Sfântul Nicolae Velimirovici

Singurătatea

De ce oare toate sufletele mari se complac in singurătate? Deoarece au iubit

prietenia cu Dumnezeu, o prietenie netulburată, cu Acela care este mai mare decât
ei.
În singurătate se năpustesc asupra omului toate problemele mari ale vieţii, al
căror fundament cuprinde întregul pământ şi a căror culme se pierde în ceaţa
veşniciei şi a nemărginirii. Deşi omul nu le poate dezlega, el simte totuşi o
mulţumire plină de teamă la gândul că stă între giganţi de neînvins. Problemele
dezlegate ca şi tainele descoperite sunt dispreţuite de oameni, întocmai cum sunt
dispreţuiţi duşmanii învinşi. De aceea spiritul mare caută singurătatea; caută adică
tovărăşia celor mai mari decât el, tovărăşia tainelor nedescoperite şi a problemelor
nedezlegate, tovărăşia tuturor misterelor uriaşe, care se grupează în jurul tainei
Preaânaltului.

Tăcere

Tăcerea a fost iubită de toate sufletele mari, deoarece au simţit adânc

adevărul acelei zicători populare: vorba bună este de argint, iar tăcerea, de aur.
Orice om cugetător a probat prin sine însuşi că el nu este ceea ce spune despre sine,
ci ceea ce nu spune. Dar nu ceea nu spune despre sine cu voinţă, ci ceea ce nu
spune din necesitate, deoarece nu poate exprima.
Discuţiile noastre în societate sunt ca banii cei mărunţi cu care ne
răscumpărăm pe noi înşine, pe câtă vreme moneda cea mare rămâne în noi,
nearătată. Sau, noi ne prezentăm societăţii în fotografii luate în pripă; pe câtă
vreme adevăratul nostru portret spiritual rămâne în noi, nearătat.
De altfel, toate stihiile mari sunt şi cele mai tăcute, iar Dumnezeu mai tăcut
decât toate; pe câtă vreme toate lucrurile cele mici sunt vorbitoare. Ce taină este
oare că toate spiritele mari sunt tăcute?

Învăţături despre bine şi rău