Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, socială şi economică,

dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis,
fiind o confederaţie[necesită citare]. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are
personalitate juridică internaţională.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Instituţii
• 2 Sistem politic
• 3 Membri
• 4 Teritoriu
• 5 Istorie
o 5.1 Integrarea României în Uniunea Europeană
• 6 Structura UE
o 6.1 Parlamentul European
• 7 Însemnele Uniunii Europene
• 8 Constituţia Europeană
o 8.1 Armata UE
• 9 Economia UE
o 9.1 Nivelul de trai
o 9.2 Industria
o 9.3 Infrastructura
o 9.4 Agricultura
o 9.5 Buget
o 9.6 Forţa de muncă
• 10 Demografia
o 10.1 Sporul natural
o 10.2 Speranţa de viaţă
o 10.3 Imigraţia
• 11 Galerie de imagini
• 12 Vezi şi
• 13 Note
• 14 Bibliografie

• 15 Legături externe

[modifică] Instituţii
Sub prevederile Tratatului de la Lisabona, principalele instituţii comunitare[1] sunt:

• Parlamentul European, care este ales direct de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii
Europene pentru a le reprezenta interesele.
• Consiliul European, care reprezintă guvernele statelor membre. Stabileşte politicile
principale ale UE.

• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştrii), este alcătuit din 27 de miniştrii ai

guvernelor reprezentând fiecare stat membru. Are atribuţii legislative şi bugetare
împreună cu Parlamentul European.
1
 • Comisia Europeană, care reprezintă în mod independent interesele Uniunii în ansamblu.

• Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă şi securitate al Uniunii

Europene, care coordonează politica externă şi de securitate comună.
• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene.

• Banca Centrală Europeană, coordonează politica nonetară europeană.

• Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE.

[modifică] Sistem politic

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste
tratate este Tratatul de la Lisabona. Tratatul actual şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii
Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa
principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar
în ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

[modifică] Membri
În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:

• Belgia
• Franţa
• Germania
• Italia
• Luxemburg
• Olanda

Alte 21 state au aderat succesiv:

• 1973:
o Danemarca
o Irlanda
o Regatul Unit
• 1981:
o Grecia
• 1986:
o Portugalia
o Spania
• 1995:
o Austria
o Finlanda
o Suedia
• 2004:
o Cipru
o Estonia
o Letonia
o Lituania

2
 o Malta
o Polonia
o Cehia
o Slovacia
o Slovenia
o Ungaria
• 2007:
o Bulgaria
o România

Alte trei ţări, Croaţia, Republica Macedonia, Turcia (asociată din 1963 şi în uniune vamală din
1996) sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

România şi Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele două
state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare şi României,
semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai României şi Bulgariei la Abaţia
Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naţionale ale
tuturor statelor membre ale UE.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei
datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3
octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2015,
datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la
acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa
drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde şi a
avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în
relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor
conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia,
Cipru şi Slovenia.

Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2011 [2], deşi
procesul de aderare a fost încetinit printre altele de disputa dintre Croaţia şi Slovenia referitoare
la graniţa dintre cele două state [3]. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat
acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică ex-
iugoslavă care câştigă acest statut. În iunie 2010, Islanda a început negocierile de aderare la
Uniunea Europeană şi confom comisarului eupean pentru extindere ar putea adera accelerat în
2011 [4] [5].

Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, sunt membre ale Spaţiului
Economic European (SEE/EEA), statut care le permite acestora participarea în cea mai mare
parte a aspectelor pieţei unice a EU, fără obligaţia de a adera. Elveţia, cel de-al patrulea stat
EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate
bilaterale, care au un rol similar.

Pentru a putea adapta instituţiile europene la o uniune cu 27 de state, a fost adoptat Tratatul de la
Lisabona, intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009.

Teritoriul şi populaţia UE au crescut, printre altele, şi după reunificarea germană din 1990, în
timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafaţa) prin retragerea Groenlandei (parte a
Danemarcei), în 1985, după un referendum negativ.

3
[modifică] Teritoriu

4
 State
în română în limba oficială *

Austria Österreich AT

Belgia België/Belgique/Belgien BE

Bulgaria България BG

Cipru Kypros CY

Danemarca Danmark DK

Estonia Eesti EE

Finlanda Suomi/Finland FI

Franţa France FR

Germania Deutschland DE

Grecia Ellada GR

Irlanda Éire/Ireland IE

Italia Italia IT

Letonia Latvija LV

Lituania Lietuva LT

Luxemburg Luxembourg/Lëtzebuerg/Luxemburg LU

Malta Malta MT

Polonia Polska PL

Portugalia Portugal PT
Regatul
United Kingdom GB
Unit
Cehia Česká republika CZ

România România RO

Slovacia Slovensko SK

Slovenia Slovenija SI

Spania España ES

Suedia Sverige SE

Olanda Nederland NL

Ungaria Magyarország HU
5
State candidate

FRIM** Republica Makedonija MK

Croaţia Hrvatska HR
 Islanda Ísland IS

Muntenegru Crna Gora ME

Turcia Türkiye TR
[modifică] Istorie
Pentru detalii, vezi: Istoria Uniunii Europene.

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale
moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi
condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu
forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o
singură administraţie pentru sute de ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri
ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat, de obicei,
ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani
şi au fost însoţite de progrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul
Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare
paşnică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851.
În urma catastrofelor provocate de Primul şi Al Doilea Război Mondial, necesitatea formării unei
(ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza voinţei de a reconstrui Europa şi
de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus, în cele din urmă, la formarea
Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările
din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea, în aprilie 1951, a Tratatului de la Paris,
care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Istoria, structura şi tratatele Uniunii Europene

1952 1958 1967 1993 1999 2003 ?

Comunităţile
Europene:
Uniunea Europeană (UE)
CECO, CEE,
Euratom
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom)
Comunitatea Economică
Comunitatea Europeană (CE)
Europeană (CEE)

Justiţie şi
afaceri Cooperarea poliţienească
interne (JAI) şi judiciară în materie
penală (CPJMP)
Politica externă şi de securitate comună
(PESC)
Tratatul de
Tratatul de la Tratatele de la Tratatul de Tratatul de la Tratatul de la Tratatul de la
la
Paris Roma fuziune Maastricht Amsterdam Nisa
Lisabona

"TREI PILONI" - Comunităţile Europene (CE, Euratom), Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC),
Justiţie şi Afaceri Interne

6
Evoluţia UE (1957-2007)

Comunitatea Europeană

Uniunea Europeană

Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică Europeană
(informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma, în 1957, şi
implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană,
care este, în prezent, "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial
într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea
de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht
(Olanda), pe 7 februarie 1993. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul
preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în
Europa Unită, dar această moţiune nu a fost aprobată.

[modifică] Integrarea României în Uniunea Europeană

Pentru detalii,
Regiuni vezi: Integrarea
ultraperiferice României
ale Uniunii în Uniunea Europeană.
Europene

România a fost primafranceze

• Departamente ţară din Europa Centrală
ultramarine şi deFranceză
: Guiana Est care a avut relaţii oficiale cu
Comunitatea
(GF) - Guadelupa (Franţa) (GP) - Réunion (RE)România
Europeană. În 1974, o înţelegere a inclus - în Sistem Generalizat de
Preferinţe al Comunităţii
Martinica (MQ) iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980.
• Regiuni autonome în Portugalia: Madeira (Mad) -
Azore (Azo)

• Comunitatea autonomă spaniolă Insulele Canare (Can)

(*) = Cod ISO 3166

(**) = FRIM = Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Este numele cu care UE a recunoscut oficial Republica
Macedonia (aceasta fiind denumirea oficială din Constituţia
macedoneană, nerecunoscută la insistenţele Greciei).

Note:
Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi României s-a desfăşurat
pe 25
• aprilie 2005 la
Deşi oficial AbaţiaCipru
întregul Neumünster
este statdin Luxemburg.
membru al Uniunii
Europene, prevederile Uniunii se aplică doar în partea
Relaţiile
dediplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991
sud a insulei.
să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în
februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un

7
"Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. În iulie
1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii
Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind progresele României în procesul
de aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a
recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei
copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia
Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au
început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La

summit-ul de la Salonic (Thessaloniki) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest
obiectiv.

În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în
grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la
sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme
structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările
destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea
sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta
se propunea, iniţial, suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei
o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea
acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia
de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să
stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării
acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia
şi afacerile interne", se arată în amendament.

După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat
câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea
unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului
2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la
Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul
val al extinderii alături de Bulgaria şi celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că
Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului.

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din

18 decembrie 2004. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a fost
semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, iar cele două ţări au aderat la 1
ianuarie 2007.

[modifică] Structura UE
Uniunea Europeană

Al doilea pilon Al treilea pilon

Primul pilon
(interguvernamental- (interguvernamental-
(supranaţional-federaţie)
confederaţie) confederaţie)
Comunităţile Europene Politica externă şi de Cooperarea poliţienească
8
 şi judiciară în materie
(CE) securitate comună (PESC)
penală (JAI)
• Politica agricolă Politica externă: • Trafic de droguri şi
comună Trafic de arme
• Uniune vamală şi • Cooperare • Trafic de carne vie
Piaţa internă • Menţinerea păcii • Terorismul
• Politica în domeniul • Observatorii • Infracţiuni împotriva
conncurenţei , electorali şi Trupele minorilor
Subvenţii de stat comune de • Crimă organizată
• Politică structurală intervenţie
• Politică comercială • Drepturile omului • Corupţie,
• Uniunea Economică • Democraţie coruptibilitate şi
şi Monetară • Asistenţa acordată înşelăciune
• Cetăţenia europeană statelor terţe
• Educaţie şi Cultură
• Cercetare şi Mediul Politica de securitate:
înconjurător
• Reţele transeuropene • Politica europeană
• Sănătate de securitate şi
• Protecţia apărare
consumatorului • Dezarmarea
• Politică socială • Aspectele
• Politica comună de economice ale
imigraţie dezarmării
• Politica în domeniul
azilului • Sistemul european
de securitate
• Protecţia frontierelor

Consiliul European
Consiliul Uniunii
(funcţional şi juridic este Comisia
Europene Parlamentul European
supraordonat organelor Europeană
(Consiliul de Miniştri)
UE, nefiind un organ UE)

Comisia
Europeană

• Ia decizii • Propune • Decide asupra • Votează asupra

fundamentale legi proiectelor de legilor privind
• Aplică lege ale Comisiei bugetul, în cazul
• Stabileşte liniile şi planul • Stabileşte bugetul respingerii apare
obiectivele bugetar procesul de
generale • Încheie tratate negociere cu
• Veghează internaţionale Consiliul de
la Miniştri
9
 aplicarea
legilor
europene,
a
bugetului
şi a
programe
lor
uniunii

[modifică] Parlamentul European

Pentru detalii, vezi: Parlamentul European.

The European Parliament building in Strasbourg

Parlamentul European cu sediul la Strasbourg este adunarea reprezentativă a celor 500 [6] de
milioane de locuitori ai Uniunii Europene. În mare, tendinţele europene din statele membre se
reflectă în fracţiunile politice de pe scena europeană.

Parlamentul are trei puteri importante:

• Puterea legislativă reprezintă adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonanţe,

decizii).
• Puterea bugetară, deci poate să exercite o influenţă asupra cheltuielilor comunităţii.
• Puterea de supraveghere democratică se exercită asupra Comisiei Europene. PE îşi
spune părerea despre numirea membrilor comisiei şi poate să depună o moţiune
împotriva acesteia.

În 2005, România avea 35 de observatori în parlament, iar din 1 ianuarie 2007, numărul acestora
a scăzut la 33, dar aceştia au primit drepturi egale cu cele ale oricăror parlamentari europeni.

[modifică] Însemnele Uniunii Europene

Pentru detalii, vezi: Însemnele Uniunii Europene.

Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza şi moneda acesteia, conform
Tratatului de la Lisabona

• Drapelul Uniunii Europene este un cerc format din douasprezece stele, pe fond albastru,

10
 • Imnul Uniunii Europene este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de Ludwig van
Beethoven,

• Deviza este Uniţi în diversitate (deviza Uniunii până în decembrie 2009 era Unitate în
diversitate), iar

• Moneda acesteia este euro.

[modifică] Constituţia Europeană

Pentru detalii, vezi: Constituţia europeană.

Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituţional (oficial Tratat de instituire a unei
Constituţii pentru Europa) pentru Uniunea Europeană a fost publicat în Praesidiumul
Convenţiei pentru Viitorul Europei.

Constituţia a intrat într-un proces de ratificare în toate cele 25 de state membre. După o serie de
rezultate pozitive, Tratatul de instituire a Constituţiei a fost respins prin referendumuri negative
în Franţa şi Olanda. Ulterior, tratatul a trecut în referendumul luxemburghez, după care procesul
de ratificare a fost suspendat.

Vezi şi: Europa, Euro, Extinderea Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană, Negocierile cu
România

[modifică] Armata UE

The Eurofighter is built by a consortium of four EU countries.

Uniunea Europeană nu are o alianţă militară puternică, deoarece NATO a fost în mare măsură
văzută ca adecvată şi suficientă în scopuri de apărare [104] Douăzeci şi unu de membri ai UE
sunt. membrii ai NATO [105] în timp ce restul de state membre urmează politicile neutralităţii
[106]. Cu toate acestea, compatibilitatea lor cu neutralitate aderării la UE este pusă la îndoială
(inclusiv de către Primul Ministru al Finlandei) [107] şi cu solidaritate reciprocă în caz de
dezastre, atacuri teroriste şi agresiuni armate reglementate de TUE articolul 42 alineatul (7 ) şi
articolul 222 din TFUE tratatele UE; Uniunii Europei Occidentale, o alianţă militară cu o clauză
de apărare reciprocă, a fost desfiinţată în 2010 şi rolul său a fost transferat la UE [108].

Conform Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), Regatul Unit a cheltuit mai
mult de € 48 miliarde de euro (US $ 69 miliarde) pentru apărare, în 2009, plasându-se al treilea
în lume, după SUA şi China, în timp ce Franţa cheltuit € 47 miliarde euro (US 67.31 miliarde
dolari), al patrulea.

11
[modifică] Economia UE
Pentru detalii, vezi: Economia Uniunii Europene.

PIB pe cap de locuitor în euro (2007)

Dacă Uniunea este luată ca o entitate de sine stătătoare, ea are cea mai mare economie din lume
cu un produs intern brut în 2004 de 12.332.296 milioane de dolari (PPC). Este preconizat ca
economia UE să crească în următorul deceniu, prin aderarea unor state noi - în special datorită
faptului că noile state sunt de obicei mai sărace ca media europeană, urmând ca rapida creştere a
PIB-ului în interiorul uniunii să contribuie la dinamica Europei unite. Totuşi, se estimează că
zona Euro va creşte doar cu puţin peste 1 la sută pe an 1, în timp ce alte state bine industrializate,
cum sunt Statele Unite vor creşte de trei ori pe atât, cu o medie de 3.2% pe an. 2.

[modifică] Nivelul de trai

Mai jos se află un tabel, care prezintă PIB-ul nominal total, PIB-ul nominal per capita, PIB-ul per
capita (PPP) în funcţie de cel mediu pe uniune pentru cele 25 de state membre, pentru întreaga
Uniune, pentru România şi Bulgaria care au aderat la 1 ianuarie 2007 şi pentru Republica
Moldova (cu rol comparativ). Datele sunt estimări pentru 2005 ale Fondului Monetar
Internaţional.

PIB PIB PIB per

Contribuţii
Populaţi Suprafaţ 2006 per capita Locuri
Anul la
Stat e ă (Mld. capita (PPC¹) ²
integrării buget
(Mil.) (km²) dolari (dolar EU15=10 2005
(2005)
intl.) i intl.) 0
Austria 1995 8,1 83.858 306,83 37.688 111,4 18 2.209
Belgia 1958 10,4 30.510 364,98 35.068 105,8 24 4.091
Danemarc
1973 5,4 43.094 252,46 46.691 117,9 14 2.066
a
Finlanda 1995 5,2 337.030 190,92 36.522 104,7 14 1.512
Franţa 1958 59,6 547.030 2113,42 33.855 98,5 78 16.888
1958/199
Germania 82,4 357.021 2799,75 33.785 102,4 99 21.313
0
12
 Grecia 1981 11,0 131.940 219,58 20.006 73,1 24 1.848
Irlanda 1973 4,0 70.280 200,10 48.753 135,9 13 1.366
Italia 1958 57,3 301.320 1718,90 29.635 99,2 78 13.996
Luxembur
1958 0,4 2.586 33,57 73.147 226,9 6 238
g
Portugalia 1986 10,5 92.931 229,88 22,677 65,8 24 1.385
Ţările de
1958 16,2 41.526 622,77 38.180 103,8 27 5.412
Jos
Regatul
1973 59,3 244.820 2196,83 36.429 102,6 78 12.339
Unit
Spania 1986 41,6 504.782 1124,46 27.175 84,2 54 8.901
Suedia 1995 8,9 449.964 354,02 39.101 100,3 19 2.817
12672,4
Total (UE-15) - 380,3 3.283.692 33.234 100 570 96.381
1
Bulgaria 2007 7,7 111.001 25,80 3.328 31,3 18 -
Cipru 2004 0,7 9.250 16,90 20.866 70,2 6 157
Estonia 2004 1,4 45.226 12,73 9.424 55,9 6 99
Letonia 2004 2,3 64.589 15,72 6.793 44,3 9 126
Lituania 2004 3,5 65.200 24,89 7.268 48,7 13 211
Malta 2004 0,4 316 5,43 13.742 67,9 5 51
Polonia 2004 38,2 312.685 285,71 7.487 45,6 54 2.367
Cehia 2004 10,2 78.866 121,79 11.929 66,2 24 999
România 2007 22,1 238.391 79,91 3.603 28,0 35 -
Slovacia 2004 5,4 48.845 46,23 8.549 54,7 14 382
Slovenia 2004 2,0 20.253 36,94 18.527 73,7 7 285
Ungaria 2004 10,1 93.030 107,93 11.059 56,5 24 896
13452,3
Total (UE-27) - 484,3 4.322.989 27.776 88,2 785 -
9
Moldova 3 - 3,6 33.843 2,98 828 7,7 - -
1
PPC: Indexul de volum al PIB în funcţie de paritatea puterii de cumpărare per capita este afişat relativ la media
Uniunii Europene (UE15), care a fost stabilită la 100. Dacă valoarea atribuită unui stat este mai mare de 100, atunci
acest stat are un PIB per capita peste media UE şi viceversa. Valorile se bazează pe o sursă Eurostat.

2
Locuri:La 1 ianuarie 2007.
3
Apariţia Republicii Moldova în acest tabel are doar rol comparativ. Moldova are puţine şanse de a adera în viitorul
apropiat. Vezi şi Extinderea Uniunii Europene.

[modifică] Industria

13
Industria europeană a cosmeticelor are o valoare ce depăşeşte 35 miliarde Euro pe an, este foarte
inovativă şi, în medie, companiile de cosmetice înlocuiesc sau aduc îmbunătăţiri pentru peste
25% dintre produse în fiecare an.[7]

[modifică] Infrastructura

UE depune eforturi pentru îmbunătăţirea infrastructurii transfrontaliere, de exemplu prin

intermediul reţelelor transeuropene (TEN). Proiectele din cadrul TEN includ tunelul de sub
Canalul Mânecii, LGV Est, tunelul feroviar Frejus, Podul Oresund şi tunelul Brenner. În 2001 s-
a estimat că până în 2010 reţeaua va acoperi: 75.200 km de drumuri, 78.000 km de căi ferate,
330 de aeroporturi, 270 de porturi maritime şi 210 porturi interne.[8][9]

Politicile europene de dezvoltare a reţelelor de transport vor creşte presiunea asupra mediului
înconjurător în numeroase regiuni ale uniunii. În ţările membre care au aderat după 2004,
problema majoră constă în congestionarea traficului şi poluare. După recenta extindere, noile
state care au aderat începând cu 2004 au adus în plus şi problema transportului de zi cu zi a
călătorilor.[10] Reţeaua poloneză de drumuri, în special, se afla în condiţii deficitare: la aderarea
Poloniei, 4600 de drumuri necesitau lucrări de amenajare şi consolidare în conformitate cu
standardele şi prevederile Uniunii Europene, cu un cost total de aproximativ 17 miliarde de euro.
[11]

Un alt proiect de infrastructură este sistemul de poziţionare Galileo, o propunere de navigaţie

globală prin satelit, care urmează să fie construit de către Uniunea Europeană şi a lansat de către
Agenţia Spaţială Europeană (ESA), putând să fie operaţional până în 2010. Proiectul a fost lansat
parţial pentru a reduce dependenţa faţă de Statele Unite ale Americii (care deţine sistemul Global
Positioning System), dar, de asemenea, şi pentru a oferi o acoperire mai completă la nivel
mondial şi pentru a permite o precizie mult mai mare, dată fiind vechimea sistemului GPS.[12]
Iniţiativa a fost însă criticată din cauza costurilor, a întârzierilor, precum şi din cazua lipsei de
utilitate, având în vedere existenţa actualului sistem GPS.[13]

[modifică] Agricultura

Pentru anul 2008 este preconizată o producţie de 57,6 milioane de tone de porumb, cu aproape
10 milioane de tone peste producţia din 2007, creştere datorată extinderii suprafeţei cultivate şi
randamentelor superioare[14].

Energie: UE importă în prezent 82% din ei petrol, 57% din sectorul gazelor naturale .

[modifică] Buget

Pentru detalii, vezi: Budget of the European Union.

The total expenditure of the European Union in 2006.[15]

14
Cele 27 de state membre ale UE a avut un buget aprobat de 120.7 miliarde € pentru anul 2007 şi
864.3 miliarde € pentru perioada 2007-2013, [66], reprezentând 1,10% şi 1,05% din prognoza
UE-27 VNB pentru perioadele respective . Prin comparaţie, cheltuielile Regatului Unit pentru
2004 au fost estimate la 759 miliarde €, iar Franţa a fost estimată la 801 miliarde €.

În bugetul pe 2010 de € 141.5 miliarde, cel mai mare element a cheltuielii unice este de coeziune
si competitivitate, cu aproximativ 45% din bugetul total [68]. Urmează agricultura cu
aproximativ 31% din total. [68] de dezvoltare rurală, mediu şi pescuit ocupă aproximativ 11%
[68] reprezintă Administraţia pentru aproximativ 6%.. [68] UE ca partener global şi cetăţenie,
libertate, securitate şi justiţie aduce spate cu aproximativ 6% şi, respectiv, 1%. [68]

[modifică] Forţa de muncă

Restricţii de lucru impuse cetăţenilor români şi bulgari

Milioane de est-europeni au emigrat în ultimii ani spre Occident, iar această situaţie a condus la
limitarea dezvoltării economice a ţărilor lor. Aproximativ 1,5 milioane de persoane au părăsit
Polonia după aderarea la UE în 2004, iar Lituania a pierdut 350.000 de persoane, zece la sută din
populaţie[16].

Rata şomajului în Uniunea Europeană a fost de 7,1% în anul 2007[17].

[modifică] Demografia
Populaţia combinată a celor 27 state UE este de 501 milioane locuitori. UE este pe locul 3 în
clasamentul mondial al populaţiei (estimat 2010), [24] la 501,259,840 de oameni estimată să
trăiască în UE în 2008. Aceasta este, UE are mai mult de 194,407,460 de locuitori Statele Unite
ale Americii (urmatorul pe lista).

[modifică] Sporul natural

Deşi populaţia UE este a treia ca marime din lume, dupa China şi India care în 2003 a contribuit
cu mai puţin de 2% la creştere populaţiei la nivel mondial care a crescut cu 75 milioane.

În majoritatea ţărilor din sudul Europei a fost o trecere de la o situaţie ridicata de natalitate şi
ratele de deces mai mici la naştere şi ratele de deces, deşi acest fenomen a apărut decenii mai
târziu decât în alte ţări europene mai dezvoltate.
15
În Spania, rata natalităţii a scăzut cu mai mult de jumătate dintre 1960 şi 1990, 21.7-10.2 naşteri
la mia de locuitori. În nici o altă ţară din UE, rata natalităţii a scăzut la fel de mult ca în Spania,
dar atunci această ţară are cea mai ridicată rată de imigrare (2003). În 1900 speranţa de viaţă în
Spania a fost de 35 de ani, a continuat declinul în rata mortalităţii a crescut la 62 în 1950, pentru
a ajunge până în 1985 aproape 80 de ani pentru femei şi 73 pentru bărbaţi.

Înainte de extinderea din 2004, populaţia Uniunii a crescut la o rată anuală de 0,23% (2,3 mii),
datorită în principal o creştere a populaţiei imigrante suplimentare a căror echilibru în 2000 a fost
de 735 de mii de oameni, în timp ce creşterea naturală a populaţiei în decursul aceluiaşi an a fost
372 de mii de locuitori.

Asupra ratei de creştere a populaţiei naturale trebuie să se constate că rata natalităţii din aproape
toate ţările UE este în creştere, cu excepţia Germaniei, Italia Grecia şi Suedia. Cele mai ridicate
rate ale natalităţii observate în Irlanda (14,8 naşteri la mia de locuitori), Franţa (12.9) şi Olanda
(12,5). La celălalt capăt apar Germania (8.8) şi Grecia (9.0).

Imigraţia este responsabil pentru mai mult de trei sferturi din creşterea economică totală a
numărului de persoane în UE. Germania şi Spania sunt principalul responsabil pentru această
creştere în termeni absoluţi, cu aproximativ 230 000 de imigranţi net fiecare (cont combinate
pentru 44% din total).

Dar, în termeni procentuali, cea mai mare creştere au loc în Luxemburg şi Portugalia (ambele cu
6,7 imigranţi la 1000 locuitori), urmată de Spania (5.6) şi Irlanda (5,1 .) Cu toate că migraţia netă
în continuare pozitiv, rate mai mici sunt date în Franţa, Belgia, Olanda şi Regatul Unit. Media
UE este de 3 migranţi la 1000 de locuitori.

[modifică] Speranţa de viaţă

Uniunea Europeană au, de asemenea, populaţia lumii a treia, speranţa de viaţă este cea mai mare
din lume, cu 78.1 ani de viaţă, şi IDU mai mare decât puterile emergente şi Statele Unite ale
Americii.

În acest context, populaţia UE, printr-un proces semnificativ inegale între regiuni. Pe de o parte
ţări, cum ar fi Germania, în cazul în care de mai mulţi ani, populaţia îmbătrâneşte exponenţial,
datorită numărului în scădere de naşteri şi creşterea constantă a speranţei de viaţă. Mai mult
decât atât Franţa este singurul stat mare (în termeni de număr de locuitori este în cauză) de toate
Uniunii a reuşit să menţină o rată a natalităţii suficient. În această bază, situaţia francez adaugă
un imigrare medie mare şi ratele scăzute emigrare.

[modifică] Imigraţia

În anul 2008, Franţa, Marea Britanie şi Germania au acordat, în această ordine, cel mai mare
număr de cetăţenii, în special imigranţilor africani - 137.000, 129.000 şi, respectiv, 90.000[18]

[modifică] Galerie de imagini

16
[modifică] Vezi şi
• Eurodicautom

[modifică] Note
1. ^ Listă de instituţii ale Uniunii Europene
2. ^ European Commission - Enlargement - Press Corner - News about "Croatia" -
Enlargement
3. ^ UE nu va fixa luni o data pentru incheierea negocierilor cu Croatia
4. ^ EUROPA - Press Releases - Commission welcomes European Council's decision to
open accession negotiations with Iceland
5. ^ Islanda vrea în UE odată cu Croaţia – în 2011 - Gandul
6. ^ Bun venit la Parlamentul European
7. ^ Comisia Europeană a lansat o nouă bază de date a ingredientelor produselor cosmetice.
8. ^ Comisia Europeană (1 octombrie 2003). „The trans-European transport network: new
guidelines and financial rules” (în engleză) (PDF). Portalul Europa.
http://ec.europa.eu/ten/transport/revision/doc/revision_1692_memo_en.pdf. Accesat la 15
august 2007.

17