1

A ÎNVĂŢA CA PENTRU DOMNUL

Singurul lucru care trebuie să mă intereseze este să împlinesc poruncile Cerului! Este
singurul lucru pe care Dumnezeu mi-l cere să-l fac.

Cerinţa de "a învăţa" O PORUNCĂ DE LA EL!

Din momentul în care m-am întors la Hristos, eu nu mai sunt al meu

trupul meu nu mai este al meu,

banii mei nu mai sunt ai mei,
lucrurile male nu mai sunt ale mele,
timpul meu nu mai este al meu!

I. Dacă am înţeles că timpul nu mai este al meu, atunci îmi va fi mult mai uşor să
împlinesc poruncile Lui. Şi una din porunci este să învăţ!
II. Următorul pas este să pricep sau să învăţ să învăţ ca pentru Domnul.

CE ÎNSEAMNĂ A ÎNVĂŢA CA PENTRU DOMNUL?

Totul porneşte de la motivaţia cu care eu învăţ sau fac orice altceva. Dacă motivaţia
mea este curată, atunci pot spune că învăţ ca pentru El. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de
simple! Care trebuie să fie motivaţia mea? Omul are o motivaţie în spatele a tot ceea ce face
el. De aceea, Dumnezeu ne-a lăsat o motivaţie sfântă, pentru ca să putem învăţa ca pentru El.
Iată câteva motivaţii care ar putea exista în mintea elevului/studentului atunci când
învaţă, dar nu o face ca înaintea Lui:

MOTIVAŢII GREŞITE:
1. Să iau note mari – am nevoie de o medie mare pentru BAC, pentru facultate, pentru
bursă etc. Mă simt bine (mai sigur) când mi se pune o notă mare.
2. Frica de oameni – părinţii mei se vor supăra, mă vor certa, poate chiar mă vor
pedepsi. Şi pentru ca să scap de toate acestea, mai bine învăţ de frica
lor. Profesorul este foarte dur şi mi-e frică să nu se supere pe mine
etc.
3. Slava oamenilor – ce vor spune ceilalţi colegi ai mei dacă eu voi lua o notă mare, la o
lecţie atât de grea! Ce frumos mă va privi în ochi profesorul, va fi
mândru de mine şi mă va lăuda în faţa tuturor colegilor şi a
profesorilor! Voi începe să cresc în ochii lor ... Dar ce vor spune
fraţii mei când le voi povesti la grup ...
4. Din obişnuinţă – aşa m-am obişnuit şi o fac ca un simplu automatism. Elevul are
datoria de a învăţa şi este răsplătit cu o notă bună. E timpul când
trebuie să învăţ.
 2
Aceste motivaţii se împletesc unele cu altele, se leagă foarte bine între ele. Însă toate
aceste motivaţii provoacă sau au acelaşi efect: ÎNGRIJORĂRILE. Pentru că în minte tu ai un
scop cu care înveţi, încep să apară îngrijorări când stai la oră, când te ascultă, când dai lucrare
sau examen, sau chiar când înveţi singur acasă. Apar o groază de scenarii legate de tot felul de
îngrijorări. Şi toate acestea te fac să devii rob al şcolii, rob al îngrijorărilor. Datorită lor intri
într-o stare de nelinişte şi te comporţi ca un sclav, exact ca într-o robie, inconştient fiind de
ceea ce eşti în realitate. Dar atunci când îţi dai seama de toate acestea, realizezi că totul
porneşte de la o simplă motivaţie.

Care trebuie să fie motivaţia corectă?

MOTIVAŢIA CORECTĂ:
 Pentru bucuria Stăpânului – eu trebuie să fiu conştientă că este o poruncă a cerului şi să
o împlinesc, cu gândul de a-i fi plăcut numai şi numai Lui, primind toate aprecierile numai
din ochii Lui.

În primul rând trebuie să cred că este o poruncă de la Dumnezeu şi să o împlinesc cu

bucuria că făcând acest lucru, El Se bucură de mine şi eu devin plăcută înaintea privirilor Lui!
Apoi, pentru toate acestea, El îmi pregăteşte o răsplată nespus de mare. Şi lucrul care mă
linişteşte este că Dumnezeu nu răsplăteşte rezultatul, ci întotdeauna procesul!

