Sunteți pe pagina 1din 7

2.2.

Procese cognitive superioare:


GANDIREA, LIMBAJUL, IMAGINATIA,
MEMORIA

1.  GANDIREA

GANDESC, DECI EXIST!


(Rene Descartes)
Procese cognitive superioare
  Procesele cognitive senzoriale ne ofera informatii despre aspectele concrete, intuitive,
accesibile direct simturilor, prin observatie si prelucrare “pe loc”, in timp real, aici si acum
= definim insusirile aparente ale lumii inconjuratoare;

  Procesele cognitive superioare ne ofera posibilitatea de a depasi experienta


senzoriala si de a stabili legaturi intre cunostintele acumulate si astfel sa intelegem
esenta lucrurilor si a fenomenelor.

  Fenomene psihice precum gandirea, limbajul, imaginatia, memoria sunt cuprinse


in termenul de intelect si ne ofera acces la cunoasterea logica, rationala a lumii.
(ex: pana la zborurile in cosmos care au permis perceperea Pamantului, oamenii nu ar fi stiut ca
Pamantul e rotund; si totusi prin ratiune, s-a ajuns la aceasta concluzie cu mult timp inainte).
Despre intelect…
•  Intelectul se dezvolta datorita limbajului care ne ofera posibilitatea sa inlocuim
obiectele reale (percepute) nu doar cu imagini mintale (reprezentari) ci si cu
simboluri verbale (cuvinte care desemneaza obiecte, fenomene, relatii…)

intelectul se dezvolta in mediul social, prin relatiile cu oamenii si lucreaza cu


notiuni fata de procesele senzoriale care genereaza imagini.

•  Intelectul NU este legat spatio-temporal de materialul pe care il prelucreaza


(precum procesele senzoriale de contactul direct cu simturile), ci el ne permite sa
“calatorim” nelimitat in spatiu si timp – singura limita fiind propriile noastre
cunostinte – sau necunoscute…

(cunoasterea e ca un balon care cu cat se umfla mai tare cu atat intra in contact
cu mai multe necunoscute – de aceea, cu cat stim mai mult, cu atat mai mult
suntem “macinati” de noi intrebari / in opozitie cu ideea “fericiti cei saraci cu
duhul” – pentru ca linistea data de nestiinta este iluzorie, intrucat omul, ca fiinta
rationala, facuta sa gandeasca nu poate sta fara a prelucra informatii si atunci se
nasc informatiile false, fantasmagorice – “somnul natiunii naste monstri”.
Fazele dezvoltarii intelectului
  Intelectul isi are radacinile in predispozitiile noastre ereditare, dar el nu este
prezent la nastere, ci se dezvolta pe parcursul vietii individuale, in contactul cu
ceilalti si urmeaza 4 stadii de dezvoltare evidentiate de psihologul Jean Piaget in
anii ‘60:
1.  Stadiul senzo-motor (0-2 ani) – copiii cunosc lumea prin simturi, invata insusirile elementare ale obiectelor;
(nu e gandire propriu-zisa)
2.  Stadiul preoperational (2-7 ani) – se dezvolta limbajul care ii permite imbogatirea fondului de reprezentari,
dar e foarte ancorat in concret, prezent, invata sa analizeze si compare; (tot nu e gandire, nu poate sa
transforme in plan intern informatiile de care dispune)
3.  Stadiul operatiilor concrete (7-12 ani) – incepe sa transforme informatiile in minte, poate invata matematica
elementara si cunostinte despre mediul inconjurator, vizibil – dar sunt tot informatii comcrete (reprezentari); nu
inteleg sensul ascuns al unui proverb precum “cine se scoala de dimineata departe ajunge”, nu intrevad
consecintele faptelor;
4.  Stadiul operatiilor formale (12-18 ani) – ultima etapa, in care se ajunge la capacitatea maxima – copilul
poate face generalizari, abstractizari, judecati – de aceea discipline precum fizica, chimia, gramatica, logica,
filosofia, psihologia – toate solicita o mare putere de abstractizare
  in anii ’90, Howard Gardner dezvolta o noua teorie – a inteligentelor multiple: noi nu
avem o singura inteligenta, ci 8 inteligente specifice demonstrand ca fiecare individ
are niveluri variate ale diferitelor inteligente si de aceea fiecare persoana are un
“profil cognitiv” unic (iar testele de IQ nu masoara inteligenta in mod stiintific):
1.  chinestezica (atleti, actori, doctori, soldati) 5. naturalista (cercetatori ai naturii, fermieri)
2.  logico-matematica (cercetatori, ingineri) 6. interpersonala (vanzare, manageri, profesori)
3.  vizual - spatiala (artisiti, ingineri, arhitecti) 7. intrapersonala (psihologi, scriitori, teologi)
4.  verbal - lingvistica (avocati, jurnalisti, politicieni) 8. muzicala (cantareti, compositori, DJ, oratori)
GANDIREA - definitii si abordari
  Gandirea este un proces cognitiv constand dintr-o succesiune de activitati psihice care
duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii.

