P. 1
flori curs

flori curs

5.0

|Views: 1,733|Likes:
Published by ioana mihai

More info:

Published by: ioana mihai on Feb 02, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/14/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005
1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.

2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: plante anuale; plante bienale; plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice. plante cultivate în câmp; plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece. flori; frunze; flori şi frunze; fructe; port (târâtor, urcător, erect). plante pentru flori tăiate; plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); plante folosite în decorări interioare; plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

b). După locul de cultură:

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

3

CAPITOLUL 3
CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4

apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. Ca factor ecologic. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine. folosirea instalaţiilor de iluminat artificial. Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. În condiţiile României.Myosotis 5 . ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. -neutre sau indiferente (Cyclamen. Astfel. Callistephus). -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse.Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest. conform cerinţelor plantelor. -higrofite. utilizarea factorului lumină. la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. Hortensia. Petunia. fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. care reacţionează pozitiv la fotoperioadă. au înflorire slabă. acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. Prin poziţia sa geografică. Rosa). c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. reducerea densităţilor de cultură. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. menţinerea curată a sticlei. distrugerea buruienilor. se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). instalarea de umbrare deasupra culturilor. în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). Dianthus.2. durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui. şi înfloresc toamna sau iarna. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. Poinsetia. În cursul unui an. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. întărziată sau nu înfloresc. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). cu expoziţie sudică. Freesia). Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. 3. -de zi lungă (Cineraria. Zinnia. Pelargonium. Kalanchoe. folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. De exemplu. crizantemele. Viola.7% în luna august.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum.

-umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. cele xerofite la 5-6 zile. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. mai ales la plantele acidofile. prin brazde sau cu aspersoare 6 . care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. -mezohigrofite. De preferinţă. de maturare a seminţelor sau de repaus). iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. montate pe rampe de udare mobile. vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere).Nu există reguli stricte aşa încât. cu aprox. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. Declanşarea sistemului este comandată de senzori. Crassula etc. Agave. cu furtunul. În cazul plantelor cultivate la ghivece. însuşirile substratului. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp.). complet automatizate. înrădăcinarea butaşilor. alte suculente – Aloe.palustris). în timpul vegetaţiei.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. plantele de seră se udă dimineaţa. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. la culturile din câmp. condiţiile de lumină şi căldură. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare. Şi apa prea caldă este dăunătoare. cu stropitoarea. creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. Dacă din diverse motive. -xerofite. temperatură) etc. aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor. udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. În practica floricolă. în timp ce iarna. Orientativ. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. De asemenea. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. se impune udatul şi în timpul zilei. sulfat de aluminiu. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine. iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. mărimea şi vigoarea plantelor. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. De obicei. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier. se va evita stropirea plantelor. gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. Aspersoarele rotative. Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. creşterea răsadului. îngălbenirea şi căderea frunzelor. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). anotimp. acid ortofosforic). în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. printr-un sistem de furtune. Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. prin infiltraţie sau prin brazde). se recurge şi la alte metode. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). culturile din câmp se udă cu furtunul. la înălţimea dorită. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. c) momentul udării. căderea bobocilor floriferi.

clor. fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor. cala până la înflorire).). Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Oxigenul. aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie. trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. De aceea. folie de polietilenă etc. prin picurare şi aspersie fină (anturium.de mare putere. plantele îşi încetinesc creşterea. prin picurare (trandafiri. degajarea de CO2 din butelii speciale. combaterea buruienilor etc. Ficus pumila. distrugerea crustei. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. precocitatea înfloririi.01%. În funcţie de compoziţia şi structura solului. gerbera). Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi.la:Hedera. ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. la unele plante higrofile. respectiv la mărgăritar). respectiv a prezenţei altor gaze (fluor. prin infiltraţie (gerbera). este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal.3. cu sau fără sită (garoafe. interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic. De asemenea. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului.03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. folosirea ghivecelor “mască”. intensificarea coloritului florilor etc. mraniţă. spatifilum). alstromeria). tije viguroase. gloxiniile) şi de unii cactuşi. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. butan. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex. aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. ci şi a microorganismelor. propan) şi combustibili lichizi (petrol). paie muşchi. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. pietriş). dezvoltarea rădăcinilor stagnează. combustia alcoolului pur. crizanteme. Cele mai multe specii se udă de sus. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. Syngonium). umiditate. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă. 3. În aer. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. cala. b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor. se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate. hrănirea este defectuoasă. Plantele au nevoie de aprox. mărimea plantelor. o cantitate de 0. Indiferent de metoda folosită. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). freesia. în timp însă. dar poate avea şi efecte negative 7 . temperatură. deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. decât. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. afânarea solului sau substratului. eventual. hidrogen sulfurat. fermentarea diferitelor materiale.). îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor. la Cyperus). fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta.15%. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane. curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. umbrirea serelor şi răsadniţelor.33%aer din volumul total al solului. iar după un timp chiar pier. în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului.

orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant.5. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. în timp ce. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi. urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. crizantemele. distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. temperatura se menţine la un nivel mai redus. noaptea şi pe timpul iernii. în timp ce. În general. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). -microterme. Se cultivă în câmp. minerală sau sintetică. Astfel. de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine. -hekistoterme. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor.4. 3. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C). 3. substratul de cultură este constituit din componente de natură organică. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. singure sau în amestec. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină. temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. ferigi şi palmieri. de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. ridicarea ramelor de la răsadniţe. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). dar se pretează şi la culturi forţate în sere. care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. 8 . originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. irişii. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. Anthurium. Provin din zonele polare şi alpine. provenite din zonele temperate. De asemenea. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. dar pe diferite tipuri de sol. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. La plantele cultivate în câmp. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. în timpul creşterii plantelor. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi).(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. -mezoterme (unele orhidee.

pământ de ferigi. substraturi unitare). capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. sanseviera)..A. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1. vermiculit. grupate după modul de obţinere (provenienţă). salvia.. structură stabilă. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. 3. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. pentru o utilizare ulterioară. conţinut corespunzător în elemente nutritive. clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă. roci (perlit. -substraturi minerale naturale: nisip. pământ de ţelină. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare. rumeguş şi talaş. vată minerală etc. materiale sintetice (Styromull. un amestec greu poate fi format din ţelină. pământ de răsadniţă. tuberozele.. pământ de ţelină. Biolaston. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. după caz. moloz.1. Odată cu omogenizarea se pot adăuga. pH-ul. Ca şi plantele de grădină. nisip grosier. pământ de frunze etc. Terracottem). respectiv amestecarea omogenă a componentelor. hibiscus) sau grele (muşcate. azaleele. asparagus. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente.5-2.. pământ de grădină. violetele de cameră. vermiculit. muşchi. pământ de grădină. pământ de ericacee.). -speciale: turbă. nealterabilă circa 1-2 ani. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. pământ de frunze. reţetele fiind variate. Hygromull. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. mijlocii (camelii. pietriş.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate. turbă. În ultima vreme. leandru. sulfat de potasiu. Franţa. mai puţin costisitoare. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă. mraniţă. vată minerală. -substraturi organice de sinteză: styromull. argilă expandată).. Germania. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1. compost. begoniile etc. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră. pământ de scorbură. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. în funcţie de origine şi de fenofază. pulbere de cretă (sau sulf).-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1. În tabelul 3. să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. la care se adaugă răzătură de coarne. La 9 . cărbune vegetal. De exemplu. hortensii. Se utilizează pe scară largă în Anglia.5 cm diametru). de regulă. -pentru soluri uşoare:gladiolele. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă.U. Olanda. şi îngrăşăminte chimice sau organice. cioburi de ghivece şi ţiglă. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate. uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. în funcţie de specia floricolă cultivată. se folosesc. 2. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. în funcţie de cerinţele speciei cultivate. -substraturi minerale tratate: perlit. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici. pământ de ericacee. De exemplu. S. polyuretani etc. cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. superfosfat. în amestecuri şi mai puţin singure. -ajutătoare: nisip. pământ de pădure. În Elveţia. unul uşor din turbă. Elveţia.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. au cerinţe diferite faţă de substrat. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor.-pentru soluri mijlocii:ochiul boului. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. cărămidă pisată. Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3. Polyuretani.-prepararea propriu-zisă. pământ de lemn putred. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente.1. pietriş. pământ de frunze etc.

ritmul de creştere. cuprul. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. dimpotrivă. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. la care se adaugă cantităţi suplimentare. calităţile fizico-chimice ale substratului. căderea bobocilor floriferi şi a florilor. sulful. molibdenul (microelemente). care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5. care tolerează substraturi cu pH>7. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. fertilizarea cu îngrăşăminte acide. potasiul. azotatul de amoniu). Mn. sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). borul. apa de udare bogată în calciu. humusul din sol etc. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. putrezirea rădăcinilor etc. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. forma de aplicare a îngrăşămintelor. bromelii. organele decorative. După preferinţele faţă de reacţia substratului.5 (azalea.9-6-8). calciul. vârsta plantelor şi faza de vegetaţie. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol.5 şi 8. apa freatică încărcată cu săruri solubile. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. fosforul. sulfatul de magneziu). formele reduse de Fe. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu. iar în cantităţi mai mici fierul. Altele. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. apa încărcată cu CO2. cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător.2) sau uşor acide (pH=5. Alternanthera). la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu. apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze.5 (Gipsophylla. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor. amendamentele calcaroase. Digitalis. cunoscute şi sub denumirea de macroelemente. nu se fertilizează plantele aflate în 10 . Surse de aciditate din sol:apa din sol. reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ). Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. Când substratul se modifică spre alcalin. sulfatul de potasiu. magneziul. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii. Când substratul se acidifică. De asemenea. prin fertilizări faziale). udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. specia cultivată anterior etc. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. S. deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1. zincul. anotimp. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). Simptomele se manifestă prin modificări în creştere. Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv.5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele). respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. -calcifile.acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. clorura de amoniu. plantele pot fi: -acidofile. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie. se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase.5. manganul. În cantităţi mari sunt absorbite azotul. ploile acide. În Franţa. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă. camelia).9-7.

lichide şi sub formă de suspensii.1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe.1%. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2. plantat sau transplantat şi după înflorire. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. extraradiculare. 2-3-kg/m2. care eliberează lent (3-9 11 . făină de coarne şi copite . 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha).2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. dozele se reduc cu 2040%. imediat după repicat. iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive.clasificate după: . tablete. cu îngrăşăminte organice şi minerale. Dacă sunt asociate cu cele minerale. iar dacă se aplică odată cu apa de irigare. se folsesc concentraţii foarte mici. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia.20. iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. pulberi. 100-150 kg sulfat de magneziu. compost).05%cu microelemente. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote. ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme. făină de oase. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O. 0.0. Dacă soluţiile se aplică extraradicular. făină de carne.3-0. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie.2-0. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei.25%cu macroelemente şi 0. 400-600 kg superfosfat. Basacote.3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0.100-150 tone gunoi semi-descompus. gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. îngrăşăminte verzi. 250-300 kg sulfat de potasiu. urină şi must de gunoi de grajd. -minerale . .industriale (din reziduuri): făină de sânge.05-0. Hormonutral). 10-15 g superfosfat. Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0. îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed. anturium).naturale: gunoi de grajd. Dacă se face numai fertilizare minerală. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. în funcţie de specie şi fenofază. . Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă. fertilizarea se face chenzinal sau lunar. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte. Orientativ. La plantele de apartament. mraniţă.3% (2 l soluţie/m liniar). gerbera. 100-200 tone turbă.1-0. batoane).modul de acţiune: radiculare.modul de condiţionare: solide (cristale. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. suportată de majoritatea plantelor. făină de peşte. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna. alstroemeria. concentraţiile optime sunt de 0. 300-400 kg azotat de amoniu. cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie.5% la plantele mai rezistente). La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă. granule. în diluţii corespunzătoare (1:3 . Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive. turbă. iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. composturi.repaus. În timpul vegetaţiei. .5-6 g sare potasică. sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă. se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu. după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca. este de 0. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări. gunoi semidescompus). Pentru fertilizările extraradiculare.

folosirea soluţiilor concentrate. existente în comerţ sub formă de flacoane. Se pot aplica însă în timpul verii. Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. în funcţie de mărimea ghiveciului. pe terasae etc.). cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml. introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului. Fertilizările organice.luni) elementele minerale. datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. sau cu must de gunoi de pasăre. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. când plantele sunt scoase afară (în grădini. 12 . sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente.

