Sunteți pe pagina 1din 13

Guvernanţa fiscală vs guvernanţa corporativă

Autori: drd Lupu Adriana, drd Medintu Daniela Nicoleta

Abstract:
În acest articol se urmăreşte punerea în lumină a elementelor specifice
guvernanţei fiscale şi corporative, realizînd totodată o paralelă între cele două
guvernanţe. Se scot in evidenţă scopurile, obiectivele si principiile de funcţionare,
stadiul actual, atingând atât cadrul naţional cât şi internaţional.
Guvernanţa fiscală are rol în prevenirea evaziunii fiscale la nivelul fiecărui stat
membru, guvernanţa corporativa lucrând la nivel de firma, în scopul protecţiei
acţionarilor. Ambele ţintesc creşterea performanţelor prin uniformizarea modului
de a acţiona, prin respectarea unor principii stabilite la nivel internaţional.

I. Aspecte generale
În condiţiile actuale ale crizei economico-financiară promovarea bunei
guvernanţe în chestiuni fiscale se impune tot mai mult atât la nivelul Uniunii
Europene cât şi în afara acesteia. Rezultate obţinute de unele state ale Uniunii
Europene ne-au demostrat, încă o dată, că numai printr-o mai bună guvernanţă
în domeniul fiscal, au putut să intervină mult mai rapid şi mai eficient şi de a face
faţă crizei economice.
Odată cu declanşarea crizei economico-financiară, statele s-au confruntat
cu probleme deosebit de grave cu consecinţe asupra bugetelor naţionale şi
sistemelor fiscale ceea ce a impus necesitatea unei cooperări internaţionale în
domeniul fiscal şi a unor standarde comune, cum ar fi guvernanţa în chestiuni
fiscale, pentru găsirea acelor soluţii care să conducă la rezolvarea acestor
probleme cu dimensiuni profunde şi cu efecte asupra stării de sănătate a
economiei.
Este cunoscut faptul că actuala criză economică şi financiară a plasat
guvernanţa fiscală într-o poziţie deosebită şi vizibilă pe scena internaţională.
Acest lucru nu prezintă o supriză având în vedere că milioane de persoane
încearcă să depăşească dificultăţile economice în condiţiile în care sunt nevoiţi
să suporte o sarcină fiscală suplimentară datorită politicior fiscale promovate de
către autorităţile competente, cât şi lipsei de conformare voluntară a
contribuabililor care urmăresc obţinerea de avantaje eludând legea.
Statele membre ale Uniunii Europe, cât şi cele din în afara ei, precum şi
organizaţiile internaţionale susţin că fundamentul primordial pentru o
concurenţă loială, pentru o sarcină fiscală echitabilă pentru fiecare contribuabil îl
constituie atât transparenţa cât şi schimbul de informaţii între acestea,
recunoscând că guvernanţa fiscală reprezintă condiţia esenţială pentru
păstrarea integrităţii financiare şi elementul cheie în reconstruirea economiei.

1
În contextul actual în care banii circulă liber, „paradisurile fiscale” şi
centrele financiare internaţionale care nu sunt îndeajuns de reglementate şi care
refuză să accepte principiile de transparenţă şi de schimb de informaţii pot facilita
sau încuraja frauda şi evaziunea fiscală.
Conform unui studiu realizat de OECD la sfârşitul anului 2008, paradisurile
fiscale din lume au atras active în valoare de 5000-7000 mld. USD, însă din
cauza gradului de confidenţialitate care guvernează acest tip de conturi, este
dificil de determinat în mod precis valoarea exactă a capitalului.
Pentru asigurarea unui cadru concurenţial corect în domeniul relaţiilor
economice, cât şi pentru asigurarea unei baze financiare solide pentru
cheltuielile publice, trebuie acordată o mai mare atenţie sistemului fiscal fiind
conştienţi de rolul pe care îl joacă în cadrul politicilor economice.
Aşa cum se arăta în Comunicarea Comisei către Consiliul Uniunii Europene,
Parlamentului European şi Comitetului Economic şi Social European se încearcă
să se identifice rolul Uniunii în ceea ce priveţte buna guvernanţă în domeniul
impozitarii analizându-se următoarele:
• modalităţile prin care poate fi îmbunătăţită buna guvernanţă în cadrul
Uniunii Europene
• instrumentele specifice pe care Comunitatea Europeană şi Statele
Membre ale UE le au la dispoziţie în vederea bunei guvernanţe
• posibilitătţile statelor membre de a întreprindre acţiuni mai coordonate.

II. Guvernanţă fiscală la nivelul Uniunii Europene


Se ştie că fiecare stat are o mare liberate în a-şi stabili propriul sistem de
impozitare care să răspundă cel mai bine obiectivelor şi cerinţelor lor de politică
internă. Întotdeauna, iniţiativele fiscale au avut şi au un rol deosebit de important
în lupta împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale, probleme cu impact deosebit
asupra bugetelor naţionale, asupra economiei în general.
S-a demonstrat, fapt recunoscut şi de către statele membre ale Uniunii
Europene că măsurile naţionale şi bilaterale luate separat nu pot rezolva decât
într-o anumită măsură problemele legate de impozitare ceea ce impune cu
necesitate luare unor măsuri menite să promoveze o mai bună guvernanţă în
chestiuni fiscale la nivelul Uniunii Europene.
Guvernanţa fiscală a fost definită de către Consiliul (ECOFIN) pentru
prima dată în concluziile din 14 mai 2008 ca fiind echivalentă cu principiile de
transparenţă, schimb de informaţii şi concurenţă fiscală .
Dintre măsurile menite să asigure o buna guvernanţă aşa cum se arată în
Comunicarea Comisei către Consiliul Uniunii Europene, Parlamentului European
şi Comitetului Economic şi Social European din aprilie 2009, se referă la:
• Cooperare administrativă, inclusiv schimbul de informaţii, care cuprinde:

2
o Directiva privind asistenţa reciprocă1 ce prevede schimbul de
informaţii între autorităţile fiscale cu privire la impozitarea directă.
o Directiva privind recuperarea creanţelor fiscale2 ce stabileşte un
regim prin care un stat membru poate solicita asistenţă unui alt stat
membru pentru recuperarea creanţelor reprezentând impozite şi
taxe.
o Directiva privind impozitarea veniturilor din economii3 ce prevede
posibilitatea ca administraţiile fiscale să facă schimb de informaţii în
mod automat, deşi se aplică doar veniturilor din economii sub forma
plăţilor de dobânzi obţinute de persoanele fizice.
• Concurenţa fiscală dăunătoare:
În vederea combaterii concurenţei fiscale dăunătoare în domeniul impozitării a
fost adoptat „Codul de conduită” privind impozitarea afacerilor4 ce defineşte
măsurile fiscale dăunătoare ca măsuri (inclusiv practici administrative) care
afectează sau pot afecta într-un mod semnificativ localizarea activităţii
comerciale în cadrul Comunităţii şi care prevăd un nivel de impozitare cu mult
mai scăzut decât nivelurile care se aplică în general în statul membru implicat.
• Transparenţă în ceea ce priveşte schimbul de informaţii.
Prin intermediul acestor măsuri se încearcă consolidarea guvernanţei
fiscale la nivelul fiecărui stat membu prin eliminarea lacunelor în acest domeniu
cu implicaţi asupa economiei fapt care să se concretizeze în asigurarea
condiţiilor pentru o mai bună prevenire a evaziunii fiscale, precum şi reducerea
poverii fiscale resimţite într-o măsură mai mare sau mai mică de către
contribuabili. Astfel, prin consolidarea acesteia se încearcă stabilirea acelor
legături care să constituie baza politică şi morală pentru a solicita o mai bună
guvernanţă în domeniul fiscal de la alte ţări terţe, de la partenerii din afara
Comunităţii.
În condiţiile actuale, când toate statele se confruntă cu probleme serioase
resimţite îndeosebi la nivelul bugetelor naţionale, se imune ca fiecara ţară în
parte să-şi coordoneze politicile pentru putea pune în aplicare normele
antievaziune, să abordeze chestiunile de guvernanţă în domeniul mult mai

