Mihai Eminescu

şi Matematica
în metaforă
 Mihai Eminescu există
Marele poet al culturii noastre a fost puternic atras
de cunoştinţele ştiinţifice ale timpului său, acestea
devenind uneori chiar izvor al propriei creaţii.
Manuscrisele eminesciene impresionează prin
varietatea domeniilor abordate, dar şi prin gradul de
elaborare a informaţiilor ştiinţifice, sunt însemnări
referitoare la: matematică, fizică, astronomie.
S-au găsit însemnări care ilustrează
preocupările lui pentru studiul, înţelegerea şi
interpretarea unor concepte importante ale matematicii.
 În anul 1993 a apărut la Editura Academiei Române volumul al
XV-lea din „Operele lui Mihai Eminescu”, sub îngrijirea lui Petru
Creţia şi Dimitrie Vatamaniuc.
Textele din acest volum sunt împărţite în două secţiuni:
Fragmentarium şi Addena. La rândul lor textele din Fragmentarium
sunt împărţite şi ele în trei secţiuni. Printre textele din prima
secţiune se găsesc şi cele referitoare la matematică, astronomie,
fizică şi ştiinţe naturale. În textele redactate în primăvara şi vara
anului 1883, poetul foloseşte „un limbaj de maximă concentrare,
adesea criptic”. Acestea „pot constitui importanţă şi interes pentru
şcoala matematică românească” deoarece în aceste însemnări
„matematizează cele mai variate domenii ale activităţii umane”. El
afirmă că matematica este „Limba universală, limba de formule,
adică de fracţiuni ale celor trei unitaţi : timp, spaţiu si miscare ”.
În capitolul „Educaţie şi învăţământ” sunt însemnări despre
„Operaţii aritmetice”, efectuând aceste operaţii după modelul
timpului. La paginile 177 şi 178 găsim operaţii de adunare, scădere,
înmulţire şi împărţire.
 De exemplu:
Adunarea: Scăderea:
3142+ 4334-
4312 3213
4 1
5 2
4 1
7 1___
7454 1121
Înmulţirea: Împărţirea:
3423 x 6936 : 3
2 2
6 3
4 1
8 2
6 2312
6846
 Poetului nu-i erau străine nici fracţiile,
„multiplicarea fracţiilor”, fracţii echivalente, operaţii
cu fracţii.
El este preocupat de înţelegerea fenomenului
matematic şi chiar a matematizării celor mai variate
domenii ale activităţii umane.
Referindu-se la numărul 1 spune că „cine a zis 1 a
zis toată seria infinită a numerelor”.
Despre „Algebră” spune că „Algebra n-a putut sa
se ivească decât după ce literele au fost descărcate de
rolul de-a însemna numere concrete”.
În opinia lui „Matematica este o abstracţiune a
mecanicii”.
 În capitolul „Elemente de calcul diferenţial” ocupându-se
de raportul dintre finit şi infinit face o serie de însemnări
caracteristice profunzimii gândirii sale. De exemplu:
„Orice mărime finită faţă cu infinitul este zero. De aceea
sentimentul de adâncă nimicnicie care ne cuprinde faţă cu
Universul”.
„O mărime concretă adunată c-o mărime infinită dă o
mărime infinită”.
„O mărime concretă din care se scade o mărime infinită
dă un rest negativ in infinit”.
„O mărime concretă multiplicată c-o mărime infinită
creşte în progresiunea mărimii infinite”.
„O mărime concretă divizată printr-o mărime infinită dă
zero”.
 În „Teoria ecuaţiunii” interpretează fenomenele umane
prin ecuaţii matematice astfel:
„Orice moment din viaţa universului e ecuaţiunea
momentului următor”.
„Orice moment din prezent e ecuaţiunea momentului
trecut”.
„Nu cunoaştem decât raporturi dintre finit şi finit-
ecuaţiunea”.
„ecuaţiunea fizică: frumuseţea”
„ecuaţiunea socială: echitatea”
„ecuaţiunea psihologică: lupta şi economia”
„ecuaţiunea intelectuală, omnilateralitatea, cultura ”
„ecuaţiunea comercială: preţul fix”
„ecuaţiunea comercială: dobânda legală”
Năzuinţa sa supremă este „ Teoria ecuaţiunii universale ”.
Influenţa matematicii în gândirea eminesciană este ilustrată în următoarele
versuri:
„Iar colo batrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
------------------------------------
Universul fără margini e în degetul cel mic,
Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă
Noaptea - adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.
------------------------------------
Şi din roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit,
------------------------------------
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsoară cu cotul,
În aceea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul.
------------------------------------
Unul e în toţi; tot astfel precum una e în toate;
Deasupra tuturora se ridică cine poate.”
(„Scrisoarea I”)
 „Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;”
(„Scrisoarea II”)
„Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere;”
(„Scrisoarea V”)
Sfera în universul poetului este infinită, cubul este finit.
Poezia „Glossă” seamănă cu o demonstraţie matematică:
„Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.”
 Trecutul exprimă ipoteza, viitorul este concluzia,
zădărnicia este demonstraţia.
„Alte măşti, aceeaşi piesă,” exprimă inecuaţia
matematică, alte valori aceeaşi concluzie.
„Alte guri, aceeaşi gamă,”.
Există în arta poetică mici poeme de formă fixă: sonetul,
rondelul şi trioletul în care matematica joacă un rol fix.
Eminescu s-a înscris şi în rândul celor mai mari sonetişti,
cu arhicunoscutul sonet „Sa stins viaţa...” (Sonetul este un mic
poem de 14 versuri de aceeaşi măsură, cu versuri de 11 silabe,
cele 14 versuri alcătuiesc 4 strofe, primele două fiind catrene
şi ultimele terţine. Catrenele au numai două rime, aceleaşi în
ambele strofe, terţinele au în total trei rime).
Eminescu a reunit poezia cu ştiinţele naturii şi istoria şi de
aceea poeziile lui ne oferă un orizont mult mai vast pe care
sufletul omenesc îl cuprinde şi-l apropie.
 Bibliografie
 Florin Diac: „Mihai Eminescu si matematica”,
Gazeta matematica seria B, Nr 1/2000.
 Mihai Eminescu: „ Poezii”, Editura didactica
si pedagogica, Bucuresti, 1972 .