în platforme.fermentarea gunoiului de cal sau bovine. .5%.5%. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr.5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri.5-7. -pământ special în amestecuri. -humus=6. -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.7 t/m . frunze.5.1. lucernă. care conţin taninuri (tei. Pământul de ţelină Pământul de frunze -masa volumetrică: 0. -pH=6. nuc). 13 .5-7.Tabelul 3. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.2-0. -îngrăşământ organic. 10-15 cm. -substrat pentru semănături. must de bălegar.0-3.0-8.brazdele înnierbate (trifoi. -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. amestec de ierburi) -pH=6. se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie. -capacitate de reţinere a apei bună. Categoria crt.5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani).4-0.9-1. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece. sau must de bălegar. Caracteristici 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. -permeabil.0%.5. platforme -pH=4. -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0. Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere . 1. desprinse până la adâncimea de -humus=2. adaugă var (0. timp de 2-3 ani. aşezate în grămezi. -masă volumetrică: 0.1 t/m3. -aspect untos şi culoare închisă. peste care se din conifere).4 t/m3. uşor.

-pământ special în amestecuri fertile.15 t/m . albă. 2. depozitului de turbă din -pH=3-5.5-7. -mulcire. -humus=5-7%.5-0. Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor. -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase. -capacitate de reţinere a apei bună. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere. -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare. 14 . -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ. culoare roşietică -suport pentru hidroculturi.9 t/m . descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă. -zăcământ natural. 3 -masa volumetrică: 0. blondă) -pământ special în amestecuri. crt.8 t/m3. ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea). a gunoaielor din gospodării. -pH=6. din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. de Sphagnum. -poate înlocui mraniţa. sau albicioasă. (continuare) Nr. -humus=3-5%.Tabelul 3. -masa volumetrică: 0.12-0. -pH=5.7-0. Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Turba a) roşie (înaltă. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. -capacitate de reţinere a apei bună. -capacitate mare de reţinere a apei nisip). Caracteristici -masa volumetrică: 0.5-7.1. pentru înrădăcinarea butaşilor. -fabricarea ghivecelor nutritive.

8-1.2 t/m3. 15 . -pământ de bază în amestecuri. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an). -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul. ferigi). -descompunerea naturală a speciilor de Erica.2-0. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.5%. Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -masa volumetrică: 0.5-4%. crt.1. -pH=6-7. Osmunda etc. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0. camelii. (Polypodium. -masa volumetrică: 0.Tabelul 3. (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii. carpenul. provin şi nivelul de descompunere. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee. -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5. cultivate cu legume.5-6.) -aspect fibros. Vaccinium. prelucrării lemnului.2 t/m3. prăfoasă (la uscare). -capacitate mică de reţinere a apei. -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante.2-0. -structură compactă. bună. Aspidium.5%.4-4.5. de 2-3 ori greutatea.1-0.4 t/m . Caracteristici 3 Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide. -humus=0. -humus=1-2.5-7.2. -capacitate de reţinere a apei bună. -mulci.5-1. -poate înlocui pământul de ţelină. unele orhidee). -masa volumetrică: 0. Rhododendron etc. -subproduse ale industriei -pH sub 6. -pH=3. -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare.3 t/m3. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere. flori -pH=6. -culoare foarte închisă. ferigi. (continuare) Nr.

-pH=6. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0.0. -poate înlocui pământul de frunze. -pH -proaspătă=5-6. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special. -mulci. măcinat. copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri.2-4.5-6. utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece.25 t/m3.1. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze.9.5.2-0. -descompunerea rumeguşului de -pH=3. rădăcini tuberizate pentru forţare. crt.Tabelul 3. -se adună din scorburile -pH=2. -pământ special. Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). -humus=1.5. -porozitate=85-90%.3 t/m3. -compostată=0. Pământul de lemn putred 16 . -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură. Pământul de pădure Pământul de scorbură -din stratul superior al litierei pădurilor. -compostată=6-6. -masa volumetrică: 0. -suport pentru marcotajul aerian.se poate folosi proaspăt. uscat.35 t/m3.0-2.5-7. rizomi. orhidee). .20-0. -îmbrăcarea suporţilor pentru liane. decât pământul de frunze. -pH=5.7-3. tocat. utilizat în amestecuri (la speciile acidofile). -la plantarea vaselor cu bulbi. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.17-0. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii. lemn de esenţă moale. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului. (continuare) Nr.

Categoria crt. capătă aspect -în substratul de gelatinos.Tabelul 3. -pH=7. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride). -capacitate de reţinere a apei foarte mică. iar semănături. sub formă -masa volumetrică:0. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe). -întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. înrădăcinare a butaşilor. -masă volumetrică: 0. (continuare) Nr. -material ajutător. -denumiri comerciale: OASIS. --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte. -material ajutător. Polyuretanii (spumă de polyuretani) -polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol. -pH=7.substrat de cultură pentru plantele epiphyte. Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere Caracteristici 3 Mod de utilizare -polystyren expandat. 17 . -capacitate mare de reţinere a apei. 3. de granule sau fulgi. -porozitate ridicată.02-0.15 t/m3.15 t/m3.12-0. după umectare. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor. -masă volumetrică: 1.04 t/m . -component ajutător.1. AGROFOAM.amenajarea vaselor suspendate. -suport în executarea aranjamentelor florale.

-stabilitate bună. -masa volumetrică: 1. 3 Mod de utilizare -material ajutător. -suport pentru hidroculturi. -capacitate de reţinere a apei ridicată. . -porozitae mare. fără materii organice şi fără calcar.material ajutător. eliberând N.substrat în culturi hidroponice. .Tabelul 3. -material ajutător. -material ajutător. Biolastonul 4 Substraturi minerale naturale Nisipul -din policlorura de vinil. Caracteristici -masă volumetrică: 0. CO2 şi H2O. -masa volumetrică: 1. -substrat de înrădăcinarea butaşilor.component în amestecuri de pământ. crt.1. spălat. -se află sub forma acelor de pin.022 t/m . -suport pentru hidroculturi. -pH= aprox. . -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane.5-2 t/m3. din albia râului. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu. -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier). (continuare) Nr. -pH=7. . 18 .5-8.realizarea drenurilor la recipientele de cultură. -porozitate mare.3.7-2 t/m3. -se descompune lent. acoperirea semănăturilor. -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee. Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant. .

1.5.masă volumetrică:0. semănături. . cu structură . . . . . . ARGILEXPAN.masă volumetrică: 0. 19 . . Pouzzolane . calcinate la 1000°C. calcaroase (20%) + cocs .granularea argilei la 1100°C.substrat pentru hidroculturi. CULTILENE. .substrat de înrădăcinare a butaşilor. ARGEX. .capacitate de reţinere a apei de 19%. . .08-0.capacitate de reţinere a apei de 15-16%. utilizare). . Argila . Substraturi Perlitul . . durabilitate mare. .măcinarea rocilor pe bază de .porozitate foarte bună. .se spală înainte de utilizare. .material ajutător.1-0. alveolară.se dezinfecteză uşor.16 t/m .se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre. .nu conţine elemente nutritive.material ajutător.substrat pentru butăşiri. Mod de obţinere Categoria (materialul) crt.denumiri comerciale: ISOL.masa volumetrică: 0. .porozitate foarte bună. . .rocă vulcanică.neutru din punct de vedere chimic. expandată . 5. silicaţi de aluminiu şi . .porozitate foarte mare.Tabelul 3.pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu.suport în culturi hidroponice. bromelii etc.3 t/m3. Vata minerală .măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C).material ajutător.capacitate mare de reţinere a apei.capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie).dimensiuni variabile (2-16 mm). .pH=7-9. Caracteristici 3 Mod de utilizare . .denumiri comerciale: GRODAN. .ca amendament pentru solurile din sere. hidroculturi.se dezinfectează bine.1 t/m3.5. .înlocuitor al nisipului în amestecuri.capacitate mare de reţinere a apei.material ajutător. . (20%). roci vulcanice (60%) + roci .8-1. .component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee. (continuare) Substratul Nr.material ajutător.produs industrial pe bază de .pH=6. Vermiculitul . porozitate bună.

Molozul . .Tabelul 3.1.în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile. la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde. Substratul Categoria crt.particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor . Cărămida pisată . .5-3 mm).în hidrocultură. Caracteristici .capacitate mare de reţinere a apei. .din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă. (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate Mod de obţinere . în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor.este uşor. - -reacţie alcalină 20 . . -reacţie alcalină Cioburi de .granulele (1.în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi. Mod de utilizare . în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia). .din demolări şi se cerne înainte de utilizare. . .realizarea drenurilor. (continuare) Nr.proprietăţi antiseptice.pulberea fină.arderea incompletă a lemnului de esenţă moale. apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi. .particulele mari (3-5 mm). care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi.cărămidă măcinată şi cernută.

Mod de utilizare Folia transparentă: . (materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate Mod de obţinere -produs industrial de polimerizare. .Tabelul 3.opacă sau transparentă.protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături. Folia opacă: .mulcirea solului. .umbrirea plantelor sensibile la insolaţie. (continuare) Nr. .acoperirea serelor şi răsadniţelor. .reziztenţă electrică şi mecanică bună. 21 .acoperirea semănăturilor şi a butaşilor. Caracteristici . Substratul Categoria crt. .protejarea culturilor timpurii şi târzii. . .acoperirea seminţelor care germinează la întuneric.1. Sticla -produs industrial.transparentă.

Begonia. de aceea. Salvia splendens.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale. Dianthus.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. are o largă utilizare în practica floricolă. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă. Lobelia etc. Portulaca grandiflora etc. nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor.chiar şi peste 10-20 ani.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4. bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. Recoltarea. sortarea şi chiar recunoaşterea lor. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens.seminţele mici şi foarte mici.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative. cu valoare biologică şi decorativă superioară. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. un număr mare de seminţe. condiţionarea. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative. Petunia hybrida.de la o plantă se obţine.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi. Calendula. La speciile cu fructe dehiscente (păstăi. frecvent se recurge la recoltarea manuală. tipice multor specii floricole.). cu precădere la speciile cultivate în câmp. Viola. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. Verbena hybrida. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate. Callistephus chinensis. uneori şi perene.1. Delphinium. Portulaca. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă. 4.1. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata. în general. Callistephus. necesare sectorului de producţie. care fructifică şi produc seminţe viabile. pentru a-şi desăvârşi maturarea. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben).limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. Petunia. sănătoase. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase. seminţele ocupă un spaţiu mic. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum. îngreunează condiţionarea.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. În plus. Antirrhinum etc. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată.1. din grupa anualelor şi bienalelor. sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină.) 22 . seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct. când fructele sunt bine coapte. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate.

