Bucătăria romană la festivalul „Zilele Romane” de la Zalău

În fiecare vară, în ultimii 5 ani, la Zalău are loc

festivalul „Zilele Romane”. Sub motto-ul Cine nu cunoaşte
trecutul, nu stăpâneşte prezentul, festivalul îşi propune să
recupereze o parte din trecutul istoric comun al spaţiului
geografic, cândva ocupat de Imperiul roman peste care azi
se suprapune, în parte, Uniunea Europeană.

Festivalul îşi propune două obiective cât se poate de

diferite dar în acelaşi timp la fel de importante. Primul este
acela de a contracara tendinţele de promovare a
reprezentărilor subculturale, al doilea obiectiv fiind acela de
a reconfirma apartenenţa zonei la spaţiul european de
valori, prin împărtăşirea geografiei şi istoriei comune, a
culturii greceşti, a creştinismului dar şi a moştenirii romane.
Fig. 1 Gladiatori ce se luptă la Festivalul Zilele Romane

În acest sens, festivalul, desfăşurat pe parcursul a câtorva zile, propune publicului diferite
manifestări ce au legătură cu viaţa romană. Aceste manifestări s-au diversificat de la an la an astfel încât
cât mai multe aspecte ale vieţii romanilor să fie relevate publicului.

Acest festival este potenţat şi de existenţa pe teritoriul judeţului Sălaj a unei importante „baze
documentare”, ţinând cont de faptul că în acest judeţ găsim nu mai puţin de 6 castre şi fortificaţii
romane, dintre care cel mai important este fără doar şi poate complexul de la Porolissum.

Organizatorii festivalului propun două locaţii

importante pentru desfăşurarea festivalului. Prima,
municipiul Zalău, iar cea de-a doua, platoul din faţa porţii
Praetoria a vechiului oraş Porolissum, aflat la doar 7 km
de municipiul Zalău.

Manifestarea a demostrat a fi una de interes

pentru public, aceasta fiind dovedită de participarea în
număr din ce în ce mai mare la acest festival. Mai mult
decât atât, s-a luat hotărârea ca Zalăul să aibă propria
Fig. 2 Poarta Praetoria de la Porolissum
„legiune” de actori pentru reprezentaţii (actorii care ţin aceste reprezentaţii sunt trupe de amatori din
Ungaria şi Germania). Chiar mai mult, localităţi pe teritoriul cărora se află alte castre şi-au manifestat
interesul pentru a organiza astfel de manifestări.

1
 Printre punctele de atracţie ale festivalului amintim: prezentarea de lupte între formaţii de
gladiatori, parada costumelor din perioada romană (costume militare şi civile), încheierea de căsătorii
romane, ateliere de tir cu arcul, aruncare cu suliţa sau echitaţie, şcoală de gladiatori.

Privită din diferite perspective, festivalul poate evolua, propunând noi şi noi atracţii publicului.
Din perspectiva valorificării patrimoniului, am putea prin intermediul unui exerciţiu de imaginaţie să
oferim, măcar virtual dacă nu cu adevărat, publicului participant la un astfel de festival, şi câte-o porţie
de artă culinară romană. Alături de degustarea unor astfel de specialităţi romane, în spaţii expoziţionale
organizate pot fi expuse vase, platouri, căni şi alte ustensile utilizate în bucătăria romană.

Despre felurile de mâncare pe care romanii obişnuiau să le mănânce ştim datorită însemnărilor
diferiţilor scriitori romani. Exista o diferenţiere între regimul alimentar al romanilor bogaţi comparativ cu
cel al romanilor de rând. Pliniu cel Bătrân şi Lampridius ne vorbesc despre extravaganţele culinare ce se
practicau. Astfel, M. Gauius Apicius a devenit faimos pentru extravaganţele sale culinare precum câlcâie
de cămilă, limbi de păun, de flamingo sau de privighetoare, creste de orătănii vii1.

Romanii obişnuiţi nu aveau posibilitatea să mănânce astfel de specialităţi, ei având dieta de bază
constituiţă probabil din multă fiertură sau pâine de cereale, legume şi carne.

În spaţiul expoziţional ar putea fi expuse mori

manuale pentru măcinarea grânelor (pietre de moară) sau
farfurii, mojare pentru amestecarea alimentelor sau
prepararea mâncărurilor.

Romanii foloseau şi oale şi cratiţe pentru a prepara

mâncarea. Acestea erau făcute de multe ori din ceramică sau
din bronz2.

Un alt vas nelipsit din bucătăria romană era amfora.

Destinat pentru a transporta lichide, în special vinul sau
uleiul de măsline, acest vas era de mari dimensiuni făcut de
Fig. 3 Moară pentru cereale obicei din ceramică.

Pentru gătit, romanii foloseau ca şi combustibil lemnele sau cărbunii.

Una din principalele feluri de mâncare consta în prepararea

unui sos din peşte – precum o saramură. Reţeta păstrată propune
amestecarea unei părţi de sardine mărunţite cu o jumătate de parte de
sare. Acest amestec, lăsat într-un recipient se pune într-un loc cald,
pentru trei săptămâni. Se strecută partea solidă de cea lichidă, cea din
urmă fiind acel sos de peşte mult utilizat în alimentaţia romană.
Fig. 4 Replica unui cuptor roman

1
Apicius – De Re Coqvinaria – Arta Culinară sau bucătăria în Roma Antică, Ed. Albatros, Bucureşti, 2003, pag. 5
2
http://museums.ncl.ac.uk/wallnet/ant/cooking.htm

2
 Pentru participanţii la festivalul “Zilele Romane”, propunem câteva reţete din cartea de bucate a
lui Apicius, reţete care nu exagerează prin ciudăţenia lor şi ar putea fi gătite oricărui doritor să guste din
bucatele unor romani bogaţi.

Băuturi: “Reţetă de vin de trandafiri şi de viorele. Se cos în formă de şirag petale de trandafir,
după ce în prealabil le-a fost îndepărtată partea albă, şi se cufundă în vin cât mai mult posibil pentru a
rămânea în el timp de şapte zile. După şapte zile se îndepărtează petalele din vin şi se adaugă după
aceeaşi metodă alte şiraguri proaspete pentru a sta în vin şapte zile şi apoi se scot. Să se procedeze la fel
şi a treia oară, să se scoată petalele şi să se strecoare vinul, iar, când se doreşte să fie băut, vinul de
trandafiri va fi gata, după ce i se va adăuga miere. Aveţi grijă să utilizaţi petale uscate de rouă şi de cea
mai bună calitate. Din viorele se produce la fel ca mai înainte vinul de viorele şi în acelaşi fel se amestecă
cu miere.”

Chiftea: “Se pun într-o piuă piper, leuştean, maghiran, se pisează, se stropeşte cu garum, se
adaugă bucăţi de creier gătit, se pisează cu grijă să nu aibă cocoloaşe. Se adaugă cinci ouă şi se bat cu
grijă pentru a se realiza o pastă omogenă. Se amestecă cu garum, se goleşte totul într-un vas de aramă
şi se găteşte pe foc. După ce s-a făcut, se varsă compoziţia pe o masă curată şi se taie în cubuleţe. Se pun
într-o piuă piper, leuştean, maghiran, se pisează, se amestecă bine într-un ceaun şi se pun la fiert. După
ce acestea au fiert, se fărâmiţează aluat, se leagă, se bat împreună şi se varsă într-o farfurie pentru
ciuperci. Se presară piper şi se serveşte.”

Terci cu aluat şi lapte: “ Se varsă într-un ceaun nou un sextar de lapte şi puţină apă şi se fierbe la
foc mic. Se usucă trei plăcinţele de aluat, se farâmă şi se aruncă bucăţelele în lapte. Se agită amestecând
cu apă ca să nu se ardă. După ce s-a făcut, se adaugă miere când încă este pe foc. Se procedează la fel cu
turte de făină şi lapte, la care se mai adaugă sare şi puţin ulei.”

Reţetele de mai sus sunt doar o mică parte din reţetele rămase moştenire, prin intermediul
scriitorilor antici, de la romani. Fac parte din moştenirea noastră culturală iar punerea în practică a unei
astfel de “activităţi culinare” ar putea să ne aducă surpize nebănuite.

Bibliografie:

1. Apicius – De Re Coqvinaria – Arta Culinară sau bucătăria în Roma Antică, Ed. Albatros,
Bucureşti, 2003
2. http://museums.ncl.ac.uk/wallnet/ant/cooking.htm
3. http://www.yorkshiremuseum.org.uk/Page/CPArchSub4.aspx
4. http://www.zileleromane.ro /