Sunteți pe pagina 1din 14

Dante Alighieri Divina Comedie

Nascut in primavara anului 1265 in Florenta, Dante va face din imagineascumpa acestei cetati un paradis
spre care se va indrepta cu nostalgie in anii tragici ai exilului. Aici, tanarul florentin isi va incepe studiile
stiintifice si umaniste, sub indrumarea unui celebru orator al vremii, Brunetto Latini, pe care il regasim in
una din bolgiile Infernului din Divina Comedie.

Tot aici la varsta de noua ani se va indragosti de Beatrice Portinari, pe care a iubit-o dincolo de moartea
ei timpurie si care ii va inspira unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste a tuturor timpurilor.

Preocupat de istorie, literatura, morala, stiinta, Dante nu ramane strain de luptele politice care
framantau Florenta acelor timpuri, participand la viata politica a cetatii alaturi de guelfii albi. Pedepsirea
acestora de catre papa va atrage exilul definitiv al poetului, care se va stinge din viata la Ravenna, in
1321.

Stralucita aparitie a lui Dante nu este una meteorica, ci, dimpotriva, una alimentata de traditiile literare
ale scolii dulcelui stil nou, incununate in universul artistic al poetului.Climatul politic si social se reflecta
si el in opera dantesca.

OPERA: Viata Noua(1293), Ospatul (1304-1309), Despre monarhie (1310-1315), Divina Comedie (1307-
1321).

DIVINA COMEDIE. Opera lui Dante, in toata complexitatea si valoare ei a constituit un reper chiar pentru
contemporani, daca luam in considerare admiratia pe care i-a marturisit-o Boccaccio; de-a lungul
secolelor, de la Chaucer si Chateaubriand, pana la Miguel de Unamuno, toate marile spirite s-au intors
catre modelul dantesc.

Scriitorul a inceput sa-si redacteze capodopera inca din 1307, inainte de anii exilului, si ea a constituit
opera capitala pe care Dante a dezvoltat-o pana in ultima clipa a vietii.

Dante si-a intitulat lucrarea Commedia, dar Boccaccio i-a atasat atributul divina, pe care posteritatea l-a
preluat si l-a consacrat. Acest statut nu este intamplator, ci generat de faptul ca lucarea se constituie
intr-o autobiografie morala, o drama a epocii, o lucrare de sinteza politica, o epopee si fireste, un poem
alegoric.

Formula xare deschide calatoria imaginara a poetului prin tinuturile mortii este un laitmotiv al literaturii
medievale. Dante este cuprins de regretul de a se fi irosit dupa moartea Beatricei in placerile iluzorii ale
vietii, are o viziune care ii ofera un nou sens existential. Ratacit intr-o padure intunecata, sugerand
labirintul interior din care el s-a abatut de la calea catre creste nu se mai poate salva, el este amenintat
de trei fiare o pantera usoara, o lupoaica numai os si piele si un leu cu bot flamand - , ale caror intelesuri
alegorice sunte lesne de descifrat: necumpatarea, violenta si viclenia. Apritia lui Vergilius, poet divin,
lumina fara moarte, alunga pe moment temerile celui ratacit, poetul latin invitandu-l pe urmasul sau
intr-o calatorie, de care florentinul nu se simte demn, prin Purgatoriu, Infern si Paradis. Vergilius ii
marturiseste insa ca este trimis de o doamna blanda-n fapte, domnita a virtutii, Beatrice, care
simbolizeaza iubirea pura, si Dante se lasa cuprins de dorul ei si porneste la drum alaturi de umbra
ilustrului sau inaintas.

Calatoria este proiectata in trei mari carti (Infernul, Purgatoriul si Paradisul), fiecare dintre acestea
articulata pe cate 33 de canturi, la care se adauga prologul.
Infernul cuprinde zece parti, o campie intunecata si noua ceruri, Purgatoriul grupeaza altezece parti, o
campie intunecata si noua ceruri, Purgatoriul grupeaza alte zece spatii simbolice, tarmul marii, coasta
muntelui, cele sapte braie sigradina paradisului pamantesc, iar Paradisul se alcatuieste din noua ceruri
mobile si un cer fix, Empireul.

Patrunzand in Infern, Dante este orbit de un fulger si este purtat in Limb, unde sunt adunate sufletele
copiilor morti inainte de Cristos si ale virtuosilor din antichitate, intre care el ii recunoaste pe Homer,
Horatius si Ovidius; dupa intalnirea cu Minos, judecatorul Infernului, calatorii o zaresc printre cei ce au
pacatuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istoriseste nefericita ei poveste. Poetul si calauza sa
isi continua calatoria prin cercurile unde isi ispasesc pacatele lacomii, zgarcitii si risipitorii, maniosii,
semetii si invidiosii, ereticii, talharii, lingistitorii si trdatorii, violentii, sinucigasii, hotii, ipocritii etc. Fiecare
popas ii prilejuieste poetului inatlniri semnificative cu umbrele unor personalitati ale antichitatii sau cu
unii dintre contemporanii sai. Francesca da Rimini si Paolo Malatesta isi traiesc mai departe iubirea
interzisa, in ciuda chinurilor la care sunt supusi.

Dante paraseste Infernul cutremurat de cele vazute si se indreapta spre Purgatoriu, care este taramul
celor care se caiesc de pacatele savarsite si asteapta iertarea. In Cantul XXX, poetul este surprins de
aparitia iubitei Beatrice care ii va lua locul lui Vergilius pentru a-l calauzi prin Paradis.Poetul insusi se
caieste acum pentru decaderea lui morala si primeste mustrarile Beatricei, apoi, purificat in unda
sclipitoare, porneste curat si dornic de-a urca la stele.

Spre deosebire de atmosfera dramatica a Infernului, in care se aud gemetele si tipetele celor pedepsiti,
Purgatoriul este dominat de calm, liniste, impacare si speranta. Duhurile intalnite aici au superioritatea
morala a caintei, asa cum marturiseste Guido Guinizelli, intemeietorul scolii dulcelui stil nou: ...si sunt
aici, caci m-am cait in moarte.

Intrarea in Paradis se face o data cu invocatia lui Apollo, zeul artei, caruia poetul ii cere sprijinul pentru a
putea reda in versuri toata stralucirea fascinanta a sferelor ceresti.

Alaturi Beatrice, poetul urca in cerul Lunii, in cerul lui Mercur, unde imparatul Iustinian ii prezinta in
termeni alegorici istoria Imperiul Roman, calatoreste apoi in cerul Venerei, spre sufletele care au trait
iubirea profunda, spre cerul Soarelui, unde il intalneste pe Toma d'Aquino, si spre cerul lui Marte, alaturi
de luptatorii pentru credinta in Cristos.

