Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT


MASTER : KINETOTERAPIA IN REEDUCAREA
NEUROMOTORIE

ANUL II

COPILUL SPASTIC

Masterand: Goanta Florentina Cristiana


Copilul spastic

Copilul spastic la care hipertonia muscular este caracterul preponderent si care formeaza,
asa cum aratam majoritatea cazurilor, poate sa se prezinte sub trei forme :
1) Parapareza intereseaza cu precadere membrele inferioare. In aceasta forma, care
de obicei poate fi recuperate pentru mers independent (sau cu bastoane, carje
canadiene) sunt previzibile urmatoarele diformitati: cifolordoza, subluxatia unuia
sau ambelor solduri, adductia si rotatia interna a membrelor inferioare cu flexia
genunchilor, picior ecvin, varus – ecvin sau valg
2) Tetraplegia sau diplegia afecteaza corpul intreg, fiind forma grava a paraliziei
spastice, cu posibilitati mici de recuperare functionala.
3) Hemiplegia spastica afecteaza membrul superior si inferior de aceeasi parte. In
timp se vor dezvolta urmatoarele diformitati: flexiunea cotului, pronatia
antebratului, devierea cubitala a pumnului, adductia policelui, scolioza, picior
ecvin.
Toti autorii sunt de acord in a recunoaste ca rezultatele terapeutice cele mai bune se obtin
atunci cand boala este diagnosticata precoce si tratamentul inceput imediat.
Daca tratamentul poate sa inceapa in jurul varstei de sase luni copilul are mai multe sanse
de inbunatatire, deoarece:
- Centrii motorii nu sunt inca dezvoltati. In acest stadiu creierul are mai multa
plasticitate, iar functiile sale pot fi influentate mai usor.
- Copilul prezinta rareori la aceasta varsta o spasticitate adevarata. Miscarile
involuntare apar rareori inainte de sfarsitul celui de-al doilea an. Miscarile
normale pot fi deci mai usor facilitate si dirijate.
- Tratamentul precoce poate preveni instalarea contracturilor si diformitatilor
- Prin miscarea normala se previne intarzierea mintala datorita lipsei de experienta
senzoriala.
Diagnosticul precoce este insa o problema dificila, si in afara cazurilor deosebit de grave,
rareori poate fi stabilit in primele luni de viata, adica tocmai atunci cand este recomandabil sa se
inceapa tratamentul.
La varsta de trei ani se poate face si un prognostic de gravitate asupra infirmitatii.
Pentru Beals Rodney spasticitatea evolueaza in trei etape:
a.) De la varsta de 5 la 23 de luni, in care dezvoltarea motorie este intarziata;
b.) De la varsta de 2 la 6 ani, in care ameliorarea este invers proportional cu
severitatea afectiunii motorii;
c.) Dupa varsta de 7 ani, cand se inregistreaza sfarsitul ameliorarii spontane
Rareori se obtin modificari in bine dupa varsta de 7 ani.
In fata unei infirmitati motorii cerebrale, suspectate clinic,vor fi necesare examene
complementare:
- Electroencefalograma;
- Examenul oftalmologic;
- Examenul psihologic cu determinarea coeficientului de dezvoltare;
- Eventual un examen radiologic, pentru a stabili daca este posibil,natura, sediul si
intinderea leziunilor.
Tratamenul de recuperare functional a infirmitatilor motorii cerebrale trebuie astfel
condus, incat sa obtina urmatoarele deziderate:
1. Schimbarea posturii anormale a copilului;
2. Reeducarea hipertoniei, spasticitatii sau a spasmelor intermitente, astfel, incat
miscarea sa se faca fara un effort deosebit.
3. Dezvoltarea miscarilor importante: controlul capului, intoarcerea de pe-o parte pe
alta, sederea, ingenuncherea, mersul in patru labe, statiunea, reactiile de echilibru
in toate pozitiile si activitatile. Aceste miscari trebuie reeducate in ordinea
aparitiei lor.
4. Reeducarea sensibilitatii si proprioceptiei.
5. Prevenirea contracturilor si diformitatilor la copiii mici sau ameliorarea lor la
copiii mari.
6. Invatarea miscarilor obisnuite vietii de toate zilele.
In general tratamenul copilului encefalopat cuprinde mai multe etape; procedura folosita
corespunde varstei pacientului , experientei personale, mijloacelor de care dipunem si
bineinteles, formei clinice.
Relaxarea. O prima etapa obligatorie este aceea a obtinerii maximului de inhibitie
posibila a fenomenului spasticitatii. Aceasta relaxare va fi obtinuta mai intai pe cale pasiva, apoi
cu ajutor si in mod activ, in sensul deprinderii copilului mai mare de a-si lua postura prin care
spasmul daunator miscarii cedeaza. Metoda cea mai bine pusa la punct, in vederea acestui scop
este aceea a sotilor Bobath.
Masajul este foarte dicutat in infirmitatea motorize central. Este evident ca, in lumina
cunostintelor actuale despre natura infirmitatii si a tonusului muscular, masajul constituie in
aceste cazuri o metoda inutila si daunatoare, fiind un factor care contribuie la cresterea
spasticitatii.
Masajul nu poate fi decat un mijloc paliativ de folosit in cazurile grave in care nu se
asteapta nimic de la reeducarea neuromotorie.

Kinetoterapia.

Miscarea pasiva nu poate fi de asemenea, o metoda de tratament pentru aceste cazuri. Ea


are rolul de a invata pe copil miscarea normal. Procedurile lui Phepls : miscarea automatic si
conditionata sunt de recomandat. Asocierea muzicii poate fi de mare importanta.
Miscarea activa va incepe cu ceea ce putem provoca reflex : intinderea bratelor in cadrul
reflexului ,, pregatirea pentru saritura”, extinderea coloanei in cadrul reflexului Landau, reactiile
de echilibru. Se trece apoi la exercitiul segmentar pentru a ajunge la integrarea acestor miscari in
ansamblul activitatilor intregului corp.
Schema de tratament trebuie sa urmareasca trecerea de la un grup de activitati, la un altul
mai complex, conform legilor progresiunii si dezvoltarii psihomotorii normale. Chiar daca la
copilul normal exercitiul mersului pe genunchi ,de exemplu, nu este necesar inainte de a trece la
pozitia bipeda, la copilul encefalopat se va insista asupra tuturor acesto etape, ele fiin deosebit de
importante in castigarea unor deprinderi noi, corecte.

Programul kinetoterapic trebuie executat cu perseverenta ani de zile, antrenand familia


pentru aceasta. In mod ideal programul trebuie executat de 2-3 ori pe zi cate 10-15 minute
deoarece copilul oboseste foarte repede.
Exercitiilevor fi introduse treptat, pe masura realizarii unor trepte superioare in
dezvoltare.
Subliniem ca pentru o buna deprindere a mersului, copilul trebuie sa invete sa mearga
mai intai tarandu-se, apoi, “de-a busilea” apoi in genunchi si numai la sfarsit in picioare. La
copilul encefalopat aceste etape nu trebuie sarite, insistandu-se in fiecare pozitie pe dezvoltarea
reactiilor de echilibru.
In tot acest program, miscarile, exercitiile, trebuie executate in conditiile unei hipertonii
ca mai reduse. Oprim miscarea, realizam relaxarea, cautam pozitia reflex-inhibitorie inainte de a
merge mai departe. Miscarile facute impotriva rezistentei sunt inutile si daunatoare.
Programul de gimnastica trebuie sa fie placut pentru copil; el trebuie sa scape de spaima
si de incordare si sa participe cu placere la minutele de kinetoterapie. In timpul programului el
trebuie incurajat, sa I se vorbeasca frumos, sa i se cante, sa i se ofere premii pentru realizarii, fara
insa ca acest lucru sa fie un montiv de rasfat nejustificat. Odata cu reeducarea motorie trebuie sa
se faca si reeducarea senzoriala, oferindui posibilitatea unei experiente cat mai variate pe acest
tip.

Mijloace ajutatoare.

Tratamentul infirmului motor-cerebral nu poate fi privit astazi ca opera izolata a unui


specialist. Aceasta reprezinta munca indelungata a unui colectiv de specialist cu profiluri diferite,
care trebuie sa contribuie armonios la corectarea tuturor deficientelor sale.
Familiei ii revine rolul cel mai important de a executa constiincios programul kinetic si al
psiho-pedagogului. Educatia copilului, folosind un material adecvat, are rolul de a dezvolta nu
numai universal sau sensorial, asociatiile sale de idei, ci si de a contribui la capatarea si
imbunatatirea deprinderilor motorii, de a supraveghea postura si corectitudinea miscarilor
castigate, de a indruma conform indicatiilor logopedului, vorbirea.
Nu se va neglija contributia neuro-psihiatrului a ortopedului, a ergoterapeutului. Este
necesar ca periodic acest copil sa fie tratat in insitutii specializate.
Medicate ajutatoare. Tratamentul complex nu se poate dispensa de prescrierea unor
medicamente cu character mai mult sau mai putin specific. Experienta generala ne arata insa ca
mdicatia nu are decat un rol cu totul secundar si ca efectele sale nu se observa decat in formele
relative usoare.
Medicatia folosita se poate schematize in mare, astfel:
1. Himnotice si sedative (barbiturice, brumuri)
2. Neuro-leptice (fenotiazine, reserpine)
3. Tranchilizante (diazepam)
4. Decontracturante – miorelaxante (tiocolchicozil, metansul fonat, cresoxipropandiol,
dibazol)
5. Neuromiotrofice (vitaminele grupului b, vitamina e, glicocol, acid adenozin
trifosforic, acid glutanic, lecitina)
6. Opoterapice cu actiune asupra activitatii nervoase superioare (preparate de timus,
placenta, tiroida, hipofiza)
7. Neurostimulatorii (benzetrina, cofeina).

Fizioterapia este un mijloc larg folosit in tratamentul acestor copii.


1. Ionizarile transcerebrale calcice sau iodate sunt utile. Ele au efecte impresionante
privind atat redresarea motorize cat mai ales cea psihica.
Contraindicatiile sunt reprezentate de comitialitate, meningita tuberculoasa,
hiperexcitabilitate.
2. Baia calda generala este la indemana oricui si are avantajul ca face asocierea
concomitenta a kinetoterapiei segmentare cu reeducarea motorize globala.
Temperature apei trebuie sa fie intre 25-32º. Intr-o astfel de baie copii manifesta o
relaxarea psiho-sematica apreciabila, devin vioi, bine dispusi, exteriorizand
posibilitatile psihice nebanuite; procedurile passive, uneori dureroase sunt acceptate
mai usor, iar copilul raspunde mai bine la solicitari pentru actiuni voluntare
obositoare. Baia peste 35º este tolerate greu de copilul spastic, care prezinta sub
influenta ei fenomene de oboseala rapida si o stare de neliniste care impugn
intreruperea procedurii.
Termo - si hidro-kinetoterapia sunt contraindicate in formele atetozice si ataxice. In
apa incordarea miscarilor acestor copii se mareste.
3. Galvanizarile sunt folosite in decontracturare
4. Campurile elcro-magnetice de regim continuu cu selfuri asezate in jurul gatului au o
actiune depresoare asupra sistemului nervos.
5. Factorii balneari utilizati sunt apele acratoterme slab radio-active, cele sarate slab
concentrate si apele sulfuroase, sub forma de bai calde. Climatul indicat este cel
sedative, de coline.
6. Razele ultraviolete pot fi necesare pentru tratamentul cerentelor de vitamina D2.
Iradierea v-a fi facuta in acest caz cu mare prudent, cu expuneri gradate si cu
protejarea capului, fie sub umbrele, fie sub o palarie.
Mijloace ortopedice.
Se utilizeaza:
1. Atele gipsate sau din alte material (plastic, dur-aluminiu), aparate gipsate. Mai
frecvent folosita este atela palmara, care are rolul de a mentine extensia degetelor si a
pumnului si abductia policelui in diformitatea caracteristica hemiplegiei spastic
infantile.
2. Aparate ortopedice pentru statiune si mers. Se folosesc aparate Hessing, de obicei cu
articulatii blocate, avand rolul de a impiedica diformitatile prin contracture si a
mentine axul corect al secmentelor, favorizand astfel ortostatismul.
Contraindicatiile prescrierii acestor aparate ortopedice:
a.) Cand exista tulburari locomotorii ale trunchiului si gatului. Idea de a bloca un spasm
de torsiune intr-un guler ofiteresc sau un corset gipsat este todeauna urmata de
insucces. Apar in acest caz spasme si mai violente, la alte niveluri cere fac statiunea
imposibila.
b.) Idiotia.
c.) In cazul cand copilul locuieste foarte departe si nu poate fi controlat suficient de des.
d.) La adolescentii si copii mari care si-au adoptat o forma oarecare de miscare.
e.) Sunt in general contraindicate corsetele de tipul aparatului de control total cu Phelps;
aparatul corijeaza, dar copilul nu se poate misca in el.
Mijloace de transport: carje, carje canadiene, triciclu, triciclu cu motor, fotolii pe
roate, vehiculate de o alta persoana.
Alte misloace ortopedice: trebuie amintit si mobilierul care v-a fi adecvat mentinerii
unei posture corecte, folosirii lui de catre copil si adesea cu rol corector. De exemplu
pozitionare pe un hipopotam din panza umpluta, exercitiu pentru relaxarea
aductorilor.