Universitatea de nord Baia Mare

Facultatea de Litere
Specializarea: Asistență socială

Diferite sisteme de asistență socială în Europa și

America în epoca modernă

Îndrumător:

Prof.,Univ.,Pr. Dani Dorinel

Student: Vid Cristina,

AS II, Gr.I

Baia Mare,
 2009-2010

CUPRINS

Introducere………………………………………………………...…3

1. Asistența socială în România…………………………………….4

2. Sisteme sociale și legi la nivel europena și SUA…………………6

2.1. Europa……………………………………………………6

2.2. SUA……………………………………………………….9

3. Concluzii…………………………………………………………11

2
 Introducere

Omul a fost creat ca ființă socială și trebuie să se raporteze în

permanență la mediul social în care trebuie să își desfășoare activitățile
cotidiene, trebuie să își adapteze acțiunile, comportamentele sale sociale la
cele considerate normale, la un moment dat și la un anumit tip de societate.
În lipsa lor s-ar instala haosul. Pentru ca o societate să fie funcțională, ea
trebuie să fie capabilă să asigure echilibrul între nevoile și capacitățile
membrilor săi, pe de o parte, și cerințele mediului social, pe de altă parte.1
Periodizarea asistenței sociale ar trebui să înceapă cu o etapă a
implicării comunităților religioase(biserici și mănăstiri), așa cum a început
asistența socială în formele sale inițiale. Există țări cu o istorie recentă, cum
ar fi SUA, dar care au sisteme dezvoltate de asistență socială, și țări
europene cu o istorie îndelungată, dar care se află, încă la început de drum în
ceea ce privește construcția sistemelor de asistență socială. Inițial,
dezvoltarea asistenței sociale nu s-a realizat conform unui plan global,
aceasta având o istorie foarte diferită în lume, purtând amprenta factorilor
sociali, economici, istorici și politici existenți într-o națiune dată. Asistența
socială a apărut ca răspuns la nevoile și suferințele umane, iar nevoia socială
și, implicit, nevoia de asistență socială au existat și vor exista întotdeauna.
Sunt arhicunoscute exemplele referitoare la civilizația aztecă, ce promova
grija pentru orfani și infirmi, la civilizația hindu, care proteja grupurile
vulnerabile și aflate în nevoie, iar în timpul împăratului creștin Constantin
cel Mare s-au creat primele instituții de asistență socială destinate copiilor și
tinerilor abandonați, femeilor văduve, bătrânilor și săracilor.2
Din punct de vedere cronologic, majoritatea cercetătorilor plasează
instituționalizarea asistenței sociale la începutul secolului al XVII-lea.
Ulterior, în secolul al XIX-lea, pentru a atrage atenția muncitorilor de la
mișcările sociale ce aveau loc în acea perioadă, cancelarul german Otto von
Bismark introduce programele de asigurări sociale, preluate mai apoi și de
către Anglia, Franța și SUA. Tot aici mai putem menționa raportul
Beveridge (1942) și New Deal-ul din perioada președintelui Roosevelt.
De atfel, în întreaga Europa, începând cu statele feudale, asistența
socială a depins în mare parte, în ceea ce privește serviciile dezvoltate și
prestațiile acordate, de „voința domnitorului” și, mai târziu, în perioada
industrială, de deciziile luate de diverse guvernări. Astfel s-a creat impresia,
1
Antonio Ștefan Sandu, „Asistență și intervenție socială”, Ed. Lumen, Iași, 2002, pag. 9.
2
Doru Buzducea, „Aspecte contemporane în asistența socială”, Ed. Polirom, Iași, 2005, pag. 39.

3
parțial justificată, că asistența socială ar fi un domeniu mai puțin sigur. Deși
în ultimele decenii aceasta s-a confruntat cu diverse dubii determinate de
factori negativi și mai puțin controlabili, de orice natură ar fi fost aceștia,
astăzi putem constata că asistența socială și-a păstrat necesitatea și utilitatea
devenind un partener credibil și integru al lumii civilizate. Dezbaterile
referitoare la privatizarea serviciilor din domeniu, la dezvoltarea
standardelor, la utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și multiplicarea
subspecializărilor reprezintă indicatori evolutivi ai asistenței sociale.3
Ca un paradox, există și țări în care serviciile de asistență socială
lipsesc( în mod special țările musulmane). Prin urmare, sistemul politico-
ideologic de factură democratică, recunoașterea nevoilor, precum și
economică al unei țări anume pot determina hotărâtor evoluția asistenței
sociale. În prezent, odată cu extinderea globalizării și a polarizării sociale se
discută tot mai mult de sisteme noi de asistență socială. Prin sistem de
asistență socială înțelegem totalitatea instituțiilor și organizațiilor cu funcții
sociale, a legislației în domeniu, a programelor și serviciilor de natură
socială, a intervențiilor concrete, cât și a prestațiilor sociale acordate
persoanelor aflate în dificultate. Elementele structurale ale oricărui sistem
public de asistență socială sunt: institițiile, serviciile și prestațiile de
asistență socială, legislația de specialitate, specialiștii și, nu în ultimul rând,
beneficiarii sistemului.4

