Sindromul Opitz(OS)

Mihail Voloşciuc

Definiţie clinică
Sindromul a fost descris relativ recent, de J. M. Opitz în 1965 şi 1969. OSeste
o entitate genetică caracterizată prin asocierea unor semne cranio - faciale,
anomalii reno - urinare, anomalii laringiene, faringiene şi / sau traheale, la
care se adaugă şi alte anomalii interesând de obicei linia mediană.
Frecvenţa bolii
OSeste o boală genetică relativ rară, din 1965 s-au raportat în literatura de
specialitate aprox. 50 de familii dar există unele familii ce nu au fost
raportate.
Aspecte genetice
În anumite privinţe patogenia acestui sindrom rămâne încă obscură ceeace
face ca între reputate publicaţii să persiste unele diferenţe cu privire la
existenţa unei singure entităţi sau a două entităţi asemănătoare (ex. MIM
145410 şi 300000).
Mai nou, se consideră că cele două entităţi, tipul I(sdr. Opitz BBB, sdr. Opitz
legat de X, OSX, sdr. hipospadias - hipertelorism) şi tipul II(sdr. Opitz G, sdr.
Opitz – Frias, sdr. hipospadias - disfagie) pot fi considerate un singur sindrom
cu heterogenitate genetică şi expresivitate foarte variabilă denumit sindrom
Opitz BBB/G sau G/BBB.
Dacă genele implicate în dezvoltarea pe linie mediană a corpului sufera o
mutaţie se pot produce tulburări corespunzătoare OS. De altfel, frecvenţa
gemelarităţii este mai mare în cazul familiilor cu sindrom Opitz. Cele două
gene implicate sunt:
• gena (MID1) ce codifică proteina „midline 1” situată pebraţul scurt al
cromozomului X (reg. Xp22). Mutaţia acestei gene ar corespunde OStip Işi a
fost identificată la 80% dintre sindroamele cu transmitere dominantă legată
de X.
• O genă situată pe braţul lung al cromozomului 22 (reg. 22q11.2). Mutaţia
acestei gene ar corespunde tipului IIcare prezintă transmitere dominantă
autozomală.
Semne clinice
Semne clinice foarte frecvente:
• Hipospadias / epispadias / penis cudat (93%)
• Hipertelorism / telecantus / epicantus (91%)
• Urechi displazice (72%)
• Dificultăţi de deglutiţie (81%)
Frecvente:
• Nas lat / rădăcină nazală lată / narine antevertate
• Despicătură (fistulă) laringo – traheo – esofagiană /detresă respiratorie
• Frunte bombată / bose frontale
• Fonaţie / voce anormală
• Retard mental uşor / moderat
• Anomalii renale
• Despicături labio – maxilo – palatine / despicătură palatină submucoasă /
luetă bifidă.
Ocazionale:
• Anomalii dentare
• Fontanelă largă / persistentă / sutură metopică proeminentă
• Pectus excavatum /carinatum
• Surditate de percepţie
• Strabism
• Anomalie cardiacă
• Testicul necoborât
Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Diagnosticul clinic este posibil în cazurile bine exprimate. Se pare că formele
autozomale dominante corespunzătoare OStip IIsunt de gravitate mai mare,
mai ales în privinţa dificultăţilor de înghiţire şi hrănire.
Deşi utilitatea testelor moleculare pentru diagnosticul acestui sindrom nu
este încă bine stabilită, există posibilitatea depistării mutaţiei legate de X la
un individ afectat. Dacă aceasta nu se confirmă, este probabil un sindrom cu
transmitere autozomală.
Sfat genetic
Sfatul genetic este posibil şi poate fi util. În toate familiile, indiferent de
modul de transmitere, mutaţia se află într – o singură genă. În familiile cu
transmitere (semi)dominantă legată de X, boala se manifestă numai la
bărbaţi care primesc gena anormală numai de la mamă care este sănătoasă
sau prezintă semne mai atenuate ale OS. (risc genetic 25% - ½dintre băieţi
sunt afectaţi). Aceeaşi mamă poate transmite gena anormală la unele fete
(risc genetic 25% - ½fete purtătoare si uşor afectate). Bărbatul afectat nu
transmite gena anormală la băieţii săi care vor fi sănătoşi ci la fete care vor fi
toate purtătoare şi uşor afectate (risc genetic 50%), ele vor putea la rândul
lor să dea naştere băieţilor afectaţi. În familiile cu transmitere dominantă
autozomală un individ afectat are un risc genetic de 50% de a avea un copil
afectat, indiferent de sex. Când în familie apare un singur caz trebuie
verificat daca este vorba despre un caz nou, spontan apărut sau dacă în
familie nu mai sunt şi alte cazuri cu manifestări subtile.
Diagnostic prenatal
Examenul ecografic prenatal de înaltă rezoluţie, poate pune în evidenţă unele malformaţii
caracteristice ale sindromului după săptămâna 22 de sarcină.
Evoluţie şi prognostic
Evoluţia sindromului este destul de imprevizibilă iar prognosticul depinde de
gravitatea sindromului plurimalformativ care poate varia enorm de la un
individ la altul, chiar în aceeaşi familie.
Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
Pacientul are nevoie de diagnostic cât mai precoce pentru depistarea şi
tratamentul anomaliilor în vederea evitării complicaţiilor. În funcţie de
gravitatea sindromului, pacientul va fi preluat de o echipă multidisciplinară ce
va urmări rezolvarea tuturor problemelor:
• Despicaturile laringo - traheo – esofagiene: determină complicaţii grave,
uneori letale: dificultăţii de deglutiţie şi fonaţie, probleme majore de nutriţie,
inhalare de corpi străini cu asfixie sau pneumonie de aspiraţie. Pentru
evitarea lor, la copilul mic se recomandă metode de nutriţie enterală. La
copilul mai mare se recomandă evitarea şocurilor şi a alimentaţiei grăbite.
• Malformaţiile cardiace, necesită dispensarizare specializată, control
echocardiografic şi adesea tratament chirurgical
• Eventualele despicături labio – maxilo – palatine se vor trata şi recupera
chirurgical în măsura posibilului.
• Anomaliile genitale (hipospadias, epispadias, testicul necoborât congenital)
şi cele reno – urinare necesită tratament chirurgical, investigaţii echografice
şi supraveghere specializată.
• Retardul psiho-motor necesită dispensarizare psihologică şi neuro psihiatrică, combaterea
hipotoniei, tratamente logopedice, orientare şcolară, tratamentul dificultăţilor la citit.