloruri, ioduri. etc.
- Gaze - oxigen
- dioxid de carbon
- azot
- amoniac
6
Principalii componenţi chimici ai laptelui:
2.1. SUBSTANTELE ORGANICE
2.1.1. Grăsimea - este un amestec de trigliceride şi substanţe asociate în cantităţi reduse ca:
fosfogliceride, steroli, pigmenţi şi vitamine solubile în grăsimi, acizi graşi liberi.
Culoarea grăsimii este albă la oaie şi capră, galbenă la vacă datorită pigmenţilor solubilizaţi în
gliceridele incolore.
Proprietăţile fizice şi chimice ale grăsimii depind de conţinutul lor în acizi graşi. Aceşti indici se
caracterizează printr-o anumită constantă, de aceea au fost denumiţi şi constante ale grăsimii.
Indicii fizici cei mai importanţi ai grăsimii trebuie consideraţi: temperatura sau punctul de topire,
punctul de solidificare, solubilitatea, densitatea.
Punct de topire al grăsimii laptelui = 29 - 340 C
Punct de solidificare = 18 - 230 C
Densitatea la 150 C: 0,936 - 0,950. Deoarece la 15 sau 200 C grăsimea este solidă, greutatea
specifică se efectuează la 1000 C şi ea este 0,865 - 0,875.
Deoarece greutatea specifică a grăsimii este mai mică decât a restului componentelor sale,
globulele de grăsime au tendinţa de a se ridica la suprafaţă, formând un strat de grăsime de grosime
variabilă, în funcţie de cantitatea de grăsime. Acest fenomen este cunoscut sub numele de separare
naturală sau spontană.
Prin amestecare, globulele de grăsimi se dispersează din nou în lapte, ceea ce ara- tă că ele nu
fuzionează pentru a forma globule cu dimensiuni mai mari. Aglomerarea nu are loc, datorită faptului că
fiecare globulă de grăsimi are un înveliş sau o membrană
( formată din 2 straturi: - intern - fosfolipide şi proteine
- extern - diferite componente ale plasmei laptelui ).
7
Componente asociate substanţelor grase ( 2 % din faza grasă )reprezentative sunt:
• Sterolii - colesterol, ergosterol. Au rolul de a întârzia sau de a opri acţiunea lipa - zelor.
• Fosfogliceridele - lipide fosforice conţinând o moleculă de acid fosforic, esterifi - cat cu un
alcool polivalent şi cu o grupă alcoolică a unui alcool aminat.
Cele mai importante fosfolipide sunt:

- lecitina
- acid folina
- sfingomielina
Valoarea lor nutritivă este foarte ridicată. Au rol important în formarea globulelor de grăsime în
mamelă. Sunt intens hidrofile, proprietate datorită căreia se formează o le-gătură între faza grasă şi cea
apoasă a laptelui.
Lecitina - cea mai importantă fosfolipidă este distrusă în prezenţa cuprului şi a unor săruri şi
acizi, dând un miros pronunţat de peşte care se întâlneşte mai ales la unt şi lapte praf. Ea este un
emulgator formând în jurul globulelor de grăsimi o peliculă care împiedică ruperea emulsiei..
Lipidele se găsesc în lapte sub formă de globule de grăsime de formă uşor eliptica, globule ce
sunt înconjurate la suprafaţă de o membrană lipoproteică.
Datorită gradului mare de dispersie grăsimea laptelui are câteva particularităţi:
• se emulsionează uşor şi se asimilează aproape integral;
• are un punct de topire sub temperatura corpului uman (sub 370C) astfel încât în formă lichidă
favorizează unele reacţii enzimatice;
• membrana lipoproteică are un pH convenabil acţiunii lipazelor.
Grăsimea propriuzisă ( trigliceridele ) reprezintă 98 % din substanţe grase. Ea se caracterizează
printr-o mare complexitate, ceea ce o deosebeşte de alte grăsimi
Grăsimea propriu-zisă (gliceridele) este formată din mono-, di-, trigliceride ce con- ţin acizi graşi
saturaţi şi nesaturaţi în diferite proporţii, ceea ce conferă anumite proprie- tăţi cu influenţă asupra
consistenţei şi conservabilităţii laptelui. Acizii graşi saturaţi sunt:
- volatili – solubili (butiric, caproic);
- insolubili (caprilic (C8), caprinic (C10));
- puţin volatili: acid lauric (C12);
- nevolatili insolubili: acid miristic (C14), acid palmitic (C16), acid stearic (C18), acid arahnic (C20);
- acizi graşi nesaturaţi cu o legatură dreaptă: acid oleic, C10 – C16;
- acizi graşi polinesaturaţi neconjugaţi: acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic.
Acidul oleic, palmitic si stearic constituie 70-75 % din totalul acizilor graşi şi din aceştia 1/3 o
reprezintă acidul oleic.
Globulele de grăsime au dimensiuni între 0.1–10 μ şi sunt formate din trei straturi.
1. fracţiuni de trigliceride cu punct de topire scăzut
2. fracţiuni de trigliceride cu punct de topire ridicat
3. membrana lipoproteică
În structura membranei intră: fosfolipide, colesterol, vitamina A, enzime (spre interior),
proteine (spre exterior) ce sunt legate de fosfolipide prin legături electrostatice.
O serie de transformări ale grăsimii laptelui prezintă importanţă practică. Astfe, în
timp ce la unt, hidroliza grăsimii poate provoca defecte grave, în brânzeturile maturate,a- cesta este un
fenomen normal.
Oxidarea grasimilor- fenomen chimic şi uneori enzimatic produce defecte în lapte
şi în produsele lactate ca urmare a unor reacţii complexe.
8
2.1.2. SUBSTANTE AZOTATE
Proteinele din lapte

Conţinutul de proteine din lapte variază în funcţie de: specie, rasă, alimentaţie,
stadiul lactaţiei, starea fiziologică a animalului.
Proteinele sunt macromolecule formate prin înlănţuirea a aproximativ 25 resturi de alfa-
aminoacizi, proprietăţile acestora influenţând proprietăţile specifice ale proteinelor laptelui.
In lapte există trei grupe de proteine: cazeina, proteinele zerului şi proteazo-pep- tonele.
Proteinele din lapte se deosebesc între ele atât prin compoziţia chimică cât şi prin reacţia pe care
o au faţă de diferiţi factori fizico-chimici (temperatura, acizi, enzime, coagulante).
a. Cazeina - reprezintă fractiunea azotoasă cea mai abundentă din lapte (75 - 85
% din proteinele laptelui). S-au identificat trei fractiuni cazeinice, care la rândul lor nu sunt omogene, ci
sunt formate din mai multe componente.
Proportia celor trei fractiuni, variază functie de specia animalului, conform tabelu-
lui de mai jos
Proportia între cele trei fractiuni ale cazeinei din laptele unor specii animale :
Componente
Cazeina din laptele de: Cazeina Cazeina Cazeina
Vacă 75 22 3
Capră 50 50 -
Oaie 64 33 -
Iepuroaică 89 11 -
Cazeinele au in continutul lor fosfor legat de sub forma de acid fosforic de acid
glutamic, serina, prolina, leucina si chiar cisteina.
De o importantă deosebită în chimia cazeinei, a fost observatia lui Waugh si
Hippel, că miceliile de cazeină pot fi separate în două fractiuni, una sensibilă si alta insen-
sibilă (k - cazeina) la calciu.
K - cazeina împiedică precipitarea cazeinei cu ioni de calciu, ea având un rol sta-
bilizant fată de cazeină, deci de limitare a dimensiunii si stabilizare a miceliilor de caze-
ină. Totodată, ea constituie un substrat specific pentru chimazină în procesul de coagu-
lare a laptelui.
Cazeina este constituită dintr-un complex de fosfoproteine, găsindu-se în stare na-
nativă sub formă de fosfocazeinat de Ca si putând fi precipitată cu acizi diluati, săruri ale
metalelor grele, o serie de reactivi, alcool si cheag.
Coagularea cazeinei cu cheag este un fenomen fizic de gelificare însotit de o actiu-
ne enzimatică de atacare a cazeinei si solubilizare a unei mici părti din ea.
fosfocazeinat de Ca + cheag ---- fosfoparacazeinat de Ca + protează
b.Proteinele zerului: α- lactalbumina, β - lactoglobulina, serumalbumina, globuli-

line imune, substanţe azotate neproteice, proteozo-peptone..
Aceste proteine reprezinta 20% din totalul de proteine din laptele, iar dupa coagu-
larea laptelui trec in zer.
Lactalbumina este prezentă în laptele tuturor mamiferelor, având un rol important
9
în sinteza lactozei, este bogată în triptofan si are o masă relativ redusă ( 14.200).
Lactoglobulina se separă din zer si este principala proteină a zerului, reprezentând 10 %
din totalul proteinelor. Ea este cristalizabilă, termolabilă, cu masă moleculară redusă, cu
două variante genetice ( A, B ): varianta B fiind mai labilă decât A. În laptele încălzit, lac-
toglobulina reactionează cu k - cazeina după un mecanism insuficient cunoscut. Fiind
principalul purtător al grupărilor sulfhidrilice care sunt modificate sau separate în cursul
denaturărilor, lactoglobulina intervine în formarea gustului de fiert în lapte.
Imunoglobulinele din lapte sunt asemănatoare cu cele din serul sanguin(englobuli-
na, pseudoglobulina) unele fiind transferate din sânge, iar altele sunt sintetizate în tesutul
mamar, si au proprietăti imunologice. În colostru, cantitatea lor creste, reprezentând 80 %
din proteinele zerului.
c. Fractiunea proteazo-peptone- este inclusa in grupul proteinelor, deoarece pre –

cipită cu acid triclor- acetic, însă diferă de acestea prin faptul că nu precipită prin încălzi- re la 95-1000
C, rămânând în zer. Ele contin glucide în proportie importantă si fosfor.
Dintre acestea, în lapte se găsesc proteina rosie, proteinele solubile ale membranei globulelor de
grăsime, proteina minoră si proteaza.
Enzimele,
Enzimele sunt compusi de natură proteică secretate de celulele vii, provin din singe sau sunt de
natură microbiană.
Ele se găsesc distribuite în patru faze distincte : -solubile în apă ;
-asociate cu smântâna sau lipidele ;
-legate cu cazeina ;
-prezente în particulele microzomice.
În stare nativă, enzimele se găsesc în echilibru care poate fi modificat prin mijloace fizice, chimice
sau mecanice.
Importanta enzimelor poate fi apreciată sub mai multe aspecte:
-tehnologica ;
-pentru controlul calitătii productiei ;
-al calitătii igienice a laptelui, pentru efectul bactericid.
Enzimele pot fi:

• oxidaze si reductaze: lactoperoxidaza, catalaza, reductaza;
• hidrolaze si fosforilaze: lipaza, fosfataza, proteaza, amilaza.
. Prezenta acestor enzime in lapte, poate avea aplicabilitate practica astfel :
 peroxidaza este o enzima care se gaseste numai in lapte nefiind de origine mama-
ra. Aceasta este distrusa la temperaturi de peste 70 °C si absenta ei serveste pentru controlul
pasteurizarii laptelui ;
 reductaza, este o enzima de origine microbiana si se foloseste pe cale indirecta la
determinarea numarului de microorganisme din lapte. Prospetimea laptelui se determina prin prezenta
reductazei prin proba cu albastru de metil sau resazurina ;
 catalaza, este enzima secretata de microorganisme si leucocite. Proprietatea cata-
lazei este de a descompune apa oxigenata in apa si oxigen molecular si prezenta ei serveste la
aprecierea starii de sanatate a ugerului in functie de cantitatea de oxigen degajata in lapte ;
 fosfatazele alcaline si acide, au origine mamara si acestea sunt distruse prin incal-
zirea laptelui la 83 °C timp de 13 minute. Lipsa fosfatazelor ajuta la efectuarea controlului pasteurizarii
joase si mijlocii a laptelui ;
10
 lipoza, este tot o enzima de origine mamara, insa aceasta poate fi produsa si de ca-
tre microorganisme. Diferenta intre acestea este data de faptul ca lipoza de origine mamara este
distrusa la temperatura de 70 °C, iar cea de origine microbiana se distruge numai la temepratura de 80
°C ;
 proteaza si lactoza, sunt enzime tot de origine mamara cu deosebirea ca proteaza
poate fi de origine microbiana si aceasta contribuie la hidroliza proteinelor din branzetu- rile tari in
peptane, polipeptide si aminoacizi ;
Substanţe azotate neproteice - sunt substanţe organice ce se găsesc în lapte în cantităţi mici ( 2 g / l ).
- acizi aminaţi liberi
- colină
- creatinină
- uree
- acid uric etc.
2.1.3. SUBSTANTE NEAZOTATE
Lactoza - hidrat de carbon ce dă gust dulceag laptelui. Ea reprezintă aproximativ

1 / 2 din substanţa uscată negrasă a laptelui, variind între 4,4 - 5,2 %. Se găseşte în lapte sub formă de
soluţie. Este o ascobioză ( galactozido 1,4 glucoză ) şi are două forme izo- mere ce se deosebesc prin
poziţia unei grupări OH ( oxidril ) pe un carbon al glucozei.
Lactoza se întâlneşte sub trei forme: - α - hidratată

- β - anhidră
α, β - amorfă - amestec α cu β în proporţie de 1 : 5
Prin încălzirea cristalelor de  α lactoză hidratată peste 1000 C în vid, se obţine
β - lactoza anhidră care este foarte higroscopică şi care prin menţinere în aer absoarbe rapid apă
transformându-se în α - lactoză hidratată. Lactoza α hidratată cristalizează frecvent sub formă de
cristale prismatice tari, care se dizolvă greu dând la degustare senzaţia de nisip, ceea ce a dus la termenul
de "nisip" folosit pentru a caracteriza un defect de structură al laptelui concentrat, brânzei topite sau
îngheţatei, care conţin cristale percepti- bile de α- lactoză hidrataă cu dimensiuni peste 16 m.
Din punct de vedere industrial, proprietăţile fizice cele mai importante ale lactozei sunt: -
solubilitatea în apă
- cristalizarea
Lactoza are o putere de îndulcire de 6,25 ori mai mică decât zaharoza, forma α fiind mai dulce
decât β . Ea se transformă sub acţiunea unor microorganisme din lapte în diferiţi compuşi: acidul lactic,
acetic, butiric, etilic, forme ce stau la baza obţinerii unei game variate de produse lactate, dar pot cauza
şi o serie de defecte ale acestor produse.
La prepararea brânzei, aproximativ 90 % din lactoză trece în zer, zerul proaspăt constituind,
materie primă pentru fabricarea lactozei care se întrebuinţează la fabricarea produselor dietetice, a
laptelui praf pentru copii ( laptele matern are cu aproximativ 40 % lactoză mai mult ca laptele de vacă ).
Se consideră că lactoza favorizează asimilarea calciului şi se foloseşte la:
- medicamente ( ca mediu nutritiv la fabricarea penicilinei )
- ca substrat pentru tablete
- îmbunătăţirea aromei unor produse alimentare, a produselor de patiserie
( arome, aspect, coajă )
Alţi hidraţi de carbon - în cantităţi mici, în lapte se găseşte glucoza şi galactoza
Acizi organici - ca atare sub formă de săruri: citric, lactic, butiric, piruvic.
11
2.1.4.VITAMINELE DIN LAPTE
Vitaminele - Laptele conţine toate vitaminele necesare noului născut. Unele în cantităţi
apreciabile, altele în cantităţi reduse. Cantitatea de vitamine din lapte este in- fluenţată de mai mulţi
factori, dintre care cel mai important se consideră a fi regimul alimentar al animalului.
Bogăţia laptelui în anumite vitamine, îi conferă valoare biologică ridicată şi pre- zintă de
asemenea interes din punct de vedere tehnologic.
Vitamina A - Vitamina de creştere, antiinfecţioasă şi antixeroftalmică
( 0,45 - 0,55 ) mg / l. Laptele de vacă conţine vitamina A, datorită carotenului prezent în furajele verzi.
Produsele lactate acide conţin vitamina A, datorită sintetizării acesteia de către microorganismele
folosite în tehnologia de preparare.
Pasteurizarea, sterilizarea, concentrarea, uscarea prin pulverizare nu influenţează vitamina A,
decât prelungirea încălzirii laptelui la temperaturi înalte.
Vitamina D - antirahitică 2 mg / l. Nu sunt afectată de procesele termice. Vitamina D3 este
proprie laptelui, iar D2 ia naştere prin iradierea cu raze ultraviolete a ergosterolului.
Vitamina E - vitamină de reproducere - tocoferolul - cu proprietăţi antioxidante
( previne oxidarea grăsimii )
Vitamina K - Laptele nu este o sursă pentru vitamina K ( antihemoragică ).
Vitamina B1 - tiamina - antiberiberică - 0,3 - 0,75 mg / l. Este foarte sensibilă la temperaturi,
putând fi distrusă până la 60 %.
Vitamina B2 - riboflavina, lactoflavina - Este vitamina de creştere (1 - 2 mg / l ). Laptele este o
sursă importantă de riboflavină pentru om ( cea mai importantă ). Este foarte fotosensibilă, prin
expunerea laptelui la lumina zilei, în 4 ore se pierde până la 50 %.
Vitamina B3 - ( P.P. ) - termostabilă, dependentă de rasă, vârstă, păşunat.
Vitamina B5 - ( acid pantotemic ) - Are funcţie de creşterea antidermitică 2,9 - 3,7 mg / l. Este
reţinută aproape în totalitate la sterilizare şi lapte praf.
Vitamina B6 - folosită în tratamentele asteniilor şi distrofiilor musculare. Este
foarte fotosensibilă, pierzându-se 21 % în 8 ore iar la sterilizare 50 %.
Vitamina B12 - asigură integritatea celulei nervoase 2,5 - 7,5 mg / l. Concentraţia sa în lapte
creşte prin folosirea cobaltului în raţia furajeră a animalelor. Poate fi distrusă la pasteurizare şi sterilizare
până la 100 %.
Vitamina H - ( biotina ) - face parte din grupul B şi se foloseşte la tratarea sebore- ei sugarilor 25
- 70 mg / l.
Vitamina C - ( acidul ascorbic ) - Laptele are un conţinut redus, el nu constituie o sursă de
vitamina C. Este distrusă la pasteurizare, sterilizare, chiar până la 100 %.
Vitamina M - ( acid folic ) - factor hepatic, de creştere ( 1-2 mg / l ).E prezent în colesterol.
Unele vitamine prezintă interes tehnologic, având rol în formarea diacetilului ca substanţă de
aromă. ( lactoflavina B2 ).
2.2. SUBSTANTELE ORGANICE

Săruri minerale - se găsesc în cantităţi reduse comparativ cu alte componente 0,9 - 0,95 %. În
mod obişnuit conţinutul total în săruri minerale se determină prin incinerare. Laptele de vacă conţine 7 -
8,5 g cenuşă / l.
Sărurile minerale din lapte se stabilesc după elementele determinate în cenuşă şi după
proprietăţile laptelui, deoarece cenuşa singură nu poate constitui un indicator sigur. De ce? La
12
temperatura incinerării, o parte din elemente se volatilizează, altele trec în diferite combinaţii, cenuşa
conţinând fosfaţi, citraţi, cloruraţi de potasiu, sodiu, calciu şi magneziu.
În afară de aceste elemente, laptele conţine în cantităţi mici cupru, fier, mangan, zinc, iod, urme
de aluminiu, cobalt, crom, argint, stronţiu, staniu, arsen,bor, fluor, etc.
Deşi se găsesc în cantitate mică, substanţele minerale din lapte au o importanţă considerabilă
pentru nutriţie şi unele procese tehnologice ale laptelui şi produselor lactate.
Sărurile din lapte intervin în procesele metabolice celulare, în stabilirea presiunii osmotice şi a
pH - ului sângelui şi limfei.
Calciul - participă la formarea ţesutului osos.
Clorurile - participă la formarea sângelui, protoplasmei celulelor musculare şi a altor ţesuturi.
Sărurile de sodiu - au rol în menţinerea presiunii osmotice şi normale a lichidelor din organism,
influenţând contracţia şi stimulând acţiunea muşchilor inimii.
Manganul - Participă la procese de oxido-reducere fiind necesar creşterii şi repro- ducerii.
Cuprul - Este stimulator al hipofizei.
Iodul - are rol în producerea hormonului tiroxină în glanda tiroidă.
Cobaltul - are rol în sinteitzarea vitaminei B12.
Echilibrul salin influenţează stabilitatea la încălzire al laptelui, coagularea cu
cheag, îngroşarea laptelui concentrarea, aglomerarea globulelor de grăsime la omogenizare.
Fierul şi cuprul joacă rol în procesul de oxidare al laptelui, a grăsi
Gaze - conţinutul în gaze este variabil, ajungând până la 8 % din volumul laptelui. În laptele
proaspăt imediat după muls predomină cantitativ dioxidul de carbon, apoi la contactul laptelui cu aerul
se reduce cantitatea de dioxid de carbon şi creşte proporţia de azot şi oxigen. Oxigenul dizolvat în lapte
favorizează oxidarea grăsimii şi a acidului ascorbic.
Pigmentii din lapte, pot fi grupati in :

 Pigmenti endogeni – produsi de organusmul animal, cum sunt : lactocromul si riboflavina si
 Pigmenti exogeni care provin din furaje cum sunt : carotenul, xantofila, clorofila,
lactocromul - dă culoarea uşor albăstruie si riboflavona - dă culoare gălbuie
Elementele figurate sunt : diferite celule epiteliale, leucocitele si celule microbie-

ne al caror numar creste in cazul in care ugerul este bolnav, cand in compozitia laptelui pot aparea
uneori si hematii ;
Anticorpii din lapte sunt reprezentati de bacteorilizine, aglutinine, precipitine, hemolizine,

anticorpii anafilactici sau antitoxine.
2.3 MICROORGANISMELE DIN LAPTE

2.3.1. Originea microorganismelor
Laptele normal, muls în condiţii aseptice, conţine diferiţi germeni.
Sursele de contaminare sunt:
- mamela - în intervalul dintre două mulsuri, pe canalul galactofor intră din mediul
exterior numeroşi germeni, care găsesc condiţii prielnice de multiplicare. - animalele cu
diferite boli sau afecţiuni mamare - în lapte apare un număr mare de microorganisme patogene
responsabile ale afecţiunii respective.
- în timpul mulsului, laptele se infectează cu germeni proveniţi de pe partea externă a
ugerului, de pe mâinile mulgătorului, din vasele de muls manual sau mecanic, din praful din aer, de pe
diferite impurităţi organice sau anorganice ce pătrund în lapte, etc.
13
Gradul de contaminare al laptelui depinde deci în mare măsură de:
- starea de sănătate a animalului
- starea de igienă în timpul mulsului şi manipulării lui.
2.3.2. Factorii ce influenţează dezvoltarea microorganismelor

Dezvoltarea microorganismelor în lapte este inhibată sau stimulată de:
a. Puterea bactericidă a laptelui: în primele două ore după mulgere, în lapte nu se dezvoltă
microorganismele, uneori numărul lor chiar scade. Acest lucru se datorează pre- zenţei în laptele crud a
unor substanţe care inhibă sau distrug numeroase specii microbiene: lactenina 1,2,3. Lacteninele 1 şi 3
sunt aglutinine ( anti corpi ), iar lactenina 2 este enzima lactoperoxidaza. Prin încălzire, ele îşi pierd
activitatea bactericidă, fiind distruse
(a mai fost identificat un factor inhibator din grupul Coli care este distrus la 530C şi 30' ).
b.Temperatura - puterea bactericidă a laptelui se epuizează după un anumit timp. Proprietăţile
bactericide ale laptelui se păstrează cu atât mai mult cu cât temperatura este mai mică.
Durata fazei bactericide funcţie de temperatură

Temperatura de răcire Durata fazei bactericide
300 3 ore
250 6 ore
100 10 ore
50 36 ore
00 48 ore
-100 240 ore
-250 720 ore
c.Factori de creştere
Laptele conţine o serie de substanţe care stimulează creşterea microorganismelor. Vitaminele din
grupul B sunt necesare în special pentru dezvoltarea bacteriilor lactice
Peptidele şi aminoacizii liberi stimulează dezvoltarea bacteriilor din lapte.
Anumite specii de microorganisme stimulează sau inhibă dezvoltarea altora, dând loc la aşa
numitele asocieri ( simbioză ) sau antagonisme.
Exemple de asociere: dintre streptococi şi lactobacili, primii stimulând dezvoltarea
lactobacililor. Lactobacilii se înmulţesc lent în lapte, deoarece au activitate proteoliti- că slabă. În
asociere cu streptococi care au acţiune proteolitică intensă se constată un efect stimulativ asupra
lactobacililor datorită peptidelor şi aminoacizilor liberi rezultaţi din hidroliza proteinelor laptelui de
către streptococi.
Exemple de antagonisme: bacteriile lactice, prin acidul lactic opresc dezvoltarea bacteriilor care
nu rezistă la pH scăzut; unii bacili produc apă oxigenată care inhibă dezvoltarea clostridiilor, a
bacteriilor coli şi a stafilococilor.
2.3.3. Acţiunea microorganismelor asupra laptelui.
Sub acţiunea microflorei, laptele după recoltare de la animal, este supus unor tran- sformări,
unele dorite, folosite pe scară industrială, altele dăunătoare.
Succesiunea acestor transformări corespunde la 4 perioade:
a. - bactericidă
b. - de acidifiere
c. - neutralizare
d. - putrefacţie
14
a. Prin coborârea temperaturii laptelui cât mai aproape de zero, se constată o pre- lungire a fazei
bactericide a laptelui, adică perioada în decursul căreia în laptele proaspăt muls nu se dezvoltă bacterii,
scăzând chiar numărul lor.
b. După faza bactericidă, microorganismele intră în faza de multiplicare logarit - mică, şi ca
urmare aciditatea laptelui creşte. Caracteristicile laptelui se modifică, gustul şi mirosul devin acide,
cazeina precipită. Excesul de acid nu mai convine germenilor lactici, care încep să fie inhibaţi, în
schimb mediul este prielnic pentru drojdie şi mucegaiuri.
c. Perioada de neutralizare - Drojdiile şi mucegaiurile consumă întreaga cantitate de acid,
neutralizând mediul şi creează condiţii pentru dezvoltarea microflorei de putre- facţie.
d. Bacteriile proteolitice de putrefacţie degradează stratul proteic, laptele devine neconsumabil,
cu miros şi gust respingător.
Modificările provocate de microorganisme în lapte şi produse lactate apar ca ur- marea
degradării celor 3 componenţi principali: lactoza, proteinele şi grăsimea.
Lactoza suferă fermentaţii caracterizate prin:
- producere de acizi organici ( fermentaţia lactică )
- acizi organici, gaze, alcool ( bacteriile din grupul coli, unele bacterii lactice).
- acizi organici şi gaze ( bacterii propionice, butirice )
- gaze şi alcooli ( drojdiile )
- substanţe vâscoase ( anumiţi germeni cu acţiune filantă )
Proteinele sunt degradate cu formare de peptone, polipeptide, aminoacizi, amoniac.
Grăsimile - sub acţiunea lipazelor microbiene sunt hidrolizate cu apariţia unui gust iute, rânced.
Pot apărea şi modificări ale componentelor principale cu formare de pigmenţi
( bacterii cromogene ) şi diferite substanţe odorante.
2.3. 4. Clasificarea microorganismelor.
Din punct de vedere al acţiunii lor microorganismele se împart în 3 grupe:
- microorganisme folositoare - care asigură la unele produse lactate obţinerea de caracteristici
organoleptice specifice ( formarea smântânii şi obţinerea produselor lactate acide, maturarea
brânzeturilor ). Acestea sunt: bacterii lactice, propionice, drojdii din
culturi, mucegaiuri pentru brânzeturi.
- microorganisme dăunătoare - care provoacă diferite defecte de gust, miros, con- istenţă,
alterarea laptelui şi produselor lactate. Exemple: bacterii coliforme, butirice, de putrefacţie,drojdii din
genul candida, mucegai, din genul mucor, etc.
- microorganisme patogene - dăunătoare sănătăţii oamenilor şi a animalelor.
Principalele microorganisme din lapte sunt:
Bacteriile reprezintă cea mai mare parte a microorganismelor din lapte. Ele apar- ţin ordinului
Eubacteriales şi se pot clasifica după acţiunea biochimică şi originea lor în :
- bacterii lactice adevărate
- pseudobacterii lactice
- bacterii propionice
- bacterii butirice
- bacterii acetice
- bacterii de putrefacţie
- bacterii alcalinizante
- bacterii patogene, etc.
Cea mai mare parte sunt: aerobe, un anumit număr sunt anaerobe facultativ şi numai câteva
specii anaerobe.
Bacterii lactice sunt nesporulate şi fermentează zaharoza. Ele pot fi:
a. homofermentative, ce fermentează lactoza, producând 90 97 % acid lactic şi numai urme de
produşi secundari. Ca exemple se pot da:
15
- Lactobacillus lactis, L. helveticus. L. bulgaricus, L. thermophilus, ce se găsesc în culturile de
iaurt, chefir, şvaiţer. Ei sunt acidifianţi puternici având o temperatură optimă de dezvoltare de 37 - 620
C.
- Lactobacilus casei, L. plantorum - sunt acidifianţi lenţi, au acţiune proteolitică destul de
puternică şi un optim de dezvoltare între 28 şi 320 C.
- Streptococus lactis şi Str. cremonis sunt acidifianţi moderaţi, folosindu-se la fermentarea
smântânii şi a brânzeturilor.
- Str. Thermophylus intră în componenţa culturilor pentru iaurt şi brânzeturi.
b. heterofermentative, formează puţin acid lactic, dar în cantităţi mari alţi acizi, diferite substanţe
şi gaze. Astfel de bacterii sunt:
- Lactobacilus bifidus care produce cantităţi mari de acid acetic
- Lactobacilus caucasium care trăieşte în simbioză cu drojdiile în chefir, produ- când acid lactic,
acid mucinic, gaze.
- Lactobacilus fermenti, L. brevis ce se găsesc în brânzeturi.
- Leuconostoc, bacteria ce dă aromă caracteristică untului şi smântânii.
Pseudobacterii lactice - se întâlnesc des în lapte şi provoacă defecte - Escherichia
coli - din fecale
- Aerobacter - din pământ şi furaje
Acestea prezintă importanţă deoarece produc cantităţi mari de gaze şi gust neplă- cut, balonarea
timpurie a brânzeturilor. Se dezvoltă rapid, fiind tolerate la variaţii mari de temperatură, ele pot depăşi
bacteriile lactice în dezvoltare, provocând defecte. Unele specii de Escherichia coli sunt patogene
pentru om de aceea prezenţa lor este interzisă.
Bacteriile propionice - transformă lactaţii în acid propionic, acetic şi CO2. Tem- peratura optimă
este de 300 C. Sunt prezente şi acţionează la maturarea brânzeturilor, în special şvaiţer, asigurând
desenul şi aroma caracteristică.
Bacteriile proteolitice - unele atacă proteinele, hidrolizându-le în proteoze, peptone, polipeptide
şi aminoacizi iar altele descompun mai departe aminoacizii în amoniac, indol, scatol. Ele atacă nu numai
substanţele azotoase ci şi zaharurile producând fermen- taţie butirică sau lactică. Bacteriile proteolitice
provin din apă, sol producând o serie de defecte.
Amintim:
- bacterium fluorescens, liquefaciens ( alterarea untului )
- bacillus subtilis, mezentericus mycoides din sol şi furaje
- clostridium - provoacă balonare târzie a brânzeturilor ( prezente în cantităţi mari în nutreţuri
însilozate fără respectarea tehnologiilor de însilozare.
Bacteriile patogene - provin de la animalele bolnave sau din mediul exterior, de la manipulare.
Animale bolnave conţin:
- micobacterium tuberculozis, virusul febrei aftoase
- salmonella typhimurium
- brucella
Din surse umane ajung în lapte:
- salmonella paratyphi
- streptococus scarlatinae
- virusul poliomelitei
Majoritatea acestor germeni patogeni nu provoacă modificări sensibile ale compo- nenţilor
laptelui.
Drojdiile
În lapte se găsesc drojdii adevărate ( saccharomyces, zigosaccharomyces )şi drojdii false
( torulepsis, candida ).
16
Sacharomyces lactis, Sacharomyces fragilis fermentează lactoza, formând alcool şi gaze, pot
provoca balonarea brânzeturilor cu pastă moale şi a celor cu conţinut mic de grăsime.
Torula cremoris, torula sferice produc în lapte şi smântână cantităţi importante de gaze şi dau
gust străin, neplăcut.
Torula chefiri, torula cumâs au rol important la fabricarea produselor lactate acide
Torula amare, torula lactis condensi produc defecte la laptele concentrat.
Torula nigre, torula rubre produc pigmentări.
Mucegaiurile
Sporii mucegaiurilor ajung în lapte în mod accidental şi se dezvoltă după ce bac- teiile lactice au
pregătit mediul formând o aciditate netă, de aceea nu se găsesc decât în laptele foarte alterat sau pe unt şi
brânză. Se dezvoltă pe suprafaţa produselor, iar în interior numai la unt şi brânzeturi.
Mucegaiurile inferioare: mucor mucedo şi rhizopus nigrans se dezvoltă pe brânze- turile moi
producând defecte.
Monilis nigra - provoacă pete brune sau negre pe brânzeturile tari.
Penicillium camemberti şi Penicillium candidum sunt mucegaiuri caracteristice brânzei
Camembert şi Brie.
Penicillium roqueforti este mucegaiul brânzei Roguefort.
Penicillium casei cauzează pete brune pe coaja brânzei şvaiţer.
Cladosporium butyri provoacă râncezirea untului.
În lapte germenii prezenţi se dezvoltă foarte rapid în funcţie de temperatura de pastrarea acestuia.
17
Temp. Lapte Număr germeni / ml
[ 0C ] proaspăt După 12 ore După 24 ore După 48 ore După 72 ore
4,0 136.500 - 282.000 539.000 7.500.000
10,0 136.500 - 1.750.000 13.700.000 25.000.000
15,6 136.500 - 24.700.000 640.000.000 2.407.000.000
21,0 707.000 6.600.000 222.000.000 1.853.000.000 -
Dinamica multiplicării germenilor în funcţie de temperatura de păstrare a laptelui
18
CAPITOLUL III.
3. CLASIFICAREA BRÂNZETURILOR
Ca urmare a progresului tehnic, apar noi tipuri de brânzeturi. Datorită marii diver- sităti a
acestora, clasificarea brânzeturilor se face după mai multe criterii :
După consistentă si continutul de umiditate :
Tipul de brânză % apă
Brânzeturi tari pentru răzuit max. 17 %
Brânzeturi tari 17-55
Brânzeturi semitari 62-68
Brânzeturi moi 68-73
Brânzeturi proaspete (nematurate) 73-82
Brânzeturi tartinabile 73-82
După proprietătile senzoriale :

