d.

s-ar exonera proprietarul de obligaţiile ce îi revin potrivit prevederilor legale;

e. l-ar autoriza pe proprietar să obţină venituri din nerespectarea clauzelor contractului de
închiriere.

CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

-obiectul va fi format din două elemente: locuinţa închiriată şi chiria.

Locuinţa
Prin locuinţă se înţelege o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu
dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, folosite în mod exclusiv sau în comun şi dacă este cazul
curtea şi grădina aferentă construcţiei, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau ale unei
familii.
Suprafaţa locuibilă este formată din:
- camere de locuit;
- holuri;
- camerele de trecere.
Dependinţele cuprind: vestibulul, antreul, bucătăria, baia, spălătoria, pivniţa, boxa, magazia,
logia, terasa acoperită, veranda etc.
-locuinţa convenabilă este locuinţa care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa
utilizatorului şi caracteristicile locuinţei la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă,
preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale (18 m2 de persoană).

Chiria
Chiria reprezintă suma de bani pe care chiriaşul trebuie să o plătească proprietarului. Chiria
trebuie să fie determinată sau cel puţin determinabilă, să fie sinceră şi serioasă. Dacă chiria este fictivă
sau derizorie, contractul nu va fi de închiriere ci eventual comodat dacă locuinţa a fost predată

Categorii de locuinţe
-locuinţa socială este locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată, unor persoane sau
familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea
unei locuinţe, în condiţiile pieţei.
-aceste locuinţe fac parte din domeniul public a unităţilor administrativ-teritoriale.
-ele nu pot fi înstrăinate ,nici subînchiriate.
Nu beneficiază de locuinţe sociale persoanele sau familiile care:
a. deţin în proprietate o locuinţă;
b. au înstrăinat o locuinţă după 1 ianuarie 1990;
c. au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
d. deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat;
Contractul de închiriere care are ca obiect o locuinţă socială se încheie de către primar sau de
către o persoană împuternicită de acesta şi beneficiarii stabiliţi de consiliul local, pe o durată de 5 ani,
cu posibilitatea de prelungire, pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare
-Locuinţa de serviciu este locuinţa destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii
32
sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.
Contractul care are ca obiect locuinţa de serviciu este un contract accesoriu contractului de muncă şi
de regulă, se încheie, pe durata acestuia
-contractul de închiriere nu este reziliat când titularul contractului este şomer sau primeşte
alocaţie de sprijin.
Aceste locuinţe pot fi vândute, în condiţiile legii, cu aprobarea Guvernului, în situaţia în care a
încetat activitatea ce a generat realizarea locuinţelor respective, adică şi-a pierdut funcţia de locuinţă de
serviciu.

-Locuinţa de intervenţie este locuinţa destinată cazării personalului unităţilor economice şi

bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa
permanentă sau în caz de urgenţă în cadrul unităţilor respective
-locuinţa de intervenţie nu poate fi vândută chiriaşului .
-încetarea contractului de muncă chiar şi prin pensionare sau în situaţiile în care persoanele
respective au dreptul la ajutor de şomaj sau alocaţie de sprijin, duce la încetarea contractului de
închiriere, cu condiţia că acestora să li se atribuie un alt spaţiu locativ corespunzător.
-Locuinţa de necesitate este locuinţa destinată cazării temporare a persoanelor şi familiilor ale
căror locuinţe au devenit inutilizabile, în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror
locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică precum şi lucrărilor
de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari
-Locuinţele de necesitate se închiriază temporar persoanelor şi familiilor ale căror locuinţe au
devenit inutilizabile, indiferent de veniturile acestora.
Contractul, se încheie pe durată nedeterminată dar limitată în timp adică până la înlăturarea
efectelor care au făcut inutilizabilă locuinţa sau până la atribuirea unei alte locuinţe din fondul locativ
de stat.
-Locuinţa de protocol este locuinţa destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau
numite în unele funcţii ori demnităţi publice, exclusiv pe durata exercitării acestora.
Locuinţele de protocol sunt de două feluri: reşedinţe oficiale şi locuinţe de protocol propriu-
zise. Lista lor se stabileşte de Guvern.
Contractul de închiriere pentru reşedinţele oficiale se încheie de către Regia Autonomă
„Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" cu serviciile de specialitate ale instituţiilor în care
îşi desfăşoară activitatea persoanelor respective iar pentru locuinţele de protocol cu beneficiarii
direcţi

EFECTELE CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

33
 Obligaţiile proprietarului sunt următoarele:
a. să predea chiriaşului locuinţa în stare normală de folosinţă.
b. să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă şi de funcţionalitate a
clădirii pe toată durata închirierii locuinţei.
c. să întreţină, în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele de
construcţie exterioare ale acesteia, curţile şi grădinile precum şi spaţiile comune ale clădirii.
d. să întreţină, în bune condiţii, instalaţiile comune proprii clădiri (ascensor, hidrofor, instalaţii
de apă, de căldură etc).
e. proprietarul are obligaţia de a garanta pe chiriaş împotriva evicţiunii şi împotriva viciilor, în
materie de locaţiune.

Obligaţiile chiriaşului
a. Concretizarea obligaţiei locatarului de a folosi locuinţa ca bun proprietar,
b.obligaţia de a folosi bunul potrivit destinaţiei dată prin contract (de locuinţă).
- „chiriaşul poate subînchiria, modifica sau îmbunătăţi locuinţa deţinută numai cu acordul
prealabil scris şi în condiţiile stabilite de proprietar, dacă acestea nu sunt interzise prin contractul de
închiriere principal."
c. Obligaţia de plată a chiriei
-plata este cherabilă şi se face la termenele prevăzute în contract.
-pentru locuinţele aflate în proprietatea statului, chiria se stabileşte prin act normativ,
diferenţiată pe categorii de localităţi, zone etc.
d. Pentru obligaţia de restituire a locuinţei, în starea în care a fost
predată,' se aplică regulile de la contractul de locaţiune.
De asemenea subzistă, în aceleaşi condiţii:
e. obligaţia de a răspunde pentru incendiu
f. obligaţia de a răspunde contra uzurpărilor.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

Cauzele de încetare a contractului de închiriere se pot clasifica în două categorii:

- ajungerea la termen (expirarea termenului);
- cauze de încetare care intervin înainte de expirarea termenului.
- Ajungerea la termen
-Chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa dacă părţile nu au convenit asupra reînnoirii
contractului

Rezilierea contractului de închiriere înainte de termen

-Rezilierea convenţională (acordul părţilor)
-Rezilierea la cererea chiriaşului este cauza de încetare cu condiţia notificării prealabile, în
termen de minimum 60 de zile.
-Rezilierea pentru fapte culpabile (rezilierea judiciară – cu titlu de sancţiune).
a. Rezilierea la cererea proprietarului. Această reziliere poate fi cerută de proprietar, când:
- chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutiv;
- chiriaşul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta,
instalaţiilor precum şi oricăror alte bunuri aferente lor sau dacă înstrăinează, fără drept, părţi ale
acestora;
 - chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea
normală a locuinţei;
- chiriaşul nu a respectat clauzele contractului.
b. Rezilierea la cererea asociaţiei de proprietari
-asociaţia are dreptul să ceară rezilierea contractului când chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile ce-i re-
vin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă acestea au fost stabilite, prin contractul de
închiriere, în sarcina chiriaşului.
Nefolosirea locuinţei
- „în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al
decesului acestuia, precum şi în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detaşat, nu a
mai folosit locuinţa mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă, după caz:
a. în folosul soţului sau al soţiei, dacă a locuit împreună cu titularul;
b. în folosul descendenţilor sau a ascendenţilor dacă au locuit împreună cu acesta;
c. în folosul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin 1 an şi care au
fost înscrise în contractul de închiriere. în cazul mai multor cereri, beneficiul contractului de
închiriere se dispune prin hotărâre judecătorească.
Alte cauze de încetare a contractului de închiriere:
a. deţinerea unei locuinţe, proprietate privată;
b. înstrăinarea unei locuinţe, după data de 1 ianuarie 1990;
c. deţinerea în calitate de chiriaş a unei locuinţe din fondul locativ de stat
d. s-a cumpărat o locuinţă cu credit de la stat.
SUBÎNCHIRIEREA LOCUINŢEI ŞI CESIUNEA CONTRACTULUI
Subînchirierea
-se poate face, de către chiriaş, dar numai cu acordul prealabil şi scris al proprietarului. în
condiţiile stabilite de acesta şi numai dacă subînchirierea n-a fost interzisă prin contractul de
închiriere principal .
-subînchirierea este contract consensual,
Efectele se produc numai faţă de chiriaşul principal, subînchiriaşul neputându-se prevala de
nici un drept împotriva proprietarului chiar dacă subînchirierea s-a făcut cu acordul acestuia.
-încetarea titlului de chiriaş face să înceteze şi cel de subchiriaş.
Trebuie să precizăm că locuinţele sociale de serviciu, de intervenţie, de necesitate şi de
protocol nu pot fi subînchiriate.

Schimbul voluntar de locuinţe

- „titularii de contract de închiriere pot face între ei schimb de locuinţe cu avizul autorităţii care
a aprobat închirierea, după caz, a proprietarului locuinţei".
Urmare a schimbului, se încheie noi contracte de închiriere şi se recalculează chiria.
CONTRACTUL DE ARENDARE

Noţiunea
Definiţia legală
Prin arendare se înţelege „contractul încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt
deţinător legal de bunuri agricole , numit arendator, şi arendaş, cu privire Ia exploatarea
bunurilor agricole pe o durată determinată şi la un preţ, stabilite de părţi."
Are ca obiect de activitate, exclusiv, exploatarea bunurilor agricole, se încheie pe durata
determinată şi preţul arendării se numeşte arendă.
Definiţia doctrinară
Contractul de arendare este acel contract prin care o parte, numită arendator, se obligă să
asigure unei alte părţi numită arendaş folosinţa temporară - totală sau parţială - a unuia sau
mai multor bunuri agricole, în schimbul unei contraprestaţii, numită arendă.

Caracterele juridice
Contract sinalagmatic. Obligaţiile părţilor sunt reciproce şi interdependente.
Contract cu titlu oneros
Fiecare parte urmăreşte un interes patrimonial. Dacă bunul agricol ar fi dat în folosinţă gratuită,
contractul ar fi comodat şi nu arendare.
Contract comutativ
Existenţa şi întinderea obligaţiilor se cunosc de la încheierea contractului. Contract solemn
condiţii: forma scrisă şi înregistrarea la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile
arendate. Contractul se înregistrează într-un registru special ţinut de secretarul consiliului local.
Dacă bunurile arendate sunt situate în raze teritoriale a mai multor consilii locale, depunerea şi
înregistrarea contractului se face la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială este situat bunul
arendat.
Arendarea este contract cu executare succesivă
Executarea obligaţiilor părţilor presupune o anumită perioadă de timp, care este durata
contractului. Sancţiunea pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiilor este
rezilierea contractului.
Este un contract intuiţii personae, în ceea ce priveşte persoana arendaşului.
Contractul de arendare este netranslativ de proprietate. Prin arendare se transmite de către
arendator doar folosinţa bunurilor agricole, în vederea exploatării lor agricole de către arendaş.

