UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005
1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.

2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: plante anuale; plante bienale; plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice. plante cultivate în câmp; plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece. flori; frunze; flori şi frunze; fructe; port (târâtor, urcător, erect). plante pentru flori tăiate; plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); plante folosite în decorări interioare; plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

b). După locul de cultură:

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

3

CAPITOLUL 3
CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4

Zinnia. Kalanchoe. Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). Hortensia. -neutre sau indiferente (Cyclamen. În cursul unui an. Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. folosirea instalaţiilor de iluminat artificial. conform cerinţelor plantelor. au înflorire slabă. prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. şi înfloresc toamna sau iarna. plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). -de zi lungă (Cineraria. 3. plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. Pelargonium. durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine.7% în luna august. Prin poziţia sa geografică. Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. Astfel. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. În condiţiile României. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. Poinsetia. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). Dianthus. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace).Myosotis 5 . -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. Petunia. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. instalarea de umbrare deasupra culturilor. unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). Freesia). Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. De exemplu. utilizarea factorului lumină. Callistephus). cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. -higrofite. întărziată sau nu înfloresc. Ca factor ecologic.Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. care reacţionează pozitiv la fotoperioadă. la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse. în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile. Rosa). Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui. menţinerea curată a sticlei.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. Viola. crizantemele. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. distrugerea buruienilor.2. reducerea densităţilor de cultură. cu expoziţie sudică.

complet automatizate. În cazul plantelor cultivate la ghivece. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. plantele de seră se udă dimineaţa. însuşirile substratului. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. În practica floricolă. Aspersoarele rotative. De obicei. starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere). se va evita stropirea plantelor. deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). acid ortofosforic). gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă.palustris).10-30-l apă/m2 la fiecare udare. Orientativ. anotimp. Crassula etc. printr-un sistem de furtune. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri. temperatură) etc. De preferinţă. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. creşterea răsadului.). prin infiltraţie sau prin brazde). Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. se impune udatul şi în timpul zilei. prin brazde sau cu aspersoare 6 . în timpul vegetaţiei.Nu există reguli stricte aşa încât. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. sulfat de aluminiu. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. la culturile din câmp. îngălbenirea şi căderea frunzelor. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine. Dacă din diverse motive. culturile din câmp se udă cu furtunul. udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). înrădăcinarea butaşilor. -mezohigrofite. De asemenea. de maturare a seminţelor sau de repaus). -xerofite. cu furtunul. apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. montate pe rampe de udare mobile. mai ales la plantele acidofile. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). mărimea şi vigoarea plantelor. Agave. care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare. se recurge şi la alte metode. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. cu stropitoarea. cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. căderea bobocilor floriferi. în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. condiţiile de lumină şi căldură. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor. iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. Declanşarea sistemului este comandată de senzori. fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. cele xerofite la 5-6 zile. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. alte suculente – Aloe. cu aprox. Şi apa prea caldă este dăunătoare. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. în timp ce iarna. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier. c) momentul udării. la înălţimea dorită.

prin picurare şi aspersie fină (anturium. cala până la înflorire). în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. prin infiltraţie (gerbera).03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. spatifilum). De asemenea.de mare putere. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii. este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. butan. oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. temperatură. folosirea ghivecelor “mască”. în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. cu sau fără sită (garoafe. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex. dar poate avea şi efecte negative 7 . În funcţie de compoziţia şi structura solului. respectiv a prezenţei altor gaze (fluor. pietriş). dezvoltarea rădăcinilor stagnează.33%aer din volumul total al solului. tije viguroase. fermentarea diferitelor materiale. paie muşchi. degajarea de CO2 din butelii speciale.). hidrogen sulfurat. cala. fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor. fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta. îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. combustia alcoolului pur. umiditate. umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. prin picurare (trandafiri. Ficus pumila.15%. Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. hrănirea este defectuoasă. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan. deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. Cele mai multe specii se udă de sus. în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. plantele îşi încetinesc creşterea. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). umbrirea serelor şi răsadniţelor. crizanteme. la Cyperus). b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie.01%. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer.la:Hedera. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. alstromeria). gloxiniile) şi de unii cactuşi. curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. mraniţă. clor. Plantele au nevoie de aprox. afânarea solului sau substratului. intensificarea coloritului florilor etc. ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. la unele plante higrofile. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. gerbera). ci şi a microorganismelor. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane. respectiv la mărgăritar). iar după un timp chiar pier. se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal.). Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. eventual. în timp însă. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. Oxigenul. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. propan) şi combustibili lichizi (petrol). Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului. Syngonium). Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). o cantitate de 0. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0. distrugerea crustei. Indiferent de metoda folosită. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor. decât. aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. De aceea. este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. freesia. În aer. combaterea buruienilor etc. aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi. trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. mărimea plantelor. metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. 3. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. folie de polietilenă etc.3. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. precocitatea înfloririi.

De asemenea. plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C). orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. dar se pretează şi la culturi forţate în sere. Se cultivă în câmp. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee.4. 3. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. irişii. ridicarea ramelor de la răsadniţe.(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. temperatura se menţine la un nivel mai redus. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. singure sau în amestec. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. minerală sau sintetică. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. în timp ce. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor. 3. urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. dar pe diferite tipuri de sol. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. -hekistoterme. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. Astfel. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite. Provin din zonele polare şi alpine. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. Anthurium. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. La plantele cultivate în câmp. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină.5. de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. provenite din zonele temperate. În general. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. crizantemele. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. -mezoterme (unele orhidee. noaptea şi pe timpul iernii. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. ferigi şi palmieri. în timp ce. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi). deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. în timpul creşterii plantelor. -microterme. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. 8 . distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. substratul de cultură este constituit din componente de natură organică.

la care se adaugă răzătură de coarne.5 cm diametru).U. pământ de frunze. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. În tabelul 3. azaleele. pământ de pădure.A. respectiv amestecarea omogenă a componentelor. mraniţă. cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile. Ca şi plantele de grădină. capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. 2. -substraturi organice de sinteză: styromull. structură stabilă. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă. pământ de grădină. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1. pământ de lemn putred. de regulă. cioburi de ghivece şi ţiglă. sulfat de potasiu. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1.1. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. leandru. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1. pământ de frunze etc. Polyuretani. sanseviera). clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. hibiscus) sau grele (muşcate. -ajutătoare: nisip. De exemplu. moloz. cărămidă pisată. Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. rumeguş şi talaş. Olanda. roci (perlit. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate.5-2.1. vată minerală.). În ultima vreme. pământ de ţelină. mai puţin costisitoare.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1.. pământ de frunze etc. pietriş. vată minerală etc. Odată cu omogenizarea se pot adăuga. Biolaston. pământ de ericacee. Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3. în amestecuri şi mai puţin singure. S. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici.-pentru soluri mijlocii:ochiul boului. reţetele fiind variate. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. mijlocii (camelii. pământ de ferigi. pentru o utilizare ulterioară. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente. pământ de răsadniţă. vermiculit.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. -substraturi minerale naturale: nisip. un amestec greu poate fi format din ţelină. compost. Elveţia. se folosesc.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. în funcţie de specia floricolă cultivată. după caz. nealterabilă circa 1-2 ani.-prepararea propriu-zisă. muşchi. cărbune vegetal. La 9 . materiale sintetice (Styromull. argilă expandată). nisip grosier. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate. begoniile etc... pietriş. Hygromull. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă. Se utilizează pe scară largă în Anglia.. -speciale: turbă. uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. salvia. unul uşor din turbă. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. în funcţie de origine şi de fenofază. De exemplu. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. substraturi unitare).. 3. pământ de ţelină. în funcţie de cerinţele speciei cultivate. violetele de cameră. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. au cerinţe diferite faţă de substrat. conţinut corespunzător în elemente nutritive. asparagus. pământ de scorbură. să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. pământ de grădină. şi îngrăşăminte chimice sau organice. -pentru soluri uşoare:gladiolele. superfosfat. vermiculit. În Elveţia. pH-ul. turbă. Germania. Franţa. tuberozele. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). pulbere de cretă (sau sulf). hortensii. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. -substraturi minerale tratate: perlit. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare. Terracottem). pământ de ericacee. polyuretani etc. grupate după modul de obţinere (provenienţă).

cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. Când substratul se modifică spre alcalin.9-6-8). Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. După preferinţele faţă de reacţia substratului. borul. nu se fertilizează plantele aflate în 10 . fertilizarea cu îngrăşăminte acide. prin fertilizări faziale). respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. manganul. plantele pot fi: -acidofile. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). la care se adaugă cantităţi suplimentare. Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat. În cantităţi mari sunt absorbite azotul. azotatul de amoniu). sulful. formele reduse de Fe. putrezirea rădăcinilor etc. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă. răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. amendamentele calcaroase.5. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. Altele. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor. cuprul. clorura de amoniu. Digitalis. De asemenea.9-7. care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5. căderea bobocilor floriferi şi a florilor. se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase. la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). humusul din sol etc. Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv. reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. zincul. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol.acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. fosforul. calciul. vârsta plantelor şi faza de vegetaţie. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. dimpotrivă. anotimp. organele decorative.5 şi 8. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. iar în cantităţi mai mici fierul. În Franţa. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). specia cultivată anterior etc.5 (Gipsophylla. Alternanthera). bromelii. camelia). apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze. care tolerează substraturi cu pH>7.5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele). precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. molibdenul (microelemente). Simptomele se manifestă prin modificări în creştere. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente.5 (azalea. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. forma de aplicare a îngrăşămintelor. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu. ploile acide. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. Surse de aciditate din sol:apa din sol. sulfatul de potasiu. calităţile fizico-chimice ale substratului. apa freatică încărcată cu săruri solubile. Când substratul se acidifică. a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ). cunoscute şi sub denumirea de macroelemente. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. sulfatul de magneziu). apa de udare bogată în calciu. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu. potasiul. Mn. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. -calcifile. ritmul de creştere. S.2) sau uşor acide (pH=5. magneziul. apa încărcată cu CO2. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie.

iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. îngrăşăminte verzi.5-6 g sare potasică.25%cu macroelemente şi 0.2-0. Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . Pentru fertilizările extraradiculare. pulberi. dozele se reduc cu 2040%. gerbera. care eliberează lent (3-9 11 . este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive. 250-300 kg sulfat de potasiu. La plantele de apartament. se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. făină de oase. Dacă soluţiile se aplică extraradicular.1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe. extraradiculare. în funcţie de specie şi fenofază.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. Hormonutral). batoane). . Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări. Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0. 100-150 kg sulfat de magneziu. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2. iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. făină de coarne şi copite . iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). Orientativ. cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie. fertilizarea se face chenzinal sau lunar. tablete. .naturale: gunoi de grajd. imediat după repicat. 0. 10-15 g superfosfat. anturium). mraniţă. cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă. 400-600 kg superfosfat. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. iar dacă se aplică odată cu apa de irigare. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O. concentraţiile optime sunt de 0. este de 0. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. Dacă se face numai fertilizare minerală. gunoi semidescompus). alstroemeria. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. lichide şi sub formă de suspensii. turbă. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia.05-0. composturi. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă.3% (2 l soluţie/m liniar). 100-200 tone turbă. Basacote.05%cu microelemente. sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu. după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. Dacă sunt asociate cu cele minerale. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie. urină şi must de gunoi de grajd. 300-400 kg azotat de amoniu.industriale (din reziduuri): făină de sânge.20. cu îngrăşăminte organice şi minerale.repaus.3-0.1%. ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna. Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte. plantat sau transplantat şi după înflorire. . făină de peşte. compost). suportată de majoritatea plantelor.1-0.modul de condiţionare: solide (cristale. în diluţii corespunzătoare (1:3 . se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive.5% la plantele mai rezistente).clasificate după: .100-150 tone gunoi semi-descompus. -minerale . 2-3-kg/m2. făină de carne.0. granule. În timpul vegetaţiei. 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0. se folsesc concentraţii foarte mici.modul de acţiune: radiculare.

datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. Fertilizările organice. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml.). introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului. până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). sau cu must de gunoi de pasăre. cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. în funcţie de mărimea ghiveciului. folosirea soluţiilor concentrate.luni) elementele minerale. când plantele sunt scoase afară (în grădini. Se pot aplica însă în timpul verii. sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente. Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. 12 . pe terasae etc. existente în comerţ sub formă de flacoane.

Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere . -masă volumetrică: 0.5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani). -capacitate de reţinere a apei foarte bună.5%. -permeabil.fermentarea gunoiului de cal sau bovine.5%. Caracteristici 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri.5. adaugă var (0. -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece.0%.Tabelul 3. Categoria crt. care conţin taninuri (tei. -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0. 10-15 cm. -îngrăşământ organic. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. frunze.brazdele înnierbate (trifoi.5.5-7. . platforme -pH=4.0-8. -capacitate de reţinere a apei bună. sau must de bălegar. -humus=6. 13 . lucernă. -substrat pentru semănături. -pH=6.7 t/m . -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1. aşezate în grămezi. amestec de ierburi) -pH=6. -aspect untos şi culoare închisă. -pământ special în amestecuri. se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie.9-1.1 t/m3. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr.5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri.5-7.1.4-0. 1. must de bălegar.2-0. Pământul de ţelină Pământul de frunze -masa volumetrică: 0.4 t/m3. peste care se din conifere). în platforme. nuc).0-3. timp de 2-3 ani. desprinse până la adâncimea de -humus=2. uşor.

5-7. Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Turba a) roşie (înaltă. a gunoaielor din gospodării. culoare roşietică -suport pentru hidroculturi. -capacitate de reţinere a apei bună. Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor.5-0.1. ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea).9 t/m . 14 . -capacitate de reţinere a apei bună. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. -humus=3-5%. -pH=5. din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. de Sphagnum.7-0. depozitului de turbă din -pH=3-5.12-0. -humus=5-7%. Caracteristici -masa volumetrică: 0. 2. albă.8 t/m3. -fabricarea ghivecelor nutritive. -capacitate mare de reţinere a apei nisip). -pH=6. -poate înlocui mraniţa. (continuare) Nr. pentru înrădăcinarea butaşilor.Tabelul 3. sau albicioasă. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase. -mulcire. -masa volumetrică: 0. -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ. blondă) -pământ special în amestecuri. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere. -zăcământ natural. -pământ special în amestecuri fertile. 3 -masa volumetrică: 0.15 t/m . descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă.5-7. crt. -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare.

(îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2. (Polypodium. -humus=1-2. -pH=3. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere.5-6. -masa volumetrică: 0.2-0. unele orhidee). -culoare foarte închisă. -pH=6-7. crt. -subproduse ale industriei -pH sub 6. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii. ferigi.5-1. de 2-3 ori greutatea. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0.8-1. carpenul. cultivate cu legume. (continuare) Nr. 15 .4 t/m . Osmunda etc. -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul.2-0. -pământ de bază în amestecuri. Caracteristici 3 Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide. -structură compactă. prăfoasă (la uscare). -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare.4-4.2 t/m3.1.Tabelul 3. Rhododendron etc. -capacitate mică de reţinere a apei. bună. prelucrării lemnului. -masa volumetrică: 0. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.5-4%. -mulci. provin şi nivelul de descompunere.5%.) -aspect fibros.5-7. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an).5%. -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante. -descompunerea naturală a speciilor de Erica.1-0.2. Vaccinium. -capacitate de reţinere a apei bună. -poate înlocui pământul de ţelină.3 t/m3. camelii. Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -masa volumetrică: 0. ferigi). -humus=0. Aspidium.5. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee. -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5.2 t/m3. flori -pH=6.

Pământul de lemn putred 16 .0. .Tabelul 3. rădăcini tuberizate pentru forţare. copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri. (continuare) Nr. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului.5. -descompunerea rumeguşului de -pH=3. -pH -proaspătă=5-6.17-0. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.5.5-7. rizomi. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii. lemn de esenţă moale.2-0.20-0. -pH=5. -pământ special. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special. -porozitate=85-90%. măcinat.5-6. -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură. -la plantarea vaselor cu bulbi.0-2. -humus=1.9.1.se poate folosi proaspăt. uscat. crt. -masa volumetrică: 0. -compostată=0. -compostată=6-6. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze.2-4.25 t/m3. tocat. -mulci. orhidee). -poate înlocui pământul de frunze. -se adună din scorburile -pH=2.7-3. Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). -îmbrăcarea suporţilor pentru liane. Pământul de pădure Pământul de scorbură -din stratul superior al litierei pădurilor. utilizat în amestecuri (la speciile acidofile).35 t/m3. -suport pentru marcotajul aerian. decât pământul de frunze. utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece. -pH=6.3 t/m3.

-întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. -capacitate de reţinere a apei foarte mică. după umectare. Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere Caracteristici 3 Mod de utilizare -polystyren expandat. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe). de granule sau fulgi. -component ajutător. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor. -pH=7.15 t/m3. -masă volumetrică: 0.15 t/m3. sub formă -masa volumetrică:0. (continuare) Nr.12-0.04 t/m . -capacitate mare de reţinere a apei. iar semănături. -pH=7. -porozitate ridicată. 3.02-0. -material ajutător.Tabelul 3. -masă volumetrică: 1. -suport în executarea aranjamentelor florale. 17 . -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride).1.substrat de cultură pentru plantele epiphyte. -material ajutător. înrădăcinare a butaşilor. -denumiri comerciale: OASIS. AGROFOAM.amenajarea vaselor suspendate. --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule. capătă aspect -în substratul de gelatinos. Polyuretanii (spumă de polyuretani) -polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol. Categoria crt.

7-2 t/m3.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane.022 t/m . fără materii organice şi fără calcar.3.1. .component în amestecuri de pământ. acoperirea semănăturilor. -se descompune lent. -masa volumetrică: 1. spălat. . (continuare) Nr. din albia râului. eliberând N.substrat în culturi hidroponice. -masa volumetrică: 1. Biolastonul 4 Substraturi minerale naturale Nisipul -din policlorura de vinil. . -pH=7. -suport pentru hidroculturi. -suport pentru hidroculturi. -substrat de înrădăcinarea butaşilor. -porozitae mare.realizarea drenurilor la recipientele de cultură. . -pH= aprox. 18 . Caracteristici -masă volumetrică: 0. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu.5-8.material ajutător. -capacitate de reţinere a apei ridicată. . -material ajutător. -se află sub forma acelor de pin.5-2 t/m3. crt. Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant. -material ajutător. -stabilitate bună. CO2 şi H2O. 3 Mod de utilizare -material ajutător. -porozitate mare. -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier). -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee. -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru.Tabelul 3.

măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C).08-0. . porozitate bună.denumiri comerciale: ISOL. . hidroculturi. . .masă volumetrică: 0. (20%). .3 t/m3.pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu.se dezinfecteză uşor.8-1. Pouzzolane . CULTILENE.material ajutător.substrat pentru hidroculturi. calcinate la 1000°C. . expandată .material ajutător. .material ajutător.măcinarea rocilor pe bază de .capacitate de reţinere a apei de 15-16%. . 19 . . Argila .porozitate foarte mare.capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie). . .pH=7-9. roci vulcanice (60%) + roci .nu conţine elemente nutritive. .denumiri comerciale: GRODAN.5. alveolară. Vata minerală . . .1 t/m3.neutru din punct de vedere chimic. calcaroase (20%) + cocs .porozitate foarte bună.capacitate mare de reţinere a apei. .component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee.capacitate de reţinere a apei de 19%. .material ajutător.capacitate mare de reţinere a apei.masă volumetrică:0. Substraturi Perlitul . . . . . utilizare). durabilitate mare. semănături.1. silicaţi de aluminiu şi .porozitate foarte bună.suport în culturi hidroponice. ARGEX.material ajutător. ARGILEXPAN. .se dezinfectează bine. 5.produs industrial pe bază de .Tabelul 3. . .substrat pentru butăşiri. . . .se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre.substrat de înrădăcinare a butaşilor.înlocuitor al nisipului în amestecuri.ca amendament pentru solurile din sere. Vermiculitul .1-0. bromelii etc.rocă vulcanică.masa volumetrică: 0. cu structură . (continuare) Substratul Nr.se spală înainte de utilizare.5. .pH=6.dimensiuni variabile (2-16 mm).16 t/m . Mod de obţinere Categoria (materialul) crt.granularea argilei la 1100°C. Caracteristici 3 Mod de utilizare .

din demolări şi se cerne înainte de utilizare. . (continuare) Nr.în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile. -reacţie alcalină Cioburi de . - -reacţie alcalină 20 . .particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor . apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi.capacitate mare de reţinere a apei.arderea incompletă a lemnului de esenţă moale.este uşor. . (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate Mod de obţinere . Molozul .în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi.Tabelul 3. . la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde.cărămidă măcinată şi cernută.pulberea fină. . care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi. în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia). . Substratul Categoria crt.proprietăţi antiseptice.granulele (1. . Mod de utilizare . Caracteristici . Cărămida pisată .în hidrocultură. în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor.1.realizarea drenurilor.5-3 mm).din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă. .particulele mari (3-5 mm).

acoperirea serelor şi răsadniţelor. . Caracteristici .umbrirea plantelor sensibile la insolaţie.transparentă.acoperirea semănăturilor şi a butaşilor. 21 . Sticla -produs industrial. . . .protejarea culturilor timpurii şi târzii. Substratul Categoria crt. . Folia opacă: . .acoperirea seminţelor care germinează la întuneric.protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături. Mod de utilizare Folia transparentă: .opacă sau transparentă.Tabelul 3. (materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate Mod de obţinere -produs industrial de polimerizare.mulcirea solului. . (continuare) Nr.1.reziztenţă electrică şi mecanică bună.

tipice multor specii floricole. Dianthus. de aceea. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum. din grupa anualelor şi bienalelor. când fructele sunt bine coapte.seminţele mici şi foarte mici. un număr mare de seminţe. Verbena hybrida. Petunia.1.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. Antirrhinum etc. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben). seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate. Portulaca. Callistephus. sănătoase. În plus. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. Callistephus chinensis. Delphinium.de la o plantă se obţine. seminţele ocupă un spaţiu mic. necesare sectorului de producţie. Recoltarea. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens. Lobelia etc. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină. uneori şi perene. frecvent se recurge la recoltarea manuală.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. Portulaca grandiflora etc. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase.).1. în general.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. Petunia hybrida.1. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate. pentru a-şi desăvârşi maturarea. îngreunează condiţionarea. are o largă utilizare în practica floricolă. Viola. Calendula.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă. cu precădere la speciile cultivate în câmp.limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4. Begonia. La speciile cu fructe dehiscente (păstăi.chiar şi peste 10-20 ani. sortarea şi chiar recunoaşterea lor. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata. cu valoare biologică şi decorativă superioară. sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate.) 22 . Salvia splendens. care fructifică şi produc seminţe viabile. condiţionarea. 4.