- ce anume să învăţ
Porunca vine de la El - cât să învăţ
- examenele, lucrările, temele

"Faceţi toate lucrurile fără cârtii şi fără şovăieli!"

Dacă eu cârtesc, nu o fac împotriva profesorului, ci împotriva lui Dumnezeu, pentru că

El a hotărât ce lecţie trebuie să învăţ, cât de lungă să fie ea, câte lucrări trebuie să dau într-o zi.
Iar când profesorul îmi predă cursul sau lecţia, eu trebuie să ştiu să mă raportez nu ca la un
profesor, ci ca la Însuşi Dumnezeu, care îmi predă acea lecţie. Deci foarte mare atenţie la
atitudinea cu care stau, cu care privesc profesorul, cu care comentez la ore!
Dar în tot acest timp, eu trebuie să fiu conştient că va fi mereu lângă mine cineva care
să mă ispitească cu privire la toate acestea. Însă pentru fiecare ispită, El ne-a pregătit şi
mijlocul prin care să ieşim din ea, pentru ca să fim biruitori.

ISPITA – atingerea obiectivului prin necurăţie:

 Neglijarea timpului de părtăşie cu Dumnezeu
 Spiritul de competiţie şi de afirmare de sine ca şi motivaţie
 Îngrijorări
 Copiat
 3
SOLUŢIA – CREDINŢA

Aleg să nu mă întinez

Am mai puţin timp de învăţat

Intervenţia lui Dumnezeu

În acest proces de vindecare şi modelare în a învăţa ca pentru Domnul, vor veni diferite
contexte prin care cel rău ne va deruta şi va avea ca scop murdărirea noastră. Şi atunci îmi voi
da seama de un lucru: că porunca de a învăţa poate fi atât de la Domnul, cât de la cel rău. Şi
atunci, cum îmi pot da seama cât din ceea ce am de învăţat este de la Dumnezeu şi cât de la
diavol?
Indiciile care îmi arată limita poruncii lui Dumnezeu sunt foarte simple: toate pornesc
de la o minciună care apare în mintea mea. Această minciună este să îmi propun să învăţ tot.
Din momentul în care am făcut această greşeală, încep să se declanşeze mai multe scenarii sau
ispite în mintea mea. Se prea poate să termin tot ce am de învăţat, dar de cele mai multe ori
timpul nu este de partea mea. Şi atunci apar diferite ispite, mai ales când ceasul devine târziu.
Iată care ar fi ispitele:
→ Să stau mai mult decât timpul normal de învăţat şi atunci nu mă mai pot trezi dimineaţă să-
mi ţin timpul de părtăşie.
→ Apar foarte multe îngrijorări sau scenarii false.
→ Tentaţia de a copia.
Toate acestea sunt greşite înaintea lui Dumnezeu şi mă mânjesc, păcătuind împotriva
Lui.

Care este soluţia pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu?

În primul rând, să nu-mi propun nimic: nici cât învăţ, nici ce învăţ. Timpul nu este al
meu şi dacă vor interveni anumite întreruperi din timpul meu de învăţat, voi înţelege că sunt
tot porunci din partea lui Dumnezeu. Dacă nu reuşesc să parcurg toată materia, înseamnă că
doar atât a reprezentat pentru mine porunca din partea lui Dumnezeu şi nu rămâne decât să mă
bucur că sunt plăcut în ochii Lui. Cât pentru ziua de mâine, nu pot decât să apelez la
CREDINŢA mea în El. Îmi pun toată credinţa în înţelepciunea lui Dumnezeu care mă poate
ajuta, şi cu cât am învăţat, El mă poate face de 10 ori mai înţelept decât toţi ceilalţi (Daniel 1).
Nu trebuie să mă simt vinovat cu nimic în acest caz, pentru că eu am făcut tot ce a ţinut de
mine, şi Dumnezeu are partea Lui pe care trebuie să Şi-o facă, şi nici nu mai am de că să mă
îngrijorez.
Un alt element este să învăţ cu nădejdea că prin mărturia mea, Duhul lui Dumnezeu
poate lucra la inima profesorului respective, astfel încât în ziua cercetării voi putea să-i
vorbesc despre măreţia Dumnezeului meu iar el va avea smerenia să mă asculte. Dar trebuie
să am credinţa că Dumnezeu lucrează chiar dacă eu nu văd. Şi atunci, în contextele pe care le-
am discutat, trebuie să am în vedere şi acest lucru.
 4
CREDINŢA:
→ Că relaţia mea cu Dumnezeu este lucrul cel mai valoros, mai valoros ca orice (slava
colegilor, a profesorilor, a fraţilor, chiar viaţa)
→ Că Dumnezeu este Atotputernic şi că El, care doreşte mai mult decât mine mântuirea lui
Nebucadneţar, mă va ajuta în împlinirea mandatului
→ Că Dumnezeu nu ne cere să-I sprijunim carul, că nu ne cere să-I încălcăm poruncile pentru
a împlini mandatul preoţiei.

Eu trebuie să fiu conştient de faptul că am de împlinit ca poruncă din partea lui

Dumnezeu un mandat al Preoţiei, pe care El ni l-a poruncit cu un scop.

profesionalism

Mandatul Preoţiei

verbalizare

Mandatul Preoţiei are 2 părţi care se leagă foarte bine una de alta. Profesionalismul se
referă la a face lucrurile foarte bine, astfel încât să poţi apoi verbaliza mesajul. Dar acesta nu
trebuie înţeles greşit. Eu trebuie să fac lucrurile foarte bine nu înaintea oamenilor, ci înaintea
lui Dumnezeu, ca El să fie mulţumit de mine! Astfel voi avea o mărturie bună înaintea
necreştinilor din jurul meu.
Trebuie să înţeleg, în cadrul învăţatului, care este sfera mea de responsabilitate, şi care
este cea a lui Dumnezeu.
Sfera mea de responsabilitate este aceea de a mă focaliza nu pe rezultat, ci pe proces.
Ceea ce fac eu este doar un "puţin" pe care Dumnezeu trebuie să-l înmulţească şi pe care eu nu
trebuie să mă bazez.
Puţinul meu - timp corect
- motivaţie corectă
- seriozitate cu responsabilităţile
- cu bucurie, dar nu din fire, ci din mintea mea
Sfera de responsabilitate a lui Dumnezeu este să înmulţească acest puţin al meu, spre
slava Numelui Lui. El intervine cu înţelepciunea Sa pentru ca eu să pot stăpâni materia, să ştiu
chiar mai mult decât toţi. Dar pentra aceasta, puţinul meu trebuie să fie curat, adică eu să-mi
ţin Sabatul (timpul de părtăşie) şi Sărbătorile (întâlnirile cu fraţii) în mod curat, să-mi iau
hrana spirituală din Scriptură şi din întâlnirile cu fraţii, prin care îmi voi întări credinţa, deci şi
motivaţia, atitudinea, seriozitatea mea. Dar dacă deja eu m-am pângărit cu bucatele spurcate şi
nu am ţinut toate aceste de la început, trebuie să existe un proces de vindecare a minţii.
Iată cum are loc vindecarea: Dumnezeu pune adevărurile Lui în mintea mea, arâtându-
mi că varianta Lui este cu mult mai bună pentru mine, şi este spre binele meu, nu imediat, ci
etern. După aceasta, tot Dumnezeu va crea contexte potrivnice pentru ca să vadă alegerea mea
de a crede în El, de a rămâne în ascultare de El.
 5
CONTEXTE POTRIVNICE: acolo unde sunt punctele mele slabe
- copiat
- nu reuşesc să învăţ tot

Sabat? Sărbători?

Este bine să cunosc toate aceste lucruri ca să ştiu de ce mă trece Dumnezeu prin unele
contexte, să ştiu că sunt spre vindecarea inimii mele, spre binele meu. Încetul cu încetul, voi
învăţa să mă ancorez în sistemul etern (S2), fiind dezlegat de cel pământesc (S1). De ce
trebuie să urmăresc ancorarea mea în S2? Pentru că eu trebuie să urmăresc folosul meu etern
şi nu cel imediat.

FOCALIZAREA PE PROCES:
→ timp corect
→ cu toată responsabilitatea – fără să-mi propun să învăţ tot, să iau notă mare, să iau
examenul, să trec anul etc,
CI singurul lucru pe care mi-l propun să fie împlinirea poruncii lui Dumnezeu

Astfel, eu trebuie să fiu gata să-mi schimb activitatea în funcţie de porunca Domnului.

