Sunteți pe pagina 1din 13

Comportamente deviante de tip nevrotic

Efectat:Mocanu
Ecaterina
Evaluat: Ilicceev Maxim
Obiective:
1. Suptul degetului.
2. Rosul unghiilor.
3. Ticurile.
4. Hiperchinezia.
5. Enureza.
6. Ecompreza.
7. Anorexia.
8. Bulemia.
9. Masturbatia.
Suptul degetului
Cauzele principale: Instinctul de supt scade in general dupa 6 luni, desi numerosi
copii continua sa isi suga degetul pentru a se linisti. In cele din urma, suptul degetului
poate deveni un obicei la care apeleaza copiii mici pentru a se calma atunci cand le
este foame, frica, somn, cand sunt agitati sau plictisiti.

Tabloul clinic: Daca se prelungeste dincolo de o anumita limita, suptul degetului


poate cauza probleme dentare pentru copil. Dintii copilului de pe cele doua maxilare
se pot suprapune in mod gresit (malocluzie dentara) sau pot fi impinsi inafara,
deformand bolta palatina (cerul gurii). Malocluzia se corecteaza de la sine atunci cand
copilul renunta la suptul degetului. Totusi, cu cat acest obicei este continuat mai mult,
cu atat sunt mai mari sansele ca tratamentul ortodontic sa fie necesar pentru
corectarea problemelor dentare survenite.
Pot de asemenea sa apara probleme de vorbire – pronuntia gresita a unor sunete.

Tratamentul: In general se recomanda ignorarea acestui obicei la copiii de varsta


prescolara. Majoritatea copiilor renunta singuri la suptul degetului la un moment dat.
Tratamentul consta in impunerea unor reguli de catre parinti si in oferirea de
alternative care sa ii distraga atentia copilului. Momentele zilei si locurile in care
copilului i se permite sa isi suga degetul trebuie limitate.
O alta solutie este oferirea de recompense morale (laude) atunci cand copilul renunta
la suptul degetului. Pe masura ce copilul se maturizeaza, de obicei la 5 ani, el poate
juca un rol mai activ in tratament.
Puneti manusi pe mainile copilului sau inveliti degetul mare intr-un material sau intr-
un plasture. Explicati-i copilului ca manusa, plasturele sau panza aplicata pe deget nu
este o pedeapsa, ci are rolul de a-i aminti sa nu isi mai suga degetul
Daca aceste metode nu functioneaza, alte tratamente, incluzand terapiile
comportamentale, dispozitivele pentru degete sau dispozitivele orale pot fi utilizate.
Rosul unghiilor
Cauzele principale: Rosul unghiilor la copii este in principal un obicei pe baza emotiva. La
fel ca suptul degetului sau purtarea jucariei preferate peste tot, si rosul unghiilor le confera
copiilor un sentiment de liniste care ii ajuta sa se calmeze mai mult decat ar putea-o face
altfel.
Tabloul clinic: Majoritatea copiilor depasesc acest obicei cu varsta, mai ales cand cei din jurul
lor le atrag atentia ca au mainile zdrentuite sau “urate”. Intre timp, presarea copiilor sa
renunte la acest obicei nu da rezultate, asa ca parintii ar trebui sa-si incurajeze copiii sa se
ingrijeasca mai multa fara a adauga si observatii negative. Majoritatea copiilor nu
realizeaza ca isi rod unghiile pentru a se linisti, pentru a se alina pe ei insisi, dar
monitorizandu-le comportamentul parintii isi pot da seama care sunt factorii de stres care
declanseaza rosul unghiilor.
