Sunteți pe pagina 1din 46

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE.

EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

SUPRAVEGHEREA ÎN COMUNITATE

- EVOLUŢIE ŞI PERSPECTIVE-

CONSILIER DE PROTECŢIE A VICTIMELOR ŞI


REINTEGRARE SOCIALĂ A INFRACTORILOR,

1
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

SUMAR:

Capitolul I. Introducere

Capitolul II. Proiectul “Probaţiunea în România”. Faza experimentală

Capitolul III. Reglementarea sancţiunilor comunitare în cadrul Ordonanţei de Guvern


92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială şi
supraveghere. Faza legislativă

Secţiunea III.1. Elaborarea cadrului legislativ privind organizarea şi funcţionarea


serviciilor de reintegrare socială şui supraveghere

Secţiunea III.2. Ordonanţa de Guvern 92/2000. Obiective şi dimensiuni ale


supravegherii

Secţiunea III.3. Etape şi proceduri în activitatea de supraveghere

A. Primul contact. Aspecte metodologice şi practice privind planul de supraveghere


B. Prestarea unei munci neremunerate într-o instituţie de interes public. Munca în
folosul comunităţii
C. Desfăşurarea activităţii de supraveghere. Metode utilizate pentru asigurarea
îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată

Secţiunea III.4. Sancţiuni comunitare în legislaţia în vigoare. Suspendarea sub


supraveghere şi măsura educativă a libertăţii supravegheate. Legea 272/2004 privind
unele măsuri de protecţie a drepturilor copilului

Capitolul IV. Perspective legislative şi practice privind supravegherea în comunitate

Secţiunea IV.1. Sancţiuni comunitare aplicabile persoanelor majore în noul cadru


legislativ

Secţiunea IV.2. Sancţiuni comunitare aplicabile minorilor în noua legislaţie

Capitolul V Proiectul de lege privind sistemul naţional de probaţiune. Perspective


practice

Capitolul VI Concluzii

2
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul I Introducere

În contextul procesului amplu de reformă penală care se desfăşoară în


prezent în România, o analiză a supravegherii în comunitate, ca instituţie în
avangarda sistemului sancţionator românesc, reprezintă un demers
necesar, având în vedere mai ales modificările legislative de substanţă
care se preconizează. Evoluţia acestei instituţii, a supravegherii în
comunitate, se încadrează în mod necesar în procesul de dezvoltare a
sistemului de reintegrare socială şi supraveghere din România, cunoscut şi
sub denumirea împrumutată din sistemul anglo-saxon, probaţiunea.

Experienţa specialiştilor în probaţiune, britanici şi europeni, a avut un rol


hotărâtor în accelerarea procesului de reformă a politicii penale şi în
schimbarea mentalităţilor, având în vedere tradiţia redusă a României în
ceea ce priveşte sancţiunile comunitare. Ca urmare, perioada care a urmat
introducerii primelor reglementări privind sancţiunile comunitare în Codul
Penal în anul 1992, a fost marcată de numeroase iniţiative din partea
specialiştilor în domeniu, teoreticieni şi practicieni, în vederea diversificării
gamei de sancţiuni comunitare şi identificării pârghiilor necesare punerii în
practică a acestora.

Supravegherea în comunitate, cu varietatea sancţiunilor pe care le


presupune, reprezintă nucleul de la care a pornit şi s-a dezvoltat
probaţiunea în România, celelalte dimensiuni (evaluarea psihosocială,
asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate) apărând ca activităţi
complementare, care contribuie la eficientizarea intervenţiei psihosociale în
vederea reintegrării sociale a persoanei condamnate.

Raţiunea care s-a aflat în spatele reformei sistemului sancţionator


românesc şi introducerii unor alternative la detenţie, se regăseşte în
îngrijorarea determinată de ineficienţa pedepselor privative aplicate
minorilor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală. De asemenea,
în contextul aderării României la Uniunea Europeană, armonizarea
legislaţiei penale române cu aquis-ul comunitar reprezenta şi reprezintă o
prioritate.

Conflictul dintre finalitatea retributivă şi cea restaurativă a pedepsei poate fi


privit ca un catalizator al fluctuaţiilor intervenite în politicile penale
europene. Influenţa sa se regăseşte în egală măsură în evoluţia sistemului

3
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

sancţionator românesc. Principiul care a generat noua orientare în sistemul


sancţionator românesc este cel al participării infractorului la procesul de
reintegrare în comunitate, aceeaşi comunitate ale cărei valori le-a periclitat
prin săvârşirea infracţiunii.

Noua politică penală vine ca un contraargument la vechile concepte ale


justiţiei retributive, de constrângere şi intimidare, aşa cum sunt statuate în
Codul Penal în vigoare, unde pedeapsa apare ca „o măsură de
constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului”. Din păcate,
dimensiunea reeducării a rămas pentru o lungă perioadă un simplu
deziderat. Ponderea covârşitoare a pedepselor privative de libertate a
determinat o supraaglomerare a mediului penitenciar şi crearea unor
condiţii optime de întărire a comportamentului infracţional, cu un procent
mare al recidivei. Mai ales în cazul minorilor, lipsa alternativelor la detenţie
a constituit premisa pentru o sancţionare excesivă a comportamentului
infracţional, ţinându-se cont prea puţin de circumstanţele personale şi
obiective ale fiecărui caz în parte.

În calitate de sistem penal centrat pe controlul social, pedeapsa penală (cu


precădere cea privativă de libertate) era considerată mijlocul cel mai potrivit
de reeducare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi de prevenire a
comiterii unor astfel de fapte. Practica penală dezvoltată în acest orizont
axiologic a statornicit o anumită rută, de la care existau puţine excepţii. Din
momentul intrării în sistem, se urmau cu fidelitate toate etapele
procesuale.1

Aceasta era realitatea românească la data introducerii conceputului de


probaţiune şi, în paralel, a primelor reglementări care vizau sancţiunile
comunitare. În acelaşi timp, Marea Britanie şi unele state europene aveau
la data respectivă o tradiţie destul de îndelungată în domeniul probaţiunii şi
al sancţiunilor comunitare. În funcţie de filozofia penală şi de experienţa
fiecărei ţări, s-au conturat de-a lungul timpului mai multe forme şi tendinţe
în acest domeniu. Succesul unora a determinat diseminarea experienţei şi
la nivelul altor ţări, cu ajustările şi nuanţele de rigoare.

Una dintre cele mai răspândite sancţiuni comunitare este „probaţiunea


tradiţională”, care presupune păstrarea în comunitate a infractorului, sub
supraveghere, timp în care persoana îndeplineşte obligaţiile impuse de
către instanţă, dar are, în acelaşi timp, posibilitatea să presteze o activitate
1
Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

4
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

sau să frecventeze cursurile şcolare, fără vreo perturbare semnificativă a


existenţei sale. Se urmăreşte astfel obţinerea unui echilibru între control şi
reabilitare.

Un alt tip de sancţiune comunitară este cel al „probaţiunii şoc” care


presupune o scurtă perioadă de încarcerare anterior suspendării, cu rol de
exemplaritate. În sfârşit, în perioada anilor 90, nevoia sporită a populaţiei
de siguranţă a dus la apariţia unui nou tip de supraveghere, „probaţiunea
intensivă”, cu accent pe supraveghere şi mai puţin pe reabilitare.

La noi în ţară, sancţiunile comunitare se încadrează în tipul „probaţiunii


tradiţionale”, care încearcă să îmbine dimensiunea controlului şi elementul
de reinserţie socială, prin aplicarea unor programe specifice de asistenţă şi
consiliere, axate pe nevoile beneficiarului.

Implementarea unui anumit model de probaţiune în sistemul sancţionator


românesc a trebuit să ţină seama de contextul politic şi cultural existent,
precum şi de mentalităţile locale. Un alt factor cu deosebită relevanţă în
procesul de introducere şi adaptare a sancţiunilor comunitare a fost
contextul legislativ.

Crearea cadrului necesar pentru o aplicare coerentă şi eficientă a


sancţiunilor comunitare a fost posibilă doar prin introducerea treptată a
unor prevederi în Codul Penal şi alte legi speciale, în aşa fel încât să nu se
creeze contradicţii cu prevederile legale deja existente. Practica, în schimb,
a fost mereu cu un pas înaintea legislaţiei, adaptându-se la realităţile şi
cerinţele comunităţii. Din experienţa practicienilor au rezultat iniţiative
legislative care au dus la diversificarea spectrului de sancţiuni comunitare
şi la dezvoltarea probaţiunii în general.

5
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul II.
Proiectul “Probaţiunea în România”.
Faza experimentală

Prevederile legale privitoare la supravegherea în comunitate, introduse în


Codul Penal în 1992 se referă la două instituţii, suspendarea sub
supraveghere (art.86³ alin.1, lit.a)-d) şi alin.3 lit.a)-f) şi măsura educativă a
libertăţii supravegheate (art.103 alin.3), instituţii care ofereau instanţelor
primele alternative la detenţie viabile. Cu toate acestea, aplicabilitatea
acestor prevederi era foarte redusă la data respectivă, ca urmare a lipsei
instituţiilor necesare punerii în practică a acestora.

Anul 1996 reprezintă debutul probaţiunii în România, prin aplicarea unui


program experimental în cadrul penitenciarului Arad, care urmărea
aplicarea unor elemente de probaţiune, printre care şi supravegherea în
comunitate. Organizarea echipei de specialişti care aplica programul
experimental urmărea modelul anglo-saxon, de separare a activităţilor
specifice probaţiunii, constituindu-se astfel trei echipe: presentenţială,
comunitate şi penitenciar. Activitatea de supraveghere a revenit astfel
echipei comunitate, care a iniţiat relaţii de colaborare cu instanţele de
judecată locale, parchete, poliţie, servicii sociale, organizaţii
neguvernamentale şi alte autorităţi locale.

Programul experimental a fost creat in baza Planului de acţiune integrată


Parteneriat pentru justiţie, conceput de organizata Europa pentru Europa
pentru a sprijini reformele fundamentale din cadrul sistemului de justiţie
penală din România. La baza iniţierii acestui proiect a stat acceptul de
colaborare in domeniul execuţional penal pe care şeful Direcţiei Generale a
Penitenciarelor din România l-a remis, in anul 1994, Ambasadei Marii
Britanii. Ideea fundamentală a programului a fost aceea de a adapta
principiile de organizare si funcţionare a activităţii de probaţiune şi asistenţă
post-penală din Marea Britanie la condiţiile concrete din România.

Rezultatul a fost implicarea Guvernului Marii Britanii în cadrul programului


guvernamental “Probaţiunea în România” (1998-2001, cu posibilitatea
extinderii pe încă trei ani), prin care consultanţi britanici ai Fondului Know
How au acordat asistenţă tehnică în acest domeniu.

6
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Succesul proiectului desfăşurat la Arad a determinat înfiinţarea a alte zece


centre experimentale de probaţiune, la Găeşti, Focşani, Penitenciarul
Gherla, Cluj, Dej, Iaşi, Piteşti, Târgovişte, Timişoara şi Bucureşti, pe
parcursul a doi ani, în perioada 1998-2000. Activităţile desfăşurate în
cadrul centrelor au urmărit acelaşi model al probaţiunii britanice, cu mici
variaţii. Ca urmare, majoritatea echipelor au avut o componentă de
supraveghere în comunitate.

Statisticile arată însă că numărul beneficiarilor încredinţaţi în supraveghere


a fost relativ mic, comparativ cu totalul beneficiarilor care au intrat în
evidenţa centrelor. Această situaţie se explică prin numărul redus de
sentinţe cu suspendare pronunţate de instanţe, în principal din motivul
prevederilor lacunare ale legislaţiei, dar şi din cauza unei anumite reticenţe
a judecătorilor faţă de o instituţie nouă.