ANCORAREA ÎN S1:
→ îngrijorări
→ nemulţumiri
→ cârtiri =PĂRTĂŞIE CU SATAN !!!
→ compromisuri (copiat)
→ motivaţie greşită

Un alt lucru foarte important de ştiut este faptul că nu putem sluji nimicului! Nu pot
sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, dar nici nu pot sluji nici lui Dumnezeu, nici lui Mamona.
Dacă nu slujeşti lui Dumnezeu, cu siguranţă slujeşti celuilalt. Trebuie să fim foarte atenţi cui
slujim, pentru că dacă nu slujim lui Dumnezeu, înseamnă că avem părtăşie continuă cu Satan,
şi atunci se frânge relaţia mea cu Dumnezeu. Dualitatea este un pericol foarte mare şi foarte
grav!
Ancorarea în S1 are 2 extreme:
- lenea (şi cârtirea)
- să devii rob învăţatului, să-i dai prea mult timp, găsindu-ţi ca refugiu plăcerea
de sine, slava oamenilor.
Din moment ce eu mă voi ancora în S2, toate lucrurile se vor schimba. Având o
motivaţie corectă, voi şti că puţinul meu va fi înmulţit de Dumnezeu spre mântuirea
oamenilor, deci va lucra spre răsplata mea eternă. Şi atunci voi face toate lucrurile cu bucurie!
 6
Pentru ca să putem face toate aceste lucruri ca pentru Domnul nu este greu, pentru că
El ne-a dat şi resursele de care avem nevoie. Una din resurse este aceea că totul va fi pentru o
singură zi: astăzi. În timpul de părtăşie, nu-ţi iei resurse pentru o săptămână, ci pentru 1
singură zi. Nu e greu să laşi firea să ţipe o zi.
Poţi să înveţi ca pentru Domnul având conştienţa unei Persoane vii care te priveşte
neîncetat. Ca înaintea Lui, trebuie să le faci pe toate. Este foarte important ca atunci când
înveţi să-ţi iei scurte pauze (în care să-ţi înnoieşti motivaţia, în care să-I mulţumeşti ce El va
înmulţi puţinul tău, pentru înţelepciunea pe care tot El a pus-o în tine, să-I ceri ajutorul atunci
când lecţia este grea, să-I dai slavă pentru toate legile naturii etc) care te vor ajuta să nu-L
pierzi pe Dumnezeu din cunoştinţa ta. Cu alte cuvinte, să conlucrezi cu Dumnezeu, să înveţi
împreună cu El, pentru El, de dragul Lui.
Vom putea înţelege aceste lucruri dacă vom studia Efeseni 6:5-8, Coloseni 3:22-25, 1
Timotei 6a, Tit 2b etc.
Prin toate acestea nu fac altceva decât să intru în anormalitatea oamenilor cu
normalitatea lui Dumnezeu. Este bine să ştiu că mă aflu în mijlocul unor nebuni şi duc printre
ei normalitatea trăirii cu Dumnezeu. În sesiune trebuie să ştiu că atunci vor fi cele mai mari
încercări, de aceea timpul de părtăşie cu El trebuie să fie cât mai consistent.
A învăţa ca pentrui Domnul te scoate dintr-o robie care te face nefericit, înlănţuit de
îngrijorări. Procesul nu este greu, şi acela care este înţelept să dea această bătălie, merge de
fapt spre o nouă treaptă, spre o nouă viaţă. Cine are ca nădejde câştigarea premiului chemării
cereşti, se va apleca să cucerească şi această parte a vieţii sale. Dacă ne uităm la viaţa lui
Daniel, şi tânjim să devenim şi noi Danielii acestui Babilon prin Isus Hristos, acesta este unul
din primii paşi care ne va lega de cer.
Nădejdea noastră trebuie să fie ancorată în întâlnirea cu Mirele nostru Preaiubit, şi cât
trăim pe pământ, să-L lăsăm pe El să ne vindece, să ne aducă la statura plinătăţii Lui. Chiar
dacă bolile sunt adânci, să nu deznădăjduim, pentru că avem un Dumnezeu plin de îndurare şi
de dragoste, care va aduce prin puterea Duhului Său de viaţă vindecarea şi ne va purta din
biruinţă în biruinţă.

A Lui să fie Slava, Puterea şi Gloria, în veci de veci! Amin.