Gypsophilla. condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. solarii.2. Se face după caz. cantitatea. Viola).1. În general. producătorul. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. Delphinium). se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate. Nigella). lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor. b) semănatul în spaţii protejate (sere. preferându-se timpul uscat.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. recoltarea se face într-o singură etapă. Eschscholtzia. confecţionate din sticlă. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. baterea uşoară a fructelor etc. soiul. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. la majoritatea speciilor. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe. cutii etc. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. Myosotis alpestris etc. Lobelia erinus. Ambalajele ermetic închise. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. categoria biologică. Lobelia. materiale sintetice. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare. către mijlocul zilei. Bellis perenis. Portulaca. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. pungi. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. de 8-12%. Papaver.La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia. Lupinus. dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor.. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%. se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite. lucrarea se poate executa şi mecanizat. În astfel de situaţii.. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. Salvia 23 . Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare. considerată a fi. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. pe baza diferenţei de densitate). • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). De exemplu. În funcţie de cantitatea de seminţe. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie..în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). anul recoltării. Alyssum maritimum). fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat. apoi se ambalează în saci. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis. prin vânturare manuală sau mecanică. din care urmează să se extragă seminţele.) şi a unor perene (Physostegia virginiana. 4. • uscarea (zvântarea) fructelor. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. înainte de a fi depozitate sau semănate. metal etc. • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. frecarea. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. Tagetes ssp. Rudbeckia ssp. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara.

În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe.splendens). conform tehnologiei de cultură a speciei respective.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe. cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite.Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. cu perioadele din an pe care le reprezintă. Verbena hybrida. modelare.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%).pietriş. • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. cutii de plastic etc. Calceolaria hybrida. din diferite motive. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni). Zinnia elegans). • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor. acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. lucrările se reduc la instalarea tocurilor. soiuri valoroase. Celosia. Cyclamen persicum etc.Dacă se seamănă direct. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida. Cineria hybrida. • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului.atât pentru semănături făcute la loc definitiv. • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. ghivece.cu marcatoare sau cu rigle. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii. b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex. mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor. • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1.). erbicidare. se completează cu lucrări de fertilizare . b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere).0-2. 2) Epocile de semănat. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor.:pământ de frunze. • introducerea substratului în răsadniţe.1. se impune producerea răsadului (sămânţă puţină. • marcarea rândurilor. nivelarea.).la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1. sunt prezentate în tabelul 4. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor. 24 . respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari.(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.5-2 cm la seminţele mici. la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus.în strat de 10-12 cm.0 cm nisip grosier. 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm). turbă şi nisip 1:1:1). *Când se folosesc răsadniţe reci. Curăţirea.

Statice sp. Plante perene: Delphinium hybridum. Phlox paniculata. Plante perene: Campanula carpatica. Ageratum mexicanum. Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida. Physostegia virginiana. Planta perene: Lupinus polyphylus. Phlox drumondii. Plante perene: Delphinium hybridum... Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. Cineraria hybrida.. Mirabilis jalapa. Cosmos sp. • tasarea uşoară a stratului . crt. 1 Epoca Perioada Locul de semănat sere Exemple (grupe de plante.1. Dimorphoteca aurantiaca. Althaea rosea. Iarnă XII-I II sere Timpurie III sere. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. Amaranthus sp. Rudbeckia sp. Delphinium ajacis. Papaver orientale. fin cerut. Zinnia elegans. Nigella damascena. Nicotiana alata. Tagetes sp. Plante perene: Cineraria maritima. Plante anuale: Alyssum maritimum. Chrysanthemum leucanthemum. Callistephus chinensis..la suprafaţă. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. V-VI 3 Vară răsadniţe. Impatiens balsamina. 25 . Calendula officinalis. Myosotis alpestris. Dahlia variabilis. Petunia hybrida. Salvia splendens. Tropaeolum majus. Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida. Viola hybrida. Tagetes sp. răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci 2 Primăvară târzie IV-V câmp (direct) sere sf. Siningia sp. Begonia semperflorens. Rudbeckia sp. Alyssum maritimum. Lathyrus odoratus. Nigella damascena. straturi în câmp Sere câmp (direct) sere VI-VII 4 Toamnă IX-X b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50.. Alyssum maritimum. Matthiola incana. Plante bienale: Campanula medium. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. Acroclinium roseum.. Calceolaria hybrida. Cobaea scandens. Dianthus barbatus. • marcarea rândurilor (dacă este cazul). Verbena hybrida. Phlox paniculata. Plante bienale: Bellis perennis.Tabelul 4. Gazania splendens. Plante anuale: Eschscholtzia californica. Plante anuale: Calendula officinalis. Papaver orientale.. Statice sinuata. Celosia sp. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”. Ammobium alatum. Plante anuale: Calendula officinalis. Eschscholtzia californica. straturi în câmp răsadniţe. Papaver orientale. Lunaria biennis. Centaurea sp. Gomphrena globosa. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. • instalarea suporţilor pentru umbrare.

Tratamentele chimice sunt cele mai folosite.). în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. într-un vas cu apă rece. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur. în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. Eschischoltzia californica). procent mic de germinaţie etc.5% timp de 10 minute.). • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic.B. tratamentele pe cale uscată. sau se încălzeşte uşor. manual şi foarte rar mecanizat. nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor. să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. Seminţele mijlocii. palmieri). Papaver sp. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). Antirrhinum majus. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului. se consideră tratament obligatoriu. acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante).. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. Gentiana). seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. Portulaca grandiflora. Lobelia erinus. Freesia) sau deshidratate după păstrare. Apa se menţine la temperatura camerei. iar la sfârşit. După mărime. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra. Lobelia. rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute. 25-30°C.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C.cu izotopi radioactivi. cu apă tratată magnetic) etc. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). Pentru durate mai lungi de umectare. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. răsărire neuniformă. Se execută. scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Amaranthus sp.5% timp de 15 minute. tratamente electromagnetice (de ex. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici. Germisan. Asparagus. Thiuran. Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care. de regulă. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna. Nicotiana). în condiţii obişnuite.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. 26 . Zineb etc. Cineraria hybrida etc. Pentru a evita pierderile. până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă.. la lădiţe. numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă.hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). Petunia. sulfat de cupru 0. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă. Nigella damescena. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete. Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei.. Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum. permanganat de potasiu 1-1.chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi). Viola hybrida. Antirrhinum majus.

la seminţele mijlocii (Callistephus. în ghivece nutritive. de locul şi metoda de semănat. reavăn. SUP-29. plantele se udă cu sită fină.1%). După aceea. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. Cineraria hybrida. în ghivece de plastic sau lut ars. Dolichos lablab.aprox. soiul şi data semănatului. practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari. se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor.din locul unde au fost semănate pe alt substrat. seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă). Calendula officinalis.în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii. iar la cele mari (Zinnia. Lathyrus odoratus). hârtie.. După semănat. Tagetes).). cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. Dianthus. Semănatul mecanizat se face numai în câmp. se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia.De asemenea. în solarii şi răsadniţe sau în câmp). Substratul trebuie să fie fertil. se udă mai des şi se umbresc. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă. • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă. în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. la distanţe mai mari). Imediat după repicat. practicat cel mai mult în floricultură. Dianthus caryopyllus Chabaud). • în cuiburi. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante. • aerisirea spaţiilor cu semănături. mici. Saxonia. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor. care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. Ipomaea sp. Se ţine cont. 15-20 g/m2. • plivirea buruienilor. folie. prin pulverizări cu apă călduţă. mai rar în faza de cotiledoane. adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. Ca regulă generală. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum. Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese. Pentru reuşita prinderii. Petunia) cca. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob. la culturile care ocupă suprafeţe mari. cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia. În câmp. Răsadul se repică în lădiţe.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă. La semănături făcute în câmp. bine cerut. temperatura 27 • . Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor. Impatiens balsamina.30-40 g/m2.Se folosesc semănători de tip SUP-21. Zinnia elegans. de epoca de semănat. pe straturi (în solul serei. • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare. cu creştere lentă (Begonia. 3-4 g/m2. de mărimea seminţelor. • repicarea (transferarea răsadurilor.până la 1/2 sau 1/3 din înălţime). în cazul semănăturilor făcute în câmp. Cosmos bipinatus etc. dacă răsadurile se repică sau nu. Matthiola) cca. Lobelia. Pentru semănatul la lădiţe. de asemenea. dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. • rărirea răsadurilor (când este cazul). Zinnia elegans). Antirrhinum. Lobelia.

Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ. în condiţii care să-i menţină viabilitatea. muguri adventivi). Dithane M-45 0. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii.2. tratamente fitosanitare. tuberobulbi. menţinând pământul permanent reavăn. Pe lângă avantaje. drajoni. rărirea. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0. umbrirea. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi. se răresc plantele (dacă este cazul).păstrarea materialului vegetativ.1. umiditate.2. atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia. amestec cu Fernos 0. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie.) sau porţiuni ale acestora. se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri. necesită condiţii speciale de mediu etc.). petunia. deasupra a 2-4 noduri. plivirea buruienilor. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive. iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. frunze. divizarea plantelor. stoloni. În plus.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă.în răsadniţe sau în solarii). se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor. Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere. Aşa de exemplu. În aceste spaţii. rizomi etc.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. rădăcini). se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii).înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe. ciupirea.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine. La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. fosfură de zinc).2%. cu momeli toxice (Vofatox. 4. din diferite cauze. altoire. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat.). se poate executa aproape tot timpul anului. eliminând orice cauză a variabilităţii. 4. este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari. butaşul de frunză 28 . Lindatox. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. culturi de celule şi ţesuturi).permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate. nu produc seminţe. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare.poate fi coborâtă cu câteva grade. Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă. lăstari.1% etc.).05%. Decis 0. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care.. temperatură. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune. cât şi artificial.15% etc. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp. ageratum etc.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental. metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor. la ficus. în scopul regenerării de plante noi.

).. caracteristice fiecărei specii. Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului. Philodendron sp. Dainthus sp. 1.. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp.). sau chiar pe nod (fig. Ficus elastica).neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar. 1.).a). dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. viguroase. fără să refacă parte aeriană. din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme. preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae. Alternanthera sp. Hibiscus rosa – sinensis. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri. Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. butaşi de rădăcină. se trec toamna la ghivece. butaşi de iarnă.. iar după înrădăcinare se trec la ghivece. confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp.. Pelargonium sp. b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii. tăietura bazală făcându-se la 0. La speciile floricole cultivate în câmp. De asemenea.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata. se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. Fuchsia x hybrida). în funcţie de lungimea internodiilor (fig. este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. constituindu-se ca viitoare plante mamă. butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an.). butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie. butaşi de frunze. butaşi semilignificaţi (butaşi de vară). Begonia x rex). Paeonia orientale. Syringa vulgaris. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. butaşi lignificaţi (Clerodendron sp. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp. butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi). Ca şi în scopul precedent. Colocasia esculenta. Crosula arborescens etc. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature. cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie.b). În funcţie de clasificarea prezentată. Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). etc. 29 .. Sedum sp. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum. nu formează decât rădăcini adventive. sănătoase.1-0. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. În februariemartie. Ficus sp.. reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp.). c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai).. Peperonia sp. prelevând anumite organe sau părţi de organe. se pun la înrădăcinat. Monstera deliciosa. Aralia sp. iar cei de rădăcină. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari).3 cm sub nod. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite.

perlitul. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. Sunt însă şi excepţii. În majoritatea cazurilor. când se folosesc frunze întregi. iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. Rizopon. muşcate. una sau mai multe zile. sau a unor produse comerciale (Radistim. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. pentru ca scurgerile de latex să fie oprite. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. să fie steril.) şi alfanaftilacetic (A.d). styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. ficus. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. filodendron. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi.). La speciile cu frunze mari. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf. Se pot folosi însă şi răsadniţele. porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3.N. trandafir chinezesc. euforbia). să aibă capacitate bună de reţinere a apei. turba.). violete africane etc. 1. cum este cazul butaşilor de colocasia. se ţin în apă caldă (35-40°C). Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus.Fig. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat. 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu.A. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. fasonarea butaşilor se face diferit. la adâncimea de 2-3 cm. c – butaş de frunză (Begonia rex).I. b – butaş de tulpină. cum ar fi: nisipul. iar la partea superioară se taie la 0. la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi. timp de câteva minute. reglare a luminii etc. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor.c). atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A.). Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. 1. se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). De asemenea. Stimularea înrădăcinării butaşilor. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. coriacee (ficus). la punctele de ramificare a nervurilor. La butaşii din frunze.5 cm deasupra ultimului nod. 30 . monstera. la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. Calux. betaindolilbutiric (A. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf. Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară. udare. Rădăcinile secundare se scurtează la 0. la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea.). Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. etc.A. substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru. după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică.B.5-1 cm. tradescanţia. Dacă se utilizează fragmente de frunze. atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase.I. reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar.

necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total. frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. separarea rădăcinilor se face longitudinal. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum.). alcătuite din noduri foarte apropiate. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. Lilium regale). Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. în practică. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale. Zantedeschia aethiopica. Freesia x hybrida. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. de aceea. unele dintre ele. de aceea. cu aspect de disc. Operaţia se face în perioada de repaus. după 2-4 ani.. care cresc în sol în poziţie orizontală. în secţiune. pot ierna în câmp (geofite rustice). Narcissus sp. sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). 4. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. Convallaria majalis.2. dimpotrivă. Gladiolus hybridum etc. devenind cărnoase şi voluminoase. Nu sunt purtătoare de muguri şi. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. tulpinile aeriene florifere. nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei. iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri. floriferi. Astfel. caracterizate prin rezistenţă mare. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. Canna indica. la axila unor frunze reduse. zambile etc. cu aspectul unui tubercul. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi. mai rar verticală. La înmulţire. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat. Cyclamen persicum.2. cu rol de protecţie).După plantare. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante. cu noduri apropiate). în timp ce altele. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. înainte de plantare. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. aerisire şi lumină corespunzătoare. aşa încât. c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. în perioada de vegetaţie. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. 31 . tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. Gloxinia speciosa. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. lipsite de clorofilă. totuşi. care devin floriferi după 1-3 ani. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise. atât în substrat cât şi în atmosferă. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. motiv pentru care. din care se formează tulpinile aeriene. rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene.

1 2 3 4 5 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis. piriform sau ovoid. consideraţi floriferi în anul următor.. se formează şi 3-5 bulbili. 32 . Convallaria majalis. Iris pumila. Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. Cyclamen persicum. Gerbera Rizomi hybrida. Alstromeria aurantiaca*. Asparagus sprengeri. crt. hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus. cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). 2). Canna indica. Galanthus nivalis. când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. Narcissus sp. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie). iar în perioada rămasă până la plantare. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. Polyanthes Bulb tuberosa*. Hyacinthus orientialis. Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. Iris holandica. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. Iris germanica. Fig. poate fi coborâtă la 9°C. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. Se plantează în câmp toamna. Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida * – Specii cu organe subterane mixte. Polyanthes tuberosa*. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat.Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. la adâncimea de 8-12 cm.

5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. Sunt bulbi multianuali. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. când bulbii se recoltează. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. cu solzi cărnoşi. detaşaţi din bulb. se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). 3). Fig. temperatura se menţine apropiată de 9°C. 5). se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie). se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime. candidum. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi. albgălbui. piriformi. la adâncimea de 1015 cm. în maiiunie (la intervale de 3-4 ani). Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. La fel ca şi în cazul lalelor. cu durata de viaţă de 3-5 ani. Bulbilii zambilelor se scot vara. Fig.2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi. bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. Spre deosebire de lalele însă. diferit colorate (alb-gălbui. sferic sau uşor turtit. după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. 4). violacei-purpurii) (fig. Înmulţirea se face toamna (octombrie). iar pe durata păstrării. din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. când se plantează în câmp. acoperit cu frunze membranoase lucioase. formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis Fig. Adâncimea de plantare este de 1520 cm. alb-cenuşiu. bulbii se recoltează vara. 33 . deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. cu o mică porţiune de disc.

8). rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie). Pentru înmulţirea vegetativă. tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. 6). dar foarte devreme. înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. Lucrarea este indicat să se facă vara. 8 – Rizomi de Canna indica Fig. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. fie formează inflorescenţe mici. rizomii se scot. cărnoşi. 7). trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. lipsite de muguri. ramificaţi. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. scos din depozite în februarie-martie. în august. Fig. cu lungimea de 10-25 cm (fig. după căderea primelor brume (octombrie). Toamna. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă).6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. Fig. B. pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. 6 – Rizomi de Iris germanica 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. la 8-10 cm adâncime. Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. 34 Fig. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. de culoare alb-murdar (fig. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. La interval de 4-5 ani. ramificaţi. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida . de culoare roşie-purpurie (fig. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. cărnoşi.

se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). de culoare cenuşie (fig. format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. alungite. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. rădăcinile. Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. Fig. se udă şi se menţin la 15-20°C. Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa . este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. Dintre bulbii existenţi. Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. Fragmentele separate se plantează în ghivece. cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene. după primele geruri uşoare. în funcţie de mărimea tuberobulbilor. Se recoltează în septembrie-octombrie. 11). se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. 10 a. rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). cu durata de viaţă de un an. rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. În octombrie. după trecerea pericolului de îngheţ. fără să fie înlocuit. iar locul lui rămâne liber. În vederea forţării. în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). cel cu poziţie centrală este. de obicei. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. 35 Fig. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. apoi se dezinfectează. 9). b). până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili.Indiferent de varianta de cultură adoptată. aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe. se curăţă de pământ. la temperaturi de 4-9°C. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal. b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie). Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). Se scot de la păstrare în momentul plantării. Se plantează la loc definitiv în mai. se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. Tuberobulbul. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. mai bine dezvoltat şi posibil florifer. iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. acoperit de tunici scarioase.

cu o perioadă de repaus anuală. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. albe-sidefii (fig. Se consideră floriferi Fig. cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). 14). Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie. ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. Tuberobulbii se refac annual. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm. la adâncimea de 8-12 cm. Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei.Înainte de plantare. prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. Fig. având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. Se plantează în aprilie-mai. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. se elimină prin escavare uşoară. cu vârsta de 2-3 ani. eventual. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate. însoţite de Fig. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime. în timpul verii. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. de culoare cafenie-deschisă (fig. se îndepărtează bulbii bolnavi şi. protejaţi de frunze pergamentoase. Are rizomi cu creştere trasantă. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. 13). Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36 . hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. 12). Are rizomi orizontali cărnoşi. când 2/3 din frunze sunt uscate. când temperaturile sunt ridicate. cultivată în solul serei ca anuală. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. 13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. Cultura durează 3-4 ani. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece).

18). Fig. pe timpul verii. planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie). albe-sidefii (fig. se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. la sfârşitul perioadei de repaus (august). timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. cultivată la ghiveci. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate. cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). 15). asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. tubercul. În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C). când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature.dezvoltate. De la nivelul nodurilor. 17). În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. După înflorire. 37 . jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. Uneori. Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. ovoidă. 16). se poate planta şi în grădini. Separarea rizomilor se face. dar denumită în vorbire curentă. Înainte de plantare. cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. la temperatura de 8-12°C. se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). ca anuală şi mai rar ca perenă. ca şi în cazul celorlalte specii. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). se plantează imediat după separare. uşor aplatizată la partea superioară). În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. Rizomii sunt viguroşi. timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă. Fragmentele. 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar. Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. folosite ulterior la înmulţire. se impune o perioadă de repaus. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. rezultată din îngroşarea axei hipocotile. Anual. Fig. înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig.

. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv. din genurile Dianthus. fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. Phlox. asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. leandru. 19 b. b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. Hoya carnosa. la 3-4 ani (Delphinium. Scindapsus aureus. de regulă. 19. la doi ani (Viola cornuta).3. Pandanus weitchii). Se aplică la Phlox subulata. croton. (fig. sau cu un alt mediu favorabil. Hydrangea. 38 . etc. Se aplică la Hedera sp.. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului. dracena. aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster. ca plante noi. plantele îşi încheie repausul din vară. Passiflora coerulea. Cissus sp.2. Hedera sp. 19 c). Rudbekia.). numite marcote. marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru. Marcotajul se poate produce şi natural. se separă de planta mamă după înrădăcinare. Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă.2. spre deosebire de butaşi care. vor putea fi separaţi ulterior. Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. Ficus pumila etc.prin aplecare (simplu. Phlox). Philodendron scandens.orizontal (chinezesc) . dau naştere la noi plante (Hedera helix. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). În funcţie de specificul plantei. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată.4.4.prin muşuroire (vertical). uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. La plantele cultivate în solul serei. presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. Chrysanthemum. Chrysanthemum). în majoritatea cazurilor. în funcţie de lungimea ramurii. dar momentul optim este primăvara devreme. 4. perioada optimă de despărţire a plantelor este. Philodendron scandens etc. cordiline. d). Tradescantia viridis. de obicei odată cu transplantarea. În funcţie de modul de executare. la 5-6 ani (Papaver. Ficus pumila. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus. Gaillardia. toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective). se execută folosind diferite procedee: . . mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. Aquilegia). precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. la sfârşitul verii – începutul toamnei când. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate. azalee. arcuit) şi şerpuit (multiplu). a). (fig. . în contact cu solul sau cu medii umede. cultivate ca plante la ghivece: ficus. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. Pholx subulata.