Introducerea practicii măsurilor şi sancţiunilor alternative promovate de


proiectul de probaţiune s-a realizat iniţial pe baza unui ordin al ministrului.
Pronunţarea lor a rămas însă la latitudinea instanţelor. Pe acest fond – cel
puţin până la înfiinţarea instanţei pentru minori – practica a diferit
semnificativ de la un complet la altul şi de la o instanţă la alta. Unii
judecători au refuzat categoric să pronunţe, de exemplu, suspendarea
executării sub supraveghere, pe motiv că „organismul privat căruia îi erau
încredinţate supravegherile nu era abilitat de lege”.2

Apar astfel diferenţe semnificative la nivelul practicii de instanţă. În


perioada 1999-2001, în judeţul Arad nu a fost pronunţată nici o sentinţă de
suspendare sub supraveghere, 21 de sentinţe cu libertate supravegheată,
în Iaşi au fost 45 de sentinţe cu suspendare şi 37 cu libertate
supravegheată, în Argeş 81, respectiv 20.

În vederea armonizării diferenţelor de practică şi creării unui cadru coerent


pentru desfăşurarea activităţii de supraveghere în comunitate şi a celorlalte
componente specifice probaţiunii, era imperios necesară elaborarea unei
legislaţii care să ofere o identitate clară serviciilor de probaţiune şi o
reglementare precisă a atribuţiilor acestora. Prima iniţiativă în acest sens
se conturează în anul 1997, pornind de la rezultatele obţinute ca urmare a
derulării proiectului-pilot de la Arad şi se referă la elaborarea unui ante-
proiect de act normativ de către o echipă de specialişti din Direcţia

2
Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

7
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Generală a Penitenciarelor. Acest ante-proiect reprezintă începutul fazei


legislative în dezvoltarea probaţiunii în România şi, implicit, a diversificării
spectrului sancţiunilor comunitare.

8
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul III
Reglementarea sancţiunilor comunitare
în cadrul Ordonanţei de Guvern 92/2000.
Faza legislativă

III.1 Elaborarea cadrului legislativ privind organizarea şi funcţionarea


serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere

O dată cu anul 1997, în România începe un proces amplu de reformă


penală, ca urmare a necesităţii alinierii la legislaţia europeană. Printre
obiectivele vizate de Ministerul Justiţiei se număra elaborarea de proiecte
de lege privind modificarea şi completarea Codului Penal şi Codului de
Procedură Penală. O altă prioritate era reforma sistemului de executare a
pedepselor, probaţiunea reprezentând o componentă importantă a acestui
demers.

Prima iniţiativă legislativă în acest sens a fost ante-proiectul elaborat de


specialiştii din Direcţia Generală a Penitenciarelor, pornind de la legislaţia
internaţională şi de la Recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei privind sancţiunile şi măsurile comunitare. Acesta a fost punctul
de plecare pentru elaborarea de către Ministerul Justiţiei a proiectului de
lege privind probaţiunea, elaborare care a cunoscut un proces lung de
modificări şi completări.

În ceea ce priveşte componenta de supraveghere în comunitate, proiectul


de lege privind probaţiunea prevedea o serie de măsuri de probaţiune, dar
tehnica legislativă folosită şi forma în care apăreau aceste măsuri au fost
criticate de către experţii Consiliului Europei, deoarece probaţiunea nu era
considerată o sancţiune penală, deşi măsurile de probaţiune constituie
obligaţii impuse infractorului, limitându-i libertatea.

Rezultatul a fost modificarea substanţială a proiectului de lege, care, în


stadiul final, reglementa organizarea şi funcţionarea serviciilor de
probaţiune ca instituţii specializate, şi nu probaţiunea ca instituţie de drept
penal, urmând ca măsurile de probaţiune sau sancţiunile comunitare să fie
inserate în propunerile de modificare a Codului Penal şi a Codului de
Procedură Penală.

9
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Proiectul de lege, în noua formă, a fost înaintat Parlamentului în anul 1998,


împreună cu celelalte proiecte de modificare a Codului penal şi Codului de
procedură Penală. Faţă de forma iniţială, acest proiect limita aria de
beneficiari ai serviciilor de reintegrare în ceea ce priveşte supravegherea în
comunitate la persoanele condamnate cu suspendare sub supraveghere,
respectiv minori sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate.
S-a renunţat la ideea impunerii de obligaţii în sarcina condamnaţilor la
pedeapsa amenzii şi pedepsele privative de libertate.

Dezbaterile parlamentare s-au prelungit, proiectul fiind discutat doar parţial


în comisii. Ca urmare, având în vedere prioritatea pe care o reprezenta
crearea sistemului de probaţiune, s-a recurs la scoaterea proiectului din
pachetul de legi, în vara anului 2000 şi la introducerea sa sub forma unui
proiect de ordonanţă a guvernului care a fost adoptat la sfârşitul anului
2000.

III.2 Ordonanţa de Guvern 92/2000, privind organizarea şi funcţionarea


serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere.
Obiective şi dimensiuni ale supravegherii

Supravegherea în comunitate apare în viziunea O.G. 92/2000, completată


cu H.G. 1239/2000, în înţelesul strict al conceptului, şi anume, de control al
obligaţiilor şi măsurilor impuse de către instanţa de judecată. Dimensiunile
de evaluare şi asistare, care se integrează în semnificaţia extinsă a
conceptului de supraveghere, sunt prevăzute ca activităţi distincte.

În literatura de specialitate şi practica internaţională, activitatea de


supraveghere apare ca un proces complex, pornind de la evaluarea
nevoilor criminogene şi a riscului pe care beneficiarul îl prezintă, cu
identificarea programelor necesare pentru acoperirea acestor nevoi şi
monitorizarea evoluţiei beneficiarului pe întregul parcurs al intervenţiei.
Această abordare a primit denumirea de management de caz şi este
preluată din practica activităţii de asistenţă socială din anii 60, 70.

Separarea componentelor intervenţiei în comunitate şi reducerea rolului


supravegherii la dimensiunea de control, aşa cum prevede O.G.92/2000, a
fost o necesitate impusă de constrângerile legislaţiei penale în vigoare.

10
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Este evident faptul că activitatea de supraveghere dobândeşte o reală


eficienţă doar în condiţiile în care se desfăşoară în paralel activităţi de
asistenţă şi consiliere care să răspundă nevoilor beneficiarului şi să
determine reducerea riscului pe care-l prezintă acesta pentru comunitate.
Dimensiunea de asistare este reglementată de O.G.92/2000 ca o activitate
distinctă, desfăşurată la cerere, fapt care a constituit un impediment în
activitatea practicienilor. În mod necesar, motivarea beneficiarului în
vederea includerii în programe de intervenţie specifice devine un deziderat
al activităţii consilierului de reintegrare.

Acest dublu rol al consilierului de reintegrare, de autoritate care verifică


modul de respectare a obligaţiilor impuse de către instanţă şi, în acelaşi
timp, persoană de suport, a reprezentat de la înfiinţarea serviciilor, o
continuă provocare pentru practicienii în domeniu.

Conţinutul supravegherii şi modul de desfăşurare sunt reglementate foarte


strict în cuprinsul O.G.92/2000 şi în regulamentul de aplicare, fapt care a
produs o practică oarecum unitară în cadrul serviciilor, cu variaţii de
interpretare minore. În timp, odată cu dezvoltarea practicii şi cu apariţia
unor situaţii neprevăzute, s-au conturat o serie de inadvertenţe în logica
legii, serviciile venind cu propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ
existent.

În ceea ce priveşte activitatea de asistenţă şi consiliere, componentă


esenţială a intervenţiei în comunitate, practicienii s-au confruntat cu
dificultăţi, în parte datorate lacunelor legislative, dar mai ales, lipsei unei
metodologii coerente şi a unor programe standardizate, aspect care,
ulterior, a fost remediat în mare măsură.

Scopul activităţii de supraveghere, aşa cum reiese din prevederile


ordonanţei, este întărirea gradului de siguranţă socială, reducerea riscului
pe care-l reprezintă beneficiarul pentru comunitate şi reducerea gradului de
infracţionalitate. Metoda presupune păstrarea persoanei în comunitate şi
monitorizarea conduitei acesteia, în funcţie de obligaţiile impuse de către
instanţă. Intervenţia este cu atât mai complexă cu cât nevoile criminogene
ale beneficiarului reclamă mai multă atenţie şi resurse din partea
consilierului şi a comunităţii.

Se încearcă producerea unor modificări la nivel comportamental dar şi


cognitiv, având ca finalitate integrarea beneficiarului în comunitatea ale

11
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

cărei valori le-a perturbat. Un element important în cadrul intervenţiei este


menţinerea legăturilor cu familia, şcoala sau locul de muncă, în vederea
creării climatului necesar unei evoluţii echilibrate a persoanei
supravegheate, în spiritul respectării normelor şi valorilor sociale.

III.3 Etape şi proceduri în activitatea de supraveghere

A. Primul contact.
Aspecte metodologice şi practice privind planul de
supraveghere

Conform procedurii reglementate de O.G.92/2000 şi regulamentul de


aplicare, activitatea de supraveghere are ca primă fază contactarea
persoanei supravegheate şi stabilirea primei întrevederi. Termenul stabilit
pentru aceste demersuri este de 5 zile de la comunicarea hotărârii
judecătoreşti. În acelaşi termen, se prevede obligativitatea întocmirii de
către consilierul responsabil de caz a unui plan de supraveghere, care
constituie în esenţă un cadru al intervenţiei în comunitate.

Se constată faptul că una din componentele esenţiale ale managementului


de caz, evaluarea nevoilor criminogene, este comprimată într-un interval
foarte scurt şi în cadrul unei singure întrevederi. Motivarea legiuitorului cu
privire la acest aspect este existenţa referatului de evaluare presentenţial
care oferă informaţiile necesare pentru întocmirea planului de
supraveghere.

În practică însă, se observă că un număr semnificativ de persoane


încredinţate în supravegherea serviciilor de reintegrare nu au fost evaluate
în faza de judecată şi, ca urmare, nu există suficiente informaţii pentru a se
identifica nevoile criminogene şi a se aprecia riscul reprezentat de
beneficiar pentru comunitate. Un alt inconvenient se referă la perioada
lungă de timp care separă în anumite cazuri momentul realizării referatului
presentenţial de începutul efectiv al activităţii de supraveghere (câteva luni
sau chiar 1 an). În această perioadă, nevoile şi riscul se pot modifica
semnificativ, fiind necesară o reevaluare.

În vederea realizării unei evaluări realiste şi întocmirii unui plan de


supraveghere în concordanţă cu nevoile identificate, considerăm necesară
impunerea întocmirii planului de supraveghere într-un termen de cel puţin

12
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

10 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, sau într-un


termen de 5 zile lucrătoare de la data primei întrevederi.

Prima întrevedere are rolul de informare a beneficiarului cu privire la


conţinutul hotărârii judecătoreşti şi a rolului şi conţinutului supravegherii,
toate aceste aspecte fiind consemnate într-un proces verbal, cu rol de act
constatator, util în dosarul de supraveghere, dar, în acelaşi timp, un
document necesar persoanei supravegheate, care ia act astfel de
drepturile şi obligaţiile sale pe perioada supravegherii.

Planul de supraveghere, pe de altă parte, constituie un cadru pentru


desfăşurarea intervenţiei în comunitate, având mai mult o utilitate la nivel
de practică, de stabilire a liniilor generale ale intervenţiei. Ca urmare, planul
de supraveghere poate fi revizuit, aşa cum prevede legiuitorul, ori de câte
ori apare o situaţie care modifică datele şi estimările iniţiale.

Practica a demonstrat importanţa evaluării iniţiale, care identifică stadiul


motivaţional în care se află beneficiarul, atitudinea acestuia faţă de
activitatea de supraveghere şi, mai ales, constituie premisa pentru
construirea unei relaţii de încredere cu consilierul responsabil de caz.