• Brânzeturi tari de origine italiană (Parmezan, Provolone);
• Brânzeturi tari de origine elvetiană (Emmental, Gruyere);
• Brânzeturi tari de origine engleză (Cheddar, Cheshire);
• Brânzeturi tari de origine olandeză (Edam, Gauda);
• Brânzeturi de tip Tilsit, Romadour, Hartz;
• Brânzeturi cu mucegai la suprafată (Camember, Brie);
• Brânzeturi cu mucegai în pastă (Roquefort, Gorgonzola, Homorod, Stilton);
• Brânzeturi conservate în saramură (Telemea, Fetta);
• Brânzeturi din zer (Ricotta);
• Brânzeturi prospete (nematurate).
După formă:
• Brânzeturi cilindrice;
• Brânzeturi paralelipipedice;
• Brânzeturi tronconice;
• Brânzeturi sferice;
• Brânzeturi portionate;
• Brânzeturi ambalate în cutii;
• Brânzeturi pătrate;
• Brânzeturi dreptunghiulare, etc.
19
După perioada de maturare (durată minimă de maturare si de păstrare):
• Durată scurtă de conservare - câteva zile (brânzeturi prospete);
• Conservare o săptămână brânzeturi moi;
• Conservare o lună brânzeturi semitari si tari;
• Conservare un an brânzeturi tari si de răzuit;
• Brânzeturi pasteurizate si sterilizate (brânzeturi topite).
Clasificare mixtă după diferite particularităti:

• Brânzeturi semitari din lapte de vacă ;
• Brânzeturi moi din lapte de oaie ;
• Brânzeturi opărite, semitari;
• Brânzeturi afumate, etc.
Clasificare mixtă după tipul de lapte folosit:

• Brânzeturi din lapte de bivolită : Buffalo(Anglia),Homorod,Telemea Huedin;
• Brânzeturi din lapte de vacă si bivolită : Fresh Mozzarella,Mozzarella di Buffallo
• Brânzeturi din lapte de vacă si oaie : Broccio(Franta),Caciotta si Fresh Ricotta (Italia) , Cascaval
si Telemea(Romania) ;
• Brânzeturi din lapte de vacă si capră : Aromes au Gene de Marc , Briquette du Farez , Charolais
, Rigotte (Franta) ;
• Brânzeturi din lapte de vacă si ren : Juustoleipa (Finlanda) ;
• Brânzeturi din lapte de vacă , capră si oaie : Banon(Franta) , Cabrales (Spania) , Feta(Grecia) ,
Castelmagno (Italia) ;
• Brânzeturi din lapte de vacă sau oaie : cel mai cunoscut sortiment comercializat este originar din
Italia (Fresh Truffles) ;
• Brânzeturi din lapte de oaie si cămila : cel mai cunoscut sortiment comercializat este originar din
Afganistan (Kadchgal) ;
• Brânzeturi din lapte de vacă : Cantal ,Brin ,Neufchantal (Franta) ;Pressato ,Provolone
,Taleggio ,Gorgonzola , Parmezan (Italia) ; Cascaval Penteleu (Romania);
• Brânzeturi din lapte de oaie si capră : Filetta ,Formage Corse , Formage Frais , Mascares
(Franta) ;
• Brânzeturi din lapte de oaie : Brin d’Amour ,Broccio Demi-Affine ,Gastanberra Vieux Corse
(Franta) ; Canestrato ,Pecorino Romano ,Toscanello (Italia) ;
Branza Burduf ,Cascaval Dobrogea ,Cascaval Penteleu (Romania);
• Brânzeturi din lapte de oaie sau capră : pe plan mondial sunt cunoscute si comer- cializate in
special doua sortimente , provenite din Corsica (Brin d’Amour) si Portugalia (Castelo Branco) ;
• Brânzeturi din lapte de capră : Ambert , Cabecou , Cherves , Dauphin,etc (Franta) ;
• Brânzeturi din lapte de iapă : se comercializeaza un singur sortiment specific Turciei (Airag) :
• Brânzeturi din lapte de yac : se comercializeaza un singur sortiment specific Tibetului (Tibet).
20
CAPITOLUL IV
4.SCHEMA TEHNOLOGICA DE FABRICARE A CASCAVALULUI RUCAR
Colectare si
Caşcaval Rucar
receptie lapte
Parafină 70%
Curăţire centrifugală Parafinare
Cerezină 30%
Maturare II
Standardizare
Cultură starter
Amestecare Maturare I
0,05-0,1%
Încălzire
Sare 10-12% Sărare uscată
32-35oC
CaCl2 Zvântare 16-20ore

Coagulare
10-20g/100l
Frământare/
Tăiere Formare
Repaus Opărire 72-74oC
Mărunţire Zer Maturare 10ore
Încălzirea a II-a Presare

38-40oC 20-30min.
Amestecare
Repaus Tăiere
15-20min
21
FAZA I
Colectarea si recepţia laptelui
Filtrarea şi curăţirea laptelui

35-40oC
Smântână
Normalizarea laptelui
Pasteurizarea laptelui
68-72oC / 10-15min.
Răcirea laptelui
32-35oC
CaCl2 10-20g/100 l
Pregătirea laptelui pentru
închegare Culturi lactice 0,05-0,1%
Enzimă coagulantă
Închegarea laptelui
32-35oC / 30-40min.
Tăiere
Mărunţire: 10-15min.
Prelucrarea coagulului în vana
de închegare
Zer
Repaus: 5-10min.
30-50%
Încălzirea a II-a :38-40oC
Amestecare :15-20min.
Repaus
Fabricarea casului pentru cascaval
22
Tăiere
Trecerea caşului pe crintă
şi presarea
Presare 20-30min. Zer
Maturarea caşului
6-10 ore/ 24-28oC
Fabricarea caşcavalului propriu-zis
Tăierea caşului în felii
Sare 1-2 %
Opărirea caşului
Faza a II-a:
72-75oC
Frământarea pastei şi
formarea bucăţilor de
caşcaval
Zvântarea
20-22oC/ 24-30ore
Prematurarea
18-20oC/ 10-12zile
Maturarea caşcavalului
Maturarea propriu-zisă
16-18oC/ 45zile
Ambalare şi etichetare
Depozitare
2-8oC
Livrarea caşcavalului
23
4.1 TEHNOLOGIA DE FABRICARE A CASCAVALULUI RUCAR
COLECTAREA LAPTELUI
Colectarea laptelui constituie totalitatea operatiilor la care este supus laptele imediat dupa
mulgere pina la receptia lui in fabrica de produse lactate: colectare, racire, transport, control calitativ.
Zona de colectare a unei intreprinderi de produse lactate reprezinta teritoriul de pe care se
colecteaza laptele pentru aprovizionarea intreprinderii cu materie prima.
Clasificarea zonelor de colectare in functie de capacitatea si functiile lor:
1. punct de stingere : preia laptele de la producatorii individuali, manipuleaza cantitati mici de
lapte (2500 - 3000 litripe zi);
2. centru de colectare si racire :capacitatea de lapte depaseste 10.000 litri pe zi si este dotat cu utilajul
pentru racirea si depozitare laptelui;
3. centru de colectare si prelucrare :efectueaza colectarea, efectueaza o prima prelucrare a laptelui
colectat :smintinirea, prepararea casului si fabricarea brinzei telemea Produsele rezultate sunt trimise
catre sectii de productie sau fabrici pentru definitivarea prelucrarii: fabrici de unt, sectii de cascaval,
depozite de maturare.
4. sectia de productie.:preia si prelucreaza in totalitate laptele colecat din zonele periferice sau greu
accesibile, sunt profilate pe productia de brinzeturi si au caracter sezonier.
5. intreprinderea de produse lactate cu profil specializat: de unt, brinzeturi, lapte praf sau pentru
obtinerea tuturor produselor proaspete necesare
TRATAMENTUL PRIMAR AL LAPTELUI
Tratamentul primar al laptelui imediat dupa mulgere consta in :

> filtrare
> racire
> depozitare
Filtrarea-curăţirea centrifugală a laptelui .
Scopul filtrarii:indepartarea impuritatilor mecanice ce pot exista in lapte:par, paie, insecte, care
constituie focare de infectie.
O primă îndepărtare a impurităţilor, se face în momentul trecerii laptelui recepţio- nat în bazinele
de recepţie. Prin strecurarea laptelui, se foloseste în acest scop tifon împă- turit în 2-6 straturi, fixat pe o
ramă, sau alte materiale filtrante neţesute.
În cazul laptelui de oaie, care are un grad mult mai mare de impurificare faţă de laptele de vacă,
tifonul trebuie să fie în cel puţin 8 straturi şi schimbat cât mai des.
Tifonul utilizat pentru strecurarea laptelui, după folosire trebuie imediat bine spă- lat, dezinfectat
prin fierbere şi clătire cu apă clorurată, iar apoi uscat.În cazul nerespectă- rii acestor măsuri, tifonul
devine o sursă de infectare cu microfloră dăunătoare, iar impu- rităţile pot fi spălate de lapte, partea
solubilă trecând în filtrat.
Procedeul cel mai eficace pentru îndepărtarea impurităţilor din lapte şi care se fo-loseşte în mod
curent în industrie este curăţirea centrifugală a laptelui.
Curăţirea centrifugală. Este procedeul cel mai eficient de eliminare a impurităţi- lor din lapte.
Efectul de curăţire se asigură prin separarea impurităţilor cu greutatea speci- fică mai mare decit cea a
laptelui, sub acţiunea forţei centrifuge.
24
Curăţitorul centrifugal este asemănător cu separatorul centrifugal, deosebindu-se de acesta din
urmă prin numărul mai redus de talere şi lipsa orificiilor practicate în acestea: talerele curatitorului
centrifugal sunt mai distanţate între ele de cât în cazul separatorului de smântână.
In timpul procesului de curăţire, impurităţile din lapte se adună în spaţiul dintre pa- chetul de
talere şi pereţii tobei sub forma de aşa numitului „mil de separator.” În mod obişnuit, curăţitorul
centrifugal trebuie oprit după 2-3 h de funcţionare pentru evacuarea milului acumulat, prin demontarea
tobei.
Pentru asigurarea continuităţii desfăşurării procesului tehnologic, în această situaţie se pune în
funcţie un curăţitor suplimentar, de rezervă. Acest neajuns poate fi eliminat prin folosirea de curăţitoare
automate care asigură evacuarea milului din timp în timp, pe măsura acumulării acestuia în tobă.
Curăţitoarele moderne, pot funcţiona (sunt eficiente) atât cu lapte rece cât şi cu lapte preincălzit.
În acest din urmă caz, aparatul este racordat la sectorul de recuperare al in- stalaţiei de pasteurizare.
Sectiune prin toba unui curatitor centrifugal (a ) si a unui separator centrifugal (b)
Curatitorul centrifugal cu alimentare pe la partea superioara1 iesire lapte;

2 intrare lapte; 3 talere, 4 namol
Efectul de separare se explica prin diferenta de greutate specifica dintre impuri- tati si lapte
:impuritatile , avind greutatea specifica mai mare, sunt proiectate pe peretii tobei, formind namolul de
separare, in timp ce laptele, urmeaza drumul ascendent si este eva - cuat prin partea superioara a tobei
25
Racirea laptelui
Scopul racirii laptelui: mentinerea starii bacteriologice a lapelui si evitarea degra- darii lui.
La temperatura de 10 grade C, stabilitatea bacteriologica a laptelui este asigurata pentru un timp
de 5 ore; la temperatura mai mare laptele se de gradeaza.
In functie de modul de racire, operatia se poate efectua astfel :
a) racirea laptelui in bidoane, care se poate face
~ prin scufundarea bidoanelor cu lapte intr-un bazin improvizat sau special ce contine apa rece sau apa
racita cu gheata. Racirea prin acest sistem se realizea za lent si este favorizata de agitarea laptelui din
bidoane si a apei de racire.
~ in cascada se realizeaza cu ajutorul unui tub indoit prevazut cu orificii astfel incit apa de racire ce
trece prin tub sa cada pe capacul bidonului si sa curga de-a
lungul acestuia. prin acest sistem racirea este mai rapida.
b) racirea laptelui prin curgere se poate efectua:
~ in racitoare plane simple cind laptele circula in curent paralel ( echicurent) cu apa,
~ in racitoare tubulare unde laptele circula in contracurent cu apa de racire.
Avantaje :-aceste racitoare permit racirea laptelui pina la o temperatura cu 2 grade mai ridicata
decit a apei,
- racirea se face in ritm mai rapid datorita suprafetelor mari de racire
Dezavantaj: - presupune un contact larg al laptelui cu aerul atmosferic, favorizind infectarea lui.
c)racirea in flux se practica in cazul racirii unei cantitati mari de lapte:se realizeaza cu ajutorul
racitoarelor cu placi, asemanatoare pasteurizatoarelor si folosesc ca agent de racire apa rece, apa racita
si uneori saramura racita.
Dupa filtrare laptele intra in schimbatorul de caldura al instalatiei de receptie, unde se realizeaza
racirea la temperatura de 3+1 oC. Racirea se realizeaza cu apa gheata la temperatura de 2+1 oC.
Temperatura laptelui la iesirea din statia de receptie este monitorizata permanent cu autorul unui
termometru electronic situat pe conducta de iesire a laptelui din schimbatorul de caldura. La variatii de
temperatura mai mari de 2oC operatorul opres- te receptia laptelui deoarece defectiunea este de natura
tehnica, aceasta se datoreaza unei defectiuni la instalatia de “apa gheata”. Statia ramane in stand-by pana
la remediere.
26
Depozitarea laptelui
Depozitarea laptelui pina la expedierea lui catre unitatea de prelucrare, trebuie sa ii asigure
mentinerea unei temperaturi cit mai scazute.
In functie de posibilitati, cantitatea de lapte si timpul de depozitare,aceasta opera- tie se poate
realiza : in bidoanele in care s-a facut racirea, in bazine, in tancuri simple sau izoterme.
Tancurile izoterme sunt confectionate din tabla de aluminiu sau otel inoxidabil. In general, au
forma de cilindru, sunt dispuse vertical sau orizontal, au capacitati diferite (2000...15.000l ), pot fi
montate in paralel, formind baterii de depozitare.Izolatia acestora este realizata astfel incit temperatura
lapteluidepozitat sa nu creasca creasca, in timpul ve- rii, cu mai mult de 1...2grade C, in timp de 24 ore
Sunt prevazute:cu stut de umplere, cu robinet de scurgere, cu agitator si vizor
Transportul laptelui
Transportul laptelui de la producator la unitatea de prelucrare se poate face in bi-doane sau

cisterne si trebuie sa asigure mentinerea cit mai constanta a temperaturii laptelui precum si evitarea
contaminarii sau impurificarii laptelui cu substante straine.
Bidoanele se utilizeaza pentru cantitati mici de lapte si cele mai raspindite sunt bidoanele
obtinute dintr-un aliaj de aluminiu, rezistente la socuri, usoare, sa nu transmita laptelui miros sau
substante toxice.
Cisternele se utilizeaza pentru cantitati mai mari de lapte si pot fi simple sau com- partimentate,
sunt confectionate din otel inoxidabil sau dintr-un aliaj de aluminiu, au pereti simpli sau dubli cu un
strat izolator intre acestia, sunt prevazute cu pompa de incarcare si descarcare, cu conducta mobila si
debitmetru. In unele cazuri, umplerea cisternelor se face cu ajutorul vidului, ceea ce permite evitarea
folosirii pompei , care constituie o importanta sursa de contaminare a laptelui.
Atit cisterna propriu - zisa cit si accesoriile trebuie astfel construite si montate, incit sa permita o
spalare usoara si eficienta (la partea superioara cu o gura de incacare si vizi-
bilitare , cu capac, cu un racord de golire la partea inferioara). Mai pot fi prevazute cu cabina pentru
receptia laptelui, cu contor pentru determinarea cantitatii de lapte, dispozitiv de recoltare automata si
proportionala a probelor de lapte ~ cisternele sunt insotite de certificate eliberate si vizate de catre
inspectiile sanitar-veterinare .
Transportul cu cisterna prezinta avantajul ca mentine aproape constanta temperatura laptelui,
reduce timpul de incarcare -descarcare si simplifica munca, asigura conditii igienice superioare .
Dezavantajul este ca introducind o cantitate mica de lapte puternic contaminat intr-o cisterna , se
contamineaza intregul continut .
Transportul de lapte de la unităţile agricole la cele de colectare trebuie să fie în- soţite de un act
care trebuie să contina: numărul curent şi data, denumirea unităţii produ- cătoare, denumirea unităţii
beneficiare, felul laptelui, cantitatea, numărul ambalajelor,
semnătura predătorului.
27
FABRICAREA CASULUI PENTRU CASCAVAL
Standardizarea laptelui.
Dupa separarea centrifugala, are loc standardizarea laptelui, ce consta in mixarea laptelui degresat
cu o cantitate de smantana, astfel incat sa se obtina procentul de grasime necesar
Grăsimea laptelui constituie unul din componenţii principali ai brânzeturilor, avind un rol
important în procesul de prelucrare şi maturare a acestor produse, determinând în mare măsură calitatea
brânzeturilor şi valoarea lor nutritivă.
Fiecare sortiment de brânză se fabrică din lapte cu un anumit conţinut de grăsime, care variază în
funcţie de grăsimea raportată la substanţa uscată a brânzei (G.S.U.), valoare care este stabilită în
standarde sau norme interne de calitate.
În funcţie de conţinutul de grăsime şi de substanţa uscată a brânzei, se fixează con- ţinutul de
grăsime la care se normalizează înainte de prelucrare.
Stabilirea conţinutului de grăsime a laptelui normalizat. Se pot folosi diferite formule, în
funcţie de criteriile care stau la baza calculului:
a). după conţinutul de apă şi grăsime în substanţa uscată a brânzei:
K × GSU
GLN=
100 − GSU
în care:
GLN –conţinutul de grăsime la care trebuie normalizat laptele, în % ;
K – factor constant;
GSU – conţinutul de grăsime raportat la substanţa uscată a brânzei, în % .
b). după conţinutul de grăsime în substanţa uscată a brânzei:
F × 3.5 × GSU
GLN=
100
în care:
F – factor care este egal cu 1,98 pentru brânzeturile cu 45% grăsime în S.U.
Calculul normalizării laptelui.

a). Normalizarea laptelui de la un conţinut mai ridicat de grăsime la un conţinut mai scăzut de
grăsime prin adaos de lapte smântânit.
CLN × ( GLN − GLS )

CL= ; CLS=CLN-CL
GL − GLS
în care:
CL - cantitatea de lapte integral, în l ;
GL - conţinutul de grăsime al laptelui integral, în % ;
CLN – cantitatea de lapte normalizat care trebuie obţinut ,în l ;
GLN – conţinutul de grăsime al laptelui normalizat, în % ;
CLS – cantitatea de lapte smântânit, în l ;
GLS – conţinutul de grăsime al laptelui smântânit, în %;
b). Normalizarea laptelui de la un conţinut de grăsime mai scăzut la un conţinut de grăsime mai
ridicat.
28
CL2 × ( GLN − GL )
CL 1 =
GLG − GL
în care:
CL 1 - cantitatea de lapte ce se scoate şi se înlocuieşte cu lapte mai gras, în l ;
CL 2 - cantitatea de lapte ce se normalizează, în l ;
GL – conţinutul de grăsime al laptelui, în % ;
GLN – conţinutul de grăsime al laptelui normalizat, în % ;
GLG – conţinutul de grăsime al laptelui gras sau al smântânei folosite, în % .
c). Procedeul practic de calcul al conţinutului de grăsime şi al cantităţii de lapte la

normalizare este cel în care se foloseşte pătratul Pearson.
A I=C-B părţi
C
B II=A-C părţi
în care:
A – conţinutul de grăsime mai mare;
B – conţinutul de grăsime mai mic;
C – conţinutul de grăsime la care trebuie să se ajungă.
La normalizarea laptelui, pe lângă conţinutul de grăsime se are în vedere şi conţi- nutul de

proteine, deoarece, practic, consumul specific depinde în principal de conţinutul în proteine.
Rezultă că un lapte cu un titru proteic ridicat va conduce la un consum specific mai redus, dar va
fi nevoie să conţină mai multă grăsime pentru realizarea conţinutului de gră- sime în substanţă uscată,
conform STAS.
d). Calculul conform regulei triunghiului
Gi
Gi -Gd Gi-Gn
Mn Md
Mi
Gd Gn
Gn-Gd
în care:
Gi – conţinutul de grăsime al laptelui integral,%
Gn – conţinutul de grăsime al laptelui normalizat,%
Gd – conţinutul de grăsime al laptelui degresat,%
Mi – cantitatea de lapte integral, kg
29
Mn – cantitatea de lapte normalizat, kg
Md– cantitatea de lapte degresat, kg
Mi Mn Md M n ( Gn − Gd )
= = Mi =
G n − G d Gi − G d Gi − G n ( Gi − G d )
Pasteurizarea laptelui- se face cu scopul de a distruge formele vegetative ale microorganismelor
de a uniformiza calitatea brânzeturilor, de a îmbunătăţi consumul specific prin reţinerea în brânză a
unei părţi din proteinele serice ale laptelui.
Ca dezavantaje ale pasteurizării laptelui destinat brânzeturilor se pot menţiona: afectare a
echilibrului salin şi a sărurilor minerale ale laptelui la peste 650 C,ceea ce de- termină ca o parte din
sărurile solubile de calciu şi fosfor solubile să treacă sub formă ne- solubilă, să se obţină astfel un coagul
moale ce se “prăfuieşte” uşor la prelucrare. Din a- cest motiv, in laptele pasteurizat se adaugă CaCl2 în
proporţie de 8 -25 g / l lapte. Un alt dezavantaj este acela că prin reţinerea unei părţi din proteinele
serice, se împiedică eliminarea zerului, iar prezenţa lor la măturarea brânzeturilor tari şi semitari poate
duce la unele modificări de gust. Totodata, pentru unele sorturi de brânzeturi nu este posibil să se ob-
ţină cu lapte pasteurizat o structură şi o aromă identică cu a produselor din lapte crud, da- torită faptului
că nu s-a rezolvat în întregime problema reînsămînţării laptelui cu toate ba- terile utile în procesul de
măturare, iar pe de altă parte, denaturarea parţială a proteinelor poate împiedica enzimele bacteriene să
producă toţi compuşii care contribuie la formarea gustului şi a aromei specifice.
Dificultăţile legate de încălzirea laptelui sunt cu atât mai importante cu cât tratamentul termic
este mai sever, de aceea se procedează la un tratament moderat al laptelui:
-pasteurizare joasă sau de durată la 63-650C cu menţinere 30 respectiv 20 minute. La unele
sortimente se practică pasteurizarea la 67-680 C cu menţinere 20 minute ;
-pasteurizare înaltă la 720 C cu menţinere 15 secunde ;.
Sunt însă bânzeturi la care laptele se pasteurizează la temperaturi înalte, peste 850 C cu
menţinere câteva minute, pentru a precipita proteinele din zer ( telemea, brinză Birsa, Montana ).
Există însă un sistem de tratare a laptelui, elaborat de Simonert în Belgia ( 1959 ),
"bactofugarea" care realizează îndepărtarea mecanică a mocroorganismelor din lapte, inclusiv a celor
sporulate, deosebit de periculoase în fabricaţie.
Procedeul Bactotherm elaborat de firma Alfa-Laval presupune combinarea bacto- fugării cu
sterilizarea termică a bactofugatului, care după răcire este reamestecat cu cantitatea principală de lapte.
Laptele preîncălzit într-un aparat cu plăci, la temperatura de separare, ( 65 - 750 C pentru un efect de
reducere a numărului de bacterii de 90 % ), este trecut în bactofuga, în care bactofugatul care conţine
formele vegetative şi sporulate ale bacteriilor, este evacuat din tobă într-un vas colector. Apoi, este
dezaerat într-un vas sub vid şi trimis prin intermediul unui vas cu flotor într-un schimbător de căldură
cu plăci, unde se preîncălzeşte recuperând căldura de la bactofugatul sterilizat. Sterilizarea bacto-
fugatului preîncălzit se face prin injecţie cu abur de 130-1400 C, cu menţinere 3 - 4 s, apoi este răcit şi
amestecat cu laptele supus acestei operaţii, care după bactofugare este răcit în două etape în aparatul cu
plăci.
Avantajele utilizării procedeului Bactotherm în industria brânzeturilor:
-eliminarea bacteriilor butirice, în special a Clostridium tyrobutiricum, care pro-
duce balonarea târzie,
-brânzeturile au o structură mai bună ca cele obţinute din lapte pasteurizat,
-rămân active în lapte unele sisteme enzimatice necesare în procesul de maturare,
30
-este posibilă reducerea importantă a cantităţilor de nitrat din brânzeturi..
Pasteurizatorului cu plăci:
1- Bazin de alimentare; 2- Pompă de lapte; 3-Pompă de apă caldă; 4- Dispozitiv de automatizare; 5-
Cap de recirculare;
I- Sector de răcire cu apă răcită; II,III- Schimbător de căldură; IV- Sector de încălzire;
V- Sector de menţinere la cald
Pasteurizatoarele sunt formate dintr-o serie de plăci din oţel inoxidabil pe suprafaţa cărora sunt
prevăzute canale. Plăcile sunt strânse una lângă alta, alcătuind secţiuni separate unde se face schimbul de
căldură. Laptele circulă pe una din feţele plăcii, iar apa caldă, aburul agentul de răcire sau laptele care
cedează căldură pe cealaltă parte a plăcii. Plăcile formează mai multe secţiuni astfel:
- preîncălzirea iniţială a laptelui de la 5-10 oC la 35-40 oC prin circulaţie în contracurent cu laptele
cald pasteurizat(zona de recuperare I );
- preîncălzirea a doua a laptelui de la 35-40 oC la 55-60 oC, tot pe seama laptelui pasteurizat( zona
de recuperare II );
- pasteurizarea propriu-zisă, unde laptele atinge temperatura dorită în funcţie de regimul ales;
- menţinerea de scurtă durată la temperatura de pasteurizare;
- zona de răcire cu apă unde temperatura laptelui scade la 15-25 oC;
- zona de răcire finală în care laptele ieşit din secţiunea de recuperare II ajunge la temperatura de 4-
6 oC, datorită circulaţiei în contracurent cu apă răcită la 0…+4 oC;
Racirea
Se face tot in schimbatorul de caldura cu placi al unitatii de pasteurizare, pana la temperatura de
33±1°C, dupa care laptele este trimis in vana de prelucrare (vana polivalenta). Daca temperatura
laptelui este mai mare, se face racirea in vana polivalenta cu apa curenta, iar daca este mai mica, se face
incalzirea laptelui cu abur de 1, 5 – 2 atm. Ambii agenti se introduc in mantaua vanei.
Defectele ce pot apărea la laptele pasteurizat

