UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005
1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.

2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: plante anuale; plante bienale; plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice. plante cultivate în câmp; plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece. flori; frunze; flori şi frunze; fructe; port (târâtor, urcător, erect). plante pentru flori tăiate; plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); plante folosite în decorări interioare; plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

b). După locul de cultură:

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

3

CAPITOLUL 3
CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4

Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. întărziată sau nu înfloresc. Petunia. -neutre sau indiferente (Cyclamen. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi.2. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. cu expoziţie sudică. folosirea instalaţiilor de iluminat artificial. Viola. Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. instalarea de umbrare deasupra culturilor. teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. În condiţiile României. Kalanchoe. Freesia). Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse. -de zi lungă (Cineraria. Hortensia. crizantemele. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. Zinnia.Myosotis 5 . prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. Prin poziţia sa geografică. au înflorire slabă. durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. reducerea densităţilor de cultură. utilizarea factorului lumină. 3. plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum. Poinsetia. menţinerea curată a sticlei. Rosa). care reacţionează pozitiv la fotoperioadă. Ca factor ecologic. folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. Astfel. În cursul unui an. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii.Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest. cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. De exemplu.7% în luna august. Callistephus). prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). Pelargonium. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. conform cerinţelor plantelor. la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. Dianthus. Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). distrugerea buruienilor. şi înfloresc toamna sau iarna. -higrofite. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine.

Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. Aspersoarele rotative. însuşirile substratului. Agave.Nu există reguli stricte aşa încât. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor. Dacă din diverse motive. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. înrădăcinarea butaşilor. iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). anotimp. mărimea şi vigoarea plantelor. la înălţimea dorită. îngălbenirea şi căderea frunzelor.palustris). alte suculente – Aloe. în timp ce iarna. Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. sulfat de aluminiu. iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. Şi apa prea caldă este dăunătoare. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. se recurge şi la alte metode. au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. temperatură) etc. prin infiltraţie sau prin brazde). printr-un sistem de furtune. complet automatizate. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine. în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. se va evita stropirea plantelor. Crassula etc. -mezohigrofite. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). În practica floricolă. În cazul plantelor cultivate la ghivece. montate pe rampe de udare mobile. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată.). creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere). starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). De asemenea. Declanşarea sistemului este comandată de senzori. care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. în timpul vegetaţiei. căderea bobocilor floriferi. care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. condiţiile de lumină şi căldură. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. De preferinţă. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). cele xerofite la 5-6 zile. acid ortofosforic). creşterea răsadului. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. de maturare a seminţelor sau de repaus). culturile din câmp se udă cu furtunul. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). cu aprox. gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. se impune udatul şi în timpul zilei. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. -xerofite. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. prin brazde sau cu aspersoare 6 . Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier. c) momentul udării. mai ales la plantele acidofile. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. cu stropitoarea. Orientativ. la culturile din câmp. cu furtunul. De obicei. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. plantele de seră se udă dimineaţa.

gerbera). umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. intensificarea coloritului florilor etc. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. temperatură. Cele mai multe specii se udă de sus. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). folosirea ghivecelor “mască”. alstromeria). în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. mraniţă. Indiferent de metoda folosită. la Cyperus). îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor.la:Hedera. butan. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. freesia.de mare putere. plantele îşi încetinesc creşterea. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex. în timp însă. prin picurare şi aspersie fină (anturium. degajarea de CO2 din butelii speciale. combustia alcoolului pur. prin infiltraţie (gerbera). În aer. în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. Oxigenul. cala. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). clor. deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. afânarea solului sau substratului. paie muşchi.). ci şi a microorganismelor. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor.01%. prin picurare (trandafiri. În funcţie de compoziţia şi structura solului. spatifilum). Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0. trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. pietriş). se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă. dar poate avea şi efecte negative 7 . cala până la înflorire).). este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. fermentarea diferitelor materiale.03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta. combaterea buruienilor etc. tije viguroase. prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi. propan) şi combustibili lichizi (petrol). interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. precocitatea înfloririi. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. 3. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei.33%aer din volumul total al solului. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii. fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor. De aceea. cu sau fără sită (garoafe. Ficus pumila. eventual. Plantele au nevoie de aprox. o cantitate de 0. mărimea plantelor. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic. iar după un timp chiar pier. Syngonium). se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal. folie de polietilenă etc. umbrirea serelor şi răsadniţelor. b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor. umiditate. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. respectiv a prezenţei altor gaze (fluor. distrugerea crustei.15%. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului.3. în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. De asemenea. respectiv la mărgăritar). metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. hidrogen sulfurat. la unele plante higrofile. gloxiniile) şi de unii cactuşi. crizanteme. decât. hrănirea este defectuoasă. curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. dezvoltarea rădăcinilor stagnează. este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane.

-hekistoterme. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi). care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. în timpul creşterii plantelor. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. Anthurium. -microterme. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite. Astfel. orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. noaptea şi pe timpul iernii. în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. La plantele cultivate în câmp. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină. în timp ce. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. ridicarea ramelor de la răsadniţe. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). 8 . Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. dar pe diferite tipuri de sol. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. crizantemele. distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. În general. minerală sau sintetică. substratul de cultură este constituit din componente de natură organică. provenite din zonele temperate. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor. dar se pretează şi la culturi forţate în sere. 3. singure sau în amestec. Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. -mezoterme (unele orhidee.5. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. irişii. în timp ce.4. deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C).(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. De asemenea. de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. ferigi şi palmieri. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. Provin din zonele polare şi alpine. 3. Se cultivă în câmp. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. temperatura se menţine la un nivel mai redus.

-speciale: turbă. substraturi unitare). pământ de frunze.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. 3. În ultima vreme. argilă expandată). să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. pământ de frunze etc. nealterabilă circa 1-2 ani. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. un amestec greu poate fi format din ţelină. superfosfat. unul uşor din turbă. vermiculit.A. uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. pulbere de cretă (sau sulf). pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1.1. Polyuretani. pământ de pădure. Terracottem). -substraturi organice de sinteză: styromull. tuberozele. în funcţie de origine şi de fenofază. violetele de cameră. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă. Elveţia. în amestecuri şi mai puţin singure. Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). pentru o utilizare ulterioară. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. hortensii. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice.). pământ de ţelină. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. pământ de răsadniţă. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă. La 9 . pietriş. compost. pH-ul. -substraturi minerale tratate: perlit. vată minerală etc. begoniile etc. -pentru soluri uşoare:gladiolele. nisip grosier.. pietriş. turbă. Biolaston. pământ de ferigi. De exemplu. cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile. polyuretani etc. Franţa. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. pământ de ericacee. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră. Odată cu omogenizarea se pot adăuga. Olanda. cărbune vegetal. de regulă. În Elveţia. mraniţă. 2. S. vermiculit. grupate după modul de obţinere (provenienţă). în funcţie de cerinţele speciei cultivate. vată minerală.U. muşchi. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. Ca şi plantele de grădină. rumeguş şi talaş. reţetele fiind variate. Se utilizează pe scară largă în Anglia. Germania. conţinut corespunzător în elemente nutritive.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora. după caz. au cerinţe diferite faţă de substrat. la care se adaugă răzătură de coarne. pământ de ţelină. în funcţie de specia floricolă cultivată. sulfat de potasiu. În tabelul 3. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. -ajutătoare: nisip.5 cm diametru). Plantele floricole cultivate în spaţii protejate. mai puţin costisitoare. şi îngrăşăminte chimice sau organice. pământ de grădină. salvia. respectiv amestecarea omogenă a componentelor.. capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. -substraturi minerale naturale: nisip. asparagus. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente. clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă.-pentru soluri mijlocii:ochiul boului. cioburi de ghivece şi ţiglă. hibiscus) sau grele (muşcate. cărămidă pisată.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1.. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1. structură stabilă. materiale sintetice (Styromull. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. pământ de ericacee. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare.. roci (perlit. pământ de frunze etc. pământ de lemn putred. se folosesc. moloz.5-2. leandru. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor. pământ de grădină. mijlocii (camelii. De exemplu.-prepararea propriu-zisă.1. Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3. azaleele. pământ de scorbură.. sanseviera). Hygromull.

iar în cantităţi mai mici fierul. forma de aplicare a îngrăşămintelor. Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv. sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. manganul. clorura de amoniu.5 (azalea. reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. În Franţa. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. Mn. De asemenea.9-7. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu. precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. După preferinţele faţă de reacţia substratului. sulfatul de magneziu). vârsta plantelor şi faza de vegetaţie. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). Surse de aciditate din sol:apa din sol. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. dimpotrivă.5 şi 8. la care se adaugă cantităţi suplimentare. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5. a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ). apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze. respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. nu se fertilizează plantele aflate în 10 . calciul. sulful. Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat. udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu.9-6-8). camelia). căderea bobocilor floriferi şi a florilor. azotatul de amoniu). ploile acide. Când substratul se acidifică. formele reduse de Fe. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. -calcifile. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. ritmul de creştere. sulfatul de potasiu.acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. Alternanthera).2) sau uşor acide (pH=5. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol.5 (Gipsophylla. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie. care tolerează substraturi cu pH>7. Altele. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii. deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. molibdenul (microelemente). răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. humusul din sol etc. fertilizarea cu îngrăşăminte acide. organele decorative. apa freatică încărcată cu săruri solubile. amendamentele calcaroase. anotimp.5. la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. cunoscute şi sub denumirea de macroelemente. putrezirea rădăcinilor etc. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). În cantităţi mari sunt absorbite azotul. apa încărcată cu CO2. cuprul. bromelii. specia cultivată anterior etc. calităţile fizico-chimice ale substratului. Când substratul se modifică spre alcalin. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1.5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele). plantele pot fi: -acidofile. magneziul. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. fosforul. S. potasiul. cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. apa de udare bogată în calciu. borul. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. prin fertilizări faziale). zincul. Digitalis.

este de 0.modul de condiţionare: solide (cristale. 2-3-kg/m2. Dacă se face numai fertilizare minerală. 0.20. 10-15 g superfosfat.05-0. Dacă sunt asociate cu cele minerale. pulberi. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia. compost). este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive. îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.100-150 tone gunoi semi-descompus. făină de oase. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte. . Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). în diluţii corespunzătoare (1:3 . turbă. făină de peşte. după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie. iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. 300-400 kg azotat de amoniu. se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme. gunoi semidescompus). Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . 400-600 kg superfosfat. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie. Dacă soluţiile se aplică extraradicular. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca. iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. 100-200 tone turbă. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive. granule. extraradiculare.1-0.3-0. dozele se reduc cu 2040%. Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0. În timpul vegetaţiei. lichide şi sub formă de suspensii. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote. composturi. 250-300 kg sulfat de potasiu. alstroemeria. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări.0. gerbera. care eliberează lent (3-9 11 .05%cu microelemente.2-0. urină şi must de gunoi de grajd. suportată de majoritatea plantelor. se folsesc concentraţii foarte mici. La plantele de apartament.modul de acţiune: radiculare.repaus. .1%. în funcţie de specie şi fenofază.clasificate după: . 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. cu îngrăşăminte organice şi minerale. cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă. Orientativ. batoane). sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă.1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat. făină de coarne şi copite . 100-150 kg sulfat de magneziu. concentraţiile optime sunt de 0. îngrăşăminte verzi. Hormonutral). iar dacă se aplică odată cu apa de irigare. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2. gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). mraniţă. se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii.3% (2 l soluţie/m liniar). Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte. tablete.3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă. -minerale . plantat sau transplantat şi după înflorire. fertilizarea se face chenzinal sau lunar. făină de carne.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe. anturium). La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O.5-6 g sare potasică.industriale (din reziduuri): făină de sânge. Basacote. imediat după repicat. . ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. Pentru fertilizările extraradiculare.5% la plantele mai rezistente).25%cu macroelemente şi 0.naturale: gunoi de grajd.