În mod ideal, faza de evaluare ar presupune realizarea de interviuri cu


persoana supravegheată, membrii familiei, cadre didactice sau alte
persoane care pot oferi informaţii relevante în ceea ce priveşte evoluţia în
familie şi comunitate a beneficiarului. Termenul scurt însă până la care
trebuie întocmit planul de supraveghere nu permite decât realizarea unui
interviu cu persoana supravegheată, eventual cu un membru al familiei,
sau, în cel mai bun caz o reevaluare a nevoilor identificate deja în referatul
presentenţial.

Teoretic, în intervalul de 5 zile (legea nu precizează dacă este vorba de zile


lucrătoare sau zile calendaristice), sunt posibile două întrevederi cu
persoana supravegheată şi realizarea de interviuri cu alte surse relevante.
În practică însă, trebuie să ţinem cont de dificultăţile întâmpinate în
contactarea persoanelor supravegheate, care, într-un număr mare de
cazuri, locuiesc în mediul rural, sau, în alte situaţii, nu au o atitudine
cooperantă.

Un capitol important în cadrul planului de supraveghere se referă la nivelul


de risc pe care-l prezintă persoana supravegheată pentru comunitate,

13
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

evaluarea având în vedere riscul de recidivă (probabilitatea săvârşirii de noi


infracţiuni), riscul de periculozitate (în cazul infracţiunilor comise cu
violenţă), cu precizarea categoriilor de persoane care pot deveni victime,
precum şi riscul de sinucidere şi autovătămare (în cazul persoanelor care
au avut tentative de suicid sau depresii).

Evaluarea celor trei categorii de risc are un caracter complex, în anumite


situaţii fiind necesară consultarea unor specialişti, mai ales în cazul
estimării riscului de suicid sau autovătămare, dar şi în cazul estimării
gradului de periculozitate.

Realizarea unei evaluări judicioase în această primă fază este importantă,


deoarece gradul de risc are un caracter dinamic, pe parcursul
supravegherii fiind reevaluat ori de câte ori apare o modificare
semnificativă a indicatorilor care au stat la baza evaluării iniţiale. Consilierul
de reintegrare trebuie să aibă în vedere finalitatea activităţii de
supraveghere, şi anume scăderea riscului de recidivă.

B. Prestarea unei munci neremunerate într-o instituţie de interes


public. Munca în folosul comunităţii

Un alt capitol al planului de supraveghere se referă la descrierea activităţii,


a locului de executare a programului de lucru, în cazul minorului obligat la
prestarea unei munci neremunerate într-o instituţie de interes public,
conform art.103 alin.3, lit.c C.P. Această măsură de supraveghere
reprezintă de fapt o sancţiune comunitară în sine, consacrată în legislaţia
internaţională sub diferite forme: muncă de interes general, pedeapsă în
comunitate sau serviciu comunitar3.

Deşi în legislaţia românească, munca neremunerată apare timid, cu o


aplicabilitate redusă, doar în cazul minorilor sancţionaţi cu măsura
educativă a libertăţii supravegheate şi constituie o simplă măsură de
supraveghere, în legislaţia statelor europene este privită ca sancţiune cu
un potenţial imens datorită conţinutului său dual, punitiv şi educativ.
Infractorul beneficiază de avantajele unei sancţiuni comunitare dar, în
acelaşi timp, este pedepsit prin munca neplătită pe care o efectuează în
folosul comunităţii pe care a prejudiciat-o. Se observă chiar, în majoritatea
statelor europene, accentuarea conţinutului punitiv al sancţiunii şi doar în
state ca Marea Britanie sau Belgia, aspectul educativ este evidenţiat (10%
3
Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii, PRI 2004

14
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

dintre orele de muncă trebuie să se efectueze în cadrul unui program de


învăţare).4

În România, aria restrânsă de beneficiari care pot fi sancţionaţi cu muncă


neremunerată în folosul comunităţii se explică prin cadrul legal foarte
restrictiv, dar şi prin lipsa unei reţele comunitare care să permită
implementarea efectivă a unei astfel de sancţiuni comunitare. Deşi
prezentă în legislaţia românească din anul 1992, instanţele de judecată au
ezitat să prevadă această obligaţie în cadrul sentinţelor aplicate minorilor,
deoarece, o lungă perioadă de timp, nu existau instituţiile care să ofere
cadrul necesar pentru desfăşurarea activităţilor pe care le presupune o
astfel de sancţiune.

În anul 2004, proiectul „Dezvoltarea politicii penale privind munca în folosul


comunităţii în România”, derulat de Penal Reform International în
parteneriat cu serviciile de reintegrare socială şi alte organisme
comunitare, vine în sprijinul modificărilor legislative aduse de proiectul
noului Cod Penal şi legea pentru executarea pedepselor. Potrivit noilor
reglementări, pentru categoria delictelor, se prevăd printre alte sancţiuni şi
pedeapsa amenzii sub forma zilelor amendă, precum şi munca în folosul
comunităţii.

Trebuie precizat că proiectul noului Codului Penal şi legea pentru


executarea pedepselor modifică semnificativ sistemul sancţionator, scopul
fiind alinierea la legislaţia Uniunii Europene. Diversificarea gamei de
sancţiuni comunitare a reprezentat o prioritate a proiectului. În noul cadru
legislativ, munca în folosul comunităţii apare ca pedeapsă principală pentru
delicte, alături de închisoarea strictă, închisoarea şi pedeapsa zilelor
amendă(art.58, al.4, lit.d).

Conform acestui articol, munca în folosul comunităţii se poate aplica între


100 şi 500 de ore, regimul de executare fiind reglementat distinct în art.70,
după cum urmează: dacă legea prevede pentru un delict pedeapsa
închisorii sau a închisorii stricte de cel mult trei ani, instanţa poate dispune
executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o durată de
cel puţin 100 ore şi o durată de maxim 300 de ore, în cazul pedepsei
închisorii şi de maxim 500 de ore, în cazul pedepsei închisorii stricte de cel
mult 3 ani.

4
PRI, Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii

15
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Munca în folosul comunităţii apare în noua legislaţie şi sub forma unei


obligaţii distincte, în cadrul instituţiei suspendării executării pedepsei sub
supraveghere. Astfel, instanţa poate dispune obligaţia condamnatului de a
efectua, pe perioada termenului de încercare, executarea unei munci în
folosul comunităţii pe o durată de cel mult 300 ore, nerespectarea obligaţiei
fiind motiv de revocare a beneficiului suspendării.

Se constată o extindere a categoriilor de beneficiari cărora li se poate


aplica această măsură, care iniţial, viza doar minorii sancţionaţi cu libertate
supravegheată. În cazul minorilor, noile reglementări prevăd munca în
folosul comunităţii ca o pedeapsă alternativă, dar şi ca obligaţie în cazul
aplicării unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării (art.124)
ori cu suspendarea executării sub supraveghere (art.125).

Aplicarea noilor dispoziţii legislative presupune însă o infrastructură şi o


reţea comunitară care să ofere cadrul necesar desfăşurării activităţilor pe
care le presupune munca în folosul comunităţii. Realizarea acestui
deziderat reprezintă scopul proiectului „Dezvoltarea politicii penale cu
privire la executarea muncii în folosul comunităţii în România” derulat de
PRI, în colaborare cu Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare
Socială a Infractorilor.

Scopul proiectului a fost identificarea instituţiilor care, la nivel local, pot oferi
un cadru pentru desfăşurarea muncii în folosul comunităţii, elaborarea de
standarde privind desfăşurarea activităţilor care pot face obiectul acestei
măsuri şi motivarea instanţelor în vederea pronunţării de sentinţe cu muncă
în folosul comunităţii.

La nivelul comunităţilor locale, organizaţiile neguvernamentale, în


colaborare cu instanţele, serviciile de reintegrare şi autorităţile locale au
derulat programe de implementare a muncii în folosul comunităţii, care au
urmărit identificarea resurselor comunitare care pot fi accesate în cadrul
intervenţiei în comunitate şi dezvoltarea acestora.

Menţionăm în acest context programul de asistenţă psihosocială pentru


persoanele condamnate să execute obligaţia de muncă în folosul
comunităţii, derulat de SRSS Argeş, în parteneriat cu PRI România,
programele de intervenţie psihosocială elaborate de Asociaţia Alternative
Sociale Iaşi, programul de mediere a conflictelor dintre beneficiari şi familii,

16
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

derulat de Fundaţia Pro-Probaţiune Dej, programul de informare şi


consiliere derulat de Asociaţia Târgovişte spre Europa.

Se urmăreşte astfel completarea conţinutului punitiv al sancţiunii muncii în


folosul comunităţii cu elementul de educaţie şi reinserţie. Un prim pas a fost
făcut în cursul anului 2004 prin sentinţele penale cu muncă în folosul
comunităţii aplicate de instanţele din ţară în cadrul măsurii educative a
libertăţii supravegheate (8 sentinţe în Bucureşti, 8 sentinţe în Arad şi 14
sentinţe de acest tip în Iaşi).

Studiu de caz:

În data de 14.10.2004, Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere a fost sesizat


cu întocmirea unui referat de evaluare cu privire la minorul B.V., în vârstă de 16 ani.
Fapta reţinută în dosarul penal este „furt calificat” (sustragerea unei cantităţi de fier
vechi din incinta unei întreprinderi)

În cuprinsul referatului de evaluare, s-a reţinut că minorul B.V. este slab integrat familial,
cu susţinere morală şi materială redusă din partea părinţilor. De asemenea, s-au reţinut
ca factori negativi existenţa unor episoade predelicvenţionale, nivel de instruire şcolară
scăzut, în corelaţie cu lipsa implicării în activităţi constructive şi o gestionare
defectuoasă a timpului.

Referatul de evaluare a fost depus la instanţă în data de 01.10.2004, iar hotărârea


judecătorească prin care minorul era încredinţat în supravegherea serviciului a fost
comunicată în data de 03.12.2004. Conform sentinţei, minorul B.V. a fost sancţionat cu
măsura educativă a libertăţii supravegheate, cu impunerea următoarelor obligaţii:
- să nu părăsească domiciliul între orele 22-7;
- să nu intre în legătură cu P. L., coinculpat;
- să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, respectiv
Serviciul de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Iaşi, cu o
durată de 50 de ore, de maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele
nelucrătoare şi în vacanţă.

În cursul lunii decembrie, au avut loc primele întrevederi cu minorul, care au avut ca
scop explicarea scopului şi conţinutului supravegherii, precum şi realizarea unei
reevaluări a nevoilor criminogene. S-a constatat o motivaţie scăzută pentru schimbare
şi o slabă conştientizare a nevoilor cu care se confruntă

La începutul lunii ianuarie, s-a încheiat protocolul de colaborare cu Serviciul de


Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Iaşi, minorul începând
activitatea propriu-zisă (curăţenie a spaţiilor gestionate de Primărie, dezăpezire, etc.) în
cursul aceleiaşi luni.

17
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

În paralel cu desfăşurarea acestei activităţi, minorul a fost inclus, după depunerea unei
cereri de asistenţă şi consiliere, într-un program derulat de Serviciul de Reintegrare
Socială şi supraveghere, „Ai carte, ai parte”. Scopul programului este de a motiva
persoana în vederea continuării sau reluării studiilor.

Minorul a efectuat cele 50 de ore de muncă neremunerată, fără incidente, aşa cum
reiese din fişa de evidenţă eliberată de Primăria Iaşi, în cursul lunii martie. Pe de altă
parte, participarea la programul de asistenţă şi consiliere nu a avut efectul scontat, din
cauza lipsei de interes a minorului pentru actul educaţional, dar şi din cauza lipsei de
susţinere din partea familiei.

Intenţia minorului, după efectuarea muncii neremunerate şi finalizarea programului de


asistenţă şi consiliere, este de a se angaja ca muncitor necalificat la S.C. SALUBRIS, în
momentul când va deveni major.

Ca şi impact al implicării minorului într-o formă de muncă în folosul comunităţii,


considerăm că măsura şi-a atins efectul de exemplaritate, punitiv, întărind în acelaşi
timp interesul minorului pentru muncă. Pe de altă parte, s-a constatat faptul că
disponibilitatea redusă pentu schimbare, stilul de viaţă haotic şi mediul familial
dezorganizat sunt factori care au limitat semnificativ efectele benefice ale măsurii
aplicate.

18
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

C. Desfăşurarea activităţii de supraveghere. Metode utilizate pentru


asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată

Cadrul general al desfăşurării supravegherii pe perioada termenului de


încercare este trasat în planul de supraveghere, în capitolele „Natura şi
frecvenţa întrevederilor” şi „Metode utilizate pentru verificarea modului de
respectare a obligaţiilor”.

În anumite situaţii, judecătorul impune în cadrul hotărârii judecătoreşti o


frecvenţă a întrevederilor (lunar, semestrial, etc.), dar, de regulă, consilierul
responsabil de caz stabileşte acest lucru în funcţie de nivelul de
supervizare necesar. Un infractor cu un nivel de risc de recidivă ridicat, cu
o disponibilitate pentru schimbare redusă necesită o supervizare intensivă,
în colaborare cu familia persoanei supravegheate, poliţia şi alte instituţii
care pot fi implicate în acest demers.

Este util să facem diferenţierea între întrevederile care au ca scop


monitorizarea respectării obligaţiilor impuse de către instanţă şi
întrevederile care au loc în cadrul activităţii de asistenţă şi consiliere
desfăşurate la cererea persoanei supravegheate. Diferenţierea apare ca
artificială, având în vedere că activitatea de asistenţă şi consiliere este o
componentă esenţială a supravegherii şi nu o activitate distinctă.
Necesitatea depunerii cererii de asistenţă şi consiliere însă determină
împărţirea beneficiarilor pe categorii, după cum urmează: persoane
supravegheate care au depus cerere de asistenţă şi consiliere şi persoane
supravegheate cu care se desfăşoară exclusiv activităţi de supraveghere.

Rolul consilierului de reintegrare este bineînţeles motivarea beneficiarului


în vederea solicitării de servicii de asistenţă şi consiliere, în scopul
acoperirii nevoilor criminogene pe care consilierul le identifică în etapa
evaluării. Motivarea beneficiarului reprezintă însă un proces complex,
uneori de durată, a cărui finalitate este trecerea persoanei supravegheate
de la stadiul motivaţional al contemplării, prin stadiul deciziei, până la cel al
acţiunii. Numai o persoană motivată în mod real să se schimbe va putea fi
implicată în programe de asistenţă şi consiliere adaptate nevoilor sale.

În legislaţia internaţională, componenta de asistare însoţeşte în mod


necesar activitatea de supraveghere. În Marea Britanie, pronunţarea unui
ordin de reabilitare în comunitate reprezintă, deseori, soluţia la care se
recurge când se constată existenţa unei probleme care a favorizat sau

19
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

determinat comiterea faptei, precum abuzul de substanţe psihotrope sau


alcool sau când se identifică probleme de autocontrol sau un mod de viaţă
dezordonat. În aceste cazuri, instanţa poate îndruma persoana
condamnată să participe la programe destinate rezolvării problemelor cu
care se confruntă sau în solicitarea de ajutor specializat, ca o condiţie
intrinsecă a ordinului de reabilitare comunitară.5

Ca urmare, pe parcursul termenului de încercare, potrivit actualei legislaţii,


vor avea loc întrevederi cu rol de monitorizare a modului de respectare a
obligaţiilor impuse de către instanţă, motivare a beneficiarului în vederea
depunerii cererii de asistenţă şi consiliere şi întrevederi în cadrul unor
programe specifice, adaptate nevoilor acestuia.

Noile prevederi ale Codului Penal aduc modificări necesare în această


privinţă, prin posibilitatea oferită instanţelor de a impune în cadrul
sentinţelor penale aplicate minorilor sancţionaţi cu libertate sub
supraveghere severă, obligaţia de a participa la programe de asistenţă şi
consiliere, ca o componentă esenţială a activităţii de supraveghere.

În ceea ce priveşte frecvenţa întrevederilor pe parcursul supravegherii,


planul de supraveghere poate trasa doar nişte linii generale, în funcţie de
obligaţiile impuse de către instanţă şi nivelul de risc estimat. De asemenea,
beneficiarul poate solicita şi alte întrevederi cu consilierul responsabil de
caz, în afara celor stabilite, dacă se confruntă cu probleme, dificultăţi care
necesită o intervenţie specializată.

Este necesar să amintim faptul că frecvenţa întrevederilor variază şi în


funcţie de conduita persoanei supravegheate pe perioada termenului de
încercare, modul în care înţelege să respecte obligaţiile impuse de către
instanţă. O atitudine necooperantă şi încălcări frecvente ale obligaţiilor
determină, de regulă, o intensificare a supervizării, un aspect fiind şi
creşterea frecvenţei întrevederilor.

Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de


instanţa de judecată sunt în strânsă legătură cu nivelul de supervizare şi au
în vedere gradul de risc identificat, natura obligaţiilor impuse de către
instanţă, nevoile criminogene şi durata supravegherii.6 În practică,
metodele folosite se referă la colaborarea cu familia, voluntarii comunitari,
5
Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare socială a Infractorilor, DFID, Sancţiuni comunitare
6
Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, Ghid de bune practici – Supravegherea şi asistenţa persoanelor
condamnate

20
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

reprezentanţii societăţii civile, organizaţii guvernamentale şi


neguvernamentale.

Scopul consilierului de reintegrare pe componenta de supraveghere este


de a cunoaşte cât mai amănunţit situaţia personală a persoanei
supravegheate, modul în care îşi gestionează timpul liber, situaţia şcolară
sau profesională. Din acest punct de vedere, colaborarea cu familia,
poliţistul de proximitate, cadrele didactice sau angajatorul devine esenţială.
Situaţia cea mai gravă care poate interveni pe parcursul termenului de
încercare este comiterea unei alte infracţiuni, ceea ce înseamnă practic
compromiterea activităţii de supraveghere.

O astfel de situaţie poate fi evitată atât printr-o monitorizare atentă, dar,


mai ales, prin includerea persoanei supravegheate în programe de
asistenţă şi consiliere care să producă schimbări la nivel comportamental şi
cognitiv, care să preîntâmpine recidiva. Simpla monitorizare a conduitei
persoanei supravegheate nu este suficientă.

III.4 Sancţiuni comunitare în legislaţia în vigoare. Suspendarea


sub supraveghere şi măsura educativă a libertăţii
supravegheate. Legea 272/2004 privind unele
măsuri de protecţie a drepturilor copilului

Conform legislaţiei care reglementează activitatea de reintegrare socială şi


supraveghere (O.G.92/2000, H.G. 1293/2000, coroborate cu prevederile
Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală), sancţiunile comunitare
apar sub forma instituţiei suspendării sub supraveghere (art.86 C.P.) şi a
libertăţii supravegheate aplicate minorilor (art.103 C.P.)

Deşi reglementate în Codul Penal din anul 1992, aceste sancţiuni


comunitare încep să fie aplicate începând cu anul 1998, când instanţele
pronunţă hotărâri judecătoreşti cu încredinţarea persoanelor condamnate
în supravegherea centrelor experimentale de probaţiune.

Odată cu apariţia serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere prin


intrarea în vigoare a O.G. 92/2000, numărul sentinţelor penale cu
supraveghere creşte, fapt care se explică în principal prin încrederea
instanţelor în capacitatea serviciilor de a asigura supravegherea obligaţiilor
impuse în cadrul hotărârilor judecătoreşti. Existenţa unui cadru legal care
oferă o metodologie clară activităţii de supraveghere şi caracterul serviciilor

21
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

de reintegrare, ca instituţii care fac parte din aparatul Ministerului de


Justiţie, a constituit, de asemenea, o garanţie pentru judecători în ceea ce
priveşte viabilitatea activităţii de supraveghere.

Potrivit sondajului de opinie realizat în anul 2002, de către Direcţia de


Reintegrare Socială şi Supraveghere, printre judecători, sub egida
proiectului britanic „Probaţiunea în România”, opinia majoritară a fost
favorabilă încredinţării infractorilor în supravegherea serviciilor de
reintegrare, în condiţiile în care activitatea serviciilor era abia la început.7

În anii care au urmat, practica penală a cunoscut modificări semnificative în


această privinţă. Astfel, până în prezent, dintre sancţiunile pronunţate, 40%
din cazuri au fost sentinţe neprivative de libertate. Dintre acestea,
aproximativ 70% au fost măsuri educative non-custodiale şi pedepse cu
suspendare sub supraveghere. Din discuţiile cu judecătorii a rezultat că
decisiv pentru pronunţarea unei sancţiuni non-custodiale a fost referatul de
evaluare presentenţial.8

Potrivit legislaţiei în vigoare, beneficiarii activităţii de supraveghere sunt


persoanele condamnate cărora instanţa le-a impus respectarea măsurilor
prevăzute la art.86(3) alin.1, lit.a)-d) CP, persoanele condamnate, cărora
instanţa de judecată le-a impus respectarea obligaţiilor prevăzute la
art.86(3) alin.1, lit.a)-f) CP şi minorii cărora instanţa de judecată le-a impus
respectarea obligaţiilor prevăzute în art.103 alin.3 lit.a)-c) CP.

Aria obligaţiilor şi măsurile de supraveghere care pot fi impuse de către


instanţă persoanei supravegheate este destul de restrânsă şi nu răspunde
satisfăcător nevoilor de reabilitare ale beneficiarilor. În opinia judecătorilor,
legislaţia penală prevede un număr foarte restrâns de măsuri procesuale şi
sancţiuni alternative, precum şi posibilităţi reduse de combinare a lor.
Această situaţie îngreunează, de multe ori, adoptarea unei decizii care să
evite pedepsirea excesivă a unora sau prea uşoară a altora.

Astfel, măsurile de supraveghere, aşa cum sunt reglementate în art.86


(3)lit.a)-d), reprezintă condiţii intriseci ale unei sancţiuni comunitare şi se
referă la obligaţia de prezentare periodic la organul desemnat cu
supravegherea, obligaţia de a comunica orice schimbare de domiciliu,
7
Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, 2002, Opiniile judecătorilor referitoare la sistemul de reintegrare
socială şi supraveghere
8
Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

22
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

locuinţă sau reşedinţă, precum şi orice deplasarea care depăşeşte 8 zile,


precum şi întoarcerea, obligaţia de a comunica şi de a justifica orice
schimbare a locului de muncă.

Aceste măsuri au un caracter general şi se aplică tuturor persoanelor


condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind
de esenţa activităţii de supraveghere. Măsurile nu vizează anumite nevoi
criminogene ale beneficiarului, conturează doar cadrul general al
supervizării.

În ceea ce priveşte obligaţiile prevăzute la art.86(3) alin.1, lit.a)-f), acestea


au un caracter specific, vizând anumite nevoi criminogene ale persoanei,
care au stat la baza comportamentului infracţional. Impunerea obligaţiei de
a nu frecventa un anume anturaj înseamnă de regulă că, în urma evaluării
presentenţiale, s-a constatat că influenţa negativă a anturajului a
reprezentat un factor determinant în conturarea comportamentului
infracţional.

Deşi necesare, măsurile şi obligaţiile de supraveghere reprezintă o simplă


impunere care, în lipsa pârghiilor comunitare şi a programelor specializate,
pot avea doar un impact nesemnificativ asupra conduitei infractorului.

În Marea Britanie, unde sancţiunile comunitare au o tradiţie îndelungată,


ordinele de reabilitare prevăd obligativitatea participării beneficiarului la
programe specializate sau obligativitatea supunerii la un tratament. Ordinul
de reabilitare prevede în mod necesar şi instituţiile care vor putea pune în
practică aceste programe (centre de plasament, hostel-uri, servicii de
sănătate mintală sau dezintoxicare), fără de care obligaţiile rămân doar la
un nivel formal.9

Acest mod de lucru este posibil datorită existenţei unei reţele comunitare
dezvoltate de-a lungul timpului, reţea care, în România, de abia se
conturează.

Un exemplu în acest sens este obligaţia prevăzută de art.86 (3), alin.1 lit.f,
potrivit căreia instanţa poate obliga persoana condamnată să se supună
unui tratament de dezintoxicare. În practică, această obligaţie este rareori
prevăzută în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, din mai multe motive. În
primul rând, pentru a se dispune o astfel de măsură, trebuie să existe la
9
Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, DFID, 2005, Sancţiuni Comunitare

23
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

dosarul penal o evaluare realizată de un specialist care să stabilească


gradul de dependenţă a inculpatului, urmând ca, în funcţie de această
evaluare, judecătorul să dispună obligaţia supunerii la tratament.

În practică, astfel de evaluări sunt rareori solicitate, din cauza costurilor pe


care le presupun. Pe de altă parte, chiar dacă există baza pentru
impunerea unei asemenea obligaţii, sistemul medical nu este pregătit
corespunzător pentru derularea unor programe specializate în acest sens,
deşi în anumite judeţe au început să apară. În problema consumului de
alcool şi drog, accentul, în momentul de faţă, la nivelul comunităţilor locale,
se pune pe activităţi de prevenţie.

Pentru ca intervenţia psihosocială în comunitate să-şi atingă obiectivele, de


reducere a riscului de recidivă şi de reinserţie socială, activitatea de
supraveghere cu limitele impuse de hotărârea judecătorească, trebuie să
fie secondată de activităţi de asistenţă şi consiliere desfăşurate de serviciile
de reintegrare în colaborare cu specialişti, organizaţii neguvernamentale şi
autorităţi locale.

În perioada 2001-2005, una din activităţile principale ale serviciilor a fost şi


rămâne identificarea de resurse la nivelul comunităţilor locale şi crearea pe
cât posibil a unei reţele comunitare de servicii sociale care să răspundă
necesităţilor beneficiarilor. Lipsa serviciilor din comunitate şi a fondurilor
necesare pentru funcţionarea acestora a fost compensată de cele mai
multe ori prin elaborarea şi aplicarea de programe specifice în cadrul
serviciilor de reintegrare.

În lumina noilor reglementări care se preconizează şi în vederea ridicării la


nivelul standardelor Uniunii Europene, se impune în viitorul apropiat
crearea de structuri sub coordonarea Ministerului de Justiţie, care să ofere
condiţiile necesare derulării unor programe de reabilitare adaptate nevoilor
persoanelor condamnate cu sancţiuni comunitare (centre de tranzit, centre
de reabilitare, tratament şi dezintoxicare, etc.). Crearea unei astfel de
infrastructuri este pasul următor după dezvoltarea sistemului de probaţiune,
şi va cunoaşte probabil o evoluţie lentă, în paralel cu restructurarea
aparatului de justiţie şi adaptarea politicii penale la standardele
internaţionale.

Măsurile educative aplicate minorilor, în actuala legislaţie, prezintă aceleaşi


dificultăţi de aplicare în practică, lipsa infrastructurii şi a unei oferte

24
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

corespunzătoare de alternative la detenţie. Libertatea supravegheată este


unica sancţiune comunitară aplicată minorilor, celelalte măsuri educative,
cu excepţia mustrării, având un caracter coercitiv (internarea într-un centru
de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ). În funcţie de
caracteristicile cazului, judecătorul poate încredinţa minorul familiei sau
unei instituţii special desemnate în acest sens, de cele mai multe ori,
serviciul de reintegrare.

În această situaţie, judecătorul poate dispune respectarea anumitor


obligaţii din cele prevăzute la art.103 alin.3 lit.a)-c), care vizează nevoi
criminogene ale minorului, nevoi care constituie target-ul intervenţiei în
comunitate. Şi în acest caz, importanţa unei evaluări presentenţiale este
evidentă, în vederea realizării unui management de caz coerent.

Cele trei obligaţii care pot fi impuse minorului în cadrul libertăţii


supravegheate se referă la interdicţia de a frecventa un anumit anturaj sau
anumite locuri, precum şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată în
folosul unei instituţii de interes public, pe o durată cuprinsă între 50 şi 300
de ore, după programul de şcoală sau în vacanţă.

Aceste măsuri vizează doar un spectru restrâns de nevoi criminogene şi nu


permit judecătorului prea multe opţiuni. Ca urmare, rămâne la libertatea
serviciilor de reintegrare să desfăşoare programe adaptate nevoilor
minorului, în colaborare cu organizaţiile din comunitate, în vederea
eficientizării intervenţiei psihosociale.

Instanţa pentru minori completează strategiile vizând tratamentul penal


diferenţiat acordat minorilor care au comis fapte penale. Activitatea sa
generează premisele unificării treptate a practicii judiciare în cauzele cu
infractori minori. În cursul celor 4 ani de la înfiinţarea serviciilor de
reintegrare, se constată un trend pozitiv al deciziilor custodiale adoptate de
instanţă iar, lucrul cel mai important, structura măsurilor şi pedepselor
aplicate de instanţă indică o schimbare de mentalitate în cazul
judecătorilor.10

Faptul devine evident când analizăm evoluţia libertăţii supravegheate în


practica instanţelor. Libertatea supravegheată, ca măsură educativă, a fost
completată prin două acte normative succesive, respectiv prin Legea
nr.104/1992 şi Legea nr.140/1996. Până în momentul debutului proiectului
10
Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

25
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

probaţiunii, ea a fost una din instituţiile ignorate de către instanţe,


pronunţările pe 103 C.P. fiind făcute doar ca excepţie. Era preferată
internarea minorilor în centre de reeducare.

Ulterior, numărul sentinţelor non-custodiale va cunoaşte un trend


ascendent, dar rata încarcerării minorilor aflaţi la prima faptă se menţine
încă ridicată.

În ceea ce priveşte categoria minorilor sub 14 ani, potrivit legii penale,


aceştia nu intră în contact cu sistemul de justiţie decât sporadic, deoarece
nu răspund penal. Instituţia care are atribuţii în gestionarea unor astfel de
cazuri este Direcţia Generală de Protecţie a Drepturilor Copilului. Până la
apariţia Legii 272/2004 privind unele măsuri de protecţie a drepturilor
copilului, problematica infracţionalităţii în cazul infractorilor sub 14 ani era
considerată un subiect tabu, din cauza lipsei de soluţii cu care se
confruntau poliţia şi parchetele.

Rata infracţionalităţii, cu pondere pe infracţiuni patrimoniale, atinge un nivel


îngrijorător în rândul acestei categorii de vârstă (în anumite zone ale
oraşelor, cu potenţial infracţional mare, majorii recurg deseori la instigarea
minorilor în a comite diverse fapte, deoarece aceştia nu răspund penal). Cu
toate acestea, autorităţile nu au avut până acum un cadru legal sau o reţea
comunitară de suport care să ofere soluţii viabile la această problematică.

În practică, se recurge în cele mai multe cazuri la soluţia internării minorilor


sub 14 ani, care au comis o faptă penală, în centre de primire în regim de
urgenţă, aflate sub autoritatea Direcţiei Generale de Potecţie a Drepturilor
Copilului, soluţie la care se recurge în cazurile copiilor lipsiţi de
supraveghere sau părăsiţi de părinţi, precum şi a copiilor a căror securitate
şi dezvoltare sunt puse în pericol de către părinţi.

Legea 272/2004 vine cu soluţii specifice la problema infracţionalităţii în


rândul minorilor sub 14 ani, şi nu numai, reglementând şi multe alte
aspecte legate de protecţia drepturilor civile ale minorilor în general.

Supravegherea în comunitate apare în cadrul acestui act legislativ ca o


măsură de protecţie, sub forma supravegherii specializate, reglementate de
art.67. Potrivit acestui articol, măsura de supraveghere specializată se
dispune faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde
penal. Instituţiile care pot dispune o astfel de măsură sunt Direcţia de

26
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, în cazul în care există acordul


reprezentanţilor legali ai minorului, şi instanţa, în lipsa acestui acord.

Supravegherea, în acest caz, este încredinţată familiei, sub condiţia ca


minorul să respecte anumite obligaţii, prevăzute la art.81: frecventarea
cursurilor şcolare, utilizarea unor servicii de îngrijire de zi, urmarea unor
tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, interzicerea de a
frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane. Este
vorba de o gamă de opţiuni aflate la dispoziţia judecătorului care va
dispune în funcţie de caracteristicile fiecărui caz în parte.

Dacă minorul căruia i s-a aplicat măsura supravegherii specializate, nu


respectă obligaţiile impuse, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a
Drepturilor Copilului poate dispune o altă măsură de protecţie, cea a
plasamentului în familia extinsă sau substitutivă.

Legea oferă soluţii şi pentru minorii sub 14 ani care comit fapte penale cu
un grad ridicat de pericol social, sau care dovedesc perseverenţă în
activitatea infracţională, situaţie reglementată la art.82. În acest caz,
Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului, sau, după
caz, instanţa pot dispune aplicarea măsurii plasamentului într-un serviciu
de tip rezidenţial specializat.

Apariţia legii 272/2004 a însemnat doar un punct de plecare pentru crearea


unui sistem funcţional în care instituţiile şi autorităţile nominalizate în cadrul
legii să poată colabora în mod eficient.

În vederea implementării legii şi a familiarizării comunităţilor locale cu un


nou mod de lucru, Ministerul Justiţiei român şi Ministerul Justiţiei francez au
iniţiat, în anul 2004, proiectul „Sprijinul pentru îmbunătăţirea justiţiei pentru
minori”. Punctul de pornire pentru acest proiect a fost o dispoziţie din cadrul
Legii 304/2004 privind organizarea judecătorească, prin care se stabilea
înfiinţarea de tribunale pentru minori şi familie, care să ofere un nou model
de justiţie (fără o separare netă între civil şi penal), dispoziţie modificată în
iunie 2005.

Scopul proiectului a fost o abordare unitară a minorului din punct de vedere


civil şi penal, pe baza conceptului copilul-infractor care este, de fapt,
victimă a societăţii. Se urmăreşte o abordare integralistă a nevoilor

27
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

minorului şi derularea unei intervenţii coerente, cu implicarea tuturor


instituţiiilor care pot oferi servicii în vederea reintegrării sociale a minorului.

Până în prezent, aceste obiective au fost doar parţial atinse,


implementarea noii legislaţii confruntându-se cu reale dificultăţi la nivelul
comunităţilor locale, în parte din cauza interpretărilor contradictorii care s-
au dat diferitelor dispoziţii ale legii, dar şi din cauza colaborării defectuoase
între instituţiile implicate. Un alt aspect se referă la resursele comunitare
deficiente. Un exemplu în acest sens este problema centrelor de tip
rezidenţial sau a serviciilor de îngrijire de zi, care suprasolicită
infrastructura existentă în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie
a Drepturilor Copilului.

Este important totuşi de apreciat apariţia în sine a acestei legi, care


acoperă o problematică dificilă, aflată în atenţia organismelor
guvernamentale şi non-guvernamentale de protecţie a drepturilor omului,
oferind un cadru atât de necesar restructurării practicii din domeniul
protecţiei drepturilor copilului.

Capitolul IV. Perspective legislative şi practice

28
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

privind supravegherea în comunitate

Procesul de reformă a justiţiei penale început în anul 1996 a cunoscut pe


plan legislativ o evoluţie lentă, fără modificări semnificative. Pe
fundamentul vechilor reglementări, au apărut instituţii şi structuri noi care
au încercat să răspundă realităţilor sociale în continuă schimbare. Un
exemplu în acest sens este sistemul de reintegrare socială şi supraveghere
înfiinţat în baza unei ordonanţe de guvern adaptate la reglementările
vechiului Cod Penal, actualmente în vigoare.

Cerinţele de aliniere la standardele Uniunii Europene au impulsionat


procesul de reformă penală şi au necesitat modificări radicale de legislaţie,
respectiv un nou Cod Penal şi un nou Cod de Procedură Penală, care, ca
legi principale, vor atrage modificarea legislaţiei aferente, respectiv legea
pentru executarea pedepselor şi ordonanţa de guvern care reglementează
activitatea serviciilor de reintegrare. Aceste modificări apar în forma
proiectului noului Cod Penal şi a Codului de Procedură Penală, înaintat
Parlamentului spre dezbatere în cursul anului 2004.

Proiectul extinde în mod semnificativ aria sancţiunilor comunitare, pe baza


modelului britanic, introducând noi instituţii şi alternative viabile la detenţie,
pe principul justiţiei restaurative.

Se remarcă preocuparea legiuitorului pentru impunerea unui tratament


penal diferenţiat aplicat minorilor, cu accent pe reeducare şi prevenire a
comportamentului infracţional, aspectul punitiv intervenind doar în ultimă
instanţă. Ca noutate de interes pentru activitatea de supraveghere
desfăşurată de serviciile de reintegrare, devenite în noua legislaţie servicii
de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, apare
posibilitatea oferită instanţelor de a impune participarea minorului inculpat
sau condamnat la programe adaptate nevoilor sale, ca parte integrantă a
activităţii de supraveghere.

Supravegherea în comunitate încetează a fi o măsură excepţională în


sistemul sancţionator şi apare pe tot parcursul procesului penal, în diferite
faze, de la faza de judecată, când inculpatul poate fi obligat la respectarea
unor obligaţii înainte de pronunţarea sentinţei, la faza post-executorie, în
care persoana liberată condiţionat poate fi supusă unui regim de
monitorizare până la împlinirea duratei pedepsei.

29
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Modificările legislative se referă şi la o redefinire a rolurilor instituţiilor


implicate în procesul penal, în principal, prin aducerea în prim plan a
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, cu rol bine definit în
aplicarea şi gestionarea sancţiunilor comunitare. Rolul principal însă, în
punerea în executare a sancţiunilor comunitare prevăzute de noul Cod
Penal revine serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor, care se confruntă cu perspectiva extinderii semnificative a
sferei de atribuţii, de unde necesitatea restructurării şi compartimentării
activităţii.

Acest lucru va deveni posibil în măsura în care schema de personal va fi


completată în mod corespunzător, şi se va continua procesul de
perfecţionare profesională şi specializare a consilierilor.

Ca noutate marcantă în procesul de reformă a sistemului de justiţie


juvenilă, menţionăm, de asemenea, apariţia Legii 272/2004, privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care va intra în vigoare la 1
ianuarie 2005. Acest act legislativ completează lacunele majore din vechea
legislaţie în ceea ce priveşte tratamentul penal aplicat minorilor, în special
cei sub 14 ani, care nu răspund penal, dar care necesită totuşi un tip de
intervenţie în vederea corectării comportamentului infracţional.

IV.1 Sancţiuni comunitare aplicabile persoanelor majore în noul cadru


legislativ

Legislaţia penală, în forma oferită de proiectul viitorului Cod Penal, oferă în


sfârşit o gamă variată de alternative la detenţie, care reflectă orientarea
practicii penale către valorile justiţiei restaurative, cu accent pe reabilitare şi
reeducare. Deschiderea tot mai mare a instanţei şi a comunităţilor locale în
general către principiul reintegrării infractorului în comunitatea pe care a
prejudiciat-o a creat premisele apariţiei noii legislaţii, care a folosit ca sursă
de inspiraţie atât legislaţia internaţională, dar şi practica penală
românească din ultimii ani.

Cadrul legislativ rigid care a guvernat practica penală până în prezent a


determinat, în mod paradoxal, o ingeniozitate şi un spirit de iniţiativă
deosebite la nivelul comunităţilor locale, în vederea identificării de soluţii şi
elaborării de proiecte care să suplinească lacunele la nivel legislativ.

30
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Ca urmare, în prezent, comunităţile locale sunt pregătite şi deschise faţă de


sistemul sancţionator care urmează să intre în vigoare, spre deosebire de
etapa de început a procesului de reformă penală, când magistraţii şi
celelalte autorităţi priveau cu reticenţă orice „abatere” de la stricteţea legii.

Supravegherea în comunitate apare ca alternativă la detenţie, sub diferite


forme, atât în regimul sancţionator aplicat majorilor, cât şi în cadrul
sancţiunilor aplicate infractorilor minori.

În ceea ce priveşte instituţia suspendării sub supraveghere, noile


reglementări nu aduc nici o noutate, fiind prevăzute aceleaşi obligaţii care
pot fi impuse pe perioada termenului de încercare (art. 103 C.P.). În mod
similar, aceleaşi instituţii vor avea atribuţii în supravegherea persoanelor
condamnate la sentinţe non-custodiale, cu noutatea aducerii în prim plan a
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, care are rolul de a
superviza activitatea de supraveghere şi, în general, modul de punere în
executare a pedepselor.

Elementul de noutate care schimbă într-adevăr modul de sancţionare a


infractorilor care au comis fapte penale cu un pericol social moderat
(sancţionate cu pedeapsa închisorii stricte până la 5 ani) este introducerea
sancţiunii alternative a amânării pronunţării pedepsei.

Potrivit art.109, instanţa, după stabilirea pedepsei, poate amâna


pronunţarea acesteia dacă inculpatul nu a avut antecedente penale, a
acoperit prejudiciul cauzat sau dovedeşte că are posibilitatea de a-l
acoperi, iar după săvârşirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate
îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei. Raţiunea acestei noi instituţii se
referă la evitarea consecinţelor juridice ale condamnării, printre care
menţionăm consemnarea condamnării în cazier şi regimul de sancţionare
mai aspru care se aplică la comiterea unei a doua infracţiuni, având în
vedere că o condamnare anterioară constituie antecedent penal.

Legiuitorul a urmărit prin această dispoziţie oferirea unei şanse reale


infractorului primar, care beneficiază de efectul de exemplaritate a
procesului penal, fără a suferi consecinţele condamnării. În acelaşi timp,
prin fixarea unei perioade de probă pe perioada amânării pronunţării
pedepsei şi impunerea unor obligaţii specifice supravegherii în comunitate,
se urmăreşte prevenirea săvârşirii unei noi infracţiuni şi înlăturarea pe cât
posibil a cauzelor care au stat la baza comportamentului infracţional.

31
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Moderaţia adusă de noul regim sancţionator este evidentă şi în modul în


care sunt sancţionate încălcările obligaţiilor impuse pe timpul perioadei de
probă, situaţie în care judecătorul poate amâna încă o dată pronunţarea
aplicării pedepsei, fie să aplice pedeapsa prevăzută de lege.

Se conturează astfel o nouă formă a supravegherii în comunitate şi o


alternativă la detenţie viabilă. Deşi structura este similară în mare măsură
cu cea a suspendării sub supraveghere, diferenţa de esenţă se regăseşte
la nivelul impactului asupra persoanei supravegheate care, în cazul
suspendării sub supraveghere are poziţia de persoană condamnată, cu
toate consecinţele ce decurg din acest lucru, iar în cazul amânării
pronunţării pedepsei, se află în atenţia sistemului de justiţie penală fără a
avea statutul defavorizant de persoană condamnată.

În afara impactului menţionat la nivel de consecinţe juridice, menţionăm şi


efectul moral al unei astfel de sancţiuni asupra beneficiarului. În practica
serviciilor de reintegrare, s-a remarcat în multe cazuri atitudinea ostilă a
persoanelor condamnate faţă de modul în care au fost sancţionaţi, privind
condamnarea ca o etichetă definitivă, ale cărei efecte sunt ireversibile,
indiferent dacă este executată în libertate sau în regim de detenţie.

Cea mai mare îngrijorare a peroanelor condamnate se referă la cazierul


„pătat”, un obstacol serios în calea angajării profesionale, în condiţiile în
care, în cea mai mare parte din cazuri, unul dintre obiectivele intervenţiei în
comunitate este reinserţia în muncă.

Amânarea pronunţării pedepsei reprezintă primul pas într-un regim


sancţionator nou, personalizat, care tratează în mod gradual
comportamentul infracţional, în funcţie de gravitatea acestuia,
circumstanţele personale ale făptuitorului, gradul de pericol pe care-l
reprezintă acesta.

În acest mod, judecătorii au la dispoziţie o gamă largă de opţiuni la nivel


legislativ, iar pronunţarea pedepsei îşi pierde caracterul formal. Referatul
de evaluare presentenţial devine în acest context un element esenţial în
procesul de individualizare şi personalizare a pedepsei.

32
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Judecătorul are, de asemenea, la dispoziţie măsura renunţării la


pedeapsă, aşa cum este prevăzută la art.108 C.P., pe acelaşi principiu al
gradualităţii sistemului sancţionator.

Potrivit noilor reglementări, aria persoanelor care pot fi încredinţate în


supravegherea serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor se extinde semnificativ prin includerea inculpaţilor cărora li se
aplică măsura amânării pronunţării pedepsei, precum şi a persoanelor
liberate condiţionat.

Monitorizarea persoanelor liberate condiţionat prin impunerea unor obligaţii


specifice suspendării sub supraveghere, este o noutate bine venită, având
în vedere dificultăţile întâmpinate de practicieni până în prezent în ceea ce
priveşte activitatea derulată cu acest tip de beneficiari. Până la încheierea
protocolului de colaborare, în anul 2003, între Direcţia Generală a
Penitenciarelor şi Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere,
legislaţia în vigoare ignora cu desăvârşire persoanele liberate condiţionat,
categorie care prezintă un potenţial ridicat de recidivă.

Deşi Codul Penal prevede anumite condiţii care trebuie respectate pe


durata rămasă până la împlinirea pedepsei, sarcina supravegherii
respectării acestor condiţii rămânea la un nivel formal, fiind încredinţată
poliţiei, care verifica sporadic situaţia persoanelor liberate condiţionat, fără
a exista o intervenţie de reabilitare propriu-zisă.

Protocolul de colaborare între DGPDC şi DRSS în 2003, a anticipat


modificările legislative care vor fi formulate doi ani mai târziu şi a oferit
soluţii viabile (în măsura în care cadrul legislativ în vigoare o permitea) la
problematica asistării şi reintegrării sociale a deţinuţilor şi a persoanelor
liberate condiţionat. Protocolul instituie o metodologie de lucru şi
colaborare între birourile de reintegrare socială (sau sub vechea denumire,
servicii cultural-educative) din cadrul unităţilor de detenţie şi serviciile de
reintegrare socială şi supraveghere.

Pe plan local, existau deja precedente în ceea ce priveşte proiecte comune


derulate de către birourile de reintegrare socială şi organisme
neguvernamentale, dar cea mai mare parte a acestora se adresa deţinuţilor
şi, în cazuri restrânse, persoanelor liberate condiţionat. Inovaţia adusă de
protocol se referă la o modalitate de lucru cu persoanele condamnate la
pedepse privative de libertate care presupune o intervenţie psihosocială

33
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

coerentă, pornind de la planificarea executării pedepsei, pregătirea


beneficiarului pentru liberare şi continuând cu asistarea acestuia, la cerere,
pe perioada liberării condiţionate.

Protocolul nu prevede însă pentru serviciile de reintegrare socială


responsabilitatea supravegherii acestor persoane, fapt explicabil prin lipsa
unor dispoziţii în legislaţia penală care să prevadă o astfel de atribuţie.
Acest aspect este remediat în noua legislaţie, iar persoanele liberate
condiţionat devin obiect al activităţii de supraveghere, fiind încredinţaţi
serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Efectul imediat, o dată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi, implicit,
a Legii pentru executarea pedepselor, va fi creşterea considerabilă a
numărului persoanelor încredinţate în supravegherea serviciilor. Dacă,
până în prezent, o persoană liberată condiţionat intra în evidenţa serviciului
doar în condiţiile în care solicita expres în cadrul unei cereri asistenţă şi
consiliere şi îndeplinea anumite criterii de eligibilitate (vârstă, nerecidivist),
prin noua legislaţie, persoanele liberate condiţionat intră în evidenţa
serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, în
cazul în care instanţa impune respectarea de către acestea a obligaţiilor
prevăzute la art.103 C.P.

Această situaţie va supune sistemul de protecţie a victimelor şi reintegrare


socială a infractorilor unei presiuni considerabile, fiind imperative
suplimentarea corespunzătoare a grilei de personal, dar şi restructurarea
activităţilor.

IV.2 Sancţiuni comunitare aplicabile minorilor în noua legislaţie

În cadrul regimului sancţionator aplicabil minorilor, noutatea adusă de


proiectul noului Codului Penal se referă la măsura educativă a libertăţii
sub supraveghere severă, care se diferenţiază de instituţia libertăţii
supravegheate, singura măsură educativă cu caracter de sancţiune
comunitar în vechea legislaţie, prin regimul mai restrictiv şi posibilitatea
pentru instanţă de a impune ca măsură de supraveghere participarea
minorului la programe de asistenţă şi consiliere.

Este important de precizat că serviciile de protecţie a victimelor şi


reintegrare socială a infractorilor vor avea atribuţii numai în ceea ce

34
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

priveşte supravegherea minorilor sancţionaţi cu libertate sub supraveghere


severă. Art.115 alin.1, lit.c prevede în mod clar că sarcina supravegherii
minorilor sancţionaţi cu libertate supravegheată revine părinţilor, persoanei
care a adoptat sau tutorelui. În situaţia în care persoanele enumerate nu
sunt capabile să asigure supravegherea, aceasta revine unei persoane de
încredere, de preferinţă unei rude apropiate, la cererea acesteia.

Legiuitorul a avut în vedere şi în acest caz principiul individualizării


pedepsei în funcţie de gravitatea faptei şi circumstanţele personale ale
făptuitorului. Se aplică într-o primă fază, în cazul infractorilor minori aflaţi la
prima faptă, care beneficiază de susţinere din partea familiei, evitându-se
astfel o sancţionare excesivă prin impunerea supravegherii prin intermediul
unei instituţii. Practica probaţiunii relevă faptul că pentru un număr
semnificativ de minori, comiterea unei fapte penale are caracter
conjunctural, datorându-se unor circumstanţe care pot fi controlate cu
uşurinţă de către familie, fără a necesita o intervenţie mai complexă.

Dispunerea măsurii educative a libertăţii sub supraveghere severă este


următoarea măsură ca gravitate în regimul sancţionator aplicat minorilor.
Se aplică în condiţiile în care familia este incapabilă de a exercita o
supraveghere eficientă (libertatea sub supraveghere severă poate fi
dispusă după revocarea libertăţii supravegheate), sau în cazul în care
nevoile criminogene ale minorului reclamă o intervenţie specializată.

Ca urmare, art.118 din noul Cod Penal stabileşte un termen de încercare


între 1 an şi 3 ani, timp în care minorul este încredinţat în supravegherea
unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau a serviciilor
de reintegrare socială şi supraveghere (conform ultimelor modificări,
servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor). Alin.2
din acelaşi articol reprezintă elementul inovator în ceea ce priveşte noul
sistem de sancţionare aplicabil minorilor şi se referă la posibilitatea de care
dispun instanţele de a impune includerea minorilor în programe de
reintegrare socială, în paralel cu impunerea unor obligaţii din cele
prevăzute la art.117 alin.3.

Se remediază astfel separarea artificială din actuala legislaţie dintre


supraveghere şi componenta de reeducare reprezentată de activitatea de
asistenţă şi consiliere, cel puţin în cazul minorilor. Depunerea unei cereri
de asistenţă şi consiliere nu va mai fi considerată o condiţie sine qua non
pentru derularea unor programe de reinserţie socială, în condiţiile în care

35
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

hotărârea judecătorească prevede obligaţia de participare la astfel de


programe.

Trebuie să avem în vedere că, spre deosebire de activitatea de evaluare şi


cea de supraveghere, în care consilierul trebuie să răspundă aşteptărilor
organului judiciar solicitant, în ceea ce priveşte activitatea de asistenţă şi
consiliere, consilierul trebuie să răspundă nevoilor, aşteptărilor unei
persoane, nu unei instituţii.11

Proiectul noului Cod Penal aduce modificări de substanţă şi regimului


pedepselor care se pot aplica minorului (art.123 C.P.), printre cele mai
inovatoare instituţii numărându-se amenda sub forma zilelor-amendă şi
munca în folosul comunităţii.

S-au instituit o serie de măsuri alternative pedepsei şi s-au diversificat


modalităţile de individualizare ale pedepsei aplicabile minorilor prin crearea
unor alternative pentru resocializarea şi responsabilizarea minorilor, oferind
posibilităţi mai mari de recuperare şi reabilitare.12

În mod similar, instituţiile renunţării la pedeapsă (art.126 C.P.) şi


amânarea aplicării pedepsei (art.127 C.P.) funcţionează cu nuanţele de
rigoare şi în cadrul sistemului sancţionator aplicabil minorilor.

11
Ministerul Justiţiei, DRSS, Manual de practică în domeniul reintegrării sociale şi supravegherii
12
UNICEF, Ministerul Justiţiei, Practici şi norme privind sistemul de justiţie juvenilă din România

36
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul V Proiectul de lege privind sistemul


naţional de probaţiune. Perspective practice.

Instituţiile inovatoare introduse de proiectul noului Cod Penal răspund


cerinţelor de reformă a politicii penale şi reuşesc alinierea sistemului de
justiţie penală românesc la aquis-ul comunitar.

Noua politică penală se orientează decisiv spre filozofia restaurativă


promovată în legislaţia internaţională printr-o ofertă generoasă de
alternative la detenţie, acoperirea unor lacune din vechea legislaţie
(tratamentul penal aplicat minorilor sub 14 ani care au săvârşit fapte
penale, supravegherea persoanelor liberate condiţionat, etc.) şi deplasarea
accentului pe reeducare şi reinserţie socială, în dauna aspectului strict
punitiv.

Modificările legislative presupun în mod necesar adaptarea instituţiilor din


cadrul sistemului de justiţie penală la noile atribuţii şi dezvoltarea
infrastructurii. Sistemul de probaţiune, sau după ultimele modificări,
sistemul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, este
una din instituţiile care se confruntă poate cel mai mult cu imperativul
adaptării la modificările legislative care se preconizează. Acest fapt se
explică în parte prin responsabilitatea care revine serviciilor de a gestiona
majoritatea sancţiunilor comunitare prevăzute în noua legislaţie.

Prin comparaţie cu serviciile de probaţiune din alte ţări, aflate într-un stadiu
de dezvoltare şi diversificare superior ca urmare a unei tradiţii îndelungate,
sistemul de probaţiune românesc se află încă într-un stadiu incipient, în
care fiecare consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială are
atribuţii extrem de eterogene, de la întocmirea referatelor de evaluare,
supravegherea persoanelor în comunitate, asistare şi consiliere atât în
comunitate cât şi în penitenciar, până la lucrul cu persoanele liberate
condiţionat.

Supraaglomerarea consilierului cu atribuţii diverse se explică prin numărul


redus de personal care nu permite o structurare eficientă a activităţilor, dar
şi prin lipsa unor reglementări exprese în acest sens.

37
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Proiectul de lege privind sistemul naţional de probaţiune fixează premisele


pentru restructurarea sistemului, iar strategia Direcţiei de Protecţie a
Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor pe anul 2005-2007 vine în
întâmpinarea acestei necesităţi.

Obiectivele strategiei se referă la implementarea corectă a noului cadru


legislativ, deziderat care presupune reorganizarea sistemului naţional de
protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor şi dezvoltarea
infrastructurii.

Procesul de restructurare a început deja, prin adăugarea de atribuţii în


domeniul protecţiei victimelor, o dată cu intrarea în vigoare a Legii
272/2004 privind unele măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor. Legea
constituie doar un cadru general care reglementează activitatea de
consiliere psihologică desfăşurată la cerere, în beneficiul victimelor
anumitor categorii de infracţiuni. Normele metodologice sunt în curs de
elaborare, iar procesul de pregătire şi specializare a consilierilor în acest
domeniu este, de asemenea, de abia la început.

Introducerea unui set nou de atribuţii în sarcina serviciilor de protecţie a


victimelor şi reintegrare socială a infractorilor reprezintă un pas necesar pe
cale reformei, dar, în acelaşi timp, a atras încă o dată atenţia asupra
necesităţii restructurării sistemului.

Evoluţia sistemului naţional de probaţiune va urma modelul probaţiunii din


alte ţări, axat pe diversificare şi specializare. Consilierul de probaţiune care
întocmeşte referate de evaluare, instrumentează dosare de supraveghere,
acordă asistenţă şi consiliere persoanelor condamnate, dezvoltă relaţii cu
comunitatea şi desfăşoară activităţi de consiliere şi asistare cu deţinuţi şi
persoane liberate condiţionat va deveni un personaj de domeniul trecutului.

Chiar în condiţiile în care se suplimentează grila de personal, specializarea


consilierilor şi compartimentarea serviciilor pe categorii de activităţi este o
măsură necesară, în vederea eficientizării activităţii.

În lumina noii legislaţii penale, se conturează o structurare a serviciilor,


după cum urmează:
• Biroul pentru protecţia judiciară a minorilor, cu atribuţii în întocmirea
de rapoarte psihosociale pentru instanţă, pentru minorii sub 14 ani,
supravegherea minorilor în comunitate, întocmirea de referate de

38
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

evaluare pentru minorii între 14 şi 18 ani, acordarea de asistenţă şi


consiliere minorilor în comunitate şi în detenţie
• Biroul de probaţiune, cu atribuţii în întocmirea de referate de evaluare
la solicitarea instanţei sau organelor de urmărire penală pentru
majori, supravegherea persoanelor majore în comunitate, acordarea
de asistenţă şi consiliere persoanelor majore aflate în supravegherea
serviciului, planificarea executării pedepselor aplicate majorilor în
unităţile de detenţie, asistarea acestora şi a persoanelor liberate
condiţionat, în condiţiile legii
• Biroul pentru protecţia victimelor, cu atribuţii în consilierea psihologică
a victimelor infracţiunilor, mediere victimă-infractor

Aceste birouri vor funcţiona în cadrul fiecărui serviciu de protecţie a


victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, urmărindu-se asigurarea unei
intervenţii coerente pentru fiecare beneficiar al serviciului.

Unul din efectele restructurării ar fi posibilitatea pentru consilieri de a


monitoriza şi gestiona mai eficient cazurile de evaluare şi supraveghere,
prin concentrarea asupra evoluţiei unei anumite categorii de beneficiari. De
asemenea, în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere în comunitate,
aceasta va avea două dimensiuni: supravegherea minorilor, pe perioade
relativ scurte, de regulă până la împlinirea vârstei de 18 ani şi
supravegherea persoanelor majore.

Dacă minorul este condamnat la o pedeapsă cu suspendare, iar termenul


de încercare depăşeşte momentul majoratului, persoana respectivă va intra
în evidenţa Biroului de Probaţiune, prin transferul dosarului şi alocarea
către un consilier din cadrul biroului respectiv.

Consilierul care preia cazul va obţine toate informaţiile necesare de la


consilierul care a gestionat cazul pe perioada minorităţii. Alocarea cazului
de la un birou la altul este o procedură simplă, care va avertiza persoana
supravegheată asupra faptului că împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă un
prag şi un moment de maturizare care impune anumite responsabilităţi. Din
punct de vedere procedural, momentul realocării va fi punctat de un referat
periodic încheiat de consilierul din cadrul Biroului pentru Protecţia Judiciară
a Minorilor, în care vor fi prezentate pe larg informaţiile privitoare la evoluţia
beneficiarului pe prima parte a supravegherii.

39
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Practica arată faptul că ponderea cazurilor în supraveghere este dată de


persoanele majore, chiar dacă, la intrarea în supraveghere nu împliniseră
încă 18 ani. Majoritatea minorilor intraţi în supravegherea serviciilor sunt
foarte aproape de această vârstă, sentinţele cu libertate supravegheată
fiind considerabil mai puţine decât cele cu suspendare.