5. care va constitui mediul de înrădăcinare. se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia). bromelii. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . 4. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac. după 1-3 luni.e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive. 39 Fig. La Chlorophytum comosum (fig. la Nephrolepis exaltata. sub un mugure.6. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme). Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. în schimb. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul. După separare. în condiţii favorabile. agavă. se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. iucca) sau la ghivece (aloe. apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. 20 .aerian Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 19. 20) şi Saxifraga sarmentosa. obţinându-se astfel plante noi.Înmulţirea prin stoloni . aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed. drajonii se plantează individual. se acoperă totul cu folie de polietilenă. când rădăcinile adventive sunt bine formate. dicentra. 4.2. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive.2. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular. strâns legată la ambele capete.Fig. hortensii. se poate separa marcota. sansevieria).

altoirea prin alipire (cactuşi).8.2. fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum).altoirea în despicătură (Chrysanthemum. Clematis. Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: . ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri).4. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii. îngrijirea plantelor după altoire). Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru. Altoirea Altoirea. 40 . La un anumit grad de dezvoltare. aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. . generează plante noi.altoirea în copulaţie (azalee. iar în contact cu un substrat de cultură favorabil. cameliile). Fuchsia. .7. Paeonia).altoirea în triangulaţie (Dahlia. pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). aceşti muguri se desprind. . îndemânarea altoitorului. spre deosebire de celelalte metode. . altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele. 4. ca metodă de înmulţire vegetativă. este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă.altoirea în oculaţie (Rosa).2. camelii. Pelargonium). Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. cactuşi). limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. La speciile floricole.

permeabile pentru apă şi aer. Centaurea. geofite rustice. terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. se alege solul corespunzător fiecărei specii.1. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). 41 . structurate. bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. rabatului etc. tuberobulbi. celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. cu soluri bine drenate. Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate. La înfiinţarea culturilor în câmp. -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula.1. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). anuale care se seamănă direct). Calendula). decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe. anuale care se seamănă direct în câmp). cu capacitate bună pentru reţinerea apei. -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . organe subterane specializate (bulbi. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. plante altoite. marcote. -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. Matthiola. adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante. -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. Lathyrus. -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. rădăcini tuberizate. în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. cu expoziţie însorită.CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5. butaşi înrădăcinaţi. Alyssum). curăţirea şi nivelarea terenului. în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. rizomi) la geofite. la culturi de anuale. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi. hortensii). fie de desenul rondului. mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare. primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă.1. b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente.

Calendula. tuberoze. -mărunţirea solului. rizomi (cala). Begonia.uneltelor. uneori trandafiri. perene geofite (gladiole. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. lalele. scheletului serei.Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului. culturile forţate de lalele. -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm. -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară. Anthurium. Narcissus. -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. -fertilizarea de bază. -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). -dezinfecţia solului. cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. Gerbera(din butaşi). b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit. Pe parcursul sezonului rece. subsolaj la adâncimea de 45-50 cm). -se plantează geofitele rustice (Tulipa. Eschscholtzia).obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. Gerbera (din butaşi). Di-Trapex) sau prin ambele metode. rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). narcise. 42 . -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului. zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. 5. Zantedeschia. 500700kg/ha azotat de amoniu. Nigella. Strelitzia . Pentru principalele specii cultivate în solul serei. -martie-aprilie: Dianthus. bienale (Bellis. ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. Freesia (tuberobulbi). Asparagus). Antirrhinum). Strelitzia. -definitivarea fertilizării. -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate. Tropaeolum. narcise. Zinnia). -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum. 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). Hyacinthus). trandafiri.2. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C). -august: Gerbera (fragmente de plante divizate). Salvia). -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. -mai-iunie: Dianthus. Rudbeckia). Dazomet. -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia. Freesia (semănată direct). Chrysanthemum. -septembrie: Zantedeschia. Strelitzia.dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia. în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). Viola). tuberobulbi (Freesia). -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. Gerbera (din butaşi şi răsad). liliac) pentru culturi forţate. Gerbera. Gerbera).-se plantează tuberobulbii de gladiole.1. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp. zambile. -sfârşit mai. fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. rădăcini tuberizate (asparagus).Freesia (tuberobulbi şi răsad). hortensii). Alstroemeria. -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. plante altoite (trandafiri). anuale (Calendula. chimic( cu Basamid. -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). Gerbera). epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. butaşi (Dianthus. -se seamănă direct unele anuale (Callistephus.

culturi forţate de anuale şi bienale. -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină. folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. 5. Gloxinia).şi 5. azalee.). răsaduri (Cineraria hybrida. bulbi (Hippeastrum). De exemplu. dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara.5. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară). tuberculii de Begonia tuberhybrida. respectiv pentru culturile floricole din câmp. tuberculi (Begonia tuberhybrida. Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. la lucrările cu caracter special. Asparagus. La fiecare dintre aceste grupe de plante. plante altoite (cactuşi). -verificarea şi refacerea orificiilor de dren. Cyperus.1. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. sulfat de cupru). prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5. 5. Cyclamen. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate. c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri). Calceolaria. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor.3. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5. liliac şi trandafiri. Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie. este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. Alstroemeria. ficuşi. rădăcini tuberizate (asparagus). muşcate. având în vedere locul de cultură al plantelor. pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. 43 . şi 5. -umectarea vaselor de ceramică noi. Primula.1. bromelii. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. Sansevieria). Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale. cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. begonii.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării.3.. sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat.2. trandafir chinezesc). în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă).4. fragmente rezultate din despărţire (ferigi. lucrările de întreţinere au fost împărţite. culturi forţate de gladiole. b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor.-octombrie: Freesia (tuberobulbi). Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an. în funcţie de specificul lor.5. În plus. La unele specii decorative prin flori. se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative.2.

la culturile înfiinţate prin semănat direct.presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie. Mulcirea solului . .mobilizarea solului. gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). Se udă apă din sol şi atmosferă. de specie. solului. pentru a fi smulse cu rădăcină.în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni.se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC. .la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi.distrugerea seminţelor de . . 1 2 3 4 5 6 . erbicidelor. se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate).combaterea buruienilor. a gradului de afânare. de aceeaşi vârstă şi calitate. Irigarea (udarea) . Plivitul -îndepărtarea buruienilor. .se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici de . gradul de îmburuienare. . prin picurare. înfiinţarea culturilor. pe brazde. sau a precipitaţiilor). frunze.distrugerea buruienilor. cu furtunul. seara sau noaptea (în zilele călduroase).vara se udă zilnic sau la 2-3 zile. . până la 8-10 cm mai tîrziu.1. de 1-2 ori/săptămână 44 . .se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura . crt.menţinerea umidităţii solului şi . Combaterea chimică a . mraniţă. toamna şi primăvara.se execută manual sau mecanizat. Completarea golurilor . Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A. aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie.asigurarea densităţii cultură corespunzătoare. .pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici. de fenofază. Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor. Lucrări comune Nr. Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii.se recomandă să se ude dimineaţa. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2. . Prăşitul . . în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ).spargerea crustei.protejarea plantelor de temperaturi scăzute.Tabelul 5.îmbunătăţirea regimului de . de textura solului etc.distrugerea buruienilor aflate .este indicat să se execute înaintea praşilelor. frecvenţa udărilor. prin aspersiune.

. 7 Lucrarea Fertilizarea fazială Scopul lucrării Caracteristici 8 . crt.susţinerea plantelor . 18. .înlăturarea surplusului .plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje. Gladiolus. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor. Lucrări speciale Nr.A (continuare) Nr. perene 2 Tutoratul palisatul . nu-şi pot urmărit: menţine poziţia . Paeonia). Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului. 1 Lucrarea Răritul Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de specii) la care se aplică .la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală.plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia. simpli. pergole.vezi tab.Tabelul 5. la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante.1. La densităţii optime.se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.asigurarea echilibrului nutritiv . din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). 45 . sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive.se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale. . şi . speciile care suportă transplantarea.sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care. Combaterea bolilor şi .menţinerea de sănătate a .plante volubile şi agăţătoare. colonade sau pe ziduri şi construcţii. crt.anuale şi semănate direct. arcade. din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive. dăunătorilor plantelor B. .plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual).

.stimularea ramificării. bujori).plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi. . limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură.protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme. Speciile (grupul de specii) la care se aplică .înflorire uniformă.unele plante anuale (Callistephus. .determinarea înfloririi mai timpurii.plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele). dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru .plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme). Tunsul lăstarilor . (crizanteme. culturilor înfiinţate primăvara devreme. împachetare cu materiale izolante. Lucrarea crt. Protejarea se face prin acoperire cu frunze.se elimină de obicei bobocii laterali. 8 9 46 .asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp. prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare. se taie cu ajutorul unui foarfece special.plante perene (Paeonia. pământ sau prin . . Antirrhinum. brumelor Protejarea . Bobocitul .Tabelul 5.crizanteme.Plante cultivate pentru tulpina principală.6) 4 5 6 7 . Campanula. Dicentra. împotriva îngheţului Recoltarea .valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate). dalii. .plante din mozaicuri.prelungirea perioadei de înflorire toamna.lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau .se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie.plante de mozaic. garoafe. .menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime. Caracteristici .B (continuare) Nr. garoafe. Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme. cât şi toamna (crizanteme). Yucca). . . decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap. plantele decorative prin flori.constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm).uniformizarea înălţimii plantelor. Dianthus). când au câţiva mm. obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. la axila frunzelor. de vegetaţie. care .obţinerea de culturi împotriva timpurii. paie.se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă .1. imediat după plantare.se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. punctului de inserţie.dirijarea unei singure tije florifere. . Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă . la 2-3 cm deasupra borduri. plantelor . bujori). Copilitul Protejarea .obţinerea tijelor cu o singură floare. culturi înfiinţate . Lăstarii . Begonia). plastice (polietilenă) sau textile.se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe .plante bienale (Digitalis. 3 Ciupitul Scopul lucrării . .

vegetaţie Combaterea . apă.2. . Reglarea . dăunătorilor 47 . la 20-25 cm adâncime. Lucrarea crt. temperatură. .se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină. prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor. la intervale de 2-3 săptămâni.respectarea densităţilor prevăzute .asigurarea stării de sănătate a . nutriţie.se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor.refacerea structurii solului.Tabelul 5. în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate. 18) bolilor şi plantelor.menţinerea curată a culturilor. aer. organe subterane. buruienile care apar sunt deschise. . rezerva de buruieni din sol. În timpul vegetaţiei. factorilor de cultură a plantelor. .asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol. de tehnologia de cultură. Afânarea solului . Combaterea .se execută manual.spargerea crustei.materialul folosit (butaşi. şi potecile. răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). Lucrări comune Nr.crearea condiţiilor optime de .dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial. Periodic se sapă .se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A. fragmente rezultate din despărţirea plantelor. 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici 2 3 4 5 .

când acestea au 12-15 cm . crizanteme.culturi forţate de tulpinilor florifere.B. se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm.devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei.eliminarea lăstarilor . cadru de sârmă zincată. cu poziţie incorectă .se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală.Gerbera hybrida.valorificarea florilor vezi cap. 2 3 Ciupitul Copilitul Bobocitul 4 Polenizarea artificială 5 6 7 Defolierea Recoltarea florilor . . ţesută cu fire textile sau sintetice pe . . crt. cu diametrul de 15-20 cm. crizanteme. crizanteme. Se repetă după 1-2 zile.garoafe.evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas. dreptunghiulară sau păstrată. de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere 1 Speciile la care se aplică .garoafe. În funcţie de înălţimea plantelor.garoafe. . susţinere este sub formă de plasă. La Lathyrus).se efectuează la plantele tinere. umiditate atmosferică 60-70%. Se execută imediat după (inflorescenţă).dirijarea şi menţinerea . formarea bobocilor. producerea de . . . pensule moi. se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice. înălţime se îndepărtează vârful de creştere. Lucrări speciale Nr. Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. 48 .condiţii: organe de reproducere mature. Sistemul de crizanteme.se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen.garoafe. fresia. ale . folosind . Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum. . . laterali. astromeria.stimularea ramificării.obţinerea tijelor cu o . . temperatura de 1825°C. Scopul lucrării Caracteristici unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus). .se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi.Cineraria hybrida seminţe. singură floare (de obicei bobocii secundari).constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium. 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate. îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia.

păstrarea aspectului îngrijit al . flori. (frunze. Transvazarea .spargerea crustei. aer şi substratul de cultură.18 bolilor şi stare de sănătate. Toaletarea .). inflorescenţe etc.Tabelul 5.asigurarea regimului optim de apă .vezi tab. îndepărtează numai o parte din substrat.asigurarea spaţiului necesar . Combaterea .ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent. Lucrări comune Nr.odată cu lucrarea de afânare.constă în schimbarea periodică a ghivecelor. dăunătorilor 3 4 5 49 . fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat. lăstari. pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. plantelor. lumină. în funcţie de ritmul de creştere al plantelor. .3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A. . Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular.se execută cu ajutorul unui plantator. temperatură.se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor. 1 2 Lucrarea Afânarea substratului cultură Scopul lucrării Caracteristici .vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor. Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea . crt. . ramuri.lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani).menţinerea plantelor în perfectă . . se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni.

.susţinerea plantelor. modul de dirijare a tulpinilor . a frunzelor decorativ al plantelor. corespunzători palisatul . lungimii tulpinilor. plastic etc. 1 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 2 3 4 Răritul ghivecelor .se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn. Se Hibiscus rosa-sinensis. Hedera. scăriţe. Hoya.Este necesară la plantele decorative prin frunze. cu efecte estetice . Philodendron. Dieffenbanchia. Cissus. iar celor care rămân li se Azalea indica.speciale metal. crt. într-un Cyclamen persicum. Colocasia. treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. Tutoratul şi . hortensis. Tăierile de . . Philodendron.B.se aplică mai ales speciilor arbustive. număr mare de plante cultivate la ghivece.menţinerea efectului .tutorarea poate fi dublată de palisare. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor. mărimii ghiveciului. . Scindapsus. Passiflora. 50 . spaţiu limitat.realizarea amenajărilor etc. Croton.).se instalează diferiţi suporţi. cu Monstera. de lumină corespunzător.corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei. lăstarii necorespunzători. Lucrări speciale Nr.amplificarea valorii Gynura. formare . Dracaena.dirijarea creşterilor.dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. decorative a plantelor. sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc. Menţinerea curată . modului de creştere a plantei. . limbul mare.lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida. .asigurarea unui regim . coriaceu. Sinningia hybrida. Ficus.

5 6 7 8 Tabelul 5.limitarea creşterilor.se aplică plantelor care se transplantează rar. crt.obţinerea de seminţe. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit. Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav.B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu . bolnave. Ficus. Polenizarea . Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium. sau direct în substrat.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel. orhidee). pământului de la substratului. substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau . au sistemul radicular plantelor.plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. Transplantarea . . Azaleea. 51 . fiind înlocuit cu altul proaspăt. .plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici. este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile). artificială serei.îmbunătăţirea fertilităţii .3. substratului epuizat. palmieri. retardanţi stimularea ramificării şi Alar. Cineraria hybrida. în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. Nerium oleander. Anual.refacerea plantelor care . Fuchsia.se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv . .se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum. înfloririi. radicular sensibil la transplantare (palmieri.Nr. Înlocuirea Monstera.

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole
Nr. crt. Specia floricolă atacată 1 Garoafe Boala şi agentul patogen
Simptomatologie Prevenire şi combatere

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii

favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.

52

Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Crizanteme

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.

54

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Freesia

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.

55

pătate. mai ales pe partea măsurile de igienă culturală.05%.2%. 56 . Systhane vor pieri. se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală. bobocii sunt mici şi florile decolorate. atacată Trandafirul Mozaicul galben al .pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. pe frunze apare o . iar foliolele se deformează. făinoasă. Karathane LC-0.pe organele verzi apar pete brun-negricioase. În final. florile nu 0. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase.1%.plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele .pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui. Miraje 45 EC-0. rezistente.1%. necrozează. Făinarea (Sphaerotheca .sunt atacate organele verzi.1%. Systhane 12 E-0..1%.tratamente curative: sulf muiabilcenuşie. (continuare) Specia Nr.5CE-0. Lăstarii 70 WP-0. albe sau galbene.4. parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0. frunzele se usucă şi cad.05%. însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire. Miraj 45 EC-0.tratamente curative: Polyram combi0. Pătarea neagră a frunzelor . Sub această pâslă norme moderate. (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor.25%.05%. Captan 50 PU-0. Petele confluează şi apar puncte negre. La atac puternic frunzele cad. Topsin M se deschid sau au petale mici. irigări cu superioară a limbului. rosae) pâslă albicioasă.Tabelul 5.pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt. . 12. Dithane M 45-0. . miceliul are o coloraţie alb. .2%.4%.

Dithane M-45-0. Hortensia Pătarea brună a frunzelor .pentru prevenire trebuie să fie .08%.1%. seră) mucronatum) izolate. cryptogea) întreaga plantă. Tilt 250 CE RV-0.1 l/ha. Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt. puternic frunzele cad.trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă.2%.05-0. şi care este distrus parţial. plantelor (Fusarium sp. Frunzele atacate 1.în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă .1% în doză de 5 l/m.tratamente cu sulf muiabil 0.2%. colţuroase. . Verticilium sp. strâng şi se ard. Saprol 190 EC-0. superioară apar mici puncte brune. Pe frunze apar pete gălbui.5%. În dreptul acestor pete.boala se manifestă prin brunificarea coletului. Mancozeb 80-0.pe frunze apar pete mari. radicular.3-0. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr.p.frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă.) substanţelor. frunzele se răsucesc şi culturală.se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori. Shavit 25 EC. 57 . cad. Făinarea frunzelor . . 0.1%. atacată Trandafirul Rugina trandafirului .respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale.02%. Benomil 50fructele formate cad de timpuriu.Tabelul 5.se recomandă udarea prin brazde.se folosesc soiuri rezistente. . Plantele se ofilesc brusc şi mor. iar lăstarii se usucă. Topsin M 70-0. apoi culturală.3%. cu . La atac . pe faţa .tratamente cu Ridomil 25-0.se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei. iar 0. Gerbera Veştejirea şi uscarea . .75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric. . de sol sau 1-2 l soluţie/plantă. apoi se usucă. mai întâi se veştejesc frunzele.tratamente cu zeamă bordoleză 0. Putregaiul gerberei .0%.boala apare pe toate organele aeriene ale . întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală.4. de culoare albă. brun-cenuşii.

unde . izolate sau confluente. se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii. după care cuprinde întregul .(continuare) Specia Nr.4.tratamente cu Polyram combi-0.preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate.tratamentele cu sulf muiabil 0.08%. zonele atacate putrezesc.pe partea superioară a frunzelor apar pete .4%. Cineraria Făinarea (Oidium .Tabelul 5. Karathane-0. Pelargonium Bacterioza . acoperite cu o pulbere fină. cenuşie.porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent.05%. pulverulentă. Organele atacate se usucă şi cad. gladioli) temperaturi ridicate. Mancozeb 800-0.tratament cu zeamă bordoleză 0. gladioli pv. limb. marginata) marginea frunzei.2% sau umiditatea este mare. petele se extind şi apar .3%. cu marginile brun-roşcate.dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice.atacul se manifestă mai ales pe frunze. . 58 . Pe . Morestan0.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .4%. albicioase-cenuşii. Karathane-0. Făinarea (Microsphaera .la baza frunzelor apar pustule galben-brunii.25%.preventiv se reduce umiditatea. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0. bine delimitate de 2-4 1. 0.atacă toate organele verzi ale plantei. La solului.75(Cercospora hydrangea) unor pete mici. atacată Hortensia Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Pătarea cenuşie .0%. floricolă crt. circulare.trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi. Frunzele se .08% Gladiole Râia tuberobulbilor de . culturală. Au culoarea albicioasă .umidităţii. în . mm diametru.folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică. mai întâi pe aerisiri repetate. sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază.tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă. albă. iar mai târziu brun-roşcată.

florile au şi se ard.tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune. Specia floricolă atacată Gladiole Boala şi agentul patogen Septorioza gladioli) Simptomatologie Prevenire şi combatere Lalele (Septoria . chimic. }esuturile atacate se înmoaie. Benlate-0. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%. Plantele ce . circulare.pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în . brune. Putregaiul cenuşiu . iar frunzele rămân perforate.solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează. (continuare) crt. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora. .nu prezintă simptome foliare.05%. Topsin Mconfluează. pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie.0. Pe tuberobulbi apar Rovral . Pătarea lalelelor .se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. încetinită.2%.Tabelul 5. mici. plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. La umiditate ridicată.1%. Ronilan . . pe petale pete Mycodifol .se folosesc bulbi sănătoşi. . apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. scurtă şi nu înfloresc.0. .15%. iar înflorirea întârziată. }esuturile din dreptul petelor se 0.uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată. Pe măsură ce boala . sticloase sau apoase. (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici. benzi decolorate sau întreaga . pulverulent. 59 .1%. tepalele cu pete.simptomele apar la înflorire.0.în timpul vegetaţiei. bulbul putrezeşte în profunzime. bine sortaţi. la început izolate.4. care apoi Merpan-0.plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) . bulbilor de lalea zona discului central.boala se manifestă pe toate organele plantei. usucă şi cad. porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze.pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici.se fac tratamente cu Orthocid 50.2%. Putregaiul moale al .

Mycodifol 0. cu 2-3 săptămâni mai devreme. frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene. 60 . 0. în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite. crt.25%. Rovral bulbi. Ronilan confluează.se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale. Bulbii sunt foarte mici. iar ţesuturile se necrozează. la baza bulbilor .2%. În condiţii de umiditate ridicată. mai mari din bulb.pe toate organele plantei apar pete mici. (continuare) Nr.Tabelul 5. florale apar flori puţine şi mici.dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0.boala determină pierderea prematură a plantelor. sublimat corosiv 1%.2%.în interiorul bulbilor apar puncte mici galben. porţiune atacate. galbenă. La umiditate ridicată.se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui.05-0..4. Dacă de 20-25 minute. 0. se veştejesc şi Dithane M 45-0. cenuşii. Pe 0.2%. apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. . petele .tratamente cu Merpan 0.2%. La temperaturi . Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0. iar pe tijele vectorilor.frunzele se colorează în violet.se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar. Specia floricolă atacată Lalele Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Zambilele Putregaiul uscat . .075%. Putregaiul galben al . culoare mai închisă. Mancozeb 800plantele pier. Mozaicul zambilei . cu marginea de sănătoşi.se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune. iar plantele se usucă şi sănătoşi. un miceliu albicios. urât mirositoare.15%. Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu. folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă.pe frunze apar pete de decolorare sau benzi .3% sau hidroxid de cupru 10-15%. Putregaiul cenuşiu .

iar în final se . iar mugurii floriferi se reduc ca număr.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a . antirrhini) cenuşie-albicioasă.2%. Mozaic (Marmor .boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .2%.25%.tratament cu zeamă bordoleză 0.udarea şi îngrăşarea echilibrată.75%.2%. Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate.4. (continuare) Nr. 61 . Dithane M 45-0. poate ajunge la uscarea plantelor. Antirrhynum Pătarea cenuşie a . cu fructificaţiile ciupercii de 0. pulverulentă.eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre.2%.2%. Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui. apoi brune. de culoare gălbui. care confluează. brune. bine conturate. prăfoase. 3 frunzelor (Septoria unor pete mici.25%. Pătarea frunzelor . Zineb 0. de culoare Zineb 0. de culoare galbenă. . se desprind şi cad. rt.pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau .pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în . fiind mărginite de o zonă galbenă. cu bordură violacee. }esuturile atacate se necrozează. 1 Specia floricolă atacată Iris Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Rugina stânjenelului . Vandozeb 0.se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare. M 45-0.2%.frunzele atacate se deformează. pulverulente. Dithane (Entyloma dahliae) diametru. devin brune. Dithane M 45-0.2%.2%. Rugina (Puccinia .2%.folosirea de material săditor sănătos.tratamente cu Merpan 0. Pătarea frunzelor . culoare neagră.3%.tratamente cu Poliram combi 0. înconjurate de o zonă 0. se îngroaşă şi . Fiecare pustulă bolnave. izolate sau confluente.pe partea inferioară a frunzelor apar pustule . iniţial 0.Tabelul 5.2%.2% + sulf muiabil 0. Maneb 0. galbenă. La atac . 2 Plantele îşi încetează creşterea. este înconjurată de o zonă galbenă.tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite.combaterea vectorilor Doralis sp. puternic frunzele se veştejesc. Captan 0.

