P. 1
Manual de Medicina Interna pentru Cadre Medii

Manual de Medicina Interna pentru Cadre Medii

|Views: 136|Likes:
Published by mad_biker

More info:

Published by: mad_biker on Jan 31, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/31/2011

pdf

text

original

Corneliu Borundel MANUAL PENTRU CADRE MEDII Editura ALL MANUAL DE MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII Sub

redacţia CORNELIU BORUNDEL doctor în medicină, medic primar ''' ÎN COLABORARE CU: C. Bogdan, doctor în medicină; P. Ciocâlteu, doctor în medicină,- medic primar; S. Diacicov, medic primar; M. Drăghici, medic primar; M. îonescu, medic primar; Madeleine Măicănescu-Georgescu, doctor în medicină, medic primar; N. Neicu, doctor în medicină, medic primar; Valentina Neicu, medic primar; T.Procopiescu, medic specialist 1994-Editura ALL MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ CORNELIU BORUNDEL ISBN 973-9156-60-6 Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii ALL. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL. Drepturile de distribuţie în străinătate a acestei ediţii aparţin în exclusivitate editurii. Copyright © 1994 by B.I.C. ALL srl. All rights reserved. The distribution of this book outside Romania, without the written permission of B.I.C. ALL srl, is strictly prohibited. Editura ALL Bucureşti Calea Victoriei 120 S 312.41.40, 650.44.20 Fax: 312.34.07 Redactor: Coperta: Emilia Stere Carmen Fundi Virgil Rădulescu Tehnoredactare computerizată: BIC - ALL srl Printed in România CUPRINS Introducere (dr. C. Borundel)...................................................................................................25 Rolul şi poziţia cadrelor medii.........................................................................................25 1. Introducere în medicina internă (dr. C. Borundel).........................................................29 1.1. Noţiuni generale despre boală...................................................................................29 1.2. Perioadele de evoluţie a bolii....................................................................................30 1.3. Clasificarea bolilor....................................................................................................32 1.4. Noţiuni elementare de istorie amedicinei.................................................................32 1.5. Obiectul medicinei interne........................................................................................34 1.6. Descrierea bolilor......................................................................................................34 1.7. Examenul bolnavului şi foaia de observaţie clinică..................................................39 1.7.1. Redactarea foii de observaţie...................................................................39 1.7.2. Interogatoriul..........................................................................................40 1.7.3. Metode fizice de examinare....................................................................41 1.8. Supravegherea bolnavului în repaus la pat................................................................46

Anca Vasile

1.9. Diagnosticul şi tratamentul unei febre......................................................................47 1.10. Sindromul septicemie..............................................................................................49 1.10.1. Etiopatogenie.......................................................................................49 1.10.2. Semne clinice comune..........................................................................50 1.11. Noţiuni generale de diagnostic etiologic al infecţiilor............................................50 1.12. Noţiuni de imunologie...........................................................................................53 1.12.1. Etiologie...............................................................................................59 1.12.2. Diagnosticul unei alergii......................................................................59 1.12.3. Terapia antialergică..............................................................................60 1.12.4. Terapia imunosupresivă.......................................................................61 1.13. Inflamaţia................................................................................................................61 1.14. Diagnosticul şi tratamentul unei hemoragii interne.................................................63 1.14.1. Etiologie...............................................................................................63 1.14.2. Simptomatologie..................................................................................63 1.14.3. Tratement.............................................................................................63 1.15. Noţiuni de alimentaţie şi dietetică...........................................................................64 1.15.1. Introducere...........................................................................................64 1.15.2. Noţiuni generale de alimentaţie............................................................65 1.15.2.1. Proteinele...........................................................................65 1.15.2.2. Lipidele (grăsunele)...........................................................66 1.15.2.3. Glucidele (hidraţii de carbon)............................................67 1.15.2.4. Apa....................................................................................68 1.15.2.5. Sărurile minerale...............................................................68 1.15.2.6. Vitaminele.........................................................................69 1.15.3. Noţiuni elementare de digestie şi metabolism......................................70 1.15.4. Grupele de alimente.............................................................................73 1.15.4.1. Carnea şi derivatele de carne.............................................74 1.15.4.2. Laptele şi produsele lactate................................................75 1.15.4.3. Ouăle.................................................................................75 1.15.4.4. Grăsimile...........................................................................75 1.15.4.5. Cerealele............................................................................75 1.15.4.6. Legumele...........................................................................76 1.15.4.7. Fructele..............................................................................77 1.15.4.8. Produsele zaharoase...........................................................77 1.15.4.9. Băuturile nealcoolice.........................................................77 1.15.4.10. Condimentele...................................................................77 1.15.5. Noţiuni elementare de gastrotehnic......................................................77 1.15.6. Raţia calorică şi alimentaţia raţională...................................................79 1.15.7. Noţiuni elementare de diete în unele boli.............................................84 1.15.7.1. Dicta hidrică......................................................................84 1.15.7.2. Regimul hipocaloric..........................................................85 1.15.7.3. Regimul hipercaloric.........................................................85 1.15.7.4. Regimul hiperprotidic........................................................85 1.15.7.5. Regimul hipoprotidic.........................................................85 1.15.7.6. Regimul hipolipidic (hipocolesterolemiant)......................85 1.15.7.7. Regimul lactat....................................................................86 1.15.7.8. Regimul vegetarian............................................................86 1.15.7.9. Regimul lacto-ovo-vegetarian...........................................87 1.15.7.10. Regimul de crudităţi........................................................87 1.15.7.11. Cura de fructe..................................................................87 1.15.7.12. Regimul hiposodat...........................................................87 1.15.7.13. Regimul hipersodat..........................................................87 1.15.7.14. Dieta potasică..................................................................88 1.15.7.15. Regimul alcalinizant........................................................88 1.15.7.16. Regimul acidifiant...........................................................88 1.15.8. Regimul din diabetul zaharat................................................................88 1.15.9. Regimul din obezitate...........................................................................92 1.15.10. Regimul din dislipidemii (hiperlipoproteinemii)................................94 1.15.11. Regimul din ulcerul gastro-duodenal.................................................97 1.15.12. Acţiunea alimentelor asupra secreţiei gastrice....................................98

1.15.13. Regimul în bolile ficatului şi căilor biliare.........................................99 1.15.14. Regimul în hipertensiunea arterială..................................................100 1.15.15. Regimul în ateroscleroză..................................................................101 1.15.16. Tabele de compoziţie a produselor alimentare.................................102 1.16. Noţiuni generale de terapeutică.............................................................................114 1.16.1. Tratamentul igieno-dietetic................................................................114 1.16.2. Tratamentul medicamentos................................................................115 1.16.2.1. Reguli generale de administrare a medicamentelor 1.16.2.2. Echivalenţa medicamentelor............................................116 1.16.2.3. Căile de administrare a medicamentelor..........................117 1.16.2.4. Reacţiile adverse ale medicamentelor..............................117 1.16.2.5. Terapia prin şoc..............................................................117 1.16.2.6. Tratamentul durerii..........................................................118 1.16.3. Tratamentul prin agenţi fizici.............................................................119 5 . 1.16.4. Tratamentul balneoclimateric.............................................................119 Tratamentul tumorilor maligne.............................................................................119 Tehnici curente de practică medicală....................................................................121 Principalii germeni patogeni şi antibioticele şi chimioterapicele care acţionează asupra lor.....................................................................................124 Noţiuni generale de tratament antiinfecţios...........................................................127 1.20.1. Tratamentul principalelor infecţii.......................................................128 Constante biologice, teste şi probe folosite curent în explorările clinice 1.21.1. Explorarea sângelui............................................................................138 1.21.2. Explorarea renală................................................................................139 1.21.3. Explorarea hepatică............................................................................140 1.21.4. Examenul L.C.R.................................................................................141 1.21.5. Explorarea aparatului digestiv............................................................141 Principalele grupe de medicamente folosite în medicina internă..........................141 1.22.1. Antibioticele şi chimioterapicele........................................................141 1.22.1.1. Antibioticele....................................................................141 1.22.1.1.1. Betalactamine (Peniciline şi Cefalosporinc). 143 1.22.1.1.2. Aminoglicozide............................................146 1.22.1.1.3. Macrolidele....................................................147 1.22.1.1.4. Tetraciclinele...............................................: 148 1.22.1.1.5. Cloramfcnicolul............................................148 1.22.1.1.6. Polipeptidele ciclice......................................149 1.22.1.1.7. Alte antibiotice.............................................149 1.22.1.2. Sulfamidclc......................................................................150 1.22.1.3. Nitrofuranii......................................................................152 1.22.1.4. Tubcrculostaticele............................................................152 1.22.1.5. Antimalaricclc..........................:......................................153 1.22.1.5.1. Antimalarice care previn parazitarea hematiilor......................................................154 1.22.1.5.2. Antimalarice care împiedică apariţia bolii, la bolnavii parazitaţi.......................................................154 1.22.1.5.3. Antimalarice care împiedică reparazitarea hematiilor..................................................154 1.22.1.6. Antibiotice şi chimioterapice antiprotozoarc...................154 1.22.1.7. Antiviralcle......................................................................155 1.22.1.8. Antimicoticclc.................................................................155 1.22.1.9. Antilucticelc....................................................................155 1.22.1.10. Principii generale în antibioterapie şi chimioterapie.....156 1.22.2. Substanţe hormonale şi antihormonalc...............................................163 1.22.2.1. Hormonii corticosuprarenali............................................163 1.22.2.2. Hormonii sexuali.............................................................164 1.22.2.3. Preparate tiroidienc şi antitiroidiene................................165 1.22.2.4. Antidiabeticclc.................................................................165 1.22.2.5. Hormonii hipofizari.........................................................166 1.22.2.6. Hormonii paratiroidicni...................................................167

1.22.3. Medicaţia sistemului nervos central...................................................167 1.22.3.1. Excitante..........................................................................167 1.22.3.2. Hipnoticele (somnifere)...................................................168 1.22.3.3. Sedativele........................................................................168 1.22.3.4. Tranchilizantele şi neurolepticele....................................169 1.22.3.5. Antidepresivcle................................................................170 6 1.22.3.6. Antalgicele (medicaţie care combate durerea)................ 170 1.22.3.6.1. Analgeticele euforizantc............................... 170 1.22.3.6.2. Analgeticele, antipireticele, antiinflamatoriile.......................................... 170 1.22.3.7. Deprimantele centrale motorii........................................ 171 1.22.3.7.1. Anticonvulsivantele şi anticpilepticele......... 171 1.22.3.7.2. Antiparkinsonienele.....................................171 1.22.3.7.3. Miorelaxantelc.............................................171 1.22.4. Anestezicele locale............................................................................ 172 1.22.5. Histamina şi antihistaminicele...........................................................172 1.22.6. Medicaţia imunosuprcsivă şi citostatică............................................ 172 1.22.7. Enzimele şi antienzimele...................................................................174 1.22.8. Anorexigenele şi anabolizantele........................................................ 174 1.22.9. Antiaterogenele.................................................................................. 174 1.22.10. Antigutoaselc................................................................................... 175 1.22.11. Antispasticele...................................................................................176 1.22.12. Medicaţia aparatului cardiovascular................................................176 1.22.12.1. Medicaţia tonicardiacă..................................................176 1.22.12.2. Medicaţia antiaritmică.................................................. 178 1.22.12.3. Vasoconstrictoarele.......................................................180 1.22.12.4. Vasodilatatoareie locale................................................ 180 1.22.12.4.1. Vasodilatatoare cu acţiune coronariană...... 180 1.22.12.4.2. Vasodilatatoare cu acţiune periferică sau generală.................................................................... 182 1.22.12.5. Hipertensivele................................................................182 1.22.13. Medicaţia sângelui şi a organelor hematopoietice........................... 185 1.22.13.1. Stimulente ale hematopoiezei.......................................185 1.22.13.2. Stimulente ale leucopoiezei..........................................186 1.22.13.3. Hemostaticele................................................................ 186 1.22.13.4. Anticoagulanteîe........................................................... 186 1.22.14. Stimulente ale secreţiilor digestive.................................................. 187 1.22.14.1. Inhibitori şi inactivatori ai secreţiilor digestive............ 187 1.22.14.2. Vomitivele şi antivomitivele......................................... 189 1.22.14.3. Purgativele....................................................................190 1.22.14.4. Antidiarcicele................................................................ 190 1.22.14.5. Colereticele şi colecistokineticele.................................190 1.22.14.6. Dezinfectantele intestinale............................................ 190 1.22.14.7. Hepatoprotectoarele............................:.;.......................191 1.22.15. Medicaţia aparatului respirator........................................................191 1.22.15.1. Analepticele respiratorii................................................ 191 1.22.15.2. Antitusivele...................................................................191 1.22.15.3. Sccretostimulantele....................................................... 191 1.22.15.4. Secretoliticele................................................................ 192 1.22.15.5. Bronhodilatatoarele.......................................................192 1.22.16. Medicaţia aparatului renal...............................................................193 1.22.16.1. Diureticele..................................................................... 193 1.22.16.1.1. Diureticele majore......................................193 1.22.16.1.2. Diureticele minore......................................194 2. Bolile aparatului respirator (dr. C. Borundel)...............................................................202 2.1. Noţiuni de anatomie...............................................................................................202 2.2. Noţiuni de fiziologie.............................:.................................................................202 2.3. Noţiuni de semiologie............................................................................................204

2.3.1. Simptomc funcţionale..........................................................................204 2.3.2. Simptomc fizice....................................................................................209 2.3.3. Examene complementare......................................................................2! 1 2.3.4. Examenul radiologie............................................................................213 2.3.5. Explorarea funcţiei respiratorii..............................................................214 2.4. Rinitele şi laringitcle...............................................................................................216 2.4.1 Rinitele..................................................................................................216 2.4.2. Laringitelc............................................................................................217 2.4.2.1. Laringita acută...................................................................217 2.4.2.2. Laringita cronică.................................................................217 2.5. Tumorile laringelui.................................................................................................217 2.6. Bronşita...................................................................................................................218 2.6.1. Bronşita acută............................................................!..........................218 2.6.2. Bronşita cronică...................................................................................218 2.7. Dilatatia bronhiilor (bronşiectazia).........................................................................222 2.8. Astmul bronşic........................................................................................................224 2.9. Cancerul bronhopulmonar.......................................................................................227 2.10. Pneumopatiile acute..............................................................................................231 2.10.1. Pneumonia pneumococică..................................................................231 2.10.2. Bronhopneumonia..............................................................................233 2.10.3. Alte pneumonii bacteriene..................................................................235 2.10.4. Pneumopatii atipice............................................................................236 2.11. Abcesul pulmonar.................................................................................................236 2.12. Gangrena pulmonară..........................................................................,..................239 2.13. Chistul hidatic pulmonar.......................................................................................239 2.14. Chisturile aeriene pulmonare................................................................................240 2.15. Emfizcmul pulmonar.............................................................................................241 2.16. Pneumoconiozele......................................................................'............................242 2.16.1. Azbestoza...........................................................................................242 2.16.2. Berilioza.............................................................................................242 2.16.3. Sideroza..............................................................................................242 2.16.4. Antracoza...........................................................................................242 2.16.5. Silicoza...............................................................................................242 2.17. Scleroza pulmonară...............................................................................................243 2.18. Tuberculoza pulmonară.........................................................................................244 2.18.1. Tuberculoza primară..........................................................................246 2.18.1.1. Primoinfecţia tuberculoasă..............................................246 2.18.1.2. Tuberculoza miliară.........................................................248 2.18.1.3. Adcnopatia traheobronşică..............................................249 2.18.2. Tuberculoza secundară.......................................................................249 2.19. Pneumotoraxul......................................................................................................256 2.20. Bolile pleurei.........................................................................................................257 2.20.1. Pleurita (pleurezia uscată)..................................................................257 2.20.2. Pleureziile...........................................................................................258 2.20.2.1. Pleurezia serofibrinoasă...................................................258 2.20.2.2. Pleurezia purulentă...........................................................263 10 2. 2.21. Bolile mediastini.lui..............................................................................................264 2.22. Insuficienţa respiratorie cronică............................................................................264 2.23. Insuficienţa respiratorie acută...............................................................................266 3. Bolile aparatului cardiovascular (dr. C. Borundel).......................................................270 3.1. Noţiuni de anatomie................................................................................................270 3.2. Noţiuni de fiziologic...............................................................................................271 3.3. Noţiuni de semiologie cardiacă...............................................................................273 3.3.1. Simptomc funcţionale..........................................................................273 3.3.2. Semne fizice.........................................................................................276 3.3.3. Explorări funcţionale............................................................................277

3.3.3.1. Probe clinice......................................................................277 3.3.3.2. Probe hemodinamice.........................................................278 3.3.3.3. Electrocardiografia............................................................279 3.3.3.4. Examenul radiologie al inimii...........................................282 3.4. Noţiuni de semiologic a vaselor periferice..............................................................283 3.4.1. Simptome funcţionale..........................................................................283 3.4.2. Examenul obiectiv................................................................................284 3.4.3. Explorări funcţionale............................................................................285 3.5. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare......285 3.6. Endocarditele..........................................................................................................286 3.6.1. Endocardita bacteriană.........................................................................287 3.6.2. Endocardite nebacterienc.....................................................................289 3.6.2.1. Endocardita reumatismală.................................................289 3.7. Bolile valvularc.......................................................................................................291 3.7.1. Stenoza mitrală.....................................................................................292 3.7.2. Insuficienţa mitrală...............................................................................293 3.7.3. Insuficienţa aortică...............................................................................294 3.7.4. Stenoza aortică.....................................................................................295 3.7.5. Alte cardiopatii valvulare.....................................................................296 3.8. Bolile miocardului..................................................................................................296 3.9. Bolile pericardului..................................................................................................297 3.9.1. Pericardita acută...................................................................................297 3.9.2. Pericardita cronică constrictivă............................................................298 3.9.3. Mediastinopcricardita...........................................................................299 3.9.4. Revărsatele pericardice neinflamatorii.................................................299 3.10. Bolile congenitale ale inimii.................................................................................300 3.10.1. Cardiopatii congenitale necianogenc..................................................300 3.10.2. Cardiopatii congenitale cianogene.....................................................300 3.11. Tulburările ritmului cardiac (aritmiilc)..............'.................................................\301 3.11.1. Tulburări în formarea stimulilor.........................................................301 3.11.1.1. Aritmii sinuzale...............................................................301 3.11.1.2. Aritmii ectopice (extrasinuzale)......................................302 3.11.2. Tuiburări în conducerea stimulilor.....................................................306 3.12. Bolile arterelor coronare - Cardiopatiile ischemice...............................................308 3.12.1. Angina pectorală................................................................................309 3.12.2. Infarctul miocardic.............................................................................312 3.12.3. Sindromul intermediar........................................................................314 3.13. Insuficienţa cardiacă..............................................................................................3 15 3.13.1. Insuficienţa cardiacă stângă................................................................3 17 3.13.1.1. Insuficienţa cardiacă stângă acută....................................317 3.13.1.2. Insuficienţa cardiacă stângă cronică................................317 3.13.2. Insuficienţa cardiacă dreaptă..............................................................318 3.13.2.1. Insuficienţa cardiacă dreaptă acută..................................3 18 3.13.2.2. Insuficienţa cardiacă dreaptă cronică...............................319 3.13.2.3. Cordul pulmonar cronic...................................................319 3.13.3. Insuficienţa cardiacă globală..............................................................320 3.14. Hipertensiunea arterială........................................................................................325 3.15. Hipotensiunca arterială..........................................................................................332 3.15.1. Hipotensiunca arterială esenţială........................................................332 3.15.2. Hipotensiunea arterială simptomatică................................................333 3.15.3. Hipotensiunca ortostatică...................................................................333 3.16. Şocul.....................................................................................................................333 3.17. Sincopa şi leşinul..................................................................................................335 3.18. Moartea subită.......................................................................................................336 3.19. Aterosclcroza.........................................................................................................337 3.20. Anevrismclc arteriale............................................................................................340 3.21. Bolile arterelor periferice......................................................................................342 3.21.1. Boli funcţionale ale arterelor periferice..............................................342 3.21.1.1. Boala Raynaud................................................................342 3.21.1.2. Acrocianoza.....................................................................342

3.21.1.3. Eritromelalgia..................................................................343 3.21.2. Boli organice ale arterelor periferice..................................................343 3.21.2.1. Sindromul de ischemie arterială acută.............................343 3.21.2.2. Sindromul de ischemie arterială cronică..........................344 3.22. Bolile venelor........................................................................................................346 3.22.1. Tromboflebita.....................................................................................346 3.22.2. Varicele..............................................................................................348 4. Bolile aparatului digestiv (dr. C. Borundel, dr. T. Procopiescu)..................................350 4.1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie............................................................................350 4.2. Noţiuni de semiologie.............................................................................................353 4.2.1. Semiologia gurii şi a faringelui............................................................353 4.2.2. Semiologia esofagului..........................................................................353 4.2.3. Semiologia generală a abdomenului.....................................................354 4.2.4. Semiologia stomacului.........................................,...............................356 4.2.5. Semiologia intestinului.........................................................................358 4.3. Bolile cavităţii bucale..............................................................................................360 4.3.1. Stomatitele............................................................................................360 4.3.1.1. Stomatita critematoasă (catarală)........................................361 4.3.1.2. Stomatita ulceroasă............................................................361 4.3.1.3. Stomatita gangrenoasă (noma)..........................................361 4.3.1.4. Stomatita aftoasă...............................................................362 4.4. Bolile esofagului.....................................................................................................362 4.4.1. Spasmul esofagian................................................................................362 4.4.2. Esofagitele............................................................................................363 4.4.3. Stenoza esofagului...............................................................................364 4.4.4. Cancerul esofagului..............................................................................364 4.5. Bolile stomacului....................................................................................................365 4.5.1. Gastritele..............................................................................................365 4.5.1.1. Gastritele acute..................................................................366 4.5.1.1.1. Gastrita acută simplă (prin indigestie)............366 4.5.1.1.2. Gastrita acută corozivă....................................367 4.5.1.1.3. Gastrita alergică..............................................368 4.5.1.2. Gastritele cronice...............................................................368 4.5.2. Ulcerul gastroduodenal........................................................................369 4.5.3. Cancerul gastric....................................................................................380 4.5.4. Complicaţiile stomacului operat...........................................................383 4.6. Bolile intestinului....................................................................................................386 4.6.1. Duodcnitelc..........................................................................................386 4.6.2. Emeritele..............................................................................................387 4.6.3. Colopatiile funcţionale (colonul iritabil)..............................................388 4.6.4. Enterocolita acută.................................................................................391 4.6.5. Colitele.................................................................................................392 4.6.6. Rectocolita ulcero - hemoragică...........................................................394 4.6.7. Cancerul colonului şi al rectului...........................................................398 4.6.8. Parazitozele intestinale.........................................................................400 4.6.8.1. Lambliaza..........................................................................400 4.6.8.2. Ascaridioza........................................................................401 4.6.8.3. Oxiuraza............................................................................402 4.6.8.4. Ankilostomiaza..................................................................403 4.6.8.5. Strongiloidoza...................................................................404 4.6.8.6. Trichinoza..........................................................................404 4.6.8.7. Teniazele...........................................................................405 4.6.8.7-l. Taenia solium.................................................406 4.6.8.7.2. Taenia saginata...............................................406 4.6.8.7.3. Botrioccfaloza.................................................406 4.6.8.7.4. Hymcnolepis nana..........................................407 5, Bolile ficatului (dr. C. Borundel, dr. T. Procopiescu).....

.408 5.1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie............................................................................408 5.1.1. Anatomia ficatului................................................................................408 5.1.2. Structura histologică.............................................................................408 5.1.3. Fiziologia ficatului...............................................................................409 5.2. Noţiuni de semiologie.............................................................................................410 5.3. Sindromul icteric.....................................................................................................415 5.4. Hepatita virală acută................................................................................................419 5.5. Hepatita cronică (dr. C. Borundel)..........................................................................424 5.6. Cirozele hepatice.....................................................................................................430 5.7. Cancerul hepatic......................................................................................................439 5.7.1. Cancerul hepatic primitiv.....................................................................439 5.7.2. Cancerul hepatic secundar....................................................................441 5.8. Echinococoza hepatică (chistul hidatic hepatic)......................................................441 6. Bolile căilor biliare (dr. C. Borandel, dr. T. Procopiescu).............................................443 6.1. Noţiuni de anatomic şi fiziologic............................................................................443 6.2. Noţiuni de semiologie.............................................................................................443 6.3. Litiaza biliară..........................................................................................................446 6.4. Colccistitele acute...................................................................................................451 6.5. Angiocolitcle...........................................................................................................453 6.6. Colccistitele cronice................................................................................................455 6.7. Diskincziile biliare..................................................................................................457 7. Bolile pancreasului (dr. C. Borandel, dr. T. Procopiescu).............................................461 7.1. Noţiuni de anatomic şi fiziologic............................................................................461 7.2. Noţiuni de semiologic.............................................................................................461 7.3. Explorarea funcţională a pancreasului....................................................................462 7.4. Pancreatita acută catarală........................................................................................463 7.5. Pancreatita acută hemoragică..................................................................................463 7.6. Pancreatita cronică..................................................................................................466 7.7. Cancerul pancreasului.............................................................................................469 8. Bolile peritoneului (dr. C. Borandel, dr. T. Procopiescu)..............................................471 8.1. Peritonitelc..............................................................................................................471 8.1.1. Peritonitele acute...................................................................................471 8.1.2. Peritonitele cronice...............................................................................474 8.1.2.1. Peritonita tuberculoasă......................................................474 8.1.2.1.1. Peritonita tuberculoasă acută..........................475 8.1.2.1.2. Peritonita tuberculoasă subacută.....................475 8.1.2.1.3. Peritonita tuberculoasă cronică.......................475 9. Bolile aparatului urinar (dr. C. Borandel).......................................................................477 9.1. Noţiuni de anatomic................................................................................................477 9.2. Noţiuni de fiziologie...............................................................................................477 9.3. Noţiuni de semiologie.............................................................................................478 9.3.1. Anamneză.............................................................................................478 9.3.2. Simptome funcţionale..........................................................................479 9.3.3. Semne fizice.........................................................................................481 9.3.4. Examene complementare......................................................................483 9.3.5. Explorări funcţionale............................................................................484 9.3.6. Explorarea radiologică.........................................................................487 9.3.7. Tehnici de epurare extrarenală.............................................................487 9.4. Sindroame renale.....................................................................................................488 9.4.1. Clasificarea bolilor renale bilaterale.....................................................489 9.5. Glomerulonefritelc..................................................................................................489

9.5.1. Glomerulonefrita în focar.....................................................................489 9.5.2. Glomerulonefrita difuză acută..............................................................490 9.5.3. Glomerulonefrita difuză cronică...........................................................492 9.6. Sindromul nefrotic..................................................................................................494 9.7. Nefropatiile interstiţiale..........................................................................................496 9.7.1. Pielonefritele........................................................................................496 14 9.7.1.1. Pielonefrita acută...............................................................497 9.7.1.2. Peloncfrita cronică.............................................................497 9.8. Nefropatiilc tubulare...............................................................................................499 9.8.1. Ncfropatia tubulară acută (tubuloncfroza acută)..................................499 9.9. Ncfropatiilc vasculare.............................................................................................501 9.10. Insuficienţa renală acută........................................................................................502 9.11. Insuficienţa renală cronică....................................................................................502 9.12. Litiaza renală.........................................................................................................504 10. Bolile sângelui şi ale organelor hematopoietice (dr. C. Borundel)..................... 10.1. Noţiuni de fiziologie şi semiologie.......................................................................507 10.1.1. Eritrocitclc (hematii sau globule roşii)...............................................508 10.1.2. Granulocitele......................................................................................509 10.1.3. Limfocitelc şi plasmocitelc.................................................................510 10.1.4. Monocitelc şi macrofagele.................................................................510 10.1.5. Trombocitele......................................................................................511 10.1.6. Hemostaza şi coagularea sângelui......................................................511 10.1.7. Grupele sanguine - Hemoliza.............................................................514 10.2. Patologia critrocitului............................................................................................515 10.2.1. Anemiile.............................................................................................515 10.2.1.1. Anemia posthemoragică acută.........................................516 10.2.1.2. Anemiile hemolitice........................................................517 10.2.1.2.1. Anemii hemolitice cu defect genetic.............517 10.2.1.2.2. Anemii hemolitice cu defecte dobândite.......518 10.2.1.3. Anemii prin tulburări în sinteza hemoglobinei................519 10.2.1.4. Anemii prin tulburări ale sintezei nucleoproteinelor.......520 10.2.1.4.1. Anemia Biermer (pernicioasă)......................521 10.2.1.4.2. Anemiile parabiermeriene.............................522 10.2.1.5. Anemiile aregenerative sau aplasticc...............................522 10.3. Patologia granulocitului........................................................................................523 10.3.1. Poliglobuliilc (policitemiile)..............................................................523 10.3.2. Agranulocitoza...................................................................................523 10.3.3. Metaplazia mieloidă cu mieloscleroză (M.M.M.)..............................524 10.3.4. Trombocitemia hemoragică................................................................524 10.3.5. Leucemia granulocitară cronică (L.G.C.)...................,.......................524 10.3.6. Leucemia acută...................................................................................525 , 10.4. Patologia limfocitului şi plasmocitului.................................................................526 10.4.1. Limfoamele maligne...........................................................................526 10.4.1.1. Boala Hodgkin..,,..............................................................527 10.4.1.2. Leucemia limfatică cronică..............................................528 10.4.1.3. Mielomul multiplu...........................................................528 10.4.1.4. Macroglobulinemia Waldenstrom...................................529 10.4.1.5. Lupusul eritematos diseminat..........................................529 10.5. Patologia monocitclor şi macrofagelor.................................................................529 10.5.1. Histiocitoza X.....................................................................................529 10.5.2. Boala Gaucher....................................................................................530 15

10.5.3. Boala Nicmann-Pick..........................................................................530 10.6. Sindroamelc hemoragice.......................................................................................530 10.6.1. Sindroame hemoragice prin tulburări ale peretelui vascular..............530 10.6.1.1. Purpura alergică (purpura Schdnîcin-Hcnoch sau purpura reumatismală)....................................................................531 10.6.1.2. Purpurele congenitale......................................................531 10.6.1.3. Purpurele vasculare simptomatice...................................531 10.6.2. Sindroame hemoragice prin tulburări trombocitarc............................532 10.6.2.1. Purpurele trombocitopenice.............................................532 10.6.3. Sindroame hemoragice prin tulburarea factorilor de coagulare..........533 10.6.3.1. Hemofilia.........................................................................534 10.6.3.2. Hipoprotrombinemiile.....................................................534 10.6.3.3. Fibrinogenopcnia.............................................................534 10.7. Sindromul fibrinolitic............................................................................................535 10.8. Coagularea intravasculară diseminată...................................................................535 10.9. Splenomcgaliilc.....................................................................................................535 11. Reumatismul (dr. C. Borundel, dr. M.A. Ionescu)........................................................537 11.1. Noţiuni de anatomic şi fiziologic..........................................................................537 11.2. Reumatismul articular acut (R.A.A.) (dr. C. Borundel)........................................538 11.3. Reumatismul secundar infecţios............................................................................541 11.3.1. Reumatismul secundar infecţios de cauze cunoscute.........................541 11.3.1.1. Reumatismul prin boli infecţioasc...................................541 11.3.1.2. Artritele specifice............................................................542 11.3.2. Boli reumatismale infecţioasc de cauză necunoscută (dr. C. Borundel, dr. M.A. Ionescu)...............................................................542 11.3.2.1. Poliartrita reumatoidă (P.R.)............................................542 11.3.2.2. Spondilita anchilozantă (S.A.).........................................549 11.4. Reumatismul cronic degenerativ...........................................................................552 11.4.1. Artroza...............................................................................................552 11.4.2. Coxoza (coxartroza)...........................................................................554 11.4.3. Gonortroza (artroza genunchilor).......................................................555 11.4.4. Artrozele piciorului............................................................................555 11.4.5. Artrozele membrului toracic...............................................................556 11.4.5.1. Artroza umărului.............................................................556 11.4.5.2. Artroza cotului.................................................................556 11.4.5.3. Artroza mâinii..................................................................556 11.4.5.4. Artroza falangelor............................................................556 11.4.5.5. Artroza policclului...........................................................557 11.4.6. Spondilozele.......................................................................................557 11.4.6.1. Spondiloza cervicală........................................................557 11.4.6.2. Spondiloza toracală.........................................................558 11.4.6.3. Spondiloza lombară.........................................................558 11.4.7. Tratament şi recuperare în artroze şi spondiloze................................558 11.5. Reumatismul abarticular.......................................................................................559 11.5.1. Reumatismul muscular (mialgii şi miozite)........................................559 16 11.5.2. Tcndinitele.........................................................................................560 11.5.3. Periartritele.........................................................................................560 11.5.4. Algodistrofiile simpatice....................................................................560 11.5.5. Nevralgii şi nevrite.............................................................................561 11.5.5.1. Sciatica vertebrală (S.V.) (dr. C. Borundel)....................561 12. Bolile de nutriţie (dr. C. Borundel)..................................................................................565 12.1. Introducere............................................................................................................565 12.2. Diabetul zaharat....................................................................................................566

......................................................601 13...................................1.........7.................................. Cura balneoclimatică........599 13......... Obezitatea..........4....12..1.......... Complicaţii.10.........1...............................................1.4. C.........................2........... Simptomatologie...584 12..1........................... Etiologic. VitaminaPP (acidul nicotinic).571 12........... Avitaminoza B2 (ariboflavinoza).................... Guta articulară................................2....................... M...................................5.....3.......................1......604 13.......... Bolile prin carenţe vitaminice (dr.....4..3........................................1..............4......600 13............... Diabetul zaharat de tip I (insulinodependent).........1........................ Tratamentul cu antidiabeticc orale...............8...... Pană)........574 12.....................4..604 13................. Hipoglicemiile.................................................... Pelagra......1........6...6.................582 12.............595 12.................571 12............................... Forme abarticularc.. Vitamina D (calciferol)...................................5......................1..A.2...................7.......4........... Definiţie şi epidemiologie..................... Vitamina B12 (cobalamina)..........................................................1..2............... Simptomatologie.................................586 12.............................4.... Tetania sau spasmofilia...3......... Hiperlipidemiilc (Hiperlipoprotcincmiile).......... Forme clinice...7..7.... Carenţa de vitamină B12...........2........................................2........ Vitamina E (tocoferol).....583 12...601 13.1......................... Definiţie şi noţiuni generale................................... Clasificarea diabetului zaharat......1..599 13....1....588 12..2........1.......2...................603 13.......605 13...2.....................2........ Carenţă de vitamină M..............................................595 12..... Guta (Dr..................9................................... Carenţă de vitamină E.. Rolul efortului fizic în diabetul zaharat...................... riboflavina)..........................572 12.5..........2.......... Carenţă de vitamină K..... lonescu)..................................................................602 13........ C..................1...1......7..........7.........2.1........1............ Denutriţia........1.......1....................10......................598 13........................................................595 12............. VitaminaK............................................1............... Tratametnul comei diabetice.................................4. Vitamina B2 (lactofîavina..1..1..........'..... Vitamina A (axeroftol).....572 12.3.......7....................................................6..................5.......7..................................................606 ........................583 12........3..1.................................8......1....................... Tratamentul cu insulina................. Definiţie şi etiopatogenie....594 12.........................575 12................................578 12......567 12....................................1.1....................... Etiopatogenie.................................................................3....................... Dr..............................6......599 13....572 12.........................................601 13...603 13........605 13.......581 12.............600 13...596 12.1...1..... Avitaminoza (hipovitaminoza) A................580 12..................... tiamină)............... Beri-Beri sau avitaminoza B.1........... Vitamina Bt (aneurină.............. Diagnostic diferenţial.............. Carenţa de vitamină D -rahitismul..........................8.....................598 13........1....................................566 12.................1..........4......602 13.................598 13.............570 12.. Osteopatia de carenţă.....................1............2...........603 13.......................... Evoluţie stadială....................1..9...........2.....1....14..........581 12.................................1......................2.........................15.......................604 13.584 12..........................................603 13.. Complicaţii.... Patogenie şi Fiziopatologie................. Vitamina C (Acidul ascorbic)...............595 12...............................................3...............................................................................................................................567 12.10..2..................7................................11........1............1.................596 12.................................2............... Complicaţii.....7....... Tratamentul dietetic...... Tratament....1..........................................2..............................1................7... Tratament........2..........1....13.... Diabetul zaharat de tip II (insuiinoindepcndent).2.............2................. Avitaminoza C (scorbutul)...1..12........................1.................................. Borundel..... Vitaminele..............................................4....2................1..585 12.....9....5.............2.2........................1..597 13............1............................6..............................582 12........4..... Hiperuricemii........................ Vitamina M (acidul folie)..............................571 12...........2..........................................2................. Igiena diabeticului..................6.................................2.......589 12............2......2......602 13.......

...... H..................H................ 14......623j 14... acid acctilsalicilic (aspirină) şi salieiîaţi................24.............................. Vitamina P (rutinul).. înţepături de albine..2.................................614 14................ Intoxicaţia cu cafeina..13............ 14.............. opiacee................................................9.............................1..610 .23..........................62( 14...................8..................... Intoxicaţia cu diazepam....3................................. Intoxicaţia cu acid cîorhidric.......... 14..........1................... Intoxicaţia cu amoniac.. Intoxicaţia cu aminofenazonă.... Hipofiza..1.......................... 14....................3.. 14....................................... Intoxicaţia cu petrol şi derivaţii săi..612 14.......630 15............. 14........................... teofilină.............3................31..... Intoxicaţia cu acid saliciiic.................... Carenţa de vitamină P..... Drăghici).....D.............1...........................................................................21......2.....618 ..25.... Intoxicaţia cu fenacetină..... H........ Parathionul (compuşi organo-fosforici)...................1............ atropină..........................629 15............................13..D.................607 13........10.................626 14.615 14.................... ............................................................... Intoxicaţia cu alcool metilic............................... M.......617 ...... Intoxicaţia eu antalcool........... 14.....620J 14........ Noţiuni de endocrinologie (dr..615 14.22...........................616 14.....................................-..........611 14.................................................621 1 14..............61S I 14..613 14......................... 14........624 14.............................................5.........628 14.. Intoxicaţiile acute (dr........................................... Intoxicaţia cu mcprobamat.. Intoxicaţia cu oxid de carbon... Intoxicaţia cu stricnina..............610 14...................1.29.......................................................................................................2.................622 14........T.........................17....... Intoxicaţia cu acid acetic................. Intoxicaţia cu alcool etilic..............................1...............................................32...19........................... Epifiza........................... Intoxicaţia cubromoval...............................C.. .........fcnotiazinclc........ Intoxicaţia cu romergan ..............35....... viespi.................H..........31.631 ......4...........................625 14.. Glandele suprarenale......... Intoxicaţia cu nicotină.36... Intoxicaţia cu napoton..27...................................614 14...................608 14... Madeleine Măicănescu-Georgescu)...........................608 ... Muşcături şi înţepături veninoase.................... Intoxicaţia cu morfină...............................36............. parathion...... Intoxicaţia cu acetonă....................................607 14........................ Intoxicaţia cu arsen şi derivaţii lui..........2....... Intoxicaţiile acute cu ciuperci....... Intoxicaţia cu acid oxalic şi oxalaţi................... Intoxicaţia cu digitală şi derivaţi ai acesteia............14....................... Intoxicaţia cu hidraţi alcalini....2.......................................36......... Introducere............................1...............................627 14...............11..12..................T...........30..... teobromină.28...... fenilbutazonă....622 14..20............................... Intoxicaţia cu barbiturice.................625 14........7.......................................... bromuri...11...............16.628 14..................................617 .........................11.............619 18 14...............631 15........................ Muşcăturile de şerpi............................................................612 14.....608 . D................... cianuri.................................... Intoxicaţia cu izoniazidă.........................6221 14.........C..................6301 15..........................18......................2. Noţiuni de anatomic şi fiziologie.....................................6..... Intoxicaţia eu acid azotic.......2........... Intoxicaţia cu acid sulfuric...........630 15. D......................26................................................................................... bondari..................... 14. Intoxicaţia cu alcaioizi........................................630 15.623 14............615 14............................. Intoxicaţia cu antideprin...........................33.........................34.........31..........................15.................618 ........611 14...............613 14...................................2........................... Intoxicaţia cu pesticide..............627 14..618 .....................609 ....... Intoxicaţia cu acid cianhidric.................................... Intoxicaţia cu chinină............31..................

...6................................................................... Nanismul hipofizar.....639 15............................. Noţiuni de anatomie şi fiziologic.........9.......644 15......7....4....2... Hipoparatiroidismul (tetaniâ paratiroidiană)......................................... Bolile gonadclor.....................6...5...... Hipogonadismul........................................666 16.........3............................................1.......................................8..............................655 15....................6.......... Cancerul tiroidian.......1.....................7.................................................2...3............................1........4..............................................................6...................... Sindroame musculare.670 16... Hiperparatiroidismul (boala Rccklinghausen)................................2.... Tulburări obiective de sensibilitate.......................2........ Pancreasul..............3..........656 15........................................3........3..............................668 16.............. Boala Cushing....632 15........633 15..................... Sindromul adrcno-genital..637 15....................2.2............2.... Macrogcnitosomia precoce (sindromul Pclizzi).................3......3......... Adenomul cromofob..........642 15..................... Fcocromocitomul....1...............645 15................................ Glandele genitale............................ Alte afecţiuni............3....6......................2.656 15..............671 16....648 15...................... Bolile epifizei.........6.....654 15.......................................634 15........................................4..................................... Hiperinsulinismul...............642 15............7.5...........2.. Insuficienţa hipofizară (sindromul Shechan) (necroza sau infarctul postpartum)...................2................7.... Tiroida..638 15...............................1........... Precocitatea sexuală...........5.............................4...........6...........2.............3........ Bolile hipofizei.................................................... Hipotiroidismul cronic benign.......639 15..673 16...................633 15........3......4.........4........................655 15......................................9.........1.................2..........................................1...........................2..........673 16...................1................650 15............................650 15............................. Lezarea pcricarionului (corpul celular ...............................4............................1...................9... Bolile glandelor suprarenale................................................ Examenul nervilor cranieni......... Diabetul zaharat.......641 15...................674 16...........................................................................................664 16................................. Principalele sindroame neurologice.......6....3.................... Criptorhidia..........652 15........................................t.................639 15.......1..................................6..................... Noţiuni de semiologic....................3...........................................15.5..................... Hipcraldostcronismul.......633 15....................................................................653 15....2.........5..............656 15............................................................................................. Sindromul de feminizare............................................................... Noţiuni de neurologie (dr.............3.............. Guşa şi cretinismul endemic..........................................642 15.............................. Bolile paratiroidelor.................1............. Eunuchismul şi eunocoidismul.......5...6.......................................................................4.............................7.................635 15............... Paratiroidcle..............3.......5.......6.4....................1...........2..........................5.......9.8....... Acromcgalia.....................8.2...............................................5...........................658 16........ Sindromul de deficit motor................................. Insuficienţa suprarenală cronică benignă....9................1......639 15.....7. Hipertiroidismul şi boala Basedow..................................................................................................................4.....651 15..........658 16.653 15........................ Bolile pancreasului endocrin.............. Borundel)..... Tiroiditelc..............................632 15.......................................2...............5.................. Bolile tiroidei................2..........................................654 15... Boala Addison.1..................2........... C.... Craniofaringiomul........7.................5................631 15........................2.............2............5.. Sindromul senzitiv............................ Hipotiroidismul şi mixedemul...................645 15.....................................................652 15.657 16...9...................................................................................... Metode de investigare în afecţiunile glandelor genitale......................................... Interscxualitatea... Sindromul de neuron motor periferic..................6........ Gigantismul.................3.........................654 15...... Sindromul adipozo-genital (sindromul Babinski-Frohlich).....................669 16......8...... Diabetul insipid...........1...674 16....................................651 15...5....................654 15....9.............636 15.632 15..... Sindromul ccrcbelos..................................9..........................4........2..............2........644 15...................................632 15.......................... Sindromul vestibular................................

.....2.......15...................... dr...688 16...... Nevrozele mixte............15..........................2..........690 16......12.......................7............................................710 17..............................................................2.......6 16..... Coreea acută Sydcnham...........................5..............2........5.. Borundel).3......................................... Psihopatiile......2..............3....... Alcoolismul...........................................680 16.................699 17.15......................677 16....!....................692 17... Lezarea rădăcinii anterioare.1........................2.............................................................. S.2..4..........7......................... Tulburările psihice în tumorile cerebrale............. Toxicomaniile.......675 16...... Isteria (nevroza isterică).690 16......................3...14................................8..........................686 16.715 .......3..........5..704 17...........................3.. Introducere..............700 17.......................................11..........................................6.........................15.................................711 17....... Tulburările psihice în traumatismele cranio-ccrcbralc......711 17............2........................................679 16...........................4................3..... Psihogcniilc........................ Leziunile nervilor periferici.. Bolile infecţioaso ale sistemului nervos................ Come infecţioaso.......................2..3..............................................................696 17. Psihozele reactive acute (sau "de şoc").................................. Sifilisul sistemului nervos... Sifilisul cerebral........................................................................713 17............ Parafrcnia...............................1.............2...............................................686 16...........2................701 17...........6...........................8...... Come neurologice......................713 17..3...................... Oligofrcniilc.................2...................................................2................................. Diacicov).692 17......684 16................6...688 16...........5... Sindroame vasculare cerebrale (dr.........700 17..2.......7..........10.............690 16......................2.......14................ Noţiuni de psihiatrie (dr........................... Valentina Neicu.. Sindromul de neuron motor central.......................676 16........704 17........ C.. Psihozele de involuţie.......9.....9.......... Tulburările psihice în atoroscleroza cerebrală.............................................................8........ Sindromul de hipertensiune intracraniană.................................... Scleroza în plăci............................................5................... Insuficienţa circulatorie cronică...............................701 17.......685 20 16.............2................2.......................5. dr................................681 16........17. Paralizia generală progresivă................................................... Hemoragia cerebrală.......................................1...........................................685 16.................1.................15............................... Nevroza astenică (neurastenia)....701 17..2.. Nevrozele...............................9..............................704 17.............2.................4... Epilepsia......................13..................7...1....2...................3.....................................4.....................................2......................2.1... Tabcsul..................2............. Psihozele senile..1......................................................696 17............2............... Neicu..............................4.............................. Epilepsia generalizată..3.... N.................. Tulburările psihice în avitaminoze.8..........711 17........................................ Borundel)..705 17.. Lezarea plexurilor (plexite)...3..2..701 17. Come toxice.....2........708 17.......... Psihozele toxice................................................................................. Psihozele reactive prelungite..................................................................................710 17.........................................4....................1..682 16.......685 16...712 17............3.........2..... Miclita sifilitică...... C.......6..................2...........3.......... Come metabolice.....................2...........14......................692 17.........714 17............... Psihozele presenile... Neuroluesul (sifilisul cerebral)...4....... Noţiuni de semiologic...................680 16........................... Nevroza obsesivo-fobică............................................................................................... Paranoia...................................................... Schizofrenia.........689 16......... Insuficienţa circulatorie acută........1...............712 17...................... Echivalenţele epileptice.........................714 17..........686 16.....2...........687 16.............................. Comele (dr.....1..676 16........2......................................4.............3.2..... Epilepsia localizată....8..........................................................................................2.................. Psihoza maniaco-depresivă...........................6............al neuronului motor periferic).........3........691 17................................................16.4...........................6...6.706 17.....................

.... Demenţele..3......725 18........................ Epitelioame.........3..... Parapareza (Paraplegia senilă)................ îngrijirea bolnavilor psihici.....7...2...........1...736 18..5..737 18.2...10................................................3....686 ......3............................. Refluxul gastro-esofagian...........689 .6...1...730 18..............737 18..............3.3....3.. Horton).......722 18..................4........................730 18......................7..................... Osteoporoza de involuţie... Infarctul miocardic acut la vârstnic..................686 .......739 18.................3...688 .....733 18.........1..5.......... Ulcerul de decubit (ulcerul ischemic de presiune ..3.......17.3...............3........3..........688 ........688 . Stările terminale......................734 18.............12................735 18.........................................735 18...14..................................690 ...728 18............ Patologia gcrodermatologică.................... Aspecte caracteristice de gcropatologic a aparatului locomotor... Sinuciderile..5.....................................9...........................1....................................... Tulburări psihice şi neurologice în îmbătrânire.....................2..4........................2...............11..........Escara)...............................................723 18.................730 18....3......... Accidente vasculare cerebrale ischemice tranzitorii......3.............2..734 18.......3..1.......................................3....................... Patologia geriatrică a sângelui.............734 18............2.......... Patologia ischemică digestivă................. dr..1......................727 18...........3.....3.....718 18...3............. îmbătrânirea psihologică.....................3................ Tulburările de somn........ Purpura senilă.............3.........................3...............................3.......................1...728 18....................2.....................3.................... Aitc boli digestive..724 18.........691 18............729 18....729 18.4....... Parotidita supurată a bătrânului......727 18...............6......9..6...................725 18......3............ Stările confuzionalc acute. Diabetul zaharattardiv.....3........734 18.....736 18..........3 Afecţiuni mai frecvente în practica geriatrică.......... C................3.........2............... Alte hernopatii întâlnite la bătrâni....736 18............8...... Infecţiile urinare......................3....................2..733 18..........2..................... Bogdan...... Arterita cu celule gigante (temporală.......................... Patologia psihoneurologică........3............................................734 18.3....2.........721 18.. Escarele..............725 18.4..3...........739 18.. Aspecte de patologic geriatrică digestivă.........................722 18...........................718 18....3..............................2................................1...3....................1........................3.................. nu boală..2.......................................6...........2...........2.....2..2.....9........722 18....................7.4.........721 18.3........738 22 18.......................................1.....1.......................740 .... Introducere.....3........................3................................ Prostata ia bătrâni...690 ............................................ Rolul şi poziţia medicului faţă de bolnavul vârstnic... Noţiuni generale.........6........................5.....3.......3........... Leucemia limfatică cronică....2.............733 18.1.................... Borundel).......3..........720 ....3................685 .................. Arterioscleroza cerebrală difuză....7............... Patologia urinară geriatrică..........3..3...................3...........................1... Probleme de asistenţă socială............ Deshidratarea................730 18......7.......2.......... Crizele de adaptare....................... Pruritul senil..........734 18......736 18. Fractura extremităţii superioare a femurului....725 18..............13.................................. Incontinenţa urinară....................... Naţiuni de geriatrie (dr................... C......731 18.......3...........3..3............5.........2.... Depresiile tardive...........6..4............2....4............. Rctenţia de urină.......726 18............................................3.............734 18............. Anemii..................3..........................................................731 18.......8.......720 18................. Bătrâneţea etapă fiziologică........................ Hipertensiunea arterială...687 ...3...............3..........3........... Bolile aparatului cardiovascular......5...731 18.................18.3.........726 18.............7.....3.............3.....2.733 18...... Sindromul de imobilizare.......2....690 .716 18..................... Căderile. Incontinenţa anală...................... Hipertensiunea ortostatică...................3...................................686 .........................9.......................3..1.....3........

.768 20.................. Razele Rontgen....................................................................772 20.................770 23 20......771 20......................2...............................5...2........ Razele ultrascurte (US).....758 20.........................744 18...............755 20...3.................. Galvanotcrapia...6.....................................3.........................5..................................4....................7.........773 20.............................764 20...............................2..3.............. Examene radiologicc cu substanţe de contrast......1.......................................772 20.....761 20............................769 20.................3.........764 20............................................6.5..4..........743 18... Protecţia muncii........ Termoterapia........................753 19............. Proprietăţile razelor Rontgen............................................. întrebuinţări.......................................6..................................................2.............................2.... Razele ultraviolete (UV)...........................746 19.......................5. Curenţii cu impulsuri.....743 18.............. Tratamentul accidentelor........................ Boala de iradiere........ Patologia pensionării..........770 20.........3............................................................................................................................... Fototcrapia............................. Varietăţi..........4........773 20..6....................... Inhalaţiilc...........2... Eventuale accidente.....5...2....... Ultrasunetele............................775 20....................................................... Razele infraroşii...............2..........................2.................... Sonotcrapia......5..............4............5....2..................................................................3...............5....... Balneoterapia.......................................5................ Origine......................2..................................4......................1............................3...............752 19.......747 19.......3.....................................4............................7........................ P.........757 20..................... Hidrotcrapia........................................757 20................................769 20.............................1...... Faradotcrapia.................................:...... Derivaţiilor...........'...................................... Nămolurile (pcloidelc)............................748 19................................................. Reabilitarea în geriatrie........................3..764 20...5....741 18.....6...............5.......... Aparatul Rontgen..................................768 20............................................................................................................ Acţiune fiziologică.....................747 19............... Curenţii de medie frecvenţă................................................741 18...... Educaţia sanitară...............15............5................... Terapia medicamentoasă în geriatrie................. Proceduri hidroterapice..........6.................................. Apele minerale...... Rontgenterapia.....................................................754 19...........................................2.... Noţiuni de radiologie (dr......................767 20.18.................................................................748 19.. lonescu)...............765 20......................1..................................................................................764 20...........2..........5....... D'Arsonvalizarea...5..........5........ Microundele (radarul).............1..3............. Pregătirea bolnavilor..............742 18.5................ Diatermia.............770 20.................................... Terapia ocupaţională...................... fnfrasunctclc (vibroterapia)..............................................................................................................753 19......................................... Izotopii radioactivi.........1..................................4.......................771 20............1................................771 20........................................................................3..............................9...........3.................... Cauzele morţii în geriatrie.. Internarea în instituţii specializate...1..... aerosolii şi pneumoterapia.....2......5.............................................775 20..............................................................................3...............769 20.................754 19......................2....................................................1............7............................757 20.6...... Curenţii de înaltă frecvenţă...776 ................. Electrotcrapia...1 Structura materiei........ M............749 19...................................4......... Noţiuni de balneo-fizioterapie (dr................................................4..........................................................................4..............744 19...................2......................4..........3...........................................8..........746 19...............................750 19................................... Ciocâlteu)....................................772 20.......... Clasificare................1.................................767 20.......................................3...................1........................................2........1 Consideraţii generale.........................................6................5............. Clasificare.......1............5...... Proprietăţi........................................................5....5....................775 20.....A..

.....7........ ştiinţa cu conştiinţa.....10...........779 20..................9............3...................4.....10.. Indicaţii şi contraindicaţii..... Acţiune şi indicaţii............7.............777 20...... Asistenta medicală..................7............ are atribuţii: de îngrijire medicală propriu-zisă....9.................................2............4........ Acţiunea locală.......3...785 20..........iată de ce îndeplinirea obligaţiilor care-i revin.............................................778 20........1....................... Kinczitcrapia în diferite afecţiuni......... Pneumoterapia...... Presiunea atmosferică...................1... Umiditatea atmosferei.............................9.....1......... Inhalaţiilc.....776 20.7............................................................2..........8... Contraindicaţii.............1.................................... Climatologia...........................1.3... Mişcarea aerului......................2......................8......................... igienico-sanitare............ Factorii atmosferici.....2.......................1........4.....................20..... asistenta execută" ..779 20.........................781 20............ de formare şi informare a tuturor cadrelor..... un orizont mai larg..781 20...1...777 20.............................10.2.......788 20....7....1.............. Factorii telurici................... Este lesne de înţeles că........786 20............ introducerea în practica curentă a unor instalaţii.. educative şi gospodăreşti....10...2........... Indicaţii................ Temperatura acrului........ Masajul.................2...6.............. Exerciţiile fizice.......786 20.9.........9................ Medicul prescrie...789 INTRODUCERE ROLUL ŞI POZIŢIA CADRELOR MEDII Dezvoltarea forţelor de producţie în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane......780 20...................................................................................784 20.. extinderea automatizării şi complexarea proceselor tehnologice........7...5..........8.......788 20..1................................................. Kinczitcrapia.........3... aparatură şi instrumentar de înaltă tehnicitate.......8...................... Tehnică şi aparatură........1............... la un nivel superior de înţelegere şi interpretare...................................1.785 20.8.....................778 20........................................................8.....1.............784 20........777 20....... ...............nu epuizează imensul volum de practici şi acţiuni care constituie îngrijirea bolnavului...786 20...........8. Pregătirea de bază a asistentelor medicale............................................785 20.............8.... Clasificarea climatelor.......1...................... Acţiunea masajului..................................... în acest spririt trebuie înţelese rolul şi poziţia cadrelor medii.....784 20.......788 Bibliografie selectivă..2....9....................... iar pe de altă parte.......2.........................actul prestat de medic ..... Scopul şi importanţa kineziterapici.......................................................................................................................1............4................................. o orientare mai rapidă la patul bolnavului.. Locul său de muncă poate fi spitalul...............7......2.. a cărei sarcină de bază este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire a bolnavilor.... policlinica sau circumscripţia medico-sanitară...................................4........... situate pe cea mai înaltă treaptă de pregătire a personalului sanitar................... însuşirea mai profundă şi mai rapidă a unor cunoştinţe şi practici de specialitate şi mai multă receptivitate faţă de ştiinţă şi faţă de nou... Dar nu poate fi constructor al societăţii noastre şi nici beneficiar al efortului colectiv decât ce! care îmbină armonios setea de cunoaştere cu receptivitatea pentru nou şi valenţele morale.783 20........................ Este cunoscut faptul că examenul medical ...1.............9...3.... Indicaţii.......8................1..................1..................................... Cadre cu tehnicitate ridicată..................... Factorii cosmici................... pe de o parte...................780 20...... "Medicul trece...........779 20.................................... într-un cuvânt.................... Structura atmosferei...............8...........................................................781 20.......10............782 20.......777 20........................................................3....................10.... Compoziţia acrului........8................... Exerciţiile fizice şi tehnica lor................................... Aerosolii.................. înţeleasă în toată complexitatea sa..................... organizatorice..................780 20............. nivelul lor ridicat de cultură generală le permit..... asistenta rămâne.................. Manevrele masajului........................... constituie aportul remarcabil al asistentei medicale........................10...... Descriere şi acţiune..... Acţiune şi indicaţii...... cerinţele conducerii şi organizării ştiinţifice a muncii impun în mod obiectiv creşterea continuă a nivelului de pregătire...... acestea au menirea să umple golul dintre examenul medical propriu-zis şi îngrijirea bolnavului.....783 20.......2...2........................... ca urmare a pregătirii sale de bază şi tehnico-profesionale......779 20.1...... Acţiunea generală.........

organizare etc. oftai26 mologiei. terapiei intensive. de aceea. asistenta medicală trebuie să fie devotată. contraindicaţiile şi incom-patibilităţile medicamentelor. nerespectarea dozelor prescrise. Bolnavul care solicită asistenţă medicală îşi încredinţează sănătatea. timp de zile şi. oricât de numeroase ar fi. Dacă asistenta nu are rolul de a recomanda tratamente. Activitatea medicală este continuă. neavând nici o importanţă vârsta sau sexul bolnavului. de timp şi de materiale. Este locul. Aici sunt permanent în serviciul bolnavului de la internarea acestuia şi până la externare. O bună asistentă medicală trebuie să aibă un nivel intelectual şi de instruire superior. pentru că de aceasta depinde viaţa bolnavului. prelevează produsele biologice şi patologice. Acest lucru trebuie înţeles şi trăit. atitudinea trebuie să fie degajată. cursuri de reciclare. să cunoască semnele şi simptomele bolilor. obligaţiile şi răspunderile ueni bune asistente medicale. mai ales. sub toate raporturile: structură. abilitatea manuală şi. prezenţa activă la referate. endoscopice. electrocardiografie!. mulţi sunt veritabile drame. şi uneori viaţa. asigură tratamentul.pentru a-şi duce activitatea în bune condiţii. aparatura. în general. cu permanentă solicitare fizică şi nervoasă. de a contribui cu toate posibilităţile saîe la vindecarea bolnavilor. necazurile vieţii sale particulare nu trebuie să-i influenţeze atitudinea. Conştiinciozitatea ridică valoarea oricărei munci. Mai presus de toate acestea. Dacă fiecare bolnav este un mic univers. Devotamentul trebuie să se manifeste egal faţă de toţi bolnavii. trebuie să cunoască bine instituţia în care lucrează. trebuie să le ştie bine şi să le recunoască la nevoie. Grijile personale. Devotamentul. conferinţe. Rezistenţa fizică şi nervoasă şi unele aptitudini pentru profesiune. însă. dar fără ea este de neconceput activitatea asistentei medicale. concentrarea. participă la examinarea bolnavului. ignorarea pudorii naturale a bolnavului. în mâinile celor care îl îngrijesc. Această încredere presupune multe responsabilităţi. totuşi. Specificul muncii sanitare implică consultarea permanentă a manualelor şi revistelor de specialitate. la supravegherea lui. otorinoloringologiei etc. Dar. Numai astfel asistenta medicală poate înţelege şi interpreta corect boala. dar. Asistenta medicală trebuie să-şi cunoască bine atribuţiile. săptămâni. să aibă curaj şi tărie. să-şi îndeplinească obligaţiile planificat şi organizat. fiind necesar ca după o noapte albă. pentru aceasta mai are nevoie de cunoştinţe profesionale corespunzătoare. prin aceasta înţelegem comportamentul asistentei medicale faţă . fără însuşirea temeinică a tehnicilor îngrijirii bolnavului. cercuri ştiinţifice. Câteodată. păstrează şi întreţin mobilierul. în cadru! policlinicii sau al circumscripţiei medicale. Chiar şi cele mai aparent nesemnificative neîndepliniri de sarcini pot avea consecinţe foarte grave. Aportul său evine mai important dacă-şi însuşeşte cunoştinţele şi tehnicile care sunt de competenţa sa din domeniul transfuziei. de o bună pregătire profesională. asistenta trebuie să nu doarmă. Atitudinea corectă. să-şi păstreze voioşia. dacă ne gândim că patul constituie universul restrâns al bolnavului. calmul. multe calităţi. la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. de a contribui la acţiunile de depistare a bolilor. conştiinciozitate. este nevoie de o permanentă instruire şi cunoaştere a metodelor noi de muncă. instrumentarul etc. naturală. pregătesc bolnavii pentru examinările radiologice. Nu sunt suficiente cunoştinţele teoretice de specialitate. Iată de ce trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de patologie şi terapie. numai astfel poate să-şi câştige prestigiul şi demnitatea. Sora are adeseori menirea să acorde bolnavului îngrijirile cele mai intime. de a executa toate tehnicile şi actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în unitatea sanitară respectivă sau la domiciliul bolnavului. întârzierea la serviciu care pot dăuna bolnavului. faţă de suferinţele lui. asistenta nu trebuie să uite niciodată că are dreptul şi datoria de a deveni un intelectual. uneori. pentru ca timpul de muncă să fie pe deplin folosit.. în schimb are obligaţia să semnaleze toate modificările apărute în starea bolnavului. fără familiaritate deplasată şi fără politeţe ostentativă. un sector de activitate în care factorul timp nu are importanţă: liniştirea bolnavului. Organizarea raţională a muncii sale asigură un randament mai mare. să prezentăm aptitudinile. Există. Având obligaţia de a supraveghea bolnavii şi de a urmări toate complicaţiile şi accidentele afecţiunilor şi tratamentelor aplicate. Mai mult. ea trebuie să posede o serie de calităţi psihologice: tact. cum în zilele noastre ştiinţele medicale progresează într-un ritm rapid. prin natura atribuţiilor. Iată de ce asistentei i se cere mai mult decât tehnicitate şi cunoştinţe medicale. pe scurt. vesela. Atenţia acordată de către asistentă este foarte importantă. Când ne referim la atitudine. blândeţe. trăsăturile morale. Aceasta nu înseamnă. pentru a realiza destinderea psihică 27 atât de necesară profesiunii sale. devotament faţă de bolnav. motiv pentru care nu trebuie să manifeste o pudoare deplasată sau dezgust. conferind totodată bolnavilor cele mai bune condiţii de igienă şi de confort. Baza pregătirii teoretice şi practice se dobândeşte în şcoală. la acţiunile profilactice şi de educaţie sanitară. Sfera preocupărilor sale trebuie să fie cât mai largă. intensă. stăpânire. asistenta medicală are sarcina de a aplica toate cunoştinţele dobândite în anii de studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatori. Ele asigură toate îngrijirile prescrise. semnele sale şi tehnicile prestate. Spitalul rămâne însă locul unde toate valenţele asistentelor medicale pot fi valorificate pe deplin şi unde aportul şi rolul lor sunt de neînlo-cuit. o economie de forţe. dar nu oricine se poate acomoda uşor. citând în acest sens administrarea cu întârziere a unui medicament.

dezordonată. hrană. Unii bolnavi apreciază îngrijirile. de la comportamentul etic general. Respectarea secretului profesional este o datorie morală. inutil. înţelegere. care nu trebuie discutat cu nimeni. un caz. bolnav. Dezinteresul faţă de bunurile instituţiei dovedeşte mai mult decât lipsă de educaţie. medici. în general. Aceeaşi atitudine trebuie să aibă asistenta medicală şi în caz de deces al bolnavului. schimbându-şi modul de viaţă. să manifeste fermitate faţă de bolnavi în îndeplinirea prescripţiilor. manifestând intoleranţă faţă de ciudăţeniile. Se ştie că pacientul are pe toată durata bolii un moral şi o psihologie deformate. iar igiena sa personală. în sfârşit. sunt binevoitori cooperanţi. de perspective. Ţinuta asistentelor medicale face parte din condiţiile de confort ale bolnavilor şi nu trebuie să se utie că ea este şi un permanent exemplu pentru bolnav. bineînţeles. orice bolnav are un sentiment de reţinere. tot ce ştie. nu-i cunoaşte psihologia. descurajaţi sau grav bolnavi. delicateţe. comportamentul său etic general.de bolnav şi faţă de celelalte categorii de personal sau vizitatori şi. în respectarea disciplinei de spital. în interesul bolnavului şi pentru bunul mers al instituţiei în care lucrează. la o altă disciplină. antrenează responsabilitatea penală. Asistenta trebuie să fie foarte disciplinată. Trebuie să fie animată de spirit de echipă. familie ori din documentele medicale. trebuie să se adapteze la o nouă viaţă.şi consecinţele acestora. uneori. Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a răspunde de actele săvârşite în faţa autorităţii competente. au complexe de inferioritate^considerând că nu reprezintă decât un număr. întreaga sa activitate trebuie să urmărească perseverent asigurarea celor mai bune condiţii de confort bolnavului. o atitudine colegială. preocupările de ordin material. permiţând prezenţa radelor. trebuie să fie bine întreţinută. Asistenta trebuie să cultive şi spiritul de ordine şi de economie. familiale. anxioşi. să nu încurajeze glumele sau atitudinile nepotrivite. Dar asistenta medicală are îndatoriri şi faţă de colegi. asistenta medicală trebuie să poarte totdeauna echipamentul de protecţie (inclusiv boneta) curat. reproşurile. administraţie. află sau observă în legătură cu bolnavul trebuie să comunice medicului. efectuarea din proprie iniţiativă a unei perfuzii. înstrăinarea obiectelor personale ale bolnavilor sau ale decedaţilor. încurajându-i în special pe cei trişti. Este dezagreabilă. Trebuie să-şi păstreze însă totdeauna demnitatea. să interzică scenele zgomotoase şi aducerea alimentelor sau băuturilor interzise. bine întreţinut. alţii se simt depersonalizaţi. chiar faţă de anturajul său. prezenţa unui cadru medical cu ţinută neglijentă. materiale diverse etc. In schimb. întrucât există o legătură între acţiuni . cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai întâi faţă de ea însăşi. cu halatul rupt sau plin de pete. în general. Nici bolnavului nu trebuie să-i dea informaţii în legătură cu boala. Asfel.chiar nedorite şi neprevăzute . Nu trebuie să cunoască decât un program . uneori nejustificate. Cine nu înţelege bolnavul. şi uneori chiar demoralizantă pentru bolnav. nu trebuie să permită sau să încurajeze risipa sau abuzul de medicamente. la care se adaugă. Folosirea bunurilor insti-uţiei în scopuri personale indică lipsa de corectitudine. Asistenta trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii. constituie secretul profesional. întotdeauna va aduce prejudicii instituţiei medicale şi personalului său. asistenta fiind răspunzătoare de actele sale cu un grad de periculozitate socială mai mare. de demnitate şi abdicare de la principiile deontologiei profesionale. Asistenta va păstra discreţie asupra stării bolnavului şi a tuturor problemelor legate de aceasta. reflectă ignorarea celor mai elementare norme de viaţă şi de muncă. ale acestuia. Nu trebuie să întrerupă îngrijirile acordate bolnavului sub pretextul terminării programului. Asistenta trebuie să-şi cunoască şi să-şi îndeplinească şi obligaţiile faţă de vizitatori. şi-a întrerupt munca. Trebuie să fie atentă şi binevoitoare faţă de aceştia. Ţinând cont de aceste considerente. chiar dacă bolnavul nu a cerut-o. Responsabilitatea este în primul rând morală. dând ascultare dispoziţiilor primite de la superiori. dar să impună linişte. administrarea unui medicament fără prescripţie medicală. urmărirea unor interese personale în relaţiile cu bolnavii sau cu familiile acestora reflectă acelaşi lucru. o obligaţie. afirmaţiile care ar putea submina prestigiul colegilor sau al superiorilor fiind evitate cu grijă. mai ales cea corporală. criticile. Dacă divulgarea secretului profesional poate dăuna uneori bolnavului. menirea sa fiind aceea de a-l linişti. să scurteze vizitele obositoare. călcat. neliniştiţi de boală. atenţie. Pentru bunurile instituţiei trebuie să manifeste aceeaşi grijă ca pentru bunurile personale. dar impunând liniştea şi intervenind cu moderaţie. dovedeşte că este străin de profesiunea medicală. în timp ce alţii sunt deprimaţi. Este separat de familie. Tot ceea ce se află despre bolnav sau despre boala sa de la medic. Aceasta este şi o dovadă de lipsă de respect faţă de bolnav. Secretul profesional constituie o altă obligaţie fundamentală a asistentei medicale. sociale. să-i creeze acestuia sentimentul de securitate. Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav cu tact.interesul bolnavului primând totdeauna. dacă au consecinţe grave pentru bolnav. Dar există şi o responsabilitate penală. chiar dăunătoare. Ea trebuie să aibă. o nepoliteţe şi o greşeală.acela al datoriei -. . preocupaţi de problemele afective.

este mai uşor să se prevină decât să se vindece boala. dar aceasta nu înseamnă că medicina ar fi neputincioasă. cu posibilitatea manifestării reacţiilor de adaptare ale organismului. ajungându-se în acest fel la vaccinarea împotriva bolilor infectocontagioase. NOTIUN! GENERALE DESPRE BOALĂ ■ Cunoaşterea şi diagnosticul bolilor nu pot constitui un scop în sine. adeseori apărând agravări şi chiar invalidităţi. Oricum. Este adevărat că unele boli nu pot fi prevenite. în cursul unui efort fizic cresc frecvenţa bătăilor cardiace. tensiunea arterială. se ridică nivelul glicemiei. în sensul că uneori domină funcţia unuia dintre sisteme. se numeşte stare de sănătate. tendinţă izvorâtă din viaţa socială. pe de altă parte. se poate reda organismului o parte sau întreaga sa capacitate de muncă pentru un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. la excitanţii obişnuiţi din mediu. Deci. Dacă medicina se ocupă de cunoaşterea. de obicei. febra fiind menifestarea unei stări patologice. în etapa actuală.1. creşte acidul lactic din sânge. cu consecinţe importante pentru individ. ca rezultat al corelaţiilor care se stabilesc între mediul intern şi extern. prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina. De aceea. se 30 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ mobilizează sângele din depozite. De la vechiul aforism "medicina este o artă care vindecă uneori. uşurează adesea şi consolează totdeauna". limitând capacitatea de adaptare a organismului la mediu. în timp ce în cursul efortului fizic. cea individuală -alimentează şi vor mai alimenta încă mult timp medicina curativă. pe de o parte şi al corelaţiilor dintre organismul privit ca un tot unitar şi diferitele sale părţi componente.atât în ceea ce priveşte medicina preventivă colectivă. frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii. Greutăţile pe care le întâmpină cercetătorii în descoperirea cauzelor bolilor şi în elaborare medicamentelor care să distrugă factorii cauzali au dus la o dezvoltare impetuoasă a profilaxiei bolilor. nici tratate. mai ales. medicina are datoria şi poate să aline suferinţele bolnavului. prin aceste reacţii. iar efectul său . acest lucru fiind posibil astăzi. se intensifică procesele metabolice. a vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale. Când nu se poate obţine o vindecare completă sau definitivă. care apare sub acţiunea unor agenţi neobişnuiţi din mediul de viaţă. prevenirea şi tratamentul bolilor. dar. Boala este un proces complex. familie şi colectivitate. pentru că. Deci echilibrul biologic dintre organism şi mediu. Modificarea acestui echilibru biologic sub influenţa unor factori interni sau externi. De exemplu. Nivelul funcţiilor organismului se modifică în urma reacţiilor de adaptare. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 1. ci în instinctul de conservare al individului şi în tendinţa de ajutor reciproc în cazuri de accidente sau boli. Istoria arată că medicina îşi are originea nu în speculaţii filozofice sau în anumite cunoştinţe teoretice. cu toate realizările obţinute. cât şi. Toate componentele acestui sistem complex sunt în activitate echilibrată.stare . drumul parcurs a fost mare. Şi în cursul febrei apar reacţii asemănătoare cu acelea din efortul fizic. privind în perspectivă se poate spune că este abia la început şi că imperfecţiunile ei . Febra este deci manifestarea unei boli. apare necesară lămurirea conceptelor de stare de sănătate şi stare de boală. în cursul digestiei predomină activitatea aparatului digestiv. Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi sisteme în echilibra dinamic. Medicina preventivă a marcat o dezvoltare uriaşă. scopul medicinei îl constituie prevenirea şi vindecarea bolilor. se numeşte stare de boală. cu limitarea capacităţii de adaptare a organismului la mediu. activitatea musculară. alteori a altuia. Coordonarea funcţiilor şi adaptarea organismului la mediu sunt asigurate de sistemul nervos. cunoaşterea şi diagnosticul acestora fiind numai etape necesare în drumul care duce la realizarea acestui scop. Dar este binecunoscut faptul că. Factorul care strică echilibrul dintre organism şi mediu se numeşte cauză patogenă. în aceste condiţii devierile de la normal nu sunt patologice. datorită în special marilor descoperiri făcute de ştiinţele medicale şi biologice din ultimul secol. la care ia parte întregul organism.1. organismul se adaptează la mediul de viaţă. în orice caz. dinamic.

care antrenează şi modificări umorale. la muşchii maseteri. din cauza reducerii diastolei. Se ştie că. şi este totală în 24 de ore. Reacţiile de răspuns ale organismului sunt de mai multe feluri: . insuficienţa funcţională nu apare în repaus. pe o perioadă mai mare de timp. . cu intensificarea întregii simptomatologii. în afara reacţiilor de apărare specifice faţă de agenţii de agresiune (anticorpi etc). Alte semne tardive sunt: relaxarea sfincterelor. în cazul vindecării parţiale. reacţiile fiind generale.Recăderea (reşuta. care determină o insuficienţă funcţională a organului. pierderea cunoştinţei. Aceasta se datoreşte excitării terminaţiilor nervoase prin produsele de metabolism microbian şi din ţesuturile degradate. rigiditatea cadaverică debutează la 6 ore după moarte. înlăturarea focarului patologic pe cale chirurgicală etc. după oprirea circulaţiei şi a respiraţiei. Semne mai tardive: răcire cadaverică progresivă. dilatarea pupilelor (midriază). excitaţia transmisă la centrii nervoşi determinând o reacţie generală. Perioada de stare reprezintă intervalul de timp în care apar tulburări ale funcţiilor organismului.reacţii patologice. compensarea funcţională. . urmată mai târziu de micşorare (mioză). topirea rapidă a grăsimii perioculare. în serviciile de terapie intensivă se constată uneori moartea clinică. Când leziunea este redusă. Vindecarea poate fi totală. A doua posibilitate de terminare a bolilor este prin moarte. devine o reacţie patologică. 1. reacţiile patologice apar pe parcursul bolii. Semne suplimentare care pot fi căutate de sora medicală: o oglindă aşezată timp de 5 minute înaintea nasului şi a gurii (la adăpost de curenţii de aer) nu se acoperă de aburi. Nu trebuie confundată moartea aparentă (catalepsie.patologică. în medicină se vorbeşte despre moarte clinică (uneori reversibilă) şi moarte biologică (moarte reală). pe seama reacţiilor de compensare sau adaptare.la peste 180 de bătăi/minut. o parte din ţesutul lezat este înlocuit cu ţesutul cicatriceal. putrefacţia cadaverică. accelerarea ritmului cardiac . Sfârşitul bolii este a treia perioadă de evoluţie şi se poate manifesta prin vindecare sau prin moarte. Moartea biologică se instalează odată cu moartea celulelor.reacţii de adaptare. indiferent dacă agentul patogen a acţionat asupra unui teritoriu limitat sau asupra unui anumit organ. fiindcă reduce mult circulaţia coronariană.reacţie de compensare . care urmăresc suplinirea funcţiilor organismului lezat. dacă acestea depăşesc o anumită intensitate.2. lividitatea cadaverică. PERIOADELE DE EVOLUŢIE A BOLII Perioada de latenţă reprezintă intervalul de timp care se scurge din momentul acţiunii agentului patogen asupra organismului şi până la apariţia modificărilor funcţionale ale organismului. Această perioadă poate lipsi uneori. intrat în inhibiţie de protecţie. cu persistenţa unor leziuni şi a insuficienţei funcţionale a organului lezat. atât în perioada de stare. care duc la distrugerea celulelor şi a ţesuturilor. celulele centrilor subcorticali rezistă până la 20 de minute. procesul patologic se poate termina sau poate evolua către a doua fază a bolii perioada de stare. .Reinfecţia: o nouă infecţie şi îmbolnăvire. dar cu timpul apar leziuni organice (distrucţii tisulare). tulburările iniţiale sunt funcţionale. diferite celule şi ţesuturi continuă să trăiască.reacţii de compensare. funcţionale. suprarenală). care constau în modificări metabolice şi morfologice. Convalescenţa nu presupune completa vindecare a bolii. cu revenirea structurii şi funcţiei organului lezat. cu alte cuvine. în evoluţia unor boli mai pot apărea: . restructurarea imunologică. în bolile infecţioase. organismul poate răspunde agresiunilor şi prin reacţii de apărare nespecifice. După trei zile rigiditatea se atenuează şi dispare. regenerarea parenchimului sănătos. La sfârşitul perioadei de latenţă. Moartea clinică apare prin încetarea principalelor funcţii vitale (circulaţia şi respiraţia). ca de exemplu în traumatisme sau arsuri.Recrudescenţa: exacerbarea bolii. în evoluţia unei boli. funcţionalul precedă organicul. Vindecarea se realizează de obicei trecând prin perioada de convalescenţă. Boala este deci o stare patologică. Celulele scoarţei cerebrale mor după 5-6 minute de la întreruperea circulaţiei în creier. aşezând mâna înaintea unei surse de lumină. iar corneea se poate transplanta chiar după câteva zile de conservare. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 31 Pentru a preveni apariţia leziunilor organice. Este important de ştiut care dintre reacţii sunt utile şi care pot deveni nocive. inima contractându-se în gol. în care se refac rezervele funcţionale cosumate în cursul bolii. sau parţială. Se descriu diferite semne ale morţii: Semne elementare precoce: oprirea bătăilor inimii şi a pulsului. letargie) cu moartea reală. cât şi în cea de declin (deci înainte de terminarea clinică a bolii). mai greu de tratat. perioada de latenţă se numeşte incubaţie. ci numai dispariţia majorităţii simptomelor. care în faze avansate pot deveni ireversibile. dispariţia tonicităţii globilor oculari. suprimarea reflexului cornean (degetul pus pe cornee nu produce nici o reacţie de apărare). dispariţia sensibilităţii. recidiva): reapariţia simptomatologiei bolii în perioada de convalescenţă. prin intermediul secreţiilor glandelor endocrine (hipofiză. . conturul . Procesul de vindecare (sanogeneză) se poate realiza prin mai multe mecanisme: eliminarea agentului patogen. orpirea respiraţiei. apariţia unui văl ceţos pe ochi. bolile trebuie diagnosticate şi tratate în faze iniţiale. deci reversibile.

după puterile şi judecata mea. Sunt revelatoare pentru generozitatea.. ca regimul dietetic să fie folosit în folosul bolnavilor.n.o fractură. pe Hygeea şi pe Panacheia şi. fiind precedată şi de o stare de agonie. le voi reţine pentru mine. socotind că toate acestea au dreptul la cel mai deplin secret. extracţia unui dinte. 32 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. şi nu în dezavantajul sau spre răul lor. Odată cu modificările care au survenit în structura societăţii şi cu evoluţia modului de a gândi şi a acţiona al oamenilor. care durează. la începuturile sale. cu deosebire. care durează de la câteva ore la 2 . CLASIFICAREA BOLILOR . după caz. copiilor maestrului meu şi tuturor discipolilor care s-au înrolat şi au depus jurământ să slujească legea medicală. nu voi provoca unei femei avortul niciodată. luând ca martori pe toţi zeii şi zeiţele. cinstit fiind pentru totdeauna de către oameni.). 1. Redăm mai jos acest preţios îndreptar: "Jur pe Apolo. care dealtfel stau în mare măsură şi la baza medicinei moderne. umanitatea şi înţelepciunea acestui mare învăţat şi medic recomandările care alcătuiesc cunoscutul Jurământ al lui Hipocrate. Şi nu voi da.2 zile. boli subacute. o ventuză plasată în regiunea ombilicală provoacă o congestie violacee la omul în viaţă şi nimic la cadavru.marginal al degetelor este roz la individul în viaţă şi închis la culoare la cadavru.4. Astfel. la început activitatea cortexului (ultimul care-şi pierde funcţia este analizorul auditiv). care durează 3-6 săptămâni. să îmi fie permis să mă bucur de toate plăcerile vieţii şi ale artei. oricine mi-ar cere acest lucru. Funcţiile dispar treptat. şi boli cronice. De asemenea. evacuarea unui abces etc. . dacă doresc să studieze această artă. Jur să socotesc ca pe egalul părinţilor mei pe acela care m-a învăţat arta medicinei".e. o legătură la baza degetului produce la omul în viaţă o coloraţie violacee şi o tumefacţie. care pot dura luni. chemat să vindece ochiul bolnav. orice raporturi venale. în codul lui Hammurabi se vorbeşte despre "omul cu cuţitul de bronz" . acest jurământ şi angajament scris. E greu de precizat dacă acestea reprezentau acte rituale sau practici terapeutice. privind viaţa semenilor mei. probabil de cataractă sau conjunctivită granuloasă. denumit şi "părintele medicinei". de la câteva ore la 1 . lăsând această practică profesioniştilor. Figura cea mai reprezentativă a acelor timpuri rămâne Hipocrate din Kos (460 . pentru spiritul său de observaţie. rinichi. jurământ depus secole de-a rândul de către medici înainte de a începe practica medicală.375 î. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 33 Nu voi face incizie perineală la calculoşi. şi nu alta. Practica milenară a arătat oamenilor primitivi că unele afecţiuni ale organelor exterioare . să mi se întâmple tocmai contrariul".3. "vindecătorul" cumula funcţia de medic şi de chirurg. boli frecvente în Mesopotamia. mă angajez să duc la îndeplinire. încă din timpul comunei primitive există mărturturii ale unor acte terapeutice: schelete care prezintă urmele unor fracturi consolidate.puteau fi tratate cu ajutorul unor instrumente. iar la cadavru nimic. să împărtăşesc preceptele generale. Când este afectat un organ de importanţă vitală (ficat. în această epocă se detaşează cele trei mari centre ale ştiinţei şi practicii medicale din Grecia antică: Kos. dominate îndeosebi de durere. Afecţiunile oraganelor interne.3 săptămâni. fie ei oameni liberi sau sclavi. îmi voi menţine curate viaţa şi profesiunea mea. cu femei sau bărbaţi.chirurgul. . moartea se instalează lent. Astfel. precum şi cranii cu orificii regulate pe boltă (tre-panaţii). să împart cu el bunurile mele şi să îi asigur toate nevoile în caz de lipsă. judiciozitatea recomandărilor preceptelor sale. NOTIUNS ELEMENTARE DE ISTORIE A MEDICSNEI Din timpuri imemorabile se cunoaşte existenţa unor practici medicale. printre minerale. voi merge acolo numai spre binele bolnavilor. timp îndelungat. In orice casă va trebuie să intru. evitând orice stricăciune voluntară sau act de corupere şi. lecţiile prin viu grai şi tot restul doctrinei copiilor mei. să îi învăţ fără înţelegere scrisă şi fără plată. Prin probitate şi castitate. să consider pe copiii lui ca pe proprii mei fraţi şi. ■ ■ ■ •■ In funcţie de durată se deosebesc boli acute. prefaceri adânci influenţează şi medicina. pe Asklepios. Dacă voi îndeplini până la capăt acest jurământ şi îl voi onora tot timpul. Toate cele ce în decursul său în afara exerciţiului artei mele aş putea vedea sau auzi. solicitau utilizarea unor agenţi terapeutici căutaţi în lumea animală. Voi dispune. ani sau chiar toată viaţa. un drog ucigător şi nici nu voi lua iniţiativa ca să sugerez vreodată aşa ceva. dar este limpede că. varietatea de tratamente. inimă etc). . Dacă îl voi viola şi voi deveni sperjur. apoi a formaţiunilor subcorticale şi în cele din urmă a centrilor respiratori bulbari. medicul. Rodos şi Knidos. vegetală. şi care nu trebuie divulgate. după puterea şi judecata mea.

5. Spitalul "Pantelimon". numeroase afecţiuni ale aparatelor respirator. legile circulaţiei. în "Canonul medicinei". Danielopolu. cardio vascular. medicii (vracii) acelor vremi recrutându-se dintre călugări sau preoţi. dar mai ales tratamentul.. ceea ce le deosebeşte fiind caracterul bolilor. dintr-o artă a câtorva iniţiaţi. Prin secolul al XV-lea apar şi spitale laice. se introduc în] activitatea curentă noi categorii de personal. iar în secolul al XVII-lea Harvey descrie. aceste două principale ramuri ale medicinei erau practicate de aceleaşi persoane. didactică şi de cercetare. şi Gh. digestiv. I. Hotărâtoare pentru începuturile organizaţiei sanitare în Principate sunt prevederile sanitare din Regulamentul Organic emis în 1831 de generalul Kiseleff. patologice. loan Cantacuzino. anticoagulantele. Dimitrie Ionescu şi alţii au adus un aport remarcabil la dezvoltarea medicinei interne. se dezvoltă reţeaua unităţilor sanitare 1 numărul paturilor. în 1857 este deschisă Facultatea de medicină umană din Bucureşti sub numele de Şcoala de medicină. pe observaţia clinică la patul bolnavului. Cea dintâi legislaţie cu dispoziţii sanitare este cuprinsă în pravilele lui Vasile Lupu şi Matei Basarab (secolul al XVII-lea). sulfamidele şi antibioticele.Numeroase alte nume ilustrează progresul medicinei. transformând medicina. în zilele noastre. chirurgia se desprinde de-abia după sfârşitul secolului al XVII-lea dintre ştiinţele medicale delimitându-se ca o disciplină independentă. N. iar în 1735. 1. mai ales. Se poate spune ca medicina internă se ocupă de afecţiunile care nu justifică drept principal tratament mano] pere chirurgicale. cele două discipline având numeroase zone de interferenţă. transplanted de ţesuturi şi organe sunt numai câteva din descoperirile ultimului secol care au intrat în practica curentă.1037). astfel. Paralel cu activităţile de îngrijire a bolnavilor. Semnalăm apariţia operei lui Ştefan Stâncă: "Mediul social ca factor patologic". marile descoperiri în domeniul bacteriologiei şi virusologiei ale lui Pasteur. După anul 1700 apar în medicină descoperiri deosebite. Cu timpulj sub influenţa progreselor realizate. schimbă complet modul de gândire al medicilor privitor la răspândirea şi vindecarea bolilor. iar în jurul anilor 1000 Avicenna (980 . antitiroidienele de sinteză. în secolul al XIX-lea. în 1770. Sa deosebesc o patologie medicală sau medicină internă şi o patologie chirurgicala. prin cunoaşterea anatomiei. în secolul nostru. Nanu Muscel. se diversifică şi se îmbogăţesc dotaţiile şi aparatura. sunt integral pasibile de tratamente chirui gicale. Jenner descoperă vaccinarea antivariolică. într-o vreme când medicina se baza. Abia în ultimele secole. OBIECTUL MEDICINEI INTERNE Sub influenţa unor agenţi variaţi pot apărea diferite boli. reprezentând primul pas către extraordinarele progrese de azi. patologia chirurgicală se desprinde total de patologia medicală. fiind recunoscute şi apreciate pe plan mondial. pe educaţia simţurilor şi dezvoltarea judecăţii. Spiridonia din Iaşi este întemeiată în 1745. transfuziile. mai exact la sfârşitul secolului al XVIIlea. devenind discipline independente una faţă de cealaltă. Marinescu în neurologie. ale sistemului nervos etc. La începutul erei noastre. Nicolae Kalinderu şi Christea Buicliu repre zintă generaţia de medici şi profesori care au ilustrat medicina internă în secolul al XIX-lea. E greu de delimitat astăzi obiectul medicinei interne de cel al chirurgiei. Lupu. sunt nume care cinstesc ţara noastră. Celsius face disecţii pe cadavre şi descrie impresionant de exact anatomia umană. în 1710 este înfiinţat la Bucureşti Spitalul "Colţea". George Stoicescu. izotopii. Anibal Teohari. Vesal întemeiază anatomia modernă. care-i schimbă complet caracterul. contribuie remarcabil la dezvoltarea medicinei evului mediu. printre care şi asistentele medicale. prin precizarea agenţilor patogeni şi a conduitei terapeutice s-a făcui deosebirea între medicina internă şi chirurgie. corticoterapia şi tranchilizantele. Serurile şi vaccinurile. era antiepidemică. un ulcer . amănunţit. Lister şi Koch. făcând operă de adevărat pionierat. Din cele de mai sus rezultă că medicina internă şi chirurgia se ocupă de bolii aceloraşi aparate şi sisteme. Gh. Mecinikov. deschizând era vaccinărilor. forma clinici stadiul. Primele aşezăminte medicale se numeau "bolniţe" şi erau situate pe lângă mănăstiri. Drumul parcurs de medicină în ţara noastră îmbracă în general aceleaşi aspecte. diferite stări. în secolul al XVI-lea. Eminenţi medici şi distinţi pedagogi pot fi citaţi şi în epoca noastră: D. profilactică. într-o ştiinţă cu caracter de masă. Timjj îndelungat. datorită nenumăratelor oprelişti de ordin religios proprii evului mediu. ' 34 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Alexandru Marcovici. mai târziu fiind inaugurate şi facultăţile din Iaşi şi Cluj. în anatomie patologică şi bacteriologie. Mult timp într-o poziţie de servitute (fiind practicată de bărbieri). în răspândirea metodelor experimentale de studiu. Apoi. Prima şcoală de învăţământ medical a lua fiinţă la Cluj în 1775. De numele lui Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu se leagă în ţara noastră începuturile învăţământului medical şi ale organizării sanitare moderne. Haţieganu etc. Victor Babeş. Cu toate acestea. descriind multe boli şi indicând tratamente corecte. mult timp încă chirurgia nu a putut părăsi poziţia sa de subordonare indicaţiile terapeutice fiind date în continuare chirurgului de către internist. de întrepătrundere.

Definiţia reprezintă enumerarea foarte sumară a celor mai specifice elemente ce caracterizează boala respectivă. Astfel. tratament.). veriga endocrină în reacţiile organismului. 1. în decursul timpului. După natura şi originea lor. în cursul generaţiilor anterioare. caracterizată printr-o exagerare a catabolismului. dar chiar la moarte. în afara reacţiilor de apărare specifică faţă de agenţii de agresiune (anticoipi etc. -Concepţia sindromului de adaptare. termici. ciuperci etc. în loc să facă sindromul de adaptare normal. iar mineralocorticoizii le agravează. simptomatold INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 35 gie. prin intermediul secreţiilor endocrine (hipofizare. organismul poate răspunde agresiunilor şi prin reacţii de apărare nespecifice. infecţii. dar totdeauna există o cauză principală sau determinantă (de pildă. Etiologia este partea din patologie care se ocupă cu studiul cauzelor bolilor. umorală. apărând modificările moleculare care explică toate tulburările funcţionale ale organismului bolnav.. ceea ce duce la boală. eforturi musculare) şi evoluează în mai multe etape: -faza de alarmă. presiunea osmotică constantă (izotonie). obezitatea. Indiferent de obiect şi de sfera de cuprindere. diagnostic. -Concepţia nervistă. caracterizată prin creşterea rezistenţei organismului faţă de agentul agresor în cauză. deşi seducătoare. Agentul agresor acţionează asupra glandei hipofize pe cale nervoasă şi. suprarenale). în descrierea fiecărei afecţiuni în parte. Dintre cauzele producătoare de boală. Sindromul de adaptare poate fi declanşat de agenţi foarte diferiţi (frig. agenţii etiologici sunt endogeni (interni) sau exogeni (externi). reumatologia etc. pe care ACTH şi cortizonul le vindecă. constanţa conţinutului de apă (izohidrie). Patogenia se ocupă de modul în care agentul patogen produce boala. evoluţie. organismul nemaiputând să iasă din faza catabolică. organismul răspunde totdeauna în acelaşi fel agresiunilor (stress-urilor). prognostic. cu eliberarea în circulaţie de anticorpi.gastroduodenal este o afecţiune de de meniul medicinei interne. şi anume prin modificări metabolice şi morfologice. DESCRIEREA BOLILOR Pentru înlesnirea studiului. alcoolismul şi frigul favorizează pneumonia).Faza de epuizare se instalează când acţiunea agentului patogen continuă. prin leziune se modifică funcţia. glicogenul hepatic. medicina internă rămâne fundamenti medicinei. reprezentând apariţia manifestărilor de apărare împotriva şocului. spirili. iar alteori şi cauze favorizante (de pildă. boala era considerată ca fiind urmarea acţiunii locale a agentului patogen asupra unui organ. cardiologia. cele externe sunt cele mai importante. rickettsii. rezultanta asimilării. protozoare. iar pe de alta.). Prin intermediul hormonului hipofizar adrenocorticotrop este excitată glanda corticosuprarenală şi se declanşează secreţia de hormoni glucocorticoizi. concentraţia constantă a diferiţilor ioni (izoionie) Această concepţie a însemnat un progres important în medicină. folosind dealtfel aceleaşi noţiuni şi principii de bază. pediatrii bolile contagioase. Selye a arătat că.. Ca o consecinţă firească a progreselor ştiinţelor medicale s-au desprins. Ele sunt. şi scad reacţia inflamatoare. Cauzele interne pot fi ereditare sau dobândite şi sunt studiate sub denumirile de constituţie. 36 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . dar când se însoţeşte de perforaţie devine o boală chirurgical: stenoza mitrală intră tot în sfera patologiei interne. reactivitate şi ereditate. traumatisme. patogenie. se ţine seama u următoarea schemă: definiţie. în problema patogeniei concepţiile au evoluat: . declanşate prin mecanism nervos. Selye afirmă că unele organisme supuse acţiunii prelungite a unui agent agresor. cu creşterea rezistenţei faţă de agentul în cauză. uneori cauze predispozante (sedentarismul. în funcţ: de stadiul clinic etc. consideră că elementul patogenic comun tuturor bolilor este următorul: agentul patogen . în ateroscleroză). radiaţii solare. din medicina internă numeroase specialităţi: neurologia. dar în anumite împrejurări. chimici şi unele microorganisme (virusuri. c timpul. Etiologia bolilor este foarte variată. fumatul. Prin constanţa umorilor se înţeleg unele valori invariabil constanţi. etiolgoie. Toate aceste discipline îşi păstrează legătura c medicina internă. sub acţiunea agenţilor patogeni. H. -Concepţia patologiei moleculare (Schade) susţine că. de fapt.6. anatomie patologică. bacterii. El a numit aceste boli "maladii de adaptare". curpinzând o primă etapă de şoc. ajungându-se nu numai la epuizarea organismului. forme clinice. cu declanşarea secreţiei de adrenalină. intoxicaţii. Aceştia cresc glicemia. nu poate fi acceptată ca o bază de lucru. pentru că sunt termeni medicali de circulaţie curentă.Potrivit concepţiei organo-localiciste. Şi cauzele interne îşi au importanţa lor. prezinăt tulburări ale acestui sindrom. în organism se schimbă constanţa umorilor (homeostazia mediului intern). -faza de rezistenţă. urmată de una de contraşoc. a acţiunilor factorilor de mediu asupra organismului. în realitate. Indiferent de agentul agresor. duc la involuţia ţesutului limfatic. un rol pato-genic deosebit deţinându-l agenţii traumatici. virusul gripei produce gripa). e susceptibilă de intervenţia chirurgicală. pe de o parte. Precizarea şi delimitarea acestor termeni sunt necesare. probabil. măresc eficienţa contracţiei musculare. pentru cultura medicală elementară a oricărui cadru medico-sanitar. sindromul de adaptare fiind. ' Teoria bolilor de adaptare. constanţa temperaturii (izotermie).

analizarea şi interpretarea simptomelor se ocupă semiologia . forme articulare. putând apărea în diverse afecţiuni. care de obicei agravează prognosticul. şi nu simptom de sănătate. care-i conferă individualitatea. cât şi la bătrâni: dublă. Denumirea de simptom se foloseşte numai în cazul bolilor. patogenie. raluri crepitante şi uneori suflu tubar) se poate întâlni în pneumonia lobară. reumatismul articular subacut etc.disciplină care cuprinde ansamblul cunoştinţelor dobândite prin observarea directă a bolnavului. Există şi grupări de simptome numite sindroame. gastrointestinală. pentru că necesită o anumită tehnică pentru evidenţierea lor. Centrii nervoşi acţionează asupra periferiei pe cale endocrină (prin cuplul hipofizo-suprarenal) şi pe cale nervoasă directă. aceleaşi simptome de bază şi tratament. diferite simptome (generale. migrantă. evoluţie. Prin repetarea acţiunii agentului patogen. junghi toracic. durerea lombară. hidrotorax. vârstă. De la simptome şi semne. destul de numeroase şi specifice pentru fiecare organ. Se mai utilizează termenul de semn în cazul în care un anumit simptom sau grup de simptome e caracteristic pentru o anumită boală şi suficient pentru a o diagnostica (de exemplu. centrală. frison. echivalând practic cu pierderea bolnavului. De exemplu. Există boli grave care prezintă anumite dificultăţi de diagnostic în fazele iniţiale. Complicaţiile: în evoluţia unei boli pot apărea modificări patologice. pneumonia lobară prezintă de asemenea numeroase forme clinice. De aceea. febră. terminaţii prin care stimulul este transmis scoarţei cerebrale. în infarctul pulmonar sau în tuberculoza pulmonară. De exemplu. biochimice etc). sindromul lichidian pleural (dilatarea unui hemitorace. Prima categorie de simptome. Astfel. dispnee. Simptomele fizice se mai numesc şi semne. Pentru ilustrarea simptomelor biologice. factori asociaţi etc. se înţelege existenţa în cadrul unei boli a diferitelor forme clinice. flecare om imprimă o pecete particulară bolii.acţionează asupra terminaţiilor nervoase din teritoriul unde îşi exercită acţiunea nocivă. inapetenţă. de exemplu. şi nu bolile şi că fiecare organism reacţionează într-un fel aparte faţă de aceiaşi factori patologici. matitate. Simptomele sunt generale (febră. hemotorax. diagnosticul tardiv în această boală. de către produsele de degradare apărute la nivelul leziunii. hipertensiunea arterială şi hiperazotemia sunt semenele glomerulonefritei difuze acute. în cadrul reumatismului articular acut se descriu forma latentă. suflu tubar şi raluri crepitante reprezintă semnele pneumoniei lobare. albuminuria. fără ajutorul mijloacelor de cercetare (explorări radiologice. spută ruginie. urmărirea zilnică a acestora făcând posibilă însă stabilirea diagnosticului se ştie ce importanţă are.o totalitate de manifestări subiective şi obiective foarte puţin caracteristice. sindromul de condensare pulmonară (vibraţii vocale exagerate. Simptomele poartă denumirea de funcţionale sau subiective (durere. Anatomia patologică descrie modificările macroscopice şi microscopice apărute la nivelul organului afectat. prevenirea complicaţiilor. astenie. acelaşi aspect anatomo-patologic. se spune despre aceste semne că sunt patognomonice. cele clinice. Adeseori sindromul e precedat de prddrom . Cu descrierea. disciplină medicală esenţială. adinamică. lărgirea spaţiilor intercostale. dar şi a celor radiologice şi biologice. Aceasta e calea directă. oliguria. absenţa vibraţiilor vocale. urmărirea îndeaproape a evoluţiei permiţând adeseori stabilirea mai exactă a diagnosticului. percuţie. nefiind caracteristice unei boli anume. matitate şi tăcere auscultatorie).parte importantă a patologiei. cilindruria. se poate întâlni în pleurezii. particularităţi. cel mai frecvent sunt utilizate probele funcţionale. reumatismul cardiac malign. Evoluţia unei boli este de asemenea foarte importantă. dispnee. prin conturarea sindromului. cea de semn fiind utilizată şi pentru a descrie starea de sănătate. comune unor grupe de boli. apare posibilitatea condiţionării reacţiilor de răspuns. auscultaţie). a vârfului. în cadrul simptomelor clinice. Simptomatologia grupează simptomele clinice. Simptomele sunt fizice sau obiective când sunt descoperite de către medic cu ajutorul anumitor manevre (palpare. cu delir. într-o anumită grupare. Formele clinice au în general aceeaşi etiologie. Elaborarea diagnosticului impune nu numai depistarea şi interpretarea simptomelor clinice. reflexă.) când sunt resimţite spontan de bolnav. atipice etc. Cu alte cuvinte. funcţionale şi fizice) pot deveni semnele unei boli. . în INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 37 cancerul bronşic. palpitaţii etc. semnul Argyll-Robertson din sifilisul sistemului nervos central. diagnosticul precoce al unui cancer. atât la copii. Fiecărei forme clinice îi sunt proprii însă anumite caractere. pierdere ponderală) când nu sunt caracteristice unei boli anume. după apariţia metastazelor. semnul Babinski din leziunea căilor piramidale etc). fugace şi inconstante. edemele. Formele clinice: în practica medicală nu trebuie să se utie faptul că cei care fac obiectul îngrijirii sunt bolnavii. generale şi comune... se descriu simptome generale funcţionale (subiective) şi fizice (obiective). De exemplu. greaţă. în practica curentă. se ajunge de obicei la diagnostic. reumatismul cardiac evolutiv. Dar scoarţa e excitată şi pe cale umorală. cefalee. corect se spune semn de sănătate. forme abortive. biologice şi radiologice ale bolii respective. febră. se numesc astfel pentru că fac parte din "clinică" . Dacă se corelează acest fapt cu existenţa unor particularităţi determinate de teren. simptomele: frison. în perioada operabilităţii. aprecierea prognosticului.

cronicizărilor. Nerecunoaşterea la timp a unei apendicite acute întârzie momentul favorabil al intervenţiei chirurgicale. II. a cunoaşte exact. A diagnostica presupune tocmai cunoaşterea acestor cadre. economic. etiologic. Punctul de plecare în tratamentul oricărei boli e diagnosticul clinic precis şi complet. mai mult decât stabilirea diagnosticului unei boli anume. după eliminarea celorlalte simptome asemănătoare. Diagnosticul trebuie să fie precoce. traumatică etc. III sau IV). perspectivele bolnavului. industriale. Astfel. ceea ce înseamnă excluderea bolilor cu simptomatologie asemănătoare. prognosticul vizează şi capacitatea de muncă a subiectului. a deosebi. Dar dacă există erori inevitabile. să precizeze stadiul evolutiv (o insuficienţă cardiacă poate fi de gradele I. nu în toate cazurile de abdomen acut se poate preciza natura bolii. care poate fi fatal (un cancer cu metastaze evoluează întotdeauna spre deces). repre-* zintă activităţi profilactice. Când prognosticul e fatal. Oricât de corecte şi complete ar fi examenul clinic şi raţionamentul. e foarte important diagnosticul reumatismului articular acut în stadiul în care nu au apărut leziunile cardiace. a bolii ulceroase etc. medical etc. Hipertiroidismul poate evolua sub masca unei cardiopatii. fiind tratat fără rezultate prin cardiotonice. perforaţii. El apreciază evoluţia bolii. care pot preveni apariţia a numeroase boli profesionale sau de altă natură. când evoluţia bolii nu poate permite o prevedere precisă. care sunt ireversibile. aceasta fiind o sarcină de căpătâi. ajungându-se uneori la pierderea bolnavului. Tratamentul corect al unor stări nevrotice generale primitive. Alte tipuri de profilaxie urmăresc prevenirea agravărilor. se urmăreşte prevenirea apariţiei unor afecţiuni secundare prin tratamentul corect al manifestărilor primare. examenele medicale periodice etc. adesea latentă. nu pot fi permise cele prin ignoranţă şi mai ales. social. creşterea standardului de viaţă. tulburări de ritm sau conducere. conduită terapeutică sunt consecinţa erorilor de diagnostic. aterosclerotică. el nu va fi comunicat bolnavului. fie prevenirea agravărilor. şi o etapă sintetică. concepte de boală şi plasarea cazului individual de boală în unul dintre ele. a decide şi este indispensabil în orice caz de boală. complicaţii tromboembolice etc. previne adesea apariţia hipertensiunii arteriale esenţiale. rezervat. un diagnostic diferenţial. Uneori. De exemplu. în fapt. facându-se o comparaţie între tipul abstract din tratatul de patologie şi ceea ce prezintă subiectul respectiv. pentru că trebuie să fie tratat bolnavul. şi nu boala. Formularea diagnosticului presupune că în gândirea medicală există deja gata constituite conceptele bolilor respective. Aplicarea unor măsuri cu caracter general. Diagnosticul: la baza oricărei practici medicale se află diagnosticul. funcţională. igienizarea condiţiilor de mediu şi de muncă. Asanarea noxelor profesionale. sau hun. Diagnosticul unei insuficienţe aortice nu e mulţumitor dacă nu precizează şi etiologia (reumatică. Multe şi grave greşeli de. luetică. un obiectiv final al gândirii oricărui medic. care reprezintă concepte generice de boli. Orice diagnostic trebuie să fie. în care sunt reţinute tulburările prezentate de bolnav (culese prin anamneză. INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 39 Tratamentul trebuie individualizat după caz.). a reflecta. complicaţiile etc.pe baza unor caractere specifice comune . în ultimă analiză. Se deosebesc un prognostic îndepărtat şi unul imediat. anevrismul. în situaţii excepţionale se poate acţiona chiar înainte de a avea un diagnostic precis..cazurile clinice pot fi grupate în anumite cadre. Prognosticul este diagnosticul de viitor al bolii şi al bolnavului. în evoluţia infarctului miocardic: ruptura inimii. în evoluţia ulcerului gastroduodenal apar uneori perigastrită. examene clinice şi de laborator). există şi posibilitatea erorilor de diagnostic. Tratamentul a. Deşi fiecare bolnav îşi face boala lui proprie. a complicaţiilor etc. Diagnosticul trebuie să fie diferenţial şi pozitiv. Uneori. nu numai pentru prescrierea tratamentului ci şi pentru stabilirea prognosticului. La baza activităţii de ocrotire a sănătăţii din ţara noasatră stă orientarea profilactică. Tratarea puseurilor de angină la copii poate preveni apariţia reumatismului articular acut. stenoze pilorice etc. a decompen-sărilor. în asemenea cazuri fiind recomandată o atitudine optimistă din partea personalului medical. Precizarea diagnosticului presupune o operaţie care se desfăşoară în două etape: o etapă analitică. 3 8 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Diagnosticul pozitiv înseamnă. Diagnosticul trebuie să fie. în general. Aceasta explică remarcabilele rezultate obţinute în acţiunile de ocrotire a sănătăţii. nu e mai puţin adevărat că . el înseamnă şi diagnosticul unui bolnav anume. diagnosticul trebuie să fie patogenic. în care specificul manifestărilor clinice şi al condiţiilor etiopatogenice realizează o individualitate. deci să cuprindă procesul morbid în faza pre-clinică. când perspectivele vindecării totale sunt mult mai mari decât în stadiul organic. fost dintotdeauna scopul însuşi al medicinei. Endarterita obliterantă luată drept reumatism sau sciatică poate duce la gangrena. care presupune următoarele activităţi: a examina. Profilaxia cuprinde ansamblul măsurilor care urmăresc fie prevenirea bolilor. De exemplu. hemoragii. intervenţia chirurgicală exploratoare este totuşi obligatorie. şocul cardiogen. cronicizărilor. Alteori. pentru a nu-i produce un traumatism psihic. generale. cele prin neglijenţă. . în care acestea sunt interpretate şi sintetizate pe baza unui raţionament. recidivelor sau a complicaţiilor.Acestea se numesc complicaţii. poate preveni adesea apariţia unor boli.

REDACTAREA FOÎI DE OBSERVAŢIE Observaţiile trebuie redactate în termeni clari. ştiinţific şi juridic. la internare şi la externare). Evoluţia bolii: se notează zilnic (în bolile acute) şi la 2 . edeme etc. transferat. abuzul de hormoni corticoizi a crescut numărul stărilor septi-cemice. starea prezentă. în ordine. modul de rezolvare a cazului (vindecat. Un interogatoriu eficient necesită suficiente cunoştinţe medicale. fără să înţeleagă. Nu trebuie să se utie niciodată că abuzul de medicamente sau întrebuinţarea lor fără discernământ poate provoca prejudicii foarte mari. dar cel mai adesea insuficient. tratamentul şi epicriza. Tratamentul curativ este etiologic (cel mai raţional şi important. O foaie de observaţie se compune din patru părţi: date generale. 40 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ ■ Starea prezentă: trebuie să cuprindă: . tulburări trofice. fără a preciza natura bolii. discernământ . decedat). sau simptomatic. sex. în funcţie de mijloacele terapeutice întrebuinţate se citează în practica curentă: tratamentul igieno-dietetic (măsuri de igienă şi dietă). stabilirea diagnosticului.şi acestea sunt numai câteva exemple. Foaia de observaţie se termină prin epicriză. Tot pentru menajarea moralului bolnavului. de a trata cu antibiotice orice stare febrilă. EXAMENUL BOLNAVULUI Şl FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ La baza examinării bolnavului stă foaia de observaţie clinică. al sistemului ganglionar-limfatic. care. sau a transformat radical evoluţia altora (anemia pernicioasă etc. urogenital. diagnosticul. susceptibil de a se nelinişti de ceea ce citeşte. macroscopic şi histologic). care cuprinde.2. informaţii referitoare la condiţiile de viaţă şi muncă. digestiv. profesiune. glandele endocrine. abuzul de antibiotice a modificat patologia infecţioasă (septicemii cu stafilococ. medicamentos. Tratamentul trebuie să fie profilactic şi curativ. hemoptizie etc. acesta nu trebui să-şi cunoască diagnosticul. Ea nu trebuie să fie la îndemâna bolnavului. ordinea folosită este de obicei: aparatele respirator. Foaia de observaţie trebuie păstrată cu multă atenţie. din nefericire încă răspândită.examene de laborator. examenul tegumentelor (culoare. apariţia eventuală a unor simptome noi.) e adeseori necesar. Date anamnestice: simptomele majore care au determinat internarea (durere. Pe prima pagină a foii de observaţie se menţionează diagnosticul (de trimitere.7. efectele terapiei administrate etc. INTEROGATORIUL Pentru obţinerea informaţiilor referitoare la datele generale şi la anamneză se foloseşte metoda interogatoriului dialogul între medic şi bolnav. Dar pentru aceasta. abuzul de anticoagulante a crescut numărul accidentelor hemoragice . 1. locul naşterii şi domiciliul. Astfel. simptomele funcţionale şi semnele fizice ale diferitelor organe şi aparate. evoluţia bolii. al ulcerelor digestive. data spitalizării (anul. istoricul bolii. după modul cum e întocmită. simptomele de ordin general. care este un rezumat sintetic cuprinzând: date generale privind istoricul şi simptomatologia cazului. pelagra etc). E cu totul greşită practica. ameliorat. 1. datele furnizate de inspecţia generală a bolnavului. deşi nu totdeauna posibil) (penicilina în pneumonie. simptomatologia generală. în caz de exitus (deces) se menţionează rezultatele necropsiei (examenul anatomopatologic post-mortem. numărul patului şi al salonului. ziua). tratamentele aplicate şi rezultatele obţinute. 1. urmărind restabilirea funcţiilor deficiente ale organismului. radiologică şi de laborator.examenul pe aparate şi organe (simptome funcţionale şi fizice). ilustrează concret calitatea asistenţei medicale. erupţii şi hemoragii cutanate. care cuprinde istoricul bolii.diagnosticul trebuie totdeauna stabilit. al tulburărilor endocrine (insuficienţe suprarenele. diabet steroid). chirurgical. temperatura. candidomicoze) şi a condus la înmulţirea stărilor alergice. a permis eradicarea unor boli (malaria.). simpli şi precişi. Tratamentul simptomatic (anti-termice în febră. antecedentele personale şi eredocolaterale. balneo-climateric. . Arsenalul terapeutic.). funcţional.). în redactare trebuind să se păstreze o ordine riguroasă: Date generale: nume. analgetice în dureri etc. antecedentele personale şi eredocolaterale.7. anamneză. în plicuri speciale sau coperţi cartonate).1.7. obţinute prin metodele de investigaţie clinică. mai ales când prognosticul e grav sau fatal. antimalaricele în paladism).datele furnizate de inspecţia generală a bolnavului. în orice împrejurare.3 zile (în cele cronice) evoluţia simptomelor iniţiale. luna. cardiovascular. sistemul nervos. în foarte bună stare (dacă e posibil. dispnee. ea fiind un document de o deosebită valoare din punctele de vedere clinic. al sistemului osteoarticular. atât de bogat în era noastră. . foaia de observaţie trebuie să fie redactată corect şi complet şi să permită. Tratamentul aplicat se notează zilnic. nefiind accesibilă persoanelor străine (pentru păstrarea secretului profesional).

Aceste metode. examenele medicale anterioare şi tratamentele deja aplicate. Astfel.caracterul tulburărilor: o durere. iar o claudicaţie intermitentă (durere în gambă apărută la mers şi datorată îngustării arterelor). istoricul siferinţei relatat de bolnav nu are decât o valoare orientativă. ulcerul gastroduodenal). luesul.). înţelegând prin aceasta trecutul bolnavului de la naştere până la boala actuală. Trebuie precizată existenţa bolilor infecţioase sau a eventualelor intoxicaţii. Condiţiile de viaţă şi de muncă trebuie de asemenea precizate. . Reumatismul articular. prin ea însăşi. poate orienta diagnosticul. altele insidios. hepatomegalie. de exemplu. palparea. neadaptarea într-un anumit loc de muncă. sediu. Şi locul de naştere. emfizemul şi pneumoconiozele pot fi cauza unui cord pulmonar cronic. sedentarismul sunt factori de risc pentru ateroscleroză. altele. Ocupaţia bolnavului. o diaree.natura exactă a simptomelor enumerate. altele la femei (stenoza mitrală. unele boli apar la o vârstă mai înaintată (ateroscleroza. iar zestrea genetică poate fi modificată sub influenţa condiţiilor de mediu. copiilor şi rudelor apropiate. litiaza biliară). Deoarece în acest dialog se face apel la memoria bolnavului. prezenţa unor tulburări urinare poate impune diagnosticul de colică nefretică. dacă acţionează în timp asupra unui teren receptiv. După cum indică şi denumirea lor. deoarece interogatoriul nu trebuie să fie protocolar şi sec. se caracterizează prin circumstanţele de apariţie şi dispariţie (repaus. . nu boala. . METODE FIZICE DE EXAMINARE în cadrul examenului general al bolnavului. Nu trebuie să se uite însă că în bolile ereditare se transmite predispoziţia. De aceea trebuie puse întrebări ajutătoare.hemofilia. pentru obţinerea informaţiilor necesare precizării stării prezente. dietele urmate. Unele boli apar mai frecvent la bărbaţi (boala Addison. dizenterie. genul de viaţă (surmenaj fizic sau intelectual. iradieri. cardiopatiile congenitale. bolile infectocontagioase). guşa endemică. chiar infecţiile de focar pot explica apariţia unor boli organice ale inimii. ateroscleroză pot apărea cu mai multă probabilitate la urmaşii celor care au suferit de aceste boli.obiceiurile alimentare. avorturile. emfizemul pulmonar. reumatismul apare mai frecvent în regiunile cu climat umed şi rece. cunoaşterea psihologiei bolnavului. Bronşitele cronice. lent (cancerul. Longevitatea părinţilor şi a strămoşilor expresie a unei bune funcţionări a organismului . bunicilor. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 41 Anamneză. în regiunile cu ape sărace în iod. unele la adulţi (hipertensiunea arterială esenţială. 1. anamnesis = amintire). De o deosebită importanţă este şi evoluţia bolii. în acest scop va trebui câştigată încrederea bolnavului.. ingestie de alimente şi medicamente). în cursul unei crize dureroase abdominale. boala Basedow). încordările psihice datorate unor condiţii de disconfort familial. Adeseori bolnavul de insuficienţă cardiacă situează debutul afecţiunii sale în perioada când apar simptome avansate de boală (ortopnee. cordul pulmonar cronic). totalitatea datelor şi simptomelor culese cu ajutorul interogatoriului poartă denumirea de anamneză (de la gr. grupul mare al bolilor profesionale este direct legat de profesiune: intoxicaţii cu Pb. edeme etc. veterinarii şi măcelarii pot contracta boli de la animale (chistul hidatic. iar în unele cazuri informaţiile culese constituie baza diagnosticului (angina pectorală. aritmii. griji familiale sau profesionale). peri-tonita acută). în ceea ce priveşte etatea. dar ignoră perioada de timp în care avea numai o uşoară dificultate de respiraţie la urcatul unei scări. strămoşilor. tact şi răbdare. Pe cât posibil trebuie precizate în timp debutul probabil al afecţiunii şi debutul cert fixat de medic (de exemplu. încheie interogatoriul. pentru a preciza: . tuberculoza. sunt practici . Antecedentele eredocolaterale.). Şi sexul poate avea importanţă. percuţia şi auscultaţia.se transmite de obicei şi la descendenţi. altele la copii (reumatismul articular acut. obezitatea. Unele boli . şi domiciliul pot da unele indicii. Unele boli debutează brusc (pneumonia lobară.antecedentele personale. ca dealtfel întregul examen al bolnavului. Datele generale pot furniza indicaţii preţioase pentru orientarea diagnostică. La femei sunt importante tulburările din sfera genitală: ciclul catamenial. pot explica multe boli (hipertensiunea arerială etc. hipertensiune arterială).existenţa altor tulburări funcţionale. se folosesc metode de investigaţie clasică (metode fizice): 42 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ inspecţia. astmul bronşic. icterul hemolitic . tuberculoza). când s-au descoperit sufluri. naşterile. bruceloza). cu benzen etc. iar morarii şi minerii pot face boli datorită pulberilor (pneumo-conioze). diabetul. hipercoles-terolemia.apar frecvent la mai multe generaţii.7. .3. sciatică. ateroscleroza). de exemplu. Cel mai adesea. hipertensiunea arterială. Astfel. Interesează şi modul de debut.clinic. orar şi durată. tabagismul. Luarea unei anamneze corecte şi conştiincioase reprezintă primul pas pentru diagnosticul oricărei boli. bolnavii ignoră aproape totdeauna semnificaţia exactă a termenilor medicali: frecvent o dispnee cardiacă e numită astm. cu alte cuvinte informaţiile despre sănătatea şi bolile părinţilor.

faţa e rotundă. în mixedem (hipo-tiroidism). în diferite sindroame hemoragice. când aceasta este discretă. comă (pierdere a conştientei. înainte de începerea examenului.gangrene profunde care INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 43 apar în regiunile expuse presiunii îndelungate (sacrată. să măsoare urinile din 24 de ore să controleze cum reacţionează edemele la medicamentele administrate. este clasificarea lui Cernoruţki în funcţie de tonusul muscular: normostenic. bolnavul fiind dezbrăcat.Constituţia reprezintă totalitatea particularităţilor morfologice şi funcţionale ale organismului. ceea ce conduce la edemul generalizat. apăsat cu degetul. buzele umflate. Practică. Astfel. să impună respectarea regimului. insuficienţă hepatică. când ţesutul adipos a dispărut.). chiar dacă aceasta nu e chemată să înlocuiască pe medic. decubitul lateral stâng sau drept (poziţia culcată pe o parte) în bolile pleuropulmonare unilaterale. figura exprimă spaimă. bolnavul trebuie pregătit psihic. pe atât de valoroasă. .sufuziuni sau hematoame. fesieră şi a călcâiului). decât prin creşterea bolnavului în greutate. de a-şi verifica spiritul de observaţie. un individ cântăreşte atâtea kilograme câţi centimetri are peste un metru. In edemele vechi. dar nu s-a ajuns la un punct de vedere unitar. La starea de caşexie se ajunge în boli grave prelungite: cancer. Când este mare. Pentru a aprecia starea de nutriţie. Uneori trebuie purtată o discuţie cu bolnavul. în stări toxice grave (uremie. icter (coloraţie gălbuie). Edemul reprezintă o infiltraţie seroasă a pielii şi a ţesutului subcutanat. iar depresiunea produsă de apăsarea degetului dispare. inspecţia oferă asistentei medicale cele mai mari posibilităţi de a-şi valorifica cunoştinţele. Palparea este o metodă de explorare clinică pe cât de veche. cu conservarea funcţiilor vegetative: circulaţie. adică faciesul bolnavului. Ţesutul edemaţiat.efectuate de către medic. privirea e vie. ci cel mult să-l se-cundeze. Unele atitudini pot sugera diagnosticul. Astfel pot apărea: modificări de culoare a. umflată. se colectează şi în cavităţile seroase (pleură.Starea de conştientă şi psihicul bolnavului: în unele boli grave infecţioase (febră tifoidă. halucinaţii (percepţii vizuale sau auditive fără obiecte). Examinatorul trebuie să aibă mâinile calde. Tulburările trofice cutanate cele mai cunoscute sunt: gangrenele (mortificări ale pielii şi ale ţesuturilor subiacente) şi escarele . erupţii cutanate.Examenul tegumentelor oferă numeroase precizări diagnostice. în insuficienţa cardiacă. adică poziţia bolnavului în pat. Un principiu fundamental este acela conform căruia un bun auxiliar e numai acela care înţelege bine acţiunile la care participă. pentru realizarea unui climat de linişte. deşi incompletă. Bolnavii pot fi obezi. ortopneea (poziţia şezândă) se întâlneşte în insuficienţa cardiacă. respiraţie). care dealtfel trebuie să asiste la examen. subnutriţi. Când lichidul interstitial creşte mult. ochii sunt exoftalmici. în afecţiuni hepatice. compresiuni venoase etc. .Fizionomia. prin imobilizarea la pat din cauza unor boli grave. pneumonie etc. Edemul rezltă dintr-o hiperhidratare extracelulară. fără substrat real). punctiforme se numesc peteşii. Pielea edemaţiată este întinsă. Dintre metodele fizice de examinare. obligatoriu. Bolnavul trebuie dezbrăcat. pe regiunea lombară şi pe faţa internă a coapselor. cu genunchii la piept) în ulcerul gastroduodenal etc. este necesar să i se asigure o linişte absolută. S-au făcut numeroase clasificări ale tipurilor constituţionale. pentru a-i distrage atenţia. dar nu trebuie să fie străine asistentei medicale. fiind lipsită de sens. furnizează importante elemente. în febrele eruptive (scarlatina. palparea prin îmbrăcăminte. peritoneu).Starea de nutriţie poate furniza relaţii importante. iar când acoperă suprafeţe mari .). . Inspecţia trebuie efectuată la lumină suficientă şi naturală (la lumina artificială pot fi ignorate coloraţiile: galbenă a ictericilor. Inspecţia trebuie să cuprindă întreg corpul. în mod normal. cântăriţi la internare şi pe parcursul spitalizării sau al tratamentului ambulatoriu. iar musculatura se atrofiază. în hiperti-roidism.). Asistenta medicală trebuie să urmărească localizarea edemelor. în anemii şi şoc. apare infiltrarea ţesutului subcutanat. rujeolă etc.Atitudinea. păstrează urma acestuia. bolnavii pot prezenta delir (idei false. pericard. ceroasă. acestea apar la nivelul gambelor şi pe faţa internă a tibiei. pielea se îngroaşă.). Când sunt mici. boala Basedow (hipertiroidism) etc. . cianotică a cardiacilor). astenic. . lucioasă şi transparentă. răspunzând numai la excitaţii). poziţia genu-pectorală (ghemuit. cu excepţia situaţiilor în care. cianoză (coloraţie albastră-violacee). determinate de ereditate şi de condiţiile mediului extern. când bolnavul stă mult în picioare. hiperstenic. Se consideră că. somnolenţă (stare de indiferenţă. în boli ale aparatului respirator etc. chiar numai prin cămaşă. care nu se exteriorizează. intoxicaţii diverse etc. cu dezvoltarea excesivă a ţesutului celuloadipos subcutanat. comă diabetică. palidă a anemicilor. iar când este culcat. un climat calm. prezenţa sa nu e oportună. bolnavii trebuie. sub formă de circulaţie colaterală (ciroză hepatică. erupţiile purpurice nu dispar la presiune. La început. . mai ales când igiena şi îngrijirea lasă de dorit. în ordine se examinează: .. Aici intervine rolul direct al asistentei medicale. Rolul ei este să cântărească bolnavul. tulburări în circulaţia cutanată. tegumentelor: paloare. emaciaţi sau caşectici. în boli febrile şi unele intoxicaţii (beladonă). hemoragii cutanate (purpure). tuberculoză. roşeaţă anormală. denumit şi anasarcă. când sunt mai mari şi au forma unor plăci se numesc echimoze. pentru ca să nu survină contracţii ale muşchilor bolnavului.

lichid. ca şi simptomele descrise de bolnav sau semnele culese în cursul examenului fizic. cefalorahidian.5 . Temperatura se măsoară cu termometrul maximal în: axilă. având la una dintre extremităţi o pâlnie sau o membrană subţire. Temperatura centrală (gură. cu stricteţe. heparină. recoltate prin anumite tehnici. citochi-mice. Percuţia este o metodă de examen fizic. printr-o privire de ansablu se pot aprecia. intense): se obţin prin percuţia organelor cu conţinut aerian (plămâni. sufluri cardiace etc. ţinând termometrul aproximativ 10 minute. gură. Variaţiile temperaturii se notează grafic pe foaia de temperatură. Prin percuţie se pun în vibraţie diferitele ţesuturi din regiunea percutată. Pe abscisă se notează timpul. Imaginile radiologice şi datele furnizate de laborator trebuie interpretate. Informaţii deosebit de utile . hematologice. mereu la aceeaşi oră. Acesta este stetoscopul biauricular. de hipotermie. din a căror interpretare să reiasă informaţii asupra procesului patologic din regiunea explorată. Când devin palpabili. Există şi un stetoscop monoauricular. astfel. în ultimii ani au apărut noi tipuri de analize (enzimatice. diureza. care constă în lovirea anumitor regiuni ale corpului (de obicei şi abdomenul) cu degetele. Auscultatia se poate face direct. Sunetele obţinute la percuţie pot fi: . nu sunt palpabili. folosit astăzi tot mai rar. Examenele complementare cuprind examenele radiologice şi biologice.Prin palpare se pot percepe unele fenomene toracice: vibraţii vocale. Laennec este cel care a elaborat principiile fundamentale ale acestei metode şi a imaginat stetoscopul.mate (de intensitate redusă): se obţin prin examinarea organelor şi ţesuturilor lipsite de aer (inimă. care. indiferent de senzaţiile sale subiective trebuie să i se controleze temperatura. iar când scade sub 36°. recomandările făcute în privinţa recoltării unor probe. în condiţii normale. Stetoscopul este un aparat care amplifică sunetele. . frecături pleurale sau pericardice. cât şi pentru evoluţia ei -se pot obţine dacă alături de curba termică se notează zilnic: respiraţia. Recoltarea . chiar din două în două ore. care se introduc în conductele auditive. scaunul. diferenţa în plus poate fi de 1 . Radiologia şi laboratorul nu "distribuie" automat diagnostice. intestin).rămâne o garanţie a exactităţii unei analize. explorări funcţionale. tensiunea arterială. dozări hormonale. rect sau vagin. Tehnica recoltării este strâns legată de anumiţi factori de care trebuie să ţină seama atât bolnavul. serologice. Examenele biologice pot fi: biochimice. vagin. în mod curent temperatura se măsoară de cel puţin două ori pe zi (la orele 8 şi 18).Când creşte peste 37° vorbin de hipertermie. regimul alimentar şi unele tratamente speciale. pulsul. în felul acestra. greutatea corpului (săptămânal). Percuţia mai permite şi aprecierea măririi sau diminuării organului sub influenţa unui proces patologic. Auscultatia este metoda de investigaţie prin care se percep fenomenele acustice produse în interiorul corpului. pentru a obţine sunete. pentru a surprinde eventualele ascensiuni termice care apare numai în anumite ore din zi sau din noapte. Unind punctele printr-o linie se obţine curba termică. Recoltorul (asistenta medicală sau medicul) trebuie să aplice măsuri stricte de asepsie. semne fizice. iar în situaţii speciale de mai multe ori. Un ac sterilizat numai pentru un singur bolnav trebuie să fie o lege a recoltării. cât şi recoltorul. iar pe ordonată . două olive montate în tuburi de cauciuc. La omul normal. iar la cealaltă. aplicând urechea pe regiunea pe care dorim să o examinăm (sau interpunând între torace şi ureche un şervet subţire). care se aplică pe organ. Bolnavul va respecta. Aceste analize se efectuează din produse biologice (sânge. îi considerăm patologici şi vorbim în asemenea cazuri de adenopatie. starea bolnavului şi mersul bolii. asemănător cu sunetul pe carc-l produce o tobă sau un timpan întins.în care rolul asistentei medicale este foarte important . urină. Temperatura axilară normală oscilează între 36 şi 37°. care trebuie riguros controlate (cu cortizon. O deosebită atenţie trebuie acordată ganglionilor limfatici subcutanaţi. cu ajutorul stetoscopului. mase musculare).1° faţă de cea periferică (axilă). antibiotice). la unele el participând direct şi în calitate de recoltor. rinichi.sonore (muzicale. Diagnosticul se bazează pe interpretarea a trei grupe de elemente: simptome funcţionale.recoltarea să se facă în vase sterilizate prin căldură uscată sau umedă. fecale etc. citogenetice etc).atât pentru diagnosticul bolii. în caz de afecţiuni inflamatorii din vecinătatea rectului. . temperatura este mai scăzută dimineaţa (T° matinală) şi mai crescută după-amiaza (T° vesperală). având grijă ca ele să nu conţină urme de substanţe străine. Oricărui bolnav. o varietate este sunetul timpanic.gradul temperaturii. ACTH). semne radiologice şi de laborator. spută. Produsul biologic trebuie să îndeplinească câteva condiţii esenţiale: . se marchează cu un punct temperatura cea mai scăzută (minima) şi cu altul cea mai ridicată (maxima) din 24 de ore. splină. sau indirect. în minimum de timp. pe care este imprimat un sistem de coordonanţe.). ficat. rect) este mai ridicată în aproximativ 0. începând cu tegumentele (ale bolnavului şi ale sale) şi teminând cu cel mai neînsemnat obiect al materialului necesar recoltării.2°. 44 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Termometria. stomac.

recoltarea din nou a produsului biologic când prima recoltare a fost necorespunzătoare (lipsă de asepsie.reacţia cutanată la tuberculină. care persistă după adăugarea câtorva picături de acid acetic. Examenul radiologie al toracelui (radioscopie sau radiografie) poate revela o suferinţă a parenchimului pulmonar sau a organelor din mediastin (inimă. dacă urina conţine albumina. când diagnosticul este mai dificil.în cazul recoltărilor speciale.produsul recoltat să fie imediat expediat la laborator. Trebuie însă precizat că viteza de sedimentare poate fi normală în unele infecţii cronice (tuberculoză.vasul să cuprindă cantitatea necesară de produs biologic pentru analiza cerută şi să conţină o singură probă. Al doilea grup de examene complementare. evocând o supuraţie. dopurile de vată să fie introduse în vasele sau eprubetele sterile numai sub protecţia flăcării (bec Bunsen. . în mod particular trebuie să urmărească: Apariţia de: .noi semne patologice. . aortă etc. agranulocitoză. i ■ 46 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Al treilea grup de examene sunt cerute după caz. când produsul biologic nu poate fi cercetat în aceeaşi zi. diagnosticul clinic şi semnătura celui care solicită analiza. Viteza de sedimentare a hematiilor (V. dacă urina conţine zahăr. o leucocitoză cu mononucleoză sau o infecţie virală.INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 45 .conservarea la frigider (4°). Se utilizează reacţiile Gerhard şi Legal.vasul să fie etichetat. practicat la patul bolnavului de către asistenta medicală sau medic: . infarctul miocardic. Examenele complementare pot fi divizate în trei grupe: Primul grup. alterare în timpul transportului sau dubiu asupra identităţii persoanei). numărul patului. acest examen clinic trebuind să fie repetat zilnic. care trebuie practicată sistematic. mai ales la copii şi tineri. accidente renale la sulfamide.S. . deşi nu pot fi practicate la patul bolnavului. Se amestecă apoi urina şi licoarea Fehling. care poate fi brună-închisă la icterici. mai ales) în afara puseurilor acute. al salonului. oricare ar fi cauza febrei. eprubetele să fie supravegheate pentru ca dopurile de vată să nu se ude. Aceste examene sunt foarte variate. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI IN REPAUS LA PAT . 1. care se încălzeşte până la ebuliţie la partea superioară.examenul urinilor. supuraţii etc. cantitate insuficientă. data recoltării. . hemopatii maligne). se formează un precipitat roşu-cărămiziu.. culoarea urinilor. Reacţiile serologice pentru sifilis: trebuie precizat că ele pot fi pozitive şi în afara sifilisului. . . care pot preciza sau infirma diagnosticul bănuit în prima zi.). .analizele cerute laboratorului. de exemplu în cursul unei boli virotice. purtând numele ş'i prenumele bolnavului. lampă de spirt etc). trebuie însă cerute sistematic. tuberculoza pulmonară. . care permite să se aprecieze: volumul urinilor din 24 de ore. afecţiuni maligne (cancer. reumatismul articular acut.temperatura rectală (după o jumătate de oră de repaus absolut). la femei este notabil accelerată în timpul perioadei menstruale şi în cursul sarcinii. bolnavul nu iese din sfera urmăririi medicale. . şi. natura produsului.complicaţii ale bolii în curs. Se încălzesc separat ambele tuburi până la fierbere. Licoarea Fehling trebuie să rămână albastră. evitându-se astfel suprainfectarea. la partea superioară încălzită se formează o zonă tulbure. cate trebuie notat pe foaia de temperatură.H. o poliglobulie (creşterea numărului de hematii). o hemopatie din seria albă: leucemie. roşie în cazul unei hematurii etc. este aproape totdeauna accelerată la bolnavii febrili. . foarte numeroase şi de obicei trebuie solicitate în funcţie de prezumţia diagnosticului. Dozarea ureei sanguine constituie procedeul cel mai simplu de explorare a funcţiei renale. Hemoleucograma poate revela: o anemie. Odată terminat examenul clinic din ziua internării. accidente sanguine la chimioterapice. de organul afectat. Corpii cetonici nu se caută decât dacă urina conţine zahăr sau dacă există semne clinice care sugerează acidoza. datorită simplităţii şi utilităţilor lor. şi elementele anormale: Albumina: se varsă câţiva mililitri de urină într-un tub. cu indicaţia "steril". Zahărul: se pun într-un tub 2 ml urină şi în altul 2 ml licoare Fehling. accidente ca urmare a injecţiilor subcutanate sau intramusculare.complicaţii datorate tratamentului: accidente digestive în cazul antibioticoterapiei.în timpul transportului. Rolul asistentei medicale în activitatea de supraveghere a bolnavilor în repaus la pat este deosebit. surprinzându-se şi no-tându-se toate modificările care survin. De menţionat că unele azotemii pot fi de origine extrarenală.8.) este accelerată în: boli infecţioase acute şi cronice. . recoltată de la un singur bolnav şi dintr-un singur organ. o leucocitoză cu polinucleoză neutrofilă.

Febra este o reacţie de apărare a organismului. fenomene psihomotorii.v.A. Supravegherea. • supravegherea maselor fesiere pentru: . fervere a fierbe).evitarea escarelor.eforturi musculare. prin exagerarea arderilor. . cu cât temperatura cutanată este mai ridicată . .Aspectul unor regiuni mai expuse complicaţiilor: • supravegherea membrelor pelviene comportă: mobilizarea de mai multe ori pe zi a diferitelor articulaţii (genunchi.Aspectul pielii şi al mucoaselor. starea de conştientă.starea subfebrilă (37 . unii autori recomandă antibiotice în scop profilactic şi reducerea stazei pulmonare prin poziţie şezândă. .Producerea de căldură se realizează pe seama arderii alimentelor energetice. datorită creşterii temperaturii ambiante. «^ _ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 47 . mai ales de penicilină.3 ore.38°) . erupţiile. Având un contact direct şi continuu cu pacientul. imobilizarea completă la pat trebuie recomandată cu prudenţă şi discernământ.şi prin evaporare. obezi sau cu stază pulmonară pronunţată. Stamicinul este cea mai indicată medicaţie. Acest proces se numeşte termoreglare.hipertiroidie. cardită reumatică activă. polipnee. Din cauza acestor efecte. combaterea unor atitutini care pot antrena retractii musculo-aponevrotice.9. tot poziţia semişezândă combate sau reduce dificultatea de a urina. tibio-tarsiană. care depinde în principal de transpiraţie. schimbarea frecventă a lenjeriei. cumulul de tulburări poate să-i transforme în neputincioşi totali. pulsul. apariţia unui "muguet" (mărgăritărel) este frecventă în utilizarea antibioticelor fungice. . vărsăturile etc. agitaţia. atrofie musculară şi osteoporoză. prăjită.Pierderea de căldură se face prin radiere . infecţii de decubit. dar la nevoie chiar şi de soluţie clorurosodică izotonică pe cale subcutanată sau chiar i.unele boli ale sistemului nervos (encefalite. instituirea unui tratament cu anticoagulante. prin creşterea secreţiei hipofizare sau tiroidiene. coxo-femurală). care pot apărea mai ales în cursul bolilor infecţioase. trebuie să sesizeze şi să înţeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia bolnavului.Dispariţia diferitelor semne ale bolii.evitarea leziunilor inflamatorii (chiar flegmoane) la bolnavii cărora li se fac injecţii i. care depăşeşte mecanismul termo-reglator. prin schimbări de poziţie la 2 . mai ales în insuficienţa cardiacă congestivă şi îndeosebi în fibrilatia atrială. prin privarea organismului de mecanismul său reglator major (evaporarea). mai ales la bătrâni cu ateroscleroză cerebrală. DIAGNOSTICUL Şl TRATAMENTUL UNEI FEBRE Temperatura normală se menţine în jurul cifrei de 37° (homeotermie) datorită unui echilibra constant între cantitatea de căldură produsă şi cea pierdută de organism. în primul rând a lipidelor şi glucidelor şi secundar a protidelor. 1.fiind cu atât mai importantă. Pierderea poate fi crescută prin vasodilataţie cutanată. care duce la macerarea pielii.. în cazul oamenilor în vârstă. tumori). pentru prevenirea şi tratarea complicaţiilor de decubit. • infecţii bronhopulmonare la bolnavi bătrâni. • constipaţie. mai ales la vechii prostatici. prin creşterea arderilor.m. repetate. Arderea poate fi crescută prin activitatea musculară voluntară sau involuntară (frison). observarea continuă a bolnavului constituie o datorie de bază a asistentei medicale. dispneea. în atrii şi în sistemul vascular pulmonar. edemele.insolaţie. transpiraţie cutanată. Creşterea temperaturii peste 37° se numeşte hipertermie sau febră (de la lat. unele cazuri de insuficienţă cardiacă. pentru prevenire. Adesea se recomandă şi masaje locale pentru evitarea flebitelor. absenţa ei demonstrând o slabă reactivitate (în cazul pneumoniei la bătrâni). diureza. T. în unele boli se recomandă un repaus strict la pat pe timp îndelungat (infarct miocardic. ritmuri patologice de înaltă frecvenţă. caşectici. în funcţie de valurile temperaturii se disting: . O asistentă bună nu trebuie să se rezume la efectuarea corectă a îngrijirilor curente. Dar repausul prelungit la pat poate genera o serie de efecte secundare. greu de corectat. pentru îndepărtarea urinii. afecţiuni maligne). îndepărtarea fuliginozităţilor. care trebuie cunoscute pentru a putea fi combătute sau evitate: • procese tromboembolice în venele periferice. .deshidratare. care combătută nu numai prin administrarea de lichide. ■ . în aceste boli se recomandă. .. . este adesea primul semn al unei deshidratări. • retenţie acută de urină. pentru evitarea anchilozelor. • supravegherea cavităţii bucale: limba uscată. mai ales la bolnavii cu tulburări sfmcteriene. Febra se întâlneşte în: . . în ceea ce priveşte aspectul general. dacă nu există contraindicaţii.complicaţii datorate repausului prelungit la pat.

caracterizată prin perioade de febră continuă. inaniţie. Se întâlneşte mai rar decât hiperter-mia. însoţită de accelerarea ritmului cardiac şi respirator. când diferenţa dintre temperatura (T°) minimă şi cea maximă (dimineaţa şi seara) nu depăşeşte 1° (de pildă: febra tifoidă. examenele trebuind să caute nu numai o boală infecţioasă. insomnie. Diferitele aspecte ale curbei termice: -febra continuă. modul de instalare a temperaturii putând da indicaţii diagnostice: în pneumonii şi septicemii se urcă brusc. dar minima ajunge la normal (în malarie etc. La sfârşitul frisonului se măsoară T° şi se notează pulsul. . un cancer. în tratamentul unei febre nu trebuie să se identifice febra cu infecţia. vasculară etc.iniţială sau de invazie.). nu trebuie să se prescrie antibiotice înainte de a se preciza dacă este vorba despre o infecţie şi care anume. pe semnele clinice şi de laborator. Apare în hemoragii abundente. diminuarea volumului urinilor. dar este mai gravă. se va aşterne un prosop pe pernă. poate sugera o septicemie şi necesită efectuarea hemoculturii. de starea toxiinfecţioasă care determină o vasodilataţie periferică. în primul rând. dacă nu există un tratament etiologic activ (unele viroze. stare generală alterată. când diferenţa dintre temperatura minimă şi cea maximă depăşeşte 1°. i se vor şterge periodic faţa şi gâtul cu un prosop îmbibat în alcool. nu trebuie să se prescrie corticoterapia. . întretăiate de perioade de temperatură normală (de pildă în febra recurentă). tuberculoză etc. dar şi o parazitoză.febra moderată (38 . cu cât creşterea T° este mai rapidă. agitaţie. . hipertiroidie. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 49 Tratamentul febrei. Bolnavul care prezintă frison trebuie încălzit: se administrează băuturi calde. -febra neregulată. va fi încălzită rapid pătura de lână cu care este acoperit. Bolnavul trece de la senzaţia de frig la frisonare intermitentă şi uneori la frison continuu.febra remitentă. fiind în prealabil şters bine. curba termică realizând un aspect ondulant (de pildă în bruceloză. Frisonul este o reacţie nervoasă caracterizată prin tremurături neregulate (datorită creşterii bruşte a T°). Diagnosticul unei febre se bazează.febra recurentă. în supuraţii. O febră prelungită este o preblemă mai grea. progresiv (în prima circumstanţă se însoţeşte de frison). delir. lent. -febra intermitentă. în al treilea rând. fără ca T° minimă (de dimineaţă) să revină la normal (de pildă.39°) -febra ridicată (39-41°) . toate mărusile menţionate fiind de competenţa asistentei medicale. fricţionat cu alcool. coma diabetică. -febra ondulantă. . nervoasă. ajungând la volori normale şi fiind însoţită de transpiraţii mari. care de asemenea se poate prezenta diferit: în unele boli scade lent. în altele scade brusc. în febra tifoidă.). limfogranulomatoză). o afecţiune endocrină.de stare: în această perioadă febra atinge apogeul. fără a omite tuberculoza. aspectul curbei termice orientând uneori către etiologie. Intensitatea transpiraţiei depinde. se pot prescrie diverse antitermice.de declin sau defervescenţă. Viteza de sedimentare este de obicei accelerată. 48 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ în evoluţia febrei se disting trei perioade: .hiperpirexia (peste 41°) Febra este un sindrom caracterizat prin hipertermie.când se vorbeşte de liză (febră tifoidă). pierderea apetitului şi prezenţa unor tulburări nervoase (frison. poate fi continuă. Bolnavul nu va fi lăsat singur în această perioadă.). în final. i se va schimba cămaşa periodic cu o cămaşă caldă. Se da-toreşte contracţiilor musculare şi este cu atât mai intens. La început se va încerca precizarea cauzei. . sete etc. dacă se repetă. Transpiraţia este un proces care contribuie la pierderea căldurii şi marchează de obicei sfârşitul accesului febril. crize de malarie etc. insuficienţa hepatică. pneumonia) şi rămâne în jurul aceleiaşi cifre pe toată durata bolii. caracterizată printr-o curbă termică complet nesistematizată. deoarece indică o lipsă de reactivitate. Hipotermia este scăderea temperaturii sub 36°.. treptat . poliurie (urini abundente) şi revenirea ritmului cardiac şi respirator la valori normale. în al doilea rând se va prescrie tratamentul etiologic. neregulată etc. Bolnavul care transpiră trebuie să fie supravegheat: ferestrele şi uşile vor fi închise. caracterizată prin creşteri şi scăderi treptate ale temperaturii. pudrat cu talc etc. transpiraţie). unele boli de sânge) sau dacă valorile foarte ridicate ale temperaturii (peste 40°) pot perturba grav marile funcţii vitale. cefalee.. în câteva ore. în sfârşit. când diferenţa dintre T° minimă şi cea maximă depăşeşte 1°. în timp ce frisonul îl deschide.). intoxicaţii grave. ridicată timp de 5 zile. expunerea la frig. creşterea vasodilataţiei cutanate (roşeaţă. fără nici un caracter. Acest mod de scădere a febrei se numeşte criză. se pun sticle calde sau buiote (fără contact direct cu pielea). transpiraţie. remitentă. zis şi "solemn" (debutul pneumoniei. fără a avea certitudinea că nu există o contraindicatie.

subcutanate. abces subfrenic etc. uneori. punctul de plecare al unor noi descărcări microbiene. absenţa intervenţiei într-o apendicită.11. impetigo. Focarele metastatice infecţioase sunt datorate opririi în unele capilare (pulmonare. Aceste focare pot fi. cutanate) a coloniilor microbiene.starea generală este foarte alterată. cancer colic). pornind de la tromb. 50 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. !o't3 site:. 1.). temperatura trebuie luată la fiecare trei ore. se însoţesc de frig.examenul sumar de sânge (hemoleucograma. dozarea hemoglobinei. splenice.focarele metastatice: acestea trebuie căutate zilnic. .febra este constantă.hocjiiu bp:". . Când această barieră este inundată de germeni. . Flebita de vecinătate este provocată de doi factori: alterarea peretelui venos prin substanţele de origine microbiană şi staza sanguină.urinar: al cărui punct de plecare este de obicei o litiază urinară sau un adenom de prostată. durează de la câteva minute la câteva ore şi se repetă la intervale mai mult sau mai puţin apropiate. concomitent. cardiace. tulburări de conştiinţă: torpoare. Tromboza venoasă este o reacţie a organismului care are drept scop izolarea focarului infecţios. în precizarea diagnosticului se va acorda o atenţie deosebită semnelor de infecţie generală. dozarea în sânge a ureei. în faţa tabloului precedent trebuie căutate. . manevre intempestive asupra unei stafilococii cutanate.2. tratamentul nu este posibil fără stabilirea diagnosticului corect şi complet al bolii şi fără cunoaşterea agentului patogen. Difuziunea infecţiei în jurul focarului infecţios iniţial se datorează de regulă unei greşeli terapeutice: întârziere sau insuficienţă a antibioterapiei. panariţiu.::-fjho 3" Dintre acestea.cutanat: furuncul. . febră. Aceste două mecanisme conduc la formarea unui cheag în care germenii se multiplică cu uşurinţă. Ele pot fi cutanate. sunt caracteristice: Triada simptomatică: frison.frisoanele sunt constante. febrei şi frisoanelor şi. care apare la contactul cu focarul infecţios. nervoase etc. . teamă şi stare generală alterată. regională sau locală. cretininei şi glucozei). Prezenţa permanentă a germenilor în circulaţie se explică prin această descărcare microbiană repetată. Focarul infecţios iniţial poate fi: .1. delir sau chiar comă. remitentă sau pseudopalustră. Semne de laborator: hemocultura pozitivă reprezintă diagnosticul de certitudine. şi aruncarea fragmentelor de tromb în circulaţie. splenice. ETIOPATOGENIE •î' '" Difuziunea germenilor se face cel mai adesea prin intermediul unei tromboflebite. hemleucograma arată leu-cocitoză. accentuate. Din aceste motive.1. cu polinucleoză neutrofilă în toate infecţiile cu germeni piogeni. vom executa cele 4 examene de rutină: . neîntârziat.focarul infecţios iniţial (infecţie uterină. 1. devine punctul de plecare al septicemiei.examenul radiologie pulmonar..are drept scop instituirea raţională a unui tratament. hepatice. la rândul lui.intestinal (apendicită. la rândul lor. prezenţa germenilor în focarul iniţial sau în focarele metastatice. antrax.act care se află la baza practicii medicale . . căci adesea nu se manifestă prin nici o tulburare funcţională.uterin: infecţii secundare manevrelor abortive (cel mai adesea).S. stare generală alterată: . flegmon amigdalian. produsele susceptibile de a conţine agentul patogen trebuie corect recoltate şi examinate. caracterizată prin prezenţa în sânge a germenilor patogeni care provin dintr-un focar septic şi care antrenează noi focare în alte puncte ale organismului. musculare. V. deseori. sub influenţa fermenţilor proteolitici secretaţi de germeni. cu astenie marcată şi. Trecerea germenilor în circulaţie se face prin dezagregarea cheagului.10.faringian: amigdalite. stafilococie cutanată.10. SEMNE CLINICE COMUNE ii . pentru că. două semne fizice: . şi.10 SINDROMUL SEPTICEMIC Se înţelege prin septicemie o infecţie generală. .H. supuraţie profundă latentă: flegmon perinefretic.. între diagnostic şi tratament există o strânsă relaţie. NOŢIUNI GENERALE DE DIAGNOSTIC ETIOLOGIC AL (NFECTIILOR Precizarea diagnosticului unei boli . .

chiar dacă urina a fost conservată la 4°. de fapt. se vor instila obligatoriu în vezică şi uretră câţiva mililitri dintr-o soluţie sterilă de Neomycin 1%. pentru afirmarea unei infecţii urinare. Mediul de cultură cel mai recomandat este geloza.prin sondaj şi prin micţiune). Din cele expuse. siliconată). Kanamicină sulfat. V. Al doilea element al infecţiei urinare este bacterhiria. în grămezi. digestive şi urogenitale. microscopic. Dacă se practică sondajul vezical. etc. pentru a putea culege direct urina emisă. Bacteriuria cu leucociturie normală este excepţională. alături de toaleta obişnuită. iar până la efectuarea analizei nu trebuie să treacă mai mult de 20 . alterate. dacă sunt bacterii puţine. Urina trebuie recoltată întotdeauna în recipiente perfect sterile şi cu deschidere largă. glucoza. dar rămâne o metodă de excepţie (retenţie de urină.60 de minute de la recoltare. după caz. antibiograma este indispensabilă. în special asura infecţiilor uretroprostatice. Edwards Kass a demonstrat încă de acum 20 de ani demonstraţie valabilă şi astăzi . cu sau fără germeni. urinile sunt normale. bacteriologic şi. examenul trebuie repetat. Examenul urinii: modul de prelevare a urinilor este esenţial pentru diagnostic. Se recoltează a doua micţiune (pentru eliminarea leucocitelor eventuale din uretră şi prepuţ). în următoarea ordine prioritară: Recoltarea "din zbor". şi altele. Astfel. citologic. Ca regulă generală. se recurge la medii şi tehnici speciale: mediul Sabouraud. o nefrită ascendentă este posibilă. infecţia este mai puţin probabilă. se va introduce în vagin un tampon steril. care însă nu au intrat în practica curentă. recoltarea. sediment şi deseori urocultură cantitativă şi. din mijlocul jetului urinar. In aceste cazuri. infecţia este probabilă. ori de câte ori este posibil. Prima etapă a examenului bacteriologic al urinilor constă în examinarea şi aprecierea cantitativă vizuală directă la microscop: dacă sunt bacterii numeroase. Couvelaire este de părerea că nici un examen de urină nu are valoare la femeie. uneori. mediul Lowenstein-Jensen. Gentamycin sau un dezinfectant cu acţiune asupra florei gram-negative. deşi şi prima micţiune poate furniza informaţii. nu numai calitativ. pH.că un număr de germeni de peste 100 000/ml (10 ) arată o infecţie urinară. Este obligatorie toaleta minuţioasă cu apă şi săpun: la bărbat. direct în vasul steril cu gura largă. dacă mai mulţi germeni sunt identificaţi. germenii sunt infectanţi (şi diagnosticul de infecţie urinară poate fi reţinut). piuria se impune. Numărul mare de leucocite constituie şi unul dintre elementele esenţiale ale diagnosticului de pielonefrită.). cum este Clorhexidin (Hibitane). urina este un foarte bun mediu de cultură. transplant renal etc. dar că în momentul micţiunii poate fi contaminată de floră saprofită din uretra anterioară. Trebuie ţinut seama şi de unele consideraţii: determinările trebuie făcute cantitativ. în . sugerând o contaminare. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 51 Câteva noţiuni referitoare la principalele produse patologice. pentru infecţii tuberculoase etc.proba^ Addis-Hamburger superioară numărului de 5 000 de elemente) (după alţi autori peste 2 000) certifică piuria. exigenţa examenului citologic (Addis) şi a examenului bacteriologic. Unii autori îl mai recomandă încă la femei (sondă fină. rolul asistentei medicale în prelevarea şi interpretarea acestora fiind foarte important. unsă cu un lubrifiant steril.examenul sumar de urină (albumină. Sondele şi urinarele constituie astăzi principalul mijloc de răspândire a infecţiilor intraspitaliceşti. la care trebuie să se recurgă in extremis.S. iar la femeie de germenii din vulvă şi secreţiile vagi-nale.. la femeie. Dacă există o leucociturie semnificativ crescută. după recoltarea urinii. pentru infecţii micotice. Se admite totuşi şi existenţa infecţiilor urinare cu bacteriurii sub 10 000 germeni.H. care asigură condiţii ideale. Prelevarea trebuie să ţină seama de faptul că: urina vezicală este sterilă. repetată. examinarea produselor patologice trebuie. germenii sunt contaminanţi. examenul urmând a fi practicat după 24 de ore. In cazuri ambigue s-au propus teste de provocare cu Sorbitol şi Prednisolon. identificarea unui agent patogen într-un produs nu înseamnă obligatoriu că acesta este agentul cauzal (atenţie la germenii izolaţi din căile aeriene. însămân-ţări din produsele patologice care provin din regiunile bolnave. Puncţia suprapubiană. Când într-o nefrită cronică numărul leucocitelor/mm depăşeşte pe cel al hematiilor. a meatului şi glandului. contextul este acela care precizează. O leucociturie (pe mililitru şi minut .examenul macroscopic. densitatea urinară). rezultă obligativitatea prelevării şi conservării sterile. eventual. al tetrazolului) au valoare numai orientativă. atraumatică. dacă la examenul direct există numai câteva leucocite pe câmp şi puţini germeni. Prelevarea este bine să se facă după 12 ore de dietă şi 4 ore de la ultima micţiune (cel puţin 100 ml). Examenul sângelui presupune. dacă se evidenţiază leucocite numeroase. Reiese deci că cercetarea produselor patologice este o obligaţie elementară. Diferenţierea între germenii infectanţi şi contaminanţi după criterii de număr sau patogenitate este iluzorie. iar valorile intermediare impun repetarea examenelor. un număr sub 10 000 indică o contaminare. unde se află o bogată floră saprofită). . în anumite cazuri. corpii cetonici. Se folosesc trei metode. 52 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Testele rapide de detectare (testul eatalazelor. transportul şi prelucrarea produselor trebuie realizate în condiţii de sterilitate. pe lângă examenele clasice (hemoleucogramă. Sondajul vezical sau cateterismul uretral. fără examenul concomitent al secreţiilor vaginale. sondajul este proscris la bărbat şi nerecomandat la femeie (unii autori consideră necesară la femeie dubla prelevare . limitată. pigmenţii.).

înmuiat în ser de bou (înainte de auto-clavare). L. diagnosticul poate fi sugerat: un număr mare de coci gram-pozitivi în grămezi. iar în circumstanţe deosebite. germeni. L.R. rar arterial şi excepţional din măduva osoasă.R. La bolnavii cu meningită. cu puţine polinucleare. Când este suspicionată o endocardită se practică 3 hemoculturi în 24 de ore.pentru infecţie virală. citobacteriologic. se cercetează albuminorahia. Şi aici se practică examenele prezentate anterior. în ser . bogat în limfocite. 3 zile consecutiv. bolnavul făcând o expiraţie bruscă şi puternică (fără să tuşească). stafilococii. administrarea acestora se întrerupe pe o perioadă de 24 . deoarece sputa are o floră mixtă şi complexă. hemoragie indică o hemoragie cerebrală. biliculturi.12. Predominanţa poli-nuclearelor pledează pentru infecţie bacteriană. L. este foarte precisă şi proprie fiecărui organism. răspunsul imun este considerat ca un mecanism de apărare. Pentru depistarea stării de purtător de streptococi hemolitici. cel purulent . prin care organismul recunoaşte ceea ce este străin de sine. cu limba trasă în afară.C. limpede sau opalescent.C. klebsiellele şi bacilii koch. chiar înaintea culturii. Astfel. Nu este recomandată provocarea bacteriemiei prin splenocontracţie. când sângele este bogat infectat (în perioadele tardive germenii se pot cantona în diferite ţesuturi). după ce s-a stabilit că bolnavul nu prezintă semne de hipertensiune intracraniană (tumoare cerebrală). martori ai unei infecţii recente. sau din scaunul emis spontan. iar numărul scăzut . fie o reacţie de hipersensibilitate imunologică. Antibio-grama este obligatorie. Uneori. după care se recoltează sângele.anticorpi specifici. suc duodenal şi conţinut gastric. Recunoaşterea self-ului stă la baza toleranţei imunologice înnăscute faţă de componenţele . Nu se administrează antibiotice sau chimioterapice. microscopic şi de cultură. Examenul bilei: lichidul duodenal conţine. ( Examenul lichidului cefalorahidian (L. Recoltarea se face la începutul bolii infecţioase. mucus. decât după efectuarea hemoculturii (la fel se procedează şi în uroculturi. Se efectuează examenul macroscopic. având drept rezultat fie neutralizarea şi eliminarea acestora. intrând în contact cu aparatul său de apărare. reacţia Pandy. bacterii sau spirochete. hemofilii. medii speciale: Sabouraud (micoze). declanşează reacţii împotriva a ceea ce este non-propriu (non-self) pentru celulele acestui aparat. frison. co-proculturi).20 de ori mai mare. anginele roşii sunt virale. cu sediment bogat în mononucleare arată o meningită virală. se foloseşte bulionul simplu sau bulionul glucozat. Hemocultura rămâne însă un examen decisiv pentru diagnosticul multor boli infecţi-oase. celule. Germenului identificat i se cercetează sensibilitatea la antibiotice.R. mese etc. Acesta se practică în sânge venos. Lowenstein şi Youmans (bacilul Koch) etc. citologic. deoarece produsul recoltat este contaminat cu flora din gură şi căile respiratorii superioare şi germenii sunt deseori prinşi în masa de mucus şi fibrină. în concentratul leucocitar celule lupice. microscopic. deoarece se degradează. în bolile acute agentul patogen este găsit uşor. efort fizic. glicorahia şi clorurorahia. O atenţie deosebită trebuie acordată celulelor neoplazice. parazitologic şi bacteriologic) şi al culturii (coprocultură). Fără a constitui o regulă. deoarece fibrina în exces poate prinde în reţeaua sa celelalte elemente. Ca mediu de cultură. Examenul coprologic: recoltarea se face direct din rect. Recunoaşterea self-uhii prin deosebirea de non-self (Burnet. constatat la bolnavi cu diaree trataţi cu antibiotice cu spectru larg. Scaunul trebuie însămânţat imediat. Prelevarea se face strict aseptic. dar se vor căuta întotdeauna.C. limpede . microscopic (morfologic. prin sondă sau rectoscopie.R. cu văl de fibrină şi hipoglicorahie este semnificativ pentru meningită tuberculoasă (prezenţa bacililor Koch în văl. pe lângă bilă. dar dificil. trebue examinat imediat. In situaţii deosebite se foloseşte spălătura bronşică prin puncţie traheală sau aspiratul bronşic. după febră. în lichidul sinovial se va cerceta prezenţa ragocitelor revelatoare de polinartrită reu-matoidă. în cursul unei bronhoscopii. 1. sediment sau în culturile pe mediul Lowenstein-Jensen confirmă diagnosticul). Examenul trebuie să fie macroscopic.meningită tuberculoasă. Se recoltează 10 . Pentru evitarea acestei situaţii. Dacă totuşi s-au dat antibiotice.R. 1949).C.picătura groasă de sânge se poate depista plasmodiul malariei.): lichidul se recoltează prin puncţie rahi-diană lombară sau suboccipitală. se foloseşte tamponul laringian sau tamponul condus pe un apăsător de limbă până în dreptul laringelui. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 53 Exsudatele nazo-faringo-amigdaliene: recoltările se fac steril. Produsele recoltate din pleură sau peritoneu vor fi examinate la fel: macroscopic. Puroiul recoltat din diferite colecţii sau scurgeri va fi examinat la fel.48 de ore. puncţia se face în poziţia culcat. examenul citologic şi cultura. stafilococi patogeni sau bacili difterici. dar în cele cronice mai dificil. iar examenele care se efectuează vor cerceta aspecte citologic. prelevarea se face cu tamponul montat. Recoltarea bilei prin tubaj duodenal se face pe nemâncate. indică diagnosticul de enterită stafilococică.20 ml şi se însămânţează într-un volum de 10 . Recoltarea trebuie făcută pe anticoagulant. prin examen bacteriologic şi cultură. Lichidele extrase trebuie prelucrate imediat.C. L. NOŢIUNI DE IMUNOLOGIE Organismul este în permamenţă solicitat de factori ai mediului extern care. Examenul sputei este foarte important. cu sondă sterilă. bacteriologic şi al culturii.infecţie cu piogeni. Examenul va studia aspectele macroscopic. cultură. reacţie imunitară. paraziţi. iar cele albe bacteriene. în spută se pot depista mulţi agenţi patogeni. pentru a nu se altera conţinutul. care influenţează examenul.

care conţin mai mult de 150 000 de bacterii. Imunitatea umorală se realizează prin intermediul plasmocitelor (care formează anticorpi). apar procese de autoimunizare (boli autoimune). pentru că organismul reacţionează Ia pătrunderea unui anumit agent patogen sau a unei anumite substanţe străine (antigen).mediată de plasmocite. alexi-na sau complementul. limfocitul fiind elementul fundamental. secreţii nazale etc. -factori celulari: fagocitele polimorfonucleare (neutrofile şi eozinofile) şi fagocitele mononucleare (monocite.prima barieră imunologică -. în cazul pătrunderii în organism a unor agenţi patogeni (agresiune septică). când reacţia de contact alterează celulele. Imunitatea poate fi înnăscută (rezistenţa este nespecifică) sau dobândită. Ultimul tip are importanţă în practica grefelor la gemeni univitelini sau în terapia prin imunodepresoare. prin laptele de mamă imună sau prin seroterapie). Ele sintetizează anticorpii. macrofage. iar plasmo-citul ultima sa fază de specializare funcţională. La baza imunităţii stă deci unirea antigenului cu anticorpul. dar uneori pot ele însele să producă noi boli (boli autoimune). rolul principal deţinându-l limfocitele mici circulante. Dacă. formarea de anticorpi prin pătrunderea unei substanţe antigenice. de autoîntreţinere. un rol important îl deţine dereglarea răspunsului imun. intră în funcţiune mecanismele imunologice specifice (imunitatea umorală . Se mai numesc şi celule imunocompetente. De exemplu: omul respiră zilnic peste 15 000 1 aer. plasmocite şi macrofage. Fenomenele imunologice intervin în acceptarea sau respingerea grefelor.proprii. în esenţă. immiinitas-atis = scutire de orice obligaţie. lacrimi. Deci. * Prin imunitate se înţelege lipsa de receptivitate sau rezistenţa specifică a unui organism faţă de infecţia cu un anumit agent patogen (de la lat.realizarea unei boli imunologice. opsoninele prezente în ser. INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 55 Sistemul imunologic este format din limfocite. cu rezultate benefice când reacţia antigen-anticorp are loc în sânge. blocând substanţele străine la locul producerii sau pătrunderii în organism. acidul clorhidric din sucul gastric. Ultimul tip se poate realiza în mod pasiv. sunt celule cu memorie imunologică. fie în urma unor stimuli mici şi repetaţi (vaccinuri). capabile să oprească invazia septică. Limfocitele şi plasmocitele sunt celule imune (imunocite). Printre mecanismele care generează îmbolnăviri sau favorizează cronicizări. prin formarea unei substanţe (anticorp) cu acţiune specifică de neutralizare a agentului patogen sau a substanţei străine. iar cea celulară prin intermediul limfocitelor.realizarea unei protecţii faţă de acest agent. scutire de impozite). interesează toate domeniile medicinei. care formează anticorpii . între cele două sisteme nu există graniţă. prin transfer de anticorpi (de pildă. prin unirea antigenului cu anticorpul. fenomen denumit toleranţă imunologică. într-o primă etapă intră în acţiune mecanismele de apărare preexistente nespecifice (chimice şi celulare) . Toleranţa poate fi naturală (celule proprii sau gemeni univitelini) sau indusă experimental (în viaţa fetală sau la nou-născuţi). Răspunsul imun insuficient generează boala infecţioasă. sau în mod activ prin formarea de anticorpi în organism. iar recunoaşterea non-self-u\ui condiţionează reacţiile de apărare imunologică faţă de substanţele străine. ca în cazul tuberculozei. Aceştia pot lua naştere fie în urma unui stimul unic şi puternic (boala). care sunt imunoglobuline (gglobuline). salivă. Acest efect stă la baza vaccinării. Patologia imunologică. Boala imunologică poate fi expresia unei hipersensibilităţi de tip imediat (imunitate umorală) faţă de antigen sau expresia unei hipersensibilităţi de tip întârziat (imunitate celulară). procesele alergice sau de autoimunizare. După cum antigenele sunt străine sau proprii (alterate. Rolul decisiv în imunitate îl deţin însă factorii imimologici specifici. de obicei.un răspuns imun nul. asigură imunitatea tumorală şi rezistenţa la unii germeni şi autoalergene. properdina. pe care acesta o recunoaşte că nu-i aparţine. . Limfocitele alcătuiesc suportul imunităţii celulare. Există şi o rezistenţă nespecifică faţă de germeni realizată de: -factori mecanici: pielea şi mucoasele (structura şi secreţii). datorită . modificate) se vorbeşte despre boli imunologice sau despre boli autoimune.şi imunitatea celulară . asigurând supravieţuirea speciei. Răspunsul prin hipersensibilitate determină fenomene alergice. histiocite). apărarea antimicrobiană manifestată prin imunitate activă sau pasivă. recunosc şi interceptează non-self-\x\. iar când se produce dereglarea răspunsului imun. în special cea autoimună. -factori chimici: secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare. . răspunsul imun este benefic. prin fenomen imunologic se înţelege.mediată de limfocite). de apărare. Plasmocitele constituie suportul imunităţii umorale. imunologia este ştiinţa care studiază răspunsul organismului la acţiunea unei substanţe străine. simplificat.: tuberculoză). Când această barieră este depăşită. contactul organismului cu agentul agresor (anti-genul) poate avea trei consecinţe biologice: 54 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . Ele generează hipersensibilitate tardivă (ex. produc reacţia grefei contra receptorului. lizozimul (enzimă hidrolizantă) din ser.. Imunitatea este un fenomen specific. Limfocitele şi plasmocitele sunt strâns înrudite.

deci din haptene. făcând excepţie globulele roşii.). precipitare etc. O serie întreagă de produse naturale microbiene. Trei antigene (tireoglobulina. Răspunsul imun poate fi primar (la prima pătrundere a antigenului) şi secundar (la pătrunderi ulterioare).electroforeza şi imunoelectroforeza serului. în limbajul curent se foloseşte termenul de alergen pentru antigenele care produc de regulă reacţii generale sau locale zgomotoase şi nefavorabile organismului. ţesutul limfatic nemai-recunoscând antigenele proprii. Nu produc anticorpi. Sistemul imunologic deţine "inventarul" antigenic al tuturor ţesuturilor proprii. Etapele răspunsului imun sunt: . parenterală. limfoplasmocite). . altele nu. Î7 56 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Un asemenea antigen este complet. Aceste fenomene (neutralizare. lipoproteică şi mai rar polizaharidică. Haptene pot fi: penicilina. D şi E). pot deveni celule imunoincompetente.examenul citologic şi histologic al ţesutului limfatic. rectocolita hemoragică etc. aglutinare. care.captarea antigenului de către macrofage. Al treilea element al sistemului imunologic este macrofagul. de pildă antigenele bacteriene. Acesta fagocitează eritrocitele lezate imunologic. decât dacă li se adaugă un suport macromolecular.fragmentarea şi transferul informaţiei antigenice către sistemul imunologic (limfocite şi plasmocite). . precum şi umori. Nu sunt imunogene. . Teste pentru imunitatea umorală: . ţesuturi sau celule de diferite specii animale şi chiar unele substanţe vegetale pot constitui antigene pentru om. vin în contact cu ţesutul limfatic. respiratorie. când se unesc cu antigenele printr-un singur punct. Se deosebesc 5 clase principale de Ig (G.titrarea activităţii unor anticorpi. Ig au proprietăţi de anticoipi. fiind sechestrate. dar numai dacă acesta face parte din altă grupă sanguină. Majoritatea acestora. . încearcă să le expulzeze (oftalmie simpatică.rolului pe care-l deţin în imunitate. aspermiile postvirotice) şi apar boli autoimune. rickettsiene şi virotice. tiroidita Hashimoto. Teste pentru imunitatea celulară: . . acesta nu le recunoaşte. Antigenele sunt de obicei de natură proteică. Ca să devină imunogene -adică să determine producerea de anticorpi . Dacă. fapt pentru care se numesc imunoglobuline (Ig). Trebuie deosebite bolile imiinologice (ex: anemia hemolitică prin transfer pasiv de anticorpi sau eritroblastoza fetală.poliartrita reumatoidă. ca tireoglobulina sau cristalinul.antigenele trebuie să fie formate dintr-o moleculă relativ mare şi să prezinte cel puţin doi determinanţi antigenici. sunt constituite de fapt dintr-un amestec de zeci şi sute de substanţe diferite unele antigenice.cercetarea plasmocitelor medulare şi ganglionare. luate de la om. bazele purinice etc. Şi în leucemia limfatică cronică pot apărea anticorpi (anemia hemolitică autoimună etc. Dar cea mai clasică imunopatie difuză este boala lupică.dozarea cantitativă a fracţiunilor de imunoglobuline. M. Anticorpii sunt g-globuline secretate de imunocite (plasmocite.transformarea blastică a limfocitelor (PHA).reacţia de hipersensibilitate întârziată (ex: reacţia de tuberculină). antigenele trebuie să intre în contact cu sistemul imun pe cale orală. Antigenele sunt substanţe care. cu care reacţionează specific. sulfamidele. Şi alte structuri proprii organismului în anumite condiţii pot deveni antigenice. . A. Sub influenţa unor factori diferşi. după fenomenele produse în prezenţa antige-nelor respective. digestivă. Pentru a produce anticorpi. pot fi antigenice pentru alt om.). de obicei proteic. acidul acetilsalicilic. Aceştia sunt grupări chimice care asigură specificitatea antigenului şi poartă denumirea de haptene. cristalinul şi spermatozoizii) scapă. accidental. Anticorpii reprezintă răspunsul specific al organismului la pătrunderea antigenului. Răspunsul imun secundar este mai rapid şi mai intens şi se da-toreşte celulelor cu memorie imunologică (limfocite). pătrunse în organism sunt capabile să determine -după un oarecare timp de latenţă . celule degradate sau modificate etc.). fiind formate numai din determinanţii antigenici. neproducând răspuns imun. Anticoipii sunt compleţi când se pot uni cu antigenele prin doi poli (bivalenţi) şi incompleţi (blocanţi).apariţia anticorpilor. deci autoantigenice (substanţe sechestrate. pe care-i pot eventual neutraliza. Se spunea în trecut că o substanţă care se află în mod normal în organism nu poate fi antigenică pentru acelaşi organism. fiecare având subclase. cutanată. Antigenele incomplete sunt lipsite de suportul macro-molecular. reacţiile posttransfuzionale) de bolile autoimune sau prin autoîntreţinere (boala lupică . . numai dacă posedă "zone reactive" (locul în care se fixează determinantele antigenice ale antigenelor). încă din perioada fetală sau primele luni de viaţă. Anticorpii purtau înainte diferite denumiri.). prelucrează antigenul (rol în răspunsul imun) şi distruge substanţele străine pătrunse în organism. sunt de fapt rezultatul unirii specifice antigen-anticorp. Se pot însă uni cu anticorpii. Şi toxinele microbiene au proprietăţi antigenice. Aceasta se datoreşte faptului că sunt substanţe străine de organism (non-self).

) pentru organism. în primul rând. la persoane sensibilizate. de latenţă. şi . . activează coagularea şi măresc permeabilitatea vasculară. Contactul sensibilizam1 se face prin inocularea unor doze mici. colaps. indiferente sau chiar nocive. se vorbeşte în aceste cazuri de alergie tisulară. Alergia reprezintă ansamblul manifestărilor cunoscute sub denumirea generică de hipersensibilitate. după o oră 1 ml.şi în particular alergia la tuberculină. Potrivit acestei teorii. dispnee astmatiformă. la animale de experienţă deja sensibilizate. se poate preveni prin desensibilizare după metoda Bersredka.noţiunea de idiosincrazie. Complementul activat produce corpi activi. iar formele severe de boală a serului reclamă terapia cu corticoizi. apare după introducerea intravenoasă a unui antigen. este specifică şi se poate realiza în orice proporţii. în unele situaţii.Sinteza Ig s-ar face după teoria selecţiei colonale (Burnet. Efectele histaminei constau în: . unele alergii infec-ţioase . vărsături. perioadă în care omul nu este bolnav. După un timp de incubaţie.. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 57 Pierzându-şi uneori capacitatea de a deosebi structurile proprii de cele non-self. Două noţiuni trebuie reţinute: . deci fără o prealabilă sensibilizare. care explică roşeaţa. se manifestă după administrarea unui ser care trebuie să persiste în organism până ce se formează anticoipii pentru a apărea conflictul antigen-anticorp. care formează anticorpi. iar în altele. colapsul necesită perfuzii cu nora-drenalină. manifestările alergice pot apărea şi la contactul cu alte alergene. tip cu cele apărute în reacţiile imediate. mergând chiar până la hipersensibilitate. uneori infime. imediate. Printre rezultatele favorabile trebuie citate. Manifestările alergice sunt provocate de eliberarea de histamină datorită conflictului antigen-anticorp. colicile abdominale. După sensibilizarea organismului cu un anumit alergen. apare după infectarea subcutanată a unor antigene. paloare. urmată de edem.şocul anafilactic: manifestări dramatice. La naştere organismul are clone capabile să sintetizeze anticoipi pentru fiecare antigen. de regulă de natură proteică.1 ml adrenalină l%o şi antihistaminice de sinteză.12 zile de la infectarea serului şi ar trebuie să fie considerată ca o reacţie întârziată. 1957). hemoragia. Fenomenele de hipersensibilitate se produc în anumite condiţii. la o sensibilitate sporită. la contactul cu alergenul. . uneori sincopă şi chiar moarte. ca urmare a creării tonusului alergic.14 zile . acţiunea antimicrobiană şi cea antitoxică. febră.boala serului: tumefacţii ganglionare. Boala clinică nu apare decât la al doilea şi la următoarele contacte cu antigenul respectiv. edemul. cu rezultat al conflictului antigen-anticorp. edeme alergice. In această reacţie intervine şi sistemul complementului (9 compuşi proteici). de antigen (alergen). îndreptată însă împotriva propriilor structuri (boli prin autoagresiune. apărând la 1 . în cadrul reacţiilor tardive se situează reacţiile cutanate de tip eczematos. boli autoimune). Efectele biologice ale complexului antigen-anticorp pot fi multiple: favorabile. de hipersensibilitate. hemoragie şi escară. serotonină. care atrag polimorfonuclearele. Reacţiile de hipersensibilitate pot fi: tardive.2 zile de la contactul cu alergenul. deoarece tulburările apar numai la anumite organisme aflate în contact cu substanţe faţă de care majoritatea indivizilor se comportă normal. care constau în frison. Dar reacţia antigen-anticorp poate produce cele mai variate şi mai grave tulburări generale. care desemnează o intoleranţă a organismului faţă de anumite substanţe la primul contact. atunci când apar la 5 .timp necesar formării anticorpilor -. Reacţia antigen-anticorp stă la baza fenomenelor imunologice. iar după 3 ore doza totală. apare la 8 . aminoacizi etc. care este o reacţie dramatică.vasodilataţia capilară. a organismului.se instalează o stare de hipersensibilitate ce durează luni sau ani. în organism există populaţii diferite (clone) de celule. 58 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 56 M/ Un asei molecu . care explică cdhstricţia bronşică. anticorpii neapărând în sânge. dureri şi tumefacţii articulare. cu eliberarea unor substanţe iritante (histamină. Se administrează la început 1/4 ml ser. colapsul. dintre acestea menţionăm: . imediată.contracturi ale musculaturii netede. diaree. unele alergii medicamentoase. totuşi. acestea constituind fenomene de alergie. biliare etc. tulburările care survin sunt de acelaşi. Deci. care asigură rezistenţa şi imunitatea specifică. sistemul imunologic poate declanşa o reacţie imunologică normală cantitativ şi calitativ.fenomenul Arthus: infiltraţie a ţesutului celular. . hipertensiune. de urgenţă. Aceste manifestări ţin de anumite particularităţi individuale. după un anumit cod genetic fixat. eliberează substanţe vasoactive. 0.30 de minute de la contactul cu antigenul. brutală. de 8 . dar şi polizaharidică.noţiunea de anafilaxie (fenomen specific alergiei).5 . subcutanat. Accidentele serice de tip anafilactic se tratează administrând. anticorpii pot conduce la o rezistenţă mărită. activat de complexele antigenanticorp.

Bolile autoimune sau prin autoagresiune apar când structuri proprii organismului (celule. sulfamide).febra de fân: strănuturi repetate. serotonina. prurit. . deci autoantigene. leuco-penie autoimună.sau extra-vascular. constând în plăci albe sau roşiatice (fugace). cu preponderenţa unuia dintre ele. hepaite cronice. Sensibilizarea se face prin contacte mici şi repetate. spasmul musculaturii netede. dermatite de contact. hepatice. . cel mai adesea antigene incomplete. ruperea unui chist hidatic. care pătrund şi în celule. anemie pernicioasă.bronşita alergică: semne de bronşită.alergii digestive.. ..în acest caz autoanticorpi. animale şi chimice). hipotensiune. fenomenul Arthus. Apare în tuberculoză. sau 1 siste y Ant nelc iezi inc> pe pr de ni u: P ccc Alergia înglobează mai multe stări de hipersensibilitate.imunoj tual ne de obi< Ha An serie î ţesutu antige . în care terenul şi factorul ereditar joacă un rol hotărâtor. iar bolile provocate poartă denumirea de autoimune. . boala lupică. dar nesezonieră şi provocată de alte alergene. fie de un auto-antigen tisular sau organic. (orodus Tninrnlii'an. trombopenie. dintre manifestările cutanate mai cunoscute menţionăm: urticaria (erupţie pruriginoasă).rinita alergică: sinonimă cu precedenta. tireotoxicoze. Organismul devine astfel victima propriilor sale celule. alergii pulmonare parenchimatoase. glomerulonefirită acută şi cronică. . cu caracter astmatiform. Mecanismele fundamentale ale conflictului imunologic (Gell şi Coombs) sunt: anafilaxia (tipul I). caracterizat printr-un infiltrat pulmonar care dispare rapid şi prin eozinofilie de peste 10% în sânge. La om. timp îndelungat. aceste 4 mecanisme nu apar în stare pură. vascularite alergice.Hipersensibilitatea întârziată este produsă fie de un antigen exogen. prin sensibilizarea la polen. deermină boala serului.M amesi biene mal i roşii.Complexele imune solubile antigen-anticorp. alb. dintre care cea mai cunoscută este infiltratul pulmonar eozinofilic. soare) şi chiar de stimuli sau noxe psihice). complexele imune solubile (tipul III) şi hipersensibilitatea întârziată (tipul IV). edem. sanguine.astmul bronşic etc.Anafilaxia este produsă de IgE (regiune) în mucoasa respiratorie şi gastrointestinală (reacţii anafilactice după seroterapie. Limfocitele deţin rolul principal. Persoanele sensibilizate reacţionează printr-o intradermoreacţie pozitivă la antigenul respectiv. Bolile clinice care intră în categoria "atopiei" sunt: . -krvgj yi sa pudic materializa prin: anemie. . uneori poate fi declanşată şi de agenţi fizici (frig. circumscris. nepruriginos şi fugace). respingerea homogrefei şi unele boli autoimune (tiroidite). care apar intra. Boala se declanşează de obicei spontan.arui. alergii locale). bradichinina) produce permeabilitatea vasculară. cu antigene naturale (vegetale. reacţii la droguri (penicilină. Eliberarea unor substanţe active (histamina. şi edemul Quincke (edem întins. . ci asociată. declanşând formarea de anticorpi . Conflictul este autoantigen-autoanticorp. penicilină. localizat de obicei la faţă. cutanate etc. citoliza (tipul II). . parte Ş auto. poliartrita reumatoidă. cardiovasculare.Citoliza sau citotoxicitatea apare prin acţiunea unor anticorpi asupra unor antigene din structura membranelor celulare sau asupra unor celule pe care s-a fixat un antigen. . Fenomenul imun este de tip celular. glomerulonefrite acute. ţesuturi) devin antigene. cu lăcrimare. care apar sezonier. renale. prin contact cu antigenul venit în atingere cu suprafeţele sensibilizate. producând anticorpi tisulari de un anumit tip.

curăţirea camerei în care locuieşte bolanvul (aerisire cu fereastra deschisă. zmeură etc. fie de la un regim simplu alcătuit din alimente mai puţin alergizante (legume. dacă sunt sezoniere (febra de fân). microbiene). . etc. se cronicizează. apare un nou răspuns autoimun. etc. inhalate. polen. interesând toată camera inclusiv peretele). câini. Bolile autoimune sunt provocate deci de antigene proprii organismului şi se caracterizează prin: .Apariţia autoanticoipilor în diferite procese infecţioase determină ivirea unor simpto-me noi şi o evoluţie deosebită.răspuns favorabil la corticoizi şi imunodepresoare. Suferinţa este îndelungată. sclerodermia.administrându-se o puternică doză din alergenul bănuit -. în timp ce boala nouă ia aspectul unei afecţiuni "autoîntreţinute" prin autoagresiune.).1. peri şi scuame de animale. apare un nou răspuns autoimun. 112. căpşuni. Pot apărea reacţii imediate (după 5 . fragi. . spre deosebire de reacţiile alergice. tireotoxicoza. Suferinţa este îndelungată. până ce apar fenomenele alergice. procesul autoimun nu se stinge. cu evoluţie cronică sau puseuri succesive. astmul bronşic.predispoziţie genetică: apar în grupuri familiale.desensibilizarea (hiposensibilizarea) reprezintă unul din tratamentele de bază şi constă în injectarea subcutanată bolnavului. .hiperimunoglobulinemii. sulfamide. mixedemul primar. Hiposensibilizarea specifică are valoare mare în febra de fân. aminofenazonă etc.12. 56 Un mo imi tua de sei ţes an an M m ro pi ai sa si An 60 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. depozitare locală a complexelor imune şi complementului. derma-tomiozita.Indexul leucopenic constă în numărul leucocitelor înainte de ingerarea alergenului bănuit (bolnavul fiind pe nemâncate) şi apoi de mai multe ori în ora care urmează. în multe cazuri.4 zile se iveşte o papulă eritematoasă. virusuri. fără reacţie urticariană). ■ Din punct de vedere etiologic se descriu mai multe forme de alergie: . . . Se recomandă uneori părăsirea zonei respective o lună şi jumătate pe an. orez).la medicamente (peniciline. cu remisiuni şi recăderi. TERAPIA ANTIALERGICĂ Terapia antialergică implică: .profilaxia tulburărilor prin evitarea contactului cu alergenul sensibilizant (praf de cameră. care au un caracter autolimitat. lapte şi derivate. fibroză progresivă.2. hepatita cronică lupică. evitând astfel contactul cu anticorpul fixat pe celule. în doze progresiv crescânde.12. dacă apar acasă (praf de cameră). INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 59 Odată conflictul imunologic iniţiat. Pentru diagnosticul alergiilor alimentare se porneşte fie de la alimentele consumate de bolnav .la alergene alimentare (ouă. ETIOLOGIE ■. . anemia Biermer. Cele mai frecvente boli autoimune sunt: boala lupică. Sunt mai puţin utile în alergiile alimentare. praf de cameră. poliartrita reumatoidă.3. diminuarea numărului leucocitelor cu 1 000 ar indica o sensibilizare. Se produc astfel anticorpi circulanţi (anticorpi blocanţi) care neutralizează antigenul care pătrunde ulterior în organism. fulgi de păsări domestice. în legătură cu substanţele sau animalele (pisici. Se interoghează bolnavul asupra caracterului tulbuărilor. toxine. a antigenului. . Prin distrugeri celulare cu eliberare de antigene nucleare şi citoplasmatice. bacteriene şi micotice. . caracteristică bolilor autoimune. cu plasmatice. curăţire cu o cârpă umede.infecţioasă (microbi.la alergene inhalante: polen.Testele cutanate (cutireactia şi intradermoreactia) sunt utile în decelarea alergenelor de contact.) cu care vine în contact etc.30 de minute apare o papulă urticariană) sau tardive (după 1 . .). adăugându-se la fiecare două zile un nou aliment. etc).leziuni histologice caracteristice: acumulare de limfocite şi plasmocite. . la rude apropiate. mai frecvent la femei. . crustacee. boala Addison etc 1.punerea în evidenţă a autoanticorpilor.la mucegaiuri. . DIAGNOSTICUL UNEI ALERGII Anamneză este fundamentul diagnosticului. peşte. cauza primară care a determinat formarea anticorpilor poate trece neobservată. aspirare cu aspiratorul. .

Triancimolon (Kenalog 40 mg la 30-45 zile). Antihistaminicile de sinteză şi oxigenoterapia sunt discutabile ca valoare. unele alergii medicamentoase. 6-tioguanina. lupusul. piretoterapie prin lapte. acţionează antialergic. administrarea pasivă de anticorpi pentru prevenirea izoimunizării Rh. Metrotexat. Dimetanfenergan (25-50 mg). sau de a elabora reacţii mediate prin celule sensibilizate. vaccin T. Endoxanul.tratamentul cu cromoglicat de sodiu. purpura-trombocitopenică idiopatică.drogurile imunosupresive. artrita reumatoidă. Se folosesc şi extracte depozit (allpyral).în polipoza nazală recidivantă este de obicei oblicagoriu tratamentul chirurgical.tratamentul şocului anafilactic se face cu medicaţie antişoc: adrenalină 0. colita ulceroasă. . Ciclofosfamida. . Volon-A 40 şi Diprophos comprimate de betametazonă (Glucocorticoid de sinteză) 0. boala serului.. dermatitele medicamentoase. scăderea eliberării de histamină şi reducerea formării de (imunoglobulină E) Ig. .corticoterapia. scăzând limfocitele şi producţia de autoanticorpi şi de celule specific sensibilizate. dermatomiozita. Din lunga listă a drogurilor anti-neoplazice imunosupresive. repetată după 30'. lupusul eritematos diseminat. etc. fiole de 1 ml (4 mg soluţie). poliartrita reumatoidă etc. De exemplu. cei mai puternici agenţi imunosupresivi cunoscuţi până în prezent. Se obţin rezultate mediocre în astmul bronşic. Dozele medii (10-60 mg/zi) nu au efect imunosupresiv. Succesele obţinute în terapia unor boli autoimune le-au impus în practica clinică în: purpura-trombocitopenică idiopatică.Acţionează prin producerea de anticorpi blocanţi.antihistaminicile de sinteză . hiposensibilizarea la polenul alergizant. hepatita lupoidă. Se administrează 6 săptămâni. prin imu-noglobulină umană specifică anti-D. gamaglobuline.E. b.B). febra fânului. Periactil. .de sensibilizarea nespecifică este depăşită astăzi (autohemoterapie. etc. pot induce efecte secundare. prin efectul său antiinflamator şi antihistaminic. luminai.antagonişti ai histaminei . Clorambucil.4. Dar dozele mari. Metoda este utilă şi în astmul bronşic. glomerulonefritele proliferative. intramuscular sau intraarticular. 200 mg în perfuzie. se realizează prin: a.N. Piribenzamin (50 mg).. aspirină. în ultimă instanţă se reduce capacitatea de a elabora un răspuns imun umoral sau celular. piramidon etc. Atarax (25 mg). Feniramină (50 mg x 2).5 mg. în special în stările de rău astmatic. Corticoterapia este utilă în toate bolile alergice: Astmul bronşic. . 6-mercaptopurina. corticoizi în doze mari sub formă de hemisccuccinat de hidrocortizol. Se folosesc curent trei concentraţii: 100 P. Asocierea cu prednison sau ACTH duce la scăderea dozelor ambelor produse. rinita . sarcoidoza. Imurel) în doze de 2.. Dintre numeroasele preparate existente prezentăm: Benadryl (50 mg doză la adult). .. Sunt utile şi preparatele cortizonice cu acţiune locală (hidrocortizon.N. Clorfenaxamin (50 mg la adult). dexamethason etc). dar produc frecvent remisiuni spectaculoase în boli cu componenta autoimună (anemia hemolitică dobândită. Tavegyln (pirolidină). anemiile hemolitice autoimune. .12.reacţiile alergice la medicamente sunt stări morbinde frecvente şi se întâlnesc de obicei după administrare de penicilină. 1000 P.terapia prin anticorpi specifici.A. poliartrita reumatoidă.3 ml soluţie l%o im. Se administrează Metilprednison acetat "depot" (depomedrol 40-80 mg la 1-3 săptămâni). INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 61 1. Poate fi utilă şi în rinita prin praf de cameră. Aplicarea lor în transplanted de organe constituie principala utilizare.Corticoterapia îşi exercită efectul imunosupresiv numai în cantitate mare. edemele alergice. deci la diminuarea efectelor lor toxice. Tacaryl (8 mg). hepatita cronică activă. Lomudal). Mişloacele cele mai utilizate sunt: .U. Cel mai utilizat drog este azatioprina (Imuran. . în realitate este deci o imunodepresie. şi polinoză.U.acţionează în special împotriva efectelor histaminei la nivelul muşchilor netezi şi împotriva permeabilităţii celulare efect al histaminei. TERAPIA IMUNOSUPRESIVĂ Prin terapia imunosupresivă se urmăreşte scăderea capacităţii organismului de a forma anticorpi. Hiposensibilizarea specifică este utilă doar în reacţiile după penicilină iar procedeul comportă riscuri. Prin această metodă se obţin rezultate bune în febra de fân. După aceeaşi metodă se poate acţiona şi cu estracte de fungi. peptonoterapie.5-5 mg/kg/corp. şi 10000 P.5 mg). intravenos. de exemplu de prednison (60-l00 mg şi peste). serul şi globulina antilimfocitară. Peritol (4 mg). Durata de acţiune este de 30-45 zile. deşi pot fi folosite şi în alte boli autoimune. sau de praf de cameră (situaţie în care problema este mai complicată). următoarele şi-au confirmat utilitatea în clinică: azatioprina.N. poate aduce uneori beneficii importante. Neoantergan (25-50 mg). urticaria şi edemul angioneurotic precum şi în unele reacţii alergice postmedicamentoase. Unii autori o preferă hiposensibilizării specifice. Actidil (2.U. colita ulceroasă şi diferite boli alergice: astmul bronşic. rinita aperiodică. sindromul nefrotic. 10 mg de cromoglicat (Intal. . Sunt utile în lupusul eritematos diseminat cu leziuni renale rapid evolutive în sindroame renale rebele la tratament. se face prin injectarea în doze crescânde de extracte de polen.

Astfel. adesea nu se constată eum este şi firesc. determinând formarea unui exudat. Inflamaţia constituie baza proce sului infecţios. Durerea în acest moment este mai intensă. germeni microbieni. leucocite. înainte de transplantare. tumor. apărând în acest fel inflamaţia ganglionilor. în terapia bolilor autoimune se foloseşte şi A. tumefiere (tumor) şi durere (dolor). un agent fizic sau chimic. care au rolul de a asana terenul. u P ccc f u gst 62 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ poate fi un microb. INFLAMATSA Inflamaţia reprezintă totalitatea fenomenelor şi a reacţiilor (celulare. dacă apare la nivelul suprafeţelor mucoase. sub influenţa agentului patogen şi a substanţelor care rezultă din intensificarea proceselor metabolice. Rezultatul interacţiunii agent patogen-organism poate consta în: vindecarea.alergică. în final putând rezulta fie distrugerea germenilor. catarală. ca şi intensificarea arderilor în teritoriul respectiv. Semnele locale clasice ale inflamaţiei constau în: roşeaţă (rubor). dacă apare la nivelul seroaselor (pleurală. care explică roşeaţa şi creşte permeabilitatea capilară. dolor. Inflamaţia poate fi: seroasă.splenecthomia este o metodă adjuvantă cu rezultate slabe şi discutabile. apare vasodilataţia locală.C. în concluzie terapia imunosupresivă are două mari inidcaţii: transplantul de organe şi bolile cu mecanism autoimun. prin ţesut de granulaţie. nu s-a impus cu excepţia miastemiei gravis. căldură (color). dacă este foarte bogată în celule. Tetrada clasică -rubor. care 1 an bit m< rot pa au sa sis A: ne re in ri n.radioterapia a fost primul mijloc imunosupresiv utilizat. legate de formarea ţesutului de granulaţie. apar şi numeroase alte modificări cu caracter de autoapărare. . . care. ş. fermenţi etc. Reacţia infla-matorie este o reacţie de apărare. încorporând prin fagocitare particulele mari rezultate din activitatea polinuclearelor şi a limfocitelor. în ipoteza apariţiei puroiului. cu apariţia edemului inflamator. Acest mecanism este complex. calor. iritarea terminaţiilor nervoase locale prin produsele de catabolism (cataboliţi) şi prin compresiune provoacă durerea. Acţionează asupra limfocitelor mici dar şi asupra macrofagelor. specifică de obicei bolilor chirurgicale. Prin acest fenomen organismul îşi mobilizează forţele de autoapărare lai locul agresiunii.a). în insuficienţa cardiacă ireductibilă şi leucemia limfatică cronică. restabilind echilibrul de forţe. . denumită adenită regională. Vindecarea înainte sau după golirea colecţiei purulente se face de la periferia ţesutului inflamator spre centru. scade şi el numărul de limfocite mici. unde s-au obţinut ameliorări clinice. Deschiderea pe cale chirurgicală a abcesului format este în acest moment foarte importantă.timectomia. fac ca temperatura locală să se apropie de temperatura centrală (38°).13. irigarea abundentă a teritoriului inflamat. în funcţie de evoluţie. 1. vasculare şi limfatice) care iau naştere la locul de pătrundere a unui agent patogen. un virus. în care caz apare puroiul. deşi de cele mai multe ori este salutară. metabolice. In sfârşit. în bolile interne de natură . uneori poate fi nocivă. dintre care cele mai importante sunt pătrunderea în regiunea inflamată a leucocitelor (în special polinuclearele neutrofile) prin diapedeză şi intrarea în funcţiune a mecanismului fagocitozei. Principala utilizare este în transplantul renal. iar tumefierea maximă.H (Synachten). acum are loc formarea colecţiei purulente. . în prezent are indicaţii limitate dar nu poate fi ignorată ca mijloc terapeutic. tra-ducându-se printr-o intensă secreţie de mucus. Se recomandă cu 24 h.T. în ciroza hepatică cu ascită şi hipertensiunea portală. peritoneală). germenii microbieni migrează pe cale limfatică. fiind captaţi şi fagocitaţi la nivelul ganglionilor limfatici care se găsesc pe această cale. purulentă.drenajul canalului limfatic toracic. în inflamaţie intervin şi monocitele. chiar septicemie. Concomitent. în afara acestor manifestări vizibile macroscopice. pentru a elimina sau limita acţiunea agentului patogen. A mai fost utilizat în dializa extracorporală la bolnavii cu ureie. inflamaţiile se clasifică în acute şi cronice. fie distrugerea leucocitelor. cu hiperemie (aflux crescut de sânge). localizarea inflamaţiei cu colectarea puroiului sau extinderea procesului cu generalizare. unde s-au obţinut rezultate în prevenirea fenomenului de respingere. reducând reacţiile imune. alcătuit din resturi celulare. care explică tumefierea.

hemograma. tahicardie. aplicate pe regiunea corespunzătoare hemoragiei. dar în ultimă instanţă nu fac servicii organismului.). vase. hemogramă şi hematocrit . .anemie. dar cu importante manifestări clinice.: 1. pierzându-se un timp preţios. microtransfuzii repetate (40 . INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 63 1. hemostatice (vitamină K). în faţa unei hemoragii. repaus total. ETIOLOGIE în etiologia unei hemoragii interne pot fi implicate: ulcerul gastroduodenal. creşterea azotemiei (în hemoragii digestive). Aceasta justifică şi impune cunoştinţe temeinice despre cauzele şi mecanismul acestora cât şi despre rolul factorilor nutritivi în geneza lor. diversele soluţii sau medicamentele vasopresoare pot ridica trecător tensiunea arterială. .facies palid-alb. cu ameţeli. în primul rând asupra masei sanguine şi a globulelor roşii. . . în al doilea rând. 1.palpitaţii. Aceste boli au comune anumite modificări histologice de tip fibrinoid.apreciată după presiunea arterială. fie din cauza sediului (abces pulmonar).14. la corticoterapie. Perfuzia de sânge rămâne singura terapie logică.1. progresiv. uneori ducând la colaps.slăbiciune apărută brusc. TRATAMENT în primul rând. perfuziile de plasmă.inflamatorie. fie din cauza localizării în unele ţesuturi (miocard. hemofilii. care poate costa viaţa bolnavului. Extractul de retrohipofiză este util în hemoragii digestive şi hemoptizii. gastrita he-moragică. tumorile maligne sau benigne ale stomacului. care scad. maleat de ergometină (Ergomet). afecţiuni hemoragipare (trombopenii.luciditatea scade lent. unele trăsături clinice (manifestări cutanate şi articulare). musculatură) şi răspunsul spectaculos. scăderea hematocritului.14. în cazul unei hemoragii abundente sau al unor hemoragii repetate. 5< U 64 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. plămâni. SIMPTOMATOLOGIE Aceasta constă în: . datoria medicului este dublă: el trebuie să obţină prin mijloace medicale sau chirurgicale oprirea imediată a sângerării şi să reconstituie.3. Consecinţele hemoragiei se răsfrâng. . răcire a extremităţilor. lupusul eritematos.s * .14. asupra circulaţiei. rinichi. 1. tromboze splenice sau portale.15. pungă cu gheaţă sau comprese reci. în al treilea rând. . creşterea bilirabinei indirecte şi. asupra ţesuturilor şi celulelor datorită hipoxiei (lipsei de oxigen). atingerea concomitentă a mai multor organe (inimă. diagnosticul hemoragiei interne este uneori dificil. dar trecător. aceasta trebuie începută şi continuată cât timp hemoragia nu a fost definitiv oprită şi masa sanguină . ţesut nervos). înceţoşare a vederii.14. periarterita nodoasă. . Dacă diagnosticul hemoragiei externe nu prezintă dificultăţi.• . hernia diafragmatică. ciroză hepatică cu varice esofagiene. de urgenţă. De aceea. masa sângelui prin perfuzie de sânge. O formă particulară de inflamaţie se constată în bolile de colagen: poliartrita cronică evolutivă şi bolile reumatismale în general. creşterea vitezei de sedimentare.15.nu a fost restabilită.70 ml). NOŢIUNI DE ALIMENTAŢIE Şl DIETETICĂ ■■■■ "■ ".1.polipnee şi hipotensiune arterială progresivă.sete progresivă. uneori. Din punctul de vedere al medicinei interne pentru diagnosticul de inflamaţie sunt mai importante anumite reper-cursiuni clinice: febra. INTRODUCERE Si ţs a a bnrF a ss A n re în ultimele decenii a crescut într-un ritm alarmant frecvenţa bolilor cronice degenerative. sclerodermia. în hemoragii ginecologice.2. cu modificări inflamatorii minime. Nu trebuie să se uite însă că aceste tulburări pot fi absente în unele inflamaţii (afecţiuni virotice) şi că se pot întâlni şi în afecţiuni neinflamatorii (tumori). agitaţie urmată de apatie şi senzaţie de frig. leucemii etc. 1. DIAGNOSTICUL Şl TRATAMENTUL UNEI HEMORAGII INTERNE Hemoragia reprezintă ieşirea sângelui din vase şi se poate produce prin ruperea pereţilor vasculari sau prin diapedeză (părăsirea vasului fără ruptură).

Mai mult de jumătate din cauzele de mortalitate se datoresc bolilor cardiovasculare (în ţara noastră 46%). Alături de factorii de risc, sedentarismul, fumatul, stresul şi în strânsă corelaţie cu aceştia contribuie la mortalitatea crescută alimentaţia neraţională şi corolarul acestuia, bolile de nutriţie ca: diabetul zaharat, obezitatea, dizlipidemiile şi altele. Faţă de frecvenţa de 0,5% înainte de al doilea război mondial, astăzi diabetul înregistrează o frecvenţă de 4-8%. Mai îngrijorător este faptul că faţă de un diabetic cunoscut există cel puţin 1-2 diabetici ignoraţi. Dimenisunea problemei creşte dacă se are în vedere că 20% dintre diabetici sunt de tip I. (insulino dependent) cu complicaţii grave şi rapide şi că procentul celorlalte 80% din cazuri aparţin diabetului de tip II, (insulino independent) care dacă prezintă o simptomatologie mai puţin zgomotoasă, prin complicaţiile cronice ireversibile scade în medie cu peste zece ani viaţa bolnavilor. Obezitatea a crescut de asemenea, înregistrându-se o frecvenţă de 23,6% în mediu rular şi de 27,7% în cel urban, în ţara noastră. Un rol nu mai puţin important şi în creştere rapidă îl deţin dislipidemiile, cu o frecvenţă de 14%. De aici rezultă importanţa problemei alimentaţiei omului normal, cu caracter profilactic (preventiv) precum şi alimentaţiei omului bolnav. Foamea cronică prin subnutriţie şi denutriţie duce anual la moartea a milioane de oameni. Nu se poate ignora însă nici rolul alimentaţiei în geneza aterosclerozei, care prin complicaţiile sale vasculare (infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale etc.), ocupă primul loc în mortalitatea generală. între nivelul hipercolesterolemiei şi fecvenţa afecţiunilor cardiovasculare există de asemenea o relaţie directă. Pentru fiecare reducere cu 1 % a colestero-lemiei scade riscul bolilor cardiovasculare cu 2% (Gliick). Legătura dintre hipercoles-terolemie şi hiperlipoproteinemie este de asemenea cunoscută. Cercetări recente (1981 -Universitatea Purdue - SUA) arată că prin consumarea unei căni de tărâţe de ovăz zilnic (regim bogat în fibre) scade cu 20% colesterolul şi respectiv mortalitatea cardiovasculară. Asocierea cu vegetale şi grăsimi polinesaturate măreşte efectul. Dacă se adaugă exerciţiul fizic, reducerea fumatului, sării, alcoolului, dulciurilor concentrate, rezultatele pot fi spectaculoase. La fel de impresionante sunt relaţiile dintre alimentaţie şi cancer. Regimurile bogate în hidraţi de carbon, grăsimi şi sărace în vegetale, vitamine şi unele săruri minerale favorizează cancerul de stomac. Laptele, fructele, vegetalele şi vitamina C, au efect protector. Cancerul de colon, întâlnit în occident cu o frecvenţă de 20 de ori mai mare ca în ţara noastră se datoreşte regimului sărac în fibre (cereale). Cancerele de colon, de sân, prostată, uter şi ovar, apar după consumul exagerat de grăsimi, proteine animale, zahăr şi reducerea fibrelor şi a unor glucide. Regimul hiperaloric, sedentarismul şi j excesul de grăsimi saturate cresc frecvenţa cancerului mamar. Excesul de cafea favorizează cancerul de vezică, pancreas şi colon. Cu efect anticancerigen acţionează vitamina E, C şi beta-carotenul. Mortalitatea prin boli cardiovasculare ocupă astăzi I primul loc în lume (50-54%). Diabetul se dublează la fiecare 10-l5 ani. Toate acestea justifică interesul faţă de alimentaţie şi dietetică. Dieta este în unele boli singurul { remediu, iar în altele 50% din eficacitatea tratamentului, este dietetic. Şi totuşi, populaţia I în mare cunoaşte foarte puţin. La o anchetă făcută în Franţa, cele mai multe persoane I INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 65 întrebate au considerat alimentele de bază ca fiind pâinea, cartofii şi carnea. Legumele şi fuctele le-au numit răcoritoare, crudităţile inutile iar salata verde un laxativ. Mulţi păstrează obiceiurile moştenite din bătrâni, cu mese bogate în carne şi slănină, preparate cu prăjeli, cu pâine multă, cu dulciuri şi făinoase în exces. Unei asemenea alimentaţii îi revine o parte din vină ca astăzi la noi în ţară, există aproximativ 300 000 diabetici, un milion de hipertensivi, un milion şi jumătate de hiperlipidemii şi/3 500 000 obezi (I. Mincu). Desigur că nu toate îmbolnăvirile cu afecţiuni degenerative trebuiesc puse pe seama alimentaţiei. Există şi o serie de factori ca: predispoziţia ereditară, constituţia, şi altele. Dar felul de alimentaţie joacă rolul determinant. Consumul de zahăr a crescut în lume în cursul ultimei generaţii de 5-6 ori, iar consumul de grăsimi, a crescut în dauna celor de cereale, fructe şi legume. însă consumul masiv de grăsimi, în special animale şi de dulciuri, duce la hiperlipidemie deci la creşterea lipidelor şi colesterolului în sânge, cu rol direct în geneza aterosclerozei. Consumul peste măsură de dulciuri şi făinoase favorizează şi apariţia diabetului zaharat. Astăzi se cunoaşte bine compoziţia factorilor nutritivi (glucide, proteine, lipide, vitamine, săruri minerale şi apă). Dar acestea se găsesc răspândite inegal în diversele produse alimentare, de aceea trebuie bine cunoscută valoarea, repartiţia, rolul şi necesarul pentru fiecare factor nutritiv în parte. Laptele şi brânzeturile reprezintă cea mai bună sursă de calciu bine utilizabil, de proteine de cea mai bună calitate şi de vitamine. Dar fiind sărac în fier, un regim exclusiv lactat provoacă anemii. Carnea, peştele şi preparatele lor conţin proteine tot atât de valoroase ca şi laptele, în plus sunt deosebit de bogate în fier, deci combat anemia. Lipsindu-le însă calciul nu pot substitui laptele. Legumele şi fructele sunt singura grupă de alimente care furnizează vitamina C şi celelalte vitamine, şi asigură echilibrul acido-bazic al meniului. Lipsa lor din alimentaţie nu poate fi compensată prin nici un alt aliment. 1.15.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIMENTAŢIE Alimentaţia reprezintă condiţia esenţială pentru existenţa vieţii. Fără hrană organismul nu se poate menţine, manifesta, dezvolta, perpetua. în alcătuirea regimului se pleacă totdeauna de la nevoile omului normal, de aceeaşi vârstă, sex, stare fiziologică şi cu acelaşi tip de muncă. Componentele de bază ale alimentelor sunt denumite factori nutritivi sau principii nutritive. Acestea sunt: proteinele, lipidele, glucidele, sărurile minerale,

apa şi vitaminele. Glucidele, proteinele şi lipidele reprezintă materialul furnizor de energie pentru organism şi pietrele de construcţie, pentru refacerea şi reînoirea ţesuturilor uzate. Mineralele şi vitaminele intervin într-o serie de reacţii biochimice în organism, accelerând viteza de producere a acestora. Vitaminele sunt cunoscute şi sub denumirea de biocatalizatori. 1.15.2.1. PROTEINELE, sunt substanţe alcătuite din atomi de carbon, hidrogen, oxigen, azot şi uneori sulf. Sunt indispensabile vieţii. îndeplinesc următoarele funcţii: - intră în structura tuturor ţesuturilor şi iau parte la refacerea lor îndeplinind un rol plastic. - intră în constituţia unor enzime sau fermenţi (catalizatori biochimici) - intră în structura hormonilor - participă la formarea anticorpilor, substanţe cu rol în apărarea organismului contra microbilor şi toxinelor. - au rol în repartiţia apei şi a substanţelor dizolvate în ea în diferite sectoare din organism (presiunea coloidosmotică). 66 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ - în anumite situaţii când lipsesc alte principii cu rol energetic (glucide, lipide) pot fi metabolizate de către organism. Din acest proces rezultă CO2, apă, uree, acid uric etc. Un gram de proteine eliberează 4,1 calorii. Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi, numiţi şi pietrele de construcţie ale organismului. Dintre cei 30 aminoacizi cunoscuţi "8 sunt numiţi aminoacizi esenţiali, pentru că nu pot fi sintetizaţi în organism şi trebuiesc aduşi obligatoriu din afară. Se găsesc în lapte, carne, ouă, brânzeturi. Ceilalţi au fost denumiţi neesenţiali, întrucât organismul îi poate sintetiza din alte substanţe. Pentru sinteza proteinelor proprii, organismul are nevoie şi de aminoacizi esenţiali şi de aminoacizi neesenţiali, în acelaşi timp şi în anumite proporţii. Prezenţa aminoacizilor esenţiali în constituţia unor proteine din alimentaţie conferă acestora o anumită valoare biologică (procentul de azot componenta constantă a proteinei). Noţiunea de esenţial şi neesenţial se referă la capacitatea de a fi sintetizat sau nu de către organism. Din punct de vedere al valorii biologice, proteinele alimentare se pot împărţi în trei categorii: - proteine de clasa I (complete), care au în structura lor aminoacizi esenţiali în proporţii optime. Acestea menţin echilibrul proteic, asigură dezvoltarea organismului tânăr şi echilibrul enzirriatic şi hormonal. Se găsesc în proteinele din lapte, carne, ouă şi brânzeturi. - proteine de clasa a Ii-a (parţial complete), care sunt cele din unele leguminoase uscate (fasole, linte, bob) şi cereale (grâu, orez etc.). Conţin toţi aminoacizii esenţiali dar nu în proporţii optime. Menţin echilibrul proteic, dar pentru creştere sunt necesare cantităţi duble faţă de clasa precedentă. - proteine de clasa a IlI-a (incomplete), sunt lipsite de unul sau mai mulţi aminoacizi esenţiali. Valoarea lor biologică este foarte scăzută. Din această clasă fac parte: gelatina din oase, tendoanele, cartilajele şi zeina din porumb. Nu menţin echilibrul proteic şi nu asigură creşterea organismelor tinere. Cele mai importante surse de proteine sunt: Carnea şi derivatele din carne (20-30% proteine), laptele (3,5%), brânzeturile (13-28%), ouăle (12%), pâinea (10%), leguminoasele uscate (20-25%), pastele făinoase (10-l5%) etc. Nevoile de proteine se apreciază atât din punct de vedere al aportului global cantitativ dar şi calitativ. Pentru a asigura un raport adecvat al aminoacizilor esenţiali este necesar să se asigure la adult cel puţin o treime din aportul total (după alţi autori jumătate), iar la copii, adolescenţi şi femei în perioada maternităţii, o jumătate până la două treimi din totalul proteinelor consumate zilnic. Un adult normal are nevoie de 1-l,5 g proteine pe_kg. corp/zi). Aceasta reprezintă optimul fiziologic care constituie 1 l-l3%T3învaloarea calorică a raţiei zilnice. Variază cu vârsta, condiţiile de muncă, efortul, stările fiziologice (graviditate, alăptare, perioadă de creştere) sau patologice. cc f U g s ti 1.15.2.2 LIPIDELE, (grăsimile), reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism. Un gram de grăsime ars produce 9,3 calorii. Reprezintă constituentul preponderent al ţesutului adipos din organism (grăsimi depuse sub piele). Din punct de vedere al originii pot fi animale şi vegetale. Deosebirea o dau acizii graşi care intră în constituţia lor. Aceştia sunt saturaţi în grăsimile animale şi nesaturaţi în cele vegetale. Trebuie bine lămurită această noţiune. Este cunoscut că grăsimile vegetale care conţin acizi graşi I nesaturaţi (uleiuri de germene de porumb, de floarea soarelui, de soia, etc.) consumate j crude, adăugate la mâncare au un rol antiaterosclerotic scăzând colesterolul din sânge. Grăsimile animale (carnea grasă, untul, untura, ouăle, etc.) conţin în schimb acizi graşi saturaţi care duc la depunerea colesterolului în peretele arterelor, deci la ateroscleroză. Acest fenomen stă la baza unor boli deosebit de grave ca: infarctul miocardic, accidentele INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 67 vasculare cerebrale ischemice, hipertensiunea arterială, hiperlipidemiile etc. Ca şi ami-noacizii, acizii graşi pot fi

esenţiali (linoleic, linolenic şi arahidonic), şi se găsesc în grăsimi vegetale, ca acizi graşi nesaturaţi. Acizii graşi neesenţiali se găsesc în grăsimile animale (carne grasă, seu, unt, untură, ouă) şi conţin acizi palmitic şi stearic. Denumirea de esenţial şi neesenţial se referă numai la capacitatea organismului de a-i sintetiza. Organismul are nevoie pentru sinteza grăsimilor proprii atât de acizi graşi saturaţi cât şi nesaturaţi. Principalele funcţii ale lipidelor sunt: energetic (prin ardere, deci prin metabolizare eliberează energie) şi structural (intră în constituţia tuturor celulelor din organism). Lipidele sunt foarte utile în lupta contra frigului, fiind indicate la oamenii care lucrează în medii cu temperaturi scăzute, deoarece într-un volum mic încorporează o mare cantitate de energie. într-o alimentaţie raţională trebuie păstrat un echilibru între grăsimile de origine animală (saturate, cu acizi graşi neesenţiali) şi de origine vegetală (nesaturate, cu acizi graşi esenţiali). Grăsimile animale trebuie să reprezinte număr jumătate până la două treimi din totalul lipidelor din alimentaţia zilnică. într-6 raţie normală lipidele trebuie să se afle într-o proporţie de l_ valoarea calorică a raţiei zilnice. Necesarul deTîpîde este crescut la copii, la indivizii care depun eforturi şi celor care lucrează la temperaturi joase. în practică se va reduce consumul de untrură sau slănină etc., dar se vor menţine grăsimile din lapte, unt, smântână, mai ales la copii, adolescenţi, stări de graviditate, etc. Chimic, lipidele sunt substanţe organice relativ complexe, constituite din acizi graşi şi glicerol. Dintre cele mai cunoscute menţionăm triglicerinele (grăsimile neutre), colesterolul (cu efectul aterogen cunoscut), fosfolipidele (care au în componenţă şi fosfor), şi se găsesc în sistemul nervos. Grăsimile circulă în sânge cuplate cu proteinele în complexe denumite lipoproteine. Asupra acestora vom reveni. Grăsimile animale sunt solide la temperatura obişnuită, iar cele vegetale sunt lichide şi se mai numesc uleiuri. Acizii graşi prezenţi în alimente animale (lapte, ouă, carne) sunt principalii transportori de vitamine liposolubile (A, D, E, K). Cele mai importante surse alimentare de lipide sunt: untul şi margarina (80-85%), smântâra (20%), slănina (70%), untura (100%), seul topit (99-l00%), uleiurile vegetale (99-l00%), carnea grasă (15-30%), laptele (4%), brânzeturile grase (20-30%), nuci, alune (40-60%) etc. 1.15.2.3 GLUCIDELE SAU HIDRAŢII DE CARBON sunt substanţe organice formate din carbon, hidrogen şi oxigen. Majoritatea au gustul dulce. Se găsesc sub formă de monozaharide, dizaharide şi polizaharide. Cele mai importante glucide sunt glucoza şi fructoza, care au moleculă mică (monozaharide), zaharoza (zahărul preparat industrial), galactoza, (glucidul din- lapte), amidonul (glucidul din legume şi cereale), celuloza şi hemicelulozele (din vegetale) şi glicogenul (din muşchi şi ficat). Celuloza deşi nu suferă modificări în organism, favorizează evacuarea intestinului stimulând mişcările intestinului gros (peristaltismul). Consumul scăzut de celulozice în SUA, Franţa, Anglia, Germania etc., favorizează cancerul de colon de 20 de ori mai frecvent decât în ţara noastră. Consumul crescut de celulozice măreşte peristatismul intestinal, combate constipaţia, împiedică concentraţia sărurilor biliare substanţe cu acţiune cancerigenă. Glucidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism. Un gram de glucide furnizează prin ardere 4,1 calorii. Eliberarea energiei prin arderea glucidelor se face foarte rapid comparativ cu lipidele. De aceea glucidele mai ales sub formă de glucoza sau zaharoza sunt recomandate la oamenii care prestează eforturi de mare intensitate şi de durată scurtă, deci care necesită o sursă energetică rapidă (de exemplu sportivii). Glucidele mai sunt importante pentru metabolismul lipidelor şi proteinelor. De aceea s-a spus pe bună dreptate că "lipidele ard la focul hidranţilor de carbon". Deşi ocupă ponderea .cea mai importantă în alimentaţia omului, consumul exagerat este dăunător putând duce la insta68 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ larea obezităţii, dislipidemiilor şi a diabetului zaharat. Cele mai dăunătoare sunt concentratele de glucide (zahăr, produse zaharoase, gemuri, dulceţuri, etc), iar cele mai recomandabile sunt cele provenite din cereale fructe şi legume (de tipul amidonului). Sursele cele mai importante de glucide sunt: zahărul (100%), produsele zaharoase (60-90%), pastele făinoase (70-75%), leguminoasele uscate (50-60%), pâinea (50%), legumele şi fructele (520%) etc. Nevoia de glucide pentru individul normal este evaluată la 4-8 g/kg corp/zi, adică 55-65% din valoarea calorică globală. 1 1.15.2.4. APA, reprezintă mediul în care se desfăşoară toate reacţiile biologice din organism. Pierderea a 10% din apa organismului duce la moartea acestuia. ; Fără alimentaţie, omul poate rezista şi o lună, dar fără apă moartea se produce în câteva 1 zile. în organism este repartizată atât în celule (apa intracelulară) cât şi în spaţiul extrai celular - apa dintre celule şi vasele sanghine şi limfatice (apa extracehilară), şi îndeî plineşte roluri importante: j - dizolvă şi transportă la celule substanţele nutritive şi transportă resturile metabolice la organele de eliminare (rinichi, piele, plămâni etc). £ - menţine constantă temperatura corpului (termoreglare) eliminând prin transpiraţie s căldura care prisoseşte. c - este solventul tuturor substanţelor minerale. Este adusă în organism ca atare sau cu alimentele. Fructele şi legumele verzi sunt foarte bogate în apă. O parte din apă rezultă din metabolizarea principiilor nutritive (proteine, glucide şi lipide) şi se numeşte apă de combustie. între aportul şi eliminarea de apă există o strânsă dependenţă şi un perfect echilibru. Aportul sau

ingesta trebuie să fie egal cu eliminarea sau excreta. Tabelul! V â fi n u P c< Ci Ci fe u; si ţă Bilanţul hidric al organismului este următorul: Aport (ingesta) Eliminare (excreta) - băuturi 1 200 ml. - urină 1300 ml - apă din alimente 100 ml. - piele 750 ml - apă metabolică 300 ml - fecale 150 ml Total 2500 ml - plămâni 300 ml Total 2500 ml Pierderea de apă declanşează reflexul de sete. Când pierderile de apă sunt foarte mari, apar deshidratări grave, care pot fi mortale (ex. coma diabetică). Când eliminarea apei nu se poate face în totalitate, aceasta se reţine în ţesuturi şi apare edemul (rolul important îl deţine sodiul). 1.15.2.5. SĂRURILE MINERALE, participă la structura celulelor şi intră în constituţia unor enzime, vitamine şi hormoni. - Calciul şi fosforul se găsesc în schelet, dinţi şi sânge şi sunt aduse de unele alimente ca: lapte, brânzeturi, gălbenuşuri de ou, varza, conopida, cereale decojite, unele fructe. Când lipsesc din alimente, apare rahitismul la copil şi ostemalacia la adult. - Sodiul şi clorul, sunt aduse în organism sub formă de clorură de sodiu (sarea de bucătărie), pierderile importante ale acestor minerale prin vornismente sau diaree, pun în pericol viaţa bolnavului. - Potasiul se găseşte în carne, peşte, lapte, legume, fructe, leguminoase uscate. Este principalul ion intracelular spre deosebire de sodiu, care este principalul iod extracelular. _ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 69 între soidu şi potasiu există un strâns echilibru: scăderea sau creşterea unuia sau altuia, produce tulburări grave, mergând până la moarte. - Fierul, se găseşte în alimente de origine animală, ficat, inimă, gălbenuş de ou, unele legume verzi, spanac, urzici, etc. Intră în structura hemoglobinei, iar lipsa lui în sânge duce la apariţia anemiei feriprive. - Magneziul, se găseşte în carne, viscere, lapte, ouă, cartofi, cereale, fasole boabe. Are rol în calmarea (sedarea) sistemului nervos central, lipsa sa duce la apariţia convulsiilor. - Cuprul, se găseşte în viscere (ficat, splină, creier, rinichi) leguminoase uscate, cafea şi ceai. - Iodul, se găseşte în ouă, ceapă, usturoi. Este indispensabil funcţionării glandei tiroide. Lipsa, duce la apariţia guşii. - Fluorul, se găseşte în ceai, lapte, gălbenuş de ou, carne, viscere, spanac, roşii. Lipsa din alimentaţie, duce la apariţia cariilor dentare. 1.15.2.6. VITAMINELE, sunt biocatalizatori, care în cantitate foarte mică îndeplinesc funcţii foarte importante. După solubilitate se împart în vitamine solubile în grăsimi, numite liposolubile (A, D, E, K) şi vitamine solubile în apă, - hidrosolubile (Bj, B2, B12, C, acidul pantotenic, acidul folie, biotina, etc.). Vitaminele sunt preluate din alimente. Uneori provin din provitamine, precursori care în organism se transformă în forma activă. Flora microbiană intestinală, poate sintetiza unele vitamine ca: Bb B12, K, acidul folie) Distrugerea florei intestinale, în special după administrarea abuzivă de antibiotice, poate duce la grave carenţe vitaminice din grupul celor citate. - Vitamina A, (retinol sau axeroftol) are o deosebită importanţă anticancerigenă. Lipsa, duce la tulburări de vedere, infecţii şi tulburări de creştere. Se găseşte ca provi-tamină în ficat, peşte, lapte, gălbenuş de ou, smântână, unt, frişca, dar şi în unele vegetale ca morcov, spanac, urzici, varză roşie, salată, cireşe, piersici, caise, prune. - Vitamina D, (calciferol), se găseşte în ficat de peşte, lapte, unt, frişca, smântână, gălbenuş de ou, ciuperci, cereale. Se formează şi la nivelul pielii, din provitamina D, sub acţiunea razelor ultraviolete. Are rol în absorbţia calciului şi a fosforului şi în depuerea acestora în schelet. Lipsa vitaminei D, tulbură mtabolismul fosfocalcic, cu apariţai rahitismului la copil şi a osteoporozei la adulţi. - Vitamina E, se găseşte în germene de cereale, ouă, ficat, lapte, leguminoase uscate, ulei de floarea soarelui, pâine neagră sau intermediară. Are rol în reproducere şi funcţionarea ţesutului muscular şi nervos. - Vitamina K, se găseşte în alimente de origine animală, (ficat, făină de peşte, ouă, lapte, muşchi) sau vegetală

(spanac, salată verde, urzici, mazăre verde, roşii, unele cereale). Sterilizarea florei intestinale prin utilizarea îndelungată a antibioticelor, duce la hemoragii prin tulburări de coagulare (vitamina K are rol în coagularea sângelui). - Vitamin Bl (tiamina, aneurina) se găseşte în alimente de origine vegetală ca: cereale, pâine neagră, leguminoase uscate, varză, spanac, conopidă, nuci, alune, drojdie de bere, dar şi în ficat şi gălbenuşul de ou. Are rol în arderea (metabolizarea) glucidelor şi proteinelor şi intervine în funcţionarea normală a sistemului nervos. Scăderea în organism determină tulburări nervoase (insomnie, dureri, furnicături în membre) uneori lipsa, prin consum de orez decorticat, duce la o boală gravă numită "beri-beri", caracterizată prin paralizia membrelor inferioare şi tulburări cardiace. - Vitamina B2 (riboflavina) se găseşte în drojdia de bere, albuşul de ou, carne, peşte, ficat, rinichi, inimă, lapte, nuci, caise uscate, legume verzi. Are rol în creştere, respiraţia celulelor şi măreşte rezistenţa organismului faţă de infecţii. Lipsa duce la leziuni ale limbii şi buzelor (zăbăluţă), apar infecţii şi astenie. 70 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ - Vitamina PP (niacină sau nicotinamină) se găseşte în alimente animale (ouă, ficat, rinichi, creier) sau vegetale (cereale necordicate, ciuperci, drojdia de bere). în organism poate fi sintetizat şi din lapte, care conţine un aminoacid triptofanul care este precursorul vitaminei PP. Intervine în metabolismul glucidelor şi lipidelor cu furnizare de energie, în funcţionarea unor glande endocrine şi a sistemului nervos. Prin carenţă alături de alţi factori duce la apariţia pelagrei. - Vitamina B6 (piridoxina), se găseşte în ficat, creier, lapte, tărâţe de cereale, varză, spanac, mere, struguri, drojdie de bere. Intervine în metabolismul acizilor aminaţi în sinteza hemoglobinei, împiedică depunere colesterolului. Carenţa contribuie la aterogeneză şi duce la anemii şi infecţii. - Vitamina B12 (ciancobalamina), se găseşte în ficat, rinichi, ouă, lapte. Ia parte la sinteza hemoglobinei şi are rol protector faţă de celula hepatică. Lipsa, duce la apariţia anemiei pernicioase' (Biermer), anemie severă cu tulburări nervoase grave. - Vitamina P, (rutina) se găseşte în citrice, struguri, măceşe, varză, pătrunjel. Intervine în permeabilitatea şi rezistenţa capilarelor. Lipsa, duce la hemoragii capilare. - Vitamina C, (acidul ascorbic), se găseşte aproape în toate alimentele vegetale, (legume şi fructe) şi în proporţie redusă în cele de origine animală (lapte şi ficat). Are rol complex în metabolismul celular, în apărarea contra infecţiilor, vindecarea plăgilor. împiedică apariţia hemoragiilor, combate anemia şi stimulează apetitul. în cazurile de carenţă severă, apare boala denumită scorbut, caracterizată prin anemie, inflamaţii, sângerări gingivale, hemoragii gingivale şi în diverse alte organe. g s ti 1.15.3. NOŢIUNI ELEMENTARE DE DIGESTIE Şl METABOLISM Pentru efectuarea funcţiilor vitale, organismul are nevoie de energie şi elemente nutritive. Acestea îi sunt furnizate de alimente. Dar principiile nutritive (factorii nutritivi) se găsesc sub forma unor combinaţii complexe, care nu pot fi utilizate ca atare. Este deci nevoie de transformări până la elemente simple, pe care organismul le foloseşte ca sursă energetică şi plastică. Proteinele sunt principalele substanţe plastice iar glucidele şi grăsimile, substanţe energetice. Digestia, reprezintă prima etapă a transformărilor. Fărâmiţate mecanic prin masticaţie şi îmbibate cu salivă (bolul bucal) sunt propulsate prin esofag în stomac şi intestinul subţire, unde se continuă digestia începută în cavitatea bucală. La nivelul intestinului are loc absorbţia principiilor nutritive, restjurikjiedigerate trec în intestinul gros (colon) unde se definitivează digestia şi absorbţia. în final, prin rect (anus) se elimină intermitent alimentele nedigerate (defecaţia). Digestia începe chiar în cavitatea bucală. Ea interesează aici numai glucidele. Fermentul denumit ptialină sau amilază salivară, degradează amidonul în componenţi mai simpli (dextrina şi maltoza). în stomac bolul alimentar este frământat şi îmbibat cu suc gastric prin mişcările peristaltice ale acestuia. Sucul gastric conţine doi fermenţi importanţi: pepsina şi labfermentul. Pepsina transformă proteinele în compuşi mai simpli, denumite albumoze şi peptone. Pepsina devine activă numai sub influenţa acidului clorhidric, secretat la nivelul mucoasei gastrice, care transformă pepsi-nogenul inactiv în pepsina activă. Labfermentul (presura) acţionează asupra cazeinei (proteină din lapte) pe care o coagulează, operaţie indispensabilă pentru digestia cazeinei de către pepsina. Tot la nivelul stomacului continuă digestia amidonului sub acţiunea ptialinei salivare. Prin pilor, alimentele astfel degradate trec în duoden, unde se desăvârşeşte digestia sub influenţa celor trei sucuri digestive prezente aici: intestinal, pancreatic şi biliar. Glucidele sunt degradate sub acţiunea amilazei pancreatice, în compuşi mail ■ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 71 simpli numiţi dizaharide (maltoză, lactoză). Aceştia sunt descompuşi de către unele enzime din sucul intestinal (maltaza, lactaza, etc) în monozaharide (glucoza şi fructoză) formă sub care pot fi absorbiţi prin mucoasa intestinală.

Proteinele sunt degradate în intestin sub acţiunea tripsinei, până la stadiul de polipep-tide şi chiar aminoacizi. Tripsina este transformată din forma inactivă denumită tripsi-nogen, în forma activă de către o enzimă intestinală, enterokinaza. La nivelul intestinului se produce şi descompunere lipidelor. în prealabil lipidele sunt emulsionate de către sărurile biliare secretate de ficat şi depozitate în bilă. Emulsionarea constă în transformarea lipidelor în particule foarte fine cu suprafaţă mare, care permit enzimelor denumite lipaze, să le descompună în glicerina (glicerol) şi acizi graşi. Astfel: laptele, carnea, brânza, ouăle, pâinea, legumele, fructele şi grăsimile sunt transformate în compuşi simpli, monozaharide (glucoza şi fructoză) pentru glucide, aminoacizi pentru proteine şi acizi graşi şi glicerol pentru grăsimi. După absorbţia la nivelul peretelui intestinal factorii nutritivi menţionaţi sunt transportaţi pe calea circulaţiei sanghine şi limfatice, în laboratorul central - ficatul. De aici după nevoie, sunt dirijaţi în diferite sectoare ale organismului, fie pentru producerea de energie, fie pentru repararea ţesuturilor, fie depozitate ca substanţe de rezervă. Pentru a fi încorporate în ţesuturi şi celule şi pentru eliminarea resturilor neutilizabile rezultate din ardere, are loc procesul cunoscut sub numele de metabolism. Acesta cuprinde două componente: unul de sinteză (refacerea ţesuturilor din substanţe simple) numit anabolism şi altul de descompunere, de degradare energetică numit catabolism. Glucoza reprezintă principalul furnizor de energie pentru organism. în sânge se găseşte într-o concentraţie constantă (70-l20mg%). Aceasta se numeşte glicemie. Variaţiile mari sunt periculoase de aceea acţionează un sistem de reglare foarte eficace pe două căi: - Autoreglare fizico-chimică. Glicogenul din ficat nu este o masă anorfă. Pentru a fi consumată la periferie, glucoza trebuie să fie în prealabil fixată sub formă de glicogen. Deci glucoza utilizată de organism, reprezintă fracţiunea desprinsă din molecula de glicogen. Iată cum glicogenul este în permanenţă sintetizat şi utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu şi pentru cel depozitat în muşchi. Sintetic glicogenul ia naştere din patru surse: glucoza alimentară, produşii metabolismului glucidic, proteine şi lipide. în ce priveşte autoreglarea, dacă apare un supliment digestv de glucoza, se va produce o sinteză crescută de glicogen care va absorbi acest supliment. Invers, o utilizare crescută a glucozei, va fi compensată prin accelerarea depolemirizării glicogenului. Astfel se menţine glicemia în limitele fiziologice. - Reglarea hormonală a glicemiei. Aici intervin numeroşi hormoni. Dintre aceştia numai insulina are efect hipoglicemiant, ceilalţi fiind hiperglicemianţi (hormonul soma-totrop hipofizar, A.C.T.H, hormonii glucocorticosteroizi, tiroidieni şi catecolaminele presoare (adrenalina şi noradrenalina). Schematic insulina este secretată de celulele beta din insulile Langerhans din pancreas. Stimulul secret este hipeglicemia. Este transportată de sânge, fixată de unele glonbuline şi este inactivată la nivelul ficatului. Acţionează accelerând transportul glucozei prin membranele celulare şi activează unele procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). în concluzie când glucoza sanghină tinde să crească, surplusul este transformat în glicogen. Procesul se numeşte glicogenogeneză. în lipsa insulinei, glucoza nu se mai transformă în glicogen, creşte nivelul în sânge (hipergli-cemie) iar excesul este eliminat prin urină (glicozurie) apărând astfel boala denumită diabet zaharat. Când glicemia tinde să scadă, glicogenul este descompus şi echilibrul 72 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA glicemiei restabilit. Arderea glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atât în prezenţa oxigenului (aerobioză) cât şi în absenaţa acestuia (anaerobioză). în caz de aerobioză, acţionează reacţii complexe, diferite enzime, iar ciclul de desfăşurare este cunoscut sub numele de ciclul Rrebs. La nivelul acestui ciclu se întâlnesc nu numai compuşi din descompunerea glucidelor, dar şi cei rezultaţi din degradarea proteinelor şi a lipidelor. Aici are loc interconversiunea dintre metabolisme. Acesta este un mecanism biochimic adaptativ, prin care un principiu alimentar poate să se transforme în altul, pe calea unor reacţii reversibile, cu produşi intermediari comuni. Astfel pot apare sau dispare cantităţi apreciabile de glucide, lipide sau proteine. De obicei există o predomi-nenţă a proceselor de transformare a proteinelor şi mai ales a lipidelor în glucide (gluconeogeneză). Procesul de eliberare a glucozei din glicogen se numeşte (glicogenoliză). Ciclul Krebs este cheia de boltă a metabolismului intermediar. La acest nivel, intervine în principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor care, este un acid cetonic simplu şi care este degradat în produşi finiţi CO2 şi H2O. în diferite reacţii intervine însă şi coenzima A, care dă naştere acetil coenzimei A, forma activă care participă la interconversiunea metabolismelor. Acesta este procesul aerobiotic. în condiţii de anaerobioză, degradarea glucidelor duce la un compus numit acid lactic, care poate fi şi el oxidat mai departe, cu eliminare de energie, apă şi bioxid de carbon. - Din degradarea proteinelor rezultă aminoacizi cu rol plastic, aşa numite pietre de construcţie pentru sinteza proteinelor proprii organismelor. Spre deosebire de lipide şi glucide, aminoacizii nu se depozitează în organism. Celulele folosesc numai atât cât este necesar, restul sunt dezaminaţi, oxidaţi şi transformaţi în glucoza (neoglucogeneză), sau sunt arşi cu eliberare de energie. Din degradarea proteinelor rezultă pe lângă bioxid de carbon şi apă şi amoniac, un produs toxic. Acesta este transformat la nivelul ficatului în uree, produs mai puţin toxic, care se elimină prin urină. Din metabolizarea nucleo-proteinelor, rezultă acidul uric care în cazuri patologice produce hiperuricemiile dintre care guta este cea mai cunoscută. Proteintele sunt singurele principii nutritive care conţin azot. între cantitatea de azot ingerat şi eliminat există un echilibru (echilibru azotat, bilanţ

sau balanţa azotată). Creşterea azotului în sânge, hiperazotemia apare în boli grave renale sau extrarenale. - în ceea ce priveşte grăsimile absorbite de peretele intestinal sub formă de glicerol şi acizi graşi, sunt ulterior transportate la ţesuturi şi resintetizate în grăsimile proprii organismului. La ţesuturi, fie intră în constituţia componentelor celulare, fie se depun ca grăsimi de rezervă în ţesutul adipos subcutanat sau în jurul unor organe. Din rezerve sunt mobilizate, ori de câte ori organismul are nevoie de energie. S-a văzut că şi lipidele iau parte la ciclul Krebs, prin interconversiunea metabolismelor. Prin arderea grăsimilor rezultă bioxid de carbon şi o importantă cantitate de energie. Pentru arderea lipidelor, organismul are nevoie de o anumită cantitate de glucide. în cursul tulburărilor metabolismului glucidelor (diabetul zaharat) apar şi tulburări ale metabolismului lipidic cu formarea de compoşi intermediari toxici pentru organism, cum sunt corpii cetonici (acidul betaoxibutiric şi acidul acetilacetic). De fapt aceşti acizi apar şi fiziologic ca stadii intermediare. Pentru arderea lor în condiţii normale, este nevoie de energie furnizată de arderea glucozei. în diabetul zaharat, glucoza nu mai poate fi arsă în totalitate până la bioxid de carbon şi apă. Astfel cei doi acizi pomeniţi, nu mai pot fi degradaţi până la stadiul de produşi finali (acid acetic, bioxid de carbon şi apă), apărând un produs intermediar, acetona. Toţi aceşti produşi se numesc Corpi cetonici. Creşterea lor în sânge se numeşte eetonemie iar în urină cetonurie. Acumularea acestor acizi determină apariţia acidozei, o complicaţie foarte gravă în diabetul zaharat. Toate aceste tulburări, apar în INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 73 cea mai severă complicaţie a diabetului zaharat, coma diabetică. O altă consecinţă a dereglării aportului de lipide şi glucide este obezitatea, în care excesul de lipide şi glucide se acumulează în depozite. * Important la acest capitol este şi metabolismul lipoproteinelor. Lipoproteinele sunt complexe de lipide şi proteine, cuplate, în care proporţia de lipide variază între 50-80%. Ele sunt reprezentate de fosfolipide, colesterol şi triglicerine. în general lipidele sun dispue fie în ţesuturi (lipide tisulare), fie circulă în sânge sub formă de macromolecule de lipoproteine. S-au separat patru forme majore de lipoproteine: - chilomicronii, - lipoproteine cu densitate joasă (L.D.L), - lipoproteine cu densitatea foarte joasă (V.L.D.L) şi - lipoproteine cu densitate înaltă (H.D.L) Rolul major al lipoproteinelor, este transportul lipidelor în sânge. Atât acizii graşi cât şi colesterolul, sunt transportaţi sub formă esterificată (triglicerine şi ester de colesterol). La nivelul ţesuturilor, trigliceridele şi esterii de colesterol sunt hidrolizate rezultând acizi graşi, depozitaţi sub formă de trigliceride, în ţesutul adipos şi colesterolul liber utilizat de celule în scop structural. Creşterea concentraţiei plasmatice a colesterolului sau a trigli-ceridelor sau creşterea asociată, deci hiperlipoproteinemia, sau hiperlipidemia reprezintă o anomalie biochimică în care joacă rol, factori genetici şi factori câştigaţi (stres, alimentaţie, sedentarism, medicaţie, etc). Astăzi rolul hiperlipoproteinemiilor în geneza aterosclerozei este bine cunoscut. *** în concluzie la acest capitol, rezultă că prin digestie şi metabolism, produşii finiţi sunt bioxidul de carbon şi apa. Procesul invers de formare a factorilor nutritivi, pornind de la bioxid de carbon şi apă nu este posibil. Plantele pot sintetiza compuşii organici din apă şi bioxid de carbon cu ajutorul energiei solare. Aceşti compuşi pot fi preluaţi de organismul uman fie direct prin consum de vegetale, fie indirect prin consumul alimentelor animale care sau hrănit cu produse vegetale. 1.15.4. GRUPE DE ALIMENTE Hotărâtoare pentru o alimentaţie corectă, este coexistenţa tuturor factorilor nutritivi. Nu este atât de importantă valoarea nutritivă a fiecărui aliment în parte, cât mai ales valoarea nutriţională a dietei în totalitate. Principiile nutritive nu se găsesc ca atare în natură, ci sub forma unor combinaţii complexe, în care proporţia lor variază în limite foarte largi. Acestea sunt alimentele. Nu există un aliment care să cuprindă toţi factorii nutritivi în proporţii echilibrate, normale pentru organism. De aceea alimentaţia zilnică trebuie alcătuită prin asocierea mai multor alimente. Din punct de vedere nutritiv alimentele se împart în următoarele grupe: 1. Carnea şi derivatele de carne 2. Laptele şi derivatele de lapte 74 MANUAL DE MEDICINA INTERNA I 3. Ouăle 4. Grăsimile 5. Cerealele şi derivatele lor 6. Legumele şi leguminoasele uscate 7. Fructele 8. Zahărul şi produsele zaharoase 9. Băuturile nealcoolice

10. Condimentele Combinaţia între aceste grupe într-o anumită proporţie este strict indicată, excesul sau absenţa unora dintre ele pentru o perioadă mai lungă, fiind dăunătoare mai ales pentru organismul în creştere, dar şi pentru organismul adult. Astfel consumul crescut de produse animale, favorizează apariţia aterosclerozei, la o vârstă din ce în ce mai tânără. Un consum scăzut de cereale, legume şi fructe, aşa cum se întâmplă în ţările industrializate, duce la apariţia cancerului de colon. Laptele şi brânzeturile reprezintă cea mai bună sursă de calciu, de proteine şi de vitamine, dar laptele fiind sărac în fier, un regim lactat prelungit, poate provoca anemii. Carnea, peştele şi preparatele lor, conţin proteine la fel de valoroase ca şi cele din lapte. Spre deosebire de acestea, ele sunt bogate în fier, acţionând antianemic, dar lipsindu-le calciul, administrarea lor, nu este suficientă. Legumele şi fructele' sunt singurele grupe de alimente care furnizează vitamine şi săruri minerale în cantitate suficientă. Totuşi singure, nu oferă un regim echilibrat. De aceea în raţia echilibrată ţinând, seama de toate aspectele menţionate pentru omul sănătos, alimentele trebuie să fie administrate în următoarele proporţii: carnea şi derivatele sale 48% din aportul total caloric al zilei, laptele şi derivatele cam 10% în funcţie de vârstă şi toleranţă, ouăle 3-4%, grăsimile aproximativ 12-l7%, pâinea şi derivatele de cereale între 24-45%, legumele şi fructele 17-l8%, zahărul şi derivatele sale 7-8%. O alimentaţie unilaterală sau cu predominanţa unor alimente duce, la dezechilibre nutriţionale, condiţia apariţiei a numeroase boli, unele cu risc vital. 1.15.4.1. CARNEA ŞI DERIVATELE DE CARNE sunt alimente excelente care, provin de la mamifere, păsări sau peşti. Reprezintă o sursă importantă de proteine cu valoare biologică mare, de lipide, glicogen, săruri minerale şi vitamine. Este deci un aliment indispensabil. Superioare prin digestibilitate sunt carnea de pasări domestice (găină şi curcan), mai ales tinere şi de peşte. Ele sunt mai sărace în ţesut conjunctiv cartilaje şi aponevroze. Viscerele sunt bogate în nucleoproteine. Excesul poate duce la hiperuricemii. Ficatul are un conţinut bogat în proteine, glicogen, vitamine şi săruri minerale. Trebuie evitată însă carnea şi derivatele bogate în lipide, datorită cantităţii mari de acizi graşi polinesaturaţi. Referitor la viscere menţionăm că întrucât acestea se alterează rapid, trebuiesc consumate imediat după sacrificarea animalului. De altfel, carnea mamiferelor devine indigestă dacă este păstrată cel puţin 24 ore. în ceea ce priveşte preparatele de carne (produse de carne, mezeluri, conserve de carne) trebuie să ţinem seama în folosinţa lor de durata de păstrare. Astfel există: - mezeluri cu durată scurtă de păstrare (circa 4 zile) deci cu grad mare de alterabilitate (crenvurşti, parizer, lebăr, şuncă de Praga) - mezeluri cu durată medie de conservare (1-3 luni) cum sunt: salamul italian, rusesc, vânătoresc etc. . - mezeluri cu durată îndelungată de păstrare (salam de iarnă, de vară ghiudem). Muşchiul ţigănesc, pastrama, costiţa, şunca, cu sapiditate şi valoare nutritivă crescută au de asemenea o conservabilitate mai mare. Valoarea nutritivă şi energetică a diferitelor tipuri de produse de carne, este de obicei mai ridicată decât carnea propriu zisă. Toate INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 75 tipurile de preparate de carne, se pot folosi dacă sunt păstrate în condiţii corespunzătoare, în alimentarea dietetică nu se folosesc decât preparatele de carne cu durată scurtă de păstrare şi în stare foarte proaspătă. 1.15.4.2. LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE. Laptele este un alimente complet, echilibrat, cu valoare biologică ridicată, necesar copilului, adolescentului, favorizând creşterea, osificaţia, dentiţia etc. Conţine în proporţii optime minerale, enzime, vitamine, proteine, grăsimi şi glucide. Gustul dulce este imprimat de lactoză, principalul său glucid. Laptele este sărac în fier (predispune la anemii feriprive), bogat în sodiu (deci contraindicat în bolile în care se indică restricţie sodată) şi sărac în vitaminele C şi B1. Aceste neajunsuri sunt minore, faţă de numeroasele sale calităţi nutritive, care îl fac indispensabil în alimentaţia copilului sănătos sau bolnav. Unii autori consideră; necesarul zilnic de lapte şi derivatele sale de 400 g. Dintre produsele lactate dietetice, se utilizează laptele bătut, iaurtul, chefirul. Conservele de lapte sunt reprezentate prin laptele condensat şi laptele praf (4-6% apă). Smântână este un derivat de lapte cu conţinut lipidic între 20-30%, untul este produsul lactat din produsul smântânii cu conţinuţi lipidic de 82-85%, brânzeturile sunt derivate de lapte obţinute prin coagularea cazeinei (prin fermentaţie lac-tică, acidifiere sau cu ajutorul lactfermentului, care se numeşte popular cheag). Etapele preparării brânzeturilor sunt: coagularea, deshidratarea şi maturarea (fermentarea). Dintre acestea mai utilizate sunt brânza de vaci sau oaie, telemeaua şi caşcavalul. 1.15.4.3. OUL este un aliment deosebit de valoros pentru alimentaţie, datorită bogăţiei sale în factori nutritivi indispensabili. în dietetică este de nepreţuit. De aici s-a ajuns la denumirea lui de "aliment medicament". Conţine proteine de mare valoare biologică, grăsimi concentrate în gălbenuş, vitamine şi săruri minerale. Glucidele sunt reduse. Un inconvenient este cantitatea crescută de colesterol (gălbenuş). Datorită bogăţiei sale în factori nutritivi cu valoare ridicată este foarte valoros pentru copii, convalescenţi, denu-triţi, anemici. Proaspăt se poate consuma chiar şi crud. Este de preferat dieta cu ouă fierte moi. Când oul se învecheşte î-şi pierde calităţile nutritive şi poate deveni chiar nociv. 1.15.4.4. GRĂSIMILE, au un mare aport energetic (un gram egal 9,3 calorii), având o indicaţie specială pentru muncitorii care prestează activităţi grele la temperaturi scăzute. Un volum mic de lipide, eliberează o cantitate mare de energie. Există după cum s-au mai spus grăsimi animale (de obicei solide) cu acizi graşi saturaţi şi fără acizi graşi esenţiali. Consumul acestora poate duce la creşterea colesterolului în sânge şi la ateroscleroză. Dintre

aceste grăsimi menţionăm seul, grăsimea de porc (untura), untul şi grăsimea de pasăre. Cu excepţia untului, un aliment necesar, toate celelalte trebuiesc evitate. Grăsimile vegetale, denumite şi uleiuri (de măsline, germen de porumb, floarea soarelui, soia, etc), conţin acizi graşi polinesaturaţi, cu acizi graşi esenţiali, foarte utili în alimentaţia dietetică. Grăsimile sunt şi un vehicul pentru vitaminele liposolubile. în acest capitol poate fi cuprins şi margarina. Margarinele sunt grăsimi mixte, obţinute pe cale sintetică, din amestecul de grăsimi animale de calitate superioară (unt) şi uleiuri vegetale, la care se adaugă lapte, gălbenuş de ou, sare, caroten şi diverse arome. Sunt larg folosite în alimentaţia dietetică. 1.15.4.5. CEREALELE, sunt larg utilizate. într-un volum mic conţin cantităţi importante de substanţe nutritive, (proteine, glucide, săruri minerale şi vitamine), lipide aproape deloc. Reprezintă cam 50% din valoarea calorică a raţiei zilnice. Cea mai folosită este 76 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ făina de grâu obţinută prin măcinare şi cernere (separarea de componentele de înveliş ale grăuntelui, numite tărâţe). Târâtele conţin o cantitate redusă de proteine, toată celuloza şi cea mai mare parte din vitamina Bi. După gradul de cernere, făina are diferite grade de puritate (făina albă, semialbă, intermediară şi neagră). în funcţie de gradul de extracţie, variază şi compoziţia chimică a făinii. Făina albă este în general mai săracă în proteine, minerale şi vitamine, dar mai bogată în amidon decât făina neagră. Are deci o valoare nutritivă mai scăzută, dar este mai uşor de digerat. Pentru a fi transformată în pâine, are loc procesul de panificaţie, care presupune prepararea aluatului cu drojdie de bere şi sare, dospirea şi coacerea pâinii. Dintre celelalte cereale menţionăm secara, care conţine mai puţine proteine, orzul care nu se foloseşte în panificaţie, ovăzul care este o cereală furajeră, dar care sub formă de fulgi de ovăz, este mult utilizat ca fiertură cu lapte în alimentaţia dietetică a copiilor şi convalesşcenţilor. Porumbul, în trecut alimentaţie tradiţională în ţara noastră, sub formă de făină de porumb, este şi astăzi utilizat la prepararea mămăligii. Deşi are valoare calorică ridicată, valoarea biologică este scăzută, deoarece zeină conţinută în porumb este o proteină de calitate inferioară, fără aminoacizi esenţiali. în sfârşit orezul, are un conţinut crescut în amidon (80%), este sărac în sodiu (util în regimurile hiposodate severe, ca regimul Kempner), cu celulozice reduse şi azot puţin. 1.15.4.6. LEGUMELE, sunt alimente de origine vegetală, larg întrebuinţate în alimentaţia omului sănătos şi bolnav. Conţin o mare proporţie de apă (75-90%) şi mai ales glucide cu multă celuloză. Deoarece în unele diete, ca de exemplu în diabet sunt foarte utile, este necesar să fie cunoscute grupele de legume în raport cu proporţia de glucide conţinute: - 1-5% glucide conţin: salata, dovleceii, roşiile, vinetele, castraveţii, verdeţurile; - 5-l0% glucide conţin: fasolea verde, ceapă, bamele, morcovii, prazul, sfecla, ţelina, mazărea verde, varza, carotele; - 15-20% conţin: cartofii, hreanul, fasolea, lintea şi mazărea uscată. Legumele conţin în cea mai mare parte vitamine şi săruri minerale, în schimb proteinele şi lipidele sunt foarte reduse. Pe lângă valoarea nutritivă au şi o mare valoare terapeutică: aperitive (ţelina, mazărea), depurativă (ridichii, salată verde), diuretice (sparanghel, praz, ţelina), vermifuge (usturoi, ceapă, varză), etc. Legumele se pot consum crude ca salate sau fierte ca pireuri, soteuri, budinci. Consumul de legume proaspete, de fructe şi ape minerale, acoperă nevoile de săruri minerale ale organismului. Trebuie să se ţină seama că prelucrarea culinară incorectă, duce la pierderea a 60-80% din conţinutul vita-minic (în special vitamma C) şi de săruri minerale. Pentru prevenire se recomandă: - legumele să fie curăţate, spălate şi tăiate cu puţin înainte de a fi puse la fiert. Mă-runţirea lor duce la creşterea pierderilor de vitamine. Astfel, în timp ce cartofii fierţi în coajă nu-şi pierde aprope deloc vitamina C, fierţi măruntiţi pierd 90-92% din vitamina C. - legumele să fie puse la fiert în apă clocotită, fierberea să se facă în vase acoperite. Existenţa unui strat de grăsime deasupra legumelor, reduce de asemenea pierderile vita-minice. - să se respecte timpul de fierbere, fierberea îndelungată distruge vitaminele. De aceea se recomandă ca legumele, să se adauge direct în apa clocotită, treptat, în raport cu cele care fierb mai greu (la început) şi terminând cu cele care fierb mai repede. - legumele să nu fie păstrate de la o masă la alta. Reîncălzirea ca şi păstrarea îndelungată duce la pierderi vitaminice. - în borşuri sau ciorbe, vitamina C, se păstrează mult mai bine decât în supe. Vasele de fiert din cupru sau zinc, favorizează distrugerea vitaminelor. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 77 1.15.4.7. FRUCTELE, sunt alimente deosebit de importante datorită bogăţiei lor în apă, în glucide cu moleculă mică, în celulozice, săruri minerale, vitamine, şi diverse arome. Au valoarea alcalinizantă (ca şi legumele), mineralizantă, laxativă, diuretică, colagogă (stimularea funcţiilor hepatice) şi vitaminizantă. După conţinutul în glucide se deosebesc: _ fructe care conţin 5% glucide: pepene verde, fragi, portocale, grepfuri şi lămâi; - fructe care conţin 10% glucide: căpşuni, smeură, mere, piersici, vişine, alune;

- fructe care conţin 15% glucide: mere ionatane, caise, cireşe, prune coapte; - fructe care conţin 20% glucide: banane, prune, struguri, pere bergamotte; Cunoaşterea proporţiei de glucide din fructe, este foarte utilă pentru diabetici, obezi etc. în general fructele sunt bine digestibile şi pot fi consumate proaspete ca atare, ca salată de fructe sau ca sucuri (neutralizează aciditatea gastrică). Conţinând multă celuloză sunt şi laxative. i ;—: 1.15.4.8. PRODUSELE ZAHAROASE, se obţin prin rafinarea industrială şi conţin multe glucide cu moleculă mică (glucoza, zaharoză, levuloză). într-un volum mic, oferă o valoare calorică ridicată. Zahărul este un produs obţinut fie din sfecla de zahăr (în ţara noastră) sau din trestia de zahăr. Ciocolata are o valoare calorică şi nutritivă ridicată, conţin, glucide 64%, lipide 22%, proteine 4%, minerale 4%. Consumul tot mai mare de glucide şi produse zaharoase, este strâns legat de frecvenţa în creşterea aterosclerozei şi complicaţiilor sale, a obezităţii, diabetului zaharat şi a altor boli de nutriţie. Alt inconvenient este dezechilibrul tiamino-glucidic (consum crescut de glucide şi redus de vitamina B^ Trebuie amintită şi acţiunea cariogenă a produselor zaharoase. 1.15.4.9. BĂUTURILE NEALCOOLICE. Se încadrează în acest capitol apa potabilă, apele minerale, ceaiurile, sucurile de fructe şi de legume, siropurile şi băuturile stimulente (ceai, cafea, cacao). Apele minerale provin din apele subterane, exteriorizate la suprafaţa solului. în ţara noastră se găsesc numeroase izvoare de ape minerale cu indicaţii terapeutice în diverse afecţiuni (gastrointestinale, hepatobiliare, cardiovasculare, renale). Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt: apele de la Borsec, Bodoc, Buziaş, Covasna, Că-ciulata, Olăneşti, etc. Dintre ceaiuri, virtuţi terapeutice au ceaiurile medicinale. Sucurile de fructe şi de legume (roşii, morcovi, varză albă) sunt de asemenea preparate dietetice. Dintre băuturile stimulante (ceai, cafea, cacao), insistăm asupra efectelor nocive ale excesului de cafea (nervozitate, tremurături, insomnie, tahicardie, etc). 1.15.4.10. CONDIMENTELE, sunt ingrediente care conferă preparatelor culinare, gust plăcut. Sunt utilizate condimente acide (oţet, acid citric sau sare de lămâie), condimente picante (piper, muştar, boia de ardei), aliacee (usturoi, ceapă, hrean), aromate (chimen, ienibahar, cimbru, scorţişoară, vanilie, cuişoare, leuştean, pătrunjel, mărar, foi de dafin, anason) şi condimente saline (sarea de bucătărie, cea mai importantă sursă de sodiu în organism). 1.15.5. NOŢIUNI ELEMENTARE DE GASTROTEHNIE Dintre diferitele vieţuitoare, numai omul prepară alimentele în diferite moduri, pentru a "le mări sapiditatea şi diegestibilitatea. Pregătirea alimentelor a devenit de-a lungul istoriei sale, pentru om, o adevărată artă; Gastronomia, reprezintă tocmai această artă a pregătirii alimentelor într-un mod cât mai plăcut, mai atrăgător. 78 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Gastrotehnia, este ştiinţa care studiază toate trasformările suferite de alimente în cursul preparării lor prin diverse tehnici culinare şi totodată influenţa acestor transformări asupra stării de sănătate a omului. Enumerăm câteva obiective ale gastrotehniei: - metodele culinare nu trebuie să distrugă sau să micşoreze în alimente factorii de nutriţie pe care acestea le conţin. - prin pregătire culinară, alimentele nu trebuie să devină iritante sau nocive. - alimentul după preparare, trebuie să devină mai uşor de digerat şi să aibă un aspect şi un gust plăcut. - prin tehnicile culinare se urmăreşte profilaxia sau vindecarea diferitelor afecţiuni, mai ales, bolilor care se datoresc în bună parte, unei pregătiri culinare neraţionale (sosuri cu rântaşuri prăjite în grăsime etc). Nu se va renunţa la rântaşuri, dar se va modifica tehnica dăunătoare de preparare, utilizându-se rântaşuri dietetice. înainte de prepararea alimentelor, este necesară cercetarea stării lor de salubritate. Consumul de alimente alterate, poate avea consecinţe incalculabile. După acest control urmează, etapa de preparare a alimentelor etapa preliminară - care constă în tranşarea cărnii, spălarea legumelor şi fructelor, îndepărtarea părţilor necomestibile etc. Se cunosc neajunsurile spălării îndelungate şi tăierii alimentelor în bucăţi mici, care duc la pierderi importante de vitamine (legume şi fructe). Pentru prevenirea s-au micşorarea acestor neajunsuri, se recomandă: - pregătirea să se facă cu puţin timp înaintea tratamentului termic sau pregătirii culinare; - evitarea fragmentării legumelor şi altor alimente în bucăţi prea mici; - evitarea spălării îndelugate sau menţinerea alimentelor mult timp în apa de spălare; - reducerea la minimum a îndepărtării părţilor externe ale legumelor şi fructelor; Tratamentul termic reprezintă etapa decisivă în arta culinară. Dacă fructele, salatele, untul, uleiul, brânzeturile şi uneori ouăle, pot fi consumate în stare crudă, majoritatea alimentelor, reclamă o prelucrare termică. Prin tratament termic, se pot pierde factori nutritivi hidrosolubili (glucide cu moleculă mică, vitamine şi săruri minerale). Pentru micşorarea acestor pierderi se recomandă fierberea legumelor în vapori de apă sub presiune, în vase speciale. Un alt efect nedorit, este distrugerea unor factori nutritivi sensibili la temperaturi ridicate, precum şi a oxigenului (vitaminele C, A, E, Bl), uni aminoacizi. Pentru reducerea parţială a acestui inconvenient se recomandă fierberea în vase acoperite ermetic, la temperatură maximă, timp cât mai

oferă posibilitatea comparării procentului fiecărei grupe de alimente.99 9. Pregătirea prin prăjire în grăsime.10 86.frigerea şi coacerea manopere care nu sunt contraindicate. constau în: .28 17-l8 109. . Iată un exemplu de rântaş dietetic: INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 81 Tabelul care urmează.62 12-l7 71.23 21.06 178. peşte şi derivate Carne de vacă slabă Mezeluri III. Ouă Ou de găină integral IV.01 86. Produse zaharoase Gem de prune Zahăr VII.35 501. de aceea dacă nu se poate renunţa la el se poate modifica tehnic. .01 18.34 9. Aceasta din urmă este superioară.52 7-8 108. precum şi evitarea reîncălzirilor repetate.20 39. faţă de numărul global de 2900 calorii din lista de alimente cu procentul indicat de proporţiile alimentaţiei raţionale.96 8.96 258. Tabelul II Calorii Calorii Realizat Indicat de total conform alimentaţia listei de raţională alimente % % I.00 366.92 2.03 150.fierberea în vapori supraîncălziţi sau înăbuşirea.84 1 153. Carne.87 7-35 .25 186.53 8.scurt.fierberea în apă.30 866. deoarece în acest mod apar compuşi dăunători.69 185.67 17.70 126.prăjirea (introducerea în grăsime încinsă) este total contraindicată atât la omul bolnav cât şi la cel sănătos. care scurtează timpul de prelucrare şi micşorează pierderile de substanţe nutritive (vitamine hidrosolubile). Cele mai cunoscute tehnici de gastrotehnie în ceea ce priveşte tratamentul termic.27 1. Pâine şi celelalte derivate din cereale Paste făinoase Făină de grâu Pâine albă VI. ca ulcerul. Rântaşul este însă foarte răspândit în bugătăria românească prin tradiţie şi obişnuinţă.62 16.83 257.73 25-45 244.51 24. fie prin introducerea în apă clocotită de la început. obezitatea.99 4-8 3-4 130.25 12. toxici şi se degradează vitaminele. Lapte şi preparate Lapte Brânză telemea de oaie II.00 276. colecistitele. . trebuie evitată în general şi în special în diferite suferinţe digestive. fie prin creşterea treptată a temperaturii apei. Legume şi fructe Cartofi Morcovi Albitură Ţelină Ceapă Varză albă Bulion de tomate Mere V. Grăsimi Unt Ulei de floarea soarelui 180.34 205. ateroscleroza şi complicaţiile sale dar şi la persoanele vârstnice.

35-45% la masa de prânz şi restul după amiază şi seara.35 X 4.03 X 100 : 2901 = 13.00 0 Paste făinoase obişnuite 30 Făină de grâu.39 3. în general raţia calorică se repartizează astfel: 1520% la micul dejun.840 180.690 185.50 20.82 X 4.36 1.■ 82 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA •f Denumirea alimentului Grame Proteine g Lipide g Lapte normalizat Brânză telemea de oaie Parizer-crenvurşti Carne de vacă slabă 200 40 50 150 7.960 224.56 6.08 0.50 7.08 0.68 0.00 5.090 108.830 150.1 Calorii 130.340 205. în ceea ce priveşte numărul de mese pe zi se recomandă 5-6.60 22. fără a se mai apela la calcule.00 1.000 86.40 50.74 + 1 754.27 5.00 2. extracţie 75% Pâine albă Unt Ulei de floarea-soarelui Ou de găină integral Cartofi maturi Morcovi Ţelină Ceapă Varză albă Bulion de roşii Mere Gem de prune Zahăr 50 350 25 20 50 300 50 10 25 100 30 300 30 50 395 + 725.069 178.61% 752.620 1.700 126.18 96.93% 1.00 9.25 1.000 2901.44% INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 83 După câteva săptămâni de practică se va putea respecta raţia calorică.60 13.68 36.70 1.30 0.12 0.35 1.010 18.31 1.13 0.90 26.00 0.14 1.48 41.00 7.60 48.18 0.38 0.250 186.71 4.300 866.94 X 9.000 Calorii din proteine Calorii din lipide Calorii din glucide 395.010 109.06 X 100 : 2901 = 60.00 0.00 6.990 9.06 = 2901.3 .04 0.50 21.00 182.30 0.350 71.60 0.23 3.82 0.1 7.28 17.88 4. Glucide g 9.40 18.02 0.50 0.00 427.74 X 100 : 2901 = 25.37 80. Masa de seară se va lua cu cel puţin două ore înainte de culcare.754. însuşindu-se posibilitatea de a stabili "din ochi" alimentele şi cantităţile respecive.510 24. 5-l0% la gustarea de la ora 11.230 21. pentru ca digestia să desfăşoare în condiţii bune .

carnea. Este indicat. în sfârşit alimentaţia zilnică trebuie să conţină şi o anumită cantitate de fibre (celuloză). ulei de floarea-soarelui şi pâine intermediară). Vitamina E. dietele din cele mai importante boli. Vitaminele din complexul B se găsesc atât în alimentele de origine vegetală cât şi în unele de origine animală. proteine. fier 18 mg. Astfel împiedică putrefacţia intestinală. lactaţie. cât şi prin cele de origine vegetală.2 g. Nu are însă suficient calciu. Nevoile zilnice ale organismului sunt de 2500-3000 ml/zi. Vitamina C. săruri de calciu şi proteine. Se măreşte doza în caz de oboseală. între aportul şi eliminarea apei trebuie să existe un echilibru. Se indică mai ales persoanelor după 60 de ani. Se administrează diluat în apă. prin tratamentul cu sodă caustică. cum se întâmplă în industrie. o cantitate excepţional de mare de glutation (o proteină sulfurată cu importanţă în oxidoreducere şi în rezistenţă la infecţii) 14 minerale esenţiale. Vitamina C este redusă. protejează flora intestinală atât de utilă organismului. tulburări de creştere. soteuri de legume etc.5 mg (peşte. Polenul. conţine produse fosfatice.2 g. 17 vitamine (grupa B în totalitate) şi mult ergosterol (provitamina D). Pătrunjelul. cu rol protector. Conţin proteine.5 mg/zi. 1. carbonat de sodiu sau acid clorhidric. amestecată în supă. Se administrează în doze de o linguriţă pe zi la copii şi 1-2 la adulţi şi bătrâni la fiecare masă. fluor 1 mg. Drojdia de bere obişnuită. 100 g pătrunjel conţine 200 mg vitamina C. Se recomandă 10 zile 5-6 linguri de iaurt zilnic şi apoi pauză 5-6 zile. magneziu. anemie. Astfel Vitamina A 5000 U.a. unt. ouăle şi laptele sunt importante surse de vitamine şi săruri minerale. Iaurtul. prezentând cele mai importante diete. etc) proteine complete care conţin toţi aminoacizii esenţiali etc. prin acidul lactic conţinut. Se mănâncă la începutul mesei şi se mestecă bine. conţine vitamina B. De aceea se indică consumarea drojdiei de bere cultivată pe cereale. iar. la convalescenţi. sarcină. ardei).84 g. Se spală şi se umezesc boabele în următoarele câteva zile. Vitamina C se obţine prin consumul de fructe şi legume verzi. Favorizează digestia şi reglează funcţiile intestinale. favorizează dezvoltarea copiilor bolnăvicioşi. magneziu 0. potasiu 3. Este indicată la denutriţi diabetici (previne instalarea polinevritelor) şi la sportivi (favorizează rezistenţa şi asigură eliminarea toxinelor din organism). Este un excelent antiseptic şi se administrează în rahitism. Vitamina B6 2 mg/zi. Aceste sunt foarte utile în diabet şi pot fi consumate de la vârste fragede până la adânci bătrâneţei. lactate. indicate atât în alimentaţia omului sănătos cât şi a celui bolnav. 240 mg calciu. boli oculare ş.2. pierde 70% din vitamine. . cealaltă este ingerată ca atare sau sub formă de băuturi şi numai o mică parte (cea. Clorura de sodiu trebuie adăugată zilnic sub formă de sare de bucătărie. La copii se administrează 1 -4 linguriţe pe zi după vârstă. g. Se prepară punând grăunţe de grâu într-o farfurie şi se acoperă cu apă. Se consumă ca atare sau sub formă de suc. anemie. minerale.32 g. etc.5 mg/zi. tuberculază. 2-3 mg/pe zi (germene de cereale. (ulei din unele specii de peşte. Prezentăm mai jos câteva alimente cu deosebită acţiune vitalizantă. Nu se fierbe pentru că astfel se distrug vitaminele. Are şi un rol protector pentru ficat. 300 ml) rezultă din arderile metabolice ce au loc în organism.15.7. vitamina B şi E. soteuri de morcovi. fosfor 1. lipsa de vitamina D rahitismul. multe săruri minerale (fier. deoarece conţine mult calciu.I. deci sunt indispensabile în alimentaţia zilnică. Este o sursă naturală im84 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ portantă de fier. Germenele de grâu. La început vom enumera dietele cu caracter mai general şi în partea a doua. de vitamina C scorbutul. Vitamina K 0. 50-l50 mg/zi. Este contraindicat în hipertensiunea arterială. de vitamina A boli de ochi. grăsimi. După 24 de ore vara şi 36 iarna. Nevoile zilnice de elemente minerale ale adultului sănătos sunt: clor 6 g.■. Fructele şi legumele verzi. ou. etc. lactate. . calciu 0. zilnic o jumătate până la o linguriţă de cafea. sodiu 4 g. Vitamina PP 15-26 mg/zi. şi reface denutriţia. 60 mg provitamina A. . bobul se umflă. gălbenuş de ou). slăbiciuni.şi să nu împiedice odihna de noapte. zaharuri. Drojdia de bere. necomestibile. 1. pătrunjel. o serie de hormoni. Redă în câteva zile vigoarea persoanelor deprimate.I. . este un aliment cu totul deosebit. cafea sau ceai cald. iaurt. care trebuie administrată în anumite proporţii. Excesul este demineralizant. enzime. Este uşor laxativ. sulf 1. Nevoia de vitamine este asigurată prin alimentele de origine animală.-"■■'. lipsa de sodiu provoacă oboseală musculară şi depresiune neuropsihică. Prelungeşte viaţa şi întârzie seneşcenţa. factori de creştere şi pigmenţi. ficat. în stări depresive. Conţine 50% proteine foarte digestibile. | ■ • -x : . iar la adulţi 2-3 linguriţe la mese. NOŢIUNI ELEMENTARE DE DIETĂ ÎN UNELE BOLI Prin dietetică se înţelege tratamentul bolilor prin alimente (dietă). Datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine. Este mai puţin eficace decât drojdia de bere. magneziu. împiedică îmbătrânirea precoce. lapte. Ilustrăm rolul dietei în tratamentul diferitelor boli. oligoelemente. 19 mg fier. produse de lipsa acestor substanţe: lipsa de fier provoacă anemia feriprivă. cea de iod măreşte glanda tiroidei (guşă). Vitamina D 400 U. O mare parte este adusă cu alimentele. lapte. Câteva exemple mai semnificative. toate vitaminele. Compensează carenţele în factori nutritivi şi contribuie la mai buna utilizare a glucidelor. Vitamina B2 2-2. Vitamina B 1. este un condiment foarte bogat în principii nutritive.5 mg/zi (legume verzi). anemii.

laptele şi laptele praf. prunele.7. Nu este acelaşi lucru cu excesul alimentar. lobodă. prăjiturile. orez. brânză de vaci slabă.15. este un regim cu peste 1. găină. iar mesele vor fi mici şi fractionate. . Raţia hipercalorică se va realiza în special pe seama glucidelor şi grăsimilor (făinoase. stări febrile prelungite. . carnea grasă.5 1 suc proaspăt de roşii sau de citrice. etc). dar valoarea nutritivă este nulă. bezele. în locul apei se preferă infuziile uşoare (mentă. litiaza renală. sarcina.1 DIETA HIDRICĂ constă în introducerea în organism a unei cantităţi mai mari de apă sau lichide (apă minerală. iar mesele vor fi vii şi frecvente. lipide. Cantitatea nu va depăşi 2 1 pe zi. ştiucă). Dieta se poate menţine numai câteva zile.7.4. căprioară. laptele.Regimul extrem cu sub 40 g proteine (în jur de 20 g) Regimul hipoproteic este indicat în bolile renale cu retenţie azotată. Alimente permise: . . boli de nutriţie ca guta şi obezitatea. unele a¥ec-fiuni severe cardiovasculare şi renale. glucide). 1. 1. se menţine echilibrul între compoentele raţiei. neagră sau de secară şi covrigi cu sare. guta. tei. tratamentul cortizolic. combinate cu dulciuri.făinoase: gris. ceaiuri. ouăle. perioada de creştere sarcină sau lactaţie. undelemn. şalău. tuberculoză ş. fructe de măceş). fie sub formă de sucuri naturale. în care se consumă cantităţi mari de alimente fără indicaţie. peştele. se va ţine cont de preferinţele bolnavului se vor folosi condimente neiritante. fructele oleaginoase. trei 3 g sare sau 30g zahăr. vinete. dacă nu sunt contraindicaţii. în practică se recomandă 1 kg mere (400 calorii/zi). Sunt interzise însă zahărul. în denutriţie cu anumite recomandări (alimentaţie variată.1. Se individualizează suplimentul caloric. preparate numai fierte în apă.Regimul sever hipoproteic cu 40-50 g proteine zilnic şi . Regimul hipercaloric este o dietă cu indicaţii precise: toate formele de denutriţie (diaree cronice. REGIMUL HIPOCALORIC. (1 1 lapte egal 6-800 calorii cu proteine de valoare biologică mare).bulionul de legume este mai uşor tolerat. apă rece şi când boabele s-a umflat se adaugă 500 ml apă fiartă şi se fierbe în continuare 20 de minute. Se filtrează printr-o pânză deasă şi se adaugă după caz. obiezitate. bulion. tuberculoze).7. integrală. roşii. dislipidemii. spume.2. în munci grele. unt. fripte la grătar. dulceaţă. iaurt degresat. (Cu peste 15% proteine raţia zilnică) se folosesc alimente bogate în proteine cum sunt carnea. nefroza lipoidică. Se disting 3° în funcţie de severitatea reducerii proteinelor: -Regimul moderat hipoproteic (60 g proteine zilnic) .dieta hidrozaharată este altă variantă. apă cu zeamă de lămâie sau portocale. Regimul va fi bogat în glucide şi lipide.a. Nu se păstrează mai mult de 24 de ore. neoplasme. se foloseşte în unele boli digestive. REGIMUL HIPOLIPIDIC (hipocolesterolemiant). în caz de toleranţă redusă se amestecă laptele cu ceai sau carbonat de calciu (1 linguriţă la 250 g lapte). . etc). brânza. . REGIMUL HIPERPROTIDIC. hipertiroidism.1. bulion de legume. restabileşte metabolismul normal şi completează peirderile. etc. dulciurile.apa de orez. apă de orez. comportă limitarea proteinelor. în regimul de 1000-l200 calorii pe zi se pot consuma la discreţie legume cu puţine glucide. fulgi de ovăz şi mici cantităţi de făină pentru sosuri.7. Acest regim regenerează ţesuturile. albuminurii.lactate: lapte smântânit. putând duce la complicaţii severe. (proteine.3. 1.pâinea albă. REGIMUL HIPOPROTIDIC.6. strugurii.ouă. boli cu febră mare. sosurile. acidoza diabetică. . muşeţel. sucuri de fructe. timp în care bolnavul va sta obligatoriu la pat. Regimurile vor fi variate. se va administra în doze mici. Toate aceste diete sunt indicate în cazuri speciale: unele boli infecţioase sau toxice INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 85 acute. biban. mese mici şi repetate.15. etc). castraveţi. constă în zile de fructe sau de legume care se administrează fie ca atare. Se mai foloseşte dieta prin zile de lapte. etc. .7. iepure slab. Se recomandă în: ateroscleroză şi complicaţiile ei.dieta cu suc de fructe aduce multe vitamine . cardiovasculare şi în special în obezitate. Se poate menţine la adult această dietă cel mult 5 zile. 86 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . Când este cazul va fi şi hipocaloric.15. cu conţinut redus în glucide şi fără lipide: spanac. sub 2-6 g cloruri de sodiu în 24 de ore. are o deosebită importanţă şi o largă utilizare. pastele făinoase.legume şi fructe verzi. insuficienţa cardiacă şi unele forme severe de hipertensiune arterială. numai albuşul fără restricţii (sufleuri. anemii. Forma cea mai cunoscută. viţel.15.5 g proteine/kg corp/zi. Valoarea nutritivă este a zahărului (120 calorii). peşte slab (lin. altă variantă. miere. zer. supuraţii. Este indicat la bătrâni cu azotenie normală. biscuiţi) şi mai rar 1-2 gălbenuşuir pe săptămână. ardei. glicozurii. Nu sunt permise exagerările.7.carne şi derivate: carne slabă de vacă. litiaza biliară. Dacă se urmăreşte şi scăderea sodiului se exclud brânza. fractionate şi va dura numai câteva zile. rasol sau perişo-are dietetice. se pun în 500 ml. sau 1200 g fragi (310 calorii) sau 1. 1. mixedem.15.5. în nefroza lipoidică. Este o variantă a dietei hidrice. decocturi. Se adaugă 50 g zahăr la 1 1 apă (20 calorii la litru). REGIMUL HIPERCALORIC. este indicată în cazuri de diaree mai ales la copii şi se prepară astfel: 2 linguri de supă de orez boabe. etc). Se contraindică restricţia salină severă. 1. .

lactate: lapte integral. margarina.ca băuturi: ape minerale. Sunt permise sucurile de legume şi de fructe..11. supele cu rântaş.. .se interzic toate băuturile alcoolice. căpşuni. De fapt nu există un regim strict desodat ci .-.supe sub formă de bulion degresat. prăjituri cu fructe oleaginoase. hipertiroidie etc.7. conserve şi totate viscerele. boli renale cu edeme. precum şi celulozice (este anticonstipant). diuretic. constipaţii cronice sub formă de iaurt. încheţate. coacăze.. 1.15.fructe: alune. Raţia proteică este asigurată de lapte.10. orez cu lapte. Este indicat în afecţiuni cardiovasculare cu edeme. preparate fie ca salate. Laptele este un aliment complet. Se dau bolnavului 1000-l500 g legume şi fructe în 5 mese. hipertensiunea arterială. miei. sucuri de fructe şi legume. boli renale şi hepatice . smântână. monoton. nuci. de apă. curmale. frişca. . « '-"• INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 87 gică este scăzută. smochine. . unt. ţelina. Este mai echilibrat şi poate fi menţinut timp mai îndelungat. . migdale). REGIMUL LACTAT.15.condimente aromate Alimente interzise: . cartofi. smeură. seu.15. ouă. lintea.7. REGIMUL LACTO-OVOVEGETARIAN. Laptele este cel mai important aliment al nou născutului.7. gâscă). alimente cu proteine de vaoarea biologică mare. combătând constipaţia. borş cu perişoare dietetice. excită peristaltismul intestinal prin celulozice. . dar ocupă un rol important şi în alimentaţia adultului. dar nu conţine alimente fierte sau coapte. pireuri sau fierte a-la-grec. maioneză. 1. nefrite acute. Este foarte puţin toxic şi conţine multe vitamine şi săruri minerale. afumături. . untură. 1. migdale. obezitate. sau cele groase de carne. CURA DE FRUCTE. arahide. Sodiul este principalul ion extracelular. de peşte gras.făinoase: porumb. nuci. iar grăsimile adăugate permite o variaţie bogată a meniurilor. Nevoile zilnice de cloruri de sodiu sunt de 8-l0 g zilnic. . . ciocolate. Se adaugă lapte.7. bezele. Se exclud numai carnea şi peştele.cura de prune sau smochine.cura de lămâi (10-20 pe zi) în reumatism . . supe conservate. alune. regim hiposodat sever. . alcalinizant uşor digerabil şi uşor laxativ (lactoza). REGIMUL HIPOSODAT.grăsimi: unt. ridichiile. ciroze indiferent de formă sau stadiu.dulciuri cu grăsime şi ou.7. prodce saturaţie rapidă şi nu este tolerat sau recomandabil timp mai îndelungat. porc.15. este deci un regim dezechilibrat. supe de legume. iar potasiul intracelular (raportul Na/K 15/1). în schimb-este hipocaloric. oaie. 1.. creme. sosuri dietetice. cu excepţia pâinii şi biscuiţilor. ouă. brânzeturi grase.7. Curativ se prescrie în ulcerul gastro duodenal. raţă. la copil sau adolescent şi 1/2-3/4 1 lapte/zi la femei care alăptează sau gravide. . conopidă. obezitate. ouă şi brânză. gelatine.ouă sub formă de gălbenuş sau în preparate. . Se recomandă în diferite boli: . ceaiul de mentă. Este bogat în vitamine. pepene verde. portocale. sosuri nedietetice. . dar valoarea lor biolotir • ' . Singura sursă de proteine o constituie leguminoasele. este o variantă a regimului vegetarian. Se adaugă grăsimi vegetale (undelemn.Dulciuri sub formă de budmci (fără unt sau smântână). morcov. spume de albuş. varză. Făinoasele ocupă un loc important în această dietă. 11 lapte furnizează 600 calorii. Este lipsit de vitamine şi săruri minerale. în general laptele se repartizează 250 g la micul dejun şi cantităţi mai reduse la prânz şi cină. sau preparate de carne slabă sau peşte. săruri minerale şi fermenţi (oxidaze).7. cu efect diuretic şi laxativ. cireşe timpurii. Este bogat în glucide şi vitamine. mezeluri. ateroscleroză.15.fasole verde. paste făinoase preparate cu ouă. REGIMUL VEGETARIAN exclude orice aliment de origine animală. după unele antibiotice (iaurt) la obezi pentru scurte perioade etc. de pasăre.15. ceaiuri.12. Este indicat în gută fiind sărac în purine.9.pâinea preparată cu lapte. hipercolesterolemie. unt şi ulei. carenţat sever în proteine. guta acută. constipaţia cronică. este alcalinizant. în boli cardiovasculare. . diabetul grav. De asemenea mere. 1. obezitatea. măsline.cura de struguri în gută.legume: fasolea şi mazărea uscată. este o altă variantă a regimului vegetarian cu proprietăţi alcalinizante. tarte cu fructe. în constipaţie . Este de fapt tot un regim lactoovovegetarian.8.cura de mere rase în enteritele sugarului sau diareile adultului 1. unii fermenţi. La omul normal se recomandă 1/3 1 lapte/zi. dar sărac în proteine şi lipide. De aceea nu poate fi menţinut timp îndelungat. Este contraindicat în cazul de intoleranţă. .carne şi peşte gras (vită. Se indică de asemenea cantităţi mărite la bătrâni. preparate de patiserie. guta. REGIMUL DE CRUDITĂŢI.grăsimi numai în unele cazuri (1-2 linguriţe de ulei de floarea-soarelui sau de porumb adăugate la salate). la cei cu activitate medie 1/2-3/4 l/zi.

etc). mazărea. Ultima masă sub forma unei mici gustări va fi luată la orele 22. stările fiziologice şi munca prestată). smochinele.15. REGIMUL ALCALINIZANT.7. prunele. 1. Aceasta apare în bolile cu vărsături incoercibile (intoxicaţii. Alimentele bogate în K sunt: drojdia uscată. fasolea albă uscată. . Se urmăreşte periodic K în sânge (potasemia) şi se caută menţinerea la valori constante şi normale ale aportului Na. etc. în special cele vegetale nesaturate (uleiuri vegetale). puţin înmuiate. transpiraţii abundente etc. K. Acest regim aduce 1.5 g/zi Na. mezeluri). lintea. cereale. gastrite acute.raţia calorică va corespunde necesarului caloric al organismului (în raport cu vârsta. curmalele. Unii autori recomandă zile de potasiu cu 500 g caise uscate. Acest regim este indicat în glomerulonefrita acută cu edeme. unele obezităţi şi unele procese inflamatorii. 1. enterocolita acută.cantitatea de glucide va fi cât mai apropiată de cea a individului normal. în care se suprimă orice adaos de sare la prepararea alimentelor sau în timpul mesei. Se administrează în boli însoţite de hipopotasemie. .alimente cu glucide (hidraţi de carbon) în cantitate moderată.regimul standard. în care şi pâinea este fără sare şi laptele este desodat. Acest regim se prescrie limitat ca timp şi numai în cazuri cu indicaţie absolută. Conţine 0. boli renale cu pierdere de ~~ 88 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ sare. se administrează în cloropenie (boli cu scăderea sodiului în sânge). ouă. 1. Se indică numai alimente sărace în sare. . fructe şi zahăr. Aportul de Na/zi este de 150 mg. produse zaharoase. se va acorda atenţie mare cazurilor cu proteinemie scăzută şi bolilor cardiovasculare. conţine carne. ciupercile.numai hiposodat. Câteva principii: .bolnavul să cunoască bine regimul. 1.pâinea va fi împărţită pe felii şi mese. carne. prânz. smântână. coma diabetică netratată. stenoza pilorică.7. Se interzic alimentele sărate (brânzeturi. pâinea albă. ocluzia intestinală). . care trebuie consumate în dozele stabilite de medic şi numai cu cântarul.regimul hiposodat strict (tip Kempner) pe bază de orez.regimul hiposodat larg. mezeluri. febra tifoidă etc).bolnavul trebuie instruit pentru a înţelege că alimentele se împart din punct de vedere al conţinutul glucidic în: . sindromul postraumatic sau he-molitic şi în boala Addison. laptele praf. .15. nefropatii grave cu hipertensiuni arteriale. Se administrează în stări de alcaloză (ph alcalin).13. sexul. . conţinutul în glucide pentru fiecare aliment în parte şi să-l respecte scrupulos. administrate în 5 prize a 100 g. putând fi consumate fără restricţie . untul şi brânzeturile sunt mult reduse. ţinându-se seama de vârstă.8. litiaza renală fosfaturică.15. arsuri întinse. ora 17 şi seara).7. Deci alimente animale fără lapte. peşte. Se permite însă pâine şi puţin lapte.14. epilepsie. insuficienţe renale cu oligoanurie. reprezintă condiţia esenţială menţinerii vieţii diabeticului cât mai aproape de normal. se completează subcutanat. hipertensiunea arterială gravă.7. REGIMUL ACIDIFIANT. DIETA POTASICĂ. REGIMUL CU CREŞTEREA CLORURII DE SODIU (hipersodat). făinoase. se începe cu 4-5 g per oral.15. de 15/1. 1. mesele se vor repartiza la ore cât mai precise. (dimineaţă. conserve.se vor exclude din dietă glucidele concentrate ( zahăr. : ** * Regimurile care vor fi prezentate în continuare sunt regimurile prescrise în cele mai importante boli. făinoasele. Este indicat în stări de acidoză. insuficienţa cardiacă şi sindroamele nefrotice cu edeme.nu trebuie să lipsească din dietă proteinele animale cu mare valoare biologică (lapte. caisele uscate. peşte) şi lipidele. unt. Există trei forme: . peştele.15. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 89 .16. litiaza renală urică şi oxalică. REGIMUL DIN DIABETUL ZAHARAT Alături de tratamentul medicamentos (insulina şi substanţele orale hipoglicemiante) regimul. intravenos sau prin clismă. Se introduce în organism treptat NaCl. ouă. ora 11.5-2 g Na/zi. nucile şi migdalele. făinoase. cu diarei profuze (dizenterie. cât mai exact. brânzeturi. . este un regim lactovegetarian din care s-au exclus carnea. Grăsimile.15.alimente bogate în glucide şi care sunt interzise . ciroze cu aşcite şi enzeme.alimente care nu conţin glucide (hidrat de carbon) sau care conţin cantităţi reduse. . sex. şi muncă depusă. infecţii urinare colibacilare.

coniac ocazional şi cu moderaţie .Pâine: g sau mămăligă pripită g. fasole verde. este egal cu zahărul conţinut în cantităţile indicate. paste făinoase. halvaua. untdelemn. orez. bame. El va fi adaptat la tipuri şi severitatea diabeticului.Carne: vacă. cireşe timpurii. afumat) . fructe şi cereale şi chiar din leguminoasele uscate. cântărite fierte . mazărea. roşii. ardei graşi. biscuiţii. aharul). porc. păpădie. bobul. mustul. conopidă. îngheţata. legumele uscate: (fasolea.Nuci. cafea neagră cu zaharină -Interzis Se vor evita: făinurile. ştevie. prunele. pere. alune Nu . castraveţi. varză roşie. ţelină sau paste făinoase în ciorbe . siropurile. caş.Cartofi. urdă. Foaie de echivalenţă Conţinutul în zahăr a 20 g pâine.din alimentaţie nu trebuie să lipsească fibrele. ţuică. urzici. -Nu se fierb cartofi. curmalele. dovleac. deoarece s-a observat că celulozicele din legume. bomboanele. ţelină sau pepene verde (600 g) .Grăsimi: unt. lăptuci. viţel.. strugurii. elaborat şi utilizat de centrul antiabetic şi boli de nutriţie din Bucureşti. 90 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . ciocolata. gutui. miel slab (proas pată sau congelată) şuncă. salată. spanac. caşcaval. căpşuni. rahatul. lapte = izu g morcovi sau ţeima sau siecia. ciuperci. mierea de albine. măceşe.Brânzeturi: telemea.Legume: varză. . 300 g sau 400 g sau 200-300 g 800-l000 g 300-400 g 500 ml 150 g (400 g pentru 100 g pâine) Nu sau mămăligă tare g. Deci în loc de 20 g de pâine.Ouă proaspete: foarte moi Obligatoriu pe . caise.Fructe proaspete: mere. sfeclă. margarina . contribuie la scăderea glicemiei şi previn cacerul de colon. lintea. praz. etc. pasăre. morcovi. bananele.Lapte: iaurt.Ceai. brânza. ridichi. nene. untişor. mocov. topită . smeură. portocale. vinete. cântar zilnic vişine. vinul dulce. Instrucţiuni speciale: Echivalenţe: 100 g pâine = 250 g cartofi = 500 g fructe ■ 100 g fructe = 50 g cartofi = 20 g pâine = 250 g. sfeclă. gris.Băuturi alcoolice: vin alb. . berea.Peşte: proaspăt sau congelat (sărat. cozonacul. se poate lua cantitatea indicată din alimentul corespunzător aşa cum se vede pe lista următoare: 20 g pâine = 15 g făină de grâu 20 g pâine =15 g făină de porumb .Smântână: (cremă) . prăjiturile. TabelulIII Regimul Diabeticului Felul Alimentar Cantităţi precise Fără cântar . dulceţurile. castanele. sparanghel. Prezentăm în continuare un regim orientativ pentru diabetici. brânză de vaci proaspătă . fragi. din alimentele de mai jos. piersici. bruxelles.

vinete. ridichi.pastele făinoase şi derivatele de cereale. deci fâră cântar. prânz şi seara. vişine). . există mai multe posibilităţi: . sunt alimentele care trebui consumate numai cu cântarul: pâinea. coacăze. de către diabeticul care nu suferă şi de alte boli sunt: carnea. care conţin cântărite fierte cam. Leguminoasele uscate se consumă fierte. Zahărul şi produsele zaharoase se vor interzice. mazărea. căpşuni. mure. cireşele. brânza de vaci. conţin în medie 4% glucide. depinde modul de echilibrare al diabetului. Acestea cresc glicemia rapid. fasole linte fierte 20 g pâine = 120 g mazăre verde 30 g pâine = 220 g fasole verde 20 g pâine = 140 g mere. în eventualitatea tratamentului cu insulina. urda. . (în trei prize) mesele bogate în glucide vor fi cele când se face insulina. 205 glucide (nefierte conţin 70%).pâinea care conţin 50% glucide. se consumă numai cu cântarul: merele de orice fel. cântărite fierte. deoarece prin fierbere şi îmbibate cu apă îşi măresc volumul de 4 ori. linte uscată boabe 20 g pâine = 70 g mazăre. spanac. ciuperci. fragi). brânza de vaci.când se foloseşte insulina semilentă sau lentă. ouăle. ciuperci. J INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 91 . rădăcină de pătrunjel. fasolea. morcovul fiert şi cartofii. toate derivatele de cereale. Sintetic.laptele dulce sau bătut. făinoasele. curmalele şi bananele. ridichi. mere creţeşti sau domneşti. zilnic. grepuri şi lămâi). dovlecei. salată verde. După conţinutul lor în glucide. laptele. perele pergamute. prunele. conopidă. . varză. Deci dimineaţa.mămăliguţa pripită conţie în jur de 12% glucide: Aproximativ lOOg pâine echivalează cu 400g mămăliguţa. mere ionatane. stafidele. Acestea pot fi consumate fără restricţii. portocalele. cartofii. spanac. gutui. iar dintre fructe: strugurii. Ele trebuie cântărite. piersici. varză acră. preponderent la cele trei mese principale. Sunt strict interzise strugurii. Dintre celelalte alimente cu conţinut glucidic menţionăm: . Repartizarea glucidelor pe cele 5 mese. conopidă. iaurtul. brânzeturile fermentate. peştele de toate sorturile. zmeură. fasole verde. fructele şi legumele cu conţinut mare de glucide. dude.dacă se administrează insulina românească. pere 10 g pâine = 170 g portocale 20 g pâine = 190 g pepene 20 g pâine = 195 g fragi (de pâmânt) 20 g pâine = 225 g afine 20 g pâine = 135 g cireşi. morcovi. nuci. fructele şi legumele se împart în patru categorii: . portocale. fasole. de obicei în două prize (dimineaţa şi seara) sau într-o singură . roşii.20 g pâine = 86 g mămăligă 20 g pâine = 18 g macaroane 20 g pâine = 65 g macaroane fierte 20 g pâine = 250 g lapte 20 g pâine = 350 g lapte acru sau iaurt 20 g pâine = 60 g cartofi 20 g pâine = 20 g mazăre. leguminoasele uscate. prunele uscate şi perele pergamute. după ce se aruncă apa de fierbere. ardei graşi. în primul caz se repartizează glucidele ca şi la omul noraml. lobodă.cu conţinut de 20% glucide dintre legume sunt: usturoiul. vişine 20 g pâine = 130 g prune 20 g pâine = 80 g nuci Alimentele care se pot consuma fără restricţie. lintea. grăsimile vegetale şi animale.un conţinut de 10% glucide au: legume (ceapă. de nautură animală sunt numai laptele şi produsele lactate. varză roşie etct).cu conţinut sub 5% glucide: legume (castraveţi. iaurtul. . . Cu alte cuvinte dacă poate fi echilibrat numai prin dietă sau este nevoie şi de tratament cu sulfamide antidiabetice sau cu insulina. păstârnac) şi unele fructe (cireşe de iunie. hreanul. .cu conţinut de 15% glucide sunt: legume (mazăre verde boabe. Alimentele bogate în glucide sunt numai cele de origine vegetală. legumele cu conţinut mic în glucide (castraveţi. praz şi ţelină) şi fructe (cireşe. Important de cunoscut. bame) şi fructe (pepene galben şi verde. Pot fi folosite numai în stările hipoglicemice.

Pentru evitarea monotoniei regimului.**■ . 10% la orele 17. în ce priveşte raţia calorică. aport mare de fibre şi mese regulate. Diferitele variante ale regimului din obezitate au fost prezentate. 20-25% seara şi 10% la orele 22. Astăzi se preferă diete mai bogate în glucide. . proteine şi lipide. regimul hipocaloric. trebuie administrate în exces. al unei largi game de alimente. infarctul de miocard. glucidele se repartizează relativ egal în 5-6 mese pe zi (trei principale şi trei gustări). Cântarul este necesar până când bolnavul reuşeşte să evalueze singur cât mai corect. . soteuri şi budinci. este indicat pentru copilul până la 15-l6 ani. rapiditatea resorbţiei glucidelor. în care regimul realizează aproximativ 1000 calorii. fără indicaţia medicului. dacă diabeticul nu este şi obez. în schimb proteinele trebuie să fie în cantitate suficientă. 15-20% proteine şi 30-35% lipide. 35-40% la prânz. iar legumele verzi şi fructele. Se utilizează fierberea şi coacerea.F. . hipolipidic (hipocolesteronemial).nu se vor folosi niciodată zahărul şi produsele zaharoase la pregătirea alimentelor.proteinele animale vor fi obligatoriu prezente în dietă .pastele făinoase în stare crudă conţin mai multe glucide (75-80%). sex. La fel şi grăsimile chiar vegetale. din ochi. Slăbirea în greutate. . I. îşi măresc volumul de patru ori. se micşorează pâinea şi făinoasele cât mai mult posibil. lactoovovegetarian şi cura de fructe. hipolipidic şi hipoglucidic. lOOg glucide şi 35g lipide.Diminua puterea de muncă Reguli de regim în obezitate . cu reducerea severă a dulciurilor concentrate.legumele cu 5% glucide vor fi cât mai mult folosite.M. .priză (înaintea mesei de dimineaţă sau de prânz). deoarece aceasta depinde şi de cantitatea de proteine şi de lipide ingerate. trebuie făcută cât mai exact. în ceea ce priveşte modul de preparare al alimentelor.Provoacă creşterea tensiunii arteriale. echivalente din punct de vedere glucidic. pentru vârstă. conţinutul glucidic al alimentaţiei.15. îndulcirea se va face numai cu zaharină sau cu ciclamat de sodiu. muncă şi starea fiziologică în care se găseşte. făinoaselor şi pâinii. se poate recurge la unele înlocuiri. de aceea le vom enumera: dieta hidrozaharată. Repartiţia glucidelor pe mese este similară adultului normal (15% dimineaţa. mai ales cele animale cu valoare biologică mare.E cauza a 70-80% din cazurile de diabet la adulţi. Prin fierbere se îmbibă cu apă. nu este permis să fie făcută de bolnav. etc). Pentru această categorie sunt necesare trei obiective: controlul aportului caloric periodic. . regimul vegetarian. acesta va primi aceeaşi raţie ca şi individul normal.OBEZITATE ! OBEZITATEA ■ . să nu lipsească niciodată alimentele bogate în fibre. La sfârşitul capitolului "Noţiuni de alimentaţie şi dietetică".Favorizează apariţia litiazei biliare. cu 75g proteine. Paulescu CLINICA DE BOLI METABOLICE ŞI DE NUTRIŢIE CENTRUL DIABETIC . prezentăm tabele cu conţinutul în glucide. .pâinea prăjită va fi cântărită înainte de prăjire. .prăjirea este contraindicată. în ceea ce priveşte cantitatea de glucide. Dacă diabeticul este obez. . . REGIMUL DIN OBEZITATE . Este greu de cunoscut exact. Ultima masă va fi luată cât mai târziu seara şi prima cât mai devreme dimineaţa.Favorizează apariţia varicelor. cu oarecare preponderenţă dimineaţa şi la prânz.Măreşte riscul de apariţie a cancerului . deci scade conţinutul glucidic. în continuare vom prezenta regimul pentru obezitate folosit la centrul de boli metabolice şi de nutriţie din Bucureşti.Favorizează apariţia artrozelor şi spondilozelor. . BUCUREŞTI SPITALUL Profesor Doctor N. 10% la orele 11. 50% glucide.9. Adultul diabetic trebuie să primească 45-50% glucide. apoplexii. menţionăm următoarele obiective: 92 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .prepararea sosurilor se va face pe cât posibil fără făină. . 20% proteine şi 25-30% lipide în raţia calorică. De aceea raţia calorică trebuie să fie echilibrată.se preferă consumul alimentelor sub formă de sufleuri. iar împărţirea pâinii pe felii. Este în principiu hipocaloric. de crudităţi. deoarece prin deshidratare cresc glucidele.Favorizează apariţia aterosclerozei şi accidentelor ei (angina de piept. 1.

sau andive. lămâie sau oţet. praz cu o linguriţă de ulei. etc) şi cele alcoolice. al doilea pentru tipul IV de dislipidemie (Hipertrigliceridemia endogenă. cu rol aterogen foarte periculos. Creşterea lor în sânge. înăbuşită. . cimbru sau dafin. .10.sau 150g brânză de vaci. în acest fel puteţi consuma cantitatea dorită de lichide. cireşele pietroase.Sunt total interzise: Zahărul. pasăre fiartă. şuncă.o chiflă (50g) sau o felie de pâine (50g). şalău (congelat sau proaspăt) fiert. Ora 12 . .sau 150g peşte slab.L). 94 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. cu brânză de vaci sau carne fiartă slabă (50g). oţet şi chimen. Nu mâncaţi nimic între mesele prescrise. Nu consumaţi alcool. felul II. . ţelină. dovlecei sau conopidă. conserve de carne slabă preparată ca rasol. rasol. lipoproteine cu densitate joasă (L. -„■• ■ ■ . preparate din aceleaşi legume şi aceleaşi cantităţi ca cele indicate pentru salată.200g lapte rece sau cald. 2. Ora prânzului felul I . cod.Folosind toate aceste condimente se poate reduce cu uşurinţă cantittea obişnuită de sare ce se adaugă la mâncare. -unmăr(lOOg) Seara . Prezentăm în continuare două regimuri: primul pentru tipul 1 de dislipidemie (Hiperlipemia sensibilă la lipide şi Hiperchilomicronemii). pepsi.Ahrens) Regimul de tipul I de dislipemie (Hiperlipemia sensibilă la lipide şi Hiperchilomicronemii) Scopul prescrierii: Caracteristicile dietei: . mânzat. t. stavrid.D. .Supele şi ciorbele se asezonează cu verdeţuri de tip pătrunjel. cremwuşti sau salam popular. .o cafea neagră cu zaharină.L).supele nu se îngroaşă cu făinoase.1 OOg carne slabă friptă sau 150g peşte slat (adică sortul care nu sa consumat la prânz) felul II. Este forma lor circulantă. cele oleaginoase şi dintre cele ce se consumă proaspete: strugurii. 4. lămâie.D. nu se adaugă ulei peste salate. lichior. Combaterea lor prin dietă este posibilă. nectar. leuştean.L) şi lipoproteine cu densitate înaltă (H.în ziua în care carnea se înlocuieşte cu 50g parizer.Neputând folosi ridichiile şi andivele.dintre fructe sunt interzise: fructele uscate. 35g lipide) Dimineaţa . . mărar.L. ştiucă. tarhon. toate dulciurile concentrate. Respectaţi întocmai cantităţile de alimente indicate. salată verde sau castraveţi.ni INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 93 REGIM PENTRU O ZI (cea. Lipemia indusă prin HC . . . perele pergamute. conserve de peşte slab. Nu abuzaţi de sare. REGIMUL ÎN DISLIPIDEMH SAU HIPERLIPOPROTEINENIH Lipoproteinele sunt molecule mari de lipide cuplate cu proteme. spanac. în care joacă rol factori genetici şi câştigaţi. .Salatele.150g cartofi fierţi înăbuşiţi sau 200g soteuri din fasole verde şi 200g dovlecei cu 2 linguriţe de iaurt. felul III. 1000 calorii. 3. excluzând însă băuturile îndulcite (suc. Se cunosc 4 forme majore de lipoproteine: chilomicronii.< . tocată şi fiartă sau friptă. constituie apariţia hiperlipopro-teinelor. . legumele pentru supe sau ciorbe se vor completa cu lobodă. ciorbele sau supele şi soteurile nu se prepară din morcov. 75g proteine. felul I. . fript la cuptor. iar salatelor cu lămâie.Se pot folosi 1-2 farfurii de supă sau ciorbă. verdeţuri. . . Ora 10 .sosurile se prepară din supă de carne degresată şi se dreg cu o lingură de iaurt.Cărnii i se dă gust cu cimbru şi puţin usturoi. . . Lipoproteinele conţin triglicerinele şi colesterol. făinoasele şi depăşiera cantităţilor prescrise de pâine şi cartofi. sfeclă şi mazăre verde.lOOg carne slabă de vacă. friptă.salate de crudităţi din 200g varză albă sau roşie sau ridichi de lună. lipoproteine cu densitate foarte joasă (V.1. pentru ca regimul să poată fi ţinut în timp.15.un măr (1 OOg) *** . lOOg glucide. . sirop.D. ci ulei de parafină şi lămâi sau oţet. ardei graşi. prunele. salată de roşii. .Felurile vor fi cât mai variate.

ridichiile.a. varza de Br ţelina. de orice fel.Cartofii (fierţi. zdrenţe la supă. lipan.p. "I în cazul regimului hipocaloric (obezitate) se va limita aportul de glucide. mereng. piureuri) morcovii. covrigi cu sare. (se pregătesc fierte în ap| înăbuşite. preparate cu ou. fulgi de ovăz. brânză de vaci slabă. vinetele. iepure. la cile. (se vor prepara ca sj piureuri. lău. pâine de secară. făina pentru legarea sosuri! . . nucile. .Budinci (fără smântână.Toate (exceptând pe cele interzise) ca sucuri proas late.Fasolea uscată. tarte cu fructe. . orezul. lostriţă. spuffl sufleuri. fasolea verde. castraveţii roşiile. loboda. guliile (care produc meteori Fructe: PERMISE: .Lapte degresat. piureuri.Grisul. spume de albuş. alunele. . mazărea de.v. lin. . . ardeii.BOGAT ÎN VITAMINA A. cuipercile. mezelurile. viţel. fierte a la grec). . al conţinutului în lipide.NORMO sau HIPOCALORIC (în obezitate) -NORMOPROTIDIC -NORMOGLUCIDIC1) -HIPOLIPIDIC2) . mazărea uscată. căprioară. conopida. bezele.Smochinele. Se poate permite 12 gî benuşuri pe săptămâna. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 95 INTERZISE: Dulciuri: PERMISE: INTERZISE: Grăsimi: INTERZISE: Băuturi: PERMISE: INTERZISE: Sodiu: Vitamine: Condimente: . varza acră. peştele gras. viscerele. . orez cu lapte degresat.Prevenirea apariţiei complicaţiilor. şapă.Lapte şi derivate: Carne şi peşte: INTERZISE: Ouă: Pâine: Făinoase PERMISE: INTERZISE: Legume: PERMISE: INTERZISE: . meiul. compoturi. 2 Cantitativ poate fi normalipidic în cazul folosirii trigliceridelor cu lamt mediu din punct de vedere dac\a sunt tolerate (eventual la copii). coapte.Porumbul.Se preferă cea intermediară sau integrală (200-250 g/ rece. conservele. rasol). iaurt degresat. arahidele. bezele. Supe: PERMISE: INTERZISE: Sosuri: PERMISE: INTERZISE: Orar mese: . spanacul. la grătar.Cărnurile grase. peşte slab:. afumţ tarile. ş.Se permite albuşul preparat sub diverse forme: fiert. pastele făinoase. curmalele. . gelatine cu .Carne slabă de vacă. biban. găl-chig/zi) ilor. înlocuind carnea în cantitate ec valenţă d. lintea.Scăderea lipidelor sanghine. name. veche de o zi. .

Prevenirea apariţiei complicaţiilor. viţel. prăjiturile preparate cu grăsime. . afine. .Interzise (eventual se vor da în completarea raţiei de glucide permise. . spumă de gris. dulciurile.Strugurii.Permise proaspete. şi eventual se va completa parenteral. dacă bolnavul Ie suportă. curmalele. piper. spanac. . INTERZISE: . pătrunjel.Permise: laptele sub diverse forme (proaspăt. ceapa.în cazul utilizării trigliceridelor cu lanţ mediu. brânzeturi (de vaci. perele per-gamute etc. spanacul.5-6 pe zi (carnea şi legumele vor fi repartizate la cel puţin 2 mese.Numai cele preparate dietetic.Se va da în cantitate limitată (în funcţie de cantitatea de glucide permise) intermediară. . sfecla. caş. iaurt. .din fructe şi legume. roşiile. oţet. îngheţatele. zmeură. fripte. . Regimul în tipul IV de dislipidemie (hipertrigliceridemia endogenă. .Bulionul degresat de carne sau peşte slab. supe limpezi de legume. ciocolata. sau în preparate dietetice.brânză de vaci slabă. .Permise carnea de vacă. portocalele. pasăre. vanilie. coacăzele.Apele minerale. ştevia. .NORMOPROTIDIC .Permise aromatele: mărar. afinele.Permis în cantitate normală (dacă nu sunt alte contraindicaţii). feuilletage-uri.HIPOGLUCIDIC Lapte şi derivate: cantital . ceaiul de mentă. boia. .Caracteristicile dietei . Vor fi permise numai în cantitate limitată. prazul. prunele. iar pâinea se va repartiza la toate mesele). cimbru.Max. tarhon. nucşoară. bârnele. bătut).Supele cu rântaş. supele creme de legume.Toate grăsimile animale şi cele modificate prin încălzire. . grăsime de orice fel. ceapă etc.Cele cu 5% glucide: conopida. . smochinele. scorţişoară. leuştean. lăptucile. alune. sau cu fructe. cartofi. ţelina.Toate sosurile preparate cu rântaş. Lipemia indusă prin HC . ăptu-i ver-ialate: Scopul prescrierii: piles ism). conservele de supe. caise. supele de carne grasă. Fructe: . maionezele. Se va asigura aportul de vitamina A din morcovi. ardeii graşi. şofranul etc. muştar. veche de o zi. prăjiturile cu nuci.Ahrens) . păpădia. sparanghelul. . fierte.te. înăbuşite. se poate utiliza o cantitate mai mare. creme de amidon fără ou.NORMOLIPIDIC . vinetele. ş. .Cele cu conţinut glucidic ridicat: morcovi. în completarea raţiei de glucide admise). hreanul etc. borşul de perişoare. bananele. Marzipan). castraveţii. telemea. grepfruiturile. varza de Bruxelles. (Nuga. fasolea verde. . vânat.a). cireşele timpurii.scăderea lipidelor sanghine. rasol etc). .Toate preparatele cu ou. în diverse preparate.NORMO sau HIPOCALORIC (în obezitate) .Băuturile alcoolice sub orice formă. leguminoasele uscate. dovleceii. Peştele de diverse specii (preparate fierte. . dar limitat). andivele. 1-2 linguriţe ca uleiuri vegetale în completarea raţiei de lipide permise (la salate crude). merele. dafin. . toate supele sau ciorbele ce conţin adausuri prăjite. la care se poate adăuga puţin orez bine fiert. migdale.In cantitate limitată în funcţie de cantitatea totală de glucide: pepenele verde. . 96 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Carne şi peşte: Ouă: Pâine: Făinoase: Legume: PERMISE: . fără grăsime (se pot lega cu puţină făină). creson. mandarinele. lămâile. . chimen. sau de peşte gras. cremele. ceaiurile de fructe şi legume (cele permise) mustul. .

11. ceaiuri (cu zaharină) sucuri de fructe şi legtt mele permise. peşte conservat. Următoarele 7 zile.5-6 pe zi. se adagă treptat: supe de orez strecurate.C. pătrunjel. iar noaptea la 4 ore (până la 2 litri în 24 ore). viţel. nisetru. fructele permise (spume. bezele. Bolnavul stă la pat şi primeşte 200 ml lapte la 2 ore interval. făinoase fierte. N. fie 1 litru lapte şi 500 gr.a) preparate fără zahăr (cu zaharină). pâine albă uscată. . dulceţurile. dafin. . Aceste două regimuri au fost elaborate de clinica de boli de nutriţie şi metabolisn la spitalul Prof. se va limita cantitatea lipide. tarhon.ouă tari. unele prăjituri (pandişpan. Dr.peşte gras (morun. REGIMUL DIN ULCERUL GASTRO-DUODENAL • 1.Din alimentele permise INTERZISE: Sodiu: Condimente: PERMISE: INTERZISE: Vitamine: Supe: .Se combate constipaţia cu o lingură ulei de parafină. piper ş.Alcoolul sub orice formă.a . . supe de zarzavat. tutun.lapte bătut. în perioada de linişte (nedureroasă): Interzise: alcool. borş cu perişoare preparate dietei (ca în diabet) etc. Dacă laptele nu este tolerat. pireuri de legume sau untdelemn. prăjiturile.). cafea. gelatine. supe de legume permise. . Primele 1-7 zile: . . ape minerale. fulgi de ovăz. brânzeturi fermentate. 5-6 mese pe zi. preparate cu lapte şi unt. carne de pasăre. sau se adaugă 5 g citrat de sodiu la o cană cu lapte. zahăr.Normal (dacă nu sunt alte contraindicaţii). Sosuri: .Cele preparate cu ou. INTERZISE: . gris. Băuturi: PERMISE: Apele minerale. se diluează cu ceai sau apă alcalină. icre. Din săptămâna a doua se adaugă cartofi pireu. ecleruri. se adaugă supe de orez cu orezul trecut prin sită. .Regim lactat. somn. cimbri chimen. . ouă moi. cafea. 2.carne de porc grasă sau vânat.Se adaugă Vitamina C. îngheţată ş. perişoare din carne sau peşte. vită. mezeluri grase (excepţie şunca presată).Usturoiul. Indicaţii speciale: * Când este necesară reducerea aportului caloric al raţiei. slănină. iaurt. supe de cereale. lapte. fierte în aburi. ţelina. trecute prin sită. supe mucilaginoase. hreanul. 500 . . . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 91 1.Numai cele preparate dietetic (fără făină) şi fără grăsime prăj sau ceapă prăjită. 3. cremă proaspătă şi 30-40 gr.Toate dulciurile concentrate sub orice formă. cegă). fiartă şi tocată. ciorbe i diferite legume permise. Nu se permite nimic altceva şi în special: alcool.(sau fiole) şi fier (Glubifer 3 dr). Orar mese: . ceapa. sau se adaugă o linguriţă cu carbonat de calciu la o cană de lapte. chefir. 4. conserve nedietetice. maionează. în cantitate redusă şi progresiv.Se consumă fie 2 litri lapte şi 30 gr.15. leuştean. . ceai tare. Următoarele 3 săptămâni: La regimul de mai sus. lapte acidulat. sardele. zahăr. ** în general se preferă glucidele cu moleculă mare (amidon) celor din dulciu concentrate (dar în limita toleranţei la H. biscuiţi). frişca. . untură. . de peşte.Bulion de carne. tutun.PERMISE: -INTERZISE: Dulciuri: PERMISE: . torturile etc.Aromatele: mărar. Paulescu.

alimente prea sărate sau conservate m sare. lin. 1. . Toate acestea n| sunt nocive în bolile digestive. grătar. frişca bătută. cacao grasă. margarina. .făinoase din făină fină: fulgi de ovăz. hrean. dovlecei. > In ulcerul gastroduodenal ca principii se recomandă: . smântână. fript sau copt în pergament. bob. tarte) .băuturi". în linişte.unt proaspăt şi nesărat. urdă. scorţişoară.zarzavaturi crude tari: (salată verde. preparate din lapte. carne crudă. undelemn sau puţin unt.legume uscate (fasole. orez. prune. Zarzavaturile vor fi bine fierte. cârnaţi.cremă de lapte. înăbuşită sau sub formă de perişoare fierte în aburi. sufleuri. piper. rântaşuri. siropuri concentrate. . fructe bogate în ulei (migdale. Carnea se prepară fiartă. fragi. fiert.nu se fumează şi nu se consumă lichide sau alcool.supe de carne. cu cafea.cremă de lapte. zeama fiind îngroşată cu gris. Sosurile s& prepară cu undelemn crud. gris. Se pot folosi chiar zarzavaturi nefierte. pireuri sau soteuri.peşte slab (şalău. alune. ceai. fructe coapte la cuptor (mere). în caz de intoleranţă este diluat cu ceai sau se adaugă carbonat de calciu. ouă în budinci etc. dulceţuri. ridichi.alimentul de bază este laptele. Lapte cu ceai. hrean.condimente: muştar. coapte (caise. extracte de cai ne. Se serveşte cu garnitură din pireuri de legume verzi. biban).mesele se iau la ore fixe. calcan. carne conservată (mezeluri. soteuri. ochiuri în apă. mai ales în timpul mesei. . supa de ovăz. . conopidă) cu unt sau undelemn crud.alimente pregătite în grăsime.principalul factor al tratamentului este dieta. supe mucilaginoase. gemuri. ardei. gris. j aceste două afecţiuni sunt formal contraindicate: . îngheţată. apele carbogazoase. linte). undelemn dietetic (în nici un caz alimente prăjite în unt sau ulei) 98 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . castraveţi. . . carnea fiartă şi răcită. prăjituri de cofetărie.lapte dulce (dacă nu e suportat se diluează cu ceai sau se adaugă o linguriţă de carbonat de calciu sau 5g citrat de sodiu la o cană de lapte). . piper. lapte de pasăre.carnea grasă. Excitanţii puternici sunt contraindicaţi în gastrita hiperacidă şi ulcerul gastroduodenal. deci sunt strict contraindicate . ape carbogazoase. vânatul. sfeclă. . ceapă.5-6 mese pe zi. caş. niciodată încins. orezul şi grisul fiert. pâinea albă prăjită. pâinea albă veche.ouă fierte moi. .condimente: sarea de bucătărie . lapte. ţelină). . .11. . conservele nedietetice.alimente prea fierbinţi sau prea reci. la ore fixe. apa alcalină (fără acid carbonic). macaroane. sosuri.dulciuri: marmelade. fructele dulci. morcovi. trecute prin sită. cafeaua şi tutunul măresc hiperaciditatea. Excitanţii slabi sunt următorii: 4 . zeamă de fructe. vită tânără. coaptă. mazăre. . alteori budinci sau sufleuri preparate în baia de apă. boia. ciuperci. . cartofi prăjiţi. păstrăv. orez.15.băuturi: alcoolul.alte alimente: albuşul de ou moale. . cu făinoase. mezelurile. ştiucă. amidonul. telemea desărată. . bomboane. făinoase şi puţin unt. . ÂCŢU)N£A ALIMENTELOR ASUPRA SECREŢIEI GASTRICE Diri acest punct de vedere alimentele au fost împărţite în două categorii: excitanţi slabi şi excitanţi puternici. creme. Legumele verzi bine fierte. regim de cruţare gastrică . ciorbe grase. afumături). boia. la care se poate adăuga înainte de consumare.prăjituri de casă (gelatine. pâine albă prăjită sau uscată. piersici. pasăre fiartă. masticaţie prelungită . legumele fierte cu unt. biscuiţi. în cantitate mică. cazeina. grăsimile.. fidea.alcoolul. carne sărată sau afumată. slănina afumată.condimente (muştar. iar alimentele vor fi preparate cât mai simplu .fructe sub forme de compoturi nu prea dulci şi trecute prin sită. varză. apele minerale clorurosodice.supe de legume: zarzavaturi şi legume tinere fierte (morcovi. ceapă prăjită. nuci) . înăbuşită la cuptor.fructe crude. orez. .repararea danturii. usturoi. Excitanţi puternici: . apă. gogoşari. Se vor evita alimentele nedorite de bolnav. . brânză de vaci. vor fi servite în formă de pireu. 5-6 pe zi în cantitate moderată.carne de viţel. murături. alimente preparate cu grăsime puţină. fără grabă. . pâinea neagră. smeură) în cantitate redusă. supele de legume îngroşate cu făină albă. cafeaua.alimentele trebuie preparate dietetic. . Indicaţii şi alimente permise: .alte alimente: ouă fierte tari. uneori fructe bine pârguite. pieru de cartofi. al: mente prăjite în grăsime încinsă. fulgi de ovăz.

slabă. ţelină.pâine neagră sau făinoase nerafmate . . crude.14. fiert. ţelina. cu zeamă de fructe. Totul se dă crud la salate. vânat.băuturi: alcool. şebet. rasol simplu sau împănat cu legume. fructe sau marmeladă.supe: de zarzavat simple sau cu adaus făinos. floarea soarelui. fiartă ca rasol. varză crudă. telemea desărată. borş de zarzavat sau cu cartofi. coapte. omletă dietetică. viţel. ciorbe preparate cu rântaşuri . muştar. fructe cu coajă şi sâmburi. REGIMUL ÎN BOLILE FICATULUI Şl CĂILOR BILIARE Alimente permise: . gris. morcov. slănină. 100 MÂNU AL DE MEDICINĂ INTERNĂ . . sau fierte ca soteuri sau budinci de legume. peşte gras sau sărat sau afumat. dulceţuri. pui. 1.dulciuri: din aluat dospit.ouă contitate mare.INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 99 . cu gris.legumele tari. dulceaţă. . . mezeluri. rasol cu legume.dulciurile concentrate: bomboane. trecute prin sită. ulei de porumb. spumă de gris. hrean.pâine: albă sau intermediară. soteuri. borş cu perişoare (fierte separat). budinci. perişoare sau chiftele fierte. prăjituri cu nuci.carne şi peşte: slabă. crap. sucuri de fructe sau legume . fără gălbenuş. toate fără sare.supe de zarzavat strecurate sau nestecurate. maioneze. mere). piper. muştar. pireuri. veche sau prăjită . iaurt . .sosuri fără grăsime prăjită. mazărea uscată) . varză leguminoase uscate . supe de fructe (caise. grăsime prăjită . toate rase mărunt şi administrate ca salate.legume şi zarzavaturi: fierte. orez. friptă. fidea. 1. peşte slab. miere. salată de legume crude. salată verde.condimente: ardei iuţi. prăjite sau gălbenuşuri . de vită. . veche de o zi sau prăjită. strecurate. usturoi.carne în cantitate redusă. ştiucă. ceapă. pătrunjel. .băuturi iritante: alcool. supe de legume. ardei graşi.pâine: albă sau intermediară. oaie.ouă în cantitate redusă (1-2 pe săptămână). ape minerale clorurosodice. găină.carne grasă de porc. . .legume bogate în celuloză grosolană: ridichi. sfeclă. perişoare fierte în aburi sau apă.supe de carne grasă. vasole verde.untură. mazăre verde. morcovi. sfeclă fiartă.ouă: albuş sub formă de omletă în abur sau sufleuri. . sos alb de roşii sau de zarzavat . alune.grăsimi: unt proaspăt şi undelemn neprăjit adăugate la fiert sau la preparate înăbuşite (50-60 g/zi) .15.legume şi zarzavaturi: crude sau fierte. viţel. REGIMUL ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ Alimente permise: .dulciuri: prăjituri din aluat uscat (cu brânză de vaci. . boia iute. prăjituri de cofetărie. . nuci. rasol. sufleuri. raţă. . aluat cu unt îngheţate. peşte slab (lin. de 3 ori pe săptămână. conserve de peşte.băuturi: ceaiuri de plante. cacao. păstrăv). margarina nesărată. fulgi de ovăz. . fasolea. conserve de carne.se recomandă 5-6 mese pe zi reduse cantitativ. seu. mărar. viscere. ceapă. hrean. foietaje. cam 50 g/zi. sufleuri.grăsimi crude vegetale. cartofi.alimente prăjite sau preparate cu rântaş sau ceapă prăjită . . cu pătrunjel. cartofi copţi. supe de roşii. gălbenuş o jumătate pe zi. ciocolată.sosuri cu ceapă prăjită şi rântaş. fiert.fructe dulci. toate fără sare. siropuri concentrate. Alimente interzise: . şalău.făinoase: în cantitate limitată. de vacă. şi orice aliment prea sărat sau concentrat în sare. peltea).condimente: sare normal (dacă nu este contraindicată). . boia iute. castraveţii. varză murată. gâscă. cafea.condimente: piper. usturoi .13. dovlecei. .brânzeturi: brânză de vaci. fără sare. vinete. roşii. bogate în celuloză (ceapa. tarte.15. . toate fierte fără sare.făinoase de orice fel . pui. . cafea. gelatine de lapte sau fructe. cimbru. .brânzeturi grase fermentate . pireuri. fără sare. cartofi copţi. orez. supe pasate de zarzavaturi. compoturi fără coji şi sâmburi. orez sau paste făinoase. urdă. caş slab.lactate: lapte dulce cu cafea. zeamă şi coji de lămâie. găină. siropuri. migdale.fructe: alune. chifteluţe de zarzavat. ceai tare. murături. fript sau copt în pergament (în zilele cu came nu se dă peşte şi invers).

moi sau cleioase. piureuri. frişca. cum sunt: crapul. uscat. sucuri de fructe sau de zarzavaturi. . ceai tare.brânzeturi: grase.ouă cantitate crescută (mai ales gălbenuşuri). repartizată la fiecare masă în cantitatea prescrisă de medic. băuturile alcoolic . iar dintre vânaturi: iepurele şi căprioara. Cu puţin undelemn se pot face aluaturi foarte gustoase. . peltea. eventual marmelade. fasole. Ultima masă cu 2 ore înainte de culcare. conservele. spanac. curcan). abia încălzite şi niciodată prăjite. Cartofii vor fi administraţi 150-200 g în 24 de ore. şuncă foarte slabă. jumări. cu brânză de vaci.Dintre condimente se recomandă: mărar. Se vor evita leguminoasele uscate. sosuri dietetice. cu zeamă de zarzavat (seara în cantitate redusă).Dintre peşti sunt contraindicate speciile grase. Grăsimile trebuie ingerate crude. lichide în exces . . linte. niciodată prăjiţi. mazăre.Din abundenţă legume ca: salate proaspete. caş. ceaiuri de plante. REGIMUL ÎN ATEROSCLEROZĂ (pentru detalii se va consulta regimul hipocolesterolemiant) . cu muştar sau maioneză . pateuri.lapte şi brânzeturi: lapte dulce. Recomandăm: . ouă tari. din aluat fiert. 3-4 pe săptămână preferând albuşul şi evitându-se gălbenuşul. marmeladă. mai digerabile şi corespunzătoare scopului. maioneză. verdeţuri tocate (pătrunjel.dulciuri: preparate fără bicarbonat şi sare. din cauza pericolului de îngrăşare. slănină). piper. Nu se recomandă afumăturile. vor fi consumate cu moderaţie. lapte cu cafea. coapte. ceapă.Se vor evita sosurile de smântână. fără stresuri. fulgi de ovăz. . brânzeturi sărate şi grase.făinoase preparate cu sare şi în cantitate mare. pireuri. pă mică piper.Pâinea va fi sub formă integrală cam 200-250 g/24 de ore. viţel şi eventual oaie. copţi. floare soarelui). .lapte integral. iaurt şi chiar lapte dulce.băuturi alcoolice. lapte bătut sau iaurt. lapte bătut. zahăr. vânat. friptură înăbuşită.15. . usturoi. iaurt. omletă.Se recomandă sucurile de fructe şi de legume .întotdeauna se va combate obezitatea. viscere. la ore regulate. . pui. varză acră.Se interzice frişca şi smântână. Alimente interzise: . . fără alcool. leuştean.MXi№! 3h •■ • filmaţi . Preparatele de gris. cimbru). salată de fructe cu miere şi frişca.Se vor evita ciocolata. mărar. afu-mături. . cu zeamă de carne. Atenţie la fructele cu conţinut crescut în glucide. . heringul. cu lapte. sărate etc. în general toate sorturile de carne se consumă sub formă de rasol. marinatele. cu ciocolată sau cacao. murături) BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „OCTAViAN G( f^TRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 101 : cu bicarbonat cu U] şi gălbenuş de ou. peşte gras sau sărat.Se va scade aportul de grăsimi.ouăle vor fi consumate în cantitate redusă. întotdeauna se vor evita torturile şi prăjiturile cu creme.15. .carne grasă.Fructele pot fi consumate la discreţie.condimente: sare mai mult decât este prescris. iaurt. parizer.mese mici şi fractionate. proaspete sub formă de compoturi sau pireuri.viaţă ordonată. hrean. conserve de peşte sau carne.condimente: sos de roşii. Pentru acrit se utilizează 9$etuJ f ". când există. cacao. urdă nesărată. deoarece produc meteorism şi comportă riscul de îngrăşare. (fără grăsime prăjită). . muştar. fiartă. grătar. fermentate . preparate cu grăsime animală. tiparul. .sosuri: cu grăsimi prăjite. sărate. seu. ardei iute. scrumbiile afumate. cu faină rumenită pe uscat. precum şi împănarea cărnii cu slănină. zeamă de lămâie şi sare limitată. iar carnea de porc numai slabă şi cât mai rar. .. paste făinoase. dulceaţă. fără fumat. fierţi. fără eforturi. soia. untură.pâine cu sare şi pâine neagră.grăsimi animale în cantitate crescută (unt.Se recomandă lapte bătut.Carne slabă de vacă. Preparatele de carne vor fi folosite cu moderaţie şi numai sub formă de cremvurşti. . . . . Se recomandă să fie folosite fără adaos de zahăr. grăsimi prăjite. cafea.Carne de pasăre (găină. smântână. brânză de vaci. toate proaspete. boia de ardei. ţelină.băuturi: lapte simplu degresat. şi zarzavaturi. cu fructe sau gelatină de fructe. 1. fiind permise 40-60 g uleiuri vegetale (ulei de porumb. compoturi. . .legume şi zarzavaturi care conţin mult sodiu (ţelină. Cozonacul şi alte aluaturi vor fi consumate numai ocazional. . . . .fructe sub orice formă: crude.

0 4.6 25 31.4 28. ' INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 103 17 Telemea de vacă 100 54.5 1. LIPIDE.0 _ 27.0 4. : njel.0 5.5 87.2 4. CONŢINUTUL ÎN PROTEINE.5 4.4 1.0 7.4 1.4 19 25. tarhon şi în cantitate *m 102 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.0 4.3 Protein Lipide Glucid Calor e e ii % 0 A 1 - 4 3.7 0.9 5.0 90. TABELE DE COMPOZIŢIE A PRODUSELOR ALIMENTARE1 Tabel IV I.5 3.5 1.6 2. în g i 00! * 3 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 87.''"■■.7 29 2.0 81.0 3. arpagic.16.1 24 6 4.5 4.0 18. 2/1979.5 9.5 5.4 20.0 87.0 7 65 50 36 116 113 67 63 59 61 54 498 218 155 90 369 305 Lapte şi preparate 1 Lapte de vacă integral 2 Lapte de vacă normalizat 3 Lapte smântânit 4 Lapte de bivoliţă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Lapte de oaie Lapte de capră Lapte bătut de vacă Chefir Sana Iaurt din comerţ Lapte praf Brânză foarte grasă de vacă ! Brânză grasă de vacă Brânză dietetică de _ vacă Brânză de burduf Telemea de oaie - Tabelele sunt conform celor ap\arute în Buletinul Ministerului S\an\at\a\tii nr.0 11.0 27.1 8.0 3.5 3.2 27.2 273 18 19 20 Caşcaval Dobrogea Caşcaval Penteleu Olanda ■ 100 100 100 32 50 36.5 3.0 0.6 4.6 21. GLUCIDE (în grame la 100 g de aliment consumabil) Nr.9 5 3.0 4.2 4.0 88.0 0.0 90.0 64 70 75 40.■■".0 40.5 3.5 5.5 4.4 18.15.2 423 283 366 .2 19.5 88.9 51. crt Denumirea alimentului Partea comestibilă % Necesaru Apă l pentru lOOg produs comestibil.8 3.4 32.0 6.0 7.0 87.5 3.'■■ .0 13.0 81.0 15.0 1.

0 : 49.0 34.5 19. Vânătoresc.7 6 1 2 3 4 5 Carne de vacă slabă 30 Carne de vacă sernigrasă .0 20.0 4.0 11.0 40.9 13.0 6.8 60. 1 Carie de porc grasă Came de porc slabă Carne de porc semigrasă 30 .0 58.0 13.0 25.3 60.62.4 16.0 24.0 26.6 70. Rusesc 100 45.0 10.0 58.0 62 64.3 24.0 5.9 17.9 366 12 100 i 100 100 4. .4 58.8 75.0 6.8 21.0 18. : 20 20 36 Carne şi preparate 143 73.0 72.0 15.0 17.0 -. Italian. .0 143 -l43 125 * > 125 133 143 137 141 114 116 116 118 70.■ 104 13V 277 142 295 .0 78.0 127 109 120 107 295 De tip prospături 19 Parizer.5 18.0 20.0 V 20.0 54.0 20.2 8.0 6.5 508 438 449 449 363 238 3 45 100 100 4.3 2.0 21.3 13.7 4.5 6.0 12.0 9.6 - 391 Salamuri crude . 125 56.0 21.81 260 142 177 179 261 - 136 100 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Creier de bovine Ficat de bovine Rinichi de bovine Inimă de bovine 100 100 100 100 100 78.0 13.2 7.0 u 2.7 18. Cracauer.0 24.0 10.41 3.0 59.0 17.21 Brânzeturi topite Produse lactate pentru copii Lapte praf Lactosan Lapte praf Glucolact Lapte praf Lacto I Lapte praf Lacto II Lapte praf Cazeolact Brânzeturi topite cu diverse arome pentru copii - 100 52 7 36 0.0 75.8.0 - 3/y .4 65.0 17.0 75.7 V -..0 15.0 30.0 70.0 100 55.4 17.0 3.0 -l2.4 19.1 24.5 20.6 22. 6 7 8 9 10 11 12 13 14 104 15 16 17 18 Carne de porc grasă 20 Carne de oaie Carne de miel Carne de găină Carne de pui Carne de curcă Carne de gâscă semigrasă Carne de raţă Carne de iepure 25 30 23 23 12 14 14 16 15. crenwurşti De tip semiafumat 20 Bucureşti.0 1.3 26.0 .

8 mazăre MilIMi H INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 105 Peşte şi preparate Peşte âe apă dulce 1 Crap Crap de eleşteu 55 222 222 77 73 18.3 74.2 67.0 18.1 16.0 _ 512 519 348 - 324 374 258 225 294 333 299 349 261 305 Haşeu din carne porc Conserve din porc în suc propriu Conserve din vacă în suc propriu Carne vită cu fasole Carne porc cu fasole - 1 223 168 9.0 43.6 20.8 19.0 3 45 Şalău Ştiucă Somn pană 40 45 12 167 78.6 23 16.6 69.0 20.2 16.5 16.5 172 250 114 114 286 57.3 5.0 26.3 22 30.3 24.4 18. Bicaz Cârnaţi Debreţin Trandafir.6 2.9 21.5 21.4 47.6 80 76.9 2 55 16.6 16.0 62.8 25.1 - 104 160 83 82 244 299 88 115 237 115 - 182 111 79.7 17.5 18.4 19.7 17.0 20.5 55 53.8 10.8 62.9 2 4. Cabanos Caltaboş alb Dâmbovita Şuncă presată Muşchi ţigănesc Tabăl Lebervurst Pateu de ficat _ 1 - 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 24.4 19 10.0 43.1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Sibiu -Salam de vară Muntenia.0 53.4 18.6 10.5 20.0 58.5 14.0 63.7 51.6 26.7 19.7 26.9 56.2 ■ 17 17.8 14.9 8.4 63.1 27.4 6 Scrumbii de Dunăre 45 60 12 12 65 - Peşte marin 1 Calcan 8 9 10 Morun Nisetru Stavrid de Marea Neagră Peşte oceanic Conserve din peşte Oceanic .6 6 6 10.0 69.4 19.0 28.1 0.0 19.2 50.0 135 158 166 boabe 18 Carne porc cu 100 72.4 0.2 7.9 31.0 47.1 19.0 6.5 25.7 77.

4 2.7 6.8 65.3 ■ 2.1 3.6 1.1 i 100 81.7 - .1 20.5 8.9 1.3 10.3 183 1 14 125 99 113 112 85 170 164 125 Apă dulce 1 Crap cu sos tomat 2 3 4 1 2 3 4 Ştiucă în sos tomat Caras în sos tomat 4.2 5.6 6.5 66..9 16.4 19 18.3 87. ■V100 81.7 14.0 15.4 3. Rasol de macrou cu legume Conserve de peşte tip rasol .Cod 1 2 3 ' 4 Heringi Macrou Stavrid 15 70 65 65 182 330 286 286 100 100 100 100 100 100 100 100 78 70 73 75 75.3 Conserve de peşte în ulei 1 2 3 Scrumbie de Dunăre File macrou în ulei Heringi în ulei 100 100 100 100 100 .6 - Babuşcă în sos tomat Cod în sos tomat Hering în sos tomat - Macrou în sos tomat Stavrid în sos tomat - 70.9 8.0 14.9 87 167 4.5 11.6 61.4 16.0 22 21 10.6 3.6 2.8 4. L-.2 .0 -".4 3.3 53.7 2 Ghiveci de plătică 10.7 28.5 9.7 77.7 3.9 10.4 75.9 78.7 12.0 10 3 6.2 13.5 8.1.3 17.4 i 88 .2 3.0 5.8 1. : Rasolid* şalău .3 3.6 0.5 106 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ C% nserve de peşte cu adaos de legume Apă dulce 1 Ghiveci de ştiucă 100 100 82 79 9.2 1 10.9 .3 9.2 11. 16.7 11.4 10. ■ .2 Oceanic Ghiveci de macrou Ghiveci de stavrid 100 .1 14.93 14.0 3.5 73.100 78. 81 -:. 100 45.6 11.6 78.2 8. * 100 79.1 414 259 325 171 180 220 Conserve de peşte tip naşe 1 Haşe de cod 2 3 Haşe de stavrid Haşe <k macrou V2 3 Rasol d* şt-Ujci .7 77 87 39.'■■ ■ 3.-.2 12. 74 -.2 69.5 15.5 61.

4 1.2 2 8.3 1 1.9 3.1 1.0 27.5 17.9 62.8 2.1 4.0 69 58.1 5.2 82.1 1.2 0.0 35 21.4 0.0 4.3 2.8 0.0 26.3 171 364 57 104 17 39 80 88 19 20 40 35 30 18 Ou de raţă (cea 60 g) 27 27 15 28 6 46 38 Legume proaspete 1 Ardei gras verde 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Ardei gras roşu Cartofi noi Cartofi maturi Castraveţi Ceapă verde Ceapă uscată Ciuperci Conopidă Dovlecei Fasole verde 162 100 91.9 51 107 72 52 66 42 93.3 89.1 3.5 1.2 8 0.9 3.2 0.3 17.5 8 2.5 52.7 12.15 0.5 88.4 19.5 1.3 0.1 3.7 2.3 0.5 0.3 0.2 0.6 93. integral Gălbenuş de ou găină Albuş de ou găină 100 100 100 137 137 100 117 139 100 108 185 14 16 13 7 1.5 19.5 7.5 12 - 280 266 115 192 130 125 246 225 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ Ouă 1 2 3 4 Ou de găină.4 71 87.8 11 12 13 14 15 16 17 18 19 9 33 96 45 72 53 20 27 54 19 Mazăre verde boabe 53 Morcovi Păstârnac Pătrunjel rădăcini Pătlăgele roşii Pătlăgele vinete Praz Ridichi de lună 8 20 8 3 24 17 40 .2 0.3 19.5 0.9 0.2 69.4 1.2 80 78 94 91.2 71.6 8 94.3 0.5 0.4 94.5 0.1 1.6 0.2 2.9 3.3 0.2 0.2 0.6 20.5 90.0 1.3 95.3 1.8 0.5 25.2 0.7 14 8.Semiconserve de peşte 1 File de sardină în ulei 2 Sardelea tip 3 4 5 6 7 8 Lissastavrid Chilcă în sos picant Sardeluţă în sos picant Icre crap ■ Icre ştiucă Icre negre (Caviar) Icre Manciuria - 100 100 100 100 100 100 100 100 56.5 76.4 19 2.4 0.7 110 212 109 125 109 103 131 120 167 89.8 9.5 5 12 32 0.0 1.6 0.8 15 10 3.

8 1.9 7.4 0.8 4 1.8 7 5.5 2.5 1.0 6.2 0.2 2.5 1.8 1.9 6.0 1.4 0.2 0.5 2 2 10 9 6 3.0 6.0 8.2 4.5 8.7 1.1 0.5 88 82 86 85 109 84. .0 0.0 8.9 2.5 1.1 1.6 26 22 43 25 33 68 137 33 50 33 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Ţelină rădăcini 39 164 Urzici Usturoi Varză albă Varză Bruxelles Varză roşie 37 24 21 100 100 137 131 126 Legume conserve 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 n 12 13 14 15 16 17 Conopidă în apă (conserve sterilizate) Dovlecei de apă (conserve sterilizate) Fasole verde obişnuită (conserve sterilizate) Fasole verde (conserve sterilizate) Fasole verde fină (conserve sterilizate) Mazăre verde boabe (conserve sterilizate) Mazăre fină (conserve sterilizate) Bame în bulion (conserve sterilizate) Ghiveci cu bulion Tomate în bulion Vinete în bulion Ghiveci în ulei Vinete în ulei Tocană de legume Tomate umplute cu orez Ardei Spanac cu orez 100 .2 87 90.5 1.9 0.0 8.0 2.0 10 22 18 16 16 72 67 36 26 23 15 100 92 73 109 112 94 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 18 Bame în ulei 100 1.0 1.3 0.4 1.5 6.5 2.3 1.5 0.0 8.5 0.2 1.20 21 22 23 108 24 25 26 27 28 29 Ridichi de iarnă Salată verde Sfeclă roşie Spanac 28 39 21 21 139 164 126 126 94 94.0 1.1 87 80 61.4 7.2 0.1 1 1 6.9 91.3 0.7 84 90.3 3.5 1.9 1.4 0.1 7.0 8.9 7.2 2.9 9 2 5.7 0.7 3.5 0. 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 95 94 94 95 94 81 83 90 84 94 95 93 80.1 0.2 89 .4 0.6 0.1 26 5.5 4.9 1.5 0.4 0.3 0.4 3.0 2.

9 95.5 3.2 1.1 1.5 92.2 9.1 1.4 62 85 Legume deshidratate 1 Cartofi rondele 2 3 Ciuperci Morcovi - 100 100 10 11.8 15.3 0.5 93 88.0 8.5 0.7 9.7 11.3 1.0 2.8 4.3 0.5 90.6 1 0.9 20 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Pepeni verzi 54 205 Pere Piersici Portocale Prune ■ Zmeură 14 12 30 15 2 116 114 143 117 107 91 83 89 87 79 81 0.2 0.6 45.1 - 11.9 0.3 13.4 0.7 1.0 1.19 20 Bulion de tomate Pastă de tomate - 100 100 80 70 3.0 5.1 77.4 1.2 6.7 0.7 0.0 14.8 61.1 21 18 .6 2.6 0.5 0.4 16.2 0.6 1 0.8 6.5 0.5 1.5 0.5 1.7 10.1 1.2 3.1 0.6 3.8 41.6 5.4 13 9 18 10.0 75 85 90 80 92 87 89 82 89 88 71 84 81 ■ 94 7.1 5 350 313 303 9 15 14 16 38 18 66 57 50 81 54 54 30 65 36 40 117 67 77 23 - 100 100 100 100 100 100 100 147 107 104 111 104 105 143 119 154 161 114 109 104 200 Legume murate 1 Castraveţi cu oţet 2 3 4 5 6 Gogoşari întregi în oţet Gogoşari tăiaţi în oţet Salată de varză roşie Salată de sfeclă roşie Varză acră 32 7 4 10 4 5 30 16 35 38 Măceşe Mere Mure Pepeni galbeni 12 8 4 50 Fructe proaspete 1 Banane 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Caise Căpşuni Cireşe Coacăze Fragi de pădure Grepfruit Gutui Lămâi Mandarine 110 16 17 18 .7 21.2 8.8 0.0 10 25 79 45 47 89 98 0.5 14.5 92.2 0.8 1.0 0.5 0.5 1.0 30.0 0.3 1 1 1 1.0 1.5 0.4 1.1 0.0 1.

4 100 ! 29.5 59 65 70 73 .1____--------------------— --■-------' Sucuri şi paste de fructe şi legume 1 i-----------------------.3 1 | 20.6 1 i 1 0.3 - 14.5 0.3 | 0.0 0.0 1 0.-----------100 100 100 100 85 82 82 82 111 79 84 1 0.13 1 1. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 5 Compot de pere 100 6 Compot de piersici 100 0.5 71 304 | 316 l 239 I 300 302 306 1 267 306 L — 72 °'4 8 Stafide _-----.5 4'3 I 0.9 100 100 100 ] 100 1 100 100 L_-----------' 100 13 24 24 20 26 17 1____ ____' 82.2 100 ----l 1 20 200 19 1.5 ——— —— 11 66 _ —— —— ---------l ~-----.4 1 3 1 2.6 0.5.09 14.4 0.0 1 2.4 68 74 ■ 55 1 70 69.7 12.09 1.1 13.6 - 20.5 1.9 100 1 ■l 1 87.5 ' 100 93 1_.5 1 64.0 Suc de tomate 1____________■-------------------— Compoturi 1 Compot de caise 2 3 4 Compot de cireşe Compot de gutui Compot de mere - i 85.-----------------------------l Suc natural de mere 2 Suc natural de mere 1 3 4 5 6 7 1 concentrat j 1 Suc de pere 1 1 i Suc de prune Suc de zmeură 1 Suc de struguri | - 17.2 0.0 15.0 17.1 85 68 .02 0.Vişine 11 1--------------------------------------------------------------------■----------------------------Fţucte uscate.5 16.5 1 85.2 0.2 j 100 i 79. 1 •----------:---l Caise fără sâmburi 2 3 14 5 6 7 1 Curmale cu sâmburi j 1 Mere I Pere Piersici ! Prune ou sâmburi -Smochine 17 50 22 112 88 —.5 17. 1.4 71 58 0.6 0.4 j 266 I 1 57 56 1 83 25 51 100 100 0.

6 72.5 19.6 9.7 1.8 11.4 13.2 .4 0.4 .9 9.1 74 ■ 356 349 353 351 348 354 358 374 360 386 425 100 6 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fructe oleaginoase Arahide 58 238 8 Alune curăţate Măsline negre Măsline verzi Nuci 18 15 15 55 100 117 117 222 100 100 6 52 41 5 0.27 .4 12.6 10.2 9.4 4.0 0.7 17 7.2 1.6 2.9 15.1 22 25.1.0 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 43.4 1. 247 234 242 67.7 344 256 .2 0.1 ».6 327 .4 87 1.3 4 12 12. chifle cu material Făină de grâu extracţie 75% Idem extracţie 85% Făină de secară Făină de porumb Arpacaş de orz Orez decorticat Gris Fulgi de ovăz Paste făinoase obişnuite Paste făinoase cu ou Biscuiţi Produse derivate din cereale 100 42.2 8.7 100 78 584 703 437 177 650 410 320 Produse zaharoase 1 Zahăr 2 Glucoza .5 1.2 8.1 ■ 61.0 57.5 75.4 0.7 8 9 Compot de prune Compot de vişine Compot de struguri - 100 100 100 100 Too 100 82 82 80 13 12 13 0.8 12 20 12.3 0.9 63.5 1.9 10.5 8.0 8.2 0.7 1.7 1.0 47 52 53 64 65 80 303 333 323 Leguminoase uscate 1 Fasole boabe 2 3 Linte boabe Mazăre boabe 1 2 3 4 5 6 T 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 112 1 2 3 4 5 Pâine de grâu albă Pâine de grâu intermediară Pâine de secară Pâine graham Cornuri.5 52 48 84 . .4 40.4 9.5 8.9 1.1 72 75.5 63 35 10 59 - 15.1 9.8 7.6 79.72 '.5 14.3 15. chifle simple Cornufi.0 44. 11. 71 74.5 32.9 6.3 75.0 : 14.2 8.5 11.1 3.5 23 25 21.5 14 14 14 12. 1.4 1. 271 Pâine de grâu neagră ]- 51.5 21 - 44.2 33.5 7.

4 1.9 5.2 81 83 336 340 394 405 360 406 323 422 403 417 405 420 574 439 420 420 264 288 1.1 33.8 64 70 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Caramele cu miere Caramele cu rom Caramele cu lapte şi malţ Dropsuri Dropsuri lapte (amaro) Drajeun - Bomboane fondante Bomboane ciocolată Specialităţi ciocolată Sinaia-Peleş Specialităţi ciocolată Menţină Batoane ciocolată cu căpşuni Sirop de vişine Sirop de zmeură - li INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 21 Gem de caise 22 Gem de piersici 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 Gem de prune Gem de zmeură Gem de vişine Gem de căpşuni Gem de gutui Dulceaţă de trandafiri Dulceaţă de caise Dulceaţă de vişine Jeleu afine Jeleu mure Marmeladă amestec Marmeladă extra Magiun de prune .7 3.3 3.4 0.5 14.1 5 5.5 14.1 82 84 64 81 98.1 12.4 6.7 2.3 1.4 0.3 1.9 10.2 7 6.2 66.5 0.3 71.7 6.9 2 9.8 34 28 113 0.2 8.3 4 5 6 Miere de albine Amidon Caramele cu lapte Caramele cu fructe Caramele cu malţ - 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 18 3 6 6.5 95 99 78.5 0.2 5.1 7 2.4 0.5 2.6 - 96 83.8 14.6 16.7 56.8 67.4 2.09 6.5 2.

34 0.88 0.5 3 297 3 4 5 6 7 Unt Untură de porc Untură de gâscă 100 100 100 100 100 15 0.36 37 38 39 Pastă de măceşe Ciocolată de menaj Ciocolată cu lapte Halva din floareasoarelui 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 ■:' ' ■ fi i î 25 0.06 0.0 1.5 30 3.5 0 - 930 930 767 .1 23 22 18.5 59 60 60 58 58 68 70 68 76 65 54 71 55 66 62 50 43 240 240 240 246 250 239 239 278 290 282 314 269 225 202 232 274 536 605 546 Grăsimi 1 Smântână 100 63.8 1.5 33 1 1.8 29.7 0.5 34 42 20.65 58 21 0.2 0.64 58 25 20 24.5 0 74.8 27.79 0.5 - 100 100 82.1.9 18.5 0.3 0.62 0.77 0.5 40 31.35 0.1 302 preambalată 2 Smântână vărsată .8 6.6 99 100 100 2 721 927 923 930 930 8 9 10 Ulei de floareasoarelui Ulei floarea-soareiui + soia Ulei soia Ulei germeni porumb Margarina Marga - 100 100 100 16.2 0.100 65 2.5 29.2 6 0.5 6.5 0.4 2.6 0.0 99.2 3.

tratamentul climateric şi balneoclimateric. dar şi psihic.Parţial. Dietetica sau alimentaţia curativă se ocupă cu alimentaţia omului bolnav. intelectual. deci necooperarea bolnavului. alimentaţie etc.). Experienţa clinică arată că alimentaţia curativă este un important factor în tratamentul diferitelor boli.). dietetica joacă un rol important şi în profilaxia episoadelor acute. şi nu boala. hepatice. Rolul asistentei medicale în aplicarea tratamentului igieno-dietetic este foarte important. Repausul este nu numai fizic. renale). toaleta zilnică. aplicându-se în raport cu faza evolutivă a bolii: repaus în fazele acute. astenie. caşectici.114 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. diabet zaharat. De exemplu. Regimul dietetic trebuie întotdeauna individualizat. care urmăreşte combaterea (calmarea) simptomelor. legume). orarul şi repartizarea meselor. La stabilirea unui regim trebuie precizate alimentele permise. supravegherea continuă a bolnavilor. bolnavul trebuie cântărit. 1. uneori.). iar în unele boli fiind un factor terapeutic de sine stătător.al doilea element al tratamentului igieno-dietetic . tratamentul prin agenţi fizici. De exemplu. caisele. cardita reumatică evolutivă. Se recomandă. .urmăreşte cruţarea organismului bolnav. NOŢIUNI GENERALE DE TERAPEUTICA Prevenirea şi vindecarea bolilor reprezintă scopul final al medicinii. care.1. prelungit. trebuie să se trateze bolnavul. colecistitc. altele putându-se menţine în stare de compensare (afecţiuni cardiace. masajul periodic al extremităţilor. permite părăsirea acestuia pentru mici plimbări.tratamentul funcţional. Periodic.Absolut. apreciind rezultatele favorabile sau depistând tulburările secundare. urmărind respectarea acestuia. Repausul .16. în convalescenţă. imobilizarea membrelor fracturate prin aparate gipsate). colite de fermentaţie. foi de regim. pentru a aprecia succesul sau ineficacitatea metodei. indiferent de localizare. emfizematoşi etc. să fie totdeauna individualizat . eliminând orice efort inutil. cantitatea şi calitatea lor. în anemia pernicioasă.cu alte cuvinte. ficatul crud. tratamentul trebuie să se adreseze nu numai organului lezat. Ele se pot reduce la tratamentul igienodietetic. regimul de crudităţi (fructe. printr-un tratament corect al constipaţiei cu regim bogat în celulozice şi glucide. interesează organismul în general şi îmbracă aspecte particulare în funcţie de bolnav. tratamentul chirurgical. . Se deosebesc mai multe forme de repaus: . repaus combinat cu mişcare sau efort. evitând astfel poli-pragmazia.Relativ. care are drept scop călirea organismului prin exerciţii fizice sau de altă natură. când se ţin în stare de inactivitate numai anumite părţi ale organismului (de exemplu. aceea de aliment-medicament. fapt pentru care se recomandă poziţia semişezândă. care urmăreşte restabilirea funcţiilor deficiente ale organismului. brânza proaspătă de vaci se recomandă în regimul hepatitelor. mai ales când sunt bătrâni. . Mijloacele şi căile de tratament sunt multiple. se evită întrebuinţarea numeroaselor laxative şi purgative. a complicaţiilor şi a decompensărilor (insuficienţă cardiacă. limitează întrebuinţarea medicamentelor. pe lângă valoarea alimentară şi calorică. unele nefrite etc. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC Tratamentul igieno-dietetic urmăreşte stabilirea regimului alimentar (dieta şi reglementarea activităţii fizice şi intelectuale. unele forme grave de insuficienţă cardiacă. Importanţa acestui tratament rezultă şi din faptul că multe boli se pot vindeca numai prin dietă şi repaus (unele enterocolite acute. durata aplicării. Dietetica utilizată corect. Repausul absolut. ea contribuind la toate formele şi fazele acestui tratament. când bolnavul nu are voie să părăsească patul. . care cu timpul produc obişnuinţă. pentru a nu provoca repulsie. constipaţie. care se adresează cauzelor bolilor.tratamentul simptomatic. Dar. Deoarece boala. infecţii pulmonare. hipertensiune arterială. se poate însoţi de multe inconveniente (tromboflebită). Un alt principiu este cel al terapiei active. hemoragiile grave. ritmurile patologice de înaltă frecvenţă. cunoaşterea şi diagnosticul lor fiind numai etape în drumul care conduce la realizarea acestui scop. dar şi restabilirii funcţiilor celoralte organe. deşi obligă pe bolnav să stea la pat în majoritatea timpului. în dieta potasică. la fel. adaptat fazei de evoluţie a bolii şi cât mai variat. intensificând acţiunea celorlalţi agenţi terapeutici. în ultimele decenii s-a introdus o noţiune nouă. L^ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 115 Cele două principii se completează. Principalele forme de tratament sunt: .16. de decubit etc. prin compoziţia sa. oul. boală ulceroasă etc. colecistonie). . anemie.tratamentul etiologice. posedă şi calităţile unui medicament indicat în perioada de stare şi de convalescenţă a diferitelor boli (hepatice. în constipaţia obişnuită. Se recomandă în infarctul miocardic.

Medicamentele sunt prescrise de medic.Luarea medicamentelor în prezenţa asistentei. asocierea unor medicamente cu antidoturile lor). fără să apară fenomene toxice. clorura de calciu şi codeina fosforică. siropuri.). REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR . aerul expirat. utilizarea antidoturilor). clismă).Respectarea măsurilor de asepsie. Medicamentele se prezintă diferit: pulberi. salivă. în afară de doză. -. 1. Supradozajul medicamentos sau absenţa eliminării. . perfuzii etc. care este de fapt un punct farmaceutic de secţie. de care trebuie să ţină seama medicul (sulfarriidele şi acidul paraaminobenzoic. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS Acesta rămâne cel mai important mijloc terapeutic. .16. introdusă în organism. pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti.Identificarea prealabilă a medicamentelor şi verificarea calităţilor lor. alcooluri aromatice). constituie aparatul. . Medicamentele sunt destinate uzului extrem şi intern şi se pot introduce pe căile: cutanată (fricţiuni.calea de administrare şi modul de administrare. La fiecare medicament se deosebesc: . lumi-nalul injectabil şi alte substanţe etc. Unele incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalină. granule. medicamente pe bază de grăsimi (pomadă. medicamente magistrale. preparate după prescripţia dată de medic (reţetă)..1 pahar de apă corespunde aproximativ cu Şi capacitatea lingurilor trebuie cunoscută: . ale toxicomaniei (morfina. parenterală (injecţii. preparate prin infuzie în apă fierbinte. Unele medicamente devin ineficace sau chiar dăunătoare prin asociere. cocaina).dozele medicamentelor.Anunţarea imediată a greşelilor săvârşite în administrarea medicamentelor. . poţiuni sau preparate zaharate.16. tizane.doza terapeutică: variază între doza minimă la care apare efectul dorit şi doza maximă. urină. duc la intoxicaţie.2.Respectarea somnului bolnavilor. când au ca solvent apa. . .).1 linguriţă rasă .1.aerosoli).). Există însă şi o incompatibilitate de asociere. Medicamentele sunt eliminate prin scaun. morfină cu atropină. determină fenomene toxice.Administrarea imediată a medicamentelor (al căror flacon a fost deschis). Stocul de medicamente destinat tratamentelor curente folosite în secţie şi satisfacerii necesităţilor neprevăzute şi de urgenţă. 1. respiratorie (inhalare . Fac excepţie medicamentele etiologice (antibiotice etc.1 ceaşcă de cafea corespunde aproximativ cu . apă oxigenată). fenomenele de intoleranţă şi de hipersensibilitate (alergia medicamentoasă). Se mai disting: medicamente oficinale.2. soluţii (clorurate. capsule. reacţiile adverse şi incompatibilităţile medicamentelor. însoţite de indicaţia referitoare la compoziţie. comprimate. hidrice. extractele. . dar sunt administrate de surori. depinde şi de calea de administrare şi de capacitatea de absorbţie. Există incompatibilităţi de prescriere.1. . histamine şi antihistaminicele. pilule. emulsii. de rezistenţă (rezistenţă la antibiotice).Respectarea căilor. preparate prin evaporare. pentru a obţine efectul terapeutic urmărit. administrare etc. medicamente solide (tablete.1 lingură plină cu pulbere conţine aproximativ .2. în medicamente şi otrăvuri. preparate anterior în farmacie (de pildă. medicamentele sunt: toxice.fenomenele de obişnuinţă. medi116 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ camente care au ca solvent alcoolul (tincturi.1 pahar de vin corespunde aproximativ cu . glucozate. contraindicaţiile. dozajului şi a orarului de administrare.doza maximă: cea mai mare doză suportată de organism. . stupefiante şi medicamente obişnuite.doza letală: care determină moartea bolnavului.16. fapt pentru care ele trebuie să cunoască: . Diferenţierea substanţelor.1 lingură de supă Există echivalenţe şi pentru pulberi: . casete).Evitarea incompatibilităţilor.1 linguriţă corespunde aproximativ cu . ulei unguent etc. Astfel: . transpiraţie. care priveşte pe soră: de exemplu. tinctura de iod). ungere). realizate în laboratoare specializate.-' . digestivă (absorbţie.indicaţiile.2. :i J '-•'-. pastile.doza toxică: cantitatea de medicament care. . rahidiană. ECHIVALENŢA MEDICAMENTELOR Aceasta trebuie cunoscută de asistentă. . . pentru respectarea dozelor. specialităţi farmaceutice.1 pahar de lichior corespunde aproximativ cu . . După gradul lor de toxicitate. .Respectarea întocmai a medicamentului prescris.

). Trebuie ţinut seama şi de faptul că numeroase produse (antibiotice. anemii.5 gulei 2.1 vârf de cuţit rotunjit 15 g ulei 50 g apă 100 g apă 200 g apă 5 gapă 6. Modalităţile de administrare sunt: aspirarea directă din balon. hepatitele etc.'i i I'1 '• '■^'■'' °q.Calea digestivă. folosită în special în sifilisul nervos. . hipertensiune) şi de focar (exacerbarea proceselor inflamatorii cronice. şocuri anafilactice (seruri. în special în cursul tratamentelor cu antibiotice.5 g sirop 4. casetele. nitroglicerina sub formă de comprimate sau de soluţie. se administrează în timpul mesei. administrarea intranazală printr-o sondă Nelaton. generale: agranulocitoză (Aminofenazonă). antibiotice etc. trebuie de asemenea. clorură de etil). sânge şi seruri. dar şi în edemul pulmonar acut. iar contraindicaţiile: tuberculoza pulmonară. recunoaşterea cauzei durerii are o mare importanţă. uneori pot apărea şi accidente grave. Alteori.Calea percutană: fricţionare. .i .). tinctura de beladonă). uşoară tumefiere). Oxigenul se administrează în edemul pulmonar acut... utilizat în afecţiuni O. sensibilitatea locală.. bronhodilatatoare. injecţii. masca sau cortul de oxigen. duodenal sau intestinal etc..Calea orală este cea mai comodă. .4.5. Reacţiile care pot apărea sunt: generale (hipertermie.■'. deoarece în lipsa diagnosticului. deci înaintea meselor (de exemplu Penicilina V).5 . intoleranţa medicamentoasă este foarte frecventă. cât şi pentru personalul de îngrijire.grupul atropinei (atropină. . tratamentul este uneori inutil şi adeseori periculos.Caleaparenterală: antipiretice. ionoforeză (cu ajutorul curentului galvanic). 1. fără a o vindeca complet.16. întrebuinţat mai ales în spasmele şi durerile gastrointestinale. diverse vărsături etc.L. când sunt foarte puternice.. . colita ulceroasă. Dacă nu se iau anumite precauţii. latente). locale (eritem. papaverina). chiar la antibiotice. pentru a fi amestecate cu alimente (ex: unele antibiotice şi chi-mioterapice: tetracicline. comprimatele. se dezvoltă mai intens şi devin mai virulente. diferite forme de insuficienţă respiratorie. urătoarele căi de administrare: .grupul cocainei. care. transfuzii. autohemoterapia (se prelevează de la bolnav 10 . Indicaţiile acestei terapii sunt: astmul bronşic. pot apărea micoze sau infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice.v».5 g 1.R. . diabetul zaharat. dacă nu sunt prescrise în doze şi pe o durată suficientă. . supozitoarele şi clismele. nitrofurani etc. . comprese. în combaterea durerii se întrebuinţează de obicei: . atât pentru bolnav. antialergice.. unele substanţe (antibiotice. TRATAMENTUL DURERII Acest tratament reprezintă cel mai convingător exemplu de justificare a tratamentului simptomatic. pentru a putea interveni la timp. tubajul gastric. insuficienţa circulatorie şi în insuficienţa cardiacă. sunt de temut reacţiile alergice. pe care se administrează diferite substanţe narcotice (eter. unele nefroze. renale. pot apărea dezechilibre biologice.5 g 1. Sunt cunoscute medicamentele care pot duce la asemenea accidente. stomatologice etc. . Medicamentele cu acţiune iritantă asupra mucoasei gastrice. .5 . durerile veziculare. puncţii.16.2. .3.calea respiratorie. Astfel.saiinynî 1.5 g ulei 15 g apă 20 g sirop 12. Ultimele două sunt introduse prin rect. reumatismele cronice.malarioterapie. TERAPIA PRIN ŞOC Acest gen de terapie grupează un număr de metode. De exemplu.substanţe organice: lapte de vacă sterilizat. bronhopneumonie.-:■.:••■'■■ . soluţiile. Astăzi.proteine microbiene. băi medicinale.20 ml sânge vens şi se reinjectează profund i. fibrinolitice) sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicamente fin dispersate). CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR Diferitelor medicamente le sunt proprii. 1. se practică diferite tehnici diagnostice sau terapeutice (spălătura gastrică. cloroform. Prin distrugerea florei patogene. cu indicaţie în infarctul miocardic.2.opiul şi alcaloizii săi (morfina. scleroza renală. pe care se administrează pilulele.6. Agenţii terapeutici folosiţi sunt: . prin modificarea florei microbiene. drajeurile. unele substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare). Totuşi. emplastre.). trebuie ingerate pe stomacul gol. corticoizi) pot masca semnele unei boli. peptonă.2.m).b v-ftnJ.:•■. Medicamentele care trebuie să reziste sucului gastric şi de la care se urmăreşte obţinerea unui efect rapid.5-2. aplicate spre a provoca în organism anumite reacţii. frison. unele microorganisme care parazitează în mod normal organismul. REACŢIILE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR Acestea. tot pe cale digestivă. este contraindicat să se administreze vreun analgezic unui bolnav suspect de apendicită. 118 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . oftalmologice. se manifestă prin tabloul clinic al şocului. badijonări. insuficienţa cardiacă.1 g _ I INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 117 16.16. oxigenul. Pe cale sublinguală se administrează unii hormoni.2.. bine cunoscute de asistenta medicală.in»ni:->. pneumotoraxul spontan. perfuzii.

. dureri reumatice. determinând o puternică vasodilataţie a tegumentelor. calmează durerile datorate infla-maţiei peritoneale. Chimioterapia. ele putând prelungi viaţa şi ameliora temporar starea bolnavului. Revulsivele influenţează starea şi funcţia organelor prin derivarea sângelui. substanţe radioactive etc. urgenţe chirurgicale. TRATAMENTUL PRIN AGENŢI FIZICI • Acesta cuprinde un grup larg de agenţi terapeutici. ocluzia intestinală. . Corticoterapia şi perfuziile sanguine sunt uneori utile. Dintre chimioterapice. Sunt considerate ca o contraindicaţie pentru radiaţii: o anemie sub 3 milioane de elemente. . colici nefretice şi hepatice.dureri ale unui membru.electroterapie. .16. a adenopatiilor. Dintre acestea. fricţiuni. căldura se aplică local. cobaltoterapie. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 119 1. Piafen.3. deprimarea hematopoiezei redusă (provoacă adeseori căderea părului).grupul pentacinum (Fortral). Chimioterapia foloseşte o serie de substanţe capabile să împiedice creşterea şi extinderea tumorilor maligne. în mitoză.).gimnastică medicală şi masaj. punga cu gheaţă sau compresele reci. artrite. termo-foare etc.Clorambucilul (Cloraminofen. pericardita. cefalagii. TRATAMENTUL BALNEOCLIMATERIC Acesta întrebuinţează ca agenţi terapeutici apele minerale. nefretică. băi curative. colica hepatică..Clafenul (endoxanul. ■ 1. dar sunt contraindicate în altele. Exereza chirurgicală este singura metodă realmente eficace. roentgenterapie. metastaze etc. care modifică reactivitatea organismului. arterite. Cataplasmele acţionează prin căldură şi umiditate. a volumului sau a aderenţelor tumorii. O regulă elementară în tratamentul durerii o constituie aplicarea acestuia. durerile din pericardite. intestinală (urgenţe medicale) .dureri abdominale. o leucopenie sub 4 000 şi o trombopenie sub 150 000. După un timp. mamar şi pulmonar. Radiaţiile sunt totdeauna periculoase pentru organism. . curenţilor de înaltă frecvenţă. . nămolurile şi climatul. sarcina extrauterină. cancerul ovarian. embolia pulmonară. cu descongestionarea organelor interne. din cauza metastazelor. dar nu totdeauna posibilă. Dintre acestea menţionăm: .grupul acidului salicilic (salicilatul de sodiu. Se mai întrebuinţează şi în hemoragiile gastrointestinale. perforaţia unui ulcer gastroduodenal sau a veziculei biliare. calde. nevrite. în leucemia limfatică cronică. ultrasunete. în special pentru măduva osoasă. procese inflamatorii cronice ale organelor abdominale şi pelviene.aplicaţii calde şi reci (pungă cu gheaţă). numai după cunoaşterea cauzei. meningite. discopatia lombară etc. ciclophosphamid). şi se întrebuinţează în dureri gastrice şi intestinale. colecistice.16.) pot vindeca anumite cazuri de tumori. termofor electric. unde nu au acţiune favorabilă. fapt pentru care în timpul utilizării lor este necesar controlul periodic prin hemogramă.boli renale.dureri lombare. pleu-rezia. calmează nu numai durerea.durerea toracică. edemul pulmonar acut. restabilind unele funcţii deficitare şi combătând durerea. Aminofenazona (întrebuinţate în nevralgii.actinoterapie (terapie prin radiaţii de natură diferită): raze ultraviolete şi infraroşii. este eficace în leucemii acute. Principalele boli însoţite de dureri sunt: . . devenind inactive. O altă regulă este aceea de a nu se prescrie opiacee. permiţând bolnavului să suporte mai bine radiaţiile. Radiaţiile (radioterapie.17. diatermiei cu unde scurte.fracturi. care combat durerea prin aplicaţii asupra regiunii dureroase. în limfosarcom. TRATAMENTUL TUMORILOR MALIGNE Tratamentul poate fi curativ sau paleativ. faradoterapiei (curentul alternativ). Tromadolum (Tramal) . chiar vindecare definitivă. fără a fi cunoscute contraindicaţiile.4. Nerespectarea acestui principiu comportă riscul de a masca o urgenţă. pancreatita acută. mai ales. apendiculare. având aceleaşi indicaţii ca şi căldura umedă: (bolile pulmonare şi pleurale). împachetări. ca de exemplu în epitelioamele digestive. 1. Toxicitatea este relativ mică. dar şi tuşea şi dispneea. . prin intermediul galvanoterapiei (curentul continuu). hormonoterapia şi antaigicele pot fi utile uneori la începutul bolii. antimitoticele şi antimetaboliţii sunt cele mai întrebuinţate. fricţiunile . chiar în cazuri inoperabile. .infarctul miocardic. cu adenopatii. administrat prin injecţii intravenoase. sub formă de comprese umede. viscerale etc.revulsivele sunt mijloace de tratament local (aplicaţiile locale de frig şi căldură. acidul acetilsalicilic. toate aceste substanţe dezvoltă rezistenţă.băile şi compresele de muştar). Antimitoticele acţionează asupra celulelor în diviziune.apendicita. Tratamentele paleative. Tratamentul curativ permite în unele cazuri. Leukeran) este o substanţă activă. greaţa şi vărsăturile rare. Aceşti agenţi pot fi grupaţi în: .. flebite . revulsivele medicamentoase . pneumotoraxul spontan . .

Procarbazinum (Natulan . intestinale. mielom. câte o fiolă de ciclofosfamida în perfuzie sau intravenos.injectabil . . cristovin .injectabil) .comprimate şi injectabil) . citonin) capsule şi injectabil.Mercapto-purinum (Purinetol . Poate determina grave tulburări hematopoietice (aplazie medulară.Prima zi vincristină sau vinblastină sau adriblastină câte un flacon intravenos.capsule).Cisplatinum injectabil . Reacţiile adverse sunt rare.injectabil) . epitelioamele limbii şi buzelor.injectabil) . Injectabil) . .Fluororacilum (Efudix . boala Hodgkin.O. .Chlorotrianisen (Clanisen. 120 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . leucopenie. mai ales.Hidroxicarbamidum (hidroxiuree .I. .capsule) .m.Melphalanum (capsule şi infectabil) .Fluorouracilul poate fi activ în unele tumori gastrice.Busulphan (Mileran . . cu atingere severă a stării generale (astenie. Corticoizii acţionează complex şi sunt utili în tumori generalizate. .Clorambucilum (Leukeran .capsule) . dar prezintă un mare grad de toxicitate.Epirubicinum (Farmorubicin . . Alderan. Demecolchine şi Vinblastin sulfat sunt alcaloizi a căror administrare dă unele rezultate în limfogranulomatoză.Metrotexate (Antifolan .capsule) Prezentăm în continuare o schemă de tratament orientativ (12 serii lunare sau mai mult) în cancerul bronhopulmonar prin: .A cincea zi o fiolă de Ftorafur intravenos. .82 este un preparat înrudit cu Clafenul. Poate provoca trombopenii grave. dar administrarea lor este însoţită de deprimarea hematopoiezei. mamare etc.Citarabinum injectabil .comprimate) . Mercaptopurina şi derivatul său Imuranul (mai puţin) sunt droguri active în leucemia acută.Ciclofosfamida (endoxan. . vomă şi deprimarea organelor hematopoietice.A doua zi şi a treia zi.B. în leucemia mieloidă cronică. Antimetabolitii sunt substanţe care antrenează carenţa unor metaboliti (baze purinice şi pirimidice. ulceraţii digestive.Dacarbazine (Levofolan. în timpul administrării apar frecvent diaree. dar dezvoltă repede rezistentă şi provoacă leucopenie şi trombopenie.Provoacă uneori greţuri.Asparaginase (Leucogen . Hormonoterapia este de asemenea utilă în tratamentul tumorilor maligne. .Tegafurun (Ftorafur .compimate şi injectabil) .Girostanul (Thio-Tepa) poate fi eficace limfopatiile cronice.Bleomicinum injectabil .Daunorubicicinum (Daunoblastin . Tace .comprimate . se recomandă în cancerele de sân şi ovar. acid folie) indispensabili creşterii celulelor neoplazice. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 121 ■ Trei grupuri de hormoni sunt utilizaţi.Natulan .Citosulfanul (Myleranul) este util.capsule) .Vincristinum (oncovin.Tamoxifenum (Tamoneprin . ciclofosfamid.Flutamidun .injectabil) . neoplasme pulmonare şi hepatice.Vinblastinum injectabil .Colchicine. Principalele chimioterapice antineoplazice (antimitotice şi antimetaboliti) utilizate în practica curentă sunt: . . trombopenie).capsule) . scăderea rezistenţei în infecţii etc.injectabil) .A patra zi metrotrexate 4 comprimate sau Antifolan 1 fiolă i.Azathioprinum (Imuran .sunt active în leucemia acută. stomatite.injectabil) . Methotrexatul şi Aminopterina -substanţe antifolice . cancerele mamare şi ovariene. esofagiene.

Bolnavul este aşezat în poziţie şezândă.Cancerul de ovar.prescrierea antalgicelor la bolnavii cu dureri. cu mâna de partea care urmează a fi puncţionată. hemoragice. Diagnosticul şi aprecierea rezultatelor sunt diferite. cel puţin o dată pe săptămână.prescrierea chimioterapiei anticanceroase. comparabil cu fumul de ţigară. gravă.10 cm de obicei pe linia axilară posterioară. dacă hemograma permite. permite rapid aprecierea concentraţiei în proteine (fibrină) a unei colecţii lichidiene. este obligatoriu controlul hemogramei. Se pot utiliza toate antalgicele cunoscute . în spaţiul intercostal VI VIII în plină matitate. Perfuzia venoasă. Unele medicamente trebuie administrate în perfuzie venoasă lentă (picătură cu picătură.Cancerul de prostată. cu condiţia să fie cunoscute şi riguros respectate regulile elementare. în urma introducerii unei picături din lichidul de cercetat într-un pahar conic. asocierea unor metode poate da rezultate (radiaţie. Se va avea grijă ca acul să aibă un calibru suficient.evacuatoare: se evacuează colecţia lichidiană în scop terapeutic. datorită asocierii chirurgie-chimioterapie. ridicată şi dusă peste cap. Antalgicele sau analgeticele (medicamente care combat durerea) sunt substanţe indispensabile pentru tratamentul cancerelor. hormoni). când liniştirea bolnavului este indispensabilă. . prin fixarea unei pense pe tub. pentru a împiedica deplasarea acului. sărac în proteine. 1. Reacţia Rivalta permite diferenţierea exsudatului pleural. serofibrinoase (alb-gălbui).transsudatul (origine mecanică). slăbire. unde poate reface şi întăriri răspunsul la chimioterapice.exsudatul (origine inflamatorie).de la aminofe-nazonă la Morfină şi derivatele lor. deoarece precizează existenţa şi natura lichidului. 122 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Puncţiile seroaselor. După ce s-a verificat că perfuzia lichidului decurge fără obstacol. are în multe cazuri o evoluţie favorabilă.dacă este posibil . imprevizibile. de unde şi necesitatea de a lăsa acul mai multe ore în venă. apare un nor alb. sora va fixa cu benzi de leucoplast pavilionul acului şi porţiunea imediat vecină a tubului de tegumentele bolnavului. Reacţia Rivalta. când starea generală este alterată. pericardic. generale sau biologice de infecţie. După introducerea acului în venă.exploratoare: se puncţionează în vederea unei analize chimice şi bacteriologe (scop diagnostic). Se pregăteşte bolnavul. Regiunea şi mâinile celui care execută puncţia. în cancerele grave.în cancerele digestive şi în cancerele de sân şi uter. rapid diagnosticate şi operate. .5 -Im. în tratamentul tumorilor maligne. Rezultatul tratamentului depinde de localizare şi de stadiul clinic: . Puncţia exploratoare este necesară în faţa oricărui sindrom pleuretic. chimioterapie. Estrogenii sunt recomandaţi în cancerul de prostată. dacă există semne locale. strict razant cu marginea superioară a coastei. în cazul unor infecţii supraadăugate. După origine se deosebesc: .prescrierea antibioterapiei. . . Tubul de perfuzie are intercalat un tub de sticlă.18. care trece pe sub marginea inferioară a acestuia. Viteza de scurgere se asigură ridicând rezervorul la o înălţime de 0. inoperabile sau cu metastaze. primul agent terapeutic care trebuie folosit neîntârziat . răspunde bine la tratamentul cu estrogeni. purulente. După aspect colecţiile lichidiene apărute în diferite seroase pot fi: seroase. care conţine 100 ml apă acidulată cu acid acetic glacial. . febră). trebuie luate următoarele măsuri: . pentru a putea controla dacă scurgerea este continuă şi dacă nu trec şi bule de aer. chiar cu metastaze. Corticoterapia este indicată şi în leucemiile acute. Puncţia pleurală sau toracenteza se face de obicei în scop diagnostic (exploratoare). care nu dau obişnuinţă. pentru protecţia pachetului vasculonervos. botat în proteine. Puncţia unei seroase poate fi: . . vor fi bine . administrându-i înaintea puncţiei un sedativ. se pot spera vindecări durabile. ameliorând starea generală şi diminuând durerile.prescrierea coticoterapiei. .anorexie. dar şi în scop terapeutic (evacuatoare). numai după epuizarea altor antalgice. Chiar în cazul unor tumori inoperabile.este exereza chirurgicală. cu toracele descoperit. deoarece pot apărea remisiuni spontane. . pentru a se evita coagularea în ac. ascitic (reacţie pozitivă) de transsudat (reacţie negativă). care va fi informat asupra importanţei şi lipsei de pericol a acestei manevre. TEHNIC! CURENTE DE PRACTICĂ MEDICALĂ : Tehnicile curente de practică medicală sunt simple şi fără pericol. care se poate efectua şi la patul bolnavului. Se puncţionează cu un ac lung de 8 . întrucât radioterapia şi chimioterapia sunt mijloace terapeutice de largă folosire şi cum acestea au o evidentă acţiune toxică medulară. Opiaceele trebuie prescrise. în general. Androgenii dau rezultate în etastazele osoase ale cancerului de sân. mai ales formele dureroase. se asociază antibiotice. prognosticul este foarte rezervat. Tratamentul urmăreşte numai uşurarea suferinţei bolnavului. Reacţia este pozitivă când. se racordează flaconul de perfuzie la ac printr-un tub de cauciuc.în cancerele inoperabile. 3-4 ore de exemplu). uşor aplecat înainte.

paralelă cu prima şi lungă . se practică aproape de umăr o primă scarificare orizontală. Dacă nu se respectă indicaţiile. să pregătească locul intervenţiei (asepsie. Ascita este o colecţie lichidiană în cavitatea peritoneală. colaps. Cutireacţia. T. De obicei se practică puncţia exploratoare. Puncţia lichidului cefalorahidian sau rahicenteza. Puncţia poate fi lombară . Asistenta medicală are un rol important. . mergând în profunzime 5-6 cm. Puncţia poate fi exploratoare sau evacuatoare. se pătrunde cu acul montat la seringă.300 ml. cu un alt vaccinostil steril. dacă se iau precauţiile necesare. Se aspiră cu o seringă etanşă. anestezie locală sau chiar morfină. care nu regresează sub influenţa tratamentului. Contraindicaţiile rahicentezei sunt: deformări ale coloanei vertebrale (cifoză.). Peste aceasta. se depune pe piele o picătură de tuberculină.pneumotorax. pot apărea hemoragii prin atingerea vaselor mamare. 5 cm mai jos. perpendicular pe piele. puls. etc. administrându-i-se un sedativ. într-un ritm de 1 litru la cinci minute.lezarea periostului sau al nervului intercostal: apare o durere vie. în fosa iliacă stângă. va fi puncţionat cu un ac gros sau cu un trocar în fosa iliacă stângă. Aceasta va servi drept martor. la 3 cm de marginea stângă a INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 123 sternului.puncţionarea plămânului. Accidentele sunt excepţionale.A. să prezinte toate materialele necesare. purulent). Bolnavul este aşezat în decubit lateral stâng. hemoragie prin rănirea cordului. poziţia bolnavului etc. natura lichidului (exsudat sau transsudat). să supravegheze bolnavul după puncţie (facies. Accidentele şi incidentele toracentezei sunt: . ictere (de obicei accidente ale bolii de fond . tumori cerebrale.ciroza hepatică). Locul de elecţie este spaţiul al V-lea intercostal stâng. Asistenta medicală trebuie să liniştească şi să pregătească pe bolnav. Bolnavul va fi liniştit. aerat. scleros. Tehnica este aceeaşi ca pentru puncţia exploratoare. Asistenta medicală are acelaşi rol ca şi în tehnica precedentă (puncţia pleurală). de preferinţă dimineaţa pe nemâncate. după caz şi numai de către medic. Când operaţia de evacuare este teminată.m. pentru a se evita decompresiunea bruscă. Puncţia ascitei. Puncţia evacuatoare este indispensabilă în colecţiile lichidiene abundente. Puncţia exploratoare permite să se precizeze aspectul şi natura lichidului. Se pot evacua 100 200 . morbul Pott (pericol de difuzare a infecţiei tuberculoase în meninge). infectarea lichidului de ascită. să asigure golirea vezicii. urmată de o tuse uşoară şi spute hemoptoice. fără a se urmări evacuarea ascitei în totalitate. Reacţiile la tuberculină. Puncţia trebuie să fie lentă.embolie gazoasă şi şoc pleural. pentru efectuarea analizelor bacteriologice. Lichidul cefalorahidian se extrage urmărind scopuri: diagnostice (precizarea aspectului. se dezinfectează şi cu un vaccinostil steril . pentru examene bacteriologice.cel mai frecvent . sulfamide). . ultimul pentru examenul chimic. intradermoreacţia şi percuti-reacţia. Puncţia evacuatoare nu este necesară decât în unele pericardite tuberculoase. Eventualele accidente: înţeparea intestinului sau a unui vas din perete. a tensiunii lichidului cefalorahidian. Se pătrunde cu acul razant cu marginea superioară a celei de-a 6-a coaste. datorită reactivităţii exagerate a zonelor reflexogene pleurale. . citologice sau introducerea unor substanţe radioopace). să supravegheze reacţiile bolnavului şi să asigure transportul produsului prelevat. pentru examenul citologic. supraveghind pulsul bolnavului. Bolnavul.lezarea vaselor intercostale: apare sânge în seringă şi o echimoză la locul puncţiei. Puncţia pozitivă confirmă prezenţa. aşezat în decubit lateral stâng. în mod obişnuit se foloseşte intradermoreacţia. Puncţia evacuatoare este indispensabilă în ascitele foarte abundente. să-i asigure poziţia adecvată.iodate. Se foloseşte o seringă perfect etanşă cu un ac lung. Se evacuează cantitatea de lichid dorită. sedat şi după dezinfectarea pielii cu alcool iodat. lungă de aproximativ 5 mm. Puncţia pericardului. Puncţia poate fi negativă când lichidul este absent sau când acul este nepermeabil. exprimată prin apariţia în seringă a unei mici cantităţi de lichid roş-iatic. Există trei tehnici: cutireacţia. introducerea unor medicamente (antibiotice. prin pătrunderea aerului în cavitatea pleurală. vizând coloana vertebrală. prea scurt (nu ajunge în cavitatea pleurală) sau a pătruns într-un ţesut dur. Nu se evacuează mai mult de 500 ml lichid. citologice şi chimice. se practică o a doua scarificare. Pe faţa externă a aceluiaşi braţ. pentru a realiza un tamponament compresiv. examene chimice. Se recoltează suficient lichid de ascită. prim timp pentru o encefalografîe gazoasă etc. unul conţinând un anticoagulant. se obturează orificiul cu colodiu sau cu un tampon steril bine aplicat şi menţinut cu leucoplast şi se execută un bandaj abdominal strâns. Lichidul prelevat va fi repartizat în trei tuburi: unul perfect steril. între degetele mâinii stângi se întinde pielea regiunii deltoidiene. . se retrage trocarul. hemoragii. scurgerea continuă a serozităţii prin orificiul de puncţie. aspectul (serofibrinos.). hemoragie. introducerea unor substanţe analgezice sau anestezice pentru rahianestezice.). de tipul celui utilizat pentru injecţi i. moarte subită pe cale reflexă. lordoză etc. terapeutice (evacuarea lichidului cefalorahidian în compresiuni medulare). să-l ajute pe medic în timpul puncţiei.sau suboccipitală. infecţii pleurale. ea trebuind să pregătească şi să sedeze bolnavul.

care se îndepărtează după 24 de ore. foarte răspândit în natură. Gonorrhoeae) produce infecţii uretrale ascendente. pielite. Pasteurella pestis este bacilul pestos. sinuzite. Ampicilina. saprofit intestinal. inocularea a fost făcută corect. Penicilină G. endocardite. Eritromicină. Haemophilus influenzae (bacilul Pfeiffer): bacii mic. sub claviculă. conjunctivite acute. Ampicilina. responsabil de infecţii urinare. Streptomicină. dezinfectată în prealabil cu alcool. gonorrhoeae. Septrin. pneumonii. Tetraciclină. sulfamide. Cloramfenicol. Se aşteaptă şi se acoperă apoi cu o mică compresă sterilă. Nitrofurantoin. Acid nalidixic.1 ml în treimea mijlocie a feţei anterioare a antebraţului. septicemii şi endocardite. Piocianic (Pseudomonas aeruginosa): bacii gram-negativ. cu un diametru de aproximativ 5 mm. în ţara noastră se utilizează tuberculină purificată "P. sa-profit în tubul digestiv. bronhopneumonii. Acid nalidixic. meningite. hemolitice sau nu . mici. aerob şi anaerob facultativ. otite. Tetraciclină. abcese cerebrale. angioco-lecistite. Eritromicină. PRINCIPALII GERMENI PATOGENI Şl ANTIBIOTICELE Şl CHIMIOTERAPICELE CARE ACŢIONEAZĂ ASUPRA LOR Colibacilul (Escherichia coli . meningite şi septicemii. Dacă reacţia este pozitivă. angiocolfecistite. Antibioticele utile: Ampicilina. infecţii urinare. cu bizou scurt. După 72 de ore se citeşte reacţia. producând otite. Antibiotice active: Ampicilina. 1. Din lipsa concurenţei micro-biene (ca şi piocianicul) poate invada unele mucoase şi poate produce: otite. Antibiotice active: Gentamycin.tot de 5 cm. Pneumococul (Diplococcus pneumoniae): coc gram-pozitiv. saprofit al căilor respiratorii.19. perfect sănătoşi. Colimicin. ca şi aspectul (flictenă. bronhopneumonii. Gentamycin. Determină: amigdalite. Sunt sensibile la peniciline. infecţii biliare şi urinare. uneori apar flictene.P. Kanamicină sulfat. a unei cantităţi dozate de tuberculină.familia Enterobacteriaceae): bacii gram negativ. Colymicine. poate masca o eventuală reacţie pozitivă. infecţii biliare şi urmare. rebele la tratament. care produc boli febrile. Se foloseşte o pomadă compusă din părţi egale de tuberculină brută şi lanolină.coci gram-negativi. se pot îmbolnăvi sau pot îmbolnăvi pe cei din jur. 124 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Intradermoreactia este cea mai utilizată reacţie la tuberculină şi constă în injectarea în grosimea dermului. Purtătorii de stafilococ. aerob şi anaerob facultativ. deseori cu manifestări hepatice (icter). Cloramfenicol. abcese pulmonare (rezistent la antibiotice). Devine patogen la bolnavi trataţi cu antibiotice. sulfamide. Kahamicină sulfat. poate produce pneumonii grave. septicemii.65". unoeri rebele la tratament. determină: angiocolicistite. Polimixin B sulfat. N. Proteus: bacii gram-negativ. meningitidis): gen de bacterii aerobe sau anaerobe. uşor pruriginoase. care însă e mobil). care persistă circa 10 minute. Stafilococul: coc gram-pozitiv. Se injectează strict intradermic 0. renale şi meningiene. peritonite. Specia denumită gonococ (N. Carbeniciline şi mai puţin Tetraciclină. I. septicemii. amigdalite. Streptomicină. faringite. Citirea se face în a 3-a zi (72 de ore). Septrin. care poate înverzi mediul. Antibiotice active: Colimicin (Colimycine). Se fricţionează timp de un minut cu această pomadă o suprafaţă cu un diametru de 5 cm. imobil (seamănă cu Aerobacter. septicemii. tetracicline. uneori septicemii şi meningite.D. Enterococul (Streptococcus faecalis): coc gram-pozitiv. Antibiotice active: Penicilină (Proteus mirabilis). septicemii. Eritromicină. Polimixin B sulfat. Răspunsul pozitiv constă în apariţia unei induraţii papuloase palpabile. Se recomandă curăţirea repetată a regiunilor infectate cu nitrat de argint. suprofit normal al intestinului gros. Polimixin B sulfat. Infecţiile sunt foarte grave şi rezistente. Acid nalidixic. Antibiotice active: Penicilină. conjunctivite. bronhopneumonii. pielonefrite. sinuzite. meningitidis) determină meningite şi mai rar septicemii. sulfamide. Klebsiella pneumoniae (pneumobacilul Friedlănder): bacii gram-negativ. Nitrofurantoin.C. aerob şi anaerob facultativ. colecistite. Poate fi saprofit. Antibiotice utile: Gentamycin. otite. Eritromicină. Carbeniciline. Acid nalidixic. responsabil de infecţii acute ale căilor respiratorii. notându-se în milimetri dimensiunea diametrului. necroză). Septrin. adaptate perfect la seringă. Cu vaccinostilul se amestecă tuberculină cu serozitatea care apare. bronşite cronice. Neisseriile (N. două zile mai târziu apar numeroase papule roşii. Septrin (Biseptol). Gentamycin. deseori saprofit al căilor respiratorii. când se schimbă receptivitatea lor. Leptospirozele: germeni spirilari. cu 10 diviziuni şi ace de 1 cm. Dacă în momentul introducerii tuberculinei apare o bulă albă de edem. otite. Când devine patogen. Gentamycin. Kanamicină. Rifampicină. Reacţia transcutană. Antibiotice şi chimioterapice active: Strecpto-micină. sinuzite. colecistite. Septrin. Penicilinele şi tetraciclinele sunt uneori utile. meningite purulente. meningite. pneumonie francă lobară. Ampicilina. dar mai ales menin-gococul (N. Tetraciclină. Se folosesc o seringă de 1 ml etanşă. Rifampicină (asociată). Cloramfenicol. gram-negativ. Stafilococul . care în răspunsurile intens-pozitive apare sub forma unei infiltraţii întinse (peste 10 mm). infecINTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 125 ţii puerperale. Ambele. Penicilină. potenţial patogen sau patogen. Kanamicină sulfat. ulceraţie. Clorhexidin-spray etc. Dacă inocularea este prea profundă. roşie la periferie!. mai ales asociate. Tetraciclină. Reacţia se consideră pozitivă dacă la locul inoculării a apărut o infiltraţie cu un diametru de minimum 9 mm. Cefalo-ridinâ. meningite. Sulfatiazol. Sulfatiazol. Când devine patogen.

poate întârzia momentul depistării ueni tuberculoze pulmonare.determină: piodermite (furuncule. în infecţiile cu Str.este dominată de o nouă patologie infecţioasă. meningite. intubaţii. trebuie cântărit la fiecare caz. influenţate diferenţiat de chimioterapice antiprotozoare. constituie o altă terapeutică indispensabilă. bronhopneumonii sau pneumonii cu abcese. expectorante. nu pe pat). boli grave transformându-se în boli benigne. otite.A.20. Ampicilina. evaluarea corectă a stării bolnavilor. aspectul lor clinic. (Bisturiul este cel mai eficace antibiotic. Meticilină. flegmoane. Streptomicină. cu reaprinderi. Virusuri Determină numeroase boli virale Rezistente la antibiotice şi la chimioterapicele antibacteriene II. expectativa este preferabilă. inclusiv a unor săli de operaţie şi servicii de terapie intensivă.). meningite. Astfel. . Kanamicină sulfat. antiinflamatorii. insidios. abcese şi flegmoane. viridans: Ampicilina. Lincomicină. R. antibioterapia). a unei endocardite lente. adenoflegmoane. în acest sens dăm câteva exemple: administrarea de rutină a asocierii penicilină-streptomicină în pneumopatii. boli acute în boli cu evoluţie subacută. artrite. metrite. furuncule. osteomielite. Eritromicină. psittacoza. Rickettsii Determină rickettsiozele exantematice. unele tratamente (corticotrapia. Patologia actuală -pe lângă bolile degenerative. reprezintă factori care conduc la apariţia unei noi patologii infecţioase. ceea ce presupune precizarea cel puţin a diagnosticului de afecţiune. utilizarea abuzivă a substanţelor antimicrobiene. Astfel frecvenţa unor boli infecţioase specifice a scăzut. transfuzii. Cefaloridină. deoarece modificările mediului. Angelescu) /. amigdalite. uneori fără alte tratamente. poate asigura vindecarea (în pat. Antibiotice active în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-negativ: Penicilină G. Streptococul: coc gram-pozitiv. trahomul. tonicardiace. vasoconstrictoare sau vasodilatatoare. deoarece există şi alte mijloace terapeutice care. Ampicilina şi Eritromicină. în boli uşoare. Problema este complexă şi dificilă. dar numărul total de infecţii a crescut. 1. abcese. VIII. în atenţia căreia trebuie să stea cu deosebire. Acid fusidic. limfogranulomatoza veneriană Sensibile la antibiotice cu spectru larg şi la sulfamide ///. bolnavii se pot infecta cu proprii lor germeni. limfangite. au devenit o necesitate. Mijloacele terapeutice simptomatice şi patogenice (antitermice. Riscul evoluţiei spontane şi al terapiei instituite. furuncule antracoide. Cloxacilină. antiseptice. sinuzite. pleurezii purulente. Novobiocin (Nivecin). erizipel. Vancomicina. Adeseori. a antibioticelor în stările febrile. epurări extrarenale). efectuate uneori abuziv (sondaje. bronhodila-tatoare. după cum tratamentul simptomatic este indicat în bolile cu suferinţe subiective. empieme etc. foarte rezistent la tratament. febra "Q" şi alte rickettsioze Sensibile la antibiotice cu spectru larg Tabelul V INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 127 Rezistente la antibioticele şi la chimioterapicele antibacteriene. a vitaminei BI2 în anemii.) Aceste manopere trebuie făcute cu respectarea strictă a regulilor de asepsie. dacă cel etiologic nu este posibil. miygawanella) Determină ornitoza. lent. supraacut. repausul. Principalele microorganisme patogene (Clasificare utilă în practica antibioticoterapiei) (după M.A. ca şi igiena defectuoasă din unele spitale. imunosupresivele. Eritromicină. în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-pozitiv: Oxacilină. antialer-gice. emfizeme. Asanarea şi drenarea focarelor infecţioase accesibile (abcese. tumorale şi traumatisme . Uneori. otite. Rifampicină. creşterea numerică a populaţiei şi suprasolicitările variate. chiar cronice. bedsonia. latente. La aceasta au contribuit unele practici spitaliceşti. hidrosadenite). Tratamentul antiinfecţios cu antibiotice sau chimioterapice este recomandabil numai în bolile în care a fost identificat agentul patogen sensibil la acestea. Sunt preponderente infecţiile mascate. S-a schimbat chiar caracterul bolilor. pericardite. introducerea unor noi medicamente în terapeutică. care determină: angine. flegmoane perinefretice. De aceea. primul factor al aceste enunţări. scarlatina. chiar singure. NOŢIUNI GENERALE DE TRATAMENT ANTIINFECŢIOS Prevenirea (profilaxia) şi vindecarea bolilor reprezintă raţiunea practicii medicale. Pristinamicina. Tot mai frecvent apar infecţii cu stafilococ de spital. Toate stafilocociile pot evolua acut. bronhopneumonii. (streptococul (3hemolitic. pot vindeca boala. Cefaloridină. septicemii. adenite. septicemii. Penicilină G. Kanamicină sulfat. flegmoane. Chlamidii (pararickettsii. fără riscurile antibioterapiei. Eritromicină. Antibiotice active în infecţiile cu streptococ (3-hemolitic: Penicilina G. folosirea raţională a mijloacelor terapeutice. Trebuie combătută cu orice preţ utilizarea abuzivă a antibioticelor. flebite. cateterisme. enterite. sedative. endocardite. a unei anemii pernicioase. sinuzite. Metazoare (Viermi) Neinfluenţate de antibioticele şi de chimioterapicele antibacteriene Necesită chimioterapie specifică (vermifuge) diferenţiată.

boli imunologice. în formele grave se administrează antibiotice majore: Ampicilina. metrite. se elimină în formă activă prin urină. pancreatite acute. sub o aparentă vindecare. igienă perineală strictă. Infecţiile puerperale sunt frecvent provocate de stafilococi rezistenţi la antibiotice. Alegerea antibioticului trebuie făcută în funcţie de. Infecţia_uzincim (I. Neoxazol (Sulfizol). Kanamicină sulfat. pelviperitonite. Nitrofurantoin. Septrinul. Măsuri de precauţie indispensabile în corticoterapie: tratament antiacid de protecţie gastrică. infecţii. flegmoane. cu acid mandelic.Str. în pielonefrita acută se începe tratamentul cu Kanamicina sulfat (6 zile. piocianicul . Geţi mycin.uneori din sânge (hemocultură) alteori din urină (urocultură). ca Proteus. litiaza urinară. în infecţiile streptococice penicilina este antibioticul de elecţie. Sep-trin. în insuficienţa renală antibioticele se pot acumula. în infecţia urinară acută domină B.la Gentamycin. Antibioticele sunt uneori inutile. Astfel. Proteus-ul la Ampicilina. proteu. după 48 de ore se administrează antibioticul eficace stabilit de . Rifampieină. proteu. mai ales litiaza infectată cvrproteus. limfangitele -streptococ P-hemolitic. Gentamycinul. Strep tomicină. 1 g/zi). Fiecare germen are o sensibilitate caracteristică. bacili gram-negativi. Ampicilina. în cele stafilocice este] necesară antibiograma.adesea de spital -. Septrin. Sulfametin. în puseul acut sever se fac toate examenele. Cicloserină. Colistină. Se ţine seama şi de pH. 1 ambele sexe. piocianicul. reumatismul articular acut). pio-l cianic. rar stafilococul. în infecţiile dentare. Cefaloridină. alături de tratamentul local. se hidratează abundent bolnavul. în hipertensiunea arterială şi diabet. Se recomandă asocierile sinergice: Ampicilina + Kana-micină sulfat. sulfamidele.U. 1. Pentru a nu pierde momentul intervenţiei. Se preferă antibiotice netoxice: Oxacilină. parazitare şi virotice. faţă de anumite antibiotice. acid mandelic. antalgice.2 g/zi) şi în continuare. Proteus. Simptomatologia este ştej rsă. combinaţii de sulfamide sau Septrin. abcesul de prostată .) îşi păstrează întreaga importanţă. dar la femei în principal domină cistita cronică. La un pH acid sunt active penic linele naturale şi semisintetice. antiinflamatorii minore (nu Fenilbutazonă şi corti-coizi!). în formele mai puţin grave: sulfamide [Neoxaz __ INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 129 Sulfizoxazol. Sulfametin.1 trebuie tratat ca un avort septic. evacuarea şi drenarea puroiului sunt obligatorii. Cefalexină. crescându-şi toxicitatea. tratarea vul\ vaginiteîor (în cazul femeilor). antiaerobi. la bărbaţi prostatita cronică şi. Colimicin.la Gentamycin sau Colistină. poate compromite bunele rezultate. Kanamicină sulfat sau Gentamycin. Nitrofurantoin. în stările septice la femei este obligatoriu şi examenul genital. de colagen).) este astăzi una dintre cele mai frecvente. în infecţiile latente. Se prescriu aut biotice care. enterococul este sensibil la Ampicilina şi la asociere Penicilină-Streptomicină. Eritromicină es activă la pH cu o valoare ce depăşeşte cifra 8.la gravide. în unele cazuri localizarea infecţiei sugerează germenul: abcesele dentare . în insuficienţa renală şi cardiacă.hemostatice. colapsul circulator. Este indicată în insuficienţa suprarenală. tratament antiin-fecţios de protecţie în infecţiile concomitente cunoscute . deoarece. Corticoterapia este contraindicată în ulcerul gastric şi duodenal.20. germen (dacă poate fi izolat). Nitrofurantoinul . TRATAMENTUL PRINCIPALELOR INFECŢII Infecţii locale colectate (abcese. ulceraţii. stări hiperalergice (boli cu substrat imunologic. chiar periculoase.colibacil. soldânduse cu accidente: hemoragii. antitermic şi antitalergic. Agentul patogen trebuie izolat din focarul septic .1. colibacil. Ampicilina + Gentamycin. Cefalotină. perforaţii digestive. De aceea.5 . ( măsuri generale se recomandă: consumarea frecventă şi din abundenţă a lichidei golirea completă a vezicii după fiecare micţiune. înainte de colectare se recomandă comprese umede. Acidul nalidixic (Negram) şi Nitrofurantoina. Kanamicina sulfat. stafilococ . uneori ignorată de bolnavă. prin autoanticorpi. perimetrite. 1. Se prescriu penicilinele şi sulfamidele la alergici. chiar dacă nu se ivesc semnele infecţiei. micotice. Dacă infecţia persistă. streptomicina. debutul fiind prin septicemie. anticoagulante etc. gonococ. enterococ. în infecţiile colectate. în cea cronică. pH-alcalin sporeşte eficacitatea Kanamicinei sulfat şi a Gentamycinei. leucocituria peste 5 000 de elemente/mm/min. Infecţiile genitale (anexite. se impune repausul la pat şi se administrează Sulfametin sau Septrin. clorură de potasiu. stafilococi anaerobi. piocianic etc. urmată de Ampicilina (14 zile.dar nu faţă de o suprainfecţie -administrarea eventuală de testosteron. Eritromicină). pe care le poate 128 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ reactiva. Klebsiella . mascarea semnelor clinice ale unor boli prin efecte. utilizată abuxiv. antiinfia-mator. a constipaţiei şi cauzelor favorizante (diabet etc). O terapeutică cu două tăişuri este corticoterapia. bacterii anaerobe. se administrează antibiotice active asupra germenilor I de supuraţie şi anaerobi (peniciline. enterococ. Cauzele sunt nume roase. Este necesară evaluarea insuficienţei renale prin clearanceul la creatinină. I cazul identificării unor germeni patogeni. infecţii puerperale)! sunt provocate de streptococ. după caz. enterococul. în infecţiile acute bacteriene. Urovalidon. dietă hiposodată. empieme). Oxacilină. Carbenicilină. în infecţiile cu stafilococ de spital (rezistent) sunt indicate doze mari de Meticilină sau Oxacilină în asociere cu Penicilină. (proba Addis Hamburger) şi bacteriuria peste 100 000/ml (proba Kass) certificând infecţia urinară. fiind excluse deci Cloramfemicok Novobiocinul (Nivecin) etc. antibiograma este obligatorie. Avortul incomplet. Klebsiella. boli hiperergice (serozite tuberculoase. viridans. infecţia persistă. Acid nalidixic (Negram)]. Diagnosticul este clink dar mai ales bacteriologic.

în principal. în angina streptococică penicilina constituie tratamentul de elecţie (Penicilina G . In majoritatea infecţiilor digestive. Cefaloridină sau Tetraciclină. infecţii sau toxiinfecţii alimentare (salmonele. Kanamicina sulfat. bacteriene. în faţa unui bolnav care a mâncat în ajun prăjituri cu cremă şi care prezintă colici abdominale. aplicaţii locale de Stamicin (drajeurile nu pot fi active decât în candidoza intestinală). stafilococul. 0. Bacteriile incriminate cel mai frecvent sunt: streptococul. Infecţiile micotice (candidozele) apar la bolnavii taraţi şi la cei trataţi cu antibiotice cu spectruTarg şi Beneficiază de spălaturi cu soluţii slabe de bicarbonat. pe lângă repaus. fără a le sfărâma sau zdrobi) sau Penicilina G i. diaree acută. sulfamide. Infecţia cărbunoasă (antraxul): tratamentul de elecţie este cel cu Penicilină (1 600 000 . Ampicilina sau Septrinul. cu stare generală bună şi afebril. Astfel.i. Alături de regim şi rehidratate. reumatismul articular acut. verzui. Rifampicină.3 luni [Nitrofurantoin. De aceea. putem bănui o salmoneloză sau o stafilococie. 50 . Infecţia gonococică răspunde la tratamentul cu Penicilină. De regulă antibioticele nu sunt necesare. fenomene toxice. bacili gramnegativi. anaerobii etc. se recomandă acelea care concentrează în lumenul intestinal: Streptomicina. La un bolnav cu scaune lichide..1 g/zi. Septrin nu este necesară. pneumococul.antibiogramă. în gonocociile acute se aplică unoeri. repaus. chiar dăunătoare.). în dizenteria amibiană se administrează derivaţi de chinoleină (Mexaform. abuzul de antibiotice trebuie proscris. de tip holeriform. în câteva minute. dizenterie). Ampicilina . regim şi tratament simptomatic. în formele rebele. Abuzul de antibiotice poate provoca şi enterite cu Candida albicans. intoleranţă alimentară. colite. Eritromicină. scaune lichide abundente.Pneumonii. dar grave). uneori. alături de tratamentul specific. Mexaform în doze pe jumătate. Brm£Jj£_z__Brmjho£neumonii . Metronidazol. de asemenea sunt recomandate antiseptice intestinale (cu acelaşi procent de bune rezultate): Saprosan sau Intestopan . Tetraciclină. Penicilina poate masca. Ampicilina. Septrin.i).5 . în enteritele stafilococice (comune. este necesară administrarea unor antibiotice sau chimioterapice pe perioade scurte: Tetraciclină 2 g . profilaxia infecţiilor strecptococice este obligatorie şi se face tot cu penicilină: Benzatin-penicilină. 1 g Tetraciclină sau 1 -2 g Rifampicină. Intestopan) sau atingeri locale cu Amfotericină B. De aceea tratamentul infecţiei trebuie corect instituit cu tetracicline. care apar după tratamente mai îndelungate în antibiotice (scaune apoase. în pulbere fină sau suspensii. administrarea de Tetraciclină. proteu. în cele micotice se administrează Nistatin (Stamicin). leucoze) cu suprainfecţie bacteriană sunt obligatorii antibioticele (Penicilină etc. Meticilină. Când sunt necesare antibioticele. Bronşitele cronice se complică în timp cu emfizem pulmonar.20 de zile pe lună). anaerobi. Acid nalidixic (Negram).1 g/zi sau discontinuu (10 . dar nu Cloramfenicol sau sulfamide). serul anticărbunos este inutil şi depăşit. Sala-zopirină). sulfamide.100 mg/zi.2 g Eritromicină. anginele roşii (eritematoase) sunt virotice. deci antibioticele sunt inutile. In angina difterică.1 000 000 u.Colistină. Actinomicoza beneficiază de intervenţia chirurgicală şi de terapia cu antifungice. acestea fiind rezervate numai cazurilor total justificate. Intestopan. reechilibrarea masivă hidroelectrolitică şi secundar. enterocolite. cu ecepţia celor specifice./zi în doze egale la 3 . asocierea de Streptomicina sau Neomicină cu Tetraciclină şi o suifamidă. In anginele virotice nu se recomandă antibiotice. diskinezii. decât în situaţii cu totul deosebite. tratament simptomatic. în concluzie. Rifampieină. în dizenteria bacilară. Kanamicina sulfat. gastroenterite. administrarea acestora favorizând selecţionarea unor germeni rezistenţi combaterea suprainfecţiei bacteriene cu Tetraciclină.3-4 zile. tratamentul de şoc ultrascurt: bolnavul ingerează în faţa medicului. în anginele bolilor de sânge (agranulocitoză. acidifiindu-se urina. Infecţii acute ale căilor respiratorii.3 000 000 u. Eritromicină. se recomandă regim. o eventuală infecţie luetică concomitentă. coli.12 zile). de multe ori. A ngineşi_ amigdajil&j? ără a fi obligatoriu. tulburări secretorii.5 . piocianic. Neomicină. 130 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Nu întotdeauna este posibilă antibiograma.5 . care se menţin un timp în gură. rehidratarea orală sau intravenoasă. Cloramfenicol.4 ore. Penicilină sau Septrin. de derivaţi de oxichinoleină (Saprosan.12 tablete în prima zi şi 8 în următoarele 2-3 zile. timp de 10 . enterococ etc.m. Hexamin) sau acid mandelic. Polimixin B sulfat. stafi-lococi. sau 1. streptococi. Mexaform. cord pulmonar cronic şi astm bronşic. se administrează Eritromicină. Totuşi. colaps uneori) se administrează Oxacilină. cauze alergice. alternând 1-2 produse şi acidifiind urina cu Metenamin. Tratamentul de durată poate fi continuu timp de 1 . Vioform). Ampicilina. în febra tifoidă sunt eficiente Cloramfenicolul. antibioticele nu pot înlocui unele chimioterapice: Acid nalidixic (Negram) Nitrofurantoin. sunt utile antisepticele intestinale. în formele clinice grave se aplică metoda triplei asocieri în doze mari: Penicilină. iar celelîîbei(pultacee). terapia simptomatică asociată cu antiseptice intestinale: Saprosan. Infecţii digestive (gastrite acute. Cloxacilină. Cauzele sunt numeroase: excese alimentare. în aceste cazuri raţionamentul clinic este decisiv. sulfamide insolubile (Ftalisulfatiazol. Septrin. eventual antiseptice intestinale. Streptomicma sau Tetraciclină. Angina streptococică poate fi punctul de plecare al nefritei în focar. vărsături. 0. Cloramfenicol 2 g/zi (rezervat numai cazurilor de excepţie). Majoritatea acestora sunt de origine virală. glomerulonefritei acute. frecvente. în holeră se recomandă. sunt suficiente regimul alimentar. Meticilină. în aceste cazuri măsurile importante constau în sterilizarea purtătorilor sănătoşi şi evitarea abuzului de antibiotice. în angina fuzospirilară se recomandă Penicilina V (tabletele se sug.

iar antibioticele indicate: Ampicilina.48 de ore. în toate valvulopatiile congenitale sau reumatismele însoţite de stare subfebrilă se vor face 4-6 hemoculturi în primele 24 .12 zile. pneumopatia atipică primară. Tratamentul pneumoniilor este INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 131 similar. la Sulfametin în cazul depistării unui Haemo-philul (hemofil. în formele cu pneumococ sau enterococ . Dată fiind gravitatea bolii. cu condiţia să fie instituit precoce şi adaptat la sensibilitatea germenului. nu este superioară celei orale. se instituie la început un tratament prezumptiv. klebsiellele. în cazul febrei "Q" . Formele cu stafilococ penicilazo-pozitiv sunt mai grave ca cele penicilazo-negative şi beneficiază de Oxacilină (6-8 g/24 de ore).doze maxime de Penicilină. stafilococul de spital. Colecistitele reclamă. cu rickettsii sau cu micoplasme). colibacilul. Erizipelul răspunde bine la sulfamide şi în special la Penicilină./zi.Tetraciclină. în bronhopneumonii germenii obişnuiţi sunt: streptococul. Vancomicină sau Rifampicina. Penicilină sau Septrin. . Ampicilina. Meningitele sunt boli grave produse de virusuri. evocă un neoplasm. Eritromicină.m. fungi. Gentamycin 150 mg/zi.v. deoarece acestea pot masca o infecţie tuberculoasă. Septrin etc. hemofilul. acoperire cu corticoizi. viridans. iar cele interstiţiale . enterococul. pneumococul. Meticilină (8-l6 g/24 de ore). salmonelele.3 g repartizate în 4 prize. timp de 4 . acestea putând fi chiar dăunătoare. în celelalte situaţii. Tetraciclină. cele cu Str.o pneumonie bacteriană. Durata: minimum 6 săptămâni. Profilactic.8 zile. stafilococică. în pneumoniile acute în care etiologia nu se poate stabili. Cefaloridină. streptococul.6 milioane u. şi 3 . Ampicilina. Formele cu enterococ sunt mai grave (necesită asocieri de Ampicilina sau Penicilină cu Gentamycin. stafilococul. Ampicilina oral 2 . Oxacilină. în cazul stafiloco-cului . Endocarditele cu streptococ (3hemolitic necesită un tratament mai scurt. 3 injecţii i. la Eritro-micină. ornitoză. unul mai prelungit. Septrinul. direct în duoden. Sulfizoxazolul administrate pe o perioadă de 8 . Calea de administrare este perfuzia i. Dacă nu se poate stabili diagnosticul etiologic. pentru Klebsiella Streptomicină sau Kanamicină sulfat 1 g/zi. bacilul Koch. timp de 4 . pneumonie pneumococică. Septrin. mai ales la nivelul aceluiaşi segment. Germenii cel mai frecvent întâlniţi sunt colibacilul. se poate începe tratamentul cu tetracicline. continuându-se chiar de a doua zi. streptococul. stafilococul. hemofilul (Haemophilus).20 de zile). după caz. în funţie de antibiograma (este dificilă izolarea germenului din spută). Examenul radiologie precizează adeseori etiologia (tuberculoză pulmonară.1 000 mg/24 de ore) Lepra se tratează cu sulfone. Streptomicină sau Kanamicină sulfat. Există şi forme mixte. examenul sputei permite identificarea unei tuberculoze sau a unui neoplasm. Septrin. în ornitozăpsitacoză . bacterii şi protozoare. în caz de alergie la Penicilină: 2 . de asemenea. Kanamicină sulfat sau Streptomicină). Cefalosporina. Deoarece boala este gravă şi diagnosticul precizat de obicei tardiv.tetracicline sau Cloramfenicol. spirochete. Gentamycinul. se tratează cu Metronidazol (Flagyl) (500 . febră "Q". Penicilina. la această asociere se poate adăuga eventual şi Septrin (4 g/zi). Nu se recomandă tratamentul de rutină cu Streptomicină sau Rifampicină. apoi 1 g timp de 10 . cum s-a transcris fonetic mai sus). Rifampicina.30 de zile. se poate utiliza vaccinul antigripal sau Adamantina.8 zile (sunt indicate aceleaşi doze în cazul Tetraciclinei). leptospire. bacililor gram-negativi le sunt destinate Ampicilina.8 zile. pe medii diferite.10 zile Penicilină.Penicilină sau Ampicilina în asociere cu Septrin şi Streptomicină sau Kanamicină sulfat. se administrează Penicilina. piocianicul.4 administrări orale/zi).4 g timp de 8 . Tetraciclină. Formele cu piocianic sunt foarte rezistente la tratament. Limfogranulomatoza inghinală benignă se tratează cu sulfamide sau cu tetracicline. Cefalosporina (4-6 g/24 de ore). pe baza examenelor de laborator. tratament chirurgical şi medical antispastic şi antiin-fecţios. proteul. Polimixina./zi) cu 1 . cu antibiotice şi antibioterapice trebuie evitată. 132 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Gripa nu beneficiază de antibiotice şi nici de Polidin. continuă sau mixtă (2-3 perfuzii i. Streptomicină. Novobiocina. Meticilină. Eritromicină. în meningitele cu meningococ. piocianicul. Kanamicină sulfat. streptococ sau ^onococ se administrează timp de 5 ..6 ore.sau Septrin. Pentru pneumococ şi streptococ se recurge la Penicilină G: 2 . Streptomicină.i. tratamentul trebuie să ţină seama de germenul căruia i se adresează. rehidratare. Pneumoniile repetate. se poate încerca desensibilizarea prudentă.i. în febra recurentă.v. colibacilul. Bruceloza acută benefeciază de un tratament asociat: Tetraciclină (2-3 g/zi) + Streptomicină (2 g/zi timp de 7 zile. Se asociază Penicilina (4-8 milioane u. klebsiellele. Tetraciclină. piocianicul. timp de 10 . Endocarditele bacteriene: Tratamentul antibiotic este decisiv. enterococul. administrate la 4 . Bacteriile frecvent incriminate sunt: meningococul.30 de zile. timp de 4 . Tratamentul este complex: sedative. proteul.o pneumonie nebacteriană (virotică. Fuccidină. 1 g Kanamicină sulfat sau 200 g Gentamycin. Lambliaza. se instituie tratamentul cu Tetraciclină. cele cu exsudat . Fanasil. pentru micoplasme -Eritromicină. se mai recurge la Septrin: 4 comprimate/zi.10 zile. In caz de alergie la peniciline.2 g Streptomicină (4 prize). enterococul. adenoviroză pulmonară). salmonelele. Cloramfenicol. Limitarea la tratamentul pe timp îndelungat. Administrarea prin intermediul sondei. combaterea şocului şi antibiotice. administrate timp de 10 . Eritromicină. se instituie tratamentul cu Penicilină. active faţă de majoritatea germenilor.. Ampicilina sau Septrin.

Infecţiile cu streptococ (3-hemolitic răspund la Penicilină G. viridans la Ampicilina. colibacil. Cloramfenicol.20 de zile. iar în cele penicilazo-pozitive (mai severe) . Eritromicina. proteu etc. cele cu piocianic . Corticoterapia nu este indicată întotdeauna. R. se pot solda cu suprainfecţii cu selectarea unor germeni rezistenţi. metrite.200 000 u.3 g/zi. Septicemiile sunt infecţii generale grave.700 mg).. se au în vedere asanarea porţii de intrare în organism a infecţiei (cutanată. Tetraciclină şi. Eritromicina. Scarlatina: tratamentul antimicrobian constă. Septrin). sinuzitele. mastoiditele şi sinuzitele sunt provocate de streptococ. abcese. provocate de numeroşi germeni: streptococ.v. otitele. cu tablou clinic gripal sau pneumonie .) şi eventual. mas-toidite. amigdalite. regim. în cazurile grave este utilă tripla asociere: Penicilină G + Meticilină (sau Oxacilină) + Kanamicină sulfat. Penicilină.A. Dacă germenul nu este identificat. nefritele. amigdaliană. Salmonelozele sunt boli cu simptomatologie digestivă. otite. osteoINTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 133 mielite. proteu sau piocianic şi răspund la tratamentul cu Penicilină. stafilococ. Ampicilina. scarlatina. digestivă. se instituie un tratament masiv prelungit (15-20 de zile). Se tratează cu 2 . rezistenţi la antibiotice. Tuşea convulsivă . Bacitracină) şi evitarea abuzului de antibiotice. Trahomul beneficiază de tratamentul cu tetracicline.se tratează cu Tetraciclină sau Eritromicină.necesită tratamentul cu tetracicline. prowazekii produce tifosul exantematic.afecţiune provocată de Haemophilus pertussis . Eritromicina.A. Acidul fuccidic.cu asocierea de Polimixină (Colistin). dentară. Streptomicină. pleurezii purulente. Infecţiile stafilococice tratate timp îndelungat cu antibiotice. Vaccina corneanâ se tratează cu idoxuridină. administrat oral (în doze de 500 . Ornitoza . antitoxină tetanică (100 . Cefaloridina. infecţii pulmonare.răspunde la tratamentul cu Metro-nidazol (Flagyl). în ultimul timp a crescut frecvenţa stafilococilor de spital. septicemiile. Toxoplasmoza . limfangitele. flegmoane. Ampicilina. colibacil.se tratează cu Acid acetilsalicilic sau Aminofenazonă. pneumococ. Tratamentul profilactic se face cu Moldamin. sulfamide şi peniciline.. în cazul acestor grave infecţii. reechilibrare. meningite. iar cele cu Str. R. Cefaloridina. R.boala provocată de un protozoar . într-o triplă asociere: Penicilină G (sau Ampicilina) + Meticilină (sau Oxacilină) + Kanamicină sulfat (sau Gentamycin). hidroe-lectrolitică şi antibiotice (Cloramfenicol reprezintă tratamentul de elecţie. Rickettsiozele sunt boli provocate de diferite tipuri de rickettsii. stafilococ. Gentamycin sau carbenicilină + Kanamicină sulfat. la Streptomicină sau Kanamicină sulfat (sunt ototoxice). traumatică). quintana "febra de 5 zile". Meticilină. enterococ. Reumatismul articular acut . formele stafilococice răspund la asocierea Penicilină + Oxacilină (sau Meticilină) + Kanamicină sulfat. flebite. endocardite. corticoizi şi Penicilină. şi al glome-rulonefritelor. meningitele cu colibacil se tratează cu Ampicilina + Streptomicină (Kanamicină sulfat sau Gentamycin).boală provocată de un protozoar . hemofil. Penicilină G. Tetanosul reclamă tratamentul cu Diazepam (Valium) 5 mg/kilocorp (i. Ampicilina şi. Trebuie avut în vedere însă faptul că neoplasmele şi bolile de sistem pot sugera sau se pot complica cu o septicemie. Vancomicina.boală infecto-alergică. Deoarece unele tipuri de rickettsii persistă latent în organism (R. Angelescu) Agent patogen Antibiotic de elecţie Alternative Antibiogramă sau de primă alegere . bronhopneumoniile.m. sunt necesare sterilizarea purtătorilor sănătoşi (Neomicină. Cloramfenicol şi Eritromicina. i.A. Utilizarea corticoterapiei este contraindicată. Novobiocina. quintana şi R. a focarelor septice şi tratamentul antin-fecţios. Otitele. Cloxacilina. piocianic. mai rar. cele mai cunoscute fiind febra tifoidă şi febrele tifoparatifice.A. provocată de streptococul (3-hemolitic . mai rar. în administrarea de penicilină.hemofilul răspunde la Ampicilina asociată cu Streptomicină sau Kanamicină sulfat. Tricomoniaza . Tabelul VI Alegerea antibioticelor în funcţie de agentul patogen (indicaţii provizorii până Ia obţinerea antibiogramei) (după M. Tratamentul durează 2-4 săptămâni. Ampicilina sau Eritromicina. se recomandă tratamentul profilactic cu Tetraciclină.Oxacilină. klebsiele. în infecţiile cu stafilococ penicilazo-negativ sunt indicate Penicilina G. Stafilocociile reprezintă un grup de boli variate (piodermite. Sunt necesare hemoculturi şi uroculturi repetate.se tratează cu Daraprim în asociere cu Sulfametin sau Septrin. Rifampicina sau Kanamicină sulfat. iar 7?. Streptocociile cele mai obişnuite sunt: anginele. enterite. ca şi în cazul R.boală asemănătoare psittacozei. Tratamentul constă în repaus.cu Marboran. iar variola . sau oral). burnetii febra "Q". burnetii). timp de 15 . abcesele şi flegmoanele. genitală. meningitele. Pentru combaterea lor. endocarditele. Kanamicină sulfat. septicemii) provocate de diferite tipuri de stafi-lococ.

septicemii etc. Cloramfenicol + Streptomicină). acestea sunt indicate prin semnul + între dou\a antibiotice (de ex. angine. meningită purulentă etc. biliare şi urinare) infecţii biliare şi Ampicilina + urinare) Gentamycin (endocardite) Alternative Etritromicină Cefalotină Penicilină + Streptomicină (sau un aminoglicozid) (endocardite) Ampicilina Eritromicină Lincomicină Eritromicină (sau altă macrolidă) Cefalotînă (sau altă cefalosporină) Lincomicină Clindamicină Pristinamicină Novobiocină Kanamicină sulfat Vancomicină Eritromicină (sau altă macrolidă) Cefalotină (sau altă cefalosporină) Lincomicină Clindamicină Pristinamicină Novobiocină Kanamicină sulfat Vancomicină Ampicilina Sulfamide difuzibile în L. Stafilococ auriu nesecretor de penidlinază Penicilină G Penicilină G (monoterapie în infecţii medii) Penicilină G + Gentamycin (sau Kanamicină sulfat) (infecţii severe) ■ Stafilococ auriu secretor de penicilină Oxacilină Meticilină Cloxacilină Eritromicină (monoterapie în infecţii medii sau uşoare) Oxacilină + Gentamycin (infecţii severe) Penicilina G Nu este necesară (toate tulpinile sunt sensibile la Penicilină G) Obligatorie.C. altă macrolidă) (toate tulpinile sunt Penicilină V (infecţii Lincomicină sensibile la uşoare) Clindamicină antibioticele Benzatinpenicilină G menţionate) (profilaxie) Streptococ viridans Penicilină G + Ampicilina + Obligatorie în (endocardită subacută) Kanamicină sulfat Kanamicină sulfat endocardită (sau Streptomicină) Cefalotină * Se va administra unul dintre antibioticele sau chimioterapicele enumerate (monoterapie). în gonoreea cronică (tulpini rezistente la penicilină?.). Pneumococ (pneumonie.Penicilină G (infecţii Eritromicina (sau Nu este necesară medii şi severe). Ampicilina Eritromicină (sau altă macrolidă) Cefalotină Lincomicină Antibiogramă Obligatorie Coci gram pozitivi Streptococ b-hemolitic (grupa A) (scarlatina. 134 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Agent patogen Antibiotic de elecţie sau de primă alegere Enterococ Ampicilina (infecţii (endocardită subacută.R.). când sunt recomandate asocierile. pentru depistarea penicilinorezistenţ-ei (75% tulpini "de spital". pentru depistarea rezistenţei la sulfamide Utilă. dintre care 5-l5% rezistenţi şi la peniciline semisintetice antipenicilinazice) Obligatorie Coci gram-negativi Meningococ (meningită cerebrospinală epidemică) Gonococ (uretrită gonococică) Utilă. forme L?) Penicilină G ..

grave) digestiv etc). antigangrenos) septicemii) Bacii tetanic (tetanos) Penicilină G (+ ser antitetanic sau imunoglobuline specifice) Listeria (listeriaza) Ampicilina Bacili gram-negativi.sensibilitate metin etc. Ka. Peste namicină sulfat. pentru sterilizarea purtătorilor. 75% dintre tulpini Colistină. Utilă pentru depistarea rezistenţei la Cloramfenicol Obligatorie ■ Cloramfenicol Ampicilina Colibacil a) Infecţii urinare Cotrimoxazol (Septrin) Acid nalidixic Nitrofurantoin Obligatorie în septicemii şi la purtători Aminoglcozide şi Obligatorie în polipeptide orale dizenteria cronică şi (Neomycin. Sulfa. Polisunt rezistente la mixin B sulfat) sulfamide Ampicilina Cloramfenicol Cotrimoxazol (Septrin) "Dezinfectante" intestinale (Mexaform) Sulfamide Obligatorie (germenii "urinare" de spital cu (Neoxazol.) variabilă) Tetraciclină Ampicilina Cefalexină (sau altă cefalosporină) 136 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . în forme (cărbune cutanat. Bacii difteric (angină Penicilină G (+ ser difterică) antidifteric) Clostridii anaerobe Penicilină G (+ ser (gangrena gazoasă.Pristinamicină Rifampicină Kanamicină sulfat Tetraciclină Cotrimoxazol (Septrin) INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ Agent patogen Antibiotic de elecţie sau de primă alegere Bacilii gram-pozitivi Penicilină G (+ ser Bacii cărbunos anticârbunos. Cloramfenicol Bacii tifle (febră tifoidă) Bacili paratifici (paratifoide) Salmonela cholerae suiş (septicemii) Ampicilina + Cotrimoxazol (Septrin) Alte salmonele Cloramfenicol (toxiinfecţii alimentare Cotrimoxazol etc.) (Septrin) Bacili dizenteriei Tetraciclină (dizenteria bacteriană) Furazolidonă 13 5 Alternative Eritromicină Tetraciclină Eritromicină Ampicilina Eritromicină Eritromicină Tetraciclină Penicilină G Tetraciclină Ampicilina + Cotrimoxazol (Septrin) Antibiogramă Nu este necesară Nu este necesară Nu este necesară Nu este necesară Utilă în endocardită Obligatorie.la purtători.

Colistină Nitrofurantoin septicemii etc. eventual + Cefalotină septicemii etc). abortus suis cotrimoxazol B.) Cotrimoxazol (Scptrin) Haemophilus pertussis Eritromicină Ampicilina (tuse convulsivă) Spiramicină Tetraciclină Brucelc Tetraciclină + B. Cloramfenicol Cotrimoxazol (Septrin) Acid nalidixie Proteus: Gentamycin Cloramfenicol + .mirabilis Kanamicină sulfat Streptomicină . Eritromicină parainfluenzae Tetraciclină (pneumonie.vulgaris Colistină Ampicilina (infecţii urinare) Cotrimoxazol (Septrin) Acid nalidixie Pi ne ian ic Polimixin B sulfat Carbenicilină (infecţii urinare.) Gentamycin Haemophilus Ampicilina Cefalotină influenzae şi H.) parenterală) KlebsiellaGentamycin Colistină Cloramfenicol + Enterobacter-Serratia Kanamicină sulfat Streptomicină (infecţii urinare. Melitensis Streptomicină + B. (sau altă cefalosporină Solvacilin etc. (la toate.Agent patogen h) Infecţii biliare Tetraciclină Cefaloxină (sau altă cefalosporină) c) Infecţii entcrale Forme orale de: Cloramfenicol (sugar şi copil mic) Colistină Polimixin B Ampicilina sulfat Neomicină Furazolidon Kanamicină sulfat d) Septicemii Gentamycin + Forme injectabile Cotrimoxazol de: Colistină (Scptrin) Ampicilina Gentamycin + Rolitetraciclină Cefalotină (Rcverin. abortus bovis (Scptrin) (bruceloza) Bacilul morvos Tetraciclină + Cotrimoxazol (morva) Streptomicină (Septrin) Sulfadiazină (profilaxie) Bacilul tularemiei Tetraciclină + (tularemia) Streptomicină INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 137 Agent patogen Antibiotic de elecţie Alternative sau de primă alegere Bacilul pestei (pesta) Tetraciclină + Streptomicină Anaerobii (cei mai frecvenţi): Antibiotic de elecţie sau de primă alegere Ampicilina Alternative Antibiogramă Obligatorie (germeni de spital) Obligatorie (germeni de spital) Obligatorie (germeni de spital) Nu este necesară Nu este nedesară Nu este necesară Nu este necesară Nu este necesară Antibiogramă Nu este necesară . Cloramfenicol meningită etc.

boala Nicolas-Favre) Micoplasme Mycoplasma pneumoniae (agentul Eaton) (pneumonia "atipică primară") Eritromicină Nu este necesară Cloramfenicol Cotrimoxazol (Septrin) Tetraciclină Nu este necesară Nu este necesară -•> * 13 8 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.: 15 ± 2 g/100 ml F.8 mil./mm3 F.: 4.1.Hemoglobina B.Bacteroides fragilis (Eggerthella convexus) (septicemii etc) Sphaerophorus necrophorus (Bacillus fun duli-formis) Fusobacterium fusiforme (septicemii etc.Hematocrit B.5 mil. TESTE Şl PROBE FOLOSITE CURENT ÎN EXPLORĂRILE CLINICE 1.8 000/mm din care: .) Micobacterii Bacilul Koch Clindamicină Metronidazol Cloramfenicol Penicilină Lincomicină Clindamicină Metronidazol Cloramfenicol "Triplu atac": Izoniazidă + Streptomicină + Etambutol (sau Rifampicină) Rifampicină Utilă în infecţii grave Tetraciclină Colistină ! Utilă în infecţii grave i Spirochete.Leucocite: 4 200 .5 . febră butonoasă. laptospire.: 46 ± 6% F.21. febră "Q".4. 13 ± 2 g/100 ml i ./mm3 .5.Eritrocite B.21.2 . Penicilină G vibrioni Spirocheta febrei recurente Spirocheta sifilisului Etionamidă PAS Pirazinamidă Cicloserină Kanamicină sulfat Caprcomicină Viomicină Tiocarlid Ampicilina Tetraciclină Deseori utilă (tulpini rezistente la unul sau mai multe tuberculostatice) Nu este necesară Leptospire (leptospiroze) Vibrion holeric clasic Tetraciclină şi El Tor (holera asiatică) Penicilină G + bismut Tetraciclină (Bismosal) Eritromicină Ampicilina Ampicilina Penicilină G Cloramfenicol Furazolidon Aminoglicozidc (orale) Cotrimoxazol (Septrin) Cloramfenicol Nu este necesară Nu este necesară Nu este necesară Ricketsii (tifos Tetraciclină excantematic.: 41 ± 5% .Reticulocite: 10-l5%o . Tetraciclină psittacoză. EXPLORAREA SÂNGELUI: a) Constante hematologice: Elemente figurate: .: 4. CONSTANTE BIOLOGICE. alte rickettsioze) Chlamidii (ornitoză. trahom.

3%) .: 2 -l3 mm/l oră 12.12' .34 .B.Clor (Cf) = 94 .42% CINa Hemoliza completă.Viteza de sedimentare a hematiilor (V.15 mm/2 ore -F.64% .5%) .S.Potasiu (K+) = 3.Testul de liză spontană a cheagului sanguin: liza nu începe înainte de 24 de ore.Timp de recalcifiere Howell: l'30" -2'30" .Rezistenţa globular-osmotică Debutul hemolizei.C.5 . mEq/1 .Valoare globulară (VG): 1 .Trombocite: 150 .37 g% .40%) .) (Westergren): .pH (sânge arterial): 7.42 .polinucleare neutrofile segmentate: 4 200/mm (45 .0.38 .Timp Quick: 12 .46 . .polinucleare bazofile: 40/mm (0 .Concentraţia eritrocitară medie a Hb (CHEM): 32 .: 1 .14' (100% faţă de martor) .Fibrinoliza .5 mEq/1 .4' .Albumine = 40-50 g% .Fosfatemie = 2-4 mg% .Fier B.Hemoglobina eritrocitară medie (HEM): 25-33ug .10 mm/l oră 7 .3 .Limfocite: 2 500/mm3 (20 .6 Electro foreza: -Albunimă = 61% Globuline: .4.5.5.Raportul A/G = 1.Refracţia cheagului: 48 .Testul Rumpel-Leede: negativ .Sodiu (Na+) = 137-l52 mEq/1.12 mg%m uui\§ i i .400 000/mm3 ■ Constante eritrocitare .1%) . = 100. la 0.70%) .8%) .160y/100ml Substanţe organice: .Fibrinogen: 200 .Timp de coagulare (T.400 mg% INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 139 .Volum eritrocitar mediu (VEM): 83 -97(X3 .Ionograma (sânge) .Proteine totale = 75 ± 10 g% .) (Lee-White): 10.): 2'30" .8 . Timpul plasmatic al hemostazei -Timp de sângerare (T.34% CINa Plasmatice-vasculare privind coagularea sângelui: Hemostaza primară .7.Calciu (Ca2+) = 4.111 mEq/1 -Calcemie = 9. la 0.polinucleare eozinofile: 200/mm (1 . .2-l.polmucleare neutrofile nesegmentate: 230/mm (0 .Monocite: 300/mm3 (4 .17 mm/2 ore .Testul cu etanol-gelificare = pozitiv (în primul minut) b) Constante biochimice: .H.0.Trombograma (vezi "Trombocite") .S.

10-0.Bilirubină totală = 0.Clearance-n\ ureei (filtrarea glomerulară + reabsorbtie tubulară): Standard = 40-65 ml/min.100 ml/min.80 g%o .1 000 .B. 1.2.W. .Clearance-vX cretininei endogene (filtrarea glomerulară) = 100 .4 140 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ ..Probe Hamburger .6g%o Colesterol total = 1.lOmEq/1 CI" =120-l90 mEq/1 ■ _■:.:.Diureză = 1.Reacţie (pH) = 5.1. .Amilază =16-64 u.Trigliceride = 1.20 . .2. .Enzime: Amilaza =8-32 unităţi Wolgemuth (u. I .1 .66 .6 ± 0.De concentraţie Volhard = 300 .) Fosfataza acidă = 0.Creatinină = 2 g%o -Azot total = 10.Clearance-xA inulinei = 105 .200 . EXPLORAREA RENALĂ ■ a) Constante urinare .Bacteriuria (urocultură cantitativă) .) Fosfatza alcalină = 2-4 unităţi Bodansky (u.400 mg% . . .30 g%o -Ureel5-30g%o .Fibrinogen = 200 .Uree = 0..Cloruri = 10 .peste 100 000 germeni/ml = infecţie urinară b) Probe funcţionale .0.18g%o . Maximal = 60 .Urobilinogen = 0-4 mg% .6-l mg%.fliri ■ .5 ± 2% (3-globuline = 27.140 ml/min (când debitul este peste 1 ml şi la o diureză de 1 500 .Hematii = sub 1 000/min..Acetonă =10-20 mg% .1. .500 1 (valori/24 de ore la adult) .5 ± 2% y-globuline = 16 ± 2% .i.6 ..04 .Creatinină = 0.60% Plent = 3-l0% . Transaminaza glutamopiruvică (TGP) = 2-l6 u.Cilindri = sub 7/min. Ionogramă urinară: Na+=120.10 000 .Dsensitate =1015-l 025 .Glucoza = 0.50 g%o .30% p = 40 .) Transaminaza oxalacetică (TGO) = 2-20 u. .i. v.20 mg% .ocrglobuline = 5% ± 2% a2-globuline = 7.Urobilină = urme .W.15 g ClNa%o -Calciu = 0.Lipidograma a = 25 .80 .150mEq/l K+ = 40-50mEq/l Ca2+ = 7.Leucocite = sub 5 000/min.Acid uric = 0.6 ..Acid uric = 2-6 mg% .6._ .2 500 ml/24 de ore.64 unităţi Bodansky (u.B.150 ml/min.Lipide totale = 7±2g% ..10 000 germeni/ml = suprainfecţie .0.4-l . .100 000 germeni/ml = dubios .0.21.1.Examenul microscopic al sedimentului urinar: prezenţa cilindrilor granuloşi are valoare patologică certă.700 ml/24 de ore şi densitate peste 1 025 într-unui din eşantioane .4 mg% .10 g%o . bilirubină directă = 0.

eliminarea lor fiind realizată prin mijloacele de apărare ale organismului. Cele bactericide_ distrug germenii.W. toleranţa.a.Fibre musculare.C.130 ml/min. EXAMENUL L.HC1 = 20-40 cm NaOH% .21.Fosfataze alcaline serice (vezi "Explorarea sângelui) INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 141 .'5. s-au obţinut pe cale sintetică. produse de un microorganism şi obţinute prin extracţie naturală.21.3/mm 1. polipeptide ş. aproape toate atibioticile. După modul de acţiune se disting antibiotice bactericide şi antibiotice bacteriostatice. precum şi în infecţiile care evoluează pe organisme tarate. 0.M.) .M.Proteine totale =15-30 mg/100 ml .microscopie pentru citologie şi Giardia Bilicultură = sterilă .8 u. digerate .Fibrinogen (vezi "Explorarea sângelui") . cronice şi ricidivante.Lacticdehidrogenază (LDH) = 200 .Aciditate totală = 40-60 cm3 NaOH% .4. Se mai foloseşte şi denumirea de substanţe antimicrobiene. ANTIBIOTICELE Şl CHIMIOTERAPICELE 1. Ulterior.1. . Astfel termenul de antibiotic şi chimioterapie au devenit sinonime.22.5.Colesterol (vezi "Explorarea sângelui") .1. Ele sunt indicate şi în infecţiile prelungite.680 unităţi Wroblewski(u.Teste de floculare: Takata-Ara = negativ -S . . pneumonii severe).Electroforeza (vezi "Explorarea sângelui") .Globuline = 0-6 mg/100 ml .800 ml/min.Examenul bilei . după unele asemănări în ceea ce priveşte acţiunea.Cloruri = 730 . macrolide. formula chimică etc. EXPLORAREA APARATULUI DIGESTIV .microscopie .. în mai multe familii: Betalactamine (peniciline şi cefalosporine).Urobilinogen în urină —.Celuloză rară .Examenul materiilor fecale .Reacţia Adler (hemoragii oculte) = negativă 1. EXPLORAREA HEPATICĂ . . Antibioticile au fost grupate.flux plasmatic renal=500 .Floră iodofilă absentă . ": . cel puţin 60%) ■ 1.Clearance-xA PAH (acid paraaminohipuric) . rare. substanţe cu efect antimicrobian.R.Amidon amorf absent .L. indicaţiile. cloramfenicol. amino«fir1 "* -• 142 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ glicozide.Proba cu BSP (bromsulfonftaleină) = 0 .3.Proba cu PSP (fenolsulfonftaleină) .Chimismul sucului gastric . . Antibioticile bactericide sunt superioare şi sunt indicate în tratamentul de atac al infecţiilor acute (septicemii. în 70 minute.Examen parazitologic . . iar cele bacteriostatice împiedică multiplicarea lor.L. .) Sulfat Zn = 0 .6% 1.(eliminare provocată): în 15 minute se elimină cel puţin 20% din cantiatea infectată. PRINCIPALELE GRUPE DE MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN MEDICINA INTERNĂ 1.4 mg%o . când mijloacele de apărare ale organismului sunt depăşite.22. ANTIBIOTICELE Prin antibiotice s-a înţeles iniţial. tetracicline.-* • .Teste de citoliză TGO (vezi "Explorarea sângelui") TGP (vezi "Explorarea sângelui") . prin cure de atac intermitente.21..22.Elemente figurate (microscopie) = 0 .Clearance-n\ manitolului = 100 .Bilirubină totală directă (vezi "Explorarea sângelui") .1 000 mg/100 ml .1.Timp Quick (vezi "Probe de coagulare") .Reacţiile Pandy şi Nonne-Apellt = negative .Grăsimi neutre şi acizi graşi absenţi . -" ■ Timol = 4-5 unităţi MacLagan (u.

Deci trebuie adniinstrate ca durată. Prezentăm în continuare o clasificare a antibioticelor după modul de acţiune: Bactericide Peniciline (G. Eritromicină etc). atunci când nu este necesar antibiograma. Pentru izolarea şi identificarea germenului este deci necesară antibiograma.Stabilirea dacă antibioticul este indispensabil. evitarea tratamentelor prelungite nejusţificat şi de rutină. o perioadă suficient de lungă şi în doze adecvate. se deosebesc antibiotice cu spectrul larg (Tetraciclină. Este în schimb obligatorie în germeni. Sunt indicate. inutil sau discutabil. arată o stare infecţioasă. sau roengenterapie (apărare imunologică deprimată sau inhibată complet).monomicina framicetina . aceasta implică prelevarea tuturor probelor pentru izolarea germenului. Nu toate infecţiile sunt provocate de germeni sensibili la antibiotice. iar uneori nici nu este necesară.Un diagnostic corect. precum şi la bolnavii cărora li se administrează corticoizi. . Este obligatorie însă.amikacina . Operaţiunea se numeşte Antibiograma. Nu orice stare febrilă. a căror sensibilitate variază după tulpini şi chiar după ani (stafilococi. dozaj optim. deci justificată. enterococi.tobramicina . se recomandă prescriere raţională. ca de exemplu în imensa majoritate a bolilor virotice. Este de dorit alegerea unui . Antibiograma nu este întotdeauna realizabilă în practică.în administrări insuficiente sau suprimate prematur -. folosirea de asociaţii de antibiotice nemotivat. Cunoaşterea sensibilităţii la antibiotice a germenului responsabil.kanamicina . spirochete etc). . V. Un dezavantaj deosebit al antibioticelor este apariţia rezistenţei microbiene. 133 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 143 Prezentăm mai jos câteva reguli de bază în terapia c\i antibiotice. sau Peniciline semisintetice) Cefalosporine Aminoglicozide . citostatice. De aceea. de la pag. Pentru alegerea antibioticului. că multiplicarea germenilor poate reîncepe.gentamicina . bacili gram negativi). Nu trebuie uitat că. putând reapare recidive. Cloranfeniconul etc) şi antibiotice cu spectrul limitat (Penicilina.cu mijloace slabe de apărare. .în infecţii uşoare sau medii. pe baza antibiogramei. este necesară indentificarea germenului şi determinarea sensibilităţii acestuia faţă de diferite antibiotice. Pentru prevenirea acesteia. Din acest punct de vedere. Antibiograma nu este necesară în cazul infecţiilor cu germeni cunoscuţi şi a căror sensibilitate la anumite antibiotice este de asemenea cunoscută (streptococi betahemolitici.Alegerea antibioticului se face cu rezervele menţionate.streptomicina .sisomicina . reprezintă una din regulile de bază ale anti-bioterapiei.netilmicina Colimicina Polimixina Pristinamicina I- Cicloserina Rifarnicina Bacteriostatice Tetracicline Cloramfenicol Eritromicină Spiramicina Oleandomicina Lincomicina Acid nalidixic Nitrofurani Sulfamide O altă clasificare a antibioticelor este după spectrul de acţiune. pneumococi. sau provizoriu până la obţinerea antibiogramei vezi tabelul VI. Antibioticele bacteriostatice au dezavantajul . nici un antibiotic nu este inofensiv. în infecţii severe în special cu germeni mai rar întâlniţi.

Penicilina G (Benzilpenicilina) este inactivată de sucul gastric acid. deoarece. Penicilină G potasică/flacon. antihistaminice. sau chiar mai mult. Deseori. oxigen. în cazul unei asepsii incorecte şi sensibilizarea după aplicarea locală pe tegumente sau mucoase. care se administrează în doze cu 50% mai mari decât cele de Penicilină G (300 000 .40 mii. Este un preparat utilizat pe scară redusă. asupra spirochetelor. Sunt antibiotice obţinute pe cale naturală sau prin semisinteză şi acţionează în faza de multiplicare activă a germenilor. erupţii. Toate au o acţiune bacteriostatică şi bactericidă şi sunt active asupra germenilor gram-pozitivi.v (perfuzia intermitentă sau continuă în soluţie glucozată 5%).i. Este contraindicată în infecţiile cu germeni rezistenţi şi la bolnavi sensibilizaţi.400 000 u. regionale sau generale cu germeni sensibili. profilaxia şi tratamentul luesului.i. La bolnavii cu insuficienţă renală şi la oligurici se elimină greu. gonococ).i Penicilină G procainică şi 100 000 u. Penicilina. la 3 . flegmoane şi flebite. Betalactamine (Peniciline şi Cefalosporine) I.i. în special în profilaxia infecţiilor streptococice.în marea majoritate . este antagonistă cu aceea a tetraciclinelor. se absorb . Uneori. decât a celei de potasiu) şi se prezintă în flacoane de 200 000. osteoarticulare.i. poate produce stop cardiac. pneumococ. profund (calea i. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi (sptreptococ. hemisuccinat de hidrocortizon. de peniciline semisintetice şi cefalosporine. pneumonii grave).i. Se concentrează în bilă şi mai ales în urină. Administrarea intrarahidiană este periculoasă. Penicilina G potasică în cantitate mare.m. Principala cale de administrare este cea i. durata de administrare. se pot semnala: abcese. stafilococ). Procainpenicilina aii amestec cu Penicilina G potasică se administrează numai i. cel mai activ. fapt ce determină ineficienta administrării sale orale.Stabilirea planului terapeutic. în situaţii deosebite . Colistinei şi Rifampicinei... acţiunea ei este sinergică cu aceea a streptomicinei şi a altor oligozaharide. Penicilina G este sodică sau potasică (administrarea sării de sodiu este de 5 ori mai puţin dureroasă. Aminofenazonă. leptospi-relor şi asupra actinomicetelor. o anamneză corectă privitoare la antecedentele alergice sau la tratamentele anterioare cu peniciline. endocardite. care presupune stabilirea dozei optime. calea de administrare. fiind cea i.1. cocilor gram-negativi (meningococ. asupra cocilor gram-negativi şi a treponemelor. în doze de 200 000 u.4 ore. 400 000. Sunt netoxice. ^Penicilina V (Fenoximetilpenicilina) este o penicilină care se administrează oral şi are acelaşi spectru de acţiune. întârzie mult eliminarea. meningite. Rezistenţa se stabileşte treptat şi în timp. bine tolerate. septicemii. (j_ este indicată în infecţii locale. Peniciline. mult mai mult decât în sânge. Se prezintă sub forma comprimatelor de 200 000 u.4 ore). la 3 . septicemii etc. în special la persoanele cu antecedente alergice sau cu micoze cutanate (şoc anafilactic frecvent mortal. bacililor gram-pozitivi (difteric. Se elimină foarte rapid prin urină în formă activă. deoarece activitatea lor scade după un timp. dar nu întotdeauna. Este germenul de elecţie în toate afecţiunile cu stafilococ neproducător de penicilinază. Se administrează la 6 .v. tetanic.1. 1 000 000 şi 5 000 000 u. u. endocardite. manifestări de tip "boala serului".singur antibiotic. înaintea instituirii tratamentului. ai gangrenei gazoase). Pentru prevenirea acestora. ceea ce face ca soluţiile preparate să fie folosite pe o perioadă de cel mult 24 de ore. infecţii respiratorii.i. dozele pot fî crescute la 20 .22. .m. ritmul şi calea de administrare. Ca accidente. Cloramfenicolul. Toleranţa este foarte bună. cel mai puţin toxic (dacă este posibil bactericid) şi cel mai puţin expus să conducă la apariţia rezistenţei microbiene. . meningite. Soluţiile de penicilină G şi mai ales. Când apare şocul anafîlactic se administrează de urgenţă: vasopresoare. este obligatorie. Administrarea Penicilinei împreună cu Acid salicilic. -.m. deoarece se adaugă şi cele produse de procaină. Moldarninul (Benzatinpenicilina) este o penicilmă-depozit cu resorbţie lentă şi acţiune prelungită. Astfel antibioticele nu pot înlocui tratamentul chirurgical când acesta este necesar. cărbunos. trebuie utilizate în decurs de 2 8 ore. Produsul românesc Efitard conţine 300 000 u. 1.. enterococ. la bolnavi cu valvulopatii sau reumatism articular acut. sunt mai puţin active asupra germenilor gram-negativi. Este instabilă în soluţie apoasă. . este strict contraindicată). cutanate. sulfamide şi în special cu Probenecid. cu streptococ P-hemolitic sau cu pneumococ. veneriene. Absorbţia se face mai bine pe nemâncate.1. alergia poate apare la toate tipurile de penicilină. "Penicilinele naturale. Este bacteriostatică (opreşte dezvoltarea germenilor) în doze mici şi bactericidă în doze mari.la nivelul tubului digestiv (deci se pot administra şi pe cale orală). în completarea celei i. dermite de contact. medicul este singurul în drept să indice dozele necesare şi calea de administrare). febră medicamen144 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ toasă). Dozele mari se recomandă în boli grave (septicemii. Este întrebuinţat în profilaxia reumatismului articular acut. fapt ce impune o prudenţă deosebită (dealtfel.8 ore un flacon.Asocierea şi a altor măsuri terapeutice. biliare şi urinare.boli grave ca endocardite. administrată pe cale i./zi. Accidentele alergice sunt mai frecvente.v.

Cefalosporinele acţionează şi asupra stafilococilor penicilinorezistenţi faţă de unele enterobacterii. Ca accidente pot apărea necroze locale.250 g/flacon).v.i.1. Cefaloglicina. dar acţionează şi asupra germenilor gram-pozitivi producători de penicilinază. are acelaşi spectru de acţiune şi Penicilina G. Cefalexina. II. în doze de 2 .m. Se prezintă în flacoane de 1 şi 5 g. Cefalexina se administrează oral în doze de 1 . la 6 ore. ca şi Oxaci-lina şi Cefaloridina. Este uşor nefrotoxică şi. următoarele şi-au verificat eficacitatea în practică: Cefalotina. Aminoglicozide . nu trebuie să depăşească 4 g în 24 h. dar şi asupra unor germeni gram-negativi (B.m (dureroasă) sau i. erizipel..6 ore.v. streptococ. cu hemofil (Haemophilus) şi cu bacii tific. pyocyanicus). fie i. Cefaloridina (Ceporin) şi Cefalexina (Ceporex). Se absoarbe bine oral şi parenteral şi are toleranţă bună. dar inactivă asupra stafilo-cocilor secretori de penicilinază (ji-lactamază). B. Ampicilina (Aminobenzilpenicilina) este o penicilină semi-sintetică. meningite). în doze de 2 . dar sensibile la cefalosporază. această penicilină este indicată în infecţii cu piocianic sau proteu (septicemii. Bordetella pertussis). Moxalactan. Klebsiella. Este activă asupra germenilor gram-pozitivi. Meticilina. şi i. iar în anumite cazuri de două ori pe săptămână. meningite. Este contraindicată bolnavilor sensibilizaţi sau cu afecţiuni hepatice sau renale. Cefacetrilul. în doze de 1 . câte un flacon de 1 200 000 u. Nivelul sanguin eficace se menţine timp de 12 . Se administrează în infecţii urinare acute.22. urinare şi frecvent. bine tolerată. Din marele număr de Cefalosporine. după prescriţia medicului.v. Dintre Cefalosporine. endocardite. endocardite). digestive. fiind activă şi asupra unor germeni gram-negativi (B. Este contraindicată la bolnavii sensibilizaţi. care conţine şi un antihistaminic (Clemizol). i. Pot apărea tulburări digestive. enterobacter.1. Trebuie administrată cu prudenţă în bolile hepatice. infecţii urinare). Cefazolina realizează nivelurile cele mai înalte în sânge. Salmonella. lent. la interval de 4 .Pe lângă accidentele produse de Penicilina G. cu spectru larg.v. abcese sterile şi erupţii.10-30 g/zi.m. pneumonii. în perfuzii. otomastoidite etc. rezistentă la acizi şi penicilinază. Megacilinul (Clemizolpeni-cilina G) este o penicilină-depozit. Este antibioticul de elecţie în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-pozitiv (septicemii.250 g şi se administrează oral (de preferat) şi i.. scarlatina. se administrează în doze de 3-4 g până la 6 g în 24 h. Klebsiella. la 4 . Penicilinele semisintetice. fenomene de atingere renală sau efecte medulotoxice. Cefamandol. Shigella. dar este mai puţin activă. Rareori apar reacţii adverse: tulburări digestive. Se prezintă în flacoane de 1 000 000 u.6 ore (4-6 g/zi). Proteus şi B. sau i. biliare şi generalizate (septicemii. Oxacilina este o penicilină semisintetică. Cloxacilina este tot o penicilină semisintetică.250 g/capsulă) pentru administrarea orală (2-6 g/zi) şi flacoane (0. I 146 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. la gravide în primele patru luni de sarcină şi în infecţiile cu germeni rezistenţi. In general. Se admiministrează fie oral (pe nemâncate). Cefalotina se administrează numai parenteral (i. Cefaloridina fiind toxică renală. Se utilizează: Cefalotina (Keflin). Meticilina^este. dar nu la acizi (deci nu se administrează pe cale orala). Cefalosporinele sunt antibiotice cu structură şi acţiune asemănătoare penicilinelor. coli. Proteus.). profund. pe cale i. zilnic 1 flacon. hemofil.i. urmare.4 g/zi. Are spectru larg.i şi de 1 200 000 u.2.250 g/flacon) pentru administrarea parenterală (2-6 g/zi). Sunt rezistente la penicilinază. Se recomandă în infecţiile pulmonare. mai pot apărea necroze locale şi abcese sterile. proteu.m.i. care nu prezintă rezistenţă la acizi şi penicilinază. este un antibiotic de elecţie în infecţiile cu stafilococi producători de penicilinază (rezistenţi la penicilină: septicemii. lues şi în profilaxia reumatismului articular acut şi al luesului.. coli. ori i. pneumococ. Cefradina. la intervale de 4 . Klebsiella). Se administrează i. Cefoxitin. Ampicilina este antibio-ticul de elecţie în infecţii cu enterococ. şi se administrează i.4 g/zi.m. Cefradina şi Cefaloglicina. bacii difteric) şi gram-negativi (gonococ. Se prezintă sub formă de capsule şi flacoane cu 0. Se poate administra deci şi oral şi acţionează şi asupra stafilococilor secretori de penicilinază. gram pozitivi şi gram negativi.v. Haemophilus. pneumonii. fenomene alergice. Faţă de cocii gram-pozitivi este mai puţin activă decât penicilina G. pot apărea anemia hemolitică şi erupţiile alergice. Se prezintă în flacoane de 600 000 u. Cefoperazona.m. rezistentă la acizii din sucul gastric. Nu sunt active faţă de piocianic. Cefazolina. Se recomandă în angine cu streptococ P-hemolitic. Carbenicilina (Pyopen) este o penicilină semisintetică. respiratorii. endocardite. enterococi.7 zile. erupţii. Dintre acestea numai trei pot fi administrate pe cale orală: Cefalexina.m. în bolile grave se creşte doza până la 8 g/zi şi se poate administra i. febră medicamentoasă.24 de ore. otomastoidite). penicilină rezistentă la penicilinază. Cefapiri-na. Au un spectru larg de acţiune: germeni gram-pozitivi (stafilococ. Se prezintă sub formă INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 145 de capsule operculate (0. Se prezintă în flacoane (1 g/flacon) şi se administrează i. Se prezintă sub formă de capsule (0. Are acelaşi spectru de activitate ca şi Penicilina. Are aceleaşi indicaţii ca şi Oxacilina.250 g/capsulă) şi de flacoane (0. cutanate şi în infecţii generale (septicemii. Se administrează în doze de 4 . Cefalosporinele injectabile. profund şi lent. rezistentă la acizi şi penicilinază. majoritatea anaerobilor. uneori. dar pot apărea fenomene de sensibilizare.m.4 g/zi. coli.4 g/zi.) Toleranţa este bună. Cefaloridina.

Reacţiile adverse: pot apărea greţuri şi vărsături în cazul administrării orale. endocardite. Se administrează în infecţii generale cu stafilococ sau cu bacili gram-negativi.: dizenterie) pentru sterilizarea florei intestinale. Utilizarea clinică este restrânsă. conţinând 40 mg/ml sulfat de gentamicină. Kaaamicinajs prezintă în flacoane (1 g/flacon) şi se administrează oral (având numai acţiune locală. asupra cocilor gram-pozitivi şi gramnegativi (enterococ. Acţionează asupra bacililor gramnegativi (coli. Proteu. enterococ). Este folosit în infecţii digestive (de ex. deşi acţionează asupra stafilococilor rizistenţi la penicilină şi asupra germenilor gram-negativi. Aminosidina.) în cazul celei parenterale sau la personalul care o manipulează. Nu se administrează în nefropatii şi la gravide. Noile aminoglicozide ca: Tobramicina. Gentamicina şi noile Aminoglicozide ca Amikacina şi Sisomicina. conţinând 1 g sulfat de streptomicina. Are activitatea sinergică cu Penicilina asupra enterococului. Neofilin) nu este un antibiotic de uz curent. după cateterisme sau sondaje vezicale. pneumococ)..1. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi (stafilo-coc. Este contraindică la bolnavii sensibilizaţi. gram-negativi (B. Alte produse similare sunt Strepancilul (amestec de sulfat de streptomicina + pantotenat de streptomicina) şi Slrevitalul (streptomicina asociată cu vitamine din grupul B.m. enterobacter). Oral.500 g/comprimat) şi se administrează 2-3 g/zi. cu spectru de activitate asemănător celui al Penicilinei G. afecţiuni renale cronice şi tulburări acusticovestibulare. ale S. Sisomicina şi Amikacina. active în special asupra stafilococilor. în 2 . Monomicina. Soframicina.4 prize. mai active la un pH de 7 . Rezistenţa apare în trepte .ţi nefrotoxic). timp de 10 . Acest antibiotic este contraindicat la bolnavii cu nefropatii acute şi cronice şi infecţii cu germeni rezistenţi. Parenteral realizează niveluri mari.). Se recomandă în tuberculoză. în afecţiuni cu germeni rezistenţi. dizenteriei. Este contraindicat în ocluzia intestinală şi leziunile ulcerative ale tubului digestiv. Se prezintă sub formă de comprimate (0. unori periculoase. Activitatea maximă este la un pH alcalin.100%. hemofil.m. coli. Principalele Aminoglicozide sunt: Streptomicina. Acţionează INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 147 asupra germenilor gram-negativi (coli. meningite). febră etc. Sunt periculoase la renali şi oligurici. acţionează numai asupra tubului digestiv. 1 . sunt superioare Gentamicinei. Rezistenţa poate apărea dintr-o dată.3. Sunt sinergice (aditive) cu penicilinele. viridans. Neomi-cina.15 zile. având marele avantaj de a fi active faţă de piocianic. într-o proporţie de 90 . go-nococ). salmonele. klebsiele) şi asupra bacilului Koch.m. Se administrează în asociere cu Penicilina în stafilocociile sau endocarditele cu Str.4 mg/kg corp. Spectinomicina. NeganucinJNeomycine. Negamicin B este un amestec de sulfat de neomicină + bacitracină. în comele hepatice. Kanamicina. în infecţii genitourinare.). Oligozaharidele sunt neurotoxice.Sunt antibiotice cu puternică acţiune bacteriostatică şi bactericidă. Se administrează 2 . septicemii. Acţionează în special.4 prize. în 2 . Nu se asociază între ele. pe o perioadă de cel mult 10 zile. Tobrami-cina. Netilmicina. pneumonii (cu enterococ.C. Paramomicina. infecţii respiratorii şi urinare (obligatoriu se va alcaliniza urina). în doz£j de 1 g/zi. şi anume 50 . Se administrează 4-5 mg/kg corp în 24 h. asupra germenilor gram-negativi (cele mai multe şi faţă de bacilul Koch) şi mai puţin asupra celor gram-pozitivi. Kanamicina este nefrotoxică şi ototoxică. Se utilizează şi în profilaxia infecţiilor urinare. unde cu 2 g în 24 h la bărbat şi 4 g în 24 h la femeie. atingerea toxică a nervului acusticovestibular (perechea a VIII-a de nervi cranieni) şi manifestări alergice (erupţii. deoarece nu se resoarbe) şi parenteral (i. Amikacina. Pyocyaneus şi bacilul Koch). Str. bruceloză. Se prezintă în fiole de 2 ml. Se administrează de obicei pe cale orală. neisseriilor şi hemofililor şi inactive faţă de bacilii gram-negativi şi bacilul Koch (cu excepţia rifamicinelor). intestinale. Shigella. De aceea se recomandă ca doza zilnică să fie divizată în 2 .m.. sunt mai bine suportate. Sisomicina. GentamicinaJGaramycin) este un oligozaharid cu acţiune asupra germenilor gram-pozitivi (stafilococ. deoarece absorbţia din intestin este foarte redusă. metionină şi histidină). pestă. la 8 h sau 12 h injecţia. endocardite.8 şi mai puţin active în mediul acid.şi neurotoxic (nervul vestibular). pneumococ. Administrate oral. administrarea se face i. Este nefro.N. 1. Spectinomicina este rezervată uretritelor gonococice.2 g/zi. motiv pentru care nu se administrează parenteral. B. i. nefrotoxice. Se prezintă sub formă de flacoane. infecţii respiratorii. coli) în asociere cu penicilina. se obţine vindecarea în 100% din cazuri. Klebsiella. cocilor şi bacililor gram-pozitivi. Se administreză pe cale i. Salmonella. Este indicată în infecţii generale (septicemii. Klebsiella). utilizat local în infecţii ale tegumentelor şi mucoaselor. viridans. salmonele. Gentamicina. deoarece îşi însumează efectele toxice. Macrolide -• Acestea sunt antibiotice bacteriostatice şi uneori bactericide. Salmonella. nu se resoarbe (excepţie fac bătrânii şi bolnavii cu leziuni ulcerative ale tubului digestiv).4 prize. care se prezintă sub formOFunguent. Este foarte toxic (oto. meningite.1.120 mg/zi. ototoxice. Stregţomicina_se administrează oral (cu efect numai local) şi parenteral (i.m. asupra baci-lului Koch şi.22.intermediar între . moderat. asupra bacililor gram-negativi (coli.. genitourinare.

Absorbţia digestivă este bună. erupţii elergice). la intervale egale. Preparatele vechi sunt nefrotoxice.4. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi şi gram-negativi şi asupra bacililor gram-pozitivi (coli. dizenteriei. au acţiune sinergică cu Penicilina şi tetraciclinele. gram-pozitivi. carenţe. când calea orală nu este accesibilă şi când bolnavii nu cooperează. De . dar asocierea cu peniciline şi cefalosporine este interzisă deoarece sunt antagoniste. fiind necesar conţinutul a 2 . cu spectru larg. se administrează în doze de 2 .1.250 g. spirochete.şi Reverinul . Are aceleaşi indicaţii cu cea sus-men-ţionată.10 zile . Rolitetraciclina.1. salmonele. care se administrează oral. Rezistenţa se instalează lent. cărbunos). Se administrează în infecţii respiratorii. Sunt contraindicate la gravide.R. au indicaţii relativ restrânse.3 flacoane. în general. Eritromicina se absoarbe rapid după administrarea orală şi se concentrează în ficat şi rinichi mai mult decât în sânge. Este contraindicată la bolnavii sensibilizaţi şi la cei cu insuficienţă hepatică. Triacetiloleandomicina se prezintă sub formă de capsule de 0. dizenteria bacilară şi bruceloza acută. la bolnavii alergici la aceasta. Acestea din urmă sunt tuberculostatice puternice. administrată oral. Nu este justificată schimbarea unei tetracicline cu altele. enterocolită acută stafilococică.250 g/capsulă) şi se administrează în doze de 2 .v. infecţii biliare. dar cu acţiune şi asupra altor germeni. sau cu acid nalidixic este antagonistă.100 g şi administrată câte o capsulă/zi timp de 7 . Oxitetraciclina. Doxicilina (Vibramycin . Uneori. Absorbţia digestivă este bună.300 g/flacon). hemofili). rickettsii (trahom.şi Eritromicina lactobionat . micoplasmelor. Hemofili şi mycoplasme. pentru a-i mări sau schimba acţiunea. ameţeli şi hiperemia feţei. Asocierea cu tetraciclinele. osteomielite. Cloramfenicolul Este un antibiotic stabil cu acţiune numai bacteriostatică şi spectru larg de acţiune: germeni gram-negativi (salmonele.2 g/zi. în 4 prize. tulburări heptaice sau pancreatice. bed-soniilor. coli. limfogranulomatoză benignă). dar cu acţiune asemănătoare: siner-gistinele. Prezintă pericolul determinării unei rezistenţe încrucişate. în 4 prize . asupra germenilor anaerobi. Demetilclortetraciclina. spirochetelor.125 g şi 0.125 g şi 0. la fel Carbomicina. Reacţii adverse apar rar (icter colostatic. Rezistenţa apare repede. în doze de 1 . Administrarea i. dacă nu se recurge la asocieri de antibiotice. în doze de 2 . Se administrează în infecţii cu stafilococi rezistenţi la Penicilină (septicemii. în doze de 1 . rickettsiilor. şi cu tetraciclinele şi macrolidele. ceea ce contraindică tratamentele care se prelungesc peste 10-l2 zile. Tetraciclină se prezintă sub formă de drajeuri (0. care se prezintă în flacoane cu conţinut injectabil (0. leptospirelor.Penicilină şi Streptomicină . dar uneori apar tulburări digestive (greţuri.4 g/zi.sub formă de comprimate de 0..250 g/drajeu) şi sub fonnă de capsule operculate (0.300 g.v. înlesneşte apariţia candidozei mucoaselor.6 prize. la 8 . Toate tetraciclinele pot genera reacţii adverse (fenomene toxice şi alergice).22. Pot apărea un gust metalic. pe cale orală. Alteori. mai ales în boli hepatobiliare. fenomene de dismicrobism. Pot produce tulburări digestive de iritaţie. cloramfenicol sau macrolide este indiferentă.4 g/zi. administrat în perfuzie i. alteori antagonistă. fiind însă activă şi asupra unor stafilococi rezistenţi la Penicilină. Indicaţiile şi contraindicaţiile sunt aceleaşi pentru toate tetraciclinele. Pătrunde cel mai bine în L. cu administrarea exclusiv parenterală. Eritromicina se prezintă sub formă de drajeuri enterosolubile (0.prezentată în flacoane de 0. pentru o zi. în 4 prize. polimixinele sau cu nitrofuranii poate fi sinergică. Asocierea cu oligozaharide. dar se administrează în infecţii severe.12 ore. Sunt antibiotice cu acţiune aproape exclusiv bacteriostatică.5. Mincociclina. sau în injecţii intravenoase. dar şi în infecţii cu germeni sensibili la Penicilină.1. Tetraciclinele Familia Tetraciclinelor cuprinde Tetracicline naturale (de extracţie) şi Tetracicline de sinteză ca: Clortetraciclina (Aureociclina). klebsiele. difterie. Doxiciclina. Asocierea Rifampicinei cu Penicilina sau cu Cefalosporina. Există rezistenţă încrucişată între toţi derivaţii Cloramfenicolului iar uneori.12 ore). Este bine tolerată. tulburări gastrointestinale. 1.1.200 g.v. biliare. Spiramicina (Rovamicyna) este asemănătoare cu precedenta. lent. brucele. infecţii ale căilor biliare. infecţii rickettisene acute.2 g/zi.22. în difterie. Spectrul de activitate este asemnător celui al Penicilinei G. bacteriostatice şi bactericide. Toate sunt active asupra gennenilor gram-pozitivi şi gram-negativi (cu excepţia proteului şi piocianicului). în special 148 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ asupra stafilococului.3-6 fiole de 0. în 4 . Administrarea îndelungată poate favoriza apariţia unui sindrom de tip lupic. Fiind numai bacteriostatice.100 g sau -0. lent. infecţii cutanate). Mai există o subgrupă cu nucleu chimic complex. Alte preparate sunt: Eritromicina propionil . şi Rifampicina cu administrare exclusiv orală). dar sunt mai puţin toxice şi alergizante decât celelalte antibiotice. Solvocilin (Pirolidinmetiltetraciclina). enterocolite.sub formă de capsule de 0. mai ales pe nemâncate. în perfuzie i. vărsături sau diaree).3 flacoane/zi. sta-filococice. 1.200 g/drajeu). Metaciclina. dar mai puţin activă.250 g/24 de ore. Tetraciclină. lincomicinele şi rifamicinele (Rifamicina. la interval de 8 . uneori periculoase. Rezistenţa se produce în trepte succesive scurte. există cinci indicaţii majore: pneumopatii acute.C. realizează concentraţii sanguine mari.

salmonele. Lincomicina. Cloramfenicolul este indicat în febră tifoidă. Bacitracina este extrem de toxică. la 8 ore.i. apoi de 1 .i. stări de agitaţie. unele meningite cu bacili gramnegativi (coli. antibiotic cu spectru asemănător electromicinei.1. dismicrobisme intestinale. destinat în special copiilor.obicei. Produce rezistenţă. accidente hematologice pe cele trei linii. Două Rifamicine sunt mai utilizate: . Tiamfenicolul. 150 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Este contraindicat în insuficienţele renală şi hepatică severe. klebsiele).Rifamicina (i. Clindomicina. Ca reacţii adverse se constată greţuri. Rezistenţa apare repede. şi asupra barilului Koch. Capreomicina şi Viomicina. anemie aplastică. Rifamicina este una dintre cele mai întrebuinţate antibiotice. în uz clinic sunt numai Polimixana B. enterocolite) sau în pregătirea preoperatorie pentru operaţii pe tubul digestiv.se administrează Cloramfenicolul hemisuccinat (flacoane de 1 g).2 g în 24 h). klebsiele).1. în general toate Polimixinele sunt depăşite terapeutic. în capsule de 150 mg). Se prezintă sub formă de comprimate de 0.2 g.1. Are acţiune antagonistă netă faţă de Nitrofurantoin. Are acţiune electivă în infecţii urinare acute. dizenteriei. icter cu atingere hepatică şi uneori insuficienţă renală.250 g şi se administrează în doze de 2 . fiind practic netoxică.22.2 g/zi. salmonele. Bacitracina. erupţii. Se administrează numai oral (450-900 . candidoze ale mucoaselor (mai rare decât după tetracicline).1200 mg în 24 h. Piocianic). .500 g. proteu. tulburări vizuale.125 şi 0. antibioticul este greu suportat.5 . este un antibiotic asemănător ca structură cu cloramfenicolul.22. repartizate în 4 prize. acţionează şi asupra anaerobilor gram negativi. anemii hemolitice. în ornitoză. Rezistenţa se instalează rapid. în doze de 2 4 g/zi repartizate în 4 . hemofili). colici. Este activă asupra germenilor gram-negativi (coli. dizenterie. acţionează asupra bacililor gram negativi (Bacilul Koch) şi asupra micobacteriilor. Se prezintă sub formă de comprimate de 0.m. Este contraindicat în infecţii minore.4 g timp de 7-l4 zile. în 3 . erupţii alergice. activ asupra bacililor gramnegativi (coli. piocianic. Este activ în mediul acid. icter colostatic.7.4 prize). Excelente rezultate se obţin în osteomielita stafilococică. Tirotricina.m şi i. dizenteriei. Are foarte bună toleranţă. cu întrebuinţare limitată. Administrarea parenteral (aceleaşi doze). activ asupra stafilococilor. la 6 ore) este indicată în infecţii intestinale cu germeni sensibili sau în pregătirea preoperatorie a tubului digestiv. repartizate în 3 . salmonele. Prezintă efecte secundare neurotoxice. Alte antibiotice Novobiocinul (Nivecin) este un antibiotic bacteristatic şi în doze mari bactericid.250 g/drajeu) şi capsule operculate (0.drajeuri (0. are acţiune antagonistă penicilinelor. Sinerdol) are spectru mai larg decât precedenta şi acţionează asupra bacteriilor gram pozitive. trombocitopenie. boli de sânge. piocianic.125 şi 0. 1./kilocorp/zi. Este foarte util în pneumonii . unele salmoneloze generalizate. accidente alergice. pot apărea: tulburări gastrointestinale. hemofil. pe toată durata tratamentului se acidifiază urina cu clorura de amoniu (Diurocard).Rifampicina (Rifadin. în epilepsie. unor tulpini de proteu şi a hemofilului.4 g/zi repartizate în 4 . în doze de 1 .1. Polimixina E sau Colimicina.). Polimixina nu se absoarbe pe cale orală. bruceloza acută. graviditate. Excepţional se administrează pe cale parenterală (infecţii generale grave). Polipeptidele ciclice Acest grup cuprindepolimixinele. Este indicată în infecţii streptoco-cice şi cele cu anaerobi (1. produce tulburări digestive. sau de Cloramfenicol palmitat (flacoane de 50 ml). timp îndelungat. Sunt antibiotice toxice.14 zile. Ca reacţii adverse. septicemii) şi în unele infecţii urinare cu proteu. bacililor gram negativi (Salmonele. Toleranţa digestivă este bună. rezistent la alte antibiotice (peneumonii. realizând concentraţii mari în parenchimul renal. Colistina (Colimicin) se prezintă sub formă de comprimate în folii de aluminiu (250 000 u. agranulocitoză). infecţii urinare şi genitale cu germeni sensibili.6. este un derivat semisintetic al Lincomicinei şi are spectru asemănător. 1. se administrează în doze de 3 . motiv pentru care. Cicloserina (Tebemicina). Se pot întâlni efecte secundare ca: stări alergice. Pe cale orală (3-4 comprimate de 250 000 u. tratamente îndelungate.4 prize. este indicată în infecţii generale. Este folosit în infecţiile cu stafilococ. accidente severe medulare (purpură. are acţiune asupra germenilor gram-negativi: coli. Deoarece este nefrotoxică şi neurotoxică tratamentul nu trebuie să depăşească o perioadă de 7 . Parenteral INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 149 cale de excepţie . boli digestive acute. în 4 prize.5 prize.250 g/capsulă).v) acţionează asupra bacteriilor gram pozitive fiind foarte active antistafilococice şi asupra bacilililor Koch. dar fără perspective în terapeutică.i. Proteus. proteu. unele rickettisoze acute. De elecţie se administrează pe cale orală sub formă de Cloramfenicol . De aceea este scoasă din uz. proteu. este indicată în infecţii digestive (dizenterie. Acidul nalidixic (Negram) este un chimioterapie cu acţiune numai bacteriostatică. vărsături. Administrată oral (100 000 u. în cazul infecţiilor urinare. indicat când acest antibiotic este indispensabil (feră tifoidă sau meningite cu germeni gram-negativi).6 prize. Dozele sunt de 500 mg şi se administrează i.

colite şi enterite). Toleranţa digestivă şi i. . Administrarea intrarahidiană este inutilă şi contraindicată.m. Sulfacetamida are utilizare limitată. Ca reacţii adverse. Dulana. Sulfametinul (Dulana. este mediocră. Acestea au fost abandonate în numeroase alte ţări. întrebuinţat sub formă de comprimate (0. Ftalilsulfatiazolul. Au un spectru de acţiune larg: coci gram-pozitivi (streptococ. Sulfafenazol (Orisul). gonoree. Stafilomicina şi Virginamicina. digestive. care concentrează bine în urină. se administrează în doză de 6 . dar nu şi faţă de alte antibiotice. Sulfametoxidiazina (Sulfametin.2.6 g/zi este indicat în infecţii digestive cu germeni sensibili.6 g în prize la 6 h. Foarte activ. Gantrizin). Există rezistenţă încrucişată între diferitele sulfamide.8 g. practic nerezorbabile: Formosulfatiazol (1%) Ftalilsul-fatiazol (5%). de tip retard: Sulfadimetoxina (Madribon). sub formă de comprimate (0. dar cea i. 1.5 g tableta.22. cu acţiune generală (majoritatea sulfamidelor) şi . Sulfametazină etc.Sulfamidele rezorbabile. Sunt contraindicate în insuficienţele hepatică sau renală acute. meningite. Puţin întrebuinţat astăzi. care se administrează în număr de 2. salmonele. în raport cu toleranţa şi natura bolii. Ca reacţii adverse pot apărea: tulburări gastrointestinale (greţuri. fiind greu solubil şi nerezorbabil din tubul digestiv. de 4 . Bayrena) este o sulfamidă-semidepozit foarte activă. leucopenie. Succinil Sulfatiazol (5%). febră medicamentoasă) şi. producând greţuri şi vărsături. ceea ce permite o concentraţie bactericidă o săptămână. blocaj renal. Sulfodiazina şi Sulfomerazina. se disting: . renale (prin precipitare în tubii renali. pneumococ). . baciii gram-negativi (dizenteriei. Neoxazal (Sulfizol. Sulfametoxazol (Gantanol). . Sunt indicate în infecţii urinare.3 zile.Sulfamide cu eliminare mijlocie: Sulfacetamida. Sulfaguanidină (10%).5 g în zilele următoare. pneumonii. Salazopyrinul (Salazosulfapyridine) este o sulfamidă recomandată în infecţiile digestive (recto-colită hemoragică şi purulentă. Formosulfatiazolul. . în general utilizarea sulfamidelor în practica clinică s-a restrâns foarte mult fiind înlocuite cu antibioticele. Sulfizoxazol (Neoxazol. continuându-se apoi cu 1 g. 0. când diureza este redusă şi pH-ul urinar acid).m. Asociat cu antibiotice.500 g). Numai Pristinamicina a rămas în uz clinic (2-3 g/zi). este relativ bună. . vărsături). în cazul sensibilizării la sulfamide. fiind depăşit. Doza este de 1 g în prima zi şi 0. Este indicat în infecţii urinare. meningite.500 g). Se administrează 2 g/zi (4 comprimate de 0. cu excepţia sulfamidelor neresorbabile (Sulfaguadina.500 g). Absorbţia digestivă este bună. Doza este de 4 . Bayrena). Sulfafenazolul este o sulfamidă-semidepozit. cu rezultate în infecţii stafilococice rezistente la penicilină.Sulfamide de tip intestinal. După viteza de eliminare se împart în trei categorii: INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 151 . în special în oftalmologie. care se manifestă prin inhibiţia acidului paraaminobenzoic şi a acidului folie . Se administrează 2 g/zi. fiind indicată în tratmentul infecţiilor urinare.factor indispensabil creşterii bacteriilor. fiole (2 g/fiolă) şi suspensie orală pentru uz pediatric. având toxicitate redusă. în tratamentul infecţiilor urinare se alcalinizează obligatoriu urina (cu bicarbonat de sodiu per os) şi se asigură o bună diureză (cu lichide abundente).500 g). în cursul tratamentului cu sulfamide se alcalinizează obligatoriu urina cu bicarbonat de sodiu (oral) şi se administrează lichide abundente. Solfa-moxol (Sulfono). în funcţie de absorbţia pe cale digestivă. indicată în tratamentul infecţiilor . dar este greu tolerat. soluţia fiind puternic alcalină.v. în doze de 4 . ca doză de întreţinere.1.Sulfamide cu eliminare foarte lentă (Ultraretard): Fanasil şi Kelfizin.Acidul fusidic (Fucidina) are spectrul asemănător Lincomicinei. Gantrisin) este o sulfamidă activă cu eliminarea medie. manifestări alergice. Este rar utilizat. este util în tratamentul meningitelor meningococice şi al infecţiilor respiratorii. gonococ). Se prezintă sub formă de comprimate (0.. eritem nodos. agranulocitoză. în doză de 4 . se întâlnesc fenomene de sensibilizare (erupţii alergice. şi 2 .şi tuberculoza pulmonară.6 g/zi. respiratorii. şi câte un gram în zilele următoare (în două prize la 12 h). cu acţiune superioară precedentelor. se elimină rapid. cu doză de atac. La noi se foloseşte încă Ftalil sulfatiazolul (Talazol). reacţii adverse şi complicaţii renale mai rare.8 prize. timp de 2 .500 g. este o altă asociaţie de sulfamide utilizată cu succes în colita ulceroasă. coci gram-negativi (meningococ.3 g/zi. tulburări hematologice (hemoliză. Formosul-fatiazol). repartizate în 6 . mai rar. SULFAMIDELE Sulfamidele sunt chimioterapice cu acţiune bacteriostatică. are acţiune şi întrebuinţare similară.Peptolidele cuprind: Pristinamicina (Piostacin).6 ori/zi ca doză de atac şi jumătate din această doză în tratamentul de întreţinere. Salazopirina. bine suportată. coli). Există şi asociaţii de sulfamide: Plurisulfan (Trisulfamida). din cauza solubilităţii în urină. Sulfatiazolul. Sulfamidele se pot asocia cu antibioticele (Penicilina). anemie aplastică. Sulfamidele de tip intestinal (Sulfaguanidina). după administrarea orală şi iritaţii locale după cea i. Se administrează 4-6 g/zi. Se prezintă sub formă de comprimate de 0.Sulfamide cu eliminare şi acţiune lentă.Sulfamide cu eliminare rapidă: Sulfatiazol. purpură). Se administrează în doze de 2 g în prima zi.

Se folosesc asocierile a câte 2-3 tuberculostatice. activitatea mai slabă. Rifampicina. se grupează în: majore (Izoniazida. este bacteriostatică şi bactericidă.100 g.150 şi 0. Streptomicina. apoi. dar greu de suportat în dozele terapeutice orale . fiind iritant. alergice. administrare orală . Streptomicina se administrează de elecţie. a doua zi 1 g şi. pot apărea tulburări digestive (greţuri. consipaţie.0. Este contrainicat în graviditate. go-noree. cu acţiune redusă şi utilizare limitată. germeni gram-pozitivi şi gramnegativi. tulburări digestive şi hepatice. erupţii. Pirazinamida. în cure prelungite pe mai multe luni. ■ 1.v. în formele acute. sub formă de comprimate de 0. Fanasil (Sulformetoxină . are un spectru asemănător cu cel al sulfamidelor. PAS (Acidul paraaminosalicilic) este activ. fenomene alergice. de rezervă (Cicloserina. sub control medical.5 g. sub formă de drajeuri de 0. septicemii cu stfilococ şi infecţii biliare. se asociază Izoniazida cu Rifampicina (900 mg/zi).10-l6 g/zi (drajeuri de 0.C. NITROFURANII Sunt chimioterapice bacteriostatice şi bactericide.1 g/zi.1 g/zi). Rezistenţa se instalează repede. insuficienţă renală.14 zile. Spectrul de acţiune: germeni gram-pozitivi şi gram-negativi (coli. poli-nevrite. leucopenie. dar uneori pot apărea inapetenţă. Viomicina).14 zile. Nitrofuranii sunt contraindicaţi bolnavilor cu leziuni renale şi persoanelor care prezintă sensibilizare. Apar frecvent tulburări digestive. 1. pe o perioadă de 4 . Biseptol.250 g şi supozitoare de 0. Ca reacţii adverse se întâlnesc nevrite optice şi periferice. dizenteriei). nervoase (polinevrite) şi hematologice (leucopenie. pneumococ) şi gram-negativi (coli. în cazul administrării orale. tific. Sub control repetat. însă niciodată intrarahidian. stafilococ.40 mg/kilocorp/zi (comprimatele conţin 0. timp de 12 .22. pot fi administraţi timp îndelungat. Spectrul de activitate cuprinde bacilul Koch.3. pentru întârzierea instalării rezistenţei şi asigurarea unui tratament activ. pe întreaga perioadă a tratamentului.22. Are acţiune antagonistă Acidului nalidixic (Negram). TUBERCULOSTATICELE Sub această denumire sunt cunoscute antibioticele şi chimioterapicele active în tratamentul şi profilaxia tuberculozei. Câdnd bacilul Koch este prezent numai în culturi. Reacţiile adverse care se întâlnesc. hepatice. dar are şi o acţiune bacteriostatică şi bactericidă..600 mg (comprimatul are 100 mg).I. este întrebuinţată în meningite şi infecţii respiratorii. Este indicată în toate formele de tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară şi contraindicată în psihoze şi insuficienţele hepatică şi renală. sensibilizarea la sulfamide. .750 . minore (PAS.250 g). icter. în infecţii digestive se utilizează Furazolidon-ul (4 comprimate/zi 100 g/comprimat). de largă utilizare este Nitrofurantoinul. vărsături. dizenteriei.2 g/zi. Se administrează în doză de 25 . vărsături). Etambutolul). tulburări ale hematopoiezei. este necesară acidifierea urinii. Etiona-mida. Bactrim.7 zile în doze de 300 . apărea greţuri. în soluţie). Se prezintă în comprimate de 0. urinare şi alergice.1. stafilococ. pentru întreţinere. se asociază Izoniazida cu Streptomicina 1 g şi Etambutol. pulmonare.cu structură asemănătoare Izoniazidei. în doze orale de 0.300 g). Se administrează 2-4 comprimate/zi (la 12 ore).15 g PAS/zi. psihoze. sub formă de Strepancil. psihoze. erupţii alergice. Etambutolul este un tuberculostatic bacteriostatic. reacţii alergice. proteu.R. convulsii. Alte tuberculostatice utilizate mai rar sunt: Pirazinamida . timp de 7 . Asociată cu antibiotice. sal-monele.300 g şi pulbere).urinare acute. salmonele.m sau i.500 g. (fiole de 10 ml). insomnie sau somnolenţă. Rezistenţa bacilului Koch la Izoniazida apărând repede. pH-ul urinar trebuie să fie acidifiat cu Diurocard. Dintre aceştia. Etionamida (Nizotin). Cotrimoxazol) asociat cu Sulfametoxazol. Toleranţa este bună. este necesară asocierea cu alte tuberculostatice. enterococ. gonococ. în formele cronice se admmistrează Izoniazida + Streptomicina. Este indicată în tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapulmo-nare (acute şi cronice). alergice). Este indicat în infecţii urinare.hidrazida acidului izonicotinic) este tuberculostaticul cel mai utilizat. trombocitopenie). constau în tulburări digestive. şi anume în infecţiile urinare acute. septicemii. Acţionează asupra germenilor gram-pozitivi (streptococ. la examenul direct de spută. klebsiele. în focarele cazeoase şi ganglioni. 152 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Alte sulfamide-depozit (eliminare lentă din organism) sunt: Madribon (Sulfadimetoxina . Toleranţa este bună. Ca reacţii adverse pot. Reacţiile adverse apar rar: tulburări digestive. Morfazinamida).N. polinevrite. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 153 Rifampicina (Rifadin) este bacteriostatică şi bactericidă. Toleranţa este mediocră. dar şi i.050 sau 0. în doze mici.1. în doze de 1 . apoi câte 100 mg. Pentru a le intensifica activitatea.600 . reacţii adverse relativ frecvente (tulburări digestive. spirochete). este mai utilizată (perfuzie unică . Pătrunde bine în L.v. Rezistenţa apare treptat. Izoniazida (H.900 g/zi (capsule de 0. este indicată în tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară acută şi cronică. Calea de administrarea este orală. Se administrează de obicei oral în doze de 0. icter. în funcţie de efectul lor terapeutic.4. urmare.500 g. Se administrează de obicei oral (10 mg/kilocorp/zi). Tiocarlidul. un comprimat. Calea i. în 4 prize.1 g/săptămână). în cazul prezenţei bacilului Koch. în 2 prize. Trimetoprimul (Septrin. administrându-se în prima zi 1.

de vedere.500 g. Mepacrinul (Atebrin. Evoluţia Plasmodium-nlui (hematozoarul palustru) trece prin două faze: asexuată şi sexuată. derivat al pirazinamidei. pigmentarea galbenă a pielii. Cicloserina (Ţebemicina) . Se poate administra şi parenteral (i.500 g/zi.6. menţionăm: Chinina (cu efect rapid asupra schizonţilor. prin febră. în doze de 2 .100 g de 3 ori/zi. -l tabletă/zi (0. 1. Se administrează 1-2 comprimate. urmată de 0. Clorochinul şi Hidroxiclorochinul sunt întrebuinţate mult şi în poliartrita reumatoidă.se întrebuinţează în formele rezistente la Clorochin. anemie şi leucopenie. apoi 0.22. Diagnosticul se precizează prin punerea în evidenţă a paraziţilor în hematiile bolnavului. fiind utile în amebiaza intestinală. chiar comă) sau cronică. pot apărea tulburări digestive. Se transmite prin înţepăturile ţânţarilor anofeli şi.2 zile).100 g). Proguanil). Tetraciclină şi Paranomicina acţionează împotriva amoebelor. Prin înţepătura ţânţarului pătrund în sânge sporozoiţi care. Hidroxiclorochinul (Plaquenil). Deşi la noi boala a fost eradicată din 1961. dar fără efect asupra gametociţilor) se prezintă sub formă de drajeuri de 0. Antimalarice care împiedică reparazitarea hematiilor Acest grup de antimalarice e destinat eradicării bolii. rup hematia şi pătrund din nou în sânge. tulburări de vedere. colaps sau hemoliză acută cu insuficienţă renală acută.5.0. urmată de 0.200 g de 5 ori/zi (comprimatul are 0. sau i. Pladminul (Paludrin. tulburări digestive.10 zile) este foarte util în infecţiile cu Trichomonas. prin examenul sângelui în picătura groasă sau frotiuri colorate cu Giemsa. în ficat. apoi de 0. cu patru specii: Plasmodium malariae. Produse cu acţiunea similară sunt: Ornidazol (Tiberal) şi Tinidazol (Fasigin) cu dozaj asemănător. acţionând sporontocid. Dintre nitrofurani. este bine tolerat. vărsături.300 g în următoarele 2 zile (uneori se continuă încă 4 zile). care face să apară accesul la 24 de ore (febra cotidiană sau terţă malignă). Se întrebuinţează Primachinul (Plasmochinul). 1 comprimat/zi (0. asupra unor germeni gram-pozitivi şi gramnegativi (comprimate de 0. Metronida-zolul (Flagylul) în comprimate de 250 mg şi ovule vaginale (1 g în 24 h. fiind utilizate în continuarea tratamentului cu Clorochin sau alt antimalaric.200 g. INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 155 . Formele sexuate poartă denumirea de gametociţi. mai apar totuşi cazuri izolate. Evoluţia poate fi acută (convulsii.400 g la 6 . Giardia şi Entamoeba (uneori chiar în doză unică de 2 g.5. la bolnavii parazitaţi Dintre acestea.500 g. Plasmodium falcipanim. 1.tuberculostatic minor. Antimalaricele se grupează în 3 grupe: 154 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. mai puţin toxic decât Chinina. cianoză).025 g). până la doza totală de 2 g. erupţii şi mai rar. timp de 14 zile.6 g/zi). prin splenomegalie. ca doză de atac.3 g/zi). Boala este infecţiosă.2. Nu este indicat în insuficienţa renală sau în cea hepatică. cu acţiune în profilaxia şi tratamentul malariei. Se administrează oral: în prima zi 0.5.100 g).500 g). Clorochinul (Neochim. Acrihin) este tot un antipaludic de sinteză. care provoacă accesul la 48 de ore (febra terţă benignă).m. în prima zi.300 g după 6 ore şi de 0.500 g.3.5. după care se continuă intermitent. 7 .sulfamidă cu acţiune ultraprelungită (2 g o dată pe săptămână) . dar şi gametocid.800 g (doză de atac).8 ore. ANTIBIOTICE ŞI CHIMIOTERAPICE ANTIPROTOZOARE Dintre antibiotice.22.1.400 g la 2 zile. o dată pe săptămână. care determină apariţia accesului la 72 de ore (febra cuartă). Malaria se caracterizează. Nivaquine) este mai bine tolerat şi mai puţin toxic.22. cu toleranţă mai bună (comprimate de 0. acusticovestibulare.v. la maturitate se transformă în schizonţi. în malaria acută. frisoane şi transpiraţii ce apar în accese. într-o singură priză).22. cu 10 zile înaintea intrării în zona impaludată în timpul perioadei de şedere şi încă o lună de la părăsirea acestei zone. hrănindu-se cu hemoglobina. timp de 6 zile. acesta produce reacţii adverse (greţuri.250 şi 0.indicat în tuberculoza pulmonară cronică (comprimate de 0. Este bine tolerat. se administrează 1 -2 g/zi timp de 7 zile.(comprimate de 0. în doze de 0. provocată de un protozoar.5 -l. invadează hematia. Pamichinul este un antimalaric asemănător. sub forma drajeurilor de 0. furazolidona şi nitrofurazona au acţiune trichomonacidă fiind folosite în Trichomoniaza vaginală (Ovule vaginale).1. schizontocid. timp de 1 . activă asupra bacilului Koch. deşi după tratamente prelungite.utilă în tratamentul tuberculozei şi al unor infecţii urinare.200 g. în comprimate de 0. Fenomenele toxice constau în febră. Fanasilul . prin transfuzii de sânge. mai rar. clinic. icter. Morfozinamida (Morinamid) .600 g (0. Tiocarlidul .1. în doze de 4 . 1./comprimat). 1. insomnii. Plasmodium vivax.1. se administrează în doza iniţială de 0.250 .1. Antimalaricele care previn parazitarea hematiilor Daraprimul (Pirimetamin). ANTIMÂLARICELE Sunt substanţe naturale sau sintetice.5 g/zi.1.025 g. în malaria acută se administrează 0. denumit Plasmodium. Plasmodium ovale. se transformă în merozoiţi. Antimalarice care împiedică apariţia bolii. Uneori.250 g. Este medicamentul de elecţie în malaria acută.22. în doze de 0.

Unii germeni sunt rezistenţi la antibiotice. permiţând menţinerea constantă a unei concentraţii optime. de două ori pe săptămână). .m.i.1. comportând şi riscul de accidente vasculare. Pentru stabilirea intervalelor de administrare şi a dozelor de antibiotic. în ceea ce priveşte calea de administrare cea mai comodă este cea orală.Ribavirina. Se găseşte sub forma fiolelor de 1 ml şi se administrează i. Este indicat în profilaxia candidozelor din cursul antibioterapiei sau tratamentului cu cortizon sau Imuran şi în candidioze localizate: respiratorii. Calea intravenoasă în perfuzie este cea mai rapidă şi cea mai eficace. dar nu şi a Candidei. administraţi pe cale i. pigmentarea cenuşie a mucoasei bucale şi gingivale. curentă numai următoarele: .1. reacţia Herxheimer etc.8. PRINCIPII GENERALE ÎN ANTIBIOTERAPIE ŞI CHIMIOTERAPIE Antibioticele şi chimioterapicele sunt substanţe obţinute prin extracţie. 2 fiole/săptămână. bucofaringiană . nefrite.i.10. antibioticele .v.distrugându-le. timp de 10 . Unele rezultate se obţin şi în encefalita herpetică./drajeuri) în 3 prize. 1-2 ovule/zi.12 milioane u. Este indicată în epidermofiţii.22. Stovarsol). Uneori pot apărea reacţii Herxheimer (stări febrile la câteva ore de la începutul tratamentului). nefrite.1.N.5 .20 de zile. la jumătate.D. Iduviran.Vidarabina. Soiodin i.1.). este necesar să se cunoască timpul de înjumătăţire. Dar nu este posibilă în cazul tulburărilor digestive. activ în terapia locală a herpesului corean sub formă de instilaţii oculare. câteva zile. sub formă de iodură de potasiu -2-3 g/zi. în serii de 10 . toleranţă bună (uneori apar greţuri. cu acţiunea antivirală pe tipul A2 al virusului gripal în doze de 100 . 1.22. vărsături sau diaree).15 fiole. timp de 12 . Compuşii arsenicali utilizaţi în tratamentul luesului sunt derivaţii arsenului penta-valent (Arsafen. Se folosesc: Penicilina G.4 prize (comprimate de 0. Tetraciclină (2 g/zi) şi Eritromicina (2-3 g/zi) . vaginal. tricofiţii şi microsporii. (fiole de 3 ml). selecţionare de bacterii rezistente sau transmiterea între bacterii a unor factori de rezistenţă. ANTIMICOTICELE Antimicoticele sau antifungicele acţionează asupra unor fungi (ciuperci) care produc micoze cutanate sau viscerale.1 fiolă la 2 zile. Megacillin (1 000 000 u.22.. mai puţin rapid (în trepte puţine) la Eritromicină şi tardiv (în trepte multiple). 1 fiolă/zi sau la două zile. Reacţiile adverse întâlnite constau în: dermite embolii.i. în serii mixte de 15 . Rezistenţa dobândită apare prin mutaţii genetice.m. Reacţiile adverse observate: stomatite. cu toxicitate practic nulă. erupţii. 1. timp de 10 săptămâni) sau pe cale orală.ambele în asociere cu Bismosalul. activă faţă de virusul herpetic şi varicelo-zosterian.7. intoleranţei. 156 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Compuşii iodaţi se folosesc în tratamentul luesului terţiar. care acţionează asupra germenilor patogeni bacteriostatic .m. Emanil). Intenstitatea acţiunii unui antibiotic depinde de concentraţia minimă inhibitorie (cantitatea cea mai mică de antibiotic. Amfotericin B este un antimicotic activ în micoze viscerale sub formă i. Griseofulvina are acţiune asupra micozelor pielii capului. cu atât administrările trebuie să fie mai dese (Penicilina). genitale. pentru o serie (800 000 u/zi). 12 -l5 zile pe serie. Cu cât timpul de înjumătăţire este mai mic.15 zile). se utilizează calea parenterală (i.6 g în 24 h. în serii de 20 .25.1.m. activă faţă de virusurile A. Fiecare antibiotic are un spectru de activitate. enterite. în serii de 15 fiole. .22. invers la Doxicilină. inactivării datorită unui pH acid. după mese. stomatite. adică timpul care se scurge pentru scăderea nivelului de antibiotic de la o anumită concentrare.v. icter. . semisinteză sau sinteză.9. dar nu este comodă. 6 .Metisazona (Marboran) în doze de 3 .Idoxuridina (Idu. (Stovorsol . Cianura de mercur este cel mai vechi antibiotic. iodură de sodiu (Iozinol sau lodazin) 1-3 fiole/zi i.200 mg zilnic cu efect preventiv.Cytarabina. Pentru obţinerea rezultatelor terapeutice. în administrare i. Se utilizează rar. (dar şi în primele 2 zile de gripă)./zi. cu acţiune în special asupra Candidei albicans.i.sub formă de pulbere sau în glicerina boraxată). Se administrează oral 0.Amantadina (Viregyt). Moldamin (1 200 000 u.3 injecţii/săptămână.).i. Cel mai cunoscut este Nystatinul (Stamicin.m. Izoprinozina şi Interferonul sunt anteantivirale.v.sau bactericid . înţelegând prin aceasta tipul de germeni asupra cărora acţionează. grăsoase.. la Penicilină. ANTILUETICELE Penicilina acţionează electiv în luesul recent. local (mucoasa linguală.oprind creşterea bacteriilor .125 g). Mycostatin). Rezistenţa apare foarte repede (într-o singură treaptă) la Streptomicină. Se administrează: oral -4-6 drajeuri (500 000 u. digestive. în injecţii profunde i. capabilă să inhibe dezvoltarea unui germen) şi de concentraţia minimă bactericidă (cantitatea cea mai mică de antibiotic capabilă să distrugă un germen). au intrat în practică. Ca reacţii adverse se întâlnesc: crize nitritoide (vasodilataţie bruscă urmată de vasoconstricţie). Unele rezultate se obţin în varicela severă şi în zoster. . Efitard (2 flacoane/zi. Odinar (Tiodin) 1 fiolă la 2 zile.v. rezistenţa putând fi naturală sau dobândită. ANTIVIRALELE Dintre numeroasele antivirale cunoscute. . în 2 .l/zi. Când calea orală este inaccesibilă. cu rezultate în profilaxia variolei şi tratamentul vaccinei. 1. (doza totală fiind de 12 000 000 u. . Bismutul (Bismosal). sau i.15 zile).

48 de ore. şoc anafilactic). în meningite .6 antibiotice). Angelescu) TabeluVII . Pentru evitarea rezistenţei. Nu se asociază oligozaharidele (Streptomicina şi celelalte) între ele şi nici cu Polimixina. De obicei. diminuarea simptomelor caracteristice bolii şi după constante. Antibiograma . de aceea în această situaţie dozele vor fi mai mici. Este de preferat adminstrarea unui singur antibiotic. Streptomicina şi Tetraciclină) este suficientă pentru majoritatea infecţiilor. Septrin. Polimixina B sulfat. Acid nalidixic.Ampicilina sau Cloramfenicol. Lipsa de eficienţă se datoreşte rezistenţei sau dezvoltării unui alt germen de suprainfecţii (prin dispariţia celui primitiv). din cauza efectului teratogen.4 . De aceea. Eritromicină. Diagnosticul de alergie la un antibiotic se bazează pe terenul alergic. tetraciclinele la 6 ore etc. nu se asociază nici eritromicină cu Novobiocinul şi Rifampicină. efecte teratogene şi alergizarea unei mase din ce în ce mai mari. şi în infecţii grave (meningite. de germenul izolat. vârsta bolnavului. Romergan. deoarece apar mutante rezistente şi se poate masca o tuberculoză pulmonară. se impune precauţie şi prezenţa trusei antişoc (hemisuccinat de hidrocortizon. Acidul nalidixic este antagonist cu nitrofuranii. deoarece asocierea se însoţeşte de antagonisme şi incompatibilitate. Trusa mică de uz INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 157 curent (Ampicilina. septicemii). Rifampicină). tetracicline. Asocierile de antibiotice se folosesc în infecţii mixte. după 24 . mai puţin toxic şi să nu conducă la rezistenţă rapidă etc. la schimbarea florei saprofite. când se administrează Eritromicină. Nu se administrează Streptomicina în toate afecţiunile pulmonare acute. Streptomicină şi Kanamicina sulfat ototoxice. dar şi pentru faptul că bolnavul nu mai poate beneficia de acel antibiotic. cu antibioticul adaptat germenului şi sensibilităţii acestuia. Reacţiile adverse sunt numeroase. Din cele prezentate. Oxacilină. Pristinamicină. Cloramfenicolul. se asociază Penicilina (sau Ampicilina) cu Meticilina (sau Oxacilină) şi cu Kanamicină sulfat (sau gentamycin). de sensibilitatea acestui germen faţă de antibiotice. Sulfizoxazol). inactiv sau nociv. De fapt. penicilinele şi cefalosporinele sunt antagoniste cu tetraciclinele.trebuie să realizeze niveluri sanguine constante. De aceea. utilizarea antibioticelor a dus la schimbarea caracterului unor boli şi a florei microbiene. De obicei se începe tratamentul cu o doză mare (de atac) şi se continuă cu una de întreţinere. cu atât apar mai multe tulpini rezistente. Cloramfenicolul.4 ore. Fenilbutazonă.).la trusa acestora (Lincomicină. cu persistenţa germenilor rezistenţi. Nu se administrează nici Cloramfenicol de rutină.Tetraciclină sau antiseptice intestinale) şi se continuă. Cloramfenicol. Kanamicina sulfat şi Polimixina sunt nefrotice. este necesar controlul în insuficienţa hepatică. Astfel. Alegerea antibioticului nu se face empiric (impus de bolnav sau de acoperire). contactele anterioare şi maniestările apărute la testele de provocare (cutanate şi serologice). Cloramfenicol. generând erori. Şi asocierea de Izoniazidă + Rifampicină se potenţează. Novobiocin.sulfamide sau Ampicilina.studiul sensibilităţii germenului . deoarece se potenţează efectul nefro. dispariţia febrei şi a frisoanelor. se administrează în mai multe prize: Penicilina la 3 . Penicilinele. stfilococul devine cel mai frecvent şi mai rapid rezistent. Dintre aceştia din urmă. în cazurile când se obţine un efect sinergie sau când este necesară întârzierea selecţionării mutantelor rezistente. se cercetează antibiograma limitată (la 3 . pentru măduva osoasă. Izoniazida. Rifampicină şi uneori chiar cu eritromicină. biologice. nitrofuranii sunt toxice pentru sistemul nervos periferic. prin scăderea diurezei. trebuie combătute abuzul de antibiotice. Acid nalidixic. endocardite. tetraciclinele produc tulburări digestive şi disbacterii. în infecţii urinare . pentru infecţiile stafilococice . Pntru infecţii urinare. sulfamidele şi Novobiocinul sunt susceptibile de a produce alergii (erupţii. Nitrofurantoin. la apariţia unor tulpini rezistente. de asemenea. sub controlul diu-rezei sau al creatininei. din cauza complicaţiilor sanguine. fiind hepatotoxice. 158 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Principalele antibiotice şi chimioterapice antibacteriene (după M. înainte de a se cunoaşte germenul se face un tratament în doi timpi: se începe cu antibioticul pentru care există cele mai multe prezumţii clinice (în infecţii respiratorii Ampicilina sau Tetraciclină. în infecţii digestive . febră medicamentoasă. Norartrinal etc. afecţiunile organice (insuficienţa renală etc. de reacţiile adverse pe care le determină. Novo-biocin. în insuficienţa renală. Rifampicină. Eficienţa tratamentului se apreciază după starea generală.se execută în condiţii standard. este inutil. cu cât un antibiotic este mai utilizat. se recurge la "trusa infecţiilor urmare" (Colistină. Astfel. deoarece astăzi clinica permite diagnosticul de afecţiune şi chiar prezumţii referitoare la germen. Testarea la un reprezentant dintr-o familie de antibiotice are valoare şi pentru ceilalţi membri. Când există obligaţia instituirii antibioterapiei. Antibioticul se întrerupe când bolnavul s-a vindecat. alegerea trebuie să ţină seama de afecţiunea. Cele mai multe antibiotice se elimină pe cale renală. antibioticele se pot acumula în concentraţii mari în organism. Rifampicină. La gravide se va evita administrarea de tetracicline. Antibioticul trebuie să fie cel mai activ (eventual bactericid). De obicei. Alegerea antibioticului mai depinde şi de gravitatea cazului. Alergia la un antibiotic este importantă şi pentru accidentele produse. utilizarea pe timp scurt numai a unor antibiotice şi introducerea în practică a unor noi antibiotice. Germenii gram-negativi sunt mai puţin sensibili decât cei grampozitivi. Antibiograma globală este contraindicată. Dar aceste teste nu sunt lipsite de riscuri. Antibioticele cu eliminare renală (oligozaharide) vor fi administrate cu prudenţă în insuficienţa renală.şi ototoxic.). rezultă că antibioticoterapia nu este lipsită de pericole. Kanamicină sulfat.

folosită la bolnavii alergici. cu predispoziţia de a se sensibiliza la peniciline Procainpenicilina G (Efitard) (i. coci gram-negativi. mai ales streptococicc. Indicaţiile Procainpcnicilinei. Peniciline Caracteristici principale Acţiune bactericidă. inideaţii în infecţii benigne. Pe lângă spectrul Penicilinei G este activă parcnteral) constant faţă de: enterococ. hemofili. paranteral) .»<" shigele. activă în plus parenteral) asupra a 50% dintre tulpinile de piocianic. r . fără prag toxic. indicaţii în infecţii strcptococice Benzatinpcnicilina G (Moldamin) (i. pe stomacul gol) Penicilina G.. parentcral) Dicloxacilina (oral.) Penicilină-depozit.m. piocianicul este rezistent.-* > ii -' ■ . arc acţiune inferioară Penicilinei G Concentrare biliară înaltă (antibiotic "biliar") INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 159 Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale Carbenicilina (Pyopen) (exclusiv Spectru similar Ampici linei. folosită în tratamentul şi profilaxia infecţiilor streptococicc (pcnicilinemie de aproximativ 7 zile) 2.m.sodică şi bacili gram-pozitivi. producători de penicilinază. coci gram-pozitivi pota-sică (parcnteral) (exceptând stafilococul secretor de penicilinază şi majoritatea tulpinilor de enterococ). filococi pcnicilinorezistenţi. asupra germenilor penicilinosen-sibili au acţiune mai slabă decât Penicilina G. Semisintetice Aceleaşi caracteristici şi indicaţii ca la a) Antiacide (oral) Fcncticilina Propicilina Penicilina V etc. bacili tifici şi uncie salmonelc.Antibiotic sau chimioterapie I. Penicilina V sau Fenoximetilpenicilina Penicilină "acută" Acelaşi spectru ca (oral.»«"' . Biosintetice (naturale) Penicilina G Penicilină "acută" Spectru de activitate: cristalină sau Benzilpenicilina G . Clemizolpcnicilina G (Megacilin) Pcnicilmă-semidcpozit "antialergică". Unele tulpini de Proteus şi unele klebsicle pot fi sensibile. sensibilizare încrucişată de grup. Singurele peniciline neinactivatc de penicilinază. uneori şi cu cefalosporinelc 1. colibacili. spirochete. Indicaţii restrânse în infecţii cu piocianic (doze mari) b) Antipenicilinazice Mcticilina (parentcral) Oxacilina (oral. BETALACTAMINE A. parentcral) Cloxacilina (oral. Asupra germenilor penicilinosensibili.. leptospirc. :■. Inactivă asupra stafilococului excretor de penicilinază. indicatei majoră (aproape exclusivă) în infecţiile severe (sigure sau presupuse) cu sta-. c) Cu spectru larg Ampicilina (oral.) Penicilină-scmidcpozit (pcnicilinemie de 12 -24 de ore).

(parenteral) Rifampicina restrâns în infecţii biliare cu coci gram(oral) pozitivi. înlocuiesc glucoheptonat (i. ALTA ANTIBIOTICE CU SPECTRU "DE TIP PENICILINIC"" A. Penicilina G în stările de sensibilizare faţă i.antistafilococicc "de rezervă". Tuberculostatic major (sunt tulpini de b.B. fără prag toxic (excepţie Cefaloridina. Indicaţii în infecţii variate cu germeni rezistenţi la antibioticele uzuale (excepţie: piocianic.) Oleandomicina (oral.m. fiind ototoxică.V. numeroase scoasă din uz specii şi tulpini sunt rezistente). parenteral) Acelaşi spectru şi aceleaşi indicaţii ca şi ale Clindamicina (oral. penetraţie mai bună osoasă. în special pe bacteroizii gramnegativi.m. prag toxic scăzut.bază (oral) . Rifampicina este un tuberculostatic major. asemănător Ampicilinci. activitate slabă şi inconstantă asupra cocilor grampozitivi şi negativi (inactivă asupra germenilo "de spital"). Cefazolina este antibiotic "biliar".lactobionat (i. Oleandomicina are activitate inferioară şi este hepatotoxică. toxică 160 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale III OLIGOZAHARIDE Streptomicina sulfat sau pantotenat (i. nefiind estolat sau propionil sulfat (oral) inactivate de penicilinază. Formele orale se resorb din intestin (acţiune generală).asemănător cu cel al Penicilinei G.steart (oral) .) Acţiune bactericidă Spectru de activitate: Dihidrostreptomicina. Calea orală este cea uzuală.v. Eritromicincle şi (oral) Spiramicina (oral) Spiramicina sunt cele mai active. Macrolide Afecţiune bacteriostatică Spectru Eritromicina: . sensibilizare încrucişată cu penicilinele. Keflex) Cefadrina Acţiune bactericidă. indicaţii limitate în infecţii cu germeni sensibili (testaţi prin antibiotice) Acţiune bacteriostatică sau slab bactericidă Spectru şi indicaţii asemănătoare cu cele ale Eritromicinci Uz restrâns (toxică.V. moderat nefrotoxică). Lincomicine Acţiune bacteriostatică sau slab bacteridică Lincomicina (oral. Uneori.) . parţial Proteus. ALTE ANTIBIOTICE CU SPECTRU "DE TIP STREPTOMICINIC" E. arc uz Rifamicina S. în rest. klebsiele. este bacili gram-negativi (în prezent. II. Alte Novobiocina (oral. enterobacter). D. B. sensibilizantă) Vancomicină Acţiune bactericidă. C. i. Cefalosporine a) Parenterale Cefaloridina (Ceporine) Cefalotina (Keflin) Cefapirina (Cefatrexyl) Cefacetrilul Cefadrina Cefazolina (Kefzol) b) Orale Cefalexina (Ceporex. Clindamicina este mai activă decât Lincomicina. în plus. administrarea parenterală fiind de excepţie. Rifamicine Acţiune Bactericidă Rifamicina S.) Triacetilocleandomicina sau TAO de grupul penicilinelor.. parenteral) . Sinergistine (Peptolidej Acţiune bactericidă Antistafilococicc "de Pristinamicina (Pyostacine) Virginamicina rezervă" etc. Spectru larg. parenteral) critromicinei. uz restrâns (intravenos) în stafilococii severe. reprezintă etiisuccinat (oral) .v. Koch rezistente!) IV.v. active faţă de stafilococul pcnicilinorezistent (nu sunt inactivate de penicilinază). otică şi sinuzală.

enterobacter. nu se resorb. Preparate "acute" parenterale Indicaţii în infecţii severe cu germeni Rolitetraciclina (Rcverin. mai ales polimixina B. în raport cu antibioticul. micoplasme. Formele parcntcrale. Solvodlin) sensibili. sunt nefrotice şi ototoxice Indicaţii şi infecţii severe cu piocianic.v. Foarte active asupra baeililor gram-negativi (exceptând salmonclelc) şi asupra cocilor gram-pozitivi şi gramnegativi. i. şi i.. calea parenterală abandonată) Acţiune bactericidă (strâns înrudite chimic cu Streptomicina). piocianic) Oto.) Tobramicina (i. având acţiune "intestinală" puternică asupra enterobacteriaceelor (exceptând salmonelele). Proteus. Proteus. Pe cale orală nu se resorb. de obicei. Kanamycin (i. enterobacter. pentru Colistina Acţiune bacteriostatică Spectru larg. în plus asupra salmone-lclor. fiind palmitat (oral) Cloramfenicol hemisuccinat activ.A. în infecţiile bronhopulmonarc (bronşitici cronici) 4. cuprinzând: rickcttsii. chlamidii. inclusiv asupra stafilococului exerctor de penicilinază. inactive asupra germenilor "de spital" Absorbţia intestinală este bună (acţiune locală şi generală) Cel mai folosit preparat este Tetraciclină B. antibiotic de sodiu (parcnteral) de elecţie în febra tifoidă şi în salmoncloze sistemice. numeroase specii sau tulpini. bacili gram-pozitivi şi gramnegativi.m. sau cu colibacil. iar în doze mari este hepatotoxică 3. klebsiele. Preparate-depozit Idem Doxicilina (Vibramycin) B. doza. Deşi . în special piocianicului Pe calc orală. coci gram-pozitivi şi gramnegativi. având acţiune "intestinală" puternică. inideaţii restrânse. Klebsiele.v. Kanamicina sulfat şi gen-tamycin-ul sunt utile în infecţiile severe cu germeni "de spital" (stafilococ. Aminoglicozide Neomicina (oral şi local. ANTIBIOTICE "CU SPECTRU LARG" A. Preparate-semidepozit Folosite în tratamentul şi profilaxia de durată Metaciclina (Rondamycin) Minociclina a puseurilor acute.) Paromomicina sau aminosidina (oral. preparatele paren terale sunt scoase din uz. exceptând salmonelele şi piocianicul (în prezent. fiind puternic oto toxice).m. colibacil. active asupra baeililor gramnegativi. înlocuind în prezent Streptomicina. Cloramfenicolul Acţiune bacteriostatică Spectru larg Cloramfenicolul (oral) Cloramfenicolul asemănător cu cel al tetraci-clinelor. Polipeptide ciclice Polimixina B (oral şi parcntcral) Colistina sau Colimicina (oral şi parentcral) V. durata terapiei şi starea funcţiei renale Acţiune bactericidă (deosebite chimic de Streptomicina). modul de administrare. Pe cale parenterală. în rest. Preparate "acute" orale Tetraciclină Clortctraciclina sau Aurcomicina (depăşită) Oxitctraciclina sau Tcramicina Dimctilclortctraciclina Limecilina INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 161 Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale 2. pentru Polimixina B şi Colistina. Tetracicline 1. au dezvoltat numeroase tulpini rezistente). produc iritaţie endovenoasă.şi nefrotoxicitate variabilă.

colibacil. ca medicamente de asociere. Cu acţiune asupra micobacteriilor Sulfonc 5. pestă. datorită reacţiilor adverse multiple şi severe (aplazie medulară! etc. mai ales colibacilare Concentrare intestinală înaltă (neresorbabilă). în special coli-bacilare Cotrimoxazol (Septrin. indicaţii limitate în infecţii intestinale acute şi cronice (exceptând dizenteria) Tratament de elecţie în lepră Aplicare locală (plăgi şi arsuri) Concentrare urinară înaltă. multe preparate sunt depăşite şi scoase din uz. klebsiele. indicaţii în dizenteria bacteriană şi în entero-colite infantile cu enterobacteriacee sensibile. Mandelamina Uz restrâns în tratamentul "de întreţinere" al colibacilozei urinare cronice IX. cu acţiune puternică în infecţii urinare cu germeni "de spital" (stafilococ. sensibilizante. terapie de atac şi de întreţinere în infecţii urinare. Cu acţiune intestinală Ftalisulfatiazol Salazosulfapiridina (Salazopyrin) 4. CHIMIOTERAPICE URINARE Acid Nalidixic (Negram) Activ în infecţii urinare acute sau cronice. Cu acţiune locală Homosulfamida (Marianii) VII. entero-coc.2 Nitrofurantoina Concentrare urinară înaltă. 162 MANUAL DE MEDICINA INTERNA Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale VIII. sunt relativ toxice. arc indicaţii restrânse. în unele meningite.) VI SULFAMIDE 1. Cu acţiune urinară Sulfametoxazol Sulfafurazol (Neoxazol) Sulfametină (Sulfametin. Dulana) Sulformetaxina (Fanasil) Sulfafcnazol 3. Concentrare urinară înaltă. Acţiune bacteriostatică. selective. TUBERCULOSTATICE . enterobacter) Util în asociere cu alte antibiotice. Cu acţiune generală Sulfatiazol Sulfadiaznă Sulfametazină Sulfamerazină Sulfacetamidă etc. mai ales coli-bacilare. Bayrena. Biseptol) Asociere bactericidă de Trimetoprim şi ■ Sulfa-metoxazol. morvă. în infecţii generalizate cu germeni rezistenţi Sulfamide cu acţiune urinară Vezi mai sus. bruccloză. terapie de atac şi de întreţinere în infecţii urinare.mai activ decât tetraciclinelc asupra germenilor "de spital". toxoplasmoză etc. VI p. în prezent. Proteus. NITROFURANI Nitrofurantoina Furazolidona Concentrare intestinală înaltă (neresorbabile). active în cura de atac (Neoxazol) sau de întreţinere (sulfamide-depozit) a pielonefritelor acute şi cronice colibacilare 2. Indicaţii limitate.

stimulează sistemul nervos central. fiind utili în colaps. reacţii adverse multiple şi severe. în tratamentul iniţial.. în general. Administrarea parenterală în micoze sistemice. acţiune diabe-togenă (cresc glicemia şi . au toxicitate ridicată. provoacă limfopenie. Administrare parenterală în micoze sistemice.N.1. au o marcată acţiune antiinflamatorie. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 163 Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale XI. stimulează he-matopoieza.1. deprimă procesul imunologic (împiedicând sinteza anticorpilor şi proliferarea limfatică).tulburări metabolice: osteoporoză prin catabolism proteic exagerat. ANTIVIRALE Metisazona în profilaxia variolei şi în tratamentul complicaţiilor postvaccinalc (rezultate slabe) Amantadina şi Rimantadina în profilaxia gripei pandemice (protecţie 50%) Idoxuridina sau I. Tricomicina Griseofulvina Amfotericina B Clotrimazol 5-Fluorocitozină Saramicetină Acţiune de contact în stomatita cu Candida albicans (drajeuri de supt). Experiemcntate în micoze sistemice. Etambutol Streptomicină Rifampicină (Rifadin) Etionamidă (Nizolin) Acid paraaminosalicilic Folosite în diferite asocieri (de obicei.2.2. Ca accidente se semnalează: . Hormonii glucocorticoizi sau analogii lor sintetici. cu acţiune glu-cocorticoidă. în cazuri cu bacili Koch multirezistenţi la tuberculostaticele majore sau în contraindicaţiile acestora. în candidoza intestinală (drajeuri perorale sau cea vaginală (ovule) Acţiune de contact în candidoza vaginală (ovule). Izoniazida este utilizată şi în cura "de întreţinere" (până la 2 ani). rezultate promiţătoare. menţin homeostazia şi cresc rezistenţa organismului la agresiuni. lipidic şi asupra echilibrului hidroelectrolitic (retenţie de apă şi sodiu. reacţii adverse multiple şi severe. cresc sensibilitatea vasculară la catecolamine (adrenalină. ANTIFUNGICE Nistatin Primaricina. 1.22. cu indicaţii în cure scurte. în toate formele de tuberculoză (primele 3-6 luni) . Inhibă reacţiile inflamatorii.. SUBSTANŢE HORMONALE Ş\ ANTIHORMONALE 1. antitoxic. Tuberculostaticele de excepţie ("de releu"). fiind eficace în leucemia acută. Folosită în dermatomicoze.deci au un efect antialergic. .22. acţiuni importante asupra metabolismului glucidic.D. Aplicare locală în keratita herpetică (rezultate slabe) Interferonul în profilaxia complicaţiilor postvaccinale. provocând euforie (bună dispoziţie). în special în keratita (rezultate nesigure) Citarabina în viroze veziculoase (rezulate slabe) ■-. eliminare crescută de potasiu). De rezervă Cicloserina (Tebemicin) Pirazinamida Kanamicina Viomicina Caprcomicina Tiocarlid X. 2. "triplu atac") şi variate scheme terapeutice. HORMONII CORTICOSUPRARENALI Corticosuprarenala secretă trei hormoni: cortizolul (hidrocortizonul).I. Majore (în ordinea preferenţială) Izoniazida sau H. noradrenalină). protidic. mineralocorticoizii (aldosteronul) şi androgenii.U. ca şi în chimioprofilaxia tuberculozei.

boli inflamatorii: reumatism articular acut. . hipertensiune arterială severă. i. se administrează intra.fiole a 250 mg (Urbason solubile forte).C. .Fluocinolonul derivă din Triamcinolon (în creme Synalar) şi Fluometazonul (Loca-corten). astenie. Se administrază i.2 . rău astmatic. osteoporoză.. pulbere (în flacoane cu 40 u.100 u.6 mg.m.1 mg/zi)..flacoane injectabile (Urabason cristal). INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 165 Efecte secundare: virilizare la femei şi inhibare a spermatogeneziei la bărbaţi (în doze mari). derivaţii de fluor ai prednisolonului sunt foarte activi local şi lipsiţi de efecte secundare în aplicaţii pe piele.Parametazonul are două proprietăţi importante: Combate retenţia de Na şi stimulează apetitul (Haldrone 1 mg/comprimat) sau Metilar (2 mg/comprimat). boli digestive acute şi arsuri grave şi Aldosteronul (0. sindroame nefrotice.hormon fiziologic. sindrom Cushing. se administrează C1K (1-2 g/zi) sau sucuri de fructe şi zarzavaturi. întârzie dezvoltarea cancerului de sân la femeie. sarcină în primele luni. Este utilizat ca produs cu acţiune retard (Depot). unele caz^uri de insufeienţă cardiacă. în criptorhidie. comă hepatică.m. Triamcinolon (4 .6 .22. . HORMONII SEXUALI Androgenii dezvoltă tractul genital masculin (medicaţie de substituire).20 mg/zi).5 mg (în doze de 0.0. nu ACTH).75 mg/comprimat). . Solu-Dacortin H .accidente digestive (hemoragie. 1. boli de sânge.C. urticarie şi alte boli alergice. perforaţie). sau Valisone. Deşi în foarte multe ţări s-a renunţat la produsele naturale de A. cu durată de acţiune 7-l0 zile).Depot 60 mg/fiole) cu durată de acţiune 40-50 zile. comercializat sub formă de fiole de 1 ml (25 mg). favorizează coborârea testicolelor. c. Corticoizii de sinteză au acţiune mult mai puternică şi dau accidente mult mai reduse: Prednison (Deltacortizon) . Volon .complicaţii infecţioase (tuberculoză.6 Metilprednisolon (Urbason . . In uz curent: Superprednolul (0. în boala Addison. . .m.i) şi A.). Alţi corticosteroizi utilizaţi'sunt: Depomedrol. nu se mai întrebuinţează. boli tromboembolice.C. . sub formă de Cortrosym Depot sau Synacten . la noi se foloseşte sub formă de A. febră tifoidă cu fenomene toxice. infecţii cu streptococi sau stafilococi) prin inhibarea reacţiilor conjunctive şi scăderea anticorpilor: .40 mg/ml) cu durată 30-40 zile. . Cu circulaţie curentă este şi produsul retard de betametazon. Diprophos fiole de 1 ml.m sau în perfuzii. Cei mai importanţi hormoni mineralo-corticoizi sunt Mincortidul (Dezoxicorticos-teron A.H.i la 7 zile. la 16-21 zile prezentăm: . acţiune anabolizantă şi de retenţie hidrosalină. şocul infecţios cu germeni gram-negativi. cu administrare de 40-60 mg. este un derivat mai puţin alergenic. întârziere a vindecării bolilor şi atrofie corticosuprarenala.1 000 mg/24 de ore. dar care produce rapid osteoporoză.Betametazonul are activitate antiinfiamatorie asemănătoare: Celestone în comprimate de 0. Kenalog (Volon) suspensie injectabilă. combat anumite sângerări uterine şi tulburări de menopauză. Dexametazon (Superprednol) .scad toleranţa la glucoza). Preparatul este comercializat în flacoane de 1 . din când în când.) .v.i) iar în forma retard 20 u. Indicaţii terapeutice: insuficienţă corticosuprarenala (numai corticoizi.2.sau periarticular în doze de 1 .5 mg/zi în boala Addison). . în cazul corticoterapiei de lungă durată.2 ml. unele cazuri de boli infecţioase.Dexametazonul este un foarte puternic antiinflamator.Triancinolon acetonid (Kenalog.5 mg/com-promat) şi Decadronul (0.Metilprednisolon acetat (Depot-medrol 40 mg/ml. boli de colagen. . din cauza alergiilor grave provocate. agravează insuficienţa cardiacă şi hipertensiunea arterială prin retenţie hidrosalină. favorizează dezvoltarea cancerului de prostată.tulburări psihice (agitaţie. .2.T. Prednisolon (Deltahidrocortizon... leucemii. cu indicaţii în urgenţe (colaps.H.C. (Prednyliden 6 mg/comprimat). unele boli psihice. pulbere). astm. forme severe de septicemie. tulburări de comportament).comprimate de 0. 164 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Cei mai importanţi glucocortcoizi sunt: Cortizonul . stimulând secreţia gastrică.10 mg/zi). Supercortizon) doze similare.025 g). acnee etc. .Depot. insuficienţă suprarenală acută).16 Metilprednisolonul. hipertensiune arterială. Tetracosactidul.deme şi agravarea insuficinţei cardiace prin retenţia de Na şi apă şi pierdere de K . psihoze. 1 mg stimulează glanda suprarenală pentru 48 de ore.T.semne de hipercorticism (obeziate. (20 . Dintre corticoizii de sinteză cu acţiune retard. poliartrită reumatoidă. hormoni an-drogeni (Testosteron) şi medicamente antiacide.fiole de 5 şi 10 mg (1-2 fiole/zi) i.comprimate de 1 şi 5 mg (doze de 6 .D.5 ml. Se întrebuinţează şi fiole de hemi-succinat de hidrocortizon (0. şoc.uneori. Hidrocortizonul (Cortizolul). sunt corticoizi cu acţiune locală în afecţiuni dermatologice.i. retard (în flacoane de 50 u.H. sau i. i..75 . 1 mg/ml. se reduce CINa din alimentaţie şi se asociază. cu toleranţă digestivă satisfăcătoare.T. Contraindicaţiile corticoterapie: ulcer gastric sau duodenal. în doze de 400 .

G. Redăm mai jos tabelul cu cele mai folosite sulfamide hipoglicemiante. Ambosex .comprimate.005 g (1 3 comprimate/zi).m. febră.comprimate de 0.fiole de 10 şi 25 mg (la 2 zile 1-2 fiole).001 g (1 . Se administrează de obicei subcutanat. erupţii cutanate. Este indispensabil în diabetul de tip I (insulino-dependent). Se folosesc sub două forme principale: Sulfamide hipoglicemiante şi biguanidele. hipertiroidie şi. dezvoltă glande ma-mare.005 g (3 comprimate/zi timp de 5 .025 g Alilestrenol (Gestanon) . Destriol .comprimate de 0. Progestativele determină modificări de secreţie la nivelul endometrului. Glibenclamid Maninil Daonil Englucon Benclamid 4.50 g . efecte anticoncepţionale. Insulinele cu acţiune prelungită pot fi cu activitate medie (10 . la femeile în vârstă. Dintre acestea H. 1. mult mai bine purificată. infecţii locale. De obicei se administrează insulina de 3 ori/zi.C. deprimare a hematopoiezei (granulocitopenie.2. Dintre cele cu acţiune propriuzis prelungită menţionăm: Long Insulina şi Insulina Novolentă. şi Rapitard Insulina. metroragii la femei în menopauză (în doze mari).. Radioiodul (I ) are un puternic efect antitiroidian. icter. inhibă secreţia de gonadotropine hipofizare. Aceste substanţe atenuează hipertiroidia. Kombinsulina.comprimate de 0. determină retenţie hidrosalină. impotenţă şi gi-necomastie la bărbaţi. Gliciazide Diamicron Predian Prezentare 1 comprimat 0. Insulina Semilentă M. inhibând sinteza hormonilor tiroidieni.4. insulina pentru 2 g glucoza urinară. Presomen . Estrolent +ilole de 1 ml (10 şi 25 mg/fiole). ordinară. pentru combaterea iminenţei de avort) şi Orgametril . 1. iritaţie digestivă catar al căilor respiratorii superioare şi al conjunctivei). Carbimazolul -comprimate de 0. insuline cu acţiunea lentă şi semilentă.i/ml). Preparate: Progesteron .075 şi 0. fie antidiabeticele orale. PREPARATELE TIROIDIENE ŞI ANTITIROIDIENE Hormonii tiroidieni stimulează metabolismul tisular şi servesc ca medicaţie de substituire în insuficienţa tiroidiană. Tiroton (Liotironină) . febră. Antitiroidienele sunt substanţe care inhibă formarea hormonilor tiroidieni: Preparate: Metiltiouracil . Iodurile de potasiu şi de sodiu reduc volumul tiroidei şi atenuează hipertiroidia. erupţii cutanate.drajeuri de 0. Reacţii adverse: iodism (cefalee.comprimate. fenomene de intoleranţă. i . 4-5 zile pe săptămână).3 comprimate/zi). se foloseşte 166 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ insulina obişnuită. Efecte secundare: tulburări concepţionale. Estradiol . tulburări digestive. Acetoxiprogesterona . Testolent (fiole de 1 ml).3. trombopenie). Acţiunea lor este slabă asupra tiroidei normale. Sintofolin . Preparate: Tiroida . Tot cu acţiune rapidă este şi insulina Actropid.Preparate: Testosteron .Insulina. sunt fie preparatele de insulina. tulburări digestive. i. Nume comercial 1. după caz şi doză. Antidiabeticele orale. Insulina este un hormon pancreatic secretat de celulele beta din inusuiele Langerhans.125 g pulbere de glandă tiroidă (1-3 dra-jeuri.i. Metiltestosteron -de 0. uneori.'uJfm&6arefe»d'duă din generaţia a Ii-a. Sunt contraindicaţi în insuficienţa cardiacă şi coronariană. După Insulina pot apare accidente: Hipoglicemii ce pot merge până la coma hipoglicemică.fiole de 1 şi 5 mg. Tolbutamid Rastinon Orinase 2. (Insulino Independent).i. Dintre cele cu acţiune rapidă. Efecte secundare: pot favoriza cancerele genitale şi de sân la femei.21.fiole de 1 şi 2 ml. Estrogenii provoacă proliferarea miometrului şi a endometrului. Există insuline cu acţiune rapidă. ANTIDIABETICELE Antidiabeticele utilizate în clinică. 1 u. reacţii alergice şi lipodistrofii. sunt folosite în diabetul de tip II.2. profund. Clorpropamid 3.i/fiolă şi 40 u.fiole de 5 000 şi 25 000 u. Au acţiuni expectorante şi antiinflamatorii.comprimate. Ginosedol B . Reacţii adverse: accidente alergice. împiedică dezvoltarea cancerului de prostată şi a cancerului de sân inoperabil.7 zile. Primele două tipuri fac parte din generaţia a I-a.comprimate de 20 micrograme. Preparate: Dietilstilbestrol .fiole şi comprimate. uneori grave.010 g (sublingual) comprimate.14 h).comprimate de 0. Prezintă însă riscul cancerizării şi al hipotiroidismului.005 g (8 comprimate/zi).fiole de 1 şi 5 mg şi comprimate de 1 mg. cu 15' îanintea meselor principale. în fiole de 5 ml (200 u. au chiar acţiune guşogenă prin supradozaj.22.

Heptamyl etc). Nootro-pil. HORMONUL PARATIROIDIAN 167 Tachystain.0.substanţe ale dispoziţiei (tiboanaleptice din seria Inhibitorilor de monoami-nooxidaze . Substanţe psihotone (psihoenergizante) . cu efecte nedorite similare corticoizilor.22. narcoticelor şi a hipnoticelor. hipnotice.M.i.şi mineralcorticoidă.se administrează în diabetul inispid. Retrohipofiza. Unii autori deosebesc două grupe A.'-e INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 1. stimulând funcţiile psihice şi motorii ale scoarţei.I. Piritoxina.750 g 5 . fiole de 1 g pulbere (prize nazale) .2. Ca mod de acţiune stimulează celulele beta. MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL Drogurile cu acţiuni asupra sistemului nervos central. etc). 2. Pentilen tetrazol. vasopresina.1 comprimat 0. Acesta se găseşte în flacoane de 50 u. sunt numeroase. Benzedrinul (Amfetamina sulfurică) este un excitant al sistemului nervos central. cu acţiune vasoconstrictoare şi Ocitocina (Oxiton) . Uneori.i.22.080 g Posologie în 24 h wraoo 1-3 comprimate 0. C. Biguanidele.tranchilizante minore B. şi se administrează numai parenteral sau i. sunt hipoglicemiante. suprimând . Glucophagelul.amine sintetice simpatico-mimetice (adrenalina. insomnie. Biguanidele sunt utile tot în diabetul de tip II. Uneori. ca nervozitate. Encephabol. hipotiroidism. 1.fiole de 1 ml (1-2 fiole/zi).250 . tulburări digestive. Lidepran) . Megimid. creşte activitatea mintală şi suprimă acţiunea deprimantă a alcoolului. şi cu prudenţă Buforminul sau Silubinul.substanţe sedative. Hormonii hipofizari posteriori sunt: hormonul antidiuretic (deficitul provoacă diabetul insipid). vasoconstricţie cerebrală şi creşte moderat diu-reza.1. EXCITANTELE Cafeina este un excitant al sistemului nervos central. îndepătează senzaţia de oboseală. Produce tahicardie. apar acţiuni nedorite.2. Acestea pot modifica activitatea mentală în trei direcţii: sedare (deprimante). buformină.6. Preparate: Fenformină. hormonul tireotrop (tireostimulina)..22.v. palpitaţii (efecte similare apar şi după consumul de cafea şi ceai). 1. favorizând oxidarea celulară a glucozei. Psiholeptice. Ca preparate sunt utilizate Meguanul. Se administrează. Cele cu acţiune directă se numesc psihotrope. . cu trei subgrupe: .22. reacţii alergice. 1. leucopenie. cu acţiune gluco.3.psihotone sintetice cu acţiune simpatico mimetică redusă sau nulă (Centedrin.A. HORMONII HIPOFIZARI Hormonii hipofizei anterioare: hormonul de creştere (deficitul produce nanismul hipofizar. subcutanat. Dihidrotahisterol cristalizat în soluţie uleioasă (flacoane de 15 ml) este indicat în tratamentul hipoparatiroidiei. după prescripţie. şi B. la 6 ore)..3. iar excesul gigantismul).15 mg 1-3 Sulfamidele hipoglicemiante au următoarele efecte secundare: hipoglicemii în special ki bătrâni. cu acţiune în oprirea hemoragiei post-partum. Stimulează scoarţa.Analeptice moderne (Begrimid-Ahipnon. . efredina.psihotone de reglare metabolică (Meclofenoxat.O) .neuroleptice şi timoleptice (tranchilizate majore) . hormonii gonado-tropi şi hormonul adrenocorticotrop (ACTH).25 r 1 tabletă 5 mg 1 tabletă 0. Cortrosyin depot (Synacten depot) fiole de 1 mg.15 u. tremurături.(în doze de 12 . Nicetamida etc). anticonvilsivante barbiturice şi nebarbiturice . active tot pe cale orală. amfetamina) . .Analeptice clasice (cafeina şi picotroxina. fiole de cafeina natriubezoică (1 ml). Vitamina B. vasodialataţie. .5. Psihoanaleptice (stimulante psihice): 1. stimulare (excitante) şi destructurare (devierea activităţii psihice normale). apar acţiuni nedorite (nervozitate). A. vasodilataţie periferică.

-. Anapetolul. 1. narcoticelor. tremurături.3 comprimate).şi altele de durată scurtă (3 ore) Ciclobarbitalul. . palpitaţii. se găseşte în comprimate de 0. SEDATIVELE Sunt substanţe care provoacă o stare de linişte.. Se găseşte sub formă de fiole de 1. Pentetrazolul (Cardiazolul) acţionează asupra centrilor vasomotori şi respiratori bul-bari. singure sau în asociere.comprimate de 0. este mai bine suportat.■■-. fiole de 1 ml soluţie de Pentetrazol sau Pentetrazol E (asociat cu efedrina).003 g (1 .). fenomene de abstinenţă la întrerupere. tremurături. un stimulent slab al centrilor vasomotori şi respiratori din bulb şi un stimulent al secreţiei gastrice. Scopolamina (Mioscina).senzaţia de oboseală şi acţiunea deprimantă a alcoolului.. u . hipnotic. administrează i. fiind şi anticonvulsivant. Este indicat în stări depresive.rf-. dar se însoţeşte şi de efecte nedorite: somnlenţă. Dintre barbiturice. Bromura de calciu. disartrie.:..22.</j'~:.comprimate de 0. Ca antidot. constipaţie. constipaţie..• taţie psihică..N. Poate provoca convulsii. Uneori pot apărea convulsii. Amobarbitalul . sau i. Bromosedin. cu acţiune asemănătoare Amfetaminei.. Stimulează inima. "**><• joi..2. Reacţii adverse: midriază (dilataţie a pupilei). ultimele două fiind şi anorexigene (scad apetitul).. somn (6-7 ore). Stricina este un stimulent medular.3 ori/zi. halucinaţii) sau stări de obişnuinţă.2 şi 4 mg. în doze toxice.20 g. în fiole de 10 ml. conţine bromuri şi se administrează câte o linguriţă de granule de 2 .. Gardenal) este un sedativ în doze mici. Este toxică şi produce frecvent convulsii. uneori halucinaţii. Uneori pot apărea greaţă. Hipnogalul (Triclofos).C. erupţii alergice. antagonizând barbituricele.10 g.. tulburări afective.c. sub formă de sirop. VN.L.Accidente: comă.< '.3 g/comprimat). Se administrează sub formă de comprimate în epilepsie. scade pofta de mâncare şi creşte tensiunea arterială.10 g şi fiole. ■•:-:-î .analeptic bulbar .•.b i.administrat i. Preparatul fenobarbital este prezentat sub formă de comprimate de 1. . se găsesc în următoarele preparate: Bromoval. anticonvulsivante.. . Se administrează seara 1-2 comprimate (0. Se găseşte sub formă de fiole de 1 ml şi 5 ml şi soluţie. Nicetamida .fiole de 10 ml ..8 ore). ^--.. înrudit cu clorhidratul. uneori fenomene de intoleranţă (nelinişte. intoxicaţie cronică.m.. Nervocalm. Bromurile (săruri ale acidului bromhidric) deprimă sistemul nervos central. cu acţiune hipnotică de lungă durată (8 ore). Pasinal etc. De asemenea tot cu efect de stimulare rapidă şi intensă a centrului respirator bulbar sunt şi Micorenul şi Picrotoxina. intoxicaţie acută cu hipnotice. Cele mai cunoscute sunt barbituricele. •'■■. unele au acţiune de lungă durată (8-l0 ore) Fenoborbitalul. insomnie.este mai activă în condiţii de deprimare respiratoare prin morfină şi barbiturice.3.. Bemegridul (Ahypnon) . Hidratul de cloral provoacă sedare. vărsături. reduc agitaţia şi liniştesc psihicul. Bromhidrat de scopolamina. Preparate cu acţiune asemănătoare sunt: Dormitalul (Amobarbital) .3. Dozele toxice provoacă paralizia respiraţiei.. administrat parenteral. Valeriana este un sedativ îndoielnic. Provoacă adesea obişnuinţă. în doze mai mari. Ciclobarbitalul (Phanodorm) . Produce obişnuinţă. instabilitate.m. este sedativ şi anticonvulsivant. boala serului. analgetice slabe. este utilă în stări de exci. Sulfatul de magneziu. substanţă greu de mânuit terapeutic. 1. calmează anxietatea şi agitaţia.010 g (1 3 comprimate/zi). Se administrează s.22. I 168 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Centedrinul stimulent a S. produce stare de euforie (bună dispoziţie). uscăciunea gurii. erupţii cutanate etc. se utilizează clorura de calciu în injecţii i. . crescând presiunea arterială şi stimulând respiraţia. Antiepileptic (combate convusiile şi antispastic slab. Bromură de calciu. tetanie.. de calm. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 169 Bromsedinul.f -■ '-oi ■>!■•: ■ . altele. delir. barbituricelor. persistenţă îndelugată şi intoxicaţie cronică (deprimări. Acţiunea apare după câteva zile de tratament.?■ . Preludinul (analpetic bulbar). uscăciune a gurii. Fenobarbitalul (Luminai.. HIPNOTICELE (somnifere) Sunt substanţe care favorizează somnul şi-i prelungesc durata. Extraveral. şi anume în comprimate de 0. Se administrează numai după prescripţie. fără efecte secundare. Toate aceste substanţe. stări confuzionale şi chiar psihoze. reduce rigiditatea în boala Parkinson şi este un antivomitiv. a neurolepticelor şi a tranchilizantelor...v.. Pot apărea şi efecte toxice: nelinişte.3. în tratamente prelungite cu doze mari (confuzie. în doze mici. are un efect asemănător Pentetrazolului.**■.. insomnie etc. Substanţe cu acţiune similară sunt: Pervitinul. Bromovalul sedativ şi hipnotic blând (3-4 ore). somnolenţă la trezire. delir şi colaps. de durată medie (6 .v. Toate au acţiuni comune: efect sedativ.

antihistaminic. Comprimatele conţin 0. hipotensiune.010 g/fiolă) şi comprimate de 0. antiinflamatoriile Efectul analgetic este mai redus.6.5 g. Uneori pot apărea: hipotensiune. Hiposerpilul (Reserpină. favorizează somnul. vărsături.tranchilizant activ (comprimate de 10 mg). Stelazina (Arifluoperazină) neuroleptic fenotiazinic (drajeuri de 0.025 g/fiolă.100 g/fiolă de 2 ml şi comprimate de 0. hipnoticelor şi analgeticelor. icter.025 g) şi de fiole de 2 ml. Majeptil .m.3. dermatite etc. dar şi antipsihotică.0025 g şi fiole de 0. tahicardie.3. provoacă constipâţie.sedativ slab. Se găseşte sub formă de drajeuri (0. tahicardie. după mese. nu se însoţeşte de euforie. deprimă respiraţia. icter etc. uscarea bronhiilor. are acţiune antitusivă. Se administrează subcutanat 1/2-l fiolă pe zi (1 ml. sub formă de fiole (0. papaverina (antispastică) şi Codeina (antitusivă).005 g şi fiole. Haloperidol (soluţie şi fiole). Morfina este un analgezic puternic (4-6 ore) şi euforizant.A. greaţă.3. Preparatul Hexapon conţine alcaloizii totali. deprimare a respiraţiei. Hidromorfona (Dilaudid). ANTALGICELE (medicaţie care combate durerea) 1. derivat sintetic cu acţiune foarte intensă. favorizează somnul. ANTIDEPRESIVELE Sunt substanţe cu acţiune antipsihotică şi antidepresivă.025 şi 0.2. intoxicaţie cronică cu stare de obişnuinţă (morfinomanie). întăreşte acţiunea barbituricelor şi a alcoolului. antipircticele. în doze de 2 . Pot apărea: comă (la doze mari). în schimb. profund şi oral. 0. diminuând reacţiile psihice şi emoţionale care se însoţesc.este un anxiolitic bun.025 g) este tranchilizant şi slab antipsihotic. antipsihotic şi hipotensiv. reacţii alergice. se administrează la adult 6-l2 g/zi în 4-6 prize. Toxicitatea este redusă. Raunervil. Utilizarea este astăzi limitată. confuzii. Diazepamul (Valium) are proprietăţi asemănătoare (tranchilizant şi anticonvulsivant). Meprobamatul reduce anxietatea. schizofrenie).3. Mialginul (Petidine.6. 100 mg). Antideprinul (Imipramin) este cel mai puţin toxic. 170 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA 1.4.1. Mellerilul (Tioridazin) .antipsihotic şi antiematic. TRANCHILIZANTELE ŞI NEUROLEPTICELE Tranchilizantele sunt substanţe care îndepărtează agitaţia. constipâţie.050 şi 0.3. dar este mai activ. Analgeticeleeuforizante Sunt substanţe care combat durerea. Rudotel . transpiraţii. 1.002 g/fiolă. Largactil. Sintalgon (Metadon). somnolenţă.002 g/fiolă). mioză (micşorare a pupilei) şi scade secreţiile digestive şi bronşice. Efectele secundare sunt numeroase. Neurolepticele sunt substanţe cu acţiune tranchilizantă.3/zi).comprimate de 0. Se prezintă sub formă de fiole de 2 ml (0.005 g) are acţiuni asemănătoare. Toxicitatea este mică.010 şi 0.030 g şi fiole de 2 ml (50 mg). apar fenomene de intoxicaţie conică (somnolenţă.Alte preparate: Nitrazepam (comprimate şi Noxyron (comprimate).22. Uneori. Lyogen . provoacă liniştire.A. Alte neuroleptice sunt Romerganul (Prometazin) .5. substanţă sintetică. derivat de pirazol. Plegomazin): tranchilizant. durabilă (comprimate de 0. care se găseşte sub formă de drajeuri de 0.22. antiemetic şi antipruriginos.002 g. Dolantin). dar potenţează alcoolul şi produce obişnuinţă. hemoragii şi chiar leziuni hepatice şi renale. al alcoolului. au o acţiune antiinfiamatorie şi antireumatismală asemănătoare. Se găseşte sub formă de drajeuri de 0. Nozinanul (levomepromazin) are un efect asemănător. sim-paticolitic (inhibă simpaticul) şi hipotensiv. potenţează efectul narcoticelor. mult mai activ şi cu toxicitate mai redusă (fiole de 1 ml). Hidroxizinul (Atarax). scăâderea libidoului. constipaţie.005 g .010 g şi 0. Toxicitatea este mică.22. Se găseşte sub formă de comprimate de 0. Piramidonul (Amidopirina. Ca efecte toxice pot apărea greţuri.001 şi 0. pot apărea: excitaţie.4 g/zi. cu efect analgetic mai redus şi toxicitate mai scăzută. Se administrează i. este un analgetic şi antipiretic relativ slab şi un antiinflamator şi antireumatic puternic. Analgeticele.22. Potenţează efectul alcoolului. derivat semisintetic. are acţiune asemănătoare. diaree. Multe dintre aceste tulburări se combat prin asocierea Morfinei cu Atropină. Aspirina (Acidul acetilsalicilic) şi Saliciîamida au o acţiune mai intensă antipiretică şi analgetică. excitaţie. După o administrare prelungită.drajeuri de 0. Uneori apar: oboseală. Salicilatul de sodiu. în R.22.002 g. uscăciune a gurii (fiole de 2 ml. Aspirina şi Saliciîamida se administrează sub formă de comprimate de 0. erupţii cutanate şi obişnuinţă. sunt anti-piretice şi antiinflamatorii. Opiul cu alcaloizii săi: morfina. specifică. vărsături. Poate provoca midriază. antiemetic (combate vărsăturile) şi hipote-rmizant. Dipidolor şi Fentanyl (fiole) sunt analgetice foarte puternice.6. scăderea auzului (zgomote în urechi). Clordelazinul (Clorpromazin. Reacţii adverse: . 1. Napotonul (Librium).40 g (1 . tensiunea psihică.005 g). Sineguanul şi Teperinul (comprimate) sunt antidepresive active. tulburările emoţionale. greaţă. 1. sub formă de drajeuri (0. Serpasil) -tranchilizant. Aminofenazona). somnolenţă.025 g şi fiole de 0.005 g şi fiole de 0. halucinaţii). antipsihotic (manie.

Dopasan (comprimate) şi Viregyt (capsule).7. Mydocalmul (drajeuri a 0.22. Pentru infiltraţii se foloseşte soluţia de 0. Paracetamol. erupţii cutanate etc. pentru blocarea nervilor. erupţii alergice. Voltaren (drajeuri de 25 mg. Asilide.50%. 2 . Are acţiune trofică tisulară. activ. Antimigrinul. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 171 Fenilbutazona este un alt derivat de pirazol. antireumatismal cu mai puţine contraindicaţii (tabele de 100 mg) 2 . ca urmare a discopatiilor şi altor boli reumatismale. ANESTEZICELE LOCALE Sunt substanţe care suprimă local şi trecător sensibilitatea dureroasă. 4 şi 8%. Este obligatorie testarea sensibilităţii. Se găseşte sub formă de drajeuri de 0.025 g pe caspsulă). Trecidul. Este incompatibilă cu sulfamidele şi cu PAS. întârziind procesul de îmbătrânire. Indocidul (Indometacina) este un foarte puternic antiinflamator. Anticonvulsivantele şi antiepilepticele Fenobarbitalul este anticonvulsivant.9 . favorizează infecţiile. Primidona (Mysolin) este utilă în criza majoră de epilepsie.4.7. anestezică şi hemostatică local. 172 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. Nifluril. Concentraţiile mici sunt bine tolerate. Etotoina este mai puţin activă şi mai toxică decât Fenitoina. Percluzone (gelule de 0. 1.25 -0. Doza orală este de 0. eficace în poliartrita cronică evolutivă şi spondilită. Scopolamina. Uneori apar fenomene alergice.2%. Saldorenul. Diclofenac (capsule şi supozitoare). în administrare prelungită. poate apărea o intoxicaţie cronică (cocainomanie). erupţii cutanate.7.22. Trepalul. vărsături. în afara acţiunii miorelaxante .etc. cu aceleaşi acţiuni. solubil în apă (comprimate de 0. Algocalminul este un derivat de aminofenazona. Este slab antispastică.3/zi. Antidorenul. hepatite. nefrite.0. ' . Tramodolum (Tramal). antiepileptic activ. având o intensă acţiune antiinflamatorie şi antireumatismală şi o mai slabă acţiune analgetică şi antipiretică. Nu este medicament de "cursă lungă".3. în timpul meselor). Creşte eliminarea urinară de uraţi şi este slab antispastică.10 zile. hemoragii. în timpul meselor). Procaina este prezentată sub formă de fiole de 1. antipiretică şi antiinflamatorie moderată. Glucosalilul.05 g). şi supozitoare de 250 mg. Romparkinul (Artan). Mai recent au fost introduse noi antiinflamatorii nesteroide în tratamentul bolilor reumatismale: Fenamati (Ponstyl.2. Ibuprofenul (Brufenul) este un antiinflamator nesteroid. Sirenolul. Are acţiune antipiretică intensă şi analgetică slabă. Acidul metiazinic (Soripal). Codaminul. Fenitoina şi Mefenitoina . retenţie hidrosalină cu edeme. Antinevralgicele. sedativ şi hipnotic. antispastică. oprirea inimii etc. 1. Acţiuni similare au Alindorul (Fenilbutazona + Aminofenazonă). în exacerbări. Reacţii adverse: pot apărea hipersecreţie gastrică (ulcere. doza mortală fiind de 1 g. convusliile etc. în cure de 7 . produce fenomene alergice (erupţii cutanate. colaps. Analgezina) este tot un derivat de aminofenazona. Cofedolul.? n.3. Reumaciful.3/zi. în infiltraţii. 3/zi.). . Au acţiune antiaritmică. foloseşte soluţia de 0.antiepileptice lipsite de efecte sedative şi hipnotice. cea de 2%. Tanderil derivat de fenilbutazona. Clofenoxamina. leziuni hepatice şi renale. Pot produce greaţă.25 g). stări de excitaţie etc.3.2 g/zi (3-4 comprimate a 0. 2. indicată cu precădere în spasmele musculare dureroase. Sunt toxice. fiole şi supozitoare).22. Morfolep. anemii. 1.expectorant şi antitusiv. Alte anticonvulsivante şi antiepileptice sunt: Diazepamul (Valium). Poate provoca erupţii alergice. Xilina (Lidocaina) este unul dintre cele mai bune anestezice locale de două ori mai puternică decât Procaina.3.25 . Se administrează 2-6 capsule/zi (0. soluţia de 8%. indicat în special în stări de hipertonie provocată de boli neurologice şi Clorzoxazona sau Paraflexul (comprimate a 0.22. DEPRIMANTELE CENTRALE MOTORII 1. cefalee. bronhospasm) şi fenomene de intoleranţă (convulsii. cea de 1 .22.50 g. prezentat sub formă de drajeuri (200 mg) şi administrat în doze de 600 .1.: Mefenezina tranchilizantă şi analgetică. Uneori.250 g. Poate produce accidente astrice (ulcere).50%.30 g). Este un alcaloid toxic. dar mai slabe. Miorelaxantele ■. Procaina (Novocaina) este anestezică şi vasodilatatoare locală. Antiparkinsonienele Sunt substanţe care combat atremorul şi rigiditatea din boala Parkinson: Atropină. ci numai de atac.uneori apar intoleranţă.3. vasodilatatoare. Fenacetina şi Paracetamolul au acţiune analgetică. contracturile piramidale.20 g. agranulocitoză. Cocaina este un anestezic local. afectarea hematopoiezei. Delagyl (fiole). perforaţie). Piafen. ArleJ). Fortral (Pentacinum). antiaritmică şi analgetică. Tegretol (comprimate) şi Suxilep (capsule. > -: Sunt substanţe care combat spasmele musculaturii striate.7. Fenacemidul. iar pentru rahia-nestezie. pentru anestezii de suprafaţă. hepatite.200 g (2 3/zi) şi. L-Dopa . supozitoare de 0. Antipirina (Fenazona. Ketazon (drajeuri şi fiole).1. Tomanol (fiole şi drajeuri).v. în administrare i. analgetic şi antipiretic.1200 mg/zi. vasoconstrictor şi euforic. ameţeli.

Clorambucilum .Mileran . deci la diminuarea efectelor toxice. dermato miozita. dar produc frecvent remisiuni spectaculoase în boli cu componenta auto-imună (anemia hemolitică dobândită. MEDICAŢIA ÎMUNOSUPRESIVĂ Şl C1TOSTATICĂ Acţionează inhibând sinteza anticorpilor şi formarea limfocitelor. drajeuri de 0. cu excepţia miasteniei gravis. Principala utilizare este în transplantul renal.22. Ciclofosfamida (Endoxan).T.a. . Reacţii adverse: uneori apar: depi-mare centrală cu somnolenţă. . Clorambucil. Antihistaminicele împiedică unele acţiuni ale histaminei. 1.Citonim .020 g.01 g şi fiole de 2 ml.a.Corticoterapia. Este eliberată în fenomenele alergice.comprimate. sindroame nefro-tice rebele la tratament. Asocierea cu prednison sau A. pentru prevenirea izoimunizării Rh. sarcoidoza. HISTAMINA Şl ANTIHISTAMINICELE Histamina este o substanţă cu funcţii fiziologice importante. Feniramin .Leukeran . Se realizează prin: .Busulphan .C.. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml (de 1 şi 0. Imurel) în doze de 2. rinita alergică ş. Utilizarea k>r în transplantele de organe. este principala întrebuinţare. alergii medicamentoase etc. în prezent are indicaţii limitate. terapia imunosupresivă este o imunodepresie.Ciclophosphamidum . De INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 173 exemplu în purpura trombocitopenică .30 g.comprimate de 0.drajeuri de 0. terapia imunosupresivă are două indicaţii majore: transplantul de organ şi bolile autoimune.Melphalanum . Metotrexat.T.H. hepatita cronică activă ş.administrarea pasivă de anticorpi. le-au impus în practica clinică.1 mg).Splenectonia este o metodă adjuvantă cu rezultate slabe. în afară de corticoizi în terapia bolilor autoimune se foloseşte şi A. produc efecte secundare. dar sunt folosite şi în diferite boli autoimune. duce la scăderea dozelor pentru ambele droguri. Au acţiune sedativă şi hipnotică.Dacarbazine . prin imu-noglobulină umană specifică anti D.Alkeran . soluţia de 5%.5. . îşi exercită efectul imunosupresor numai dacă este în cantitate mare.Drenajul canalului limfatic toracic.025 g şi supozitoare de 0. dar şi asupra macrofagelor.Terapia prin anticorpi specifici. contractă muşchii netezi (mai ales bronşici). în realitate. Prometazina) . rinite alergice. fiole de 0. . producând o serie de tulburări prin vasodilatatie şi hipotensiune.rapid evolutive.Endoxan . Acţionează asupra limfocitelor mici. Sunt active în unele boli alergice: uritcarie.Radioterapia a fost primul mijloc imunosupresiv utilizat. Inhibă deci procesele imunologice. glomerulonefritele proli-ferative.010 g. poliartrita reumatoidă. puternic antihistaminic . în insuficienţa cardiacă ireductibilă şi în leucemia limfatică cronică. Nilfan (Cloropyr■amin).seruri şi globulină antilimfocitară. Se recomandă utilizarea radioterpiei cu 24 h înainte de transplantare. Sunt utile în lupusul eritematos diseminat cu leziuni renale. scade de asemenea numărul limfocitelor mici şi reduce reacţiile imune.5 . nu au efect imunosupresiv. Tavegyl.Drogurile imunosupresive. Preparate: Romergan (Phenergan. Combat bronhospasmul şi efectele asupra circulaţiei pe care le are histamina (vasodilatatie şi permeabilitate capilară). Dozele mari de Prednison (60-l00 mg şi chiar mai mult). Succesele obţinute în terapia unor boli autoimune.Levofolan . . 6 .comprimate de 0. boala serului. Peritol . febra fânului.iar pentru rahianestezii. purpura trombopenică idiopatică. care sunt agenţii imunosupresivi cei mai puternici.idiopatică. Mijloacele cele mai utilizate sunt: . Dintre drogurile anti-neoplazice imunosupresive următoarele şi-au confirmat utilitatea în clinică: Azatioprina. cunoscuţi până în prezent. Este vasodilatatoare. unde s-au obţinut rezultate în prevenirea fenomenului de respingere. potenţarea efectului băuturilor alcoolice şi excitaţie psihică.Mercaptopurina. lupusul eritematos diseminat. artrita reumatoidă. în anemii hemolitice autoimune.H. în ciroza hepatică cu ascită şi hipertensiune portală.Ciclofosfamid . Principalele antineoplazice (citostatice) din practica curentă sunt: .22.001 g. . în concluzie. Cel mai utilizat drog este Azatioprina (Imural. colita ulceroasă). .05 g şi 0. (Synachten).6..Timectomia nu sa impus în practică. sindromul nefrotic. Scade limfocitele şi diminua producţia de autoanticorpi şi celule spcific sensibilizate. Clorfenoxamin -comprimate de 0. 1. lupusul. colita ulceroasă. Anafilin. 6 Tioguanina. Dozele medii (60 mg/zi). stimulează secreţia gastrică.5 mg/kg/corp. poliartrita reumatoidă. Mai este utilizat în dializa extracor-poreală la bolnavii cu uremie. Corticoterapia este foarte utilă şi în astmul bronşic.050 g şi sirop 1%.C.

. injectabile Comprimate.22.v.Azothaioprinum .Metotrexate .Daunorubicinum . Poate creşte tensiunea arterială şi metabolismul. Kalicreina (Pandutin-depot). administrat i. Nerobolil - . iar în aerosoli iritaţie traheo-bronşică. Antienzimele mai întrebuinţate sunt Acidul epsilonaminocaproic . Uşurează resorbţia exsu-datelor purulente pleurale şi favorizează liza coagulilor intravasculari proaspăt formaţi (fibrinoliză). Preludinul scade apetitul şi stimulează slab sistemul nervos central.Puritenol Hidroxicarbamidum . Administrate i. fluidifică secreţiile bronşice şi în doze mari sunt antiinflamatorii.Hidroxiuree Tamoxifenum Tamoneprin Flutamidum Chlorotrianisen .Cisplatinum . Uneori.Cristovin Tegafurum .22. Tripsina şi hemotripsina . Stimulează anabolismul proteic.fiole de 20 ml.Daunoblastin . fiole de 25 000 -l00 000 foarte util în pancreatită acută (inactivează tripsina). injectabile Capsule Injectabile Capsule. pot provoca ictere şi fenomene de virilizare.enzime proteolitice care produc liza ţesutului necrozat. pot provoca reacţii alergice.Fluororacilum .flacoane infectabile. a fibrinei şi a coagulilor de sânge. injectabile Injectabile Injectabile Injectabile Injectabile Injectabile :n Injectabile Injectabile 174 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Asparaginase . Silutinul şi entermina acţionează similar.Farmorubicin Capsule. în fiole de 40 u. Clorteslosteron acetat . injectabile Comprimate Comprimate.Efudix . Naposin .Leucogen Procarbazinum . util în boli arteriale periferice. în aerosoli.comprimate. în hemoragii.Bleomicinum .7.Natulan Vinablastinum Vincristinum . Uneori.Citarabinum . ANOREXIGENELE Şl ANABOLIZANTELE Anorexigenele sunt substanţe care micşorează apetitul (pofta de mâncare). lent.8. Streptokinaza şi streptodornaza sunt tot enzime proteolitice.Antifolan . ENZIMELE Şl ANTIENZIMELE Hialuronidaza (Tilase) permeabilizează ţesutul conjunctiv. Preparate: Madiol .comprimate.Natulan .m. creşterea fibrinolizei şi Trasylol. prvoacă insomnie şi psihoze. este vasodilatatoare cu efect prelungit. Au acţiune androgenică slabă.Imuran . favorizează absorbţia unor exsudate şi hematoame. 1. Anabolizantele sunt substanţe înrudite cu testosteronul.Ftorafur Mercaptopurinum ..Clanisen -Tace Injectabile Capsule Injectabile Injectabile Injectabile Capsule Capsule Capsule Comprimate Capsule 1.Oncovin . creşterea greutăţii.Epirubicinum .

Inhibitorii xantinoxidazei (deci ai sintezei de acid uric). Sulfin pirazona (Anturan) şi derivaţii de Benzofurani: Benziodarona. Clofibratul (Atromid. ale căilor biliare şi ureterelor. 1. 2 şi apoi la 1 mg. Derivaţii Clofibratului (Benza-fibrat.i la 24 h) sunt utile în accesul de gută. tulburările hepatice şi pulpura. scade colesterolul şi trigliceridele. două săptămâni până la 6 luni.. Astăzi toate aceste medicamente ca şi brufenul sunt utilizate numai ca adjuvante. scade uricemia şi combate accesul de gută. scade uricemia. care clarifică serul lipemic prin fragmentarea chilomicronilor şi scăderea trigliceridelor. şi mai rar i. erupţiile cutanate.22. ANTIATEROGENELE Sunt substanţe care pot corecta dizlipidemia din ateroscleroză. Principalele medicamente sunt: Heparina. inhibând formarea colesterolului. administrat 3 . 100 . bronşice) şi împiedică transpiraţia.6 x 250 mg până la 3 x 750 mg/zi timp de 6 luni. este tot o substanţă heparinoidă (extract de mucoasă duodenală).40 mg în 24 h) şiA. accţionând ca antiinflamatorii puternice. dismenoree). şi scăzând la 3.11. palpitaţii. Produce midriază şi tahicardie. Foladon (comprimate. acţionează asupra accesului de gută. în cure de luni şi ani. Lizadon (comprimate şi supozitoare). Potenţează acţiunea anticoagulantelor cuma-rinice. Scopolamina. Steranabol. alcaloid înrudit cu atropină. Se administrează sub formă de coprimate. acţionând antimfiamator. Adminismtrat 1.1 g/zi. fie periferic (Papaverina). tulburări hepatice.400 mg/zi şi Tiopurinolul. Acţionează fie central (Atropină). Relaxează spasmul bronşic (în astm). colici abdominale şi uneori fenomene de idiosincrazie (febră. Fenilbutazona.fiole. spre deosebire de trecut.5 . ANTISPASTICELE Sunt substanţe care scad tonusul musculaturii netede. administrat 6 g zilnic. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml . inhibă resorbţia intestinală a colesterolului. dau rezultate discutabile. Colestiramina (12 . febra. Scade şi eliminarea de acid uric. Anginina (carbamat de piridmol) protejează peretele vascular de infiltraţia lipidică. care fixează în intestinul subţire acizii biliari. au aceleaşi acţiuni şi rezultate. scade colesterolul şi triglicerinele. Dintre Uricozurice se folosesc: Probenecidul (Bene-mid). Ca efecte secundare uneori apare greaţa. Clofenat) scade concentraţia lipoproteinelor cu densitate mică. Metionină etc). Cu acţiune asemănătoare sunt preparatele: Bergonal (drajeuri).50 u.22. Deca-Durabolin . relaxând spasmul. care inhibă spasmele gastroin-testinale şi. Se administrează 0.200 mg de 2 ori pe săptămână. Nu se adminimistrează oral. Allopurinolul scade uri-cenia şi favorizează resorbţia uraţilor depuşi în ţesuturi.v. Poate provoca numeroase accidente: diaree. Dintre acestea enumerăm: Acidul orotic. ca Allopurinol (Ziloric şi Milurit). Medicatia Uricozurică scade glicemia prin creşterea eliminării de acid uric. Atropină este un alcaloid cu acţiune anticolinergică. retenţie de urină. Oxifenilbutazona şi Indometacinul dau rezultate superioare.5-2 g/zi. timp mai îndelungat. administrat 3-6 g/zi.c sau i. Datorită reacţiilor secundare şi rezultatelor relativ reduse. colicile abdomi176 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ nale. Umtoxidaza este tot un uricostatic dar are cele mai bune rezultate. Se administrează 10 mg de 2/zi.H-ul (40 . Benzarona (Amphvix. tot o enzimă schimbătoare de anioni are acelaşi mod de acţiune. Nu se mai foloseşte în practica clinică). tulburări de vedere. Distonocalm (drajeuri). Ca accidente se citează: diareea. inhibă secreţia glandelor exocrine (salivare. în doze pornind de la 4 mg. Se administrează cu lichide abundente sub formă de comprimate.22. Questran 7. 1. purpură). Substanţele lipotrope (Colină. Etofilin Clofibrat). este puţin folosit astăzi. Uricostaticele sunt droguri care acţionează cel mai puternic în gută. favorizează resorbţia uraţilor depuşi în ţesuturi şi previne uneori litiaza urică.fiole. Depăşite clinic.T. în cure repetate de 4-8 săptămâni. fiind fără INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 175 efect. Este superioară precedentelor medicamente.30 g/zi). Etofibrat.m. inhibă spasmul uterin (în colici uterine. erupţii cutanate.C. constipaţie.10. Toxicitatea este mare: uscăciune a gurii. Fracivix) şi Benzbromarona. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml (1 mg) care se administrează s. In guta cronică este mult mai puţin indicată. ANTIGUTOASELE Cele mai cunoscute antigutoase suntu următoarele: Colchicina. Asclerolul (Ateroid) sub formă de drajeuri. Sitosterolul. 100 . Acidul Nicotinic. Hormonii extrogeni şi tiroidieni. Fobenal (comprimate). este o rezină schimbătoare de anioni. Este antivomitiv (util în răul de mare) şi antiparkinsonian.c. 5-6 zile. mai redus. Prednisonul (20 . este o substanţă anticoagulantă.9. este tot un parasimpaticolitic. Scade şi eliminarea urinară de acid uric şi previne uneori litiaza lirică. gastrice. 1. S-au obţinut unele rezultate antiaterogene cu heparină s. Se prezintă sub formă de capsule.

v.v. Preparatul farmaceutic se numeşte Lanitop. pot apare manifestări cardiace (tulburări de ritm şi de conducere). cefalee. .Digitala pulvis.Nitroprusiatul de sodiu . fie din Strophantus gratus şi Strophantus Kombe. Din Digitalis purpureea se prepară pulberea de foi de digitală şi principalul său glicozid Digitoxina (Digitalina).500 mg) şi fiole de 2 ml (0. care considera tonicardiace numai substanţele extrase din digitală şi Strophantus. moarte). Est vasodilatator slab (şi coronarodilatator). ureterală şi vezicală.Xantinele metilate INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 177 . Dintre tonicardiace deosebim: A. Droguri inotrop pozitive care cresc forţa de contracţie a miocardului: . 50 picături = 1 mg digitoxina. echivalentul a 5 picături din soluţie de digitalina 1 %o. Miofilinul (Aminofilin. Acylanide) este to o digitoxina (comprimate de 0. MEDICATIA APARATULUI CARDIOVASCULAR 1. aceştia au următoarele efecte farmacologice: cresc forţa de contracţie a miocardului. bronşică (astm) biliară.Beta-metildigoxina. Reacţii adverse: poate provoca iritaţie digestivă.010 g.22. Se administrează s.10 g (pulbere de foi de digitală). scad frecvenţa cardiacă (acţiune conotrop negativă). mai rezorbabilă decât digoxina.v. Se prezintă sub formă de comprimate de 0.Nitroglicerina . Carena). . comprimate de 0. greaţă.Prazosinul (Minipress) Glycozizii Cardiotonici: Denumiţi generic Glieozizi digitalici (deşi sunt şi derivaţi de Strophantus). .(0.100 g şi fiole de 10 şi 2 ml/2. şi supozitoare. influenţând direct proteinele contractile (acţiune inotrop pozitivă). cefalee. lent (pericol de aritmii.Formildigoxina (Cristaloxina).4%. Procainamidă. ameţeală.22. Din Digitalis lanata se obţine Digoxina şi Acetildigitoxina. cresc excitabilitatea miocardului (acţiune batmotrop pozitivă) şi cresc debitul cardiac.Phentolamina . anorexie totală).. insomnie. Atropină. Toate acestea din urmă sunt droguri vasodilatoatoare. administrat i. şi i. după caz.12. tulburări gastro-intestinale (greaţă. soluţie 10% (1 mg = 30 pic.4 mg.Acetildigitoxina (Nidacil.Aminele simpatomionetice B. Scobutilul compus fiole.04 g) este un antiseptic la nivelul tubului digestiv şi a aparatului genito-urinar. şi numai în cazuri de urgenţă i. iar din Strophantus kombe strofantina. soluţie (50 pic = 1 ml = 0.Acetil digoxina. comprimate de 0.c. se administrează săruri de K. cresc tonusul muşchiului cardiac (acţiune tonotrop pozitivă). confuzie şi delir) şi tulburări vizuale (puncte colorate). relaxează musculatura gastrointestinală.1 MEDICATIA TONICARDIACA Spre deosebire de acţiunea clasică. Din Strophantus gratus se extrage strofantina G (Ouabaina). vărsături.2 mg). . lentă.m. fiole de 1 ml. Din acest punct de vedere şi drogurile care scad post-sarcina (rezistenţa vasculară periferică crescută care se opune ejecţiei ventriculului stâng) fac parte din medicaţia tonicardiacă. preparat semisintetic (comprimate de 0. în comprimate şi fiole de 10 mg. etc. . Xilină. sau i. astăzi se consideră că orice drog care îmbunătăţeşte contracţia miocardică şi restabileşte debitul cardiac. semne nervoase (astenie.25 mg (Lanicor). Glucozizii digitalici se obţin fie din Digitalis purpurea şi Digitalis lanata. In practică se utilizează următoarele preparate digitalice: . Când apar tulburările toxice. . .Digitalina comprimate de 0. Papaverina (fiole de 1 ml 0. este tonicardiac.1 mg şi fiole de 2 ml cu 0.1 mg. . hipotensiune.2 mg şi supozitoare de 0. palpitaţii. Propranolol.Deslanosidul C (Desacet) .Glucagonul . de asemenea este vasodilatatoare coronariană şi cerebrală.25 mg. Fenilhidantoină. (digitoxma) . Ca reacţii adverse (în special în intoxicaţia digitalică).5 mg. Preparate cu acţiune asemănătoare sunt: Scobutilul (Butiloscopolamină) comprimate de 0. micşorează conducerea intraatrială şi deprimă conducerea atriventriculară (acţiunea dromotrop negativă). Are acţiune stimulantă cardiacă şi diuretică moderată. pentru administrarea i. Droguri vasodilatatoare ce scad postsarcina.Digoxma.) şi fiole de 0.25 mg). fiole de 2 ml cu 0. Isolanide) sub formă de drajeuri de 0. se opreşte tratamentul digitalic şi diuretic. administrate i.v.2 mg.500 mg digoxina).Digitalina (Digitoxina) soluţie i%o. 1. .Lanatosidul C (Cedilanide. lent şi supozitoare..12.m. Reglan este un antispstic şi antiemetic.Glucozizii cardiotonici .

Dopamina (Intropin). în practica curentă nu se întrebuinţează ca tonicardiace decât glucozizii cardiotonici. Primele două.12. rău tolerate. în special pentru digitoxină. Digoxina. 1-3 /zi) şi Minoxidilul (2x1 comprimate de 5 mg). în practică nu este folosit. izoproterenolul (isuprelul) etc. apar în Hipotiroidism. scăderea forţei de contracţie şi chiar moarte subită). Sunt utile în caz de şoc şi diverse grade de insuficienţă cardiacă. fentolamina (Regitine) şi nitroprusiatul de Na. mai ales oral. De aici şi selecţionarea a numeroase droguri cu acţiune antiaritmică.v). cu acţiune mai energică. izoproterenol sau angiotensină.6 mg). în practică este bine să se cunoască un tonic cardiac cu acţiune rapidă şi unul cu acţiune lentă. hipotensiu. Lanatozidul C şi Acetildigoxina pe cale orală. Ca reacţii adverse se semnalează: rareori intoleranţă. Nevoi crescute de Digitală apar în hipertiroidism. 1. Este bine să se cunoască şi riscurile cumulării. Chinidina. Digitoxina. Lactatul şi Clorhidratul de Chinidină.Acetil strofantidina.v.20 g la 3 ore. de 3 ori pe zi câte un comprimat). la bătrâni. are acelaşi efect. Sabilirea dozei de atac sau de încărcare şi a dozei de întreţinere este problema specialistului. frisoale. în scăderea funcţiei renale. în Digitalizarea cronică sunt utilizate tonicardiacele cu acţiune prelungită sau intermediară: Digitalina. Din această grapă fac parte: Nitriţii organici (Nitroglicerina şi Izosorbid dinitratul. sunt drogurile care scad postsarcina.v. (Hipopresol. este teofilina şi derivatul său aminofilina.25 mg) şi ouabaina cu acelaşi dozaj au acţiune rapidă. utilizat cu succes şi în tratamentul hipertensiunii arteriale . Este recomandată în extrasistonia atrială şi ventriculară.m). dar este de scurtă durată 20 . administrat de 3 x 10 . flutter atrial. administrarea concomitentă cu acestea este contraindicată.20 g/oral. în fiole de 1 ml (0. i. MEDICATIA ANTIARITMICA Tulburările de ritm ale inimii sunt foarte frecvente. Epinefrina. măreşte contracţia miocardică. Se pot obţine unele rezultate numai.. Este preferabilă calea orală şi contraindicată calea i. unori lupusul eritematos. din hipertensiunea arterială paroxistică şi în cardiopatiile obstructive. se contraindică administrarea de calciu (risc de exitus). fibrinaţia atrială. Se contraindică administrarea chinidinei în cazuri de intoleranţă. Digi-talicele cu acţiune rapidă au indicaţie în insuficienţa ventriculară stângă (Edemul pulmonar acut) şi mai ales în tulburările de ritm atrial paroxistice şi rapide. în special sunt administrate în insuficienţa cardiacă din infarctul miocardic acut. recentă. apar frecvent hipopotasemia şi tulburările de ritm şi că la bolnavii digitalizaţi cronic. tulburări de conducere.v. Ca reacţii adverse se semnalează în primul rând manifestări gastrointestinale (greţuri. In practica curentă se folosesc Digoxina. comprimate de 2 mg. Lanatosidul C şi Digoxina i. (adrenalina). erupţii cutanate. Cu efect prelungit.v. secretat de celulele insulelor Langerhans pancreatice.Prasosinul (Minipress. în care există vasoconstricţie cu creşterea rezistenţei periferice. dar de scurtă durată. Dintre Xantine. febră. (nerecomandabil). Aminele simpatornimeţicg^sau catecolaminele presoare.20 g de 3-5 ori în 24 ore la 0. Uneori scade frecvenţa cardiacă. malabsorbţie şi interacţiune cu Fenobarbital. cresc frecvenţa şi debitul cardiac. tahicardia paroxistică atrială şi uneori tahicardii sau fibrilaţii ventriculare. Efectul stimulant asupra cordului apare imediat. Glucagonul. pot fi administraţi şi i. reacţii cardiovasculare (aritmii. Asocierea chinidinei cu propanolonul. Metarami-nolul (Aramina). de 0. preparatul Isoket. Mai trebuie reţinut că în tratamentul cronic cu Digitală şi cu Diuretice saluretice. Vasodilatatoarele.nea arterială. Nevoi scăzute. preparat parţial sintetic sub formă de fiole de 1 ml (0. Se mai folosesc glucona-tul şi poligalacturonatul de chinidină (Cardioquine). este cel mai vechi şi cunoscut antiaritmic. . este un antiaritmic cu proprietăţi similare chinidinei. ultimele trei parenteral (i. Tratamentul reacţiilor adverse.30'. gluconatul de chinidină (comprimate la 8 . blocul a-v-complet.20 mg/zi).2. artralgii. Mai amintim Hidralazina. Deslanozidul C şi Strofantina. sub formă de comprimate. Xantinele acţionează numai ca droguri adjuvante.Strofantina. este mai utilă.12 ore oral sau i. la fibrilaţii atriale vechi sau cu ■ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 179 hipertiroidie şi în infecţii acute. în blocul a. Ele sunt indicate în insuficienţa cardiacă greu reductibilă. Gluconatul. la bătrâni şi după administrare de vagolitice (Atropină). tulburări de conducere. Dintre catecolamine se utilizează norepirefrina (noradrenalina). constă în suprimarea sau diminuarea dozei şi după caz perfuzii cu norepinefrmă. Efecte asemănătoare are un alfablocant. uneori tulburări gastrointestinale. Acetildigitoxina. comprimate de 25 mg. Fiind antagonistă sulfamidelor. prin mărirea forţei de contracţie a miocardului. Rifampicină şi Colestiramină. tonic cardiac.21. blocuri de ramură. Procainanida. Şi asociaţia cu rezerpina digitalei prezintă riscuri. vărsături şi diaree). Dintre 178 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ acestea se folosesc strofantina. Doza administrată merge de la 0. Se foloseşte în mod curent sulfatul de chinidină. care dispar la .v.

După caz doza este.300 mg/zi. Disopyramida (Norpace) în drajeuri de 10 mg. Adrenalina se foloseşte numai ca vasoconstrictor local. se asanează infecţiile de focar şi se administrează tranchilizante: Meprobamat 2-3 /zi. Se prezintă sub formă de comprimate de 0.v. asocierea cu digoxină dă rezultate foarte bune. Lidocaina (Xilina).v 20 . fibrilaţia şi flutterul atrial. în aritmiile din infarctul miocardic sau aritmiile digitalice. Soldactona. lent).v. Propanololul (Inderal). uneori decompensare cardiacă pe un miocard deteriorat. Nu se administrează la bolnavii cu miocardul alterat în insuficienţă cardiacă şi în caz de intoleranţă. care deseori constituie o mare urgenţă. Lanatozit C (fiole de 0. 'fie oral 300 . Diazepam comprimate de 10 mg 13 /zi. Efedrina (comprimate de 0. Ca reacţii adverse se citează: braticardie. In perfuzie i. 5 zile/săptămână. combătând colapsul. creşte presiunea arterială.5 . Atarax 2 .05 g i. în forme stabile se administrează fie digitala pulvis. Este indicată în aritmia extrasitolică apărută la bolnavii cu insuficienţă cardiacă. fibrilaţia atrială. oral sau i. Difenilhidantoina (Dilantin. şi necroză. Digitalizarea în tulburările de ritm poate fi rapidă când se administrează doza de atac în 3 zile s-au lentă când se administrează în 6 zile. 1 ml = 100 mg. Levarterenol) în fiole cu soluţie 2%o şi 4%o (i. 1. Hormon medulosuprarenal. Verapamilul (Ipoveratril. Este indicată în aritmiile digitalice ventriculare sau supraventriculare. în caz de injectare paravenoasă. se înlătură surmenajul. fie periferic. Ajmalina (i.c.v. acţionează în anumite tulburări de ritm. Dozele intra-venoase sunt de 1. Cordanum.6 mg în 24 ore.o tabletă = 250 mg şi injectabil. aritmiile din infarctul miocardic.v. antagonist al aldosteronului. Aptine.suprimarea drogului. intensă şi de scurtă durată. sub formă de tablete . Când aritmia apare prin supradozare digitalică. urmată de o perfuzie cu aceeaşi cantitate. se recomandă odihna. Este indicată în extrasistole ventriculare şi tahicardii ventriculare.v. Isoptin. extrasistole ventriculare şi unele tahicardii supraventriculare. tahicardia paroxistică atrială şi în aritmii ventriculare: extrasistole. * în toate aritmiile. Doza zilnică este 200 .12. Bromoval 2-3 /zi. administrat în cantitate de 200 . VASOCONSTRICTOARELE Sunt substanţe care contractă vasele.. tot ca antiaritmic. Calea orală este preferabilă. aritmiile repetitive. profilactic în unele anestezii. Dormitai etc. Cordilox). tahicardii. dar cu efecte anti-aritmice mai puternice (U. Ca reacţii adverse se semnalează hipotensiunea arterială şi decompensare cardiacă. după caz.) este vasoconstrictoare şi stimulantă .22. lent. Reacţiile adverse sunt minime.3. Napoton 1-3. Blochează efectele catecolaminelor (adrenalină şi noradrenalină). Uneori se asociază cu chinipina.100 mg până la dispariţia aritmiei).v.4 mg) sau Digoxid fiole de 0. în fibrilaţia atrială şi flutter atrial. Digitala. în urgenţe se foloseşte în administrare i. Timacor.v (doza iniţială 250 mg şi apoi doze de 50 . în fibrilaţia şi flutterul atrial cu răspuns ventricular rapid.1 g (2 . Ca reacţii adverse pot apare: hipotensiunea arterială. Indicaţii speciale în tahicardia ventriculară (i.3 /zi sau sedative: Extraveral 2-3 /zi. Noradrenalina (Norartrinal. extern (defibrilare externă). Hidroxizin. Lepressr.60 şi chiar 120 mg.10 mg.M. vărsături. 3-6 g/zi.v). se administrează fie i. Este eficace şi în angina pectorală şi în hipertensiunea arterială. 272) Alte antiaritmice utilizate în practica curentă sunt: Metilidocaina (superioară lidoca-inei).400 mg/zi. hipotensiune arterială. acţionând fie central (analeptice bulbare). ea produce vasoconstricţie (în afară de coronare) prin acţiune directă. tutunul şi alcoolul. extrasistole atriale şi ventri180 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ culare. Reacţii adverse: pot apărea hipotensiune. Corgard. blocul total). în tahicardii ventriculare şi supraventriculare.600 mg în 24 ore. Se administrează 50 . în flacoane de 10 ml. din cauza acţiunii anti-catecolaminică. S-a dovedit eficace şi în angina atrială. Este indicată în aritmii atriale: extrasistole.050 g şi fiole cu soluţie 1 şi 5% s. este un antiaritmic care acţionează ca blocant al calciului.5 mg. Este drogul de elecţie în tulburările de ritm ventriculare. Dimetil propranololul. flutter atrial şi tahicardia paroxistică ventriculară. Doza este de 0. Este comercializată sub denumirea de Pronestyl. flutter atrial. sau i. în crizele frecvente de tahicardie paroxistică atrială (preventiv şi curativ). este un derivat fără efecte betablocante.v. greaţă. Regimul va fi cel din ateroscleroză.v) fibri-laţia ventriculară (i. Şocul electric.040 g şi fiole de 5 ml (0. Visken. ca şi adrenalina. Alte beta blocante adrenergice utilizate în clinică sunt: Trasicor. Astfel în fibrilaţia atrială. sau în perfuzie) este un mediator chimic simpatic. bronhospasm. sau în perfuzie). din infarctul de miocard şi din intoxicaţia cu digitală. se administrează ca tratament de atac un comprimat zilnic. iar contraindicaţiile reduse (convulsii. fie digoxina. la întreruperea perfuziei. se suprimă digitala şi se administrează clorură de potasiu.010 g şi 0.100 mg xilină i. acţionează antiaritmic în fibrilaţia atrială. are scurtă durată de acţiune şi este eficace în tulburările de ritm ventriculare. Di-Hydan).4 tablete/24 h). diaree şi uneori decompensări cardiace. Pasinal. tahicardii cu bloc a-v sau fără. în flutter atrial. acţionează prompt. care se pot repeta o jumătate fiolă la 4 ore până la 1. este un betablocant adrenergic cu rol important în tratamentul aritmiilor. Este indicat în tahicardii supraventriculare (chiar paroxistice). Amiodarona (Cordarone) este un antiaritmic mult întrebuinţat.

Intercordin). Ca efecte secundare . un comprimat. Visken.2 mg) se administrează i. Se începe cu 4 x 10 mg/zi şi se ajunge la 60 mg/zi. etc.2 minute. Asocierea cu derivaţii nitrici cu acţiune prelungită (Pentalong. valuri de căldură cefalică.1. Tenormin. Derivaţii nitrici cu acţiune prelungită (retard). cefalee şi insuficienţă coronariană. Blocanţii beta adrenergici. reduc consumul de nitroglicerină. 1. vărsături.v. Cordilex) se administrează 3 x 40 . cei mai utilizaţi sunt: Pentaeritrol-tetranitratul (Peritrate.). Dintre drogurile mai noi: Dipiridamolul. Sunt contraindicate în tulburările de ritm şi conducere bradicardice. Inhibând pătrunderea calciului în celula miocardică. reducând şi presiunea pulmonară. antiagregant plachetar.12. în doze de 3 x 2 .025 g şi fiole de 10 mg intramuscular sau intravenos. respectiv 3 picături. Epilat) tot blocant al calciului. Dintre aceştia. Antagonista calciului.3 /zi -şi sub formă retard (tablete de 20 mg).24 g.015 g 3/zi. Benziodarona (Amplivix) 3-6 comprimate/zi de 0. VASODILATATOARELE LOCALE 1. Este contraindicată în insuficienţa cardiacă. 1-2 fiole/zi de 0. Isosorbiddinitratul (Isoket. reacţii alergice cutanate. Nifedipinul (Adalat. oral 3x1 capsulă de 200 mg în prima săptămână. dureri anginoase. Amiodarona (Cordarone). Deşi este bine suportată..v. Pentru prevenirea crizelor. Poate produce hipertensiune marcată. administrată sub lingual. fără a reduce fluxul cororanian.12. uneori pot apare efecte neplăcute: pulsaţii temporale. Corinfar.60'. sumbstanţă înrudită cu benziodarona este activă şi în angina pectorală. Ca efecte secundare pot apare greţuri. Acţiunea durează 30' . în comprimate de 0. Este 182 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ contraindicat la femeii gravide.2 .5 mg. suprimă criza în 1 . Dintre cele mai folosite droguri prezentăm: Verapamilul care are şi acţiune bazodilatatoare şi scade şi rezistenţa periferică. Maycor) este folosit astăzi pe scară largă sub formă de comprimate de 5 mg sub lingual sau comprimate de 10-30 mg oral .025 g/zi sau 3x1 fiolă/zi. infarctul miocardic şi blocul a-v. Agozol) drajeuri de 0. apoi 1-2 capsule/zi. Acţionează frenator alfa şi betacatecolaminic.3 drajeuri de 0.22. Stresson. vărsături. bufeuri de căldură. Isordil. Se prezintă în drajeuri de 40 mg şi 80 mg şi fiole de 5 mg. Ergomet (fiole cu 0.cardiacă mai slabă decât precedentele. drajeuri de 75 sau 150 mg 3/zi sau 1-2 fiole i. reducând travaliul cardiac şi consumul de O2. crescând şi presiunea arterială. le măreşte efectul. Indicaţia majoră este angina pectorală în crize de angor şi profilactic şi insuficienţa cardiacă acută după infarct şi insuficienţa cardiacă cronică. Şi papaverina oral sau i. în general efectul apare după 20' şi durează 2-4 ore. hipotensiune ortostatică. lent.100 g. Alte droguri coronarodilatatoare. Nitroglicerina se poate administra şi preventiv. Vasodilatatoare cu acţiune periferică sau generală Tolozalina (Priscol) sub formă de comprimate de 0. Dacă durerea nu dispare nici acum. Mai utilizaţi sunt Propranololul (Inderal). Uneori. greaţă.v. Verapamilul (Isoptin. înroşirea feţei. Nitropector). Aceste substanţe inhibă acţiunea catecolamidelor şi scad nevoia de O2 a miocardului prin trei acţiuni concomitente: Bradicardizant. Anginina. Oxiprenololul şi Pindololul. şocul cardiogen. comprimate de 20 mg 1-3 /zi). Este şi hemostatică uterină.m/zi. Se prezintă în drajeuri de 10 mg şi se administrează de 3 x 1 după mese. astm bronşic şi insuficienţă cardiacă. palpitaţii. are de asemenea efect antiaritmic şi vasodilatator (scade rezistenţa periferică şi uşurează munca inimii). Se administrează în perioade limitate. dar se pare şi blocant al calciului. Pentalong sau Nitropector.80 mg/zi sau o fiolă i. se administrează 2-3 comprimate/zi. Ergotamina are acţiune vasoconstrictoare directă (efect antimigrenos). Dacă nu cedează criza după primul comprimat. s-au soluţie alcoolică 1% (trinitrina).22. 1.4. Corontin. produce vasodilataţie cutanată. Vasodilatatoare cu acţiune coronariană Nitroglicerina. există preparate sub formă de pomadă (Nitrol) întinsă pe o bandă de hârtie impermeabilă. Setalex etc). Prenilamina (Segontin. Hipotensor şi scăderea contractilităţii miocardului.m. Dintre cele clasice amintim miofilina i.4. cefalee şi ameţeli.m. reduc consumul de O2 deci scad necesităţile miocardului în O2. produce greaţă. Efectul apare după o oră jumătate şi durează 4-5 ore. Trasicor. Aceste droguri. constipaţie. vărsături. Relaxează şi bronhiile. cefalee. Inhibitorii monoaminooxidazelor -Iproniazid (Marsilid) sunt mai puţin folosiţi. retiniana şi splanhnică. care se aplică seara la culcare pe regiunea sternală sau pe antebraţ.2. Carbocromena (Inten-sain. Efectele secundare cele mai frecvente sunt: vosodilataţie cutanată. fiind util în hipertensiunea arterială. tremor. Reacţii adverse: insomnie. sunt de asemenea utili în tratamentul anginei pectorale şi cardiopatiei ischemice. vertige şi roşeaţă a feţei. bolnavul îşi te*^ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 181 administrează al doilea şi chiar al treilea comprimat sublingual. (Persantin) cu efect coronarodilatator. sunt curent folosiţi (Propranolol. în cauză poate fi un sindrom intermediar sau un infarct de miocard.. este singura medicaţie vasodilatatoare coronariană cu eficacitate promptă şi reală. când bolnavul ştie că urmează să facă un efort. Ca efecte secundare se semnalează cefalee.4.12. Angiotensina este o substanţă vasoconstrictoare intensă (administrată i.22.

Sadaminul şi Cosaldonul acţionează asemănător Acidului nicotinic. Ca efecte secundare pot apare: cefalee. Cu acţiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: Trimetaphan " V. ergocristină. D. vărsături. Verapamilul. Diazoxidul. Cu acţiune asupra receptorilor simpatici. sub formă de fiole de 1 ml (1 .m. 2. sau s. în care sunt permise numai în asociere cu betablocantele.22. Diuretice. care corectează efectul tahicardizant. splanhnică şi a extremităţilor. Cu acţiune asupra peretelui vascular. Inhibitori ai conversiei angiotensinei I în II: Teprotid. producând vasodilataţie prin scăderea rezistenţei periferice. P. Antagonişti ai angiotensinei II: Saralazina 2. sub formă de comprimate (0. Blocante ale receptorilor alfa şi beta adrenergici: Labetolul (Tenormin) INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 183 III. hipersudo-raţie. Alfametmdopa 3. Hidralazinele sunt contraindicate în cardiopatie ischemică. Clomdma 2. datorită tahicardiei şi accidentelor cororaniene provocate. în raport cu factorii patogenici pe care-i influenţează medicamentul antihipertensiv se pot deosebi trei mari grape: 1. Cu acţiune vasodilatatoare se mai întrebuinţează: Kalicreina (fiole. Complaminul. Deoarece reţin sarea şi apa. Rezerpina şi alfametildopa (care are şi acţiune la nivelul sistemului nervos central) IV. Acţionează asupra celulelor musculare netede arteriorare.).150 g) şi fiole de 2 ml (0. ergocriptină)./zi) şi soluţie 0. Antagonişti ai sistemului renină . Hydergine (Redergin) conţine complexul ergotoxinic în părţi egale (ergocornină. Se întrebuinţează în arterite periferice.025 g) şi fiole (0. vărsături.5. de 3 ori/zi). Complaminul (Xantino-nicotinat). dureri anginoase şi creştere a acidităţii gastrice. Cu acţiune asupra sistemului nervos central: 1. cerebrală. Spasmocromona (drajeuri) şi oxiflavilul au acţiuni slab vasodilatatoare şi antispastice. în funcţie de locul şi mecanismul de acţiune pot fi clasificate astfel: I. este un vasodilatator lent şi cu acţiune de durată mai lungă. Nitroprusiatul de sodiu. erupţii cutanate. Poate provoca cefalee.1% (10 .100 mg) şi fiole (1 şi 2 ml) produce vasodilataţie în jumătatea superioară a corpului. Se administrează Hipopresolul (Dihidralazina) în comprimate de 25 mg. trebuiesc asociate cu un diuretic saluretic (Nefrix).6 comprimate. constipaţie. Acidul nicotinic (Vit. Hipotensor. Odată cu apariţia betablo-cantelor.40 pic. uscăciune a gurii. 3. cu indicaţie în tulburările circulaţiei arteriale periferice şi cerebrale. Fentolamina.) şi mai rar Carba-colul (vasoperiferic). Ca efecte toxice: greaţă. palpitaţii şi uneori semne de lupus eritematos. Blocante ale receptorilor alfa adrenergici: Prasozin. Fentolamina (Regitina) acţionează specific în feocromocitom. care acţionează şi prin reducerea volumului sanguin.apar aritmii. scăzând tensiunea. Sadamin (comprimate şi fiole injectabile). Captopril. fără relaţie cu terminaţia nervoasă (vasodilatatoare). VII. Este un vasodilatator cutanat cerebral şi retinian şi slab hipotensiv. greţuri. 1. şi Bametanul (Butedrin. anorexie. blocând transmiterea adrenergică: 1. Hidralazina. Rezerpina VI. iar în administrare rapidă intravenos: colaps. sunt din nou întrebuinţate curent prin asociere cu acestea. II. Simpatoplegice (simpatolitice) 3.050 g) administrat i. comprimate (0.c. Ergotoxinul are acţiune similară.25 mg.H.m. Acţiunea apare după 2-3 zile în administrarea orală şi după 3 ore în cea i.m. vărsături.angiotensină: 1. 3. pulmonară.300 g) şi 10 ml (0.2 fiole. Guanetidina 2. HIPOTENSIVELE Sunt substanţe care scad teniunea arterială. Cosaldon (drajeuri) acţionează preferenţial vasodilatator în teritoriul vaselor cerebrale şi oculare şi mai puţin periferic.12. în fiole de 0. Minoxidilul. i. Blocante ale receptorilor beta adrenergici: Propranololul etc. diaree. sub formă de comprimate (0. i. în administrare s.c. Hidralazinele (Hidralazina şi Dihadralazina) au fost mult timp puţin întrebuinţate. somnolenţă. Diureticile. natriuretice (saluretice) 2. Efect hipotensiv slab. Cu acţiune asupra volumului sanguin: Diureticele. Nifepidipinul 2. începând cu un comprimat şi crescând progresiv până la 3 .04 g) este vasodilatatoare coronariană. Papaverina (fiole de 1 ml 0. aritmii şi chiar moarte. preponderent în regiunea suprioară a corpului. Vasculat).150 g/ml). Sunt utilizate în hipertensiunea . Vasodilatatoare în prezentarea Hipotensivelor vom folosi prima clasificare: I. palpitaţii.: 1.v. Cu acţiune asupra fibrelor nervoase simpatice postganglionare sau terminaţiile nervoase: 1. Vasodilatatoare 1. are acţiune similară.P.

5 mg. antiaritmic şi coronarodilatator în angina pectorală. Eraldine. Deoarece are aceleaşi efecte negative ca hidralazina.m. 2 mg şi 5 mg). 3. Acţionează asupra fibrelor nervoase simpatice postganglionare. Dopegyt). Se prezintă în comprimate de 10 mg. Alfa şi betablocante: Labetolul (Trandate). fără a avea însă acţiune diuretică. Nu este contraindicată în hipertensiunea cu insuficienţă renală. în stări depresive. Efectele se aseamănă cu ale alfametildopei. utilizat în hipertensiunea arterială parorxistică. Alt alfablocant este Fentolamina (Regitina). Preparatele comerciale sunt Nipride şi Nipruss. diabet sever şi ulcerul gastric în evoluţie. cu efect şi hipotensiv dar cu indicaţie majoră în angor şi aritmii. Acţionează tot pe fibrele musculare netede arteriolare. 1 mg. diaree. Nitroprusiatul de sodiu. Are acţiune progresivă şi este bine tolerată. Visken. anemii hemolitice. Preparatele pot fi neselective: Propranolol (Inderal).5 mg.v. Un preparat cu acţiune superioară este Bethanidina (Esbatal). tulburări vizuale.. Efectul hipotensiv este similar asociaţiei propranolol hidrazinoftalazină III. tulburări digestive (greţurii. Este indicată numai în hipertensiunea arterială severă. hipertensiune arterială malignă. în hipertensiunile maligne. constipaţie etc). Acţiunea hipotensivă apare după 3-4 zile şi persistă 6-l4 zile. Scad rapid tensiunea arterială. se administrează oral.75 mg . retenţie de lichide şi uscăciunea gurii) nu este folosită în mod curent. ictere. Minoxidilul. tulburări de tranzit intestinal. uscăciunea gurii. Alfa metildopa (Alomet. astm bronşic. Ca preparate comerciale: Hiperstat şi Eudemin în fiole de 20 ml cu 300 mg substanţă. în special renală şi nu influenţează debitul cardiac. Clonidină. Este contraindicată în accidentele vasculare.. Trasicor. utilizată în tratamentul Feocromocitomului. eclampsie. suprimând excitaţiile simpatice şi parasimpatice. Blocanţi alfaadrenergici: Prazosimul (Minipress).C. De obicei.075 g. Există şi risc de sincopă la prima doză. etc. trebuie asociat cu un betablocant şi un saluretic. 2.arterială uşoară sau moderată. hipotensiune ortostatică. etc. deoarece produce vasodilataţie intensă şi rapidă. Se administrează numai în spital şi cu prudenţă. Acţiunile adverse sunt nesemnificative. B. Doza este de 60 -240 mg/zi. sau i. administrat i. Reacţiile adverse sunt reduse. Dozele se cresc progresiv de la 0. Este hipontensorul de elecţie în hipertensiunea arterială cu renină crescută şi în hipertensiunea arterială cu angină pectorală şi tulburări de ritm. Efectul hipotensor este moderat. Este o medicatie de urgenţă şi este întrebuinţat în encefalopatia hipertensivă. Datorită efectelor sale secundare (hipotensiune ortostatică. II.O. Scad de asemenea şi secreţia de renină având şi o acţiune nervoasă centrală. este un simpaticolitic cu acţiune predominant centrală. Realizează o simpatectomie chimică. modificări de libidou. Simpatolitice periferice 1. dar scade şi debitul coronarian. Alfa metildopa. renal şi cardiac. Este indicată în hipertensiunea uşoară sau moderată. este un hipotensiv puternic. 4. Pot produce bradicardie şi pot scade forţa de contracţie a inimii şi debitului cardiac. este utilizat pe scară redusă datorită efectelor sale secundare. sunt hipotensoare puternice. 2. trebuie asociat cu diuretice şi betablocante. Se începe tratamentul cu un comprimat şi se creşte progresiv la 2 .5 comprimate. Acţionează asupra sistemului nervos central. în cele severe. 1. stări depresive. Doza zilnică este de 10-20 mg şi rar 50 mg (comprimate de 2. Este contraindicat în insuficienţa cardiacă. se asociază cu diuretice şi vasodilatatoare. 3. Uneori apare şi hiperglicemie. dar greu de utilizat în mod obişnuit datorită efectelor lor secundare (hipotensiune ortosatică. brati-cardie. Relaxează musculatura netedă arteriolară şi scade rezistenţa periferică. 2. astenie. diaree). Scade rezistenţa periferică. fie i. Are şi efect sedativ şi bradicardizant. produce vasodilataţie blocând alfareceptorii. Verapamilul (Isoptin) şi Nifedipinul (Adalat. Ca reacţii adverse pot apare: somnolenţă. substanţă înrudită cu Clorotiazida. Corinphfar) sunt blocante ale calciului. Diazoxidul. Ganglioplegicele. scade rapid tensiunea arterială în edemul pulmonar acut. Ca efecte secundare pot apare vertije. Se întrebuinţează în hipertensiunea moderată şi în hipertensiunea bolnavilor cu insuficienţă renală. Nifedipinul sublin-gual. erupţii cutanate. Guanetidina. 5 şi 10 mg).100 mg (Clonidină şi Catapresan) sau 0. Acţionează hipotensiv. producând vasodilataţie. blocul A-V. Este eficace în hipertensiunile moderate. Se înceINTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 185 pe cu un comprimat de 250 mg şi se creşte progresiv la 3 . retenţie de urină. în asociaţie cu Hiporsepilul (Rezerpina) se întâlneşte în preparatul Hipazin (Adelfan). o fiolă de 0. Scade tensiunea arterială în câteva minute. iar sub formă injectabilă.6 comprimate/zi.P. hipertensiunea din nefropatii.v. Simpatolitice periferice. ciroză hepatică. Tenormine. Produce vasodilataţie prin scăderea rezistenţei periferice (blochează receptorul pentru calciu). acţionează central şi periferic simpaticolitic. Se administrează fie oral câte 20 picături de 3 4 ori/zi. şi se găsesc în fiole de 50 mg. Efectele secundare sunt asemănătoare cu ale hidralazinei. cerebrale şi coronariene recente. febră. Blocanţi adrenergici 1. Se administrează 3-20 mg/zi (comprimate de 0. Are o largă utilizare singur sau asociat. lent şi progresiv. 2. cefalee. IV. Beta blocanţi adrenergici. 184 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 5. şi selective: Lopresor. Rămâne tratamentul de elecţie al hipertensiunii paroxistice şi al hipertensiunii severe sau maligne.

13. poate produce greaţă.1. în urgenţe. Poate provoca reacţii alergice. i. Acidul folie (drajeuri) este activ în anemiile megaloblastice. congestie oculonazală.. colorarea scaunelor în negru. Triamterenul (Dytac).JA-.££. Acţionează şi în unele hepatite.22.. frison. Globulina antihemofilică A şi Factorul VIII concentrat. Masă trombocitară. adenina.v.v. boli nervoase etc. Scad tensiunea arterială prin micşorarea volumului sanghin.hemostatic capilar prin vasoconstricţie. Fibrinogen uman. plasmă antihemolitică liofilizată. Efecte toxice nu se citează. Este folosit numai ca test diagnostic. fiole de 2 ml. peliculă sau pulbere .22. golind depozitele de catecolamine presoare. Neoanemovit (fier gluconat).13. Vitamina B12 (Ciancobalamina) (fiole de 50 şi 1 000 micrograme). şi i. Pot provoca înnegrirea dinţilor. acţionează în hipertensiunea cu renină crescută.600 mg. Efectul apare după 3-6 zile şi este maxim după 3 săptămâni. K. Venostat. Trombină umană. unele acţionează asupra stadiului vascular al hemostazei. fiole de 1 mg. burete gelatinos cu aplicare locală. Adrenostazin.2.v.5% este vascoconstrictoare locală.13. corectează dificitul vitaminic în anemie biermeriană.'_•.. este o angiotensină modificată. Ca şi Aldosteronul (Spironolactona). diaree. poate vindeca leziunile digestive.6/zi).m. 1-4 comprimate a 25 mg/zi corectează bie hipopotasemia. Diureticele.22.: 1.-J. Vit. Pot scade tensiunea şi singure.kt. Captoprilul (Hipotensor). Este indicat în formele de hipertensiune uşoară sau moderată. stări depresive. Este indicată în formele moderate de hipertensiune. s. vărsături.c. colaps şi chiar moarte. flacoane de 1 g. iar injectabil şi în formele severe. sau i. Efectul este hipotensor. Cele mai utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale sunt diureticele tiazidice (Nefrix). diaree.î 1. pentru hipertensiunea renovasculară. Spironolactonele. dar de obicei sunt asociate cu un drog hipotensiv. Se impune prudenţă în bolile canceroase. diferiţi nucleotizi. Derivate de sânge: sânge integral proaspăt şi plasmă integrală proaspătă (de maximum 6 ore). sirop (2-3 linguriţe/zi). se administrează parenteral Raunervil cu acţiune după 3-4 ore. Hidroclortiazida (Nefrix) se administrează 1-2 comprimate/zi (1 comprimat de 25 mg). sau i. Furosemidul (comprimate de 40 mg) şi Acidul etacrinic (comprimate de 50 mg). flacoane. administrate strict subcutanat după solubilizare în soluţie fiziologică. HEMOSTATICELE Acestea sunt medicamente care corectează tulburările de coagulare şi accidentele hemoragice. oral cât şi i. hipopotasemie. diaree.450 . fiole injectabile i. Dozele administrate sunt de 25 -600 mg.13. i. hiperglicemie. Acidul Tienilic (Diflurex) scade şi acidul uric din sânge fiind indicat în hipertensiunile cu hiperuricemie. injectabil în perfuzie venoasă lentă.v. Extractele hepatice (Neohepar. fie din asocierea unui agent hipotensiv cu unul diuretic (Neocris-tepina.3. rezultate fie din asocierea mai multor hipotensive.0. sedativ şi bradicardizant.(Haemiton) şi se ajunge la 0. Pe cale orală. administrat i. STIMULENTE ALE LEUCOPOIEZEI Acestea sunt: Nucleinatul de Na. astenie şi altele. MEDICATIA SÂNGELUI ŞI A ORGANELOR HEMATOPOIETICE 1.22."A' . 2. V. Glubifer (glutanat feros). Antagonista sistemului renină-angiotensină: 1. VI. cu excepţia gastritei atrofice şi a tulburărilor nervoase. Rezerpina. greţuri). oxid de fier zaharat. fiole de 5 ml. angiotensinei II. Fier zaharat. 1. Substanţe medicamentoase: Adrenalina în soluţie 0. Gelaspon. administrat în perfuzie venoasă lentă . ulcer gastroduodenal şi sindroame neurologice.m. Toleranţa este bună. 5 zile pe săptămână cu supliment de K (fructe şi legume). fiole de 5 şi 10 ml. şi .hemostatic local. de sinteză. 1. Ca efecte secundare pot apare tulburări digestive (vărsături. drajeuri (3/zi).2/zi are aceleaşi indicaţii. Produc reacţii alergice şi dureri. altele asupra procesului de coagulare. pentru aplicaţii locale. se administrează hiposerpil (0. Saralazina. hiperuricemie. scăzând rezistenţa periferică şi tensiunea arterială. Brinerdinul). Feronat (fumarat feros). 186 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Antianemice sub formă de sulfat feros (tonofer) (drajeuri).25 mg) începând cu un comprimat şi ajungând la 2 . transpiraţii.v. cât şi periferic. astenie. constipaţie. Se numesc şi Saludiuretice deoarece elimină mult sodiu şi apă (tot efect hipotensiv). ciroze.m. 3. Rovitrat) acţionează prin conţinutul bogat în vitamina Bit. Administrarea i. comprimate a 50 mg 1 . împiedicând transformarea angiotensinei I. '. Ca reacţii adverse apar: somnolenţă. fiole de 1 ml. au acţiune mult mai puternică atât. STIMULENTE ALE HEMATOPOIEZEI Antianemice sub formă de Tonofer (fier sulfuric) drajeuri (2 . împiedicând acţiunea angiotensinei II. Fibrină sub formă de bureţi. Trombină uscată sterilă. colici. Fier polimaltozat. colici.m. febră. în practica curentă există şi alte substanţe hipotensive.4 comprimate/zi. Este un derivat al Rauwolfiei şi acţionează atât central.I. fier dextran sau fier maltozat toate cresc hemoglobina şi sunt active în anemia feriprivă. Dycinone (Eyamsilat). diaree.

naturală.22. Cofeina (nu se administrează bolnavilor cu hipersecreţie gastrică). în perfuzie venoasă. Trifermentul conţine tripsină. neutralizând HC1. In general.v. Coagulen. cu administrare sublinguală. în cazurile în care acesta prezintă o scădere importantă. diluat în soluţie de 10% . este eficace în diferite afecţiuni tromboembolice şi corectează dislipemia din ateroscleroză. Substituente ale secreţiilor digestive. i. Probanthina) . Alcalinizant este bicarbonatul de sodiu (2-4 g/zi. Clauden.1 g de 4 ori/zi).flacoane de 500 ml. Petentan) cu efecte negative foarte rare. Heparina lipocaică. Doza de întreţinere este de o jumătate până la 2 tablete/zi. Introducerea Dicumarolului în terapeutică.(2 . este utilizată pentru dispersia lipo-proteinelor în ateroscleroză. în perfuzie venoasă. Derivaţii Inandiaonici. Inhibă formarea protrombinei. Se administrează într-o doză iniţială de 250 mg şi 100 mg în dimineaţa următoare. sunt substanţe care inhibă stimulul colinergic al secreţiei. soluţie sterilă de glicerina . au fost preparatele de etilbiscumacetat (Tromexan. în soluţie de 5 .v.c).m. 1. perfuzie venoasă. Dextran 70 (Macrodex). Warfarina (Cumadina) şi apoi derivaţii Ace-nocumarolului (Sintrom. Primul grup. Dezavantajele sale au fost corectate prin noile preparate introduse. Histamina.în timpul meselor.preparate asemănătoare. Substanţele neutralizante sunt insolubile în apă. fiole de 1 ml (1 mg) este folositoare pentru studierea chimismului gastric. Trombostop). K].10%. Cele mai importante sunt: carbonat de calciu. 1. Poate provoca hemoragii şi steatoză hepatică. dar de scurtă durată (4 ore). în asociere cu HC1 se găseşte în preparatul Acidopeps (1-3 comprimate de 3 ori/zi. întrebuinţat local. la cirotici. Heparina (fiole de 1 ml 5 000 u.22. litiază renală. preparate ce acţionează în ulcerul gastric şi duodenal. scăzând secreţia gastrică. astăzi face parte din această grupă. Antiacidele inactivează secreţia gastrică.flacoane de 100 ml.14. Dextran 40 (Rheomacrodex). lent. Acestea sunt substanţe folosite în boli gastrice sau pancreatice însoţite de insuficienţă secretorie digestivă: Acidul clorhidric. Neopepulsan (Propantelina. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 187 Lasonilul (unguent).5 .14. fiole de 20 ml. STIMULENTE ALE SECREŢIILOR DIGESTIVE Alcoolul etilic. cotazym-forte (1-2 drajeuri în timpul meselor) şi Festalul (1-2 drajeuri de 3 ori/zi) . Este prudent să nu se instituie un tratament anticoagulant la bolnavi cu accidente vasculare cerebrale. fiole de 1 ml.4. diaree şi reacţii alergice.002 g) este un derivat de cumarină.v. Protamin sulfat. Acţionează antitrombinic. în exces provoacă. creşterea secundară a HC1. care inhibă coagularea mai lent decât Heparina şi este activ în diverse boli tromboembolice.5 mg de 3 ori/zi sau 1 mg seara s. 188 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Reglan (3 comprimate/zi sau 1 fiolă i. Digestal.flacoane de 450 ml. după mese). la 4 . Cele mai utilizate preparate sunt: Albumina umană 5% .4 ml) . heparinat de calciu) se administrează subcutanat în prevenirea şi tratamentul accidentelor tromboembolice.v. Prin supradozare poate provoca hemoragii.comprimate de 0. tratamentul anticogulant se începe cu Heparina şi se continuă cu Antivita-mina K (Trombostop). de asemenea polimer al glucozei . Manetol. lipază şi amilază (3-6 drajeuri/zi). sindroamelor varicoase. Trombostopul (comprimate de 0. hipercalcemie. lent.6 ore) inhibă coagularea rapid. în tratamentul tromboflebitelor superficiale.1 liguriţă de 3 ori/zi după mese).i. . Luizim. dar solubile în HC1. i. Pepulsanul (Ban-thina). înlocuitori ai masei circulante. cu efect laxativ (Gastrisan . 1. sau i. Trombostopul care se întrebuinţează curent. carbonat bazic de magneziu. Nutrizim. A urmat al doilea grup: Ciclocumarolul (Cumopiran). substanţele amare stimulează. lent -combate specific hemoragiile din supradozajul heparinic. prin gustul lor amar. Calciparina (fiole de 1 ml conţinând 25 000 u. cu efect anstisecretor şi. Acid epsilonaminocaproic. 10-20 g/zi (poate provoca constipaţie) oxid de magneziu sau magnesia usta (0. i.Fitomenadionă sau Vii. apetitul şi secreţia gastrică (Tinctura amară şi Hecogen). a reprezentat un mare pas înainte.050 şi 0. Pepsina.15 g.v. i. Cel mai utilizat este Fenandiona (tablete de 50 mg). hematoamelor. este un heparinoid de sinteză. ulceraşi. înainte sau în timpul meselor).i. echimozelor. extract şi tinctura. Unele sunt alcalinizante. în insuficienţe hepatice şi la femei gravide. altele neutralizante şi altele adsorbante şi protectoare. antiseptic.1. Marisang. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care diminua sau împiedică coagularea. tot antivitamine K. mai ales. sunt înrurdiţi ca structură chimică cu preparatele precedente. un polimer al glucozei. preparate de Beladonă (pulbere.22.). INHIBITORI ŞI TNACTIVATORI AI SECREŢIILOR DIGESTIVE Parasimpaticoliticele (Anticolinergice). fiole de 5 ml.flacoane de 500 ml. neutralizând aciditatea gastrică. Sincumar. în perfuzie venoasă lentă.13. cu acţiune mai rapid instalată (1-2 zile) şi durată de acţiune mai scurtă (48 ore). Se întrebuinţează: Atropină (0. folosit ca prânz de probă. Se administrează pentru expansionarea volumului circulant.

Dicarbocalmul 3x1-2 tablete după mese. Ulcerotrat (bismut subnitric + carbonat de magneziu + bicarbonat de sodiu) (2 comprimate după mese). hidroxidul de aluminiu coloidal (alucol) şi oxidul de magneziu (magne-zia-usta). acţionând ca pansamente gastrice şi protejând mucoasa: caolin sau bolusalba (5 . Au efect de pansament gastric în doză mică (5 g). Dintre ele menţionăm Atropină (Lizadonul conţine şi Atropină). Pansamentele gastrice.peroxid de magneziu (Peromag . carbonat de magneziu şi trisilicat de aluminiu. pansamentele gastrice. hidroxid de aluminiu sau Alucol 0.6 ori/zi după mese o INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 189 linguriţă rasă. Probantinul. Alcalinele amintite se recomandă şi la culcare. Ulcompîexul 3 x 1 tabletă după mese. aluminocarbonatul etc). Bicarbonatul de sodiu utilizat din nefericire şi stăzi. hidroxid. silicat). Antiacidele sunt substanţe care neutralizează acidul clorhidric. Clamogastrin (1-2 comprimate de 3 ori/zi înainte de mese) conţine hidroxid de aluminiu şi belladona. Se administrează câte 1-2 comprimate. echivalent al Antrenylului etc. Metaclopramidul (Reglan. ameliorând evoluţia ulcerului în special duodenal şi grăbind cicatrizarea. Gelusilul conţine hidroxid de aluminiu cu trisilicat de magneziu şi fosfat de calciu. Se contraindică asociere cu Atropină şi celelalte Anticolinergice. Nu se folosesc la copii sub 12 ani (risc de methemoglobinemie). comprimate de 250 mg. iar în doze mari (peste 20 g) sunt laxative. Dintre alte medicamente introduse în ultimii ani prezentăm: . meprobamat şi butilscopolamină. de 5 . un psihotrop (capsule de 50 mg 3x1). (riscul rebound) şi datorită efectelor sale secundare (alcaloză siste-mică. comprimate. Tagametul se prezintă în comprimate de 200 mg. Principalele preparate cu acţiune inhibitoare şi inactivatoare a secreţiilor digestive sunt: Antiacidele. anticolinergicele. inhibitor al anhidrazei carbonice diminua.comprimate. Scobutilul echivalent al Buscopanului (bromură de butii scopolamină). menţionăm carbonatul de calciu. Prin competiţie cu histamina. după mese). dar în măsură mai redusă. Nu este întrebuinţat obişnuit. Alte preparate sunt: Âlmagel (pulbere în suspensie. Gastrofibran (1-3 comprimate/zi). Cele mai folosite şi apreciate sunt sărurile de Bismud (subni-tratul. Calmogastrinul 3x1-2 tablete după mese.Sulpirida (Dogmatil). sărurile de magneziu şi de aluminiu. Dintre antiacidele puţin absorbabile. magnezieusta 15 g. Alte antiacide utilizate sunt: Trisilicalm (comprimate). silicatul. Adsorbantele şi protectoarele sunt insolubile în apă şi HC1. Se împart în două grupe: sistemice (absorbabile) din care face parte bicarbonatul de sodiu şi nesistemice (care nu se absorb). Se administrează de 3 ori câte un comprimat pe zi. Nu are contraindicaţii şi este util în special în ulcerul duodenal. Rezultă din cele arătate mai sus. Altramet). care se administrează de trei ori/zi după mesele principale câte două comprimate. favorizează litiaza renală şi produce hipersecreţie secundară clorhidropeptică. dar şi în cel gastric. Anticolinergicele reprezintă alte medicamente majore. din care fac parte carbonatul de calciu. carbonat. prezintă şi ele dezavantajele semnalate la bicarbonatul de sodiu. Neutralizează timp îndelungat acidul clorhidric. Gaviscon şi Colgast. sunt substanţe adsorbante şi protectoare ale mucoasei gastrice. împiediceă secreţia de acid clorhidric. hidro-xidul şi trisilicatul) sunt de asemenea frecvent folosite ca de altfel şi sărurile de aluminiu (oxid. Phospalugel (fosfat de aluminiu) . Principalele preparate comerciale sunt: Ulcerotratul. Sărurile de magneziu (oxidul. 3 x 2/zi). sfărâmate în gură după mesele principale şi în caz de dureri. nefrocalcinoză şi azotemie). administrate cu o jumătate de oră înainte de masă. Principalele preparate sunt: Cimetidina (Tagamet. bismut subnitric (5 g de 3 ori/zi. hipercalciurie. Se mai recomandă şi bismut subnitric cu 30' înaintea meselor principale.3 .3 ori/zi. Helcamon. Gastrobent. carbonatul. Trisilicalmul (Trisilicat de magneziu) 3x2 tablete după mese. înaintea meselor principale.2 g/zi după fiecare masă).10 g/zi). Exemplu de formule magistrale: Rp carbonat de calciu 60 g. conţine carbonat de calciu. sunt constipante.1 . Combate greţurile şi vărsăturile. Acetazolamida. Muthesa este un amestec de gel de hidroxid de aluminiu şi hidroxid de magneziu cu un anestezic (2 linguriţe x 4/zi înaintea meselor principale şi la culcare). de asemenea secreţia de acid clorhidric (Ederen. o formulă asemănătoare. şi se administrează 1 comprimat înaintea meselor principale şi două la culcare (în total 5 comprimate) 4-6 săptămâni.2 plicuri de 2 . unul dintre cele mai importante antiacide locale. antagoniştii receptorilor histaminici etc. Efecte superioare cimetidinei are ranitidina (Zantic. Dicarbocalmul (1-4 comprimate/zi.5 . în practică se foloseşte mult carbonatul de calciu. magnezie-usta 20 g sau Rp alucol 80 g. fosfat. Primperan) este larg întrebuinţat în tratamentul ulcerului gastro duodenal. Antagonista receptorilor histaminici sunt medicamente introduse mai recent în uz curent. echivalentul preparatului Roter. derivaţii de Beladonă (Foladon şi Fobenal). Almagel A. Ulcomplexul (1 comprimat de 3 ori/zi după mese) conţine hidroxid de aluminiu. Gelusil (silicat de magneziu) . Galogelul axe. bismut carbonic conţinut în produsul Gastrosedol (2-3 linguriţe/zi). Este constipant. Ranisan). este contraindicat datorită riscului de hipersecreţie secundară de HC1. utilizarea pe scară largă a antiacidelor şi pansamentelor gastrice. (Bromură de Propantelină). lipsite de efect tampon. administrată 3 săptămâni 300 mg/zi. Gertocalm. 4 .4 comprimate mestecate. alucol 40 g. ameliorând evacuarea pilorică şi refluxul duodeno gastric. controlează motilitatea şi fluxul sanghin gastric .6/zi). pe stomacul gol). Phosphalugelul este fosfat de aluminiu.

Purgofen. nefropatii). constipaţia cronică.1 . PURGATIVELE Sunt substanţe care provoacă evacuarea intestinului.(1 3 drajeuri seara). COLERETICELE ŞI COLECISTOKINETICELE Colereticele sunt substanţe care cresc cantitatea de bilă secretată de ficat: Fiobilinul (acid dehidrocolic) . bolului fecal: Glicerina. Astfel menţionăm: . lubrifiază conţinutul intestinului şi uşurează evacuarea. unele infecţii digestive.14. în timpul meselor). Sunt folosite în diaree şi enterocolite. Videx 1-2 comprimate înainte de culcare. ce împiedică pătrunderea acidului clorhidric şi a pepsinei .este un bun coleretic.14.3 x 30 de picături/zi.(1 comprimat seara). caolinul. este un coleretic slab.7.Prostaglandinele asigură citoprotecţia şi inhibă secreţia gastrică. colecistitele cronice. înainte de mese.1 . antipsihotic. se deosebesc în: laxative.6.v. sucralfat (Ulcogant).14. provocând vărsături.De Noll) administrat înainte de mese. Derivaţi fenolftaleinici: Ciocolax .14.30 g într-un pahar cu apă.2 comprimate (0. după mese şi mai rar fiole injectabile i.3 pachete (5 g/pachetul) .22.4.22. 1. Rowacholul . care împiedică multiplicarea germenilor. Sulfat de magneziu sau Sulfat de sodiu (purgative saline) . 4-8 comprimate/zi.este cel mai activ dezinfectant intestinal.005 g şi supozitoare de 0. Cortelax (antrachinonă) . baze azotate şi acizi nucleici. ■ 1. dar mai puţin bine tolerat (nevrite.14.2..Carbenoxolona.250 g) de 3 ori/zi. Torecan (drajeuri şi fiole injectabile).22. micoze şi paraziteze: Saprosanul (oxichinaldină) se administrează 4 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 191 .1 .22. 1. diuretic şi laxativ. 190 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. Boldocolinul (extract de Boldo) . formarea calculilor. HEPATOPROTECTOARELE Majoritatea acestor preparate conţin: vitamina B.1 .1 . sulfat de aluminiu zaharat.025 g).este un coleretic slab. administrat seara.2 drajeuri seara. VOMITIVELE ŞI ANTIVOMITIVELE Vomitivele (emetizante) acţionează prin mecanism central (Apomorfina) sau periferic (Ipeca). Se prezintă sub formă de gelule (Duogastrone -4x1 capsulă înainte de mese 6 săptămâni). extract sau tinctură de opiu) care acţionează prin conţinutul în morfină. dimineaţa pe nemâncate.2 linguriţe în 150 ml apă călduţă. Anghirolul (extract de Cynara scolimus) -3x10. Mexaformul (Vioform + Entobex + Antrenyl) este antibacterian. Sorbitolul (polialcool vegetal) .22. potenţează efectul băuturilor alcoolice.2 comprimate seara (tulburări renale. Cele mai cunoscute sunt: substanţele adsorbante şi protectoare (bismutul subnitric. Laxarol) .2 comprimate seara (laxativ minor).5 ori/zi. hepatice. este cel mai activ colecistokinetic. . fixează pepsina şi clorul la acest nivel . hormon secretat de mucoasa duodenală. DEZINFECTANTELE INTESTINALE Sunt derivaţi de oxichinoleină sau oxichinaldină. derivaţii de opiu (pulbere. . Reglan. o barieră de protecţie. Fenisan (derivat fenolftaleinic) . Peptocolinul (granule) . După intensitatea acţiunii. Antivomitive (antiemetice): Emetiral.3 linguriţe/zi . laxativ uşor şi diuretic: creşte secreţia biliară. formează la fel ca bismutul coloidal şi carbenoxolona.8 comprimate/zi. purgative obişnuite şi purgative drastice. Carbocif . . Intestopanul.15 . alergice).8 drajeuri (0. antiamibian şi antispastic.Substanţele siliconate acţionează în acelaşi mod. .22. smântână.100 g/drajeu)/zi.5 picături de 4 . Purgativele drastice acţionează iritant (drastice): Uleiul de ricin (5 . derivat de fenotiazină (drajeuri de 0. untdelemnul. acizi aminaţi. în supozitoare (laxativ blând).005 şi 0. Sunt active în hipotonia şi staza veziculară. formează o peliculă la nivelul ulcerului. şi Uleiul de parafină (15-30 ml). astringentele (Tanigen şi Tanalbină). stimulând contracţia căilor biliare şi a veziculei biliare. ANT1DIAREICELE După cum le desemnează şi denumirea. carbonatul de calciu).Dizaharidele sulfonate. Colebilul (fiere uscată de bou) . Cele mai active sunt gălbenuşul de ou.este coleretic.1 . combat diareea.14.3 -6 linguriţe/zi. Laxativele favorizează progresia. diminuând motilitatea digestivă. Colecistokineticele sunt substanţe care cresc cantitatea de bilă în intestin. i 1. combătând staza. Clordelazin. disbacterioze secundare antibioterapiei.este un coleretic activ. sulfatul de magneziu30% intraduodenal. Sintalax (derivat fenolftaleinic) -2-3 drajeuri/zi sau 4-6 linguriţe sirop. (10 ml) . 1. oral.Bismutul coloidal (Bismut subcitric .3 . antivomitiv. Colecistokinina.5. Purgativele obişnuite măresc conţinutul intestinal: Galcorin (mucilagiu vegetal) . (Lichiorpurgativ. tranchilizant. peptonele. Carbicolul este coleretic de sinteză activ şi bine tolerat (2-3 capsul/zi. utilizată în principal în ulcerul gastric.3. Mexase conţine în plus şi enzime intestinale (3-6 drajeuri/zi după mese).2 drajeuri de 3 ori/zi după mese .20 ml o dată). în doze de 4 .

sunt de utilitate mare. în hepatita cronică şi ciroza hepatică. este bine tolerat şi util în bronşite acute şi cronice: Acetilcisteina (Mucosolvin) . Prezenţa unor efecte cardiovasculare (palpitaţii.flacoane perfuzabile: Essentiale (3 tablete/zi). pot apare: tremurături. tahicardie. Toate aceste preparate sunt folosite cu precădere sub formă de aerosoli dozaţi. Aspatofortul (fiole injectabile). sub formă de comprimate (3/zi). . stimulând secreţia glandelor mucoasei respiratorii. Astmopent). Codenalul (codeină) 3 comprimate/zi. BRONHODILATATOARELE Tratamentul de bază al oricărei forme de astm bronşic şi BPOC.c. Dintre derivaţii din generaţia a treia. ANTITUSIVELE Sunt substanţe care calmează tuşea.v.colina. . crşterea tensiunii arteriale) a impus introducerea în practică.15. sau i. crescând frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii şi frecvenţa ritmului cordului: Nicetamida (5-l5 ml/zi. sunt indicate în susţinerea celulei hepatice. sau soluţie l%o per lingual). Karion (fiole de 1 şi 2 ml. direct sau reflex.15. Efedrina. Beta adrenergicele. s. S-a încercat prepararea tabletelor de Orciprenalina (20 mg). iodura de potasiu şi benzoatul de sodiu stimulează uşor expec-toraţia.3. constă în administrarea de bronhodilatatoare.5 mg).2 .1. Mecoparul forte (3 drajeuri/zi). 122.3 . Aceste preparate deşi au reprezentat un progres. nu produc obişnuinţă.2 comprimate a 250 g acid orotic/zi).22. inozitol) . adenină. xantină.10 g (3 . Tonozitul (Inozitol) care acţionează asupra metabolismului glucidelor şi colesterolului (4-8 comprimate/zi). au acţiune antihistaminică.m. Siropul de pătlagină (34 linguri/zi) şi Tusomagul (20 de picături/zi). Brofimen). ea însăşi folosită încă uneori în accesul de astm bronşic sever şi în marile urgenţe (0. este bronhodilatatoare şi vasoconstrictoare mai slabă (comprimate de 0. Dintre precursorii acizilor nucleici folosiţi.Iodura de sodiu.în aerosoli (2-4 ori/zi 2-3 ml) . Dionina .15. Rovitrat . Sub formă de spray dozat. La toate acestea medicamente pentru formele greu influenţabile. şi drajeuri (2 .22. Dintre aceştia: Izoprenalina. 1. SECRETOLITICELE Substanţe care favorizează expectoraţia.050 g şi fiole de 1 ml i. Principalele grupe sunt: Beta adrenergicele. nervozitate. Rocmaline -desodee (acid malic. hipoxantină. Ca reacţii adverse după supradozaj. ANALEPTICELE RESPIRATORII Sunt substanţe care stimulează. aminoacizi. mai nou introduse în practica medicală. Terbutalină (2. stimulează epurarea mucociliară bronşică şi inhibă degranularea mastocitelor. scăzând vâscozitatea şi fluidificând secreţiile traheobronşice: enzime preoteolitice (Alfachimotripsina.(1 . .este un expectorant activ şi miorelaxant. MEDICAŢIA APARATULUI RESPIRATOR 1.Trecidul . este mai activ.60'.15. creşterea debitului cardiac şi . acţionând asupra centrilor bulbari: Pulberea de opiu şi Morfina sunt foarte active.6 fiole/săptămână. conţin benzoat de sodiu.c). Ornicetil (acetoglutarat de ornitină) .fiole de 5 ml i. cu acţiune similară. Extractele hepatice. Bronhodilatin) şi Orciprenalina (Alupent. Terpinhidratul şi Gaiacolul acţionează slab expectorant.perfuzii venoase. Sirogalul (gaiacol sulfanat de potasiu + benzoat de aconit + tinctură de aconit). bogate în vitamina B. la intervale de 30' . soluţie buvabilă. sau i.0. Tusomagul (codeină + benzoat de sodiu) .v. Argininâ-sorbitol (flacoane de 250 ml). Fenoterolul (Berotec) Salbutamolul (Ventolin. Sub această formă sub dozaj corect (4x2 inhalaţii/zi) sunt practic lipsite de efecte cardiovasculare. vitamine.6 comprimate/zi calmează tuşea. Cel mai util pare Salbutamolul (Ventolin). Purinor (acid orotic. deprimă moderat central respirator. produc somnolenţă sau constipaţie.Sărurile de amoniu sunt expectorante şi diuretice.3 x 3/zi).22.04 g x 3/zi şi Tusanul (Noscapină) .este contrainidcat la alergici şi în astmul bronşic. dar dau fenomene de obişnuinţă şi deprimă funcţia respiratorie (indicaţii limitate).v. (Aludrin. indiferent de gravitate. care se administrează în insuficienţa hepatică acută (perfuzie venoasă). 1. Se găsesc sub formă de sirop expectorant (3-4 linguriţe/zi) şi de tablete expectorante (2-5 comprimate/zi). care nu acţionează prin bronhodilataţie ci antiinflamator. 192 MÂNU AL DE MEDICINĂ INTERNĂ . i.).01 0. care conţine un factor lipotrop .6/zi) . anticolinergicele la care se adaugă alte preparate. activ în stenoza hepatică (3-6 linguriţe/zi înaintea meselor). provoacă tahicardie datorită stimulării beta receptorilor cardiaci. cei mai cunoscuţi sunt: Lactinium .m. centrii respirator şi vasomotor bul-bari.2.Uleiurile volatile (Eucaliptolul). Metasparul (comprimate).4. 1. a unor derivaţi din generaţia a doua. i. sau i. soluţie pentru inhalaţii (2 ml x 3/zi).22. stimulanţi cu precădere ai beta 2 receptorilor bronşici. de 1 . sunt derivaţi ai adrenalinei.15. Cu indicaţii similare sunt: Aminomelul sau Aminofuzinul (aminoacizi.20 de picături/zi. Beta adrenergicele inhibă eliberarea de histamină. electroliti) . Bisolvonul (Brom-hexina. Tripsina). pentru perfuzii venoase lente.5 ml soluţie l%o. baze purinice şi pirimidinice.sirop (3-4 linguriţe/zi) şi comprimate de 0.Colisanul. Balsamul de Tolu.m. 3-4 linguriţe/zi. Salbutamol (4 mg). tarhicardie.22. se adaugă corticoterapia. arginină bază) flacoane de 250 ml. se întrebuinţează: Terbutalinul (Bricanyl). SECRETOSTIMULANTELE Acestea sunt substanţe care cresc expectoraţia. Uneori.15. 1. sorbitol.3 . Pentatrazol (1 fiolă x 3/zi). Sultanol) şi Clenbuterolul (Spiropent).5.60 mg. relaxează musculatura netedă bronhiolară. palpitaţii.). cu doză totală/zi între 10 .3 ori.pulbere sau soluţie 0.

are acţiune şi indicaţii similare. (1-3 fiole de 10 ml. Bolnavii care nu răspund la doze mici de 40 mg. Are proprietăţi similare. zilnic. In administrarea orală. Diuretice majore: Furosemidul şi acidul etacrinic. dimineaţa şi seara).Clopamida (Brinaldix). Tiazidicele sunt diuretice cu intensitate moderată şi relativ durabilă.Hidroclorotiazida (Nefrix. Poate apare şi hipotensiune. mărind volumul urinei şi provocând o diureză apoasă.48 ore). uscăciunea gurii.5 mg) provoacă tahicardie. hiperglicemie. Diureza începe la o oră după administrarea orală şi se menţine 8-l2 ore. previne accesul de astm bronşic. Unele elimină predominent apa. cu o cantitate crescută de Na. Esidrex).16. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 19 3 Metilxantinele. insomnie. accidente alergice şi tulburări digestive. nelinişte. la bolnavii rezistenţi la diureticelor tiazidice (saluretice). 1. şi se menţine 4-6 ore. reţinute în edeme.4 i. administrat după mese şi sub formă de fiole de 0. Administrat înaintea expunerii la alergenul cauzal. Se administrează sub formă de capsule cu pulbere. (din insuficienţa cardiacă. Anticolinergicele. Diuretice tiazidice şi înrudite. lent 1-2 ml.. Antagonista aldosteronului (Spironolactona. Furosemidul (Lasix Furantril) elimină un volum mare de urină. hiponatremie. K şi CI.16. Este folosit curent în această afecţiune. se foloseşte ca aerosol dozat. diureza începe după 20 .15' şi se menţine 2-5 ore.6 ore interval. 1 . Pe lângă efectul bronho dilatator. Dintre acestea antropina produce bronhodilatare prin inhibarea acetilcolinei. analeptică respiratorie şi acţiune diuretică. Este de regulă eficace.v. vărsături. Pot provoca hiponatremie şi mai ales hipopotasemie. cu ajutorul unui "spinhaler". tulburări digestive renale şi cardiovasculare şi tulburări alergice. DIURETICELE Diureticele sunt substanţe care cresc eliminarea de urină (apă şi sare). Se administrează l/zi sau la două zile. ca şi precedentul preparat şi se administrează oral în gelule de 1 mg.2 prize. Este indicat în toate formele de edeme. dar acţiunea diuretică este mai puternică.100 mg.22.8 litri apă. sodiu şi clor.2 ori/săptămână). Sunt folosite mai mult pe cale i. 240 mg). anxietate. dar acţiunea este inferioară beta adrenergicelor. Dintre reacţii adverse pot apare: alcaloză hipo194 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA cloremică. Prostaglandinele. Pot apare însă dezechilibre electrolitice: hiponatremie. Prezintă aceleaşi reacţii adverse. hipopotasemie şi mai rar hipocloremie.3 ore de la administrare (i. de 1 .m. La bolnavii cu edeme cardiace.025 g/fiolă. Triamterenul şi Amiloridul) .v. este indicată când toate celelalte medicaţii nu mai pot controla accesul de astm bronşic.v. sunt folosite sub formă de Teofilină şi derivaţii săi Teofilin etilen diaminici (Eufilin. pot răspunde la dozele mai mari. -Butizida (Ufrix. Dozele utile sunt de 25 . Efectul este moderat bronhodilatator şi alfa adrenergic (Fentolamina). rapid şi de scurtă durată. ameţeli.v.4/zi. Au durată de acţiune mai lungă (24 .1. ciroza hepatică cu ascită. Sunt inactivate în stomac. hiperglicemie şi hiperuri-cemie. edemul pulmonar.50 g 1 . sub formă de comprimate de 0. Diuretice mercuriale: Mercurofilina (Novurit) şi Salyrgan au de asemenea acţiune intens diuretică pentru apă. de scurtă durată şi uşor controlabil..16. Ca reacţii adverse posibile cităm: greaţă. Altele elimină o urină bogată în sare. . sunt substanţe diuretice înrudite cu tiazidicele. sunt numai de interes teoretic în prezent. Mult utilizate în trecut. hiperuricemie. sau sub formă de soluţie pentru aerosoli (acţiunea încep la 15'). care apare la 2 . în prezent sunt puţin folosite. tahicardie. îngroşarea secreţiilor bronşice şi predispoziţii la infecţii bronşice.22.a. Cele mai cunoscute tiazidice sunt: . Corticoterapia cu acţiune antiinflamatorie şi antialergică. Poate fi utilizat şi în doze mai mari (până la 1 . Atroventul (bromură de Ipatropium) recent introdus. miofilin). în 1 . Administrată i.60'. în administrarea i. Elimină urini concentrate în care predomină Na (salureză). 4 capsule/zi la 4 . Eunephron). poate duce la pierderea de 6 . Lomudal) nu are acţiune bronhodilatatoare. Efectul este rapid. o singură doză de 40 mg. Aceste manifestări pot dispare spontan sau prin reducerea dozei.a tensiunii arteriale ş. folosite pentru eliminarea excesului de sare şi apă. Clorexolona (Flonatril). excitaţie psihică. In accesele de astm bronşic şi stările de rău astmatic.. efectul începe după 3 .v. 1. Acţionează intens. MEDICAŢIA APARATULUI RENAL . (0. Clortalidona (Hygroton). edemul cerebral).1. Cromoglicatul disodic (Intal. nu prezintă efectele secundare ale atropinei. Oral acţionează slab (comprimate de 0. Este diureticul cu care se începe tratamentul în cazurile uşoare şi moderate.2 g). numite din această cauză saluretice.1. i. hipopotasemie. sunt frecvent utilizate.22.10 g 3/zi). Acidul etacrinic (Edecrin) deosebit chimic de Furosemid. au şi acţiune inotropă şi cronotropă miocardică. Deosebim următoarele substanţe cu acţiune diuretică: 1. Ketotifenul (Zaditen) are tot efect preventiv în astmul bronşic. elimină şi CI şi K. Se administrează ca urgenţă în insuficienţa renală cronică şi acută.

1. .v. Melphalanum 5.8/zi).16. Diuretice minore . . caps. iar hipocloremia apare la bolnavii trataţi cu mercuriale. accidente sanguine. uneori scaune sanguinolente). diureticele nu trebuie prescrise la întâmplare. . Obişnuit se întâlnesc: sindroame de deshidratare în administrările prelungite şi pierderi de electroliţi. greţuri. necesitatea de a se administra sistematic potasiu şi de a-l doza cu regularitate. Aldactona se prezintă sub formă de comprimate de 0. se administrează i. Diureticele mercuriale mai pot provoca febră. erupţii cutanate şi rar. inj. pe grupe de afecţiuni. în funcţie de cauza retenţiei. Tizidicele sunt mai puţin indicate. purpure. în funcţie de forma clinică şi de stadiu. Acţionează ca antagonist competitiv al aldosteronului. . dar cruţă K. de durată. Spirolactonele pot antrena tulburări hormonale. rezistent la alte diuretice. nu trebuie prescrise diuretice la bolnavii cu semne de insuficienţă renală: proteinurie. .Ciroza hepatică ascitogenă: Triameternul. acid etacrinic.Hipertensiunea arterială. în urgenţe. are acţiune asemănătoare spironolactonei. Spirolactonă şi corticoterapia permit să se reducă la mulţi cirotici. cât şi ca tratament de întreţinere (uzual Nefrix). Ca reacţii adverse pot apare: hiperpotasemie. Se recomandă prudenţă în insuficienţa renală cronică. hiponatermie. Prescripţia de diuretice poate fi făcută ori de câte ori există în organism o retenţie de apă şi sodiu. 1. anurie. într-o insuficienţă renală diureticele sunt inutile şi periculoase. substanţe înrudite cu spironolactona. . Denumirea comună internaţională Forma curent farmaceutică Antineoplazice 1.Endoxan . Ufrix. Hipokaliemia este cea mai frecventă . Se administrează 0. . Practic nu se mai foloseşte. Spironolactona este contraindicată în insuficienţa renală acută şi în hipoerpotasemie. Tiazidicele pot determina tulburări digestive (anorexie. Diclorfenamida şi Metazolamida sunt alţi anhibitori ai anhidrazei carbonice.Leukeran 3. în prezent este utilizată în tratamentul glaucomului şi al unor forme de epilepsie. Spirolactonă). Clorambucilum . ci în funcţie de originea edemelor. Busulphan . tulburări digestive. Este un diuretic slab. cilindrurie sau azotemie peste 0. diaree.Mileran capsule ini. Ciclophosphamidum ..Ciclofosfamid caps. De asemenea. . colaps. Dintre acestea se întrebuinţează Aminoxilina (Miofilinul) în comprimate de 0. este alt antagonist al aldosteronului. comprate . erupţii cutanate.Acetazolamida (Diamox Ederen) acţionează ca inhibitor al anhidrazei carbonice. De aici.Citomm 2. Diureza produsă creşte. Efectul este dependent de concentraţia aldosteronului. vărsături).0. timp de trei zile consecutiv. ca tiazidice. Diureza apare după 2 h de la administrare orală şi se menţine 24 h. când se asociază cu diuretice. inj. hepatice şi chiar moarte subită. Nr. cu efect după 24 -48 de ore. .urmare a administrării acestor droguri.Diurocardul (Clorura de amoniu) este un diuretic acidifiant.50 g.2. Are acţiune diuretică modestă şi creşte eliminarea apei şi sării. tulburări digestive (vărsături.Alkeran 4. Teriam). Furosemid.025 g. (4 . leziuni renale. Indicaţia principală o reprezintă edemele cu hiperaldosteronism secundar.Amiloridul (Moduretic).Sindroamele nefrotice beneficiază de corticoterapie. furosemid. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 195 . TabeluVIII Principalele medicamente din practica curentă.22.Spironolactona (Aldactona). Administrarea diureticelor se poate însoţi de numeroase accidente. Se prezintă sub formă de drajeuri de 0. Este o sulfamidă cu efect diuretic slab (comprimate de 0. beneficiază de asemenea de aportul continuu al diureticelor (Nefrix. Dacarbazine .Insuficienţa cardiacă .100 g şi în fiole de 2 şi 10 ml i. compensând pierderea de K produsă de acestea. ascita şi edemele. Se recomandă să se prescrie şi clorură de amoniu.Triamterenul (Dytac.100 .20/zi. datorită pericolului de hipokaliemie şi hiperamoniemie. Ca regulă generală.Levofolan . cu excepţia Triamterenului şi a Spirolactonei.Canreona şi Canreonatul de potasiu (Soludactone). dar mecanismul de acţiune este diferit. Hiponatremia se întâlneşte mai ales la bolnavii sub tratament diuretic şi regim desodat prelungit. erupţii cutanate. tratamentele anterioare şi rezultatele laboratorului..v.400 g şi se administrează 8 . somnolenţă etc. dar conduita este diferită.250 g)..atât în timpul decompensării.200 g/zi. Cele patru mari indicaţii ale diureticelor sunt: .Diureticele xantice. cură care se poate repeta. de exemplu.

inj. 38. 40. 23. inj. compr. compr. inj.Oncovin .Sinerdol . 36.Natulan Vinblastinum MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Denumire internaţională Vincristinum . caps. inj. compr. compr. 45.IMAP ..C. 42. inj. 25. 32. 35.Rifadin .. caps inj. 43. Metforminum . caps. inj. 10.Lcucogen Procarbazinum .Puritenol Hidroxicarbamidum . 16. inj. compr. sol.Hidroxiuree Tamoxirenum ..Monotard M.Rimactan compr. inj. inj. inj.Haldol Clorpromazinum .Imuran Citarabinum Fluororacilum .Cristovin Tegafurum .Maninil Gliclazidc Clorpropamidum Tolbutamidum Glipizidum . inj. inj. inj. inj.Tace Tuberculostatice Rifampicinum .Farmorubicin Asparaginase . 12. compr.Clanisen .Majeptil Haloperidolum . inj..Prolixin Tioperazinum .Antifolan Azothioprinum .Ftorafur Mercaptopurinum .Efudix Ciplastinum Blcomicinum Natulan Daunorubicinum .Plegomazin Prozin Flupentixol . inj.Moditen . 21.Mintdtab Desmopresinum . Insuline cu durată de acţiune intermediară Insulina semilentă M. caps. 27. 37. 19. 22. 8.Tamoneprin Flutamidum Chlorrotrianisen . 28. Insuline cu durată de acţiune lungă . inj. 24.Daonil . compr. 44. 31.. 29. 9. 30. inj.Insulina lentă .C.Fluanxol Fluspirilen . compr.Meguan Glibenclamidum . compr. inj. 26. 17. Metotrexatc . 20.. 7. 34.6. caos. inj.. compr. 11. 13. compr. Cicloserinum Izoniazidum Pyrazinamidum Etambutolum Streptomicinum Antidiabetice Insuline cu acţiune rapidă . compr. inj. 41. inj. 14. caps. 196 18.C. 15.Adiuretin Neuroleptice Fluphenazinum . Forma farmaceutică inj. 46. caps. 39.Clordelazin . sol.Daunoblastin Epirubicinum .Actrapid M. 33. compr. caps.

Depakine Petilin 52. sirop. compr.Tegral 51.Tetranitras .Finlepsin .Cardarone Cardiotonic 64. Ampicilinum compr. spray spray spray spray compr. Carbocromenum Lapte 68. sirop INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ Denumire internaţională 48. Amiodarone .Neuleptil caps.Ventolin 57. Etosuximidum . Eritromycinum 70.Penicilina G 72.săruri . Izoprenalinum .Viregit Antiastmatice 56.Muscalm Periciazinum . Dapsone Antiaritmic 63. CfMUgM-3 mjcranpr-.Dilcoran .Efîtard . Benzylpenicilinum . pulbere. compr.Synemet 55. Amitriptilina . fiole 54.Maycor .Izomar 66. sirop Compr. Ketotifen . compr. fiole compr. 50.Pentalong .Bronhodilatin 58. sirop spray capsule compr.Rivotril Carbamazepinum . Isosorbidii dinitras . inj.Asmopent Antilepros 62.Izoket .Suxilep . Digoxinum Coronarodilatator 65.Isodinit . . Lapte praf umanizat pentru vârsta 0-l an Antibiotice " 69. Amantadinum . 198 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Denumire internaţională Forma farmaceutică 71. Fenoterolum .Stazepin . compr. Pentaeritril .Nitropector 67. Salbutamol .Convulex . sol. Tolperisonum .Madopar .Bricanyl 59.Nydocalm . Orciprenalinum . fiole compr. compr. Levadopa şi combinaţii . Acid valproic .Teperin Clonazepanum . Terbutalinum . 49.Tegretol Forma farmaceutică compr. compr.Zaditen 61.. fiole Compr.Nakom . fiole sol.Berotec 60.Zarontin 197 caps.47. 53. Benzylpenicilinum procainicum .

83. compr...Nebcin inj. Cefalexinum . . Sulfametoxazol + Trimetoprim .Biseptol . 76...Sumetrolim compr. compr. inj. 77. 82. Silibinum . 80.Fasigin compr. susp. mj. Ofloxacinum . Cefoperazonum . Tobramicinum .Augmentin compr. Bebzatin Benzyl penicilinum . 81.Peflacin compr... Amoxicilinum . Ticarcilinum + Acid Clavulanic 87. pulbere I 85. 78. Carbenicilinum . Tinidazolum . 89. inj. 97. Cloramphenicolum . Doxiciclinum . Kanamicinum 79. 95.Colimicin compr. Pefloxacinum .Cefobid ini. 90.Vibramicin caps..Ceporex inj. Tetraciclinum caps...Fagii compr. uz intern 84.73. Colistinum . Metronidazolum .Hepabionta compr. Ampicilinum + Sulbactanum ini.Rocefme inj.Moldamin .Bactrim .Cefatrexil Ceftriaxonum . 75. 74. mj. Amoxicilinum + Acid Clavulanic . 93. Oxacilinum caps. Fosfolipide esenţiale .Esfogran .Amoxil inj. 92. Hepatoprotector 96.Geopen inj.Clorocid caps. orală 94.Tarivid compr.Oracef _________________..Essenţiale _____________.Cotrimoxazol . Chimioterapie 91.Silimarina compr. susp. Gentamicinum mj. Cefapirinum . înj. 86.Retarden mj.. inj.Berlocid .

Reglan compr.Torecan draj. sol.. compr.. Acidum Dihidrocholicum .. supo.Anghirol . Draj. fiole. 103.Gertocalm . compr. 111. Ranitidinum . 110. uz intern Antiemetice Thyethylperazmum .draj.Almagel Magnezium amestecuri de săruri . compr. compr.Colgast Forma farmaceutică caps. fiole compr.Fiobilin INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ ] 99 Denumire internaţională 101.Cerucal .Ulfamid Bismut Subcitric ...Zantac .Capoten .Digestal Festal .Antiinflamato r 98.Altramet Famotidinum . 116.Gaviscon .Nutrizim . uz intern pulbere. Panzcebil . compr. 109. 113. 115. > 107.Hipotensor compr. sol. compr.Triferment ...Nicolen Phosfalugel .Trisilicalm . Salazosulfapiridinum .De .Trombostop .Pepdul . Preparate cu Oleuri volatile . ■ 105..Noi Papaverini Hidrocloridum Butilscopolaminum .Lipantil Antihipertensive Captoprilum . 108.Sintrom Dipiridamolum Fenofibratum .Cotazim . 106. Coleretice 99.Luizim 114. H 117.Tagamet .Colebil eempt 100. comper.Buscopan Methoclopramidum .Dicarbocalm . compr. fiole Amestecuri de enzime digestive . compr. 112.Rowacol Cinară Scolimus . 104. susp.Ulcerotrat .Gastrobent .Ranisan Cinetidinum .Mezim .Inxtamixt Antiulceroase Magnezium Hidroxidum .Gelustl . 102. Anticoagulante Agenocumarolum . compr. Preparate cu Acizi Biliari .Scobutil .Salazopirin caps. .

125. compr.Catapresan Antagonişti de calciu Verapamilum . inj. 127..Sapilent 143. uz intern compr.. ■ draj. 120.Cosaldon Pentoxifilinum . uz intern compr. 121..Cistenal Diuretice Furosemidum . fiole compr. compr.Globium Antidepresive Clomipraminum . fiole compr. compr. sol. 136. 139.Anafranil Trimtpraminum .Lasix Acidum Etacrinicum Spironolactonum . fiole compr.Urovalidin Mepartricinum .Hemiton .Diflucan Acidum Naîidixicum .. fiole compr. 133. 145. compr. compr.Trental Nicergolinum .Isoptin Vasodilatatori periferici Pentifilinum . compr. 201 1 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ . 131. 126. draj. Ulei volatil ..Herphonal . compr. 128.Rowatinex .Rudotel Ansilan .. compr. inj..Nevigramon Nitrofurantoinum Fenazopiridinum Terizidonum . fiole compr. compr.i ■H * 200 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Denumire internaţională Forma farmaceutică compr. 144.. compr. compr. 141.Stugeron . compr. 140.Cerebal Vinpocetinum . 119. fiole compr.. 118.Cavinton Vincaminum .Lopresol Talinolum . compr.Negram . compr.Aldactone Tranchilizante Mcdazepamum .Dopegit Clonidinum ."Cetal" R Piracetanum Bctablocanţi Metopralolum .. 134. sol. 122. 124.. compr.Tricamoil Antiiitiazice Acid citric.Sermion Cinarizinum . 132. 123. 129.Falicard . 130. 138.. Metildopum .Cordanum Propranololum Medicatia aparat genito-urinar Tinidazolum . 137. compr. 142.Fasigin Fluconazolum . compr. 135.

Ultralan Clobetasoiura Hidrocortizon + Antibiotice . fiole fiole inj. 150.combinaţii .Voltaren Piroxican . 147. 171. 154. compr. 166.. supoz. tmm Mi ■•' ii * ' '> 2. supoz.Urbason Prednisonum Forma farmaceutică compr. 174. 165. compr.Leviron Antivirale Acidovirum .Nizoral .Zovirax Vaccinuri . compr. 169. supoz. inj.Endometril Gonadotrofinum Corionicum .Gychtex Analgezice Pentacinum .. fiole compr. Mianscrin . 167. 160. compr.Pregnil Vasopresinum Antiinflamatori Betametazonum .. 159. 163..Starnicin Medicaţie dermatologică Flucortalonum . fiole ' compr. fiole caps.Rhcopirin Penicilaminum Antigutoase Alopurinolul . compr. 153. compr. 161. 173. compr. orale. caps.diprofos Metilpredisolonum . 172. 1 164. ungv. 156. draj. fiole. 155. 170. supoz. supoz. compr..Uro-waxom Antiinflamatori Dexametazonum Diclofenacum .Percluson Fcnilbutazonum + Aminofenazonum . BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 2. 149.1. caps. 175. soluţie spray compr. 162. 157.. ungv. compr.Ofgametril .fortral Tramadolum-Tramal Derivaţi de Acid salicilic . compr.Padudcn Clofezonum . fiole.Aspirina Antlide . NOŢIUNI DE ANATOMIE .Bronho-Waxom . compr. caps. 151.. 148.Feldcne Ibuprofen . compr. 158. compr... 168.Paracetamol Antifimgice Grizcofulvinum Kctoconazolum . 152..Denumire internaţională 146.Sostatin Antibiotice Nistatinum . vaginalc ungv.Bioxiteracor Amoidinum Progestative Medroxiprogestcronum Progesteronum Linestretiolum . soluţie compr.

iar în timpul expiraţiei se elimină aerul pulmonar. care suferă influenţa CO2 din sânge. în cursul inspiraţiei.Timpul pulmonar realizează primul moment al schimburilor gazoase. ^ _ In condiţii de repaus nu funcţionează toate capilarele. ventilaţia maximă depinde de capacitatea vitală şi de frecvenţa optimă. care consumă O2 şi eliberează CO2 . Lobii sunt desparte prm scizun şi sunt alcătuiţi din segmente şi lobuli.4 zile Tară apă. sărac în O2 şi bogat în CO2. mu-lându-se pe scizurile interlobare. In alveole au loc schimburile respiratorii Sistemul vascular al plămânilor este alcătuit dintr-o reţea nutritiva. ventilaţia poate creşte până la o anumită limită. care devin insa active m condiţii de suprasolicitare (efort. se numeşte minut-volum respirator sau debitul respirator de repaus. Aceasta este rezerva funcţionala a pla-mânului. bronhiole şi canale alveolara Fiecare segment sau lob are o independenţă fiziologică şi patologica relativa. 1) în timpul unui efort muscular intens. expiraţia e un act pasiv. Inspiraţia . bogat în O2 şi practic aproape lipsit de CO2. care corespunde unui volum curent de 500 ml şi unor frecvenţe medii de 12 . iar CO2 în sens invers _ . o seroasa dubla. cel stâng doi. . NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE Respiraţia este un fenomen vital. expiraţia un act pasiv. şi o reţea funcţională. 3 . Creşterea se realizează prin mărirea amplitudinii. . O2 trece din aerul alveolar în sânge. formaţiuni care. produsul rezidual al catabolismului. 2. difuziunea şi circulaţia). oxigenul pătrunde în celule.organ de aport şi eliminare . La nivelul membranei alveolo-capilare. Deci. _ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 203 . Alveola elementul fiihcţnal jpirator. Cu fiecare inspiraţie obişnuită.respiraţia internă. Impulsurile acestei activităţi ritmice pornesc din centrul respirator bulbar. care provine din arterele pulmonare La nivelul ultimelor ramuri ale arterelor pulmonare . se divid spre periferie astfel: parenchimul pulmonar .au ^ţj^j^ă se. şi ca urmare se destind. procesele inflamatorii având adeseori o distribuţie topografică lobară Cobite) sau segmentară (zomte> Plămânul drept are trei lobi. dar mai ales prin sporirea frecvenţei mişcărilor respiratoare. iar CO2. datorită intervenţiei muşchilor respiratori (intercostalii. transversal şi sagital). acin şi alveole. In timpul inspiraţiei se aduce până la nivelul alveolei aer atmosferic. nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de câteva minute (31) Respiraţia este o funcţie care asigură eliminarea CO2 şi aportul de O2 către celulele organismului. şi viscerală. este unitatea cea mai mică de parenchim. Această funcţie cuprinde trei timpi: pulmonar. Inspiraţia este un act activ. care acoperă plămânii. datorită contactului intim realizat prin pleură. . urmând mişcavil £* af^f^Q^imi Aerul pătrund prin orificiile nasului de trece prin faringe. este eliminat. Dacă organismul poate rezista mai mult de 30 de zile Tară hrană. La nivelul ţesuturilor. între cele două foiţe se află cavitatea pleurala cu presiune uşor negativă (mai mică decât presiunea atmosferică) şi conţinând o cantitate minuna de lichid.Legătura dintre plămâni şi peretele toracic este realizata prm pleura. plămânii urmează mişcările cutiei toracice. _ . procese patologice). în condiţii bazale . plămânii sunt intim legaţi de peretele toracic. face ca diametrele cutiei toracice să revină la dimensiunile anterioare şi aerul să părăsească plămânii. sanguin şi tisular.150 m2' permiţând ca prm plămâni sa treacă în fiecare minut 6-71 sânge. dar şi influenţa scoarţei cerebrale.Timpul sanguin realizează transportul gazelor între plămân .în trahee. Ventilaţia este o succesiune demişcări alternative de inspiraţie şi expiraţie. Acesta e aerul respirator curent. minut-volumul respirator poate creşte de 10 ori. care repezintă etape ale respiraţiei pulmonare (ventilaţia.2.8 1.Timpul tisular reprezintă al treilea moment al schimburilor gazoase . numită ventilaţie maximă. scalenii şi diafragmul).pătrunderea aerului în plămâni .şi ţesuturi. sternocleidomastoidianul. Datorită pleurei. şi depinde de doi parametri: de amplitudine şi de frecvenţa mişcărilor respiratorii (M. pătrunde în plămâni un volum de aer de aproximativ 500 ml.Aparatul respirator este alcătuit din doi plămâni şi din conductele aeriene. Ultimele ramificaţii ale bronhiilor se termma a n -velul acinuîui. încetarea contracţiei muşchilor respiratori. Această valoare. Reţeaua capilară are o suprafaţă de 120 . . în contact intim cu peretele toracic.R.-V.volumul de aer care intră şi iese într-un minut din plămân este de 6 . Pentru fiecare individ.16 respiraţii/minut. Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese. care reprezintă deplasarea unor volume de aer. parietală. Deci.se realizează prin mărirea diametrelor cavităţii toracice (anteroposterior. Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică şi aerul intră în plămâni. formata dm arterele bronşice. Acelaşi volum de aer părăseşte plămânul prin expiraţie. = 500x16 = 8 1) (fig.în loK segmente (zone^. . conductele aeriene . care este un conglomerat de alveole.individul în repaus muscular şi alimentar şi în echilibru termic . bronhu.capilarele pulmonare . laringe şi trahee care in dreptul vertebrei T4 se bifurcă în cele două bronhii principale Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numeşte hil.

Capacitatea vitală este volumul de aer care poate fi expulzat din plămâni în cursul unei expiraţii forţate. care urmează unei inspiraţii.R. Pentru asigurarea respiraţiei pulmonare. Spaţiul mort încălzeşte şi saturează cu vapori de apă aerul atmosferic şi asigură o compoziţie constantă aerului alveolar. când chiar dacă.suprafaţa activă a membranei alveolo-capilare. ţ CV. dar poate varia în circumstanţe fiziologice şi mai ales patologice. R. 1. o parte (circa 30%) rămânând în căile aeriene superioare. VRE . . este obligatorie şi o circulaţie corespunzătoare. Ele se distribuie neuniform în volumele de aer existente în plămâni şi în funcţie de condiţiile patologice bronhopulmonare. volumul inspirator de rezervă (V.5 1.1. în situaţii patologice. esenţială pentru respiraţie. CV . fenomene care nu se întâmplă în circulaţia generală. Acest proces depinde de: . Nivelul pir ins atit obişnui V. nu se răspândesc uniform.I. VR . care să permită trecerea unei cantităţi normale de sânge. ventilaţia scade.capacitate vitală. bronşită. te R.). Limita inspiraţiei maxime T i I V. dacă individul face o expiraţie forţată (1 500 ml). în componenţa sa intră: volumul curent (500 ml). la sfârşitul unei expiraţii forţate. de asemenea forţată. care poartă denumirea de volum rezidual şi care este repartizat în căile aeriene şi în alveole. care poate varia în limite mari (20 -200 m2). CRF .E.3. Acesta este spaţiul mort anatomic. Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulaţiei generale. care face să pătrundă aer atmosferic bogat în O2. aceasta realizându-se prin inspiraţie. Volumele de aer care pătrund în plămân.).).capacitatea reziduală funcţională.) sau colabarea parenchimului (atelectazie. adică volumul de aer care mai poate fi inspirat în plămân la sfârşitul unei inspiraţii de repaus. SIMPTOME FUNCŢIONALE . Datorită acestor proprietăţi.E Limita expiraţiei maxime V.structura membranei alveolo-capilare şi procesele patologice care îngroaşă membrana.I. ţine de marea distensibilitate şi capacitate a circulaţiei pulmonare. Valoarea sa normală este de 3 . 2. cum sunt reducerea calibruhii bronşic (astm. care este volumul de aer. Fig. Pe de altă părete.de 80 -90 cicluri ventilatorii/min. Aceasta este frecvenţa optimă . Circulaţia pulmonară.3. îngreuiază trecerea liberă a gazelor. aer care se distribuie şi se amestecă cu aerul alveolar. . Astfel. distribuţia aerului în plămâni este neuniformă. nu toate alveolele sunt ventilate uniform. dar presiunile şi rezistenţele din arterele pulmonare sunt mult mai mici. aproape 20% fiind hipoventilate (porţiunile centrale şi paravertebrale) . te j C. Volume pulmonare VRI -volumul respirator de rezervă. Nu tot aerul inspirator ajunge la alveole.volum rezidual 204 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Dar ventilaţia creşte şi cu frecvenţa mişcărilor respiratorii. compresiuni etc. până la o anumită limită. la individul normal. mai rămân în plămân aproximativ 1 500 ml aer. Difuziunea reprezintă schimburile gazoase din membrana alveolo-capilară. creşte frecvenţa. NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE 2.volumul expirator.R. la sfârşitul unei expiraţii de repaus. Compoziţia aerului alveolar trebuie să aibă însă o valoare aproape constantă. ea determină creşterea zonelor de alveole hiperventilate. deci din alveolă şi din capilare.diferenţa dintre presiunile parţiale ale O2 şi CO2 de o parte şi de alta a membranei alveolo-capilare. Această caracteristică. printr-o inspiraţie forţată (2 000 ml) şi volumul expirator de rezervă (V. circulaţia pulmonară tolerează mari creşteri de debit fără modificări de presiune. ce poate fi expulzat din plămân. pleurezii etc.R. Nivelul iraţ II exp iei obişnui l V.spaţiul mort fiziologic.

întâlnind în acest sens mai multe tipuri de respiraţii (fig. depăşind 40/min. care este involuntară. în stare normală. Bolnavul resimte o "sete de aer". toracice. Durerea care se amplifică cu mişcările respiratorii. abdominale iradiate la nivelul toracelui (dureri veziculare. pleurezii. localizată. hemoptizia. dispneea expira-torie (astmul bronşic şi emfizemul pulmonar) şi dispneea mixtă. actul tusei cuprinde o fază inspiratorie. dispneea este expresia unei afecţiuni a aparatului respirator sau cardiovascular. Se ştie că. durerea violentă din embolia pulmonară. Durerea în umărul drept poate proveni de la o pleurită diafragmatică sau de la o afecţiune a veziculei biliare.respiraţie CheyneStokes. După ritmul respirator. caracterizată prin alternanţe de polipnee şi apnee. Ca mecanism general. 2). durerea toracică. Apare în coma diabetică. pneumotorax). fiind obligat să şadă) şi dispneea paroxistică. Este o respiraţie agonică. sunt proiectate în afară şi expec-toraţia. Aceste trei faze reprezintă o secusă de tuse. exagerată de tuse şi de respiraţie profundă. Se întâlneşte în pleurite. ating un apogeu. apoi descresc până ce încetează. Durerile accentuate prin compresiunea punctului dureros. se deosebesc bradipneea sau dispneea cu ritm rar (procese obstructive ale căilor respiratoare.respiraţie Biot După circumstanţele de apariţie se deosebesc: dispneea permanentă (insuficienţă cardiacă avansată. după care ciclul reîncepe. ridicarea violentă a diafragmului şi deschiderea forţată a glotei. o fază de compresiune. 2 . Tuşea poate fi: uscată. expectoraţia. dispneea de efort (procese pleuropulmonare care scad ventilaţia pulmoanră. Junghiul toracic este o durere vie. Spre deosebire de respiraţia normală. 206 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Tuşea este un act reflex sau voluntar. însoţită de stare de colaps. tuşea. sugerează o fractură costală. Perioada de apnee durează 10 până la 20 de secunde. uremii etc. herpesul zoster. mucozităţile sau corpurile străine. parenchimatoase pulmonare (junghiul din pneumonie. în ateroscleroza cerebrală. în tumori şi accidente vasculare cerebrale. Se disting dureri: pleurale (junghiul din pleurezie. Durerea poate sugera deseori diagnosticul. pancreatita acută). pneumonii. în unele stări patologice pot apărea tulburări ale ritmului respirator. cancerul sau tuberculoza vertebrală. care are drept rezultat expulzarea violentă a aerului şi în unele cazuri a corpurilor străine din căile respiratorii. parietale (fracturi şi neoplasme costale. Respiraţia de tip Cheyne-Stokes este o respiraţie periodică. penibilă. astm bronşic ) şi polipneea sau tahipneea . b . BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 205 r\ (a) AA Fig. în timp ce în stări patologice aceste caracteristici se modifică şi apare dispneea. O durere vie. Acesta este semnul unui proces bronşic sau parenchimatos pulmonar (bronşită acută sau cronică. boli reumatismale etc. de origine cardiovasculară. durerea atroce din pneumotoraxul spontan). urmată de expectoraţie. Dispneea este dificultatea de a respira. o amplitudine egală şi un ritm regulat. Cu alte cuvinte.Tulburări ale ritmului respirator a . Acest tip de respiraţie se întâlneşte în insuficienţa cardiacă stângă. se întâlnesc dispneea inspiratorie (edem al glo-tei.) (majoritatea bolilor pleuropulmonare şi cardiovasculare). în care aerul pătrunde în plămâni. dar nu orice durere toracică exprimă o boală a aparatului respirator. în care dificultatea interesează atât inspiraţia cât şi expiraţia şi care se întâlneşte atât în pleureziile cu lichid mult. După timpul respiraţiei care e tulburat. respiraţia dispneică este conştientă. insuficienţă cardiacă). acută şi superficială. voluntară.Principalele tulburări funcţionale provocate de o afecţiune pulmonară sunt: dispneea. care imobilizează toracele şi opreşte respiraţia. în practica curentă. supuraţii bron-şice sau . sughiţul şi tulburările vocii. întâlnită în astmul bronşic şi în insuficienţa ventriculului stâng (astmul cardiac şi edemul pulmonar acut). prin închiderea glotei. mişcările respiratorii au o frecvenţă constantă. sunt de obicei parietale. c . Respiraţiile cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă. bolnavul dispneic simte pe de o parte necesitatea de a respira.). faza iniţială a bronşitelor acute sau a tuberculozei pulmonare) sau umedă. Respiraţia de tip Kussmaul este o respiraţie în patru timpi: inspiraţie-pauză-expiraţie-pauză. congestii pulmonare etc. Respiraţia de tip Biot se caracterizează prin cicluri de respiraţii întrerupte de perioade <le apnee de 5 până la 20 de secunde. gangrena pulmonară). Unele caractere particulare ale durerilor pot da indicaţii preţioase. şi o fază de bruscă expulzie a aerului prin contracţia muşchilor abdominali. atroce. corp străin în laringe). fără expectoraţie (pleurite.(dispnee cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii. odată cu coloana de aer. se întâlneşte în pneumotoraxul spontan şi în embolia pulmonară. Mişcările respiratorii sunt profunde şi zgomotoase. iar pe de alta că efortul respirator pe care-l face este insuficient.respiraţie Kussmaul. dispneea de decubit (bolnavul nu poate sta culcat. In cursul celui de-al treilea timp. cât şi în pneumonia masivă.

poate epuiza cordul drept şi tulbură somnul. cantitatea creşte. în unele boli (dilataţie bronşică. Apare în abcese pulmonare. unul seros mai abundent deasupra. Expectoraţia are o valoare fundamentală din punct de vedere diagnostic. Se constată în dilataţii bronşice şi abcese pulmonar. tuşea bitonală . Trebuie să liniştească tuşea de iritaţie (laringită.expectoraţia abundentă. In această ultimă afecţiune. urmate de o inspiraţie forţată.bolnavul afându-se în poziţie se-mişezândă . pulmonară (pneumopatii acute sau cronice). trebuie să aşeze bolnavul în poziţia care permite expectoraţia şi. Sputa mucopurulentă este netransparentă. favorizează eliminarea conţinutului unor cavităţi (ca în tuberculoza pulmonară. tuberculoză pulmonară cavitară. fără dezinfectarea mâinilor care au venit în contact cu scuipătoarea. pleurală (pleurite). Prin acest termen se înţelege expulzarea brutală a unei BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 207 colecţii purulente situate în parenchimul pulmonar sau în vecinătate. obişnuind bolnavul să-şi stăpânească tuşea şi recomandându-i să evite fumatul. Expctoraţia reprezintă. de care trebuie să se ţină seama. voalată. sputa din cancerul bron-hopulmonar este roşiegelatinoasă. O varietate specială de expectoraţie este vomica. Este contraindicat să se fumeze sau să se ia masa. deoarece poate răspândi infecţia. aerul uscat sau temperatura prea ridicată. răguşită. în infarctul pulmonar. hemoptoică.400 ml/24 de ore. vesperală sau de seară (în special în tuberculoză). abcese subfrenice. şi fractura de coloană. este întâlnită în tuşea convulsivă. discuţiile. aspiraţia bronşică etc. După etiologie. la suprafaţă. înghiţind sputa eliminată prin tuse. poate fi matinală (supuraţii bronhopulmonare cu secreţie abundentă). Cantitatea. abces pulmonar. în gangrena pulmonară. zgomotoasă. Dezinfectarea scuipătorilor este o regulă absolută. aspectul. şi o întâlnim în infecţii ale căilor aeriene (bronşite. tuşea surdă. culoare şi mirosul. tuşea lătrătoare. materialul patologic cel mai periculos. evacuată prin bronhie. pericardite). să utilizeze tuşea artificială. se dispune în patru straturi: un strat purulent grunjos la bază. Recoltată într-un pahar de sticlă. tuşea emetizantă. Tuşea seacă este vătămătoare. De asemenea. Se comprimă brusc şi sacadat. Aspectul expectoraţiei este uneori foarte revelator. Pentru dezobstruarea căilor aeriene. Astfel.după o inspiraţie forţată. pleurezii purulente. Expectoraţia apare când exsudatul alveolar sau secreţia bronşică creşte. galbenă-verzuie. Astfel. baza toracelui . să înveţe femeile şi copiii să expectoreze şi să lupte împotriva rezistenţei acestora faţă de utilizarea scuipătorilor. negricioasă. în tuberculoza pulmonală şi unele dilataţii bronhice. sputele adunate pe gură şi dinţii bolnavului. să tuşească cu batista la gură etc. sputa poate fi perlată. Trebuie precizate totdeauna cantiatea. . de aceea trebuie combătută. Sputa seromucopurulentă se deosebeşte de precedenta prin adaosul de sero-zitate. provocarea tusei artificiale. Sputa purulentă este cremoasă. tuberculoză pulmonară avansată). în pneumonie. survine în afecţiuni laringiene.). ruginie. care se întâlneşte în afecţiunea denumită tuse convulsivă şi se caracterizează prin mai multe expiraţii puternice şi zgomotoase. fapt pentru care trebuie luate măsuri de asepsie riguroasă. bronşică (bronşite. prin deschiderea în căile respiratorii. Sugerează o supuraţie bronhopulmonară (dilataţie bronşică. tuşea poate fi: faringiană (faringite acute şi cronice). prin expectoraţie se înţeleg atât actul de expulzie. deschiderea gurii în inspiraţie. bronşită). numită repriză. apoi un strat mucos şi. Sputa mucoasă este vâscoasă. Se întâlneşte în bronşita acută şi în astmul bronşic.). cancer bronşic). mediastinală (tumori. Rolul asistentei medicale constă în a face educaţia bolnavilor asupra modului cum trebuie să expectoreze şi cum să utilizeaze scuipătorile. mai ales dacă este recentă. Expectoraţia este procesul prin care se elimină produsele formate în căile respiratorii. tuşea poate surveni noaptea (de obicei în afecţiuni cardiace). Se întâlneşte în unele bronşite. insuficienţă cardiacă. un altul spumos. în mod obişnuit nu se elimină după fiecare tuse mai mult de 50 ml. abces şi gangrena pulmonară. După cum am menţionat.trădează o paralizie a nervului recurent stâng. urmată de vărsături alimentare. dilataţii bronşice. aderentă şi aerată. tuşea apare în anumite poziţii care. laringiană (larin-gite sau tumori laringiene). Uneori. să şteargă cu tampoane de vată montate pe pensă. dilataţii bronşice). în timp ce bolnavul face un efort de tuse. în mod curent. Mirosul poate fi fetid în abcesul pulmonar şi în dilataţia bronşică şi putrid. să remarce şi să obişnuiască pe bolnav cu utilizarea poziţiei în care să expectorexe cu mai multă facilitate şi abundenţă. ventral. dilataţia bronşică) sau în anumite momente ale zilei. numită aşa din cauza dopurilor mici şi opalescente de muci-nă din care este constituită. Sputa pseudomem-branoasă conţine multă fibrină sub formă de membrane. la nevoie. alcătuită exclusiv din puroi. uneori chiar până la 300 . Culoarea poate furniza de asemenea unele indicaţii.pulmoanre. apare în adenopatii traheobronşice şi tumori mediastinale. Asistenta medicală trebuie să urmărească şi să ştie să interpreteze tuşea. De asemenea.în eprubete sau pahare gradate . pneumonie etc. respingător. Există şi alte tipuri de tuse: tuşea cvintoasă.în două tonuri . chist hidatic suprainfectat etc. se foloseşte uneori. trebuie să strângă şi să măsoare . cât şi produsele eliminate (sputa). fără îndoială. expectoraţia are mai multe caractere. Există trei contraindicaţii speciale: traumatisme craniene. declanşând tuşea. Adeseori femeile şi copiii nu ştiu să expectoreze.

de gingivoragie. amestecat cu cheaguri de sânge şi uneori. Micoren. aerisirea. de obicei dimineaţa la trezire şi fără eforturi de tuse.). pneumoconioze. sirop. hemoptizia este puţin abundentă.în poziţie şezândă . Uneori. deoarece agravează hemoptizia. Algocalmin (i. caz în care se numeşte hemoragia de alarmă. în primele ore sau zile.). dilataţie bronşică etc. tahicardie.v. Venostat.m. micoze şi spirochetoze bronşice. să-i cureţe gura de cheaguri şi să-i administreze bucăţi de gheaţă. spute hemoptoice. Asistenta medicală are rolul să calmeze pe bolnav şi pe cei din anturajul acestuia. Pot apărea însă şi hemoptizii masive. în unele cazuri diagnosticul este dificil: în cazul unei tuse reflexe care însoţeşte hematemeză. Reglan (1-2 fiole i. Eliminarea sângelui este bruscă. în aceste cazuri. închise la culoare. mai închis la culoare. Cauzele hemoptiziei pot fi multiple. trombină în aerosoli. Dicynone. cantitatea variind între 100 şi 300 ml. Celelalte cauze sunt rare. deşi numeroase. lapte). dilataţia bronhiilor. în timpul unui puseu evolutiv. în caz de hemoragii mai severe. gust uşor metalic. Se tratează prin unele mijloace empirice (aplicarea unei lovituri neaşteptate pe spatele bolnavului. sau i.). care persistă 2-3 zile. Semnele generale constau în paloare. dacă este posibil pe partea leziunii.v. care precedă imediat tuşea. traheobronşice. roşu-viu.v. cu alimente. hemă respiratorie însoţită de stare de teamă. iritaţii gastrice şi esofagiene şi în sarcină. Adrenostazin. Hemoragia de origine bucală (stomatoragia. în cancerul bronşic. sub formă de spute hemoptoice. Celelalte cauze. Bolnavul prezintă o criză de tuse. . Amino-fenazonă. bronşite alergice. Plegomazin . de la nivelul stomacului . Se întâlneşte în tumori cerebrale şi meningite.L00 ml). după testarea sensibilităţii cu 1 ml s. Se elimină în cantităţi mici.v. sau în unele forme de tuberculoză cavitară. supuraţii pulmonare. Aceste cauze trebuie eliminate deoarece. gâdilitura laringiană. la sfârşitul unor inspiraţii forţate.v. care pot fi negricioase.500 mg i. sângele este eliminat tot pe gură. aerat spumos. dar şase domină prin frecvenţă: tuberculoză pulmonară. pungă cu gheaţă pe hemitoracele presupus bolnav sau pe stern. dar frecventă. sugerea unei bucăţi de zahăr sau gheaţă.în acelaşi scop se efectuează uneori bolnavului . în poziţie semişezândă.R. mici transfuzii repetate de sânge proaspăt (50 .). Chinidină etc. în celelalte cazuri. cu tuberculoză fibroasă.de hematemeză. provocarea unui reflex de strănut sau de vărsătură. în situaţii speciale . la 4 ore). semiobscuritatea. sângerare sau Pendiomid (hemoptizii persistente din stenoza mitrală). cancerul bronşic. gingivoragia) sau rinofaringiană (epistaxis) ce poate fi luată în discuţie în cazul sputei hemoptoice. spălaturi gastrice repetate.m. K. Novocaină 1% (10 ml.m. în infarctul pulmonar apare. când sângele se elimină de obicei prin nas. i. repaus vocal absolut. Sughiţul este o contracţie a diafragmului. i. în cursul căreia elimină sânge curat. hemoptizia poate apărea: la un bolnav care se ignorează. în dilataţia bronhiilor şi în chisturile aeriene apar. sau i. în tuberculoza pulmonară. după câteva ore bolnavul nu mai prezintă decât spute hemoptoice. neaerat. să-i impună imobilitate absolută şi tăcere. provocată de iritaţia nervului frenic.50 mg i. în orele următoare bolnavul are deseori dureri.v. vâscoase. aderente. sărat. al unei tuse emetizante însoţite de hemoptizie şi al înghiţirii sângelui în cursul une hemoptizii. stenoza mitrală şi infarctul pulmonar. în poziţie semişezândă. când. gargară prelungită. bolnavul elimină o mare cantitate de sânge şi moare prin asfixie. Forma minimă a hemoptiziei este sputa hemoptoică fie strită cu sânge. tumori pulmonare. dispnee. (pneumoperitoneu). Ca medicaţie: clorura de calciu (10-30 mi soluţie 10%. cu excepţia epistaxisului. astm. fie roşie sau negricioasă. provenind din căile aeriene inferioare. traumatisme toracice etc.v. Clauden. Hemoptizia poate apărea pe neaşteptate. urmate de eforturi de tuse. sunt necesare examene de specialitate (O. să-i asigure izolarea. sputa 208 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ este striată cu sânge sau alcătuită din sânge neaerat. Morfină. oxigen s.v. să-l dezbrace cu blândeţe şi săl aşeze în pat. Hematemeză are unele caractere particulare: apare în timpul unui efort de vărsătură.heparină (coagulare intravasculară diseminată). sângele este în general mai abundent. să nu recomande alimentaţie şi băuturi timp de 24 de ore. în 250 ml ser glucozat 5%) şi după caz. la un bolnav stabilizat. amestecat în mucus. cu stare de şoc. să recomande bolnavului să nu tuşească. dar şi în unele pleurezii. Vit. cu caracter fulgerător. când apar în spută şi cheaguri de sânge. Poate fi şi nevrotic.). orpirea respiraţiei. fulgerătoare (tuberculoză pulmonară. la un bolnav cunoscut.c). i.c. sau i. chisturile aeriene.c). începe şi se termină de obicei brusc. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 209 peritonite. Glanduitrin (1 fiolă. Când sângele provine de la nivelul rinofaringelui. transpiraţie. Coagulen sau Manetol (1-4 fiole/zi). dar de obicei este precedată de prodroame: senzaţie de căldură retrosternală. Apomorfină (5 mg s. De obicei. de obicei fără prodroame. etc. perfuzii venoase de xilină (20 ml 1%. să inspire lent şi profund. Nu se administrează ergotină. când provine de la nivelul gingiilor .foarte eficace (25 . Caractere distincte. alimentaţie formată exclusiv din lichide reci (compot. lent).compresiuni bruşte şi sacadate în baza toracelui. presiune pe globii oculari) sau medicale: ingestii de bicarbonat de sodiu în apă călduţă.. limonada. Hemoptizia este eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge. Eliminarea sângelui se poate repeta peste câteva ore sau în zilele următoare. tumori being-ne. Tratamentul hemoptiziei urmăreşte: repaus absolut la pat.L. iar a doua zi melenă (scaun negru. foarte lent. moale şi lucios). temperatura moderată (16°). Vitamina C .. eliminarea poartă denumirea de epistaxis. Mialgin (i. sunt rare: sindroame hemoragice.).

. toracele lordotic cu acelaşi diametru micşorat. 2. Se aplică două-trei lovituri egale şi ritmice. costal inferior (la adolescent) şi costo-abdominal sau diafragmatic (la copii şi adulţi). sub formă de erupţii vezicu-lare (herpes zoster(.suflul tubar. cu bombarea gropilor supraclaviculare. . Ralurile sunt zgomote patologice care iau naştere în alveole sau bronhii şi se modifică prin respiraţie sau tuse. Suflurile sunt zgomote respiratorii cu caractere particulare.alte deformaţii interesează coloana vertebrală şi constau în exagerarea unor curburi fiziologice. cu extremitatea degetelor. edeme ale extremităţii superioare a toracelui cu circulaţie colaterală (tumori mediastinale etc.3. Modificările murmurului vezicular constau în: diminuare sau dispariţie (penumotorax. în afecţiunile pleurei şi în caz de dispnee intensă. cifo-lor-dotic sau cifo-scoliotic. pe fiecare hemitorace. în spaţiul lărgit al vestibulului alveolar. voalat. Ele rezultă din dispariţaia murmurului vezicular şi înlocuirea lui cu zgomotul laringotraheal. şi mediată (digio-digitală). în unele boli. Amplificarea vibraţiilor. cu ambele diametre mărite. care dă informaţii mai fine şi mai localizate. La individul normal. Percuţia poate fi: imediată.hipersonoritatea sau timpanismul (creşterea sonorităţii) apare în pneumotorax şi în emfizemul pulmonar. sunt transmise sub forma unui freamăt uşor şi rapid. asemănător sternului de găină. . Ritmul respirator se notează aşezând palma pe regiunea sternală.în leziunile nervului recurent stâng.suflul cavitar apare în cazul unor cavităţi deschise în bronhii (tuberculoză pulmonară. există trei tipuri respiratorii: tipul costal superior (la femei).torace emfizematos. aplicând pavilionul urechii pe peretele toracic. tuberculoză pulmonară. grav. Cutia toracică poate prezenta şi modificări la nivelul tegumentelor. apropiat de ureche.nu se percepe în parenchimul pulmonar. dar modificat. ca de exemplu: . apare în cazul unei condensări a parenchimului pulmonar (penumonie. La fiecare inspiraţie. . Acest zgomot este datorat trecerii aerului din bronhiole. După caracterele lor. Vibraţiile vocale se caută. pleurezie) şi exagerare (procese patologice care măresc amplitudinea sau frecvenţa mişcărilor respiratorii). tumori pulmonare etc.în astuparea foselor nazale. . Auscultaţia permite sesizarea şi intepretarea diverselor zgomote. iar coastele turtite lateral. în puncte variate şi simetrice. se deoebesc următoarele varietăţi de sufluri: . este grav. în stări patologice. palparea. tipul respirator se inversează. toracele cifotic. cu musculatură redusă şi spaţii mtercostale evidente. în mod normal. folosind stetoscopul. care înlocuiesc zgomotul respirator normal. . Apare în scleroze pulmonare întinse la ambii plămâni. poate fi congenital. care se produc în cavitatea toracică în cursul respiraţiei. de sus în jos. la individul normal se aude numai murmurul vezicular. sugerează o condensare a parenchimului pulmonar (pneumopatii. abcese pulmonare sau chisturi hidatice cu conţinutul evacuat). care sunt interpretate după calitatea lor. cu diametrul antero-posterior considerabil mărit. constând în lovirea directă a peretelui toracic. Tot inspecţia.2.torace rahitic. şi mediată. respiraţia devine de tip costal superior. alungit şi turtit. mâna este ridicată. modificat de unele procese patologice pulmonare sau pleurale. unele cazuri de tuberculoză pulmonară sau tumori) şi este aspru. raluri şi frecături). Inspecţia dă informaţii asupra cutiei toracice şi asupra mişcărilor respiratorii. vibraţiile produse la nivelul laringelui. acest zgomot se aude.) sau deformări toracice. Adultul are 16-l8 respiraţii/min. cu prezenţa unei duble deformări. constă în lovirea perpendiculară a degetului mijlociu al mâinii drepte. intens.în laringita acută sau cronică. Normal. tusei şi al vorbirii. După calitatea sunetului obţinut la percuţie.matitatea (scăderea sonorităţii) indică o condensare a parenchimului pulmonar (penumpnie. aplicând palma succesiv. voce bitonală . pentru a provoca zgomote. zgomotul laringo-traheal . tumori pulmonare) sau colecţie lichidiană în pleură (pleurezii).Tulburările vocii (disfonia) apar sub următoarele forme: voce răguşită stinsă . depărtat şi este caracteristic în pleurezie. se deosebesc: .torace paralitic. 210 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Percuţia foloseşte lovirea (ciocnirea) pereţilor toracelui. Este un zgomot care se percepe. boltit uniform. Palparea dă informaţii asupra ritmului respirator şi asupra transmiterii vibraţiilor vocale. în diferite regiuni. orizonalizarea coastelor şi unghiul epigastric obtuz. cerând bolnavului să repete cifra 33. iar în nevralgiile mtercostale. SIMPTOME FIZICE Examenul fizic al toracelui se execută de medic şi cuprinde: inspecţia.). de tip costal inferior sau abdominal. îndoit în unghi. Aplicând urechea sau stetoscopul la nivelul peretelui toracic. . cu cele două diametre micşorate.care ia naştere prin trecerea aerului din orificiul glotic în trahee . Când apar modificări patologice în parenchimul pulmonar. arată interpunerea unei mase de lichid sau de gaze (pleurezii. toracele cu exagerarea curburii laterale. pot apărea modificări ale murmurului vezicular (sufluri. Scăderea sau dispariţia vibraţiilor. Inspecţia poate furniza relaţii şi asupra mişcărilor respiratorii. pe toată aria toracică în inspiraţie şi la începutul expiraţiei. permite să se precizeze amplitudinea respiraţiilor şi să se constate un eventual tiraj supra-sternal (depresiune inspiratorie profundă a scobiturii suprasternare şi supraclaviculare) sau un tiraj substernal (depresiune inspiratorie epigastrică). Tehnica acestui procedeu. penumotorax) între parenchimul pulmonar şi palma examinatorului. voce nazonată . percuţia şi auscultaţia.sulful pleuretic este un zgomot ascuţit. Auscultaţia poate fi imediată. cu sternul proeminent.

3.Pot fi uscate sau umede. După aspect. reacţia este negativă: lichidul este un transsudat. Dintre ralurile umede. şi se repetă dacă este nevoie. când semnele clinice nu sunt evidente şi pentru a preciza natura lichidului. sărac în albumină. stări distrofice cu edem). reacţia este pozitivă. şi în expiraţie şi se modifică după tuse. Pentru aceasta va urmări ca bolnavul. proiectând pe 212 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA tampon secreţia traheobronşică. de apariţia unei papule la locul de inoculare. . se suflă într-un tub de sticlă plin cu. trebuie transportat imediat la laborator. aspectului şi naturii lichidului). fie în scop evacuator. dacă acesta nu produce nimic. Se aud în pleurite. sputa trebuie să fie proaspătă. la o penumopatie cu germeni piogeni sau la o embolie pulmonară). Dintre ralurile uscate se deosebesc: . Examenul de labroator al lichidului pleural presupune un examen chimic. tuberculoză). cu expectoraţie abundentă.30% eozinofile) şi a hipersensibilităţii cutanate prin reacţia Casoni. de aceea. . prin puncţie trahe-ală sau aspiratul bronşic.Ralurile bronşice. sora poate chiar efectua unele examene.apă şi apar băşicuţe care se sparg. apărând în salve. limpede .de obicei exsudat (pleurezii de natură tuberculoasă. bron-şiectazie. lichid serocitrin . . Un examen extrem de preţios în diagnosticul cancerului bronhopulmonar. când trece aerul. la începutul şi la sfârşitul unei pleurezii şi sunt asemănătoare cu zgomotul produs prin frecarea unei bucăţi de piele. Reacţia Casoni se face inoculând intradermic antigen de chist hidatic. mai evidente după tuse. . rămâne recoltarea sputei cu ocazia unui acces de tuse. sunt ralurile subcrepitante.. . edemul pulmonar etc. lichidul pleural poate fi: . Apar în pneumonie.purulent (tuberculoza pulmonara. cele mai frecvent întâlnite. este bine să se recurgă la "tamponul laringian" sau la un tampon condus pe un apăsător de limbă până la dreptul laringelui. când este de natură inflamatorie (tuberculoză sau reacţie pleurală. . trebuind să pregătească pe bolnav şi să răspundă de toate operaţiile legate de recoltare şi de transport. Sora medicală deţine un rol important. Dacă se produce un nor tulbure. care poate conţine spută înghiţită. ca de exemplu recoltarea lichidului despălăţură gastrică.. lichid deschis.Pentru examenele obişnuite. fiind vorba de un exsudat. deci va fi transportată la laborator imediat după recoltare. să-şi spele cavitatea bucală cu muşeţel sau apă călduţă şi să evite amestecul salivei cu sputa. încă 3 zile la rând. care iau naştere între cele două foiţe ale pleurei. la sfârşitul inspiraţiei. care şe datoresc secreţiilor mucoase abundente din bronhii. ca fumul de ţigară.formează în bronhii şi bronhiole şi se întâlnesc în bronşite. egale. în cazuri speciale.de obicei transsudat (insuficienţă cardiacă. Reacţia Rivalta se practică la patul bolnavului: într-un pahar. şi va avea la dispqziţie vase sterile pentru recoltare.• • BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 211 Frecăturile pleurale sunt zgomote patologice. cu limba trasă puternic în afară. Unele sunt groase ca nişte sunete de contrabas (raluri ronflante). este cito-diagnosticul expectoraţiei. . altele sunt asemănătoare cu ţiuitul vântului sau al fluierăturilor (raluri sibilante). ■ ■■ ■■ -• ■■ 2. spre a se cerceta prezenţa bacilului Koch. infarcte pulmonare). bolnavul va colecta întreaga.seros. înaintea recoltării. când este de origine mecanică (cardiac cel mai adesea). direct pe mediul de cultură. bogat în albumină şi cu reacţia Rivalta pozitivă. Cea mai simplă metodă. De obicei. tuberculoză pulmonară. Materialul recoltat. fără să tuşească. . în unele cazuri. în cursul unei bronhoscopii (cancer bronşic pulmonar. cu reacţia Rivalta negativă sau un exsudat. Diagnosticul de laborator al chistului hidatic pulmonar constă în depistarea eozino-filiei sanguine (10 . uşor gălbui. Se aud şi în respiraţie. Se. . Sunt asemănătoare cu zgomotul pe care-l auzim când frecăm între degete o şuviţă de păr. Toracenteza se face fie în scop explorator (precizarea existenţei. pentru a o trimite la laborator. cu 200 ml apă distilată şi două picături de acid acetic glacial. fiind greu de obţinut un produs necontaminat de flora din gură. când acestea sunt inflamate. Lichidul poate fi un transsudat. Totuşi examenul sputei este dificil. reumatismală.3. unele pneumonii).Ralurile crepitante care sunt fine. Se recoltează şi se examinează expec-toraţiile bolnavului timp de 3 zile consecutiv. penumonică. cantitatea de spută eliminată în 24 de ore. tuberculoza pulmonara. nefroze. EXAMENE COMPLEMENTARE Funcţia pleurală (toracenteza) este un examen indispensabil pentru precizarea diagnosticului de pelurezie.hemoragie (neoplasme. Pozitivitatea e dovedită. neoplazii). Examenul de laborator al sputei. supuraţii pulmonare. Se poate folosi şi spălătura bronşică. . se lasă să cadă o picătură din lichidul pleural de examinat. asemănătoare cu zgomotul care se aude când.sorofibrinos. de obicei conic. şi care vibrează ca nişte coarde. Bolnavul va face o expiraţie bruscă şi puternică. citologic şi bacteriologic.

Premedicaţia se face cu Atropină. Măsurarea perimetrului toracic se face cu ajutorul unui metru de panglică. al unor leziuni tuberculoase sau cancere bronşice. în care se pot pune în evidenţă. Pentru examenul bacteriologic este indicat să se preleveze steril sputa. vasele mari şi celelalte organe din mediastin. al stenozelor bronşice. întinderea şi tipul acestora. puncţia pulmonară. care permite vizualizarea zonelor explorate. care are avantajul de a se elimina mai rapid. iar în cazuri de astm bronşic.3. Uneori. Metoda permite să se precizeze existenţa şi sediul dilataţiei bronşice. Mai poate preciza şi existenţa unor leziuni (caverne. în mişcare. în stadii foarte precoce. fie cu o sondă sterilă. Bronhografia este examenul radiologie prin care se pune în evidenţă aborele bronşic injectat cu un lichid opac la razele Rontgen. Examenul microscopic al sputei. însămânţări pe medii de cultură. uneori. bolnavul fiind în inspiraţie forţată. în cazul recoltării în plăci Petri. asistenta va avea grijă ca placa să fie transportată cu capacul deasupra. cristale Charcot-Leyden (cristale subţiri. . Este contraindicată în bolile acute pulmonare şi în cazul hipersensibilităţii la iod. pentru sedarea bolnavului. vizibile pe radiografie. Alte examene: puncţia ganglionară. evidenţiază toate detaliile. Se utilizează coloraţia Ziehl pe frotiu sau unele metode speciale ca: examene prin concentrare. o tulburare a funcţiei respiratorii (emfizem pulmonar. Lecturara unui clişeu radiografie se face în condiţii bune numai la negatoscop. Se bazează pe exfolierea continuă a celulelor maligne. perimetrul toracic măsoară cam 89 cm. Se adaugă un dispozitiv luminos. a cristalelor. iar pe de alta recoltarea meterialului pentru biopsie şi a exsu-datului bronşic. Bronhoscopia este o metodă cu ajutorul căreia se explorează vizual. a traheii şi a bronhiilor mari. în cazuri de chist hidatic -cârlige de echinococ. Umbra mediană este dată de cord. acesta se caută în sputa bolnavului sau în produsul recoltat prin bronhoaspiraţie. prin care se înregistrează pe placă imaginea plămânilor la diferite adâncimi. scintigrafia. Examenul microscopic se poate face: direct pe lamă din materialul proaspăt. iar în expiraţie cam 82. coastele şi omoplaţii. poate pune în evidenţă existenţa elementelor celulare. Se utilizează lipiodolui. EXAMENUL RADIOLOGIC Examenul radiologie este indispensabil. bronhii dilatate. Mai multe garanţii dă . Radioscopia este un examen rapid şi simplu. a cancerului bronhopulmonar. Câmpurile pulmonare sunt delimitate în jos de diafragm şi cuprind: . Pentru însămânţări şi inoculări se va întrebuinţa obligatoriu. interiorul conductelor traheobronşice. Diagnosticul de certitudine în tuberculoza pulmonară fiind dat de prezenţa bacilului Koch. leucocite. ulceraţii sau a unor mici formaţiuni tumorale. Este foarte utilă pentru diagnosticarea unor forme de tuberculoză şi mai ales. relevând uneori. care pătrund până în bronhiile mai mici. pentru depistarea tulburărilor circulaţiei pulmonare. a paraziţilor şi a germenilor patogeni. cu biopsia ganglionară cervicală sau axilară. utilă în diagnosticul cancerului bronhopulmonar. de o metastază canceroasă sau o adenopatie sistemică.recoltrea prin aspiraţie bronşică. care nu apar pe o radiografie obişnuită. serveşte şi ca element de comparaţie în viitor şi comportă mult mai puţin riscul iradierii. examinarea mucoasei. care se indroduce în trahee şi bronhii. biopsia prescalenică. prevăzut cu un sistem optic. tuberculoză pulmonară). Radiografia pulmonară normală scoate în evidenţă o umbră mediană opacă şi două câmpuri clare laterale.4. eritrocite. pentru diferenţierea sindroamelor de condensare pulmonară.pentru celulele atipice . care se trece circular în jurul toracelui. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 213 2. leziuni care nu au fost depistate. radiografia. Pot fi puse în evidenţă epitelii. Prin acest tub se pot introduce tuburi mai înguste. alungite) şi spiralele Curshmann (precipitări de mucină). direct din bronhia interesată fie cu bronhoscopul. el precizând totdeauna topografia. pentru studiul citologic şi bacteriologic. Aparatul folosit se numeşte bronhoscop şi este alcătuit dintr-un tub metalic. Deoarece radioscopiile repetate expun atât pe bolnav cât şi pe medic unor iradieri importante.examenul conferă rezultate pozitive în 80% din cazuri. în inspiraţie profundă. Metoda permite pe de o parte. spută proaspăt recoltată. examenul se face după colorare cu albastru de metilen sau soluţie May-Gr_nwald-Giemsa. tumori) din hil şi medistin. Diferenţa se numeşte indice respirator (indicele Hirtz). pe care se proiectează claviculele. din faţă şi din profil. se preferă radiografia. utilă pentru diferenţierea unei adenopatii tuberculoase. tomografia şi bronhografia. prin expectoraţie şi resorbţie. care permite studierea diferitelor componente ale toracelui în dinamică. Pentru cercetarea fibrelor elastice . depu-nând o particulă de spută. la nivelul mameloanelor. Micşorarea acestui indice arată. Dar examenul radiologie nu poate lămuri etiologia leziunilor.se pune deasupra frotiului o picătură de hidrat de sodiu. Radiografia constă în imprimarea pe un film fotografic a imaginii toraco-pulmonare. Metoda permite precizarea sediului exact şi a întinderii unor imagini patologice. inoculare la cobai. în care poate preciza existenţa unor strâmtorări bronşice. Tomografia este o metodă radiografică.care denotă distrugerea de parenchim (abces sau gangrena pulmonară) . iar în cancerul bronşic celule atipice. pentru ca produsul să nu se reverse şi să nu împrăştie germenii în jur. a fibrelor elastice. pentru a scădea secreţia bronşică şi cu Morfină. Principalele examene radiologice sunt: radios-copia. Imaginea obţinută este precisă. în astmul bronşic apar multe eozinofile.vârfurile (porţiunile situate deasupra claviculelor).

Cele mai utilizate sunt: . Acestea pot explora atât funcţia globală a plămânului. EXPLORAREA FUNCŢIEI RESPIRATORII •<*<• . în pleurezii puncţionate. Explorarea funcţională decelează perturbarea funcţională în stadiul incipient al bolii.hilurile (regiunile situate de o parte şi de alta a umbrei mediane). pleurezii sau pneumonii masive). Datorită creşterii mediei de vârstă. Valoarea normală a SaHbO2% este > 95% si se realizează prin metoda oximetriei directe. la adăpost de aer.). buze şi în jurul ochilor şi intensă. opacităţi liniare. pe sânge prelevat din arteră. Reducerea ateste valori. Metodele de explorare funcţională trebuie: . poate fi de 30" în expiraţie şi 40" în inspiraţie.Amplitudinea respiratorie. chisturi hidatice). Indicele Hirtz (diferenţa dintre perimetrul toracic în inspiraţie şi expiraţie profundă) este la normal de cel puţin 7 cm.. Imaginile patologice cuprind modificările transparenţie pulmonare . poate fi datorată unei isuficienţe respiratorii.Timp de apnee. Metode clinice. Metode radiologice.Explorarea funcţiei respiratorii a devenit astăzi insipensabilă pentru practica medicală. Hipertransparenţele (diminuarea sau dispariţia desenului pulmonar) pot fi: difuze (emfizem pulmonar. Imaginile mixte (hidro-aerice) se întâlnesc în tuberculoza pulmonară. Accelerarea sa de durată.când se evidenţiază la lobii urechilor şi la extremitatea degetelor marcată . poartă denumirea de periferică. . iniţiale. La individul normal. sub formă de fascicule sau benzi (scizurite. cianoza care apare ca urmare a creşterii hemoglobinei reduse în sângele venos.). metastaze neoplazice. opacităţi create în principal de arterele pulmonare.fie prin exces de umbră (opacităţi). fie prin exces de tranparenţâ (hipertransparenţă. sugerează şi o insuficienţă respiratorie. Cianoza care apare în aceste tulburări. Identificarea depinde de genul iluminatului (lumina zile de preferat). Opacităţile în funcţie de intensitate. fibroze. se numeşte cianoză centrală.bazele (porţiunile situate deasupra diafragmului). opacităţi întinse. cât şi mecanismul perturbat. menţinera homeostaziei gazelor respiratorii. de temperatura camerei (călduţă) etc. scleroză pulmonară). Obiectivarea insuficienţei respiratorii se face curent prin: Determinarea SaHbO2% (saturaţia hemoglobinei cu O2) sau a PaO2 (presiunea parţială a O2) din sângele arterializat. abcese pulmonare golite etc. fără limită precisă (atelectazie. Asistenta medicală are obligaţia să urmărească bolnavii. datorită prezenţei în capilarele sanguine a unei mari cantităţi de hemoglobina (Hb) redusă (peste 5 g%). înainte de apariţia stadiului organic. congestie pulmonară etc.să uşureze stabilirea unei conduite terapeutice şi să anticipeze un prognostic.opacităţi de intensitate redusă. un lob sau întreg hemitoracele (atelectazii. tot o tulburare a funcţiei respiratorii şi se traduce printr-o coloraţie violacee a pielii şi a mucoaselor. Metode de explorare funcţională. . Apare insuficienţă cardiacă sau în starea de şoc. Hemoglobina redusă creşte pe seama sângelui arterial în: oxigenarea pulmonară insuficientă (fîbroză pulmonară. abcese pulmonare sau chisturi hidatice cu conţinutul parţial evacuat.-.Urmărirea ritmului respirator. . neoplasme.parenchimul pulmonar propri-zis cuprinde câmpurile pulmonare şi este străbătut de un desen arborizat.când apare la nas. . .5. cu afecţiunile inerente vârstelor înaintate (emfi-zem. Micşorarea acestui inidce sugerează o tulburare a funcţiei respiratorii. tuberculoză pulmonară. carcinoză miliară. sângele cedând o cantitate mai mare de O2 ţesuturilor. La examenul radioscopic. O durată mai scurtă.3. . când acoperă toată faţa. pentru că aici procesul se petrece la periferie. care pot ocup o zonă. emfizem pulmonar. fie prin procese mixte. inclusiv limba. oprirea respiraţiei (apneea).) în stadii latente.să obiectiveze insuficienţa respiratorie pneumogenă. opacităţi macronodulare (tuberculoză pulmonară. hilul drept este mai mare şi mai vizibil decât cel stâng. clarificări). răspândirii unor practici nocive ca fumatul şi datorită poluării atmosferice.Cianoza sugerează uneori. . pneumotorax) sau delimitate (dilataţii bronşice. radiologice. insuficienţa pulmonară devite tot mai frecventă.. să aprecieze şi să semnaleze apariţia cianozei. inclusiv cauza generatoare. astm bronşic) şi în malformaţii cardiace congenitale (comunicaţii interventriculare sau interatriale). pot fi: voalări . 214 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 2.să" aprecieze atât tipul şi gradul insuficienţei. . diafragmul trebuie să coboare cu cel puţin 8-l0 cm. arată o reducere a valorii funcţionale a plămânilor. în inspiraţie profundă. Cianoza poate fi discretă . cât şi fiecare mecanism al acesteia. pneumoconioze). Probele funcţionale permit depistarea insuficienţei pulmonare şi a celor mai frecvente boli care o pot provoca (astm bronşic. emfizem pulmonar. bronşită cronică etc. -■ . scleroze pulmonare). spirometrice şi chimice. caverne tuberculoase. opacităţi micronodulare (gra-nulie tuberculoasă. care porneşte de la hiluri şi se micşorează spre periferie. Se folosesc metode clinice.

Ventilaţia este apreciată prin numeroase teste: volumele şi capacităţile pulmonare.M.) reprezintă testul de bază al ventilaţiei şi arată gradul de permeabilitate bronşică şi elasticitatea alveolară. D.S. El rezultă din înmulţirea numărului de respiraţii pe minut cu volumul curent. Cilindrul gradat este cufundat într-un cilindru mai mare plin cu apă. comunicând cu exteriorul printr-un tub de cauciuc. = în medie 2 000 ml). Debitele ventilatorii şi testele de dinamică ventilatorie explorează modalitatea în care sunt utilizate volumele şi capacităţile pulmonare în timp. Volumul expirator maxim pe secundă (V. Deşi este un test static.R) creşterea ventilaţiei de repaos peste 10 1/min arată o disfuncţie respiratorie. = 500 ml).V.R. 1 500 ml. de cea. (V.spirometria şi spirografia . Dintre celelalte volume şi capacităţi. Marchează limita superioară a posibilităţilor ventilatorii şi este în funcţie de frecvenţă şi amplitudine. cel mai frecvet. Există însă o frecvenţă optimă.). cu ajutorul unor aparate numite pH-metre: o scădere a pH-ului sub 7.E.E. Creşterea PaCO2 peste 45 mm Hg evidenţiază hipercapnia. spirografia. Dintre mecanismele alterate. volumul inspirator de rezervă (numit şi aer complementar). prin care suflă pacientul. la femeie.) reprezintă volumul maxim de aer care poate fi respirat într-un minut. este de 6 . fie de scăderea V.V.M.R. Spirometrul este alcătuit dintr-un cilindru gradat.).) este una dintre cele mai valoroase probe ale funcţiei pulmonare.R. arată o disfuncţie ventilatorie restrictivă. Metodele curente . capacitatea vitală (CV. element deseori însoţitor al insuficienţei respiratorii.E. pleurezii.E. când valoarea ei scade sub 1 500 ml.I. Astfel: debitul ventilator de rapaos (D. la scăderea cu 40% apare dispneea. Capacitatea vitală. şi V. şi V.V. pneumonie.R. analize de gaze etc. Pe lângă acestea.E.M.35 . suma capacităţii vitale şi a volumului rezidual (CP.T. Normal variază între 100 şi 140 1/min. spastice sau organice.S. Reducerea D. Debitul respirator maxim (D.C.T.F. Determinarea pH-ului prin metoda electrometrică. în compoziţia sa intră V. Aceste teste pot contribui la diagnosticul unor forme şi tipuri de insfucienţă respiratorie şi la elucidarea gradului de alterare a ventilaţiei de repaus. Tipul şi gradul insuficienţei şi mecanismul perturbat.V.obiectivează acidoza respiratorie corelată cu unele forme de insuficienţă. dar permite înregistrarea mişcărilor respiratorii. Scăderea apare în afecţiuni care micşorează mobilitatea cutiei toracice (anchiloză costo-vertebrală.creşte în obstrucţii (stenoză) bronşice. astm bronşic. Scăderea sub 95% a SaHbC>2 şi sub 91 mm Hg a PaO2 exprimă hipoxemie şi obiectivează insuficienţa respiratorie. Se raportează la valorile standard. (16x500). volumul rezidual .R. volumul expirator de rezervă (V.) reprezintă cantitatea de aer ventilat de plămân într-un minut. variabile din punctul de vedere al construcţiei. a cărui valoare normală este de 40 ± 2 mm Hg.) şi capacitatea reziduală funcţională (C.R. V. care reprezintă cantitatea de aer care rămâne în plămân în cursul respiraţiei normale.M. Este crescut şi în emfizemul pulmonar etc..90/min. se apreciază prin numeroase metode cum sunt: spirometria. Volumele şi capacităţile pulmonare care formează valorile respiratorii sunt: volumul curent (V.R. capacitatea inspiratorie (CI.5 000 ml).M. capacitatea totală (C. pneumotorax. la bărbat şi între 80 şi 100 1/min.S.E. fie pe seama frecvenţei.E. Determinarea PaCO2 (presiunea parţială a CO2 în sângele arterializat).). Volumul expirator maxim pe secundă (V. emfizem).R. constând din V.C. = 3 000 .R. cea mai curent utilizată fiind metoda Astrup.M.). mai ales când obstacolul interesează bronhiolele. = 1 500 ml).M.utilizează ca aparatură spirometrele şi spirografele. în special a capacităţii vitale.R.BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 215 Valoarea normală a PaC>2 este de 91 mm Hg.limita inferioară a normalului . debitele ventilatorii de repaus şi de vârf. poate fi determinată fie de reducerea C. valoarea normală peste . mai există volumul rezidual (V.) raportat sub forma indicelui Tiffeneau. El este foarte important pentru aprecierea funcţiei respiratorii şi poate creşte fie pe seama amplitudinii mişcărilor respiratorii (V. + V.R. 216 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Debitul respirator maxim (D. explorat este ventilaţia. se realizează cu metode variate.8 1/min. tumori. deci disfuncţiile obstructive. reducerea lor. Aceste constante exprimă limitele între care se desfăşoară procesul ventilator. toracoplastii) şi în reducerea directă sau indirectă a parenchimului pulmonar (lobectomii. Valoarea debitului respirator maxim se calculează după formula: V.R.extrem de important pentru diagnostic . difoscolioză.S. în condiţii de respiraţie liniştită. confirmă restricţia pulmonară. Spirograful foloseşte acelaşi principiu.C. dincolo de care valorile scad.R. Scăderea cu 20% a valorii ideale este patologică.R. Astfel: Minut-volumul respirator sau debitul ventilator de repaus (D. x 30.).I. Frecvenţa optimă este de 80 . Aerul expirat face ca cilindrul să se ridice deasupra apei.) (suma volumului curent cu V. timpul de mixică etc. putându-se citi direct pe el volumul de aer.R.

Ganglionii cervicali pot fi măriţi şi dureroşi. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 217 Simptome: stare de rău. repaus vocal. interzicerea fumatului. LARINGITELE Laringita este o inflamaţie acută sau cronică. lichide suficiente. tumori etc. Complicaţii: sinuzite. trebuie suspectat de o tumoare laringiană. cateterism cardiovascular. apărând de obicei la persoane după 50 de ani. . scinti-gramă pulmonară. cateterismul cardiovascular. uneori dispnee.3 săptămâni.cu strănuturi şi obstrucţie nazală.4. pot fi de asemenea utile. care prezintă o răguşeală ce durează mai mult de 2 . se măsoară cu ajutorul unui gaz străin (He) şi are valoarea normală situată între 1 min. laringe.ca în cazul emfizemului sau al bronşitei cronice valori până la 7 . 2.4.1.70% din CV. Tratamentul constă în desensibilizare specifică. LARINGITA ACUTĂ Simptomul principal îl reprezintă răguşeală. Prişniţele locale alcoolizate şi vitamina C. Simptomul principal este răuşeala. Tuşea poate fi calmă prin Codeină. umezeala. otite. antitermice (Aminofenazonă. Mentorin. Obstrucţia respiratorie cu dispnee bradipneică şi stridor (respiraţie zgomotoasă). interzicerea fumatului şi a alcoolului. alergii. bronhii). în afecţiuni care duc la inegalitatea ventilaţiei în plămâni. RINITELE Şl LARINGITELE Sunt afecţiuni acute sau cronice. întâi apoasă apoi purulentă . şi 3 min.1. pneumoangiografie etc.2. cea mai obişnuită este la nivelul mucoasei nazale. uneori tuse cu expectoraţie redusă. 30 sec. vitamino-terapie (C) etc. test care explorează distribuţia ventilaţiei. regim echilibrat. Timpul de mixică. în vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticiparea unui prognostic.2. Dintre localizări. Un rol favorizant îl au frigul. Se combate tuşea cu Codeină. hemoptizia şi disfagia completează tabloul clinic. Alfachimotripsina şi corticoizii pot fi uneori utili. O formă clinică specială o constituie rinita alergică. ale căilor respiratorii superioare (nas. Tratamentul radical este numai cel chirurgical. explorarea funcţională furnizează suficiente date prin probele farmacodinamice bronho-motorii (dilatatoare şi constrictoare) şi prin alte examene de specialitate cum sunt: bron-hospirografia (explorare ventilatorie unilaterală a plămânilor). virusuri gipale etc. Tratamentul constă în combaterea cauzei: antibiotice. Difuziunea si circulaţia pulmonară sunt investigate prin metode de strictă specialitate: capacitate de difuziune. de obicei virotice (rinovirusuri. pneumonii. difteria. 2. în special la bărbaţi. tulburări nazale (arsură prurit. însţite de secreţie. Scăderea sa sub această limită. Antibioticele sunt contraindicate. LARINGITA CRONICĂ Poate urma unor puseuri repetate de laringite acute. Când rinita este provocată de polen se numeşte febră de fân sau coriză spasmodică sezonieră (apărând în special primăvara şi vara). rujeola. Tratament: repaus. a mucoasei laringelui. Spălaturile nazale cu ser fiziologic sunt eficace întotdeauna. antihis-taminice de sinteză. 2. care poate merge până la afonie. Apare izolată sau asociată cu o rinita. toracografie cu radioizotopi. virusuri. în formele alergice. care deseori se însoţeşte de tuse cu expectoraţie şi senzaţie de uscăciune în gât. 2-3 comprimate/zi). în special C. adenovirusuri. 2. scarlatina etc. trahee. 2. localizare ale cărei simptome sunt comune tuturor celorlalte afecţiuni. fie de o elasticitate pulmonară redusă. Sulfatiazol 5%). dezinfecţie rinofaringiană (Rinofug.4. iar când este provocată de alte alergene se numeşte rinita alergică sau rinita spasmodică nesezonieră. repaus în casă. faringită.2. Acid acetilsalicilic. atingând . unor procese alergice. Herpesul labial este frecvent.2. se administrează Penicilină în infecţiile bacteriene. pneumoangiografia etc. la nevoie corticoterapie. exprimă o disfunţcie obstructivă. pulberile. Ulterior apar uscăciune şi jenă la deglutiţie (înghiţire). cauzate de microbi.5. traheită. Orice bărbat trecut de 50 de ani. cefalee. virotică sau bacteriană.4. soluţie de colargol 2%.8 min. 2.4. Se instilează câteva picături de Efedrina sau Adrenalină pentru permeabilizarea foselor nazale. se face dezinfecţie nazofaringiană. provocată fie de o permeabilitate bronşică alterată. Răguşeală este simptomul principal. Adeseori rinitele pot însoţi unele boli infecţioase (gripa. în atmosferă caldă şi umedă.). timpul de mixică depăşeşte limitele normalului. înfun-dare etc. angiografie. RINITELE Acest grup de afecţiuni include numeroase infecţii.). răguşeală. de obicei cu evoluţie benignă. vitamine. jenă în gât cu înţepături şi durere transmisă spre ureche şi uneori tuşea. asfixie şi disfagie. inhalări cronice de substanţe iritante. în infecţiile cronice. antihistaminice. amigdalite. de unde şi denumirea generică. TUMORILE LARINGELUI Sunt afecţiuni relativ frecvente. cu sau fără febră. Tratamentul constă în repaus vocal.).

traheită. Codenal.cele trei afecţiuni având simptome şi evoluţie comună. Penicilina (prin alergie). inhalarea unor substanţe iritante (clor. BRONŞITA 2. se administrează în faza de cruditate _cjilmante ale tusei (Calmotusin. interesând de obicei bronhiile mari şi mijlocii şi frecvent traheea (traheobronşită). Sunt cunoscute trei cauze importante: factorii iritanţi. care favorizează retenţia continuă a secreţiilor. Penicilină. BRONŞITA ACUTĂ Bronşita acută este o inflamaţie acută a mucoasei bronşice. care interesează bronhiile mici. BRONŞITA CRONICA Definiţie: un sindrom clinic caracterizat prin tuse. stenoza. stafilococul. iar în faza de cocţiune: expectorante (sirop expectorant. Anatomie patologică: edem şi hiperemie a mucosei (culoare roşiatică). rezultă staza bronşică.C. Fiecare afecţiune din componenta sa.O. Prin toate aceste mecanisme.1. Boala este gravă şi frecventă.1 .P.218 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 2. La precipitarea evoluţiei. Tusan). recăpătându-şi individualitatea clinică. praful. Simptome: aspectul clinic este de rinobronşită cu evoluţie în trei faze: o fază de coriză sau catar rinofaringian care durează 1-3 zile (uşoară ascensiune termică. vaporii iritanţi din industria chimică.6. durere vie retrosternală. care durează 2-3 zile. acţionează şi unele droguri şi unele vagolitice ca belladona. Acid acetilsalicilic sau Aminofenazonă) şi dezinfectante nazofaringiene. cu edem. antigireţice. dilataţia bronhiilor. analgezice (Acalor. pneumococi. tuşea nu mai este eficace. Haemophilus influenzae).6. care se manifestă prin dureri şi arsură retrosternală continuă. simpaticomi-meticele (Bronhodilatin. sinuzale şi rinofaringiene. Cu timpul apare rigiditatea arborelui bronşic. Bronşita acută se întâlneşte frecvent în numeroase boli: tuberculoză pulmonară. Boia dureasă 1-2 săptămâni. uneori de spital. cu secreţie mucoasă sau mucopurulentă. agravează boala (astmul drogaţilor). enterococul. infuzie de tei sau de specii pectorale). unde leziunile inflamatorii şi secreţiile produc stenoză. oxi-genoterapia masivă. Contribuie catarurile infecţioase traheobronşice. Simptomul principal este tuşea. permanentă sau intermitentă (cel puţin 3 luni pe an şi minim 2 ani de la apariţie). m combaterea componentei ajergice (Nilfan. gripă etc. băuturi calde. tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali. bacterii. Se administrează de obicei Tetraciclină (1-2 g/zi) şi.). gaze de luptă. excesul de tutun. o fază de cocţiune sau productivă. fum de tutun etc. unele droguri contribuind la BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 219 precipitarea evoluţiei spre decompensare.) . hiperemie şi hipersecreţie. infecţia şi alergia. Apare la populaţia (în special bărbaţi) de peste 40 de ani.3 tabelte/zi) şi antibiotice în formele servere şi la bolnavii debilitaţi. bronşita difuză (bronşiolită). Anatomia patologică arată fie atrofia. gre-fându-se de obicei pe o mucoasă bronşică alterată de iritaţia cronică. Dintre factorii iritanţi. Forme clinice: bronşită acută comună (formă descrisă). cu tuse însoţită de expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă şi raluri difuze. ocupă un loc primordial. Etiopatogenie: Poate fi provocată de factori infecţioşi (virusuri. periferice şi se însoţeşte de dispnee marcată şi de alterare a stării generale. hemofilul şi diferite enterobacterii) sau virală. la început dimineaţa. bronşită hemoragică. condiţiile atmosferice nefavorabile (frig. unele defecte genetice etc. umiditatea. după efectul salutar iniţial. uneori febră moderată şi voce răguşită. Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul. colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă. fie hipersecreţia mucoasei. Tratamentul: constă în combaterea focarelor septice. Conceptul de BPOC este pe cale de destrămare. afecţiunea este cuprinsă în tabloul de bronhopneu-mopatie cronică obstructivă nespecifică (B. acţionând prin sensibilizare la pneumoalergeni sau alergeni microbieni. împreună cu astmul bronşic şi emfizemul pulmonar. streptococi. care depimă centrul respirator. jenă la deglu-tiţie. rinofaringitele cronice şi terenul predispus. cu deformări. Alupent) care. eforturile vocale. Tusomag.6. sedativele şi tranchilizantele. barbituricele. tulburări de ventilaţie şi infecţie. Feniramin .2. ulterior . Alergia este cea de-a treia componentă etiologică. spasm. primitivă sau secundară. arsură sau înfundare a nasului). Mai contribuie poluanţii aerieni. Simptomatic. cancerul bronhopulmonar. tablete expectorante. vaporii de amoniac. curenţi de aer). Infecţia microbiană (streptococul. însoţită de creşterea secreţiilor bronşice. Etiopatogenie: afectează bronhiile mici. expectoraţia creşte. stafilococi. expectorantele pe bază de terpină sau ioduri. factori alergici. amoniac. spasmodică. prin abuz. după caz. Simptome: boala este neglijată mult timp. cercul devenind vicios. umezeală. ij 2. fumul. o fază de cruditate sau uscată. cu tuse uscată. necauzată de o boală sau leziune bronhopulmonară specifică. care usucă mucusul protector.

acesta trebuie convins. repetate la 2-4 ore. spasm bronşic şi decompensare cardiorespiratorie. dar fără a abuza. care arată că procesul este difuz. prezentăm: Izoprenalina (Aludrin.5 g seara în lunile de iarnă. au slabă acţiune pe cale orală şi superioară pe cale intravenoasă sau de aerosoli. cea mai bună măsură de prevenire este propaganda antitabacică. bronşita cronică hemoragică. Salbutamolul (Ventolin şi Sultanol) şi Clenbutarolul (Spiropent). Terbutalin (2. Utilizaţi cu precădere în aerosol dozaţi. se evidenţiază tabloul clinic de bronhopneumopatie cronică obstructivă. ralurile subcrepitante prezente). în stadiul de bronhopneumopatie cronică obstructivă. stimulează epurarea mucociliară şi inhibă degranularea masocitelor. Atât adrenalina cât şi efedrina datorită efectelor secundare pe care le provoacă. bronşita cronică cu afectarea bronhiolelor. bronşită cronică astmatiformă are sa simptom dominant dispneea paroxistică (prin bronhospasm). este dominată de dispnee (expectoraţia este mai redusă. proteus. Gravitatea bolii ţine de complicaţiile pe care le provoacă. Explorarea funcţională evidenţiază semne de disfuncţie ventilatorie obstructivă (scăderea debitului ventilator maxim pe minut. se administrează frecvent şi pe cale orală. curativ şi recuperativ. sunt practic lipsiţi de efecte secundare cardiovasculare. Se foloseşte ca aerosol dozat. Dintre substanţele cele mai folosite în tratamentul bolilor cronice pulmonare (bronşite cronice BPOC. progresivă. sunt practic neutilizabile. Fenoterolul (Berotec). expectoraţia mucopurulentă şi abundentă. Anticolinergicele şi derivaţii Metilxantinei. . Eritromicina. între care astmul bronşic ocupă un loc deosebit. Betaadrenergicele inhibă eliberarea de histamine. starea generală este bună. Rezultate bune se pot obţine cu Biseptol 0. care apare ca o complicaţie. Auscultaţia decelează raluri ronflante şi sibilante. Forme clinice: bronşita cronică purulentă. Fiecare puseu infecţios accentuează fenomenele obstructive prin hipersecreţie de mucus.S. stafilococi. dilataţia bronhiilor. iar cianoza apare tardiv. Teofilinei şi în special Aminqfilina. Sunt necesare 3-4 inhalaţii pe şedinţă. îritr-un stadiu avansat. se utilizează diferite metode şi proceduri cu scop preventiv. ceea ce impune folosinţa strict personală şi păstrarea aparatului în stare de sterilitate. uneori mai mult. spray şi comprimate. S-au mai încercat: Penicilina V. Dintre derivaţii din generaţia a doua folosiţi şi astăzi. în ceea ce priveşte bolnavul. cu apariţia complicaţiilor). Inhaloterapia (aerosoloterapia) s-a dovedit indispensabilă în anumite forme de BPOC şi astm bronşic. apar emfizemul pulmonar obstructiv. Beta adrenergicele. Derivaţii Xantinei. (în special tahicardiile). Decompensările pot apărea şi ca urmare a erorilor terapeutice (droguri nocive sau aport excesiv de lichide). anxietatea. scăderea V. eventual cianoză. fenomene accentuate în anotimpul rece.5 mg cu doză totală între 10 şi 60 mg). în lunile de iarnă. precum şi evitarea aglomeraţiei în timpul epidemiei. Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice sezoniere. O altă măsură este evitarea atmosferei poluate. dispneea creşte progresiv. etc) sunt: Beta 2 adrenergicele. relaxează musculatura netedă bronhiolară. Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu Salbutamolul. transpiraţiile profuze. variabilitatea virusurilor o face relativ inoperantă. Bolnavul este de obicei afebril. inclusiv expunerea la noxe respiratorii. Se folosesc diferite tipuri de aerosolbronhodilatatori (nebulizatori). Ampicilina. bronşita cronică cu afectare a bronhiilor mari care este bine tolerată mult timp (tuşea este violentă. După o perioadă mai mult sau mai puţin lungă. de Salbutamol (4 mg). cu rezultate inferioare betaadrenergicelor. au fost înlocuiţi cu preparate din generaţia a treia datorită reacţiilor adverse provocate. Vaccinarea antigripală este de recomandat dar. S-a încercat prepararea şi de tablete de Orciprenalină (20 mg). astm bronşic cu sau fără insuficienţă respiratorie. insuficienţă respiratorie. înainte de instalarea imfizemului. Ca măsuri preventive. Sensibilitatea particulară a bronşiticilor şi a bolnavilor cu afecţiuni pulmonare cronice la infecţii. pseudomonas). emfizemul obstructiv. impune evitarea persoanelor cu viroze respiratorii.permanentă. Apar uneori în caz de supradozaj. tahicardia. în care astmul bronşic precedă bronşita cronică. Prognosticul este rezervat. unele reacţii adverse în special cardiovasculare. cu intricarea celor trei boli componente (bronşita cronică. disfuncţie ventilatorie obstructivă). creşterea T. Primele semne care anunţă insuficienţa respiratorie (hipoxemie şi hipercapnie) sunt: agitaţia. afecţiuni cu afectarea 220 MANUAL DE MEDICINA INTERNĂ funcţiei respiratorii.A. evoluţia nu mai este reversibilă. să întrerupă definitiv şi total fumatul.). care nu prezintă efectele secundare ale atropinei. Astmopent) şi Orciprenalma (Aiupent. Asocierea Atroventului cu un betaadrenergic (Berotex sau Salbutamol) reprezintă o metodă superioară fiecărui preparat în parte. însoţită de expectoraţie de obicei mucopurulentă. sunt derivaţi ai adrenalinei. cordul pulmonar cronic. Asmopent) care deşi au reprezentat un progres în momentul introducerii în practica clinică. Dintre preparatele din generaţia a treia enumerăm: Terbutalinul (Bricanyl).E. iar toracele de aspect normal. astmul bronşic). Subliniem că preparatele folosite sub formă de aerosoli. Anticolinergicele sunt bronhodilatatoare care au cap de serie Atropină. extins şi la bronhiolele distale (dipnee. cu Tetraciclină 1 g/zi. în pactică s-a impus preparatul Atrovent (Bromură de ipotropium). deoarece fumatul joacă un rol atât de important în producerea acestor boli. recidivantă. iar evoluţia este mai rapidă. Tratament: In tratamentul bronşitei cronice şi a BPOC-ului ca şi a altor afecţiuni bronhopulmonare. influenţează frecvenţa şi durata recidivelor bolilor pulmonare. care dispar spontan sau prin reducerea dozei.M. evoluţia fiind tenace. Trebuie deosebită de bronşita astmatică. Este posibil ca metoda să ducă şi la inhalarea de diferiţi germeni (streptococi.

Zaditerul (Ketotifen) acţionează tot preventiv. peri de animale etc). prima este alergizantă. Corticoterapia. sunt următoarele: 1. bronhodilatatoare şi blocantă alfaadrenergic (Fentolamina).2. Dezobstruarea bronşică. Hidratarea este recomandabilă la bronşiticii cronici şi în afecţiunile pulmonare cronice în general. 10. este utilizată în insuficienţa respiratorie acută sau cronică. saturată în vapori de apă. Corticoterapia este mult mai frecvent utilizată pe cale orală. Fluidificarea secreţiilor bronşice se obţine şi cu alcaloizi de tipul Bromhexinei. 8. Se administrează pe cale subcutanată. Se umflă abdomenul (cu coborârea diafragmului) în inspiraţie şi se retrage abdomenul (cu urcarea diafragmului) în expiraţie). crescânde din alergenul în cauză. O metodă foarte utilă pentru fluidificarea secreţiilor bronşice. Prostaglandina. bronşite cronice. derivaţi din prednisolon: Becoctid sau Sanasthmyl (dipropronionat de Beclomethason). Kineziterapia (cultura fizică terapeutică. Bolnavii trebuie să consume multe lichide. realizează efecte favorabile prin atmosfera locală. Bisolvon. în aerosoli sunt eficace dar numai preparatele insolubile. cu mijloace speciale. în care bronhiile mici se pot obstrua cu dopuri de secreţii vâscoase. Se urmăreşte dezvoltarea respiraţiei abdominale sau diaftagmatice.3/zi şi Bextasol (Valerat de Betamethason). Ventilaţia mecanică. aplicat pe abdomen. astm bronşic cu supuraţie secundară etc. Slănic etc) 11. enzime proteolitice ca Tripsina. 0. în puseul acut. Lomudal) este întrebuinţat în astmul bronşic. Corticoterapia trebuie temporizată şi recomandată numai în cazurile cu componenţă . Are largi întrebuinţări. 7. Septrinul (Biseptol) este uneori util (2 comprimate de 12 ore). Este indicată când alergenul este bine dovedit şi face parte din alergene imposibil de înlăturat (polenuri. 3.15 mg BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 221 de inhalaţie. 5. Tratamentul durează 7 zile (terapie de atac) şi se continuă 2-3 săptămâni cu Septrin (1 g/zi). este o metodă. Brofimen. emfizem şi diferite boli generale grave. 9. Se combate tuşea cu Codenal 2 . 6. Terapia ocupafională. în aerosoli şi mai puţin intramuscular. Normal este ca tratamentul antiinfectios să se bazeze pe izolarea germenului. Nu se recomandă nici Penicilină. fie în diferite expectorante. praful de cereale. de tuberculoză pulmonară. Alfachimo-tripsina. de 2 .3 comprimate/zi. 14. Bolnavul trebuie să execute expiraţii forţate prelungite. Cura balneară (Govora. Speleoterapia. pentru a preveni uscarea secreţiei bronşice în timpul nopţii. 13. care prin manevre bronholigice urmăreşte înlăturarea obstrucţiei bronşice. cu aerosoli calzi de apă distilată. 1 g/zi. progresiv. 12. Corticoterapia şi tratamentul antiinfectios sunt necesare şi în cazurile acute şi în puseurile cronice. 2.5 kg. în practică. Nu este bronho-dilatator. lodură de potasiu. la munte sau la mare. pornind de la câteva minute şi mergând până Ia 30 minute. este hidratarea bolnavului. Alături de cele expuse anterior. se începe tratamentul antiinfectios cu Tetraciclină (2 g/zi) sau Ampicilina (2-4 g/zi) şi numai în cazuri de necesitate cu Cloramfenicol (2 g/zi). de bron222 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ şiectazii. BPOC. Doxicilină (Vibramicin). Cromoglicatul de sodiu (Intal. practicată în saline. la bolnavii grav. Tusan 3 comprimate/zi (10 mg comprimatul). iar a doua selecţionează mutante rezistente şi poate masca o tuberculoză. Acţionează antiinflamator şi antialergic. acţiune de obicei imposibilă. care este mai economicoasă decât cea toracică. prin exercitarea unor ocupaţii sau profesii cât mai adecvate capacităţii funcţionale şi dorinţei bolnavului. doze subclinice. Hiposensibilizarea este contraindicată în unele cazuri de BPOC. Drenajul postural. Se poate folosi şi metoda inspiraţiei forţate cu un sac de nisip. Climatoterapia. are efecte favorabile datorită numărului redus de alergeni din atmosferă. săracă în particule în suspensie. cu acţiune preventivă fiind folosită înaintea expunerii la alergenul cauzal. supuraţiile bronşice etc). cu concentraţie mai imare de ioni de calciu. astmul bronşic. gimnastica respiratorie). care au la bază un mecanism autoimun. fie prin hidratarea corectă. unii alergeni profesionali ca: făina. din bolile pulmonare cronice supurative. Bronhopneumonia de suprainfecţie se tratează 10 zile cu asocierea Penicilină G + Kanamicină sulfat. îşi păstrează indicaţiile clasice în bronşiectazie. fie prin aerosol cu ser fiziologic. 4. Speleoterapia acţionează spasmolitic şi expectorant. Hiposensibilizarea specifică (Imunoterapia). în astmul intricat şi în alte cazuri. supuraţii bronşice secundare. cu ajutorul presei abdominale puse în mişcare conştient şi controlat (cu palma proprie). nici Streptomicină. Umidifîerea mucoasei bronşice se realizează în condiţii bune. 2 . se utilizează tratamentul de fluidificare a secreţiilor bronşice. Preparatele vor fi prezentate pe larg la tratamentul asmului bronşic. nu este întrebuinţată în mod curent. se bazează pe obţinerea unor efecte terapeutice. se practică în toate bolile pulmonare în care acţionează un alergen (în special în astmul bronşic). fungi. Se pot folosi şi infuzii de plante medicinale. El trebuie făcut în poziţia care facilitează drenajul secreţiilor. în special seara. praful de casă.Alte metode şi droguri folosite în tratamentul afecţiunilor pulmonare cronice (bronşita cronică. Metoda are importanţă specială.

chinuitoare. c . caracterizată prin lărgirea ultimei falange şi modificarea unghiei. Boala apare de obicei după 40 de ani. debutul este marcat prin hemoptizii. întinderea şi forma. Simpaticomimeticele (Alupent. care devine convexă). caracterizate prin tuse. cu sondă nazală. Anatomie patologică: afectează bronhiile mici şi mijlocii. hemoptizii şi raluri bronşice în lobii inferiori. Semnele fizice sunt variate şi mai puţin caracteristice: raluri ronflante şi sibilante difuze. ASTMUL BRONŞIC Definiţie: sindrom clinic caracterizat prin reducerea generalizată. cure balneoclimaterice (Govora).2 fiole) combate bronhospasmul. De obicei apare dimineaţa la trezire sau la schimbarea poziţiei. 3 . Forme clinice: bronşiectazia uscată este răspunzătoare de multe hemoptizii. ventilaţia asistată. a calibrului bronhiilor. amiloidoză). Formele dobândite apar după procese stenozante bronşice (tumori. Expectoraţia este mucopurulentă. complicaţii infecţioase locale (bronhopneumo-nie. Etiopatogenie: se deosebesc forme congenitale. Simptome: debutul este insidios şi greu de precizat. vaccinarea antigripală (indispensabilă iarna).Mucosolvin (Acetilcisteină). complicaţii infecţioase locale (bronhopneumo-nie. Dispneea paroxistică este consecinţa a trei factori. în cazuri deosebite se recomandă reeducarea respiratorie (kineziterapia). abces sau gangrena pulmonară). rareori fetidă. complicaţii infecţioase la distanţă (septicemii. care devine rapid abundentă. abces cerebral. în special la bărbaţi. arătând sediul. Diagnosticul bronşiectaziei se bazează pe tuşea cronică cu expectoratie abundentă. boli infectocontagioase. Lobectomia este indicată în bronşiectaziile limitate unilaterale. fără cauză aparentă. Bron-hografia este însă indispensabilă diagnosticului. Uneori apare hipocratism digital (deformare a degetelor. absenţa fibrelor elastice (semn că parenchimul pulmonar nu este interesat) şi absenţa bacilului Koch.7. Tuşea este constantă. arată polinucleare alterate. mai frecvent la partea stângă. cord pulmonar cronic. expectoraţia este abundentă (100 . de obicei atrag atenţia asupra boli episoadele infecţioase care apar toamna sau la sfârşitul iernii. localizate sau difuze. 3). Bronhodilatin) trebuie administrate cu prudenţă. apoi însoţită de expectoraţie mucopurulentă. starea generală tot mai alterată. (Vezi şi tratamentul bronşitei cronice). stratificată. la început uscată. Evoluţia este lungă. discontinuu. abcese pulmonare. b .pot fi utile în formele cu secreţii aderente.formă cilindrică. I 224 MANUAL DE MEDICINA INTERNA Tratamentul este identic cu cel prezentat la "Abcesul pulmonar". fie ca un sac (sacciforme). bolnavul fiind afebril (febra însoţeşte stările infecţioase). 4 . Bronhografia este caracFig. cele mai numeroase. Bisolvon.alergică şi cu semne de bron-şiolită. progresivităţii leziunilor şi complicaţiilor. Complicaţii: hemoptizii grave. Bronhiile dilatate apar fie cu aspect fuziform. Cu timpul. injectat lent (1 . 2.Dilataţii bronşice a . Benzonat de sodiu . 1111 a !y b■ v c \y d Fig. ■ Prognosticul este rezervat. Starea generală este bună între puseurile infecţioase. Esenţială este depistarea bolii într-un stadiu precoce. infecţii ale căilor respiratorii superioare (sinuzite. Fluidifiantele şi mucoliticele . Se BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 223 spune că "bolnavul îşi face toaleta bronhiilor".ampulară chistică Radiografia este necaracteristică. vaccinarea antimicrobiană. ca rujeola şi tuşea convulsivă). forma mută se întâlneşte la lobii superiori. în perioada de boală confirmată. vaccinul polivalent. d . rînite. Musculatura este distrusă. Ventolin. 2. Febra creşte odată cu expectoraţia.Bronşiectazii chistice bilaterale tenstică. variabilă şi reversibilă. congenitală sau dobândită. dar se întîlneşte şi la copii. Berotec.moniliformă. Profilaxia presupune tratamentul corect al afecţiunilor cauzale. posibilă numai prin explorări funcţionale şi supraveghere regulată a bolnavului. stirriulenţi ai centrului respirator (Micoren). rare (asociate cu alte malformaţii congenitale) şi forme dobândite. numai pe cale venoasă. stratificată. oxigen umidificat. corpi străini). abces sau gangrena pulmonară). continuă. cronică. DILATAŢiA BRONHIILOR (BRONŞIECTAZIA) Definiţie: bronşiectazia este o afecţiune cronică. cu crize paroxistice de dispnee expiratorie şi raluri sibilan-te. datorită evoluţiei cronice. eliminând dimineaţa secreţiile adunate în timpul nopţii. de obicei matinală. tuberculoză pulmonară. Examenul microscopic. Primele două componente sunt . caracterizată prin dilatarea bronhiilor mici şi mijlocii şi infectarea lor perioadică. hemoptiziile frecvente. Uneori.300 ml/zi) şi frecventă.8.(fig. fie ca o dilataţie cilindrică. îndeosebi de la bazele plămânilor. Alfachimio-tripsină. Miofilinul. se mai descriu forme grave. hipersereţia şi spasmul.sacciformă. care induc bronhostenoza: edemul mucoasei bronşice. episoadele infecţioase devint tot mai frecvente şi mai îndelungate. în debit scăzut.

cristale Charcot-Leyden şi spirale Curschman. apar complicaţii: infecţii bronhopulmonare (bronşite cronice. pot interveni şi stimuli emoţionali. se asociază cu tuse şi expec-toraţie mucopurulentă şi factori infecţioşi (bronşite cronice etc. în timp ce în bronşita astmatiformă dispneea paroxistică apare după o îndelungată perioadă de evoluţie a unei bronşite. urticaria. ci un sindrom. cianoză. Astmul. Cu timpul. durând peste 24 . La început criza paroxistică este declanşată numai de alergene. IgE aderă selectiv de bazofilele din sânge şi ţesuturi. cu dispnee şi nelinişte. se deosebesc asmul cu crize rare şi de intensitate redusă. la percuţie . este hipersensibilitatea bronşică faţă de doze minime de mediatori chimici. La recontactul cu alergenul. Criza apare de obicei în a doua jumătate a nopţii. Cele mai obişnuite alergene sunt: polenul. determină frecvent modificări emfizematoase. cu eliberarea de mediatori chimici bronho-constrictori (acetilcolină. apărând bronşita astma-tiformă. carne) sau medicamentoase (Acidul acetilsalicilic. Forme clinice: se deosebesc astmul bronşic pur. Esenţial este factorul general. intervenind două elemente: un factor general (terenul atopic) şi un factor local (hipersensibilitatea bronşică).). cord pulmonar cronic. cuplul IgE . barbiturice. incapabili să răspundă cu bronhodilataţie pentru a corecta bronhospasmul produs de mediatorii chimici). astmul cu dispnee continuă şi starea de rău astmatic. bogată în eozinofile (uneori eozinofilie şi în sânge). discontinuă.). de obicei predispus ereditar. cu dispnee mai mult sau mai puţin evidentă. de crize astmatice. bradipneică. reversibilitatea crizelor sub influenţa corticoizilor sau simpaticomimeticelor. debutul crizei înainte de 25 de ani sau după 50. cu celule cal-ciforme numeroase şi muşchii netezi hipertrofiaţi. dispnee paroxistică expiratorie şi frecvent vespero-nocturnă. cu puţine intervale libere. eczema. se mai descriu astmul bronşic extrinsec (alergic pur). pneumopatii). în special la nivelul mucoaselor. De obicei stă în poziţie şezândă. capricioasă. care apare după 40 de ani. când domină tonusul vagal (bronhoconstrictor). Etiopatogenie: astmul bronşic nu este o boală. bronşita cronică şi emfizemul pulmonr se intrică şi constituie conceptul larg de bronhopneumopatie cronică obstructivă nespecifică. Penicilina. spontan sau sub influenţa tratamentului. somnolenţă până la comă. colaps vascular. unele alergene alimentare (lapte. Astfel. rezistente la tratament. bronşita cronică se poate complica cu fenomene obstructive şi alergice. capricioasă. crizele sunt tipice. cu spută vâscoasă. cu intervale libere. cu interval liber între crize şi astmul bronşic complicat (impur). Forma pură apare la copii şi are tendinţa să diminueze la pubertate. Cu timpul.exagerarea sonorităţii. unele produse microbiene). Evoluţie şi complicaţii: evoluţia este îndelungată. subintrante. variabilă. asfixie.48 de ore. Bolnavul rămâne la pat sau aleargă la fereastră. sunt prezente raluri bronşice. părul şi scuamele de animale. suprainfecţie . la indivizii predispuşi (atopici). cu polipnee. ca şi bronşita. accesele devin frecvente. Are substrat alergic. mai târziu. prurit al pleoapelor. coriza spasmodică "febra de fin". absenţa altor boli pulmonare preexistene. sunt necesare cel puţin 3 din următoarele 5 criterii: antecedente alergice personale sau familiale. fungii atmosferici. lăcrimare.E. Anatomia patologică relevă bronhii terminale obstruate de mucus. cu capul pe spate şi sprijinit în mâini. Alteori. care durează toată viaţa (bolnavul se naşte şi moare astmatic). incapabili la individul normal să provoace criza de astm (boală a betareceptorilor adrenergici. care apare la tineri. prurit şi hipersecreţie.S. Alergenele. opiacee.celulă bazofilă bronşică . alteori este anunţată de prodroame (strănut. şi astmul bronşic intrinsec. Astmul se poate infecta. care apare la tineri cu antecedente alergice familiale. perturbări ale volumelor plasmatice şi ale debitului expirator (în special scăderea V. cefalee). pradă setei de aer.M. Există şi manifestări echivalente: tuşea spasmodică. terenul atopic (alergic). dilataţii bronşice. în inspiraţie forţată. astmul cu dispnee paroxistică. Apare după administrarea în exces de simpati-comimetice (Alupent). cu început şi sfârşit brusc. tulburări de distribuţie. reflecşi. praful de cameră. în intervalele dintre crize. induc formarea de anticorpi (imunoglobuline). de obicei fără tuse şi expectoraţie. nările dilatate. cu teste cutanate şi de provocare pozitive (40% din cazurile de astm bronşic). apar semnele bronşitei cronice şi ale emfi-zemului. deci şi al bronhiilor. în timpul crizei. La sfârşitul crizei. emfizem pulmonar. ouă. Testele de sensibilizare sunt pozitive. cu echivalente alergice.imunoglobuline E (IgE) denumite şi reagine. în prezenţa unor alergene.fixe. histamină. diseminate bilateral. migrena. în cazul astmului . apare tuşea uscată. chinuitoare (deoarece expulzarea secreţiilor se face cu dificultate). echivalenţe alergice. Starea de rău astmatic se caracterizează prin crize violente. edemul Quinke. Terenul astmatic (atopic) corespunde tipului alergic de hipersensibilitate imediată. în toate tipurile însă. criza apare mai ales noaptea. de obicei ivindu-se în timpul iernii. Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronşic. rinita alergică. în funcţie de severitatea manifestărilor. suprimarea bruscă a corticoterapiei. Al doilea factor esenţial pentru astm. Astmul bronşic. insuficienţă respiratorie. albicioasă (perlată). toracele este imobil. climaterici. cu evoluţie îndelungată. jugulare turgescente. de obicei brutal. Criza se termină în câteva minute sau ore. ochii injectaţi. Aceasta din urmă este precedată. interval liber între crize. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 225 Simptome: la început. în special sibilante. Terenul atopic presupune o reactivitate deosebită la alergene (antigene). întotdeauna.declanşează reacţia alergică (antigen-anticorp). îmbrăcând aspectul de bronşită astmatică. Aminofenazona. subintrante sau se instalează starea de rău astmatic. sedative. ultima -labilă. cu expiraţie prelungită şi şuierătoare. Dispneea devine paroxistă. bradikinină) şi apariţia crizei de astm. în care crizele apar pe fondul unor modificări permanente (de obicei bronşita astmatică).

Se administrează înaintea expuerii la alergenul cauzal. în astmul bronşic intricat se realizează cu Tetraciclină 1 g/zi. cap de serie este atropină. în general tratamentul a fost expus la bronşita cronică. calicu. cornaj). Preparatul Ventolin (Salbutamol) pare cel mai util.în crizele cu polipnee. Prognosticul de viaţă este bun. terapia ocupaţională. se vor folosi doze minime (30 mg Prednison/zi) . în practică s-a impus preparatul Atrovent care nu are efectele secundare ale atropinei. anticolinergicele şi derivaţii metilxantinei. Şi în această afecţiune măsurile preventive sunt foarte importante. Măsurile profilactice vor fi aplicate întotdeauna: evitarea mediului alergizant. Tratamenul cu aerosoli (Inhaloterapia). dar datorită riscurilor rămâne o terapie de impas. Acest manifestări dispar spontan prin reducerea dozei. mai rar Penicilină V. praful de cereale. oral. Diagnosticul diferenţial trebuie să aibă în vedere astmul cardiac (dispnee inspiratorie şi polipneică. de preferinţă Oxacilina. Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice. dipneea nevrotică (senzaţia de lipsă de aer nu are corespondent obiectiv). Speleoterapia (practicată în salin). Dintre anticolinergice. Din generaţia a doua se folosesc Izoprenalina (Aludrin) şi Orciprenalina (Alupent. 1 mg dimineaţa şi seara. Enumerăm în continuare diferite preparate şi metode folosite în tratamentul astmului bronşic. Cu acesta din urmă s-au obţinut rezultate bune în lunile de iarnă. din alergenul cauzal (polenuri. impune de asemenea evitarea virozelor respiratorii şi în primul rând.5 mg/tab. 1 tabletă/zi (5 mg).v sau ca aerosoli. Dintre Xantine se foloseşte Teofilina şi derivaţii săi Miofilina şi Aminofilina. testele cutanate şi de provocare. Au slabă acţiune pe cale orală şi mai bună pe cale i.tratament de atac. palpitaţii. Astmopent). Sinacten-retard (1 mg la 7 . Sunt folosiţi cu precădere în aerosoli dozaţi. kineziterapia (cultura fizică terapeutică. s-au sub formă de soluţie pentru aerosoli. fără a abuza. Tetraciclină. este indispensabil în anumite forme. Se administrează pe cale s. în general. tot 1 tabletă/zi BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 227 (0. anamneză şi semne cardiace de insuficienţă cardiacă stângă). 4 capsule/zi (20 mg/capsulă) la 4 . cu turboinhalatorul de mână (spinhaler). sub protecţie de alcaline. nervozitate. Mucosolvin) . Nervocalm). Se folosesc: Prednison. Rezultatele sunt inferioare betaadrenergicelor şi anticoli-netgicelor.c. sedative slabe (Bromoval. fiind alergizantă). în prezenţa semnelor de infecţie (după schema de la "Bronşita cronică"). Diagnosticul pozitiv se bazează pe prezenţa a 3 din cele 5 criterii prezentate. dar cel de vindecare este rezervat. astăzi foarte puţin întrebuinţată din cauza tulburărilor provocate.c. ceea ce impune folosirea strict personală şi păstrarea în stare de sterilitate a aparatului. doze subclinice progresiv crescânde. Fenoterolul (Berotec). K. Antibiotice (se evită Penicilina. la început 3 zile. Lomudal) deşi nu este bronhodilatator se bucură de un mare credit mai ales ca măsură preventivă. In tratamentul corticoterapic. Autovaccinurile pot da rezultate bune. cura balneară (în special Govora). Superiori acestora sunt derivaţii din generaţia a treia: Terhutalinul (Bricanyl). apoi săptămânal şi în final la trei săptămâni (minimum 3 ani). în special inhalarea de diferiţi germeni. Sub formă de spray dozat. bronşita astmatiformă (episoade bronşitice care premerg cu ani.bronşică. S-au încercat şi eritromicina. Rezultatele sunt inferioare betaadrener-gicelor. oxigen . fiind preferabil tratamentul discontinuu (la 2 sau 3 zile) şi cor-ticoterapia-retard sau în aerosoli. Sensibilitatea particulară a bolnavilor la infecţii. Salbutamol şi Terbutalină. dispneea faringiană (tiraj. Drenajul postural. tratamentul continuu se va temporiza. Asocierea Atroventului cu un betaadrenergic (Berotec sau Ventolin) realizează efecte sinergice superioare. doza totală trebuie administrată dimineaţa. Cloxa-cilina. cu doză totală pe zi între 10-60 mg. produse retard (Celestone. Dintre alte metode şi proceduri prezentate pe larg la tratamentul bronşitei cronice enumerăm: hidratarea corectă a bolnavului. Kenalog). fungi. aglomeraţiilor în timpul epidemiilor. dispneea paroxistică).în crize şi suprainfecţie. Metoda comportă şi anumite riscuri.6 ore. Zaditenul (Ketotifen) are tot efect preventiv şi este administrat sub formă de gelule. coticoterapia trebuie rezervată formelor grave. Ca reacţii adverse după supradozaj. Tratament: astmul bronşic răspunde la o gamă largă de preparate şi proceduri. expectorante şi mucolitice (Bisolvon. ventilaţia mecanică şi dezobstruarea bronşică sunt folosite în anumite bronşiectazii. Prima acţiune vizează combaterea fumatului şi 226 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ propaganda antitabacică. Evitarea atmosferei poluate. gimnastica respiratorie). supuraţii bronşice secundare şi în general în cazuri speciale. a substanţelor iritante bronşice - . Trebuie ţinut seama şi de echivalentele alergice. Salbutamolul (Ventolin şi Sultanol) şi Clenbutarolul (Spiropent).). sunt de întrebuinţare curentă. Principalele droguri folosite sunt şi aici betaadrenergicele. Se folosesc unele preparate retard (antigen şi hidroxid de aluminiu) în injecţii s. S-a încercat şi prepararea tabletelor de Orciprenalina. Corticoterapia este tratamentul cel mai eficace. pot apare tremurători. 5 mg/zi . Se practică 2-4 inhalaţii pe şedinţă.de întreţinere. Dintre acestea Prostaglandinele prezintă numai un interes teoretic iar Cromoglicatul disodic (Intal. tahicardie şi creşterea debitului cardiac şi a tensiunii arteriale. nu mai este utilizată astăzi. Betaadrenergicele sunt derivaţi ai adrenalinei care din cauza efectelor secundare (ca şi efedrina). unii alergeni profesionali ca: făina. Ampicilina şi Biseptolul.15 zile). peri de animale). fiecărui preparat în parte. inclusiv expunerea la noxele respiratorii este o altă măsură. climatoterapia şi mai ales hiposensibilizarea specifică (Imunoterapia). uneori mai mult dar. Superprednol. praf de cameră. Dozajul corect (4x2 inhalaţii/zi) este practic lipsit de efecte adverse cardiovasculare.

durerea toracică) şi apar semne generale (paloare. Se administrează de la început antibiotice (nu Penicilină). pierdere în greutate.100 U. Se cunoaşte şi un debut tardiv. Starea de rău astmatic: hemisuccinat de hidrocortizon în doză iniţială de 25 • 100 mg i. recidivantă sau rebelă la tratament. Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai scurt. Fig. multă vreme asimptomatică. cât şi cele târzii. respiraţie asistată. care evidenţiază modificările mucoasei bronşice şi leziunea endobronşică (tumoarea sau stenoza) şi care permite aspirarea unor fragmente tumorale sau a secreţiei bronşice. uneori cu striuri de sânge. vaccinurile şi sedativele minore pot fi utile.de obicei bărbat . 1-2 fiole/zi. 5 Imagini radiologice evocând un cancer pulmonar A . Există două mari forme: hilară (2/3 din cazuri). CANCERUL BRONHOPULMONAR Definiţie: cancerul bronhopulmonar este o tumoare malignă. pericolul de abuz fiind prea mare. opiaceele. se reîncepe cu doză superioară. Simptomatologie: simptomele cancerului bronhopulmonar. urmat de perfuzii cu 200 . în tratamentul astmului bronşic.10 ori mai des decât la femei). Semnele radiologice constau de obicei în: opacitate hilară. Debutul poate fi şi( acut. Debutul este de obicei insidios. printr-un tablou de sindrom paraneoplazic: tulburări de tip reumatismal (artralgii. 9). Unele infecţii pulmonare (pneumonie. Odată constituită formaţiunea tumorală proemină în bronhie. expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă. Etiologia nu este 228 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ cunoscută. rebelă la tratement.30 mg. 8. regim desodat). în soluţie de glucoza 5%. cu manifestări numai radiologice. dispnee. fluidifiante. desensibilizarea speicfică dă rezultate îndoielnice. imagine de atelectazie lobară sau zonală şi opacitate rotundă în plin parenchim (fig. degete hipocratice). trebuie să sugereze şi existenţa unui cancer pulmonar. uneori. neurologic (poline-vrite).). în bronhiile mari şi lobii superiori. continuă. dar poate da accidente alergice. tranchilizantele şi neurolepticele.tutun. sedative. iar Miofilinul ineficace. antiacide.peste 40 de ani. desensibilizarea spcifică este obligatorie. 6.. expec-toraţia. procesele inflamatorii cronice pulmonare. Anatomie patologică: tumoarea este localizată mai frecvent în plămânul drept. dar este necesară când celelalte droguri s-au dovedit ineficace (doza de atac . vaccinuri. în perioada de stare se intensifică simptomele funcţionale de debut (tuşea. Madiol.5 mg). se combat abuzul de simpaticomimetice (induc astmul drogaţilor) şi de medicamente alergizante (Penicilina. inapetenţă. simpaticomimetice (Alupent. în vederea examenului hisjologic. de întreţinere . calciu. dar există unele cauze favorizante: fumatul . dacă la 5 mg rezultatul se menţine. fiind depăşită ca frecvenţă doar de cancerul gastric (20% din totalitatea tumorilor maligne). 5. compresiunii unor formaţiuni vecine sau metastazelor.v. orice infecţie pulmonară persistentă. gudronul. Se foloseşte metoda dozelor minime. Semnele fizice apar târziu şi se datoresc obstrucţiei bronşice. infecţie) şi la nivelul parenchimului pulmonar (atelectazie). pe care o obstinează. se indică bronhoaspiraţie. interesării pleurei. dacă reapare criza. manifestându-se prin tuse precoce.atelectazie. febră)./24 de ore). dar nespecifică şi periferică. sunt în raport cu reacţiile pe care le produce tumoarea la nivelul bronhiei (dilataţie. infectării teritoriului pulmonar din jur. 2-3 1/24 de ore. poate combate dispneea. mai târziu intense şi continue. oxigen şi în cazuri deosebit de grave. sunt proscrise Morfina. se încearcă suprimarea drogului.imagine rotundă în plin parenchim Bronhoscopia este examenul fundamental. Ca doză de întreţinere 5-l0 mg Prednison. abces pulmonar) pot domina tabloul clinic şi masca neoplasmul (cancerul). în funcţie de situaţie.Wheesing). şuierătoare . B . în special bronşitică (respiraţie dificilă. Miofilinul i.după unele statistici boala apărând de 17 ori mai frecvent la cei care fumează peste 20 ţigarete pe zi decât la nefumători -. dar nu previne crizele. Apare predominant la bărbaţi (de 8 . alcool etc. cu simptomatologie bogată. cu tratament de protecţie (K. este superior. traheotomie. endocrin (acromegalie). la un bolnav . Bronhodilatin) în pulverizaţii. De obicei aceşti bolnavi nu pot trăi fără cortizon. Multă vreme starea generală se menţine bună. la început surde. Tratamentul unor forme particularei Crize rare şi de intensitate redusă: Miofilin i. Astmul cu dispnee continuă: bronhodilatatoarele sunt inutile. se mai administrează antibiotice. oboseală. în perioada de metastazare. 7. cromoglicatul de sodiu. 2.opacitate hilară. cromoglicatul de sodiu. în special după 40 de ani. atât de debut.. Astmul cu dispnee paroxistică: simpaticomimeticele trebuie evitate.v. antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite. de tip pneumonie sau cu aspect de abces pulmonar. diuretice (Ederen).v. alteori hemoptizii abundente. ACTH (25 . dureri toracice. enzimele proteolitice etc. cu punct de plecare bronşic. urmărindu-se scoaterea bolnavului din criză. corticoterapia rămâne medicaţia de elecţie putând sista crizele în 24 de ore. C . corticoterapia trebuie respinsă ca tratament de cursă lungă. Etiopatogenie: constituie una din cele mai frecvente localizări. Berotec. obstrucţie.9.20 . substanţele radioactive. ACTH nu este necesar. De aceea. .400 mg/24 de ore.

H. pseudopneumonică. osoase. V. analgetice (Algocalmin. antibiotice pentru combaterea infecţiilor şi tratament simptomatic după caz: calmante ale tusei. expectoraţie. Deznodământul fatal. bronhoscopie. endos-copică şi citodiagnostică. Forme clinice: se cunosc următoarele forme mai importante: .Neoplasm pulmonar secundar cu metastaze bilaterale **--BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 231 . lobectomii). tiroidă. rinichi. Fig. ^ . . acţiuni de depistare precoce radiologică în masă. mediastinală. biopsie şi examenul microscopic al sputei.). vizând sputa. abces pulmonar. Antidoren. cobaltoterapia. vârstei înaintate. Spre 'deosebire de cancerul primitiv.S. evoluţia este în general rapidă. Simptomatologia pulmonară este multă vreme mută.la un individ de obicei după 40 de ani. uter. stomac. Moartea se produce prin caşexie. a complicaţiilor etc.). . la stări febrile neexplicate şi V. PNEUMOPATIILE ACUTE . hepatice etc.90% din cazuri. dar rebele la tratament şi persistente. acest examen permite diagnosticul în 80 . Se folosesc: radioterapia. metastazele fiind localizate la periferia plămânilor. citostatice (Clafen. 6 .10.v. bolnavii sucombând în maximum doi ani de la precizarea acestuia.).Tumoară pulmonară lob superior stâng (Radiografie faţă şi profil stâng) Evoluţie: diagnosticul se precizează de obicei târziu. crescută). hemostatice. bronhopneumonie. Prognosticul este fatal. Gi-rostan). procese pleu-rale (serofibrinoase sau hemoragice). Mialgin). dilataţie a bronhiilor etc.prima zi Vincristină sau Vinblastină sau Adriblastină. Aceeaşi semnificaţie trebuie acordată unor pneumonii şi pleurezii rezistente la tratament sau recidivante.a cincea zi.formă hilară (centrală).5 ani înainte ca neoplasmul să devină evidenţiabil cu ajutorul metodelor clasice. sân. Fig. 2. radiologică. dureri insuportabile şi semne neurologice. rect. indiferent de gradul febrei. supurată. periferică.S.forma apicală (sindromul Pancoast-Tobias). Gravitatea rezultă şi din faptul că faza silenţioasă durează 5 -6 ani. hemoptizii). o fiolă de Ftorafur i. Tratamentul medical este indicat în formele inoprabile din cauza metastazelor.Neoplasm pulmonar drept (Radiografie pulmonară faţă şi tomografie) ■i m}( Diagnosticul se bazează pe apariţia insidioasă . în perfuzie sau i. prinderi ale ganglionilor axilari şi supracîaviculari şi metastaze la distanţă (cerebrale. mai ales mare fumător . ' . a poluării atmosferice. este aproape totdeauna accelerată.a unor simptome funcţionale nesemnificative prin ele însele (tuse. tratamentul intens şi precoce al tuturor infecţiilor bronşice. colon. sau Antifolan o fiolă i. Complicaţiile sunt numeroase. Metotrexate 4 comprimate. pleuretică. hemoptizie masivă. mărind suferinţele bolnavilor: procese inflamatorii sau supurative (pneumonii.a doua zi şi a treia zi câte o fiolă de Ciclofosfamidă (Endoxan). cu punct de plecare din prostată. Tratamentul chirurgical este singurul eficace (penumonectomii. . survine mai repede decât în cancerul primitiv. este cercetarea celulelor neoplazice în spută. cu 1 . oxigen etc.Semnele de laborator: unul dintre cele mai importante examene. Diagnosticul se precizează prin examen radiologie. asfixie etc. cu bombarea fosei superclaviculare.H. 1 flacon i. Endoxan.cancerul pulmonar scundar este un cancer metastatic. supravegherea condiţiilor de lucru în industriile care folosesc substanţe cancerigene. uneori miliară. când tratamentul este inoperant. Prezentăm orientativ o schemă de tratament cu antineoplazice (şi antimitotice) utilizată în tratamentul cancerului bronhopulmonar. metastazantă. . Majoritatea bolnavilor ajung însă prea târziu la intervenţia chirurgicală. Profilaxia presupune lupta împotriva famatului. Când diagnosticul s-a stabilit. de asemenea examenul BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 229 citologic al secreţiei bronşice poate pune în evidenţă existenţa tumorii. iar cea de latenţă clinică. prin recoltarea sputei 3 zile consecutiv (eventual repetare). uter etc. de obicei multiplă. sân. 2-3.v. 8 . vitamine. compresiuni ale organelor din mediastin prin adenopatie.m. realizează o imagine radiologică nodulară. ele precipită evoluţia bolii.v. 9 .Tumoară pulmonară stângă cu atelectazie 230 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fig.a patra zi. dispnee. dominând semnele localizării primitive (prostată. Există deci 4 metode de depistare în stadii precoce: clinică (cu atenţie la pneumoniile care se repetă în acelaşi lob. sub controlul hemoleucogramei.

Forme clinice. debilitaţi sau cu boli preexistente. sindromul de condensare şi imaginea radiologică. mai intens pe partea bolnavă. meningite. care au modificat aspectul clinic şi evoluţia. leucocite şi hematii. caracterizate din punct de vedere anatomic printr-un exsudat alveolar şi mai rar interstitial. vâscoasă şi aderentă. încă din ziua a doua. mai ales în acelaşi segment pulmonar. junghi toracic şi febră mare. ca saprofit.40 de respiraţii/min. pleurezie purulentă. fără influenţarea semnelor fizice şi radiologice. raluri crepitante şi suflu tubar).1 PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ Definitei: pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumopatie acută. Probabil că unele infecţii virotice ale căilor aeriene. Clinic şi etiologic. Examenul sputei permite. în timp ce semnele radiologice pot persista mult timp. datorat interesării pleurei parietale şi ascensiunii febrile bruşte până la 40°. 10 . corize. ciroza. complicaţii cardiovasculare (fibrilaţie atrială. cu vârful în hil. în special iarna. durând 1/2 . uneori triunghiulară. care sunt nebacteriene şi includ pneumopatii virotice şi pneumopatii de altă natură. după debutul brutal cu frison. abces sau gangrena pulmonară. umiditatea. Criza apare tot în ziua a noua. laringite etc. putând fi bine precizat de bolnav. De la introducerea antibioticelor. complicaţii şi virulenţa germenului. aspectul fiind denumit "hepatizaţie cenuşie" (fig. Apare dispneea (30 . regiunea afectată fiind asemănătoare ficatului. care poate apărea fie în cursul evoluţiei bolii (parapneumonică). simulând o urgenţă abdominală. precedată de o agravare a stării generale. dominând apatia şi inapetenţă. 2. Examenul radiologie confirmă diagnosticul clinic. cu inapetenţă şi sete vie. adică roşie. Etiopatogenie: boala este provocată de pneu-mococ. iar clinic. nefrite. Debutul este brutal. apoi cu expec-toraţie roşie-ruginie. temperatura revine la 37°. junghiului toracic submamelonar sau posterior. urinară (poliurie) şi sanguină (revenire la normal a leucocitozei). micşorează această rezistenţă. artrite). Boala apare mai frecvent la bărbaţi. ar avea o imunitate naturală faţă de pneumococ. Complicaţii: pleurezie serofibrinoasă. Criza marca vindecarea bolnavului. dar este numai urinară. Pneumonia indivizilor taraţi. semnele fizice mai durează câteva zile. dar est influenţat totuşi de vârstă. care afectează un lob. urmat de stadiul aşa-numitei "hepatizaţii roşii". Examenul sângelui evidenţiază hiperfibrinemie (6-7 g). iar alveolele fiind pline cu un exsudat format din fibrină. matitate. alcoolismul. un sindrom de condensare pulmonară (vibraţii vocale exagerate. congestionată. provcate de diverşi agenţi patogeni (bacterii. Cauzele favorizante sunt: frigul. 232 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ care se instalează la câteva ore după debut. oboseaza fizică sau psihică.10. poate apărea transformarea purulentă. virusuri. uscată şi arsă în formele grave. iar dacă se agravează. Dacă boala se vindecă. cu astenie şi cefalee. cu delir şi creştere a temperaturii. bronhopneumonia şi alte pneumonii bacteriene. Evoluţie: înaintea descoperirii antibioticelor. leucocitoză cu polinucleoză şi viteză de sedimentare mult accelerată.). pneumonii atipice. care poate fi găsit frecvent la indivizi sănătoşi. urinele sunt rare.2 ore. faţa devine vultuoasă. trebuie să se caute un neoplasm bronşic sau o supuraţie pulmonară cronică. debilitaţi de boli preexistente. în pneumoniile care se repetă. generalizat. rickettsii etc. Se pare că mucoasa căilor aeriene superioare. colaps. indicând o opacitate cu topografie lobală sau segmentară. hepatite. cu buze uşor cianotice şi vezicule de herpes în jurul buzelor şi uneori al nărilor. sudorală (transpiraţie abundentă). diverse (otite. datorită frisonului unic. Limba este albă. Diagnosticul este uşor de pus în formele tipice. teren. este de asemenea gravă. edem pulmonar. diabetul zaharat. saburală. debutează acut şi are evoluţie ciclică. Temperatura se menţine "în platou".Pneumonie lob mijlociu drept Boala debutează printr-un stadiu de congestie alveolară. începând din ziua a doua. în cavitatea bucală şi în faringe. se instala în câteva ore şi cuprindea o criză termică (temperatura coborând chiar sub 37°). Tuşea este chinuitoare şi uscată la început. flebite). în perioada de stare. La bolnavi se găseşte la nivelul plămânului şi în spută. în zilele premergătoare există adeseori o discretă infecţie rinofaringiană. alcoolicii fac frecvete . Examenul citobac-teriologic al sputei pune în evidenţă pneumococul. intens. Astfel. examenul fizic pune în evidenţă. fie după criză (metapneumonică). pneumonia este aproape totdeauna secundară unei gripe. care cuprind pneumonia pneumococică. Simptomatologie: boala apare la individ în plină sănătate. după care apărea criza. sensibilitate la frig. Pneumonia bătrânului este gravă. se deosebesc: pneumopatii bacteriene.). Prognosticul în general este bun. 10). uneori. peritonite. diagnosticul de tuberculoză pulmonară sau de neoplasm. provocată de penumococ. perioada de stare dura 7-9 zile. Pneumonia copilului se caracterizează adeseori prin junghi abdominal şi vărsături. febra redusă. Anatomia patologică arată o localizare predilectă pentru lobii inferiori şi plămânul drept. însoţită de transpiraţii abundente. Complicaţiile afectează în special bolnavii vârstnici. reduse şi închise la culoare. printr-un sindrom de condensare cu debut acut. semnele sunt discrete. După criză.Pneumopatiile acute sun afecţiuni inflamatorii pulmonare. De altfel. unele boli cronice ca insuficienţa cardiacă. exsudarul se resoarbe.

crize de delirium tremens, diabeticii comă, ciroticii icter grav, nefriticii comă uremică. Pneumonia mixtă, este o pneumonie virală suprainfectată bacterian. Congestiile pulmonare sunt sindroame clinice asemănătoare pneumoniei pneumo-cocice şi reprezintă forme clinice, în care procesul infsamator este redus la primul stadiu (de congestie alveolară). De aceea, se mai numesc şi "pneumonii abortive". Congestiile pulmonare reprezintă astăzi, când frecvenţa pneumoniei în forma tipică a scăzut mult, cele mai întâlnite peumonii acute bacteriene. Se cunosc mai multe forme: --—^ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 233 Congestia pulmonară propriu-zisă, care este de fapt o "pneumonie abortivă", provocată de pneumococ, cu debut mai puţin brutal decât al pneumoniei, cu temperatură moderată, simptomatologie ştearsă şi sindrom de condensare uneori absent. Congestia pleuro-pulmonară este o pneumonie uşoară, cu participare pleurală. Corticopleuritele prezintă semne discrete de pneumonie şi pleurită. Tratamentul este igieno-dietetic, etiologic şi simptomatic. Tratamentul igieno-dietetic: repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-l0 zile după defervescenţă, într-o cameră luminoasă, bine aerisită, la o temperatură potrivită (20°); regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte. Progresiv, se va trece la regimul lacto-făinos-zaharat şi apoi la o alimentaţie mai substanţială. în timpul perioadei febrile, se va asigura hidratarea suficientă a bolnavului. O atenţie deosebită se va acorda igienei bucale, prin îndepărtarea reziduurilor, gargarisme, ungerea mucoaselor cu glicerina boraxată şi igienei tegumentelor - prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool metolat. Tratamentul etiologic se adresează agentului cauzal, în speţă penumococului, care este sensibil la Penicilină, Ampicilina, Tetraciclină, Eritromicină şi Seprtrin (Biseptol). Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de forma clinică şi sensibilitatea la antibiotice. Când nu există date pentru stabilirea diagnosticului etiologic, se începe tratamentul cu Tetraciclină (2,5 - 4 g/zi, oral, în 4 prize, timp de 6 - 8 zile), care este activă faţă de majoritatea agenţilor patogeni. în aceste cazuri, se poate utiliza şi Ampicilina (oral, 2-4 g/zi, timp de 8 - 10 zile) sau Septrin (Biseptol) - amestec de trimetoprim şi sulfametoxazol (4 comprimate/zi, oral, în 2 prize, timp de 4 - 8 zile). Penicilina G este antibioticul de elecţie, deoarece nu există tulpini de pneumococ rezistente la Penicilină (1 600 000 - 6 000 000 u.i./zi, i.m. la 4 - 6 ore, timp de 4 - 8 zile, continuându-se administrarea încă 72 de ore după defervescenţă; la bătrâni şi bolnavi taraţi, se mai continuă câteva zile). Bolnavilor alergici la Penicilină, li se administrează Eritromicină (2-3 g/zi, în 4 prize, timp de 4 - 8 zile). Tetraciclină, Doxicilină sau Septrin. Sulfamidele, deşi active, sunt mai puţin utilizate. în cazuri severe se pot asocia două antibiotice sinergice. Nu se administrează Streptomicina, fiind mai puţin activă şi putând selecţiona mutante rezistente şi masca o tuberculoză. Tratamentul simptomatic. Febra se combate numai în caz de hipertermie, cu comprese umede alcoolizate. De obicei febra cedează uşor la tratamentul etiologic. Junghiul toracic se combate cu antinevralgice, Algocalmin, Antidoren. Agitaţia, delirul şi insomnia se corectează cu barbiturice, Cloralhidrat (2-3 g/24 de ore) şi Bromoval. în caz de cianoză şi dispnee se administrează oxigen. Tuşea se combate cu Calmotusin, Tusomag şi Code-nal. La vârstnici şi taraţi se administrează cardiotonice sau analeptice cardiorespiratorii. -2.10.2. BRONHOPNEUMONIA Definiţie: bronhopneumonia este o afecţiune pulmonară acută, frecventă la bătrâni, indivizi taraţi şi copii şi cu mai multe focare diseminate în ambii plămâni. Etiopatogenia este variată, agentul patogen fiind reprezentat de germenii saprofiţi ai căilor respiratorii pneumococ, stafilococ, hemofil, streptococ, bacilul Friedlănder -, care acţionează separat sau asociaţi. Apare de obicei la copii, bătrâni, bolnavi, cronici, cu insuficienţă cardiacă, hepatite cronice, diabet zaharat, nefrită cronică, supuraţii cronice, neoplazii diverse etc. De cele mai mutle ori, un germne iniţial - cel mai adesea un virus (gripal, adenovirus, virusul rujeolei, al tusei convulsive etc.) - declanşează boala pe care se grefează bacterii de suprainfecţie (pneumococ, streptococ etc.), care-i conferă carac234 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ terul specific. Boala, iniţial virotică, scade forţele de apărare ale organismului şi exacerbează flora saprofită. Infecţia este favorizată de frig, umiditate, denutriţie, alcoolism, deformări toracice, boli cronice etc. Anatomia patologică arată leziuni lobulare multiple, având în centru o bronhie, răspândite în ambii plămâni, separate de plaje de parenchim pulmonar normal. Leziunile confluează uneori (se unesc), ocupând aproape un lob, ca în pneumonie. Simptomatologie: debutul bolii este uneori brutal, dar de obicei insidios, fiind caracterizat prin febră (care creşte progresiv), frisoane repetate (adeseori pot lipsi), dispnee cu caracter polipneic, tuse uscată chinuitoare, astenie şi adinamie pronunţată. în perioada de stare, care apare de obicei încă din ziua a doua, starea generală se alterează, astenia şi adinamia sunt extreme, uneori apar agitaţie şi delir. Febra se menţine ridicată, dar neregulată, oscilantă. Dispneea este fenomenul dominant. Este polipneică, uneori ducând la asfixie. Tuşea se însoţeşte de expectoratie

mucopurulentă, uneori striată de sânge. Apare cianoza feţei şi a extremităţilor, iar pulsul este mic şi tahicardie. Două elemente frapează în evoluţia bronhopneumoniei: variabilitatea simptomelor prezentate - care se schimbă de la o zi la alta, în raport cu resorbţia unui infiltrat şi apariţia altuia - şi discordanţa dintre starea generală gravă a bolnavului şi absenţa sau discreţia semnelor fizice, constând de obicei în raluri bronşice sau suberepitate diseminate în ambii plămâni. Examenul sputei şi al sângelui arată modificări similare cu cele din pneumonie. Examenul radiologie indică umbre multiple, cu contururi difuze de dimensiuni reduse, în cele două câmpuri pulmonare. Evoluţia este variabilă, dar mai îndelungată şi mai gravă decât a pneumoniei, putând dura mai multe săptămâni. Sub influenţa tratamentului, febra scade progresiv. Formele clinice sunt numeroase, citând ca mai importante: Forma supraacută, cu stare generală foarte alterată, dispnee cu asfixie, cianoză intensă, febră mare şi frecvent fenomene de encefalită. Evoluţia duce deseori la moarte. Bronhopneumonia bătrânilor, cu aspect subacut, creştere moderată a temperaturii şi expectoratie mucopurulentă sau hemoptoică. Boala continuă să fie una dintre cele mai frecvente cauze de deces la persoanele în vârstă. Diagnosticul este sugert de debutul mai puţin brusc, afectarea severă a stării generale şi de semnele fizice reduse. Tratamentul (igienodietetic şi simptomatic) este asemănător aceluia din pneumonie. Tratamentul etiologic, antiinfecţios, variază după agentul patogen. în infecţiile cu penu-mococ şi streptococ (3-hemolitic - Penicilina G, Ampicilina, Tetraciclină, Eritromicină, Septrin, Cefaloridină. în infecţiile cu Str. viridans, pe lângă antibioticele enumerate, este activă şi Streptomicina (1 g/zi, în 2 prize, la 6 ore). în infecţiile cu stafilococ, antibiograma este obligatorie, evoluţia este gravă, neprevizibilă, cu abcese şi empieme. Se începe tratamentul cu Penicilină (12 - 24 milioane u.i./24 de ore) şi se continuă după sosirea antibiogramei cu antibioticele la care germenul este sensibil: Penicilină, Ampicilina, Eritromicină sau mai ales, Oxacilină (3-6 g/zi, oral timp de 10 - 30 de zile), Meticilină (4 -l2 g i.m., 10 - 30 de zile), Kanamicină sulfat (1 g/zi, în 2 prize la 6 ore, timp de 10 - 15 zile), Rifampicină sau Novobiocină. în cazurile deosebit de grave se foloseşte tripla asociere: Penicilină G + Meticilină (sau Oxacilină) + Kanamicină sulfat. în infecţiile cu Haemophilus, se administrează, timp de 8 - 10 zile, pe cale orală, Ampicilina (antibiotic de elecţie), Cloramfenicol, Eritromicină sau Tetraciclină. în infecţiile cu bacii Friedlănder, antibiograma este obligatorie, iar evoluţia gravă, prelungită, frecvent cu apariţia de abcese pulmonare. Se administrează timp de 10 - 20 de zile Streptomicina (1 g/zi), Kanamicină BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 235 sulfat (1 g/zi) sau Gentamycin (150 - 180 mg/zi), uneori Septrin, Colistină, Cefaloridină. Alteori, se asociază Streptomicină cu Tetraciclină. în practică, frecvent nu se poate izola germenul. De aceea tratamentul se începe cu Penicilină G (1 600 000 - 3 200 000 u./zi) sau cu Ampicilina (3 g/zi). în formele severe se prescrie asocierea Penicilină + Kanamicină sulfat (1 g/zi). Dacă ameliorarea nu survine în 3 - 4 zile, tratamentul va fi schimbat. După ce se elimină posibilitatea unei tuberculoze, a unui neoplasm bronşic sau empiem toracic, se administrează asocierea Oxacilină (4 g/zi) + Gentamycin (240 mg/zi). Se mai poate folosi asocierea Meticilină (6 g/zi) sau Cloxacilină (4 g/zi) + Kanamicină sulfat (1 g/zi) sau Colistină (8 000 000 u./zi.). în lipsa acestora se asociază Solvocilin sau Reverin (1,2 g/zi) + Kanamicină sulfat, sau Streptomicină (1 g/zi) sau Cloramfenicol (3 g/zi) + Kanamicină sulfat sau Streptomicină (1 g/zi). La bătrâni se administrează de la început aceste asocieri: Penicilină G + Kanamicină sulfat (sau streptomicină), Ampicilina sau Tetraciclină injectabilă (Reverin, Solvocilin). Dacă nu se obţine rezultate în 4 - 5 zile, se administrează asocierea: Oxacilină + Genamycin; în cazuri uşoare - Eritromicină (3 g/zi) sau Septrin (2 g/zi). în toate situaţiile durata tratamentului va fi de cel puţin 7 zile (10 - 14 zile). Bronhopneumoniile de suprainfecţie cu piocianic - formă foarte gravă - se tratează cu asocierea Carbenicilină (12 g/zi) + Gentamycin (24 mg/zi, timp de 7 - 14 zile, sau Colistină + Polimixină B. 2.10.3. ALTE PNEUMONII BACTERIENE Pe lângă penumopatiile penumococice, se întâlnesc şi penumonii bacteriene cu sta-fîlococ, streptococ, bacii Friedlănder. Aceste pneumonii au câteva caractere comune: sunt secundare, apărând ca o complicaţie a unei prime boli; bacteriile ajung la plămâni adeseori pe cale hematogenă, pornind de la alte focare de infecţie; forma pneumopatiei este de obicei de tip bronhopneumonie. Pneumonia streptococică este o bronhopneumonie, secundară unei boli virotice (gripă, rujeolă) sau unei infecţii streptococice (amigdalită, erizipel, scarlatina). Debutul este insidios, febra remitentă, semnele fizice discrete. Caracteristică este apariţia precoce a unui revărsat pleural, deseori hemoragie, care are tendinţa să se transforme în pleurezie purulentă. Tratamentul este cel prezentat la "Bronhopneumonie". Pneumonia stafilococica este o bronhopneumonie care complică uneori gripa sau ru-jeola. Alteori, apare secundar unei stafîlococii cutanate, osoase sau septicemiilor cu sta-filococ. Există forme uşoare, dar şi forme foarte severe. în general domină dispneea, cia-noza, sputele mucopurulente galbene-verzui. Pot apărea în evoluţia bolii infecţii metas-tatice, abcese sau pleurezii purulente.

Gravitatea constă şi în posibilitate unei infecţii cu stafilococ de spital, rezistent la majoritate antibioticelor. Tratamentul este cel prezentat la "Bronhopneumonie". Pneumonia cu bacili Friedlănder este mai rar întâlnită, prezentându-se fie ca o pneumonie, fie ca o bronhopneumonie. Apare de obicei la bătrâni, alcoolici şi bolnavi taraţi. Uneori se observă penumonii migrante, trecând de la un lob la altul. Sputele sunt adesea hemoptoice, cianoza şi dispneea intense, leucopenia obişnuită. Tendinţa la cronicizare, apariţia frecventă a complicaţiilor supurative (abcese, bronşiectazie, empiem plural) şi evoluţia severă conferă bolii un prognostic rezervat. Tratamentul a fost prezentat la "Bronhopneumonie". ■I 236 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 2.10.4. PNEUMOPATII ATIPICE Definiţie: pneumopatiile atipice sau virotice sunt infiltrate pulmonare inflamatoare, datorite unor virusuri. Etiopatogenie: cele mai cunoscute virusuri sunt: virusul gripal (pneumopatia gripală), virusul ornitozei (pneumopatia din ornitoză, a cărei sursă de infecţie este reprezentată de diferite păsări, porumbei, găini, papagali), adenovirusurile (pneumopatiile cu adenovi-rusuri), virusul care dă pneumonia atipică virotică primară (virus necunoscut); agenul Eaton febra "Q" (pneumopatia din febra "Q", provocată de Rickettsia burnettii). Anatomia patologică arată o inflamaţie alveolară, dar în special leziuni interstiţiale. Simptomatologie: debutul este excepţional brutal, de obicei insidios, cu tuse uscată, chinuitoare, însoţită mai târziu de expectoraţie mucoasă, uneori striată cu sânge, febră (3 8 - 39°), cefalee frecventă şi astenie. în perioada de stare apar tuşea, supărătoare şi tenace, însoţită de expectoraţie mucoasă şi uneori de vagi dureri toracice, febră neregulată cu frisoane şi transpiraţii, astenie şi cefalee pronunţate, facies palid. Semnele fizice sunt absente sau foarte discrete. Semnele radiologice sunt nete, în vădit contrast cu tabloul clinic discret. Cea mai caracteristică imagine este umbra hilară, care se întinde ca un evantai cu margini difuze, neomogene, spre baze sau clavicule. Semnele biologice constau în leuco-penie, uneori cu mononucleoză (adeseori leucocitele prezintă valori normale sau chiar uşor crescute), viteza de sedimentare uneori crescută), reacţii specifice virozelor (gripa, febra "Q" etc.). Evoluţia este benignă, dar convalescenţa lentă: temperatura coboară la normal în 10 -l5 zile, semnele radiologice persistând câteva săptămâni, iar astenia un timp îndelungat. Complicaţiile se datoresc virusului (meningite, encefalite, anemii hemolitice) şi suprainfecţii bacteriene, realizând o pneumonie mixtă. Diagnosticul se bazează pe debutul insidios, cu febră şi tuse iritativă persistentă, semne fizice discrete şi imagine radiologică particulară. Tratamentul igienodietetic şi simptomatic este similar celui din celelalte pneumopatii. Antibioterapia se recomandă în suprainfecţii bacteriene. (Tetraciclină sau Septrin). Pneumonia gripală răspunde la tratamentul cu chinină, Acid acetilsalicilic şi Vit. C. Administrarea Polidinului (Omnadin) este controversată. în pneumoniile din ornitoză (gravitate variată, uneori cazuri mortale), sunt eficiente tetracilinele, Streptomicina şi Septrinul; în febra "Q" (deseori se vindecă spontan) - tetracilinele şi Cloramfenicolul; în micoplasme (agentul Eaton) care adeseori se vindecă spontan _ Eritromicina şi Tetraciclină. Tetraciclină sau Septrinul influenţează nu numai suprainfecţia, dar şi procesul interstitial (micoplasme, rickettsii). 2.11. ABCESUL PULMONAR Definiţie: abcesul pulmonar este o colecţie purulentă, de obicei unică, localizată în parenchimul pulmonar, care se evacuează prin căile respiratorii, în urma deschiderii în bronhii, însoţindu-se de expectoraţie mucopurulentă şi imagine radiologică hidro-aerică. Etiopatogenia: agenţii patogeni sunt pneumococul, streptococul, stafilococul, pneu-mobacilul Friedlănder. Germenii pătrund în parenchimul pulmonar pe cale aeriană (prin inhalarea unor produse septice), pe cale limfatică sau hematogenă (însămânţarea plămânilor cu emboli dintr-un focar supurat) şi prin continuitate, de la un focar septic din vecinătate. Cauzele cele mai frecvente sunt: stenoza bronşică (de obicei un cancer pulmonar), BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 237 dilataţia bronşică, emboliile septice, suprainfectarea unor afecţiuni preexistente (chist hidatic, chist aerian, atelectazii etc.), diverse infecţii situate la distantă (sinuzite otite infecţii dentare, furuncule, flebite, traumatisme toracice etc.). în raport cu modul de formare, supuraţia poate Z primitivă (abces cu piogeni, amibian, micotic) sau secundară unei alte afecţiuni pulmonare (pneumonie, bronhopneumonie), unei supuraţii toracice sau subdiafragmatice, unei embolii septice pulmonare. Factori favorizanţi sunt frigul oboseala, alcoolismul, diabetul etc. Bărbaţii contractează mai frecvent boala Anatomie patologică: abcesul pulmonar este constituit de obicei din trei structuri" o cavitate care conţine puroi, un perete mai mult sau mai puţin îngroşat - apărând uneori ca o membrana (membrană piogenă) - şi o zonă de reacţie inflamatorie în jur

Simptome: debutul este de obicei brutal, caracterizat prin frisoane, febră până la 40° junghi toracic, şi mai rar, insidios. Urmează o perioadă de 5 - 10 zile cu caracter de pneumonie sau bronhopneumonie, în care există febră (39 - 40°), tuse şi expectoratie mucoasa. In acest răstimp apar totuşi unele elemente care sugerează abcesul pulmonar atingerea severa a stării generale (facies palid, temperatură neregulată, rezistentă la antibiotice) leucocitoză mare (20 000 - 30 000), cu polinucleoză. Urmează perioada a treia de deschidere m bronhii, cu evacuarea brutală a secreţiei purulente, evacuare denumită vomica:, şi care apare între a 5-a şi a 15-a zi de evoluţie. Uneori, vomica este precedată de hemoptme sau de spute hemoptoice. Vomica poate fi unică, masivă, când se însoţeşte de asfixie, sau mai des fracţionată. De obicei, după vomică, febra scade şi starea generală se ameliorează. Ultima perioadă este de drenare bronşică. în această perioadă, tuşea este frecventa, iar expectoraţia mucopuralentă, abundentă (10 - 400 ml/zi) şi dispusă în trei straturi. Fig. 11 - Abces pulmonar stâng (Radiografie pulmonară Faţă şi profil stânga) Temperatura oscilează în jurul a 37° şi uneori apar hemoptizii. Examenul fizic evidenţiază semnele sindromului cavitar (vibraţii vocale exagerate, matitate, suflu cavitar) Laboratorul mdică accelerarea vitezei de sedimentare, anemie şi leucocitoză în sânge fibrele elastice în spută. Examenul radiologie evidenţiază fie o imagine caracteristică'hiarnacinra tip r» pqt;i+o+h fz*x m~u:j ar. _ i i\ ._ o— -•"•vi.uata n<* u imagine caracteristica j droaenca, fie o cavitate fără lichid (fig. 11). 238 Iii MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

ă este inactivă ■ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 239 dacă, după 7 zile, nu vindecă supuraţia. Antibioticele pot fi potenţate cu perfuzii de ACTH, Prednison sau Superprednol (oral). De la caz la caz - expetorante, proteolitice şi mucolitice, hemostatice, analeptice cardiovasculare şi întotdeauna, asanarea focarelor septice. Drenajul postural sau aspiraţia prin bronhoscopie se instituie când expectoraţia este abundentă. De mai multe ori pe zi, se aşează bolnavul timp de 15 - 20 de minute, cu trunchiul înclinat şi capul în jos (fig. 13). Poziţia aleasă este aceea care favorizează mai mult eliminarea secreţiilor. Tratamentul cirargical se recomandă când cavitatea persistă şi nu survine ameliorarea. 2.12. GANGRENA PULMONARĂ Definiţie: gangrena pulmonară este o supuraţie pulmonară difuză şi întinsă, cu alterare severă a stării generale şi expectoraţie fetidă, putridă. Germenii responsabili sunt diverse varietăţi de streptococ, germenii anaerobi în general şi uneori, asocieri de fusospirili. Anatomie patologică: gangrena pulmonară are un caracter extensiv, fără a se limita la un lob sau la un segment. în general nu există o cavitate centrală, ci un sistem de cavităţi care comunică între ele. Debutul este asemănător pneumoniei lobare (febră mare, junghi toracic, frison, tuse etc.), dar mai brutal, iar stare generală este alterată de la început. în zilele care urmează, temperatura se menţine ridicată, de tip septic, cu frisoane repetate. Imaginea radiologică este necaracteristică, omogenă, dar cu limite imprecise. Vomica impune diagnosticul. Uneori, apare mai întâi fetiditatea respiraţiei; adeseori, hemoptizii. Vomica poate fi unică sau fracţionată, iar expectoraţia este fetidă, putridă. Starea generală alterată nu se amendează după deschiderea şi eliminarea supuraţiei; dimpotirivă, fenomenele generale se agravează; apar astenie, dispnee, inapetenţă, denutriţie. în perioada de supuraţie deschisă, sputa este abundentă, puroiul amestecat cu sânge şi ţesut pulmonar necrozat, fetiditatea fiind deosebit de intensă. Dacă nu este tratată, sfârşitul apare de obicei după 10 - 20 de zile, fenomene toxice generale, colaps, uneori hemoptiziei fulgerătoare. Dacă tratamentul este precoce şi intens, se obţine vindecarea. Tratamentul gangrenei pulmonare este asemănător cu acela din abcesul pulmonar, dar antibioticele, care constituie baza tratamentului, trebuie administrate în doze mari şi timp îndelungat. 2.13. CHISTUL HIDATIC PULMONAR Definiţie: este o boală provocată de localizarea şi dezvoltarea în plămâni a larvei de Taenia echinococus. Etiopatogenie: ouăle parazitului eliminate din intestinele câinelui - gazda definitivă -infestează omul, care este gazda intermediară, excepţional pe cale respiratorie, prin inhalare, obişnuit pe cale digestivă. Contaminarea se face fie direct, prin contact repetat cu câinele, prin mâini murdare, fie indirect, prin apă sau alimente infestate. Anatomie patologică: chistul este alcătuit dintr-o membrană zisă proligeră sau germinativă, care dă naştere veziculelor-fiice, şi dintr-un conţinut reprezentat de un lichid clar. Chisturile pot fi unice sau multiple, sediul cel mai frecvent fiind la baza plămânului drept. ,

240 MANUAL DE MEDICINA INTERNA Simptome: chistul hidatic evoluează în trei faze: prima fază, de chist închis, se caractrizează prin semne clinice de obicei negative. Uneori pot apărea urticarie, prurit, tuse iritativă, uscată, disp-nee sau hemoptizii, examenul radiologie însă este caracteristic, relevând o opacitate rotundă cu contur net delimitat. La stabilirea diagnosticului contribuie eozinofilia sanguină, care depăşeşte 5%, pozitivitatea intradermoreacţiei Casoni şi a reacţiei de fixare a complementului; a doua fază, de vomică hidatică, se caracterizează prin deschiderea într-o bronhie, prin care se elimină un lichid clar, cu gust sărat, eventual şi membrane; vomica poate fi unică sau fracţionată; se însoţeşte de un acces de tuse, de dispnee şi dureri toracice violente, uneori şi de hemoptizie; frecvent apar fenomene anafilactice; faza de chist infectai, ultima fază, realizează simptomatologia unei su-puraţii pulmonare. Evoluţia este lentă, îndelungată, fenomene de compresiune (cianoză, dispnee, tuse) apar când chistul a ajuns de volumul unei portocale (posibil în 2 - 3 luni, dar şi în 3 - 4 ani). Uneori, poate perfora în bronhii, în cavitatea pleurală. Diagnosticul bolii se bazează pe anamneză (contactul cu animale, mai ales câini, crize de urticarie), imaginea radiologică (fig. 14), eozinofilia sanguină şi intradermoreacţia Casoni. Tratamentul radical este numai chirurgical. Profilaxia bolii urmăreşte evitarea contactului prea intim cu câinii, spălarea sistematică a mâinilor înainte de masă, precum şi spălarea fructelor şi a zarzavaturilor care pot fi infestate prin dejecţiile câinilor. Chistul infectat, se tratează ca abcesul pulmonar. Fig. 14 - Chist hidatic vârf drept 2.14. CHISTURILE AERIENE PULMONARE Definiţie: chisturile aeriene pulmonare sunt cavităţi unice sau multiple, de obicei congenitale, mai rar dobândite, de mărimi variate, care apar în parenchimul pulmonar. Simptome: în general, chisturile aeriene sunt mute. Pot fi depistate fie cu ocazia unui examen radiologie, care arată o imagine clară, fin" încercuită, înconjurată de parenchim normal, fie cu ocazia unei complicaţii: hemoptizie, pneumotorax spontan, infectarea a chistului. Infectarea chistului realizează un sindrom de supuraţie pulmonară, caracterizat prin febră, tuse, expectoraţie purulentă, iar la examenul radiologie, imagine hidro-aerică. în afara acestor circumstanţe, boala trece neobservată, cu excepţia chisturilor ce cuprind mai mulţi lobi (plămânul polichistic), care pot provoca dispnee şi cianoză. Tratamentul este chirurgical. Tratamentul medical se adresează complicaţiilor (supuraţie, hemoptizie etc.). Profilaxia bolii urmăreşte depistarea în stadii precoce, prin examene radiofotografice de masă, combaterea energică a episoadelor bronşitice şi asanarea focarelor septice. 256 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ - pneumotorax artificial, care constă în introducerea unei cantităţi de aer în cavitatea pleurală, prin puncţionare, de obicei în spaţiul al III-lea - al IV-lea intercostal. Se practică în caz de eşec al tratamentului cu tuberculostatice. Metoda se foloseşte mult mai rar decât în trecut. în cazul aderenţelor sau bridelor, care unesc cele două pleure, împiedicând pătrunderea aerului, se procedează la secţionarea acestora cu cauterul, pe cale endosco-pică (tehnica Jacobaeus); - pneumoperitoneu, care constă în introducerea unei cantităţi de aer în cavitatea peritoneală. Se practică în leziunile situate la baza plămânilor şi pentru combaterea unor hemoptizii. Tratamentul chirurgical se aplică în cazurile nerezolvate prin tratamentul etiologic. Metodele utilizate sunt: - exereza - metodă de elecţie care constă în rezecarea unui segment (segmentectomie), lob (lobectomie) sau chiar a unui plămân (penumonectomie); . - toracoplastia - folosită când exereza nu este posibilă. Constă în rezecarea unui număr de coaste (3 - 6), obţinându-se colabarea cu retracţia definitivă a plămânului, care fa-voriează vindecarea leziunilor; - pneumotoraxul extrapleural, care constă în introducerea unei cantităţi de aer între pleura parietală şi peretele toracic. Cultura fizică şi terapia ocupaţională (prin muncă) folosesc ca armă terapeutică efortul fizic dozat, care stimulează capacitatea de apărare a organismului, realizând o tranziţie spre reîncadrarea în muncă şi constituind o modalitate de recuperare a bolnavului (uneori prin recalificare). Ultima măsură terapeutică este reîncadrarea în muncă a bolnavilor (reabilitarea).. Aceasta începe din momentul internării, sub forma culturii fizice şi a terapiei ocupa-ţionale, şi se continuă progresiv. în unele cazuri se impune recalificare în altă profesie. 2.19. PNEUMOTORAXUL 1, lJ VI ' •*, ,-/'.. V / • .* . •' .. Definiţie: pneumotoraxul este prezenţa aerului în cavitatea pleurală. Aerul poate pătrunde în pleură fie plecând de la bronhii, fie de la peretele toracic. Se cunosc mai multe forme: pneumotoraxul spontan e forma obişnuită, cauzată cel mai frecvent dq tuberculoza pulmonară, chisturile aeriene, pneumoconiaze, emfizem; pneumotoraxut, | traumatic apare în traumatisme toracice sau fracturi costale: pneumotoraxul terapeutic^ constă în introducerea aerului în pleură în scop terapeutic. j Simptomatologie: debutul este de obicei brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violentă sau fără cauză aparentă. Se caracterizează prin junghi atroce, localizat sub-mamelonar şi iradiind în umăr şi abdomen, urmat

imediat de dispnee progresivă, intensă^ şi tuse uscată, chinuitoare. Apar rapid semne de şoc sau asfixie, faţă palidă, apoi cianoj zată, respiraţie rapidă şi superficială, puls mic, tahicardie, tensiune arterială coborâtă, anxietate. Examenul fizic arată mărirea hemitoracelui respectiv, cu lărgirea spaţiilor in-tercostale, vibraţii vocale abolite, hipersonoritate şi tăcere la auscultaţie. . Cordul pulmonar acut, prin obstacolul intens şi violent impus inimii drepte, este com_ plicaţie gravă. O formă clinică deosebită este pneumotoraxul sufocant sau cu supapă care apare când perforaţia pleuropulmonară permite intrarea aerului în inspiraţie în pie j ură, dar nu şi ieşirea lui în expiraţie. Dacă nu se intervine prompt şi energic, bolnavu moare prin asfixie.

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR

255

Etambutol; minore: acidul paraaminosalicilic (PAS), Etionamida, Pirazinamida, Morfo-zinamida; de rezervă: Cicloserina, Tiocarlidul, Viomicina. Tuberculostaticele folosesc în asocieri (câte 2 - 3), pentru întârzierea instalării rezistenţei şi asigurarea unui tratament activ. în formele acute, în cazul prezenţei bacilu-lui Koch, la examenul direct în spută, se asociază Izoniazida cu Rifampicina (900 mg/zi). Când bacilul Koch este prezent numai în culturi, se asociază Izoniazida cu Streptomicina (1 g) şi Etambutolul. In formele cronice se administrează Izoniazida cu Streptomicina. Izoniazida (H.I.N. - hidrazida acidului izonicotinic) este cel mai întrebuinţat tuberculostatic. Se administrează de obicei oral (10 mg/kilocorp/zi), sub forma comprimatelor de 0,050 sau de 0,100 g, dar şi i.m. sau i.v. (fiole de 10 ml), însă niciodată intra-rahidian, fiind iritant. Pătrunde bine în L.C.R. în formele cazeoase şi în ganglioni, este bacteriostatică şi bactericidă. Rezistenţa bacilului Koch la Izoniazida apărând repede, trebuie asociată cu alte tuberculostatice. Toleranţa este bună, dar uneori pot apărea inape-tenţă, vărsături, constipaţie, icter, convulsii, psihoze, polinevrite, insomnie sau somnolenţă, fenomene alergice. Este indicată în toate formele de tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară. Este contraindicată în psihoze, insuficienţa hepatică sau renală. Streptomicina se administrează de preferat sub formă de Strepancil, în doze de 1 - 2 g/zi, în 2 prize. Rifampicina (Rifadin) este bacteriostatică şi bactericidă. Se administrează de obicei oral, în doze a 0,600 g 0,900 g/zi (capsule de 0,150 şi 0,300 g). Spectrul de activitate cuprinde bacilul Koch, germeni grampozitivi şi gramnegativi. Rezistenţa se instalează repede. Toleranţa este bună; ca reacţii adverse apar rar: tulburări digestive, icter, reacţii alergice şi leucopenie. Este indicată în tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapul-monare (acute şi cronice), septicemii cu stafilococ şi infecţii biliare. Etambutolul este tuberuclostatic bacteriostatic. Rezistenţa apare treptat. Ca reacţii adverse se întâlnesc: nevrite optice şi periferice, tulburări (digestive şi hepatice. Se administrează în doze de 25 - 40 mg/kilocorp/zi (comprimatele conţin 0,250 g). Acidul paraminosalicilic (PAS) este activ, dar greu de suport în dozele terapeutice orale - 10 - 16 g/zi (drajeuri de 0,300 g şi pulbere). Calea i.v. este mai utilizată (perfuzie unică - 15 g PAS în soluţie/zi). Toleranţa este mediocră. Apar frecvent tulburări digestive, urinare şi alergice. Etionamida (Nizotin), sub formă de drajeuri de 0,250 g şi supozitoare de 0,500 g, în doze orale de 0,750 - 1 g/zi, este indicată în tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară acută şi cronică. Ca reacţii adverse, se întâlnesc tulburări digestive, polinevrite, psihoze, erupţii alergice. Alte tuberculostatice, utilizate mai rar, sunt: Pirazinamida - cu structură asemănătoare izoniazidei, dar cu activitate mai slabă, şi reacţii adverse relativ frecvente (tulburări digestive, hepatice, urinare, alergice); administrare orală şi prezentare sub formă de comprimate de 0,500 g; Morfazinamida (Morinamid) tuberculostatic minor, derivat al pira-zinamidei, cu toleranţă mai bună (comprimate de 0,500 g administrate în doze de 2 - 3 g/zi); Cicloserina (Tebemicina) - sub formă de comprimate de 0,250 g administrate în doze de 0,5 1,5 g/zi, utilă în tratamentul tuberculozei şi al unor infecţii urinare, activă asupra bacilului Koch, unor germeni grampozitivi şi gramnegativi; Tiocarlidul, în doze de 4 - 6 g/zi (comprimate de 0,500 g), este indicat în tuberculoza pulmonară cronică. Colapsoterapia medicală urmăreşte punerea în repaus a plămânului bolnav, prin cola-barea (comprimarea) sa spre hil, suprimând astfel traumatismul respirator şi favorizând srocesul de cicatrizare. Se realizează prin: 254 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ - bacteriologică, constă în examinarea sistematică a sputei colectate în recipiente speciale de la toţi tuşitorii; examenul direct în lumină fluorescentă şi culturi pe mediul L_wenstein-Jensen. Educaţia sanitară joacă un rol important în combaterea tuberculozei: pe de o parte, se adresează bolnavilor, pentru a respecta măsurile de preîntâmpinare a răspândirii bolii (protecţia cu dosul palmei sau batista în timpul tusei, utilizarea scuipătorii, veselă şi obiecte de toaletă separate etc.) şi recomandările medicului; pe de alta, se adresează întregii populaţii pentru a se feri de contaminare sau a se prezenta de timpuriu la control. Tratament: - Igieno-dietetic rămâne - cu toate rezultatele remarcabile obţinute prin tuber-culostatice - absolut indispensabil

pentru terapia tuberculozei. Cura de repaus, aerocli-matoterapia, dietoterapia pot fi considerate încă un tratament de bază în tuberculoză. - Repaosul poate fi prescris, fie lăsând bolnavul în mediul său, fie în spital sau sanatoriu. Cura de sanatoriu rămâne totuşi superioară, pentru că suprimă riscul contaminării pentru anturaj şi obigă pe bolnav la o disciplină mai strictă. Spre deosebire de trecut, cura de repaus se face astăzi în cadrul unui regim mai moderat, alternând cu un efort dozat, în funcţie de stadiul bolii şi de starea generală a pacientului. - Aero-climaterapia nu mai deţine rolul din trecut. Cura de altitudine a rămas un element facultativ. Se pare că altitudinea are un efect tonifiant, fizic şi psihic, prin aerul curat, ozonat, de munte şi cadrul de frumuseţe naturală. - Regimul alimentar trebuie să fie variat, bogat în proteine şi vitamine. Trebuie să se evite supraalimentaţia şi regimurile bogate în grăsimi, datorită peircolului apariţiei unor tulburări digestive. Alcoolul şi tutunul trebuie interzise. Un aport de 3 500 - 4 000 cal. este suficient. - Psihoterapia este un alt element al tratamentului general. Muzica, filmele, lectura, convorbirile bolnavului cu medicul sunt principalele mijloace. Tratamentul simptomatic şi adjuvant ocupă un loc modest în terapia tuberculozei, deorece majoritatea simptomelor cedează rapid la administrarea tuberculostaticelor. Febra se combate cu Aminofenazonă sau Fenilbutazonă. Tuşea seacă, iritativă, se combate cu preparate de codeină (Codenal), eu sedative (Calmotusin) sau cu tinctură de aconit şi beladonă (Tusomag). Tuşea cu expectoraţie nu va fi combătută, dar se uşurează expectoraţia administrând infuzii expectorante (Sirogal, Sirop expectorant, Sirop de pătlagină). Inapetenţa se tratează cu tincturi amare, strinină, preparate de calciu, Madiol etc. Insomnia şi stările de nelinişte se tratează cu Bromoval, Meprobamat, Ciclobarbital sau Clordelazin. Hemoptizia - care este şi simptom şi complicaţie - se combate prin repaus total, calmarea bolnavului şi a familiei, uneori pungă de gheaţă pe piept şi abdomen, hemostatice (injecţii cu calciu clorat 10%, Vit. K), injecţii cu extract de hipofiză posterioară, sedative (Bromoval, Bromosedin, calciu bromat). în situaţii speciale - mici transfuzii repetate (200 - 300 ml), hormoni corticosuprarenali sau pneumotorax. în caz de peneumotorax spontan se calmează durearea cu Codeină sau Morfină, se administrează oxigen şi se evacuează aerul prin aspiraţie continuă. Ca medicaţie adjuvantă, în cazur: speciale se administrează ACTH (în perfuzie) sau Superprednol, sub protecţie tuberculostaticelor şi vitaminoterapie. Tratamentul etiologic, este indispensabil şi se face cu tuberculostatice, care sunt antibiotice şi chimioterapice active în tratamentul şi profilaxia tuberculozei. După efectul loi terapeutic se împart în trei categorii: majore: Izoniazida, Rifampicina, Streptomicina BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 253 nului Koch, că un animal infectat cu bacii Koch este refractar la o nouă infecţie, prezentând o stare de imunitate. Vaccinarea se face cu vaccinul B.C.G., numit astfel după Calmette şi Guerin, care, în 1922 - cultivând pe medii specifice cu bilă, bacili bovini 1 virulenţi, - au obţinut bacili care şi-au pierdut virulenţa, dar şi-au păstrat calităţile antige-' nice, imunizante. Vaccinarea B.C.G. este o metodă care urmăreşte protejarea individului ' împotriva tuberculozei-boală, conferindu-i artificial o infecţie latentă, care-i dă, fără ( riscuri, o stare de rezistenţă asemănătoare primoinfecţiei benigne. Se realizează deci o primoinfecţie tuberculoasă neevolutivă, cu instalarea alergiei la tuberculină. Apare astfel 1 o rezistenţă la reinfecţia cu bacili Koch. i Vaccinarea B.C.G. s-a practicat la început prin metoda perorală, apoi prin cea percu-i tantă (cu ajutorul unui vaccinostil). In prezent se utilizează metoda intradermică - la fel t ca şi testarea tuberculinică -, locul de elecţie fiind regiunea postero-externă şi inferioară a t braţului. Vaccinul actual este liofilizat şi se livrează în fiole care conţin 20 de doze. Pul-t berea care reprezintă vaccinul se diluează cu 2 ml dintr-un solvent special, infectându-se 1 după dizolvare 0,1 ml suspensie intradermic. în ţara noastră, vaccinarea B.C.G. se aplică i sistematic tuturor indivizilor anergici de la 0 la 25 de ani, adică celor ce reacţionează negativ la testarea prealabilă cu tuberculină şi care, prin urmare, nu şi-au constituit prin î infecţie naturală cu bacii Koch o stare de alergie, respectiv de imunitate. Durata imunităţii vaccinale este de 5 - 7 ani, astfel că vaccinarea se repetă din 7 în 7 c ani. Apariţia alergiei posvaccinale la tuberculină, se testează după 6-8 săptămâni. O vac-c cinare eficientă duce la apariţia alergiei în 80 - 90% din cazuri, la scăderea morbidităţii r de patru până la zece ori şi a mortalităţii de şase ori, comparativ cu indivizii nevaccinaţi. a Lupta în focar, care urmăreşte cunoaşterea şi limitarea sau neutralizarea tuturor foca-r relor de contaminare, este un alt obiectiv profilactic important. Prin această acţiune se urmăresc: a - izolarea şi tratarea bolnavilor cu leziuni deschise; r - sterilizarea sputei prin fierbere cu leşie (sodă 2%) timp de 20 - 30 de minute, cu clorură de var 10 - 20% sau cloramină 5%; c - sterilizarea veselei, lenjeriei de pat, de corp, a obiectelor şi a hainelor prin fierbere, K etuvare sau expunere la soare sau la raze ultraviolete; t - dezinfecţia încăperii prin văruire, spălarea duşumelelor cu petrol, vapori de cloramină 5% etc.; d - în sfârşit, izolarea, vaccinarea B.C.G. şi chimioprofilaxia contacţilor, de la caz la caz. a Chimioprofilaxia, altă

acţiune profilactică, constă în administrarea de tuberculostatice e(de obicei H.I.N.) populaţiei cu risc crescut de îmbolnăvire sau reactive: copiilor încă neinfectaţi cu tuberculoză, dat trăind în focare de tuberculoză, în iminenţă de a face in-i:fecţii repetate, copiilor şi adulţilor cu I.D.R. pozitivă, deci în iminenţă de a contracta tu-dberculozaboală etc. p Depistarea şi tratamentul precoce se adresează tuturor cazurilor de tuberculoză, în zfaze cât mai precoce, adică în stadiul de tuberculoză primară sau în primele faze ale gtuberculozei secundare. Depistarea, poate fi: d - biologică, şi constă în testarea în masă a tuturor copiilor, adolescenţilor şi adulţilor aţineri prin I.D.R. la tuberculiă. Se consideră pozitive reacţiile în care induraţia dermică ddepăşeşte diametrul de 9 mm; - radiofotografică, şi constă în examinarea grupelor de populaţie cu risc crescut la îm-bbolnăvire: bolnavii în supraveghere, foştii bolnavi, contacţii, hiperergicii, sechelerii, copiii, adolescenţii şi tinerii, bolnavii cu simptome respiratorii care durează mai mult de o lună; 252 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fig. 19 - Tuberculoasă pulmonară extinsă bilateral, formă bronhopneumonică Fig. 20 - Tuberculoză pulmonară fibro-cavitară, lob superior stâng Alte forme clinice sunt: tuberculoza bronşică, pneumonia şi bronhopneumonia caze-oasă, tuberculoza miliară. Aspecte particulare ale tuberculozei secundare: tuberculoza pulmonară asociată cu silicoza, constituie silicotuberculoza. în raport cu vârsta, tuberculoza pulmonară are o evoluţie mai severă la sugari şi adolescenţi. La bătrâni, datorită scăderii rezistenţei organismului, se produc reactivări ale vechilor focare, cu tendinţă la cazeificare şi excavare. Bătrânii pot reprezenta o importantă sursă de infecţie, mai ales purtătorii aşa-ziselor bronşite cronice, în realitate tuberculoze evolutive. Sarcina (în primele luni mai ales) şi alăptarea, prin scăderea rezistenţei organismului, favorizează apariţia tuberculozei pulmonare. Evoluţia tuberculozei s-a modificat mult sub influenţa tuberculostaticelor moderne. Incorect tratată, tuberculoza secundară (ftizia) durează timp îndelungat, cu perioade de evolutivitate şi perioade de linişte. Tratamentul corect duce de obicei la o evoluţie favorabilă. Simpotmele generale şi funcţionale dispar în câteva săptămâni. Semnele radiologice se modifică mai târziu, începând să se atenueze după 3-4 luni de tratament. Pentru ca bolnavul să-şi reia viaţa normală, temperatura şi viteza de sedimentare trebuie să devină normale, iar imaginile radiologice să dispară sau în orice caz, să nu persiste imagini de pierdere de substanţă. Se spune că tuberculoza pulmonară este evolutivă când se găseşte bacilul Koch în expectoraţie sau în sucul gastric, ori când imaginile radiologice se modifică (se extind sau regresează). Se spune că tuberculoza este stabilizată, când bolnavul nu prezintă semne clinice de tuberculoză, când leziunile radiologice sunt stabile şi sputele nu conţin bacilul Koch la examene repetete. Complicaţii: pleurezia purulentă pneumotoraxul spontan, hemoptizia, pleurita şi pleu-rezia serofibrinoasă, tuberculoza laringelui, tuberculoză: a intestinală şi tuberculoza urogenitală. Prognosticul depinde de natura şi întinderea leziunilor pulmonare şi de modul în care tratamentul este prescris de medic şi urmat de bolnav. Profilaxia deţine o pondere importantă în combaterea tuberculozei şi urmăreşte următoarele obiective principale: întărirea rezistenţei nespecifice a organismului, prin cultură fizică şi sport şi prin îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de mediu. întărirea rezistenţei specifice, se obţine prin vaccinarea antituberculoasă, care urmăreşte creşterea rezistenţei la suprainfecţiile cu bacii Koch. Se ştie, din descrierea fenomeBOLILE APARATULUI RESPIRATOR 251 Examenele de laborator: în tuberculozele active, viteza de sedimentare este accelerată, dar o viteză normală nu exclude existenţa unei tuberculoze evolutive. Hemoleuco-grama arată obişnuit hiperleucocitoză, mai rar anemie. Examenul bacteriologic cuprinde cercetarea bacilului Koch în spută, în lichidul de spălătură gastrică şi la nevoie, în secreţia prelevată prin bronhoscopie. Trebuie folosite toate tehnicile pentru desocperirea bacilului Koch, inclusiv cultura sau inocularea la cobai. Se spunea înainte, că nu se poate pune diagnosticul de tuberculoză, înainte de punerea în evidenţă a bacilului Koch. Astăzi se ştie că, sub influenţa tubrculostaticelor, bacilii pot dispărea rapid, chiar înintea vindecării. Când examenul direct este negativ, se vor face neapărat o cultură şi o antibiogramă. Formele clinice se precizează în special cu ajutorul examenului radiologie. Tuberculoza infiltrativă (infiltratul precoce) este forma obişnuită prin care apare tuberculoza adultului. Debutul poate fi inisdios sau acut. Imaginea radiologică caracteristică, este un infiltrat - o opacitate rotund-ovalară -, bine delimitat sau cu marginile estompate. Evoluează spontan spre cazeificare şi excavare. dl P z\ Fig. 18 - Tuberculoză pulmonară cavitară gigantă, lob superior drept (Radiografie pulmonară faţă şi tomografie) Tuberculoza fibrocazeoasă cavitară (fig. 17, fig. 18, fig. 20) constituie forma comună a tuberculozei adultului. Leziunea caracteristică este caverna, care coexistă cu alte tipuri de leziuni: infiltrate, leziuni bronşice, zone de

atelectazie, emfizem, dilataţi bronşice, modificări pleurale. Boala evoluează în puseuri evolutive, care alternează cu perioade de re-misiune. Complicaţiile sunt frecvente. Diseminările bronhogene, constituie modul obişnuit de extindere a leziunilor. Tuberculoza fibroasă este caracterizează prin predominanţa elementelor firboase, care variază de la câteva elemente discrete, până la fibrozarea unui plămân întreg (fibrotorax). Boala evoluează lent şi relativ benign. Evoluţia este de lungă durată, formele grave ducând de regulă la cordul pulmonar cronic. 250 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ ponderală, astenie fizică şi psihică precoce şi constantă, amenoree, subfebrilitate trans pn-aţn nocturne, uneori si expectoraţie. Alteori, debutul poate fi acut, bruLealiz'ân^dl ferite aspecte: penumomc, pseudogripal, hemoptoic, pleuretic. cauzând di în perioada de stare, un caracter particular îl prezintă febra, la început discretă, vesperală, iar mai târziu ridicată, depăşind 39° şi destul de bine suportată de bolnav. Tuşea, care la început este uscată şi apare în accese, constituie simptomul fundamental. Uneori se însoţeşte de vărsături. Expectoraţia este redusă, în fazele de remisiune şi abundentă în perioadele active (de obicei mu-copurulentă, verzuie, cu miros fad). în scuipătoare are aspect floconos sau de monede (spută numulară). Uneori este striată cu firişoare de sânge. Durerile toracice pot lispi, dar se întâlnesc în formele pleuretice şi în complicaţiile pleurale Dispneea există destul de des, depinzând de întinderea leziunilor. în pneumotoraxul spontan apare brusc şi este intensă. Hemoptizia este un simptom frecvent. Poate fi: minimală (spute hemoptoice), apărând în faza de debut a bolii (hemoptizii revelatoare) sau în tuberculozele fibroase: mijlocie (până la 1 litru), ţinând câteva 0Când t bll -inute, prin Fig. 16 - Tuberculoză pulmonară stângă cu toracoplastie primele 6 coaste Semnele fizice sunt foarte variate, dar necaracteristice. Se pot întâlni sindroame de condensare, caviare, semne de emfizem sau de bronşită, uneori doar câteva raluri" epÎ tante, alteori numai modificări ale murmurului vezicular Fig. 17 - Tuberculoză pulmonară secundară fibro-cazeoasă extinsă, lob superior bilateral Examenul radiologie este absolut indispensabil pentru preiezare diagnosticului As- t'f """ infmte- ^ fOTmă dC °PaCltăti r°tUnde Sau ol «tuatede itaţi liniare şi imagini cavitare. opacităţi nodulare, opaBOLILE APARATULUI RESPIRATOR 249 1 ii ar c st da ei i k, d, există şi o granulie care complică îndeosebşte tuberculoza secundară. Se caracterizează prin noduli miliari, egal dispersaţi în ambii plămâni şi în alte organe. Ca factori declanşatori se pot întâlni surmenajul, subalimentaţia, expuneri prelungie la soare, cortico-terapia etc. Debutul este mai rar brusc, de obicie progresiv, cu astenie, inapetenţă, slăbire, febra. în perioada de stare, febra este ridicată (39 - 40°), neregulată, oscilantă, starea generală profund alteraă, însoţită de tuse, astenie intensă, polipnee, cianoză, tahicardie şi transpiraţii. Aspectul radilogic, caracteristic (fig. 14), arată prezenţa a numeroase opacităţi micronodulare, de mărimea babelor de mei, diseminate egal, de la vârf la baze, în ambii plămâni. Există mai multe forme: în forma tifoidă domină tabloul hipertoxic, cu stare tifică şi splenomegalie, similar celui din febra tifoidă; în forma meningitică, mai frecventă la copilul mic, domină semnele de meningită; în forma pulmonară, asfixică, domină dispneea, cianoza şi asfixia. înaintea apariţiei antibioticelor, granulia era totdeauna mortală. Astăzi prognosticul este mai favorabil, dar numeroase cazuri evoluează către o tuberculoză ulcerocazeoasă cronică. Diseminările în alte organe, se produc îndeosebi tot pe cale hematogenă şi cuprind următoarele localizări: - diseminări seroase: pleurezie, pericardită, peritonită; - diseminări osteoarticulare: morbul Pott (tuberculoză a vertebrelor, coxalgie, tumoare albă a genunchiului; - diseminări uro-genitale: tuberculoză renală sau genitală (epididimită, salpingită); - tuberculoză a ganglionilor periferici (în special a celor cervicali şi submandibulari), tuberculoză bronşică, laringiană, intestinală etc. 2.18.1.3. ADENOPATIA TRAHEOBRONŞICĂ Definiţie: reprezintă o formă clinică aparte, care poate apărea şi în absenţa şancrului de inoculare. Când nu apar complicaţii, evoluează tăcut, adesea fiind descoperită radiologie. Cele mai obişnuite complicaţii sunt: caverna ganglionară,/ fistulele gangliobronşice şi compresiunea organelor din jur

2.18.2. TUBERCULOZA SECUNDARĂ Definiţie: tuberculoza secundară sau ftizia este o tuberculoză de suprainfeţeie (fie endogenă - prin reactivarea leziunilor primare - fie, mai rar, exogenă prin contaminări noi), care debutează prin leizuni nodulare apicale sau infiltrate precoce. Domină fenomenele de imunitate specifică relativă. Leziunea caracteristică este caverna, a cărei evoluţii este cronică. Diseminările sunt de obicei bronhogene; se însoţeşte de pleurezie, iar prognosticul e rezervat. Etiopatogenie: boala apare de obicei la adult şi debutează frecvent printr-un infiltrat în lobul superior, numit infiltrat precoce. Se datoreşte fie reinfecţiei endogene, prin scăderea rezistenţei organismului în condiţii precare de mediu (surmenaj, subalimentaţie) sau după boli anergizante, care redeschid focarele gangliohare ale complexului primar, fie reinfecţiei exogene, în care bacilli Koch provin dintr-o suprainfecţie pe cale aeriană. în afara debutului prin infiltrat precoce, tuberculoza secundară mai poate începe cu un complex primar excavat cronicizat cu perforarea unui ganglion într-o bronhie sau cu o diseminare hematogenă în plămâni. Diseminările se fac de obicei pe cale bronhogenă. Simptome: debutul poate fi asimptomatic, boala fiind descoperită cu ocazia unui control radiologie, sau insidios, cu fenomene de impregnare bacilară: inapetenţă, pierdere 248 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Adenopatie Sancru, 'de inoculare Fig. 15 - Primoinfecţia tuberculoasă că bătrânii, purtători ai unor vechi leziuni tuberculoase, evoluând fără zgomot, sunt de obicei surse de contaminare. Forme clinice. Primoinfecţia ocultă (latentă) nu se însoţeşte de semene clinice şi uneori nici radiologice, fiind prezente numai semnele umorale (reacţia la tuberculină). Prognosticul este bun. Primoinfecţia manifestă (fig. 15) prezintă, pe lângă semnele umorale şi semne radiologice (complexul primar) şi manifestări clinice care constau în semne de impregnare bacilară şi semne de bronşită difuză. Evoluţia şi prognosticul sunt benigne, leziunile cicatrizându-se. Primoinfecţia însoţită de manifestări alergice, dintre care cea mai obişnuită este eritemul nodos. Acesta este un infiltrat relativ dur, la început roşiatic, apoi violaceu, dureros spontan şi la presiune, localizat pe faţa anterioară a gambelor, dispărând cam în zece zile. Eritemul nodos poate apărea şi în reumatismul poliarticular acut sau în caz de sensibilizare la sulfamide. Prognosticul este în general bun. Complicaţii: Complicaţii congestive, numite epituberculoze: sunt focare congestive pneumonice, dezvoltate în jurul şancrului de inoculare, apărând în săptămânile sau lunile care urmează primoinfecţiei şi se datoresc manifestărilor hiperergice, în care alergia - prin intensitatea sa - devine patologică, depăşind limita unei reacţii de apărare. Tabloul clinic se caracterizează prin febră (38 - 39°), uneori dispnee, stare generală mai alterată. Examenul radiologie evidenţiază opactăţi omogene întinse. Evoluţia este favorabilă, în decurs de câteva săptămâni. Perforaţii gangliobronşice: pot provoca obstrucţii bronşice, iritaţie bronşică (tuse, expectoraţie, hemoptizii), stări febrile, caverne ganglionare etc. Pneumonii sau bronhopneumonii cazeoase: sunt tuberculoze pulmonare acute, adesea mortale, caracterizate prin leziuni pulmonare întinse, la început exsudative, apoi cazeoase. Apar în lunile care urmează primoinfecţiei, în special la copiii mici lispiţi de rezistenţă, dar uneori şi la adulţi cu rezistenţă scăzută. Debutul este precedat de semne de impregnare bacilară. Starea generală este alterată, febra ridicată şi neregulată. Transpiraţiile nocturne, tuşea şi expectoraţia, hemoptizia, dispneea intensă, semnele sindromului de condensare la examenul fizic şi opacităţile intense şi difuze, completează tabloul clinic. Prognosticul este rezervat chiar astăzi, când arsenalul de tuberculostatice este atât de bogat. Caverne primare: apar prin ulcerarea şancrului de inoculare sau a unei forme evolutive. Diseminări hematogene: pot merge de la formele discrete, constituite din însămânţări micronodulare ale vârfurilor plămânilor, până la tabloul dramatic al tuberculozei miliare. Uneori apar însămânţări la distanţă în alte organe. 2.18.1.2. TUBERCULOZA MILIARĂ . Definiţie: Tuberculoza miliară sau granulia este o tuberculoză acută, caracterizată printr-o diseminare pe cale sanguină a bacilului Koch, în plămâni şi aproape în toate organele. Apare mai frecvent în continuarea primoinfecţiei, de obiei la copii şi tineri, dar BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 247 da it \ ft ?r3 terizată anatomic prin şancrul de inoculare, limfagita şi adenopatia hilară satelită, constituind împreună

prin lipsa de contact cu tuberculoza de-a lungul generaţiilor. Primoinfecţia survine mai frecvent la vârstele mici şi se întâlneşte din ce în ce mai rar. infecţia se propagă la ganglionii hilari. epuizare fizică sau psihică. cu atât există mai multe şanse să fie o primoinfecţie.cu cât acesta este mai tânăr. care transformă ţesuturile într-o substanţă cenu-şie-gălbuie. alcoolism). cu ocazia unui simptom funcţional: tuşea. datorită anergiei (lipsă de reactivitate) trecătoare. riscul de a contracta boala fiind mai crescut între 0 şi 3 ani. opac. situate în regiunea bilului. Elementele diagnosticului sunt: virajul la tuberculină. pierdere ponderală.complexul primar. rar.caracterul contaminării: masivă. Deşi foarte rară.exsudativ şi productiv (bronho-alveolită cazeoasă). Cicatrizat sau calcifiat. tatăl. . intensitatea reacţiei . experienţa arată 246 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . prin semne de obicei necaracteristice. . Există totuşi câteva excepţii: .la bolnavii de tuberculoză. Semnele radiologice: şancrul de inoculare şi adenopatia satelită. stări fiziologice (sarcină. apărând sub forma unei imagini fără contur net. de dimensiuni variabile. trebuie investigaţi şi profesorii. In general. Mai mult. în special corticoterapia. Leziunea productivă este tuberculul sau folicului tuberculos. virulenţa germenilor şi de rezistenţa organismului.o reacţie flictenulară traduce adesea o infecţie recentă.unele terapeutici. bine delimitate. în favoarea unei primoinfecţii. uneori datorită apriţiei aşa-numitului "sindrom de impregnaţie bacilară" (astenie. iar din punct de vedere biologic. Adenopatia satelită este mult mai adesea vizibilă şi se prezintă sub forma unor opacifieri ovalare. primoinfecţia poate fi localizată şi în afara plămânului: intestinal. alăptare). este alcătuit dintr-o celulă gigantă. inapetenţă. fie . Perioada de incubaţie . . Acesta. care trebuie practicată sistematic. care se prezintă ca o lipsă de substanţă. având aşezate în straturi la periferie. anatomice şi clinice . dar şi pentru sterilizarea sursei de infecţie. nu precizează momentul contaminării. când este un şcolar. Macroscopic. Anatomie patologică: se disting în tuberculoză două tipuri de leziuni: exsudative şi prductive. unde constituie al doilea element al complexului primar: adenopatia satelită. Cazeificarea poate interesa atât leziunile exsudative. . Simptome: primoinfecţia poate fi descoperită. în funcţie de masivitatea infecţiei. poate persista ca un nodul dens. Leziunile exsudative se caracterizează la început printr-o reacţie inflamatorie banală a alveolelor. Depistarea agentului contaminator este importantă nu numai pentru diagnostic. dar ele nu indică dacă este vorba de o tuberculoză-boală sau de o tuberculoză-infecţie. stare subfebrilă) şi cel mai adesea. mai frecvent în dreapta.4 luni -individul. semănând cu brânza. deşi infectat. fie în cursul tuberculozei miliare. se poate situa data primoinfecţiei între ultima reacţie negativă şi primoreactia pozitivă. cât şi pe acelea productive. provocată de bacilul Koch. pe măsură ce se avansează în vârstă. amenoree. Cazeificarea este o necroză particulară. prelungită. constituind granulia miliară. Reacţia la tuberculină este o metodă de diagnostic. . iar clinic.).scăderea rezistenţei organismului prin subalimentaţie. o atenţie particulară acordându-se persoanelor vârstnice. la pubertate. prin reacţii cutanate la tuberculină pozitive. Şancrul de inoculare este situat la periferia plămânului. aspectul radiologie şi depistarea agentului contaminator. Virajul la tuberculină permite prin el însuşi diagnosticul de primoinfecţie. uneori se poate fibroza şi calcifia. Anatomie patologică: leziunea primitivă este localizată în parenchimul pulmonar şi se numeşte şancru de inoculare. cu numeroşi nuclei.variază de la câteva zile la 3-4 luni. care pot apărea izolate sau asociate. are o reacţie negativă. pledează trei argumente: vârsta subiectului . Dacă leziunea exsudativă cazeificată intră în contact cu o bronhie. Nu totdeauna substanţa cazeoasă se elimină şi apare caverna. . leziunile productive se prezintă fie sub forma unor focare mici.apărarea naturală slabă. teren tarat (diabet. Reacţiile pozitive arată că subiectul. prin reacţia cutanată la tuberculină. de dimensiuni variabile. Este un proces mixt . ancheta epidemiologică va cuprinde întregul anturaj al bolnavului. limfogranulomatoză malignă etc. Când bolnavul cu primoinfecţie este un nou-născut.perioada de timp de la pătrundera bacililor Koch în orgnaism şi până la apariţia modificărilor umorale. cutanat. -dacă subiectul a mai avut testări tuberculinice cu rezultate negative în trecutul imediat. celule numite epitelioide şi celulele numite limfoide.în cursul unor boli (rujeolă. unice sau multiple. data virajului la tuberculină (trecerea de la reacţia negativă la reacţia pozitivă).vârsta.fază care se întinde de la contaminarea bacteriologică până la apariţai reacţiei şi care durează în medie de la 3 săptămâni la 3 . Această perioadă se numeşte antealergică şi sfârşitul ei este evidenţiat prin apariţia reacţiei prozitive la tuberculină. agentul contaminator este de obicei mama. bazată pe riposta cutanată violentă a organismelor hipersensibilizate printr-o infecţie tuberculoasă. materialul cazeos este eliminat prin expectoraţie. Aceste leziuni pot dispărea sau se pot cazeifica. formându-se caverna. fie în perioada terminală a tuberculozei ulcerocazeoase. bucofaringian etc. Reacţiile negative arată că subiectul (individul testat) nu a fost infectat cu bacilul Koch. de unde-i vine şi numele.în timpul perioadei antealergice . adolescenţă şi tinereţe (15-30 de ani) şi după 50 de ani. Pe căi limfatice. a venit în contact cu bacilul Koch. bunicii.

Evoluţia poate fi acută sau subacută. provocând o adenopatie generalizată.sub formă de tuberculi miliari. în cazul tuberculozei pulmonare. eritem şi papulă. Alergia la tuberculină e prezentă: leziunea iniţială o constituie complexul primar. Aceeaşi inoculare făcută unui animal deja tuberculos. în schimb. pentru dezinfectarea produselor patologice se foloseşte un amestec în părţi egale de sodă caustică 30% şi crezol 30%. TUBERCULOZA PRIMARĂ Definiţie: tuberculoza primară este prima etapă în evoluţia tuberculozei. în schimb. sau inoculând la cobai produse patologice conţinând bacili tuberculoşi. în urine în cazul tuberculozei. după caz la culturi sau inoculare. inflamaţiile perifocale şi leziunile cazeoase extensive. 2. calea bronhogenă.6 săptămâni şi care rezultă. care se opune înmulţirii şi răspândirii lor în organism. în cazul tuberculozei osteoarticulare sau ganglionare. mai ales la razele ultraviolete. Iată deci că bacilii Koch au conferit animalului bolnav o stare de imunitate.18. fie sub formă de leziuni fibrocalcifiate sau fibrocavitare. Bacilul tuberculos este foarte sensibil la lumină solară.18. din distrugerea bacililor. meninge. inocularea unor bacili Koch la un cobai sănătos. Pleurezia apare rar. Se mai folosesc formolul 5% şi acidul fenic 5%. în lichidul cefalorahidian. când bacilii dintr-o leziune activă sunt transportaţi prin bronhii în alte părţi ale aparatului respirator. Injectarea tuberculinei nu produce nici o reacţie particulară la omul neinfectat. iar leziunile caracteristice sunt adenopatia. Cel mai adesea se cazeifica. Din această cauză. Imunitate şi alergie: prezenţa bacilului Koch în organism modifică profund felul de a reacţiona al acestuia. fapt pentru care leziunile apar în marea majoritate a cazurilor în plămâni. emfizem pulmonar. reacţii generale: febră. Este binecunoscut fenomenul Koch.o formaţiune rotundă şi bine delimitată. în cazul tuberculozei meningiene. rezistă la uscăciune şi frig. Este sensibil de asemenea la căldură şi fierbere. Primoinfecţia este caracBOLILE APARATULUI RESPIRATOR 245 1: ci F zi 8 G ai -^ diagnosticului de tuberculoză. în uro-genitale. De obicei. în puroiul unui abces. bacilii apărând sub formă de bastonaşe fine. determină local o reacţie minimă. în principiu se începe totdeauna cu examenul direct şi.4 cm. dar care se vindecă. care poate merge până la ulceraţie. aparat urogenital. Bacilul trebuie căutat în expectoraţie şi în lichidul de spălătură gastrică. In situaţii speciale. bacilii se răspândesc în tot organismul. iar animalul moare în câteva săptămâni.1. în care diseminarea bacilului se face prin deschiderea unui ganglion limfatic sau a altor leziuni într-o venă. Etiopatogenie: bacilul Koch pătrunde aproape totdeauna pe cale aeriană. PRIMOINFECŢIA TUBERCULOASĂ Definiţie: primoinfecţia tuberculoasă este ansamblul manifestărilor clinice. de care ţin brutalitatea şi masivitatea reacţiilor la noul contact cu bacili Koch. Alergia tuberculinică se manifestă prin reacţii locale (la locul de inoculare): edem. seroase. Alergia se cercetează în clinică prin reacţia la tuberculină. examenul se face în fie după omogenizare. colorate în roşu pe un fond albastru. Astfel. . arată reactivitatea schimbată a organismului infectat faţă de o nouă infecţie cu B. Principalele aspecte sub care se prezintă tuberculoza sunt: primoinfecţia tuberculoasă. din care se prepară o soluţie apoasă 5%. Infecţia este totdeauna exogenă.1. umorale şi anatomice ale unui organism. O formă particulară este tuberculomul . provoacă o intensă reacţie locală. care rezultă din unirea mai multor focare nodulare mici. oase. dacă acesta este negativ. cel mai cunoscut fiind mediul Lwenstein. adenopatia traheobronşică şi tuberculoza miliară. involuţia leziunilor fiind datorată în general calcifierilor. hematogenă în plămân. reacţii focale (procese congestive la nivelul leziunilor tuberculoase). Prognosticul este benign atunci când nu apar complicaţii. atelec-tazie. fenomen aflat la baza noţiunii de imunitate. Formele exsudative sau productive pot dipărea complet. fie prin cultură pe medii speciale. metodă care permite concentrarea bacililor. Tuberculina este o substanţă care se găseşte în culturile de bacii Koch vechi de 3 .K. calea hematogenă. care suferă pentru prima dată contactul cu bacilul tuberculos. Această stare particulară pe care o prezintă organismul infectat cu bacili Koch poartă numele de alergie. Examenul bacteriologic se face de obicei direct. probabil. tuberculoza apare fie sub formă de leziuni fibronodulare. bacilul Koch răspândindu-se de aici în organism prin următoarele căi: calea limfatică. cu diametrul de 1 . Diseminările se produc pe cale limfatică şi mai ales. Antisepticele acţionează diferit. 2. se recurge. termenul de alergie. creat de Pirquet în 1907. în tuberculoză mai pot apărea şi alte leziuni: adenopatii. după numele celui care 1-a descris. îngroşări sau aderenţe pleurale etc. Deci. dar şi o stare de hipersensibilitate.1. Leziunea iniţială (primoinfecţia) este situată aproape întotdeauna în plămâni. cu coloraţia Ziehl-Nielsen. se fibrozează sau se calcifiază.

cu cianoză. progresivă. tulburare în care apar semne ale ambelor boli. trebuie instituită o terapie simptomatică şi antiinfecţioasă. gresie. este infectată de tuberculoză. o durată de expunere îndelungată (5 . la perforarea tunelurilor. sunt excepţionale. în fazele târzii se constată imagini nodulare voluminoase. în industria metalurgică (sablajul. modificări biologice (reacţii la tuberculină pozitive) şi semne clinice inconstante. care apare la vârsta de 30 . disfuncţii ventilatorii restrictive şi obstructive. urină. bacilul Koch. în special în ţările în care tuberculoza bovină este mai frecventă. Rezultă din cele de mai sus că alergia din tuberculoză se caracterizează printr-o stare de hipersensibilitate şi printr-o oarecare imunitate sau rezistenţă a organismului faţă de o reinoculare de bacili. cel puţin în ţările europene. transplacentară etc. granit sau la prelucrarea acestora.şi alcoolorezistent. Simptomatologia constă în semne clinice necaracteristice: dispnee de efort. Prezenţa bacilului Koch este indispensabilă pentru afirmarea BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 243 cându-se relativ frecvent cu o tuberculoză pulmonară. ceramică etc. cel mai adesea pulmonare. bacilii se multiplică. Căile cutanate. unt). cu un înveliş din ceară şi substanţe grase. bacilii care pătrund în organism. TUBERCULOZA PULMONARĂ ■ Definiţie: tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă provocată de ba-cilul Koch. Frecvent. localizaţi în treimea medie a plămânilor. Pătrunderea în organism a bacilului Koch determină leziuni anatomice (şancrul de inoculare şi adenopatia satelită). De la omul bolnav. Radiologie. prin particule de praf contaminate în urma depunerii pe jos şi pe obiecte a picăturilor bacilifere. Evoluţia este lentă. apărând importante complicaţii. Pe cale digestivă. denumit şi Mycobacterium tuberculosis. silicoza este descoperită cu ocazia examenelor radiologice practicate la muncitorii expuşi. bacilii sunt împrăştiaţi prin spută. nu produc nici o tulburare (exceptând pozitivarea reacţiei la tuberculină). denumit astfel după numele celui care 1-a descoperit în 1882 (Robert Koch). iar odată colorat. afectând organismul în întregime. Simptome: de obicei. Se consideră că boala este datorată unui proces imunologic de autoagresiune. germenii ajung în organismul indivizilor neinfectaţi (fie direct.fibroză pulmonară difuză de origine necunoscută. Factori care contribuie la apariţia bolii: deşi marea majoritate a populaţiei.25 de ani) şi o anumită susceptibilitate individuală. Tratamentul este îndeosebi preventiv. mai rar ca urmare a tulburărilor funcţionale pe care le provoacă (tuse. mai rar de la bovideele bolnave. . realizând scleremfizemul pulmonar. provoacă leziuni. Se spune de aceea că bacilul tuberculos este acido. puroi. Este vorba de tuber cui oza-infecţie. tuse mult timp uscată. lapte etc. 2. nesemnificative. In sclerozele cu etiologie necunoscută se obţin unele ameliorări prin corticoterapie. Indiferent de natura sclerozei. Tabloul radiologie este dominat de accentuarea desenului pulmonar şi apariţia opacităţilor nodulare. mai ales la nivelul trilurilor. bovin şi aviar. Se impregnează greu cu coloranţii obişnuiţi. este un microorganism în formă de bastonaş. aproape totdeauna prin bacilul Koch de tip uman.40 de ani. pe parcursul căreia se deosebesc două etape: tuberculoza primară şi tuberculoza secundară. Contaminarea se face: Pe cale aeriană. uneori striată cu sânge. utlimul fiind practic fără importanţă în patologia umană. mai rar. fie indirect. dispnee şi puseuri febrile cu evoluţie rapidă. care cuprinde ansamlul caracterelor care fac un organism rezistent sau fragil. Pentru apariţia bolii sunt necesare o anumită dimensiune şi o concentraţie crescută a pulberilor inhalate. Leziunile sunt bilaterale şi simetrice. numai aproximativ 1% contractează tuberculoza-boală. Ansamblul acestor reacţii este cunoscut sub numele de primo-infecţie. cariere de cuarţ. urmărind terapia corectă şi energică a bolilor însoţite de scleroză pulmonară. tuse. apoi însoţită de expectoraţie. cu margini nete. scleroza pulmonară se însoţeşte de emfizem. apoi apar noduli de diferite mărimi. Etiopatogenie: agentul patogen. în alte cazuri. Există trei speciii de bacii Koch: uman. Aceasta este tuberculoza-boală. la început se accentuează desenul pulmonar. S-a emis şi ipoteza că bacilul Koch poate exista şi sub formă de virus filtrant.dispnee. prin ingerarea unor alimente infectate (lapte. şlefuitul cu ajutorul pietrelor naturale). se decolorează greu cu alcool sau substanţe acid.18. prin ploaia de picături bacilifere formată din mii de picături de salivă purtătoare de bacili. cele mai grave fiind insuficienţa respiratorie şi cordul pulmonar cronic. Semnele fizice apar târziu şi sunt discrete. 244 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ paus. pseudotumorale. interesând cu precădere plămânul şi având de obicei o evoluţie cronică. ridicate apoi în aer şi inhalate în acelaşi mod).terenul. inhalate cu uşurinţă odată cu aerul atmosferic. Boala se întâlneşte la muncitorii care lucrează în industria minieră (mine metalifere). In cele mai multe cazuri. dureri toracice. sunt următorii: . corticoterapia şi oxigenul pot fi uneori utile. De la bolnavii de tuberculoză şi produsele patologice ale acestora. dispnee expectoraţie) sau a unei complicaţii acute (hemoptizii sau pneumo-torax spontan). în fabrici de sticlă. semne de bronşită cronică sau de emfize. Factorii care contribuie la aceasta. O formă clinică specială este sindromul Hamman-Rich .

AZBESTOZA Boala se întâlneşte la muncitorii care prelucrează azbestul şi are o evoluţie cronică.5. tuberculostatice. la insuficienţă cardiacă dreaptă (cord pulmonar cronic). sablajul cu nisip umed. ANTRACOZA Este o boală profesională frecventă. Profilaxia reprezintă baza tratamentului. Cele mai frecvente complicaţii sunt: emfi-zemul pulmonar. tonicardiace etc. Tuberculoza pulmonară reprezintă una dintre cele mai grave complicaţii.16. cord pulmonar cronic.16. evoluţia continuă. mai târziu şi în re242 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ caţiei antispastice bronhodilatatoare (în special în cazurile însoţite de astm bronşic). Tratamentul se adresează complicaţiilor. boli de colagen etc. Se manifestă clinic. sifilis pulmonar etc.16. dispenarizare etc. care favorizează retentia bronşică. Opiaceele şi sedativele tusei. se trece la corticoterapie. fibroză difuză. cu timpul. la început de efort. ca de exemplu dispneea progresivă.2. SCLEROZA PULMONARA _ Definiţie: scleroza pulmonară este o afecţiune primitivă sau secundară localizată sau difuză. Când scleroza cuprinde un plămân întreg. pneumopatii cronice. 2. SILICOZA . Se deosebesc mai multe feluri de scleroză pulmonară: Scleroză pulmonară localizată care apare după o tuberculoză pulmonară. BERILIOZA Este o pneumoconioză severă. 2. pe îndepărtarea din mediul silicogen a bolnavilor depistaţi în stadii precoce. prin tuse şi dispnee de efort. bronşita cronică. Ea presupune condiţii de lucru conform stasurilor din Normele republicane de protecţia muncii care prevăd reducerea sau înlocuirea bioxidului de siliciu. 2. dar există şi unele simptome comune. apar infecţii bronşice şi pulmonare. prin introducerea unor metode perfecţionate de lucru (perforajul umed. chiar dacă bolnavul este scos din atmosfera contaminată. în unele cazuri se recomandă reeducarea respiratorie. Tratament cauzal nu există.16. chiar după întreruperea contactului cu noxa. de etanşeizare sau ermetizare a proceselor de producţie). a inimii drepte (cord pulmonar cronic). cancer bronşic. nu vor fi prescrise decât în cazuri cu totul speciale. 2. PNEUMOCONIOZELE Pneumoconiozele sunt boli pulmonare cronice provocate de inhalarea prelungită a unor pulberi minerale sau organice. are simptome asemănătoare silicozei. datorată inhalării compuşilor insolubili de beriliu. pneumotoraxul spontan. Se complică rar cu tuberculoza şi are în general o evoluţie benignă. cordul pulmonar cronic (principala cauză de deces). tulburări funcţionale respiratorii şi afectarea. după supuraţii bronhopulmonare.17. de afecţiunea cauzală. examenul radiologie evidenţiind leziuni nodulare şi fibroase. prin presiuni ritmice cu palmele pe abdomen. dar ireversibilă. controale periodice preventive. Scleroza consecutivă unor tulburări cardiocirculatorii care apare uneori în urma stazei pulmonare cronice din stenoza mitrală. Cu timpul apar insuficienţă respiratorie. Oxigenul se recomandă cu grijă. Scleroza pulmonară difuză. Odată boala apărută. SIDEROZA Se datoreşte inhalării unor particule fine de fier şi are o evoluţie benignă. insuficienţă respiratorie şi cord pulmonar cronic. respiraţiile profunde. la început. şi în special. Tabloul clinic este asemănător tuturor pneumoconiozelor. bronşite cronice. datorată unei proliferări exagerate a ţesutului conjunctiv pulmonar. centura abdominală joasă etc.Evoluţia este lentă şi progresivă. provocată de inhalarea prafului de cărbune. Scoaterea din mediul nociv şi corticoterapia reprezintă baza tratamentului. Forma clinică se numeşte silicotuberculoză şi apare în stadiile avansate ale silicozei. 2. destul de frecvent. ducând deseori la insuficienţă respiratorie şi uneori. mai ales când domină retentia de CO2 (hipercapnie). Simptomele depind. poartă denumirea de fibrotorax. cu stări de asfixie şi cianoză. care apare în pneumoconioze.3. Diagnosticul se precizează prin anamneză profesională şi examenul radiologie. In cazul expunerilor îndelungate. infecţii bronhopulmonare. el se adresează numai complicaţiilor sau simptomelor: corticoterapie.16. măsuri de izolare. şi. insuficienţa respiratorie. dar mai discrete. în primul rând.4.16. 2. caracterizate prin fibroză pulmonară. 2. antibiotice. Profilaxia se bazează şi pe examenul obligatoriu la angajare.1.

boală este o dilataţie permanentă a alveolelor. Emfizemul compensator este tot o formă localizată. care apar în urma unor obstrucţii bronşice. Există mai multe forme clinica._ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 257 '. Emfizemul bulos este o formă localizată. caracterizată prin evidenţierea unor bule unice sau multiple. alveolele mărite. pneumotorax spontan şi în final.Silicoza este cea mai frecventă şi mai gravă pneumoconioză. în formă de butoi (cu ambele diametre mărite). pneumoconioze.concept larg. difuză şi progresivă. care apare în vecinătatea unor leziuni pulmonare (rezecţii de parenchim etc.. Factorii menţionaţi cresc conţinutul aerian pulmonar şi duc la pierderea elsticităţii pulmonare. în stadiile severe. Explorarea funcţiilor respiratorii.).. coastele orizontalizate şi expiraţia mult prelungită. şuierătoare. care constituie emfizemul.M. jugularele turgescente şi masele musculare cervicale reliefate. cele 3 boli având intricări numeroase. în secundar (disfuncţie ventilatorie obstructivă). atrofia septurilor alveolare şi creşterea conţinutului aerian pulmonar. drenaj postural. arată o creştere a volumului rezidual. în caz de eşec al medi' — . interzicerea fumatului etc. în principal. EMFIZEMUL PULMONAR BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 241 ■ Definiţie: emfizemul pulmonar este o afecţiune caracterizată prin distenia alveolelor. Inspiraţia este scurtă şi expiraţia prelungă. Diagnosticul se bazează pe debutul insidios. Emfizemul obstructiv. 21 . cu tuse. combaterea infecţiilor (antibiotice).15. constituie prima manifestare clinică. cu pereţi subţiri. împreună cu bronşita cronică şi astmul bronşic. la început uscată. Factorul constituţional ar acţiona prin slăbirea congenitală al ţesutului conjuctivo-elastic pulmonar. Evoluţia este lentă şi progresivă. compli2.■^:*iii|I '". insuficienţă respiratorie şi insuficienţă cardiacă dreaptă (cord pulmonar cronic). o scădere a debitului respirator maxim prin scădere V. generalizată.~ 1 ■ 1 II Fig. Cordul drept este mărit. dispneea de repaus apare numai în stadiile avansate. care în general apar iarna. 22 .Pneumotorax cu nivel de lichid 1/3 inferioară dreaptă Fig. Tratamentul constă în terapia bronşitei cronice de însoţire (expectorante. cu cianoză a buzelor şi a pomeţilor. care realizează obstacole în circulaţia aerului: bronşite cronice.) Emfizemul senil este o stare de involuţie fiziologică întâlnită la persoane vârstnice. cu ruperea capilarelor pulmonare. după afecţiuni obstructive bronşice. gâtul scurt.S. Aceasta este forma ce va fi descrisă. bolnavii nu reuşesc să stingă un chibrit aprins la oarecare distanţă (5 cm). forţa expiratorie este diminuată. a tuberculozei. Adesea există o infecţie bronşică. apărând numeroase complicaţii: bronşite cronice. a astmului. leziuni tuberculoase cronice. Se însoţesc cu timpul. emfizemul constituie "bronhopneu-monia cronică obstructivă nespecifică" . de obicei la bărbaţi.. în perioada de stare. ru-pându-se cu uşurinţă şi formând bule. Profilaxia urmăreşte tratarea corectă a bronşitelor cronice. Simptomatologie: debutul este insidios. pe aspectul toracelui fixat în poziţie inspiratorie şi pe examenul radiologie. apoi cu expetoraţie şi dispnee de efort cu caracter expirator.E. de dispnee şi de respiraţie şuierătoare. enzime litice etc. Aspectul bolnavului este adeseori caracteristic: faţa palidă. şi a capacităţii vitale. La inspecţie se constată că toracele este globulos. Se caracterizează printr-o fibroză progresivă şi intensă. Bronşitele repetate.. datorită inhalării cronice a bioxidului de siliciu.. Etiopatogenie: boala apare mai frecvent după 50 de ani. prin ruptura pereţilor alveolari.. cu dispnee şi episoade bronşitice periodice. astm bronşic. dilataţii bronşice.Pneumotorax stâng cu nivel de lichid . Anatomie patologică: plămânii sunt destinşi. însoţindu-se cu timpul de complicaţii grave şi ireversibile..

secundare pancreatitelor cronice (în stânga). repaus la pat şi repaus vocal. pentru a pune în repaus hemitoracele bolnav. fenomenele grave de asfixie. 2. virotice. Cofeină). Răspunsul violent al seroesei pleurale la infecţia tuberculoasă se datoreşte. După natura şi aspectul lichidului se deosebesc: . tratată prin antibiotice). Se întâlneşte în tuberculoza pulmonară.pleurezia serofibrinoasă (tuberculoză pulmonară etc. 258 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Simptomatologie: debutul poate fi insidios sau brusc. . Uneori apar transpiraţii şi inapetenţă. urmează pleurezia virală acardiacâ (revelatoare ale unui infarct pulmonar ignorat). pleureziile din colecţiile subdia-fragmatice (cu sediul în dreapta). 2. ventuze). Tuşea este uscată şi dureroasă. Pantopon). Hemotoraxul constă în revărsarea unei cantităţi de sânge în cavitatea pleurală. Plegomazin şi. Se presupunea în trecut că orice pleurezie serofibrinoasă care nu-şi dovedeşte cauza este de natură tuberculoasă.). Pleurita este edernaţiată. fie către o pleurezie sero-fibrinoasă. etc.2.un lichid clar. pleurezia canceroasă (25 . Algocalmin. se formează exsudatul . sindromul nefrotic. a unui anevrism aortic sau sindrom hemoragie. sub care se găsesc tuberculi mi-j liari. cancer sau tuberculoză pulmonară).20. pleureziile decapitate (decimdare miei pneumopatii bacteriene grave. Boala este adesea prima manifestare clinică a tuberculozei.30%). hipersonoritate şi tăcere la auscultaţie. fără revărsat lichidian.Dacă procesul progresează. de culoare galbenă: Foiţele pleur. Effortil.Diagnosticul se bazează pe apariţia brutală a dispneei. Nicetamid.pleurezia hemoragicâ (infarct pulmonar. întotdeauna se tratează boala de fond şi complicaţiile. Anatomie patologică: pleurezia serofibrinoasă este precedată de obicei de o pleurită. dureri toracice. calmarea tusei cu Codeină sau Dionină şi tratamentul şocului când apare (Pentetrazol.. paralel cu regresia tuberculozei pulmonare şi pleurale. durerea toracică violentă şi atroce. cirozeloi hepatice. Când fenomenele asfixice sunt grave. a crescut frecvenţa altor cauze: în principal. se pot face infiltraţii cu novocaină sau xilină 1%. Dilauden-atropină. Tratamentul constă în repaus la pat.20. pernă electrică.ale îşi pierd luciul şi sunt acoperite de membrane de fibrină. caracterizate prin apariţia în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de exsudat.mai). analgezice. în urma unor traumatisme toracice.20 BOLILE PLEUREI Cele mai cunoscute sunt pleurezia uscată sau pleurita şi pleureziile cu lichid. Se întâlneşte mai frecvent între 16 . pneumopatii diverse). sinapsime.3 săptămâni. reumatismală. accentuate de tuse şi respiraţie. antipiretice (antinevralgice. abcese pulmonare.2. Chilotoraxul este prezenţa limfei în cavitatea pleurală. Mialgin sau opiacee (Morfină. .1. cu febră. fie o manifestare de sine stătătoare. abolirea vibraţiilor vocale.eritematoasă şi acoperită de depozite de fibrină. _ I BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 259 Simptomatologie: debutul este brutal în mai mult de jumătate din cazuri. Tratamentul constă în calmarea durerii cu Algocalmin. Procesul inflamator se poate vindeca fără sechele. PLEUREZI1LE Pleureziile sunt procese inflamatorii ale pleurilor. probabil. Acid acetilsalicilic) şi revulsive aplicate local (termofor. 2. Alindor. caracterizată prin prezenţa unui exudat în cavitatea pleurală. Apare în insuficienţa cardiacă. unui mecanism alergic. Atingerea pleuralăs se produce pe cale hernatogenă şi în special prin contiguitate de la un focar pulmonar sau ganglionar. In ultimele decenii. Uneori/ foiţele pleurale se unesc. Hidrotoraxul este prezenţa în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de trans-sudat. frigul. PLEUREZIA SEROFIBRINOASĂ Definiţie: pleurezia serofibrinoasă este o infiamaţie acută a pleurei.35 de ani. prin ruperea. Mai poate apărea în diferite boli pulmonare: pneumonii bacteriene. Un rol favorizant îl au anotimpul (martie .pleurezia purulentă (tuberculoză pulmonară. având ca substrat anatomopatologic depunerea de fibrină pe suprafaţa pleurei.20.1. obstruarea sau compresiunea marelui canal toracic sau a altui vas limfatic important. constituindu-se simfize pleurale care pot fi parţiale sau totale (fibrotorax). Evoluţia se face fie către vindecare în 2 . apărând în săptămânile sau lunile care urmează primoinfecţiei. bronşieţazii. cu junghi toracic violent iradiind uneori . umiditatea şi bolile care scad rezistenţa organismului. ciroze. 2. excepţional. stări caşectice. Durerea toracică obligă pe bolnav să se culce pe partea afectată. Semnele generale aparţin bolii principale. Etiopatogenie: Tuberculoza pulmonară reprezintă încă cea mai frecventă cauză (50 -55%). se recurge la exuflaţie decompresivă. colagenozele (în special Jupusuî eritematos diseminat). Semnul fizic principal este reprezentat de frecătura pleu-rală. PLEURITA (pleurezia uscată) Definiţie: este 0 inflamaţie a seroasei pleurale. în caz de dureri intense. reprezentând fie faza incipientă sau de convalescenţă a unei pleurezii serofibrinoase.

antecedente personale bacilare . măritate şi suflu pleuretic. puncţia biopsie pleurală permite un răspuns rapid. Examenul fizic prezintă semnele sindromului pleuretic: boltire a toracelui afectat. cu partea superioară neprecis delimitată. Pleurezia reumatismală apare la copil şi adolescent. 23 . se poate resorbi spontan. iar bacilul Koch are o frecKj 260 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA venţă relativă (40 .reacţie negativă. leucocitoza cu polinucleoză apare din primele zile. V.40°) mai rar nere gulata.proteinopleurie > 3 g% .S. 23). exsudatul apărând ca o opacitate bazală intensă şi omogenă.intensificarea (sau pozitivarea) IDR la PPD după 4-6 săptămâni de tratament . care în 2 . primul cu diagnosticul pozitiv al pleureziei serofibrinoase tuberculoasă şi al doilea cu diagnosticul diferenţial al pleureziei serofibrinoase tuberculaose. mai ales când bolnavul se aşază în pat. spută). Bacilul Koch se găseşte excepţional. Semne de certitudine . şi paloare. dacă bolnavul este tânăr şi pleurezia trenantă. este constant accelerată.glicopleurie < 0. care este un exudat bogat în albumine cu reacţia Rivalta pozitivă (fig. conţinând numeroase limfocite.8% b) complementare .vârsta (sub 40 de ani) . care durează de ta S zile pana la 3 săptămâni. Adeseori poate fi hemoragică.contact bacilar intra. fie în convalescenţa pneumoniei (metapneumonică). diminuat sau dispărut. Fig.lichid serocitrin cu: . cu abolirea vibraţiilor vocale şi a murmurului ve-zicular. fig.tuberculoză pulmonară activă sau inactivă . febra crescând progresiv. în perioada de stare.Pleurezie închistată dreaptă Forme clinice: Pleurezia serofibrinoasă tuberculoasă este forma cea mai frecventă şi apare la ado-badîară ^^ ^ ^^ ^ ° prim°infec*ie sau de semne de impregnare în ultimele decenii a crescut frecvenţa cazurilor la populaţia de peste 40 de ani Debutul este progesiv. Apar dispnee. Alteori este latent. Exsudatul este redus şi conţine multă fibrină.sechelizare pleurală 2. Semne de prezumţie a) principale . "în platou" (39 . coexistă cu puseul de reumatism poliarticular acut. debutul este progresiv. biopsie pleurală toracoscopică.3 zile atinge sau depăşeşte 39°.răspuns negativ la chimioterapia nespecifică . Chiar în cazurile negative. febra este constantă. în cazurile dificile. se instituie tratamentul cu tuberculostatice. Puncţia exploratoare precizează natura lichidului. 25 .H. tuse uscată obositoare scurta. Prezentăm în continuare două tabele. Tabelul IX Diagnosticul pozitiv al pleureziei serofibrinoase tuberculoase O. dar uneori are tendinţa de a evolua spre empiem.20%) la examenul direct. .în abdomen sau umăr. 25) precizează existenţa şi volumul colecţiei lichidiene. Examenul radiologie (fig.Reacţia Rivalta a . Uneori. exagerat de mişcările respiratorii şi calmat de imobihzarea toracelui sau de constituirea lichidului. mult inferioară culturii pe mediul Lowenstein-Jensen (100%). evoluează afebril.Examen bacteriologic pozitiv (bK pozitiv în exsudatul pleural. albumină şi celule endo-teliale.rleurezie sero-fibrinoasă dreaptă Fig. iar junghml toracic.limfocitoză > 80% . însă inocularea lui la cobai poate provoca o infecţie tuberculoasă. Pleurezia care însoţeşte sau urmează pneumonia bacteriană apare fie în prima săptămână de evoluţie a procesului pneumonie (pleurezie parapneumonică). 24. biopsie pleurală chirurgicală. lichidul se reface după evacuare şi prezintă celule neoplazice.răspuns favorabil la ghimioterapia specifică . cu semne de impregnare bacilară. Pleurezia neoplazică apare de obicei la un bolnav peste 50 de ani. Bercea 1. b . cu mici frisoane repetate şi febra.Examen histopatologic pozitiv (puncţie-biopsie pleurală. Exsudatul este dominat de limfocite. Exsudatul este bogat în polinucleare. . exsudatul consti-tandusefără zgomot şi fiind descoperit întâmplător.sau extradomiciliar .reacţie pozitivă & . biopsie pleurală.

cancer pancreatic). 4. 3. Pleurezii Bacteriene (parapneumonice) 1. Context radioclinic. poliarterită nodoasă. Pleurezia cu eozinofîle . Exsudat de volum mic. astm bronşic. serocitrin sau serohemoragic. mai frecvent globală. 2. 2. Evoluţie ■ cronică (pleurezii de nesecant). Caracter de transsudat (proteinopleurie): sub 2. Examen citologic pozitiv (lichid pleura]. 6. 4. Exsudat (uneori transsudat) de volum mic uni.5 g% sau între 2. Sediul stâng al revărsatului 3. Pleurezii fungice 1. biopsie bronşică. rickettsii chlamidii. fecale etc. Coexistenţa manifestărilor abdominale ale bolii (pancreatopatie pancreatică cronică sau acută. 3. Foarte rare.5 g%. Seroconversiune la antigenii în cauză. Prezenţa condiţiilor de risc pulmonare embolie crescut (stază vasculară. loca lizare preferenţială în dreapta. etc). 2. 3. 3. Context epidemic. formulă celulară cu procent ridicat de eozinofîle (10-80%). 2. concludent sau sugestiv. 3. 5.sau bilateral. 1. Exsudat serocitrin sau tulbure cu predominanţa granulocitelor neu trofîle în formula celulară. hemopatii maligne. spută. biopsie ganglionară periferică. 1.5 şi 3. Altă etiologie improbabilă (diagnostic de eliminare). spontan regresiv. Resorbţie sub tratament diuretic şi cardiotonic.BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 261 Tabelul X Diagnosticul diferenţial al pleureziei serofîbrinoase tuberculoase O. Pleureziile infarctelor 1. Transsudat pleural abundent şi insensibil la evacuare (refacere rapidă). Context de ciroză hepatică. eozinofilie tropicală etc). micoplasme) Pleurezii cardiace 1. Etiologie neunitară (infiltrate Loeffler ascaridiene. Evidenţierea agentului patogen în lichidul parazitare şi cu pleural. 262 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Pleurezii cirotice 1. 2. 2. 2. Exsudat serohemoragic sau hemoragie cu amilazopleurie crescută. 4. traumatisme etc). 3. 5. 4. Focar neoplazic primar (toracic sau extratoraeie) sau limfom malign. ipercoa gulabilitate sanguină. Context radioclinic şi paraclinic protozoare sugestiv (echinococoză. 2. 2. 4. Insuficienţă cardiacă.sau bilateral însoţit de cardiomegalie (radiologie). Ascită asociată (preexistentă). Vârsta (peste 40 de ani). Izolarea agentului patogen din exsudat şi/sau spută. Exsudat serofibrinos sau serohemoragic. Pleurezii de origine 1. Bercea Etiologie Caractere diferenţiale Pleurezii neoplazice 1. micoze exo tice etc). spută). de volum mic sau mediu. Vârsta (medie sau avansată). Context radioclinic de pneumonie (sau bronhopneumonie) bacteriană. Răspuns terapeutic la chimioterapia antibacteriană.biopsie pleurală. Pneumopatie acută de tip viral. 3. Pleurezii virale (virusuri. Revărsat uni. Exsudat serohemoragic. Examen histopatologic pozitiv (puncţie .

20. Pleurezia purulentă netuberculoasă. calciu) şi gimnastica respiratorie. Aminofenazonă. Gimnastica respiratorie este progresivă (şedinţe scurte şi repetate). 2. deoarece tuberculoza apare destul de frecvent. Afectare concomitentă a altor organe (piele. Dispariţie după extirparea tumorii. în asociere dublă sau triplă: hidrazida acidului izonicotinic (H. Rifampicină. în pleurezia tuberculoasă. Camera trebuie să fie încălzită potrivit şi bine aerisită. Antidoren). evacuarea făcându-se precoce. febra durează aproximativ 30 de zile. tratamentul constă în administrarea tuberculostaticelor. Regimul desodat. stafilococul. adenocarcinom etc). de preferinţă în a doua zi după instituirea tratamentului etiologic. Din punct de vedere etiologic se întâlnesc: Pleurezia purulentă tuberculoasă. a tusei (Codeină) şi a dispneei (oxigen). Pleurezie exudativă cu evoluţie cronică la bărbaţi de vârstă medie sau înaintată.30 mg Prednison şi se scade 1 comprimat la 5 zile. Evoluţia depinde de afecţiunea cauzală. la un bolnav tânăr. 2. Tratamentul tonic general (Vit. Complicaţii: moartea subită (în colecţiile abundente sau în cursul unei puncţii). pericardită. Streptomicină. cancer bronşic etc.I. 1.N. reumatism poliarticular acut. de obicei bruscă. Există şi o localizare primitivă a tuberculozei la pleură. cu punct de plecare de la o infecţie pulmonară (pneumonie. Revărsat mic sau mediu. la început hidro-zaharat şi apoi progresiv îmbunătăţit. deseori bila teral frecvent asociată cu pericardită. tuberculoză pulmonară.. Etiopatogenie: de la introducerea antibioticelor. 3. regimul alimentar va fi bogat în calorii şi vitamine. germenii cei mai frecvenţi fiind pneu-mococul. iar lichidul se resoarbe într-o perioadă mai lungă (uneori până la 90 de zile). Sindrom Meigs . Tratamentul patogenic constă în administrarea de corticohormoni. ascită). pentru a surprinde un eventual focar pulmonar. Criteriile după care se apreciază evoluţia bolii sunt: curba termică. Diagnosticul pozitiv este sugerat de apariţia. folosindu-se efectul antiinflamator al cortizonului şi al derivaţilor săi. complet şi îndelungat. Prognosticul imediat este în general bun pentru pleurezia tuberculoasă. Tratamentul etiologic: în pleureziile netuberculoase. corticoterapia nu evită simfiza pleurală. Artrită reumatoidă preexistentă diagnosticată clinic şi paraclinic. are evoluţia cancerului bronşic pe care îl însoţeşte. simfize pleurale. modificarea V. în general. examenul radiologie. boala vin-decându-se în patru până la zece săptămâni. a unei stări febrile însoţite de dureri toracice şi tuse seacă. prin deschiderea unui focar în pleură.). C. care se instituie imediat după dispariţia exsudatului pleural. dar cel îndepărtat este rezervat. 2. empiemul a devenit mult mai puţin frecvent. streptococul. se va asigura igiena bucală. Kineziterapia. articulaţii. Poate apărea şi ca o complicaţie a pneumotoraxului terapeutic. Tratamentul profilactic este reprezentat de toate măsurile profilactice antituberculoase. Pleurezie exudativă acută cu revărsat mic sau mijlociu. Iată de ce tratamentul trebuie să fie corect. Calea de propagare este limfatică sau directă. Durata tratamentului trebuie să fie de aproximativ 2 ani (la început de atac şi apoi tratament de consolidare).). este una din marile descoperiri ale pneumologiei din ultimii 15 ani.S. cu glicopleurie scăzută la valori extreme şi tendinţă la îngroşare pleurală. -2. a pielii (la bolnavii care transpiră mult). Se începe cu 25 . bronhopneumonie. în special în primii 3 ani după boală. Toracenteza este indicată în revărsatele abundente.2. Tratamentul igieno-dietetic cuprinde repausul complet la pat în tot timpul perioadei febrile. Se administrează Prednison sau Superprednol cât timp lichidul este prezent (5-6 săptămâni). 3. Tumoare pelvină (fibrom ovarian. a -— BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 263 Tratamentul simptomatic urmăreşte combaterea durerii cu analgetice (Acid acetil-salicilic. cistadenom. rinichi etc). în forma neoplazică. în majoritatea cazurilor secundară tuberculozei pulmonare. Teste imunologice pozitive (celule lupice în sânge şi exsudatul pleural anticorpi antinucleari etc).2. PLEUREZIA PURULENTĂ Definiţie: pleurezia purulentă sau empiemul este o colecţie purulentă pleurală provocată de germeni piogeni. Algocalmin. 3. abces pulmonar). D2. în special în formele zgomotoase. evoluţia este favorabilă. alcalinele şi Vit. cu reluarea activităţii normale după cel puţin 6 luni de afebrilitate. K asigură protecţia.H. 1. cunoscută sub numele de abces rece pleural. dar mai ales evacuarea lichidului. prinderea altor seroase (pleurezie de partea opusă. tratamentul este al bolii la fond (pneumonie bacteriană sau virotică.Pleurezii lupice Pleurezii în artrita reumatoidă 1. Etambutol. completează măsurile în 6 luni în primii 2 ani şi apoi anual. în forma tuberculoasă. Ascită + hidrotorax (transsudat) la femei.

V. canalul limfatic. . INSUFICIENŢA RESPIRATORIE CRONICĂ Definiţie: insuficienţa respiratorie sau pulmonară este o gravă tulburare a funcţiilor respiratorii.Simptomatologie: debutul bolii este variabil. după caz. datorită anţiijioterapiei. modificare a vocii. cu transpiraţii şi frisoane. dar şi de precocitatea instituirii. Tetraciclină. ganglioni etc. . la care şe a-daugă junghiul toracic ce nu cedează şi semne de supuraţie profundă: febră mare remitentă. Tulburările se depistează cel mai adesea cu ocazia unor controale radiologice care descoperă neoformaţia mediastinală. vărsături şi diaree. esofagul.). în pleureziile netu-berculoase se utilizează Penicilină (1 000 000 u. eventual adenopatie axilară. tumori timice. disfagie.compresiunea esofagiană. Examenul radiologie precizează de obicei diagnosticul. Se adaugă antibiotice pe cale generală: tuberculostatice. paloare. Diagnosticul etiologic trebuie să precizeze natura bolii. precizarea diagnosticului. El conţine inima şi marile vase toracice. a pneumogastricului.). 2. Tratamentul chirurgical este indicat în cazurile rezistente la tratamentul medical: drenaj chirurgical. De obicei >pacitafe omogenă îa-bazâ sau în plin hemitorace. deschiderea într-p bronhie cu apariţia vornicii. alteori prin prezentarea bolnavului pentru un simptom funcţional: dispnee.22.Calcifîcări pleuraie latero-toracice dr 264 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Tratamentul care depinde de natura germenului. 26 . neurogene (neurinoame). atingerea severă a stării generale. prin semene de nevralgie intercostală. Totalitatea simp-tomelor şi semnele determinate de prezenţa în mediastin a unui proces tumoral sau inflamator poartă numele de sindrom mediastinal. accelerată. limfogranulomatoză. deoarece CO2 are o mare capacitate de difuzare şi eliminarea sa este tulburată numai când Isjpc»ventilaţia cuprinde majoritatea alveolelor. zenţa unei pneumopatii sau a unei tuberculoze pulmonare.5 g). Creşterea CO2 apare mai tardiv. tuse. de obicei streptomicină şi Rifampicină sau P. a freni-cului. anorexie şi astenie. Boala este sugerată de febra cu caracter de supuraţie. umerilor şi al membrelor toracice. fibroame.S. Penicilină. prin tahicardie. Tratamentul simptomatic.5 g) sau Gentamycin (5-l5 mg). coloana vertebrală şi feţele interne ale plămânilor. meningite etc. Tumoarea poate fi negan-glionară [tumori embrionare. evacuarea puroiului. BOLILE MEDIASTINULUI Mediastinul este spaţiul cuprins între stern. Ampicilina (0. dureri. Pa'ncţia exploratoare este absolut indispensabilă pentru. artirtă supurată. sensibilitate locală. Simptomele depind de organul comprimat: .21.). gâtului. Aceste complicaţii pot apărea şi.H. Tratamentul medical constă în puncţionarea cavităţii pleurale.compresiunea traheobronşică se manifestă prin tuse uscată.capnie). adenopatii tuberculoase etc.. Fig. când frecvent apăreau caşexie. strâmtoare a deschizăturii palpebrale). enoftalmie. costotomie sau pleurotomie. circulaţie colaterală. tratamentul tonic general şi gimnastica respiratorie completează măsurile terapeutice medicale. tiroidiene] sau ganglionară (adenopatii metastatice. astăzi în absenţa unui tratament corect şi energic. paloare. frenic şi lanţul simpatic. este medical şi chirurgical. a simpaticului. în formele tuberculoase. fiind adesea mascat de boala primitivă. Examenul fizic poate pune în evidenţă un edem al peretelui. la distanţă (abces cerebral. Examenul radiologie. bronhospasm. Diagnosticul se bazează pe pre-. Hipoxemia . a recurentului stâng. în cazuri speciale. nervii pneumogastric. spălarea cavităţii cu soluţie clorurosodică izotonică încălzită şi introducerea unei asocieri chimioterapice. leucocitoză ridicată.A. la nivelul feţei. dispnee şi emfîzem.) intrapleural. edem "în pelerină". lipoame. ghiul toracic rebel la tratament sau de o pneumonie care nu se vindecă. . poate afirma doar prezenţa lichidului. Evoluţia este mult mai bună astăzi. Puroiul conţine numerose polinucleare alterate şi germenul în cauză. traheea şi bronhiile.compresiunea nervilor intercostali. sindrom Claude Bernard-Horner (mioză. prin disfagie.. prin disfonie (voce baritonală) şi afonie. sediul şi întinderea. 2.S. prin sughiţ. de jun-. cortico-terapie sau fermenţi proteolitici (streptokinază etc. caracterizată prin scăderea saturaţiei în O2 a hemoglobinei din sângele arterial (hipoxemie) şi prin creşterea presiunii parţiale a CO2 în sângele arterial (hiper-. bradicardie.comprimarea venei cave superioare realizează triada: cianoză. mai rar deschiderea la peretele toracic sau complicaţii. eritromicină. Oxacilină (0. prin dureri anginoase. în cele netuberculoase. decât în trecut. pentru calmarea durerii şi a tusei. Meticilină (1 g). dar nu şi existenţa pleureziei purulente.

Manifestările produse de creşterea CO2 în sânge apar mai rar şi constau în dispnee intensă. uneori. când apare şi în repaus este manifestă. care poate apărea prin două mecanisme: . tahicardie. aplicabilă bolnavilor cu dispnee în repaus şi cianoză se face cu aparate care întreţin automat respiraţia. Semnele biologice sunt reprezentate de scăderea concentraţiei O2 în sângele arterial. Alupent.mecanism circulator. Indiferent de forma clinică. pneumoconioze. apare în fibroze tuberculoase.).disfuncţia abstructivă. Kineziterapia (gimnastica respiratorie este utilă). tahicardie la început. cefalee. comă) sau cardiace (infarct miocardic. torpoare. insuficienţa respiratorie odată apărută. insuficienţa este latentă. hipersudoratie. şi aspirarea secreţiilor bronşice. apărând hipertensiunea pulmonară. pleurezii întinse. Bisolvon). simfize pleurale. hipercap'nia inconstantă. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 265 Etiopatogenie: după etapa respiraţiei pulmonare afectate. aceasta antrenează tulburări organice. Insuficienţă respiratorie prin amestecul sângelui arterial cu cel venos: în mod obişnuit. Efedrina. pneumotorax. Insuficienţă respiratorie prin tulburarea difuziunii gazelor prin membrana alveolo-capilară. astm bronşic. emfizem sau astm bronşic grav. După cum hipoventilaţia interesează numai o parte sau toate alveolele. stimularea respiraţiei şi restabilirea permeabilităţii bronşice prin dezobstruare bronşică cu substanţa bronhodiiatatoare (Miofilin. Apare în tulburări de permeabilitate bronşică şi de elasticitate alveolară (emfizem pulmonar obstructiv. Modificările patologice pot apărea brusc (insuficienţă respiratorie acută) sau treptat (insuficienţă respiratorie cronică). apar de asemenea acidoză şi creşterea presiunii parţiale a CO2 în sânge. tulburări nervoase (agitaţie. grăbind deznodământul. care duce pe 'cale reflexă la vaso-constricţie pulmonară. emfizem pulmonar. cianoză şi accidente nervoase (crize convulsive. Respiraţia asistată.mecanism respirator (hipoventilaţie alveolară). Prognosticul este rezervat. Uneori. Toate infecţiile acute sau afecţiunile care reduc şi mai mult funcţia respiratorie precipită evoluţia. Profilaxia urmăreşte tratamentul corect al bolilor care duc la apariţia insuficienţei respiratorii (bronşita cronică. bradicardie mai târziu. astmul bronşic. cu reducerea capilarelor pulmonare. mergând până la comă). bronşite cronice). se administrează oxigen. cea mai obişnuită formă. se deosebesc o insuficienţă parţială şi una globală. Se cunosc trei tipuri: . Tulburările care apar se numesc disfuncţii ventilatorii şi se caracterizează prin scăderea debitului respirator maxim pe secundă (ventilaţia maximă). contraindicat când domină creşterea CO2 în sânge. neoplasme pulmonare. procese bronşice starozante. Când hipoxemia apare numai în eforturi fizice. respiraţie Cheyne-Stockes.disfuncţia restrictivă. Berotec. Mucosolivin. obezitate etc. Evoluţia depinde de afecţiunea cauzală. . fibrozele pulmonare) şi al bolilor care pot decompensa insuficienţa respiratorie (infecţii bronhopulmonare. hipertensiune arterială. Bronhodilatin. mai frecvent cord pulmonar cronic). . în care ventilaţia maximă scade prin amputarea capacităţii vitale. Simptomatologia este dominată de tulburările provocate de scăderea O2 şi creşterea CO2 în sânge. Insuficienţa respiratorie prin tulburarea distribuţiei aerului inspirat: scăderea oxigenului se datorează faptului că o parte dintre alveole sunt hipoventilate. în final se ajunge frecvent la cordul pulmonar cronic. Când este generalizată. Se întîlneşte în astm bronşic. emfizemul pulmonar. toraco-plastii.este constantă. se deosebesc următoarele fenomene: Insuficienţă respiratorie prin tulburare a ventilaţiei. Se întâlneşte în fibroze pulmonare. poliglobulie şi deshidratare prin polipnee. în care ventilaţia maximă este micşorată prin scăderea volumului expirator maxim pe secundă. fluidifierea secreţiilor (Tripsină. mersul este invariabil către exitus. ■ ■ . anemii. care se grefează pe simptomele bolii de fond. rezecţii pulmonare. . insuficienţă respiratorie nu apare în forme pure: de obicei intervin mai multe mecanisme care se intrică.disfuncţia mixtă: forma obstructivă şi cea mixtă contribuie mult mai frecvent la instalarea insuficienţei respiratorii. hemiplegie. ACTH). ■I i 266 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Tratamentul urmăreşte: combaterea infecţiei bronşice cu antibiotice sau cortico-terapie. Manifestările produse de scăderea O2: sunt: dispnee cu caracter polipneic sau bran-hipneic. producând o presiune inspiratorie pozitivă.

procese pulmonare şi pleurale: stare de rău astmatic. mai ales în situaţiile în care limba a alunecat posterior. i. tahicardie. bronhii. . dar de extremă urgenţă. intoxicaţii cu barbiturice. tanchilizante. Pentru aceasta se fixează capul bolnavului în hiperextensie şi i se subluxează anterior mandibula. conţinut gastric. infarct pulmonar. de apă (înec). constituind cauza cea mai frecventă de asfixie. urmată de stare subcomatoasă). administrarea unor droguri depresive ale sistemului nervos central (Morfina şi opiaceele. Dezobstruarea laringotraheală este o acţiune mai complicată. opiacee. Etiopatogenie: condiţiile patologice care pot duce la instalarea tulburărilor interesează de obicei fazele respiratorii pulmonare (ventilaţia. respiraţie de tip Kssmaul sau Cheyne-Stockes) şi cianoză. . agitaţie. etc. bronhopneumonie etc. adresate cauzei (edem pulmonar. cu ajutorul degetelor. domină anumite semne: . în procesele laringotraheobronşice şi în accidentele obstructive ale căilor respiratorii superioare. la mijlocul mandibulei. în general domină lipsa de oxigen. INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTĂ n . care prezintă următoarele semne: . prin regurgitarea în căile aeriene de lichid gastric cu pH acid şi particule alimentare. cianoză. agitaţie. apărând insuficienţa acută. fie în decubit lateral. în primele momente vor fi îndepărtate veşmintele care împiedică mişcările toracelui şi ale abdomenului. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 267 . nelinişte.cianoză. pneumotorax sufocant. confuzie. Simptomatologia este asemănătoare celei din forma cronicăs de care se deosebeşte prin circumstanţele în care apare şi evoluţia rapidă către asfixie. în funcţie de afecţiunea cauzală sau de accidentul care determină insuficienţa respiratorie.. Drept consecinţă scade oxigenul în sângele arterial. intervenţia de reanimare respiratorie fiind uneori salvatoare numai în primele minute. Dezobstruarea căilor aeriene: obstruarea căilor aeriene poate apărea la orice nivel (orofaringe. precipită decompensarea insuficienţei respiratorii cronice. poliradicu-lonevrite etc. realizată prin două mijloace. aplicate imediat oricărei insuficienţe respiratorii acute. absenţe.poziţie care previne alunecarea posterioară a limbii (accident constant în stările de comă şi cauză frecventă de asfixie) şi ajută la evacuarea secreţiilor. barbituricelej Meprobamatul etc. edem şi spasm glotic.). Ca fenomen compensator apare tahicardia. eforturile fizice şi fumatul în exces.procese laringotraheobronşice şi accidente obstructive ale căilor respiratorii superioare: corpi străini intrabronşici. embolii pulmonare grave. în procesele pulmonare şi pleurale. cu capul situat puţin mai jos faţă de trunchi . se îndepărtează corpii străini (secreţii. cheaguri de sânge etc. caracterizat prin incapacitatea bruscă a plămânilor de a asigura oxigenarea sângelui şi eliminarea bioxidului de carbon. Alte cauze sunt: bronhoalveolita de deglutifie (sindromul Mendelsohn). edem pulmonar acut. creşte CO2 şi apare acidoza. se instalează encefalopatia respiratorie (agitaţie. Supraadăugarea unei infecţii la aceşti bolriavi poate decompensa brusc funcţia plămânului. Dezobstruarea cavităţii bucofaringiene: se aşază bolnavul fie în decubit ventral. aflaţi în insuficienţă respiratorie cronică. intervenţiile chirurgicale pe tprace sau abdomen. Cea mai eficace măsură constă în introducerea policelului în gura bolnavului. mină etc). invazie de sânge (hemoptizie masivă). . . ' s \i* \it Definiţie: insuficienţa respiratorie acută este un sindrom complex. şi tragerea în sus. . In formele extreme-se poate ajunge la apnee (oprirea respiraţiei) cu asfixie. groază. Simptomatologia depinde de lipsa O2 sau de retenţia GO?. cu apariţia unui puseu acut: infecţiile bronşice.dispnee polipneică. comă. delir.în caz de accidente obstructive laringotraheobronşice asfixie. hipotensiune arterială. Insuficienţa respiratorie acută apare deseori la bolnavi cu afecţiuni bronhopulmonare cronice obstructive. Două semne sunt constante: dispneea (sub formă de hiperpnee şi mai rar bradipnee. pneumonii întinse. colaps. difuziunea. şi măsuri terapeutice speciale.scăderea concentraţiei în O2 a sângelui arterial şi acidoză. în sfârşit.aer viciat prin scăderea O2 (altitudine) sau excesul de CO2 (aer confinat. laringe. circulaţia pulmonară). Tratamentul insuficienţei respiratorii acute comportă măsuri terapeutice generale (măsuri de reanimare respiratorie). astmul cardiac şi edemul pulmonar acut. distribuţia.în caz de aer viciat prin exces de O2: ameţeli. bronhiole). Iată de ce dezobstruarea este primul gest terapeutic. trahee.23. pleurezii masive bilaterale. şi brădipneică. bolnavul putând intra brusc în sincopă sau colaps. Insuficienţa respiratorie acută este o urgenţă medicală majoră.2. Când hipercapnia este pronunţată. protuzie a globilor oculari (globii proeminenţi). de puroi (vomică). prin aspiraţie obişnuită sau prin intubaţie nazofaringiană. Cele mai importante cauze sunt: .). • v -WV. indiferent de substrat.: Anumiţi factori. apoi se practică unele manevre simple.) din cavitatea bucofaringiană. Apoi se tracţionează şi se fixează limba cu o pensă.

lubrifîată cu vaselină şi înlocuită după 6-l2 ore cu măşti şi corturi de O2. apoi reaşezând braţele pe sol. adică deschiderea chirurgicală. când capul este mai jos. alternativ. paturi basculante.v. tratamentul trebuie instituit imediat: hemisuccinat de hidrocortizon i. care favoriBOLILE APARATULUI RESPIRATOR 269 zează inspiraţia şi uşurează expiraţia. Principalul pericol constă în deprimarea respiraţiei la bolnavii cu hipoxemie severă şi retentie mare de CO2. substanţe mucolitice şi proteo-litice care lichefiază sau digeră secreţiile bronşice (Mucosolvin. Ele acţionează fie reducând presiunea atmosferică în jurul toracelui (plămânul de oţel ori cuirasă).traheostomie. Alupent.Respiraţie artificială . antibioterapie cu spectru larg. O2 este un tratament periculos. care comportă riscul de oprire a respiraţiei.metoda Silvester Fig. umflate şi dezumflate. fie crescând direct presiunea în căile aeriene. dar nu asigură o concentraţie suficientă a O2.Respiraţie artificială ■ I / \l -\ "gură la gură' . Dezavantajul acestei metode este legat de perturbarea reflexului de tuse şi de introducerea unui aer neumidifiat.mijloace cu acţiune internă: respiraţie "gură-la-gură" (fig. în perfuzie (200 . pentru combaterea infecţiilor pulmonare. Dacă trebuie să se prelungească această manevră. 28 . Sonda nu este menţinută decât câteva ore. practicată când nu se poate deschide gura victimei. Este aproape totdeauna un paliativ pentru depăşirea unei perioade grave. care constă în introducerea unei sonde traheale între coardele vocale. : : ■ Fig. se recurge la: . Efedrina sau adrenalină în aerosoli. Ritmul este de 8 . care pot antrena moartea subită prin deprimarea centrului respirator. Metoda cea mai folosită este metoda Nielsen. 27) direct sau prin intermediul unei canule.. în caz de retenţie de CO2. uneori nici barbiturice.. opiacee.mijloace cu acţiune externă: respiraţie artificială prin compresiunea toracelui.Respiraţie artificială gură la nas" Oxigenoterapia constă în administrarea O2 în concentraţii mai mari decât cea atmosferică. în puseurile acute de insuficienţă respiratorie cronică: oxigen . Bisolvon). bolnavul este aşezat dorsal. Inspiraţia este asigurată apucând coatele victimei şi ridicându-le. antibiotice. pe cale externă. care favorizează inspiraţia când picioarele sunt mai jos şi expiraţia. Bolnavul este aşezat în decubit ventral. care contribuie la uscăciunea mucoasei. Fig.28).12 insuflaţii/min. şi respiraţie "gurăla-gură" (fig. se administrează hemi-succinat de hidrocortizon i. care utilizează aparate cu presiune pozitivă intermitentă.v. de preferinţă încălzită la temperatura corpului. Bronhodilatin. Respiraţia artificială se poate face prin: . Oxigenul trebuie umidificat prin aerosoli cu apă sau soluţie clorurosodică izotonică. Berotec). cu braţele îndepărtate şi antebraţele flectate. a traheii şi introducerea unei canule. (500 mg) . Expiraţia este asigurată prin presiunea exercitată cu mâinile aşezate la nivelul omoplaţilor şi înălţimea axilelor. în aerosoli sau injecţii (Miofilin. Se mai utilizează centuri pneumatice abdominale. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de bronhodilatatoare. Sonda nazală este metoda cea mai adecvată.. corticoizi. (capul bolnavului în hiperextensie şi mandibula trasă înainte). Se poate administra prin sondă nazală. bronhoscopie cu extragerea corpilor străini. în insuficienţa respiratorie nu se prescriu niciodată Morfină. în sindromul Mendelsohn.300 mg). fără ca mâinile să părăsească solul. sub controlul laringoscopului. Nu se prescriu corticoizi decât în caz de astm. 29 . în metoda Silvester (fig. Tratamentul unor forme clinice: în stenozele căilor aeriene superioare se fac traheo-tomie cu intubaţie. expectorante. pentru combaterea edemului laringian. 27 ..12 mişcări respiratorii/min. într-un ritm de 10 . antispumigene (alcool 96°) în inhalaţii sau aerosoli şi stimulante ale centrilor respiratori (Micoren). Respiraţia asistată este o metodă modernă. antibiotice masiv şi respiraţie asistată.intubaţia traheală. 29). nu se administrează automat oxigen. Dezobstruarea căilor aeriene inferioare se realizează prin provocarea tusei artificiale şi prin medicamente cu acţiune bronhodilatatoare. 268 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .

Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve. prevăzut . ventriculul stâng.v. Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se contractă ritmic: mai întâi cele două atrii.cu trei valve de aspect semilunar.). Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve. Astfel. fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă (cord) stângă şi o inimă dreaptă. fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contracţii şi din ţesutul specific sau excitoconductor. Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa aortică). în jos şi înainte. Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonară. care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare. apoi cei doi ventriculi.). r ) ?. . Dacă a apărut şi insuficienţa cardiacă dreaptă..4 mg i. . care împinge sângele numai spre cei doi plămâni. . orientat cu vârful la stânga.Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii. care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. separate prin orificiul atrioventricular drept. i j s 3. Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng. Din punctele de vedere: anatomic. secretolitice. Inima dreaptă este motorul micii circulaţii. bronhodilatatoare.. şi cu baza în sus. de unde.500 ml). -.m.) sau Acid etacrinic (50 mg. antibiotice cu spectru larg.1. prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). prin arterele pulmonare.v.prin artera aortă este distribuit în toate ţesuturile şi organele. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele cave şi îl împinge în ventriculul drept.). separate prin orificiul atrio-ventricular. Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept. ■ j ■ . Furosemid (2 fiole. ■ ' . Micoren. Ederen Morfină (1-2 fiole. Atriile au un perete mult mai subţire decât al . cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul. Lanatosid C (1 fiolă de 0. i. sincron. poziţie şezândă. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR . care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. i • . i. se practică sângerarea (300 . Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng.v. la dreapta şi înapoi. corticoterapie. se administrează Lanatosid C (1 .v. ■ >\ 3. expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc. are un perete mult mai gros decât cel drept. sau i. Atriul stâng primeşte sânge arterial. prin orificiul pulmonar.r . iar pliurile sale formează aparatele valvulare.2 fiole). . Inima este alcătuită din trei tunici: en-docardul. iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic. perfuzie i.(intermitent şi cu prudenţă). Există deci o mare circulaţie sau circulaţie sistemică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare şi ale venei cave inferioare. .Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie. Miocardul contracţii are o grosime diferită în cei doi ventriculi.ca şi orificiul aortic . NOŢIUNI DE ANATOMIE ■ Inima este un organ situat în mediastin. de unde trece în ventriculul stâng şi de aici .■. miocardul şi pericardul. ajunge în atriul stâng.

orificiul mitral. endocardită sau pericardită) sau simultan (pancardită).2. . şi cuprinde: Vena cavă superioară Nodul Keith şi Hack Nodul lui Tawara BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR Atriul stâng Fasciculul lui His Ramura stângă Ventriculul stâng i 271 Atriul drept Vena cavă inferioară Ramura dreaptă Ventriculul drept Fig. care vine în contact cu organele din vecinătate. La începutul diastolei ventriculare.4 secunde.3 secunde. care depăşeşte presiunea din artera pulmonară şi aortă. Diastola generală. datorită presiunii scăzute din ventriculi. şi alta parietală.sistemul de conducere atrio-ventricular.Pericardul este tunica externă a inimii . 3 0 .orificiul aortic.Ţesutul specific (sistemul Keith-Tawara-His) . AP . din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a diastolei ventriculare.ventriculul stâng. datorită presiunii ridicate din ventriculi. în timpul revoluţiei cardiace.80 de revoluţii cardiace/min. Venele coronare urmează traiectul arterelor şi se Varsă în sinusul coronar. până la o anumită limită. situat în partea postero-inferioară a septului interatrial. relaxarea (repausul) întregii inimi. deci sistola atrială. sângele este aspirat din atrii de către ventriculi. circulaţia sângelui fiind posibilă datorită contracţiilor ei ritmice. între cele două foi se află cavitatea pericardiacă.o seroasă care cuprinde. când începe contracţia atrială. 30) este constituit dintr-un muşchi cu aspect embrionar. iar sângele din venele pulmonare. la dreapta în sistolă. contracţia atrială (sistola atrială) contribuie la vărsarea în ventriculi a restului de sânge din atrii. două foi: una viscerală. care se deschide în atriul drept. adică relaxarea întregii inimi. care evacuează tot sângele atrial în ventriculi: 272 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fig. aproape de orificiul de vărsare al venei cave superioare. poartă numele de revoluţie cardiacă: (fig. ca şi pleura. pereţii acestora se relaxează şi începe diastola ventriculară. AA -artera aortă. situat în peretele atriului drept. cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardită. Inima este o pompă aspiratoare-respingătoare. La sfârşitul diastolei ventriculare. ' 3. care durează 0.ventriculilor. se închid valvulele sigmoide şi se deschid cele atrio-ventriculare. foarte bogat în celule nervoase. 31). sau diaslola generală. Rezultă că. în timpul sistolei ventriculare. In stare patologică. Contracţiile . alcătuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara. Acumularea sângelui în ventriculi duce la creşterea presiunii intraventriculare şi începerea sistolei ventriculare (contracţia ventriculilor).venele pulmonare. Ţesutul specific (fig.1 secunde. inima dreaptă în alb. . Vascularizatia inimii este realizată prin cele două artere coronare. care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular. După expulzarea sângelui din ventriculi.'31 . contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară. care durează circa 0. NOŢIUNI DE FfZiQLOGSE Revoluţia cardiacă: Trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele vascular împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge. OM . care reprezintă de fapt bătăile inimii. care se efectuează în acelaşi timp în cavităţile drepte şi cele stângi. când. care dublează 0. Revoluţia cardiacă durează 0. inima stângă haşurată.Diastola şi sistola (după Bariety). La individul normal au loc 70 .nodul sino-atrial Keith-Flack.sau sislola aţrială. la stânga inima în diastolă. sângele vends din venele cave pătrunzând în atriul drept. Inefvaţia inimii se face prin firişoare nervoase primite de Ia sistemul simpatic şi para-simpatic. atriile şi ventriculii prezintă sistole (contracţii) şi diastole (relaxări) succesive. coboară în peretele interventricular şi se împarte în două ramuri (dreaptă şi stângă). care ia naştere din nodul Aschoff-Tawara. se suprapune pe diastola ventriculară. dar durează mai puţin decât aceasta. şi fasciculul His. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul dias-tolei atriale.artera pulmonară. în cel stâng. Pătrunderea sângelui destinde pereţii relaxaţi ai atriilor. OA . VP .8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor. VS . care acoperă miocardul. se închid valvulele atrioventriculare şi se deschid valvulele sigmoide.

existenţa eventuală a unor boli cu răsunet cardiovascular la descendenţi: hipertensiune arterială. regulată. în cazul insuficienţei cardiace drepte.cardiace sunt sub dependenţa a două mecanisme reglatoare -unul intracardiac. iar parăsimpaticul îl răreşte. tuse şi nelinişte. Datorită structurii lor elastice. ateroscleroză (accidente coronariene.şi a unui factor periferic . formată din fibre musculoelastice dispuse circular. vasculare. stenoză mitrală. rozată. în care scade rezerva cardiacă.printre tulburările funcţionale recente . care este dealtfel o proprietate generală a materiei vii. Dispneea este dificultatea de a respira şi se caracterizează prin sete de aer şi senzaţie de sufocare.). diabet. adică posibilitatea de a-şi crea singur stimuli excitatori.existenţa dispneei. Aşadar. astmul cardiac îmbracă aspectul edemului pulmonar acut. Simpaticul (adrenalina. spre seară.automatismul. la câteva ore după culcare. denumit şi nodul sinuzal. care emite stimuli cu această frecvenţă. dispneea. insuficienţa cardiacă stângă se manifestă sub formă de dispnee de efort. valvulopatii aortice sau mitrale. Apare de obicei în insuficienţă cardiacă stângă.contractilitatea. 274 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Dispneea paroxistică sau astmul cardiac este o formă de dispnee care apare în accese şi survine de obicei noaptea. Frecvenţa bătăilor cardiace (70 . Dacă nu se . care se accentuează. a durerilor precardiace. Mecanismul intracardiac este datorat ţesutului specific. a inimii.existenţa unor crize de reumatism articular acut. mai exact în decubit. provocată de unele boli pulmonare (bronşită cronică. Fig. pompa cardiacă trebuie să învingă rezistenţa vasculară. Automatismul şi conductibilitatea se datoresc ţesutului specific şi explică activitatea ritmică. brusc. alcătuită din fibre conjunctive şi elastice. transformând undele de sânge trimise de cord intermitent într-o curgere continuă. foarte abundentă. altul extracardiac. apare şi în repaus. . în incapacitatea inimii stângi de a evacua întreaga cantitate de sânge primită de la inima dreaptă. O varietate de dispnee de efort este dispneea vesperală. Dispneea cardiacă se caracterizează prin respiraţii frecvente (polipnee) şi superficiale. aorta şi vasele mari înmagazinează o parte din energia dezvoltată de cord în sistolă şi o restituie în diastolă. Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie. Acţiunea de pompă a inimii este suficientă pentru a asigura întoarcerea sângelui. purtând denumirea ortopnee sau dispnee de decubit. . deci să funcţioneze ca o pompă cu presiune. după cum arată şi denumirea. apărând o expectoraţie spumoasă. Ea este rezultatul unui factor central . Cu timpul. Circulaţia în vene are loc ca o consecinţă a circulaţiei sângelui în artere şi capilare. 3. alcătuită din celule endoteliale.3. ateroscleroză coronariană. pentru circulaţie. în copilărie sau adolescenţă. 3. Pentru a asigura circulaţia. Sângele circulă în vase în virtutea legilor hidrodinamicii. Insuficienţa cardiacă stângă este provocată de hipertensiune arterială. 33 . a unui astm emfizem sau a unei pneumoconioze cauze frecvente de cord pulmonar cronic.3. adică în poziţia culcat.Sediul şi iradierea durerii în angina pectorală (după Bariety) Fig. 32 . BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 273 Fiziologia vaselor: sistemul vascular este alcătuit dintr-un segment arterial. astm etc. presiunea este factorul principal. efedrina şi toate substanţele simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac. cu senzaţia de sufocare. anamneză trebuie să precizeze îndeosebi: . iar criza de sufocare nocturnă nu dispare. ci din contră se agravează. proprietatea de a răspunde la excitaţie prin contracţie. creşterea rigidităţii pulmonare şi scădere a elasticităţii sale.rezistenţa vasculară. . arterite). NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE CARDIACĂ La un bolnav care prezintă o afecţiune cardiovasculară. a unor infecţii de focar.forţa de contracţie a cordului . Pereţii arterelor sunt mai groşi decât ai venelor şi sunt formaţi dintr-o tunică internă (intimă).80/min) este realizată de nodul Keith şi Flack. . qi o tunică externă. De aceea. Drept consecinţă apare staza în circulaţia pulmonară. Se ştie că proprietăţile miocardului sunt: .1.Sediul durerii în nevroza cardiacă (astenia neurocirculatorie) (după Bariety) în formele severe. ritmul cardiac normal se mai cheamă şi ritm sinuzal. Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic şi parasimpatic. a palpitaţiilor. proprietatea de a conduce stimulul. . emfizem. o tunică medie. cerebrale. în special angine.în antecedentele eredecolaterale . dispneea are o origine respiratorie. unul ve-nos şi un altul limfatic. a unei bronşite cronice.excitabilitatea.în antecedentele personale . fenomene care măresc efortul respirator şi duc la apariţia dispneei.conductibilitatea. La început. SIMPTOME FUNCŢIONALE •.

SEMNE FIZICE ■ . nu iradiază. fapt pentru care la anemici poate lipsi. şi se întâlnesc în pericardite. în general trebuie acordată mai multă atenţie palpitaţiilor la persoane care au depăşit vârsta de 50 de ani. care permite cedarea unei cantităţi mai mari de O2. apare la efort. tahicardia paroxistică. Fig. 32.în negru localizări sugestive pentru durerile an-ginoase. 2 . fie trombozei (ateroscleroza).). . trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau în accese. anemia. apar brusc în spate şi iradiază în faţă ("în centură"). durerea este localizată de bolnav retrosternal de obicei neprecis.) se datoresc fie hemoragiei cerebrale (hipertensiuneaarterială). Dat fiind frecvenţa şi gravitatea durerii coronariene.12") şi polpnee. Este prezentă în bolile congenitale ale inimii. După cum dispneea este simptomul dominant în insuficienţa cardiacă stângă. în insuficienţa cardiacă globală datorită încetinirii circulaţiei capilare periferice. tulburări vizuale şi auditive apar în hipertensiunea sau hipotensiunea arterială. ameţeli.intervine prompt şi energic. zoster. eforturile mari. în cadrul cardiopatiilor ischemice coronariene se deosebesc: angina pectorală. ateroscleroza cerebrală. Durerile extracardiace pot fi provocate de embolii pulmonare. dar în special în cardiopatiile ischemice coronariene. Simptome respiratorii: tuşea cardiacă şi hemoptizia. pentru fiecare durere trebuie precizată natura sa . vărsături.34). Trebuie să reţină atenţia însă două grupe de dureri care pot genera confuzii: .). buzelor şi al degetelor. 33 . datorită creşterii hemoglobinei reduse în sângele capilar. Efedrina. Durerea din infarctul miocardic este mai intensă. 3 . Lenegre) 1 . sunt bine delimitate de bolnav. dacă durează puţin sau un timp mai îndelungat. supărătoare. fibrilaţie atrială etc. unele tulburări digestive (aerofagii.). pneumotorax. în special la mers. . hemiplegii. O formă specială de dispnee este respiraţia periodică CheyneStokes.Localizarea şi iradierea durerilor precordiale (după I. balo-nare epigastrică etc. fie emboliei (stenoză mitrală. sunt localizte precis de bolnav cu degetul în regiunea mamelonară stângă (spre vârful inimii). greţuri. După aspectul clinic şi anatomopatologic. ceai. 276 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ * 3.). paraze etc.). primul gest diagnostic îl constituie confirmarea sau infirmarea acestei cauze. fibrilaţia atrială etc. anevrismul aortic. febra. caracterizată prin alternanţe de apnee (10 . pleurezie. Au un caracter de înţepătură sau arsură. leziuni ale peretelui toracic etc.durerile radiculare. atroce. hipertensiunea sau hipoten-siunea arterială. Intensitatea sa este proporţională cu bogăţia în hemoglobina. infarctul miocardic şi sindroamele intermediare. insuficienţa aortică. extracte tiroidiene etc. dar apare de obicei în repaus. Palpitaţiile neregulate apar în aritmia extrasistolică. cafea. nevralgii intercostale. în cordul pulmonar cronic.cu linii transversale. hernie diafragmatică. sfârşitul este fatal.accidentele motorii trecătoare sau definitive (afazii. datorate insuficienţei cardiace. în faţa unei dureri precordiale. Diagnosticul palpitaţiei depinde. chiar dacă nu au antecedente cardiace. cu creştera concomitentă a hemoglobinei reduse în sângele capilar.punctat. localizări sugestive pentru durerile nevrotice. Dată fiind multitudinea cauzelor care provoacă dureri precordiale. Când un bolnav acuză palpitaţii. Palpitaţiile sunt bătăi ale inimii resimţite la bolnav ca senzaţii neplăcute. stenoza mitrală.2. bineînţeles. Simptome nervoase: cefalee. ţesuturilor. apar la persoane nevrotice cu psihic mai labil. paralizii. datorită trecerii sângelui venos în cel arterial. alcool). nasului. are caracter constrictiv. 34 . Este evidentă la nivelul obrajilor. nu au legătură cu eforturile şi pot dura ore întregi. Durează ore sau chiar zile şi nu cedează la nitroglicerină. şi în fibrilaţia atrială. herpes. Dintre acestea trebuie să reţină atenţia tulburările de ritm (aritmia extrasistolică. şi palpitaţiilor apărute în cursul unor boli infecţioase (difteria). adeseori noaptea. dacă sunt regulate sau neregulate. Durerea precordială este un simptom important. Cianoza este o coloraţie violacee a tegumentelor şi a mucoaselor. Toate aceste cauze pot fi eliminate relativ uşor. Au caracter de arsuri. are aceleaşi sedii şi iradieri. localizări echivoce BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 275 Durerile cardiace sunt dureri organice.3. în mod normal.durerile din astenia neurocirculatorie nu au substrat organic. litiază biliară. iar în pliglobulie apare şi în condiţii normale. sub forma unor lovituri repetate în regiunea precordială. cianoza este cel mai important simptom al insuficienţei cardiace drepte. cauza cea mai frecventă a palpitaţiilor. Există numeroase cauze extracardiace care pot provoca palpitaţii: stările de excitaţie psihică. provocate de compresiunea nervilor rahidieni. în special la femei. unele medicamente (Atropină. leziuni ale coloanei vertebrale sau ale articulaţiilor vecine. hipertiroidismul menopauza). constipaţie etc. iradiază în umărul şi faţa internă a membrului toracic stâng. aritmii cu ritm rapid. la cardiaci şi la hipertensivi). Simptome din partea altor aparate. Simptome digestive (dureri) în epigastru şi hipocondrul drept. în angina pectorală. de cauza ei. abuzul de excitante (tutun.cardiacă sau extracardaică (fig. se însoţeşte de anxietate. cu ambele palme. datorită leziunilor pulmonare care împiedică hematoza. activitatea inimii nu este percepută. O semnificaţie deosebită o au însă palpitaţiile care apar în bolile cardiovasculare.

mediu şi inelar). auscultate direct la inimă.'—. surd şi prelungit. care apare în diferite forme de insuficienţă cardiacă. când apar accidental la persoane fără leziuni cardiace.palparea arterelor periferice (temporală. După cauzele care le determină. pal-parea.inspecţia generală mai permite remarcarea edemelor în regiunile declive (membre inferioare. în fibrilaţia atrială se numără pulsaţiile şi apoi bătăile cardiace. datorit asocierii unui al treilea zgomot anormal la cele două zgomote normale. Auscultaţia se face cu urechea liberă sau cu stetoscopul.). humerală. . Sub influenţa unor boli. Palparea permite să se aprecieze: . auscultaţia. .Examenul obiectiv al unui cardiac utilizează cele patru metode clasice: inspecţia. . zgomotul al II-lea sau diastolic.. pedioasă. Obişnuit.r-3. PROBE CLINICE Pulsul este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii şi se percepe când se comprimă o arteră pe un plan rezistent. La inima normală se percep două zgomote: zgomotul I sau sistolic. care se palpează de obicei la ambele mâini. Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza mică (sistolă). se aude mai bine la bază. zgomotul de galop este un ritm în trei timpi. . întărirea zgomotului al doilea la aortă (hipertensiunea arterială) sau la pulmonară (stenoză mitrală. Normal. bolnavul fiind aşezat pe rând în decubit dorsal. Inspecţia regiunii precordiale poate decela: bolirea regiunii precordiale (prin mărirea accentuată a inimii la copii sau adolescenţi) sau retracţia sa (în simfiza pericardică). în insuficienţa cardiacă globală. în unele boli cardiace congenitale. prin mărirea inimii.'. şocul sistolic apexian nu se percepe decât în decubit lateral stâng sau chiar nu este palpabil. iar al doilea este separat de primul zgomot al revoluţiei cardiace următoare prin pauza mare sau diastolă. cu trei degete (index. se răreşte (bradis-figmie) sau devine neregulat (ritmul şi intensitatea pulsaţiilor sunt inegale).culoarea tegumentelor şi a mucoaselor: paloarea apare în endocardita lentă. Este limitat şi punctiform. EXPLORĂRI FUNCŢIONALE 3. Percuţia face posibilă aprecierea măririi şi formei inimii. în stare patologică. zgomot în trei timpi la vârf (stenoză mitrală. datorat închiderii valvulelor sigmoide aortice şi pulmonare. în stare patologică pot apărea modificări de zgomote. regiunea sacrată etc. normal. percuţia. o pericardită cu lichid abundent.semn important pentru diagnosticul pericarditelor."dansul" arterial (artere hiperpulsatile) indică o insuficienţă aortică sau un hiper-tiroidism.poziţia bolnavului: ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stângă.3. După timpul revoluţiei cardiace în care apar. insuficienţă aortică). . zgomote supraadăugate (sufluri). Se aude mai bine la vârf.turgescenţa venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn de insuficienţă cardiacă dreaptă. puţin înăuntrul liniei medicoclaviculare. sediul şocului apexian (al vârfului etc.. . şocul apexian se deplasează în jos şi spre stânga (în hipertrofia ventriculară stângă) sau numai spre stânga (în hipertrofia ventriculară dreaptă). se spune că pulsul este deficitar. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 277 Zgomotele supraadăugate sunt suflurile şi zgomotele.:-nu tîî 'V ^(rjr-v. datorat închiderii valvulelor atrio-vţntriculare şi contracţiei miocardului.3. mai scurt şi mai înalt. Suflurile cardiace pot fi organice (leziune a aparatului valvular) sau funcţionale (dilatare a cavităţilor inimii sau a arterei aorte ori pulmonare). Ultimele apar frecvent în insuficienţa cardiacă. Uneori. tulburări de ritm. ■■ . insuficienţa cardiacă. iar cianoza. şi se numără de preferinţă timp de un minut. Inspecţia generală permite să se evidenţieze: . a degetelor hipocratice (endocardita lentă).pericardice. Modificările cele mai caracteristice ale zgomotelor sunt: întărirea primului zgomot la vârf'(stenoza mitrală).3. iar ritmul regulat. -freamătele (vibraţii provocate de unele sufluri valvulare mai intense şi mai aspre şi care dau o senzaţie tactilă asemănătoare cu aceea percepută aplicând palma pe spatele unei pisici care toarce) şi frecăturile pericardice. pulsul se accelerează (tahisfigmie). iar poziţia genu-pectorală. Se studiază succesiv: Frecvenţa şi ritmul. \. stenoză aortică) sau diastolice (stenoză mitrală. suflurile pot fi "extracardiaceţ (anorganice).1. carotidă. Auscultaţia inimii permite uneori descoperirea frecăturii pericardiace . predomină în spaţiul al V-lea intercostal stâng.3. frecvenţa este de ce 70 de pulsaţii/min.bombarea abdomenului prin ascită sau hepatomegalie de stază este un alt semn de insuficienţă cardiacă dreaptă.). radială. în sfârşit în picioare. fiecărui bolnav i se cercetează pulsul radial. femurală) permite aprecierea elasticităţii şi permeabilităţii arteriale. apoi lateral stâng. .rH) 3. bolnavul fiind în repaus. tibi-ală posterioară. Inspecţia implică inspecţia generală şi inspecţia regiunii precordiale.şocul apexian care. suflurile pot fi sistolice (insfuicienţă mitrală. cardita reumatică. şi "cardiace". Dacă primele sunt mai puţin numeroase.

hipertiroidism beri-beri. Aparatele se numesc sfigmomanometre. stări febrile. In mod normal. coarctaţia de aortă. pericardite.A.A. Pulsul este dur în hipertensiunea arterială. Manşeta se aplică pe partea internă a braţului.S. la două laturi de deget de plica corului. se întâlneşte în extrasistole.6 1 de sânge. în insuficienţa aortică. stenoze valvulare. ritmul fiind regulat. în stare normală.tensiunea arterială bazală. efort muscular. Pentru acelaşi individ. unele forme de cord pulmonar cronic şi scăzut. când pulsul nu creşte corespunzător cu T°. pentru cea sistolică.. T. Duritatea sau presiunea în artere se apreciază prin presiunea care trebuie exercitată asupra arterei pentru a face să dispară unda pulsatilă.160 mm Hg. Amplitudinea sau intensitatea măsoară gradul expansiunii arteriale. dezvelit până la umăr şi aşezat orizontal la înălţimea cordului. .pulsul mic şi rapid. pentru cea diastolică. respectând întotdeauna aceeaşi oră de înregistrare şi utilizând acelaşi tip de aparat. în practică se foloseşte termenul de tensiune arterială."■■ 278 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . se înregistrează pompând aer în manşetă şi decomprimând progresiv în timp ce se ascultă artera cu stetoscopul. Unii autori notează şi momentul când zgomotele dispar complet. Este preferabil ca pacientul să stea culcat.30 de minute). în general există variaţii ale T. înregistrată când subiectul investigat se găseşte în repaus psihic. care ridică tensiunea diastolică.pulsul săltăreţ şi depresibil. Tensiunea arterială este forţa cu care sângele circulant apasă asupra pereţilor arteriali. tahicardii peste 170. Aceasta nu va fi menţinută umflată prea mult timp. 3. Egalitatea bătăilor: pulsul poate fi alternant când o pulsaţie slabă alternează cu una puternică. Tensiunea diastolică se notează în momentul când zgomotele devin mai asurzite.40 mm Hg.tensiunea ocazională. apărând în formele maligne de hipertensiune. Creşterea tensiunii sistolice se întâlneşte în hipertensiunea arterială. deoarece provoacă hipertensiune venoasă. insuficenţa aor-tică. care este de 5 . şi o tensiune minimă sau diastolică. greutatea corporală. Face excepţie febra tifoidă. Se utilizează fie metoda palpatorie. fizic şi metabolic.M. în clinostatism sau în poziţie şezândă. T. Stetoscopul se aplică pe artera humerală. Valorile normale sunt considerate astăzi pentru maximă 140 . această cantitate este egală pentru cei doi ventriculi. hipertiroidism. reprezentată de valorile înregistrate în condiţii obişnuite de examinare. cu braţul relaxat. în colaps scad ambele tensiuni. datorită presiunii diastolice joase. Valoarea arătată de manometru la apariţia primului zgomot indică tensiunea maximă (sistolică). tuse. în metoda ausculatatorie se întrebuinţează aparatul Riva-Rocci sau aparatul Viquez-Leubry. tensiunea diastolică scade uneori la zero. apnee. şoc. iar pentru minimă 90/95 mm Hg (Comitetul de experţi al O. emoţii. care corespunde sfârşitului diastolei. la câţiva centimetri sub marginea inferioară a manşetei. Diferenţa dintre aceste două valori se numeşte tensiunea diferenţială. blocul total. La membrele pelviene. Presiunea diastolică este mai importantă. în ortostatism. care loveşte degetul cu forţă şi apoi scade brusc. T. urmată de o pauză mai lungă. deoarece reflectă presiunea permanentă care acţionează asupra arterelor. efectuând mai multe înregistrări şi notându-se cea mai mică valoare. în funcţie de vârstă.A. excitaţii psihice. hipertensiunea diastolică are un prognostic mai grav.una puternică şi alta slabă.2. Debitul cardiac este mărit în efort. Mai corect este termenul de presiune arterială. în insuficienţa cardiacă.A. cu cât T° este mai ridicată. Se deosebesc o tensiune arterială maximă sau sistolică care corespunde sistolei ventriculare. iar uneori şi la membrele pelviene (indispensabil în unele forme de hipertensiune). inima propulsează cu fiecare sistolă (contracţie) în artera aortă şi pulmonară câte 60 . pulsul este cu atât mai rapid. De aceea. care apare în colapsul vascular. având grijă să nu fie nici prea strânsă. aceasta este o constantă. şi cu 1020 mm Hg. sarcină. Unii autori deosebesc: . nici prea largă. mese.A. aceasta se ia când bolnavul este în repaus fizic şi psihic (culcat timp de 10 . Aceasta este o valoare variabilă. .3. Pentru evitarea factorilor care influenţează T. Corect.3. în timp ce debitul cardiac reprezintă cantitatea de sânge expulzată de fiecare ventricul într-un minut.). poziţie. şi nu tensiunea peretelui arterial.Pulsul bigeminat se caracterizează prin două pulsaţii . se întâlneşte în insuficienţa aortică şi poartă denumirea de pulsul Corrigan. uneori aproape imperceptibil. deoarece valorile tensionale înregistrate reflectă presiunea sângelui în artere. ultima fiind folosită în practica curentă.70 ml sânge. sex. fie cea oscilatorie sau auscultatorie. bilateral (pentru a surprinde o eventuală asimetrie tensională). care scade în repaus. Acesta este debitul sistolic. anemii. Din acest punct de vedere se deosebesc: . înmulţind frecvenţa cu debitul sistolic se poate obţine debitul cardiac. . sarcini. este mai mare decât la cele toracice cu 20 . trebuie măsurată la humerală. PROBE HEMODINAMICE Debitul cardiac: ca o consecinţă a activităţii sale.

fie direct pe cord. emfizemul pulmonar. în anemii.D3 .antebraţul stâng . Unele aparate dispun şi de osciloscoape . 3. Se folosesc fie electrocardiografe cu înscriere indirectă sau fotografică fie. în care electrozii sunt aşezaţi pe membre sau pe regiunea pre-cordială. stâng şi piciorul stâng. fie pe suprafaţa corpului. compresiunea venei cave superioare. Determinarea constă în introducerea unei substanţe străine în sistemul venos periferic şi cronometrarea timpului necesar ca să apară reacţia. notate cu semne sau culori convenţionale (roşu pentru braţul drept. Ca nivel de reper . Se puncţionează vena de la plica cotului cu un ac gros. pulsul venos etc. care creşte în insuficienţe cardiace drepte.). a căror rezistenţă le reduce şi mai mult voltajul. . încât să se găsească la nivelul atriului drept. semidirecte 280 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ (esofagiene) şi indirecte. care se fixează pe membre sau torace prin benzi de cauciuc şi sunt legaţi de aparat prin conductori electrici.gamba stângă . se utilizează Decolin (gust amar).timpul braţ-braţ (vena braţului .3. racordat Ia tubul gradat care conţine soluţie salină citratată. gluconat de calciu (senzaţie de căldură). Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două puncte diferite ale inimii sau chiar la distanţă de inimă. Echilibrarea tensională se face prin scurgerea în venă a surplusului de lichid. Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o intensitate foarte slabă şi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin ţesuturi.. pericardita constrictivă etc. aparatele sunt prevăzute cu trei fire conducătoare. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu aparate foarte sensibile. bolnavul fiind culcat. la diferite distanţe de inimă. hipertiroidism. fie raportând nivelul tur-gescenţei jugulare la linia sternală anterioară.D2 .3.vena braţului opus) = 20 . La acest nivel trebuie să se găsească vena în care se cercetează presiunea venoasă. Electrozii sunt piese metalice rotunde. Alungirea timpului braţ-limbă peste 20" se întâlneşte în insuficienţa cardiacă stângă. fie reperând o venă turgescentă de pe faţa dorsală a mâinii pacientului culcat şi observând nivelul la care dispare turgescenţa ridicând mâna. Presiunea venoasă este presiunea exercitată de sângele venos asupra pereţilor venelor. cu hârtie carbon etc.Derivaţiile standard sau bipolare se obţin conectând cei doi poli ai galvanometrului cu doi electrozi situaţi pe regiuni echidistante de inimă: antebraţul drept. Alungirea timpului braţ-plămân se întâlneşte în insuficienţa cardiacă dreaptă. scade a doua). apreciată a fi la unirea celor două treimi posterioare cu BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 279 treimea anterioară a diametrului antero-posterior al toracelui. pericardite constrictive sau cu lichid abundent. încălzit. . în mod obişnuit se folosesc următoarele derivaţii: . Presiunea venoasă se poate aprecia şi clinic. stilet.fibrilaţie atrială.3. în toate cazurile care cresc debitul cardiac.antebraţul stâng .antebraţul drept .antebraţul drept . înălţimea coloanei de lichid reprezintă valoarea presiunii venoase exprimate în centimetri de apă (normal până la 12 cm H2O). în prezent se întrebuinţează tot mai frecvent aparate care permit înscrierea simultană a mai multor derivaţii electrocardiografice şi chiar a altor grafice (fonocardiograma. pericardita constrictivă. înălţimea în centimetri de la planul atriului drept la acest nivel exprimă aproximativ presiunea venoasă. ovale sau dreptunghiulare. verde pentru piciorul stâng şi galben pentru braţul stâng).timpul braţ-plămăn (vena braţului . fiuoresceină. iar scurtarea. Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplică electrozii .). febră. la nivelul celui de-al IV-lea spaţiu intercostal sau la 5 cm sub linia sternală anterioară. Metoda directă foloseşte mano-metrul Claude.capilar periferic) = 13". După un repaus al bolnavului de cel puţin 15 minute. se injectează în vena braţului eter şi se notează momentul când apare mirosul de eter. aparatul Moritz-Tabora sau un simplu tub gradat.gamba stângă Obişnuit.timpul braţ-limbă (vena braţului . se sprijină braţul relaxat în aşa fel. .nivel flebostatic -se ia înălţimea atriului drept. După locul de aplicare a electrozilor faţă de inimă se deosebesc derivaţii directe (endocavitar prin cateterism). Se cercetează prin metode directe sau indirecte. Cele trei derivaţii standard sunt: .25". Timpul de circulaţie este timpul necesar sângelui ca să parcurgă un segment al sistemului circulator şi variază invers cu viteza de circulaţie (când creşte primul. iar scurtarea. ELECTROCARDIOGRAFE Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le produce inima în cursul activităţii sale.Dt .6". deci indirect. Se cercetează: .capilar pulmonar) . cu înscriere directă sau mecanică (cu cerneală. tahicardii paroxistice.sistem care permite urmărirea vizuală a curbei electrocardiografice pe un ecran.

profesia.08" 0. polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezat cât mai departe de inimă şi numit electrod indiferent: . este alcătuit din mai multe deflexiuni. undele pozitive care urmează undei R se notează R\ R". Pentru fiecare bolnav se notează numele.aVF .în spaţiul al V-lea intercostal. iar electrozii puşi în contact cu membrele pe regiuni ne-păroase.Electrocardiogramă normală (după A. relaxat fizic şi psihic. Are o formă rotunjită şi obişnuit este pozitivă. vârsta. L (left — stânga) şi F (foot = picior) reprezintă prescurtările unor cuvinte de origine engleză care arată locul unde se aplică electrodul explorator (fig. Pentru efectuarea electrocardiogramei. Unda P reprezintă procesul de activare atrială. pe linia axilară mijlocie. iar derivaţiile primesc ca simbol litera V: Vi . iar intervalele sunt porţiuni de traseu care cuprind unde şi segmente P-Q şi Q-T. aceasta se notează cu QS.R. Este rotunjită şi de obicei pozitivă Segmentul ST şi unda T constituie faza terminală a ventriculogramei. iar literele R (right = dreapta). Vj şi V2 explorează ventriculul drept.în spaţiul al V-lea intercostal.Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează diferenţele de potenţial din regiunile miocardice situat sub electrodul explorator. S". permiţând . Când complexul Q. Electrozii sunt fixaţi de torace cu o curea. Deflexiunile se numesc P. Interpretarea unei electrocardiograme este o problemă dificilă. V3 . V3 şi V4 septul interventricular. se controlează funcţionarea.5 mm. 36).S. iar undele negative care urmează unde R se notează cu S. 35. V este un simbol care desemnează derivaţiile unipolare ale membrelor. Totuşi. 36 . Prima deflexiune pozitivă se desemnează cu R.derivaţia unipolară a braţului stâng .Proiecţia inimii pe peretele toracic anterior şi poziţia electrozilor în derivaţiile precordiale Fig. v6 .11" şi are o amplitudine de 1 . iar V5 şi V6 ventriculul stâng. S'.extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal stâng.6 . QRS şi T. Când complexul ventricular este alcătuit dintr-o singură undă negativă. Sturm) . unele noţiuni elementare trebuie să le posede şi asistenta.&VR. Durează 0. Aparatul se pune în contact cu sursa de curent.1 2 3 4 Fig. sora medicală trebuie să pregătească bolnavul şi aparatul. Ele^ţr^cardiograma_este o metodă grafică precisă şi simplă care reflectă fidel activitatea miocardului. Durează 0.12" -0. diagnosticul clinic. Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse între unde: PQ şi ST. Bolnavul se află în decubit dorsal. V2 .21".la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4.derivaţia unipolară a piciorului stâng BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 281 "a" simbolizează conducerea amplificată. există o tulburare de conducere. Se mai numeşte şi faza iniţială sau rapidă. Complexul QRS reprezintă activarea ventriculară. Durata complexului este de 0. Segmentul 5Teste de obicei izoelectric şi rar denivelat deasupra sau dedesubtul liniei izoelectrice.extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal drept. Amplitudinea deflexiu-nilor este mai mare decât în derivaţiile membrelor. Segmentul ST şi unda T reprezintă procesul de repolarizare ventriculară. deoarece electrodul explorator este aşezat mai aproape de inimă. Intervalul P-Q sau P-R (după cum complexul ventricular începe cu Q sau R) corespunde activării atriale şi timpului de conducere atrio-ventricular.aVL. E mai scurt în tahicardie şi mai lung în bradicardie.6 .0. prin intermediul unor fâşii de pânză udate cu soluţie salină (clorură de bicarbonat de sodiu). se fixează electrozii şi se procedează la înregistrare. chinidină). Temperatura camerei să fie de cea 20°.Derivaţiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al galvanometrului cu un electrod aşezat pe rând pe fiecare din cele trei membre (electrod explorator).10" în derivaţiile membrelor şi de 0. Tegumentele vor fi degresate cu alcool. segmente şi intervale. . Electrocardiograma normală prezintă o serie de deflexiuni (unde).în spaţiul al V-lea intercostal. care-l priveşte pe medic. După examen se retrag electrozii şi se curăţă.derivaţia unipolara a braţului drept . 35 . pe linia axilară anterioară. iar prima deflexiune negativă cu Q. Sfâr282 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ i şitul undei T marchează sfârşitul sistolei ventriculare.2. Punctele de explorare sunt în număr de şase.0. V5 . V4 . pe linia medio-claviculară stângă. Unda Tcorespunde retragerii undei de excitaţie din ventriculi. iar intervalul T-P reprezintă dias-tola electrică. dacă a luat medicamente care pot influenţa ECG (digitală.11" în precordiale. Când se depăşesc aceste valori.

tulburărilor de conducere (blocuri de ramură).opacităţile din umbra mediastinală pot fi generate de calcifieri pericardice.poziţia: o treime din umbra inimii se află la dreapta liniei mediane şi două treimi. în practică este foarte utilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm. Sfigmografia^constă în înscrierea grafică a pulsului arterial. febră şi frisoane.Angiocordiografia este un examen care pune în evidenţă cavităţile inimii şi marile vase cu ajutorul unei substanţe radioopace. recoltări de probe de sânge pentru dozarea O2 şi CO2. de ventriculul stâng.Radioscopia.. introduse prin cateterism. -forma poate fi normală sau de configuraţie aortică (culcată).3. Alte metode grafice. hipertrofiilor ventriculare. -L. Flebcvgrafia_ înregistrează pulsaţiile venei jugulare. endocardită lentă. Se poate înregistra şi pulsul carotidian. SIMPTOME FUNCŢIONALE .3. care dă o reprezentare spaţială a activităţii electrice a inimii.. Cateterismul inimii este o metodă de explorare a cordului care constă în introducerea unei sondlTradioopace speciale prin sistemul vascular periferic.Radiografia oferă o imagine obiectivă care permite comparaţia în timp. în practica obişnuită se întrebuinţează examenul radiografie şi radioscopic. este detectată de un contor Geiger-Muller. sferică.1.Teleradiografia este un examen radiografie care se face de la distanţă (2 m de la film). Permite examenul în mişcare.marginea dreaptă este alcătuită din două arcuri aproximativ egale: cel superior format din vena cavă superioară. Se înregistrează de obicei simultan cu electrocardiograma. efectuarea unor examene speciale: angiocardiografia. sub control radioscopic. iar cea stângă depăşeşte linia medio-claviculară. prin evidenţierea traiectelor anatomice (sonda fiind radioopacă. cel superior este dat de butonul aortic. . EXAMENUL RADIOLOGIC AL INIMII în mod obişnuit se practică: .4. iar cel inferior din atriul drept. în special a celui radial. Se apreciază: . examen direct. Complicaţii: tulburări de ritm. asupra etiologiei şi prognosticului cardiopatiilor. care nu permite comparaţia în timp. edem pulmonar acut. celjnijlociu (concav) de artera pulmonară şi urechiuşa stângă. Metoda permite: . folosindu-se în mod obişnuit patru poziţii: frontală sau postero-anterioară (bolnavul fiind aşezat cu faţa la ecran). ■ . 3. atriul drept.măsurarea presiunilor intracavitare. la stânga. cu ajutorul unui microfon aşezat pe diferitele focare de auscultaţie. Vectocardiografia este o metodă grafică derivată din ECG. intoxicaţiei cu unele droguri (Chinidina. Este utilă la diagnosticul cardiopatiilor congenitale. . -pulsaţiile inimii cresc în insuficienţa aortică şi scad în insuficienţa cardiacă avansată. oblicăanterioară dreapta şi laterală stânga.4. _ BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 283 .Radiocardiograma constă în introducerea intravenoasă a unei substanţe radiocative.___ Cateterismul inimii drepte este cel mai frecvent şi se face prin una din venele de la plica cotului. . . tahicardii paroxistice ventriculare. Digitală). reumatism articular acut. iar cel inferior (convex).marginea stângă este alcătuită din trei arcuri. globulară etc.Kimografia este un examen care permite înregistrarea mişcărilor inimii pe o placă radiografică. . stări febrile etc. uneori chiar şi zgomotele 3 şi 4. proba selectivă cu eter şi executarea de electrocardiograme şi fonocardiograme intracavitar. proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran fluorescent. accidente trom-boembolice etc. . Dar electrocardiograma nu dă indicaţii asupra compensării sau decompensării cordului. este vizibilă radiologie). mitrală (ridicată). Examenul propriu-zis al cordului interesează umbra mediastinală.4.uneori chiar localizarea leziunii. Fonocardiografia este o metodă care înregistrează grafic zgomotele şi suflurile produse de inimă. Contraindicaţii: infarct miocardic recent. oblică-anterioară stângă. care. . ventriculul drept.mărimea: inima este mărită când marginea dreaptă depăşeşte marginea coloanei cu două laturi de deget. NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE A VASELOR PERIFERICE 3. Astăzi există tendinţa ca primul examen să fie grafic. pătrunzând apoi în vena cavă superioară. Fonocardiograma normală prezintă grupuri de vibraţii care reprezintă zgomotele 1 şi 2.precizarea diagnosticului unor boli congenitale. 3. sesizează numeroase amănunte care scapă radioscopiei şi prezintă un grad mai redus de periculozitate pentru medic. insuficienţă cardiacă. dar rămâne un examen subiectiv. Se bazează pe întrebuinţarea unei grile care se deplasează în timpul înregistrării cu o viteză uniformă. pentru a fixa toate detaliile. alcătuită aproape în totalitate de inimă. cardiopatiilor ischemice coronariene. permiţând recoltări de sânge şi înregistrări de presiuni în cavităţile inimii. artera pulmonară. valvulare etc. . ajunsă prin circulaţia venoasă la inimă.

la toate arterele la carotidă (pe marginea anterioară a sterno-cleidomastoidianului).artera radială. şi calmată prin repaus.Palparea arterelor (după Fattorusso) a . la poplitee (pe faţa posterioară a genunchiului. 37 .: * "-ti. cu sediul în gambă. Se numeşte claudicaţie intermitentă şi este datorită aproape totdeauna unei arteriopatii periferice organice. cu impotenţă funcţională totală. indică o tromboză sau embolie gravă. EXAMENUL OBIECTIV Examenul obiectiv furnizează relaţii importante. c . la humerală (la nivelul marginii interne a bicepsului). \. Durerea spontană. Când durerile sunt simetrice. apoi cu cianoză şi furnicături. prin inspecţie putându-se constata atrofia unui membru (obliterare arterială cronică). în repaus şi efort. ■ . cu edem şi limfangită. e . Se face cu dosul mâinii în regiuni simetrice. care precedă apariţia tulburărilor trofice. Cea mai semnificativă este durerea care apare la efort. în multe cazuri fiind vorba de o boală reumatică.artera femurală. Trebuie reţinut faptul că nu orice tulburare la nivelul membrelor (durere.4. : \ iaJR< .artera humerală. la pedioasă (la gâtul piciorului). exprimă de obicei o tulburare funcţională: boala Raynaud. păr rar şi subţire. d . denotă o osbtrucţie arterială acută (embolie sau tromboză). Are caracter de crampă. interesând ambele mâini. fie cu caracter de frig sau hiperestezie. excepţional deasupra genunchiului. sau uscată. apare mai târziu şi denotă un stadiu tardiv. se intensifică la căldură şi efort şi nu permite somnul. la început cu paloare şi răceală.Tulburările periferice pot fi datorite unor afecţiuni organice sau unor tulburări arteriale funcţionale. de repaus. este difuză. de obicei interdigitale. sub arcada crurală).. *. 284 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 3. Durerea este simptomul dominant. neurologică. Cele mai importante manifestări funcţionale sunt: Oboseala la mers (foarte semnificativă şi precoce): cârcei şi mai ales parestezii. continuă. declanşate de frig. la femurală (în triunghiul Scarpa. Aceste modificări indică o suferinţă arterială avansată. . intense. uneori eliminându-se spontan. Prin palpare se apreciază şi temperatura tegumentelor. f . care trebuie cercetat sistematic. 37) permite aprecierea pulsului arterial. modificarea tegumentelor şi a fanerelor (piele lucioasă. \ .artera pedioasă. Apariţia subită a unei dureri profunde. paloarea tegumentelor (spasm sau obstrucţie arterială). negre-violacee. gangrena umedă (prin suprainfecţie). Uneori apar ulceraţii mici. b . fie cu caracter de arsură sau amorţeală. în special la mers. la tratament.»"* Fig. însoţită de paloare şi răceală locală. Tegumentele sunt reci în insuficienţa arterial?» acută şi cronică şi calde în trom-boflebite. refractară. atroce. Este datorită unei nevrite ischemice. Edemul apare în tromboflebite sau în insuficienţa venoasă cronică. modificare de temperatură sau culoare) traduce o afecţiune vasculară.artera tibială posterioară BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 285 Palparea (fig.2. apărând în special la femei. atrofică. la tibiala posterioară (în jgheabul retromaleolar intern). când ţesuturile periferice sunt necrozate. o polinevrită etc. Se ivesc de obicei la vârful degetelor sau călcâi. unghii groase şi deformate). Când sunt masive. bilateral. continuă.artera poplitee. cu gamba flecată). Absenţa pulsului indică un stadiu avansat de ischemie periferică.

Investigaţiile radioizotopice au fost introduse recent în explorarea cardiovasculară. Ea trebuie să asigure repausul fizic şi psihic al bolnavului. uneori hipoazotat poate fi adeseori mai util într-o hipertensiune sau o insuficienţă cardiacă decât multe medicamente. T. Să cunoască primele îngrijiri care trebuie acordate într-o lipotemie sau sincope. măsurile de reanimare necesare (respiraţia . Nu trebuie să uite că unui bolnav cu insuficienţă cardiacă avansată îi este interzis efortul de toaletă zilnică. Arteriografia este un examen foarte important. în sfârşit. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI CARDIOVASCULARE Asistenta medicală deţine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi. în femurală pentru membrul pelvian şi în aortă în caz de obstacol sus-situat. se injectează repede în artera branhială pentru membrul toracic.. . care aproape în toate aceste categorii de afecţiuni este indispensabil. ca şi a complicaţiilor. hipertensiune arterială. ca şi neînţelegerile familiale sau profesionale sunt tot atâtea cauze care pot frâna evoluţia favorabilă. în mod normal. La normal are loc în 1-". ridicarea unui membru timp de 30" produce o uşoară paloare.la coborârea piciorului. sau ridicarea pe vârful picioarelor în acelaşi ritm permit aprecierea claudicaţiei intermitente. pentru prevenirea trombo-zelor.). aceşti bolnavi sunt incapabili să se ocupe singuri de dânşii. colaps vascular. indicele oscilometric (valoarea oscilaţiei maxime) este de 6 . EXPLORĂRI FUNCŢIONALE / Proba mersului într-un ritm de 120 paşi/min. schimbarea lenjeriei. puseuri de hipertensiune. dacă este nevoie. oboseală şi durere. Nu trebuie însă să uite dezavantajele repausului îndelungat la pat. Regimul fără lichide. Substanţa radiopacă. dietă. care reclamă o spitalizare îndelungată./ 3. Cateterismul cardiac este o tehnică specială care constă în introducerea în circulaţie a unui tub subţire. explorând numai trunchiul arterial principal. Valorile se înregistrează la ambele membre inferioare. pentru a împiedica intrarea în stadiul decompensat. Justificarea rolului ei rezidă în caracterul unor boli cardiovasculare (insuficienţă 286 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ cardiacă. faptul că multe boli cardiovasculare reprezintă urgenţe medicale. Oscilometria măsoară oscilaţiile arteriale cu oscilograful Pachon.a turgescenţei venelor colabate prin ridicarea membrului. naturii şi întinderii leziunilor. medicaţie etc.3. Fonocardiograma este o metodă de explorare. La fel de important este şi repausul psihic. Metoda este limitată. etc). efectuarea zilnică a masajului gambelor şi picioarelor. Eritoza declivă: la normal. Asigurarea tranzitului intestinal este capitală pentru aceşti bolnavi. la membrul pelvian. La aceiaşi bolnavi efortul de flexie şi de extensie a piciorului ridicat produce rapid paloare. nu şi circulaţia colaterală. Dar pentru a-şi îndeplini menirea nu trebuie să se mulţumească să cunoască şi să aplice. interpretarea acestuia şi. Ischemia plantară: la normal. în obstrucţii arteriale apare rapid o lividitate. Chinidina etc. timpul este prelungit în insuficienţa arterială. pentru localizarea obstacolelor şi defectelor congenitale şi pentru determinarea altor parametrii. cardiopatii ischemice. fapt pentru care este necesar să se recomande alegerea poziţiei şezânde sau semişezânde. 3. Ea trebuie să cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile unor medicamente (Digitala. naturii. coborârea membrului ridicat sub nivelul patului readuce culoarea normală în 5 . Toaleta zilnică a bolnavilor îi revine de asemenea ei. Asistenta medicală este obligată să noteze toate datele referitoare la puls. Să cunoască semnele şocului compensat şi măsurile de profilaxie. urină. trebuie să cunoască şi primele îngrijiri care urmează să fie acordate în unele urgenţe cardiovasculare. de regulă un compas iodat. se poate înţelege mai bine rolul său. Iată de ce asistenta medicală este datoare să le asigure şi să urmărească poziţia corectă în pat. ci trebuie să cunoască noţiuni teoretice care să-i permită depistarea unui semn precoce.4.A. transportul. chiar perfect. chiar intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele sale. folosită pentru stabilirea sediului suflurilor cardiace. asistenta medicală trebuie să ştie că eforturile mari de defecaţie pot fi fatale într-un infarct miocardic. dacă reţinem. Vizitatorii numeroşi. Ecocardiografta. Ecourile sunt amplificate. edeme. hiposodat. discuţiile cu voce tare.).8 u.5. tulburări de ritm. edem pulmonar. infarct miocardic etc. în bolile cardiovasculare dieta reprezintă adesea un factor esenţial. transmise unui Osciloscop şi înregistrate. Este indispensabil în explorarea cardiopatiilor congenitale şi a valvuropatiilor dobândite. care dă relaţii asupra sediului. diferitele tehnici de îngrijire a bolnavului. Pe aceeaşi linie se situează şi frecvenţa accidentelor din bolile cardiovasculare (sincope. Adeseori. Timpul de umplere venoasă este revenirea . prin înregistrări grafice. deci o supraveghere continuă. utilizează reflectarea ultrasunetelor la nivelul unei zone de contact dintre două medii cu densitate diferită. In insuficienţele arteriale. în sfârşit. timpul este mult prelungit. stop cardiac). numit Cateter. Valori sub 6 indică o tulburare a circulaţiei arteriale.10". chemările la telefon.

1. Existenţa unei cardiopatii anterioare. creier). apare endocardita malignă acută. apare endocardita lentă. cu accentuarea deformărilor valvulare. mai rar entero-cocul. Când puterea de apărare este scăzută şi germenii sunt foarte virulenţi. pulmonare etc. pneumococul etc. embolii periferice şi leziuni ulcerovegetante ale endocardului valvulat^parietal. nu se încadrează în grupul endocartidelor decât dacă leziunile sunt active.săptămâni şi chiar luni . leucemii) şi se caracterizează prin ulceraţii şi vegetaţii ale endocar-dului şi embolii în sistemul marii circulaţii. Se întâlneşte mai ales între 20 şi 40 de ani.manifestări cutanate: paliditate de un galben-murdar. tulburări de ritm) sau coronariană (crize de angor sau infarct miocardic)..endocardite reumatismale. când forţele de apărare ale organismului sunt mari şi virulenţa germenilor scăzută apar endocarditele abacteriene. investigaţii genito-urinare (cateterism vezical.semne de embolie în arterele membrelor (durere. Apariţia bolii este favorizată de o serie de factori declanşatori. Sângele se recoltează pe mai multe tipuri de medii de . .semne care apar la un vechi valvular. se întâlneşte aproape totdeauna la această categorie de bolnavi. bronhoscopii. consecinţe obişnuite ale endocarditelor reumatismale. în arterele cerebrale (hemiplegie). nodozităţi mici şi dureroase roşii-violacee care apar în pulpa degetelor (noduli Osler). paloare. nu se mai poate face astăzi o delimitare netă. afectând în principal endocardul valvular. anorexie cu pierdere în greutate. gonococul. cu evoluţie îndelungată. Patogenie: deşi în scădere. hipotensiune arterială şi agravare sau instalarea insuficienţei cardiace. de obicei reumatismale (stenoză mitrală sau insuficienţă aortică). în producerea bolii joacă un rol important raportul dintre virulenţa germenilor şi puterea de apărare a organismului. Se cunosc şi forme clinice în care infecţia se grefează pe un cord sănătos. Examen de laborator: hemocultură este examenul capital.) să pătrundă în sânge şi să se grefeze pe valvula lezată. endocardita lentă este o boală destul de frecventă. cistoscopie).endocardita bacteriană acută (endocardita malignă acută) cu evoluţie rapidă. 3. sunt friabile. leucocite şi fibrină. iar când forţele de apărare şi virulenţă sunt în echilibru. . deoarece grefa septică se constituie pe un endocard anterior normal. anorexie şi transpiraţii . endocarditenebacteriene: . insuficienţa aortică). existând numeroase forme de trecere. între cele două forme. care fac ca germenii existenţi în diferite focare de infecţie (dentare. Semnul revelator este febra . pato-genic primitivă. evolutive: . se desprind uşor şi provoacă embolii septice în circulaţia mare (splină. alcătuite din hematii. MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .6. Cu excepţia situaţiilor extreme.). paloare. ENDOCARDITA BACTERIANĂ Definiţii: proces inflamator endocardic care apare în cadrul unor infecţii generale cu diverşi germeni.endocardita trombozantă simplă apare la bolnavii cu afecţiuni caşectizante cronice (cancer. astenie marcată. pato-genic secundară.până ce diagnosticul se precizează. ca extracţii dentare. splină moderat mărită şi dureroasă.endocardita bacteriană subacută (endocardita lentă). Desprinderea vegetaţiilor duce la ulceraţii şi perforaţii. în artera pulmonară (infarct pulmonar) etc. avorturi etc. / / 3 6 ENDOCARDITELE Endocarditele sunt boli inflamatorii evolutive ale endocardului. genito-urinare. amigdaliene. evolutive. Se caracterizează prin manifestări de septicemie. hipotermie şi dispariţia pulsului). astenie. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 287 . . erupţii hemoragice pe membre. bolile valvulare cronice (stenoza mitrală. mai rar congenitală. în ultimii ani. albuminurie etc.). amigdalec-tomii. tuberculoză.semne renale constând în embolii renale (coli violente şi hematurie) sau leziuni de glomerulonefrită (hematurie. Cel mai frecvent agent etiologic este Str. dureri musculare şi articulare. uneori. Vegetaţiile conţin microbi."gură-la-gură" sau "gură-la-nas" etc. cu toate că nici celelalte vârste nu sunt cruţate.. rinichi. în perioada de stare se întâlnesc: . cu frisoane şi transpiraţii. peteşii. hipocratism digital. stafilococul alb sau auriu.semne generale toxiinfecţioase: febră neregulată. deoarece grefa septică se constituie pe un endocard anterior lezat (val-vulopatie dobândită sau congenitală). Există două principale forme clinice. Anatomie patologică: leziunile caracteristice constau în vegetaţii localizate pe val-vulele mitrale sau aortice. Se cunosc: endocarditele bacteriene: endocardita bacteriană subacută (lentă) endocardita bacte-riană acută (malignă acută). viridans (aproximativ 75%).simptome cardiace: semnele leziunii valvulare pe care s-a grefat boala. . cutanate. semne de atingere miocardică (galop.care persistă un timp îndelungat . similitudini etiologice şi terapeutice. Simptomatologie: debutul este aproape totdeauna insidios şi se caracterizează prin febră neregulată.

Există şi cazuri cu hemocultură constant negativă cu prognostic sever. Profilaxia este posibilă prin intervenţii chirurgicale. dar în situaţii grave. în apogeul febrei şi după frison (în special seara). ale valvulelor.1. Oxacilină (6 g/zi). în situaţii rare. evoluează letal în săptămâni sau luni. Ami-nofenazonă dă rezultate bune şi rapide în diagnosticul diferenţial. (8 . regim hipercaloric. datorită antibioticelor. viridans (2/3 din cazuri) şi. Tratamentul etiolgic se bazează pe antibiotice alese după antibiogramă. când este biliară. Ampicilina. se recomandă ca asanarea focarelor de infecţie (extracţii dentare. Diagnosticul diferenţial se face în special cu febra dintr-o cardiopatie valvulară. tromboze). mai rar (1/3) enterococul. pulmonare (spute hemoptoice) sau renale (hematurie microscopică). pulmonar. atingerea cordului exteriorizându-se discret(sufluri4amai multe focare variabile). care are ca agent etiologic Str. bogat în proteine şi vitamine (C şi A). endocardită malignă acută. Cefalotină (8 g/zi).2. Răspunde bine la antibioterapie (90%). Forme clinice: endocardită lentă (subacută). masiv\şi asociat. sufluri organice cardiace microembolii septice cutanate (noduli Osler). ENDOCARDITE NEBACTERIENE 3.2. al cărei agent patogen.6. înainte ca bolnavul să fi început tratamentul cu antibiotice. Pentru Str. Se asociază antibiotice bactericide: Penicilină G. ■. proteu. mai grav la bătrâni. mai ales endocardită reumatismală. Tratamentul trebuie să fie precoce. Gentamycină (240 mg/zi). salmonele). pentru care pledează vârsta mai tânără. însoţit de splenomegalie. se consideră endocardita ca fiind bacteriană şi se aplică tratamentul adecvat. Cloxacilină (6 g/zi). Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat.36 de ore de la suprimare. Tabloul clinic este dominat de starea septică dramatică cu embolii periferice. pneumococ. insuficienţelor cardiace şi recidivelor.5 g/zi). pe un cord anterior normal (rar lezat). în formele grave din cursul septicemiilor cu germeni neidentificaţi se asociază Penicilina G + Oxacilină + Gentamycin. ENDOCARDITA REUMATISMALĂ . dietă săracă în sare (în insuficienţă cardiacă). Antibioterapia este inoperantă în 75% din cazuri. se asociază Penicilina G cu Streptomicină sau Kanamicină sulfat pentru enterococ . Kanamicină sulfat (1 .asociată cu paloare. starea bolnavului datorită sechelelor renale (nefrita cronică). uterin. Când poarta de intrare este rinofaringiană. 3. biliar. se instituie timp de 7 zile un tratament antireumatic.8 în primele 24 . în cazul unor hemoculturi negative. Când diagnosticul de endocardita este incert (reumatic sau bacterian?). în timp. se asociază chiar 3.16 milioane u/zi). piocianic. hemofilul etc. arteriale (hemiplegii. amig-dalectomie. Dacă acesta a fost instituit. stafilococul alb. Produce ulceraţii mutilante. poliartritele. Debutul şi evoluţia sunt insidioase. Se recoltează mai multe hemoculturi (3 . în acest scop trebuie eliminate afecţiunile febrile intercurente. absenţa splenomegaliei..chiar vindecată . Meticilină (8 g/zi). evoluţia este mult mai bună decât în trecut. streptococul (î-hemolitic.3 săptămâni. a emboliilor şi a hemoculturii pozitive.uneori evidenţiată doar prin termometrizare din 2 în 2 ore . netratată. viridans. endocardită reumoseptică. care se datoreşte tratamentelor îndelungate cu antibiotice şi nerespectării tehnicilor de recoltare a hemoculturii. se administrează Penicilină + Kanamicină sulfat.afectează sever. cu leziuni renale severe sau embolii grave.48 de ore).1. intervenţii uro-genitale şi investigaţiile intracavitare) să se facă sub protecţie de antibiotice: Penicilină.Ampicilina cu Gentamycină (Kanamicină sulfat sau Streptomicină): pentru stafilococul auriu 0 Oxacilină (Meticilină sau Cloxacilină) cu Kanamicină sulfat (sau Lincomicină). endocardită cu hemocultură negativă . De obicei se folosesc 2 antibiotice. în cazul hemocul-turilor negative se începe tratamentul cu Penicilină + Streptomicină. în formele reumo-septice. cu Streptomicină (1-2 g/zi). Diagnosticul pozitiv de endocardită lentă este sugerat de o stare febrilă sau subfebrilă . stafilococul alb. tratamentul este mixt (reumatismal şi bacterian). Colistină (12 000 000 u/zi). care este o realitate clinică şi constă în asocierea endocarditei lente cu o endocardită reumatismală. în formele cu hemoculturi negative. în 2/3 din cazuri este stafilococul auriu. Pot apărea recăderi sau accidente tardive embolice (cerebrale sau în membre). Dacă nu se obţin rezultate. Metastază septică apare în cursul unei septicemii. Evoluţie: astăzi. Totuşi. Profilaxie: deoarece endocardita lentă se grefează de obicei pe o cardiopatie valvulară sau congenitală. se practică arterioculturi. Eritromicină. după caz. Se începe cu un tratament de atac timp de 2 . persistă o insuficienţă cardiacă gravă şi riscul emboliilor.3 săptămâni. leziunile reziduale fiind minime. Tratamentul de probă cu acid acetilsalicilic. urinară sau uterină . perenteral sau în perfuzie venoasă continuă. boala . ireversibile.afecţiune din ce în ce mai rară. Grefa septică are punct de plecare de obicei rinofaringian şi se constituie pe un cord deja lezat. se sistează şi se recoltează hemoculturi la 24 . Sfârşitul este letal în 1 . BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 289 Prognosticul este în general rezervat. iar într-o treime bacilii gramnegativi (colibacil. având ca poartă de intrare un focar septic cutanat. urinar.Ampicilina + Gentamycin.cultură.6. în care infecţia este lichidată. rinofaringian.

Simptomatologie: R. Afectarea cordului este mai frecventă la copil şi adolescent. izolat sau împreună (30%) şi rar la celelalte. după 1-3 luni. care reduce mult frecvenţa recidivelor.S.A). noduli subcutanaţi.S. evidenţa unei infecţii streptococice în antecedente -angină + creşterea titrului ASLO sau cultură din exsudat faringian cu streptococ prezent).M. urmate de depuneri succesive de fibrină pe marginea valvelor. cardita.90%. proteină C-reactivă -.S. Recidivele sunt mai frecvente la copiii mici şi îndeosebi în primii 5 ani de la debut. izolat sau împreună. reumatism infecţios. ceea ce caracterizează reumatismul articular acut este evoluţia BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 291 cronică.. întretăiată de numeroase puseuri acute. Ele traduc suferinţa celor trei tunici ale inimii. accelerată. 1966). cu patogenie alergică. noduli subcutanaţi) sau a unuia major şi a două minore (antecedente de R. însoţită de febră. în stadiul de valvulopatie cronică.A. .H.H.Q pe electrocardiogramă. cardită fiind diagnosticată ulterior. căruia îi conferă nota de gravitate. reumatismul cardiac evolutiv. se manifestă cu poliartrită. Poliartrită este mobilă şi are caracter inflamator.A. R. mărirea volumului inimii. Formele clinice cele mai frecvente sunf' reumatismul cardiac malign (pancardită. R. Atingerea miocardului. Febra şi poliartrită domină simptomatologia. tulburări de ritm (tahicardie. Cu fiecare recidivă creşte riscul de prindere a cordului sau de agravare a leziunilor preexistente. cel diastolic de insuficienţă aortică.granulomul reumatic. coree. Anatomie patologică: iniţial apar leziuni conjunctive subendocardiace. afectând endocardul. în acest mod. cele organice se menţin.A. urmat fiind de endo-card şi mai rar de pericard.A. boala poate să nu fie identificată. miocardul şi pericardul. semne umorale . tahicardie. Tabloul clinic este completat de creşterea intensă a V. febră. cicatrice.. de hiperleucocitoză.A. Rolul streptococului hemoliţic din grupul A este dovedit de angina streptococică ce precedă boala (evidentă clinic în 40% din cazuri şi bacteriologic. după luni şi chiar ani de zile. Când apar numai semne de cardită sau forme fruste de poliartrită. La nivelul miocardului. în care se observă una sau mai multe din următoarele manifestări majore: poliartrită acută mobilă. dar deseori evoluează spre constituirea unei valvulopatii. leziunea cardiacă apare insidios la 8 . marginat. Când R. apariţia de sufluri (în ordine: suflu holosistolic la apex. Diagnosticul bolii se face pe baza criteriilor stabilite de Jones: prezenţa a două semne majore (cardită. realizează sindromul miocardic: mărirea inimii.Definiţie: endocardita reumatismală este o endocardita nebacteriană. a cărei frecvenţă este redusă (10%). suflurile caracteristice leziunilor valvulare constituite apar după un anumit interval: suflu sistolic de insuficienţă mitrală.A.10 zile de la debutul puseului. cu stare generală gravă). Este o boală poststreptococică. suflu diastolic pe marginea stângă a sternului) şi schimbarea caracterului suflurilor preexistente. Leziunile endocardului sunt localizate în special la valvu-lele mitrală (50%) şi aortică (20%). (febră reumatică. Miocardul este afectat cel mai frecvent.A. eritem. Intervalul liber dintre angina 290 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ sau faringita iniţială şi puseul acut reumatismal . în general. principala manifestare a reumatismului articular acut (R. Importanţa carditei reumatismale rezultă din faptul că peste 40% din totalul bolilor cronice de inimă sunt de origine reumatică. constituind pancardita. Leziunile endocardice coexistă frecvent cu cele miocardice şi pericardice. iar înainte de vârsta de 30 de ani . cu apariţia autoanticorpilor anti-miocard. Bolnavul este expus la recăderi şi aceste recăderi pot agrava leziunea cardiacă" (Comitetul de experţi O. dar cu incidenţă maximă între 5 şi 15 ani. coree. fibrozarea valvulelor şi apariţia de stenoze sau insuficienţe valvulare. caracterizată prin absenţa unor nete manifestări articulare. tulburări de ritm. şi forma abarticulară. Semnele majore -ale carditei sunt: sufluri semnificative. prelungirea intervalului P . Patogenia alergică se explică prin sensibilizarea organismului prin atacul exercitat de streptococii P-hemolitici din grupa A. de creşterea fibrinogenului. în 100%) şi de eficacitatea profilaxiei de lungă durată cu Penicilină. cu evoluţie trenantă. iar la adult fenomenele articulare. de prezenţa streptococului hemolitic în faringe în timpul anginei şi de creşterea titrului ASLO în timpul puseului acut. Suflurile sistolice funcţionale regresează după cedarea febrei. iar cel de stenoză mitrală.A. Pericar-dita. anticorpii produşi de streptococ ar hipersensibiliza inima şi vasele.R). apare leziunea specifică .. poliartrită. fibrilaţie atrială) şi de conducere (prelungirea intervalului P . leucocitoză şi prezenţa streptococului hemolitic în exsudatul faringian urmată după 1-3 săptămâni de atacul reumatismal. leziunile uşoare se pot vindeca. insuficienţă cardiacă. eritem marginat.A. diagnosticul este facil. artralgii. reumatism Bouillaud) apare la orice vârstă. suflu mezodiastolic apical. se defineşte ca fiind o "boală care este o urmare a infecţiei cu streptococi din grupa A. leucocitoză. Endocardita reumatismală se exteriorizează prin asurzirea zgomotului I. frecătură pericardică. întotdeauna prezentă în cazurile severe. Se pare că un rol important îl deţine existenţa unei coincidenţe antigenice între streptococ şi muşchiul cardiac. continuă şi prognostic sever. Evoluţie şi prognostic: la copil predomină localizarea cardiacă. decompensare cardiacă. este în mod curent ignorată. extrasistole.V. după 2-3 săptămâni. este precedat de o angină sau faringita.A. dar cele severe şi repetate duc la fuziunea comisurilor. ritm de galop.A. Endocardita reumatismală poate evolua spre vindecare completă.interval în care se produc anticorpii -pledează pentru rolul alergiei.

In general. ceea ce impune inimii drepte un efort suplimentar. Prima consecinţă a strâmptării orificiului mitral constă în scăderea debitului ventriculului stâng. micşorarea ventriculului stâng. traumatismelor sau malformaţiilor congenitale. fără limitarea activităţilor fizice. la 6 ore.asimptomatic.A.A. ( Diagnosticul este relativ uşor în prezenţa semnelor caracteristice de reumatism articular acut: poliartrită acută. constă în tratamentul continuu cu Penicilină (Moldamin) (benzatin-penicilină) (1 200 000 u. stenoza mitrală este compensată şi nu apar complicaţii. prin intervenţia unor mecanisme compensatoare . subiectiv . la copil. i. Etiologie: boala este mai frecventă la femei. etiologic (reumatismal.i. Importanţa lor constă în complicaţiile pe care le determină citând în acest sens în primul rând insuficienţa cardiacă. cel mijlociu bombat şi semne de mărire a inimii drepte. la palpare. EGG arată modificarea undei P. hepatomegalie.5 mg/kilocorp/zi). împiedicând scurgerea sângelui din atriu în ventriculul stâng în timpul diastolei. stadiul II cu reducerea uşoară a activităţii fizice. Se administrează Prednison (1-l. jugulară turgescentă. datorită debitului cardiac redus. debitul cardiac scade şi sângele stagnează deasupra obstacolului . raluri de stază. Corticoterapia rămâne tratamentul de elecţie. aterosclerozei. cauza principală fiind endocardita reumatismală.A. La adult caracteristicile R. care măsoară 4-6 cm . în cazul carditei severe.A. Cu timpul. de importanţa leziunilor valvulare. iar la auscultarea cordului. atingerea redusă a inimii. iar durata tratamentului fiind de 8 -l2 săptămâni. de atingerea polivalvulară. edeme).m. dilatarea atriului stâng. fenomenele compensatoare sunt depăşite. freamăt catar. când inima dreaptă cedează. Examenul radiologie (fig. după 2-3 luni în caz de cardită minimă şi după 3-6 luni (urmate de alte (6-l2 luni de activitate redusă). constau în absenţa coreei şi a manifestărilor cutanate. din care cauză se hipertrofiază. Antibioterapia cu Penicilină G (2 milioane u. Cât timp debitul ventriculului stâng rămâne normal. cu semnele biologice prezente. Activitatea se reia după 6 săptămâni când nu a apărut cardita.în atriul stâng şi în circulaţia pulmonară -. în majoritatea cazurilor endocarditei reumatismale. în contextul cărora apare o atingere cardiacă. STENOZA MITRALA ■ Definiţie: este o modificare patologică a orificiului mitral. fenomen datorit trecerii sângelui în diastolă prin orificiul mitral micşorat: de asemenea. Clasificarea funcţională împarte valvulopatiile în 4 stadii: stadiul I. în acest stadiu sunt prezente simptomele insuficienţei cardiace (dispnee de efort. iar mai târziu se decompensează. Profilaxia R. timp de 10 zile) (Ampicilina sau Eritro-micină în caz de rezistenţă) este obligatorie. hipertrofia inimii drepte şi leziuni pulmonare datorite stazei şi hipertensiunii. sub protecţie de antiacide. înşelătoare. endocarditei lente.Prognosticul depinde de starea miocardului. astm sau edem pulmonar. inactivă. mai rar sifilisului. mai ales în cazurile în care coexistă cardita. Simptomatologia depinde de stadiul clinic. iar tensiunea arterială scăzută. Pentru o perioadă de timp. la 6 ore).. cianoză.7. doza reducându-se săptămânal din a doua săptămână. Când suntem absolut siguri de cooperarea bolnavului. se instituie tratamentul antiinflamator cu acid acetilsalicilic (6 g/zi).debitul ventriculului stâng se menţine normal. dar pericolul agranulocitozei îi restrânge utilizarea. Când apar staza şi hipertensiunea pulmonară. 38) evidenţiază o inimă de configuraţie mitrală (cord ridicat).i. sau insuficienţă). Toate infecţiile acute strepto-cocice se tratează cu doze bactericide de penicilină. Originea congenitală este excepţională. Pentru fiecare valvulopatie trebuie să se precizeze diagnosticul anatomic (stenoză. Aminofenazona are efecte similare. creşterea formelor clinice atipice. antiacidele şi clorura de potasiu (2 g/zi) sunt mijloace de protecţie. apar semnele insuficienţei cardiace drepte. stadiul III limitarea importantă a activităţii la eforturi mici şi stadiul IV cu incapacitate pentru orice activitate. la primul puseu şi în cazurile severe. Anatomia patologică arată sudarea celor două valvule mitrale. timp de 2 .) evoluţia (stabilizată. în primul stadiu . sub protecţie de Penicilină (1-2 milioane u.nu apar decât semne fizice. în absenţa carditei. de instalarea unei endocardite lente. în special la adult. Tratament: repausul absolut la pat este obligatoriu. 292 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 3. proces reumatic activ. se recurge la Penicilina V (2 comprimate/zi). dentare. este mai grav decât la adult. o uruitură diastolică. numărul redus al recăderilor. scade sub 2 cm . BOLILE VALVULARE Definiţie: bolile valvulare sunt cardiopatii valyjilare cronice. mobilă. i. Regimul hiposodat.7.m. iar în ultima perioadă./zi. lărgită şi . Diagnosticul este mai facil la copii şi adolescenţi. Se practică amigdalectomia şi se asanează infecţiile de focar. congenital etc. survin semne pulmonare.3 luni. 5 ani de la episodul acut sau până la 20 de ani. Manifestările clinice devin evidente când suprafaţa orificiului mitral. Pulsul este mic. accentuarea primului zgomot la vârf şi a celui de-al doilea la orificiul pulmonar. ortopnee. 3. La examenul clinic se constată. febrilă. Se observă în prezent. la 14 zile). caracterizate prin defecte ale aparatelor valvulare. produsă de sudarea valvu-lelor cu strâmtarea orificiului. grefă septică) şi funcţional.dilataţie şi creştere a presiunii diastolice în atriul stâng . cu arcul inferior stâng micşorat.1. frecvenţa formelor monoarticulare./zi.

Cord global mărit. Bolnavul Fig. INSUFICIENTA MITRALA Definiţie: este un defect valvular constând în închiderea incompletă în sistolă a valvu-lelor mitrale. în stadiul de stenoză compensată se administrează uneori calmante şi se recomandă un regim de cruţare. Prin efortul suplimentar pe care-l impune ventricolului stâng. Când apare hipertensiunea pulmonară. vârful inimii fiind deplasat în jos şi spre stânga. fără incidente. urmărind prevenirea recidivelor reumatismale. puseuri Jaronşitice cu tuse seacă sau cu expectoraţie redusă. datorită hipertensiunii arteriale. 3. propagat spre axila stângă. tratamentul infecţiilor streptococice. şi o insuficienţă funcţională (prin dilatarea ventriculului stâng sau a orificiului mitral). Evoluţia şi prognosticul depind de apariţia complicaţiilor. apărut în cursul unui puseu de R. emboliile cu anticoagulante. uneori ortopnee şi chiar edem pulmonar acut. miocarditei. 294 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Evoluţie: formele uşoare sunt asimptomatice. cerebrale." palpitaţii frecvente şi precoce.2. o profilaxie de lungă durată cu penicilină. INSUFICIENŢA AORTICĂ Definiţie: prin insuficienţă aortică se înţelege închiderea incompletă a valvulelor aor-tice în timpul diastolei. Se afirmă insuficienţa mitrală şi în prezenţa unui suflu sistolic apical. staza retrogradă provoacă tulburările descrise la stenoza mitrală. apărând semnele insuficienţei cardiace drepte: edeme periferice. iar insuficienţa cardiacă. cu repaus. hemoptizii mici şi repetate.3. însoţit uneori de freamăt şi de micşorarea zgomotului I. Este superioară precedentelor şi este indicată în stenoza mitrală şi insuficienţa mitrală şi în caz de restenozare după comisurotomie. dar şi de asocierea cu alte boli valvulare. sarcinile sunt adesea posibile. asemănător ţâşnitorii de vapori. cu refularea sângelui în diastolă din aortă în ventriculul stâng. fiind asociată de obicei cu o stenoză mitrală. de obicei de natură reumatismală.7. în primul rând de frecvenţa recidivelor reumatismale şi de starea miocardului. emboliile. infarcte pulmonare. încât bolnavii pot duce o viaţă aproape normală. de modul de viaţă al bolnavului. ascită. care traduc staza pulmonară. a endocarditei lente şi a insuficienţei cardiace. Când ventriculul stâng cedează şi apare insuficienţa ventriculară stângă. dispar de obicei tulburările din stadiul precedent. • este astenic. se face pe cord deschis cu înlocuirea valvelor mitrale cu o proteză Starr-Edwards. O altă intervenţie chirurgicală. Insuficienţa mitrală pură este foarte rară.A. endocardită lentă. tulburări de ritm. cu timpul.uneori bifidă. dispnee de efort.A.__^ BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 293 în stadiul al treilea. de gradul stenozei. cele severe evoluează către hipertensiune pulmonară şi insuficienţă cardiacă. prin munca suplimentară pe care trebuie să o depună. Evoluţia este lentă şi progresivă. Tulburările de ritm se tratează cu Digitală sau Chinidină. duce la dilatarea şi hipertrofia . edemul pulmonar şi tulburările de ritm. Uneori stenoza rămâne uşoară şi staţionară. endocardită fentă. renale şi splenice etc. hempatomegalie. uşoară cianoză a feţei. prin evitarea eforturilor. insuficienţă cardiacă. iar complicaţiile tromboembolice. Complicaţiile sunt numeroase şi apar de obicei în stadiul al doilea şi al treilea: recrudescenţă a infecţiei reumatice. Contraindicaţiile comisurotomiei sunt: insuficienţa cardiacă. Ventriculul stâng este mărit (clinic şi radiologie). 38 . dilatarea şi hipertrofierea ventriculului stâng. Tulburările de ritm sunt mai puţin frecvente. Refluxul sistolic produce dilatarea atriului stâng şi. de insuficienţă cardiacă dreaptă. . dietă hiposodată. mult mai rar traumatică sau aterosclerotică. în aceste cazuri. în special hemoptiziile. dietă hiposodată şi digitală. şi care se menţine şi în continuare. Diagnosticul se face în prezenţa unui suflu sistolic intens la vârfiil inimii. val-vulopatiilor aortice. accidente tromboembolice etc. se recomandă intervenţia chirurgicală (comisurotomie).7. 3. refluxul de sânge.Stenoză mitrală operată. Tratamentul este în primul rând profilatic. Pot surveni tromboze intracardiace (în special în atriul stâng dilatat) şi embolii în arterele periferice. în care caz se vorbeşte de boala mitrală. Etiopatogenie: se disting o insuficienţă mitrală organică. uneori dureri precordiale şi tulburări de ritm (în special fibrilaţie atrială). mai rare decât în stenoza mitrală. ceea ce permite refularea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng. In stadiul de hipertensiune pulmonară apar numeroase semne care atrag atenţia bolnavului asupra suferinţei sale. infecţia reumatică activă.

uneori până la zero.acestuia. în timpul sistolei. Cu timpul (mai târziu decât în stenoza mitrală). Fig. Se înlocuieşte val-vula lezată fie cu o proteză Starr-Edwards. Etiopatogenie: endocardita reumatică este cauza cea mai frecventă. 39) arată o inimă culcată. Când apar manifestările clinice se recomandă Nitroglicerină în caz de angor. sifilisului sau unui traumatism cardiac. descrescendo. aspirativ. posibilitatea morţii subite. apare şi o calcifiere a valvulelor. manifestări de sifilis nervos.sau heterogrefă. localizat parasternal stâng în spaţiile al III-lea . prevenirea Endocarditei bacteriene.al IV-lea sau la focarul aortei. Evoluţia şi prognosticul depind de starea miocardului. în perioada asimptomatică tratamentul constă în evitarea eforturilor fizice mari. apar dispneea de efort sau paroxistică. frecvent angor. apărând la început o insuficienţă ventriculară stângă cu stază pulmonară şi apoi o insuficienţă cardiacă dreaptă. antecedente reumatice. Intervenţia . puls radial amplu şi săltăreţ la palpare (puls Corrigan). Simptome: boala este mult timp bine tolerată. în special la tineri. STENOZA AORTICĂ ■ Definiţie: stenoza aortică constă într-o strâmtare a orificiului aortic. asociată adesea cu o insuficienţă aortică. Simptome: timp îndelungat boala rămâne subiectiv asimptomatică. alternanţe de roşeaţă şi paloare la nivelul tegumentelor şi mai ales al unghiilor uşor comprimate (puls arterial sau capilar). recidive reumatismale (boala Corrigan). Insuficienţa aortică aterosclerotică apare după 50 de ani. convulsii sau moarte subită. loveşte cu putere peretele toracic. îndeosebi profilactic. Digitală. Stenoza aortică este o leziune destul de frecventă. la auscultaţie un suflu sistolic intens şi aspru la orificiul aortic. Uneori. în caz de tulburări de ritm se administrează antiaritmice. semne periferice mai şterse. Cu timpul boala evoluează. Bolnavul este palid. crescută. destul de frecvente. Formele arteriale (aterosclerotică şi leutică) au un prognostic mai rezervat. sincope. angină pectorală şi anevrism aortic în formele arteriale (aterosclerotică şi leutică). ulterior dreaptă. mai rar. Examenul radiologie (fig. cu timpul. Sincopele.A. 39 . de frecvenţa puseurilor reumatice. R. anevrism aortic. resimţind bătăile inimii şi ale arterelor la nivelul gâtului. datorite căderii bruşte a tensiunii diastolice şi creşterii tensiunii sistolice. Edemul pulmonar acut este adesea un semn de insuficienţă ventriculară stângă. calcifieri. bolnavul fiind asimptomatic sau. de obicei la bărbaţi şi este însoţită şi de alte manifestări aterosclerotice (suflu diastolic aspru. 3. pozitivă. R. Tratamentul este similar celorlalte cardiopatii vasculare (vezi "Stenoza mitrală"). angor. Când stenoza este foarte strânsă. ca şi manifestările de angină pectorală. care formează un inel rigid. cu ameţeli. dulce. Evoluţia este timp îndelungat bună. Mai rar. iradiind spre vasele gâtului. sincope.B. precordial sau la extremităţi. Complicaţii: insuficienţă cardiacă. debitul cardiac scade şi apar .7.4. la început stângă. de coexistenţa altor leziuni valvulare şi de apariţia complicaţiilor. uneori animat de mişcări ritmice ale capului. mult mai rar aterosclerotică sau congenitală. angina pectorală.Cord cu profil aortic BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 295 Insuficienţa aortică leutică se întâlneşte în ultimul timp tot mai rar. Semnele periferice. boala este datorită aterosclerozei. endocardită lentă şi tulburările de ritm întunecă prognosticul. profilaxia infecţiilor streptococice (după caz).W. sincrone cu expansiunile sistolice ale aortei. sunt foarte caracteristice: pulsaţii arteriale evidente la inspecţie ("dans" arterial). endocardită lentă. asocierea altor valvulopatii (stenoză mitrală). Examenul radiologie arată mărirea ventriculului stâng şi. care devine un obstacol în trecerea sângelui din ventriculul stâng în aortă. Vârful inimii este glo-bulos. este coborât şi deplasat în afară. Aceste tulburări. fie cu homo. în general. fin. în final cedează şi cordul drept şi apare insuficienţa cardiacă dreaptă. Leziunea pură este mai rară. uneori. este caracteristic. ameţeli ocazionale şi semne de insuficienţă cardiacă. în majoritatea cazurilor. Suflul diastolic. apar chiar înainte de instalarea insuficienţei cardiace. prin cedarea ventriculului drept. Există antecedente de sifilis. evoluţia este ireversibilă şi de obicei fatală. iar tensiunea arterială coborâtă. de obicei fiind însoţită de stenoză aortică sau mitrală. Leziunea constă în îngroşarea valvulelor aortice. care îl face să se hi-pertrofieze. Tratamentul chirurgical este indicat la bolnavii cu insuficienţă ventriculară stângă. Forme clinice: Insuficienţă aortică reumatismală (boala Corrigan) se caracterizează prin vârsta tânără a bolnavilor. Pulsul este slab. Când apare insuficienţa cardiacă. apărut imediat după zgomotul //. Orificiul stenozat impune ventriculului stâng un efort important. La palparea inimii se constată freamăt sistolic la bază. cu arcul ventricular stâng globulos şi vârful animat de bătăi ample şi viguroase. în scurt timp. inima stângă cedează şi apare insuficienţa ventriculară stângă. tensiune arterială cu maxima normală sau crescută şi minima coborâtă.la efort sau numai la schimbarea poziţiei -episoade de ischemie cerebrală. diuretice şi regim hiposodat când apare insuficienţa cardiacă. Tratamentul chirurgical constă într-o intervenţie pe cord deschis. stenoza aortică este de natură reumatismală. mic şi lent.

Lichidul poate fi serofibrinos.A. miocardopatiile reunesc numeroase cauze. Mai rar este organică. In formele inflamatorii . tifosul exantematic. Afecţiunile inflamatorii se numesc miocardite. 3.9. tulburări electrolitice (hipopotasemie). Se suspectează o stenoză tricuspidă în caz de cianoză intensă. . Etiopatogenie: reumatismul articular acut. fiind de obicei asociată unei leziuni endocardice sau miocardice. difterie. tipice stenozei mitrale. galop. Simptomele se confundă cu acelea întâlnite în stenoza mitrală. insuficienţa cardiacă. alergii. Diagnosticul de certitudine este dat de cateterismul cordului. în forma cu lichid apare un revărsat care depăşeşte rar 1 . în forma funcţională.9. diminuarea zgomotului /. mio-cardopatia post-partum). Prognosticul este rezervat în miocardopatii. şi atunci este aproape totdeauna asociată cu o stenoză mitrală. sunt indicaţi beta-blocanţii adrenergici şi în toate formele. .8. viroze. cu iradiere spre umărul şi zona supraclaviculară stângă.chirurgicală este indicată la bolnavii care nu au depăşit 50 de ani şi constă fie în comisurotomie cu lărgirea orificiului aortic. Anatomie patologică: forma uscată prezintă depozite de fibrină şi uneori false membrane pe foiţele pericardului. în forma organică. suflu sistolic funcţional apical.2 1. din infarctul miocardic. Etiopatogenie: miocarditele apar în R. Simptome: pericardita uscată are tablou clinic variabil. ascita voluminoasă care se reface repede) şi semnele radiologice de mărire a inimii drepte impun diagnosticul). cu apariţia la început a unui exsudat fibri-nos (pericardită uscată) şi apoi serofibrinos (pericardită cu lichid). restrictivă (cu aspect de pericardită) sau congestivă (cu mare dilatare ventriculară). PERICARDITĂ ACUTĂ Definiţie: inflamaţie acută a pericardului. pericardita din uremie. semnele de mare stază venoasă periferică (turgescenţa jugulară. care va fi descrisă separat). 3. fie în rezecţia valvulei aortice şi înlocuirea ei cu o proteză Starr-Edwards. angine. Semnul principal este reprezentat de suflul diastolic de la focarul pulmonar. mixedem). puls alternant. uruitură tricuspidă în regiunea xifoidiană.1. ■. uneori asimptomatic. din mixedem. obstructivă (hipertrofia septurilor interventriculare). se descrie forma hipertrofică. pulsaţii hepatice. aproape întotdeauna de natură reumatismală şi asociată cu stenoza mitrală. în special în cele primitive. dar lipsesc manifestările de dispnee paroxistică. Miocarditele se vindecă de obicei. Insuficienţa tricuspidă constă în închiderea incompletă a valvulelor tricuspide. purulentă şi chiloasă. ALTE CARDIOPATII VALVULARE Stenoza tricuspidă este o valvulopatie rară.5. O formă clinică specială este miocardita acută primară sau idiopatică. Stenoza pulmonară este aproape totdeauna congenitală şi se caracterizează prin freamăt sistolic şi suflu sistolic aspru. la focarul pulmonar. frecvent trecând neobservată.mio-cardopatii. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 297 Tratamentul variază în raport cu etiologia.7. Evoluţia si prognosticul depind de etiologie.A. domină tabloul clinic al insuficienţei cardiace şi al afecţiunii cauzale.digitalizarea asociată cu corticoterapia. hemoragică. Făcând abstracţie de miocar-dopatia ischemică (cardiopatia ischemică. se descriu miocardopatii secundare care apar în unele carenţe vitaminice (beri-beri). Hemodinamic. iar cele neinflmatorii . BOLILE PERICARDULUI Bolile pericardului cuprind pericarditele acute. hemoragie sau purulent. Mai rar se întâlnesc forma purulentă (cu pneumococ sau stafilococ). în miocardopatii aspectul clinic este divers. endocrine (tireotoxicoze. hipertrofia idiopatică. febra tifoidă. Există deci o pericardită uscată şi una exsudativa (cu lichid). acută sau cronică. turges-cenţă jugulară. anemii şi disproteinemii. în stenoza subaortică. insuficienţă cardiacă şi sfârşit letal în câteva săptămâni. scarlatina. BOLILE MIOCARDULUI Definiţie: bolile miocardului sunt afecţiuni inflamatorii şi neinflamatorii ale muşchiului cardiac. fiind datorită hipertensiunii din mica circulaţie. în miocardite este frecvent sindromul miocardic: tahicardie. Tabloul clinic este variabil. intens. Apare rar izolată. 3. hemocromatoza şi miocardopatii primitive cu etiologie şi patogenie necunoscute (miocardopatia obstructivă sau stenoza subaortică. domină semnele stenozei mitrale. Insuficienţa pulmonară este aproape totdeauna funcţională. Primul semn caracteristic este durerea retrosternală. unele simptome fiind legate de suferinţa miocardică altele de afecţiunea cauzală. cu febră. fibroza subendocardică. mărirea inimii.. dreaptă sau globală. alteori sunt prezente hipertrofia ventriculară. hepatomegalia. tulburări de ritm şi de conducere. lupusul eritematos. mascată de boala de bază. de natură reumatismală. După natura lichidului ultima poate fi serofibrinoasă. tulburări de ritm sau conducere. Insuficienţa cardiacă poate fi stângă. Suflul sistolic xifoidian. 296 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 3. tuberculoza şi pericardita acută benignă (probabil de nautră virotică sau alergică) sunt cele mai frecvente cauze. cronice şi revărsatele pericardice neinflamatorii. neoplasme şi diateze hemoragice. prevenirea sau tratamentul insuficienţei cardiace şi al tulburărilor de ritm. descrisă de Friedler. De obicei este funcţională şi apare în toate cardiopatiile însoţite de dilatarea inimii drepte.

când germenul este stafilococul. tratament simptomatic: sedarea durerii cu analgetice sau pungă cu gheaţă precordial. în tamponada stângă. după natura germenului. diminuarea zgomotelor inimii. iar la auscultaţie. . transpiraţie.9. pulsaţii exagerate ale venelor gâtului.în pericardita acută benignă. dureros. Repausul şi dieta completează tratamentul. predomină semnele stazei pulmonare (dispnee de efort. Apare de obicei la bărbaţi tineri. dispar arcurile şi pulsaţiile. greţuri. fiind de obicei serofibrinos. durere abdominală. iar cianoza apare în . PERICARDITA CRONICĂ CONSTRICTIVĂ Definiţie: pericardita cronică constrictivă este o afecţiune cronică. raluri de stază. ortop-nee. ventriculii. mai ales la tineri. Uneori. astfel încât este strânsă într-o carapace rigidă şi inextensibilă. calcifierea pericardului. cu tablou de insuficienţă cardiacă hipodias-tolică. Creşte staza retrogradă şi apar 298 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ turgescenţa exagerată a venelor jugulare. cianoză). adeseori putând fi trecute cu vederea. tahicardie. Evoluţia spre pericardita constrictivă este posibilă. cu manifestări mai reduse. rareori hemoragie. . De la o cantitate de cel puţin 300 ml lichid. atriul drept şi marile vene sunt comprimate.A. la nevoie drenaj chirurgical. Etiopatogenia este adeseori necunoscută. în cazul bacililor gramnegativi. inima ia o formă triunghiulară sau de carafă. îndeosebi cel drept. hemoragie. mărire a matităţii cardiace de la o zi la alta. uneori foarte intensă. Lichidul lipseşte sau este redus. hepa-tomegalie şi creşterea presiunii venoase. astenie. vindecarea spontană. Rezultă o stază sanguină în venele cave. în caz de lichid abundent. puncţia evacuatoare a pericardului. apar disfagie. se însoţeşte de o pleurezie sau de o peritonită. Evoluţia şi prognosticul depind de forma clinică şi afecţiunea de fond. tahicardie şi semne de compresiune a organelor din jur (disfagie. în acest sens se indică tratamentul parenteral sau local (intrapericardic) cu Penicilină (pentru pneumococ sau streptococ). împiedică organizarea fibroasă a exsudatelor. realizând tabloul clinic numit poliserozită. care strânge inima şi în special cavităţile drepte. pericardita exsudativa (cu lichid) se caractrizează prin diminuarea sau dispariţia durerii precordiale. transformarea fibroasă şi. în rest. Dispare pe măsură ce apare lichidul. se procedează la puncţie evacuatoare. febră cu frisoane. Prognosticul este sever în tamponada cardiacă. mult mai rar pericardita purulentă şi cea acută benignă. Lichidul este abundent. cu simfizarea (sudarea) celor două foiţe. apar semne toxiinfecţioase. tuse. . anxietate mare.A. serofibrinos şi uneori hemoragie. Pericardita acută benignă se caracterizează prin debut brutal. Exameul fizic aduce importante elemente diagnostice: la percuţie. Când lichidul pericardic devine brusc abundent. hipo-tensiune. Durerea şi dispneea se accentuează. hidrocor-tizonul. în timp ce volumul sistolic scade şi apare tamponada cardiacă. Simptome: datorită învelişului fibro-calcar.5 g). cu creşterea presiunii venoase şi micşorarea debitului cardiac.în pericardita purulentă: antibiotice în doze mari.în pericardita tuberculoasă: tuberculostatice. cianoză periferică. asurzirea zgomotelor inimii şi. zgomot independent de sistolă şi distolă. cu accentuarea dispneei. de urgenţă. corticoterapia şi salicilatul de sodiu dau rezultate bune.. Anatomie patologică: sacul pericardic prezintă o îngroşare fibroasă sau fibrocalcară. Forme clinice: Pericardita reumatismală apare în cursul unui reumatism articular acut. polipnee şi stări confuzionale. Tuberculoza pare să fie cauza principală. cu pancardită sau cu insuficienţă cardiacă. stângă sau dreaptă. Datorită mecanismului său de producere (micşorare a umplerii diastolice). Punc-ţia pericardică confirmă existenţa lichidului şi permite stabilirea naturii sale (serofibros. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 299 Semnele cardiace sunt şterse. obligând bolnavul să ia anumite poziţii care o ameliorează: poziţia şezând şi aplecat înainte sau poziţia genu-pectorală. cu Meticilină (1 g) sau Oxacilină (0. edem pulmonar acut). mărirea rapidă a inimii (clinic şi radiologie).2. inextensibil. Examenul radiologie este un preţios mijloc de precizare a diagnosticului: volumul inimii creşte. purulent). sau cu Gentamycin (5-l5 mg). semnele fizice devin nete. presiunea diastolică ventriculară creşte. Al doilea semn caracteristic este frecătura pericardică. 3. Tabloul clinic este de tamponada cardiacă. ascita. uneori. hepatomegalia. insuficienţa cardiacă consecutivă este numită insuficienţă hipodiastolică. de obicei la un tânăr. transpiraţii.agravată de inspiraţia profundă şi pretând la confuzia cu infarctul miocardic. uneori. intracardiac. Pericardita tuberculoasă este secundară de obicei unei tuberculoze pulmonare. în funcţie de boala de fond şi de cantitatea de lichid. caracterizată prin simfizare. persistenţa frecăturii. Tratamentul este în primul rând etiologic: . Dispneea este rară. Pericardita uscată se poate vindeca sau poate evolua către o pericardită cu lichid. Regresează spontan. superficial şi variabil de la o zi la alta. şi este asociată de obicei cu o miocardită şi o endocardită. Tamponada cardiacă impune. Endocardită şi miocardită sunt absente. nu se pot umple suficient. formele cu lichid abundent.în pericardita reumatismală: tratamenul R. în cea dreaptă turgescenţa venelor jugulare.

în caz de anasarcă. iar radiologie.sau hemopneumopericard. Prognosticul este în general foarte grav. paracenteze. La copii. In etiologia lor intervin factori ereditari şi externi de mediu. maladia evoluează spre insuficienţă cardiacă. când atriile şi ventriculii sunt separate în două jumătăţi printr-un sept. Tratamentul este chirurgical. Mediastmopericardita sau pericardita cronică adezivă neconstrictivă se caracterizează prin existenţa unor aderenţe între pericard şi organele învecinate din mediastin. în caz de hemoragie rapidă şi masivă poate surveni moartea subită. şi prin micşorarea sau absenţa pulsaţiilor arterelor femurale. vizibilă radiologie. Persistenţa canalului arterial este o anomalie congenitală constând în persistenţa acestui canal. ruptură a unui anevrism aortic. Cauzele principale sunt tuberculoza şi reumatismul articular acut.formele avansate.9.3. pretează la confuzii şi peritonita tuberculoasă. Inima este de dimensiuni normale sau mai mică (în discordanţă cu semnele periferice). MEDIASTINOPERICARDITA Fig. hipoproteinemie şi alterarea probelor hepatice. Debutul este brutal cu dureri violente. Dacă hemoragia apare lent. 3. care se percepe şi pe faţa posterioară a toracelui.1. La nivelul cordului se aude un suflu sistolic. Există numeroase clasificări. din cauza ascitei.Pericardita calcară operată.A. Singurul tratament eficace este cel chirurgical (decorticarea inimii). 40 . Boala se manifestă prin hiper-pulsatilitate şi hipertensiune arterială la membrele toracice. glomerulonefrită. adesea coborâtă. cu erodarea marginilor inferioare ale coastelor. corectarea hipoproteinemiei. stări caşectice. CARDIOPATII CONGENITALE NECIANOGENE Coarctaţia aortei constă în strâmtarea (stenoza) porţiunii terminale a cârjei aortice. Tratamentul constă în regim hiposodat. care la făt leagă . uneori. La percuţia cordului se constată timpanism. medicamentele teratogene şi iradierea mamei. BOLILE CONGENITALE ALE INIMII Definiţie: bolile congenitale ale inimii sau cardiopatiile congenitale sunt anomalii ale inimii ori ale marilor vase. aproape de locul unde ia naştere artera subclavie stângă.9. prin imobilitatea cordului în cavitatea toracică. evidenţiază calcifierile pericardice. stare lipotomică. Tratamentul este numai chirugical. datorită mobilizării plăcilor calcare. Pulsul este rapid şi mic. REVĂRSATELE PERICARDICE NEINFLAMATORII Hidropericardul este prezenţa în cavitatea pericardică a unui revărsat neinflamator. Cordul poate fi mărit. manifestările clinice fiind în funcţie de gradul stenozei. Cea mai simplă împarte cardiopatiile congenitale în cianogene. 300 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Pneumopericardul este prezenţa unei cantităţi de aer în pericard. eventual tonicardiace. apărute în timpul vieţii intrauterine. Evoluţie: în absenţa intervenţiei chirurgicale. stomac). diuretice. De obicei se întâlnesc forme asociate: hidropneumo. Intervenţia are loc după stingerea procesului evolutiv. varicela. cu prognostic fatal. turgescenţa jugularelor. gripa. dar înainte de a fi apărut leziuni hepatice şi miocardice ireversibile. Tratamentul se adresează bolii cauzale. Tratamentul este chirugical. esofag.10. tumori pericardice. iiiiiSil ■■ 3. rănirea inimii sau a marilor vase în porţiunea intrapericardică. Datorită stazei şi hipertensiunii venoase din teritoriul venei cave inferioare se instalează hepatomegalie. circulaţie colaterală inter-costală. Electrocardiograma şi cateterismul dau indicaţii suplimentare. şi edeme discrete ale membrelor pelviene. în care domină cianoza. mixedem. Apare în caz de perforaţie traumatică a pericardului sau de stabilire a unei comunicări între pericard şi organele vecine (plămân. ascită abundentă. Diagnosticul este sugerat de mărirea inimii. şi necianogene. dispnee intensă şi semne de hemoragie internă. 3.4. între omoplaţi. disp-nee. peritoneal). T. care se reface repede după evacuare. precordiale. înseosebi rubeola. Hemopericardul este prezenţa unei cantităţi de sânge în cavitatea pericardică şi apare în caz de ruptură a inimii după un infarct miocardic. Survin între a cincea şi a opta săptămână de viaţă embrionară. presiunea venoasă constantă şi precoce crescută. 3. prezenţa fibrilaţiei atriale sau a unor zgomote supraadăugate. Laboratorul semnalează. Se întâlneşte în insuficienţa cardiacă. cianoză. apar şi alte localizări (pleural. auscultaţia evidenţiază uneori asurzirea zgomotelor cardiace. apariţia unui suflu sistolic la vârf. Examenul radiologie precizează diagnosticul. Stenoza aortică şi stenoza pulmonară prezintă tablouri clinice asemănătoare formelor dobândite. deseori nu are o simptomatologie proprie. tabloul clinic este dominat de dureri precordiale. Semnele periferice sunt caracteristice. în primele luni de sarcină. Ritmul este tahicardie.10. Examenul radiologie precizează diagnosticul. care depăşeşte 100 ml şi care de obicei este un transsudat ce se instalează insidios. Aspectul este asemănător insuficienţei cardiace drepte sau cirozei hepatice hipertro-fîce. iar boala. dintre care cei mai frecvenţi sunt virozele.

după administrarea unor medicamente (Atropină. Nodului sinuzal imprimă inimii ritmul său.se constată mărirea inimii şi intensificarea circulaţiei pulmonare. accentuată la efort. Se manifestă printr-un suflu sistolic intens parasternal stâng în spaţiul al III-lea sau al IV-lea. Se mai constată hipocratism digital şi suflu sistolic în spaţiul al Ill-lea intercostal stâng. hipertiroidism..2. Tratamentul este chirurgical. Tulburările în conducerea stimulilor se numesc blocuri. Ca tratament simptomatic se folosesc sedative (bromuri. unele infarcte miocardice. Simptomele sunt asemănătoare tetralogiei.unul extracardiac (sistemul simpatic şi parasimpatic). Defectul septal ventricular constă în persistenţa după naştere a unei comunicări inter-ventriculare. frecvenţa fiind regulată şi persistentă. Poate apărea şi în numeroase stări patologice: hipertensiune intracraniană. _ — .. icter. mixedem.11. iar la examenul radiologie . aproape totdeauna în partea superioară a septului interventricular. Uneori bolnavii se plâng de palpitaţii sau de o jenă precordială. la plâns. ■_. stări de colaps. TULBURĂRILE RITMULUI CARDIAC (aritmiile) Ritmul cardiac se află sub dependenţa a două sisteme reglatoare: ...11. lipotimii. Cianoza apare de la naştere şi progresează cu vârsta. Poate fi provocată şi de compresiunea sinusului carotidian sau a globilor oculari. Tulburările în formarea stimulilor sunt tahicardiile şi bradicardiile sinuzale şi ritmurile ectopice sau extrasinuzale (extrasistole. Toate aceste ritmuri cu origine extrasinuzală sunt numite ritmuri ectopice (heterotope). . tahicardii paroxistice.în caz de comunicare largă . care se datoreşte pătrunderii sângelui venos din inima dreaptă în inima stângă.1. tensiunea arterială divergentă. . însoţit de freamăt. Adeseori.1. . Uneori. Tetralogia Fallot este o car. cu o frecvenţă a bătăilor cardiace între 40 . iar fasciculul His.. la frig şi chiar în repaus.1. copiii iau spontan poziţia pe vine care le îmbunătăţeşte circulaţia cerebrală. în somn sau în cursul sarcinii. şi prin semne periferice care sugerează insuficienţă aortică: puls amplu.80/min. febră tifoidă. Defectul septal atrial este persistenţa după naştere a comunicării interatriale.. care emite stimuli cu o frecvenţă de 60 . Se întâlneşte obişnuit în boli febrile. mai evidentă la extremităţi. cu intensitate maximă în spaţiile al II-lea -III-lea intercostale stângi. De obicei lipsesc manifestările subiective. Este fiziologică dacă apare la vârstnici. impulsul sinuzal care activează atri-ile şi ventriculii ia naştere în nodului sinuzal (Keith şi Flak).. ritmul idioventricular. Tahicardia sinuzală este în general bine suportată. Tulburările de ritm se clasifică în tulburări în formarea stimulilor şi tulburări în conducerea stimulului. Se manifestă printr-un suflu continuu sistolic-diastolic cu întărire sistolică.11.. atleţi bine antrenaţi. emoţii.«m diopatie congenitală. . Trilogia Fallot este o anomalie care asociază o stenoză a arterei pulmonare la o comunicare mteratrială şi o hipertrofie ventriculară dreaptă.artera pulmonară cu aorta. iar diagnosticul se bazează pe existenţa unui suflu sistolic slab în cel de al III-lea spaţiu intercostal stâng. Tratamentul este chirurgical. Este însoţit de un freamăt sistolic. Tratamentul este chirurgical. caracterizată prin stenoză pulmonară. Tabloul clinic este dominat de cianoză generală.. cafea. 3. Boala este de obicei bine suportată.altul intracardiac (ţesutul specific). Bradicardia sinuzală se caracterizează printr-un ritm regulat. 3. Prognosticul este sever. Nitroglicerină) sau după abuzul de excitante (tutun. durata medie de viaţă fiind scurtă. iradiind în toate direcţiile. în mod normal. necesar ca presiunile din inima dreaptă să fie mai mari decât acelea din inima stângă şi să existe o comunicare între cavităţile drepte şi stângi. ARITMII SINUZALE Tahicardia sinuzală este o tulburare de ritm manifestată prin accelerarea ritmului cardiac între 100 şi 160/min. 302 MANUAL DE MEDICINA INTERNA în timpul digestiei. foarte rar sincope. Apare la efort. . dar şi celelalte zone ale ţesutului specific pot emite stimuli. ■. există ameţeli. fibrilaţie atrială). insuficienţa cardiacă. aorta situată în dreapta şi hipertrofia ventriculară dreaptă. Radiologia şi cateterismul precizează diagnosticul. N^ dulul atrio-ventricular produce ritmul numit nodal. intoxicaţii cu plumb sau digitală. comunicare interventriculară. pentru că emite stimulii cu cea mai ridicată frecvenţă. Diagnosticul tulburărilor de ritm se poate pune uneori clinic. Pentru a se produce acest fenomen este BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 301 iii Defect septal atrial operat. CARDIOPATII CONGENITALE CIANOGENE Simptomul principal al acestui grup de boli este cianoza. 3. barbiturice). hemoragii.. dar mai moderate. anemii.10.. flutter. Bolnavii prezintă dispnee la cele mai mici eforturi. '* .60/min. alteori este necesar un examen electrocardiologic. alcool). Tratamemtul este chirurgical. Hiposerpil sau Propranolul. Tratamentul de bază este cel cauzal. TULBURĂRI ÎN FORMAREA STIMULILOR 3.

v. (1-5 mg) sau oral (30 .. în aceleaşi doze.v. Boala debutează brusc. Flutterul atrial este un ritm patologic atrial.v. digitala şi CIK sunt contraindicate. Practolol (Eraldin) (5 mg de 2 . Pot exista extrasistole şi în cardiopatia ischemică.P. în cardita reumatică. are greţuri sau vărsături. abuz de cafea.. Simptomele sunt comune. se suprimă Digitala şi diureticele şi se administrează CIK. uneori sunt resimţite sub formă de palpitaţii. Extrasistolele pot fi izolate.2. în stenoza mitrală. Procainamidă. extrasistola se traduce fie prin două zgomote premature (anticipate) pe fondul regulat al bătăilor inimii. hipertensiune arterială.m.2 . eventual Inderal (Propranolol) (20 . din intoxicaţia digitalică se sistează administrarea Digitalei şi adiureticelor şi se administrează CIK.).500 . Ritmul cardiac este rapid (150 . cardiopatie ischemică gravă. ore sau chiar zile. care tulbură succesiunea regulată a contracţiilor inimii.30 g de 3 -4 ori/24 de ore). tireotoxicoză. compresiunea globilor oculari. insuficienţă cardiacă). apărând de obicei în caz de stenoză mitrală. tulburări digestive sau după abuz de ceai. asociată cu bloc atrio-ventricular. precoce sau "în salve"..90 mg/zi).v. (barbiturice. numită pauză compensatoare.). {Contraindicaţii: bronhospasmul. i. timp de 10 . Cea mai eficace metodă este şocul electric. ameţeli.A. Fenitoin (în formele induse de digitală). manevra Valsalva . provocarea de vărsături prin excitarea mecanică a peretelui posterior al faringelui cu o linguriţă. urmată de o pauză mai lungă decât cea obişnuită. tutun). Procainamidă.expiraţie forţată cu glota închisă . tutun.80 mg/24 de ore).m. Procainamidă i. senzaţia de oprire a inimii. sporadice sau pot apărea cu o anumită regularitate: cicluri normale alternând cu extrasistole (bigemi-nism) sau un ciclu normal alternând cu două extrasistole (trigeminism). în caz de insucces (rareori). După locul de formare a stimulilor ectopici se deosebesc tahicardia paroxistică ventriculară şi supra-ventriculară (atrială sau nodală). 1 g la 6 ore sau i. Cedilanid (0. Intoxicaţia cu digitală se însoţeşte adeseori de extrasistole. înghiţirea unui aliment solid. Acestea se tratează cu Xilină (Lidocaină) i. se administrează în următoarea succesiune: digitalice injectabile [Digoxin (0. Tratamentul constă în suprimarea excitanţilor (alcool. Procainamidă (i. In timpul accesului. Fenitoină. efort. indusă de Digitală. stimulare electrică (în cazurile refractare). Propranolol sau Chinidină. ca de altfel în cele mai variate boli cardiace. fie lipsa pulsaţiei radiale când extrasistola este foarte precoce. Durează minute. Xilină i. care depăşesc numărul de 5/min.2 . alternativ.30 g la 3 ore (1.. deseori fără vreo cauză evidentă. uneori după eforturi sau emoţii. Hidroxizin (1-2 fiole). (50 .sau Miiller. cu început şi sfârşit brusc. i. stenoza mitrală.11. şi în infarctul miocardic.4 g/24 de ore doză totală).. după emoţii. bromuri).1. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 303 Fenitoină (100 mg de 4 ori/24 de ore). Chinidină sulfurică (0. în E. Tahicardia paroxistică supraventriculară este forma clinică cea mai frecventă şi poate apărea deseori pe un cord normal (emoţii.) şi regulat. De obicei extrasistolele nu sunt percepute de bolnav. Dispare tot brusc. cafea.A. tulburări digestive.v.300/min.1.v. Localizarea ventriculară apare excepţional la indivizi normali. Xilină i. înţepături. intoxicaţie digitalică.2. dar niciodată simultan.V. urmată de o lovitură puternică în piept. Practolol. Propranolol. anticipate. Extrasistolele sunt cele mai frecvente tulburări de ritm şi pot apărea şi la indivizi sănătoşi. ingestie de apă călduţă).20 sec. repetate în 1 . hipertensiune arterială severă. la sfârşitul crizei existând frecvent poliurie. când apar în salve numeroase la bolnavi cu stenoză mitrală (anunţă instalarea fîbrilaţiei sau a flutterului).2 ore.1 000 mg sau oral 250 mg de 4 . Diazepam şi manevre de stimulare vagală (compresiune sau masajul sinusului carotidian. se poate instala insuficienţa cardiacă.5 mg) sau Lanatosid-C.v. cardiopatie ischemică. O atenţie deosebită trebuie să se acorde extrasistolelor ventriculare (E. din cauza riscului de trecere în tahicardie sau fibrilaţie ventriculară (infarct miocardic. oboseală. Riscul creşte în cazul E. ventriculară (prognostic sever întotdeauna).v. 100 mg/min.P. diferenţierea făcându-se cu ajutorul electrocardiogramei. blocurile atrio-ventriculare. betablocante (Propranolol). mai rar lipotimii. La palparea pulsului se constată fie o pulsaţie radială de amplitudine mică. Eraldin). De la caz la caz Chinidină sau betablocante (Propranolol. intoxicaţie digitalică. De obicei este vorba de boli miocardice grave: infarct miocardic. insuficienţa cardiacă severă. de 2 ori/24 de ore). fie printr-unul singur (când este foarte precoce).3. bolnavul simte palpitaţii violente. Uneori apar ameţeli. tutun). După locul de origine a stimulilor care le provoacă se deosebesc extrasistole ventriculare (cele mai frecvente) şi supraventriculare (atriale sau nodale). cardita reumatică. Tratamentul tahicardiei paroxistice atriale (T. . La auscultarea inimii. Tahicardia paroxistică este o accelerare paroxistică a bătăilor cardiace. iar manevrele vagale ineficace.6 ori/24 de ore). Chinidină sulfurică 0.V. dureri cu caracter anginos sau chiar colaps. eu repetarea compresiunii sinuzale].1 500 mg total: oral. cafea.). Se administrează Xilină i. în T.4 ori/24 de ore). Se întâlneşte rar la indivizi sănătoşi. Când criza durează mult.V. se începe cu sedative (Fenobar-bital 1/2 fiolă i.4 mg). sedative. ARITMII ECTOPICE (extrasinuzale) Extrasistolele sunt contracţii premature. hiper-tiroidism.P. până la doza totală de 1. regulat şi foarte rapid (250 . dar şi în cardiopatii ischemice. în T.. .220 de bătăi/min. cu repetare. bradicardiile şi hipotensiunea). liniştirea bolnavului. lent.4 mg. cu policele de o singură parte. polifocale. Prognosticul este mai sever când apar după efort la coronarieni trecuţi de 40 de ani.

Flutterul atrial este foarte bine tolerat.v. Apare în boli cardiace grave (cardiopatie ischemică. Numărul pulsaţiilor radiale este aproape totdeauna inferior numărului contracţiilor cardiace. 'cu o frecvenţă de 70 . Propranolol (2 . uneori cu Chinidină. repausul sau exerciţiile fizice. în absenţa defibrilatorului se administrează. adeseori bolnavii ignorându-şi suferinţa. moarte subită. se poate transforma în fibri-laţie atrială. Chinidină. la nevoie "gură-la-gură" (vezi fig. în absenţă. Flutterul ventricular este o tulburare paroxistică de ritm cu frecvenţa medie de 180 -250/min. sfârşitul este letal. în care caz pericolul de sincopă este iminent.P. betablocante. In cursul fibrilaţiei. hipertiroidism. sincopă. Lanatosid-C. Cofeină sau Atropină. Din cauza acestei totale neregularităţi.20 g la 3 ore. tensiunea sistolică variind de la o sistolă la alta. cu excepţia formelor paroxistice. hipotensiune arterială. tulburări de conducere. în absenţa tratamentului medical. obligatoriu în primele 4 minute de la instalare. intoxicaţia cu Digitală. obişnuit în caz de stenoză mitrală. incontinenţă. repetat la 2 . ameţeli. 0.20 g oral. 20). fenomen numit deficit al pulsului. Flutter atrial. Se mai întrebuinţează şi gluconatul şi poligalacturonatul de chinidină (Cardioquine). prin blocarea nodului atrioventricular cu Digitală injectabilă (Digoxin.3 ore până la doza totală de 1. blocul A-V complet. Propranolol sau Tosilat de bretiliu. combinat cu respiraţie artificială. se manifestă prin slăbiciune extremă.400 mg). este cel mai vechi şi cunoscut antiaritmic. Se contraindică administrarea Chinidinei în cazuri de intoleranţă. De obicei. anestezice. reacţii cardiovasculare (aritmii. intracardiac. este dificil de luat. trei. ameţeli.70 de bătăi/min.v. etc. Diagnosticul exact se poate face numai prin ECG.4 mg). apare în infarctul miocardic.5 ml 1% (sau i. Pentru prevenirea recurenţelor de fibrilaţie ventriculară. Tahicardia paroxistică atrială. masaj cardiac extern.v. fibralţia ventriculară veche sau cu hipertiroidie şi în caz de infecţii acute. caracterizată prin contracţii ventriculare ineficiente.). Cu efect prelungit este BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 305 gluconatul de chinidină care se prezintă în comprimate şi se administrează fie oral la 8 -l2 ore fie i. Uneori. Asocierea Chinidinei cu Propanololul este utilă.şocul electric . după caz.). vărsături şi diaree). Există forme paroxistice şi forme continue. reacţiile lor adverse şi indicaţiile. sau blocul A-V complet. scăderea forţei de contracţie şi chiar moarte subită). Desigur că nu toţi stimulii pot ajunge la ventriculi.m. Fibrilaţia atrială este o tulburare de ritm cu o frecvenţă ventriculară de obicei rapidă. la bătrâni. Tratamentul urmăreşte fie convertirea în ritm sinuzal prin şoc electric. . Se foloseşte în mod curent sulfatul de chinidină sub formă de comprimate de 0. Clinic. sincopă după 20 sec. De obicei. convulsii. Diferitelor tulburări de ritm le sunt indicate numeroase droguri cu acţiune antiarit-mică. atriile sunt lipsite de contracţii propriu-zise. în continuare prezentăm principalele droguri.. Există forme paroxistice cu frecvenţă cardiacă mare. Prognosticul depinde de boala cauzală. Chinidina se recomandă în extrasistolia atrială şi ventriculară. Tratamentul trebuie instituit de urgenţă. se administrează Procainamidă. Chinidina. 1.600/min. Tratamentul constă în suprimarea sau diminuarea dozei şi după caz administrare de perfuzii cu noreprinefrină. Constă în şocuri electrice.Rareori se transmit toţi stimulii atriali ventriculilor.3 lovituri cu pumnul în regiunea precordială). care 3 04 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA nu variază cu poziţia. Ca reacţii adverse se semnalează în primul rând manifestări gastrointestinale (greţuri. Procainamidă. Dacă aceasta nu este posibil. în F. T. blocul de ramură. neregulată şi variabilă. fibrilaţia atrială recentă. Apare în diferite boli ale inimii. tulburări de conducere. Fibrilaţia ventriculară este o gravă tulburare de ritm. Procainamidă (200 . Xilină. conduce de obicei la insuficienţă cardiacă. (precedat de 2 . se administrează Digitala injectabilă (vezi T. Precizarea se face prin electrocardiografie.5 ori/zi şi poate merge până la 0. De obicei nu apar simptome funcţionale. fie rărirea ritmului ventricular la 60 .trebuie aplicat imediat.A. Adrenalină 0. Din această cauză. se administrează intravenos Xilină. frecvenţa este de 150 de contracţii/min. patru sau cinci) ajung să contracte ventriculii. ritmul ventricular poate fi de 150 . Chinidină. Tratamentul de elecţie . eventual respiraţie asistată prin intubaţie traheală.20 g de 3 . Xilină (150 . Fibrilaţia atrială cu ritm ventricular de peste 100/min. intervenţii pe cord etc.6 mg). uneori tahicardii sau fibrilaţii ventriculare. în general Chinidina este administrată pe cale orală fiind contraindicată calea i.2 . Există şi forme bradicardice.A. numai o parte din stimuli (unul din doi. rapide şi necoordonate.200 mg).1. boala se mai numeşte şi aritmie completă. cu tablou clinic dominat de slăbiciune mare.A. infarct miocardic).80/min. Lactatul şi Clorhidratul de Chinidină pot fi administrate şi i.4 mg. Doza este de 0. datorită unui obstacol (bloc) funcţional la nivelul nodului atrio-ventricular. cardiopatie ischemică. convulsii şi incontinenţă după 40 de secunde. Gluconatul. izoproterenol sau angiotensină. Diagnosticul se bazează pe existenţa unei tahicardii regulate. cu ritm ventricular foarte rar se opreşte Digitala şi se administrează..100 75 sau chiar 60 de bătăi/min. singură sau asociată cu un betablocant. Tratamentul de elecţie este şocul electric. care au aspectul clinic al tahicardiei paroxistice. centrul ectopic emiţând stimuli cu o frecvenţă de 400 . Fibrilaţia permanentă este mai obişnuită şi se caracterizează prin pulsaţii radiale şi bătăi cardiace neregulate ca intensitate şi frecvenţă.

Ca reacţii adverse rareori se semnalează intoleranţă. cu insuficienţă cardiacă sau în caz de intoleranţă. Disopyramida (Norpace) în drajeuri de 10 mg.3/zi. Fiind antagonistă sulfamidelor. asanarea infecţiilor de focar şi administrarea de tranchilizante (Meprobamat 2 . în crizele frecvente de tahicardie paroxistică atrială (preventiv şi curativ). 1 ml = 100 mg).v. In urgenţe se foloseşte lent. sunt de 1 . Se administrează 0. se administrează fie i.6 mg/24 h. din infarctul de miocard şi din intoxicaţia cu digitală. diaree şi decompensare cardiacă. în fibrilaţia şi flutterul atrial şi în extrasistolele atriale şi ventriculare. TULBURĂRI ÎN CONDUCEREA STIMULILOR în mod curent se numesc blocuri şi se datoresc întreruperii sau încetinirii conducerii undei de excitaţie (stimulului). extrasistolia ventriculară şi unele tahicardii supraventriculare. administrarea concomitentă este contraindicată. care acţionează ca blocant al calciului. Cordilox). Este util în tahicardii ventriculare sau supraventriculare. Doza zilnică este de 200 . Şocul electric. Astfel în fibrilaţia atrială ca tratament de întreţinere se dă un comprimat/zi. febră.v. Aptine. Timacor. în flutterul atrial asocierea cu Digoxina dă rezultate superioare. Dormitai etc). aritmiile din infarctul miocardic sua digitalice. Diazepam 1-3 comprimate de 10 mg. blocând efectele catecolaminelor. acţionează tot antiaritmic în: Fibrilaţia atrială. iar reacţiile adverse sunt minime. 272). Pasinal. Uneori se asociază cu Chinidina. Este indicată în aritmia extrasistolică care apare la bolnavii cu insuficienţă cardiacă. fibrilaţie atrială.3 comprimate/zi. Ca reacţii adverse poate determina bradicardie. în aritmiile stabile se administrează fie Digitală pulxis fie Digoxina. tahicardia paroxistică atrială). Când aritmia apare după supradozaj digitalic se întrerupe digitala şi se administrează clorură de potasiu 3-6 g/zi.2. Napotom 1 . greaţă. Este indicat în tahicardia supraventriculară (chiar paroxistică).60 şi chiar 120 mg. acţionează prompt. sau în perfuzie). care se prezintă sub formă de tablete (1 tabletă = 250 mg) şi injectabile (flacoane de 10 ml. Poate provoca reacţii adverse: hipotensiune. tahicardii. Di-Hydan). 9. Injecţiile i. Ca reacţii adverse pot să apară hipotensiunea arterială şi decompensarea cardiacă. fie oral (300 .1 g (2 .4 mg). aritmiile repetitive şi profilactic în unele anestezii. (adrenalină. şi apoi doze de 50 100 mg până la dispariţia aritmiei). 4. Contraindicaţiile sunt reduse (convulsii şi blocul total). o jumătate fiolă la 4 ore până la 1. 10.5 . 5. 010 g şi 0. 306 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 8. oral. Cordarona (Amiodaronă) este utilizată în ultimul timp în diferite tulburări de ritm.2. în tulburările de ritm ventriculare. hipo-tensiune arterială şi uneori decompensare cardiacă pe un miocard deteriorat. Digitalizarea în tulburările de ritm poate fi rapidă (doza de atac în 3 zile) sau lentă (doza în 6 zile). antagonist al aldosteronului. în fibrilaţia atrială şi în flutterul atrial cu răspuns ventricular rapid. mai frecvent tulburări gastrointestinale. tutunul şi alcoolul. Isoptin. frisoane. Difenilhidantoina (Dilantin. extern (defibrilarea externă). Corgard. intravenos.v. 200 . Este indicată în extrasistole ventriculare şi tahicardii ventriculare. (doza iniţială 250 mg.11. Dimetilpropanololul este un derivat fără efecte betablocante dar cu efecte antiarit-mice superioare (U. Alte Antiaritmice folosite în practica medicală sunt: Metillicodaina (superioară Lidocainei).600 mg/24 h. cafeaua. în toate aritmiile se înlătură surmenajul. Indicaţiile procaina-midei sunt: tahicardia ventriculară când se recomandă administrarea i. Soldactona. are scurtă durată de acţiune.M. este un Betablocant adrenergic.4 tablete/24 ore). Calea orală este preferabilă.v. vărsături. în funcţie de răspuns. 7. Nu se administrează la bolnavii cu miocardul alterat. 3. 11. Este eficace în angina pectorală şi hipertensiunea arterială. bronhospasm. Propanololul (Inderal). ca blocant al calciului şi ca vasodilatator coronarian şi general. Este indicat în aritmii atriale (extrasistole. Hidroxizin. Cordanum. Se prezintă sub formă de comprimate de 0.v 20 . Se administrează 50 . Este comercializat în subdenumirea de Pronestyl. Lopressor.5 mg). sau Digoxin