REFERAT LA MANAGEMENT

TEMA:

MANAGEMENTUL DESEURILOR

CONF.UNIV.DR. STUDENT

CARMEN VALENTINA RADULESCU ALIN-ANGELIN IORGA

BUCURESTI 2011
 CUPRINS

1 Istoric

2 Legislație

3 Tipuri de deșeuri

4 Colectarea și transportul deșeurilor

5 Metode de tratare ale deșeurilor

5.1 Metode de eliminare

5.1.1 Depozite

5.1.2 Incinerare

5.2 Metode de recuperare

5.2.1 Recuperarea materialelor

5.2.2 Prelucrarea biologică

5.2.3 Recuperarea energetică

6 Deșeuri periculoase

7 Vehicule scoase din uz

8 Electrice și electronice

9 Gestionarea integrată a deșeurilor

10 Reciclarea deșeurilor în România

11 Note

12 Bibliografie
 ISTORIC
Încă din 1970 s-a conștientizat că deșeurile constituie o problemă și că metodele de tratare prin depozitare sau
incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care intră în componența
acestora. La Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat
politici care au fost introduse pe plan mondial. În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele
directive ale Comisiei Europene în problema deșeurilor datând din anul 1975.

Campania de conștientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deșeurilor este reciclarea lor a avut loc în Europa sub
sigla trei R (Recuperare,Reciclare,Revaloficare)Deși în România s-au demarat inițiative de reciclare ale deșeurilor sub
acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acțiunea, fiind impusă de sus în jos, a
întâmpinat rezistență. În prezent reciclarea este reluată, dar reușita politicii de reciclare ține și de posibilitatea sortării
deșeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.

LEGISLATIE
Legislația privind gestionarea deșeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea
29 de directive ale Comisiei Europene. Pentru aderarea la Uniunea Europeană România a trebuit să implementeze în
legislația sa aceste directive. Principalele directive sunt: [

 Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5  aprilie 2006 privind deșeurile

 Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor

 Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor

 Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

 Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricționarea utilizării anumitor substanțe periculoase în

echipamentele electrice și electronice

 Directiva Parlamentului European și Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

 Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori

 Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

 Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor și trifenililor policlorurați (PCB și PCT)

În februarie 2008, dintre cele 29 directive, 21 erau complet transpuse în legislația românească, 3 erau transpuse parțial,
iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de
guvern, ordonanțe de urgență ale guvernului și ordine emise de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD, fost
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor – MMGA, fost Ministerul Apelor și Protecției Mediului – MAPM), Ministerul
Economiei și Finanțelor (MEF, fost Ministerul Economiei și Comerțului – MEC) și Ministerul Transporturilor (MT, fost
Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor – MTCT). Actual această transpunere este completă.
 TIPURI DE DESEURI
După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:

C. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural. Ele sunt grupate în:

 A1 – Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții publice.

 A2 – Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).

 A3 – Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții și modernizarea și întreținerea
străzilor.

 A4 – Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.

B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.

C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

 C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:

o Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.

o Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.

o Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.

o Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.

o Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu cenușile produse de
termocentralele care funcționează pe cărbune.

 C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.

 C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive.

Clasificarea deșeurilor conform Directivei 2006/12/CE

Simbo
Tip deșeu
l

Q1 Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuare

Q2 Produse care nu corespund specificațiilor

Q3 Produse al căror termen de garanție a expirat

Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, eH cipient orice
Q4
Hecipien, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză

Materiale contaminate sau pătate în urma unor acțiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la
Q5
activități de curățire, ambalaje, containere etc.)

Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.)

Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi eH cipientHH, solvenți
Q7
HecipientHH, săruri de amestec epuizate etc.)

Q8 Reziduuri din procese HecipientH (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)

Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze,
Q9
praf de la filtre de aer, Hecipi uzate etc.)

Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, Heci provenit de la operațiile de
Q10
strunjire, zguri măcinate etc.)

Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere, reziduuri
Q11
din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)

Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.)

Q13 Orice Hecipien, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege

Produse care nu mai au utilizare pentru Hecipient (de exemplu, articole rebutate de agricultură,
Q14
menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)

COLECTAREA SI TRANSPORTUL DESEURILOR

 „Omul ordonat”, simbol al civilizaţiei.

Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru
deșeurile menajere) și containere (pentru deșeurile stradale și cele produse de agenții economici). Pentru a permite
reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile
recipientelor disponibile sunt: galbenă, roșie, verde, albastră, maro și negru antracit.Culorile recomandate pentru
recipientele destinate diferitelor tipuri de deșeuri sunt: roșu (portocaliu) – materiale plastice, galben – metale, verde –
biodegradabile, albastru – hârtie, carton și sticlă, maro – electrice și electronice, negru – nereciclabile, însă acestea nu
sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se pot pune în
recipientul respectiv.

Exemple de recipient pentru precolectare selectivă

COSURI DE GUNOI EUROPUBELE CONTAINERE

Pentru metale Pentru hârtie și carton

Pentru materiale plastice

Pentru precolectarea deșeurilor stradale, comerciale și industriale sunt folosite containere tipizate de 1,1 m³,
4 m³ sau mai mari. Containerele de 1,1 m³ pot fi din tablă zincată sau din plastic.Pentru deșeuri în cantități mai mari, sau
pentru deșeuri industriale și din construcții sunt folosite containere de construcție metalică, de tip cupă de 4 m³ sau mai
mari, de tip Abroll.

Recipente pentru deșeuri stradale, comerciale și industriale

Container de 8 m³ de tip Abroll

Container de 4 m³ Container de tip Abroll.
Container de 1,1 m³
zincat

Colectarea propriu-zisă a deșeurilor din aceste containere este efectuată de către servicii specializate, cum sunt
REBU la București și RETIM la Timișoara. Aceste servicii dispun de utilaje speciale pentru colectări. [19] Colectarea
deșeurilor din pubele și recipiente de până la 1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu
sisteme de basculare a pubelelor și containerelor și cu instalație de compactare. Deșeurile colectate în cupe de 4 m³ sunt
transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu instalație de ridicat, iar containerele de tip Abroll
sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.

Utilaje pentru colectarea deșeurilor

Încărcarea unei
Autogunoieră tipică Autogunoieră cu încărcător frontal Autospecială pentru cupe
pubele

Transportul deșeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală. Din cauza problemelor care apar la
transbordări, transportul feroviar sau naval se justifică doar pentru cantități mari (de obicei deșeuri industriale),
transportate pe distanțe foarte lungi, de sute sau mii de km.

METODE DE TRATARE A DESEURILOR

 Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca
deșeurile în sine și locul lor de proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau
reintroduse în circuit (recuperate).

METODE DE ELIMINARE

Eliminarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor
procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE

Simbo
Tip operațiune
l

D1 Depozitare pe sol și în sol (de exemplu, depozite de deșeuri etc.),

D2 Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate în sol)

Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deșeurilor care pot fi pompate în puțuri, domuri de sare sau falii
D3
geologice naturale etc.)

Descărcare pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau de nămoluri în puțuri, iazuri sau lagune
D4
etc.)

Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanșe separate, acoperite și izolate unele
D5
de altele și de mediul înconjurător etc.)

D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările și oceanele

D7 Evacuarea în mări și oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri finale
D8
care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D7 și D9-D12

Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri
D9 finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D8 și D10-D12 (de
exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10 Incinerare pe sol

D11 Incinerare pe mare

D12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)

D13 Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D12

D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D13

D15 Stocare în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea temporară, până la
 colectare, în locul unde se produc deșeurile)

Depozitarea

Depozit de gunoi la standare europene

În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru deșeuri periculoase (clasa a),
depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale inerte (clasa c) și depozite pentru un singur
fel de deșeuri (monodeponie). Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare
de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare,
compactoare, screpere, excavatoare) și de servicii de întreținere a acestor utilaje. [

Eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este actual o
practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE aceste depozite trebuiau închise până în
anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de
tranziție, care este până la sfârșitul anului 2011 pentru deșeurile periculoase industriale, până la sfârșitul anului 2012
pentru deșeurile provenite din industria minieră, până la sfârșitul anului 2013 pentru deșeurile provenite din industria
energetică, chimică și metalurgică și până în 16 iulie 2017 pentru deșeurile municipale. Eșalonarea închiderii depozitelor
neconforme este reglementată prin HG 349/2005.

Compactarea deşeurilor într-un depozit.

Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ
(îngropare) și este o practică curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care exploatarea s-a
încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină și care
satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra
mediului, cum ar fi împrăștierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) și poluarea aerului, a apelor și a
solului. Poluarea aerului se produce prin miasme și prin degajarea unor gaze rezultate în urma fermentării, cum ar fi
dioxidul de carbon și metanul, care produc efect de seră și contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei și a solului se
face prin levigat (lichidul scurs în urma proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol și
poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi așa de puternice că împiedică creșterea plantelor deasupra
acestor rampe. În mod normal, pe rampă deșeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea și stabilitatea, și
acoperite cu folii și cu pământ.

Rampele pentru deșeuri organice au instalații de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale
acestui gaz sunt metanul (54 %) și dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantități de hidrogen sulfurat,
monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri și alți compuși organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu
există posibilitatea de valorificare locală, se recomandă să fie totuși ars la instalația de faclă deoarece dioxidul de carbon
rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului inițial.

Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi izolante, care pot
fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de
argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deșeuri inerte sau nepericuloase și mai mare de 5 m pentru deșeuri
periculoase.[23]

Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de deșeuri este dificilă
deoarece rezidenții din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză Not In My BackYard), care literalmente se
traduce ca „nu în ograda mea”.

Incinerare

Instalaţia de incinerare Spittelau, la Viena.

Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică a
deșeurilor. În urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă.

Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât
deșeurile solide, cât și cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren pentru
rampe, de exemplu în Japonia, și la eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din
activități medicale, însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluanților gazoși, în special dioxine
(dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani policlorinați — PCDF) produși prin ardere.
 Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă [29] sau răsturnată,
cuptoare rotative, cuptoare verticale, ] focare cu ardere în strat fluidizat sau cu ardere în suspensie Ele pot trata (arde)
deșeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.

În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deșeurilor. În acest caz deșeurile sunt arse în focarele marilor
cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul uzual al acestora. Ponderea deșeurilor în
amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului
combustibil care conține și deșeuri nu deturnează instalația de ardere de la utilizarea sa obișnuită. Dacă într-o asemenea
instalație scopul principal devine incinerarea deșeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar
condițiile de autorizare a funcționării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare.

METODE DE RECUPERARE

Simbolul internaţional al reciclării.

Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută
prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperată
atât partea materială, cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi
convertită în energie electrică. Ca și în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor și
fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de recuperare conform Directivei 2006/12/CE

Simbo
Tip operațiune
l

R1 Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei

R2 Recuperarea/regenerarea solvenților

Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți (inclusiv compostare și alte
R3
procese biologice de transformare)

R4 Reciclarea/recuperarea metalelor și a compușilor metalici

R5 Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganice

R6 Recuperarea acizilor sau bazelor

R7 Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanților

R8 Recuperarea componentelor din catalizatoare

R9 Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora

R10 Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice

R11 Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R10

R12 Preschimbare de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R11

Stocarea deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R12 (excluzând stocarea
R13
temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deșeurile)

Recuperarea

Deşeuri de oţel sortate şi balotate în vederea reciclării.

Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea materialului, sortare care începe prin
colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.

Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oțelul din ambalaje alimentare și
sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene - HDPE) și ambalajele de polietilentereftalat
(engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele și borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje. Pot fi
recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză
Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt colectate în mod curent.
Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conținând câte o singură componentă, ceea ce
ușurează reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice și electronice este mai dificilă, ea necesitând
tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.

Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lübeck, Germania, 2007

 În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deșeurile amestecate prima operație este
mărunțirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, rașpeluri. Urmează sortarea dimensională în
site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor
feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și, eventual, sortarea manuală. Urmează operații de purificare prin spălare.
Deșeurile sortate și purificare sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.

Dacă deșeurile amestecate conțin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă trebuie
separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.

În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăți specializate în tratarea deșeurilor în vederea reciclării.

Prelucrarea biologică

Amenajare de compostare.

Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia, pot fi valorificate prin
compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent
îngrășământ agricol. în timpul compostării se produce biogaz cu un mare conținut de metan, care poate fi folosit ca
atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalații
amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.

Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalații individuale din gospodării, cât și în mari instalații
industriale (ex. stații de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât și anaerobă.

O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sau
din stațiile de epurare industriale.

Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și prin procese de piroliză și gazeificare
la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de
sinteză (syngas) cu o compoziție și mai bună, format din monoxid de carbon și hidrogen.

Recuperarea energetică

Deșeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deșeuri lemnoase din culturi, deșeuri de prelucrare
din industria lemnului și din demolări), gazul de depozit și biogazul. Lemnul are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg , iar
gazul de depozit și biogazul au compoziții asemănătoare și puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N.Ca urmare ele pot fi arse în
instalații menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

DESEURI PERICULOASE
Prin deșeuri periculoase se înțeleg deșeurile care au una din următoarele proprietăți:

Proprietăți ale deșeurilor care fac ca acestea să fie periculoase

Simbo
Proprietate
l

„Explozive”: substanțe și preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la șocuri
H1
sau frecare decât dinitrobenzenul.

„Oxidante”: substanțe și preparate care produc reacții puternic exoterme în contact cu alte substanțe, mai ales
H2
cu substanțe inflamabile.

„Foarte inflamabile”:

 substanțe lichide și preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem de
inflamabile)

 substanțe și preparate care se pot încălzi și apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura
mediului ambiant fără energie suplimentară
H-3A
 substanțe solide și preparate care se pot aprinde ușor după contactul rapid cu o sursă de aprindere și
care continuă să ardă sau să se consume și după îndepărtarea sursei de aprindere

 substanțe gazoase și preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală

 substanțe și preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în
cantități periculoase.

„Inflamabile”: substanțe lichide și preparate care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21 °C și mai mic
H3-B
sau egal cu 55 °C.

„Iritante”: substanțe și preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau
H4
mucoasele, pot cauza inflamații.

„Nocive”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot constitui
H5
riscuri limitate pentru sănătate.

„Toxice”: substanțe și preparate (inclusiv substanțe și preparate foarte toxice) care, dacă sunt inhalate sau
H6 ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate și pot fi
chiar letale.

H7 „Cancerigene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot
 induce cancerul sau creșterea incidenței lui.

H8 „Corosive”: substanțe și preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu acestea.

„Infecțioase”: substanțe cu conținut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care sunt cunoscute ca
H9
producând boli pentru om sau altor organisme vii.

„Teratogene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot
H10
induce malformații congenitale neereditare sau creșterea incidenței acestora.

„Mutagene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot
H11
produce defecte genetice ereditare sau creșterea incidenței acestora.

H12 Substanțe și preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.

Substanțe și preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă substanță (de exemplu,
H13
levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.

„Ecotoxice”: substanțe și preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau întârziate pentru unul sau
H14
mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

Exemple de deșeuri periculoase: deșeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale și veterinare, biocide,
solvenți, substanțe organice halogenate folosite ca solvenți, cianuri, emulsii de hidrocarburi / apă, substanțe conținând
PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policlorurați, dibenzo-para-dioxine policlorurate, gudroane, vopsele, rășini,
plastifianți, adezivi, substanțe chimice neidentificate și ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt
cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc. Toate acestea sunt enumerate în liste specifice.
Manipularea și tratarea acestui tip de deșeuri se face numai de agenții economici care îndeplinesc condițiile necesare și
ținând evidențe stricte, pe baza unei autorizări.

