UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ

Masterat în Teologie
RECENZIE LA CARTEA -,,ORTODOXIE ŞI EVANGHELISM”

COORDONATOR:

Conf. univ. Dr. Emil Bartoş

STUDENT:

Samuel Crişan, anul II

2011
 Istoria Bisericii relatează faptul că de-alungul secolelor diverse grupuri mici s-au desprins
de unele congregaţii mai mari din diverse cauze. Dintre acestea pot fi menţionate: nemulţumirea
faţă de practicile unei comunităţi de credincioşi, modul de intrerpretare a Scripturii şi
reglementările impuse de lideri. Cele mai multe congregaţii au preferat să rămână distante, pe
când unele au încercat să găsească puncte de convergenţă. Acesta tentativă a fost numită de unii
Ecumenism, care în primă fază a luat forma unui dialog interconfesinnal.

Cartea de faţă prezintă o astfel de tentativă de găsire a elementelor care să unească

credincioşii proveniţi pe deoparte din mediul ortodox şi pe de altă parte din contextul evanghelic.
Materialul de faţă redă prelegile unor teologi reprezentând perpectivele fiecarei linii teologice la
care au subscris. Premisa de la care pleacă aceşti scolastici în dialogul lor interconfesional constă
în următoarea întrebare: pot fi Ortodoxia şi evanghelismul compatibile ? La această întrebare
sunt propuse trei variante, fiecare dintre acestea fiind arugumentate biblic şi teologic. Pe de o
parte unii dintre aceştia afirmă faptul că da, cele două entităţi având multe elemente în comun.
Mai apoi există părerea că nu se poate realiza nicio legătură deoarece contrastele sunt prea
evidente iar modalităţile de înţelegere ale Scripturii sunt paralele iar in final este propusă ideea
că s-ar putea realiza o coeziune intre acestea.

Înainte de a aborda subiectul acesta, cartea defineşte cele două denominaţiuni. Mai întâi
Biserica Ortodoxă poate fi descrisă ca fiind comunitatea celor care il recunosc pe patriarhul de la
Constantinopol şi sunt la rândul lor recunoscute de acesta ca făcând parte din ,,familia”
bisericilor ortodoxe, recunoaştere ce constă în aderarea la credinţa şi practica ortodoxă. Mai
mult, etimologia cuvântului ortodoxie este ,,dreaptă” (ortho) ,,închinare” (doxia), biserica având
ca scop urmărirea unei închinări corecte. Ea se concentrează mai mult asupra lui Dumnezeu
decât asupra individului, modul prin care acesta reuşeşte să între în comuniune cu Creatorul
realizându-se prin intermediul practicilor şi adevărurilor ce au străbătut timpul.

Evanghelicii pe de altă parte pot fi definiţi prin intermdiul a patru înţelesuri distincte. Cel
mai uzual dintre aceştia face referire la biserici şi organizaţii care fac parte din ,,mişcarea
evanghelică” a secolului XX. Un alt înţeles este cel provenit din perioada trezirilor spirituale din
secolul al VII-lea din bisericile şi organizaţiile ce au ridicat aceste valuri. Cel de-al treilea înţeles
face referire la bisericile reformate protestante din secolul al XVI-lea datorită accentului pe care
aderenţii îl puneau pe Evanghelie.

Pornind de la întrebarea potrivit căreia Ortodoxia şi evanghelismul sunt compatibile,

Bradley Nassif afirmă că da, acesta folosind simultan disciplinele istorice şi sistematice pentru a
compara teologia ortodoxă şi ce evanghelică. Abordarea lui este constă în a demonstra teologia
evanghelică a Bisericii Ortodoxe.

Prima premisă de la care îşi începe demersul este următoarea: ,,Prin viaţa, moartea şi
învierea lui Isus, Dumnezeu a găsit o cale de a-mi ierta păcatele” (crucicentrism). În această
privinţă, diferenţa dintre cele două denominaţiuni consă în modul în care este abordată.
Prezentată perspectiva ortodoxă cu privire la mântuire în termini pozitivi, ea este foarte
asemănătoarea cu cea evanghelică. Ambele părţi subliniază rolul lui Hristos în mântuire, singura
diferenţă constând în accentuarea din partea evanghelicilor a lucrării lui Hristos pentru om şi
accentuarea identităţii lui Hristos din partea ortodocşilor. Aceasta s-a remarcat şi în modul în
care a fost înţeleasă închinarea. În Ortodoxie accentul pus pe Cristus Victor se regăseşte în multe
dintre imnurile lui Charles Wesley. A doua premisă este următoarea: ,,Biblia este Cuvântul
inspirit al lui Dumnezeu şi trebuie luată literal, cuvânt cu cuvânt”. În demersul de comparare a
celor două, trebuie subliniat faptul că Ortodoxia priveşte Scriptura ca având drept scop
,,informarea” propoziţională cu privire la revelaţia lui Dumnezeu iar Evnaghelicii observă
Scriptura ca vorbind despre persoana lui Hristos. Cu toate acestea atât evanghelicii cât şi
ortodocşii au în comun aceeaşi credinţă faţă de biblicism. O altă premisă este următoarea: ,,Mi-
am dedicat viaţa lui Hristos şi mă consider un creştin convertit” (Conversionism) iar cea de-a
patra afirmă: ,,Este important să-i încurajăm pe necreştini să devină creştini” (activism). Cu toate
că acest mesaj este cel mai pronunţat la evanghelici, acesta este bine reflectat de teologia
misionară a Bisericii Ortodoxe.