În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. existente în comerţ sub formă de flacoane. în funcţie de mărimea ghiveciului. datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. 12 . fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente. sau cu must de gunoi de pasăre. Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. Fertilizările organice.luni) elementele minerale. cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. pe terasae etc. folosirea soluţiilor concentrate.). până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml. când plantele sunt scoase afară (în grădini. Se pot aplica însă în timpul verii.

Caracteristici 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. frunze.fermentarea gunoiului de cal sau bovine. -permeabil. Pământul de ţelină Pământul de frunze -masa volumetrică: 0.5. adaugă var (0. timp de 2-3 ani. -aspect untos şi culoare închisă. -pământ special în amestecuri.1 t/m3. se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie. peste care se din conifere). -capacitate de reţinere a apei foarte bună. -substrat pentru semănături. amestec de ierburi) -pH=6. -masă volumetrică: 0. -pH=6. -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece.5-7. -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1.1. 1.5-7.5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri.7 t/m . 13 .brazdele înnierbate (trifoi. -capacitate de reţinere a apei bună. lucernă.Tabelul 3. sau must de bălegar.5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani). -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.0-3. nuc). must de bălegar. Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere . platforme -pH=4.9-1. uşor. -îngrăşământ organic.5%.0-8. 10-15 cm. desprinse până la adâncimea de -humus=2. în platforme.2-0. care conţin taninuri (tei.5%. Categoria crt.0%. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.5.4-0.4 t/m3. -humus=6. aşezate în grămezi. .

blondă) -pământ special în amestecuri. -capacitate de reţinere a apei bună. albă. -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare. ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea). -humus=5-7%. 2. -zăcământ natural. (continuare) Nr. -humus=3-5%. -fabricarea ghivecelor nutritive.5-7. Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor. -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere. crt. din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. 14 . descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere.Tabelul 3. -capacitate mare de reţinere a apei nisip). de Sphagnum. sau albicioasă. -pH=5.12-0. culoare roşietică -suport pentru hidroculturi. -capacitate de reţinere a apei bună. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. a gunoaielor din gospodării.8 t/m3. Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Turba a) roşie (înaltă.15 t/m . -pH=6.7-0. -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ. pentru înrădăcinarea butaşilor. -mulcire. -poate înlocui mraniţa.9 t/m . depozitului de turbă din -pH=3-5. -masa volumetrică: 0. 3 -masa volumetrică: 0.5-0.1.5-7. -pământ special în amestecuri fertile. Caracteristici -masa volumetrică: 0.

8-1. -pământ de bază în amestecuri. provin şi nivelul de descompunere.Tabelul 3. ferigi). flori -pH=6.4-4.5%. -capacitate mică de reţinere a apei. -masa volumetrică: 0. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii.5-4%.5-7.5. prelucrării lemnului. de 2-3 ori greutatea.5-6. cultivate cu legume. ferigi.4 t/m .2. (continuare) Nr. -humus=0. (Polypodium.2-0. Vaccinium. -capacitate de reţinere a apei bună. -humus=1-2. Rhododendron etc. unele orhidee). Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere.2 t/m3. 15 .) -aspect fibros.3 t/m3. -culoare foarte închisă. Osmunda etc. crt. -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante. -subproduse ale industriei -pH sub 6. -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5. -poate înlocui pământul de ţelină. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an).5%. -structură compactă. -pH=3. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0. -masa volumetrică: 0. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee.1-0. Aspidium.1. -pH=6-7. prăfoasă (la uscare). Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -masa volumetrică: 0. -descompunerea naturală a speciilor de Erica.2 t/m3. -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul.2-0. carpenul. -mulci. bună. -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.5-1. (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2. Caracteristici 3 Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide. camelii.

crt. măcinat.se poate folosi proaspăt. -suport pentru marcotajul aerian.17-0.20-0. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special.2-4.0.2-0.5. -pH=5. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. decât pământul de frunze. -porozitate=85-90%. -pământ special.5. . (continuare) Nr. -mulci. utilizat în amestecuri (la speciile acidofile).9.5-6.Tabelul 3. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii.1. rădăcini tuberizate pentru forţare. -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură. -descompunerea rumeguşului de -pH=3. -compostată=6-6. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. orhidee). -humus=1. -masa volumetrică: 0.35 t/m3. -se adună din scorburile -pH=2.0-2. lemn de esenţă moale. Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). -pH -proaspătă=5-6. copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri.3 t/m3. uscat.5-7. -poate înlocui pământul de frunze. tocat. rizomi. -compostată=0.25 t/m3. Pământul de pădure Pământul de scorbură -din stratul superior al litierei pădurilor. -pH=6. -îmbrăcarea suporţilor pentru liane. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0. Pământul de lemn putred 16 .7-3. utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece. -la plantarea vaselor cu bulbi.

-material ajutător. -masă volumetrică: 0. -denumiri comerciale: OASIS. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe). sub formă -masa volumetrică:0.02-0. --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule. -component ajutător. -întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. 17 . -porozitate ridicată. Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere Caracteristici 3 Mod de utilizare -polystyren expandat.15 t/m3. AGROFOAM.12-0. Categoria crt.amenajarea vaselor suspendate. după umectare. (continuare) Nr. -pH=7.substrat de cultură pentru plantele epiphyte. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride). -pH=7. -capacitate de reţinere a apei foarte mică.15 t/m3. capătă aspect -în substratul de gelatinos. -capacitate mare de reţinere a apei. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte. iar semănături.Tabelul 3. -suport în executarea aranjamentelor florale. -material ajutător. 3. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor.1. -masă volumetrică: 1. Polyuretanii (spumă de polyuretani) -polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol.04 t/m . înrădăcinare a butaşilor. de granule sau fulgi.

. -suport pentru hidroculturi.5-8. . -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane. -se descompune lent. -stabilitate bună. -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru. -se află sub forma acelor de pin.realizarea drenurilor la recipientele de cultură.substrat în culturi hidroponice.7-2 t/m3.Tabelul 3.1. -suport pentru hidroculturi. CO2 şi H2O. 3 Mod de utilizare -material ajutător. -pH=7.5-2 t/m3. -pH= aprox. -material ajutător. spălat. . .material ajutător. crt. din albia râului. -material ajutător. -porozitate mare. -masa volumetrică: 1. (continuare) Nr. -porozitae mare. -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier). -substrat de înrădăcinarea butaşilor. -capacitate de reţinere a apei ridicată. . -masa volumetrică: 1. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu. Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant.022 t/m .3. 18 . Caracteristici -masă volumetrică: 0.component în amestecuri de pământ. acoperirea semănăturilor. Biolastonul 4 Substraturi minerale naturale Nisipul -din policlorura de vinil. eliberând N. fără materii organice şi fără calcar.

porozitate foarte bună. . .material ajutător.nu conţine elemente nutritive.1 t/m3.Tabelul 3. .masă volumetrică: 0.material ajutător.material ajutător. .pH=6.5. Substraturi Perlitul .material ajutător. .granularea argilei la 1100°C. . .înlocuitor al nisipului în amestecuri.suport în culturi hidroponice. .material ajutător.component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee. .pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu. roci vulcanice (60%) + roci .se dezinfectează bine. . calcinate la 1000°C. . . .produs industrial pe bază de .substrat de înrădăcinare a butaşilor. .substrat pentru hidroculturi. bromelii etc.măcinarea rocilor pe bază de . ARGEX.masa volumetrică: 0. .se spală înainte de utilizare.capacitate de reţinere a apei de 19%.16 t/m . semănături. CULTILENE. .5. . .porozitate foarte bună. 5. .denumiri comerciale: GRODAN. . silicaţi de aluminiu şi .08-0.se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre. .masă volumetrică:0.capacitate de reţinere a apei de 15-16%. porozitate bună. hidroculturi. alveolară. durabilitate mare.măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C). expandată .rocă vulcanică.capacitate mare de reţinere a apei. Vata minerală . Pouzzolane . Vermiculitul . .pH=7-9. (continuare) Substratul Nr. .dimensiuni variabile (2-16 mm).capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie). . . cu structură . calcaroase (20%) + cocs .se dezinfecteză uşor.8-1. 19 .substrat pentru butăşiri.denumiri comerciale: ISOL. . Caracteristici 3 Mod de utilizare . (20%).3 t/m3. Mod de obţinere Categoria (materialul) crt.ca amendament pentru solurile din sere. utilizare).neutru din punct de vedere chimic.capacitate mare de reţinere a apei. ARGILEXPAN. .1. Argila .1-0.porozitate foarte mare.

.particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor .5-3 mm). Molozul . în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor. (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate Mod de obţinere . - -reacţie alcalină 20 .arderea incompletă a lemnului de esenţă moale. în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia).în hidrocultură.realizarea drenurilor. .particulele mari (3-5 mm).capacitate mare de reţinere a apei. la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde. Caracteristici . Substratul Categoria crt.Tabelul 3. .din demolări şi se cerne înainte de utilizare. Mod de utilizare .cărămidă măcinată şi cernută. . . care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi.1. (continuare) Nr. Cărămida pisată .în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi. -reacţie alcalină Cioburi de . . apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi.în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile.pulberea fină. .din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă.este uşor. .granulele (1.proprietăţi antiseptice.

(materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate Mod de obţinere -produs industrial de polimerizare.opacă sau transparentă. . .1.Tabelul 3.protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături.transparentă. .reziztenţă electrică şi mecanică bună.protejarea culturilor timpurii şi târzii. .acoperirea seminţelor care germinează la întuneric. (continuare) Nr.mulcirea solului. 21 .acoperirea serelor şi răsadniţelor. Folia opacă: . Mod de utilizare Folia transparentă: . Caracteristici . Substratul Categoria crt. . . Sticla -produs industrial.umbrirea plantelor sensibile la insolaţie.acoperirea semănăturilor şi a butaşilor. .