1. Asistența socială în România

Întrucât România, ca entitate statală, coviețuiește în spațiul

European, vom face referiri și la serviciile sociale din țări membre ale
Uniunii Europene deoarece și România vrea să se integreze în această
structură și de aceea trebuie să îndeplinească aceste criterii și standarde.
Pentru România, actul de naștere a asistenței sociale moderne poate fi plasat
încă din 1775, odată cu apariția primei legi de protecție pentru copil și
înființarea unor instituții specializate de ocrotire pentru persoanele în
dificultate: fete-mame, săraci, bolnavi, persoane vârstnice fără sprijin,
persoane handicapate fizic și psihic. Cu toate acestea, despre un sistem de
asistență socială cât de cât structurat, sprijinit pe măsuri legislative, susținut
și de instituții corespunzătoare, se poate vorbi de abia în 1831 odată cu
apariția Regulamentului Organic. După Unirea Principatelor Române din
1859 apar acte normative care fixează chiar atribuții concrete pentru
serviciile de asistență socială la nivelul comunelor și județelor, încurajând
3
Ibidem,pag. 17.
4
Ibidem, pag. 18-19.

4
spiritual de întrajutorare și solidaritate la nivelul comunitar (Zamfir, 1999, p.
239).
Pe aceeași linie a programelor sociale, un document din 1686 arată că
Protopopul din București trebuia să prezinte Vistierei lista săracilor orașului
care primeau câte o para pe zi. Valoarea monetară primită era suficientă
probabil pentru a cumpăra una sau două pâini.
În 1695 se construiesc primele două mari așezăminte spitalicești care
îndeplineau și activități de asistență socială (Colțea și Pantelimon). Un rol
important în ridicarea instituțiilor de protecție socială l-au avut Constantin
Brâncoveanu și Grigore Ghica, care a înființat fundația Pantelimon.
Ulterior se introduc anumite taxe și impozite special destinate
rezolvării anumitor probleme sociale. Astfel, Alexandru Ipsilanti a înființat
în 1775 dijma pentru copii săraci și a fondat un azil-spital pentru copii numit
Orfanotrofion (orfelinat pentru copii).
În perioada 1782-1785, Alexandru Mavrocordat înființează în
Moldova „Casa Milei”, iar Mihail Șuțu, în principatul vecin, „Cutia
Milelor”, ce depindea de „Obșteasca Epitropie” și era alimentată prin
diferite taxe: cele datorate de mitropoliți și episcope cu ocazia înscăunării
lor, de boieri cu ocazia instaurării lor ca dregători, cele impuse arendașilor
poștei, cumpărătorilor de pășuni, taxe asupra crâșmăritului, amenzi
judecătorești.
Iată că „bugetul de stat” începe să strângă fonduri special destinate
persoaneleo aflate în dificultate. Practic încep să funcționeze adevărate
mecanisme de protecție socială.
Referitor la instituțiile de asistență socială putem menționa și alte date
istorice importante: în 1862 se înființează Azilul „Elena Doamna”, în 1867
Orfelinatul „Sfântul Pantelimon”, cu o secție pt surdo-muți, în 1798, la
București, Azilul „Manea Brutarul”, ce adăpostea 80 de copii, în 1881 se
creează un serviciu de asistență socială în cadrul Primăriei
Bucureștiului, în 1883 „Societatea Tibișorul și Casa Muncii CFR„ care
asigură asistență funcționarilor căilor ferate, în 1894 se deleagă comunelor
responsabilitatea protejării copiilor abandonați, iar în 1897 sunt înființate
Leagănul „Sf. Ecaterina”, din inițiativa dnei. Ecaterina Cantacuzino și
Societatea Maternă.
Mai întâlnim și alte organizații formale de ajutorare, cum ar fi:
Societatea de Binefacere „Regina Elisabeta”, Societatea „Principele
Mircea”, Societatea „Cercurile de gospodine”. În anul 1912 apare legea
pensiilor (domeniul asigurărilor sociale).