Ultima treapta a Paradisului este Empireul, unde, la rugaciunea Sfantului Bernard, Fecioara ii prilejuieste
lui Dante contemplarea Treimii. Un ultim fulger de lumina strapunge insa mintea acestui si il aduce in
real, pentru a rosti cuvintele prin care se incheie poemul, respectand simetria cu finalurile canticelor
anterioare:

Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte

caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

asemeni rotii ma-mpingea-nainte

iubirea ce roteste sori si stele.

Descrierea Paradisului este un adevarat este un adevarat poem al luminii si al frumusetii, caci, asa cum
observa istoricul literaturii italiene, Francesco de Sanctis, din toate formele aici nu ramane decat lumina,
din toate afectele, nimic altceva decat iubirea, din toate sentimentele, nimic altceva decat beatitudinea,
din toate actele, nimic altceva decat contemplatia.
Calatoria este una simbolica, de purificare, mai intai prin ratiune, intruchipata de Vergilius, apoi prin
iubire, a carei exponenta este Beatrice.

Ivita intr-un timp in care omul era schematizat si supus dogmelor, Divina Comedie prefigureaza cuceririle
Renasterii, propunand un om stapanit de pasiuni, de dureri, de aspiratii care il ajuta sa depaseasca
amenintarea mortii. Cu toate ca a fost poetul lumii de umbre, Dante afirma triumful vietii in eternitate,
prin ratiune si iubire, trimful adevarului si al dreptatii, nu numai asupra cetatii medievale, ci asupra
intregului cer instelat, spre care cititorii lui Dante isi ridica, invariabile, privirile.

Influenta asupra literaturii romane

Ea insasi intemeiata pe traditiile antichitatii si ale evului mediu, nutrita din sevele literaturii latine pe
care poetul a cunoscut-o si a pretuit-o, Divina Comedie a devenit de-a lungul timpului reperul
umanistilor, dar si al modernilor care au regasit in ea propriile valori.

Fara a se regasi la un anume scriitor sau intr-o anumita opera literara, capodopera italiana a
impresiponat cultura romana prin marii ei sustinatori, care au oferit cititorului, prin comentariul lor
pertinent, perspectiva reala asupra acestui mare poet. Preocuparile lui Cosbuc, Tudor Vianu sau
Alexandru Balaci pentru opera dantesca au confirmat afinitatea culturii noastre pentru sora intru
latinitate, atat de stralucit sintetizeaza in personalitatea lui Dante Alighieri.

Aprecieri critice

“Florenta, in cazul sau, nu e un loc unde se savarsesc acte absolute, ci expresia durersoasa a unei
experiente existentiale ce se desfasoara in intregime pe firul lentei si inexorabilei curgeri a timpului, pe
eroziunea valorilor considerate absolute si de neinlocuit.”

(D’Arco Silvio Avalle)

“Spectacolul care i se infatiseaza poetului strabatand cele trei lumi de dincolo (metafora a propriei sale
situatii morale – si a intregii omeniri – in realitatea ei, apoi in perspectiva necesitatii si posibilitatii ei de
indreptare, de inaltare si de salvare) demonstreaza ca personalitatea umana, inzestrata cu lumina
ratiunii si cu puterile liberului arbitru, isi poate dirija destinul, sustragandu-se de sub puterea nociva a
patimilor, spre a castiga astfel demnitate umana, echilibru si armonie.”

(Ovidiu Drimba)

Cea mai mare capodoperă a lui Dante este, fără doar şi poate, Divina Comedie, o alegorie în versuri
începută de autor probabil în 1306 şi terminată cu puţin timp înainte de a muri. Titlul iniţial dat de autor
a fost Comedia. Adjectivul divina, care completează titlul începând abia cu ediţia din 1555, fiind sugerat
de către Boccaccio.

Divina Comedie este împărţită în trei părţi (Infernul, Purgatoriul şi Paradisul), care descriu o călătorie
imaginară, unde autorul îi are drept călăuze pe poetul roman Virgiliu – pentru primele două părţi – şi pe
Beatrice, iubirea neîmpărtăşită a lui Dante şi cea care i-a inspirat întreaga activitate. În această călătorie,
poetul întâlneşte mai multe personaje mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj
întruchipează un viciu sau o virtute. De exemplu, în Infern, Dante îşi întâlneşte duşmanii. Ajuns în
Paradis, îndrumat fiind de Beatrice, Dante descoperă că iubirea poate mişca stelele din loc.
Fiecare parte din Divina Comedie cuprinde 33 de cântece, cu excepţia primeia, care are în plus un cântec
ce serveşte drept introducere. Această operă adună toate convingerile filosofice, ştiinţifice şi politice ale
artistului.

Divina Comedie (în italiana: Divina Commedia), cea mai celebra opera a lui Dante Alighieri, este totodata
una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale.

Divina Comedie descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu si, în fine, ascensiunea în
Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea.

Desi continua modul caracteristic al literaturii si stilului medieval (inspiratie religioasa, tendinta
moralizatoare, limbaj bazat pe perceptia vizuala si imediata a faptelor), poemul lui Dante tinde catre o
reprezentare ampla si dramatica a realitatii, departe de spiritualitatea tipica a epocii sale.

Scrisa în dialect toscan, opera a exercitat o influenta considerabila asupra dezvoltarii limbii si literaturii
italiene. Initial, Dante si-a intitulat poemul Commedia, în sensul ca, dupa un început dramatic, opera are
un final fericit (cum explica autorul însusi într-o scrisoare adresata lui Cangrande della Scala).

