Sunteți pe pagina 1din 26

Tema proiectului:

ANALIZA ETICHETĂRII UNUI


PRODUS ALIMENTAR
Analiza etichetării unui produs alimentar

Cuprins:

INTRODUCERE

I. IMPORTANŢA ETICHETĂRII MĂRFURILOR ÎN ECONOMIA MODERNĂ

II. ETICHETAREA PRODUSELOR

II.1. Informaţii clare, uşor de înţeles

II.2. Protecţie sporită împotriva alergenilor

II.3. Norme europene

II.4. Etichete cu toate informaţiile despre produs

II.5. Elementele etichetei produsului alimentar; simboluri privind protecţia mediului


întâlnite pe eticheta produselor alimentare

II.6. Semnificaţia numerelor E

III. STUDIU DE CAZ: Cum trebuie etichetat produsul?

BIBLIOGRAFIE

2
Analiza etichetării unui produs alimentar

INTRODUCERE

Etichetarea reprezintă aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identificare


pe produs, pe dispozitivul de închidere sau pe ambalajul care însoţeşte produsul la
vânzare. Etichetarea este destinată să permită cunoaşterea mărcii, a naturii produselor, a
locului de origine a produsului, a diverselor caracteristici tehnicofuncţionale şi operaţionale
ale produselor, a preţului, a datei limită de consum, a instrucţiunilor de folosire, a cantităţii
etc.
De multe ori, etichetarea are ca scop principal creşterea vânzărilor, prin trezirea
interesului şi a preferinţelor consumatorului asupra anumitor produse. Dacă se are în
vedere şi faptul că de multe ori nevoia capătă un caracter psihologic mai pronunţat decât
unul fiziologic, se poate afirma faptul că marcarea şi etichetarea produselor va influenţa
mult decizia cumpărătorilor asupra unor produse.
Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care
conţine elementele de identificare ale produsului şi care însoţeşte produsul când acesta
este prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent pe acesta.
Eticheta poate fi o simplă bucată de hârtie ataşată produsului, o bucată de material
textil sau de piele cusută pe produs, sau poate fi o componentă a ambalajului alături de
marca produsului şi de alte informaţii despre produs, înscrise conform legii.

Funcţiile etichetelor:
− permit identificarea mărcilor, ca de exemplu "Dole", marcat pe banane, "Sunskit", pe
portocale;
− ajută la clasificarea produselor, ca de exemplu la compoturi, unde în funcţie de categoria
în care se încadrează, se marchează cu literele A, B sau C;
− descriu produsul (conţinutul, modul de folosire, de păstrare);
− promovarea produsului prin intermediul unor imagini atractive şi printr-un design
atrăgător.
Conform acestor funcţii, există 4 categorii de etichete: de identificare, de clasificare, de
prezentare şi de promovare.

Într-o lume tot mai chinuită de foame, când peste 830 milioane de oameni nu au
asigurat minimul necesar subzisţentei, iar bolile generate de alimente şi alimentaţie au
atins cote de neimaginat(maladii cardiovasculare şi proliferative, toxi-infecţii şi alergii
alimentare, obezitate, diabet, guta etc), comunitatea internaţională, prin organismele de
specialitate FAO/OMS a decis urmatoarele, în scopul realizării siguranţei alimentare în
contextul noului concept „ de la fermă direct pe masă „ :
- Extinderea şi aprofundarea studiilor privind valoarea nutritivă şi biologică a alimentelor
(ex: mâncăm fără să ne hrănim);

3
Analiza etichetării unui produs alimentar

- Utilizarea corectă şi formarea prin educaţie a unor comportamente alimentare sănătoase


în funcţie de condiţiile de viaţă şi de muncă ale grupelor de consumatori(suntem ceea ce
mâncăm);
- Revizuirea şi îmbunătăţirea criteriilor şi metodelor de evaluare a alimentelor;
- Prevenirea bolilor determinate de o alimentaţie nesănătoasă ;
- Prevenirea consumului de alimente insalubre sau poluate;
- Evaluarea riscurilor şi prevenirea îmbolnăvirilor generate de alimente şi alimentaţie.
Introducerea tehnologiilor intensive în agricultură, zootehnie şi în procesarea
industrială a alimentelor au dus, însă la creşterea posibilităţilor de contaminare a
alimentelor sporind riscurile de îmbolnavire a consumatorului. Mai mult, astăzi ne
confruntăm şi cu problemele generate de succesele biologice moderne care au condus la
obţinerea organismelor modificate genetic(GMOs microorganisme, plante, animale) prin
tehnicile ingineriei genetice. În acest context, se remarcă preocuparea din ce în ce mai
mare a consumatorilor români pentru calitatea alimentelor pe care le consumă.

4
Analiza etichetării unui produs alimentar

I. IMPORTANŢA ETICHETĂRII MĂRFURILOR ÎN ECONOMIA MODERNĂ

Interesele firmelor producătoare şi comerciale în satisfacerea diverselor nevoi ale


consumatorilor se materializează prin eforturile acestora de a-şi mobiliza toate resursele de
care dispun (tehnice, economice, umane) pentru adaptarea permanentă a ofertei la piaţa.
Pe de altă parte consumatorul, confruntat cu mutaţiile universului socio- economic
actual, a devenit prudent şi neiertător, şi mai ales datorită resurselor limitate de care
dispune. Chiar şi obiceiurile de consum care dupa cum bine ştim depind de numeroşi
factori, sunt legate conştient sau nu de problema alocării acestor resurse (financiare, de
timp, etc).
În acest context, nivelul informaţional- estetic al produselor (în cadrul căruia
etichetarea are un rol primordial), are sarcina de reducere a incertitudinii şi de câştigare a
încrederii consumatorilor în firmele producătoare şi respectiv în produsele acestora.
Totodată, informarea corectă şi completă constituie cea mai eficientă cale de
protecţie a consumatorului împotriva unor practici abuzive. În acest sens, Ordonanţa
Guvernului 21/1992 privind protecţia consumatorilor menţioneză:
• Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect si precis, asupra
caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici,
astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele
lor, şi să fie in măsură să le utilizeze potrivit destinaşiei acestora, în deplină securitate;
• Informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizează în mod
obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora care se înscriu la
vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică,
instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, în funcţie de natura
acestuia;
• Informaţiile trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de originea produsului;
trebuie să fie complete, corecte precise şi explicite şi să cuprindă denumirea produsului,
marca producătorului, cantitatea, preţul, termenul de garanţie sau de valabilitate şi după
caz, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, eventualii aditivi sau
ingredienţi folosiţi, eventualele riscuri riscuri previzibile, contraindicaţii şi modul de utilizare,
de manipulare, de conservare sau de păstrare, precum şi alte caracteristici ale diferitelor
categorii de produse; la produsele alimentare preambalate se menţioneză şi valoarea
nutritivă.
Un volum de informaţii cuprinzător şi semnificativ în legătură cu produsele aflate pe
piaţă va contribui la înţelegerea corectă şi deplină a valorii de întrebuinţare a acestora şi
deci implicit la formarea competenţei consumatorului în alegerea soluţiei care corespunde
cel mai bine scopurilor sale.
Conform perceptelor educţiei moderne, dintre elementele triadei care compun
competenţa, cunoştinţele premerg şi determină atitudinile şi deprinderile; rezultă că pentru
a desăvârşi competenţa consumatorilor trebuie acţionat în primul rând asupra cunoştinţelor
acestora.
5
Analiza etichetării unui produs alimentar

COMPETENŢA = CUNOŞTINŢE + DEPRINDERI + ATITUDINE


La rândul său, procesul cunoaşterii este determinat de procesul de informare.

INFORMARE = CUNOAŞTERE

Pentru a fi eficientă însă, informaţia trebuie să poată fi recepţionată şi valorificată cât


mai corect şi complet.
Ca mijloc de comunicare între producători, comercianţi şi consumatori consumatori,
componenta informaţional- estetică a produselor poate contribui la creşterea competitivităţii
acestora şi implicit a capacităţii concurenţiale a formelor, cu rezultate pozitive în plan
financiar.
Cerinţele pieţii referitoare la asigurarea unei cât mai mari variabilităţi sortimentale a
produselor precum si proliferarea noilor produse, odată cu creşterea firească a nevoii de
informare, au impus şi componentelor informaţionale ale produselor o adaptare rapidă la
noul context, ceea ce a condus la manifestarea tendinţei de specializare a etichetei; acest
aspect ne apare din ce in ce mai evident în cazul produselor alimentare, textile, chimice,
etc.

6
Analiza etichetării unui produs alimentar

II. ETICHETAREA PRODUSELOR ALIMENTARE

“Consumatorul este pentru economie, ceea ce este alegătorul pentru politică”


( Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului)

“Alimentul tău să fie medicamentul tău, şi medicamentul tău să fie alimentul tău”
(Hipocrate)

“Alţii trăiesc ca să mănânce, dar eu mănânc ca să trăiesc”( Socrate)

Eticheta – mijoc de informare pentru consumator.

Eticheta reprezintă un mijloc de comunicare între industrie, comert şi consumator,


fiind o baza utilă de date. Prin mesajul informaţional oferit, eticheta are rol în protejarea şi
educarea nutriţională a consumatorilor. Comitetul pentru etichetarea alimentelor din cadrul
comisiei Codex Alimentarius a elaborat o serie de norme privind etichetarea.
Eticheta este un ansamblu de menţiuni, cu caracter obligatoriu sau neobligatoriu,
element de identificare, informare, atenţionare, clasificare şi promovare comercială a unui
produs/marcă. Poate fi tipărită direct pe ambalaj, lipită (autoadeziv) sau ataşată produsului;
trebuie să cuprindă, în funcţie de destinaţie:
 denumirea produsului;
 ţara de origine;
 numele şi adresa producătorului, distribuitorului, impotatorului sau
exportatorului;
 lista ingredientelor;
7
Analiza etichetării unui produs alimentar

 conţinutul net;
 data şi locul fabricaţiei precum şi elemente de identificare a lotului; termenul
de valabilitate;
 valoarea nutritivă (în special în cazul produselor dietetice, pentru copii,
pentru alimente cu destinatii speciale);
 preţul de comercializare, oferte promoţionale etc.
Declararea valorii nutritive pe etichetă a fost reglementată pentru prima dată în
1976, când apar primele standarde internaţionale recomandate pentru alimentele destinate
sugarilor şi copiilor de varsta mică. Declararea valorii nutritive poate fi efectuată în două
direcţii:
a) valoarea energetică/100g aliment sau portie;
b) cantitatea totală pentru fiecare substanţă minerală şi vitamine/100g produs
sau pe porţie.
O etichetă profesională înglobează şi desene, ilustraţii, simboluri etc, aplicate pe
ambalaj. Se schimbă frecvent, întrucât se demodează, iar publicul este sensibil la felul în
care se prezintă produsul; adesea, sunt falsificate.
O inscripţie sau un îndemn distinctiv atribuit de o organizaţie profesională sau o
asociaţie de comercianţi unui produs, pentru a garanta calitatea şi conformitatea acestuia
cu normele de fabricaţie, poartă numele de etichetă/certificat de calitate (engl. - seal of
quality).
Etichetele produselor alimentare trebuie să ofere consumatorilor informaţiile
necesare esenţiale, sub o formă lizibilă şi uşor de înţeles, cu scopul de a facilita o alegere
a produselor bazată pe informare
Întrunită în 26 ianuarie 2008 la Bruxelles Comisia Europeana a adoptat o propunere
privind sporirea clarităţii produselor alimentare precum şi relevanţei acestora pentru
necesităţile consumatorilor din Uniunea Europeana
Alimentele preambalate vor trebui să afişeze pe partea anterioară a ambalajului
etichete care cuprind informaţii cheie privind calităţile nutritive ale produsului. Sunt stabilite,
deasemenea, cerinţe generale privind modul în care trebuie să fie afişate informaţiile
privind calităţile nutritive ale produselor alimentare pe eticheta acestora, dar este lăsată la
latitudinea statelor membre promovarea unor regimuri naţionale suplimentare, cu condiţia
ca acestea să nu submineze normele UE. Din motive de sănătate publică, proiectul de
regulament extinde cerinţele actuale privind etichetarea alergenilor şi asupra produselor
alimentare care nu sunt preambalate, inclusiv asupra alimentelor vândute în restaurante şi
în unităţile de catering. Noile norme propuse ar trebui să aducă beneficii şi industriei
alimentare, deoarece stabilesc un cadru legislativ mai clar şi mai armonizat pentru
etichetarea produselor alimentare şi asigură condiţii de egalitate pentru toţi agenţii din
acest sector.
Consumatorii din ziua de azi sunt bombardaţi cu informaţii privind produsele
alimentare pe care le cumpără. În plus, modul în care aceste informaţii sunt prezentate
devine din ce în ce mai variat şi mai complex, în timp ce calitatea etichetelor produselor
8
Analiza etichetării unui produs alimentar

alimentare variază considerabil de la un produs la altul şi de la un stat membru la altul.


Studiile efectuate arată că etichetele moderne ale produselor alimentare produc confuzie în
cazul multor consumatori, care sunt copleşiţi de cantitatea de informaţii prezentate şi nu le
pot identifica pe cele esentiale.

II.1. Informaţii clare, uşor de înţeles

Cea mai des întâlnită reclamaţie a consumatorilor cu privire la etichetele produselor


alimentare este, cu siguranţă, cea referitoare la imposibilitatea de a găsi sau de a citi
informaţiile căutate. Adesea, informaţiile esenţiale sunt tipărite cu caractere foarte mici,
sunt ascunse sau umbrite de mesaje publicitare. Din acest motiv, proiectul de regulament
stabileşte principii generale pentru etichetarea produselor alimentare, care trebuie să fie
respectate în cadrul industriei alimentare. Aceste principii includ cerinţe privind lizibilitatea
etichetei (care trebuie să afişeze caractere de cel puţin 3mm), claritatea şi acurateţea
acesteia, precum şi cerinţa potrivit căreia prezentarea unor informaţii opţionale nu distrage
atenţia de la informaţiile obligatorii.

II.2. Protecţie sporită împotriva alergenilor

Având în vedere riscurile grave pe care alergenii le pot prezenta pentru sănătate,
proiectul de regulament propune obligativitatea ca toate alimentele care conţin substanţe
alergene (precum alunele, laptele, muştarul sau peştele) să menţioneze acest lucru pe
etichetă sau să indice clar într-un alt mod prezenţa alergenului. Acesta reprezintă un pas
înainte faţă de cerinţa actuală privind etichetarea referitoare la alergeni care este aplicată,
la nivel comunitar, numai în cazul produselor alimentare preambalate. Conform noilor
norme, va trebui, de asemenea, ca alimentele neambalate şi cele servite în restaurante
sau de către unităţi de catering să indice prezenţa alergenilor pentru a asigura o mai bună
protecţie a celor care sunt expusi reacţiilor la astfel de produse.
Proiectul de regulament a fost elaborat în urma unor consultări extinse cu asociaţiile
consumatorilor, reprezentanţi ai industriei alimentare şi alte părţi interesate. Comisarul
pentru sănătate, Markos Kyprianou, a declarat: „Etichetele produselor alimentare pot avea
o influenţă considerabilă asupra deciziei consumatorului de a cumpăra. Etichetele care
prezintă prea multe informaţii, informaţii confuze sau care induc în eroare pot reprezenta
pentru consumator mai curând un obstacol decât un sprijin, şi nu le pot identifica pe cele
esenţiale. Propunerea adoptată, are drept scop de a asigura afişarea pe etichetele
produselor alimentare a informaţiilor esenţiale, prezentate în mod clar şi lizibilitatea
etichetei(cel puţin 3 mm), astfel încât cetăţenii UE să poată alege produse care să asigure
o alimentaţie echilibrată”

9
Analiza etichetării unui produs alimentar

Condiţii impuse de lege privind etichetarea în U.E., elemente comune, deosebiri

Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului prevede în art. 5 lit.d) că unul din
obiectivele statului, care se realizează prin organismele sale de specialitate, este acela de
a educa consumatorii în calitatea pe care o au.
Programele de educare şi informare a consumatorilor trebuie să aibă în vedere:
a) legislaţia referitoare la protecţia consumatorilor, agenţii şi organizaţii ale
consumatorilor;
b) sănătatea, alimentaţia, prevenirea îmbolnăvirilor şi prevenirea achiziţionării de
produse alimentare falsificate;
c) riscurile produselor;
d) interesele economice ale consumatorilor la achiziţionarea de servicii, inclusiv a
celor financiare;
e) etichetarea produselor, cu precizarea informaţiilor necesare consumatorilor;
f) informaţii despre dificultăţi şi măsuri de rezolvare a acestora, preţuri, calitate,
condiţii de creditare;
g) protecţia mediului, după caz.”(art. 40 din lege).
Trebuie subliniat, caracterul de noutate al dispoziţei legale, care implicit la alin. g.) al
art. 40 din lege, face conexiunea cu dreptul mediului, deci, conferă un temei pentru
teoreticieni, în fundamentarea conceptului de consum durabil, care se profilează, în ultimul
timp pe plan mondial.
Dreptul la informare al consumatorului, aşa cum este el formulat în art. 3 lit. b) din
O. G. nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, are un caracter eclectic, el cuprinzând
două îndrituiri ale consumatorului, respectiv cel de a fi informat şi cel de a fi educat.
Conform art. 3 lit. b) din O. G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul:“ de a fi informaţi
complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel
încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor
lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori.”
10
Analiza etichetării unui produs alimentar

Configuraţia pieţei libere, în contextul căreia consumatorul este asaltat de un număr


mare de produse, posibilitatea lui de a alege se va face în funcţie de informaţiile pe care
acesta le primeşte din diverse surse. Importanţa acestui drept a fost reliefată de către
Consiliul Europei, care a inclus în “ Carta de protecţie a consumatorilor”, din 1973, “dreptul
consumatorilor la informare”, fiind, totodată, şi în „Programul preliminar al Comisiei
europene pentru o politică de protecţie şi informare a consumatorilor”, din 1975.
Dreptul de informare al consumatorilor nu poate fi realizat decât dacă există
obligaţia producătorilor de a le furniza informaţiile necesare despre bunuri şi servicii.
Obligaţia de informare nu trebuie confundată cu publicitatea, care nu are scopul de
informare, ci de a atrage atenţia publicului( dacă publicitatea este corectă şi nu
tendenţioasă, ea nu trebuie interzisă). Producătorii au obligaţia de a furniza o informaţie
obiectivă consumatorilor.
Obligaţia generală de informare din partea agenţilor economici este prevăzută de
Capitolul IV al O. G. nr. 21/1992 ( cu modificările ulterioare), intitulat: „Informarea şi
educarea consumatorilor”care, în special în art. 18, 19 şi 20, precizează conţinutul
acesteia. Astfel:
“Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau
marca producătorului, adresa producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie,
de valabilitate sau data durabilităţii minimale, principalele caracteristici tehnice şi calitative,
compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare,
manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii, precum şi despre
valoarea nutritivă a produselor alimentare preambalate şi despre tara producătoare, în
cazul produselor de import”(art. 20 alin. 1).
“Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor,
documentele însoţitoare, precum şi contractele preformulate trebuie să fie scrise în limba
română, indiferent de ţara acestora, fără a se exclude prezentarea acestora şi în alte
limbi”(art.20 alin.4).
Pe lângă caracteristicile produsului, agentul economic este obligat să informeze
consumatorul asupra identităţii sale, dar şi asupra preţului produsului. Dreptul la informare
este reglementat şi de Legea nr.296/2004 privind Codul consumului, care în art. 44
prevede obligaţia agenţilor economici de a informa complet, corect şi precis consumatorii,
asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, inclusive a serviciilor
financiare oferite de către aceştia, în cadrul activităţii lor profesionale. Scopul informării
este de a conferi posibilitatea consumatorului să ia o decizie în conformitate cu interesele
sale, iar după momentul dobândirii bunurilor şi serviciilor acestea să fie utilizate în “deplină
siguranţă şi securitate”.
Dispoziţia legală realizează o conexiune între dreptul la informare şi dreptul de a fi
protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau un serviciu care poate fi
periculos.
Legiuitorul precizează şi modalitatea practică în care se realizează acest drept,
adică, prin precizarea elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor/serviciilor,
11
Analiza etichetării unui produs alimentar

înscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles. Aceste informaţii trebuie înscrise
pe eticheta produsului, ambalajul de vânzare sau în cartea tehnică, în instrucţiunile de
folosire, ori în orice alt document care însoţeşte produsul sau serviciul în momentul în care
el este dobândit de consumator.
Dacă produsele pot deveni periculoase prin utilizarea lor de către consumatori,
aceştia trebuie să fie avertizaţi asupra riscurilor la care sunt supuşi prin folosirea „normală
sau previzibilă a bunurilor”.

II.3. Norme europene

Putem afirma, că există o politică europeană a consumatorului, respectiv a protecţiei


acestuia, care are drept scop conferirea unui caracter unitar la un nivel înalt pe cuprinsul
întregii Uniuni Europene.
Consumatorul romăn deabia acum învaţă comportamentul unui consumator cu
adevarat european . La consumatorul român :
- Există o tendinţă de a lua totul de bun.
- Crede că tot ceea ce este pe raft, este verificat de alţii.
- Consumatorul român nu-şi foloseşte drepturile.
- Se lasă prea mult amăgit de o publicitate inşelătoare.
Dacă ne considerăm europeni, să ne comportăm ca europeni şi să pretindem să ni
se respecte dreputurile:
- dreptul la protecţia sănătăţii şi siguranţei consumatorului;
- dreptul la protecţia intereselor economice ale consumatorului;
- dreptul la compensaţii pentru daune suferite;
- dreptul la informaţie şi cunoaştere;
- dreptul la reprezentare (dreptul de a fi ascultat).
Aceste drepturi ne încarcă cu demnitate atunci când suntem parte a unui proces de
Vânzare-Cumpărare. Este necesară armonizarea comportamentului consumatorului român
cu standardele şi cerinţele consumatorului european.

II.4. Etichete cu toate informaţiile despre produs

Începând din anul 2009, etichetele de la produsele alimentare conţin nu numai


E–urile, ci şi toate vitaminele adăugate. Cel puţin aşa vor instituţiile UE, care au şi adoptat
un proiect în acest sens.
Produsele alimentare, inclusiv cele româneşti, vor avea înscrisă pe etichetă, în
următorii trei ani, cantitatea de vitamine şi minerale adăugate acestora după prelucrare.
Mai exact, regulamentul prevede întocmirea unei liste de substanţe nutritive , de minerale

12
Analiza etichetării unui produs alimentar

şi vitamine, care pot fi suplimentate în diverse produse alimentare, precum şi cantităţile


minime şi maxime admise.
Potrivit noilor norme europene, nu se pot adăuga vitamine şi minerale în produse
proaspete, precum carnea, fructele şi legumele. Pentru a nu încuraja consumul de băuturi
alcoolice, adaosul de vitamine şi minerale este interzis şi în băuturile care au o
concentraţie de alcool mai mare de 1,2%. Propunerea UE are în vedere o mai bună
informare a consumatorilor, pentru ca aceştia să poată alege produsele care conţin
vitamine şi minerale în cantităţi sigure pentru sănătate. În unele cazuri, există restricţii
privind consumarea unor cantităţi de vitamine.

II.5. Elementele etichetei produsului alimentar; simboluri privind protecţia mediului întâlnite
pe eticheta produselor alimentare

Prin marfă alimentară (sau aliment), înţelegem toate substanţele sau produse
prelucrate, parţial prelucrate sau neprelucrate destinate sa fie îngerate de oameni. Acest
termen include şi băuturile, gumele de mestecat şi toate substanţele, inclusiv apa, aflate
intenţionat în produsele alimentare în cursul preparării, fabricării sau altor tratamente. Este
inclusă apa la art.6 al directivelor 98/83/CEE fără a prejudicia normele din directivele
80/788 si 98/83/CEE.
Termenul de marfă alimentară nu cuprinde: hrană pentru animale, animalele vii, mai
puţin cele care nu sunt preparate în vederea consumului uman., plantele înainte de
recoltare, medicamentele, în sensul directivelor 65/65/CEE, 92/93/CEE, cosmeticele, în
sensul directivei 76/768/CEE, tutunul şi produsele din tutun, în sensul directivei
89/622/CEE, stupefiantele şi substantele psihotrope, conform Convenţiei Unice a Naţiunilor
Unite din 1961 şi 1971, reziduuri şi contaminanţi.

Etichetele alimentelor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

- Denumirea produsului: trebuie să includă informaţii despre starea fizică a


produselor alimentare sau tratamentul specific la care acestea au fost supuse (sub formă
de praf, congelate, concentrate,afumate etc.). Tratamentul prin ionizare trebuie menţionat
întotdeauna dacă este folosit. Adesea denumirea produsului este menţionată cu litere mici,
într-un colţ al ambalajului, producătorii preferând să poziţioneze la mare cinste numele
comercial sau pe cel marcă al produsului.
Pentru ca denumirea de marcă sau cea comercială să rămână cât mai adânc în
memoria consumatorilor, se foloseşte metoda de a include această denumire în
denumirea, produsului, lucru interzis prin lege. Marca de fabrică, marca comercială sau
alte denumiri nu pot înlocui denumirea produsului. Termenii: ”mod”, “tip”, “gen” , nu pot fi
folosiţi alături de denumirea specifică.

13
Analiza etichetării unui produs alimentar

Informaţiile de pe etichetă, nu trebuie să fie acoperite sau separate prin alte indicaţii
sau desene. Înscrisurile de pe etichetă, nu trebuie să prezinte modificări (ştersături,
înlocuiri sau adăugiri) care pot induce în eroare consumatorul.
- Lista ingredientelor: toate ingredientele trebuie enumerate în ordinea
descrescătoare a greutăţii (excepţie: amestecurile de fructe sau legume), inclusiv cele
despre care se ştie că provoacă reacţii la persoanele alergice (ex. alune, lapte, ouă,
peşte).
Procentajul produselor trebuie de asemenea indicat în cazul ingredientelor descrise
prin denumirea produsului (ex.„supă de roşii”), prin imagini sau prin cuvinte (ex.„cu
căpşuni”), sau care sunt esenţiale în caracterizarea produselor alimentare.(ex. procentajul
de carne din“Chili con carne”)
 Alimente scutite de specificarea ingredientelor.
 Apele carbogazoase, a căror denumire face să apară această caracteristică.
 Fructele şi legumele prospete(inclusiv tuberculii de cartof) neprocesate.
 Oţetul de fermentaţie care provine în mod excusiv dintr-un singur produs de
bază şi care nu a suferit adăugarea nici unui alt ingredient.
 Brânza, untul, laptele şi smântâna fermentată, în măsura în care nu au suferit
decât adăugiri de produse lactate, enzime şi culturi de microorganisme
necesare fabricării, sau de sare în cazul brânzeturilor, altele decât cea
proaspătă sau topită.
 Produsele costituite dintr-un singur ingredient, dacă denumirea acestuia este
identică cu cea a ingredientului şi permite identificarea clară a naturii
ingredientului
- Cantitatea netă a produslui in volum pentru lichide (ex. litru, centilitru) şi în masă
pentru alte produse. Pentru următoarele alimente, nu este obligatorie indicarea cantităţii
nete:
 Alimentele vândute cu bucata, la care numerotarea se poate face cu uşurinţă
din exteriorul produsului; în caz contrar, se indică numărul pe etichetă.
 Alimentele care pot înregistra pierderi de volum sau de masă.
 Alimentele care sunt vândute la număr sau sunt vândute în prezenţa
cumpărătorului.
 Alimentele a căror cantitate netă este mai mică de 5 grame sau 5 mililitri.
Sunt exceptate condimentele şi plantele aromatice.
- Data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere
microbiologic au un grad de perisabilitate, data limită de consum.
Pentru data de expirare, se folosesc doi termeni:
1. Termenul de valabilitate, pentru alimentele foarte perisabile (cum ar fi
produsele lactate şi cele din carne) şi care reprezintă data limită de consum. După această
dată, producătorul nu mai garantează sănătatea consumatorului, chiar dacă produsul a fost
păstrat în condiţii corespunzătoare.

14
Analiza etichetării unui produs alimentar

Data durabilităţii minimale, pentru produsele mai puţin perisabile (cum ar fi


produsele de panificaţie, conservele, produsele de ciocolată, băuturile răcoritoare etc.) şi
care reprezintă data limită de comercializare.
Termenul de valabilitate se compune din formulare clară a zilei, lunii şi anului( în
această ordine, folosind sistemul: ZZ.LL.AA) şi într-o formă necodificată. Data este
precedată de menţiunea clară: ”Expiră la data de …”.
2. Data de durabilitate minimală se marchează în aceeaşi formulă. Data este
precedară de menţiunea clară: “ A se consuma de preferinţă înainte de/până la sfârşitul...”
În ambele situaţii, menţiunile cu privire la indicarea datei sunt urmate de condiţiile de
păstrare şi conservare, dacă este cazul.
 Alimente scutite de indicarea datei durabilităţii minime
 Fructele şi legumele proaspete (inclusiv tuberculii de cartof) neprocesate.
Această excepţie nu se aplică şi seminţelor de germinaţie.
 Băuturile conţinând 10% sau mai mult în volum alcool.
 Pâinea, produsele de panificaţie, patiserie şi cofetărie care se consumă în 24
ore.
 Oţetul de fermentaţie.
 Sarea de bucătărie, cu excepţia celei iodate.
 Zahărul şi mierea de albine.
 Produsele zaharoase alcătuite aproape în totalitate din zahăr aromatizat sau
colorat.
 Guma de mestecat.
 Porţiile individuale de îngheţată nepreambalată.
 Vinuri, vinuri spumoase, spumante, licoroase, aromatizate şi produse similare
obţinute din fructe, altele decât strugurii.
 Băuturi nealcoolice, sucuri de fructe, nectaruri din fructe şi băuturi alcoolice în
recipiente mai mari de 5 litri, destinate consumului colectiv.
-Condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii
speciale.
-Denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului, al ambalatorului sau
al distribuitorului; în cazul produselor de import se înscriu numele şi sediul importatorului
sau ale distribuitorului înregistrat în România.
Numele şi adresa producătorului, a ambalatorului sau a importatorului trebuie să fie
menţionate în mod lizibil pe ambalaj, astfel încât să ştiţi pe cine puteţi contacta dacă doriţi
să faceţi o reclamaţie sau să obţineţi informaţii suplimentare despre produs.
-Locul de origine sau de provenienţă a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de
natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa
reală a alimentului.
Indicarea ţării sau regiunii de origine este obligatorie pentru anumite categorii de
produse, cum ar fi carnea, fructele şi legumele. De asemenea, este obligatorie dacă
15
Analiza etichetării unui produs alimentar

numele comercial sau alte elemente de pe etichetă, cum ar fi o imagine, un steag, sau o
trimitere la un loc anume, ar putea induce în eroare consumatorii cu privire la adevărata
origine a produsului.
-Instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare
necorespunzătoare a alimentelor.
-Concentraţia alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în
volum.
-O menţiune care să permită identificarea lotului. Toate alimentele trebuie să poarte
o indicaţie care să permită identificarea lotului din care fac parte.Alimentele a căror etichetă
specifică şi ziua în data durabilităţii minimale sau termenul de valabilitate, alături de alte
cazuri similare, sunt exceptate de la indicarea lotului.
-Menţiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse. Menţiunile de etichetare
trebuie redactate în limba română, lizibil şi inteligibil, aşezate în mod vizibil. Fac excepţie
de la prevederea redactării în limba română, mărcile de fabrică sau de comerţ, denumirile
de firme şi denumirile arhicunoscute publicului larg, precum: pizza, chips, snacks,
croissant, pop-corn etc.
-Producţia ecologică. Folosirea expresiei „producţie ecologică” pe etichete este strict
reglementată de legislaţia UE. Este permisă numai în legătură cu metode specifice de
producere a alimentelor, care îndeplinesc standarde înalte de protecţie a mediului şi
bunăstare a animalelor. Logo-ul european „Agricultură ecologică - Sistem de control CE”
poate fi folosit de producătorii care îndeplinesc condiţiile cerute.
-Organisme modificate genetic (OMG). Etichetarea este obligatorie pentru produsele
care au un conţinut OMG de peste 0,9 %. Toate substanţele de origine OMG trebuie
menţionate în lista ingredientelor folosind cuvintele „modificate genetic”.
-Valori nutritive. descriu valoarea energetică şi elementele nutritive ale unui produs
alimentar(ex. proteine, grăsime, fibre, sodiu, vitamine şi minerale).Aceste informaţii trebuie
oferite în cazul în care există vreo specificaţie privind proprietăţile nutritive ale produsului.
-Specificatii privind proprietăţile nutritive şi de sănătate. Există reguli comunitare
care garantează că orice specificaţii privind proprietăţile nutritive şi de sănătate care apar
pe ambalajele alimentelor sunt adevărate şi bazate pe fapte ştiinţifice. Specificaţiile cum ar
fi „conţinut redus de grăsimi” sau „conţinut bogat de fibre” trebuie să corespundă unor
definiţii armonizate, astfel încât săaibă aceeaşi semnificaţie în toate ţările UE; de exemplu,
specificaţia „conţinut bogat de fibre” poate fi utilizată numai în cazul produselor ce conţin
cel puţin 6g de fibre la 100g.
Produsele alimentare cu un conţinut bogat de grăsimi ori zahăr nu pot avea
specificaţii cum ar fi „conţine vitamina C”.
Specificaţiile privind proprietăţile de sănătate, cum ar fi „benefic pentru inimă” sunt
permise numai dacă pot fi demonstrate ştiinţific. Nu se poate aplica o specificaţie pozitivă
privind proprietăţile de sănătate ale unui produs cu un conţinut prea mare de sare, grăsimi
sau zahăr. Următoarele specificaţii privind proprietăţile de sănătate sunt interzise:
 Specificaţii privind prevenirea, tratarea sau vindecarea unei boli umane;
16
Analiza etichetării unui produs alimentar

 Specificaţii care fac trimitere la ritmul sau amploarea scăderii în greutate;


 Trimitere la sau aprobare de către anumiţi doctori;
 Specificaţii care sugerează că sănătatea ar putea fi afectată dacă nu se
consumă alimentul respectiv.
- Preţul produsului şi/sau dacă acesta este condiţionat de o campanie promoţională

- Aditivi alimentari ce trebuie specificaţi:


 Acidifianţii;
 Agenţii de afânare, de îngroşare, de glazurare, de umezire, de întărire, de
încărcare;
 Amelioratorii de făină, amidonul modificat, antiaglomeranţii, antioxidanţii;
 Antispumanţii, coloranţii, corectorii de aciditate, emulsificatorii,
 Gelifianţii;
 Gazele de expandare;
 Îndulcitorii, potenţialii de aromă;
 Sărurile de topire;
 Stabilizatorii.
-Telefonul Consumatorului
-Codul de bare
Există şi menţiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse, câteva grupe de
produse şi menţiunile recomandate sunt vor fi prezentate în continuare.
Pentru lapte de consum, se va preciza:
• Conţinutul de grăsime exprimat în procente;
• Procedeul de tratament termic utilizat (pasteurizat, sterilizat);
• Pentru laptele pasteurizat se va menţiona „a se păstra la temperatura de 2-40
C”;

Pentru sortimentele din lapte deshidratat sau parţial deshidratat:


• Conţinutul de grăsime, exprimat în procente;
• Conţinutul de substanţă uscată, exprimat în procente;
• În cazul produselor: lapte concentrat neîndulcit, lapte concentat îndulcit, lapte
normalizat concentrat neîndulcit, lapte normalizat concentrat îndulcit, lapte
smântânit concentrat îndulcit, lapte smântânit concentrat neîndulcit se va face
menţiunea „trat la temperatură ultraînaltă (UHT)” dacă acestea au fost supuse la
un astfel de tratament şi ambalate aseptic;
• Recomandări privind modul de utilizare şi condiţiile de diluţie;

În cazul sortimentelor de lapte praf:

17
Analiza etichetării unui produs alimentar

• Se face menţiunea „produs instant”, pentru produsele cu solubilitate


instantanee;
• Conţinutul de grăsime, exprimat în procente;
• Conţinutul de substanţă uscată, exprimat în procente;
• Recomandări privind metoda de reconstituire şi diluare, precum şi conşinutul în
grăsime al produsului astfel reconstituit;

Pentru iaurt şi smântână:


• Conţinutul de grăsime, exprimat în procente pentru fiecare tip de produs.
Pentru diferite sortimente de brânzeturi:
• Conţinutul de grăsime, raportat la substanţa uscată şi exprimat în procente;
• Procedeul de tratament termic la care au fost supuse materiile prime sau
produsele finite (pasteurizare, topire, afumare).

Pentru carne şi produse din carne:


• Menţionarea speciilor de animale de la care provine carnea (inclusiv organele);
• Denumirea speciei pentru peşte, crustacee, moluşte;
• Menţionarea procedeelor de fabricaţie sau natura tratamentelor utilizate (ex.
Produs pe bază de carne tocată, produs crud-uscat, produs afumat, produs
sărat, cârnaţi proaspeţi pentru fript, prăjit, produs refrigerat, produs congelat
etc.);
• Tipul de membrană utilizat la diferite preparate şi semipreparate (membrane,
neturale, artificiale comestibile sau artificiale necomestibile);
• Carnea şi organele, provenite din producţia internă prin tăierea în abator a
animalelor, a păsărilor sau a altor specii de animale, poartă marca de sănătate,
etc.

Pentru băuturi răcoritoare:


• Dacă se utilizează mai multe sucuri de fructe sau arome, acestea vor fi
menţionate în ordinea descrescătoare a concentraţiilor lor;
• Dacă proporţia sucului de fructe este egală sau mai mare de 4%, se
menţionează denumirea fructului ex: „suc de lămâie”, iar dacă proporţia din
sucul de fructe este mai mică de 4%, se menţionează „cu aromă de”;
• În cazul produselor cu conţinut mai mare de 30 mg cafeină/l, o menţiune precum
„conţine cofeină”; în cazul băuturilor ce conţin de regulă cafeină şi concentraţia
este mai mică de 1 mg/l se indică „fără cafeină”;
• În cazul băuturilor conţinând mai mult de 2 g dioxid de carbon/l, o menţiune
precum „carbogazoasă”;
18
Analiza etichetării unui produs alimentar

• Menţiunea originii apei minerale atunci când aceasta este folosită la prepararea
produselor.

II.6. Semnificaţia numerelor E

Dacă un aditiv alimentar are un număr E, înseamnă că a trecut testele de siguranţă


şi a fost aprobat pentru utilizare pe întreg teritoriul UE. Această aprobare este
supravegheată, revizuită şi modificată conform noilor date ştiinţifice. Exemple de câţiva
aditivi alimentari obişnuiţi:
Antioxidanţi: ajută alimentele să reziste mai mult timp, împiedicând grăsimile,
uleiurile şi anumite vitamine să intre în combinaţie cu oxigenul din aer. Oxidarea este cea
care provoacă râncezeala şi pierderea culorii alimentelor. Exemplu: Vitamina A, denumită
şi acid ascorbic sau E300.
Coloranţi: sunt uneori folosiţi pentru a înlocui culoarea naturală pierdută la
prelucrarea sau depozitarea alimentelor, sau pentru a da produselor o culoare consistentă.
Exemplu:Caramel (E150a), folosit la produse cum ar fi sosurile şi băuturile răcoritoare.
Emulsificatori, stabilizatori, agenţi de coagulare şi agenţi de îngroşare:
emulsificatorii cum ar fi lecitina (E322), amestecă ingredientele care în mod normal s-ar
separa, de exemplu uleiul şi apa.Stabilizatorii împiedică ingredientele care au fost
combinate să se separe din nou. Un agent de coagulare obişnuit este pectina (E440),
folosită la gemuri. Agenţii de îngroşare dau consistenţă alimentelor, la fel cum făina
adăugată la un sos îl face mai consistent.
Potenţatori de aromă: măresc aroma dulciurilor şi a produselor gustoase, fără a
adăuga o aromă proprie. Exemplu:glutamatul monosodic (E621) este adesea adăugat la
alimente prelucrate, în special supe, sosuri şi cârnaţi.
Conservanţi: împiedică alimentele să se strice.Majoritatea alimentelor care au o
durată de depozitare lungă includ conservanţi, dacă nu a fost utilizată o altă metodă de
conservare -cum ar fi îngheţarea, ambalarea în conserve sau uscarea. Exemple: Fructele
uscate sunt deseori tratate cu bioxid de sulf (E220) pentru a împiedica formarea de
mucegai sau bacterii,iar şunca, carnea sărată de vită şi carnea conservată sunt deseori
tratate cu nitrit şi nitrat (E249 - E252) în timpul procesului de conservare.
Îndulcitori: sunt deseori utilizaţi în locul zahărului la produse cum ar fi băuturile
efervescente, iaurtul şi guma de mestecat. Exemple: aspartam (E951), zaharină (E954),
acesulfam-K (E950) şi sorbitol (E420).

19
Analiza etichetării unui produs alimentar

III. STUDIU DE CAZ: Cum trebuie etichetat produsul?

Pentru studiul de caz am ales următoarele tipuri de ulei: Raza Soarelui, Tip şi
Ţăndărei .

Raza Soarelui

1. Denumirea sub care este vândut produsul: Raza Soarelui 100% ulei rafinat de
floarea soarelui;
2. Ingrediente: 100% ulei de floarea soarelui;
3. Valoare nutriţională:

Valoare nutriţională medie 10g * (o lingurita) 100g


Valoare energetică 90kcal/370kj 900kcal/3700kJ
Proteine 0 0g
Grăsimi din care 10 100 g
- Acizi graşi saturaţi 1,2g 12g
- Acizi graşi mono-nesaturaţi 2,6g 26g
- Acizi graşi poli-nesaturaţi 6,2g 62g
- Colesterol 0mg 0mg
Vitamina E Nu este precizat Nu este precizat
Glucide 0 0g

*
Un litru de ulei contine : 920g = 92 de porţii a câte 10g;
DZR-Doza zilnică recomandată: NU este precizat;
4. Cantitatea netă : 1L;
5. Termenul de valabilitate: 05/09/2010;
6. Condiţii de depozitare şi folosire: A se păstra la temperatura ambiantă, în locuri
ferite de lumină, căldură şi mirosuri străine.
7. Sediul producătorului: Bunge Zrt. Cu sediul în Ungaria, 1134 Budapest, Vaci u.33
8. Lotul: Nu este precizat;
9.Simbolurile întalnite pe eticheta produsului sunt: Flacon PET;
Ambalaj reciclabil

20
Analiza etichetării unui produs alimentar

Produs cu utilizarea sistemului de management al calităţii certificat de către Bureau


Veritas în conformitate cu standardul ISO 9001:2008.

10. Codul de bare- Produsul prezintă cod de bare;


11. Recomandări de utilizare: Recomandat pentru prăjeaşă, salate, mâncare şi
zacuscă;
12. Nu este precizat dacă conţine conservanţi;
13. Telefonul consumatorului: 0800828643, 0808 BUNGE zilnic 9:00 - 17:00;
14. Raza Soarelui este marcă înregistrată Unirea S.R.L.- membră a grupului Bunge;
15. Marca producătorului;
16. Nu prezintă etichetă de gât;
17. Eticheta prezintă simboluri, ilustraţii, desene;

21
Analiza etichetării unui produs alimentar

Tip

1. Denumirea sub care este vândut produsul: Ulei rafinat de floarea soarelui;
2. Ingrediente: 100% ulei de floarea soarelui;
3. Valoare nutritională:

Valoare nutriţională medie 10g * (o lingurita) 100g


Valoare energetică 90kcal/370kj 900kcal/3700kJ
Proteine 0g 0g
Grăsimi din care 10 g 100 g
- Acizi graşi saturaţi 1,2 g 12 g
- Acizi graşi mononesaturaţi 2,6 g 26 g
- Acizi graşi polinesaturaţi 6,2 g 62 g
- Colesterol 0 mg 0 mg
Vitamina E Nu este precizat Nu este precizat
Glucide 0g 0g

*
Un litru de ulei contine : NU este precizat;
DZR-Doza zilnică recomandată: NU este precizat;
4. Cantitatea netă : 1L;
5. Termenul de valabilitate: 17/09/2010;
6. Conidiţii de depozitare şi folosire: A se păstra la loc curat, uscat, la temperaturi
cuprinse între -5°C şi 30°C, ferit de razele solare;
7. Sediul producătorului: SC CARGILL OILS SA 207465, Str.Fabricii nr.1, Podari,
DOLJ pentru Real-Hypermarket Romania S.R.L. Bdul Th.Pallady, nr 51, sector 3, OP 72,
Cod poştal 032258, Bucureşti;
8. Lotul: 434;
9.Simbolurile întalnite pe eticheta produsului sunt: Flacon PET;
Ambalaj reciclabil

22
Analiza etichetării unui produs alimentar

Sistem de management integrat caliate mediu


ISO 9001:2000 şi
ISO 14001:2004

10. Codul de bare;


11. Recomandări de utilizare: Recomandat pentru gătit, prajit şi salate sosuri şi
maioneze;
12. Nu este precizat dacă conţine conservanţi;
13. Telefonul consumatorului: Nu este precizat;
14. Marca producătorului;
15. Nu prezintă etichetă de gât;
16. Eticheta prezintă simboluri, ilustratii, desene;

23
Analiza etichetării unui produs alimentar

Ţăndărei

1. Denumirea sub care este vândut produsul: Ulei de Ţăndărei;


2. Ingrediente: Premium 100% rafinat ulei de floarea soarelui;
3. Valoare nutritională:

Valoare nutriţională medie 10g * (o lingurita) 100g


Valoare energetică 89.96kcal/370kj 899,64kcal/3700kJ
Proteine 0g 0g
Grăsimi din care 10 g 100 g
- Acizi graşi saturaţi 1,2 g 12 g
- Acizi graşi mononesaturaţi 2,6 g 26 g
- Acizi graşi polinesaturaţi 6,2 g 62 g
- Colesterol 0 mg 0 mg
Vitamina E Nu este precizat Nu este precizat
Glucide 0g 0g

*
Un litru de ulei conţine : NU este precizat;
DZR- Doza zilnică recomandată: NU este precizat;
4. Cantitatea netă : 1L;
5. Termenul de valabilitate: 21/11/2010;
6. Conidţii de depozitare şi folosire: A se păstra la loc curat, uscat şi răcoros;
7. Sediul producătorului: SC ULTEX SA Str.Teilor nr 51, Ţăndărei 925200, Ialomiţa;
8 Lotul: NU este precizat;
9. Simbolurile întalnite pe eticheta produsului sunt: Simbolul ambalajului-PET;
Sistem de management:
ISO 9001:2000
ISO 14001:2004
REG.852/2004

24
Analiza etichetării unui produs alimentar

Ambalaj reciclabil

10. Codul de bare;


11. Recomandări de utilizare: Recomandat pentru gătit, prăjit şi salate sosuri şi
maioneze. Nu conţine conservanţi;
12. Telefonul consumatorului: Nu este precizat;
13. Marca producătorului;
14. Nu prezintă etichetă de gât;
15. Eticheta prezintă simboluri, ilustratii, desene.

25
Analiza etichetării unui produs alimentar

BIBLIOGRAFIE:

1. Cecilia Pop - Managementul calităţii, Ed. Alfa, Iaşi, 2007.

2. D.S. Ştef, Cecilia Pop – Merceologie şi expertiză merceologică, Ed. Sign, Iaşi, 2009

*** O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorului.

*** H.G. 106/2002 privind etichetarea alimentelor.

26

S-ar putea să vă placă și