Stocarea deșeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosință a acestora România a
obținut perioada de tranziție de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru stocarea temporară a deșeurilor
periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerințelor privind protecția mediului și a sănătății. De asemenea, a
obținut perioada de tranziție privind interzicerea depozitării deșeurilor lichide, privind interzicerea depozitării deșeurilor
cu anumite proprietăți (corosive și oxidante) și privind prevenirea infiltrării apei în depozitul de deșeuri (numai apa de
suprafață) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 depozite din industria energetică, chimică și metalurgie și până la
31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din industria minieră care se conformează sau sistează activitatea.

Simbol de avertizare pentru substanţe radioactive depozitate.

Un caz aparte de deșeuri periculoase este cel al deșeurilor radioactive. Acestea nu pot fi eliminate prin distrugere, ci
doar prin depozitare. Pentru eliminarea deșeurilor radioactive, România are nevoie de două depozite de deșeuri care să
stocheze deșeurile radioactive de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

VEHICULE SCOASE DIN UZ

Depozitare masini scoase din uz in vederea reciclarii

Pentru stimularea înnoirii parcului național de autoturisme prin scoaterea din circulație a celor vechi, Guvernul
României, în colaborare cu MMDD, a inițiat un program, cunoscut sub numele de „Programul Rabla”. În cadrul
programului, se oferă o primă de 3000 RON persoanelor fizice care achiziționează un autoturism nou și radiază din
circulație predând spre casare unui operator economic autorizat să desfășoare activități de colectare a vehiculelor
scoase din uz un autoturism uzat, cu o vechime de peste 12 ani.[

Acțiunea a demarat în anul 2005 și a fost reluată în 2006, 2007, 2008, 2009,2010.

ELECTRICE SI ELECTRONICE
Acţiune de colectare a DEEE la Cluj-Napoca, organizată în 2010 de Asociația Română pentru Reciclare (RoRec), în
colaborare cu Umbrela Verde.

Ca țară membră UE, România are obligația asumată de a colecta și recicla, anual, 80 000 de tone deșeuri de
echipamente electrice și electronice (DEEE).

Acțiunile de colectare organizată au fost inițiate în anul 2007 prin Campania națională de colectare a deșeurilor
de echipamente electrice și electronice cunoscută și sub numele de „Marea debarasare”. Acțiunea prevedea ca cetățenii
să scoată în fața casei sau a blocului echipamentele nefuncționale, apoi societățile de salubrizare să le ridice și să le
transporte la centrele de colectare, pentru ca de acolo să fie preluate de organizațiile colective autorizate, în vederea
transportării lor la reciclatori.Sunt colectate aparate de uz casnic de mici și mari dimensiuni (ex.: prăjitoare, fiare de
călcat, aspiratoare, mașini de spălat, frigidere), unelte, echipamente de iluminat, aparatură electronică și de informatică,
jucării.[57]

Din cauza noutății, succesul acțiunilor din toamna anului 2009 a fost relativ. A doua acțiune a avut loc pe
19 aprilie 2010, cu rezultate notabile.

În afară de aceste acțiuni, importatorii și producătorii de electronice ar putea fi obligați să adune deșeuri de
aparate electrice și electronice într-o cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea totală de electronice și electrocasnice
pe care le vând. În acest scop, firmele ar putea oferi bonusuri la cumpărare, în caz de returnare a obiectului vechi similar.

GESTIONAREA INTEGRATA A DESURILOR

 Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a deşeurilor conform principiului prevenirii.

Eliminarea deșeurilor este o activitate complicată și costisitoare. Concepția actuală privind deșeurile nu pornește de
la ideea creșterii și perfecționării capacităților de eliminare, ci de la adoptarea de noi tehnologii, care să producă deșeuri
în cantitate cât mai redusă, într-o formă cât mai ușor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de
deșeuri nu se poate face decât dacă măsurile care sunt luate sunt coordonate. Principiile pe baza cărora se face
coordonarea sunt următoarele:

 Principiul prevenirii, conform căruia activitățile sunt ierarhizate în ordinea importanței: evitarea apariției
deșeurilor, minimizarea cantităților de deșeuri produse, reutilizarea, tratarea prin recuperare, tratarea prin
eliminare.

 Principiul BATNEEC, care stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile care nu presupun costuri
excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing Excessive Cost ).