Atributul de "divina" i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio în biografia sa "Trattatello in laude di
Dante", ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseti artistice, si apare pentru prima data într-o
tiparitura din 1555 a editorului venetian Ludovico Dolce.

rezumat divina comedie - Biografie Dante Alighieri

In 1321, moare Dante Alighieri, cunoscut poet italian, autorul celebrei divina Comedia. Dante s-a nascut
in 1265, el spunand ca s-a nascut sub semnul gemenilor, fapt care ii plaseaza ziua de nastere in iunie. A
fost membru al celebrei familii Alighieri din Florenta, loiala guelfilor, o alianta politica ce sustinea
Papalitatea, in opozitie cu ghibelinii, care-l sustineau pe imparatul Sfantului Imperiu Roman. In 1277,
cand Dante era in varsta de 12 ani, s-a logodit cu Gemma, fiica unui bogat negustor. Incheierea unei
casatorii la o varsta atat de frageda era ceva obisnuit in vremea respectiva, fiind o ceremonie extrem de
importanta, necesitand un act scris, semnat in fata unui notar. Dante a avut trei copii cu Gemma:
Jacopo, Pietro si Antonia. Nu se stie prea mult despre educatia lui Dante, insa se banuieste ca a studiat
acasa. Se stie ca a studiat poezia toscana, intr-o vreme in care scoala siciliana (Scuola poetica siciliana),
un grup cultural din Sicilia, devenea cunoscuta in Toscana. Ulterior a descoperit poetii din Provence si
cultura latina (mai ales poezia lui Vergiliu). La varsta de noua ani, a cunoscut-o pe Beatrice Portinari, de
care s-a indragostit la prima vedere. A vazut-o pe aceasta frecvent dupa varsta de 18 ani, insa nu a
cunoscut-o niciodata prea bine. Se pare ca dragostea pentru Beatrice avea sa devina ratiunea poeziei si
vietii lui Dante, alaturi de pasiunile sale politice. Dupa ce Beatrice a murit in 1290, Dante a incercat sa se
refugieze in literatura latina. Se stie ca a citit De consolatione philosophiae a lui Boethius si De amicitia,
scrisa de Cicero. Apoi, s-a dedicat studiilor filosofice in cadrul unor scoli religioase, cum ar fi cea
dominicana de la Santa Maria Novella. A luat parte la disputele principalelor ordine monahice din
Florenta, ordinul franciscan si cel dominican. Ordinul franciscan explica doctrina misticismului si a lui San
Bonaventura, iar cel dominican prezenta teoriile Sfantului Toma D’Aquino. Pasiunea sa „excesiva”
pentru filosofie avea sa fie ulterior criticata de Beatrice in Purgatoriul. Dante a fost si soldat, iar in 1289 a
luptat in batalia de la Campaldino, alaturi de soldatii florentini, iar in 1294 s-a aflat printre cavalerii care
au facut parte din escorta lui Carlo Martello d’Anjou (fiul lui Charles de Anjou), in timp ce acesta se afla
in Florenta. El a devenit de asemenea doctor si farmacist. Dante nu intentiona sa aiba aceste profesii,
insa o lege emisa in 1295 impunea nobililor care doreau sa ocupe o functie publica sa se inscrie intr-una
dintre „Corporazioni di Arti e Mestieri”, astfel ca Dante a fost rapid admis in ghilda farmacistilor, putand
sa isi inceapa apoi o cariera politica. Profesia pe care a ales-o nu ii era total nepotrivita, deoarece, la
vremea respectiva, cartile erau vandute in farmacii. Ca politician, nu a reusit sa faca nimic important,
insa a detinut diferite functii publice, de-a lungul unor ani in care Florenta se confruna cu nelinisti de
natura politica. Ulterior, Dante a fost exilat din Florenta. In 1318, Guido Novello da Polenta, printul
Ravennei, l-a invitat aici, iar Dante i-a acceptat oferta. La Ravenna a terminat Paradisul si la scurt timp a
murit, probabil de malarie. Decesul sau a survenit in 1321 (la varsta de 56 de ani). Dante a fost
inmormantat in Biserica San Pier Maggiore (ulterior denumita San Francesco). divina comedie descrie
calatoria lui Dante prin Infern, Purgatoriu si Paradis, condus mai intai de poetul roman Vergiliu si apoi de
iubita sa Beatrice. In timp ce viziunea despre Iad, Infernul, poate fi o lectura antrenanta pentru cititorii
moderni, ideile teologice exprimate in celelalte doua carti necesita rabdare si un grad ridicat de cultura
pentru a putea fi intelese. Purgatoriul, cea mai lirica si umana dintre cele trei carti, cuprinde numele
celor mai multi poeti; Paradisul, cea mai teologica dintre ele, are pasajele cele mai mistice, in care Dante
incearca sa descrie lucruri pe care el insusi recunoaste ca nu le poate reda in cuvinte. Dante a scris divina
comedie in dialectul sau regional. Creand un poem cu structura epica si scop filosofic, si-a dat seama ca
limba italiana este cea mai potrivita pentru aceasta forma de exprimare inalta. Dintre celelalte opere ale
sale amintim De vulgari eloquentia (Despre elocventa vulgului), o lucrare despre literatura populara si La
Vita Nuova (Viata noua), povestea iubirii sale pentru Beatrice Portinari, care a devenit simbolul salvarii
sale in divina comedie, carte ce cuprinde poezii de dragoste in dialect toscan.

Biografia

Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era
pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern
comunal compus din burghezi şi meseriaşi înlătură supremaţia nobilimii şi, doi ani mai târziu, se bat
primii „fiorini”[1] de aur, monedă forte a comerţului european. Conflictul dintre „Guelfi”, fideli
autorităţii temporale a papei, şi „Ghibellini”, partizani ai primatului politic al împăraţilor germani ai
„Sfântului Imperiu Roman”, se transformă într-un război între nobili şi burghezie. La naşterea lui Dante,
după îndepărtarea Guelfilor, Florenţa se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere şi
Ghibellinii sunt expulzaţi din oraş. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracţiuni: „bianchi” (albii) - care
încercau să limiteze hegemonia papei - şi „neri” (negrii).

Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione
- se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie, iar tatăl atunci când Dante
avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa „La Vita
Nuova”, este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în
numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie,
Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în „La Vita Nuova” şi mai
târziu în „Divina Commedia”.

Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru
timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură
importantă în „Divina Comedie”. În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile
franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiindu-i
mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte
probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.

La vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri


secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi
Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie „La
Vita Nuova”. În acelaşi timp, se angajează în viaţa politică turbulentă din acel timp, imaginând în
persoana împăratului „Sfântului Imperiu Roman” mitul unei posibile unităţi politice. Totuşi, în 1293, în
urma unui decret prin care nobilii erau excluşi de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se
dedice numai creaţiei literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiţia ca persoana
interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală. Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi
farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de „poet”. Se afiliază fracţiunii „Guelfilor albi”, care
se opuneau influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295, este trimis în San Gimignano cu o
misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei şase "Priori" - supraveghetori ai
puterii executive care alcătuia „Signoria”. La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - „albii” şi
„negrii” - din rândul Guelfilor, au fost exilaţi pentru a se menţine liniştea în oraş. În timp ce Dante se
găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracţiunea „negrilor” preia puterea politică în Florenţa, lui
Dante i se interzice prezenţa în oraş şi este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară,
este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florenţa. Convins că a fost înşelat, Dante va
rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”.

Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece
cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310,
speranţele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de
Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităţilor dintre oraşele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric
în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea oraşului Florenţa îl invită să
se întoarcă din exil, dar condiţiile umilitoare erau aceleaşi ca pentru un infractor iertat. Dante respinge
cu demnitate invitaţia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea
(„senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai”). În 1319, Dante este invitat la Ravenna de
către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la
Veneţia. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie şi moare în noaptea de 23/24
septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseşte şi astăzi mormântul său, deşi florentinii i-au păstrat un loc
special în biserica Santa Croce.

Dante Alighieri biografie

Dante Alighieri (29 mai 1265, Florenta - 23/24 septembrie 1321, Ravenna), poet si filozof italian, om
politic florentin si totodata cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii",
capodopera a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limba italiana, Sommo poeta ("poet
in cel mai inalt grad").

"Dante era un om de statura mijlocie, cu un umblet grav si linistit. Avea o fata lunga, nasul acvilin, ochii
mari, pielea bruna, parul negru si des, totdeauna cu o cautatura melancolica si ganditoare" (Giovanni
Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

Viata lui Dante este strans legata de evenimentele politice din Florenta. In acea perioada, Florenta era
pe cale sa devina orasul cel mai important si puternic din Italia centrala. Incepand din 1250, un guvern
comunal compus din burghezi si meseriasi inlatura suprematia nobilimii si, doi ani mai tarziu, se bat
primii "fiorini" de aur, moneda forte a comertului european.

Conflictul dintre "Guelfi", fideli autoritatii papei, si "Ghibellini", partizani ai primatului politic al
imparatilor germani ai "Sfantului Imperiu Roman", se transforma intr-un razboi intre nobili si burghezie.
La nasterea lui Dante, dupa indepartarea Guelfilor, Florenta se gasea in puterea Ghibellinilor. In 1266,
Guelfii revin la putere si Ghibellinii sunt expulzati din oras. La randul lor, Guelfii se divid in doua fractiuni:
"bianchi" (albii) - care incercau sa limiteze hegemonia papei - si "neri" (negrii).

Dante se naste la Florenta pe 29 mai 1265 intr-o familie din mica nobilime, tatal - Alighiero di
Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit in copilarie si tatal atunci
cand Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tineretii, dupa cum singur spune in opera sa
"La Vita Nuova", este intalnirea in 1274 cu Beatrice (nobila florentina Bice di Folco Portinari), pe care o
vede doar de trei ori, fara sa fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodata. Indragostit de ea pana la
adoratie, Beatrice devine simbolul angelic al gratiei divine, pe care o va canta exaltat in "La Vita Nuova"
si mai tarziu in "Divina Commedia".

Se cunoaste putin despre educatia primita, dar creatiile sale scot in evidenta o eruditie deosebita
pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia si retorica lui Brunetto Latini, care apare ca
figura importanta in "Divina Comedie". In Florenta, audiaza prelegerile de filozofie si teologie la scolile
franciscane (pe langa biserica Santa Croce) si dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai
ales pe Aristotel si pe Toma d'Aquino . Se stie ca in 1285 Dante se afla in Bologna si este foarte probabil
sa fi studiat la vestita Universitate din acest oras.

La varsta de 20 de ani se casatoreste cu Gemma Di Manetto Donati, o femeie care apartinea unei
ramuri secundare a unei mari familii nobiliare. Aceasta avea sa ii daruiasca patru copii, Jacopo, Pietro,
Giovanni si Antonia. In 1292, doi ani dupa ce Beatrice moare, Dante incepe sa scrie "La Vita Nuova". In
acelasi timp se angajeaza in viata politica turbulenta din acel timp, imaginand in persoana imparatului
"Sfantului Imperiu Roman" mitul unei posibile unitati politice. Totusi, in 1293, in urma unui decret prin
care nobilii erau exclusi de la orice activitate politica, Dante este constrans sa se dedice numai creatiei
literare. Doi ani mai tarziu, acest decret este abolit, cu conditia ca persoana interesata sa faca parte
dintr-o corporatie artizanala.

Dante se inscrie in corporatia medicilor, farmacistilor, si in cea a bibliotecarilor, ca "poet". Se afiliaza


fractiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influentei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. In 1295 este
trimis in San Gemigniano cu o misiune diplomatica, iar in 1300 este ales ca magistrat, unul din cei sase
"Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcatuia "Signoria". La indemnul lui Dante, liderii
grupurilor antagoniste - "albii" si "negrii" - din randul Guelfilor, au fost exilati pentru a se mentine
linistea in oras. In timp ce Dante era la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, factiunea "negrilor" preia
puterea politica in Florenta si lui Dante i se interzice prezenta in oras fiind totodata condamnat la o
amenda drastica.

Neavand suma necesara este fortat sa paraseasca Florenta, oras in care daca se va mai intoarce
vreodata va fi pedepsit cu moartea. Convins ca a fost inselat, Dante va rezerva un loc special papei
Bonifaciu VIII intr-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".

Odata cu anul 1304 incepe pentru Dante un lung exil. El nu se va mai intoarce niciodata la Florenta.
Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, la Paris intre 1307-1309, iar mai tarziu la Ravenna.

In 1310, sperantele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea in Italia a imparatului Henric al VII-lea
de Luxemburg, in care vedea rezolvarea rivalitatilor dintre orasele italiene. Moartea brusca a lui Henric,
in 1313 la Siena, intrerupe restaurarea puterii imperiale. In 1316, conducerea orasului Florenta il invita
sa se intoarca din exil, dar conditiile umilitoare erau aceleasi ca pentru un infractor iertat.

Dante respinge cu demnitate invitatia, spunand ca nu se va intoarce decat daca i se va restabili in


intregime onoarea ("senza onore e dignita di Dante....a Firenze non entrero mai").
In 1319 Dante este invitat la Ravenna de catre Guido Novello da Polenta, conducatorul orasului. Doi ani
mai tarziu este trimis ca ambasador la Venetia. In timpul calatoriei de intoarcere sufera un atac de
malarie si moare in noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se gaseste si astazi mormantul
sau.

Divina Comedie Dante Alighieri

Divina Comedie cea mai celebra opera a lui Dante Alighieri, este totodata una dintre cele mai
importante capodopere ale literaturii universale. Divina Comedie descrie coborirea lui Dante in
Infern, trecerea prin Purgatoriu si, in fine, ascensiunea in Paradis, pentru a termina cu apoteoza
unirii lui cu Divinitatea. Desi continua modul caracteristic al literaturii si stilului medieval
(inspiratie religioasa, tendinta moralizatoare, limbaj bazat pe perceptia vizuala si imediata a
faptelor), poemul lui Dante tinde catre o reprezentare ampla si dramatica a realitatii, departe
de spiritualitatea tipica a epocii sale. Scrisa in dialect toscan, opera a exercitat o influenta
considerabila asupra dezvoltarii limbii si literaturii italiene. Initial, Dante si-a intitulat poemul
Commedia, in sensul ca, dupa un inceput dramatic, opera are un final fericit (cum explica
autorul insusi intr-o scrisoare adresata lui Cangrande della Scala). Atributul de "divina" i-a fost
acordat de Giovanni Boccaccio in biografia sa "Trattatello in laude di Dante", ca un omagiu
datorat extraordinarei ei frumuseti artistice, si apare pentru prima data intr-o tiparitura din
1555 a editorului venetian Ludovico Dolce.
Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Intr-adevar, calatoria
in Infern si pe muntele Purgatoriului reprezinta traversarea intregii planete, in timp ce Paradisul
este o reprezentare simbolica a cosmosului ptolemeic.

DIVINA COMEDIE
Dante Alighieri(1265-1321) este unul dintre cei mai mari poeţi renascentişti. Poemul este o
sinteză a culturii medievale. Ca formă, poemul este o "viziune" religioasă, mistică şi puternic
realistă.
Arhitectura externă a poemului este formată pe cifra 3 - asociată Sf. Treimi - şi pe
multiplul său 9. Poemul este compus din 3 cântice, fiecare având câte 33 de cânturi, plus cântul
introductiv, având în total 100 de cânturi(multiplu de 10 - "cifra perfecţiunii"). Strofele sunt de
trei versuri(terţină) şi fiecare cântică se termină cu acelaşi cuvant:"stele".
Şi în arhitectura interna poemul este simetric: lumile de dincolo sunt trei, Infernul este
împărţit în 9 regiuni, a opta are 10 văi, muntele Purgatoriului are 9 terase, iar paradisul este
împărţit în 9 cercuri, iar la sfarşit - Empireul, ajungându-se la "cifra perfectă". În apectul său
exterior Divina Comedie este un poem alegorico-didactic, descriind drumul sufletului poetului şi
al întregii lumi spre mântuire. În mare parte Dante s-a inspirat din tradiţia populară, dar fără să fi
avut, din această literatură, un model.
Subiectul poemului este o viziune a lumii de dincolo, o călătorie imaginară de şapte zile
a poetului în Infern, Purgatoriu şi Paradis; fiecare dintre aceste etape formează cele trei parţi
care compun poemul.
In această calatorie Dante este condus, succesiv, de poetul său clasic preferat
Vergiliu(simbolul raţiunii), de iubita sa Beatrice(simbol al graţiei divine) şi de Sfântul Bernard.
In Infern poetul şi călăuza sa văd supuşi caznelor celor mai cumplite pe cei care în viaţă
au facut păcate mai grele, sau mai puţin grele, şi pentru fiecare categorie Dante imaginează
cele mai fantastice pedepse: violenţii sunt scufundaţi într-un fluviu clocotit de sânge, iar
linguşitorii într-un lac de scarnă; ipocriţii sunt striviţi sub mantiile lor de plumb, iar sinucigaşii
sunt transformaţi în copaci desfrunziţi; ereticii sunt închişi în sicrie încinse de flăcări, hoţii sunt
încolăciţi de viermi veninoşi. Infernul este împărăţia răului, a urii, a violenţei, a revoltei şi a
deznădejdii. Sunt prezente aici figuri din mitologia antică; dar marea majoritate sunt personaje
din istoria medievala mai ales a Italiei.
Purgatoriul este imginat ca un munte înalt şi abrupt în care domină bucuria celor de aici,
libertatea de a putea alege între bine şi rău. Purgatoriul este o lume a căinţei şi penitenţei, o
lume de melancolie, reculegere şi pace. Pe branele muntelui, Dante şi Vergiliu întalnesc pe cei
invinuiţi de cele şapte păcate capitale(orgoliul, mânia, invidia, trândăvia, zgârcenia, lăcomia şi
desfrâul) pedepsiţi cu caznele ce-i vor îndrepta: orgolioşii trebuie să poarte mereu poveri
enorme, invidioşii au ploapele cusute, trândavii sunt siliţi să alerge întruna. Poezia Purgatoriului
este poezia umilinţei şi a iubirii fraterne, a amintirilor melancolice şi a sentimentului prieteniei
care leagă sufletele şi a ascensiunii spiritului spre Binele care aduce reconfortarea. În canturile
XVI, XVII si XVIII este expusa doctrina iubirii şi a liberului arbitru. Natura omului fiind
funciarmente buna, corupţia se datorază lipsei unei forţe morale, în stare să-l susţină pe om şi
să-l călăuzească.
Paradisul este împărăţia spiritului eliberat de povara simţurilor, a ispitelor şi a greşelilor.
Poetul este călăuzit, în Paradis, de Beatrice, care ii vorbeşte despre ordinea Universului, despre
armonia sferelor, despre sufletele care - contrar doctrinei lui Platon - nu se reîntorc la stele, ci
caută drumul Paradisului. In cerurile succesive ale planetelor, cei doi întâlnesc sufletele celor
care în viaţă s-au străduit spre bine. In cununi de lumina şi, altele, dispuse în chip de cruce,
întalnesc sufletele celor care au fost profund patrunşi de iubire, ale intelepţilor, ale Parinţilor
Bisericii, ale suveranilor înţelepti şi drepţi, ale martirilor credinţei. Dar nici în aceasta împărăţie
a fericiţilor lumea pământească nu este uitată.
In Empireu, poetul contempla Trandafirul Ceresc in care ii apare tiumful ingerilor si al
fericitilor, Sfantul Bernard, ultima calauza, il indeamna sa priveasca triumful Fecioarei. Dante
comtempla misterul Sfantei Treimi si a dublei naturi a lui Hristos; un fulger pune capat viziunii
poetului.
O legenda asemanatoare in continut cu, "Divina Comedie",este foarte raspandita in
lumea islamica - incepand din secolele VIII sau IX si reluata in secolele urmatoare de alti scriitori
- nareaza o calatorie imaginara in Iad, Purgatoriu si Cer. Coincidentele continua: amandoua
calatorii incep noaptea, cei doi protagonisti - Dante respectiv Mohamed - sunt insotiti fiecare de
o calauza - Dante de Vergiliu, Mohamed de prorocul Jaitaor; amandoi intalnesc trei fiare la
intrarea in Infern. Dante si Mohamed, pentru a sugera splendoarea Paradisului se servesc de
aceleasi, si numai de acceleasi trei mijloace descriptive: de culoare, de lumina si de muzica.
Ajunsi in Paradis, cei doi calatori sunt calauziti acum de alti insotitori, - Dante de
Beatrice, Mohamed de Arhanghelul Gabriel, - care in fata stralucirii divine sunt si ei inlocuiti de
o ghirlanda de lumini; si nici Dante nici Mohamed, muti de uimire, nu pot sa descrie in cuvinte
splendoarea viziunii divinitatii - care, in ambele opere, apare ca un orbitor punct luminos,
inconjurat de noua cercuri concentrice.Poetul mistic Ibn Arabi(1165-1240) imaginase o schita a
lumii de dincolo, foarte asemanatoare topografiei dantesti. Ori, Ibn Arabi era cel care l-a
influentat pe Raymundus Lullus(mult prea celebrul contemporan al lui Dante pentru ca poetul sa
nu-l fi cunoscut)in principala sa opera Ars magna - care, la randul ei, va avea o influenta notabila
asupra unor filozofi de mai tarziu, ca Giordano Bruno.
Admintand ca Dante a cunoscut(macar in mod vag)aceasta legenda araba devin perfect
explicabile si cele doua versuri, lasate netraduse si clasificate de contemporani drept "versuri
enigmatice", "cuvinte fara sens".
Dante si-a intitulat poemul, simplu:
Comedia. Aceasta, din mai multe motive: pentru ca, inceputa intr-un cadru profund tragic,
actiunea continua progresiv inspre un final fericit. Epitetul de "divina" i-a fost adaugat de
contemporani, prin referire la inaltul sens-teologic, moral, filozofic si civic-al materiei operei;si a
ramas definitiv din 1373, cand - la cererea cetatenilor Florentei adresata conducerii orasului -
Boccaccio a primit sarcina de a incepe lectura publica, insotita de comentarii, a poemului.
Poemul lui Dante a devenit foarte popular, a fost elogiat de preoti, prozatori, artisti si
critici, dar n-a avut imitatori remarcabili, nici adaptatori si nici traducatori.

DANTE ALIGHIERI
Dante Alighieri, unul dintre cele mai reprezentative spirite ale civilizatiei europene si ale umanitatii in
intregimea ei, s-a nascut la Florenta, intr-o familie de buna reputatie dar cu posbilitati modeste, la 21
mai 1265.

Dupa studii dirijate de caurarul Brunetto Latini cu care a invatat teologie, filozofie, arta poetica, dupa
primele afirmari literare in tovarasia lui Guido Cavalcanti, Cino da Pistoia, Lapo Gianni, el a intrat in
slujba cetatii. In iunie 1289 a luat parte la lupta de la Campaldino unde florentinii i-au invins pe toscani.
Impartite intre guelfi - partizani ai papii, si ghibelini - partizani ai imparatului german care revendica
suprematia fostului Imperiu roman, cetatile Italiei duceau pe atunci lupte carora le va cadea victima si
Poetul florentin apartenent, prin familie, partideei guelfe.

Din tinerete - marcata prin puternica dragoste pentru Beatrice Portinari care ii inspira prima opera, Vita
nuova - Dante nutreste idealul nemuririi pe care vrea sa-l slaveasca intr-o opera fara precedent. In acest
proiect asociaza profunzime de gandire, talent - poetic, eruditie umanista, disciplina scolastica si
tenacitate, calitati care fac din el nu numai autorul de-a pururi celebru al Divinei Comedii, dar si un inalt
exemplu de realizare umana in slujba unei opere supraumane. Divina Comedie, opera sa de culme
impresioneaza pana astazi nu numai prin elevatia ideilor, bogatia stiintei, maestria alcatuirii, dar mai ales
prin constatarea neverosimila ca monumentul este opera unui singur om care a creat in cele mai triste
conditii de daruire - acelea ale proscrisului.

Optand intre guelfii "negri" - partizani ai papii - si cei "albi" - partizani ai independentei Florentei - pentru
cei din urma, Dante este comdamnat in 1302 la exil perpetuu si isi sfarseste zilele pribegind prin cetatile
din nordul Italiei. Pana la hotarul vietii sale el a crezut intr-o intoarcere acasa, punandu-si nadejdea in
biruinta lui Henric al VII-lea de Luxemburg, imparatul German care aspira la tronul de imparat al vechii
Rome si care

- credea Poetul - ar fi putut realiza visul lui de unitate si pacificare a Italiei.

Deceptionat, Dante gaseste un ultim refugiu la Ravenna, unde moare la 13 spre 14 septembrie 1321.

Peregrinarile nu i-au impiedicat insa Poetului implinirea vocatiei. Intr-un inimitabil edificiu literar el a
cladit nemuritoare trepte - Operele minore - incununate cu opera majora, Divina Comedie, scrisa,
probabil intre 1307 si 1321.

Opera lui Dante a fost supusa celor mai diverse aprecieri, marturie a nesigurantei spiritului critic
european in decurs de sapte secole. Voltaire l-a declarat "ilizibil ", iar Shelley " puntea azvarlita peste
fluviul timpului, care uneste lumea moderna cu cea veche". Doua judecati adevarate il definesc pentru
cititorul contemporan: " Un mare poet, cel mai inalt chip de poet care se inalta in Europa, intre Vergiliu
si Shakespeare "(Louis Gillet) si "Mai mult decat oricare altul a slujit pentru intemeierea natiunii italiene"
(Marc Monnier).

Operele minore ale lui Dante apar pentru prima oara in limba romana in anul 1971. Minore este
denumirea prin care istoricii literari le-au deosebit de marele document, marea opera a Poetului, Divina
Comedie. Considerate separat, ele ar fi fost insa capabile, chiar fara scrierea de incununare, sa-l asigure
lui Dante un loc in istoria cugetarii si literor medieval. Literatura noastra s-a straduit mai intai, cum era
firesc, si cu eforturi mereu rasplatite la care s-au asociat poeti si carturari de seama , ca Ion Heliade
Radulescu, Nicu Gane sau George Cosbuc, sa dobandeasca o versiune romaneasca a Divinei Comedii cat
mai aproape de intelesul si maestria originalului; exercitiu si ambitie rezervate fiecarei generatii literare
si care justifica ultima , remarcabila talmacire a Etei Boeriu (Bucuresti, 1965). Intre prima traducere
integrala a poemului divin - aceea a lui George Cosbuc, tiparita in 1925 -1932 - si intregirea operei lui
Dante in vestmant romanesc prin Scrierile minore - 1971 - au trebuit sa treaca aproape patru decenii.

