Sunteți pe pagina 1din 2

Stoenescu Vlad

An III, CRP

Numele Trandafirului

de Umberto Eco

“Numele trandafirului” este una dintre cele mai importante lucrări ale scriitorului italian
Umberto Eco. Acest roman a fost publicat pentru prima dată în 1980 în limba italiană, fiind mai
apoi tradus și în limba engleză în 1983. Pentru această carte, Umberto Eco a primit premiul
pentru cea mai bună carte a anului precum și premiul Strega.

Pentru a analiza mai bine importanța cărții și pentru a dovedi că mai presus de o poveste istorică,
este o “poveste” a simbolurilor, trebuie evidențiată tema cărții.

Astfel povestea se conturează în jurul anului 1327, având ca loc de desfășurare o mănăstire
italiană. Aici în acel an ajung călugarul franciscan Guglielmo de Baskerville însoțit de ucenicul
sau Adso de Melk. Aceștia ajung la mănăstire pentru a elucida misterul din jurul unor crime
petrecute in lăcașul de cult.

Un lucru demn de precizat înainte de toate , e că în această mănăstire se afla una din cele mai
importante librării creștine. Deși călugării acestei mănăstiri “trăiau din cărți și pentru cărți” în
această vastă bibliotecă aveau acces doar bibliotecarul și asistentul acestuia. Motivul este
prezența numeroaselor volume păgâne, evreișsti, sau cu actori arabi. De aceea doar bibliotecarul
și asistentul acestuia puteau decide cine este suficient de matur pentru a citi anumite cărți
considerate a fi erezii. De aici și asemănarea bibliotecii cu raiul și ideea fructului oprit, care mai
târziu s-a demonstrat ca fiind cauza intrigilor dintre călugări ce au dus până la urmă la omor.

Pe parcursul investigațiilor , personajele principale ajung să își pună o sumedenie de întrebări


filozofice, referitoare la adevărul creștin, la ce înseamnă de fapt păcatul sau ce relevant avea
ideea “in numele domnului”. El pornește de la ideea cercetării scolastice, prin care dorește să
demonstreze că orice lucru are o explicație și că până la urmă un criminal este în carne și oase.
Acest fapt dorea să îl dovedească întrucât în cadrul mănăstirii exista o concepție greșită asupra
adevărului despre crimă, asta deoarce toți puneau crimele pe seama demonilor și toți se temeau
că ar fi ultimele zile înainte de apariția Anticristului.
În cele din urmă, Guglielmo reușește să elucideze misterul și deomonstrează că toate își au
rădăcinile în descoperirea unui volum a lui Aristotel în care evidenția teoria comediei și a râsului,
și datorită căruia criminalul era în stare de orice pentru a preveni răspandirea acestuia în rândul
călugărilor. Călugărul franciscan ajunge la adevăr însă foarte greu datorită faptului că simpla
metodă scolastică impreună cu logica, nu îi sunt suficiente pentru a putea elucida misterul.Practic
cel mai important lucru din carte este exact acela care l-a ajutat pe călugăr să ajungă la criminal.
Interpretarea semnelor și intamplărilor, folosindu-se o gândire logică și atât poate să fie cel puțin
eronată, dacă nu sunt cercetate in contextul original. Acest lucru îl ajută de fapt pe Guglielmo să
ajungă în cele din urmă la criminal, studiul semnelor și întâmplările în contextul lor original și nu
logic intrucât semnificațiile lor au sens doar in contextul respectiv.

Înainte de a exemplifica din simbolurile prezente în carte trebuie menționată și “apropierea lui
Umberto Eco spre semiotică. În numeroase lucrări ale acestuia putem întâlni ideile “deschise”
care determină cititorul să încerce el să perceapă anumite simboluri.Toate acestea sunt posibile
prin asocierea cu semiotica.De altfel Umberto Eco este profesor de filosofie și semiotică, ceea ce
explică înclinațiile acestuia de a introduce în cărțile sale elemente ale acestor două discipline.

Astfel în cartea sa, autorul aduce in discuție câteva elemente foarte importante ale Evului Mediu,
aducând practic o critică la adresa politicii, economiei precum și a situației sociale din acele
timpuri.

Biblioteca este de fapt cel mai complex și secret loc din mănăstire.Inclusiv căile de acces spre
aceasta sunt încarcate de simboluri, drumul către intrarea în ea fiind decorat cu cranii și oase,
semn al pericolului ce ii privește pe cei ce doresc să intre în bibliotecă.

Un alt element încărcat de sensuri este intrarea în mănăstire, care și ea prezintă o sumedenie de
simboluri ce au ca scop transmiterea unor informații către cititor cu ajutorul semioticii.Spre
exemplu prezența tronului în cer, care face trimitere la ranguri înalte din politica romană.

Practic toate aceste simboluri “diabolice” nu fac altceva decât să protejeze mănăstirea de
exterior(prin poarta de la intrare) și pe membrii ei de erezie (prin drumul către bibliotecă , și prin
caracterul său de labirint care dorește să “împiedice” accesul în interiror ori pentru cei prea
“slabi”)

În concluzie, “Numele Trandafirului” de Umberto Eco este poate cea mai complexă lucrare din
punct de vedere al simbolurilor, fiind considerată o capodoperă a acestui mare scriitor.Din 1980
încoace o sumedenie de generații au citit această carte, fiecare căutând individual “răspunsurile”
din simbolurile propuse de maestrul Umberto Eco.