b) semănatul în spaţii protejate (sere. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare. recoltarea se face într-o singură etapă. În funcţie de cantitatea de seminţe. Se face după caz. la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. de 8-12%. De exemplu. • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). 4. metal etc. cantitatea. considerată a fi. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. Nigella). se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie. Lobelia. apoi se ambalează în saci. Lupinus. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. Tagetes ssp.. materiale sintetice. din care urmează să se extragă seminţele. • uscarea (zvântarea) fructelor. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. pungi. de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis.) şi a unor perene (Physostegia virginiana. Eschscholtzia. cutii etc. producătorul. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime.în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. Viola).La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia. anul recoltării. se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). înainte de a fi depozitate sau semănate. Alyssum maritimum). către mijlocul zilei. Rudbeckia ssp. Lobelia erinus. categoria biologică. confecţionate din sticlă. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). În astfel de situaţii. solarii. la majoritatea speciilor. condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor.1. pe baza diferenţei de densitate). Gypsophilla. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. frecarea. se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare. baterea uşoară a fructelor etc. Myosotis alpestris etc. • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea.. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. Bellis perenis. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe. Portulaca. Ambalajele ermetic închise. soiul. lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor. lucrarea se poate executa şi mecanizat.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. prin vânturare manuală sau mecanică. Delphinium). Papaver. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%.. preferându-se timpul uscat. În general.2. Salvia 23 .

3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni). • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor.cu marcatoare sau cu rigle. conform tehnologiei de cultură a speciei respective. • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.pietriş. Celosia. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor. Calceolaria hybrida. acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. Verbena hybrida. nivelarea. la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus. • marcarea rândurilor. sunt prezentate în tabelul 4.la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare. cutii de plastic etc. lucrările se reduc la instalarea tocurilor. Zinnia elegans).Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar. b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere).(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%). Curăţirea. turbă şi nisip 1:1:1).).în strat de 10-12 cm.0-2. cu perioadele din an pe care le reprezintă.:pământ de frunze.0 cm nisip grosier. • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. 24 . mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.5-2 cm la seminţele mici. ghivece. • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor.splendens). Cyclamen persicum etc. soiuri valoroase. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii.Dacă se seamănă direct.1.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite. *Când se folosesc răsadniţe reci. realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc. • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1. • introducerea substratului în răsadniţe. respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm). cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor. Cineria hybrida. se completează cu lucrări de fertilizare . 2) Epocile de semănat. b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex. din diferite motive.).atât pentru semănături făcute la loc definitiv. se impune producerea răsadului (sămânţă puţină. erbicidare. modelare. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe.

Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida.la suprafaţă. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Plante bienale: Bellis perennis. Delphinium ajacis.Tabelul 4. Rudbeckia sp. Verbena hybrida. Plante perene: Campanula carpatica. Statice sp. 25 . Calendula officinalis. Plante anuale: Calendula officinalis. Lathyrus odoratus. Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. Phlox drumondii. Phlox paniculata. Physostegia virginiana. Cineraria hybrida. Mirabilis jalapa. Tagetes sp. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Callistephus chinensis. • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. Siningia sp. Dimorphoteca aurantiaca. V-VI 3 Vară răsadniţe. Plante bienale: Campanula medium. Papaver orientale. Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida. Acroclinium roseum. Chrysanthemum leucanthemum. Althaea rosea. Lunaria biennis. Rudbeckia sp. Impatiens balsamina. fin cerut. Gazania splendens. Planta perene: Lupinus polyphylus. Statice sinuata. Plante perene: Delphinium hybridum. straturi în câmp răsadniţe. Papaver orientale. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. Salvia splendens. Alyssum maritimum. Calceolaria hybrida. Nigella damascena. Begonia semperflorens. Papaver orientale. Iarnă XII-I II sere Timpurie III sere. Petunia hybrida.. • instalarea suporţilor pentru umbrare. Tropaeolum majus. Plante anuale: Calendula officinalis.1. Cosmos sp. Nigella damascena.. Nicotiana alata.. Amaranthus sp. Myosotis alpestris.. răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci 2 Primăvară târzie IV-V câmp (direct) sere sf. Dianthus barbatus. • tasarea uşoară a stratului . Plante perene: Cineraria maritima. Cobaea scandens. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”. Dahlia variabilis. Plante anuale: Eschscholtzia californica. Eschscholtzia californica. Plante perene: Delphinium hybridum. Zinnia elegans.. Phlox paniculata.. crt. Tagetes sp. Ageratum mexicanum. Plante anuale: Alyssum maritimum. Matthiola incana. 1 Epoca Perioada Locul de semănat sere Exemple (grupe de plante. Alyssum maritimum. Gomphrena globosa. Ammobium alatum. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Viola hybrida. Celosia sp. Centaurea sp. straturi în câmp Sere câmp (direct) sere VI-VII 4 Toamnă IX-X b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50. • marcarea rândurilor (dacă este cazul)..

. Portulaca grandiflora. tratamentele pe cale uscată. nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor. în condiţii obişnuite.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. la lădiţe. Lobelia.. frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. Nigella damescena. palmieri).5% timp de 10 minute. Amaranthus sp. acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante). Asparagus. Antirrhinum majus. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna.). Viola hybrida. iar la sfârşit. Thiuran. până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. manual şi foarte rar mecanizat. Nicotiana). în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. sau se încălzeşte uşor. Apa se menţine la temperatura camerei. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă. de regulă. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei. Gentiana). Antirrhinum majus. procent mic de germinaţie etc.hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). Petunia.cu izotopi radioactivi.. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici. mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă. Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum. Eschischoltzia californica). seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. Papaver sp. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. Seminţele mijlocii.B. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). răsărire neuniformă.5% timp de 15 minute. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C. Cineraria hybrida etc. să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. 25-30°C. scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute. rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului. 26 . permanganat de potasiu 1-1. se consideră tratament obligatoriu. Tratamentele chimice sunt cele mai folosite.). Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra. într-un vas cu apă rece. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis. După mărime. tratamente electromagnetice (de ex. amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic. sulfat de cupru 0. Freesia) sau deshidratate după păstrare. cu apă tratată magnetic) etc. Germisan.chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi). Pentru durate mai lungi de umectare. Zineb etc. Se execută. Pentru a evita pierderile. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit. Lobelia erinus.

în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii. • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). După semănat. de epoca de semănat. de asemenea. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob. folie. plantele se udă cu sită fină. cu creştere lentă (Begonia. Tagetes).Se folosesc semănători de tip SUP-21.). Lobelia. prin pulverizări cu apă călduţă..De asemenea. După aceea. Impatiens balsamina. reavăn. Imediat după repicat. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. Dianthus.aprox. Zinnia elegans. 3-4 g/m2. seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă). în ghivece nutritive.30-40 g/m2. Dianthus caryopyllus Chabaud). Ipomaea sp. Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese.la seminţele mijlocii (Callistephus. Zinnia elegans). iar la cele mari (Zinnia. La semănături făcute în câmp. la distanţe mai mari).1%). în solarii şi răsadniţe sau în câmp). • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. • în cuiburi. Lobelia. mici. Saxonia. se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor. 15-20 g/m2. de mărimea seminţelor. Pentru reuşita prinderii. mai rar în faza de cotiledoane. în ghivece de plastic sau lut ars. SUP-29. Cosmos bipinatus etc. • repicarea (transferarea răsadurilor. hârtie. Răsadul se repică în lădiţe.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari. cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. dacă răsadurile se repică sau nu. Se ţine cont. Dolichos lablab. dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina. la culturile care ocupă suprafeţe mari. Matthiola) cca. practicat cel mai mult în floricultură. Antirrhinum. care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. Ca regulă generală. • aerisirea spaţiilor cu semănături. temperatura 27 • . bine cerut. • rărirea răsadurilor (când este cazul).până la 1/2 sau 1/3 din înălţime). se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia. Lathyrus odoratus). se udă mai des şi se umbresc. Calendula officinalis. • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. • plivirea buruienilor. de locul şi metoda de semănat. în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. Cineraria hybrida. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor. soiul şi data semănatului. Petunia) cca.din locul unde au fost semănate pe alt substrat. Substratul trebuie să fie fertil. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. pe straturi (în solul serei. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor. adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum. Semănatul mecanizat se face numai în câmp. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante. cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. în cazul semănăturilor făcute în câmp. În câmp. Pentru semănatul la lădiţe.

fosfură de zinc). în condiţii care să-i menţină viabilitatea. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi.15% etc. În plus. drajoni. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. ciupirea.2%. din diferite cauze.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă. rădăcini). 4. ageratum etc. se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. divizarea plantelor. Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere. cât şi artificial. Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari.. butaşul de frunză 28 . se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive. nu produc seminţe. tratamente fitosanitare.poate fi coborâtă cu câteva grade. 4.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care. necesită condiţii speciale de mediu etc.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine. rizomi etc. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii). Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini. Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii.păstrarea materialului vegetativ. petunia. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0. tuberobulbi. În aceste spaţii. la ficus.1. cu momeli toxice (Vofatox. Dithane M-45 0.).).2. La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. deasupra a 2-4 noduri. lăstari.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare. se poate executa aproape tot timpul anului. atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. Lindatox. amestec cu Fernos 0. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune. umbrirea. în scopul regenerării de plante noi. frunze.).înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe.05%. Decis 0. iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat.2. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi.) sau porţiuni ale acestora. culturi de celule şi ţesuturi).permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp. menţinând pământul permanent reavăn.1% etc. eliminând orice cauză a variabilităţii.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt. Aşa de exemplu. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie. rărirea. altoire. plivirea buruienilor.în răsadniţe sau în solarii). umiditate. temperatură. muguri adventivi). Pe lângă avantaje. stoloni. se răresc plantele (dacă este cazul). metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor. se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri.

butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii. Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. Alternanthera sp. iar după înrădăcinare se trec la ghivece. Crosula arborescens etc. Hibiscus rosa – sinensis. De asemenea. sănătoase. sau chiar pe nod (fig. din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate..3 cm sub nod. butaşi semilignificaţi (butaşi de vară).1-0.). dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. Paeonia orientale. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp. La speciile floricole cultivate în câmp.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata. fără să refacă parte aeriană. b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. Ficus elastica). Philodendron sp. Pelargonium sp. se pun la înrădăcinat. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp.a).. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. Fuchsia x hybrida). butaşi de iarnă. Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp. viguroase. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum. Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature.. Peperonia sp. tăietura bazală făcându-se la 0. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole. etc.). 29 . constituindu-se ca viitoare plante mamă. În februariemartie. 1.). iar cei de rădăcină. Dainthus sp. 1. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp. Ficus sp. Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. caracteristice fiecărei specii. butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi). Syringa vulgaris. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. prelevând anumite organe sau părţi de organe..). butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an. în funcţie de lungimea internodiilor (fig. Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri.. În funcţie de clasificarea prezentată. Begonia x rex). Sedum sp.b). este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. butaşi de frunze. se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae.neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar. nu formează decât rădăcini adventive. Colocasia esculenta. butaşi de rădăcină. cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie.. în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). butaşi lignificaţi (Clerodendron sp. c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai). butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie. Monstera deliciosa. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului. Ca şi în scopul precedent. Aralia sp. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari). se trec toamna la ghivece..). cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme.

se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A.N. substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. să aibă capacitate bună de reţinere a apei. Se pot folosi însă şi răsadniţele. La butaşii din frunze. 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. monstera. cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. la adâncimea de 2-3 cm.). la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi. 1. violete africane etc. pentru ca scurgerile de latex să fie oprite. reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar. Rădăcinile secundare se scurtează la 0. Rizopon. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. cum ar fi: nisipul. să fie steril.c). udare.A. la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea.I. cum este cazul butaşilor de colocasia. după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal.I. Sunt însă şi excepţii. Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. La speciile cu frunze mari.B. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. coriacee (ficus).). când se folosesc frunze întregi. muşcate. c – butaş de frunză (Begonia rex). Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm. b – butaş de tulpină. În majoritatea cazurilor. fasonarea butaşilor se face diferit. la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase. trandafir chinezesc. filodendron. iar la partea superioară se taie la 0. se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee).d). Stimularea înrădăcinării butaşilor. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3.5-1 cm. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică. ficus.A. 1. sau a unor produse comerciale (Radistim. una sau mai multe zile. etc. turba. 30 . atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. euforbia). la punctele de ramificare a nervurilor.Fig. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. Dacă se utilizează fragmente de frunze. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf. porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig.). iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară.). tradescanţia. Calux. se ţin în apă caldă (35-40°C). betaindolilbutiric (A. perlitul. timp de câteva minute. De asemenea. reglare a luminii etc.) şi alfanaftilacetic (A.5 cm deasupra ultimului nod. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf.

rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. în practică. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. care devin floriferi după 1-3 ani. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. Nu sunt purtătoare de muguri şi. frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. Convallaria majalis. Cyclamen persicum. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum. zambile etc. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. lipsite de clorofilă. sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. cu rol de protecţie). Astfel. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat.2. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime. aerisire şi lumină corespunzătoare. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. motiv pentru care. în timp ce altele. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. caracterizate prin rezistenţă mare. cu noduri apropiate). atât în substrat cât şi în atmosferă. Zantedeschia aethiopica. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). cu aspect de disc. pot ierna în câmp (geofite rustice). O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate.). devenind cărnoase şi voluminoase. Canna indica. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. La înmulţire. aşa încât. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. 4. Gladiolus hybridum etc. după 2-4 ani. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. Freesia x hybrida. de aceea. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale.2. Operaţia se face în perioada de repaus. Lilium regale). Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. mai rar verticală. alcătuite din noduri foarte apropiate. la axila unor frunze reduse. 31 . iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri.. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. floriferi. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. cu aspectul unui tubercul. în secţiune. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. Gloxinia speciosa. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise. Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. de aceea. separarea rădăcinilor se face longitudinal. necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. care cresc în sol în poziţie orizontală. unele dintre ele.După plantare. Narcissus sp. înainte de plantare. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante. Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei. în perioada de vegetaţie. c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. dimpotrivă. din care se formează tulpinile aeriene. totuşi. tulpinile aeriene florifere.

Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida * – Specii cu organe subterane mixte. hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus. Fig.. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie). Cyclamen persicum. 32 . Galanthus nivalis. Gerbera Rizomi hybrida. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. Polyanthes tuberosa*.Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. Iris holandica. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. Convallaria majalis. Hyacinthus orientialis. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat. Asparagus sprengeri. iar în perioada rămasă până la plantare. Iris pumila. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. Iris germanica. 2). crt. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida. cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. Alstromeria aurantiaca*. Polyanthes Bulb tuberosa*. când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. Narcissus sp. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. poate fi coborâtă la 9°C. consideraţi floriferi în anul următor. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. se formează şi 3-5 bulbili. Se plantează în câmp toamna. la adâncimea de 8-12 cm. 1 2 3 4 5 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). Canna indica. piriform sau ovoid.

dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. 3). când bulbii se recoltează. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. albgălbui. Fig. bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. temperatura se menţine apropiată de 9°C. cu solzi cărnoşi. 4). 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis Fig. la adâncimea de 1015 cm. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. Adâncimea de plantare este de 1520 cm. bulbii se recoltează vara. diferit colorate (alb-gălbui. cu o mică porţiune de disc. acoperit cu frunze membranoase lucioase. Înmulţirea se face toamna (octombrie). care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. candidum. piriformi. alb-cenuşiu. Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie). În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi. în maiiunie (la intervale de 3-4 ani). după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. detaşaţi din bulb. din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. Spre deosebire de lalele însă. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. cu durata de viaţă de 3-5 ani. La fel ca şi în cazul lalelor.2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi. sferic sau uşor turtit. formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă. violacei-purpurii) (fig. 5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. iar pe durata păstrării. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. când se plantează în câmp. Bulbilii zambilelor se scot vara. 33 . se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. Fig. 5). Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime. Sunt bulbi multianuali.

7). cu lungimea de 10-25 cm (fig. 34 Fig. 8). 6 – Rizomi de Iris germanica 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. la 8-10 cm adâncime. La interval de 4-5 ani. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. B. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. ramificaţi. Pentru înmulţirea vegetativă. 6). tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. Lucrarea este indicat să se facă vara. de culoare alb-murdar (fig. pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. în august. cărnoşi. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. ramificaţi. se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. scos din depozite în februarie-martie. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. fie formează inflorescenţe mici. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. Toamna. rizomii se scot. Fig. Fig. dar foarte devreme. de culoare roşie-purpurie (fig. Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. 8 – Rizomi de Canna indica Fig. cărnoşi. după căderea primelor brume (octombrie). lipsite de muguri.6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie). se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida .

colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. b). se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa . Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. Se scot de la păstrare în momentul plantării. acoperit de tunici scarioase. 9). până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili. alungite. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. la temperaturi de 4-9°C. rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. Se plantează la loc definitiv în mai. În octombrie. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. Fig. de culoare cenuşie (fig. Dintre bulbii existenţi. se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). 10 a. se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. 35 Fig.Indiferent de varianta de cultură adoptată. se curăţă de pământ. Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. de obicei. mai bine dezvoltat şi posibil florifer. Tuberobulbul. Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. se udă şi se menţin la 15-20°C. Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. în funcţie de mărimea tuberobulbilor. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). după trecerea pericolului de îngheţ. fără să fie înlocuit. cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). Fragmentele separate se plantează în ghivece. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. rădăcinile. Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). apoi se dezinfectează. Se recoltează în septembrie-octombrie. b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie). aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe. cu durata de viaţă de un an. după primele geruri uşoare. 11). în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal. iar locul lui rămâne liber. Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. În vederea forţării. cel cu poziţie centrală este. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene.

La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă. însoţite de Fig. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. Are rizomi orizontali cărnoşi. Fig. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea. cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. cu o perioadă de repaus anuală. Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie. Se plantează în aprilie-mai. albe-sidefii (fig. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate.Înainte de plantare. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. cu vârsta de 2-3 ani. 13). de culoare cafenie-deschisă (fig. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece). se elimină prin escavare uşoară. în timpul verii. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. la adâncimea de 8-12 cm. când 2/3 din frunze sunt uscate. Tuberobulbii se refac annual. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. Cultura durează 3-4 ani. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. Se consideră floriferi Fig. eventual. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. Are rizomi cu creştere trasantă. 12). Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36 . 14). se îndepărtează bulbii bolnavi şi. cultivată în solul serei ca anuală. 13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm. protejaţi de frunze pergamentoase. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime. când temperaturile sunt ridicate. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului.

Fragmentele. tubercul. 18). uşor aplatizată la partea superioară). Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. cultivată la ghiveci. cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. Fig. 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. pe timpul verii. se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. dar denumită în vorbire curentă. planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie). ca anuală şi mai rar ca perenă. ovoidă. De la nivelul nodurilor. asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. rezultată din îngroşarea axei hipocotile. jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). Uneori. cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar. se poate planta şi în grădini. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate. se plantează imediat după separare. albe-sidefii (fig. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). Înainte de plantare. se impune o perioadă de repaus. După înflorire. 37 . 17). materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor.dezvoltate. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă. la temperatura de 8-12°C. Anual. pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă. timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. folosite ulterior la înmulţire. înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C). 16). În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. Rizomii sunt viguroşi. ca şi în cazul celorlalte specii. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. la sfârşitul perioadei de repaus (august). La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. Fig. Separarea rizomilor se face. 15). Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august).

dracena. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). Pandanus weitchii). Ficus pumila etc. asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig.. Tradescantia viridis. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. Marcotajul se poate produce şi natural. Aquilegia). sau cu un alt mediu favorabil.3. spre deosebire de butaşi care. azalee. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate. În funcţie de specificul plantei. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. Philodendron scandens. Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. Rudbekia. Se aplică la Phlox subulata. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. vor putea fi separaţi ulterior. dar momentul optim este primăvara devreme. În funcţie de modul de executare. de obicei odată cu transplantarea. Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă. Chrysanthemum). iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster.2. din genurile Dianthus. Pholx subulata. aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). Passiflora coerulea. Ficus pumila. . cordiline. fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. 19 b. leandru. marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru.). la 3-4 ani (Delphinium. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. arcuit) şi şerpuit (multiplu). cultivate ca plante la ghivece: ficus. perioada optimă de despărţire a plantelor este. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. în funcţie de lungimea ramurii. 38 . la sfârşitul verii – începutul toamnei când. 19 c). (fig. (fig. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. Scindapsus aureus. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv. numite marcote.orizontal (chinezesc) . fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată. La plantele cultivate în solul serei.prin muşuroire (vertical). Se aplică la Hedera sp. plantele îşi încheie repausul din vară. croton. ca plante noi. Hedera sp. Phlox. la 5-6 ani (Papaver. etc. dau naştere la noi plante (Hedera helix. de regulă. 19. presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. Philodendron scandens etc. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. se execută folosind diferite procedee: . Gaillardia. în contact cu solul sau cu medii umede. Hoya carnosa. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului.2. uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire.prin aplecare (simplu. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. Cissus sp. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus. la doi ani (Viola cornuta). 4.. se separă de planta mamă după înrădăcinare. Phlox). d).4.4. Chrysanthemum. Hydrangea. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. a). în majoritatea cazurilor. . toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective).

19. agavă. se acoperă totul cu folie de polietilenă. După separare. după 1-3 luni.2. strâns legată la ambele capete.aerian Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. când rădăcinile adventive sunt bine formate. hortensii. care va constitui mediul de înrădăcinare. drajonii se plantează individual.Înmulţirea prin stoloni . în condiţii favorabile.5. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul.e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac.6. obţinându-se astfel plante noi. Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular.2. 39 Fig. se poate separa marcota. 4.Fig. sub un mugure. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed. dicentra. 20 . se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive. iucca) sau la ghivece (aloe. bromelii. la Nephrolepis exaltata. în schimb. se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia). sansevieria). 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . 20) şi Saxifraga sarmentosa. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme). La Chlorophytum comosum (fig. 4.

8.altoirea în despicătură (Chrysanthemum.2. . iar în contact cu un substrat de cultură favorabil. cactuşi). limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri).2. . La speciile floricole. spre deosebire de celelalte metode. Fuchsia. cameliile). Altoirea Altoirea. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii. La un anumit grad de dezvoltare.altoirea în copulaţie (azalee. ca metodă de înmulţire vegetativă. Clematis. . aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. generează plante noi. . Paeonia). fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum).4.altoirea prin alipire (cactuşi). Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: . camelii. 40 . aceşti muguri se desprind. 4. îndemânarea altoitorului. Pelargonium). îngrijirea plantelor după altoire). Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru. pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum).altoirea în triangulaţie (Dahlia.altoirea în oculaţie (Rosa). altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele. este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă.7.

plante altoite. celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. structurate. fie de desenul rondului. -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). tuberobulbi. geofite rustice.CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5.1. -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe. în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. 41 . anuale care se seamănă direct în câmp). organe subterane specializate (bulbi. Calendula). rădăcini tuberizate. Matthiola. la culturi de anuale. -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. rabatului etc. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi. -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante. cu soluri bine drenate. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului. mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare. bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme. cu capacitate bună pentru reţinerea apei. cu expoziţie însorită. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). La înfiinţarea culturilor în câmp. rizomi) la geofite.1. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. hortensii). Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate. b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente. -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. marcote. butaşi înrădăcinaţi. Alyssum). curăţirea şi nivelarea terenului. -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. permeabile pentru apă şi aer. Lathyrus. primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă.1. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula. anuale care se seamănă direct). fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. se alege solul corespunzător fiecărei specii. Centaurea.

-mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. Gerbera (din butaşi). tuberobulbi (Freesia). Freesia (semănată direct). rizomi (cala). b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit. -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. -mai-iunie: Dianthus. Gerbera. uneori trandafiri. 500700kg/ha azotat de amoniu. -se plantează geofitele rustice (Tulipa. Hyacinthus). -definitivarea fertilizării. -mărunţirea solului. Asparagus). Tropaeolum. subsolaj la adâncimea de 45-50 cm).obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. Pe parcursul sezonului rece. -sfârşit mai. Gerbera). lalele. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului.2. fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum. zambile. narcise. -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia. Gerbera). hortensii). Di-Trapex) sau prin ambele metode. cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. Salvia). Strelitzia. rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). Gerbera(din butaşi). 5. -septembrie: Zantedeschia. Begonia. Pentru principalele specii cultivate în solul serei. Freesia (tuberobulbi).uneltelor. -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). Nigella. Zantedeschia. zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. Rudbeckia). 42 . trandafiri. -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. -fertilizarea de bază. narcise. Anthurium. Strelitzia. anuale (Calendula.1. -martie-aprilie: Dianthus.Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului. -dezinfecţia solului. butaşi (Dianthus. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp. Chrysanthemum. Viola). -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. -se seamănă direct unele anuale (Callistephus. scheletului serei. Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). liliac) pentru culturi forţate. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C). chimic( cu Basamid. plante altoite (trandafiri). Zinnia). -august: Gerbera (fragmente de plante divizate). ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). culturile forţate de lalele. -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. Alstroemeria. Narcissus. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). tuberoze. bienale (Bellis. -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară. Eschscholtzia). Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate. Strelitzia . Calendula. -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată. Antirrhinum).-se plantează tuberobulbii de gladiole. -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm.Freesia (tuberobulbi şi răsad). rădăcini tuberizate (asparagus). epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. perene geofite (gladiole. 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). Dazomet. Gerbera (din butaşi şi răsad).dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia.

Alstroemeria. Calceolaria.3. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5. b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. la lucrările cu caracter special. respectiv pentru culturile floricole din câmp. Primula.. muşcate.-octombrie: Freesia (tuberobulbi).) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării. 5. 43 . bulbi (Hippeastrum). culturi forţate de gladiole. în funcţie de specificul lor. liliac şi trandafiri. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. ficuşi. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor. În plus. rădăcini tuberizate (asparagus). c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri). trandafir chinezesc). având în vedere locul de cultură al plantelor. Sansevieria). Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie. Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară). -verificarea şi refacerea orificiilor de dren. Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale. lucrările de întreţinere au fost împărţite. şi 5. cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor.2. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină.şi 5. tuberculi (Begonia tuberhybrida. De exemplu.1. -umectarea vaselor de ceramică noi. cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. 5. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. Asparagus. pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. Gloxinia). ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate. dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara.). begonii. Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole. Cyperus.5. tuberculii de Begonia tuberhybrida.5. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat. fragmente rezultate din despărţire (ferigi. culturi forţate de anuale şi bienale. plante altoite (cactuşi). La fiecare dintre aceste grupe de plante.4. sulfat de cupru). răsaduri (Cineraria hybrida. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie. sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul).2. bromelii. azalee. folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an.1. La unele specii decorative prin flori. se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5. este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă).3. Cyclamen.

Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii. crt.distrugerea buruienilor.îmbunătăţirea regimului de .la culturile înfiinţate prin semănat direct. frunze. de 1-2 ori/săptămână 44 .în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni.menţinerea umidităţii solului şi . Combaterea chimică a . prin aspersiune. . Completarea golurilor . aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie.combaterea buruienilor. frecvenţa udărilor. solului.se recomandă să se ude dimineaţa. Prăşitul .se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC. pentru a fi smulse cu rădăcină. de specie. pe brazde.1.presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie. înfiinţarea culturilor. gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice).la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi. . cu furtunul.Tabelul 5. Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A. . Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2.vara se udă zilnic sau la 2-3 zile. .se execută manual sau mecanizat. . de textura solului etc. .asigurarea densităţii cultură corespunzătoare. . toamna şi primăvara. prin picurare.se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor. .pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici. seara sau noaptea (în zilele călduroase).este indicat să se execute înaintea praşilelor. de aceeaşi vârstă şi calitate.se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura .distrugerea seminţelor de . Lucrări comune Nr.distrugerea buruienilor aflate .mobilizarea solului. de fenofază.spargerea crustei. în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ). Plivitul -îndepărtarea buruienilor. Mulcirea solului . gradul de îmburuienare. Irigarea (udarea) . mraniţă. 1 2 3 4 5 6 . Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici de . erbicidelor. a gradului de afânare. până la 8-10 cm mai tîrziu. sau a precipitaţiilor).protejarea plantelor de temperaturi scăzute. . Se udă apă din sol şi atmosferă. se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate). .

7 Lucrarea Fertilizarea fazială Scopul lucrării Caracteristici 8 . La densităţii optime.plante volubile şi agăţătoare. sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive. Gladiolus. dăunătorilor plantelor B. din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale. din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive. simpli.anuale şi semănate direct.vezi tab. perene 2 Tutoratul palisatul .1. la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. . nu-şi pot urmărit: menţine poziţia . . . Combaterea bolilor şi .susţinerea plantelor .asigurarea echilibrului nutritiv . 18. şi . Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului.se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. colonade sau pe ziduri şi construcţii.plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia. Lucrări speciale Nr.plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual).menţinerea de sănătate a . .se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.înlăturarea surplusului . Paeonia). crt. pergole. 45 . crt.sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care. 1 Lucrarea Răritul Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de specii) la care se aplică .Tabelul 5.la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor.A (continuare) Nr. speciile care suportă transplantarea.plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje. arcade.

menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime. prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare.protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme.plante perene (Paeonia.obţinerea de culturi împotriva timpurii. . la 2-3 cm deasupra borduri.1. pământ sau prin .6) 4 5 6 7 . Tunsul lăstarilor .se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie. (crizanteme. împotriva îngheţului Recoltarea .unele plante anuale (Callistephus. Lăstarii . dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru . culturi înfiinţate . . decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap. brumelor Protejarea . bujori).constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm). Caracteristici . la axila frunzelor.prelungirea perioadei de înflorire toamna.înflorire uniformă. dalii. 8 9 46 . Copilitul Protejarea .se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe . imediat după plantare. Speciile (grupul de specii) la care se aplică .plante bienale (Digitalis. punctului de inserţie.se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă . care . Bobocitul . bujori). Begonia). plantele decorative prin flori.valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate). când au câţiva mm. paie.obţinerea tijelor cu o singură floare.B (continuare) Nr. Campanula.stimularea ramificării. Yucca). 3 Ciupitul Scopul lucrării .se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie.Tabelul 5. de vegetaţie. . . Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă . .crizanteme. culturilor înfiinţate primăvara devreme. garoafe. plastice (polietilenă) sau textile.se elimină de obicei bobocii laterali. . limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură. Antirrhinum. se taie cu ajutorul unui foarfece special.plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele).Plante cultivate pentru tulpina principală.dirijarea unei singure tije florifere.plante de mozaic.plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme).determinarea înfloririi mai timpurii. plantelor . obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. . . garoafe.plante din mozaicuri. Dicentra. cât şi toamna (crizanteme). Lucrarea crt. împachetare cu materiale izolante. .asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp. Protejarea se face prin acoperire cu frunze. .lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau . Dianthus).plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi.uniformizarea înălţimii plantelor.

şi potecile. . fragmente rezultate din despărţirea plantelor. aer. dăunătorilor 47 . apă. la intervale de 2-3 săptămâni. . prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor. în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.menţinerea curată a culturilor. rezerva de buruieni din sol. la 20-25 cm adâncime. răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). temperatură. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A. organe subterane. Combaterea . Reglarea .se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab.asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol.Tabelul 5. Periodic se sapă .2. factorilor de cultură a plantelor.spargerea crustei.se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină. nutriţie. 18) bolilor şi plantelor. de tehnologia de cultură.dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial. Afânarea solului . Lucrarea crt. În timpul vegetaţiei. Lucrări comune Nr. 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici 2 3 4 5 . buruienile care apar sunt deschise.materialul folosit (butaşi.refacerea structurii solului.respectarea densităţilor prevăzute . .se execută manual. vegetaţie Combaterea .se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor.crearea condiţiilor optime de .asigurarea stării de sănătate a . .

.garoafe. astromeria. folosind .obţinerea tijelor cu o . Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum.evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas. Sistemul de crizanteme.constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium. temperatura de 1825°C. . fresia. Se repetă după 1-2 zile. umiditate atmosferică 60-70%. ţesută cu fire textile sau sintetice pe .culturi forţate de tulpinilor florifere. când acestea au 12-15 cm . se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice. 2 3 Ciupitul Copilitul Bobocitul 4 Polenizarea artificială 5 6 7 Defolierea Recoltarea florilor .eliminarea lăstarilor . .garoafe. se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală.stimularea ramificării. susţinere este sub formă de plasă. producerea de . laterali. .garoafe. .se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi. Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă. crt. înălţime se îndepărtează vârful de creştere. îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia. 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate.se efectuează la plantele tinere. .Cineraria hybrida seminţe.valorificarea florilor vezi cap. . Lucrări speciale Nr. cu poziţie incorectă . crizanteme.dirijarea şi menţinerea .B. crizanteme. La Lathyrus). pensule moi. formarea bobocilor.condiţii: organe de reproducere mature. Scopul lucrării Caracteristici unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus).Gerbera hybrida. cadru de sârmă zincată.devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei. 48 . crizanteme. În funcţie de înălţimea plantelor. Se execută imediat după (inflorescenţă). dreptunghiulară sau păstrată. .se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. . singură floare (de obicei bobocii secundari).se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen. Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere 1 Speciile la care se aplică .garoafe. ale . cu diametrul de 15-20 cm.

. dăunătorilor 3 4 5 49 . în funcţie de ritmul de creştere al plantelor. . ramuri. .3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A.se execută cu ajutorul unui plantator.constă în schimbarea periodică a ghivecelor. se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni. plantelor. crt. (frunze.lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani).). fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat.Tabelul 5.vezi tab. Toaletarea . pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor.18 bolilor şi stare de sănătate. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular.asigurarea regimului optim de apă .ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent.vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor. . îndepărtează numai o parte din substrat. flori.odată cu lucrarea de afânare.menţinerea plantelor în perfectă . Combaterea . 1 2 Lucrarea Afânarea substratului cultură Scopul lucrării Caracteristici . Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea .păstrarea aspectului îngrijit al . lăstari. lumină. temperatură. aer şi substratul de cultură.asigurarea spaţiului necesar . Transvazarea . inflorescenţe etc. Lucrări comune Nr.se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor.spargerea crustei.

Scindapsus. Cissus.dirijarea creşterilor. . decorative a plantelor. Tăierile de . Se Hibiscus rosa-sinensis.lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida. hortensis. spaţiu limitat. corespunzători palisatul .se instalează diferiţi suporţi. limbul mare. Philodendron. Hedera.susţinerea plantelor. . cu Monstera. .dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. scăriţe. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor. Tutoratul şi . a frunzelor decorativ al plantelor. lungimii tulpinilor.se aplică mai ales speciilor arbustive. crt. Ficus. într-un Cyclamen persicum. plastic etc. Philodendron. număr mare de plante cultivate la ghivece.B. . Sinningia hybrida. cu efecte estetice . 50 . Passiflora. mărimii ghiveciului. Dieffenbanchia. de lumină corespunzător. coriaceu. lăstarii necorespunzători.tutorarea poate fi dublată de palisare.amplificarea valorii Gynura. Lucrări speciale Nr. Dracaena. Hoya.asigurarea unui regim .realizarea amenajărilor etc. iar celor care rămân li se Azalea indica.se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn.speciale metal. modul de dirijare a tulpinilor .). . modului de creştere a plantei. Menţinerea curată .menţinerea efectului . treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc.corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei.Este necesară la plantele decorative prin frunze. formare . Colocasia. 1 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 2 3 4 Răritul ghivecelor . Croton. sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc.

Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav.se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv .refacerea plantelor care . Cineraria hybrida. Azaleea.Nr. sau direct în substrat. Anual. bolnave. substratului epuizat. crt. este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron. orhidee). fiind înlocuit cu altul proaspăt. substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau . Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium.B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu .3. Fuchsia. au sistemul radicular plantelor. Înlocuirea Monstera. . radicular sensibil la transplantare (palmieri.plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel.se aplică plantelor care se transplantează rar. 51 . Transplantarea . .plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave.obţinerea de seminţe. pământului de la substratului. retardanţi stimularea ramificării şi Alar. în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. 5 6 7 8 Tabelul 5. artificială serei. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit. Ficus. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile). înfloririi. . Nerium oleander. palmieri.se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum.limitarea creşterilor. Polenizarea .îmbunătăţirea fertilităţii .

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole
Nr. crt. Specia floricolă atacată 1 Garoafe Boala şi agentul patogen
Simptomatologie Prevenire şi combatere

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii

favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.

52

Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Crizanteme

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.

54

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Freesia

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.

55

Systhane 12 E-0. (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor.5CE-0.pe organele verzi apar pete brun-negricioase. se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase.tratamente curative: sulf muiabilcenuşie.2%.05%. însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire. La atac puternic frunzele cad. 56 . .tratamente curative: Polyram combi0.pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. albe sau galbene. mai ales pe partea măsurile de igienă culturală. Systhane vor pieri.pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui.Tabelul 5. .4. miceliul are o coloraţie alb.2%.plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele . irigări cu superioară a limbului. Karathane LC-0.25%. rezistente..05%. Sub această pâslă norme moderate. Captan 50 PU-0. parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0.1%. florile nu 0. Pătarea neagră a frunzelor . frunzele se usucă şi cad. atacată Trandafirul Mozaicul galben al . În final. Miraje 45 EC-0. (continuare) Specia Nr. rosae) pâslă albicioasă. 12.1%. iar foliolele se deformează. Petele confluează şi apar puncte negre.4%. pe frunze apare o . Dithane M 45-0. .1%.pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare.05%. pătate.1%. Topsin M se deschid sau au petale mici. Lăstarii 70 WP-0. necrozează. bobocii sunt mici şi florile decolorate. Făinarea (Sphaerotheca . Miraj 45 EC-0. făinoasă.sunt atacate organele verzi. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt.

Tabelul 5.2%.08%. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr. În dreptul acestor pete.1%. cad.4.se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori. Dithane M-45-0.75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric. şi care este distrus parţial.se folosesc soiuri rezistente. Putregaiul gerberei .1 l/ha. pe faţa . Tilt 250 CE RV-0. brun-cenuşii. Shavit 25 EC. cu . . Hortensia Pătarea brună a frunzelor .05-0. Frunzele atacate 1. de culoare albă. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă.02%.respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale. mai întâi se veştejesc frunzele.pe frunze apar pete mari.tratamente cu zeamă bordoleză 0. Mancozeb 80-0.frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă. cryptogea) întreaga plantă. superioară apar mici puncte brune.1% în doză de 5 l/m. Benomil 50fructele formate cad de timpuriu. puternic frunzele cad.boala apare pe toate organele aeriene ale . seră) mucronatum) izolate.3-0. .2%.pentru prevenire trebuie să fie . Făinarea frunzelor .în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă . 57 . radicular. iar 0.se recomandă udarea prin brazde. Pe frunze apar pete gălbui. Gerbera Veştejirea şi uscarea . . Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt. . Topsin M 70-0. . plantelor (Fusarium sp.0%.se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei. Saprol 190 EC-0. apoi se usucă.tratamente cu sulf muiabil 0.boala se manifestă prin brunificarea coletului.5%. atacată Trandafirul Rugina trandafirului . La atac . strâng şi se ard. Verticilium sp. apoi culturală. întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală. frunzele se răsucesc şi culturală.trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă. iar lăstarii se usucă. colţuroase.) substanţelor.tratamente cu Ridomil 25-0. Plantele se ofilesc brusc şi mor.3%.1%.p. 0.

tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă.Tabelul 5.75(Cercospora hydrangea) unor pete mici. circulare.porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent.folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică.08%. cu marginile brun-roşcate. petele se extind şi apar . 0.preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate. atacată Hortensia Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Pătarea cenuşie . culturală. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0.preventiv se reduce umiditatea.05%. limb.dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice. Au culoarea albicioasă . 58 . unde .(continuare) Specia Nr. Organele atacate se usucă şi cad. La solului.umidităţii. pulverulentă. gladioli) temperaturi ridicate.25%. mm diametru. Făinarea (Microsphaera .trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi. mai întâi pe aerisiri repetate. marginata) marginea frunzei. Karathane-0.4%. Karathane-0.2% sau umiditatea este mare. cenuşie.tratamente cu Polyram combi-0. Cineraria Făinarea (Oidium .tratamentele cu sulf muiabil 0. Pe .pe partea superioară a frunzelor apar pete .la baza frunzelor apar pustule galben-brunii. Pelargonium Bacterioza . acoperite cu o pulbere fină. Mancozeb 800-0. sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază. se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii. Frunzele se . în . Morestan0. bine delimitate de 2-4 1.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a . .atacă toate organele verzi ale plantei. albicioase-cenuşii.atacul se manifestă mai ales pe frunze. izolate sau confluente. albă.4%. gladioli pv.3%.08% Gladiole Râia tuberobulbilor de . floricolă crt.0%. după care cuprinde întregul . zonele atacate putrezesc. iar mai târziu brun-roşcată.tratament cu zeamă bordoleză 0.4.

florile au şi se ard.0. Pe tuberobulbi apar Rovral . scurtă şi nu înfloresc.nu prezintă simptome foliare. pe petale pete Mycodifol .simptomele apar la înflorire.se folosesc bulbi sănătoşi.în timpul vegetaţiei. Topsin Mconfluează. Pe măsură ce boala . pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie.Tabelul 5.tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune. încetinită. }esuturile din dreptul petelor se 0.4. Plantele ce . tepalele cu pete.1%. Benlate-0. care apoi Merpan-0. plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. . mici. brune.solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează. .15%. pulverulent.pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici. Putregaiul moale al . .1%. }esuturile atacate se înmoaie. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora.uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată. Ronilan .0.pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în . Pătarea lalelelor . bulbilor de lalea zona discului central. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%. Specia floricolă atacată Gladiole Boala şi agentul patogen Septorioza gladioli) Simptomatologie Prevenire şi combatere Lalele (Septoria . circulare. apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. Putregaiul cenuşiu . (continuare) crt. benzi decolorate sau întreaga .2%.plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) . iar înflorirea întârziată.se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor.se fac tratamente cu Orthocid 50. . chimic. bulbul putrezeşte în profunzime. (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici. La umiditate ridicată. 59 . la început izolate.05%. bine sortaţi. sticloase sau apoase. iar frunzele rămân perforate.2%.boala se manifestă pe toate organele plantei. porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze.0. usucă şi cad.

iar plantele se usucă şi sănătoşi.2%.se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar. 0. Mancozeb 800plantele pier. petele . în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite. cu 2-3 săptămâni mai devreme.2%.2%.075%. Pe 0. iar ţesuturile se necrozează.25%. porţiune atacate..pe frunze apar pete de decolorare sau benzi .Tabelul 5. (continuare) Nr.4. frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene. un miceliu albicios.dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0. Mozaicul zambilei . folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă.se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale.se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune. 0. Dacă de 20-25 minute. Putregaiul galben al . cenuşii. culoare mai închisă. 60 . Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0. Putregaiul cenuşiu . cu marginea de sănătoşi. galbenă.în interiorul bulbilor apar puncte mici galben. Ronilan confluează. La temperaturi .3% sau hidroxid de cupru 10-15%. florale apar flori puţine şi mici.boala determină pierderea prematură a plantelor.05-0.se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui. se veştejesc şi Dithane M 45-0. apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. Bulbii sunt foarte mici. urât mirositoare. În condiţii de umiditate ridicată.pe toate organele plantei apar pete mici. crt. Mycodifol 0. sublimat corosiv 1%.2%.frunzele se colorează în violet. Rovral bulbi.15%. la baza bulbilor . . La umiditate ridicată. . Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu. iar pe tijele vectorilor.tratamente cu Merpan 0. Specia floricolă atacată Lalele Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Zambilele Putregaiul uscat . mai mari din bulb.

de culoare galbenă. pulverulentă.tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite. Maneb 0. puternic frunzele se veştejesc.2%. cu fructificaţiile ciupercii de 0. iar mugurii floriferi se reduc ca număr. M 45-0.25%. Dithane M 45-0. antirrhini) cenuşie-albicioasă.tratamente cu Merpan 0. . Mozaic (Marmor .3%. Pătarea frunzelor .2%. care confluează. Rugina (Puccinia . Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate.udarea şi îngrăşarea echilibrată. Fiecare pustulă bolnave. de culoare Zineb 0. Vandozeb 0. iniţial 0.combaterea vectorilor Doralis sp. brune. prăfoase. galbenă. Zineb 0.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .2% + sulf muiabil 0. înconjurate de o zonă 0. cu bordură violacee. Pătarea frunzelor . Dithane M 45-0.eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre. apoi brune. rt. fiind mărginite de o zonă galbenă.2%. 2 Plantele îşi încetează creşterea. Dithane (Entyloma dahliae) diametru. 1 Specia floricolă atacată Iris Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Rugina stânjenelului .pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau .2%. Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui.2%. izolate sau confluente. 3 frunzelor (Septoria unor pete mici.Tabelul 5. (continuare) Nr. }esuturile atacate se necrozează.tratament cu zeamă bordoleză 0. 61 . pulverulente. bine conturate.2%.2%.4.2%. Antirrhynum Pătarea cenuşie a .tratamente cu Poliram combi 0. de culoare gălbui. iar în final se . se îngroaşă şi . Captan 0. este înconjurată de o zonă galbenă.25%.2%.pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în .folosirea de material săditor sănătos. devin brune.pe partea inferioară a frunzelor apar pustule .frunzele atacate se deformează.2%. se desprind şi cad.75%. La atac .se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a . poate ajunge la uscarea plantelor. culoare neagră.

sub forma unei pâsle fine. Dithane (Septoria calistephi) caliciu. cenuşii. caledula) dungi galbene.tratament cu Merpan 0.2%. rt.pe frunze şi tulpini apar pete de diferite . înconjurate de bordoleză 0. iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate.0.prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă.75%.boala se manifestă pe frunze. Karathane 0.4%. albicioase.Morestan 0. flori şi .06%.tratament cu sulf muiabil 0. înverzesc.nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc. bine delimitate. Captan 0. Inflorescenţele rămân mici. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici. (continuare) Nr. Pătarea brună a frunzelor . pedunculi. Pătarea cenuşie a .25%. . unde apar pete colţuroase brune. Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea . Calendula Făinarea (Sphaerotheca . care M 45 .4. Plantele puternic atacate dispar complet. negre.tratament cu sulf muiabil 0.2% confluează.4%.Tabelul 5. cenuşii. zeamă frunzelor (Cercospora circulare. 62 . Plantele atacate mor prematur.pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape .03%. 5 fuliginea) mărimi.

periculos. Atacă cyclamenul. (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica).5. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore. fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase. Dazomet 450 kg/ha. pe care apar gale mici. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp. umede.dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice. gryllotalpa) dezrădăcinează plantele. La . fresia. de asemenea săpând galerii otrăvitoare. Nematodul galicol al . . Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei. ce trăieşte în solurile uşoare.tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha. . sub frunze. Basamid 600 kg/ha. Dazomed 450 kg/ha.dăunător polifag. petunia etc. rădăcinile plantelor putrezeac.dăunător polifag.atacă foarte multe specii floricole. de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos. dislocă seminţele.Tabelul 5. iar frunzele se îngălbenesc. .folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale. Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. gura . begonia. 600 kg/ha. . primula.) atacate au culoarea verde palid. . garoafele. hortensia. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere I. Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha. iar plantele se usucă. Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu . melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor.tratarea solului înainte de (Hederodera sp. Coropişniţa . 63 .vierme de sol foarte periculos.) leului. crt. hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha. Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. atacă rădăcinile plantelor. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor . Vydate 120 kg/ha. În timpul zilei.

Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha. cu .3%.5. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0. iar florile cad. prin înţeparea şi consumarea sevei. Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad. dracena. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0. azalee.tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. Turingin PU-0. Plantele încetează din 0. haemorhoidalis) . palmieri etc.biopreparate: Dipel PU-0. mixandre etc. cana.15%. Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al . perforându-se (ciuruirea frunzelor) II.15%. crt. Sinoratox 35-0. care se brunifică. Tripşi Tripsul plantelor de seră . rămânând pitice.25%.dăunător polifag. .2 %. fiecare individ fiind protejat de un scut.) stadiu de larvă şi de adult.atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia. gladiole.04%. de culoare galbenă sau brun-negricioasă. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere Puricii negri de pământ .dăunător polifag care atacă plantele de garoafe.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi. garoafe. lămâi.4%. . cultivate în (Parthenocinoe sp. gladiole.15%. Dipterex 80 PS-0.4%. ficus. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra . rosae) 64 . crizanteme.atacă plantele de dalii.dăunători foarte mici. apoi CE-0. trandafirului (Aulocaspis . Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0.Tabelul 5. Tripsul dracenei . (continuare) Nr.2%. crizanteme. tradescanţia. muşcate etc. Diazinon 60consumând conţinutul acestora. trandafiri. Bactospeine PU0.atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază.) seră. nalba. atacă plantele de ficus. Dimevur 42cu aspect mozaicat. perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate.5% creştere. (Phyllotreta sp.se găsesc în colonii. subţiri. Sinoratox 35 EC-0. 0.15%.

plantelor citrice cyclamenul etc. ficusul. atacă camelia.1 % Myzus sp.atacă exclus numai cactaceele. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. ficusul. seră (Neomyzus sp.Tabelul 5. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor. lămâiul. crt. cyclamenul etc. Diazol 60-0.dăunător polifag.tratament cu: Fernos 0. cât şi vârfurile de creştere ale plantelor. Frunzele se îngălbenesc şi cad. dafinul. producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor.) asparagusul. atacă lămâiul. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 0 Păduchele ţestos al . atacă ferigile. Frunzele se usucă şi cad. bobocii florali. Atacul este de regulă puternic Polybar 0. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor. Planta acoperită complet de dăunători 0. ferigile. .formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri. Păduchele lânos al . 65 . ficusul. lămâiului asparagusul etc.se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei.15%. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici. Macrosiphum sp. leandrul. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al . ramuri şi fructe. .8%. leandrul. (continuare) Nr. fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. pe lăstarii şi bobocii florali. atacă garoafele. cyclamenul etc. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari. lămâii. orhideele. .dăunător polifag.5. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează.05 %. muşcatele. Păduchele ţestos al . Plantele atacate rămân debilitate.. Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de . palmierii.dăunător polifag.15%. Actelic 50-0.specie polifagă.

Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare. gerbera.0. Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. Adulţii nearipaţi 37-0. verbena.1 %. Aceste frunze se răsucesc. Aleuroidae Musculiţa albă de seră . se usucă şi cad.05 %. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE . Adulţii şi larvele colonizează frunzele.dăunător polifag. crt.0. Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută.2 %. Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0. dalii etc. 0. osclepiadis) sunt de culoare galbenă.5. Plantele atacate .0. Mitigan 18. %. Acricid 25 -0. 66 . echinopus) numeroase galerii. Sintox 25 limbului frunzei. au frunzele deformate şi flori decolorate.). (Rhizoglyphus gladiole.2 %.folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate.1 %. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0. Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc. pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie. iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre. În urma atacului. atacă: freesia.atacă toate organele plantelor floricole bulboase.Tabelul 5.atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile. în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. muşcatele. formând în interior pete brune.1 %.5 E-0.05 %. Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular.2 %. Zolone 30 . ramurile tinere şi vârful lăstarilor.0.2 %. acaricide: Omite 57 -0. producţia. narcise.dăunător polifag. atacă toate speciile de plante ornamentale. Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular. Frunzele se ofilesc. (continuare) Nr. acaricide: Kelthane 18. Tedion V-16 CE -0. 1 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 2 4 5 6 Păduchele galben al . Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului.03 %.atacă frunzele pe faţa inferioară. înţepând şi Isathrine 100-0.15 %. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 . puternice. apoi se usucă şi cad. La invazii 20-0.1%.2 Acarianul bulbilor . apoi pe frunze. Acarianul bulboaselor . Ripcond 40-0.4 %.02 %.5 . Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun .

. acaricide: Kelthane 18.atacă cyclamenul. Torque 50 PU-0.Tabelul 5. lalelele etc. Sintox 25 CE-0.folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează.2 %. brunificări şi suberificări ale 20 CE-0. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează. Kelthane 18. (continuare) Nr. Omite 57 CE-0.dăunător polifag. petuniile.tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări.2 %.2 %.5 ţesuturilor. fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. rămân pitice şi se usucă.2 %.2 % 67 . CE-0. Tedion V-16 CE -0. iar petalele se încreţesc.06 %.1 %.2 %. . atacă gerbera. Acrex 30 CE-0. localizându-se pe partea inferioară a frunzelor . Plantele stagnează în creştere.1 %. florali. crt. Acarianul lat . 7 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 8 Acarianul cyclamenului .5.5 E-0. marginile se răsucesc şi se înconvoaie. begonia. bobocii seră. Acricid 25 PU-0. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii.măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia. crizantemele. Acarol 500 EC-0.1%.

cu expoziţie însorită.1. cu soluri permeabile. Apariţia lor mai timpurie asigură. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). tocuri de răsadniţă. 2. sau la gladiole. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie. reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii. îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. prin plantarea timpurie a tuberobulbilor. 6. protejate de temperaturile negative. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii. tuneluri etc. cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. zambile. lăcrămioare.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. 68 . Lathyrus. ghiocei). simple. fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite. narcise. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală. a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. folosindu-se numai adăposturi simple. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor. cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme.).

Lilium. Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia. baia caldă. Viola odorata). eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. Narcissus. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus. După pregătirea şi tratarea materialului. acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. folosirea unor substanţe chimice (eter. în funcţie de cerinţele fiecărei specii. Canna). Dicentra.Forsythia. cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. Anthurium. Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. asigurându-se condiţii specifice de temperatură. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală. Antirrhinum. îndepărtarea mecanică a frunzelor. 3.administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. geofite rustice (Tulipa. Polyanthes. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. Zantedeschia. 4. Iris. Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate. Callistephus). Cycocel). deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. perene: hemicriptofite (Chrysanthemum. specifici fiecărei fenofaze. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia).CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). lumină. cunoscute ca plante de zi scurtă. au capacitatea să înflorească în sezonul rece. funcţie de anotimp şi soiul cultivat. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele. Hyacinthus. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis. dalia etc. gladiole. tratarea cu frig. cloroform). cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. umiditate. precum şi arbuşti ornamentali (Syringa.Rosa). aer. plante bienale (Bellis perennis. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale. Viola hybrida). 69 .

pentru decorarea balcoanelor. respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor. coşuri) şi aranjamente. până în momentul valorificării. teraselor. umiditate. florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7. Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână). pentru decor în spaţii verzi. 70 . constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. De asemenea. jardinierelor etc. temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor. dar au aplicabilitate redusă. 7. deoarece implică cheltuieli mari. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută). Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele). trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. După recoltare. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. compoziţia şi circulaţia aerului). A.1. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. de durata păstrării şi de posibilităţi existente. În depozitele frigorifice. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane. iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze.1. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice. În cele ce urmează. se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. în mare măsură. Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. lumină. jerbe. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate. ghirlande. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare.

Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr.1. 71 . inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Specia Alstroemeria aurantiaca Antirrhinum majus Anthurium anderanum Calendula officinalis Callistephus chiensis Chrysanthemum hortorum Convallaria majalis Dahlia variabilis Delphinium hybridum Freesia hybrida Garoafele de seră Gerbera hybrida Gladiolus hybridus Hyacinthus orientalis Lilium candidum Lupinus polyphyllus Narcissus poeticus Paeonia officinalis Polyanthes tuberosa Papaver orientale Spathyphyllum wallisii Strelelitzia reginae Tulipa gesneriana Zantedeschia aethiopica Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma.Tabelul 7. crt. culoarea şi luciul caracteristic. iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele. inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele.

