P. 1
Rolul Profesorului

Rolul Profesorului

|Views: 4,678|Likes:
Published by Rheea Lucaciu

More info:

Published by: Rheea Lucaciu on Feb 02, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/19/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA: ŞTIINŢE SOCIO-UMANE PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

STATUTUL PROFESORULUI ÎN ŞCOALĂ

Student: POPA (LUCACIU) RHEEA SILVIA AN III FR

stimularea motivaţiei acestora este un rezultat al conducerii procesului instructiv. ajutându-i să-şi găsească identitatea. prin încurajarea succeselor fiecărui elev. Oricât de perfecţionate ar fi ele. profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:a) organizator al procesului de învăţământ. să dezvolte virtuţi sociale. c) partener al educaţiei. strategiile comunicării. partener. conform cu situaţia concretă şi individualitatea fiecărui elev. a doza dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor(Geissher. Este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice. de felul în care profesorul îşi înţelege misiunea. să întărească includerea elevilor în propria valoare. Funcţia de educator a elevilor exclude însă autoritarismul şi dirijismul. de totalitatea sarcinilor cuprinse în funcţia de profesor şi. Ca organizator al învăţării. din punctul de vedere al formării personalităţii umane ele capătă însă valenţe educative ca urmare a prelucrării şi transmiterii lor de către profesor. psihologia învăţării. prin integrarea într-o situaţie de învăţare. a organiza învăţarea înseamnă a găsi metodele cele mai adecvate. Abuzul de „disciplinare”. Indiferent de specialitatea sa. 1981). Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii. pentru profesor: folosirea unor metode care să formeze elevilor atenţia pentru munca independentă. creează premise pentru ca aceştia. etc. b) educator. stimulând gândirea elevilor. cât şi de implicaţiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia evoluţiei copilului. Dimpotrivă. a teoriei instruirii în transmiterea conţinutului învăţământului. nu în ultimul rând. provocarea unei atmosfere de neîncredere şi suspiciune are ca efect retragerea şi resemnarea elevilor. Deci. informaţiile cuprinse în programele şi manualele şcolare constituie doar premise latente. de exemplu. tendinţa de a le induce un comportament adaptativ şi conformist. care se rezumă la a da indicaţii elevilor. Tot aşa se întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ. Rolul conducător al profesorului în activitatea didactică rămâne una din coordonatele de bază ale misiunii sale. ce şi cum să înveţe. înseamnă. ci şi un antrenor care. Ea se îndeplineşte prin crearea unei atmosfere generale de securitate şi încredere în clasă. A educa înseamnă a-ţi desfăşura 2 . etichetarea represivă şi manipulantă a elevilor.În şcoală. prin găsirea independentă a răspunsurilor. le asigură valenţele educative scontate. a construi secvenţe instructive bazate pe logica obiectivă a disciplinei. Funcţia didactică a profesorului se exprimă prin îndeplinirea statutului de model. de atitudinile părinţilor. prin întrebări analitice. a trezi interesele elevilor şi a stimula performanţele. alături de a instrui. un profesor care utilizează etichetarea şi ironizarea elevilor ca metode didactice nu poate obţine decât antipatie şi refuzul participării la efortul comun. A educa. prin crearea unui flux de simpatie între profesor şi elevi. Privite în sine. profesorul îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. să ajungă la o mai bună înţelegere a problemelor. numai utilizarea lor de către profesor. Utilizarea nedozată a acestor prerogative se poate solda însă cu rezultate negative. Condiţiile pe care le asigură spaţiul şcolar şi poziţia profesorului în clasă fac ca acesta să poată exercita o influenţă importantă asupra elevilor. apariţia marginalilor. Se are în vedere şi dozarea dificultăţilor în procesul învăţării. prin fixarea pe anumite atitudini apreciate de profesor. agresivitatea umană. Exercitarea funcţiei de educator este dependentă de concepţia care stă la baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizării ei. d) membru al corpului profesoral. sfătuitor. Trezirea interesului elevilor. poate avea ca efect formarea unor spirite conformiste şi dependente. a crea o atmosferă prielnică studiului. Funcţiile profesorului în şcoală În şcoală.

