Sunteți pe pagina 1din 27

EMOŢII COMPLEXE:

INVIDIA ŞI GELOZIA

Efectuat: Mocanu Ecaterina


Evaluat: Iurchevici Iulia
Obiective:
1. Rădăcini semantice;
2. Invidia şi gelozia ca dispoziţii,
sentimente şi situaţii;
3. Reconcilierea conceptualizărilor
alternative;
4. Comparare socială şi definire de sine:
antecedentele invidiei şi ale geloziei;
5. Consecinţele sociale ale invidiei şi ale
geloziei.
1. Rădăcini semantice.

Cuvintul gelos derivă din aceeaşi rădăcină ca şi zelos – din


cuvintul grecesc zelos. Zelul era inţeles de greci ca un ataşament
adânc pntru o persoană sau pentru un obiect. Gelozia se referă la
credinţa sau suspiciunea persoanei că poate pierde ceea ce a
avut. Termenul invidie derivă din latinul invidere, care insemna
“a-l privi pe altul cu răutate sau duşmănie”. În acest sens, invidia
reprezintă dorinţa de a dobindi atributul sau lucrul pe care le
posedă o altă persoană, dorinţă simultană cu nemulţumirea că
celălalt posedă lucrul sau atributul respectiv.
În DEX, invidia este definită ca “sentiment egoist de părere de
rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situaţia
bună a altuia”. Pe de altă parte, gelozia primeşte următoarea
definiţie: “sentiment chinuitor şi obsedant pe care îl provoacă în
sufletul cuiva bănuiala sau certitudinea că fiinţa iubită îi este
necredincioasă”.
Gelozia ia
nastere odata
cu dragostea,
dar nu moare
odata cu ea. (
Octavian Paler)
2. Invidia şi gelozia ca dispoziţii, sentimente şi
situaţii.
Cercetarea invidiei şi geloziei ca emoţii complexe s-a realizat
din mai multe perspective teoretice. Abordarea dispoziţională a
pus accentul pe diferenţele individuale în ceea ce priveşte
tendinţa de a trăi astfel de stări. Abordarea fenomenologică
presupune izolarea variabilelor care definesc ceea ce un individ
etichetează şi resimte ca invidie sau gelozie. Cât despre
perspectiva situaţională, ea reliefează acele aspecte din mediul
social care produc sentimente etichetate ca invidie şi gelozie de
majoritatea indivizilor. În această expunere, vom ţine seama
mai ales de cea din urmă manieră de abordare. Pentru
psihologia socială, care tratează cele două emoţii complexe în
strînsă legătură cu procesele de comparare socială, ea este cea
mai validă.
a. Conceptualizări dispoziţionale.
Abordarea dispoziţională asupra invidiei şi
geloziei arată că indivizii diferă în
sensibilitatea lor faţă de situaţiile care
provoacă invidia sau gelozia şi în tendinţa
de a trăi sau încerca astfel de emoţii. Au fost
construite mai multe scale pentru a măsura
diferenţele individuale în ceea ce priveşte
gelozia, dar s-au depus puţine eforturi
pentru a descoperi diferenţe individuale
stabile în tendinţa de a manifesta invidie
sau în sensibilitatea faţă de situaţiile de
comparare socială sau de competiţie.
Omul nu va fi niciodată
mulţumit de ceea ce a reuşit
să obţină, iar atunci când o
necesitate este satisfăcută, în
locul ei apar noi şi noi
necesităţi. De aceea, invidia
este unul dintre cele mai
prosteşti şi mai absurde
sentimente ale omului,
întrucât şi cel care are
acoperită o arie mai mare de
necesităţi faţă de un altul va fi
la fel de fericit sau de trist ca
şi celălalt, poate mult mai
nefericit. (Sorin Cerin)
b. Conceptualizări fenomenologice.
Pentru abordarea fenmenologică, este important să se identifice
gândurile şi sentimentele ce caracterizează experienţele individuale de
invidie sau de gelozie. Cercetătorii ce au lucrat în cadrul acestei
paradigme au încercat să stabilească diferenţe între sentimentele
asociate invidiei şi cele asociate geloziei.
