Sunteți pe pagina 1din 6

c  

     c 


    
ianuarie 18 2006 - 01:02 (Centrul de Analiză şi Monitorizare Strategică)

  !"#$!%&'()#&%*%%'*%#%%'%'"*!*$&)+,*-

**!##$,%.)*'%.)(/)&)('#!)'*/%#*#0*%#1
%2"($%!!'"!+'&%!%$!2""*%0%'2"
!"'&"*3%##$'*)!&'*#$!%&%#+#
%4%.)""*!""!3!"#'!$!%&%#!%*!*"$
$%##$!%&%#5V  
 

 

 
 
 
V 
   
 
 
  



Corespunde acest ideal ideii naţionale a educaţiei? Corespunde acest ideal


moralei poporului? Tinde el spre cultura şi civilizaţia europeană?

Ştim, că pedagogii noştri doresc ca idealul educaţional să corespundă ideii naţionale, pe care românii de pretutindeni
au avut-o dintotdeauna, dar politicile impuse de dinafară au orientat învăţămîntul altfel. Filozofii şi pedagogii
români G.G. Antonescu, I.Găvănescu, S. Mehedinţi ş.a. atrag atenţia asupra echilibrului ce trebuie păstrat în
educaţia naţională, respectînd şi alte culturi în contextul civilizaţiei europene..

Ideea că idealul educaţional trebuie să corespundă ideii naţionale în contextul culturii şi civilizaţiei europene a fost
expusă destul de clar încă de către D. Cantemir. El a menţionat că idealul educaţiei este /*''%. Aceasta se
dobîndeşte printr-o triplă cunoaştere ± cunoaşterea de sine, cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea lumii. Pe
parcursul istoriei românilor multe personalităţi celebre au menţionat valoarea acestui ideal educaţional care a
corespuns ideii naţionale şi culturii europene creştine (M. Eliade, S. Mehedinţi, D. Stăniloae, I. Miclea ş.a.). O atare
concepţie cere ca toate elementele curricumului ± idealul, obiectivele, finalităţile, conţinuturile, strategiile şi
metodele de învăţămînt să corespundă scopului educaţiei axat pe idealul moralei poporului ± credinţa şi cultura
civilizaţiei creştine europene. Dar în ultimii 50 de ani aceasta nu se întîmplă. De ce?

Cunoscuţii cercetători filozofi şi pedagogi (P. Andrei, T. Vianu, G. Văideanu, C. Cucoş, L. Antonesei ş.a.) în
lucrările sale subliniază că un ideal educativ se constituie pe parcursul timpului. Este firesc ca un popor născut
creştin să aibă un ideal educativ creştin. Acest ideal, format în baza credinţei creştine, trebuie să formeze baza
moralei reale a poporului. Poporul nostru şi-a păstrat morala creştină, care reiese din necesitatea de transcendenţă.
Din acest motiv, idealul educativ în imaginaţia poporului a rămas o configuraţie de valori creştine (fundamentale)
pentru dezvoltarea omului în plan spiritual şi împlinirea fiinţei umane53*!*%$/!

În acest sens, pedagogul creştin poate stabili determinările valorice ale idealului creştin: adevărul, credinţa, binele,
bunătatea, frumosul, dragostea , pacea, munca, libertatea, reţinerea, ascultarea, regretul, necondamnarea, curăţenia
sub aspectul moralei creştine. Aceasta ajută să se conştientizeze că multe din valorile şi principiile moralei creştine
se profilează în virtutea funcţionalităţii credinţei prin valorizarea integrală a iubirii lui Dumnezeu şi iubirii
aproapelui, a trăirii întru Hristos; prin formarea atitudinii creştine faţă de bolnavi, săraci, prin crearea unei atitudini
corecte faţă de natură, prin neacceptarea celor opt slăbiciuni: ° 
°   
   
°  ,  °° Este important să se afirme şi să se demonstreze că idealul educaţiei creştine contribuie la evoluţia
morală a elevului şi profesorului, a şcolii şi societăţii; că idealul creştin presupune educaţia omului în dragoste de
Dumnezeu şi de aproapele.