Un alt răspuns de întrebarea propusă este cel negativ provenit dintr-o perspectivă
evanghelică. O mare diferenţă tradusă în divergenţe apare cu privire la îndreptăţirea numai prin
har, prin credinţă datorită lui Hristos; ortodocşii neagă păcatul originar pe când wesleyanii îl
recunosc. În ceea ce priveşte mântuirea, perspectiva ortodoxă este mai inclusivă decât înţelegerea
protestantă de ,,îndreptăţire”. Dintr-o perspecivă orthodoxă de data aceasta, cartea oferă motive
împotriva unei posibile asocieri între Ortodoxie şi evanghelism. In ceea ce privesşte modalitatea
mântuirii, protestanţii, evanghelicii afirmă că aceasta se realizează prin intermediul relaţiei cu
Isus Hristos, pe când ortodocşii afirmă că ea are loc prin ,,apartenenţa la întreg”, folosind
termenul sobornost.

La întrebarea dacă Ortodoxia şi evanghelismul este compatibil, doi dintre teologi au venit
cu propunerea ca aceasta s-ar putea realiza, unul având o abordare evanghelica şi altul una
ortodoxă. Primul face apel la câteva realităţi pentru a convinge şi nume: în ultima parte a
secoului al XX-lea unii evanghelici au devenit ortodocşi, mai mult, în cadrul întâlnirilor
ecumeinice internaţionale, evanghelicii au descoperit că au mai multe în comun cu ortodocşii
decât cu teologii liberali. Chiar dacă persoana Duhului Sfânt este accentuată în rândul
evanghelicilor, ea ocupa o poziţie importantă şi în Biserica Ortodoxă. În final pe băncile şcolilor
teologice au studiat alături studenţi evanghelici cât şi protestanţi. Astfel, din perspectiva
ortodoxă, această coeziune s-ar putea realiza ţinând cont de o serie de motive: ambele grupuri au
textile biblice comune, ambele au afirmat că Scriptura este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu,
reprezentând singura autoritate pentru călăuzire iar Duhul Sfânt este privit de ambele gruprui în
acelaşi mod.

Personal subscriu la ultima abordare conform căreia aş spune că s-ar putea ca Ortodoxia
şi evnghelismul să fie compatibile. Pentru început aş enumera câteva piedici în calea realizării
unei coeziuni. Mai întâi modul de înţelegere a doctrinelor fundamentale ale credinţei, referindu-
mă în mod special la mântuire. De fapt modalitatea de înţelegere a condiţiei şi a procesului
mântuitii determină practica creştină. În timp ce evanghelicii cred că acesta se realizează printr-o
relaţie personal cu Hristos, Biserica Ortodoxă accentuează caracterul comunitar al mântuirii unde
biserica are rolul determinant în mântuirea omului. La nivel instituţinal, acest demers este
imposibil de realizat datorită modului în care evanghelicii sunt percepuţi de către ortodocşi.
Aceştia din urmă au dezvoltat de-alungul secolelor un simţ al conservării, ceea ce i-a şi ajutat să
supravieţuiască însă au eşuat în a privi mişcările de reînoire din jurul lor ca pe o încercare de
vitalizare a credinţei. Mai degrabă acestea au fost acuzate, aceeaşi atitudine putându-se observa
chiar şi faţă de mişcările de trezire spirituală din sânul Bisericii Ortodoxe. Un alt lucru pe care au
reuşit să-l implementeze liderii ortodocşi în ţările unde majoritatea populaţiei a îmbrăţişat această
credinţă, a fost să lege etnia de ortodoxie. A fi creştin pentru Patriarh însemna a fi orthodox iar la
nivel de Biserică de Stat, aceasta este singura recunoscută prin legislaţie.

Cu toate acestea, cred personal că Ortodoxia şi evanghelismul sunt compatibile la nivel

practic. La urma urmei, învăţătura Scripturii cheamă credinciosul la a-l sluji pe aproapele său.
Aşadar o colaborare în diverse proiecte sociale de ajutorare a orfanilor, văduvelor, săracilor, a
celor lipsiţi de orice protecţie se poate realiza şi există exemple în sensul acesta. Cei ce au luat
astfel de iniţiative au înţeles că nevoia imediată a celui de lângă ei este mult mai importantă şi
mai urgentă decât definirea unor noţiuni doctrinare. Liderii congregatiilor care vor înţelege acest
aspect vor descoperi că au mai multe lucruri în comun cu cei din jur decât şi-ar fi imaginat. În
cadrul unor astfel de proiecte vor descoperi că roadele Duhului Sfânt îi determină să depăşească
barierele religioase şi să manifeste dragoste în modul în care se raportează unii la ceilalţi.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, bunãtatea, facerea de
bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Galateni 5:22-23