Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Francisco Jose
de Goya s-a
născut la
Fuendetodos, un
cătun aflat în
apropiere de
Zaragoza, în
provincia Aragon,
la 30 martie 1746.
Tatăl său, poleitor
de rame, a fost
sărac toată viaţa.
Mama sa, deşi
provenind, se
pare, dintr-o veche
familie de mici
nobili aragonezi,
n-a putut schimba
cu nimic condiţia
modestă în care artistul a crescut..
Clasele primare le-a făcut la Zaragoza, unde se va bucura de o copilărie cu nimic
deosebită de a copiilor din popor. Când a venit însă vremea ca părinţii să se
gândească la cariera fiului, se spune că aceştia au fost sfătuiţi de stareţul care l-a
văzut pe Francisco desenând pe pereţii mănăstirii să-l îndrume în această direcţie.
Astfel, timp de patru sau cinci ani, Goya şi-a făcut ucenicia în atelierul lui Jose Luzan
y Martinez, un pictor mediocru, format în Italia, la Neapole, în spiritul barocului
târziu.În acest timp călătoreşte în Italia, unde contactul cu creaţiile marilor maeştrii, în
special cu pictura lui Magnasco, va influenţa în mod cert în creaţia sa. După
întoarcerea în ţară, prin 1770-1771, începe să capete comenzi, se însoară, îşi face
relaţii şi obţine primele succese, care însă nu-l prevestesc pe artistul de mai târziu.
Unii dintre cei mai exigenţi cercetători ai săi afirmă chiar că dacă Goya n-ar fi trăit
decât 45 de ani, n-ar fi îmbogăţit prea mult pictura spaniolă.
Printr-un concurs fericit de împrejurări, Goya îi este prezentat lui Anton
Raphael Mengs, un pictor evreu de formaţie neoclasică germană, angajat de Carol al
III-lea pentru reorganizarea manufacturii regale de tapiserie Santa Barbara. Mengs
iniţiază un program de mare anvergură, în care sunt antrenaţi o serie de artişti cu
experienţă. Până să înceapă seria de cartoane destinate tapiseriilor, Goya se
manifestase sporadic în pictura religioasă: “Alegoria Divinităţii”, pictată la catedrala
“Nuestra Senora del Pilar”, din orasul copilăriei sale; alta pentru capela mănăstirii
“Aula Dei” din Zaragoza, câteva pentru “Casa de Sobradiel” şi pentru biserica din
satul Remolinos. Nici portretele de până atunci n-au aerul să fie făcute de mâna unui
viitor mare artist.
Scene dulceag idilice, feeriile cu personaje amintind pe cele de opereta revin in
cartoane pana in 1791, an in care a incetat sa mai raspunda solicitarilor manufacturii
de tapiserii. In cartoane (s-au pastrat 43), Goya a gasit pentru prima data camp
deschis fanteziei sale debordante, instinctului pentru culoare, pentru planurile
ordonate decorativ. Incontestabil, secolul al XVIII-lea a manifestat inca de la inceput
si nu numai in Spania, ci si in arta franceza si cea venetiana, o mare predilectie
pentru carnavaluri si serbari campestre. Goya a redat jocuri aristocratice, serbari,
plimbari si scene galante. Nimic nu-l anunta pe monumentalistul de larg suflu epic,
teribilul creator de viziuni teratologice. Nici primele portrete nu par sa fie realizate de
mana unui viitor mare maestru.
Au urmat lucrari prestigioase in care nu stim ce sa admiram mai intai: inventia in
compozitie, gratia gesturilor, verva novatoare, euforia vitala, pasiunea comunicata
executiei prin iuteala tusei, delicatetea tonurilor sau bogatia coloritului plin de
seductie. La comanda unuia dintre protectorii sai, ducele de Osuna, a acoperit vila
acestuia cu panouri decorative. Cu panourile din villa Alameda, unde apare deja o
alta lume decat cea galanta, prima perioada a cretiei marelui artist spaniol se
precipita spre sfarsit. In curand feeria a disparut, iar viata a capatat pentru Goya
culori de doliu funerar. Coloritul clar, luminos, argintul sidefiu s-a pastrat doar in
portrete. Fericitul si surazatorul Goya, curteanul, artistul oficial insetat de glorie, de
bani si de favoruri s-a retras de pe scena artei spaniole pentru a o lasa libera celuilalt
Goya, cantaretul marilor dureri ale lumii, cautatorul de adevar, insetatul de justitie.
Fantezii demonice Sufletul sau s-a descatusat in urma unei nenorociri care l-a lovit pe
artist, trezindu-l ca dupa un vis frumos la cruda realitate. Goya a ramas surd.
Nenorocirea a venit in urma unei maladii grave care a izbucnit in 1792, cand Goya se
afla la Cadix si, cu unele perioade de remisiune, surzenia l-a haituit toata viata,
minandu-i sanatatea, moralul si robustetea. La inceput, surzenia a fost partiala. Ea s-
a agravat insa cu timpul si, dupa calatoria la San Lucar, in 1797, unde artistul o
insotise pe ducesa de Alba, a devenit absoluta. In mintea lui Goya au navalit hauri
adanci populate de zgomote nedefinite si de inchipuiri. Goya a devenit retractil,
banuitor, irascibil