Prin compartimentarea serviciilor, consilierul din cadrul Biroului de Protecţie


Judiciară a Minorilor va avea ca principale atribuţii întocmirea de rapoarte
psihosociale pentru minorii sub 14 ani, participarea la judecarea cauzelor
cu minori, având dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri
şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate de
către instanţa de judecată, întocmirea de referate de evaluare pentru
învinuiţii şi inculpaţii minori.

Activitatea de supraveghere va viza supravegherea minorilor inculpaţi faţă


de care s-a dispus măsura amânării pronunţării pedepsei, minorii
sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii sub supraveghere severă,
minorii condamnaţi la o pedeapsă cu suspendare condiţionată sau sub
supraveghere, precum şi cei sancţionaţi cu muncă în folosul comunităţii.
Având în vedere durata relativ scurtă a activităţii de supraveghere în cazul
minorilor (în medie1-2 ani), apreciem că ponderea activităţii Biroului pentru
Protecţia Judiciară a Minorilor o va reprezenta activitatea de evaluare şi
participare în instanţă.

Nu trebuie să uităm activitatea de asistenţă şi consiliere a minorilor


supravegheaţi în comunitate, activitate care va cunoaşte o dezvoltare
semnificativă, dat fiind accentul pe reabilitare şi reeducare adus de noua
legislaţie. Elaborarea de programe standardizate, colaborarea cu instituţiile
comunitare sunt dimensiuni esenţiale ale activităţii viitoare a Biroului pentru
Protecţia Judiciară a Minorilor.

În ceea ce priveşte atribuţiile consilierilor care vor lucra în cadrul Biroului de


Probaţiune, acestea vor fi întocmirea de referate de evaluare pentru
învinuiţii şi inculpaţii majori, la cererea organelor de urmărire penală şi a
instanţei, supravegherea şi controlul modului de executare a măsurilor de
supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul
suspendării executării pedepsei sub supraveghere, al suspendării
executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a
efectua o muncă neremunerată în folosul comunităţii, al amânării aplicării
pedepsei şi al liberării condiţionate.

40
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Alături de cele două componente clasice ale activităţii consilierilor de


probaţiune, evaluarea şi supravegherea, proiectul de lege privind sistemul
naţional de probaţiune aduce ca noutate participarea consilierului, în
calitate de membru, la comisia pentru personalizarea regimului de
executare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate,
constituită în fiecare penitenciar.

Având în vedere noua organizare a unităţilor de detenţie din Legea pentru


executarea pedepselor, care va intra în vigoare o dată cu noul Cod Penal,
serviciile de probaţiune care vor avea, în circumscripţia teritorială în care
funcţionează, un penitenciar pentru minori şi tineri, vor desemna din cadrul
Biroului pentru Protecţia Judiciară a Minorilor un consilier care va participa
la comisia pentru planificarea executării pedepselor şi care va coordona
activitatea de asistenţă şi consiliere desfăşurată cu minorii şi tinerii
condamnaţi la pedepse privative de libertate, în colaborare cu un consilier
din cadrul Biroului de Probaţiune.

În mod similar, se va proceda în cazul serviciilor care vor funcţiona într-o


circumscripţie teritorială în care funcţionează un penitenciar pentru majori ,
fiind desemnat în acest caz un consilier din cadrul Biroului de Probaţiune.

O altă atribuţie introdusă de proiectul legii privind sistemul naţional de


probaţiune, este cea a colaborării cu instanţele de judecată în cadrul
procedurii reabilitării judecătoreşti, în vederea furnizării de relaţii cu privire
la cel condamnat. Această atribuţie va reveni consilierilor din cadrul Biroului
de Probaţiune.

După cum se observă, în cazul Biroului de Probaţiune, accentul cade mai


puţin pe activitatea de evaluare (solicitările în cazul învinuiţilor şi inculpaţilor
majori fiind mult mai puţine decât cele pentru minori), activitatea de
supraveghere în comunitate reprezentând ponderea activităţii (termenele
de încercare în cazul majorilor sunt, de regulă, mai lungi, în medie 3-4 ani).
Intervenţia în comunitate în cazul persoanelor majore va avea un caracter
mai strict, axat mai mult pe control şi monitorizare, ceea ce nu înseamnă că
activitatea de asistenţă şi consiliere va fi privită cu mai puţină importanţă.

Trebuie să reţinem însă că, în marea lor majoritate, infractorii care primesc
sancţiuni comunitare sunt infractori primari şi că o mică parte dintre aceştia
sunt majori la data comiterii infracţiunii, ceea ce înseamnă că, majoritatea

41
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

cazurilor de supraveghere care intră în atribuţiile Biroului de Probaţiune vor


fi preluate de la Biroul pentru Protecţia Judiciară a Minorilor, la momentul
când persoana supravegheată împlineşte 18 ani.

În această situaţie, se presupune că persoanele respective au fost deja


incluse, în prima parte a supravegherii, în programe specializate de
reintegrare socială destinate minorilor, sarcina consilierului din cadrul
Biroului pentru Probaţiune care preia cazul, fiind de a reevalua nevoile
criminogene ale persoanei, măsura în care acestea au fost acoperite în
prima parte a intervenţiei şi de a elabora un nou plan de intervenţie în
concordanţă.

Supravegherea în comunitate va include şi persoanele liberate condiţionat


cărora instanţa le-a impus respectarea unor obligaţii din cele prevăzute la
art.103 C.P., supraveghere care va reveni, de asemenea, consilierilor din
cadrul Biroului de Probaţiune.

Activitatea de supraveghere cunoaşte modificări semnificative şi la nivel


procedural, prin introducerea instituţiei judecătorului delegat pentru
executarea pedepselor. Principiul urmărit este colaborarea strânsă între
consilierii de probaţiune şi judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor pe toată durata supravegherii.

Conform proiectului Legii privind sistemul naţional de probaţiune, pe


parcursul supravegherii, consilierii vor prezenta judecătorului delegat
rapoarte de supraveghere privind inculpaţii şi, după caz, persoanele
condamnate, vor întocmi, împreună cu judecătorul delegat, un raport
comun privind respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere şi
a obligaţiilor dispuse în cazul amânării pronunţării pedepsei, prezentat
ulterior în instanţă.

De asemenea, consilierul asigură supravegherea şi controlul executării


muncii în folosul comunităţii, în baza hotărârii judecătoreşti sau din
dispoziţia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.

În cazul nerespectării obligaţiilor impuse de către instanţă, consilierul


responsabil de caz sesizează judecătorul delegat.

După cum reiese din dispoziţiile legii, judecătorul delegat apare ca o


instituţie care asigură în mod eficient şi real colaborarea între instanţe şi

42
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

serviciile de probaţiune, în ceea ce priveşte derularea activităţii de


supraveghere.

În practică, lipsa unei proceduri coerente în situaţiile care apar pe perioada


supravegherii (nerespectarea obligaţiilor, comiterea unei noi infracţiuni pe
perioada termenului de încercare, modul de sesizare a instanţei, procedura
de închidere a dosarelor de supraveghere), îngreunează considerabil
activitatea serviciilor. Colaborarea cu judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor rezolvă aceste dificultăţi şi creează premisele unei practici
unitare.

43
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul VI Concluzii

Dacă anul 2001 a reprezentat momentul debutului pentru probaţiunea


românească, ca sistem naţional cu autoritate în administrarea sancţiunilor
comunitare, anul 2006 va reprezenta un reper important în procesul de
dezvoltare şi modernizare a probaţiunii, ca sistem funcţional cu un statut
bine definit în cadrul sistemului de justiţie penală.

O dată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi al legilor aferente, în


special Legea privind sistemul naţional de probaţiune, se va putea vorbi de
un sistem sancţionator fundamentat pe principiile justiţiei restaurative, în
care sancţiunile comunitare au un rol preponderent, în dauna pedepselor
privative de libertate.

Modificările aduse de noul cadru legislativ vor atrage în mod necesar


restructurări importante în cadrul instituţiilor sistemului de justiţie penală şi
o redefinire a rolurilor actorilor din acest sistem. Este un proces care va
necesita mult timp pentru a se ajunge la gradul de funcţionalitate dorit, dar
primii paşi s-au făcut deja, sub imperativul alinierii la normele europene.

În acest context, supravegherea în comunitate dobândeşte dimensiuni noi


şi devine o instituţie complexă, capabilă de a atinge finalitatea dorită:
restabilirea echilibrului social şi creşterea gradului de siguranţă publică.

Ca perspective pe termen lung, considerăm că restructurarea şi


dezvoltarea sistemului de justiţie penală şi, implicit, a sistemului naţional de
probaţiune, vor continua pe următoarele coordonate:

• Realizarea unei politici penale coerente în domeniul justiţiei pentru


minori, cu introducerea unor măsuri de diversiune, pe lângă
sancţiunile comunitare cunoscute, ca medierea, acordarea de
despăgubiri, contracte încheiate cu minorii la propunerea serviciilor
sociale. Scopul este dezvoltarea unui model real de justiţie
restaurativă care să răspundă în mod eficient nevoilor de reintegrare
socială a minorilor, dar şi nevoilor comunităţii de restabilire a
echilibrului prejudiciat prin comiterea faptei

44
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

• Dezvoltarea infrastructurii prin crearea de centre comunitare (de


tranzit, de tip rezidenţial), care să ofere condiţiile necesare unei
monitorizări eficiente a persoanelor supravegheate, dar şi un spaţiu
necesar în cazurile în care aceste persoane se confruntă cu dificultăţi
mari în ceea ce priveşte reintegrarea în comunitate (lipsa unei
locuinţe stabile, lipsa actelor de identitate, lipsa susţinerii din partea
familiei, etc.), dificultăţi care apar în principal în cazul persoanelor
liberate condiţionat

• Elaborarea de programe standardizate de reintegrare sociale, cu


target specific, pe categorii de beneficiari şi nevoi, aplicate unitar la
nivel naţional, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale şi alte
instituţii comunitare

• Informatizarea instituţiilor care fac parte din sistemul de justiţie penală


şi crearea unei baze de date comune şi a unei metodologii coerente
de lucru, în vederea unei monitorizări eficiente a evoluţiei
beneficiarilor sistemului

• Continuarea pregătirii profesionale şi specializării consilierilor de


protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor în domeniile
justiţiei juvenile, justiţie restaurativă şi probaţiune, dar şi a
magistraţilor, poliţiştilor şi asistenţilor sociali implicaţi

Urmărind modelul de justiţie penală european şi britanic, sistemul


românesc va cunoaşte, după toate probabilităţile, o evoluţie în sensul
apariţiei de structuri independente, la nivel naţional, care vor viza diferite
categorii de beneficiari. Un exemplu în acest sens este dezvoltarea
sistemului de justiţie juvenilă din Marea Britanie, care s-a desprins de
sistemul de probaţiune şi funcţionează ca structură independentă.

Alinierea la cerinţele europene impune această diversificare, care


presupune însă un proces îndelungat şi complex.

45
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Bibliografie:

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2002)


– Probaţiunea în România

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2002)


– Opiniile judecătorilor cu privire la sistemul de reintegrare socială şi
supraveghere

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2002)


– Supravegherea şi asistenţa persoanelor condamnate

Balahur D., Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2004) –


Probaţiune şi Reintegrare Comunitară

Poledna S., Bujan L. (2004) – Comportamentul delicvent. Factori de risc şi


factori protectivi

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2004)


– Manual de practică în domeniul reintegrării sociale şi supravegherii

Penal Reform International, (2002) - Dezvoltarea măsurilor alternative la


detenţie pentru minori în România

DFID, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2005) – Sancţiuni


comunitare

Penal Reform International (2004) – Dezvoltarea muncii în folosul


comunităţii

UNICEF, Ministerul Justiţiei (2005) – Practici şi norme privind sistemul de


justiţie juvenilă din România

46