Sunteți pe pagina 1din 12

DREPTURILE INDIVIDULUI ÎN ISLAM

Planul lucrarii

1. Introducere în Islam;

2. Istoria Islamului;

A. Caracteristicile religiei islamice;

B. Dreptul islamic;

C. Legislatia islamica si Sursele legislatiei islamice;

3. Principiile seriat-ului;

4. Drepturile si îndatoririle omului dupa seriat:

A. Drepturile Divine;

B. Drepturile Individuale;

C. Drepturile Altor Oameni;

D. Drepturile Tuturor Fiintelor;

E. Statutul si Drepturile Femeii în Islam.

5. Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam;

• Codul de îmbracaminte în Islam.

6. Impresii.
1. Introducere în Islam

Islamul este a doua mare religie a lumii având peste un miliard de adepti numiti
musulmani. S-a desprins din familia semita si a fost raspândita de profetul Mohamed
(Muhamad) în sec. VII în Arabia. Din punct 21421w2215v de vedere etimologic termenul arab
de ,,islam” înseamna supunere, revelându-ne astfel ideea fundamentala a acestei religii, aceea ca
musulmanul trebuie sa se supuna vointei lui Allah, singura divinitate creatoare si atotputernica a
lumii. Voia lui Allah, careia trebuie sa i se supuna fiecare este cunoscuta prin intermediul
scrierilor sfinte, cuprinse în Coran si revelate de Allah profetului Mohamed cu secole în urma.
În Islam Mohamed este considerat ultimul profet al lumii, pe lânga alti importanti profeti
precum Adam, Moise sau Iisus iar mesajul sau completeaza ceea ce au transmis ceilalti.

Caracterul monoteist si practicile religioase stricte s-au dovedit a fi benefice pentru


raspândirea Islamului extinzându-se astfel din Orientul Mijlociu în Africa, Europa,
subcontinentul Indian, peninsula Malayesia si o parte a Chinei.
2. Istoria Islamului

Islamul a aparut odata cu profetul Mohamed, nascut în orasul Mecca în anul 570 si ramas
orfan de la vârsta de sase ani. În anul 610 Mohamed a avut prima serie de revelatii, ce aveau sa
se continue pe o perioada de 23 de ani, fiind memorate si dictate de Mohamed învatatilor.
Aceste revelatii aveau sa compuna Coranul, cartea sfânta.

Mesajul lui Mohamed nu a fost bine primit de toti oamenii din Mecca deoarece era
contrar intereselor negustorilor din acea zona, ce se bucurau de o mare influenta. Astfel
Mohamed, familia si adeptii sai s-au mutat în orasul Yatrib în anul 622, oras ce mai târziu a
primit denumirea de Medina ,,orasul profetului”. Acest eveniment, cunoscut sub numele de
Hijra (emigrarea), este considerat punctual de plecare al religiei islamice. Din acest moment,
Mohamed si-a consolidat în mod treptat puterea în acea regiune. În anul 627 a fost respins
atacul cetatii Mecca asupra cetatii Medina iar in anul 629 Mohamed a reusit sa se impuna si în
Mecca. Pâna la moartea sa în 632 reusise sa detina controlul asupra întregii Arabii.

