Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
html
Comunicarea nonverbala
Intr-o prezentare publica, numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in
timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului. De aceea, pentru
un vorbitor de succes este esential sa inteleaga importanta pe care o are comunicarea
nonverbala in cadrul unui discurs si cum poate fi imbunatatita aceasta componenta a
persuasiunii.
Acest material are scopul de a clarifica notiunea de comunicare nonverbala si importanta
acesteia. De asemenea, se urmareste explicarea elementelor care o compun si a
modalitatilor de folosire a acestora intr-un discurs.
DEFINITIA SI IMPORTANTA COMUNICARII NONVERBALE
Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte,
dar care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice,
inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert
Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este
transmis prin comunicare verbala, in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin
limbajul corpului.
Mesajele comunicarii nonverbale sunt transmise prin mimica, privire, gestica si prin
elementele de paralimbaj.
MIMICA
Mimica reprezinta modul in care trasaturile fetei redau trairile unei persoane. In timpul
unui discurs, pentru a ajuta la castigarea increderii publicului, mimica nu trebuie sa intre
in contradictie cu cele spuse.
Vorbitorii experimentati pot folosi anumite trucuri care sa ii ajute in convingerea
auditoriului. De exemplu, fara a spune in cuvinte ca sunt impotriva unei idei, acestia o
sustin zambind ironic, creand o reactie de opozitie fata de ceea ce spun.
Zambetul este un element care ajuta vorbitorul sa atraga bunavointa publicului, deoarece
transmite prietenie, apropiere si siguranta de sine. Din acest motiv este recomandabil ca in
introducerea discursului vorbitorul sa zambeasca.
Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima dar si incordare si rigiditate. De aceea
nu este bine ca vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre auditor o stare de
tensiune care poate provoca o ruptura.
Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea de nesiguranta. Publicul tinde sa creada ca cel
care tine discursul nu spune adevarul sau nu cunoaste tema despre care vorbeste, fiind
indicat ca vorbitorii neexperimentati sa evite folosirea sa.
PRIVIREA
Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care
se pastreaza legatura dintre vorbitor si public. Faptul ca privirea nu este indreptata spre
public induce sentimentul de nesiguranta si de ascundere a adevarului.
Contactul vizual permanent este decisiv pentru castigarea bunavointei si a increderii. In
cazul unui public numeros, pentru a crea fiecaruia impresia ca este privit, cea mai simpla
posibilitate pentru un vorbitor este de a se uita la public in forma literei Z, incepand cu
ultimul loc din stanga salii si terminand cu primul loc din dreapta.
GESTICA SI POSTURA
Lipsa gesturilor face discursul sa piarda din dinamism si sa devina plictisitor. Pe de alta
parte, utilizarea excesiva a acestora induce publicului o stare de agitatie, rezultatul fiind
obosirea audientei.
Un alt obiectiv pentru vorbitor este ca gesturile facute in timpul unui discurs sa atraga
atentia asupra celor spuse fara a deranja publicul. Evitarea gesturilor agresive (mainile
tinute in solduri, indreptarea degetului aratator catre auditor), nervoase (pocnitul din
degete) sau a celor care denota indecizie sau nesiguranta (jocul cu diferite obiecte,
trecerea mainii prin par, sau aranjarea parului) face mai sigura obtinerea unui rezultat
pozitiv.
Postura ferma, dar nu rigida, a vorbitorului ofera un plus de siguranta celor spuse.
Orientarea spre public este, de asemenea, un element ajutator pentru captarea atentiei si
pastrarea acesteia pe parcursul desfasurarii discursului.
ELEMENTELE DE PARALIMBAJ
Elementele de paralimbaj constituie o alta componenta de baza a limbajului nonverbal.
Ele presupun utilizarea modalitatilor de exprimare vocala pentru a da anumite intelesuri
cuvintelor din discurs. Tonul, ritmul si volumul vocii pot fi folosite in asa fel incat sa ii
atraga si sa ii convinga pe cei care asculta un discurs.
Tonul este inflexiunea vocii pe care o foloseste un vorbitor. El poate fi calm, agresiv,
pedant, nervos, cald, rece etc. Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se
foloseasca un ton calm si sigur, dar care sa nu fie uniform. Schimbarile acestuia sunt
importante, intrucat ele rup monotonia, facand ca expunerea sa castige in atractivitate.
Trecerea de la un ton calm la un ton entuziast nu poate fi scapata, rezultand o atentie
sporita din partea auditoriului.
Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele
neaccentuate si frecventa acestora. El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se
comunice.
Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile de
ritm. Spre exemplu, se poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte de
introducerea unei idei importante ritmul sa se reduca, si sa se reia la aceeasi intensitate in
explicarea ideii.
Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului. Cel care tine
un discurs trebuie sa vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de toate persoanele care
il asculta. In general nu este bine sa se foloseasca un volum foarte ridicat, deoarece acest
lucru poate fi perceput ca o agresiune de cei din jur.
IMBUNTATIREA LIMBAJULUI NONVERBAL
Pentru cresterea capacitatilor de comunicare nonverbala exista cateva modalitati simple:
Repetitia in fata oglinzii este cea mai simpla metoda, cel care exerseaza in acest mod fiind
atent la felul in care limbajul nonverbal transmite mesajul dorit;
Repetitia in fata unui grup se poate apela la un grup de prieteni care, pe baza unor criterii
prestabilite, sa dea un feed-back;
Repetitia in fata camerei video este cea mai buna metoda, deoarece vorbitorul isi poate
analiza singur discursul putand urmari si evolutia sa in timp.
COMUNICAREA NONVERBALĂ
2
Chiribucă D. , Sociologia Comunicării, Curs An III, p. 14, 2005
3
Stanton N. , Comunicare, p. 2 şi 3, Ed. Ştiinţă & Tehnică, Bucureşti, 1995
Astfel, studiile privind activităţile pe care le desfăşoară de-a lungul unei zile
membrii “gulerelor albe” (mediile intelectuale) americane arată că şapte minute din zece
aceştia sunt angajaţi într-o formă de comunicare (N. Stanton, 1995). Activităţile cu profil
de comunicare sunt distribuite astfel:
9% scris
39% transmit
30% vorbit
16% citit
61% recepţionează
45% ascultă
4
Lupu I. , Zanc I. , Sociologie Medicală, Teorie şi Aplicaţii, p. 110, 111, 112 şi 113, Ed. Polirom, Iaşi,
1999
Cecetările efectuate în domeniul comunicării au evidenţiat existenţa unei legături
directe între nivelul de pregătire, statusul social şi disponibilităţile de vorbire ale unei
persoane si numarul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj. Cu cât o
persoană este mai instruită şi se află mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atât reuşeşte
mai bine să comunuce mai bine prin cuvinte şi fraze. Astfel de pesoană utilizeză în
principal limbajul verbal (bogat şi diversificat), în timp ce persoanele mai puţin instruite
se bazează într-o mai mare măsură pe gesturi şi cuvinte.5 p.126
5
Ibid. , p. 126