Petunia.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative. seminţele ocupă un spaţiu mic. În plus. seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct.1. Dianthus.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă. sănătoase.1. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă. tipice multor specii floricole. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. Portulaca. Callistephus. Delphinium. din grupa anualelor şi bienalelor. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens. uneori şi perene. cu valoare biologică şi decorativă superioară.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.seminţele mici şi foarte mici. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. Portulaca grandiflora etc. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum.). bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. 4. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. în general. Salvia splendens. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase.limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. când fructele sunt bine coapte. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. condiţionarea. Recoltarea. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben). Begonia.1.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi.) 22 . sortarea şi chiar recunoaşterea lor. un număr mare de seminţe.de la o plantă se obţine.chiar şi peste 10-20 ani. are o largă utilizare în practica floricolă. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata. frecvent se recurge la recoltarea manuală. Calendula. pentru a-şi desăvârşi maturarea. sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. Lobelia etc. nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate. Callistephus chinensis. îngreunează condiţionarea. de aceea. necesare sectorului de producţie. Petunia hybrida. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile. Viola. cu precădere la speciile cultivate în câmp. La speciile cu fructe dehiscente (păstăi. Antirrhinum etc. care fructifică şi produc seminţe viabile. Verbena hybrida.

cantitatea.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. Lobelia. cutii etc.. producătorul. metal etc. fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat. pungi. Nigella). cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%. categoria biologică. Lupinus. înainte de a fi depozitate sau semănate. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare.în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. pe baza diferenţei de densitate). Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea. Ambalajele ermetic închise. Portulaca. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. De exemplu. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. soiul.. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare. apoi se ambalează în saci. solarii. materiale sintetice. confecţionate din sticlă. se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum. preferându-se timpul uscat. baterea uşoară a fructelor etc. lucrarea se poate executa şi mecanizat. Se face după caz. de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. anul recoltării. Myosotis alpestris etc.2. considerată a fi. către mijlocul zilei.La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia. Eschscholtzia. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. frecarea. b) semănatul în spaţii protejate (sere. Lobelia erinus. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. recoltarea se face într-o singură etapă. • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. 4. Gypsophilla. Tagetes ssp.) şi a unor perene (Physostegia virginiana. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis. Viola). • uscarea (zvântarea) fructelor. de 8-12%. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. În general. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. Alyssum maritimum).1. se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. Papaver. Delphinium). se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). Salvia 23 . condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. În astfel de situaţii. În funcţie de cantitatea de seminţe. Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor. Rudbeckia ssp. la majoritatea speciilor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. din care urmează să se extragă seminţele.. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. prin vânturare manuală sau mecanică. Bellis perenis.

cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor. Cyclamen persicum etc.). ghivece. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm). Calceolaria hybrida. • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. se impune producerea răsadului (sămânţă puţină. turbă şi nisip 1:1:1). 2) Epocile de semănat. • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor. din diferite motive. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe.în strat de 10-12 cm. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor. sunt prezentate în tabelul 4. 24 .pietriş. lucrările se reduc la instalarea tocurilor.atât pentru semănături făcute la loc definitiv. • marcarea rândurilor.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%). *Când se folosesc răsadniţe reci. Verbena hybrida. acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului.1. la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus.0 cm nisip grosier. b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere). Celosia.0-2. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor.:pământ de frunze. • introducerea substratului în răsadniţe. Zinnia elegans).). • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare. mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni). • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. cu perioadele din an pe care le reprezintă. Cineria hybrida. • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului.cu marcatoare sau cu rigle. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida. cutii de plastic etc. erbicidare. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. soiuri valoroase.Dacă se seamănă direct. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor.splendens). nivelarea. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. conform tehnologiei de cultură a speciei respective.la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1. modelare. b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite. respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. Curăţirea. se completează cu lucrări de fertilizare . realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar.5-2 cm la seminţele mici. 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor.

Plante anuale: Alyssum maritimum. Lathyrus odoratus.. Siningia sp. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida. Celosia sp. Chrysanthemum leucanthemum. Eschscholtzia californica. Amaranthus sp. Acroclinium roseum. Statice sp. Ammobium alatum. Delphinium ajacis. Cosmos sp. Nicotiana alata. Phlox drumondii. Tagetes sp. Begonia semperflorens. straturi în câmp Sere câmp (direct) sere VI-VII 4 Toamnă IX-X b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50. Tropaeolum majus. 25 . Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. crt. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Papaver orientale. • tasarea uşoară a stratului . Papaver orientale. Phlox paniculata. 1 Epoca Perioada Locul de semănat sere Exemple (grupe de plante. Centaurea sp. Rudbeckia sp. Alyssum maritimum. Matthiola incana.. straturi în câmp răsadniţe. Rudbeckia sp.. Alyssum maritimum. Verbena hybrida. • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. • instalarea suporţilor pentru umbrare. Plante perene: Delphinium hybridum. Mirabilis jalapa. Dimorphoteca aurantiaca. Cineraria hybrida. răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci 2 Primăvară târzie IV-V câmp (direct) sere sf.Tabelul 4. Plante anuale: Calendula officinalis. Calendula officinalis. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Myosotis alpestris. Physostegia virginiana.la suprafaţă. Dianthus barbatus. Callistephus chinensis.. Cobaea scandens. Plante anuale: Calendula officinalis. Zinnia elegans. Salvia splendens. Gazania splendens. Plante anuale: Eschscholtzia californica. Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida. Tagetes sp. Petunia hybrida. Phlox paniculata. Gomphrena globosa. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”.1. Nigella damascena.. Calceolaria hybrida. Viola hybrida. Lunaria biennis.. Plante perene: Delphinium hybridum. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. Plante perene: Cineraria maritima. Planta perene: Lupinus polyphylus. fin cerut. Althaea rosea. Ageratum mexicanum. • marcarea rândurilor (dacă este cazul). Statice sinuata. Dahlia variabilis. Plante bienale: Campanula medium. Nigella damascena.. Plante perene: Campanula carpatica. Plante bienale: Bellis perennis. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. Iarnă XII-I II sere Timpurie III sere. Papaver orientale. V-VI 3 Vară răsadniţe. Impatiens balsamina.

.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor.chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi). 26 . • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic. răsărire neuniformă. După mărime. Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum. frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). în condiţii obişnuite. Gentiana).). Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C. Lobelia erinus.B. Seminţele mijlocii. Zineb etc. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. Nigella damescena. Asparagus. acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante). Freesia) sau deshidratate după păstrare. Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului. Eschischoltzia californica). rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute. sau se încălzeşte uşor. 25-30°C. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. sulfat de cupru 0. Amaranthus sp. în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. Nicotiana). Germisan. Portulaca grandiflora. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna. Antirrhinum majus. Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. Lobelia. într-un vas cu apă rece.cu izotopi radioactivi. Se execută.). amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. Apa se menţine la temperatura camerei. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei.. la lădiţe. de regulă. Antirrhinum majus. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. Viola hybrida. Pentru durate mai lungi de umectare. în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. se consideră tratament obligatoriu. tratamentele pe cale uscată.. mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă. procent mic de germinaţie etc. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis. scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra. numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor. cu apă tratată magnetic) etc. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. palmieri).5% timp de 15 minute. Papaver sp. Pentru a evita pierderile. până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur. tratamente electromagnetice (de ex. Petunia. să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc.5% timp de 10 minute.hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit. seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. manual şi foarte rar mecanizat. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). Thiuran. permanganat de potasiu 1-1. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care. iar la sfârşit. Cineraria hybrida etc.

La semănături făcute în câmp. Imediat după repicat. plantele se udă cu sită fină. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob. la distanţe mai mari). temperatura 27 • . • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. Lobelia. Pentru semănatul la lădiţe. reavăn. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. • repicarea (transferarea răsadurilor. • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. de locul şi metoda de semănat. cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia. în ghivece nutritive. seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă). SUP-29. Ca regulă generală. • aerisirea spaţiilor cu semănături. Substratul trebuie să fie fertil. Răsadul se repică în lădiţe. Lobelia. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum. Antirrhinum. Cosmos bipinatus etc. de mărimea seminţelor.1%). Matthiola) cca. mai rar în faza de cotiledoane. practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari. Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor.din locul unde au fost semănate pe alt substrat. După semănat. la culturile care ocupă suprafeţe mari. Zinnia elegans.până la 1/2 sau 1/3 din înălţime). care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. de asemenea. Cineraria hybrida. dacă răsadurile se repică sau nu.. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. Dianthus caryopyllus Chabaud). mici. adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. se udă mai des şi se umbresc.De asemenea. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. Saxonia. în ghivece de plastic sau lut ars. cu creştere lentă (Begonia. practicat cel mai mult în floricultură. Se ţine cont. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare. Dolichos lablab. • plivirea buruienilor.aprox. se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia. prin pulverizări cu apă călduţă. Dianthus. 3-4 g/m2. se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor. Lathyrus odoratus). hârtie. Petunia) cca. Pentru reuşita prinderii. dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina. bine cerut.în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii. în solarii şi răsadniţe sau în câmp). Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor. pe straturi (în solul serei. Tagetes). • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă.).Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). de epoca de semănat. 15-20 g/m2. • rărirea răsadurilor (când este cazul). folie. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante. în cazul semănăturilor făcute în câmp. în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. Zinnia elegans). Impatiens balsamina. iar la cele mari (Zinnia.la seminţele mijlocii (Callistephus. Calendula officinalis. Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese. Semănatul mecanizat se face numai în câmp. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. soiul şi data semănatului. După aceea. • în cuiburi. Ipomaea sp.30-40 g/m2.Se folosesc semănători de tip SUP-21. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă. În câmp.

Aşa de exemplu. culturi de celule şi ţesuturi). stoloni. rărirea.). iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. În plus. Decis 0.în răsadniţe sau în solarii). 4. amestec cu Fernos 0. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii). deasupra a 2-4 noduri. Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. În aceste spaţii. plivirea buruienilor.1.). frunze.poate fi coborâtă cu câteva grade. divizarea plantelor. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp.05%. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi.). tuberobulbi. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental.păstrarea materialului vegetativ. se răresc plantele (dacă este cazul). butaşul de frunză 28 . Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini. umiditate. Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi.2%.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care.înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe. umbrirea. la ficus. temperatură. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă. în scopul regenerării de plante noi. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive. 4. petunia. ciupirea. din diferite cauze.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt. eliminând orice cauză a variabilităţii. Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ. rizomi etc.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine. ageratum etc. cât şi artificial.permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi. La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. altoire. rădăcini).2.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. în condiţii care să-i menţină viabilitatea. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare. atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia. nu produc seminţe. tratamente fitosanitare. se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor.) sau porţiuni ale acestora. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate. cu momeli toxice (Vofatox.1% etc. Dithane M-45 0. Pe lângă avantaje. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie.2. se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri. este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari. Lindatox. muguri adventivi).15% etc. lăstari. necesită condiţii speciale de mediu etc. drajoni. se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor. fosfură de zinc). Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0.. menţinând pământul permanent reavăn. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. se poate executa aproape tot timpul anului. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat. metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor.

. Sedum sp. Ca şi în scopul precedent. butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an.). Monstera deliciosa. Paeonia orientale.. Begonia x rex). b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. tăietura bazală făcându-se la 0. nu formează decât rădăcini adventive. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole.. iar după înrădăcinare se trec la ghivece. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari). Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature. butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi). cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme. fără să refacă parte aeriană.. caracteristice fiecărei specii. butaşi de frunze. Pelargonium sp. butaşi lignificaţi (Clerodendron sp. Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. Hibiscus rosa – sinensis. 1.). Syringa vulgaris. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. iar cei de rădăcină. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului.3 cm sub nod.1-0. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp. în funcţie de lungimea internodiilor (fig. se pun la înrădăcinat. Aralia sp. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp. Philodendron sp. 1.. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp. este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. viguroase. sănătoase.). 29 . cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie. se trec toamna la ghivece. butaşi de rădăcină. De asemenea.b). butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie. constituindu-se ca viitoare plante mamă. În februariemartie. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. Ficus sp.). etc... Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp.). prelevând anumite organe sau părţi de organe. Ficus elastica). butaşi semilignificaţi (butaşi de vară). sau chiar pe nod (fig. Colocasia esculenta. în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). În funcţie de clasificarea prezentată. Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. Dainthus sp. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp. preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae. se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. La speciile floricole cultivate în câmp. Alternanthera sp. butaşi de iarnă. Crosula arborescens etc. butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii. Peperonia sp.neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar.a).) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata. c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai). Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri. Fuchsia x hybrida).

substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru.) şi alfanaftilacetic (A. iar la partea superioară se taie la 0. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. pentru ca scurgerile de latex să fie oprite. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. Calux. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat. coriacee (ficus). violete africane etc. filodendron. sau a unor produse comerciale (Radistim. cum ar fi: nisipul. una sau mai multe zile. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime.). 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu.Fig. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. De asemenea. trandafir chinezesc. după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal. etc. În majoritatea cazurilor. atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase. să fie steril.5 cm deasupra ultimului nod.A. timp de câteva minute. b – butaş de tulpină.I. peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze.N.). la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. euforbia). se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A. când se folosesc frunze întregi. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm. styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. la punctele de ramificare a nervurilor.5-1 cm.). 1. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. se ţin în apă caldă (35-40°C). Dacă se utilizează fragmente de frunze. iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat.A.I. Rădăcinile secundare se scurtează la 0. reglare a luminii etc. muşcate. la adâncimea de 2-3 cm. Stimularea înrădăcinării butaşilor. Se pot folosi însă şi răsadniţele. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor. la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi. perlitul. tradescanţia.). Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică. c – butaş de frunză (Begonia rex). udare. ficus. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf. monstera.c). Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară. La butaşii din frunze.d). se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). cum este cazul butaşilor de colocasia. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf.B. să aibă capacitate bună de reţinere a apei. Rizopon. la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. fasonarea butaşilor se face diferit. betaindolilbutiric (A. Sunt însă şi excepţii. La speciile cu frunze mari. 1. turba. 30 . cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar.

Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet.. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. lipsite de clorofilă. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. Narcissus sp.). cu noduri apropiate). pot ierna în câmp (geofite rustice). Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. Nu sunt purtătoare de muguri şi. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale. Astfel. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise. motiv pentru care. tulpinile aeriene florifere. Convallaria majalis. cu rol de protecţie). rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. care cresc în sol în poziţie orizontală. nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri. cu aspectul unui tubercul. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica. Lilium regale). La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. 4. în timp ce altele. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. caracterizate prin rezistenţă mare. Canna indica. floriferi. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. aşa încât. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. cu aspect de disc. aerisire şi lumină corespunzătoare. mai rar verticală. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. Freesia x hybrida. din care se formează tulpinile aeriene. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. în practică. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. unele dintre ele. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. zambile etc. La înmulţire.2. care devin floriferi după 1-3 ani. frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. în perioada de vegetaţie. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime.După plantare. a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei. atât în substrat cât şi în atmosferă. 31 . Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). Cyclamen persicum. devenind cărnoase şi voluminoase. de aceea.2. dimpotrivă. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate. Operaţia se face în perioada de repaus. după 2-4 ani. în secţiune. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. Gloxinia speciosa. tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. separarea rădăcinilor se face longitudinal. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. înainte de plantare. Gladiolus hybridum etc. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat. la axila unor frunze reduse. alcătuite din noduri foarte apropiate. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi. de aceea. Zantedeschia aethiopica. totuşi. necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total.

Alstromeria aurantiaca*. în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. Cyclamen persicum. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). Canna indica. 1 2 3 4 5 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. Narcissus sp. când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. Iris pumila. Iris holandica. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida. Asparagus sprengeri. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. Gerbera Rizomi hybrida. iar în perioada rămasă până la plantare. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. consideraţi floriferi în anul următor.. piriform sau ovoid. Hyacinthus orientialis. hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus. la adâncimea de 8-12 cm. se formează şi 3-5 bulbili. 32 . Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. Se plantează în câmp toamna. Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida * – Specii cu organe subterane mixte. Convallaria majalis. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. Fig. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. Polyanthes tuberosa*. crt. Galanthus nivalis. Iris germanica. Polyanthes Bulb tuberosa*. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie).Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. poate fi coborâtă la 9°C. 2).

bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. Bulbilii zambilelor se scot vara. dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. când bulbii se recoltează. Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă. 33 . bulbii se recoltează vara. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. sferic sau uşor turtit. Spre deosebire de lalele însă. 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. Fig. la adâncimea de 1015 cm. când se plantează în câmp. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). acoperit cu frunze membranoase lucioase. se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie). temperatura se menţine apropiată de 9°C. se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime. cu o mică porţiune de disc. alb-cenuşiu. detaşaţi din bulb. Fig. iar pe durata păstrării. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. cu solzi cărnoşi. 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis Fig. în maiiunie (la intervale de 3-4 ani). formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. piriformi. 5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L.2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi. 4). cu durata de viaţă de 3-5 ani. albgălbui. La fel ca şi în cazul lalelor. Adâncimea de plantare este de 1520 cm. violacei-purpurii) (fig. după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. candidum. Sunt bulbi multianuali. 3). Înmulţirea se face toamna (octombrie). Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. 5). Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. diferit colorate (alb-gălbui.

Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie). Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. cu lungimea de 10-25 cm (fig. rizomii se scot. de culoare alb-murdar (fig. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. Fig. Fig. ramificaţi. înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. cărnoşi. în august. cărnoşi. 6 – Rizomi de Iris germanica 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. B. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. Lucrarea este indicat să se facă vara. lipsite de muguri. ramificaţi. scos din depozite în februarie-martie. 34 Fig. Pentru înmulţirea vegetativă. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. 6). 8).6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. la 8-10 cm adâncime. trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. 8 – Rizomi de Canna indica Fig. dar foarte devreme. după căderea primelor brume (octombrie). Toamna. de culoare roşie-purpurie (fig. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida . 7). fie formează inflorescenţe mici. La interval de 4-5 ani.

9). În vederea forţării. în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). la temperaturi de 4-9°C. rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. cel cu poziţie centrală este. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). alungite. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. se udă şi se menţin la 15-20°C. Fragmentele separate se plantează în ghivece. Tuberobulbul. Fig. fără să fie înlocuit. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa . rădăcinile. 35 Fig. se curăţă de pământ.Indiferent de varianta de cultură adoptată. Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. În octombrie. Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. Se scot de la păstrare în momentul plantării. Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). b). după primele geruri uşoare. format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. Se recoltează în septembrie-octombrie. colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. cu durata de viaţă de un an. rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe. acoperit de tunici scarioase. de culoare cenuşie (fig. în funcţie de mărimea tuberobulbilor. b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie). apoi se dezinfectează. este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. iar locul lui rămâne liber. cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene. se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. mai bine dezvoltat şi posibil florifer. se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili. iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. 10 a. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal. 11). Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. Dintre bulbii existenţi. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. Se plantează la loc definitiv în mai. de obicei. după trecerea pericolului de îngheţ.

Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece). 12). Are rizomi orizontali cărnoşi. Tuberobulbii se refac annual. având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. 13). protejaţi de frunze pergamentoase. prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. când temperaturile sunt ridicate. cu o perioadă de repaus anuală. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm. în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea. când 2/3 din frunze sunt uscate. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. în timpul verii. Fig. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. Se plantează în aprilie-mai. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36 . porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. cu vârsta de 2-3 ani. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. Se consideră floriferi Fig. la adâncimea de 8-12 cm. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime. eventual. hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate. se îndepărtează bulbii bolnavi şi. cultivată în solul serei ca anuală. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. de culoare cafenie-deschisă (fig. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. Cultura durează 3-4 ani. Are rizomi cu creştere trasantă. albe-sidefii (fig.Înainte de plantare. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. 14). însoţite de Fig. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă. cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). se elimină prin escavare uşoară. 13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm.

Uneori. Fig. Separarea rizomilor se face. După înflorire. cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie). timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. dar denumită în vorbire curentă. Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig. la temperatura de 8-12°C. Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă. pe timpul verii. tubercul. Înainte de plantare. se poate planta şi în grădini. folosite ulterior la înmulţire. 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. 15). Rizomii sunt viguroşi. pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. 16). 18). se plantează imediat după separare. Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. 17).dezvoltate. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. Fig. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate. ovoidă. cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C). În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. Anual. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. 37 . materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. la sfârşitul perioadei de repaus (august). Fragmentele. De la nivelul nodurilor. albe-sidefii (fig. În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. cultivată la ghiveci. rezultată din îngroşarea axei hipocotile. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). uşor aplatizată la partea superioară). cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. ca anuală şi mai rar ca perenă. se impune o perioadă de repaus. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă. ca şi în cazul celorlalte specii. când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar.

Se aplică la Phlox subulata. uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. în funcţie de lungimea ramurii. fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. dau naştere la noi plante (Hedera helix. Marcotajul se poate produce şi natural. arcuit) şi şerpuit (multiplu). dar momentul optim este primăvara devreme.2. cultivate ca plante la ghivece: ficus. 19. Pholx subulata. În funcţie de modul de executare. spre deosebire de butaşi care. Ficus pumila etc. se separă de planta mamă după înrădăcinare.orizontal (chinezesc) . Hoya carnosa. iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster. Gaillardia. Philodendron scandens etc. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus. Tradescantia viridis. cordiline. asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. 38 . În funcţie de specificul plantei. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate. la sfârşitul verii – începutul toamnei când. Phlox. 19 b. Pandanus weitchii). Ficus pumila. leandru.prin muşuroire (vertical). perioada optimă de despărţire a plantelor este. Cissus sp. la 3-4 ani (Delphinium. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. croton. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. plantele îşi încheie repausul din vară. sau cu un alt mediu favorabil. presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. Passiflora coerulea. Chrysanthemum. numite marcote. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. Phlox). Chrysanthemum). procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. vor putea fi separaţi ulterior. Aquilegia). Se aplică la Hedera sp.. Hydrangea.3. toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective). fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate.prin aplecare (simplu. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv. (fig.).. în contact cu solul sau cu medii umede. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. ca plante noi. Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. 4. la 5-6 ani (Papaver. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. din genurile Dianthus. aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). azalee.2.4. în majoritatea cazurilor. (fig. d). a). de regulă. Rudbekia. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). dracena. La plantele cultivate în solul serei. de obicei odată cu transplantarea. Scindapsus aureus.4. 19 c). Hedera sp. la doi ani (Viola cornuta). marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru. . se execută folosind diferite procedee: . Philodendron scandens. b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. . mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. etc. Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă.

drajonii se plantează individual.Fig. hortensii.6. strâns legată la ambele capete. sub un mugure.2.aerian Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 4. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed. când rădăcinile adventive sunt bine formate. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . dicentra. 4. se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia).Înmulţirea prin stoloni .2. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular. 19. care va constitui mediul de înrădăcinare. 39 Fig. Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. în schimb. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul. în condiţii favorabile.e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive. iucca) sau la ghivece (aloe. după 1-3 luni. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme). La Chlorophytum comosum (fig. apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive. se acoperă totul cu folie de polietilenă. la Nephrolepis exaltata. 20 . Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac. sansevieria). După separare.5. obţinându-se astfel plante noi. se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. bromelii. agavă. 20) şi Saxifraga sarmentosa. se poate separa marcota.

Altoirea Altoirea. . cameliile). Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. . Fuchsia. ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri).2. îndemânarea altoitorului. generează plante noi. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii. aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. ca metodă de înmulţire vegetativă. 4.altoirea prin alipire (cactuşi).2. aceşti muguri se desprind.7. La un anumit grad de dezvoltare.altoirea în oculaţie (Rosa).8. Clematis. limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. Pelargonium).altoirea în despicătură (Chrysanthemum. La speciile floricole. Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru. Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: . cactuşi). fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum).altoirea în copulaţie (azalee.altoirea în triangulaţie (Dahlia. Paeonia).4. îngrijirea plantelor după altoire). . 40 . . spre deosebire de celelalte metode. camelii. pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). iar în contact cu un substrat de cultură favorabil. este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele.

Alyssum). tuberobulbi.1. rădăcini tuberizate. rizomi) la geofite. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. se alege solul corespunzător fiecărei specii. mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare. fie de desenul rondului. plante altoite. curăţirea şi nivelarea terenului. -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi. La înfiinţarea culturilor în câmp. în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme. primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă. Centaurea. la culturi de anuale.1.1. terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. Calendula).CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5. anuale care se seamănă direct în câmp). -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. structurate. Lathyrus. b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. rabatului etc. -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului. cu soluri bine drenate. cu expoziţie însorită. geofite rustice. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. anuale care se seamănă direct). Matthiola. hortensii). 41 . Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula. celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . organe subterane specializate (bulbi. permeabile pentru apă şi aer. marcote. -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. cu capacitate bună pentru reţinerea apei. butaşi înrădăcinaţi. Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate. adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante.

Strelitzia . Gerbera). -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). Viola). Antirrhinum). -fertilizarea de bază. liliac) pentru culturi forţate. în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum. Calendula. -septembrie: Zantedeschia. -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia. rizomi (cala). Alstroemeria. culturile forţate de lalele. Salvia).-se plantează tuberobulbii de gladiole. plante altoite (trandafiri). -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). -se seamănă direct unele anuale (Callistephus.uneltelor. lalele. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp. Gerbera (din butaşi). Zantedeschia. 5. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată. tuberobulbi (Freesia). narcise. tuberoze. subsolaj la adâncimea de 45-50 cm). Di-Trapex) sau prin ambele metode. 42 . -dezinfecţia solului. anuale (Calendula. fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. Tropaeolum. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C). -august: Gerbera (fragmente de plante divizate). -martie-aprilie: Dianthus. -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. Asparagus). chimic( cu Basamid. Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). narcise. ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. Eschscholtzia). -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. Strelitzia. b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit.1. zambile. Pentru principalele specii cultivate în solul serei. Zinnia). trandafiri. hortensii). Rudbeckia). Chrysanthemum. zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. Pe parcursul sezonului rece.Freesia (tuberobulbi şi răsad). uneori trandafiri. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului. -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară.Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului. Gerbera (din butaşi şi răsad). butaşi (Dianthus. -definitivarea fertilizării. -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). Freesia (tuberobulbi). Narcissus. Anthurium. Gerbera(din butaşi). rădăcini tuberizate (asparagus). Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. -mai-iunie: Dianthus.obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. Nigella. -se plantează geofitele rustice (Tulipa. -sfârşit mai. Freesia (semănată direct). -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. -mărunţirea solului. bienale (Bellis. scheletului serei. Gerbera. -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm.dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia. Gerbera). -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. 500700kg/ha azotat de amoniu.2. perene geofite (gladiole. Begonia. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. Hyacinthus). cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. Dazomet. Strelitzia. -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate.

-umectarea vaselor de ceramică noi. Cyclamen. dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. culturi forţate de anuale şi bienale. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate.4. tuberculii de Begonia tuberhybrida. bulbi (Hippeastrum). se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. răsaduri (Cineraria hybrida. Primula. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină. -verificarea şi refacerea orificiilor de dren. Asparagus. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. sulfat de cupru). Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor.3. cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora.1. este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. 43 . culturi forţate de gladiole.. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. având în vedere locul de cultură al plantelor. Calceolaria. respectiv pentru culturile floricole din câmp. Cyperus. plante altoite (cactuşi).5.3. la lucrările cu caracter special.2. trandafir chinezesc). prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5. Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie. Gloxinia). La fiecare dintre aceste grupe de plante. -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă).5. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării. La unele specii decorative prin flori.şi 5. De exemplu.2. c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri).1.). sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. liliac şi trandafiri. fragmente rezultate din despărţire (ferigi. cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor. Sansevieria). begonii. 5. şi 5. ficuşi. azalee. În plus. pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. Alstroemeria. Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole. rădăcini tuberizate (asparagus). Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an. tuberculi (Begonia tuberhybrida. muşcate. 5. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.-octombrie: Freesia (tuberobulbi). b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. bromelii. în funcţie de specificul lor. lucrările de întreţinere au fost împărţite. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară).

vara se udă zilnic sau la 2-3 zile.spargerea crustei.se recomandă să se ude dimineaţa. până la 8-10 cm mai tîrziu. . solului.menţinerea umidităţii solului şi . în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ).distrugerea buruienilor aflate .în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni.se execută manual sau mecanizat. Prăşitul . pe brazde. mraniţă. .distrugerea seminţelor de . .se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. . toamna şi primăvara.la culturile înfiinţate prin semănat direct. Mulcirea solului . . Se udă apă din sol şi atmosferă.mobilizarea solului. aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie.la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi. Irigarea (udarea) . Completarea golurilor .îmbunătăţirea regimului de . înfiinţarea culturilor. Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii. prin picurare.pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici. .este indicat să se execute înaintea praşilelor. sau a precipitaţiilor). Combaterea chimică a . de specie.Tabelul 5. a gradului de afânare. cu furtunul. Lucrări comune Nr.distrugerea buruienilor. seara sau noaptea (în zilele călduroase).combaterea buruienilor. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2. erbicidelor.1. crt. se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate). frecvenţa udărilor. Plivitul -îndepărtarea buruienilor. . de textura solului etc.presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie. pentru a fi smulse cu rădăcină. gradul de îmburuienare. . prin aspersiune. de aceeaşi vârstă şi calitate.se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC.asigurarea densităţii cultură corespunzătoare.se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura . 1 2 3 4 5 6 . Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici de . .protejarea plantelor de temperaturi scăzute. de 1-2 ori/săptămână 44 . frunze. Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A. . gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). de fenofază.

Combaterea bolilor şi . La densităţii optime. Paeonia). 45 .plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje. crt. colonade sau pe ziduri şi construcţii.anuale şi semănate direct. la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale.plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual). din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive. 18. .1. pergole.plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia. simpli. Gladiolus.la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor.susţinerea plantelor .vezi tab. . arcade.asigurarea echilibrului nutritiv . . .Tabelul 5. speciile care suportă transplantarea. sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive.înlăturarea surplusului .plante volubile şi agăţătoare.sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care. din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). Lucrări speciale Nr. crt. 1 Lucrarea Răritul Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de specii) la care se aplică .menţinerea de sănătate a . nu-şi pot urmărit: menţine poziţia . dăunătorilor plantelor B. Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului. perene 2 Tutoratul palisatul .se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile.se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. şi . 7 Lucrarea Fertilizarea fazială Scopul lucrării Caracteristici 8 .A (continuare) Nr.

culturi înfiinţate . Tunsul lăstarilor . Campanula. brumelor Protejarea .plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele). Protejarea se face prin acoperire cu frunze. decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap.stimularea ramificării.înflorire uniformă. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă . . bujori). obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. plantele decorative prin flori.crizanteme. care .menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime. Antirrhinum. garoafe. când au câţiva mm.plante bienale (Digitalis. plastice (polietilenă) sau textile. cât şi toamna (crizanteme).se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe . la axila frunzelor.se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie.se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă .plante perene (Paeonia.Plante cultivate pentru tulpina principală. plantelor . bujori). . Bobocitul . culturilor înfiinţate primăvara devreme. 3 Ciupitul Scopul lucrării . Dianthus). punctului de inserţie. .unele plante anuale (Callistephus.se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. la 2-3 cm deasupra borduri. .determinarea înfloririi mai timpurii. împotriva îngheţului Recoltarea . limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură.prelungirea perioadei de înflorire toamna. Dicentra. pământ sau prin .valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate). de vegetaţie. garoafe.obţinerea tijelor cu o singură floare.se elimină de obicei bobocii laterali. Lăstarii . imediat după plantare. . împachetare cu materiale izolante. se taie cu ajutorul unui foarfece special. dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru . 8 9 46 .plante din mozaicuri.plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme). Yucca). . Speciile (grupul de specii) la care se aplică .6) 4 5 6 7 . Lucrarea crt. Copilitul Protejarea . dalii. .Tabelul 5.plante de mozaic. .dirijarea unei singure tije florifere.1.plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi.asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp. . paie.constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm). prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare.obţinerea de culturi împotriva timpurii.protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme.lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau . Begonia). (crizanteme.B (continuare) Nr.uniformizarea înălţimii plantelor. . Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme. Caracteristici .

temperatură. fragmente rezultate din despărţirea plantelor.se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. dăunătorilor 47 . nutriţie. 18) bolilor şi plantelor.se execută manual. În timpul vegetaţiei.Tabelul 5. rezerva de buruieni din sol.dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial. . de tehnologia de cultură. apă. 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici 2 3 4 5 .menţinerea curată a culturilor. vegetaţie Combaterea . Lucrări comune Nr. factorilor de cultură a plantelor.respectarea densităţilor prevăzute . . Reglarea . .se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor.spargerea crustei. .crearea condiţiilor optime de . buruienile care apar sunt deschise. prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor. Combaterea . Afânarea solului .materialul folosit (butaşi. la 20-25 cm adâncime.2. aer. organe subterane. răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.asigurarea stării de sănătate a . şi potecile. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A.refacerea structurii solului.asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol. Lucrarea crt. la intervale de 2-3 săptămâni. Periodic se sapă .se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină.

Se execută imediat după (inflorescenţă). 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate.se efectuează la plantele tinere.Cineraria hybrida seminţe. Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere 1 Speciile la care se aplică .valorificarea florilor vezi cap.Gerbera hybrida. cu diametrul de 15-20 cm. 2 3 Ciupitul Copilitul Bobocitul 4 Polenizarea artificială 5 6 7 Defolierea Recoltarea florilor . Scopul lucrării Caracteristici unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus). se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm.se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. înălţime se îndepărtează vârful de creştere.garoafe. folosind . formarea bobocilor. .devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei. astromeria. ţesută cu fire textile sau sintetice pe .evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas. fresia.culturi forţate de tulpinilor florifere. când acestea au 12-15 cm . umiditate atmosferică 60-70%. . pensule moi. . singură floare (de obicei bobocii secundari). Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum. dreptunghiulară sau păstrată.garoafe. producerea de .eliminarea lăstarilor . . cu poziţie incorectă .B. . de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. susţinere este sub formă de plasă. La Lathyrus).se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen. În funcţie de înălţimea plantelor.condiţii: organe de reproducere mature. crizanteme. Lucrări speciale Nr. . Sistemul de crizanteme. cadru de sârmă zincată. . Se repetă după 1-2 zile. . crt. 48 . temperatura de 1825°C.garoafe.constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium.garoafe. ale .obţinerea tijelor cu o .dirijarea şi menţinerea . îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia. laterali. crizanteme. . Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă. crizanteme.se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi. se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice.stimularea ramificării.

plantelor.).spargerea crustei.ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent. se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni.asigurarea regimului optim de apă . Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea .se execută cu ajutorul unui plantator. . 1 2 Lucrarea Afânarea substratului cultură Scopul lucrării Caracteristici . lumină.asigurarea spaţiului necesar .păstrarea aspectului îngrijit al . în funcţie de ritmul de creştere al plantelor. Toaletarea . temperatură.lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani). . fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat. inflorescenţe etc. flori. pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. . crt. .Tabelul 5. lăstari. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular. aer şi substratul de cultură. ramuri.odată cu lucrarea de afânare. (frunze.se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor.18 bolilor şi stare de sănătate.vezi tab. Combaterea .constă în schimbarea periodică a ghivecelor.3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A. Transvazarea .vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor. îndepărtează numai o parte din substrat. dăunătorilor 3 4 5 49 . Lucrări comune Nr.menţinerea plantelor în perfectă .

asigurarea unui regim . . Croton.lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida. Ficus.susţinerea plantelor. Hedera.). Tăierile de . Hoya. lăstarii necorespunzători. . Menţinerea curată . . plastic etc.se instalează diferiţi suporţi. corespunzători palisatul . crt. Philodendron. Philodendron. Passiflora. iar celor care rămân li se Azalea indica. formare . Se Hibiscus rosa-sinensis. 50 . mărimii ghiveciului. număr mare de plante cultivate la ghivece. sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc. Dracaena. Sinningia hybrida. Scindapsus. modului de creştere a plantei.realizarea amenajărilor etc. hortensis. modul de dirijare a tulpinilor .B. cu Monstera. . într-un Cyclamen persicum.tutorarea poate fi dublată de palisare. de lumină corespunzător. . scăriţe. treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. a frunzelor decorativ al plantelor.se aplică mai ales speciilor arbustive.amplificarea valorii Gynura.dirijarea creşterilor. limbul mare. Tutoratul şi . Cissus.menţinerea efectului . Lucrări speciale Nr. Colocasia. decorative a plantelor. Dieffenbanchia. lungimii tulpinilor.Este necesară la plantele decorative prin frunze. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor. coriaceu. spaţiu limitat.dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. cu efecte estetice .speciale metal.corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei.se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn. 1 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 2 3 4 Răritul ghivecelor .

crt.plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. fiind înlocuit cu altul proaspăt. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit. bolnave. 51 .refacerea plantelor care . 5 6 7 8 Tabelul 5. . Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav. substratului epuizat. artificială serei. Transplantarea . Anual.Nr.3. Polenizarea . Cineraria hybrida. înfloririi. Ficus.limitarea creşterilor. substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau . Azaleea.obţinerea de seminţe. . este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile). sau direct în substrat.se aplică plantelor care se transplantează rar. Nerium oleander. Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium. pământului de la substratului.plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici. retardanţi stimularea ramificării şi Alar. palmieri.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel. . Înlocuirea Monstera.îmbunătăţirea fertilităţii . radicular sensibil la transplantare (palmieri. au sistemul radicular plantelor. orhidee).se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum. Fuchsia.se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv .B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu .

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole
Nr. crt. Specia floricolă atacată 1 Garoafe Boala şi agentul patogen
Simptomatologie Prevenire şi combatere

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii

favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.

52

Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Crizanteme

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.

54

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Freesia

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.

55

. Lăstarii 70 WP-0.05%.1%.plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele .5CE-0. Sub această pâslă norme moderate.. Miraje 45 EC-0. . iar foliolele se deformează. irigări cu superioară a limbului. 12. 56 . rezistente.1%. bobocii sunt mici şi florile decolorate. miceliul are o coloraţie alb.1%. pe frunze apare o .tratamente curative: Polyram combi0.1%. albe sau galbene.pe organele verzi apar pete brun-negricioase. atacată Trandafirul Mozaicul galben al .2%. mai ales pe partea măsurile de igienă culturală. parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0.Tabelul 5. Miraj 45 EC-0. Petele confluează şi apar puncte negre.05%. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt. frunzele se usucă şi cad. (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor. (continuare) Specia Nr. Systhane 12 E-0. Topsin M se deschid sau au petale mici. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase. însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire. făinoasă. Dithane M 45-0. necrozează. Pătarea neagră a frunzelor .25%. florile nu 0.2%. .05%. rosae) pâslă albicioasă.4%. Captan 50 PU-0.sunt atacate organele verzi.4. se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală.tratamente curative: sulf muiabilcenuşie. pătate.pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. Karathane LC-0.pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare. În final. Systhane vor pieri. Făinarea (Sphaerotheca . La atac puternic frunzele cad.pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui.

08%.5%. În dreptul acestor pete.tratamente cu Ridomil 25-0. Shavit 25 EC. Frunzele atacate 1.boala apare pe toate organele aeriene ale . Tilt 250 CE RV-0.2%. strâng şi se ard. şi care este distrus parţial.Tabelul 5. Făinarea frunzelor . Dithane M-45-0. superioară apar mici puncte brune.4.se folosesc soiuri rezistente. Putregaiul gerberei .p. . pe faţa .0%.02%.75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric. plantelor (Fusarium sp. .respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale.tratamente cu zeamă bordoleză 0.frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă.) substanţelor. . Saprol 190 EC-0.tratamente cu sulf muiabil 0. apoi se usucă. radicular.în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă . .pe frunze apar pete mari. mai întâi se veştejesc frunzele.se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei. Gerbera Veştejirea şi uscarea . iar 0. frunzele se răsucesc şi culturală. Verticilium sp.3%. cryptogea) întreaga plantă.1%. .se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr.2%.05-0. 57 .trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă.1% în doză de 5 l/m. Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt. Benomil 50fructele formate cad de timpuriu. Hortensia Pătarea brună a frunzelor .pentru prevenire trebuie să fie . seră) mucronatum) izolate. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă. apoi culturală. Pe frunze apar pete gălbui. de culoare albă. atacată Trandafirul Rugina trandafirului .1 l/ha. Mancozeb 80-0. colţuroase. La atac .1%. cad. cu .se recomandă udarea prin brazde. puternic frunzele cad. întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală.3-0. 0. Plantele se ofilesc brusc şi mor.boala se manifestă prin brunificarea coletului. iar lăstarii se usucă. Topsin M 70-0. brun-cenuşii.

Frunzele se . limb. floricolă crt. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0.folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică.25%.preventiv se reduce umiditatea.atacă toate organele verzi ale plantei.tratamente cu Polyram combi-0. .tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă. gladioli pv. cu marginile brun-roşcate. zonele atacate putrezesc. atacată Hortensia Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Pătarea cenuşie .trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi. Morestan0. bine delimitate de 2-4 1. Pe . Karathane-0. albicioase-cenuşii.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a . 58 .pe partea superioară a frunzelor apar pete . Organele atacate se usucă şi cad. Au culoarea albicioasă . unde . Făinarea (Microsphaera . pulverulentă. izolate sau confluente.2% sau umiditatea este mare. gladioli) temperaturi ridicate. 0.(continuare) Specia Nr. albă. acoperite cu o pulbere fină. Cineraria Făinarea (Oidium .0%.4. mai întâi pe aerisiri repetate. sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază. culturală.4%.05%.4%.la baza frunzelor apar pustule galben-brunii.preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate.atacul se manifestă mai ales pe frunze.tratamentele cu sulf muiabil 0. cenuşie. Mancozeb 800-0.3%. după care cuprinde întregul . petele se extind şi apar . marginata) marginea frunzei.08% Gladiole Râia tuberobulbilor de .75(Cercospora hydrangea) unor pete mici. mm diametru. La solului. circulare.umidităţii.08%.dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice. Pelargonium Bacterioza .porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent. iar mai târziu brun-roşcată. în . Karathane-0.Tabelul 5. se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii.tratament cu zeamă bordoleză 0.

apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. }esuturile atacate se înmoaie.în timpul vegetaţiei.0. }esuturile din dreptul petelor se 0.se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. usucă şi cad.1%. bine sortaţi. Pe tuberobulbi apar Rovral .pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici. Topsin Mconfluează. care apoi Merpan-0. pe petale pete Mycodifol . bulbul putrezeşte în profunzime. la început izolate. scurtă şi nu înfloresc. încetinită. brune.15%. circulare. Specia floricolă atacată Gladiole Boala şi agentul patogen Septorioza gladioli) Simptomatologie Prevenire şi combatere Lalele (Septoria . florile au şi se ard. bulbilor de lalea zona discului central.tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune. pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie.1%.Tabelul 5.uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată. (continuare) crt.pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în . sticloase sau apoase.plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) .05%.simptomele apar la înflorire. (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora.solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează.boala se manifestă pe toate organele plantei.se fac tratamente cu Orthocid 50. Putregaiul cenuşiu . . Plantele ce .2%.nu prezintă simptome foliare.4. . .0. iar frunzele rămân perforate. 59 . Ronilan .2%. plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. pulverulent. Pătarea lalelelor .se folosesc bulbi sănătoşi. Benlate-0. . chimic. benzi decolorate sau întreaga . Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%. tepalele cu pete.0. La umiditate ridicată. Pe măsură ce boala . mici. iar înflorirea întârziată. Putregaiul moale al .

la baza bulbilor .pe frunze apar pete de decolorare sau benzi .boala determină pierderea prematură a plantelor. în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite.075%. cu marginea de sănătoşi. Mancozeb 800plantele pier. porţiune atacate.se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale.3% sau hidroxid de cupru 10-15%.se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar. mai mari din bulb. iar ţesuturile se necrozează. Rovral bulbi.25%. crt.4. La temperaturi . Mozaicul zambilei . iar pe tijele vectorilor. Dacă de 20-25 minute.2%. petele . Ronilan confluează. cu 2-3 săptămâni mai devreme.se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune. Bulbii sunt foarte mici.în interiorul bulbilor apar puncte mici galben. sublimat corosiv 1%. 60 . florale apar flori puţine şi mici. un miceliu albicios. Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu. galbenă. .dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0.se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui.tratamente cu Merpan 0. frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene.Tabelul 5. folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă. apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. Specia floricolă atacată Lalele Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Zambilele Putregaiul uscat . se veştejesc şi Dithane M 45-0. Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0. Mycodifol 0. La umiditate ridicată. Putregaiul galben al .. Putregaiul cenuşiu .2%. urât mirositoare.05-0. 0. .2%. iar plantele se usucă şi sănătoşi. (continuare) Nr. culoare mai închisă.pe toate organele plantei apar pete mici.frunzele se colorează în violet. cenuşii. În condiţii de umiditate ridicată. Pe 0.2%. 0.15%.