Tratamentul: Exista mai multe masuri pe care le poti lua pentru a te ajuta sa scapi de obiceiul
de a-ti roade unghiile. Unele se concentreaza asupra modificarilor de comportament, altele
se concentreaza pe barierele fizice impotriva roaderii unghiilor:
pastreaza-ti unghiile taiate scurt si pilite. Ingrijirea unghiilor te poate ajuta sa reduci
obiceiul de roadere a lor si te poate incuraja sa iti pastrezi unghiile atractive;
fa-ti manichiura regulat si foloseste lac de unghii. Barbatii pot folosi lacul incolor. Si
unghiile artificiale iti pot fi de ajutor. In plus, ele iti protejeaza unghia pe masura ce creste;
incearca tehnici de management al stresului daca iti rozi unghiile din cauza ca esti
nelinistita sau stresata;
foloseste o oja cu un gust amar. Acesta iti va aminti de fiecare data ca trebuie sa incetezi
sa-ti mai rozi unghiile;
incearca sa inlocuiesti rosul unghiilor cu alte activitati precum: desenatul, scrisul,
strangerea unei bile de stres. Daca incerci sa tii o evidenta a momentelor in care simti
nevoia sa iti rozi unghiile, vei deveni mai constienta si vei putea incerca sa te controlezi;
poarta manusi, bandaje adezive, etichete colorate, orice care sa-ti aminteasca sa nu-ti mai
rozi unghiile.
Ticurile
Cauzele principale: Ticul este o miscare motorie sau o vocalizare rapida, cu debut brusc, repetitiva,
nonritmica, stereotipa Ticul implica grupele musculare circumscrise si nu are un scop evident.
Ticurile sunt traite ca fenomene irezistibile dar care pot fi suprimate pentru o perioada de timp.
Ticurile apar adesea ca fenomene izolate, dar de multe ori sunt asociate cu numeroase perturbari
emotionale, in special fenomene obsesionale sau ipohondriace. Tulburarile de dezvoltare
specifice sunt de asemenea asociate cu ticurile.
Tabloul clinic: Există două tipuri de ticuri: simple şi complexe.Cele simple se produc deodată şi se
pot repeta des (exemplu: clipitul, pufnitul, trasul nasului, grimasele faciale).Cele complexe
sunt: sariturile, mirositul lucrurilor, atingerea altor persoane, coprolalia, echolalia. Conform
opiniei specialistilor, exista trei tipuri de ticuri:
Ticuri motorii
Sunt mişcări involuntare şi rapide.apar în special în timpul stresului sau când organismul este
obosit sau pictisit. Cele simple sunt:clipitul, sucirea capului, scuturatul piciorului când se şede,
ridicatul umerilor. Cele complexe: echopraxia (repetarea gesturilor altora), copropraxia (gesturi
obscene sau interzise).
Ticuri verbale
Sunt vocalize rapide şi involuntare. Ticuri vocale simple sunt: fornăitul, grohăitul, tuşitul, trasul
nasului, pufăitul… Ticuri vocale complexe: fluierături, lătrături, coprolalia (repe-tarea
cuvintelor obsecene), echolalia (repetarea cuvintelor tocmai auzite), palilalia (repetarea
cuvintelor sau sunetelor proprii).
Ticurile mentale
Sunt orice gând conştient pe care o persoană simte nevoia de a-l produce (am uitat gazul apins,
uşa neîncuiată, trebuie să bat în lemn neapărat de trei ori, altfel…) .
Tratamentul:: Incercati mai intai sa vorbiti cu copilul fara sa-l certati, fara sa-i oferiti recompense
"daca reuseste sa se abtina", fara sa-l pedepsiti, ci doar ca sa aflati ce simte, ce-l nemultumeste,
ce parere are el despre ceea ce i se intampla. Fireste ca nu e asa de simplu cum pare, dar e
important sa stabiliti o comunicare cu el, sa nu va prefaceti ca nimic nu se intampla sau ca nu
observati, ca "este doar o prostie”. Adesea parintii participa si ei rezolvarea problemei, facand o
consiliere psihologica. De multe ori, ei isi dau seama ca simptomul copilului este manifestarea
unei alte probleme din familie (un deces, un divort, nasterea unui frate etc.
Hiperchinezia
Cauzele principale: Hiperactivitatea, impulsivitatea şi defcitul de atenţie apar în relaţie şi cu alte difcultăţi sau
probleme asociate în următoarele arii:
· nesiguranţa şi lipsa încrederii în sine;
· respingerea de către cei de aceeaşi vârstă;
· relaţii problematice cu adulţii;
· scăderea performanţei şcolare, abandon şcolar;
· manifestări comportamentale antisociale.
Tabloul clinic: Manifestările THDA au un impact negativ asupra individului, în special în ceea ce priveşte
relaţionarea cu familia de origine, relaţia în cuplul parental, sistemul Datorită acestor defcienţe, copiii cu
tulburare hiperchinetică cu deficit de atenţie prezintă afectare funcţională în multe domenii: făţă de sine
- (stimă de sine scăzută, abuz de substanţe, fumat), şcoală (difcultăţi şcolare), familie (stres familial) şi
societate (relaţii proaste cu cei de aceeaşi vârstă, defcite desocializare). După Barkley, defcitul primar în
THDA este defcitul de inhibare a comportamentelor, ce duce la pierderea efcacităţii funcţiilor cognitive
(memoria de lucru, autoreglarea afectelor, motivaţiei şi vigilenţei, limbajul internalizat) şi a controlului
motor. Barkley subîmparte defcienţele observate în: defcienţe cognitive, (grad redus de dezvoltare din
punct de vedere şcolar, deficit de percepere a timpului, capacitate de planifcare şi anticipare redusă,
sensibilitate scăzută la greşeli); funcţionarea adaptativă defcitară (afectarea relaţiilor cu cei de o vârstă,
respingere socială după perioade scurte de expunere la anturaj datorită trăsăturilor de externalizare,
agresivitate, difcultăţi în interacţiunea cu părintii); proaste performanţe şcolare şi ale altor activităţi,
comportament nepotrivit la ore, productivitate redusă când activitatea are timpi morţi, abandon
şcolar, perseverenţă scăzută din punct de vedere motivaţional, repartizare proastă a efortului, toleranţă
scăzută la frustrări.
Tratament: Terapia sistemică familială, pune accentul pe conceptualizarea circulară sistemică a simptomelor.
Decodând semnifcaţia şi func-ţia simptomelor, abordarea de tip sistemic se adresează nu doar copilului
purtător al simptomelor, ci şi familiei, sistemului educaţional în care copilul se manifestă.
Centrarea pe familie ca sistem : această abordare a oferit indici asupra interacţiunii negative părinte-copil,
developând cercul vici al interacţiunilor zilnice.
Unele şedinţe s-au efectuat doar cu părinţii singuri, datorită confictelor dintre parteneri şi datorită situaţiilor
în care copiii “sabotau şedinţa”.
Enureza
Cauzele principale: Conditii asociate - stres emotional, anxietate, tulburari neuro-psihice, tulburari
de somn, instabilitate uretrala, constipatie, helmintoze intestinale, probleme psiho-sociale,
institutionalizare.
Tablou clinic: Enurezis primar:
- tulburari de somn; dereglarea ciclului somn-veghe;
- la unii copii enuretici nu are loc o crestere normala a secretiei de ADH, astfel rezulta o cantitate de
urina mai mare decât capacitatea functionala a vezicii urinare;
- enureza nocturna aparte rar are la baza o cauza psihica, neurologica sau anatomica (capacitatea
redusa a vezicii urinare nu este anatomica, ci functionala);
- capacitatea redusa a vezicii urinare sau/si contractii neinhibante (retard de maturizare sau tip
infantil persistent);
- copiii cu enureza au un nivel scazut matinal de vasopresina;
- sunt unele sugestii ca alergia alimentara ar putea influenta capacitatea vezicii urinare;
- rar sunt depistate malformatii ale maduvii spinarii.
Enurezis secundar si/ori enurezis diurn:
- bacteriurie;
- incapacitati de concentrare a urinei din cauza insuficientei de hormon antidiuretic ori tubulopatie
renala;
- glucozuria;
- masa pelviana, sarcina;
- malformatiile spinale se întâlnesc rar, dar un examen neurologic minutios în cazurile incerte aceste
este obligatoriu.
Tratamentul: Exista doua tipuri de tratament: Terapie psihologică (include colaborarea intre copil-
părinţi medic) şi cu ajutorul medicamentelor.În cazul terapiei medecamentoase se va ţine cont de
durata tratamentului-luni de zile, posibile reacţii adverse şi, uneori, de eşecul acestei forme de terapii.
Totuşi sfaturile medicului vor fi urmate cu stricteţe, fie ca e vorba doar de terapie psihologica sau
folosire combinata a metodelor de tratament.
