Sunteți pe pagina 1din 8

Terapia prin joc

Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru
exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor,
marturisirea dorintelor si implinirea de sine.

Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exista separat de persoana lor. Astfel,


terapia prin joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de
dinamica metoda.

In procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de


inabilitatea adultilor de a intelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau incearca sa
comunice copilul. Acest "gol de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care
adultii incearca sa ii determine pe copii sa adopte modalitatile de exprimare specifice
adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezenta
unei facilitati destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitand astfel copiii la un
mediu ce este deseori incomod si restrictiv.

Motivatii pentru terapia prin joc

Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor ramane in urma devoltarii lor cognitive, ei


comunica prin joaca discernamantul asupra a ceea ce se intampla in lumea lor. In terapia
prin joc, jucariile sunt percepute ca si cuvinte ale copilului, iar jocul ca si limbaj al
copilului. Deci, terapia prin joc este pentru copil ceea ce consilierea sau psihoterapia este
pentru adulti. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului este cel mai important aspect,
asigurand copiilor posibiltatea de a-si evalua exprimarea simtamintelor interioare.
Experientele semnificative din punct de vedere emotional pot fi exprimate, intr-un mod
mai confortabil si mai sigur, prin reprezentarea simbolica pe care o asigura jucariile.
Folosirea jucariilor permite copiilor sa isi transfere anxietatile, fricile, fanteziile si vinile
asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest proces, copiii sunt in
siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul permite copiilor sa se
distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. Astfel, copiii
nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Manifestand simbolic prin joaca o experienta sau situatie inspaimantatoare sau
traumatizanta si, probabil, schimband sau alternand in joaca rezultatul, copiii transforma
evenimentele exterioare in decizii interioare astfel fiind mult mai apti in rezolvarea sau
adaptarea la probleme.

Intr-o relationare caracterizata prin intelegere si acceptare, procesul de joaca permite de


asemenea copiilor sa ia in considerare noi posibilitati imposibile in realitate, astfel
largindu-si in mod exceptional exprimarea de sine. In siguranta terapiei prin joc, copiii
exploreaza ceea ce nu le este familiar si dezvolta o cunoastere care este atat senzitiva cat
si cognitiva. Se poate spune deci, ca prin procesul de terapie prin joc nefamiliarul devine
familiar, iar copiii exprima in exterior prin joaca ceea ce a avut loc in interior. O functie
importanta a jocului in terapia prin joc o reprezinta transformarea a ceea nu poate
controlat in realitate in situatii controlabile, folosint reprezentari simbolice, ceea ce ofera
copiilor oportunitatea de a invata sa isi rezolve problemele.

Procesul terapiei prin joc

Oferindu-li-se oportunitatea, copiii isi vor exterioriza sentimentele si nevoile intr-o


maniera similara adultilor. Desi dinamica expresiei si modalitatea de comunicare sunt
diferite pentru copii, exprimarile (teama, satisfactie, manie, fericire, frustrare, multumire)
sunt similare cu cele ale adultilor. Copiii pot intampina dificultati considerabile in a
exprima ceea ce simt sau in ce fel experientele traite i-au afectat. Daca sunt lasati, totusi,
in prezenta unui adult caruia ii pasa, o persoana sensibila si care sa manifeste empatie,
copiii isi vor dezvalui sentimentele interioare, prin intermediul jucariilor si al materialelor
pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau cum se joaca cu ele, de asemenea si prin
povestile pe care le interpreteaza. Procesul de terapie prin joaca poate fi vazut ca o relatie
intre terapeut si copil, relatioe in care copilul utilizeaza jocul pentru a explora lumea sa
personala si pentru a realiza contactul cu terapeutul intr-un mod care asigura siguranta
copilului. Terapia prin joc asigura copilului oportunitatea de a exterioriza, in timpul
jocului, experiente si sentimente asociate. Acest proces va permite terapeutului sa
experimenteze, intr-un mod personal si interactiv, dimensiunile universului interior al
copilului. Aceasta relatie terapeutica asigura o dezvoltare dinamica si vindecarea
copilului.

Deoarece lumea copilului este o lume a actiunii si activitatii, terapia prin joc asigura
terapeutului posibilitatea de a patrunde in lumea copilului. Copilul nu este impiedicat sa
discute despre ceea ce s-a intamplat; mai degraba, copilul, in timpul jocului, lasa sa iasa
la suprafata experientele trecute si sentimentele asociate. Daca motivul pentru care
copilul a fost dus la terapeut este comportamentul sau agresiv, mediul de joaca da
terapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe de o parte in timp ce copilul
loveste o papusa sau incearca sa il impuste pe tarapeut cu o arma si pe de alta parte sa il
ajute pe copil sa invete auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite a stabili
limitele.

Fara prezenta materialelor de joc (jucarii diverse, jocuri etc.), terapeutul poate doar vorbi
cu copilul despre comportamentul agresiv pe care acesta l-a manifestat cu o zi sau o
saptamana in urma. Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus la
terapeut, prin terapia prin joc terapeutul are ocazia de a experimenta si de a incerca sa
rezolve in mod activ problema, in momentul in care aceasta este traita de catre copil.
Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul in care copilul isi exteriorizeaza
sentimentele, aducandu-le la suprafata, confruntandu-se cu ele si chiar invata sa le
controleze sau sa renunte la ele.

Jucarii si materiale de joc


Desi de dorit, o camera de joaca complet echipata nu este esentiala pentru ca un copil sa
se autoexprime. Ceea ce este important este accesul facil al copilului la acele materiale de
pentru joaca al caror scop este acela de a incuraja exprimarea. Nu toate jucariile si
jocurile incurajeaza in mod automat copilul sa isi exprime sau sa isi exploreze nevoile,
sentimentele si experientele. Deci jucariile trebuie sa fie selectate si nu colectionate.
Terapia prin joc nu este folosita ca o modalitate de petrecere a timpului sau de pregatire
in vederea unei alte activitati. Scopul nu este acela de a "ocupa" mainile copilului in timp
ce se incearca obtinerea vreunor cuvinte din gura acestuia. Drept urmare, o atentie
importanta ar trebui acordata selectarii jocurilor/jucariilor care ar putea ajuta in
urmatoarele situatii:
- Explorarea experientelor ce tin de viata reala
- Explorarea unei game variate de sentimente
- Testarea limitelor
- Joaca expresiva si de explorare
- Explorare si examinare fara verbalizare
- Succes fara o structura prestabilita

Jucariile mecanice sau foarte complexe nu se potrivesc acestor obiective, deci sunt de
evitat. Jocurile si jucariile care necesita asistenta consilierului pentru a fi folosite, nu sunt
potrivite. Multi dintre copiii ce au nevoie de terapia prin joc au un moral slab si sunt
extrem de dependenti. Jucariile si jocurile nu trebuie sa sporeasca aceste probleme.
Landreth (1991) a furnizat a lista cu jucarii si jocuri/ materiale specifice.

Stabilirea limitelor in terapia prin joc

Stabilirea limitelor este o parte necesara si vitala a procesului terapie prin joc. Desi
procedurile pentru stabilirea limitelor pot varia, stabilirea limitelor terapeutice este parte
de baza a tuturor conceptiilor teoretice de terapie prin joc. Structura limitelor terapeutice
este ceea ce ajuta la relationarea experientelor cu viata reala. Limitele in terapia prin joc
au atat beneficii practice cat si terapeutice deoarece se pastreaza, printre alte dimensiuni,
relationarea terapeutica, i se faciliteaza copilului oportunitatea de a invata ce este
responsabilitatea de sine si auto-controlul si de asemenea, confera copilului si
terapeutului un sentiment de siguranta emotionala si psihica. Acest sentiment de siguranta
emotionala da posibilitatea copilului sa isi exploreze si sa exprime dimensiunile
emotionale interioare, care probabil au ramas ascunse in alte inter-relationari.

Terapia prin joc nu este o relationare in care copilului i se permite totul, deoarece copilul
nu se simte in siguranta, important sau acceptat intr-o relatie fara limite. Limitele asigura
prezivibilitatea. Deci, copiilor nu le este permis sa faca tot ceea ce ar vrea sa faca. O
structura prestabilita asigura granite pentru relatia pe care terapeutul a determinat-o deja
ca fiind necesara. Relatiile ce se stabilesc in timpul terapiei prin joc au limite minimale.
Dezordinea este acceptata, dorinta de a explora este incurajata, ordinea si disciplina nu
sunt cerine obligatorii, iar rabdarea persistenta este principiul calauzitor. Dorinta
copilului de a nu respecta limitele este intotdeauna de o mai mare importanta decat
depasirea propriu-zisa a unei limite.

Deoarece terapia prin joc este o experienta de invatare pentru copii, limitele nu sunt
stabilite decat atunci cand sunt necesare. Copilul nu poate invata auto-controlul pana
cand o ocazie de a-l experimenta nu apare. Astfel, a stabili o limita unui copil de a nu
varsa acuarelele pe covor, nu este necesara pana cand copilul nu incearca efectiv sa faca
aceasta. Limitele sunt formulate intr-un mod care sa-i permita copilului sa se poata
controla. Scopul este acela de raspunde intr-un asemenea mod incat copilului sa i se
permita sa spuna "Nu" siesi. Fraza: "Ti-ar placea sa versi acuarelele pe podea, dar
podeaua nu e facuta ca acuarelele sa fie varsate pe ea; tavita de pe masa este pentru a a
pune acuarelele in ea" recunoaste sentimentele copilului, ii comunica pentru ce nu este
facuta podeaua si ii asigura o alternativa acceptabila. Copilului i se permite sa se opreasca
singur la timp.

Cercetari si rezultate

Terapia prin joc nu este o concept bazat pe presupunere, pe incercare si greseala, sau pe
capriciile de moment ale terapeutului. Terapia prin joc este o modalitate bine planificata,
conceputa filozofic, bazata pe stadiile de dezvoltare ale copilului si sprijinita de ultimele
cercetari in domeniu de a ajuta copiii sa se confrunte cu si sa rezolve problemele pe care
experimenteaza de-a lungul existentei lor. S-a demonstrat ca terapia prin joc este un mod
de abordare terapeutic efectiv pentru o varietate de probleme ale copiilor care includ, dar
nu sunt limitate la, urmatoarele situatii:
- abuz si neglijare
- agresiune si exteriorizare
- dificultati de atasare
- autism
- victime ale incendiilor
- boli cronice
- surzenie si alte handicapuri
- disociere si schizofrenie
- copii tulburati din punct de vedere emotional
- enurezis si encoprezis
- frica si anxietate
- doliu
- spitalizare
- dificultati de invatare
- copii cu probleme mentale
- dificultati de citire
- mutenie selectiva
- probleme referitoare la respectul de sine si la auto-cunoastere
- probleme de adaptare sociala
- dificultati de vorbire
- traume suferite
- copii retrasi.
Mitul popular conforma caruia terapia prin joc necesita o anagajare pe termen lung pe
parcursul multor luni, nu este fondat asa cum se arata in studiile de caz si rapoartele
cercetarilor facute de Landreth, Homeyer, Glover, and Sweeney (1996) in cartea lor
numita "Interventii de terapie prin joc cu copiii".

Pregatirea profesionala

Viitorii terapeuti trebuie sa aibe o pregatire corespunzatoare. Majoritate teapeutilor ce fac


terapie prin joc, au masterat in consiliere, psihologie sau asistenta sociala, desi mai exista
si alte discipline reprezentative in domeniu. O cerinta de baza este un titlu de master intr-
un astfel de domeniu cu accent pe aspectele clinice sau de consiliere ale relatiei
terapeutice. In cadrul sau in completarea unui asemenea program, pregatirea ar trebui sa
cuprinda domeniile referitoare �a dezvoltarea copilului si de asemenea aptitudini de
consiliere, incluzand o pregatire teoretica referitoare la schimbarile de comportament
corepunzatoare tipului de terapie prin joc folosita. Programul de studiu ar trebui sa
includa o pregatire vasta in domeniul terapiei prin joc si o practica asistata cu copii a
terapiei prin joc.

Tendinte in terapia prin joc

Domeniul terapiei prin joc se dezvolta si este acum reprezentat de Asociatia pentru
Terapie prin Joc, o organizatie profesionala internationala. La Universitatea din North
Texas a fost infiintat un Centru National pentru Terapia prin Joc. Un numar din ce in mai
mare de de consilieri din scolile elementare si de terapeuti din practica privata includ in
munca lor cu copiii si terapia prin joc. In terapia de familie exista o tendinta de a se
raspunde atat valorilor dezvoltarii sociale si afective, cat si aspectelor sesiunilor de grup
de tip familial. In terapia cu copii, parintii sunt invatati sa foloseasca procedurile de
terapie prin joc. Aceasta metoda este bine studiata si s-a dovedit ca este eficace in
ameliorarea problemelor pe care le au copiii prin imbunatatirea relatiei parinte-copil.

Concluzie

Terapia prin joc se bazeaza pe principiile dezvoltarii si astfel se asigura, prin joc,
modalitatile potrivite de exprimare si comunicare pentru copii. Astfel, calificarea in
terapia prin joc este un element esential pentru profesionistii ce se ocupa de sanatatea
mintala si lucreaza cu copii. Joaca terapeutica ofera copiilor oportunitatea de a se exprima
in mod liber si in ritmul lor propeiu, fara teama, cu asigurarea ca vor fi intelesi si
acceptati.
Corectarea atitudinii de flexum si rotatiei interne la
J1  - Sa visam!
sold precum si a flexiei plantare si inversiei

J2 - Sa prindem maimuta!
Crestere mobilitatii articulare pe miscarea de flexie
dorsala si eversie
J3 - Sa pedalam la bicicleta!

J4 - Cine-i primul?

Cresterea fortei musculare la nivelul flexorilor dorsali


J5 - Sa mergem ca piticul!
si eversorilor

J6 - Sa mergem ca Charlie Chaplin!

Refacerea schemei corporale proprii J7 - Ghici ce e?

J8 - Sa ghicim!
Reeducarea schemei corporale a partenerului si a
lateralitatii - Care-i mana dreapta / stanga a
J9
copilului?

J10 - Sa prindem catelul!

J11 - Sa sarim ca iepurasul!

Cresterea stabilitatii si echilibrului in patrupedie si pe


J12 - Sa aruncam la cos!
genunchi

J13 - Barca pe valuri!

J14 - Sa plimbam broscuta!

J15 - Sa trecem peste obstacole!

J16 - Sa refacem colierul!

J17 - Sa adunam cerculetele!

Reeducarea unei scheme de mers cat mai corecte si


J18 - Sa mergem in echilibru pe banca!
echilibrate

J19 - Sa plimbam cercul!

J20 - Sa sarim ca mingea!

J21 - Sa plimbam ursuletul!


J22 - Sa aranjam paharele!

J23 - Sa facem un colier!


Imbunatatirea abilitatii oculo-manuale

- Sa spalam si sa imbracam
J24
ursuletul!

Ameliorarea tulburarilor de orientare spatiala


J25 - Baba-oarba!
dreapta/stanga

J26 - Sa suflam in lumanari!

J27 - Sa cantam la nai (fluier)!


Ameliorarea disfunctiei ventilatorii restrictive
J28 - Sa aburim oglinda!

J29 - Sa facem balonase!

Crestere functionalitatii in ADL J30 - Sa ne imbracam!

Prin folosirea categoriilor de jocuri amintite s-au obtinut urmatoarele:

 Corectarea atitudinii de flexum si rotatiei interne la sold precum si aflexiei plantare si inversiei;
 Crestere mobilitatii articulare si a fortei musculare pe miscarea de flexie dorsala si eversie;
 Ameliorarea schemei corporale proprii, a partenerului si a lateralitatii;
 Cresterea stabilitatii si echilibrului in patrupedie si pe genunchi;
 Obtinerea unei scheme de mers cat mai corecte si echilibrate;
 Imbunatatirea abilitatii oculo-manuale;
 Ameliorarea tulburarilor de orientare spatiala dreapta/stanga;
 Ameliorarea disfunctiei ventilatorii restrictive;
 Crestere functionalitatii in ADL

Obiectivele noastre cuprind o arie largă de activitaţi elementul de legatură fiind


dezvoltarea individuală şi socială printr-o metodă alternativă de educaţie ce are ca
instrument principal jocul.

 Realizarea activităţilor de animaţie socio-educativă pentru copiii de orice vârstă, în


colaborare cu instituţii din sectorul public şi privat;
 Implimentarea de programe socio-educative si consiliere adresate atat copiilor cat si
personalului implicat în procesul educativ;
 Promovarea animaţiei socio-educative ca modalitate de adaptare, dezvoltare,
responsabilizare şi integrare sociala a diferitelor categorii de copii;
 Realizarea cursurilor de formare de animatori, formare si informare in domeniul
animatiei socio-educative (seminarii, work shop-uri, conferinte, etc);
 Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor si adulţilor ca forma de participare
activă la viaţa comunitaţii;
 Organizarea de evenimente socio-culturale si artistice in spaţii publice sau private;
 Editare de publicaţii, broşuri şi alte lucrări în stransă legatură cu obiectul de activitate
al Asociaţiei.

S-ar putea să vă placă și