UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005
1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.

2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: plante anuale; plante bienale; plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice. plante cultivate în câmp; plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece. flori; frunze; flori şi frunze; fructe; port (târâtor, urcător, erect). plante pentru flori tăiate; plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); plante folosite în decorări interioare; plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

b). După locul de cultură:

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

3

CAPITOLUL 3
CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4

d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui.2. întărziată sau nu înfloresc. 3. şi înfloresc toamna sau iarna. în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. Pelargonium. distrugerea buruienilor. cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. În condiţiile României. Ca factor ecologic. În cursul unui an. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum. Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ.7% în luna august. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. -higrofite. la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. Astfel. prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile. Petunia. Zinnia. Prin poziţia sa geografică. Poinsetia. Hortensia. -neutre sau indiferente (Cyclamen. Dianthus. prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. Rosa). cu expoziţie sudică. unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. Kalanchoe. Callistephus). utilizarea factorului lumină. Freesia). teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse. -de zi lungă (Cineraria. au înflorire slabă. apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. conform cerinţelor plantelor. instalarea de umbrare deasupra culturilor. De exemplu. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). folosirea instalaţiilor de iluminat artificial.Myosotis 5 . Viola. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. crizantemele. Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine.Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. reducerea densităţilor de cultură. care reacţionează pozitiv la fotoperioadă. se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. menţinerea curată a sticlei. Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi).

culturile din câmp se udă cu furtunul. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri. Crassula etc. -mezohigrofite. se impune udatul şi în timpul zilei. cele xerofite la 5-6 zile. Orientativ. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine. anotimp. c) momentul udării. condiţiile de lumină şi căldură. de maturare a seminţelor sau de repaus). apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. cu furtunul. De obicei. temperatură) etc. căderea bobocilor floriferi. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. prin infiltraţie sau prin brazde). Agave. vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere). aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. însuşirile substratului. care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. la culturile din câmp. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). în timp ce iarna. Şi apa prea caldă este dăunătoare. În practica floricolă. cu aprox. în timpul vegetaţiei. gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. În cazul plantelor cultivate la ghivece. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele.palustris). deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier.). iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. mărimea şi vigoarea plantelor. montate pe rampe de udare mobile. sulfat de aluminiu. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. prin brazde sau cu aspersoare 6 . Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. creşterea răsadului. starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). se recurge şi la alte metode. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. mai ales la plantele acidofile. printr-un sistem de furtune. udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). -xerofite. au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. cu stropitoarea. De preferinţă. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare. la înălţimea dorită.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. plantele de seră se udă dimineaţa. Aspersoarele rotative. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. se va evita stropirea plantelor. Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. acid ortofosforic).Nu există reguli stricte aşa încât. alte suculente – Aloe. cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). Dacă din diverse motive. Declanşarea sistemului este comandată de senzori. înrădăcinarea butaşilor. care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. complet automatizate. De asemenea. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. îngălbenirea şi căderea frunzelor.

Indiferent de metoda folosită. Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic. cala. fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor. eventual. clor. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane. respectiv la mărgăritar). folosirea ghivecelor “mască”. De asemenea. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie.la:Hedera. În aer. aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. în timp însă. dar poate avea şi efecte negative 7 . În funcţie de compoziţia şi structura solului.). fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan. afânarea solului sau substratului.33%aer din volumul total al solului. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. fermentarea diferitelor materiale. plantele îşi încetinesc creşterea. trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. precocitatea înfloririi. prin picurare (trandafiri. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. De aceea. este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. mraniţă. prin infiltraţie (gerbera). curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. crizanteme. combustia alcoolului pur. paie muşchi. freesia. cu sau fără sită (garoafe. gloxiniile) şi de unii cactuşi. respectiv a prezenţei altor gaze (fluor. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. combaterea buruienilor etc. dezvoltarea rădăcinilor stagnează. mărimea plantelor. cala până la înflorire). umbrirea serelor şi răsadniţelor. o cantitate de 0. în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. la unele plante higrofile. decât. prin picurare şi aspersie fină (anturium. intensificarea coloritului florilor etc. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. temperatură. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex. este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. Syngonium). ci şi a microorganismelor. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. Cele mai multe specii se udă de sus. în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie.01%. metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate. degajarea de CO2 din butelii speciale. butan. distrugerea crustei. îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. alstromeria). spatifilum). Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. folie de polietilenă etc. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă. Plantele au nevoie de aprox. b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Oxigenul. Ficus pumila. hidrogen sulfurat. la Cyperus). umiditate. tije viguroase. gerbera). deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi. pietriş). în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. propan) şi combustibili lichizi (petrol). aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului.03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. iar după un timp chiar pier.de mare putere.). hrănirea este defectuoasă. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor.3. interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. 3.15%. se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor.

originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. Provin din zonele polare şi alpine. provenite din zonele temperate. -hekistoterme. La plantele cultivate în câmp. temperatura se menţine la un nivel mai redus. dar pe diferite tipuri de sol. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. -microterme. Astfel. singure sau în amestec. crizantemele. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. ferigi şi palmieri. 3. 8 .5. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină. în timp ce. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. Anthurium. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. Se cultivă în câmp. temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. De asemenea.(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. noaptea şi pe timpul iernii. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. În general. 3. în timpul creşterii plantelor. în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor. dar se pretează şi la culturi forţate în sere. în timp ce. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi.4. irişii. plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C). Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). minerală sau sintetică. în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. -mezoterme (unele orhidee. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite. care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. substratul de cultură este constituit din componente de natură organică. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi). ridicarea ramelor de la răsadniţe. Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine.

pământ de frunze etc. cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă. pământ de ferigi. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare. asparagus. sulfat de potasiu. tuberozele.5 cm diametru). turbă. în funcţie de origine şi de fenofază. Olanda. -substraturi minerale tratate: perlit. vermiculit. De exemplu. pământ de grădină. cărbune vegetal. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. rumeguş şi talaş. în funcţie de cerinţele speciei cultivate. begoniile etc. în amestecuri şi mai puţin singure. polyuretani etc. azaleele. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. mraniţă. hortensii. în funcţie de specia floricolă cultivată. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit.1. -pentru soluri uşoare:gladiolele. Terracottem). pământ de răsadniţă. unul uşor din turbă. moloz. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). un amestec greu poate fi format din ţelină. superfosfat. uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. S.A. -ajutătoare: nisip. vermiculit. Odată cu omogenizarea se pot adăuga.1. Franţa. hibiscus) sau grele (muşcate. clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă. pământ de lemn putred. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1.-pentru soluri mijlocii:ochiul boului. Elveţia. pământ de ţelină. nisip grosier. pentru o utilizare ulterioară. respectiv amestecarea omogenă a componentelor.-prepararea propriu-zisă. pământ de grădină. violetele de cameră. grupate după modul de obţinere (provenienţă). În tabelul 3. pământ de ericacee. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate. Germania. sanseviera). au cerinţe diferite faţă de substrat. reţetele fiind variate. pH-ul. Polyuretani. Ca şi plantele de grădină. Hygromull. substraturi unitare). pietriş.. În ultima vreme. De exemplu. se folosesc. pământ de ţelină. roci (perlit.5-2. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente. conţinut corespunzător în elemente nutritive. 2. pământ de frunze etc.. pământ de ericacee. nealterabilă circa 1-2 ani. la care se adaugă răzătură de coarne. vată minerală. La 9 . mijlocii (camelii. după caz. pământ de scorbură. -speciale: turbă. Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. materiale sintetice (Styromull. -substraturi minerale naturale: nisip. şi îngrăşăminte chimice sau organice. Se utilizează pe scară largă în Anglia. Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3.). pietriş. structură stabilă. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1. să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. de regulă. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. pământ de pădure. mai puţin costisitoare. capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. cioburi de ghivece şi ţiglă.. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră.. pulbere de cretă (sau sulf). muşchi. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate..U. În Elveţia.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. Biolaston. cărămidă pisată. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. vată minerală etc. compost. -substraturi organice de sinteză: styromull. argilă expandată). sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici. leandru. pământ de frunze. 3.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. salvia.

2) sau uşor acide (pH=5. cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5. udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. bromelii. amendamentele calcaroase. putrezirea rădăcinilor etc. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. ploile acide. În cantităţi mari sunt absorbite azotul. la care se adaugă cantităţi suplimentare. forma de aplicare a îngrăşămintelor. humusul din sol etc. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor. plantele pot fi: -acidofile. După preferinţele faţă de reacţia substratului. Alternanthera). apa încărcată cu CO2. calităţile fizico-chimice ale substratului.5 şi 8. căderea bobocilor floriferi şi a florilor. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. molibdenul (microelemente). respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. azotatul de amoniu). la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. organele decorative. nu se fertilizează plantele aflate în 10 . Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu. În Franţa.5 (Gipsophylla. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. Când substratul se modifică spre alcalin. De asemenea. cuprul. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. formele reduse de Fe. apa de udare bogată în calciu. deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). specia cultivată anterior etc. prin fertilizări faziale). fosforul. -calcifile. a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ). clorura de amoniu. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. anotimp. ritmul de creştere. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere. calciul. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă. care tolerează substraturi cu pH>7. apa freatică încărcată cu săruri solubile. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase. potasiul. Surse de aciditate din sol:apa din sol. borul. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente. Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv. S. Altele. Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat. camelia). iar în cantităţi mai mici fierul. apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze. răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. Când substratul se acidifică. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie. sulfatul de magneziu). Digitalis.5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele). vârsta plantelor şi faza de vegetaţie.9-6-8). Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). fertilizarea cu îngrăşăminte acide.5 (azalea. sulful. sulfatul de potasiu. precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. magneziul.9-7. dimpotrivă. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii.5. zincul. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). Mn.acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. manganul. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. cunoscute şi sub denumirea de macroelemente.

făină de oase. Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0. imediat după repicat. Orientativ. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu. cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă.modul de condiţionare: solide (cristale. 100-200 tone turbă. gunoi semidescompus).3-0. făină de carne. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O. după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. tablete.1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat.05%cu microelemente. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte. făină de coarne şi copite . iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive. În timpul vegetaţiei. Pentru fertilizările extraradiculare. compost). Basacote. sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă. iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. pulberi.20. 400-600 kg superfosfat. turbă. 250-300 kg sulfat de potasiu. granule.25%cu macroelemente şi 0. făină de peşte.naturale: gunoi de grajd. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte.2-0. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive. iar dacă se aplică odată cu apa de irigare. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). anturium). se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. .05-0. . Hormonutral).industriale (din reziduuri): făină de sânge. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca.clasificate după: . ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. plantat sau transplantat şi după înflorire. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2.1-0. -minerale . este de 0. 2-3-kg/m2. suportată de majoritatea plantelor.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe.1%. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie. 300-400 kg azotat de amoniu. concentraţiile optime sunt de 0. Dacă se face numai fertilizare minerală. alstroemeria. Dacă soluţiile se aplică extraradicular. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. care eliberează lent (3-9 11 . cu îngrăşăminte organice şi minerale. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme. 100-150 kg sulfat de magneziu. 0. dozele se reduc cu 2040%. cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie. 10-15 g superfosfat.repaus. în diluţii corespunzătoare (1:3 . urină şi must de gunoi de grajd.0. .3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0. în funcţie de specie şi fenofază. îngrăşăminte verzi. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. se folsesc concentraţii foarte mici. lichide şi sub formă de suspensii. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote.5-6 g sare potasică.3% (2 l soluţie/m liniar). La plantele de apartament. batoane). iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . extraradiculare. gerbera. Dacă sunt asociate cu cele minerale.5% la plantele mai rezistente).100-150 tone gunoi semi-descompus. mraniţă. Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). fertilizarea se face chenzinal sau lunar. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia. composturi. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă.modul de acţiune: radiculare. gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.

