Sunteți pe pagina 1din 2

Sindromul cu tulburari de reproductie si

respiratorii la suine

Boală infectocontagioasă de natură virotică, întâlnită la suine. Apariţia bolii în


efectiv produce pagube economice prin tulburările de reproducţie şi respiratorii, precum
şi prin cheltuielile cu profilaxia şi combaterea.

Boala se poate manifesta la toate categoriile de suine (porcul domestic şi


mistreţul), dar mai sensibile sunt scroafele gestante şi purceii sugari. Purceii înţărcaţi şi
grăsunii sunt mai rezistenţi.

Sursele de infecţie sunt porcii bolnavi, purtătorii (rămân eliminatori opt săptămâni
de la trecerea prin boală) şi carnea de porc congelată.

Transmiterea bolii se face orizontal (la porcii de aceeaşi generaţie), pe cale


aerogenă, şi vertical (pe cale transplacentară, de la ascendenţi la descendenţi).

Boala este specifică sistemului creşterii intensive a suinelor. De la un efectiv la


altul virusul este transmis fie prin intermediul scrofiţelor de prăsilă, fie prin intermediul
cărnii de porc congelate.

Tabloul clinic. Perioada de incubaţie este de 4-7 zile.

• La scroafe, primele simptome sunt tulburările de reproducţie. Apar avorturi tardive cu


fetuşi morţi şi mumifiaţi (în număr mare), sau gestaţia este dusă la termen, dar purcei sunt
expulzaţi vii, dar neviabili.

După fătare urmează o perioadă de infertilitate, manifestată prin lipsa căldurilor şi


reducerea ratei fătărilor. Pot să apară şi simptome respiratorii şi diaree. Se mai pot
constata semne generale manifestate prin febră, lipsa poftei de mâncare, lipsa secreţiei
lactate, sau cianoza pielii.

• În maternitate, boala se răspândeşte rapid. La purcei simptomele sunt în funcţie de


momentul infecţiei. Dacă aceasta are loc intrauterin, purceii sunt expulzaţi vii, dar mor în
primele zile după fătare. Dacă infecţia se produce imediat după fătare, simptomele sunt
variate.

Purceii au părul aspru fără luciu, prezintă conjunctivită şi edem periocular, tremurături
musculare, mersul cu membrele înţepenite şi adoptarea poziţiei de statuie. Purceii
prezintă dispnee, tuse, hemoragii frecvente: ombilicale, după tăierea cozii, după injecţii
(mai ales după administrarea preparatelor pe bază de fier). Morbiditatea este de 80 la
sută, iar mortalitatea de sută la sută.
• La tineret şi la grăsuni boala se manifestă prin semne discrete, necaracteristice,
consumul de furaje este redus, uneori apar simptome respiratorii, cianoza pielii din
regiunile cu piele fină, iar morbiditatea şi mortalitatea sunt reduse.

• La vieri se constată febră, lipsa apetitului, abatere şi reducerea performanţelor


reproductive. După 21 zile de la infecţie virusul se izolează din materialul seminal.

În efectivele în care este prezentă boala s-au asociat şi infecţii secundare virale sau
bacteriene. Pe fondul imunosupresiv indus de virus, bolile condiţionate evoluează mult
mai grav.

Diagnosticul. Boala se suspicionează când în efectiv apar frecvent cazuri de tulburări


respiratorii şi de reproducţie la porcine.

Confirmarea diagnosticului se face prin analize de laborator. Examenul virusologic are ca


scop izolarea şi tipizarea virusului, primul fiind totuşi dificil de realizat.

Examenul serologic de rutină urmăreşte evidenţierea anticorpilor postinfecţioşi prin


tehnica ELISA sau prin alte metode.

Este indicat a se face diagnostic diferenţial faţă de leptospiroza porcină, boala lui
Aujesky, sau parvoviroza porcină.

Profilaxia. Se va pune accent pe restricţiile privind mişcarea suinelor între ferme


infectate şi neinfectate. Se recomandă controlul serologic (prin testul ELISA) al fermelor
de reproducţie, pentru cunoaşterea situaţiei sanitare veterinare.

Imunoprofilaxia se realizează atât cu vaccinuri vii, cât şi cu vaccinuri inactivate. Se vor


face tratamente pentru prevenirea complicaţiilor secundare, date de flora bacteriană de
asociaţie.