Sunteți pe pagina 1din 7

Francisco Jose de Goya

Francisco José de Goya y Lucientes, important pictor şi creator de gravuri


spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. La un secol după Velázquez
şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri
de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi
alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite,
echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de
convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o
incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul
lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.

Francisco Jose
de Goya s-a
născut la
Fuendetodos, un
cătun aflat în
apropiere de
Zaragoza, în
provincia Aragon,
la 30 martie 1746.
Tatăl său, poleitor
de rame, a fost
sărac toată viaţa.
Mama sa, deşi
provenind, se
pare, dintr-o veche
familie de mici
nobili aragonezi,
n-a putut schimba
cu nimic condiţia
modestă în care artistul a crescut..
Clasele primare le-a făcut la Zaragoza, unde se va bucura de o copilărie cu nimic
deosebită de a copiilor din popor. Când a venit însă vremea ca părinţii să se
gândească la cariera fiului, se spune că aceştia au fost sfătuiţi de stareţul care l-a
văzut pe Francisco desenând pe pereţii mănăstirii să-l îndrume în această direcţie.
Astfel, timp de patru sau cinci ani, Goya şi-a făcut ucenicia în atelierul lui Jose Luzan
y Martinez, un pictor mediocru, format în Italia, la Neapole, în spiritul barocului
târziu.În acest timp călătoreşte în Italia, unde contactul cu creaţiile marilor maeştrii, în
special cu pictura lui Magnasco, va influenţa în mod cert în creaţia sa. După
întoarcerea în ţară, prin 1770-1771, începe să capete comenzi, se însoară, îşi face
relaţii şi obţine primele succese, care însă nu-l prevestesc pe artistul de mai târziu.
Unii dintre cei mai exigenţi cercetători ai săi afirmă chiar că dacă Goya n-ar fi trăit
decât 45 de ani, n-ar fi îmbogăţit prea mult pictura spaniolă.
Printr-un concurs fericit de împrejurări, Goya îi este prezentat lui Anton
Raphael Mengs, un pictor evreu de formaţie neoclasică germană, angajat de Carol al
III-lea pentru reorganizarea manufacturii regale de tapiserie Santa Barbara. Mengs
iniţiază un program de mare anvergură, în care sunt antrenaţi o serie de artişti cu
experienţă. Până să înceapă seria de cartoane destinate tapiseriilor, Goya se
manifestase sporadic în pictura religioasă: “Alegoria Divinităţii”, pictată la catedrala
“Nuestra Senora del Pilar”, din orasul copilăriei sale; alta pentru capela mănăstirii
“Aula Dei” din Zaragoza, câteva pentru “Casa de Sobradiel” şi pentru biserica din
satul Remolinos. Nici portretele de până atunci n-au aerul să fie făcute de mâna unui
viitor mare artist.
Scene dulceag idilice, feeriile cu personaje amintind pe cele de opereta revin in
cartoane pana in 1791, an in care a incetat sa mai raspunda solicitarilor manufacturii
de tapiserii. In cartoane (s-au pastrat 43), Goya a gasit pentru prima data camp
deschis fanteziei sale debordante, instinctului pentru culoare, pentru planurile
ordonate decorativ. Incontestabil, secolul al XVIII-lea a manifestat inca de la inceput
si nu numai in Spania, ci si in arta franceza si cea venetiana, o mare predilectie
pentru carnavaluri si serbari campestre. Goya a redat jocuri aristocratice, serbari,
plimbari si scene galante. Nimic nu-l anunta pe monumentalistul de larg suflu epic,
teribilul creator de viziuni teratologice. Nici primele portrete nu par sa fie realizate de
mana unui viitor mare maestru.
Au urmat lucrari prestigioase in care nu stim ce sa admiram mai intai: inventia in
compozitie, gratia gesturilor, verva novatoare, euforia vitala, pasiunea comunicata
executiei prin iuteala tusei, delicatetea tonurilor sau bogatia coloritului plin de
seductie. La comanda unuia dintre protectorii sai, ducele de Osuna, a acoperit vila
acestuia cu panouri decorative. Cu panourile din villa Alameda, unde apare deja o
alta lume decat cea galanta, prima perioada a cretiei marelui artist spaniol se
precipita spre sfarsit. In curand feeria a disparut, iar viata a capatat pentru Goya
culori de doliu funerar. Coloritul clar, luminos, argintul sidefiu s-a pastrat doar in
portrete. Fericitul si surazatorul Goya, curteanul, artistul oficial insetat de glorie, de
bani si de favoruri s-a retras de pe scena artei spaniole pentru a o lasa libera celuilalt
Goya, cantaretul marilor dureri ale lumii, cautatorul de adevar, insetatul de justitie.
Fantezii demonice Sufletul sau s-a descatusat in urma unei nenorociri care l-a lovit pe
artist, trezindu-l ca dupa un vis frumos la cruda realitate. Goya a ramas surd.
Nenorocirea a venit in urma unei maladii grave care a izbucnit in 1792, cand Goya se
afla la Cadix si, cu unele perioade de remisiune, surzenia l-a haituit toata viata,
minandu-i sanatatea, moralul si robustetea. La inceput, surzenia a fost partiala. Ea s-
a agravat insa cu timpul si, dupa calatoria la San Lucar, in 1797, unde artistul o
insotise pe ducesa de Alba, a devenit absoluta. In mintea lui Goya au navalit hauri
adanci populate de zgomote nedefinite si de inchipuiri. Goya a devenit retractil,
banuitor, irascibil

Surd, cu imaginatia bantuita de viziuni infernale, Goya a descoperit adevarata


fata a Spaniei. A inceput sa prinda chip un univers de cosmar populat de fiinte
fantasmagorice, de monstri, de vrajitoare, un univers in care, cazut victima, omul este
urmarit cu o perseverenta diabolica. Primele roade produse ale imaginatiei sale
fecundate de raul ce i se dezvaluie pretutindeni acut si exacerbat, au facut parte
dintr-o suita de tablouri asa-zise „de cabinet”. Sunt opere zguduitoare, creatii ale unui
om nefericit, in care dramele umane apar in toata maretia lor atroce. In aceste
lucrarile de mici dimensiuni incepe sa-si faca simtita prezenta spectrul groazei sub
care traieste poporul sau („Judecata Inchizitiei”, „Procesiunea flagelantilor”, „Casa de
nebuni”). Boala a influenţat starea fizică şi psihică a pictorului, care se reflectă în arta
lui: aceasta câştigă în forţă interioară şi devine expresivă, răpitoare. Abia acum se
naşte adevăratul geniu al lui Goya.

În afara tablourilor executate la comandă, pictorul realizează şi gravuri pe cicluri


tematice. În "Los Caprichos" ("Capriciile", 1797-1799) - într-un număr de optzeci de
gravuri - artistul prezintă fantasme care prind viaţă când raţiunea adoarme şi voinţa
omului este guvernată de prostie, mârşăvie, durere sau dorinţe neînfrânat La aproape
cincizeci de ani, Goya încearcă să surprindă discret locurile întunecate ale sufletului
uman şi se dedică în totalitate profunzimii expresive a lucrurilor, acest fapt
determinand genialitatea pictorului. La aproape cincizeci de ani, Goya încearcă să
surprindă discret locurile întunecate ale sufletului uman şi se dedică în totalitate
profunzimii expresive a lucrurilor, acest fapt determinand genialitatea pictorului.

Pentru o vreme, Goya a parut sa depaseasca criza sufleteasca. A inceput sa


primeasca din nou comenzi si a devenit pictorul monden cel mai solicitat. Legendele
vorbesc chiar despre o legatura cu ducesa de Alba care i-ar fi pozat pentru „Maja
vestida” si „Maja desnuda”. Mort in Casa Surdului Dupa 1820, boala si criza
sufleteasca au devenit acute. Izolat de multa vreme de lumea sunetelor, artistul s-a
izolat si fizic la o proprietate pe care o cumparase pe malul Manzanaresului, devenita
pentru posteritate „Casa Surdului”. Aici s-au nascut cele mai puternice opere.
Cosmarul si halucinatiile au devenit oaspetii sai frecventi. Cei mai multi cercetatori au
considerat suita pictorului din „Casa Surdului” fantezii demonice, produse onirice ale
irationalului, halucinatii, un cantec inepuizabil al tenebrelor, veritabila filozofie a
absurdului si a disperarii.
Activitatea de gravor si grafician a lui Goya a fost prodigioasa ca volum,
uimitoare sub aspectul varietatii tematice, neintrecuta ca originalitate. Prima gravura
a realizat-o in 1778: „Orb cantand”. Goya a fost influentat de gravura iacobina din
Franta contemporana lui, precum si de folclorul spaniol (basmele, povestile cu
vrajitoare si tapi) arta populara si literatura spaniola culta.
Capriciile” reprezinta o serie de gravuri cu un puternic caracter de pamflet.
Adulterul, coruptia, vrajitoria, abjectiunile, proxenetii, inaltii demnitari, calugarii,
prostitutia, cupiditatea, sarlatania si prostia gasesc in Goya un acuzator implacabil.
Perenitatea acestor opere si valoarea lor estetica exceptionala sunt asigurate de
inalta maiestrie a executiei, Goya stapanind pe deplin tehnica gravurii pe metal.
Pentru a nu fi acuzat de Inchizitie, Goya a daruit aceste gravuri regelui Carol al IV-
lea. Acesta le-a primit si a acordat, ca recompensa, o bursa de 12.000 de reali pentru
fiul artistului.

(,,Din ce cauza voi muri?’’, gravura din ciclul Los Caprichos)


Artistul trăieşte izolat de lume, stilul său devene grav, satira din tabloul Bătrânele
(sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823)
de paisprezece scene înfiorătoare: "Doi bătrâni mâncând supă", "Saturn devorându-şi
copiii" etc., care produc o impresie extraodinar de deprimantă, adeseori de-a dreptul
insuportabilă. În creaţia lui, drumurile artei şi ale frumuseţii s-au separat, temele
pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând şi "urâtul". Privirea artistului
transformă oroarea realităţii în opere pline de dramatism şi cruzime.

(“Saturn devorandu-si copii”)


(“Batranele” sau “Timpul” -Hasta la Muerte, 1808-1810)
(“Somnul ratiunii naste monstri”)

În mod surprinzător şi dintr-un motiv greu de înţeles, la 78 de ani,


Goya părăseşte ţara şi se stabileşte la Bordeaux, în Franţa. Ultimii ani ai vieţii
se pare că-i trăieşte într-o stare de echilibru senin. Este interesat de litografie,
frecventează cercurile artiştilor exilaţi, participă cu vioiciune la dispute,
observă cu interes spectacolul străzii. După perioada aşa-zisă neagră, paleta
artistului se luminează şi pictează “Lăptăreasa din Bordeaux”, o capodoperă
preimpresionistă ce poate fi socotită cântecul de lebădă al artistului spaniol.
Se stimge din viaţă la 16 aprilie 1828, iar astăzi rămăşiţele sale se odihnesc
sub cupola bisericii San Antonio de la Florida.

S-ar putea să vă placă și