luni) elementele minerale. sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente. fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. în funcţie de mărimea ghiveciului. cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. Fertilizările organice. pe terasae etc. Se pot aplica însă în timpul verii. până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. 12 . folosirea soluţiilor concentrate. datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. când plantele sunt scoase afară (în grădini. sau cu must de gunoi de pasăre.). introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului. existente în comerţ sub formă de flacoane. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml.

lucernă. peste care se din conifere). adaugă var (0.5-7. în platforme.7 t/m . -humus=6.0-3.9-1.2-0. 13 .5%.brazdele înnierbate (trifoi.0%. se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie. .5.1.0-8.5-7. -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1. sau must de bălegar.5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani). -pH=6. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr.5. -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0. Pământul de ţelină Pământul de frunze -masa volumetrică: 0.5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri. -îngrăşământ organic.4-0. Caracteristici 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. frunze. timp de 2-3 ani. amestec de ierburi) -pH=6.1 t/m3. -aspect untos şi culoare închisă.5%. -pământ special în amestecuri. nuc). -masă volumetrică: 0. 1. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. platforme -pH=4. Categoria crt. Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere . -permeabil. -substrat pentru semănături. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece.Tabelul 3. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. aşezate în grămezi. care conţin taninuri (tei. uşor.4 t/m3. -capacitate de reţinere a apei bună. desprinse până la adâncimea de -humus=2. -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.fermentarea gunoiului de cal sau bovine. 10-15 cm. must de bălegar.

-humus=5-7%.15 t/m .12-0.Tabelul 3. -humus=3-5%. a gunoaielor din gospodării. (continuare) Nr. descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă. crt.5-7. ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea). -capacitate de reţinere a apei bună. -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri.9 t/m .7-0. pentru înrădăcinarea butaşilor. -capacitate mare de reţinere a apei nisip). -pământ special în amestecuri fertile. -fabricarea ghivecelor nutritive. 2. Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor. albă. -poate înlocui mraniţa. de Sphagnum. -capacitate de reţinere a apei bună. -mulcire. Caracteristici -masa volumetrică: 0. depozitului de turbă din -pH=3-5. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. sau albicioasă. -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ. din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. 14 . -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase. 3 -masa volumetrică: 0.5-7. Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Turba a) roşie (înaltă. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere. -pH=6.5-0. -pH=5. -zăcământ natural.8 t/m3. blondă) -pământ special în amestecuri. -masa volumetrică: 0.1. culoare roşietică -suport pentru hidroculturi.

5. de 2-3 ori greutatea.5%.1-0. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. -pH=6-7.3 t/m3. -mulci. Osmunda etc.5-7. Caracteristici 3 Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide.1. prăfoasă (la uscare).8-1. Rhododendron etc.5-4%.2 t/m3.2-0. unele orhidee).Tabelul 3. Vaccinium. cultivate cu legume. -masa volumetrică: 0. -culoare foarte închisă. prelucrării lemnului.2-0.5-1. (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2.4-4. -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee. (Polypodium.5-6.) -aspect fibros.5%. provin şi nivelul de descompunere. Aspidium.2 t/m3. -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare. -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere. flori -pH=6. -structură compactă. -humus=0. -pH=3. camelii. ferigi). -capacitate mică de reţinere a apei.4 t/m . ferigi. -pământ de bază în amestecuri. Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -masa volumetrică: 0. (continuare) Nr. -subproduse ale industriei -pH sub 6. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii. carpenul. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an). -humus=1-2. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0. -descompunerea naturală a speciilor de Erica. 15 . crt. -poate înlocui pământul de ţelină. -masa volumetrică: 0. bună. -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul.2. -capacitate de reţinere a apei bună.

uscat.0-2. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii.se poate folosi proaspăt. -poate înlocui pământul de frunze.17-0. -pH=6. lemn de esenţă moale.35 t/m3. orhidee).7-3. decât pământul de frunze. -descompunerea rumeguşului de -pH=3. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0. tocat. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. . crt.5. -îmbrăcarea suporţilor pentru liane.Tabelul 3. -la plantarea vaselor cu bulbi.9. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). -suport pentru marcotajul aerian. Pământul de lemn putred 16 . -humus=1. utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece.25 t/m3. rizomi.5. -pH=5.3 t/m3.0. -masa volumetrică: 0. -mulci. -pământ special. -se adună din scorburile -pH=2. Pământul de pădure Pământul de scorbură -din stratul superior al litierei pădurilor. copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri. rădăcini tuberizate pentru forţare. -porozitate=85-90%.1. -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special.2-0.2-4. -compostată=0. -compostată=6-6.5-6.20-0. -pH -proaspătă=5-6.5-7. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului. utilizat în amestecuri (la speciile acidofile). (continuare) Nr. măcinat.

sub formă -masa volumetrică:0. iar semănături.amenajarea vaselor suspendate.substrat de cultură pentru plantele epiphyte. -component ajutător. Polyuretanii (spumă de polyuretani) -polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol. 17 .02-0. -suport în executarea aranjamentelor florale. de granule sau fulgi.04 t/m . -masă volumetrică: 0. -masă volumetrică: 1. Categoria crt.15 t/m3. (continuare) Nr. -capacitate mare de reţinere a apei.1. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe). --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule. înrădăcinare a butaşilor. -material ajutător. -pH=7. -capacitate de reţinere a apei foarte mică.12-0.Tabelul 3.15 t/m3. -întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. AGROFOAM. -pH=7. după umectare. -porozitate ridicată. Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere Caracteristici 3 Mod de utilizare -polystyren expandat. -denumiri comerciale: OASIS. capătă aspect -în substratul de gelatinos. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor. 3. -material ajutător. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride).

-component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee. . -suport pentru hidroculturi.022 t/m . Caracteristici -masă volumetrică: 0.3.substrat în culturi hidroponice.5-8.1. din albia râului. -porozitate mare. (continuare) Nr. -porozitae mare. Biolastonul 4 Substraturi minerale naturale Nisipul -din policlorura de vinil.component în amestecuri de pământ. . Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant.5-2 t/m3.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane.Tabelul 3. -pH=7. -masa volumetrică: 1. -se află sub forma acelor de pin. -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier). -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru. 18 . -masa volumetrică: 1. eliberând N. 3 Mod de utilizare -material ajutător. . -material ajutător. . -stabilitate bună. fără materii organice şi fără calcar. -pH= aprox. -substrat de înrădăcinarea butaşilor.7-2 t/m3. acoperirea semănăturilor. spălat. -capacitate de reţinere a apei ridicată. crt. CO2 şi H2O.realizarea drenurilor la recipientele de cultură. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu. -se descompune lent. -material ajutător.material ajutător. . -suport pentru hidroculturi.

Substraturi Perlitul .08-0. silicaţi de aluminiu şi .porozitate foarte bună. porozitate bună.substrat de înrădăcinare a butaşilor. . CULTILENE.denumiri comerciale: GRODAN.1-0.16 t/m . . .material ajutător.granularea argilei la 1100°C.material ajutător. .material ajutător. .5.porozitate foarte mare. Caracteristici 3 Mod de utilizare . Vata minerală .nu conţine elemente nutritive. .măcinarea rocilor pe bază de . (continuare) Substratul Nr. calcaroase (20%) + cocs .se dezinfecteză uşor.1 t/m3. . .pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu.masa volumetrică: 0. Vermiculitul .5. ARGEX. .Tabelul 3.material ajutător. .masă volumetrică:0. .porozitate foarte bună. roci vulcanice (60%) + roci .măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C). . Pouzzolane .se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre. . . . . alveolară.capacitate mare de reţinere a apei. .1.capacitate de reţinere a apei de 15-16%.material ajutător.pH=7-9. . expandată .suport în culturi hidroponice. calcinate la 1000°C.produs industrial pe bază de . .se spală înainte de utilizare.rocă vulcanică.dimensiuni variabile (2-16 mm).se dezinfectează bine. .ca amendament pentru solurile din sere.capacitate mare de reţinere a apei. bromelii etc.înlocuitor al nisipului în amestecuri. . . . hidroculturi.component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee. durabilitate mare.substrat pentru hidroculturi. Mod de obţinere Categoria (materialul) crt. 19 . (20%). . .capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie). utilizare). Argila . semănături.8-1. cu structură . ARGILEXPAN.denumiri comerciale: ISOL. 5.neutru din punct de vedere chimic.pH=6.3 t/m3.masă volumetrică: 0. .substrat pentru butăşiri. .capacitate de reţinere a apei de 19%.

este uşor. care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi.proprietăţi antiseptice.realizarea drenurilor. (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate Mod de obţinere .în hidrocultură.pulberea fină.granulele (1. apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi.din demolări şi se cerne înainte de utilizare.1. la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde. . Mod de utilizare . (continuare) Nr. .5-3 mm).particulele mari (3-5 mm).Tabelul 3. Substratul Categoria crt. . în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor. Cărămida pisată .cărămidă măcinată şi cernută.capacitate mare de reţinere a apei. în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia). Caracteristici . - -reacţie alcalină 20 . -reacţie alcalină Cioburi de .în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile.în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi. . .particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor . . .arderea incompletă a lemnului de esenţă moale.din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă. . Molozul .

Folia opacă: . Mod de utilizare Folia transparentă: .protejarea culturilor timpurii şi târzii. .transparentă. Sticla -produs industrial. . .protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături.reziztenţă electrică şi mecanică bună. .umbrirea plantelor sensibile la insolaţie. Substratul Categoria crt. 21 .acoperirea seminţelor care germinează la întuneric.acoperirea serelor şi răsadniţelor.opacă sau transparentă. . (materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate Mod de obţinere -produs industrial de polimerizare.Tabelul 3.acoperirea semănăturilor şi a butaşilor. . .mulcirea solului. Caracteristici .1. (continuare) Nr.

Lobelia etc. Callistephus. 4.de la o plantă se obţine.chiar şi peste 10-20 ani. Delphinium. Recoltarea. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate. condiţionarea. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens. În plus.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. Portulaca. Viola. Dianthus. îngreunează condiţionarea. bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. Antirrhinum etc. un număr mare de seminţe. seminţele ocupă un spaţiu mic. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben).1. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata.) 22 . sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase. care fructifică şi produc seminţe viabile. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă. Portulaca grandiflora etc. de aceea. nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor.). necesare sectorului de producţie. La speciile cu fructe dehiscente (păstăi. Salvia splendens. Petunia hybrida.1. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină. frecvent se recurge la recoltarea manuală. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.seminţele mici şi foarte mici.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct. cu precădere la speciile cultivate în câmp. Verbena hybrida. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile. Calendula. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4. sănătoase. pentru a-şi desăvârşi maturarea. are o largă utilizare în practica floricolă.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă.1.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative. tipice multor specii floricole. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. din grupa anualelor şi bienalelor. Callistephus chinensis. Petunia. cu valoare biologică şi decorativă superioară. sortarea şi chiar recunoaşterea lor. când fructele sunt bine coapte. Begonia. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. în general. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate. uneori şi perene.limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative.

• extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea.La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia.) şi a unor perene (Physostegia virginiana. solarii. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. În general. prin vânturare manuală sau mecanică. Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. Alyssum maritimum). Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. considerată a fi. de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. pungi.2. producătorul. Myosotis alpestris etc. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). Rudbeckia ssp. preferându-se timpul uscat. fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat.în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate. cutii etc. Lobelia erinus. Papaver. Gypsophilla. materiale sintetice. din care urmează să se extragă seminţele.. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). Lupinus. Portulaca. metal etc. se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). înainte de a fi depozitate sau semănate.1. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. Se face după caz. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%. Viola). lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor.. de 8-12%. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. pe baza diferenţei de densitate). dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. Lobelia. se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. confecţionate din sticlă. În funcţie de cantitatea de seminţe. categoria biologică. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. • uscarea (zvântarea) fructelor. cantitatea. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. baterea uşoară a fructelor etc. apoi se ambalează în saci. Ambalajele ermetic închise. Salvia 23 .. recoltarea se face într-o singură etapă. anul recoltării. De exemplu. Tagetes ssp. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. frecarea. În astfel de situaţii. către mijlocul zilei. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare. Bellis perenis. se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite. 4. lucrarea se poate executa şi mecanizat. Eschscholtzia. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie. la majoritatea speciilor. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. Nigella). b) semănatul în spaţii protejate (sere. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. soiul.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. Delphinium).

din diferite motive. Cyclamen persicum etc. lucrările se reduc la instalarea tocurilor. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. se completează cu lucrări de fertilizare .): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite. ghivece. cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor. conform tehnologiei de cultură a speciei respective. turbă şi nisip 1:1:1). • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar. b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere).atât pentru semănături făcute la loc definitiv. Calceolaria hybrida. • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm.).). În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni). b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex. Celosia. • introducerea substratului în răsadniţe.pietriş. soiuri valoroase. erbicidare. Zinnia elegans). 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor. mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri. • marcarea rândurilor. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. se impune producerea răsadului (sămânţă puţină. 24 . Cineria hybrida. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor.(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%). nivelarea. acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. cutii de plastic etc.0 cm nisip grosier.1.cu marcatoare sau cu rigle. sunt prezentate în tabelul 4. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor. • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1. *Când se folosesc răsadniţe reci. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida. Curăţirea. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. 2) Epocile de semănat. modelare.în strat de 10-12 cm.:pământ de frunze. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm). respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului.5-2 cm la seminţele mici. • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare.splendens).0-2.la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1.Dacă se seamănă direct. Verbena hybrida. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii. cu perioadele din an pe care le reprezintă. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor.

Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida. Planta perene: Lupinus polyphylus. Verbena hybrida. Papaver orientale. Matthiola incana. Calendula officinalis.1. Gomphrena globosa. Siningia sp. Gazania splendens. Phlox drumondii. • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. Papaver orientale. Dimorphoteca aurantiaca. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Begonia semperflorens. Impatiens balsamina. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. • marcarea rândurilor (dacă este cazul). Althaea rosea. Callistephus chinensis. Delphinium ajacis. Calceolaria hybrida. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Plante perene: Cineraria maritima. 1 Epoca Perioada Locul de semănat sere Exemple (grupe de plante. răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci 2 Primăvară târzie IV-V câmp (direct) sere sf. Statice sp. Tagetes sp.. Dianthus barbatus. • tasarea uşoară a stratului . Chrysanthemum leucanthemum. Plante bienale: Bellis perennis. straturi în câmp Sere câmp (direct) sere VI-VII 4 Toamnă IX-X b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50. straturi în câmp răsadniţe. Ammobium alatum. Nigella damascena. V-VI 3 Vară răsadniţe. Papaver orientale. Mirabilis jalapa. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Alyssum maritimum. Plante anuale: Calendula officinalis. Nigella damascena. Plante perene: Delphinium hybridum. Tagetes sp. Lathyrus odoratus. Plante bienale: Campanula medium. Cineraria hybrida. Centaurea sp.. Plante perene: Delphinium hybridum. Physostegia virginiana. Plante anuale: Calendula officinalis. Phlox paniculata. Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. Dahlia variabilis. Ageratum mexicanum. Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida. Viola hybrida. Plante anuale: Eschscholtzia californica. Petunia hybrida. Tropaeolum majus. 25 .. Cobaea scandens. Plante perene: Campanula carpatica. Rudbeckia sp. Zinnia elegans.. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”. Nicotiana alata.Tabelul 4. crt. Celosia sp. Phlox paniculata.. Amaranthus sp.. Eschscholtzia californica. Rudbeckia sp. fin cerut.. Lunaria biennis. Iarnă XII-I II sere Timpurie III sere. • instalarea suporţilor pentru umbrare. Acroclinium roseum. Statice sinuata. Myosotis alpestris.la suprafaţă. Cosmos sp. Plante anuale: Alyssum maritimum. Alyssum maritimum. Salvia splendens.

Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum. Lobelia.B. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. Papaver sp. Gentiana). cu apă tratată magnetic) etc. Nigella damescena.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis. amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. răsărire neuniformă.hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C. într-un vas cu apă rece. tratamentele pe cale uscată.5% timp de 10 minute. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). procent mic de germinaţie etc. sulfat de cupru 0. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. Zineb etc.. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra. la lădiţe. iar la sfârşit. Antirrhinum majus.5% timp de 15 minute.chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi).. nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor. să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care. numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). Portulaca grandiflora. permanganat de potasiu 1-1. 25-30°C. Thiuran. Asparagus. rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute. Petunia. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici. în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). se consideră tratament obligatoriu. palmieri). în condiţii obişnuite. Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. Antirrhinum majus. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă. manual şi foarte rar mecanizat. După mărime. Cineraria hybrida etc. Se execută. sau se încălzeşte uşor. Viola hybrida. acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante). seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă. Pentru durate mai lungi de umectare. Freesia) sau deshidratate după păstrare. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna. în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei. • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic. tratamente electromagnetice (de ex.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. Eschischoltzia californica). Lobelia erinus. scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur.cu izotopi radioactivi. Amaranthus sp.). 26 . Seminţele mijlocii. Apa se menţine la temperatura camerei. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete.. de regulă. Germisan.). În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit. Nicotiana). Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Pentru a evita pierderile.

practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari. mai rar în faza de cotiledoane. Cineraria hybrida. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante. Zinnia elegans). Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese. prin pulverizări cu apă călduţă. de asemenea.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). de mărimea seminţelor. Pentru reuşita prinderii. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob.la seminţele mijlocii (Callistephus. plantele se udă cu sită fină. bine cerut. în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă. se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia. cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. 3-4 g/m2.30-40 g/m2. Lathyrus odoratus). Dianthus caryopyllus Chabaud). Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor. hârtie. în solarii şi răsadniţe sau în câmp). cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia. • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. Dolichos lablab. Matthiola) cca. de epoca de semănat. în ghivece de plastic sau lut ars. Antirrhinum. Cosmos bipinatus etc. folie. Imediat după repicat. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum.din locul unde au fost semănate pe alt substrat. se udă mai des şi se umbresc.1%).până la 1/2 sau 1/3 din înălţime).. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. • aerisirea spaţiilor cu semănături. pe straturi (în solul serei. SUP-29. • plivirea buruienilor. iar la cele mari (Zinnia. dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina. temperatura 27 • . După semănat. Ipomaea sp. Răsadul se repică în lădiţe. Zinnia elegans. Impatiens balsamina. reavăn. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. la distanţe mai mari). se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor. • rărirea răsadurilor (când este cazul).). În câmp. practicat cel mai mult în floricultură.Se folosesc semănători de tip SUP-21. dacă răsadurile se repică sau nu. Saxonia.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. 15-20 g/m2. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare.în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii. la culturile care ocupă suprafeţe mari. în cazul semănăturilor făcute în câmp. în ghivece nutritive. Dianthus. • în cuiburi. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. Ca regulă generală. mici.aprox. La semănături făcute în câmp. • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă. Substratul trebuie să fie fertil. Pentru semănatul la lădiţe. Lobelia. Calendula officinalis. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. cu creştere lentă (Begonia. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. Petunia) cca. soiul şi data semănatului. După aceea. • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă. Semănatul mecanizat se face numai în câmp. de locul şi metoda de semănat. Se ţine cont. seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă). • repicarea (transferarea răsadurilor.De asemenea. Lobelia. adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. Tagetes).

Dithane M-45 0. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor. se poate executa aproape tot timpul anului. umbrirea.2. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare. La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat. temperatură. la ficus. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi.înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe. ageratum etc. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii).2%. rizomi etc. cu momeli toxice (Vofatox. divizarea plantelor. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate. drajoni. eliminând orice cauză a variabilităţii. este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari. tuberobulbi.) sau porţiuni ale acestora.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental.). altoire. Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere. culturi de celule şi ţesuturi). cât şi artificial.poate fi coborâtă cu câteva grade. deasupra a 2-4 noduri.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care. Pe lângă avantaje.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă. atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0. plivirea buruienilor. se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor. stoloni. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune.păstrarea materialului vegetativ. necesită condiţii speciale de mediu etc. umiditate. în scopul regenerării de plante noi.05%. Lindatox. 4. petunia. Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. ciupirea. butaşul de frunză 28 .în răsadniţe sau în solarii). rărirea. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi. muguri adventivi).2. Aşa de exemplu. lăstari.15% etc. Decis 0. amestec cu Fernos 0.).permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. rădăcini). Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ. Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini. se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor. frunze. tratamente fitosanitare. menţinând pământul permanent reavăn. 4. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. fosfură de zinc)..1. se răresc plantele (dacă este cazul). se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. În aceste spaţii. iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică.). nu produc seminţe. în condiţii care să-i menţină viabilitatea.1% etc. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp. din diferite cauze. În plus.

c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai). Sedum sp. este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. se pun la înrădăcinat. Aralia sp. De asemenea.). Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri.1-0. 29 . 1. butaşi de rădăcină.a). Ca şi în scopul precedent. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. Pelargonium sp. iar după înrădăcinare se trec la ghivece..neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar.). dar se consideră optimă butăşirea de primăvară.. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp. tăietura bazală făcându-se la 0. preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. caracteristice fiecărei specii. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole. Monstera deliciosa. Philodendron sp. Peperonia sp. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. butaşi lignificaţi (Clerodendron sp. sau chiar pe nod (fig. butaşi de iarnă.. b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). În februariemartie. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. butaşi semilignificaţi (butaşi de vară). Alternanthera sp. Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature. Ficus sp. butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii. reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. fără să refacă parte aeriană. Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. Fuchsia x hybrida).b). cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata..). 1. Paeonia orientale. prelevând anumite organe sau părţi de organe. Ficus elastica). La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp. Crosula arborescens etc. Colocasia esculenta. butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie. cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie. butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an.. La speciile floricole cultivate în câmp.. butaşi de frunze. Begonia x rex). din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp. Hibiscus rosa – sinensis.).3 cm sub nod. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului. se trec toamna la ghivece. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. constituindu-se ca viitoare plante mamă. etc. Dainthus sp. iar cei de rădăcină. viguroase. nu formează decât rădăcini adventive. se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. în funcţie de lungimea internodiilor (fig. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp.. Syringa vulgaris. sănătoase. În funcţie de clasificarea prezentată.). Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari). Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi).

Stimularea înrădăcinării butaşilor. În majoritatea cazurilor. udare. 1. fasonarea butaşilor se face diferit. substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf. Rădăcinile secundare se scurtează la 0. euforbia). atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase.Fig. perlitul.5 cm deasupra ultimului nod. filodendron. Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară. sau a unor produse comerciale (Radistim.). pentru ca scurgerile de latex să fie oprite. cum ar fi: nisipul. la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. reglare a luminii etc. etc. De asemenea. cum este cazul butaşilor de colocasia.A. coriacee (ficus). la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi. violete africane etc.c).) şi alfanaftilacetic (A. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. când se folosesc frunze întregi. monstera.I.). c – butaş de frunză (Begonia rex). ficus. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. Sunt însă şi excepţii. iar la partea superioară se taie la 0.N. reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. tradescanţia. atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare.5-1 cm. trandafir chinezesc. Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. b – butaş de tulpină.A. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. să aibă capacitate bună de reţinere a apei. La butaşii din frunze. muşcate. iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. betaindolilbutiric (A. se ţin în apă caldă (35-40°C). Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal. 1. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf. La speciile cu frunze mari. la punctele de ramificare a nervurilor. se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A.I. cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. turba. Se pot folosi însă şi răsadniţele.d). Calux. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică. una sau mai multe zile.B. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat.). Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. Rizopon. 30 . porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. să fie steril. la adâncimea de 2-3 cm. Dacă se utilizează fragmente de frunze. se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor. peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu.). timp de câteva minute.

4. frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. de aceea. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale. Gloxinia speciosa. cu rol de protecţie). iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri. totuşi. tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. Lilium regale). Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. atât în substrat cât şi în atmosferă. necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare.După plantare. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. cu aspectul unui tubercul. pot ierna în câmp (geofite rustice). c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. dimpotrivă. Convallaria majalis. sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate. mai rar verticală. 31 . Canna indica. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei. la axila unor frunze reduse. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. în practică. aşa încât. din care se formează tulpinile aeriene. în secţiune. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. Zantedeschia aethiopica. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise.2. Gladiolus hybridum etc. floriferi. La înmulţire. Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). unele dintre ele. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. devenind cărnoase şi voluminoase.). de aceea. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. Freesia x hybrida. Nu sunt purtătoare de muguri şi. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. tulpinile aeriene florifere. lipsite de clorofilă. Narcissus sp. aerisire şi lumină corespunzătoare. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. în timp ce altele. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. după 2-4 ani. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante.. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. Operaţia se face în perioada de repaus. motiv pentru care. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime. caracterizate prin rezistenţă mare. zambile etc. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat. rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. alcătuite din noduri foarte apropiate. care devin floriferi după 1-3 ani. care cresc în sol în poziţie orizontală. cu noduri apropiate). în perioada de vegetaţie. separarea rădăcinilor se face longitudinal. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi.2. cu aspect de disc. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total. Cyclamen persicum. Astfel. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. înainte de plantare.

Se plantează în câmp toamna. Alstromeria aurantiaca*. se formează şi 3-5 bulbili. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie). Gerbera Rizomi hybrida. Asparagus sprengeri. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. iar în perioada rămasă până la plantare. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. Convallaria majalis. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida. hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus.. 1 2 3 4 5 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis. crt. Polyanthes Bulb tuberosa*. Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida * – Specii cu organe subterane mixte. Fig. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. Polyanthes tuberosa*. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. Iris germanica. 2). Iris holandica. în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. Iris pumila. Cyclamen persicum. poate fi coborâtă la 9°C. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat.Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. Galanthus nivalis. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. consideraţi floriferi în anul următor. Narcissus sp. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). Hyacinthus orientialis. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. la adâncimea de 8-12 cm. 32 . piriform sau ovoid. Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. Canna indica.

5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. 5). sferic sau uşor turtit. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. Sunt bulbi multianuali. în maiiunie (la intervale de 3-4 ani). dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime. violacei-purpurii) (fig. acoperit cu frunze membranoase lucioase. diferit colorate (alb-gălbui. cu o mică porţiune de disc. cu durata de viaţă de 3-5 ani. Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. temperatura se menţine apropiată de 9°C. piriformi. când bulbii se recoltează. iar pe durata păstrării. Înmulţirea se face toamna (octombrie). Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis Fig. detaşaţi din bulb. albgălbui. Fig. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. 4). la adâncimea de 1015 cm. Bulbilii zambilelor se scot vara. se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). bulbii se recoltează vara. deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. La fel ca şi în cazul lalelor. 33 . În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi.2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi. care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. candidum. bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă. se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie). cu solzi cărnoşi. după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. Fig. Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. Adâncimea de plantare este de 1520 cm. 3). când se plantează în câmp. Spre deosebire de lalele însă. alb-cenuşiu.

rizomii se scot. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. de culoare alb-murdar (fig. 6 – Rizomi de Iris germanica 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. dar foarte devreme. de culoare roşie-purpurie (fig. Pentru înmulţirea vegetativă. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. Fig. 8). se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. la 8-10 cm adâncime. 34 Fig. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. ramificaţi.6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. 6). cărnoşi. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. 7). se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. în august. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida . La interval de 4-5 ani. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). lipsite de muguri. după căderea primelor brume (octombrie). cărnoşi. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. scos din depozite în februarie-martie. Toamna. trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. 8 – Rizomi de Canna indica Fig. înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. ramificaţi. fie formează inflorescenţe mici. cu lungimea de 10-25 cm (fig. Fig. B. Lucrarea este indicat să se facă vara. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie).

Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. cu durata de viaţă de un an. b). 9). eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. se curăţă de pământ. cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene. se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). cel cu poziţie centrală este. în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. Fig. Tuberobulbul. rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. 11). acoperit de tunici scarioase. este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. de obicei. se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe. mai bine dezvoltat şi posibil florifer. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. se udă şi se menţin la 15-20°C. iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili. apoi se dezinfectează. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. În vederea forţării. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa . în funcţie de mărimea tuberobulbilor. fără să fie înlocuit. tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. 35 Fig. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. Se scot de la păstrare în momentul plantării. Se plantează la loc definitiv în mai. În octombrie. iar locul lui rămâne liber. Fragmentele separate se plantează în ghivece. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. Se recoltează în septembrie-octombrie. Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). după trecerea pericolului de îngheţ. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). la temperaturi de 4-9°C.Indiferent de varianta de cultură adoptată. rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. Dintre bulbii existenţi. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. după primele geruri uşoare. rădăcinile. Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. 10 a. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. de culoare cenuşie (fig. b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie). alungite. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal.

hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. 14). albe-sidefii (fig. cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. 13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. la adâncimea de 8-12 cm. când temperaturile sunt ridicate. Are rizomi cu creştere trasantă. de culoare cafenie-deschisă (fig. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. 13). Se consideră floriferi Fig. cu o perioadă de repaus anuală. Fig. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. se îndepărtează bulbii bolnavi şi. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece). eventual.Înainte de plantare. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. Se plantează în aprilie-mai. când 2/3 din frunze sunt uscate. Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie. însoţite de Fig. în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. cu vârsta de 2-3 ani. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36 . în timpul verii. se elimină prin escavare uşoară. 12). 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. Cultura durează 3-4 ani. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. cultivată în solul serei ca anuală. Tuberobulbii se refac annual. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime. Are rizomi orizontali cărnoşi. protejaţi de frunze pergamentoase. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm.

ca anuală şi mai rar ca perenă. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. Separarea rizomilor se face. pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. De la nivelul nodurilor. când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate. Fig. se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. ca şi în cazul celorlalte specii. la temperatura de 8-12°C. asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. ovoidă. Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă.dezvoltate. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar. se plantează imediat după separare. materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. 17). Anual. Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie). 15). cultivată la ghiveci. cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. se poate planta şi în grădini. În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. Înainte de plantare. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă. la sfârşitul perioadei de repaus (august). 18). Fig. înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. 37 . Fragmentele. timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig. jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. se impune o perioadă de repaus. timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. Rizomii sunt viguroşi. pe timpul verii. Uneori. 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). tubercul. dar denumită în vorbire curentă. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. După înflorire. Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. folosite ulterior la înmulţire. În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C). rezultată din îngroşarea axei hipocotile. 16). cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). albe-sidefii (fig. uşor aplatizată la partea superioară).

3. Ficus pumila. 4. 19 b. plantele îşi încheie repausul din vară. 19 c). asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. Phlox). sau cu un alt mediu favorabil. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. leandru. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. Pandanus weitchii). Passiflora coerulea. în contact cu solul sau cu medii umede. Rudbekia. de obicei odată cu transplantarea. . Chrysanthemum). în funcţie de lungimea ramurii. la 3-4 ani (Delphinium. Hoya carnosa. la doi ani (Viola cornuta)..orizontal (chinezesc) . (fig. etc.). croton. dar momentul optim este primăvara devreme. Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. (fig. marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru. Gaillardia. 19. se separă de planta mamă după înrădăcinare. . Scindapsus aureus. Aquilegia). 38 . presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. Tradescantia viridis. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. Pholx subulata. Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă. La plantele cultivate în solul serei. În funcţie de specificul plantei. Philodendron scandens. arcuit) şi şerpuit (multiplu). Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. la sfârşitul verii – începutul toamnei când. uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. vor putea fi separaţi ulterior. la 5-6 ani (Papaver. Philodendron scandens etc..prin aplecare (simplu. se execută folosind diferite procedee: . fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată. În funcţie de modul de executare. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv.prin muşuroire (vertical). aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). dracena. dau naştere la noi plante (Hedera helix. numite marcote. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. Hydrangea. perioada optimă de despărţire a plantelor este. de regulă. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului. cordiline. toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective). din genurile Dianthus. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Chrysanthemum. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. Hedera sp. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus. Marcotajul se poate produce şi natural.2. ca plante noi. iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster.2. mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. în majoritatea cazurilor. Cissus sp. azalee. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. d). Se aplică la Phlox subulata. Phlox. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate.4. a). spre deosebire de butaşi care.4. Se aplică la Hedera sp. fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). cultivate ca plante la ghivece: ficus. Ficus pumila etc.