Ce trebuie să cunoască elevii şi tineretul care învaţă astăzi despre cultură europeană? Valenţele formative ale culturii
europene rămîn a fi rădăcinile civilizaţiei europene. Românii de pretutindeni trebuie să cunoască, că poporul român,
născut ca popor creştin, şi-a format cultura în mijlocul culturii şi civilizaţiei creştine europene. Creştinismul a avut o
influenţă colosală asupra culturii româneşti. Însă trebuie să se mai ţină cont că acest popor, născut creştin, făcînd
parte din cultura şi civilizaţia creştină europeană, astăzi suportă lovituri permanente din partea forţelor ce nu
recunosc civilizaţia creştină europeană.

Astăzi, ca şi în trecut, se aduc lovituri serioase civilizaţiei creştine europene, iar centrul luptei este lupta valorilor şi a
curentelor religioase. De unde ne vin noile valori şi cine le promovează?

Marii pedagogi J. Comenius, . G. Loske, D. Cantemir, J.-J. Rouseau, H. Pestalozzi, G. Herbart au considerat că
religia a avut întotdeauna cel mai mare merit în procesul de educaţie a tinerei generaţii. Acelaşi lucru îl afirmă şi
prof. Ilarion V. Telea (1994), care susţine că religia a avut întotdeauna rolul de ³educatoare a omenirii´, pentru că
religia nu lipseşte din nici unul dintre marile sisteme pedagogice ale popoarelor civilizate şi creştine. Poporul nostru
s-a impus în istorie ca popor creştin, căruia biserica creştină i-a plămădit fiinţa, iar credinţa i-a servit drept pavăză şi
scut în faţa vitregiilor istoriei.

La baza idealului educaţional al ţărilor creştine se află idealul creştinismului. În aproape toate ţările civilizate, în
cadrul şcolilor laice se practică şi s-a practicat şi instruirea religioasă. În aceste şcoli, idealul educaţional se
fundamentează pe valori creştine autentice. În România învăţămîntul religios este considerat ³element necesar al
educaţiei´. Liviu Antonesei, bunăoară, consideră că ³în practica educaţiei, idealul educativ este concretizat în
scopuri şi finalităţi educative din care se desprind obiectivele propriu-zise ale educaţiei´. În ultimul timp, Republica
Moldova a consimţit ca în învăţămîntul naţional primar să se introducă o nouă disciplină de studii: educaţia
religioasă sau educaţia moral-spirituală. Savanţii moldoveni abordează şi problema idealului educaţional,
raportîndu-l la axiologia pedagogică şi pedagogia culturii.Deoarece pînă în prezent idealul educaţional în Republica
Moldova încă nu este bine conturat în corespundere cu moralitatea, cultura şi credinţa poporului, considerăm necesar
a ne opri aici mai amănunţit.

'#&%')"*,#%$%##$!%&%#("*%$%$'*%.&6

La baza oricărui ideal educaţional stau valorile autentice şi cele general-umane. Nu putem spune că în aşa-numita
perioadă de tranziţie problema idealului educativ s-a studiat într-un cadru de intersecţie a domeniilor (educaţie ±
cultură ± credinţă ± societate). Idealul educativ acceptat în această perioadă a fost reprezentat prin formula
³dezvoltarea personalităţii multilateral-armonioasă´(Legea Învăţământului, 1995), dar excluzînd cadrul de
intersecţie al pedagogiei axiologice cu pedagogia culturii şi cu pedagogia creştină sau cu valorile creştine şi
naţionale*.

Idealul educativ contemporan nu include valorile autentice şi naţionale. Obiectivul ³dezvoltarea armonioasă a
personalităţii capabile să se adapteze la schimbările care au loc´ nu conţine nici un cuvînt, nici o expresie despre
personalitatea de tip creştin sau naţional.

Religia nu se studiază în baza aceloraşi criterii în care este studiată educaţia civică, educaţia pentru sănătate,
educaţia pentru democraţie etc., adică noile educaţii. Modelele, valorile noilor educaţii nu întotdeauna corespund cu
valorile creştine şi naţionale în sistemul nostru de învăţămînt. Un exemplu în acest domeniu ne serveşte disciplina
ÄDeprinderi de viaţă´, impusă pedagogilor, părinţilor şi elevilor. În schimb, ÄEducaţia moral-spirituală´ încă nu a
devenit disciplină obligatorie.

"*7$!%%$$!%&#%!.%*%"*0*/)%!')&!'"*%6

Refuzul de a integra religia în şcoala medie/superioară este o consecinţă a laicizării progresive a societăţii, o
consecinţă a neglijării moralităţii reale a poporului, a credinţei lui, a valorilor autentice. Acceptată cu mare greu ca
disciplină opţională în clasele primare, educaţia religioasă se predă aici în baza unor criterii exclusiv laice.
Transformată apoi în mod voluntar în educaţie moral-spirituală, această disciplină este predată de către pedagogi
care nu posedă nici cele mai elementare cunoştinţe de religie. Aceşti ³specialişti´ tratează religia într-o manieră
exclusiv intelectualistă, utilizează metodele depăşite de timp, promovează un ideal educaţional afectat de influenţa
mai multor curente politice.
Dificultatea privind integrarea religiei nu vizează doar Republica Moldova sau doar fostele ţări sovietice. Ea este
cauzată de axarea învăţămîntului pe valorile general-umane (sociale) şi nu pe cele autentice (moral-religioase). Dar
frîna principală o constituie totuşi conflictul dintre valori care este alimentat de unii pedagogi-autori de
curricumuluri departe de idealul educaţional în baza moralei reale a poporului.

Învăţămîntul din perioada de tranziţie este marcat de conflictul dintre valori. Pe teritoriul Republicii Moldova
practicarea credinţei a fost stingherită timp de mai bine de o jumătate de secol. În acest răstimp, mai multe generaţii
au fost educate în baza unui ideal educaţional ateist, manifestîndu-se ca ³personalităţi multilateral dezvoltate´.
Idealul educaţional ateist a fost promovat de pedagogi cu convingeri ateiste, bine cimentate în sufletul lor.
Consecinţele educaţiei în baza idealurilor ateiste sînt bine cunoscute.

Mai mult de jumătate din numărul cetăţenilor Republicii Moldova se consideră ateişti. Totodată, în republică a fost
legiferată practicarea mai multor confesii, care cooptează membrii societăţii la alte credinţe. Populaţia republicii şi,
mai ales, generaţia tînără se confruntă cu probleme morale şi spirituale grave, cauzate de faptul că:

1. Şcoala, întregul sistem de învăţământ nu acceptă un ideal educaţional ce să corespundă moralei reale a poporului.

2. Este încurajat conflictul dintre valori: valorile autentice nu sînt considerate valori prioritare ale
educaţiei, ci doar cele general-umane (democraţia, legalitatea, libertatea, toleranţa)

3. În condiţiile aşa zisei democratizări, reinstaurarea credinţei şi religiei se realizează, în mod concomitent,
de către toate confesiile şi curentele religioase, fiecare căutîndu-şi adepţi şi încercînd să atragă cît mai mulţi adepţi.

4. Părinţii copiilor de vîrstă şcolară sînt în majoritate atei, şi deci indiferenţi faţă de credinţă, dispuşi să
accepte alte valori. Această atitudine creează conflicte între părinţi şi copii, familie şi şcoală etc.

5. Autorii manualelor de noi educaţii abordează problemele educaţiei religioase în baza unor criterii de
cultura religioasă şi naţională străine.

6. Şcoala modernă activează în baza unor principii depăşite, duce lipsă de pedagogi care să posede un
limbaj cultural-naţional, nu dispune de manuale de educaţie şi nu izbuteşte să integreze credinţa, valorile naţionale
în sistemul educaţional modern extrem de secularizat.

!('("#)%+%!/%6

Trebuie să ţinem cont de faptul că în epoca modernă, idealul educaţional este influenţat de mai multe concepţii
filosofice şi curente politice europene sau chiar impus din afară.

Întotdeauna idealurile educaţionale au izbutit să definească scopurile societăţii, raportîndu-le de modul în care
aceasta era influenţată de curentele filosofice sau politice ale timpului. Este şi cazul societăţii în care trăim. Membrii
societăţii contemporane consideră că ideea şi conştiinţa sînt veşnice şi că scopul educaţiei constă în dezvoltarea
intelectului

Realiştii susţin că realitatea se limitează doar la lumea fizică care determină scopul învăţămîntului ca o transmitere a
cunoştinţelor despre lumea fizică în baza faptelor argumentate în mod materialist. Pragmaticii consideră că lumea
poate fi cunoscută prin experienţe reale, prin modul de a soluţiona problemele în baza gîndirii critice şi a experienţei
practice. Adepţii existenţialismului consideră că realitatea şi esenţa vieţii sînt determinate de personalitate şi că
scopul învăţămîntului este de a deprinde personalitatea să soluţioneze în mod individual problemele vieţii.