Grupul coli – aerogenes(E. coli, klebsiella, Enterobacter) Lactobacillus, cu producere de dextranaze
care se inactivează la temperatura de peste 30 oC. La pasteurizarea joasă persistă forme active de
lactobacili, care prin acidul lactic eliberat stimulează creşterea bacteriilor coliforme care pot folosi
acidul lactic ca unică sursă de carbon.
Conservabilitatea redusă – reducerea slabă, multe leucocite, proteine serice în cantităţi mari. Se
datorează creşterii lactobacteriilor.
31
Gust amar sau fad, conservebilitate redusă, coagulare dulce, gust uleios – se datorează pasteurizării
prea înalte, conţinut mare în combinaţii sulfuroase, influenţa luminii directe solare. Trebuie să se
acopere cisternele sau recipientele unde este ţinut laptele, şi să se fo- losească sticlă de culoare închisă..
Gust seos – oxidarea grăsimii prin oxidazele acidului ascorbic. Cu această ocazie se descompun şi
vitaminele A şi E. Cu cât pasteurizarea este mai înaltă cu atât se formează mai multe substanţe
sulfhidrice din proteine. Ele au un efect reducător. Gustul seos este influenţat de temperatura sub 10 oC.
Gustul rinced – miros aromat(fructe) care apoi revine rinced. Miros de carbon sau de afumat(datorită
transformării tiruzinei în fenol sau paracrezol).
Pregătirea laptelui pentru coagulare.
Caracteristicile si calitatea brânzeturilor, depind de un mare număr de :
 factori microbiologici - compozitia microflorei si succesiunea diferitelor grupe de
microorganisme în procesul de fabricatie;
 factori biochimici - concentratia si proprietătile enzimelor din lapte, cheag si de o- rigine
microbiană ;
 factori fizici si fizico - chimici - temperatura , pi, continutul de apă, NaCl, acid lactic, compozitia
atmosferei sălilor de maturare ;
 factori mecanici - prelucrarea mecanică.
Marea diversitate a brânzeturilor cunoscute în prezent poate fi explicată prin gradul de influentă si
interdependenta acestor factori.
Pentru brânzeturile moi se procedează la un tratament moderat în fazele de tăiere, incălzire,
presare, pe când brinzeturile tari cu substantă uscată si consevabilitate mare, ne- cesită un tratament mai
intensiv.
Pregatirea laptelui pentru inchegare consta in :
o adaos de 10-20 g CaCl 2 /100 l lapte
o adaos maia de bacterii lactice
o adaos de azotatul de potasiu
o maturarea laptelui
Adaosul de clorură de calciu.
Prin pasteurizarea laptelui, microflora naturală a acestuia este distrusă, fiind nece- sară o
însămânţare a laptelui cu culturi de producţie specifice sortimentului de brânză ce se fabrică.
Culturile starter de producţie sunt obţinute din cultura selecţionată sub formă lichi- dă sau
liofilizată, prin pasaje succesive:
cultura selecţionată → cultură primară → cultură secundară → cultură terţiară → cul- tură starter de
producţie.
Microorganismele utilizate în culturile starter de producţie, la fabricarea brânzetu- rilor, sunt

mezofile sau termofile.
Dintre cele mezofile (optimum de temperatură de dezvoltare 15-40 0 C ) se folosesc cele
homofermentative: Lactococcus lactis, lactococcus cremoris; heterofermentative: (Lactococcus
diacetilactis şi leuconostoc cremoris).
Speciile termofile frecvent utilizate (temperatură optimă 30-50 0 C ) sunt următoa- rele:
Streptococcus salivarius, streptococcus thermophilus, Lactobacillus bulgaricus şi Lactobacillus
helveticus.
Aceste culturi sunt utilizate în industria brânzeturilor pentru realizarea următoare- lor deziderate:
a) producerea de acid lactic din lactoză în vederea scăderii pH-ului. Aciditatea finală
atinsă va depinde de specia folosită, cantitatea de cultură adăugată şi de condiţiile de ter- mostatare
(temperatură, timp). Cu cât pH-ul brinzei este mai scăzut cu atit mai mult acidul lactic rămâne
32
nedisociat şi acţionează ca un conservant. Bacteriile lactice cresc bine în condiţii de microaerofilie şi în
timpul dezvoltării lor scad potenţialul redox şi, deci, împiedică dezvoltarea bacteriilor aerobe de
alterare;
b) reglarea sinerezei coagulului prin aciditatea produsă de culturile starter în funcţi
de parametrii închegării laptelui;
c) producerea de aromă (diacetil şi acetoină) precum şi CO 2 din citrat care contri-
buie la realizarea unei structuri ”deschise” şi la formarea de ochiuri mici de fermentare pentru anumite
brânzeturi. Acest deziderat este realizat în principal din bacteriile lactice heterofermentative;
d) producerea de proteinaze şi peptidaze cu rol în maturarea brinzeturilor. Proporţia
de cultură starter de producţie adăugată laptelui destinat fabricării brinzeturilor depinde de: calitatea
laptelui, felul brinzei, activitatea bacteriilor lactice, anotimp.
Adaosul de CaCl 2 în laptele supus maturării este necesară din următoarele motive:
o restabilirea echilibrului în săruri de calciu pentru a îmbunătăţii coagularea laptelui pasteurizat;
o imbunătăţirea consumului specific, ca rezultat al obţinerii unui coagul mai ferm şi reducerea
tendinţei de “prăfuire” a acestuia în timpul prelucrării coagulului în ca- cazan;
o evitarea defectelor de structură a bobului şi a caşului, legate de prelucrarea unui coagul moale, cu
slabă putere de contractare şi cu o slabă sinereză.
Cantitatea de CaCl 2 adăugată este de 10-30 g CaCl 2 /100 l , în funcţie de tipul de pasteurizare
aplicat şi de anotimp. Clorura de calciu se adaugă sub formă de soluţie 40% (50ml/100 l lapte). Trebuie
avut în vedere că la adaos de clorură de calciu creşte aciditatea laptelui cu cca. 1 0 T , la un adaos de 50
ml CaCl 2 /100 l lapte.
Pentru pregătirea soluţiei, în cazul că se dispune de o clorură de calciu uscată, se cântăresc 400g,
peste care se adaugă apă, până la completarea volumului de 11. Din solu- ţia astfel pregătită se folosesc
50 ml pentru 100 l lapte, în cazul când se adaugă 20g cloru- ră de calciu la 100 l lapte.
Când se lucrează cu clorură de calciu cristalizată, se foloseşte sub formă de soluţie 40%, care se
obţine prin dizolvarea a 800g clorură de calciu cristalizată în apă, până la completarea volumului de 1
litru.
În unele cazuri, din cauza manipulări necorespunzătoare sau a umezelii mari din încăperi, clorura
de calciu conţine o cantitate mai mare de apă decât cea normală şi la su- prafaţa cristalelor apare un strat
lichid. În acest caz, se scurge lichidul dens intr-un vas, se iau într-un cilindru gradat 100 ml din acest
lichid şi se completează cu atâta apă până cind introducând salimetrul(pentru stabilirea concentraţiei
saramurii), acesta se opreşte la diviziunea 25 de pe tija gradată, ceea ce corespunde aproximativ unei
soluţii concentrate de 20% clorură de calciu. Din această soluţie se folosesc 100 ml pentru 100 l lapte,
când do- za este de 20g clorură de calciu la 100 l lapte.
Cantităţi excesiv de mari de clorură de calciu (peste 50g/100l lapte) determină prelungirea
duratei de coagulare, iar coagulul format prezintă un gust anormal, indeosebi a- mar, cu o consistenţă
tare, necorespunzătoare din punct de vedere al prelucrării ulterioare
Adaos de maia de bacterii lactice.

Adăugarea de maia de bacterii lactice selecţionate pentru caşcaval se face în pro- porţie de
0,05%-0,04%, în funcţie de anotimp şi temperatura mediului; de obicei vara se foloseşte maia în
proporţie de 0,05-0,15%, iar in timpul iernii in proportie de 0,15-0,4%.
Stabilirea compoziţiei maielelor este de cea mai mare importanţă. Criteriile care au stat la bază au
vizat, în special, puterea acidifiantă şi capacitatea aromatizantă a bacteriilor folosite. In prezent este
luată în consideraţie şi capacitatea proteolitică a acestora. De aceea se recomandă ca maielele să fie
compuse din mai multe suşe.
33
Suşele ce intră în componenţa maielelor trebuie studiate după toţi indicatorii impor portanţi, adică:
aciditate după 24 ore şi aciditatea limită după 7 zile, activitatea proteoliti- că, acumularea de aminoacizi
liberi, prezenţa acetoinei şi a dicetilului.
Maiaua pentru caşcaval este formată dintr-un amestec de Str. lactis şi Lb. casei, iar raportul între
aceste două microorganisme variază în funcţie de sezon. În sezonul rece raportul este de 1:1 pentru a
favoriza activitatea mai acidifiantă a Lb. casei, iar în sezonul cald raportul ajunge la 8:1. Cele două
specii de microorganisme se cultivă separat şi apoi se introduc în lapte.
În cazul laptelui proaspăt, cu aciditate redusă, se recomandă ca după însămânţarea cu maia la
temperatura de 38 0 C , să se menţină la temperatura de închegare, încă 30 min. până la 1 oră, asigurându-
se astfel dezvoltarea bacteriilor lactice şi creşterea acidităţii. Se poate folosi şi maia pentru iaurt, dacă nu
se dispune de maia de bacterii lactice selecţiona- te, dar produsul trebuie livrat ca caşcavalul proaspăt
sau imediat după maturare.
În sezonul de vară, dacă laptele are o aciditate mai ridicată, se renunţă la faza de maturare şi se
adaugă enzima coagulantă în momentul atingerii temperaturii de închegare. În schimb, iarna are loc
maturarea laptelui la o temperatură de 38 0 C , timp de 30-60 min. pentru acidifierea laptelui.
Culturile pure selecţionate se prepară de către laboratoare specializate şi sunt livra- te sub formă
lichidă sau liofilizată.
. Azotatul de potasiu
La unele sortimente de brânzeturi semitari şi tari, pot apare fermentaţii gazoase da- torită prezenţei
bacteriilor butirice şi/sau coliforme. Pentru a preveni aceste deficienţe de balonare, în unele ţări este
admisă folosirea nitraţilor de sodiu şi potasiu, în cantitate de max. 20 g / 100 l lapte.
În concentraţii ridicate, au influenţă negativă asupra bacteriilor lactice utile, asupra bacteriilor
propionice la maturare.
.Maturarea laptelui
Maturarea laptelui înainte de coagulare, aceasta este necesară din următoarele motive :
• mărirea capacităţii de hidratare a proteinelor, afectate de pasteurizare ;
• întărirea globulelor de grăsime ;
• creşterea uşoară a acidităţii laptelui prin fermentarea parţială a lactozei în acid lactic,
aciditate care împiedică dezvoltarea bacteriilor gazogene ;
• modificarea stării sărurilor minerale ;
• eliminarea gazelor din lapte.
Poate fi maturat laptele crud sau laptele pasteurizat. Laptele crud poate fi maturat natural
(12 ore la 15 °C) în zona de munte unde încărcătura microbiologică a laptelui este redusă. Laptele
crud poate fi maturat şi prin adaus de cultură de producţie în proporţie de 0,01% cu păstrare la
14÷16 °C, timp de ∼ 12 ore
COAGULAREA LAPTELUI
Închegarea laptelui(coagularea) este operaţia de bază la fabricarea brânzeturilor, deoarece se
separă cazeina.
Coagularea laptelui poate fi realizată :
1) cu ajutorul acizilor, în care caz se modifică starea coloidală a cazeinei, în
sensul că, odată cu scăderea pH-ului şi trecerea unei părţi din calciul legat de caze- ină sub formă
de sare de calciu în zer, are loc desta- bilizarea miceliilor de cazeină care precipită sub formă de
acid cazeinic:
(COO COOH
Ca)n+ 2n HCl Cazeinã + n CaCl2
Cazeina
(COO COO H
34
Coagulul obţinut este moale, cu conţinut redus de calciu şi aciditate ridicată.
Coagularea acidă este aplicată la fabricarea brânzei de vaci, în care caz in - chegarea
(coagularea) are loc sub acţiunea acidului lactic rezultat prin fermentarea lactozei de către
bacteriile lactice.
2) coagularea cu ajutorul enzimelor coagulante, în care caz procesul este reprezentat
schematic astfel :
Cazeinã + enzimã coagulantã Paracazeinã
Paracazeinã + sãruri de calciu solubile Paracazeinat de calciu

(insolubil)
Pentru înţelegerea procesului de închegare (coagulare) este necesar să se cu- noască: >
proprietăţile miceliilor de cazeină şi
> mecanismul intim al coagulării laptelui
Proprietăţile miceliilor de cazeină. Miceliile de cazeină au diametrul cuprins între 30 - 300
nm (media 150 nm) şi concentraţia lor în lapte este de 10 12 micelii/ml lapte. Miceliile în ansamblul
lor sunt puternic hidratate (3,5 - 3,7 g H2O/g proteină). Miceliile de cazeină sunt formate din
subunităţi de cazeină, agregate în submicelii.
Fiecare submicelă este formată din α S1-, α S2-, β - şi k-cazeină în raport 4:1:4:1.
k-Cazeina se găseşte la suprafaţa submiceliilor care sunt legate între ele prin intermediul
fosfaţilor de calciu, coloidal. k-Cazeina are caracter amfipatic având o parte hidrofobică care
reprezintă 2/3 din k-cazeină. Această parte hidrofobică este legată prin intermediul H2N-terminal
de α S1 -, α S2 - şi β - cazeină precum şi cu fos- fatul de calciu. Cealaltă parte a k-cazeinei (1/3
din k-cazeină) are o grupare C-termi- nală şi este hidrofilică-anionică. Această parte a k-cazeinei,
orientată la exteriorul submiceliului, prezintă numeroase grupări hidrofilice datorită glucidului din
structura acestei părţi a k-cazeinei. Cele două părţi componente ale k-cazeinei sunt unite prin
legătura peptidică fenilalanina 105 - metionina 106.
Datorită structurii menţionate, miceliile de cazeină nu se pot asocia între ele deoarece::
o protuberanţele hidrofilice-anionice dau miceliilor în ansamblul lor o încărcare
electrică negativă cu un potenţial de -10...-20 mV. Datorită repulsiei electrostatice dintre două
micelii încărcate negativ este anulată atracţia, ele răminind dispersate în plasma laptelui ;
o protuberanţele hidrofilice ale miceliilor nu pot să se interpenetreze şi deci şi
din acest motiv agregarea micelară nu este posibilă.
Structura unui miceliu de cazeină este arătată în fig. urmatoare.
35
Structura miceliilor de cazeina; a-vedere în spaţiu; b-structură schematizată
Mecanismul intim al coagulării laptelui. În procesul de coagulare a laptelui

s-au pus în evidenţă două faze :
1. reacţia primară, specifică, respectiv faza enzimatică în care se eliberează

1,5 ÷ 2% azot solubil în TCA 12%. Coeficientul de temperatură Q10 = 3, reacţia pro- ducindu-se cu
o viteză apreciabilă chiar la 0°C.Această fază este independentă de ionii de Ca2+. În această fază,
legătura peptidică Phe 105 - Met 106 este scindată de enzima coagulantă punându-se în libertate
partea hidrofilică anionică-glicomacropep- tid cu masa moleculară 6754 şi care conţine 64 resturi
aminoacidice. Acest glicom- cropeptid trece în plasma laptelui. Ceea ce rămâne ataşat la α S1-,
α S2- şi β -cazeină este partea hidrofobică a k-cazeinei insolubile şi care este denumită para-k-
cazeină
2. faza de coagulare propriu-zisă este neenzimatică şi care constă în asocierea
miceliilor de cazeină destabilizate prin scindarea glicomacropeptidei din k-cazeină. De fapt,
agregarea miceliilor de cazeină începe atunci când aproape 80% din
k-cazeină este hidrolizată. Prin îndepărtarea glicomacropeptidei, potenţialul electric al miceliilor de
cazeină scade de la -10...-20 mV la -5...-7 mV, respingerea electro- statică este anulată, iar
miceliile formează iniţial structuri de lanţuri care apoi se a- gregă într-o reţea tridimensională (de
gel) care înglobează globulele de grăsime(daca acestea sunt prezente) şi faza apoasă a
laptelui.Agregarea implică interacţiuni Van der Waals, hidrofobice şi electrostatice.
Adausul de CaCl2 favorizează fuzionarea miceliilor prin formarea de legături dintre
grupările fosforil ale β -cazeinei şi Ca2+. Tăria gelului este determinată de nu- mărul acestor
legături şi este corelată cu randamentul în brânză şi calitatea acesteia
Coagularea propriu-zisă este dependentă de temperatură, coeficientul de tempe- ratură Q 10 =
1,3 - 1,6 °C. Coagularea propriu-zisă nu are loc la < 15 °C, chiar dacă k-cazeina a fost scindată
complet. Reprezentarea schematică a coagulării laptelui este arătată în figura de mai jos:
Reprezentarea schematică a coagulării laptelui - faza enzimatică
36
Factorii care influenţează coagularea laptelui.
Coagularea enzimatică a laptelui cu cheag (chimozina) este influenţată de mai mulţi factori, care
sunt prezentaţi în cele ce urmează:
• temperatura la care are loc acţiunea cheagului, optimul de temperatură fi-
ind 40 ÷ 41 °C. În practică, temperatura de coagulare variază între 25 ÷ 42 °C, în funcţie de
sortiment.. Coagularea laptelui pentru brânzeturile semitari se face la o temperatură mai ridicată
Având în vedere şi încălzirea a II-a, ce se realizează o deshidratare mai avansată a coagulului,
brânzeturile finite având un conţinut mai mic de umiditate.
Temperaturile de închegare pentru diferite tipuri de brânzeturi
Temperatura de Durata de
Tipul de brânză Sortimentul închegare, °C închegare, min
Brânză proaspătă de vaci 22 … 28 16 - 20 h
Brânzeturi moi Brânză telemea 31 … 34 50 - 70
Brânză Camembert 28 … 33 60 - 80
Brânză Roquefort 29 … 30 60 - 90
Brânzeturi semitari Trapist 30 … 33 25 - 30
Olanda 32 … 34 35 - 40
Cheddar 30 … 32 30 - 40
Brânzeturi tari Svaiter 32 … 35 25 - 30
Parmezan 32 … 34 20 - 30
Temperatura de coagulare poate fi mai ridicată pentru un anumit sortiment de brânză

dacă laptele a fost insuficient maturat, aciditatea este mai redusă şi continutul de grăsime mai
mare;
• cantitatea de săruri de calciu influenţează durata coagulării dar şi calitatea
coagulului. La un nivel scăzut de săruri de calciu se măreşte durata coagulării, iar coagulul are
consistenţa moale. Durata coagulării scade şi mai mult iar tăria coagului se măreşte şi mai mult
dacă se adaugă şi fosfat mono- sodic (50 - 70 g / 100 l lapte);
• gradul de aciditate al laptelui, influenţează coagularea în sensul că viteza de
coagulare creşte odată cu creşterea redusă a acidităţii. Activitatea optimă a cheagului este la pH
6,0 - 6,4 (media 6,2);
• cantitatea de enzimă coagulantă determină viteza coagulării atunci când con-
centraţia de enzimă este în anumite limite;
• compoziţia chimică a laptelui, respectiv un conţinut mai mare de substanţă
uscată, determină o cantitate mai mare de enzimă coagulantă pentru a obţine coagularea în
timpul dorit şi o consistenţă normală a coagulului;
• tratamentul termic preliminar al laptelui conduce la prelungirea duratei de
coagulare datorită :
- reducerii concentraţiei de calciu, fosfor şi citraţi solubili (precipitarea în principal a
sărurilor de calciu) ;
- dezagregării miceliilor de cazeină ;
- formarii complexului k-cazeină/β -lactoglobulină mai puţin sensibil la cheag
- depunerii proteinelor serice denaturate pe miceliile de cazeină ;
- eliminarii CO2 care conduce la scăderea pH-ului.
37
Păstrarea la rece a laptelui pasteurizat modifică echilibrul dintre cazeina mi- celară şi
solubilă, în sensul micşorării dimensiunilor miceliilor de cazeină, ceea ce prelungeşte durata
coagulării, coagulul obţinut fiind moale;
• omogenizarea laptelui scurtează durata de coagulare a laptelui, deoarece la
omogenizare are loc o creştere a gradului de agregare a particulelor de cazeină.
Omogenizarea mai are şi următoarele efecte pozitive: reduce conţinutul de grăsime în zer
şi imbunătăţeşte consumul specific; impiedică transudarea grăsimii din brânză în timpul maturării,
mai ales la brânzeturile care se maturează la temperaturi mai ridicate (Emmental, Trapist,
Olanda, Caşcaval).
Puterea de coagulare, necesarul de cheag, pregătirea soluţiei de enzimă coagulantă

Puterea de coagulare se exprimă prin cantitatea de lapte (în volume) ce poate fi coagulată
de o cantitate de enzimă în soluţie (volume) la temperatura de 35 °C în 40 min (2400 s) :
2 4 . 0V 0
P =
T .E
în care : P - este puterea de coagulare ;

E - volumul de enzimă (în soluţie), în l ;
V - volumul de lapte coagulat, în l ;
T - timpul de coagulare, în secunde.
Puterea de coagulare este înscrisă pe eticheta produsului (lichid sau pulbere)
Practic, norma de consum de enzimă coagulantă este mai mare deoarece durata de
coagulare este uneori mai mică de 40 min iar temperatura sub 35 °C.
Cantitatea de cheag necesară coagulării se stabileşte cu relaţia :
L.S
C = ; în care :
6 0. T0
C - este cantitatea necesară de enzimă lichidă sau soluţie de enzimă praf, în l ;

L - cantitatea de lapte ce trebuie coagulată, în l ;
S - timpul necesar pentru coagularea probei, în s ;
T - timpul de coagulare al laptelui, în min.
Exemplu : L = 1000 l; S = 22 s ; T = 35 min.

În acest caz, C = (1000. 22)/(600.35) = 1,04 l cheag
Întrucât, în formula anterioară, timpul în care a avut loc coagularea probei se consideră
din momentul introducerii soluţiei de cheag în paharul cu probă şi până în momentul formării
coagulului (coagul gata pentru prelucrare) s-a modificat relaţia, considerându-se ca timpul de
coagulare să fie din momentul introducerii enzimei coagulante şi până în momentul apariţiei
primelor flocoane de coagul ( timp de floculare):
L . t 1 .1 0
C = 3
t2
în care : C - este cantitatea de enzimă, în ml ;
L - cantitatea de lapte, în l ;
t1 - timpul de floculare, în minute sau secunde ;
t2 - timpul de coagulare dorit, în minute sau secunde.
38
Pregătirea soluţiei de enzimă trebuie să se facă cu 1/2 ore înainte de folosire. În cazul
folosirii cheagului praf, pentru solubilizare se foloseşte fie apă fiartă şi răcită la 30 - 35 °C,
adăugându-se la 1 l apă şi o lingură de sare, fie zer dezalbuminizat cu aciditate 80 - 120 °T şi
temperatura de 30 - 35 °C. În apa respectivă sau zer se solubilizeză 1 g cheag/l. Soluţia de cheag
astfel pregătită poate fi păstrată la temperatura < 10 °C, timp de 2 - 3 ore, în cazul soluţiei apoase
de cheag şi maxim 24 ore în cazul soluţiei de enzimă preparată cu zer dezalbuminizat.
Cheagul soluţie se adaugă după ce s-au introdus în laptele prelucrat:
• clorura de calciu, dacă laptele a fost pasteurizat ;
• cultura de producţie de bacterii lactice, spori de mucegai, bacterii propionice în funcţie de
sortiment ;
• coloranţii naturali, la unele sortimente ;
• alte substanţe corective (azotat de potasiu, acid lactic etc.).
Soluţia de cheag se adaugă în jet subţire pe toată suprafaţa laptelui, care se amestecă
bine timp de 4 min pentru repartizarea uniformă a enzimei coagulante.
Prelucrarea coagulului.
La terminarea fazei de prelucrare a coagulului, masa de particule de coagul trebuie să se unească
şi să formeze bucăţi de diferite forme: cilindrice, paralelipipedice, etc., specifice sortimentului de
brânză respectiv.
Prelucrarea coagulului începe când acesta este destul de ferm, bine legat, cu aspect porţelanos,
la ruptură să prezinte zer limpede, de culoare galben-verzui.
Pe masura ce zerul se elimina , coagulul, care la inceput este moale, se contracta odata cu uscarea
lui si acest fenomen poarta denumirea de sinereza
Factorii care nu pot fi modificaţi în timpul prelucrării coagulului:

- Conţinutul de grăsime al laptelui condiţionează eliminarea zerului. Când începe fenomenul de
sinereză, zerul tinde să iasă prin capilarele formate în masa de coagul şi scurgerea sa este împiedicată de
prezenţa globulelor de grăsime, în special a celor cu diametrul mare. De aceea, la fabricarea
brânzeturilor din lapte cu conţinut de grăsime ridicat, este necesar să se grăbească acţiunea factorilor
care contribuie la accelerarea separării zerului.
- Conţinutul de săruri de calciu al laptelui influenţează consistenţa coagulului, respectiv
capacitatea de eliminare a zerului. Când aceste săruri se găsesc în lapte în canti- tăţi optime, se obţine un
coagul cu consistenţă fermă care, ulterior, se va deshidrata rapid. Adăugarea sărurilor de calciu în lapte
contribuie la îmbunătăţirea structurii şi consistenţei coagulului, favorizând în general fenomenul de
sinereză chiar şi în cazul laptelui ”leneş” la acţiunea cheagulului.
Factorii care pot fi modificaţi în timpul prelucrării coagulului:
- Aciditatea laptelui şi în continuare aciditatea masei de coagul constituie factorul principal ce

determină eliminarea zerului în procesul de prelucrare a coagulului. Substan- ţele proteice din lapte se
găsesc în stare coloidală, fiind capabile să reţină apa datorită sar- cinilor electronice. Crescând aciditatea
laptelui, încărcătura electrică a proteinelor scade; acestea pierzând capacitatea de reţinere a apei permit
deshidratarea.
S-a constatat că eliminarea zerului este cu atât mai intensă cu cât aciditatea coagulului este mai
mare şi invers. Creşterea acidităţii coagulului în timpul prelucrării depinde de aciditatea iniţială a
laptelui. La o aciditate ridicată a laptelui, când maturarea lui este depăşită, se obţine un coagul care
elimină intens zerul, deshidratindu-se excesiv şi influ- enţind negativ calitatea brânzei; în aceste condiţii
trebuie frânat procesul de acidifiere prin micşorarea temperaturii în timpul închegării şi prelucrării
39
coagulului. Laptele cu aciditate redusă, nematurat, formează un coagul din care zerul se separă lent şi
este necesar să se intervină în procesul tehnologic prin creşterea temperaturii, mărunţire mai avansată
etc.
- Temperatura, ca şi aciditatea, constituie un factor important în reglarea procesului de
deshidratare a coagulului. Cu cât temperatura este mai înaltă la prelucrarea coagulului, cu atât zerul se
elimină mai repede şi în cantităţi mai mari.
Temperatura de prelucrare a coagulului este specifică fiecărei grupe de brânzeturi. La caşcaval
temperatura de închegare este de 32-35 0 C .
- Viteza de încălzire a masei de coagul prelucrat influenţează de asemenea deshidratarea în
timpul creşterii temperaturii, se forţează deshidratarea, dar condiţiile de înde- părtare a zerului din părţile
exterioare şi din interiorul bobului de coagul nu sunt uniforme; zerul din centrul bobului de coagul
trebuie să parcurgă un drum mai lung, iar cel de la periferie mai scurt. Când bobul de coagul se
încălzeşte treptat, zerul expulzează uniform din toată masa de coagul. Dacă însă încălzirea a doua se
face repede, atunci zerul din straturile periferice ale bobului de coagul se elimină rapid, suprafaţa
bobului se întă- reşte, formând o peliculă care îngreunează sau chiar împiedică eliminarea zerului din in-
terior.
- Mărimea bobului de coagul condiţionează de asemenea procesul de eliminare a zerului. Dacă bobul de
coagul este mai mic, creşte suprafaţa de eliminare a zerului şi nu- mărul capilarelor prin care se scurge
zerul, ceea ce influenţează favorabil deshidratarea masei de coagul.
Întoarcerea stratului superficial al coagulului în căuş.

Prima operaţie constă din întoarcerea stratului de coagul de la suprafaţă cu ajutorul căuşului,
pentru uniformizarea temperaturii şi evitarea pierderilor de grăsime.
Înainte cu 2-3 minute de începerea prelucrării propriu-zise, se ia cu ajutorul căusu- lui stratul de
coagul de la marginea cazanului cu grosimea de 4-5 cm, şi se aşează spre mijlocul cazanului,
răsturnându-l în acelaşi timp. Se realizează, în acelaşi timp, şi o repar- tizare mai uniformă a grăsimii în
masa de coagul, deoarece în timpul închegării o parte din grăsime se poate stratifica la suprafaţă, dacă
procesul de coagulare este mai lung.
La această fază se poate renunţa, atunci când se folosesc vanele mecanizate pentru brânzeturi
trecându-se la prelucrarea coagulului
Pentru prelucrarea coagulului, se pot folosi urmatoarele aparate :
~ cazanul semisferic , cu pereti dubli ,cu operatii manuale sau partial macanizate
~ vana paralelipipedica mecanizata orizontala sau verticala
40
Succesiunea operatiilor prelucrarii cheagului in cazan
Prelucrarea coagulului cuprinde urmatoarele faze :

 taierea coagulului cu cutitul (sabia ) in coloane ( a ) ,
 taierea coloanelor de coagul cu causul , obtinindu-se cuburi de coagul ( b ) ,
 amestecarea masei de coagul taiat – maruntit, in vederea deshidratarii bobului(c )
 lasarea coagulului in repaos timp de 5..10 min.
 eliminarea partiala a zerului ( d ) ,
 scoaterea coagului prelucrat ( e )
Ustensile de prelucrare a cheagului

a—caus ; b – cutit (sabie) ; c – harfa ; d – lira ; e – amestecator
Tăierea coagulului cu harfa în coloane cu latura de cca 40 mm.