Fig. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed.aerian Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac. 20 . agavă.5. drajonii se plantează individual.2. la Nephrolepis exaltata. 4. 19. sansevieria). în schimb. când rădăcinile adventive sunt bine formate. iucca) sau la ghivece (aloe. 39 Fig. sub un mugure. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme). apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. strâns legată la ambele capete.e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive.Înmulţirea prin stoloni . obţinându-se astfel plante noi. hortensii. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular. în condiţii favorabile. după 1-3 luni.2. se acoperă totul cu folie de polietilenă. se poate separa marcota.6. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. La Chlorophytum comosum (fig. După separare. 4. se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. bromelii. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul. care va constitui mediul de înrădăcinare. se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia). 20) şi Saxifraga sarmentosa. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive. dicentra.

este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. La speciile floricole. .2. Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: . Paeonia).altoirea în despicătură (Chrysanthemum. Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru.4. limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). generează plante noi.altoirea în oculaţie (Rosa). îndemânarea altoitorului. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii. Clematis. altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele. La un anumit grad de dezvoltare.altoirea prin alipire (cactuşi). 4. ca metodă de înmulţire vegetativă. aceşti muguri se desprind.altoirea în copulaţie (azalee. iar în contact cu un substrat de cultură favorabil.8. Pelargonium). . ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri). aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. camelii. cameliile).altoirea în triangulaţie (Dahlia.7. . Fuchsia. îngrijirea plantelor după altoire).2. fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum). 40 . cactuşi). . spre deosebire de celelalte metode. Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. Altoirea Altoirea.

bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. tuberobulbi. anuale care se seamănă direct în câmp). La înfiinţarea culturilor în câmp. în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. cu capacitate bună pentru reţinerea apei. rădăcini tuberizate. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă. 41 . rizomi) la geofite. plante altoite. butaşi înrădăcinaţi. rabatului etc. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula. permeabile pentru apă şi aer.CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5. -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. organe subterane specializate (bulbi. Matthiola. Calendula). Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. Alyssum). mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare. anuale care se seamănă direct).1. adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante. terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe. hortensii). b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente. curăţirea şi nivelarea terenului. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi. -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . Centaurea. fie de desenul rondului. fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme.1.1. -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. cu expoziţie însorită. -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. structurate. se alege solul corespunzător fiecărei specii. Lathyrus. cu soluri bine drenate. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. geofite rustice. la culturi de anuale. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. marcote.

-septembrie: Zantedeschia. -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. Gerbera). -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate. Strelitzia. zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. subsolaj la adâncimea de 45-50 cm).Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului. -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară. fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. zambile. uneori trandafiri. -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). 42 . -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum.uneltelor. -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. -dezinfecţia solului. Chrysanthemum. Antirrhinum). Calendula. Gerbera). Salvia). 5. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. narcise. Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm. rădăcini tuberizate (asparagus). rizomi (cala). -fertilizarea de bază. narcise. Asparagus). 500700kg/ha azotat de amoniu. butaşi (Dianthus. Alstroemeria. -martie-aprilie: Dianthus. în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). Eschscholtzia). Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă).1. tuberobulbi (Freesia). -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. Freesia (semănată direct). -mărunţirea solului. -mai-iunie: Dianthus. Nigella.Freesia (tuberobulbi şi răsad). Pe parcursul sezonului rece. Viola). -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia.-se plantează tuberobulbii de gladiole. rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). bienale (Bellis. -se seamănă direct unele anuale (Callistephus. Gerbera(din butaşi). -se plantează geofitele rustice (Tulipa. Narcissus. Zantedeschia. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. -august: Gerbera (fragmente de plante divizate). Gerbera (din butaşi). Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp. cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. -sfârşit mai. Strelitzia. Dazomet. Strelitzia . Tropaeolum. Pentru principalele specii cultivate în solul serei. chimic( cu Basamid. Di-Trapex) sau prin ambele metode. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C). Gerbera (din butaşi şi răsad). plante altoite (trandafiri). hortensii). epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. Anthurium. ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. tuberoze. 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu).dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia. Begonia. b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit. culturile forţate de lalele. -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. liliac) pentru culturi forţate. -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată.obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. scheletului serei. Freesia (tuberobulbi). Rudbeckia). Zinnia). lalele. perene geofite (gladiole. Gerbera. Hyacinthus). trandafiri. -definitivarea fertilizării.2. anuale (Calendula.

-adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). răsaduri (Cineraria hybrida. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. Gloxinia). trandafir chinezesc). begonii. pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. azalee.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării. sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5. Cyclamen. Alstroemeria. Primula. Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole. La fiecare dintre aceste grupe de plante. prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5. în funcţie de specificul lor. bulbi (Hippeastrum). cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor. Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie. culturi forţate de gladiole. 5.2.-octombrie: Freesia (tuberobulbi). Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an.1. plante altoite (cactuşi). De exemplu. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie.. sulfat de cupru). având în vedere locul de cultură al plantelor.3. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor. în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă).2. culturi forţate de anuale şi bienale. cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară). Calceolaria.5. ficuşi. muşcate. tuberculii de Begonia tuberhybrida. folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. lucrările de întreţinere au fost împărţite. 5. la lucrările cu caracter special. La unele specii decorative prin flori. liliac şi trandafiri.1. 43 . b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. tuberculi (Begonia tuberhybrida. şi 5. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate. Sansevieria).4. este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. rădăcini tuberizate (asparagus). Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat. Cyperus.şi 5. dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. -verificarea şi refacerea orificiilor de dren. Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. În plus.5. fragmente rezultate din despărţire (ferigi. -umectarea vaselor de ceramică noi. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină. Asparagus.). Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale. bromelii. respectiv pentru culturile floricole din câmp.3. c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri).

de aceeaşi vârstă şi calitate. 1 2 3 4 5 6 .se execută manual sau mecanizat.la culturile înfiinţate prin semănat direct. a gradului de afânare. .mobilizarea solului. Lucrări comune Nr. Mulcirea solului . gradul de îmburuienare. toamna şi primăvara. pentru a fi smulse cu rădăcină. mraniţă. frecvenţa udărilor.protejarea plantelor de temperaturi scăzute. solului. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2.menţinerea umidităţii solului şi .se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC. se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate). erbicidelor. gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). cu furtunul. . Se udă apă din sol şi atmosferă.asigurarea densităţii cultură corespunzătoare.presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie. Combaterea chimică a . înfiinţarea culturilor. de 1-2 ori/săptămână 44 . Prăşitul .se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. prin aspersiune. . în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ). crt.se recomandă să se ude dimineaţa. . . până la 8-10 cm mai tîrziu. de fenofază.îmbunătăţirea regimului de . de textura solului etc.distrugerea seminţelor de .la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi.în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni. . Completarea golurilor .este indicat să se execute înaintea praşilelor. . prin picurare.spargerea crustei. de specie.distrugerea buruienilor. Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor. . Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A.pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici.combaterea buruienilor. aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici de .distrugerea buruienilor aflate . seara sau noaptea (în zilele călduroase).se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura .1. sau a precipitaţiilor). frunze. . pe brazde. Irigarea (udarea) . Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii. Plivitul -îndepărtarea buruienilor.Tabelul 5.vara se udă zilnic sau la 2-3 zile. .

înlăturarea surplusului . crt. Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului.plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual). nu-şi pot urmărit: menţine poziţia . perene 2 Tutoratul palisatul . La densităţii optime.se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. Paeonia). arcade. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor. la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. . sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive. crt. tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale.plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia.Tabelul 5.la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală. 7 Lucrarea Fertilizarea fazială Scopul lucrării Caracteristici 8 . simpli. Gladiolus. Combaterea bolilor şi . şi . Lucrări speciale Nr. . dăunătorilor plantelor B.A (continuare) Nr.vezi tab.plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje. 45 . colonade sau pe ziduri şi construcţii.se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.anuale şi semănate direct.susţinerea plantelor .plante volubile şi agăţătoare. 1 Lucrarea Răritul Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de specii) la care se aplică . . 18. din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive. . pergole.1.sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care. speciile care suportă transplantarea.menţinerea de sănătate a .asigurarea echilibrului nutritiv .

se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie.se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe .plante de mozaic. bujori).dirijarea unei singure tije florifere. Speciile (grupul de specii) la care se aplică .plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele).protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme. Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme. plantele decorative prin flori.se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă . imediat după plantare.se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie.plante perene (Paeonia.prelungirea perioadei de înflorire toamna.Tabelul 5.asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp. Copilitul Protejarea . plastice (polietilenă) sau textile. Dicentra. Tunsul lăstarilor .valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate). punctului de inserţie. . Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă . . obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor.obţinerea tijelor cu o singură floare. la 2-3 cm deasupra borduri. Protejarea se face prin acoperire cu frunze. dalii. de vegetaţie.menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime. paie. împotriva îngheţului Recoltarea . pământ sau prin .unele plante anuale (Callistephus. .plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme). când au câţiva mm.stimularea ramificării. Bobocitul . Yucca).uniformizarea înălţimii plantelor.determinarea înfloririi mai timpurii. . prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare. Dianthus).6) 4 5 6 7 . garoafe.B (continuare) Nr. plantelor . brumelor Protejarea . împachetare cu materiale izolante.plante din mozaicuri. .se elimină de obicei bobocii laterali. 8 9 46 .înflorire uniformă. Antirrhinum. decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap. bujori). se taie cu ajutorul unui foarfece special. garoafe. cât şi toamna (crizanteme). care . culturi înfiinţate . Begonia). .Plante cultivate pentru tulpina principală.constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm). Campanula. (crizanteme. Lăstarii . . dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru .plante bienale (Digitalis.lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau . Lucrarea crt. la axila frunzelor.plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi. 3 Ciupitul Scopul lucrării . limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură.crizanteme. . Caracteristici . culturilor înfiinţate primăvara devreme. .1.obţinerea de culturi împotriva timpurii. .

2. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A. dăunătorilor 47 . buruienile care apar sunt deschise. Combaterea . . aer. . factorilor de cultură a plantelor.materialul folosit (butaşi. Afânarea solului .menţinerea curată a culturilor. şi potecile. . organe subterane. în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate. fragmente rezultate din despărţirea plantelor.respectarea densităţilor prevăzute . În timpul vegetaţiei. la 20-25 cm adâncime. Reglarea . Periodic se sapă . . 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici 2 3 4 5 . Lucrarea crt. apă. răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). rezerva de buruieni din sol.se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor. Lucrări comune Nr.spargerea crustei. 18) bolilor şi plantelor. de tehnologia de cultură.refacerea structurii solului. nutriţie. la intervale de 2-3 săptămâni.dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial.Tabelul 5. vegetaţie Combaterea . prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor.se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab.se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină.crearea condiţiilor optime de .asigurarea stării de sănătate a . temperatură.asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol.se execută manual.

umiditate atmosferică 60-70%. singură floare (de obicei bobocii secundari). de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală.culturi forţate de tulpinilor florifere. . Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă.devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei.garoafe. Sistemul de crizanteme. . se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. producerea de . fresia. înălţime se îndepărtează vârful de creştere.condiţii: organe de reproducere mature. . se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice. . Se repetă după 1-2 zile.Gerbera hybrida. susţinere este sub formă de plasă.garoafe. 48 .stimularea ramificării.obţinerea tijelor cu o . . Scopul lucrării Caracteristici unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus).se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi. când acestea au 12-15 cm . dreptunghiulară sau păstrată. Se execută imediat după (inflorescenţă). formarea bobocilor.evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas. îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia. 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate.B. cadru de sârmă zincată. .eliminarea lăstarilor . Lucrări speciale Nr. . crt. folosind . crizanteme.se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. La Lathyrus). cu poziţie incorectă . temperatura de 1825°C. 2 3 Ciupitul Copilitul Bobocitul 4 Polenizarea artificială 5 6 7 Defolierea Recoltarea florilor .dirijarea şi menţinerea .se efectuează la plantele tinere. crizanteme. cu diametrul de 15-20 cm.se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen. ale . ţesută cu fire textile sau sintetice pe . pensule moi. În funcţie de înălţimea plantelor. . laterali.garoafe. crizanteme. Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere 1 Speciile la care se aplică .constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium.Cineraria hybrida seminţe. Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum.garoafe. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. .valorificarea florilor vezi cap. astromeria.

.odată cu lucrarea de afânare.vezi tab.se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor.menţinerea plantelor în perfectă .păstrarea aspectului îngrijit al . Transvazarea . aer şi substratul de cultură.spargerea crustei. plantelor.asigurarea spaţiului necesar . Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea . inflorescenţe etc. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular.lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani). în funcţie de ritmul de creştere al plantelor.). crt. Toaletarea . Combaterea .ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent. pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. (frunze. . Lucrări comune Nr.asigurarea regimului optim de apă . flori.3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A. 1 2 Lucrarea Afânarea substratului cultură Scopul lucrării Caracteristici .se execută cu ajutorul unui plantator.18 bolilor şi stare de sănătate. ramuri. lăstari. . fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat.Tabelul 5. îndepărtează numai o parte din substrat. . dăunătorilor 3 4 5 49 . temperatură. se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni.constă în schimbarea periodică a ghivecelor. lumină.vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor.

hortensis. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor.).susţinerea plantelor.dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. Se Hibiscus rosa-sinensis. 50 . Croton. mărimii ghiveciului. 1 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 2 3 4 Răritul ghivecelor . corespunzători palisatul . coriaceu. Tutoratul şi . Hoya. . Passiflora. Dracaena.se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn.se aplică mai ales speciilor arbustive.Este necesară la plantele decorative prin frunze. Cissus. Colocasia. treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. limbul mare. Dieffenbanchia. de lumină corespunzător. . lungimii tulpinilor.realizarea amenajărilor etc. Scindapsus. . decorative a plantelor. . Ficus.se instalează diferiţi suporţi. crt. Sinningia hybrida. cu efecte estetice .amplificarea valorii Gynura. Philodendron.menţinerea efectului .B. formare . Tăierile de .asigurarea unui regim . într-un Cyclamen persicum. sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc. Philodendron. cu Monstera. modului de creştere a plantei. Menţinerea curată . Hedera. Lucrări speciale Nr. a frunzelor decorativ al plantelor. scăriţe. lăstarii necorespunzători. modul de dirijare a tulpinilor .lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida. plastic etc.corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei.tutorarea poate fi dublată de palisare. iar celor care rămân li se Azalea indica. număr mare de plante cultivate la ghivece.dirijarea creşterilor. spaţiu limitat. .speciale metal.

plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile). au sistemul radicular plantelor. Înlocuirea Monstera. în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. palmieri. Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav.refacerea plantelor care .se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv . Transplantarea . Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium. retardanţi stimularea ramificării şi Alar. crt. substratului epuizat.Nr. radicular sensibil la transplantare (palmieri.3. artificială serei. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit.obţinerea de seminţe.limitarea creşterilor.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel. orhidee).plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici. înfloririi.B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu . bolnave. fiind înlocuit cu altul proaspăt. Azaleea. Fuchsia.se aplică plantelor care se transplantează rar. 51 . .îmbunătăţirea fertilităţii . Anual. . Ficus. Polenizarea . sau direct în substrat. substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau .se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum. este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron. . Nerium oleander. Cineraria hybrida. 5 6 7 8 Tabelul 5. pământului de la substratului.

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole
Nr. crt. Specia floricolă atacată 1 Garoafe Boala şi agentul patogen
Simptomatologie Prevenire şi combatere

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii

favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.

52

Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Crizanteme

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.

54

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Freesia

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.

55

. frunzele se usucă şi cad.. însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire.1%.1%. irigări cu superioară a limbului.1%. La atac puternic frunzele cad. Lăstarii 70 WP-0.05%. . parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0.2%.2%.05%.1%.pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui. (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor. mai ales pe partea măsurile de igienă culturală. Captan 50 PU-0.4%. Făinarea (Sphaerotheca .25%.05%. pe frunze apare o .pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase. Miraje 45 EC-0. Petele confluează şi apar puncte negre. Systhane 12 E-0. . miceliul are o coloraţie alb. Sub această pâslă norme moderate. Miraj 45 EC-0. se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală.5CE-0. 56 . Pătarea neagră a frunzelor . rosae) pâslă albicioasă. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt. atacată Trandafirul Mozaicul galben al .sunt atacate organele verzi. Topsin M se deschid sau au petale mici. În final.tratamente curative: Polyram combi0.pe organele verzi apar pete brun-negricioase. făinoasă. (continuare) Specia Nr.Tabelul 5. Systhane vor pieri.tratamente curative: sulf muiabilcenuşie. pătate. Karathane LC-0.plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele . 12.pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare. iar foliolele se deformează. florile nu 0. bobocii sunt mici şi florile decolorate. Dithane M 45-0.4. albe sau galbene. rezistente. necrozează.

Saprol 190 EC-0. Dithane M-45-0. Făinarea frunzelor .2%. plantelor (Fusarium sp.1%. .în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă . Tilt 250 CE RV-0. şi care este distrus parţial.4. Topsin M 70-0.frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă. Putregaiul gerberei . cad. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr. iar 0. 0. cryptogea) întreaga plantă. cu .1 l/ha. Frunzele atacate 1. întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală.pentru prevenire trebuie să fie . seră) mucronatum) izolate.3-0. frunzele se răsucesc şi culturală. . superioară apar mici puncte brune.p. puternic frunzele cad.se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei.se folosesc soiuri rezistente.tratamente cu zeamă bordoleză 0. pe faţa . În dreptul acestor pete. .se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă. brun-cenuşii.2%. Shavit 25 EC. Hortensia Pătarea brună a frunzelor .1%. Plantele se ofilesc brusc şi mor.tratamente cu sulf muiabil 0. .se recomandă udarea prin brazde. Verticilium sp.trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă.pe frunze apar pete mari. . radicular.boala apare pe toate organele aeriene ale .05-0.0%. Gerbera Veştejirea şi uscarea . colţuroase.tratamente cu Ridomil 25-0.Tabelul 5. mai întâi se veştejesc frunzele. apoi culturală. strâng şi se ard.08%.1% în doză de 5 l/m. Benomil 50fructele formate cad de timpuriu. Mancozeb 80-0. Pe frunze apar pete gălbui. apoi se usucă.3%. de culoare albă. 57 .boala se manifestă prin brunificarea coletului.02%. atacată Trandafirul Rugina trandafirului . iar lăstarii se usucă. Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt.) substanţelor.5%. La atac .respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale.75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric.

3%.atacă toate organele verzi ale plantei. sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază. gladioli pv. Organele atacate se usucă şi cad. cu marginile brun-roşcate.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a . unde .trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi. Karathane-0.08%.dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice.atacul se manifestă mai ales pe frunze.tratamente cu Polyram combi-0. Pelargonium Bacterioza .0%. se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii.la baza frunzelor apar pustule galben-brunii. în .preventiv se reduce umiditatea.tratament cu zeamă bordoleză 0. circulare. Morestan0.08% Gladiole Râia tuberobulbilor de . limb.75(Cercospora hydrangea) unor pete mici.05%. petele se extind şi apar . marginata) marginea frunzei.umidităţii.Tabelul 5. Făinarea (Microsphaera . zonele atacate putrezesc. Cineraria Făinarea (Oidium . Dacă trataţi cu Dithane M 45-0. floricolă crt.tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă.2% sau umiditatea este mare.tratamentele cu sulf muiabil 0.25%. 58 . mai întâi pe aerisiri repetate. albă. culturală. Pe . Mancozeb 800-0.4%. . 0.4%. izolate sau confluente. după care cuprinde întregul . mm diametru. Frunzele se . Karathane-0. albicioase-cenuşii.(continuare) Specia Nr. La solului.preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate.folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică. bine delimitate de 2-4 1. pulverulentă. atacată Hortensia Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Pătarea cenuşie .4. iar mai târziu brun-roşcată. Au culoarea albicioasă .porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent. acoperite cu o pulbere fină. gladioli) temperaturi ridicate. cenuşie.pe partea superioară a frunzelor apar pete .

Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora. . (continuare) crt.2%. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%. circulare. Putregaiul cenuşiu . iar înflorirea întârziată.simptomele apar la înflorire.0. Ronilan . bine sortaţi. pulverulent. pe petale pete Mycodifol . florile au şi se ard.1%.se fac tratamente cu Orthocid 50. 59 . apărând un mucilagiu alb-cenuşiu.uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată. Pătarea lalelelor . }esuturile din dreptul petelor se 0. tepalele cu pete. bulbul putrezeşte în profunzime. plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. brune. Pe măsură ce boala . porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. Specia floricolă atacată Gladiole Boala şi agentul patogen Septorioza gladioli) Simptomatologie Prevenire şi combatere Lalele (Septoria .se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. benzi decolorate sau întreaga .tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune. iar frunzele rămân perforate. Putregaiul moale al . Plantele ce . încetinită. chimic. sticloase sau apoase.05%.15%. bulbilor de lalea zona discului central.solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează. scurtă şi nu înfloresc. usucă şi cad. .4.se folosesc bulbi sănătoşi.în timpul vegetaţiei.Tabelul 5.0.pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în .1%. .0.nu prezintă simptome foliare. care apoi Merpan-0. La umiditate ridicată.pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici. mici. Pe tuberobulbi apar Rovral . Topsin Mconfluează. Benlate-0.plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) . }esuturile atacate se înmoaie. la început izolate. .boala se manifestă pe toate organele plantei.2%. pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie. (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici.

culoare mai închisă. În condiţii de umiditate ridicată. se veştejesc şi Dithane M 45-0. un miceliu albicios.4. Putregaiul cenuşiu . Mancozeb 800plantele pier. cenuşii. Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0. crt. Pe 0.pe frunze apar pete de decolorare sau benzi . 60 . urât mirositoare.boala determină pierderea prematură a plantelor.tratamente cu Merpan 0. Specia floricolă atacată Lalele Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Zambilele Putregaiul uscat . folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă.2%. Rovral bulbi.. .25%. cu 2-3 săptămâni mai devreme. Mycodifol 0. iar pe tijele vectorilor. 0. Bulbii sunt foarte mici. La umiditate ridicată.05-0.pe toate organele plantei apar pete mici. . sublimat corosiv 1%.2%. mai mari din bulb. în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite. porţiune atacate. apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. (continuare) Nr.3% sau hidroxid de cupru 10-15%.075%.se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale. petele . Ronilan confluează. frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene.în interiorul bulbilor apar puncte mici galben.15%. galbenă. florale apar flori puţine şi mici.dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0. Putregaiul galben al . la baza bulbilor . Mozaicul zambilei . 0. Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu.se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar.se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune. iar plantele se usucă şi sănătoşi. Dacă de 20-25 minute.2%. La temperaturi .frunzele se colorează în violet.2%.se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui. cu marginea de sănătoşi.Tabelul 5. iar ţesuturile se necrozează.

boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau . . Fiecare pustulă bolnave.tratamente cu Poliram combi 0.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .tratament cu zeamă bordoleză 0. iniţial 0. Maneb 0. Dithane (Entyloma dahliae) diametru.combaterea vectorilor Doralis sp. 1 Specia floricolă atacată Iris Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Rugina stânjenelului . prăfoase.folosirea de material săditor sănătos. Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate.2%.udarea şi îngrăşarea echilibrată.pe partea inferioară a frunzelor apar pustule . de culoare gălbui.2%. Zineb 0.25%. Captan 0. Antirrhynum Pătarea cenuşie a . înconjurate de o zonă 0.2%.4. La atac . rt.pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în . care confluează. Pătarea frunzelor . }esuturile atacate se necrozează. bine conturate. M 45-0.Tabelul 5. de culoare galbenă. cu bordură violacee. puternic frunzele se veştejesc. Dithane M 45-0. Mozaic (Marmor . Vandozeb 0. apoi brune.tratamente cu Merpan 0.2%. de culoare Zineb 0. izolate sau confluente.2%.frunzele atacate se deformează. poate ajunge la uscarea plantelor. antirrhini) cenuşie-albicioasă.se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare. Rugina (Puccinia . devin brune. se îngroaşă şi . este înconjurată de o zonă galbenă.eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre. culoare neagră. Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui.2%. pulverulentă. Dithane M 45-0. iar mugurii floriferi se reduc ca număr.75%. Pătarea frunzelor . pulverulente. (continuare) Nr.2%.tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite.2%.3%.2%. 61 . fiind mărginite de o zonă galbenă. brune.2% + sulf muiabil 0. 2 Plantele îşi încetează creşterea. cu fructificaţiile ciupercii de 0. se desprind şi cad. galbenă. iar în final se .2%.25%. 3 frunzelor (Septoria unor pete mici.