A doua mare perioada a istoriei islamice este aceea a primilor califi (632-661). Primul dintre
acestia a fost Abu-Bakr (632-634). Al doilea a fost Umar ibn-al-Kattab (634-644), în timpul
caruia teritoriul arab a sporit cucerindu-se Siria, Ierusalim, Persia si Egipt. Sub conducerea celui
de-al treilea calif, Uthman ibn Affan (644-656), teritoriul s-a extins înspre est si vest, ajungând
pâna în Tunisia. În timpul celui de-al patrulea calif, Ali ibn Abi Talib(656-661), varul si
ginerele lui Mohamed, comunitatea islamica a avut parte de puternice conflicte în interiorul sau,
care au dus la asasinarea lui Ali. Califatul a fost preluat atunci de Mu’awiya, guvernatorul
Siriei.
A treia perioada este cea a califilor omeiazi din Damasc(651-670). Domnia lui Mu’awiya
a schimbat caracterul califatului astfel încât, spre deosebire de primii patru califi, care fusesera
alesi de comunitate, cei ce au urmat au preluat conducerea pe cale ereditara, fiind urmasii lui
Mu’awiya. Califatul a devenit proprietatea dinastiei omeiazilor. În aceasta perioada teritoriul
arab s-a extins înspre V Chinei si India de N si respectiv Africa de N si Spania. Desi din acest
punct de vedere era o perioada de glorie, disputele din interior erau din ce în ce mai numeroase.
Pe musulmanii ce nu erau arabi îi nemultumea faptul ca toata puterea se afla în mâinile arabilor.
Sustinuti astfel de musulmanii ce nu erau arabi, clanul abassizilor a preluat puterea în anul 750.
Clanul abassizilor a fondat orasul Bagdad, ce a devenit centrul puterii arabe. Perioada cât
dinastia abassizilor a fost la putere (750-1258) constituie a patra perioada din istoria araba.
Timp de cinci secole s-a produs expansiunea civilizatiei islamice. În 751 armata chineza a fost
înfrânta la Transoxania, lasând astfel Asia Centrala deschisa influentelor islamice. La începutul
secolului X, cultura islamica a patruns în Rusia iar în secolul XI au aparut primele comunitati
islamice în Indonezia, stapânind astfel o mica parte din teritoriul Indian. În aceasta perioada
marele imperiu s-a divizat în mici provincii. În 756 Abdu-Ahman, urmas al clanului omeiazilor,
a pus bazele dinastiei omeiazilor în Spania. Egiptul a devenit independent în 868 dupa care a
fost condus de califii siiti între 869 si 1171. În 988 regiuni ca Afganistan si Punjab s-au declarat
independente de abassizi. Conducerea abassizilor a luat sfârsit odata cu expansiunea imperiului
Mongol si cucerirea Bagdadului în 1258.

În nordul Africii, familia abassida a pus bazele unei noi dinastii, cu capitala la Cairo. În
1261, unchiul ultimului conducator abassid al Bagdadului, a fost dus la Cairo de Baybars,
sultanul Egiptului, unde el si urmasii sai au purtat titlul de califi pâna ce a fost cucerit de
Imperiul Otoman în 1517.

Sfârsitul conducerii omeiade în Spania a fost cauza unui razboi civil (1008-1028) si
împartirea teritoriului în mai multe state. Acest fapt s-a dovedit a fi benefic pentru Europa
crestina. În 1492 la Granada a fost înlaturat ultimul regat arab din Spania în timpul reginei
Isabella de Castilla.
În SE Europei civilizatia islamica a continuat sa se extinda odata cu Imperiul Otoman.
Acesta s-a extins rapid în Asia Mica, fiind cucerit Imperiul Bizantin si orasul Constantinopol în
1453. A continuat sa se extinda în Peninsula Balcanica. Sfârsitul Imperiului Otoman s-a produs
dupa primul razboi mondial. În 1924 Turcia a devenit stat sub conducerea lui Kemal Ataturk.

Tot în secolul XX au luat nastere mai multe state în care populatia dominanta este cea
musulmana: Egipt(1928), Arabia Saudita(1932), Irak(1932), Afganistan(1933), Yemen(1937),
Indonezia(1945), Siria(1946), Pakistan(1947), Libia(1951), Sudan(1956), Tunisia(1956),
Maroc(1956), Guineea(1958), Senegal(1960), Somalia(1960), Mali(1960), Kuweit(1961),
Malayesia(1963) si Bangladesh(1972). La acestea se numara si statele aparute dupa caderea
Uniunii Sovietice: Azerbaidjan, Uzbekistan, Kazahstan, Turkmenia, Tadjikistan.

Caracteristicile religiei islamice

Civilizatia islamica are la baza patru principii fundamentale(usul): Coranul,


Sunna(traditiile), Ijma(parerea generala) si Ijtihad(gândirea individuala) .

Coranul este considerat a fi cuvântul lui Allah, transmis lui Mohamed prin arhanghelul
Gavril. Este împartit în 114 Surah (capitole) de dimensiuni diferite. Capitolele scrise de profet
la Mecca au o dimensiune etica si religioasa, facându-se referire la Ziua Judecatii. Capitolele
scrise la Medina au un caracter social si politic.

Sunna este formata din traditii si presupune urmarea exemplelor profetului cuprinse în
Hadith. Hadith cuprinde faptele si învataturile profetului. Aceasta scriere are o mare importanta
pentru sunniti, siitii având alt Hadith.
Doctrina Ijma fost introdusa în secolul VIII pentru a uniformiza teoria si practica
dreptului si de a evita diferentele de opinie individuale sau regionale. În Ijma mai sunt cuprinse
si interpretari acceptate ale Coranului.

Ijtihad a luat nastere pentru a gasi solutia juridica sau doctrinara a unei probleme. În
vechime existau astfel o multime de interpretari contradictorii dar la începutul mileniului II a
fost înlocuita de qiyas (analogie), o procedura formala prin care interpretarea se poate face pe
baza textelor din Coran si Hadith.