Tăierea coagulului se face în coloane prismatice cu latura de 40-50 mm, cu ajutorul unei săbii
cu mai multe lame din oţel inoxidabil sau cu harfa. Deshidratarea masei de coagul este condiţionată de
caracteristicile fizico-chimice ale coagulului înainte de prelucrare. Astfel, un coagul de calitate
uniformă şi constantă, cu caracteristici specifice sortimentului respectiv de brânză, i se poate aplica un
proces tehnologic tipizat şi mecanizat.
În cazul caşcavalului, deshidratarea coagulului se realizează prin mărunţirea în coloane la
dimensiunea de 40 mm a coagulului şi prin creşterea temperaturii la încălzirea a doua.
41
Lăsarea coagulului în repaus, timp de circa 5 minute.
După un repaus de circa 5 minute, se trece la ruperea coloanelor de coagul şi mă- runţirea lor cu
ajutorul harfei. Harfa este prevăzută cu sârme subţiri din oţel inoxidabil (0,3-0,4 mm), dispuse între ele
la distanţa de 1,5-2 cm. Fără a brusca şi forţa tăierea coagulului, operaţia se execută mai întâi pe două
direcţii perpendiculare; pe măsură ce particulele de coagul se întăresc, ritmul de mărunţire se poate
intensifica.
Tăierea coagulului cu harfa până la dimensiunea bobului de mazăre.
Prelucrarea cu harfa se continuă până se obţin particule uniforme de mărimea bobului de
mazăre (6-8 mm). Faza de tăiere a coagulului până la formarea bobului durează 10-15 minute.
În cazul folosiri vanelor mecanizate, tăierea şi mărunţirea coagulului precum şi formarea bobului
se face complet mecanizat. Aceste vane sunt de diferite capacităţi :de 3000-5000 sau 10000 litri, având
mecanizate toate fazele de prelucrare a coagulului.
a – etapele prelucrarii coagulului : 1 – coagul , 2 – taierea orizontala , 3 – taierea verti-

cala pe lungimea vanei , 4 – taierea verticala pe lati-
mea vanei ( formare de cuburi );
b – vana paralelipipedica mecanizata: 1 – vana propriu-zisa ; 2 – pereti dubli ,
3 – suport grinda, 4 – grinda mecanizata ,
5 – dispozitiv deplasabil cu actionare mecanica a
agitatorului , 6 – axe verticale , 7 – brate ,
8 - agitatoare , 9 – motor electric;
c – dispositive , unelte pentru prelucrarea mecanica a coagulului :
1- lira cu cutite orizontale ; 2 - lira cu cutite verticale ; 3 - lopata ; 4 – furca
Vana orizontala este construita din otel inoxidabil si are peretii dubli . Grinda 4 se sprijina pe
suportii 3 , iar sub ea se poate deplasa de-a lungul vanei, caruciorul 5. Pe caru- cior sunt fixate axele
verticale 6, care prin intermediul bratelor 7, transmit miscarea de rotatie agitatoarelor 8. Miscarea de
translatie a axelor verticale si de rotatie a agitatorului este asigurata de electromotorul 9. Incalzirea se
42
face cu abur, care circula printr-o serpen- tina montata pe fundul vanei . Pentru eliminarea zerului si a
condensului , sunt prevazute robinete speciale .Coagulul maruntit se evacueaza automat intr-o serie de
forme care pe masura ce sunt umplute sunt transportate mecanizat , pe benzi transportroare, la mesele
pentru scurgerea zerului ramas in coagul sau mesele de presare
Încălzirea a II-a până la temperatura de 38-42 0 C .

Încălzirea a II-a se poate face la temperatura 38-42 0 C în vederea obţinerii unei deshidratări
corespunzătoare a bobului de coagul. Din lapte de oaie se obţine un coagul compact care la prelucrare
separă mult mai greu zerul decât caşul din lapte de vacă, din care cauză încălzirea a II-a se face la o
temperatură mai ridicată.
Încălzirea se face direct, în cazul cazanelor şi vanelor cu pereţi dubli încălziţi cu abur, fie prin
scoaterea unei cantităţi de zer (50-60%) şi înlocuirea acestuia cu zer sau apă caldă la temperatura de 50-
55 0 C .
Cantitatea de zer, care trebuie introdusă în cazan pentru a realiza temperatura do- rită, se
calculează cu ajutorul formulei:
C ( t 2 − t1 )
Z=
t3 − t2
în care:
Z- este cantitatea necesară de zer încălzit pentru încălzirea a două, în litri;
C- cantitatea de zer şi boabe de coagul din cazan, în kg;
t 1 - temperatura masei din cazan înainte de încălzirea a doua, în 0 C ;
t 2 - temperatura la care urmează să se facă încălzirea a doua, în °C;
t 3 - temperatura zerului încălzit (max 65-68°C), în °C;
Zerul încălzit se introduce în cazan în jet subţire şi treptat, sub agitarea masei de coagul
prelucrat, în vederea repartizării lui cât mai uniforme şi pentru a preveni formarea unei pojghiţe la
suprafaţa bobului de coagul care împiedică eliminarea zerului din interior
În vederea micşorării conţinutului de lactoză din zer şi pentru a reduce procesul de fermentaţie
lactică, se practică la unele sortimente de brânzeturi adaosul de apă caldă (50-60°C) în masa de coagul
mărunţit, realizându-se astfel şi încălzirea a doua a bobului.
În cazul laptelui cu aciditate ridicată, este indicat a se grăbi procesul de prelucrare a coagulului,
iar pentru încălzirea a doua trebuie să se folosească apă care extrage o parte din lactoza din bob,
diminuând procesul de acidifiere.
În timpul încălzirii a doua, capacitatea de lipire a boabelor de coagul creşte, având tendinţa de a
forma conglomerate, de aceea este necesar ca masa de coagul mărunţit să fie sub continuă agitare
(amestecare).
Când temperatura trebuie să crească numai cu 4-5°C, se poate face reincălzirea boabelor de
coagul direct, fără precauţii deosebite. Atunci când această creştere este de 20-25°C, se recomandă ca
încălzirea să se facă lent ş treptat (cca. 1-2°C /min).
Prin încălzirea a doua, în afară de deshidratarea bobului, se favorizează dezvoltarea proceselor
microbiologice. În cazul când masa de coagul prelucrat se deshidratează greu, dezvoltarea microflorei
lactice este redusă şi încălzirea a doua trebuie să se facă mai lent; invers, această fază este grăbită, dacă
se foloseşte la fabricare lapte cu aciditate ridi- cată când deshidratarea coagulului este puternică şi
microflora lactică foarte activă.Ames- tecarea masei de coagul circa 20 minute pentru uscarea bobului.
După ce s-a atins temperatura stabilită pentru încălzirea a doua, se continuă amestecarea un
anumit timp în vederea continuării deshidratării bobului, faza denumită în prac tică şi „uscarea bobului”.
Durata de uscare a bobului (amestecare) variază între 20-50 min uneori şi mai mult, în funcţie de mersul
43
deshidratării bobului până la realizarea tempera - turii necesare încălzirii a doua; cu atât mai repede se va
termina amestecarea-uscarea bobului.
Momentul final al uscării bobului se determină în mod practic după elasticitatea şi tăria acestuia,
metodă destul de subiectivă, bazată în special pe experienţa lucrătorului brinzar. Pentru aceasta, se
strânge puternic în mână o cantitate de boabe. Dacă acestea ră min sub formă de „boţ”(verificarea
gradului de lipire),care frecat uşor între degete se desface cu uşurinţă (verificarea gradului de
desfacere), se apreciază ca încheiată faza de us-care a bobului. Dacă boabele rămân lipite, se desfac
greu, înseamnă că nu s-a atins gradul de uscare şi amestecarea trebuie continuată.
După terminarea uscării, bobul de coagul se prezintă sub o formă ovală-rotundă, având un
anumit grad de lipire.
La unele sortimente de brânzeturi, în vederea reducerii procesului de acidifiere, se aplică şi
„spălarea bobului”, după terminarea fazei de uscare. În acest caz, se foloseşte apă cu temperatura la care
a fost făcută încălzirea a doua în proporţie de 5-10% faţă de cantitatea de lapte. Operaţia trebuie
efectuată cu atenţie, deoarece la spălare prea intensă a bobului, aciditatea se reduce sub limitele normale,
favorizând apariţia unor defecte (consistenţă prea moale, gust fad sau chiar amărui).
Evacuarea parţială a zerului.

După ce bobul de coagul s-a deshidratat corespunzător devenind suficient de elastic şi uscat, dar
în acelaşi timp suficient de aderent, ceea ce se verifică prin proba „boţului”, se lasă totul în repaus pentru
sedimentare şi se elimină prin sifonare cât mai mult zer.
Agenţii de coagulare.
Pentru coagularea laptelui din care se obţine caşcavalul se foloseşte enzima coa- gulantă de
origine animală numită cheag.
Cheagul (chimozina) este enzima secretată de stomacul viţeilor şi al mieilor nou-născuţi, hrăniţi
numai cu lapte. Cheagul poate fi de două feluri:
 cheag preparat în brânzărie şi
 cheag industrial.
Cheagul de brânzărie se prepară mai ales la stână în modul următor: ultima por- ţiune a
stomacului viţelului, mielului sau iedului sacrificat, denumit cheag, se curăţă bine în interior, se leagă la
capătul de sus şi se atârnă pentru uscare în şoproane, bine ventilate şi ferite de praf. Uscarea durează
circa 2 luni. Nu se practică uscarea la soare, deoarece se reduce mult din puterea de închegare a
cheagului. După uscare, cheagul se dezleagă la u- nul din capete, presează cu mâna pentru a scoate aerul
din interior şi se sortează pe cali- tăţi.
Culoarea cheagului de bună calitate este galben deschis, iar mirosul plăcut, caracteristic.
Folosirea acestor cheaguri este limitată: în special la stâne şi gospodării individuale.
Cheagul industrial este produsul care se foloseşte în mod curent la fabricarea brânzeturilor.
Aceasta se obţine sub formă lichidă sau praf, în instalaţii speciale, din sto- macuri de viţel sau de miel,
uscate.
Cheagul lichid trebuie să reprezinte următoarele caracteristici:
-Aspect: lichid gălbui (brun-deschis), opalescent, fără impurităţi, putând prezenta uşor sediment.
-Miros şi gust: caracteristic, fără mirosuri străine, gust acrişor, sărat.
Cheagul lichid se livrează în sticle brune sau ambalaje de plastic cu o capacitate de 0,5-3 litri.
Cheagul praf se prezintă ca o pulbere alb-gălbuie, uneori cu o nuanţă cenuşie, având un miros
slab, caracteristic. Cheagul praf trebuie să se dizolve uşor în apă călduţă (30-40 0 C ) şi să nu mai conţină
germeni patogeni, microorganisme producătoare de gaze, mucegaiuri sau drojdii, care pot dăuna calităţi
brânzeturilor.
44
Cheagul praf se ambalează în pungi de pergament şi apo în cutii de tablă cositorită sau material
plastic de 250g şi 500g capacitate. Atât cheagul praf cât si cheagul lichid trebuiesc păstrate la loc uscat,
întunecos şi rece, în ambalaje bine închise.
Formarea caşului
La terminarea fazei de prelucrare a coagulului, masa de particule de coagul trebuie să se
unească şi să formeze caşul.
Procesul de formare are în primul rând rolul de a îndepărta zerul rămas între particulele de
coagul, influenţând într-o oarecare măsură procesul de maturare al caşcavalului şi de deshidratare în
timpul maturării-depozitării.
Aşezarea în forme a masei de coagul prelucrat are o influenţă hotărâtoare asupra structurii. În
cazul caşcavalului, la formare trebuie asigurată eliminarea golurilor între particula de coagul, obţinerea
unei mase de brânză cu o structură cât mai compactă. În acest caz, formarea se face cu exces de zer sau
se presează sub zer întreaga masă de particule de coagul în cazan sau vană, într-o masă omogenă cu
aspect de pislă.
Operaţia de trecere a coagulului în forme trebuie să se desfăşoare într-un timp cât mai scurt,
altfel particulele de coagul se răcesc şi capătă la suprafaţă o pojghiţă care, im- piedică aderarea lor şi
deci obţinerea unei paste compacte. De asemenea scăderea temperaturii influenţează negativ
eliminarea zerului în timpul presării.
Formarea în cazul utilizării cazanelor: masa de coagul se lasă în repaus pentru sedimentare,
apoi se taie în bucăţi mari, care se trec pe crintă unde se introduc în sedilă în vederea presării. De obicei,
într-o sedilă se introduce caş rezultat din 250-270 litrii lapte.
În cazul utilizării vanelor, masa de coagul se împinge la capătul sau la mijlocul vanei cu ajutorul
plăcilor şi dispozitivelor speciale, unde se presează uşor.
Tăierea caşului (în cazane) cu ajutorul căuşului în bucăţi de 8-10 kg

După obţinerea unei mase legate, acestea se taie în bucăţi de 8-10 kg şi se trece pe crintă în
sedile, în vederea presării propriu-zise. În vederea treceri în formă, masa de coagul se taie cu ajutorul
unui cuţit în bucăţi egale, care se introduc în formele aşezate pe crintă.
Trecerea bucăţilor de caş (pe crintă) pentru scurgerea zerului
După închegarea laptelui, coagulul rezultat se prelucrează în vederea eliminării unei cantităţi mai
mari sau mai mic de zer, asigurând în produsul finit un anumit conţinut de apă, specific fiecărui
sortiment de brânză.
Coagulul obţinut în urma închegării laptelui se prezintă ca o masă compactă cu aspect gelatinos,
dar care se caracterizează printr-o structură buretoasă-micelară cu capilare prin care se elimină zerul.
Baza coagulului este formată din molecule de paracazeină, iar apa se prezintă sub trei forme:
1. apă liberă, care se află în spaţiile mari ale coagulului şi care poate fi eliminată prin prelucrare şi
presare;
2. apa capilară conţinută în capilarele coagulului şi care nu se elimină prin presare; reducerea
cantităţii de apă capilară nu poate fi realizată decât prin încălzirea coagulului, când se
micşorează spaţiile capilare. Apa capilară constituie o rezervă de umiditate în timpul maturării şi,
în final este aceea care determină conţinutul de apă al brânzei;
3. apa de constituţie este cuprinsă în molecula de paracazeină şi nu poate fi eliminată nici prin
încălzire, nici prin presare, conţinutul ei poate fi insă reglat prin creşterea acidităţii.
Fenomenul de sinereză şi dinamica expulzării zerului din coagul are o mare însem- nătate în
industria brânzeturilor. În timpul prelucrării, coagulul se deshidratează eliminind zerul, care este format
din componentele solubile din lapte: lactoza, sărurile minerale şi unele proteine solubile.
45
În zer se găseşte substratul de fermentare- lactoza- care joacă un rol deosebit în procesul de
maturare a brânzeturilor. Reglind conţinutul de zer în masa de brânză, se diri- jează în viitor
desfăşurarea proceselor fermentative.
Prelucrarea coagulului se face pe crintă. După legarea sedilei se lasă 20-30 minute pentru
autopresare, după care se desface sedila, se rup marginile coagulului şi se leagă din nou mai strâns,
lăsându-se o perioadă de încă 30 minute pentru a elimina zerul.
Presarea coagulului
Presarea constituie una din fazele importante ale procesului de fabricaţie la brinzeturi, din care
cauză trebuie efectuată cu grijă.
Presarea se exercită cu rolul de a uni particulele de coagul într-o masă cât mai compactă şi de a
elimina complet zerul.
Presarea coagulului se efectuează prin aşezarea chenarului metalic peste masa formată, se
desface sedila cu grijă, se uniformizează coagulul, se rup uşor marginile, se presează cele patru colţuri şi
se strânge din nou sedila în formă de plic, iar deasupra se pune capacul metalic. Presarea se face iniţial
pe fiecare compartiment cu 20 kg, timp de 10-15 minute, apoi se măreşte forţa de presare cu încă 20 kg.
Durata presării este de 120-150 minute, în funcţie de temperatura încăperii, creşterea cantităţii brânzei şi
eliminarea zerului.
De regulă, brânzeturile de format mic se presează cu o forţă de 15 - 20 kg / kg produs timp de 2
- 4 ore, iar cele cu format mare cu o forţă de 30 - 40 kg / kg produs, timp de 12 - 24 ore, iar unele chiar
cu 60 kg / kg produs timp de 24 ore.
În timpul presării, brânza se întoarce de câteva ori, mai ales la început, apoi mai rar, pentru
uniformizarea scurgerii zerului şi evitarea deformării bucăţilor.
Presarea se consideră terminată în momentul când aciditatea masei de brânză atinge 60°T şi
conţinutul de apă este de 42-44%.
În timpul presări, este necesar să se asigure activitatea nestingherită şi continuă a bacteriilor
lactice, împiedicând o răcire a masei de brânză. De aceea, în încăperea unde se efectuează presarea, se
menţine o temperatură de 20-25°C. Bacteriile lactice, care s-au înmulţit în timpul prelucrării coagulului,
continuă procesul de sinereză.
În raport cu creşterea acidităţii, se accentuează şi contractarea paracazenei, favo- rizând
scurgerea zerului. Procesul este caracteristic numai pină la un anumit grad de aciditate, deoarece când
acidul lactic se acumulează în cantităţi prea mari, se formează lac- taţii de cazeină care frinează procesul
de sinereză, respectiv eliminarea zerului.
După presare, în urma deshidratării treptate, suprafaţa brânzei începe să se usuce încet, devine de
culoare gălbuie, apărând în acelaşi timp pete de culoare albă formate în jurul orificiilor de evacuare a
zerului. Treptat, culoarea întregii coji devine gălbuie.
Presarea se exercită la brânzeturile semitari şi tari şi trebuie astfel condusă încât orificiile dintre
particulele de coagul, prin care se elimină zerul să nu se astupe sau să se închidă ( la început se
realizează cu presiune redusă, care se măreşte progresiv ).
Prezenţa unor porţiuni umede dovedeşte o presare şi o eliminare neuniformă a zerului, care poate
fi consecinţa răcirii prea mari a unor porţiuni de caş în timpul presării.
Ca utilaje, se folosesc prese cu pârghie, prese cu arc şurub, prese pneumatice, hidraulice,
conveiere, presare în flux continuu, etc.
46
MATURAREA CAŞULUI
După presare, caşul se taie în patru sferturi sau bucăţi de 4-6 kg şi se trece pe crin- tă sau rafturi
pentru maturare.
Când încăperile de maturare sunt răcoroase şi laptele a fost proaspăt, bucăţile se a- şează
suprapuse şi se acoperă cu sedile; în încăperile mai calde, caşurile se vor aşeza dis- tanţate şi
neacoperite.
Temperatura optimă de maturare se situează în jur de 30°C, asigurând un proces de fermentare
lactică intens, necesar obţinerii unui caşcaval de calitate.
Durata de maturare este în funcţie de calitatea laptelui ş condiţiile de maturare. Un proces de
maturare normal durează 6-10 ore, dar poate fi numai de 1 oră sau depăşi 20 ore.
Prin maturare, caşul obţine o culoare gălbuie, devine mai elastic, în secţiune pre- zintă găuri de
fermentare dese, repartizate în toată masa şi are gust acrişor de fermentaţie lactică.
Stabilirea momentului de încheiere a maturării caşului constituie un parametru foarte important şi
hotărâtor pentru calitatea caşcavalului. Maturarea caşului se face până la aciditatea de 180 - 200° T în
masă iar pH-ul de prelucrare a caşului este cuprins între 5,1-5 şi umiditatea de 42- 44%.
47
FABRICAREA CAŞCAVALULUI
Tăierea caşului
Pentru a putea fi opărit, caşul corespunzător maturat este mai întâi tăiat, cu un cuţit în bucăţi cu
lăţimea de 8...10 cm, care apoi se introduce în maşina de tăiat cu cuţite rotative pentru a fi tăiat în felii
uniforme, cu grosimea de 3...4 mm. Feliile de caş se co- lectează într-un bazin de inox, ataşat maşinii de
tăiere sau pe masa de lucru, de unde sunt trecute la opărire.
Opărirea caşului
Opărirea caşului urmăreşte pe de o parte distrugerea unei mari părţi a microflorei şi oprirea
proceselor intense de fermentare, iar pe de altă parte modificarea structurii şi consistenţei caşului, acesta
devenind apt pentru frământare şi formare.
Opărirea se face la temperatura 95-98°C, amestecându-se până la obţinerea unei mase topite de
caş, omogenă, elastică, operaţiune ce durează 10-15 minute. Datorită con- diţiilor în care se face
opărirea, pasta de caş înglobează o cantitate mai mare de apă, ceea ce asigură obţinerea unei consistenţe
mai moi, specifică acestui sortiment de caşcaval.
Pregătirea apei pentru opărirea caşului

Saramura utilizată la fabricarea brânzeturilor, este o soluţie apoasă de NaCl, în timp ce, prin
utilizare, se înregistrează o îmbogăţire progresivă în diverse substanţe provenite din brânză (fragmente
de cazeină, proteine solubile în lactoză, acid lactic, săruri minerale), din apa utilizată la preparare sau
chiar din sare, dacă este impură, adăugată
pentru menţinerea concentraţiei.
pH-ul saramurei evaluează rapid în primele zile de utilizare stabilindu-se la o valoare apropiată
de pH-ul brânzeturilor. Aciditatea creşte constant, la un moment dat cu o viteză mai redusă datorată
diluării şi ajustării concentraţiei de NaCl. Valoarea acidităţii este corelată strâns cu conţinutul de
substanţe azotoase sau minerale, reprezentând un in- dice real de apreciere a gradului de impurificare a
saramurei.
În afara transferului de substanţe chimice, din brânzeturi trec în saramură numeroase tipuri de
microorganisme, la care se adaugă cele din apă şi mediul înconjurător.
Controlul riguros al saramurei sub aspect fizico-chimic şi microbiologic are urmă- toarele
obiective:
 utilizarea apei şi a NaCl purificate;
 realizarea unui pH constant, care pentru o nouă şarjă de brânză poate fi reglat la valoare acesteia
prin adaos de acid lactic;
 filtrarea suspensiilor din saramură;
 menţinerea unui conţinut de microorganisme cât mai scăzut şi eliminarea sara- murilor
contaminate cu microorganisme dăunătoare sau tratare acestora prin metode fizice (încălzire,
UV) sau chimice (H2O2, NaOCl, acid sorbic).
Sărarea, un proces aparent simplu, are o influenţă majoră asupra ansamblului ma- turării
brânzeturilor cu impact asupra caracteristicilor senzoriale ale produsului finit.
Absorbţia şi difuzia sării în caş sunt influenţate de diferiţi factori : compozitia ma-
sei de cas si mediu in care se face sararea :
Durata sărării în saramură depinde de mărimea bucăţilor, de conţinutul în apă a brinzei,
temperatura şi concentraţia saramurei.
Dimensiunile bucăţilor de brânză au o influenţă asupra procesului de sărare, astfel că
brânzeturile de format mic au o durată de sărare redusă, în timp ce durata de sărare a brinzeturilor de
format mare poate ajunge până la o săptămână.
48
Concentraţia în sare la suprafaţa brânzei are, de asemenea, o influenţă asupra des- făşurării
procesului de sărare. Cu cât această concentraţie este mai mare, cu atât mai rapid pătrunde sarea în
brânză.
Temperatura saramurei joacă şi ea un rol important în procesul de sărare: tempe-raturile ridicate
grăbesc sărarea.
Formarea roţilor. Prelucrarea pastei pe masă

Pasta de caş este trecută pe masa de lucru, unde este împăturită şi presată cu mii- nile de mai
multe ori, în vederea obţinerii unei paste cât mai omogene, bine legată şi fără spaţii libere.
În final se dă pastei o formă aproape sferică, printr-o mişcare de rotire, rămânând o porţiune
strangulată, care apoi prin rotiri mai rapide este îndepărtată.
Introducerea pastei în forme căptuşite cu pânză umezită în prealabil şi aşezate pe o masă

acoperită cu pânză.
Caşul se introduce în forme de aluminiu căptuşite cu pânză, umezită în prealabil şi aşezate pe o
masă acoperită cu pânză favorizându-se astfel eliminarea zerului şi formarea cojii. Operaţia de formare
trebuie făcută cât mai repede, pentru a evita răcirea masei de caş, asigurându-se astfel o bună legare a
ei.
Sărarea caşcavalului
După operaţia de presare, brânza se scoate din forme şi se supune sărării care are următoarele
efecte:
- eliminarea în continuare a surplusului de zer;
- încetinirea sau oprirea activităţii microorganismelor nedorite sau dăunătoare;
- frinarea activităţii microorganismelor producătoare de acid lactic;
- reglarea maturării brânzeturilor prin influenţarea activităţii enzimatice;
- asigurarea unui gust plăcut.
- formarea cojii
- conservabilitatea brinzeturilor
După sărare, părţile situate imediat sub coajă au un conţinut de sare mai ridicat. În cursul
maturării însă, se produce o difuzie a sării către partea de mijloc a brânzei, consta- tându-se aproape o
egalizare a conţinutului de sare în brinză.
Repartizarea sării la brânza Edam în timpul maturării

Concentraţie sare, %
Faze Sub coajă În sfertul brinzei În jumătatea brinzei

După saramurare 5,67 2,07 0,37
După o săptămână 3,50 3,21 2,86
După patru luni 3,39 3,17 3,20
Procedee de sărare
Sararea in bob , sarea se amesteca cu masa boabelor de coagul cu 15…20 minute inainte de
introducerea lor in forme . Astfel se asigura o sarare profundă.
Sărarea uscată se realizează prin presarea sării, cu dimensiuni 1,5 - 5 mm pe su- prafaţa
brinzeturilor. Sarea absoarbe apa din masa de brinză şi formează la suprafaţă pică- turi de soluţie de sare,
sub care formă pătrunde în interior.
49
La o sărare insuficuentă ( în această fază ) brinzeturile rămân moi şi marginile se bombează, iar
la o sărare excesivă, se opreşte fermentarea, brinza devenind sfărimicioasa
Sărarea în saramură se realizează pentru pentru brânzeturile ce se maturează. Sa- ramurarea se
face in: cazi de lemn, bazine din beton captusite cu placi ceramice sau mate-rial plastic , in cazi din oţel
inoxidabil.
Efectul bacteriostatic al sării este dat de concentraţia acesteia în faza lichidă.

Sărarea se face în saramură cu concentraţie de 16-18%, temperatura de 14-15°C, timp de 4-6 ore.
Sărarea în saramură are avantajul unui proces uniform, cu manoperă redusă care se poate integra
uşor într-o linie de fabricaţie mecanizată. În cazul sărării în saramură, ab- sorbţia sării de către apa din
brânză urmează legile fundamentale ale difuziei materiei.
Concomitent cu absorbţia sării în brânză se înregistrează o pierdere de apă care de- termină o
diluare lentă a saramurii. Creşte şi concentraţia de substanţe solubile provenite din brânză, înregistrându-
se o pierdere a masei de brânză după sărare (2- 4% faţă de brinza iniţială). Saramura se îmbogăţeşte în
lactoză, săruri şi proteine.
Aciditatea ridicată a saramurii are influenţă negativă asupra formării cojii, de aceea periodic
trebuie redusă aciditatea prin adaos de carbonat sau oxid de calciu (var).
Diverşi autori au constatat un raport relativ constant între pierderea de apă şi absor- bţia sării
(aprox. 2,5) dependent de pH-ul pastei, durata sărării şi concentraţia saramurii.
La sfârşitul sărării sarea se găseşte concentrată în straturile superficiale ale brânzei determinând o
valoare a aw foarte apropiată de cea a saramurii ( 0,75 pentru o saramură saturată). Însă, mult timp după
sărare, sarea continuă să migreze în pasta brânzei, astfel incât la sfârşitul maturării şi chiar înainte de
consum, nu există o concentraţie uniformă în masa de brânză.
Tehnica sărării
Saramura utilizată la fabricarea brânzeturilor este o soluţie apoasă de NaCl în timp ce, prin
utilizare, se înregistrează o îmbogăţire progresivă în diverse substanţe provenite din brânză ( fragmente
de cazeină, proteine solubile în lactoză, acid lactic, săruri minerale), din apa utilizată la preparare sau
chiar din sare, dacă este impură, adăugată pentru menţinerea concentraţiei.
pH-ul saramurii evoluează rapid în primele zile de utilizare stabilindu-se la o va-loare apropiată
de pH-ul brânzeturilor. Aciditatea creşte constant, la un moment dat cu o viteză mai redusă datorată
50
diluării şi ajustării concentraţiei de NaCl. Valoarea acidităţii este strâns corelată cu conţinutul de
substanţe azotoase sau minerale, reprezentând un in- dice real de apreciere a gradului de impurificare a
saramurii.
În afara transferului de substanţe chimice, din brânzeturi trec în saramură numeroase tipuri de
microorganisme, la care se adaugă cele din apă şi mediul înconjurător. Acestea pot rezista sau chiar
dezvolta la Aw redusă din saramură datorită substanţelor nutritive conţinute de aceasta. Microflora
normală a brânzeturilor nu prezintă pericol pentru fabricaţie, însă, unele aspecte de contaminare(chiar
patogene) sunt dăunătoare pentru pro- ducţie.
Controlul riguros al saramurii sub aspect fizico-chimic şi microbiologic are urmă- toarele
obiective:
− utilizarea apei şi a NaCl purificate;
− realizarea unui pH constant, care pentru o nouă şarjă de brânză poate fi reglat la valoarea
acesteia prin adaus de acid lactic;
− asigurarea unei temperaturi constante în cursul sărării şi scăzute în perioadele de repaus;
− filtrarea suspensiilor din saramură;
− menţinerea unui conţinut de microorganisme cât mai scăzut şi eliminarea sa- ramurilor
contaminate cu microorganisme dăunătoare sau tratarea acestora prin metode fizice (încălzire, UV) sau
chimice (H2O2, NaOCl, acid sorbic).
Utilizarea aceleiaşi saramuri pentru sărarea unor brânzeturi cu pH diferit poate produce
accidente ale cojii pentru brânzeturi tari.
În concluzie, trebuie subliniat faptul că sărarea, un proces aparent simplu, are o influenţă
majoră asupra ansamblului maturării brânzeturilor cu impact asupra caracteristicilor senzoriale ale
produsului finit.
După 3-4 ore de la formare, bucăţile de caşcaval sunt scoase din forme şi se introduc în bazinul
cu saramură având concentraţia de 22-24% sare şi temperatura de 12-14oC, unde sunt menţinute 16-20
ore, în acest timp fiind întoarse de 7-8 ori, pentru ca sarea să pătrundă pe toate părţile.
În caz de nevoie, sărarea umedă se poate continua cu o sărare uscată ce se poate face în timpul
zvântării şi constă în presărarea de sare granulară (15...20 granule) pe su- prafaţa fiecărei bucăţi de
caşcaval, operaţiune ce se repetă la fiecare întoarcere.
Zvântarea
Din bazinul de saramurare, bucăţile de caşcaval sunt scoase şi aşezate pe mese sau rafturi pentru
zvântare.
Durata de zvântare este de 48 ore, la temperatura de 15-18oC. În acest timp, bucă- ţile se întorc
de mai multe ori pentru a se zvânta cât mai bine pe ambele părţi
.
Maturarea caşcavalului
Maturarea brânzeturilor este rezultatul global al unor fenomene variate ca: proteo- liză,
dezaminare şi decarboxilare, lipoliză şi degradarea acizilor graşi, glicoliză şi transfo- marea acidului
lactic, etc.
Caşcavalul suferă o serie de transformări, care îi modifică atât aspectul şi proprie- tăţile
organoleptice, cât şi compoziţia chimică, definitivându-se acele caracteristici de gust şi aromă specifice
caşcavalului.
Maturarea este un proces complex, ca rezultat al acţiunii, atât a enzimelor existente în lapte şi
cheag, cât şi a enzimelor secretate de microorganismele ce se dezvoltă spontan în lapte sau sunt
însămânţate prin folosirea de culturi pure şi maiele. La maturare, rolul important revine bacteriilor
lactice.
51
În procesul de maturare pasta de caş la început albă – porţelănoasă şi cu gust insi- pid devine
albă-gălbuie, elastică, cu gust şi aromă specifice caşcavalului.
Sub raport tehnologic, în procesul de maturare se deosebesc trei faze:
1. prematurare (fermentarea preliminară) caracterizată printr-o acidifiere a pastei de brânză, sub
acţiunea în special a streptococilor lactici. În această fază începe şi o slabă descompunere a
cazeinei cu formare de peptone.
2. maturarea propriu-zisă (fermentarea principală) determinată în principal de lactobacili, care
acţionează în mai mică măsură ca acidifiant. În această fază are loc o intensă acţiune proteolitică
şi substanţele proteice sunt descompuse în polipeptide şi aminoacizi, ajungându-se uneori chiar
până la formare de amoniac. Începe de asemenea, producerea substanţelor de aromă.
3. maturarea finală (fermentarea finală), în care se continuă acţiunea microflorei lactice, dar
intervin şi celelalte microorganisme specifice. În această fază se definiti- ează în principal gustul
şi aroma produsului.
Principalele transformări care au loc în timpul maturării sunt următoarele:

o - descompunerea lactozei se face printr-o fermentaţie lactică, transformin-
du-se în acid lactic;
bacterii lactice
lactoză acid lactic
+ Ca 2 +
lactat de calciu
o fermentaţia laptelui începe de fapt imediat după adăugarea culturilor lac-

tice şi a cheagului şi procesul continuă în cursul fazelor următoare ale fabricaţiei: prelucrarea
coagulului, presare şi sărare;
o procesul de transformare a lactozei se evidenţiază în primul rând prin mo-
dificarea pH-lui. În timpul prelucrării la cazan, a presării şi sărării caşcavalului, pH-ul scade, fapt
constatat şi la începutul maturării; pH-ul nu trebuie să atingă valori prea mici, deoarece caşcavalul se
acreşte, consistenţa pastei devine sfărimicioasă şi maturarea se face neuniform, de la suprafaţă spre
centru;
o durata procesului de descompunere a lactozei este în funcţie de speciile de
bacterii lactice, de temperatură şi de gradul de prelucrare a coagulului.
Maturarea normală a caşcavalului este determinată de o fermentaţie lactică, mode- rată, care însă
trebuie să si desfăşoare în aşa fel în cât să asigure un proces de acidifiere în anumite limite de aciditate
specifice fiecărei faze a procesului de fabricaţie. Fermentarea lactozei începe de la închegarea laptelui,
continuă în timpul presării şi sărării şi se termi- nă în mod obişnuit la 15-25 zile de la începutul
fabricării. Astfel, aciditatea caşcavalului creşte continuu de la 40-50°T şi ajunge la peste 250-300°T în
produsul maturat. Creşterea acidităţii caşcavalului încă din faza iniţială de maturare este de o importanţă
hotărâtoare pentru calitatea şi conservabilitatea ei.
Durata maturării este de 25...30 de zile, putându-se ajunge chiar până la 45 zile, la o temperatură
de 12...14oC şi umiditatea relativă a aerului de 90...95%.
Pe toată durata maturării se va asigura întreţinerea corespunzătoare a produsului constând în
întoarcerea roţilor şi ştergerea suprafeţei exterioare cu un tifon umezit cu sa- ramură şi zvintarea
corespunzătoare a roţilor.
52
Ambalarea şi etichetarea caşcavalului
Ambalarea brânzeturilor se realizează cu scopul de a le proteja suprafaţa de mediul exterior şi
de a le menţine neschimbate proprietăţile senzoriale şi fizico-chimice.
Ambalarea cascavalului RUCAR se face în folie de material plastic, ce se videază şi se închid
prin termosudare.
Cele mai utilizate sunt foliile din materiale plastice, cu toate că, multă vreme s-a folosit hârtie
parafinată cu adaos de poliizobutenă. Ambalarea în astfel de materiale se poate face fie la începutul, fie
la sfârşitul maturării brânzei.
Ambalarea se realizează sub vid. Dacă se folosesc pungi PA/PE (poliamid-polie- tilenă),
ambalarea se face către sfârşitul maturării. Dacă se folosesc pungi termocontrac-
tibile de maturare atunci ambalarea se poate face a doua zi după scoaterea din forme şi zvântarea cu
condiţia ca umiditatea să fie de maximum 44%.
Ambalarea se va face într-o sală destinată special acestui scop, temperatura mediului fiind de
preferintă de 10-120C. Sala va fi dotată cu spălător cu bazin precum şi cu lam- pă cu UV. În această sală
se va face şi etichetarea.
Etichetele vor conţine urmatoarele date (conform Ordinului 106/2002):
- denumirea produsului;
- numele şi adresa producătorului;
- termenul de valabilitate (a se consuma de preferinţă până la data de...);
- condiţiile de depozitare;
- conţinutul de grăsime raportată la substanţa uscată;
- valoarea nutritivă şi energetică;
- procedeul de tratament termic la care au fost supuse materiile prime sau produsul finit(opărire,
afumare)
Pentru ambalare, unitatea va fi dotată cu maşina de ambalat sub vid şi tanc de con- tracţie.
In industria laptelui , intilnim si alte tipuri de ambalaje, folosite in funcţie de tipul de brânză
ambalata şi durata de depozitare.
Ca materiale pentru ambalat se folosesc:
Lemnul a constituit un material de bază pentru ambalarea brânzeturilor, dar a fost înlocuit treptat
cu alte materiale noi, ce prezintă avantaje economice şi tehnologice. Lemnul, de esenţă tare ( fag ) sau
moale ( răşinoase, tei sau plop ) se foloseşte sub diferite forme:
o fâşii de conifere, jupuite în momentul tăierii lemnului pentru ambalarea brânzetu-
rilor frământate, cusute cu fâşii de coajă de tei verde;
o folii de lemn de plop ( cu grosimea de 2 - 3 mm ) din care se confecţionează cutii
pentru brânzeturile moi, de format mic, ( Cammembert, Brie, etc. )
o doage pentru putini sau butoaie, pentru brânză telemea, Fetta, etc.
o scânduri pentru confecţionat lăzi la ambalarea individuală a şvaiţerului sau gru –
puri de bucăţi ( caşcaval, Olanda, Trapist, etc. )
Cartonul înlocuieşte tot mai mult lemnul şi se foloseşte pentru confecţionarea cuti- ilor pentru
brânzeturi topite sau pentru transport.
Hârtia pentru protejarea suprafeţei brânzeturilor cu coajă uscată sau parafinată. Se foloseşte
hârtie cu diferite grade de impermeabilitate pentru grăsimi şi apă: hârtie pergament vegetal, hârtie
pergamentată, hârtie pergament imitaţie.
Folia de aluminiu impermeabilă la vapori de apă, asigură ermeticitatea contra in-fecţiilor
microbiene, are stabilitate chimică şi se evită deshidratarea brânzei. Se foloseşte în special pentru
brâzeturile topite. Când folia de aluminiu se caşerează cu un suport de hârtie prin intermediul unui
adeziv, poartă denumirea de hârtie metalizată, asigurând protecţia brânzeturilor faţă de lumină, vapori
de apă, gaze, grăsimi.
53
Celofanul este obţinut din celuloză sub formă de hidrat sau acetat şi tras în folii. El se poate lăcui
cu un strat de nitroceluloză şi se foloseşte la preambalarea în vacuum sau gaz inert.
Materialele plastice cu proprietăţi termoplastice, au luat o mare dezvoltare, având:
- rezistenţă mecanică bună,
- permeabilitate diferenţiată faţă de vaporii de apă şi gaze,
- rezistenţă chimică ridicată,
- posibilitate de închidere ermetică prin adezivi sau termosudură.
Materialele plastice, pot fi folosite şi la ambalarea unor sortimente de brânzeturi sub vid care se
maturează şi depozitează sub această formă de ambalare ( brânză fără coajă ).
Pieile de animale : pieile de oaie sau capră se folosesc la ambalarea unor sortimente de
brânzeturi frământate ( Brânza burduf). Pielea trebuie să provină de la animale sănă- oase, să fie
conservată numai prin sărare fără conservanţi chimici. Din piele se confecţio- nează burdufuri cusute cu
şnur din piele de oaie, asigurând astfel o anumită etanşeitate a ambalajului la aer.
Ambalarea produselor se face în bucăţi întrgi sau sub formă de felii în diferite gra- maje ( de la
100 g până la 1 kg ).
Brânzeturile semitari şi o parte din brânzeturile tari, sunt protejate prin tratarea su- prafeţei cu
diferite substanţe de acoperire: parafină şi emulsii plastice.
Parafinarea reprezintă procedeul cel mai răspândit, folosindu-se parafina în amestec cu
cerezina, în proporţie de 30 %, favorizând obţinerea unei pelicule subţiri şi mai e- lastice.
Înainte de parafinare, brânza se curăţă, se spală dacă are mucegai, se dezinfectea- ză cu apă de
var 5 - 8 % şi se zvântă în încăperi uscate, la temperatura de 10 - 150 C, sau în instalaţii speciale, în
curent de aer.
Parafina se încălzeşte la 130 - 1600 C, iar imersarea bucăţilor de brânză se reali- zează cu
ajutorul unor dispozitive mecanizate sau cu benzi transportoare. S-au realizat şi linii complet
mecanizate, care execută atât tratarea brânzeturilor înainte de parafinare cât şi parafinarea propriuzisă.
Tratarea cu emulsii este folosită pentru a reduce volumul de lucru cerut de întreti- nerea
brânzeturilor. Emulsiile constau dintr-un amestec de dispersii plastice cu agenţi de înmuiere şi pigmenţi,
emulsii apoase de poliacetat de vinil, dietilpropil sau butilester al acidului citric ( emolient ), carbonat de
calciu, substanţe higroscopice (clorura de potasiu, magneziu, calciu, glicerină ) care dau produsului
aspectul unei emulsii perfecte.
Pelicula formată trebuie să fie elastică, incoloră, impermeabilă la abur şi gaze, re- zistentă la
grăsimi şi să nu influenţeze gustul şi mirosul brânzei.
54
Depozitarea brânzeturilor
Condiţiile de depozitare, temperatura şi umiditatea aerului variază cu caracteristicile
cascavalului în momentul depozitării.
Caşcavalul Rucar se depozitează în spaţii frigorifice, curate, dezinfectate, fără miros străin, la
temperatura de 2…8oC sau în depozite la temperatura de maximum 14oC şi umiditatea relativă a aerului
de 80…85%.
Brânzeturile se păstrează pe stelaje, în lăzi, sau suprapuse în coloană. La fiecare 15 - 20 zile,
brânzeturile se controlează iar cele cu defecte se înlătură.
În preocuparea permanentă de modernizare a activităţilor de manipulare, depozitare, transport
şi distribuţie a mărfurilor, paletizarea şi containerizarea ocupă un loc principal datorită unor largi
posibilităţi de aplicare şi a avantajelor economice apreciabile ce se obţin.
Condiţii tehnice de calitate

Cascavalul Rucar - SP 7/2002
Caşcavalul Rucăr fabricat din lapte de vacă prin coagulare cu cheag, opărirea caşului şi
fermentarea acestuia, trebuie să corespundă condiţiilor impuse de standardul 1286-80.
Caşcavalul Rucăr se prezintă sub formă de roţi , cu muchiile rotunjite, aşezate una peste alta, în
coloane cilindrice compuse din 6…8 roţi de aceeaşi mărime.
Formă, dimensiuni şi masă
Caracteristici Condiţii de admisibilitate

- masa, kg 0,250 – 0,500
- diametrul, cm 10 – 14
- înălţimea, cm 3–5
Proprietăţi organoleptice
Caracteristici Condiţii admisibilitate

Aspectul
a. coloanei - roţi de dimensiuni uniforme,
b. roţilor în - coaja acoperă numai faţa laterală; roţile provenite de la capetele

-exterior coloanei au coajă şi pe una din baze; coaja trebuie să fie întreagă,
uniformă, fără crăpături, de culoare cenuşie-gălbuie. Se admit uşoare
cute.
-în secţiune - miez curat, omogen, gras, fără urme de fermentare ; se admit rare
goluri de presare de formă alungită ;
Culoarea cojii - alb-gălbui;
Culoarea miezului - de la alb la galbui ;
Consistenţa - tare, puţin elastică, frecat între degete este puţin sfărâmicios însă
miezului suficient de gras
Miros şi gust - plăcut, caracteristic brânzeturilor opărite şi fermentate din lapte de
oaie, fără miros şi gust străin
55
Proprietăţi chimice
Caracteristici Condiţii de admisibilitate

- grăsime raportată la substanţă
uscată, % min. 46
- umiditate, % max. 43
- substanţe proteice,% min. 23
- clorură de sodiu, % 2,5…3,5
- arsen, mg/kg, max. 0,15
- plumb, mg/kg, max. 0,3
- cupru, mg/kg, max. 0,5
Termen de valabilitate
Termenele de valabilitate pentru caşcavalul Rucar sunt prevăzute în tabelul mai jos:
Temperatura de depozitare Termenul de valabilitate

2…4oC 2 luni
max. 14oC 1 lună
Aceste termene se referă la produsul ambalat, depozitat şi transportat în condiţiile prevăzute în

normele tehnice şi decurg de la data fabricaţiei în cazul caşcavalului sub for- mă de roţi şi de la data
ambalării în cazul caşcavalului în ambalaje de desfacere.
Valoare nutritivã pentru 100g produs cascaval RUCAR

Grãsime................................ 38,0g
Proteine................................. 3,2g
Calciu.................................. 125mg
Glucide................................... 4,8g
Valoare energeticã............. 275Kcal.
Cascavalul Rucar este ambalat in diferite cantitati; astfel, gasiti pe rafturile hipermarket-urilor si
magazinelor din Romania pachete de 150g, 200g, 350g, 400g, 700g, 1500g si 2200g..
56
CAPITOLUL V
CONTROLUL CALITĂŢII BRÂNZETURILOR

5.1.ANALIZA BRĂNZETURILOR
Pentru aprecierea calităţii brânzeturilor se efectuiază o serie de determinări, care permit să se

stebilească dacă produsul respectiv se încadrează în prevederile standardelor sau specificaţiilor technice
si dacă acestea pot fi date în consum
Controlul constă din:
1. verificarea ambalării şi marcării
2. examenul organoleptic
3. analiza chimică şi microbiologică
1). Verificarea ambalării şi marcării.

Controlul calitativ începe prin verificarea ambalării, marcării, şi aspectului exterior al
brănzeturilor, asupra unui număr de ambalaje sau bucăţi stabilit prin standarde, în fun- cţie de mărimea
lotului analizat şi caracteristicile produsului.
2). Examenul organoleptic.

Caracteristicile organoleptice ale produsului se determină conform instrucţiunilor prevăzute în
standarde, după ce probele de examinat se aduc la temperatura de15...20 °C.
Examenul organoleptic se efectuează în ordinea următoare: aspect exterior şi interior, culoare,
consistenţă, miros şi gust.
Aspectul exterior: se observă dacă forma este reglementară sau prezintă bombari; starea cojii
( prezenţa crăpăturilor, mucegaiului).
În cazul bucăţilor parafinate, se controlează uniformitatea şi integritatea stratului de parafină.
Aspectul în secţiune: se examinează într-o secţiune proaspăt făcuta prezenţa inpu- rităţilor, dacă
pasta este omogenă, stratificată, buretoasă etc. În cazul brânzeturilor tari cu desen caracteristic, se
examinaeză prezenţa, forma şi repartiţia ochiurilor de fermentare.
Culoarea: se examinează atât la exterior, cât şi în secşiune, observănd nuanţa şi uniformitatea ei.
Consistenţa pastei: se apreciază în momentul tăierii, prin gustare.Se apreciază în primul rând dacă
este omogenă şi, în funcţie de sortiment, caracteristică: moale, onctuasă, tare, cauciucoasă,
sfarâmăcioase, nisipoasă.
Mirosul şi gustul: se analizează aroma produsului şi se degustă. Se apreciază dacă gustul este
specific şi aroma expresivă, caracteristice produsului respectiv.
Se constată prezenţa unori mirosuri şi gusturi străine (acru, amar,rânced, de nutreş, drojdii
mucegai)
3). Recoltarea probelor şi pregătirea probelor pentru analiză.

Pentru analiza de laborator, este necesară recoltarea unei probe medii de circa 200 g produs.
În cazul brânzeturilor cu consistenţă moale, se ia probe din cel puţin trei locuri diferite ale masei
de brânză, tăinde-se bucăţi subţiri pe toate grosimea bucăţii.
Penru celelalte brânzeturi, în special de format mare, mostrele se ia cu ajutorul unei sonde
metalice, din diferite straturi. Probele recoltate se păstrează în vase de sticlă bine inchise.Înainte de
analiză proba se mărunţeşte şi se mojarează pentru omogenizare.
57
Sonda pentru recoltarea probelor la brânzeturi
A. Determinarea conţinutului de apă.

Umiditatea brânzeturilor poate fi determinată prin: metoda uscării în parafină, metoda uscării în
etuvă.
a). Metoda uscării în parafină:

Metoda rapidă permite aprecierea umidităţii brânzei prin ăncălzirea acesteia în parafină.
Principiul metodei:-se măsoare în balanţa Lacta 5g de parafină mărunţită,5g brânză mărunţită o
rondelă de pergament, şi se fierbe la flacăra lămpii de spirt, până când înce- tează spumarea, apare o
culoare galbenă-brună. Se răceştecirca 15 minute, paharul se cin-tareşte cu ajutorul călăreţilor. Calculul
conţinutului de apă: diviziunea citită pentru călăre- ţul mare se înmulţeşte cu 8 şi se adună la valoarea
citită la călăreţul mic, înmulţită cu 2
Ex.- călăreţul mare se găseşte la 5

călăreţul mic se găseşte la 1,2
5 x 8 = 40
1,2 X 2 = 2,4
Conţinutul de apă la brânză va fi: 42,4 %
58
b). Metoda uscării în etuvă:
Principiul metodei:într-o fiolă de cântărire se introduc circa 5g de nisip calcinat şi o baghetă

mică de sticlă şi se usucă în etuvă la 105 °C, pină la greutate constantă.
După cântărirea fiolei de nisip, se cântăresc şi 2-3g brânză mărunţită, la balanţă analitică. Brânza
se amestecă bine cu nisipşi se usucă în etuvă întâi la 50-60 °C, timp de 2-3, apoi la 105-108 °C, repetând
uscarea până la greutatea constantă( diferenţa dîntre două cântăriri nu trebuie să depăşească
0,004g).Răcirea fiolei se face în exicator.
Conţinutul de apă se calculează după formula:
m1-m2
apa% = --------- X 100
m1-m0
în care:
m0 este masa fiolei cu baghetă şi nisip, în g
m1-masa fiolei cu nisip, baghetă şi produs înainte de uscare, în g
m2-masa fiolei de nisip, baghetă şi produs după uscare
B. Determinarea conţinutului de grăsime.

Conţinutul de grăsime din brânză se determină prin metoda acid-butirometrică, ca şi în cazul
analizei laptelui.Se foloseşte ânsă un butirometru special Van Gulik.
Principiul metodei: în paharul butirometrului se cântăresc 3g probe de brânză

bine omogenizată, se introduc în butirometru închizând deschiderea de jos. Prin deschiderea interioară
se introduce acidul sulfuric cu grijă, ca să se scurge încet pe pereţii butirometrului, până ce se acoperă
păhărelul cu probade brânză. Se inchide butirometrul cu dopul de cauciuc şi se încălzeşte timp de 5
minute, pe baie de apă caldă la temperatura de 65°C, După aceea butirometrul se agită puternic timp de
10 secunde,.se repetă alternativ încălzirea, agitarea, până se dizolvă complet precipitantul format la
adăugarea acidului sulfuric.Se adaugă în butirometru 1ml alcool iyoamilic şi se agită timp de 3minute,
după care se completează cu acid sulfuric până la reperul 35% de pe scara butirometrului. Se agită prin
răsturnări repetate şi se centrifughează timp de 10 minute, apoi se menţine din nou în baie de apă la
65°C timp de 5 minute. Se citesc pe scara gradată a tijei bitirome- trului valorile corespunzătoare pentru
nivelul inferior al coloanei de grăsime. Dacă grăsi- mea este turmare sau închisa la culoare, determinarea
trebuie repetată.
59
Conţinutul de grăsime se calculeauă astfel:
Grăsime% = B – A
în care:
A-este valoarea corespunzătoare nivelului superior, în %;
B-valoarea corespunzătoare nivelului inferior, în %.
Conţinutul de grăsime, raportat la substanţă uscată, se calculează astfel:
G
Grăsime în s.u.% = ---------- X 100
100-A
în care:
G este conţinutul de grăsime determinat cu butirometrul, în %;
A-conţinutul de apă, în %.
C. Determinarea acidităţii.
Aciditatea este o caracteristică inportantă a produsului finit, în special la brinzeturile proaspete.
De asemenea controlul acidităţii se efectuieză şi în cursul procesului de fabricaţie, pentru a se urmări
modul de desfăşurare a acestuia.
Aciditatea se poate determina prin titrare sau prin determinarea pH-ului(cu ajutorul
indicatoarelor sau cu pHmetru.
1.Metoda de titrare:
Aciditatea se determină prin titrare cu o soluţie alcalină (NaOH, până la neutrali- zarea probei, în
prezenţa de fenoftaleină ca indicator.
Aciditatea brânzeturilor se determină în grade Thörner.
Principiul metodei: într-o capsulă de porţelan se introduce 10g de probă de brânză, cân- tărită cu o
precizie de 0,01g, se amestecă bine cu circa 5 ml apă distilată şi se adaugă 1 ml soluţie de fenoftaleină.
Amestecul se titrează cu soluţie dehidroxid de sodiu( NaOH), sub agitare continuă, până la apariţia
coloraţiei roz care persistă 1 minut.
Aciditatea = 10 X V grade Thörner

în care:
V este volumul hidroxidului de sodiu 0,1n folosit la titrare, în ml.
C.a. Determinarea pH-ului cu ajutorul indicatoarelor
Principiul metodei:
Proba pentru analizat se obţine prin mojararea a circa 5 g brânză cu 5...10 ml apă distilată.
În cazul când se folosesc soluţii indicatoare, se adaugă câteva picături în proba de analizat şi se
compară culoarea obţinută cu o scară etalon, formată dintr-o serie de epru- bete cu soluţii de pH
cunoscut.
În acelaşi mod se pot folosi şi hârtii indicatoare, care în cazul brânzeturilor moi şi proaspete se
poate aplica direct pe secţiune proaspet tăiată.
60
C.b.Determinarea acidităţii cu ajutorul pH-metrului
Se pot utiliza diferite pH-metre cu afişarea electronică a rezultatelor.
pH-metru
D. Determinarea conţinutului de clorură de sodiu(NaCl)

Clorura de sodiu se poate determina prin precipitare cu o soluţie de azotat de argint, în prezenţa
cromatului de potasiu ca indicator.
Principiul metodei:
Într-o capsulă de porţelan se cânteresc circa 2 g brânză, cu precizie de 0,01g şi se omogenizează
bine cu 30 ml apă distilată fierbinte. Proba se lasă 10..15 minute în repaus, amestecând din când în când,
apoi se trece cantitativ prin filtru, într-un pahar conic. Hârtia de filtru se spală cu puţin apă distilată.
În filtru se agaugă 0,5 ml soluţie cromat de potesiu şi se titrează cu soluţia de azotat de argint
până ce culoarea virează în roşu cărămiziu.
Conţinutul de clorură de sodiu se calculează astfel:
V
Clorură de sodiu % = ---
m
în care:
V este volumul soluţiei de azotat 2,906% folosit la titrare, în ml
m-masa probei de analizat, în g.
5.2.CONTROLUL PROCESULUI DE FABRICATIE
Obţinerea unor produse de calitate superioară, uniformă şi constantă, este asigura- tă prin
urmurirea desfăşurării procesului tehnologic în timpul fabricării brânzeturilor, cu respectarea
parametrilor recomandaţi.
Este necesar la obţinerea diferitelor şarje de brânzeturi să se determine principalii parametrii ai
procesului de fabricaţie care se înscriu într-o fişă tehnologică.Astfel există posibilitatea de a se face o
analiză a modului cum s-a desfăşurat procesul de fabricaţie, fie pentru a lua unele măsuri
preântâmpinând apariţia unor defecte, fie pentru a putea inter- preta cauzele apariţiei acestor defecte.
Fişele tehnologice pot fi detaliate sau simplificate, cuprinzând numai principalii parametri ai
procesului de fabricaţie. Aceste fişe tehnologice au o inportanţă deosebită în special la fabricarea
brânzeturilor semitari, pentru că la acest tip de brinzeturi pot să apa- ră defecte de desen, de consistenţă
şi balonare
61
5.3.DEFECTERLE BRINZETURILOR
Cauzele defectelor brânzeturilor sunt: utilizarea materiilor prime de calitate ne-

corespunzătoare precum şi nerespectarea condiţiilor impuse de procedeul de fabricaţie.
Defectele brânzeturilor datorate calităţii necorespunzătoare a laptelui- materie pri- mă pot fi:
- de natură bacteriologică ( lapte infectat cu microorganisme dăunatoare în timpul mulgerii,
transportului, păstrării );
- de natură fiziologică ( starea sănătăţii vacilor, perioada de lactaţie, etc. );
- din cauza alimentaţiei cu anumite nutreţuri, care imprimă laptelui gust străin.
Aceste defecte pot fi evitate printr-un control riguros la recepţia laptelui şi selectarea lui.
Defecte ce apar datorită nerespectării procesului de fabricaţie:
- de natură bacteriofagă, prin infectarea laptelui cu microorganisme în timpul fabricaţiei;
- de natură tehnologică, prin nerespectarea parametrilor tehnologici pe parcursul procesului
tehnologic;
- de natură mecanică, datorită deformării bucăţilor de brânză la presare, maturare ambalare şi
transport.
Defectele brânzeturilor se pot clasifica în funcţie de caracteristicile ce au fost modificate astfel:
1. Defecte de formă, apar când nu se respectă indicaţiile tehnologice la punerea în forme,
presare, maturare ( întoarcerea ) etc.
Se întâlnesc:
- format neuniform, în cadrul aceleaşi şarje, datorat folosirii de forme necorespunzătoare,
umplerii neatente a formelor, presării neuniforme;
- turtirea bucăţilor din cauza neîntoarcerii la timp a bucăţilor de brânză;
- balonarea ,constituie unul din defectele cele mai răspândite şi periculoase pentru industria
brânzeturilor: brânza îşi măreşte volumul, iar feţele superioare şi inferioare se bombează. Balonarea
apare ca defect de formă, dar şi de coajă şi desen.
Se remarcă balonarea timpurie, ce apare la presare sau sărare şi se manifestă prin bombare, şi
prin găuri mici şi dese în masa brânzei.
Pentru prevenire se iau următoarele măsuri:
- igienă deosebită la recoltarea laptelui, în grajd, răcirea laptelui după mulgere;
- sortarea laptelui;
- pasteurizare corectă pentru distrugerea bacteriilor coliforme
- dezvoltarea intensă a bacteriilor lactice la fermentare, etc.
Balonarea târzie apare în cursul maturării şi se datoreaza descompunerii acidului lactic de către
bacteriile butirice. Ca măsuri de prevenire se iau următoarele :
- evitarea infectării cu bacterii butirice
- pH-ul coagulului la prelucrare să nu depăşească 5,1 - 5,3;
- reducerea duratei de presare a brânzei crude, etc.
2. Defecte de coajă - influenţează aspectul comercial al produsului, dar şi calitatea pastei de

brânză.
Coajă grasă - apare la brânzeturile tari păstrate timp îndelungat în depozite cu u- umiditate
redusă, deoarece în acest caz brânza se deshidratează intens.
Coajă cu crăpături - este un defect ce se datorează acidităţii mai mari a laptelui prelucrat,
obţinându-se o coajă neetalastică ce crapă la maturare, sau balonării puternice a brânzeturilor. Defectul
apare şi la păstrarea brânzeturilor la temperaturi sub zero grade, sau nerespectării condiţiilor normale de
umiditate şi ventilaţie.
Coaja transpirată - apare la brânzeturile tari, datorită unei uscări necorespunza - toare,
întoarcerii cu întârziere a bucăţilor de brânză, sau folosirii scândurilor umede.
62
Cancerul cojii - este rezultatul unei infectări cu bacterii de putrefacţie, care fo - mează pe coaja
brânzei pete mici, albe, care cresc, formând zone de descompunere cu miros neplăcut. Pentru prevenire,
este necesară menţinerea rafturilor din sălile de maturare într-o perfectă stare de curăţenie.
Parafina crăpată, desprinsă de pe coajă apare când brânzeturile se parafinează fără coaja
formată, transpirata, sau temperatura de parafinare nu se respectă.
Mucegai sub parafină - defect ce dă aspect neplăcut produsului şi face posibilă răspândirea
acestuia în interiorul brânzeturilor. Se datoreaza infectării cojii cu mucegai înainte de parafinare,
depozitarea brânzeturilor parafinate în încăperi infectate cu mucegai.
3.Defecte de culoare Aceste defecte modifică atât coaja cât şi pasta brinzeturilor.
- culoarea cenuşie - negricioasă - se întâlneşte la brânzeturile moi, datorită pre- zenţei fierului de
la recipientele de transport sau de la utilaje ruginite cu care laptele vine în contact, sau prezentei
mucegaiurilor şi bacteriilor ce se dezvoltă la anumite brânzeturi moi, în camere cu umiditate ridicată
( cladosporium ). Pentru combaterea lor se recoman- dă dezinfecţia prin tratare cu sulf şi spalarea
rafturilor cu lapte de var.
- culoarea albastruie - apare tot la brânzeturile moi ( tip Romadour ) pe suprafaţă şi apoi în
pastă, datorită se pare unui ferment care la reacţia acidă a mediului descompune substanţele proteice
dând produşi de culoare albăstruie - azurie. defectul poate apărea şi la şvaiţer, în a cincea lună de
fermentare, însoţit de un miros şi gust neplăcut, fecaloid, datorat bacteriilor proteolitice.
- culoarea roşietică - poate apărea la toate tipurile de brânzeturi din cauza acţiunii
microorganismelor : Bacterium casei fusei şi Micrococus dermaflavens sau patrunderii în brânză a
colorantului din scândurile noi, în cazul când scândurile nu se întorc la timp.
- puncte roşii sau brune - în pasta brânzei ( şvaiter sau cu fermentare similară ) de mărimea unui
vârf de ac până la mărimea gămaliei unui ac, repartizat mai des sau mai rar, sunt de fapt coloniile
bacteriilor propionice.
4.Defecte de consistenţă ale pastei

- pastă sfărâmicioasă - apare în cazul folosirii unui lapte cu aciditate ridicată sau depăşirea
acidităţii prescrise la prelucrare.
- pastă cauciucoasă - se datorează acidităţii reduse a brânzei care influenţează hi- dratarea
substanţelor proteice şi unei maturări insuficiente.
- pastă tare - apare la brânza presată puternic
- pastă cu crăpături - ( uneori pastă în straturi ), datorită acidităţii mari a laptelui care determină
o deshidratare puternică a bolului, influenţănd legarea caşului.
- pastă cu caverne - goluri de dimensiuni mari - care pot fi descoperite prin ciocă- nirea
suprafeţei brânzei care produce un sunet surd ( sec ). Defectul apare când uscarea bolului se face prea
intens.
5.Defecte de desen ale pastei - afectează destul de mult calitatea produselor.