06%.pe frunze şi tulpini apar pete de diferite . unde apar pete colţuroase brune. sub forma unei pâsle fine. (continuare) Nr. Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea .Tabelul 5.tratament cu sulf muiabil 0.2% confluează. zeamă frunzelor (Cercospora circulare. înconjurate de bordoleză 0.tratament cu Merpan 0.25%. pedunculi.75%. Karathane 0.4.2%. bine delimitate. iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate.boala se manifestă pe frunze.Morestan 0. Pătarea brună a frunzelor .tratament cu sulf muiabil 0. Pătarea cenuşie a . 5 fuliginea) mărimi. albicioase.03%. Dithane (Septoria calistephi) caliciu. . cenuşii. cenuşii.4%. caledula) dungi galbene. înverzesc. Plantele puternic atacate dispar complet. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici. 62 . negre.4%.nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc. Captan 0.prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă. care M 45 .pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape .0. Calendula Făinarea (Sphaerotheca . flori şi . Inflorescenţele rămân mici. rt. Plantele atacate mor prematur.

iar plantele se usucă. petunia etc.Tabelul 5. La . Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor . sub frunze. Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor.atacă foarte multe specii floricole. begonia. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore. primula.dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice. . umede. Nematodul galicol al . garoafele. În timpul zilei. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp. de asemenea săpând galerii otrăvitoare. 600 kg/ha. Coropişniţa . ce trăieşte în solurile uşoare. Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha.tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha. crt. melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. pe care apar gale mici.tratarea solului înainte de (Hederodera sp. rădăcinile plantelor putrezeac. atacă rădăcinile plantelor. . 63 . dislocă seminţele. periculos. . gura . . gryllotalpa) dezrădăcinează plantele.) leului.vierme de sol foarte periculos. hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha.) atacate au culoarea verde palid.dăunător polifag. Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu . Vydate 120 kg/ha. Dazomed 450 kg/ha. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere I. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha. fresia.5. Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei. Atacă cyclamenul. . Dazomet 450 kg/ha. de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos. Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase. iar frunzele se îngălbenesc.dăunător polifag.folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale. hortensia. Basamid 600 kg/ha. (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica).

5% creştere. Sinoratox 35 EC-0. garoafe. crt. cu .3%.25%. iar florile cad.atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază. Tripşi Tripsul plantelor de seră . crizanteme. dracena. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere Puricii negri de pământ . perforându-se (ciuruirea frunzelor) II. Sinoratox 35-0. cultivate în (Parthenocinoe sp.Tabelul 5. care se brunifică.15%. subţiri. Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al . cana.atacă plantele de dalii. Tripsul dracenei . lămâi.5.atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia. prin înţeparea şi consumarea sevei. muşcate etc. apoi CE-0.dăunător polifag. (continuare) Nr. de culoare galbenă sau brun-negricioasă.biopreparate: Dipel PU-0.4%.dăunători foarte mici.se găsesc în colonii. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0.) seră.2 %.2%. rămânând pitice.15%.15%. trandafiri. gladiole. Turingin PU-0. azalee. crizanteme.15%. Plantele încetează din 0. ficus.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi. atacă plantele de ficus. Dipterex 80 PS-0. gladiole. .04%. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0. Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0. Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra . tradescanţia.tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. fiecare individ fiind protejat de un scut.dăunător polifag care atacă plantele de garoafe. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile.4%. nalba. . Diazinon 60consumând conţinutul acestora. mixandre etc. rosae) 64 . perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. Dimevur 42cu aspect mozaicat. 0. (Phyllotreta sp.) stadiu de larvă şi de adult. Bactospeine PU0. haemorhoidalis) . trandafirului (Aulocaspis . palmieri etc. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha.

(continuare) Nr. . plantelor citrice cyclamenul etc.15%. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici. ramuri şi fructe. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". Actelic 50-0. leandrul.atacă exclus numai cactaceele. ficusul. Frunzele se usucă şi cad.dăunător polifag. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari.. lămâii. ficusul.) asparagusul.Tabelul 5. muşcatele. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor.specie polifagă. fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. palmierii. Plantele atacate rămân debilitate. Planta acoperită complet de dăunători 0.se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei.1 % Myzus sp.formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri. Păduchele lânos al . Păduchele ţestos al . leandrul. atacă garoafele. lămâiul.5. adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de .dăunător polifag. ferigile. Diazol 60-0. cyclamenul etc. bobocii florali.tratament cu: Fernos 0. Frunzele se îngălbenesc şi cad. crt. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 0 Păduchele ţestos al . atacă lămâiul. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. dafinul. . . Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor. pe lăstarii şi bobocii florali. Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. Macrosiphum sp.05 %. atacă ferigile. cât şi vârfurile de creştere ale plantelor.dăunător polifag. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al . producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor. seră (Neomyzus sp. 65 .15%. ficusul. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează. atacă camelia.8%. lămâiului asparagusul etc. cyclamenul etc. Atacul este de regulă puternic Polybar 0. orhideele.

apoi pe frunze. Mitigan 18. Adulţii şi larvele colonizează frunzele. Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. dalii etc.5 E-0.2 %. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE . osclepiadis) sunt de culoare galbenă. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0.0. În urma atacului.1%.atacă frunzele pe faţa inferioară.0. Sintox 25 limbului frunzei.2 %. producţia.2 Acarianul bulbilor . Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută. (Rhizoglyphus gladiole. (continuare) Nr. 0. muşcatele.dăunător polifag. Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun . se usucă şi cad. crt. acaricide: Kelthane 18. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare.1 %.5 .atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile. acaricide: Omite 57 -0.dăunător polifag. Acarianul bulboaselor . au frunzele deformate şi flori decolorate. verbena.03 %.atacă toate organele plantelor floricole bulboase. Aceste frunze se răsucesc. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 . %. Tedion V-16 CE -0. narcise.2 %. gerbera. Ripcond 40-0. înţepând şi Isathrine 100-0. puternice. 1 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 2 4 5 6 Păduchele galben al . Plantele atacate .05 %. ramurile tinere şi vârful lăstarilor.2 %.05 %. La invazii 20-0.15 %. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie.5. apoi se usucă şi cad. Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular. Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0. formând în interior pete brune. pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. 66 . Adulţii nearipaţi 37-0. Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular. în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre. Zolone 30 . atacă: freesia.4 %.0. atacă toate speciile de plante ornamentale. Frunzele se ofilesc.1 %. echinopus) numeroase galerii.Tabelul 5.0. Acricid 25 -0. Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului. Aleuroidae Musculiţa albă de seră . Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc.folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate.1 %.02 %.).

begonia. bobocii seră. Plantele stagnează în creştere.tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări. CE-0.5 ţesuturilor. marginile se răsucesc şi se înconvoaie. .5 E-0. crizantemele.2 %.1 %. iar petalele se încreţesc. Sintox 25 CE-0. acaricide: Kelthane 18.1%. Acarol 500 EC-0.dăunător polifag.2 % 67 .folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează. Tedion V-16 CE -0.măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia.06 %. Torque 50 PU-0.2 %. Omite 57 CE-0. fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. . Acrex 30 CE-0. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii. Kelthane 18. rămân pitice şi se usucă. florali. lalelele etc. brunificări şi suberificări ale 20 CE-0. atacă gerbera. 7 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 8 Acarianul cyclamenului .Tabelul 5.2 %.2 %.2 %. petuniile. Acricid 25 PU-0.5. localizându-se pe partea inferioară a frunzelor .atacă cyclamenul. Acarianul lat .1 %. crt. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează. (continuare) Nr.

Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii. cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. narcise. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. tocuri de răsadniţă. protejate de temperaturile negative. fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite.1. îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. folosindu-se numai adăposturi simple. Apariţia lor mai timpurie asigură. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie. 6. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. lăcrămioare. care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor. Lathyrus. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale. simple. cu expoziţie însorită. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. sau la gladiole. cu soluri permeabile.). zambile.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea. tuneluri etc. 2. 68 . ghiocei). cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme. reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.

Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus.CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate. cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. Hyacinthus. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. cloroform). Viola odorata). Cycocel). După pregătirea şi tratarea materialului. eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor.Rosa). Polyanthes. Lilium. aer. lumină.administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic. Antirrhinum. 3. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia). umiditate. Iris. asigurându-se condiţii specifice de temperatură. gladiole. 69 . specifici fiecărei fenofaze. cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. dalia etc. Narcissus. acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. precum şi arbuşti ornamentali (Syringa. folosirea unor substanţe chimice (eter. Anthurium. Viola hybrida). plante bienale (Bellis perennis. baia caldă. îndepărtarea mecanică a frunzelor. prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. funcţie de anotimp şi soiul cultivat.Forsythia. deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. cunoscute ca plante de zi scurtă. geofite rustice (Tulipa. perene: hemicriptofite (Chrysanthemum. 4. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia. Zantedeschia. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar. în funcţie de cerinţele fiecărei specii. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis. Canna). au capacitatea să înflorească în sezonul rece. tratarea cu frig. Dicentra. Callistephus).

respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor. până în momentul valorificării. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate. 7. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze. constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. 70 . dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. de durata păstrării şi de posibilităţi existente. este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. pentru decor în spaţii verzi. florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile. florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire. ghirlande. jerbe. iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7. jardinierelor etc. cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură. Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. teraselor. în mare măsură. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. deoarece implică cheltuieli mari. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră. În cele ce urmează. valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele). În depozitele frigorifice. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână). care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. lumină. dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane. coşuri) şi aranjamente. umiditate. temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor. se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. compoziţia şi circulaţia aerului). vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. După recoltare. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. A. dar au aplicabilitate redusă. De asemenea. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută).1. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului.1. pentru decorarea balcoanelor.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Specia Alstroemeria aurantiaca Antirrhinum majus Anthurium anderanum Calendula officinalis Callistephus chiensis Chrysanthemum hortorum Convallaria majalis Dahlia variabilis Delphinium hybridum Freesia hybrida Garoafele de seră Gerbera hybrida Gladiolus hybridus Hyacinthus orientalis Lilium candidum Lupinus polyphyllus Narcissus poeticus Paeonia officinalis Polyanthes tuberosa Papaver orientale Spathyphyllum wallisii Strelelitzia reginae Tulipa gesneriana Zantedeschia aethiopica Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma. Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr. 71 . iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele. inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele. culoarea şi luciul caracteristic. inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor.1.Tabelul 7. crt.

pe 2-3 mm de la bază. aşezarea lejeră a florilor în vase. Pe distanţe mici. apoi se introduc în lăzi din carton. prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. uscate şi răcoroase. Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. Partea lor de decor nu este asigurată de flori. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. care pătează florile (la Lilium). la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. divers colorate. Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune. rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). coroane mortuare etc.. iar pe distanţe mari. aflate în buchete sau individual. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. poliester sau aluminiu. în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos. cu mijloace autofrigorifice. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. se ambalează în hârtie.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. transportul se face cu autoizoterme. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil. Gypsophila). uscarea se poate face şi cu vârful în sus. În caz contrar. De asemenea. frunze etc. inflorescenţe.). florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. ghirlande). se recomandă recoltarea pe timp uscat. căptuşite cu hârtie.). bine aerisite. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. protejate astfel de lumină şi praf. B. dar cu efect decorativ după uscare. sau cu alte destinaţii (jerbe.2. Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. când sortimentul de flori tăiate este redus. 72 . Florile scoase de la păstrare. flori. se poate recurge la o serie de metode simple. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează. lipsite de bractee. despicarea longitudinală a tijelor. este deosebit de important momentul recoltării. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. folosirea soluţiilor conservante. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. Atât pentru imortelele tipice. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. ci de bractee membranoase. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. îndepărtarea anterelor cu polen. aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. persistente. pierzând din calitate.

2. în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor. inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală Momentul înfloririi Momentul recoltării bractee scarioase VI-X bractee scarioase VI-X bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-X bractee scarioase VII-X bractee scarioase VI-IX VI-IX VI-IX VII-X VI-X VI-VIII flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa Echinops ritro Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent. Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum Stipa sp. VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var.Tabelul 7. 73 .

borduri. Althaea rosea. cu lăţimea de 1-2. ovale. grădini alpine. bienale. apoi celelalte. terase). mozaicuri şi arabescuri. bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare. speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri. dreptunghiulare etc. pe peluze etc. Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. viu colorate. În cadrul spaţiilor verzi. rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). Pe lungimi mari. care conturează diferite trasee. principiul unităţii. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat. Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. arabescuri). Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. principiul proporţionalităţii. durata ciclului de viaţă. plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. cu frunziş bogat. Decorul pe verticală. culoarea şi parfumul florilor. decorative prin flori sau prin frunze. se pot folosi una sau mai multe specii anuale. Alegerea. Aster novi-belgii. Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). talia şi portul plantelor etc. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi).5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit. principiul armoniei. în ordine crescătoare. eliptice. pe terase şi balcoane etc. rabate. perioada de înflorire. Dacă au înălţimi diferite. au folosire limitată. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. de la centru către marginea rondului. dispuse în centrele compoziţionale. rombice. în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică.2.). rabate. Ca şi în cazul rondurilor. în faţa arborilor şi arbuştilor etc. mozaicuri. 74 . ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. de aceea. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. în grupuri şi asociate în ronduri. amenajări de ape. Sunt amenajări costisitoare. sinuos. La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. principiul originalităţii. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. în apropierea căilor de acces. Preponderent. pătrate. Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie. bienale sau perene. Ricinus communis etc. principiul compatibilităţii. Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare.7. pe trotuare). dar pentru diversitate. iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. ca să poată fi remarcate de la distanţă. vase decorative etc. suprafeţe gazonate. În afara acestor modalităţi de distribuire. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare. perene. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. pete de culoare şi vase decorative. la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. platbande. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere.

sau verde –glauc. roz albastru roz. lila albastru alb alb. cele cu portpendul. fiind folosite în vase suspendate. roz galben. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice.Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană). În tabelul 7. plutitoare şi subacvatice (submerse). 75 . sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. care redau peisajul montan în miniatură. treiajelor. lila roşu. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. pergolelor. contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. coloanelor). pe ziduri etc. în jardiniere. Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. Tabelul 7.3. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. alb. De asemenea. purpuriu Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice. Alături de plantele urcătoare. lila diferit albastru roz. roşu. care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50 Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. arcadelor. alb alb violet alb alb albastru diferit alb. frunzişul colorat în alb-argintiu. b) plante acvatice.

Astfel. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni).). Cu foarte mici excepţii. 76 . în primul rând pentru culturile din câmp. manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. Begonia semperflorens etc.tipice. Petunia hybrida. care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu.CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie.nespecific anuale (anuale netipice). cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. – semiumbră.1. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură.1. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. înfloresc abundent. iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite.lumina: – lumina abundentă. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. A. se realizează în anumite condiţii de mediu.). înflorire şi fructificare. 8. unde apare influenţa sezonului rece. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi). fiind mai mult sau mai puţin rustice. ele îşi continuă vegetaţia. interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. speciile cultivate în spaţii protejate. sunt prezentate speciile cultivate în câmp. iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). dar acestea au rol secundar. – umbră. Delphinium ajacis. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate. În funcţie de zona din care provin. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: . în prima parte. De asemenea. În tabelul 8. Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic. păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. În condiţiile climatice temperate. Alyssum maritimum. Godetia grandiflora etc. grupate după ciclul de viaţă. . plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice . Verbena hybrida. respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere. Clarkia elegans. iar în partea a doua. sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate. în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante.

în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai. Myosotis alpestris. fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. Pc – pete de culoare. Exemplu: Ageratum mexicanum .tipice (propriu-zise). Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. Este cazul la Viola x hybrida. Bellis perennis. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. . Lăsate să vegeteze în continuare. cu producere de răsad. Dv – decor pe verticală. în anul următor parcurg etapa germinativă.Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate. – udări moderate. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze. Mz – mozaicuri. Ro – ronduri. Althaea rosea). – cerinţe mai mari. Im – imortele. în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. la începutul verii. Lunaria biennis). cu dimensiuni mici. *** – mare (plantele iernează în câmp. dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. Bo – borduri. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). Specii floricole bienale Ca şi anualele. b) Înmulţirea: .Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp. după primul val de înflorire (cel mai valoros). Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: . Ra – rabate. . Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă. s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate. Vd – vase decorative.Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie. B. I – individual. dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus. rezistenţă medie la secetă. rezistente). plantele bienale înfloresc o singură dată.apa: – cerinţe modeste. Campanula medium. rezistenţă redusă la secetă. care după înflorire şi fructificare. care la origine sunt anuale sau perene. se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. . În anul următor. St – stâncării. . Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. când înfloresc şi fructifică. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate. Bienalele sunt plante rustice. paie). cele din anii următori diminuându-se considerabil. dar suportă şi semiumbra. ** – medie (plantele iernează în câmp. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium. se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). ele pot înflori şi pe parcursul verii. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea.temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative.. În alte situaţii (Dianthus barbatus). tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor.Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie. Astfel. dar suferă în iernile geroase). dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. nu rezistă iarna în câmp). Pb – platbande.netipice (bienale prin cultură). majoritatea îşi încep 77 . Sunt plante iubitoare de lumină. G – grupuri. suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor).

În privinţa cerinţelor faţă de apă. Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8.geofite. anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene. formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate. timp în care înfloresc şi fructifică repetat.). atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). tuberobulbi. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune. La speciile care la origine sunt perene. . care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi. dar creşterea lor vegetativă este reluată anual. rabate. Lupinus. grupuri. rizomi. datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea. să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate.2. Iberis sempervirens etc. Viola odorata. Delphinium x hybridum. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina.). cât şi pentru rusticitatea recunoscută. Pentru o parte din aceste plante. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis.Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani. rabatelor.8. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate. până toamna târziu.3. Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe. altele. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă. unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. Rudbeckia sp. mai ales atunci când plantele sunt mature. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene. fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. Gypsophila paniculata. C. care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini. oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. ronduri etc. cele cu talie mică.înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. vase decorative şi chiar mozaicuri.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. rădăcini tuberizate. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila.. dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis. Este recomandat însă. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor. nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor). Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. cât şi pe cale vegetativă. Papaver. perenele se împart în: . pete de culoare. De asemenea. ca în zonele cu ierni geroase.). tuberculi. divizarea plantelor. drajoni etc. cât şi în grădini alpine. 78 . pentru ronduri. Sempervivum. etc. Dianthus barbatus. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara. majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă.hemicriptofite. pentru valorificare în timpul iernii. La majoritatea speciilor perene. Cerastium). unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile. Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab. Althaea rosea). aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. Spre deosebire însă de anuale şi bienale. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi. axă hipocotilă îngroşată).. bordurilor. trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă. fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. Organele subterane. Echeveria secunda). Dianthus sp. Se pretează şi la culturi forţate. Campanula carpatica. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă.

Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu. În plus. organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare. le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol. Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice. rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite. vor muri. în funcţie de grupa din care fac parte. considerate rustice (tabelul 8. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate. 8. Scilla bifolia). Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis. dimpotrivă. Hemerocalis sp. trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ. se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. Stachys lanata). Pentru cele pretenţioase. aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi. Altfel. altele.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite. rizomii. este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum). Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Tuberozele. Astfel. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine.). adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră. unele dintre ele. Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă. fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane.6. fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii.4. Practic. nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea. adăpostite. ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79 . în majoritate. plantele vor suferi. cât şi în locuri semiumbrite. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori.).Bulbii. Hosta plantaginea. bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere. singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. foarte de rentabile. se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar. Hosta sp. Tabelul 8. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor. tuberobulbii. este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. Galanthus nivalis. în final.2. terenuri bine drenate. Geofitele rustice. cu umiditate constantă. le putem întâlni cultivate atât la soare. habitus etc. frunze. Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. originare din zonele calde ale globului. de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite. rezistă pe timpul iernii în câmp.. plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Pentru decor exterior. uneori numai în lucrări de ameliorare. În general. Altele. considerate semirustice (tabelul 8. la axila frunzelor). Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite. ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm. Pentru floricultori.5.

fresii. gerbera. trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni. dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate.). cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate. cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. folosirea recipintelor potrivite ca formă. metodele de înmulţire aplicate. cu durată mai mare de 2-3 ani. Spre deosebire de plantele cultivate în câmp. s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative. În plus. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium. ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe. sau atunci când solicitarea este mai mare. cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. cel mult doi ani. material etc. plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. se cultivă ca anuale. la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor. deşi sunt plante perene. s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute. se cultivă în teren deschis (anuale. locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme. culoare.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. Fresiile şi crizantemele. Strelitzia). ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. în ceea ce priveşte condiţiile ecologice.7. B. prin tehnologiile aplicate. la concurenţă cu trandafirul. în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei. Majoritatea sunt culturi perene. alstromeria etc.. elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. mărime. când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice. ci şi plante care în mod obişnuit. cât şi vegetativ. metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul). Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an. bienale. amplasarea corespunzătoare în spaţiu. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri.află. 80 . să înflorească tot timpul anului. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii. perene). De asemenea. Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor. În cele ce urmează (tabelul 8. mai ales prin butăşire. Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->