pentru cele educative. devenind vocaţia funcţională. el urmăreşte să evalueze efectele intervenţiilor sale şi le ia în seamă atunci când proiectează interacţiunile următoare cu elevii. Înainte de a transmite valori cognitive. profesorul fiind obligat să-şi distribuie imparţial atenţia asupra tuturor elevilor. îndeosebi cu părinţii. profesorul este o persoană empatică. profesorul transmite valori morale şi îi asistă pe elevi în însuşirea acestora. cognitivă şi morală a elevilor.vor rămâne întâmplătoare atâta timp cât se rezumă la acţiuni separate şi necoordonate. pentru sarcinile instructive şi ale tuturor profesorilor. coleg. ca un factor activ în dezvoltarea armonioasă. Rolul de profesor presupune cerinţe diferenţiate: el reprezintă autoritatea publică. iar profesorul trebuie să colaboreze cu toţi factorii educativi. Rolurile profesorului Termenilor mai vechi de meserie sau profesiune. profesorul se găseşte în situaţii conflictuale. transmiţător de cunoştinţe şi educator. Similitudinea cu rolul interpretat pe scenă de actori este explicită. Cele trei laturi ale influenţei educative. organizarea unor discuţii în grup sau consfătuiri ale profesorilor de aceeaşi specialitate. cu directorii şi alţi educatori. a spus: „Valoarea omului nu rezidă în cunoştinţe. ce se îngrijeşte cu prioritate de problemele emoţionale şă motivaţionale ale elevilor. rolul jucat de o persoană de referinţă. Psihologia educaţiei şi pedagogia contemporană îl încurajează pe profesor să reflecteze asupra rolului său în procesul educativ. Din perspectiva abordării terapeutice. El se preocupă în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice. partenerul părinţilor în sarcina educativă.învăţarea socială. pregătirea comună pentru procesul instructiv. are obligaţia de a observa şi evalua. ci în voinţă”. în vederea unei acţiuni convergente . crede Herbart. să armonizeze educaţia formală cu cea nonformală şi informală. Nu se pot realiza o instrucţie şi o educaţie unitară prin simpla adiţionare a unor influenţe disparate. şi la concepţia după care profesorii şi elevii formează împreună o comunitate şcolară. etc. evaluator al elevilor. aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire. el împarte răspunderea formării copiilor cu familia. formarea independenţei de a lucra metodic şi dezvoltarea eului elevilor. le este preferat astăzi cel de rol. oferite de diverse discipline. este acela de a trezi „virtuţi”. Conceptul de partener al educaţiei se referă la raporturile profesorului cu alţi factori educativi. În plus. E nevoie deci de un „consens”al atitudinilor şi acţiunilor pedagogice. 2. de a forma caractere. Complexitatea problemelor pe care le pune şcoala ca organizaţie face imposibilă izolarea şi „independenţa” lor.activitatea sub semnul unor categorii morale. Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe şi articula oferta sa comportamentală unor solicitări diverse. reprezentând 3 . Abordarea elaboraţionistă îl concepe pe profesor ca un eliberator al minţii elevilor. care sunt totodată şi abordări diferite ale acţiunii pedagogice: 1.Şcoala este a doua instanţă de socializare. prin sublinierea importanţei unor sentimente precum cel de satisfacţie a reuşitei. Rolul de educator al profesorului. O primă situaţie conflictuală rezultă din raporturile sale cu părinţii şi cu instituţia şcolii. presupune discuţii între profesorii de specialitate care predau la aceeaşi clasă. Abordarea executivă propune un profesor prin excelenţă executor. disponibilitatea de a primi sugestii. Ideea de a lucra în echipă (team-teaching). Stima de sine. repartizarea funcţiilor în cazul unor sarcini speciale. Clasicul pedagogiei germane. sunt socotite condiţii esenţiale ale participării eficiente în şcoală. ca reprezentant al statului. El poate juca rolul de consultant al părinţilor. sentimentul eficienţei personale. slujindu-se de cele mai eficiente metode. Herbart. apropiate celui de „chemare”. acceptarea de către grup. Adesea. Un model construit de cercetătorii americani distinge trei roluri posibile ale profesorului. el trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale. dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive şi de a analiza critic propriile prejudecăţi. 3. Părinţii solicită adesea o atenţie specială copiilor lor. Ca membru al corpului profesoral. consiliindu-i pe elevi să ia distanţă critică faţă de atitudinile şi performanţele proprii. respectului pentru realizări. cooperării. Profesiunea de educator este încărcată de tensiune. profesorul se găseşte într-o strânsă interdependenţă cu colegii. membru în colectivul şcolii. după familie.