Părţile contractului
Sunt arendatorul şi arendaşul. Ele pot fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice.
Arendatorul poate fi, proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole.
Arendaşul poate fi persoană fizică sau persoană juridică.
Arendaş - persoană fizică poate fi orice cetăţean român cu domicili
ul în ţară sau în străinătate, care are pregătire de specialitate agricolă, practică agricolă sau un atestat
de cunoştinţe agricole şi prezintă garanţiile solicitate de arendator. Atestatul va fi eliberat de organele
abilitate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei .
Arendaş - persoană juridică poate fi orice persoană juridică română, cu sediul în România,
inclusiv cea cu capital parţial sau integral străin. Ea trebuie să aibă ca obiect de activitate exploatarea
bunurilor agricole şi să prezinte garanţiile solicitate de arendator.
Nu pot avea calitatea de arendaş, funcţionarii publici şi salariaţii din consiliile de administraţie
ale regiilor autonome cu profil agricol, ale instituţiilor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă,
ale societăţilor comerciale agricole pe acţiuni şi ale altor unităţi care au în patrimoniu sau în ad-
ministrare terenuri agricole proprietate de stat .
CONDIŢII DE VALIDITATE

Capacitatea părţilor
Atât arendatorul cât şi arendaşul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de administrare.
Când arendarea are ca obiect bunuri imobile iar durata este mai mare de 5 ani, arendatorul
trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie (capacitatea deplină de exerciţiu).
Este posibilă arendarea unui bun comun de către unul dintre soţi fără consimţământul expres
al celuilalt soţ cu excepţia cazului când arendarea are ca obiect un imobil, pe durată mai mare de
5 ani.

Obiectul contractului de arendare

Este format din două elemente:
- bunurile agricole supuse arendării;
- arenda.
Bunurile agricole
Se înţelege:
a. terenuri cu destinaţie agricolă şi anume:
- terenuri agricole productive
- păşuni împădurite, terenurile ocupate cu construcţii şi instalaţii agro-zootehnice,
amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice, platformele şi spaţiile de
depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenurile neproductive care pot fi
amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.
b. animalele;
c. construcţiile de orice fel, maşinile, utilajele;
Bunurile agricole supuse arendării pot fi atât bunuri mobile cât şi bunuri imobile.
Numai bunurile individual determinate pot fi arendate.Bunurile de gen nu pot face obiectul
contractului de arendare.
Pot fi arendate, numai bunurile neconsumptibile.
Revine arendaşului obligaţia de a conserva substanţa solului în sensul de a-i menţine
potenţialul productiv.
Nu pot fi arendate decât bunurile nefungibile.
Arenda
Modalităţile de plată a arendei: în natură, în bani sau în natură şi bani (arenda mixtă), precum
şi cuantumul acesteia.
Arenda se plăteşte la locul şi termenele prevăzute în contract. Dacă părţile nu le-au stabilit, se
vor aplica regulile privind locaţiunea, arendarea fiind o varietate a acesteia. Elementele ce se au
în vedere la stabilirea mărimii arendei pot fi:
- suprafaţa şi potenţialul de producţie a terenurilor;
- gradul de accesibilitate a mecanizării;
- posibilitatea de acces;
- structura parcelară;
- relieful;
- tipul de plantaţie;
- distanţa faţă de locurile de depozitare, industrializare sau comercializare;
 - starea clădirilor, amenajările de îmbunătăţiri funciare sau alte dotări;
- vârsta, soiul;
- starea tehnică şi biologică a culturii;
- rasa, specia, vârsta, starea biologică, potenţialul de producţie şi starea sanitar-veterinară a
animalelor.
Condiţiile obiectului
Obiectul contractului (bunurile agricole şi arenda), trebuie să fie complet şi precis determinat.
a. Bunul agricol, pentru a putea fi arendat, trebuie:
- să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, dar să cuprindă
descrierea amănunţită a bunurilor agricole arendate
- să fie determinat
- să fie deţinut în mod legal
- să fie în circuitul civil adică să poată face obiectul unor acte juridice civile.
b.Arenda
aceasta trebuie să fie:
- stabilită în bani, în natură sau să fie mixtă;
- să fie determinată sau determinabilă. Este determinată dacă mărimea ei se stabileşte de părţi în
momentul încheierii contractului. Poate fi, însă, şi determinabilă, în sensul că părţile pot preciza în
contract, pe lângă elementele prevăzute de lege alte elemente pentru stabilirea ei, cum ar fi:
calitatea produselor obţinute, valoarea produselor la un moment dat, un procent din producţia obţinută
etc.
-să fie sinceră şi serioasă.

EFECTELE CONTRACTULUI DE ARENDARE

Obligaţiile părţilor din acest contract constituie şi efecte ale contractului de arendare.

Obligaţiile arendatorului
Arendatorul este obligat:
- să predea bunurile arendate la termenele şi în condiţiile stabilite;
- să garanteze pe arendaş de evicţiune totală sau parţială;
- să execute toate celelalte obligaţii asumate prin contract.
Obligaţia de a preda bunurile agricole
Bunurile să fie predate la termenul şi în condiţiile stabilite prin contract. Dacă nu există termen,
predarea se va face imediat ce contractul s-a încheiat în forma scrisă şi a fost înregistrat.
Locul predării este locul unde se găsea bunul în momentul încheierii contractului.
In caz de neexecutare a acestei obligaţii, arendaşul poate cere executarea în natură a obligaţiei
(predarea bunului) sau rezilierea contractului pentru neexecutare, cu daune-interese.
Obligaţia de garanţie
Arendatorul va răspunde atât pentru faptele sale personale cât şi pentru faptele terţilor care invocă un
drept. Locatarul trebuie să fie garantat pentru toate stricăciunile şi viciile bunului închiriat ori
arendat, ce-i împiedică întrebuinţarea chiar deşi nu au fost cunoscute locatorului Ia timpul
locaţiunii. Dacă din aceste vicii şi defecte derivă pentru locatar o daună oarecare, locatorul este dator
de a-1 dezdăuna.
-în caz de neexecutare a acestei obligaţii, arendaşul poate cere:
- reducerea arendei proporţională cu pierderea parţială a folosinţei;
 - rezilierea contractului, cu daune-interese.
Obligaţia de a efectua reparaţiile mari, capitale privind bunurile arendate
Se aplică regulile de la locaţiune.
Obligaţia de plată a impozitelor şi taxelor datorate.

Obligaţiile arendaşului
- de a folosi bunurile arendate ca un bun proprietar, în condiţiile stabilite, de a menţine
potenţialul productiv al acestora;
- de a plăti arenda la termenele şi în modalităţile stabilite în contract;
- de a restitui bunurile agricole arendate la încetarea contractului;
- de a executa toate obligaţiile contractuale.

Obligaţia de a folosi bunurile arendate ca bun proprietar şi potrivit destinaţiei,

presupune desigur, exploatarea agricolă a acestora;
Această obligaţie cuprinde şi obligaţia arendaşului de a face reparaţii curente, de întreţinere a
bunurilor respective în vederea menţinerii potenţialului lor productiv. Această obligaţie mai
presupune şi obligaţia de a nu schimba categoria de folosinţă a terenurilor.
Obligaţia de plată a arendei
Arendaşul are obligaţia de a plăti arenda în modalitatea, la locul şi termenele prevăzute în
contract. Dacă nu este prevăzut locul plăţii, plata se va face la domiciliul arendaşului. Plata este
cherabilă şi nu portabilă .
Obligaţia de a restitui bunurile agricole arendate
La încetarea contractului, arendaşul are obligaţia să restituie bunurile arendate, în starea în care
au fost predate.
în caz de neexecutare a obligaţiei de restituire a bunurilor arendate, arendatorul se poate folosi
de:
- acţiune personală întemeiată pe contractul de arendare;
- acţiune în revendicare, cu condiţia ca arendatorul să fie proprietar.
Obligaţia de a plăti taxele de redactare şi înregistrare a contractului de arendare la
consiliul local.
Obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din folosinţa bunurilor agricole
(pe arendă).
Obligaţia de asigurare a bunurilor agricole în vederea recuperării
daunelor produse de calamităţi naturale.

Dreptul de preemţiune al arendaşului.

-în cazul înstrăinării prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole din extravilan, ce au fost
arendate. Se exercită numai dacă arendaş este o persoană fizică.

SUPORTAREA RISCURILOR ÎN CONTRACTUL DE ARENDARE

 -în contractul de arendare, de comun acord, părţile contractante pot stabili cazurile şi limitele
suportării daunelor produse de calamităţile naturale. De comun acord, pot să prevadă suportarea
pierderilor totale sau parţiale ale bunurile arendate ca urmare a unor cazuri fortuite sau de forţă
majoră.

Riscul bunului
Riscul pieirii bunului va fi suportat de arendator atât când acesta are calitatea de proprietar cât
şi atunci când deţine bunul cu alt titlu.
Dar întrucât bunul se află în folosinţa arendaşului, el va face dovada că pieirea s-a produs
fără culpa sa, adică din cauze fortuite.
Arendaşul poate răspunde de pieirea bunului atunci când a fost pus în întârziere cu privire la
executarea obligaţiei de restituire a acestuia, şi nu reuşeşte să dovedească faptul că bunul ar fi pierit
şi la arendator, dacă era restituit.

Riscul contractului
în caz de pieire a bunurilor arendate, riscul contractual este suportat de arendator, neputând
cere arendaşului să plătească arenda.
Dacă pieirea este totală, contractul încetează de drept; dacă pieirea este parţială, arendaşul poate
cere fie reducerea proporţională din arendă, fie rezilierea contractului când acesta nu mai poate
continua.
Dacă arenda este stabilită printr-o cantitate fixă de produse agricole, riscul este suportat de
arendaş, deoarece arenda nu depinde de mărimea recoltei.
Dacă, însă, arendarea s-a făcut pe un an şi toată recolta sau cel puţin jumătate din ea s-a
pierdut, înainte de a fi culeasă, arendaşul are dreptul să ceară o reducere proporţională din arendă .
Dacă însă arendarea s-a făcut pe mai mulţi ani şi în cursul ei a pierit datorită cazului fortuit toată
recolta unui an sau cel puţin jumătate din ea, arendaşul poate să ceară o reducere din arendă sau
operează sistemul compensaţiei între anii buni şi anii slabi .
Când arenda este procentuală pierderea recoltei se suportă proporţional de către ambele părţi.
Dacă recolta a fost culeasă şi piere datorită unor cazuri fortuite, total sau parţial, ambele părţi
vor suporta, fiecare pentru partea sa, riscul contractului în calitate de proprietari ai produselor.
Dacă arenda este stabilită în bani, riscul este suportat de arendaş, întrucât el nu are calitatea de
proprietar al produselor culese, fiind doar creditorul unei creanţe băneşti.

ÎNCETAREA ARENDĂRII

Datorită mai multor cauze:

1. ajungerea la termen;
2. acordul părţilor (rezilierea convenţională);
3. rezilierea pentru neexecutare;
4. pieirea bunurilor agricole;
5. prin efectul înstrăinării bunurilor agricole, prin acte juridice între vii;
6. desfiinţarea titlului arendatorului.
Expirarea termenului
Fiecare parte contractantă este obligată să încunoştiinţeze în scris pe cealaltă parte, cu cel puţin un an
înainte de expirarea contractului, despre intenţia sa de a reînnoi sau de a nu reînnoi contractul de
arendare.
Acordul părţilor (rezilierea convenţională)
Contractul de arendare poate să înceteze şi înainte de a ajunge la termen.

Rezilierea pentru neexecutare (judiciară)

Când o parte nu-şi îndeplineşte obligaţiile sale contractuale.
Obligaţii ca: neplata arendei, ne-cultivarea terenului ca un bun proprietar, schimbarea
destinaţiei agricole a terenului fără acordul proprietarului, neexecutarea obligaţiei de predare a
bunului, a obligaţiei de garanţie de către arendator, duc la încetarea arendării.
Rezilierea poate fi pronunţată de instanţele judecătoreşti sau de arbitraj .

