ECLIPSELE

Explicarea eclipselor
Cunoasterea cauzelor eclipselor, raspandirea cunostintelor stiintifice despre ele
este calea cea mai nimerita spre a combate superstitiile. Tineretul trebuie sa cunoasca
cat mai bine adevarul despre aceste fenomene ale naturii.
Explicarea eclipselor este extrem de simpla: Pamantul si Luna sunt corpuri opace
care, luminate de Soare arunca fiecare umbra, si anume un con de umbra in care nu va
patrunde deloc lumina Soarelui si un con de penumbra in care va patrunde lumina
Soarelui doar intr-o parte. Se poate ca in miscarea Lunii in jurul Pamantului ea sa intre in
conul de penumbra al acestuia si astfel se va produce o eclipsa de Luna. Daca luna se va
gasii intre Soare si Pamant si conul sau de umbra va atinge planeta noastra, in regiunile
alaturate de umbra Lunii, in miscarea pe suprafata Pamantului va avea o eclpsa totola de
Soare, Soarele fiind in intregime ascuns de discul Lunii. Daca Luna este prea departe de
Pamant si suprafata terestra se afla dincolo de varful conului de penumbra, discul Lunii
nu va acoperii Soarele in intregime si va ramane un inel luminos din astrul zilei: eclipsa va
fii inelara.Penteu locurile de pe Pamant aflate conul de penumbra al Lunii va avea loc o
eclipsa partiala de Soare si Soarele va fii acoperit doar in parte de discul Lunii.

Eclipsele de Soare au loc la o luna noua, cand satelitul nostru este intre Pamant si
Soare si nu se vede, iar eclipsele de Luna, la luna plina, cand satelitul nostru este opus
Soarelui pe bolta cereasca si vedem Luna luminata din plin. Printr-o ciudata coincidenta
cosmogonica “diametrele aparente ale Soarelui si Lunii sunt aproape la fel de mari, insa
datorita elipcitatii orbitelor Pamantului si Lunii , discul lunar apare uneori mai mic. ”
Daca planul orbitei descrise de Luna in jurul Pamantului ar coincide cu planul
orbitei descrise de Pamant in jurul Soarelui(ecliptica), in fiecare luna ar avea loc cate o
eclipsa de Soare si una de Luna. Dar cele doua plane sunt inclinate unul fata de celalalt
cu mai mult de 5 grade, astfel incat, cu ocazia intalnirilor lor lunare, Soarele si Luna trec
in general la departari mai mari decat la diametrele lor aparente. Astfel, o eclipsa se
poate produce numai atunci cand cele doua corpuri trec simultan printr-un punct nodal,
care reprezinta intersectia drumurilor circulare urmate de ele pe sfera cereasca. Perioada
unei revolutii complete a Soarelui (intervalul dintere 2 trreceri consecutive in dreptul unui
nod) este de 346,62 de zile(d), pe cand pentru Luna este de 29,5306 d. Ori din
intamplare; 346,62x19=6585,78 d, pe cand 29,5306x223=6585,32 d, produsele avand
valori extrem de aprpopiate. Astfel daca Soarele si Luna se intalnesc odata in punctul
nodal, acest lucru se reproduce dupa 6585,5 d sau dupa 18 ani si 11,3 d. Aceasta
periodicitate a eclipselor, numita “saros”,a fost constatata pentru prima data abia in
secolul al XVII-lea de catre astronomul englez Edmund Halley.
Calculul eclipselor din trecut si viitor este una dintre ramurile cele mai precise, da
si cale mai plictisitoare, ale astronomiei.
Biblia eclipselor este o carte in multe volume publicata in 1887 de astronomul
austriac Theodor Ritter von Oppolzer,care da traseul pe pamant al tuturor eclipselor din
anul 1207 I. Hr. pana in anul 2162 Hr.

Eclipsele de Soare si de Luna

Cand Soarele si Luna se afla in acelasi timp la unun din nodurile orbitei Lunii, ele
sunt riguros in linie dreapa cu Pamantul. Se poate ca Luna noua sa aiba loc deperte de
nodul orbitei Lunii si atunci nu avem eclipsa de Soare, Luna proiectandu-se pe cer
deasupra sau dedesuptul discului solar.
Daca distanta unghiului intre cntrul discului Soarelui si pozitia nodului, masurata
pe ecliptica(drumul aparent al Soarelui pe cer) este mai mare de 18 0 31` nu va avea loc o
eclipsa de Soare, iar daca este mai mica de 150 21` va avea loc sigur o eclipsa de Soare.
 Pentru valori intermediare, o eclipsa sau va avea loc sau nu. Eclipsa va fii totala
daca distanta unghiulara Soare- nord al orbitei Lunii este mai mica decat 9 0 55` si eclipsa
nu va fii totala daca aceasta distanta este mai mare ca 110 50`.
Numarul maxim de eclipse dintr-un an este 7, in acest caz 5 sunt de Soare si doua
de Luna, sau patru de Soare si trei de Luna. Deci eclipsele de Soare sunt mai numeroase
decat cele de Luna. Din orasul Bucuresti, se pot vedea mai multe eclipse de Luna decat
de Soare. Raspunsul este foarte simplu si este legat de dimensiunile Pamantului si Lunii
si de umbrele lor. Raza Pamantului este de aproape 3,7 ori mai mare decat raza Lunii si
deci conul sau de umbra este foarte mare.
Eclipsele de luna se produc intr-un mod mai simplu. De cate ori Luna intra in conul
de umbra al Pamantului, avem eclipsa de Luna. Ea se vede din orice punct al
Pamantului. Luna nu este un corp luminos, de aceea eclipsele de Luna pot fi vazute de
pe mai mult de jumatatea Pamantului. In schimb o eclipsa de Soare se poate vedea doar
din regiunile pe care cade umbra Lunii. Si eclipsele de Luna pot fi totale, cand Luna intra
in intregime in conul de umbra al Pamantului sau numai partiale daca numai o parte din
ea intra in acest con.
 Cercetari stiintifice pe baza eclipselor
In timpul eclipsei de la 29 mai 1919, 2 expeditii britanice, una aflata in Africa si
alta in Brazilia au fotografiat stelele care s-au vazut in apropierea Soarelui si au constatat
ca pozitiile lor aparente erau usor deplasate radial, ceea ce ar corespunde perfect cu pre
vederile teoriei relatovitatii generalizate a lui Einstein.
Einstein prezisese ca razele luminoase ale stelelor vor fi deviate de masa Soarelui,
incat o stea aflata la marginea discului solar, trebuie sa apara mai deperte de acesta cu
1``,73 . Unghiul acesta este foarte mic si corespunde unui milimetru vazut de la 120 m
distanta. Cu ocazia eclipselor de Soare s-a cautat existenta vreunei planete intre Mercur
si asa numita “Vulcan ”care ar fi trecut in dreptul Soarelui in anul 1859. Pana in prezent
nu a putut fii explicata existenta acestei ipotetice planete.
In timpul eclipselor de Soare, astronomii au observat prezenta unor limbi lungi de
foc numite protuberante care se ridica la mai mult de 150000km de la suprafata Soarelui.
Pana in 1930 era unanim considerat ca imposibil de eliminat stralucirea cerului din jurul
Soarelui si astronomii asteptau producerea eclipselor totale de Soare. Ei calatoreau in
cele mai indepartate colturi ale Pamantului pentru a observa profilul Soarelui a carui fata
era acoperit de Luna. Intrucat durata milocie a eclipselor totale de Soare, vizibile intr-un
an dintr-un punct de pe Pamant este doar de 3 min., aceste observatii se lasau mult
asteptate, iar calatoriile comportau trasportul unui aparataj astronomic greu. Dificultatile
au fost rezolvate de astronomul Bernard Lyot, care a construit un aparat in care luna este
inlocuita cu un disc opac, creeand astfel in mod artificial o eclipsa de Soare vizibila in
orice loc si in orice moment cu exceptia zilelor cu nori. Lyot a numit aparatul “coronograf”.
El permite sa fie observata nu numai cromosfera ci si aceea aureola mult mai fina si mai
putin luminoasa numita coroana solara care se intinde mult mai departe de suprafata
Soarelui. El este un sistem optic conceput astfel incat sa reduca cat mai mult posibil
luminozitatea din jurul discului solar, cu ajutorul unei lentile polaroide.
Cu toate calitatile sale cronograful nu da rezultate bune la nivelul marii, el trebuie
instalat la mare altitudine. Cronograful original al lui Lyot se afla la Observatrul Pic du Midi
din muntii Pirinei la altitudinea de 3117m. Cronograful de mare altitudine al Universitatii
Colorado afla pe Mount Climax. La 3400m altitudine. Cu coronografele se fac observatii
zilnice asupra profilului Soarelui, intunecat in mod artificial, obtinandu-se informatii
referitoare la suprafata sa agitata. Intrucat eclipsele totale de Soare naturale dureaza
doar 3 min. pe an. Lumina coroanei da un spectru continuu slab, peste care se suprapun
linii stralucitoare de emisii. Specrul continuu este foarte asemanator cu al Soarelui.
La nivelul coroanei solare se produce dispersia luminii solare de catre materia
coroanei, probabil de catre electrnii liberi existenti din abundenta in gazul rarefiat puternic
ionizat care o constituie. Liniile stralucutoare de emisie au constituit mult timp un mister
pentru astronomi. Aceste linii nu corespund spectrului dat de nici un element chimic nou.
Misterul a fost dezlegat in 1940 de fizicianul suedez B. Edlen care a demonstrat ca liniile
misterioase se datoresc unor atomi puternic ionizati.
“Cand poti masura fenomenul de care vorbesti si poti sa-l exprimi in cifre , atunci
sti ceva despre el, iar cand nu poti sa-l masori in numere , cunoasterea ta este
insuficienta si nesatisfacatoare; poate fi inceputul unei cunoasteri, dar ai avansat in
gandirea ta extrem de putin spre stadiul de stiinta…”
J. J. Thomson- Lord Kelvin
Bibliografie: Eclipsele de Soare – George Gamow
Descopriri Stiintifice- Legenda si Adevar
de IVAN GABRIEL