1
Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de
autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe și indirecte, modificată prin
Directiva 2004/56/CE din 21 aprilie 2004.
2
Directiva 2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a
creanţelor privind anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri.
3
Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare, aplicabil plăţilor
de dobânzi și de redevențe efectuate între societăți asociate din state membre diferite.
4
http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/company_tax/harmful_tax_practice
s/

3
eficient în contextul politicii europene de vecinătate, al politicii de extindere şi al
politicii de cooperare pentru dezvoltare.
Promovarea şi consolidarea guvernanţei în chestiuni fiscale se impune cu atât
mai mult având în vedere derapajele economice cu care se confruntă statele atât
din cadrul Uniunii cât şi din afara ei.
Criza economico-financiară a accentuat şi mai mult preocupările privind
sustenabilitatea sistemului fiscal la nivelul Uniunii cât şi pe plan internaţional în
contextul actual al globalizării. Prin promovarea, consolidarea şi respecatrea
principiilor de bună guvernanţă, respectiv transparenţa, schimbul de informaţii şi
concurenţa neloială se va asigura cadrul de aplicare a unui tratementul echitabil
mediului de afaceri şi de adoptare a măsurilor edecvate atunci cand este cazul.

III. Guvernanţa corporativă

In vederea dezvoltării economice, sociale, culturale se tinde ca pe lângă


procesul globalizării pietelor să se treacă şi la globalizarea culturilor, proces
considerat necesar în evoluţia şi dezvoltarea omenirii.
Modul de organizare şi conducere a societăţilor comerciale se va realiza
după concepte general acceptate. Astfel, Organizaţia Economică pentru Comerţ
şi Dezvoltare, pe scurt OECD, defineşte concepul de “Guvernanţă corporativă”,
astfel: “Guvernanţă Corporativă se exprimă printr-un set de relaţii între
managementul companiei, Consiliul acesteia, acţionarii ei, alţi deţinători de titluri;
totodătă ea conferă structura prin care sunt stabilite mijloacele necesare realizării
acelor obiective şi monitorizate performanţele urmărite.”
“Guvernanţa corporativă s-a dezvoltat astfel încât să poată fi văzut daca
directorii maximizează încasările acţionarilor, că riscul afacerii este stabilit la un
nivel rezonabil, ca un director sau comitet de directori nu devine dominant în
detrimentul acţionarilor şi că remunerarea directorilor este rezonabilă.”5
3.1. Istoricul guvernanţei corporative
Guvernanţa corporativă îşi are originea în lucrarea “Corporaţia modernă şi
Proprietatea privată, 1932, autori fiind Adolf Berle şi Gardiner Means”. După
aceştia separarea, în marile societăţi americane, a funcţiunilor acţionarilor şi
conducătorilor, era originea unei degradări a performanţelor datorate
deficienţelor în sistemul de control intern. Astfel aceasta lucrare duce la întărirea
reglementării pieţei în Statele Unite, odată cu crearea în 1934 a Comisiei de
securitate şi schimb (Securities and Exchange Commission) însărcinată cu
protecţia investitorilor.
Aceştia au îmbraţişat idea deja descrisă mai devreme de catre Adam
Smith, care preciza că directorii de companii sunt administratorii banilor altor

5
B. Elliott, J.Elliot – Financial Accounting and Reporting, Ed. Pearson Education, 2008. p.766

4
oameni, mai degraba decât a banilor proprii, prin urmare nu ne putem aştepta la
o atenţie maximă din partea acestora. Se inoculează ideea separării între
proprietari şi conducatorii, căci importanţa capitalurilor necesare întreprinderii
moderne implică un acţionariat dispersat incapabil astfel să-şi impună obiectivele
sale de cele ale conducatorilor.
În 1980 in SUA, Institutul American de Drept instituie o comisie de jurişti,
care se alătură Asociaţia Avocaţilor Americani având drept scop emiterea unui
text fundamental, publicat în aprilie 1993 sub titlul: Principiile guvernanţei
corporative - analize şi recomandări. După colapsul Enron, în 2001, legiuitorul
aduce în lumină din nou pe acest subiect sfârşind cu Legea Sarbanes-Oxley din
30 iulie 2002.
In Anglia trebuie să reţinem raportul Cadbury publicat în mai 1991, în care
se defineşte guvernanţa corporativă ca un „sistem prin care companiile sunt
direcţionate şi controlate.” Acesta duce la stabilirea şi punerea în practica a unui
Cod de bune practici.
Toate aceste acţiuni, determină o atentă analiză şi în Europa, prin
Organizaţia Economică pentru Comerţ şi Dezvoltare, care realizează un set de
standarde şi linii directoare privind guvernanţa corporativă.

3.2. Obiectivele, scopul, organizarea guvernanţei corporative.

Obiectivele Guvernanţei Corporative urmăresc protecţia acţionarilor,


echilibrul puterii conducerii, organizarea controlului intern, dezvoltarea auditului
legal şi constituirea comitetelor de audit în vederea înţelegerii conceptului de
transparenţă a informaţiei financiare, cât şi a calităţii aceteia.
După marile scandaluri precum WorldCom, Enron, guvernele şi autorităţile
de control si-au canalizat atenţia pe stabilirea unui sistem mai eficient de
guvernare a companiilor.
Una din organizaţiile care s-a ocupat de implementarea guvernanţei
corporative este OECD, Organizaţia Economică pentru Comerţ şi Dezvoltare.
Principiile OECD urmăresc asigurarea unui cadru transparent şi care să
respecte legislaţia în vigoare, stabilirea clară a drepturilor acţionarilor, drepturi
care sunt apărate de guvernanţa corporativă, transparenţa informaţiei, rolul
consiliului de administraţie.
“Guvernanţă corporativă implică un set de relaţii între conducerea unei
unităţi, consiliul de Administraţie, acţionarii şi alte părţi interesate. De asemenea
guvernanţă corporativă pune la dispoziţie structura prin care sunt stabilite
obiectivele firmei, precum şi mijloacele de atingere a obiectivelor respective şi de
monitorizare a performanţelor obţinute. O bună guvernanţă corporativă ar trebui
să ofere motivaţia necesară pentru realizarea obiectivelor care sunt în interesul

5
firmei şi al acţionarilor, şi ar trebui să faciliteze o monitorizare eficientă,
încurajând astfel firmele să utilizeze resursele în mod eficient.”6
Dupa criza din Asia din 1997, s-a vazut necesitatea realizării unui set de
standarde şi linii directoare privind guvernanţa corporativă. În 1999 s-au aprobat
principiile de conducere acceptate pe plan internaţional aplicabile cadrului
guvernanţei. Aceste principii sunt recunoscute de către Forul pentru Stabilitate
Financiară ca fiind unul din cele 12 standarde de bază pentru un sistem financiar
stabil.
Datorită crizelor financiare se intensifică credinţa că fară guvernanţa
corporativă conducerile companiilor pot să fraudeze firmele sau fondurile publice
în defavoarea tuturor beneficiarilor, a creditorilor şi nu în ultimul rând a
acţionarilor, acum mai mult ca oricând problemele guvernanţei corporative sunt
dezbătute de ţarile dezvoltate. Astfel s-au pierdut miliarde de dolari risipind
potenţialul financiar al firmelor.
Investitorii, care sunt din ce în ce mai mult internaţionali, nu mai acceptă
un management corupt sau cu rezultate necorespunzătoare, doresc o conducere
de tip nou cu metode noi care să corespundă schimbărilor rapide care se produc
în noul mileniu. Acum mai mult ca oricând se constată necesitatea unui limbaj
comun, transparent al situaţiilor financiare având drept scop analiza eficienţa
investiţiilor.
„Investitorii caută şi aleg companiile care se bucură de o structură de
conducere corporativă corespunzătoare. Conducerea corporativă are rol intern în
managementul companiei, consiliul director supraveghind în consecinţă
compania, pentru a proteja interesele sale financiare şi investiţiile acţionarilor,
care s-ar putea afla la mii de kilometrii distanţă. O bună conducere corporativă
impune obligaţia companiei de a-şi informa acţionarii asupra operaţiunilor
comerciale şi rezultatele acestora, precum şi operarea în mod democratic astfel
încât proprietarii să poată lua decizii corecte de investiţii. Aceste proceduri,
democraţia şi transparenţa, sunt esenţa conducerii corporative.”7
Pentru a avea un interes în obţinerea performanţelor se urmareşte ca toţi
participanţii implicaţi, precum Consiliu de Administraţie, directorii, acţionarii, alţi
beneficiari să aibe responsabilităţi sau drepturi stabilite prin Guvernarea
corporativă.
Din punct de vedere organizatoric, Consiliul de Administraţie se află în
centrul sistemului de guvernanţă, asigurând legatura între acţionari, între terţe
persoane şi conducere, între societate şi exterior, având drept scop progresul
societăţii. Consiliul stabileşte obiectivele societăţii, strategia ca aceste obiective
să fie atinse de catre conducerea societăţii, căt şi modul de supraveghere a
acesteia. De asemenea, Consiliul urmareşte şi raspunde de prezentarea
informaţiilor şi de stabilirea şi analiza riscurilor, cât şi de modul în care acestea
sunt diminuate, de modul în care sunt rezolvate problemele ridicate de terţi sau
alte persoane implicate în relaşia cu societatea.