Acum mai bine de un secol, proiectand un inceput de biblioteca universala, Ion Heliade Radulescu
amintea pe Dante intre "cei mai remarcabili autori antici si moderni ale caror scrieri au contribuit spre
implinirea faptei mari a civilizatiunii, spre formarea mintii si inimii umane, spre perfectia omului".

Operele minore, fara a avea toate, frumusetea sau profunzimea Divinei Comedii, reprezinta, cum
observa candva Nicolae Iorga despre creatia lui Dante, "acelasi izvor al unei lieraturi care, daca nu e
inteleasa intreaga de toti, are ceva pentru oricine si nu e straina de nimeni in ceea ce constituie
adevarata ei esenta". Aceasta opera dezvaluie trasaturi ignorate din Dante ganditorul, luptatorul,
poetul, omul si reusesc sa ni-l apropie si mai mult pe acela care, cum ii placea batranului nostru carturar
sa-l evoce, a fost "un suflet din sufletul epocii sale, cum a fost carne din carnea oamenilor de atunci".

Amestecul de fictiune si realitate, stiinta si poezie, scolastica si lirism care ne poate stingheri in lectura
primei opere a lui Dante constitue totusi cel mai bun exercitiu pentru introducerea in intreaga creatie a
poetului, pentru intelegerea si pretuirea ei.

Preocuparile pe care nu le putea inca armonic exprima la douazeci si sapte de ani devin in Divina
Comedie fatadele organice ale aceleiasi realitati supreme, careia Dante ii inchinase inca din tinerete,
superioare insusiri de reflectie filozofica, traire umana si creatie poetica.

DANTE ALIGHIERI (1265-1321)

Poet italian. Capodopera sa, Divina Comedie (La divina commedia, 1307-1321) este relatarea epica in
trei parti a calatoriei in Infern, Purgatoriu si Paradis, in cursul careia este calauzit, o parte a drumului, de
catre Vergiliu; pe plan metaforic, calatoria reprezinta evolutia spirituala a lui Dante insusi. Alte lucrari:
Despre limba populara (De vulgari eloquentia, 1304-1306), o lucrare in latina despre limba italiana,
dialectele sale si limbile inrudite; tratatul de proza filosofica Banchetul (Convivio, 1306- 1308), prima
lucrare importanta de acest gen scrisa in italiana si nu in latina; Despre guvernare (De monarchia, 1310-
1313), in care isi expune teoriile politice si Versuri (Canzoniere

Subiectul operei: Capodopera "Divina Comedie" povesteste calatoria lui Dante in cele trei lumi ale "vietii
de apoi", in care se proiecteaza raul si binele lumii terestre. Este condus la inceput de poetul Virgiliu,
simbol al ratiunii, apoi de Beatrice, simbol al credintei.
Scurta descriere:Opera lui Dante, "Divina Commedia", alegorie in versuri de o precizie si forta dramatica
deosebita, a fost inceputa probabil in 1306 si terminata cu putin timp inainte de a muri. Pornind de la
principiile artei poetice medievale, conform carora tragedia are un inceput vesel si un deznodamant
tragic, iar comedia, dupa o expozitiune trista, evolueaza spre un final fericit, Dante si-a intitulat lucrarea
Commedia, dar Boccaccio i-a atasat atributul de “divina", pe care posteritatea l-a preluat si l-a consacrat.

De ce sa citesti opera?Structura de fond a acestei opere corespunde fanteziei cosmologice medievale.


intr-adevar, calatoria in Infern si pe muntele Purgatoriului reprezinta traversarea intregii planete, in timp
ce Paradisul este o reprezentare simbolica a cosmosului ptolemeic.
Trufe... diamantele negre

Trufele sunt deosebit de apreciate în gastronomie, din ele preparându-se delicatese rafinate, deoarece
prezintă arome variate, care, îmbinate cu măiestrie, crează o armonie culinară de neegalat.

Aceste ciuperci subterane “vor” să fie căutate, deoarece ele trăiesc în pământ printre rădăcinile unor
plante, cum sunt alunul, stejarul, fagul, plopul sau arţarul şi nu numai, într-o convieţuire simbiontică cu
acestea, denumită micoriză. Există mai multe tipuri de micorize şi în funcţie de locul unde se formează
avem ectomicorize (la suprafaţa rădăcinilor), endomicorize (proliferează în interiorul rădăcinilor) şi ecto-
endomicorize (prezente atât la exteriorul, cât şi în spaţiul interradicular).

Trufe în cultură intensivă

Studiile cercetătorilor au arătat că între aceste ciuperci şi rădăcinile plantelor există o compatibilitate
perfectă, iar miceliul ciupercii nu se instalează la voia întâmplării şi nu în orice fel de condiţii
pedoclimaterice. Pentru ca miceliul trufelor să se dezvolte, el are nevoie de un sol cu o anumită
compoziţie chimică, de un anumit regim hidric şi termic şi de o gazdă perfectă.

Trufele care cresc în rădăcinile alunului nu le vom găsi în habitatul fagului sau al stejarului, chiar dacă
este vorba de aceeaşi specie, cum sunt trufele de vară (Tuber aestivum). Iată unul dintre motivele
pentru care au existat dificultăţi pentru introducerea în cultura intensivă a ciupercilor simbionte, precum
hribii, gălbiorii sau trufele. Biotehnologia şi ingineria genetică au rezolvat însă aceste impedimente şi în
momentul de faţă aceste ciuperci, deosebit de apreciate nu numai la noi, dar pe întreg mapamondul, au
fost introduse în cultura dirijată, controlată.

Micorizele sunt des întâlnite în natură la foarte multe plante din flora spontană, însă acolo unde
condiţiile de vegetaţie nu sunt prielnice acestea pot să dispară. De aceea s-a formulat un nou concept
despre această direcţie şi anume micoriza controlată. Ce înseamnă acest lucru?

Prin tehnicile de cultură în laborator au fost selecţionate acele plante-gazdă (alun, stejar, fag, brad etc.),
precum şi miceliile ciupercilor, care sunt compatibile între ele şi oferă cele mai bune performanţe atât
pentru a realiza o micoriză, dar şi pentru a mulţumi consumatorul, pentru că în ultimă instanţă suntem
interesaţi de ciuperci frumoase şi gustoase.

Însă despre aceste performanţe ale micorizei controlate, care fac obiectul cercetătorilor, vom scriem
într-o ediţie viitoare a revistei Ferma.

Partea mai puţin “gustată” a trufelor

Deosebit de interesante sunt aspectele legate de biologia trufelor, adică: ce fel de ciuperci sunt acestea?
Cum se formează ele? Care sunt condiţiile lor nutritive? De ce sunt atât de apreciate? De ce sunt numite
“diamante negre”?

Cunoaştem circa 60 de specii de trufe din subîncrengătura Ascomycota, genul Tuber. Aceste ciuperci se
înmulţesc prin miceliu de culoare albă, cu nuanţe de la alb imaculat până la un crem-cenuşiu, în funcţie
de specie. Miceliul serveşte la propagarea ciupercii în perioada estivală, realizând infestarea rădăcinilor
şi formarea micorizelor. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, ciuperca trece la reproducerea sexuată,
când se formează ascosporii în număr de 1-6-8, protejaţi într-un spaţiu (fostă celulă) numit ască, de
unde şi numele grupului sistematic din care fac parte trufele.
Ascele, împreună cu ascosporii lor, stau grupate într-un corp sporifer, numit ascocarp, care prezintă la
exterior un perete protector, format tot din miceliu, dar modificat, denumit peridie. Prin structura lui,
acest ascocarp se mai numeşte şi apotecie, care prezintă un orificiu cu un grad variabil de deschidere, în
raport cu specia. Peridia poate fi netedă sau cu rugozităţi, albă sau neagră, crem sau galbenă, alb-pal sau
brun-violaceu.

În interiorul apoteciei (trufei) se află un miceliu grupat în lobi ramificaţi de culoare albă, galbenă, roşie,
brună sau neagră, în funcţie de specie. Acest miceliu prezintă celule fertile din care se formează ascele
cu ascopsorii, dar şi elemente sterile cu rol de suport. Acest complex micelian poartă numele de glebă,
în care se află un miceliu fertil, steril şi ascele cu ascosporii.

CALITĂŢI CULINARE ŞI TERAPEUTICE

Trufele ajung la maturitate în perioade diferite ale anului, unele vara, iar altele iarna. La nivelul
citoplasmei miceliului se acumlează diferite substanţe organice care dau gustul şi mirosul specifice
fiecărei specii de trufe. Cercetările au demonstrat existenţa şi a unor bacterii care vieţuiesc deosebit de
bine în aceste trufe şi sunt responsabile de aroma particulară, creată de nişte alcooli, volatili
(propanolol, butanol, metanol etc.) proprii trufelor.

Trufele sunt apreciate datorită calităţilor lor culinare, iar prin compoziţia lor chimică au fost
reconsiderate din punct de vedere profilactic şi terapeutic. Ele intevin în echilibrarea unor disfuncţii
hepatice, au rol cardioprotector şi imunostimulator, reduc nivelul colesterolului şi al lipidelor serice etc.
Iată motivul pentru care de-a lungul timpului au fost şi sunt considerate deosebit de valoroase, fiind
numite şi diamantele negre.

Ce sunt TRUFELE?

Tuber spp. sunt ciuperci comestibile cu un gust exceptional. Daca dintre produsele de origine animala,
icrele negre sunt plasate pe primul loc, atunci cu siguranta, dintre produsele de origine vegetala, folosite
in alimentatie, trufele pot ocupa, cu cinste, acelasi loc.

Faima acestor daruri ale naturii se datoreaza, in primul rând, marii lor valori alimentare, dublata de un
gust delicios si de un parfum placut. Francezii denumesc aceste ciuperci, perle, nestemate sau diamante
negre de Perigord.

Trufele sunt mentionate in Dictionarul Le Larousse din anul 1949. La inceput aceste ciuperci erau
recoltate numai din flora spontana din regiunea Ste Alvere, zona care pana in anul 1960 a dat productii
ridicate. La inceputul secolului al XIX-lea Franta producea 1500-2000 t de trufe pe an iar in zilele noastre
cu toate ca s-a modernizat tehnologia, se estimeaza ca se produc in jur de 120 t pe an.

Trufa, dupa cum o precizeaza si DEX este numele dat mai multor specii de ciuperci comestibile, de
cultura, de culoare violet-negricioasa, in forma de cartofi, care cresc in pamant. Trufele sunt ciuperci
micorizante (mykes = ciuperca si rhiza = radacina).

Micoriza este simbioza intre radacina plantelor superioare cu miceliul unei specii de ciuperci SAU
convietuirea stabila intre anumite categorii de ciuperci si radacinile unor plante superioare (stejar,
mesteacan, brad etc).
In acest caz planta superioara micorizanta asigura ciupercii glucide, vitamine, substante stimulatoare de
crestere si fructificare, iar ciuperca furnizeaza plantei azot, fosfor si alte elemente in forma usor
asimilabila. Datorita acestei relatii simbiotice plantele cu micoriza cresc mai bine, iar ciupercile fructifica
mai abundent.

Tinand cont ca o trufarie se exploateaza timp de 30-50 ani, este necesar ca infiintarea acesteia sa fie
abordata cu mult simt de raspundere si sa fie amplasata pe baza unor studii temeinice, executata de
specialist.

Trufele cresc si in tara noastra

In flora spontana a tarii noastre cresc 9 specii, dintre care comestibile cu valoare alimentara numai 2:
Tuber melanosporum (fierea pamantului, trufa neagra, trufa violet, trufa de iarna sau trufa de Perigord)
si Tuber aestivum (trufa de vara sau trufa varatica). Ambele specii cresc in regiunile mai calde din Sudul
tarii, dar si in Ardeal.

Pretul ciupercilor

Nu este exagerata mentiunea ca valoreaza cât greutatea lor in aur. In funtie de specie, de sezon, de
marime si aspect pretul este de cca. 900 dolari/pound adica pentru 453 g sau de 2000 euro/kg.

La licitatie in Hong Kong s-a vândut un exemplar de 1,2 kg cu 95.000 euro, iar altul de 1,5 kg cu 125.000
euro.

Stiti cum sunt recoltate trufele?

Mai intai se dreseaza numai anumite rase de câini pentru a le depista, dupa miros. Apoi intervine omul si
sapa in pamant pana la 20 sau 40 cm pentru a le recolta. Unii utilizeaza si porcii, dar nu au acelasi
randament deoarece acestia le pot consuma.