Spielman (1971), de exemplu, a argumentat că gelozia este un
sentiment mai puternic, dat fiind că presupune mai multă ură. Invidia
corespunde unei stări de disconfort şi nemulţumire cauzată de
sentimentul de inferioritate ce apare pentru că individul vrea să aibă
posesiunile sau atributele altei persoane. Gelozia este generată de
pierderea sau numai de pierderea posibilă a unei posesiuni la care
individul ţine şi este resimţită ca teamă şi suspiciune. Gellert (1976) a
încercat să demonstreze că gelozia se poate reduce la o combinaţie de
furie şi frică de a fi abandonat, în vreme ce constituenţii invidiei sunt
frica, tristeţea şi un sentiment de compasiune faţă de sine însuşi.
Salovey şi
Rodin (1986) au cerut subiecţilor să găsească sinonime pentr
cuvântul gelozie. O concluzie valoroasă a acestui sudiu este
aceea că gelozia poate fi trăită de subiect odată cu invidia. Peter
Salovey şi Jane Rodin au evidenţiat în cadrul studiului
menţionat anterior că subiecţii pot distinge uşor cele două stări
pe baza condiţiilor de mediu care le provoacă. În prezenţa
stimulilor ce provoacă gelozia sau invidia, subiecţii raportează
furie, tristeţe, anxietate, dar aceste sentimente sunt mai intense
în cazul geloziei decât în cazul invidiei. Parrott şi Smith (1987)
au făcut ipoteza că tocmi această diferenţă în intensitate ne
împiedică să detectăm diferenţele calitative dintre sentimentele
asociate invidiei şi cele asociate geloziei. Ei au căutat să aducă
la acelaşi nivel intensitatea răspunsurilor subiecţilor la
experienţele presupunând invidie sau gelozie şi au constatat că
în aceste condiţii gelozia este caracterizată de un amestec de
frică, neâncerdere, indoială, anxietate, în vreme ce în invidie
proeminente sunt sentimentele de inferioritate şi vinovăţie.
Gelozia este sentimental care te face ridicol si te
injosesti. Gelozia este umbra iubirii.
Liviu rebreanu
c. Conceptualizări situaţionale.
Abordarea situaţională asupra invidiei şi a geloziei susţine că
aceşti termeni trebuie înţeleşi ca etichete pentru situaţii
specifice în care se găsesc indivizii şi nu ca sentimente
specifice. Potrivit lui Salovey şi Rodin (1989), caracteristicile
situaţionale ale invidiei şi ale geloziei pot fi surprinse cu
ajutorul unei analize de tipul P-O-X. Desigur, antecedentele
situaţionale ale invidiei şi geloziei pot interacţiona cu
variabilele intrapersonale. De pildă, unul din modelele
cunoscute ale geloziei în relaţiile de iubire romantică, cel al lui
White (1981), presupune două tipuri de pierdere, ambele
necesare pentru ca gelozia să apară: pierderea unor
recompense anticipate în cadrul unei relaţii (o variabilă
situaţională) şi pierderea stimei de sine (variabilă
intrapersonală). Într-adevăr, gelozia este declanşată de ambele
ameninţări, iar indivizii cu scoruri mari la scalele de gelozie
sunt cu deosebire sensibili la ele.
3. Reconcilierea conceptualizărilor alternative.
Lipsa de consistenţă a rezultatelor studiilor asupra corelatelor
dispoziţionale ale invidiei şi ale geloziei sau asupra sentimentelor asociate cu
ele s-ar putea datora faptului că situaţiile care provoacă gelozia, provoacă şi
invidia. Când un individ se compară cu altul şi ajunge la concluzia că este
inferior, trăieşte sentimentul de invidie. Când un rival ameninţă relaţia pe care
individul o are cu o altă persoană, apare gelozia, căci individul anticipează
pierderea relaţiei, dar apare şi invidia, căci el pune ceea ce se întimplă pe seama
superiorităţii rivalului său. În acest sens, invidia este trăită ca o parte a multor
situaţii ce provoacă gelozia.
Sabini şi Silver, autori a mai multor texte remarcabile asupra celor două
emoţii, scriu: “Dacă iubita mea fuge cu un alt bărbat, voi fi gelos pe acesta. Pot
fi, de asemenea, invidios pe el dacă faptul că mi-a sedus iubita mă face să-mi
dau seama de calităţile mele inferioare în raport cu ale lui” (Sabini şi Silver,
1982, p. 15).
Această relaţie de la parte la întreg dintre invidie şi gelozie scoate în
evidenţă procesele comune de comparare socială din cele două stări. Gelozia
este întregul, invidia este partea. În invidie, evaluarea de sine este ameninţată
prin comparaţiile sociale negative. În gelozie regăsim aceeaşi ameninţare, dar
în contextul în care individul crede că pierde o relaţie importantă pentru el.
Datorită acestor legături dintre invidie şi gelozie, ele pot fi discutate împreună.
Invidia este furia care nu poate îngădui
bunurile altora... Este mai de nepotolit decât
ura.
4. Comparare socială şi definire de sine:
antecedentele invidiei şi ale geloziei.
Salovey şi Rodin (1983; 1984) au propus un model al
invidiei şi al geloziei bazat pe compararea socială.
Potrivit acestor autori, tipul de situaţie de comparare
socială care provoacă invidia sau gelozia este acela în
care individul primeşte un feed-back ce-i ameninţă
stima de sine. Feed-back-ul respectiv se află în
legătură cu o altă peroană care este similară
subiectului. În plus, pentru ca sentimentul de invidie
sau cel de gelozie să apară, este necesar ca feed-back-
ul să fie relevant pentru individ, pe o dimensiune a
definirii de sine. Când o astfel de situaţie complexă de
comparare ameninţă o relaţie stabilă, apare gelozia.
a. Feed-back-ul negativ.
Putem dori ceea ce are o altă persoană sau putem deveni
anxioşi când există ameninţări la adresa unei relaţii la care
ţinem, dar trăim invidia sau gelozia numai dacă
caracteristicile sau comportamentul altuia ne ameninţă
evaluarea de sine.
Sabini şi Silver au arătat că individul încearcă invidia atunci
când simte că poziţia sa socială se erodează.
Comportamentele pe care le asociem cu invidia (de exemplu,
a nega calităţile rivalului) pot avea la bază motivaţia de a
preveni pierderea unui anume status. Din nefericire, reacţiile
comportanmentale declanşate de resimţirea invidiei îi fac mai
rău persoanei. Întrucit o atribuire de invidie presupune că eul
persoanei a avut de suferit, a fi perceput ca invidios nu poate
aduce nimic bun: persoana se simte inferioară în faţa alteia şi
în plus lasă să se vadă că este apăsată de lucrul acesta.
b. Relevanţa pentru eul persoanei a domeniului de feed-back.
Indivizii preferă comparaţii cu alţii pe dimensiuni relevante sau
centrale pentru definiţia lor de sine, deşi apariţia invidiei sau a
geloziei devine în acest caz probabilă. Comparaţiile pe
dimensiuni ce structurează identitatea persoanei sunt mult mai
edificatoare decât cele pe dimensiuni arbitrare sau secundare.
Festinger (1954) a observat că dimensiunile de comparaţie pot
varia după importanţa lor pentru individ şi că dorinţa de a obţine
autoevaluări precise va fi resimţită mai acut pe dimensiuni
importante. Tesser şi colaboratorii săi se potrivesc cu reacţiile
din situaţiile ce provoacă invidia sau gelozia. Suntem atraşi de
alţii care au succes atâta vreme cât performanţele lor superioare
se produc pe dimensiuni nerelevante pentru definirea noastră de
sine. Îi invidiem însă pe cei ce au perfomanţe excelente în
domeniile noastre de definire de sine, căci invidia apare când
evaluarea de sine este ameninţată de performanţa altuia.
Gelozia e durerea
de a vedea pe
altul posedând
ceea ce posedam.
Diogenes
Laertius
c. Similaritatea celuilalt.
Festinger (1954) a arătat că, în general, comparaţiile cu celălalt devin mai probabile când
celălalt este similar cu subiectul în termeni de abilităţi sau atitudini. Oricum, utilitatea
comparaţiei pentru subiect creşte când celălalt similar este luat drept termen de comparaţie şi
este foarte redusă când există o disimilaritate extremă. Indivizii sunt sensibili la comparaţiile cu
alţii ale căror caracteristici similare sunt relevante pentru domeniile lor de definire. Am
menţionat deja că Tesser (1986) consideră că relaţiile apropiate cu ceilaţi cu care ne comparăm
sunt o condiţie importantă pentru ca feed-back-ul relevant pentru eu să aibă un impact asupra
evaluării de sine; iar ceilalţi ne devin apropiaţi tocmai pentru că ne sunt similari.
Dakin şi Arrowood (1981) au examinat condiţiile situaţionale în care indivizii se angajează în
tipuri diferite de comparare socială, precum competiţia sau colaborarea. Ei au făcut ipoteza că
situaţia de competiţie (şi, probail, invidia) apare atunci când indivizii sunt aproximativ similari în
ceea ce priveşte abilitatea şi când unul din ei are mai mult succes în sarcină decât celălalt.
