Atrocităţi impotriva românilor (Mărturii)

Marturii
fragment din declaratia colonelului Kravcenko, luat prizonier in luptele de la Tighina:
Am vazut cum Kostenko, impreuna cu niste soldati, l-au batut pe politistul Valentin Purice, care
cazuse prizonier. L-au batut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au batut in picioare de viu pe o cruce de scindura. Kostenko era beat. Isi batea joc de
Purice, arzindu-l cu stelutele de la epoleti incinse in foc, pe care i le infigea in cap.
Valentin Purice era viu. Apoi l-au aruncat in Nistru."
(cadavrul politistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)
(Victor Barsan, Masacrul inocentilor, Bucuresti, 1993)

Marturiile Tamarei Barcari, locuitoare a orasului Dubasari:

In Dubasari, gardistii-smirnovisti omoara oamenii, arunca in aer casele. Au fost omorati Alexei
Cojocari, Olga Dorofeev, Elizaveta Mosneaga, Mihail Agatiev si multi altii. Foarte multi au disparut
fara urme.

Marturiile unei locuitoare din Corjova, Dubasari, refugiata in satul Mascauti, pe malul
drept al Nistrului:
La 28 iunie 1992, asupra satului Mascauti au fost lansate rachete de pe malul stang al Nistrului.
Au fost omorate patru femei si un barbat. Noua persoane au fost ranite.

Marturiile Tatianei Vicol, refugiata din satul Varnita, din apropierea orasului Tighina:
Gardistii smirnovisti au ridicat mai multi oameni din sat si nu se stie nimic despre ei. Unul dintre
acestia, Ion Cara, luat impreuna cu ceilalti, a fost gasit mort.

Marturiile unui grup de refugiate din satul Cocieri, raionul Dubasari, din partea carora
semneaza T. Tanasiev, M. Slisarciuc, H. Popov s. a., in total 38 persoane:
In noaptea de 2 spre 3 martie, in satul Cocieri, gardistii-smirnovisti i-au omorat pe Alexandru
Lukianov, Mihai Nour, Alexei Gazea, au ranit-o pe Zinaida Burcovschi. Au fost schiloditi Ion Mitcul
si Alexei Graciun.

Claudia Ursu, refugiata din satul Corjova, raionul Dubasari, povestea in 1992 :
La sfarsitul lunii martie, intr-o duminica, gardistii-smirnovisti l-au luat pe Grigore Besleaga care se
intorcea de la fratele sau. Rudele l-au gasit mort tocmai miercuri, la morga, unde fusese adus
dintr-o groapa de scurgere a deseurilor de la grajdul de vite. Expertiza a stabilit ca Besleaga a fost
aruncat in groapa de viu.

In noaptea spre 21 iunie 1992, in satul Corjova, Dubasari, au fost ucisi miseleste de catre gardisti,
in propriile ograzi, Olga Dorofeev si Nicolai Lupulov, sotii Alexei si Maria Dorofeev, a fost impuscat
Nicolae Cotofan, care incercase sa le ia apararea. Vecinii, sotii Viscovschi, au iesit la strigatul de
moarte pentru a le lua apararea. Atunci banditii au intrat la ei si, in fata parintilor, au
violat-o pe fiica lor de 13 ani. In aceeasi casa se afla si prietena ei, de 9 ani. Si ea a fost
violata. Mama ultimei, Galina Gatcan, s-a pornit spre postul de politie pentru a cere ajutor, dar a
fost impuscata din spate. Doua cadavre schingiuite au fost duse la Tiraspol pentru a fi
demonstrate publicului "drept consecinte ale crimelor savarsite de Moldova".

21 iunie 1992, in satul Corjova, a fost ucis Alexandru Todirca. Victima a fost inmormantata
in gradina, la fel ca si taica-sau, omorat mai devreme. Cimitirul satului era minat.

Claudia U., locuitoare a satului Corjova:

La 20 mai, strazile satului Corjova erau pline de gardisti care intrau prin ograzile oamenilor,
amenintand barbatii. Au intrat si in ograda tatalui meu, au spart usa de la intrare. L-au batut pe
tata, David Ursu, apoi l-au dus in subsol si l-au impuscat. Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai
dat foc casei. Nu inteleg nici pana azi de ce le-a trebuit viata unui batran de 68 de ani?

In aprilie, o cunostinta de-a mea, Ion, se ducea in oras dupa lapte. L-au luat gardistii si disparut a
fost. Sotia lui a cerut autoritatilor sa-i dea macar trupul pentru ca sa-l ingroape… L-a gasit la
morga, intr-un sac de polietilena, cu tot cu pamant. Mainile si picioarele ii erau legate, abdomenul
i-a fost spintecat, apoi cusut cu ata de calt.

Marturiile Angelei J., refugiata din satul Corjova:

In 1992, sotul a plecat ca voluntar in satul Cocieri. Eu am ramas acasa cu doi copii. Peste doua
saptamani, gardistii au aflat ca barbatul meu este voluntar si au inceput sa ne caute. Ne-am
ascuns in subsol la niste oameni straini. In noaptea urmatoare am trecut Nistrul cu inca o familie
urmarita. Peste o luna, sotul ne-a adus o veste ingrozitoare. Ca sa se razbune pe noi, gardistii ne-
au incendiat casa. Cineva a incercat sa salveze cateva lucruri din locuinta, dar a fost impuscat.
Majoritatea oamenilor din sat au fost evacuati.

Marturiile Nataliei V., locuitoare a satului Varnita:

La 19 iunie 1992, in centrul Tighinei au inceput impuscaturile. A doua zi, asupra orasului au fost
lansate rachete. A murit foarte multa lume. Femeile si copii stateau in subsoluri. Nu aveau nici
mancare, nici apa. Afara nu indrazneau sa se arate. Cand o femeie cu prunc a indraznit sa iasa,
gardistii au impuscat-o, lasand doar copilul in viata. Cazacii omorau oameni nevinovati. La 20
iunie, un helicopter a tras o ploaie de gloante de-asupra satului Varnita.

Marturiile Tatianei V., refugiata din Varnita:

Gardistii au deschis focul din arme grele. Oamenii au fost raniti, unii au disparut fara urma, iar
casele lor au fost daramate. In urma atacurilor au fost afectate si edificiile de interes social.

Margareta Rusu
Pe data de 6 aprilie 1992, am plecat de acasa, din orasul Tighina, ca sa-mi duc copiii intr-un sat
vecin, deoarece la noi gardistii impuscau in stanga si dreapta. Cand am iesit din casa, am intalnit
vreo 9 gardisti inarmati. Mi-am dus copiii in sat, iar noaptea i-am spus sotului ca o sa innoptez la
Chisinau, ca era periculos sa ma intorc acasa. La Chisinau am ajuns pe la ora 19 si, de cum am
intrat pe usa, a sunat telefonul. Era sotul meu care mi-a spus ca gardistii au intrat in apartamentul
nostru si au tras din arme, ciuruind peretii, perdelele, vesela. A doua zi dis-de-dimineata, m-am
intors la Tighina. Am gasit usa de la casa batuta in cuie. Cand a venit sotul, care dormise la
prieteni, am fortat usa si am vazut un tablou oribil. Am vrut sa plec sa-mi fac dreptate la
organizatia unde se adunau gardistii si cazacii veniti de pe aiurea. Cunoscutii mi-au spus insa ca e
periculos sa merg acolo pentru ca o sa ma ucida.

Sotia lui Stefan Guzun

Pe data de 2 iunie 1992, a fost arestat un grup de cetateni care luptau activ pentru procesul de
renastere nationala in Transnistria. Un caz concret este familia mea, Guzun, care a fost
amenintata cu moartea prin telefon, iar la radio si in presa locala a fost anuntata adresa noastra
de acasa, crainicul radioului Tiraspol intrebandu-se: "Cat o sa-i mai suportam pe acesti oameni?!
Trebuie sa le punem capat!".

De doua ori au venit oameni de-ai lor si au rupt usa apartamentului nostru, amenintandu-ne ca ne
vor ucide si isi vor bate joc de fiicele noastre. Cu o zi inainte de judecata, organele nelegitime din
Tiraspol l-au arestat miseleste pe Stefan si l-au batut in mod barbar. Acest om a fost presedintele
Asociatiei de lupta pentru drepturile omului. Cu o zi inainte de arest, Stefan, impreuna cu sotia lui
Colvalschi care a disparut fara urme, a fost la inchisoarea smirnovista sa vada de nu este acolo.
Chiar a doua zi, dupa arest, radioul si presa tiraspoleana transmiteau de patru ori pe zi ca vina
celor arestati este dovedita. Organele nelegitime din Tiraspol isi bat joc de sotiile arestatilor prin
aceea ca nu ne permit sa ne vedem sotii si sa le transmitem produse. Nu mai am puteri sa umblu
din urma lor.

Banenco Eugenia, locuitoare din orasul Dubasari

Pana la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicata, impreuna cu sotul meu si cu cei trei copii. In
noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la usa. Sotul s-a ridicat din pat, s-a apropiat
de usa si a intrebat cine este. Atunci a rasunat o impuscatura din pistol-automat. Toata magazia
de cartuse a fost descarcata in el. A fost gaurit cu 28 de gloante. Cand am aprins lumina, m-am
ingrozit. Sotul insangerat se zbatea intr-o baltoaca de sange si, in ochii copiilor speriati ce strigau
de-asupra lui, a murit. Paretii erau ciuruiti de gloante, iar noi eram plini de sangele ce curgea din
sotul meu. A fost o noapte ingrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anisori. Ucigasul si-a
descarcat arma si a plecat multumit ca a ramas cu un moldovean mai putin. As vrea sa citeasca
toti aceste randuri si sa stie o lume intreaga ce pot face fratii nostri mai mari din Rusia si care este
adevarata fata a politicii lor.

Victoria Bajura, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:

Vreau sa va comunic despre un fapt concret savarsit de gardisti. Intr-o noapte, ei au intrat la
vecina Zubco Elizaveta, si-au batut joc de ea, dupa care au omorat-o si au dat foc la casa.
Dimineata corpul ei a fost gasit in beci. Ce vina poarta aceasta femeie si fetita ei, care a ramas
orfana?

Intr-o seara, gardistii umblau prin satul Corjova, luminand fiecare casa. Cautau pe cineva anume.
Cand am auzit impuscaturi si strigatele vecinii Elena Cemortan, am fugit si ne-am ascuns. La un
timp, am auzit o bubuitura. Dimineata, am vazut casa vecinei distrusa complet. Stapana casei ne-
a povestit ca gardistii au intrat in ograda ei, au impuscat in casa si, crezand ca au omorat-o (ea se
ascunsese in alta parte), au aprins ceva si au aruncat in fereastra.

Un copil din satul Roghi, raionul Dubasari:

Eu sunt o fetita de noua ani, martora la impuscaturile care au inceput la 2 martie si mai continua
si azi. Impuscaturi din rachete "Alazani", aruncatoare de mine, obuze trase de-asupra satului
nostru ne-au distrus si casa noastra. Vazand aceste strasnicii, am parasit satul si am fugit cu
mamica si fratiorul mai mic pe drumul minat din doua parti, pe o cararusa ingusta intre viata si
moarte. Am lasat livada cu roada bogata, casa distrusa, buneii batrani care cred ca nu au reusit sa
fuga. Am plecat la Chisinau unde ni s-a acordat ajutor. Cat o sa mai continue aceasta nedreptate
si unde sa ne intoarcem la iarna? Il intrebam pe Smirnov: De ce ne omoara neamul? De ce ne
distruge? Cerem sa fie pedepsit dupa fapte! Rugam sa nu mai fie omorata atata lume nevinovata!
Vrem sa ne intoarcem in satul natal! Vrem acasa! Vrem pace!

Un grup de refugiati din satul Roghi:

Aceasta scrisoare este scrisa din numele copiilor si a mamelor care se afla astazi intr-o situatie
foarte grea. Locuim in satul Roghi, raionul Dubasari. Un sat frumos, asezat pe malul Nistrului,
inconjurat de livezi si vii bogate. Dar acum, dusmanii care au navalit ne-au minat livezile, au sapat
transee prin campii, ne-au ucis parintii, fratii si surorile. Din primele zile de lupta, in satul Roghi a
fost omorat Vasile Gurez, tata a trei copii. Peste 40 de zile a fost ranita sotia sa si omorata fiica de
3 ani, un copil absolut nevinovat. Impreuna cu ea a fost ucis si un baiat de 14 ani. Dupa aceasta
s-au speriat toti si se ascundeau prin beciuri, unde stateau saptamani intregi fara apa si mancare.
Copiii cei mici s-au imbolnavit. Mai tarziu, ne-am refugiat la Chisinau, unde ni s-a oferit un loc de
trai si o bucata de paine. Vrem acasa! Rugam conducerea sa ne ajute sa ne scoatem parintii de
sub impuscaturi. Ce fel de inima au Smirnov, Marakuta, Karaman, Kitak? Sa fie blestemati de toti
copiii lumii!

Ecaterina Malai, locuitoare a satului Varnita:

Pe data de 19 iunie, in centrul orasului Tighina au inceput impuscaturile. Timp de doua zile au
murit foarte multi aparatori ai Republicii Moldova. Femeile cu copii mici stateau in subsoluri, fara
apa si mancare. Una dintre ele a incercat sa iasa afara si a fost impuscata pe loc. La 20 iunie, pe
de-asupra satului a trecut un helicopter care impusca in toate partile. Multi oameni nevinovati au
murit atunci.

Un grup de refugiate din satul Cocieri:

Noi, un grup de cetatene refugiate din satul Cocieri suntem cazate in tabara de odihna "Izvoras"
din satul Condrita. Am fost nevoite sa parasim locul de trai si de munca din cauza faradelegilor
infaptuite de separatistii smirnovisti. Pe 2 martie, cand a inceput conflictul de pe Nistru, in satul
nostru au fost nevoiti sa-si gaseasca adapost politistii sectiei raionale de politie din Dubasari,
deoarece erau cautati de gardistii lui Smirnov. Politistii au venit anume la noi pentru ca satul
nostru se impotrivea formarii republicii constitutionale nistrene, locuitorii lui pledand pentru o
Moldova intregita, independenta si suverana. In seara zilei de 2 martie, in unitatea militara a
Armatei a 14-a au patruns gardisti si cazaci si au impuscat in locuitorii satului. Langa unitatea
militara au fost omorati trei oameni. Pe trei martie, dintr-o masina blindata cu gardisti s-a tras in
lumea care mergea pe drum, venind de la lucru. Au fost raniti trei baieti din Cocieri. Au venit in
ajutor organele de drept ale Moldovei si gardistii au fost alungati din sat.

Elena Guzun, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:

Politica de genocid fata de populatia bastinasa din raioanele din stanga Nistrului, promovata de
liderii pro-comunisti de la Tiraspol, ne-a alungat de pe propriul pamant. Ne-am parasit casele si
am luat drumul pribegiei. Dusmanii integritatii tarii au lichidat toate structurile constitutionale. Au
creat asa-zisa garda formata din oameni inarmati din unitatea militara a Armatei a 14-a a Rusiei.
In fruntea garzii se afla fostul colonel al Armatei Sovietice Stefan Chitac, participant activ la
razboiul din Afganistan si evenimentele tragice din 1956 din Ungaria. Ne-au minat livezile in floare
pana la cimitirele satului Corjova, r-nul Dubasari. Au ruinat podurile peste Nistru, ca sa nu ne
putem refugia. Au ramas pamanturi neprelucrate. Cel mai mult au suferit moldovenii din raioanele
Dubasari si Grigoriopol, care au votat pentru independenta si integritatea Moldovei. Vietile
bastinasilor au fost strivite de cizma criminalilor de stat.

(din marturiile participantilor la actiunile de la Dubasari de la 13 decembrie, 1991

publicate in cartea "De ce?" a lui Mihai Belous).
"...13 decembrie. Ajungem la Dubasari sa eliberam sectia de politie care era inconjurata de
gardisti, politistii de acolo fiind luati ostateci. In prealabil, am fost informati de Generalul Gamurari
ca avem de trecut podul de la Dubasari unde se aflau doar 5-6 oameni si aceea neanarmati. La
fata locului, ne-am ciocnit ca erau mai multi gardisti - vreo 18, foarte bine inarmati. Au oprit
autobusul nostru, solicitand efectuarea verificarilor. Vazandu-i cum se apropie de noi, am deschis
usile autobusului LAZ, in care ne aflam, iesind, in doua convoiuri afara, manifestandu-ne astfel,
incat a fost posibil sa paralizam orice actiune din partea gardistilor. Astfel gardistii au fost urcati in
autobusul de langa post si escortati in sectia de politie din orasul Criuleni, unde i-am dezarmat.
Urmatoarea indicatie a fost sa ne deplasam la postul politiei rutiere de la Dubasari, pazit de
gardisti. Ajungand la fata locului, am lasat autobusul in dreapta postului si am alergat sub
balconul postului de politie, unde am dat peste alti baieti de-ai nostri din Brigada de politie cu
destinate speciala, care, de asemenea primise ordinul sa elibereze postul de gardisti. Ne-au facut
semn sa nu tragem in directia lor. Mai intr-o parte am vazut doi politisti de-ai nostri morti si unul
ranit. Soferul a tras autobusul mai aproape de balcon. De la etajul doi al postului, gardistii au
deschis foc asupra baietilor nostri, impuscand si in cei doi politisti morti. In forfoteala acestor
impuscaturi, politistul Aurel Matei le-a spus colegilor de langa el, Misa Arnaut, Ion Luca ca "se
duce inspre intrarea postului, unde se afla scara de incendiu". In cateva clipe, Aurel era deja pe
acoperisul postului de unde le-a spus colegilor "sa nu traga inspre el". Mihai Arnaut a pornit sa se
urce pe acoperis, urmandu-l pe Aurel. De atunci colegii nu l-au mai vazut viu. ...Aurel a fost cel
care a deschis primele focuri, de pe acoperis inspre fereastra de la etajul doi a postului unde se
aflau gardistii. Dupa ce a tras cateva rafale de foc in fereastra, din camera au inceput sa se auda
strigate: Ne streleaite, mi zdaiomsea". Imediat au fost aruncate peste fereastra cinci automate.
Gardistii au inceput sa coboare de la etajul doi al postului. Gardistii morti si raniti au fost incarcati
intr-o masina blindata de-a lor, prizonierii au fost incarcati in autobusul LAZ si escortati la Criuleni.
Se lumina de zi, iar noi pierdusem trei bravi baieti: Gheorghe Casu, Ghenadie Iablocichin, Valentin
Mereniuc si Mihail Arnaut. In Mihai s-a tras in timp ce a dat sa se urce pe acoperis, fiind observat
de gardsti. Aurel Matei a fost ranit in momentul cand se afla pe acoperisul postului

------------------------------------
preluare din Ziarul de Garda:
Nr. 9, 23 septembrie 2004, Despre morti si cimitire minate
Nr. 10, 30 septembrie 2004, Gardistii au impuscat oameni nevinovati
Nr. 10, 30 septembrie 2004, Nopti de groaza
Nr. 12, 14 octombrie 2004, Smirnov blestemat de copii
Nr. 13, 21 octombrie 2004, Striviti de cizma criminalilor de stat
Nr. 21, 16 decembrie 2004, 13 decembrie - ziua primilor eroi

Terorism la Nistru
Ziarul de Garda, Nr. 8, 16 septembrie 2004
Ziarul de Garda continua colectarea probelor care, intr-un eventual proces la Curtea Penala de la
Haga, ar demonstra ca regimul separatist de la Tiraspol, sprijinit de Federatia Rusa, a comis si
continua sa comita actiuni de genocid si terorism care nu pot fi calificate altfel decat crime
impotriva umanitatii.

Acum cateva zile, la Ziarul de Garda a venit doamna doctor Nadejda Branzan, deputat in primul
Parlament democratic al R. Moldova. Domnia sa ne-a oferit numeroase marturii ale victimelor
razboiului de la Nistru. Oameni indurerati si indoliati povestesc pe foi ingalbenite de timp calvarul
prin care au trecut ei, rudele si apropiatii lor.    continuare

Articole, Opinii, Link-uri

«Cunosc tradatorul»
Smirnov blestemat de copii
Povestiri despre infern
Nopti de groaza
Suntem martori pentru Procuratura generala
Martori pentru Procuratura generala
Despre morti si cimitire minate