Cei cinci stâlpi ai religiei islamice sunt norme sociale si religioase care au rolul de puncte
de reper pentru comunitate.

Shahadah sau marturisirea credintei este primul stâlp si trebuie facut de fiecare musulman
pentru a fi acceptat în comunitate. Marturisirea de credinta trebuie facuta cel putin o data în
viata sub forma: ,,Allah este singura divinitate iar Mahomed este profetul lui Allah”. Aceasta
trebuie spusa cu voce tare, corect si cu convingere. Din marturisirea de credinta deriva si
credinta în îngeri (în special arhanghelul Gavril, îngerul revelatiei), Cartile Sfinte(Coranul),
profetii (inclusiv cei din alte religii crezându-se astfel ca divinitatea a trimis astfel mesaje
fiecarui neam) si Ziua Judecatii.

Cel de-al doilea stâlp îl constituie cele cinci rugaciuni zilnice. Aceste rugaciuni pot fi
facute individual deoarece nu toti au timpul necesar de a se duce la moschee. Prima rugaciune
este facuta înainte de rasaritul soarelui, a doua imediat dupa prânz, a treia mai târziu dupa-
amiaza, a patra imediat dupa apus iar a cincea înainte de a se culca. Înainte de fiecare rugaciune
sunt necesare ablutiunile (spalarea rituala a mâinilor, fetei si picioarelor). Muezinul este cel ce
face chemarea la rugaciune de obicei din turnul unei moschei. La începutul rugaciunii imam-ul
sta în fata tuturor, cu fata înspre Mecca iar congregatia sta în spatele lui urmarindu-I miscarile.
La fiecare miscare este repetata fraza ,,Allah este mare”. O rugaciune speciala a congregatiei
este cea de vineri, ce consta într-o predica (klutbah), facuta în limba locala dar care cuprinde si
anumite formule în araba. În timpul slujbei sunt recitate versete din Coran ce pot avea continut
religios, social sau politic. Astfel sunt dezbatute si importante probleme de interes general. Desi
nu sunt obligatorii, rugaciunile nocturne (tahajjud), sunt încurajate în timpul lunii Ramadanului.
Cele cinci rugaciuni trebuie respectate dar exista si exceptii. În caz de boala rugaciunile pot fi
facute din pozitia culcat iar în cazul unei calatorii cele doua rugaciuni de dupa-amiaza pot fi
facute într-una singura, la fel si cele de seara. În practica, aceasta regula a rugaciunilor nu poate
fi respectata întocmai dar musulmanii respecta ziua de vineri, când se duc la moschee.

Cel de-al treilea stâlp este taxa numita zakat, singura taxa prevazuta de Coran. Aceasta
este platita anual fie în bani, fie în produse, în functie de câstigul fiecaruia pe acel an si de
categoria sociala din care face parte. Zakat-ul este colectat de catre stat si este folosit în special
pentru saraci dar si în alte scopuri de întrajutorare. În cele mai multe state aceasta practica se
face pe baza de voluntariat dar anumite state musulmane vor ca aceasta sa redevina obligatorie.

Postul din luna de Ramadan (a noua luna din calendarul musulman) constituie al patrulea
stâlp de credinta. Postul începe la rasaritul soarelui si se termina la apus, în timpul zilei fiind
interzis consumul oricarui fel de mâncare sau bautura. Conform Coranului luna de Ramadan a
fost luna primei revelatii, postul având astfel rolul de purificare spirituala. Exceptie de la post o
pot constitui cei în vârsta sau cei bolnavi incurabil. În acest caz, postul poate fi substituit cu
hranirea unui om sarac.

Al cincilea stâlp este peregrinajul anual la Mecca, ce trebuie facut de fiecare musulman
macar o data în viata, în masura în care îsi permite sa-si asigure proviziile necesare calatoriei si
sa asigure familiei lasate acasa un trai decent. O procesiune speciala este facuta în Moscheea
Sacra pe data de 7 a lunii Dhu-al-Hijjah (ultima luna a calendarului musulman). Peregrinajul
începe pe 8 si se sfârseste pe 12 sau 13. Toti peregrinii intra în aceasta perioada în starea de
ihram: acestia trebuie sa poarte un vesmânt cât mai simplu, sa nu-si taie parul sau unghiile, sa
nu aiba relatii sexuale etc. Principalele activitati ale peregrinajului sunt: mersul de sapte ori în
jurul Ka’bah (Moscheea Sfânta), atingerea si sarutarea Pietrei Negre (Hajar-al-Aswad) si
escaladarea de sapte ori a muntilor Safa si Marwah. În a doua faza a peregrinajului, peregrinul
merge de la Mecca spre Mina, ce se afla la câtiva km departare, unde asista la o procesiune
speciala.