Zineb 0.25%. izolate sau confluente.3%.25%. 61 . antirrhini) cenuşie-albicioasă. 2 Plantele îşi încetează creşterea. puternic frunzele se veştejesc.tratament cu zeamă bordoleză 0. Captan 0. cu bordură violacee.4.tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite. iniţial 0.75%.pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în . prăfoase. pulverulente. galbenă. de culoare Zineb 0. }esuturile atacate se necrozează.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .2%. pulverulentă.2%.Tabelul 5.2%. (continuare) Nr.udarea şi îngrăşarea echilibrată.tratamente cu Poliram combi 0.2%. M 45-0. Dithane M 45-0. Vandozeb 0.pe partea inferioară a frunzelor apar pustule .pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau .boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre. Pătarea frunzelor . Dithane M 45-0. Pătarea frunzelor . 1 Specia floricolă atacată Iris Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Rugina stânjenelului .se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare. bine conturate. Maneb 0. care confluează. devin brune. 3 frunzelor (Septoria unor pete mici. Rugina (Puccinia . Antirrhynum Pătarea cenuşie a . cu fructificaţiile ciupercii de 0. de culoare galbenă. Dithane (Entyloma dahliae) diametru. iar mugurii floriferi se reduc ca număr. Mozaic (Marmor .frunzele atacate se deformează. Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui. culoare neagră. rt.2%. poate ajunge la uscarea plantelor. La atac .folosirea de material săditor sănătos. apoi brune. Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate.tratamente cu Merpan 0.combaterea vectorilor Doralis sp. brune.2%. înconjurate de o zonă 0.2%. iar în final se .2%.2% + sulf muiabil 0. este înconjurată de o zonă galbenă. se îngroaşă şi . fiind mărginite de o zonă galbenă. se desprind şi cad. de culoare gălbui.2%. .2%. Fiecare pustulă bolnave.

Pătarea cenuşie a . flori şi . Plantele atacate mor prematur. cenuşii. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici. înverzesc.tratament cu sulf muiabil 0.4. Dithane (Septoria calistephi) caliciu. 62 .pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape . pedunculi. albicioase. 5 fuliginea) mărimi. Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea . care M 45 . unde apar pete colţuroase brune.75%.25%. Karathane 0. Captan 0.2%. Plantele puternic atacate dispar complet. rt.06%.Morestan 0. sub forma unei pâsle fine. iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate. negre. .nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc. zeamă frunzelor (Cercospora circulare.tratament cu Merpan 0. Pătarea brună a frunzelor . bine delimitate.prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă.03%.Tabelul 5. Calendula Făinarea (Sphaerotheca . înconjurate de bordoleză 0. Inflorescenţele rămân mici. (continuare) Nr. cenuşii.boala se manifestă pe frunze.pe frunze şi tulpini apar pete de diferite .4%.4%. caledula) dungi galbene.2% confluează.tratament cu sulf muiabil 0.0.

gura .dăunător polifag. iar plantele se usucă. Vydate 120 kg/ha. 600 kg/ha. periculos. de asemenea săpând galerii otrăvitoare. Atacă cyclamenul. garoafele. sub frunze.atacă foarte multe specii floricole. . Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha. umede.tratarea solului înainte de (Hederodera sp. melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. iar frunzele se îngălbenesc. . Coropişniţa . .folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale. fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase. La .tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha. 63 . de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos. (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). primula.vierme de sol foarte periculos. În timpul zilei. . Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere I. Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr.dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice. begonia. petunia etc. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore. (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp. Nematodul galicol al . rădăcinile plantelor putrezeac. gryllotalpa) dezrădăcinează plantele.) atacate au culoarea verde palid. fresia.5. pe care apar gale mici. Dazomet 450 kg/ha. hortensia. Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor . ce trăieşte în solurile uşoare. dislocă seminţele. atacă rădăcinile plantelor.) leului. . În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha.Tabelul 5. Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu .dăunător polifag. Dazomed 450 kg/ha. hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha. Basamid 600 kg/ha. crt. Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei.

4%.2 %. crizanteme.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi.tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad.Tabelul 5. haemorhoidalis) .15%. crt. Dipterex 80 PS-0. Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al . prin înţeparea şi consumarea sevei. Bactospeine PU0. gladiole. care se brunifică.dăunător polifag.15%. Tripsul dracenei . dracena. Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0. trandafiri.25%. perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. atacă plantele de ficus.atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia. cultivate în (Parthenocinoe sp. Dimevur 42cu aspect mozaicat. crizanteme. Sinoratox 35 EC-0. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0.dăunători foarte mici. garoafe. rosae) 64 .atacă plantele de dalii.se găsesc în colonii.15%. Tripşi Tripsul plantelor de seră . gladiole. ficus. perforându-se (ciuruirea frunzelor) II. Turingin PU-0. tradescanţia. trandafirului (Aulocaspis . Plantele încetează din 0.5% creştere. Sinoratox 35-0. iar florile cad.4%. (Phyllotreta sp. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile. apoi CE-0.dăunător polifag care atacă plantele de garoafe. mixandre etc. muşcate etc.3%. Diazinon 60consumând conţinutul acestora.biopreparate: Dipel PU-0.) seră. 0. cana. palmieri etc.2%. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere Puricii negri de pământ . subţiri.15%.04%. de culoare galbenă sau brun-negricioasă. fiecare individ fiind protejat de un scut. . azalee. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0. cu . nalba.) stadiu de larvă şi de adult.atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază. (continuare) Nr.5. rămânând pitice. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra . . lămâi.

lămâiul. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 0 Păduchele ţestos al .15%. dafinul. atacă garoafele. Planta acoperită complet de dăunători 0. Macrosiphum sp. producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor. cyclamenul etc. Păduchele ţestos al . Frunzele se usucă şi cad. ficusul. Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace. seră (Neomyzus sp. pe lăstarii şi bobocii florali. Diazol 60-0. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici. ramuri şi fructe.specie polifagă.formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri. atacă ferigile. Păduchele lânos al . Atacul este de regulă puternic Polybar 0. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al . Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor.1 % Myzus sp..dăunător polifag. ficusul.atacă exclus numai cactaceele. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere".Tabelul 5. .) asparagusul. cât şi vârfurile de creştere ale plantelor.05 %. atacă lămâiul. plantelor citrice cyclamenul etc. bobocii florali.15%. 65 . Actelic 50-0. . leandrul.8%. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari. Plantele atacate rămân debilitate. leandrul. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor.se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei. muşcatele. Frunzele se îngălbenesc şi cad. crt.dăunător polifag. cyclamenul etc. adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de .tratament cu: Fernos 0. ferigile. ficusul. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează.dăunător polifag. atacă camelia. lămâiului asparagusul etc. (continuare) Nr. fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. . orhideele. palmierii. lămâii.5.

Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre.4 %. ramurile tinere şi vârful lăstarilor.5. 66 .1 %. Aceste frunze se răsucesc.0. narcise. Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0.dăunător polifag.5 . Tedion V-16 CE -0. apoi se usucă şi cad. atacă toate speciile de plante ornamentale. formând în interior pete brune. %. Ripcond 40-0.atacă toate organele plantelor floricole bulboase. înţepând şi Isathrine 100-0. verbena.05 %.0.5 E-0. Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular. au frunzele deformate şi flori decolorate.0.05 %. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie. Adulţii nearipaţi 37-0. Plantele atacate . dalii etc.1 %. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE . La invazii 20-0. 0. atacă: freesia.2 %.1%. Zolone 30 . Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului. Sintox 25 limbului frunzei.). Mitigan 18. Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută. Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular.2 %. producţia. Adulţii şi larvele colonizează frunzele. (Rhizoglyphus gladiole.02 %. pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică.2 %.atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile. Aleuroidae Musculiţa albă de seră . Acarianul bulboaselor . Frunzele se ofilesc.2 Acarianul bulbilor . Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 . osclepiadis) sunt de culoare galbenă. În urma atacului. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare. Acricid 25 -0. Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun .folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate.1 %. crt. acaricide: Kelthane 18.dăunător polifag.atacă frunzele pe faţa inferioară. apoi pe frunze. se usucă şi cad. 1 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 2 4 5 6 Păduchele galben al . Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc. puternice.Tabelul 5.15 %.03 %.0. (continuare) Nr. muşcatele. echinopus) numeroase galerii. gerbera. în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. acaricide: Omite 57 -0.2 %. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0.

Acrex 30 CE-0. .folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează. petuniile.Tabelul 5. Acarianul lat . Sintox 25 CE-0.măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia. CE-0.06 %. fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. 7 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 8 Acarianul cyclamenului .5 E-0.2 % 67 . begonia. iar petalele se încreţesc.1 %. Tedion V-16 CE -0. lalelele etc. .2 %. Plantele stagnează în creştere.2 %.2 %. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează. Kelthane 18. (continuare) Nr. Acarol 500 EC-0. crt. Omite 57 CE-0.2 %.dăunător polifag. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii. rămân pitice şi se usucă.2 %. brunificări şi suberificări ale 20 CE-0. crizantemele.1 %. bobocii seră. florali.tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări. Acricid 25 PU-0. Torque 50 PU-0. atacă gerbera. acaricide: Kelthane 18.1%.atacă cyclamenul.5. marginile se răsucesc şi se înconvoaie. localizându-se pe partea inferioară a frunzelor .5 ţesuturilor.

CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă.). Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. sau la gladiole. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. simple. tocuri de răsadniţă.1. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. lăcrămioare. Lathyrus. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie. zambile. îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. cu soluri permeabile. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. folosindu-se numai adăposturi simple. Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii. tuneluri etc. ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. 2. 6. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme. cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor. cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. 68 . Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite. Apariţia lor mai timpurie asigură. a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă. protejate de temperaturile negative. prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală. ghiocei). cu expoziţie însorită. narcise.

în funcţie de cerinţele fiecărei specii. Zantedeschia. au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Callistephus). Viola odorata). În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar. folosirea unor substanţe chimice (eter. tratarea cu frig.CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). Antirrhinum. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele. baia caldă. 69 . Narcissus.Rosa). plante bienale (Bellis perennis. cloroform). prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. specifici fiecărei fenofaze. perene: hemicriptofite (Chrysanthemum. 3. aer. geofite rustice (Tulipa.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. Polyanthes. cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia.administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic. cunoscute ca plante de zi scurtă. deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. Canna). Hyacinthus. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus. gladiole. cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. lumină. Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis. 4. precum şi arbuşti ornamentali (Syringa. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală. Dicentra. Iris. dalia etc. Viola hybrida). acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale. asigurându-se condiţii specifice de temperatură. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia).Forsythia. Cycocel). Anthurium. Lilium. funcţie de anotimp şi soiul cultivat. îndepărtarea mecanică a frunzelor. umiditate. Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate. După pregătirea şi tratarea materialului.

Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate. 7. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră. constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). dar au aplicabilitate redusă. dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. pentru decorarea balcoanelor. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice. cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură. jerbe. de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. în mare măsură. trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. A. de durata păstrării şi de posibilităţi existente. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. 70 . temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor.1. florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile. coşuri) şi aranjamente.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. compoziţia şi circulaţia aerului). Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele). După recoltare. În depozitele frigorifice. care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. ghirlande. se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. pentru decor în spaţii verzi. De asemenea. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. umiditate. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută). Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7. În cele ce urmează. jardinierelor etc. este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. teraselor. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână).1. până în momentul valorificării. vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire. lumină. deoarece implică cheltuieli mari. dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate.

inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor. iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Specia Alstroemeria aurantiaca Antirrhinum majus Anthurium anderanum Calendula officinalis Callistephus chiensis Chrysanthemum hortorum Convallaria majalis Dahlia variabilis Delphinium hybridum Freesia hybrida Garoafele de seră Gerbera hybrida Gladiolus hybridus Hyacinthus orientalis Lilium candidum Lupinus polyphyllus Narcissus poeticus Paeonia officinalis Polyanthes tuberosa Papaver orientale Spathyphyllum wallisii Strelelitzia reginae Tulipa gesneriana Zantedeschia aethiopica Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma.Tabelul 7. crt.1. culoarea şi luciul caracteristic. 71 . Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr. inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele.

se ambalează în hârtie. Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. Atât pentru imortelele tipice. divers colorate. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . inflorescenţe. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. uscarea se poate face şi cu vârful în sus. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. care pătează florile (la Lilium). B. De asemenea. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. aflate în buchete sau individual. prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. frunze etc. Partea lor de decor nu este asigurată de flori. pierzând din calitate. 72 . căptuşite cu hârtie. este deosebit de important momentul recoltării. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele. coroane mortuare etc. îndepărtarea anterelor cu polen. de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. folosirea soluţiilor conservante. apoi se introduc în lăzi din carton. Pe distanţe mici. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil. rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). aşezarea lejeră a florilor în vase. Gypsophila). Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). ci de bractee membranoase. transportul se face cu autoizoterme. protejate astfel de lumină şi praf. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos. se recomandă recoltarea pe timp uscat.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. lipsite de bractee. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. Florile scoase de la păstrare. florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează. uscate şi răcoroase.). în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. dar cu efect decorativ după uscare. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. poliester sau aluminiu. sau cu alte destinaţii (jerbe. pe 2-3 mm de la bază. cu mijloace autofrigorifice. iar pe distanţe mari. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. când sortimentul de flori tăiate este redus. despicarea longitudinală a tijelor. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. ghirlande). la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). În caz contrar. persistente. se poate recurge la o serie de metode simple. flori.).2. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele.. bine aerisite. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii. Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune.

în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor. VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală Momentul înfloririi Momentul recoltării bractee scarioase VI-X bractee scarioase VI-X bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-X bractee scarioase VII-X bractee scarioase VI-IX VI-IX VI-IX VII-X VI-X VI-VIII flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa Echinops ritro Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent. inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune. 73 .Tabelul 7. Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum Stipa sp.2. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var.

Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate. viu colorate. mozaicuri. rombice. durata ciclului de viaţă. ca să poată fi remarcate de la distanţă. sinuos. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. arabescuri). vase decorative etc. terase). La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. principiul originalităţii. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. talia şi portul plantelor etc. au folosire limitată. Ca şi în cazul rondurilor. Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. principiul proporţionalităţii. Pe lungimi mari. dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). perioada de înflorire. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase. culoarea şi parfumul florilor. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere. rabate. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. grădini alpine. în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. Preponderent. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). pete de culoare şi vase decorative. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. rabate. suprafeţe gazonate. pe trotuare). Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. Dacă au înălţimi diferite. cu lăţimea de 1-2. asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. perene. de la centru către marginea rondului. dar pentru diversitate. cu frunziş bogat. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat. sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. bienale sau perene. care conturează diferite trasee. dispuse în centrele compoziţionale. pătrate. ovale. dreptunghiulare etc. 74 . pe peluze etc. borduri. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. pe terase şi balcoane etc. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. principiul compatibilităţii. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare. Ricinus communis etc.2. la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. mozaicuri şi arabescuri. În afara acestor modalităţi de distribuire. apoi celelalte. speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. bienale. în faţa arborilor şi arbuştilor etc. În cadrul spaţiilor verzi. decorative prin flori sau prin frunze. în ordine crescătoare. Althaea rosea. amenajări de ape. eliptice. platbande. de aceea. principiul armoniei. principiul unităţii. Sunt amenajări costisitoare. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. Alegerea. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti. Aster novi-belgii. în grupuri şi asociate în ronduri. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. Decorul pe verticală. în apropierea căilor de acces. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. se pot folosi una sau mai multe specii anuale.). Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri.7.5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit.

lila albastru alb alb. care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent. pergolelor. fiind folosite în vase suspendate. purpuriu Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice. plutitoare şi subacvatice (submerse). Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. lila roşu. treiajelor.3. roz albastru roz. 75 . alb alb violet alb alb albastru diferit alb. cele cu portpendul. coloanelor). arcadelor.Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. De asemenea. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. sau verde –glauc. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană). Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală. roşu. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. Tabelul 7. lila diferit albastru roz. frunzişul colorat în alb-argintiu. Alături de plantele urcătoare. în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. pe ziduri etc. Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. b) plante acvatice. În tabelul 7. în jardiniere. alb. roz galben.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50 Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. care redau peisajul montan în miniatură.

care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. Begonia semperflorens etc. 8. grupate după ciclul de viaţă. Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori. iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. în primul rând pentru culturile din câmp. În tabelul 8. se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: . Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. Alyssum maritimum. iar în partea a doua. Petunia hybrida. unde apare influenţa sezonului rece. – semiumbră. manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. fiind mai mult sau mai puţin rustice. Godetia grandiflora etc. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi).lumina: – lumina abundentă.tipice. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. În condiţiile climatice temperate. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic. 76 . înflorire şi fructificare.nespecific anuale (anuale netipice).1. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate. iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite. ele îşi continuă vegetaţia. respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere. dar acestea au rol secundar. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni). Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice . sunt prezentate speciile cultivate în câmp. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. înfloresc abundent. Astfel. se realizează în anumite condiţii de mediu. De asemenea. Clarkia elegans. interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. Cu foarte mici excepţii. păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. în prima parte.CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. În funcţie de zona din care provin.). plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante. Delphinium ajacis. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură. . Verbena hybrida. speciile cultivate în spaţii protejate. cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. – umbră.). care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie. A. sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă.1. înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc.

după primul val de înflorire (cel mai valoros). în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. I – individual. se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate. – cerinţe mai mari. cu dimensiuni mici. b) Înmulţirea: . Myosotis alpestris.. .temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative. care după înflorire şi fructificare. plantele bienale înfloresc o singură dată. Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. . rezistente). Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: . Lunaria biennis).Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp. Mz – mozaicuri. cele din anii următori diminuându-se considerabil. Astfel. Pb – platbande. Campanula medium. la începutul verii. Ra – rabate. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. St – stâncării. ** – medie (plantele iernează în câmp. rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă. este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus. dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi.netipice (bienale prin cultură). B. Bo – borduri. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. în anul următor parcurg etapa germinativă. Exemplu: Ageratum mexicanum .Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie. când înfloresc şi fructifică. Vd – vase decorative. Ro – ronduri. iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor). . La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea. paie). După ce iernează sub formă de rozetă de frunze. – udări moderate. Bellis perennis. dar suportă şi semiumbra.Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie. Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium.apa: – cerinţe modeste. Im – imortele. În anul următor. Althaea rosea). în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai. Bienalele sunt plante rustice. Pc – pete de culoare. care la origine sunt anuale sau perene. Lăsate să vegeteze în continuare. majoritatea îşi încep 77 . Sunt plante iubitoare de lumină. tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. rezistenţă redusă la secetă. . *** – mare (plantele iernează în câmp. fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. cu producere de răsad.tipice (propriu-zise). suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. ele pot înflori şi pe parcursul verii. nu rezistă iarna în câmp). Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă.Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate. se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. Este cazul la Viola x hybrida. Specii floricole bienale Ca şi anualele. dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. dar suferă în iernile geroase). G – grupuri. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). Dv – decor pe verticală. rezistenţă medie la secetă. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate. În alte situaţii (Dianthus barbatus).

dar creşterea lor vegetativă este reluată anual. să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). etc. Papaver. Spre deosebire însă de anuale şi bienale.. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi. Organele subterane. trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă. perenele se împart în: .3. fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. pentru ronduri. ca în zonele cu ierni geroase. La speciile care la origine sunt perene. Sempervivum. grupuri. Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe.). Althaea rosea). altele.8. vase decorative şi chiar mozaicuri. Delphinium x hybridum. oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis. cele cu talie mică. C. tuberobulbi. Lupinus.înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. Echeveria secunda). unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. rabate. drajoni etc. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene. Cerastium). La majoritatea speciilor perene. pete de culoare. bordurilor. În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. Iberis sempervirens etc. Dianthus sp. rădăcini tuberizate. aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă. datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea.geofite. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. rabatelor. rizomi. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune. majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă. axă hipocotilă îngroşată). nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor). . cât şi pentru rusticitatea recunoscută. Dianthus barbatus. Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8. dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis. ronduri etc.Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani. Este recomandat însă. care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini. formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate.hemicriptofite. divizarea plantelor.). Rudbeckia sp. De asemenea. pentru valorificare în timpul iernii. Se pretează şi la culturi forţate. tuberculi.).2. anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene.. care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi. Campanula carpatica. timp în care înfloresc şi fructifică repetat. unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate. mai ales atunci când plantele sunt mature. au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor. Viola odorata. 78 . Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab. Pentru o parte din aceste plante. cât şi în grădini alpine. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara. cât şi pe cale vegetativă. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina. În privinţa cerinţelor faţă de apă. Gypsophila paniculata. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă. până toamna târziu.

vor muri. Hemerocalis sp. dimpotrivă. În general. Geofitele rustice. cu umiditate constantă.). Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice. habitus etc. frunze.Bulbii. Hosta plantaginea. Altele. unele dintre ele. în majoritate. terenuri bine drenate. organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare. fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii. 8. aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi. Galanthus nivalis. le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. la axila frunzelor). rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite. să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. în final. ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79 . Pentru floricultori. plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. uneori numai în lucrări de ameliorare. considerate semirustice (tabelul 8. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine. Astfel. trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite. Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă.. tuberobulbii. originare din zonele calde ale globului. adăpostite.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale. În plus. Tabelul 8. cât şi în locuri semiumbrite. de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute.4. rezistă pe timpul iernii în câmp. Scilla bifolia). este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum). Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt. le putem întâlni cultivate atât la soare. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol. ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. plantele vor suferi. Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră. foarte de rentabile. iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii. datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu.5. fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. rizomii. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Altfel. altele. Hosta sp. dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis. cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor. considerate rustice (tabelul 8. Tuberozele. în funcţie de grupa din care fac parte. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite. Pentru decor exterior.2. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate.6. Stachys lanata). nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea.). bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere. este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis. Pentru cele pretenţioase. Practic.

Fresiile şi crizantemele. cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani. Strelitzia). Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii. cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate. se cultivă ca anuale. la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. material etc. prin tehnologiile aplicate. mai ales prin butăşire. fresii. B. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe. s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare. plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice. se cultivă în teren deschis (anuale. trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni. ci şi plante care în mod obişnuit. În plus. când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte.află. în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere.7. ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). gerbera. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor. Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei.). În cele ce urmează (tabelul 8. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative. 80 . În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium. în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. mărime. folosirea recipintelor potrivite ca formă. Majoritatea sunt culturi perene. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. alstromeria etc. asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. bienale. metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul). sau atunci când solicitarea este mai mare. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. Spre deosebire de plantele cultivate în câmp. notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. deşi sunt plante perene.. cu durată mai mare de 2-3 ani. la concurenţă cu trandafirul. locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme. dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii. Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor. amplasarea corespunzătoare în spaţiu. în ceea ce priveşte condiţiile ecologice. să înflorească tot timpul anului. cel mult doi ani. metodele de înmulţire aplicate. De asemenea. culoare. perene). cât şi vegetativ. s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful