Studiu de caz – Piazza della Signoria,

tratată de Cliff Moughtin și Frederik Gibberd

Piazza della Signoria este o piață în formă de ”L” aflată în Florența, în fața
Palazzo Vecchio. Numele îi provine de la palat, cunoscut și ca ”Palazzo della
Signoria”. Este un punct important pentru istoria Republicii Florența și încă își
menține reputația de centru politic al orașului. Este locul de adunare a florentinilor
precum și a numeroșilor turiști, fiind localizată lângă Ponte Vecchio, Piazza del
Duomo și intraraea în Galeriile Uffizi.
Piazza della Signoria a fost analizată de doi autori, ale căror observații le vom
nota în paginile ce urmează: Cliff Moughtin, în ”Urban Design: Street and Square” și
Frederik Gibberd, ”Town and Design”.
Frederik Gibberd afirmă că Piazza della Signoria este printre cele mai
interesante spații urbane italienești, în ciuda faptului că a apărut aproape neplanificat,
pe un lot de formă oarecare. Este centrul civic al Florenței, cu cele două clădiri
importante pe care le conține: Palazzo Vecchio, adăpostul guvernului medieval
florentin (construit în linii mari între anii 1288-1314, după proiectul lui Arnolfo de
Cambio); și Loggia dei Lanzi (construită în 1376 și atribuită lui Orcagna), o logie
unde erau organizate ceremonii pentru publicul larg. În partea de Nord a pieței, este
Palatul Uffizi, construit între 1560-1574 pentru birouri ale guvernului, și proiectat de
Vasari.
Piața este de formă iregulată, cu două bucăți situate la nouăzeci de grade una
de cealaltă. Poate fi descrisă cu aproximație, astfel: un cadrilater cu un unghi drept –
al cărui unghi opus este ocupat de o clădire; dând astfel spațiului forma de ”L”.
Desenul (1) arată forma planului; desenul (2) arată planul drept o compoziție de trei
spații distincte, adiacente. Uffizi formează un mic pătrat în Nord. Spațiul principal
este divizat de o barieră optică care se extinde către elevația de est a palatului – linia
Palatului Uffizi este continuată de zidul Palatului Vecchio prin statuia lui Neptun (a
lui Bartolome Ammanti) pe colț; apoi prin statuia ecvestră a lui Cosimo Medici
(sculptată de Giovanni da Bologna în 1594) și în final prin colțul clădirii din partea
opusă.
Statuia lui Neptun, cu bazinul său larg, este atașată colțului Palatului.
Verticalitatea sa o reflectă pe cea a clădirii din spate – iar împreună par a forma un
nucleu în jurul căruia spațiul este organizat (desenul (3) de pe pagina cu schițe).
Statuia creează o iluzie optică interesantăȘ pentru că textura sa deschisă la culoare și
forma naturală atrag atenția, ochiul percepe altfel înălțimea și colțul Palatului.
Piața pare să penetreze în masa clădirii înconjurătoare, dar niciunul din
drumurile de apropiere nu sunt vis-a-vis unul de celălalt, iar astfel privirea cître piață
este mereu închisă. Palatul ar fi putut să apară drept o masă mult prea mare pentru
mica piață, dacă nu ar fi fost văzută în general ca un zid și nu ca o clădire, tri-
dimensională. Turnul său devine semnificativ doar când e văzut chiar din afara pieții,
un punct de vedere axial aflându-se în dreptul Palatului Uffizi, unde se creează un
efect scenografic datorită râului dintr-o parte și a turnului din cealaltă parte.