Pieirea bunului agricol

Poate fi de natură materială, adică distrugerea fizică a bunului respectiv sau de natură juridică,
adică imposibilitatea de a folosi bunul respectiv, de exemplu: bunul este confiscat, expropriat etc.
Pieirea poate fi totală, parţială.

-în anumite condiţii, prin înstrăinarea bunului agricol prin acte juridice între vii
-înstrăinarea bunului constituie cauză de încetare a arendării numai atunci când în contract s-a
prevăzut expres aceasta. Trebuie să subliniem că, dacă obiect al vânzării-cumpărării îl formează
terenurile agricole din extravilan, arendaşul devine titularul dreptului de preemţiune .
Desfiinţarea titlului arendatorului

Moartea arendaşului sau arendatorului este cauză de încetare atunci când aceasta s-a
prevăzut expres în contract.

Arendarea poate continua în cazul decesului uneia dintre părţi, dar pentru aceasta, moştenitorii
majori trebuie să comunice, intenţiile lor şi să obţină acordul scris al celeilalte părţi, în 30 de zile de
la data decesului.

CESIUNEA CONTRACTULUI ŞI SUBARENDAREA

Având acordul scris al arendatorului, arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare:

- soţului coparticipant la exploatarea bunului agricol;
- descendenţilor care au împlinit vârsta majoratului.
Subarendarea este interzisă prin lege. Orice act de subarendare este nul. Arendaşul poate
folosi, însă, salariaţi permanenţi sau sezonieri pentru exploatarea bunurilor agricole, aceştia
bucurându-se de toate drepturile şi de protecţia socială prevăzute de legislaţia muncii .
CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ (LOCATIUNEA LUCRĂRILOR)

Noţiunea
Contractul de antrepriză este contractul prin care una dintre părţi numită
antreprenor se obligă să execute, pe riscul său, o lucrare, pentru cealaltă parte numită client, în
schimbul unui preţ.
Lucrarea poate fi executată cu materialele clientului sau cu ale antreprenorului.
-în primul caz este vorba categoric de un contract de antrepriză.
-în al doilea caz întâlnim două situaţii:
 — dacă se are în vedere, în principal lucrarea, atunci procurarea materialelor de către
antreprenor constituie un accesoriu al contractului de antrepriză
— dacă, însă, procurarea materialelor este considerată, de către părţi, element esenţial al
contractului, acesta este o vânzare-cumpărare condiţională de bunuri viitoare.

Caracterele juridice
a. Antrepriza este un contract sinalagmatic
b. Este un contract cu titlu oneros.
c. Este un contract comutativ.
d. Antrepriza este un contract consensual.
e. Este un contract cu executare succesivă.
f. Şi caracterul intuitu personae caracterizează contractul de antrepriză. Antreprenorul va fi
obligat să execute personal lucrarea dacă aceasta s-a prevăzut expres în cuprinsul contractului.
g. Uneori, contractul de antrepriză este translativ de proprietate.
Dacă materialele sunt procurate de către antreprenor, el rămâne proprietarul lor cât şi al lucrării până
la predarea acesteia suportând riscul pieirii lor, cu excepţia cazului când clientul a fost pus în
întârziere cu privire la obligaţia de a lua în primire lucrarea. în acest caz, contractul este translativ de
proprietate.

Când lucrarea se execută cu materialele clientului, acesta rămâne proprietar şi suportă riscul
pieirii lor.

Condiţiile de validitate
Capacitatea părţilor
a. Clientul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţi atunci când contractul reprezintă un
act de dispoziţie .
Când lucrarea presupune doar încheierea de acte de administrare, (reparaţii curente la o locuinţă)
clientul poate să aibă doar capacitate restrânsă de exerciţiu.
b. Antreprenorul trebuie să aibă, însă, în toate cazurile capacitatea de a contracta, deci
capacitatea deplină de exerciţiu, fiind vorba de transmiterea lucrării în patrimoniul clientului.
Obiectul
Este format din două elemente: lucrarea şi preţul.
a. Lucrarea
Antreprenorul poate executa lucrări şi servicii din cele mai diverse domenii de activitate, cum
ar fi: construirea şi repararea de clădiri, confecţionarea şi repararea de bunuri, meditaţii şi consultaţii
profesionale, prestarea de servicii medicale, întocmirea de expertize, tipărirea unei lucrări, elaborarea
unor proiecte etc.
b. Preţul
Clientul are, în principal obligaţia de a plăti preţul, care poate consta într-o sumă de bani sau o
altă contraprestaţie. Preţul poate fi de două feluri: forfetar şi de deviz.
Preţul forfetar (global) constă într-o contraprestaţie a clientului, echivalentă lucrării executate
de antreprenor, care poate consta într-o sumă de bani sau altă prestaţie. Preţul forfetar este stabilit de
către părţi în momentul încheierii contractului şi nu poate fi modificat ulterior unilateral, pe motiv
de scumpire a materialelor sau a muncii depuse pentru executarea lucrării sau pentru alte
modificări. Excepţie face cazul când acestea au fost aprobate în scris de către client iar preţul
modificat, de comun acord, de către ambele părţi .
 Preţul de deviz constă în fixarea valorii fiecărei părţi a lucrării, iar preţul total depinde de
numărul lucrărilor executate şi este cunoscut după executarea integrală a lucrării.
DELIMITAREA ANTREPRIZEI DE ALTE CONTRACTE

Contractul de antrepriză şi contractul de muncă

în cazul contractului de muncă, salariul angajatului, se plăteşte după cantitatea şi calitatea
muncii depuse, conform fişei postului pentru meseria, profesia sau funcţia respectivă.
în situaţia antreprizei, antreprenorul va primi preţul numai în funcţie de rezultatul muncii sale
(lucrarea), predat clientului.
Salariatul se află, după încheierea contractului de muncă, în raporturi de subordonare faţă de
angajator şi trebuie să respecte o anumită disciplină a muncii, antreprenorul este independent în
executarea lucrării faţă de client, fiind vorba de egalitatea juridică a părţilor.
La contractul de muncă, între angajat şi angajator există un raport de prepusenie, în sensul că
cel care angajează răspunde faţă de terţi pentru faptele salariatului, ca un comitent .
Antreprenorul organizează, în schimb, activitatea după regulile proprii, putând angaja
lucrători şi chiar subantreprenori, fără consimţământul clientului

Contractul de antrepriză şi contractul de locaţiune

Antrepriza constituie locaţiunea lucrărilor şi nu cea a bunurilor.
-în timp ce locaţiunea bunurilor presupune asigurarea folosinţei temporare a unui bun, preţul
stabilindu-se, pe lângă alte criterii, şi în funcţie de durata acesteia, la antrepriză obiectul îl constituie
lucrarea şi preţul stabilit, în raport cu rezultatul ei.

Contractul de antrepriză şi contractul de vânzare-cumpărare

Atunci când, antreprenorul se obligă să procure pentru executarea lucrării şi materialele
necesare, preţul stabilit de părţi cuprinzând şi valoarea acestora, operaţiunea juridică, se aseamănă
cu vânzarea de bunuri viitoare. Dacă, din intenţia părţilor rezultă că procurarea materialelor de
către antreprenor reprezintă doar o clauză accesorie contractului iar obiectul principal îl formează
lucrarea, contractul va fi antrepriză şi nu vânzare-cumpărare.
De asemenea, când materialele necesare executării lucrării sunt procurate de către client sau
când se execută o construcţie pe terenul acestuia, chiar cu materialele antreprenorului, contractul este,
întotdeauna, de antrepriză.

Contractul de antrepriză şi contractul de mandat

Obiectul mandatului, îl formează încheierea, de către mandatar, în numele şi pe seama
mandantului, de acte juridice, antrepriza are ca obiect o lucrare materială sau intelectuală, efectuată
de către antreprenor pentru client .Dacă un avocat dă consultaţii unui client se aplică regulile de la
contractul de antrepriză, în schimb, dacă îl reprezintă pe acesta în instanţă, sunt incidente regulile de
la contractul de mandat.

Contractul de antrepriză şi contractul de depozit

Antrepriza se aseamănă cu depozitul arunci când materialele necesare lucrării sunt procurate de către
client sau când lucrarea se execută asupra unor bunuri ale acestuia, predate antreprenorului.
Natura contractului, de antrepriză sau de depozit, se determină, în funcţie de ponderea pe care o
are, în conţinutul contractului, executarea lucrării sau păstrarea bunurilor respective.
EFECTELE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZĂ

Obligaţiile antreprenorului şi obligaţiile clientului.

Obligaţiile antreprenorului
Obligaţia de a executa lucrarea prevăzută în contract.
Antreprenorul va răspunde pentru întârziere.
Dacă antreprenorul refuză să execute lucrarea, clientul poate cere instanţei, autorizarea de a o
executa, pe cheltuiala antreprenorului, acesta suportând, chiar diferenţa de preţ.
Dacă, prin natura ei, sau prin convenţia părţilor, lucrarea nu poate fi indeplinită decât de către
antreprenor, clientul poate cere rezilierea contractului cu daune interese.

Obligaţia de a preda lucrarea executată

Obligaţia de garanţie pentru viciile ascunse (răspunderea an
treprenorului pentru calitatea construcţiei)
a.Antreprenorul răspunde nu numai pentru lucrările executate personal ci şi pentru cele
efectuate de persoanele pe care le-a folosit pentru lucrare .
Dreptul la acţiune privind viciile ascunse ale unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea
unui termen de 6 luni, când viciile nu au fost ascunse cu viclenie, antreprenorul fiind astfel, de bună
credinţă, şi de 3 ani când antreprenorul este de rea credinţă. Termenele încep să curgă de la data des-
coperirii viciilor, nu mai târziu, însă, de la împlinirea 1 an de la predarea lucrării.
b. Pentru materia antreprizei de construcţii, legislaţia cuprinde unele reguli speciale.
Antrepriza de construcţii cuprinde:
- construirea, reconstruirea, modificarea, consolidarea, extinderea de edificii (clădiri)
- construirea de alte imobile, cum ar fi: căi de comunicaţie, împrejmuiri, dotări subterane etc.
- executarea de instalaţii şi reparaţii la construcţii activitatea de proiectare a lucrărilor de
construcţii.
El va răspunde dacă acea construcţie se dărâmă în tot sau în parte sau ori ameninţată cu dărâmarea
din cauza unui viciu de construcţie sau al terenului pe care se află, într-un termen de 10 ani din ziua
recepţiei lucrării.
Prescripţia dreptului la acţiune privind viciile unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii
viciilor, însă nu mai târziu de 3 ani de la predare.
Pentru viciile aparente, antreprenorul nu răspunde, decât dacă s-a stabilit un termen de garanţie a
lucrării.
Răspunderea pentru vicii poate reveni nu numai antreprenorului ci şi arhitectului (proiectantului).

Obligaţiile clientului
Obligaţia de plată a preţului
Neplata preţului antrenează răspunderea clientului .
Plata preţului trebuie făcută la data predării lucrării dacă părţile nu au stabilit altfel.
Obligaţia clientului de a recepţiona şi de a lua în primire lucrarea executată de antreprenor.
Recepţia se poate face şi pe diferite părţi ale lucrării.
PROBLEMA RISCURILOR
 Riscul bunului
a. în cazul în care antreprenorul execută lucrarea cu materialele
sale, el rămâne proprietarul lor până la data predării lucrării. Dacă bunurile pier, indiferent din ce
motive, înainte de predarea lucrării, daca bunurile pier, indiferent din ce motive, inainte de predarea
lucrarii, dauna rămâne în sarcina antreprenorului.
b. Dacă materialele sunt procurate de către client, el va suporta riscul
pieirii lor, în calitate de proprietar.

Riscul contractului
Riscul contractului este suportat întotdeauna de debitorul obligaţiei imposibil de executat. In
cazul antreprizei, antreprenorul este cel care suportă riscul contractual deoarece s-a obligat să execute
lucrarea pe riscul său.
Dacă predarea lucrării devine imposibilă datorită cazului fortuit sau forţei majore, antreprenorul
nu are dreptul la plata preţului, deoarece nu a predat clientului rezultatul muncii sale. Antreprenorul
poate pretinde plata preţului lucrării atunci când clientul a fost pus în întârziere cu privire la obligaţia
de a recepţiona şi de a lua în primire lucrarea executată.
-în situaţia în care, lucrarea a pierit fortuit, total sau parţial, dar ulterior poate fi executată din
nou, antreprenorul suportă riscul contractului, în sensul că, deşi a executat de două ori lucrarea,
clientul este obligat să plătească preţul, doar o singură dată.

ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Antrepriza va înceta prin executarea lui de către părţi, la cererea uneia dintre părţi pentru
neexecuta-rea obligaţiilor de către cealaltă parte, în caz de imposibilitate fortuită de executare etc.
Antrepriza va înceta la moartea antreprenorului, situaţie în care clientul va plăti preţul lucrării
deja executate şi a materialelor procurate, moştenitorilor antreprenorului.

CONTRACTUL DE SUBANTREPRIZĂ

Antreprenorul poate încredinţa părţi din lucrare unor subantreprenori (instalatori, electricieni
etc.) încheind contracte de subantrepriză.
Subantreprenorul, în cadrul raporturilor stabilite, dintre el şi antreprenor, are calitatea de
antreprenor.
Clientul nu are nici o acţiune contractuală împotriva suban-treprenorului Antreprenorul
răspunde contractual faţă de client pentru toate lucrările executate de subantreprenori sau de alte
persoane folosite de el.
Subantreprenorii nu au calitatea de prepuşi faţă de antreprenor . Fiecare dintre antreprenori va
răspunde pentru lucrarea pentru care a contractat cu clientul, având dreptul la preţul stabilit prin
contract, cu excepţia cazului când prin contract s-a stabilit solidaritatea antreprenorilor.

ACTIUNEA DIRECTĂ A LUCRATORILOR

 Zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei
alte lucrări date în antrepriză pot reclama plata lor de la client dar numai în măsura şi în limitele în
care clientul este obligat faţă de antreprenor, în momentul cererii.
Aceste categorii de persoane, pot dobândi drepturile lor cu privire la preţul lucrărilor, în
mod direct, de la client. Pot formula o acţiune directă contra clientului pentru a cere plata preţului
lucrărilor efectuate de ei. Deşi este prevăzută de lege, acţiunea nu poate fi introdusă decât dacă există
un contract de antrepriză şi se exercită în condiţiile legii. Dacă nu ar exista o astfel de prevedere legală,
lucrătorii ar putea pretinde plata preţului numai de la antreprenor iar de la client, în calitate de
creditori, pe calea acţiunii oblice, venind astfel, în concurs cu alţi eventuali creditori ai clientului.

CONTRACTUL DE MANDAT

Felurile mandatului
Mandatul este de două feluri:
a. mandat cu reprezentare;
b. mandat fără reprezentare.

I. MANDATUL CU REPREZENTARE

Noţiunea
Mandatul - contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau
mai multe acte juridice pe seama şi în numele altei părţi, numită mandant, care îi dă această
împuternicire şi pe care o reprezintă.

Deosebirea mandatului de contractul de antrepriză

Obiectul mandatului îl formează încheierea de acte juridice civile de către mandatar în numele
mandantului, cu terţe persoane. Obiectul antreprizei îl constituie executarea de lucrări materiale sau
intelectuale de către antreprenor pentru clientul său (beneficiar) precum şi preţul plătit de către acesta
pentru lucrarea executată.
Când mandatarul acţionează ca reprezentant juridic al mandantului, antreprenorul nu are, în
principiu, calitatea de reprezentant.
Contractul de antrepriză - un contract cu titlu oneros, mandatul, este un contract cu titlu
gratuit, ceea ce înseamnă că poate fi şi cu titlu oneros şi aceasta în cazul când mandatarul este un
profesionist (avocat).
Mandatul este, un contract unilateral, antrepriza este un contract sinalagmatic.

Caracterele juridice
a. Mandatul este un contract consensual
Mandatul este cuprins într-un înscris care se numeşte procură sau împuternicire.
Procura, ca operaţiune juridică este un act juridic unilateral, în care sunt enumerate actele
juridice pe care le va încheia mandatarul (procurator) în numele mandantului.
Mandatul poate fi expres sau tacit.
b. Mandatul este un contract cu titlu gratuit.
Când mandatarul este retribuit, mandatul devine un contract cu titlu oneros.
c. Mandatul este, un contract unilateral când mandatul este cu titlu gratuit.
Când este cu titlu oneros, mandatul devine contract sinalagmatic, dând naştere la obligaţii
reciproce între părţi.
d. Mandatul este un contract intuitu personae, având în vedere persoana mandatarului care
încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului.
e. Mandatul este un contract numit.

CONDIŢIILE DE VALIDITA TE ALE MANDA TUL UI

Consimţământul valabil exprimat, capacitatea de a contracta, un obiect determinat şi o cauză

licită.

Capacitatea părţilor
Mandantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele pe care le încheie
mandatarul, în numele său.
Dacă actul juridic încheiat este act de conservare sau act de administrare, mandantul poate avea
capacitatea restrânsă de exerciţiu. Dacă însă, mandatarul încheie, în numele mandantului, acte de
dispoziţie, mandantul trebuie să aibă, în mod obligatoriu, capacitatea deplină de exerciţiu.
Mandatar, acesta trebuie să aibă întotdeauna capacitatea deplină de exerciţiu. Mandatul
încetează prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul mandatarului. Mandatul încheiat cu
un mandatar incapabil sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu poate fi valabil.

Obiectul şi întinderea mandatului

Obiectul
Obiectul trebuie să fie posibil, determinat şi licit.
Obiectul mandatului este obligaţia mandatarului de a încheia acte juridice.
întinderea mandatului
Mandatul poate fi special sau general. Mandatul special este acel contract care se încheie
pentru un singur act sau mai multe acte juridice determinate, iar mandatul general se încheie pentru
toate operaţiunile juridice ale mandantului. Mandatarul, nu poate depăşi limitele împuternicirii date
de mandant.
Mandatul poate fi expres (oral sau scris) sau tacit.
Mandatul cu sine însuşi, de dubla reprezentare.
Mandatul în interes comun alături de mandant, pe care îl reprezintă, mandatarul este interesat şi
pentru partea sa, să încheie actul juridic respectiv.

EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT

Efectele contractului de mandat se împart în:
a) efecte între părţi, obligaţiile mandatarului şi cele ale mandantului;
b) efecte faţă de terţi, raporturile dintre mandant şi terţi şi raporturile
dintre mandatar şi terţi.
 Obligaţiile părţilor
Obligaţiile mandatarului
a. îndeplinirea sau executarea mandatului
In caz de neexecutare a obligaţiei de a îndeplini mandatul sau în caz de executare
necorespunzătoare, mandatarul va răspunde nu numai pentru culpă, ci şi pentru doi Mandatarul va
răspunde pentru paguba suferită de către mandant. El nu va răspunde pentru neexecutarea
mandatului, când aceasta se datorează culpei mandantului sau unui caz de forţă majoră.
In caz de pluralitate de mandatari, nu există solidaritate între ei decât dacă s-a stipulat în mod
expres aceasta mandantul poate urmări pe fiecare mandatar în parte, care va răspunde pentru faptele
sale.
b. Obligaţia de a da socoteală (de a da seama)
Mandatarul este dator oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i
remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit
mandantului.
In cazul sumelor de bani care reveneau mandantului, folosite de către mandatar în interes
propriu, acestea sunt producătoare de dobânzi din ziua întrebuinţării lor, fără a fi nevoie de punerea
lui în întârziere .
c.Obligaţiile care rezultă din substituirea mandatarului
Mandatarul poate fi substituit cu o terţă persoană, în executarea mandatului.
Când a avut loc substituirea, mandatarul are obligaţia să răspundă de actele încheiate de către
persoana ce 1-a substituit, în anumite condiţii:
- dacă substituirea s-a făcut fară ca mandatarul să fi avut acest drept;
- dacă substituirea a fost aprobată printr-o clauză expresă, neindicându-se cine este
persoana, care, însă, în mod notoriu, este cunoscută, ca fiind incapabilă sau insolvabilă.
Obligaţiile mandantului
a. Obligaţia de a-I despăgubi pe mandatar pentru cheltuielile făcute
Mandantul, trebuie să plătească şi dobânzi la sumele avansate de către mandatar, în vederea
executării mandatului, fără a fi pus în întârziere, din momentul în care aceste sume de bani au fost
avansate.
b. Obligaţia de plată a prestaţiei mandatarului
Când mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească sumele prevăzute în
contract
Dacă mandatarul nu reuşeşte să încheie actele juridice prevăzute în contract fără a avea vreo
culpă, mandantul nu poate refuza plata prestaţiei mandatarului, cu excepţia cazului când mandatul nu
a fost sau a fost executat necorespunzător.

Efectele mandatului faţă de terţi

Raporturile dintre mandant şi terţi
Efectele executării mandatului se produc nu între mandatar şi terţi, ci între mandant şi terţi.
Raporturile dintre mandatar şi terţi
Intre mandatar şi terţii cu care contractează nu iau naştere raporturi juridice contractuale.
Pentru actele care depăşesc limitele împuternicii, mandatarul răspunde faţă de terţi, în sensul că este
ţinut să garanteze validitatea acestora cu excepţia cazului când terţii aveau posibilitatea să ia cunoştinţă
de întinderea împuternicirii, situaţie în care şi-au asumat riscurile încheierii actelor respective.
 ÎNCETAREA MANDATULUI

Cauzele comune de încetare: executarea contractului, expirarea termenului prevăzut în contract,

imposibilitatea fortuită de realizare sau realizarea necorespunzătoare a acestuia, acordul părţilor,
realizarea unei condiţii rezolutorii. Cauze speciale de încetare:
1. prin revocarea mandatului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat,
3. prin moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a man
dantului ori a mandatarului.
Revocarea mandatului de către mandant
Mandantul poate, când voieşte, revoca mandatul şi constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite
înscrisul de împuternicire. Este posibil ca mandantul să se răzgândească, nemaiavand interes să
încheie actul sau actele juridice ce făceau obiectul mandatului.
Nu are relevanţă dacă mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Trebuie precizat, totuşi,
ca în situaţia mandatului cu titlu oneros.
Indiferent dacă revocarea este expresă sau tacită, ea produce efecte numai pentru viitor,
obligându-1 pe mandant faţă de mandatar dar şi faţă de terţi.

Renunţarea mandatarului
Mandatarul, poate renunţa la mandat. Nu are importanţă că mandatul este cu titlu gratuit sau cu
titlu oneros. Mandatarul va răspunde, dacă prin renunţare produce pagube mandantului. Mandatarul
nu va răspunde când dovedeşte că prin executarea în continuare a mandatului s-ar fi produs pentru el
o pagubă importantă.