A. Dreptul islamic

Conceptul de Drept Islamic nu presupune un ansamblu sistematic organizat de legi si


practice juridice, sfera sa este mult mai larga, extinzându-se si în domeniul prescriptiilor etice,
de comportare sociala, de igiena chiar si de ritual religios.

La început Dreptul Islamic nu avea la baza o conceptie juridica organica sau o


sistematizare riguroasa, el avea un caracter empiric: prezenta probleme, enunturi si prevederi în
materie penala, de organizare a vietii de familie, a dreptului de proprietate si a tranzactiilor
comerciale.

De exemplu, Codul Penal nu avea o conceptie de ansamblu, ci cuprindea fie reglementari


bazate pe textele coranice sau pe Hadith, fie pe legi noi date de califi, empiric si în functie de
împrejurari. De pilda, rebeliunea si orice act care tulbura ordinea publica puteau fi pedepsite în
mod cu totul arbitrar . Omuciderea sau ranirea voluntara dadeau familiei victimei dreptul la
razbunare conform “legii talionului” (care este permisa si în Coran), dar spre deosebire de
obiceiul consacrat în societatea araba preislamica vendeta putea lovi numai pe cel vinovat, nu si
pe orice membru al familiei sau tribului sau. Pe de alta parte, actul de razbunare putea fi
executat sub controlul cadiului. De obicei, Dreptul Islamic cauta sa înlocuiasca vendeta prin
plata unui pret de rascumparare (dirja), dar numai pentru primul omor, nu si în cazul de
recidiva. Caci Coranul recomanda sa faci binele în locul raului, promitând celui ce iarta fericirea
Raiului. Totodata putem aminti, tot în material Dreptului Penal, ca furtul se pedepsea cu taierea
mâinii drepte, iar tâlharirea cu moartea.

Dreptul de proprietate era recunoscut tuturor (cu exceptia sclavilor): barbati, femei,
musulmani, sau nemusulmani (chiafiri). O serie de prescriptii însa îi limitau exercitarea efectiva.
Astfel erau dispozitiile formulate extreme de minutios care reglementau conditiile mostenirii si
care vizau în mod special protejarea femeilor si a anumitor categorii de mostenitori. În orice
caz, testatorul nu putea dispune liber prin testament decât de cel mult o treime din cuantumul
succesiunii, restul era supus, inderogabil, unor forme precise si detailate partajari. Orice
testament si orice act de proprietate trebuia sa fie încheiat în prezenta a doi martori.

Tranzactiile comerciale erau foarte riguroasa reglementate, caci prescriptiile religioase


islamice impuneau o corectitudine desavârsita. Astfel, în actul de vânzare-cumparare, trebuiau
specificate, clar si exact, natura si starea obiectului vândut. Legea islamica nu intervenea direct
în viata economica, în stabilirea sau controlul preturilor, dar interzicea acapararea marfurilor în
scop de specula.

B. Legislatia islamica

Legislatia islamica (saria sau seriat-ul) nu este legea reala ci legea ideala, semnificatia
cuvântului nu se limiteaza la lege, la drept, ci adeseori este mai ampla, apropiindu-se de sensul
de “revelatie”. Astfel legislatia islamica este de origine divina.

Motivul pentru care musulmanii se supun acestor legi este pentru ca Dumnezeu le
comanda astfel. Ei sunt încurajati sa înteleaga întelepciunea din spatele legii, totusi acest lucru
nu este obligatoriu; întelegerea fiind un dar aditional. De exemplu mâncatul carnii de porc este
interzis pentru ca asa a spus Dumnezeu. Musulmanii se abtin în a mânca din acest motiv, si nu
pentru ca s-a întâmplat sa se afle stiintific ca ea contine boli si este cea mai putin sanatoasa
carne. Chiar daca oamenii de stiinta au fost în stare din punct de vedere genetic sa stabileasca
carnea de porc ca fiind libera de orice boala, tot va fi interzis a mânca carne de porc.