Encompreza
Cauzele principale: Encoprezisul este destul de frecvent, desi multe cazuri nu sunt raportate
datorita sentimentelor de rusine ale copilului sau ale parintilor. Se estimeaza ca intre 1,5 si 10%
dintre copii au encoprezis. Afectiunea este mai frecventa la baieti decat la fete. Tulburarea
instalarii controlului defecarii este intalnita la doua categorii de copii:
* Copiii care la varsta obisnuita au dobandit controlul adecvat al eliminarii fecalelor, dar care
ocazional elimina scaunul in locuri nepermise. Se constata ca ei fac acest lucru cand sunt
confruntati cu situatii evaluate ca stres psihologic, cum ar fi internarea in spital, nasterea unui
alt frate, separarea de maam, inceputul scolii. In alte cazuri este vorba de o dizarmonie
familiala, pedepsire fizica brutala. In toate situatiile evacuarea scaunului are loc cu sensul de
protest.
* Copiii care nu au demonstrat niciodata controlul voluntar al sfincterului anal si care
evacueaza scaunul in pantaloni atat acasa cat si la scoala, pretizand ca nu sunt "avertizati" de
iminenta evacuarii scaunului ca sa poata folosi la timp olita. Acest simptom este cunoscut sub
numele de encoprezis si apare exclusiv din motive psihologice.
Tabloul clinic: Eliminarea scaunului in locuri nepotrivite, copilul cu encoprezis poate avea si alte
simptome:
- lipsa apetitului
- dureri abdominale
- diaree
- mancarimi in regiunea anala datorita scaunelor diareice frecvente
- scaderea interesului pentru activitati fizice
- retragerea din interactiunea cu parintii si prietenii
- Modificarea comportamentului datorat cresterii peristaltismului intestinal.
Tratamentul: Encoprezisul se amelioreaza odata cu cresterea copilului, desi problema poate apare
si dispare pe parcursul mai multor ani. Cele mai bune rezultate apar cand sunt abordate in
tratament toate aspectele: educational, comportamental si emotional. Copilul poate avea
accidente ocazionale pana cand musculatura intestinala isi reia tonusul si controlul asupra
miscarilor intestinale.
Anorexie
Cauzele principale: Se caracterizată printr-o reducere anormală a greutății corpului și printr-o deformare a
imaginii propriului corp cu teama prevalentă , persistentă, de îngrășare. Persoanele suferind de anorexia
își limitează greutatea corpului prin abținerea voluntară îndelungată de a se hrăni și prin alte metode -
ca de pildă abuzul de purgative, clisme, și diuretice, folosirea de substanțe anorectigene, și excesul de
exerciții fizice. Boala afectează mai ales tinerele adolescente, însă 10 % din cazuri apar la tineri de sex
masculin. Anorexia este o tulburare psiho - somatică sau psiho - fiziologică complexă, implicând
componente psihologice, neuro-biologice și socio-culturale.
Tabloul clinic: Refuzul de a menține greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutății minime considerate
normală pentru o anumită vârstă și înălțime (ex. pierderea ponderală ducând la menținerea unei greutăți
corporale sub 85 % din greutatea optimă; sau incapacitatea de a realiza creșterea ponderală optimă în
cursul perioadei de creștere, ducând la o greutate a corpului sub 85% din ponderea optimă.
Teama intensă de a crește în greutate sau de a se îngrășa (de a deveni supraponderal sau obez)
Tulburare în modul de a percepe greutatea și forma corpului, influența exagerată a greutății și a formei
corpului asupra auto-evaluării, sau negarea gradului sever de slăbire
La femeile postmenarheale. premenopauzale (femei care au trecut de vârsta menarhei, dar nu au ajuns
la menopauză), amenoreea (absența a cel puțin trei cicluri menstruale succesive)
sau alte tulburări de alimentație.
DSM - IV - TR specifică două tipuri de anorexie:
Tipul restrictiv: în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu a avut comportamente
regulate de accese de mâncare rapidă sau de eliminare sau purgație (adică de vărsături auto - provocate,
de exerciții fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme)
Tipul cu Accese de mâncare rapidă sau Tipul eliminator: în cursul episodului curent de anorexie
nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în comportamente ca accese de mâncare rapidă sau
comportamente de eliminare (vărsături auto-provocate, exerciții fizice exagerate sau abuzul de
laxative, diuretice sau clisme.
Tratamentul: Cura de creștere in greutate: Prima linie de tratament pentru anorexia se concentrează pe
imediata creștere în greutate - mai ales în cazurile care necesită spitalizare. În cazuri deosebit de
grave, se pot aplica ordine de spitalizări forțate acolo unde legislația o permite. În majoritatea
cazurilor persoanele bolnave sunt tratate ambulator, de către medici, psihiatri, psihologi clinici și alte
profesii din domeniul sănătății mentale.
Bulemia
Cauzele principale: Etiologia bulimiei nu este cunoscuta dar pare sa aiba legatura cu istoricul
familial, influentele sociale (idealul unei siluete perfecte), precum si cu anumite tipuri de
personalitate (care tind la perfectionism).
Un risc crescut de aparitie a bolii o constituie existenta unui parinte, sora sau frate care are
bulimie, insa, aceasta poate fi doar una din cauze.
Evenimente stresante precum divortul, schimbarea domiciliului, decesul unei persoane
apropiate, pot declansa boala la persoanele predispuse.
Tabloul clinic:- episoade recurente de apetit exagerat si consumul unor cantitati mari de alimente
intr-o perioada scurta de timp (mai putin de 2 ore);
- pierderea controlului alimentar si a cantitatii de alimente consumata;
- sentimentul de vinovatie dupa episodul de infulecare si frica intensa de ingrasare;
- autoinducerea varsaturilor, efort fizic excesiv, folosirea de laxative, diuretice, sirop de Ipeca
(provoaca varsatura dupa ingestia orala) sau a emeticelor. Folosirea inadecvata a acestor
medicamente poate duce la complicatii severe, chiar la deces.
- episoade recurente de mancat in exces, urmate de eliminarea alimentelor consumate care
apar cel putin de 2 ori pe saptamana, timp de cel putin 3 luni
- autoevaluarea bazata pe greutatea proprie si aspectul fizic general.
Bulimia poate fi greu de diagnosticat datorita secretismului fata de episoadele de
infulecare si eliminare, precum si a negarii simptomatologiei. De multe ori anturajul
remarca primul semnele bolii.
Simptome care se asociaza frecvent cu bulimia nervoasa, precum depresia, abuzul de
substante sau tulburarile de personalitate, pot face mai dificil tratametul bolii. Recuperarea
poate dura un timp indelungat si recaderile sunt comune. Daca pacientul se simte foarte
descurajat sau are tendinte de suicid, are nevoie imediata de ajutor de specialitate (este
important ca familia sa observe aceste probleme si sa apeleze la ajutor specializat).
Bulimia este diferita de anorexia. Persoanele cu anorexie cantaresc aproximativ 85% sau chiar
mai putin decat greutatea lor ideala. Majoritatea persoanelor cu bulimie au o greutate normala.
O parte din cei care sufera de anorexie isi provoaca varsaturi, totusi aceasta boala este o
entitate clinica aparte.
Tratament: Tratamentul bulimiei nervoase include consiliere psihologica (inclusiv
consiliere nutritionala) si cateodata medicatie antidepresiva. Tratamentul nu necesita
de obicei spitalizare, cu exceptia anumitor cazuri.
Daca bulimia este insotita de alte simptome, poate fi necesar tratamentul suplimentar
mai indelungat.
Medicatia antidepresiva, este utilizata in scopul reducerii numarului episoadelor de
excese alimentare urmate de eliminare fortata si de a trata alte simptome care pot
aparea asociate bulimiei, precum depresia sau anxietatea.
Daca apar complicatii ale bolii (precum deshidratarea severa sau ulcerul gastric), poate
fi necesara spitalizarea pacientului, si/sau apelarea la un centru specializat in tulburari
de alimentatie.
Deseori pacientii cu bulimie sunt descurajati in fata faptului ca recuperarea necesita un
timp indelungat si recaderile sunt destul de frecvente. In cazul in care pacientul nu
poate controla situatia si dezvolta un potential suicidal, este obligatoriu sa se apeleze la
ajutor specializat.
Consiliereea psihologica combinata cu tratamentul medicamentos antidepresiv are
rezultate mai bune decat folosirea singulara a antidepresivelor.