6
Principiile OCDE de guvernanţă corporativă, Preambul, 1999
7
Ana Morariu, Gheorghe Suciu, Flavia Stoian - Audit intern şi Guvernanţa Corporativă, Editura
Universitară, 2008

6
Guvernanţa corporativă urmareşte stabilirea unor Consilii de Administraţie
eficiente, care să aibe capacitatea să stabileasca o strategie optimă în vederea
prosperităţii societăţii, cât şi modul de supraveghere a conducerii.

3.3. Dezvoltarea guvernanţei corporative în diverse ţări

Guvernanţa corporativă a constituit o dezbatere între americani şi vest-


europeni dupa terminarea celui de-al Doilea Război mondial, privind
reorganizarea corporaţiilor europene, în special în Germania, modul de
conducere şi control al companiilor influenţînd capitalul companiilor şi totodată
finanţarea acestora, diversificarea şi liberalizarea lor. Pentru a permite o
deschidere mai mare a pieţei de capital în lume, au apărut primele coduri de
guvernanţă corporativă, iar în 1997 OECD a fixat un set de principii standard
care să stea la baza guvernanţei corporative în toate ţările lumii.
Cerinţele guvernanţei corporative sunt mai puţin dezvoltate în ţările din
Uniunea Europeană (cu excepţia Angliei) şi Japonia. Dezvoltarea în ţările din UE,
China, Rusia şi alte ţări din ţările Europei de est, conduce la un model mult mai
mare al proprietarilor acţiunilor.
Există patru corelaţii interesante în dezvoltarea cerinţelor guvernanţei
corporative, astfel:
a) proporţia valorii companiilor listate raportată la produsul intern brut. Cu cât
este mai mare acest raport, cerinţele guvernanţei corporative sunt şi ele
mai dezvoltate;
b) cum sunt ţinute acţiunile companiilor listate pe scară largă. Dacă un număr
mare de instituţii financiare deţin acţiuni în companiile listate, apare o
cerere mai mare pentru guvernanţă corporativă. În USA şi UK, cât şi
Australia, Canada, Singapore, Malaezia, Hong Kong şi Africa de Sud, un
numar mai mare de instituţii financiare şi individuale deţin acţiuni în cadrul
companiilir listate, deci există o cerere mai mare pentru guvernanţa
corporativă. În Japonia şi cele mai multe ţări europeene cu excepţia UK,
acţiunile în companiile listate tind să fie ţinute de un numar mic de banci,
instituţii financiare şi individuale.
c) consideraţii culturale – USA şi UK tind să aibe cerintele guvernanţei mult
mai dezvoltate decât celelalte ţări.
d) niveluri diferite ale managementului în organizarea structurilor
companiilor.8

Sistemul de guvernanţă corporativă gândit în unele ţări occidentale, pune


accentul pe comisiile care se înfiinţează pe lângă consiliu de administraţie a unei
companii, în principal cu scop de supraveghere, determinând o birocratizare
excesivă.

8
B. Elliott, J.Elliot – Financial Accounting and Reporting, Ed. Pearson Education, 2008. p.766

7
3.4. Propunere pentru Romania – Cod de guvernare corporativă

Conceptul de guvernanţă corporativă este mai puţin cunoscut în Romania,


fiind ansamblul de reguli prin care o companie este condusă şi coordonată, în
vederea reglementării relaţiilor dintre toţi cei care au un interes în compania
respectivă, precum acţionari, manageri, angajaţi, clienţi, furnizori, etc.
In Romania s-au facut câteva progrese în anii 1997 – 1999 şi 2005 cand
s-au adus modificări în legea privind socieţăţile comerciale 31/1990, iar in anul
2000 la iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie a României a fost eleborat un
cod de guvernanţă corporativă, fără a avea până în prezent un impact cultural şi
economic major.
Standardele internaţionale privind guvernanţa corporativă au în vedere în
principal societăţile pe acţiuni, celelalte fiind in afara standardelor deşi nu există
o limită de natură legală sau convenţională.
In vederea unei mai bune aplicări se stabileşte „Codul de guvernare
corporativă.”
Codul stabileşte un set de reguli şi cerinţe care influenţează
managementul unei societăţi comerciale priviind planificarea strategică şi
adoptarea deciziilor, in vederea optimizării intereselor acţionarilor, creditorilor,
clienţilor, angajatorilor şi angajaţilor, intr-un cuvânt tuturor factorilor implicaţi sau
interesaţi de buna funcţionare a societăţii.
Acest Cod poate fi aplicat oricărei societăţi comerciale, dar mai ales
societăţilor cotate la bursa de valori sau pe piaţa RASDAQ, societăţilor
comerciale care beneficiază de o finanţare printr-un fond de capital de risc sau
ale căror acţiuni sunt achiziţionate de un fond mutual, fond închis de de investiţii.
Se stabileşte structura consiliului de administraţie şi condiţiile de numire în
funcţia de administrator, marimea acestui consiliu şi atribuţiile acestuia.
Administratorii stabilesc planul de acţiune, conform obiectivelor planificării
strategice şi tot ei au grijă de implementarea propriului codului de etică pe care
trebuie să-l aibe orice societate comercială.
Directorii executivi sunt angajaţi ai societăţii care vor îndeplini deciziile
consiliului de administrare în conformitate cu obiectivele şi planificarea strategică.
Totodată consiliu stabileşte şi competenţele acestora, dar contractul de muncă al
acestora nu trebuie să depaşească 4 ani fără aprobarea acţionarilor. In ceea ce
priveşte remunerarea administratorilor, acestia vor primi indemnizaţie lunară şi
tantieme, acestea fiind funcţie de prezenţa la şedinţele consiliului şi de situaţia
financiară a societăţii.
Un alt element important al acestui cod este comunicarea cu acţionarii,
creditorii, furnizorii, clienţii, aşa numiţi componenţii interni, cărora consiliu de
administraţie trebuie să le prezinte un raport financiar cât mai complet, cu
informaţii complete şi obiective.

8
Totodată se stabilesc cerinţele minime obligatorii pentru administratori şi
directorii executivi, cât şi atribuţiile cenzorilor şi auditorului independent.
Ultimele elemente privesc aplicarea, amendarea şi monitorizarea aplicării
Codului.

IV Deosebiri între guvernanţa fiscală şi cea corporativă

Guvernanţa fiscală asigură transparenţa informaţiilor şi reprezintă condiţia


esenţială pentru păstrarea integrităţii financiare, element cheie în reconstrucţia
economică a unei ţări.
La nivelul UE guvernanţa fiscală stabileşte instrumentele specifice şi cu
cea mai adecvaţă aplicabilitate privind asistenţa reciprocă, schimbul de informaţii
legat de impozitarea directă, recuperarea creanţelor fiscale, impozitarea
veniturilor din economii. Aceasta trebuie consolidată pentru a elimina lacunele la
fiecare membru al corporaţiei.
Guvernarea corporativă prezintă un set de relaţii între managementul
companiei, oraganizarea societăţilor comerciale se va realiza după concepte
general acceptate, susţinînd separarea atribuţiilor dintre proprietar şi conducător,
avînd drept obiectiv protecţia actionarilor prin preântâmpinarea fraudelor, analiza
riscurilor şi stabilirea măsurilor pentru diminuarea lor.

Guvernanţa fiscală Guvernanţa corporativă


Scop Susţine separarea
atribuţiilor dintre Consiliul
de administraţie şi
management.
Obiectiv Creşterea performanţei
companiei şi armonizarea
diferitelor grupuri de
interese.
Ce reprezintă Set de relaţii între
managementul
companiilor
Aplicabilitate La nivel de La nivel de companie
Existenţa “Cod” privind Cod de conduită pentru Cod de guvernare privind
guvernanţa combaterea concurenţei planificarea strategică şi
fiscale adoptarea deciziilor
Stabilirea strategiei Consiliul de administraţie

9
V. Concluzii
Un rol important în sprijinirea guvernanţei fiscale revine politicilor de la
nivel europen care trebuie să se caracterizate prin coerenţă şi coordonare ceea
ce va asigura dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor economice atât între statele
membre ale Uniunii Europene cât între Uniune şi terţe ţări.
Dificultăţile economice determinate de criza economică şi financiară au
determinat ca guvernanţa fiscală să fie poate mai importantă decât cea
corporativă.
Guvernanţa fiscală influenţează guvernanţa corporativă dând posibilitatea
statelor membre să întreprindă acţiuni coordonate unitar tinând seama de
particularităţile fiecarui stat membru, rezolvând astfel mai bine problemele legate
de fiscalitate, raspunzînd obiectivelor economice din fiecare ţară.
Introducerea guvernanţei corporative în Romania implică aplicarea
principiului egalităţii de tratamente pentru acţionari, adoptarea principiilor OECD,
care presupune refacerea încrederii în mediul de afaceri, fiind o prioritate în
activitatea autoriţăţilor legislative şi de reglementare pentru piaţa de capital,
armonizarea celor două componente de bază pe piaţa de capital, riscul şi
rentabilitatea.
Principiile OECD, adoptate în 1999, sunt cele mai respectate pe plan
internaţional existând informaţii pentru toţi acţionarii, iar responsabilităţile sunt
stabilite şi echilibrate.
Guvernanţa corporativă asigură acurateţea şi transparenţa procesului
decizional al companiilor, asigurănd acces egal la informaţii relevante pentru toţi
acţionarii.

Bibliografie
M.Boulescu, M.Ghiţă, V.Mareş - Controlul fiscal şi auditul financiar-fiscal –
Editura CECCAR, Bucureşti 2003.
A. Morariu, Ghe. Suciu, F. Stoian – Audit intern şi guvernanţa corporativă,
Editura Universitară, Bucureşti 2008.

A. Rusovici, S. Farmache, G. Rusu – Manager în misiunea de audit, Ed.


Monitorul Oficial, 2008

B. Elliott, J.Elliot – Financial Accounting and Reporting, Ed. Pearson Education,


2008.

10
A.Rusovici, R. Popescu – Contribuţii internaţionale la dezvoltarea conceptului de
guvernanţă corporativă, Revista Aufit financiar, nr. 9, 2008.

N. Feleagă, L. Feleagă – Guvernanţa corporativă maximizarea bogăţiei


acţionarilor, reportingul intern comunicarea financiară externă, Revista
Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor, nr.10, 2008.

