TEMA Parlamentul European

1. Prezentare generală
2. Presedintia, Biroul si Conferinta Presedintilor
3. Comisiiile si secretariatul
4. Puterile Parlamentului European
5. Relaţiile Parlamentului European cu celelalte instituţii
6. Parlamentul si supravegherea democratica a Uniunii Economice si Monetare
7. Membrii Parlamentului European.Grupurile politice
Parlamentul European reprezinta, în formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor unite
în Comunitatea Europeana". Aproximativ 492 de milioane de cetateni europeni din 27 tari sunt în prezent
implicati în procesul de integrare, prin cei 786 de reprezentanti pe care îi au în Parlamentul European. Dar
la 11 octombrie 2007 Parlamentul European a decis că din 2009 PE-ul va avea 751 deputaţi (statele mari
vor pierde câte 3 ori 2 locuri )

Primele alegeri directe în Parlamentul European s-au tinut în iunie 1979, când, la numai 34 de ani de la
terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au
mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai
puternic al reconcilierii.

Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci
ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste
tratate, în special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat
Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament legislativ, cu puteri similare cu
cele ale parlamentelor nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care se întâlneste si îsi tine dezbaterile în public.
Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

2. Presedintia, Biroul si Conferinta Presedintilor

Presedintele reprezinta Parlamentul în situatii oficiale si în relatiile internationale, prezideaza sedintele
plenare si întâlnirile Biroului si Conferintei Presedintilor.

Biroul este organul regulator care este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni
administrative, de organizare si de personal. Pe lânga Presedinte si cei paisprezece vicepresedinti, acesta
mai include cinci chestori care ocupa o pozitie consultativa în chestiunile administrative si financiare
legate de Membri si de Statutul acestora. Membrii Biroului sunt alesi cu un mandat de doi ani si jumatate.

Conferinta Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice; ea este

organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare,
stabileste orarul activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si
delegatiilor parlamentare.

3. Comisiiile si secretariatul
Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucreaza în 17 comisii
permanente. Pe lânga aceste comisii permanente, Parlamentul mai poate înfiinta si subcomisii, comisii
temporare care se ocupa de probleme specifice, precum si comisii de ancheta.

Comisiile parlamentare unite întretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care Uniunea Europeana are
acorduri de asociere. De asemeni, delegatiile interparlamentare fac acelasi lucru pentru parlamentele
multor altor tari si pentru organizatiile internationale.

Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat, condus de un Secretar

General, si care are un personal de aproximativ 3500 de persoane, pe lânga care mai functioneaza si

1
personalul grupurilor politice si asistentii membrilor.

Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa
lucreze în domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, în ciuda constrângerilor impuse
de multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al Parlamentului este doar unu la suta
din bugetul Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste în Uniunea
Europeana.

4. Puterile Parlamentului European

Ca toate parlamentele, Parlamentul European are trei puteri fundamentale:
puterea legislativa
 puterea administrativa financiara
 puterea de a supraveghea executivul
a. Puterea legislativa
Procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si Consiliul se afla la
egalitate, actele fiind adoptate împreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de
codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse în legile comunitare; de
asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului
European.

Codecizia este la ora actuala una dintre puterile cele mai importante ale Parlamentului. Procedura de
codecizie se aplica asupra problemelor legate de miscarea libera a fortei de munca, de crearea unei piete
interne, de cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediul înconjurator, protectia consumatorului, educatie,
cultura si sanatate. Aceasta procedura s-a folosit, spre exemplu, atunci când Parlamentul European a
adoptat directiva "televiziunii fara granite", care interzicea transmiterea evenimentelor sportive numai în
forma codificata. Procedura a permis de asemenea Parlamentului European sa asigure reguli mult mai
stricte cu privire la calitatea combustibililor si a uleiurilor de motor începând din anul 2000, ca un mijloc
de a micsora considerabil poluarea atmosferica.

Desi codecizia este procedura standard, exista domenii importante, cum ar fi problemele fiscale, sau
revizuirea anuala a preturilor agricole, în care parlamentul pur si simplu îsi exprima parerea.

b. Puterea administrativa financiara

Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa îsi stabileasca prioritatile
politice. Parlamentul European adopta în fiecare luna decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator. Bugetul
nu intra în vigoare pâna ce nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punând astfel la
dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator.

Din 1970, bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa consultarea
Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala la 1.27% din produsul intern brut. În
acest moment, resursele proprii cuprind:
 Taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii;
 Taxele pe produsele agricole importate de la tarile care nu sunt membre ale Uniunii;
 1% din taxa pe valoare adaugata (TVA) pe produse si servicii în cadrul Uniunii;
 o "a patra resursa", calculata pe baza prosperitatii relative a fiecarui Stat Membru (produsul intern
brut al acestor state).

De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975, care au creat resursele proprii ale Comunitatii,
Parlamentul European si Consiliul European au devenit cele doua brate ale autoritatii bugetare - cu alte
cuvinte, ele împart puterea administrativa financiara.

Parlamentul are ultimul cuvânt în chestiuni care privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European pentru
Dezvoltare Regionala), lupta împotriva somajului, mai ales în rândurile tinerilor si femeilor (Fondul
Social European), în chestiuni legate de programe culturale si educationale, cum ar fi programele
Erasmus si Socrates; Parlamentul poate mari bugetul de cheltuieli în limitele unui plafon acceptat de
Consiliul European si de Comisia Europeana.
2
De asemenea, trebuie mentionat ca Parlamentul îsi foloseste puterile pentru a mari fondurile pentru ajutor
umanitar si programelor pentru refugiati. În ceea ce priveste cheltuielile cu agricultura, Parlamentul poate
propune modificari, dar Consiliul European are ultimul cuvânt în acest sens.

În cazul în care Parlamentul European si Consiliul European nu reusesc sa ajunga la un consens asupra
fondurilor de cheltuieli, dupa doua lecturari ale proiectului de buget, între mai si decembrie, Parlamentul
are dreptul sa respinga bugetul, si întreaga procedura se reia. Semnatura Presedintelui Parlamentului este
cea care face posibila punerea în aplicare a bugetului.

Dupa adoptarea bugetului, Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice,

prin Comisia de Control Bugetar. Mai precis, aceasta înseamna controlul asupra administrarii fondurilor
si actiuni permanente pentru îmbunatatirea procedurilor de împiedicare, detectare si pedepsire a fraudelor,
stabilind daca cheltuielile comunitare au dat cele mai bune rezultate posibile. Parlamentul elaboreaza o
evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catre Comisia Europeana, înainte de a acorda o apreciere de
"îndeplinire" a implementarii bugetului. În 1999, Parlamentul a refuzat sa acorde Comisiei o apreciere de
îndeplinire pentru 1996, din motive de administrare improprie a fondurilor si lipsa de transparenta.

De asemeni, in cadrul procesului de luare a deciziilor in Uniunii Europene Monetare, Parlamentul

European are responsabilitatea de a asigura supravegherea democratica a Bancii Centrale Europene
(BCE), a carei independenta este garantata prin Tratat. Parlamentul este consultat in problema
nominalizarilor pentru presedintie si pentru Comitetul executiv al Bancii. In plus, in afara dezbaterilor
periodice asupra situatiei economice si financiare, Parlamentul intervine si in adoptarea legislatiei
referitoare la UEM, si este consultat de catre Consiliu atunci cand se pune problema acceptarii unei cereri
de adeziune la euro

c. Puterea de supraveghere democratica

Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor comunitare. Aceasta putere,
care initial se aplica numai asupra activitatilor Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de
Ministri, asupra Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare în fata
Parlamentului.

Parlamentul European poate, de asemenea, constitui comisii de ancheta. Acest lucru a fost facut de câteva
ori - spre exemplu, în chestiunea "bolii vacii nebune", care a dus la constituirea unei Agentii Veterinare
Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea Oficiului European împotriva Fraudei (OLAF)
în chestiuni bugetare.

5. Relaţiile Parlamentului European cu celelalte instituţii

A.Parlamentul si Comisia Europeana
Parlamentul European joaca un rol important în procesul numirii Comisiei Europene. Dupa ce aproba
nominalizarea pentru Presedintele Comisiei, Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei,
numind apoi Comisia printr-un vot de încredere.

Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica
puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze.

Pâna acum, Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura. Adoptarea unei motiuni de
cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati absolute a membrilor, precum si votul a doua treimi dintre
ei. În martie 1999, ca urmare a unui raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o comisie de
experti independenti împuterniciti de Parlament, Comisia a ales sa demisioneze, mai degraba decât sa se
supuna unei cenzuri oficiale a Parlamentului.

Parlamentul îsi exercita puterile de supraveghere zilnic, examinând un mare numar de rapoarte lunare sau
anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si
rapoartele lunare cu privire la implementarea bugetului).

3
În plus, Membrii Parlamentului European pot adresa întrebari Comisiei Europene, oral sau în scris. În
timpul sedintelor în plen, "Sectiunea de întrebari" devine un forum pe chestiuni specifice între membrii
Parlamentului si membrii Comisiei. Membrii independenti ai Parlamentului si grupurile politice adreseaza
anual peste 5000 de întrebari Comisiei.

B. Parlamentul si Consiliul European

Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului
European. În special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative între
Consiliul European si Parlamentul European.

C. Parlamentul si politica comuna externa de securitate (CFSP)

Telul cooperarii politice europene, care a demarat la începutul anilor '70, era sa depaseasca un cadru
economic si social stabilit de Tratatele comunitare, si sa ajunga la o strategie comuna originala a Statelor
Membre în domeniul politicii externe.

Dupa cum este cunoscut, Tratatul Uniunii Europene recunoaste nevoia de a încorpora în politica externa o
dimensiune de securitate comuna. Aceasta cooperare se extinde în principiu în toate domeniile de politica
internationala care implica interesele Uniunii Europene, ea reprezentând o prelungire fireasca a activitatii
Comunitatii.

Importanta extraordinara pe care Parlamentul o acorda CFSP este reflectata în dezbaterile sale, în special
în cele care au loc în Comisia pentru Politica Externa, Drepturile Omului, Securitate Comuna si Politici
de Aparare.

Presedintia Consiliului European consulta Parlamentul European asupra principalelor aspecte de politica
externa si de securitate, si asigura luarea în considerare a punctelor de vedere ale Parlamentului.

In plus, Parlamentul este informat în mod regulat de Presedintie si de Comisia Europeana despre
dezvoltarea strategiilor de politica externa si de securitate. Tratatul de la Amsterdam a creat biroul
Reprezentantului pentru politica externa si de securitate comuna. Primul detinator al acestei functii este
Xavier Solana, care a fost numit de Consiliul European de la Cologne în iunie 1999.

Parlamentul European poate adresa întrebari sau face recomandari Consiliului European. Anual,
Parlamentul tine dezbateri asupra progresului în implementarea CFSP.

D. Parlamentul si cooperarea in domeniul justitiei si politicii interne

Parlamentul acorda o atentie speciala implementarii politicilor în domenii de interes comun, cum ar fi
politicile de azil si emigrare, lupta împotriva dependentei de droguri, fraudei si criminalitatii
internationale.

Parlamentul este consultat si informat cu regularitate asupra cooperarii între autoritatile juridice si de
politica interna ale Statelor Membre ale Uniunii. Acesta poate pune întrebari sau poate face recomandari
Consiliului în acest sens. De asemenea, Parlamentul tine dezbateri anuale asupra progresului înregistrat în
aceste domenii.

6. Parlamentul si supravegherea democratica a Uniunii Economice si Monetare

Parlamentul a primit un rol important în relatia cu Banca Centrala Europeana (BCE), ca parte a EMU
(Uniunii Monetare si Economice).

Banca se bucura de independenta totala în deciziile de politica monetara. Ea are autoritate unica în
stabilirea ratei dobânzilor pe termen scurt si în folosirea instrumentelor monetare necesare pentru
mentinerea stabilitatii monedei euro.

Cu toate acestea, independenta operationala a Bancii Centrale Europene este contrabalansata de

raspunderea pe care aceasta o are în fata Parlamentului European. Regulile procedurale ale Parlamentului
definesc clar rolul pe care acesta îl are în numirea Presedintelui, Vicepresedintelui si a altor membri ai
4
Biroul Executiv al Bancii. Dupa audierile comisiei, nominalizatii trebuie sa fie aprobati de Parlament
înainte de a putea fi numiti de Consiliu.

Presedintele Bancii Centrale Europene trebuie sa prezinte un raport anual în sedinta plenara a
Parlamentului. În plus, Presedintele Bancii Centrale si alti membri ai Biroului Executiv se prezinta în fata
comisiei pe probleme monetare a Parlamentului la intervale regulate; aceste întâlniri pot avea loc la
cererea oricareia din parti. Cel putin patru asemenea întâlniri trebuie tinute în fiecare an.

7. Membrii Parlamentului European.Grupurile politice

Membrii Parlamentului European sunt alesi prin sufragiu universal direct, într-un sistem de reprezentare
proportionala - fie pe baza regionala, cum este cazul în Italia, în Marea Britanie si în Belgia, fie pe baza
nationala, cum se întâmpla în Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg si în alte tari, sau într-un
sistem mixt, ca în Germania.

Peste tot se aplica aceleasi reguli democratice, iar dintre acestea în special dreptul de vot la vârsta de 18
ani, egalitatea între femei si barbati, si votul secret. În unele state membre, cum ar fi Belgia, Luxemburg
si Grecia, participarea la vot este obligatoriu.

Membrii Parlamentului European nu au voie sa desfasoare anumite activitati profesionale sau sa detina
anumite functii (spre exemplu, functia de judecator, ministru sau director al unei companii de stat). De
asemenea, ei trebuie sa se supuna legilor nationale care restrictioneaza sau interzic mandatele duble.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, în 1993, orice cetatean al unui Stat Membru al
Uniunii Europene care traieste în alta tara a Uniunii poate vota sau candida la alegeri în tara sa de
rezidenta.

De asemenea, membrii Parlamentului European primesc aceleasi alocatii ca parlamentari, ca si membrii

parlamentelor lor nationale. Aceasta alocatie este platita de fiecare Stat Membru si completata de
Parlamentul European cu o suma care sa acopere cheltuielile Membrilor Parlamentului European, aparute
ca urmare a îndeplinirii îndatoririlor lor si recrutarii de asistenti. Aceste alocatii pot fi blocate daca
Membrii nu participa regulat la sedintele plenare.

La cererea Parlamentului, în Tratatul de la Amsterdam s-a inclus o prevedere referitoare la un statut

comun pentru toti Membrii Parlamentului European. Acest statut va fi adoptat în curând si va elimina
discrepantele între salariile Membrilor de diferite nationalitati, asigurând în acelasi timp o transparenta
mai mare.

Numarul de Membri pentru fiecare stat este specificat în Tratate.

În Camera, Membrii se aduna în grupuri politice, nu în delegatii nationale. În prezent, Parlamentul are opt
grupuri politice, plus câtiva membri "independenti". Aceste grupuri politice cuprind membri din peste o
suta de partide politice nationale.

În momentul de faţă, la Parlamentul European sunt opt grupuri politice, la care se adaugă 14 deputaţi
neafiliaţi. Pentru formarea unui grup politic nou este nevoie de cel puţin 20 de deputaţi iar cel puţin o
cincime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului.
1.Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni
2.Grupul Socialist din Parlamentul European
3.Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
4.Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor
5.Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană
6.Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
7.Grupul Independenţă şi Democraţie
8.Grupul Identitate, Tradiţie, Suveranitate

5
Grupurile politice sunt esenţiale pentru buna funcţionare a Parlamentului European: ele hotărăsc ce subiecte
vor fi dezbătute în sesiune şi pot aduce amendamente rapoartelor ce sunt votate în plen. Înaintea sesiunii,
fiecare grup politic hotărăşte asupra poziţiei pe care o va lua;
cu toate acestea, nici un membru nu poate fi forţat să voteze într-un anumit fel.

„Coordonatorii de grup“ joacă un rol important, oferind un punct de contact în interiorul grupului lor politic
şi organizând în cadrul comisiilor sprijinul în ceea ce priveşte votarea rapoartelor.

Fiecare grup politic îşi desemnează un preşedinte - în anumite cazuri doi preşedinţi. Influenţa grupurilor se
reflectă în faptul că ele pot propune candidaţi pentru toate posturile importante, şi anume pentru preşedintele
Parlamentului, pentru vicepreşedinţi, preşedinţii de comisie şi chestori.
1.Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni
Cu 277 de membri din toate cele 27 de state membre ale UE, partidul reprezintă o forţă importantă în peisajul
politic european. Într-o perspectivă politică mai largă, 11 dintre prim miniştrii UE şi preşedintele Comisiei
Europene provin din această familie politică. În ceea ce priveşte naţionalităţile, cel mai mare bloc în grup este
delegaţia germană, cu 49 de deputaţi, iar cele mai mici sunt Danemarca şi Estonia, cu câte un deputat fiecare.
Grup important, creat în 1953 Mai cunoscut sub acronimul PPE-DE, grupul poartă numele complet de
„Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni“. Acesta reuneşte
partidele democraţilor-creştini, ale conservatorilor şi partide şi deputaţi de centru-dreapta din toată Europa.
Din 1999, este grupul cel mai important din punct de vedere al numărului de membri, dar a fost fondat în
1953, când democraţii-creştini participau la Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului - prima instituţie
parlamentară. Grupul PPE-DE se bucură de o majoritate confortabilă prin comparaţie cu rivalul său, Grupul
Socialist, care are doar 217 de membri din 25 de state membre.

Alegerile europene din 2004, primele care au implicat şi cele 10 ţări noi din Europa centrală şi orientală, au
fost un adevărat succes pentru grup, care a obţinut 38,11% din voturi, deci o creştere de trei puncte faţă de
alegerile din 1999.
2.Grupul Socialist din Parlamentul European
Solidaritatea, dezvoltarea durabilă şi justiţia socială sunt câteva din principiile comune deputaţilor social-
democraţi, socialişti şi laburişti la Parlamentul European. Pentru a-şi consolida influenţa şi pentru a se asigura
că propunerile lor beneficiază de un sprijin real, deputaţii grupului socialist au început să coopereze între ei
încă de la începutul integrării europene. Acum ei formează al doilea grup ca mărime la Parlamentul
European.

Socialiştii au obţinut 27,19% din voturi la alegerile din 2004, obţinând astfel 217 de locuri în Parlament.
Membrii grupului, provenind din 25 de state membre, sunt prezenţi în toate comisiile permanente şi chiar
deţin preşedinţia a şapte dintre ele. Cinci vice-preşedinţi ai PE aparţin de asemenea grupului socialist.
3.Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
Cu 106 deputaţi provenind din 22 de state, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa este, ca
mărime, al treilea grup politic la Parlamentul European. Federalist, dar respectând diversitatea, acest grup
încearcă să echilibreze puterea spre centrul politic.

Repartizarea responsabilităţilor între grupurile politice a adus grupului ALDE trei posturi de preşedinte de
comisie (Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne; Pescuit; Transport şi turism) şi doi vicepreşedinţi în biroul
Parlamentului. În ceea ce priveşte delegaţiile naţionale din cadrul grupului, cele mai mari aparţin Italiei, Marii
Britanii şi Franţei. La „mijloc“, între cele două grupuri mari şi celelalte mai mici, ALDE reuşeşte să îşi facă
auzită vocea distinct, deşi câteodată joacă rol de „pod“ în divizarea politică.
4.Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor
După cum indică clar numele, Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor (UEN) militează pentru o Europă a
statelor-naţiuni care să dea guvernelor şi ţărilor posibilitatea de a coordona şi coopera în construirea unei
Europe mai integrate şi mai stabile, bazate pe diversitate. Grupul susţine puternic principiul subsidiarităţii, pe
care îl consideră esenţial în repartizarea echitabilă a puterilor între UE, naţiuni şi autorităţile locale în
interesul cetăţenilor.

„Apărarea valorilor noastre culturale, susţinerea popoarelor care doresc să progreseze apărând libertatea,
democraţia şi drepturile omului, promovarea unei politici sociale care merge mână în mână cu dezvoltarea
6
economică şi solidaritatea cu cei săraci sunt, pentru noi, obiective fundamentale“ a declarat Cristiana
Muscardini, co-preşedintă a grupului UEN. „Bogăţia diversităţii şi respectul pentru diferenţă reprezintă
liantul care ne apropie unii de alţii“ a adăugat co-preşedintele Brian Crowley.

După alegerile din 2004, 27 de deputaţi europeni aparţineau grupului UEN, reprezentând 3,7% din voturi.
În cei doi ani şi jumătate care au urmat alegerile, alţi 17 deputaţi din Polonia, Italia şi Lituania s-au alăturat
grupului. Acum, numărul total al deputaţilor europeni aparţinând grupului UEN este 44. Delegaţia poloneză
este cea mai mare, cu 20 de membri, urmată de cea italiană cu 13. Celelalte patru ţări care au deputaţi în acest
grup sunt: Lituania, Letonia, Irlanda şi Danemarca.
5.Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană
După un început în care s-au interesat de probleme strict ecologice, Verzii s-au extins din ce în ce mai mult în
peisajul politic în ultimii ani. În dezbaterile asupra directivei serviciilor, Daniel Cohn-Bendit, co-preşedinte al
partidului, a rezumat ideologia lor declarând că: „într-o perioadă în care Comisia UE vizează o ordine de zi
din ce în ce mai favorabilă industriei, Verzii luptă cu hotărâre pentru garantarea unui echilibru adecvat între
reformele economice şi interesele sociale“.
Acest grup este format din 42 de deputaţi europeni provenind din 13 state. Delegaţia germană este cea
mai mare, cu 13 deputaţi, iar Luxemburg, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Letonia au fiecare câte un
reprezentant. Grupul deţine preşedinţia Subcomisiei pentru drepturile omului, prin deputata franceză Hélène
Flautre, şi şase posturi de vicepreşedinte în cadrul altor comisii. Al treilea vicepreşedinte al Parlamentului
este francezul Verde Gérard Onesta.
Grupul Verzilor/ALE are doi preşedinţi. Monica Frassoni, co-preşedintă a grupului, a rezumat recent
activităţile grupului său declarând că „Verzii încearcă să împiedice UE să urmeze o strategie fără perspectivă
şi care sacrifică mediul înconjurător şi justiţia socială în profitul unor grupuri de interese“.
6.Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
Cu 41 de membri, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL) este al
şaselea grup ca mărime la Parlamentul European şi acţionează în calitate de forum de cooperare între
partidele de stânga. Grupul afirmă că vrea să construiască „o altă Europă: socială, paşnică, democratică,
feministă, ecologică şi solidară cu toate popoarele din lume“.

GUE/NGL a fost creat ca grup politic în 1994, la începutul celei de-a patra legislaturi. Înainte de această dată,
partidele de stânga au cooperat în alte formaţiuni. După a treia extindere a UE, când au aderat Austria,
Finlanda şi Suedia, în ianuarie 1995, reprezentanţii partidelor de stânga din ţările nordice s-au alăturat
grupului. De aceea, grupul este format din două sub-grupuri: Stânga Unită Europeană şi Stânga Verde
Nordică.

După ultimele alegeri europene, în iunie 2004, aproape nouă milioane de alegători au votat pentru partidele
din grupul GUE/NGL. Astăzi, grupul numără 41 de deputaţi din 14 state membre. Delegaţia germană şi cea
italiană sunt cele mai importante ca număr, cu şapte membri fiecare, urmate de delegaţia cehă, care numără
şase deputaţi. Celelalte delegaţii numără între unul şi patru reprezentanţi. Preşedintele Comisiei pentru comerţ
internaţional, Helmut Markov, şi vicepreşedinta Parlamentului, Luisa Morgantini, aparţin acestui grup.

Cele 16 partide care aderă la grup reprezintă partidele comuniste, socialiste şi de stânga. Această diversitate
poate aduce abordări diferite asupra anumitor subiecte. Pentru grup, este important ca fiecare partid să îşi
păstreze identitatea şi politica proprii, concentrându-şi în acelaşi timp eforturile necesare pentru atingerea
obiectivelor politice comune.
7.Grupul Independenţă şi Democraţie
Opoziţia faţă de Constituţia europeană şi rezistenţa împotriva „centralizării şi birocratizării Europei“ sunt cele
două obiective ale acestui grup relativ nou la Parlamentul European. Format în iulie 2004, din fostul grup
„Europa democraţiilor şi diversităţilor“, grupul reprezintă aproximativ 3% din parlamentari, cu 23 de
deputaţi din 10 ţări.
Deputaţii acestui grup se descriu ei înşişi drept „euro-critici, euro-sceptici şi euro-realişti“. Opoziţia faţă de
Constituţia UE constituie platforma majoră a acestui grup. Ei au încercat să exploateze nesiguranţa politică
faţă de tratat, după respingerea sa în referendumurile din Franţa şi Olanda, la mijlocul anului 2005.
Acest grup este condus de doi preşedinţi: Nigel Farage, deputat britanic de la partidul UKIP, şi Jens-Peter
Bonde, deputat danez de la grupul Juni Bevægelsen - Mod Unionen. Cei care urmăresc dezbaterile asupra
Constituţiei ştiu probabil că acest grup a fost de multe ori în centrul atenţiei presei - de exemplu atunci când
7
membrii săi au încercat să „destabilizeze“ câţiva reprezentanţi ai statelor membre sau ai Comisiei Europene
când aceştia au ţinut discursuri în Parlament. În 2005 ei au lansat „Autobuzul turistic al Planului D“ care o
urma pe Margot Wallström, comisarul european pentru comunicare, de-a lungul Europei, în conferinţele pe
care aceasta le ţinea în cadrul „Planului D“ asupra situaţiei Constituţiei europene şi a viitorului Europei.

Pentru acest amalgam politic relativ tânăr, principala provocare va fi să investească în succesul electoral din
2004 şi să câştige si mai multe voturi la alegerile din 2009.
8.Grupul Identitate, Tradiţie, Suveranitate
Grupul „Identitate, Tradiţie şi Suveranitate" (ITS), format în ianuarie 2007, reuneşte 20 de deputaţi din
şapte state europene. Membrii acestui grup îl descriu ca „de dreapta“ şi „naţional“.
Cu şapte membri, cea mai puternică delegaţie din acest grup provine din Frontul Naţional francez, partid
căruia îi aparţine şi preşedintele ITS, Bruno Gollnisch. Vicepreşedinţi sunt Philip Claeys, de la Vlaams
Belang din Belgia, Eugen Mihăescu de la Partidul România Mare din România (partid din care provin cinci
membri ai grupului) şi Ashley Mote, deputat european britanic.
Când a făcut prezentarea grupului său, Bruno Gollnisch a vorbit despre „patriotismul“ membrilor şi a
exprimat credinţa că „forţele naţionale sunt viitorul Europei, cel al adevăratei Europe a popoarelor şi a
naţiunilor suverane, a identităţilor şi a tradiţiilor“.

III. Consideratii finale

Uniunea Europeana este construita într-un sistem institutional unic în lume. Statele membre delega
anumite atribute de suveranitate unor institutii independente, care reprezinta interesele Uniunii în
ansamblul ei, ale statelor ei membre si ale cetatenilor sai.

În mod traditional, Comisia apara interesele uniunii în ansamblul sau, în timp ce fiecare guvern national
este reprezentat în Consiliu, iar Parlamentul European este ales în mod direct de catre cetatenii statelor
membre. Democratia si suprematia legilor sunt asadar pilonii structurii.

Acest "triunghi institutional" este flancat de alte doua institutii: Curtea de Justitie si Curtea de Conturi.
Alte cinci institutii completeaza sistemul, si printre ele se numara si Parlamentul European.

Dupa cum am aratat pe parcursul acestui referat, Parlamentul European are un rol activ in procesul
legislativ, privind multe domenii: piata interna, protectia consumatorului, transporturi, educatie, sanatate.

La fiecare 5 ani prin sufragiu universal, Parlamentul European reprezinta expresia vointei democratice a
celor 374 milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Principalele partide politice din statele membre sunt
reprezentate în Parlament, unde activeaza în grupuri politice pan-europene.

În 1965, la Bruxelles, s-a facut un pas important în aplicarea proiectului comunitar: s-a realizat unificarea
institutiilor celor trei Comunitati europene (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, EuroAtom,
Comunitatea Economica Europeana).

Democratia, insa, ca forma de guvernamânt bazata pe sufragiu universal si drepturi politice fundamentale
(libertatea cuvântului, a adunarii, a asocierii etc.), are ca regula cheie alegerile competitive si regulate,
completata de raspunsul institutiilor alese, transparenta luarii deciziilor, actiunea grupurilor de interes fata
de putere, responsabilitatea liderilor politici. Ceea ce înseamna ca legitimitatea unei democratii tine în
mare masura de componenta participare, ca forma a sustinerii pe care indivizii, apartinând unui grup, o
acorda institutiilor.

Astfel, se poate spune ca democratia reala, înregistrat un câstig, in privinta Parlamentului European abia
în 1979, în momentul în care au avut loc primele alegeri parlamentare europene prin sufragiu universal.
S-a mers totodata si catre o extindere a atributiilor Parlamentului, care, în noul context, urma sa reprezinte
pilonul democratiei în Uniune si fundamentul legitimarii acesteia.

Se pare însa ca nici alegerile directe si nici cresterea graduala, dar considerabila, a puterilor Parlamentului
8
(începând cu 1979) nu au rezolvat problema legitimitatii în Uniune. Participarea la alegeri este un
indicator ce ne atrage atentia asupra acestui fapt. Astfel, cele patru alegeri pentru Parlamentul european,
care au avut loc între 1979 si 1994, par sa confirme îndoielile si îngrijorarea cu privire la democratie si
legitimitate în Uniunea europeana: participarea a fost întotdeauna scazuta si chiar s-a micsorat între 1979
si 1994, de la 66% la 59%.

În multe dintre tarile membre exista o diferenta de 20 pâna la 40 de procente între participarea la scrutinul
national si cel european. Aceasta rata crescuta a absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european
pare sa indice ca multi europeni sunt destul de confuzi cu privire la Uniunea europeana.

O posibila solutie a acestei probleme ar putea fi studierea atenta a cauzelor absenteismului la alegerile
pentru Parlamentul european, cât si masura în care ele sunt legate de ceea ce înseamna participare la jocul
democratic în general. O alta ar putea avea în vedere procesul de socializare politica - înteles ca rezervor
al legitimarii, prin popularizarea ideii de „Uniune europeana" - strâns legat de cel de „democratie".

In plus sistemul de partide ramâne tributar conditiilor de la nivel national, nefiind adaptat cerintelor
europene. Ar trebui sa existe o legatura directa între alegerile nationale si cele europene, iar acestea din
urma sa reprezinte un apendice al primelor în situatia în care partidele ar avea aceeasi reprezentare la
ambele niveluri; de asemenea, ar trebui sa existe o distinctie clara între partidele guvernamentale, cele
traditionale si cele de opozitie/protestatare, astfel încât alegatorii sa poata face distinctie între opozitie si
putere, dând nastere unui sistem competitional.
Procesul de socializare, prin rezervele de legitimitate pe care le pune la dispozitie si prin atitudinile
prefabricate, învatate si preluate ca atare, ar putea constitui o solutie pentru absenteismul alegatorilor
europeni. Cât priveste explicarea beneficiilor procesului democratic, în Uniune sau oriunde, ea face parte
din „proiectul educarii maselor", de care vorbea Ortega Y Gasset, proces ce presupune atât timp cât si
elite dispuse sa si-l asume.

Bibliografie

1. Cosma Mircea, Ispas Teofil, “Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice”,

reteaua Internet
2. Alexandru Dutu, “Ideea de Europa si evolutia constiintei europene”, Editura All, 1999
3. Alfred Grosser, “Occidentalii”, Editura Du Style, 1999
4. Roxana Munteanu, “Drept European; evolutie, institutii, ordine juridica”, 1996
5. “Welcome to the European Parliament”, site-ul oficial al Parlamentului European:
http://www.europarl.eu/int
6. Ioana Andreea Cozianu, “Parlamentul European si dilemele democratiei”, revista Contrast,
nr.1/2001
7. “Integrarea Europeana”, http://europa.yam.ro
8. “Members of the European Parliament”, http://www.europarl.eu/members
9. Octavian Manolache, “Drept comunitar”, 1998
10. “Rolul institutiilor europene”, http://euroinfo.ccir.ro
11. “Premisele integrarii europene”, http://www.abmbm.ro/Proiecte_Programe
12. “Ce este Uniunea Europeana”, http://www.cier.ro/ue.php – site oficial al Centrului de Informare,
Educare si Resurse pentru Marea Neagra

Bugetul Parlamentului finanţează funcţionarea unei instituţii cu 785 membri şi 23 de

limbi oficiale de lucru, începând din 2007. Bugetul Parlamentului face parte din
Bugetul General al UE, reprezentând aproximativ 1% din acesta – respectiv o cincime
din cheltuielile administrative totale ale instituţiilor UE.

• Bugetul Parlamentului European pentru 2006 este de 1,32 miliarde de euro, din care 44%
reprezintă cheltuieli legate de personal, în majoritate salarii pentru cei 5.800 de angajaţi care
lucrează în administraţie şi, într-o măsură mai mică, în grupurile politice.

9
 • Deoarece Parlamentul este o instituţie aleasă în mod democratic, implicată în elaborarea legislaţiei
obligatorii pentru toate statele membre, o parte importantă din personalul său permanent, temporar
şi liber profesionist lucrează pentru a traduce sau interpreta procedurile sale, pentru ca deputaţii
europeni şi cetăţenii să le poată urmări în limba lor maternă. De exemplu, în 2005 au fost traduse
peste un milion de pagini de documente.
• Aproximativ 21% din buget este prevăzut pentru cheltuielile deputaţilor europeni, incluzând
cheltuieli de călătorie, birouri şi salariile pentru asistenţii personali.
• Cheltuielile aferente clădirilor Parlamentului reprezintă 9% din bugetul pe 2006. Activităţile şi
produsele de informare reprezintă 5%, ca şi echipamentele informatice şi sectorul
telecomunicaţiilor. Activităţile grupurilor politice reprezintă 4%.
• Procesul stabilirii bugetului Parlamentului European începe de obicei în februarie, cu o propunere
din partea Secretariatului General privind obiectivele prioritare şi resursele necesare pentru anul
următor. Pornind de la această bază, Biroul Parlamentului adoptă aşa-numitul proiect preliminar
de estimări şi îl supune Comisiei pentru bugete. Un membru al acestei comisii redactează un
raport pe baza căruia votează apoi comisia. Acesta identifică priorităţile pentru activitatea
Parlamentului şi cuprinde cifrele bugetului.
• Pe baza raportului, Parlamentul adoptă în şedinţă plenară estimările, de obicei în mai. Acestea sunt
apoi incluse în Proiectul de Buget al UE, care este modificat şi adoptat de către Parlament în
şedinţă plenară, în două lecturi, a doua lectură având loc în decembrie.

http://www.europarl.europa.eu//parliament/public/staticDisplay.do?id=153&language=RO

10