Sunteți pe pagina 1din 8

Poezie

DACĂ TOATE ACESTEA FI-VOR ÎNVĂŢATE


N.Labiş

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă


Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri singuri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.

Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,


Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă sinceră-şi rosteşte
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe


Din copilărie încă, de la voi,
Primele îndemnuri, primele poveţe
Dorul de lumină, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învăţaţi-i


Să iubească floarea pură din livezi
Să iubească-ntinsa mare şi Carpaţii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.

Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,


Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească patimi vaste cum e marea,
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.

Oamenii, din suflet, veşnic, să iubească,


Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;
Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.

Să iubească versul, să iubească struna,


Ce-i curat în lume; ce e nou şi viu;
Cât sunt mici, să-nveţe a urî minciuna
Asta nu se-nvaţă când e prea târziu.

Să iubească ţara, pentru ea să sară


La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame; dragostea de ţară,
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea să le sclipească-n licărul pupilei,


Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de ruşinea zilei
Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.

Dacă toate-acestea fi-vor învăţate,


Restul o să vină de la sine-apoi
Şi-au să se-nplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi.
Cântec
E ZIUA TA MĂMICO

Poezie
PENTRU MAMA
VIRGIL CARIANOPOL

Tare necăjită ai fost mamă,


Iarna, vara, orice timp trecând,
Cât era de frig sau de căldură
Tot desculţă te-am văzut umblând.

N-ai purtat o haină mai ca lumea,


O scurteică veche doar aveai,
Dar şi pe aceea totdeauna
Doar la sărbători o îmbrăcai.

Ochii tăi ardeau ca două stele.


Le mai văd luminile şi az’.
Boabe mari de lacrime, ca jarul,
Le striveai cu mâna pe obraz.

Tot aşa ai fost de când ţin minte,


Pe picioare-ai mers la drum mereu.
Nici în car nu te suiai, de teamă
Boilor să nu le fie greu.

Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,


C-ai plecat fără de timp în lut.
Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma
Şi ce haină azi ai fi avut !…
Cântec
DE ZIUA MAMEI

Poezie

DESPRE EA
Virgil Carianopol

Mama scutură prin casă,


Mătură, aşază, pune,
Pentru mama toate-acestea
Sunt o mare slăbiciune.

Seara, cade ca o piatră,


Nici mâncare nu mai vrea,
Somnul vine ca un fluviu
Şi pe apa lui o ia.

-Mamă-i, spun, nu te mai zbate,


Ai şi-aşa de dus poveri.
Nu-mi mai scutura din perne
Visele avute ieri.

Lasă-le să stea acolo,


Poate că-mi mai trebuiesc.
Nu se ştie la ce cânturi
Am să le mai folosesc.

Însă ea nu vrea s-asculte,


Ştie din al vieţii rost
Cum că visele de mâine
Nu-mi vor fi cum au mai fost.
Cântec
MAMEI
Poezie

ZĂPADA MAMEI
Virgil Carianopol

De când mereu aleargă după treburi


Bătând pământul ce-i de cer şi vis,
Atât cât umblă doar un an prin casă,
Putea, pe jos, s-ajungă la Paris.

În orice zi îi ninge-n păr întruna


O fulguială care-o tot albeşte
Şi nicio vară, cât ar fi de caldă,
Zăpada asta nu i-o mai topeşte.

De când o stiu se culcă cea din urmă,


Găteşte, spală, sau ţesând lumină,
Apucă-ncet de câte-o rază luna
Şi o deşiră până ce-o termină.

Cântec
VINE, VINE PRIMĂVARA

Poezie

SFATURI DE LA MAMA
Virgil Carianopol
Mâna celei care ţi-a dat viaţă,
Te-a crescut frumos, te-a făcut trunchi,
Mâna ce te-a legănat, copile,
N-o uita, sărut-o în genunchi.

Mâna bună care-ţi pune masa,


Ce te spală, aşteaptă s-o cinsteşti,
Să-ţi ajuţi măicuţa la nevoie,
Este mâna sfântă, s-o iubeşti.

Mâinii care ţi se-ntinde caldă,


Mâinii de prieten sau de frate,
Să-i răspunzi la fel cum ţi se-ntinde,
Merită această bunătate.

Mâna care ţi-a făcut un bine


S-o păstrezi în minte-n orice zi,
Este mâna dragostei de oameni
Ţi s-a-ntins de rău a te feri.

Mâinii însă care se fereşte


Firul tău de gând să nu-l ascunzi,
Eşti destul de mare, ştii din viaţă
Cum este mai bine să-i răspunzi…

Cântec
IATĂ, ŢI-AM ADUS O FLOARE

Poezie
ŢIE
Virgil Carianopol

Ţi-ai învăţat copilul ce e bine?


L-ai învăţat ce nu i se cuvine?
L-ai învăţat că Patria e sfântă
Şi-nţelepciunea doar prin ea cuvântă?

L-ai luat cândva de mână la plimbare


Să îi arăţi ce ţară sfântă are?
I-ai povestit sub farmecele lunii
Cine-s aceia care-i sunt străbunii?

I-ai spus, să ştie-n drumu-i către ţel,


Că are munţi de cremene în el?
I-ai arătat, dând farmece simţirii,
Că omu-i primu-n ordinea iubirii?

L-ai învăţat că-n orişice virtute


Trăiesc adânc lumini necunoscute?
Te-ai străduit să-l faci să înţeleagă
De ce prezentul de trecut se leagă?

I-ai arătat că marea datorie


Deschide drumuri către veşnicie,
Şi că acel ce luptă pentru ea,
Chiar vrând să moară, nu va mai putea?

De l-ai crescut aşa, fii neuitată,


Atuncea eşti o mamă-adevărată!

Cântec