Dacă s-ar constitui o dialectică a paradigmelor educaţionale universale, idealul educativ al modernităţii ar include
scopuri cuprinse în toate concepţiile educaţionale existente (ale idealiştilor, realiştilor, pragmaticilor,
existenţialiştilor etc.). Tendinţa lumii contemporane către deschidere şi schimbare influenţează considerabil filosofia
învăţămîntului. Astfel, învăţămîntul contemporan este utilizat în scopuri pur politice pentru:
1) Modernizarea societăţii. Şcoala şi învăţămîntul sînt consideraţi factori ai modernizării societăţii.

2. Păstrarea şi transmiterea tradiţiilor culturii naţionale şi interculturale. Şcoala şi învăţămîntul sînt considerate
mijloace de transmitere a culturii.

3. Dezvoltarea posibilităţilor potenţiale ale omului. Scopul principal al şcolii este de a dezvolta capacităţile şi
potenţialul creativ al elevilor.

În acest mod, omul spiritual care nu neglijează credinţa, devine membru al comunităţilor ce au renunţat la utopii şi
totalitarisme. Idealurile unor asemenea personalităţi sînt apropiate de idealul creştin de educaţie.

În perioada de tranziţie nu există coduri morale care să nu amintească de codul moral al Mîntuitorului. Cei care au
avut posibilitatea să cunoască ³Codul moral al constructorului comunismului´ nu pot trece sub tăcere asemănarea lui
cu cele zece porunci biblice. Cu toate acestea, codul moralei comuniste nu a fost capabil să atingă coardele sufletului
omenesc, pentru că nu orienta omul către mîntuire şi desăvîrşire. Principiile expuse în codul comunismului erau
bune doar pentru omul ateu. Nici astăzi nu există un cod moral care să corespundă cu morala reală a poporului
nostru. Acest cod nu poate fi elaborat pentru că nu a fost încă determinat idealul cetăţeanului modern al Republicii
Moldova.

Însă înţelegînd şi acceptînd esenţa dihotomică a fiinţei umane putem înţelege şi idealul educativ. Idealul educativ al
civilizaţiei creştine este de a ³ajunge la asemănarea cu Dumnezeu´ (Filipeni 3, 14). Conform învăţăturii creştine,
fiinţa umană are esenţă dihotomică, adică constituie unitatea dintre trup şi duh. Sufletul este superior trupului pentru
că atunci cînd moare omul, sufletul se întoarce la Dumnezeu (Ecleziastul 12, 7, Matei 10, 28).

Trupul material făcut din pămînt face ca omul să se simtă legat de alte făpturi umane. Sufletul provine de la
Dumnezeu şi ţine de lumea spirituală (Facerea 2, 7)

Esenţa idealului educaţiei religioase vizează raportul dintre om şi Dumnezeu. Conform Sfintei Scripturi şi concepţiei
creştinismului promovat de Sfinţii Părinţi idealul creştin de educaţie exprimă tendinţa omului de a ajunge la
³asemănarea cu Dumnezeu´ prin purificare şi desăvîrşire duhovnicească. Aşadar, idealul religios vizează relaţia
dintre om şi Dumnezeu, apropierea fiinţei umane de divinitate, căci ³între Dumnezeu şi om există cea mai mare
rudenie´ (Sf. Macarie Egipteanul). Mîntuirea, ³mişcarea de purificare´ trebuie să conducă ³la cunoaşterea lui
Dumnezeu´ (Sf. Maxim Mărturisitorul). ³Ţinta omului este îndreptată către cer´ (Sf. Grigore de Nyssa). Esenţa
idealului creştin întruneşte vrednicia deosebită a chipului lui Dumnezeu din om, tendinţa de a ajunge la asemănarea
cu Dumnezeuprin iubire, libertate şi har.

Acest sens al idealului a fost conştientizat şi explicat de-a lungul secolelor de către Părinţii Bisericii care au
respectat cu stricteţe învăţătura lui Hristos. Acest ideal a devenit inspiratorul principal pentru mulţi oameni de
ştiinţă. Astfel Jan Amos Comenius, inspirat de acest adevăr, considera că scopul educaţiei este ³înălţarea naturii
umane la umanitate prin credinţă şi iubire´. Numeroase şcoli din Europa au urmat învăţătura lui Hristos şi au
acceptat idealul ³A fi cu Dumnezeu, a fi asemenea lui Dumnezeu´, tendinţa personalităţii creştine către desăvîrşire
şi fapte bune.

Idealul educaţional al modernităţii trebuie să reprezinte o configuraţie de valori fundamentale ale creştinismului,
valori ce pun începutul tuturor valorilor şi stau la baza civilizaţiei şi culturii europene.

Personalitatea dezirabilă a modernităţii nu poate fi concepută în afara valorilor prioritare/fundamentale ale


creştinismului. Ca să devii , fiinţă care să-l accepte pe Hristos ca pe un izbăvitor şi îndrumător în educaţie,
trebuie să respecţi: adevărul, binele, bunătatea, credinţa, frumosul, toleranţa, iubirea.Creştinul nu este doar fiinţa
culturală care se bazează pe valorile sociale reprezentate prin libertate, muncă, pace, democraţie, legalitate, egalitate,
solidaritate etc.
Modelul omului creştin al modernităţii este de neconceput în afara caracterului moral-creştin. Aspiraţia creştinului
către credinţă, adevăr, bine şi frumos, compasiunea faţă de Hristos devine o tendinţă naturală a fiinţei umane
creştine, căreia modernitatea doreşte să-i confere virtuţi normative creştine. Tipul de umanitate, redescoperit de
modernitate este tipul de personalitate creştină către care tinde orice popor după eliberarea din cătuşele ateismului
militant.

Modelul omului împlinit, omul împăcat cu Dumnezeu, elaborat de către filosofi, teologi, psihologi, pedagogi
întruneşte calităţile omului născut din nou prin credinţă. Or, anume aceasta scapă din vedere noua Constituţie
Europeană, precum şi noul proiect de Lege a învăţămîntului din Republica Moldova care se eschivează să
fundamenteze formarea personalităţii europene în baza credinţei creştine ± fundamentul culturii şi civilizaţiei
europene. Care sînt urmările? Ele deja pot fi uşor observate în cadrul evenimentelor dramatice ce se desfăşoară în
ţările europene, care se abat de la ideea naţională şi cultura creştină europeană în educaţie. Un adevărat ideal
educaţional trebuie să oglindească echilibrul ce trebuie păstrat în educaţia naţională, incluzînd în mod necesar
respectul faţă de alte naţiuni, alte culturi. Acest echilibru cel mai bine îl oglindeşte cultura şi civilizaţia europeană.
Omul cu credinţă creştină aşează în mod explicit caracterul naţional alături de celelalte culturi ale popoarelor din
Europa.

Omul împăcat cu Dumnezeu, îndrumat de lumina Cuvîntului Sfînt se apropie de profunzimile aproape inaccesibile
ale interiorităţii umane ca model axiologic al omului modernităţii. Acest lucru poate fi posibil dacă învăţămîntul ar
accepta idealul creştin de educaţie. Or, în condiţiile democratizării este important a se reveni la valorile modernităţii,
inclusiv la cele educaţional-umaniste şi educaţional-religioase, de a regăsi idealul educaţional care să includă
conceptul universal al cetăţeanului cu credinţă creştină. Un răspuns elocvent în acest sens îl poate oferi filosofia
educaţiei, bazată pe primatul învăţăturii creştine. Acest lucru nu poate fi stabilit în situaţiile în care educaţia nu oferă
loc cunoaşterii lui Dumnezeu, cunoaşterii adevărurilor Lui, formării gîndirii şi conştiinţei creştine, stabilirii
conformităţii între adevărurile lui Dumnezeu şi viaţă, ci se axează pe alte valori care nu includ nici aspecte etice şi
morale, nici aspecte estetice şi patristice.

*%'#(/)&)'*!*+'($!%&

Educaţia ce s-ar potrivi cel mai bine şi ar fi conformă idealului educaţional al poporului nostru ar fi educaţia bazată
pe principii creştine. Dar cum educaţia creştină include în mod indubitabil şi principii morale, ar fi indicat să se
vorbească despre idealul moral-creştin al educaţiei. Oriunde ar fi practicat un asemenea învăţămînt sau respectat un
asemenea ideal ± în şcolile laice sau în cele teologice ± prioritate trebuie să i se dea întotdeauna învăţăturii creştine.
Uneori pedagogia creştină merge mînă în mînă cu cea laică, aspirînd către perfecţiunea multilaterală a omului. Însă
pedagogia creştină aspiră mult mai mult decît pedagogia laică către desăvîrşirea spirituală a omului, către sfinţirea
omului în vederea fericirii veşnice (Ioan Miclea).