Moartea uneia dintre părţi

în situaţia morţii mandantului, mandatarul este obligat să încheie actele juridice prevăzute în
contractul de mandat dacă întârzierea ar provoca pagube moştenitorilor mandantului. E valid ceea
ce face mandatarul în numele mandantului, atâta timp când nu cunoaste moartea lui sau existenţa
uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul. Mandantul poate stipula ca mandatarul să continue
mandatul şi după moartea sa.
Alte cauze de încetare a mandatului
Punerea sub interdicţie, insolvabilitatea, falimentul uneia dintre părţi fac ca mandatul să
înceteze.

Efectele încetării mandatului

Mandatarul este obligat să restituie mandantului procura primită şi să-i restituie toate actele sau
bunurile pe care le-a primit în momentul sau pe parcursul executării mandatului.
Când mandatarul nu a cunoscut cauza ce a dus la încetarea mandatului (moartea mandantului,
numirea unui nou mandatar), actele încheiate de el rămân valabile în privinţa terţilor de bună-
credinţă, iar efectele acestora se vor produce în persoana moştenitorilor mandantului.

II. MANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE

 Noţiune
Mandatarul încheie, de asemenea, acte juridice tot pe seama mandantului dar în numele său
personal.
Este cunoscut, sub denumirea de contract de interpunere de persoane

Efectele mandatului fără reprezentare

a. Efectele între părţi
Mandatarul va fi obligat să predea mandantului tot ceea ce a primit în executarea contractului
iar mandantul să-i restituie sumele avansate şi să-1 despăgubească pentru cheltuielile făcute cu
încheierea actului juridic.
b. Efecte faţă de terţi
Faţă de terţii de bună credinţă - efectele se vor produce în persoana mandatarului .
Terţul contractant nu intră nici într-un fel de raporturi juridice cu mandantul, de aceea vor
putea acţiona unul împotriva altuia pe calea acţiunii oblice.

ÎMPRUMUTUL DE FOLOSINŢĂ (COMODATUL)

Noţiunea
Imprumutul de folosinţă este contractul prin care o parte numită comodant remite spre
folosinţă temporară şi gratuită, unei alte părţi numită comodatar, un bun nefungibil şi
neconsumptibil, cu obligaţia pentru acesta, de a-I restitui în natură, în individualitatea sa.

Caracterele juridice
3.1. Comodatul este un contract real, pentru încheierea lui, în mod valabil, fiind necesare atât
acordul de voinţă dintre comodant şi comodatar cât şi tradiţiunea (predarea) bunului..
Pentru ca împrumutul de folosinţă să se încheie, în mod valabil, trebuie îndeplinite cumulativ
două condiţii: acordul de voinţă dintre părţi şi predarea efectivă a bunului asupra căruia poartă
contractul.
Comodatul este prin esenţa sa un contract cu titlu gratuit
Comodatul este un contract unilateral. Dă naştere la obligaţii, doar, în sarcina
comodatarului.Pentru dovada contractului, este suficient ca înscrisul sub semnătura privată să fie
redactat într-un singur exemplar pentru comodant .
Comodatul nu este contract translativ de proprietate. Prin comodat se transmite doar
dreptul de folosinţă asupra bunului ce face obiectul acestui contract. Comodatarul nu va putea
dobândi prin uzucapiune bunul împrumut.

CONDIŢIILE DE VALIDITATE

Capacitatea de a contracta, consimţământul valabil exprimat al părţii care se obligă, un obiect

determinat şi o cauză licită.
Remiterea materială a bunului împrumutat.

Capacitatea părţilor
 Părţile pot să aibă doar capacitatea de a încheia astfel de acte. Părţile pot să nu aibă capacitate
deplină, fiind suficientă doar capacitatea restrânsă de exerciţiu

Obiectul comodatului
Atât bunuri imobile cât şi bunuri mobile, cu condiţia ca prin folosire să nu se distrugă substanţa
lor, să nu fie interzise prin norme speciale ori permise doar în anumite condiţii. Obiectul îl poate
forma numai bunurile nefungibile adică bunurile individual determinate.
Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţă gratuită pe
termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activitate de binefacere sau de
utilitate publică ori serviciilor publice.

EFECTELE COMODATULUI

Obligaţiile comodatarului
- obligaţia de a conserva bunul împrumutat
- obligaţia de a folosi bunul conform destinaţiei sale
- obligaţia de a suporta cheltuielile de folosinţă a bunului
- obligaţia de a restitui bunul împrumutat
Obligaţia de a conserva bunul împrumutat
El este obligat de a se îngriji de bunul împrumutat chiar mai bine decât de bunurile sale.
Obligaţia de a folosi bunul conform destinaţiei sale
-în situaţia în care, bunul s-a deteriorat din folosirea lui normală şi fără culpa comodatarului, acesta nu
va răspunde.
Obligaţia de a suporta cheltuielile de folosinţă a
bunului împrumutat
-comodatarul nu poate pretinde de la comodant să-i restituie cheltuielile pe care le-a făcut cu
bunul pe parcursul folosirii lui (ex.: benzina folosită la automobil, reparaţiile locative ale casei etc).
Obligaţia de a restitui bunul împrumutat, în natură,
în individualitatea sa
Există o excepţie când comodatarul va trebui să restituie bunul împrumutat înainte de termen
sau înainte de satisfacerea trebuinţei sale. Este situaţia când comodantul are el însuşi „o trebuinţă
neprevăzută de acel bun".
- „comodatarul nu poate să reţină lucrul sub cuvânt de compensaţie pentru creanţa ce are
asupra comodantului".
Când, însă, comodatarul a făcut cheltuieli necesare şi urgente pentru a conserva bunul sau a
suferit un prejudiciu datorat viciilor bunului şi comodantul nu 1-a despăgubit, el are un drept de
retenţie. până la plata acelor creanţe. Dacă bunul împrumutat a fost deteriorat din culpa
comodatarului, el este obligat să-1 repare, fiind obligat să-1 restituie în natură, în individualitatea sa.
Dacă bunul împrumutat este şi producător de fructe şi părţile nu au convenit altfel, o dată cu
restituirea bunului, comodatarul va restitui şi fructele având, însă, dreptul la restituirea cheltuielilor
făcute pentru obţinerea lor.
Când comodatarul refuză, fără temei, restituirea bunului, comodantul are la îndemână două
acţiuni:
a. acţiune reală în revendicare
b. acţiune personală care derivă din contract.
a. Acţiunea în revendicare presupune dovedirea dreptului de proprietar de către comodant şi
poate fi intentată şi împotriva terţelor persoane.
Fiind o acţiune reală, ea este imprescriptibilă.
b. Acţiunea personală este întemeiată pe contract şi de aceea nu necesită decât dovedirea
încheierii comodatului şi nu a dreptului de proprietate asupra bunului împrumutat. Acţiunea
personală este prescriptibilă, în termenul general de 3 ani.
Răspunderea comodatarului
- „dacă lucrul se deteriorează cu ocazia întrebuinţării pentru care s-a dat cu împrumutare şi fără
culpă din partea comodatarului, acesta nu e răspunzător".
Dacă bunul piere, evaluarea lui se face din momentul pronunţării hotărârii definitive, încât
comodantul să-şi poată procura un alt bun, de aceeaşi
valoare.
i

Riscul bunului
Prin comodat nu se transmite proprietatea.
-în aceste condiţii, riscul pieirii bunului este suportat de comodant în calitate de proprietar.
-excepţii, când riscul pieirii bunului este suportat de comodatar şi anume:
- foloseşte bunul contrar destinaţiei, după natura lui sau stabilită prin convenţia părţilor,
- prelungeşte folosinţa şi după scadenţă şi nu dovedeşte că bunul ar fi pierit şi la comodant ,
- ar fi putut salva bunul împrumutat înlocuindu-1 cu un bun al său sau dacă ambele bunuri
fiind în pericol, a scăpat bunul său lăsând să piară cel împrumutat ,
- bunul a fost evaluat în momentul contractării .
Pluralitatea de comodatari
- „dacă mai multe persoane au luat împreună cu împrumut tot acelaşi lucru, ele sunt solidar
obligate către comodant".

Obligaţiile comodantului
a) Obligaţia de restituire a cheltuielilor făcute de comodatar pentru conservarea
bunului dat în folosinţă.

Obligaţia de plată a despăgubirilor pentru daunele provocate

de viciile bunului împrumutat
Cu condiţia să fi avut cunoştinţă de viciile pe care nu le-a comunicat comodatarului.
Obligaţia de reparare a daunelor cauzate prin faptele
delictuale ale comodantului

ÎNCETAREA COMODATULUI
 Restituirea bunului
La termenul prevăzut în contract.

Rezilierea contractului

Moartea comodatarului
ÎMPRUMUTUL DE CONSUMAŢIE SAU ÎMPRUMUTUL
PROPRIU-ZIS (MUTUUM)

Noţiunea
împrumutul propriu-zis este un contract prin care o parte numită împrumutător
transmite în proprietatea altei părţi numită împrumutat o cantitate de bunuri fungibile şi
consumptibile, cu obligaţia pentru împrumutat de a restitui la termen, o cantitate egală de
bunuri, de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate.
Caracterele juridice
a. este un contract real fiind valabil încheiat prin acordul de voinţă dintre părţile contractante
şi remiterea materială a bunului împrumutat.
b. este un contract cu titlu gratuit dar poate fi şi cu titlu oneros.
c. este un contract unilateral,
d. este un contract translativ de proprietate.
e. este un contract numit.

Dovada contractului
Dacă valoarea bunurilor împrumutate depăşeşte suma prevăzută de art. 1191 C. civ., dovada se
face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată nu şi prin alte înscrisuri ori proba
cu martori sau prezumţii. Inscrisul doveditor trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau
acesta să fi adăugat la finele înscrisului, cuvintele „bun şi aprobat, arătându-se suma sau câtimea
bunurilor şi apoi iscălitura sa. Nu se poate cere condiţia multiplului exemplar, împrumutul propriu-
zis nefiind un contract sinalagmatic.

Condiţiile de validitate
Capacitatea părţilor
Ambele părţi trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.Persoanele lipsite de capacitate de
exerciţiu, nu pot încheia, în mod valabil, contracte de împrumut propriu-zis decât cu acordul
reprezentanţilor legali şi/sau a autorităţii legale.
Obiectul contractului
Obiectul este format dintr-un singur element şi anume bunurile împrumutate.
Bunurile împrumutate trebuie să fie bunuri fungibile şi consumptibile după natura lor, fiind
astfel bunuri generice.
 EFECTELE ÎMPRUMUTULUI PROPRIU-ZIS

Obligaţiile împrumutatului Obligaţia de restituire

a. Restituirea în natură a bunurilor împrumutate
împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate şi la
timpul stipulat. Când împrumutul se face pentru un anumit termen, prescripţia curge de la data când
se naşte dreptul la acţiune al împrumutătorului (3 ani).
-în cazul când în contract nu este prevăzut un termen, prescripţia curge de la data stabilită de
către instanţă pentru restituirea bunurilor împrumutate .
b. Obligaţia de restituire prin echivalent

Obligaţiile împrumută torului

Imprumutatorul are obligaţia de a garanta pe împrumutat pentru daunele cauzate de viciile bunului
împrumutat.

