Bene Laura, cls.

a XII-a E

Potopul – mit si stiinta

Povesti adevarate ramase din instoria fiecarui popor amintesc, la un moment dat, de o
zi in care zeii s-au suparat pe muritori si au revarsat apele pentru a-i sterge de pe fata
pamantului. De fiecare data, insa, un om beneficia de mila zeilor si era salvat, fie singur, fie
cu toata familia lui. Oriunde ar merge, in orice zona a Pamantului, cercetatorii gasesc urme
ale diluviilor produse cu milioane de ani in urma. In materilul de fata vom prezenta opinia
unui impatimit al trecutului, Robert Ballard, care a pornit pe urmele lui Noe, incercand sa
reconstituie drumul parcurs de patriarhul omenirii in arca sa.
Miturile referitoare la sfârşitul lumii povestesc că zeii s-au supărat pe oameni pentru
mulţimea păcatelor lor şi că aceştia regretau faptul că au dat naştere unui pământ perfect.
Legendele au pus în evidenţă “mobilitatea originii”. Această origine nu se găseşte numai într-
un trecut mitic, ci şi, într-un viitor fabulos. Cea mai răspândită poveste a Potopului este cea
prezentată în Biblie în capitolul “Facerea (Geneza)”, capitolele VI-IX. Cu toate acestea
experţii Bibliei au căzut de acord, recunoscând în povestea despre Potop – aşa cum a fost ea
istorisită în cartea Genezei, prezenţa a două texte diferite ca origine, care au fost combinate,
astfel încât, să dea iluzia unei povestiri unice şi omogene. Cele două cărţi se numesc
Documentul Yahvist şi Codul Sacerdotal care este asemănător cu versiunea babiloniană.
Nu numai în Biblie se vorbeşte despre potop, ci şi în cea mai veche epopee a omenirii, şi
anume “Epopeea lui Ghilgameş” în care eroul Ghilgameş ajunge la strămoşul omenirii
Utnapiştim supravieţuitor al potopului. De asemenea legendele şi miturile diluviene pot fi
întâlnite şi la mexicani, greci, egipteni, chinezi, fenicieni, maiaşi etc. Toate sau aproximativ
toate relatează despre un cataclism, potop cauzat de păcatele locuitorilor din aceste zone.
La peste 20 de km de tarmul Turciei, un mini-submarin a reusit sa filmeze pe fundul
marii mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, este vorba despre
o stanca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu cate o gaura, probabil pentru suportul lor
lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste barne foarte bine conservate de apa
marii, pe care se vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu
multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfarsit a erei
glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara
precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui
cutremur - fasia de pamant care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele
sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformandu-l in ceea ce este astazi. Torentul a
fost fantastic. Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculandu-se
ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul
acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci,
ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor, acele ape au ramas neamestecate cu apa
marii. Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii
optime de conservare a habitatului de acum cateva mii de ani.
Cand oamenii s-au inrait si si-au intors privirile de la Dumnezeu, Dumnezeu si-a intors
privirea de la oameni. Si a hotarat ca omenirea trebuia sa-si spelle pacatele. Doar Noe stia ce
va urma. El fusese avertizat de Dumnezeu si isi construise o corabie cu care a salvat omenirea
si toate neamurile de animale. Desi multi au cautat arca, mergand pe urmele biblice, pana la
ora cotidiana exista cateva locatii ale acesteia, una dintre ele fiind muntele Ararat din Turcia.
 Trecand peste cronici, trebuie sa acceptam faptul ca nu tot Pamantul a fost scufundat
sub ape si ca au existat oameni si tinuturi ramase deasupra apelor. Asta pentru ca, sa nu uitam,
dupa ce apele potopului s-au retras, fii si norele lui Noe au plecat fiecare in cate o parte a
Pamantului, pentru a-l repopula. Ori, daca admitem ca singulara existenta familiei lui Noe, ar
rezulta ca noi, cei de acum, suntem produsul hilar al incestului si ar trebui sa fim condamnati
la disparitie. Asa ca stam si ne intrebam, oare ce a fost, pana la urma Potopul? Gresim noi
cautand urmele Arcei in munti sau sub ape? Oare mesajul biblic se refera la o inundatie
catastrofala sau continutul sau este inca ecriptat pentru noi pana in ziua in care vom fi
pregatati sa-l citim? Intrebari sunt multe si vor fi si mai multe. Raspunsuri, mai putin. Iar noi
vom continua sa cautaam tot felul de epave, uneori sa le gasim si sa dam nastere unor povesti
adevarate asa cum credem noi ca au fost candva.

Bibliografie: Biblia (Ortodoxă), tipărită în 1991 de Institutul Teologic, Ovidiu Drimba

“Incursiuni în civilizaţia omenirii”, vol I, Ed. Excelsior-Multi Press, 1993.