Tulburarile de alimentatie sunt greu de tratat, recuperarea necesitand luni, chiar ani de
zile. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme cu atat sansele unei recuperari totale
este mai mare.
Masturbatia
Cauzele principale:Masturbarea diferă de la individ la individ iar la adolescent poate decveni
un înlocuitor al vieţii sexuale normale,datorită senzaţiei plăcute pe care o dă ejacularea. Se
poate vorbi şi de o masturbare psihică,excitaţia sexuală producându-se sub efectul
fanteziilor erotice.Un rol important ar avea observarea de către copil a relaţiilor sexuale la
animale, pornografia, literatura obscenă,observarea unui act sexual la alte
persoane,îmbrăcămintea strâmtă, stimularea organelor genitale de către părinţi,grija de a
aprecia organele genitale ale băiatului,viaţa sedentară,izolarea de colectiv,alimentaţia
excitantă,alcoolul,consumul exagerat de lichide seara şi chiar un pat prea moale şi o
cameră prea călduroasă.Frecvenţa poate fi rară dar şi de câteva ori pe zi.Masturbaţia se
petrece totdeauna pe fondul unor idei de vinovăţie şi desgust,la aceasta contribuind şi
mediul inadecvat în care se petrece(WC-uri,locuri ascunse etc).Aceste fenomene sunt
exagerate(mai ales anxietatea) mai ales atunci când adulţii intervin cu brutalitate,aplicând
pedepse sau criticând în în mod exagerat.In astfel de situaţii adolescentul devine
timid,hiperemotiv,are în permanenţă frica nereuşitei sexuale,motiv pentru care evită fetele.
Tabloul clinic: Masturbaţia atacă direct sistemul nervos şi prin el organele digestiei şi
respiraţiei. În ceea ce priveşte acţiunea sa asupra creierului, ea este dezastruoasă. Acest
centru de inteligenţă al tuturor facultăţilor e curând slăbit, lâncezit, câteodată paralizat.
Efectele cele mai generale sunt următoarele. Slăbirea facultăţilor intelectuale, pierderea
memoriei, întunecarea ideilor, ameţeli, turburarea vederii şi auzului, pierderea puterilor
corporale, tristeţe sau neurastenie, febră lentă, bube pe obraz; totul urmat de impotenţă la
bărbaţi şi de scurgeri albe la femei. Funcţiunile digestive sunt adânc turburate, declarându-
se imediat constipaţii, diareie, hemoroizi, etc. Totul depinde, evident, de vârsta la care s’a
început, de excesele comise, de genul lor, de constituţia indivizilor, de condiţiunile lor de
existenţă. Copiii sunt în mod particular loviţi de acest viciu, fetele tinere mai cu seamă, din
cauza eforturilor solitare şi prelungite pe care le fac pentru a-şi procura senzaţii
voluptuoase. Masturbatul cronic devine o personalitate timidă,lipsită de iniţiativă, izolată,
fatigabilă,cu tulburări neurovegetative,tendinţre ipohondrice,retragere,timiditate faţă de
sexul opus (Stoica).
Tratamentul masturbaţiei se face cât mai precoce.Imbrăcămintea va
fi mai largă,la fete se recomandă a nu merge pe bicicletă.Igiena
organelor genitalre este necesară pentru a evita surse de
iritaţie.Programul de muncă trebuie să prevadă perioade de
activitate şi de odihnă activă.Sportul,duşurile reci şi alte preocupări
trebuie să umple tot timpul adolescentului.Patul trebuie să fie mai
tare,camera nu excesiv de caldă.Se va lupta contra
sedentarismului,izolării,se va insista asupra integrării în colectiv,a
relaţiilor cu tinerii de ambele sexe.
Tratamentul medicamenbtos este rezervat numai pentru situaţii
serioase şi el va cuprinde sedative şi tranchilizante
(diazepam,meprobamat,lauronil,noxyron).Se pot face serii de
injecţii cu epifizan,pentru a mai calma impulsiunile sexuale.
Psihoterapia este foarte importantă şi constă din metode
persuasive de deculpabilizare a actului de masturbaţie,explicarea
consecinţelor reale,psihoterapia cu grupul de adolescenţi este de
asemenea utilă.