- brânza oarbă ( fără desen ) este un defect important în cazul brânzeturilor tari unde un anumit
desen ( găuri de fermentare ) constituie un element caracteristic sortimentului respectiv. Se datoreaza
unei lipse sau activităţii reduse a bacteriilor propionice, aci- difierii ridicate a laptelui care frânează
dezvoltarea acestora.
- desen prea bogat, când s-a format un număr mai mare de găuri decât este normal mal, are drept
cauză maturarea la temperaturi prea mari, iar la brânza şvaiţer datorită unei activităţi prea intense a
bacteriilor propionice. Dacă desenul este prea des ( sită ), la înce- putul maturării, se datoreşte laptelui
infectat cu bacterii coliforme.
- desen neuniform - apare din cauza mărunţirii neuniforme a coagului şi a unei presări
neuniforme. Pot apare şi pungi de zer, alături de desenul neuniform.
63
- desen cu găuri cutate ( asemănătoare coajei de nucă ) apare mai ales la brânza şvaiţer din cauza
neomogenităţii pastei brânzeturilor, care dobândeşte un grad diferit de maturare şi elasticitate
6. Defecte de gust şi miros

- gustul acru - apare frecvent la brânzeturi datorită acidităţii mari a laptelui şi umidităţii ridicate.
- gust prea sărat - la brânza telemea în special datorită concentraţiei mari a sara- saramurii şi
temperaturii mari la depozitare.
- gustul amar - apare la brânzeturile proaspete ( brânza de vaci ) precum şi la brinzeturile
maturate sau depozitate timp mai îndelungat, datorită acţiunii bacteriilor de tip mamococus care
descompun proteinele cu formare de substanţe cu gust amar.
Gustul amar mai poate proveni şi din cauza folosirii unei cantităţi prea mari de cheag, sau de
proastă calitate la închegare, din cauza folosirii sării cu conţinut mare de săruri de magneziu sau din
cauza maturării la temperaturi scăzute când formează peptone.
- gust de nutreţ
- gust amoniacal - constituie un defect pentru brânzeturile tari pe a căror suprafaţă se dezvoltă
puternic bacterii alcalinogene care produc cantităţi mari de aminiac ( la maturare sunt prea alcaline ),
sau prin maturare la temperatură şi umiditate ridicată.
- gust rânced - săpunos - apare prin acţiunea lipazei asupra grăsimilor şi prin a - ţiunea
microflorei aerobe care produce amoniac.
7. Boli provocate de insecte

Musca brânzeturilor ( Piophila casei ) pătrunde în încăperile de maturare şi depun ouă în brânză,
mai ales în crăpături. După 1 - 4 zile ies larve, care trăiesc 4 - 6 zile în brân- ză, după care o părăsesc şi
formează gogoaşe, într-un loc întunecos şi uscat. După cca. 5 zile, din gogoşi apare musca, care atacă
brânza formând găuri de diferite mărimi, în aceste locuri fiind favorizată alterarea.
Căpusa brânzei ( Tyroglypfus farinae ) are dimensiuni foarte mici, vizibile cu lu- pa şi este foarte
răspândită. Trăieşte la suprafaţa sau în interiorul cojii, formând galerii puţin adânci. Larvele apar la 10 -
12 zile de la depunerea ouălor. Ele macină brânza, for- mând un praf cenuşiu, provocând pagube destul
de însemnate. Pot patrunde în depozite odată cu ambalajele murdare, prin hainele lucrătorilor, cu alte
brânzeturi vechi sau dato- rită tratării necorespunzătoare a brânzei, neexecutării la timp a spălării
rafturilor, etc.
Pentru remediere brânza se spală cu ajutorul periilor, se verifică periodic ( se re- petă operaţia la
5 - 10 zile ), iar încăperile se dezinfectează, se văruiesc, rafturile se spală, se dezinfectează.
CAPITOLUL VI
Managementul calitatii
Inperioada pe care o parcurgem, consumatorii devin din ce în ce mai conştienţi de aspectele

igienice ale vieţii şi alimentaţiei lor şi de aceea a devenit absolut obligatoriu ca toţi producătorii de
alimente ( fabrici lactate, mezeluri, morarit, panificatie, laboratoare; cofetarie-patiserie, unitati de
productie; carmangerii, macelarii, catering, restaurante, fast-food, segmentul bauturi; segmental
ambalaje ) să respecte atât exigenţele tehnologice, cât şi pe cele de ordin igienico-sanitar.
Sistemele moderne de asigurare şi conducere a calităţii fac obiectul standardelor din seria ISO
22000 - Sistemul de management al sigurantei alimentare
64
Asigurarea sigurantei si calitatii produselor alimentare este conditia obligatorie pentru
supravietuirea companiilor si a producatorilor pe piata, determinind in acelasi timp o cresterea
semnificativa a competitivitatii in raport cu ceilalti concurenti.
ISO 22000 (Food Safety Management System) este standardul fundamental pentru
managementul sigurantei alimentare. El permite fiecarei organizatii implicate direct sau indirect in
lantul alimentar identificarea tuturor riscurilor precum si controlarea si inlaturarea lor intr-un mod
eficient.
ISO 22000 este primul standard care poate fi folosit de catre toti cei care fac parte din lantul
alimentar de la producator la consumator, el poate fi folosit de catre oricine este un potential "calcai al
lui Ahile" ce poate compromite intreg lantul alimentar. Aceasta in clude si furnizorii de servicii si
produse non alimentare precum curatatoriile, producatorii de echipamente, companiile de transport si
producatorii de ambalaje care desi nu sunt implicate in mod direct in productia de alimente pot afecta
igiena si siguranta produselor. ISO 22000 este potrivit pentru fiecare companie fie ea mica, medie sau
mare, fie ea o brutarie cu zece angajati, o companie de ambalaje un producator international de alimente
sau supermarket.
Ce beneficii aduce standardul ISO 22000 ?
• imbunatatire tangibila si demonstrabila a performantelor in ceea ce priveste siguranta
produselor alimentare.
• Identificarea riscurilor actuale pentru compania dumneavoastra si pentru consumatori.
• Creerea unei unealte extrem de eficiente pentru imbunatatirea performantei in ceea ce priveste
siguranta produselor alimentare si posibilitatea de a monitoriza si masura efectiv performanta.
• Cresterea increderii clientilor pentru produsele dumneavoastra. mult mai buna conformitate cu
cerintele legale.
• Recunoasterea calitatii si sigurantei produselor dumneavoastra in lantul alimentar global.
• Usurinta de a putea integra standardul ISO 22000 cu celelalte standarde de management ISO
9001 si ISO 14001
• Economie de timp si bani.
In momentul de fata multe organizatii au nevoie de diferite standarde de siguranta a produsului
alimentar dar prin implementarea ISO 22000 care reprezinta unealta ce ar- monizeaza toate standardele
bazate pe metoda HACCP veti economisi timp si bani
. În ţările cu o industrie şi o economie dezvoltată (ţările din Uniunea Europeană, Statele Unite,
Canada) încă din perioada anilor ’80 s-a preconizat introducerea sistemelor bazate pe evaluarea şi
prevenirea riscurilor asociate producţiei de alimente, de tipul HACCP.
HACCP este un acronim care provine de la expresia din limba engleză ,,Hazard Analysis
Critical Control Points”, care este o metodă sistematică de identificare, evaluare şi control a riscurilor
associate produselor alimentare.
Metodologia HACCP ( Hazard Analysis & Critical Control Points)reprezinta o abordare
structurala si preventiva a sigurantei alimentare care optimizeaza eforturile depuse pentru a asigura
consumatorului produse alimentare sanatoase si sigure.
Managementul riscurilor este un pas fundamental pentru stabilirea unui cadru de lucru in analiza
riscurilor. In acest sens metoda HACCP este unealta ideala pentru prevenirea si controlul riscurilor
aceasta fiind special creata pentru sectorul alimentar de catre Codex Alimentarius Comission.
Activitatile pentru controlul riscurilor sunt:
• evaluarea riscurilor
• evaluarea optiunilor managementului riscurilor
• implementarea decizilor de management
• monitorizarea riscurilor
Obiectivul HACCP este acela de a garanta siguranta produselor alimentare prin i-
65
dentificare si management al riscurilor si nu prin controlul retroactiv al calitatii, care a demonstrat o
eficienta scazuta. Cu alte cuvinte metoda HACCP in contextul lantului alimentar poate fi privita ca:
• Corectiva: prin implementarea unui sistem HACCP organizatiile ce fac parte din lantul
alimentar pot fi sigure ca vor indeplini obiectivele stabilite de catre comisia Codex sau de catre
legislatia nationala
• Preventiva: prin analiza punctelor critice identificand aceste puncte critice care sunt controlate
astfel incit sa se elimine orice risc care poate reprezenta un potential pericol pentru consumatori
ENEFICII ALE UTILIZARII METODEI HACCP

• Confera incredere consumatorilor demonstrind acestora ca produsele alimentare sunt realizate
printr-un proces sigur
• Dovedeste ca s-au luat toate masurile pentru a garanta produse sigure si igienice
• Confera credibilitate in fata clientilor, fie pe plan local fie pe plan international
• Se reduce numarul auditurilor din partea, clientilor, realizindu-se atat o economie
• Reduce risipa in productie si elimina produsele neconforme
• Va asigura o relatie impecabila cu autoritatile din domeniul alimentar si conformitatea cu
legislatia in vigoare
• Eficienta prin care se asigura o crestere considerabila
Industria alimentara poate obţine mai multe beneficii prin aplicarea metodei HACCP,
principalul fiind acela că această metodă reprezintă instrumental de management cel mai eficient, chiar
din punct de vedere al costurilor, pentru producerea unor alimente cât mai sigure pentru consum cu
tehnologia existentă.
Planul HACCP nu se elaborează pentru a înlocui norme şi directive curente sau programe
existente în întreprindere. El trebuie să se concentreze pe prevenirea riscurilor pentru protejarea sănătăţii
publice, să minimalizeze aceste riscuri sau, dacă este posibil, să le elimine.
H.A.C.C.P./ISO22000/TQM
În funcţie de specificul şi resursele organizaţiilor din industria alimentară, strategia managerială
poate fi orientată în trei direcţii:
• introducerea simultană a sistemelor H.A.C.C.P. şi ISO 9000;
• introducerea H.A.C.C.P. unde există deja ISO 9000;
• organizarea ISO 9000 unde funcţionează H.A.C.C.P.
În oricare dintre aceste trei situaţii va trebui însă să se ţină seama de particularităti- ţe coexistenţei
celor două sisteme şi de modul de combinare a acestora, pentru obţinerea eficienţei maxime.
Deasemenea, trebuie să se aibă în vedere faptul că punerea la punct a unui program comun
H.A.C.C.P./ ISO 22 000 este un proces de durată, derulat pe parcursul mai multor ani, în funcţie de
mărimea şi complexitatea organizaţiei.
O mare problemă ce poate să apară în industria alimentara este atunci când între - prinderea
încearcă să includă toate procedurile standard de lucru într-un plan HACCP.
O a doua problemă majoră apare atunci când clienţii solicită ca toate cerinţele lor să fie incluse în
planul HACCP ai furnizorului.
În întreprinderile din Uniunea Europeană şi în alte ţări există două programe esen- ţiale aplicate
la fabricarea produselor alimentare: codurile de bune practici de lucru (GMP) si programele de
igienizare. Ambele programe fac parte efectivă din orice plan HACCP, fără a-l substitui însă.
66
Selectarea echipei HACCP
Faza iniţială în elaborarea şi aplicarea unui plan HACCP pentru orice unitate o constituie
alcătuirea unei echipe multidisciplinare. Din echipă fac parte specialişti în producţie, refrigerare,
asigurarea calităţii, microbiologie, management. După selectarea echipei, membri ei trebuie instruiţi în
legătură cu riscurile microbiologice, chimice, fizice care trebuie monitorizate şi controlate.
Instruirea şi formarea echipei H.A.C.C.P.
Alocarea resurselor necesare implementării

instruirea managerilor; sistemului
↑ Aceasta
instruirea echipei Elaborarea planului H.A.C.C.P. presupune o
Implementare H.A.C.C.P.;
a sistemului ↓ pregătire a
H.A.C.C.P. instruirea personalului; Schimbarea atitudinii privitoare la calitate personalului şi
↕ a mediului
transformarea mediului Programe de măsuri preliminare pentru a creşte
recep- tivitatea
acestora faţă de
schimbare. Dacă sistemul H.A.C.C.P. este preluat fără o pregăti- re preliminară a mediului şi o instruire
adecvată a personalului, există o probabilitate ma- e să fie greşit înţeles şi incorect aplicat.
De aceea, nu numai echipa H.A.C.C.P. responsabilă cu implementarea sistemului trebuie să aibă
cunoştinţele necesare, ci tot personalul lucrător şi managerii trebuie instru- iţi cu privire la elementele
generale ale H.A.C.C.P., pentru că această abordare propusă în
H.A.C.C.P./Programe de măsuri preliminare

Este deosebit de important să se înţeleagă că H.A.C.C.P. nu ţine locul programelor de igienizare
sau altor programe preliminare, ci se sprijină pe aceste programe, corect aplicate. Odată clarificate
diferenţele este mai uşor să precizăm rolul şi locul sistemului H.A.C.C.P. în cadrul sistemului general de
management a calităţii. Programele de măsuri preliminare se constituie într-o reţea de sprijin pentru
sistemul H.A.C.C.P.
Programele de măsuri preliminare pot include:
• programe de igienizare care prevăd activităţi de curăţenie şi menţinerea igienei, precum şi
controlul insectelor şi dăunătorilor;
• GMP (Good Manufacturing Practices-Practici Bune de Lucru) care reprezintă o combinaţie între
instrucţiuni tehnologice şi proceduri de asigurarea calităţii (verificarea de conformitate a
materiilor prime şi produselor finite, verificări în diferite etape ale procesului tehnologic);
• SSOP (Proceduri Operaţionale Standard pentru Igienizare) care cuprind cerinţele sanitare
minime ce trebuie să existe într-o unitate de producţie alimentară. Ele se referă la principiile de
igienă personală, a localului şi instalaţiilor, tehnicile de manipulare igienică şi igiena produsului
finit.
GMP –practici bune de lucru

Este necesar ca fiecare producător să dezvolte şi să implementeze proceduri pentru practicile
bune de lucru. Atunci când aceste proceduri sunt incluse într-un sistem de management a calităţii, ele
se pot concentra asupra aspectelor igienice ale fabricaţiei.
67
Politica de igienă reprezintă o procedură scrisă şi adoptată la nivelul întreprinderi- lor care se
referă la gradul de igienă care trebuie asigurat în întreprindere şi la angajamen- tul în menţinerea igienei,
la un nivel definit şi adecvat.
Pentru aplicarea procedurilor de igienă şi pentru a le controla este util să clasificăm produsele şi
ingredientele în funcţie de magnitudinea şi frecvenţa riscului. Astfel vom considera:
• produse cu risc mare;
• produse cu risc mediu;
• produse cu risc mic.
Deoarece contaminarea de la personal constituie una din problemele cel mai frecvent întâlnite în
industria alimentară este necesar să se asigure un nivel adecvat de igienă şi respectarea cerinţelor
standardelor de igienă ale personalului.
Măsurile obligatorii includ:
• verificarea medicală periodică a personalului;
• instruirea în practici bune de igienă;
• echipament de protecţie;
• practici bune de lucru care să nu favorizeze contaminarea.
Spălarea este eficientă dacă sunt aplicate programe de igienizare care să prevadă igienizarea
periodică a spaţiilor, utilajelor din întreprindere.
Rozătoarele, insectele şi păsările pot constitui o sursă majoră de contaminare cu microorganisme,
de aceea trebuie instituit controlul dăunătorilor.
Măsuri de prevenire a contaminării prin intermediul dăunătorilor sunt:
• plase de protecţie la ferestre;
• ecrane protectoare pentru toate uşile şi geamurile împotriva insectelor/ rozătoa- relor;
• examinarea materialelor recepţionate pentru a pune în evidenţă infestarea.
Contaminarea poate apare datorită proiectării necorespunzătoare sau întreţinerii ne-
corespunzătoare a sistemelor de alimentare cu utilităţi.Proiectarea şi funcţionarea aprovi- zionării cu
aceste utilităţi trebuie revizuită periodic pentru:
o echipamentele de ventilaţie;
o instalaţiile de producere a aerului comprimat;
o apă;
o abur;
o reziduuri: păstrare şi evacuare;
o iluminarea electrică;
o bazinele de spălare;
o sigiliile şi coturile conductelor.
Igienizarea corespunzătoare este cea mai sigură metodă pentru a obţine produse care să nu
pericliteze sănătatea consumatorilor. Practicile de igienă sunt o bază solidă pentru realizarea sistemului
H.A.C.C.P.. Aceasta demonstrează că la nivelul organizaţiei există resurse şi angajarea necesară pentru
implementarea planului H.A.C.C.P.
CGMP (practicile bune de lucru curente) descriu condiţiile şi măsurile pe care organizaţiile
trebuie să le urmeze în scopul evitării obţinerii unor produse alimentare periculoase
CGMP includ precizări referitoare la:
A. Prevederi generale:
o definiţii;
o practici bune de lucru curente;
o personalul;
o excepţii.
68
B. Clădiri şi anexe:
o fabrica şi terenul;
o operaţii de igienizare;
o controlul igienizării.
C. Echipament:
o echipamente şi ustensilele.
D. Controlul producţiei şi al proceselor:
o procesul şi inspecţiie ale porocesului;
o depozitarea şi distribuţia.
E. Defecte:
o defecte naturale sau de neevitat ale produselor alimentare
Descrierea produsului
Se stabileşte exact produsul, reţeta de fabricaţie, caracteristicile, forma de livrare şi care sunt
abuzurile posibile în timpul distribuţiei şi consumului.
Identificarea utilizării intenţionate

Se identifică segmentele de populaţie mai expuse la risc ce vor consuma produsul
respsctiv:bătrâni, copii, imunodepresivi etc.
Construirea şi verificarea diagramei de flux

Diagrama de flux trebuie să furnizeze o descriere completă a tuturor etapelor pornind de la
materia primă şi până la produsul finit. Echipa va trebui să inspecteze operaţiile la faţa locului,
verificând dacă diagrama este corectă şi exactă.
Identificarea riscurilor
Factorii ce trebuiesc luaţi în considerare la analiza riscurilor sunt:
· proprietăţile intrinseci ale produsului în timpul fabricaţie şi după fabricaţie;
· procesele tehnologice;
· conţinutul microbian în timpul şi după fabricare;
· proiectarea şi amplasarea utilajelor;
· procedee de ambalare;
· tehnici de curăţenie şi dezinfecţie;
· sănătatea, igiena şi instruirea lucrătorilor;
· livrarea şi păstrarea produsului;
· modul de preparare şi consum;
Riscuri fizice. Principalele riscuri fizice sunt reprezentate de: sticlă, metal, oase, lemn, plastic, cauciuc,
pietricele, alice, ace de seringă şi alte corpuri străine, care pot dăuna consumatorilor. Aceste riscuri pot
fi cel mai bine prevenite prin selectarea furnizorilor pe baza existenţei unor programe HACCP
eficiente, prin verificarea materiilor prime recepţio- nate şi prin controlarea condiţiilor de fabricaţie.
Prevenirea contaminării cu sticlă începe prin utilizarea exclusivă a geamurilor şi a corpurilor de
iluminat protejate în secţiile de fabricaţie.
Fragmentele de os reprezintă o preocupare permanentă la produsele din carne. Pentru anumite
produse, prezenţa lor poate fi minimizată,
Un program de control eficient trebuie să includă urmărirea tendinţei de apa- riţie a defectelor
Riscuri chimice. Riscuri posibile sunt reziduurile de pesticide, antibiotice, medicamente cu sulf, agenţi
de spălare şi dezinfectare, lubrifianţi.
69
Trebuie folosite procedee eficiente de prevenire a erorilor în reţetele şi tehnologiile de fabricaţie
sau a contaminării cu produse rămase în instalaţie la trecerea de la fabricaţia unui lot de produs la altul
Trebuie folosite procedee eficiente de prevenire a erorilor în reţetele şi tehnologiile de fabricaţie
sau a contaminării cu carne rămasă în instalaţie la trecerea de la fabricaţia unui produs la altul.
Riscuri biologice. Clasificarea riscurilor biologice s-a făcut în funcţie de severitatea riscurilor
identificate.
Riscuri fizice posibile în lapte şi brânzeturi
Materialul Efectele asupra Surse potenţiale

consumatorilor
Sticla Tăieturi, sângerări Ambalaje din sticlă, corpuri

de iluminat, ustensile, ecrane
ale aparatelor de măsură
Aşchii de lemn Tăieturi, infecţii, înţepături Terenuri, paleţi, cutii, clădiri,

lăzi
Pietricele Răniri, spargerea dinţilor Terenuri, clădiri
Aşchii metalice Tăieturi, infecţii, înţepături Utilaje, terenuri, cabluri,

lucrători
Insecte, particule de Îmbolnăviri, traume, răniri Terenuri, mediul de lucru

mizerie
Plastic Răniri, tăieturi, infecţii Terenuri, ambalaje, paleţi,

angajaţi
Efecte personale Răniri, tăieturi, spargerea Angajaţi

dinţilor
70
Riscuri chimice posibile în lapte şi brânzeturi:
Substanţa Sursa potenţială de contaminare

Insecticide, ierbicide, fungicide Furaje, mediu (apă, aer)
Fertilizanţi Furaje, apă
Antibiotice Tratamente medicamentoase aplicate
animalelor bolnave
Hormoni de creştere Practicile zootehnice
Micotoxine Furaje
Metale toxice şi combinaţii ale acestora Sol, apă, aer
(Pb, Zn, As, Hg, cianuri, s.a.)
Izotopi radioactivi Aer, apă
Lubrifianţi Utilaje
Agenţi de curăţire şi dezinfecţie Igienizare utilaje, pardoseală, spaţii de
fabricaţie şi depozite
Substanţe de acoperire, vopseluri Ambalaje, pereţi şi plafon secţie şi depozite
Agenţi patogeni în lapte şi brânzeturi:

Grup Grad de risc Agentul patogen Sursa de
a contaminare
I Riscuri severe Shigella dysenteriae Personalul, mediul
Salmonella typhi Personalul, animalul
Salmonella paratyphi
Brucella abortus Animalul, personalul
Virusul hepatitei A Personalul
Bacillus antrax Animalul
II Riscuri moderate Lysteria monocytogenes Animalul, personalul,

cu mediul
răspândire extinsă Salmolla, ssp.
Escherichia coli 0157: Personalul, animalul
H7 Personalul, mediul
Escherichia coli ssp. Personalul, mediul
Streptococcus agalactiae Animalul
Streptococcus (grupa A şi Personalul, animalul
C)
II Riscuri moderate Bacillus cereus Mediul

cu Campylobacter jejuni Personalul, animalul,
răspândire limitată Clostridium perfringens mediul
Staphylococcus aureus Mediul
Yersinia enterocolitica Personalul, animalul
Mycobacterium Personalul
tuberculosis bovis Animalul
71
Personalul care se ocupă cu mulgere trebuie să conştientizeze faptul că şi inciden- tele ce par
minore, ca de exemplu căderea pe jos a echipamentului de mulgere, pot avea implicaţii serioase asupra
inocuităţii, mai ales dacă, ulterior, condiţiile de depozitare permit dezvoltarea germenilor patogeni. De
aceea, informarea şi pregătirea personalului care efectuează mulgerea cu privire la riscuri, trebuie privită
ca parte integrantă a programului H.A.C.C.P. şi ea va conduce la motivarea activităţii personalului.
Prevenirea contaminării excesive şi a recontaminării se poate realiza prin alătu- rarea
practicilor bune de lucru (GMP) care includ practicile bune de igiena (GHP), planului H.A.C.C.P. la
furnizor şi prin monitorizarea activităţii de recoltare direct sau indirect, în cadrul auditurilor periodice.
72
Virusuri Infecţii
Infecţii -M
Adenovirusi+++ ++
stom atită -M
Virusulstom atiteiveziculoase++
poliom ielita - Fm
Poliovirus +++
hepatita -M
HepatitaA +++
encefalita - N, Pm
Encefalita++
CJD? - N, Pm
BSE +++
? -N
BIV ++
Bacterii
Salm onellatyphimurium +++ ++ + febră tifoidă -M

Salm onellaparatyphi +++ ++ + febră paratifoidă -M
Salm onella alte
( specii) +++ ++ + salm oneloz ă -M
Cam pylobacterjejuni +++ gastroenterite -m
Staphylococcus aureus +++ ++ toxiinfecţii alim entare -M
Streptococcus a galactiae ++ m astita -m
StreptococcusgrupA
( si C) +++ ++ infecţii -m
StreptococcusgrupD)
( +++ ++ toxiinfecţii -FM
Listeriam onocytogenes +++ ++ + listerioză(septicemie ) -Pm
Yersiniaenterocolitica +++ infecţii -N,PM
EscherichiacoliO157:H7 +++ + enterocolit e hem oragice -N,Pm
EscherichiacoliO55 B5 +++ ++ enterite -M
Shigellasp. ++ + shigeloza,dizenterie -m
Brucellasp. ++ + bruceloză -m
Corynebacterium diphteriae+++ + difterie -m
Bacillus sp. + enterite -M
Bacillus ant
hracis ++ antrax -m
M ycobacteriumparatuberculosis++ m aladiaCrohn -m
M ycobacterium tuberculosis bovis++ tuberculoz ă -N,Pm
M ycobacterium t.hom inis +++ tuberculoz ă -m
Clostridiumperfringens + gastroenterite -m
Protozoare
/ Riketsi
am oebiază - N, PM
Entam oebahystolitica +++
G iardialamblia +++ giardiază - N, Pm
Criptosporidium parvum+++ infecţii -m
Coxielaburnetii +++ febra Q,infecţii -m
Riketsi +++ ++ tifosuleczantem atic -m
Agenţi patogeni în lapte şi infecţii asociate consumului de lapte crud [Legenda - Surse de
contaminare : +++ personal ++ animal + mediu; Frecvenţa îmbolnăvirii: FM -foarte mare, M -mare, PM
- posibil /probabil mare, m – mică, Fm – foarte mică, Pm – posibil/probabil mică, N - necunoscută, BSE:
encefalopatia bovină spongiformă, CJD- boala Creutzfeld Jacobs]
73
Riscul este determinat în foarte mare măsură de gravitatea (efectul) contaminantului şi de
frecvenţa (probabilitatea) prezenţei sale în brânză în momentul consumării.
Frecvenţa este probabilitatea (şansa) de a avea un contaminant în brânză în momentul
consumului. Probabilitatea se determină prin măsurători sau observaţii şi se clasifică în trei nivele:
• frecvenţă mică: improbabilă, practic imposibil să se producă (risc teoretic);
• frecvenţă medie: poate să apară, se întâmplă să apară;
• frecvenţă mare: apare în mod sistematic, repetat.
Gravitatea reprezintă consecinţele suferite de un consumator ca urmare a expunerii la un
contaminant. Gravitatea se clasifică în trei nivele:
• mare: consecinţe fatale, îmbolnăviri grave, pejudicii incurabile, care se manifestă fie imediat, fie după
o perioadă mai lungă de timp;
• medie: prejudicii substanţiale şi/sau îmbolnăviri;
• mică: leziuni minore şi/sau îmbolnăviri, absenţa efectelor ori efecte minore, sau consecinţe care apar
numai după o expunere la doze ridicate perioade lungi de timp.
În tabelul urmator, se prezintă consecinţele nerespectării limitelor critice.
Efectele riscurilor asupra consumatorului şi a producătorului
Efectul
Riscul pentru sănătate Riscul producătorului
Infecţii Reprelucrarea produsului
Intoxicaţii Reclamaţii de la clienţi
Boli Cereri de despăgubire
Răni Rapoarte oficiale
Moarte Retrageri de pe piaţă
Pierderea imaginii firmei
Închiderea firmei
Tabelul 2.8. grupează contaminanţii în funcţie de gradul de risc.
Tabelul 2.8. Gravitatea riscurilor:
Gradul de risc Contaminanţi
Ridicat Micotoxine;
Dioxină;
Pesticide;
Microorganisme,
Compuşi poliaromatici (la
brânzeturile afumate);
Metale grele;
Azotaţi.
Mediu Amine biogene;