2%. flori şi .pe frunze şi tulpini apar pete de diferite .0. Plantele puternic atacate dispar complet.nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc. pedunculi.Tabelul 5. sub forma unei pâsle fine. Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea . Calendula Făinarea (Sphaerotheca . . iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate. Dithane (Septoria calistephi) caliciu. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici.tratament cu sulf muiabil 0.boala se manifestă pe frunze. 62 . unde apar pete colţuroase brune.4%. cenuşii. Inflorescenţele rămân mici. care M 45 .tratament cu Merpan 0. albicioase.Morestan 0. zeamă frunzelor (Cercospora circulare.4. Captan 0. (continuare) Nr.03%. înconjurate de bordoleză 0. Pătarea cenuşie a . 5 fuliginea) mărimi.4%. Pătarea brună a frunzelor .2% confluează. înverzesc. caledula) dungi galbene.prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă.pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape . rt.tratament cu sulf muiabil 0.06%. Plantele atacate mor prematur. cenuşii.75%. bine delimitate. negre. Karathane 0.25%.

primula. fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase. În timpul zilei.5. Dazomed 450 kg/ha. 63 . La . hortensia. petunia etc. garoafele. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor . Basamid 600 kg/ha.dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice. melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. de asemenea săpând galerii otrăvitoare. .folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere I.tratarea solului înainte de (Hederodera sp. Atacă cyclamenul.tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha.) leului.vierme de sol foarte periculos. Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha. Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. 600 kg/ha. crt. . gryllotalpa) dezrădăcinează plantele. Vydate 120 kg/ha. Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha.atacă foarte multe specii floricole. de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos. periculos. begonia. pe care apar gale mici. (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). Dazomet 450 kg/ha. gura . iar plantele se usucă. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp. sub frunze. iar frunzele se îngălbenesc. Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei.dăunător polifag. rădăcinile plantelor putrezeac.Tabelul 5. . ce trăieşte în solurile uşoare. . fresia. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore. atacă rădăcinile plantelor. hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha. Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu . umede. dislocă seminţele.) atacate au culoarea verde palid. (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor. Nematodul galicol al . . Coropişniţa .dăunător polifag.

care se brunifică.se găsesc în colonii.15%. de culoare galbenă sau brun-negricioasă.atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază. subţiri.tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. gladiole. cultivate în (Parthenocinoe sp. haemorhoidalis) . garoafe. Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al . gladiole. . Sinoratox 35 EC-0. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0. dracena.25%. crizanteme. perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. atacă plantele de ficus. crizanteme.15%. Plantele încetează din 0.2%. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra . 0.2 %.15%.15%.5.04%.4%. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere Puricii negri de pământ . ficus. Diazinon 60consumând conţinutul acestora. lămâi.biopreparate: Dipel PU-0. Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad. (Phyllotreta sp. tradescanţia.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi. cana. (continuare) Nr. Sinoratox 35-0. fiecare individ fiind protejat de un scut. palmieri etc. muşcate etc. cu . Tripsul dracenei . rămânând pitice.Tabelul 5. trandafiri. perforându-se (ciuruirea frunzelor) II. Tripşi Tripsul plantelor de seră .dăunător polifag. prin înţeparea şi consumarea sevei. trandafirului (Aulocaspis .atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia.dăunători foarte mici.) seră. . Dipterex 80 PS-0. Bactospeine PU0. Turingin PU-0. azalee. Dimevur 42cu aspect mozaicat.dăunător polifag care atacă plantele de garoafe. Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile. apoi CE-0.atacă plantele de dalii. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha. rosae) 64 . crt.) stadiu de larvă şi de adult. nalba. mixandre etc.4%.5% creştere.3%. iar florile cad.

Actelic 50-0. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 0 Păduchele ţestos al .dăunător polifag. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici.1 % Myzus sp. lămâii. dafinul. Diazol 60-0. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor. Păduchele lânos al . cyclamenul etc.se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei.15%. ferigile. orhideele. cyclamenul etc. seră (Neomyzus sp.formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri.) asparagusul. Frunzele se îngălbenesc şi cad.dăunător polifag. ramuri şi fructe. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează. adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de .tratament cu: Fernos 0. producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor. . Planta acoperită complet de dăunători 0.Tabelul 5.8%. Atacul este de regulă puternic Polybar 0. lămâiului asparagusul etc. fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. leandrul.. cât şi vârfurile de creştere ale plantelor. Macrosiphum sp. Păduchele ţestos al .15%. (continuare) Nr.specie polifagă. . Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". ficusul.atacă exclus numai cactaceele. atacă garoafele. atacă ferigile. Plantele atacate rămân debilitate. pe lăstarii şi bobocii florali. ficusul. leandrul. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari. . 65 .5. bobocii florali. lămâiul. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor. Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. crt.05 %. ficusul. Frunzele se usucă şi cad. atacă lămâiul.dăunător polifag. atacă camelia. palmierii. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. plantelor citrice cyclamenul etc. muşcatele. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al .

osclepiadis) sunt de culoare galbenă.2 %. Adulţii şi larvele colonizează frunzele. Ripcond 40-0.15 %. (continuare) Nr.1%. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE . Plantele atacate . acaricide: Omite 57 -0. ramurile tinere şi vârful lăstarilor. muşcatele. se usucă şi cad. 1 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 2 4 5 6 Păduchele galben al .2 %.1 %.5 E-0. înţepând şi Isathrine 100-0. atacă toate speciile de plante ornamentale. puternice. narcise. Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun .Tabelul 5. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0.dăunător polifag. verbena. Aleuroidae Musculiţa albă de seră . Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului.0. Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular. Mitigan 18.2 %.05 %.atacă frunzele pe faţa inferioară.0.2 Acarianul bulbilor .1 %. apoi se usucă şi cad.atacă toate organele plantelor floricole bulboase. dalii etc. acaricide: Kelthane 18. În urma atacului. formând în interior pete brune. Tedion V-16 CE -0. Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută.2 %. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 . (Rhizoglyphus gladiole.5. La invazii 20-0.atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile. Acarianul bulboaselor . Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie. Sintox 25 limbului frunzei. gerbera. Zolone 30 . Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular. crt. 66 . atacă: freesia. pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică.03 %.4 %. au frunzele deformate şi flori decolorate. producţia.02 %.folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate. Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0.0.dăunător polifag. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare. Aceste frunze se răsucesc. 0.). Frunzele se ofilesc. Acricid 25 -0.1 %. apoi pe frunze. în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. %.05 %.0. echinopus) numeroase galerii. iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre.5 . Adulţii nearipaţi 37-0. Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc. Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc.

2 %. crt. Omite 57 CE-0. CE-0. brunificări şi suberificări ale 20 CE-0. acaricide: Kelthane 18.folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează.2 %.1%. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează.5 E-0. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii. Acarianul lat . . Kelthane 18.5. petuniile. marginile se răsucesc şi se înconvoaie.06 %. Acrex 30 CE-0.2 %.dăunător polifag.2 %. begonia. rămân pitice şi se usucă.tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări. bobocii seră. iar petalele se încreţesc. 7 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 8 Acarianul cyclamenului . florali.2 % 67 . Tedion V-16 CE -0. Acricid 25 PU-0.2 %.atacă cyclamenul.Tabelul 5. Plantele stagnează în creştere. lalelele etc.5 ţesuturilor.măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia. Sintox 25 CE-0. crizantemele. Acarol 500 EC-0. (continuare) Nr.1 %. localizându-se pe partea inferioară a frunzelor . . Torque 50 PU-0.1 %. fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. atacă gerbera.

CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii. prin plantarea timpurie a tuberobulbilor. ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. cu soluri permeabile. sau la gladiole. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. zambile. narcise. simple.). a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare. cu expoziţie însorită. cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu.1. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie. folosindu-se numai adăposturi simple. cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme. Lathyrus. tocuri de răsadniţă. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. 6. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. protejate de temperaturile negative. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme. Apariţia lor mai timpurie asigură.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală. care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor. ghiocei). 2. 68 . Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. lăcrămioare. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale. care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. tuneluri etc.

precum şi arbuşti ornamentali (Syringa. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. Cycocel). perene: hemicriptofite (Chrysanthemum. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus. specifici fiecărei fenofaze. Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia. dalia etc.Forsythia. plante bienale (Bellis perennis. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis.Rosa). funcţie de anotimp şi soiul cultivat. Dicentra. cunoscute ca plante de zi scurtă. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. 69 . au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Anthurium. acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. După pregătirea şi tratarea materialului. 3. umiditate. Antirrhinum. prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. baia caldă. gladiole. asigurându-se condiţii specifice de temperatură.administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic. Zantedeschia. folosirea unor substanţe chimice (eter. 4. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar. Canna). Hyacinthus. Polyanthes. lumină. Narcissus. tratarea cu frig. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia). în funcţie de cerinţele fiecărei specii. deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. Callistephus). îndepărtarea mecanică a frunzelor. cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. aer. geofite rustice (Tulipa. Iris.CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). Viola odorata). eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. Viola hybrida). cloroform). Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. Lilium. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele. cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate.

iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele).1. umiditate. compoziţia şi circulaţia aerului). Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. 7. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. jerbe. În depozitele frigorifice. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice. vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. După recoltare. până în momentul valorificării. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. A. lumină. se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. De asemenea. deoarece implică cheltuieli mari. pentru decorarea balcoanelor. florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile. Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). pentru decor în spaţii verzi. cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate. coşuri) şi aranjamente. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută). este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână). Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. de durata păstrării şi de posibilităţi existente.1. dar au aplicabilitate redusă. În cele ce urmează. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. ghirlande. teraselor. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate. dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane. florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire. respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor. jardinierelor etc. în mare măsură. 70 . Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7. dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră.

inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor. inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele. Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr.Tabelul 7. crt. iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele. 71 . culoarea şi luciul caracteristic. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Specia Alstroemeria aurantiaca Antirrhinum majus Anthurium anderanum Calendula officinalis Callistephus chiensis Chrysanthemum hortorum Convallaria majalis Dahlia variabilis Delphinium hybridum Freesia hybrida Garoafele de seră Gerbera hybrida Gladiolus hybridus Hyacinthus orientalis Lilium candidum Lupinus polyphyllus Narcissus poeticus Paeonia officinalis Polyanthes tuberosa Papaver orientale Spathyphyllum wallisii Strelelitzia reginae Tulipa gesneriana Zantedeschia aethiopica Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma.1.

). Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. aflate în buchete sau individual. Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. pierzând din calitate. În caz contrar. bine aerisite. la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune. se ambalează în hârtie. despicarea longitudinală a tijelor.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar.2. apoi se introduc în lăzi din carton. prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. când sortimentul de flori tăiate este redus. sau cu alte destinaţii (jerbe. dar cu efect decorativ după uscare. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele.. îndepărtarea anterelor cu polen. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. persistente. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii. care pătează florile (la Lilium). se poate recurge la o serie de metode simple. transportul se face cu autoizoterme. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. Atât pentru imortelele tipice. 72 . rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). căptuşite cu hârtie. lipsite de bractee. ghirlande). este deosebit de important momentul recoltării. Pe distanţe mici. flori. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. uscate şi răcoroase. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos. în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. B. ci de bractee membranoase. frunze etc. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. coroane mortuare etc. caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. inflorescenţe. florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. Florile scoase de la păstrare. cu mijloace autofrigorifice. iar pe distanţe mari. aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. se recomandă recoltarea pe timp uscat. divers colorate. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . aşezarea lejeră a florilor în vase. Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. folosirea soluţiilor conservante. Partea lor de decor nu este asigurată de flori. protejate astfel de lumină şi praf. Gypsophila). poliester sau aluminiu. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil. pe 2-3 mm de la bază. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. De asemenea. uscarea se poate face şi cu vârful în sus.).

VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp.2.Tabelul 7. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală Momentul înfloririi Momentul recoltării bractee scarioase VI-X bractee scarioase VI-X bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-X bractee scarioase VII-X bractee scarioase VI-IX VI-IX VI-IX VII-X VI-X VI-VIII flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa Echinops ritro Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var. 73 . Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum Stipa sp. inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune. în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor.

în ordine crescătoare. principiul compatibilităţii. în faţa arborilor şi arbuştilor etc. Althaea rosea. dispuse în centrele compoziţionale. Ca şi în cazul rondurilor. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase. grădini alpine. rombice. de aceea. arabescuri). dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Ricinus communis etc. ca să poată fi remarcate de la distanţă. sinuos. Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat. Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. durata ciclului de viaţă. în grupuri şi asociate în ronduri. decorative prin flori sau prin frunze. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). mozaicuri şi arabescuri. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere. iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri. pătrate.2. principiul armoniei. perene. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. eliptice. rabate. au folosire limitată. cu lăţimea de 1-2. se pot folosi una sau mai multe specii anuale. perioada de înflorire. apoi celelalte. Sunt amenajări costisitoare. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare. vase decorative etc. 74 . Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie.5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit. Dacă au înălţimi diferite. bienale. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. culoarea şi parfumul florilor. La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. Pe lungimi mari. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. principiul unităţii. ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti. platbande. viu colorate. pe terase şi balcoane etc. pe peluze etc. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). amenajări de ape. bienale sau perene. Aster novi-belgii. talia şi portul plantelor etc. care conturează diferite trasee. dar pentru diversitate. rabate.).7. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. borduri. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate. În cadrul spaţiilor verzi. În afara acestor modalităţi de distribuire. în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare. Preponderent. dreptunghiulare etc. mozaicuri. ovale. suprafeţe gazonate. speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). terase). de la centru către marginea rondului. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. pete de culoare şi vase decorative. în apropierea căilor de acces. principiul proporţionalităţii. cu frunziş bogat. asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. pe trotuare). principiul originalităţii. Alegerea. Decorul pe verticală. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare.

lila roşu. în jardiniere. treiajelor. care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. lila albastru alb alb. în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. lila diferit albastru roz.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50 Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. De asemenea. b) plante acvatice. alb. pergolelor. plutitoare şi subacvatice (submerse).3.Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. Alături de plantele urcătoare. frunzişul colorat în alb-argintiu. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent. fiind folosite în vase suspendate. arcadelor. 75 . Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. care redau peisajul montan în miniatură. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. Tabelul 7. roşu. sau verde –glauc. contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. pe ziduri etc. alb alb violet alb alb albastru diferit alb. În tabelul 7. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. coloanelor). purpuriu Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice. cele cu portpendul. roz galben. roz albastru roz. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană).

care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece.CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. Alyssum maritimum. manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. În funcţie de zona din care provin. Clarkia elegans.tipice. În tabelul 8. 8. Delphinium ajacis. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. sunt prezentate speciile cultivate în câmp. în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). fiind mai mult sau mai puţin rustice. în primul rând pentru culturile din câmp. Cu foarte mici excepţii. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice . deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. În condiţiile climatice temperate. – semiumbră. se realizează în anumite condiţii de mediu. dar acestea au rol secundar. unde apare influenţa sezonului rece. înfloresc abundent. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. A.1. Astfel. Begonia semperflorens etc. Petunia hybrida.lumina: – lumina abundentă. Godetia grandiflora etc. în prima parte. în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante. 76 . respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni).). ele îşi continuă vegetaţia. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. iar în partea a doua. . iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor.). care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. – umbră. plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. De asemenea. grupate după ciclul de viaţă. interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. Verbena hybrida. se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: . sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate.nespecific anuale (anuale netipice). speciile cultivate în spaţii protejate. păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi). înflorire şi fructificare. Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură.1. iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite.

tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. rezistenţă redusă la secetă.. Este cazul la Viola x hybrida. iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor). Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. – udări moderate. în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai. Mz – mozaicuri. Bo – borduri.Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie. B. ele pot înflori şi pe parcursul verii. Pb – platbande. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. Exemplu: Ageratum mexicanum . dar suferă în iernile geroase). când înfloresc şi fructifică.Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate. Pc – pete de culoare. se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). . dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus. în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. după primul val de înflorire (cel mai valoros). rezistenţă medie la secetă. dar suportă şi semiumbra. G – grupuri. Specii floricole bienale Ca şi anualele. *** – mare (plantele iernează în câmp. paie). care după înflorire şi fructificare. majoritatea îşi încep 77 . Lăsate să vegeteze în continuare. rezistente). Sunt plante iubitoare de lumină. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium. Campanula medium. .Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate. dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. Vd – vase decorative. dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Bellis perennis.apa: – cerinţe modeste. nu rezistă iarna în câmp). După ce iernează sub formă de rozetă de frunze. St – stâncării. fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. Im – imortele. s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate. Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. Bienalele sunt plante rustice.netipice (bienale prin cultură). Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. cu producere de răsad.Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie. care la origine sunt anuale sau perene. Ra – rabate. Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: . La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea. este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. Lunaria biennis). la începutul verii. . În alte situaţii (Dianthus barbatus). ** – medie (plantele iernează în câmp. rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă. cu dimensiuni mici. . În anul următor. cele din anii următori diminuându-se considerabil. Astfel. Althaea rosea).tipice (propriu-zise). plantele bienale înfloresc o singură dată. suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. Ro – ronduri. b) Înmulţirea: . Dv – decor pe verticală. în anul următor parcurg etapa germinativă. Myosotis alpestris.temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative. I – individual. – cerinţe mai mari.

rabate. fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. Sempervivum. Spre deosebire însă de anuale şi bienale. rădăcini tuberizate. pentru valorificare în timpul iernii. unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor. Cerastium). vase decorative şi chiar mozaicuri. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila. Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab. au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă. În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. bordurilor. perenele se împart în: . De asemenea. Rudbeckia sp. pete de culoare. axă hipocotilă îngroşată). dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis.3.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă. Iberis sempervirens etc. Althaea rosea). rabatelor. tuberobulbi. Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe. datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea. Se pretează şi la culturi forţate.geofite. drajoni etc. majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă. să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. Gypsophila paniculata. Dianthus sp. La majoritatea speciilor perene. cât şi în grădini alpine. care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini. Echeveria secunda). Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene.hemicriptofite. oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). dar creşterea lor vegetativă este reluată anual. . tuberculi. unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. grupuri. C.). anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis. Papaver. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune. Campanula carpatica. mai ales atunci când plantele sunt mature. nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor). Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina. divizarea plantelor. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara. aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. ca în zonele cu ierni geroase. fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. Dianthus barbatus. care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi. Pentru o parte din aceste plante. rizomi.). ronduri etc. Lupinus. La speciile care la origine sunt perene. Viola odorata..). 78 .înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. etc. trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă. cele cu talie mică. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită.8.. Delphinium x hybridum.2. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă.Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani. timp în care înfloresc şi fructifică repetat. În privinţa cerinţelor faţă de apă. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate. pentru ronduri. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi. Este recomandat însă. Organele subterane. cât şi pentru rusticitatea recunoscută. cât şi pe cale vegetativă. până toamna târziu. altele.

cu umiditate constantă.2. este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii. vor muri. iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. Geofitele rustice. dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis. considerate rustice (tabelul 8. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite. bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere. să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ. Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt. Stachys lanata). Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Practic. Galanthus nivalis. frunze. adăpostite. Pentru cele pretenţioase. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate. Altele. este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm. datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori. rezistă pe timpul iernii în câmp. foarte de rentabile. cât şi în locuri semiumbrite. altele. la axila frunzelor). adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră.). Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis. Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice. Scilla bifolia). Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar. dimpotrivă. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite.Bulbii. În general.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale. se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. în funcţie de grupa din care fac parte. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite. fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). În plus. ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79 . Hosta sp. habitus etc. Altfel. se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. în final. în majoritate. organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare. plantele vor suferi. uneori numai în lucrări de ameliorare. plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Hemerocalis sp. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii. este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. Hosta plantaginea.4. Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă. considerate semirustice (tabelul 8. rizomii.). Tabelul 8. Tuberozele.. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor. originare din zonele calde ale globului. rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite. singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. le putem întâlni cultivate atât la soare. Astfel. Pentru floricultori. terenuri bine drenate. le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). 8.6.5. fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum). Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine. aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi. de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol. unele dintre ele. Pentru decor exterior. ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea. tuberobulbii. cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor.

Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an. prin tehnologiile aplicate. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium. Spre deosebire de plantele cultivate în câmp. perene). alstromeria etc. cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni. folosirea recipintelor potrivite ca formă. gerbera. asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. fresii. 80 . cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate. notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. să înflorească tot timpul anului. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii. metodele de înmulţire aplicate. Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor. amplasarea corespunzătoare în spaţiu. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani. material etc. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative. mărime. cât şi vegetativ. mai ales prin butăşire. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice. În plus. cu durată mai mare de 2-3 ani. dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate. Fresiile şi crizantemele. plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). sau atunci când solicitarea este mai mare. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri. deşi sunt plante perene.află. Majoritatea sunt culturi perene. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe. locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. În cele ce urmează (tabelul 8. ci şi plante care în mod obişnuit. B. elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. se cultivă ca anuale.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. cel mult doi ani.. culoare. bienale.7. ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul). s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute. s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare. la concurenţă cu trandafirul.). Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii. De asemenea. în ceea ce priveşte condiţiile ecologice. se cultivă în teren deschis (anuale. la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor. Strelitzia). Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful