Sunteți pe pagina 1din 8

CAPITOLUL VI - TABLOURILE DE FINANTARE SAU DE FLUX

1. Elemente introductive

Utilizarea documentelor de sinteza ar fi incompleta daca s-ar limita la cele doua elemente ale situatiilor financiare anuale:
bilanţul, contul de profit si pierdere.

După cum este cunoscut,. bilanţul ,conferă o viziune statica asupra structurii financiare, iar contul de rezultate, o viziune
dinamica asupra activităţi.

Altfel spus, bilanţul descrie, la o anumita data de obicei; închiderea exerciţiului contabil), diferitele resurse financiare, de care
dispune o întreprindere pasiv), si utilizarea care este data acestor resurse activ). El este o reprezentare, sub forma de "stocuri".
existente), a elementelor fizice sau financiare care caracterizează o întreprindere, punând în lumină efectele pe care deciziile
trecute continua sa le exercite asupra situaţiei prezente. Cat priveşte contul de profit si pierdere, acesta cuprinde soldurile
fluxurilor generate de operaţiile întreprinderii, care au. o incidenţa asupra rezultatului unei perioade date exerciţiul contabil). El
permite determinarea capacităţii de autofinanţare.

Dar, nici bilanţul, nici contul de profit si pierdere nu permit, apriori, obţinerea unei viziuni dinamice asupra structurii fi-
nanciare, adică, asupra evoluţiei acestei structuri. O atare viziune cade sub incidenţa interesului; atât a analistului financiar,
extern întreprinderii, cat si a managerilor acesteia. Un conducător de întreprindere este adesea determinat sa se întrebe si sa
găsească răspuns asupra localizării profitului in structurile patrimoniale trezorerie, stocuri, imobilizări etc.). Perplexitatea il
cuprinde, atunci când constata o discordanta intre creşterea producţiei si cifrei de afaceri, pe de o parte, si volumul trezoreriei, pe
de alta parte. In sfârşit, el ataşează un interes deosebit posibilităţilor de investire si mijloacelor pe care le poate pune in opera.
La toate aceste cerinţe, si încă multe altele, teoria, doctrina si practica mondiala au răspuns prin crearea unui instrument
extrem de interesant: TABLOUL DE FINANTARE.
Literatura de specialitate propune mai mulţi termeni pentru desemnarea acestei situaţii
financiare de sinteza: tabloul de finanţare, tabloul de utilizări si resurse, tabloul fluxurilor,
tabloul de trezorerie. Toate aceste denumiri au un numitor comun: ele se refera la o situaţie a fluxurilor.
Diferentele intre diferitele expresii, mai mult sau mai puţin evidente, nu ne impiedica, din motive de simplificare, sa utilizam
termenul comun de "tablou de finanţare".
Anumiţi autori au încercat sa facă o distincţie terminologie intre tabloul de finanţare si tabloul de flux .
Astfel, tabloul de finanţare este acreditat cu următoarele accepţii:

• tablou care permite sa explice variaţia patrimoniului intre bilanţul de deschidere si bilanţul de închidere;
• tablou care furnizează o vedere de ansamblu asupra echilibrului financiar;
• tablou orientat spre o analiza patrimoniala a întreprinderii.
In ceea ce priveşte termenul de tablou de flux, acestuia ii sunt conferite următoarele sensuri:
• tablou care privilegiază o concepţie economica, orientate către descrierea fluxurilor generate de operaţiile
întreprinderii;
• tablou care arata legătura dintre operaţiile întreprinderii si echilibrul financiar;
• tablou orientat către o explicaţie a evoluţiei trezoreriei in timpul anului.

Utilitatea tabloului de finanţare plecând de la, opiniile extrem de diverse ale diferiţilor utilizatori, asupra mărimilor
informaţiilor) ,care sunt structurate in tabloul de finanţare. Astfel, tabloul de finanţare apare ca:

1
• un instrument indispensabil de gestiune si de previziune;

• un mijloc de a realiza un diagnostic al întreprinderii, printr-o abordare mai globala si mai dinamica decât cea care face
apel la rate;
• un mijloc de a evoca fluxurile economice si financiare care au traversat întreprinderea si au modificat patrimoniul sau,
precum si de a explica principalele, aspecte ale comportamentului si perspectivelor sale;

• un mijloc pentru a judeca gestiunea financiara a întreprinderii trata de investire, politica de autofinanţare, repartizarea
intre finanţarea interna si cea externa);

• un mijloc pentru a analiza politica de investire a întreprinderii prin raportarea investiţiilor la capacitatea de autofinanţare,
la cifra de afaceri si la imobilizările nete la începutul exerciţiului);

• un mijloc pentru a analiza politica de dezinvestire a întreprinderii;

• un mijloc pentru a judeca politica de distribuire de dividende a întreprinderii în special, prin raportarea mărimii sumelor
distribuite la capacitatea de autofinanţare);

• un mijloc pentru a evalua politicile comerciale ale întreprinderii, prin intermediul evoluţiei datoriilor si creanţelor
comerciale;

• un mijloc pentru aprecierea riscurilor;

• un mijloc pentru reprezentarea relaţiei dintre rentabilitate si riscul asumat de firma;


• un instrument care permite sa se înţeleagă circuitele si mişcările financiare intr-o întreprindere;
• un instrument esenţial, in diagnosticul realizat de bancher asupra întreprinderii , cliente, in privinţa necesitaţilor de
finanţare trecute si viitoare;
• un mijloc pentru testarea impactului deciziilor strategice ale întreprinderii;
• un document pentru informarea acţionarilor;
• un document pentru informarea personalului;
• un document pentru informarea altor categorii de terţi clienţi, furnizori etc.).

2. Conceptul de flux

Conceptul de flux joaca un rol central in înţelegerea mecanismului de elaborare a unui tablou de finanţare. Pentru "Comitetul de
studii si de cercetare asupra economiei de întreprindere"

Bemard Colasse* afirma ca elaborarea tabloului de finanţare solicita o distincţie, cat se poate de neta, intre fluxurile patri-
moniale, fluxurile financiare si fluxurile monetare.

Fluxurile patrimoniale sunt fluxuri de drepturi si de obligaţii înregistrate de contabilitate deoarece aceasta este "conceputa, pe
de o parte, pentru a descrie si a măsura patrimoniul întreprinderii si, pe de alta parte, pentru a analiza si măsura variaţia sa
periodica".

Mai mult, Colasse apreciază ca fluxurile patrimoniale nu au, in mod obligatoriu, un impact asupra disponibilităţilor
întreprinderii. Este motivul pentru care el le clasifica in trei categorii:

"Prima categoric: fluxurile patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilităţilor; exemple: toate cumpărările de
imobilizări, de mărfuri, de materii prime; de prestaţii de servicii etc.), plătite imediat; toate vânzările încasate, de asemenea,
imediat.
2
A doua categoric: fluxurile patrimoniale care nu au un impact imediat asupra disponibilităţilor întreprinderii; exemple:
cumpărările si vânzările pe credit.
A treia categorie: fluxurile care nu au, nici imediat, nici ulterior, un impact asupra disponibilităţilor; exemplu: . cheltuielile
privind amortizările generează un flux de diminuare, dar nu conduc, in nici un caz; la un flux de lichidităţi".

Bemard Colasse conchide prin a acorda calificativul de "monetare" fluxurilor patrimoniale din prima categorie, cel de
"financiare", fluxurilor din prima si a doua categoric, ceea ce denota ca ansamblul fluxurilor financiare il include pe cel al
fluxurilor monetare. Tabloul de finanţare are ca obiect reliefarea fluxurilor financiare, in timp ce fluxurile monetare, luate in mod
singular, fac obiectul altor tipuri de tablouri, numite tablouri de flux .

O alta clasificare este făcuta Stolowy. Totuşi, dincolo de terminologie, in analizele lui apare o categorie distincta, aceea
de fluxuri supletive.
• Fluxurile financiare: corespund mişcărilor presupuse de activitatea întreprinderii; fiind generate de tranzacţiile cu alţi
agenţi economici:
• fluxuri monetare: încasări si plaţi;
• fluxuri de bunuri (de exemplu: cumpărări de mărfuri);
• fluxuri financiare amânate (de exemplu: cumpărarea unui bun pe credit).
• Mişcările corectoare de valori: ele au ca scop actualizarea valorii bunurilor si celorlalte elemente patrimoniale, prin
intermediul diferitelor proceduri contabile ca, de exemplu: amortizările, provizioanele, virările de la un cont la altul
(virarea imobilizărilor in curs, la imobilizări terminate, rectificarea formulelor contabile eronate etc.) si operaţiile pur
contabile precum: reevaluarea sau constatarea diferentelor de conversie privind operaţiile in devize. Aceste mişcări sunt
calificate, adesea, ca "negeneratoare de fluxuri"; iar frontierele acestei categorii sunt dificil de stabilit.
• Mişcările supletive: precum cheltuielile si veniturile constatate in avans si evaluările de stocuri".

Tablourile de finanţare integrează prima si a treia categorie, in timp ce tablourile zise "de flux" nu iau in consideraţie a treia
categorie.
O analiza si mai integratoare asupra mişcărilor contabile aparţine lui Esnault si Hoarau, care disting următoarele categorii de
fluxuri:
• fluxurile financiare care corespund fluxurilor reale sau fizice care au o incidenţa imediata sau ulterioara asupra
trezoreriei, după cum tranzacţiile sunt decontate imediat sau pe credit;
• fluxurile financiare autonome, fără contrapartida fizica, care au un impact imediat sau ulterior asupra trezoreriei, in
funcţie de existenta sau nu, a decalajelor de plata in, timp;

• mişcările contabile fără incidenţa asupra trezoreriei, care au ca obiect generarea de ajustări ale rezultatului, la in-
ventar precum: evaluarea stocurilor; ajustarea cheltuielilor si veniturilor, in timp;

• mişcările contabile fără incidenţa asupra trezoreriei, care au ca obiect, fie actualizarea valorii bunurilor sau
creanţelor, prin intermediul procedurilor contabile, ca de exemplu, amortizările, provizioanele sau virările contabile de la
un post la altul, precum si prin intermediul reevaluării, fie sa contribuie la modificarea perimetrului întreprinderii
(operaţii de fuziune, de absorbsorţie, aport parţial de activ etc.)".

Ultima categorie de mişcări contabile nu face obiectul tablourilor de finanţare sau de flux. In schimb, primele trei sunt
integrate in tablouri, total sau parţial, in funcţie de model. Totuşi, numai primele doua categorii de mişcări sunt calificate drept
fluxuri. Ele alimentează structurile tablourilor de fluxuri de trezorerie.

Clasificarea si analiza fluxurilor au făcut obiectul cercetărilor, de aproximativ trei sferturi de secol. Primul autor care evoca
"dinamica fluxurilor financiare" este genialul economist si profesor german E.Schmalenbach, in lucrarea "Bilanţul dinamic" Stu-
diul sau asupra fluxurilor financiare este organizat in trei etape:

3
a) Mai întâi, el arata ca este posibil sa se calculeze rezultatul, pornind de la o situaţie simpla a trezoreriei, daca sunt
îndeplinite doua condiţii:

• nu exista decalaje in timp privind operaţiile care generează venituri si cheltuieli si încasarea, respectiv plata,
acestora;

• fluxurile generate de operaţiile care afectează patrimoniul corespund, in totalitate, veniturilor si cheltuielilor.
Relaţiile de echilibru degajate sunt:

Încasări - Plăti = Variaţia trezoreriei

Venituri - Cheltuieli = Rezultat

Variaţia trezoreriei = Rezultat

Schema de principiu, privind relaţiile intre aceste elemente, este următoarea:

REZULTAT

VENITURI
CHELTUIELI

TREZORERIE
b) Apoi, Schmalenbach dezvolta modelul; prin luarea in calcul a decalajelor, in timp, care exista intre formarea rezultatului
si mişcările trezoreriei. Astfel de decalaje necesita înscrierea, in activul sau pasivul bilanţului, a creanţelor, respectiv datoriilor de
exemplu, clienţi, furnizori etc:). Atunci când efectele fluxurilor asupra trezoreriei ,si rezultatului nu sunt concomitente,
introducerea "conturilor de aşteptare" cheltuieli de plătit si venituri de încasat) permite transformarea fluxurilor in stocuri.

Tehnica acestor "conturi de aşteptare" anticipează unele concepte folosite in analiza (financiară excedent brut din exploatare,
fond de rulment, necesar in fond de rulment).

In consecinţa, schema relaţiilor dintre diferitele elemente devine:

REZULTAT

Cheltuieli
Conturi de aşteptare: Venituri de Conturi de aşteptare:
de plătit
încasat
-Datorii din exploatare -Creanţe din exploatare

-Datorii in afara -Creanţe in afara


Cheltuieli Venituri exploatării
exploatării
plătite încasate
-Stocuri: materii prime,
mărfuri -Stocuri de produse

c) in sfârşit, modelul anterior este amendat cu fluxuri noi, generate de operaţiile de capital: creşterile sau diminuările de
active, generate de operaţiile de investire sau de dezinvestire; diminuările sau creşterile de pasive, generate de operaţiile de
finanţare. Aceste operaţii de capital dau naştere fluxurilor de trezorerie simultane sau decalate in timp.

Schema anterioara devine:


4
REZULTAT

Conturi de aşteptare: Cheltuieli Venituri de


-Datorii din exploatare de plătit încasat Conturi de aşteptare:
-Datorii in afara exploatării -Creanţe din exploatare
-Stocuri: materii prime, Venituri -Creanţe in afara exploatării
mărfuri Cheltuieli
platite încasate -Stocuri de produse

-Dividende de plătit -Dividende de plătit

-Investiţii in curs -Investiţii in curs Fluxuri


Fluxuri
potenţiale
potenţiale
-Reduceri de capitaluri -Reduceri de capitaluri Fluxuri
Fluxuri proprii proprii
reale reale

-Rambursări de datorii -Rambursări de datorii

TREZORERIE

3. Relaţia bilanţ - tablou de finanţare

Procedând la compararea a doua bilanţuri succesive, se pot determine variaţiile pozitive si negative suportate de diferitele
rubrici sau posturi.

'Toate modelele de tablouri de finanţare (sau de flux) permit remarcarea diferenţei intre noţiunile de fluxuri si de stocuri. In
timp ce bilanţul înregistrează stocurile, tabloul de finanţare recenzează fluxurile.
Relaţia fundamentala intre fluxuri si stocuri :

Stoc iniţial (bilanţ de deschidere) +


Fluxuri de intrare ale perioadei –
Fluxuri de ieşire ale perioadei =
Stoc final (bilanţ de închidere)

este utilizata, adesea, in întocmirea tabloului de finanţare: Situaţia variaţiilor pozitive si negative intre doua bilanţuri
succesive constituie un "bilanţ diferenţial" sau o "balanţa” a mutaţiilor
Prin gruparea acestor mutaţii, se poate constata ca un bilanţ diferenţial permite identificarea a patru tipuri de mişcări a
căror semnificaţie financiara este următoarea:

• Anumite posturi -de pasiv au suportat o creştere ( P):

angajamentele suplimentare, pe care o întreprindere le recunoaşte, apar ca o contrapartida a aporturilor primite, deci ca o
expresie a creşterii fondurilor puse la dispoziţia sa. Aceste creşteri, care afectează anumite conturi de pasiv, sunt
catalogate in categoria resurselor.

• Anumite posturi de activ au suportat o creştere ( A):


variaţia lor este rodul intrării (creşterii) anumitor bunuri sau angajării de drepturi Achiziţionarea de bunuri si angajarea de
creanţe noi se realizează in contrapartida unei decontări, deci a unei utilizări de fonduri.

5
• In mod simetric, anumite posturi de pasiv au suportat diminuări ( P); denotând stingerea anumitor angajamente pe care,
întreprinderea le contractase anterior. Dar aceasta stingere de datorii nu s-a realizat decât in contrapartida unei decontări.
Se deduce ca diminuările unor posturi de pasiv solicita ,in general, utilizări de fonduri este vorba de cvasitotalitatea
cazurilor de plata unor datorii).

• In sfârşit, alte conturi de activ au suportat diminuări ( A). Cu excepţia unor evenimente accidentale (sinistre, de exemplu),
aceste mişcări corespund realizării (încasări) anumitor bunuri sau titluri, deţinute anterior de întreprindere. Ele degaja, deci,
fonduri suplimentare, altfel spus, resurse pentru întreprindere.
Sistematizând utilizările, pe de o parte, si resursele, pe de alta parte, bilanţul diferenţial va releva: ,

Utilizări Resurse

Activ Pasiv

Pasiv Activ

Relaţia cont de profit si pierdere - tablou de finanţare

Elie Cohen analizează aceasta relaţie, apelând la următorul model de structurare a, contului de, profit si pierdere (forma de
cont).

Analiza de detaliu a debitului contului permite identificarea a cinci subansambluri:

1. Cheltuieli care comporta plaţi imediate sau ulterioare, in cadrul aceluiaşi exerciţiu. In aceasta categorie sunt incluse:
cumpărările de stocuri, consumaţiile de prestaţii externe, prelucrările efectuate de terţi, cheltuielile cu personalul,
dobânzile si cheltuielile asimilate, destinate celor care au împrumutat întreprinderea etc. Aceste cheltuieli vor fi numite
cheltuieli monetare sau cheltuieli plătite si simbolizate prin CM.
2. Cheltuieli cu amortizările si provizioanele (CAP), care corespund deprecierii reale sau riscurilor probabile; dar care,
nu dau naştere unor plaţi, cel puţin, in timpul exerciţiului curent.

3. Alte cheltuieli, care corespund unor consumaţii sau pierderi reale, dar care nu generează o plata. Aceste cheltuieli vor fi
numite cheltuieli nemonetare sau neplăptibile si simbolizate prin CNM.

4. Impozitul asupra profitului (IB) corespunde unui flux monetar efectiv sau potenţial, deoarece el generează sau va
genera o plata in favoarea statului.
5. Profitul exerciţiului (BE) corespunde surplusului real produs de întreprindere, el reprezentând o componenta a
surplusului monetar virtual.

Analiza de detaliu a creditului contului permite identificarea a trei subansambluri:

1. Veniturile monetare (VM), care au dat sau vor da naştere la încasări efective. in aceasta categorie sunt incluse
elementele producţiei vândute.

2. Veniturile, nemonetare (VNM): deşi conduc la creşterea efectiva a situaţiei nete, ele nu dau naştere unor încasări
imediate sau ulterioare. Sunt încadrabile in aceasta categorie veniturile din provizioane, care corespund unei simple

6
ajustări relative ,la valorile provizioanelor anterior constituite; cota-parte a subvenţiilor pentru investiţii virate la
rezultatul exerciţiului.

3. Pierderea exerciţiului (PE) corespunde rezultatului deficitar.

Contrapuse, cele doua serii de elemente generează următoarea relaţie de echilibru (in varianta unui rezultat
beneficiar):
CM+CAP+CNM+IB+BE=VM+VNM
Regrupând elementele relaţiei si asimilând impozitul pe profit in categoria cheltuielilor monetare, vom obţine:

CAP + BEN + (CNM - VNM) = VM - CM

Diferenţa VM - CM corespunde surplusului monetar degajat in cursul exerciţiului, prin compararea 'fluxurilor de încasări cu
fluxurile de plaţi, luând in calcul atât fluxurile efectiv generate de activitate cat si fluxurile potenţiale.

Acest surplus constituie, deci, 'capacitatea de autofinanţare (CAF) a întreprinderii.

Elie Cohen remarca faptul ca, atunci când diferenţa CNM -VNM este nula sau neglijabila (elementele nemonetare
corespund, in principiu, ajustărilor), CAF tinde câtre o formula redusa de calcul:

CAF=VM-CM=CAP+BE

Se poate deduce ca relaţia dintre contul de rezultate si tabloul de finanţare este mediata de capacitatea de autofinanţare.

In acest sens, se poate constata ca:

- profitul exerciţiului –(BE) se interpretează ca o creştere de pasiv ( P), deci, ca o resursa, daca ne gândim la principiile de
întocmire a tabloului de finanţare;

- cheltuielile cu amortizările (CA) conduc, implicit, la o scădere a valorii posturilor de imobilizări, ceea ce corespunde unei
diminuări a activului ( A), deci unei resurse;

- cheltuielile cu provizioanele (CP) se traduc, fie prin diminuări de activ ( A), in cazul provizioanelor pentru depreciere, fie
prin creşteri de pasiv ( P), in cazul provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli; in ambele variante; vom interpreta modificările ca
fiind resurse.

Din analiza relaţiilor intre primele doua conturi anuale si tabloul de finanţare, Elie Cohen ajunge la următoarea schema de
legături: CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

CHELTUIELI VENITURI

(2)
CAF

(2)

TABLOUL DE FINATARE

UTILIZARI RESURSE

BILANTUL INITIAL (1) (1)


BILANTUL
A.0 FINAL

(1) P.0 (1) A.1 P.1


(1) Relaţia bilanţ
7
A.1 - A.0
P.1 - P.0
–tablou de finanţare
(2) Relaţia cont de profit si pierdere
- tablou de finanţare