). coroane mortuare etc. Pe distanţe mici. În caz contrar. ghirlande). sau cu alte destinaţii (jerbe. 72 . flori. Gypsophila). iar pe distanţe mari. Florile scoase de la păstrare. îndepărtarea anterelor cu polen. care pătează florile (la Lilium). căptuşite cu hârtie. transportul se face cu autoizoterme. B. Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele.). Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil. aflate în buchete sau individual. rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). apoi se introduc în lăzi din carton. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. cu mijloace autofrigorifice. uscate şi răcoroase. se ambalează în hârtie. aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. divers colorate. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. este deosebit de important momentul recoltării. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează. când sortimentul de flori tăiate este redus. la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). frunze etc. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. se recomandă recoltarea pe timp uscat. precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. ci de bractee membranoase. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii.. în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. uscarea se poate face şi cu vârful în sus. Atât pentru imortelele tipice. Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. persistente. pe 2-3 mm de la bază. lipsite de bractee. se poate recurge la o serie de metode simple. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele. Partea lor de decor nu este asigurată de flori. dar cu efect decorativ după uscare.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. poliester sau aluminiu. De asemenea. de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . inflorescenţe. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. pierzând din calitate.2. folosirea soluţiilor conservante. bine aerisite. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos. protejate astfel de lumină şi praf. despicarea longitudinală a tijelor. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. aşezarea lejeră a florilor în vase.

în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală Momentul înfloririi Momentul recoltării bractee scarioase VI-X bractee scarioase VI-X bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-X bractee scarioase VII-X bractee scarioase VI-IX VI-IX VI-IX VII-X VI-X VI-VIII flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa Echinops ritro Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent.Tabelul 7. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var.2. Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum Stipa sp. VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. 73 . inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune.

principiul unităţii. principiul armoniei. iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. mozaicuri. culoarea şi parfumul florilor. dreptunghiulare etc. Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. perene. borduri. Decorul pe verticală. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. decorative prin flori sau prin frunze. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. principiul compatibilităţii. apoi celelalte. Sunt amenajări costisitoare. ovale. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare. cu frunziş bogat. bienale sau perene. perioada de înflorire. principiul proporţionalităţii. rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. Pe lungimi mari. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). în faţa arborilor şi arbuştilor etc. Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate.). Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. În afara acestor modalităţi de distribuire. se pot folosi una sau mai multe specii anuale. grădini alpine. Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. ca să poată fi remarcate de la distanţă. eliptice. pe peluze etc. speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie. sinuos. terase). Dacă au înălţimi diferite. În cadrul spaţiilor verzi. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare. pe terase şi balcoane etc. asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. pete de culoare şi vase decorative. în ordine crescătoare. 74 . viu colorate. sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune).2. pe trotuare). Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. amenajări de ape. mozaicuri şi arabescuri. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase.7. dispuse în centrele compoziţionale. Althaea rosea. bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. au folosire limitată. Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. rombice. platbande. Aster novi-belgii. bienale. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. rabate. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. cu lăţimea de 1-2. de la centru către marginea rondului. rabate. vase decorative etc. în apropierea căilor de acces. principiul originalităţii. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. Alegerea. La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). durata ciclului de viaţă. Preponderent.5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). dar pentru diversitate. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat. pătrate. suprafeţe gazonate. Ca şi în cazul rondurilor. în grupuri şi asociate în ronduri. arabescuri). care conturează diferite trasee. talia şi portul plantelor etc. de aceea. în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică. Ricinus communis etc.

plutitoare şi subacvatice (submerse).Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. pe ziduri etc. 75 . în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. roşu. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. Alături de plantele urcătoare. b) plante acvatice. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană). alb. pergolelor. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. roz galben. care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent. coloanelor). Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. lila albastru alb alb. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. lila roşu. în jardiniere. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. treiajelor. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. alb alb violet alb alb albastru diferit alb. cele cu portpendul.3. care redau peisajul montan în miniatură. În tabelul 7. frunzişul colorat în alb-argintiu. contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală. lila diferit albastru roz. sau verde –glauc.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50 Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. De asemenea. roz albastru roz. arcadelor. fiind folosite în vase suspendate. Tabelul 7. Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. purpuriu Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice.

fiind mai mult sau mai puţin rustice. Delphinium ajacis. ele îşi continuă vegetaţia. sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate. – semiumbră. iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. grupate după ciclul de viaţă. în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante.1. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni).nespecific anuale (anuale netipice). cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. 76 . înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. sunt prezentate speciile cultivate în câmp. iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite. În funcţie de zona din care provin. unde apare influenţa sezonului rece.lumina: – lumina abundentă.CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. În condiţiile climatice temperate. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. Begonia semperflorens etc. iar în partea a doua. care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. Clarkia elegans. . Godetia grandiflora etc. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate. respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere.1.tipice. În tabelul 8. Astfel. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic.). deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie. De asemenea. înfloresc abundent. înflorire şi fructificare. Alyssum maritimum. speciile cultivate în spaţii protejate. manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice . care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. se realizează în anumite condiţii de mediu. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi). Cu foarte mici excepţii. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. – umbră. în prima parte. Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori.). Verbena hybrida. se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: . plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. dar acestea au rol secundar. A. în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). 8. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. Petunia hybrida. în primul rând pentru culturile din câmp.

s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate. este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. Este cazul la Viola x hybrida. când înfloresc şi fructifică. fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. cu dimensiuni mici.netipice (bienale prin cultură). Sunt plante iubitoare de lumină.Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp. . Bellis perennis. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate. Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. Ra – rabate. – cerinţe mai mari. Astfel. Lunaria biennis). *** – mare (plantele iernează în câmp. Specii floricole bienale Ca şi anualele. cu producere de răsad. rezistente). dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. nu rezistă iarna în câmp). Mz – mozaicuri. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). Ro – ronduri. În anul următor. rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă. – udări moderate. dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus.. care după înflorire şi fructificare. care la origine sunt anuale sau perene. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium. . Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. rezistenţă medie la secetă. I – individual.tipice (propriu-zise). majoritatea îşi încep 77 .Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate. suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. St – stâncării. B. Campanula medium. Dv – decor pe verticală. Exemplu: Ageratum mexicanum . Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. cele din anii următori diminuându-se considerabil. iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor). se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale).apa: – cerinţe modeste. Bienalele sunt plante rustice. Pc – pete de culoare. Lăsate să vegeteze în continuare. ** – medie (plantele iernează în câmp. în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai. . În alte situaţii (Dianthus barbatus). Im – imortele. rezistenţă redusă la secetă. Vd – vase decorative. în anul următor parcurg etapa germinativă. dar suferă în iernile geroase). Myosotis alpestris. Althaea rosea). se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. după primul val de înflorire (cel mai valoros). La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. G – grupuri.Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie. ele pot înflori şi pe parcursul verii. Pb – platbande. Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: .temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. plantele bienale înfloresc o singură dată. . la începutul verii. în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. Bo – borduri. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea. paie). b) Înmulţirea: .Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie. dar suportă şi semiumbra. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze.

Iberis sempervirens etc. mai ales atunci când plantele sunt mature. dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis. datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea.înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. Pentru o parte din aceste plante.geofite. pete de culoare. Organele subterane. La majoritatea speciilor perene. De asemenea. pentru ronduri. tuberobulbi. timp în care înfloresc şi fructifică repetat. axă hipocotilă îngroşată). Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara. fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. altele. ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene.). aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. drajoni etc. rădăcini tuberizate. . În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. În privinţa cerinţelor faţă de apă.2.. Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8. ca în zonele cu ierni geroase. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă. Spre deosebire însă de anuale şi bienale. La speciile care la origine sunt perene. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila. Rudbeckia sp. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. rabatelor.). perenele se împart în: . Lupinus. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. ronduri etc. nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor). unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile. să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă. vase decorative şi chiar mozaicuri. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina. majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă. tuberculi. Sempervivum.3. Althaea rosea).Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani. unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. 78 . grupuri. Dianthus sp. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. cât şi pentru rusticitatea recunoscută. Este recomandat însă.. Cerastium).8. divizarea plantelor. care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini. bordurilor. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune. formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate. Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe. rizomi. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor. pentru valorificare în timpul iernii. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis. trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă. Viola odorata. etc. Delphinium x hybridum. Se pretează şi la culturi forţate. atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). rabate. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi. cât şi pe cale vegetativă. până toamna târziu. cât şi în grădini alpine. C. Dianthus barbatus. fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. cele cu talie mică. oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene. Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab. Papaver. Echeveria secunda).). care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi. dar creşterea lor vegetativă este reluată anual.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă. Gypsophila paniculata.hemicriptofite. Campanula carpatica. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate.

Altfel.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale. Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite.2. originare din zonele calde ale globului. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine. trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ. le putem întâlni cultivate atât la soare. este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm. în funcţie de grupa din care fac parte. Astfel. este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii. adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră. foarte de rentabile. în final. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite. fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. dimpotrivă. de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis. rizomii. aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi. organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare.).4. cu umiditate constantă. bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere. În general. Hosta plantaginea. cât şi în locuri semiumbrite. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori. plantele vor suferi.5. 8.6. frunze. vor muri. Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. Galanthus nivalis. rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Geofitele rustice. terenuri bine drenate. la axila frunzelor). rezistă pe timpul iernii în câmp. în majoritate. este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii. tuberobulbii. Hosta sp. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate. Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt. altele. Pentru floricultori.. nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea. Hemerocalis sp. datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu. unele dintre ele. fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum). ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite. considerate rustice (tabelul 8.Bulbii. le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). Tabelul 8. uneori numai în lucrări de ameliorare. singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. Pentru decor exterior. plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă. Altele. În plus. adăpostite. cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar. Practic. considerate semirustice (tabelul 8. iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute.). Stachys lanata). Tuberozele. se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79 . Pentru cele pretenţioase. habitus etc. să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Scilla bifolia).

Strelitzia). elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme. asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate. În cele ce urmează (tabelul 8. ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium. prin tehnologiile aplicate. când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. sau atunci când solicitarea este mai mare. în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. B. material etc. plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an. ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri. mărime.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. se cultivă în teren deschis (anuale. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative. cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice. culoare. Spre deosebire de plantele cultivate în câmp. În plus. dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate. Fresiile şi crizantemele.). perene). Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii. la concurenţă cu trandafirul. în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. în ceea ce priveşte condiţiile ecologice. amplasarea corespunzătoare în spaţiu. folosirea recipintelor potrivite ca formă. se cultivă ca anuale. Majoritatea sunt culturi perene. gerbera. mai ales prin butăşire. alstromeria etc.7. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe. la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni. ci şi plante care în mod obişnuit. deşi sunt plante perene. cel mult doi ani. 80 . cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate. metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul).. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani. De asemenea. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an.află. notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. metodele de înmulţire aplicate. cât şi vegetativ. cu durată mai mare de 2-3 ani. fresii. bienale. s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute. Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor. să înflorească tot timpul anului. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii.