UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005
1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu, metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor, tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor floricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi marketing. Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le cultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă, fiind adevărate bunuri de larg consum.

2

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ. a). După durata ciclului de viaţă: plante anuale; plante bienale; plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice. plante cultivate în câmp; plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece. flori; frunze; flori şi frunze; fructe; port (târâtor, urcător, erect). plante pentru flori tăiate; plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); plante folosite în decorări interioare; plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

b). După locul de cultură:

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

3

CAPITOLUL 3
CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 500015000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4

Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. folosirea instalaţiilor de iluminat artificial. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. Petunia. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse. instalarea de umbrare deasupra culturilor. fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. menţinerea curată a sticlei. la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii).Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest. cu expoziţie sudică. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. Hortensia. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale.Myosotis 5 . Prin poziţia sa geografică. teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. În condiţiile României. folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. Zinnia.2. Freesia). De exemplu. 3.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. În cursul unui an. Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. Dianthus. au înflorire slabă. Pelargonium. distrugerea buruienilor. d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui. ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. utilizarea factorului lumină. -neutre sau indiferente (Cyclamen. -de zi lungă (Cineraria. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). Callistephus). Viola. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. conform cerinţelor plantelor. reducerea densităţilor de cultură. Kalanchoe. plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum. crizantemele. care reacţionează pozitiv la fotoperioadă. -higrofite. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. şi înfloresc toamna sau iarna. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. întărziată sau nu înfloresc. la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile. Ca factor ecologic. Astfel. Rosa). Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. Poinsetia. plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă.7% în luna august.

vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere). cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. complet automatizate. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. Agave. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă).Nu există reguli stricte aşa încât. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. se va evita stropirea plantelor. se recurge şi la alte metode. culturile din câmp se udă cu furtunul. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. De preferinţă. alte suculente – Aloe. în timp ce iarna. se impune udatul şi în timpul zilei. cu aprox. mai ales la plantele acidofile. printr-un sistem de furtune. udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Orientativ. c) momentul udării. îngălbenirea şi căderea frunzelor. creşterea răsadului. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). înrădăcinarea butaşilor. Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). sulfat de aluminiu. Şi apa prea caldă este dăunătoare. fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. acid ortofosforic).10-30-l apă/m2 la fiecare udare. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. Declanşarea sistemului este comandată de senzori.). Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. prin infiltraţie sau prin brazde). la culturile din câmp. În practica floricolă. iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. plantele de seră se udă dimineaţa. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de origine. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. -xerofite. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. prin brazde sau cu aspersoare 6 .palustris). De asemenea. temperatură) etc. însuşirile substratului. cu furtunul. Crassula etc. la înălţimea dorită. De obicei. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. montate pe rampe de udare mobile. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare. -mezohigrofite. condiţiile de lumină şi căldură. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. cu stropitoarea. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri. care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. de maturare a seminţelor sau de repaus). mărimea şi vigoarea plantelor. Dacă din diverse motive. anotimp. în timpul vegetaţiei. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. Aspersoarele rotative. creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. În cazul plantelor cultivate la ghivece. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). cele xerofite la 5-6 zile. căderea bobocilor floriferi. au o rază de acţiune de aproximativ 20 m.

crizanteme. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex. Ficus pumila. pietriş). hidrogen sulfurat. prin picurare şi aspersie fină (anturium. mărimea plantelor. curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. De asemenea. Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. folie de polietilenă etc. În aer.01%. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului. Indiferent de metoda folosită. combustia alcoolului pur. îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor. la unele plante higrofile.03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. precocitatea înfloririi. intensificarea coloritului florilor etc. în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. spatifilum). eventual. butan. distrugerea crustei. combaterea buruienilor etc. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane. propan) şi combustibili lichizi (petrol). umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii. În funcţie de compoziţia şi structura solului. decât. tije viguroase. respectiv a prezenţei altor gaze (fluor.la:Hedera. ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon.). fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta. în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. mraniţă. cala. b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi. Plantele au nevoie de aprox. degajarea de CO2 din butelii speciale. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. respectiv la mărgăritar). cala până la înflorire). fermentarea diferitelor materiale. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate. se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). Oxigenul. este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. Syngonium). este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate.de mare putere. deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. ci şi a microorganismelor. în timp însă. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie. dezvoltarea rădăcinilor stagnează. gerbera). Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. alstromeria). gloxiniile) şi de unii cactuşi. folosirea ghivecelor “mască”. umbrirea serelor şi răsadniţelor. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). prin infiltraţie (gerbera). clor.). metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. iar după un timp chiar pier. oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic.33%aer din volumul total al solului. dar poate avea şi efecte negative 7 . umiditate. Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. o cantitate de 0. la Cyperus). trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. plantele îşi încetinesc creşterea. fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor. cu sau fără sită (garoafe. paie muşchi. temperatură. De aceea.3. Cele mai multe specii se udă de sus. hrănirea este defectuoasă. freesia. afânarea solului sau substratului. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă.15%. prin picurare (trandafiri. 3. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal.

-mezoterme (unele orhidee. irişii. noaptea şi pe timpul iernii. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). 3.4. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. Se cultivă în câmp. temperatura se menţine la un nivel mai redus. La plantele cultivate în câmp. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi. Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici. de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. dar se pretează şi la culturi forţate în sere. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor.5. în timp ce. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. singure sau în amestec. plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C). CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. în timp ce. De asemenea. ferigi şi palmieri. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi). Anthurium. în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. minerală sau sintetică. în timpul creşterii plantelor. Astfel. 3. Provin din zonele polare şi alpine. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. provenite din zonele temperate. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat. deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. substratul de cultură este constituit din componente de natură organică. orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor. 8 .(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. ridicarea ramelor de la răsadniţe. urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. dar pe diferite tipuri de sol. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. crizantemele. -hekistoterme. În general. -microterme. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite.

clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă. Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. Hygromull.1. pământ de grădină. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate.5 cm diametru). vermiculit. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. pământ de ericacee. sanseviera).-prepararea propriu-zisă. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. Polyuretani. moloz. şi îngrăşăminte chimice sau organice. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. leandru. cărămidă pisată. grupate după modul de obţinere (provenienţă). 3. Se utilizează pe scară largă în Anglia. În ultima vreme. au cerinţe diferite faţă de substrat. unul uşor din turbă. cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. argilă expandată). uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. un amestec greu poate fi format din ţelină. Elveţia. pentru o utilizare ulterioară. Franţa. begoniile etc. -substraturi minerale naturale: nisip. nealterabilă circa 1-2 ani. vată minerală etc. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare. polyuretani etc. după caz. Olanda. vată minerală. mijlocii (camelii. pietriş. pământ de lemn putred.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora. -ajutătoare: nisip. roci (perlit. asparagus. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. muşchi.A. capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. Biolaston. -substraturi organice de sinteză: styromull. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră. se folosesc. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3.5-2. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1.). violetele de cameră. compost. Terracottem). 2.. De exemplu.1. Odată cu omogenizarea se pot adăuga. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente. salvia.. pământ de grădină. structură stabilă. reţetele fiind variate. Germania. pământ de frunze. La 9 . De exemplu. pământ de frunze etc. pământ de ericacee. pământ de frunze etc. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. pământ de scorbură. pulbere de cretă (sau sulf). hibiscus) sau grele (muşcate. materiale sintetice (Styromull. respectiv amestecarea omogenă a componentelor. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici. pietriş. S. -pentru soluri uşoare:gladiolele.. cioburi de ghivece şi ţiglă.. superfosfat. rumeguş şi talaş. pH-ul. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. hortensii. în amestecuri şi mai puţin singure. -speciale: turbă. azaleele. pământ de răsadniţă. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). de regulă. tuberozele. pământ de ferigi. substraturi unitare). În Elveţia. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă. mraniţă. pământ de ţelină. conţinut corespunzător în elemente nutritive. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor. În tabelul 3. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate. în funcţie de origine şi de fenofază.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1. -substraturi minerale tratate: perlit. cărbune vegetal. sulfat de potasiu. turbă. pământ de ţelină. Ca şi plantele de grădină. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă. vermiculit. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. la care se adaugă răzătură de coarne. să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. în funcţie de specia floricolă cultivată.U..-pentru soluri mijlocii:ochiul boului. nisip grosier. în funcţie de cerinţele speciei cultivate. pământ de pădure. mai puţin costisitoare.

apa încărcată cu CO2. După preferinţele faţă de reacţia substratului. udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. azotatul de amoniu).5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele). care tolerează substraturi cu pH>7. respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. borul. sulfatul de magneziu). manganul. organele decorative. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii. calciul. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie. apa freatică încărcată cu săruri solubile. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze. plantele pot fi: -acidofile. sulfatul de potasiu. fosforul. Alternanthera). a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3 g/m ). reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. Surse de aciditate din sol:apa din sol. cuprul. potasiul. fertilizarea cu îngrăşăminte acide. la care se adaugă cantităţi suplimentare. formele reduse de Fe. Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat.5 şi 8. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. cunoscute şi sub denumirea de macroelemente. forma de aplicare a îngrăşămintelor.acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. anotimp. precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei.5. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere. nu se fertilizează plantele aflate în 10 . Digitalis. apa de udare bogată în calciu. magneziul. căderea bobocilor floriferi şi a florilor. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor. Mn. clorura de amoniu. se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole.5 (azalea. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. -calcifile. zincul. Când substratul se acidifică. ploile acide. putrezirea rădăcinilor etc. Când substratul se modifică spre alcalin. molibdenul (microelemente). Altele. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1.2) sau uşor acide (pH=5. humusul din sol etc. calităţile fizico-chimice ale substratului. ritmul de creştere. bromelii. prin fertilizări faziale). răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. În cantităţi mari sunt absorbite azotul. deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. vârsta plantelor şi faza de vegetaţie. specia cultivată anterior etc. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu. S. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. În Franţa. sulful. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu. Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente. camelia). amendamentele calcaroase.9-6-8).5 (Gipsophylla. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă. iar în cantităţi mai mici fierul. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). De asemenea. dimpotrivă. la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5.9-7.

Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive. care eliberează lent (3-9 11 . lichide şi sub formă de suspensii. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote. Pentru fertilizările extraradiculare.3-0. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte.05-0. La plantele de apartament. iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. urină şi must de gunoi de grajd.25%cu macroelemente şi 0.clasificate după: . 2-3-kg/m2. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca. În timpul vegetaţiei.0. iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martieseptembrie). sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). granule. este de 0.20. Hormonutral). cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie.1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat. se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme.naturale: gunoi de grajd.3% (2 l soluţie/m liniar). imediat după repicat.1%. Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . concentraţiile optime sunt de 0. tablete. gunoi semidescompus). 10-15 g superfosfat. cu îngrăşăminte organice şi minerale.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe. 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha).2-0. gerbera. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. . Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări.5-6 g sare potasică.1-0. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna. 100-150 kg sulfat de magneziu. Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. Dacă se face numai fertilizare minerală. 400-600 kg superfosfat. 300-400 kg azotat de amoniu. făină de carne. se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. 100-200 tone turbă. alstroemeria. iar dacă se aplică odată cu apa de irigare.modul de acţiune: radiculare.05%cu microelemente. anturium). composturi.repaus.modul de condiţionare: solide (cristale. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu. iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă. compost). extraradiculare. pulberi. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. . Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante.3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0. 0. în funcţie de specie şi fenofază. Dacă sunt asociate cu cele minerale. făină de coarne şi copite . mraniţă. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O. fertilizarea se face chenzinal sau lunar. ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. dozele se reduc cu 2040%. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte.industriale (din reziduuri): făină de sânge. . Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia. Basacote. suportată de majoritatea plantelor. 250-300 kg sulfat de potasiu. făină de peşte. plantat sau transplantat şi după înflorire. îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie. Orientativ. turbă. este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive. îngrăşăminte verzi.5% la plantele mai rezistente). Dacă soluţiile se aplică extraradicular. -minerale . Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0. făină de oase.100-150 tone gunoi semi-descompus. batoane). în diluţii corespunzătoare (1:3 . după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. se folsesc concentraţii foarte mici. gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă.

pe terasae etc.). 12 . când plantele sunt scoase afară (în grădini. Se pot aplica însă în timpul verii. în funcţie de mărimea ghiveciului. până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml. sau cu must de gunoi de pasăre. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. existente în comerţ sub formă de flacoane. Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ.luni) elementele minerale. introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului. folosirea soluţiilor concentrate. cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente. Fertilizările organice.

5%. timp de 2-3 ani.4 t/m3.5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri. peste care se din conifere). se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie.5-7 (mai acid la cel provenit sau gropi (2-3 ani). 10-15 cm.1 t/m3.7 t/m . adaugă var (0. Caracteristici 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. uşor.0-3. Pământul de ţelină Pământul de frunze -masa volumetrică: 0. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. Categoria crt. -pământ special în amestecuri. frunze.5-7.4-0. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr.brazdele înnierbate (trifoi.0%. -capacitate de reţinere a apei bună. 1. -masă volumetrică: 0. -substrat pentru semănături. Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere . must de bălegar.5%. care conţin taninuri (tei.5.5. lucernă. -aspect untos şi culoare închisă. 13 . -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0.5-7.0-8. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece. nuc). aşezate în grămezi. amestec de ierburi) -pH=6. -humus=6. -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.2-0.Tabelul 3. -pH=6. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. platforme -pH=4.9-1.fermentarea gunoiului de cal sau bovine.1. . sau must de bălegar. în platforme. desprinse până la adâncimea de -humus=2. -permeabil. -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1. -îngrăşământ organic.

8 t/m3. -fabricarea ghivecelor nutritive. -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase. -capacitate de reţinere a apei bună. -poate înlocui mraniţa. -pH=6. pentru înrădăcinarea butaşilor. a gunoaielor din gospodării. -în amestec cu perlit (sau -porozitate mare. 2.1.7-0.Tabelul 3. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere. -humus=5-7%. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. -mulcire. -capacitate mare de reţinere a apei nisip). blondă) -pământ special în amestecuri. albă. Caracteristici -masa volumetrică: 0.15 t/m . -capacitate de reţinere a apei bună. ca substrat pentru unele specii floricole sau (de 8-10 ori greutatea). de Sphagnum. (continuare) Nr. 3 -masa volumetrică: 0. -componentă în -se formează la suprafaţa amestecuri de pământ. crt. -pH=5. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. culoare roşietică -suport pentru hidroculturi.12-0.5-7. -humus=3-5%. Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Turba a) roşie (înaltă. 14 . din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip.5-7.5-0. -pământ special în amestecuri fertile. descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă. -masa volumetrică: 0. Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Compostul Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor. sau albicioasă.9 t/m . -zăcământ natural. depozitului de turbă din -pH=3-5.

Vaccinium. cultivate cu legume.2-0. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee. -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul Mod de obţinere (materialul) b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere. -subproduse ale industriei -pH sub 6. -masa volumetrică: 0. unele orhidee). -descompunerea naturală a speciilor de Erica.4-4. -pH=3. -capacitate de reţinere a apei bună. ferigi.3 t/m3.) -aspect fibros. bună. -descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor -pH=5. -culoare foarte închisă. flori -pH=6. -poate înlocui pământul de ţelină.5%. -mulci. -structură compactă. prelucrării lemnului. prăfoasă (la uscare). -humus=1-2. Caracteristici 3 Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide. -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte de sub aceste plante. -capacitate mică de reţinere a apei. -humus=0. Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -masa volumetrică: 0.2 t/m3. ferigi). -calitatea depinde de esenţa din care -se evită stejarul. Osmunda etc. -masa volumetrică: 0. provin şi nivelul de descompunere. Aspidium. -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare. (continuare) Nr. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii.4 t/m .5-7.8-1.Tabelul 3.5-1. -pH=6-7. (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2. de 2-3 ori greutatea. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an).5%. crt. -pământ de bază în amestecuri.1-0.2-0.2.1. (Polypodium.2 t/m3. camelii.5.5-4%. 15 .5-6. carpenul. Rhododendron etc. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.

utilizat în amestecuri (la speciile acidofile). -suport pentru marcotajul aerian.0-2. rizomi. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii. (continuare) Nr. -humus=1. utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece.3 t/m3.1. -pH=6. -capacitate de reţinere a apei foarte bună.se poate folosi proaspăt. -pH=5. rădăcini tuberizate pentru forţare. -compostată=6-6.2-0.35 t/m3. orhidee). decât pământul de frunze. -se adună din scorburile -pH=2. crt. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special. -mulci.25 t/m3. -la plantarea vaselor cu bulbi. lemn de esenţă moale. -îmbrăcarea suporţilor pentru liane.Tabelul 3. Pământul de pădure Pământul de scorbură -din stratul superior al litierei pădurilor.5-7. -porozitate=85-90%. -pH -proaspătă=5-6. -masa volumetrică: 0.7-3. -poate înlocui pământul de frunze. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0.5-6.20-0. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului.17-0.5. -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură.5.2-4. -compostată=0.9. -pământ special. Pământul de lemn putred 16 . copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive în amestecuri. uscat.0. -descompunerea rumeguşului de -pH=3. măcinat. tocat. Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). .

substrat de cultură pentru plantele epiphyte. amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte. -masă volumetrică: 0. capătă aspect -în substratul de gelatinos. -component ajutător. Categoria crt.12-0. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe). Polyuretanii (spumă de polyuretani) -polimeri rezultaţi dintr-un diisocyanat şi un glicol.Tabelul 3.15 t/m3. după umectare. 3. -denumiri comerciale: OASIS. iar semănături. -porozitate ridicată.amenajarea vaselor suspendate. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride).02-0. înrădăcinare a butaşilor. --înainte de umectare este un -substrat pentru amestec de pulberi şi granule. -capacitate de reţinere a apei foarte mică. -capacitate mare de reţinere a apei.04 t/m .15 t/m3. 17 . -masă volumetrică: 1. -pH=7. (continuare) Nr. Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere Caracteristici 3 Mod de utilizare -polystyren expandat. -material ajutător. -întră în componenţa -capacitate de reţinera a apei mare. sub formă -masa volumetrică:0. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor. -suport în executarea aranjamentelor florale.1. AGROFOAM. -material ajutător. de granule sau fulgi. -pH=7.

realizarea drenurilor la recipientele de cultură.component în amestecuri de pământ. .substrat în culturi hidroponice. . -suport pentru hidroculturi. CO2 şi H2O. Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul Mod de obţinere (materialul) Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane. -stabilitate bună. -porozitate mare.material ajutător.7-2 t/m3. . -porozitae mare. -pH=7. -suport pentru hidroculturi. -substrat de înrădăcinarea butaşilor. eliberând N. 18 .Tabelul 3. -se descompune lent. Biolastonul 4 Substraturi minerale naturale Nisipul -din policlorura de vinil. -material ajutător. 3 Mod de utilizare -material ajutător. -capacitate de reţinere a apei ridicată. .022 t/m . -pH= aprox. spălat. din albia râului. -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee. crt. acoperirea semănăturilor. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu.5-8. -masa volumetrică: 1. fără materii organice şi fără calcar. -se află sub forma acelor de pin. . -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm diametru.5-2 t/m3. -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier). (continuare) Nr.1. Caracteristici -masă volumetrică: 0. -masa volumetrică: 1.3. -material ajutător.

Mod de obţinere Categoria (materialul) crt. CULTILENE.ca amendament pentru solurile din sere.se spală înainte de utilizare. .pH=7-9. cu structură .5.măcinarea rocilor vulcanice minerale calcinate şi expandate tratate (t°=1200-1800°C).denumiri comerciale: GRODAN.se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre. . . . .16 t/m . ARGEX.masă volumetrică:0. Vata minerală .08-0.substrat pentru butăşiri.capacitate mare de reţinere a apei. . (20%). .măcinarea rocilor pe bază de . Pouzzolane .suport în culturi hidroponice. 5.substrat de înrădăcinare a butaşilor. roci vulcanice (60%) + roci . semănături.material ajutător.înlocuitor al nisipului în amestecuri. . .masă volumetrică: 0. .granularea argilei la 1100°C. ARGILEXPAN.denumiri comerciale: ISOL. . . . Vermiculitul . . .rocă vulcanică. bromelii etc.material ajutător.porozitate foarte mare. porozitate bună.dimensiuni variabile (2-16 mm).Tabelul 3.pH=6. Argila . . calcinate la 1000°C.capacitate mare de reţinere a apei.pH variabil (se corectează în funcţie de magneziu.material ajutător.substrat pentru hidroculturi. calcaroase (20%) + cocs . utilizare).se dezinfectează bine. silicaţi de aluminiu şi .masa volumetrică: 0. hidroculturi. .8-1.material ajutător. 19 .1 t/m3.nu conţine elemente nutritive. Caracteristici 3 Mod de utilizare . . alveolară.neutru din punct de vedere chimic.capacitate de reţinere a apei de 15-16%.se dezinfecteză uşor. .produs industrial pe bază de .material ajutător. .3 t/m3.1-0.porozitate foarte bună. .capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie).porozitate foarte bună. .component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee.5. . . .capacitate de reţinere a apei de 19%. expandată .1. (continuare) Substratul Nr. . durabilitate mare. Substraturi Perlitul . .

cărămidă măcinată şi cernută.1. . . apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi. în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia).particulele mari (3-5 mm). . (continuare) Nr. Mod de utilizare .din demolări şi se cerne înainte de utilizare.5-3 mm).Tabelul 3.este uşor. care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi.în hidrocultură.din resturi de ghivece sau ghivece sau ţiglă din ţiglă. . - -reacţie alcalină 20 .granulele (1. Molozul .în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi.în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile. Cărămida pisată .pulberea fină. . Caracteristici . la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde. -reacţie alcalină Cioburi de .proprietăţi antiseptice. Substratul Categoria crt. . în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor. (materialul) 6 Alte Cărbunele materiale vegetal utilizate Mod de obţinere .particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor . . .capacitate mare de reţinere a apei.arderea incompletă a lemnului de esenţă moale.realizarea drenurilor.

. .mulcirea solului.acoperirea semănăturilor şi a butaşilor.1. Sticla -produs industrial.umbrirea plantelor sensibile la insolaţie.protejarea culturilor timpurii şi târzii.acoperirea seminţelor care germinează la întuneric.Tabelul 3.reziztenţă electrică şi mecanică bună. (materialul) Alte Folia de materiale polietilenă utilizate Mod de obţinere -produs industrial de polimerizare.acoperirea serelor şi răsadniţelor.protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături. 21 . . . Mod de utilizare Folia transparentă: . Substratul Categoria crt. (continuare) Nr.transparentă.opacă sau transparentă. . Caracteristici . . Folia opacă: . .

1. condiţionarea. seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct. de aceea.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4. Begonia. din grupa anualelor şi bienalelor. În plus. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile.limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. când fructele sunt bine coapte. Portulaca.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata. Portulaca grandiflora etc. Viola.) 22 . îngreunează condiţionarea. Dianthus.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate.de la o plantă se obţine. Petunia hybrida. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum. La speciile cu fructe dehiscente (păstăi. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative. care fructifică şi produc seminţe viabile. pentru a-şi desăvârşi maturarea.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă.chiar şi peste 10-20 ani. bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. Calendula. Callistephus chinensis. tipice multor specii floricole.seminţele mici şi foarte mici. în general. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate. Lobelia etc. un număr mare de seminţe. Recoltarea. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină. Callistephus. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben). Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens. necesare sectorului de producţie.). Petunia. uneori şi perene. Salvia splendens. sănătoase. 4. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. cu valoare biologică şi decorativă superioară. Delphinium. Verbena hybrida.1.1.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. seminţele ocupă un spaţiu mic. are o largă utilizare în practica floricolă. cu precădere la speciile cultivate în câmp. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată. Antirrhinum etc. sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor. frecvent se recurge la recoltarea manuală.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. sortarea şi chiar recunoaşterea lor. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative.

Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. Alyssum maritimum).Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. la majoritatea speciilor. frecarea.1. se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite. Rudbeckia ssp. cutii etc. • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea. În general. dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). Gypsophilla. Portulaca. înainte de a fi depozitate sau semănate. Eschscholtzia. producătorul. pe baza diferenţei de densitate). Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. confecţionate din sticlă. Viola). Nigella).. solarii. De exemplu. Myosotis alpestris etc. Se face după caz. cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%. categoria biologică. Lobelia erinus. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor.. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. preferându-se timpul uscat. considerată a fi. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare. Delphinium). apoi se ambalează în saci. condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. anul recoltării. Papaver. soiul. din care urmează să se extragă seminţele.în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat. materiale sintetice. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. Lupinus. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). metal etc. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. În astfel de situaţii. b) semănatul în spaţii protejate (sere. 4. • uscarea (zvântarea) fructelor.. la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor. prin vânturare manuală sau mecanică. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. Tagetes ssp. Lobelia. În funcţie de cantitatea de seminţe. Bellis perenis.La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia. recoltarea se face într-o singură etapă. pungi. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie. Salvia 23 . baterea uşoară a fructelor etc.2. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. Ambalajele ermetic închise. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis. lucrarea se poate executa şi mecanizat.) şi a unor perene (Physostegia virginiana. de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate. cantitatea. de 8-12%. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. către mijlocul zilei.

0-2. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm).5-2 cm la seminţele mici.).(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%). Cyclamen persicum etc. Cineria hybrida. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor. ghivece. cutii de plastic etc. Verbena hybrida. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida.0 cm nisip grosier. 2) Epocile de semănat.:pământ de frunze.Dacă se seamănă direct.cu marcatoare sau cu rigle.în strat de 10-12 cm. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare. turbă şi nisip 1:1:1).la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1. acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului. se impune producerea răsadului (sămânţă puţină. nivelarea. cu perioadele din an pe care le reprezintă.1. Curăţirea.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite. erbicidare. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe. Calceolaria hybrida. • introducerea substratului în răsadniţe. sunt prezentate în tabelul 4. 24 . realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc. • marcarea rândurilor.pietriş. Zinnia elegans). *Când se folosesc răsadniţe reci. mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri. 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor.atât pentru semănături făcute la loc definitiv. modelare. b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex. conform tehnologiei de cultură a speciei respective. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni). • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii.Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari.splendens). soiuri valoroase.(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). se completează cu lucrări de fertilizare . b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere). • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1. din diferite motive. respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus. Celosia. lucrările se reduc la instalarea tocurilor. cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor. • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.).

Eschscholtzia californica.. • instalarea suporţilor pentru umbrare. răsadniţe încălzite câmp (direct) răsadniţe reci 2 Primăvară târzie IV-V câmp (direct) sere sf. Chrysanthemum leucanthemum. Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida. crt. • tasarea uşoară a stratului . Papaver orientale. Plante anuale: Calendula officinalis. • marcarea rândurilor (dacă este cazul). Tagetes sp. Amaranthus sp. Papaver orientale. Lathyrus odoratus. 1 Epoca Perioada Locul de semănat sere Exemple (grupe de plante.. Plante perene: Delphinium hybridum. Phlox drumondii. • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. Plante anuale: Calendula officinalis. Calendula officinalis. Zinnia elegans. Plante bienale: Campanula medium. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Nicotiana alata. Myosotis alpestris.. Statice sinuata. Ageratum mexicanum. straturi în câmp Sere câmp (direct) sere VI-VII 4 Toamnă IX-X b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50. Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. Dahlia variabilis. Impatiens balsamina. Calceolaria hybrida. Plante perene: Cineraria maritima. Planta perene: Lupinus polyphylus. Celosia sp.Tabelul 4. Rudbeckia sp. 25 . Althaea rosea. Plante perene: Delphinium hybridum.. Callistephus chinensis. Cobaea scandens. Matthiola incana. Plante anuale: Alyssum maritimum. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. Salvia splendens. Delphinium ajacis. Gomphrena globosa. Begonia semperflorens.. Plante anuale: Eschscholtzia californica. Papaver orientale. Rudbeckia sp. Phlox paniculata. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. Alyssum maritimum. Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida. Phlox paniculata. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. Petunia hybrida. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”. Ammobium alatum. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Acroclinium roseum. Mirabilis jalapa. Alyssum maritimum. Tagetes sp. Verbena hybrida. Dimorphoteca aurantiaca. Gazania splendens. Physostegia virginiana. Lunaria biennis. Cineraria hybrida.la suprafaţă. Nigella damascena. Iarnă XII-I II sere Timpurie III sere. Plante perene: Campanula carpatica. V-VI 3 Vară răsadniţe. Nigella damascena. Dianthus barbatus.1. Centaurea sp. fin cerut. Siningia sp.. Plante bienale: Bellis perennis. Tropaeolum majus. straturi în câmp răsadniţe. Cosmos sp.. Viola hybrida. Statice sp.

la lădiţe. Se execută. Freesia) sau deshidratate după păstrare. în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. sau se încălzeşte uşor. sulfat de cupru 0. cu apă tratată magnetic) etc. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna. Cineraria hybrida etc. Antirrhinum majus. iar la sfârşit. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie.). palmieri). nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor. Zineb etc.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic.chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi). Pentru durate mai lungi de umectare.B. rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute.5% timp de 10 minute. până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. Gentiana). frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă. Amaranthus sp.. procent mic de germinaţie etc. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici.. scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute. Apa se menţine la temperatura camerei. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete. Germisan. Viola hybrida.). mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă. Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. Seminţele mijlocii. 25-30°C. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei. într-un vas cu apă rece. amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. răsărire neuniformă. manual şi foarte rar mecanizat. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. Petunia. Lobelia. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante). Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care.cu izotopi radioactivi. Antirrhinum majus. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C. Thiuran. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit. seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. în condiţii obişnuite. Nicotiana). tratamente electromagnetice (de ex. Asparagus. 26 . să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc.5% timp de 15 minute. tratamentele pe cale uscată. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. Portulaca grandiflora. se consideră tratament obligatoriu. Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum.hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. Pentru a evita pierderile. permanganat de potasiu 1-1. de regulă. în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. Nigella damescena. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis.. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului. După mărime. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. Eschischoltzia californica). Lobelia erinus. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur. Papaver sp.

Petunia) cca. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese. Impatiens balsamina. se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. • aerisirea spaţiilor cu semănături. Ca regulă generală.30-40 g/m2. 15-20 g/m2.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. în solarii şi răsadniţe sau în câmp). pe straturi (în solul serei. Zinnia elegans. se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia. în ghivece de plastic sau lut ars. mai rar în faza de cotiledoane. Antirrhinum. Răsadul se repică în lădiţe. După aceea. de asemenea. bine cerut.din locul unde au fost semănate pe alt substrat. Lobelia. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob. hârtie. Tagetes).până la 1/2 sau 1/3 din înălţime). la distanţe mai mari). SUP-29. Pentru semănatul la lădiţe. Matthiola) cca. După semănat. de locul şi metoda de semănat. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor..la seminţele mijlocii (Callistephus. iar la cele mari (Zinnia.aprox. Imediat după repicat. folie. 3-4 g/m2. • rărirea răsadurilor (când este cazul). adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. mici. Calendula officinalis. • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă. Substratul trebuie să fie fertil. soiul şi data semănatului. reavăn. La semănături făcute în câmp. Se ţine cont. Cosmos bipinatus etc.De asemenea. Dianthus caryopyllus Chabaud). practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari. • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă. dacă răsadurile se repică sau nu. Ipomaea sp. Pentru reuşita prinderii. Lathyrus odoratus). Semănatul mecanizat se face numai în câmp. Cineraria hybrida. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante.1%). la culturile care ocupă suprafeţe mari.). cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. • în cuiburi. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. de mărimea seminţelor. • repicarea (transferarea răsadurilor. Dianthus. care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. plantele se udă cu sită fină. cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia. se udă mai des şi se umbresc. • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. cu creştere lentă (Begonia. • plivirea buruienilor. în cazul semănăturilor făcute în câmp. Zinnia elegans). Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor. practicat cel mai mult în floricultură. Saxonia. Dolichos lablab. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă. seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă).Se folosesc semănători de tip SUP-21. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare. dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina. de epoca de semănat. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum. prin pulverizări cu apă călduţă. În câmp. în ghivece nutritive. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. Lobelia.în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. temperatura 27 • .

este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care. menţinând pământul permanent reavăn. rizomi etc. 4. culturi de celule şi ţesuturi).. frunze.1. se răresc plantele (dacă este cazul). muguri adventivi). la ficus. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini. tratamente fitosanitare. metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă. se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii). Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere. Decis 0. amestec cu Fernos 0. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. în scopul regenerării de plante noi.poate fi coborâtă cu câteva grade. În aceste spaţii. petunia.).). iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. stoloni.2.permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi.) sau porţiuni ale acestora. se poate executa aproape tot timpul anului.1% etc. fosfură de zinc). se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii.păstrarea materialului vegetativ. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. plivirea buruienilor. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi. umiditate. tuberobulbi. Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ. se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor. La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. rărirea. umbrirea. butaşul de frunză 28 . nu produc seminţe.2%. Aşa de exemplu. temperatură. divizarea plantelor. cu momeli toxice (Vofatox. cât şi artificial. ciupirea. În plus.15% etc.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine. lăstari.în răsadniţe sau în solarii). ageratum etc. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat. deasupra a 2-4 noduri. Pe lângă avantaje. drajoni. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie. altoire. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate. Lindatox. în condiţii care să-i menţină viabilitatea. din diferite cauze.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă. 4.2. eliminând orice cauză a variabilităţii. Dithane M-45 0. rădăcini). atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare.). necesită condiţii speciale de mediu etc.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt.05%.înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi.

Dainthus sp. Peperonia sp. b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). se trec toamna la ghivece. prelevând anumite organe sau părţi de organe. 1. Ca şi în scopul precedent. sănătoase. nu formează decât rădăcini adventive.a).1-0. dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. butaşi de rădăcină. viguroase. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului. Ficus sp. La speciile floricole cultivate în câmp.). constituindu-se ca viitoare plante mamă. Paeonia orientale. iar cei de rădăcină. se pun la înrădăcinat. confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp.). se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. Syringa vulgaris. din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai). iar după înrădăcinare se trec la ghivece.. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari).. butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi).b). Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature. butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an. se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp. De asemenea. reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae. Colocasia esculenta. etc. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum. butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie.. fără să refacă parte aeriană. butaşi de frunze. cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme. Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului. butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii. butaşi de iarnă. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. Fuchsia x hybrida).). în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). caracteristice fiecărei specii..neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar. Sedum sp. Begonia x rex). tăietura bazală făcându-se la 0. Hibiscus rosa – sinensis. Crosula arborescens etc. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. sau chiar pe nod (fig. Aralia sp.. 29 . În funcţie de clasificarea prezentată. butaşi semilignificaţi (butaşi de vară). Pelargonium sp. Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. Alternanthera sp. butaşi lignificaţi (Clerodendron sp.. este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. În februariemartie. Ficus elastica). Monstera deliciosa. Philodendron sp. 1.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata. cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie.). Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp.).. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. în funcţie de lungimea internodiilor (fig. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp.3 cm sub nod.

se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). Stimularea înrădăcinării butaşilor. cum este cazul butaşilor de colocasia.N.). 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf. ficus.5 cm deasupra ultimului nod. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi. monstera.d). Rădăcinile secundare se scurtează la 0. pentru ca scurgerile de latex să fie oprite. perlitul. la adâncimea de 2-3 cm. 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu. Dacă se utilizează fragmente de frunze. În majoritatea cazurilor. 1.) şi alfanaftilacetic (A. se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A. fasonarea butaşilor se face diferit.5-1 cm. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus.). reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar.). Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară. substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru. iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. coriacee (ficus). Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat. peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. la adâncimea de 12 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. Se pot folosi însă şi răsadniţele. iar la partea superioară se taie la 0. violete africane etc.A. una sau mai multe zile. b – butaş de tulpină. udare. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze.Fig. styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi.c). la punctele de ramificare a nervurilor. să aibă capacitate bună de reţinere a apei. la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. să fie steril. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. c – butaş de frunză (Begonia rex). după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal. La butaşii din frunze. 30 . cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. betaindolilbutiric (A. Calux. Sunt însă şi excepţii. euforbia). turba. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm. când se folosesc frunze întregi. filodendron. etc. 1. muşcate.B.I.I. reglare a luminii etc. sau a unor produse comerciale (Radistim.). Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor. se ţin în apă caldă (35-40°C). Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică. timp de câteva minute. cum ar fi: nisipul. tradescanţia. Rizopon. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. De asemenea. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3.A. Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. La speciile cu frunze mari. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. trandafir chinezesc. atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf.

nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. Canna indica. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica. Nu sunt purtătoare de muguri şi. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise. Convallaria majalis. caracterizate prin rezistenţă mare.. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. cu aspect de disc. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. zambile etc. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. cu noduri apropiate). sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum. aerisire şi lumină corespunzătoare. Cyclamen persicum. din care se formează tulpinile aeriene. care cresc în sol în poziţie orizontală. unele dintre ele. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. de aceea. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale. La înmulţire. Lilium regale). după 2-4 ani. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. a unei temperaturi cu 3-5°C mai mare decât optimul speciei. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. aşa încât. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone. Narcissus sp. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. atât în substrat cât şi în atmosferă.2. 31 . Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. Gladiolus hybridum etc. înainte de plantare. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri. Astfel. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante. în timp ce altele. mai rar verticală. în secţiune. în practică.După plantare. care devin floriferi după 1-3 ani. tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. lipsite de clorofilă. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. Gloxinia speciosa. floriferi. cu rol de protecţie). frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. la axila unor frunze reduse. alcătuite din noduri foarte apropiate. dimpotrivă. Zantedeschia aethiopica. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat. pot ierna în câmp (geofite rustice). necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. 4. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. totuşi. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime.2. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. cu aspectul unui tubercul. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. tulpinile aeriene florifere. de aceea. separarea rădăcinilor se face longitudinal. în perioada de vegetaţie. Freesia x hybrida. Operaţia se face în perioada de repaus.). tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). devenind cărnoase şi voluminoase. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. motiv pentru care.

Narcissus sp. Gerbera Rizomi hybrida. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. se formează şi 3-5 bulbili. 32 . crt. poate fi coborâtă la 9°C. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. piriform sau ovoid. Asparagus sprengeri. 1 2 3 4 5 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis.. Polyanthes tuberosa*. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. 2). Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). Hyacinthus orientialis. consideraţi floriferi în anul următor. Iris germanica. Iris holandica. Se plantează în câmp toamna. Cyclamen persicum. la adâncimea de 8-12 cm. Polyanthes Bulb tuberosa*. Iris pumila.Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr. hipocotilă îngrăşată) Gloxinia speciosa Agapanthus africanus. Convallaria majalis. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat. Alstromeria aurantiaca*. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie). în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. Rădăcini tuberizate Dahlia x hybrida * – Specii cu organe subterane mixte. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. Canna indica. Fig. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. Galanthus nivalis. iar în perioada rămasă până la plantare. Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi.

Bulbilii zambilelor se scot vara. Fig. 3). cu solzi cărnoşi. se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie). detaşaţi din bulb. din mugurii situaţi la baza solzilor (fig. La fel ca şi în cazul lalelor. bulbii se recoltează vara. Spre deosebire de lalele însă. dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. sferic sau uşor turtit. care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. în maiiunie (la intervale de 3-4 ani). 5). deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 13 bulbi. când bulbii se recoltează. cu o mică porţiune de disc. la adâncimea de 1015 cm. violacei-purpurii) (fig. candidum. diferit colorate (alb-gălbui. 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. iar pe durata păstrării. când se plantează în câmp. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. Narcissus poeticus 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. acoperit cu frunze membranoase lucioase. cu durata de viaţă de 3-5 ani. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. temperatura se menţine apropiată de 9°C. Sunt bulbi multianuali. după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. 4). Înmulţirea se face toamna (octombrie). Adâncimea de plantare este de 1520 cm. 33 . Fig. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. albgălbui. piriformi. bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. 4 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus orientalis Fig. formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă. 5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. alb-cenuşiu.2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi.

cărnoşi. Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. 8 – Rizomi de Canna indica Fig.6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. La interval de 4-5 ani. 8). 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida . de culoare roşie-purpurie (fig. tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie). Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. 6). pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. fie formează inflorescenţe mici. 34 Fig. Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. după căderea primelor brume (octombrie). ramificaţi. rizomii se scot. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. Pentru înmulţirea vegetativă. la 8-10 cm adâncime. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). Toamna. Lucrarea este indicat să se facă vara. înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. Fig. 7). 6 – Rizomi de Iris germanica 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. Fig. B. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. de culoare alb-murdar (fig. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. lipsite de muguri. dar foarte devreme. ramificaţi. trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. cărnoşi. cu lungimea de 10-25 cm (fig. scos din depozite în februarie-martie. se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. în august.

la temperaturi de 4-9°C. se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. Se scot de la păstrare în momentul plantării. Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. Fig. În octombrie. acoperit de tunici scarioase. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). mai bine dezvoltat şi posibil florifer. 10 a. cel puţin 2-3 luni (ianuarie martie). Dintre bulbii existenţi. Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. 4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. se udă şi se menţin la 15-20°C. format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. iar locul lui rămâne liber. Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. 11). 9). colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. b). de obicei. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal. Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. după primele geruri uşoare. Fragmentele separate se plantează în ghivece. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite. se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet. 11 – Bulbi de Polyanthes tuberosa . după trecerea pericolului de îngheţ. cel cu poziţie centrală este. în funcţie de mărimea tuberobulbilor. în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. Se plantează la loc definitiv în mai. apoi se dezinfectează. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. fără să fie înlocuit. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). se curăţă de pământ. În vederea forţării. rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. Tuberobulbul. alungite. se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. rădăcinile. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. de culoare cenuşie (fig.Indiferent de varianta de cultură adoptată. cu durata de viaţă de un an. aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe. până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. 35 Fig. Se recoltează în septembrie-octombrie. b – aspect exterior (vara) Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie). cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene.

Tuberobulbii se refac annual. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. Segmentarea se face rădăcini tuberizate la Alstroemeria cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile aurantica tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă.Înainte de plantare. Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. Se consideră floriferi Fig. însoţite de Fig. având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. eventual. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece). la adâncimea de 8-12 cm. Are rizomi cu creştere trasantă. se îndepărtează bulbii bolnavi şi. Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. 14). Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm. 13). în timpul verii. 12). în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea. Fig. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. Se recomandă în spaţiile de păstrare 1820°C şi o umiditate relativă de 70-80%. 13 – Tuberobulb de Freesia tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. Se plantează în aprilie-mai. hybrida Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. cu o perioadă de repaus anuală. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. cu vârsta de 2-3 ani. cultivată în solul serei ca anuală. prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. când temperaturile sunt ridicate. Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate. Are rizomi orizontali cărnoşi. ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine 36 . de culoare cafenie-deschisă (fig. protejaţi de frunze pergamentoase. cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. albe-sidefii (fig. Cultura durează 3-4 ani. când 2/3 din frunze sunt uscate. se elimină prin escavare uşoară.

ca şi în cazul celorlalte specii. 37 . 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) Se cultivă ca plantă la ghiveci dar. Separarea rizomilor se face. se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. dar denumită în vorbire curentă. se plantează imediat după separare. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. Fig. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. ovoidă. jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. Înainte de plantare. 17). când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. tubercul. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă.dezvoltate. Fragmentele. la temperatura de 8-12°C. la sfârşitul perioadei de repaus (august). Rizomii sunt viguroşi. timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. folosite ulterior la înmulţire. 15). se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie). Anual. Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă. cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. rezultată din îngroşarea axei hipocotile. ca anuală şi mai rar ca perenă. 18). De la nivelul nodurilor. se poate planta şi în grădini. Fig. pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. cultivată la ghiveci. Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. uşor aplatizată la partea superioară). timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C). Uneori. cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). După înflorire. 16). albe-sidefii (fig. pe timpul verii. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate. Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. se impune o perioadă de repaus.

croton. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. Marcotajul se poate produce şi natural. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. ca plante noi. Gaillardia.prin aplecare (simplu. Cissus sp. Philodendron scandens etc. (fig. 38 . . la doi ani (Viola cornuta). de obicei odată cu transplantarea. Ficus pumila etc. dar momentul optim este primăvara devreme. Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă. se separă de planta mamă după înrădăcinare.prin muşuroire (vertical). sau cu un alt mediu favorabil. Pholx subulata. Se aplică la Phlox subulata. numite marcote. Aquilegia). Rudbekia. în funcţie de lungimea ramurii. dracena. uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă.. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv.orizontal (chinezesc) . În funcţie de modul de executare. La plantele cultivate în solul serei. vor putea fi separaţi ulterior. dau naştere la noi plante (Hedera helix. Se aplică la Hedera sp. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. Hoya carnosa. spre deosebire de butaşi care.3. Chrysanthemum). presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. leandru. de regulă. asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus. cultivate ca plante la ghivece: ficus. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. .4. În funcţie de specificul plantei. la 5-6 ani (Papaver. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. Hydrangea. arcuit) şi şerpuit (multiplu).. iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster.4. a). marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru. Phlox. plantele îşi încheie repausul din vară. la sfârşitul verii – începutul toamnei când. se execută folosind diferite procedee: . la 3-4 ani (Delphinium. azalee.2. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. Pandanus weitchii). în contact cu solul sau cu medii umede. Marcotajul Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. Hedera sp. etc. mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. Tradescantia viridis. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. 19 c). Chrysanthemum. Ficus pumila. în majoritatea cazurilor. d). toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective). cordiline. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată. Passiflora coerulea. 4. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului. 19 b. perioada optimă de despărţire a plantelor este. Scindapsus aureus. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate. Philodendron scandens. 19.2. aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Phlox).). fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. (fig. din genurile Dianthus.

dicentra.6. sansevieria).aerian Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. care va constitui mediul de înrădăcinare. în condiţii favorabile. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive. agavă. drajonii se plantează individual. se acoperă totul cu folie de polietilenă.2. 39 Fig. 20 .e): în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive. 4. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular.5. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme).Fig. 20) şi Saxifraga sarmentosa. bromelii. 19. strâns legată la ambele capete.Înmulţirea prin stoloni . 4. la Nephrolepis exaltata. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . când rădăcinile adventive sunt bine formate. se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia).2. După separare. La Chlorophytum comosum (fig. sub un mugure. se poate separa marcota. hortensii. se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac. obţinându-se astfel plante noi. în schimb. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul. Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. după 1-3 luni. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed. iucca) sau la ghivece (aloe.

limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. iar în contact cu un substrat de cultură favorabil. îngrijirea plantelor după altoire).8. ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri). cameliile). ca metodă de înmulţire vegetativă. Clematis.altoirea în despicătură (Chrysanthemum. 40 . cactuşi). fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum). îndemânarea altoitorului. aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele.altoirea în copulaţie (azalee. Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: . generează plante noi. Fuchsia. La speciile floricole. Altoirea Altoirea. . Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii. .altoirea prin alipire (cactuşi). Paeonia). spre deosebire de celelalte metode. . camelii.7. Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). La un anumit grad de dezvoltare. este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă.2.altoirea în triangulaţie (Dahlia. aceşti muguri se desprind. . 4. Pelargonium).4.2.altoirea în oculaţie (Rosa).

-fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . rădăcini tuberizate.1. se alege solul corespunzător fiecărei specii. cu capacitate bună pentru reţinerea apei. în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. geofite rustice. organe subterane specializate (bulbi. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme. anuale care se seamănă direct). Alyssum). Calendula). hortensii). fie de desenul rondului. celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi. permeabile pentru apă şi aer. La înfiinţarea culturilor în câmp. decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe.1. 41 . Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula. tuberobulbi. Matthiola. primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă. cu soluri bine drenate. Centaurea. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului. plante altoite. anuale care se seamănă direct în câmp). rizomi) la geofite. -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. curăţirea şi nivelarea terenului.CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5. adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). marcote. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. Lathyrus. cu expoziţie însorită.1. rabatului etc. -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. la culturi de anuale. -primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare. butaşi înrădăcinaţi. structurate. b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente. Înfiinţarea culturilor în câmp a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate.

ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. Gerbera. Anthurium. Zinnia). narcise. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. Alstroemeria. -septembrie: Zantedeschia. hortensii). Calendula. anuale (Calendula. b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit. -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). Pentru principalele specii cultivate în solul serei. rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). butaşi (Dianthus.1. Rudbeckia). -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară. Freesia (semănată direct). Nigella. Gerbera (din butaşi). narcise.Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului.-se plantează tuberobulbii de gladiole. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. Pe parcursul sezonului rece. -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia.uneltelor. -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. -sfârşit mai. cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. 5. Tropaeolum. Viola).dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia. Zantedeschia. -martie-aprilie: Dianthus.2. -fertilizarea de bază. -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată. -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp. -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm. Chrysanthemum. liliac) pentru culturi forţate. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C). scheletului serei. zambile. -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate. uneori trandafiri. plante altoite (trandafiri). zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. Antirrhinum). perene geofite (gladiole. Salvia). -definitivarea fertilizării.obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. -mărunţirea solului. rizomi (cala). Di-Trapex) sau prin ambele metode. 500700kg/ha azotat de amoniu. Strelitzia . -dezinfecţia solului. Gerbera). -se seamănă direct unele anuale (Callistephus. -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. Asparagus). Narcissus. tuberobulbi (Freesia). culturile forţate de lalele. Dazomet. Gerbera). Hyacinthus). trandafiri. fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. bienale (Bellis. Gerbera(din butaşi). -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. -se plantează geofitele rustice (Tulipa. -mai-iunie: Dianthus. tuberoze. subsolaj la adâncimea de 45-50 cm). -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). Strelitzia. Strelitzia. Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). Gerbera (din butaşi şi răsad).Freesia (tuberobulbi şi răsad). Begonia. rădăcini tuberizate (asparagus). 42 . în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum. Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). -august: Gerbera (fragmente de plante divizate). chimic( cu Basamid. Eschscholtzia). lalele. Freesia (tuberobulbi).

plante altoite (cactuşi). fragmente rezultate din despărţire (ferigi. b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. La unele specii decorative prin flori. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară). pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării. rădăcini tuberizate (asparagus). Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină. muşcate. begonii. liliac şi trandafiri. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.2. în funcţie de specificul lor. 5.1. De exemplu. prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5. sulfat de cupru). c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri). sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. culturi forţate de anuale şi bienale. -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). ficuşi. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie. bulbi (Hippeastrum).3. folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. având în vedere locul de cultură al plantelor. şi 5. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. La fiecare dintre aceste grupe de plante. la lucrările cu caracter special. bromelii. este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. azalee. Primula.5. 5. tuberculii de Begonia tuberhybrida. în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă). răsaduri (Cineraria hybrida. -verificarea şi refacerea orificiilor de dren.5. În plus. Asparagus.2. respectiv pentru culturile floricole din câmp. culturi forţate de gladiole.4. Sansevieria). cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor. tuberculi (Begonia tuberhybrida. lucrările de întreţinere au fost împărţite. -umectarea vaselor de ceramică noi. cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor. Alstroemeria.).1. Cyclamen. trandafir chinezesc). Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale.3. Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole.. Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara.şi 5. Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an. se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. 43 .-octombrie: Freesia (tuberobulbi). Cyperus. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat. Gloxinia). Calceolaria.

se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. prin aspersiune.protejarea plantelor de temperaturi scăzute. Se udă apă din sol şi atmosferă. sau a precipitaţiilor). înfiinţarea culturilor.se recomandă să se ude dimineaţa. de fenofază.distrugerea buruienilor. Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor.vara se udă zilnic sau la 2-3 zile. Prăşitul . gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). frecvenţa udărilor. Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp A.la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi. . a gradului de afânare.presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie. de 1-2 ori/săptămână 44 .menţinerea umidităţii solului şi . Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii. . . toamna şi primăvara. frunze. de textura solului etc. aplicat2 cu 10-14 zile înainte de în vegetaţie. de specie.în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al buruienilor buruieni. Combaterea chimică a .la culturile înfiinţate prin semănat direct. gradul de îmburuienare. . .asigurarea densităţii cultură corespunzătoare. prin picurare. Lucrări comune Nr. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici de . solului. în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m ).combaterea buruienilor.este indicat să se execute înaintea praşilelor.distrugerea seminţelor de . . Mulcirea solului . erbicidelor. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2. de aceeaşi vârstă şi calitate.se execută manual sau mecanizat.pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici. cu furtunul. . Plivitul -îndepărtarea buruienilor. se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate). seara sau noaptea (în zilele călduroase).îmbunătăţirea regimului de . . .se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC.mobilizarea solului. Completarea golurilor .Tabelul 5. mraniţă. 1 2 3 4 5 6 . pentru a fi smulse cu rădăcină.spargerea crustei. Irigarea (udarea) . pe brazde. crt. până la 8-10 cm mai tîrziu.1.se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura . .distrugerea buruienilor aflate .

plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual).vezi tab. pergole.la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori verticală. la care de plante şi asigurarea nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. 18. nu-şi pot urmărit: menţine poziţia . tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale.asigurarea echilibrului nutritiv . crt. 45 . 7 Lucrarea Fertilizarea fazială Scopul lucrării Caracteristici 8 . 1 Lucrarea Răritul Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de specii) la care se aplică .plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor. crt. Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului.se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile. Combaterea bolilor şi .se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. Paeonia). din sol Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2).A (continuare) Nr. sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive.Tabelul 5.înlăturarea surplusului . . . La densităţii optime. Lucrări speciale Nr. simpli. . arcade. colonade sau pe ziduri şi construcţii. Gladiolus. din diferite se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ motive. speciile care suportă transplantarea. şi .plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia.menţinerea de sănătate a .1.susţinerea plantelor .sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi care.plante volubile şi agăţătoare. perene 2 Tutoratul palisatul . dăunătorilor plantelor B. .anuale şi semănate direct.

limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură.Tabelul 5. plastice (polietilenă) sau textile.1.obţinerea tijelor cu o singură floare. Caracteristici . bujori).crizanteme. .plante din mozaicuri.menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime. Lucrarea crt. paie. Dicentra. decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap. punctului de inserţie.lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau . . plantelor .determinarea înfloririi mai timpurii. . . bujori).se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. (crizanteme.protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale primăvara devreme. împotriva îngheţului Recoltarea .plante bienale (Digitalis. Copilitul Protejarea . .dirijarea unei singure tije florifere. plantele decorative prin flori. . cât şi toamna (crizanteme). Campanula.uniformizarea înălţimii plantelor. care . prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare.B (continuare) Nr. Dianthus). obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. brumelor Protejarea . .unele plante anuale (Callistephus. culturi înfiinţate .prelungirea perioadei de înflorire toamna. de vegetaţie. pământ sau prin .asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor care plantelor iernează în câmp.se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă . 3 Ciupitul Scopul lucrării .plante cu înflorire înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme). Speciile (grupul de specii) la care se aplică .plante pentru flori tăiate Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi.stimularea ramificării.se elimină de obicei bobocii laterali.valorificarea florilor florilor tăiate (proaspete sau uscate). dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru .plante perene (Paeonia.obţinerea de culturi împotriva timpurii. imediat după plantare. când au câţiva mm. 8 9 46 . Begonia).se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe . culturilor înfiinţate primăvara devreme. Lăstarii . la 2-3 cm deasupra borduri.se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă . . Yucca).înflorire uniformă. la axila frunzelor.Plante cultivate pentru tulpina principală. se taie cu ajutorul unui foarfece special.plante cultivate pentru tăiate (inclusiv inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de flori imortele). . împachetare cu materiale izolante. Bobocitul . Lucrarea se execută flori tăiate (crizanteme. garoafe.constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm).6) 4 5 6 7 . Tunsul lăstarilor .plante de mozaic. dalii. . garoafe. Antirrhinum. Protejarea se face prin acoperire cu frunze.

se execută manual. şi potecile.se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor. temperatură.dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate buruienilor diminua substanţial. În timpul vegetaţiei.refacerea structurii solului. la intervale de 2-3 săptămâni. dăunătorilor 47 . vegetaţie Combaterea . . prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor.se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină. 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici 2 3 4 5 . apă. nutriţie. în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.materialul folosit (butaşi. . . factorilor de cultură a plantelor.crearea condiţiilor optime de . Combaterea . .asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol. Afânarea solului . 18) bolilor şi plantelor.se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A. aer. Lucrări comune Nr.2. Lucrarea crt. Reglarea . organe subterane. răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). de tehnologia de cultură.respectarea densităţilor prevăzute . la 20-25 cm adâncime.spargerea crustei.menţinerea curată a culturilor. fragmente rezultate din despărţirea plantelor. buruienile care apar sunt deschise. Periodic se sapă . rezerva de buruieni din sol.asigurarea stării de sănătate a .Tabelul 5.

La Lathyrus). cadru de sârmă zincată. singură floare (de obicei bobocii secundari). se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. pensule moi. În funcţie de înălţimea plantelor. temperatura de 1825°C. cu diametrul de 15-20 cm.garoafe. cu poziţie incorectă . . când acestea au 12-15 cm .eliminarea lăstarilor . . de în poziţie verticală a căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. Se realizează ochiuri de formă anuale (Antirrhinum.evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas. producerea de .B.se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi. formarea bobocilor.culturi forţate de tulpinilor florifere. 6 -toate plantele cultivate tăiate pentru flori tăiate. Sistemul de crizanteme. ale . fresia. îmbătrânite la speciile care vegetează Zantedeschia. înălţime se îndepărtează vârful de creştere. Lucrarea Instalarea sistemelor susţinere 1 Speciile la care se aplică . folosind . . .stimularea ramificării. 2 3 Ciupitul Copilitul Bobocitul 4 Polenizarea artificială 5 6 7 Defolierea Recoltarea florilor .obţinerea tijelor cu o . Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă. astromeria.valorificarea florilor vezi cap.constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor Anthurium. Scopul lucrării Caracteristici unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus).Cineraria hybrida seminţe.se efectuează la plantele tinere. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. dreptunghiulară sau păstrată. crt. .garoafe.garoafe.se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen.condiţii: organe de reproducere mature.garoafe. Se repetă după 1-2 zile.devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei. 48 . Se execută imediat după (inflorescenţă). crizanteme. susţinere este sub formă de plasă. Lucrări speciale Nr. ţesută cu fire textile sau sintetice pe . crizanteme. .Gerbera hybrida. umiditate atmosferică 60-70%. laterali. crizanteme. . .se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice.dirijarea şi menţinerea . .

.spargerea crustei.18 bolilor şi stare de sănătate.menţinerea plantelor în perfectă . dăunătorilor 3 4 5 49 . în funcţie de ritmul de creştere al plantelor.). (frunze. fără să fie deranjate rădăcinile de şi aer din substrat. flori.Tabelul 5. .asigurarea spaţiului necesar . crt.3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A.lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani). 1 2 Lucrarea Afânarea substratului cultură Scopul lucrării Caracteristici . aer şi substratul de cultură. îndepărtează numai o parte din substrat.vezi tab. Combaterea .ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent. inflorescenţe etc.păstrarea aspectului îngrijit al . lăstari. plantelor. Lucrări comune Nr. lumină. se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni.odată cu lucrarea de afânare. Transvazarea .se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor plantelor plantelor. . Dirijarea factorilor creşterea şi dezvoltarea . .se execută cu ajutorul unui plantator. pe măsura creşterii nutriţiei plantelor şi dezvoltării plantelor. temperatură. ramuri. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se sistemului radicular.vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de de mediu armonioasă a plantelor.constă în schimbarea periodică a ghivecelor.asigurarea regimului optim de apă . Toaletarea .

Ficus. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor.Este necesară la plantele decorative prin frunze. Hoya. modul de dirijare a tulpinilor .realizarea amenajărilor etc.se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn. lungimii tulpinilor. crt. Dieffenbanchia.se aplică mai ales speciilor arbustive.). limbul mare. treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. spaţiu limitat. Sinningia hybrida. cu Monstera.dirijarea înfloririi limitează creşterile eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. Tutoratul şi . sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc.dirijarea creşterilor. . Croton. modului de creştere a plantei. decorative a plantelor. Philodendron. într-un Cyclamen persicum.tutorarea poate fi dublată de palisare. scăriţe. .susţinerea plantelor. mărimii ghiveciului.B. număr mare de plante cultivate la ghivece. plastic etc. Tăierile de . 1 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 2 3 4 Răritul ghivecelor . . a frunzelor decorativ al plantelor. hortensis. coriaceu. Dracaena. Hedera.amplificarea valorii Gynura. cu efecte estetice . Scindapsus. Colocasia. corespunzători palisatul . 50 . Cissus.asigurarea unui regim .corectarea formei şi îndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi Hydrangea densităţii coroanei. de lumină corespunzător. Se Hibiscus rosa-sinensis.speciale metal. formare . Menţinerea curată . Lucrări speciale Nr.lucrare necesară numai în cazul existenţei unui Cineraria hybrida.se instalează diferiţi suporţi. Passiflora. iar celor care rămân li se Azalea indica. . Philodendron.menţinerea efectului . lăstarii necorespunzători. .

în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. retardanţi stimularea ramificării şi Alar. 5 6 7 8 Tabelul 5. substratului epuizat.plante aflate în vase cu necorespunzător sau care mai mici. radicular sensibil la transplantare (palmieri.Nr. Azaleea. sau direct în substrat. au sistemul radicular plantelor. Nu dă rezultate la speciile care au sistemul bolnav. obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit. Anual. orhidee).plante cu rădăcini suferă din cauza prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave. Înlocuirea Monstera. Nerium oleander. este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o Philodendron. palmieri. .limitarea creşterilor.refacerea plantelor care .3. . substratului de cultură Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau . bolnave. crt. fiind înlocuit cu altul proaspăt.se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv . 51 . Ficus. suprafaţă îndepărtarea adâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile).B (continuare) Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Tratarea cu . Fuchsia. .se aplică plantelor care se transplantează rar.obţinerea de seminţe. înfloririi. pământului de la substratului.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel.se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul Cyclamen persicum. Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă Pelargonium. Polenizarea . Transplantarea . artificială serei.îmbunătăţirea fertilităţii . Cineraria hybrida.

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole
Nr. crt. Specia floricolă atacată 1 Garoafe Boala şi agentul patogen
Simptomatologie Prevenire şi combatere

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi) înconjurate de o zonă violacee; în condiţii

favorabile agentului patogen, petele se brunifică - prevenire prin măsuri de igienă şi se extinde zona atacată; culturală; - frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se - tratamente curative cu:Topsin M 70 usucă; WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng Dithane M 45 - 0,2 %; foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %. înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Rugina garoafelor - pe toate organele aeriene apar pete mici, brun- - tratamente curative cu : Polyram gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar (Uromyces dianthi) combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 ţesuturile se necrozează; %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 - când sunt atacate tijele florifere, planta se EC - 0,02 %. usucă de deasupra zonei atacate. - sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după - prevenire prin folosirea de material Pătarea brună ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul săditor sănătos, respectarea măsurilor (Septoria dianthi) se extinde pe tulpini, frunzele din etajele de igienă culturală, aplicarea unui superioare, flori (sepale şi chiar petale). asolament, folosirea fungicidelor: }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU decolorate apoi se brunifică, iar în final zona - 0,25 %; centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %. negre.

52

Tabelul 5.4. (continuare) Specia Nr. floricolă crt. atacată Garoafe Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Fuzarioza (veştejirea) - iniţial se clorozează frunzele din vârful - pentru prevenire este obligatorie garoafelor (Fusarium plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce dezinfectarea solului (substratului) pe oxysporum f.sp. dianthi) boala avansează, frunzele se îngălbenesc în cale termică sau chimică (Syllit 65 WP totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05usucă. În secţiune se observă brunificarea 0,1%; vaselor conducătoare. În condiţii de - folosirea de butaşi sănătoşi; umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1formează un mucegai (miceliu ciupercii) 0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%. alb-roz. Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă - se fac stropiri cu Karathane 0,1%, albicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu mai zeamă sulfocalcică în concentraţie de cresc, iar frunzele bolnave se usucă. 1:50. Putregaiul cenuşiu - boala apare în condiţii de umiditate mare. - pentru prevenire se va evita excesul (Botrytis cinerea) Organele atacate se brunifică, ţesuturile se de umiditate; în sere şi solarii se va înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, asigura o bună aerisire; se va evita fin; administrarea de îngrăşăminte cu azot, - bobocii florali şi florile atacate se desprind în exces; se vor respecta măsurile de de plantă; igienă culturală; folosirea de material - boala se manifestă şi la butaşii puşi la săditor sănătos; înrădăcinat. - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Crizanteme

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor - pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare - pentru prevenire se elimină plantele (Chrysanthemum virus B) galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul virotice şi se fac stropiri cu insecticide frunzelor atacat este deformat, are nervuri în vederea prevenirii răspândirii translucide, iar planta formează flori mici şi agentului patogen. decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar - tratamente curative cu Sulfomat P-20 chrysanthemi) zone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 necrozează. EC-0,125 %. Rugina albă a - apare pe frunze sub formă de pete mici, - pentru prevenire trebuie să se respecte crizantemelor (Puccinia circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final măsurile de igienă culturală; plantele horiana) cafenii sau castanii. Petele apar uniform atacate sunt adunate şi arse; materialul distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul folosit la înmulţire se dezinfectează; lor se formează o mică excrescenţă pe faţa - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, superioară şi cavităţi pe partea inferioară. Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm - pentru prevenire se foloseşte material (Septoria diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun- săditor sănătos; chrysanthemella) roşcate. În dreptul petelor apar picnidiile - tratamente curative cu: Dithane M 45ciupercii. 0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 500,25 %.