N. Feleagă – Mizele puterii între cei care conduc întreprinderea şi cei care o
finanţează baze teoretice, cadrul conceptual şi modelele referitoare la
guvernanţa corporativă, Revista Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor,
nr.12, 2007.

IFRS Conversion Planning Now Could Avoid Higher


Costs Later

July 16, 2009 (Pennsylvania CPA Journal) — Many organizations


are in circle-the-wagons mode. Leadership teams could easily put
aside plans regarding a conversion to International Financial
Reporting Standards (IFRS).

As was expressed in a 2009 edition of Deloitte Debates* ("Front or Back Burner?"),


companies may feel that the last thing they need on their plates during a down
economy is a complex project to incorporate a new set of accounting and reporting
standards.

IFRS, however, continues to spread around the world, to die point where most
countries could be using it at some level by 201 1. Here in the U.S., under a
proposed roadmap issued in November by the SEC, public companies would be able
to adopt IFRS beginning in 2014. The exact timing will depend on future SEC
rulemaking. If this sounds like you have plenty of time, consider what the AICPA
announced in mid-2008: three to five years would be a reasonable time period to
complete an IFRS convergence.

Perhaps the issue should not be how an organization can take on one more initiative
during a down economy, but rather how continuing to plan for IFRS conversion
should help a company minimize costs and disruptions. Yes, assimilating IFRS will be

11
challenging in terms of time and resources, but it may also present opportunities to
enhance a number of business activities that affect an organization s cost structure
and revenue-generating potential.

What follows are three considerations related to organizational competitiveness


where IFRS conversion could have an impact.

Leveling the Global Playing Field

Pennsylvania-based companies increasingly compete with global rivals already using


IFRS. This is particularly true in the process and industrial products sector, which has
historically been a significant contributor to our state's economy. According to the
Deloitte publication, Ascending to New Heights with IFRS,1 implementing
international standards could better enable a company to perform and compete in a
global landscape by improving access to foreign capital markets and providing
enhanced comparability of the company's financial performance to that of
international peers. Global capital markets, banks, creditors, and rating agencies
often look for comparability among companies.

Likewise, adopting IFRS could facilitate friture merger or joint venture opportunities
with foreign players who already use IFRS. This avenue has become more important
in the struggle to grow by accessing new products and markets.

Reducing Costs with the Finance Function

The movement to a single set of reporting standards around the world could prompt
firms to move their finance function to a shared-services model. Instead of having
different business units or subsidiaries execute financial reporting and other finance
activities in a disparate fashion, it might make sense to consolidate efforts under one
department, thus cutting out duplication and enhancing quality via a more controlled
process.

It would be tougher to consider this kind of transition if an organization has business


units in different countries and using different accounting languages, such as U.S.
GAAP, local country GAAP, and IFRS. An enterprisewide conversion to IFRS breaks
down these barriers, and would create an opportunity for the finance function to
operate as a single shared service.

Even if not part of a shared services model, a conversion to IFRS may still reduce
costs by reducing the number of standards, processes, and reconciliations involved in
financial reporting. As suggested in the Ascending to New Heights report, any effort
to transform an organization's finance function might not be complete without a
planning dimension related to IFRS.

Determining the Success of New Projects

The economy, of course, hasn't ground all new projects to a halt. Progress continues
to march on. As firms invest in new enterprise systems, they should consider if the
deliverable will be compatible with IFRS, which will likely result in new demands on
technology and a need for greater data-gathering in some cases. Even if an
organization has given the green light to a new engagement, considering IFRS now

12
could lessen the need of a major overhaul notso-far down the road. The longer an
organization waits, however, the more problematic any IFRS update to the "final
result" will be.

In light of these and other possible strategic benefits, and the fact that a conversion
to IFRS may be unavoidable, companies should consider assessing the potential
benefits of an IFRS conversion as a way to bring sustainable improvements to a
company's competitive position, not as just another future compliance issue that can
be thrown on the back burner with litde consequence.

13