  Gandirea ocupa locul central in sistemul psihic uman deoarece ea face posibila
relationarea tuturor celorlalte elemente ale psihicului, determinandu-le modul de
producere si desfasurare. (ex: imaginatia sau memoria sunt influentate in continuturile lor de prezenta
si calitatea actelor de gandire, la fel limbajul, atentia, vointa sunt dependete de gandire).

  Gandirea presupune descrierea, intelegerea, explicarea, descifrarea si interpretarea


informatiilor.

  Sunt multe definitii date gandirii, toate evidentiind caracterul ei complex si rolul
determinant in sistemul psihic uman:

  Gandirea este o activitate specific umana, care prin abstractizare si generalizare ne


informeaza despre relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii, in forma notiunilor,
judecatilor si rationamentelor.

  Gandirea este procesul psihic care se desfasoara intr-un plan mintal, intern, subiectiv,
folosind judecati si rationamente cu ajutorul carora realizeaza o procesare profunda a
realitatii.
Gandirea ca si proces psihic.
Notiuni, operatii si functii.
  Gandirea opereaza cu NOTIUNI = semnificatia cuvintelor, ideea pe care o desprindem
(cuvantul e doar un invelis al notiunii, variaza fct. de limba)
  Relatia notiune – cuvant = relatia gandire – limbaj: nu putem gandi fara sa folosim
cuvinte, iar cuvintele fara inteles nu ar folosi la nimic.

  Procesul gandirii consta intr-o serie de transformari mintale = OPERATII, care sunt:
  Analiza: operatia de descompunere în minte a unui obiect în elementele sale componente si de apreciere a
semnificatiei fiecărui element în cadrul întregului;
  Sinteza: este operatia de reconstituire în minte a unui obiect (întreg) din elementele sau însusirile sale, date
separat. Sinteza este operatia inversă analizei;
  Comparatia: este operatia gândirii de stabilire a asemănărilor si deosebirilor dintre obiecte, pe baza unui criteriu
clar formulat. Se pot realiza multiple comparaţii, simple sau combinate, pe baza unor criterii diverse.
  Abstractizarea: este operatia de sesizare si retinere a unor însusiri fundamentale ale obiectelor si eliminarea unor
caracteristici mai putin importante ale acestora;
  Concretizarea: este operatia inversa abstractizarii, de aplicare a notiunilor, principiilor si legilor generale în
diversitatea laturilor si formelor particulare ale realului;
  Generalizarea: presupune extinderea unei însusiri, notiuni, principiu, legi asupra tuturor cazurilor particulare care
posedă proprietătile date;
  Individualizarea: este operatia inversa generalizarii, de extragere a unui singur caz dintr-o multime cu aceleasi
caracteristici/insusiri generale, si identificarea unor particularitati unice pentru cazul (individul) in cauza.

  Functia esentiala a gandirii este INTELEGEREA = noile informatii sunt puse in legatura
cu cele vechi – e foarte important bagajul de cunostinte, educatia, specializarea pentru a
intelege corect fenomenele lumii si ale vietii.
  Imposibilitatea intelegerii pune in evidenta aparitia unei probleme care genereaza
procesul de rezolvare a problemelor
Rezolvarea problemelor
  A gândi înseamnă a opera adecvat cu notiuni, principii, legi de maximă generalitate,
dar mai presus de orice, a rezolva probleme.
  Problemele sunt de o foarte mare diversitate: probleme din stiinte exacte, probleme
morale, probleme sociale, etc.
  Problema este o dificultate constientizata, un obstacol cognitiv; are un caracter de
noutate, iar subiectul trebuie sa caute si sa gaseasca solutii, pe care sa le si aplice; e
important sa fie o problema veritabila – nu falsa – respectiv sa contina atat date
cunoscute, cat si necunoscute (nu e o problema: un copil de 3 ani sa inmulteasca 32X47)
  Rezolvarea problemelor = procesul de mobilizare a resurselor mintale pentru
depasirea obstacolului cognitiv – presupune parcurgerea de etape:
1.  Aparitia situatiei problematice
2.  Formularea problemei, reformularea datelor, stabilirea cunoscutelor si necunoscutelor;
3.  Formularea unei ipoteze de rezolvare si a unui plan mental de aplicare;
4.  Verificarea ipotezei si punerea in aplicare a planului;
5.  Revenirea la situatia normala si imbogatirea ei;

  In aproape orice moment ne aflam intr-un proces de rezolvare de probleme = gandirea


functioneaza in regim de “continuum problematic”
  In general, toate tipurile de probleme sunt rezolvabile cu ajutorul celor mai
experimentati intr-un domeniu – nu putem trai singuri, fara ceilalti si aportul lor la
cunoastere
  Procesul de rezolvare a problemelor consta in inlantuirea unor rationamente –
formate din notiuni – care legate intre ele permit intelegerea, bazandu-se pe
operatiile gandirii.