Pedagogia creştină face o deosebire clară între idealul educaţional laic şi cel creştin.

Pedagogul creştin face deosebire între idealul pedagogiei umaniste/laice şi idealul pedagogiei creştine, chiar dacă
ambele aspiră către desăvîrşirea omului. El ştie că pedagogia creştină îl orientează pe educator către mîntuire,
sfinţire şi fericirea de veci. Pedagogia creştină acordă multă importanţă acestui scop, pentru că idealul folosit de ea a
fost propus de către Iisus Hristos: 89&$)/(*+&"*! %')#/'*$!**$)/(*+''-

Dacă educaţia laică intenţionează să facă copiii cît mai asemănători cu ceilalţi oameni, educaţia creştină vrea să-î
facă cît mai asemănători cu Dumnezeu. În epoca modernă, în care oamenii pretind că ar duce o viaţă spirituală,
idealul creştin de educaţie este tot mai mult separat de idealul laic, morala reală creştină de cea oficială, acceptată de
legislaţia social-politică, valorile fundamentale/autentice de cele sociale/general-umane, mijloacele şi metodele de
educaţie creştină de modelele şi conţinuturile educaţiei laice.

Spre regret, astăzi secularizarea se aprofundează, iar societatea noastră este impusă să facă abstracţie de valorile
religioase. Acceptînd democratizarea, liberalizarea culturilor, astăzi se aduc lovituri civilizaţiei creştine, impunîndu-
se valori străine civilizaţiei europene. Astfel de valori nu au nimic cu creştinismul, cu cultura şi civilizaţia creştină
pentru că impun neglijarea tradiţiilor noastre naţionale, egocentrismul, orgoliul, invidia, intoleranţa, egoismul
omenesc ± goana după profit. Acestea ne despart de morală şi etică, şi alimentează secularizarea, asigurînd
eliminarea moralei creştine şi dispariţia civilizaţiei creştine.

*0# :$:!%, doctor habilitat,

profesor universitar

;; < 9

1. Eliade M., Sacrul şi profundul, Bucureşti, 1992.


2. Mehedinţi S., Creştinismul românesc, Bucureşti, 1995.
3. Soloviov V., Fundamentele spirituale ale vieţii, Alba-Iulia, 1994.
4. Stăniloae D., Iubirea creştină, Galaţi, 1993.
5. Vianu T., Studii de filosofie a culturii, Bucureşti, 1989.
6. Cucoş C., Educaţia religioasă, Bucureşti, 2000.
7. Antonesei L., O introducere în pedagogie, Iaşi, 2000.
8. Miclea I., Principii de pedagogie creştină. Metodologia religiei. - Tipografia Seminarului Blaj, 1942.
9. Mândâcanu V., Etica creştină, în: Mândâcanu V., Etica şi arta comportamentului moral, Baştina, 2000;
pp.159-208; Mândâcanu V.; Etica pedagogică , ed. III. - Epigraf, Chişinău 2001.
10. Petre A., Filosofia valorii, Bucureşti, 1945.
11. Aiftinca M., Valoare şi valorizare. Contribuţii moderne la filozofia valorilor, Bucureşti, 1994.
12. Văideanu G., Educaţia la frontiera dintre milenii, Bucureşti, 1988.
13. Cantemir D., Divanul sau gîlceava înţeleptului cu lumea.
14. Alexandrinul Clement, Pedagogul. Editura Librăriei Teologice Bucureşti, 1939.

* Laboratorul ³Bazele tehnologiei şi măiestriei pedagogice´ a organizat cîteva simpozioane consacrate


conştientizării idealului creştin de educaţie:

1. Filosofia educaţiei ± imperative, căutări, orientări, Chişinău, 1997

2. Conceptul creştin de educaţie ± idealul românilor de pretutindeni, Chişinău, 2000

3. Dimensiunea spirituală a comportamentului civilizat, Chişinău, 2002

4. Educaţia morală, etică şi spirituală ± un deziderat al lumii contemporane, Chişinău, 2004.