CUPRINS

I. VEZICA URINARĂ .............................................................................................................. 2

1. CONFIGURAŢIA EXTERIOARĂ A VEZICII URINARE ..................................................... 2

2. RAPORTURILE VEZICII URINARE..................................................................................... 2

II. APARATUL GENITAL MASCULIN............................................................................ 6

1. TESTICULUL ............................................................................................................................. 6

2. CĂILE SPERMATICE ................................................................................................................... 7

1. Clasificare........................................................................................................................... 7

2. Canalul deferent.................................................................................................................. 8

3. Canalul ejaculator............................................................................................................... 8

3. VEZICULELE SEMINALE ............................................................................................................. 9

4. PROSTATA ................................................................................................................................ 9

5. GLANDELE BULBOURETRALE .................................................................................................. 10

6. PENISUL ................................................................................................................................. 10

III. APARATUL GENITAL FEMININ .............................................................................. 11

1. UTERUL ................................................................................................................................. 12

2. OVARUL ................................................................................................................................ 14

3. TUBA UTERINĂ ....................................................................................................................... 15

 I. VEZICA URINARĂ
DEFINIŢIE: organ urinar, aparţine căilor urinare inferioare; primeşte urina prin uretere şi o
elimină prin uretră.

1. CONFIGURAŢIA EXTERIOARĂ A VEZICII

URINARE
I. la făt şi copil este ovoidală, în cea mai mare parte având contact direct cu peretele anterior
abdominal >>> deci este un organ abdomino-pelvin.

II. la adult forma şi situaţia V.U. variază cu gradul de plenitudine vezicală ; vezica goală este
intrapelvină, nedepăşind în sus simfiza pubiană ; vezica plină e organ abdominopelvin.

VEZICA URINARĂ ARE 4 PĂRŢI:

extremitatea anterosuperioară
APEXUL V.U.
se continuă cu uraca (lig.ombilical median) ce este vestigiul ductului
alantoidian

are 4 feţe : anterioară (anteroinferioară), postero-superioară şi 2 feţe
CORPUL V.U.
laterale

partea posteroinferioară a vezicii urinare
FUNDUL SAU
la bărbat are raporturi cu prostata, ampulele canalelor deferente şi
BAZA V.U. veziculele seminale

la femeie are raport cu fornixul vaginal anterior

partea inferioară a vezicii urinare
COLUL V.U.

se continuă cu uretra

2. RAPORTURILE VEZICII URINARE

Raporturile corpului vezical :

Raporturile feţei anterioare

- spaţiul prevezical al lui RETZIUS; acest spaţiu este delimitat anterior de: simfiza
pubiană, oasele pubiene – până la canalele obturatorii.
 Ramura superioară a pubisului şi lig.pectineal vin în raport cu “corona mortis”
ce este anastomoza aa.epigastrică inferioară şi obturatorie. “Corona mortis”
trebuie protejată în timpul intervenţiilor chirurgicale la acest nivel.

Când V.U. este plină faţa sa anterioară vine în raport direct cu peretele anterior
abdominal. Astfel, în caz de retenţie urinară, se poate efectua puncţia transcutanată
suprasimfizară pentru evacuarea vezicii.
2
Raporturile feţei postero-superioare a corpului vezical

Este acoperită în totalitate de peritoneul pelvin, care:

1. anterior, când vezica se umple, formează recesul prevezical;

2. antero-superior se continuă cu peritoneul peretelui anterior abdominal ce acoperă

ligg.ombilicale şi formează plicile ombilicale; între aceste plici se delimitează fosetele
inghinale (supravezicală, inghinală medială şi inghinală laterală);

3. lateral – formează recesurile laterovezicale;