Lubrifianţi;
Dezinfectanţi;
Aditivi (supradoze)
Scăzut Pietricele, nisip, aşchii metalice, s.a.
74
Componenţa factorilor de risc:
Factori de risc
(k = k1 x k2 x k3 x …)
Riscul pentru sănătate Riscul producătorului
k1 = probabilitatea de apariţie k1 = probabilitatea de apariţie
*prezent în alimente *prezent în materiile prime,
ingrediente, maşini, etc.
k2 = probabilitatea de iniţiere a unor k2 = probabilitatea de eşec a
infecţii, intoxicaţii, boli măsurilor de control
*viabilitatea contaminanţilor; *contaminarea (încrucişată);
*abilitatea de a traversa stomacul; *creşterea nedorită, formarea de
*agregarea în alimente, distribuţia toxine, reacţii chimice;
eterogenă; *îndepărtarea insuficientă,
*modul de consum; inactivarea;
*factori fiziologici; *instruirea insuficientă, conştienzare;
*vulnerbilitatea consumatorilor. *validarea şi verificare neadecvată;
k3 = probabilitatea reacţii sociale k3 = probabilitatea reacţii sociale

nedorite nedorite
*informarea populaţiei şi mass-media *informaţii pentru clienţi,
(comunicarea riscului). consumatori şi presă.
Există o serie de formule pentrru evaluarea riscului. Una dintre acestea constă în produsul dintre cei doi
parametri: probabilitate şi efect
R = F x E (1)
Un exemplu de evaluare a riscului prin puncte este prezentat în tabelul de mai jos
Procedura evaluării riscului

Gravitatea Frecvenţa apariţei (în produsul finit, la consum)
Ridicată 3 4 4
Medie 2 3 4
Scăzută 1 2 3
Scăzută Medie Ridicată
O altă modalitate de evaluare este metoda numerelor de prioritate pentru riscuri (NPR).
Factori de risc: E – efect (al riscului);

F – frecvenţa apariţiei riscului în materia primă şi/sau ingrediente;
EMC – frecvenţa de apariţie a riscului în produsul finit.
Factorii de risc se evaluează pe o scară de la 1 la 10:
NPR = E x F x EMC (2)

Viabilitatea şi dezvoltarea microoganismelor este influenţată de factorii intrinseci ai brânzei, în
special de pH
Domeniul aproximativ de pH al creşterii unor microroganisme prezente în alimente
75
După identificarea şi analiza cantitativă a riscurilor, echipa stabileşte măsurile de control
corespunzătoare.
Metodele preventive sunt cuprinse, de regulă, în codurile de bune practici de lucru (GMP)
elaborate de Federaţia Internaţională a Laptelui.
În tabelele 2.11. şi 2.12. sunt prezentate metodele de ţinere sub control a principalelor riscuri chimice şi
fizice:
Metode de control a riscurilor chimice
Control statistic de Specificarea compoziţiei materiilor prime;

recepţie Certificate de calitate/garanţie emise de
furnizor;
Verificări inopinante/teste de recepţie.
Stabilirea scopului în care vor fi utilizate
Control înainte de substanţele chimice;
utilizare Asigurarea purităţii, formulei şi etichetării
corespunzătoare a substanţelor utilizate;
Verificarea cantităţii utilizate.
Controlul condiţiilor de Evitarea condiţiilor care favorizează producerea
depozitare şi manipulare de substanţe toxice naturale.
Inventarierea substanţelor Revizuirea substanţelor chimice necesare;
chimice existente Înregistrarea substanţelor, dozelor şi modului de
utilizare a acestora.
Metode de prevenire a principalelor riscuri fizice
Material Măsuri de prevenire

Sticlă se va evita, pe cât posibil, utilizarea sticlei în procesul tehnologic, a
termometrelor de sticlă neprotejate şi introducerea sticlelor în secţie
de către personal;
la toate corpurilor de iluminat se vor instala plase de sticlă;
în timpul schimbării becurilor sau corpurilor de iluminat, toate
produsele sau vanele ce conţin produs vor fi acoperite;
Metal inspectarea regulată a utilajelor şi echipamentelor de lucru şi
repararea acestora;
izolarea tuturor lucrătorilor de reparaţii de zona de prelucrare;
curăţenie riguroasă după încheierea reparaţiilor;
verificarea permanentă a stării suprafeţelor ce vin în contact cu
produsele;
se va utiliza doar oţel inoxidabil pentru a evita ruginirea şi
coroziunea (surse de aşchii metalice);
zonele susceptibile la coroziune vor fi verificate mai des;
Cauciuc întreţinerea regulată a echipamentelor de lucru în vederea executării
şi plastic reparaţiilor; părţile componente ce urmează a fi reparate se vor
scoate din secţia de fabricaţie;
corzile de legare/ambalare, benzile adezive nu sunt permise în zona
de fabricaţie;
manipularea corectă a materialelor izolatoare (cauciuc, polistiren
expandat); curăţirea zonei după lucrări de izolaţie;
76
Lemn ca un principiu de bază: lemnul nu este admis în secţiile de fabricare
.
Riscurile microbiologice se ţin sub control prin respectarea temperaturii şi duratei de depozitare a
laptelui, a regimului de pasteurizare, aplicarea GMP şi GHP, folosirea filtrelor de aer, aplicarea unor
programe de igienizare eficiente.
Măsurile generale de prevenire a riscurilor sunt:
o certificarea furnizorului;
o specificaţii proprii pentru materiile prime şi produsele finite;
o programe de pregătire pentru personalul operativ;
o controlul regimului termic (temperatură/timp);
o dezinfecţia spaţiilor şi a utilajelor;
o repararea instalaţiilor;
o calibrarea aparaturii de măsură şi control;
o certificarea sursei de apă potabilă;
o plan de întreţinere şi lubrifiere;
o igiena personală;
o combaterea dăunătorilor.
Identificarea punctelor critice de control

Se vor aplica arborii decizionali pentru identificarea punctelor critice de control, făcându-se
distincţia între punctele critice de control (CCP) şi punctele de control (CP).
Toate riscurile identificate trebuie eliminate sau reduse într-o anumită etapă de fabricaţie.
Punctul critic de control (CCP) este acel punct/etapă/fază de fabricaţie în care dacă se instituie
controlul asupra riscului, acesta este eliminat sau redus până la un nivel acceptabil. Pierderea controlului
în punctul critic poate avea drept consecinţă punerea în pericol a sănătăţii consumatorilor.
În practica H.A.C.C.P. se consideră două tipuri de CCP: CCP 1, în care controlul asigură
eliminarea riscului şi CCP2, riscul nu poate fi eliminat, dar se reduce până la un nivel acceptabil.
Ambele tipuri de CCP sunt importante şi trebuie ţinute sub control.CP reprezintă orice etapă a
procesului de fabricaţie în care trebuie exercitat un anumit grad de control, dar în care pierderea
controlului nu duce la periclitarea sănătăţii sau vieţii consumatorului.
O variantă alternativă de analiză a punctelor de control o constituie stabilirea punctelor de

control pentru schema generală de fabricare a brânzetuirlor opărite Astfel, au fost identificate
următoarele puncte:
M – punct critic de control pentru riscurile microbiologice;
C – punct critic de control pentru riscurile chimice/fizice;
Q – punct de control pentru aspectele calitative ale produsului (aromă, culoare, textură, aspectului);
E – punct de control legat de aspectele economice (se evaluează pierderile, consumurile şi se realizează
controlul masei şi al compoziţiei )
R – punct de control sub raportul reglementărilor legislative (etichetare, codificare, standarde).
Verificarea diagramei de flux

În practica H.A.C.C.P. se consideră două tipuri de CCP:
CCP1, în care controlul asigură eliminarea riscului şi
CCP2, riscul nu poate fi eliminat, dar se reduce până la un nivel acceptabil. Ambele tipuri de CCP sunt
importante şi trebuie ţinute sub control.
77
CP reprezintă orice etapă a procesului de fabricaţie în care trebuie exercitat un anumit grad de
control, dar în care pierderea controlului nu duce la periclitarea sănătăţii sau vieţii consumatorului.
O variantă alternativă de analiză a punctelor de control o constituie stabilirea pun-telor de control
pentru schema generală de fabricare a brânzetuirlor opărite astfel, au fost identificate următoarele
puncte:
M – punct critic de control pentru riscurile microbiologice;
C – punct critic de control pentru riscurile chimice/fizice;
Q – punct de control pentru aspectele calitative ale produsului (aromă, culoare, textură, aspectului);
E – punct de control legat de aspectele economice (se evaluează pierderile, consumurile şi se realizează
controlul masei şi al compoziţiei )
R – punct de control sub raportul reglementărilor legislative (etichetare, codificare, stand-de).
Calitatea laptelui crud necesită o atenţie specială şi teste „la rampă″ înaintea descărcării cisternelor.
Riscurile microbiologice, chimice şi fizice trebuie monitorizate şi controlate. În plus, la recepţie trebuie
determinate aspectele calitative şi cantitative ale compoziţiei (raportul grăsime/proteine).
. Ingredientele utilizate la fabricarea brânzei trebuie, deasemenea, inspectate la intrarea în fabrică. În
categoria ingredientelor sunt incluse: apa, culturile starter, CaCl2, cheagul şi sarea. Riscurile
microbiologice identificate pentru aceste ingrediente sunt minime. Preluarea (transportul intern al
laptelui, cât şi trecerea laptelui prin filtrul de linie) lap-eluidin mijloacele de transport este considerată
un CP prin care se monitorizează riscurile fizice potenţial prezente în materia primă. Acestea pot proveni
fie de la zona de colectare, fie pot fi prezente ca urmare a transportului în condiţii necorespunzătoare de
igienă. Filtrarea asigură îndepărtarea impurităţilor prezente în lapte şi se recomandă efectuarea operaţiei
o singură dată, la fabrică, nu în zonele de colectare unde suplimentar ar putea apare riscul contaminării
microbiologice.
Depozitarea laptelui este considerată CCP. Laptele trebuie menţinut la temperatura de refrigerare,
pentru a întârzia dezvoltarea microorganismelor de alterare potenţial prezente în lapte. În timpul
depozitării se pot multiplica micoorganismele psihrofile, dacă nu sunt respectate condiţiile de igienă,
temperatură şi durată de depozitare.
Pasteurizarea este în primul rând un CCP microbiologic. Riscul pasteurizării necorespunzatoare trebuie
eliminatprin monitorizoarea continuă a parametrilor operaţiei
Adăugare culturilor starter reprezintă un punct de control pentru riscurile microbiolo-giceCulturile
adăugate în lapte trebuie să fie culturi active care să permită dezvoltarea rapidă ulterioară a acidului
lactic în vane.
Obţinerea culturilor de producţie din culturile starter, în cazul în care nu se utilizează DVS este
deasemenea considerată CP şi poate fi reglementată prin controlul automat al pH-ului.
Prelucrarea caşului în vanele de coagulare este considerată CP pentru calitate. În acest loc este necesar
să se urmărească activitatea coagulantă şi activitatea culturilor lactice adăugate prin măsurarea şi
înregistrarea pH-ului;
Detectarea metalelor este CCP pentru riscurile fizice şi detectorul de metal utilizat înaintea ambalării
are rolul de a identifica orice element metalic introdus în produsul alimentar pe parcursul etapelor de
prelucrare;
Ambalarea este considerată CP sub aspect economic, iar ambalajele trebuie verificate pentru asigurarea
conformităţii cu specificaţiile. Calitatea şi igiena ambalajelor constituie deasemenea un punct de control.
Prelucrarea caşului în vanele de coagulare este considerată CP pentru calitate. În acest loc este necesar
să se urmărească activitatea coagulantă şi activitatea culturilor lactice adăugate prin măsurarea şi
înregistrarea pH-ului;
Detectarea metalelor este CCP pentru riscurile fizice şi detectorul de metal utilizat înaintea ambalării
are rolul de a identifica orice element metalic introdus în produsul alimentar pe parcursul etapelor de
prelucrare;
78
Ambalarea este considerată CP sub aspect economic, iar ambalajele trebuie verificate pentru asigurarea
conformităţii cu specificaţiile. Calitatea şi igiena ambalajelor constituie deasemenea un punct de control.
Eşantionarea produsului finit se va aplica pentru:
Transportul este CCP pentru caracteristicile microbiologice, fizice şi chimice
Stabilirea procedurilor de monitorizare

Monitorizarea este o secvenţă planificată de observaţii şi măsurători a parametrilor critici ai produsului
sau procesului, realizată cu scopul de a aprecia dacă un CCP este sub con-rol şi se finalizează printr-o
înregistrare exactă, utilizată ulterior în procesul de verificare
Există mai multe modalităţi de monitorizare:
• Observarea vizuală
• Aprecierea senzorială -.
• Determinările fizico-chimice (măsurarea temperaturii, timpului, debitului, presiunii, pH-ului).
• Analizele chimice.
• Analizele microbiologice,
Monitorizarea la depozitarea laptelui crud vizează: temperatura şi durata, precum şi gradul de curăţenie
al tancurilor (vizual). La pasteurizare se monitorizează temperatura laptelui, debitul pompei de
alimentare cu lapte, temperatura/presiunea aburului, diferenţa de presiune dintre circuitul laptelui
pasteurizat şi cel al agentului termic, integritatea garniturilor dintre plăci. Pentru eficienţa deplină a
monitorizării, instalaţiile trebuie să fie dotate, pe lângă aparatele de măsură, cu înregistratoare. La
operaţia de maturare a brânzeturilor se monitorizează temperatura, umiditatea relativă a aerului în
depozit, durata de maturare, starea igienică a depozitului.
CAPITOLUL VII.
7. MĂSURI DE IGIENĂ ÎN INDUSTRIA LAPTELUI
Igiena spaţiilor de producţie şi a personalului
Calitatea produselor alimentare depinde de mare mãsurã de conditiile igienice sanitare în care
functioneazã societãtiile alimentare. Astfel, un produs alimentar provenit de la o societate
necorespunzãtoare din punct de vedere igienic va avea o încãrcãturã bac- terianã ridicatã, se va altera
usor si va constitui un pericol permanent pentru sãnãtatea consumatorului. Încãrcãtura microbianã a
produsului alimentar finit depinde în mare mã- surã de igiena încãperilor de productie, a locului de
muncã, a utilajelor, a aparaturii etc. Aceasta depinde totodatã de igiena teritoriului societãtii care
influenteazã în mare mãsurã prezenta prafului, a mustelor si a rozatoarelor în încãperile de lucru. Pentru
a obtine o calitate mai bunã a unui produs este necesar sã se respecte cerintele igienice fatã de teritoriul
societãtii, de încãperile de productie, de utilaje, de igiena individualã etc.
Teritoriul societãtii trebuie protejat de sursele exterioare de praf prin asigurarea unei zone de
spatiu verde în jur. Se interzice amplasarea a unitãtilor care provoacã inpurificarea aerului cu praf
organic .
Pentru a se preveni dezvoltarea mustelor si rozãtoarelor trebuie asigurate conditii corespunzãtoare
de depozitarea si de îndepãrtarea rezidurilor. Rezidurile trebuie depozitate în colectoare închise, situate
la minim 25 m de încãperile de productie. Se interzice, ca pe o zonã de circa 1500 m în jurul societãtiilor
alimentarea sã se amplaseze depozitarea de gunoaie. Terenul ales trebuie sã fie plan si fãrã denivelare
pentru a nu permite stagnarea apelor.
79
Aprovizionarea cu apã are o importantã deosebit pentru pãstrarea curãteniei si desfãsurarea
normalã a procesului tehnologic. Apa utilizatã în societãtile alimentare trebuie sã corespundã cerintelor
fatã de o apã potabilã. Trebuie evitatã utilizarea în interiorul societãtii, a unei retele de apã potabilã, în
paralel cu apa industrialã, existând pericolul utilizãrii apei industriale pentru spãlarea vaselor, aparaturii
si inventarului
Necesarul de apã într-o societate de produse lactate, poate fi generat de urmãtoarele scopuri:
o alimentarea cazane, aburi
o alimentarea schimbãtoare cãldurã
o alimentarea instalatiei frigorifice
o spãlare-dezinfectie utilaje si încãperi
o scopuri menajare (baie etc)
o utilizare în scopuri tehnologice
Pentru fiecare din scopurile enumerate mai sus se cer pentru apã anumite caracteristici în functie
de domeniul de utilizare.
o Pentru cazane de abur, apa trebuie să fi lipsită de săruri de calciu si mag –
neziu, care se depun sub forma de cruste pe suprafetele de schimb de căldură micsorind procesul si
prezentând chiar pericol de explozie la cazanul de aburi.
o Apa potabilă să fie lipsită de gustul de desinfectanti, de germeni patogeni
drojdii, mucegaiuri, bacterii. Trebuie să fie transparentă, incoloră, să nu depuna sediment, să nu aibă
miros, nu trebuie să fie acidă.
7.1. Substantele chimice folosite la spălare si dezinfectie:
Laptele, prin substante nutritive, pe care le contine, constituie mediu favorabil pentru dezvoltarea
microorganismelor, iar infectarea microbiană poate conduce la denaturarea produselor si la obtinerea
unor produsi toxici, care pot da toxiinfectii alimentare.
Pentru eliminarea resturilor de substante depuse pe suprafetele utilajelor, ustensiilor, recipientilor
si paradoselilor, este necesară spălarea. După spălare, pentru înlăturare germenilor permanenti, se
practică dezinfectia, care conduce la distrugerea totală a acestora
Substanţele chimice, utilizate curent pentru spălare în industria laptelui, trebuie să aibă
următoarele proprietăţi:
-putere mare de udare şi pătrundere
-putere de solubilizare şi emulsionare
-putere de saponificare a grăsimilor
-putere de dedurizare
-putere de scădere a tensiunii suprficiale
Pentru spălare se pot folosi substanţe alcaline sau acide şi complexe de substante detergente.
Principalele amestecuri detergente pentru spălare, stabilite pe baza unor cercetări sunt:
Amestec A cu următoarele compoziţii:
-detersin DBS 20%
-carbonat de sodiu 30%
-hidroxid de sodiu 20%
-silicat de sodiu 7,5%
-tripolifosfat de sodiu 20%
-emulgator OFS 1%
-hexametafosfat de sodiu 1%
-CMC 0,5%
80
Domeniu de utilizare: spălare mecanică a ambalajelor de sticlă, utilajelor şi instalaţiilor din
oţel inoxidabil.
Amestec B următoarele compoziţii:
-detersin DBS 20%
-carbonat de sodiu 30%
-silicat de sodiu 7,5%
-tripolifosfat de sodiu 20%
-hexametafosfat de sodiu 1%
-fosfat trisodic 20%
-emulator OFS 1%
-CMC 0,5%
Domeniu de utilizare: spălare mecanică a ambalajelor de aluminiu şi spălări manuale.
Pregătirea soluţiilor de spălare
Se prepară întâi soluţia stoc, din care prin diluare se obţin soluţii de lucru. Pregătirea se face în
bazine de oţel inoxidabil (100-1000 litri) cu posibilitate de încălzire, agitare şi închidere
corespunzătoare. Se dizolvă pe rând componentele cântărite, bine mărunţite, într-o cantitate mică de apă
încălzită la 40-50 celsius. La amestecurile cu hidroxid de sodiu dizolvarea se face în apă rece, reacţia
fiind exoterm. Amestecul se lasă pentru completa dizolvare, agitând periodic.
Soluţia de lucru se pregăteşte înainte de începerea operaţiei. Se ia din soluţia stoc, cantitate care
asigură concentraţia prescrisă pentru soluţia de lucru. Soluţia stoc se filtrează înainte de a fi introdusă în
bazinul de diluare.
Pregătirea soluţiilor pentru dezinfecţie
Într-un bazin de aluminiu se introduce pentru fiecare 50% soluţie stoc câte 1,5-3 kilogram
clorula de var solidă, care se freacă cu o cantitate mică de apă rece până obţinerea unui treci uniform. Se
completează apoi volumul cu apă şi se lasă în repaos timp de 3-4 ore, acoperit cu un capac metalic,
amestecând de câteva ori conţinutul vasului
În cazul când se foloseşte hipocloridul de sodiu se prepară direct soluţia de lucru.
Spaţiile de producţie Trebuie să corespude următoarele cerinţe igienico-sanitare: ele se vor amenaja în
aşa fel, încât să asigure un circuit continuu al produsului de la materia primă până la produsul finit, fără
să existe încrucişări ale procesului tehnologic. Circuitul poate fi asigurat, fie pe verticala, alimentului
trecând în procesul tehnologic de la un etaj la altul, fie pe orizontala, circuit făcându-se dintr-o cameră în
alta.
Pereţii trebuie acoperiţi cu faianţa la o înălţime de 1,6-1,8 m, pentru a permite spălarea lor.
Pardoseala să fie netedă, uşor de spălat, impermeabilă, să aibă o înclinare corespunzătoare
pentru a asigura scurgerea apei de spălare şi a reziduurilor lichide.
Trebuie asigurată izolarea clădirii faţă de accesul şobolanilor. Societatea trebuie să aibă suficiente
robinete de apă rece şi caldă la locurile de muncă.
Trebuie asigurată o ilumiare suficientă a încăperilor. Deosebit de iportantă pentru păstrarea
alimentelor şi desfăşurarea normală a procesului tehnoloic este asigurarea unei temperaturi şi ventilaţii
corespunzătoare.
7.2. Curăţirea şi dezinfecţia spaţiilor de producţie şi depozitare
81
În tot timpul şi după termiarea procesului de fabricare, spaţiilor de producţie şi de depozitare
trebuie menţinute în stare corespunzătoare de curăţenie, spălare şi dezinfecţie.
Se executa în primul rând îndepărtarea mecanică a resturilor de produse, ambalaje, cioburi, cu
ajutorul maturilor, periilor şi evacuarea în recipienti confecţionaţi din material rezistent, uşor de
descărcat şi de spălat, prevăzuţi cu capac. Zilnic, recipientii de colectare a rezidurilor solide se spală cu
apă caldă, cu carbonat de sodiu şi se dezinfectează cu soluţii clorigene (5-10% clorura de var)
După îndepărtarea rezidurilor solide, se trece la spălarea pardoselilor cu apă caldă la 45-50 C, cu
adaos de sodă 1-2% sau detergenţi, prin fecare cu perii de rădăcini, cu coadă. După această operaţie, se
execută clătirea cu apă rece şi dezinfecţia cu soluţii clorigente 1-2% (hipoclorid de sodiu sau cloramina).
Suprafeţele pereţilor cu faianţă, ceramică, ulei etc, necesită spălarea periodică cu detergenţi,
urmata de o clătire corespunzătoare.
Periodicitatea operaţiilor de curăţire este următoarea:
 pardoselile se vor spăla zilnic, la începutul şi sfârşitul fabricaţiei şi ori de câte ori este nevoie;
 uşile şi ferestrele se vor şterge de praf şi se vor spăla odată pe săptămână;
 scările, balustradele şi platformele se vor spălea zilnic;
 se va controla în permanenţă funcţionarea corespunzătoare a reţelei de canalizare şi se va
dezinfecta cu soluţie de clorura de văr 10%;
 văruirea, vopsirea, repararea pardoselilor se va face cel puţin de două ori pe an.
Utilaje şi ambalaje
Utilajele folosite în unităţile alimentare trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

 să fie rezistente la acţiuni mecanice, termice şi chimice;
 să se poate curăţa uşor (impermeabil, cu suprafeţe netede, fără locuri de retenţie, demontabile)
 să nu elibereze (cedeze) substanţe care să impurifice sau să nocivizeze produsele alimentare;
 să asiure o corectă prelucrare industrială şi culinară şi să nu degradeze(micşoreze) valoarea
nutritivă a procesului alimentare;
 să asigure un contact minim între mâinile muncitorului şi aliment.
Pentru a satisface aceste cerinţe, utilajele trebuie realizate din materiale rezistente la acid,
inoxidabile, ca: oţel inoxidabil, aluminiu, fontă emailată, nichel, cupru etc. Nu se admite utilizarea
utilajelor din cupru şi zinc, deoarece acestea sunt atacate de acizi, sărurile lor putând trece în alimente.
Nu se admite întrebuinţarea utilajelor din fier, deoarece aceasta influenţează culoarea şi gustul
alimentului. Utilajele emailate nu trebuie să pună în libertate plumb.
Aparatura care lucrează la o anumită temperatură şi presiune trebuie să fie prevăzută cu instalaţii
corespunzătoare de control: manometre, termometre, ceasuri şi înregistratoare automate.
7.3. Spălarea şi dezinfecţia utilajelor şi ambalajelor
În industria laptelui, spălarea şi dezinfecţia instalaţiilor, ambalajelor şi spaţiilor de producţie fac

parte din principalele operaţii de igienizare care asigură condiţiile necesare pentru obţierea unor produse
finite de calitate.
Schema generală după care se desfăşoară spălarea şi dezinfecţia este următoarea:
 pregătirea instalaţiilor şi utilajelor pentru a avea acces la suprafeţele ce trebuie spălate;
 pregătirea şi controlul soluţiilor;
 clătirea cu apă rece şi caldă pentru îndepărtarea resturilor;
 spălarea propriu-zisă manuală sau mecanică;
 controlul soluţiilor în timpul spălării;
82
 clătirea cu apă caldă pentru îndepărtarea urmelor de soluţii de spălare;
 dezinfectarea prin metode fizice sau cu soluţie dezinfectantă;
 clătirea cu apă rece potabilă;
 controlul stării de curăţenie (recoltare de probe si examen de laborator).
Operaţiile de spălare şi dezinfecţie se realizează manual sau mecanic în funcţie de dotarea
unităţii.
În fabricile mari cu trasee de conducte, cu capacităţi mari şi utilaje numeroase
s-au creat staţii centralizate de spălare, care realizează această operaţie în mod automat, pentru deservire
fiind necesar un personal foarte redus, numai 1-2 oameni.
O staţie automată de spălare se compune din:
• bazine de 100-500 l pentru soluţiile de stoc;
• bazine de 500-4000 l pentru soluţii de lucru (alcaline şi acide);
• grup de pompare care trebuie să stabilizeze presiuni de 2,5-4 atmosfere;
• circuit de spălare separat de cel tehnologic;
• staţie de regenerare soluţii;
• filtre pentru filtrarea soluţiei returnate din circuit;
• grup de reglare a temperaturii soluţiilor (încălzitoare multitubulare sau cu plăci);
• tablou de comandă şi reglaj automat.
După terminarea procesului tehnologic în toate fabrică sau parţial pe secţii, se conectează staţia de
spălare prin trasee speciale şi se execută spălarea mecanizat în circuit închis cu recuperarea şi
regenerarea soluţiilor. Statia poate trece automat de la spălare alcalină la clătire şi la spălarea acidă
precum şi la dezinfecţie, funcţie de proramul stabilit.
Pentru spălarea tancurilor de depozitare a laptelui se foloseşte pe bază de carbonat de sodiu în
concentraţie de 1%, iar pentru dezinfectare soluţia trebuie să conţină 25mg clor activ/litru. Spălarea
tancurilor se face nanual sau mecanic.
Spălarea mecanică se face în funcţie de tipul de instalaţii anexe ale tancului, existând capuri de
stropire cu soluţie de spălare şi dezinfecţie fixe sau rotative.
Fazele principale pentru spălarea tancurilor sunt:
• clătirea cu apă rece sau călduţă (35-40C) pentru îndepărtarea resturilor de lapte;
• spălarea interioară cu soluţie alcalină, la temperatura de 50-55C
• la curăţirea mecanică, jetul va uda timp de 10-15 minute întreaga suprafaţă interioară a tancului
la presiuni de 10-12 at;
• la curăţirea manuală se freacă pereţii interiori ai tancului cu perii speciale cu coadă 30 minute;
• clătirea pentru îndepărtarea soluţiei alkaline prin stropire cu apă caldă la 45-50C;
• dezinfectarea cu soluţie clorigenă, care se introduce sub forma unei ploi fine prin capul de
stropire la spălare mecanică. Soluţia se poate menţine în tanc 1-2 ore, după care se execută o
clătire cu apă potabilă;
• gura de vizitare ( uşa şi garniturile), vizorul, orificiile de evacuare aer, dispozitivul indicator de
nivel, agitatoarele, orificiul şi cana pentru recoltare probe se spală manual.
Pentru spălarea şi dezinfectarea vanelor şi bazinelor se folosesc aceleaşi soluţii ca la tancuri,
fazele fiind următoarele:
o clătirea cu apă rece sau călduţă tmp de 3-5minute;
o intruducerea soluţiei de spălare la 50-55C, circa 1/10 din capacitatea bazinului sau vanei;
o se freacă pereţii interiori ai vanei cu peria de rădăcini şi perii speciale cu coadă, soluţia pe
toată suprefaţa recipientuliu;
83
o dacă vana are agitator, se freacă întâi cu grijă tija şi paleta agitatorului;
se evacuează soluţi de spălare şi se clăteşte recipentul cu jet de apă caldă 45-50C;
o se introduce soluţia pentru dezinfectare prin stropire pe pereţii cu vermorelul şi apoi se
evacuează imediat. Se acoperă recipientul cu capac sau tifon curat, iar înainte de utilizare,
se clăteşte cu apă fierbinte şi rece.
o Pentru vanele de fabricaţie românească cu capacităţi peste 600 l, spălarea se face
mecanică fiind prevăzută cu cap de stropire rotativ.
Instalaţii de pasteurizare
Se face spălare combinată alcalină şi acidă: spălarea alcalină realizează îndepărtarea

impurităţilor şi antrenarea grăsimii, iar spălarea acidă îndepărtează piatra de lapte. Curăţirea
pasteurizatoarelor se realizează prin recircularea şi în mod cu totul excepţional manual.
Pentru spălarea alcalină se foloseşte soluţia nr.1 pe bază de hidroxid de sodiu cu concentraţie de
1,2% în cazul recirculării.
Pentru spălare acida se foloseşte acid azotic 65%. Soluţia de lucru se pregăteşte folosind 700ml
acid azotic concentrat pentru 100 l soluţie de lucru (concentraţia 0,7%).
Indiferent de tipul instalaţiei de pasteurizare, după terminarea lucrului, se elimină resturile de lapte
sau smântână din aparat cu ajutorul apei.
Separatorul centrifugal se scoate din circuit şi se spală separat. Se schimbă circuitul aparatului,
astfel încât soluţiile de spălare să treacă prin toate zonele, cu ajutorul canalelor sau prin trecerea
sistemului automat pe poziţia spălări.
Recircularea soluţiilor se face prin intermediul vasului tampon de alimentare al instalaţiei cu
ajutorul pompei de lapte de alimentare sau cu o staţie mobilă pe roţile dispunând de un bazin cu soluţie
şi o pompă de recirculare, precum şi racorduri de conexiune cu instalaţia de pasteurizare.
Etapele spălării sunt următoarele:
o clătire cu apă 10-15 minute;

o spălarea cu soluţie alcalină 1,2% la 75-80 C, 30 min
o evacuarea soluţiei alcaline şi curăţirea cu apă 10 min;
o spălare cu soluţie acidă 0,7 % la 67-75 C, 20min;
o se evacuează soluzţia acidă şi se clăteşte instalaţia prin recircularea de apă rece 15-20 min;
o se recirculă apă fierbinte la 85-90 C pentru a steriliza timp de 5-10min;
o se face o ultimă clătire cu apă rece se lasă în instalaţie 2-3ore sau până la utilizare.
Înainte de folosire se goleşte aparatul şi se refac legăturile sau se trece aparatul în poziţia
pasteurizare.
Spălarea manuală a aparatelor de pasteurizare se efectuează numai în cazuri excepţional. Se
utilizează soluţia 2 concentraţie în întregime din oţel inoxidabil, când spaţiile dintre plăci sunt blocate de
depuneri de piatră de lapte la o utilizare îndelungată fără o spălare periodică corespunzătoare. Se execută
demontarea aparatului prin desfacerea pieselor de strângere, se scot şi se întroduc toate piesele într-un
bazin cu soluţie alcalină la temperatura de 45-50 C. se face spălarea prin frecarea cu perii de rădăcini şi
se execută apoi o clătire cu apă caldă 30-35 C, după montare.
Separatoare
Spălarea separatoarelor se face după demontarea prealabilă a talerelor, care se spa- lă manual sau
mecanic. Se foloseşte soluţia pe baza de carbonat de sodiu 1% pentru spă- lare manuală şi 2% pentru
spălare mecanică.
84
Fazele spălării sunt:
a) clătire cu apă caldă la 35-45 C înainte de demontare;

b) demontarea şi clătirea fiecărei piese cu apă rece sau călduţă (25-30 C);
c) înmuirea pieselor în soluţie alcalină la 45-50 C şi spălarea lor prin frecare cu perii de păr sau de
rădacini, acordându-se o atenţie deosebită orificilor talerului;
d) clătirea pieselor într-un recipient cu apă caldă la 40-45 C;
e) dezinfectarea pieselor cu apă fierbinte la 80-90 C, timp de 5 minute sau cu soluţie corigenă (100-
150 mg clor ctiv/litru);
f) piesele separatorului se aşează pe suporţi speciali pentru uscare;
g) corpul tobei se curăţă grosier de namol cu o lopăţică de lemn, apoi se spală cu apă caldă;
h) garnitura de cauciuc se spală cu apă caldă şi se usucă în poziţie orientală pentru a
nu se deforma;
i ) postamentul separatorului se şterge cu o cârpă uscată.
Spălarea mecanică a talerelor se execută cu maşini speciale compuse dintr-un ba - zin cu capac în
care este montat un ax central cu caneluri pe care se introduce talerele. Axul este demontabil şi este
prevăzut cu orificii pentru însuflare de aer.
Talerele sunt complet cufundate în soluţia de spălare din bazin şi prin admisia de abur şi aer
comprimat se produce o barbotare puternică şi se realizează spălarea la 70-75 C. După spălare, se face
clătirea abundentă şi dezinfectarea cu apă fierbinte.
7.4. Igiena personalului din societatea de produse lactate
Igiena individuală pentru protecţia sanitara produselor alimentare în societăţile de produse lactate sunt
prevăzute următoarele măsuri de igiena individuală:
• predarea hainelor de stradă la intrarea în vestiarele tip filtru;
• trecerea la baie şi spălare în mod deosebit a mâinilor şi unghiilor cu periuţe,urmată de o
dezinfectare cu soluţie clorinată 0,01%;
• unghiile trebuie tăiate scurt, părul trebuie strâns sun bonetă sau basmă albă;
• îmbrăcămintea echipamentului de protecţie format din: halat, şort, pantaloni, jachetă, bonetă,
basmă, maneci de panză albă, cisme de cauciuc;
• Pentru unele locuri de muncă ecipamentul cuprinde şi haine impermeabile, carte se folosesc
numai la efectuarea operaţiilor de spălare şi dezinfecţie şi se păstrează în dulapuri separate.
Examenele medicale la angajare şi periodic sunt reglementate de legislaţia sanitară în vigoare,
având o inportanţă deosebită pentru prevenirea transmiterii unor boli contagi- oase de la eventualii
purtatori la consumatorii de produse lactate.
La angajare şi periodic se fac următoarele examene medicale:
• examen clinic general;
• examen radiologie pulmonară;
• examen serologie Bordett-Wasserman;
• examen coprologic.
Există de asemenea, obligaţia muncitorilor din industria laptelui ca la orice tulbu- rări digestive,
afecţiuni cutanate sau infecţii să se prezinte la medic pentru a fi avizat în vederea continuării lucrului în
procese tehnologice.
Dezinfecţia
85
Pentru a obţine produse alimentare de calitate este necesar să se asigure o încăr- cătură
microbiană cât mai scăzută a alimentelor. Pentru a sigura o dezinfecţie eficientă, este necesari ca în
prealabil să se asigure o curăţenie corespunzătoare. În general, trebuie să se ţină seama de faptul că
dezinfecţia nu poate înlocui curăţenia, ci constituie doar o măsură care o complectează. Substanţele
dezinfectante utilizate în sectorul alimentar nu trebuie să fie toxice prin cantităţile folosite, dar să fie
eficace împotriva tuturor microorganismelor, cât mai inofensive pentru materialele din care sunt
confecţionate obiectele asupra cărora acţionează şi sunt neafectate de calitatea apei utilizate.
CAPITOLUL VIII.
8. NORME DE PROTECŢIE A MUNCII
În vederea asigurării unei depline securităţi a procesului de muncă şi a eliminării tuturor factorilor
ce pot cauza accidente de muncă sau a îmbolnăvirilor profesionale, este necesar ca toate cadrele
antrenate în procesul de producţie să cunoască normele şi măsu- rile de protecţie a muncii şi să aplice
efectiv la nivelul fiecărui loc de muncă. Dintre mă-surile de protecţie a muncii, specifice unei secţii de
producţie a laptelui de consum, se pot menţiona următoarele:
o Înainte de începerea procesului de producţie se va controla dacă fiecare utilaj în
parte, precum şi aparatura de control aferentă sunt în stare bună de funcţionare şi dacă sunt montate
corect conductele de lapte, apă, abur (proba etanşeităţii);
o Asamblarea şi montarea diverselor piese componente ale utilajelor se vor efectua
conform instrucţiunilor date de constructor prin cartea tehnică a utilajului respectiv; de-servirea
diferitelor utilaje (curăţitoare, pasteurizatoare, etc.) se va face numai de personal instruit.
o Dacă survin dereglări (ex. descentrarea tobei separatorului centrifugal) sau se con-
stată nesincronizări (ex. la linia de spălare, umplere şi capsularea buteliilor de lapte), utilajul respectiv
va fi oprit imediat din funcţionare.
o Prepararea soluţiilor de spălare şi dezinfecţie se va efectua numai de către perso-
nalul special instruit în acest scop; vor fi respectate instrucţiunile de spălare chimică specifice fiecărui
utilaj
Funcţiile normelor de protecţia muncii sunt deosebit de importante în realizarea
securităţii muncii, şi anume:
• Normele constituie unul din principalele criterii de fundamentare a politicii generale şi a
programelor de protecţia muncii la nivel naţional şi la nivelul agenţilor economici;
• Normele reprezintă principalul instrument în relizarea instruirii în domeniul pro- tecţiei muncii;
• Alături de standarde, ele sunt unul din instrumentele de bază în cercetarea acci- dentelor de
muncă, la stabilirea cauzelor prducerii acestora;
• Normele, împreună cu standardele, sunt instrumentele de bază pentru controlul de protecţia
muncii;
• Normele reprezintă unul din principalele acte juridice în funcţie de care se stabilesc şi se
sncţionează abaterile în domeniul protecţiei muncii.
8.1. Structura normelor de protecţia muncii cuprinde:
Normele generale de protecţia muncii, care tratează direcţiile generale ale activităţii de prevenire,
stabilind măsuri organizatorice şi tehnice de prevenire comune tuturor activităţilor, precum şi măsuri
proprii unor activtiăţi, restrânse ca număr, cu caracter deosebit. Ele fac abstracţie de aspectele tehnico-
organizatorice concrete şi de modalităţile practice de aplicare a măsurilor, stabilindu-le pe acestea din
urmă numai în mod generic, ca cerinţe de securitate.
86
Normele specifice sunt structurate pe tipuri de activităti şi cuprind măsuri de protecţia muncii
concrete (nu generice), pentru combaterea acţiunii factorilor de risc proprii fiecărei activităţi din
economia naţională.
La nivelul agenţilor economici se elaborează instrucţiuni specifice, regulamente, standarde cu
nivel inferior de aprobare a celor naţionale; ele au caracter obligatoriu doar pentru agentul economic
existent.
Standardele de protecţia muncii constituie baza normativă pentru atestarea produselor din punct
de vedere al securităţii muncii. Ele stabilesc concret cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească
condiţiile de muncă şi echipamentele tehnice din punct de vedere al securităţii muncii şi trebuie
respectate în documentaţiile de investiţii, standardele de produs, controlul condiţiilor de muncă, atestare,
etc.
Un rol deosebit îl au standardele generale, cu ajutorul cărora se definesc şi delimitează noţiuni de
bază utilizate în domeniul protecţiei muncii: standarde de terminologie, clasificarea factorilor de risc, a
mijloacelor individuale de protecţie, etc.
CAPITOLUL IX
BILANŢ DE MATERIALE
. Calculul bilanţului de materiale

Cantitatea de produs estimată a se obţine va fi de 1000 kg/zi,caşcaval RUCAR din lapte de vacă,
având caracteristicile fizico-chimice : umiditate- maxim 50% ; sare- maxim 3% ; grăsimea raportată la
substanţa uscată- minim 38% (conform STAS 1983-81).
Se consideră pierderile pe faze :
Nr.
crt. Operaţia tehnologică %
1 Recepţie cantitativă 0,05
2 Filtrare-curăţire centrifugală 0,20
3 Smântânire 0,20
4 Standardizare 0,20
5 Pasteurizare şi răcire 0,40
6 Pregătirea laptelui pentru închegare-coagulare 0,10
7 Prelucrare coagul-încălzireaII-a 0,10
8 Eliminare zer-presare coagul 1,50
9 Maturare caş 0,25
10 Tăiere caş 0,10
11 Opărire-formare 0,50
12 Sărare umedă caşcaval 4,50
13 Zvântare-maturare caşcaval 1,50
14 Ambalare-etichetare 0,02
15 Depozitare 0,02
Depozitare caşcaval pd = 0,02%
87
Cl
Cd Depozitare caşcaval
Pd
Cd = Cl + Pd sau Cd = Cl + pd · Cd [kg] în care:
Cd - cantitatea de caşcaval depozitat, kg

Cl – cantitatea de caşcaval livrată, kg
Pd – pierderi depozitare, kg
pd – pierderi depozitare, %
Cl = 1.000 kg Pd = 0,02%
0,02 100.000
C d = 1000 + C d /⋅ 100 ⇒ 100C d = 100.000 + 0,02C d ⇒ C d = = 1000,20 kg
100 99,98
Ambalare-etichetare caşcaval pd = 0,02%
Cd
Ca Ambalare caşcaval
Pa
Cd = Cl + Pd sau Cd = Cl + pd · Cd [kg] în care:
Ca - cantitatea de caşcaval ambalat, kg

Pa – pierderi ambalare, kg
Pa – pierderi ambalare, %
Cd = 1.000,20 kg pa = 0,02%
0,02 100.020
C a = 1000,20 + C a /⋅ 100 ⇒ 100C a = 100.020 + 0,02C a ⇒ C a = = 1000,40 kg
100 99,98
Zvintare-maturare caşcaval pm = 1,50%
Ca
Czm Zvântare-maturare caşcaval
Pzm
Czm = Ca + Pzm sau Czm = Ca + pzm · Czm [kg] în care:
Czm – cantitatea de caşcaval zvântată-maturată, kg

Pzm – pierderi zvântare-maturare, kg
pzm – pierderi zvântare-maturare, %
Ca = 1.000,40 kg
pm = 1,50%
88
1,50 100.040
C zm = 1000,40 + C zm /⋅ 100 ⇒ 100C zm = 100.040 + 1,50C zm ⇒ C zm = = 1015,63 kg
100 98,50
Sărare umedă caşcaval psu = 4,50%
Czm
Csu Sărare umedă caşcaval
Psu
Csu = Czm + Psu sau Csu = Czm + psu · Czsu [kg] în care:
Csu – cantitatea de caşcaval după sărare umedă, kg

Psu – pierderi sărare umedă, kg
psu – pierderi sărare umedă, %
Czm = 1.015,63 kg psu = 4,50%
4,50 101.563
C su = 1015,63 + C su /⋅ 100 ⇒ 100C su = 101.563 + 4,50C su ⇒ C su = = 1063,49 kg
100 95,50
Opărire caş-formare caşcaval pof = 0,50%
Csu
cof Opărire-formare caşcaval
P of
cof = Cm + Pof sau cof = Cm + pof · cof [kg] în care:
cof – cantitatea de caş supus opăririi-formării, kg

Pof – pierderi opărire-formare, kg
pof – pierderi opărire-formare, %
Csu = 1.063,49 kg pof = 0,50%
0,50 106.349
C of = 1063,49 + C of /⋅ 100 ⇒ 100C of = 106.349 + 0,50C of ⇒ C of = = 1068,84 kg
100 99,50
Tăiere caş în felii pf = 0,10%
cof
cf Feliere caş
Pf
cf = cof + Pf sau cf = cof + pf · cf [kg] în care:
cf – cantitatea de caş supus felierii, kg

Pf – pierderi feliere, kg
pf – pierderi feliere, %
Cm = 1.068,84 kg pof = 0,10%
89
0,10 106.884
c f = 1068,84 + c f /⋅ 100 ⇒ 100c f = 106.884 + 0,10c f ⇒ c f = = 1069,90 kg
100 99,90
Maturare caş pm = 0,25%
cf
cm Maturare caş
Pm
cm = cf + Pm sau cm = cf + pm · cm [kg] în care:
cm – cantitatea de caş supus maturării, kg

Pm – pierderi maturare, kg
pm – pierderi maturare, %
cm = 1.069,90 kg
pof = 0,25%
0,25 106.990
c m = 1069,90 + c m /⋅ 100 ⇒ 100c m = 106.990 + 0,25c m ⇒ c m = = 1072,59 kg
100 99,75
Eliminare zer-presare coagul (formare caş) pp = 1,50%

cm
qp Eliminare zer-
presare coagul
Pezp
qp= cm + Pp sau qp = cm + pp · qp [kg] în care:
qp – cantitatea de coagul supus presării, kg

Pezp – pierderi eliminare zer-presare coagul, kg
pezp – pierderi eliminare zer-presare coagul, %
Cm = 1.072,59 kg pezp = 1,50%
1,50 107.259
q p = 1072,59 + q p /⋅ 100 ⇒ 100 ⋅ q p = 107.259 + 1,50 ⋅ q p ⇒ q p = = 1088,92 kg
100 98,50
Prelucrare coagul şi încălzirea II-a. ppcî = 0,10%
Lnc qp
Prelucrare coagul şi încălzirea z
II-a.
Ppcî
90
Lnc = qp + z + Ppcî, kg [1]
Ppcî = ppcî · Lnc, kg
în care:
Lnc este cantitatea de lapte normalizat coagulat, kg
qp – cantitatea de coagul prelucrat (fără zer), kg
qp = 1.088,92 kg
z - cantitate zer rezultat, kg
Ppcî – pierderi prelucrare coagul-încălzirea II-a, kg
ppcî – pierderi prelucrare coagul-încălzirea II-a, %
pp = 0,10%
Având în considerare că se cunosc numai o parte din date va trebui să ne folosim şi de ecuaţia de bilanţ
parţial în substanţă uscată, acestea cunoscându-se, după cum urmează:
Lnc·suln = qp·suq + z·suz + Ppcî, kg [2]
unde: suln – conţinutul de substanţa uscată din laptele prelucrat, %
suln = 11,4% (8,5% su negrasă + 2,9% grăsime)
suq – conţinutul de substanţa uscată dincoagulul presat, %
suq = 50%
suz – conţinutul de substanţa uscată din zer, %
suz = 6,5%
Din formula [1] înlocuind în formula [2] cantitatea de zer pe care nu o cunoaştem, z = Lnc - qp -
Ppcî, va rezulta:
Lnc·suln = qp·suq + Lnc·suz – qp·suz - ppcî · Lnc·suz + ppcî · Lnc·suln
Lnc(suln- suz) = qp(suq- suz) + ppcî · Lnc(sun- suz)
Lnc(suln- suz)(1- ppcî) = qp(suq- suz)
Ln= qp(suq- suz)/[ (suln- suz)(1- ppcî)]
q p ( su q − su z ) 1088,92( 50 − 6,5) 47368,02
Lnc = = = = 9676,62 kg
( su ln − su z ) (1 − p pcî ) (11,4 − 6,5) 1 − 0,1  4,8951
 
 100 
Pregătire închegare-coagulare ppcî = 0,10%
Ln Lnc
Sca + Cbl Pregătire închegare-coagulare
lapte normalizat P pcî
Sec
Ln + Sca+ Sec + Cbl = Lnc + Ppcî, [ kg ]

în care:
Sca- cantitate de soluţie de clorură de calciu, kg
Sca = sca · Ln
sca= 20g /100 l lapte
Sec – cantitate de soluţie de enzimă coagulantă, kg
Sec = sec · Ln
sec = 1,1g /100 l lapte
cbs – cantitatea de cultură de bacterii lactice selecţionate, kg
Cbl = cbl · Ln
91
Cbs = 0,1g /100 l lapte
Ppcî – pierderi pregătire închegare-coagulare, kg
ppcî – pierderi pregătire închegare-coagulare, %
pp = 0,10%
rezultă:
Ln + sca · Ln + sec · Ln + cbl · Ln = Lnc + Ppcî, [ kg ]
Ln (1+ sca + sec + cbl ) = Lnc + ppcî · Ln [ kg ]
Ln (1+ sca + sec + cbl ) (1- ppcî ) = Lnc
Ln = Lnc/[(1+ sca + sec + cbl ) (1- ppcî )]
Lnc 9676,62
Ln = = = 9684,17 kg
(1 + sca + sec + cbl ) (1 − p pcî )  20 ⋅ 10 1,1 ⋅ 10 −3 1 ⋅ 10 −3  0,1 
−3
1 + + + 1 − 
 100 100 100  100 
Pasteurizare-răcire lapte pp = 0,40%

Ln
Lpr Pasteurizare-răcire lapte

normalizat
Ppr
Lpr= Ln + Ppr sau Lpr = Ln + ppr · Lpr [kg] în care:
Lpr – cantitatea de lapte pasteurizat-răcit, kg

Ppr – pierderi pasteurizare-răcire, kg
ppr – pierderi pasteurizare-răcire, %
Ln = 9.684,17 kg ppr = 0,40%
0,40 968.417
L pr = 9687,17 + L pr /⋅ 100 ⇒ 100 ⋅ L pr = 968.417 + 0,40 ⋅ L pr ⇒ L pr = = 9723,06 kg
100 99,60
Standardizare lapte pp = 0,20%

Lpr
Ls Standardizare lapte
Ps
Ls= Lpr + Ps sau Ls = Lpr + ps · Ls [kg] în care:
Ls – cantitatea de lapte standardizat, kg

Ps – pierderi standardizare, kg
ps – pierderi standardizare, %
Lpr = 9.723,06 kg ps = 0,20%
0,20 972.306
Ls = 9723,06 + Ls /⋅ 100 ⇒ 100 ⋅ Ls = 972.306 + 0,40 ⋅ Ls ⇒ Ls = = 9742,54 kg
100 99,80
92
Smântânire lapte psm = 0,20%
Ls
Licc Sm
Smântânire lapte integral
Psm
Licc = Ls + Sm + Psm sau Licc = Ls + Sm + psm · Licc , kg [1] în care:
Licc – cantitatea de lapte integral curăţit centrifugal, kg

Ls –cantitatea de lapte standardizat rezultat, kg
Sm – cantitatea de smântână rezultată, kg
Psm – pierderi smântânire, kg
psm – pierderi smântânire,, %
Ls = 9.742,54 kg
psm = 0,20%
Luând în considerare pentru calcularea cantităţii de lapte supusă smântănirii şi bilanţul parţial de
grăsime, vom avea:
Licc·gicc = Ls ·gs + Sm ·gsm + psm · Licc· gicc, kg [2] în care:
gicc - grăsimea din lapte integral curăţat centrifugal, %;

gicc = 3,5%
gs - grăsimea din lapte standardizat, %;
gs= 2,9%
gsm- grăsimea din smântână, %,
gsm = 35%
Înlocuind din formula (1) Sm = Licc – Ls - Psm în formula (2) rezultă:
Licc·gicc = Ls ·gs + Licc ·gsm – Ls ·gsm – psm · Licc ·gsm+ psm · Licc· gicc /· -1
Licc·( gsm -gicc) - psm · Licc·( gsm -gicc) = Ls ·(gsm- gs)
Licc·( gsm -gicc)(1 - psm ) = Ls ·(gsm- gs)
Licc = Ls ·(gsm- gs)/[ ( gsm -gicc)(1 - psm )]
9742,54 ⋅ ( 35 − 2,9) 312735,534

Licc = = = 9948 kg
 0,2  31,437
( 35 − 3,5) 1 − 
 100 
Filtrare-curăţire centrifugală lapte pp = 0,20%

Licc
Lfc Filtrare-curăţire centrifugală

lapte
Pfc
Lfc= Licc + Pfc sau Lfc = Licc + pfc · Lfc [kg] în care:
93
Lfc – cantitatea de lapte supusă filtrării-curăţirii centrifugale, kg
Pfc – pierderi filtrare-curăţire centrifugală lapte, kg
pfc – pierderi filtrare-curăţire centrifugală lapte, %
Licc = 9.948 kg pfc = 0,20%
0,20 994.800
L fc = 9948 + L fc /⋅ 100 ⇒ 100 ⋅ L fc = 994.800 + 0,20 ⋅ L fc ⇒ L fc = = 9968 kg
100 99,80
Recepţia cantitativă a laptelui pp = 0,05%
Lfc
Lr Recepţie cantitativă lapte

Pr
Lr= Lfc + Pr sau Lr = Lfc + pr · Lr [kg] în care:
Lr – cantitatea de lapte supusă recepţiei cantitative, kg

Pr – pierderi recepţie cantitativă lapte, kg
Pr – pierderi recepţie cantitativă lapte, %
Licc = 9.968 kg pfc = 0,05%
0,05 996.800
Lr = 9968 + Lr /⋅ 100 ⇒ 100 ⋅ Lr = 996.800 + 0,05 ⋅ Lr ⇒ Lr = = 9973 kg
100 99,95
Centralizator bilanţ materii prime
Nr.crt. Denumirea operaţiei tehnologice Pierderi Cantitate

% kg
Lapte materie primă 9973
1 Recepţie cantitativă 0,05 9973,00
2 Filtrare-curăţire centrifugală 0,20 9968,00
3 Smântânire 0,20 9948,00
4 Standardizare 0,20 9742,54
5 Pasteurizare şi răcire 0,40 9723,06
6 Pregătirea închegare-coagulare 0,10 9684,17
7 Prelucrare coagul-încălzireaII-a 0,10 9676,62
8 Eliminare zer-presare coagul 1,50 1088,92
9 Maturare caş 0,25 1072,59
10 Tăiere caş 0,10 1069,90
11 Opărire-formare 0,50 1068,84
12 Sărare umedă caşcaval 4,50 1063,49
13 Zvântare-maturare caşcaval 1,50 1015,63
94
14 Ambalare-etichetare 0,02 1000,4
15 Depozitare 0,02 1000,2
Caşcaval RUCAR 1000
Consumul specific la fabricarea brânzeturilor
În industria brânzeturilor, pe lângă sarcina principală de a obţine produse de bună calitate, se

urmăreşte realizarea unui randament de fabricaţie mai ridicat.
Randamentul se referă la cantitatea de brânză ce se obţine prin prelucrarea a 100 l lapte şi se
exprimă în procente.
Din punct de vedere economic, productivitatea la fabricarea unui anumit sortiment de brânză se
apreciază în funcţie de consumul de materie primă , lapte (litri sau kg) necesar pentru obţinerea unui kg
de brânză – crudă sau maturată, adică consumul specific.
Randamentul brânzei crude este desigur mai mare decât în cazul brânzei maturate, deoarece la
brânza maturată mai intervin pierderi în timpul maturării, în urma deshidratarii sau prin tratamentele
aplicate. În sens invers, consumul specific calculat la brânza cru- dă va fi mai mic decât cel
corespunzător brânzei maturate.
Randamentul (R) se determină prin formula următoare:
R = 100 · Cb/CL, [%]

în care:
Cb – cantitatea de brânză realizată, în kg;
CL – cantitatea de lapte folosită la fabricarea brânzeturilor, în kg.
În cazul fabricării caşcavalului RUCAR avem:
R = 100· 1000/9973
R = 10,03 %
Consumul specific (Csp) se determină cu formula:
Csp = CL/Cb, [kg/kg]
În care CL şi Cb au aceleaşi semnificaţii ca pentru determinarea randamentului.

Pentru caşcavalul RUCARavem:
Csp = 9973/1000
Csp = 9,973 kg/kg
95

Licenta 1'

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta 1'

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

2.1 Compoziţia chimică a laptelui.......................................................................................6

4.1 Tehnologia fabricării brânteturilor semitari................................................................25

5.2.Contolul procesului de fabricaţie…………………………………………………….66

După această normă:

2.CARACTERISTICILE LAPTELUI DESTINAT FABRICARII

2.1. Compoziţia chimică a laptelui

Laptele are în componenţa sa:

2.1.1. Grăsimea - trigliceride

2.1.2. Substanţe azotate

- neproteice - acizi aminaţi liberi

2.1.3. Substanţe neazotate

2.1.4. Vitamine - A, D2, E, B1, B2, C, B5, B6, B12

2.2. Substanţe anorganice

2.1. SUBSTANTELE ORGANICE

Cele mai importante fosfolipide sunt:

Proteinele din lapte

fosfocazeinat de Ca + cheag ---- fosfoparacazeinat de Ca + protează

b.Proteinele zerului: α- lactalbumina, β - lactoglobulina, serumalbumina, globuli-

c. Fractiunea proteazo-peptone- este inclusa in grupul proteinelor, deoarece pre –

Enzimele pot fi:

2.1.3. SUBSTANTE NEAZOTATE

Lactoza - hidrat de carbon ce dă gust dulceag laptelui. Ea reprezintă aproximativ

Lactoza se întâlneşte sub trei forme: - α - hidratată

2.2. SUBSTANTELE ORGANICE

Pigmentii din lapte, pot fi grupati in :

Elementele figurate sunt : diferite celule epiteliale, leucocitele si celule microbie-

Anticorpii din lapte sunt reprezentati de bacteorilizine, aglutinine, precipitine, hemolizine,

2.3 MICROORGANISMELE DIN LAPTE

2.3.2. Factorii ce influenţează dezvoltarea microorganismelor

Durata fazei bactericide funcţie de temperatură

[ 0C ] proaspăt După 12 ore După 24 ore După 48 ore După 72 ore

4,0 136.500 - 282.000 539.000 7.500.000

10,0 136.500 - 1.750.000 13.700.000 25.000.000

15,6 136.500 - 24.700.000 640.000.000 2.407.000.000

21,0 707.000 6.600.000 222.000.000 1.853.000.000 -

Dinamica multiplicării germenilor în funcţie de temperatura de păstrare a laptelui

După consistentă si continutul de umiditate :

Tipul de brânză % apă

Brânzeturi tari pentru răzuit max. 17 %

Brânzeturi tari 17-55

Brânzeturi semitari 62-68

Brânzeturi moi 68-73

Brânzeturi proaspete (nematurate) 73-82

Brânzeturi tartinabile 73-82

După proprietătile senzoriale :

Clasificare mixtă după diferite particularităti:

Clasificare mixtă după tipul de lapte folosit:

4.SCHEMA TEHNOLOGICA DE FABRICARE A CASCAVALULUI RUCAR

CaCl2 Zvântare 16-20ore

Repaus Opărire 72-74oC

Mărunţire Zer Maturare 10ore

Încălzirea a II-a Presare

Colectarea si recepţia laptelui

Filtrarea şi curăţirea laptelui

Încălzirea a II-a :38-40oC

Fabricarea casului pentru cascaval

Presare 20-30min. Zer

Tăierea caşului în felii

TRATAMENTUL PRIMAR AL LAPTELUI

Tratamentul primar al laptelui imediat dupa mulgere consta in :

Filtrarea-curăţirea centrifugală a laptelui .

Curatitorul centrifugal cu alimentare pe la partea superioara1 iesire lapte;