Geissler sintetizează astfel contradicţiile îndeplinirii rolului de profesor: . Acesta include toate deciziile şi acţiunile solicitate pentru menţinerea ordinii în clasă. Profesorul. Profesorului îşi asumă o multitudine de roluri a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui. . frânează.educatorul e preocupat îndeosebi de om. îndrumă.consensul instituţional. alţii sunt cu precădere preocupaţi de a forma. ca profesionist reflexiv: se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflecteze asupra întâmplărilor inedite din clasă. Soluţia e organizarea unui învăţământ educativ.orientări de viaţă. Stările tensionale sunt inevitabile.partenerul sfătuieşte. apelează.examinatorul se străduieşte să fie obiectiv şi imparţial.informator contra distribuitor de şanse. să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă. strategia fiind punerea sub semnul îndoielii a unor adevăruri.. ca expert al actului de predare-învăţare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se întâmplă în procesul de învăţământ. articulând cele două tendinţe: educaţia fără instrucţie e imposibilă. sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate etc. curiozitatea şi dorinţa lor pentru activitatea de învăţare. . . .model contra specialist. de „educat” ca partener în relaţia comună. ca agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor. . ca model: prin întreaga sa personalitate. componenta educativă stimulează şi motivează instruirea. să dezvolte elevilor .informatorul transmite. . Profesorul. Anita E. Profesorul are de-a face cu un tip special de management. Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate exercita profesorul. El transmite valori. Profesorul. Cel mai important conflict de rol e acela dintre transmiterea cunoştinţelor de specialitate şi calitatea de educator a profesorului. . Profesorii sunt puşi adesea în dificultate de două sarcini aparent diferite: pe de o parte. exercitându-şi puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici. prin acţiunile şi comportamentul său este un exemplu pozitiv pentru elevi. ca lider: conduce un grup de elevi. şi anume „managementul clasei”. prezentarea materialului ca pe o confruntare între teze diferite. un substitut al părinţilor. Profesorul. La unii predomină preocuparea pentru transmiterea de cunoştinţe. care se rezumă la: . Avem de a face deci cu o tensiune intra-roluri. Este un prieten şi confident al elevilor. ei sunt responsabili de transmiterea corectă a unei cantităţi de informaţie şi verificarea asimilării acestor cunoştinţe. Corolarul conţinutului social al acestei profesiuni constă în participarea la evenimentele şi frământările social-culturale ale timpului în care trăieşte şi ale poporului din care 4 .specialistul se axează pe predare şi instruire unitară. cu părinţii şi cu ceilalţi factori. admonestează.aptitudini critice”.modelul stabileşte şi oferă cerinţe morale. Woolfolk menţionează următoarele: Profesorul. Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfăşoară şi o activitate extraşcolară sau cultural-educativă. Profesorul în ipostaza de consilier: este un observator sensibil al comportamentului elevilor. Pe de altă parte.partener contra examinator. un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al acestora. păstrând distanţa rece impusă de ştiinţă. obiect de afecţiune. asigură consensul cu ceilalţi profesori. Profesorul. ca manager: supraveghează întreaga activitate din clasă.