4. posterior:

a. la femeie – peritoneul pelvin trece de pe faţa posterosuperioară a corpului

vezical pe uter şi formează EXCAVAŢIA VEZICOUTERINĂ

b. la bărbat – peritoneul pelvin coboară de pe faţa posterosuperioară a corpului

vezical pe baza V.U., de unde se reflectă pe rect formând EXCAVAŢIA
RECTOVEZICALĂ (sau FUNDUL DE SAC AL LUI DOUGLAS) ce este punctul
cel mai coborât al sacului peritoneal, implicit punctul decliv în care se
acumulează colecţiile patologice peritoneale

Raporturile feţei laterale a corpului V.U.

 fascia pelvină viscerală

 spaţiul laterovezical
 fascia pelvină parietală – acoperă m.obturator intern şi m. ridicător anal

Fundul (baza) vezicii urinare

Este orientat(ă) postero-inferior.

La bărbat: are 3 segmente (superior, mijlociu şi inferior):

 peritonizat
segmentul superior  raporturi cu excavaţia rectovezicală, anse subţiri, sigmoidul şi
ampula rectală
 neperitonizat
 raport cu septul rectovezicoprostatic al lui DENONVILLERS ce
segmentul mijlociu
conţine : veziculele seminale şi ampulele canalelor deferente
 posterior de septul Denonvillers este rectul
segmentul inferior  raport cu prostata

3
Raporturile fundului vezical la femeie
- neperitonizat
- are raporturi prin intermediul septului vezicovaginal cu :
 faţa anterioară a colului uterin
 fornixul vaginal anterior = DECI, la femeie, vezica urinară se poate
explora şi deschide pe cale vaginală

4
COLUL V.U.
 se continuă cu uretra
 la bărbat se sprijină pe prostată
 la femeie este înconjurat de m.sfincter extern al uretrei

5
 II. APARATUL GENITAL
MASCULIN
Alcătuire
testiculul (gonada masculină)
căile spermatice
penisul
glande anexe
prostata
glandele bulbouretrale
veziculele seminale

1. TESTICULUL
• produce spermiile şi hormonii androgeni
• se găseşte în scrot
• dezvoltare: la nivelul peretelui lombar >> ulterior coboară în scrot (descensus testis)
• are formă ovoidală şi prezintă: 2 feţe (medială şi laterală), 2 margini (anterioară şi
posterioară) şi 2 extremităţi (superioară şi inferioară)
• este acoperit de albugineea testiculului >> mai groasă la nivelul marginii posterioare a
testiculului unde trimite o prelungire în testicul numită mediastinul testiculului.
Fiecare testicul este împărţit în aproximativ 300 de lobuli, fiecare
conţinând circa 1-4 tubi seminiferi contorţi. Sunt circa 750 m. de
tubi contorţi per testicul şi aceştia conduc în tubii drepţi care se
unesc în mediastinul testiculului unde formează reţeaua
testiculară din care vor porni ductele eferente (15-20 de ducte
eferente perforează albugineea pentru a pătrunde în capul
epididimului).

Anomalii în dezvoltarea testiculului

• anorhism = absenţa testiculelor
• monorhism = absenţa unui testicul
• ectopia testiculară = nu se realizează coborârea testiculului

6
Învelişurile testiculului
1/ pielea scrotului
2/ tunica dartos (compusă din celule musculare netede, fibre elastice şi colagene,
aderentă la piele şi la fascia spermatică externă; se continuă în perineu şi penis)
3/ fascia spermatică externă = provine din aponevroza m.oblic extern abdominal
4/ fascia cremasterică şi m.cremaster (acest muşchi cuprinde fibre din mm.oblic intern
şi transvers abdominal)
5/ fascia spermatică internă = provine din fascia transversalis
6/ tunica vaginală = membrana seroasă care acoperă testiculul şi epididimul
 provine din peritoneul evaginat de testicul în cursul coborârii
 are 2 lame: parietală şi viscerală între care este cavitatea
virtuală a vaginalei

2. CĂILE SPERMATICE

1. Clasificare
CĂI SPERMATICE INTRATESTICULARE
- tubii seminiferi contorţi
- tubii drepţi
- reţeaua testiculară

CĂI SPERMATICE EXTRATESTICULARE

- canalele eferente
- epididimul
- canalul deferent
- canalul ejaculator

7
 2. Canalul deferent
Cale spermatică extratesticulară.
Continuă epididimul şi se termină la baza prostatei unde se uneşte cu ductul seminal formând
canalul ejaculator.
Porţiunea terminală mai dilatată se numeşte ampula canalului deferent.

TRAIECT ŞI RAPORTURI
Are 4 porţiuni: epididimotesticulară, funiculară, inghinală, pelvină.

porţiunea epididimotesticulară (epididimară, liberă)

urcă în scrot pe marginea posterioară a testiculului

porţiunea funiculară

urcă în funiculul spermatic, de la epididim până la orificiul inghinal superficial

FUNICULUL SPERMATIC este alcătuit din

toate elementele ce vin şi pleacă de la testicul şi epididim:
o canalul deferent
o arterele testiculară, cremasterică şi deferenţială
o plexurile venoase pampiniforme anterior şi
posterior
o vase limfatice
o plexuri nervoase vegetative
învelişurile funiculului spermatic sunt:
o fascia spermatică internă
o m.cremaster şi fascia cremasterică
o fascia spermatică internă
funiculul spermatic e conţinut în canalul inghinal

porţiunea inghinală

străbate canalul inghinal

intră în alcătuirea funiculului spermatic

porţiunea pelvină

de la orificiul inghinal profund până la originea canalului ejaculator

3. Canalul ejaculator
- canal îngust (0,5 mm.) cu perete subţire;
- intraprostatic;
- rezultat din unirea canalului deferent cu segmentul terminal al veziculei
seminale;
- străbate parenchimul prostatei şi se deschide în uretra prostatică.

8
 3. VEZICULELE SEMINALE
Veziculele seminale au aspectul a doi saci lobulaţi de circa 5 cm. fiecare, dispuşi la bărbat
posterior de vezica urinară. Extremităţile superioare ale acestora sunt la distanţă în timp ce
extremităţile inferioare sunt strâns apropiate. Pe partea medială a fiecărei vezicule seminale se află
canalul deferent. Posterior de veziculele seminale este rectul. Inferior, fiecare veziculă seminală se
uneşte cu canalul deferent de acea parte pentru a forma canalul ejaculator.
Funcţia veziculelor seminale este de a produce o secreţie ce se adaugă lichidului seminal; acest
produs de secreţie conţine substanţe esenţiale pentru nutriţia spermiilor.
Veziculele seminale produc fructoză şi colină; fructoza nu mai este produsă de nici
un alt ţesut deci poate servi în medicina legală pentru confirmarea violului. Şi cristalele de
colină servesc depistării prezenţei lichidului seminal (testul Florence).
Pereţii veziculelor seminale se contractă în timpul ejaculării şi împing conţinutul vezicular în
ductele ejaculatorii, astfel împingând spermiile spre uretră.

4. PROSTATA
1/ glandă din spaţiul pelvin subperitoneal, inferior de vezica urinară; produce un lichid lăptos care
constituie cea mai mare parte a spermei.

2/ loja prostatică este delimitată:

 anterior = oasele pubiene
 posterior = septul recto-vezico-prostatic al lui Denonvillers
 inferior = diafragma urogenitală
 superior = ligg.puboprostatice, fundul vezicii urinare, canalele deferente şi
veziculele seminale
 lateral = mm.ridicători anali

CONFIGURAŢIA EXTERIOARĂ A PROSTATEI

faţa anterioară - convexă, orientată spre simfiza pubiană

faţa posterioară - prezintă un şanţ median care o împarte în 2 lobi laterali:
 această faţă este mai largă superior şi mai îngustă inferior

feţele infero-laterale - convexe, corespund mm.ridicători anali

baza prostatei = superior, cu un versant anterior (la nivelul colului vezical) şi unul posterior (la
nivelul veziculelor seminale şi canalelor deferente);
o între cele 2 versante este o creastă transversală ce corespunde lobului mijlociu al
prostatei

vârful prostatei se sprijină pe diafragma urogenitală

în parenchimul prostatic se află:

uretra prostatică şi ductele ejaculatorii
anatomie aplicată
1. prostatita (inflamaţia prostatei) apare frecvent în cursul uretritelor; evoluează spre
formarea abceselor prostatice şi periprostatice
2. adenomul de prostată = hipertrofia glandulară ce apare frecvent la bărbaţii în vârstă >
conduce la stenozarea uretrei prostatice însoţită de tulburări de micţiune
3. adenocarcinomul este o altă afecţiune frecventă a prostatei la vârstnici
4. explorarea clinică a prostatei = tuşeul rectal
9
 5. GLANDELE BULBOURETRALE
Glandele bulbouretrale ale lui COWPER se găsesc postero-lateral de uretra
membranoasă şi se deschid prin orificii minuscule în porţiunea proximală a uretrei
spongioase. Sunt irigate de ramuri din arterele penisului.

6. PENISUL
Penisul este compus din trei corpi cilindrici menţinuţi împreună prin ţesut conjunctiv lax numit fascia penisului.
Doi dintre aceşti corpi erectili – corpii cavernoşi ai penisului – care se îndepărtează posterior pentru a forma pilierii
penisului, sunt dispuşi pe flancuri în partea dorsală a organului. Corpul spongios al penisului se găseşte ventral în planul
median şi e traversat de porţiunea spongioasă a uretrei masculine.
 rădăcina penisului – localizată în spaţiul perineal superficial, constă din cei doi pilieri, bulbul penisului
şi muşchii asociaţi acestora;
 bulbul penisului – localizat între pilieri în spaţiul perineal superficial;
 corpul penisului – partea mobilă, acoperită de piele;
 rafeul penian median – pe faţa ventrală a penisului, continuat cu rafeul scrotal;
 glandul penisului – distal, expandare a corpului spongios; prin concavitatea sa acoperă extremităţile
corpilor cavernoşi; marginea sa proximală proeminentă se numeşte coroana glandului iar la baza
acesteia se află colul glandului;
 prepuţul – pielea şi fasciile penisului se prelungesc formând o cută distală liberă; frenul prepuţului trece
de la acesta până imediat sub meatul uretral extern.
 structura penisului – spongioasă, datorită prezenţei ţesutului cavernos erectil care se umple cu sânge în
timpul erecţiei;
 arterele principale (ramuri ale aa.ruşinoase interne):
o arterele dorsale – au traiect între corpii cavernoşi, pe laturile venei dorsale profunde;
o arterele profunde – însoţesc corpii cavernoşi; sunt principalele surse pentru umplerea spaţiilor
cavernoase şi deci implicate în erecţie.
10
  în tunica albuginee se găsesc venule organizate în plexuri; acestea drenează sângele din spaţiile
cavernoase în vena dorsală profundă a penisului.
 nervul dorsal al penisului – are originea în canalul pudendal din nervul ruşinos.

III. APARATUL GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin cuprinde:
- organe genitale interne;
- organe genitale externe.
Organele genitale interne se află în pelvisul mic şi sunt:
- ovarele;
- uterul;
- tubele (trompele) uterine;
- vagina.
Organele genitale externe (vulva) sunt antero-inferior de simfiza pubiană:
- mons pubis;
- labiile mari şi mici;
- clitorisul;
- bulbul vestibulului;
- glandele vestibulare mari;
- vestibulul.

11
 1. UTERUL
Organ genital intern al femeii; este:
- pasaj pentru spermiile ce trec dinspre vagin spre tuba uterină;
- sediul nidaţiei;
- sediul dezvoltării fetale (sarcinile intrauterine).

Localizare:
- organ pelvin subperitoneal;
- înaintea rectului;
- înapoia vezicii urinare;
- superior de vagină.

La nulipare este mai mic ca la multipare.

CONFORMAŢIA EXTERNĂ A
UTERULUI
Uterulare 4 regiuni:
1) fundul uterului – regiunea situată superior de coarnele uterine;
2) coarnele uterine – definesc punctele de intrare ale tubelor uterine;
3) corpul uterului (2/3 superioare) – inferior de coarnele uterine şi superior de
colul uterin:
i. cavitatea uterină – la unghiurile supero-laterale comunică cu lumenul
tubelor uterine;
ii. istmul uterin (1/3 inferioară) este regiunea de trecere de la corp la col;
în sarcină istmul este încorporat la corp şi este segmentul preferat
pentru incizia din operaţia cezariană.
4) colul uterin este porţiunea inferioară îngustă a uterului ce se proiectează în
vagină. Colul are o porţiune supravaginală şi una intravaginală. Comunicarea
cavităţilor uterină şi vaginală se face prin ostiul uterin.

În mod frecvent uterul este angulat anterior (anteflexie, 170o între corp şi
col) iar întregul uter este înclinat anterior (anteversie) sub un unghi de 90o.
Când vezica urinară este plină uterul trece în retroversie. În retroflexie axul
corpului uterin este direcţionat superior sau chiar postero-superior dar unghiul
sub care colul pătrunde în vagină rămâne neschimbat.

Peretele uterin constă din:

- seroasă sau perimetru;
- miometru sau tunica medie musculară;
- endometru sau stratul mucos intern în care se
implantează (nidează) blastocistul.

12
ligamentele late (largi) ale
uterului
- sunt falduri de peritoneu;
- trec de la marginile uterului la pereţii şi planşeul pelvin;
- menţin uterul în poziţie relativ normală;
- conţin în marginea liberă (superioară) tubele uterine; postero-superior conţin
ligg.proprii ale ovarelor iar antero-superior - ligg.rotunde ale uterului
- fiecare lig.lat are 4 porţiuni:
 lig.suspensor al ovarului – supero-lateral;
 mezosalpingele – segmentul superior al lig.lat, conţinând tuba uterină;
 mezoovarul – între foaia posterioară a lig.lat şi ovar;
 mezometrul – partea inferioară a lig.lat – în baza acestuia ureterul
ocoleşte inferior artera uterină (ureterul trebuie protejat în ligaturile
arterei uterine din cursul histerectomiilor).
- lig.lat al uterului conţine:
 ţesut conjunctiv numit parametru;
 a.uterină. ram al a.iliace interne (a.hipogastrică)
 în bază – ureterul;
 plexuri venoase şi nervoase.

13
 RAPORTURILE UTERULUI
• rectul
• recesul rectouterin (fundul de sac peritoneal
POSTERIOR DOUGLAS)
• anse subţiri
• colonul sigmoid
• vezica urinară
ANTERIOR • recesul peritoneal vezicouterin (! peritoneul nu coboară
pe faţa anterioară a colului)
fundul uterului are raporturi cu: peritoneul, ansele subţiri,
SUPERIOR
colonul sigmoid
• marginile laterale ale uterului au raport cu ligamentele
late (largi) ale uterului şi conţinutul acestora;
LATERAL
• ureterul se află la circa 1 cm.lateral de colul
supravaginal

2. OVARUL
Ovarul este gonada feminină. Are şi rol endocrin.

CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
1. forma unui ovoid puţin turtit
2. dispus cu axul mare vertical
3. prezintă: 2 feţe (medială şi laterală), 2 margini (anterioară sau mezoovariană şi posterioară sau
liberă) şi 2 extremităţi (tubară şi uterină):
a. marginea anterioară sau mezoovariană prezintă hilul ovarului

SITUAŢIE: ovarul se găseşte în foaia posterioară a lig.lat al uterului şi se

proiectează în fosa ovariană. Ovarul evaginează către posterior foaia posterioară
a lig.lat al uterului formând mezoovarul apoi „perforează” seroasa – breşa
peritoneală respectivă corespunde liniei Farre – Waldeyer şi astfel ovarul devine
singurul organ real intraperitoneal.
FOSA OVARIANĂ este o depresiune la nivelul peretelui pelvin lateral iar
limitele acesteia diferă la nulipare faţă de multipare. La nulipare ovarul se
află inferior de unghiul dintre ramurile arterei iliace comune. La multipare
e deplasat înapoia arterei iliace interne.

MIJLOACELE DE FIXARE ALE OVARULUI

4. mezoovarul – leagă ovarul la lig.lat al uterului;
5. lig suspensor al ovarului (lig.lomboovarian) – leagă ovarul la peretele pelvin lateral şi
conţine pediculul vasculonervos ovarian;
6. lig.ovarian propriu (uteroovarian) – conţinut în lig.lat al uterului
7. în general fimbria ovariană a infundibulului tubei uterine e legată la ovar prin
lig.tuboovarian

14
 3. TUBA UTERINĂ
Tubele uterine se întind de la coarnele uterului către lateral; extremitatea distală (ovariană)
prezintă un ostiu ce comunică liber cu cavitatea peritoneală şi capturează ovocitul 2 rezultat prin
ovulaţie. În tuba uterină are loc fecundaţia în situaţia în care ovocitul 2 întâlneşte spermii; prin
fecundaţie rezultă zigotul sau celula-ou care este parcurge tuba (mucoasa tubară cuprinde un epiteliu
cilindric ciliat; zigotul este deplasat spre uter prin acţiunea cililor şi mişcări peristaltice) şi este
segmentat.
Tuba uterină are 4 porţiuni; dinspre lateral spre medial sunt:
- infundibulul (pavilion) – la capătul distal, marginea acestuia prezintă franjuri
numite fimbrii dintre care cea mai bine reprezentată este fimbria ovariană
(Richard); fimbriile au rol în captarea ovocitului 2. Infundibulul prezintă
orificiul abdominal al tubei uterine.
- ampula tubei uterine – urmează infundibulului, este cea mai dilatată şi lungă
porţiune a tubei; de regulă aici are loc fecundaţia;
- istmul – îngust, abordează cornul uterului;
- porţiunea uterină a tubei – în grosimea peretelui uterin; tuba uterină se
deschide în cavitatea uterină prin orificiul uterin.
Tuba uterină se află în marginea superioară a lig.lat al uterului; mezosalpinxul este porţiunea
ligamentului lat dintre tuba uterină şi mezoovar.
Salpingita este probabil cea mai frecventă cauză de sterilitate la femei. Uterosalpingografia
poate determina permeabilitatea tubei uterine.
Deoarece tubele uterine comunică cu cavitatea peritoneală un ovul poate fi fecundat în afara
tubei uterine atunci când tuba nu captează ovocitul 2. De asemenea se poate produce fecundaţie chiar
şi în ovar. Dacă zigotul nu va urma una dintre tubele uterine el se va implanta ectopic. Cea mai
frecventă implantaţie ectopică rămâne însă cea tubară (faţă de cele abdominală şi ovariană).

15
 1.aorta abdominală; 2.v.renală stângă; 3.m.psoas mare; 4.a.ovariană
stângă; 5.v.ovariană stângă; 6.vasele iliace comune; 7.a.iliacă externă;
8.v.cavă inferioară; 9.a.mezenterică inferioară; 10.ureterul stâng;
11.rectul; 12.a.iliacă internă (hipogastrică); 13.a.uterină; 14.ovarul
drept; 15.mezoovarul; 16.fundul uterului; 17.vezica urinară.

16