 Principiul „Poluatorul plătește”, conform căruia costurile de gestionare a deșeurilor și de acoperire a pagubelor
produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.

 Principiul substituției, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele nepericuloase.

 Principiul proximității, care prevede ca deșeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa lor. Transportul
(exportul) este admis doar spre capacități care dispun de tehnologia necesară tratării lor.

 Principiul subsidiarității, care promovează inițiativa nivelelor de decizie inferioare, pe baza unor criterii uniforme.

 Principiul integrării stabilește că activitățile de gestionare a deșeurilor fac parte integrantă din activitățile social-
economice care le generează.

Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor se face pe baza Strategiei Naționale de
Gestionare a Deșeurilor, elaborată de MMDD, și a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, elaborat de ANPM. Pe
baza planului național, Agențiile Regionale de Protecție a Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a
Deșeurilor.

RECICLAREA DESEURILOR IN ROMANIA

Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane de tone într-un an .

În anul 2007 s-au folosit:

 210,5 mii tone de sticlă

 235,2 mii tone de hârtie și carton

 236,5 mii tone de plastic

 104,7 mii tone de metal

În România, în anul 2008, deșeurile de ambalaje proveneau în proporție de aproximativ 60% de la populație,
regăsindu-se în deșeurile menajere, și 40 % de la agenții economici. În anul 2005, cantitatea de ambalaje pusă pe piață a
fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate 305.000 tone de deșeuri de ambalaje, cu un procent total de
valorificare de 26,6%, și reciclate 265.000 tone deșeuri de ambalaje, cu un procent de reciclare de 23%. Cantitatea de
ambalaje valorificată a crescut în anul 2009 la 525.000 de tone

În anul 2011, legislația europeană obligă agenții economici să recupereze și să valorifice 57% din totalul ambalajelor
puse pe piață, urmând ca procentul să crească până la 75% în 2013.

Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înființată la sfârșitul lui 2003 de un grup de companii care activează în
România.Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken,
Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan ]. Eco-Rom este liderul pieței
de preluare de la agenții economici a obligației de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje. Modelul este inspirat
din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de bază este imprimată o bulină verde - simbolul firmei care se
ocupă de reciclare. În România, Eco-Rom are grijă ca firmele pe care le reprezintă să-și îndeplineasca obligațiile de
colectare și reciclare. Lunar, societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantității de deșeuri pe care
aceasta o lansează pe piață. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport și valorificare a
deșeurilor de ambalaje

NOTE
 Mihail, Sorina (28 mai 2008). „Piața deșeurilor valorează zece miliarde de euro”. Capital.
http://www.capital.ro/articole/piata-deseurilor-valoreaza-zece-miliarde-de-euro/109035.

Metode și tehnologii de gestionare a deșeurilor — Colectarea și transportul deșeurilor și a materialelor

reciclabile”. MMGA.

http://www.deseuri-online.ro/new/download/Colectaretransport.pdf. Accesat la 1decembrie 2010.

^ „Ordonanța de Urgență nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înnoirii parcului național
auto”.

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=53505. Accesat la 1 decembrie 2008.

^ RoRec și Umbrela Verde sunt parteneri, rorec.ro, accesat la 1 decembrie 2010

Ghiță, Simona. „Strategia investițională pentru implementarea sistemului integrat de gestionare a deșeurilor în
România, în vederea îndeplinirii angajamentelor de aderare la Uniunea Europeană”.
http://www.ccir.ro/forum/prezentari/mediu/Simona_Ghita accesat la 1 decembrie 2010

BIBLIOGRAFIE
 Directivele CE enumerate la secțiunea „Legislație”

 „Ordonanța de urgență nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor ”.

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=24886. (versiune PDF)

 Ungureanu, Corneliu (2006). Gestionarea integrată a deșeurilor municipale. Timișoara: Editura Politehnica.

 „Manual privind activitățile specifice din domeniul gestiunii deșeurilor municipale”. ProjektPartner International
Services, Departamentul de Salubritate din Göttingen, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

 http://www.gestiuneadeseurilor.ro/. Accesat la 1 decembrie 2010.