ÎMPRUMUTUL CU DOBÂNDA

Noţiunea
Este acel contract prin care o parte numită împrumutator transmite în proprietate altei
părţi numită împrumutat o cantitate de bunuri fungibile şi consumptibile, cu obligaţia pentru
împrumutat de a restitui Ia termen, o cantitate egală de bunuri, de acelaşi gen şi de aceeaşi
calitate precum şi de a executa o prestaţie numită dobândă.
Când părţile au stipulat în contract că împrumutul este purtător de dobânzi dar nu se arată care
este procentul, atunci se va plăti dobânda legală.
Aşadar, dobânda poate fi legală sau convenţională.
Dobânda legală, în raporturile civile concrete, se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a
Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%. Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a
României, în funcţie de care se stabileşte dobânda legală este cel din prima zi lucrătoare a anului,
pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs şi cel din prima zi lucrătoare a lunii
iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs. Nivelul dobânzii de referinţă a
Băncii Naţionale se publică în Monitorul oficial al României, Partea I.
Dobânda se calculează numai asupra sumei împrumutate nu şi asupra dobânzilor.

ÎNCETAREA ÎMPRUMUTULUIPROPRIU-ZIS
1. prin executarea obligaţiei de restituire a bunurilor împrumutate (plata), la termenul
prevăzut în contract. Dacă termenul a fost stipulat în favoarea împrumutatului, restituirea se poate face
şi înainte de scadenţă. Când termenul a fost stipulat în favoarea ambelor părţi, împrumutatul nu va
putea restitui bunurile înainte de termen, decât dacă are consimţământul împrumutatorului.
Restituirea se poate face şi prin executare silită la termenul stabilit de instanţă.
2. Alte cauze
prin remiterea de datorie, confuziune, dare în plată, compensaţie.
In cazul morţii uneia dintre părţi drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contract se transmit asupra
moştenitorilor împrumutul neavând caracter intuitu personae.

CONTRACTUL DE DEPOZIT

Noţiunea

Ca fiind acel contract prin care o parte numită deponent remite un bun sau mai multe bunuri
unei alte părţi numită depozitar, cu obligaţia pentru acesta de a le păstra şi a le conserva
precum şi de a Ie restitui, în natură, la cererea deponentului. Se poate observa că scopul
încheierii unui astfel de contract îl constituie păstrarea şi conservarea bunurilor deponentului de către
depozitar.

Felurile depozitului
Depozitul este de două feluri: depozit propriu-zis şi sechestru.
a. Depozitul propriu-zis este întotdeauna convenţional şi are ca obiect bunuri mobile
nelitigioase . El poate fi:
- depozit obişnuit (regulat sau voluntar)
- depozit necesar
- depozit neregulat
b. Sechestrul este depozitul care are ca obiect bunuri litigioase, inclusiv imobile şi poate fi:
- convenţional
-judiciar

Caracterele juridice
a. Depozitul este un contract real.
b. Este un contract cu titlu gratuit dar poate fi şi cu titlu oneros.
Pentru paza depozitului, depozitarul poate fi remunerat.
c.Depozitul gratuit este un contract unilateral -dă naştere la obligaţii numai în sarcina
depozitarului.
Dacă, însă, depozitul este cu titlu oneros, obligaţiile părţilor sunt reciproce şi interdependente
din chiar momentul încheierii contractului, depozitul fiind astfel un contract sinalagmatic.
d. Depozitul nu este, în principiu translativ de proprietate, depozitarul având doar calitatea
de detentor precar. El are obligaţia de restituire a bunurilor depozitate. Excepţie face depozitul
neregulat - contract translativ de proprietate care are ca obiect bunuri fungibile şi consumptibile.
-în această situaţie, depozitarul dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor depozitate
iar la scadenţă va restitui bunuri de acelaşi gen, aceeaşi cantitate
şi calitate.

DEPOZITUL OBIŞNUIT (VOLUNTAR SAU REGULA T)

Condiţii de validitate
 Consimţământul
Art. 1596 C. civ. prevede că „depozitul voluntar se face întotdeauna numai de către proprietarul
lucrului depozitat sau prin consimţământul său expres sau tacit.
art. 1610 C. civ. prevede că „depozitarul nu poate pretinde ca deponentul să probeze că lucrul
depozitat este proprietatea sa.
Capacitatea părţilor
Deponentul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de administrare, pe când, depozitarul -,
capacitate deplină de exerciţiu, adică de a face acte de dispoziţie.
Dacă depozitarul nu are capacitate deplină de exerciţiu, deponentul are acţiune în revendicare
pentru restituirea bunului depozitat dacă este proprietar şi acţiune personală când are o altă
calitate, atâta timp cât bunul se afla la depozitarul incapabil. în situaţia în care, depozitarul incapabil
a înstrăinat, a pierdut sau i s-a furat bunul, acesta va răspunde faţă de deponent în măsura îmbogăţirii
sale.
Obiectul depozitului
Depozitul nu poate avea ca obiect decât bunuri mobile. Acestea trebuie să fie bunuri
corporale.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat, bunurile ar fi consumptibile şi fungibile.

Dovada depozitului
Depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris.

Efectele depozitului obişnuit

Obligaţiile depozitarului
. Obligaţia de a păstra şi conserva bunul primit în depozit
Art. 1599 C. civ. prevede că „depozitarul trebuie să îngrijească de paza lucrului depozitat
întocmai precum îngrijeşte de paza lucrului său. Se aplică cu mai mare rigoare:
a. când depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit.
b. când s-ar fi stipulat vreo plată pentru paza depozitului.
c. când depozitul s-a făcut numai în folosul depozitarului.
d. când s-ar fi convenit expres ca depozitarul să fie răspunzător de orice culpă.
Pentru deteriorările pricinuite sau pieirea bunului depozitat, în caz de forţă majoră, depozitarul
nu răspunde, riscul fiind suportat de către deponent cu excepţia cazului când acesta a fost pus în
întârziere pentru executarea obligaţiei de restituire a bunului (art. 1601 C. civ.) dacă nu face dovada că
bunul ar fi pierit şi la deponent.
Depozitarul nu are dreptul de a se folosi de bunul primit în depozit decât, cu permisiunea
expresă sau tacită a deponentului.
Obligaţia de a restitui bunul depozitat
a. Modul restituirii
Restituirea în natură a bunului depozitat se face în starea în care se află în acel moment. Dacă
au intervenit deteriorări ale bunului, acestea vor fi suportate de către depozitar dacă îi sunt imputabile
şi de către deponent, dacă ele nu se datorează culpei depozitarului .
în situaţia în care bunul nu poate fi restituit în natură, din vina depozitarului, restituirea se face
prin echivalent. Se va stabili o sumă de bani la valoarea bunului din momentul restituirii sau
pronunţării hotărârii judecătoreşti şi nu din momentul încheierii contractului sau cel al pieirii bunului.
b.Locul restituirii bunului
Restituirea se face, la locul unde bunul este depozitat .
Dacă părţile au prevăzut un alt loc de restituire, depozitarul trebuie să transporte bunul în acel
loc, cheltuielile fiind suportate de către deponent.
c. Termenul restituirii
Bunul depozitat trebuie restituit la termenul prevăzut în contract, că deponentul poate cere
restituirea oricând, înainte de termen.
Depozitarul poate refuza restituirea bunului dacă i s-a comunicat oficial că asupra bunului s-a
instituit un sechestru sau s-au înregistrat opoziţii la restituire, din partea unui terţ care pretinde că este
adevăratul proprietar. El va păstra bunul până la soluţionarea litigiului chiar peste termenul stipulat în
contract.
Depozitarul nu este obligat la restituire dacă se descoperă şi se probează că el este însuşi
proprietarul bunului depozitat.
In caz de nerestituire a bunului depozitat, deponentul are la îndemână două acţiuni:
- o acţiune personală, bazată pe contractul de depozit, acţiune ce se prescrie în termenul general
de prescripţie de 3 ani.
- o acţiune în revendicare, ce se întemeiază pe dreptul de proprietate
al deponentului, acţiune reală imprescriptibilă.
d. Creditorul obligaţiei de restituire
Depozitarul nu trebuie să restituie lucrul depozitat decât acelui ce i 1-a încredinţat sau acelui în
al cărui nume s-a făcut depozitul sau persoanei arătate spre a-1 primi.
Bunul poate fi restituit:
- deponentului sau persoanei indicate de către acesta care poate fi un mandatar sau altă
persoană.
- mandantului, în numele căruia s-a încheiat contractul de depozit.
- după moartea deponentului - dreptul la restituire îl au moştenitorii legali sau testamentari .
- dacă deponentul între timp a devenit incapabil, bunul se restituie re prezen-tantului legal
(tutore sau curator).
- persoanei reprezentate sau noului ei reprezentat dacă depozitul s-a încheiat de un
reprezentant legal care în momentul restituirii nu mai avea acea calitate .
- dacă depozitarul descopf ră că bunul a fost furat şi află cine este adevăratul proprietar, el este
obligat să-1 înştiinţeze pe acesta să-şi valorifice dreptul. în caz contrar, el îl poate restitui
deponentului.
Obligaţiile deponentului
Pot fi extracontractuale şi contractuale.
Obligaţii extracontractuale.
a.Deponentul are obligaţia de a restitui depozitarului cheltuielile necesare făcute pentru
paza şi conservarea bunului.
b.Deponentul are obligaţia să-1 despăgubească pe depozitar pentru prejudiciile ce i le-a
cauzat din cauza bunului depozitat.
c. Obligaţia de a ridica bunul depozitat
Bunul depozitat trebuie ridicat la termenul prevăzut în contract sau în lipsa acestuia, la termenul
stabilit de instanţă, la cererea depozitarului, sub sancţiunea daun îlor-interese. Bunul trebuie ridicat de
la locul convenit prin contract. Cheltuielile necesare ridicării bunului cad în sarcina deponentului.
Obligaţiile contractuale.
a. Obligaţia de a plăti remuneraţia convenită prin contractDEPOZITUL NECESAR

Noţiune
Depozitul necesar este contractul în care, deponentul fiind sub ameninţarea unei
întâmplări neprevăzute precum ar fi: incendiu, cutremur, inundaţii, naufragiu sau alte
evenimente de forţă majoră şi care prezintă un pericol real, este în imposibilitatea de a face
alegerea liberă a depozitarului şi de a întocmi un înscris constatator al depozitului.

Dovada contractului
Proba contractului se poate face cu orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, indiferent
de valoarea bunului.

Depozitul hotelier
a. Noţiunea
Contractul prin care o parte numită deponent remite un bun sau mai multe bunuri spre
păstrare unei alte părţi numită depozitar, ca urmare a încheierii contractului de turism, cu
obligaţia acestuia de a i le restitui.
b.Domenii de aplicare
Depozitari, sunt hotelurile cu care deponentul încheie un contract de turism. Staţiunile
balneoclimaterice, vilele turistice, motelurile, spitalele pentru îmbrăcămintea care se depune la
magazia spitalului de către pacienţi, restaurantele sau alte unităţi de alimentaţie publică, unităţi ale coo-
peraţiei meşteşugăreşti, localurile de spectacole, ştrandurile pentru bunurile depuse la garderobe sau
vestiare.
c. Dovada contractului
Poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, indiferent de valoarea bunului depozitat.
d. Răspunderea depozitarului
Depozitarul nu poate fi exonerat de răspundere decât dacă dovedeşte existenţa unei cauze
străine.
Depozitarul răspunde pentru furtul sau deteriorarea bunurilor deponentului de către angajaţii
unităţii respective sau de către străinii care o frecventează.
Pentru furtul săvârşit de către străini, este exonerat de răspundere, dacă depozitarul dovedeşte
că acesta s-a comis cu „mână înarmată sau în alt fel, cu forţă majoră.
Depozitarul nu răspunde pentru faptele săvârşite de către vizitatorii deponentului sau acestea se
datorează culpei lui exclusive.
DEPOZITUL NEREGULAT
Depozitul neregulat este contractul prin care o parte numită deponent transmite în
proprietate altei părţi numită depozitar bunuri fungibile şi consumptibile după natura lor cu
obligaţia pentru acesta, de a restitui deponentului alte bunuri, de acelaşi gen, aceeaşi cantitate
şi calitate.
Depozitarul, devenit proprietar al bunurilor depozitate, le poate consuma, urmând să restituie alte
bunuri, de acelaşi gen, calitate şi cantitate.
 Depozitul neregulat este un contract translativ de proprietate. Deponentul trebuie să fie
proprietarul bunurilor sau mandatarul lui şi să aibă capacitate deplină de exerciţiu, pentru a putea
încheia acte de dispoziţie.

Dovada contractului
Proba contractului se face cu înscrisuri, faptul predării se poate dovedi cu orice mijloc de
probă, inclusiv proba cu martori sau prezumţii.

Depozitul neregulat de sume de bani la CEC sau bănci

Prin acest contract, depozitarul (CEC sau bancă) se obligă să păstreze sumele de bani
depuse de către deponent, persoană fizică sau persoană juridică şi să le restituie la cerere, cu
dobânzile aferente, titularului depunerii sau reprezentantului său iar în caz de deces al
titularului, moştenitorilor lui.
-în cuprinsul contractului se pot insera de către deponent, la depunere sau ulterior, cu acordul
depozitarului, două clauze speciale:
- clauza de împuternicire
- clauza testamentară.
a. Clauza de împuternicire. Este un mandat prin care o persoană este împuternicită să
ceară CEC sau băncii, restituirea în tot sau în parte, a sumelor depuse.
b. Clauza testamentară. Este un legat cu titlu particular, prin care titularul libretului
desemnează persoana sau persoanele cărora li se vor restitui, la moartea sa, sumele de bani depuse la
CEC sau bancă.
Clauza testamentară nu trebuie să fie scrisă în întregime şi datată de mâna testatorului, ci numai
semnată.
c. Cumulul clauzelor
Una şi aceeaşi persoană să fie trecută în libret atât la clauza de împuternicire cât şi la clauza
testamentară.
Ca mandatar, va acţiona pe tot timpul vieţii titularului libretului, în temeiul clauzei de
împuternicire, ca legatar, va putea moşteni suma din libret după decesul titularului.
d. Răspunderea CEC sau unităţii bancare
CEC sau banca va suporta riscul pieirii fortuite, ca proprietar şi va răspunde pentru prejudiciile
cauzate titularilor, în cazul când s-au eliberat ori înregistrat greşit sumele depuse, din culpa
personalului angajat.

SECHESTRUL

Sechestrul este un contract de depozit care are ca obiect păstrarea unui bun sau mai
multor bunuri cu privire Ia care există un litigiu, până la soluţionarea acestuia.

Sechestrul convenţional
Sechestrul convenţional este depozitul unui lucru în litigiu, făcut de una sau mai multe
persoane, unui al treilea, care ia asupra şi îndatorirea de a-1 restitui după terminarea procesului, celui
cărui va declara judecătorul că se cuvine.
 Obiectul acestui depozit îl pot forma nu numai bunurile mobile ci şi cele imobile.

Sechestrul judiciar
Se instituie prin dispoziţia instanţei de judecată la cererea părţii interesate, care poate fi obligată
să depună o cauţiune.
Instanţa poate dispune sechestrul, când obiectul îl formează un imobil sau un bun mobil pentru a
cărui proprietate ori posesie se judecă două sau mai multe persoane sau pentru bunurile oferite de un
debitor pentru a-şi executa obligaţia.

CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILĂ

Societatea civilă este acel contract prin care două sau mai multe persoane se obligă să pună în
comun un aport material şi/sau de muncă pentru a constitui un fond şi a desfăşura împreună o
activitate, în scop patrimonial comun, foloasele şi pierderile fiind împărţite între ele.

Caracterele juridice.
a. este un contract civil.
b.Caracterul patrimonial (lucrativ) este de esenţa contractului de societate civilă.
c. este un contract cu titlu oneros,
d. este un contract comutativ,
e. Este un contract consensual, simplul acord de voinţă fiind necesar
şi suficient pentru încheierea lui.
f. este un contract cu executare succesivă.
g. este un contract intuitu personae făcând parte din categoria societăţilor de persoane şi
nu a societăţilor de capitaluri.
h. s-a pus problema dacă societatea civilă, este sau nu, un contract sinalagmatic.
- „societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în
comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva".
-părţile contractului de societate se numesc asociaţi,
-în cazul contractului de societate, însă, sancţiunea neexecutării obligaţiilor este specifică, în
sensul că, neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către o parte până la termenul prevăzut în contract,
duce, la excluderea acelui asociat din societate sau la încetarea contractului. Cauzele de încetare a
contractului sunt: expirarea termenului, retragerea din societate a unuia sau mai multor membri
pentru motive temeinice, realizarea sau imposibilitatea realizării scopului, moartea unuia dintre
asociaţi, punerea sub interdicţie sau insolvabilitatea unui asociat, pieirea bunului etc.
-un contract de societate civilă este un contract uniune, prin care două sau mai multe părţi pun
ceva în comun pentru a desfăşura o activitate, având aceleaşi drepturi şi obligaţii, în scopul obţinerii
de foloase patrimoniale.
CONDIŢIILE DE VALIDITATE

Capacitatea părţilor.
Asociaţii trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
Consimţământul.
-consimţământul valabil exprimat al părţii care se obligă, se particularizează la contractul de
societate civilă prin existenţa condiţiei „zffectio societatis", adică intenţia expresă a asociaţilor de a
constitui societatea şi de a colabora în vederea realizării de foloase patrimoniale.
 Obiectul.
Obiectul constă în conduita părţilor, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite sau de
care sunt ţinute părţile.
Obiectul contractului trebuie să fie licit şi moral iar bunurile care constituie aport la fondul
social trebuie să se afle în circuitul civil.
Domeniile de aplicare a contractului de societate civilă sunt: construirea sau repararea unor
clădiri, exploatarea terenurilor agricole, exercitarea în comun a unei profesii (avocatura, activitatea
notarială, medicală, medico-veterinară etc).

Cauza la contractul de societate civilă.

-cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.

APORTUL SOCIAL ŞI PATRIMONIUL SOCIAL

Aportul social.
-fiecare asociat este obligat să contribuie la formarea fondului comun al societăţii. Această
contribuţie se numeşte aport social.
Aportul poate consta în bani, bunuri sau în muncă.
Aportul este obligatoriu pentru fiecare asociat chiar dacă este diferit ca natură, întindere sau
valoare.
-asociaţii nu sunt obligaţi unul faţă de altul, ci faţă de societate, dar nici unul nu poate fi scutit
de obligaţia de aport.
a.Dacă aportul social constă într-o sumă de bani şi unul dintre asociaţi nu-şi execută obligaţia
la termen, el va datora dobânzi, fără a fi pus în întârziere, din ziua în care trebuia să o plătească.
b. Când aportul social are ca obiect un bun individual determinat,
neconsumptibil şi nefungibil, el poate consta în proprietatea acelui bun sau numai folosinţa lui.
Bunurile proprietate publică pot constitui aport doar în folosinţă.
c. Aportul în muncă constă în activităţi de natură civilă care aduc foloase societăţii, având în
vedere meseria sau profesia asociatului respectiv.
Regimul juridic
Bunurile mobile individual determinate şi bunurile imobile aduse în proprietatea societăţii
precum şi sumele de bani constituite ca aport social devin proprietatea comună indiviză a asociaţilor.
Asociatul care constituie aport în societate, proprietatea unui bun va răspunde faţă de societate
pentru evicţiune ca şi un vânzător, fiind vorba de un act de dispoziţie. Asociatul datorează societăţii şi
garanţia contra viciilor bunului ce constituie aport social.

Patrimoniul social
Patrimoniul societăţii este format din aporturile asociaţilor precum şi din drepturile şi obligaţiile
contractate ulterior constituirii societăţii.

Durata societăţii civile

.
Societatea ia naştere din momentul încheierii contractului, dacă asociaţii nu au prevăzut un
termen suspensiv, când obligaţiile vor fi executate la acel termen.
-în situaţia când în contract nu este prevăzut un termen sau durata societăţii nu rezultă din
particularităţile obiectului, cum ar fi realizarea integrală a obiectivului urmărit de părţi, se prezumă că
societatea durează pentru toată viaţa asociaţilor şi încetează înainte, numai în cauzele prevăzute de
lege.

Administrarea societăţii
Administrarea presupune îndeplinirea actelor necesare în vederea realizării scopului societăţii,
inclusiv acte de dispoziţie.
Administrarea poate fi făcută de una sau mai multe persoane, de regulă dintre asociaţi, dar pot fi
angajate şi persoane care au o anumită specializare (economică, financiară etc.) prevăzute în
contractul de societate sau numite ulterior.
Administratorul unic, desemnat prin contractul de societate nu poate fi revocat fără o cauză
legitimă, pe când cel numit ulterior încheierii contractului poate fi revocat ca orice mandatar.

DOMENII DE APLICARE

1. Contractul de societate civilă se poate încheia în scopul construirii unor locuinţe sau altor
construcţii (garaje, case de odihnă, spaţii social-culturale, baze sportive etc).
2. Meseriaşii pot constitui societăţi civile în vederea exercitării, în comun, a meseriei lor
când nu se constituie într-o societate cooperativă sau societate comercială.
3. Se poate realiza şi exercitarea în comun a unei profesii, cum este cazul activităţii notariale
sau a avocaturii.
a. notarii publici şi activitatea notarială,
b. profesia de avocat,
4. O aplicare deosebită o are contractul de societate civilă în domeniul agricol.5. societăţi
civile profesionale medicale, societăţi civile profesionale medical-veterinare, societăţi civile în
domeniul sportiv, societăţi civile sub forma fondurilor deschise de investiţii .

EFECTELE CONTRACTULUI DE SOCIETATE CIVILĂ

Efectele contractului de societate civilă presupun patru aspecte:

1. Raporturile dintre asociaţi trebuie să se întemeieze pe buna credinţă a acestora în

executarea obligaţiilor şi realizarea scopului societăţii.

2. Raporturile dintre asociaţi şi societate.

-asociaţii sunt răspunzători faţă de societate de daunele cauzate din culpa lor.
3. Raporturile cu terţii.
-în raporturile cu terţii, pentru obligaţiile contractate, răspunde asociatul care s-a obligat.

4. împărţirea foloaselor şi pierderilor.

Repartizarea foloaselor şi a pierderilor se poate face pe parcursul existenţei societăţii sau la
încetarea ei, potrivit celor convenite în contractul de societate. In lipsa unor prevederi exprese în
contract, împărţirea se face proporţional cu valoarea aportului social al fiecăruia dintre asociaţi.

ÎNCETAREA SOCIETĂŢII CIVILE. CAUZE. EFECTE

 Cauze
a. Ajungerea la termen
-Părţile pot, ca înainte de termen, să convină asupra prelungirii contractului. -încetarea poate
interveni şi înainte de termen, când este cerută, în instanţă, de către unul sau mai mulţi asociaţi, pentru
motive temeinice.
b. Acordul părţilor
c. Denunţarea contractului.
Denunţarea poate fi cerută de unul sau mai mulţi asociaţi.
d. Imposibilitatea realizării sau realizarea scopului propus de asociaţi.
e. Pieirea sau micşorarea fondului social sub limita a ceea ce face necesară executarea
contractului.
f. Moartea unui asociat.
-în contract se poate stipula continuarea contractului cu moştenitorii asociatului decedat sau
numai cu cei rămaşi în viaţă, (cel puţin doi asociaţi).
g. Punerea sub interdicţie sau survenirea insolvabilităţii (falimentul) unuia dintre asociaţi.
h. Pieirea bunului promis a constitui aport social.
-când aportul social constă în folosinţa unui bun, şi acesta piere, societatea încetează .

Efectele încetării societăţii civile.

La încetarea societăţii, patrimoniul acesteia urmează să fie lichidat. Se încasează creanţele şi se
plătesc datoriile, iar activul net şi pasivul se împart între asociaţi, proporţional cu drepturile lor.
Dacă aportul a constat în folosinţa bunului, acesta se restituie asociatului proprietar.

CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ

Noţiunea
Contractul de rentă viageră este acel contract prin care o parte numită credirentier
înstrăinează cu titlu oneros sau cu titlu gratuit un bun (bunuri) ori o sumă de bani unei alte
părţi numită debirentier în schimbul unei prestaţii periodice numită rentă viageră, care
urmează a fi plătită până Ia decesul credirentierului.

Caracterele juridice
a. este un contract aleatoriu, întrucât întinderea obligaţiei debirentierului şi a dreptului corelativ
al credirentierului depinde de du
rata vieţii credirentierului.
b. un contract cu titlu oneros, dar poate fi şi cu titlu gratuit în situaţia în care renta se
constituie prin donaţiune între vii sau prin testament.
c. Renta viageră este contract consensual
d. este un contract sinalagmatic
e. este translativ de proprietate, deoarece credirentierul transmite un bun sau mai multe bunuri
din patrimoniul său în patrimoniul ebirentierului. Se poate transmite, însă, şi o sumă de bani,
situaţie, în care este vorba de un drept de creanţă.
 f. este un contract cu executare succesivă având în vedere obligaţia periodică de plată a
rentei viagere de către debirentier pe toată durata de viaţă a credirentierului.

Condiţiile de validitate
-atât debirentierul cât şi credirentierul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, având în
vedere caracterul translativ de proprietate al contractului.
-obiectul obligaţiei credirentierului poate consta într-un bun mobil sau imobil care se află în
circuitul civil, ori într-o sumă de bani, pe când obiectul obligaţiei debirentierului nu poate fi decât o
sumă de bani sau anumite cantităţi de bunuri fungibile, transmise la anumite intervale de timp.
-daca persoana în favoarea căreia a fost constituită renta încetează din viaţă în momentul
constituirii rentei, contractul este lovit de nulitate absolută, lipsind astfel cauza contractului.

EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTĂ VIAGERĂ

Obligaţiile credirentierului
a. Predarea bunului (bunurilor) sau a sumei de bani.
b. Garanţia contra evicţiunii sau contra viciilor ascunse

Obligaţiile debirentierului
a. Plata rentei viagere.
-până la decesul credirentienilui dar se poate stabili şi o altă dată prin contract.
-beneficiarul rentei trebuie să facă dovada existenţei sale în viaţă la data fiecărei scadenţe.
-în cazul morţii debirentierului, obligaţia de plată a rentei se transmite asupra moştenitorilor
acestuia,
Neexecutarea obligaţiei de plată a rentei viagere dă posibilitatea credirentierului de a cere în
justiţie executarea ei silită.
Când rezoluţiunea se pronunţă din culpa credirentierului, debirentierul are dreptul la restituirea
rentelor viagere plătite, cu titlu de daune-interese.
-dreptul la acţiune al credirentierului pentru plata rentelor viagere de către debirentier, acesta
se prescrie într-un termen de 3 ani.

CONTRACTUL DE ÎNTREŢINERE

Noţiune.
Contractul de întreţinere este acel contract prin care o parte numită întreţinut
înstrăinează cu titlu oneros sau cu titlu gratuit un bun (bunuri) sau o sumă de bani, celeilalte
părţi, numită întreţinător, care se obligă să-i asigure întreţinerea în natură pe durata vieţii
acestuia.

Caractere juridice
a. Este un contract nenumit, neavând o reglementare legală proprie.
b. Este un contract aleatoriu, întrucât obligaţia întreţinătorului depin
de nu numai de durata vieţii întreţinutului, dar şi de conţinutul obligaţiei de întreţinere, concretizată
în asigurarea nevoilor zilnice ale acestuia şi care sunt în funcţie de vârsta, starea sănătăţii lui, costul
vieţii etc.
c. Esteun contract cu titlu oneros, ambele părţi urmărind un interes patrimoniul propriu dar
poate fi şi cu titlu gratuit.
d. Este un contract sinalagmatic.
e. Este un contract consensual.
Când bunul transmis în schimbul întreţinerii este un teren, contractul trebuie încheiat
în formă autentică.
f. Este un contract translativ de drepturi deoarece întreţinerea se execută în schimbul
dobândirii unor bunuri sau unor sume de bani.
g. Este un contract cu executare succesivă .
h. este un contract intuitu personae

Condiţiile de validitate
-sunt aceleaşi ca şi la contractul de vânzare-cumpărare, cu deosebirea că obiectul obligaţiei
întreţinătorului constă în executarea obligaţiei de întreţinere (obligaţie de a face) şi nu plata preţului
(obligaţie de a da).

Delimitarea de alte contracte

a. Delimitarea de contractul de rentă viageră
-contractul de întreţinere dă naştere la obligaţii pentru întreţinător, de a face, asigurând
permanent întreţinerea, în natură, a întreţinutului.
-creanţa de întreţinere este strict personală şi nu se poate transmite altei persoane.
Renta viageră poate fi urmărită de creditorii credirentierului, pe când întreţinerea este
insesizabilă.
b. Delimitarea de contractul de vânzare-cumpărare
Când înstrăinarea bunului (bunurilor) sau a sumei de bani se face numai în schimbul întreţinerii,
contractul este desigur un contract de întreţinere. Dacă, însă, înstrăinarea se face în schimbul
întreţinerii şi a unei sume de bani, se pune problema naturii juridice a contractului.
Contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din
valoarea bunului înstrăinat. Dacă preţul depăşeşte jumătate din valoarea bunului înstrăinat, contractul
va fi de vânzare-cumpărare.
Când se înstrăinează o parte individualizată dintr-un bun imobil pentru un preţ determinat iar
cealaltă parte, în schimbul întreţinerii vor exista două contracte: de vânzare-cumpărare şi de
întreţinere, cuprinse într-un singur înscris.
-cheltuielile legate de încheierea contractului de întreţinere sunt suportate de ambele părţi, la
vânzare-cumpărare ele sunt suportate de către cumpărător, dacă nu se prevede altfel în contract.
c. Delimitarea de contractul de donaţie cu sarcină
Donaţia cu sarcină presupune transmiterea cu titlu gratuit a unui bun sau a unei sume de bani
cu obligaţia pentru donatar de a îndeplini anumite obligaţii.
Dacă în schimbul înstrăinării, obligaţia impusă donatarului constă în prestarea unei întreţineri se
pune problema calificării juridice a contractului încheiat.
Când valoarea bunului donat este mult mai mare decât valoarea estimativă a întreţinerii, rezultă
cu prisosinţă intenţia întreţinutului de a gratifica pe întreţinător şi astfel contractul va fi donaţie cu
sarcină. Când, însă, părţile au urmărit, fiecare, obţinerea unui avantaj patrimonial propriu, contractul
este de întreţinere.
EFECTELE CONTRACTULUI DE ÎNTREŢINERE

Obligaţiile întreţinutului
-de a preda bunul şi de a-1 garanta pe întreţinător contra evicţiunii şi pentru viciile ascunse ale
bunului.

Obligaţiile întreţinătorului
a. Conţinut
Obligaţia principală a întreţinătorului o constituie prestarea întreţinerii care este o obligaţie de „a
face", adică de a desfăşura zi de zi o activitate până la încetarea din viaţă aîntreţinutului. Ea
cuprinde: procurarea şi prepararea hranei, asigurarea îmbrăcămintei, procurarea medicamentelor,
asigurarea îngrijirilor medicale necesare, efectuarea curăţeniei, suportarea cheltuielilor legate de
întreţinerea locuinţei etc.
-obligaţia de întreţinere trebuie executată permanent şi nu periodic.
b. Locul executării obligaţiei de întreţinere este stabilit de către părţi, iar în lipsă de stipulaţie
expresă este cel al domiciliului întreţinutului (creditor), obligaţia fiind astfel portabilă şi nu cherabilă.
c. încetarea obligaţiei are loc la moartea întreţinutului şi nu poate fi pretinsă de către
moştenitorii lui,
-obligaţia încetează şi la moartea întreţinătorului, dacă întreţinutul nu convine cu moştenitorii
întreţinătorului să continue executarea obligaţiei.

Rezoluţiunea contractului de întreţinere

-sancţiunea neexecutării obligaţilor o constituie rezoluţiunea contractului,
-efectul principal al rezoluţiunii este acela de a repune părţile în situaţia anterioară prin
restituirea reciprocă a obligaţiilor.

CONTRACTUL DE TRANZACŢIE

Noţiune
Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină
un proces ce s-ar putea naşte.
Condiţii:
-să existe un drept litigios sau îndoielnic, cel puţin în concepţia părţilor, de natură a da naştere
la un proces

-tenta intenţiei de a pune capăt sau de preîntâmpina naşterea unui litigiu constituie o condiţie
esenţială a tranzacţiei.

Caracterele juridice
a. Este un contract sinalagmatic .
b. Este un contract cu titlu oneros comutativ .
c.Este un contract consensual.

Condiţiile de validitate
a. Capacitatea părţilor
 Tranzacţie pot face numai acei ce pot dispune de dreptul cuprins în ea.
b. Obiectul tranzacţiei
Bunurile care formează obiectul contractului trebuie să se afle în circuitul civil.
Neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de validitate atrage nulitatea tranzacţiei.
EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANZACŢIE

Interpretarea contractului
Tranzacţiile se mărginesc numai la obiectul lor şi numai la pricinile de care tratează, neputând
produce efecte asupra unor pricini, documente sau împrejurări necunoscute părţilor.

Efectele tranzacţiei
a. Regula. Efectele declarative. Tranzacţia produce efecte declarative, în sensul că părţile
îşi recunosc reciproc drepturile ce fac
obiectul litigiului.
Tranzacţia produce efecte şi pentru trecut, până la momentul naşterii drepturilor ce se
consolidează şi sunt
recunoscute prin tranzacţie. Ea nu poate constitui just-titlu pentru uzucapiu-
nea de 10-20 de ani, deoarece acesta trebuie să fie un act translativ de pro
prietate.
b. Excepţii. Efecte constitutive sau translative
Atunci când una dintre părţi, în schimbul concesiilor făcute de
cealaltă parte, consimte să constituie în favoarea acesteia, drepturi noi sau să-i transfere un drept din
patrimoniul său .Tranzacţia are efecte doar pentru viitor şi nu pentru trecut. în aceste condiţii, poate
constitui just-titlu pentru uzucapiunea de la 10-20 de ani, subzistând şi obligaţia de garanţie.
c. Efecte relative
Efectele sunt opozabile părţilor, nu şi terţilor.
d. Efecte extinctive
Prin înţelegerea părţilor se pune capăt litigiului dintre părţi, iar drepturile ce au făcut obiectul
tranzacţiei, nu mai pot fi puse în discuţie.