O societate islamica poate legisla orice fel de legi pentru îmbunatatirea vietii (de
exemplu legislatia rutiera) atâta timp cât ele nu sunt în contradictie cu legislatia islamica

• Sursele legislatiei islamice


Acest ansamblu de norme, de prescriptii (legislatia islamica sau seriat- ul) este stabilit în
primul rând în textul Coranului. Aceasta carte este, în conceptia islamica, o finala, infailibila,
directa si completa înregistrare a cuvintelor exacte ale Lui Dumnezeu (Allah). Cu alte cuvinte
Coranul este cuvântul direct al Lui Dumnezeu, nici un singur cuvânt din Coran nu este al lui
Muhamed, toate sunt cuvintele Lui Dumnezeu, revelate profetului de catre îngerul Gavriil. O a
doua sursa este Sunnah Profetului Muhamed. Ca si Coranul, este inspirata de la Dumnezeu prin
profetul Sau. Spre deosebire de Coran, ea nu este direct literal cuvântul Lui Dumnezeu. Sunnah
se refera la zicerile, actiunile si aprobarile tacite ale profetului Muhamed. Tot în cadrul acestei
prezentari mai putem mentiona si Hadith-ul care reprezinta raportarile si naratiunile despre
Sunnah si care sunt, la rândul lor, adunate în mai multe carti.

Acest ansamblu de norme, de prescriptii (legislatia islamica sau seriat –ul) a fost amplu
dezvoltat, în perioada secolelor sapte-treisprezece, si enuntat în principiile de jurisprudenta ale
diferitelor scoli de drept, azi aceste scoli sunt în numar de patru, de aici deducem existenta si a
patru doctrine juridice acceptate si aprobate în Islam. Prima este Jurisprudenta Henefi, aceasta a
fost redactata pe baza culegerilor scrise de catre Abu Yusuf, Zufar si alte mari personalitati ale
religiei islamice. A doua este Jurisprudenta Safii, ea este întemeiata de catre Muhammad Ibni
Idrises Safii. A treia este Jurisprudenta Malika, întemeietorul ei este Malika Iban Anas. Iar
ultima este Jurisprudenta Hambali, întemeietorul ei este Ahmed Ibin Hanbel.

Toate aceste patru doctrine juridice au capatat contur aproximativ dupa doua sute de
ani de la moartea profetului. Maretia celor patru doctrine diferite este determinata de existenta
unor realitati diferite, dar cum am mai precizat toate cele patru sunt acceptate si aprobate.

Bibliografie

1. Anghelescu Nadia “Introducere în Islam”, colectia “Orizonturi


spirituale”, editura Enciclopedica, Bucuresti 1993, pag. 99-110.

2. Drîmba Ovidiu “Istoria culturii si civilizatiei”, volumul IV, editura Saeculum,


2002.

3. Ebul A’ la el-Meumudi Seyyid “Introducere în Islam”, S.C. Chrater SRL,


Bucuresti 1991, pag. 97, 99, 104, 105, 106.

4. Eliade Mircea “Istoria credintelor si ideilor religioase”, volumele

II si IV, editura stiintifica si Enciclopedica, 1986.

5. Miquel André “Islamul si civilizatia sa” .

6. Ottorino Jannone “ABC-ul drepturilor omului”.

7. Revista romana de drepturile omului, numarul 1 pe 1993.

Alte surse: www.islam.ro

Enciclopedia Encarta.

Autorii lucrarii:

Badea Ioan Andrei (grupa 102): Dreptul Islamic, Istoria Islamului, Principiile seriat-ului.

Bica Maria (grupa 102): Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam, Dreptul
Islamic.

Chirila Cristian (grupa 109): Drepturile Altor Oameni, Caracteristicile religiei islamice.

Constantin Cristina (grupa 111): Drepturile Altor Oameni, Legislatia islamica.

Costache Andreea-Florentina (grupa 111): Codul de îmbracaminte, Declaratia Universala


a Drepturilor Omului în Islam, Drepturile Divine.
Murgoci-Luca Aurelian-Marian (grupa 111): Statutul si Drepturile Femeii în Islam,
Sursele legislatiei islamice, Drepturile Individuale.

Neacsu Alina (grupa 111): Caracteristicile religiei islamice, Codul de îmbracaminte,


Drepturile Altor Oameni.

Neagu Virginia-Marina (grupa 111): Statutul si Drepturile Femeii în Islam, Declaratia


Universala a Drepturilor Omului în Islam, Drepturile Individuale.

Nicolaescu Teodora Georgiana (grupa 111): Istoria Islamului, Principiile seriat-ului,


Drepturile Divine.

Nitu Ionela-Gabriela (grupa 111): Drepturile Divine, Drepturile Tuturor Fiintelor,


Caracteristicile religiei islamice.