UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005
1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.

2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: plante anuale; plante bienale; plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice. plante cultivate în câmp; plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece. flori; frunze; flori şi frunze; fructe; port (târâtor, urcător, erect). plante pentru flori tăiate; plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); plante folosite în decorări interioare; plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

b). După locul de cultură:

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

3

CAPITOLUL 3
CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4

Zinnia. cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. Astfel. distrugerea buruienilor. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. întărziată sau nu înfloresc. prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. Hortensia. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. Freesia). utilizarea factorului lumină. durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. şi înfloresc toamna sau iarna.Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest. care reacţionează pozitiv la fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. conform cerinţelor plantelor. -neutre sau indiferente (Cyclamen. Petunia. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale. cu expoziţie sudică. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. instalarea de umbrare deasupra culturilor. Dianthus. Poinsetia. Callistephus). la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. reducerea densităţilor de cultură. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. În condiţiile României. -de zi lungă (Cineraria. crizantemele. Ca factor ecologic. Viola. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine. acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an. menţinerea curată a sticlei. Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile.2. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. Prin poziţia sa geografică. De exemplu. folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. -higrofite. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. folosirea instalaţiilor de iluminat artificial. fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. Rosa). 3. plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum. prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia.7% în luna august. d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi).Myosotis 5 . -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. Kalanchoe. la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). au înflorire slabă. Pelargonium. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice.

Şi apa prea caldă este dăunătoare. deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. montate pe rampe de udare mobile. De obicei. aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. temperatură) etc. Declanşarea sistemului este comandată de senzori. căderea bobocilor floriferi. însuşirile substratului. la înălţimea dorită. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare.Nu există reguli stricte aşa încât. În cazul plantelor cultivate la ghivece. gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. cu aprox. cu stropitoarea. udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). în timpul vegetaţiei. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. complet automatizate. se va evita stropirea plantelor. Agave. acid ortofosforic). de maturare a seminţelor sau de repaus). Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. -xerofite. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. Aspersoarele rotative. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. De asemenea. De preferinţă. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier. prin brazde sau cu aspersoare 6 . fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. printr-un sistem de furtune. -mezohigrofite. Crassula etc. apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. cu furtunul. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. în timp ce iarna. mai ales la plantele acidofile. sulfat de aluminiu. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. alte suculente – Aloe. creşterea răsadului. se impune udatul şi în timpul zilei. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri. îngălbenirea şi căderea frunzelor.). iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. Dacă din diverse motive. starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. cele xerofite la 5-6 zile. vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere). care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Orientativ. înrădăcinarea butaşilor. c) momentul udării. plantele de seră se udă dimineaţa. iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. culturile din câmp se udă cu furtunul. mărimea şi vigoarea plantelor. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). condiţiile de lumină şi căldură. la culturile din câmp. prin infiltraţie sau prin brazde).palustris). Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. se recurge şi la alte metode. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. anotimp. În practica floricolă. Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine.

ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Ficus pumila. De asemenea. paie muşchi. degajarea de CO2 din butelii speciale. Plantele au nevoie de aprox. îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor. combaterea buruienilor etc. decât. temperatură. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. 3.01%. iar după un timp chiar pier. hrănirea este defectuoasă. în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. butan. Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. mărimea plantelor. Cele mai multe specii se udă de sus. prin picurare şi aspersie fină (anturium. De aceea. Syngonium). b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor.). crizanteme. este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex. aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. la Cyperus). mraniţă. se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc.15%. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului. plantele îşi încetinesc creşterea. prin infiltraţie (gerbera). umiditate. intensificarea coloritului florilor etc. freesia. afânarea solului sau substratului. hidrogen sulfurat. fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor. clor. o cantitate de 0. umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. folosirea ghivecelor “mască”. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. cu sau fără sită (garoafe. În funcţie de compoziţia şi structura solului. alstromeria). Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii.03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. În aer. respectiv la mărgăritar). Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). dar poate avea şi efecte negative 7 . Oxigenul. pietriş). la unele plante higrofile. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan. în timp însă. este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. respectiv a prezenţei altor gaze (fluor. dezvoltarea rădăcinilor stagnează.3. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0. cala până la înflorire).). umbrirea serelor şi răsadniţelor. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate.la:Hedera. fermentarea diferitelor materiale. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie. prin picurare (trandafiri. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor. gerbera). propan) şi combustibili lichizi (petrol). fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. eventual.de mare putere. cala. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul).33%aer din volumul total al solului. spatifilum). oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. combustia alcoolului pur. ci şi a microorganismelor. folie de polietilenă etc. Indiferent de metoda folosită. prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane. distrugerea crustei. gloxiniile) şi de unii cactuşi. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. tije viguroase. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă. precocitatea înfloririi.

originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. temperatura se menţine la un nivel mai redus. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. în timpul creşterii plantelor. de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. minerală sau sintetică. provenite din zonele temperate. plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C).5. Se cultivă în câmp. noaptea şi pe timpul iernii. temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. -hekistoterme. Provin din zonele polare şi alpine.(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. ridicarea ramelor de la răsadniţe. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. dar se pretează şi la culturi forţate în sere. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. -microterme. în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee. urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. 3. distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi). Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine. -mezoterme (unele orhidee. crizantemele. Astfel. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). irişii. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. 8 . substratul de cultură este constituit din componente de natură organică. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. 3. în timp ce. La plantele cultivate în câmp. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. De asemenea. de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. dar pe diferite tipuri de sol. în timp ce. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). singure sau în amestec. ferigi şi palmieri. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor.4. Anthurium. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. În general.

nealterabilă circa 1-2 ani. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. pământ de ericacee. azaleele. în amestecuri şi mai puţin singure. compost. clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă. Franţa. sanseviera).-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora..5 cm diametru). argilă expandată). cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile. -speciale: turbă. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. pământ de grădină. au cerinţe diferite faţă de substrat. moloz. în funcţie de specia floricolă cultivată. mai puţin costisitoare. să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici. superfosfat. nisip grosier.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1. hortensii. Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3. pământ de răsadniţă. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă. polyuretani etc. pământ de ericacee. În Elveţia. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră. structură stabilă. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. -substraturi minerale tratate: perlit. vată minerală. pietriş. pH-ul. unul uşor din turbă. -pentru soluri uşoare:gladiolele.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. cărbune vegetal. hibiscus) sau grele (muşcate. begoniile etc. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. roci (perlit. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. -substraturi minerale naturale: nisip. violetele de cameră. rumeguş şi talaş. pământ de grădină. De exemplu. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. pământ de frunze.-prepararea propriu-zisă. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate. vermiculit. Hygromull. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate. Terracottem).-pentru soluri mijlocii:ochiul boului. în funcţie de cerinţele speciei cultivate. Biolaston. muşchi. pământ de scorbură. 2. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. vermiculit. se folosesc. Elveţia. vată minerală etc. pământ de frunze etc. pământ de frunze etc. pământ de ferigi. uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. conţinut corespunzător în elemente nutritive. -substraturi organice de sinteză: styromull. cărămidă pisată. de regulă. pământ de lemn putred. Olanda. pentru o utilizare ulterioară. mraniţă. turbă. -ajutătoare: nisip. cioburi de ghivece şi ţiglă. sulfat de potasiu. în funcţie de origine şi de fenofază.1. respectiv amestecarea omogenă a componentelor. la care se adaugă răzătură de coarne. asparagus. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare.. Polyuretani. pământ de ţelină. De exemplu. leandru. În tabelul 3.1. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). La 9 .). reţetele fiind variate. după caz.. S. În ultima vreme. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. tuberozele. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor. mijlocii (camelii. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. şi îngrăşăminte chimice sau organice. substraturi unitare). Se utilizează pe scară largă în Anglia.5-2. grupate după modul de obţinere (provenienţă).U.. Germania.. Ca şi plantele de grădină. pietriş. salvia. materiale sintetice (Styromull. un amestec greu poate fi format din ţelină. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă. capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1. Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. 3. Odată cu omogenizarea se pot adăuga. pământ de ţelină. pământ de pădure.A. pulbere de cretă (sau sulf).

5 şi 8. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). nu se fertilizează plantele aflate în 10 .5 (Gipsophylla. iar în cantităţi mai mici fierul. azotatul de amoniu). zincul. În cantităţi mari sunt absorbite azotul. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. Când substratul se modifică spre alcalin. camelia). deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. Digitalis.9-7. apa freatică încărcată cu săruri solubile. apa încărcată cu CO2. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere. magneziul. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. manganul. cuprul. căderea bobocilor floriferi şi a florilor.5. a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ). Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv. Mn. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor.2) sau uşor acide (pH=5. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). potasiul. bromelii. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. calităţile fizico-chimice ale substratului. În Franţa. borul. sulful. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase. Alternanthera). Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat. sulfatul de potasiu. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. ploile acide. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. dimpotrivă. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente. amendamentele calcaroase. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze. precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. fertilizarea cu îngrăşăminte acide. După preferinţele faţă de reacţia substratului. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie. putrezirea rădăcinilor etc. calciul. -calcifile. apa de udare bogată în calciu. reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. ritmul de creştere. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1.acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. prin fertilizări faziale). răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. Când substratul se acidifică. care tolerează substraturi cu pH>7. udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. specia cultivată anterior etc. sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). plantele pot fi: -acidofile. clorura de amoniu. formele reduse de Fe. la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. forma de aplicare a îngrăşămintelor. organele decorative. la care se adaugă cantităţi suplimentare. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă. Altele. molibdenul (microelemente). cunoscute şi sub denumirea de macroelemente.5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele).9-6-8).5 (azalea. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu. Surse de aciditate din sol:apa din sol. fosforul. De asemenea. S. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. anotimp. humusul din sol etc. vârsta plantelor şi faza de vegetaţie. care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5. sulfatul de magneziu).

repaus. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. lichide şi sub formă de suspensii. iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote. composturi. compost).modul de condiţionare: solide (cristale. suportată de majoritatea plantelor.1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat. -minerale . iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. Basacote. cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie.3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0.2-0.clasificate după: . Dacă sunt asociate cu cele minerale.industriale (din reziduuri): făină de sânge. este de 0. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte.3% (2 l soluţie/m liniar).3-0. este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive. turbă. concentraţiile optime sunt de 0. îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe. gunoi semidescompus). 250-300 kg sulfat de potasiu. 100-150 kg sulfat de magneziu. . dozele se reduc cu 2040%. se folsesc concentraţii foarte mici. Pentru fertilizările extraradiculare. alstroemeria. anturium). în funcţie de specie şi fenofază. 0. cu îngrăşăminte organice şi minerale. 300-400 kg azotat de amoniu. făină de peşte. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna. Dacă soluţiile se aplică extraradicular.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). granule. pulberi. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei.25%cu macroelemente şi 0. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă.100-150 tone gunoi semi-descompus. 10-15 g superfosfat. iar dacă se aplică odată cu apa de irigare. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă. gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . în diluţii corespunzătoare (1:3 . mraniţă. făină de oase. 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). În timpul vegetaţiei. 100-200 tone turbă. făină de coarne şi copite . batoane). sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă. 400-600 kg superfosfat.5% la plantele mai rezistente).1-0. Dacă se face numai fertilizare minerală. plantat sau transplantat şi după înflorire. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O. fertilizarea se face chenzinal sau lunar.1%.5-6 g sare potasică. care eliberează lent (3-9 11 . iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. imediat după repicat. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca. cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu. Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. făină de carne.05%cu microelemente.0.modul de acţiune: radiculare.20. .05-0. tablete.naturale: gunoi de grajd. Hormonutral). extraradiculare. 2-3-kg/m2. La plantele de apartament. gerbera. îngrăşăminte verzi. Orientativ. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive. Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0. urină şi must de gunoi de grajd. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie. ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2. .

Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ.). în funcţie de mărimea ghiveciului. 12 . Se pot aplica însă în timpul verii. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml. pe terasae etc. datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. folosirea soluţiilor concentrate. existente în comerţ sub formă de flacoane. cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. Fertilizările organice. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. când plantele sunt scoase afară (în grădini. fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. sau cu must de gunoi de pasăre. sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente. până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece).luni) elementele minerale. introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului.

brazdele înnierbate (trifoi. -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0. -îngrăşământ organic. adaugă var (0. sau must de bălegar.7 t/m . lucernă. aşezate în grămezi. . -pH=6.0-3. -masă volumetrică: 0.Tabelul 3. uşor.5%.0-8. -pământ special în amestecuri.5. se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie. -substrat pentru semănături. -capacitate de reţinere a apei bună. 1.0%. Categoria crt.fermentarea gunoiului de cal sau bovine.2-0. Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere . 13 .5%.1.5-7. -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1. care conţin taninuri (tei. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele. -humus=6. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece. Pământul de ţelină Pământul de frunze -masa volumetrică: 0.1 t/m3. timp de 2-3 ani.4 t/m3. -permeabil. Caracteristici 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. -aspect untos şi culoare închisă.5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri. frunze. desprinse până la adâncimea de -humus=2. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. must de bălegar.9-1. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr. platforme -pH=4. nuc). în platforme.5-7. 10-15 cm. amestec de ierburi) -pH=6.4-0.5.5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani). peste care se din conifere).

sau albicioasă. -capacitate de reţinere a apei bună. -capacitate de reţinere a apei bună. (continuare) Nr. 3 -masa volumetrică: 0.12-0. -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase. a gunoaielor din gospodării. -pământ special în amestecuri fertile.5-7. -zăcământ natural. culoare roşietică -suport pentru hidroculturi.8 t/m3. -masa volumetrică: 0. -pH=5. -pH=6.9 t/m . Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor. din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere. -poate înlocui mraniţa.Tabelul 3. -fabricarea ghivecelor nutritive. albă. -mulcire. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri.5-0. ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea). -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ. 14 .7-0. -capacitate mare de reţinere a apei nisip). Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Turba a) roşie (înaltă. depozitului de turbă din -pH=3-5.5-7. -humus=3-5%. blondă) -pământ special în amestecuri. crt.1. Caracteristici -masa volumetrică: 0. 2. de Sphagnum.15 t/m . descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă. -humus=5-7%. pentru înrădăcinarea butaşilor. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere.

-pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere. ferigi. -descompunerea naturală a speciilor de Erica. -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul.5-1. prăfoasă (la uscare). -pH=3.Tabelul 3. -capacitate mică de reţinere a apei. Caracteristici 3 Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide.8-1. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an). crt. de 2-3 ori greutatea. -poate înlocui pământul de ţelină. -pH=6-7.5.1. carpenul. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. cultivate cu legume.2-0. -pământ de bază în amestecuri. prelucrării lemnului. -capacitate de reţinere a apei bună.4-4. -mulci. unele orhidee). -structură compactă. -culoare foarte închisă. Rhododendron etc.2 t/m3.2 t/m3.3 t/m3.5-6.5%. Aspidium. (Polypodium. camelii. flori -pH=6.1-0. Osmunda etc. Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -masa volumetrică: 0. -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5. -humus=0.5%. 15 .2. ferigi).5-4%.4 t/m . -masa volumetrică: 0. -humus=1-2. bună. -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante. (continuare) Nr.) -aspect fibros. -masa volumetrică: 0. provin şi nivelul de descompunere. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee. (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0.2-0. -subproduse ale industriei -pH sub 6.5-7. -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare. Vaccinium.

-mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. lemn de esenţă moale. -poate înlocui pământul de frunze.1. -pH=6. -se adună din scorburile -pH=2. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0. -humus=1.Tabelul 3. -pH=5. -compostată=0.2-0. -îmbrăcarea suporţilor pentru liane.7-3. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. -porozitate=85-90%.25 t/m3.2-4. rizomi. utilizat în amestecuri (la speciile acidofile). Pământul de pădure Pământul de scorbură -din stratul superior al litierei pădurilor.5-7. rădăcini tuberizate pentru forţare.5.35 t/m3. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului. -pământ special.5.9.5-6. -compostată=6-6. -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură. -descompunerea rumeguşului de -pH=3. crt. -suport pentru marcotajul aerian. măcinat. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii.17-0. -masa volumetrică: 0. -la plantarea vaselor cu bulbi.3 t/m3. Pământul de lemn putred 16 . -mulci. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special. . Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece.0-2. (continuare) Nr.20-0. copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri. -pH -proaspătă=5-6. decât pământul de frunze.se poate folosi proaspăt.0. tocat. orhidee). uscat.

-suport în executarea aranjamentelor florale. iar semănături. Categoria crt. -pH=7. -întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. după umectare. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe).1. -masă volumetrică: 0. 17 . -porozitate ridicată.02-0. de granule sau fulgi. --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule.Tabelul 3. înrădăcinare a butaşilor.04 t/m . -material ajutător. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride). AGROFOAM.15 t/m3. -capacitate mare de reţinere a apei. 3. -pH=7. -capacitate de reţinere a apei foarte mică. Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere Caracteristici 3 Mod de utilizare -polystyren expandat.12-0.15 t/m3. -component ajutător. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor. capătă aspect -în substratul de gelatinos. (continuare) Nr. -material ajutător.amenajarea vaselor suspendate. sub formă -masa volumetrică:0.substrat de cultură pentru plantele epiphyte. Polyuretanii (spumă de polyuretani) -polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol. -denumiri comerciale: OASIS. -masă volumetrică: 1. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte.

crt.3. Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant.substrat în culturi hidroponice. -porozitae mare.realizarea drenurilor la recipientele de cultură. -suport pentru hidroculturi. -masa volumetrică: 1. din albia râului.5-2 t/m3. . .material ajutător. -pH=7. -substrat de înrădăcinarea butaşilor. -se află sub forma acelor de pin.5-8. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu.022 t/m . -suport pentru hidroculturi. -material ajutător. spălat.7-2 t/m3.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane. 3 Mod de utilizare -material ajutător. -stabilitate bună. -material ajutător.1. -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier). -pH= aprox. (continuare) Nr. acoperirea semănăturilor. -se descompune lent.Tabelul 3. .component în amestecuri de pământ. . -porozitate mare. . eliberând N. -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru. 18 . -capacitate de reţinere a apei ridicată. Caracteristici -masă volumetrică: 0. fără materii organice şi fără calcar. Biolastonul 4 Substraturi minerale naturale Nisipul -din policlorura de vinil. -masa volumetrică: 1. CO2 şi H2O. -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee.

. .capacitate de reţinere a apei de 15-16%.porozitate foarte bună.5.măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C).suport în culturi hidroponice.material ajutător. .granularea argilei la 1100°C.component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee.5. 19 .masă volumetrică:0. (20%). .3 t/m3. .masă volumetrică: 0. .substrat de înrădăcinare a butaşilor.material ajutător.capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie). Argila .material ajutător. . semănături. . Substraturi Perlitul . durabilitate mare.pH=6.rocă vulcanică.porozitate foarte mare. . . .măcinarea rocilor pe bază de .nu conţine elemente nutritive. .masa volumetrică: 0. . CULTILENE. hidroculturi.substrat pentru butăşiri. .substrat pentru hidroculturi. bromelii etc. Vermiculitul .1-0.08-0.pH=7-9. alveolară. roci vulcanice (60%) + roci . . .material ajutător. . (continuare) Substratul Nr. .material ajutător. . Pouzzolane . . ARGILEXPAN. Caracteristici 3 Mod de utilizare . 5.capacitate mare de reţinere a apei.1. . calcaroase (20%) + cocs . utilizare).produs industrial pe bază de . expandată . .Tabelul 3.ca amendament pentru solurile din sere.8-1. .înlocuitor al nisipului în amestecuri. .16 t/m . silicaţi de aluminiu şi .se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre.denumiri comerciale: ISOL.capacitate de reţinere a apei de 19%. Mod de obţinere Categoria (materialul) crt. Vata minerală . . porozitate bună. .se dezinfectează bine.se spală înainte de utilizare.1 t/m3. calcinate la 1000°C. .porozitate foarte bună.denumiri comerciale: GRODAN.pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu.dimensiuni variabile (2-16 mm). ARGEX.neutru din punct de vedere chimic.se dezinfecteză uşor. cu structură .capacitate mare de reţinere a apei.

.este uşor. .particulele mari (3-5 mm). apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi.granulele (1. Cărămida pisată . Caracteristici .realizarea drenurilor. (continuare) Nr. .particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor . Molozul . . Substratul Categoria crt. care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi.din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă.cărămidă măcinată şi cernută. la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde.Tabelul 3.în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi.din demolări şi se cerne înainte de utilizare. .1.5-3 mm).arderea incompletă a lemnului de esenţă moale.capacitate mare de reţinere a apei. .în hidrocultură. în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor.în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile. (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate Mod de obţinere .proprietăţi antiseptice. - -reacţie alcalină 20 . în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia). Mod de utilizare . . -reacţie alcalină Cioburi de . .pulberea fină.

1. . . (materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate Mod de obţinere -produs industrial de polimerizare. 21 . . Substratul Categoria crt.protejarea culturilor timpurii şi târzii.transparentă.opacă sau transparentă.umbrirea plantelor sensibile la insolaţie. Sticla -produs industrial. .protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături.Tabelul 3. Mod de utilizare Folia transparentă: .acoperirea serelor şi răsadniţelor.acoperirea seminţelor care germinează la întuneric. . (continuare) Nr. Caracteristici . .reziztenţă electrică şi mecanică bună.acoperirea semănăturilor şi a butaşilor. Folia opacă: . .mulcirea solului.

1. tipice multor specii floricole. sănătoase. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative.1.1. îngreunează condiţionarea. Petunia hybrida. în general. care fructifică şi produc seminţe viabile.) 22 . La speciile cu fructe dehiscente (păstăi. de aceea. are o largă utilizare în practica floricolă.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă. sortarea şi chiar recunoaşterea lor.).limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct. Verbena hybrida. Callistephus chinensis. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata. Viola. sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. Antirrhinum etc. uneori şi perene. Delphinium. Begonia. În plus. bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. condiţionarea. Lobelia etc. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină.chiar şi peste 10-20 ani. Salvia splendens. Portulaca.de la o plantă se obţine. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. 4. Callistephus. un număr mare de seminţe. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. necesare sectorului de producţie. Dianthus. cu valoare biologică şi decorativă superioară. când fructele sunt bine coapte.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi. Recoltarea.seminţele mici şi foarte mici. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată. frecvent se recurge la recoltarea manuală. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. Petunia. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens. pentru a-şi desăvârşi maturarea. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale. cu precădere la speciile cultivate în câmp. din grupa anualelor şi bienalelor. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate. seminţele ocupă un spaţiu mic. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben). Calendula. Portulaca grandiflora etc.

lucrarea se poate executa şi mecanizat. cantitatea.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis. baterea uşoară a fructelor etc. • uscarea (zvântarea) fructelor. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. Myosotis alpestris etc. pungi. Papaver.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare. frecarea. prin vânturare manuală sau mecanică. Lupinus. confecţionate din sticlă. Rudbeckia ssp. b) semănatul în spaţii protejate (sere. cutii etc. Gypsophilla. din care urmează să se extragă seminţele. solarii. Viola). Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie. metal etc.. Lobelia erinus. Se face după caz. se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum. Alyssum maritimum). la majoritatea speciilor.1. Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate. se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor.. În general. Salvia 23 . materiale sintetice. În astfel de situaţii. dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. Bellis perenis. condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. Eschscholtzia. pe baza diferenţei de densitate). cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%. la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. Ambalajele ermetic închise. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere.La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia. 4.. considerată a fi.) şi a unor perene (Physostegia virginiana. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. categoria biologică. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe.2. producătorul.în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. soiul. apoi se ambalează în saci. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. De exemplu. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. de 8-12%. Portulaca. preferându-se timpul uscat. Tagetes ssp. înainte de a fi depozitate sau semănate. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. către mijlocul zilei. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. În funcţie de cantitatea de seminţe. Nigella). recoltarea se face într-o singură etapă. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare. Lobelia. anul recoltării. de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). Delphinium). se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite.

5-2 cm la seminţele mici.). modelare.(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). Curăţirea.:pământ de frunze. respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. conform tehnologiei de cultură a speciei respective. cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor. • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni).atât pentru semănături făcute la loc definitiv. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere).0-2. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe. Celosia. cu perioadele din an pe care le reprezintă. soiuri valoroase. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor. • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.0 cm nisip grosier. • marcarea rândurilor. 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor.pietriş. turbă şi nisip 1:1:1).în strat de 10-12 cm. *Când se folosesc răsadniţe reci. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. din diferite motive. • introducerea substratului în răsadniţe.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%). • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii. sunt prezentate în tabelul 4. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm).).Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar. la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus. Cineria hybrida. realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida. Cyclamen persicum etc. Verbena hybrida. erbicidare.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite. mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. Calceolaria hybrida. nivelarea. Zinnia elegans). 2) Epocile de semănat.1. se completează cu lucrări de fertilizare . acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. se impune producerea răsadului (sămânţă puţină.splendens). 24 . • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor. • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului.Dacă se seamănă direct. lucrările se reduc la instalarea tocurilor.la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1. cutii de plastic etc.cu marcatoare sau cu rigle. ghivece.

straturi în câmp răsadniţe. Chrysanthemum leucanthemum.. Lunaria biennis. Phlox paniculata. Plante anuale: Calendula officinalis. • instalarea suporţilor pentru umbrare.. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Petunia hybrida. Nicotiana alata. Plante anuale: Calendula officinalis. Cobaea scandens. • tasarea uşoară a stratului . • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida. Tropaeolum majus. Mirabilis jalapa. Dianthus barbatus. Celosia sp. Statice sinuata. Tagetes sp. Papaver orientale. Delphinium ajacis. răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci 2 Primăvară târzie IV-V câmp (direct) sere sf. Planta perene: Lupinus polyphylus. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Plante anuale: Alyssum maritimum. Callistephus chinensis. Verbena hybrida. Papaver orientale. Alyssum maritimum. Gomphrena globosa. Nigella damascena. Plante perene: Cineraria maritima... Phlox paniculata. Calceolaria hybrida. Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida. Cineraria hybrida. Phlox drumondii. Nigella damascena. fin cerut. Plante bienale: Bellis perennis. Cosmos sp. Statice sp. Papaver orientale. 25 . Ageratum mexicanum. Acroclinium roseum. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. Myosotis alpestris. Plante perene: Delphinium hybridum. Althaea rosea. Tagetes sp. Rudbeckia sp. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. Eschscholtzia californica. Siningia sp. Plante anuale: Eschscholtzia californica. Dimorphoteca aurantiaca. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Viola hybrida. Salvia splendens. • marcarea rândurilor (dacă este cazul). 1 Epoca Perioada Locul de semănat sere Exemple (grupe de plante. Plante bienale: Campanula medium. straturi în câmp Sere câmp (direct) sere VI-VII 4 Toamnă IX-X b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50. V-VI 3 Vară răsadniţe. Matthiola incana. Iarnă XII-I II sere Timpurie III sere. Amaranthus sp.Tabelul 4.la suprafaţă. Begonia semperflorens. Impatiens balsamina. crt. Calendula officinalis. Rudbeckia sp. Dahlia variabilis. Plante perene: Campanula carpatica. Physostegia virginiana. Lathyrus odoratus. Alyssum maritimum. Plante perene: Delphinium hybridum.. Ammobium alatum.. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”.. Zinnia elegans. Gazania splendens.1. Centaurea sp. Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr.

Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). Viola hybrida. numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. Antirrhinum majus.. Pentru durate mai lungi de umectare. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă.. Freesia) sau deshidratate după păstrare. acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante). până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra. Antirrhinum majus. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur. tratamente electromagnetice (de ex. Se execută. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna. Asparagus. rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). sulfat de cupru 0. Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. răsărire neuniformă.cu izotopi radioactivi. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului.hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). de regulă.). • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care. Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit.5% timp de 15 minute. Germisan. scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. se consideră tratament obligatoriu. mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă. frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). Lobelia. la lădiţe. cu apă tratată magnetic) etc. Zineb etc. Nigella damescena. 25-30°C. în condiţii obişnuite. Lobelia erinus. Cineraria hybrida etc.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis. Nicotiana). procent mic de germinaţie etc. nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor. în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. Petunia. în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. Eschischoltzia californica). seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. manual şi foarte rar mecanizat. într-un vas cu apă rece. Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. Apa se menţine la temperatura camerei. sau se încălzeşte uşor.B. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete. Seminţele mijlocii. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. permanganat de potasiu 1-1. Papaver sp.). Portulaca grandiflora. palmieri). iar la sfârşit. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici. Thiuran. tratamentele pe cale uscată. Amaranthus sp.. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă.chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi). 26 . amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. După mărime. Pentru a evita pierderile.5% timp de 10 minute. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. Gentiana).

în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia. Antirrhinum. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor. • plivirea buruienilor. iar la cele mari (Zinnia. dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina. la culturile care ocupă suprafeţe mari.la seminţele mijlocii (Callistephus. de mărimea seminţelor. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare. temperatura 27 • . Semănatul mecanizat se face numai în câmp. Ipomaea sp. soiul şi data semănatului. • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă. Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob. • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. La semănături făcute în câmp. pe straturi (în solul serei. Saxonia. Calendula officinalis. mici. Cineraria hybrida. de epoca de semănat. la distanţe mai mari).din locul unde au fost semănate pe alt substrat. plantele se udă cu sită fină. După aceea.aprox. cu creştere lentă (Begonia. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă.1%). seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă)..Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). de locul şi metoda de semănat. Pentru reuşita prinderii. Se ţine cont. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. 15-20 g/m2. Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor. care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. mai rar în faza de cotiledoane. Zinnia elegans). practicat cel mai mult în floricultură. Dolichos lablab.până la 1/2 sau 1/3 din înălţime).Se folosesc semănători de tip SUP-21. hârtie. în ghivece nutritive. Pentru semănatul la lădiţe.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. Dianthus caryopyllus Chabaud). Răsadul se repică în lădiţe. practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari. Zinnia elegans. prin pulverizări cu apă călduţă. • repicarea (transferarea răsadurilor. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor. cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia. Lathyrus odoratus). • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă. folie.30-40 g/m2. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum. Lobelia. reavăn. Imediat după repicat. Impatiens balsamina.De asemenea. Lobelia. cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. bine cerut. în ghivece de plastic sau lut ars. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. Dianthus. Ca regulă generală. adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. Substratul trebuie să fie fertil. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. dacă răsadurile se repică sau nu. În câmp. în cazul semănăturilor făcute în câmp.în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii. de asemenea. • în cuiburi. se udă mai des şi se umbresc. Petunia) cca. 3-4 g/m2. Tagetes). • aerisirea spaţiilor cu semănături. SUP-29. Cosmos bipinatus etc. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante.). Matthiola) cca. • rărirea răsadurilor (când este cazul). După semănat. în solarii şi răsadniţe sau în câmp).

cât şi artificial. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi. se poate executa aproape tot timpul anului. drajoni. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate.înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii. Dithane M-45 0. stoloni. 4.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine.) sau porţiuni ale acestora. ciupirea. atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia. rizomi etc. deasupra a 2-4 noduri. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor. în scopul regenerării de plante noi. la ficus. în condiţii care să-i menţină viabilitatea.poate fi coborâtă cu câteva grade. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp. temperatură. nu produc seminţe. culturi de celule şi ţesuturi).15% etc. tuberobulbi. fosfură de zinc). Pe lângă avantaje.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care. În plus.permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi. menţinând pământul permanent reavăn. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0. rădăcini). rărirea. amestec cu Fernos 0. este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari. În aceste spaţii. se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor. se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor.). lăstari. tratamente fitosanitare. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. butaşul de frunză 28 . muguri adventivi). La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. se răresc plantele (dacă este cazul). ageratum etc. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive.). se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. Lindatox.). plivirea buruienilor..1. din diferite cauze. divizarea plantelor. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi.05%. umiditate. frunze. Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere. Decis 0. Aşa de exemplu. necesită condiţii speciale de mediu etc. cu momeli toxice (Vofatox. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt. umbrirea.1% etc. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie. Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. 4. Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini.în răsadniţe sau în solarii). altoire. eliminând orice cauză a variabilităţii. iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii).păstrarea materialului vegetativ.2.2. Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ.2%. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. petunia.

se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie.. butaşi de rădăcină. 29 . nu formează decât rădăcini adventive. Peperonia sp. Alternanthera sp. tăietura bazală făcându-se la 0. iar cei de rădăcină.).) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata.. Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum.). Dainthus sp. confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp. Philodendron sp.. se trec toamna la ghivece.a). b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp. este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. Syringa vulgaris. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. etc. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. iar după înrădăcinare se trec la ghivece. din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. În funcţie de clasificarea prezentată. Monstera deliciosa.).1-0. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae. Colocasia esculenta. în funcţie de lungimea internodiilor (fig. La speciile floricole cultivate în câmp. butaşi lignificaţi (Clerodendron sp. butaşi de iarnă. În februariemartie. Aralia sp. Crosula arborescens etc.. în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. prelevând anumite organe sau părţi de organe. Ficus sp. b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). butaşi de frunze. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. butaşi semilignificaţi (butaşi de vară).3 cm sub nod. reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. Paeonia orientale. sănătoase. cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme. Hibiscus rosa – sinensis.b)..neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari). butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie. De asemenea.). 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. caracteristice fiecărei specii.. 1. Begonia x rex). Ca şi în scopul precedent. butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi). Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri. butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii. cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie. butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp. Fuchsia x hybrida). Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai). Ficus elastica). viguroase.. Pelargonium sp. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului. se pun la înrădăcinat. Sedum sp. fără să refacă parte aeriană. dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. 1. sau chiar pe nod (fig. constituindu-se ca viitoare plante mamă. Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature. Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului.).

Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. trandafir chinezesc. tradescanţia.c). 1. una sau mai multe zile.) şi alfanaftilacetic (A. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu. coriacee (ficus).N. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. la adâncimea de 2-3 cm. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat.5-1 cm. La speciile cu frunze mari.I. substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru. b – butaş de tulpină. 30 . reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar. perlitul.). De asemenea. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm.B. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor. Calux.A. Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară. se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A. turba. atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. Rizopon. iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. violete africane etc.d). Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi. Rădăcinile secundare se scurtează la 0. după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal. Dacă se utilizează fragmente de frunze.Fig. În majoritatea cazurilor. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf.A. Sunt însă şi excepţii. pentru ca scurgerile de latex să fie oprite. udare. la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil.). se ţin în apă caldă (35-40°C). cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. c – butaş de frunză (Begonia rex).). muşcate. Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. filodendron.5 cm deasupra ultimului nod. fasonarea butaşilor se face diferit. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. betaindolilbutiric (A. etc. timp de câteva minute. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. cum este cazul butaşilor de colocasia. Se pot folosi însă şi răsadniţele. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf. ficus. să fie steril. euforbia). la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi. La butaşii din frunze.). când se folosesc frunze întregi. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. sau a unor produse comerciale (Radistim. Stimularea înrădăcinării butaşilor.I. atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. la punctele de ramificare a nervurilor. cum ar fi: nisipul. monstera. se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). iar la partea superioară se taie la 0. porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. să aibă capacitate bună de reţinere a apei. reglare a luminii etc. 1.

Freesia x hybrida. Zantedeschia aethiopica. frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. unele dintre ele. motiv pentru care. pot ierna în câmp (geofite rustice).2. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. de aceea. tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor.După plantare. totuşi. din care se formează tulpinile aeriene. mai rar verticală. Gloxinia speciosa. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. Operaţia se face în perioada de repaus. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi. cu aspectul unui tubercul. alcătuite din noduri foarte apropiate.).. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. 31 . devenind cărnoase şi voluminoase. atât în substrat cât şi în atmosferă. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. aşa încât. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise. care cresc în sol în poziţie orizontală. Narcissus sp. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. separarea rădăcinilor se face longitudinal. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri. în secţiune. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. înainte de plantare. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. Canna indica.2. Nu sunt purtătoare de muguri şi. la axila unor frunze reduse. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat. în timp ce altele. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. cu aspect de disc. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. după 2-4 ani. Cyclamen persicum. în practică. rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. caracterizate prin rezistenţă mare. c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. dimpotrivă. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime. Gladiolus hybridum etc. aerisire şi lumină corespunzătoare. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. care devin floriferi după 1-3 ani. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. Astfel. Lilium regale). Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. de aceea. în perioada de vegetaţie. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. zambile etc. cu noduri apropiate). tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). floriferi. Convallaria majalis. lipsite de clorofilă. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. cu rol de protecţie). Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. 4. tulpinile aeriene florifere. La înmulţire. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate.

Se plantează în câmp toamna. Galanthus nivalis. Narcissus sp. crt. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A.. Fig. Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida.Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. 2). Convallaria majalis. Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida * – Specii cu organe subterane mixte. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. Polyanthes tuberosa*. 1 2 3 4 5 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. la adâncimea de 8-12 cm. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. Gerbera Rizomi hybrida. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. se formează şi 3-5 bulbili. piriform sau ovoid. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. Cyclamen persicum. cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. consideraţi floriferi în anul următor. Iris pumila. Polyanthes Bulb tuberosa*. Iris germanica. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. Canna indica. Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. Hyacinthus orientialis. Iris holandica. Alstromeria aurantiaca*. Asparagus sprengeri. 32 . Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie). poate fi coborâtă la 9°C. iar în perioada rămasă până la plantare.

se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie). deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă. detaşaţi din bulb. Fig. 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis Fig. La fel ca şi în cazul lalelor. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. violacei-purpurii) (fig. Sunt bulbi multianuali. când se plantează în câmp. care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. 5). Spre deosebire de lalele însă. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi. Bulbilii zambilelor se scot vara. în maiiunie (la intervale de 3-4 ani). cu solzi cărnoşi. Fig. 33 . 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. la adâncimea de 1015 cm. sferic sau uşor turtit. bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). piriformi. din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. 5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. temperatura se menţine apropiată de 9°C. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. când bulbii se recoltează. 4). iar pe durata păstrării. albgălbui. diferit colorate (alb-gălbui. cu durata de viaţă de 3-5 ani. se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime. candidum. Înmulţirea se face toamna (octombrie). Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. 3). Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. acoperit cu frunze membranoase lucioase.2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi. alb-cenuşiu. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. Adâncimea de plantare este de 1520 cm. bulbii se recoltează vara. cu o mică porţiune de disc.

rizomii se scot. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida . B. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă).6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. 34 Fig. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. Fig. Toamna. cărnoşi. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. scos din depozite în februarie-martie. de culoare roşie-purpurie (fig. Lucrarea este indicat să se facă vara. de culoare alb-murdar (fig. 6). 7). cărnoşi. Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. după căderea primelor brume (octombrie). Pentru înmulţirea vegetativă. se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. Fig. trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. ramificaţi. dar foarte devreme. ramificaţi. cu lungimea de 10-25 cm (fig. 8). lipsite de muguri. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie). Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. La interval de 4-5 ani. fie formează inflorescenţe mici. 6 – Rizomi de Iris germanica 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. în august. pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. 8 – Rizomi de Canna indica Fig. tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. la 8-10 cm adâncime.

rădăcinile. Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. În octombrie. alungite. după primele geruri uşoare. Tuberobulbul. cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). cel cu poziţie centrală este. Se scot de la păstrare în momentul plantării. în funcţie de mărimea tuberobulbilor. aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe.Indiferent de varianta de cultură adoptată. format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. Fragmentele separate se plantează în ghivece. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. de culoare cenuşie (fig. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. după trecerea pericolului de îngheţ. la temperaturi de 4-9°C. se curăţă de pământ. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa . Se plantează la loc definitiv în mai. acoperit de tunici scarioase. 9). colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. iar locul lui rămâne liber. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). 35 Fig. apoi se dezinfectează. Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. mai bine dezvoltat şi posibil florifer. tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. 10 a. Dintre bulbii existenţi. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. se udă şi se menţin la 15-20°C. se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. de obicei. Fig. cu durata de viaţă de un an. iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. b). până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. În vederea forţării. 11). fără să fie înlocuit. cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). Se recoltează în septembrie-octombrie. b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie).

13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. eventual. Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. protejaţi de frunze pergamentoase. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece). cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. 13). Se consideră floriferi Fig. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. la adâncimea de 8-12 cm. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. 12). se elimină prin escavare uşoară. Se plantează în aprilie-mai. cu vârsta de 2-3 ani. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. însoţite de Fig. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă. prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie. Are rizomi orizontali cărnoşi. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm.Înainte de plantare. în timpul verii. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. când 2/3 din frunze sunt uscate. cultivată în solul serei ca anuală. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. Tuberobulbii se refac annual. când temperaturile sunt ridicate. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime. având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36 . în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea. cu o perioadă de repaus anuală. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. Fig. se îndepărtează bulbii bolnavi şi. de culoare cafenie-deschisă (fig. Cultura durează 3-4 ani. 14). albe-sidefii (fig. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. Are rizomi cu creştere trasantă.

dezvoltate. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. se plantează imediat după separare. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). albe-sidefii (fig. se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă. la temperatura de 8-12°C. ca şi în cazul celorlalte specii. 18). Fig. cultivată la ghiveci. Fragmentele. timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. De la nivelul nodurilor. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă. ovoidă. Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. Separarea rizomilor se face. la sfârşitul perioadei de repaus (august). când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. dar denumită în vorbire curentă. cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar. Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. uşor aplatizată la partea superioară). Înainte de plantare. rezultată din îngroşarea axei hipocotile. 37 . tubercul. pe timpul verii. planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie). 16). Anual. cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate. timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. folosite ulterior la înmulţire. ca anuală şi mai rar ca perenă. Uneori. se impune o perioadă de repaus. După înflorire. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). Fig. Rizomii sunt viguroşi. 17). materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). 15). se poate planta şi în grădini. pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C).

Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate.orizontal (chinezesc) . Passiflora coerulea. .2. mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru. la doi ani (Viola cornuta). Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă. d). presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. În funcţie de specificul plantei. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului.. Cissus sp.prin aplecare (simplu. cordiline. Gaillardia. Se aplică la Hedera sp. 19 c). toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective). Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. 4. de regulă. Ficus pumila etc. În funcţie de modul de executare. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. Rudbekia. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. cultivate ca plante la ghivece: ficus. fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. arcuit) şi şerpuit (multiplu). 38 . Se aplică la Phlox subulata.3. Philodendron scandens.2. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. Philodendron scandens etc. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. croton. plantele îşi încheie repausul din vară. b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Phlox. Hedera sp. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. La plantele cultivate în solul serei.. Chrysanthemum. din genurile Dianthus. perioada optimă de despărţire a plantelor este. 19 b. Chrysanthemum). (fig. Pholx subulata. asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. Marcotajul se poate produce şi natural. ca plante noi. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. Ficus pumila. spre deosebire de butaşi care. Phlox). Pandanus weitchii). dracena. uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus. . se execută folosind diferite procedee: . a). dar momentul optim este primăvara devreme. fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată.4. vor putea fi separaţi ulterior. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. numite marcote.4. Scindapsus aureus. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv. în contact cu solul sau cu medii umede. (fig. la sfârşitul verii – începutul toamnei când. Aquilegia). la 5-6 ani (Papaver. se separă de planta mamă după înrădăcinare. leandru. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului. la 3-4 ani (Delphinium. etc. de obicei odată cu transplantarea. dau naştere la noi plante (Hedera helix. Hoya carnosa. în funcţie de lungimea ramurii. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele).). sau cu un alt mediu favorabil. 19. aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). Tradescantia viridis. iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster. Hydrangea.prin muşuroire (vertical). în majoritatea cazurilor. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. azalee.

iucca) sau la ghivece (aloe. agavă. în condiţii favorabile.Înmulţirea prin stoloni . Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme). se acoperă totul cu folie de polietilenă. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed. sansevieria). 19. în schimb. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive. se poate separa marcota.Fig. dicentra. 4. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular. hortensii. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul.2. 20) şi Saxifraga sarmentosa. drajonii se plantează individual. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac. La Chlorophytum comosum (fig. După separare. strâns legată la ambele capete. sub un mugure. obţinându-se astfel plante noi. se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia). 20 . care va constitui mediul de înrădăcinare.5. când rădăcinile adventive sunt bine formate. la Nephrolepis exaltata.aerian Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. bromelii. apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. după 1-3 luni.6.e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive.2. 39 Fig. 4.

aceşti muguri se desprind. .altoirea prin alipire (cactuşi). .altoirea în oculaţie (Rosa). aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii.altoirea în copulaţie (azalee.7.4.2.8. ca metodă de înmulţire vegetativă.altoirea în triangulaţie (Dahlia. pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). generează plante noi. cameliile). camelii.2. Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. La un anumit grad de dezvoltare. Altoirea Altoirea. Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru. Clematis. ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri). iar în contact cu un substrat de cultură favorabil. 40 . cactuşi). fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum). altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele. limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. . 4. Fuchsia. este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. La speciile floricole. îndemânarea altoitorului. . spre deosebire de celelalte metode. îngrijirea plantelor după altoire). Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: .altoirea în despicătură (Chrysanthemum. Paeonia). Pelargonium).

adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante. marcote. Centaurea.1. butaşi înrădăcinaţi. La înfiinţarea culturilor în câmp. curăţirea şi nivelarea terenului.1. fie de desenul rondului. anuale care se seamănă direct în câmp). terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare.1. fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. cu expoziţie însorită. rabatului etc. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme. Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi. Matthiola. permeabile pentru apă şi aer. hortensii). -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. tuberobulbi. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. Calendula). se alege solul corespunzător fiecărei specii. organe subterane specializate (bulbi. geofite rustice. Lathyrus. b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente. bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă. cu capacitate bună pentru reţinerea apei. 41 . celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. structurate. Alyssum). în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. plante altoite. cu soluri bine drenate. la culturi de anuale. rizomi) la geofite. rădăcini tuberizate. anuale care se seamănă direct). -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă).CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului.

Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă).Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului. narcise. b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului. 500700kg/ha azotat de amoniu. Pe parcursul sezonului rece. lalele. Calendula. -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. zambile. rădăcini tuberizate (asparagus). 42 . Gerbera). cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. Freesia (tuberobulbi). -dezinfecţia solului. -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară. -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia. -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată. Zinnia). -definitivarea fertilizării. Anthurium. Gerbera (din butaşi). Begonia. Gerbera). rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). 5.dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia. Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). chimic( cu Basamid. -septembrie: Zantedeschia. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. Salvia). ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. hortensii). în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate.2. -mai-iunie: Dianthus. perene geofite (gladiole. Asparagus). zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. Rudbeckia). Tropaeolum. subsolaj la adâncimea de 45-50 cm). Nigella.-se plantează tuberobulbii de gladiole. tuberoze. fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. -se seamănă direct unele anuale (Callistephus. butaşi (Dianthus. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp.1. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. Strelitzia . Viola). Gerbera. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C).Freesia (tuberobulbi şi răsad). Zantedeschia. bienale (Bellis. Strelitzia. Narcissus. Di-Trapex) sau prin ambele metode. -sfârşit mai. scheletului serei. Gerbera(din butaşi). Hyacinthus). anuale (Calendula. narcise. trandafiri. -se plantează geofitele rustice (Tulipa. -fertilizarea de bază.uneltelor. 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). Pentru principalele specii cultivate în solul serei. -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum. epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. Antirrhinum). Strelitzia. plante altoite (trandafiri).obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. liliac) pentru culturi forţate. -martie-aprilie: Dianthus. Freesia (semănată direct). -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). uneori trandafiri. Alstroemeria. rizomi (cala). tuberobulbi (Freesia). Eschscholtzia). Gerbera (din butaşi şi răsad). -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. Chrysanthemum. -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm. -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. -mărunţirea solului. Dazomet. culturile forţate de lalele. -august: Gerbera (fragmente de plante divizate).

Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale. culturi forţate de gladiole. răsaduri (Cineraria hybrida. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. la lucrările cu caracter special. în funcţie de specificul lor. liliac şi trandafiri. muşcate. Primula. Cyclamen. La unele specii decorative prin flori.). dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor. tuberculi (Begonia tuberhybrida. lucrările de întreţinere au fost împărţite. Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5. plante altoite (cactuşi). -umectarea vaselor de ceramică noi. azalee.. fragmente rezultate din despărţire (ferigi.4. respectiv pentru culturile floricole din câmp.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării. b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. bromelii. bulbi (Hippeastrum). este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an. De exemplu.5. Gloxinia). c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri). În plus. sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. având în vedere locul de cultură al plantelor. 5. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor.2. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie. Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie.5. Asparagus.3. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. Calceolaria. rădăcini tuberizate (asparagus).1. tuberculii de Begonia tuberhybrida. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară). Sansevieria). cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora.2. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină. 5. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate. trandafir chinezesc). şi 5. prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5. ficuşi.şi 5. Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat. culturi forţate de anuale şi bienale. La fiecare dintre aceste grupe de plante. se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. sulfat de cupru). Cyperus. begonii. -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). -verificarea şi refacerea orificiilor de dren. în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă). 43 .-octombrie: Freesia (tuberobulbi).3.1. Alstroemeria.

pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici.1. Lucrări comune Nr. în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ). . se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate).presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie.menţinerea umidităţii solului şi . . Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor. frecvenţa udărilor.îmbunătăţirea regimului de . a gradului de afânare. sau a precipitaţiilor). de specie. solului.se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura . Completarea golurilor .distrugerea seminţelor de . Irigarea (udarea) .în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni. Prăşitul . de fenofază. . Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici de .se recomandă să se ude dimineaţa. crt. . pe brazde. de textura solului etc.se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC. Se udă apă din sol şi atmosferă. de aceeaşi vârstă şi calitate.distrugerea buruienilor. cu furtunul. . mraniţă. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2. erbicidelor. Combaterea chimică a .spargerea crustei.este indicat să se execute înaintea praşilelor. Mulcirea solului . de 1-2 ori/săptămână 44 . seara sau noaptea (în zilele călduroase). gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). pentru a fi smulse cu rădăcină.la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi.se execută manual sau mecanizat. toamna şi primăvara. aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie. . frunze.vara se udă zilnic sau la 2-3 zile.mobilizarea solului.Tabelul 5. Plivitul -îndepărtarea buruienilor. prin aspersiune.la culturile înfiinţate prin semănat direct.asigurarea densităţii cultură corespunzătoare. . prin picurare.distrugerea buruienilor aflate .combaterea buruienilor. Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A. Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii.protejarea plantelor de temperaturi scăzute. gradul de îmburuienare. 1 2 3 4 5 6 . înfiinţarea culturilor. . până la 8-10 cm mai tîrziu. . .se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate.

. din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive. şi . 18.se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. Combaterea bolilor şi .asigurarea echilibrului nutritiv . 7 Lucrarea Fertilizarea fazială Scopul lucrării Caracteristici 8 .plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje.sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care. 1 Lucrarea Răritul Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de specii) la care se aplică . Lucrări speciale Nr. simpli.menţinerea de sănătate a .plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia. crt.Tabelul 5.înlăturarea surplusului . Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului.se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală. colonade sau pe ziduri şi construcţii. sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive. perene 2 Tutoratul palisatul . nu-şi pot urmărit: menţine poziţia . din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2).susţinerea plantelor . arcade.anuale şi semănate direct.vezi tab. . pergole. . .1. Gladiolus. tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor. La densităţii optime. Paeonia).plante volubile şi agăţătoare.A (continuare) Nr. speciile care suportă transplantarea. dăunătorilor plantelor B.plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual). 45 . crt.

imediat după plantare.obţinerea de culturi împotriva timpurii.determinarea înfloririi mai timpurii.B (continuare) Nr.stimularea ramificării.plante de mozaic. Yucca). Tunsul lăstarilor .se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă . bujori). 8 9 46 .plante bienale (Digitalis. brumelor Protejarea . garoafe. . la axila frunzelor.plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele).plante perene (Paeonia.menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime.înflorire uniformă. bujori).lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau .se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie.constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm). (crizanteme.6) 4 5 6 7 . Lucrarea crt.Tabelul 5. . prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare. . de vegetaţie.asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp. decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap.se elimină de obicei bobocii laterali. .valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate). Protejarea se face prin acoperire cu frunze. Caracteristici . obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. plastice (polietilenă) sau textile.crizanteme. paie. pământ sau prin . . Dicentra. împotriva îngheţului Recoltarea .plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi. Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme. limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură. Dianthus). când au câţiva mm. se taie cu ajutorul unui foarfece special. Begonia).unele plante anuale (Callistephus.se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe . 3 Ciupitul Scopul lucrării . Copilitul Protejarea . dalii. garoafe. dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru . . Speciile (grupul de specii) la care se aplică . Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă . culturi înfiinţate .1. care .Plante cultivate pentru tulpina principală. punctului de inserţie. cât şi toamna (crizanteme).protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme. la 2-3 cm deasupra borduri.plante din mozaicuri.plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme). . Bobocitul .uniformizarea înălţimii plantelor. Campanula.dirijarea unei singure tije florifere.obţinerea tijelor cu o singură floare. plantele decorative prin flori. Lăstarii . împachetare cu materiale izolante. Antirrhinum. . . culturilor înfiinţate primăvara devreme.se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. plantelor .prelungirea perioadei de înflorire toamna. .

. Combaterea .se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. Lucrarea crt.refacerea structurii solului.menţinerea curată a culturilor.asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol. factorilor de cultură a plantelor.dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial. nutriţie. dăunătorilor 47 . 18) bolilor şi plantelor.2. la intervale de 2-3 săptămâni. la 20-25 cm adâncime. . şi potecile. de tehnologia de cultură. fragmente rezultate din despărţirea plantelor. prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor. Lucrări comune Nr. Afânarea solului . răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.materialul folosit (butaşi. Reglarea . vegetaţie Combaterea .respectarea densităţilor prevăzute . Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A.crearea condiţiilor optime de . . rezerva de buruieni din sol. . aer.se execută manual.asigurarea stării de sănătate a . temperatură.se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor.spargerea crustei. organe subterane. În timpul vegetaţiei.se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină. Periodic se sapă . 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici 2 3 4 5 .Tabelul 5. buruienile care apar sunt deschise. apă.

2 3 Ciupitul Copilitul Bobocitul 4 Polenizarea artificială 5 6 7 Defolierea Recoltarea florilor . Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum. Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă.evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas.se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen. crizanteme. . cu poziţie incorectă . dreptunghiulară sau păstrată. ale . crt. . fresia. cu diametrul de 15-20 cm. de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. ţesută cu fire textile sau sintetice pe . .culturi forţate de tulpinilor florifere. umiditate atmosferică 60-70%. .devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei. . Se execută imediat după (inflorescenţă).Cineraria hybrida seminţe. .B. 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate. se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. Lucrări speciale Nr. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor.eliminarea lăstarilor . înălţime se îndepărtează vârful de creştere.garoafe. crizanteme.se efectuează la plantele tinere.garoafe.dirijarea şi menţinerea . 48 . . . cadru de sârmă zincată. Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere 1 Speciile la care se aplică . laterali.constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium. formarea bobocilor. În funcţie de înălţimea plantelor. astromeria. când acestea au 12-15 cm . singură floare (de obicei bobocii secundari). Sistemul de crizanteme.valorificarea florilor vezi cap. producerea de . temperatura de 1825°C.Gerbera hybrida. La Lathyrus).obţinerea tijelor cu o . pensule moi. crizanteme.stimularea ramificării.se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi. îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia. folosind . Scopul lucrării Caracteristici unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus).se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală.condiţii: organe de reproducere mature. Se repetă după 1-2 zile.garoafe. . susţinere este sub formă de plasă.garoafe. se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice.

Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular.ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent.odată cu lucrarea de afânare. Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea . 1 2 Lucrarea Afânarea substratului cultură Scopul lucrării Caracteristici . Combaterea .constă în schimbarea periodică a ghivecelor.vezi tab.3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A. . lăstari.păstrarea aspectului îngrijit al .se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor. se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni.18 bolilor şi stare de sănătate. fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat. ramuri. (frunze. îndepărtează numai o parte din substrat.asigurarea regimului optim de apă . Transvazarea . Toaletarea .lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani). . dăunătorilor 3 4 5 49 .se execută cu ajutorul unui plantator. .menţinerea plantelor în perfectă .asigurarea spaţiului necesar . . temperatură. lumină. aer şi substratul de cultură.spargerea crustei. inflorescenţe etc. pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. flori. în funcţie de ritmul de creştere al plantelor.Tabelul 5. crt.vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor. Lucrări comune Nr.). plantelor.

treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. Lucrări speciale Nr. Hoya. Scindapsus. Sinningia hybrida. 1 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 2 3 4 Răritul ghivecelor . .asigurarea unui regim . scăriţe. spaţiu limitat. lăstarii necorespunzători.dirijarea creşterilor. într-un Cyclamen persicum. Hedera. Philodendron.). plastic etc. crt. Dracaena. Ficus. mărimii ghiveciului. corespunzători palisatul . Croton.dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. limbul mare. număr mare de plante cultivate la ghivece. sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc. Tutoratul şi .amplificarea valorii Gynura.menţinerea efectului .lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida. Se Hibiscus rosa-sinensis. .se aplică mai ales speciilor arbustive. a frunzelor decorativ al plantelor. lungimii tulpinilor. . Cissus. Passiflora.se instalează diferiţi suporţi. Dieffenbanchia. Philodendron. formare . hortensis.speciale metal. modul de dirijare a tulpinilor . Colocasia.susţinerea plantelor. Menţinerea curată . de lumină corespunzător. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor. . iar celor care rămân li se Azalea indica.Este necesară la plantele decorative prin frunze.corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei. modului de creştere a plantei.tutorarea poate fi dublată de palisare. coriaceu. cu Monstera.se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn. Tăierile de . decorative a plantelor.realizarea amenajărilor etc. 50 . cu efecte estetice .B. .

Cineraria hybrida. Anual. Azaleea. este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron.obţinerea de seminţe. palmieri. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit.plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. retardanţi stimularea ramificării şi Alar. 51 .Nr. în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. Fuchsia. substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau .refacerea plantelor care .se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv .îmbunătăţirea fertilităţii . bolnave. crt. Înlocuirea Monstera. artificială serei. au sistemul radicular plantelor. .3. Ficus. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile). Transplantarea . pământului de la substratului. fiind înlocuit cu altul proaspăt. Nerium oleander. 5 6 7 8 Tabelul 5. radicular sensibil la transplantare (palmieri. .limitarea creşterilor. substratului epuizat.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel. înfloririi. Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium.B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu . Polenizarea . Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav. sau direct în substrat.se aplică plantelor care se transplantează rar. orhidee). .se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum.plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici.

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole
Nr. crt. Specia floricolă atacată 1 Garoafe Boala şi agentul patogen
Simptomatologie Prevenire şi combatere

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii

favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.

52

Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Crizanteme

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.

54

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Freesia

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.

55

sunt atacate organele verzi. rosae) pâslă albicioasă.plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele . (continuare) Specia Nr. 12. miceliul are o coloraţie alb. florile nu 0. însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire. pătate. 56 . La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase. pe frunze apare o .pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare. se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală. bobocii sunt mici şi florile decolorate. Sub această pâslă norme moderate.4%.05%. (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor. Făinarea (Sphaerotheca .25%.Tabelul 5.2%.. În final. Miraj 45 EC-0.pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui. iar foliolele se deformează. Topsin M se deschid sau au petale mici.pe organele verzi apar pete brun-negricioase. frunzele se usucă şi cad. La atac puternic frunzele cad. Pătarea neagră a frunzelor .tratamente curative: Polyram combi0. Captan 50 PU-0.05%.4. Dithane M 45-0. .1%. Lăstarii 70 WP-0. Karathane LC-0. Systhane 12 E-0. irigări cu superioară a limbului. necrozează. . rezistente.1%. albe sau galbene. Systhane vor pieri.pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. făinoasă.5CE-0. .2%. mai ales pe partea măsurile de igienă culturală.1%.tratamente curative: sulf muiabilcenuşie. Petele confluează şi apar puncte negre. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt. atacată Trandafirul Mozaicul galben al . parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0.1%.05%. Miraje 45 EC-0.

1% în doză de 5 l/m.se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori. Frunzele atacate 1. apoi se usucă. seră) mucronatum) izolate.Tabelul 5. colţuroase.0%. .08%. La atac .tratamente cu zeamă bordoleză 0. cu . de sol sau 1-2 l soluţie/plantă. Pe frunze apar pete gălbui. În dreptul acestor pete.în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă .02%. frunzele se răsucesc şi culturală. iar lăstarii se usucă.boala apare pe toate organele aeriene ale . Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt. Shavit 25 EC.75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric.2%.pentru prevenire trebuie să fie .trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă. pe faţa .4. Topsin M 70-0. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr.1%. Mancozeb 80-0.tratamente cu Ridomil 25-0.se recomandă udarea prin brazde.p. apoi culturală. plantelor (Fusarium sp.05-0. iar 0.3-0. de culoare albă. mai întâi se veştejesc frunzele.5%.se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei.1 l/ha.frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă. Gerbera Veştejirea şi uscarea .) substanţelor. strâng şi se ard. 0. Verticilium sp.tratamente cu sulf muiabil 0. Tilt 250 CE RV-0. Plantele se ofilesc brusc şi mor.pe frunze apar pete mari. atacată Trandafirul Rugina trandafirului . superioară apar mici puncte brune. întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală. Putregaiul gerberei . brun-cenuşii. Saprol 190 EC-0. Benomil 50fructele formate cad de timpuriu. cad. .1%.se folosesc soiuri rezistente.2%. Hortensia Pătarea brună a frunzelor . puternic frunzele cad. Dithane M-45-0.3%. .respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale. Făinarea frunzelor . . . 57 . cryptogea) întreaga plantă. şi care este distrus parţial.boala se manifestă prin brunificarea coletului. radicular.

albicioase-cenuşii. Karathane-0.(continuare) Specia Nr.atacul se manifestă mai ales pe frunze. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0. cu marginile brun-roşcate. se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii. 0. Au culoarea albicioasă .pe partea superioară a frunzelor apar pete . mai întâi pe aerisiri repetate.08% Gladiole Râia tuberobulbilor de .tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă. în . unde . floricolă crt.porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent. iar mai târziu brun-roşcată. Frunzele se .0%. sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază.tratamente cu Polyram combi-0. Morestan0.2% sau umiditatea este mare.la baza frunzelor apar pustule galben-brunii. petele se extind şi apar . cenuşie. gladioli) temperaturi ridicate.umidităţii.atacă toate organele verzi ale plantei.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .4%.4. La solului. acoperite cu o pulbere fină. culturală. Pelargonium Bacterioza .25%.folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică. după care cuprinde întregul . Cineraria Făinarea (Oidium .Tabelul 5.75(Cercospora hydrangea) unor pete mici. marginata) marginea frunzei. mm diametru.tratament cu zeamă bordoleză 0. gladioli pv.4%.tratamentele cu sulf muiabil 0.3%.05%. Făinarea (Microsphaera . 58 . albă.preventiv se reduce umiditatea. izolate sau confluente. limb. circulare. Organele atacate se usucă şi cad. zonele atacate putrezesc.dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice. bine delimitate de 2-4 1. Pe . pulverulentă. Karathane-0. . atacată Hortensia Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Pătarea cenuşie .trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi.preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate.08%. Mancozeb 800-0.

bine sortaţi. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora. Specia floricolă atacată Gladiole Boala şi agentul patogen Septorioza gladioli) Simptomatologie Prevenire şi combatere Lalele (Septoria . }esuturile atacate se înmoaie. Plantele ce .nu prezintă simptome foliare. apărând un mucilagiu alb-cenuşiu.0. Ronilan . pe petale pete Mycodifol .0. }esuturile din dreptul petelor se 0. la început izolate. Putregaiul cenuşiu .2%.se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici.boala se manifestă pe toate organele plantei. .15%. bulbul putrezeşte în profunzime.2%. 59 . care apoi Merpan-0.1%.tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune.în timpul vegetaţiei.uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată.simptomele apar la înflorire. . chimic. Pe măsură ce boala .pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în . Putregaiul moale al .1%.plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) .se fac tratamente cu Orthocid 50. benzi decolorate sau întreaga . Pe tuberobulbi apar Rovral . brune.05%. Benlate-0.solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează. circulare. sticloase sau apoase. florile au şi se ard.0. bulbilor de lalea zona discului central.4. Topsin Mconfluează.se folosesc bulbi sănătoşi. plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. Pătarea lalelelor . iar înflorirea întârziată. . pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie. (continuare) crt. usucă şi cad.Tabelul 5. La umiditate ridicată. iar frunzele rămân perforate. .pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici. pulverulent. tepalele cu pete. încetinită. mici. porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. scurtă şi nu înfloresc. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%.

15%. în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite.boala determină pierderea prematură a plantelor. cu 2-3 săptămâni mai devreme. se veştejesc şi Dithane M 45-0. cenuşii. folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă. Pe 0. Specia floricolă atacată Lalele Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Zambilele Putregaiul uscat .05-0..pe frunze apar pete de decolorare sau benzi . Mozaicul zambilei . Putregaiul cenuşiu .pe toate organele plantei apar pete mici.se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui. Mycodifol 0.se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale. urât mirositoare. sublimat corosiv 1%.4. Bulbii sunt foarte mici.dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0. cu marginea de sănătoşi. Dacă de 20-25 minute. un miceliu albicios. În condiţii de umiditate ridicată. porţiune atacate. frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene. la baza bulbilor .25%. Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu. iar ţesuturile se necrozează. Ronilan confluează.tratamente cu Merpan 0. galbenă. mai mari din bulb. . Mancozeb 800plantele pier.2%. apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm.se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune.se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar.2%. crt. La temperaturi . 60 .075%. Putregaiul galben al . Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0. .2%.frunzele se colorează în violet.2%. 0.3% sau hidroxid de cupru 10-15%. (continuare) Nr.Tabelul 5. La umiditate ridicată. Rovral bulbi. iar pe tijele vectorilor. culoare mai închisă. petele . 0. iar plantele se usucă şi sănătoşi.în interiorul bulbilor apar puncte mici galben. florale apar flori puţine şi mici.

2%.pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau .2%.75%.25%. bine conturate. pulverulentă. Dithane M 45-0. de culoare galbenă. rt. Mozaic (Marmor . iar în final se . galbenă. Rugina (Puccinia .4. 1 Specia floricolă atacată Iris Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Rugina stânjenelului . cu bordură violacee. La atac .2%.2%. 2 Plantele îşi încetează creşterea. brune.eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre. cu fructificaţiile ciupercii de 0. fiind mărginite de o zonă galbenă. iniţial 0. Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate. devin brune.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .2%.2%. se desprind şi cad.2%.2%. poate ajunge la uscarea plantelor. prăfoase. este înconjurată de o zonă galbenă.2% + sulf muiabil 0.frunzele atacate se deformează. Pătarea frunzelor .tratament cu zeamă bordoleză 0.udarea şi îngrăşarea echilibrată. apoi brune.combaterea vectorilor Doralis sp. Vandozeb 0. Fiecare pustulă bolnave. Pătarea frunzelor . Dithane M 45-0.se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare. .pe partea inferioară a frunzelor apar pustule . Dithane (Entyloma dahliae) diametru.2%. Antirrhynum Pătarea cenuşie a . înconjurate de o zonă 0.tratamente cu Poliram combi 0.Tabelul 5. care confluează. 3 frunzelor (Septoria unor pete mici. Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui. puternic frunzele se veştejesc.3%.25%. 61 .pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în .folosirea de material săditor sănătos. antirrhini) cenuşie-albicioasă. }esuturile atacate se necrozează. culoare neagră. M 45-0. iar mugurii floriferi se reduc ca număr.tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite. Maneb 0. Captan 0. de culoare Zineb 0. Zineb 0. (continuare) Nr. de culoare gălbui.2%. izolate sau confluente. pulverulente.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .tratamente cu Merpan 0. se îngroaşă şi .

4.25%.75%.Morestan 0.Tabelul 5.tratament cu Merpan 0. bine delimitate. înconjurate de bordoleză 0. Pătarea cenuşie a . înverzesc. unde apar pete colţuroase brune. Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea .2% confluează. Plantele atacate mor prematur. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici. Calendula Făinarea (Sphaerotheca . Karathane 0. cenuşii.03%. Dithane (Septoria calistephi) caliciu.tratament cu sulf muiabil 0.pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape . Captan 0. caledula) dungi galbene. pedunculi.nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc.06%.0.boala se manifestă pe frunze. rt. 62 . zeamă frunzelor (Cercospora circulare. albicioase.pe frunze şi tulpini apar pete de diferite . flori şi . . cenuşii. Plantele puternic atacate dispar complet.tratament cu sulf muiabil 0. 5 fuliginea) mărimi. Inflorescenţele rămân mici. care M 45 . sub forma unei pâsle fine. Pătarea brună a frunzelor .4%. iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate.2%.4%. negre. (continuare) Nr.prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă.

hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha.dăunător polifag. Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. .atacă foarte multe specii floricole. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha. sub frunze. fresia.dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice. crt. de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos. 600 kg/ha.Tabelul 5.folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale. atacă rădăcinile plantelor. iar plantele se usucă.) leului.dăunător polifag. begonia. Basamid 600 kg/ha. Nematodul galicol al . Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor .tratarea solului înainte de (Hederodera sp.tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha. hortensia. petunia etc.) atacate au culoarea verde palid. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore. . dislocă seminţele. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere I. Vydate 120 kg/ha. rădăcinile plantelor putrezeac. umede. de asemenea săpând galerii otrăvitoare. În timpul zilei.vierme de sol foarte periculos. pe care apar gale mici.5. . gura . Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu . Dazomed 450 kg/ha. periculos. 63 . Dazomet 450 kg/ha. La . fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase. (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). primula. melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. . garoafele. gryllotalpa) dezrădăcinează plantele. Coropişniţa . ce trăieşte în solurile uşoare. iar frunzele se îngălbenesc. (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor. Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei. . Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. Atacă cyclamenul.

care se brunifică. trandafiri.2 %. apoi CE-0.se găsesc în colonii.15%. subţiri. cana. Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0. lămâi.4%. trandafirului (Aulocaspis . (continuare) Nr. Sinoratox 35-0. garoafe. Dipterex 80 PS-0. Dimevur 42cu aspect mozaicat. . de culoare galbenă sau brun-negricioasă. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra .4%. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0. perforându-se (ciuruirea frunzelor) II.15%.tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile. Sinoratox 35 EC-0. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere Puricii negri de pământ . Tripsul dracenei .2%.15%. cultivate în (Parthenocinoe sp. Tripşi Tripsul plantelor de seră .25%. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0. palmieri etc. crizanteme. crizanteme. dracena. Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al . haemorhoidalis) . crt. azalee. rosae) 64 . Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad. Bactospeine PU0.dăunător polifag.) seră. nalba.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi.atacă plantele de dalii. Turingin PU-0.Tabelul 5. mixandre etc. atacă plantele de ficus. . 0.dăunător polifag care atacă plantele de garoafe. cu .atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază. prin înţeparea şi consumarea sevei.04%. perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. Diazinon 60consumând conţinutul acestora.dăunători foarte mici. gladiole.biopreparate: Dipel PU-0. Plantele încetează din 0. (Phyllotreta sp. rămânând pitice.5% creştere.3%.15%. iar florile cad. ficus. muşcate etc.) stadiu de larvă şi de adult. tradescanţia. gladiole.atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia. fiecare individ fiind protejat de un scut. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha.5.

Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor.15%. Frunzele se usucă şi cad. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". lămâiului asparagusul etc. atacă camelia. lămâii.dăunător polifag. cyclamenul etc. Păduchele lânos al . muşcatele.5. 65 .8%. Frunzele se îngălbenesc şi cad. pe lăstarii şi bobocii florali. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor.) asparagusul. atacă lămâiul..dăunător polifag. Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. ficusul. bobocii florali. . ficusul.dăunător polifag. palmierii. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al . Păduchele ţestos al . crt.tratament cu: Fernos 0. Actelic 50-0. cât şi vârfurile de creştere ale plantelor. dafinul. Atacul este de regulă puternic Polybar 0. (continuare) Nr. Planta acoperită complet de dăunători 0.Tabelul 5. . seră (Neomyzus sp.specie polifagă. orhideele. cyclamenul etc.atacă exclus numai cactaceele. plantelor citrice cyclamenul etc. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează. atacă garoafele. fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. Plantele atacate rămân debilitate. atacă ferigile. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 0 Păduchele ţestos al .15%. producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor.se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei. ferigile.formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri. . Macrosiphum sp.1 % Myzus sp. ramuri şi fructe.05 %. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. lămâiul. ficusul. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari. leandrul. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici. leandrul. Diazol 60-0. adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de .

muşcatele. Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. atacă toate speciile de plante ornamentale. gerbera.0. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 . verbena. ramurile tinere şi vârful lăstarilor. Ripcond 40-0. Adulţii şi larvele colonizează frunzele. %.03 %. înţepând şi Isathrine 100-0. echinopus) numeroase galerii. dalii etc.0. crt. puternice. atacă: freesia. Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului. Aceste frunze se răsucesc.5 .02 %. acaricide: Omite 57 -0. 1 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 2 4 5 6 Păduchele galben al . Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0. 0. Tedion V-16 CE -0.4 %. se usucă şi cad.5. Sintox 25 limbului frunzei.atacă frunzele pe faţa inferioară.2 %. în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii.dăunător polifag. În urma atacului. Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc. Adulţii nearipaţi 37-0. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie. osclepiadis) sunt de culoare galbenă. Mitigan 18.0.5 E-0. Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular.2 %. La invazii 20-0. 66 .atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile.folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate. Plantele atacate . iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre.Tabelul 5. (continuare) Nr. Acricid 25 -0. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0. formând în interior pete brune.1%.atacă toate organele plantelor floricole bulboase.). Acarianul bulboaselor . Aleuroidae Musculiţa albă de seră . Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular.1 %. producţia. Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun . Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE .2 Acarianul bulbilor . pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. narcise.15 %. apoi pe frunze. au frunzele deformate şi flori decolorate. acaricide: Kelthane 18.dăunător polifag. (Rhizoglyphus gladiole.05 %. Zolone 30 .2 %.1 %.05 %. Frunzele se ofilesc.0. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare. apoi se usucă şi cad.1 %.2 %. Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută.

dăunător polifag.5.1 %. Omite 57 CE-0. . atacă gerbera. Torque 50 PU-0. brunificări şi suberificări ale 20 CE-0.2 %.1%.2 %.atacă cyclamenul. petuniile. (continuare) Nr. bobocii seră. florali.2 %. Acarianul lat . localizându-se pe partea inferioară a frunzelor . Adulţii şi larvele colonizează lăstarii.măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează.folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează. acaricide: Kelthane 18.1 %. Acricid 25 PU-0. lalelele etc. Sintox 25 CE-0. Plantele stagnează în creştere. Acarol 500 EC-0. begonia. 7 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 8 Acarianul cyclamenului .2 %. Kelthane 18. CE-0. Acrex 30 CE-0.5 E-0.Tabelul 5.5 ţesuturilor. crt.2 %.06 %. iar petalele se încreţesc. rămân pitice şi se usucă.2 % 67 . crizantemele. fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. . marginile se răsucesc şi se înconvoaie. Tedion V-16 CE -0.tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări.

Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. Apariţia lor mai timpurie asigură. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. 68 . cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme. cu soluri permeabile. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale. 2. sau la gladiole. tuneluri etc. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. ghiocei).CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală. prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.1. fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite. narcise. Lathyrus. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea. tocuri de răsadniţă. simple. care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. folosindu-se numai adăposturi simple.). lăcrămioare. 6. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. cu expoziţie însorită. Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii. îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. zambile. reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. protejate de temperaturile negative. cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme.

baia caldă. Iris. Polyanthes. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală. asigurându-se condiţii specifice de temperatură. folosirea unor substanţe chimice (eter. specifici fiecărei fenofaze. funcţie de anotimp şi soiul cultivat. îndepărtarea mecanică a frunzelor. lumină. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar. perene: hemicriptofite (Chrysanthemum.Rosa). Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate. Canna). Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia). Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus. precum şi arbuşti ornamentali (Syringa. Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia. Antirrhinum. umiditate.Forsythia. Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis. dalia etc. Narcissus. Cycocel). cloroform). Viola hybrida). Callistephus). geofite rustice (Tulipa. în funcţie de cerinţele fiecărei specii. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. Lilium. aer.administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic. 4. deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele. Viola odorata). Dicentra.CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. Hyacinthus. cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. 3.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. 69 . plante bienale (Bellis perennis. tratarea cu frig. După pregătirea şi tratarea materialului. au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Zantedeschia. Anthurium. gladiole. cunoscute ca plante de zi scurtă. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale.

dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane. teraselor. iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână). UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate. coşuri) şi aranjamente. în mare măsură. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice. se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. De asemenea. de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor. lumină. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze. În cele ce urmează. pentru decor în spaţii verzi. dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. de durata păstrării şi de posibilităţi existente. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută). valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele). florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile. vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. până în momentul valorificării. constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. umiditate. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. deoarece implică cheltuieli mari. ghirlande. După recoltare. 70 . A. pentru decorarea balcoanelor. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. compoziţia şi circulaţia aerului). 7. florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire. În depozitele frigorifice.1. cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură.1. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. jerbe. dar au aplicabilitate redusă. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor. jardinierelor etc. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate. care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă.

71 . crt.Tabelul 7.1. inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor. culoarea şi luciul caracteristic. inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele. Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr. iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Specia Alstroemeria aurantiaca Antirrhinum majus Anthurium anderanum Calendula officinalis Callistephus chiensis Chrysanthemum hortorum Convallaria majalis Dahlia variabilis Delphinium hybridum Freesia hybrida Garoafele de seră Gerbera hybrida Gladiolus hybridus Hyacinthus orientalis Lilium candidum Lupinus polyphyllus Narcissus poeticus Paeonia officinalis Polyanthes tuberosa Papaver orientale Spathyphyllum wallisii Strelelitzia reginae Tulipa gesneriana Zantedeschia aethiopica Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma.

Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . persistente. uscate şi răcoroase. când sortimentul de flori tăiate este redus. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. divers colorate. căptuşite cu hârtie. B. apoi se introduc în lăzi din carton. iar pe distanţe mari. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele. transportul se face cu autoizoterme. frunze etc. cu mijloace autofrigorifice. aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos.). caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil.. În caz contrar. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele. dar cu efect decorativ după uscare. Gypsophila). îndepărtarea anterelor cu polen. folosirea soluţiilor conservante. pierzând din calitate. inflorescenţe. se ambalează în hârtie. lipsite de bractee. coroane mortuare etc. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). ghirlande). Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). ci de bractee membranoase.). Partea lor de decor nu este asigurată de flori. uscarea se poate face şi cu vârful în sus.2. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. despicarea longitudinală a tijelor. în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. Pe distanţe mici. precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. Atât pentru imortelele tipice. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. sau cu alte destinaţii (jerbe. este deosebit de important momentul recoltării. bine aerisite. Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. Florile scoase de la păstrare. pe 2-3 mm de la bază. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. se recomandă recoltarea pe timp uscat. flori. Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. se poate recurge la o serie de metode simple. care pătează florile (la Lilium). la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune. aşezarea lejeră a florilor în vase. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. De asemenea. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. aflate în buchete sau individual. poliester sau aluminiu. 72 . protejate astfel de lumină şi praf. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar.

Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum Stipa sp.2. 73 .Tabelul 7. inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală Momentul înfloririi Momentul recoltării bractee scarioase VI-X bractee scarioase VI-X bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-X bractee scarioase VII-X bractee scarioase VI-IX VI-IX VI-IX VII-X VI-X VI-VIII flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa Echinops ritro Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent. VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var.

amenajări de ape. Decorul pe verticală. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare. Ca şi în cazul rondurilor. principiul unităţii. în grupuri şi asociate în ronduri. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. mozaicuri şi arabescuri. Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. Althaea rosea. Sunt amenajări costisitoare. în ordine crescătoare. în faţa arborilor şi arbuştilor etc.5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit. viu colorate. perioada de înflorire. în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. rombice. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. principiul originalităţii. Dacă au înălţimi diferite. dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri. culoarea şi parfumul florilor. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. bienale. sinuos. Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. rabate. perene. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. cu lăţimea de 1-2. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. pe peluze etc. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare.2. În cadrul spaţiilor verzi.7. se pot folosi una sau mai multe specii anuale. pe terase şi balcoane etc. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat. grădini alpine. arabescuri). decorative prin flori sau prin frunze. Aster novi-belgii. rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti. Ricinus communis etc. au folosire limitată. vase decorative etc. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. principiul proporţionalităţii. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). bienale sau perene. speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). Preponderent. terase). suprafeţe gazonate. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. În afara acestor modalităţi de distribuire. Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie. pete de culoare şi vase decorative.). sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). cu frunziş bogat. mozaicuri. de la centru către marginea rondului. Alegerea. platbande. durata ciclului de viaţă. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare. borduri. Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate. pătrate. dispuse în centrele compoziţionale. care conturează diferite trasee. eliptice. iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. pe trotuare). La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. rabate. principiul armoniei. talia şi portul plantelor etc. dar pentru diversitate. 74 . în apropierea căilor de acces. dreptunghiulare etc. apoi celelalte. ca să poată fi remarcate de la distanţă. bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. principiul compatibilităţii. ovale. Pe lungimi mari. de aceea. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase.

purpuriu Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice. Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. treiajelor. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană). care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. coloanelor). alb. fiind folosite în vase suspendate. roz galben. Tabelul 7. 75 . sau verde –glauc. pe ziduri etc. frunzişul colorat în alb-argintiu. în jardiniere. plutitoare şi subacvatice (submerse). care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent.3.Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. Alături de plantele urcătoare. alb alb violet alb alb albastru diferit alb. arcadelor. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. cele cu portpendul. care redau peisajul montan în miniatură.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50 Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. roşu. În tabelul 7. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. roz albastru roz. pergolelor. De asemenea. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. lila albastru alb alb. lila diferit albastru roz. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. lila roşu. b) plante acvatice.

iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite. sunt prezentate speciile cultivate în câmp. – semiumbră. – umbră. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. În condiţiile climatice temperate. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni).CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi). Begonia semperflorens etc. ele îşi continuă vegetaţia. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. în primul rând pentru culturile din câmp. care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: . . sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. Petunia hybrida. În funcţie de zona din care provin.nespecific anuale (anuale netipice). manifestând rezistenţă mijlocie la secetă.tipice. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. Astfel. Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori. în prima parte.lumina: – lumina abundentă. Cu foarte mici excepţii. iar în partea a doua. De asemenea. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic. în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate. care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. 76 .1. deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie. Godetia grandiflora etc. dar acestea au rol secundar.). Alyssum maritimum. unde apare influenţa sezonului rece. păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice . înfloresc abundent. în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante. se realizează în anumite condiţii de mediu. A. În tabelul 8. înflorire şi fructificare. respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere.). speciile cultivate în spaţii protejate. cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini.1. Clarkia elegans. interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. Delphinium ajacis. plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. fiind mai mult sau mai puţin rustice. Verbena hybrida. grupate după ciclul de viaţă. 8.

ele pot înflori şi pe parcursul verii. se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. după primul val de înflorire (cel mai valoros). St – stâncării. este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. . .netipice (bienale prin cultură). dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. dar suportă şi semiumbra. Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: . cu dimensiuni mici. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. când înfloresc şi fructifică. care după înflorire şi fructificare. Lăsate să vegeteze în continuare. Exemplu: Ageratum mexicanum . Bellis perennis. cele din anii următori diminuându-se considerabil. . . – udări moderate. rezistenţă redusă la secetă. Althaea rosea). Este cazul la Viola x hybrida. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium. în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai. rezistente). cu producere de răsad. Mz – mozaicuri.. la începutul verii.tipice (propriu-zise). nu rezistă iarna în câmp). Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. B.apa: – cerinţe modeste. Campanula medium. Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. Im – imortele. plantele bienale înfloresc o singură dată. Pb – platbande. se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). După ce iernează sub formă de rozetă de frunze. paie). iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor). Ra – rabate. *** – mare (plantele iernează în câmp.Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie. majoritatea îşi încep 77 . rezistenţă medie la secetă. Bienalele sunt plante rustice. ** – medie (plantele iernează în câmp. Specii floricole bienale Ca şi anualele.Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate. Pc – pete de culoare. suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură.Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie. dar suferă în iernile geroase). La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. G – grupuri. În anul următor. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea. În alte situaţii (Dianthus barbatus). I – individual.temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative. Vd – vase decorative. Myosotis alpestris. Astfel. Sunt plante iubitoare de lumină. fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. b) Înmulţirea: . rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă. în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus. – cerinţe mai mari. în anul următor parcurg etapa germinativă. Bo – borduri. s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate. Ro – ronduri. Dv – decor pe verticală. Lunaria biennis). dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice.Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp. care la origine sunt anuale sau perene.

În privinţa cerinţelor faţă de apă. Pentru o parte din aceste plante. ronduri etc. Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab. care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi.). formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă.3. Campanula carpatica. să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă. tuberobulbi. rabate.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă.Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani.. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi. Lupinus. dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis. rădăcini tuberizate.. nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor). aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini. etc. Dianthus barbatus. anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene. axă hipocotilă îngroşată).). La majoritatea speciilor perene. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă. până toamna târziu. rizomi. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila. timp în care înfloresc şi fructifică repetat. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor. cât şi pe cale vegetativă. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara.8. grupuri. dar creşterea lor vegetativă este reluată anual. bordurilor. perenele se împart în: . fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina. cât şi pentru rusticitatea recunoscută. În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. Iberis sempervirens etc. Rudbeckia sp. Gypsophila paniculata. Este recomandat însă. altele. Delphinium x hybridum. . Spre deosebire însă de anuale şi bienale. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. 78 . datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea. Organele subterane.). C.geofite. Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8. Althaea rosea).înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate. pentru valorificare în timpul iernii. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune.2. mai ales atunci când plantele sunt mature. Echeveria secunda). Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe. unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. cât şi în grădini alpine. divizarea plantelor. La speciile care la origine sunt perene. Papaver. tuberculi. Se pretează şi la culturi forţate. pentru ronduri. atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). Dianthus sp. Sempervivum. vase decorative şi chiar mozaicuri. cele cu talie mică. au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă. De asemenea. ca în zonele cu ierni geroase. pete de culoare.hemicriptofite. Cerastium). rabatelor. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene. drajoni etc. Viola odorata. fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile.

bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere. terenuri bine drenate.5. ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79 . considerate semirustice (tabelul 8. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis. originare din zonele calde ale globului.2. iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. În general. considerate rustice (tabelul 8. Galanthus nivalis. singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. Astfel.4. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori. este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice. habitus etc. Hemerocalis sp. Stachys lanata). rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite.). Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite. adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră. În plus. rezistă pe timpul iernii în câmp. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum). Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt.). plantele vor suferi. rizomii. Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar. Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine. frunze. să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor. se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate.6. uneori numai în lucrări de ameliorare. cu condiţia însă ca apa să nu băltească. plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Hosta sp. unele dintre ele. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite. vor muri. organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale. Altele. adăpostite. le putem întâlni cultivate atât la soare. în funcţie de grupa din care fac parte. cât şi în locuri semiumbrite. Practic.Bulbii. foarte de rentabile. le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ. Scilla bifolia). dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis. altele. dimpotrivă. Altfel. Hosta plantaginea.. în final. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii. tuberobulbii. Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă. Geofitele rustice. la axila frunzelor). în majoritate. 8. Pentru floricultori. ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea. este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm. fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). Pentru cele pretenţioase. Pentru decor exterior. Tabelul 8. fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite. datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu. cu umiditate constantă. este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii. de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. Tuberozele. aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi.

notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an. alstromeria etc. fresii. prin tehnologiile aplicate. În cele ce urmează (tabelul 8.7. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice. ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani.. elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. 80 . În plus. când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. la concurenţă cu trandafirul. Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei. plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate. amplasarea corespunzătoare în spaţiu. asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. bienale. Spre deosebire de plantele cultivate în câmp. s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. perene). cel mult doi ani. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri. în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. în ceea ce priveşte condiţiile ecologice. sau atunci când solicitarea este mai mare. Strelitzia). Fresiile şi crizantemele. ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). mai ales prin butăşire. s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative. metodele de înmulţire aplicate. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. gerbera. dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. B.). În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium. cu durată mai mare de 2-3 ani. se cultivă ca anuale. ci şi plante care în mod obişnuit. De asemenea. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii. mărime. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe. Majoritatea sunt culturi perene.află. să înflorească tot timpul anului. folosirea recipintelor potrivite ca formă. cât şi vegetativ. Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii. Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor. deşi sunt plante perene. culoare. cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate. se cultivă în teren deschis (anuale. metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul). în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. material etc. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni. cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful