UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Specializarea: Asistenţă Socială

REŢEAUA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asist. univ. dr. Monica

Alexandru
Asist. univ. drd. Theo Ene
 Bucureşti 2009/2010
CUPRINS

Cap. I. Introducere ………………………………………………. pag. 3

I.1. Definirea domeniului asistentei sociale………………………….... pag. 3

I.2. Apariţia şi dezvoltarea asistenţei sociale pe teritoriul României – Scurt istoric …

pag. 7

Cap. II. Organizarea şi funcţionarea reţelei publice naţionale de

asistenţă socială
……………………………………………….................... pag .12
II.1. Instituţii cu atribuţii de asistenţă socială la nivelul Administraţiei Publice
Centrale pag. 12

II.2. Instituţii teritoriale locale de nivel judeţean, municipal şi

orăşenesc .................... pag. 24

Cap. III. Măsuri de asistenţă socială ………………......… pag. 31

III.1. Prestaţii sociale …………………………………………………………… pag. 31

III.2. Servicii sociale …………………………………………………………… pag. 31

Cap. IV. Măsuri de asistenţă socială, din perspectiva categoriilor

de beneficiari ……………………………………………………….. pag. 33

IV.1. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia socială a copilului……………………

pag. 33

IV.2. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia persoanei adulte şi familiei ……

pag. 38

IV.3. Măsuri de asistenţă socială pt protecţia victimelor violenţei în familie …………

pag. 44

IV.4. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia persoanei vârstnice …………………

pag. 47

2
 IV.5. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia persoanelor cu handicap …………
pag. 56

Cap. V. Ancheta socială……………………………………….. pag. 69

Bibliografie ……………………………………………………… pag. 73

Tabel prestatii sociale .................................................. pag. 72
Tabel servicii sociale .................................................... pag. 77

Cap. I. Introducere.

I.1. Definirea domeniului asistenţei sociale

Desprinsă, ca disciplină aplicativă, practică, din sociologie, asistenţa

socială a luat naştere în a doua jumătate a secolului al 19-lea, odată cu
acceptarea condiţiei de "dependenţă socială" a persoanei / familiei, grupului,
comunităţii care se pot afla, la un moment dat, în situaţia de nu-şi putea rezolva
prin forţe proprii o situaţie de dificultate.
Conform legii 705/2001 asistenta sociala este o „componentă a sistemului
de protecţie socială, care reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care
statul, autorităţile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură
prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale
unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor
persoane.
Asistenţa socială poate fi definita ca o constelaţie, un sistem de valori,
teorie şi practică.
Valorile reprezintă idealul, dezideratul către care se tinde, pe care şi-l
propune asistenţa socială să-l realizeze. Respectarea drepturilor omului şi
aplicarea principiului justiţiei sociale sunt valori fundamentale ale asistenţei
sociale, reprezintă motivaţia şi justificarea acţiunii de asistenţă socială în
demersul pentru diminuarea sărăciei, sprijinirea celor vulnerabili, excluşi ori
asupriţi în scopul de a promova emanciparea şi includerea socială.
Valorile asistenţei sociale sunt cuprinse în întreaga lume în codurile etice
ale deontologiei profesionale.

3
 Teoria îi pune la îndemână căile, mijloacele, metodele pentru punerea în
aplicare a demersului de asistenţă socială. Asistenţa socială se bazează în
principal pe teoriile sociologice cu privire la sistemele sociale, teoriile dezvoltării
umane şi comportamentale.
In situația în care nu se apelează la teorii proprii profesiei, abordarea
poate fi ne-sistemică, se pierde timp, efort, se pot lua decizii nesigure, fără
garanţia semnificaţiei corecte a intervenţiei şi a situaţiei explicite.
Teoria asigură, de asemenea, transmiterea şi devenirea profesiei.

Practica reprezintă activitatea activ-operativă prin care se urmăreşte

prevenirea, intervenţia în situaţiile de dificultate în vederea reinstalării unei stări
de normalitate.
In relaţia dintre practică şi teorie nu se pune problema dacă se aplică sau
nu o teorie ci la care teorie trebuie să se apeleze. În acelaşi timp, experienţa
practică dezvoltă, îmbogăţeşte teoria. Din această relaţie, rezultă menţinerea
legăturii teoriei cu schimbarea socială şi dă caracterul dinamic al profesiei.
Asistenţa socială se mai poate defini ca profesie, ştiinţă şi artă.
Este o profesie pentru că răspunde tuturor caracteristicilor prin care o
activitate, o ocupaţie se impune ca profesie:
- are un corpus sistematic şi organizat teoretic de cunoştinţe de
specialitate;
- are autonomie, libertate de exercitare şi autocontrolul necesare;
- se autoguvernează cu privire la selecţia celor care o exercită şi cu
privire la comportamentul lor în cadrul profesiei;
- are instituţii academice;
- răspunde unor nevoi sociale, se exercită în cadrul unor servicii publice;
- este o ocupaţie pe termen lung şi necesită o pregătire
corespunzătoare;
- se bazează, funcţionează pe baza unui sistem legislativ.
Este o ştiinţă pentru că, deşi desprinsă ca activitate practică din ştiinţa
sociologiei şi s-a bazat mai ales pe teoriile sociologiei ca ştiinţă despre societate,
a dezvoltat în timp idei, principii, teorii şi concepte operaţionale proprii.
Este o artă pentru că presupune, din partea celui care exercită
profesiunea de asistent social, aptitudini deosebite şi, totodată, pentru că acesta
îndeplineşte în exercitarea profesiunii o serie întreagă de roluri.

4
 Importanţa, unicitatea şi demnitatea fiinţei umane, implică cu necesitate
păstrarea acestei condiţii de fiinţă umană, fără ca persoana să abdice sau să
decadă sub acest statut. In diferitele sale forme, asistenţa socială are în vedere
acţiuni multiple şi complexe cu privire la oameni şi mediul de existenţă. Misiunea
sa este de a preveni apariţia unor disfuncţii de viaţă individuală şi socială, de a
face capabil pe oricine să îşi dezvolte întregul potenţial, să-şi îmbunătăţească
viaţa atât din punct de vedere al condiţionărilor ei obiective, materiale, cât şi al
condiţionărilor subiective, spirituale.
In activităţile pe care le desfăşoară, asistentul social trebuie sa îndeplinească
o serie de roluri profesionale. Printre acestea se regăsesc următoarele:
- apărător al drepturilor şi intereselor celor pentru care lucrează;

- apărător al celor care nu se pot ajuta singuri pentru a le reda demnitatea

individuală şi capacitatea de a redeveni ei înşişi
- apărător al intereselor persoanelor asistate pentru care lucrează cu
privire la
 interesele proprii ale persoanei asistate
 interesele între diferitele categorii de persoane asistate
 interesele între persoanele asistate şi diferite instituţii;

- apărător al intereselor instituţiei din care face parte;

- apărător al intereselor comunităţii profesionale al cărui membru este.

Totodată, asistentul social întreprinde si următoarele roluri:
- rol activ de intervenţie directă;

- agent social şi mediator;

- agent de depistare şi prevenire;

- persoană de legătură;
- îndrumător şi sfătuitor;

- împuternicit;

- evaluator;

- agent de schimbare;

- educator.

Funcţia asistentului social:

- sprijinirea persoanei în dificultate în încercarea de rezolvare a problemelor şi
disfuncţionalităţilor apărute în plan personal, social sau ambele - restabilirea

5
 unei stări de normalitate prin acţiuni ce privesc individul, colectivitatea,
comunitatea în strânsă legătură cu mediul ambiant

Abordată din perspectiva interacţiunii umane cu mediul de viaţă, sfera

asistenţei sociale se mai defineşte ca activitate cu privire la persoana-familia,

colectivitatea sau comunitatea care pot avea probleme ce rezultă din

interacţiunea cu ceilalţi: disfuncţionalităţi ce apar fie ca urmare a incapacităţii

de adaptare la schimbări intervenite în mediul social, care poate deveni

nepotrivit sau chiar ostil, disfuncţionalităţi ce pot fi urmare a incapacităţii de

a-şi rezolva propriile schimbări faţă de mediul în care trăiesc sau modificări

simultane, din ambele sensuri, atât personal cât şi determinate de mediu.

Ajutorul prin asistenţă socială este un drept şi anume, dreptul datorat de

societate tuturor membrilor ei, în mod ne-discriminatoriu, pentru păstrarea

unei condiţii de normalitate cuvenită fiinţei umane, în respect pentru

păstrarea demnităţii acesteia şi are în vedere protejarea persoanelor care

datorită unor motive de natură economică, biologică, psihologică sau socio-

culturală nu-şi pot asigura prin mijloace proprii condiţiile necesare rezolvării

nevoilor lor. Acest drept se acordă într-un mod specific, de la caz la caz,

corespunzător naturii, mărimii şi ordinii de prioritate a nevoii sociale,

determinate pe bază de evaluare individualizată a naturii şi mărimii nevoii.

Ca activitate practică - operativă, asistenţa socială mai este definită

ca „…un ansamblu de măsuri, programe, instituţii, activităţi, servicii
specializate pentru protejarea persoanelor aflate temporar în dificultate, care din
cauza unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică, sau
psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un
mod decent de viaţă ” (Cătălin Zamfir, Elena Zamfir – coordonatori - „Politici
Sociale. România în context european”).
Subliniind că în acest secol, al XXI-lea, profesia de asistent social este o
profesie dinamică, în dezvoltare şi nu poate fi definită exhaustiv, Federaţia
Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat următoarea definiţie:

6
„ Profesiunea de asistent social promovează rezolvarea problemelor în
relaţiile umane, schimbarea socială, emanciparea şi eliberarea
oamenilor şi dezvoltarea societăţii. Utilizând teoriile despre
comportamentul uman şi sistemele sociale, asistenţa socială intervine
atunci când oamenii interacţionează cu mediul ambiant. Principiile
drepturilor omului şi justiţiei sociale sunt fundamentale în asistenţa
socială.”

7
I.2. Apariţia şi dezvoltarea asistenţei sociale pe teritoriul României -
Scurt istoric

Clarificările cu privire la istoria oricărei discipline sunt necesare pentru

îmbogăţirea rolului acesteia din punct de vedere teoretic, metodologic şi social.
Aceste clarificări în domeniul asistenţei sociale dau posibilitatea definirii
domeniului din mai multe puncte de vedere:
 ca arie de activitate
 precizează limitele domeniului
 precizează obiectul de studiu
 arată evoluţia în apariţia şi dezvoltarea teoriilor şi metodelor
specifice
 definesc domeniul ca profesie practică
 definesc domeniul ca disciplină ştiinţifică
De asemenea, abordarea istorică răspunde la o serie de întrebări relativ la
:
 tradiţii
 ancorarea în realitatea socială a fiecărei epoci
 legătura cu alte discipline
 originea problematicii sociale (pornesc dinspre individ sau
societatea le generează)
În contextul apariţiei şi dezvoltării asistenţei sociale se poate vorbi despre
asistenţa socială ca activitate practică, cu privire la cunoştinţele teoretice cu
aplicabilitate practică şi despre asistenţa socială ca activitate ştiinţifică -
domeniu academic şi universitar.
O abordare istorică în domeniul asistenţei sociale impune diferenţieri
referitoare la posibile puncte de plecare.
• un posibil punct de plecare este nevoia şi trăsătura umană de a-i ajuta
pe ceilalţi, care se referă mai ales la activitatea practică cu începuturi
străvechi şi mai puţin la dimensiunea ştiinţifică
• un alt posibil punct de plecare poate fi legătura dintre tradiţia gândirii
ştiinţifice, bazată pe analiza ştiinţifică a societăţii şi dezvoltarea
prognozelor ca instrument al dezvoltării sociale, cu activitatea practică
definită de ştiinţă
Ideile despre societate ale iluminiştilor în secolul al XVIII-lea reprezintă
preludiul spre dezvoltarea asistenţei sociale. Bazele asistenţei sociale ca

8
disciplină practică şi ştiinţifică au fost puse în secolul al XIX-lea (Henri de Saint
Simon, Auguste Comte, Karl Marx)

Asistenţa socială pe teritoriul României

Istoria asistenţei sociale pe teritoriul României de astăzi este reprezentată

de drumul parcurs de la primele forme de facere de bine, ca practică a unei
virtuţi individuale sau colective al cărui mobil a fost mila, până la asistenţa
socială contemporană devenită un drept acordat omului în numele principiului
solidarităţii sociale. Caritatea, filantropia, bazate pe sentimentul de milă,
reprezintă ajutorul acordat după bunăvoinţa şi posibilitatea celui milos fără vreo
constrângere de principii sau obligaţii şi s-au dezvoltat îndeosebi de către
biserica creştină.
Apariţia şi, mai apoi, dezvoltarea ideilor, faptelor, instituţiilor cu caracter
de asistenţă socială în ţările româneşti au o serie de trăsături comune derivate
din unitatea de limbă, cultură, tradiţii, morală.
Se cuvine de asemenea a evidenţia faptul că istoria asistenţei sociale pe
teritoriul României de astăzi a urmat un curs asemănător cu multe din statele
europene.

După Prof. H.H.Stahl, în evoluţia asistenţei sociale în ţara noastră se pot

distinge etape bine determinate cu caracteristici specifice fiecăreia:

1. Perioada veche până la reformele lui Alexandru Ipsilanti în Muntenia

şi Grigore Ghica în Moldova, perioadă în care o seamă de mânăstiri, ctitorii
domneşti şi boiereşti împart pomeni, danii în bani şi natură, înfiinţează bolniţe,
adăposturi pentru călători săraci.
La 1364 Vlaicu Vodă oferă ajutoare săracilor, bolniţe, adăposturi, azile
pentru bătrâni.
La 1524 Vladislav al III-lea al Ţării Româneşti înfiinţează bolniţa de la
Simidreni.
La 1565 Radu Negru înfiinţează un ospiciu la Măţăul de Jos, C-lung Muscel,
pentru adăpostirea persoanelor cu handicap, căruia i se dau o serie de privilegii.
Matei Basarab (1633-1654) ctitoreşte aşezăminte pentru văduve şi orfani,
unde aceştia primeau locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi bani

9
 La 1667 (se menţionează până la 1823) apare o formă de organizare
orăşenească a asistenţei publice, deci sub egida statului, sub forma breslelor, ca
în ţările din apusul Europei. Astfel, se organizează caliciile conduse de un
staroste : "breslele calicilor" (persoane cu handicap fizic, mutilaţi) şi "breslele
mişeilor" (săraci) care acordau drept de cerşetor membrilor lor.
Se înfiinţează o taxă pentru ajutorarea săracilor pe bază de liste
întocmite .
La 1710 apare primul aşezământ spitalicesc - Spitalul Colţea.
La 1751 se înfiinţează Azilul "Domniţa Bălaşa" , casă de ajutor pentru
femei şi fete sărace.

2. Pe măsura evoluţiei societăţii, către forme mai moderne de stat

centralizat, domnitorii se implică mai mult în toate domeniile vieţii sociale a ţării.
Este perioada reformelor lui Alexandru Ipsilanti (1775) şi Alexandru
Moruzi în Ţara Românească şi Grigore Ghica (1824) în Moldova.
Se înfiinţează cutia milosteniilor - organism centralizat pentru acordarea
de ajutoare- "Obşteasca Epitropie"
Se acordă:
• Pensii şi scutiri de taxe pentru funcţionarii publici, bolnavi, invalizi de
război
• Ajutoare pentru văduve şi boieri scăpătaţi
• Ajutoare pentru copiii orfani din clasa boierească
• Asistenţă medicală pentru săraci
Se înfiinţează orfanotrofiile - instituţii cu caracter de asistenţă socială
pentru copiii săraci.
Se emite pentru prima oară o lege pentru ocrotirea copiilor, cunoscută sub
denumirea de „Legea Moruzi”
La 1779 Ipsilanti introduce pedeapsa cu bătaia pentru cerşetorii care
cerşeau nejustificat.

3. Perioada Regulamentului Organic

Este perioada de după 1831 în Muntenia şi 1832 în Moldova, când se iau o
serie de măsuri legislative deosebit de importante în evoluţia asistenţei sociale,
în sensul orientării către o asistenţă dirijată de stat şi apariţia primelor prestaţii
de asigurări sociale.
Se înfiinţează două instituţii publice:

10
 • Eforia îndemnizaţiei (ajutoare lunare pentru boieri şi văduve ale
boierilor), compensaţiei (pentru scutelnici) şi a pensiilor (pentru
angajaţii publici)
• Eforia Caselor Făcătoare de Bine
- instituţii pentru ocrotirea copiilor abandonaţi, orfani, săraci ,
plasamente de doică, instituţii pentru copii
- instituţii pentru deficienţi mintali - casele zmintiţilor
- instituţii pentru săraci - casa milelor Se constituie Eforia Spitalelor
Civile (1832) - Spitalele Colţea, Pantelimon şi Filantropia

4. Perioada din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Unirea

Principatelor, până la Primul Război Mondial
In perioada dinainte şi imediat după unire se naşte un nou spirit de
solidaritate socială naţională. Se nasc o serie de asociaţii cu caracter profesional.
La 1862 se înfiinţează azilul Elena Doamna - Carol Davilla
In 1863 prin Legea organizării comunelor rurale şi apoi in 1894 prin legea
organizării urbane se fixează atribuţii de asistenţă socială cu caracter de public.
Se înfiinţează ospătării, azile de noapte
La 1894 apare Regulamentul Dr.Felix , pentru ocrotirea copiilor şi femeilor
care munceau în industrie.
In 1897 se înfiinţează Leagănul Sf. Ecaterina de către Ecaterina
Cantacuzino
In 1912 - Legea de organizare a asigurărilor sociale, printre primele din
Europa.
Un impuls important a fost dat, după instaurarea monarhiei de Regina
Elisabeta dar, în cea mai mare măsură, prin opere de caritate sau prin instituţii
patronate de doamne din înalta societate.

5. Perioada dintre cele două războaie mondiale

Imediat după Primul Război Mondial, problematica socială este acută.
Funcţionează Societatea Naţională de Cruce Roşie patronată de Regina
Maria care îndeplineşte o serie de activităţi de asistenţă socială. Se înfiinţează
Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război.
In anul 1920 odată cu crearea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi
Ocrotirilor Sociale cu o Direcţie de Asistenţă Socială se poate vorbi
pentru prima oară de o asistenţă publică, organizată pe baze

11
ştiinţifice . Este prima formă de organizare a asistenţei sociale în
România, prima încercare de realizare a unei reţele de asistenţă socială prin
înfiinţarea în fiecare municipiu sau capitală de judeţ a „oficiilor de ocrotire”.
In anul 1921 - Legea pentru protecţia copiilor, înfrânarea vagabondajului
şi cerşetoriei şi pentru infirmi şi neputincioşi se referă la:
- Lehuze sărace
- Copii săraci, orfani, abandonaţi, vagabonzi
- Infirmi şi invalizi săraci
- Răniţi, bolnavi, convalescenţi
- Văduve şi bătrâni
- Orbi, surdo-muţi, anormali, nevolnici
- Combaterea cerşetoriei şi vagabondajului
- Prevenirea şi combaterea bolilor sociale
Fondurile proveneau din timbrul de asistenţă şi, mai apoi, din fonduri
alocate de la buget.
Legea din 14 iulie 1930 - Legea sanitară şi de ocrotire defineşte clar
atribuţiile şi responsabilităţile instituţiilor publice de asistenţă socială.
In anul 1929 se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior: Şcoala
Superioară de Asistenţă Socială "Principesa Ileana".
Un recensământ asupra instituţiilor de asistenţă socială din anul 1936
arată că existau 50 de instituţii de stat , 77 instituţii particulare şi 394 de
asociaţii .

6. Asistenţa Socială după cel de al doilea război mondial

Perioada imediat următoare războiului este din nou o perioadă cu mari
probleme de asistenţă socială.
Se înfiinţează Liga Operelor Sociale, organ de stat, care organizează
cantine, cămine pentru bătrâni, instituţii pentru ocrotirea copiilor.
In anul 1946 se organizează Comitetul de ajutorare a regiunilor secetoase,
devenit ulterior Comitetul Naţional pentru Ajutorarea Copilului.
Asistenţa socială aparţine în anul 1946 de Ministerul Asistenţei şi
Prevederilor Sociale, ulterior în 1948 face parte din Ministerul Muncii şi
Prevederilor Sociale, după 1950 este trecută în cadrul Ministerului Sănătăţii şi
Prevederilor Sociale.

12
 In perioada anilor 1950 - 1969 funcţionează o reţea de asistenţă socială
publică teritorială , în mediul urban.
Se reînfiinţează în anul 1959 o şcoală postliceală de asistenţă socială.
Din luna decembrie, în anul 1969, pe baza argumentului conform căruia
„statul socialist multilateral dezvoltat nu are probleme de asistenţă socială”, se
sistează la nivel oficial activitatea de asistenţă socială, se desfiinţează profesia
de asistent social, dispar o serie de instituţii de asistenţă socială.
Sub forme mascate, au mai continuat unele activităţi, au mai funcţionat
unele instituţii de asistenţă socială rezidenţiale pentru copii, vârstnici şi
persoane cu handicap, în condiţii de îngrijire şi materiale foarte precare.

13
 Cap. II. Organizarea şi funcţionarea reţelei publice naţionale

de asistenţă socială

In documentele şedinţei de lucru a Comisiei interministeriale privind

asistenţa socială din 30 septembrie 2003 se arată : „Asistenţa socială este o
componentă a sistemului de protecţie socială şi are drept obiectiv protejarea
persoanelor care datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau
socială, nu au posibilitatea sa îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile
capacităţi şi competenţe pentru a se integra social.”
La nivelul societăţii, activitatea de asistenţă socială se transpune în
practică prin aplicarea prevederilor legislative în domeniu, legislaţie bazată pe
respectarea tuturor principiilor normelor internaţionale la care România a aderat
şi în conformitate cu prevederile înscrise în Constituţia României.
Măsurile de intervenţie a statului, decurgând din strategiile politicilor
sociale, care reglementează relaţiile în societate într-un sens dorit la un moment
dat, se realizează concret prin prestaţii şi servicii.
Cadrul organizatoric care asigură structural şi funcţional aplicarea
politicilor sociale în domeniul asistenţei sociale, ca parte componentă de sine
stătătoare a securităţii sociale, este reprezentat în România printr-un sistem
constituit din:
 instituţii publice la nivelul
administraţiei publice centrale,
 la nivelul administraţiei publice
judeţene - Consiliul Judeţean
 la nivelul administraţiei publice
locale - Consiliul Local

II.1. Instituţii cu atribuţii de asistenţă socială la nivelul

Administraţiei Publice Centrale

1. Instituţii subordonate direct Guvernului:

 Departamentul de Analiză
Instituţională si Socială de pe lângă Guvernul României
(funcţionează in cadrul aparatului de lucru al Guvernului). Atribuţiile,

14
 organizarea şi funcţionarea Departamentului sunt reglementate prin
HG. nr. 750/2003. Din punctul de vedere al structurii organizatorice,
Departamentul are în subordine Direcţia de Analiză Instituţională şi
Relaţii cu Mediul Asociativ şi Direcţia de Informatică a Primului Ministru
şi Monitorizare.
 Comisia Naţională privind
Incluziunea Socială (2006), organism cu rol consultativ care
stabileşte priorităţile naţionale în domeniul incluziunii sociale şi
monitorizarea implementării acestor priorităţi. Comisia este constituită
din câte un reprezentant, la nivel secretar de stat sau preşedinte, al
ministerelor, autorităţilor, agenţiilor şi a altor instituţii guvernamentale
cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale. Comisia este condusă de
ministrul Muncii, Familiei şi Egalitatii de Şanse. Printre atribuţiile
Comisiei Naţionale se numără identificarea priorităţilor naţionale din
domeniul incluziunii sociale, stabilirea Planului de acţiune în
conformitate cu priorităţile naţionale identificate, avizarea indicatorilor
sectoriali privind incluziunea socială, utilizaţi în sistemele de raportare.
 Oficiul Român pentru Adopţii (274/2004) care are rolul de a
coordona si supraveghea activităţile de adopţie, dar si de a realiza
cooperarea internaţională în domeniul adopţiei. Oficiul preia atribuţiile
în domeniul adopţiei ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului
şi Adopţie şi ale Comitetului Român pentru Adopţii. Oficiul este condus
de un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.
Finanţarea Oficiului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului, precum şi din alte surse, în
condiţiile legii.

2. Ministere :
 Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecției Sociale - pe lângă care funcţionează, ca organ consultativ,
Comisia Interministerială privind Asistenţa Socială
 Ministerul Sănătăţii Publice
 Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Inovării
 Ministerul Justiţiei și
Libertăților Cetățenești

15
  Ministerul Administrației și
Internelor
 Ministerul Apărării Naționale

2.a. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecției Socialee este principala

autoritate publică de nivel central cu responsabilităţi privind protecţia socială . În
vederea realizării rolului sau, MMFPS îndeplineşte următoarele funcţii:

a. de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere in

aplicare a Programului de guvernare in domeniul muncii, protecţiei şi
solidarităţii sociale şi familiei;
b. de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului
normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice
in domeniul său de activitate;
c. de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din
domeniul său de activitate;
d. de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial
pentru dezvoltarea resurselor umane
e. de administrare a bunurilor şi de gestionare a bugetelor şi fondurilor
alocate;
f. de reprezentare, prin care se asigură pe plan intern şi extern in domeniul
său de activitate;
g. de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării
unitare şi respectării reglementărilor legale in domeniul său de activitate
şi al funcţionării instituţiilor care işi desfăşoară activitatea sub autoritatea
sau in coordonarea sa, precum si exercitarea controlului asupra modului
de indeplinire a atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile legale in vigoare
pentru ordonatorul principal de credite, delegate, potrivit legii,
conducătorului executiv al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, respectiv al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări
Sociale.

In exercitarea functiilor sale Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de

Şanse indeplineste urmatoarele atributii principale :

A. In domeniul politicilor sociale;

B. In domeniul afacerilor europene şi relaţiilor externe;

16
 C. In domeniul protecţiei cetăţenilor romani care lucrează in străinătate;
D. In domeniul asistenţei sociale şi politicilor familiale;
E. In domeniul forţei de muncă;
F. In domeniul parteneriatului social;
G. In domeniul veniturilor salariale;
H. In domeniul asigurărilor sociale şi legilor speciale;
I. In domeniul legislaţiei muncii;
J. In domeniul managementului resurselor umane;
K. In domeniul economico-financiar şi de investiţii;
L. In domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
M. Alte domenii de activitate

În domeniul asistenţei sociale şi politicilor familiale atribuţiile MMFPS

se referă la:
• elaborează politica de asistenţă socială;
• elaborează politici şi strategii în domeniul incluziunii sociale;
• stabileşte strategia naţională prin care promovează drepturile familiei,
copilului, persoanei singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu
handicap şi ale oricăror persoane aflate în nevoie;
• coordonează şi controlează funcţionarea sistemului naţional de asistenţă
socială;
• elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi
reglementări privitoare la funcţionarea sistemului de asistenţă socială;
• elaborează, implementează şi evaluează programele naţionale de
asistenţă socială;
• îndrumă şi controlează activitatea instituţiilor de asistenţă socială publice
şi private în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de asistenţă socială;
• îndrumă şi controlează activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor care derulează
programe de asistenţă socială, în vederea respectării drepturilor sociale
ale persoanelor beneficiare;
• asigură îndrumarea metodologică, coordonează şi controlează activitatea
căminelor pentru persoane vârstnice, împreună cu autorităţile
administraţiei publice locale;
• asigură îndrumarea metodologică, coordonează şi controlează activitatea
instituţiilor de asistenţă socială care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi
consiliere pentru victimele violenţei în familie;

17
 • elaborează şi fundamentează strategia şi programele în domeniul îngrijirii
şi consilierii pentru victimele violenţei în familie;
• colaborează cu alte ministere şi instituţii la elaborarea şi implementarea
programelor de planificare şi educaţie familială;
• realizează programe în parteneriat cu organisme şi instituţii internaţionale
în domeniul asistenţei sociale;
• finanţează programele naţionale de asistenţă socială;
• administrează şi gestionează fondurile alocate pentru asistenţă socială;
• acordă subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică
din domeniul de activitate al ministerului;
• propune acordarea statutului de utilitate publică asociaţiilor şi fundaţiilor
din domeniul său de activitate;
• elaborează şi propune indicatori din domeniul asistenţei sociale.
Conducerea MMFPS se exercită de către ministru, care este ajutat în
activitatea de conducere a ministerului de 6 secretari de stat, numiţi prin decizie
a primului-ministru.
MMFPS are ca organ consultativ Comisia Interministerială privind
Asistenţa Socială (Conf Legii 705/2002)
Atribuţiile Comisiei stabilite prin Hot.Guv. 773/2002:
 Elaborarea politicii unitare în domeniul asistenţei sociale;
 Coordonarea la nivel naţional a activităţilor de asistenţă socială;
 Avizarea politicilor şi a măsurilor de asistenţă socială elaborate de
ministerele şi instituţiile cu atribuţii de asistenţă socială.
Comisia are un preşedinte - Ministrul Muncii, Familiei şi Protecției Sociale
şi un număr de 8 membri reprezentanţi ai :
 Ministerului Muncii, Familiei şi Protecției Sociale
 Ministerului Sănătăţii Publice
 Ministerul Administrației și Internelor
 Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării
 Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului
 Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap
 Ministerului Finanţelor Publice
Comisia se întruneşte trimestrial şi de câte ori este nevoie.
Structura organizatorică a MMFPS pentru realizarea politicilor de
asistenţă socială este reprezentată în cadrul Ministerului de Departamentul de

18
Asistenţă Socială şi Politici Familiale, sub directa coordonare a secretarului
de stat. Acest departament are în subordine două direcţii:
• Direcţia Generală Politici Asistenţă Socială care are în componenţă
la rândul său Direcţia Servicii Sociale şi Drepturi de Asistenţă
Socială şi Direcţia Politici, Strategii şi Metodologia asistenţei
sociale;
• Direcţia Politici, Strategii şi Programe de Incluziune Socială.

Din anul 2005 funcţionează Colegiul pentru coordonarea asistenţei

sociale. Colegiul este coordonat de ministrul muncii, solidarităţii sociale şi
familiei şi este format din secretarul de stat al Departamentului de Asistenţă
Socială şi Politici Familiale din cadrul MMFPS, preşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru
Persoane cu Handicap, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei
şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi
bărbaţi. Colegiul asigură caracterul unitar al politicii generale în domeniul
asistenţei sociale, cât şi în ceea ce priveşte politicile sectoriale.

În subordinea MMFPS funcţionează următoarele instituţii:

I. Instituţii publice cu personalitate juridică, cu finanţare de la bugetul

de stat:

1. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap

2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului
3. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei care are în subordine:
a) Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie;
b) Centrul-Pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei în Familie.
4. Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi
5. Direcţii de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti,
servicii publice descentralizate
6. Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă
II. Instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri
proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat:
- Inspecţia Muncii cu inspectoratele teritoriale de muncă - servicii publice
descentralizate

19
III. Unitate cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri
proprii:
- Revista "Obiectiv".
Sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse
funcţionează următoarele instituţii:
1. Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei
Sociale - I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti
2. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii -
I.N.C.D.P.M. "Alexandru Darabont" - Bucureşti.
Instituţii guvernamentale subordonate Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse:

 1. Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului este o
instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care aplica politicile si
elaborează strategiile in domeniul promovării drepturilor copilului, îngrijirii si
protecţiei copiilor aflaţi în dificultate şi a celor cu handicap.
Din punct de vedere organizatoric şi funcţional lucrează în prezent
în
subordinea M.M.F.E.S. Autoritatea este condusa de un secretar de stat, ajutat de
un subsecretar de stat, care sunt numiţi prin decizie a primului-ministru. Pe
lângă secretarul de stat funcţionează Consiliul de coordonare, cu rol
consultativ, având în componenţa sa reprezentanţi ai unor ministere şi ai altor
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, ai autorităţilor
administraţiei publice locale, precum si un reprezentant al Federaţiei
Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Drepturilor Copilului din
România. Consiliul de coordonare asigura cooperarea dintre instituţiile şi
organizaţiile ce îl compun, în vederea realizării obiectivelor Autorităţii.
Pentru realizarea obiectivelor în domeniul protecţiei drepturilor copilului,
Autorităţi îi revin o serie de funcţii, cum ar fi:
-funcţia de strategie prin elaborare de studii, şi prognoze,
fundamentarea şi elaborarea sistemului naţional de protecţie a copilului,
promovarea şi sprijinirea formării specialiştilor în domeniu
-funcţia de reglementare prin elaborarea de norme, metodologie,
standarde
-funcţia de administrare referitor la gestionarea bunurilor şi fondurilor
alocate;

20
 -funcţia de reprezentare care se realizează prin realizarea atribuţiilor
privind desfăşurarea şi dezvoltarea unor relaţii de colaborare şi cooperare
internaţională.
-funcţia de autoritate de stat prin care se asigură urmărirea aplicării
reglementărilor din domeniul propriu, controlul respectării aplicării
acestora, precum şi al activităţii instituţiilor şi organismelor care îşi
desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa.

 2. Autoritatea Naţională
pentru Persoane cu Handicap, pe lângă care funcţionează Consiliul Naţional
Consultativ de Dialog Social pentru Problemele Persoanelor cu Handicap.
Autoritatea coordonează la nivel central activităţile de protecţie speciala si
promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaborează politicile,
strategiile si standardele in domeniul promovării drepturilor persoanelor cu
handicap, asigura urmărirea aplicării reglementarilor din domeniul propriu si
controlul activităţilor de protecţie speciala a persoanelor cu handicap. Pentru
realizarea obiectivelor in domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap,
Autoritatea îndeplineşte următoarele funcţii:
a) de strategie - prin care asigura fundamentarea, elaborarea, supunerea spre
aprobare Guvernului, precum si aplicarea strategiei naţionale in domeniu si a
programelor de reforma in domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu
handicap;
b) de reglementare - prin care asigura elaborarea cadrului normativ necesar in
vederea realizării obiectivelor Strategiei naţionale privind protecţia speciala si
integrarea sociala a persoanelor cu handicap si armonizării legislaţiei interne cu
principiile si normele tratatelor internaţionale la care România este parte;
c) de administrare - prin care asigura gestionarea bunurilor din domeniul public
si privat al statului;
d) de autoritate de stat - prin care exercita controlul asupra modului in care sunt
respectate si promovate de către instituţiile publice si celelalte persoane juridice
drepturile persoanelor cu handicap;
e) de reprezentare - prin care asigura, in domeniul sau de activitate,
reprezentarea pe plan intern si extern a statului roman.
Autoritatea este condusa de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte,
numiţi prin decizie a primului-ministru.
În structura Autorităţii sunt cuprinse direcţii generale, direcţii, servicii,
birouri şi Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap

21
pentru adulţi, iar în subordinea Autorităţii se află Institutul Naţional pentru
Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap
(INPCESPH).
Comisia superioara se numeşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii si are
următoarea componenta:
- presedinte, medic de expertiza medicala si de recuperare a capacitatii de
munca;
- doi medici specialisti, in functie de afectiunea care produce handicapul;
- un psiholog;
- un reprezentant desemnat de organizatiile neguvernamentale, care desfasoara
activitati de protectie speciala a persoanelor cu handicap.

 3. Agenţia Naţională pentru

Protecţia Familiei
Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, este o instituţie de specialitate
a administraţiei publice centrale, care lucrează în subordinea Ministerului Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse. În subordinea Agenţiei funcţionează Centrul-Pilot
de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei şi Centrul de Informare şi
Consultanţă pentru Familie
Principalele obiective ale agenţiei sunt:
a) promovarea valorilor familiale, a înţelegerii şi întrajutorării în familie,
prevenirea şi combaterea violenţei în relaţiile dintre membrii acesteia;
b) sprijinirea membrilor de familie aflaţi în dificultate ca urmare a actelor de
violenţă în familie;
c) sprijinirea victimelor prin consiliere, programe de recuperare a sănătăţii şi
de reintegrare socială;
d) asistarea agresorilor prin tratamente psihologice, respectiv psihiatrice, de
dezalcoolizare, de dezintoxicare, după caz;
e) protejarea victimelor, în special a minorilor, prin măsuri de păstrare a
confidenţialităţii asupra identităţii şi dificultăţilor lor, precum şi prin măsuri de
protecţie psihologică a acestora, în timpul instrumentării cazului;
f) iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie
Pentru realizarea obiectivelor din domeniul protecţiei victimelor violenţei în
familie, Agenţia are următoarele atribuţii:
• Elaborarea, fundamentarea şi aplicarea strategiei si a programelor în
domeniul îngrijirii si protecţiei victimelor violenţei în familie;

22
 • Controlarea aplicării reglementărilor din domeniul propriu, precum şi al
activităţii unităţilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sa;
• Finanţarea,sau după caz cofinanţarea programelor specifice în domeniul
apărării şi consolidării familiei, precum şi a îngrijirii şi protecţiei victimelor
violenţei în familie;
• înfiinţarea de adăposturi şi de linii telefonice de urgenţă pentru victimele
violenţei în familie;
• instruirea, autorizarea şi coordonarea activităţii profesionale a asistenţilor
familiali;
• organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţei în familie;
• efectuarea de studii şi cercetări, elaborarea de strategii, prognoze,
realizarea şi publicarea de materiale ştiinţifice şi promoţionale specifice;
• realizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de violenţă în
familie:
• implicarea şi sprijinirea iniţiativelor partenerilor sociali în rezolvarea
problemei violenţei în familie;
• înfiinţarea de centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
• înfiinţarea de centre de asistenţă destinate agresorilor
Agenţia este condusă de un preşedinte, care coordonează întreaga
activitate şi o reprezintă în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, cu
persoane fizice şi juridice. In cadrul Agenţiei funcţionează un Consiliu de
coordonare, cu rol consultativ. Consiliul consultativ este format din 7 membri şi
are în componenţa sa câte un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse, Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
Ministerului Justiţiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi
al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Consiliul consultativ
evaluează anual activitatea agenţiei, propune şi analizează măsurile de
îmbunătăţire a activităţii agenţiei, asigură cooperarea dintre ministerele şi
diverse instituţii.

 4. Agenţia Naţională pentru egalitate de şanse intre femei si bărbaţi

(ANES)
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi
(ANES), ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, se afla în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii

23
Sociale şi Familiei. Agenţia promovează principiul egalităţii de şanse şi tratament
între bărbaţi şi femei şi asigură integrarea activă a perspectivei de gen în toate
politicile şi programele naţionale."
Agenţia îndeplineşte următoarele funcţii:
a) de strategie, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea şi aplicarea
strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament
între femei şi bărbaţi;
b) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din
domeniul său de activitate;
c) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român,
reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;
d) de autoritate de stat, prin care se asigură integrarea activă şi vizibilă a
perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale, controlul aplicării
şi respectării reglementărilor din domeniul său de activitate şi funcţionarea
organismelor din subordinea şi coordonarea sa.
Agenţia este condusă de un preşedinte, numit de către ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei. Pe lângă Agenţie fiinţează Comisia naţională în
domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES), a cărei activitate
este coordonată de preşedintele Agenţiei. CONES este alcătuită din
reprezentanţi ai ministerelor şi ai altor organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale din subordinea Guvernului sau ai autorităţilor administrative
autonome, ai organizaţiilor sindicale şi ai asociaţiilor patronale reprezentative la
nivel naţional, precum şi din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale,
cu activitate recunoscută în domeniu, desemnaţi prin consens de acestea.
CONES asigură coordonarea activităţii comisiilor judeţene şi a municipiului
Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (COJES), iar
reuniunile sale se desfăşoară trimestrial.

2.b. Ministerul Sănătăţii Publice – pe lângă atribuţiile în domeniul

funcţionării sistemului sanitar de ocrotire a sănătăţii populaţiei, responsabilităţi
de coordonare, îndrumare, control cu privire la activităţi de sănătate publică,
recuperare socio-profesională, mai are şi o serie de activităţi medico-sociale.
Prin instituţii, servicii, proiecte, programe cu caracter medico-social Ministerul
Sănătăţii Publice îndeplineşte o serie de atribuţii de asistenţă socială.
Dintre instituţiile importante din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, cu
atribuţii de asistenţă socială, amintim :
- Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului ”Alfred Rusescu”;

24
 - Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie "Ana Aslan".

2.c. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării - organizează,

îndrumă şi controlează învăţământul de toate gradele.
Atribuţiile de asistenţă socială ale acestui minister se referă la îndrumarea
metodologică de specialitate pe care o acordă instituţiilor de învăţământ special
din subordine, acordarea de burse sociale şcolare.

2.d. Ministerul Justiţiei și Libertăților Cetățenești prin

Administraţia Naţională a Penitenciarelor desfăşoară o serie de activităţi
de asistenţă socială cu privire la minorii delincvenţi din şcolile speciale de
reeducare şi din penitenciare, precum şi la persoanele adulte condamnate la
pedepse privative de libertate, în vederea re-inserţiei sociale a acestora după
îndeplinirea termenului de îndeplinire a pedepsei.
Direcţia de Probaţiune din cadrul acestui minister a instituit sistemul de
probaţiune prin care se urmăreşte dezvoltarea aplicării măsurilor educative ca
alternativă la măsura punitivă cu activităţi de asistenţă socială semnificativ
lărgite. (Servicii de Probaţiune de nivel regional).

2.e. Ministerul Adminitrației şi Internelor coordonează, îndrumă şi

controlează activităţile activ-operative de asistenţă socială în plan local pe toate
domeniile de activitate ale asistenţei sociale. Sunt incluse problematica
delincvenţei, a violenţei în societate şi intra-familiale, problematica
comercializării şi consumului de drog şi alcool, problematica prostituţiei,
cerşetoriei, vagabondajului.
În subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fiinţează
Agenţia Naţională Antidrog, care are atribuţii referitoare la prevenirea şi
combaterea fenomenului de comercializare şi dependenţă de drog. Agenţia este
condusă de un preşedinte şi are următoarele atribuţii:
a) elaborează Strategia naţională antidrog şi planul său de acţiune şi le supune
spre aprobare Guvernului;
b) asigură coordonarea în domeniu între instituţiile, organizaţiile
guvernamentale şi neguvernamentale implicate în activităţile din Strategia
naţională antidrog;
c) elaborează, monitorizează, avizează şi coordonează programe naţionale de
combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi a spălării de bani rezultaţi
din astfel de activităţi;

25
d) elaborează, monitorizează, avizează şi coordonează, după caz, programe
naţionale de prevenire a consumului ilicit de droguri;
e) coordonează activitatea de prevenire la nivel naţional a centrelor de prevenire
şi consiliere antidrog;
f) asigură legatura cu Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a
Dependenţei de Droguri şi cu alte organisme internaţionale în domeniu;
g) realizează şi coordonează la nivel naţional activităţile de colectare, analiză şi
difuzare a datelor şi informaţiilor despre droguri şi toxicomanie;
h) stabileşte indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor;
i) centralizează, analizează şi sintetizează toate datele furnizate de autorităţile,
instituţiile şi organizatiile implicate;
j) întocmeste, pe baza datelor furnizate, raportul anual privind evoluţia şi nivelul
traficului şi consumului de droguri;
k) elaborează studii, sinteze, analize de fenomen în domeniul luptei antidrog,
acţionând prin materiale publicate pentru prevenirea şi limitarea producţiei,
traficului şi consumului ilicit de droguri;
l) face propuneri de armonizare, actualizare şi adaptare a legislaţiei în domeniu
cu reglementările internaţionale, în baza datelor legate de amploarea şi
caracteristicile naţionale ale traficului şi consumului de droguri, sau iniţiază şi
fundamentează acte normative în domeniu;
m) initiază, coordonează sau avizeaza, dupa caz, activitati de cercetare în
domeniu;
n) gestionează resursele necesare programelor prevăzute de Agenţie şi
controlează implementarea acestora;
o) gestionează şi administrează resursele umane, economice şi tehnice ale
Agenţiei;
p) evaluează semestrial sau ori de cate ori se impune stadiul realizării Strategiei
naţionale antidrog;

2.f. Ministerul Apărării Naționale asigură organizarea şi buna

desfăşurare a acordării alocaţiei de stat pentru copiii persoanelor străine
rezidente în România şi a ajutorului pentru soţiile militarilor care satisfac
serviciul militar obligatoriu.

26
II.2. Instituţii teritoriale locale de nivel judeţean, municipal şi
orăşenesc

Acordarea drepturilor de asistenţă socială la nivel judeţean, municipal,

orăşenesc şi comunal se realizează prin intermediul serviciilor descentralizate
ale ministerelor în judeţe şi prin serviciile din cadrul autorităţii administraţiei
publice locale.

a. Serviciile descentralizate ale ministerelor în judeţe:

• Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială este organizată şi
funcţionează în baza Hotărârii Guvernului nr. 412 din 5 mai 2005
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalitatii de Şanse. Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială este
instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul
de stat.
• Autoritatea de Sănătate Publica care cuprinde şi Casele de Asigurări
de Sănătate
• Inspectoratul Şcolar Teritorial
• Centrul Sanitar – Epidemic
• Inspectoratul judeţean de Poliţie
• Comandamentul Militar

b. Serviciile administraţiei publice de nivel judeţean - subordonate

Consiliului Judeţean:

• Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

• Comisia pentru Protecţia Copilului
Conform Legii 272/2004 Serviciul public specializat pentru protecţia
copilului, existent în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciul public de asistenţă socială
de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se reorganizează ca
direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Direcţia generală
de asistenţă socială şi protecţia copilului este aşadar o instituţie publică cu
personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a
consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, prin comasarea serviciului
public de asistenţă socială şi a serviciului public specializat pentru protecţia

27
copilului de la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti,
prin preluarea, în mod corespunzător, a atribuţiilor şi funcţiilor acestora.
Direcţia generală realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul local al
sectoarelor municipiului Bucureşti, măsurile de asistenţă socială în domeniul
protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice,
persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.
Atribuţiile DGASPC în domeniul protecţiei copilului sunt:
• întocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi
propune stabilirea unei măsuri de protecţie specială;
• monitorizează trimestrial aplicarea acestor măsuri de protecţie;
• identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament
copilul;
• monitorizează familiile şi persoanele care au promit în plasament copii, pe
toată durata acestei măsuri;
• acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea
reintegrării acestuia în familie;
• reevaluează cel puţin o dată la trei luni aplicarea măsurilor de protecţie
specială şi propune menţinerea, modificarea sau încetarea acestora, după
caz;
• îndeplineşte demersurile vizând deschiderea procedurii adopţiei interne
pentru copiii aflaţi în evidenţa sa;
• identifică şi evaluează familiile sau persoanele cu domiciliul în România
care doresc să adopte copii;
• monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi;
• coordonează şi sprijină activitatea autorităţilor administraţiei publice
locale din judeţ în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului;
• evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi personali ai
persoanei cu handicap;
• colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi
în domeniul asistenţei sociale şi cu agenţi economici prin încheierea de
convenţii de colaborare;
• dezvoltă parteneriate cu organizaţii neguvernamentale sau alţi
reprezentanţi ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării
serviciilor sociale, în funcţie de nevoile comunităţii;
• colaborează pe bază de protocoale sau convenţii cu celelalte DGASPC-uri
sau alte instituţii publice;

28
 • prezintă anual sau la solicitarea Consiliului judeţean, respectiv a
Consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti rapoarte de evaluare a
activităţilor desfăşurate;
• asigură acordarea şi plata drepturilor cuvenite persoanelor cu handicap;
• dezvoltă un sistem de informare şi consultanţă accesibil oricăror persoane
aflate în nevoie, precum şi familiilor acestora;
• acţionează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecţia
instituţionalizată a persoanelor în nevoie;
• asigură serviciile admiuistrative şi de secretariat ale Comisiei pentru
protecţia copilului, respectiv ale Comisiei de expertiză medicală a
persoanelor adulte cu handicap.
În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de HG. nr. 1434/2004, DGASPC
îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii:

• de strategie, prin care asigura elaborarea strategiei de asistenţă socială,

a planului de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea
marginalizării sociale, precum şi a programelor de acţiune antisărăcie, pe
care le supune spre aprobare Consiliului Judeţean (Consiliile locale ale
sectoarelor Municipiului Bucureşti);
• de coordonare a activităţilor de asistenţă socială şi protecţie a copilului
la nivelul judeţului;
• de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziţie;
• de colaborare cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor si
instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu
serviciile publice locale de asistenţă socială, precum şi cu reprezentanţii
societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu;
• de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare
necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acţiunile
antisărăcie, prevenirea si combaterea marginalizării sociale, precum si
pentru soluţionarea urgentelor sociale individuale si colective la nivelul
judeţului;
• de reprezentare a consiliului judeţean, pe plan intern si extern, în
domeniul asistentei sociale si protecţiei copilului.

Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sunt parteneri

cheie pentru Consiliile Locale în asigurarea măsurilor de protecţie a copiilor în
dificultate şi a familiilor acestora.

29
 Finanţarea Direcţiei generale se asigură din bugetele locale ale judeţelor,
respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Comisia pentru protecţia copilului prevăzută la art. 104 din Legea nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, este organul de
specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, respectiv al
consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în
materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului
Înfiinţarea şi componenţa Comisiei se aprobă prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv prin hotărâre a consiliului local al sectorului municipiului
Bucureşti, la propunerea secretarului general al judeţului, respectiv a
secretarului sectorului municipiului Bucureşti. Comisia este alcătuită din 7
persoane şi are următoarea componenţă:
a) preşedinte - secretarul general al judeţului, respectiv secretarul sectorului
municipiului Bucureşti;
b) vicepreşedinte - directorul general al Direcţiei. Acesta poate delega atribuţiile
care îi revin directorului general adjunct care coordonează activităţile de
protecţie a drepturilor copilului;
c) 5 membrii: un medic specialist pediatru, un psihopedagog cu experienţă în
educaţia specială, un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie,
reprezentantul direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, un
reprezentant al organismelor private acreditate, propus de secretarul general al
judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.
Nu pot fi membri în Comisie specialiştii care realizează evaluarea complexă
a copilului şi nici reprezentanţii organismelor private care nu mai sunt
acreditate.
Comisia se întruneşte bilunar în şedinţe ordinare şi ori de câte ori este
necesar în şedinţe extraordinare, iar hotărârile acesteia sunt executorii.
Hotărârile Comisiei se comunică persoanelor interesate în termen de 5 zile de la
data ţinerii şedinţei, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Lucrările de secretariat ale Comisiei sunt asigurate de un secretariat care
funcţionează în cadrul Direcţiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Secretariatul Comisiei este condus de secretarul acesteia, numit prin dispoziţie a
directorului general al Direcţiei.

30
 Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc de către Comisie
numai atunci când există acordul părinţilor, precum şi consimţământul copilului
care a împlinit vârsta de 14 ani, exprimate în faţa membrilor Comisiei.
Comisia are următoarele atribuţii principale:
• stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi,
după caz, orientarea şcolară a acestora;
• stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii;
• reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecţie, precum şi
încadrarea în grad de handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe baza
sesizării direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;
• revocă sau înlocuieşte măsura stabilită, dacă împrejurările care au
determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
• soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal
profesionist;
• soluţionează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluţionarea
acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii;
• promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde;
• informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra
raporturilor pe care le au cu copiii, inclusiv drepturile şi obligaţiile pe care
le au faţă de copil pe durata măsurii plasamentului;
• stabileşte cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea
copilului pentru care s-a decis plasamentul.
Comisia este îndreptăţită să elibereze certificatul de expertiză şi orientare
şcolară/profesională şi pentru tânărul cu dizabilităţi care a împlinit vârsta de 18
ani şi care a depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta corespunzătoare clasei de
şcolarizare.

c. Serviciile administraţiei publice de nivel municipal, orăşenesc şi

comunal - subordonate Consiliilor Locale:

Serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) Serviciul public de

asistenţă socială, organizat la nivel local, are responsabilitatea creării, menţinerii
şi dezvoltării serviciilor sociale cu caracter primar, în funcţie de nevoile sociale
identificate, cu scopul prioritar de susţinere a funcţionalităţii sociale a persoanei
în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar.

31
 Aceste servicii publice organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor,
precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al
consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului
următoarele atribuţii:
• monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-
teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând
centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante;
• realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
• identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau
prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;
• elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau
prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii;
• asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra
drepturilor şi obligaţiilor acestora, dar şi asupra serviciilor disponibile pe
plan local;
• asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a
consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în
familie, precum şi a comportamentului delincvent;
• vizitează periodic la domiciliu familiile şi copiii care beneficiază de servicii
şi prestaţii;
• înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei
măsuri de protecţie specială;
• urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi
exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a
beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia
sa;
• colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi
informaţiile solicitate din acest domeniu.
În îndeplinirea responsabilităţilor pe care le au conform legii, Consiliile
locale vor trebui să acţioneze pe două nivele:
• individual cu copiii şi familiile, prin asistenţii sociali care identifică,
evaluează, oferă consiliere şi elaborează planuri de servicii
• în comunitate prin Consiliu, susţinut de structura sa comunitară
consultativă, utilizând resursele comunităţii

32
 Ajutorarea familiilor din localitate este o sarcină foarte importantă pentru
Consiliile Locale, care trebuie să se asigure că sunt bine informate cu privire la
problemele existente şi că acordă prioritate protecţiei copiilor şi familiei
acestora.

Asistenţii sociali de la nivel local pot juca un rol vital în asigurarea

îndeplinirii de către Consiliile Locale a responsabilităţilor lor faţă de copii şi
familiile acestora. Astfel, asistenţii sociali de la nivel local trebuie la rândul lor să
se implice în mai multe direcţii:
• munca individuală cu copiii şi familiile lor (identificare, evaluare,
consiliere, planificare de servicii, oferire de servicii/identificarea
furnizorilor de servicii);
• dezvoltarea comunităţii (înţelegerea nevoilor comunităţii, mobilizarea
resurselor comunităţii, legătura cu comunitatea);
• legătura cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Autoritatea tutelară este un organism administrativ ale cărei atribuţii

sunt exercitate de către primar, iar activitatea pe care o desfăşoară este
îndrumată metodologic, monitorizată şi controlată de preşedintele Consiliului
Judeţean. Autoritatea tutelară a fost investită prin Legea nr.4/ 1954 (Codul
Familiei), iar principalele atribuţii pe care le are sunt următoarele:
• controlul şi îndrumarea asupra modului în care părinţii exercită drepturi
sau îndeplinesc obligaţii cu privire la persoana şi bunurile copilului;
• ia decizii legate de respectarea interesului superior al copilului în familie;
• trimite spre soluţionare cazuri instanţei de judecată, atunci când există
probleme legate de interesul superior al copilului (hotărâri în cazurile de
divorţ, decăderea din drepturile părinteşti, punerea sub interdicţie a
copilului, etc.). Există cazuri în care ascultarea autorităţii tutelare în
proces este obligatorie pentru soluţionarea cauzei.

33
Cap. III. Măsuri de asistenţă socială

Din punct de vedere al măsurilor de asistenţă socială, acestea se împart în

prestaţii de asistenţă socială (alocaţii familiale, ajutoare şi indemnizaţii) şi
servicii sociale.

1. Prestaţiile de asistenţă socială sunt ajutoare financiare care pot fi

acordate pe o perioadă determinată şi cuprind: alocaţii familiale, ajutoare
sociale, indemnizaţii. Alocaţiile familiale se acordă familiilor cu copii şi au în
vedere, în principal, naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor. Ajutoarele sociale
sunt prestaţii acordate în bani şi în natură persoanelor sau familiilor ale căror
venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime. Persoanele cu
deficienţe fizice, senzoriale, psihice sau mentale beneficiază de ajutoare speciale
a. Alocaţiile familiale se acordă familiilor cu copii şi au în vedere, în principal,
naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor:
b. Ajutoarele sunt prestaţii acordate în bani şi în natură persoanelor sau
familiilor ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime;
c. Indemnizaţiile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale şi
asigurării unei vieţi autonome;

Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează, în principal, din

bugetul de stat şi din bugetele locale, conform legilor speciale care
reglementează acordarea acestor prestaţii.

2. Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni

realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor
sau comunităţilor în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate sau dependenţă pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea
coeziunii sociale.
Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile administraţiei publice
locale, precum şi de persoane fizice sau persoane juridice publice ori private.

a. Furnizorii publici de servicii sociale pot fi:

• Serviciul public de asistenţă socială de la nivel judeţean şi local;
• Alte servicii publice specializate la nivel judeţean sau local;
• Instituţiile publice care au constituite compartimente de asistenţă socială.

34
b. Furnizorii privaţi de servicii sociale pot fi:
• Asociaţiile şi fundaţiile, cultele religioase şi orice alte forme organizate ale
societăţii civile;
• Persoane fizice autorizate în condiţiile legii;
• Filialele şi sucursalele ale asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale
recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
• Organizaţiile internaţionale de profil.
Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale numai
dacă sunt acreditaţi conform legii. Metodologia de acreditare a furnizorilor de
servicii sociale se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Muncii, Familiei şi Egalitatii de Şanse şi se poate revizui ori de cate ori este
necesar.
Furnizarea serviciilor sociale se bazează pe principii, cum sunt:
solidaritatea socială, centrarea pe familie şi comunitate, abordarea globală,
organizarea comunitară, parteneriatul, complementaritatea şi lucrul în echipă,
diversificarea activităţilor pe măsura creşterii resurselor.

Principalele tipuri de servicii sunt:

- servicii cu caracter primar care au drept scop prevenirea sau limitarea
unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la
marginalizarea sau excluziunea socială;
- servicii specializate care au drept scop menţinerea, refacerea sau
dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de
nevoie socială.

Finanţarea serviciilor sociale se realizează, în principal, din bugetele locale,

bugetul de stat, contribuţiile beneficiarilor, sponsorizări şi donaţii.

35
Cap. IV. Măsuri de asistenţă socială, din perspectiva categoriilor de

beneficiari

IV.1. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia socială a copilului

Protecţia copilului implică responsabilitatea întregii societăţi faţă de

dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, psihic, moral în procesul
dinamic al devenirii acestuia spre maturitate, spre condiţia de adult şi se realizează
prin instituţiile specializate ale statului şi cu participarea societăţii civile, prin
organizaţiile neguvernamentale.
Factorii responsabili de buna creştere şi educare a copilului sunt în primul rând,
părinţii, ceilalţi membri ai familiei, dar şi educatorul, profesorul, medicul, psihologul,
comunitatea şi diferitele grupuri din care copilul face parte pe parcursul copilăriei şi
adolescenţei.
Protecţia copilului are la bază respectarea principiilor înscrise în Charta
O.N.U. pentru Drepturile Copilului, Constituţia României, legislaţia specifică în
domeniu, garanţie a creării condiţiilor de creştere, dezvoltare, educare a copilului.
Sistemul general de protecţie a copilului are în vedere asigurarea bunăstării
copilului privită ca suma condiţiilor de trai, asigurarea unei vieţi familiale normale,
accesul la educaţie, îngrijirea sănătăţii, valorificarea capacităţilor copilului spre o viaţă
independentă de adult, într-o societate care să-i respecte şi să-i promoveze
interesele, demnitatea, drepturile prin măsuri legislative, acţiuni administrative
corespunzătoare.
Ocrotirea socială a copilului are în vedere intervenţia în situaţiile de
dificultate care pot interveni în viaţa copilului datorită unor situaţii de perturbare a
funcţiilor familiei(de ordin biologic-sanitar, economic-financiar, pedagogic-educativ,
moral, de relaţii cu privire la solidaritatea membrilor familiei şi în relaţia cu mediul
social ) disfuncţii pe care familia nu le mai poate rezolva prin drepturile cuvenite
decurgând din legislaţia de protecţie socială sau prin mijloace şi eforturi proprii. Prin
măsurile de ocrotire socială se intervine de către serviciile de asistenţă socială într-un
mod specific, individualizat, de la caz la caz pentru reinstaurarea unei situaţii de
normalitate, reluarea unei condiţii de viaţă demne.
Cadrul legislativ pentru ocrotirea copilului decurge din Convenţia
internaţională cu privire la drepturile copilului, la care Statul Român a aderat,

36
prevederile principiilor înscrise în Constituţia României şi este asigurat în principal
prin Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004.
Prin această Lege este reglementat cadrul legal privind respectarea, promovarea şi
garantarea drepturilor copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus
inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor
reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat
în mod legal şi va prima în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse
de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele
soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Legea prevede reglementări referitoare la: drepturile copilului (drepturi şi
libertăţi civile, mediul familial şi îngrijirea alternativă, sănătatea şi bunăstarea
copilului, educaţie, activităţi recreative şi culturale), protecţia specială a copilului
lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi (plasament, plasament în regim
de urgenţă, supraveghere specializată, monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie
specială), protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat,
protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, protecţia
copilului împotriva exploatării.
Statul sprijină autoritatea publică locală în îndeplinirea sarcinilor care îi
revin pentru protecţia copilului aflat în dificultate. Nevoile copilului se refera la nevoia
de creştere, educaţie, dezvoltarea aptitudinilor, nevoia de afecţiune pe care trebuie
sa o primească, respectarea puterii de decizie si control asupra propriei vieţi,
asumarea deciziei; satisfacerea nevoilor copilului in dificultate corespunzător vârstei
şi stării de sănătate.
Instituţii publice cu atribuţii în domeniul ocrotirii copilului
subordonate direct Guvernului:
• Oficiul Român pentru Adopţii
Instituţiile publice cu atribuţii în domeniul ocrotirii copilului, la nivelul
administraţiei centrale sunt :
• Ministerul Muncii, Familiei şi Protecției Sociale;
• Ministerul Sănătăţii Publice;
• Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

• Ministerul Justiţiei și Libertăților Cetățenești,

• Ministerul Administrației și Internelor

• Ministerul Apărării Naționale.

La nivel teritorial judeţean atribuţiile de asistenţă socială sunt îndeplinite

prin:
37
 a. Serviciile descentralizate ale ministerelor în teritoriu:
• Direcţia pentru Muncă şi Protecţie Socială;

• Autoritatea de Sănătate Publică;

• Inspectoratul Şcolar Judeţean;
• Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

b. Serviciile administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul

protecţiei copilului:
• Comisia pentru Protecţia Drepturilor Copilului
• Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
• Serviciile publice de asistenţă socială de la nivel municipal, orăşenesc şi
persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor
locale comunale
• Serviciul Autorităţii Tutelare.

Prestaţii sociale acordate copilului:

• alocaţia de stat pentru copii (cuantum 42 Lei) – se acorda tuturor copiilor
intre 0-18 ani preşcolari şi şcolari, daca urmează o şcoală (sau pana la
terminarea scolii daca împlineşte vârsta de 18 ani in ultima clasa). Copilul este
titular si beneficiar ; alocaţia pentru copiii preşcolari si şcolari se acordă
prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecției Sociale prin Direcţia pentru Muncă şi
Protecţie Socială. Până la vârsta de 2 respectiv 3 ani, cuantumul acestei prestații
este de 200 Lei;
• alocaţia pentru copiii cetăţenilor străini rezidenţi în România se acordă prin
Ministerul Apărării Naţionale. Are aceeași valoare ca alocația de stat pentru
copii ;
• alocaţia de stat pentru copiii cu handicap – este mărită cu 100% față de
alocația de stat pentru copii. Cuantumul acesteia fiind de 84 Lei;
• alocaţia de întreţinere (cuantum 97 Lei) pentru încredinţare şi plasament
familial pentru copilul normal şi pentru copiii cu handicap (pentru aceștia fiind
mărită cu 50%);
• asistenţi maternali – persoane care au copii în plasament familial, pentru care
primesc un salariu şi li se consideră această activitate ca vechime în
muncă (cuantum variabil in funcţie de judeţ/sector, ex. Iaşi: 1.070 lei/lunar în
2009);
• asistenţi personali pentru copilul cu handicap – salariu pentru persoana care
îngrijeşte un copil cu handicap sever;

38
• indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, sau 3
ani pentru copilul cu handicap (cuantum reprezintă 85% din salariul
anual dar nu mai mult de 3x salariul mediu pe economie (3x1.795 lei) Lei și nu
mai puțin de 600); pentru fiecare copil in plus se mai adaugă 600 RON (ex.
cuplu gemeni = 85% din salariu + 600 lei; tripleți = 85% din salariu + 600 + 600)
• stimulent lunar pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, sau
3 ani pentru copilul cu handicap (cuantum 100 Lei). Se acordă părintelui
care are în grijă copilul și care a decis să se reîntoarcă la muncă înaintea împlinirii
perioadei de 2 respectiv trei ani. Se acordă doar pe perioada rămasă până la
expirarea termenului de 2/3 ani.
• indemnizaţia de naştere (alocaţia pentru nou-născuţi); indemnizaţia de naştere
se acordă mamelor, în termen de 6 luni de la naşterea copilului. Poate beneficia de
aceasta indemnizaţie până la a patra naştere, inclusiv (cuantum 230 de la
01.01.09)
• trusoul pentru copil nou-născut (Legea nr. 482/2006; O.G. nr.3/2007 aprobată
cu modif. prin Legea nr.164/2007) (copilul in vârstă de până la 12 luni).
Beneficiază de alocaţia de nou născut, mamele pentru primii 4 copii născuţi vii.
Contravaloarea trusoului pentru copilul nou născut este de 150 lei. Datorită
dificultății obținerii trusoului de către autoritățile locale s-a decis ca între
Decembrie 2008 – Decembrie 2009, să fie acordată doar suma.
• indemnizaţia lunară de hrană pentru copiii infectaţi/bolnavi HIV/SIDA
(cuantum 11 Lei/zi); Conform HG nr.429/2008 privind nivelul alocatiilor de hrana
pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice, incepand cu luna mai
2008 cuantumurile alocatiilor de hrana pentru bolnavii HIV/SIDA sunt de 11 lei
(RON)/zi pentru copii. Astfel, pe luna, cuantumul indemnizatiei lunare de hrana
poate fi:
- 11 lei X 28 zile = 308 lei; - 11 lei X 30 zile = 330 lei; - 11 lei X 31 zile = 341
lei (RON). Plata indemnizatiei lunare de hrana se realizeaza de catre directiile de
munca, solidaritate sociala si familie judetene, respectiv a municipiului Bucuresti si
se poate efectua: prin mandat postal; in cont personal; alta forma de plata
mentionata in cerere de adultul beneficiar ori reprezentantul legal al copilului; sau
in contul special deschis cu aceasta destinatie de catre directiile generale de
asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv ale sectoarelor
municipiului Bucuresti sau organismul privat autorizat - pentru copiii incredintati
sau dati in plasament unei institutii publice de asistenta sociala sau organism
privat autorizat.
Alte prestații:
• burse sociale;

39
• subvenţii pentru transportul in comun, de la bugetul local;
• ajutoare de urgenţă.

Unul dintre serviciile de care pot beneficia copiii aflați în familie este masa la
cantina de ajutor social. Acest serviciu este prezentat la pagina 42.

Servicii sociale pentru copilul aflat în dificultate:

Serviciile de tip rezidenţial au rolul de a asigura protecţia, creşterea şi
îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii
măsurii plasamentului. Din categoria serviciilor de tip rezidenţial fac parte centrele de
plasament, centrele de primire a copilului în regim de urgenţă şi centrele maternale.
În sensul prezentului regulament, centrele de plasament includ şi casele de tip
familial.
Serviciile de zi au rolul de a asigura menţinerea, refacerea şi dezvoltarea
capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea
determina separarea copilului de familia sa. Din categoria serviciilor de zi fac parte:
centrele de zi, centrele de consiliere şi sprijin pentru părinţi, centrele de asistenţă şi
sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale şi serviciile de
monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi abandoneze
copilul.
Serviciile de tip familial au rolul de a asigura, la domiciliul unei persoane
fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de
părinţii săi şi pot avea caracter specializat, în funcţie de nevoile şi de caracteristicile
copiilor protejaţi.

Minorul delincvent care a săvârşit o faptă penală:

• nu răspunde penal sub vârsta de 14 ani;
• între 14-16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a acţionat cu
discernământ;
• răspunde penal după împlinirea vârstei de 16 ani.
În legătura cu minorul delincvent se pot lua:
a. Măsuri de pedeapsă:
- amenda sau
- închisoarea
b. Măsuri educative pentru minorul delincvent, in aplicarea cărora se
colaborează cu organele de poliţie:
- mustrare
- libertate supravegheată în grija deosebită a familiei

40
- activitate benevolă in folosul comunităţii
- internare in centre de reeducare pentru minori
- internare intr-o instituţie medical-educativă pentru minori cu handicap.

41
IV.2. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia persoanei adulte şi
familiei

Adulţii sunt persoanele cuprinse în grupa de vârstă 18 – 59 ani (conf.

recomandărilor O.N.U./1985), grupa de vârstă între 18-45 ani se consideră grupa
persoanelor adulte tinere, între 45-59 de ani - grupa adulţilor maturi.
Menirea adultului este ca, în deplinătatea potenţialului său psihic, fizic, senzorial,
social să îndeplinească rolul de persoane productive în folosul propriu, al familiei lor
şi al întregii societăţi, în general. Copiii şi persoanele vârstnice sunt beneficiarii
activităţii producătoare de bunuri materiale şi spirituale a colectivităţii membrilor
adulţi ai societăţii.
Asistenţa socială care se adresează persoanelor adulte porneşte de la principiul
valoric al respectului în faţa demnităţii umane, de la care nimeni nu trebuie să decadă
sau să abdice. In numele acestui respect, trebuie să i se asigure individului condiţiile
necesare de a beneficia de principalele nevoi şi drepturi cuvenite, decurgând din
însăşi condiţia pe care fiecare fiinţă umană o reprezintă.
Măsurile de asistenţă socială care se adresează tinerilor şi adulţilor reprezintă
dreptul acestora de a fi sprijiniţi, fără discriminări de niciun fel, fără etichetare sau
umilinţă să-şi îndeplinească rolul în familie şi societate atunci când din diferite motive,
în anumite situaţii de dificultate, nu-şi pot rezolva singuri problemele.

Se intervine prin:
1. măsuri de asistenţă socială de prevenire (profilactice) care se referă la
totalitatea măsurilor care se pot lua pentru persoană sau familie în scopul
prevenirii sau evitării agravării unei situaţii de dificultate deja existentă,
avându-se în vedere intervenţia în timp util prin asigurarea tuturor drepturilor
de protecţie şi securitate socială acordate de lege;
2. măsuri de asistenţă socială „curativă” care au drept scop rezolvarea nevoii
într-un mod specific, particular, individualizat, de la caz la caz, măsuri a căror
finalitate trebuie să fie instaurarea unei situaţii de normalitate.

Se au în vedere :
a. Măsurile generale, universaliste de protecţie socială cu privire la muncă,
educaţie, sănătate, locuire, cultură, etc. de care trebuie să beneficieze toţi
locuitorii ţării.
b. Măsuri de asigurări sociale referitoare la ansamblul de norme cu privire la
asigurarea materială de bătrâneţe, boală, accident, maternitate, etc. a

42
 persoanelor încadrate într-un raport juridic de muncă şi pentru urmaşii
acestora.
c. Măsurile de ocrotire prin asistenţă socială se acordă persoanelor în
dificultate care fie nu au beneficiat de celelalte drepturi de protecţie şi asigurări
sociale, nu au dreptul de a beneficia de ele sau, acestea sunt insuficiente
pentru nevoile lor.

3. Măsurile de asistenţă socială se grupează în:

• măsuri de asistenţă socială deschisă care se acordă persoanei/familiei în
mediul firesc de existenţă: informare, consiliere, orientare profesională, sprijin
pentru ocuparea unui loc de muncă, etc.
• măsuri de asistenţă socială închisă sau instituţionalizată care instituie
internarea intr-o unitate rezidenţială de asistenţă socială
• măsuri de asistenţă socială semi-închisă care se acordă în sediul unei
instituţii de asistenţă socială de obicei pe durata unei zile, dar fără schimbarea
domiciliului persoanei (centre de zi, centre de primire, cantine de ajutor social,
etc.)

4. Măsurile de asistenţă socială se mai pot grupa în:

• acţiuni de urgenţă, în situaţii de criză

• măsuri paleative care au în vedere rezolvarea unei situaţii de moment, până

la instituirea unui plan de măsuri pentru rezolvarea cazului;
• măsuri directe şi indirecte, în cadrul cărora se acţionează direct asupra
persoanei sau indirect în mediul familial ori social din care persoana face parte.

Prestaţii de asistenţă socială pentru adulţi şi familie:

• Sprijin financiar pentru constituirea familiei – Legea 396/2006 –
echivalentul a 200€ (cerere depusa in termen de 30 de zile de la momentul
casatoriei si eliberat la 30 de zile după primirea acceptului din partea
primarului)
• Ajutorul social privind asigurarea VMG (Legea 416/2001 cu privire la
venitul minim garantat) este o formă de ajutorare, bazată pe principiul
solidarităţii sociale şi se adresează familiei şi persoanei singure cu venituri
scăzute sub un prag considerat ca minimum de bază (un anumit „prag al
sărăciei”), pe criteriul testării mijloacelor de care dispune familia la un moment
dat. Se concretizează în acordarea unei alocaţii diferenţiate după numărul

43
 membrilor de familie, finanţată din veniturile locale cu suplimentare de la
bugetul de stat. Se acordă prin serviciile sociale de la nivel local.

Se acordă diferenţiat familiilor sau persoanelor singure cu venituri pe familie sub:

• 125 lei - pentru familiile formate dintr-o singură persoană;

• 225 lei - pentru familiile formate din 2 persoane;

• 313 lei - pentru familiile formate din 3 persoane;

• 390 lei - pentru familiile formate din 4 persoane;

• 462 lei - pentru familiile formate din 5 persoane;

• câte 31 lei pentru fiecare persoană din familie peste numărul 5.

• Ajutoare ocazionale pentru plata combustibilului pe timp de iarnă, plata

datoriilor de întreţinere, pentru curentul electric, stări deosebite datorate
datorate stării de sănătate ori altor cauze justificate etc. (Legea nr.366/2001
privind aprobarea Fondului National de solidaritateO.U.G.nr.118/1999).
• Ajutoare de urgenţă care se acordă fie din fonduri guvernamentale pentru
situaţii deosebite de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor,
accidentelor., fie din fonduri locale, de asemenea pentru situaţii de nevoie
deosebită - pot fi acordate în limita fondurilor prevăzute în buget cu această
destinaţie.
• Ajutorul pentru soţiile militarilor în termen, conceput ca un ajutor social
pentru mamă şi copil (cuantum 213 Lei). Se acordă numai dacă sunt îndeplinite
următoarele criterii:
o Începând cu a patra lună de sarcină a soției militarului
o Dacă nu este elevă/studentă în învățământul militar și bursieră
o Dacă soțul nu este condamnat, pe perioada încarcecării.

• Indemnizaţia lunară de hrană pentru adulţii infectaţi/bolnavi HIV/SIDA;

(cuantum 13 lei/zi) Pentru adulți se calculează astfel: - 13 lei X 28 zile = 364
lei; 13 lei X 30 zile = 390 lei; 13 lei X 31 zile = 403 lei.
• Alocaţia familială complementară este un drept care se acordă familiei
care are în îngrijire unul sau mai mulţi copii, dacă realizează venituri nete
lunare/ membru de familie de până la nivelul salariului minim net pe economie
; Cuantum:
o 50 lei - pentru familia cu 1 copil;
o 60 lei - pentru familia cu 2 copii;
o 65 lei - pentru familia cu 3 copii;
o 70 lei - pentru familia cu 4 şi mai mulţi copii.
44
 o Acest cuantum se majorează cu 25 % cuantumul alocaţiei,
beneficiarilor de ajutor social, stabiliţi în condiţiile Legii nr. 416/2001, cu
modificările şi completările ulterioare.
• Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală este de asemenea
un drept al familiei şi se acordă familiilor cu un singur părinte, care realizează
venituri nete lunare/membru de până la nivelul salariului minim net pe
economie. Cuantum:
o 70 lei - pentru familia cu 1 copil;
o 80 lei - pentru familia cu 2 copii;
o 85 lei - pentru familia cu 3 copii;
o 90 lei - pentru familia cu 4 şi mai mulţi copii.

• Ajutorul pentru încălzirea locuinţei acordat în baza OUG nr.5/2003 privind

acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi
populaţiei pentru plata energiei termice; începând cu 09.10.2009 se acordă
celor care au un venit până în 425 lei. Cuantumul diferă în funcție de
următoarele caracteristici:
o Sistemul de încălzire: energie termică, gaze naturale, lemn & cărbuni;
o Suprafața locuinței
o Zona geografică.
Valoarea efectivă a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se calculează ca
procent din valoarea facturii calculată prin înmulţirea consumului defalcat pe
consumatori individuali cu preţul local al energiei termice facturate populaţiei;
Ajutorul nu poate depăşi o valoare calculată prin înmulţirea consumului maxim
lunar stabilit pe tip de apartament şi în funcţie de zona de temperatură cu
preţul local de referinţă;
Compensarea se acordă pe o perioadă de 5 luni (perioada sezonului rece), 12
luni sau 12 luni diferenţiat (perioada sezonului rece şi restul anului), în funcţie
de opţiunea beneficiarului.
Ajutorul pentru incalzirea locuintei cu energie termica:
- Pt venit mediu lunar/membru familie de pana la 155 lei, compensarea =
90%,
- intre 155,1-210 lei de 80%,
- intre 210,1-260 lei de 70%,
- intre 260,1-310 lei de 60%,
- intre 310,1-355 lei de 50%
- si intre 355,1-425 lei de 40%.

45
 - Persoanele singure ale caror venituri se situeaza in limitele prevazute mai
sus beneficiaza de o compensare mai mare de 10 % fata de proportiile
stabilite pentru familie.
- Pentru beneficiarii de ajutor social (familii sau persoane singure),
compensarea se acorda in proportie de 100%.
Ajutorul pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale:
- Pentru un venitul net lunar pe membru de familie pana la 155 lei, suma
acordata ca ajutor este 262 lei,
- intre 155,1 - 210 lei este de 162 lei,
- intre 210,1 - 260 lei, ajutorul e de 137 lei,
- intre 260,1 - 310 lei este 112 lei,
- intre 310,1 - 355 lei este de 87 lei,
- iar intre 355,1 - 425 lei ajutorul este de 62 lei.
Ajutorul pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni:
- Pentru persoane care nu sunt beneficiare de VMG, la un venitul mediu net
lunar pe membru de familie de pana la pana la 155 lei, suma acordata ca
ajutor este 54 lei,
- intre 155,1 - 210 lei suma este de 48 lei,
- intre 210,1 - 260 lei este de 44 lei,
- intre 260,1 - 310 lei este 39 lei,
- intre 310,1 - 355 lei este 34 lei,
- iar intre 355,1 - 425 lei este de 30 lei.
Pentru beneficiari de VMG, ajutorul este de 58 lei/luna, respectiv 290 lei pentru
tot sezonul rece.
• Ajutorul bănesc pentru achiziţionarea unei centrale termice
individuale (cuantum 1.500 lei) sau a unui arzător automatizat
(cuantum 300 lei), în baza OUG nr.91/2005 privind instituirea Programului de
acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează
pentru încălzirea locuinţei gaze naturale;
• Ajutorul rambursabil pentru refugiaţi (legea 122/2006 privind azilul in
România) In limitele disponibilităţilor financiare ale statului, se acorda un
ajutor rambursabil, stabilit la nivelul unui salariu minim brut pe tara, pentru o
perioada de maximum 6 luni, dacă, din motive obiective, acesta este lipsit de
mijloacele de existenta necesare (cuantum: 615 lei x 6 luni) . Scopul acordării
acestei prestații este de a-i susțini de refugiați să-și dezvolte propria afacere.
Pentru motive bine întemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru înca o
perioada de cel mult 3 luni.

46
Servicii
• Cantina de ajutor social - Cantinele de ajutor social sunt unităţi de
asistenţă socială semi-închisă, cu personalitate juridică, funcţionează în
subordinea consiliilor locale şi prestează servicii sociale gratuite sau contra
cost, sub forma acordării unei mese calde, zilnice persoanelor aflate în situaţii
economico-sociale sau medico-sociale deosebite. Tipurile de servicii oferite în
cadrul CAS sunt următoarele:
o Două mese calde pe zi timp de 90 zile/an pentru beneficiari de VMG
o Transportul la domiciliu pentru beneficiarii nedeplasabili
o Vânzarea de produse alimentare la preț de producție
o Oferirea de masă caldă contra cost pentru cei care nu sunt beneficiari.
Cantinele pot fi dotate și cu unitate agro-tehnică unde să fie produse o parte
din legumele și fructele folosite pentru prepararea hranei. Conform legislației în
vigoare, la solicitarea primarului, beneficiarii de VMG trebuie să presteze 72
ore/lună ca muncă în folosul comunității. Tipul de muncă este stabilit de primar
și poate consta în muncă agricolă pe terenurile agricole ale CAS.

Categorii de beneficiari adulţi pentru acordarea mesei la cantina de ajutor social :

• persoanelor care beneficiază de ajutor social sau alte ajutoare băneşti acordate
în condiţiile legii şi al căror venit este până la nivelul venitului net/persoană,
luat în calcul la ajutorul social
• pensionarii care sunt consideraţi a fi izolaţi social (singuri), nu au susţinători
legali, sunt lipsiţi de venituri
• invalizi şi bolnavi cronic
• orice persoană care temporar nu realizează venituri.

Instituţii rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoane adulte:

• cămine-spital - instituţii medico-sociale pentru bolnavii cronic, adulţi şi
vârstnici, care acordă servicii de găzduire (temporar sau permanent),
îngrijire, asistenţă, tratament, recuperare, reinserţie socială;
• centre de adăpost pentru diferite categorii în dificultate: tineri
proveniţi din centre de plasament pentru copii, femei abuzate, centre
pentru mamă şi copil.

47
IV.3. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia victimelor
violenţei în familie

Conştientizarea efectelor fenomenului violenţei în familie şi a gravităţii

acestuia la nivel mondial s-a petrecut relativ recent în lume, toate ţările Uniunii
Europene confruntându-se cu probleme generate de violenţa în familie. Sistemul
serviciilor sociale publice în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie
în România nu este dezvoltat , furnizarea de servicii de asistenţă în acest
domeniu fiind asumată în deosebi de societatea civilă.
Un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003
arată faptul că în România rata globală a incidenţei violenţei în familie este de
14,3%. Violenţa în familie din România are drept factori determinanţi
semnificativi alcoolismul, sărăcia, socializarea într-un mediu marcat de violenţă
şi modelul patriarhal de organizare a familiei.
Conform legii 217/2003 violenţa în familie reprezintă „orice acţiune fizică
sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui
membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau
un prejudiciu material”.

Cadrul legislativ:
Prin adoptarea Legii 197/2000, de modificare şi completare a Codului
Penal, au fost prevăzute măsuri şi pedepse pentru persoanele care săvârşesc
acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice, săvârşite asupra
membrilor familiei. De asemenea, noul Cod penal prevede la art. 134, ca o
măsură de siguranţă socială pentru prevenirea violenţei în familie „interdicţia de
a reveni la locuinţa familiei, la cererea părţii vătămate, această măsură putând fi
luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii”.
Legea nr. 202/2002, privind egalitatea de şanse, prin care se
garantează accesul la educaţie, cultură şi la informare fără discriminare, precum
şi Legea 116/2002 privind combaterea marginalizării sociale, prin care se
facilitează accesul la un loc de muncă şi la o locuinţă, completează cadrul
legislativ necesar pentru o implementare cât mai eficientă a legislaţiei în
domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
În cadrul procesului de reformă a sistemului de protecţie socială
românesc, a fost adoptată Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi
combaterea violenţei în familie care stabileşte cadrul dezvoltării politicilor
sociale în domeniu. Înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, prin
această lege, reprezintă un prim pas în organizarea unui sistem eficient de
servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie la nivel
naţional.
Ordonanţa nr. 95 din 24 decembrie 2003 privind modificarea si
completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei în
familie, Ordinul nr. 304/385/1018 din 21 iulie 2004 privind aprobarea
instrucţiunilor de organizare si funcţionare a unităţilor pentru prevenirea si
combaterea violentei în familie, Ordinul nr. 383 din 12 iulie 2004 privind
aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul
protecţiei victimelor violentei în familie, Ordinul nr. 384/306/993 din 12 iulie
2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea si monitorizarea
cazurilor de violenta în familie reprezintă de asemenea acte normative
importante care reglementează protecţia şi combaterea violenţei în familie în
România.

Cadrul instituţional
În subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse
funcţionează Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei al cărei principal
obiectiv este elaborarea de politici sociale şi strategii referitoare la prevenirea şi
combaterea violenţei în familie.
La nivelul fiecărui judeţ şi al sectoarelor municipiului Bucureşti s-au
constituit Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în cadrul
cărora există servicii specializate în asistarea şi protecţia victimelor violenţei în
familie.

Măsuri de prevenire şi combatere a violenţei în familie

Persoanele victime ale violenţei în familie sunt asistate în cadrul
Centrelor pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie, unde li se
oferă protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere. Adăposturile asigură securitate şi
siguranţa, îngrijire medicală şi asistenţă psihologică şi juridică pentru victimele
violenţei în familie. Primirea victimelor în adăpost se face cu consimţământul şi
la cererea acestora atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca
măsură de protecţie. Găzduirea în adăposturi a victimelor violenţei în familie va
fi pe o perioadă determinată, cuprinsă între 7 şi 60 de zile.

49
 Centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie
asigură găzduirea, îngrijirea, precum şi reabilitarea şi reintegrarea socială a
acestora. Primirea sau asistarea în centrul de recuperare se face pe baza
evaluării cazului de către persoanele desemnate şi numai cu acordul scris al
victimelor. Centrele de recuperare asigură, prin consiliere juridică şi psihologică,
sprijin în vederea adaptării la o viaţă activă, inserţia socială şi profesională a
victimelor. Găzduirea în centrul de recuperare va fi pe o perioadă determinată,
de maximum 90 de zile, iar în situaţii excepţionale până la 180 de zile.

Centrele de asistenţă destinate agresorilor asigură în regim

rezidenţial sau semirezidenţial reabilitarea şi reintegrarea socială a acestora,
măsuri educative precum şi consiliere şi mediere familială. Asistarea sau
internarea agresorilor în aceste centre se face numai cu acordul acestora. În
cadrul centrului de asistenţă destinat agresorilor se asigură servicii de consiliere
şi mediere a conflictului pentru părţile implicate, în vederea depăşirii situaţiilor
de risc. Agresorii sunt informaţi şi în legătură cu posibilitatea accesului la
tratamentele psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare sau dezintoxicare, după
caz. Aceste centre asigură şi facilitează agresorilor accesul la tratamentul
psihologic, psihiatric, de dezalcoolizare sau dezintoxicare.

Rolul asistentului social

Asistenţii sociali desemnaţi de autorităţile publice pentru instrumentarea

cazurilor de violenţă în familie au următoarele atribuţii principale:

a) monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din sectorul sau unitatea

teritorială deservită; culegerea informaţiilor asupra acestora; întocmirea unei
evidenţe separate; asigurarea accesului la informaţii la cererea organelor
judiciare şi a părţilor sau reprezentanţilor acestora;

b) informarea şi sprijinirea lucrătorilor poliţiei care în cadrul activităţii lor

specifice întâlnesc situaţii de violenţă în familie;

c) identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi

îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;

d) colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea

cazurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

e) îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;

50
 f) solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;

În cazul comiterii actelor de violenţă în familie, organele de poliţie

intervin la sesizarea victimei, a altui membru de familie, a unei autorităţi sau din
oficiu. Lucrătorul de poliţie va anunţa imediat autoritatea competentă la nivel
local, în legătură cu situaţia victimei.

IV.4. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia persoanei

vârstnice

Îmbătrânirea este un proces complex, psiho-fiziologic de involuţie care

începe din momentul naşterii, cu modificări progresive în plan biologic (fizic,
senzorial, psihic, motor) care se reflectă în plan personal, în mediul familial şi
social al vârstnicului.
Situaţia de persoană vârstnică, bătrâneţea, reprezintă o etapă
normală, firească în viaţa fiecărei fiinţe umane; este stadiul unui proces biologic,
o etapă însoţită „fatalmente” de pierderea unor funcţii biologice, scăderea
capacităţii de adaptare la mediul înconjurător, cu repercusiuni asupra vieţii
individuale, familiale, sociale.
Individual, acest proces nu poate fi fixat exact în timp. Între începutul
procesului biologic de îmbătrânire şi semnele manifeste ale acesteia trece un
anumit timp, diferit de la un individ la altul. Există situaţii de îmbătrânire
prematură care pot fi puse în legătură cu diferiţi factori de ereditate, mediu ,
regim de viaţă, etc.
Referitor la vârsta la care se consideră că o persoană este vârstnică,
există conform aprecierii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, câteva categorii:
- între 60 - 75 de ani, trecerea spre bătrâneţe – perioada de vârstnic;
- între 75 – 85 de ani , bătrâneţea medie sau perioada de bătrân;
- peste 85 de ani , stadiul de bătrân sau perioada de longeviv (vârsta a
IV-a).
Implicaţiile medico-sociale ale acestei vârste sunt studiate de geriatrie,
ca ştiinţă a fenomenului de îmbătrânire (dpv medical) şi de gerontologie, care
studiază aspectele patologice ale fenomenului.
Prin problematica socială largă, se impun intervenţii de politici sociale din
partea statului atât prin:

51
  măsuri generale, universaliste, de protecţie socială;
 prin asigurări sociale, servicii pentru „securizarea” acestui grup
de persoane vulnerabile sau posibil vulnerabile la un moment dat;
 prin servicii de asistenţă socială, într-o manieră specifică mai
individualizată, de la caz, la caz.

Atitudinea individuală a persoanei vârstnice faţă de acest moment al

existenţei, când pot interveni: încetarea sau restrângerea activităţii profesionale,
separarea de copii, pierderea partenerului de viaţă, schimbări de domiciliu, etc.,
este diferită în funcţie de nivelul cultural, de nivelul educaţiei, experienţă, starea
de sănătate fizică şi mintală, relaţia cu mediul familial şi social, etc. In această
împrejurare, atât societatea, comunitatea cât, mai ales, familia trebuie să se
implice în sprijinirea persoanei vârstnice pentru a depăşi momentele de
dificultate.
Persoana vârstnică poate fi un element activ în familie prin
participarea la venitul comun, poate fi un sprijin în îndeplinirea funcţiei
educative, poate acorda sprijin în activităţile gospodăreşti. Mai poate avea chiar
şi un anumit rol social a cărei împlinire se poate realiza în grupul familial,
vecinătate şi în comunitate. De aceea din punct de vedere al măsurilor de
protecţie socială, persoanei vârstnice trebuie să-i fie asigurate drepturile pentru
condiţii materiale decente, accesul la îngrijirea sănătăţii, un comportament de
înţelegere şi respect din partea familiei şi a societăţii, în general.
Nevoile persoanelor vârstnice sunt aceleaşi cu ale tuturor celorlalţi
membrii ai societăţii, poate doar la un nivel diferit. Ca şi la celelalte vârste,
bătrânul are nevoie de condiţii materiale şi spirituale de existenţă, de condiţii
biologice, de securitate, de stimă, afecţiune, respect.
Chiar dacă teoretic este o persoană vulnerabilă, persoana vârstnică, de
cele mai multe ori, îşi poate rezolva singură sau cu ajutorul familiei
problemele care intervin odată cu înaintarea în vârstă. Există însă situaţii
când aceste probleme depăşesc capacitatea de rezolvare prin resurse proprii
şi se instalează o situaţie de dificultate materială (financiară, de locuinţă), de
sănătate, de relaţii familiale sau sociale, ceea ce se numeşte starea de
excludere socială a persoanei vârstnice. În această situaţie, se intervine
prin măsuri de asistenţă socială, pe bază de evaluarea nevoii.

Abordarea problematicii de asistenţă socială în sfera asistenţei sociale a

vârstnicului are în vedere cu prioritate criterii referitoare la:
- categoria de vârstă;

52
 - starea de sănătate;
- condiţia familială a persoanei.

Problemele de evaluare a nevoii sociale şi stabilirea unui plan de acţiune

se pun diferit în acordarea ajutorului pentru vârstnicul care este :
 în situaţia persoanei vârstnice singure, lipsite de familie,
adică bătrânul celibatar, văduv, divorţat sau cel rămas singur datorită
unor carenţe de solidaritate familială (părăsit, abandonat);
 situaţia persoanei vârstnice cu familie care este diferită dacă:
- locuieşte cu familia şi aceasta doreşte sau are posibilitatea de a-i
acorda sprijinul şi ajutorul necesar ;
- locuieşte separat de familie, este sau nu vizitat, sprijinit, ajutat de
familie

Din punct de vedere al problematicii de asistenţă socială pot exista:

- situaţii de criză
- situaţii temporare de dificultate
- situaţii cu tulburări complexe, grave care pot fi de ordin funcţional
la nivel familial, de natură financiară, de locuire, igienico-sanitar, nivel scăzut de
cunoştinţe, carenţe în funcţia de solidaritate familială (neglijenţă, exploatare,
persecuţii).
Intervenţia trebuie să fie în concordanţă cu situaţia în care se află persoana
vârstnică.
Îndatoririle membrilor de familie cu privire la părinţi sunt reglementate
prin Legea 4/1954 - Codul Familiei.
Problemele vârstnicului din mediul urban sunt diferite de cele ale
vârstnicului din mediul rural cu privire la viaţa familială, viaţa socială în
comunitate, relaţia faţă de muncă, faţă de vecinătate. In mediul rural, trecerea
la viaţa inactivă, viaţa familială, relaţiile sociale decurg diferit.

Măsuri de protecţie socială

Ca regulă generală, soluţia optimă în rezolvarea problematicii persoanei
vârstnice este întotdeauna menţinerea sa în mediul propriu de viaţă. Schimbarea
mediului prin măsuri de instituţionalizare este dureroasă, traumatizantă şi poate
avea asupra vârstnicului repercusiuni negative cu privire la starea psihică şi a
stării de sănătate, în general.
Se impun în primul rând măsuri de prevenire a stării de excludere
socială prin acţiuni de pregătire a celor care înaintează către vârsta pensionării
53
şi a familiei acestora, folosind metode şi tehnici de informare, consiliere,
acordarea sprijinului în dobândirea unor drepturi, rezolvarea unor probleme
materiale, de sănătate, asistenţă juridică, etc.
Este de mare importanţă intervenţia în timp util acolo unde a apărut o
problemă, pentru evitarea agravării situaţiei, şi intervenţia de urgenţă acolo
unde există o situaţie de criză.
Măsurile de asistenţă socială a persoanelor vârstnice sunt
stipulate în Legea nr.17/2000 :
„Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul legii, persoanele
care au îndeplinit vârsta de pensionare stabilită de lege”
„Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială în raport cu situaţia
socio-medicală şi cu resursele economice de care dispun
Asistenţa socială pentru persoane vârstnice se realizează prin servicii şi
prestaţii sociale dacă persoana se găseşte în una din situaţiile:
- nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane
obligate la aceasta
- nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţii de locuit pe
baza resurselor proprii
- nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru
asigurarea îngrijirii necesare
- nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată
- se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale,
datorită bolii ori stării fizice sau psihice.”
Nevoile se evaluează pe baza anchetei sociale, cu menţiunea că în situaţia
pierderii din diferite cauze (pe care legea le prevede) a autonomiei individuale,
nevoile se stabilesc pe baza unei grile naţionale de evaluare (anexă la Lege) şi
încadrarea în grade de dependenţă.

1. Prestaţii
• Ajutorul social sub forma venitului minim garantat (pg. 39-40)

• Ajutoare ocazionale (pg. 40)

• Ajutor de urgenţă (pg. 40)

• Ajutor de înmormântare – pentru vârstnicii pensionari, acesta se ridica

de la Oficiul de Pensii iar pentru vârstnicii nepensionari se ridica de la Primărie
pe raza căruia persoana vârstnica si-a avut domiciliul. Printre documentele care
se solicită pentru acordarea acestei prestații se numără: certificatul de deces al
vârstnicului, certificat de căsătorie dacă soțul supraviețuitor solicită prestația,

54
sau certificatul de naștere al urmașului dacă acesta solicită prestația. Pentru
vârstnicul pensionar, se prezintă și ultimul talon de pensie (în funcție de
momentul decesului față de momentul primirii pensiei, soțul sau urmașul
supraviețuitor pot primi și contravaloarea pensiei decedatului pe lângă ajutorul
de înmormântare). Toate documentele se prezintă în original și copie
nelegalizată.
• Ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor (Legea nr. 578/2004 privind
acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, modificata prin Legea nr.
255 din 19 iulie 2007) acordat lunar daca soţul supravieţuitor îndeplineşte
cumulativ următoarele criterii:
i. este pensionar din sistemul public de pensii si are cel puţin
vârsta standard de pensionare, prevăzuta de Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări
sociale, cu modificările si completările ulterioare;
ii. nu beneficiază de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului
public;
iii. durata casatoriei cu soţul care a decedat a fost de cel puţin 10
ani; În situaţia în care durata casatoriei cu soţul care a decedat
a fost mai mica de 10 ani, dar de cel puţin 5 ani, cuantumul
ajutorului lunar se diminuează proporţional.
iv. are domiciliul pe teritoriul României.
Cuantumul acestui ajutor lunar este de:

a) 90 lei lunar, pentru soţul supravieţuitor care la data solicitării are cuantumul
pensiei mai mic de 364 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază de
pensie stabilita în baza prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările si
completările ulterioare, sau stabilita în fostul sistem al asigurărilor sociale de
stat, precum si în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază atât de pensie
stabilita în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât si în fostul sistem al
asigurărilor sociale pentru agricultori;

b) 35 lei lunar, pentru soţul supravieţuitor care la data solicitării are cuantumul
pensiei mai mic de 140 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază
numai de pensie stabilita în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru
agricultori.

Fondurile necesare plătii ajutorului lunar se suporta din bugetul de stat, prin
bugetul MMFPS.

55
  Ajutor pentru încălzirea locuinţei – prezentat la pg. 41-42.

2. Servicii
a. Servicii sociale deschise:
• ajutor pentru menaj, prepararea hranei
• îngrijirea locuinţei şi gospodăriei
• însoţire
• consiliere administrativă şi juridică
• sprijin pentru reintegrarea socială

b. Servicii sociale, medicale şi medico-sociale semi-închise, ne-

rezidenţiale:
• Masa la cantina de ajutor social (pg. 42-43)
• Centre de zi
• Adăposturi de noapte
• Consultaţii şi îngrijiri medicale la domiciliu sau în instituţii de
sănătate
• Consultaţii şi îngrijiri stomatologice
• Acordarea de materiale sanitare si dispozitive medicale
• Acordarea de medicamente gratuite şi/sau compensate

c. Instituţii de asistenţă socială rezidenţiale pentru ocrotirea

vârstnicilor:
• Cămine pentru pensionari

Beneficiari:
 persoane lipsite de sprijin material şi fără susţinători legali;

 cu posibilităţi reduse de întreţinere şi fără familie;

 cu familii fără posibilităţi de întreţinere;
 cu familii cu posibilităţi reduse de întreţinere;
 cu familii cu posibilităţi de întreţinere dar a căror activitate este
împiedicată de prezenţa persoanei vârstnice.
Servicii asigurate:
- cazare, întreţinere completă
- asistenţă medicală

56
- condiţii de muncă în raport cu capacitatea fiecăruia
- proteze, aparate protetice
- transport pentru internare, transferare unităţi de cură balneară, sanitare,
întreprinderi de proteze
- condiţii activităţi culturală
- înmormântare gratuită pentru nepensionari
Vârstă limită internare: 50 - femei, 55 - bărbaţi

Categorii de persoane care nu beneficiază de acest drept:

- persoane cu afecţiuni psihice
- persoane cu afecţiuni cu risc de contaminare
Aprobările de internare acordate de DG/JDFSS pe baza dosarului întocmit.

Valoarea serviciilor: contribuţie lunară care nu depăşeşte costul de întreţinere

stabilit.

Costul mediu lunar de întreţinere - MMFES cu MSP nivelul cheltuielilor medii

lunare ale anului anterior pentru hrană, întreţinere, gospodărie, obiecte de
inventar, echipament. Costul modificat odată cu indexarea alocaţiei zilnice.
Contribuţie plătibilă (când persoana internată nu are veniturile necesare) de:
- persoana internată
- soţ/soţie
- copii pentru părinţi şi invers.

Scutiri de la plata contribuţiei:

- susţinătorii legali ai persoanelor internate în cămine atelier;

- susţinătorii legali ai bolnavilor neuropsihici din cămine spital.

Documentele din dosarul persoanei asistate:
- copii certificate naştere, căsătorie ale persoanei asistate, soţ/soţie, copii,
părinţi
- declaraţie privind lipsa susţinătorilor legali
- acte doveditoare venituri: adeverinţă salariu, talon pensie, adeverinţe venit
de la organele fiscale, declaraţie de venit pe proprie răspundere, legalizată
- copii hotărâre judecătorească privind stabilirea obligaţiilor de întreţinere
- copii hotărâre judecătorească privind obligaţiile unei persoane faţă de asistat
şi privind plata contribuţiei

57
 - ancheta socială privind situaţia asistatului şi familiei acestuia
Recalcularea contribuţiei de întreţinere dacă asistatul lipseşte mai mult de 5 zile
(scăderea alocaţiei de hrană pe perioada respectivă) - acţiune valabilă pentru cei
care plătesc integral contribuţia de întreţinere.

Plata contribuţiei:
- pensionari: reţinută direct de instituţia de asistenţă socială
- celelalte situaţii: la administraţiile financiare a
judeţului/municipiului/sectorului. Sumele vărsate la buget de stat/local în
termen de 3 zile.

• Cămine pentru bătrâni (vârstnici ne-pensionari cu probleme de asistenţă

socială)
• Cămine pentru bătrâni bolnavi cronic (vârstnici pensionari şi ne-pensionari
cu probleme de asistenţă socială)
Aceste cămine funcţionează sub formă de cămine pentru persoane
vârstnice cu secţii pentru:
• persoane dependente
• persoane semidependente
• persoane care nu sunt dependente

Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt:

a) servicii sociale, care constau în:
• ajutor pentru menaj;
• consiliere juridică şi administrativă;
• modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare
socială în raport cu capacitatea psihoafectivă;
b) servicii sociomedicale, care constau în:
• ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori
intelectuale;
• asigurarea unor programe de ergoterapie;
• sprijin pentru realizarea igienei corporale;

c) servicii medicale, care constau în:

• consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii medicale
de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată;

58
 • servicii de îngrijire-infirmerie;
• asigurarea medicamentelor;
• asigurarea cu dispozitive medicale;
• consultaţii şi îngrijiri stomatologice.
Finanţarea serviciilor şi a prestaţiilor se asigură pe principiul împărţirii
responsabilităţilor între administraţia publică centrală şi locală.

Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii şi sunt îngrijite în cămine au

obligaţia să plătească lunar o contribuţie de întreţinere care se stabileşte de
conducerea căminului, conform legii, în funcţie de gradul de dependenţă al
persoanei vârstnice îngrijite, de veniturile acesteia şi după caz, de veniturile
susţinătorilor legali. Contribuţia lunară de întreţinere este de 60% din veniturile
personale lunare, fără a depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru
fiecare cămin.

În scopul instituţionalizării dialogului social dintre persoanele vârstnice şi

autorităţile publice, prin Legea 16/2000 se înfiinţează Consiliul Naţional al
Persoanelor Vârstnice, ca organism autonom, consultativ şi de interes public.
Consiliul are următoarea componenţă:
a. preşedinţii consiliilor judeţene ale persoanelor vârstnice şi ale mun. Bucureşti;
b. preşedinţii organiza]iilor centrale ale pensionarilor;
c. cate un reprezentant al ministerelor implicate în protecţia socială a
persoanelor vârstnice, reprezentanţi ai altor organisme.

Finanţarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice se asigură din: donaţii,

sponsorizări, alte activităţi nonprofit realizate în condiţiile legii şi din transferuri
de la bugetul de stat care se prevăd în bugetul Ministerului Muncii Solidarităţii
Sociale şi Familiei.
Acest Consiliu are în principal următoarele atribuţii:
• sprijină instituţiile statului în aplicarea recomandărilor Adunării Mondiale a
Persoanelor Vârstnice şi urmăreşte realizarea lor;
• propune Guvernului programe privind ameliorarea continuă a condiţiilor
de viaţă a persoanelor vârstnice;
• urmăreşte aplicarea reglementărilor legale privind persoanele vârstnice şi
sesizează organele competente despre abaterile constatate;
• elaborează împreună cu instituţiile specializate, studii şi analize
sociologice în domeniu;

59
• sprijină buna funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială şi propune
măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
• sprijină organizarea asociativă a persoanelor vârstnice şi participarea lor
activă la viaţa socială;
• elaborează puncte de vedere la proiectele de acte normative care vizează
persoanele vârstnice;
• reprezintă persoanele vârstnice din România în relaţiile cu organizaţii
similare din alte ţări sau cu organizaţii internaţionale ale persoanelor
vârstnice.

60
IV.5. Măsuri de asistenţă socială pentru protecţia persoanelor cu
handicap

Ponderea persoanelor cu handicap în populaţia României este de 1,98%. În

comparaţie, ponderea medie la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană este de 10%.1
Conform statisticii Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, sursa
fiind Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, numărul total al
persoanelor cu handicap era la sfârşitul anului 2006 de 488.054, din care 432.933
adulţi şi 55.121 copii. Numărul persoanelor cu handicap care se aflau în îngrijirea
familiei şi/sau trăiau independent era de 470.716 ( 54.914 copii şi 415.802 adulţi), iar
a celor instituţionalizate de 17.338 (207 copii şi 17.131 adulţi). În anul 2005 existau
149 instituţii şi servicii de asistenţă socială, iar în anul 2006 numărul instituţiilor şi
serviciilor de asistenţă socială a crescut la 239, ceea ce înseamnă că a existat o
preocupare în ceea ce priveşte diversificarea serviciilor, creşterea numărului şi a
calităţii acestora .
Prestaţiile financiare de care copiii şi persoanele adulte cu handicap beneficiază sunt
într-un cuantum valoric mic, insuficient pentru a acoperi nevoile acestora, iar
persoanele cu handicap mediu şi uşor nu primesc nici un fel de prestaţie financiară.
Accesul la educaţie, asistenţa medicală, încadrarea în muncă, transportul
public, condiţiile de locuit şi de mişcare în mediul fizic reprezintă domenii insuficient
rezolvate de autorităţile publice locale. Conform statisticii Autorităţii Naţionale pentru
Persoanele cu Handicap, până la cel mult 20% din totalul clădirilor publice sunt
adaptate conform nevoilor persoanelor cu handicap, ceea ce determină o foarte slabă
participare a acestora la viaţa societăţii.
Definirea stării de handicap implică rigoare, trebuie să fie ne-stigmatizantă,
să ţină seama de conotaţiile personale dar şi sociale, consecinţe ale handicapului
asupra fiinţei umane.
Normele documentelor internaţionale recomandă încadrarea persoanei cu
probleme de sănătate, ca fiind în situaţia de persoană cu handicap, în funcţie de
situaţia medico-socială specifică, astfel :
 Infirmitate sau deficienţă - afectează o structură sau o funcţie
anatomică, fiziologică, psihică (surzenie, întârziere mintală, paralizie, etc.)
 Incapacitate sau dizabilitate - reducerea, lipsa, pierderea aptitudinii
de a desfăşura o activitate considerată normală pentru fiinţa umană
(dificultăţi de vedere, de auz, autoservire, deplasare)

1
Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-
2013

61
  Handicap - dezavantajul rezultat din infirmitate sau incapacităţi care
împiedică satisfacerea, total sau parţial, a sarcinilor considerate normale în
raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali.

Handicapul descrie rolul social al persoanei cu deficienţă sau incapacitate

comparativ cu alte persoane, dezavantajul apare şi se manifestă în interacţiunea
dintre persoană şi mediul său de viaţă
Drepturile persoanelor cu handicap sunt stipulate în prevederile
constituţionale, referitoare la toţi cetăţenii şi în legi speciale care se referă explicit la
această categorie de cetăţeni.
Legislaţia care reglementează în prezent protecţia specială a persoanelor cu
handicap este următoarea:
*** Legea nr. 448/06.12.2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1006/18.12.2006
*** Hotărârea Guvernului nr. 197/09.02.2006 privind aprobarea programelor de
interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanei cu handicap, precum şi în
domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi
persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe, publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 195/01.03.2006
*** Ordonanţa de Urgenţă nr. 14/07.03.2007 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187/19.03.2007
*** Hotărârea Guvernului nr. 268/14.03.2007 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial, Partea
I, nr. 233/04.04.2007
*** Legea nr. 487 din 11 iulie 2002 sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu
tulburări psihice. publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 589 din 8 august 2002;
*** Hotărâre nr. 329 din 20 martie 2003 pentru aprobarea regulamentelor-cadru
de organizare şi funcţionare a instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu
handicap, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 228 din 4 aprilie 2003.

Conform prevederilor Legale persoane cu handicap “…sunt acele persoane

cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice,
mentale, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa
socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali
proprii, necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor
sociale şi profesionale".

62
 Procesul de reformă legislativă a debutat cu elaborarea Legii nr. 448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care
reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul
integrării şi incluziunii sociale a acestora. Acestei legi i se aduc unele modificări şi
completări prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 14/2007, iar prin Hotărârea Guvernului nr.
268/2007 sunt stabilite normele metodologice de aplicare.
Prin intermediul noului pachet legislativ se urmăreşte promovarea integrării
sociale a persoanelor cu handicap prin îmbunătăţirea accesului la educaţie, cultură,
sport, turism, asistenţă juridică, servicii de sănătate, facilităţi privind transportul,
accesul în clădirile publice, etc. Printre noutăţile promovate de lege pot fi amintite:
• diversifică tipurile de prestaţii sociale (este introdus bugetul personal
complementar, suma urmând să fie cheltuită de persoana cu handicap, conform
nevoilor sale) şi creşte cuantumul acestora;
• stabileşte prestaţii financiare pentru persoanele cu grad de handicap mediu şi
uşor (reducere la preţul biletelor de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice
şi sportive pentru adultul cu handicap mediu şi uşor, buget personal complementar
pentru adultul cu handicap mediu);
• elimină diferenţele care există în prezent din punct de vedere al prestaţiilor
sociale între nevăzători şi persoanele cu alte tipuri de handicap;
• pune accentul pe prevenirea instituţionalizării şi pe dezvoltarea de servicii
alternative comunitare: servicii de suport pentru familie, asistent personal, servicii la
domiciliu, asistent personal profesionist.
Pentru prima dată este introdusă ideea de asistent personal profesionist al
persoanei cu handicap (grav sau accentuat). Două au fost principalele motive care au
determinat apariţia acestei reglementări. În primul rând s-a avut în vedere situaţia
persoanelor cu handicap, fără familie sau întreţinători legali care nu posedă o
locuinţă proprie şi pentru care singura soluţie era internarea într-un centru rezidenţial
de protecţie destinat persoanelor cu handicap. Numărul ridicat al cererilor de
internare în astfel de centre făcea ca acestea să fie suprapopulate, iar serviciile
oferite de slabă calitate. Un alt motiv a fost acela de a da posibilitatea asistentul
maternal care a îngrijit un copil cu handicap grav sau accentuat până la vârsta
majoratului să devină asistent personal profesionist, realizându-se astfel o
continuitate în îngrijirea persoanei cu handicap, benefică acestuia.
Angajarea asistentului personal profesionist se face pe baza deciziei comisiilor
de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, luându-se în considerare şi opinia
adultului cu handicap pentru care se va aplica măsura de protecţie. Asistentul
personal profesionist va fi angajat cu contract de muncă de către Direcţiile Generale

63
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau furnizorii de servicii sociale privaţi
acreditaţi şi va beneficia de un salariu de bază căruia îi pot fi adăugate anumite
sporuri, transport gratuit, decontarea cheltuielilor de transport interurban, cazare şi
masă, atunci când deplasarea se face în interesul adultului cu handicap, consiliere şi
sprijin din partea specialiştilor.
Evaluarea stării de handicap şi încadrarea corespunzătoare într-un grad de
handicap pentru acordarea tuturor drepturilor ce decurg din această situaţie, se face
de către Comisiile de expertiză medicală speciale, separat pentru copii şi adulţi.
Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de către Comisia
pentru Protecţia Copilului, iar pentru adultul cu handicap de către Comisia de
Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Pe baza documentaţiei medicale şi a examinării de către comisie, gradul de
handicap poate fi: uşor, mediu, accentuat şi grav. Tipurile de handicap sunt: fizic,
vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Din
numărul total de persoane cu handicap un procent semnificativ îl ocupă handicapul
mintal - 21,6%, urmat de handicapul vizual - 20,7%, handicapul fizic - 16,8%,
handicapul neuropsihic - 15,8%, handicapul somatic - 13,6%, handicapul auditiv - 4%,
handicapul asociat - 5,4%, HIV-SIDA - 1%, boli rare - 1,1%.

Măsurile de protecţie socială pentru persoanele cu handicap se referă în

principal la:
 măsuri de recuperare,
 orientare, formare şi integrare socio-profesională,
 măsuri specifice de prevenire, atenuare, înlăturare a consecinţelor
handicapului.
Scopul acestor măsuri este acela al rezolvării problemelor speciale în plan
familial, socio-profesional şi egalizarea şanselor.
De asemenea, se au în vedere măsuri de adoptare a unei atitudinii de
înţelegere corecte, fără prejudecăţi, de respect din partea societăţii faţă de
problemele persoanelor cu handicap.
Protecţia specială a persoanelor cu handicap se realizează prin:
• acordarea unor beneficii , drepturi acordate la domiciliul acestora
• instruire în şcoli speciale
• prin instituţionalizare în unităţi speciale

1. Drepturile care decurg din legislaţia în vigoare pentru persoanele cu

probleme speciale de handicap se referă la:

64
• Prestaţii în bani pentru persoanele cu handicap:
 indemnizaţie lunară, indiferent de venituri,în cuantum de
- 187 lei, pentru adultul cu handicap grav;
- 154 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
 buget personal complementar lunar, indiferent de venituri
- 84 lei, pentru adultul cu handicap grav;
- 63 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
- 31 lei, pentru adultul cu handicap mediu. Este prima dată când
adultul cu handicap mediu beneficiază de o prestaţie socială;
 indemnizatie pentru plata însoţitorului adultului nevăzător cu
handicap grav , conform dispoziţiilor legale de salarizare a
asistentului social debutant; 1 octombrie - 450 lei
- alocaţie de stat pentru copiii cu handicap, inclusiv pentru copiii cu
handicap de tip HIV/SIDA, majorată cu 100%;
- alocaţie de hrană lunară pentru copiii/adulţi cu handicap de tip
HIV/SIDA;
- indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap, până la
împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, în cuantum de 600 lei;
- indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap cu
vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, în cuantum de 450 lei;
- indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap, în
cazul în care mama nu este salariată, în cuantum de 300 lei timp
de 3 ani şi 150 timp de 4 ani;
- indemnizaţia oferită părinţilor cu handicap grav/accentuat
care nu realizează venituri şi au în îngrijire copii normali, în
cuantum de 450 lei timp de 2 ani şi 150 lei încă 5 ani;
- indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap,
oferită mamei care nu este salariată şi are la rândul ei un
handicap, în cuantum de 450 lei până când copilul împlineşte 3 ani
şi de 300 lei până la 7 ani;
- stimulentul pentru persoanele care se întorc la serviciu înainte de
perioada pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţiile
(înainte de 3 ani, în cazul copilului cu handicap), în cuantum de 100
lei;
- alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap aflaţi în
plasament familial sau încredinţaţi unei familii ori persoane, sau unui

65
 organism privat autorizat, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu
50%.

• Gratuităţi:
- un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza
recomandării medicului;
- servicii gratuite de cazare şi masă pentru însoţitorul copilului cu
handicap grav sau accentuat, dacă acesta este internat în spital, într-
un sanatoriu sau se află într-o staţiune balneară la recomandarea
medicului;
- gratuitatea biletelor de intrare la spectacole, muzee, manifestări
artistice şi sportive pentru copilul cu handicap şi persoana care îl
însoţeşte;
- gratuitatea biletelor de intrare la spectacole, muzee, manifestări
artistice şi sportive pentru adultul cu handicap grav sau accentuat şi
persoana care îl însoţeşte;
- transport urban, cu mijloace de transport în comun, gratuit pentru
adulţii cu handicap accentuat şi grav, cât şi pentru însoţitorii
acestora;
- transport interurban gratuit, în limita a 12 călătorii pe an, pentru
adulţii cu handicap grav şi pentru asistenţii personali ai acestora şi în
limita a 6 călătorii pentru persoanele cu handicap accentuat şi
însoţitorii acestora;
- obţinerea gratuită a protezelor, cârjelor, ghetelor ortopedice,
cărucioarelor şi asigurarea cu prioritate şi în condiţii avantajoase a
aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace pentru copiii cu
handicap;
- medicamente gratuite, atât pentru tratament ambulatoriu, cât şi
pe timpul spitalizării.

• Scutiri de plată pentru diferite taxe:

- scutire de taxe vamale şi accize pentru importul de mijloace
personale de transport (motociclete, motorete, autoturisme special
adaptate) introduse în ţară o dată la 5 ani, pentru persoanele cu
handicap fizic grav sau accentuat;
- scutire de impozit pe veniturile din salarii;
- scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren;

66
 - scutire de la plata taxei hoteliere;
- scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de
funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;
- scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu
ataş şi motocicletelor, adaptate handicapului.

• Reduceri:
- reducere la stabilirea chiriei, prin aplicarea tarifelor minime
prevăzute de lege pentru persoanele cu handicap grav;
- reducere de 50% la preţul biletelor de intrare la spectacole, muzee,
manifestări artistice şi sportive pentru adultul cu handicap mediu şi uşor.

• Drepturi privind educaţia:

- educaţia în unităţi de învăţământ special în raport de gradul
handicapului;
- masă şi cazare gratuită în internatele şcolare pentru elevii cu
handicap;
- reducere cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la cantinele şi
căminele studenţeşti, pentru studenţii cu handicap grav şi accentuat;
- integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă;
- pregătirea şcolară la domiciliu, până la absolvirea studiilor liceale,
dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani;
- educaţia „la patul de spital”, pe durata spitalizării.

• Unele drepturi şi facilităţi cu privire la angajarea în muncă şi

condiţiile de desfăşurare a activităţii profesionale care se referă la:
- acces gratuit la evaluare şi orientare profesională pentru orice
persoană cu handicap care doreşte să se integreze/reintegreze în
muncă;
- asigurarea adaptărilor şi înlesnirilor necesare desfăşurării
activităţii profesionale;
- cursuri gratuite de formare profesională;
- persoanele cu handicap pot fi angajate pe piaţa liberă a muncii, la
domiciliu, în forme protejate (loc de muncă protejat, unitate protejată
autorizată);

67
 - acordarea unei perioade de probă plătită, de cel puţin de 45 zile
lucrătoare;
- acordarea unui preaviz plătit de minimum 30 de zile lucrătoare la
desfacerea contractului de muncă individual;
- acordarea posibilităţii de a lucra cu program redus;
- scutire la plata impozitului pe salariu;
- program de lucru redus la 4 ore pentru părintele care are în
îngrijire copilul cu handicap grav, până la împlinirea de către acesta a
vârstei de 18 ani;
- concedii medicale pentru îngrijirea copilului cu handicap care
necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu până la
împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani.

• Alte facilităţi:
- prioritate la închirierea, construirea şi cumpărarea locuinţelor din
fondul de stat şi repartizarea, la cerere, a apartamentelor la niveluri
inferioare ale imobilelor, pentru persoanele cu handicap accentuat
sau grav;
- acordarea unei camere de locuit, suplimentar faţă de normele
minimale de locuit prevăzute de lege, pentru suprafeţele locative
deţinute de stat şi închiriate persoanei cu handicap;
- asigurarea accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic (clădiri
de utilitate publică, transport în comun), informaţional şi
comunicaţional.

2. Unităţile speciale de asistenţă socială pentru instituţionalizarea

persoanelor cu handicap :
- centre de recuperare şi reabilitare cămine-spital pentru bolnavi cronici
adulţi;
- centre de recuperare şi reabilitare–cămine spital pentru persoane
cu handicap psihic sever;
- centre de recuperare prin terapie ocupaţională–centre de îngrijire
şi asistenţă.
Protecţia specială a persoanelor cu handicap, în formă
instituţionalizată se realizează prin acordarea de servicii de asistenţă, îngrijire,
tratament, recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi alte
tipuri de servicii.

68
 Aceste unităţi speciale sunt subordonate metodologic Autorităţii Naţionale
pentru Persoane cu Handicap din Ministerului Muncii Familiei şi Egalităţii de
Şanse.
La nivel teritorial există serviciile sociale judeţene (Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului), municipale şi orăşeneşti cu atribuţii de a
acordarea drepturile cuvenite persoanelor cu handicap.
Finanţarea este asigurată prin bugetul de stat şi de către autorităţile locale.

Ordonanţa de urgenţă nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea

în muncă a persoanelor cu handicap mai prevede o serie de drepturi cu privire la
amenajarea unor facilităţi de transport în comun, drumuri publice, locuri de parcare,
semnalizări de semafor, etc., cu termene de punere în aplicare pentru următorii ani,
până în anul 2010.

Drepturile persoanei care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere

un copil cu handicap:
• indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu handicap, pană la împlinirea de către
acesta a vârstei de 3 ani;
• stimulentul pentru persoanele care se întorc la serviciu înainte de perioada
pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţiile (înainte de 3 ani, în
cazul copilului cu handicap);
• concedii medicale pentru îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav,
care necesită tratament pentru afecţiuni intercurente, pană la împlinirea de
către copii a vârstei de 18 ani;
• gratuitatea serviciilor de cazare şi masă în spital, atunci când însoţeşte copilul
cu handicap;
• scutire de plata taxelor de abonament radio şi tv., dacă copilul are handicap
grav;
• prioritate la instalarea postului telefonic şi scutire de plata abonamentului
telefonic cu 100 minute incluse, precum şi de costul a 400 de impulsuri pentru
nevăzători, dacă copilul are handicap grav sau accentuat;
• prioritate la închirierea, construirea, şi cumpărarea locuinţelor din fondul de
stat, dacă copilul are handicap grav sau accentuat;
• stabilirea chiriei la tariful minim prevăzut de lege pentru suprafeţele locative
deţinute de stat sau unităţile administrative ale acestuia, dacă copilul are
handicap grav sau accentuat.

69
Obligaţiile persoanelor cu handicap:
• să se prezinte la comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap,
pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită
protecţie specială în raport cu gradul de handicap, precum şi la reevaluarea
periodică;
• să urmeze programul individual de recuperare şi integrare socială stabilit de
comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap;
• să se încadreze în muncă în raport cu pregătirea şi posibilităţile fizice şi psihice
ale acestora şi pe baza recomandărilor medicale;
• să colaboreze cu autorităţile care sunt desemnate a oferi ajutor persoanelor cu
handicap în condiţiile legii.

Drepturile asistentului personal al persoanei cu handicap:

• asistentul personal îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract individual
de muncă, încheiat cu autorităţile administraţiei publice locale în a căror rază
teritorială îşi are domiciliul persoana cu handicap grav;
• asistentul personal va fi salarizat în raport cu dispoziţiile legale privind
salarizarea asistentului social debutant, cu studii medii, din unităţile bugetare.

Obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap:

• de a presta persoanei cu handicap toate activităţile şi serviciile prevăzute în
contractul individual de muncă încheiat cu autorităţile publice;
• de a trata cu respect, bună credinţă şi înţelegere persoana cu handicap şi a nu
abuza fizic sau moral de starea de incapacitate în care se găseşte aceasta;
• de a sesiza autorităţile competente despre orice modificare survenită în starea
fizică, psihică sau socială a persoanei cu handicap.

Datorită existenţei numeroaselor probleme în sistemul de protecţie a persoanei

cu handicap, probleme care necesită soluţionare, începând cu anul 2006 reforma
legislativă şi instituţională din acest domeniu a cunoscut noi dimensiuni. Astfel, prin
HG. nr. 1175/29.09.2005 Guvernul a adoptat Strategia Naţională pentru
protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în
perioada 2006-2013, care şi-a propus ca obiectiv principal promovarea integrării
sociale a persoanelor cu handicap ca cetăţeni activi în măsură să-şi controleze viaţa.
Prevederile Strategiei Naţionale au fost preluate şi în Planul Naţional de Dezvoltare

70
2007-2013, care este elementul esenţial pentru asigurarea finanţării nerambursabile
post-aderare a domeniului. Pentru prima oara în domeniul protecţiei persoanelor cu
handicap din România, Strategia Naţională beneficiază de resurse reale de finanţare
pe toată durata acesteia

Strategia elaborată de Guvern şi centrată pe persoana cu handicap văzută ca

cetăţean cu drepturi şi obligaţii depline, se bazează pe următoarele principii
fundamentale2:
• respectarea drepturilor şi a demnităţii persoanelor cu handicap. Astfel,
comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se
asigure că persoanele cu handicap, membri ai comunităţii, se pot bucura de
toate drepturile omului: civile, politice, sociale, economice şi culturale;
• prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i
se asigură folosirea sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale;
• egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. Pentru ca
persoanele cu handicap să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri
ai societăţii trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în ceea ce
priveşte educaţia, sănătatea, angajarea în muncă, serviciile sociale etc.;
• egalitatea de tratament care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe
sau indirecte în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă;
• solidaritatea socială, potrivit căruia societatea participă la sprijinirea
persoanelor care nu îşi pot asigura nevoile sociale, în vederea menţinerii şi
întăririi coeziunii sociale;
• responsabilizarea comunităţii, potrivit căruia comunitatea intervine activ în
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precum şi în crearea,
dezvoltarea, diversificarea şi garantarea susţinerii serviciilor necesare
persoanelor cu handicap;
• subsidiaritatea, potrivit căruia comunitatea locală sau statul, intervin în
situaţia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile
sociale;
• "adaptarea" societăţii la persoana cu handicap, potrivit căruia societatea
în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a
persoanelor cu handicap;
• interesul persoanei cu handicap potrivit căruia orice decizie şi măsură este
luată numai în interesul acestei persoane, fiind inacceptabile abordările
2
Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013

71
 întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind
neajutorate;
• abordarea integrată, potrivit căruia protecţia, integrarea şi incluziunea
socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale
sociale, educaţionale, ale ocupării forţei de muncă, petrecerii timpului liber,
accesului la informaţie etc.;
• parteneriatul, potrivit căruia organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor
cu handicap, care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu
sunt implicate şi consultate în procesul decizional.

Strategia Naţională fundamentează din punct de vedere al politicilor sociale destinate

persoanelor cu handicap, următoarele:
- legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
- legislaţia secundară de susţinere a legislaţiei de bază: norme de aplicare a legii,
metodologii, standarde de calitate, instrucţiuni, etc.
- noile criterii de încadrare în grad de handicap;
- Planul Naţional de Formare a personalului din domeniu.

Strategia Naţională îşi propune îndeplinirea următoarelor obiective3:

1. Promovarea integrării sociale a persoanelor cu handicap ca cetăţeni activi în
măsură de a-şi controla viaţa. Acest lucru va fi realizat prin: creşterea capacităţii
instituţionale şi administrative, participarea activă şi accesul la serviciile sociale,
consolidarea parteneriatului public – privat, promovarea furnizării serviciilor de
calitate care să răspundă nevoilor individuale ale persoanei cu handicap,
accesibilizarea mediului fizic, informaţional, a transportului şi locuinţelor şi corelarea
sistemului de protecţie a copilului cu handicap cu cel al adultului cu handicap;
2. Acordarea de sprijin pentru familiile care au în componenţă persoane cu handicap
prin: identificarea nevoilor de sprijin familial şi asigurarea serviciilor de sprijin familial;
3. Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu handicap
prin: sprijin timpuriu efectiv (inclusiv prin dezvoltarea sistemului educaţional de la
vârsta timpurie corelată cu nevoile identificate în vederea creşterii gradului de
incluziune socială), implicarea angajatorilor, îmbunătăţirea sistemului educaţional şi
de formare profesională şi îmbunătăţirea serviciilor de sprijin în vederea angajării şi
crearea serviciilor de sprijin al persoanelor cu handicap la locul de muncă.

3
Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-
2013

72
 Protecţia specială a persoanelor cu handicap, în formă instituţionalizată este
necesar a fi realizată prin acordarea de servicii de asistenţă, îngrijire, tratament,
recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi alte tipuri de
servicii. Din păcate numărul centrelor rezidenţiale deşi a crescut este în continuare
insuficient faţă de nevoile actuale. Aproape toate centrele rezidenţiale găzduiesc atât
persoane cu handicap cât şi persoane vârstnice, cazuri sociale şi bolnavi cronici.
Personalul din cadrul sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap este
insuficient din punct de vedere numeric şi, în general, fără calificare profesională.
Acesta reprezintă unul din motivele pentru care în perioada 2005-2006 acţiunile s-au
concentrat asupra procesului de reformă instituţională, în special pe restructurarea
instituţiilor de tip rezidenţial şi formarea personalului. Restructurarea unei instituţii
rezidenţiale presupune redefinirea mandatului instituţiei, prin luarea în considerare a
mai multor factori: tipul beneficiarilor, serviciile de care au nevoie beneficiarii,
standardele de calitate, reducerea capacităţii instituţiei (a numărului de rezidenţi),
remodularea, reamenajarea, dotarea, echiparea spaţiilor, conform noului mandat şi
standardelor de calitate, formarea/perfecţionarea/reconversia profesională a
personalului. Restructurarea instituţiilor rezidenţiale va continua în perioada 2007-
2013 prin finanţări interne (proiecte finanţate de Guvernul României şi/sau de
autorităţile judeţene şi locale) şi externe (Banca Mondială şi Fondurile Structurale).

73
 INSTITUŢII
INSTITUŢII ŞI
ŞI SERVICII
SERV ICII DE
DE ASI STENTA SOCIALA
ASISTENTA SOCIALA PENTRU
PENTRU PERSO
PERSOANELE
ANELE CU
CU HANDICAP
HANDICAP ADUL
TE,
ADUL
TE,
LA 31 DECEMBRIE 2006

SERVICII DE CONSILIERE SI
CENTRE SOCIALE CENTRE DE CRIZA
ASISTENTA PT INTEGRARE
1 2
SOCIO-PROFESIONALA
CENTRE RESPIRO 2 CENTRE DE INSTRUIRE, FORM ARE
CENTRE DE TEHNOLOGII 1 ASISTENTA LA DOM ICILIU SI PERFECTIONARE
ASISTIV E 2 PROFESIONALA
1 7
CENTRE PILOT DE RECUPERARE
CENTRE PILOT PT SI REABILITARE
RECUPERAREA SI INTEGRAREA 5
PROFESIONALA ATELIERE PROTEJATE
1 6

CENTRE DE ZI
8
CENTRE DE INGRIJIRE SI
ASISTENTA LOCIUNTE PROTEJATE
83 14

CENTRE DE INTEGRARE PRIN

TERAPIE OCUPATIONALA
18

CENTRE DE RECUPERARE SI
CENTRE DE RECUPERARE SI
CENTRE DE RECUPERARE REABILITARE
REABILITARE
NEUROM OTORIE 21
NEUROPSIHIATRICA
33 34

Figura nr. 1: Instituţii şi servicii de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap

Sursa: Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap, 2006

Sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap trebuie văzut ca parte

integrantă a sistemului general de protecţie socială, orice rupere a lui din acest
context determinând o abordare secvenţială a problemei.
Prin aplicarea unor măsuri coerente privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanei cu handicap va fi constituit un sistem diversificat de servicii, racordat la
realităţile româneşti şi care să asigure aplicarea principiilor prevăzute în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi în celelalte tratate internaţionale, la care România
este parte. Restructurarea instituţiilor de tip rezidenţial, odată cu identificarea
măsurilor alternative, precum şi formarea profesională a personalului care lucrează în
domeniul protecţiei persoanelor cu handicap trebuie să reprezinte priorităţi de
acţiune ale autorităţilor.

Cap. V Ancheta socială

În asistenţa socială comunitară şi de colectivitate:

= metodă transversală de culegere a datelor - evaluării, testării mijloacelor,
cunoaşterii nevoii sociale din punctul de vedere al gravităţii problemelor de asistenţă

74
socială ale comunităţii/colectivităţii, în vederea identificării căilor şi mijloacelor de
intervenţie pentru rezolvarea problemelor

În asistenţa socială familială/cazuistică:

= un instrument de lucru bazat pe metoda observaţiei directe şi indirecte,
folosind, cel mai adesea, tehnica interviului în vederea identificării nevoii de asistenţă
socială şi testării mijloacelor individuale/familiale.
- folosită în cadrul procesului de asistenţă socială în etapa cunoaşterii cazului/în
etape ulterioare de verificări periodice de reevaluare
- ancheta socială stabileşte, de la caz la caz, dacă sunt întrunite toate condiţiile
legale pentru acordarea unui drept de asistenţă socială: drept financiar/material
(beneficii, masă la cantină), instituirea de măsuri de dez/instituţionalizare,
constatarea de situaţii de criză în care e necesară intervenţia de urgenţă (violenţă
familială), atribuirea minorului unui părinte/tutor.
- obligaţia întocmirii anchetei sociale enunţată explicit în unele texte de lege: Legea
pentru acordarea ajutorului social, Legea privind protectia copilului.

- apare odată cu revoluţia industrială când se înregistrează o creştere explozivă a

populaţiei în centrele industriale care avea ca mijloc de existenţă numai vânzarea
forţei de muncă.

Marea Britanie - sfârşitul secolului XVIII:

- s-au realizat anchete de comisii parlamentare, publicate într-o mare măsură (1834 -
16 volume). Aceste comisii de anchetă au folosit informaţiile strânse pentru
elaborarea diferitelor proiecte normative cum ar fi Legea săracilor din 1830.
- constituirea unui corp de inspectori de muncă care controlează modul de aplicare a
prevederilor legale la nivelul întreprinderilor - utilizând anchetele sociale.
- realizarea de anchete sociale de diferiţi cercetători îngrijoraţi de starea muncitorilor.
În aceste situaţii, cercetătorii au folosit şi alte mijloace de informare - observaţia
directă, pe lângă datele statisticilor oficiale.

Franţa, 1835-36 - Villerme realizează o anchetă asupra situaţiei muncitorilor din

industria textilă
Marea Britanie, 1845 - Engels comentează situaţia clasei muncitorilor din Anglia
utilizând documente oficiale şi anchetele sociale.
Franţa, 1857 - Le Play consideră că o familie normală = familia biblică; în realitate
familiile sunt dezorganizate, datorită situaţiei economice a familiei. - a realizat

75
anchete sociale (denumite monografii de familie) care s-au centrat pe evidenţierea
bugetului familiei.
Concepţia sa a dus la 2 mişcări:
1. Reforma socială - centrată pe latura idealistă de teologie catolică
2. Ştiinţa socială - centrată pe partea materială a anchetei - a încercat explicarea
repercusiunilor sociale, cauzelor şi efectelor asupra familiei, încercând să
stabilească o procedură de alcătuire a bugetelor de familiei

SUA, 1901 - National Conference of Social Work - discută pentru prima dată
despre anchetele de familie
SUA, 1917 - Mary Richmond sistematizează în volumul Social Diagnosis anchetele
sociale pentru asistenţa socială cazuistică.
- explicarea situaţiei unei anumite familii având în vedere factorii intrafamiliali: lipsa
pregătirii profesionale, lipsa persoanei apte de muncă, număr mare de copii,
persoane invalide, relaţii dintre diferiţii membri ai familiei - dispute, solidaritate
familială.

Scopuri în realizarea anchetei sociale

- caracter de expertiză - anchete sociale cerute de instanţe civile pentru situaţii

de: divorţ, atribuirea de copii, plasament, instituirea tutelei/curatelei, judecarea
unui minor. Investigaţia poate fi cerută de serviciile de expertizare a capacităţii de
muncă, centrele de reeducare a minorilor, autoritatea tutelară, etc.
- în vederea stabilirii drepturilor - verificarea actelor şi realizarea de anchete
sociale la domiciliu
- în vederea acordării de prestaţii de asistenţă socială - readucerea la stare
de normalitate a unei persoane/familii; în urma investigaţiei se stabileşte planul de
acţiune
- de supraveghere - controlarea periodică a unor situaţii de fapt.

Capitole informații prezente într-o anchetă socială:

Scopul realizării anchetei sociale:

I. Date personale:
a. Numele & prenumele subiectului
b. Data & locul nașterii

76
 c. Adresa
d. Statut marital: singur, căsătorit, divorțat, văduv, concubinaj/parteneriat
e. CNP (cod numeric personal)
f. Nivel de școlarizare*:
g. Ocupația**:
h. Grad de rudenie
Această secvență se reia pentru fiecare membru al familiei. Atenție! Puteți să aveți
situații în care copiii au nume de familie diferite. Totodată, copiii născuți după 2000
au CNP care încep cu 5 și respectiv 6 în loc de 1 și 2.
* trebuie să aflați ultima clasă absolvită. Dacă a fost abandonată școala, întrebați în
ce clasă și de când.
** tot aici menționați și calitatea de pensionar sau șomer acolo unde este cazul.
Totodată, trebuie să aflați de când persoana este șomeră. Aflați ce calificări au, dacă
este cazul.
II. Istoricul medical:
a. pentru fiecare membru al familiei, unde este cazul: existența unor boli,
tipuri de tratament, existența vreunui handicap;
b. dacă au medic de familie.

III. Dotare locuință:

a. Tip locuință: apartament, casă chirpici, casă cărămidă
b. Calitate proprietății: proprietar, chiriaș, ocupată abuziv*
* această informație nu se află, de obicei, în mod direct și nici nu încercați așa ceva.
c. Dotare mobilă nouă/veche:
d. Dotare echipamente electrice și electronice:
e. Existență curte
f. Starea camerelor - nivel de îngrijire și curățenie:
g. Dotarea locuinței: apă, canalizare, încălzire, iluminare

IV. Veniturile familiei

a. Venituri salariale
b. Pensii
c. Alocații, indemnizații, etc.
d. Drepturi de autor, vânzarea de produse, terenuri, apartamente, acțiuni...
Toate veniturile adunate = bugetul familiei. Atenție! Alocația de stat pentru copii nu
se include în bugetul familiei.
Bugetul familiei/nr. membrii familie = venit pe membru de familie.

77
 V. Relația cu familia extinsă și comunitatea
a. Existența familiei extinse și relația cu aceasta: dacă se vizitează, cât de
des; primesc ajutor din partea acesteia sau trebuie să-i acorde ajutor
b. Comunitatea: cum se înțeleg cu vecinii, există relații de prietenie și într-
ajutorare...
c. Existența de comportamente deviante, infracționale, consum
alcool/droguri*
* din discuția cu vecinii sau alți membri ai familiei puteți afla astfel de
informații.

VI. Servicii obținute din partea autorităților locale sau ONGurilor - dacă
este cazul, atunci vor fi prezentate.

VII. Observații

VIII. Recomandări

In continuare, este inclus un model de plan de servicii și prestații care se elaboreaza

în urma raportului de anchetă socială utilizat de DGASPC Sector 1.
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1
DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI
Serviciul Prevenire Abandon / Abuz / Neglijare / Violenţă Domestică şi Consiliere Părinţi şi Copii
B-dul Mareşal Averescu, nr. 17, Sector 1 Bucureşti
Tel:223.41.95

PLAN DE SERVICII

Numele şi prenumele copilului………………………

CNP……………………………………………
Mama…………………………………………………………………
Tata……………………………………………………………………
Alt reprezentant legal al copilului……………………………………
Domiciliul…………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Data realizării/revizuirii planului de servicii……………………………
Dosarul nr. ………………………………………………………….
Motivul întocmirii/revizuirii planului de servicii ……………………………………………………
Managerul de caz/responsabilul de caz ……………………………………………………………………………………………
Membrii echipei şi instituţia din care provin
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………
PRESTAŢII

Tipul Cuantumul Autoritatea Data de Perioada de

locală începere acordare
responsabilă

Alocatie de stat

78
 Alocatie
monoparentala

Alocatie
complementara
V.M.G

SERVICII

Tipul Instituţia Obiective Data de Perioada de Responsabilul

responsabilă generale începer desfăşurar de
e e caz/persoana
responsabilă
1 2 3 4 5 6

Protecţia
copilului

Educaţia
formală şi
nonformală/
informală

Sănătate

Reabilitare

Altele

INTERVENŢII

Tipul Instituţia Obiective Data de Perioada de Responsabilul

responsabilă generale începere desfăşurare de
caz/persoana
responsabilă

Managerul de caz,
Membrii echipei,
Şef serviciu,

79
Bibliografie selectivă

ABRAHAM, Pavel, Legislaţie în asistenţa socială, vol. I şi II, Editura Naţional, Bucureşti,
2000;
MANEA, Livius, Protecţia socială a persoanelor cu handicap, Casa de editură şi presă
ŞANSA s.r.l., Bucureşti, 2000;
STAHL, Henri, MATEI, I. Ioan, Manual de Prevederi şi Asistenţă Socială, Editura Medicală,

Bucureşti 1962;

ZAMFIR, Elena, O nouă filozofie a sistemului serviciilor sociale în România, în Revista de

Asistenţă Socială, nr. 1, Bucureşti, 2003;

ZAMFIR, Cătălin, Excluziunea şi incluziunea socială, concepte cheie ale politicilor sociale, în

Revista de Asistenţă Socială nr. 6, Bucureşti, 2002;

ZAMFIR, Elena, ZAMFIR, Cătălin, Politici sociale. România în context european, Editura

Alternative, Bucureşti, 1995;

LEGISLAŢIE

***Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.26/1997 privind protecţia

copilului aflat în dificultate, publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 12 iunie 1997;
***Legea nr.108/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.26/1997, publicată în Monitorul Oficial nr.205 din 2 iunie 1998;
***Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, privind protecţia specială şi
încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr.310 din 30
iunie 1999;
***Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, publicată în
Monitorul Oficial nr.104 din 9 martie 2000;
***Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial
nr.401 din 20 iulie 2001;
***Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în
Monitorul Oficial nr.814 din 18 decembrie 2001;
***Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 193 din
***Hotărârea de Guvern nr.90/ 2003 pentru aprobarea Regulamentului - cadru de
organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă socială, Publicat în Monitorul Oficial
nr.81 din 7 februarie 2003;

80
 ***Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicat
în Monitorul Oficial nr. 367 din 29 mai 2003;
***Hotărârea de Guvern nr.679 /2003 privind asistentul maternal profesionist,
publicată în Monitorul Oficial nr.443 din 23 iunie 2003
***Ordonanţa de Guvern nr. 68 / 2003 privind serviciile sociale, publicată în
Monitorul Oficial nr.619 din 30 august 2003, modificată prin Hotărâre de Guvern, publicată în
Monitorul Oficial nr.557din 23.06.2004;
***Ordonanţa de Guvern nr.86/ 2004 privind modificarea şi completarea O.G.
68/2003 privind serviciile sociale, aprobată de Legea 515/2003, publicată în M.Of. nr.799/
30.08.2004;
***Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată
în M.Of. nr.557 din 23.06.2004;
***Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în M.Of. nr. 557 din
23.06.2004 ;
***Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului
Român pentru Adopţii, publicată în M.Of. nr.557 din 232.06.2004 ;
***Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie ,
publicată în M.Of. nr.557/ 23.06.2004;
*** Hotărârea nr. 1432 din 02 septembrie 2004 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 868 din 23 septembrie 2004.
*** Hotărârea nr. 1434 din 2 septembrie 2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-
cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 23 septembrie 2004;
*** Hotărârea nr. 1437 din 2 septembrie 2004 privind organizarea şi metodologia
de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.
872 din 24 septembrie 2004;
*** Hotărârea nr. 1439/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a
săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din
24 septembrie 2004;
*** Ordin nr. 385/2004 privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare
a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 818 din 6 septembrie 2004;
*** Hotărârea Guvernului nr. 1058/2005 privind aprobarea Planului naţional de
acţiune pentru implementarea legislaţiei în domeniul protecţiei drepturilor copilului, publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 856 din 22 septembrie 2005;
***Hotărârea Guvernului nr. 166/2005 pentru aprobarea programelor de interes
naţional în domeniul protecţiei copilului, publicată în Monitorul Oficial, nr. 221 din 16 martie
2005;

81
 *** Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei
în vederea creşterii copilului (actualizată la data de 23 iunie 2006);
*** Hotărârea Guvernului nr. 1767/2005 privind stabilirea cuantumului lunar al
alocaţiei de stat pentru copii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1182 din 28 decembrie
2005;
*** Hotărârea Guvernului nr. 103/2006 privind organizarea şi funcţionarea
Biroului directorului executiv al Grupului la nivel înalt în domeniul protecţiei şi îngrijirii
copilului, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 107 din 3 februarie 2006;
*** Hotărârea Guvernului nr. 669/2006 privind aprobarea Strategiei naţionale
de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 479 din 2 iunie 2006;
*** Ordin nr. 286 din 6 iulie 2006 privind aprobarea normelor metodologice
privind întocmirea Planului de servicii şi a Normelor metodologice privind întocmirea Planului
individualizat de protecţie, publicat în Monitorul Oficial I, nr. 656 din 28 iulie 2006;
*** Legea nr. 340 din 17 iulie 2006 privind modificarea şi completarea Legii nr.
202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial nr.
642 din 25 iulie 2006.

82
 Prestatii asistenta sociala
Institutie Cuantum (in RON)
Act Modalitati
Tip prestatie Beneficiar platitoar Conditii acordare Observatii
normativ plata
e
de la 01.01.09
2 ani - 16 sau 18 ani daca e mandat postal;
MMFPS inscris intr-o forma de cont curent
invatamant; personal
Copil
pana la 18 ani, daca absolva
MMFPS forma de invatamant inainte de 42
Legea aceasta data
Copii ai 61/1993 Incepand din Dec
cetatenilor cu 2006, nu mai este
1 Alocatie de stat straini & fara Copii ai cetatenilor straini & fara
completari conditionata de
cetatenie aflati le MAN cetatenie care lucreaza pe prezenta la scoala.
cu parintii pe ulteiroare teritoriul Romaniei
teritoriul
Romaniei
copii in sistemul
inscris in unitate de invatamant
de invatamant MAN
militar
militar
*copil cu
ANPH de la 3 la 18 ani
handicap 84
Plafonul maxim nu
poate depăși de 3x
in mod obisnuit, pana la 2 ani;
Indemnizatie de OG salariul mediu pe
Copil MMFPS acordat daca beneficiarul 85% din salariu
2 crestere 148/2005 economie (3x1.795
lucrase anterior 12 luni;
lei) iar cel minim este
de 600 lei

copil cu handicap pana la 3 ani

acordat celor care se intorc la

Stimulent de OG
3 copil munca inainte de implinirea 100
crestere 148/2005
termenului de 2 respectiv 3 ani
Alocatie
intretinere - Copil OUG Acordat pentru fiecare copil 97
4 incredintare si 26/1997 + MMFPS incredintat, dat in plasament,
plasament L272/2004 pentru care s-a instituit tutela
familial copil cu handicap x50%
Indemnizatie de
5 nastere/ Alocatie Copil L416/2001 Primarie Pentru primii 4 copii nascuti vii. prin primarie 230
nou nascuti

83
 Legea nr.
Incepand cu 1
482/2006;
ianuarie 2009,
O.G.
datorita intarzierilor
nr.3/2007
Trusoul pentru cu achizitionarea
6 copil aprobată Primarie Pentru primii 4 copii nascuti vii. prin primarie 150
nou nascuti trusourilor, s-a decis
cu modif.
ca pana la sfarsitul
prin Legea
anului 2009 sa fie
nr.164/20
acordat in numerar.
07
Legea
193/2006; 340
7 Tichete de cresa copil conform legii din august 2008
Ordin
25/2008
membrii cuplului trebuie sa se
Sprijin pentru
afle la prima casatorie; la
8 constituirea Familia Primarie prin primarie echivalentul a €200
Legea momentul acordarii, trebuie sa
familiei
396/2006 fie casatoriti
majorează cu 25 %
cuantumul alocaţiei,
beneficiarilor de
Se acorda numai pentru familii ajutor social, stabiliţi
Alocatia familiala OUG 1 copil - 50; 2 copii - 60;
9 Familia MMFPS cu venituri lunare nete/membru în condiţiile Legii nr.
complementara 105/2003 3 copii - 65; ≥4 70
familie pana in 184 RON 416/2001, cu
modificările şi
completările
ulterioare
Alocatie
Se acorda numai pentru familii
1 suplimentara - OUG 1 copil - 70; 2 copii - 80;
Familia MMFPS cu venituri lunare nete/membru
0 familia 105/2003 3 copii - 85; ≥4 90
familie pana in 184 RON
monoparentala
Nivelul venitului minim garantat
este: pt 1 persoana 125; 2
persoane - 225; 3 persoane -
313; 4 persoane - 390; 5
L416/2001 persoane - 462; >5 persoane -
privind +31 pt fiecare persoana in plus
Ajutorul social completare pana la
1 venitul buget Bunuri care pot fi detinute:
(VMG - Venitul Persoana/familia nivelul venitului minim
1 minim local maşină gătit,
Minim Garantat) garantat cf legii
garantat frigider/congelator/combină
(VMG) frigorifică; maşină de spălat;
aspirator de praf; televizor;
telefon fix/mobil; calculator
personal; terenul: 500 mp -
urban, 1000 mp - rural.

84
 Perioada acordare:
Difera in functie de: nr camere, noiembrie - martie.
zona de temperatura, sistem de Pentru combustibil
incalzire utilizat /tip combustibil. solid se acorda
Se compenseaza procentual in maximum 58 RON
functie de valoarea facturii (10- lunar, pt beneficiarii
1 Ajutor incalzirea OUG buget
Persoana/familia 100%). Maxim 262; minim 30. VMG.
2 locuintei 5/2003 local
Invers proportional cu venit
lunar net/membru familie. Se discuta despre
posibilitatea maririi
Prag venit acceptat: 425 RON
cuantumului de prag
Compensare 100% la incalzire devenit acceptat.
pentru familiile beneficiare VMG
Drepturi
financiare
nevazatori nemodific
Trebuie incadrat in gradul de 178
at
adult nevazator - handicap si sa nu realizeze alte
handicap grav venituri in afara pensiei de
alocatie sociala Adult nevazator - urmas
1 MMFPS - nemodific
handicap OG 2/2004 DG/JASPC. 89
3 ANPH at
accentuat

indemnizatie adult nevazator - nemodific

Pentru cei care realizeaza 20
lunara handicap grav at
venituri salariale in baza unui
Indemnizatie adult nevazator - contract individual de munca nemodific
450
insotitor handicap grav at
Copii infectati nemodific
Se acorda atat cand persoana 11/zi Inceteaza la o luna
1 Indemnizatie HIV/bolnavi SIDA at
L584/2002 MMFPS este internata sau in dupa decesul
4 lunara hrana Adulti infectati nemodific
ambulatoriu. 13/zi persoanei.
HIV/bolnavi SIDA at
Se acorda indiferent de venituri.
adult handicap
Cuantumul difera in functie de
1 Indemnizatie grav; adult MMFPS- nemodific
gradul de handicap: 179 RON - 187 si 154
5 lunara handicap ANPH at
adult handicap grav, 147 - adult
accentuat
handicap accentuat
Cuantum diferit in functie de
adult handicap nivel handicap: 84 - adult
1 Buget personal MMFES? intre 31- nemodific
grav, accentuat handicap grav; 63 - adult
6 complementar ANPH 84 RON at
si mediu handicap accentuat; 31 - adult
handicap mediu
Indemnizatie copil cu handicap nemodific
450
crestere a cu varsta intre 3- at
1 copilului 7 ani Mama prezinta un grad de 300 si 450 nemodific
7 handicap si nu realizeaza RON at
venituri. Cuantum diferentiat:
450 pana la implinirea varstei de
3 ani si 300 pana la implinirea

85
 varstei de 7 ani.

Pentru situatiile in care mama

nu a fost salariata, cuantumul
150 si 300 nemodific
este diferentiat: 300 RON pana
RON at
la implinirea varstei de 3 ani si
150 RON pentru urmatorii 4 ani
Parintii prezinta un grad de
handicap si nu realizeaza
copii normali cu
venituri. Cuantum diferentiat: 150 si 450 nemodific
varsta cuprinsa
450 pentru pana la implinirea RON at
intre 0-7 ani
varstei de 2 ani si 150 pentru
urmatorii 5 ani.
Suma stabilita prin
intermediul anchetei
In situatii de necesitate datorita
1 Ajutor de Guvern & sociale
Persoana/familia L416/2001 calamitatilor naturale, incendii,
8 urgenta primarie Ajutorul poate fi sub
accidente, etc.
forma de bani/in
natura.
Persoana trebuie sa fi obtinut
statutul de refugiat inainte de a-l
solicita.
Ajutor Strain rezident
1 OG Statutul se acorda daca salariu minim economie
rambursabil pe teritoriul MMFPS
9 102/2000 dovedeste ca a fost persecutat *6
refugiati Romaniei
pe considerente de rasa, religie,
nationalitate, apartenenta
sociala sau politica.
Ajutor sotii sotie militar in termen,
2 Sotie militar in 213
militari in L416/2001 MAN insarcinate in a 4-a luna; au in centre militare
0 termen cu copil
termen intretinere copii pana in 7 ani
Ajutor banesc
achizitionare persoana care are venit lunar 1.500 - centrala termica; 300*3 - arzator
2 OUG
centrala Persoana/familia pana la nivelul salariului minim automat
1 91/2005
termica/arzator pe economie
automat

86
 pentru persoana varstnica
pensionara, plata se face prin
Legea intermediul Oficiului de Pensii;
416/2001 pentru persoana varstnica
cu nepensionara, Primaria preia o
MMFPS si
2 Ajutor pentru persoana modificaril parte din cheltuielile de
buget
2 inmormantare varstnica e si inmormantare; rudele persoanei
local
completari varstnice decedate trebuie sa
le prezinte copie dupa certificatul
ulterioare de deces si dupa
facturile/chitantele pentru
inmormantare.

sotul supravietuitor sa fie

pensionar in sistemul public de 90 lei lunar pt o pensie
pensii; sa nu beneficieze si de mai mica de 364; 35 pt
2 persoana pensie din alte sisteme de pensii o pensie mai mia de
3 varstnica Legea neintegrate; sa fi fost casatorit 140 si sot
578/2004 10 ani cu persoana decedata; sa supravietuitor agricultor
Ajutor lunar modificata aiba domiciliul pe teritoriul pensionar
pentru soţul prin Legea Romaniei
supravieţuitor 255/2007
salariul de
Sa nu aiba cazier, boli
asistent
transmisibile; sa aiba cel putin
2 Salariu asistent Persoana cu HG427/20 social
Primarie 18 ani, capacitate deplina de
4 personal handicap 01 debutant
exercitiu; absolvent X clase daca
cu studii
nu e ruda.
medii

87
 Servicii de asistenta sociala

Act
Tip Perioad
Denumire Beneficiar normati Conditii acordare Serviciu oferit
serviciu a
v

Centru plasament ingrijire, gazduire

Centru primire in urma masurii de plasament,

Rezidenti L272/20
copil regim de Copil copilului separat educatie informala nedefinit
al 04
urgenta temporar/definitiv de parinti.
asigurare mediu stabil si
Centru maternal
sigur
Centre de zi activitati extrascolare
Centre consiliere &
sprijin parinti & consiliere psihologia
copii
Centru asistenta &
sprijin pentru
readapterea L272/20 consiliere psihologica
De zi copilului cu Copil nedefinit
04
probleme
Servicii
monitorizare si
sprijin pentru informare, consiliere,
gravide cu risc tratament
crescut de
abandon
ingrijire, educatie
Plasament la in urma masurii de plasament,
De tip L272/20 informala, asigurare
asistenti maternali Copil copilului separat nedefinit
familial 04 conditii optime de
profesionisti temporar/definitiv de parinti.
dezvoltare

masa de 2*/zi

orice persoana care temporar vinzarea de alimente la

nu realizeaza venituri pret de productie
pensionari; persoane
transport masa la domiciliu
nedeplasabile
Cantina de ajutor Persoana/fami L208/19
Masa 3 luni
social lie 97
someri, tineri studenti la zi
administrare unitate
pana la 25 ani
legumicola & zootehnica
proprie
copii din familii cu venituri
reduse

88
 familii beneficiare de VMG
asistenta, ingrijire,
Camine-spital
Adult & Persoana adulta sau varstnica tratament, recuperare,
pentru bolnavi nelimitat
varstnic prezentand probleme medicale gazduire
cronic
temporara/permanenta
proveniti din centre de
Centru adapost Tanar gazduire, consiliere nedefinit
plasament pentru copii
Centru adapost gazduire temporare,
victimele violentei Femeie Abuzate fizic sau verbal protectie, consiliere si 7-60 zile
in familie ingrijire.

Centru pentru Tinere mame gazduire temporara,

Cu risc crescut de abandon 9 luni
mama & copil singure consiliere, educatie

gazduirea, ingrijirea,
Centru recuperare Accept pe baza evaluarii
reabilitarea si reintegrarea max. 90
victimele violentei Victime cazului si dupa obtinerea
sociala; consiliere juridica zile
Rezidenti in familie acordului victimei
si psihologica
al
consiliere & mediere
Centru recuperare Internare dupa obtinerea familiala; informare asupra
Agresori nedefinit
agresori acceptului agresorului altor programe si
tratamente disponibile
Camine pentru Persoane beneficiare de pensie ingrijire, gazduire,
Pensionar nelimitat
pensionari dar fara sustinatori legali tratament, transport
Camine pentru Persoana varstnica ingrijire, gazduire,
Varstnic nelimitat
batrani nepensionara tratament, transport
Persoana varstnica
Caminte pentru
pensionara/nepensionara cu ingrijire, gazduire,
batrani bolnavi Varstnic nelimitat
probleme de asistenta sociala tratament
cronic
si de sanatate
Camine spital
Persoane cu ingrijire, gazduire,
persoane handicap centre recuperare si reabilitare nelimitat
handicap tratament
psihic sever

89