Subiecţilor li se cerea să evolueze câte doi într-o sarcină în care se măsura timpul de reacţie şi în
care se ofereau feed-back-uri false privind succesul sau eşecul participanţilor. Aşa cum se
anticipase, tendinţele competitive au fost legate de similaritatea percepută a abilităţii. Competiţia
a fost mai intensă între subiecţii apropiaţi ca nivel al capacităţii. De asemenea, a apărut o
tendinţă spre competiţie când subiecţii s-au comparat cu alţii ce le erau superiori. “Competiţia
este mai mare când P şi O sunt similari, iar P pierde” (Dakin şi Arrowood, 1981, p. 105).
Pornind de la o analiză asemănătoare celei rezumate în paginile anterioare, Salovey şi Rodin
(1984) au făcut ipoteza că invidia va apare în situaţiile în care sunt întrunite trei condiţii: 1.
informaţia negativă despre sine; 2. relevanţa acestei informaţii pentru autodefinire; 3.
similaritatea cu persoana ce serveşte ca termen de comparaţie. În aceste condiţii subiecţii vor
resimţi o ameninţare la evaluarea de sine pozitivă şi se vor angaja în comportamente destinate să
apere şi să menţină evaluarea de sine pozitivă.
5. Consecinţele sociale ale invidiei şi ale geloziei.
Când se confruntă cu situaţii ce declanşează invidia sau gelozia,
indivizii încearcă să reducă posibilitatea comparării sociale sau să-şi
apere evaluarea de sine pozitivă ameninţată. Printre acţiunile pe care le
pot întreprinde, se numără: 1. schimbarea de sine pentru a reduce feed-
back-ul de comparare; 2. schimbarea relaţiei cu persoana de comparaţie;
3. negarea meritelor acesteia, 4. reevaluarea performanţei ei; 5. acţiunea
violentă indreptată impotriva sursei feed-back-ului de comparare.
a. Schimbarea definiţiei de sine;
O modalitate în care indivizii pot reduce invidia şi gelozia rezultate
din comparaţii implicite sau explicite în care sunt depăşiţi de un rival
într-un domeniu de auto-definire este aceea de a reduce relevanţa
domeniului de comparaţie. Schimbarea în auto-definire determinată de
comparaţiile ce provoacă invidie poate facilita angajarea în comparaţii cu
cei inferiori. După ce au fost depăşiţi pe o dimensiune, indivizii invidioşi
pot decide că este mai relevant pentru definirea lor de sine să se compare
cu alţii inferiori sau dezavantajaţi. Astăzi, există multe studii care arată
că atunci când sunt ameninţaţi de comparaţii defavorabile, indivizii îi
selectează pe alţii care le sunt inferiori pentru comparaţii ulterioare.
b. Reducerea relevanţei persoanei de comparaţie;
Salovey şi Rodin (1984) au arătat că indivizii care primesc feed-
back negativ pe o dimensiune relvantă îşi exprimă într-o mult mai
redusă măsură dorinţa de a avea o relaţie cu persoana care-i
întrece decât subiecţii care primesc alte tipuri de feed-back. O
modalitate în care se poate suprima trăirea invidiei este aceea de a
reduce contactul cu rivalii lor. Mai mult, indivizii pot decide că ei
nu-i simpatizează deloc pe rivalii lor sau că aceştia nu le sunt
similari – astfel, îi contestă ca termeni în comparaţia socială.
Pleban şi Tesser (1981) au variat feed-back-ul cu privire la
performanţa subiecţilor în diferite domenii (fotbal, muzică rock,
etc.). La sfirşitul experimentului, subiecţii au apreciat persoana
care i-a depăşit ca fiind mai puţin similară cu ei când performanţa
a fost într-un domeniu relevant. De asemenea, Tesser (1980) a
arătat că efectul acesta se regăşeşte şi în relaţiile dintre fraţi. Când
sunt intrecuţi de un frate apropiat ca vârstă, subiecţii declară
relaţii mai puţin apropiate cu acel frate.
Invidia este pedeapsa ce se
biciueste singura.
Lorenzo Stramusoli
c. Negarea meritelor rivalilor;
Într-o excelentă analiză a strategiilor de negare a adversrului in situaţia de gelozie romantică
(gelozie în dragoste), Schmitt (1988) a arătat că adversarul serveşte ca o ţintă ideală pentru
denigrare:
a. el ameninţă in mod direct stima de sine a persoanei geloase;
b. este văzut ca un intrus într-o relaţie stabilizată şi reciproc satisfăcătoare, ca o forţă
perturbatoare;
c. de obicei, persoana geloasă ştie foarte puţine lucruri despre rival şi îi vine uşor să-şi
construiască o imagine negativă despre el;
d. persoana geloasă preferă să nege meritele rivalului, şi nu pe cele ale persoanei iubite, căci
doreşte continuarea relaţiei.
Schmitt a observat că individul gelos se află într-o situaţie paradoxală. Rivalul ameninţă o
relaţie importantă, ca şi evaluarea de sine a individului. Totuşi, dacă persoana iubită de gelos se
simte atrasă de rival, atunci rivalul trebuie să posede caracteristici pozitive. În contextul unei
relaţii de dragoste, caracteristicile individului gelos care sunt cele mai importante pentru auto-
definirea lui, sunt totodată cele pe care le valorizează partenerul şi probabil cele care l-au atras
pe partener de la bun început.
Există cercetări care demonstrează că pe măsură ce o relaţie de dragoste se maturizează,
caracteristicile persoanei ce sunt importante pentru partener devin foarte relevante pentru
persoana însăşi. Schmitt (1988) a demonstrat că persoana geloasă îl contestă pe rival tocmai pe
aceste atribute. Indivizii ce trăiesc gelozia işi evaluază rivalii negativ pe dimensiunile pe care ei
le consideră importante pentru partenerii lor, dar apreciază că rivalii sunt la fel de atractivi ca şi
ei pe dimensiunile pe care le socotesc mai puţin valorizate de partenerii lor. Aşadar, ei neagă în
mod selectiv atributele rivalilor.
d. Reatribuirea sursei succesului celuilalt;
Adesea, conchidem că celălalt este gelos sau
invidios când observăm că el contestă sau caută să
diminueze importanţa performanţelor sa atributelor
altei persoane. O strategie eficientă de a intări stima
de sine în situaţii de invidie ori gelozie este aceea de
a ne convinge pe noi înşine că succesul celuilalt se
datorează unui avantaj pe care şi l-a creat în mod
necinstit sau şansei, şi nu calităţilor lui. Mai mult,
indivizii pot sabota chiar performanţa celuilalt, în
măsura în care aceasta le stă în putinţă. De pildă, ei
refuză să ajute un prieten să rezolve o problemă
când domeniul performanţei este relevant pentru
auto-definirea lor.
e. Violenţa;
Uneori ameninţarea unei relaţii la care ţinem de către altul
duce la reacţii violente din partea noastră. Relaţia dintre
gelozie şi violenţă a fost mult studiată. În literatura psihiatrică
se găsesc expuse cazuri de crime pasionale, a căror motivaţe
principală a fost gelozia. Invidia poate conduce şi ea la violenţă
când indivizii percep eşecul de a dobîndi anumite posesiuni
sau atribute ca rezultat al unor forţe discriminatoare sau
arbitrare. Resentimentele cresc când indivizii nu posedă ceva
dezirabil, dar alţii percepuţi ca similari posedă lucrul
respectiv. Violenţa pare mai probabilă pe măsură ce
posesiunile sau calităţile dezirabile sunt dobîndite.
Teoreticienii din domeniul privării relative au arătat că
revoltele nu se produc atunci când un grup este extrem de
privat de resurse, ci atunci când condiţiile s-au îmbunătăţit
într-atît încît distanţa economică şi socială dintre grupul
privilegiat şi cel privat sa redus considerabil.
Gelozaia este o
marturie a
dragostei, dar si a
egoismului.
Alexandru Gh.
Radu.
Invidia şi gelozia sunt stări pe care omul
comun le încearcă adeseori. Din punctul de
vedere al abordării situaţionale, rolul proceselor
de comparare socială în aceste emoţii complexe
este foarte important. Invidia şi gelozia pot fi
concepute ca rezultate ale comparaţiilor ce
implică un feed-back ameninţător pentru auto-
evaluare într-un domeniu relevant în raport cu
auto-definirea individului. Consecinţele
intrapersonale şi sociale ale invidiei şi geloziei
constau în încercări ale individului de a întări
evaluarea de sine ameninţată.
Bibliografie:
Ştefan boncu, Cursuri de
psihologie socială, p.165-173.