invitând grupul să participe la stabilirea manierei de organizare. şi-au propus să constate impactul acestor variaţii asupra comportamentului de grup şi individual. performanţele înalte şi acceptarea profesorului de către clasă.faire. Psihologia şcolară a oferit o confirmare empirică a acestor idei. lăsând în seama copiilor toate iniţiativele. Experimentele lui Lewin. copiii au tendinţa de a transfera toată responsabilitatea către adult. Grupurile de copii executau aceleaşi sarcini. îl reprezintă profesorul. Controlul exercitat de profesor pare să se afle într-o relaţie de proporţionalitate inversă cu intensitatea interacţiunii elevilor. Evoluţia sa presupunea exercitarea unui control strict. au fost conducerea autoritară.face parte. în majoritatea cazurilor. în vreme ce absenţa celui democratic nu avea deloc acelaşi efect. climatul laissezfaire traduce un rol pasiv al adultului. irascibili. bineînţeles. obiective specifice şi apelând la mijloace şi forme adecvate.. În celelalte grupuri nu găsim astfel de comportamente. realizate acum aprox. În ceea ce priveşte schimbarea unui stil de conducere cu altul. armonioase. Relaţiile dintre copii sunt detensionate. 19789. El afişa o atitudine prietenoasă. control ce poate fi mai mult sau mai puţin strâns. Climatele sociale de grup induse de adulţi se deosebesc şi în ceea ce priveşte motivaţia şi productivitatea. În absenţa liderului autoritar. 50 de ani. animat de grija pentru ridicarea gradului de cultură şi cm\\za\\e al naţiunii sale. sugera indiferenţă şi neimplicare: ezita atunci când era pus în situaţia de a da sugestii şi evita în mod constant orice evaluare a ideilor ori conduitelor participanţilor. Liderul autoritar se caracteriza prin aceea că el lua toate deciziile privind organizarea grupului şi activităţile desfăşurate în grup. dând naştere la manifestări de prietenie şi la confidenţe. la trecerea de la un climat autoritar la unul democratic. Progresul învăţământului înseamnă slăbirea controlului profesorului. În sfârşit. pentru participarea elevilor. copiii încetau lucrul. deşi un grad redus de control e necesar pentru a asigura focalizarea discuţiilor dintre elevi pe sarcina şcolară.defulare”. Una din diferenţele cele mai evidente în comportamentul grupurilor conduse astfel a fost faptul că în condiţiile conducerii autoritare. membrii erau liberi să se asocieze cu cine doreau în vederea realizării sarcinii. Cele trei tipuri de conducere. în unele condiţii stilul autoritar se dovedeşte şi el util. El însă evita să ia singur decizii. uneori dispuşi să-şi exprime nemulţumirea în gesturi de revoltă. Intervenţiile sale se constituie în strategii de control. El nu împărtăşea copiilor planul de ansamblu al activităţilor şi nici criteriile de evaluare a performanţelor individuale sau de grup. Stilul profesorului şi bazele puterii sale Un factor important al evoluţiei climatului din clasă. Ei aveau cunoştinţe despre toate etapele ce urmau a fi parcurse până la atingerea scopului comun. nu numai că se presupun. în condiţiile locomoţiei optime a grupului spre scopul pe care şi l-a propus. Acesta îşi limita participarea cât mai mult cu putinţă. dascălul nu încetează de a fi un educator şi în afara ei. imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al patriei noastre. Numai în măsura în care profesorul îşi continuă misiunea şi în afara cadrului profesional pe care i-l oferă şcoala poate fi considerat un educator al poporului său. de . relaţiile cu liderul fiind amicale. dar se şi întregesc şi se completează reciproc. Mai mult. lăsându-i să hotărască ei înşişi. şcolară şi extraşcolară.(Detsch şi Hornstein. în această ipostază profesorul ne apare ca pedagog social. dar prin tot ceea ce făcea. Când sarcina este 5 . Copiilor le era oferită posibilitatea de a alege de fiecare dată când solicitau un sfat cu privire la îndeplinirea sarcinii: liderul sugera cel puţin două alternative. apăreau la copii manifestări zgomotoase. în acelaşi cadru. având ca rezultate relaţiile amiabile dintre elevi. urmărind. Desfâşurându-şi activitatea profesională în cadrul şcolii. Dependenţa îi face pasivi. cel democratic şi cel laissez. Cele două laturi ale activităţii sale. Deşi. conducerea democratică este mai indicată. Lippitt şi White asupra stilurilor de conducere. a căror eficienţă s-a testat. nu dincolo de un anumit prag şi instaurarea unei atmosfere relaxate de învăţare. Nici adultul care juca rolul liderului democratic nu participa prea mult la activităţi.

De el depinde prefacerea travaliului în clasă într-o activitate agreabilă. într-un facilitator al interacţiunii elevilor şi într-un consultant. El trebuie să renunţe la rolul său tradiţional şi să se transforme. liderul se bucură de simpatia membrilor şi are puterea de a recompensa şi pedepsi. într-un planificator al activităţilor de grup. Profesorul este figura centrală a reformei educaţionale contemporane. conducerea autoritară poate determina obţinerea unui randament excelent.structurată.teaching). Socotesc că numai un profesor care a reflectat asupra rolului său şi care deţine cunoştinţe psiho-pedagogice poate deveni protagonistul acestei reforme. în condiţiile în care şcoala se restructurează în echipe de elevi şi profesori. cald şi securizant. profesorii eficienţi sunt aceia ce ştiu să ţină o dreaptă cumpănă între controlul strâns şi exigent şi deplina libertate de decizie a clasei. El este cel care trebuie să înveţe să-şi alieze computerul în acţiunea educativă. După cum de el depinde introducerea perspectivei interdisciplinare şi răspândirea practicii predării în echipă (team. De aceea. să facă din acesta un puternic catalizator al interacţiunii dintre elevi. desfăşuretă într-un mediu afectiv. 6 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->