2. Sisteme sociale și legi la nivel european și în SUA

5
 Este bine de știut că „The Elisabetan Poor Law este legea care stă la
baza legislației moderne a asistenței sociale din Europa Occidentală și SUA.
Această lege definește pentru prima dată categoriile de persoane care au
dreptul de a primi ajutor.5 Exemple de programe sociale care au în vedere
„bunăstarea socială” aplicate în SUA, dar și în țările europene sunt cele de
„faster-care” (plasament), îngrijire
de zi pentru copii sau bătrâni dependenți, probațiunea, sexual-terapiile,
consilierea privind prevenirea suicidului, servicii sociale pentru grupurile
merginale, asistență socială în școli, facilitatea accesului la asistență
medicală pentru persoanele sărace, protecție împotriva abuzului, socioterapii
și psihoterapii de grup, programe precum cele vizând „alcoolicii anonimi”,
etc.6

2.1. Europa

În privința filosofiei protecției sociale, în cadrul Uniunii Europene

întâlnim două mari tendințe:
a) sisteme de protecție socială tip Bismark (Germania,
Belgia, Franța, Italia, Luxemburg) în care prevalează principiul solidarității
profesionale, iar prestațiile și serviciile depind de cotizațiile muncitorilor și
patronilor la bugetul asigurărilor sociale;
b) sisteme de inspirație Beveridge (Marea Britanie,
Danemarca), unde prevalează un sistem de asigurări generalizat, iar
prestațiile și serviciile sociale se acordă diferențiat, în funcție de necesități.
Este bine de știut că niciuna dintre țările membre ale Uniunii
Europene nu are modele pure ale uneia sau alteia dintre aceste două mari
tendințe. Diferențele se înregistrează în ceea ce privește modul de finanțare ,
nivelul prestațiilor, rolul autorităților publice și al partenerilor locali.
De fapt, fiecare stat European are o istorie aparte și de aceea modul de
organizare socio-administrativă este diferit. Întâlnim însă și similitudini, mai
ales în ceea ce privește serviciile și prestațiile în caz de bătrînețe, boală,
invaliditate, îngrijire a copiilor. De asemenea, toate țările se confruntă cu
șomajul, excluderea socială a unor categorii populaționale (personae fără
adăpost, refugiați și imigranți illegal, persoane cu handicap), scăderea
natalității și îmbâtrânirea populației, sărăcia, polarizarea socială etc.7

5
Antonio Ștefan Sandu, „Asistență și intervenție socială”, Ed. Lumen, Iași, 2002, pag. 45.
6
Ibidem, pag. 17-18.
7
Ibidem, pag. 50.

6
 a)Germania

În Germania, primele legi referitoare la asigurările sociale datează de

la sfârșitul secolului al XIX –lea, de pe vremea lui Bismark, cancelarul care
a dorit să secularizeze populația muncitorească cu scopul de a deturna
muncitorii de la mișcările socialiste existente în acel moment.
În 1883 apare legea asigurării de boală a muncitorilor din industrie
ce prevedea asigurarea obligatorie a muncitorilor al căror venit nu depășea
un anumit plafon; împărțite între muncitori și patroni, nivelul cotizațiilor era
proporțional cu salariul; în 1884 apare legea privind asigurarea pentru
accidentele de muncă, iar în 1889, legea privind asigurările de
invaliditate și bătrânețe (cotizațiile fiind împărțite între muncitori și
patroni).

b)Marea Britanie

Marea Britanie deține unul dintre sistemele de protecție socială

inspirate din raportul Lordului Beveridge(Social Insurance and Allied
Services, 1942), ce avea ca obiectiv central eliminarea sărăciei. Filosofia
sistemului a fost preluată și de alte țări europene. Dominant în cadrul
sistemului se află principiul universalității și distribuirii diferențiate a
prestațiilor.
Unii cercetători consideră principiile raportului Beveridge ca fiind primele
criterii de constituire e ale statului bunăstării sociale. În urma apariției
acestui raport au fost elaborate trei legi fundamentale pentru sistemul de
protecție socială din Marea Britanie: legea privind alocațiile familiale
(1945), legea privind accidentele de muncă și asigurări sociale (1946),
legea privind crearea serviciului național de sănătate (1946). În paralel
cu sistemul de protecție socială a fost creat și un sistem național de sănătate
la care accesul este universal și gratuit.

c)Franța

În Franța, necesitatea sistemului de protecție socială a fost

evidențiată de revoluția de la 1789. Primele legi apărute în sfera protecției
sociale sunt: legea cu privire la asistența persoanelor alienate (1838),
legea cu privire la ajutorul medical gratuit (1893), legea cu privire la
asistența copiilor (1904), legea cu privire la ajutorul bătrânilor și
infirmilor (1905). Asigurările în cazul accidentelor de muncă datează din
1898, iar în perioada 1928-1930 se instituie asigurările obligatorii pentru

7
anumite categorii de muncitori. Trebuie precizat că Franța se evidențiază
printr-un nivel ridicat al finanțării sistemului de protecție socială.

d Danemarca

Danemarca, stat care deține poate cel mai generos sistem de protecție
socială, dintre țările nordice, este o monarhie constituțională, ier regimul
politic este acela al democrației parlamentare. Ca urmare a reformei
administrativedin 1968, țara a fost divizată în 16 comitate și 275 de comune
conduse de către un consiliu ales pe o perioadă de 4 ani.
Încă din 1891 a fost adoptată o lege referitoare la populația vârstnică.
Spre deosebire de alte țări europene(Italia, Spania, Franța), biserica nu a avut
o influență determinantă în politica socială a țării. Sistemul actual de
protecție socială se bazează pe principiul universalității, fiind cel mai
reprezentativ exemplu al modelului scandinav de ”Welfare State”, un sistem
finanțat și gestionat de către stat, cu largi drepturi sociale adresate tuturor
rezidenților. Sistemul danez deține una dintre cele mai dezvoltate rețele de
servicii sociale publice. Toți rezidenții beneficiază de prestațiile serviciului
de securitate socială, indiferent dacă au sau nu loc de muncă sau dacă plătesc
o cotă-parte la un regim de asigurare.

e)Belgia

Belgia este o țară marcată de trei mari antagonisme: cel lingvistic(pe

același teritoriu se întâlnesc trei culturi și se vorbesc trei culturi și se vorbesc
trei limbi diferite-Franceza, flamanda și germana), cel filozofico-
ideologic(opoziția dintre catolicism și laicism este puternică, statul preferând
neutralitatea) și cel socioeconomic între clasele sociale(existența unor
tensiuni între industrie și agricultură). În ceea ce privește protecția socială,
predomină asigurările sociale pentru muncitori. Prima lege legată de
accidentele de muncă a fost promulgată în 1883 și obliga patronul să
plătească o indemnizație victimei indiferent dacă aceasta se făcea sau nu
vinovată de producerea accidentului.8

2.2. SUA
8
Doru Buzducea, „Aspecte contemporane în Asistența socială”,Ed. Polirom, Iași, 2005, pag. 50-54.

8
 Spre deosebire de statele europene, sistemele sociale din SUA au o
istorie relativ recentă, iar ca religii majoritare catolicismul, protestantismul și
neoprotestantismul; de aceea lipsesc inițiativele caritabile desfășurate în
preajma mănăstirilor, activități ce au constituit în mare parte începuturile
asistenței sociale în țările cu influență bizantină. Întâlnim însă implicarea
Bisericii și a comunităților religioase în opera de întrajutorare umană. Cu
toate că nu are o tradiție foarte îndelungată în acest domeniu, totuși ca
urmare a dezvoltării spectaculoase din punct de vedere democratic,
economic, social, politic, cultural și religios, la ora actuală se află printre
primele state din lume în ceea ce privește modernismul și gradul de
dezvoltare a sistemului de asistență socială.
Mulți dintre specialiștii români din sfera asistenței sociale au studiat și
în universitățile americane, acumulând cunoștințe de ultimă oră în acest
domeniu.
În literatura de specialitate americană se utilizează o anume
periodizare a dezvoltării asistenței sociale în SUA, și anume:

a)Perioada voluntariatului(înainte de 1915)

Debutul activității de asistență socială se leagă de vasta mișcare de

voluntariat din anii de început ai SUA. În perioada colinială, familiile se
îngrijeau de cei săraci și nevoiași. Dacă aceștia nu aveau o familie sau dacă
rudele nu puteau să-i îngrijească , atunci oamenii din comunitate își ofereau
voluntar timpul și eforturile. Deseori, Biserica acorda asistență voluntară
atunci când aceasta era necesară.
Activitățile caritabile au căpătat un caracter mai oficial pe măsură ce
s-au înființat agenții specializate de asistență socială. Voluntarii erau
recrutați și plasați în anumite programe pentru a-i ajuta pe cei aflați în
nevoie: bolnavi, copii fără adăpost, persoane cu handicap, săraci.
În 1877 s-a format Charity Organization Society pentru combaterea și
prevenirea sărăciei. Acești voluntari erau numiți friendly visitors, fiind
instruiți de către organizație pentru a-și îmbunătății capacitatea de a furniza
serviciile necesare.
În 1905 existau asistenți sociali angajați într-o unitate din cadrul unui
mare spital urban. Activitatea de asistență socială se transformase din
voluntariat în ocupație.

b)Asistența socială ca ocupație(1915-1950)

9
 Pe parcursul acestei perioade, asistenții sociali au început să fie
preocupați de îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă ale populației
nevioașe. Ei erau interesați de crearea și dezvoltarea standardelor care
ghidau activitatea practică și necesitatea schimbării sistemului de asistență
socială și doreau recunoașterea oficială a profesiei de asistent social. Ca
atare, elaborarea unui cod etic al asistenților sociali a devenit o condiție
necesară, dezvoltarea unei asociații profesionale fiind un obiectiv important
al multor asistenți sociali.
Aceata reprezintă perioada în care au apărut multe grupuri
profesionale de asistență socială, ca, de exemplu, American Association of
Hospital Social Workers, Visiting Teachers Association, Community
Organization ofSocial Workers, Social Work Research Group.
Datorită dezvoltării acestor grupuri specializate, profesioniștii s-au
împărțit în mai multe direcții, existența unei singure asociații profesionale
devenind astfel mai dificilă. De asemenea, în această perioadă s-a extins
rețeaua de învățământ de asistență socială.

c)Asistența socială ca profesie(din 1950 până în prezent)

În 1951, forurile de acreditare pentru școlile de asistență socială s-au

reunit sub conducerea unei singure instituții: Consiliul pentru Învățământul
din Domeniul Asistenței Sociale.
În 1955, National Association of Social Workers lua ființă prin unirea
a șapte organizații specializate în asistență socială. Iar International
Federation of Social Workers a fost creată în 1956. De atunci, organizațiile
asistenților sociali au devenit tot mai cunoscute pe plan național și
internațional.
Modernizarea și instituționalizarea asistenței sociale au făcut ca la ora
actuală să existe o rețea complexă de servicii comunitare(în domeniile:
sanitar, educațional, religios, justiție), iar asistentului social îi revin o
responsabilitate deosebită, dar și „o putere de decizie” foarte mare în
privința cazurilor pe care le are de rezolvat.
Descrierea sistemului de asistență socială din SUA este imposibil de
descris, deoarece aceasta diferă cel puțin sub aspect legislativ de la un stat la
altul, dar pot menționa faptul că majoritatea statelor au dezvoltat sisteme

10
moderne de aistență socială cu multe similarități, dar și cu diferențe
evidente.
Activitatea de asistență socială este puternic finanțată de către stat,
existând o diversitate de programe sociale ce se adresează nevoilor
comunitare.9
Pe lângă bunurile și serviciile economice, calitatea vieții este
influențată de o gamă largă de alte componente: calitatea mediului natural și
urban, condițiile sociale și umane, calitatea vieții sociale și a relațiilor
interpersonale, posibilități de informare, de perfecționare intelectuală și
participare la cultură.10

3. Concluzii

Asistența socială este un lucru necesar în zilele nostre, însă, după cum
am putut observa, în România sistemul este foarte puțin dezvoltat față de
celelalte state europene și față de SUA. Biserica a fost prima care a întocmit
acțiuni de asistența socială pentru persoanele aflate în nevoie, de aceea
Biserica este considerată instituția care a pus bazele asistenței sociale.
Deși aceasta a pus bazele asistenței sociale, în România, asistenți sociali în
cadrul Bisericii nu există.
În paginile multor cărți pe care le-am citit și din care m-am
documentat referitor la această temă am întâlnim de foarte multe ori faptul
că pentru SUA sistemele de asistență socială nu pot fi clasificate și denumite
deoarece sunt foarte diferite de la o regiune la alta. Tocmai de aceea,
lucrarea mea conține mai multe legi decât sisteme de asistență socială.

9
Ibidem, pag.47-49.
10
Rebedeu Ion și Zamfir Cătălin, „Modul de viață și calitatea vieții”, Ed. Politică, București, 1982, pag. 27.

11