54

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. crt. Specia floricolă atacată Freesia

Boala şi agentul patogen

Simptomatologie

Prevenire şi combatere

Mozaicul galben al - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi - se recomandă plantarea de tuberobulbi fasolei la freesia (Bean dungi verzi-deschis sau galbene; jumătatea sănătoşi sau cultivarea freesiei din yellow mosaic virus in inferioară a florii este cutată, strânsă, de sămânţă; eliminarea plantelor virotice; aceea florile sunt deformate, rămân închise stropirea cu insecticide şi dezinfectarea freesia) mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se sau se deschid asimetric. taie florile cu fosfat trisodic 10%. - se recomandă sortarea şi plantarea numai Mozaicul freesiei - plantele bolnave prezintă pe frunze pete (Freesia mosaic virus) mici de decolorare ce ulterior evoluează în de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări pentru combaterea afidelor. sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu - plantele bolnave prezintă pe frunze - pentru prevenire se recomandă aerisiri (Botrytis cinerea) mucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile din corespunzătoare şi menţinerea umidităţii dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, - pentru prevenirea bolii trebuie să se (Pseudomonas sub forma unor pete de putregai umed. respecte măsurile de igienă culturală şi se marginata) }esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare până la o adâncime oarecare unde se cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; formează o zonă de suber dincolo de care - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru. bacteria nu trece.

55

1%. albe sau galbene. pe frunze apare o .pentru prevenire trebuie ca altoii să fie (Cherry de decolorare verzui. Pătarea neagră a frunzelor . La atac puternic frunzele cad. atacată Trandafirul Mozaicul galben al . (cultură în trandafirului seră) necrotic ringspot virus) atacuri masive apar benzi clorotice în lungul nervurilor.2%.Tabelul 5. floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere crt.tratamente curative: Polyram combi0.4. (continuare) Specia Nr. bobocii sunt mici şi florile decolorate.plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele .4%. Karathane LC-0. În final. Topsin M se deschid sau au petale mici. însoţite de o bună ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire. irigări cu superioară a limbului. rosae) pâslă albicioasă. rezistente.pe organele verzi apar pete brun-negricioase. 12. La recoltaţi de la plante-mamă sănătoase.sunt atacate organele verzi. florile nu 0. Systhane 12 E-0. miceliul are o coloraţie alb. necrozează. Miraje 45 EC-0.1%.pentru prevenire se cultivă soiuri de trandafir (Diplocarpon circulare.1%. iar foliolele se deformează. ..2%. Lăstarii 70 WP-0.05%. se respectă măsurile de rosae) Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar igienă culturală. Miraj 45 EC-0.05%. parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase Systhane 12 EC-0.tratamente curative: sulf muiabilcenuşie. mai ales pe partea măsurile de igienă culturală. 56 .pentru prevenire trebuie respectate pannosa var. Sub această pâslă norme moderate. . Petele confluează şi apar puncte negre. pătate.25%. Systhane vor pieri. frunzele se usucă şi cad. .1%. Captan 50 PU-0. făinoasă.05%.5CE-0. Făinarea (Sphaerotheca . Dithane M 45-0.

Tabelul 5. puternic frunzele cad. şi care este distrus parţial.boala se manifestă prin brunificarea coletului. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă. Hortensia Pătarea brună a frunzelor .boala apare pe toate organele aeriene ale . iar 0. frunzele se răsucesc şi culturală.08%.3-0. apoi se usucă. Mancozeb 80-0.1 l/ha. strâng şi se ard.frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă.respectarea măsurilor de igienă (Phytophthora moale.tratamente cu Ridomil 25-0.tratamente cu sulf muiabil 0.3%.pe frunze apar pete mari.02%.1%. Benomil 50fructele formate cad de timpuriu. 57 .1% în doză de 5 l/m. În dreptul acestor pete. cu . Tilt 250 CE RV-0.tratamente cu zeamă bordoleză 0. brun-cenuşii. superioară apar mici puncte brune.75(Ascochyta hydrangeas) suprafaţa zonată concentric. (continuare) Specia Boala şi agentul Nr. colţuroase.pentru prevenire trebuie să fie . seră) mucronatum) izolate. .) substanţelor.p.se recomandă udarea prin brazde.5%.trebuie respectate măsurile de igienă (Oidium erysiphoides) groasă. . plantelor (Fusarium sp.2%. Verticilium sp. Shavit 25 EC.1%. Plantele se ofilesc brusc şi mor.se folosesc soiuri rezistente. radicular. cad. La atac .0%. Dithane M-45-0.4. . Frunzele atacate 1. Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă patogen crt. . 0.2%.05-0. mai întâi se veştejesc frunzele. iar lăstarii se usucă. atacată Trandafirul Rugina trandafirului . cryptogea) întreaga plantă. pe faţa . Gerbera Veştejirea şi uscarea . Saprol 190 EC-0. Topsin M 70-0. Putregaiul gerberei . întrerupând circulaţia respectate măsurile de igienă culturală. Pe frunze apar pete gălbui. apoi culturală. de culoare albă.se taie lăstarii puternic atacaţi care se (cultură în (Phragmidium plantei.se fac tratamente cu: Polyram combiPlantele atacate au un număr redus de flori.în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă . . Făinarea frunzelor .

tratamente cu Polyram combi-0. pulverulentă.05%.08% Gladiole Râia tuberobulbilor de . Organele atacate se usucă şi cad. .folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau zone necrotice cu o margine roşiatică.Tabelul 5. cenuşie. 58 .25%.tratamente foliare cu sulf muiabil îngălbenesc şi se usucă. limb. bine delimitate de 2-4 1.4%.4%.tratament cu zeamă bordoleză 0.tratamentele cu sulf muiabil 0. gladioli pv. după care cuprinde întregul . zonele atacate putrezesc. Morestan0. albă. petele se extind şi apar .atacul se manifestă mai ales pe frunze. Pe . La solului. Au culoarea albicioasă . atacată Hortensia Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Pătarea cenuşie . mai întâi pe aerisiri repetate. iar mai târziu brun-roşcată.la baza frunzelor apar pustule galben-brunii. izolate sau confluente. gladioli) temperaturi ridicate.pe partea superioară a frunzelor apar pete . sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază. 0. Dacă trataţi cu Dithane M 45-0.2% sau umiditatea este mare. Pelargonium Bacterioza . unde .(continuare) Specia Nr. albicioase-cenuşii. se fac (Pseudomonas apar zone putrezite brun-cenuşii. marginata) marginea frunzei.75(Cercospora hydrangea) unor pete mici. în . Cineraria Făinarea (Oidium . cu marginile brun-roşcate. Karathane-0. Mancozeb 800-0.dezinfecţia termică sau chimică a gladiole (Pseudomonas dreptul cărora apar pete necrotice. circulare.0%.atacă toate organele verzi ale plantei.4. floricolă crt.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .trebuie respectate măsurile de igienă cinerarie) acestea apar pete neregulate de diferite mărimi. culturală.preventiv se reduce umiditatea.3%. Făinarea (Microsphaera .porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent. Frunzele se .08%.umidităţii. mm diametru. Karathane-0. acoperite cu o pulbere fină.preventiv se recomandă diminuarea polonica) neregulate.

Pătarea lalelelor . porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. brune. scurtă şi nu înfloresc. usucă şi cad.2%.Tabelul 5. Pe tuberobulbi apar Rovral . încetinită. Putregaiul cenuşiu . chimic.boala se manifestă pe toate organele plantei.0.pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici. care apoi Merpan-0. pe petale pete Mycodifol . .în timpul vegetaţiei.nu prezintă simptome foliare.4. .tratament foliar cu Orthocid 50 sau brune. benzi decolorate sau întreaga . bulbilor de lalea zona discului central. plantele bolnave se formează din bulbii bolnavi au tulpină sunt eliminate şi arse. iar frunzele rămân perforate. . sticloase sau apoase. Specia floricolă atacată Gladiole Boala şi agentul patogen Septorioza gladioli) Simptomatologie Prevenire şi combatere Lalele (Septoria . mici. 59 . (continuare) crt. pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie. apărând un mucilagiu alb-cenuşiu.15%.pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în .se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. Pe măsură ce boala .2%. (Botrytis gladiolum) Pe frunze apar pete mici. tepalele cu pete. La umiditate ridicată. }esuturile din dreptul petelor se 0. bulbul putrezeşte în profunzime. Plantele ce .1%.se fac tratamente cu Orthocid 50.05%.uneltele de tăiat se dezinfectează cu tepală este decolorată. iar înflorirea întârziată.solul se dezinfectează termic sau (Pseudomonas syringae) evoluează. . florile au şi se ard.0. Topsin Mconfluează.se folosesc bulbi sănătoşi. }esuturile atacate se înmoaie. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora. la început izolate. Putregaiul moale al . Ronilan . circulare.simptomele apar la înflorire. Creşterea plantelor este fosfat trisodic 10%.1%.plantele virotice se elimină din cultură (Tulip breaking virus) .0. bine sortaţi. Benlate-0. pulverulent.

05-0. .15%. Mancozeb 800plantele pier.se recomandă folosirea de bulbi mari ridicate simptomele dispar. 0. Rovral bulbi. sublimat corosiv 1%. iar plantele se usucă şi sănătoşi. Ronilan confluează. galbenă. un miceliu albicios. Pe 0. culoare mai închisă. Specia floricolă atacată Lalele Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Zambilele Putregaiul uscat .se fac periodic tratamente cu (Hyacinth mosaic virus) galben-verzui. (continuare) Nr. La temperaturi . în dreptul cărora ţesuturile sunt insecticide pentru distrugerea adâncite.4.. cu 2-3 săptămâni mai devreme. Pe suprafeţele atacate apare Orthophaltan 0. Bulbii se tratează şi atacul se instalează mai târziu.075%. La umiditate ridicată. frunzele şi tijele cu fungicide 30 minute în soluţie de florifere au dungi galbene. Bulbii sunt foarte mici.25%. se veştejesc şi Dithane M 45-0. 0.se recomandă folosirea bulbilor (Botrytis tulipae) rotunde sau ovoidale. cenuşii. florale apar flori puţine şi mici. mai mari din bulb. Putregaiul cenuşiu .boala determină pierderea prematură a plantelor.3% sau hidroxid de cupru 10-15%.se recomandă arderea plantelor bulbilor de zambilă brune.Tabelul 5.2%. urât mirositoare. Putregaiul galben al . apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm. iar ţesuturile se necrozează.dezinfectarea bulbilor cu Captan (Fusarium oxysporum) apar pete adânci care confluează şi cuprind zone 0. Mycodifol 0. 60 .pe toate organele plantei apar pete mici. Dacă de 20-25 minute. În condiţii de umiditate ridicată.2%. Mozaicul zambilei . crt.frunzele se colorează în violet.2%.pe frunze apar pete de decolorare sau benzi .în interiorul bulbilor apar puncte mici galben. la baza bulbilor . porţiune atacate.tratamente cu Merpan 0.2%. . folosirea de bulbi sănătoşi sau (Xanthomonas hyacinthi) din bulbi se transformă într-o masă dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp mucilaginoasă. petele . cu marginea de sănătoşi. iar pe tijele vectorilor.

Tabelul 5. 2 Plantele îşi încetează creşterea. apoi brune.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a .pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în .75%.2%.2%. La atac .25%. 1 Specia floricolă atacată Iris Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere Rugina stânjenelului . brune. Dahlia dahliae) prezintă pete neregulate. Pătarea frunzelor .tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan (Heterosporium pruneti) unor pete alungite. de culoare Zineb 0.2%.2%.pe partea inferioară a frunzelor apar pustule . de culoare galbenă. Zineb 0. puternic frunzele se veştejesc.25%. }esuturile atacate se necrozează.2% + sulf muiabil 0.tratamente cu Poliram combi 0.2%.2%. galbenă. Dithane M 45-0. este înconjurată de o zonă galbenă. devin brune.udarea şi îngrăşarea echilibrată. antirrhini) cenuşie-albicioasă. 3 frunzelor (Septoria unor pete mici. cu fructificaţiile ciupercii de 0. iar mugurii floriferi se reduc ca număr. care confluează. Dithane M 45 sau Vandozeb gălbui. iniţial 0. înconjurate de o zonă 0. Fiecare pustulă bolnave.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a . iar în final se .frunzele atacate se deformează.pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau .combaterea vectorilor Doralis sp. Dithane (Entyloma dahliae) diametru. Captan 0. bine conturate. rt.2%. cu bordură violacee. poate ajunge la uscarea plantelor. Mozaic (Marmor . se desprind şi cad.eliminarea şi arderea plantelor antirrhini) brune sau negre. pulverulentă.2%. . fiind mărginite de o zonă galbenă.tratament cu zeamă bordoleză 0. Rugina (Puccinia . prăfoase.2%.2%. Pătarea frunzelor . Maneb 0. Dithane M 45-0.folosirea de material săditor sănătos. Antirrhynum Pătarea cenuşie a .se fac tratamente cu Polyram combi(Puccinia iridis) circulare. (continuare) Nr. izolate sau confluente. M 45-0. 61 .4. de culoare gălbui. Vandozeb 0.tratamente cu Merpan 0. culoare neagră. pulverulente.3%. se îngroaşă şi .

prevenirea şi combaterea vectorilor 4 (Chlorogenus calistephi) frunzele se deformează şi capătă o poziţie (cicadelor) erectă.pe frunze şi tulpini apar pete de diferite . Inflorescenţele rămân mici.03%. albicioase. flori şi . Captan 0. înconjurate de bordoleză 0.pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape . Calendula Făinarea (Sphaerotheca .0. pedunculi.4.2% confluează.2%. . sub forma unei pâsle fine.Tabelul 5. Plantele atacate mor prematur. Dithane (Septoria calistephi) caliciu. bine delimitate. 62 .tratament cu sulf muiabil 0.tratament cu Merpan 0. care M 45 .4%. Plantele puternic atacate dispar complet.tratament cu sulf muiabil 0. Pătarea brună a frunzelor . caledula) dungi galbene. rt.4%. (continuare) Nr. Specia Simptomatologie Prevenire şi combatere floricolă Boala şi agentul patogen atacată Callistephus Îngălbenirea .06%. Karathane 0. iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate.75%. zeamă frunzelor (Cercospora circulare. unde apar pete colţuroase brune. înverzesc. 5 fuliginea) mărimi. cenuşii.boala se manifestă pe frunze.Morestan 0. negre. cenuşii.25%. Pătarea cenuşie a .nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici.

63 . atacă rădăcinile plantelor. La . . rădăcinile plantelor putrezeac. hrănindu-se cu ţesuturile Escartox 5 %-20 kg/ha. Plantele plantare cu 4 (Meloidogyne sp. umede. gura . iar frunzele se îngălbenesc. ce trăieşte în solurile uşoare.dăunător polifag. Basamid rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru.) leului. dislocă seminţele. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere I. (Deroceros ogresti) organelor subterane şi aeriene ale plantelor.5. Dazomet 450 kg/ha. Atacă cyclamenul. petunia etc.Tabelul 5. Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu . begonia. fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase.atacă foarte multe specii floricole. de forma unor şiraguri de mărgele sau pentru înmulţire sănătos.) atacate au culoarea verde palid. hortensia. fresia. Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. de apă la temperatura de 90100°C timp de 2-3 ore.dăunător polifag.folosirea de material biologic plantelor floricole mai ales pe rădăcinile laterale. primula.tratarea solului înainte de (Hederodera sp. (Meloidogyne arenaria) pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). pe care apar gale mici. garoafele. crt. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha. gryllotalpa) dezrădăcinează plantele.vierme de sol foarte periculos. 600 kg/ha. de asemenea săpând galerii otrăvitoare. . periculos. Adulţii şi folosirea momelilor (Gryllotalpa larvele rod părţile subterane ale plantei. Nematodul galicol al .tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane Viermele rădăcinilor . Pe săptămâni:Nemagon 700 l/ha. . sub frunze. Coropişniţa .dezinfectarea solului cu vapori atacuri puternice. Dazomed 450 kg/ha. iar plantele se usucă. melcii Helocid 5 %-20 kg/ha. . . Basamid 600 kg/ha. În timpul zilei. Vydate 120 kg/ha.

) stadiu de larvă şi de adult. Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al . Atacă în Tratament cu: Sinoratox 35-0. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere Carbetox 37-0. lămâi. Dimevur 42cu aspect mozaicat. fiecare individ fiind protejat de un scut. Petalele florilor (Taeniothreps dianthi) cad.atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază. care se brunifică.se găsesc în colonii. Diazinon 60consumând conţinutul acestora.atacă plantele de dalii. atacă plantele de ficus. .dăunător polifag.dăunător polifag care atacă plantele de garoafe. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere Puricii negri de pământ .dăunători foarte mici. Bactospeine PU0. perforându-se (ciuruirea frunzelor) II.2%. ficus. tradescanţia. 0.5% creştere. haemorhoidalis) .4%.4%. azalee.2 %. gladiole.5. gladiole. Turingin PU-0. trandafiri. Tripşi Tripsul plantelor de seră . de culoare galbenă sau brun-negricioasă.) seră.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37(Heliothrips trei perechi de picioare şi două perechi de aripi.25%.15%.Tabelul 5. crizanteme. subţiri.biopreparate: Dipel PU-0. (Phyllotreta sp. dracena. palmieri etc. Dipterex 80 PS-0.3%. Sinoratox 35 EC-0. Tripsul dracenei . Plantele încetează din 0. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug 0. muşcate etc. perforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate. rosae) 64 . cu . iar florile cad.15%. Sinoratox 35-0.15%. crizanteme. nalba. cana.04%.tratamente chimice: Carbetox 37 brassicae) Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. mixandre etc. trandafirului (Aulocaspis . garoafe.atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia. rămânând pitice. Tripsul garoafelor -atacă frunzele şi florile. cultivate în (Parthenocinoe sp. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra . . apoi CE-0. prin înţeparea şi consumarea sevei. crt.15%. Frunzele atacate devin lucioase Diptevur 55-3 l/ha. (continuare) Nr.

Actelic 50-0. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a (Pseudococcus frunzelor. orhideele. lămâii. Planta acoperită complet de dăunători 0.specie polifagă. Frunzele se îngălbenesc şi cad. ramuri şi fructe. Sinoratox 35cactaceelor (Diaspis formând o crustă de carapace.15%.dăunător polifag. Diazol 60-0. (continuare) Nr.5. ficusul.) asparagusul. Plantele atacate rămân debilitate. cyclamenul etc..Tabelul 5. producând momentul când larvele hesperidum) decolorarea ţesuturilor. cât şi vârfurile de creştere ale plantelor. ficusul. . leandrul.se aplică un tratament în lămâiului (Lecanium Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici. Macrosiphum sp. palmierii.dăunător polifag.1 % Myzus sp.8%.15%. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe (Coccus hesperidum) frunze şi mai puţin pe lăstari. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează.05 %. bobocii florali.tratament cu: Fernos 0. . fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. muşcatele.atacă exclus numai cactaceele. adomidum) Păduchii de frunze (afide) Păduchii plantelor de .formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". atacă ferigile. atacă camelia. . leandrul. atacă garoafele. Păduchele ţestos al . pe lăstarii şi bobocii florali. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 0 Păduchele ţestos al . Frunzele se usucă şi cad. Atacul este de regulă puternic Polybar 0. cyclamenul etc. plantelor citrice cyclamenul etc. 65 . atacă lămâiul. seră (Neomyzus sp. echinocacti) se zbârceşte şi putrezeşte. ficusul.dăunător polifag. dafinul. lămâiul. crt. migrează de sub carapace: Păduchele ţestos al . ferigile. lămâiului asparagusul etc. Păduchele lânos al .

Tedion V-16 CE -0.dăunător polifag. Plantele atacate . Carbetox leandrului (Aphys Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc.atacă toate organele plantelor floricole bulboase. echinopus) numeroase galerii. Bulbii sănătos sau se dezinfectează cu laticeps) atacaţi se înmoaie. atacă: freesia. 66 .1 %.2 %.atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile.1 %. osclepiadis) sunt de culoare galbenă.0. La invazii 20-0. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a Dicofol 20 . iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre. Acarianul bulboaselor . (Rhizoglyphus gladiole. Frunzele se ofilesc.folosirea materialului săditor (Steneotarsonemus sunt slab dezvoltate. dalii etc. înţepând şi Isathrine 100-0. Adulţii şi larvele se găsesc semnalarea dăunătorului. În urma atacului.). puternice.2 %.0. (continuare) Nr.5 E-0. Torque 50 PU sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută. au frunzele deformate şi flori decolorate. Acricid 25 -0.atacă frunzele pe faţa inferioară. 1 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 2 4 5 6 Păduchele galben al .15 %. apoi se usucă şi cad. muşcatele. Tratamente la apariţia focarelor: (Trialeurodes garoafele etc.Tabelul 5.5 . %. gerbera.0.1 %. Aceste frunze se răsucesc. Adulţii şi larvele colonizează frunzele. atacă toate speciile de plante ornamentale. formând în interior pete brune. Păianjenii (Acarienii) Acarianul roşu comun . ramurile tinere şi vârful lăstarilor. verbena. narcise. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare. Organele subterane atacate de acarian prezintă Acarol 500 EC-0. acaricide: Omite 57 -0. Primul tratament se face la (Tetranychus urticae) înţepându-le şi sugându-le sucul celular. producţia. Zolone 30 . în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. crt. Sumicidin vaporariorum) sugând sucul celular.05 %.2 %. Sintox 25 limbului frunzei.5.1%.dăunător polifag. acaricide: Kelthane 18. Aleuroidae Musculiţa albă de seră . Adulţii nearipaţi 37-0.05 %. 0. Mitigan 18.2 %. Ripcond 40-0.0. Pagube mari se înregistrează când temperaturile CE .03 %. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total Sinoratox 35 CE-0.02 %. apoi pe frunze. se usucă şi cad.4 %. pe frunze apar pete caracteristice de după 10 zile alternând produsele culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică.2 Acarianul bulbilor .

florali.5 ţesuturilor.Tabelul 5. Acrex 30 CE-0. .măsuri de igienă culturală în (Tarsonemus latus) zinia. Kelthane 18. Plantele stagnează în creştere.2 %. Bobocii sănătos sau se dezinfectează cu atacaţi se deformează. begonia.1 %.2 %.tratamente chimice: Dicofol Organele tacate prezintă depigmentări.5 E-0. . Torque 50 PU-0. 7 Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere 8 Acarianul cyclamenului . brunificări şi suberificări ale 20 CE-0.folosirea materialului săditor (Tarsonemus pallidus) care se deformează. iar petalele se încreţesc.1 %.2 % 67 . Acarol 500 EC-0. localizându-se pe partea inferioară a frunzelor . crt.atacă cyclamenul.06 %.2 %. Omite 57 CE-0. atacă gerbera. Tedion V-16 CE -0. marginile se răsucesc şi se înconvoaie. Acarianul lat .2 %. bobocii seră. crizantemele.1%. petuniile. (continuare) Nr.dăunător polifag. fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. acaricide: Kelthane 18. Acricid 25 PU-0.5.2 %. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii. lalelele etc. CE-0. Sintox 25 CE-0. rămân pitice şi se usucă.

lăcrămioare. reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. cu soluri permeabile. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: -cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală. care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor. fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite. folosindu-se numai adăposturi simple. îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale. sau la gladiole. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare. Lathyrus. 6. Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme. 68 . 2. Apariţia lor mai timpurie asigură. cu expoziţie însorită. ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. tuneluri etc. zambile.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. protejate de temperaturile negative.1. cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme.). tocuri de răsadniţă. simple. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. narcise. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. ghiocei). care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea. prin plantarea timpurie a tuberobulbilor. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie.

umiditate. plante bienale (Bellis perennis. asigurându-se condiţii specifice de temperatură. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar.Forsythia. tratarea cu frig. Callistephus). cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. 69 . baia caldă.administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic. precum şi arbuşti ornamentali (Syringa. Dicentra. Polyanthes. geofite rustice (Tulipa. Iris. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia). cunoscute ca plante de zi scurtă. Lilium. dalia etc. folosirea unor substanţe chimice (eter. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus. Hyacinthus. Viola hybrida). lumină. în funcţie de cerinţele fiecărei specii. 3. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis. Viola odorata). funcţie de anotimp şi soiul cultivat. perene: hemicriptofite (Chrysanthemum.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. După pregătirea şi tratarea materialului. Antirrhinum. gladiole. 4. Zantedeschia. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele.CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). Canna). specifici fiecărei fenofaze. au capacitatea să înflorească în sezonul rece. eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. Cycocel). Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. aer. Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate. cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală.Rosa). Anthurium. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale. Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia. Narcissus. deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. îndepărtarea mecanică a frunzelor. cloroform).

trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. pentru decor în spaţii verzi. vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane.1. În cele ce urmează. constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. În depozitele frigorifice. ghirlande. valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele). Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. compoziţia şi circulaţia aerului). Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze. jerbe. A. pentru decorarea balcoanelor. jardinierelor etc. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice. florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire. este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. 7. dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. dar au aplicabilitate redusă. care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor. florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. De asemenea. 70 . deoarece implică cheltuieli mari. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână). coşuri) şi aranjamente. de durata păstrării şi de posibilităţi existente. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate. teraselor. lumină. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7.1. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută). cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. umiditate. până în momentul valorificării. După recoltare. în mare măsură.

inflorescenţele involte inserţie sau de la un nod când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar Tăierea sau ruperea tijelor de la staminele. crt.Tabelul 7. 71 .1. iar pe spadix au apărut Tăierea tijelor de la bază staminele (ca mici proeminenţe) Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea tijelor de la locul de culoare caracteristică inserţie Inflorescenţele bine deschise şi Tăierea de la locul de inserţie culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Tăierea tijelor de la locul de staminele. culoarea şi luciul caracteristic. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Specia Alstroemeria aurantiaca Antirrhinum majus Anthurium anderanum Calendula officinalis Callistephus chiensis Chrysanthemum hortorum Convallaria majalis Dahlia variabilis Delphinium hybridum Freesia hybrida Garoafele de seră Gerbera hybrida Gladiolus hybridus Hyacinthus orientalis Lilium candidum Lupinus polyphyllus Narcissus poeticus Paeonia officinalis Polyanthes tuberosa Papaver orientale Spathyphyllum wallisii Strelelitzia reginae Tulipa gesneriana Zantedeschia aethiopica Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Primele flori din inflorescenţe sunt Smulgerea tijelor de la bază parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Hipsofila are forma. inflorescenţele involte locul de inserţie când ligulele au culoare caracteristică Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la locul de deschis inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor. Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr.

aflate în buchete sau individual. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează.). de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. coroane mortuare etc.. căptuşite cu hârtie. transportul se face cu autoizoterme. folosirea soluţiilor conservante. se poate recurge la o serie de metode simple. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele. când sortimentul de flori tăiate este redus. Florile scoase de la păstrare. ci de bractee membranoase. Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos. se ambalează în hârtie. uscate şi răcoroase. Atât pentru imortelele tipice. inflorescenţe. Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. B.). divers colorate. dar cu efect decorativ după uscare. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. persistente. prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . Pe distanţe mici. caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. aşezarea lejeră a florilor în vase. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. iar pe distanţe mari. cu mijloace autofrigorifice. frunze etc. lipsite de bractee. este deosebit de important momentul recoltării. În caz contrar. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. De asemenea. îndepărtarea anterelor cu polen. apoi se introduc în lăzi din carton. Gypsophila). Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. flori. rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. 72 . bine aerisite. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. ghirlande). se recomandă recoltarea pe timp uscat. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. pe 2-3 mm de la bază. protejate astfel de lumină şi praf. poliester sau aluminiu. în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. sau cu alte destinaţii (jerbe. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. Partea lor de decor nu este asigurată de flori. care pătează florile (la Lilium). pierzând din calitate.2. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. despicarea longitudinală a tijelor. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil. uscarea se poate face şi cu vârful în sus.

VIII-X veziculos inflorescenţa VII-VIII inflorescenţa VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. Cortaderia argentea anuale Penisetum perene longestilum Stipa sp. Specii floricole utilizate ca imortele Durata Partea ciclului decorativă de viaţă IMORTELE TIPICE Specia Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală Momentul înfloririi Momentul recoltării bractee scarioase VI-X bractee scarioase VI-X bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-IX bractee scarioase VII-X bractee scarioase VII-X bractee scarioase VI-IX VI-IX VI-IX VII-X VI-X VI-VIII flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa Echinops ritro Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent.2. 73 . în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor.Tabelul 7. inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune.

Preponderent. la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. bienale sau perene. sinuos. Aster novi-belgii. pe peluze etc. 74 . Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare. platbande. iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). vase decorative etc. mozaicuri şi arabescuri. de aceea. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase. La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. Ca şi în cazul rondurilor. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. principiul armoniei. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. suprafeţe gazonate. principiul proporţionalităţii. ovale. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. în faţa arborilor şi arbuştilor etc. amenajări de ape. principiul compatibilităţii. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. grădini alpine. durata ciclului de viaţă. asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. în grupuri şi asociate în ronduri. ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). bienale. culoarea şi parfumul florilor.5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit. pete de culoare şi vase decorative. bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. apoi celelalte. în apropierea căilor de acces. dreptunghiulare etc. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. pe terase şi balcoane etc. Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. talia şi portul plantelor etc. se pot folosi una sau mai multe specii anuale. sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. Sunt amenajări costisitoare. ca să poată fi remarcate de la distanţă. mozaicuri. Pe lungimi mari. În afara acestor modalităţi de distribuire. cu frunziş bogat. Ricinus communis etc. Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. pătrate. care conturează diferite trasee. rabate. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare. principiul originalităţii. dar pentru diversitate. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. eliptice. decorative prin flori sau prin frunze. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere. terase). perene. de la centru către marginea rondului. arabescuri). speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat.). Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. Althaea rosea. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. Alegerea. pe trotuare). Dacă au înălţimi diferite. principiul unităţii.2.7. Decorul pe verticală. în ordine crescătoare. În cadrul spaţiilor verzi. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică. rabate. au folosire limitată. rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti. Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie. cu lăţimea de 1-2. perioada de înflorire. rombice. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare. dispuse în centrele compoziţionale. viu colorate. borduri. Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate.

fiind folosite în vase suspendate. pergolelor. plutitoare şi subacvatice (submerse). Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. arcadelor. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. în jardiniere. roz albastru roz. frunzişul colorat în alb-argintiu. cele cu portpendul.3. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană). De asemenea. În tabelul 7. lila diferit albastru roz. Alături de plantele urcătoare. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. care redau peisajul montan în miniatură. alb. lila roşu. lila albastru alb alb. care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent.Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. roz galben. purpuriu Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice. alb alb violet alb alb albastru diferit alb.3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina viridis Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata Talia (cm) 10-40 15-50 60-75 10-30 30-50 15-20 10-20 10-15 10-15 30-60 15 20 20 10-30 10-20 15 10-20 15-50 10-15 15-20 30-50 15-30 30-45 10-20 15 20-50 Partea decorativă flori flori flori flori frunze şi flori flori flori flori frunze frunze flori flori frunze flori frunze şi flori flori frunze flori flori flori frunze flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. roşu. care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. 75 . Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. Tabelul 7. coloanelor). contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală. treiajelor. pe ziduri etc. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. sau verde –glauc. b) plante acvatice. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine.

Verbena hybrida. 76 .lumina: – lumina abundentă. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni). Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori. în prima parte. 8. grupate după ciclul de viaţă. Begonia semperflorens etc. Alyssum maritimum. – semiumbră. ele îşi continuă vegetaţia. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură. Godetia grandiflora etc. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. dar acestea au rol secundar. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. . respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere.tipice. se realizează în anumite condiţii de mediu.nespecific anuale (anuale netipice). manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. Cu foarte mici excepţii. iar în partea a doua. Delphinium ajacis. înfloresc abundent. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic.). păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi). în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante. unde apare influenţa sezonului rece. înflorire şi fructificare. în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine). iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. speciile cultivate în spaţii protejate. sunt prezentate speciile cultivate în câmp. plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate.CAPITOLUL 8 RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. Petunia hybrida. fiind mai mult sau mai puţin rustice.). se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: .1. Clarkia elegans. În funcţie de zona din care provin. în primul rând pentru culturile din câmp. A. Astfel. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu.1. În condiţiile climatice temperate. deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie. interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite. În tabelul 8. – umbră. De asemenea. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate în câmp): a) cerinţele ecologice .

în spaţii protejate şi se plantează în câmp în luna mai. paie). se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor). .Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie. plantele bienale înfloresc o singură dată. Lăsate să vegeteze în continuare. dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. rezistente). La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. În alte situaţii (Dianthus barbatus). este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. Ra – rabate. . În anul următor. ele pot înflori şi pe parcursul verii. c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate. Bellis perennis. G – grupuri. Exemplu: Ageratum mexicanum . – cerinţe mai mari. rezistenţă medie la secetă. Im – imortele. rezistenţă mai mare la perioade prelungite de secetă. *** – mare (plantele iernează în câmp. care la origine sunt anuale sau perene.apa: – cerinţe modeste. care după înflorire şi fructificare. s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate. Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. cu producere de răsad. rezistenţă redusă la secetă. Astfel.Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate. la începutul verii. . cu dimensiuni mici. după primul val de înflorire (cel mai valoros). Bienalele sunt plante rustice. Este cazul la Viola x hybrida. Althaea rosea).temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute): * – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative. majoritatea îşi încep 77 . dar suferă în iernile geroase). Campanula medium. Lunaria biennis). ** – medie (plantele iernează în câmp. în anul următor parcurg etapa germinativă. Mz – mozaicuri. în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor.tipice (propriu-zise).Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie. Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: . Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. I – individual.. – udări moderate. Ro – ronduri. . Dv – decor pe verticală. b) Înmulţirea: . fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. B. suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. Vd – vase decorative. Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. Myosotis alpestris. Pb – platbande. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze. cele din anii următori diminuându-se considerabil.Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp.netipice (bienale prin cultură). La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium. Bo – borduri. dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus. Sunt plante iubitoare de lumină. nu rezistă iarna în câmp). dar suportă şi semiumbra. Pc – pete de culoare. se înrădăcinează în sere şi se scot în câmp în luna mai. Specii floricole bienale Ca şi anualele. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. când înfloresc şi fructifică. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. St – stâncării. tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor.

Campanula carpatica. dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis. De asemenea. datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea. rabatelor. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi.). Sempervivum. Cerastium). majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă. trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă.). Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8. dar creşterea lor vegetativă este reluată anual. Spre deosebire însă de anuale şi bienale. Este recomandat însă. Papaver. Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab. Echeveria secunda). altele.înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. Gypsophila paniculata. cele cu talie mică. Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe. În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. Dianthus sp. Se pretează şi la culturi forţate. Pentru o parte din aceste plante. care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi. C. cât şi pentru rusticitatea recunoscută. fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile. divizarea plantelor. cât şi în grădini alpine. până toamna târziu. La majoritatea speciilor perene. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis. pentru valorificare în timpul iernii. grupuri. ca în zonele cu ierni geroase. atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). rădăcini tuberizate. Lupinus. .. 78 . rabate. timp în care înfloresc şi fructifică repetat. nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor).Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani.geofite. ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. mai ales atunci când plantele sunt mature. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă. Dianthus barbatus. pete de culoare. unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. vase decorative şi chiar mozaicuri. rizomi. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune. perenele se împart în: .2. fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă.. Organele subterane. pentru ronduri. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. Althaea rosea). Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina. drajoni etc. tuberobulbi.hemicriptofite. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă. etc. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate.). să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. În privinţa cerinţelor faţă de apă. ronduri etc. La speciile care la origine sunt perene. Viola odorata. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene. tuberculi. Delphinium x hybridum. care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini. Rudbeckia sp. aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate.3.8. bordurilor. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara. cât şi pe cale vegetativă. oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. axă hipocotilă îngroşată). Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene. Iberis sempervirens etc.

datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu. Tuberozele. trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ. de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. originare din zonele calde ale globului. cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Geofitele rustice. în final. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite. fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. cu umiditate constantă. rezistă pe timpul iernii în câmp. frunze. organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare. Tabelul 8.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale.2. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar. În general. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum).Bulbii. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite. fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). Astfel. Pentru floricultori. să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Hosta sp. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine.4. adăpostite. rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite. plantele vor suferi. în funcţie de grupa din care fac parte. considerate rustice (tabelul 8. Pentru cele pretenţioase. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor. este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm. considerate semirustice (tabelul 8. este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii. unele dintre ele. bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere. se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. rizomii. Scilla bifolia). Altele..6. cât şi în locuri semiumbrite. Pentru decor exterior. habitus etc. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate A. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis. în majoritate. Hosta plantaginea. Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol. este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis. vor muri. tuberobulbii. Stachys lanata).). dimpotrivă. ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se 79 . Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori. Altfel. se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice. 8. adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră. le putem întâlni cultivate atât la soare. Hemerocalis sp. nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea. la axila frunzelor). plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă. ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. terenuri bine drenate. Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt. uneori numai în lucrări de ameliorare. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate. Galanthus nivalis. le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). foarte de rentabile. Practic. În plus. iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. altele.5. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii.). Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite.

dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate. notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie. în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. se cultivă în teren deschis (anuale. mărime. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii. s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare. Majoritatea sunt culturi perene. asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani. culoare. 80 . În plus. în ceea ce priveşte condiţiile ecologice. gerbera. Strelitzia). ci şi plante care în mod obişnuit. mai ales prin butăşire.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. Spre deosebire de plantele cultivate în câmp. cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. alstromeria etc. ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). metodele de înmulţire şi perioada de repaus (dacă este cazul). Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei. folosirea recipintelor potrivite ca formă. B. la concurenţă cu trandafirul. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe. cu durată mai mare de 2-3 ani. elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă. cel mult doi ani. în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. În cele ce urmează (tabelul 8. trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni. plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). Plantle decorative prin flori pot fi dirijate.. amplasarea corespunzătoare în spaţiu. De asemenea. Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp.află. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium. s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute. Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri. fresii. se cultivă ca anuale. să înflorească tot timpul anului. metodele de înmulţire aplicate. Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an. perene). deşi sunt plante perene. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice. sau atunci când solicitarea este mai mare.7. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate. cât şi vegetativ. prin tehnologiile aplicate. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor.). cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică. material etc. Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor. bienale. locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme. Fresiile şi crizantemele.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful