• Ritual Magick

• Divinatie

Notiuni introductive despre Kabbala

Ce este Kabbala ?
Cuvântul de origine evreiască „Kabbala” provine de la:

= KBL = înseamna a primi sau a înmâna

= KBLH = înseamnă tradiţie orală

Cuvântul „kabbala” este termenul folosit pentru a arăta un set de învăţături ezoterice sau
mistice păstrate iniţial în iudaism, dar promovate mai târziu, în secolul al XII-lea prin
centre culturale ca Spania, Polonia, Franţa. Kabbala reprezintă un set de învăţături şi
analize care se ocupă de natura Universului, aspectele divinităţii şi metoda creaţiei.

Din punct de vedere mistic, termenul “kabbala” se referă la un set de simboluri numite
sefire şi la numele divine –arhanghelii şi îngerii- asociate cu acestea. Kabbala include
practici, tehnici de meditaţie şi concentrare pe aceste nume, rugăciuni asociate cu aceste
sefire. Acestea constituie modalităţi prin care Divinitatea se manifestă în planul fizic, dar
şi principii, aspecte prin care practicantul poate să ajungă să Îl cunoască pe Dumnezeu,
sefirele fiind una din modalităţile prin care putem să îl experimentăm pe Dumnezeu într-
un mod similar practicilor folosite de către Isus şi apostolii Săi, profeţi şi patriarhi.

Kabbala insistă asupra faptului că trebuie să vedem, să înţelegem şi să experimentăm

aceste sefire, aspecte ale lui Dumnezeu, atât în lumea interoară cât şi în cea exterioară, că
sufletul sau scânteia divină din noi caută în permanenţă să înţeleagă căile divinităţii şi să
le aplice în planul fizic.

Simplul act de a primi prin care se defineşte cuvântul “kabbala” nu este unul pasiv, ca şi
cum am fi incapabili şi doar am întinde mâna pentru a primi. Actul kabbalistic este un
proces activ de primire şi conştientizare a aspectelor divine în viaţa fiecăruia, este un
proces constant de căutare şi înţelegere personală a aspectelor din ce în ce mai profunde
ale divinităţii care se manifestă în univers şi prin univers. Prin acest proces de deschidere
din ce în ce mai mare ni se deschid, de fapt, inima şi sufletul pentru a primi învăţături din
ce în ce mai profunde, inima devenind activă şi transformându-se într-un organ al
discernământului spiritual.

Deschiderea inimii reprezintă o stare a conştiinţei către care sunt îndreptate practicile
kabbalistice, este starea în care ni se dă acces la lumea nevazută, dincolo de ceea ce poate
concepe sau adesea accepta mintea umană. Pentru marea majoritate a kabbaliştilor, inima
este un loc în care, cu ajutorul imaginaţiei, meditaţiei şi rugăciunii, putem să ne conectăm
mintea cu sferele de influenţă ale divinităţii.

Istoria Kabbalei
Conform legendelor, Kabbala a fost transmisă de Dumnezeu lui Adam şi de la Adam
tradiţia a trecut de la o generaţie la alta pâna în ziua de azi. A fost transmisă printr-o linie
neîntreruptă de maeştri ştiuţi sau, cel mai adesea, neştiuţi, sfinţi şi profeţi pentru mii şi
mii de ani. Cu alte cuvinte, originea îi este învăluită în mister şi se pare că a erupt o dată
cu zorii istoriei omeneşti, reflectând evoluţia omenirii.

Ştiinţa şi practica kabalistică este transmisă de la profesor la student, adesea implicând o

serie de metode, tehnici, meditaţii şi rugăciuni. Experienţa şi trăirile kabbalei universale
sunt corelate cu majoritatea tradiţiilor mistice, fără însă a se contrazice. Ştiinţa Kabbalei
este un adevăr universal care depăşeşte limitele culturale, sociale şi în mod cert cele
dogmatice sau religioase. Kabbala este unică în felul ei pentru că este printre puţinele
cunoaşteri care este ancestrală, dar în acelaşi timp se află în continuă dezvoltare. Kabbala
este practicată fără întrerupere ca şi formă de misticism, dezvoltare personală şi cale
spirituală.

Arborele Vieţii
Copacul vieţii este simbolul mistic folosit în kabbală pentru a reprezenta modul în care
Dumnezeu a creat acest Univers. Copacul vieţii se crede a fi în acelaşi timp şi o
reprezentare cosmologică a realităţii în care trăim. Arborele vietii ne vorbeşte, de
asemenea, de locul omului în universul creat, văzut ca un fruct al lumii fizice care s-a
condensat şi solidificat în materie. Kabbaliştii folosesc arborele vieţii ca pe o hartă care îi
ajută să se reîntoarcă şi să se reunească din nou cu Divinitatea. Acest lucru se face printr-
o călătorie prin fiecare Sefiră a arborelui vieţii către Sfânta Treime (triada sfântă kether,
hohmah, binah).

Forma cea mai cunoscută a arborelui sefirotic provine de la Rabbi

Yitza’zq Luria (1534 -1572), care ne-a oferit ca model o diagramă compusă din 10
cercuri conectate de 22 de legături, ele formând cea ce se mai numeşte cele 32 de căi ale
înţelepciunii. Aceste cercuri reprezintă cele 10 concepte numite “Sefiroturi” , un cuvânt
evreiesc care înseamnă “emanaţii”. Liniile care le unesc sunt numite “căi” şi sunt luate
drept reprezentare a naturii celor 22 de litere ale alfabetului evreiesc, care (spre deosebire
de cel românesc şi al altor limbi asemănătoare) reprezintă concepte şi numere în aceeaşi
măsură. Sefirele pot fi văzute ca şi căi, şi de aici Copacul mai poartă numele de cele 32
de căi ale înţelepciuni.

Învăţăturile din Kabbală sunt fondate pe învăţăturile din Biblie împreună cu alte cărţi ale
Scripturii care nu şi-au făcut loc în Biblia canonică. Deci, a studia şi cunoaşte Kabbala în
contextul potrivit înseamnă a studia şi înţelege şi Scripturile. Mulţi însă au făcut greşeala
de a afirma că ştiu Kabbala fără a studia în profunzime Cărţile Sfinte. A începe studiul şi
practica Kabbalei înseamnă a te îmbarca într-o călătorie mistică în nivelele ascunse ale
Scripturii şi ale înţelepciunii secrete pe care o conţine.

Ce va face Kabbala pentru tine

Kabbala se manifestă într-un fel mistic în toate aspectele vieţii personale. Învăţăturile,
înţelepciunea şi cunoaşterea kabbalei ne pot da puterea de a merge mai departe, de a fi
mai buni şi mai potenţi în a manifesta aspectele şi forţa divină în planul fizic, aducându-
ne în acelaşi timp pe noi înşine din ce în ce mai aproape de divinitate.

Dacă facem o comparatie cu yoga, şi kabbala, care e numită, de asemenea, yoga

occidentului deşi încă nu e la fel de răspândită, poate fi folosită ca un sistem mistic care
influenţează toate aspecte vieţii personale, modul de gândire, de exprimare, de
experimentare a realităţii şi lumii înconjurătoare şi nu în ultimul rând relaţiile interumane
şi modul de comunicare.

Cele 10 porunci şi arborele sefirotic

 Prima Poruncă – Keter – Coroana
“Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei în
afară de Mine”
“Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” se referă la Scânteia noastră Divină, ne conectează cu
Keter pentru că această sefiră este sefira unde Energia Divină pe care o percepem ca şi
Dumnezeu este localizată. Este ţinta fiecărui creştin de a se uni şi identifica cu
Dumnezeu. Aceasta este ceea ce noi suntem cu adevărat.

“Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” înseamnă că niciun alt principiu, idee sau
persoană în afara Scânteii Divine din noi să nu fie centrul atenţiei noastre. Doar atunci
când numai Dumnezeu este în inima, mintea şi sufletul nostru putem să percepem şi să ne
unim cu Divinitatea din noi.

Adesea în viaţa de zi cu zi vedem cum cei de lângă noi pun mai presus de Dumnezeu
părintii, soţia, soţul, prietenii, şi imediat ce se întamplă acest lucru ba se îmbolnăvesc, ba
relaţiile se rup sau, în cel mai rău caz, ei dispar. Când e vorba de obiecte materiale,
lucrurile sunt puţin mai uşoare, ele pur şi simplu dispar.

A doua porunca – Hohmah – Înţelepciune

“Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini
lor”
“Chip cioplit” este tradus de obicei prin “idol”, care vine de la cuvântul grecesc “idolon”
cu semnificaţia “imagine” sau “formă”. De fapt, ideea de idol, de formă creată, vrea să
arate diferenţa dintre creaţie şi creator. Deci, aici vedem prima separaţie, divizarea din
Keter în Hohmah. Divinitatea din Keter fiind infinită şi omniprezentă, pentru a putea da
naştere creaţiei, a trebuit să se constrângă şi să creeze un spaţiu separat, în care creaţia să
aibă loc, acesta fiind Hohmah. Iar aceasta poruncă ne spune să nu slujim creaţia, ci
creatorul.

De asemenea, se continuă procesul iniţiat de prima sefiră, prin care ni se spune că nu este
îndeajuns să dorim unirea cu Divinitatea, trebuie să fim conştienţi de formele fizice,
mentale sau spirituale pe care le îmbracă şi să nu cădem în capcana dogmelor, în a servi
formele în locul Scânteii Divine.

Umanitatea a creat un număr nelimitat de idoli sau imagini spirituale care ulterior au fost
reprezentate în icoane, statuete sau cuvinte şi le-a suit la rangul de Dumnezeu, Zei, Zeiţe
sau puteri nemărginite. Doar câteva dintre acestea ar fi banii, sexul, puterea, etc.
 A treia porunca – Binah – Înţelegere
"Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert"
În mod normal, putem interpreta această poruncă în sensul că nu trebuie să folosim
Numele Divin cu uşurinţă şi neadecvat.

Dar ce este un nume ? Evreii susţin că “numele” redă caracterul şi reputaţia celui care îl
poartă. Atunci când ai nevoie de ajutor, chemi pe nume pe cineva ca să te ajute. Dar ce se
întâmplă cand îl chemi pe nume pe Dumnezeu sau un Arhanghel? Rostirea numelui Divin
este o invocare a prezenţei şi energiilor Dumnezeieşti. Se presupune că traducerea
cuvântului « în deşert » sau « cu uşurinţă » provine de la un alt cuvânt evreiesc, care ne
dă imaginea de grabă şi de furtună distrugătoare (sho-ah). De aceea, evreii au înlocuit
Numele Divin cu Adonai (Domn, Dumnezeu). Chemându-L sau invocându-L pe
Dumnezeu, El va fi prezent întotdeauna când este chemat pe Numele Lui adevărat.

De asemenea, această poruncă este asociată cu Binah, Mama Divină, Mama întregii
creaţii. Deci, a lua în derâdere, cu usurinţă sau abuza de Numele lui Dumnezeu din Binah
ar însemna să nu apreciem creaţia, ceea ce suntem şi ceea ce creem.

A patra porunca – Hesed - Compasiune

"Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte"
Vedem că Dumnezeu a pus deoparte o zi şi a sfinţit-o, ceea ce înseamnă că aceasta este
de o importantă majoră, că este sacră. La fel, omul trebuie să aiba momente de repaus.
Ziua sfântă sau momentul sfânt este un moment de reculegere când ne reconectăm cu noi
înşine, cu famila. Multe familii se destramă din lipsa acestor momente. Dacă în timpul
săptămânii acţionăm în afara pentru a creea bunuri materiale, mentale şi spirituale pentru
familie, ziua sfântă este ziua de reunire a familiei, a comunităţii. Prin analogie, dacă în
timpul săptămânii răspândim lumina, servim pe alţii, îi ghidăm pe calea spirituală, ziua a
şaptea reprezintă revenirea în contact şi comuniune cu Dumnezeu pentru a ne reîncărca,
pentru a analiza şi înţelege cele petrecute în timpul săptămânii.

Este necesară menţinerea unui echilibru, a unui ritm corect între muncă, rugăciune,
relaxare, între munca fizică şi cea spirituală, între viaţa personală, profesională şi cea
spirituală.

Această afirmaţie este asociată cu sefira Chesed, care este conectată la curgerea tuturor
bunurilor materiale şi spirituale dacă sunt respectate misterul creşterii şi al ritmului vieţii
în Univers.
 A cincea poruncă – Gheburah – Severitate
"Cinsteşte pa tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani
să traieşti pe pământ"
Toţi înţelegem acest lucru, nu? De ce a trebuit ca Dumnezeu să o transforme într-una din
poruncile sale ?

A cinsti este un act conştient de focalizare, de intrare într-o relaţie adecvată, de a da şi a

primi ce este necesar pentru a menţine relaţia creată. Dar despre ce relaţie este vorba?
Relaţia dintre noi şi Tatăl Ceresc, noi şi Mama care reprezintă principiul polarităţii pentru
prima dată manifestat în Chesed şi Gheburah, relaţia dintre spirit şi materie.

Tatăl este, în aceeaşi măsură, Dumnezeu şi Scânteia Divină din noi care sunt identice,
precum şi Principiul masculin, activ care acţionează în noi şi în ceea ce facem.

Mama reprezintă nivelele realităţii personificate de Mama Geea, de natură în general şi

de corpul nostru în particular, dar şi principiul feminin, pasiv care, de asemenea, va
acţiona în noi şi în ceea ce facem.

Trebuie să fim conştienţi de cele două nivele în care trăim, cel spiritual şi cel material, să
le împăcăm, să creem o relaţie adecvată între cele două şi diferitele polarităţi pe care le
manifestă: obiectiv/subiectiv, rugăciune/lucru, cunoaştere/iubire, severitate/compasiune,
spirit/materie, bun/rău. Polaritatea este unul din marile mistere care operează la toate
nivelele Arborelui Sefirotic şi ne învaţă să dăm lui Dumnezeu Tatăl şi lumii fizice ce le
aparţine fiecăruia în parte.

În noi ca fiinţe umane se manifestă atât principiul masculin, care ne împinge în acţiune
afirmându-ne idealurile şi voinţa proprie, cât şi cel feminin, care acţionează într-un mod
pasiv, receptiv, pentru a accepta ce primim în viaţă.

A şasea poruncă – Tiferet – Frumuseţe

"Sa nu ucizi"
Din nou o afirmaţie pe care Dumnezeu nu ar fi trebuit să o transforme în lege pentru că
este ceva de la sine înţeles. Dar din nou, o lege mult mai subtilă şi dificilă decât pare! Să
ne readucem aminte că aceste porunci sunt declaraţii spirituale în aceeaşi măsură în care
sunt reguli de conduită în viaţa fizică.

În învăţăturile evreieşti, cuvântul “ratsakh” se aplică doar la uciderile ilegale

(premeditate, omucideri ) şi nu a fost folosit niciodată pentru justiţie sau pentru uciderea
în război. Sacrificiile de animale era necesare pentru purificare şi supravieţuire. Astfel, în
Leviticul 11 avem o listă cu descrierea şi clasificarea animalelor care pot fi mâncate sau
nu.
Ba mai mult, avem o listă de ofense din Levitic, Numerii şi Deuteronom care duc la
sentinţa cu moartea, adesea cu pietre în piaţa comună. Dacă această lege ar fi fost
înţeleasă aşa cum o percepem noi astazi, legea talionului nu s-ar fi putut aplica. Avraam
nu s-ar fi pregătit să îşi ucidă fiul pe altar, pentru că aceasta ar fi împotriva legilor date de
Dumnezeu Însuşi. Cum ar putea Dumnezeu să testeze credinţa unei persoane forţând-o să
încalce legile? Deci, este evident că interpretarea acceptată la momentul respectiv a fost
puţin diferită de cea dată de noi.

Dar uciderea poate fi interpretată la figurat sau literal. În Talmud se arată că a face de
ruşine o persoană în public este ca şi cum ai ucide-o, ba chiar mai mult, bârfa şi calomnia
sunt considerate ucigătoare ale demnităţii umane. Isus a insistat cu precădere asupra
acestui aspect al legii. Această poruncă este conectată cu Tiferet, inima arborelui
sefirotic, care primeşte atât de sus, cât şi de jos, şi care ne arată nenumăratele căi prin
care putem ucide.
De exemplu, sufocarea unei persone cu sentimente şi afecţiune constituie tot o încălcare a
legii, ca şi cazul în care o persoană este cu desăvârşire lăsată cu emoţiile nesatisfăcute
prin prea multă autoritate. Astfel, vedem că orice dezechilibru sau exces în oricare din
cele 8 sefire conectate cu Tifereth va produce o disfuncţie a inimii care poate duce la
moarte.

A şaptea porunca – Neţah - Victorie

"Sa nu fii desfrânat"
Adulterul se referă la unirea sexuală între o persoană căsătorită şi cineva care nu îi este
partener. Pedeapsa era foarte severă pentru încălcarea acestei legi.

Adulterul a fost considerat un grav sacrilegiu pentru că se pierde: starea de curăţenie,

pace şi claritate, de integritate personală. Implică separarea fiinţei noastre în mai multe
părţi, aducând confuzie şi suferinţă.

Această asociere cu sefira Neţah este evidentă atunci când realizăm că ea este
răspunzătoare cu pasiunea, arta, senzualitatea care, duse la extrem, au ca viciu
destrăbălarea şi plăcerile de tot felul.
 A opta poruncă – Hod – Slava, Gloria
"Sa nu furi"

Această poruncă ne spune în mod direct să nu luăm nimic din ce nu ne aparţine,

indiferent de nivelul existenţial: material, mental, afectiv sau spiritual, indiferent dacă
este în legătură cu un obiect, persoană sau doar la nivel energetic.

Aici nu este vorba numai despre onoarea personală, ci şi despre respectul celor din jurul
nostru, respectul muncii şi strădaniilor depuse de ei. Implică cu precădere a şti ce îţi
aparţine şi a lua doar ce Dumnezeu ne dă în conformitate cu necesităţile şi evoluţia
personală, creşterea şi evoluţia materială, sentimental afectivă şi spirituală având loc în
armonie cu Voinţa Divină. În final, ce ne aparţine cu adevărat? Nimeni şi nimic nu ne
aparţine, pentru că, în final, toate au fost create şi dăruite de către Dumnezeu.

Această poruncă se focalizează cu precădere asupra lui Hod şi e balansată cu energiile şi

principiile venite din Neţah. Lucrează cu partea raţională de a şti (Hod) şi a nu dori
(Neţah) ce nu este al tău. La urma urmelor, a fura este un act bazat pe frică, pentru că
atitudinea din spatele acţiunii este o lipsă evidentă de încredere în Dumnezeu că ne va
asigura cele necesare.

A noua poruncă – Yesod - Temelia

"Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tau"

A mărturisi strâmb înseamnă a gândi, acţiona sau afirma lucruri care nu corespund
realităţii, a minţi în lucruri legate de orice am fi implicaţi: muncă, comunitate, familie,
spiritualitate etc.

La un nivel mai subtil, ne dă responsabilitatea de a fi martorii şi păstrătorii adevărului în

orice moment al vieţii noastre. Mergând mai departe, putem fi corecţi cu noi înşine doar
atunci când suntem centraţi, aliniaţi cu Scânteia Divină din noi. Acest lucru este mult mai
greu de realizat decât pare şi mult mai important decât ne putem imagina!

În ebraică, cuvântul “adevăr” este redat prin “emet”, care este

compus din prima, ultima şi o literă din mijlocul alfabetului ebraic, dacă includem şi
formele finale ale literelor ebraice. Pare a ne spune că adevărul este între Alef, Tav şi tot
ce este între ele.

Prin urmare, adevărul este format din orice este la început

şi la sfârşit, incluzând orice bucăţică dintre cele 2 puncte.
Datorită acestor lucruri, munca în Yesod, sefira corespunzătoare acestei legi, este de
importanţă capitală, fără de care nu se poate trece mai departe. Întorcându-ne la “emet”,
silabele Alef şi Tav reprezintă pielea noastră, partea exterioară cu care interacţionăm, iar
Teth este partea noastră interioară. Munca în Yesod este munca de purificare proprie, de a
fi corecţi cu noi înşine, de a ne spune adevărul aşa cum este. Munca de purificare nu
poate începe dacă nu suntem cinstiţi cu noi înşine şi nu vrem să ne vedem aşa cum
suntem.

Un alt aspect pe care cuvântul “adevăr” din ebraică ni-l dezvăluie este că minciuna
sălăşluieşte în interiorul nostru, constând în incapacitatea de a accepta Divintatea din noi.
Asta pentru că Teth în ebraică îi este atribuit şarpelui, simbol al păcatului, ispitei,
simbolul căderii din rai a lui Adam şi a Evei. Este oare aşa? Teth este calea care leagă
sefira Gheburah de Hesed, este calea care ne duce către abis sau, cu alte cuvinte, este
calea care ne împinge să trecem peste frici şi limitări. Simbolul şarpelui sau dragonului
sfărâmat, învins sau subjugate, ne arată de fapt calea pe care trebuie să mergem şi cum
trebuie să lucrăm în noi înşine.

Yesod este numit baza, temelia arborelui sefirotic; fără el, nimic nu ar fi posibil să se
manifeste în Malkut, la fel cum fără adevăr, oricât de frumoasă ar fi o cuvântare, ea nu ar
avea niciun sens.

Rostirea Adevărului este, adesea, mult mai greu de realizat decât pare şi mult mai
importantă decât ne putem imagina.

A zecea poruncă – Malkuth – Împarăţia

"Sa nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău "

Nu am vorbit deja despre adulter şi furt ? De ce această repetiţie? Aceasta deoarece

porunca se aplică ad literam în lumea noastră, la nivelul material al lui Malkut.

Pur şi simplu această poruncă ne cere să nu dorim să fim, să primim sau să devenim ceva
ce nu trebuie să fim, ceva ce nu este în concordanţă cu planul Divin şi Scânteia proprie.
Dacă vedem ceva la altcineva şi dorim acel lucru sau vrem să devenim ca acea persoană,
trebuie să lucrăm, să devenim sau să creem ce dorim după ce am primit confirmarea că
este conform cu Voinţa Divină şi cu scopul nostru în viaţă.

Daca violăm această lege, aşa cum procedăm adesea, ce vom obţine? Ceva ce nu ne
aparţine, ceva ce adesea se poate transforma într-o povară care va genera conflicte sociale
sau lupte cu cei care vor să menţină ce au creat.

Nu în ultimul rând, înseamnă să nu dorim să evoluăm prea repede sau prea încet; să ne
cunoaştem locul în societate, familie şi Univers.
A da, a dori sau a acepta poziţii social-politice fără dicernământ este împotiva acestei
legi. A discerne, a face deosebiri este virtutea asociată cu sefira Malkut care se manifestă
prin această poruncă.

Soţia aproapelui tău nu este numai femeia în sine, ea reprezintă aspectul şi energiile
feminine manifestate în cadrul cuplului. Bunurile aproapelui nu reprezintă numai
posesiile lui, ci, de asemenea, ceea ce el reprezintă, lucrurile care îl definesc în planul
material.

În încheierea acestei examinări a celor zece porunci, putem spune că, străduindu-ne să
urmăm poruncile date, respectăm forţele şi legile cosmice, ne aliniem în mod voit cu
Voinţa Divină şi atragem ajutorul fiinţelor de lumină ale Tatălui Ceresc, făcându-ne viaţa
mai uşoară pe plan material, raţional, afectiv şi spiritual.

Am analizat doar un mic aspect al creştinismului care se reflectă în Kabbală sau, mai bine
zis, care se poate explică la nivele mult mai adânci de înţelegere în vederea unei
conştientizări mai profunde a aspectelor creştine şi a unei aplicări mai eficiente în planul
fizic.