Sunteți pe pagina 1din 5

DREPTUL AFACERILOR – NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări


2. Elemente de drept civil absolut necesare pentru studierea dreptului afacerilor
3. Diviziunea generala adreptului: drept public şi drept privat
4. Norma juridică: noţiune, caractere,structura, clasificare
5. Aplicarea legii civile
6. Interpretarea legii civile

Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări

Dreptul afacerilor
- este o ştiinţă interdisciplinară ce cuprinde ansamblul de norme juridice
ce reglementează relaţiile sociale ale întreprinderii din momentul
înfinţării ei, până în momentul lichidării ei, respectiv
• relaţiile ce se stabilesc între stat pe de o parte şi comerciant pe de altă parte (dr.
administrativ, fiscal, penal)
• relaţiile de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziţii de drept civil
(contractul de muncă, răspunderea disciplinară, materială, jurisdicţia muncii)
• relaţii de drept comercial (comercianţii, faptele de comerţ, fondul de comerţ,
contractele comerciale)

Dreptul comercial
- reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera
activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de
comerciant şi care se află în poziţie de egalitate juridică

Dreptul comerţului internaţional


- reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale dintre persoanele
fizice şi persoanele juridice din state diferite aflate în situaţie de egalitate juridică,
raporturi ce se nasc în cadrul colaborării economice internaţionale

Elemente de drept civil absolut necesare pentru studierea dreptului afacerilor

Dreptul civil
- este acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite
între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică =>
conţinutul dreptului civil
obiectul dreptului civil
subiectele raportului de dr. civil

Terminologie:

Expresia drept civil are 3 înţelesuri:


- dr. obiectiv sau pozitiv fiind totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat
- cel de element al conţinutului raportului juridic civil exprimându-se în formula
completă drept subiectiv civil, adică o posibilitate recunoscută de legea civilă,
subiectului activ – titularul dreptului subiectiv civil în virtutea căreia acesta poate avea
o anumită conduită corespunzătoare dreptului său de la subiectul pasiv iar în caz de
nevoie, poate face apel la forţa coercitivă a statului pentru protecţia dreptului său
- ramură a ştiinţei juridice care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de
drept

Rolul dreptului civil

- rol de “drept comun”, adică atunci când o ramură de drept nu conţine norme proprii
care să reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apelează la norme
corespunzătoare din dreptul civil
- rol de ocrotire a valorilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale omului
- este o garanţie a formării conştiinţei juridice corecte
- asigură aplicarea corectă a legii

Diviziunea generala a dreptului: drept public şi drept privat

Dr. public - reglementează raporturile juridice de subordonare, in care persoana fizică/


juridică se subordonează statului

Dr. privat - vizează relaţiile dintre indivizi, ca membrii ai societăţii, relaţii încheiate pe poziţie
de egalitate juridică

Norma juridică: noţiune, caractere, structura, clasificare

Noţiune: este regula de conduită cu caracter general, impersonal şi obligatoriu aplicablilă


oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea. În cazul nerespectării normei
juridice se recurge la forţa coercitivă a statului.

- generală: impune o conduită tipică adresându-se tuturor persoanelor


- impersonală: nu se adresează direct unei persoane individualizate, ci vizează un
număr nedeterminat de persoane; oricine săvârşeşte o acţiune sau se face vinovat de o
inacţiune ce cade sub incidenţa normei juridice suportă consecinţele legii
- obligatorie: dacă nu este îndeplinită de bunăvoie, se aplelează la forţa de constrîngere
a statului

Structura normei juridice: ipoteză, dispoziţie, sancţiune

Art. 998 C. Civ. (răspunderea pentru fapta proprie):

“Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu (ipoteză)/


obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat (dispoziţia)/
a-l repara(sancţiunea)”

Ipoteza
- determinată ex: art. 1002 C. Civ. “Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru
prejudiciul creat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau
a unui viciu de construcţie”
- nedeterminată ex: art.999 C. Civ.“Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a
cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”
Dispoziţia e determinată când conduita e prevăzută
- categoric: bunurile din timpul casătoriei sunt comune
- mai puţin categoric: soţii se pot învoi asupra numelui ce-l vor purta in timpul
căsătoriei
Sancţiunea
- absolut determinată: nulitatea absolută a unui contract ilicit
- relativ determinată
- alternativă: amendă sau închisoare

Clasificare:
a) După caracterul conduitei pe care o prescriu normele juridice sunt:
- Imperative - onerative ex. art.12 C. fam.: cei ce se căsătoresc trebuie să facă personal
declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă
- prohibitive ex: art. 6 C. fam. interzice căsătoria între rudele în linie
dreaptă (ascendenţi, descendenţi) precum şi între cele în linie colaterală până la gradul IV
inclusiv
- Dispozitive - permisive - ex:art. 4 C.fam. “Vârsta minimă de căsătorie este 18 ani”
=>tănărul de la această vârstă se poate căsători dar rămâne o opţiune personală
- Supletive ex: art. 1317 C. civ. precizează că în lipsa unei stipulaţii contrare,
cheltuielile predării cad în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicării în sarcina
cumpărătorului

b) După gradul de determinare


- determinate
- nedeterminate

c) După obiectul lor:


- de drept civil
- de drept comercial
- de drept penal

) După ierarhia existentă în diferite izvoare de drept, ele sunt cuprinse în:
- Legi - fundamentale: Constituţia
- organice: cele din domeniile stabilite prin Constituţie, se adoptă prin votul a
2/3 din nr. membrilor Parlamentului
- ordinare: se adoptă in toate celelalte domenii, cu majoritatea voturilor
parlamentarilor prezenţi

- Decrete - legi utilizate în 1990 în situaţia speciale existente înainte de


alegera Parlamentului
- emise de preşedintele României ex. instituirea stării de urgenţă
- Hotărâri de Guvern – adoptate în vederea organizării aplicării legii
- Ordonanţe de guvern – adoptate de acesta în perioadă de vacanţă
parlamentară
- Ordonanţe de urgenţă – adoptate de guvern în cazuri excepţionale şi care intră în
vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament
- Ordine şi instrucţiuni emise de miniştri sau de Guvernatorul BNR. Vizează domenii
restrânse şi au ca scop executarea legilor.
- Deciziile autorităţilor publice locale care reglementează probleme diverse specifice
razei teritoriale respective
- Obiceiul sau cutuma - reguli de conduită folosite vreme îndelungată care pot deveni
norme juridice doar prin recunoaşterea lor prin lege
Aplicarea legii civile

În timp:
Principii:
- Neretroactivitatea legii civile noi este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se
aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, nu şi situaţiilor
anterioare ex: deţinuţi ce s-au revoltat pentru pedepsele mai mari aplicate prin
dispoziţiile vechiului Cod penal, nu erau îndreptăţiţi atât timp cât sentinţa ce-i privea
era definitivă şi viza pedepsele din vechiul Cod
- Aplicarea imediată a legii civile noi este regula de drept potrivit cărei, de îndată ce a
fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare,
excluzând aplicarea legii vechi
Excepţii:
- Retroactivitatea legii civile noi, se aplică numai dacă este consacrată expres în legea
nouă ex: legea penală mai blândă
- Ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi, care se mai aplică încă un timp oarecare,
unor situaţii determinate, precizate de noua lege intrată în vigoare

În spaţiu:
- Legile române se aplică tuturor faptelor şi relaţiilor ce se înfăptuiesc pe teritoriul ţării
noastre între subiecte de drept civil de cetăţenie ori naţionalitate română, excluzând
aplicarea legilor altor state
- In ipoteza raporturilor civile cu un element de extraneitate: cetăţenie, naţionalitate,
locul încheierii ori executării contractului, locul producerii delictului civil, deci în
situaţia în care există un conflict de legi în spaţiu, adică pentru un singur raport juridic
se pot aplica în acelaşi timp dispoziţiile mai multor sisteme de drept se vor aplica
normele conflictuale ale dreptului internaţional privat

Asupra persoanelor:
- Legi civile cu vocaţie generală adică aplicabile atât persoanelor fizice cât şi celor
juridice ex: C.civ.
- Legi aplicabile numai persoanelor fizice ex: C. familiei
- Legi aplicabile numai persoanelor juridice ex: legea 31/1990

Interpretarea legii civile

Operaţiunea de explicare a conţinutului normelor de drept civil, in vederea justei lor aplicări,
prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din practică, în ipotezele ce le conţin.
Clasificarea interpretării:
a) În funcţie de forţa sa, obligatorie sau neobligatorie:
- Oficială – făcută de către un organ al puterii legislative (interpretare autentică – făcută
de însuşi organul care a edictat actul normtiv supus interpretării), executive sau
judecătoreşti (interpretare judiciară)
- Neoficială – dată legii civile în doctrină, sau de către avocat în pledoariile sale. Nu are
forţă juridică obligatorie

b) După criteriul rezultatului:


- Literală – când în urma interpretării se ajunge la concluzia că conţinutul literal şi cel
real coincid
- Extensivă – când conţinutul literal este mai restrâns decât cel real, faţă de intenţia reală
a legiuitorului şi textul trebuie extins şi asupra cazurilor care nu se încadrează în
formularea textului
- Restrictivă – când formularea este prea largă faţă de ipotezele ce se pot încadra în text